CAPITOLUL 3

PRINCIPALELE CLASE DE ANTIBIOTICE

3.1 Peniciline

Penicilinele (penamii) sunt antibiotice naturale sau de semisinteză care au ca nucleu

comun acidul 6-aminopenicilanic.

Sunt un grup de antibiotice bactericide produse de mai multe specii de mucegaiuri, cea

mai importanta este benzilpenicilina (Penicilina G). Toate celelalte peniciline sunt semisintetice,

obtinute prin substituirea diferitelor lanturi laterale pe nucleul penicilanic.

Desi fiecare din penicilinele de semisinteza prezinta unele avantaje, benzilpenicilina

ramane antibioticul preferat pentru majoritatea infectiilor cu germeni sensibili.

Penicilinele sunt putin toxice si cu buna toleranta.

Clasificare:

Dupa spectrul activitatii antibacteriene, penicilinele se clasifica in urmatoarele grupe:

A. Peniciline naturale: Penicilina G, benzatin penicilina G (Moldamin), fenoximetil-

penicilina (Penicilina V) si alte peniciline cu spectru ingust

B. Penicilinele de semisinteza rezistente la β-lactamaza (Oxacilina, Cloxacilina s.a.) active

fata de stafilococi

C. Peniciline cu spectru larg (Ampicilina, Amoxicilina, Carbenicilina) active si pe bacilii

gram-negativi

Reacţiile adverse provocate de peniciline sunt:

a) Reacţii alergice:

Penicilinele au potenţial alergizant foarte mare, frecvenţa reacţiilor alergice fiind de 1-

10% din bolnavii trataţi cu peniciline.

18

Manifestările alergice cele mai frecvente sunt urticarie şi eritem cutanat (aproximativ

60% din totalul reacţiilor alergice). La bolnavi cu mononucleoză infecţioasă şi mai ales în cazul

administrării ampicilinei apar rash cutanat, eritem scarlatiform, morbiliform, maculopapulos.

Reacţii alergice mai rare, sunt: erupţii purpurice, buloase, sindrom Stevens- Johnson,

boala serului, nefrită interstiţială; cea mai gravă reacţie alergică este şocul anafilactic şi are

frecvenţa de 0,02%-10% din cazuri (evoluţia este letală).

Riscul de apariţie a reacţiilor alergice este crescut în următoarele condiţii:

- administrarea antibioticului la persoane cu antecedente alergice;

- benzilpenicilina are capacitatea antigenică foarte mare, imprimată de substanţa ca

atare, sau datorată impurităţilor conţinute;

- procainbenzilpenicilina eliberează procaina cu potenţial alergizant crescut;

- ampicilina este puternic sensibilizantă producând frecvent erupţii cutanate;

- aplicarea locală pe tegumente sau mucoase creşte riscul alergiilor;

-administrarea parenterală (mai ales intravenoasa) prezintă cel mai mare risc de

declanşare a reacţiilor adverse;

- terenul alergic şi astmul bronşic sunt factori favorizanţi.

b) Reacţii adverse toxice:

- convulsii la doze mari (40-80 milioane UI/i.v./zi);

- hepatită (oxacilină);

- nefrită (meticilină);

- hemoragii (carbenicilina, datorită efectului antiagregant plachetar);

- granulocitopenie (meticilină, nafcilină);

Convulsiile sunt favorizate de leziuni SNC şi de hiponatremie. La administrare i.v. de

doze mari de benzilpenicilina potasică, efectul toxic poate fi datorat şi cationului de potasiu (20

000 000 UI conţin 35mEq potasiu) şi mai ales în prezenţa unei insuficienţe renale.

c) Efect iritant local:

- la administrare i.v. poate apare flebita locală;

- la administrare i.m. apar dureri la locul injecţiei.

d) Reacţia Herxheimer - apare în primele zile de tratament al sifilisului, cu penicilină.

Manifestările sunt: febră, frison, mialgii, artralgii, reactivarea leziunilor sifilitice.

Evoluţia poate fi letală. Aceste fenomene apar ca urmare a distrugerii unei cantităţi mari

de treponeme şi a eliberării unor cantităţi mari de endotoxine.19

Pentru evitarea acestei reacţii se recomandă începerea tratamentului cu cantităţi mici de

antibiotic.

A. Peniciline naturale:

Benzilpenicilina (Penicilina G)

Desi este primul antibiotic introdus in terapeutica, pastreaza si astazi, cu toate

progresele antibioterapiei, o importanta deosebita. Caracteristicile care confera Penicilinei G un

loc aparte intre antibiotice sunt urmatoarele: actiune bactericida, spectru ingust, cuprinzand

germenii intalniti in infectiile curente, toxicitate redusa, permitand administrarea unor doze

foarte mari.

Penicilina G este antibiotic de electie in infectiile provocate de pneumococi,

meningococi, streptococi, gonococi, ca si in tratamentul sifilisului, antra-xului, actinomicozei.

Rezistenta la penicilina se produce prin selectionarea unor mutant! care inactiveaza AB

secretand o enzima - penicilinaza - care desface inelul responsabil de activitatea antimicrobiana.

Rezistenta la penicilina se instaleaza lent, este foarte frecventa pentru stafilococ si foarte rara -

practic absenta - in cazul streptococului si al treponemei. Aparitia rezis-tentei este favorizata de

dozele scazute de antibiotic si este de obicei incrucisata intre diferitele peniciline.

Principalele efecte adverse sunt reactiile alergice si fenomenele de intoleranta locala

(dureri la locul injectarii).

Manifestarile alergice reprezinta principalul inconvenient al penicilinei. Datorita

utilizarii foarte largi, numarul sensibilizarilor este relativ mare (0,5-2%).

Sensibilizarea se poate produce ca urmare a contactului anterior fie cu molecula

penicilinei, fie cu produsi de degradare ai moleculei, inactivi din punct de vedere al efectului

antibacterian. Urmele de produsi de degradare ramase pe ace sau seringi pot contribui in mare

masura la producerea sensibilizarii. Pentru a reduce incidenta reactiilor alergice este necesar ca

preparatele industriale sa fie cat mai putin impurificate cu produsi de degradare, solutiile de

penicilina sa nu fie conservate mai mult de 24H, chiar la temperatura scazuta, iar pH-ul solutiilor

sa nu fie inferior valorii de 6,5. Manifestarile alergice sunt mai probabile in cazul pacientilor cu

teren predispus, antecedente alergice variate (astm, dermatite etc.), sau in cazul utilizarii locale a

diferitelor preparate din grupul penicilinelor.

Sensibilizarea se poate produce in urma unui contact survenit cu mult timp in urma

(luni, ani) sau in cursul tratamentului, de obicei dupa 1-2 saptamani de la debut.

Manifestarile alergice pot fi de tip imediat (minute, ore) sau tardive (cateva zile), pot fi

usoare (eruptii cutanate) sau grave (bronhospasm, colaps). Daca in cursul tratamentului cu 20

penicilina apare o urticarie, se recomanda intreruperea tratamentului, pentru ca exista riscul

aparitiei unor manifestari mult mai grave.

Manifestarile foarte grave - de tipul socului anafilactic - sunt rare, dar pot fi letale intr-

un procent de aproximativ 10% din cazuri. Sunt mai frecvente in cazul administrarii i.v. de doze

mari. In astfel de situatii este necesara instruirea unei terapii de urgenta cu adrenalina si

hemisuccinat de hidrocortizon.

Depistarea terenului alergic la penicilina este foarte dificila. Se pot folosi diferite teste

cutanate dar exista riscul declansarii, in afara reactiilor locale, a unor manifestari foarte grave

(bronhospasm, edem glotic, colaps) si a sensibilizarii.

La astmatici aceste teste sunt contraindicate.

Testele de laborator au avantajul ca nu sensibilizeaza si nu pot produce accidente, dar

sunt mai greu de executat. Pentru a preveni accidentele alergice, in afara de evitarea factorilor

alergizanti mentionati, se va face o atenta anamneza pentru depistarea unor eventuale manifestari

alergice anterioare.

Penicilina nu se administreaza oral deoarece este inactivata de pH-ul gastric acid si de

bacteriile intestinale.

Se administreaza obisnuit i.m., realizand niveluri active la 15-30 min. de la injectare.

Difuzeaza bine in tesuturi, mai putin in SNC, globii oculari, pleura, seroase. In caz de inflamatie,

difuziunea prin seroase este crescuta. In meningite realizeaza concentratii active in lichidul

cefalorahidian dupa injectarea i.m. sau i.v.; strabate usor placenta. Se elimina renal sub forma

activa.

Eliminarea rapida necesita administrarea la intervale scurte (4 ore). Rata de eliminare

este scazuta in insuficienta renala, la nou-nascut si prematur, ceea ce impune marirea intervalului

dintre administrari.

Durata nivelurilor plasmatice active poate fi prelungita prin administrarea de doze mari

i.m. sau prin perfuzie i.v.

Penicilina G sub forma de sare potasica sau sodica se prezinta ca o pulbere alba

cristalina in flacoane de 400.000, 1.000.000 si 5.000.000 u.i. Solutiile injectabile se prepara cu

ser fiziologic, concentratiile uzuale pentru administrare i.m. fiind de 50.000-100.000 u.i./ml,

maximum 200.000 u.i./ml. Solutiile mai concentrate sunt iritante. Intrarahidian se poate

administra in concentratie de 1.000 u.i./ml.

Penicilina G nu este stabila in solutie, de aceea solutiile se prepara in momentul

administrarii si nu se pastreaza. In mod exceptional, se pot pastra la frigider maximum 12-24 h. 21

Este important sa se stie ca prin conservarea solutiei se produc compusi de degradare ai

penicilinei care au potential alergizant mai mare decat penicilina.

In mediu acid (pH mai mic de 5) apare principalul compus de degradare cu actiune

alergizanta, acidul benzil-peniciloic. Alcoolul de asemenea inactiveaza penicilina, de aceea se

recomanda ca dupa dezinfectia cu alcool a tegumentului sa se astepte evaporarea acestuia inainte

de injectare.

Pentru administrare i.v. nu se introduce antibiotice in solutii cu pH acid (glucoza,

heparina) care-1 inactiveaza rapid.

Se prefera o perfuzie de mentinere a permeabilitatii venei (sol. fiziologica sau glucozata

5%), penicilina administrandu-se la intervale regulate in dilutii mari prin cateter sub forma de

injectie lenta. Se evita astfel inactivarea sau diferite incompatibilitati in solutia de perfuzie si se

realizeaza niveluri inalte care permit o difuziune tisulara mai buna.

In ceea ce priveste posologia utilizata, aceasta este diferita in functie de gravitatea

afectiunii si poate varia in limite foarte largi, data fiind toxicitatea extrem de redusa a penicilinei.

