JURNAL ITALIAN / TOSCAN 2013            

 

 

 

Bella figlia dell’ amore,

Schiavo son de’ vezzi tuoi;

Con un detto sol tu puoi

La mie pene consolat…

Vieni e senti del mio core

Il frequente palpitar.

Desi noi ii consideram pe italieni drept “verii” nostri primari = cugini, totusi, deosebiri lingvistice majore exista intre limba italiana si limba romana si de aceea va voi traduce textul care face parte dintr-o faimoasa opera de Giuseppe Verdi – Rigoletto :

Frumoasa fiica a dragostei,

Sunt scalvul farmecelor tale,

Cu un singur cuvant tu poti

Sa ma amagesti…

Vino si auzi cum inima mea

Freamata si palpita pentru tine.

Cam aceasta ar fi si “declaratia mea de dragoste“ catre Italia, pe care imi doream sa o vizitez de mai bine de 40 de ani )

Si visul mi s-a implinit de-abia in aceasta primavara a anului 2013…

Italia – ispititor de frumoasa, dar in acelasi timp inselatoare ca si minunata Sylvia (Anita Ekberg) scaldandu-se in faimoasa Fontana Trevi din Roma, sub privirile ziaristului Rubini (Marcello Mastroiani), in memorabilul LA DOLCE VITA (1960) a lui Federico Fellini. Am vazut acest film cand eram eleva la Calarasi si de atunci visez la Italia…

Vraja “eternei seducatoare = eterna seducente” dupa cum a fost numita Italia, care si-a atras admiratorii peste ape involburate si peste munti sficuiti de furtuni, continua si astazi, atragandu-ne in aeroporturile sau garile acestei tari aglomerate si zgomotoase. Italia este zana buna care ne alunga grijile si ne ofera placeri estetice sau muzicale si, nu in cele din urma, gastronomice sau culturale )

Un savant american scria ca “un om care n-a fost niciodata in Italia este in permanenta constient de o oarecare inferioritate fata de cei care au vizitat-o deja”.

Ei, in aceasta stare de inferioritate asumata (totusi !) am fost si eu pana in aceasta zi de 20 aprilie - este si ziua mea de nastere (implinesc 65 de anisori ).

 

20 APRILIE 2013 – SABATO – DE ZIUA MEA, SPRE TOSCANA

 

Am plecat, in acest inceput de week-end, spre Italia, cu o cursa low coast Wizzair, la ora 11,35 din aeroportul Bucuresti - Otopeni. Costul acestei excursii (pentru seniori) in Toscana, prin agentia de turism TOTAL Reisen & Jagd este de 493 EURO (cu toate taxele incluse). Cazarea se face in hoteluri de trei stele, iar regimul este cu demipensiune (micul dejun si cina). Costul asigurarii complexe pentru calatorii in strainatate standard pentru 8 zile este 56 RON.

Am zburat (cred) peste Campia Romana, Banat, Slovenia, Croatia (Split), Marea Adriatica si apoi peste Italia, survoland orasele Ancona si Florenta (dupa spusele stewardeselor)  lasand tot mai mult in urma estul european. Prin hublou am admirat doar norii care aratau ca vata de zahar pe care o savureaza nepoatele mele in parcul Floreasca.

Avionul Airbus A320, condus de comandantul Aurelio Franzonni, a aterizat (fara probleme), pe Galileo Galilei Aeroporto din Pisa la ora locala 12,35 (in Italia ora oficiala este cu o ora in urma celei din Romania). Parcursesem distanta de 1260 kilometri in aproximativ 2 ore si ma aflam, iata, intr-un aeroport italian – pentru prima oara in viata mea.

Principalul aeroport international al Toscanei - Galileo Galilei se afla cam la 3 kilometri de Pisa (provincia di Pisa, Toscana). Exista trenuri care parcurg distanta dintre aeroport si Stazione Ferroviaria Centrale Pisa in aproximativ 5 minute – costul calatoriei 1,10 EURO. Aceeasi distanta parcursa cu taxiul costa intre 4 – 8 EURO.

Aeroportul Galileo Galilei nu este foarte mare, are doar un singur terminal si nu este deloc aglomerat. Formalitatile de intrare in Italia sunt simple, se poate intra si pe baza cartii de identitate (nu este necesar pasaportul), asa ca rapid am trecut de vama si, ghidati de Giovanni & Ruxandra, am mers la microbuzul nostru condus de autista

(sofer) Ricardo plecand spre Montecatini Terme – Provincia di Pistoia, Toscana - statiunea unde vom fi gazduiti vreme de o saptamana.

Am strabatut distanta de 62 de kilometri pe autostrada (in stare foarte buna), trecand pe langa satele/oraselele : Vecchiano, Lucca, Altopascio, Uzzanese, Chiesina, toate inconjurate de campuri inverzite printre care sunt risipite poeticele vile toscane, atat de bine descrise de Somerset Maugham. Ce bine suna in italiana toate aceste denumiri…

Locatia in care suntem cazati in Montecatini Terme se afla pe Via Trieste, la nr. 31, se numeste Hotel Arnolfo & Aqua Laetitia Spa & Beauty  si este de 3 stele. Hotelul este situat foarte aproape de una dintre arterele principale ale orasului – Corso Matteotti.

Montecatini Terme este centrul principal al regiunii Valdinievole – un vast teritoriu in interiorul provinciei Pistoia, brazdata de apele torentelor Nievole, Pescia de Pascia si Pescia de Collodi si caracterizata de numeroasele izvoare de ape termale, cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. Probabil ca vechii romani cunosteau proprietatile binefacatoare ale bailor de la Montecatini, pentru ca Via Cassia – artera antica foarte frecventata care lega antica Pistoia de Florenta si de Luca trecea si prin Montecatini.

Prima atestare documentara a localitatii dateaza de la sfarsitul secolului XII - in care se pomeneste de “castelul“ Montecatini, situat pe varful unei coline, la poalele careia se intinde o depresiune centrala, asemanatoare unui bazin oval. In perioada de sfarsit de secol XIII si de inceput de secol XIV, Montecatini se afla in centrul luptei politice dintre Luca si Florenta. Initial, locuitorii orasului Luca au dominat ostilitatile, armata acestora, condusa de Uguccione della Faggiola, invingand trupele florentine intr-o batalie sangeroasa chiar langa Montecatini. Dar, in 1330, florentinii ii inving pe lucanezi. Hegemonia Florentei si a familiei Medici va asigura o lunga perioada de pace, netulburata timp de doua secole.

Dar, in anul 1554, Montecatini este ocupat de trupele italo-franceze, asediate in continuare de trupele florentine ale lui Cosimo I de Medici, care cuceresc si devasteaza localitatea. Deoarece florentinii au incendiat inclusiv arhivele localitatii Montecatini, nu mai exista marturii scrise despre viata cotidiana din secolul XIV si XV, aceasta afundandu-se in continuare intr-un anonimat qvasi  total, intrerupt totusi la sfarsitul secolului XVIII, de faptul ca marele duce Peter Leopold I din dinastia de Habsburg-Lorena, succede familiei Medici la conducerea marelui ducat de Toscana si decide sa dezvolte potentialul termal al localitatii Montecatini care devine, rapid, o statiune la moda, frecventata de mari personalitati ale epocii respective : Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Ruggero Leoncavallo sau, mai tarziu de Luigi Pirandello. Astfel in 1905 localitatea devine oras cu numele de Bagni di Montecatini, schimbat in Montecatini Terme incepand cu anul 1932.

Pe noi, microbuzul ne-a lasat in fata hotelului Arnolfo si, dupa ce ne-am luat in primire camerele, ne-am desfacut bagajele si am savurat o cafeluta, m-am pregatit sufleteste pentru a ma plimba prin primul oras italian vizitat de mine.

Avandu-l pe capo di tutti capi (Giovanni) deschizator de drumuri, am luat-o la dreapta pe Via Trieste pana la intersectia cu Corso Matteotti. Sunt chiar in centrul micutului oras toscan. Merg tot la dreapta si ajung in Piazza del Popolo, situata la  intersectia elegantului bulevard Viale Giuseppe Verdi cu Corso Giacomo Matteotti si cu Corso Roma. Remarc o constructie in forma de potcoava de cal - Grand Hotel Plaza (fost hanul Locanda Maggiore) care in secolul XIX a fost gazda lui Gioacchino Rossini si unde este pastrata camera de muzica folosita de Giuseppe Verdi, oaspete permanent al bailor termale de aici, in perioada anilor 1882 - 1900.

In Piazza del Popolo se afla Basilica di Santa Maria Assunta (biserica Adormirii Maicii Domnului), edificata, la inceput de secol XIX, dupa planurile arhitectului Luigi Cambray Digny de catre constructorii oraselului intre 1822 - 1827. Dar, imediat dupa ce a fost sfintita, s-a dovedit clar ca dimensiunile catedralei erau prea mici pentru un oras la moda in plina expansiune, care primea peste 75.000 de turisti pe sezon. De aceea biserica a fost demolata si reconstruita in anul 1962. Cladirea, care a reprezentat – pentru vremea aceea - un imn inchinat modernitatii, este construita din beton armat, acoperit cu piatra de travertin si a fost conceputa de arhitectul Raffaello Fagnoni impreuna cu Mario Negri, Pierluigi Spadolini si Alfonso Stacchetti. Catedrala – proiectata in plan octogonal – are patru capele radiale si un presbiteriu acoperit de o calota clasica. Ea contine si campanila, poseda vitralii moderne create de pictorul Giorgio Scalco precum si alte opere contemporane interesante : un Crocifisso de Sauro Cavallini si un tablou mare reprezentandu-l pe Christos intre Marta si Maria, opera a pictorului Aladino Ghioni din 1986.

Dar poate cel mai interesant obiectiv turistic din Montecatini sunt Baile Tettuccio, situate pe Viale Giuseppe Verdi la numarul 71, in interiorul marelui Parco Termale. In secolul XIV pe acest loc se afla Bagno Nuovo, restaurata, mai intai, intre 1779 – 1781 de catre arhitectul Gaspero Maria Paoletti si apoi in perioada 1923 – 1927 de catre arhitectul Ugo Giovannozzi.

Termini Tettuccio sunt astazi un ansamblu neoclasic, de mare forta arhitecturala, caracterizat prin splendidele ferestre si intrarea ornamentata cu generoase coloane ionice. Dincolo de minunatul patio, se pot admira structurile arhitectonice care se prelungesc spre parcul de o admirabila frumusete, plin de o vegetatie luxurianta printre care sunt superbi arbori seculari. Complexul termal mai contine due cortili (curti interioare) inconjurate de coloane de travertin, un mic templu pentru orchestra, apoi un pavilion cu o sala de lectura si cu posta, apoi un soggiorno resto (salon de odihna) construit in anii ’80, o camera caffè (sala pentru cafea) tapetata cu panouri in stil art-deco si La galleria di bevande (galeria unde se beau ape minerale) decorata cu mari panouri ceramice reprezentand scene mitologice sau campenesti. In mijlocul parcului se afla amplasata La fontana della acqua zampillante (fantana izvorului) sau Fonte Tettuccio in forma de grandioasa cochilie de scoica ornata cu cavallucci marini e alligatori (caluti de mare si crocodili).

In admirabilul & racorosul Parco Termale se gasesc si alte complexe termale renumite (pe care insa nu le-am vizitat):

        Termini Regina numite si Termini della Regina della Gocciola (fantana reginei picaturilor) renumita pentru ansamblul Fonte della rana e l'airone o fantana construita din bronz si reprezentand o broascuta care stropeste un cocostarc care se pregateste sa isi ia zborul, opera a sculptorului Raffaello Romanelli. Termini Regina se afla, practic – in complexul Termini Tuttuccio - fiind restaurate in perioada 1916 – 1927 si fiind faimoase pentru tratamentul afectiunilor ficatului si a cailor biliare;

        Termini Leopoldini, numite si Bagno di merli (a mierlelor) – pe Viale Giuseppe Verdi la numarul 67, construite de marele Duce Leopold I al Toscanei (fiul lui Francisc I Stefan de Lorena) in perioada 1775 – 1777;

        Termini de la Torretta – bai termale descoperite de calugarii benedictini in anul 1790 si care apoi au trecut in proprietatea contelui Baldini – si care s-au format pe cursul raului Castagnerola;

        Termini Tamerici – de la denumirea plantei tamaris (cu proprietati anticostipante) care se gasea in mlastinile pe care a fost construite aceste bai, incepand cu anul 1843 de catre bogata familie Schmitz;

        Nuove Termini Excelsior – construite in 1906 si care cuprindea si un complex hotelier cu cafenea si cazinou.

 

Am trecut, deci, prin fata ansamblului Termini Tettuccio, in drum spre Montecatini Alto, aflat la 299 metri altitudine fata de nivelul marii. Statia de plecare a funicularului se afla pe Viale Armando Diaz din Montecatini, iar statia terminus pe Via Vittorio Veneto in Montecatini Alto. Funicularul – foarte pitoresc – a fost construit in perioada 1897 – 1898. A functionat neintrerupt, pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial (cand a fost scos din functiune) si apoi a fost restaurat si redat in circulatie in anul 1949. Funicularul are un traseu cu o lungime de 1055 metri, pe o inclinare medie de 21 %, pe inaltimea de 234 metri a colinei, are doua vagoane rosii – Gigio si Gigia – si poate transporta 40 de persoane, viteza vagoanelor fiind de 2,5 metri/secunda = 9 km/ora. Pretul unui bilet andata e ritorno este de 5,50 EURO/persoana.

Montecatini Alto este o statiune atractiva, aflata pe vechiul loc al unui castel medieval distrus in secolul XVI. M-am dat jos din funicular, am facut cateva fotografii cu imaginile spectaculoase ale vaii la poalele careia se intinde Montecatini Terme si am mers pana in piata centrala a oraselului – Piazza Giuseppe Giusti, numita astfel dupa numele poetului  care a locuit aici multi ani si a carui statuie domina piata. Aceasta este plina de terasele restaurantelor si ale cafenelelor. M-am asezat si eu sa degust un buuun… cappuccino, frunzarind ghidul Michelin. Piata Giuseppe Giusti este dominata de Torre Ugolino – unul dintre rarele vestigii ramase din epoca medievala. Depasesc turnul si sunt in fata la Cappella di Piazza – o bisericuta veche cu un cancello in ferro battuto (portal de fier forjat) foarte pitoresc. Mai departe se afla cladirea Teatro dei Risorti – edificiu din

secolul XVII, utilizat ca loc al intrunirilor publice si ocazional si ca teatru, astazi aici fiind  amenajat un restaurant la moda. Dincolo de cladirea teatrului nella parte inferiore della piazza se afla Palazzo del Podestà ocupat altadata de reprezentantul autoritatii florentine la Montecatini. Pe fatada acestuia se gasesc numeroase armi nobiliares (insemne heraldice) din secolele XVII si XVIII.

Merg mai departe pe sub Porta di Borga – singura poarta ramasa in picioare din cele sapte porti ale oraselului si ajung in fata bisericii parohiale La Propositure Apostolica di San Pietro – construita pe locul unei biserici medievale dedicate Arhanghelului Mihail. Biserica este de stil roman in exterior si baroc in interior, cu trei nave centrale si cu multe capele laterale construite din pietra serena si decorate cu frumoase fresce printre care remarcabila pictura din scoala lui Perugino - Madonna col bambino e i Santi Rocco e Alberto Carmelitano. In biserica exista si o cristelnita (fonte battesimale) din marmura la care se ajunge trecand printr-o  porta noce intagliato daruita de papa Pius V in anul 1580. Exista si un Muzeo dell’Arta Sacra (nu l-am vizitat) cu exponate deosebite : o Madona din lemn de secol XIII, vestminte liturgice si un pretios Reliquiario di Santa Barbara, din argint, care contine o parte din craniul acestei sfinte venerate de locuitorii din Montecatini. La iesire, masiva Campanile medievala cu cele doua randuri de clopote, produce turistului din mine, un efect aproape cinematografic.

Dar incet – incet se lasa inserarea si noi trebuie sa ne intoarcem la hotelul nostru din vale, unde ne asteapta cena italiana – pe care o voi degusta pentru prima data in viata mea. “Chelnerul” sef de la restaurantul hotelului este Rodica – o brasoveanca stabilita aici de 16 ani si care ne-a rasfatat la fiecare masa pe care am degustat-o aici. Menu della sera cuprinde, de obicei, patru feluri de mancare :

        Antipasto – bruscchette con provola, carpaccio con crema di tartuffo e grana, caprese con prosciutto crudo, bresaola rucola pachino e grana, scamorzza con funghi porcini;

        Zuppa - crema di fagioli (fasole), crema di piselli (mazare), crema di broccoli con patate (cartofi) e parmigiano, crema di asparaggi;

        Piatto principale – pasta con tacchino (curcan) al mascarpone, spaghetti con collo di maiale (ceafa de porc), tagliatelle funghi porcini con pomodoro e basilico, ravioli con verdure grigliate paesane con petto di pollo (piept de pui), risotto al burro di tartuffo e pesce (peste cu garnitura de orez);

        Piatto dessert=dolci - tiramisu, soufflé di ciocolato con gelato, zuppa fredda di fragola, frutti di bosco e gelato, pan di spagna;

        Bauturi – apa minerala, apa plata, sucuri si vinuri : Greco di Tufo, Pinnot griggio, Amarone della Valpolicella, Brunello di Montalcino.

 

21 APRILIE  2013 – DOMENICA FLORENTINA

 

Ceasul desteptator suna – duminical - la ora 7,00. Colazionni = micul dejun italian este de tip suedez, cu ingredientele specifice Italiei. Savurez mai intai sucul de portocale rosii de Sicilia si apoi cafeluta italieneasca.

Apoi plec spre gara. De la hotelul nostru de pe Via Trieste merg la dreapta putin pe Corso Giacomo Matteotti si apoi pe Via Toti, prin Piazza XX Settembre pana la Piazza Gramsci unde este Stazione Montecatini-Centrale.

Trenul soseste la 8,53, cu o punctualitate enervanta pentru un fost feroviar roman ca mine ) Costul biletului Montecatini Terme – Florenta (47 km), la clasa a II-a, este de 5,10 EURO. Biletele trebuiesc validate cu maxim 6 ore inainte de urcarea in vagoane. Acestea sunt moderne, curate, destul de pline si se indreapta lin spre sud-est, peste campia toscana. Scriu denumirile garilor prin care trec, toate cu nume melodioase : Pistoia, Prato-Centrale, Prato, Porta al Serraglio, Sesto Fiorentino, Firenze-Rifredi, Firenze-Centrale.

Privesc pe geamul vagonului si nu-mi vine sa cred ca sunt martora acestei privelisti aiuritore: fiecare chiparos, fiecare vila, fiecare constructie se detaseaza pe fondul verde-cenusiu al pinilor, al maslinilor si al podgoriilor de vita-de-vie. Dumnezeu este artistul desavarsit al peisajului : dealuri poetice, fiecare sir potrivit ca de mana unui arhitect peisagist, implinind sirurile care urmeaza in rostogolirea lor descrescanda : nimic din ceea ce vad nu pare creat la intamplare. In limpezimea aerului de dimineata, cariere de marmo sau de pietra serena, varfuri indepartate, creste unduioase, vile, copaci, desi aflati la departare de kilometri, se reliefeaza atat de net, incat daca as intinde mana dincolo de geamul compartimentului as putea sa le ating. Aici, pare ca natura rastoarna perspectiva : cu cat obiectul este mai indepartat, cu atat imi pare mai la indemana.

Realizez ad-hoc ca toscanul este un artist innascut. Stie sa incadreze in peisaj, si-a cladit terasele de piatra, a plantat viile si livezile de maslini in armonie cu dealurile. Nu vad doua case la fel, doua gospodarii la fel – se pare ca fiecare familie toscana a mostenit o alta forma geometrica - rotunda sau dreptunghiulara, de forma piramidala sau tronconica, vrand sa-si puna parca emblema familiei pe fiecare constructie din  gospodaria proprie.

In sfarsit, sunt in orasul mult visat - Florenta…

Firenze – oras simbol al unei epoci stralucitoare din istoria Italiei – Renasterea… Si astazi, pentru majoritatea europenilor, a se gandi la Italia insemna a se duce cu gandul la Florenta & Toscana, acolo unde sunt acumulate comori artistice inestimabile, care exercita asupra noastra o atractie extraordinara.

Florenta este, fara indoiala, orasul unde geniul peninsular italian s-a manifestat cu o

admirabila stralucire timp de cel putin trei secole. Din secolul XIII si pana in secolul XVI, Firenze a fost leaganul unei exceptionale stravaganza, aici existand spirite creatoare care au slefuit nu numai destinul artistic al Italiei, dar si al intregii Europe medievale tinzand spre renascentism.

Renasterea a fost acea miscare care a sugerat deschiderea catre lumea inconjuratoare, dinamismul speculativ care a obligat inventatorii sa-si bazeze noile descoperiri pe reinterpretarea cunostintelor acumulate de antici si acea preoccupazione di universalità care ii antrena pe florentini sa-si diversifice orizontul cunoasterii si al descoperirilor.

La Firenze s-au reunit, pe parcursul a mai bine de 300 de ani, personalitati diverse, cu interese multiple, dornice de a-si mari nivelul cunostintelor descoperite in inima unei cetati fiorente (infloritoare), gratie activitatii mestesugarilor, negustorilor si bancherilor si gratie, de asemenea, unei gestiuni eficace, exercitate de principii mecena, care au facut din Florenta principalul centru al activitatii intelectuale si artistice care, pe parcursul mai multor secole, va influenta numeroasele descoperiri ale umanitatii.

Dar care au fost oamenii cei mai faimosi ai Florentei renascentiste ?

        Lorenzo il Magnifico di Medici (1449-1492) - printul care a intruchipat splendoarea Florentei, un fin diplomat si un politician realist, un prieten al artelor si al artistilor, un mecena si un poet el insusi, un filosof si un scriitor  punand bazele unui nou umanism artistic;

        Dante - Durante degli Alighieri (1265-1321) - n-a fost numai un imens poet, dar a fost un teoretician al gramaticii, dublat de un istoric care a reflectat asupra originilor si potentelor limbii slefuite de el – limba italiana moderna ;

        Giotto di Bondone (1266-1337) – un mare pictor, dar de asemenea si un mare arhitect al Renasterii timpurii ;

        Filippo Brunelleschi (1377-1446) – un faimos arhitect si inginer al timpului sau. El a descoperit principiul perspectivei lineare si a facut nenumarate calculele matematice pentru construirea cupolei Domului din Florenta;

        Lorenzo Ghiberti (1378-1455) – artist al Renasterii timpurii, creatorul usilor de bronz ale Battistero florentin, aurar si sculptor, a scris o carte – Commentari – ce s-a constituit ca prima autobiografie scrisa de un artist renascentist ;

        Donatello – Donato di Niccolo di Betto Bardi (1386-1466) – facea parte dintr-o familie din breasla lanarilor si si-a inceput activitatea ca aurar, iar mai apoi a lucrat in atelierul lui Lorenzo Ghiberti. Este faimos pentru basoreliefurile lui si pentru sculpturile lui – David (din bronz) sau San Marco din Orsanmichele.

        Masaccio - Tommaso di Ser Giovanni di Simone (1401-1428) - primul mare pictor al Quattrocento, care a introdus principiile tridimensionalitatii in tehnica zugravirii frescelor.

Numele Masaccio este o versiune plin de umor de la Tommaso – Maso - inseamna Tom cel stangaci ) Desi a trait foarte putin, a avut o influenta covarsitoare asupra artistilor care i-au urmat.

        Verrocchio – Andrea di Michele di Francesco de Cioni (1435-1488) – aurar, sculptor si pictor renascentist. In atelierul lui i-a avut ca ucenici pe Leonardo da Vinci si pe Pietro Perugino. Faimoase sunt sculpturile : David de la Firenze si statuia ecvestra a lui Bartolomeo Colleoni de la Venetia ;

        Donato Bramante (1444-1514) – mare arhitect, a introdus arhitectura renascentista mai intai la Milano si apoi la Roma – a proiectat primele planuri pentru edificarea unui sanctuar pe locul unde a fost rastignit Sfantul Petru - bazilica San Pietro din Roma.

        Sandro Botticelli – Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi (1445-1510) – pictor italian al Renasterii, format la scoala patronata de Lorenzo de Medici. Faimoase sunt picturile lui de mari dimensiuni ca La nascita di Venere sau Primavera.

