istoria neurochirurgiei ultima varianta prez martie 2009

ŞTIAŢI CĂ ?

- creierul conţine: o 100 miliarde neuroni o 80% apă

- creierul foloseşte zilnic aceiaşi cantitate de energie, cât un bec de 10 W

- creierul preia din sânge mai mult oxigen decât orice alt organ din corp

- în urma cu 100.000 ani greutatea creierului era de numai 500 g şi că în prezent creierul mare este de 3 ori mai mare

- urechea normală face distincţie între 40.000 de sunete diferite

- ochiul poate detecta 10 milioane nuanţe de lumină şi 7 milioane nuanţe de culori

- o persoană are 4-5 vise pe noapte, adică 130.000 vise până la vârsta de 80 de ani

ISTORIA NEUROCHIRURGIEI

“Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaştem cele prezente, să prevedem cele ce se vor întâmpla.”

Hipocrate (460-370 î.e.n.) “Nu putem cunoaşte bine o ştiinţă fără să îi ştim istoria.”

August Comte (sfârşitul sec. al XIXlea)

• "NEUROCHIRURGIA ESTE REGINA ARTELOR CHIRURGICALE" Grafton Lowe

• Neurochirurgia este un exerciţiu intelectual şi fizic care se face într-un spaţiu tridimensional

restrîns şi deosebit de complex. • Neurochirurgia reflectă istoria, tradiţia, cultura, economia şi politica unei societăţi. Progresele în

neurochirurgie depind de progresele în domeniul ştiinţelor biologice, dar şi de inovaţie şi dezvoltările tehnice din alte discipline.

• Neurochirurgia este o ştiinţă înalt tehnicizată care reflectă “The State Of The Art in Science” a

momentului. Neurochirurgia modernă se poate practica într-un mediu socio-economic capabil să asigure cea mai bună tehnologie care să fie optim utilizată de un neurochirurg inteligent, practic şi prudent.

EVOLUŢIA FILOGENETICĂ A SISTEMULUI NERVOS

- după estimările specialiştilor, planeta Pământ, un graunte în infinitul Univers, îşi are

originea cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă

- pentru apariţia vieţii şi a unor fiinţe complexe erau necesare 3 condiţii:

atmosfera pentru a proteja de radiaţii

apa, leagănul vieţii

pământul, esenţial pentru dezvoltarea sistemului nervos la viaţa terestră

Perioada (ani) Organismele Caracteristici

3,8-3,8 •109 Procariote (cianobacterii: alge)

- unicelulare - citoplasmă+material genetic - delimitate de membrană laterală - capabile de fotosinteză cu producerea

de oxigen

3,4 • 109

Escherichia coli se aseamănă cu bacterii flagelate

- are receptori în membrană, care detectează nutrienţii

2,7 • 109 Eucariote

- conţin nucleu şi organite (mitocondrii) - au un ochi primitiv: un receptor în

membrana celulară sensibil la lumină oranj care orientează organismul spre lumina soarelor de unde îşi iau energia pentru fotosinteză

- parameciul

- mişcarea se face cu ajutorul cililor - când întâlneşte un obiect se deschid

canalele de Ca dependente de voltaj, Ca intră în celulă şi membrana se depolarizează

- mişcarea cililor se inversează la unison şi parameciul se îndepărtează de obstacol

1,8 • 109 Metazoare (bureţii- au structură tubulară)

- organisme pluricelulare - membrană din 3 straturi:

o ectoderm o endoderm o mezoglie – conţine amebocite, nu

nervi

600 • 106

Ctenophora (meduzele)

- apariţia neuronului bipolar cu funcţii senzitive, motorii, integrative, fără a exista un control central

545•106 (Cambrian)

Cordate

- au notocord: o tijă cartilaginoasă asupra căreia acţionează muşchii

- paralel cu notocordul se află o măduvă nervoasă de la care pleacă nervi motori la muşchi

- au o veziculă cerebrală cu câteva sute

de neuroni (creierul primitiv) dau naştere la:

o peşti o amfibieni o reptile o păsări o mamifere

470 • 106

Vertebratele: - peştii: primele vertebrate

- se dezvoltă: o trunchiul cerebral – unde ajunge

informaţia vizuală o sistemul ventricular o cerebelul

- apare mielină în jurul axonilor

345•106

- amfibienii

- ies din apă şi încep viaţa pe uscat - pe uscat erau diferenţe mari de

temperatură între zi şi noapte, diferite de temperatura relativ constantă din ocean. Reacţiile chimice fiind dependente de temperatură, noaptea amfibienii erau inactivi. Unele animale şi-au dezvoltat o aripioarăm dorsală, drept colector solar.

- din ei se dezvoltă: o reptile o păsări o mamifere

250•106 (Sfârşit Permian şi început

Triasic)

- 90% din specii au dispărut datorită unui dezastru: o cometă/asteroid a lovit Pământul

- au rămas dinozaurii care au mai persistat încă 160•106 ani

85•106 (Cretacic) - apar primatele

65•106

- un asteroid de 10 km diametru loveşte peninsula Yucatan

- dinozaurii dispar - supravieţuiesc mamiferele

5-6•106 Hominidele - bipedalism

3-4•106

- Australopithecus apharensis - Lucy descoperită în Etiopia în 1974 a trăit cu cca. 3,2•106

Lucy

- creier de 350…500 cc - creier de 415 cc

2,3-3,5•106 - Australopithecus africanus (descoperit în Africa de Sud în 1924)

- creier de 420…500 cc

1,5-2,3•106 -Homo habilis - creier de 700 cc - făureşte unelte din piatră

0,5-1,8•106 -Homo erectus

- creier de 850 cc - făureşte toporul - are capacitatea de a omorâ alete

animale - obţine hrană bogată în calorii - călătoreşte dincolo de sursele de

hrană vegetală - ajunge din Africa în Asia, Europa şi Indonezia

500.000

- Homo Heidelbergensis (numit după o mandibulă găsită lângă Heidelberg)

- a populat Insulele Britanice şi Nordul Europei

- îşi face haine pentru a putea supravieţui în climatul rece

- are creierul de 1100 cc, cu 250 cc mai mare decât Homo erectus şi cu 250 cc mai mic decât Homo sapiens

250.000 - Homo Neanderthalensis - extincţie

130.000-200.000

- Homo Sapiens

- a apărut în Africa - cu 40.000 de ani în urmă a migrat

în Europa - este cunoscut sub numele de omul

de Cro-Magnon - pictează în peşteri - are creierul de 1300 cc, cu:

o 100 miliarde de neuroni o 1000 de sinapse pe neuron o 1000 x 109 celule neurogliale

Dacă vom concentra istoria Pământului la durata unei zile,

istoria omenirii ocupă ultimele 19 secunde.

NEUROCHIRURGIA DIN PREISTORIE PÎNĂ ÎN EVUL MEDIU

PERIODIZAREA ISTORIEI CIVILIZAŢIEI

Europa Centrală şi de Vest Sudul Mediteranean Durata Epoca Perioada Epoca Perioada

-1.000.000 PREISTORICĂ Paleolitic PREISTORIA -10.000 Mezolitic Mezolitic

Epipaleolitic -7.500 Neolitic Neolitic -4.000 Eneolitic PROTOISTORIA Calcolitic

Calcolitic -3.500 Epoca bronzului Epoca Bronzului -3.300 ANTICHITATEA Egipt -2.800 Mesopotamia -2.000 PROTOISTORIA Creta Minoică -1.600 Micenianul -1.100 Epoca fierului

-900 Hallstatt -800 Grecia -500 La Tène Roma -200 Începutul expansiunii romane -125 ANTICHITATEA 117 Încheierea expansiunii romane476 EVUL MEDIU EVUL MEDIU 481 Merovingienii 491 Bizanţul 622 Islamul

1453 EPOCA MODERNĂ

Renaşterea EPOCA MODERNĂ Postbizantin

1789 EPOCA CONTEMPORANĂ

EPOCA CONTEMPORANĂ

Omul este un primat superior, clasificat în:

- subordinul Antropoide

- infraordinul Catarhinae

- superfamilia Hominoide

- familia Hominide

Procesul de antropogeneză are o durată de 1.500.000 de ani.

PERIODIZAREA PALEOLITICULUI LUMII VECHI

DURATA (ANI) TIP UMAN FAZA 50.000 H. sapiens P. superior

100.000 150.000 H. erectus.

Rhodesianensis P. mijlociu

200.000 H. e. soloensis 250.000 H. sapiens.

Neanderthalensis.

300.000 350.000 H. e. pekinensis 400.000 450.000 500.000 550.000 600.000 650.000 H. s. steinheimensis. 700.000 750.000 H. erectus. 800.000 P. inferior 850.000 Australopithecus r. 900.000 950.000 Australopithecus a.

1.000.000

Cele mai multe fosile s-au găsit în două vetre antropogenetice:

Insula Java Africa Centrală.

Natura umană diferă de animalitate prin: capacitatea de a depăşi reacţiile instinctuale capacitatea de a crea şi de a învăţa facultatea omului de a avea:

• reprezentări, • memorie, • imaginaţie

care îi permit să anticipeze răspunsul din partea mediului său natural, social, cultural. Principalul factor determinant, al genezei imaginilor este refuzul minţii omeneşti de a accepta

moartea, ca sfârşit al existenţei conştiente şi al activităţii psihice. Omul îşi imaginează ce ar putea fi dincolo de moarte.

Migraţia indoeuropeană:

o Termenul „indoeuropeni” are un înţeles cultural şi lingvistic, nu somatic sau biologic. o Indoeuropenii au o limbă flexională în care cazurile şi modurile se formează prin varierea

ultimei silabe. o În limbile aglutinante – în general monosilabice – cazurile şi modurile se formează prin

agregarea mai multor silabe, pentru formarea unui cuvânt compus, cu o nouă semnificaţie. o Populaţii pastorale, nomade şi războinice, crescătoare de cai, situate în stepele cuprinse între

Urali şi Carpaţi, Marea Neagră şi Marea Baltică. Procesul de indoeuropenizare:

o a cuprins ansamblul continentului Europa, mari părţi din Asia (India, Caucazul, Iranul, parte din Anatolia)

o s-a produs la sfârşitul neoliticului şi în Epoca Bronzului şi prima parte a Epocii Fierului o a avut ca rezultat apariţia popoarelor antichităţii clasice:

• grecii, romanii • aşa-numiţii barbari: sciţi, traci, iliri, celţi, germani

PALEOTICUL = EPOCA VECHE A PIETREI - A durat între 1.500.000 – 10.000 î.e.n.

- Prima mare epocă a preistoriei în cursul căreia se desăvârşeşte antropogeneza

- Se produceau unelte din silex prin cioplire

- Dispariţia omului de Neanderthal şi apariţia oamenilor cu structură anatomică modernă.

- Apariţia biblicului ADAM ?

- Omul este culegător, vânător şi pescar

- Comunică prin limbaj articulat

- Populaţia este rară, în permanentă luptă pentru viaţă, ceea ce determină o mare coeziune a

grupurilor umane

- Comunităţile primitive erau organizate d.p.d.v. social pe criterii de rudenie

- Habitatul evoluează de la o simplă împletitură de crengi la locuirea în peşteri şi apoi la

construirea de locuinţe:

o din oase şi piei de mamut

o din lemn şi piei de animale

- Apar primele manifestări de natură religioasă

- Apar primele manifestări artistice: pictura parietală

MEZOLITICUL

- îmblânzirea primelor animale (capra şi câinele)

- culegerea de recolte de graminee sălbatice

⇓

- economie productivă de agricultori şi crescători de animale

⇓

- relativă sedentarizare a grupurilor umane

NEOLITICUL - cultivarea plantelor, creşterea animalelor:

inovaţii tehnice

prelucrarea pietrei prin şlefuire

defrişarea + prelucrarea lemnului

construcţii de locuinţe şi nave

olăritul – ceramica

râşnitul cerealelor şi fabricarea pâinii

primele tehnici de obţinere a focului

prepararea berii, a vinului

observaţii astronomice – calendarul

primele tehnici chirurgicale – trepanaţia

⇓

Sedentarizarea comunităţilor umane. Subsistenţă bazată pe activitatea de producţie şi de consumare

a produselor.

