ipssm sudarea si taierea metalelor

22
INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA PENTRU SUDAREA SI TAIEREA METALELOR Încadrarea si repartizarea personalului la locul de muncă 1. Lucrările de sudare si taiere a metalelor pot fi executate numai de persoane autorizate având vârsta peste 18 ani, care cunosc instalatiile, aparatura si procedeele de lucru si care au fost instruite din punct de vedere al securitătii muncii si au calificarea necesară; 2. Persoanele care nu sunt calificate în meseria de sudor sau nu au împlinit vârsta de 18 ani pot fi admise la lucru în conditii normale ca ajutor de sudor numai sub supravegherea directă a cadrelor calificate în aceste lucrări si numai după însusirea instructajului de securitate a muncii. 3. Persoanele sub 18 ani nu vor fi admise la lucrările de sudare sau taiere a metalelor, la care pot apărea pericole specifice de accidentare, ca de exemplu: lucrări executate în spatii închise cu degajări puternice de căldură, lucrări asupra unor piese zincate acoperite cu plumb, cadmiu, beriliu sau vopsite cu vopsele ce contin plumb. Prin spatii închise se înleleg: rezervoare, cazane, portbagaje, spatii dublu fund la vase, aparate din industria chimică, puturi si similare. Prin lucrări cu degajăi puternice de căldură se înteleg, de exemplu, sudarea cu preîncălzire a pieselor mari de fontă. Instruirea personalului 4. Instructajul de securitate a muncii se va face pe faze, în conformitate cu prevederile legislatiei în vigoare. Dotarea cu ectipament individual de protectie 5. Sudorii si ajutoarele de sudori sunt obligati să utilizeze echipamentul individual de protectie adecvat conform "Listei interne de acordare a echipamentului de protectie". 6. Lucrările de sudare se execută numai cu aprobarea conducătorului procesului de productie, după cunoasterea documentatiei tehnice în legătură cu respectivele lucrări si după efectuarea instructajului cu privire la modul de exploatare a echipamentului si cu privire la securitatea muncii. 7. Înainte de începerea lucrului, persoana însărcinată cu supravegherea operatiilor va verifica dacă au fost luate toate măsurile de securitate necesare pentru prevenirea accidentelor si îmbolnăvirilor. 8. La locurile de muncă permanente se vor afisa în mod obligatoriu instructiunile de folosire ale utilajului si indicatoare Pag 1 / 22

Upload: flopod

Post on 02-Oct-2015

100 views

Category:

Documents


11 download

DESCRIPTION

IPSSM sudarea si taierea metalelor

TRANSCRIPT

PAGE

INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

PENTRU SUDAREA SI TAIEREA METALELORncadrarea si repartizarea personalului la locul de munc

1. Lucrrile de sudare si taiere a metalelor pot fi executate numai de persoane autorizate avnd vrsta peste 18 ani, care cunosc instalatiile, aparatura si procedeele de lucru si care au fost instruite din punct de vedere al securittii muncii si au calificarea necesar;

2. Persoanele care nu sunt calificate n meseria de sudor sau nu au mplinit vrsta de 18 ani pot fi admise la lucru n conditii normale ca ajutor de sudor numai sub supravegherea direct a cadrelor calificate n aceste lucrri si numai dup nsusirea instructajului de securitate a muncii.

3. Persoanele sub 18 ani nu vor fi admise la lucrrile de sudare sau taiere a metalelor, la care pot aprea pericole specifice de accidentare, ca de exemplu: lucrri executate n spatii nchise cu degajri puternice de cldur, lucrri asupra unor piese zincate acoperite cu plumb, cadmiu, beriliu sau vopsite cu vopsele ce contin plumb. Prin spatii nchise se nleleg: rezervoare, cazane, portbagaje, spatii dublu fund la vase, aparate din industria chimic, puturi si similare. Prin lucrri cu degaji puternice de cldur se nteleg, de exemplu, sudarea cu prenclzire a pieselor mari de font.

Instruirea personalului

4. Instructajul de securitate a muncii se va face pe faze, n conformitate cu prevederile legislatiei n vigoare.

Dotarea cu ectipament individual de protectie

5. Sudorii si ajutoarele de sudori sunt obligati s utilizeze echipamentul individual de protectie adecvat conform "Listei interne de acordare a echipamentului de protectie".

6. Lucrrile de sudare se execut numai cu aprobarea conductorului procesului de productie, dup cunoasterea documentatiei tehnice n legtur cu respectivele lucrri si dup efectuarea instructajului cu privire la modul de exploatare a echipamentului si cu privire la securitatea muncii.

7. nainte de nceperea lucrului, persoana nsrcinat cu supravegherea operatiilor va verifica dac au fost luate toate msurile de securitate necesare pentru prevenirea accidentelor si mbolnvirilor.

8. La locurile de munc permanente se vor afisa n mod obligatoriu instructiunile de folosire ale utilajului si indicatoare de securitate , n vigoare, iar sudorii vor avea la dispozitie scaune reglabile n nltime, dispozitive de fixare, rotire si nclinare a pieselor de sudat, dispozitive pentru aprinderea arztoarelor, dispozitive pentru agtarea arztorului sau a portelectrodului etc.; pentru a se putea asigura o pozitie ct mai comod de lucru.

9. Locurile de munc n care se execut lucrri de sudare pot fi permanente sau temporare, fixe sau mobile. Locurile de munc fixe se organizeaz n ntreprinderile existente, n ncperi special dotate sau n spatii deschise. Locurile de munc mobile se organizeaz n ntreprinderile care se construiesc sau n ntreprinderile existente - la efectuarea lucrrilor temporare de constructii-montaj si alte lucrri cu caracter temporar.

10. Zona de lucru va fi ngrdit cu paravane sau pereti netezi, care vor fi prevzuti cu tblite avertizoare.

11. La efectuarea lucrrilor de sudare ntr-o ncpere n care se desfsoar si alte activitti vor fi luate msuri care s exclud posibilitatea de actiune a factorilor periculosi si nocivi asupra lucrtorilor.

12. La locurile de munc unde exist pericolul de cdere de la nltime, nceperea lucrului este permis numai dup atestarea scris c sudorul este apt din punct de vedere medical s lucreze la nltime;

13. Cnd lucrrile de sudare se execut la nltimi mai mari de 1 m, se vor folosi schele rezistente, asigurate mpotriva incendiilor;

14. Sudorii si ajutoarele lor vor purta centuri de sigurant pentru prevenirea cderii de la nltime, asigurate cu frnghie de elementele fixe ale constructiei;

15. Este interzis stationarea si trecerea oricrei persoane n zona de lucru care va fi semnalizat prin tblite avertizoare.

16. n locurile de munc unde exist pericol de intoxicare cu diverse gaze sau asfixiere, nceperea lucrrilor este permis numai dup ventilatia fortat a spatiului si verificarea prin probe a atmosferei din spatiul respectiv.