Moldaminul este indicat in infectii cu germeni foarte sensibili (infectii streptococice,

angina, scarlatina, sifilis), ca si in profilaxia reumatismului articular acut. Se prezinta in flacoane

de 600.000 si 1.200.000 u.i.

Suspensia se prepara cu apa distilata, in concentratia de 200.000 u.i./ ml si se injecteaza

i.m. profund intr-o masa musculara bine dezvoltata, folosind un ac gros si aspirand initial in

seringa pentru a avea certitudinea ca nu se injecteaza intramuscular. Administrarea se face in

functie de indicatie in ritmul de 1 flacon la 7 sau 14 zile.

Este contraindicata administrarea la copii sub 3 ani, sau chiarsi peste aceasta varsta daca

masa musculara este redusa, in infectii grave care necesita niveluri inalte de penicilina si la cei

cu alergie la penicilina sau cu teren alergie.

Are proprietatea de a se absorbi lent la locul infectiei intramusculare, obtinându-se

concentratii relativ mici, dar cu actiune prelungita (4 zile).

Se foloseste dupa vindecarea bolnavului prin tratamente cu antibiotice.

Penicilina V (Fenoximetilpenicilina) se prezinta sub forma de comprimate a 400.000

u.i. pentru administrare orala.

Este indicata in infectii usoare cu germeni sensibili (angine streptococice, erizipel, otite)

sau pentru profilaxia reumatismului articular acut.

Se administreaza 2-4 comprimate la fiecare 6 ore, de preferinta pe stomacul gol.

Profilactic se administreaza 1 comprimat la 12 ore.22

Proprietati:

- pulbere alba cristalizata, fara miros, cu gust amar

- este insolubila in apa, solubila in alcool si solutii alkaline

- este singura penicilina care poate fi folosita in mediu acid si se administreaza sb forma de

comprimate de 200.000 UI

B. Peniciline de semisinteza rezistente la β-lactamaza (peniciline antistafilococice):

Sunt un grup de peniciline sintetice indicate in infectii cu stafilococi penicilinazo-

secretori.

Asupra germenilor sensibili la Penicilina G au activitate mai redusa decat aceasta.

Principalele substante sunt Oxacilina si Cloxacilina, care se pot administra atat oral cat si

parenteral, in functie de gravitatea infectiei.

C. Penicilinele cu spectru larg:

Sunt active fata de unii bacili gram-negativi care nu sunt sensibili la Penicilina G.

Cea mai cunoscuta substanta este Ampicilina, activa in infectii respiratorii urinare,

biliare. Este important de retinut ca spectrul de activitate al Ampicilinei nu include Stafilococii

penicilinazo-secretori.

Se administreaza oral sau injectabil, in functie de sensibilitatea germenilor si gravitatea

infectiei. Produce aceleasi efecte adverse ca si Penicilina G, cu mentiunea ca manifestable

alergice date de Ampicilina sunt mai frecvente, dar mai putin grave decat cele produse de

Penicilina G. Poate aparea alergie incrucisata cu alte peniciline.

Amoxicilina este asemanatoare Ampicilinei, dar are o absorbtie digestiva superioara.

Carbenicilina este o penicilina cu spectru larg, activa la concentratii mari si fata de b.

piocianic, care reprezinta principala indicatie terapeutica.Carbenicilina (Pyopen), penicilina

semisintetica pt. administrare parenterala ( este inactivata de acizi ) nu este rezistenta la

penicilinaza, dar are spectrul larg. Este folosita pt. tratamentul infectiilor severe ( meningite,

infectii urinare ), dar contraindicata la bolnavii sensibilizati la late peniciline. Produce dureri

dupa administrarea intramusculara.

23

3.2. Cefalosporine

Cefalosporinele sunt antibiotice cu structură beta-lactamică, având că nucleu de bază

acidul 7-aminocefalosporanic, care cuprinde un inel dihidrotiazinic condensat cu un inel beta-

lactamic (primul compus descoperit în culturile de Cephalosporium acremonium a fost

cefalosporina C).

Compuşii de semisinteză utilizaţi în prezent sunt derivaţi substituiţi cu diverşi radicali în

poziţia a 7-a a inelului beta-lactamic şi în poziţia a 3-a a inelului dihidrotiazinic (cefalotina,

cefazolina, cefamandol, cefotaxima etc).

Cefamicine sunt antibiotice naturale (obţinute din culturi de Streptomyces) şi

semisintetice cu acelaşi nucleu de bază, dar cu un radical metoxi în poziţia 7 (cefoxitina,

cefotetan).

Oxacefalosporine sunt antibiotice semisintetice care conţin un atom de oxigen (în locul

atomului de sulf) în poziţia 1 a nucleului 7-aminocefalosporanic (latamoxef).

Carbacefeme sunt antibiotice semisintetice care au în structură o grupare metilen în

locul atomului de sulf din poziţia 7.

Clasificare:

În funcţie de gradul de absorbţie după administrarea orală, cefalosporinele se clasifică

în:

- cefalosporine active oral, stabile la acţiunea acidului clorhidric: cefadroxil, cefalexin,

cefatrizin, cefradin (gen. I); cefaclor, cefotiam hexetil, cefuroxim axetil (gen. II); ceftibutem,

cefixim, cefetamet pivoxil (gen. III);

- cefalosporine inactive oral, administrate parenteral i.m sau i.v.

Clasificare după calea de administrare:

A). Cefalosporine parenterale:

- Generaţia I: cefazolină, cefalotina, cefapirină, cefatrizin;

- Generaţia a II-a: cefamandol, cefuroxim, cefoxitină, cefotetan, ceforanid, cefonicid,

ceftizoxim;

- Generaţia a III-a: cefotaxim, ceftriaxona, ceftazidima, cefoperazona, cefpiron,

moxalactam, latamoxef;

- Generaţia a IV-a: cefepima;24

B). Cefalosporine orale:

- Cefalosporine orale „vechi”;

- Generaţia I: cefalexina, cefadroxil, cefradină;

- Generaţia a II-a: cefaclor;

- Cefalosporine orale „noi”: cefuroxim-axetil, cefotaxim-hexetil, ceftibuten, cefetamet,

cefpodoxim, cefteram-pivoxil, cefprozil.

Eliminarea cefalosporinelor se face predominant renal prin filtrare glomerulară şi

secreţie tabulară (secreţia tubulară poate fi redusă prin asocierea cu probenecid).

Spectrul antimicrobian este diferenţiat în funcţie de generaţia din care fac parte, astfel:

Generaţia I:

- coci gram pozitiv: streptococ piogen, pneumococ, stafilococ auriu penicilinazesecretor

(sunt rezistenţi enterococul şi stafilococul rezistent la meticilină);

- coci gram negativ: meningococ, gonococ;

- bacili gram pozitiv: Cl. perfringens, bacilul difteric;

- unii bacili gram negativ: Pr. mirabilis, K. pneumoniae, E. coli.

Generaţia II:

- coci gram pozitiv : streptococ, pneumococ, stafilococ secretor de betalactamaze, dar

meticilinosensibil;

- coci gram negativ : meningococ, gonococ;

- bacili gram negativ : H. influenzae, inclusiv cel rezistent la ampicilina, E. coli, X.

pneumoniae, Pr. mirabilis.

Generaţia III:

- grupul cefotaximei este activ pe coci gram pozitiv şi gram negativ şi pe enterobacterii (au

efect redus pe B. fragilis şi pe piocianic);

- grupul ceftazidimei este activ pe bacilii gram negativ aerobi, inclusiv pe piocianic.

- grupul oxacefemelor (moxalactam) activ pe B. fragilis şi alţi germeni anaerobi.

Generaţia IV:

- sunt active pe germenii secretari de betalactamaze, având spectru ultralarg, care cuprinde

enterobacteriaceeae şi bacterii gram pozitive.

25

Mecanismul de acţiune este bactericid prin fixare pe proteine membranare specifice,

PBP3, cu împiedicarea formării legăturilor transversale îi nivelul polimerului peptoglicanic din

structura peretelui bacterian şi prin activarea autolizinelor bacteriene.

Rezistenţa bactericidǎ se instalează prin:

- scăderea permeabilităţii membranei celulare externe;

- inactivarea prin beta-lactamaze.

Reacţiile adverse comune ale cefalosporinelor sunt:

Reacţii de hipersensibilizare manifestate curent prin erupţii cutanate maculo papulare,

febră. Mai rar se înregistrează urticarie, bronhospasm şi şoc anafilactic.

Reacţiile alergice sunt încrucişate cu penicilinele, de aceea trebuie evitate la bolnavii

care au avut în antecedente accidente alergice de tip imediat (şoc anafilactic) sau de tip întârziat

(urticarie) la peniciline.

Reacţii hematologice: neutropenie şi trombocitopenie.

Rar pot produce hemoliză. Produc sângerări prin tulburări de coagulare, cu scăderea

concentraţiei de protrombină, ca urmare a reducerii sintezei de vitamină K. Acest efect apare la

compuşii cu catenă metiltiotet-razolică: latamoxef, cefoperazonă, cefotetan, cefamandol, care

inhibă carboxilaza dependentă de vitamina K. Latamoxef are şi acţiune antiagregantă plachetară,

ceea ce creşte riscul hemoragiilor severe. Pentru cefalosporinele din generaţia III, efectul este

datorat perturbării echilibrului florei intestinale normale.

Nefrotoxicitatea este mai intensă la cefaloridină (de aceea s-a retras din uz) şi este

potenţată pentru toate cefalosporinele de asocierea cu aminoglicozidele

Hepatotoxicitatea se manifestă prin creşterea transaminazelor serice, a fosfatazei

alcaline.

Produc litiază biliară reversibilă la întreruperea tratamentului.

Convulsiile apar în cazul folosirii unor doze mari, mai ales ia sugar şi copil mic.

Reacţii adverse gastrointestinale : greţuri, vărsături. In mod excepţional poate apărea

colită pseudomembranoasă cu Clostridium difficile, cu Candida sau cu stafilococi

meticilinorezistenţi.

Reacţii adverse locale: flebită şi durere la locul administrării intramusculare.

Alte reacţii adverse : intoleranţă ia alcool, cu apariţia efectului de tip disulfiram, mai

ales pentru cefalosporinele cu radical metiltiotetrazolic: latamoxef, cefoperazonă, cefotetan,

cefamandol, cefazolina.26

Cefalosporinele sunt antibiotice de rezervă, utile în cazul în care antibioticele clasice nu

sunt eficace terapeutic. Indicaţiile terapeutice diferă în funcţie de generaţia din care fac parte,

astfel:

Cefalosporinele din generaţia I sunt utile în infecţii cu bacterii gram pozitive,

rezistente la peniciline. Substanţele active după administrare orală sunt indicate în infecţii uşoare

şi medii, acute sau recidivante în sfera ORL, infecţii respiratorii, infecţii ale pielii şi ţesuturilor

moi, infecţii urinare. Substanţele administrate parenteral sunt utile pentru profilaxia infecţiilor

chirurgicale (intervenţii cardiovasculare, intraabdominale, ortopedice, inserţia materialelor

protetice etc). în cazul infecţiilor sistemice cu bacili gram negativ sensibili, se asociază cu

aminoglicozide. Nu se utilizează în meningite, deoarece nu traversează bariera hematoencefalică

în concentraţii active terapeutic.