PRIMELE MANIPULĂRI NEUROCHIRURGICALE datează din neolitic:

Cu 12.000 de ani în urmă

Trepanaţii: - Nordul Africii - 10.000 î.e.n. - Orientul Apropiat - 8.000 î.e.n. - Regiunea Dunării - 3.000 î.e.n. - Franţa - 2.000 î.e.n. - Balcani - ? 2.000 î.e.n. - Rusia ? - Peru - 400 î.e.n. - Japonia - nu s-au găsit

Constă din îndepărtarea unor fragmente de oase

Trepanarea sau trefinarea (de la grecescul trypanon=sfredel sau perforator), practică răspîndită pe toate continentele, prezentă şi astăzi la unele triburi din sudul Africii şi America de Sud

Trepanarea - ritual postmortem - antemortem

Motivarea trepanaţiilor: - Terapeutice – în regiunea temporo-parietală

Epilepsia era considerată boală sacră sau diabolică în diverse părţi ale lumii. Trepanarea se făcea pentru îndepărtarea diavolului. Fracturi. Cefalee.

- Magico-terapeutice o Ameliorarea cefaleei (tribul Kisii – trib Est African) o Eliberarea spiritului rău (Tribul Lugbara) o Reînvierea persoanei decedate

- Magico-rituale: obţinerea de o Amulete o Talismane

Amulete preistorice – prin trefinarea cutiei craniene se obţinea materialul osos ce era apoi prelucrat sub diferite forme. Se agăţau în jurul gâtului ca protecţie împotriva răului.

INSTRUMENTE

CREMENEA era singurul material potrivit pentru trepanaţie.

Trefine primitive - lama este din piatră ataşată la un mâner din lemn

Instrumente de bronz utilizate de Incaşi în craniotomii:

cuţite, ace, disectoare, elevatoare de os

Metode de trepanare:

o răzuirea longitudinală a calotei craniene o răzuirea circulară o răzuirea a patru linii care se întretaie o tăieri mici, circulare, adiacente

1.prin pilire 2.săpare şanţ 3.perforare şi ţăiere 4.incizii în unghi drept (rectangulare)

Mortalitatea după trepanare

- Peru: 50% - În unele grupuri (neolitic): 20% - Triburi din Africa (contemporană): 5%

Unii pacienţi au supravieţuit trepanaţiilor. Descoperirea în Alpii de la graniţa Austro-Italiană a faimoasei mumii „Ötzi” arată că oamenii Epocii Neolitice aveau cunoştinţe despre unele ciuperci cu acţiune antibiotică. Pe de altă parte s-a arătat că silexul proaspăt tăiat este un instrument chirurgical steril.

Dovezi asupra operaţiilor preistorice:

Arheologice: o s-au descoperit peste 1500 cranii preistorice trepanate

Craniu din Peru dinaintea cuceririi incaşilor de către europeni. Persoana trepanată a supravieţuit operaţiei 1-2 săptămîni

Trepenaţii la populaţia aborigenă Dawenkou de circa 5000 ani vechime

CIVILIZAŢIA EGIPTEANĂ "Egiptul este un dar al Nilului" – Herodot.

Istoria Egiptului este împărţită în câteva perioade:

Perioada protodinastică, a dinastiilor legendare (3322-2780 î.e.n.) Regatul Vechi sau Memfit (2780-2280 î.e.n.) Regatul Mijlociu sau Theban (2052-1778 î.e.n.) Regatul Non (1567-1085 î.e.n.),

despărţite de perioade intermediare. Începând cu dinastia a 25-a, urmează perioada de decadenţă, în care Egiptul este ocupat pe rând de etiopieni,

asirieni, persani, macedoneni şi, în final de greci (330-30 îen) şi apoi de romani (Augustus). Problema nemuririi - Faraonul este zeu, este nemuritor. - Încă de pe vremea primei dinastii au fost elaborate o serie întreagă de rituri de nemurire, inclusiv

îmbălsămarea şi transformarea cadavrului într-o mumie. - La baza întregii concepţii despre nemurire stă mitul osiriac.

Ritualul îmbălsămării o se îndepărtează viscerele inclusiv creierul, nu şi inima o mumiile egiptene

Regina Merzt-Amun (1550-1069 î.e.n.)

Anubis, zeul morţii la egipteni Vase utilizate pentru conservarea

(om cu cap de şacal) viscerelor persoanei mumificate

Concepţii despre “inimă” Inima este palatul sfânt în care se află Dumnezeu. Kabbalah Atman (Spiritul Divin) se află în inimă. Upanishad Regnum Dei intra vos est. Luca- Noul Testament Inima este nu numai centrul conştienţei dar şi al inconştienţei … nu numai a ceea ce poate fi înţeles, dar şi a ceea ce este inefabil, într-un cuvânt, ea este centrul absolut. Sfântul Ambrozie Inima este locul unde fiinţa umană este condensată. Vă vorbesc din inimă … “ubi ego sum quiiumque sum” (unde sunt ceea ce sunt cu adevărat). Sfântul Augustin

Până în secolul al XVI-lea principalul atribut al inimii a fost considerat a fi capacitatea de cunoaştere. O cunoaştere diferită de “raţiune” sau de “intuiţie”.

- În vechea Indie – funcţia intelectuală îşi are locul în inimă - În antichitatea Evreiască – inima este centrul inteligenţei

- În vechea Grecie – cardia este echivalată cu inteligenţa şi spiritul

- La Homer – cunoaşterea „cardiacă” pare să fie asociată cu absolutul, cu divinitatea

- La Hipocrate – ventriculul stâng este partea inimii folosită pentru gândire

- În schimb Atena – zeiţa inteligenţei la greci – s-a născut din capul lui Zeus

Raţiunea este în cap, dar înţelegerea se află în inimă. Evagrius Ponticus (sec. al IV-lea e.n.) „Inima îl cunoaşte pe Dumnezeu, nu raţiunea”. Pascal Inima este locul pasiunii, al sentimentelor, al dragostei. „Exister c’est sentir”. J.J. Rousseau

Expresii şi alocuţiuni referitoare la

INIMĂ

- a vorbi din inimă - din toată inima - inimă rea - inimă bună - inimă mare, deschisă - inimă de piatră - îmi spune inima că.... - fă cum îţi spune inima...

CAP

- cap tare - cap pătrat - cap sec - căpos

Primul medic cunoscut – Imhotep Medic şi arhitect care a proiectat piramida în trepte de la Sakkara

DOVEZI SCRISE:

9 papirusuri medicale, cele mai interesante fiind: papirusul Georg Ebers, Hearst, Edwin-Smith, Ramesseum.

Fragment din papirusul GERG EBERS Fragment din papirusul EDWIN-SMITH

(15 x 1 picioare; 48 cazuri)

Prima carte medicală din Egipt, care acoperă diferite domenii medicale, este

intitulată “Cartea Sfîntă a lui Ember”:

Este un ghid oficial pentru tratamentul pacienţilor.

Aplicarea lui proteja de malpractis.

Neaplicarea lui conducea la execuţii publice, dacă rezultatul

tratamentului nu era favorabil.

Operaţiile chirurgicale se făceau cu anestezie locală cu oţet.

În mormîntul lui Bany-Hassan (1500 î.e.n.) sînt picturi care arată un chip care face o operaţie pe craniu cu pacientul în poziţie şezîndă.

Operaţie pe craniu în 1500 î.e.n.

ÎN VECHEA INDIE

Informaţii medicale substanţiale se găsesc în manuscrisele Atharva-Veda (1500

î.e.n.) care dau relaţii despre practica medicală tradiţională.

Manuscrisul Atharva-Veda (fragment)

JIVAKA, medicul care l-a tratat pe BUDA (560-480 î.e.n., sau 463-383 î.e.n.) şi discipolul său, a făcut craniotomii şi a îndepărtat paraziţi din creier.

În China

HUA TO (222-280 e.n.) a făcut multe tipuri de operaţii sub anestezie generală cu

ajutorul unor fierturi din plante administrate per os.

El a fost un doctor faimos care a încercat să facă o craniotomie lui Cao Cao, rege al

regatului Wei, pentru a-l trata de o cefalee severă produsă de o tumoră cerebrală.

CIVILIZAŢIA MESOPOTAMIANĂ

- Mesopotamia ocupă valea celor două râuri Tigru şi Eufrat, şi lega Anatolia de Golful Persic

- Istoria Mesopotamiei, a fost împărţită în: I. sumeriană 2800-2470 î.e.n.

II. acadiană 2570-2257 î.e.n.

III. neosumeriană 2285-2016 î.e.n.

IV. babiloniană 2016-1595 î.e.n.

V. kasidă 1539-1156 î.e.n. – cu sediul puterii tot în Babilon şi elamidă 1730-1155 î.e.n.

VI. asiriană 1245-606 î.e.n.

VII. neobabiloniană 732-539 î.e.n.

VIII. medopersană 558-330 î.e.n.

IX. macedoniană 330-sec I î.e.n., după care Mesopotamia dispare ca unitate politică şi

culturală proprie, intrând în Regatul Part şi ulterior în cel Sasanid.

Babilonul - Cetate aflată în centrul Mesopotamiei (2003-539 î.e.n) - Din prima etapă de înflorire (2003-1595 î.e.n.) datează stela "codului lui Hammurabi". - În ultima perioadă de înflorire, sec VII îen, caldeenii construiesc la Babilon „grădinile

suspendate ale Semiramidei".

Bruegel cel Batrân – Turnul Babel

În Babilon, regele Hammurabi (1955-1912 î.e.n.) a introdus un set de legi care reglementează între altele şi practica medicală.

Dacă medicul îngrijeşte o plagă şi o vindecă, el va primi 10 monezi de argint de la un om liber, numai 5 dacă pacientul este fiul unui plebeu şi doar 2 dacă este sclav.

Dacă medicul care a îngrijit o plagă severă a produs moartea pacientului, mîinile sale îi vor fi tăiate.

Stelă de diorit datînd din 1750 î.e.n. prezentîndu-l pe Hammurabi în picioare în prezenţa zeului Soare

CIVILIZAŢIA GREACĂ

- Civilizaţia minoică a avut ca epicentru Creta şi Insula Santorin. - Civilizaţia miceniană, urmează unor cataclisme produse în Creta şi pe continent în a 2-

a treime a mileniului al doilea î.e.n., când se produce o migraţie a unor popoare nordice, vorbind idioame indoeuropene, aheenii.

- Sfârşitul acestor două civilizaţii se datorează tot unui cataclism (erupţie vulcanică +

cutremur de pământ) în urma cărora, pe la 1150 populatia se îmbarcă pe vase şi trece marea în Asia Mică în căutare de noi pământuri şi noi locuri de aşezare (marea migraţie ionică).

- Urmează o perioadă intermediară sau geometrică, cunoscută şi ca epoca homerică.

- În urma migraţiei ionice teritoriile părăsite de ei sunt ocupate de dorieni.

- În perioada intermediară forma politică este regatul, cu dinastii ereditare.

- Civilizaţia grecească propriu-zisă începe în sec VII îen şi se împarte în 3 perioade:

a) arhaică: de la 725 la 479 î.e.n. (anul căderii Acropolei ateniene sub perşi)

b) clasică: 479-323 î.e.n.

c) elenismul: 323 î.e.n. (cucerirea macedoneană) - 27 e.n. Perioada arhaică - Are loc colonizarea greacă. Ea va cuprinde tot bazinul de est al Mediteranei, Marea

Neagră, Mediterana centrală unde, în Sicilia şi Italia de sud va apare Grecia Mare. - Este perioada în care trăiesc Pitagora, Heraclit şi Democrit.

- În filozofie apar sofiştii – adepţii raţionamentului logic. Sofismul - raţionamentul fals

cu aparenţă logică.

Clasicismul - În filozofie alături de marea triadă Socrate, Platon şi Aristotel, apar şi şcoli diferite:

epicurei, stoici, cinici, sceptici, neopitagoreic.

- Se construieşte Parthenonul, teatre, stadioane (Delfi, Olimpia, etc.).

- În sculptură se descoperă proporţiile optime ale corpului uman, care "îi face pe oameni să arate a zei" (Fidias).

- În literatură apare poemul epic (Lâna de aur), se dezvoltă poezia (poeta Sappho din Lesbos).

Elenismul - Este caracterizat de răspândirea culturii greceşti în tot orientul dar şi adoptarea unor idei provenind din orient de către lumea grecească. Este un imens proces de sinteză între lumea grecească şi cea orientală.

- În ce priveşte viaţa culturală:

- Ptoleazii din Egipt creează la Alexandria o mare bibliotecă precum şi un Muzeu (lăcaş al muzelor).

- Ptolemeu din Alexandria fundamentează teoria geocentrică.

- Se construiesc o parte din minunile lumii antice: Mausoleul din Halicarnas, templul Artemisei din Efes, Colosul din Rhodos.

Iliada poate fi privită ca o sursă de informaţii privind ideile prevalente la vechii greci, cu 700 de ani înainte de Hipocrate.

Iliada şi Odiseea descriu în detaliu plăgile, tratamentul plăgilor obţinute în luptă cu arme de bronz, ceea ce a condus la credinţa că Homer a fost chirurg pe timp de război. În realitate, Homer a trăit cu 400 de ani după Războiul Troian.

