Isaia

Cartea Isaia poartă numele autorului ei, „Isaia, fiul lui Amoţ” (1:1). Slujba lui Isaia s-a

desfăşurat în timpul domniei a patru împăraţi din Iuda: Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia; ea însă a

început numai spre sfârşitul domniei lui Ozia. Prin urmare, trebuie să se fi întins pe o perioadă de

circa patruzeci de ani în a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.Cr. Isaia precizează că în anul

morţii împăratului Ozia L-a văzut pe Domnul (740 î.Cr.). El a activat în timpul când asirienii au

dus Israelul în captivitate, 722 î.Cr., şi încă câţiva ani după aceea.

Nicio carte a Vechiului Testament, exceptând cartea Psalmii, nu este amintită sau citată aşa

de mult ca cea a profetului Isaia. Isaia a fost adesea denumit profetul evanghelistic, profetul

Veştii Bune. Această carte este plină cu referiri la Mântuitorul care avea să vină. Numai din

paginile cărţii profetului Isaia s-ar putea scoate un tablou exact despre viaţa şi activitatea

pământească, despre moartea şi învierea Domnului Isus Cristos. Aceste referiri la Mesia nu se

limitează numai la o parte a cărţii, ci ele se află răspândite în toată cartea. Să amintim doar câteva

exemple: cartea Isaia vorbeşte despre fiul fecioarei, Emanuel (7:14); despre un copil care ni s-a

născut, fiul care ni s-a dat, cu numele de „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele

veşniciilor, Domn al Păcii” (9:6); o odraslă, „un vlăstar din tulpina lui Isai” (11:1);

despre „împăratul care va domni cu dreptate şi nepărtinire” (32:1); despre Acela ”care va paşte

turma, ca un păstor” (40:11); despre Robul în care îşi găseşte Dumnezeu plăcerea (42:1); despre

omul durerii şi Mielul care este dus la măcelărie (53:3,7). Acestea şi multe alte exemple sunt

imagini impunătoare ale Domnului Isus Cristos, care au fost descrise prin inspiraţia divină cu

şapte sute de ani înaintea venirii Lui în lumea aceasta.

În general se poate spune că tema primei părţi este judecata lui Dumnezeu, iar a celei de-a

doua mângâierea lui Dumnezeu. Tonul dominant este atins deja la începutul pasajului: acuzarea

serioasă a lui Dumnezeu împotriva lui Iuda în capitolul 1, unde cetatea Ierusalim este numită

chiar Sodoma şi Gomora (1:10); şi în capitolul 40 chemarea lui Dumnezeu, ca după perioada

grelei încercări să vorbească cuvinte de mângâiere Ierusalimului (40:1-2). Primele şase capitole

culminează în relatarea lui Isaia despre viziunea în care L-a văzut pe Domnul şi sunt şi mai brusc

despărţite prin datarea timpului la începutul capitolului 7, care face o introducere la o altă

profeţie mai târzie. În mod asemănător, şi capitolele 7–12 conţin o temă generală, pentru că

necazul din timpul lui Ahaz dă prilejul la o profeţie despre extraordinarul Emanuel şi împărăţia

Lui care avea să vină. Faptul că capitolele 13–23 sunt strâns legate între ele nu este greu de

constatat. „Povară” (greutate) este cuvântul de legătură, ceea ce înseamnă o profeţie amară de

proporţii mari. De asemenea, capitolele 24–27 formează o unitate în descrierea evenimentele

timpului de pe urmă. Următorul fragment, capitolele 28–33, este delimitat foarte clar cu cuvântul

„Vai!”. Urmează un fragment scurt din două capitole (34 şi 35) care vorbeşte iar de timpul

Împărăţiei lui Dumnezeu. Ultimul fragment din această primă parte vorbeşte despre evenimente

istorice din timpul împărăţiei lui Ezechia (capitolele 36–39).

Isaia prezintă şapte teme esenţiale: puterea veşnică (cap.26 v4), judecata veşnică (cap 33

v14), bucuria veşnică (cap 35 v10), mântuirea veşnică (cap 45 v17), bunatatea veşnică (cap 54

v8), legamantul veşnic (cap 55 v3) si lumina veşnică (cap 60 v19).