        Girolamo Savonarola (1452-1498) – calugar dominican, cunoscut pentru profetiile sale despre gloria civica si despre reinoirea crestina. A denuntat coruptia administrativa si exploatarea celor saraci. Ascet si fanatic, a stigmatizat placerile simturilor si pasiunile estetice, provocand o perioada de mari tulburari care au declansat declinul familiei Medici.

        Leonardo (di Ser Piero) da Vinci (1452-1519) – pictor, sculptor, arhitect, muzician, matematician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist si scriitor al Renasterii, descris ca un adevarat L’Uomo Universale.

        Niccolo (di Bernardo dei) Machiavelli (1469-1527) – diplomat, functionar public, filosof si scriitor italian, a transcris intr-o proza nobila si viguroasa experintele sale de om politic, mai ales in opera sa Il Principe (printul - 1513), unde descrie metodele prin care un conducator isi poate dobandi si mentine puterea lui politica. Acest studiu, care a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei si despotismului unor conducatori, este bazat pe credinta lui Machiavelli ca un suveran nu este constrans de normele etice traditionale : “Se pune astfel problema daca este mai bine sa fii iubit decat temut, sau invers. Raspunsul este ca ar trebui sa fii si una si alta; dar intrucat este greu sa impaci aceste doua lucruri, spun ca, atunci cand unul din doua trebuie sa lipseasca, este mult mai sigur pentru tine sa fii temut decat iubit.”

        Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni (1475-1564) – pictor, arhitect, sculptor, poet, filosof si inginer, a exercitat o influenta fara precedent asupra dezvoltarii artei europene. El a fost considerat cel mai mare artist in timpul vietii sale, iar de atunci este considerat unul dintre cei mai mari artisti ai tuturor timpurilor. Sculpturile lui David si Pietà, realizate inainte ca Michelangelo sa implineasca 30 de ani, reflecta nelinistea si versatilitatea sa proprie florentina, privind viata si creatia divina. El este autorul faimoaselor fresce de pe bolta Capelei Sixtine despre Geneza si, de asemenea, este proiectantul final al bazilicii San Pietro din Roma.

        Rafael Sanzio da Urbino (1483-1520) – pictor si arhitect renascentist, admirat pentru claritatea si usurinta compozitiilor sale. Impreuna cu Leonardo si Michelangelo au format La trinità tradizionale di grandi maestri del Rinascimento.

        Tiziano Vecellio (1490-1576) – unul dintre cei mai versatili pictori italieni, creator de portrete, subiecte mitologice si religioase, peisaje, in toate folosind cu maestrie aplicarea si utilizarea culorilor si subtilitatile de tonalitati.

        Benvenuto Cellini (1500-1571) – bijutier, sculptor, pictor, soldat si muzician florentin, autorul unei celebre autobiografii.

        Giorgio Vasari (1511-1574) – primul adevarat istoric de arta, organizand pictura italiana pe scoli si curente, a fost si un arhitect si sculptor talentat in epoca.

        Tintoreto – Jacopo Robusti Comin (1518-1594) – exponent important al scolii de pictura renascentista venetiena, remarcat datorita stilului sau dramatic, pictand in perspectiva manierista.

        Paolo Veronese (1528-1588) – pictor italian al Renasterii tarzii, originar din Verona, remarcabil in tehnica lui coloristica, in ciclurile narative cu subiect religios create pentru manastirile din Venetia si Verona, realizate in fresca sau in pictura in ulei.

 

Florenta este situata la poalele muntilor Apenini, intr-o vasta campie inconjurata de dealuri si traversata de Fiume Arno. Se pare ca in secolul VIII-i.Ch. exista aici o populatie italica, dar nu sunt prea multe dovezi din acea epoca.

In anul 59-i.Ch. romanii au fondat aici o asezare de forma patrata a unui castrum roman, botezata de Cezar cu numele de Florentia care se gasea pe malul drept al Rio Arno, la inaltimea actualului Ponte Vecchio si unde era incartiruita o unitate a soldatilor romani care supravegheau Via Flaminia - care lega Roma de nordul Italiei si de colonia Galia.

In timpul navalirii triburilor barbare, Florentia a fost asediata si cucerita, mai intai de ostrogotii condusi de Radagaise (anul 405 d.Ch.), apoi de bizantini in anul 539 si apoi de catre goti in anul 541. Lombarzii cucerira, la randul lor, Florentia in anul 570, dar fura si ei alungati de triburile francilor.

La inceputul secolului XI Florenta capata autoritate in regiunea toscana cand Ugo Marchese di Toscana (953-1001) se stabileste aici si mai tarziu, la finele acelui secol, Matilda di Canossa (1046-1115) obtine autonomia acestui tinut.

Multe lupte, multe razboaie avura loc aici pana in anul 1183 cand orasul s-a organizat intr-o Libero Comune care recunostea autoritatea papalitatii si/sau a imparatului. Asa au aparut cele doua mari partide politice : Guelfii – fideli papei si Gibelinii – fideli

imparatului, care isi disputa puterea in cursul unor lupte sangeroase in perioada 1249 - 1266.

In secolul XV Firenze continua sa se dezvolte – era un oras al breslelor dar in acelasi timp si orasul in care a luat nastere civilizatia umanista italiana. Familii puternice ca Pitti, Frescobaldi, Strozzi sau Albizi isi disputa suprematia in oras, asumata pana la urma de familia bancherilor Medici. Fondatorul acestei “dinastii”, Giovanni Bicci di Medici detinea o prospera banca florentina pe care o va mosteni, in 1429, fiul lui - Cosimo il Vecchio di Medici (1389-1464), care a stiut sa faca din aceasta cea mai infloritoare banca a orasului. Blazonul medicean reprezinta un camp auriu pe care se disting sase palle rosse, care pot reprezenta ori sase pastile farmaceutice ori sase besantes (greutati folosite de bancheri pentru a controla monezile in evul mediu) ori sase pete de sange pe care un urias le-a lasat pe scutul unui anume Averardo di Medici in timpul unei batalii la Mugello (locul de nastere al lui Giovanni Bicci).

Cosimo devine astfel conducatorul orasului, inaugurand o dinastie care a domnit in Firenze pana in prima jumatate a secolului XVIII. Gratie lor, Florenta a devenit centrul umanismului si al Renasterii europene. Cosimo a fost un nobil intelept, asigurand ducatului toscan o hegemonie pacificatoare in zona. Dar meritul sau principal a fost fara indoiala acela ca a stiut sa se inconjoare de intelectuali si de oameni de arta, astfel ca acest padre della patria a finantat constructia multor monumente faimoase ale orasului. Fiul sau Pietro il Gottoso (suferea de guta) nu i-a supravietuit decat 5 ani, lasand apoi toata puterea in mainile lui Lorenzo il Magnifico (1449-1492), care, scapat cu bine din conjuratie Pazzi, a domnit ca un adevarat principe, distingandu-se prin politica lui abila imbinata cu calitatile lui de mecena. Dotat cu o mare sensibilitate, acest barbat totusi plin de vicii, s-a inconjurat de o curte de poeti, sculptori, pictori, arhitecti si filosofi care au contribuit la maretia Florentei, facand din aceasta, floarea de crin a Renasterii. Profitand de moartea lui Lorenzo, calugarul Savonarola provoaca caderea familiei Medici si mari tulburari religioase in Florenta, dar acesta este ars pe rug in Piazza della Signoria in anul 1497. Datorita lui Carol Quint, familia Medici revine la conducerea ducatului, prin reprezentantii sai Cosimo I (1519-1574) - care cucereste cetatea Sienna, Francesco I (1541-1587) – a carui fiica Maria de Medici a fost sotia regelui francez Henric IV si Fernando I (1549-1609), casatorit cu o printesa franceza din casa de Lorena. Toti au mostenit  traditia mecenatului protejand pe ilustrii artisti ai acelor secole.

Dar dinastia Medici avea sa se stinga in anul 1743 la moartea ultimului descendent al familiei – Anna Maria Luisa di Medici. Aceasta a fost mostenitoarea fratelui ei - ducele Gian Gastone di Medici, mort in 1737 fara urmasi. Anna Maria Luisa, nascuta in 1667, a fost fiica lui Cosimo III, mare duce de Toscana si a Margueritei Louise d'Orléans (nepoata lui Ludovic XIII), s-a casatorit cu printul Elector Palatin Johann Wilhelm II, dar nu a avut niciun urmas deoarece printul Johann era bolnav de sifilis. In anul 1713 Cosimo III di Medici modificase legile toscane de succesiune pentru a permite accederea fiicei sale la conducerea ducatului, la moartea fratelui ei Gian Gastone. Acesta a devenit mare duce de Toscana la varsta de 52 de ani (la moartea tatalui sau Cosimo III – 81 de ani). El fusese casatorit, cu de-a sila, cu o nemtoaica - Anna Maria Francisca de Saxa, in anul 1697, dar nu a avut copii cu aceasta, deoarece Gian

Gastone era homosexual (recunoscut ca atare de curtea florentina). Cu toate acestea, in 1735 puterile europene l-au numit pe Francisc Stefan de Lorena (sotul viitoarei imparatese Maria Tereza) ca Mare Duce de Toscana. Acesta i-a oferit Annei Maria Luisa functia de regent al Toscanei, dar ea a refuzat si a trait pana la moarte in iubita ei Firenze, in palatul Pitti. Ea a fost, ca si ilustrii ei stramosi Medici, o mare mecena, semnand in 31 octombrie 1737 Patto di Famiglia prin care toate bunurile familiei de Medici, aflate in Uffizi, in Palazzo Pitti sau in alte edificii medicee, au fost donate statului toscan, cu conditia ca niciunul din aceste bunuri sa nu paraseasca vreodata Firenze. Anna Maria Luisa di Medici s-a stins in anul 1743 si a fost inmormantata intr-o cripta din bazilica San Lorenzo finalizata pe baza donatiilor ei.

Stingerea dinastiei de Medici si venirea lui Francisc I Stefan de Lorena (1708-1765), mare duce de Habsburg la conducerea Toscanei a dus la includerea temporara a acesteia in posesiunile coroanei austriece, deoarece acesta era coregent, alaturi de Maria Tereza a tarilor ereditare austriece si imparatul Sfantului Imperiu Roman. Apoi teritoriile toscane trec, pana in 1814, sub controlul lui Napoleon, imparatul francezilor. In epoca miscarii Risorgimento, in 1861, Toscana voteaza ca sa devina o provincie a Regatului Unit al Italiei, Firenze fiind chiar capitala regatului italian intre 1865-1870.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, centrul istoric al Florentei a fost grav bombardat si cateva dintre edificiile importante ale orasului au devenit pulbere, dar, in ciuda tuturor conflictelor sau a inundatiilor catastrofale din 1966, Firenze nu a pierdut nimic din farmecul mostenit din vremurile de aur ale fabulosului ei trecut.

Dar sa revin la dimineata zilei de 21 aprilie 2013…

M-am dat jos din tren si am iesit din Stazione Centrale pe iesirea laterala care da in Piazza Adua. Aici este amplasata, temporar, copia in marime naturala a unuia dintre elefantii fantastici a lui Salvador Dali, anuntand astfel Mostra l'Universo di Dali, deschisa, in aceasta perioada in Palazzo Medici Riccardi. Merg pe Via Valfonda si ajung in Piazza dell’Unita Italiana. In dreapta este silueta zvelta a bisericii Santa Maria Novella, unde, in anul 1488, a lucrat, ca ucenic la Domenico Ghirlandaio, baietasul de 13 ani - Michelangelo. Doamne, nu-mi vine sa cred ca ma aflu aici…

Merg in continuare pe Via Melarancio si ajung in Piazza Madonna Aldobrandini unde este situata Cappelle Medicee – vai, ce coada de turisti, dar oricum nu o voi vizita astazi. Ocolesc edificiul printre multimea de tarabe pe care se vand de toate – de la magneti la obiecte de piele – si ajung in Piazza di San Lorenzo. Treptele vechi ale Basilica di San Lorenzo sunt in dreapta, iar in stanga, in careul format de Via de Ginori, Via de Pucci si Via Cavour se afla Palazzo Medici Riccardi – solemnul palat al lui Cosimo il Vecchio, comandat arhitectului lui preferat – Michelozzo. Cladirea – un giuvaier al arhitecturii renascentiste, va face scoala in intreaga Italie, incepand cu secolul XV. Sunt minunate curtea si gradina interioare, sala de receptie baroca – pictata de Giordano si mai ales extraordinara Cappella dei Magi care ne da bogate detalii despre viata la curtea ducilor toscani.

Lipita de Basilica di San Lorenzo se afla si Biblioteca Medicea-Laurenziana. Trec pe langa ele, gandindu-ma ca le voi vizita in alta zi. Fac din nou la dreapta pe Via de’ Martelli si sunt in Piazza di San Giovanni, intre Battistero si Cattedrale di Santa Maria del Fiore – ce minunatie…

Aceasta biserica, placata cu marmura alba de Carrara, verde de Prato si roz de Maremme, ma face sa simt, aproape fizic, trecerea de la arta florentina medievala spre cea renascentista. Ea este catedrala Florentei, adica locul unde arcivescoville (arhiepiscopul), din inaltimea scaunului sau (numit catedra) celebreaza si propovaduieste cuvantul Domnului. Catedrala se mai cheama si Duomo (dom) de la cuvantul latinesc domus = casa. Deci, domul este casa lui Dumnezeu dar si a poporului sau. Dar Domul, ca de altfel orice alta biserica, este soprattutto o casa de rugaciune pentru fiecare dintre noi (Isaia - 56:7). Si chiar daca nu sunt catolica si nici florentina, voi merge sa ma reculeg in aceasta admirabila catedrala, simbol al bogatiei si al puterii florentine din secolele XIII - XV. Lucrarile la catedrala au inceput cu fatada, a carei piatra de temelie a fost pusa la 8 septembrie 1296. Se intra in Duomo prin trei portaluri, deasupra carora se gasesc o multitudine de statui care descriu istoria vietii si faptelor Fecioarei Maria.

Proiectul bisericii Santa Maria dei Fiori  fusese facut de arhitectul Arnolfo di Cambio, care mai era antrenat si in lucrarile de la Santa Crocce si in cele de la Palazzo della Signoria. La moartea sa (probabil dupa anul 1300), diversi arhitecti ii succedara in incercarea de a pune in opera proiectul initial, care, insa, a suferit modificari importante. Ultimul element structural al noii catedrale fu imensa cupola proiectata de arhitectul Filippo Brunelleschi si construita intre 1420-1436. Cupola, cu opt ogive inlantuite, are 100 metri inaltime si 42 de metri diametru, depasind astfel in dimensiuni, cupolele catedralelor din Pisa si Siena. Frescele de pe cupola (3600 metri patrati) au fost realizate de catre Giorgio Vasari si Federico Zuccari intre 1572-1579 si reprezinta scene din Giudizio universal. Lanterna, desenata de Brunelleschi a fost realizata dupa moartea acestuia, in 1446, iar bila de arama aurita, surmontata de o cruce si continand relicve sfinte, a fost proiectata de Andrea del Verrocchio si asezata deasupra lanternei de-abia in anul 1471.

Gotica in ansamblul sau, catedrala constituie un stralucitor exemplu al originalitatii stilului florentin – amploarea volumelor, gustul pentru orizontalitate si pentru decoratiile policrome. Fatada exterioara din marmura este opera lui Emilio de Fabris, in stil neogotic, imbogatita de numeroase statui si a fost realizata intre 1871 – 1887. Turnul-clopotnita al catedralei – Campanille - de 82 metri inaltime, a fost desenat de Giotto (1266-1337) si realizat succesiv de Giotto, Andrea Pisano, Luca della Robbia si Francesco Talenti, fiind inaugurat in 1359.

Intrand in marea catedrala am fost frapata mai intai de imensitatea spatiului interior (153 metri lungime pe 90 metri latime – un teren de fotbal are aproximativ 100 m/70 metri !!!) iar apoi de “saracia” si sobrietatea decoratiunilor.Totusi, in secolele XVI-XVII, sub patronajul marilor duci de Toscana, catedrala s-a imbogatit cu fastuoase pardoseli de marmura multicolora si cu statui asezate in capelele laterale de forma unor mici temple.

Ma uimeste mozaicul traditional atribuit lui Gaddo Gaddi (inceputul secolului XIV) pe fatada interioara, sub portalul principal si vitraliul circular de deasupra altarului, creatie a lui Donatello, realizat intre 1434 - 1437. Amandoua descriu Incoronazione della Vergine Maria, adica glorificarea fecioarei Maria dupa moartea sa. Dupa ce s-a terminat constructia cupolei, s-a trecut la realizarea celor doua occhiali da sole (panouri) din teracota smaltuita, opera ale lui Luca della Robbia, plasate deasupra portilor sacristiei. Sub bolta transeptului este un grup statuar – un monumental Cristo defunti, intins in fata lui Dumnezeu Tatal. Dar, ridicand ochii spre fresca de pe cupola il vad pe Christos – Pantocratorul, in Gloria Invierii lui.

In catedrala se mai afla :

        Bustul lui Bruneleschi de Andrea Cavalcanti de Buggiano – 1446 ;

        Bustul lui Giotto de Benedetto da Maiano – 1490 ;

        Bustul filosofului Marsilio Ficino de Andrea Ferucci – 1521 ;

        Galeria La concezione del bambino – spatiu rezervat credinciosilor ;

        Sacrestia dei canonici – deasupra portii este Inaltarea – panou in teracota smaltuita de culoarea bleu, de Luca della Robbia – 1451 ;

        Galeria di San Zenobio – sub altar se afla urna sfantului care a fost primul episcop al Florentei – opera a lui Lorenzo Ghiberti (1440), pictura Cena del Signore Cristo de Giovanni Balducci (1589) si grupul Angeli cerofereres – in teracota smaltuita de Luca della Robbia ;

        Sacrestia delle Misse – inconjurata de lambriuri de secol XV; deasupra portii de intrare in sacristie se afla un panou din teracota smaltuita tot de Luca della Robbia – Resurrezione ;

        Galeria della Croce – spatiu rezervat credinciosilor ;

        Coro ottagonale in marmura, realizat de Baccio Bandinelli la mijlocul secolului XVI, unde se gaseste si scaunul episcopal, iar pe altarul principal este amplasat un Crucifix de lemn realizat de Benedetto da Maiano (sfarsitul secolului XV) – toate acestea se afla amplasate sub superba cupola proiectata de Bruneleschi. Aici s-a derulat episodul dramatic denumit Conjuratia Pazzi – acestia erau rivalii familiei Medici si au vrut sa il asasineze pe Lorenzo Magnificul in duminica zilei de 26 aprilie 1478 in timpul oficierii slujbei de Inaltare. Dar Lorenzo, desi grav ranit s-a refugiat in sacristie si doar fratele lui Giuliano a fost ucis ;

        Tabloul Dante e la Divina Commedia de Domenico di Michelino – 1465 ;

        Fresca dedicata condotierului Giovanni Acuto (John Hawkwood) de Paolo Uccello –

1436 ;

        Fresca dedicata condotierului Niccolo da Tolentino de Andrea del Castagno – 1456 ;

        Bustul lui Antonio Squarcialupi (muzicianul si organistul domului) de Benedetto da Maiano – 1490 ;

        Bustul lui Arnolfo di Cambio de Ulisse Cambi – 1843 ;

        Bustul lui Emilio de Fabris de Vincenzo Consani – 1887 ;

        Treptele spre cripta unde sunt artefacte de la vechea basilica Santa Reparata si unde se afla si La tomba di Brunelleschi, in spatele unui grilaj de fier forjat.

Ies din catedrala Santa Maria dei Fiori putin confuza – suprema frumusete te bulverseaza poate chiar mai mult decat suprema uratenie… Privesc din nou cele trei portaluri ale catedralei cu mozaicuri si grupuri statuare povestind viata Fecioarei Maria, deasupra carora, sus, se gaseste basorelieful reprezentandu-l pe Eterno e Celeste Padre.

Vis-à-vis este minunatul Battistero di San Giovanni. Si desi nu l-am vizitat astazi, ci in data de 25 aprilie, voi scrie despre el tot aici. Acoperit de marmura alba si verde, realizarea lui a inceput in anul 1128, intr-un stil roman sobru si echilibrat, ca iti da impresia ca este “ruda saraca” a Domului ) , desi portile sale de bronz sunt cunoscute in lumea intreaga. Aceste porti reprezinta cele 4 intrari in baptisteriu – in cele patru vanturi si sunt portaluri mari, captusite cu bronz. :

        La Porta Meridionale (de sud) – pe unde se intra in edificiu, a fost sculptata de Andrea Pisano (1330) si evoca, intr-un stil gotic, viata lui San Giovanni Battista (Botezatorul) si, situat mai jos, panoul cu Degli tre virtù theologales : Credinta, Speranta, Milostenia si apoi, la baza portii, siluetele a cinci cardinali. Incadramentele, de o mare virtuozitate au fost realizate, mai tarziu, de fiul lui Ghiberti – Vittorio.

        La Porta Occidentale (de vest) – realizata tot de Andrea Pisano.

        La Porta Nordica - 1403-1424 - este prima realizata de Lorenzo Ghiberti, care a castigat concursul la care au mai participat si Brunelleschi, Donatello si Jacopo della Quercia. Portile cuprind cate 14 panouri (28 in total); basoreliefurile de pe ele evoca scene din Noul Testament, din vietile celor patru Evanghelisti si ale Sfintilor Doctori, cu o noblete si o armonie a compozitiei greu de imaginat.

        La Porta di Levante (de est) - 1425-1452, vis-à-vis de intrarea in catedrala, este cea despre care Michelangelo a declarat, extaziat, ca este demna de a fi La porta del Paradiso. Ciclul iconografic care orneaza portile a fost realizat de Lorenzo Ghiberti, care a impartit cele doua usi in cate 5 panouri ce reprezinta, fiecare dintre ele, scene biblice din Vechiul Testament, intr-un ancadrament numarand 24 nicchie in care sunt

plasate statuile personajelor biblice alternand cu 24 de medalioane reprezentand capete de artisti printre care si un autoportret, in basorelief,  de-al lui Lorenzo Ghiberti. Panourile originale din bronz aurit sunt adapostite in Museo della cattedrale. Parasind total stilul gotic, Ghiberti a folosit perspectiva – teoretizata arhitectonic si matematic de Brunelleschi – intr-un basorelief stratificat, pentru a putea cuprinde un numar cat mai mare de personaje biblice, in diferite planuri :

      Creatia lui Adam si Eva, pacatul originar, izgonirea din Paradis;

      Sacrificiul lui Noe si reprezentarea arcei plina de vietuitoare si plante;

      Descrierea vietilor lui Esau, Iacob si Rebecca;

      Moise primind tablele cu cele 12 Porunci, pe muntele Sinai;

      Batalia contra filistinienilor - uciderea lui Goliat de catre David;

      Descrierea vietilor primilor oameni, fii lui Adam si Eva - Cain si Abel;

      Abraham (Avraam), Ingerul si sacrificiul lui Isaac;

      Povestea lui Iosif si a fratilor sai in Egipt;

      Poporul lui Israel in pamantul sfant - Iordan si batalia de la Ierihon;

      Regele Solomon intampinand-o pe Regina din Saba.

In interiorul Battistero, pavat cu marmura in incrustatii orientale sunt trei sarcofage : unul roman, altul al episcopului Rainier si ultimul al Anti-Papei Giovanni XXIII, executat dupa desenele lui Michelozzo si Donatello in 1427 si – bineinteles - fonte battesimale (cristelnitele) realizate din marmura in anul 1371. Medalionul de deasupra absidei, care se continua spre cupola baptiseriului, il reprezinta pe Iisus Christos, inconjurat de scene din Judecata de Apoi, de scene din viata sfantului Ioan Botezatorul si a Sfantului Iosif (tatal pamantean al lui Christos), scene din Geneza si cete di angeli care sunt pictati pe partea interioara pana sub lanterna turnului.

