Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Industria Uşoară

Catedra: Tehnologia Confecţiilor din Ţesături şi Tricoturi

Referat

Tema: Istoria dezvoltării produselor de corsetărie

la disciplina : Tehnologii avansate de fabricaţie în confecţii

A elaborat : masteranda gr. DDP-111Botezatu Violeta

A verificat: conf. univ, dr. Scripcenco Angela

Chişinău 2012

Istoria corsetului

Denumirea cuvântului corset provine din francezul „corps“, care la rândul său provine din

latinescul „corpus“, amândouă însemnând corp. De-alungul timpului s-a creat profesia de

„corsetar“ (persoană care face corsete) și afacerea numită „corsetărie“.

În Antichitate, anumite femei din Grecia și Imperiul Roman obișnuiau să-și înfășoare

trupurile cu benzi late din material pentru a părea mai suple. În Evul Mediu a început să se

poarte pe sub haine un body strâns pe corp, creat din dantelă. Astfel, în secolul al XV-lea, în

Creta, apare primul corset. Pe la mijlocul secolului XVI, această piesă de vestimentație a

devenit mult mai strâmtă, dantela a fost înlocuită cu piele, iar pentru a susține presiunea

corpului au fost adăugate oase de balenă (de aici vine și denumirea de balene), atele din lemn

sau din fier. Timp de două secole (XVII-XIX) atât femeile, cât și bărbații au purtat astfel de

corsete, exceptând o scurtă perioadă de timp în apropierea Revoluției Franceze.

Corsetul a cunoscut perioada sa de glorie între 1830 și 1920. Începând cu secolul al XIX-

lea, corsetul a devenit o piesă destinată exclusiv femeilor și a fost modificat treptat pentru a

urmării liniile naturale ale corpului. Odată cu creșterea rolului femeii în societate s-a ajuns la

renunțarea folosirii corsetului, pentru a oferi mai multă libertate.

Astăzi, corsetul este folosit ca o piesă de lenjerie, un obiect de vestimentație foarte senzual.

Cu toate acestea, scopul folosirii acestuia este același: talie mică, bust și șolduri proeminente,

altfel spus, o siluetă perfectă.

Se consideră că corsetul a fost inventat încă înaintea erii noastre: exemplificat prin figura

celebrei regine a culturii minoice, care este strînsă într-un adevărat corset, acesta fiind deschis în

față pînă la talie, el lăsa sînii liberi, dar acoperă talia cu zale de cupru.

Partea feminină a locuitorilor Greciei Antice, cît și a Romei Antice purtau sub vestimentele

din mătase, un corsaj format dintr-o bandă de pînză pe

care o legau peste piept, numită „apodesma”,

vestimentație adoptată și de matroanele romane, iar

mai tîrziu și de femeile din Galia, după ce această

provincie a fost cucerită de către romanii conduși de

Caesar. Una dintre primele imagini unice ale corsetului

medieval, istoricii au descoperit-o în manuscrisele

secolului al XII – lea, pe paginile cărora a fost

reprezentat – Demonul îmbrăcat în corset. Legat pe

partea din față, femeile purtau „basquine”, un fel de corset din pînză groasă care strîngea talia.

În perioada înfloririi Goticului (secolul al XIV- lea), cînd îmbrăcămintea a început a fi croită

direct pe figură, un reper important al stanului feminin devine – sistemul de închidere pe șiret.

Astfel, doamnele care urmăreau scopul de a obține forme ideale a propriei siluete, purtau, sub

Figura 1. Exemplul unui corset din Grecia Antică

vestimentele sale, o centură atît de lată, legată strîns, confecționată din material rigid, încît

susținea și sînii. Totuși, corsetul nu era purtat de prea multe femei, fiind chiar interzis în unele

regiuni. Un edict de la Strasbourg, datat din 1370, cerea că „nici o femeie să nu-și susțină pieptul

nici prin croiul cămeșii, nici prin șireturile rochiei”.

