Istoria descoperirii soliei din1888

Istoria descoperirii soliei din1888

❖ Istoria soliei de la 1888 a fost bine păzită de către liderii bisericii până în jurul anului 1950 când a fost descoperită de Robert Wieland și Donald K. Short.

Cine sunt ei?

Donald K. Short s-a născut în Indiana în 1915 și a fost botezat în anul 1930.

În toamna anului 1940 a plecat împreună cu familia în Africa pentru a sluji la misiunea Mbeya din Tanganica. Apoi s-a transferat în Gendia, Kenia, unde a lucrat pentru Uniunea Est Africană împreună cu Robert Wieland.

Cine sunt ei?Wieland s-a născut în anul 1916 într-un cămin luteran. După moartea mamei sale, pe când el avea doi ani, familia s-a mutat în Biserica Metodistă și apoi în cea prezbiteriană. La vârsta de 12 ani descoperă Sabatul și în 1929 este botezat împreună cu tatăl său în biserica adventistă.

În timpul studiilor de la Colegiul Misionar Washington, în anul 1938, descoperă cartea Vești bune scrisă de E.J. Waggoner. Pe atunci nu știa nimic de Waggoner, Jones și modul în care Ellen White le-a susținut lucrarea. El a scris porțiuni mari din carte la mașina lui de scris și a luat materialele cu el în Africa atunci când a plecat.

A absolvit în 1939 și a început să lucreze ca și colportor în Florida apoi s-a alăturat echipei evanghelistice a conferinței. După căsătorie, în anul 1942 primește primul district. Doi ani mai târziu este chemat să fie directorul misiunii din Uganda, Diviziunea Africa de Sud. Un an și jumătate mai târziu este numit președintele câmpului Uganda. Short, cu care se cunoștea, slujea deja în Kenia.

Cine sunt ei?

Cu aproximativ 2 ani înainte de 1950, Wieland a fost confruntat cu o mișcare spirituală de redeșteptare numită Abalokole care s-a infiltrat în adventism prin convertiții din Biserica Angliei. Mișcarea se caracteriza prin accentuarea îndreptățirii forensice (legale) și se manifesta un spirit de bucurie. Pentru un timp Wieland nu a înțeles pericolul pe care îl reprezenta mișcarea, dar apoi după un studiu serios și consfătuire cu alți misionari, Wieland a confruntat falsa redeșteptare și a prezentat oamenilor adevărata neprihănire prin credință în paralel cu doctrina Sanctuarului.

În 1949 Wieland pleacă din Africa înspre S.U.A. Pe drumul spre casă se întâlnește cu Donald K. Short și călătoresc împreună câteva săptămâni. Drumul spre America avea un popas în Anglia unde Wieland a întâlnit-o pe Rosa Spicer, o femeie care îl cunoscuse pe Waggoner și care la insistențele lui Wieland i-a cedat acestuia cartea sa, Vești bune.

Înapoi în America

După ce ajung în Statele Unite cei doi se înscri pentru cursuri de master la seminarul teologic din Wasghington. Acolo, Wieland află pentru prima dată despre faptul că în 1888 a avut loc un eveniment important în Biserica Adventistă. El a fost familiarizat cu cărțile lui L.H. Christian, A.W. Spalding și N.F. Pease, care tratau anii următori ai evenimentului ca pe o reușită majoră a bisericii. Citind la recomandarea profesorului de la institut și Buletinul Conferinței Generale din 1893 a descoperit că biserica a primit un mesaj special, începutul ploii târzii târzii.

Învățături străine la institutul teologic de la Washington

Materialele publicate de biserică promovau ideea că după 1888 biserica a cunoscut o mare victorie și criza de la Minneapolis s-a terminat cu bine. Aceste cărți erau scrise ca o apărare necesară în urma lucrării pastorului Taylor Bunch care a scos o carte în care a arătat că solia de la 1888 nu a fost primită până atunci.