Este ora pranzului, dar nici nu imi dau seama cum au trecut orele…

O mica pauza de pizza & cappuccino si apoi merg pe Via dei Calzaiuoli, depasesc cladirea  OrsanMichele (pe care nu-l voi vizita astazi), traversez Via Porta Rossa, Via della Condotta si intru in Piazza della Signoria – piata simbol a Florentei, una dintre cele mai frumoase piete ale Italiei, cu edificiile ei formand un formidabil decor in jurul unui spatiu patrat vast. Aceasta piata a fost deschisa si apoi marita, incepand cu secolul XIII, dupa demolarea caselor familiilor nobiliare gibeline Uberti si Foraboschi, de catre edilii orasului toscan Firenze. Piata este dominata de constructia Palazzo Vecchio, ridicat pe partea settentrionale a esplanadei - plina de lume la aceasta ora a amiezii.

Arhitectul Arnolfo da Cambio a proiectat, incepand cu anul 1294, acest palat-fortareata, cu trei etaje, avand frumoase ferestre gotice, toate incorporate in acest blocco strutturato, terminat cu creneluri medievale sub care sunt amplasate blazoanele heraldice policrome ale Republicii Florentine. Torre d’Arnolfo are 94 de metri inaltime, iar clopotul de pe el era tras pentru a anunta intalniri publice sau a avertiza de pericole iminente.

Palatul a fost initial cunoscut sub numele de Palazzo del Popolo. Mai tarziu a fost redenumit Palazzo della Signoria, dupa signori = reprezentantii familiilor importante ce conduceau orasul. Dupa ce Cosimo I di Medici a ajuns la putere in anul 1537, cladirea a fost iarasi redenumita in Palazzo Ducale. Abia dupa ce ducele s-a mutat in Palazzo Pitti (in 1550), cladirea a inceput sa fie cunoscuta sub numele de Palazzo Vecchio.

Singura parte a exteriorului palatului ce este decorata, este fatada de marmura ce a fost adaugata deasupra intrarii in anul 1528. Inscriptia “Rex regum et Dominus Dominantium” este menita sa aminteasca conducatorilor ca singurul conducator adevarat este Iisus Cristos. De o parte si de cealalta a inscriptiei se gaseste cate un leu sculptat. Interiorul Palazzo Vecchio, contrastand cu exteriorul, prin fastul si rafinamentul sau, dateaza din timpul lui Cosimo I, care a poruncit redecorarea completa a palatului de catre Vasari, arhitectul curtii Medici. Curtea interioara refacuta in 1453 de Michelozzi Michelozzo, contine o mica fantana in centru, cu statuia Il piccolo angelo e delfino - copie facuta de Vasari dupa statuia creata de Verrocchio (originalul se afla acum intr-o camera de la etajul II al Palazzo Vecchio). Doua scari impresionante duc spre cea mai importanta camera - Sala dei Cinquecento (sala celor cinci sute) de la etajul intai. Incaperea era folosita pentru intalniri tinute de catre conducatorii Florentei. Cosimo I le-a cerut, intai lui Leonardo da Vinci si apoi  lui Michelangelo sa decoreze sala, dar pana la urma Vasari a fost cel care pictat sala intre anii 1563–1565 cu scene ce infatiseaza victoriile lui Cosimo I in fata oraselor Pisa si Siena si descriu nasterea marelui ducat al Toscanei. Aici este amplasat grupul statuar Il Genio che uccide la Forza (1533-1534) creat de Michelangelo pentru mormantul papei Giulio II. Tot la etajul I se afla cabinetul de lucru al lui Francesco de Medici cu faimoasele portrete lui Cosimo I de Medici si al frumoasei sale sotii Eleonora de Toledo (pictata impreuna cu fiul lor Giovanni).

La etajul II este amplasat Appartamento dei priori (al conducatorilor) continand minunata Sala dei Gigli (a crinilor) – decorata cu crini pe frescele aurii si reprezentand demnitari romani, Sala Guardaroba – cu harti geografice – si Sala Jupiter, precum si apartamentele lui Cosimo I si ale sotiei sale - Eleonora de Toledo.

Si-acum sa descriu ceea ce se afla in Piazza della Signoria :

    Statuia ecvestra a lui Cosimo I de Medici realizata in 1594 de catre Jean Bologne – admir atitudinea demna a condotierului si musculatura  potente a calului;

    Fantana lui Neptun de Bartolomeo Ammannati (1563-1575) – un Neptun de marmura, realizat cam nefericit de sculptor dupa desenele lui Leonardo da Vinci,

inconjurat de naiade, de fauni si de nimfe de bronz;

    Marzocco – copia in marmura a sculpturii lui Donatello (1418-1420) – un leu avand intre labe stema familiei Medici, reprezinta un simbol puternic al Republicii Florentine – numele provine de la marzoccheschi – denumire data trupelor florentine in timpul asediului orasului din 1529-1530 ;

     Juditha si Holofernes – copie in bronz, dupa originalul lui Donatello (1460) – acesta fiind amplasat in Sala dei Gigli din Palazzo Vecchio. Statuia a fost comandata de Cosimo I de Medici si descrie episodul biblic in care Juditha il ucide pe generalul asirian Holofernes. Juditha era considerata un simbol al libertatii poporului, care a obtinut victoria intr-o cauza dreapta, impotriva unui despot – exact o metafora a casei Medici ! Juditha este forte e vittoriosa, cu sabia in mana, aratand senza pietà capul lui Holofernes, pe care il tine de plete. Brrrr…

    David - copie in marmura dupa originalul lui Michelangelo, care se gaseste la Galleria dell’Accademia – voi povesti cand voi vizita galeria despre aceasta extraordinara capodopera…

    Hercule ucigandu-l pe Cacus – 1534 – marmura sculptata de Baccio Badinelli – aceasta sculptura este o alegorie - Hercule personificand familia Medici in lupta cu delatorii si hotii ducatului, reprezentati prin talharul Cacus ;

    Loggia dei Lanzi – della Signoria – realizata in stil gotic tarziu de catre Benci di Cione si Simone Talenti (1376-1391). Aici era locul de intalnire al lancierilor de la palat, apoi al corpului de garda al Signoriei. Eleganta logie este sustinuta de gratioase arcade sprijinite pe coloanele gotice sustinand plafonul pe care sunt pictate Alegoriile Virtutii, realizate dupa desenele lui Agnolo Gaddi. De fiecare parte a scarilor pe care se urca in logie, se afla I leoni tenere accesso, realizati la 1600 de Flaminio Vacca. In interior admir faimoasele sculpturi pomenite in toate cartile de istoria artei : Rapirea sabinelor de Jean Bologne la 1583, apoi Hercule si Centaurul Nessus de acelasi sculptor – 1599, Ajax sustinand cadavrul lui Patrocle – sculptura antica elena, Rapirea Polixeniei de Pio Fedi (1866) si apoi celebrul Perseu aratand capul Meduzei – bronz realizat de Benvenuto Cellini (1554).

Eh… Ce zi… Indelung asteptata de mine vreme de atatea decenii… Simt cum se invarte totul in jurul meu… Sunt FERICITA – cu cele mai mari majuscule posibile )

Vis-à-vis de Loggia Lanzi si lipita de Palatul Signoriei se afla Galleria degli Uffizi – considerata unul dintre cele mai frumoase muzee ale lumii. O mare de oameni asteapta sa intre in muzeu – il voi vizita si eu in alta zi…

Noi insa ocolim Palazzo Vecchio, prin partea lui stanga, trecem pe Borgo de’ Greci si ajungem in Piazza Santa Croce. Aceasta este o piata spatioasa de forma rectangulara, unde franciscanii predicau, unde se desfasura carnavalul de dinaintea inceperii postului de Pasti sau unde se tinea o competitie sportiva - il calcio – un fel de fotbal

contemporan. La nord-vest, o placa indica cei 5000 metri cubi de apa atinsi de fiume Arno la inundatiile din 1966. Aici este bogata biserica a  franciscanilor - Basilica di Santa Croce, devenita Panteonul Florentei, din cauza ca personaje ilustre din istoria florentina isi dorm somnul de veci aici.

Aceasta biserica a fost conceputa de Arnolfo di Cambio in 1294, dar a fost terminata de-abia in anul 1450. Legenda spune ca Santa Croce a fost fondata de insusi San Francesco. Fatada  bisericii nu este cea originala simpla, aceasta fiind inlocuita in secolul XIX cu o alta in stil neogotic. Campanila a fost terminata tot in secolul XIX. Intrarea in biserica este libera. Interiorul imens (140x40 metri), destinat ascultarii predicilor franciscanilor, cuprinde trei nave, separate prin stalpi svelti de forma octogonala si o absida luminata de minunate vitralii amplasate aici in secolul XV de catre Agnolo Gaddi. Pardoseala cuprinde 276 pietre tombale din mozaicuri de marmura policrome, iar de-a lungul zidurilor se aliniaza sarcofage bogat ornamentate.

Pe fatada interioara admir un vitraliu reprezentand La discesa dalla croce, realizat dupa desenele lui Lorenzo Ghiberti. In nava dreapta, in dreptul primului stalp este celebrul basorelief de Antonio Rossellino- La Vergine dà a succhiare il latte a Gesù – si apoi sunt aliniate monumentele  funerare :

        Il Sarcofago di Michelangelo, realizat de Giorgio Vasari in 1570. Michelangelo a scris in memoriile sale ca ar dori sa fie inmormantat in Santa Croce, pentru ca la “reinviere” sa poata privi, in toata maretia ei, cupola brunelleschiana a Domului.

        Il Sarcofago di Dante Alighieri realizat de Stefano Ricci in 1829 – dar Dante isi doarme somnul de veci la Ravenna.

        Il Sarcofago di Galileo Galilei realizat de Giulio Foggini – 1643.

        Il Sarcofago di Niccolo Machiavelli realizat de Innocenzo Spinazzi in 1787.

        Il Sarcofago di Gioacchino Rossini realizat de Antonio Berti in 1939.

In fundul navei centrale a bisericii sunt numeroase capele care contin opere de arta de prima calitate, din care eu reamintesc doar cateva :

      La Cappella di Velluti – cu fresca Vita di San Michele Arcangelo atribuita lui Cimabue.

      La Cappella Giugni, cu monumentul funerar al Carolinei Bonaparte de Lorenzo Bartolini.

      La Cappella Peruzzi, cu fresca Vita di San Giovanni de Giotto (1320).

      La Cappella Bardi cu frescele Episodi della vita di San Francesco de Giotto (1317). Aici se afla si faimosul Crocifisso al lui Donatello (1425).

 

Parasesc in liniste bazilica, atat de reprezentativa pentru spiritul florentin.

Din piata din fata bisericii o iau la stanga pe Via Magliabechi, apoi pe Corso de’Tintori, ajung in Piazza Cavallegerri si de acolo pe cheiurile fiume Arno : Lugarno delle Grazie, Lugarno Generale Diaz si Lugarno Archibusieri. Pe acest chei este un stalp cu foarte multe lacate incuiate, puse de indragostiti, pentru ca dragostea lor sa fie mereu pecetluita…

Ma indrept spre Ponte Vecchio. Acesta este plin de turisti, de statui umane, de muzicieni, de pictori si tot felul de interpreti care creaza o atmosfera incredibila, mai ales in aceasta parte a zilei in care soarele sta sa apuna, poleind bustul de bronz a lui Benvenuto Cellini, aflat la jumatatea podului.

Ponte Vecchio este cel mai vechi pod din Florenta, construit in forma sa actuala de catre Neri di Fierovante in 1345. Pe pod au fost construite case – lucru ce constituia o practica obisnuita in orasele mari din Europa medievala. In aceste case au locuit mai intai mestesugarii breslei macelarilor si cei ai tabacarilor, dar, din cauza mizeriei si a mirosului greu de suportat, ducele Ferdinando I de Medici a decis, in anul 1593, inlocuirea lor de catre mestesugarii breslei aurarilor. In prezent pe acest pod sunt magazine cu superbe bijuterii. Deasupra magazinelor exista Corridorio Vasariano – un pasaj de aproximativ 1 kilometru, construit in 1565, din ordinul lui Cosimo I de Medici, ca sa lege Galleria degli Uffizi cu Palazzo Pitti, aflat pe cealalta parte a raului Arno, pentru ca ducele sa nu mai fie nevoit sa mearga pe podul mereu aglomerat atunci cand trebuia sa se deplaseze intre cele doua resedinte ale sale. Coridorul inconjoara Torre Mannelli si, trecand pe langa biserica Santa Felicita, ajunge la Palazzo Pitti. In interiorul Corridorio Vasariano sunt expuse numeroase opera de arta din secolele XVII si XVIII, precum si o importanta colectie de autoportrete ale pictorilor care au creat in secolele XVI – XIX. Coridorul se poate vizita doar cu rezervare de bilete si numai in grupuri de cate 5 persoane. De pe pod privesc in dreapta la Ponte Santa Trinita si in stanga la Ponte alle Grazie.

De pe Ponte Vecchio ma intorc pe Via por Santa Maria si sunt in fata unei frumoase Loggia del Mercato Nuovo, cunoscuta popular ca Loggia del Porcellino. Aceasta a fost construita in secolul XVI, in inima orasului, la doar cativa pasi de Ponte Vecchio, fiind destinata initial vanzarii tesaturilor de matase si a altor produse de lux. Pe fiecare colt al logiei trebuiau amplasate statui ale unor cetateni florentini celebri, dar, in secolul XVIII au fost amplasate doar trei statui : Michele di Lando, Giovanni Villani si Bernardo Cennini (eu nu am auzit de nici unul dintre ei )

Punctul cel mai interesant de aici este Fontana del Porcellino – de fapt copia in bronz a unui porc mistret, realizat de Pietro Tacca in secolul XVI si al carui original este la Palazzo Pitti. Traditia populara spune ca daca il freci pe mistret pe bot vei deveni bogat si poate de aceea, ritul mistretului straluceste in soarele amiezii. Turistii sunt incurajati

sa puna o moneda in gura mistretului, dupa ce l-au frecat pe acesta pe nas si daca moneda aluneca prin gatul mistretului pana la bazinul cu apa din fata mistretului inseamna ca dorinta ti se va indeplini.

O alta atractie a locului este asa numita Pietra dello scandalo – un fel de roata de marmura roz cu sase spite de marmura neagra, aflata in centrul logiei. Desenul in pardoseala reproduce una dintre rotile unei carroccio medievala – simbol al Florentei – unde trupele se intalneau inainte de orice batalie. Ulterior, in acest loc redenumit si Pietra dell’acculata (piatra de pedeapsa pentru vagabonzi) erau adusi debitorii insolvabili si biciuiti (la fundul gol) in fata multimii – expresia populara guardando col culo o terra si cuvantul sculo (in dialect toscan nenorocire), dau probabil numele acestui loc. Acum insa locul este plin de tarabele negustorilor de articole din piele sau de alte numeroase marfuri, ca intr-un bazar oriental.

Plec de aici si, prin Via Calimala ajung in Piazza della Republica. Pe amplasamentul acestei piete era candva centrul Florentei medievale si, in negura vremurilor – centrul Florentei romane – aici fiind amplasat Forumul roman. Mai tarziu aici a luat fiinta Mercato vecchio, datorita vocatiei florentinilor de a face negot, in jurul acestei piete dezvoltandu-se il quartiere ebraico = ghetoul evreiesc, care continea o sinagoga italiana si o sinagoga de rit spaniol (levantina). A fost, de altfel, o zona unica de strazi pitoresti si cladiri bine construite, cateva edificii supravietuind intacte pana astazi. Totusi, singurul martor al vechii Piazza del Mercato este Colonna della Dovizia = Colonna dell’Abbondanza (repozitionata in 1956) care dateaza din 1431, surmontata de o statuie din gresie gri, reprezentand abundenta, sculptata de Giovanni Battista Foggini dupa originalul de Donatello aflat la muzeu.

Este ora 18,41 PM ( pe ceasul aparatului de fotografiat). Dupa o zi atat de plina de emotii artistice, este cazul sa ma indrept, obosita, spre gara florentina, de unde trenul ma va duce inapoi la Montecatini Terme.

 

22 APRILIE 2013 – LUNEDI SIENEZA - SAVURAND UN VIN DE SAN GIMIGNANO

 

Ceasul desteptator suna implacabil la ora 6,30. Mananc in mare viteza si apoi ies din hotel unde, pe “buza” Parco della Rimembranza, ne asteapta microbuzul, condus de autista Giacomo, care ne va duce la Siena, pe o distanta de aproximativ 120 kilometri. Calatoria de astazi cu microbuzul este optionala si costa 55 EURO. Microbuzul trece, pe sosea/autostrada, pe langa Prato, Campi Bisenzio, Firenze, San Casciano, Poggibonsi, Colle di Val d’Elsa si se parcheaza intr-un loc, numit poetic Il Fagiolone, aproape de intrarea in oras – langa Porta San Marco.

Siena - orasul toscan intins pe 3 coline si pictat in tonuri de ocre - roz-trandafirii…

Traditional, negrul si albul sunt culorile Sienei, deoarece atunci cand fondatorii orasului – Senius si Aschius, au ajuns calare in aceasta zona, unul avea un cal alb iar celalalt un cal negru.

Bogatia orasului dateaza din secolele XIII si XIV, in decursul carora aceasta cetate a devenit prospera gratie negustorilor si bancherilor ei. Dar, in lupta care a divizat cetatile italiene partizane guelfilor (de partea papei) sau gibelinilor (de partea imparatului), Siena s-a luptat cu puternica ei vecina – Florenta si, in batalia de la Montaperti - 1260, gibelinii sienezi i-au invins pe guelfii florentini. Urmeaza o perioada de splendoare a Sienei, in care s-au construit faimoasele ei edificii, incheiata tragic in timpul ciumei negre din 1348, care a decimat populatia orasului.

Intrand prin partea de nord-vest a orasului, in cartierul Melcului, sunt uimita de inaltimea majestuoasa a palatelor renascentiste care marginesc ingustele strazi fara trotuare - Via dei Montanini, Via di Citta si Via Banchi di Sopra. Aici sunt amplasate Palazzo Constantini, Palazzo Piccolomini, Palazzo Tantucci, Palazzo Salimbeni, Palazzo Chigi-Saracini (sediul Academiei de muzica), Palazzo Spannocchi sau Loggia dei Mercanti – sediul Tribunalului Comercial.

Siena este renumita prin cartierele ei care se numeau contrada/contrade, denumite astfel dupa cate un animal sau dupa cate un simbol al asociatiilor breslelor. Aceste cartiere au luat fiinta in Evul Mediu, in scopul de a furniza trupe pentru luptele ce aveau loc atunci pentru apararea Sienei. Pe parcursul timpului, aceste Contrade si-au pierdut functiile administrative si militare si au devenit pur si simplu zone de patriotism local. Rolurile lor s-au extins, astfel incat fiecare eveniment important - botezuri, decese, casatorii sau sarbatori religioase erau marcate prin intalnirile din piata centrala a orasului unde se desfasurau intrecerile de Palio intre Contrade. Si astazi, fiecare contrada are propriul ei muzeu, propria ei fantana si baptiseriu precum si un motto care reaminteste istoria acesteia.

Initial au fost 59 de Contrade , dar, de-a lungul secolelor, numarul s-a redus la 17. Eliminarea lor oficiala a avut loc in 1729.  Printre cartierele disparute au fost si Gallo (Cocos), Leone, Orso (Ursul), Quercia (stejar), Spadaforte (sabie puternica) si Vipera.

Astazi in Siena mai exista doar 17 contrade :

1.      Aquila (vulturul) atestata in 1536 – blazonul fiind un vulture bicefal negru, care are in ghiare o sfera, o sabie si un sceptru pe culorile galben, albastru si negru. In mod traditional locuitorii acestui cartier au fost notari. Sarbatoaresc 8 septembrie – nasterea La Vergine Maria;

2.      Bruco (omida) atestata in 1369 – blazonul fiind o omida asezata pe un trandafir pe culorile verde, galben si albastru. Locuitorii faceau parte din breasla negustorilor si tesatorilor de matase;

3.      Chiocciola (melc) – blazonul este un melc pe culorile rosu, galben si albastru. Cetatenii erau in mod traditional olari in teracota iar patronii lor spirituali sunt San Pietro si San Paolo – 29 iunie;

4.      Civetta (bufnita) – blazonul este o bufnita asezata pe o creanga, pe culorile rosu, negru, alb. Cetatenii faceau parte din breasla cizmarilor. Motto-ul lor : “Vedo nella Notte” ;

5.      Drago – blazonul este un dragon de aur care poarta o flamura pe care este litera U pe culorile rosu, verde, galben. Locuitorii cartierului erau bancheri ;

6.      Giraffa – blazonul este o girafa condusa de un maur si o panglica pe care scrie : ”Humbertus I dedit” pe culorile alb si rosu. Locuitorii cartierului erau, prin traditie, pictori. A castigat Palio ultima data in 2011 ;

7.      Istrice (porc spinos) – blazonul este un porc pe culorile rosu, alb, albastru si negru. Reprezenta breasla macelarilor in secolul XIV ;

8.      Leocorno – blazonul reprezinta un unicorn agresiv pe culorile portocaliu, alb, albastru. In mod traditional locuitorii cartierului erau aurari ;

9.      Lupa – blazonul reprezinta o lupoaica alaptand doi gemeni – Romulus si Remus - pe culorile alb, negru, portocaliu. Legenda spune ca fiul lui Remus a fondat orasul Siena. Locuitorii cartierului erau brutari. A castigat Palio in 1867 ;

10. Nicchio (scoica de mare) – blazonul reprezinta o scoica de-a Sfantului Iacob flancata de doua ramuri de coral pe culorile albastru, galben si rosu. Locuitorii, in secolul XIII, erau din clasa nobiliara care furnizau comandanti trupelor orasului ;

11. Oca – blazonul este o gasca incoronata si avand la gat o panglica cu crucea de Savoia pe culorile verde, alb si rosu. Cetatenii faceau parte din breasla vopsitorilor ;

12. Onda (valul) – blazonul reprezinta un delfin pe culorile azuriu si alb. Locuitorii erau in mod traditional dulgheri. Au castigat Palio in iulie 2012.

13. Pantera – blazonul reprezinta o pantera agresiva pe culorile rosu, albastru si alb. Locuitorii erau bacani, farmacisti sau marinari.

14. Selva (padure) – blazonul reprezinta un stejar de care este agatat un rinocer, pe culorile verde, portocaliu si alb. Locuitorii au fost in breasla tesatorilor si au furnizat reputati militari si excelenti arcasi ;

15. Tartuca – blazonul reprezinta o broasca testoasa inconjurata de margarete pe culorile galben si albastru. Locuitorii erau sculptori. A castigat Palio in august 2010 ;

16. Torre (turnul) – blazonul reprezinta un elefant care poarta pe spate un turn pe

culorile rosu, alb si albastru. Contrada era in cartierul evreiesc, locuitorii fiind negustori de lana sau zarafi ;

17. Valdimontone (valul muntelui) – blazonul reprezinta un berbec agresiv incoronat care tine intre picioare un scut  pe culorile rosu, galben si alb. Locuitorii au fost in mod traditional croitori. A castigat ultimul Palio in august 2012.

Dar, toate stradutele Sienei duc, in cele din urma spre Piazza Campo – imensa piata centrala de forma unui amfiteatru, despre care sienezii spun ca seamana cu Mantello della Vergine Maria. Fara indoiala este una dintre cele mai frumoase piete din lume , cu forma ei de scoica sau de evantai, cu panta lejera pavata cu caramizi care imagineaza cercuri de piatra. Stau in pasticceria – gelatteria si observ impartirea suprafetei pavate in 9 segmente, care amintesc de guvernarea benefica a celor din Il Consiglio degli nuovi uomini buoni, alesi din randul mestesugarilor, al negustorilor si al bancherilor, care a condus Siena de la mijlocul secolului XIII pana la inceputul secolului XIV – o perioada de prosperitate in care au fost construite majoritatea edificiilor publice ale orasului.

De doua ori pe an, in 2 iulie si in 16 august, sienezii recreaza fidel traditia medievala in Palio delle Contrade, o festivitate somptuoasa cu intreceri de cai in jurul pietei. Acesta nu este un eveniment numai turistic ci mai degraba, traditional; locuitorii din contrade impanzesc Piazza Campo, in timp ce caii si calaretii gonesc in jurul pietei, spre incantarea spectatorilor. Calaretul care castiga cursa, primeste un Palio – adica un steag heraldic cu efigia Fecioarei Maria si este sarbatorit ca un adevarat eroul local.

Cele doua patroane spirituale ale orasului Siena sunt Vergine Maria si Santa Caterina.

