Realitatea înaltei performanţe sportive şi caracterul interdisciplinar al asistenţei

ştiinţifice

Dreptul la păstrarea dimensiunii umane a relaţiei dintre sportiv şi expertiza ştiinţifică

Motivul profund al atractivităţii sportului de performanţă rămâne nevoia de definire de sine a fiecărei fiinţe umane in dimensiunile sale:

Istorice, Spatiale, Temporare, Relaţionale cu:

Sine Mediul natural Mediul social

Concomitent cu atingerea unui înalt stadiu al diviziunii rolului social, apare şi profesionalizarea răspunderii de explorare a limitelor, în paralel cu o tot mai accentuată participare simbolică la actul perpetuu de definire de sine şi adoptarea atitudinii “comode” dar alienante a identificării cu performanţa altora.

- Spectatorul generic, adesea fanatizat, amator de rezultate tot mai departe de propriile putinţe dar care se identifică pe deplin cu reuşita sau eşecul, adesea cu mult mai dramatic decât concurentul real.

Astfel apar simultan:

- Sportivul profesionist ca reprezentant al comunităţii,

naţiunii, continentului sau al puterii unei firme sau a alteia

şi

Înalta performanţă sportivă profesionalizată are nevoie de: Diviziunea rolurilor în cadrul unei echipe în

care sportivul joacă rolul de exponent final al posibilităţilor întregului grup,

Apariţia antrenorului, urmată de cele ale:

Medicului, Managerului, Masorului, Fiziologului, Biochimistului, etc.

Complexitatea fenomenului atrage şi alţi specialişti:

Metodologul, Biomecanicianul, Psihologul, Dieteticianul, Operatorul video, Farmacistul, Informaticianul, etc.

Colaborarea acestora s-a constituit cu greutate, fiecare nou specialist având nevoie de timp şi acumulare de noi cunoştinte, specifice fiecărei ramuri de sport, pentru ca formarea sa de specialitate să ajungă să fie utilă creşterii performanţei sportive.

Prima dintre fazele acestui tip de colaborare a fost aceea a abordărilor multidisciplinare

Fiecare cu “filmul” şi înţelegerea sa şi a punctului de vedere limitat pe care specialitatea pe care o reprezintă o poate genera.

Limitarea este evidentă, iar preţul de neacceptat – viaţa profesională a sportivului – ireversibilă.

Soluţia reală:

INTERDISCIPLINARITATEA

Punctul de vedere interdisciplinarnecesită realizarea unor echipe de:

Înalta competenţă profesională, Cultura profesională multidirecţională, Compatibilitate interindividuală, Cooperare flexibilă, Experienţa comună îndelungată în încercarea de a

împărtăşi înţelegerea din puncte de vedere diferite, Încredere reciprocă, Motivare echitabilă.

Situaţia prezentă Număr mic de specialişti competenţi, Suspiciune reciprocă, Dificultăţi de corelare reciprocă a punctelor de vedere asupra

componentelor performanţei sportive, Orgolii profesionale “de domeniu”, Dificultăţi financiare generatoare de discriminări dizarmonice

la nivelul “motivării” nu în mod obligatoriu financiare, Lipsa unui sistem de formare care să faciliteze comunicarea

interdisciplinară, abordarea şi înţelegerea unei astfel de perspective.

Cum am ajuns aici? Cursul general al istoriei ştiinţei, Aparenţa suficienţei abordării practice a problematicii

antrenamentului si competiţiei sportive Deficienţe formative şi informative generate de mediul social şi

politic din momentul formării specialiştilor, “Frica” de imixtiune sau “concurenţă” în momentul obţinerii

performanţei, Dificultăţile de a atrage specialişti din alte domenii datorită

poziţiei secundare pe care trebuie să se plaseze în contextul fenomenului sportiv în contradicţie cu prim-planul pe care ar fi putut să fie plasaţi social în cazul reuşitei profesionale în domeniul ştiinţific de formare, etc.

Opţiuni disponibile Atragerea de tineri specialişti în plin proces de formare, Stimularea şi sprijinirea opţiunilor pentru studii post

universitare în domenii de competenţă înrudite, Stimularea şi forţarea lucrului în echipă şi cu asumarea unor

sarcini de întrepătrundere a competenţelor, Educarea tinerilor specialişti în spiritul priorităţii necesare date

nevoilor de afirmare ale sportivilor şi antrenorilor pe masura investiţiei de timp, competenţă şi răspundere în edificarea performanţelor sportive.

Realizarea efortului de a găsi căi de sprijin practic util imediat si de a oferi informaţie de decizie in timpul cel mai scurt posibil,

Realizarea trecerii de la abordarea concurenţială la cea de cooperare între specialişti.

Concluzii Interdisciplinaritatea nu este încă decât un

deziderat. Pentru realizarea ei suntem cu toţii responsabili

– decidenţi, formatori şi beneficiari. În perspectiva adusă de schimbările dramatice

de disponibilitate la efort şi de stare biologică a copiilor din actuala şi viitoarele generaţii, ori ne trezim acum ori va trebui să acceptăm că:

performaţa sportivă românească va deveni un subiect de amintire