Cefalosporinele din generaţia II sunt indicate în infecţii cu germeni rezistenţi la

peniciline şi cefalosporine din generaţia I. Se pot utiliza ca monoterapie în infecţii ORL,

bronhopulmonare, urinare de gravitate uşoară sau medie, sau asociate cu aminoglicozide şi

fluorochinolone în infecţii sistemice grave, sau mixte (germeni aerobi şi anaerobi).

Cefalosporinele din generaţia III se utilizează în cazuri grave, selecţionate, astfel:

- infecţii nosocomiale cu bacili gram negativ multirezistenţi;

- septicemii cu germeni neidentificaţi la bolnavi imunocompetenţi sau imunodeprimaţi,

neutropenici (în acest ultim caz se asociază cu o aminoglicozidă);

- meningite , pneumococi, meningococi.

Cefalosporinele din generaţia IV sunt utilizate exclusiv pentru tratamentul infecţiilor

nosocomiale şi a infecţiilor grave cu bacterii gram pozitive şi bacili gram negativ, eventual

asociate cu aminoglicozide pentru lărgirea spectrului antimicrobian (exemplu: infecţiile cu

Pseudomonas aeruginosa).

27

3.3 Macrolide

Macrolidele sunt antibiotice care au in molecula lor un macrociclu lactonic de care sunt

prinse glucide bazice sau neutre. Actioneaza asemanator cu penicilinele, fiind deci active fata de

Gram-pozitivi, dar si fata de unii Gram-negativi. Sunt considerate antibiotice de rezerva (in cazul

instalarii unor antibiorezistente).

Dezavantajul lor mare este acela ca dau usor obisnuinta (a germenilor).

Clasificare:

Clasificare după origine:

a) Substanţe naturale: eritromicina, oleandomicina, josamicina, spiramicina.

b) Substanţe de semisinteză: roxitromicina, diritromicina, claritromicina, azitromicina.

Clasificare după ordinea introducerii în terapie:

a) Generaţia I: eritromicina, oleandomicina, josamicina, spiramicina.

b) Generaţia II: azitromicina, roxitromicina, diritromicina, claritromicina, telitromicina

şi subgrupul sinergistinelor.

Spectrul antibacterian şi mecanismul acţiunii antibacteriene:

Spectrul antibacterian cuprinde:

- coci gram pozitiv, inclusiv stafilococii penicilinazosecretori;

- bacili gram pozitiv;

- coci gram negativ;

- mycoplasme;

- Chlamydii;

- Rickettsii;

- Treponeme;

- actinomicete.

Mecanismul de acţiune constă în inhibarea sintezei proteice ribozomale, prin fixare pe

subunităţile ribozomale 50 S, blocând reacţiile de transpeptidare şi/sau translocaţie. La

concentrai terapeutice obişnuite, efectul este bacteriostatic. iar la concentraţii mari este

bactericid.

28

Rezistenţa bacteriană este mediată cromozomial şi plasmidic şi se instalează prin

următoarele mecanisme:

- scăderea permeabilităţii peretelui bacterian pentru antibiotic;

- alterarea subunităţii ribozomale 50 S;

- inactivarea prin hidroliză enzimatică, catalizată de o esterază mediată plasmidic.

Macrolidele din generaţia II, au unele avantaje faţă de cele din prima generaţie,

respectiv faţă de eritromicină, care este prototipul acestei grupe:

- au spectru antimicrobian superior eritromicinei, excepţie făcând roxitromicina şi diritro-

micina, care au spectru similar acesteia;

- difuziunea tisulară este mai bună;

- timpul de înjumătăţire este mai lung: 5 ore la claritromicină, 10 ore la roxitromicina, 44

de ore la diritromicină, 40 - 60 ore Ia azitromicină, comparativ cu eritromicină, la care

T1/2 este aproximativ 2 ore.

3.4. Aminoglicozide

Sunt antibiotice naturale sau produşi de semisinteză cu structură aminociclitol-

aminoglicozidică şi care prezintă asemănări structurale cu unele polizaharide din capsula şi

peretele celulelor bacteriene.

Clasificare:

a). Generaţia I: streptomicina, kanamicina, neomicina, spectinomicina, paromomicina:

mulţi germeni au devenit rezistenţi;

toxicitatea sistemică este crescută;

utilizarea terapeutică este limitată în prezent (streptomicina este folosită mai ales în

tratamentul tuberculozei, spectinomicina este utilizată în tratamentul gonoreei, neomicina este

folosită exclusiv local).

b). Generaţia a II-a: gentamicina, tobramicina, sisomicina;

spectrul antibacterian cuprinde germeni gram- negativ şi sunt utilizate în infecţiile

sistemice cu aceşti germeni.

29

c.) Generaţia a III-a: amikacina, dibekacina, netilmicina;

au spectral antibacterian larg;

rezistenţa bacteriană se instalează mai lent;

toxicitatea sistemică este mai redusă.

Toate aminoglicozidele au absorbţie orală redusă, deoarece la pH-ul intestinal predomină

forma ionizată neabsorbabilă (concentraţiile plasmatice atinse după administrare pe această cale

sunt ineficace terapeutic). După administrare orală se elimină integral prin scaun.

Absorbţia este completă după administrare i.m., cu realizarea unor concentraţii

plasmatice maxime în aproximativ o oră de la administrare. Administrate i.v., în perfuzii repetate

cu durată scurtă, realizează concentraţii plasmatice mari cu efect de scurtă durată (30-60 minute).

Acest mod de administrare este de preferat în infecţii sistemice grave, deoarece permite

obţinerea unor concentraţii plasmatice ridicate, pentru scurt timp şi cu risc toxic minim.

Mecanismul de acţiune este bactericid. Pătrund în celulele bacteriene prin difuziune şi

transport activ şi se fixează pe subunităţile ribozomale 30S, inhibând astfel sinteza proteică

bacteriană.

Au efect postantibiotic, ce se menţine câteva ore după scăderea concentraţiilor

plasmatice sub valoarea CMI. Acest efect este favorizat de prezenţa leucocitelor (efect

postantibiotic leucocitar) şi creşte cu concentraţia şi durata expunerii la antibiotic.

Reactii adverse:

Sunt antibiotice cu indice terapeutic mic, cu concentraţia plasmatică eficace terapeutic

apropiată de cea toxică.

Principalele reacţii adverse sunt oto- şi nefrotoxicitatea.

Ototoxicitatea se manifestă prin leziuni cohleare şi vestibulare. Aminoglicozidele

realizează concentraţii mari în perilimfa din urechea internă (T1/2 lung, 10-18 ore), producând

distrugerea celulelor senzoriale şi degenerescenta retrogradă a nervului acustic. Efectul este

diferenţiat, astfel că amikacina şi kanamicina produc mai ales tulburări cohleare, iar

streptomicina şi gentamicina produc mai ales tulburări vestibulare. Tobramicina produce atât

tulburări cohleare cât şi vestibulare.

Netilmicina are cel mai redus efect ototoxic.

30

Ototoxicitatea este favorizată de folosirea unor doze mari, tratament prelungit; vârstă

înaintată, scăderea volumului intravascular: şoc, deshidratare, febră prelungită, tratament cu

diuretice.

Leziunile cohleare se manifestă prin tinitus, senzaţie de înfundare a urechilor, urinate de

surditate.

Leziunile vestibulare se manifestă prin: cefalee, greaţă, vomă, tulburări de echilibru,

nistagmus, urmate după 1-2 săptămâni de ataxie. Fenomenele pot fi ireversibile.

Nefrotoxicitatea apare datorită acumulării aminoglicozidelor în parenchimul renal (T1/2

= 35-200 ore) şi depinde de concentraţie. Este favorizată de prezenţa leziunilor renale, vârstă

înaintata, scăderea volumului intravascuhr, asocierea cu alte medicamente nefrotoxice:

vancomicină, cefalotină, amfotericină B, ciclosporină, cisplatină. Amikacina şi netilmicina au

cea mai mică nefrotoxicitate.

Scad filtrarea glomerulara prin inhibiţia unei fosfolipaze implicată în sinteza

prostaglandinelor vasodilatatoare. Se instalează astfel un deficit de prostaglandine, creşterea

angiotensinei II, care produce vasoconstricţie, şi scăderea filtrării glomerulare. Afectează

celulele tabulare proximale deoarece se acumulează în lizozomi care se măresc şi se rup. Datorită

fenomenelor de fosfolipidoiză mitocondriile sunt lizate iar celulele mor. De regulă fenomenul

este ireversibil.

Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice (posibil până la apnee)

prin inhibarea eliberării acetilcolinei din terminaţiile presinaptice. Efectul este potenţat de

hipocalcemia marcată, asocierea cu curarizante, în prezenţa miasteniei gravis.

Reacţiile alergice se produc cu frecvenţă redusă şi se manifestă prin eozinofilie, erupţii

cutanate, febră.

Indicatii terapeutice:

Sunt antibiotice indicate în infecţii grave cu bacili gram negativ aerobi sensibili

(inclusiv în meningite), rezistenţi la alte antibiotice mai puţin toxice.

Se folosesc frecvent asociate cu alte antibiotice pentru lărgirea spectrului antimicrobian

şi pentru efectul sinergie:

- în infecţii grave cu Pseudomonas se asociază cu carbenicilina sau cu alte peniciline sau

cefalosporine active pe acest germen;

- în infecţii cu enerococ se asociază cu benzilpenicilina, ampicilina sau vancomicina;

- în infecţii grave cu stafilococi penicilinazo pozitiv se asociază cu oxacilina;

- în infecţii grave cu Klebsiella şi infecţii pneumococice nosocomiale se asociază cu

cefalosporină;31

3.5 Tetracicline

Tetraciclinele sunt antibiotice care se obtin din lichidele de fermentatie ale unor specii

din genul Streptomyces. Sunt substante solide, cristalizate, galbene, amfotere. Actiunea lor

antimicrobiana s-ar datora proprietatii de a dorma cu ionii metalici complecsi numiti chelati.

Clasificare:

A). După origine:

substanţe naturale (produse de specii de Streptomyces) - tetraciclină;

substanţe de sinteză:

administrate oral: - semiretard (durată 12 ore): metacilina, minociclina;

- retard (durată 24 ore): doxiciclina;

administrate injectabil: rolitetraciclina.