Caterina di Giacomo di Benincasa s-a nascut, ca fetita geamana, in 1347, in familia unui vopsitor de tesaturi, in timpul marii ciume negre. Sora ei Giovanna a murit, dar Caterina a supravietuit si, crescand, a aderat la ordinul Dominicanilor, scriind lucrari filosofice si teologice si contribuind la reintoarcerea papei Gregorio XI din exilul de la Avignon inapoi la Roma in 1378. De asemenea a fost mesagerul papilor pentru a face demersuri de pace intre orasele-state italiene. Santa Caterina de Siena a murit la Roma in 1380, la varsta de 33 de ani, in urma unui accident vascular cerebral.

In mijlocul Pietei Campo este amplasata o fantana – Fonte Gaia (fantana veseliei), care in anul 1419 a fost decorata cu frumoase panouri sculptate de catre Jacopo Della Quercia.

La capatul pietei Campo se afla Palazzo Pubblico, pe a carui fatada crenelata flutura steaguri heraldice. Ridicat la inceputul secolului XIV, el a gazduit birourile celor noua conducatori ai orasului. In coltul stang se afla un turn destul de ascutit Torre del Mangia (dupa numele clopotarului), inalt de 88 metri, proiectat de Lippo Memmi. Se pot urca cele 500 de trepte ale turnului, pentru a admira panorama orasului, dar eu nu am facut-o !

Desi functionarii isi continua inca munca in unele parti din Palazzo Pubblico, o mare

parte a acestui complex a fost cedata Muzeului Civic (deschis zilnic, taxa de intrare) care adaposteste cateva dintre cele mai mari comori ale Sienei. Consiliul Orasenesc se intruneste in vasta Sala del Mappamondo, desi imensul planiglob care era pe perete, a disparut de mult. Doar doua fresce au mai ramas, atribuite pictorului Simone Martini :

        Guido Riccio da Fogliano - fresca il reprezinta pe acest condotier, in timpul asediului de la Montemassi (1328), unde a fost comandantul trupelor sieneze. Guido a fost dupa aceea primarul din Padova si apoi din Verona, dar s-a intors inapoi la Siena cu un an inainte de a muri (1352);

        Maestà – este o fresca de mari dimensiuni (763 cm x 970 cm), realizata in 1315, care o reprezinta pe patroana spirituala a orasului – Vergine Maria con Gesù bambino, inconjurata de sfintii apostoli si de ingeri.

In Salla della Pace se afla L'allegoria della buona e della stupida governance de Ambrogio Lorenzetti. Menita sa aminteasca permanent capilor orasului de responsabilitatile lor, aceasta fresca infatiseaza societatea medievala - de la rege si curteni pana la contandini care lucrau pe dealurile din afara zidurilor orasului.

Am iesit din Palazzo Pubblico in Piazza Campo si am luat-o la stanga, urcand pe stradute serpuite, pana la Piazza del Duomo. Fatada vastei catedrale, un adevarat festival de marmura roz, alba si verde a fost inceputa la sfarsitul secolului XIII de catre Giovanni Pisano, care a ornat-o cu numeroase statui de o remarcabila expresivitate.

Catedrala Santa Maria (bilet de intrare = 4 EURO) a fost proiectata in stil romanic si gotic de catre Nicola Pisano, acesta vrand sa fie cea mai mare biserica din Italia, actiune impiedicata de ciuma neagra care a lovit Europa medievala in secolul XIV. Domul a fost ridicat intre 1215 – 1263, de catre maestrul Pisano si de fiul lui Giovanni, fiind gandit sa aiba trei nave sustinute de o multitudine de coloane. Dar ciuma a omorat mai mult de doua treimi din cetatenii Sienei, asa ca lucrarile catedralei au fost incetinite si reluate de-abia la sfarsitul secolului XIV.

Intru in catedrala si imi dau seama ca ma aflu intr-un loc dumnezeiesc de frumos : mai intai coloanele, foarte inalte si suple, din marmura, intr-o alternanta de dungi albe si negre, sustinand tavanul boltit decorat in albastru smaltuit de stele aurii iar apoi zecile de statui care decoreaza interiorul opulent. Cupola hexagonala este si ea aurita si are in centru un soare stralucitor. Amvonul este sculptat in marmura de Carara, este octogonal si este sprijinit de 8 coloane de granit. Cele sapte statui din partea de sus a amvonului ma duc cu gandul la mantuirea sufletului.

Ei… Dar pardoseala de marmura multicolora este cea care imi taie rasuflarea. Este un mozaic format din 59 de tablouri realizate din bucati de marmura minutios imbinate intre ele, realizat intre 1372–1547, de cei mai buni artisti ai epocii - Domenico di Bartolo, Matteo di Giovanni, Pinturicchio si, in mod special, Domenico di Pace Beccafumi, care a proiectat/realizat 35 de scene intre 1517-1547. Labirintul de pe pardoseala este parcurs de catre penitenti in genunchi. “Covoarele” reprezinta alegorii mitologice sau

scene biblice :

        Ruota della Fortuna ;

        Lupa di Siena ;

        Le quattro virtù degli uomini ;

        La storia di Re David ;

        Il massacro di 10.000 bambini innocenti ;

        Sibilele – din Delphi, Frigia, Cumae, Eritreea, Persia, Libia, Samos si Etruria – la grecii si romanii antici acestea erau niste femei cu statut sacru si cu o pozitie de preotese, profetese si pastratoare ale tainelor. Traiau preponderant in stare de transa, fiind asociate locurilor cu incarcatura sacra, locuri cu simbol de adevarate “porti” intre lumea zeilor si lumea muritorilor.

In partea stanga a catedralei se afla la Cappella di San Giovanni Battista, dominata de statuia de bronz a sfantului, realizata de Donatello. De jur imprejurul capelei sunt opt fresce realizate de Pinturicchio cu scene din viata Sfantului Ioan.

Tot in partea stanga se mai afla altarul Piccolomini, unde, intre 1501-1504, Michelangelo a sculptat cele patru statui de la baza acestuia intruchipand pe San Gregorio, San Pietro, San Paolo si San Pius – statuia din varf, a Feciorei cu pruncul a fost realizata de sculptorul sienez Jacopo de la Quercia.

In partea dreapta a catedralei se afla Cappella della Madonna del Voto comandata in anul 1659 de catre Papa Alexandru VII (Chigi)

In Duomo, Battistero este in interiorul catedralei (nu in exterior ca la Firenze) – este hexagonal si a fost decorat de Donatello si de Jacopo della Quercia cu sculpturi de marmura.

Un alt element valoros este faimosul balcon octagonal gotic realizat de Nicola Pisano si fiul sau Giovanni (1266-1268), ale carui coloane sunt sprijinite pe spatele unor lei, sculptati alaturi de puii lor care devoreaza o prada. Fresca de pe tavanul catedralei infatiseaza 172 de papi, inconjurati de bogate ornamente multicolore. In partea dreapta, unde este “nava” ramasa neterminata din cauza ciumei, se afla Museo dell’Opera del Duomo (deschis zilnic, taxa de intrare), unde se afla Madonna dei Franciscani de Duccio di Buoninsegna (1308-1311).

La mijlocul navei centrale, pe partea stanga, se afla intrarea in Libreria Piccolomini, o biblioteca (1495) rezervata de catre Francesco Piccolomini (papa Pius III) pastrarii cartilor unchiului sau, Aeneas Piccolomini (papa Pius II). Impresionanta viata a lui Aeneas = Pius II este celebrata intr-o serie de fresce colorate minunat de catre

Pinturicchio, infatisandu-l pe acesta pe tot parcursul vietii sale. In centrul camerei se afla sculptura Le tre grazie, o copie romana dupa opera artistului antic grec Praxiteles.

Dar timpul se scurge cu repeziciune si trebuie sa ajungem si la San Gimignano, la distanta de 47 de kilometri fata de Siena. Se merge inapoi, spre nord-vest, pana la Poggibonsi si apoi se paraseste autostrada, microbuzul mergand pe soseaua Volterra, apoi pe drumuri de munte spre  inima regiunii toscane, unde, pe varful unui deal se afla San Gimignano delle belle torri.

In Evul Mediu, turnurile au aparat familiile puternice de guelfi sau de ghibelini in perioade de lupte interne sau externe. San Gimignano se falea cu cele 100 de turnuri ale orasului, in realitate neexistand decat 62 de turnuri ) Astazi mai sunt in picioare mai putin de 20 de turnuri.

San Gimignano dateaza de pe vremea etruscilor si apoi a romanilor, dezvoltandu-se, in Evul Mediu, datorita asezarii sale de-alungul Via Francigena – un drum comercial si de pelerinaj care facea legatura dintre Roma - Vatican si nordul tarii. Faimoasele turnuri au inceput a fi construite pe la 1150, scopul lor fiind dublu : ca simbol (deoarece turnul meu trebuia sa fie mai inalt decat turnul tau !) si strategic, deoarece trebuia sa asigure retragerea in cazuri de restriste. Multe turnuri sunt fara ferestre, probabil pentru a oferi mai multa protectie, familiile putand sa se retraga in numeroasele camere din interior pentru mai multe luni. O alta teorie in legatura cu turnurile se refera la comertul cu tesaturi, in turnuri desfasurandu-se mestesugul vopsirii tesaturilor in galben  cu sofran (planta cu proprietati magice), la adapost de praf si de razele soarelui, pretioasele tesaturi avand valoarea direct proportionala cu lungimea valului de tesatura, care putea fi uscat, dupa vopsire, pe inaltimea interioara a turnului. Cele mai frumoase turnuri ramase in picioare si astazi sunt :

        Torre Grossa – 54 metri – ridicat intre 1298-1311 – realizat din caramida acoperita in exterior de piatra cioplita, pe fatada fiind insemnele heraldice ale degli Podestà;

        Torre della Rognosa - 51 metri – ridicat la 1255 ;

        Torre Cugnanesi ;

        Torre di San Francesco ;

        Torri degli Ardinghelli – turnuri gemene ale familiei guelfe ;

        Torri degli Salvucci – turnuri gemene ale familiei ghibeline;

        Torre del Diabolo – secolul XIII ;

        Torre Chigi – ridicat la 1280 ;

        Torre Campanaria (al clopotarului) ;

        Torre Pettini (al pieptenului).

Gaurile care se vad in toti peretii turnurilor, serveau, in Evul Mediu, pentru fixarea pasarelelor intre turnuri, pentru ca familiile aliate, adapostite in aceste turnuri, sa se poata reuni rapid in caz de alerta de lupte. De asemenea, scarile de urcare in turnuri erau tot exterioare, pentru a nu reduce spatiul din interior.

Exista opt intrari in oras, portile principale fiind Porta San Giovanni, Porta San Matteo si Porta Sant’Jacopo. Noi am intrat in oras prin Piazzale Martiri di Montemaggio si apoi pe Via San Giovanni, care traverseaza orasul, care are cinci “patrate”, care formeaza pietele :

      Piazza Duomo – centrul puterii politice si administrative a cetatii, cu turnurile sale, cu palatele sale – ca de exemplu Palazzo del Podesta, cu fatada Domului si cu biserica Collegiata. Este inconjurata de 7 turnuri printre care si Torre della Rognosa ;

      Piazza della Cisterna – construita in secolul XIII – aici se afla si Torre del Diablo. Piata este inconjurata de palatele medievale ale familiilor : Becci, Cattani, Razzi, Salvestrini, Tortoli si Pucci. Din aceasta piata, la est, pe Via del Castello se ajunge la casa Sfintei Fina ;

      Piazza Pecori – micuta, aflata chiar langa Piazza Duomo ;

      Piazza dell’Erbe – are forma unui triunghi neregulat fiind “inchisa” de cladirea La Rocca de Montestaffoli (fortareata). Este dominata de cele doua Torre Salvucci ;

      Piazza Sant’Agostino – dupa numele bisericii de caramida construita aici intre 1280-1298, unde exista o serie de 17 fresce executate intre 1463-1467 de Benozzo Gozzoli despre viata Sfantului Augustin.

Merita vizitat Palazzo Comunale (del Popolo) in care se gaseste Museo Civico cu :

      Sala Dante, unde se afla fresca, executata in 1317 de catre Lippo Memmi, despre vizita poetului Dante Alighieri in 8 mai 1300, in calitate de ambasador florentin, avand sarcina sa gaseasca noi aderenti la Liga Guelfilor din Toscana.

      Camera del Podesta – ornata cu fresce reprezentand viata cotidiana din secolul XII in San Gimignano, dintre care se disting faimoasele fresce cu cei doi soti la baie si cei doi soti in dormitor : I coniugi per il bagno si I coniugi nella loro stanza, create de Memmo di Filippucci.

 

Dar San Gemignano fiind situat in zona eminamente agricola a Toscanei, este renumit, nu numai prin planta sofran - din care se faceau vopseluri textile, dar si prin faimosul sau

vin Vernaccia, produs inca de la 1276, despre care un scriitor celebru nota in 1770 : “La vernaccia avea si poco colore, che parea aqua; che riusciva gentile al palate; che non risvegliava una sensazione di gran sapore, sicche gustato parea vino leggerissimo, ma che nello stomacomettea gran fuoco !”.

Este italiana lingua sorella cu romana, dar eu totusi voi traduce : “Vinul Vernaccia este atat de palid, incat seamana cu apa; este asa placut sa-l bei la palat; nu simti nici o savoare particulara, ti se pare ca este un vin foarte lejer, dar, odata ajuns in stomac, simti ca acesta iti ia foc !” Mmmm, ce-as mai bea si eu un Vernaccia )

A inceput sa ploua, fugim repede la microbuzul cu care ne reintoarcem la Montecatini Terme.

 

23 APRILIE 2013 – MARTEDI - IN “BIROURILE” FLORENTINE SI LA PISA 

 

In aceasta dimineata de marti, m-am sculat putin mai tarziu – pe la ora 8,00 AM, mi-am savurat in tihna micul dejun si apoi m-am suit in vagonul companiei feroviare Trenitalia. Trenul ajunge cu cea mai enervanta punctualitate in gara si o ia spre sud-est, spre Firenze, ca de obicei. Astazi voi vizita faimoasele galerie de arta Uffizi.

Sub Cosimo I, birocratia Toscana a crescut mult si a fost nevoie de noi birouri care sa gazduiasca “armata” de magistrati, de avocati, de notari si de alti functionari publici. Astfel a fost construit Palazzo Uffizi, “lipit” de Palazzo Vecchio, acum o celebra galerie de arta, dar care era menita sa serveasca unui scop utilitar – uffizi = birouri.

Vasari, arhitectul, a construit, incepand din anul 1560, un etaj bine luminat, folosind intaritura de fier, pentru a crea un perete – aproape continuu - de sticla, in jurul curtii interioare. Aceste geamuri au provocat multe stricaciuni cand o bomba terorista a explodat langa aripa de vest in mai 1993, aruncand bucati de sticla peste tot si distrugand un numar mare de obiecte de arta.

In secolul XVI insa, utilizarea atat de generoasa a sticlei era neobisnuita, iar marele duce Francesco I a decis ca acel coridor de la etaj, ar fi un spatiu perfect pentru a expune statuile, covoarele si tablourile familiei Medici. Astfel a inceput ceea ce, mai tarziu, a devenit una dintre cele mai bogate colectii de arta din lume. Ea este aranjata cronologic, astfel incat pot urmari, aproape ca in manual, dezvoltarea artei florentine, de la stilul sever al perioadei gotice (secolul XIII si XIV), spre stilul realist al Renasterii timpurii si, spre sfarsit, la folosirea unor culori somptuoase caracteristice Renasterii (secolul XV) si apoi perioadelor manieriste (secolul XVI) din toata Europa. O sa-i admir aici pe Giotto, Masaccio, Piero della Francesca, Botticelli, Leonardo da Vinci, Durer, Memling, Michelangelo, Raphael, Caravagio, Rubens sau Goya – ca sa nu citez decat

pe cativa dintre marii maestri care imi trec acum prin minte.

Pentru aceasta constructie spectaculoasa - Palazzo Ufizzi – care se intinde in forma de U, de la Palazzo Vecchio pana la fiume Arno, a fost sacrificata o biserica veche San Pier Scheraggio – in parte daramata dar in parte inglobata in noul edificiu. La parter, Vasari a proiectat un portic inalt sprijinit de coloane dorice alternand cu stalpi robusti, care au deasupra o galerie cu arcade, care, la construire, nu a avut un rol bine determinat. A fost Francesco I di Medici, care a facut din aceasta galerie un muzeu, angajandu-l pe Buontalenti sa construiasca Tribune, unde marele duce a adus numeroase obiecte pretioase vechi. Francesco a dat ordin sa fie amenajat si primul culoar al galeriei Tribuna pentru a amplasa aici statuile grecesti si romane apartinand familiei Medici – de unde si numele coridorului - Galleria delle statue. Succesorul lui Francesco – Ferdinando I di Medici – aduna din resedintele medicee cele mai frumoase arme, creand Galleria dei armi si inca o sala care cuprinde o colectie de instrumente matematice si astronomice. In secolul XVII, Vittoria della Rovere, sotia lui Ferdinando II di Medici, aduce aici, colectia de tablouri de Rafael si Tizian care apartinuse bunicului ei – Frederico di Urbino. Colectiile din Ufizzi se maresc in continuare prin donatiile facute de catre cardinalul Leopold catre nepotul sau Cosimo III di Medici, care si da ordin sa se construiasca noi sali precum si o intrare monumentala in edificiu. Fiica lui Cosimo III – Anna Maria Luisa di Medici, ultima din dinastia Medici si vaduva printului Elector Palatin, aduce in Ufizzi opere ale maestrilor germani si flamanzi, si, prin Pacto (mentionat mai sus) hotaraste ca toate aceste nestemate culturale sa fie perpetuu in proprietatea orasului Firenze.

Galeria Ufizzi este deschisa publicului de marti pana duminica, fiind inchisa in fiecare zi de luni, precum si in zilele de 1 ianuarie, 1 mai, prima zi de Pasti si 25 decembrie. Biletele de intrare se pot procura direct de la casa de bilete - mezanin poarta 1 - sau se poate face rezervare prin internet – rezervarea costa 4 EURO – si biletul se ridica de la mezanin poarta 4. Cetatenii Uniunii Europene cu varsta sub 25 de ani sau peste 65 de ani nu platesc biletul de intrare. Totusi eu am platit pretul de 18 EURO in loc de 4 EURO (incasat de agentia de turism din Romania) – nu stiu de ce ! (

 

Sectiunea secolelor XIII si XIV.

In arta italiana si - in particular toscana - a secolelor XII – XIV, asistam la o evolutie de la tehnicile inspirate din traditiile reprezentarii bizantine catre forme umane mai concrete care au definit arta occidentala a acelor vremuri. Mozaicul si fresca sunt inca tehnicile cele mai utilizate, dar incet-incet, apare si  tehnica pictarii pe lemn, pentru care era necesara o noua pregatire a culorile care trebuiau asternute pe noul suport. Pentru ca operele create erau aproape in exclusivitate dedicate uso religioso ele reprezentau cel mai adesea crucifixe, mari figuri ale apostolilor sau ale altor sfinti sau Vergini con Bambini.

Din aceasta sectiune mi-au placut :

        Peppo Cimabue – Madona di Santa Trinita, 1285, pictura pe lemn, 385x223 cm. Cimabue a fost “profesorul” lui Giotto. Pictarea Madonei “tradeaza” inca influentele bizantine, dar folosind o noua tehnica a liniilor de contur, pictorul creaza o profunzime a spatiilor prin suprapunerea personajelor pictate si prin curburile de la baza tabloului  in care sunt plasati profetii Ieremia, Abraham (Avram), David si Isaia.

        Vespignano Giotto – Madona di Ognissanti, 1310, pictura pe lemn, 325x204 cm. Aici pictorul s-a indepartat de traditia bizantina si a pictat aproape tridimensional acest panou destinat altarului bisericii Ognissanti din Firenze. Este interesanta perspectiva lui Giotto asupra tronului pe care sta Fecioara si maniera in care sunt “dispusi” ingerii;

        Simone Martini – Annunciazione (Bunavestire) e due santi, 1333, pictura pe lemn, 184x210 cm. Provine de la altarul din catedrala din Siena, iar cei doi sfinti sunt probabil San Ansano si Santa Marguerita. Madona este pictata “retragandu-se” la aparitia Arhanghelului Gabriel, ceea ce tradeaza un disturbo legat de transcendenta viziunii si de anuntarea rolului pe care va trebui sa il aiba Fecioara Maria in viata pamanteana a lui Iisus Christos.

        Andrea Orcagna si Jacopo di Cione - San Matteo ed episodi della sua vita, 1367, pictura pe lemn, 291x165 cm. Provine de la biserica Orsanmichele, fiind comandat de breasla cambiavalute (zarafi). Deasupra reprezentarii Sfantului Matei am remarcat patru  medalioane, reprezentand patru monede de aur pe un camp de culoare purpurie, simbol al acestei corporatii.

 

 

Sectiunea secolului XV.

Acest secol florentin a fost caracterizat  de trei fenomene : atitudinea cetatenilor orasului fata de civilizatia goticului tarziu, revirimentul care se intensifica prin ascendenta umanismului cultural si apoi influenta Renasterii de-abia nascande. La Florenta creaza acum Lorenzo Ghiberti, mai intai in maniera goticului tarziu si mai apoi in stilul timpuriu renascentist. In aceasta prima jumatate a secolului XV isi impun amprenta uriasii creatori Filippo Brunellesci, Donatello si Masaccio. Aceasta perioada infloritoare a artei Florentine se incheie la moartea lui Lorenzo Magnificul si ascensiunea influentei calugarului Savonarola.

        Tommaso Masaccio - Vergine con bambino e con Sant'Anna, 1424, pictura pe lemn, 175x103 cm. Se gasea in biserica Sant’Ambrogio din Firenze. Este o reprezentare exceptionala, pe verticala, a mamei Sfintei Maria, care o imbratiseaza pe Fecioara  care il tine in brate pe pruncul Iisus;

        Paolo Uccello – Battaglia di San Romano, 1456, pictura pe lemn, 182x220 cm. Provine din Palazzo Medici-Riccardi. Exista inca doua tablouri pictate de Uccello cu

aceeasi tema la Luvru si la National Gallery din Londra. Panoul de lemn reprezinta un episod din lupta dintre florentinii condusi de Niccolo da Tolentino (zugravit de Andrea del Castagno in Domul florentin) contra armatei sieneze. Jocul de culori si forme pictate evoca cu o forta accattivante drama de cosmar gli guerre medievali, cu padurea de lanci, cu soldatii la limita rezistentei umane, cu gli scontri (nechezatul) cailor dezorientati, totul in tonuri speciale si absolute ireale.

        Piero della Francesca - Ritratti del duca e della duchessa di Urbino, 1465-1470, dittico pe lemn, avand dimensiunile de 47x33 cm pentru fiecare panou. Frederico di Montefeltro – imbracat in rosu si cu nasul cocosat - si sotia lui Battista Sforza (cu o coafura somptuoasa si bijuterii superbe) sunt reprezentati vis-à-vis, din profil, pe posteriore-piani del contado di Urbino, adica pictati in aer liber, pe fondul campiei din Urbino si nu in cadrul unei ferestre sau pe fundalul unei cortine (appeso).

        Sandro Botticelli - La scoperta del cadavere di Oloferne, 1470-1472, pictura pe lemn, 31x25 cm. La origine, acest tablou micut facea parte dintr-un diptic pictat in tinerete de Botticelli si care o reprezenta pe Judita intorcandu-se de pe campul de batalie. Desi este o opera de tinerete, Holoferne decapitat este foarte viguros pictat intr-un cromatism minunat al culorilor.

        Piero del Pollaiolo - Ritratto di donna, 1475, pictura pe lemn, 55x34 cm, provenind din Palazzo Pitti. Acest profil de tanara doamna, foarte diferit de frumusetea clasica a secolului XV, are contururi nete, care se detaseaza perfect pe un fond de albastru intens. Domnita este pictata in tonuri calde, umane, este pieptanata dupa ultima moda a vremii, imbracata intr-o rochie somptuosa din brocart cu catifea cremisi (grena) si are bijuterii superbe in par si la gat care ne spun, foarte detaliat care era moda vremii.