Depozitare, manipulare, transport

17. La toate atelierele si sectiile de sudare, la generatoarele si statiile de acetilen, depozitele de carbid, depozitele sau magaziile de butelii sub presiune se vor respecta prevederile normelor n vigoare privind manipularea, depozitarea, transportul si folosirea buteliilor sub presiune (PSI si ISCIR).

Amplasarea echipamentelor de munc

18. La locul de munc al sudorului, gruparea si amplasarea diverselor organe de comand manual (prghii, ntreruptoare etc.) si a mijloacelor de transmitere a informatiei vor satisface cerintele de ordin ergonomic.

19. Furtunurile din circuitele de alimentare cu aer comprimat, cu agenti hidraulici, cu acetilen, gaze combustibile, ap si cablurile de alimentare cu energie electric vor fi protejate mpotriva actiunilor mecanice si termice.

Protectia mpotriva incendiilor si exploziilor

20. Locurile n care urmeaz a se executa lucrri de sudare sau tiere se vor curti de materiale inflamabile;

21. n cazul n care se sudeaz sau se taie piese acoperite cu vopsea, care prin ardere produc gaze nocive, naintea nceperii operatiei respective, stratul de vopsea se va ndeprta pe o ltime de cel putin 100 mm de fiecare parte, a tieturii sau custurii.

22. Se interzice sudarea instalatiilor aflate sub tensiune si a recipientelor aflate sub presiune.

23. Pentru evitarea rsturnrii si deplasrii pieselor n timpul executrii lucrrilor de sudare si tiere se vor folosi suporturi rezistente, din materiale necombustibile. Folosirea butoaielor de carbid sau a altor recipiente pline sau goale pentru sustinerea pieselor n timpul lucrului nu este permis.

24. La executarea lucrrilor de sudare si tiere a metalelor n apropierea elementelor de constructie combustibile (grinzi de lemn, pardoseal de lemn) se:vor lua msuri, pentru prevenirea incendiilor, prin acoperirea acestora cu tabl sau plci de azbest si pregtirea unor vase cu ap, stingtoare cu praf inert si bioxid de carbon si cu spum carbonic, pentru stingerea unui eventual nceput de incendiu. Locul de munc si zonele nvecinate periculoase vor rmne sub observatie atent pn cnd temperatura coboar n toate punctele la valorile mediului ambiant.

25. n spatiile si ncperile n care se prelucreaz sau se depoziteaz substante usor inflamabile sau unde exist pericol de explozie, executarea lucrrilor de sudare si tiere a metalelor nu este permis dect n cazul n care a fost nlturat n prealabil orice posibilitate de pericol de incendiu sau de explozie.

26. Lucrrile de sudare la care poate s apar pericolul de incendiu sau explozie vor fi executate numai dup ce au fost luate toate msurile pentru prevenirea acestora si se vor face n baza unui program ntocmit de conductorul de sectie (sector), aprobat, de conductorul tehnic al unittii si avizat de seful protectiei muncii. n acest program se vor nscrie toate detaliile privind operatiile ce se vor executa si msurile de securitate a muncii. Programul devine dispozitie de lucru si va fi semnat de luare la cunostint de persoanele care efectueaz lucrrile si de cei care au sarcina de supraveghere si control. Msurile de securitate a muncii care se impun a fi luate n astfel de cazuri sunt:

a) Sudorii, pe lng calificarea profesional, vor fi autorizati special pentru aceste lucrri de ctre conducerea unittii, n baza verificrii cunostintelor asupra modului de lucru si a msurilor de tehnica securittii;

b) Locul de munc va fi supravegheat tot timpul desfsurrii lucrrilor;

c) Se va preveni formarea de amestecuri explozive de gaze, vapori sau pulberi n spatii, de lucru prin msuri adecvate;

d) Se va asigura un grad de securitate sporit n apropierea locului de munc (raza de actiune si amnuntele vor fi stabilite de conductorul procesului tehnologic) prin oprirea aparatelor care contin lichide, gaze sau pulberi usor inflamabile. Se vor etansa perfect toate recipientete sub presiune care contin substante usor inflamabile prin izolarea si montarea de flanse oarbe. Se vor introduce gaze protectoare mpotriva focului (bioxid de carbon sau azot) n recipientele ce contin sau au continut substante usor inflamabile;

e) Se interzice accesul persoanelor a cror prezent nu este absolut necesar la locul de munc;

f) Va fi pregtit o echip PSI precum si dispozitivele de stingere necesare;

g) Se va ndeprta ntreaga aparatur de sudare din ncperi, dup terminarea lucrului.

27. Combaterea incediului aprut n cadrul sau n apropierea unei instalatii electrice de sudare aflat sub tensiune va ncepe numai dup ce instalatia respectiv a fost deconectat si s-a primit confirmarea oral a efecturii acestei deconectri de ctre un lucrtor specialist.

28. n cazul n care scnteile sau, stropii de metal topit mproscati pot produce incendii sau explozii n ncperile aflate deasupra, lng sau dedesubtul locului de munc, se vor lua msuri de izolare corespunztoare a acestor ncperi prin etansare, acoperirea deschiderilor din ziduri, respectndu-se prevederile normelor PSI n vigoare;

29. Dup terminarea lucrului, se vor supraveghea prin salariati nominalizati ncperile unde se efectueaz lucrri de sudare timp de cel putin 8 ore, pentru a prentmpina eventualele declansri de incendiu provocate de stropii de metal topit mproscati.

Protectia mpotriva electrocutrii

30. Echipamentul electric al instalatiilor pentru sudare va respecta msurile de protectie generale din standardele de conditii generale ale echipamentului electric pentru masinile industriale

31. Prtile active ale echipamentului pentru sudare se vor afla n interiorul unor carcase. Deschiderea carcaselor (usilor, capacelor etc.) se va face numai prin utilizarea unor chei, scule speciale, prin interblocri mecanice si/sau electrice ntre usile de acces si ntreruptorul principal, n asa fel nct s nu fie posibil deschiderea fr deconectarea ntreruptorului principal, sau, n cazul deschiderii usii, s se deconecteze ntreruptorul principal

32. Gradul minim de protectie care este asigurat de carcasele echipamentelor de sudare va fi de minimum IP 2x.

33. Prtile active accesibile, cu exceptia circuitelor de sudare, vor fi complet acoperite cu o izolatie care s reziste la eforturi mecanice, electrice si termice la care poate fi solicitat n timpul functionrii si care s le protejeze mpotriva atingerilor accidentale.

34. Pentru protectia mpotriva electrocutrii la atingerea electrodului sau a altei prti a circuitului de sudare, instalatiile de sudare n curent alternativ vor fi prevzute cu un dispozitiv care s ntrerup functionarea n gol a instalatiei.

35. Este strict interzis a se atinge electrodul sub tensiune. Schimbarea electrodului se va face numai cu utilizarea mnusilor de sudor, care vor fi complet uscate.