B). După generaţii:

generaţia I: tetraciclină, clortetraciclina, oxitetraciclina, demeclociclina;

generaţia a II-a: doxiciclina, minociclina.

Profilul farmacocinetic al tetraciclinelor este diferit în funcţie de generaţia din care fac

parte. Astfel, tetraciclinale din generaţia a II-a (doxiciclina, minociclina) simt mai lipofile, ceea

ce ie conferă avantaj din punct de vedere al biodisponibilităţii, distribuţiei în ţesuturi şi

eliminării.

Absorbţia tetraciclinelor se face în stomac şi duoden. Biodisponibilitatea tetraciclinei

după administrare orală este mai mică de 80%, iar a doxiciclinei şi minociclinei este de 90-

100%.

Tetraciclinele se acumulează în oase şi dinţi.

Eliminarea tetraciclinelor după administrare orală se face prin scaun şi urină. Astfel,

tetraciclină se elimină prin scaun aprox. 40% (de aceea deprimă intens flora intestinală) şi renal

aprox. 60% prin filtrare glomerulară în formă activă (insuficienţa renală determină fenomene de

cumulare şi îi creşte toxicitatea), doxicilina se elimină sub formă de chelaţi inactivi, deprimând

mai puţin flora intestinală; nu se acumulează în insuficienţa hepatică şi renală.32

Mecanismul de acţiune este bacteriostatic. prin legarea specifică de subunităţile

ribozomale 30S, cu împiedicarea sintezei proteice bacteriene.

Spectrul antimicrobian este larg şi cuprinde:

- coci gram pozitiv: streptococi, stafilococi, pneumococi;

- coci gram negativ: gonococ, meningococ;

- bacili gram pozitiv: B. anthracis, Listeria;

- bacili gram negativ: Brucella, Vibrio cholerae, Yersinia, Francisella tularensis,

Legionella, unele tulpini de E. coli, Klebsiella, Enterobacter, H. influenzae, Proteus;

- spirochete: Treponema palidum, Leptospira.

Reacţiile adverse produse de tetracicline sunt:

la nivelul aparatului digestiv:

- iritaţie gastrică şi intestinală, greaţă, vomă, pirozis, dureri epigastrice (frecvent pentru

oxiteraciclină şi doxiciclină);

- mai rar ulcere esofagiene; pentru evitarea acestui fenomen se administrează cu multă apă şi se

evită administrarea înainte de culcare;

- disbacterioză intestinală prin favorizarea dezvoltării infecţiilor enterice cu Candida, fenomen

frecvent pentru tetraciclinele din prima generaţie;

-stomatită, rectită, iritaţie perianală complicată cu suprainfecţii şi hipovitaminoza.

la nivel hepatic: pot produce infiltrarea grasă a ficatului (la doze mari mai ales în

administrare parenterală); efectul toxic hepatic este favorizat de insuficienţa

renală, coexistenţa altor boli hepatice, malnutriţie, sarcină;

la nivel renal:

- afectarea toxică a rinichiului cu degenerescenta grasă a celulelor tubul are;

- diabet insipid nefrogen rezistent la vasopresină (frecvent pentru demeclocilină);

- preparatele cu termen de valabilitate depăşit produc o tubulopatie proximală de tip

sindrom Fanconi, manifestat prin poliurie, polidipsie, proteinurie, aminoacidurie, glicozurie,

acidoză, greţuri, vărsături;fotosensibilizare;

la nivel de oase şi dinţi: se acumulează şi formează chelaţi de tetraciclină cu

ortofosfat de calciu.

33

Se produce colorarea în brun a dinţilor cu hipoplazia smalţului dentar. Acest fenomen afectează

dentiţia de lapte daca se administrează tetracicline în a doua jumătate a sarcinii şi dentiţia

definitivă dacă se administrează la copii până la 8 ani. Prin depunerea în oase pot produce

inhibarea creşterii copiilor, fenomen ireversibil în condiţiile administrării de doze mari, timp

îndelungat;

la nivel SNC: minociclina poate produce frecvent reacţii toxice vestibulare

manifestate prin greaţă şi vertij; flebită locală la administrare i.v. (mai ales

tetraciclinele din prima generaţie).

3.6 Cloramfenicol

Este un antibiotic bacteriostatic cu spectru larg, prezentand multe aspecte utile

terapeutic, dar considerat un antibiotic de rezerva datorita toxicitatii sale mari.

Structura chimică a cloramfenicolului

Cloramfenicolul bază se absoarbe bine oral, având o biodisponibilitate variabilă 75-

90%. Concentraţia plasmatică atinsă după administrarea unei doze unice de 500 mg este maximă

după 2-3 ore, fiind de aproximativ 8-15 mcg/ml.

Cloramfenicolul patentat administrat oral, atinge concentraţii plasmatice mai joase, iar

concentraţia maximă se realizează mai lent, deoarece cloramfenicolul bază activ, se desface

treptat prin hidroliză în intestin.

Cloramfenicolul sodiu succinat administrat i.v., atinge o concentraţie plasmatică

maximă de 10-25 mcg/ml după 1-2 ore de la începutul perfuziei (pe măsura hidrolizei şi

eliberării cloramfenicolului bază).

34

Concentraţiile active terapeutic sunt cuprinse între 10-25 mcg/ml. Peste 25 mcg/ml apar

reacţiile adverse toxice.

O parte se elimină renal netransformat (5-35%), realizând concentraţii eficiente

terapeutic.

Mecanismul de acţiune este bacteriostatic; prin fixare pe subunitatea 50S a ribozomilor

bacterieni, inhibând sinteza proteică microbiană.

Spectrul antimicrobian este larg şi cuprinde:

- bacili gram negativ: E. coli, Klebsiella, Proteus, Enterobacter, Haemophilus

influenzae, Salmonella, Brucella, Friedländer; Pseudomonas aeruginosa este rezistent.

- coci gram pozitiv; stafilococ auriu penicilinazosecretor;

- coci gram negativ: gonococ, menigococ;

- rickettsii.

Rezistenta bacteriană se instalează lent.

Reactii adverse:

Gravitatea reacţiilor adverse produse de cloramfenicol este mare, ceea ce îi restrânge

utilizarea terapeutică:

Reacţii adverse hematologice:

- deprimarea hematopoezei: anemie aplastică, leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie;

manifestările clinice constau în hemoragii şi infecţii. Fenomenul este ireversibil şi poate apare în cursul

tratamentului sau după încetarea lui la diferite intervale de timp. Este favorizat de cure prelungite şi

repetate, fiind independent de doză. Mecanismul probabil este de natură idiosincrazică.

- anemie (benignă), însoţită de leucopenie şi trombocitopenie; normalizarea tabloului

sanguin se face la 1-3 săptămâni după oprirea tratamentului;

Reacţii adverse la nivelul aparatului digestiv:

- diaree, vărsături, dureri la defecaţie ( doze mari, 2-3 g/zi);

- hemoragii intestinale (la doze mari în tratamentul de atac al febrei tifoide);

- enterita stafilococică severă manifestată prin diaree, hipotensiune cu tendinţă de co-

laps, şoc (apare după 3-5 zile de administrare a cloramfenicolului);

35

- pe mucoase produce : glosite, stomatite, limbă neagră, anorectite; pot să apară şi după

oprirea administrării şi sunt frecvente la subnutriţi, anemici, femei, copii.

Tulburări neuropsihice de ordin toxic: nevrită optică, confuzie mintală, delir.

Reacţiile adverse toxice (sunt dependente de doză, durata tratamentului, concentraţia

plasmatică peste 25 mcg/ml). Fenomene toxice acute, de tip „sindrom cenuşiu” apar la

concentraţii plasmatice 40-200 mcg/ml. Riscul este mare la nou-născuţi şi se manifestă prin

anorexie, vomă, distensie abdominală, diaree cu scaune verzi, tahipnee, cianoză, colorarea

cenuşie a pielii, letargie. Moartea survine la 3 zile după debutul simptomelor.

Este antibiotic de rezervă, utilizat în infecţii grave pentru care nu există altă alternativă

terapeutică: febră tifoidă; meningite, laringotraheite (la copii), pneumonii (la adulţi) cu H.

influenzae; abcese cerebrale (cu bacterii anaerobe); septicemii de origine abdominală (asociat cu

amikacina); tifos exantematic, bruceloză, ca alternativă a tetraciclinelor; infecţii cu stafilococ

penicilinazo-pozitiv.

CAPITOLUL 4

36

ANTIBIOTICE CU SCTRUCTURA MACROLIDA

Macrolidele

Macrolidele sunt un grup de compusi care contin 12, 14, 16 inele macrociclice la care

sunt atasati amnioglucide sau glucide neutre.

Strcutura chimica a macrolidelor cu 16 inele macrolitice

Se administreaza de obicei pe cale orala. Rezistenta apare in trepte -intermediar intre

penicilina si streptomicina - ceea ce contraindica tratamentele care se prelungesc peste 10 -12

zile, daca nu se recurge la asocieri de antibiotice. Prezinta pericolul determinarii unei rezistente

incrucisate, dar sunt mai putin toxice si alergizante decat celelalte antibiotice. Uneori, au actiune

sinergica cu penicilina si tetraciclinele, alteori antagonista.

Principalele macrolide sunt : eritromicina, oleandomicina, spiramicina.

Alte macrolide sunt : azitromicina, claritromicina, diritromicina, josamicina,

roxitromicina, troleandomicina.

4.1 Eritromicina

37

Prezentare generala:

Antibiotic din grupul macrolidelor, fata de care poate dezvolta o reziztenta incrucisata.

Actiune asemanatoare penicilinei. Administrare orala si intravenoasa, bine suportata. Antibiotic

activ, dar se recomanda pastrarea lui in rezerva.

Date fizice si chimice:

Antibiotic produs de Streptomices erythreus. Structura chimica precizata. Substanta

bazica cu o molecula complexa (macrolida).

Structura chimica a eritromicinei

Pulbere microcristalina, galbena-palida, inodora, amara, solubila in alcool si foarte putin

solubila in apa. Este putin higroscopica. Solutia apoasa saturata este alcalina (pH=8-10) ; in

mediu acid (pH=4) se inactiveaza repede. Se distruge in stomac, daca nu este protejata de

capsule speciale. Sarurile glucoheptonatul de eritromicina si lactobionatul de eritromicina sunt

solubile in apa. Solutia este aproape neutra ; utilizata pentru administrarea intravenoasa. Sarurile

laurisulfat al esterului acidului propionic cu eritromicina si esterul etilcarbonatului cu

eritromicina sunt practic insolubile in apa, dar rezista in mediu acid. Sunt utilizate in

administrarea per os.