Taylor Bunch

Învățături străine la institutul teologic de la Washington

Învățături străine la institutul teologic de la WashingtonStudiind BCG din 1893, Wieland a înțeles că lucrurile care-i erau predate difereau de realitate și că solia 1888 nu era doar o evidențiere a învățăturii reformatorilor după cum se spunea la institut. Fiind atent la ceea ce se petrecea a observat că la ore se preda învățătura evanghelică a neprihănirii prin credință împreună cu elemente pe care le întâlnise și în redeșteptarea Abalokole.

În curând a descoperit că mult din materialul predat, don concepte sau chiar din ilustrațiile prezentate la orele care tratau neprihănirea prin credință erau luate de la neadventiști ca Francois Fenelon, un arhiepiscop și mistic catolic, an participant activ al contrareformei în Franța, Hannah Whitall Smith, un membru laic având legături puternice cu quakerii și misticismul și E. Stanley Jones, un prolific scriitor și misionar metodist.

Denton E. Rebok a fost președintele institutului teologic între 1943 și 1951, iar în 1952 a fost președintele comitetului White Estate. În decembrie 1949 Wieland a fost chemat în biroul președintelui pentru niște acte referitoare la înscrierea sa. În timp ce se afla acolo Wieland s-a gândit să-și prezinte îngrijorările cu privire la ce era predat la cursul de neprihănire prin credință. Reacția președintelui a fost surprinzătoare pentru Wieland: acesta la invitat să părăsească institutul.

Ellen G. White Estate Conferința Generală, Takoma Park

D.E. Robinson

un subiect sensibil la care nu oricine are acces

Robinson, principalul opozant a lui Bunch după ce acesta a predat studiile sale la săptămâna de

rugăciune de la PUC.

Wieland a plecat de la Takoma Park înapoi în Tennessee și apoi în Florida, încercând să intre în legătură cu pastorii bătrâni care o cunoscuseră pe Ellen White și fuseseră în viață în 1888. Astfel, a intrat în posesia mai multor materiale despre ceea ce Ellen White numea «cea mai prețioasă solie». El a intrat în legătură cu oameni ca J. S. Washburn, F. C. White, S. A. Welman, Claud Holmes, Lewis A. Hansen etc. În timp ce citea materialele date de acești oameni a înțeles cu mai multă claritate că observațiile sale în ce privește lucrurile predate la institut erau corecte.

George E. Vandeman

Noi credem că orice lucrător adventist care se apropie de problemele umane și are de-a face zilnic cu bărbați și femei, va găsi în această carte mică un echilibru sigur prin ajutorul dat de științele mentale și de înzestrările salvatoare ale creștinismului fundamental. Poate că din cărțile citite în zilele acestea cea mai plină de ajutor este prim carte scrisă de acest om, Victorious Living, scrisă în 1936. Simplitatea cu care ilustrează marile adevăruri ale neprihănirii prin credință nu a fost repetată în cărțile următoare.

în carte erau concepte spiritiste și din mișcarea Abalokole

Wieland în corespondență cu:

J. L. McElhany, președintele CG și

directorul Asociației Pastorale

George Vandeman

W.A. Spicerpreședintele CG între

1922-1930

Al doilea articol după

CG de la San Francisco unde îl

numește pe E, Stanley Jones

Cea de-a 46-a sesiune a Conferinței Generale a avut loc la San Francisco în perioada 10-22 iulie 1950. Donald K. Short și Robert Wieland au fost delegați din partea Uniunii Est Africane. Wieland și Short se pregăteau pentru sesiune documentându-se cu privire la 1888, Short încă student la institut, iar Wieland făcea investigații cu mare ardoare.

Studierea rapoartelor prezentate în presesiune indicau faptul că liderii vedeau ca un progres activitatea bisericii de până atunci și priveau cu bucurie spre sesiunea care urma să aibă loc. Însă pentru Wieland a apărut o surpriză: presesiunile au fost conduse de secretarul Asociației Pastorale, George Vandeman, profesorul lui de la institut care îl familiarizase cu E. Stanley Jones. Oare și la întâlnirile din presesiune urmau să fie promovate ideile acestuia?