În secolul al XV-lea a avut loc secționarea clară a costumului feminin în reperele: fustă și

corsaj. Silueta în vogă impunea un corsaj strîns ajustat pe linia

taliei, fapt care necesita utilizarea a unui cadru rigid interior. Și aici

femeile au preluat exemplu de la bărbați, care la rîndul său purtau

sub îmbrăcămintea exterioară așa gen de corsaj, care purta

denumirea de vestcout (waistcoat - eng.vestă). Acest detaliu de

îmbrăcăminte a fost croit din două sau mai multe straturi de lînă

matlasată, căptușită cu bumbac sau cîlți.

La sfîrșitul secolului al XV-lea – începutul secolului XVI,

partea văzută a vestei bogat se decora în exces cu broderie și pietre

prețioase. Dacă sistemul de închidere a vestei se afla pe partea frontală, aceasta se acoperea cu o

bucată de materie de formă trapezoidală, la fel, bogată în decor, care purta denumirea de –

stomac (stomacher – partea frontală a corsajului, care se îngustează spre jos). Varianta feminină

al acestuia se numea „pair of bodys”, „pair of stays”, „body” (eng.) sau „corps” (fr.) – corsaj,

stan, compus din două repere, corset. Cuvîntul „corset” poate fi întîlnit în textele medievale, doar

în acea perioadă acesta semnifica îmbrăcămintea exterioară feminină sau masculină.

Corseturile timpurii aveau o construcție simplă, compuse din patru repere, ajustate pe liniile

laterale. Corsetul feminin, ca și vesta pentru bărbați, pe linia taliei erau completate cu reperul

numit bască, împărțit la rîndul său în mai multe părți – tassete (tassettes – basca corsajului,

împărțite în mai multe plastroane), prevăzute cu orificii pentru șiret, prin intermediul cărora se

fixau fustele inferioare.

Tassetele puteau fi de tip moale sau rigide, prelucrate cu balene. Existau corsete de două

tipuri: cele închise (cu sistem de închidere la spate) și cele deschise (cu sistem de închidere la

față). În cazul primelor, sistemul de închidere se prelucra prin introducerea noului element numit

busk (busk – placă confecționată din metal, fildeș, os de balenă, măduva stejarilor, etc.), acesta a

fost decorat, deseori cu gravură, incrustație, versuri, declarații de dragoste și desene, funcția

primordială al acestuia fiind a conferi părții din față extra rigiditate. În ultimul caz, pe sistemul

de închidere se fixează așa numitul stomac, consolidat la fel, cu plăci metalice, fildeș, os de

balenă etc.

Uneori stomacul se amplasa sub sistemul de

închidere pe șiret. Corsetul se strîngea prin intermediul a

unui singur șiret, pe diagonală, de la linia taliei în sus.

Pachetul de materiale a corsetului alcătuia 2-3 straturi de

pînză sau in, matlasate între ele. Corsetele se divizau în

„baleine” (fr. – prelucrate în completamente cu os) și

„demi-baleine” (doar pe jumate), interioare și exterioare.

Cele interioare, care se purtau sub carsajul moale, se

prelucrau pe partea exterioară cu in simplu, piele sau

mătase netedă, cele exterioare corsete-corsaje – cu

brocard, catifea, mătase brodată (damask) și se

supradecorau cu broderie, perle, dantele de argint sau

aur. Ambele tipuri de corsete uneori se prevedeau cu orificii pe linia răscroielii mînecii, pentru

fixarea mînecilor prin intermediul șiretului sau benzilor de mătase (urmărind moda

renascentistă).

În secolul al XVI-lea, Renașterea a adus odată cu eliberarea

constrîngerilor religioase (Sfînta Incviziție) și o modă mult mai

sofisticată. Inspirat de armura medievală, inițial corsetul avea ca funcție

protejarea torsului și aplatizarea absolută a sînilor. Stilul Tudorilor a fost

foarte mult influențat de moda de la Curtea regală a Spaniei și avea

foarte multe elemente asemănătoare cu acesta. La curtea Franței,

Germaniei și Italiei, se prefera o linie a corsetului mult mai puțin rigidă

decît la spanioli. La sfîrșitul acestei perioade istorice, Elizabeta I era pe

tronul Angliei, ea a dat numele acestei mode – „Stilul Elisabetan”,

inspirat din stilul Tudorilor. Era mai puțin riguros și accentua talia foarte fină, în schimb se

măreau în lățime spre sus, astfel extrem de bine descoperind bustul.