Chiar dacă s-a născut în vremuri prospere, totuşi problemele pentru Iuda şi Israel au apărut

la scurtă vreme. Mulţumită conducerii eficiente a lui Ozia, Iuda şi-a revenit din punct de vedere

economic şi militar. Nu după mult timp, vremuri de groază aveau să vină peste Iuda. În Samaria,

moartea lui Ieroboam în 753 a fost urmată de revoluţie şi vărsare de sânge, până când Menahem

a uzurpat tronul1. Ozia, deoarece şi-a însumat îndatoriri preoţeşti, a fost lovit cu lepră de către

Dumnezeu. Ca urmare al acestui lucru, Iotam a devenit coregent(cca 750 î.Cr), totuşi Ozia a

continuat să domnească efectiv2. În alt plan, Iuda, ca şi Samaria, avea probleme spirituale.

Corupţia, nedreptatea (Isaia 1:4 etc.), luaseră locul valorilor date prin Moise în Lege, de aceea,

Dumnezeu, prin Isaia, le spune că vor fi judecaţi, şi „mântuiţi prin dreptate. Dar pieirea va

atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi, şi ceice părăsesc pe Domnul vor pieri.” Isaia 1:27b,28. În

plan extern, ascensiunea Asiriei, concretizată prin cucerirea Babilonului, a făcut ca în 743-738

î.Cr, armata asiriană să înainteze spre vest în mai multe campanii. În analele lui Tiglat-Pileser,

regele asirian, acesta a declarat că a înfrânt o forţă palestiniană condusă de Azaria sau Ozia din

Iuda. Menahem, regele Israelului, a platit un greu tribut regelui Asiriei (2 Regi 15:19)3.

Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Primit cu familiaritate de împăraţii Ahaz şi Ezechia

(cap.7 şi 37), el a fost cronicarul de la curte în timpul domniei lui Ozia şi Ezechia (2 Cronici

26:22; 32:32) Cartea lui poartă peceţile unui om cu educaţie aleasă: stil elegant, ritm, bogăţie de

pasaje cu o deosebită frumuseţe literară.

1Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Ed. Cartea Creştină Oradea 2008, pag. 3732 Ibidem3 Ibidem, p. 375

Nu ştim nimic despre tatăl său, Amoţ, dar ştim despre Isaia însuşi că a fost căsătorit (7:3) şi

că a avut doi copii: Şear Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce") şi Maher-Şalal-Haz-Baz („Grăbeşte

de prădează, aruncă-te asupra prăzii") (8:3). Soţia lui a fost de asemenea proorociţă. Este

discutabil dacă Isaia a fost din neam de preoţi. Accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest

lucru (6:6 comparat cu 2 Cronici 26:18)

Isaia era un om îndrazneţ, serios si fara teamă, atunci când Dumnezeu i-a poruncit să mustre

pe poporul evreu, el nu a dat înapoi. Chiar daca a trait sub cinci regi diferiţi, el nu a făcut nici un

compromis, nu a avut o atitudine servila sau slugarnică faţă de acestia, ci a fost o persoană

integră si cu frică de Dumnezeu (Isaia 7:13, 38:1). El a criticat în cel mai vehement mod

corupţia, nedreptatea, opresiunea, idolatria şi senzualitatea oamenilor (Isaia 1:10-23, 2:11-17,

3:9-15). Totodată el a fost plin de compasiune şi empatie faţă de oameni (Isaia 22:4, 15:5). Isaia

este unul din cele mai bune exemple de a merge înpotriva curentului. Chiar dacă acesta vorbeşte

cu sarcasm şi cu indignare împotriva păcatului, totuşi este atent în limbaj cînd vorbeşte fiind plin

de reverenţă faţă de Dumnezeu. Viaţa sa întreagă este plină de spiritualitate. Şi astăzi suntem

încurajaţi de prezenţa unor astfel de oameni pe paginile Sfintei Scripturi, oameni care au fost

compleţi dedicaţi lui Dumnezeu, scopul lor în viaţă fiind de a face voia lui Dumnezeu şi a-L

proslăvi pe El.

Aşadar Biblia ne ofera multe exemple de oameni dedicaţi lui Dumnezeu, oameni care

întreaga lor viaţă au fost o mărtuire plăcută şi o dovadă a credinciosiei lui Dumnezeu. Un astfel

de om a fost şi Isaia. El s-a născut şi a crescut în Ierusalim, fiind fiul lui Amoţ. Din păcate nu se

cunosc alte date despre copilăria şi tinereţea lui. Chiar dacă Isaia se regăseste printre aristrocraţia

din vremea lui, totuşi el nu ezită să critice corupţia şi nedreptatea ce se regăsea în randurile

acesteia.