Stabilitate:38

Eritromicina este inactivata 90% la 100° in 5 minute. Eritromicina- baza este inactivata

de sucul gastric, de aceea se va utiliza numai in casete enterale, care se deschid numai in intestin

sau sub forma de saruri insolubile si rezistente la actiunea acizilor.

Fel de actiune:

Este bacteriostatica. In anumite conditii poate fi (ca si penicilina) bactericida in faza

logaritmica de dezvoltare a germenilor. Este mai activa la pH alcalin (7,5-8,5).

Indicatii terapeutice:

Infectii cu stafilococi rezistenti la antibioticele uzuale (infectii puerperale, septicemii,

enterite stafilococice etc). Avand in vedere posibilitatea de selectionare de tulpini

chimiorezistente la eritromicina, se recomanda restrangerea administrarii de eritromicina numai

in cazurile bine selectionate (antibiotic « de rezerva»). Eritromicina constituie antibioticul de

electie in infectia difterica, atat pentru tratarea bolnavilor cat si pentru, sterilizarea purtatorilor.

Forme si moduri de administrare:

Casete enterale a 200 sau 100 mg (eritromicina-baza). Propionat sau stearat de

eritromicina, tablete a 100 sau 250 mg, capsule a 125 sau 250 mg, suspensie 2,5%. Pentru copii,

pulbere aromatizata (sau granule).

Flacoane a 250, 300 si 500 mg pentru solutii injectabile (glucoheptonat sau lactobionat)

de dizolvat in apa distilata sau solutie glucozata 5%.(Nu in ser fiziologic caci precipita !).

Administrarea orala, de preferinta cu alimente. Administrarea parenterala, intra venos,

se utilizeaza mai rar, numai in cazurile grave, cand calea orala este contraindicata sau imposibila.

Injectiile intramusculare profunde sunt des dureroase si trebuie evitate, pe cat posibil.

Pomada oftalmica 0,5% si pomada 1% pentru aplicatiile cutanate.

Posologie:

Administrare orala in medie 20-30 mg/kilocorp/24 ore, adica 0,50-1-2 g/24 ore la copii

si 2-3 g/24 ore la adult, divizate in 4 prize, la 6 ore interval.

Administrarea intravenoasa 2,2-4,4 mg/kilocorp la 8-12 ore interval, la adulti 250-500

mg-1 g in perfuzie intravenoasa lenta. Se face o solutie mama 5% in apa distilata sau solutie

glucozata 5%, care poate fi pastrata 2 saptamani la 4º, din care se prepara solutia de perfuzat cu o

concentratie maxima de 1 % (o fiola a 250 sau 300 mg, dizolvata in 30-50 ml solutie glucozata) ;

perfuzia intravenoasa se face lent pentru a evita iritatia endovenoasa.

Absorbtie:39

Dupa administrare orala, absorbtia este rapida, cu conditia sa se produca, intr-adevar,

deschiderea casetelor enterale sau desfacerea drajeurilor, ceea ce trebuie totdeauna controlat prin

examenul scaunului.

Drajeurile de eritromicina (baza sau clorhidrat), zdrobite sau pulverizate, vor fi ingerate

cu bicarbonatul de Na, caci astfel substanta se inactiveaza in stomac. Propionatul (sau stearatul)

de eritromicina rezista la actiunea sucului gastric acid si asigura concentratii sanguine mai

ridicate.

Eliminare:

Relativ rapida ( in 4-6 ore dupa ultima priza). Nivel urinar mai mare decat in sange.

Toleranta:

Dupa administrarea orala pot aparea tulburari digestive (greturi, varsaturi, diaree), dar

sunt rare.

Reactii toxice si alergice:

Incidentele sunt rare. Nu s-au semnalat tulburari importante de dismicrobism intestinal

dupa administrarea orala. In afara tulburarilor digestive (greturi, varsaturi, diaree), nu s-au

semnalat reactii toxice hepatice, renale, nervoase.

Nu modifica coagularea sangelui. Formele alergice sunt rare si benigne.

Asemanatoare cu eritromicina sunt clidamicina (600-1800 mg. pe zi, in 3-4 doze)

silincomicina (oral, 500 mg la 6-8 ore, i.m. 600 mg la 12-24 ore si perfuzie i.v. 600 mg la 8-12

ore). Toate au actiune restransa din cauza reactiilor adverse. Lincomiana este superioara

eritromicinei, in infectii cu stafilococ rezistent la penicilina. Are indicatii in infectii stafilococice

osoase,peritonita,etc.

Vancomicina si teicoplamina au spectru ingust si indicatii limitate (infectii cu germeni rezistenti,

bolnavi cu alergie la penicilina si cefalosporine)

Mai exista o subgrupa cu nucleu chimic complex, dar cu actiune asemanatoare:

sinergistinele, lincomicinele si rifampicinele (rifampicina, cu administrarea exclusiv parenterala,

si rifampicina cu administrare exclusiv orala). Acestea din urma sunt tuberculostatice puternice,

bacteriostatice si bactericide, dar cu actiune si asupra altor germeni, in special asupra

stafilococului. Rezistenta apare repede. Asocierea rifampicinei cu penicilina sau cu cefalosporin,

sau cu acid nalidixic este antagonista. Asocierea cu tetraciclinele, polimixinele sau cu

nitrofuranii poate fi sinergica.

Medicamente care contin substanta activa eritromicina40

ERITROMICINA 200 mg, comprimate

Compozitie:

Un comprimat contine eritromicina 200 mg si excipienti: lactoza, laurilsulfat de sodiu,

talc, stearat de magneziu, polivinilpirolidona, amidon de porumb, amidonglicolat de sodiu.

Indicatii Terapeutice:

• Infectii bacteriene sensibile la eritromicina, cu diverse localizari;

• Infectii ORL: sinuzite, otite medii acute, angine streptococice si difterice;

• Infectii ale aparatului respirator: exacerbari ale bronsitelor cronice, pneumonii pneumococice

(ca alternativa), pneumonii cu micoplasme, pneumonii cu chlamidii;

• Infectii ale pielii si tesuturilor moi: acneea vulgaris, antrax, infectii produse de actinomicete,

eritrasma;

• Infectii genito-urinare: gonoree (ca alternativa), endocervicite cu chlamidii, uretrite

negonococice, sifilis (pacienti alergici la peniciline), sancru moale;

• Infectii digestive: enterite cu Campylobacter jejuni;

• Alte indicatii: profilaxia endocarditelor bacteriene si a recaderilor de reumatism articular acut la

pacientii cu alergie la betalactamine, conjunctivite cu chlamidii, listerioza, infectii cu Legionella

pneumophila, tuse convulsive.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la eritromicina.

Precautii:

41

Nu se recomanda administrarea eritromicinei la pacientii cu insuficienta hepatica. Se

administreaza cu prudenta in caz de tulburari de ritm cardiac antecedente sau prelungirea QT,

mai ales când sunt necesare doze mari de eritromicina.

Interactiuni:

-Vasoconstrictoare de tipul alcaloizilor din secara cornuta - eritromicina potenteaza

aparitia ergotismului.

-Terfenadina si astemizolul - asocierea cu eritromicina creste riscul de cardiotoxicitate

(torsada vârfurilor).

-Teofilina - asocierea cu eritromicina creste concentratia plasmatica de teofilina prin

scaderea clearance-ului hepatic al acesteia (se impune controlul concentratiei plasmatice de

teofilina, eventual scaderea dozelor).

-Bromocriptina, carbamazepina, ciclosporina, lisurida, midazolamul - eritromicina

creste concentratiile plasmatice ale acestor medicamente. 

-Atorvastatina - risc crescut de rabdomioliza (se recomanda utilizarea unor doze mici de

hipocolesterolemiant).

-Alfentanil - asocierea cu eritromicina scade clearance-ul hepatic al alfentanilului.

-Digoxina - se constata cresterea digoxinemiei prin cresterea absorbtiei intestinale (se

recomanda supravegherea clinica, eventual determinarea digoxinemiei in timpul tratamentului cu

eritromicina). 

-Warfarina - asocierea cu eritromicina poate fi urmata de o crestere a efectului

anticoagulant.

Atentionari speciale:

Sarcina si alaptarea: 

Analiza unui numar mare de gravide expuse la antibiotic nu a evidentiat efecte

teratogene sau fetotoxice. Eritromicina trece in laptele matern, putând provoca diaree la sugarul

alaptat. De aceea se recomanda intreruperea alaptarii n cursul tratamentului cu eritromicina. 

Doze si mod de administrare:

Adulti si adolescenti: 400-600 mg la fiecare 6 ore. In functie de severitatea infectiei

doza poate fi crescuta fara a depasi 4 g pe zi. 

Copii: 30-50 mg/kg/zi fractionat la 4-6 ore. In functie de severitatea infectiei doza poate

fi crescuta pâna la 60-100 mg/kg/zi. La copiii mici se utilizeaza in forma farmaceutica

corespunzatoare.42

Efecte Adverse:

Tulburari digestive: greata, varsaturi, diaree, gastralgii; reactii alergice cutanate (rar);

candidoza orala si vaginala (rar); la doze mari poate sa apara, in mod exceptional, hepatita

colestatica (aparitia semnelor clinice impune oprirea imediata a tratamentului); scaderea

reversibila a acuitatii auditive (hipoacuzie reversibila), mai ales in cazul utilizarii de doze mari la

pacientii cu boli hepatice sau renale.

Forma de prezentare:

Blistere a cate 10 comprimate. Cutie plianta de carton cu 2 blistere.

Conditii de pastrare:

La temperatura camerei, ferit de lumina si umezeala.

Valabilitate: 3 ani

ERITROMICINA SANDOZ 200 mg/ml

Compozitie :

43

Un flacon contine eritromicina 2,4 g sub forma de eritromicina etilsuccinat si excipienti:

guma Xantan, aroma de fragi, dioxid de siliciu coloidal, laurilsulfat de sodiu, benzoat de sodiu,

zahar.

Indicatii terapeutice :

Infectii bacteriene cu germeni sensibili la eritromicina, cu diverse localizari.

Infectii ORL: sinuzite, otite medii acute, angine streptococice si difterice.

Infectii stomatologice.

Infectii respiratorii: acutizari ale bronsitelor cronice, pneumonii produse de

pneumococi (ca alternativa la penicilina), micoplasme, clamidii, pneumonii nosocomiale.

Infectii ale pielii si tesuturilor moi: acnee, antrax, infectii produse de

actinomicete, eritrasma.

Infectii genitourinare: gonoree (ca alternativa la penicilina), endocervicite

clamidiene, uretrite negonococice, sifilis (in caz de alergie la peniciline).

Infectii digestive: enterite.

Profilaxia endocarditelor bacteriene si a recaderilor de reumatism articular acut la

pacientii alergici la betalactamine, conjunctivite clamidiene, listerioza, infectii cu Legionella

pneumophila, tuse convulsiva.