În Franța, pe timpul domniei regelui Carol al XVII-lea (1422-1461), corsetul se purta foarte

strîns pe corp cu riscul de a deforma cutia toracică. Existau corsete metalice, care prezentau niște

carcase, cu o mulțime de găuri pentru a scădea din greutate, despre care Amroise Pare (1510-

1590), cunoscutul chirurg francez, menționează în lucrările sale, ca o construcție ortopedică

folosită în calitate de tratament pentru defectele coloanei vertebrale. Confecționarea unui astfel

de corset, necesita aptitudini înalte de la meșter în domeniul anatomiei.

Figura 2. Exemplul unui corset, sf. sec. XV, începutul sec. XVI

Figura 3. Corsetul din perioada Renașterii

Croiala corsetului se complică evident spre mijlocul secolului al XVII-lea. Moda pretențioasă

a stilului barocco și epocii absolutismului impune costumului feminin, o grafică riguroasă și

sofisticată în același timp, repetînd formele arhitecturale a respectivei epoci, caracterizate de linii

alungite, ce tind spre înălțime. Linia taliei este ușor coborîtă, reperele față și spate se lungesc,

astfel alungind optic silueta, facînd-o mai plată. Grația siluetei este accentuată de numeroasele

repere verticale și oblice, care se îngustează spre jos, deseori fiind

întărite cu balene. Linia decolteului nefiind tare adîncă, se

rotungește grație balenelor transversale, ce se află pe linia acestuia.

Reperul spate, în regiunea omoplaților, se prelucra cu balene

auxiliare, care se poziționau transversal sau sub un unghi, deasupra

balenelor verticale, pentru corectarea ținutei și ca spatele să fie

vizual mai drept și mai plat. Bretelele, uneori erau prelucrate cu

balene, se asamblau pe partea din spate sau, ca și în partea din față

se legau cu șiret. Pentru a evita deformarea și perforarea

materialului de balene, toate marginile deschise se bordesesc cu un

bieu rigid sau cu piele subțire. Același tip de piele se utiliza la

prelucrarea tassetelor riguroase din interior. Pe partea din față, de

asemenea, se atașează stomacul (el își păstrează dominația pînă la

sfîrșitul secolului al XVIII-lea). Se leagă corsetul la fel, ca și în

secolul al XVI-lea – cu șiret unic pe diagonală.

Cu confecționarea corsetului se ocupau îndeosebi bărbații, aceștia efectuau măsurătoarele,

croirea reperelor, prelucrarea cu os de balenă și cu metal, ceea ce necesita un efort fizic

Figura 4. Exemple de corsete metalice, existente în perioada lui Carol al XVII-lea, menite să corecteze neajunsurile sau defectele figurii

Figura 5. Corsetul caracteristic perioadei

mijlocului sec. XVII-lea

considerabil. Femeile însă se ocupau cu matlasarea straturilor între ele, asamblarea detaliilor,

procedurile de finisare, deseori confecționarea corsetului devenea meserie de familie.

Perioada de înflorire a corsetului se consideră secolul al XVIII-lea. Moda bizară, încă nu a

cunoscut așa varietate: corsetul francez avea forma unei pîlnii rigide, îngustîndu-se cu șnipul în

jos, fără nici un semn de accent pe linia taliei; o planșă tare și lată a corsetului Italian susținea

bustul (un astfel de corset era purtat de țărancele italiene); corsetul englez însă, fiind mult mai

puțin riguros, forma curbe line pe linia taliei. Existau, de asemenea, corsetele pentru mame care

alaptează, prevăzute cu orificii suplimentare, în regiunea bustului și corsete pentru doamnele

însărcinate cu șireturi pe liniile laterale. Pe partea superioară a corsetului, pe dosul acestuia,

uneori se aplica un buzunăraș special, pentru păstrarea bilețelelor de dragoste, băsmăluță și alte

mărunțișuri.