36. Pentru protectia mpotriva electrocutrii prin atingere indirect, datorat tensiunii de alimentare, se va asigura legarea la nul, drept protectie principal, suplimentat prin legare la pxn2nt, sau prin legaXe la pmtnt, drept protectie principal, suplimentat de utilizarea unui dispozitiv pentru protectia automat la curentii de defect (PACD), n functie de protectia adoptat n respectiva unitate industrial.

37. Legarea la pmnt sau la conductorul de nul se va executa n conformitate cu prescriptiile n vigoare.

38. Instalatiile de sudare vor fi prevzute cu cel putin dou conductoare de protectie: unul cuprins n cablul de alimentare legat la borna de protectie aflat lng bornele de alimentare si al doilea prin care se leag vizibil la borna de legare la pmnt, protectie aflat n exterior pe carcas si marcat vizibil cu simbolul grafic conform STAS 11200/19-79.

39. Circuitul de sudare al instalatiei de sudare va fi separat galvanic de circuitul de alimentare de la retea. Izolatia dintre cele dou circuite va rezista la o tensiune de ncercare de 4.000 Vef - 50 Hz, aplicat timp de 1 minut ntre bornele de legare la retea si bornele de sudare.

40. Rezistenta de izolatie ntre circuitul de alimentare de la retea si circuitul de sudare va fi de minimum 2 M(, msurarea fcndu-se cu un megohmetru.

41. Fixarea bornelor de alimentare va fi asigurat astfel nct s nu se desfac sau s nu se roteasc atunci cnd mijloacele de prindere sunt strnse sau destrnse n mod repetat. Verificarea fixrii se va face prin 10 strngeri si destrngeri ale unui conductor cu sectiunea maxim si cu sectiunea minim specificat pentru borna respectiv.

42. Folosirea cablurilor de alimentare a circuitului de sudare cu izolatia deteriorat este strict interzis. Starea izolatiei si a legturilor la priza de pmnt se va verifica de fiecare dat, nainte de nceperea lucrului.

43. Reparatiile, reglajele sau simpla deschidere a dulapului de comand se vor face numai dup ntreruperea alimentrii cu energie electric, de ctre electricienii de ntretinere instruiti si autorizati corespunztor.

44. Pentru comanda de la distant a surselor pentru sudare si a echipamentelor pentru sudare se vor utiliza tensiuni reduse.

45. Se interzice pe timp de ploaie executarea lucrrilor de sudare sub cerul liber, fr acoperis.

Verificarea protectiei mpotriva electrocutrilor

46. Pentru mentinerea n conditii corespunztoare a echipamentelor de sudare se vor efectua verificrile instalatiei astfel:

- instalarea circuitului de sudare se va efectua conform prescriptiilor din documentatiile tehnice;

- izolatia cablurilor, portelectrozilor, capetelor pentru sudare si dispozitivelor de conectare nu va fi deteriorat, iar curentul admisibil n cabluri va corespunde curentului utilizat;

- clemele de contact vor fi fixate n mod sigur conexiunile vor fi corect executate. Se va verifica special dac cablul de retur este corect si direct racordat de la borna corespunztoare a echipamentului pentru sudare la piesa de sudat sau la suportul acesteia, ct mai aproape de locul unde se efectueaz lucrarea

47. Se interzice sudorilor si ajutorilor lor s efectueze interventii pentru depanarea unor defectiuni de natur electric sau mecanic. Elementele recunoscute a fi defecte vor fi reparate sau nlocuite de o persoan desemnat n acest scop.

48. Periodic, n exploatare, se vor efectua urmtoarele verificri:

a) Verificri zilnice (executate de personalul care particip la operatia de sudare), nainte de punerea sub tensiune a instalatiei;

- verificarea vizual a imposibilittii atingerii pieselor aflate sub tensiune, verificarea integrittii cablurilor, att a celui de alimentare, ct si a celui de sudare, verificarea izolatiei portelectrodului, verificarea instalatiei si integrittii fisei cablului de alimentare;

- verificarea legrii bornei de mas a circuitului de sudare, la masa de sudare sau la piesa de sudat

- verificarea existentei suportului izolant pentru portelectrod, cnd instalatia de sudare este sau nu sub tensiune;

- verificarea integrittii echipamentului individual de protectie;

- verificarea auditiv sau vizual a dispozitivului pentru ntreruperea functionrii n gol a instalatiei de sudare;

b) Verificarea sptmnal (efectuat de electricianul de ntretinere):

- verificarea legturilor vizibile la pmnt a instalatiei electrice, precum si a tabloului electric din care este alimentat instalatia;

- verificarea existentei sigurantelor fuzibile originale si calibrate corespunztor;

- verificarea functionrii dispozitivului de ntrerupere automat a functionrii n gol a instalatiei de sudare;

- verificarea vizual a gradului de protectie al instalatiei;

- verificarea existentei contactului de protectie la fisa de alimentare a instalatiei; - verificarea integrittii cablurilor, existentei capacelor de borne si a aprtorilor instalatiei;

c) verificri lunare (executate de,electricianul de ntretinere):

- verificarea continuittii electrice a conductorului de protectie din cablul de alimentare si a eficacittii contactului de protectie al fisei cablului;

- verificarea strngerii bornelor de protectie;

- verificarea rezistentei de izolatie dintre bornele de legare la retea si bornele circuitului de sudare;

d) Verificri semestriale (efectuate de serviciul specializat al unittii):

- verificarea eficacittii protectiei utilizate mpotriva pericolutui de electrocutare datorat tensiunii de alimentare de la retea;

- verificarea utilizrii aceleiasi protectii la instalatiile de sudare cu cea folosit n toate, celelalte echipamente electrice din unitatea respectiv, pentru nlturarea pericolului de, electrocutare prin atingere direct;

- verificarea izolatiei portelectrodului;

- verificarea protectiei mpotriva electrocutrii prin atingere indirect.

49. La receptie, dup fiecare reparatie sau modificare, n cazul n care instalatia nu corespunde la una din probe, este strict interzis punerea instalatiei sub tensiune.

50. La receptie sau dup fiecare reparatie sau modificare, se vor executa urmtoarele verificri:

- a valorii tensiunii care apare la functionarea n gol ntre electrod si mas;

- a timpului de deconectare la functionarea n gol;

- a rezistentei de izolatie ntre circuitul de alimentare de la retea si circuitul de sudare cu megohmetrul si prin aplicarea unei tensiuni de ncercare (verificarea rigidittii dielectrice);

- a gradului de protectie de minimum IP 2x (STAS 5325-79);

- a existentei celor dou borne de protectie, una vizibil n exterior si a doua lng bornele de racordare la retea;

- a izolatiei portelectrodului prin msurarea cu megohmetrul si aplicarea unei tensiuni de ncercare (verificarea rigidittii dielectrice).