Scenă de luptă dintre Achile şi Hector

În Iliada sunt descrise 147 leziuni obţinute pe câmpul de luptă, cu o rată de deces de 77,6%. Între acestea au fost 31 leziuni ale capului, 16 ale gâtului, 79 ale torsului, 10 ale membrelor superioare şi 11 ale membrelor inferioare.

Vechii greci recunoşteau creierul ca fiind centrul conştienţei sau al spiritului, nu inima, precum o considerau vechii egipteni, mesopotamieni şi evrei.

Grecii au observat că în TCC severe pierderea conştienţei era urmată de dilatarea pupilelor.

Aşa cum oasele conţin în interiorul lor măduvă, tot aşa, considera Platon (429-347 î.e.n.) cutia craniană conţine măduvă, adică creierul, iar măduva spinării ar fi „măduva” vertebrală. În lucrările lui Hipocrate măduva spinării este considerată o extensie a creierului şi s-a constatat că leziunile ei provoacă paralizii.

Nomenclatura anatomică provine de la greci.

Hipocrate din Cos (460-370 î.e.n.).

Hipocrate din Cos (460-370 î.e.n.). Iscripţia din medalion arată că “medicul Hipocrate, născut în insula Cos, lucrările pe care le-a lăsat servesc ca bază pentru studiul medicinei. El a trăit în anul 3560 de la facerea lumii”.

Tabelul 1: Strămoşii lui Hipocrate, care au fost medici.

1.Asclepius Hercule 2.Podalirius , Machaon, Higeia, Panacea 3.Hippolochos 4.Sostratos I 5.Dardanos 6.Crisamis I 7.Cleomyttades 8.Theodoros I 9.Sostratos II 10.Crisamis II 11.Theodoros II 12.Sostratos III 13.Nebros 14.Gnosidicos 15.Hippocrates I 16.Heraclides Phaenerete 17.Hippocrates II (cel mare) Thessalos Polybius Dracon Hipocrate III Hipocrate IV

„Corpus Hipocratic” reprezintă o colecţie de scrieri medicale pre-aristoteliene care ulterior i-au fost atribuite lui Hipocrate.

Referinţe neurochirurgicale se află în lucrarea: De capitis vulneribus.

Hipocrate a eliberat arta medicinei de demoni, superstiţii şi magie, a separat practica medicală atât de retorica filozofiei cât şi de dogmatismul religiei.

În lucrarea sa "Peri Ton En Cephali Traumaton", adică Despre traumatismele capului, Hipocrate a rezumat tratamentul TCC într-un format modern, tip algoritm.

Algoritmul lui Hipocrate

Istoric

Examen fizic

PLAGĂ MICĂ

FRACTURĂ ABRAZIUNE

Incizia plăgii

Indicaţii / Contraindicaţii

Scalp Frunte, ochi,

sprîncene

Suspiciune de fractură

TREPANAŢIE

Răzuirea osului

Nu se pansează

Pansament

Suspiciune puternică de fractură

Colorant de cupru

Răzuire pînă la

dispariţia colorantului

Nu dispare

prin răzuire

În ceea ce priveşte plăgile craniului: - este conştient că o prindere a plăgii comportă riscul formării unui abces sub galee. El recomandă lăsarea deschisă a plăgilor ca să poată drena şi să se vindece prin granulaţie.

Noţiunea că formarea puroiului este o condiţie necesără vindecării plăgii (pus bonum, et laudabile) a dominat practica chirurgicală până în timpul Renaşterii. Hipocrate spunea "trebuie să faci plaga să supureze cât mai curând posibil".

Hipocrate a crezut că puroiul contribuie la procesul de vindecare a plăgii. Acest concept a supravieţuit multe secole, până la Liste şi Pasteur în anii 1860. El a realizat severitatea formării abceselor epidural şi intraparenchimatoase şi se consideră că a recomandat trepanarea pentru a asigura o deschidere în craniu pentru evacuarea supuraţiei mai degrabă decât pentru evacuarea cheagurilor sanghine care se acumulează sub craniu. Trepanaţia a fost făcută în scop profilactic, nu terapeutic, şi urmărea întârzierea formării iminente a abcesului epidural sau cerebral.

Jurămîntul lui Hipocrate, prin mesajul lui moral şi etic, este un subiect fascinant pentru medicii, studenţii şi istoricii din ultimii 2500 de ani.

Hipocrate a fost considerat de Galen “cel mai mare dintre filozofii şi doctorii timpului său”.

Hipocrate este considerat părintele medicinei occidentale tradiţionale.

A vorbi despre Hipocrate înseamnă a vorbi despre esenţa medicinei.

HEROPHILUS DIN CHALCEDON (320-260/250 î.e.n.)

o S-a născut în Chalcedon, un orăşel pe partea asiatică a Bosforului

o În adolescenţa s-a mutat în insula Cos pentru a studia medicina (la 65 de

ani după moartea lui Hipocrate)

o Ca medic a practicat o scurtă perioadă în Atena, apoi în Alexandria. Aici a avut

posibilitatea să disece corpuri umane cu permisiune regală, cei mai mulţi fiind prizonieri.

o În perioada Ptolemeilor, timp de 40 de ani, au fost permise disecţiile umane şi

vivisecţiile. A disecat 600 de persoane.

Creierul este sursa nervilor şi locul activităţii intelectuale (nu inima ca în

concepţia aristoteliană).

A descris ventriculii cerebrali şi plexul coroid, calamus scriptorius şi sinusul

torcular (teascul lui Herophile). A considerat, în mod greşit, ventriculii ca fiind

locul sufletului.

A făcut un studiu anatomic amănunţit al ochiului şi a descris cele 4 tunici.

A diferenţiat nervii senzitivi de cei motori.

A distins arterele de vene şi a afirmat că prin vene circulă sînge nu aer.

A studiat pulsul.

Aceste contribuţii se datorează faptului că în lumea greacă din vremea sa au fost permise

disecţiile corpului uman.

CIVILIZAŢIA ROMANA

- Este succesoarea celei greceşti în lumea veche, având origini în tradiţia italică,

civilizaţia etruscă şi grecească. - Cercetările arheologice au stabilit că începuturile Romei s-au făcut prin reunirea a trei

comunităţi săteşti de origini diferite: latin, sabin şi etrusci. Latinii au predominat, astfel că limba cetăţii era latina.

Istoria civilizaţiei romane se împarte în câteva perioade:

- faza regală, contemporană civilizaţiei etrusce (753-509 î.e.n.) - faza romană republicană (509-31 î.e.n.) - faza romana imperială (31 î.e.n. – 293 e.n.) - faza romană târzie (creştină) (293-491 e.n.)

- În perioada republicană, romanii cuceresc întreaga Italie dar şi bazinul Mării Mediterane

(războaiele punice, 264-241 î.e.n., 218-201 î.e.n., 148-146 î.e.n.). Ultima anexiune a împărăţiei este Dacia (106-107).

- Romanii vor asimila populaţiile cucerite, dându-le limba lor şi conştiinţa apartenenţei la imperiu.

- Viaţa socială a romanilor oferă avantaje întregii populaţii, fără deosebire de starea economică

sau socială, între care băi publice, teatre, odeoane (locuri pentru recitări şi muzică), circuri, stadioane, amfiteatre (destinate mai ales luptelor), bazilici.

- Imperiul târziu este creştin. Iniţial tolerată, apoi religie oficială (312), religie exclusivă a

imperiului (din 392).

- După câteva secole de înflorire, Imperiul Roman se află sub ameninţarea barbarilor (germanici, huni, avari, slavi, arabi).

- Din 395 se divizează în două: Imperiul de Apus şi Imperiul de Răsărit, fiecare cu suveranul său şi cu capitala sa, respectiv Roma şi Constantinopol.

- În 476, Roma cade sub loviturile lui Odoacru regele herulilor, ceea ce marchează încheierea unei

ample etape din istoria omenirii, Antichitatea.

Figuri reprezentative

GALEN CLAUDIUS din Pergamon (129-210 e.n.):

Fiu al arhitectului Nikon din Pergamon (Turcia de astăzi).

La 17 ani a început studiul medicinei.

În următorii 10 ani a vizitat: Smirna (Izmir), Corint, Alexandria.

La 28 de ani a revenit în Pergamon şi s-a ocupat de medicină, fiind medicul

gladiatorilor, între 159-168 e.n., pe timpul împăraţilor Antonius Pius şi Marcus

Aurelius.

A studiat anatomia, fiziologia, făcînd observaţii asupra persoanelor bolnave,

rănite, vindecate sau decedate.

Luptă de gladiatori

Coloseum-ul astăzi.

Ar fi scris cca. 400 tratate despre filozofie, ştiinţă şi medicină, în greaca antică, care totalizau peste 4.000.000 de cuvinte.

Datorită lui medicina devine o ştiinţă aplicată, înrădăcinată adînc în observaţie, experienţă şi metode de disecţie.

A influenţat ştiinţa medicală în următorii 1300 de ani.

GALEN a fost preocupat de anatomie şi patologie, de structura şi funcţiile organelor, de localizarea bolilor în organe specifice. Lucrarea sa despre măduva spinării rămîne clasică. Din cele peste 400 de lucrări scrise de Galen, majoritatea s-au pierdut. Mai există, mai mult sau mai puţin complete, aproape 100.

Galenismul, care a fost cultivat iniţial în mediile monastice a devenit deosebit de importat în Europa vestică în sec. X-XI. Lucrările cunoscute ca Megatechne şi Microtechne devin manuale de bază ale educaţiei medievale timp de cîteva secole.

Anatomiştii din sec. XIV (apogeul epocii scolastice) au fost inspiraţi de Galen în disecţia corpurilor umane.

Galen a fost zeificat, considerat ca mare medic, întîi de romani, apoi de arabi şi, ulterior, de medievali.

Timp de 1400 de ani a fost una din puţinele autorităţi ale căror lucrări au fost folosite de medici şi chirurgi. Galen, mai mult decît Hipocrat, şi-a asumat o poziţie de autoritate supremă, devenind un adevărat „Papă al Evului Mediu”.

Studiile de anatomie umană ale lui Vesalius, care au înlocuit practica disecţiilor pe animale, au contribuit la declinul studierii lucrărilor lui Galen.

În prima jumătate a sec. XVI, Paracelsus, un duşman înflăcărat al tradiţiilor medicale greceşti şi arabe, a ales acest pseudonim pentru a arăta că ele este mai citit decît Celsus, pe care-l considera cel mai bun medic al antichităţii.

Aulus Aurelius Cornelius Celsus (25 î.e.n.-50 e.n.): a descris semnele inflamaţiei. A adus contribuţii la ameliorarea tehnicilor de trepanaţie.

FAPTE MEDICALE CONSEMNATE ÎN CĂRŢILE SFINTE

CREŞTINISMUL Isus Cristos (Mesia) – născut în al 37 lea an al domniei lui Augustus. Domiţian (81-96 e.n.) – s-a divinizat declarându-se Dominus ac Deus (Domn şi

Dumnezeu). La sfârşitul sec III Imperiul Roman a fost împărţit în două (Diocleţian), numind în fruntea

fiecărei părţi un cezar. Constantin îi învinge pe cezarii Maxenţiu şi Liciniu, reunifică imperiul, devine împărat şi mută capitala la Bizanţ.

Edictul de la Milan 313 – pune capăt persecuţiilor asupra creştinilor. În 323 - Consiliul ecumenic de la Niceea – adoptă crezul doctrinei creştine. Creştinismul devine religia oficială a întregului Imperiu Roman.

În tradiţia Bisericii Creştine, Hristos este prezentat deopotrivă ca Doctor al sufletului şi al trupului.

Hristos este Doctorul care a vindecat pe soacra lui Petru de friguri, a vindecat un paralitic.

Hristos l-a resuscitat pe Lazăr din morţi şi a alungat duhurile din trupurile celor ce i-au fost aduşi.

Ca Doctor al trupurilor a apărut pentru mulţi din cei care l-au cunoscut în timpul vieţii sale

pământeşti. Pentru adversării săi, una din primele acuzaţii era aceea că a vindecat în zi de Sabat.

Se ştie că Evanghelistul Luca era medic de profesie. Mulţi creştini care profesau medicina

erau şi preoţi.

Petru era “împodobit cu demnitatea preoţiei, dar şi cu arta îngrijirii trupurilor”. Unii medici au ajuns episcopi şi patriarhi.

Sfântul Vasile a ridicat în anul 370, într-un cartier periferic din Cezarea, un spital dotat cu personalul calificat necesar, denumit vasiliada, după numele său.

Biserica din Alexandria avea în anul 416 peste 500 de infirmieri, numiţi parabolani.