În prima jumătate al secolului XVIII-lea devine în vogă așa numitul corset de ocazie (acesta

iși menține pozițiile pe tot parcursul sec. XVIII), bretelele căruia se treceau peste partea

posterioară ale umerilor. Acest tip de corset se purta cu corsajuri adînc decoltate, ale rochiilor de

ocazie și de bal, lăsînd umerii descoperiți. Domnișoarele trendy ale epocii rococo, au avut mult

de suferit în numele frumuseții, fetele din familiile înstărite, începînd de la 2 ani, erau deja

învățate să poarte corsetul, astfel deformînd cutia toracică neformată, însă obținînd o siluetă

mult dorită și trendy. În adoua jumătate al secolului XVIII-lea, centrul de modă se mută cu traiul

în Londra. Începînd din anii 1780, englezoaicele practice preferau să poarte rochii-cămăși

Figura 6. Exemplul unui corset, anii 1730-1740, sec. XVIII.

ușurate – chemise – din materiale aerate și ușoare, musline subțiri, cituri indiene, venite la modă

încă în secolul al XVI-lea, și dantele fine. O largă răspîndire o are corsetul englez, mult mai puțin

riguros. La sfîrșitul secolului, linia taliei puțin se ridică. Corsetele devin ușoare, cu numărul

minim de cusături și balene. Cu timpul dispar și tassetele. Linia tivului uneori se asamblează cu

mici sfere din in, bumbac, puf, pentru crearea formei mai voluminoase ale fustei. Orientarea

liniilor constructive-decorative joacă un rol hotărîtor și pune în valoare zona bustului, obținînd

forma pieptului de „porumbel”, care activ iese în evidență în față.

În limitele secolelor, apare asa numita „modă nudă”. Chemise englezesc suferă modificări

specifice, astfel aceasta se transformă într-o tunică similară celor greco-romane, cu talie foarte

ridicată, care se îmbracă deasupra unui tricou de culoarea pielii, sau chiar și pe corpul nud.

Corsetul dispare pe un scurt interval de timp, ca să apară din nou aproximativ în anii 1805. Acum

acesta are funcția doar să susțină pieptul și aproape nu strînge talia. În această perioadă se poartă,

corsete scurte, terminîndu-se sub linia bustului, cu balene sau fără acestea; corsete moi,

matlasate, cu lungimea pînă la linia taliei, care amintesc corsetele sfîrșitul secolului al XVIII-lea,

cu detalii elastice (în locul elasticului, care încă nu este descoperit, în spațiul format de vipușcă,

se introduc arcuri elastice de oțel); corsete alungite, care trec peste linia șoldurilor.

Figura 7. Exemplul unui corset, anul 1793, miljocul sec. XVIII.

Figura 8. Corsetul caracteristic anilor 1820, modă nudă.

Pe parcursul a întregului secolul al XIX-lea, corsetul suferă

schimbări constructive continue, silueta se schimba odată cu

trecerea decadei, în conformitate cu tendințele modei, talia se

ridică și se coboară, fiind strînsă în mai puțină sau mai mare

măsură.

Însă invenția principală în industria de confecții ale produselor

de corsetărie, se considera croiul principial original. În

comparație cu construcția autonomă și rigidă a corsetului din

epocile precedente, corsetul nou repetă toate liniile naturale ale

corpului feminin, prin introducerea clinilor și liniilor constructiv-

decorative curbe. Corsetul se alungește, trecînd considerabil peste

linia șoldurilor. Se coase din unul sau două straturi de material. Stratul superior – matase densă,

netedă sau decorată cu broderie, sau cutil (din eng. coutil – materie deansă din bumbac, cu

legătura serj); stratul inferior (căptușeală) – canaus (mătase subțire).

Ca pricipale materiale de finisare serveau dantelele sau broderiile pe marginile superioare,

funde, bieuri de mătase, tigheluri decorative și broderii pe întăriturile balenelor. Se inventează

noul sistem de legare a șiretului, mult mai comod, acum se strînge corsetul pe reperul spate, nu

pe diagonală ci încrucișat de sus în jos, se ia în vedere că corsetul nu se strânge pînă la sfîrșit,

șiretul se leagă într-un nod, apoi se strînge definitiv, eliberînd nodurile șiretului în regiunea taliei.

E important de menționat un detaliu interesant, începînd din anii 1860, corsetul îmbibat cu

amidon umed a început a fi confecționat (se are în vedere obținerea formei) pe manechin metalic,

cu silueta respectivă, amplasîndu-l apoi într-o cameră specială pentru uscare.