Conditii ale mediului de munc,

51. (1) La toate locurile de munc se vor lua msuri pentru ca, n ncpere s nu fie depsite concentratiile maxime admise stabilite pentru gaze, vapori si pulberi nocive; conform normelor elaborate de Ministerul Snttii - Directia de Medicin Preventiv;

(2) Periodic, se vor face determinri de gaze ori de cte ori se execut lucrri cu caracter deosebit;

(3) n cazul n care instalatia de ventilatie nu functioneaz normal, nu se pot efectua lucriri de sudare si tiere a metalelor.

52.ncperile n care se execut permanent lucrri de sudare si tiere a metalelor vor fi bine aerisite, prin ventilatie natural si prin ventilatie mecanic, fr a permite formarea de pungi de aer neventilate. n ncperile n care aceste lucrri nu se execut n mod permanent, gazele, vaporii si aerul ce se degaj n timpul lucrului se vor ndeprta printr-o aerisire corespunztoare.

53. (1) Iluminatul natural si artificial al sectiilor de sudare va corespunde valorilor stabilite prin Normele Generale de Securitate a Muncii;

(2) Pentru iluminatul cu lmpi portative se vor utiliza lmpi electrice n bun stare; alimentate la tetasiunea de maxim 24 V

SUDAREA PRIN TOPIRE

Prescriptii generale

54. Operatiile de sudare prin topire vor corespunde prescripiilor de instalare a echipamentelor electrice si vor prevedea mecanizarea si automatizarea operaiilor ntr-o msur ct mai mare. Astfel, se vor lua msuri de localizare si diminuare (cu respectarea limitelor admise de actele normative n vigoare) a factorilor nocivi si periculosi.

Echipament individual de protectie

55. mbrcmintea de protectie va fi tratat ignifug purtat n aa fel nct s nu prezinte zone n care s fie reinui stropi de metal topit mproscati n timpul lucrului.

Organizarea locului de munc

56. La lucrrile de sudare si tiere a metalelor prin topire, executate n apropierea instalatiilor electrice, locurile de munc vor fi protejate cu ecrane sau paravane, astfel nct s fie exclus posibilitatea de atingere accidental a prtilor aflate sub tensiune. Dac lucrrile se execut chiar asupra unei prti componente a instalatiei electrice, aceasta va fi scoas de sub tensiune, va fi semnalizat si asigurat, conform normelor pentru lucru cu instalatii electrice, pn la sfrsitul lucrului.

57. Pentru protejarea lucrtorilor care lucreaz n vecintatea locului de sudare (exceptnd sudorul si ajutoarele acestuia), se vor izola locurile de munc ale sudorilor prin panouri fixe sau transportabile, din lemn ignifugat, tabl sau alte materiale opace, neinflamabile, avnd nltimea de cel putin 2 m.

Instalaii si echipamente electrice de sudare

58. Carcasele echipamentelor de sudare, mesele de sudare si piesele metalice care se sudeaz vor fi legate la prize de pmnt corepunztoare, la conductorul de nul sau la un declanator de curent de defect.

Condiii ale mediului de munc

59. Pentru ca radiaia termic s nu aib influen asupra sudorului se vor lua msuri de diminuare a acesteia.

Sudarea cu arc electric

60. n vederea diminurii la minim a pericolelor datorate tensiunii de mers n gol, care apare n mod obligatoriu pe electrod se vor lua msuri de prevenire a acestora. Astfel, instalarea echipamentelor de sudare cu arc electric se va face n aa fel s se reduc riscurile de socuri electrice care s-ar putea datora unor tensiuni mai mari dect tensiunea de mers n gol.

61. (1) Se vor lua msuri pentru reducerea pericolelor de contact accidental a circuitului de sudare cu conductorul de protectie sau cu pmntul;

(2) Dac piesa de sudat este n mod intenionat racordat la conductorul de protecie sau la pmnt, legtura va fi fcut ct mai direct, cu ajutorul unui cablu avnd seciunea egal cu cea a cablului de retur. Se vor lua msuri de evitare a curenilor vagabonzi de sudare. Nu se va efectua n mod intenionat conectarea piesei de sudat sau a circuitului de sudare la conductorul de legare la pmnt al reelei de alimentare a sursei pentru sudare sau cel a1 aparatului electric de conectare asociat sursei.

62. (1) Pentru a evita contactele electrice ntre circuitul de sudare si elementele conductoare strine de instalaie, situate n zona de lucru si pe care este posibil s fie pus un portelectrod sau un cap pentru sudare sau pe care s-ar putea amorsa un arc electric, se vor folosi mijloace de protecie ale acestora cum, ar fi: ecrane izolante, distanoare etc.;

(2) n cazul n care nu se pot aplica msurile de mai sus se vor stabili legturi echidistante cu ajutorul unor cabluri izolate, avnd sectiunea corespunztoare, ntre piesa de sudat si elementele conductoare strine de instalatia de sudare;

(3) Este interzis ca circuitul de sudare s vin n contact cu buteliile de gaz protector, aflate n apropierea piesei de sudat.

63. (1) La legtura electric ntre echipamentul de sudare si piesa de sudat este strict interzis utilizarea unor elemente conductoare strine de izolaie (sine, evi, schele etc.) dac acestea nu reprezint piesa de sudat nssi;

(2) Se vor lua toate msurile pentru reducerea pericolelor de contact accidental al circuitului de sudare cu conductorul de protectie sau cu pmntul;

(3) Dac piesele pentru sudat sunt amplasate pe o mas de sudare, cablurile de retur si de legturi echipotentiale vor fi racordate la mas.

64. n cazul n care doi sau mai muli sudori lucreaz aproape unii de alii si n mod deosebit, pe aceiasi pies, vor fi luate msuri speciale n ce priveste racordarea surselor pentru sudare la reteaua de alimentare si la piesa de sudat, n scopul eliminrii tensiunii de mers n gol, ce poate s apar ntre doi portelectrozi sau ntre dou capete pentru sudare.

65. (1) Dac una sau mai multe surse pentru sudare interconectate sunt scoase de sub tensiune, ele vor fi deconectate att de la reeaua de alimentare ct si de 1a circuitul de sudare comun pentru nlturarea pericolelor datorate tensiunilor de retur;

(2) Interconectarea mai multor surse pentru sudare se va face numai de ctre un expert.

66. (1) Dac se efectueaz lucrri de ntretinere sau reparare, echipamentul de sudare va fi decuplat att pe partea de alimentare ct si pe partea de utilizare. Derogri de la aceast conditie se vor face numai de ctre un expert;

(2) orice racordare n circuitul de sudare va fi efectuat nainte de punerea sub tensiune a sursei pentru sudare.

67. Dac sudorul i ntrerupe lucrul sau i prete postul de lucru, sursa pentru sudare sau circuitul de sudare se va scoate de sub tensiune astfel nct instalaia s nu poat fi pus n mod accidental n funciune de la portelectrod sau de la capul de sudare.