Pe de altă parte, spitalele de stat aveau şi ele un personal medical constituit în parte din

clerici.

În concepţia Religiei Ortodoxe vindecarea vine de la Dumnezeu, chiar dacă acesta operează prin intermediul doctorilor şi al leacurilor. Creştinul, deşi recurge la medic, vede în el un simplu mijlocitor. El face apel la medic în numele lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu cere, prin intermediul doctorului, vindecarea.

În Biblie sunt descrise câteva cazuri de TCC:

• Sisera, comandantul şef al armatei regelui Yabin, după înfrângerea trupelor sale de către

evreii conduşi de Deborah şi Barak, s-a refugiat în ţara Keniţilor. Acolo, a fost invitat în cortul lui Jael, soţia lui Chever, care l-a omorât cu un ţăruş de cort pe care i l-a înfipt în tâmplă.

Jael şi Sisera – pictură de Palma il Giovane (1548-1628)

• Abimelech – fiul marelui judecător Gideon, a pus stăpânire pe Tevetz, un oraş din nordul

Samariei. O femeie a azvârlit o piatră de moară în cap, producându-i o fractură craniană. Pentru a nu se spune că a fost omorât de o femeie, a cerut să fie ucis.

Moartea lui Abimelech – pictură de Paul Gustave Dore (1832-1883)

• Se crede că Abel a fost ucis de Cain prin lovirea capului cu un obiect dur.

Scoala Italiana sec. al XVII-lea

• Sfântul Ştefan a fost lovit cu pietre în cap şi a murit ca rezultat al traumatismului cranian.

Uciderea cu pietre a Sf. Ştefan (1450) – pictură de Fra Angelico (1387-1485)

Diaconul Ştefan – a criticat Sinedriul pentru abuzuri şi incitare la asasinarea lui Isus.

Pentru această îndrăzneală a fost scos în afara Ierusalimului şi lapidat devenind primul martir din istoria creştinismului.

În Talmud – sunt descrise trepanarea care se făcea cu trefina = makdeack imobilizarea fracturilor sau efectuarea de cranioplastii cu coaja uscată de dovleac.

Anestezia constă dintr-un amestec de scoarţă de alun, caliciu (potir) de curmali roşii, un crin şi resturi de piele de animal netăbăcită.

Operaţia se făcea într-o casă din marmură în care nu era curent de aer.

Titus Flavius Vespasianus (39-81 e.n.), cel care a înăbuşit rebeliunea evreilor şi a ars Templul din Ierusalim în anul 70 e.n. a suferit o trepanaţie pentru o cefalee cronică.

o În urma operaţiei a decedat.

o Intraoperator s-a găsit o tumoră cerebrală.

Statuia lui Titus Flavius Vespasianus

• În Talmud se menţionează că Moise a lovit un egiptean în cap cu o lopată cu argilă, astfel încât creierul i-a ieşit prin plagă şi a decedat.

• În Biblie, Mark şi Luca descriu decapitarea lui Ioan Botezătorul de către regele Irod.

• Eli, preot din Shilon şi unul dintre ultimii judecători în vechiul Israel, avea 98 ani când a aflat de o înfrângere suferită de israeliţi în faţa filistinilor. În acel moment a căzut de pe scaun, şi-a fracturat coloana cervicală şi a murit.

Datele din istoria medicinei ne conduc în vremuri imemoriale, şi descoperim că probleme medicale cu care astăzi ne confruntăm au existat şi în trecut, aşa cum o dovedesc menţiuni sumare sau descrieri mai detaliate în cârţile Sfinte.

EVUL MEDIU

- Caracter de tranziţie de la o lume a imperiului la o lume a naţiunilor

- Caracterizat de împărţirea Europei, a Lumii Vechi, în două zone: Occidentală şi Orientală

o în zona orientală se dezvoltă civilizaţia bizantină şi civilizaţia islamică

- Imperiul Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin) 324-1453 e.n.

Periodizarea istoriei Bizanţului

• Istoria Bizanţului cunoaşte 3 mari etape:

o anul 475 (data căderii Romei) – până la începutul crizei iconoclaste

o de la începutul sec. VIII până la 1204, dată căderii Constantinopolului sub

latini (1204-1261)

o 1251-1453, data căderii Constantinopolului sub turci

• Limba oficială a Imperiului Bizantin era latina şi greaca

• Bizantinii îşi vor spune până la căderea Bizanţului romei, adică romani, iar

occidentalii îi vor denumi greci

- Căderea Imperiului Roman de Apus – 476 e.n.

- Evul Mediu European

perioadă de haos

perioadă întunecată pentru omenire

popoarele germanice pătrund în vestul şi centrul Europei, în vechiul

teritoriu al Imperiului Roman

între sec V-IX apar state efemere care se unesc şi se fărămiţează într-o serie

de mici regate

la sfârşitul Evului mediu apar importante restructurări teritoriale, de la

puzderia de mici regate barbare se trece la regate naţionale

atributele suveranităţii sunt concentrate în mâna regelui

la începutul epocii toată lumea vorbea limba latină

limbile vulgare (germanice sau neolatine) se afirmă ca limbi literare începând cu sec. XI

limba latină rămâne limba sacra, limba bisericii, a cancelariilor şi a ştiinţelor

din sec. al XII-lea se întemeiază marile universităţi europene

este perioada în care, între sec. X-XV, au loc 12 campanii succesive către orient

(cruciadele)

este perioada Inchiziţiei şi a Indulgenţelor

cunoştinţele medicale s-au dezvoltat în mînăstiri, pe lîngă care au fost înfiinţate spitale

- Pînă în sec. al XVI-lea biserica a interzis studiile anatomice.

Papa Inocenţiu al III-lea, în 1215, a scris Echlesia Abhorret a Sanguine.

Papa Bonifaciu al VIII-lea, 1294-1303, a dat o Bulă prin care excomunica pe oricine

diseca corpul uman.

FRANŢA

- GUY DE CHAULIAC (1300-1368) (Şcoala de la Monpellier)

o A fost chirurg al domeniului papal de la Avignon.

o A spălat capul înainte de operaţie.

o A folosit albumina de ou ca agent prohemostatic.

o Antisepsie cu vin

o Recomanda astuparea urechilor pacienţilor cu vată sau lînă

cînd se îndepărta o eschilă prin trepanaţie.

- Prima ediţie a „Chirurgia Mare” – 1478, urmată de 70 de ediţii ulterioare

O ilustraţie din Chirurgia lui Guy de Chauliac

ITALIA

- ROGER SALERNITANUL (RUGGIERO FRUGARDI)

„ROGERINA” – prima scriere chirurgicală în Italia

o A folosit:

Incizură în cruce a scalpului pentru fracturile înfundate Lână şi pene pentru hemostază (lână caldă înmuiată în apă de trandafir şi ou – pentru pansament)

CIVILIZAŢIA ISLAMICĂ

o Se naşte în Arabia în contextul simbiozei dintre oraşele caravaniere şi maritime ale

peninsulei şi populaţiile de păstori şi caravanieri care ocupau deşertul. o Mahomed, născut la Mecca, în anul 570 dintr-o mamă qurayshită, Amina, şi un

tată hashemit, Abdallah.

o La 25 ani s-a căsătorit cu Khadija, o văduvă bogată în vârstă de 40 ani.

o La 30 ani, s-a retras în peştera Hira pentru a medita.

o La 40 ani, pe când medita în peşteră, un vizitator i-a spus: "Citeşte. Citeşte în numele Domnului tău care Te-a creat". În drum spre casă, aude un glas venind din cer care-i spune: "Eu sunt arhanghelul Gavril şi tu eşti Mesagerul Domnului". Din cauza ostilităţilor şi a unui asasinat organizat împotriva lui fuge de la Mecca la Yatrib (Medina) "Oraşul Profetului".

o În anii 630, cu o armată de 10.000 soldaţi, cucereşte Mecca fără luptă.

o Coranul este cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin arhanghelul Gavril profetului Mohamed.

o Cuvântul Islam înseamnă supunere faţă de Dumnezeu, Musulmanul este cel care a

primit islamul şi se supune lui Dumnezeu.

o Termenul de Coran înseamnă a citi, a reciti, a recita.

o Istoria Islamului începe din 623 – anul Hegirei, autoexilul lui Muhammad de la

Mecca la Medina – şi se încheie cu instalarea califatului Umeiad la Damasc, în 661. În aceşti 38 de ani arabii cuceresc Siria, Palestina, Regatul Sasanid până în Iran şi Nordul Africii.

o Perioada califatelor :

Umeiad de la Damasc (661-750) Abasid de la Bagdad (750 şi sec. XI)

o Din sec al X-lea urmează dominaţia turcă şi mongolă asupra islamului o Încă din 661, odată cu moartea califului Ali, islamul se împarte în două mari rituri:

Sunnismul şi Şiismul, adepţii cărora considerând că puterile profetului se transmit următoarelor generaţii prin ginerele, respectiv nepotul profetului Mohamed.

o Moştenirea spirituală şi ştiinţifică a arabilor:

În domeniul matematicii: cifrele arabe, termenul de algebră, funcţii

trigonometrice, calculul măsurii unui grad al circumferinţei terestre

În domeniul chimiei: distilarea

În medicină: canonul lui Avicena

În domeniul literaturii: Halima (1001 de nopţi)

Arabii au cucerit Alexandria în anul 640 e.n. arzînd vestita bibliotecă.

Biblioteca din Alexandria – distrusă de califul Omar din Bagdad, în anul 642, în numele Coranului. El ar fi susţinut că, dacă biblioteca conţine ce este cuprins în Coran, atunci e de prisos. Dacă ea conţine ceea ce nu este cuprins în Coran, este periculoasă

Poveştile privind arderea Bibliotecii din Alexandria sunt diverse:

o o sursă consideră că Iulius Cezar a ordonat arderea flotei egiptene aflate în apele ţărmului din Alexandria şi că focul s-a extins în oraş, inclusiv la bibliotecă

o după o altă sursă, împăratul roman Aurelian ar fi pus foc bibliotecii în anul 273 e.n., când a distrus cartierul regal unde aceasta se afla

o se spune şi că un episcop creştin, Teofil, a dat foc bibliotecii în anul 931 e.n. deoarece o considera centrul gândirii păgâne

Mulţi doctori creştini au migrat în sudul Italiei.

Cunoştinţe medicale din antichitate sînt transmise europenilor prin

intermediul mai multor medici arabi, între care IBN SINA cunoscut ca

AVICENNA, fiind cel mai faimos dintre ei (980-1037), şi AVERROES

(1126-1198).

AVICENNA – IBN SINA (980-1037)

S-a născut în satul Afshama din Persia

A avut o memorie excepţională: la vârsta de 10 ani

recita din memorie Coranul.

La vârsta de 20 de ani a devenit medic.

A scris 45 de cărţi de filozofie, medicină, geometrie, astronomie, teologie, metafizică

şi poezie.

În domeniul medical:

o A făcut trepanaţii pacienţilor aflaţi sub anestezie cu opiu, fiind urmărit de

numeroşi studenţi.

o A subliniat relaţia dintre tensiunea nervoasă şi ulcerul peptic şi colonul iritabil.

o A pus diagnosticul bazat pe examinarea clinică, dar şi pe examinarea urinei,

fecalelor şi a pulsului.

o A considerat dragostea ca fiind o boală din cauză că întotdeauna se manifestă

prin simptome fizice şi poate fi diagnosticată prin numărarea pulsului care

creşte atunci cînd se pronunţă numele persoanei iubite.

Contribuţia lui Avicena în domeniul medicinei o constituie faimoasa sa carte

Canoanele Medicinei (Al-Qanun fi al-Tibb) o adevărată uriaşă enciclopedie medicală

care se ocupă de droguri, farmacologie, fiziologie, patologie, anatomie.

ABU–al–Walid Muhammad IBN RUSHD, latinizat AVERROES (Cordoba 1126 – Marrakech 1198)

Averroes – cunoscut sub numele de în lumea islamică, sau Avén Ruiz în epoca medievală – s-a născut in Cordoba 1126.

Statuia lui Averroes din Cordoba

Cunoscut sub porecla de "Prinţ al ştiinţei", el a excedat în jurisprudenţă, filozofie, medicină,

matematică. Averoes a făcut comentarii filozofice asupra lucrărilor lui Aristotel, considerând că raţiunea şi

credinţa sunt domenii complementare, ambele fiind daruri de la Dumnezeu, dar raţiunea este autonomă. Conceptul filozofic al lui Averoes cuprinde următoarele idei: - există un singur adevăr, dar există 2 moduri diferite de a ajunge la el prin filozofie şi prin religie - lumea este eternă - învierea persoanei decedate nu este posibilă - sufletul are două părţi, una individuală şi una divină - partea individuală a sufletului nu este eternă. Averoes a manifestat un interes special pentru medicină, a făcut şi comentarii asupra lucrărilor lui

Galen. Prima sa lucrare este un studiu enciclopedic de medicină "Kitab al-Kullyiat", care se ocupă cu

anatomia, patologia, filozofia, simptomatologia, igiena, dietetica şi terapeutica bolilor. Lucrarea a fost tradusă în latină în 1225 sub titlul Colliget (Generalităţi). Autorul consideră medicina ca fiind arta performanţei, medicul trebuie să se concentreze în primul rând asupra unor măsuri preventive.