Figura 9. Exemplul corsetului, anii1844, sec. XIX.

La mijlocul secolului al XIX-lea asa numitul busk se transformă în încheietoare-plancă,

compusă din două părți. Fiind confecționată din oțel tare, este prevăzută dintr-o parte cu un rînd

de culise, care se inroduceau la rîndul său în ochiurile respective de pe altă parte ale plăncii.

În anii 1870, meșteșugarii de corsete au

propus un model nou de încheietoare din față de

forma unei linguri întoarse cu partea bombată în

jos (eng. spoon-busk – busk de forma lingurii),

astfel acoperind abdomenul după forma naturală

al acestuia.

Marginea superioară a corsetului, la începutul secolului

al XX-lea, trecea sub linia bustului, pe marginea

Figura 10. Exemplu de corset caracteristic anilor 1860.

Figura 11. Elementul busc, folosit pentru întărirea elementului față pe nivelul sistemului de închidere

Figura 12. Corsetul cu utilizarea prelucrării sistemului de închidere cu elementul busc.

inferioară, pe reperul feței și a spatelui respectiv, se asamblează cîte un rînd de jartiere – benzi

din elastic cu lăcățele speciale pe vîrfuri pentru susținerea ciorapilor.

În anii ’20 ai secolului trecut, emanciparea femeilor și-a început glorioasa sa paradă pe

teritoriul Europei. Devine în vogă acum silueta

caracteristică corpului aproape copilăresc, nematurizat,

cu mică speranță la existența sînului și șoldurilor. Talia este ascunsă sub rochie de siluetă dreaptă

(invenția lui Paul Poire). Foarte renumite devin semicorsetele elastice – grațiile, comode și libere

în dinamică. Ajung aproximativ pînă la mijlocul șoldurilor sau pînă mai jos. Un astfel tip de

grații s-au păstrat și pînă în zilele noastre asemănătoare sau suferind unele schimbări.

Avantajele și dezavantajele utilizării corsetului

Corsetul este creat pentru a accentua talia și pentru a oferi acea imagine de clepsidră dorită de

fiecare reprezentantă a sexului frumos. De asemenea, în zilele noastre acesta este folosit și în

scopuri medicale. Persoanele care au probleme cu spatele sau cu organele interne pot folosi un

corset special creat pentru a le proteja și susține trunchiul. Un astfel de exemplu este Andy

Warhol care a purtat un astfel de corset din 1968 până la sfârșitul

vieții, în 1987.

Chiar dacă în zilele noastre corsetul are anumite avantaje, timp de

aproximativ două decenii acesta a creat numeroase probleme

medicale. În secolul al XIX-lea era indicat ca o femeie să aibă talia

cuprinsă între 40 și 45 de centimetrii. Însă, au existat cazuri când și

aceste dimensiuni au fost duse la extreme. Un exemplu ar fi Prințesa

Figura 13. Reprezentarea corsetului corespunzător perioadei începutului sec. XX

Figura 14. Exempulu de corset caracteristic anilor 1990, semicorset elastic – grația.

Sissy care avea în talie 33 de centimetrii. Astfel așa-numitele modelări ale corpului pot provoca

boala lui Glenard [3]; coastele sunt împinse și deformate și din această cauză se poate ajunge la

încetarea funcționării corecte a organelor interne. Stomacul și ficatul fiind cele mai afectate. În

același timp se creează și probleme cu mușchii, iar plămânii primesc cantități mai reduse de

oxigen.

Corset medicinal

Un corset purtat pe regiunea lombosacrală, destinat limitării mobilității relative a primelor

vertebre lombare, poartă denumirea de Lombostat.

Lombostatul clasic este un corset mulat, din gips sau din rășină, dar și din plastic, piele sau

oțel, destinat să asigure o imobilizare riguroasă a regiunii lombosacrale, pentru a limita

lombalgiile acute. Există și o formă mai suplă de lombostat, confecționat din pânză și balene,

croit pe măsura pacientului.

Când frumuseţea înseamnă suferinţă

Dacă ni se pare că aceste obiceiuri de a chinui fiinţele umane în numele frumuseţii,

deformându-le intenţionat corpul pentru a se potrivi unor canoane estetice arbitare, ar fi cumva

apanajul unor populaţii exotice, de pe alte continente, ar trebui să privim şi în ograda noastră şi

să ne amintim şi de practici europene similare.