68. n cazul utilizrii unui aparat trifazat ce deserveste mai multe posturi de sudare sau n cazul mai multor surse pentru aceeasi pies de sudat sau pentru piese interconectate, sudorii vor lucra suficient de departe unii de altii si vor fi instruii s nu ating niciodat simultan doi portelectrozi sau dau capete pentru sudare.

Sudarea manual cu arc electric

Protecia mpotriva electrocutrii

69. n timpul pauzelor de lucru, portelectrodul va fi asezat sau agat de un suport izolat, astfel nct s nu ating piesa sau suportul acesteia, care sunt legate la sursa de alimentare a circuitului de sudare. Se interzice categoric inerea portelectrodului sub bra, pentru a preveni scurgerile curentului electric prin corp.

70. Conductorii electrici, mobili folosii la racordarea la reea si cablurile pentru alimentarea circuitului de sudare vor fi ferii mpotriva deteriorrii n timpul exploatrii si al transportului si in mod special mpotriva contactului cu stropi de metal topit, precum si a trecerii peste ei cu mijloacele de transport. Cablurile mobile vor fi uoare si foarte flexibile, pstrndu-se n colaci cnd nu se execut operaia de sudare.

71. La cablurile de alimentare a circuitului de sudare cu izolaia deteriorat, n cazul n care cablurile respective nu vor putea fi nlocuite imediat cele deteriorate vor fi reparate imediat, prin ndeprtarea zonei deteriorate si realizarea unei mbinri n poriunea respectiv. Izolarea cu band izolatoare a zonei reparate, nu este suficient si n consecin este obligatorie folosirea bucelor de protecie din material izolant, care s acopere n ntregime zona reparat. Starea izolaiei cablurilor de alimentare a circuitului de sudare se va verifica nainte de nceperea lucrului (schimbului).

72. (1) nainte de operaia de mbinare a cablurilor pentru alimentarea circuitului de sudare, echipamentul de sudare va fi deconectat de la reea;

(2) Zonele de mbinare ale cablului pentru alimentarea circuitului de sudare vor asigura o bun conductibilitate, securitate fa de solicitrile mecanice si o izolare perfect n special n zona de mbinare.

(3) mbinarea cablurilor pentru alimentarea circuitului de sudare sau tiere se va realiza prin lipire la cald, prin sudare sau cu mufe de conexiuni izolate.

73. Cablul de mas va fi racordat direct la pies, fiind interzis utilizarea unor improvizatii. Racordarea se va realiza numai cu cleme de strngere, born cu surub, bine strnse, cu poli magnetici, cu condiia ca suprafeele de contact s fie netede si curate.

74. (1) n cazul n care portelectrozii si capetele pentru sudare nu sunt utilizai, vor fi astfel amplasai nct s fie izolai. Electrodul va fi scos din portelectrod.

(2) Posturile fixe pentru sudarea manual cu arc electric vor fi prevzute cu un suport electroizolant pentru fiecare portelectrod, pe care s se aeze portelectrodul n perioadele de pauz. Este strict interzis aruncarea la ntmplare a portelectrodului chiar dac nu este sub tensiune, indiferent de caracterul fix sau mobil al postului de sudare;

(3) La sudarea manual cu electrozi nvelii, sudorii vor purta n mod obligatoriu mnusi i n timpul nlocuirii electrozilor.

75. (1) La utilizarea generatoarelor de curent continuu si a transformatoarelor folosite la sudarea cu arc electric se vor respecta condiiile impuse n prescripiile de electrosecuritate;

(2) Echipamentele (sursele) de sudare antrenate de motoare cu combustie intern vor fi instalate astfel nct s previn intoxicaiile ce pot fi provocate de gazele de eapament. Se interzice lucrul cu echipamente de sudare defecte sau n stare necorespunztoare.

76. Pentru racordarea la reea, executarea legturilor fixe, inclusiv montarea pieselor, se va face numai de ctre electricieni calificai n astfel de lucrri, care vor respecta toate prescripiile n vigoare referitoare la instalaiile electrice.

77. (1) Dac legarea la reea a unui echipament de sudare se realizeaz fr fi si priz se va prevedea la locul de racordare un ntreruptor cu ajutorul cruia s se scoat de sub tensiune concomitent toi conductorii de alimentare;

(2) Dac legarea la reea se face prin prize cu capace metalice, capacele vor fi legate la centura (priza) de mpmntare.

78. La echipamentele de sudare care nu sunt racordate prin fi, conductorii de racordare la reea se vor fixa cu papuci si vor fi astfel dispui nct s se exclud posibilitatea deteriorrii izolaiei lor, din cauza frecrii lor de aprtorile de borne.

79. n cazurile n care urmeaz s se execute lucrri de recepie sau de curire a echipamentelor de sudare sau cnd se schimb locul lor de amplasare, acestea vor fi scoase de sub tensiune, prin deconectarea de la reea.

80. (10 Nu se vor utiliza dect echipamente de sudare omologate care vor ndeplini condiiile de electrosecuritate;

(2) Echipamentele de sudare, generatoarele si transformatoarele de sudare vor fi prevzute cu dispozitive speciale, care s permit schimbarea nepericuloas a electrozilor pentru sudare. Totodat vor fi protejate mpotriva atingerii accidentale, prin legarea lor la prize de pmnt sau la conductorul de nul.

81. Este interzis sudarea concomitent pe aceeasi pies cu dou instalaii de sudare manual cu arc electric de curent continuu cu polariti opuse.

Tierea cu arc electric si cu arc-aer

82. n cazul tierii si criuirii cu arc electric (electropneumatic) se vor respecta prescripiile privitoare la sudarea cu arc electric manual.

83.La tierea cu arc-aer, vor fi luate msuri deosebite de protecia mpotriva incendiilor.

Sudarea cu arc electric n mediu de gaz protector. Sudarea si tierea cu plasm

Echipament individual de protecie

84. (1). mbrcmintea sudorilor care efectueaz lucrri de sudare cu arc sub protecie de gaze i a ajutoarelor acestora va fi deosebit de costumul sudorului care execut lucrri de sudare cu arc electric, astfel hainele de protecie vor ndeplini urmtoarele condiii:

- vor fi confecionate din material dens, tratat ignifug si cptuit;

- nu vor avea buzunare, pentru a nu permite strecurarea particulelor incandescente nuntrul lor;

- se vor ncheia cu nasturi, de preferin prin spate i vor fi croite pn sus pe gt;

- pentru sudarea cu arc WIG orurile din piele utilizate de sudori vor fi purtate peste haina de lucru (STAS 1784-87);

(2) Pentru protecia ochilor si a feei mpotriva rdiaiilor si stropilor de metal topit, 1a sudarea cu arc si electrozi nvelii, sudorii vor folosi masca special cu casc prevzut cu filtru de lumin;

(3) Alegerea sticlei filtrante pentru protecia ochilor se face n funcie de gazul protector folosit (argon, heliu, hidrogen, bioxid de carbon) si de circuitul de sudare n asa fel nct radiatiile ultraviolete i infraroii s fie absorbite.