Averroes este primul care a afirmat că retina, nu cristalinul este partea senzitivă a ochiului. Averoes a avut o contribuţie importantă în descrierea stroke-ului. Până la el s-a considerat că

stroke-ul este produs de blocarea sângelui şi a spiritului între inimă şi periferie, fără a se menţiona rolul creierului. Averoes a postulat că mişcarea, în general, şi respiraţia, în particular sunt controlate de două organe principale, inima şi creierul. În ceea ce priveşte stroke-ul, el consideră că arterele constituie locaţia – cheie a modificărilor care produc stroke, deoarece, modificările care apar în ventriculii cardiaci pot fi imediat fatale.

În concluzie, stroke-ul s-ar datora obstrucţiei căilor prin care spiritul trece de la inimă la creier, şi

aceste căi sunt cele arteriale. Averoes a fost preocupat şi de tulburările de mişcare, şi a descris semne şi simptome ale bolii

Parkinson, fără a-i da un nume special. Deasemeni, el a identificat disfuncţiile sexuale şi erectile şi a prescris medicaţii pentru

rezolvarea lor.

Capodopera lui Rafael "Şcoala din Atena"

"Şcoala din Atena" : detaliu ce înfăţişează pe Averroes în spatele lui Pitagora privind curios la

lucrarea acestuia

PERIOADA RENAŞTERII (sec. XV-XVI)

- Mişcare culturală, economică, socială şi politică care a avut loc în Europa occidentală începând din sec. al XV-lea.

- Caracterizată de reîntoarcerea la modele de gândire, literatură şi de artă antice, adică la

spiritul umanist al antichităţii potenţat şi modificat de creştinism, dar şi de formarea identităţilor naţionale în Europa şi a conştiinţelor naţionale corespunzătoare.

- După Marx Renaşterea reprezintă “La plus grande boulversement peogresiste que l΄ humanite avait jamais connu”

CARACTERISTICILE RENAŞTERII

- Neagă trecutul recent şi scolastica şi pune în centrul atenţiei omul

- Revalorifică învăţăturile lumii antice din Grecia lui Aristotel

- au loc marile descoperiri geografice şi procesul de colonizare al Lumii Noi

- în cadrul bisericii se dezvoltă reforma (Martin Luther - 31. oct. 1517, Wittemberg)

- medicina umană, bazată pe cunoaşterea anatomiei şi fiziologiei omului (Vesalius,

Paracelsus), are câteva descoperiri importante: circulaţia sângelui (Michel Servet,

William Harvey)

- Transformă anatomia dintr-o materie scolastică într-un domeniu de cercetare ştiinţifică

activă

- Se reiau disecţiile anatomice

- Chirurgii din sec 16 au fost prinşi între două ere, cea medievală, tributară scrierilor

antichităţii şi cea a Renaşterii care se prefigurează.

- Renaşterea a adus profunde schimbări şi realizări nu numai în pictură, arhitectură şi

poezie, ci şi în arta războiului prin dezvoltarea armelor de foc.

- La începutul secolului 16, exista credinţa că armele de foc au un caracter diabolic, că în

compoziţia prafului de puşcă (sulf, salpetru şi charcoal) există otrăvuri. Plăgile erau

fatale, moartea fiind produsă de infecţia plăgilor.

- Plăgile soldaţilor erau tratate cu ulei fierbinte de soc amestecat cu "theriacă", un compus

considerat a fi un puternic antidot al otrăvilor, care previne putrefacţia sau gangrena.

Ulterior Paré a întrebuinţat un unguent compus din ulei de trandafir, gălbenuş de ou şi

terebentină şi a constatat că plăgile sunt nedureroase şi neinflamate, spre deosebire de

cele tratate cu ulei fierbinte.

Leonardo da Vinci (1452-1519)

- A fost influenţat de dogma platonică conform căreia procesul cognitiv se află în

sistemul ventricular. - Conform unei alte dogme, sufletul este format din 3 procese – percepţie, raţiune şi

memorie – care sunt localizate fiecare în câte un ventricul cerebral. Acesta este motivul pentru care Leonardo a făcut mulaje din ceară ale sistemului ventricular.

- Folosirea cerii pentru a modela părţi ale corpului uman îşi are originea în vechea Grecie. Vechii greci făceau măşti funerare din ceară, care erau păstrate în familiile decedaţilor. Această tehnică este aplicată acum în studiul anatomiei.

Omul lui Vetruvius: architect din sec. I î.e.n. care a studiat proporţiile corpului uman şi propagarea undelor

sonore, cunoştinţe folosite în construcţia primelor teatre

Cina cea de taină (1495-1498) Mona Lisa (1503) Pictură în refectoriul Bisericii St. Maria delle Grazie din Milano

AMBROISE PARÉ (1510-1590)

o În 1532 a obţinut un post de medic la Spitalul Săracilor din Paris (Hôtel Dieu).

o Din 1936 a devenit medic militar, angajat

de generalul de infanterie Marshal Montejan ca şi chirurg de regiment în războiul dintre François I şi împăratul Carol al V-lea.

o A rămas medic militar timp de 32 de ani,

participînd la luptele cu italienii, germanii, spaniolii, englezii ca şi diversele lupte religioase din Franţa.

o A obţinut de la Ludovic al XIVlea recunoaşterea oficială a medicilor bărbieri, din

a căror categorie făcea parte.

o În timpul lui chirurgii au fost, din punct de vedere social şi academic, inferiori medicilor de care au fost separaţi timp de secole.

o A dat chirurgiei demnitate. El considera că scopul chirurgului este de a ajuta procesul natural de vindecare: “chirurgul pansează plăgile, dar Dumnezeu le vindecă”.

o A scris un tratat de chirurgie în 10 volume: Dix livres de la Chirurgie.

Hans von Gerssdorf (1455-1529) născut în Görsdorf (Alsacia) - a propus diverse instrumente chirurgicale, între care un trepied pentru ridicarea

fracturilor craniene înfundate.

Figură din cartea lui Hans von Gerssdorf – Feldtbuch der Wundartzney (1530) ce prezintă un

trepied pentru ridicarea fracturilor craniene înfundate (după Buchfelder, 2005)

PHILIPPUS THEOPHRASTUS PARACELSUS VON HOHENHEIM, născut în 1493 în Elveţia, a înfiinţat un centru medical în Salzburg.

În prima jumătate a sec. XVI, PARACELSUS, un duşman înflăcărat al tradiţiilor medicale greceşti şi arabe, a ales acest pseudonim pentru a arăta că el este mai citit decât Celsus, pe care-l considera cel mai bun medic al antichităţii.

Paracelsus (1493-1541)

Paracelsus a scris cartea Opus Chirurgicum în care susţinea „cartea mea nu este o copie a lui Hipocrate sau Galen. Am compus-o pe baza propriei mele experienţe.”

În 1543, ANDREAS VESALIUS (Bruxelles, 1514-1564) a publicat De Humani Corporis Fabrica, un atlas anatomic bazat pe disecţii umane. Cel de-al VII-lea volum se ocupă de creier şi organele de simţ. Vesalius a promovat abordul ştiinţific al corpului uman. În 1560, Sfînta Inchiziţie l-a întemniţat pe Andreas Vesalius pentru că ar fi încercat să disece o persoană.

Ilustraţii demonstrând învăţarea anatomiei înainte de Vesalius (A) şi la lecţiile lui Vesalius (B) în care autorul (Vesalius) este cel care disecă şi explică (ilustraţie de pe frontispiciul cărţii De Humani Corporis

Fabrica)

INTRAREA ÎN EPOCA MODERNĂ (SEC. XVII-XIX) Epoca Modernă (sec. XVII)

o dezvoltarea economiei burgheze şi a pieţei bazate pe schimb monetar o lumea creştină se confruntă cu pericolul expansiunii musulmane o se constituie statele naţionale şi naţiunile o sec. XVIII cunoaşte înflorirea iluminismului şi a enciclopedismului

Se reîncep studiile de anatomie.

o Observatii anatomice macroscopice o Explorarea structurilor microscopice o Dezvoltarea metodelor experimentale

Cap disecat.

SECOLUL AL XVII-LEA

Sylvius , or Franciscus de la Boë

(1614-1672)

aqueduct of SylviusSylvian fissureSylvian fossa

Sylvius , or Franciscus de la Boë

(1614-1672)

aqueduct of SylviusSylvian fissureSylvian fossa

17th Century Neuroanatomy17th Century Neuroanatomy

Thomas Willis (1621-1675)

Cerebri Anatome(1664)

Thomas Willis (1621-1675)

Cerebri Anatome(1664)


the first separate workson the anatomy of the nervous system

Raymond Vieussens(1641-1716)

Neurographia Universalis, 1684

Raymond Vieussens(1641-1716)

Neurographia Universalis, 1684


René Descartes (1596-1650) – sufletul este localizat în hipofiză

SECOLUL AL XVIII-LEA

NEUROANATOMIA SEC. AL XVIIILEA. Observarea macroscopică a structurilor interne ale sistemului nervos

Alexander Monro secundus (1733-1817)Alexander Monro secundus (1733-1817)


foramen ofMonro

foramen ofMonro

Felix Vicq d’Azyl

(1748-1794)

Felix Vicq d’Azyl

(1748-1794)


Bundle of Vicq d’Azyl(mammillothalamic tract)

Traite d’Anatomie etde Physiologie. Paris, F. A. Didot, 1786

Bundle of Vicq d’Azyl(mammillothalamic tract)

Traite d’Anatomie etde Physiologie. Paris, F. A. Didot, 1786

Samuel Thomas Sömmerring (1755-1830)Samuel Thomas Sömmerring (1755-1830)


12 pairs of cranial nerves (Basi Encephali, 1778)

- JEAN LOUIS PETIT (1674-1750)

o A definit intervalul lucid o Pierderea de cunoştinţă ⇒ comoţie

o Somnolenţa care urmează ⇒ compresia creierului

- PERCIVAL POTT (1713-1788)

• A descris simptomele tuberculozei vertebrale (morbul lui Pott)

FRANZ JOSEF GALL (1758-1828)


Phrenology ofFranz Josef Gall

(1758-1828)and

Johann Spurzheim(1776-1832)

Phrenology ofFranz Josef Gall

(1758-1828)and

Johann Spurzheim(1776-1832)


PhrenologyPhrenology

• Creierul este organul minţii • A inventat FRENOLOGIA

Localizarea pe scalp şi craniu a facultăţilor cerebrale Descrierea personalităţii individului după proeminenţele palpate pe craniu

SECOLUL AL XIX-LEA Neuroanatomia sec. al XIXlea

Completarea observaţiilor macroscopice asupra sistemului nervos -Johann Christian Reil (1759-1813) -Luigi Rolando (1773-1831) -Charles Bell (1774-1842) -Karl Friedrich von Burdach (1776-1847)


Johann Christian Reil (1759-1813)Johann Christian Reil (1759-1813)

Insula of ReilInsula of Reil

19th Century Neuroanatomy19th Century NeuroanatomyLuigi Rolando (1773-1831)

Rolandic fissure (sulcus)substantia gelatinosa Rolandi

Luigi Rolando (1773-1831)

Rolandic fissure (sulcus)substantia gelatinosa Rolandi


Karl FriedrichBurdach

(1776-1847)

Karl FriedrichBurdach

(1776-1847)

column of Burdach(fasciculus cuneatus)

naming amygdala, lenticular nucleusglobus pallidus, putamen, pulvinar, red nucleuscuneus, precuneus, internal and external capsule,subiculum, alveus, cingulum, claustrum, lamina terminalis

also use term biology and morphogy

column of Burdach(fasciculus cuneatus)

naming amygdala, lenticular nucleusglobus pallidus, putamen, pulvinar, red nucleuscuneus, precuneus, internal and external capsule,subiculum, alveus, cingulum, claustrum, lamina terminalis

also use term biology and morphogy


Johannes EvangelistaPurkinje

(1787-1869)

Johannes EvangelistaPurkinje

(1787-1869)

CerebellarPurkinje cell

CardiacPurkinje fiber


Cerebellar Purkinje cellCerebellar Purkinje cell

peripheral nerveperipheral nerve

Este popularizată anatomia comparativă prin teoria evoluţiei a lui Darwin.