L.K. Dicksonvice-președinte al CG

În Sabatul de dinaintea începerii sesiuni, Dickson a spus:

în sesiunea care va urma trebuie să luăm o decizie dreaptă, acolo unde în

1888 am luat una greșită.

În cadrul sesiunii s-au făcut apeluri ca delegații să vină la microfon și să-și spună părerile. Wieland a ales să nu o facă pentru că nu se încarda în minutul alocat. Dar s-a dus în camera hotelului și a scris o scrisoare către liderii Conferinței Generale pe care i-a rugat să formeze un grup de studiu care să analizeze în detaliu subiectul, pentru ca să cunoaștem foarte bine conceptul neprihănirii prin credință și să nu mai primim teoriile care vin din Babilon.

Marți dimineața, 11 iulie 1950 - puțin a înțeles Wieland și SHort, care semnase și el scrisoarea, că acel apel le va influența, conduce și definii timpul în care vor mai sluji în cadrul Bisericii Adventiste. În timp ce ei așteptau răspusul comitetului CG, Dickson face pe 14 iulie un nou apel provocând delegații să înțeleagă gravitatea situației, amintind din nou anul 1888.

În timp ce delegații ascultau predica din Sabat dimineața a noului

președinte, tinerii s-au adunat la Fox Theatre pentru a asculta mesajul

evangheliei. Sau o altă evanghelie?

Era o nouă generație de tinerii, viitorul Bisericii Adventiste, iar vorbitor era George Vandeman.

De la pupitrul sălii unde avea loc sesiunea se auzeu și mesaje biblice și mesaje amestecate cu lucruri greșite.

A trecut o săptămână de când scrisoarea fusese înmânată și nu

venise niciun răspuns. Pe 18 iulie este trimisă o a doua scrisoare.

J.I. Robison

În septembrie Wieland și Short sunt chemați la un interogatoriu la sediul din Takoma Park. Li s-a cerut să prezinte dovezi pentru declarațiile lor scrisoare lor fiind o surpriză și un șoc pentru oficialii Conferinței Generale. În timpul întâlnirii, nepotul lui Ellen White a confirmat prin poziția sa că solia neprihănirii prin credință a fost acceptată. Întâlnirea neaducând ceva semnificativ pentru această chestiune, cei doi se hotărăsc să prezinte descoperirile lor. Produc un material de peste 200 de pagini pe care îl înmânează comitetului.

Pe 17 octombrie 1950 cei doi primesc răspuns din partea comitetului CG. Li se sugerează ca materialul să nu circule în afara cercului de la CG și li se spune că acesta va fi înmânat către Defense Literature Committee pentru studiu.

Defense Literature Committee: Un comitet creat în 1943 de către comitetul Conferinței Generale pentru a studia și a răspunde publicațiilor împotriva bisericii. La cererea funcționarilor de la CG comitetul oferea răspunsuri la atacurile împotriva denominațiunii și învățăturilor grupurilor disidente. În 1969 comitetul a fost unit cu Comitetul pentru Studiu Biblic și Cercetare sub numele Biblical Research Committee. (Don F. Neufeld, ed., Seventh-day Adventist Encyclopedia, [1976], p. 385)

Comitetul pentru manuscris

R. R. Figuhr W. R. BeachL. K. DicksonL. E. FroomF. D. NicholW. B. OchsA. V. Olson

W. E. Read (Chairman)J. I. RobisonH. L. RudyC. L. Torrey

L. H. Christian, M. E. Kern H. W. Lowe, D. E. Rebok

D. E. RobisonArthur L. White, Frank H. Yost

Comitetul Questions on Doctrines

R. R. Figuhr (Chairman) W. R. BeachL. K. DicksonL. E. FroomF. D. NicholW. B. OchsA. V. OlsonW. E. ReadJ. I. RobisonH. L. RudyC. L. Torrey

R. A. AndersonA. L. HamT. E. Unruh

În 1987 este publicată colecția Materialele 1888, iar în 1988 Manuscripts and Memories of Minneapolis

Întâlnirea cu Jack Sequeira și problemele apărute