85. (1) n cazul sudrii cu arc MIG si MAG, din cauza curentului de sudare de valoare mare utilizat, a radiaiilor puternice i a cldurii degajate, se vor lua msuri deosebite:

- se vor purta veste speciale de piele cu mneci sau oruri cu mneci i platc detaabile, din piele, ncheiate pn sus pe gt;

- cnd prile interioare ale corpului sunt i ele expuse radiaiilor puternice ultraviolete si infraroii, cum se ntmpl cnd se sudeazi ghemuit, n spaii mici sau alte situaii se vor purta pantaloni din piele sau oruri speciale;

(2) Minile si antebraele se vor proteja de arsurile provocate de stropii de metal incandescent, ca si de cele provocate de radiatiile ultraviolete, prin mnui de piele speciale cu manete lungi (STAS 1783-84);

(3) Arsurile la picioare, provocate de stropi sau curgeri de metal topit, vor fi evitate prin purtarea de ncltminte (STAS 11276-89 si STAS 2259-80);

(4) Pentru prevenirea zdrobirii degetelor sau a labei piciorului, prin cderea sau alunecarea pieselor grele de pe masa de sudur, nclmintea sudorului va fi de securitate (cu bombeu ntrit);

(5) nclmintea sudorilor care lucreaz cu arc electric protejat n mediu de gaz va fi electroizolant.

(6) n cazul n care ventilaia local nu este suficient si nici nu poate fi mbuntit, cnd se sudeaz prin procedee MIG, cupru, aluminiu, magneziu si aliajele lor, sau cnd exist pericolul; degajrii de vapori foarte toxici de plumb, cadmiu, sau beriliu se va utiliza un aparat respirator cu aducie de aer sau independent (cu butelie).Repartizarea sarcinii de munc

86.La sudarea metalelor neferoase si a aliajelor lor se va lua n considerare protejarea sudorilor si a personalului auxiliar care lucreaz n aceeai ncpere. n cazul lucrrilor cu aliaje care conin beriliu si cadmiu, chiar dac se lucreaz n aer liber, protecia cilor respiratorii este obligatorie.

Protecia mpotriva electrocutrilor si a degajrilor de gaze

87. (1) nainte de nceperea lucrului, suprafeele metalului ce urmeaz a fi sudat vor fi bine curate, pentru a reduce degajrile de fum i gaze i pentru a asigura condiii bune de lucru. ndeprtarea prafului, grsimilor i a stratului de vopsea se va face folosind substane adecvate. Curirea nu va fi nlocuit prin reglarea unui jet mai putemic de gaze. Piesele vor fi uscate, fr urm de tricloretilen, pentru a se evita formarea de fosgen (gaz extrem de toxic) n timpul sudrii;

(2) La sudarea metalelor neferoase nu se admite n nici un caz, degresarea suprafeelor cu tricloretilen si dicloretilen.

88. (1) Este interzis s se utilizeze substane pentru degresare (benzin, tricloretilen) n ncperi n care se sudeaz;

(2) Dac acest lucru este absolut necesar se vor lua msuri care s prentmpine pericolul de incendiu.

89. La sudarea manual cu electrozi cu coninut de thoriu vor fi respectate normele si prevederile n vigoare cu privire la lucrul cu substane radioactive si alte surse de radiaii ionizante.

90. Pentru evitarea pericolului datorat gazului de protecie, (asfixie prin nlocuirea aerului sau diluarea oxigenului) se vor controla zilnic robinetele i joncunile buteliilor (controlul etaneitii), iar n cazul lucrului pe schimburi, acesta se va face de dou ori pe schimb, la nceputul sau dup pauza de mas si n cazul ntreruperii totale a lucrului.

91. Pentru evitarea degajrilor toxice datorate straturilor de acoperire, se vor cura perfect piesele de sudat pe o lime de 10-15 cm de aceste straturi (exemplu: rzuire, sablare, periere, degresare etc.).

92. Att la sudarea n mediu de gaz protector ct i la cea cu plasm, pentru prevenirea degajrii de gaze toxice se va face curarea straturilor de acoperire, se vor controla atent piesele de sudat, dac sunt perfect uscate i nu conin urme de degresant.

93. n cazul prenclzirii generale sau locale a pieselor, se va asigura protecia sudorului contra arsurilor. La sudarea pieselor cu gabarit mare, cnd sudorul se afl pe pies sau n interiorul acesteia se va utiliza o platform care s izoleze sudorul contra temperaturii ridicate a metalului nclzit.

94. Este interzis a se depozita n atelierul de sudur recipiente ce conin degresani halogenai. Este interzis sudrea n ncperile n care sunt depozitate recipiente cu degresani halogenati.

95. Amplasarea recipientelor butelie cu heliu si argon, n apropierea locurilor n care se sudeaz este interzis pn la o distan de cel puin 5 m.

Echipament de munc

96. Echipamentele de sudare utilizate n mediu de gaz protector si la tierea cu plasm vor respecta condiiile impuse n prescripiile de electrosecuritate.

97. (1) Instalaia pentru sudare si scutul de protecie vor fi ngrijite cu atenie, ele fiind expuse unor temperaturi ridicate n timpul lucrului. Nu se admite nceperea lucrului dac se constat sprturi, fisuri sau alte deteriorri ale instalaiei;

(2) Toate elementele sistemului de semnalizare vizual sau sonor, a instalaiilor de sudare n mediu protector de gaz sau de tiere cu plasm vor fi n perfect stare, fiind interzis exploatarea instalaiei cu defeciuni.

98. Alimentarea cu gaz protector, la sudarea cu elecrozi cu coninut de thoriu, va fi ntrerupt numai dup rcirea captului electrodului.

99. La sudarea n mediu protector cu argon se vor respecta cu strictee distanele minime dintre electrodul de wolfram si pies, n caz contrar se produce arderea rapid a electrodului cu degajri de gaze nocive si radiatii deosebit de puternice.

Protecia mpotriva electrocutrii

100. Atingerea sau lsarea din mn a echipamentului pentru sudare folosit la sudarea n mediu protector de argon, att timp ct acesta se afl sub tensiunea de mers n gol, este interzis. ntreruperea automat a circuitului are loc cteva secunde de la stintgerea arcului electric. Instalaia va semnaliza ntreaga perioada da timp n care se afl sub tensiunea de mers n gol.

101. Dup pornirea instalaiei nu se permite accesul la prile componente ale acesteia.

102. La sudarea n mediu protector de argon si tierea cu plasm, furtunul de alimentare cu ap de rcire a echipamentului pentru sudare va fi etan i bine racordat. Ieirea apei din capul pentru sudare va fi controlabil iar n cazul opririi apei de rcire, se va ntrerupe imediat sudarea/tierea si se va remedia defeciunea.