        Sandro Botticelli – Primavera, 1482-1483, pictura pe lemn, 203x314 cm, provenind de la Palazzo Medici. Cred ca este cel mai popular si cel mai reprodus tablou creat de Botticelli. Descrie “regatul” lui Venus : la dreapta Zephyr o urmareste pe Flora care, impartind flori se indreapta catre Venera, pictata in mijlocul tabloului, avandu-l deasupra pe Cupidon si privind spre cele Trei Gratii care danseaza, langa ele aflandu-se zeul Mercur care destrama norii.

        Sandro Botticelli – Madonna del Magnificat, 1482-1483, tondo de lemn cu diametrul de 118 cm. Reprezinta o compozitie insolito, in arcada unei ferestre : La Vergine  este asezata sub o coroana de stele, deasupra careia este un nimb de aur pe care se afla lo Spirito Santo. Fecioara Maria scrie pe paginile unei carti Il Magnificat (Iata roaba Domnului, fie-mi mie dupa cuvantul Tau. Iata ca de acum toate generatiile ma vor numi fericita, pentru ca Cel Puternic mi-a facut lucruri mari). Figurile pruncului Iisus si ale ingerilor sunt splendid zugravite.

        Sandro Botticelli – La nascita di Venere, 1484-1486, pictura pe lemn, 172x278,5 cm. Subiectul acestui tablou de mari dimensiuni este inspirat din versurile poetului latin Ovidiu. Reprezinta momentul nasterii zeitei frumusetii – Afrodita = Venus, fiica lui Zeus si a nimfei Leto, din spuma marii, asistata fiind de una dintre surorile ei vitrege Ora (fiica

lui Zeus cu nimfa Themis) si de Zephyr (zeul vantului) si Chloris (nimfa florilor), care imprastie flori in intampinarea Venerei.

         Andrea Verrocchio - Battesimo di Gesu, 1473-1478, panou de lemn pictat in ulei,  180x152 cm, provenind din biserica San Salvi. Pictura terminata de Leonardo da Vinci – pe atunci ucenic in atelierul lui Verrocchio - este o opera fundamentala a Renasterii italiene, reprezentand foarte realist arcaiche mani del Padre Celeste, sub care este pictat Duhul Sfant in chip de porumbel, sub care Sfantul Ioan Botezatorul il boteaza in apa Iordanului pe Iisus Christos, asistati fiind de doi angelotti.

        Leonardo da Vinci – Annunciazione (Bunavestire), 1475-1480, ulei pe panou de lemn, 98x217 cm, provine din sacristia bisericii Monteoliveto Maggiore. Este o pictura de tinerete a lui Leonardo (avea 23 de ani), compozitia este complet asimetrica, Ingerul inclinandu-se in fata Fecioarei fiind intr-un plan diagonal diferit de planul in care este asezata Maria.

        Leonardo da Vinci – Adorazione dei Magi, 1481-1482, ulei pe lemn si lac rosu cu verde, 243x246 cm, provine din casa lui Amerigo Benci. Aceasta pictura a fost comandata de calugarii de la manastirea San Donato a Scopeto si nu a fost terminata niciodata. Leonardo a compus subiectul intr-o maniera neconventionala, inlocuind atmosfera traditional fericita printr-o atmosfera de dramatica asteptare. Pictura a ramas in stare de bozza (proiect), cu tonuri de giallo e bistrò (galben si brun-inchis), care accentueaza starea psihologica a personajelor care o inconjoara pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus in brate.

        Domenico Ghirlandaio - Adorazione dei Magi, 1487, tondo de lemn cu diametrul de 172 cm. Figurile pictate sunt aranjate in jurul unui inel ipotetic in atmosfera de grande tranquillità a tabloului, unde soldatii sunt pur si simplu siderati de ceea ce vad inaintea ochilor. In prim-plan, magii care se inchina inaintea Fecioarei cu pruncul in brate, au fizionomii mediceene, printre personaje recunoscand si un autoportret de-al lui Ghirlandaio. De remarcat arhitectura porticurilor medievale, dincolo de care se zareste portul asezat pe marginea lagunei.

        Pietro Perugino – Pietà, 1494-1495, panou din lemn pictat, 168x176 cm, provine din manastirea San Giusto. Pictura il arata pe Iisus pe genunchii Fecioarei Maria, sustinut, in stanga, de Sfantul Ioan Evanghelistul. In partea dreapta a picturii, la picioarele lui Christos este Maria Magdalena si Iosif din Arimatheea. Toate personajele sunt incadrate intr-o perspectiva deschizandu-se spre evocarea unui peisaj luminos in tonuri de albastru.

 

Sectiunea Tribuna.

A fost construita de Bernardo Buontalenti pentru marele duce Francesco di Medici in 1589, pentru a primi sculpturi si picturi de diverse dimensiuni. Ea trebuia sa se constituie

intr-o antologie a comorilor artistice ale colectiilor Medici si trebuia sa reflecte cultura si tendintele artistice de la sfarsitul secolului XVI – faza finala a Renasterii. Amenajarea actuala a Tribunei este un compromis intre aspectul ei de la 1600 si selectia unor tablouri niciodata expuse, astfel incat sa furnizeze panorama artei toscane si romanice de dupa secolul XVI.

        Andrea Mantegna - Adorazione dei Magi, 1463, panou de lemn pictat, 76x77 cm, provine din capela castelului din Mantova. Polul de interes al scenei este descentrat spre dreapta, unde Fecioara ii priveste pe Magi, lasand astfel un loc important in centru si stanga tabloului pentru pictarea peisajului si a cortegiului magilor. Miniaturismul descrierii personajelor probabil imprumutat din arta flamanda si bogata gama cromatica fac din acest tablou o adevarata capodopera.

        Pietro Perugino – Ritratto di Francesco delle Opere, 1494, ulei pe lemn, 52x44 cm, provine din Guardaroba di Medici. Acest tablou, foarte cunoscut, il reprezinta pe fratele gravorului de pietre pretioase Giovanni delle Corniole. Francesco este pictat in demi-bust, cu figura demna si senina, pe fondul unui peisaj toscan care se intinde pana la lacul Transimeno.

        Zorzi Giorgione - Giudizio di Salomone, 1503, panou de lemn pictat, 89x72 cm, provine din colectia Poggio Imperiale. Solomon sta pe un tron in partea dreapta a tabloului avand in fata lui pe cele doua femei care si-l disputa pe copilas, totul pictat intr-o maniera poetica, alternand tonurile vii cu cele intunecate.

        Cima da Conegliano - La Vergine con bambino Gesu, 1504, pictura pe lemn, 66x57 cm. In aceasta opera de batranete, Conegliano o picteaza senin si echilibrat pe Fecioara tinandu-l pe Iisus pe genunchiul drept, intr-o atitudine plina de tandrete, in care copilul o tine pe mamica lui de degetul de la mana stanga.

        Jacopo Pontormo - Leda e il cigno, 1513, ulei pe panou de lemn, 55x40 cm. Pictura de tinerete a lui Pontormo, influentata de Leonardo da Vinci, prin tusele legere si prin sinuozitatea liniilor adaptate minunat la mitul Ledei pictata de artist in momentul in care le da nastere lui Castor, Pollux, Elena (din Troia) si Clytemnestra (nevasta regelui Agamemnon), copiii acesteia procreati cu Zeus, deghizat in lebada.    

        Jacopo Pontormo -Ritratto di Cosimo il Vecchio, 1519, ulei pe panou de lemn, 86x65 cm, il reprezinta pe marele duce, pictat in maniera germana a portretelor. Figura lui Cosimo, galbena ca ceara, pare fara viata, iar corpul acestuia pare imaterial sub somptuosul vestmant rosu purpuriu. Frunzele de laurier (dafin) sunt o aluzie la ramurile ascendente sau descendente ale dinastiei Medici.

        Giorgio Vasari – Ritrato postumo di Lorenzo Magnifico, 1520, panou de lemn pictat, 90x72 cm, a facut parte din colectia lui Ottaviano di Medici. Portretul, foarte cunoscut, il reprezinta pe Lorenzo, cu pielea inchisa la culoare, cu trasaturi dure, cu mainile bine desenate, pline de vene in relief si articulatii noduroase. Vasari l-a pictat pe duce oarecum oblic, intrerupand liniile de contur ale blanitei de hermina, ca si cum haina

albastra i s-ar misca la adierea vantului.

        Parmigianino - Madonna con il collo lungo, 1540, ulei pe panou de lemn, 219x135 cm. Aceasta lucrare, a carei parte dreapta a ramas neterminata, reprezinta unul dintre exemplele caracteristice ale tendintei manieriste care se opunea Marii Renasteri. Personajele au miscari afectate, iar Madona are un defect anatomic (gatul alungit) – de la care lucrarea isi trage numele. Fecioara, a carei rochie este foarte elaborata, este reprezentata in absenta oricarui tron, pe jumatate asezata, pe jumatate suspendata, tinand in brate un prunc Iisus, care doarme linistit, intins pe genunchii mamei. Localizarea Ingerilor este incerta si inghesuita, iar privitorul este oarecum dezorientat de discrepantele de “scara” existente intre grupul principal al Fecioarei si al ingerilor si profetul care citeste in evanghelii venirea lui Iisus si care este reprezentat in miniatura.

        Torri Bronzino – Ritratto di Eleonora di Toledo con suo figlio Giovanni, 1545, ulei pe panou de lemn, 115x96 cm, provine de la Palazzo Vecchio. Frumoasa Eleonora de Toledo – fiica viceregelui Neapolului si prima sotie a lui Cosimo I de Medici, este pictata alaturi de unul dintre cei 8 copii pe care i-a avut cu ducele, imbracata somptuos intr-o minunata rochie de brocart care ii pune in evidenta carnatia de alabastru.

 

Sectiunea secolului XVI

Probabil ca Giorgio Vasari avea dreptate cand spunea ca artele figurative si-au atins apogeul in secolul XVI. Arta italiana a exercitat practic, in aceasta perioada o dominatie necontestata in domeniul reprezentarii figurilor umane si al stilului de a picta. La Florenta, Rosso Fiorentino si Pontormo au fost protagonistii crizei clasicismului in istoria complexa a artei toscane in prima jumatate a secolului XVI. Cu acestia, curentul manierist a luat o amploare nationala, punctul principal de referinta fiind Roma iar cel mai important reprezentatnt fiind Michelangelo. In a doua jumatate a secolului XVI, o forta noua – Biserica Reformata – a facut ca obiectivele istorico-artistice sa se schimbe, impunand nelle usanze del tempo, idealuri de simplicitate si de austeritate.

        Hans Memling – Mater Dolorosa, sec. XV, panou de lemn pictat, 55x33 cm, a apartinut cardinalului Leopoldo di Medici. Fecioara Maria este reprezentata la o varsta adulta, pioasa, imbracata dupa moda nord-europeana, rugandu-se cu mainile impreunate spre panoul de lemn care il reprezinta pe Iisus Christos cu coroana de spini, dar care nu este in acest muzeu.

        Albrecht Durer - Adorazione dei Magi, 1504, ulei pe lemn, 99x114 cm, provine de la castelul Wittenberg. Acest tablou este reprezentativ pentru arta lui Durer, caci el ii reflecta personalitatea si gustul lui pentru perfectiune si pentru realizarea incisiva si vibranta a perspectivei.

        Raffaello Sanzio – Ritratto di l’uomo,1506, ulei pe lemn, 51x37 cm, atribuit mai intai lui Holbein. Dar, la restaurarea acestui panou s-a descoperit un desen in penita,

caracteristic tehnicii folosite de Raffael. Identitatea personajului care se pare ca a pozat in chip real, nu este cunoscuta.

        Raffaello Sanzio – Autoritratto, 1506, ulei pe lemn, 48x33 cm, provine din colectia cardinalului della Rovere. Probabil ca Raffael a pictat acest tablou identic cu personajul  care apare si in pictura lui faimoasa de la Vatican - La scuola di Atene.

        Michelangelo Buonarroti - Sacra famiglia con San Giovanni bambino = Tondo Doni, 1507, ulei pe panou rotund de lemn cu diametrul de 120 cm. A fost executat cu ocazia casatoriei lui Agnolo Doni cu Maddalena Strozzi, pe cand marele artist avea doar 30 de ani. Este una dintre cele mai faimoase reprezentari din istoria artelor, Michelangelo pictand personajele biblice, altfel decat in toate picturile de pana la el – Sfantul Iosif si pruncul Iisus, foarte energici, sunt in spatele Fecioarei – intr-o tehnica reliefand mestesugul perfect de  reprezentare anatomica a corpurilor umane.

        Lucas Cranach il Vecchio – Adam e Eva, 1528, panouri de lemn pictate, fiecare cu dimensiunile de 170x62 cm. Cu rigoarea si perfectiunea imprumutate din tehnica lui Durer, Cranach picteaza intr-o precizie anatomica impecabila corpurile goale alungite, prin pielea goala intrezarindu-se structura osoasa, impietriti intr-o atitudine colpite e teatrale.

        Tiziano Vecellio – Ritratto di Eleonora Gonzague Della Rovere, 1537, ulei pe panza, 114x103 cm, provine din Palazzo Ducale di Pesaro. Tabloul este realizat pe panza, o tehnica experimentata mai intai de Rosso Fiorentino pe la 1523. Eleonora este pictata intr-o atitudine regala, cu toate somptuoasele ei bijuterii la vedere. Tizian a pictat minunat si pe il cucciolo lenes asezat pe labute si avand in spate un peisaj molcolm pe tonuri de verde si bleu.

        Tiziano Vecellio – Venera di Urbino, 1538, ulei pe panza, 119x165 cm, provenind din Palazzo Ducale di Urbino. Este o compozitie minunata, extraordinar de cunoscuta, in care este reprezentata o tanara femeie cu parul blond si ondulat, cu o figura calda si luminoasa, intr-o atitudine studiata, degajand un farmec voluptos. Este remarcabil pictat asternutul pe care este lungita tanara si unde doarme un catelus, precum si cele doua cameriere occuparono a rovistare nel tronco (care cauta intr-un cufar), totul in fata ferestrei prin care intrezarim lumea exterioara. Multi alti pictori s-au inspirat din acest tablou, dar eu il voi aminti doar pe Edouard Manet…

        Francois Clouet - Francesco I di Francia sul cavallo, 1540, ulei pe panou de lemn, 28x23 cm. Francois Clouet, ca si tatal sau Jean, a fost un pictor miniaturist francez remarcat prin minunatele portrete facute familiei regale franceze de Valois. Celebrul portret ecvestru te frapeaza prin rafinamentul vestmintelor regelui francez (protectorul lui Da Vinci), prin precizia harnasamentelor calului, prin bogatia culorilor de inspiratie flamanda, atat de bine pictate.

        Paolo Veronese - Annunciazione (Bunavestire),1556, ulei pe panza, 143x291 cm, este o opera de tinerete a lui Veronese ( avea 28 de ani cand a pictat-o!) Tabloul este

compus ca o scena teatrala, avand pe mijloc o constructie arhitecturala clasica, iar in dreapta si stanga personajele sunt diferit pictate : Maria intr-o atteggiamento pio (pioasa), aproape ireala iar ingerul Gabriel viguros, cu piciare muschiuloase si puternice, intr-o atitudine impunatoare.

        Jacopo Robusti Tintoreto - Leda e il cigno, 1570, ulei pe panza, 162x218 cm, provine din colectia Ducelui d’Orleans-Paris. Realizata la aproape 60 de ani dupa acelasi subiect pictat pe panou de lemn de maestrul Pontormo, subiectul este tratat total diferit si realizat intr-o alta tehnica. Cele doua figuri feminine sunt pictate cu claritate, remarcam bogatia catifelelor, pe care se detaseaza penajul lebedei, intr-o atitudine posesiva pe abdomenul gol al Ledei.

        Domenico Theotokopulos–El Greco – San Giovanni l'Evangelista e San Francesco, 1600, ulei pe panza, 110x86 cm, provenind din colectia Boadilla del Monte – Spania. El Greco, nascut in Creta - care apartinea atunci Republicii Venetiene, a ajuns mai intai la Venetia si apoi in Spania si a pictat intr-o tehnica diferita de cea italiana, care caracterizeaza pictura renascentista spaniola. Tabloul exprima perfect tendinta lui El Greco spre pictarea imaginilor hiperbolice, total extatice, transfigurate de o lumina care aproape descompune contururile corpurilor celor doi sfinti.

 

Sectiunea secolelor XVII si XVIII.

Salile muzeului dedicate secolelor susmentionate ne arata contributia ultimilor Medici in faza expansiunii europene a fenomenului de colectionare si expunere a operelor de arta. Cosimo III di Medici a fost interesat de operelor maestrilor flamanzi Rubens sau Van Dyck, ale caror opere le-a achizitionat si expus la Ufizzi. Cardinalul Carlo di Medici si Cosimo II di Medici, fii unei doamne din nordul european – Cristina de Lorena – au avut inclinatia de a colectiona pictura nord-europeana, in special peisaje sau reprezentari ale scenelor de interior :

        Annibale Carracci – Venera, satiro e amorini, 1588, ulei pe panza, 112x142 cm, a apartinut bolognezului Camillo Bolognetti. Cumparata in anul 1620 pentru colectiile medicee, aceasta panza a fost celebra in secolul XVII, dar nu a fost expusa decat la inceputul secolului XIX din considerente de moralitate, deoarece satirul si amorinii sunt pictati intr-o maniera foarte licentioasa, contravenind uzantelor timpului.

        Caravaggio – Medusa, 1600, panza atasata su uno scudo in legno (pe un scut de lemn), diametru 55 cm, s-a aflat mult timp pe bratul unei armuri orientale primita de marele duce Ferdinando I. Pictarea capului unei meduze pe un scut de lupta sau pe o armura era folosita frecvent in Renastere. Aceeasi figura  dramatica a Meduzei urland a mai fost folosita de Caravaggio si in tabloul - Martiriul Sfantului Matei, din biserica San Luigi din Roma. Ma impresioneaza tonurile de verde ale fondului, ochii expresivi, efectele luminii pe limba Meduzei si pe serpenti (serpii) care ii inconjoara capul.

        Jan Bruegel – Passaggio attraverso il guado di un fiume (drum trecand prin vadul unui rau), 1607, ulei pictat pe panou de cupru, 24x35 cm. Tabloul este pictat pe orizontala si reprezinta un drum prin padure, care traverseaza vadul unui rau si pe care circula carute si calareti imbracati dupa moda italieneasca si nu flamanda. 

        Pierre Paul Rubens - Ritratto di Isabela Brandt, 1625, ulei pe lemn, 86x62 cm, provine din colectia marelui duce Ferdinando I. Tabloul o reprezinta pe prima sotie a lui Rubens, pictata foarte realist, imbracata dupa moda flamanda, mult mai riguroasa si mai severa decat cea din sudul Europei.

        Antoine Van Dick – Ritratto di Marguerita di Lorena, la duchessa di Orleans, 1634, ulei pe panza, 204x117 cm. In acest tablou, Van Dick picteaza foarte precis capul si mainile ducesei, respectand intru totul rigurozitatile portretului oficial din epoca. Vitalitatea ansamblului este data de miscarea, parca reala, a draperiei rosii, contrastand cu tonurile inchise ale rochiei de catifea a Margueritei, ornata cu superba dantela de Bruxelles.

        Rembrandt - Autoritratto di gioventù, 1634, ulei pe panou de lemn, 63x54 cm, provine dintr-o colectie din Dusseldorf si a intrat la Ufizzi in 1922. Acest tablou este printre primele dintr-o lunga serie de autoportrete pictate de Rembrandt la 28 de ani. Privesc spre uitatura voluntara, darza a pictorului care s-a autopictat dintr-o pozitie intoarsa pe trei sferturi catre noi, foarte naturala si luminata de tuse deschise la culoare care vin dinspre stanga si care parca maresc spatiul din spatele pictorului.

        Jean Baptiste Simeon Chardin - Ragazzo con casa di carte si Giovanne ragazza al volante, 1740, tablouri in ulei pe panza, cu dimensiunile de 82x66 cm, intrate in Ufizzi in 1951. Tablourile descriu foarte exact un baietel facand castele din carti de joc si o fetita care se pregateste sa joace badmington, imbracati dupa moda europeana din secolul XVIII si pictati aproape ca intr-o fotografie.

        Jean Marc Nattier - Enrietta della Francia nella Flora, 1742, ulei pe panza, 95x129 cm, provenind de la Parma. Henriette era fata cea mai mare a regelui francez Ludovic XV si este portretizata foarte mestesugit in chip de zana florilor, dar totusi este imbracata dupa moda franceza a secolului XVIII.

        Jean Etienne Liotard - Ritratto di Marie Adélaïde de France vestito à la turco, 1753, ulei pe panza, 50x56 cm. Maria Adelaida a fost mama regelui Ludovic XV si in acest tablou a fost pictata in maniera epocii rococo, Liotard pictand cu luciditate aspectul oriental al costumului si zugravind-o pe tanara doamna absorbita de lectura si stand comod pe sofaua verde. Demna de remarcat este si ornamentatia de pe capul Mariei Adelaida, cu fes turcesc, pana, banut pe frunte si siraguri de perle.

        Giovanni Canaletto - Vista del Palazzo del Doge a Venezia, 1755, ulei pe panza, 51x83 cm. Peisajul descrie cheiul si malul canalului Schiavoni, de la San Marco la Palatul Dogilor si inchisoare, pana la Palazzo Dandolo = actualul hotel Danieli. Pentru aceasta compozitie, probabil ca pictorul s-a folosit de o camera ottica, un instrument

care usura vederea in perspectiva. Foarte natural sunt pictate figure della navigazione interna si vapoarele din laguna.

        Francesco Guardi - Capriccio con ponti su un canale, 1780, ulei pe panza, 30x53 cm. Aceste “capricii” erau la moda in pictura secolului XVIII, ele marcand gustul epocii pentru ruine, pentru peisaje romantice care ne duc cu gandul la destinul inexorabil.

 

Este mult trecut de ora pranzului si simt ca nu mai pot sa mai admir chiar nici un tablou, mai ales ca in multe sali ale muzeului am simtit, la propriu, balansarea pardoselii, ca la un cutremur – efect al constructiei medievale a edificiului…

Parasesc incet “birourile” gandindu-ma la toata zestrea de frumusete care se afla in celebra cladire in forma de U si pe care v-am descris-o cu atata ardoare. Ma rog, din cele aproximativ 1000 de tablouri eu v-am descris cam 50… Proportions gardees !

Ma grabesc insa spre gara, pentru ca trebuie sa prind trenul de 14,53, care ma va duce in aceasta dupa amiaza spre alt faimos obiectiv – Pisa… Biletul de tren Firenze – Pisa costa 7,7 EURO, pe distanta de aproximativ 100 kilometri, trecand prin statiile Le piagge, Signa, Empoli, San Miniato e Fucecchio, San Romano Monte Poli, Es. Croce, Ponte Dera, Cascianot, Pisa Centrale, Pisa San Rossore – punctul terminus al calatoriei cu trenul !

De ce Pisa? Raspuns clasic:“Pentru ca aici pot admira Torre Pendente (turnul inclinat)!” )

Atractiile turistice se afla deci, in coltul nord-vestic al zidurilor orasului, in jurul sugestiv - numitului Campo dei Miracoli, aflat la distanta de aproximativ 10 minute de mers pe jos, de la gara Pisa San Rossore. Infatisarea bizara a catedralei si a baptisteriului datoreaza mult influentei arhitecturii islamice, experimentata de comerciantii si carturarii din Pisa prin contactele comerciale intensive cu Spania, aflata sub influenta maura. In anul 2001, dupa mai mult de un deceniu de restaurari, celebrul Torre Pendente, a fost redeschis publicului - program de vizitare 8,00 – 19,00, plata la intrare, interzis copiilor sub 8 ani.

Baza navala pana la prabusirea Imperiului Roman, situata la adapost de navalirile piratilor, Pisa – republica independenta incepand cu secolul IX, a stiut sa traga importante foloase datorate pozitiei ei geografice, devenind “egala” republicilor Genova si Venetia in lupta impotriva dominatiei musulmane din bazinul mediteranean.

In secolele XII si XIII, comertul portuar al Pisei a devenit infloritor si puterea ei maritima a atins apogeul. In aceasta perioada fiorente sunt construite faimoasele monumente pisane si se fondeaza Universitatea din Pisa (1343). In conflictul din secolul XIII dintre papalitate si imparatul Frederic I Barbarossa, Pisa a trecut de partea ghibelinilor (imparatului), intrand astfel in lupta pe mare cu genovezii si in peninsula cu florentinii si

lucanezii. In 1284 flota pisana a fost distrusa in batalia de la Meloria, Pisa a cedat Genovei Corsica si Sardinia si, sfasiata de lupte interne, a asistat la dislocarea imperiului ei maritim, pierzandu-si autonomia si  trecand, incepand din 1406, sub tutela Florentei.