Arhitectura microscopică a creierului, vizibilă cu microscopul acromatic a dat naştere histologiei.

În 1839, Theodor Schawann (1810-1882) a emis teoria celulară conform căreia toate organele şi

ţesuturile sînt compuse din celule ca ultime unităţi structurale.


Theodor Schwann(1810-1882)

Schwann cell

cell theory

Theodor Schwann(1810-1882)

Schwann cell

cell theory

Teoria neuronală sau doctrina neuronală clasică susţine că ţesutul nervos, ca şi alte ţesuturi, este format

din celule individuale, care sînt unităţi genetice, anatomice, funcţionale şi trofice. Celula nervoasă este

singura unitate structurală din sistemul nervos care conduce impulsuri.

Otto Deiters (1865) a observat că numai una din ramificaţiile celulei nervoase rămîne nedivizată, este mai

mare, şi a numit-o cilindrax. Celelalte ramificaţii au fost numite procese protoplasmice.


Otto Friedrich Karl Deiters (1834-1863) Otto Friedrich Karl Deiters (1834-1863)

Deiter’s nucleus(lateral vestibular

nucleus)

Deiter’s nucleus(lateral vestibular

nucleus)

illustrate axonand dendritefrom neuroalcell body

illustrate axonand dendritefrom neuroalcell body


Vladimir Alexandrovitch Betz (1834-1894)Vladimir Alexandrovitch Betz (1834-1894)

giantpyramidalcell ofBetz

giantpyramidalcell ofBetz


Louis Antoin Ranvier (1835-1922)Louis Antoin Ranvier (1835-1922)

node of Ranvier

Neuro-histologyTextbook

node of Ranvier

Neuro-histologyTextbook

Vilhelm von Waldeyer (1891) a propus pentru celula nervoasă denumirea de “neuron” de la cuvîntul

grec care înseamnă “izvor de putere”.

În 1906, premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină a fost obţinut de Camillo Golgi (1843-1926) şi

Santiago Ramon y Cajal (1852-1934).

Camillo Golgi (1843-1926) s-a născut în Cortena, Italia. În 1873, prin metoda fixării cu bicromat de

potasiu şi colorării cu nitrat de argint, a evidenţiat elemente ale sistemului nervos colorate intens în negru

(La reazione nera).

Santiago Ramon y Cajal (1852-1934). A studiat la Zaragoza şi a lucrat ca neuro-anatomist la Zaragoza,

Valencia, Barcelona şi Madrid. A fost un politician sofisticat şi un teoretician mai universal din cauza

capacităţii de a comunica în limba franceză şi germană cu neuropatologii europeni. Doctrina neuronului

reprezintă fundamentul înţelegerii sistemului nervos, a structurii şi funcţiei neuronului, mergînd de la

activitatea sinapsei pînă la fenomenele chimice şi electrice care coordonează aspectele inhibitorii,

excitatorii şi integrative ale activităţii neuronale.

Santiago Ramon y Cajal (1852-1934)

Schiţă de Ramon y Cajal, publicată în 1896, a unor neuroni piramidali cu dendritele lor, coloraţi cu albastru de metilen.

o În 1906, la Stockholm, Golgi a fost descris ca “pionierul cercetării moderne în sistemul nervos”, iar

Cajal ca cel care “a dat studiului sistemului nervos forma pe care o are astăzi”.

SFÎRŞITUL SEC. XIX ŞI ÎNCEPUTUL SEC. XX -reprezintă o epocă de progrese ştiinţifice semnificative şi de importante descoperiri.

1. Se face legătura între structura anatomică şi funcţia acelei structuri:

o Studii de fiziologie – Scott Sherrington (1857-1952).

o A scris “Acţiunea integratoare a sistemului nervos” (1906).

o A localizat funcţia limbajului în lobul frontal, în 1825

o A diferenţiat afazia de dizartrie

A. Charles Sherrington, B. lucrarea sa „Acţiunea integrativă a sistemului nervos”,

C. harta creierului unui cimpanzeu

o În sec. XIX se fac corelaţii între observaţiile clinice şi datele autopsice:

Jean-Baptiste Boilleau (1796-1881): localizează funcţia limbajului în lobul frontal

şi diferenţiază afazia de dizartrie.

John Hughling Jackson (1835-1911): primele operaţii chirurgicale moderne asupra

epilepsiei.

Pierre Paul Broca (1824-1880): localizează funcţia limbajului în piciorul

circumvoluţiei F3 stînga în 1861.

Brown – Séquard (1817-1894)

Charles Édouard Brown – născut în 1817 la Port Louis – capitala Insulei Mauritius, din Oceanul Indian A crescut orfan de tată (căpitan pe vas comercial) dat dispărut după o călătorie în India, înainte de naşterea fiului. Mama, Séquard, a decedat când Charles era student la medicină. A adoptat numele Charles Édouard Brown – Séquard. A trăit în 5 ţări de pe 5 continente şi a străbătut oceanul Atlantic de 60 de ori, petrecând aproape 6 ani pe mare. A fost considerat un geniu excentric

o lucra 18-19 ore/zi o era imprevizibil, impulsiv, deviant social

A pus bazele medicinei experimentale:

o cel mai renumit neurofiziolog din sec. al XIX-lea

o teza de doctorat: Cercetări şi experimente asupra fiziologiei măduvei spinării

o a descris sindromul care-i poartă numele, Brown – Séquard :

paralizie motorie de partea leziunii

anestezie termalgezică controlaterală

anestezie mioartrokinetică ipsilaterală

o a susţinut că fibrele senzitive se încrucişează în măduvă, nu în cerebel

o a descoperit semnificaţia funcţională a nervilor senzitivi simpatici (a căror

secţionare produce căldură în teritoriul inervat, prin vasodilataţie)

o a susţinut că există o “epilepsie spinală”, epilepsia Brown – Séquard

o a susţinut că în creier există o reţea neuronală, contrar concepţiei lui Charcot care

considera că există în creier centrii specifici unei funcţii

o este considerat părintele endocrinologiei: a descoperit “Elixirul vieţii”, “Sequarina”:

extracte din testicole de câini pe care le-a experimentat pe el însuşi, redându-I

vitalitatea

2. Dezvoltarea anesteziei În antichitate se foloseau în scop anestezic alcoolul, opiul, canabis, ma-fei-san dizolvat în vin.

1772 – Joseph Priesley descoperă protoxidul de azot

1831 – erau cunoscute şi se foloseau ca anestezice: eterul, cloroformul, protoxidul de azot

1846 – Warren şi Morton fac o demonstraţie publică a chirurgiei fără dureri folosind eter sulfuric (fig.).

1878 – Sir William Macewen (1848-1924) introduce intubaţia endotraheală.

Prima operaţie cu anestezie cu eter, efectuată pe 16 octombrie 1846 de către John Collins Warren. Picură de Robert C. Hinckley în 1881-1894

3. Antisepsia – asepsia

Timp de mii de ani neurochirurgia a fost în principal extradurală. Dura era o barieră prohibitivă, depăşirea ei se

solda cu deces prin infecţie.

Joseph Lister (1827-1912):

o în 1865 a folosit aerosoli de acid carbolic ca antiseptic.

Joseph Lord Lister

Louis Pasteur (1822-1895)

o în 1879 sterilizarea cu aburi sub presiune

o a introdus halatul, mănuşile, boneta

4. Se descoperă razele X (1895) şi se dezvoltă neuroradiologia

Wilhelm Conrad Rontgen

PRIMELE OPERAŢII NEUROCHIRURGICALE ÎN EPOCA MODERNĂ

Prin asamblarea tuturor progreselor în ceea ce priveşte anestezia, antisepsia şi instrumentarul neurochirurgical,

a fost stabilit mediul neurochirurgical modern.

Sala de operaţie îşi are originea arhitecturală în amfiteatrele de anatomie din perioada renaşterii, care sînt ovale

sau circulare şi au locuri pentru galeria de observatori şi studenţi.

1743 – germanul Haister a operat de meningiom un soldat prusac prin aplicarea de var nestins pe tumoră.

Pacientul a decedat prin infecţie.

1768 – suedezul Olaf Acrel a operat un pacient în vîrstă de 30 de ani care avea o tumoră de convexitate,

pulsatilă, pe care a explorat-o cu degetul. Pacientul a decedat în urma unei sîngerări severe.

1885 – Francesco Durante a operat o femeie de 35 de ani cu un meningiom de şanţ olfactiv. Pacienta a

supravieţuit şi a necesitat o nouă intervenţie după 11 ani.

1898 – ginecologul Leonardo Gigli a inventat un fierăstrău care-i poartă numele pe care l-a folosit la

secţiunea oaselor bazinului şi care se foloseşte şi astăzi în neurochirurgie pentru efectuarea craniotomiei.

1879 – britanicul Sir William Macewen a operat o fetiţă de 14 ani cu meningiom de şanţ olfactiv care a

avut o evoluţie bună. A făcut prima craniotomie pentru un hematom subdural.

William Macewen

Sir Victor Horsley

Contribuţii în dezvoltarea neurochirurgiei : o ceara antiseptică, 1886: ceară de albine, acid salicilic, ulei de

migdale. o Aplicarea de fragmente de muşchi pentru oprirea sîngerării. o Incizia curbă a scalpului a înlocuit incizia în cruce de pînă atunci. o Ligatura carotidei în caz de anevrism cerebral. o Abordul transcranial al glandei pituitare. o Secţiunea intradurală a rădăcinii trigemenului în caz de tic dureros. o Craniectomie pentru hidrocefalie. o Stimularea corticală cu electrozi. o Pionier în chirurgia epilepsiei (în mod ironic, unul din fii săi a

suferit de epilepsie). În operaţii:

o A folosit anestezia controlată. o Decompresia creierului prin craniectomie largă. o Operaţia tumorilor cerebrale în 2 timpi pentru a limita pierderea de sînge şi perioada anestezică –

principalele cauze de mortalitate în acea epocă. o Viteză operatorie deosebit de mare.

Ca om de ştiinţă: o A scris monografia clasică “The Structure and Functions of the Brain and the Spinal Cord”. o A conceput şi folosit cadrul stereotactic Horsley-Clarke pentru stimularea selectivă şi ablaţia

electrolitică a nucleilor cerebeloşi profunzi la animale. o A studiat presiunea intracraniană.

În Franţa:

o Antoine Chaipault (1866-1920) şi-a dedicat activitatea sistemului nervos. Studiile sale au permis

localizarea precisă a compresiunii medulare în raport cu nivelul vertebral.

o Clovis Vincent, neurolog, a studiat neurochirurgia în serviciul lui Cushing şi a introdus disciplina în

spitalul Pitie din Paris. Urmaşul său, De Martel, a continuat şi dezvoltat neurochirurgia în serviciul

de la Pitie-Salpetriere. În 1940, după cucerirea Parisului de către trupele germane s-a sinucis.