103. Pentru instalaia de nclzire electric a gazului se vor folosi tensiuni de maxim 24 V. Pentru prevenirea arsurilor, instalaia va fi prevzut cu aprtori. Nu se admit modificri, descompletri sau improvizaii.

Echipament de munc

104. Echipamentul de sudare cu arc atom (n mediu protector de hidrogen) va fi prevzut cu un dispozitiv care s asigure scoaterea automat a transformatorului din circuit, la ntreruperea arcului electric.

105. La terminarea lucrului se va verifica sistemul de ntrerupere automat a gazului.

106. La sudarea n curent continuu, echipamentul pentru sudare va fi lsat din mn numai dup oprirea convertizorului.

Mediu de munc

107. Amplasarea posturilor de sudare n mediu protector de argon va exclude posibilitatea de scurgere si ptrundere a gazului, n ncperile nvecinate i amplasate dedesubt.

Sudarea electric n baie de zgur

Organizarea locului de munc

108. nainte de nceperea lucrului se va degaja zona de lucru asigurndu-se accesul la piesa ce se sudeaz ct si iluminarea corespunztoare a ambelor fee ale piesei.

109. Accesul personalului strin la aparatajul instalatiei, precum si n zona de lucru este interzis.

110. Pentru prevenirea scurgerilor de zgur incandescent se va pregti la locul de munc past de azbest sau lut pentru etansare.

Echipament de munc

111. (1) Inainte de nceperea lucrului se va verifica cu atenie, ntrega instalaie, si n mod special patinele de rcire, pentru ca orice fisur, perforare sau deteriorare, n cazul contactului direct dintre ap si baia de metal topit, poate duce la explozie;

(2) Se va asigura o bun etanseitate a suprafeei de sudat cu faa patinelor, a suporturilor si a altor dispozitive;

(3) Se va verifica cu atenie modul de montre a patinelor de rcire, pozitia si presarea lor corect, n vederea evitrii scurgerilor de metal si zgur n zona de lucru;

(4) In timpul lucrului sudorul va urmri cu atenie meninerea constant a parametrilor regimului de lucru, pentru deplasarea usoar a patinelor n timpul ridicrii se va face ciocnirea lor usoar, precum si desprinderea stratului de zgur.

112. Amorsarea arcului electric, fr acoperirea creuzetului cu un strat de circa 60 mm de flux, nu este admis din cauza radiaiilor puternice ale arcului electric neacoperit. La amorsarea arcului electric, se vor avertiza persoanele din jur deoarece lumina orbitoare si stropii de metal topit pot produce accidente grave.

113. (1) Admisia fluxului pentru formarea bii de zgur topit, se face cu atentie pn la nivelul corespunztor. Se va urmri n permanen asigurarea stratului necesar de zgur, la suprafaa bii de metal topit. Se vor utiliza numai fluxuri calcinate corespunztor;

(2) La observarea apariiei scnteilor, n cmpul lucrului sau cnd baia este agitat se va verifica imediat admisia fluxului n baie;

(3) Fluxul va fi manipulat cu atenie pentru a prentmpina formarea prafului de flux n atmosfera nconjurtoare. La manipularea fluxului, sudorul va purta mnusi si o lopic. Nu se permite mnipularea fluxului cu mna neprotejat.

Echipament de munc

114. (1) Pentru a evita scurgerile de ap n zona de lucru, furtunurile din circuitul apei de rcire vor fi etanse si corect racordate;

(2) Temperatura apei care se scurge din sistemul de rcire, nu va depsi 80 C.

115. Nu se admite exploatarea instalatiilor care nu sunt prevzute cu comenzi asigurate pentru avansul srmei de sudare, avansul longitudinal, vertical, transversal si admisia fluxului n baia de sudare. Se va asigura.accesul fr pericol, la pies si la instalaie.

116. Conectarea, deconectarea si repararea instalaiei electrice pentru sudare se va face numai de ctre personal calificat si autorizat. Se interzice executarea acestor lucrri de ctre sudor.

Sudarea si tierea cu gaze

Disciplina n munc

116. Sudorii care efectueaz lucrri de sudare si tiere cu gaze (oxiacetilenic) vor avea permis de lucru cu foc deschis, conform reglementrilor n vigoare.

Arztorul de sudare

Repartizarea sarcinii de munc

117. (1) Sunt interzise reparatiile arztoarelor de sudur de ctre persoane nespecializate si neautorizate;

(2) Racordarea arztoarelor se va face numai prin intermediul unui dispozitiv contra ntoarcerii flcrii, de tipul supap hidraulic sau alte dispozitive.

118. Deplasarea sudorului cu arztorul aprins, n afara zonei de lucru, urcarea pe scri sau schele, sunt interzise.

119. Este interzis pstrarea arztoarelor racordate la sursa de gaz, n sertare sau dulapuri.

Repartizarea sarcinii de munc

120. nainte de nceperea lucrului se vor verifica buna functionare si etanseitatea arztorului, respectiv a aparatului de sudat.

121. n timpul ntreruperii lucrului, arztorul se va stimge si se va aga pe un suport. Este interzis agtarea arztorului (chiar stins) de recipientele buteliei, generatoarele de acetilen sau de corpurile goale n interior. Arztorul aprins nu se va lsa din mn nici un moment.

122. La ntreruperile de lung durat, n afar de nchiderea robinetelor de la arztor, se vor nchide si robinetele cu ventil ale recipientelor butelie, precum si robinetul generatorului de acetilen sau cel de la punctul de distribuie, dac alimentarea se face prin conducte.

123. Dac becul arztorului se nclzeste excesiv n timpul lucrului, se va nchide robinetul pentru acetilen si se va introduce aparatul ntr-un vas cu apa rece, curat, lsnd robinetul pentru oxigen putin deschis.

124. n cazul astuprii duzelor arztorului, n urma ntoarcerilor de flacr, la stingerea accidental a flcrii, sau n cazul altor deranjamente se va nchide imediat robinetul arztorului. Dac defeciunea nu poate fi nlturat, prin simpla curire a duzei arztorului cu ajutorul unei srme din alam moale si a becului de la captul tijei sau prin rcirea si nlocuirea tijei sau a duzei, arztorul va fi scos din uz si anunat imediat maistrul.

125. Cnd sursa de alimentare cu acetilen este un generator de acetilen, folosirea unui arztor este admis numai dup ce arztorul, conducta de acetilen si supapa hidraulic de siguran au fost verificate si s-a fcut o purjare cu gaze. Se vor respecta instruciunile date de ntreprinderea productoare.

126. La fiecare oc produs de ntoarcerea flcrii, se vor nchide imediat robinetele pentru acetilen si oxigen ale arztorului. nainte de reluarea lucrului se va rci arztorul n ap rece, curat, fr urme de ulei si se vor controla si purja furtunurile. Nu este admis aprinderea flcrii nainte de a se verifica nivelul apei n supapele hidraulice de sigurant.