Marii duci toscani de Medici au acordat o atentie speciala Pisei, mai ales in domeniul stiintific. Il figlio più famoso de Pisa – Galileo Galilei (1564-1642) – si-a consacrat toata viata  studiilor de fizica si de astronomie. Acoperit de onoruri de catre marele duce Cosimo II di Medici, care si-a insusit teoriile lui Galilei despre rotatia Pamantului in jurul axei sale - Eppur si muove -  savantul a trebuit sa-si renege doctrina in fata Tribunalului Inchizitiei, in anul 1634, pentru a nu sfarsi ars pe rug ca inaintasul sau Giordano Bruno.

Am ajuns in fata Campo dei Miracoli si am intrat inauntru prin Porta Santa Maria, de unde admir inclinatia spectaculoasa a Turnului din Pisa. In curte sunt amplasate cele 4 edificii faimoase :

        Il Duomo di Santa Maria Assunta (catedrala) – constructia sa a inceput in 1063 sub conducerea arhitectului Buscheto di Giovanni Giudice – inmormantat chiar in aceasta catedrala. Munca lui a fost continuata de arhitectul si sculptorul Rainaldo care deseneaza fatada Domului, cu cele patru etaje de galerii cu colonete. Portile de bronz au fost turnate in 1602 dupa desenele lui Jean Bologne. Poarta de intrare se deschide spre transeptul din dreapta, dotat cu frumoase fogli romani (frunze) de bronz realizate la sfarsitul secolului XII de catre Bonanno Pisano, care inconjoara scene din viata lui Iisus tratate intr-o maniera foarte naiva, dar de o prodigioasa libertatea creatoare. Domul are 100 metri lungime, cuprinzand 5 nave si nenumarate coloane care ne ofera o  etonnnante molteplicità di prospettive interioara. Admir mai ales sedia sculptat de Giovanni Pisano intre 1302-1311, care este asezat pe 6 coloane de marmura rosie si 5 stalpi decorati cu figuri religioase si alegorice. Langa acest scaun este amplasata lampada di Galilei, ale carei oscilatii i-au sugerat savantului teoria despre miscarea Pamantului in jurul axei sale.

        Torre Pendente sau Campanile – servind de clopotnita, acest turn alb de marmura, de stil roman foarte pur, a fost inceput in 1173 de Bonanno Pisano si a fost terminat de-abia in anul 1350. Inclinatia sa de 4 metri se datoreaza naturii aluvionare a terenului, insuficient de rezistent pentru a suporta greutatea edificiului. In van arhitecti din diverse epoci istorice au incercat sa corijeze acest defect de constructie. Cilindric – in maniera turnurilor bizantine, edificiul are 6 etaje de galerii cu coloane, care par a se rasuci in spirale di vento din cauza efectului inclinatiei. La nivelul inferior se regasesc le arcate cieche ornate cu romburi, proprii stilului arhitectural pisan.

        Battistero – inceput in 1153, prezinta in partea inferioara caracteristicile stilului roman pisan. In schimb, i frontoni e i pinnacoli care surmonteaza arcadele de la primul etaj sunt gotice. Cupola se termina in forma de trunchi de piramida, punand in valoare cele patru portaluri sculptate prin care se intra in baptisteriu.

        Camposanto (cimitirul) – proiectul lui a fost facut in 1277 de catre arhitectul Campanilei – Giovanni di Simone. Lucrarile au fost intrerupte din cauza bataliei de la

Meloria (1284) si au fost reluate de-abia in secolul XV. Vasta sa incinta rectangulara este delimitata de porticuri care nu se vad din exterior. In interior arcate semicircolari, sunt ornate cu detalii gotice, desenand patru deschizaturi ogivale de o minunata legeritate. In mijloc, “cimitirul “ cuprinde pamant sfant adus de la Ierusalim, de pe Golgota, inconjurat de peste 600 de lapidi (pietre tombale) ale celor plecati spre taramul mortilor. Admirabilele fresce care decorau peretii Camposanto, au fost in mare parte distruse din cauza incendiului provocat de un bombardament din 1944. Printre cele mai celebre sunt Il trionfo della morte, Il giudizio universal e ll'inferno, create in secolul XIV si expuse acum in sala din galeria de nord – ce realist sunt redate scurtimea vietii si vanitatea placerilor terestre.

 

Dupa fotografiile facute in asa fel incat privitorul sa vada ca si eu sustin Turnul din Pisa ) beau un cappuccino cu prietenii si ne reintoarcem repede in gara, unde are loc un episod comic – in timp ce capo di tutti capi Giovanni convalideaza biletele, eu “tin” trenul sa nu plece din gara, stand cu un picior pe scara trenului si cu celalalt pe peron. Mecanicul se da jos de pe locomotiva, ii explic ca suntem un grup de turisti francezi (!) si acesta accepta sa intarzie trenul cu cateva minute )

Este drept, am “prins” trenul, dar l-am luat in directia opusa !

Asa ca ne dam jos in Pisa Centrale si asteptam trenul care ne va duce, in directia buna, spre Luca – pretul 3,3 EURO, pe distanta de aproximativ 20 kilometri, trecand prin statiile Pisa San Rossore, San Giuliano Terme si Riprafatta. In gara Luca ploua cu galeata, asa ca nu avem altceva de facut decat sa privim autobuzele galbene care trec, prin ploaia torentiala, prin piata din fata garii. Apoi ne suim in trenul care ne va duce de la Luca la Montecatini Terme – 4,10 EURO, pe o distanta de aproximativ 30 de kilometri. Excursia de astazi a durat aproximativ 12 ore, dar, desi sunt obosita, sunt in acelasi timp extrem de fericita...

 

24 APRILIE  2013 – MERCOLEDI–MUSAFIRA LUI NAPOLEON IN ISOLA d’ ELBA

 

          Astazi vom merge, cu microbuzul, spre insula Elba, aflata in largul Marii Mediterane si facand parte din arhipelagul toscan, alaturi de insulitele Pianosa, Capraia, Montecristo, Giglio si Giannutri. Excursia de astazi costa 55 EURO. De la Montecatini Terme si pana la Piombino sunt aproximativ 160 kilometri, soseaua trecand prin apropierea oraselor : Luca, Pisa, Rosignano, Cecina, San Vincenzo, Venturina si Montegemoli. Ajunsi in portul Piombino ne-am imbarcat (cu microbuz cu tot) in ferryboat-ul companiei Moby&Toremar, platind inca 25 EURO traversarea (dus-intors) pana in  Porto Ferraio, aflat cam la 20 de kilometri departare de tarm. Ferry arata bine, are

capacitatea de 86 de autoturisme, 16 autocamioane si aproximativ 100 de persoane, avand in vedere ca este dotat cu 50 veste de salvare pentru adulti, inca 50 de veste pentru copii si 4 barci de salvare cu capacitate de cate 20 de locuri.

Insula Elba a devenit celebra pentru ca aici a fost exilat Napoleon Bonaparte (1769-1821), dupa abdicarea lui semnata la Fontainebleau, intre 4 mai 1814 si 1 martie 1815.

Napoleone di Buonaparte s-a nascut in Ajaccio – Corsica, intr-o familie numeroasa, fiind al doilea dintre cei sapte copii. Ofiter de artilerie in armata franceza, se distinge in bataliile purtate de Prima Republica Franceza impotriva Coalitiilor Europene (Marea Britanie, Prusia, Austro-Ungaria, Rusia), mai ales in cucerirea orasului Toulon (1793) de la britanici, dupa care este promovat la gradul de general. In 1799 organizeaza o lovitura de stat si se proclama Prim Consul, iar cinci ani mai tarziu Senatul Francez il proclama Imparat, iar Napoleon se incoroneaza in catedrala Notre Dame din Paris, in prezenta Papei Pius VII, spunand : “Imperiul inseamna pace !”

Dar pacea este de scurta durata, pentru ca Napoleon avea marea ambitie de a stapani intreaga lume, asa ca ii infrange pe austrieci in 1805 la Austerlitz si pe prusaci in 1806. Incheie un acord de pace cu tarul Rusiei Alexandru I in 1807, dar invadeaza Rusia in 1812, unde este invins de marele general “iarna ruseasca” si apoi este invins si de catre natiunile europene in batalia de la Leipzig in 1813. Napoleon este obligat sa abdice si este exilat in insula Elba. Imperiul fondat de Napoleon se prabuseste, Bourbonii sunt readusi pe tronul Frantei prin Ludovic XVIII. Incurajat de disolutia statului francez sub Bourboni si de dezbinarea monarhiilor europene, Napoleon pleaca din insula Elba si incepe ceea ce avea sa fie aventura “celor 100 de zile”. Reintronat, Napoleon incepe sa viseze la refacerea marelui imperiu francez si chiar obtine cateva victorii. Pentru scurt timp insa, pentru ca este infrant, din nou, in batalia de la Waterloo (18 iunie 1815) si este silit sa abdice din nou. Napoleon este exilat pe insula Sfanta Elena, unde a si murit in conditii neclare (probabil otravit cu arsenic de catre britanici), cativa ani mai tarziu – 5 mai 1821. A fost inmormantat cu onoruri militare, iar mai tarziu i s-a construit impresionantul monument funerar din Dome des Invalides de la Paris, unde a fost reinhumat in 1842, la ordinele regelui francez Ludovic Philip.

Dar sa revin in insula Elba, la 192 de ani dupa moartea imparatului Napoleon Bonaparte...

Cu plajele sale intinse pe 150 kilometri, cu locurile sale solitare si tacute, cu clima sa uscata si fermecatoare, Elba este un loc de odihna si nu neaparat un obiectiv turistic. O legenda spune ca Arhipelagul Toscanei a luat nastere din colierul Venerei, pe care aceasta l-a pierdut in apele Marii Tireniene. Arheologii zic ca insula a apartinut candva, la inceputul istoriei Pamantului, continentului disparut Tyrrhenida, alaturi de insulele Corsica si Sardinia. Elba are piccole calette (golfulete), grote misterioase si plaje luxuriante, cu o vegetatie mediteraneeana compusa din ficusi indieni, palmieri, eucalipti, cedri, magnolii, pini, maslini si bineinteles vita de vie, de unde se produc renumitele vinuri Moscato bianco sau Aleatico.

Relieful insulei este granitic si accidentat, culminand cu muntele Capanno (1018 metri altitudine), bogat in zacaminte de fier exploatate inca de pe vremea etruscilor. Insula este impartita in opt regioni = comune, toate apartinand de provincia Livorno : Porto Ferraio, Campo nell’Elba, Capoliveri, Marciana, Marciana Marina, Porto Azzurro, Rio Marina si Rio nell’Elba.

Apa cristalina, albastra si transparenta reprezinta o adevarata atractie pentru amatorii de scufundari. Cu toate acestea, este bine de amintit faptul ca insula Elba nu înseamna doar mare, ci si arta si istorie. Se pot admira locurile unde se afla artefacte etrusce si romane, biserici romanice, schituri, fortarete si, bineinteles, resedintele lui Napoleon din timpul celor zece luni de exil in aceasta insula.

Pasionatii de geologie au posibilitatea de a aduna minerale din faimoasele mine ale insulei, cunoscuta pentru resursele sale de fier, sau se pot multumi sa le admire in Muzeul din Rio Marina. Gratie unui nivel ridicat al calitatii oferite de hotelurile sale cu vechi traditii, cu structuri adesea amplasate in parcuri luxuriante, cu terenuri de tenis sau de golf, cu centre nautice si de scufundari, cu scoli de canotaj, centre de fitness, cluburi cu personal specializat pentru supravegherea copiilor, insula Elba este un loc potrivit pentru petrecerea oricarei vacante. Nu lipsesc insa si posibilitatile de distractie pentru cei care sunt dornici de o vacanta fara somn. Insula dispune de peste 8.000 de locuri de cazare in hoteluri si alte 10.000 de locuri in campinguri. La capitolul gastronomie, aici se inscriu o serie de preparate traditionale din peste, dar si pe baza de verdeturi si branzeturi. Printe preparatele traditionale se numara : zuppa di pesce cacciucco (supa de peste), riso nero (orez negru), spaghetti con succo di pesce (spaghete cu sos de peste) si minestrone di verdure con gurguglione (supa de legume cu paine prajita).

Porto Ferraio – capitala insulei Elba - asezata intr-un golf foarte pitoresc, mai conserva ramasitele zidului de aparare al portului si doua fortarete. Sus, pe un deal, se zareste Museo Napoleonico dei Mulini - o casa simpla, cu terase si gradini, unde a locuit Napoleon si in care este pastrata biblioteca imparatului si cateva obiecte personale care au apartinut acestuia.

Apoi facem “inconjurul” insulei cu microbuzul. Trec pe langa plaja de la Biodola si ne oprim in Marciana Marina, unde, de la tavernetta Il Cantinone dal 1948, cumpar un vino aromatizzato dell’Elbe, care continea : marsala fine, zucchero, alcool strata di mandorla (migdale), caramello. Am trecut apoi prin Marina di Campo (port de pescari), asezata deasupra unui golfulet foarte pitoresc si am admirat, intr-un peisaj de dealuri acoperite de stejari verzi si vita de vie, Villa Napoleon de San Martino – o casa modesta care a fost resedinta de vara a lui Napoleon si de unde exista o perspectiva frumoasa spre Marea Mediterana, pe care probabil imparatul o privea si gandul ii zbura spre Franta lui mult-iubita.

Nu am vizitat Madonna del Monte, situata pe drumul care trece pe deasupra oraselului Marciana Marina. Aceasta  este un sanctuar construit pe versantul nordic al Monte Giove, in secolul XVI. Foarte aproape de aceasta capela exista o fontana in hémicycle datata 1698 si un conac unde Napoleon a locuit impreuna cu Maria Walewska in iunie

1814.

Microbuzul ajunge apoi la Capoliveri si de sus admiram panorama numita tre mare, care ne permite sa fotografiem cele tre insenature (golfulete) : Porto Ferraio, Marina di Campo si Porto Azzurro. Coboram spre Porto Azzurro, trecand pe langa o fortezza (fortareata) - astazi penitenciar si vizitez Collezione Giannini – Mostra Privata di Minerali – o colectie impresionanta de pietre semipretioase si flori de mina (cum avem si noi la muzeul din Baia Mare). Apoi trecem prin satul Rio Marina – port minier care poseda si el un obiectiv turistic - Torre con merli.

Ne reintoarcem de unde am plecat – Porto Ferraio si mergem la o Café unde savurez deliciosul cappuccino italiano.

 

25 APRILIE  2013 – GIOVEDI – IN VIZITA LA ACADEMIE & PALAZZO PITTI

 

 Astazi colegii de excursie merg la Cinque Terre, dar eu ma duc singura la Firenze. Vreau ca toata ziua sa ma “imbat” cu comorile de arta florentina neadmirate inca…

M-am dat jos din tren la Firenze Centrale si am traversat piata pentru a intra in Santa Maria Novella. Intrarea in biserica costa 5 EURO. Se trece pe langa statuia uriasa a lui Giovanni Salerno – fondatore di Santa Maria Novella, executata de Girolamo Ticciati in secolul XVII. Biserica si manastirea, fondate in secolul XIII de catre calugarii dominicani, inchid pe latura de nord-vest frumoasa piata alungita unde in Evul Mediu aveau loc corsi per carri (curse de care).

Proiectata in anul 1279 de catre Sisto da Firenze si Ristoro da Campi, biserica è stato completato in 1348 de Jacopo Talenti si cuprinde si un turn romano-gotic construit in 1330. Superba fatada, cu motive geometrice in marmura alba si verde a fost refacuta intre 1456-1470 de catre Leon Battista Alberti care a proiectat si portalul de intrare in la chiesa, care este incadrat de o friza pe care se vad insemnele heraldice ale familiei Rucellai – sponsorul edificiului. Ma impresioneaza vastitatea spatiului interior – 100 metri in lungime – gata sa primeasca credinciosii la predica. Are trei nave separate de stalpi terminati in ogive.  In biserica se afla capelele :

        Cappella de la Pura – constructie renascentista ridicata in onoarea unei Vergine miracolosa, reprezentata intr-o fresca din secolul XIV.

        Cappella Rucellai – ornata cu fresce reprezentand Martirio di Santa Caterina de Giuliano Bugiardini - 1423.

        Cappella Bardi – cu  Vergine del Rosario de Giorgio Vasari – 1568 si cu urme ale

unor fresce din secolul XIV.

        Cappella di Filippo Strozzi il Vecchio – cu remarcabilele fresce La storia della vita di San Filippo e San Giovanni Evangelista  executate de Filippino Lippi – 1503.

        Cappella Tornabuoni, care in altar are un frumos Crocifisso (crucifix) executat in bronz de Jean Bologne. Boltile si zidurile acestei capele sunt ornate cu fresce reprezentand Scene dalla vita di San Giovanni Battista e Scene della vita della Vergine realizate de atelierul de pictura al lui Domenico Ghirlandaio, unde a invatat mestesugul asezarii culorilor pe fresca si baietelul de 13 ani Michelangelo. Citeam acum vreo 50 de ani cartea Agonie si extaz de Irving Stone si imi imaginam cum arata fresca pe care iata, astazi o pot admira cu cea mai mare placere. Mi-a ramas in cap ce zicea Michelangelo pe vremea aceea, cand credea ca meseria de pictor de fresce nu este de el : “Cine lucreaza intr-o meserie care nu i se potriveste, fierbe supa intr-un cos impletit din nuiele”.

        Cappella Gondi proiectata de Giuliano de Sangallo, avand pe peretele din spate celebrul Crocifisso de Brunelleschi.

        Cappella Strozzi di Mantova cu marea pictura pe panou de lemn Il Cristo trionfante de Andrea Orcagna – 1357.

 

Nella navata sinistra se afla remarcabila fresca a lui Masaccio - La Trinità – 1427. Aceasta este gandita simetric pe o dispozitie piramidala a personajelor intr-o arhitectura renascentista pitoreasca, iar il gioco delle prospettive i-a fost sugerat lui Masaccio de catre Brunelleschi. Nella parte superiore della composizione se afla Dumnezeu, sub care este Christos rastignit pe cruce, avand de o parte si de cealalta pe Fecioara Maria si pe Sfantul Ioan Evanghelistul, la picioarele carora sunt comanditarii frescei – membrii familiei florentine Lenzi. Sub acestia se afla un schelet asezat pe un sicriu, care simbolizeaza caracterul efemer al vietii umane, la care face aluzia si inscriptia : “Sono stato quello che siete e sarete quello che sto”, adica “Am fost ceea ce voi sunteti si veti fi ceea ce sunt eu “.

Ies din biserica Santa Maria Novella si nimeresc (sub o ploaie usoara de primavara) peste o festivitate nationala cu militari imbracati in frumoasele lor uniforme bleumarin/alb/rosu care are loc in Piazza dell’Unita Italiana.

Astazi este Festa della Liberazione (ziua eliberarii) – o zi importanta in istoria Italiei – sfarsitul ocupatiei naziste si a perioadei fasciste. A fost aleasa aceasta data pentru ca 25 aprilie 1945 a fost ziua de eliberare a oraselor nordice Torino si Milano. Totodata, in acea zi il Comitato di liberazione nazionale nell’Italia (Comitetul de Eliberare Nationala din Italia de Nord) - CLNAI, prezidat de Luigi Longo, Emilio Sereni, Sandro Pertini si Leo Valiani au proclamat oficial l'insurrezione. Prin intermediul radio-ului s-a anuntat preluarea tuturor puterilor statului de catre CLNAI si pedeapsa cu moartea pentru toti

liderii fascisti, principalul vizat fiind Benito Mussolini, care a si fost capturat si executat trei zile mai tarziu. Pana la 1 mai 1945, au fost eliberate principalele orase din jumatatea de nord a Italiei : Bologna (21 aprilie), Genova (26 aprilie), Venetia (28 aprilie). Liberazione a pus astfel capat a 20 de ani de dictatura fascista si a 5 ani de razboi. Ziua de 25 aprilie 1945 a reprezentat inceputul unui drum istoric, care va duce la referendumul din 2 iunie 1946, pentru ca poporul italian sa aleaga intre monarhie si republica si la nasterea Republicii Italiene.

Ma indepartez de Piazza dell’Unita Italiana unde festivitatile depunerii de coroane de flori continua si, prin Via de Melarancio ajung in Piazza Madonna degli Aldobrandini si intru in Cappelle Medicee – aceasta vasta constructie care adaposteste mormintele celor din familia Medici. Bigletto integrato, pentru cetatenii din Uniunea Europeana de peste 65 de ani este gratuito, asa ca patrund intr-o sala vasta, intunecoasa si destul de joasa, creata de Buontalenti, unde se gasesc La tomba di Cosimi il Vecchio, la tomba di Donatello si mormintele altor personalitati, inclusiv ai celor din familia Lorena.

De aici urc pe scari spre La cappella dei Principi imaginata de Nigetti si terminata de Buontalenti in 1602. Exteriorul acestei capele, de aspect baroc, foro di ampie finestre, este facut din pietre cilindrice, acoperite cu piastrelle (tigle), exact ca si cupola Domului. Interiorul Capelei Printilor, de constructie octogonala, este in intregime acoperit de marmura si de pietre dure, dupa gustul baroc. Deasupra plintei ornate cu 16 blazoane ale oraselor care faceau parte din ducatul Toscanei, se gasesc sase sarcofage surmontate de statuile executate de sculptorul Tacca, reprezentandu-i pe : Cosimo III, Francesco, Cosimo I, Ferdinando I, Cosimo II si Ferdinando II. De o parte si alta a altarului se deschid mici sali, folosite altadata ca sacristii, in care astazi se gasesc colectii de vase de sticla, obiecte de cult si relicvarii din secolele XVII si XVIII.

Un culoar ma duce apoi spre La nuova sagrestia, prima realizare a lui Michelangelo in calitate de arhitect, incepand cu anul 1520 si lasata neterminata in anul 1534, cand Michelangelo a fost chemat la Roma. Aceasta este gandita intr-un stil care a “bulversat” complet echilibrul arhitectural propus de catre Brunelleschi in Vecchia sagrestia, printr-o ornamentia dinamica a peretilor propusa de un Michelangelo de 45 de ani - deci in cea mai buna perioada creatoare a sa. Michelangelo a imaginat un plan carre surmontat de o cupola cu chesoane si inconjurat de pereti construiti din pietra serena gri si marmura alba, pentru a asigura astfel solemnitatea patetica a incintei. In fata altarului, se afla sarcofagul lui Lorenzo il Magnifico si al fratelui lui mai mic Giuliano di Medici (asasinat in conspiratia Pazzi, al carui fiu bastard, recunoscut totusi - Giulio, a devenit Papa Clemente VII), surmontate de statuile : Sfantului Doctor Fara Arginti - Damian de Raffaello di Montelupo, a Fecioarei cu Pruncul de Michelangelo si cea a Sfantului Doctor Cosma de Giovannangelo Montorsoli. Tot aici se afla faimoasele lucrari ale lui Michelangelo – La Tomba di Lorenzo – ducca dell’Urbino (nepotul lui Lorenzo Magnificul si tatal Caterinei de Medici – regina Frantei) si La Tomba di Giuliano, ducca di Nemours (unul dintre cei trei fii al lui Lorenzo Magnificul si fratele mai mic al lui Giovanni = Papa Leone X).

Michelangelo l-a imaginat pe Giuliano di Medici in chip de “combattente vincitor”,

inconjurat de alegoriile il giorno e la note, reprezentate prin statuia unui barbat pe trei sferturi intors spre privitori (statuie ramasa neterminata), intruchipand ziua (de genul masculin in italiana) si o tanara cu capul sprijinit gratios pe mana stanga si avand o bufnita sub genunchi – noaptea. Lorenzo di Medici - duce de Urbino, este reprezentat in chip de pensatore (Macchiavelli i-a dedicat lucrarea lui Principele) inconjurat de alegoriile il tramonto e all'alba (crepusculul si ivirea zorilor), reprezentate prin statuia unui barbat (innoptarea) cu un piciorul incrucisat peste celalalt si o tanara (zorile) alungita in somnul binefacator de dinainte de rasaritul soarelui.