În GERMANIA

o Wilhelm Wagner (1848-1900)

- a fost un chirurg auto-educat care a inventat voletul osteoplastic (voletul osos

ataşat de muşchiul temporal) - s-a ocupat de diagnosticarea şi tratamentul leziunilor traumatice ale capului şi

coloanei vertebrale - în ceea ce priveşte leziunile vertebro-medulare – el a avut o atitudine predominant

conservatoare şi de prevenire a complicaţiilor secundare, singura excepţie fiind fracturile-luxaţii care, considera că necesită corecţie

o Ernst von Bergmann (1836-1907), născut în Riga

- a fost medic militar în războiul pruso-austriac din 1866, războiul franco-german

din 1870-1971, ruso-turc din 1877, câştigând astfel o bogată experienţă chirurgicală

- el a fost primul care a observat că injecţia în cutia craniană a unei mase gelatinoase produce creşterea TA şi încetinirea pulsului, ceea ce mai târziu s-a numit reflexul Cushing

- a fost un adept al asepsiei şi sterilizării - a susţinut închiderea primară a plăgilor scalpului - nu a fost un chirurg dedicat leziunilor neurochirurgicale, a abordat întregul spectru

chirurgical

o Fedor Krause (1857-1937) s-a născut în Friedland, în Silesia

- şi-a început activitatea chirurgicală în 1883 în Halle / Saále sub conducerea lui

Richard von Volkmann, după moartea căruia (1889) a devenit şeful departamentului de chirurgie. În 1892 s-a mutat în Hamburg, iar în 1900 în Berlin

- în domeniul neurochirurgiei a făcut:

o secţionarea extradurală a rădăcinilor trigemenului în nevralgia trigeminală, apoi extirparea ganglionului Gasser

o a folosit aparatul Röentgen, începând din 1896, la 1 an de la descoperirea razelor X pentru diagnosticul leziunilor craniene

o a efectuat prima craniotomie suboccipitală pentru a secţiona nervul VIII la un pacient cu trinitus

o a rezecat un angiom cerebral o a făcut prima operaţie pentru HDL în 1908, prin laminectomie. Materialul

discal a fost considerat un „encondrom”, nerecunoscând legătura sa cu spaţiul intervertebral

o în 1913 a operat o tumoră pineală printr-un abord infratentorial supracerebelos

o Otfrid Foerster (1873-1941) s-a născut în Breslau

- la origine Foerster a fost neurolog format în Paris unde a studiat cu Pierre Marie şi Joseph Babinski, Joseph Dejerine şi în Breslau cu Karl Wernicke

- în primul război mondial a tratat soldaţi cu leziuni de nervi periferici şi a observat că există tendinţa de ameliorare spontană

- în peste 500 de cazuri a folosit transplante autologe de nervi - după război, deşi nu avea nici o pregătire chirurgicală, a început să facă operaţii

pentru tumori cerebrale şi epilepsie, considerând că nu poate face mai mult rău decât chirurgii care nu au cunoştinţe de neurologie

- între 1922-1923 a făcut parte din echipa medicală care l-a îngrijit pe Lenin, care a decedat din cauza unui anevrism intracerebral rupt. Foerster a adus creierul lui Lenin în Germania pentru a fi studiat de Oskar Vogt

- folosind stimularea corticală intraoperatorie, a stabilit homunculul reprezentării corticale motorii şi senzitive, care a fost perfectat ulterior de Penfield

- în octombrie 1930 a fost iniţiat de Cushing la Spitalul Peter Bent Brigham. Puterea

de lucru a lui Foerster a epuizat echipa lui Cushing. Foerster îi angaja în discuţii până la ora 3 dimineaţa, iar după 4 ore începea programul operator. La plecarea lui Foerster, după 2 săptămâni, Cushing şi echipa lui şi-au luat un lung weekend pentru a se reface. Cushing a avut o mare afecţiune pentru acest om, despre care a spus „nu cred că vreun vizitator s-a făcut vreodată mai iubit de către familia noastră din spital”.

- în patria sa, deşi era iubit de studenţi care l-au poreclit cu afecţiune „Profesorul”,

era considerat persona non grata de către neurologi şi neurochirurgi. De către primii pentru că a abandonat neurologia în favoarea neurochirurgiei, de ultimii din cauză că a făcut operaţii neurochirurgicale fără să aibă o pregătire chirurgicală formală

- ultimii 2 ani din viaţă i-a petrecut la un sanatoriu din Elveţia şi în 15 iunie 1941 a decedat din cauza tuberculozei

o Wilhelm Tönnis (1898-1978)

- Tönnis a studiat 6 luni neurochirurgia la Stockholm cu Herbert Olivecrona - În 1934 se înfiinţează un departament de neurochirurgie la Universitatea din

Würzburg, cu toată opoziţia chirurgilor generalişti care au efectuat, şi ei, operaţii neurochirurgicale

- În 1936 Tönnis înfiinţează prima revistă medicală din lume dedicată în întregime neurochirurgiei „Zentralblatt für Neurochirurgie”, al cărui editor a fost

- În 1937 a fost numit profesor la Universitatea din Berlin

În concluzie: 1. Rădăcinile neurochirurgiei germane se găsesc în activitatea chirurgilor generalişti şi a

neurologilor care au depăşit limitele specialităţii lor datorită curiozităţii intelectuale şi curajului deosebit

2. „Dacă crezi că ai descoperit ceva nou în neurochirurgie, probabil că se datorează faptului că nu cunoşti limba germană”.

Eben Alexandru II 3. Între 1901-1939 oamenii de ştiinţă din Germania au primit 25% din premiile Nobel

acordate în această perioadă: - premii Nobel pentru

o Literatură – 4 o Pace – 3 o Chimie – 16 o Fizică – 10 o Medicină – 10

În America: o William Williams Keen (1837-1932, născut în Philadelphia)

A fost considerat colos în domeniul chirurgiei un Nestor al chirurgiei.

S-a născut la 19 ianuarie 1837 în Philadelphia.

A făcut prima operaţie a unei tumori cerebrale, la un pacient în vîrstă de 26 de ani care avea un

meningiom.

Relaţia Keen – Cleveland (1893)

Relaţia Keen – Roosevelt (1921)

o Harvey Cushing (8 aprilie 1869-1939, Cleveland-Ohio)

Şi-a făcut rezidenţiatul în chirurgie cu Halstedt. Contribuţii:

A înfiinţat un laborator experimental la John Hopkins Hospital pentru instruirea rezidenţilor

numit “Laboratorul John Hunter”.

A introdus localizarea cu raze X intraoperatorie a gloanţelor.

A introdus măsurarea TA cu sfigmo manometrul Riva-Rocci.

A introdus fişa anestezică: TA, puls, respiraţie.

A descris Reflexul Cushing

A adaptat la neurochirurgie aparatul de electrocoagulare Bovie.

A realizat prima clasificare a tumorilor cerebrale.

În 1901 a operat prima tumoră cerebrală. În 1910 avea 250 de cazuri de tumori cerebrale

operate cu o mortalitate de 13%.

Keen a editat o carte în 5 volume, “Surgery”, la care a participat şi Cushing cu o monografie de

276 de pagini şi 154 ilustraţii făcute de el, folosind feţele lui Halstedt şi Osler.

A operat de meningiom pe generalul Leonard Wood, şeful staff-ului armatei SUA, care era şi

chirurg militar (1905,1910,1925).

Între 1905-1912 a studiat glanda hipofiză şi a făcut hipofizectomii la cîini.

În 1910 laboratorul hunterian a lucrat Dandy, care în acea perioadă era student la medicină.

În 1912, după 16 ani de activitate la John Hopkins, a acceptat Catedra de Chirurgie de la

Harvard din Boston.

În octombrie 1921 s-a ţinut la New York meeting-ul colegiului chirurgilor americani prezidat de Dr. Mayo. La sfîrşitul prezentării, dr. William Mayo a spus:”Gentleman, today we have withnessed the birth of a new surgical speciality: neurological surgery.”

William Mayo şi fiii săi

În această perioadă neurochirurgii nu se puteau decide dacă fac parte din neuro-ştiinţe, din chirurgie sau din ambele. Cushing a spus că “neurochirurgia este 20% ştiinţă, 75 vocaţie artistică şi 5 % beneficiu comun”.

o Walter Dandy (1886-1946) - rezident a lui Cushing

A inventat encefalografia în 1918 (PEG), considerată cea mai importantă

contribuţie din neurochirurgie pînă la acea dată.

A făcut prima clipare a unui anevrism intracranian cu păstrarea patenţei

vasului parent.

A operat tumori intraventriculare.

În 1946 a scris “Surgery of the Brain”.

o Charles Harrison Frazier (1870-1936)

După absolvirea facultăţii de medicină în 1892 şi a internatului, a

studiat chirurgia, neurologia şi patologia în Europa cu Virchow şi

Bergmann, la Universitatea din Berlin.

În 1901 a devenit profesor de chirurgie la Penn şi din 1903 decan

al Şcolii de Medicină.

În 1908 se consideră că Frazier şi Cushing au cea mai mare

experienţă neurologică din S.U.A.

În Primul Război Mondial, Frazier a raportat 500 cazuri de leziuni de nervi periferici şi 200

cazuri de plăgi cranio-cerebrale.

Din 1919 s-a dedicat neurochirurgiei.

Din 1922 a devenit profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină din Pensilvania.

A murit în 1936 la 66 de ani.

PORTUGALIA ANTONIO DE EGAS MONIZ (1874-1955)

- prima angiografie cerebrală, în 28.06.1927, pe un pacient viu - a dezvoltat psihochirurgia (termen inventat de Moniz)

• leucotomie prefrontală - a primit Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie

Egas Moniz - prezentând prima arteriografie cerebrală la Facultatea de Medicină din

Lisabona, în 1927

CANADA

VILDER PENFIELD (1897-1959) Institutul Neurologic din Montreal = Centru internaţional pentru chirurgia epilepsei A introdus stimularea electrică a cortexului cerebral generând hărţi corticale

Wilder Penfield (centrul imaginii) împreună cu membrii unităţii neurochirurgicale

de la Royal Victoria Hospital (1932)

HERBERT JASPER (1906-1999) - EEG (1937)

SUEDIA

- HERBERT OLIVECRONA (1891-1980)

- LARS LEKSELL (1907-1986)

ELVEŢIA

- HUGO KRAYENBUHL (1902-1985) , ZURICH

- GAZI YASARGIL

Gazi Yasargil a revoluţionat neurochirurgia în ultima jumătate de secol.

S-a născut la 6 iulie 1925 în Lice, un orăşel din sud-estul Turciei, unde tatăl său era funcţionar guvernamental. Strămoşii din partea mamei proveneau din Istanbul, iar cei din partea tatălui au emigrat în 1430 din Anatolia Centrală în Bosnia, de unde au revenit în Istanbul în 1895.

În 1943, înainte de a începe studiile medicale, este angajat ca “soră-ajutătoare” în Spitalul din Naumburg.

Îşi începe studiile ca student în medicină la Universitatea Friedrich von Schiller din Jena.

În 1945 se transferă la Universitatea din Basel.

În 1953 începe pregătirea în neurochirurgie cu profesorul Hugo Krayenbühl din Zürich.

În 1965 este promovat asistent universitar şi i se acordă un an sabatic.

“Trainingul” în microchirurgie îl începe în 1965, în serviciul profesorului Donaghy din Burlington.

Reîntors la Zürich, din 1967 continuă, timp de încă 2 ani, chirurgia microvasculară intracraniană

experimentală şi foloseşte tehnicile microchirurgicale în mod curent în operaţie.

În 1973 preia conducerea departamentului de neurochirurgie din Zürich, după 20 de ani de la începerea rezidenţiatului în această specialitate. Timp de 20 de ani, pînă în 1993, conduce acest serviciu.

A operat cîteva mii de pacienţi cu diverse leziuni neurochirurgicale. Întreaga experienţă dobîndită în cei 35 de

ani de experienţă neurochirurgicală este sistematic descrisă în Microneurochirurgia, biblia în 6 volume a neurochirurgilor de azi.

RUSIA

NICOLAI NILOVICI BURDENKO (3.IUN.1876-11.NOV.1946)

A fost medic militar, chirurgul şef al Armatei Roşii, membru al Academiei Medicale al U.R.S.S., membru al Academiei U.R.S.S., Erou al Muncii Socialiste S-a născut în satul Kamenka A urmat Seminarul Teologic, dar nu a practicat teologia La 21 de ani s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tomsk, din care a fost exmatriculat după 2 ani deoarece a participat la mişcarea revoluţionară studenţească La 30 de ani a absolvit Facultatea de Medicină din Tartu la care a devenit profesor la 34 de ani La 47 de ani a fost profesor la Universitatea din Moscova, iar la 53 de ani Directorul Clinicii de Neurochirurgie În 1934, la vârsta de 58 de ani, a înfiinţat primul institut de neurochirurgie din lume.

ALEXANDRU KONOVALOV Konovalov nu este numai un gigant al neurochirurgiei din URSS/Rusia ci şi un gigant al

neurochirurgiei mondiale. Hiroharu Kataoka Alături de îndemânarea sa neurochirurgicală, umanismul, modestia, cultura şi prietenia sa

călduroasă fac din el unul din cei mai respectaţi şi iubiţi neurochirurgi din lume. Jacques Brotchi.

Alexandru N. Konovalov

Neurochirurgia şi-a făcut apariţia în Rusia în urmă cu 113 ani. Această disciplină a progresat dramatic în ultimele decenii datorită ameliorărilor tehnice pe de o parte şi a contribuţiei personale a lui Konovalov pe de altă parte.

Konovalov s-a născut în 12 decembrie 1933, la Moscova, într-o familie de medici. Bunicul lui a fost chirurg iar tatăl său Nicolai Laureat al Premiului Lenin, director al Institutului de Neurologie din URSS, a fost neurologul personal al lui Josif Stalin, în ultimele lui zile de viaţă. Mama sa, Ecaterina a practicat chirurgia generală, iar mai târziu boli infecţioase.

Konovalov a terminat liceul în 1951 cu medalia de argint şi facultatea în cadrul Primului Institut Medical din Moscova, I.M. Sechenov, în 1957.

La Institutul Neurochirurgical Burdenko A. Konovalov s-a specializat iniţial în domeniul neurologiei, după care a virat spre neurochirurgie.