Una dintre cele mai cunoscute a fost purtarea corsetelor. Menite să sublinieze subţirimea

taliei, aceste piese ale garderobei feminine au fost, în forma lor extremă, nişte dispozitive

generatoare de disconfort ce produceau, cu vremea, şi deformări anatomice care nu erau lipsite

de pericol.

Dacă un corset confecţionat doar din pânză tare şi legat cu şireturi rezistente strângea

moderat talia şi o scotea în evidenţă fără a fi, totuşi, prea greu de suportat, în schimb "corsetele

cu balene" (întărituri din fanoane de balenă sau sârmă de oţel), ajunse la modă în secolul al

XIX-lea, pe vremea cînd frumoasele vremii

aveau ca ideal o talie cu circumferinţa de

numai 40-45 cm, erau, pentru multe femei,

aproape nişte instrumente de tortură, timp de

mulţi ani din viaţa lor.

Fenomenul a ajuns la apogeu în timpul în

care a fost la modă aşa numita "talie de

viespe", în a doua jumătate a secolului al XIX-

lea.

Aceste corsete, elaborat lucrate, cu forme

curbe care subliniau arcuirile trupului feminin

şi rigidizate prin balene, apăsau organele abdominale, împingându-le în sus. Strângerea

constantă în corset presa ficatul, putând determina modificări în forma acestuia. Cu timpul,

cutia toracică se deforma, îngustându-se în partea de jos. De altfel, scopul strângerii în corset

era, pe termen lung, tocmai această modificare de durată a siluetei.

Adesea, doamnele astfel gătite puteau respira doar cu vârfurile plămânilor (părţile

superioare), în timp ce în ţesutul pulmonar din porţiunile inferioare se acumula mucus, care

afecta funcţia respiratorie, producând o tuse uşoară, dar persistentă. În atmosferă înăbuşitoare, o

femeie strânsă în corset putea să leşine din cauza oxigenării insuficiente. Nu fragilitatea

înnăscută a "sexului slab" era de vină; în asemenea cazuri, femeia era, la propriu, o victimă a

modei.

Curios totuşi - sau poate nu, având în vedere câte

lucruri fac femeile pentru a arăta bine - multe dintre

aceste doamne nu numai că se supuneau de bună

voie strângerii în corset, dar se şi simţeau

mândre de reuşitele lor.

Asta pentru că micşorarea taliei se făcea

progresiv, în urma unui antrenament care dura ani de

zile. Mamele considerau de datoria lor să-şi

modeleze fiicele cu ajutorul corsetului, pentru ca

acestea să aibă, mai târziu, silueta la modă. Fetiţele

erau puse să poarte corset de la vârsta de 12-13 ani,

uneori - dacă aveau nişte mame mai "extremiste" -

mai devreme, chiar de la 7 ani. Corsetul era strâns progresiv, astfel încât corpul să se

obişnuiască treptat cu senzaţia şi să se adapteze. Copilele purtau corsetul chiar şi noaptea, când

li se permitea să îl lărgească vreo 2-3 centimetri, după care, în timpul zilei, era strâns din nou.

Unele şcoli de fete organizau chiar competiţii între eleve, pentru a le încuraja să poarte corsetul.

Zi după zi, an după an, corsetul strâns tot mai tare îi dădea tinerei fete, la vârsta ieşirii ei în

lume, mult-râvnita siluetă cu talie de viespe, mândria unei femei şi una dintre marile ei atracţii,

după canoanele estetice ale vremii.

O adevărată bătălie a opiniilor a luat naştere în Europa - contaminând şi SUA - în jurul

acestei practici, o polemică aprinsă, care a durat ani întregi şi a rămas în istorie sub numele de

"controversa asupra corsetului". În anii 1860, sute de articole, apărute în zeci de publicaţii - de

la larg-cititul The Times până la specializata Lancet, prestigioasa revistă medicală britanică -

dezbăteau, prin vocile medicilor, ale comercianţilor, dar şi prin vocile consumatoarelor

(femeile) argumentele pro şi contra strângerii în corset.