Contraindicatii :

Hipersensibilitate la eritromicina, la alte macrolide sau la oricare dintre excipientii

produsului.

Asociere cu cisaprida, astemizol, terfenadina, ebastina, amiodarona, bretiliu,

disopiramida, antiaritmice chinidinice, sotalol, vincamina, halofantrina, pentamidina, sultoprida,

ergotamina si dihidroergotamina.

Doze si mod de administrare :

Doza recomandata este de 30-50 mg eritromicina/kg si zi, fractionat la 4-6 ore.

In flaconul ce contine pulberea pentru suspensia orala se adauga apa fiarta si racita, se

agita puternic si se completeaza din nou cu apa fiarta si racita pana la semnul de pe flacon si se

agita energic pana la omogenizarea completa.

Agitati flaconul energic inainte de utilizare.

Reactii adverse :

-tulburari digestive - greata, varsaturi, dureri abdominale, diaree; 44

-reactii cutanate alergice;

-afectare hepatica: cresterea transaminazelor ALAT, ASAT, cu manifestari clinice:

icter, febra;

-exceptional tulburari cardiace - bloc atrioventricular; tulburari auditive inclusiv

surditate tranzitorie (indeosebi la varstnici si la pacientii cu insuficienta renala sau hepatica).

Pastrare :

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Suspensia reconstituita se poate pastra 10 zile la 2-8 °C.

Ambalaj :

Cutie cu un flacon cu 30 g pulbere pentru 60 ml suspensie orala si lingurita dozatoare.

Valabilitate : 2 ani.

4.2 Oleandomicina

Prezentare generala:

Antibiotic de tipul eritromicinei si spiramicinei, fata de care prezinta, o rezistenta

incrucisata. Antibiotic de rezerva.

Dupa administrare orala, este bine suportat.

Date fizice si chimice:

Oleandomicina, produsa de Streptomyces antibioticus, a fost astfel denumita deoarece

are drept componenta structurala o molecula hidrocarbonata complexa.

Structura chimica a oleandomicina

45

Se utilizeaza sub forma de clorhidrat si de fosfat hidrosolubil, precum si sub forma de

triacetat (TAO). Se prezinta sub forma de pulbere alba, cristalina, monobazica. Solubilitate buna

in apa.

Stabilitate:

Stabila la un pH intre 1 si 9. Se poate pastra timp de 24 de ore in solutie apoasa, la un

pH intr 2 si 9. Nu este inactiva in stomac si duoden.

Fel de actiune:

Bacteriostatica si bactericida (mai putin ca eritromicina). Mai activa in mediu alcalin.

Indicatii terapeutice:

In infectiile stafilococice rezistente la antibiotice (inclusiv eritromicina) ; pneumopatii

bacteriene, bronsite, traheobronsite cu Haemophilus influenzae ; uretrite gonococice (doza totala

2-3,5g/24 de ore) ; infectii urinare ; difterie si sterilizarea purtatorilor de bacili difterici. Are

actiune buna asupra unor streptococi insensibili la celalalte antibiotice.

Doze si mod de administrare:

Capsule a 100-250 mg de oleandomicina si triacetiloleandomicina (TAO) pentru

administrare orala. Flacoane de 500 mg pentru administrare intravenoasa (clorhidrat sau fosfat de

oleandomicina).

Posologie:

46

Per os 1-2 g, divizat in 3-4 prize, administrate la intervale egale. In injectii

intramuscular, intravenos 1-2 g, divizat in 3-4 prize, administrate in intervale egale.

Absorbtie:

Absorbtia pe cale digestiva buna.

Eliminare:

Se elimina prin rinichi 40% din cantitatea administrata. De asemenea, se elimina prin

bila in cantitati mari, dar este reabsorbita in intestin si de aceea nu se mai elimina decat foarte

putin prin fecale. Nu are efect cumulativ.

Toleranta: In general buna.

Reactii toxice si alergice:

Rareori tulburari gastrointestinale (greata, varsaturi, exceptional icter). Nu modifica

flora coliforma intestinala si deci nu produce enterite stafilococice sau dezechilibre grave ale

florei intestinale. Uneori alergii cutanate.

4.3 Spiramicina

Prezentare generala:

Antibiotic cu actiune antimicrobiana de tipul eritromicinei, fata de care se dezvolta o

rezistenta incrucisata. Administrarea orala, bine suportata. Antibiotic de rezerva.

Date fizice si chimice:

Antibiotic produs de Streptomyces ambofaciens. Formula chimica este inca

necunoscuta. Este o baza amorfa alba galbuie, putin solubil in apa. Produce saruri cu acizi.

Spiramicina este constituita dintr-un amestec de substante asemanatoare din punct de vedere

chimic, fizic si biologic.

Structura chimica a spiramicinei

47

Stabilitate:

Pulberea uscata este relativ stabila. Spiramicina pare stabila intre -25º si +25º,

activitatea scade prin incalzirea la peste 60º. Rezista la actiunea sucurilor digestive.

Fel de actiune:

Bacteriostatic. Fata de unii germeni, in doze mari, poate fi bactericid. Activitatea creste

in mediu alcalin (de 3-4 ori de la pH 7 la pH 7,4 si uneori de 20 de ori la pH 8).

Indicatii terapeutice:

Infectii stafilococice (rezistente la penicilina) ; infectii pneumococice. Eventual in tusea

convulsiva, in pneumonia atipica primara si in amibiaza. Infectii cu coci gram pozitivi rezistenti

laalte antibiotice. Conjunctivite, piodermite cu germeni sensibili.

Doze si mod de administare:

Tablete de 250 mg si pulbere aromatizata (50 g pulbere contine 250 mg spiramicina)

pentru administare orala. Supozitoare a 500 mg si 1g,

Adult, oral 6-9 milioane U.I./zi în 2-3 prize, i.v. perfuzie lentă 1,5 milioane U.I./zi la 8 ore.

Absorbtie:

Dupa administrare orala, absortie buna.

Eliminare:

48

Eliminarea se face prin bila si scaun, fiind variabila de la individ la individ (o mica parte

din medicament se elimina prin urina).

Toleranta:

In general foarte buna.

Reactii alergice:

Se observa, uneori, greturi, varsaturi si exceptional diaree. Fenomenele alergice sunt

foarte rare.

Medicamente care contin substanta activa spiramicina

ROVAMYCINE , comprimate

Indicatii:

Angine, sinuzite, rinofaringite, otite. Bronsite acute si cronice, infectii pulmonare acute.

Terapia profilactica si curativa a complicatiilor respiratorii ale gripei si bolilor eruptive.

Toxoplasmoza femeii gravide si fatului. Profilaxia meningitei meningococice (la contacti).

Profilaxia recidivelor de RAA.

Contraindicatii:

Alergie la spiramicina.

Efecte adverse:

49

Rareori, fenomene digestive si, in mod exceptional, manifestari de tip alergic.

Precautii:

Spiramicina este eliminata prin laptele matern. De aceea, se recomanda a intrerupe

alaptarea pe perioada tratamentului mamei cu Rovamycine.

Prezentare:

Comprimate a 1,5 MUI (500 mg) - cutii a 16 comprimate

Comprimate a 3,0 MUI (1,00 g) - cutii a 10 comprimate.

Pastrare : A se pastra la temperaturi sub 25° C. A nu se lasa la indemana copiilor.

4.4 Azitromicina

Prezentare generala:

Antibiotic macrolidic de tip azalidă cu spectru asemănător eritromicinei, dar este activă

şi pe unele bacterii gram negative; H. influenzae, Moraxella catarrhalis, Legionella, Neisseria,

Bordetella.

Structura chimica a azitromicinei

Indicatii terapeutice:

50

Antibiotic utilizat in tratamentul infectiilor respiratorii, cutanate, ale tesuturilor moi si,

in special, ale celor determinate de Chlamydia trachomatis.

Reactii alergice:

Tulburări gastrointestinale minore. Ocazionai: creşterea transaminazelor, icter

colestatic, erupţii cutanate, cefalee, ameţeli.

Doze si mod de administrare:

Adulţi, oral, 500 mg/zi prima doză, apoi 250 mg/zi 4 zile, sau 500 mg/zi, timp de 3 zile.

În uretrită cu Chlamidia şi infecţii cu transmitere sexuală, o doză unică de 1g.

Medicamente care contin substanta activa azitromicina

SUMAMED, capsule,tablete,pulbere suspendabila

Substanta activa: azitromicina

Compozitie:

O capsula contine 250 mg azitromicina sub forma de dihidrat. Excipienti: celuloza

microcristalina, culoare E 151.

O tableta filmata contine 125 mg azitromicina sub forma de dihidrat.

51

Forma de prezentare:

Cutie cu 6 capsule a 250 mg azitromicina.

Cutie cu 6 tablete a 125 mg azitromicina.

Cutie cu 3 tablete a 500 mg azitromicina.

Sumamed pulbere pentru suspensie orala 100 mg/5 ml, 20 ml*: flacon continand 400

mg azitromicina sub forma de pulbere pentru reconstituirea a 20 ml suspensie orala prin

adaugarea a 12 ml apa.

Sumamed forte pulbere pentru suspensie orala 200 mg/5 ml, 20 ml*: flacon continand

800 mg azitromicina sub forma de pulbere pentru reconstituirea a 20 ml suspensie orala prin

adaugarea a 12 ml apa.

Sumamed forte pulbere pentru suspensie orala 200 mg/5 ml, 30 ml*: flacon continand

1200 mg azitromicina sub forma de pulbere pentru reconstituirea a 20 ml suspensie orala prin

adaugarea a 18 ml apa.

Indicatii:

- Infectii ale cailor respiratorii superioare: faringite/amigdalite bacteriene, sinuzite si otite

medii.

- Infectii ale cailor respiratorii inferioare: bronsita bacteriana, pneumonia interstitiala si

alveolara.

- Infectii ale pielii si tesuturilor moi: erythema chronicum migrans (primul stadiu al

boreliosei Lyme), erizipel, impetigo, piodermita secundara.

- Boli cu transmitere sexuala: uretrite/cervicite necomplicate. Infectii gastrice si duodenale

cauzate de Helicobacter pylori.