În 1932 Nicolai Nilovici Burdenko şi Vasili Vasilievici Kramer au înfiinţat Institutul de Neurochirurgie din Moscova, cunoscut ulterior sub numele de Institutul de Neurochirurgie Burdenko. Konovalov a devenit directorul acestui institut la vârsta de 33 ani şi a lucrat aici peste 33 ani rămânând în această funcţie şi aducându-l la un nivel de excelenţă, competitiv cu cele mai faimoase centre neurochirurgicale din lume.

Noua clădire a Institutului Burdenko inaugurată în 1999

În 1999 a inaugurat noua clădire a institutului, cu 300 paturi.

Konovalov a efectuat peste 15.000 operaţii, între care peste 1000 au fost făcute pentru craniofaringioame. A abordat aceste leziuni pe cale transcaloasă şi subfrontală.

A rafinat abordul infratentorial supracerebelos pentru leziuni din regiunea pineală şi ventriculul III. A fost un lider în dezvoltarea microneurochirurgiei.

Konovalov a fost figura principală care a unit neurochirurgii din fosta URSS. El a condus un grup selectat din 80 departamente neurochirurgicale din fosta URSS care s-au ocupat de clasificarea traumatismelor cerebrale şi vertebromedulare.

Konovalov a fost nu numai promotorul microchirurgiei ci şi a altor tehnici noi, de vârf, ca radiochirurgia: Institutul Bordenko dispune atât de echipament Gamma Knife cât şi Novales.

Konovalov este autorul a aproximativ 300 lucrări ştiinţifice şi a 15 monografii; este editor şef al revistei Voprosij Neurochirurgii. A fost vicepreşedinte WFSN, vicepreşedinte EANS, preşedintele celui de-al IX lea Congres European de Neurochirurgie care s-a ţinut la Moscova în 1991.

La vârsta de 40 ani a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din URSS, iar la 48 ani a devenit academician. A primit mai multe premii din stat în URSS şi Rusia în 1985, respectiv 1995, iar în 1999 a primit Medalia de Onoare din partea EANS. Din 2000 este academician al Academiei Ruse de Ştiinţe.

FEDOR A. SERBINENKO Datorită lui Serbinenko, Rusia este cunoscută ca locul în care s-a născut neurochirurgia

endovasculară. George Teitelbaum Dacă s-ar acorda Premiul Nobel pentru cercetare şi experimentare clinică, Dr Serbinenko ar

trebui să primească o astfel de onoare. Edward R Laws Jr.

Fedor A. Serbinenko

Fedor Andreevici Serbinenko s-a născut la 24 mai 1928 într-un mic sat, Dmitrovsk din regiunea Stavropol din Caucazul de Nord. Tatăl său era mecanic şi lucra într-o moară, iar mama era casnică. În timpul celui de-al doilea război mondial când tatăl şi fratele mai mare erau pe front, tânărul Serbinenko a trebuit să lucreze ca ucenic maşinist pentru a întreţine familia.

În 1948, după terminarea Liceului, a fost admis la Institutul de Medicină I.M. Sechenov din Moscova. A fost un student harnic şi inteligent, care, încă din anul III de facultate a fost interesat de cercetarea ştiinţifică.

După terminarea facultăţii, în 1954, a fost intern la Institutul de Neurochirurgie Burdenko din Moscova – considerat încă de atunci cel mai important centru pentru neuroştiinţe. Aici a început să efectueze angiografii cerebrale percutane, prin puncţia directă a arterei carotide şi vertebrale. Astfel a început interesul său pentru patologia neurovasculară.

În 1959, cu ocazia festivităţilor de 1 Mai din Piaţa Roşie, a observat baloanele umplute cu heliu cu care manifestau copiii şi uşurinţa cu care acestea puteau fi manipulate cu ajutorul sforii. Şi-a imaginat că astfel de baloane situate în vârful unui cateter pot fi manipulate şi pot naviga intravascular. După 9 ani de cercetări a reuşit să pună la punct baloane – microcateter care puteau naviga prin vasele tortuase de la baza craniului şi, direcţionate de fluxul sangvin să ajungă la arterele hrănitoare ale MAV sau la fistulele arteriovenoase.

În 8 februarie 1964 s-a făcut prima angiogramă selectivă a carotidei externe, după ocluzia temporară a carotidei interne cu balon.

Acest device a suferit mai multe rafinamente tehnice şi a fost utilizat în realizarea – ocluziei vaselor cerebrale, permanentă, în scop terapeutic, pentru tratarea anevrismelor, fistulelor carotido-cavernoase a MAV.

La început intervenţiile se făceau prin puncţia directă a carotidei, apoi prin tehnica Seldinger, transfemurală.

Neurochirurgia endovasculară inventată de Serbinenko a fost rapid acceptată şi practicată nu numai în fosta URSS dar şi în lumea occidentală.

Neurochirurgia endovasculară a permis şi efectuarea de studii de fiziopatologie cerebrală, prin determinarea ariilor cerebrale potenţial elocvente, similar testului Wada cu injecţie de amital sodic.

Astfel tehnica endovasculară şi-a lărgit domeniul de aplicabilitate, nu numai în scop terapeutic ci şi în scop diagnostic.

Ea a cunoscut numeroase perfecţionări fiind folosită cu succes în embolizarea endosaculară a anevrismelor cerebrale cu baloane detaşabile.

Meritele lui Serbinenko au fost recunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate. În 1976 a primit Premiul de Stat al URSS. În 1986 a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din Rusia, iar în 1995 academician plin.

În cadrul Institutului Bordenko, Serbinenko a fost Director adjunct cu probleme ştiinţifice.

A publicat peste 150 articole ştiinţifice şi deţine 11 patente pentru device-uri medicale, în Rusia şi în străinătate, inclusiv în SUA.

Serbinenko a renunţat la neurochirurgia convenţională şi s-a dedicat în întregime visului său, neurochirurgia endovasculară pe care, cu generozitate o transmite noii generaţii.

ÎN ROMÂNIA:

Primele operaţii neurochirurgicale au fost făcute de chirurgi:

o Bărdescu a realizat rezecţia ganglionului Gasser în 1895.

o Toma Ionescu, Amza Jianu, Iacob Iacobovici au operat tumori cerebrale.

o În 1891, Leonte şi Bărdescu prezintă la Paris lucrarea „Intervenţii chirurgicale în afecţiunile

cerebrale” unde autorii descriu experienţa lor pe 22 cazuri de trepanaţii.

o Profesorul Anastasievici Leonte a fost desemnat oficial părintele neurochirurgiei din România.

El a operat plăgi cranio-cerebrale cu implicarea sinusului sagital superior cât şi hematoame

intracerebrale primare.

o Dumitru Bagdasar (1893-1946)

S-a născut în 1893, în Roşieştii Falciului, într-o familie de ţărani cu 12 copii. După absolvirea Facultăţii de Medicină din Bucureşti a lucrat în Clinica de

Neurologie de la Spitalul Colentina, condusă de Gh. Marinescu, în Clinica de Chirurgie de la Spitalul Militar şi în Laboratorul de Histologie al Facultăţii de Medicină, dobîndind o orientare medicală enciclopedică.

În 1927 devine medic primar neurolog.

Între 1927-1929 se specializează în S.U.A. la Peter Brigham Hospital din Boston

în serviciul lui Cushing.

Reîntors în ţară nu-şi găseşte loc de muncă decît la Spitalul de Neuropsihiatrie din Jimbolia (1929-1931) şi în Serviciul de Neurologie al Spitalului din Cernăuţi (1931-1933) unde efectuează mai multe intervenţii neurochirurgicale în scop diagnostic şi terapeutic.

Revine în Bucureşti în 1935 la Spitalul de Urgenţă.

În 1935 se înfinţează în Spitalul Central primul serviciu de neurochirurgie cu 10 paturi. Primul serviciu de

neurochirurgie din România s-a înfinţat în 1932 la Socola sub conducerea Prof. Moruzzi.

Activitatea operatorie zilnică este continuată cu activitate de cercetare ştiinţifică concretizată în comunicări, articole despre cordotomie, o nouă metodă de tratament neurochirurgical a craniostenozelor şi a culminat cu Tratatul de Neurochirurgie publicat postum de Academia Română în limba franceză în 1948.

A decedat în anul 1946 din cauza unui neoplasm pulmonar, cu metastaze cerebrale.

o Arseni Constantin (1912-1994, născut în Dolhasca) :

Teza de doctorat: Neurotomia juxta-protuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente a trigemenului (iunie 1936).

A fost asistent universitar la Catedra de anatomie patologică condusă de profesor I.T. Niculescu.

Pregătirea chirurgicală a făcut-o la Spitalul de Urgenţă sub îndrumarea prof. Iacobovici.

A lucrat pînă în 1946 cu prof. Bagdasar.

La 34 de ani devine şeful serviciului de neurochirurgie care la acea dată avea 80 de paturi.

A înfinţat în 1960 secţia A.T.I.

A construit Spitalul Clinic de Neurochirurgie cu 650 de paturi şi 13 săli de operaţie.

A publicat cca. 60 cărţi de neurochirurgie.

În cei 50 de ani de activitate neurochirurgicală a operat peste 20.000 de tumori cerebrale.

o Alte servicii de neurochirurgie:

1932 – Iaşi – Dr. Al. Moruzzi

1950 – Cluj

1952 – Sp. Militar Central din Bucureşti, Dr. Mircea Iacob

1954 – Timişoara

1978 – Tîrgu Mureş – prof. Andrasovski

...

1993 – Sp. Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon !

*

* *

Neurochirurgia de astăzi este un miracol făcut de servitorii ei, neurochirurgii. Ei utilizează imagini virtuale,

roboţi, implante de microelectrozi care modulează funcţia nervoasă, sisteme de neuronavigaţie, terapia genică,

stereotaxia, endoscopia.

Sală modernă de operaţie

Sală de operaţie neurochirurgicală din Los Angeles (2005)

Jurămîntul lui Mozes Maimonides: „Providenţa Eternă m-a desemnat să veghez asupra vieţii şi sănătăţii Creaturilor Sale. Fie

ca dragostea pentru arta mea să mă stimuleze în orice clipă; fie ca nici avariţia, nici

zgîrcenia, nici setea de glorie sau de reputaţie să nu mă cuprindă.

Fie ca în pacient să nu văd niciodată altceva decît o fiinţă prietenă cu dureri. Dă-mi

puterea, timpul şi posibilitatea să corectez ceea ce am obţinut şi să-mi extind mereu

domeniul, căci cunoaşterea este imensă şi spiritul uman se poate extinde nedefinit pentru a

se îmbogăţi zilnic cu noi cunoştinţe. Astăzi el poate descoperi erorile de ieri, şi mîine poate

avea o nouă viziune asupra a ceea ce astăzi consideră a fi sigur.”

TOP-UL CELOR 10 INVENŢII ŞI DESCOPERIRI CARE AU SCHIMBAT MODUL DE VIAŢĂ AL OMULUI

Loc Invenţie/descoperire an

1. Electricitatea 1873

2. Microprocesorul 1971

3. Computer-ul 1946

4. Acidul deoxiribonucleic (ADN-ul) 1953

5. Telefonul 1876

6. Automobilul 1886

7. Internetul 1991

8. Televiziunea 1926

9. Refrigerarea 1913

10. Avionul 1903

ZECE DIN NOILE TEHNOLOGII DATORATE MICROPROCESORULUI

Tehnologie Aplicaţie/beneficiu

1. Laserul Lumină amplificată (de mare putere)

2. Realitatea virtuală Simulează experienţa umană

3. Genomica Studiul genelor şi locul lor în structura ADN

4. Tehnologii integratoare Comunicaţii, sateliţi, radio şi televiziunea

5. Biotehnologia Aplicarea cunoştinţelor biologiei naturale

6. Produse inteligente Utilizarea microundelor pentru controlul maşinilor şi senzorilot

7. Nanotehnologia Manipularea materiei la nivel atomic

8. Bionica Îmbinarea sistemelor biologice şi mecanice

9. Poziţionarea globală Utilizarea sateliţilor pentru identificarea poziţiei

10.

Micromaşini Fabricarea microcomponentelor (microcutii de viteze,

micromotoare, etc.)

• Neurochirurgia de mîine va aparţine NANOTEHNOLOGIEI (microni). • Nanotehnologia permite:

- vizualizarea lumii atomice - chirurgia intracelulară

Prima nanostructură creată: molecula de C60 formată din 60 atomi de carbon, asezaţi într-o structură sferică asemănătoare unei

mingi de fotbal cu diametrul de 1 nm.

Compararea diverselor mărimi: a- antenă de gîndac, b-păr uman, c-grăunte de polec, d-hematii, e-nanocristale de cobalt, f- agregat de semi-înveliş de paladiu, g-moleculă de aspirină

istoria neurochirurgiei ultima varianta prez martie 2009

Documents