Numeroase femei, în schimb, se declarau ataşate de acest obicei, afirmând chiar că, după o

perioadă - dificilă - de antrenament, de obişnuire cu corsetul, ajungeau să se bucure de plăcerea

de a-l purta. Probabil ideea de a fi la modă, satisfacţia de a primi tributul de admiraţie al

celorlalţi, sentimentul reuşitei după o îndelungată strădanie contribuiau la această stare de

mulţumire.

Doar în anii ’90, ai secolului trecut designerii moderni,

așa ca Tierry Mugler, Vivien Westwood, Jean-Paul Gaultier,

în colecțiile sale au trezit vechile imagini ale faimosului

corset, și tot mai frecvent apare acesta în beaumonde’ul

contemporan, acoperind corpurile vedetelor și pop-divelor.

Crearea noilor idealuri estetice creează noi idei și metode

de modelare a construcției corsetului. La crearea imaginii

femeii răsfățate, senzuale, capricioase, un rol activ îl joacă

palitra coloristică rafinată a gamei pastelate: crem, auriu-

mocco, perlat, cenușiu, argintiu etc. Articolele de corsetărie

combinate: corset-pantaloni (combinezon), corset-șorți

(body), corset-volane (grație), sunt menite să prezinte o

creatură gingașă, capricioasă, foarte distantă de la totul

terestru. Produsele tip combinezon, care au fost numite

“schimburi” sau “salopete” în trecut, acum în secolul noilor tehnologii și a libertății modei,

acestea au suferit o transformare majoră. Produsele de tip combinezon există încă din perioada

Evului Mediu, de fapt, atunci erau purtate sub hainele obișnuite. În acea perioadă, posibilitatea

schimbului de produse vestimentare și respectiv curățirii lor, nu era atît de frecventă, astfel,

produsul combinezon avea rolul de a proteja corpul și vestimentația exterioară de transpirație sau

efectele mediului. Astăzi este unul din cele mai diversificate produse și deci combinarea acestuia

cu articolul de corsetărie reprezintă cheia succesului și a cererii unui astfel de produs pe piață.

Astfel cultul femeii se reduce la rolul unei regine – rece, rafinată – ca dovadă al gustului

subtil al bărbatului, care o escortează mereu cu un pas în urmă. Modalitățile de garnisire, și

anume broderiile, bordesirea marginilor, acoperirea unor repere cu material textil transparent

(fatin), decorarea cu perle, accentuează impresia de plasticitate a înfățișării feminine, creată pe

tiparul de model al produselor.

Cultul femeii în epoca contemporană este legat nemijlocit de trăirea perioadei de înflorire a

artei de seducție. Aceasta este redată în mare măsură în compoziția costumului dessous’lui, luînd

naștere de la vîrful extrem al

coafurii, apoi coborînd spre

spinarea netedă, rotungindu-se pe

linia bustului, care trece în

abdomen aplatizat și apoi, trecînd

la spate, se definitivează formînd

conturul șoldurilor. Acest fapt

devine posibil creînd o construcție

precisă, liniile și cusăturile

fasonate ale căreia, lucrează în

favoarea creării siluetei dorite. Prin

toată copmlexitatea construcției

liniilor convexe și concave ale

corsetului, reperele elementelor se

asociază bine între ele,

poziționîndu-se organic pe corpul

feminin, care se supune ușor

acțiunii plastice a corsetului. Se

menționează faptul poziționării

eficiente a balenelor: pe elementul

spate, în afara balenelor verticale,

care păstrează suplețea figurii, se

poziționează încă o grupă de balene oblice, cu destinația de a aplatiza zona omoplaților. Pe

elementul față balenele nu se amplasează în cusături, ci le intersectează, în scopul reducerii

plierii, indispensabile pe figură reală, în prezența mulțimii de divizări prevăzute de construcție,

cu ajutorul cărora foarte clar și dificil se modelează corpul feminin. În construcția dată, în liniile

curgătoare, forma și proporțiile reperelor nu există nimic întîmplător, scopul artistic fiind crearea

unei siluete bine determinate, extrem de bine exprimate a siluetei determinate de capriciile

modei.

Figura 2.17. Exemplul de articol de corsetărie tip body, creația designerului Tierry Mugler.