Posologie si mod de administrare:

Azitromicina se administreaza ca doza zilnica unica, cu cel putin 1 ora inainte de masa

sau la 2 ore dupa masa. Adulti: In infectii ale cailor respiratorii, cutanate si ale tesuturilor moi

(cu exceptia erithema chronicum migrans); 500 mg (o tableta de 500 mg sau 2 capsule de 250

mg) ca doza unica pe zi, timp de 3 zile. In erithema chronicum migrans doza totala este de 3 g: 1

g (2 tablete de 500 mg) in prima zi, urmata de 500 mg (o tableta de 500 mg) din ziua a-2-a pana

in ziua a 5-a, ca doze zilnice, unice. In boli cu transmitere sexuala: 1 g (2 tablete a 500 mg) ca

doza unica. Infectii gastrice si duodenale provocate de Helicobacter pylori: 1 g pe zi (2 tablete a

500 mg sau 4 capsule a 250 mg) in combinatie cu un medicament antisecretor si cu alte

medicamente, dupa sfatul medicului. 52

Nu este necesara modificarea dozelor la varstnici. Copii: In infectii ale cailor respiratorii

superioare, cutanate si ale tesuturilor moi (cu exceptia erithema chronicum migrans) – doza

totala pentru copii este de 30 mg/kg: 10 mg/kg corp ca doza unica zilnica pe o perioada de 3 zile.

Dozajul la copii depinde de greutatea corporala. In erithema chronicum migrans doza totala

pentru copii este de 60 mg/kg: 20 mg/kg corp in prima zi (doza unica zilnica) si 10 mg/kg corp in

doza unica in zilele 2-5. In infectii gastrice si duodenale cu Helicobacter pylori: 20 mg/kg

corp/zi, in combinatie cu medicamente antisecretoare sau altele, conform recomandarilor

medicului.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la azitromicina si antibiotice macrolide.

Reactii adverse:

Majoritatea efectelor secundare observate au fost usoare sau moderate si reversibile

odata cu intreruperea tratamentului. Cea mai mare parte se refera la tulburari gastrointestinale ca:

greață, vărsături, diaree, dureri gastrice, flatulență. Pot apărea creșteri reversibile ale

transaminazei hepatice și bilirubinemiei. Valorile crescute revin la normal în 2-3 săptămâni după

terminarea tratamentului. S-au raportat simptome reversibile ale SNC: cefalee, amețeli, agitație,

nervozitate.

Păstrare si valabilitate:

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub

250C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

4.5 Claritromicina

Este un antibiotic macrolid utilizat în tratarea faringitei, amigdalitei, sinuzitei maxilare

acute, bronşitei cronice exacerbată acut bacterial, pneumoniei, infecţii ale pielii şi ale structurii

pielii şi, la pacienţii cu HIV şi SIDA, pentru prevenirea şi tratarea Mycobacterium avium

complex (MAC). În plus, este uneori folosită şi pentru tratarea de Legionellosis.

Structura chimica a claritromicinei

53

Doze si mod de administrare:

Adult 250-500 mg la 12 ore. Copii 15 mg/kg corp/zi în 2 prize la 12 ore.

Medicamente care contin substanta activa claritromicina

KLACID 500 mg, comprimate

Compozitie:

Fiecare tableta de Klacid SR contine 500 mg de claritromicina ca substanta activa.

Tabletele mai contin: acid citric, alginat de sodiu, alginat sodic de calciu, lactoza, povidona, talc,

acid stearic, metil hidroxipropil celuloza, polietilenglicol, dioxid de titan , acid sorbic, colorant

galben de quinolina.

Indicatii:

Tratamentul infectiilor cu germeni sensibili la claritromicina.

54

Infectiile tractului nazofaringean (amigdalite, faringite), si ale sinusurilor paranazale.

Infectiile tractului respirator inferior: bronsite, pneumonii bacteriene si pneumonii

atipice.

Infectii ale pielii: impetigo, erizipel, foliculite, furunculoze si placi septice.

Contraindicatii:

Klacid este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate la macrolide. De asemenea in

sarcina.

Doze si mod de administrare:

Klacid SR trebuie luate odata cu alimentele, trebuie inghitite intregi si nu trebuie

mestecate. 

Doza uzuala de Klacid SR pentru adulti si copii peste 12 ani este de 500 mg o data pe

zi, timp de 6 pana la 14 zile. 

Medicul poate sa creasca doza la doua tablete de 500 mg pe zi in infectiile severe. 

Aceste tablete nu sunt destinate copiilor sub 12 ani, pentru care se prefera in general

medicamentele sub forma lichida. Medical va va prescrie suspensia pediatrica, potrivita pentru

copilul dv.

Efecte adverse:

Tulburari gastro-intestinale (greata, pirozis, dureri abdominale, diaree), cefalee si rash

cutanat. La folosirea macrolidelor sunt posibile cresteri tranzitorii ale SGOT - SGPT, care sunt in

mod normal reversibile dupa intreruperea administrarii; rareori se pot inregistra suprainfectii cu

bacterii rezistente sau cu fungi, necesitand intreruperea administrarii si adoptarea unei conduite

terapeutice adecvate.

Conditii de pastrare:

A nu se folosi dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.

A se pastra la temperaturi sub 30°C, in ambalajul original.

A nu se lasa la indemana copiilor.

Valabilitate: 3 ani

4.6 Diritromicina

55

Absorbtia:

Biodisponibilitatea orală este redusă, scăzută în prezenţa alimentelor. Se biotransformă

prin hidroliză neenzimatică în eritromicilamină activă, în cursul absorbţiei.

Eliminarea:

Eliminarea se face predominant biliar, nemodificată.

Indicatii terapeutice:

Este indicată în exacerbări acute ale bronşitelor cronice şi în bronşite acute suprainfectate cu

Moraxella catarrhalis, pneumococ, în pneumonii cu Legionella, Mycoplasma, faringite streptococice

şi în infecţii cutanate cu stafilococi sensibili la meticilină.

Doze si mod de administrare:

Oral, 500 mg o dată pe zi, la o oră după masă.

Medicamente care contin substanta activa diritromicina

DYNABAC 250 mg, drajeuri

Indicatii terapeutice :

56

Diritromicina este indicata in tratamentul urmatoarelor infectii cauzate de germeni

sensibili la acest produs:

Faringite si amigdalite cauzate de Spyogenes . Penicilina este antibioticul de electie in

tratarea si prevenirea infectiilor streptococice, inclusiv in profilaxia reumatismului poliarticular

acut. Diritromicina este eficienta in distrugerea streptococilor din orofaringe; cu toate acestea, nu

exista informatii referitoare la eficacitatea diritromicinei in prevenirea reumatismului

poliarticular acut.

Bronsite acute si acutizari ale bronsitelor cronice cauzate de S. pneumoniae, S.

pyogenes, Streptococi (grupul viridans), S. aureus si M. catarrhalis. Pneumonii cauzate de S.

pneumoniae, M. pneumoniae, L. pneumophila si M. catarrhalis. Infectii cutanate cauzate de S.

aureus, S. epidermidis si S. pyogene

Doze si mod de administrare :

Diritromicina se administreaza pe cale orala. Dynabac poate fi administrat indiferent de

orarul meselor. De altfel, alimentele pot creste biodisponibilitatea sistemica a diritromicinei.

Adulti: Doza pentru adulti este de 500 mg (doua drajeuri a 250 mg) o data pe zi. In

tratamentul infectiilor cauzate de Spyogenes (streptococii -hemolitici de grup A), se

administreaza o doza terapeutica de diritromicina timp de cel putin 10 zile. Pe baza studiilor

farmacocinetice, nici o ajustare a dozelor nu va fi necesara la pacientii in varsta sau la pacientii

cu disfunctie renala sau insuficienta hepatica usoara.

Copii: Nu se recomanda administrarea diritromicinei la copii, deoarece siguranta si

eficienta produsului la copiii sub 12 ani nu au fost inca stabilite.

Contraindicatii :

Hipersensibilitate cunoscuta la diritromicina sau alte macrolide.

Reactii adverse:

Efectele adverse aparute ocazional includ: dureri abdominale, diaree, greturi si cefalee.

Alte efecte adverse rare sunt: varsaturile, dispepsia, flatulenta, anorexia, astenia, cefaleea,

ametelile, insomnia, somnolenta, vasodilatatia, iritatiile cutanate, urticaria, pruritul, vaginitele si

moniliaza vaginala.

Conditii de pastrare:

A se pastra la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius).

Valabilitate: 3 ani.57

4.7 Josamicina

Structura chimica a josamicinei

Absorbtie:

Absorbţia orală este superioară eritromicinei (aproximativ 60%); metabolizarea hepatică

duce la formarea de metaboliţi activi.

Eliminare:

Eliminarea este predominant biliară 90%.

Doze si mod de administrare:

Se administrează oral, 1,5-2 g/zi în 3-4 prize. În cazuri grave se poate creşte la 3g/zi.

Copii 35-50 mg/kg/zi în 3-4 prize.

Medicamente care contin substanta activa josamicina58

WILPRAFEN, suspensie

Indicatii:

Infectii acute si cronice, provocate de germeni sensibili la Josamicina, cum ar fi:

Infectii la nivelul ORL: angina si inflamatii ale mucoasei faringiene (faringite)

cauzate de streptococi, otite medii, sinuzite, laringite, precum si difterie (in

completarea terapiei cu anatoxina difterica) ca si scarlatina, in cazuri de alergii

sau intoleranta la peniciline;

Infectii ale cailor respiratorii: tuse convulsiva, bronsita acuta,

bronhopneumonie, pneumonie, pneumonii atipice, psitacoza;

Infectii ale cavitatii bucale (stomatologice): gingivite, abcese dentare; infectii

ale pielii si ale tesuturilor moi;

Infectii ale cailor urinare si ale organelor sexuale: piodermite, inflamatii

purulente (furunculoza), antrax, erizipel, limfangite, limfoadenita,

limfogranulomatoza inghinala, prostatite, gonoree si sifilis (in cazurile de

alergie sau intoleranta la peniciline).

Contraindicatii:

Wilprafen nu trebuie sa fie administrat la persoanele prezentand hipersensibilitate fata

de eritromicina si alte antibiotice din grupa macrolidelor si nici la cele cu leziuni hepatice grave.

59

Desi pana in prezent nu au fost semnalate efecte teratogene la cercetarile experimentale,

se recomanda ca produsul Wilprafen sa nu fie administrat in timpul sarcinii si alaptarii si nici la

prematuri.

Administrarea Josamicinei concomitent cu antihistaminicele care contin terfenadin sau

astemizol este contraindicata.

Mod de administrare:

Medicamentul se va administra intre mese.

Flaconul cu suspensie se va agita inainte de administrare.

La copiii peste 14 ani si adulti se administreaza 1-2 g Josamicina pe zi repartizate in 3

doze.

La pacientii cu insuficienta renala este indicata efectuarea unor investigatii de laborator

relevante in timpul tratamentului.

La nou - nascuti se recomanda controlul functiei hepatice.

a

Reactii adverse:

Tulburari ale tractului gastrointestinal ca de exemplu anorexie, pirozis, greata si diaree

sunt rareori semnalate.

Reactiile cutanate sunt deosebit de rare.