Sculptand aceste sase personaje care degaja o putere aproape mistica, Michelangelo a incercat sa concilieze, printr-o fidela reproducere anatomica a trupurilor, formele exterioare cu valorile intrinsece a celor omagiati, reusind sa creeze unele dintre cele mai admirabile capodopere ale sale.

Ies din Capela Medicee bulversata si avand in minte textul scris de Irving Stone in Agonie si extaz despre aceasta capela. Merg pe Via del Canto de’Nevi, ma uit la biserica San Lorenzo, dar ma hotarasc sa nu o vizitez chiar acum, asa ca trec de ea si de Palazzo Medici Riccardi, pe Via de Pucci, fac la stanga pe Via Ricasoli, unde la numarul 60 se afla Galleria dell'Accademia – fosta scoala de arte frumoase pe care o conducea Michelangelo, cuprinzand sculpturi ce serveau de modele studentilor din acea epoca. Se intra cu bilet de intrare de 6,50 EURO, gratuito pentru persoanele de peste 65 de ani din UE.

Galleria dell'Accademia cuprinde o colectie foarte importanta de sculpturi de-ale lui Michelangelo. In prima sala, care este ornata cu tapiserii medievale, se gaseste

sculptura de marmura de 253 centimetri - Pietà di Palestrina, atribuita lui Michelangelo(1555), Santo Matteo – destinat catedralei din Florenta (ramasa neterminata) si I quattro schiavi in cattività – destinati mormantului papei Giulio II din biserica  San Pietro di Llegamenti din Roma, ramasi si ei neterminati. Multimea de oameni pe care o vad inaintea mea ma atentioneaza ca in mijlocul Tribunei, sub lumina reflectoarelor, se afla originalul sculpturii de tinerete a lui Michelangelo – David – care fusese comandat acestuia de catre municipalitatea florentina impreuna cu Gilda della Lana (breasla tesatorilor), pentru a inlocui statuia lui Donatello – Giudita – care a fost mutata in interiorul Palazzo Vecchio.

David este capodopera Renasterii, creata intre 1501-1504, avand 4,34 metri (5,17 metri impreuna cu soclul), realizata dintr-un bloc de marmura alba de Carrara, abandonata de Andrea Sansovino, in care Michelangelo a stiut sa profite de ingustimea blocului de marmura si sa forteze unul dintre defecte (o spartura in care artistul a sapat spatiul dintre bratul drept si piept) in favoarea sa. Initial David a fost plasat in fata Palazzo Vecchio, apoi expusa in 1873 la Galeria Academica. Copia de marmura a statuii David a fost amplasata in Piazza della Signoria in 1910.

David a parasit Santa Maria del Fiore in noaptea de 14 mai 1504, si dupa patru zile a ajuns la locul de amplasare. A fost oficial inaugurata la 8 septembrie 1504, devenind simbolul Florentei, simbolul „virtus fiorentina”, virtutea republicana florentina a orasului,

aceasta cetate-stat, amenintata tot timpul si din toate partile de orasele vecine rivale si puternice.

Dupa inaugurare, povesteste Irving Stone, Michelangelo “merse in piata, ajunse, se urca pe soclu si incepu sa desprinda hartiile lipite de acesta, citindu-le una cate una. Ochii incepura sa i se incetoseze : ceea ce citea erau mesaje de dragoste :

Ne-ai redat respectul pentru noi insine.

Suntem mandri de a fi florentini.

Niciodata nu mi se mai poate spune ca omul este mirsav; e cea mai mandra creatura de pe pamant.

Bravo! Ai facut un lucru frumos.

Tot ceea ce tatal meu, Lorenzo, a sperat sa infaptuiasca pentru Firenze, este cuprins in David - ul tau. Contessina Ridolfi di Medici.

Michelangelo intoarse capul. Se afla deasupra multimii care se uita in sus catre el. Era liniste in Piazza Signoriei si totusi niciodata nu se simtise comunicand atat de deplin cu oamenii. Era ca si cand si-ar fi citit reciproc gandurile, ca si cand erau una si aceeasi faptura.”

La 26 aprilie 1527 cetatenii florentini s-a rasculat impotriva familiei Medici si au ocupat Palazzo Vecchio. Cosimo I a strans 5000 de soldati care au inconjurat palatul, dar asediatii s-au aparat aruncand tot felul de proiectile asupra trupelor familiei Medici, unul dintre proiectile spargand in trei bucati bratul stang al lui David. Giorgio Vasari, insotit de prietenul sau Francesco Salviati, au recuperate bucatile de marmura si in anul 1543, la ordinul lui Cosimo I, bratul stang a fost restaurant si reamplasat pe statuie.

David – adolescentul sculptat de Michelangelo - este un atlet puternic, “maretia nudului viril”, spre deosebire de sculptura realizata de Donatello, care reprezinta un David “androgin cu frumusete de efeb”. Sculpturile David de Donatello (1440) sau Verocchio (1475) reprezinta niste eroi tineri, care se falesc cu spada cu care tocmai au taiat capul uriasului Goliath pe care il calca in picioare. Michelangelo a decis sa il reprezinte pe David, inainte de a se confrunta cu eroul filistinienilor. David trebuie sa ia hotararea de a-si parasi conditia de cioban anonim evreu, pentru a lupta cu Goliath si a deveni o persoana publica, un om care nu va mai putea sa isi pastreze niciodata viata lui personala. Eroul biblic - David este sculptat cu prastia in mana, intr-o atitudine contrapposto nervosa – greutatea corporala se sprijina pe un singur picior, iar linia soldurilor face opozitie cu linia umerilor, tradand o violenza padroneggiata (stapanita). David se pregateste sa arunce cu prastia (a carei curea trece peste umarul stang si de-a lungul spatelui), piatra cu care-l va lovi in frunte pe Goliath si pe care, cu voia lui Dumnezeu, il va ucide.

Sunt pur si simplu naucita de David si de ceea ce reprezinta el pentru istoria artei.

De aceea privesc cu destula nepasare/neglijenta restul operelor care sunt expuse in Galleria dell'Accademia :

      Pieta de Giovanni da Milano;

      Trei sali care contin opere din secolele XI-XV, printre care se remarca un Poliptico de Andrea Orcagna;

      Doua serii de panouri pictate de Taddeo Gaddi reprezentand Scene della vita di Cristo si Scene della vita di San Francesco;

      Panoul de lemn pictat San Giovanni Battista e Maria Maddalena de Filippino Lippi;

      Originalul sculpturii Rapimento di Sabine de Jean Bologne care se afla amplasata in Loggia dei Lanzi.

      O colectie de instrumente muzicale care au apartinut familiei Medici si care se gaseau inainte la conservatorul de muzica Cherubini.

 

Ies din Galerie, ma intorc pe Via Ricasoli pana la Cattedrale di Santa Maria del Fiore, apoi o iau pe Via dei Calzaiuoli si ajung la Orsanmichele. Denumirea de Orsanmichele provine de la pronuntia, prin contractare in dialect toscan, a cuvantului italian orto = gradina de legume (aici a fost candva o gradina de legume pentru bucataria manastirii San Michele).  Apoi, pe locul gradinii s-a construit un edificiu folosit ca fienile di grano (hala/piata de cereale) – 1290, transformat incepand cu 1337, de catre Francesco Talenti, Neri di Fioravante si Benci di Cione intr-un paraclis al breslei negustorilor de grane – la parter, birouri la etajul unu si depozite de cereale ale orasului in caz de asediu sau de foamete, la etajul doi. Deja, dupa anul 1404, cladirea a fost complet transformata, ramanand doar ca basilica Orsanmichele.

La exterior, cladirea se prezinta ca un paralelipiped pe care sunt inca vizibile arcadele vechii logii, acum inchise printr-o decoratie in stil gotic - tardiv, in marmura, foarte fina, foarte eleganta. La parter, pe exterior, biserica are mai multe nise in care se gasesc statui de sfinti, pe toate cele patru laturi ale edificiului. Inconjor Orsanmichele si consemnez ce vad pe fiecare parte :

      Pe latura marginita de Via Calzaioli se gasesc nisele in care sunt amplasati : San Giovanni Batistta de Ghiberti (1415), grupul statuar Incredulità di San Tommaso de Andrea Verrocchio (1464-1483) si San Luca Evangelista de Jean Bologne (1601).

      Pe latura dinspre Via Orsanmichele este amplasat San Piero de Donatello (1408-1413), San Filipo si I quattro Santi Coronati de Nanni di Banco (1405-1410) si copia

statuii de bronz San Giorgio de Donatello (1416), care se afla la Museo Bargello (pe care din lipsa de timp, nu l-am vizitat).

      Pe latura de pe Via dell’Arte della Lana se afla San Matteo (1420) si San Stefano (1427) de Ghiberti si Sant’Elia (1415) de Nanni di Banco.

      Pe latura de pe Via dei Lamberti, este amplasat San Marco de Donatello (1413), San Jacopo sculptat de un elev de-al lui Ghiberti, Madonna con bambino atribuita lui Simone Talenti (1399) si San Giovanni Evangelista de Baccio da Montelupo (1515). Medalioanele de teracota dintre nisele cu statui sunt realizate de Luca della Robbia.

 

Interiorul bisericii Orsanmichele contine fresce si tablouri reprezentand sfinti protectori ai bisericii si un grup statuar din marmura realizat de Francesco da Sangallo cu Santa Ana, Madonna et bambino Gesu. Dar capodopera acestei biserici este Il ciborio (baldachinul) realizat de Andrea Orcagna in perioada 1355-1359, intr-un stil gotic flamboiant, incrustat cu mozaicuri si ornat cu sculpturi excelent realizate. 

Am vizitat destul de rapid Orsanmichele si apoi am luat-o pe Via dei Cimatori, apoi la stanga pe Via Calimala, apoi pe Via Por Santa Maria, trec peste Ponte Vecchio, apoi pe Via Guicciardini si ajung in Piazza de’Pitti. Am mers cam mult pe jos…

Piata din fata Palazzo Pitti seamana oarecum cu Piazza del Campo din Siena – proportions gardees ! Este plina de turisti care stau la coada de bilete. Pentru mine, biletul de intrare este gratuit. Cu acest biglietto integrato pot vizita :

        Galleria Palatina;

        Galleria d’Arte Moderna;

        Museo degli Argenti;

        Galleria del Costume;

        Museo delle Porcellane;

        Giardino di Boboli.

 

Nu stiu daca voi avea timpul necesar sa vizitez toate aceste expozitii. Dar mai intai ma duc in gradina Boboli, unde ma asez sa mananc o pizza si sa savurez o cafeluta.

Giardino di Boboli – cel mai vast spatiu verde al Florentei, este un exemplu perfect de gradina italiana din secolele XVI-XVII, un minunat loc plin de verdeata unde ma

odihnesc dupa ce am umblat atat de mult pe strazile florentine incarcate de istorie. Gradinile au fost proiectate de arhitectii peisagisti Niccolo Pericoli zis Tribolo si Bartolommeo Ammanati, pe un plan in amfiteatru. M-am tot vanturat pe pantele naturale, intrand prin Curtea lui Bacchus, ajungand la Grotta de Buontalenti (1583) – in intregime artficiala, trecand pe langa fantani, statui, chiparosi, pini. In centru, marele bazin de marmura al fantanii este din epoca romana si are langa ea Obeliscul care provine de la Theba (Egipt – secolul II i.Ch.). Apoi urc pana la Piscina di Nettuno continand o statuie din bronz a zeului marii imaginata de Stoldo Lorenzi (1565). Imi place splendida perspectiva a Florentei si a colinelor toscane din Forte del Belvedere, admirate dinspre Muzeul Portelanului (nu l-am vizitat), deasupra amfiteatrului si a fantanii lui Neptun.

Ma reintorc din gradina si intru in palatul propriu-zis. Palazzo Pitti este o constructie monumentala cu multe ferestre, inceputa in 1458, construita dupa planurile lui Brunelleschi, refuzate de Cosimo il Vecchio si rascumparate de rivalul familiei Medici – ambitiosul bancher Luca Pitti. Marea ducesa Eleonora di Toledo rascumpara acest palat de la Buonaccorso Pitti, in anul 1549, pentru ca ea isi dorea o resedinta somptuoasa ca a tatalui ei – viceregele Neapolului, ceea ce explica luxul exorbitant al apartamentelor. Cu banii ei se construiesc cele due ali (aripi) del Palazzo si tot ea il determina pe sotul ei – Cosimo I - sa-si mute curtea princiara aici in anul 1560.

Fatada Palatului Pitti are 205 metri lungime si 36 de metri inaltime si este ornamentata cu un potente bossagio rustico (element arhitectonic) format din blocuri enorme de piatra, dintre care unele au chiar dimensiunea de doi metri. Singurul element decorativ al fatadei consta intr-o serie de teste coronate degli leone, intre ferestrele de la parterul palatului. Prin marele portal din arcada centrala se patrunde in interior unde se afla un elegant atrio dorico proiectat de Pasquale Poccianti (1850). De aici se trece in faimoasa curte desenata de Ammannati, in fundul careia se afla Grota lui Moise sculptata in marmura rosie de catre Raffaele Curradi. Admir statuile romane plasate sub porticurile laterale si privesc in dreapta unde se afla Capella, in al carei altar este un Crocifisso de Jean Bologne. De aici incepe o scara de onoare ornata cu busturi greco-romane care duce la Appartamenti reali si la Galleria Palatina. La etajul II se gaseste Galleria d'arte moderna (nu am vizitat-o). Traversez porticul aripii drepte a fatadei si intru in La Corte di Bacco (Bachus) care serveste de acces principal in Galeria Palatina si in Museo degli argenti. Aici este Fontana di Bacco de Cioli, sculptura avand ca model pe piticul – bufon al curtii princiare a lui Cosimo I.

Mai intai vizitez Galleria Palatina. Tablourile de aici ilustreaza panorama artistica a secolelor

XV – XVIII. A fost construita la comanda lui Ferdinando II di Medici, de catre Pietro da Cortona. Colectiile sale, amenajate dupa moda colectiilor de tablouri din secolul XVII, adica cu peretii “acoperiti” de sus pana jos de tablouri cu rame somptuoase, au fost imbogatite de catre cardinalul Leopoldo di Medici si apoi de catre ultimii descendenti ai familiei Medici. Galeria, a doua ca marime a Florentei, contine tablouri la fel de frumoase ca cele din Ufizzi :

 

        Filippo Lippi – Vergine con bambino, 1452, tondo de lemn pictat, reprezentand-o pe Fecioara foarte tanara si naiva, inconjurata de multe alte personaje.

        Tiziano – Il Concerto, 1513, 87x124 cm, ulei pe panza, reprezinta trei barbati, dintre care probabil ca cel cu pana de strut este vocalistul, iar ceilalti doi sunt instrumentistii.

        Giorgione – Le tre eta dell’uomo, 1501, ulei pe panza, 62x77 cm. Subiectul picturii este departe de a fi clar. In tablou exista trei personaje de varste diferite : adolescentul din centrul tabloului citeste o foaie de hartie pe care sunt mizgalite niste linii, adultul din dreapta pare a fi de acord cu baiatul, iar batranul din stanga, invesmantat in rosu priveste spre noi. Probabil Giorgione a vrut sa reprezinte aceeasi persoana la cele trei varste importante ale existentei sale. Fundalul este foarte intunecat, scotand in evident personajele pictate, tonurile pielii, vasele de sange de pe craniul batranului, culorile hainelor, accesoriile.

        Raffael - Madonna del Granduca, 1505, 84x55 cm, ulei pe panou de lemn, o reprezinta pe Fecioara, cu vestmintele viu colorate in rosu si albastru, tinandu-l pe copilul Iisus pe bratul drept, iar acesta agatandu-se cu manuta stanga de umarul mamei iar cu mana dreapta sprijinindu-se pe pieptul ei.

        Raffael – Madonna della Segiola (asezata pe scaun), 1515, tondo din lemn pictat. Formatul circular confera tabloului un aer familiar si impune o apropiere a figurilor, creand o senzatie de tandrete exceptionala. Gestul matern, plin de dragoste al Fecioarei si miscarea pruncului Iisus, in spatele caruia este Ioan Botezatorul, precum si imbratisarea lor, subliniaza esenta intima a scenei. Lucrarea este imbogatita de efectele cromatice in tonuri de rosu, albastru, verde, portocaliu, calde, vii, pline de lumina. Rafael aseaza culorile aproape senzual, creand acea stralucire care umple tabloul de o seninatate linistita.

        Raffael – Madonna dell’Impannata (a tesaturilor/panzelor), 1514. Fecioara si pruncul Iisus sunt inconjurati de Sfanta Elisabeta, Sfanta Ana si de Sfantul Ioan Botezatorul. Doamnele sunt imbracate dupa moda epocii, copilasii sunt in pielea goala, culorile, compozitia si bunatatea personajelor transformand tabloul intr-una dintre cele mai reusite madone pictate de Rafael (a pictat in total 12 madone aflate la Paris, Viena, Berlin, Ermitaj, Chantilly, etc. si inca alte 7 doamne neconsiderate madone).

        Raffael – La Fornarina (femeia cu voal), 1516, 60x76 cm, pictura pe lemn, reprezinta o tanara frumoasa, imbracata somptuos, dupa moda timpului, cu o perla alunecandu-i in par, cu ochii privind in gol si cu mana dreapta sustinandu-si corsajul.

        Caravaggio - Amore addormentato, 1606, ulei pe panza, 105x71 cm. Micul Cupidon este reprezentat dormind profund, cu tolba de sageti langa el, intr-un peisaj foarte pitoresc.

        Pieter Paul Rubens - I quattro filosofi, 1610, panou de lemn pictat, 164x139 cm. In primavara anului 1799, panoul a fost rechizitionat de armata franceza si dus la Paris de unde a fost recuperat si inapoiat la Florenta de-abia in anul 1815. Rubens a pictat in acelasi tablou patru portrete, printre care si autoportretul lui – primul filosof, in picioare, in stanga tabloului. Stand in jurul unei tavololinetto (masuta), acoperita cu un covor oriental pe care se afla carti, creioane, pene si calimari cu cerneala, sunt Philip Rubens (fratele pictorului) si inca doi filosofi. Multitudinea gesturilor personajelor, vitalitatea zonei pictate, fac din acest tablou o adevarata capodopera. Bustul lui Seneca asezat in nisa din dreapta, aminteste de natura reuniunii celor patru intelectuali, iar borcanul de sticla in care sunt patru lalele din aceeasi nisa, reprezinta simbolic vietile celor pictati. In fundal se deschide un peisaj cu reprezentarea unei biserici, iar in prim plan dreapta este pictat cainele pictorului Mopsulus.

 

Stapanita de emotiile cele mai puternice, parasesc, cu parere de rau, Palazzo Pitti, indreptandu-ma spre San Lorenzo, pe care neaparat trebuie sa il vad tot astazi. In drum spre Ponte Vecchio, citesc placuta de pe un edificiu : “Aici a locuit, intre 1868-1869, Fiodor Mihailovici Dostoievski, concepand romanul L’Idiota (Idiotul)” – povestea tragica a printului Miskin. Si mie mi-ar place sa stau intr-o vila florentina si sa imi scriu acest jurnal )

Dupa ce traversez Ponte Vecchio, ma intorc in Piazza delle Signoria, unde pe un podium amenajat in fata statuii lui David, se pregateste sa cante o orchestra, dat fiind ca astazi este sarbatoare nationala italiana. Eu insa ma grabesc, este ora 6,03 PM (dupa ora afisata in aparatul de fotografiat) si trebuie sa mai ajung in Parrocchia di San Lorenzo.

Din cauza orei inaintate, biblioteca medicee este deja inchisa – bine ca mai gasesc deschisa Basilica San Lorenzo – consacrata mai intai lui Santo Ambrogio in anul 393 – este cea mai veche biserica florentina. Ea a fost reconstruita in stil roman in anul 1060 si refacuta din nou in anul 1423 dupa proiectul lui Fillipo Brunelleschi. Fatada exterioara este austera, fara ornamentele desenate de Michelangelo. Tot el a imaginat si fatada interioara, cu trei porti incadrate de stalpi decorati cu frunze de castan si de laur si care are deasupra o galerie sprijinita de doua coloane corintice. Pe altarul principal se gaseste un frumos Crocifisso in marmura executat de Baccio da Montelupo. In transeptul stang admir o statuie policroma de lemn - Vergine Maria con Gesù bambino – sfarsit de secol XIV, o fresca de Filippo Lippi - L'Annunciazione (1440) si grandioasa fresca Martirio di San Lorenzo realizata de Bronzino in perioada 1565-1569 sub care sunt amplasate cele doua fotolii de bronz, de inspiratie clasica, realizate de Donatello. Prin spatele transeptului stang se intra in La Sagrestia Vecchia, proiectata si executata de Brunelleschi intre 1419-1428, pe un plan patrat si acoperita de o cupola. In aceasta sacristie se afla opt medalioane realizate de Donatello intre 1435-1443, reprezentand I quattro evangelisti si Scene della vita di San Giovanni Battista precum si portile de bronz ale sacristiei realizate tot de el. In sacristie sunt monumentele funerare ale lui

Piero si Giovanni di Medici realizate de Verrocchio in 1472 si sarcofagul lui Giovanni di Bicci realizat de Andrea Cavalcanti dupa desenele lui Donatello. De fapt, din vechea sacristie, printr-un coridor se ajunge in Capela Medicee.

Iesind din bazilica San Lorenzo, constat ca este aproape ora 8,00 PM. Ce lunga, dar placuta zi a fost astazi… Ma grabesc spre Firenze Centrale ca sa prind un tren spre Montecatini Terme.

 

26 APRILIE  2013 – VENERDI LA BOLOGNA

 

Astazi vom merge sa vizitam orasul Bologna – doi turisti condusi de doi reprezentanti ai agentiei de turism – asta da “clientul nostru, stapanul nostru!” )

Distanta dintre Montecatini Terme si Bologna este de aproximativ 140 kilometri, biletul de tren costand dus/intors 21 EURO. Am trecut prin statiile de cale ferata : Prato Centrale, Vernio, San Benedetto, Val Sambro, Grizzana, Monzuno, Pianoro, Musiano, Rastignano, San Ruffillo si am coborat la Bologna Centrale.

In Emilia - Romagna, iernile sunt reci, umede si cetoase, iar verile lungi si calde. Aceasta clima, impreuna cu solul bogat din Valea Po, o fac una dintre cele mai prospere regiuni agricole ale Italiei, celebra pentru sunca suculenta si cascavalurile parmesan ce au un gust deosebit.

Emilia - Romagna are, de asemenea, un trecut istoric si cultural bogat. Via Emilia, o sosea construita de romani, trecea prin central regiunii, legand Rimini, Bologna, Modena, Parma si Piacenza – toate fondate de catre romani – ca locuri de stationare de-a lungul drumului de la Marea Adriatica spre interiorul peninsulei. Celelalte orase importante din Emilia-Romagna – Ferrara si Ravenna – nu se aflau pe aceasta artera principala antica. In timpul Renasterii, Ferarra a fost locul de resedinta al familiei nobiliare Este, a carei curte a fost un centru de cultura si invatatura.

Bologna - capitala regiunii Emilia-Romagna, este un oras cu aproximativ 500.000 de locuitori si se afla la aproximativ 54 metri altitudine fata de nivelul marii, in partea unde fluviile Savena si Reno intra in extremitatea sudica a campiei Po. Bologna este cunoscuta in intreaga lume prin trei caracteristici :

      Bologna la Dotta (cea docta) pentru ca aici se afla cea mai veche universitate europeana, care in secolul XIII avea deja peste 10.000 de studenti.

      Bologna la Grassa (cea grasa) pentru ca arta culinara bologneza este faimoasa.

      Bologna la Turrita (cu turnulet/foisor) pentru ca are multe turnuri medievale si 36 de

kilometri de porticuri (arcade), flancate de somptuoase palate construite in perioada secolelor XIV-XVII, care ii confera un aspect foarte special.

 

Pe locul orasului Bologna se gasea cetatea Felsina ridicata de etrusci, care a fost cucerita de triburile celtice in secolul IV i.Ch., dar acestea au fost izgonite de romani in anul 190 i.Ch. Romanii ii schimba numele in Bononia, dar, in secolele urmatoare ea cade din nou in mainile triburilor vizigote conduse de Alaric, apoi ale longobarzilor si ale francilor si nu reuseste sa se dezvolte decat dupa secolul XII. In lupta care se desfasura intre ghibelini (partizani ai imparatului) si guelfi (partizanii papei), au castigat guelfii in batalia de la Fossalta – 1249, unde l-au luat prizonier pe Enzo (fiul imparatului Frederic II), mort in captivitate la Bologna, 23 de ani mai tarziu.

In aceasta perioada familiile nobile ghibeline si guelfe se concurau intre ele in constructia de turnuri, pe vremea aceea fiind construite aproximativ 100 de turnuri dintre care cele mai celebre au fost Torre dell’Asinelli (98 de metri) si Torre Garisenda (41 metri), care sunt de altfel si simbolurile orasului.

Luptele intre ghibelini si guelfi au continuat, iar in secolul XV orasul a cazut in mainile puternicei familii Bentivoglio, dintre care Giovanni II Bentivoglio fu un adevarat mecena care deschise portile Bolognei Renasterii toscane. Familia Bentivoglio fu la randul ei detronata, in anul 1506, de catre Papa Giulio II si orasul a ramas sub influenta papalitatii pana la venirea aici a lui Napoleon Bonaparte in 1807, izgonit si el de austrieci care au dominat orasul pana la reunirea Bolognei cu Piemontul in 1860.

Printre papii nascuti la Bologna ii voi aminti pe Gregorio XIII (autorul calendarului gregorian – 1582), pe Gregorio XV (secolul XVII) si pe Benedicto XIV (secolul XVIII).

In anul 1530, Carol Quint il invinge in batalia de la Pavia pe regele Frantei - Francois I (pe care il si ia prizonier si il duce la Madrid) si il obliga pe papa Clemente VII sa il incoroneze in bazilica San Petronio din Bologna ca Rege al Italiei si ca Imparat al Sfantului Imperiului Roman de Apus.

Studiind planul orasul Bologna, pozitia nodului central foarte vechi este evidenta : orasul roman se gasea in centru, in cadrul delimitat de strazile : Via Indipendenza, Via Rizzoli, Via Ugo Bassi, Via Marconi si Via dei Mille.

Bologna a avut mai multe ziduri de aparare, dar cel mai puternic zid a fost construit in 1347, avand 12 porti de intrare in cetate dintre care se mai pastreaza doar 9 porti : San Vitale, Maggiore, Castiglione, Saragozza, San Felice, Lame, Galliera, Mascarella si San Donato. Teama de razboaiele sangeroase i-a impiedicat pe cetatenii orasului sa construiasca in afara zidurilor de aparare ale cetatii : astfel s-au nascut gli archi (porticurile) – mai intai din lemn si apoi din coloane de piatra care permiteau l'espansione dell'unità abitabile. Aceste porticuri superbe sunt inalte de cativa metri si late de 3-4 metri. Sub ele sunt acum magazine, cofetarii, cafenele si restaurante. Am

fotografiat vechi texte inscriptionate si in pardoseala dar si pe bolta acestor porticuri : Canton de’fiori, Vinum Laetitia, Canabis protection, Panis vita. Nu stiu ce voiau sa indice aceste inscriptii.

In ceea ce priveste infiintarea celei mai vechi universitati europene - la Bologna a fost infiintat un Studio in anul 1088. In Evul Mediu termenul Studio (studii) indica reunirea diferitelor scoli care instruiau elevii in a-si insusi diverse discipline, asa cum termenul Università desemna colectivitatea studentilor care frecventau un Studio. Se acorda foarte multa atentie studierii dreptului roman, dar s-a infiintat si un sector de teologie canonica si de retorica, de unde a aparut si denumirea de Dettatori Bolognesi. In Universitatea din Bologna au studiat Dante Alighieri (1285-1287), Francesco Petrarca (1323-1326), Nicolaus Copernic (1496-1500) sau Torquato Tasso (1560). Acum, universitatea are 13 facultati : agronomie, chimie, economie si comert, farmacie, drept, politehnica, filologie si filosofie, medicina umana, medicina veterinara, stiinte matematice, fizica, stiinte naturale, stiinte politice, statistice si demografice.

Noi am plecat de la gara, am depasit Porta San Donato, am mers pe Via Le filopanti, apoi pe Via Zamboni (trecand pe langa cladirile Universitatii), am ajuns in Piazza di Ravegnana si de aici, prin Via Rizolli am ajuns la Piazza Maggiore. Ea constituie inima orasului, avand dimensiunile de 115x60 metri. Odinioara in aceasta piata se faceau schimburi comerciale, se organizau turniruri intre cavaleri si se celebrau sarbatori religioase sau populare. In vestul Pietii foarte mari se inalta impozanta constructie a Palazzo Comunale, construit de-a lungul a mai multor secole. Torre dell’Orologio, construit in 1444 (orologiul a fost montat in 1773) de catre Rinaldo Gandolfi este continuat de cladirea propriu-zisa care are un portal, deasupra caruia este amplasata statuia in bronz a papei Gregorio XIII – cel care a reformat calendarul. Aspectul edificiului este asemanator celui al unui  castel, pe ale carui ziduri au fost construite, in 1336, creneluri. Pe fatada palatului mai remarc gratioasa Madonna con bambino Gesu din teracota smaltuita, facuta de Nicolo dell’Arca la 1478. Continuand sa ne plimbam pe partea Palatului Comunal care da spre Piazza del Nettuno, trecem pe langa mai multe pietre tombale cu numele cetatenilor orasului cazuti pentru apararea orasului si a patriei. Intrand prin portalul din zid, ajungem in Corte d'onore – numita asa, deoarece aici se opreau calestile ilustrelor personaje care vizitau Bologna. In a doua curte admiram copia vechii Serbatoio (rezervor de apa) realizat in 1568 de catre Francesco Terribilia (originalul este in pinacoteca nationala) – traditia zice ca daca aruncam un banut in fantana vom avea noroc. Pe partea palatului, paralela cu Via Ugo Bassi, se afla eleganta Fontana Vecchia, opera a lui Tommaso Laureti din 1565.

In partea de sud a Pietii Maggiore se afla marea Basilica di San Petronio, realizata in onoarea sfantului patron al orasului, una dintre cele mai mari biserici catolice : are lungimea de 132 metri, latimea de 60 de metri, fatada are 51 de metri iar inaltimea interioara este de 41 de metri. Ea a fost proiectata de Antonio di Vicenzo in 1390. Fatada gotica a ramas neterminata, partea de jos este acoperita cu placi de marmura si in nise sunt amplasate busturile a opt sfinti : San Floriano, San Paolo, San Domenico, Sant’Agostino, San Pietro, San Francesco, Sant’Ambrogio si San Petronio.

Se intra in biserica prin portalul central desenat de Jacopo della Quercia, in 1426. Interiorul are trei nave si 11 capele, este foarte auster si este intunecos, lumina fiind filtrata prin frumoasele vitralii. In interiorul basilicii San Petronio este expus un meridian trasat de Domenico Cassini si Domenico Gugliemini in 1656 si care reprezinta a sasesutemia parte din circumferinta terestra, pe care cade lumina directivata printr-un orificiu situat in coltul navei din stanga. Pe placile de marmura sunt urmatoarele inscriptii : “Linea meridian - Constructa anno MDCLVI – ampliori forma renovate anno MDCCLXXVI” si “Meridianae huius lineae tota longitude intra verticalem et centralem solis radium. In hyberno soltitio est sexcentimillesima pars circuitus universaelius”.

Orga bisericii construita de Lorenzo di Giacomo este una dintre cele mai vechi existente in Italia. Aici a avut loc incoronarea lui Carol Quint in 1530 si tot aici este mormantul Elisei Bonaparte – sora lui Napoleon.

Pe vremea pontificatului papei Giulio II (1503-1513), Michelangelo a fost obligat de papa sa-i creeze o statuie de bronz, care a si fost amplasata in fata bazilicii San Petronio, in anul 1506. Dar, in cadrul razboaielor duse de papa Giulio II cu Republica Venetiana si cu aliatii lor francezi, acestia au cucerit Bologna in 1511, au topit statuia de bronz creata de Michelangelo in 15 luni pline de truda, facand din ea un tun, numit in bataie de joc Giulia.

Vis-à-vis de Palazzo Communale se afla Palazzo degli Notai, construit in 1381 pentru societatea notarilor din oras. Cele sase magnifice finestre alveolare si continand mici coloane de marmura alba sunt realizate in 1385 de catre Antonio di Vicenzo si sunt plasate sub crenelurile superioare care dau palatului un aspect elegant si compact. Blazonul societatii notarilor este situat in centrul fatadei, intre ferestre, si reprezinta trei calimari si una piuma d'oca (pana de gasca).

In partea stanga a pietii, unde in Evul Mediu isi desfasurau activitatile camatarii, s-a construit incepand cu 1412 Palazzo degli Banchieri, in spatele caruia se vede cupola bisericii Santa Maria della Vita. Pe toata lungimea Palatului Bancherilor se afla un portic celebru – Portico Pavaglione. Termenul Pavaglione deriva din cuvantul pavaglio - in dialectul toscan - gogoasa viermilor de matase (foarte importanti pentru viata economica a orasului Bologna).

Ne plimbam pe sub aceste porticuri si dincolo de Palatul Bancherilor, trecem pe langa poarta de intrare in vechiul spital Santa Maria della Morte (sediul Muzeului municipal) si pe langa intrarea in Palazzo Archiginnasio. Acest palat a fost dorit si de papa Pius IV, dar a fost edificat intr-un timp record de mai putin de 2 ani (1562-1563), de catre Antonio Morandi Terribilia, pentru a fi sediul Universitatii din Bologna. Actualmente este sediul Bibliotecii Comunale din Bologna – detinand peste 700.000 de volume.

Intrarea in curtea Palazzo Archiginnasio ofera o viziune scenografica singulara, deoarece aici putem admira mai mult de 700 de embleme ale diferitelor familii de rectori, de profesori sau de studenti care au frecventat Studio in secolele XVI si XVII. Aici au fost tinute primele lectii de anatomie umana din lume. La etajul intai al palatului chiar se

afla Teatro Anatomico sau L’anfiteatro di anatomia, unde studentii luau parte la disectii anatomice pe cadavre, intr-un spatiu captusit in totalitate cu lemn sculptat. In mijlocul amfiteatrului se afla o masa acoperita cu o placa de marmura alba (pe care se faceau disectiile). Scaunul rectorului are deasupra o statuie a lui Apollo, sub care se afla un baldachin sustinut de doua statui din lemn numite Gente senza pelle sculptate de Ercole Leli, numite asa deoarece ele reprezinta doi barbati jupuiti de piele (

Tot in acest palat exista si L’Aula Magna degli Artisti (transformata acum in sala de lectura) si L’Aula degli Legisti, numita si L’Aula Stabat Mater, deoarece aici a fost executat, in premiera, celebrul opus muzical de Gioacchino Rossini in 1842.

In Piazza Maggiore, in fata bisericii San Petronio se afla si Palazzo del Podesta, construit la inceputul secolului XIII, pentru a adaposti marele numar de functionari guvernamentali ai orasului. Constatandu-se ca totusi palatul este prea mic, in anul 1245 s-a mai construit o aripa Palatium Novum, care a devenit apoi, datorita evenimentelor istorice din 1246 – Palazzo di Re Enzo. Deasupra boltii care acopera Palazzo del Podesta se afla Torre dell’Arengo (1212), al carui clopot anunta cetatenilor Bologniei diverse evenimente sociale sau militare. Arengo inseamna in dialect toscan o balustrada in fata careia se citeau sentinte, decrete, alte pubblicazioni sau erau aratati multimii criminalii condamnati la moarte.

Palatium Novum, adaugat la Palazzo del Podesta, a devenit, asadar, in 1246, Palazzo di Re Enzo – domiciliul fix = o inchisoare aurita a valorosului Enzo, Rege al Sardiniei si fiu al lui Frederic II al Suediei, dupa ce fusese capturat in batalia de la Fossalta si unde a fost inchis – cu toate onorurile datorate unui rege, pana la moartea sa survenita in 1269. La parterul acestui palat terminat cu creneluri medievale se afla un Carroccio – simbol al libertatii orasului, format dintr-o caruta solida pe patru roti, pe care se afla un altar (surmontat de un clopot) pe care sunt dispuse insignele si drapelele orasului Bologna.

Intre Palazzo Communale si Palazzo di Re Enzo se afla Piazza del Nettuno, inaugurata in 1564 si care reprezinta unul dintre locurile cele mai sugestive ale Bologniei. In centrul acestei piete se afla Fontana del Nettuno, comandata de papa Pius IV in 1563, proiectata de arhitectul Tomasso Laureti si realizata de Johannes Boulogne de Donai, zis Giambologna, un sculptor flamand faimos in acea vreme. Fantana, finalizata in 1566, il reprezinta pe zeul Neptun (turnat in bronz), cu un trident in mana, in miscare, intors catre ape cu intentia de placcatura delle acque reflue (a le domoli). Insa pentru cetatenii bolognezi, zeul reprezinta pur si simplu un urias de 1,20 metri inaltime si cantarind 2,2 tone. Neptun este asezat pe o platforma de marmura ornata cu jgheaburi de apa sub forma de pesti si care sunt flancate de heruvimi care stau pe piedestal, intruchipand simbolic cheile papale (ale Sfantului Petru). Sunt fascinata si de cele patru sirene ce isi tin sinii in maini, sfarcurile acestora fiind fantani arteziene. Alte figuri de putti si delfini inconjoara statuia lui Neptun, pe postament existand si o emblema pontificala. Dintre cele patru piccole fontane  instalate pe colturi, nu mai exista decat una.

Aici ne-am asezat toti patru (Cristina, Ruxandra, Giovanni si eu) sa savuram o cafeluta si sa ne amuzam cu privelistea unei italience septuagenare care mangaia si saruta

mana unui italiano verro de 50 de ani )

Din Piazza Maggiore, mergand pe Via Rizzoli ajungem in Piazza Porta Ravegnana. Chiar unde Via Rizzoli se intalneste cu Piazza Porta Ravegnana se afla un minunat palat, proiectat de arhitectul Giovanni Piccinini si construit in 1486 – Casa dei Drappieri numit si Casa degli Strazzaroli. Dar locul este cunoscut pentru ca in aceasta piata se gasesc faimoasele Due Torre di Bolognia, vizibile din orice parte a orasului. Torre Asinelli este cel mai inalt, este zvelt si elegant, iar celalalt - Torre Garisenda este mai mic si inclinat. Torre Asinelli are 97 de metri si a fost ridicat la sfarsitul secolului XII, alaturi de Torre Garisenda, ale carui lucrari au ramas neterminate la inaltimea de 61 de metri, din cauza unei alunecari de teren din zona respectiva. Torre Asinelli, al carui nume provine, se pare, de la nobilul Gherardo degli Asinelli, este asezat pe o modesta fundatie, este relativ greu – are 8500 tone - dar centrul lui de greutate este situat jos, mai aproape de pamant. In 1488 a fost inconjurat de o galerie numita Rocchetta, in care era incartiruita o garnizoana militara. In 1493 un traznet a lovit Torre Asinelli, dar acesta nu a provocat distrugeri importante asupra structurii turnului, cu exceptia inclinarii – si acest turn este putin inclinat – cam cu un metru fata de verticala.

Cat priveste Torre Garisenda, de frica de a nu se prabusi, in 1360, proprietarii au daramat 13 metri de constructie, astfel ca inaltimea lui actuala este de 48 de metri, prezentand o inclinatie de aproximativ 3 metri, fata de vertical, pe partea marginita de Via San Vitale. Aceasta inclinatie a Garisendei l-a impresionat si pe Dante – student la universitatea din Bologna in perioada 1285/1287 - astfel ca el mentioneaza turnul inclinat Garisenda in lucrarea lui Divina Commedia.

Dupa ce am fotografiat din tot felul de unghiuri cele doua turnuri, mai facem cativa pasi pe strada cu aspect medieval pe care sunt Palazzo Bolognini si Casa Seracchioli si ajungem in Piazza della Mercanzia, unde se afla palatul omonim - elegantul Palazzo della Mercanzia, construit in 1382, dupa un proiect al arhitectului Antonio di Vincenzo. Constructia acestui palat, aprobata de municipalitate, trebuia sa fie sediul Foro dei Mercanti – un organ juridic destinat reglarii disputelor dintre gli venditori e gli acquirenti (vanzatori si cumparatori). Palatul are porticuri la parter, iar pe fatada, doua ferestre ogivale intre care este amplasat un balcon de marmura alba ajurata deasupra caruia este un baldachin, opera a fratilor Dalle Masegne, iar in acest balcon, sub crenelurile cu care se termina constructia, se afla blazoanele La Società delle arti, iar sub balcon, in nisa centrala se afla o mica statuie reprezentand Giustizia, iar in nisele laterale sunt alte mici statui reprezentand pe cei doi sfinti protectori ai orasului : San Pietro si San Petronio.

Parasesc Piazza della Mercanzia si intru pe Via Santo Stefano privind, pe sub porticuri, cladirile frumoase care se ridica deasupra lor. Ajung in Largo di San Stefano unde se gaseste edificiul Basilica di Santo Stefano, un complex medieval religios, format initial din 7 biserici, de unde si denumirea de Sette Chiese, dar din care au ramas functionabile doar patru, asezate una langa alta, intr-o alternanta de stiluri, de contraste luminoase, de culori si de forme, reprezentand monumentul cel mai vechi din Bolognia. Istoria milenara a acestui complex de biserici se pare ca a inceput in anul 438, cand San

Petronio – fost episcop in Bologna in secolul V, a construit aici un asezamant asemanator cu cel din Ierusalim – La Chiesa di Santo Sepolcro di Gerusalemme, asezat deasupra unui vechi templu al unei zeite romane. Intrarea se face prin La Chiesa del Crocifisso, construita in secolul XI, sub altarul careia se afla moastele lui San Petronio. Structura octogonala austera ma duce cu gandul ca aici a existat la inceput un baptisteriu. Urmatorul spatiu – Cortile di Pilato – este numit astfel dupa bazinul in care se spune ca s-ar fi spalat pe maini Pilat din Pont (la propriu) dupa ce l-a condamnat la moarte pe Iisus Christos, dar, in realitate acest bazin este un artefact lombard din secolul VIII. Dincolo de curte, se afla La Chiesa della Trinita, care se continua cu Monastero Benedettino Olivetano si un mic muzeu. Biserica a patra – La Chiesa Santi Vitale e Agricola – este cea mai veche biserica a orasului. In zidaria ei sunt incorporate bucati din vechile ziduri romane, cea mai mare parte a bisericii datand din secolul XI. In biserica se gasesc mormintele a doi sfinti, aflate in absidele laterale, care probabil ca au servit candva ca altare secundare.

Dupa ce am stat pe iarba in aceasta Largo di Santo Stefano, ne intoarcem in Piazza Mercanzia si de acolo, pe sub alte porticuri, ne plimbam spre Piazza Nettuno si de aici mergem, tot pe sub porticurile care marginesc vasta si eleganta Via Indipendenza. Pe partea dreapta se afla La Basilica Metropolitana di San Pietro denumita cu numele de Cattedrale in 1582 cand papa Gregorio XIII l-a inaltat pe arhiepiscopul Bologniei la gradul de Metropolita. Pe parcursul anilor, aceasta biserica a fost demolata si reconstruita de mai multe ori : in 1131 ea a fost distrusa de un incendiu, in 1161 a fost reconstruita si marita, in 1222 a fost distrusa de un teribil cutremur, in 1575 a fost din nou distrusa. Ultima reconstructie s-a petrecut in perioada 1600-1605, pe proiectul lui Floriano Ambrosini, iar fatada actuala a fost realizata in 1747, dupa desenele lui Alfonso Torreggiani – cele doua statui de pe turnurile fatadei – a Sfintilor Petru si Pavel - fiind sculptate de catre Agostino Corsino si P.A. Verschaffelt. Inauntru, pe partea dreapta se afla un grup statuar din terracotta conceput de A. Lombardi – Compianto su Cristo morta, foarte frumos si due acquasantiere sostenute da leoni romanici, adica bazinele cu apa sfintita care se gasesc la intrarea in bisericile catolice si care in aceasta catedrala sunt asezate pe spinarea unor lei din marmura rosie – sculpturi antice.

Mergand mai departe pe Via Indipendenza, in sensul spre Parco Montagnola, admiram fatada Teatro Arena del Sole, construit in 1810 dupa proiectul arhitectului Carlo Asparri, in stil napoleonian, avand pe fronton inscriptia :”Luogo dato agli spettacoli diurni” , adica “aici au loc spectacole toata ziua”. Vis-à-vis de teatru se afla o statuie ecvestra a lui Garibaldi. Dincolo de teatru ajungem in Piazza Otto Agosto unde a avut loc istorica batalie care i-a obligat pe austrieci sa abandoneze orasul Bologna in 8 august 1848. In piata este un monument comemorativ care reprezinta un cetatean care inalta un drapel pe deasupra corpurilor soldatilor austrieci invinsi.

Pe micul deal unde astazi este Parco Montagnola, era inchisoarea Fortezza di Galliera, daramata si reconstruita de patru ori pana in 1683 cand a fost transformata in giardino pubblico si care are o multime de fantani arteziene. Dintre acestea, frumoasa este o fantana desenata de Diego Sarti – grupul statuar de marmura Scultorio - care reprezinta un cal si o tanara doamna afflitta da una piovra (luata cu asalt de o

caracatita). De aici coboram spre Via Galliera si ajungem la Piazza XX Settembre, in jurul careia admiram frumoase edificii ca : Palazzo Aldrovandi, Palazzo Felicini si Chiesa de Santa Maria della Pioggia (a ploii), construita in 1600 si in care se afla tabloul foarte bine conservat Natività de Agostino Carracci (nu am mai avut timp sa intram in biserica).

Este ora 18,42 si trebuie sa mergem inapoi la gara ca sa luam trenul spre Montecatini Terme. Ma gandesc la Bologna – La Grassa – faimoasa pentru bogata bucatarie a regiunii. Printre specialitati se numara sosul mortadella, tortellini si tagliatelle, despre care se spune ca au fost inventate pentru nunta Lucreziei Borgia cu ducele de Ferrara. Acesti taitei lungi, deschisi la culoare, au fost inspirati de rochia frumoasei mirese. Bolognezele pregatesc tagliatelle con ragu – un amestec succulent din carne de vaca, sunca, legume, smantana si ulei de masline. Mmmm…

Ajungem la hotelul nostru din Montecatini Terme si Rodica ne pregateste o seara festiva, ca sa patram in amintire orasul italian in care am fost oaspeti o saptamana. Petrecerea a inceput la ora 9,00 PM si a tinut pana la 0,30 AM. Cel care ne-a cantat si ne-a amuzat cu repertoriul lui Toto Cutugno, era un domn sexagenar care se numea Franco ma gandesc sa inchei seara de astazi cu versurile cunoscute din cantecul L’Italiano :

Lasciatemi cantareCon la chitarra in manoLasciatemi cantareSono un italiano.

Buongiorno Italia gli spaghetti al denteE un partigiano come Presidente

Buongiorno Italia con i tuoi artistiCon le canzoni con amore, con il cuoreCon piu' donne sempre meno suoreCon l'autoradio sempre nella mano destraE un canarino sopra la finestra

Buongiorno Italia col caffe' ristrettoLe calze nuove nel primo cassettoBuongiorno Italia,

Buongiorno Yvonne )Lasciatemi cantareCon la chitarra in manoLasciatemi cantareUna canzone piano - pianoLasciatemi cantarePerche' ne sono fiero,

Sono un italiano

Un italiano vero.

 

27 APRILIE  2013 – SABATO – A RIVEDERCI TOSCANA !

 

M-am trezit, de voie, dupa ora 8,00, fara ceas desteptator. Vai, este ultima mea zi de vacanta in Toscana. Este sambata, ziua de nastere a prietenei mele Cristina – LA MULTI ANI dragalasa mea !

Ne luam la revedere de la amabilele noastre gazde din hotel Arnolfo.

Microbuzul ne asteapta in fata hotelului pentru a ne duce la aeroportul din Pisa.

Imi spun in gand o rugaciune pe care o stiu de mult : “Pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa ne acompanieze pe drumul de intoarcere acasa”.

Gràzia Toscana ! Multumesc Toscana !