Conditii de pastrare:

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Suspensia reconstituita se poate pastra 10 zile la 2-8 °C.

A nu se lasa la indemana copiilor.

Valabilitate : 3 ani.

60

4.8 Roxitromicina

Prezentare generala:

Este un antibiotic macrolidic semisintetic cu spectru antibacterian similar eritromicinei.

Are o eficacitate crescuta in infectiile cu legionella pneumophilla si chlamidia.

Structura chimica a roxitromicinei

Absorbtie:

Roxitromicina este stabila in HCl si se absoarbe bine in intestin.

Indicatii terapeutice:

Este utilizat in infectiile respiratorii, amigdalite, faringite, otite, sinuzite, uretrite acute si

cronice.

Doze si mod de administrare:

Dozele uzuale la adult sunt de 150 mg la 12 ore, per os. Dozele uzuale la copii sunt de

2,5-5 mg/Kg corp, la 12 ore.

Reactii adverse : tulburari digestive.

61

Medicamente care contin substanta activa roxitromicina

RULID 300mg, comprimate

Compozitie:

Fiecare tableta contine 300 mg roxitromicina ca principiu activ.

Indicatii:

Infectii ale tractului respirator superior: tonsilite, rinofaringite, sinuzite acute.

Infectii ale tractului respirator inferior:pneumonii, bronsite, infectii secundare

afectiunilor obstructive cronice, pneumonii atipice.

Infectii genitale: uretrite, cervico-vaginite, si alte infectii non-gonococice.

Infectii ale pielii si tesuturilor moi.

Profilaxia meningitei meningococice la subiectii contacti. Toate infectiile produse de

germeni sensibili la eritromicina.

Doze si mod de administrare:

Doza uzuala: este de 300 mg/zi administrata fie in priza unica fie in doua prize la 12

ore.

La copii: se administreaza uzual 5-8mg/kg/zi divizat in doua prize. Se prefera

administrarea preparatului inainte de masa.

62

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la macrolide, terapie concomitenta cu derivati de ergotamina.

Masuri de precautie:

Excretia renala a roxitromicinei, de cca 10%, permite mentinerea aceleiasi doze si

pentru pacientii cu insuficienta renala.

La pacientii cu insuficienta hepatica severa (ciroza hepatica cu icter sau ascita) doza se

va reduce la jumatate. Nu este necesara reducerea dozei la pacientii virstnici.

Reactii adverse:

Gastrointestinale: greata, varsaturi, dureri epigastrice, diaree, mult mai rar decat in cazul

celorlalte macrolide.

Reactii de hipersensibilitate: rash, urticarie, angioedem; exceptional bronhospasm, soc.

Conditii de pastrare:

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Valabilitate: 3 ani.

63

CAPITOLUL 5

COMUNICARE SI PREVENTII

Antibioticele au reprezentat cea mai mare victorie înregistrată vreodată în lupta contra

infecţiilor. Ele sunt responsabile de schimbări profunde în întreaga patologie infecţioasă.

Utilizarea lor a dus, însă, uneori la apariţia unor accidente, boli şi situaţii noi ale căror urmări

nefavorabile sunt greu de prevăzut. Din aceste motive este bine să se recurgă la tratamente

raţionale facute de persoane competente şi cu simţ de răspundere.

Înainte de prescierea unui tratament cu antibiotice se vor recolta produse

biologice(sânge, urină, secreţii, spută) pentru analize şi se va pune un diagnostic prezumtiv.

Antibioticul va fi administrat cât mai precoce, la începutul afecţiunii şi într-o doză de

atac suficientă faţă de gravitatea bolii şi repartizată raţional în 24 de ore.

Antibioticul are acţiune bactricidă sau bacteriostatică şi acţionează la un loc bine

cunoscut: peretele germenului, sinteza proteinelor, sinteza ADN-ului. Acţiunea antibiotică are

loc numai dacă germenul respectiv este sensibil. De aceea antibioticul trebuie ales cu grija nu la

întâmplare.

Sensibilitatea la beta-lactamice, la peniciline mai ales, poate duce la accidente mortale.

De aceea înainte de administrare se va insista pe fenomenele de intoleranţă a bolnavului la

medicamente în general şi la Penicilină în special.

Cloramfenicolul care poate produce accidente hematologice va trebui rezervat numai

pentru febra tifoidă şi paratifoidă, meningite cu germeni rezistenţi la Ampicilină, infecţii în care

nu se poate întrebuinţa alt antibiotic din cauza rezistenţei germenilor sau a intoleranţei la alte

antibiotice.

Antibioticele cu spectru larg strică echilibrul florei bacteriene normale a organismului.

Nu este justificata utilizarea lor la indivizi neinfectaţi deoarece se vor selecţiona bacterii

polirezistente. Acestea pot declanşa infecţii secundare foarte grave şi greu de vindecat.

Penicilinele sunt antibiotice beta-lactamice eficiente, de certa valoare in terapeutica,

prezinta siguranta in utilizare si sunt caracterizate de activitatea remarcabila pe un numar

mare de germeni patogeni.

Astazi, in terapia antibacteriana, sunt utilizate peste 50 de cefalosporine de semisinteza

clasificate in patru generatii si se estimeaza ca numarul lor pe piata produselor farmaceutice

64

este in continua crestere. Cefalosporinele de generatia a-III-a sunt considerate a fi printre cele

mai eficiente antibiotice si sunt utilizate pe scara larga in tratamentul infectiilor moderate si

severe.

Numarul cefalosporinelor orale de pe piata a crescut rapid in ultimii ani si se estimeaza

ca aceasta tendinta va continua. Noile produse ofera eficienta si spectrul larg al

cefalosporinelor de generatia a-III-a parenterale si sunt, in multe cazuri, esteri pro-drug ale

acestora.

Cresterea numarului de pacienti cu imunitate compromisa si problemele cauzate

de rezistenta bacteriana la antibiotice (in special proliferarea tulpinilor bacteriene

producatoare de ß-lactamaze cu spectru larg) au determinat efectuarea unor cercetari intense

pentru realizarea de noi compusi mai activi si mai siguri.

In domeniul realizarii de noi structuri, cel mai important progres din ultimii ani a fost

sintetizarea cefalosporinelor de generatia a-IV-a. Acestea difera fata de precedenta generatie

indeosebi prin natura substituentului de la C3, prezinta spectru mai larg de activitate,

penetreaza mai rapid peretele celular bacterian si au afinitate scazuta fata de ß-lactamazele de

clasa 1. S-au sintetizat de asemenea mai multe serii de compusi ce contin in molecula catehol,

cu activitate superioara cefalosporinelor de generatia a-III-a, in special pe coci Gram-

pozitivi si Pseudomonas aeruginosa.

Cefalosporinele de generatia a-IV-a sunt relativ putin active pe Enterococi si alte

bacterii care prezinta PBPs alterate (SAMR si Pneumococi penicilino- rezistenti). Cea de-a-

V-a generatie de cefalosporine se adreseaza acestor limitari.

Diversificarea structurala impusa de rezistenta bacteriana este dublata de progrese

remarcabile in tehnologiile de fabricatie a cefalosporinelor deja utilizate clinic. Dezvoltarea

tehnologiilor de acilare cu tioesteri si de modificare a pozitiei 3 prin intermediul 3-halometil-

cefemelor, in cazul cefalosporinelor din generatiile a- III-a si a-IV-a, au ca rezultat scaderea

costurilor de fabricatie, imbunatatirea calitatii produselor si cresterea accesibilitatii acestor

antibiotice pentru consumatorul obisnuit.

Cantitatea de antibiotice prescrise va fi în raport cu capacitatea de eliminare renală a

bolavului. Dozele normale la bolnavii cu insuficienţă renală a bolnavului. Dozele normale la

bolnavii cu insuficienţă renală produc efecte toxice în ordinea claselor de antibiotice:

aminoglicozide, polimixine, cefalosporine, Vancomicină.

Indicaţiile asocierii antibioticelor sunt limitate deoarece de cele mai multe ori un singur

antibiotic poate produce vindecarea. Asocierea trebuie să realizeze un efect sinergic bactericid.

Se pot asocia bactericide de tipul Ampicilinei cu bactericide din grupa aminoglicozidelor.65

Cea mai cunoscută asociere este cea a Penicilinei cu Streptomicina. Condiţia asocierii

este ca germenii să fie sensibili la ambele antibiotice. Nu se asociază antibiotice din aceiaşi

clasă, bactericide cu bactriostatice. Nu se prescriu asocieri cu efect antagonist.

Asocierile de antibiotice sunt indicate în cazurile următoarele: la începutul unei boli

grave( septicemii, meningite), până când germenul a fost izolat şi testat.

Asocierile de antibiotice mai sunt recomandate în tratamentul tuberculozei pentru a

întârzia apariţia rezistenţei baciluli Koch.

Pentru fiecare antibiotic în parte indicaţiile şi contraindicaţiile sunt în funcţie de felul

bolii, de agentul lui cauzal şi de localizarea sa în organism.

În urma utilizării pe scară largă a antibioticelor se asistă, de multe ori, la schimbarea

florei responsabile de infecţii ale căilor respiratorii superioare, în otite şi sinuzite, pneumonii şi

bronhopneumonii, colecistite, infecţii uteroanexiale, infecţii urinare, meningite şi septicemii. În

general, se asista la împuţinarea până la dispariţie a germenilor sensibili( streptococi,

pneumococi, meningococi) cu persistenţa şi înmulţirea tulpinilor rezistente de stafilococi,

piocianici, klebsiele, proteus, precum şi la înmulţirea infecţiilor micotice.

66

BIBLIOGRAFIE

1. Emil G. Cionga, Liviu Cornel Avram - Medicamente chimioterapice, Editura Dacia,

Cluj Napoca, 1978

2. Prof. Dr. Doc. Valentin Stroescu - Farmacologie Clinica Editia a 2-a, Editura

Medicala, Bucuresti, 1977

3. D. Oteleanu, V. Stanescu – Prepararea medicamentelor in farmacie, Editura

medicala Bucuresti, 1960

4. V. Oniscu – Tehnologia fabricarii medicamentelor, Editura Didactica si Pedagogica

Bucuresti,1988

5. M. Constantinidi; L. Panoiu; Z. Marinescu – Farmacologie, Editura Carol Davila –

2005

6. Dobrescu D. - Farmacoterapie practică, Vol. I, Editura Medicală, Bucureşti, 1989

7. Stroescu V. - Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ediţia a VII-a, Editura

Medicală, Bucureşti, 2001

8. http://biblioteca.regielive.ro/referate/farmacie/caracterizarea-fizico-chimica-efecte-

benefice-si-secundare-a-antibioticelor-clasa-macrolide-75145.html

9. http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/medicina/antibiotice-beta-lactamice-peniciline-

farmacie-130173.html?ref=doc3

67