127. Arztoarele de sudare vor fi prevzute cu cte un element de nchidere; pentru admisia gazului combustibil si pentru oxigen. La manevrarea ambelor robinete se va evita ptrunderea unui gaz n circuitul celuilalt si invers. Robinetele vor fi fixate n mnerul arztorului.

128. La aprinderea arztorului se va deschide cu 1/4 de tur robinetul pentru oxigen, apoi cel pentru acetilen (respectiv gazul combustibil), aprinznd imediat amestecul. Flacra de lucru se regleaz apoi cu ajutorul celor dou robinete ale arztorului. Stingerea se face nchiznd mai nti robinetul pentru acetilen iar dup stingerea flcrii, se nchide si robinetul pentru oxigen.

129. (1) La aprinderea aparatelor de tiat se va deschide cu 1/4 tur robinetul pentru oxigen, de nclzire, apoi robinetul pentru acetilen, aprinzndu-se imediat amestecul rezultat. Reglarea flcrii, respectiv a jetului de oxigen pentru tiere, se va face n functie de grosimea materialului de tiat.

(2) La stingere se va nchide mai nti, robinetul pentru oxigenul de tiere, apoi cel pentru acetilen si la urm cel pentru oxigenul de nclzire.

130. La stingerea flcrii arztorului, pentru evitarea ntoarcerii flcrii; se interzice consumarea acetilenei din generator.

Furtunurile de cauciuc

131. Pentru lucrrile de sudare si tiere cu gaze se vor folosi numai furtunurile produse special n acest scop, care vor satisface condiiile prevzute n STAS 8540-87. Se interzice folosirea furtunurilor pentru oxigen la acetilen si invers, folosindu-se pentru identificarea lor culori conventionale diferite

132. Se interzice ca n timpul lucrului furtunurile s fie ncolcite sub picioare.

133. Se interzice folosirea furtunurilor murdare de ulei sau grsime. Nu se admite s se racordeze la furtun derivatii pentru alimentarea mai multor arztoare.

134. Inainte de punerea n funciune, furtunurile vor fi purjate, probate sub presiune si trecute printr-un vas cu ap pentru a se asigura c nu prezint pori sau crpturi. Numai furtunurile pentru oxigen vor fi suflate cu oxigen.

135. Folosirea furtunurilor defecte precum si nfurarea acestora cu band izolatoare sau alte materiale nu sunt admise. Locurile defecte se vor nltura, iar poriunile separate se vor mbina cu nipluri duble. Lungimea tronsonului de furtun va fi de minimum 5 m. Nu se admite folosirea pentru mbinare a unor evi netede.

136. Furtunurile de cauciuc pentru combustibili lichizi (petrol lampant, benzin), ntrebuinate la tierea cu oxigen a metalelor, vor fi din material rezistent la produse petroliere.

137. Fixarea capetelor furtunurilor la aparatele respective se va face numai prin coliere metalice, bine strnse, pentru a nu se desprinde sau a se produce scpri de gaze. Controlul etaneitaii la furtunurile pentru acetilen se va face cu ap si spun.

138. La supapele hidraulice de siguran, furtunurile se racordeaz ct mai strns fr a se fixa cu coliere. La montare, furtunurile nu vor fi deformate, rsucite sau ndoite, ele vor fi astfel plasate nct s fie ferite de scntei, stropiri de metal topit, de contactul cu piese grele sau nclzite. Trecerea peste ele este interzis.

139. Se interzice racordarea la reeaua de acetilen sau gaz a furtunurilor aparinnd mai multor posturi, de sudare prin intermediul interpoziiilor de genul asa numitelor "furci".

Conducte pentru acetilen si oxigen

140. La fabricarea, construirea, montarea conductelor pentru acetilen se vor respecta normele specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, transportul si depozitarea acetilenei.

141. Toate conductele de gaze vor fi legate la pmnt. Conductele nu vor veni n contact cu conductoare si cabluri electrice si se va pstra distana de 1 m fa de acestea.

145. Se interzice folosirea focului deschis, la o distan mai mic de 3 m, fa de conductele de acetilen si oxigen. Distana de la punctele de distribuie a gazului pn la sursele de foc deschis va fi de cel putin 3 m.

146. Pentru deservirea conductelor pentru oxigen si a armturilor, nu se vor admite lucrtori minile murdare de ulei sau avnd pe mbrcminte si scule urme de ulei.

147. Se interzice repararea conductelor de gaze folosite pentru sudare cnd sunt sub presiune. naintea nceperii lucrrilor de reparaii, conductele vor fi sudate cu azot sau alt gaz inert.

148. Se va verifica etanseitatea armturilor cel putin o dat pe lun, cu ap si spun. Dac se constat scpri de gaze din conducte sau la punctele de distributie se va opri acea zon de lucru, remediind imediat defeciunile, iar ncperile se vor ventila imediat.

Supape hidraulice de siguran

149. La ncrcarea generatorului de acetilen, odat cu verificarea nivelului de ap, se va verifica si nivelul de ap din supap. Nivelul apei din supapa hidraulic de siguran se va mai controla n mod sistematic, cel puin de dou ori pe zi i dup fiecare ntoarcere de flacr.

150 .Se interzice s se alimenteze de la o supap hidraulic de siguran mai mult de un singur arztor de sudare, dac aceste supape nu sunt construite pentru alimentarea mai multor arztoare.

151. Debitarea acetilenei din generatoarele de acetilen, direct din conducte de acetilen, se va face numai prin intermediul unei supape hidraulice de siguran. Supapa hidraulic va fi de constructie demontabil, pentru a putea fi usor curtat.

152. La folosirea gazului metan din reea pentru lucrri de tiere, n amestec cu oxigen sau aer comprimat, fiecare post de racordare va fi prevzut cu un dispozitiv de siguran omologat, de preferin o supap hidraulic care s mpiedice ptrunderea aerului sau a oxigenului n conducta de gaz.

Reductoate de presiune

153. Reductoarele vor fi ferite de lovituri dup o ntrebuinare mai ndelungat, membrana de cauciuc a reductorului va fi nlocuit. Urmele de grsimi se vor ndeprta numai cu alcool sau cu dicloretan. Este interzis a apuca recipientele de reductor, petru a fi ridicate sau transportate.

154. nainte de montarea reductoarelor de presiune, robinetul cu ventil al recipientului butelie va fi suflat cu o mic cantitate de gaz sub presiune. La executarea acestor operatiuni nu se va sta n dreptul jetului de gaz.

155. ncercarea etaneitii robinetelor gazelor se face numai cu ap si spun.

156. Strngerea piulitei de racordare a reductorului de presiune se face numai cu robinetul cu ventil nchis.

157. Demontarea si repararea reductoarelor de presiune va fi efectuat numai, de persoane special instruite pentru aceste lucrri.

158. Dac se constat c reductorul de presiune este ngheat, dezghetarea, lui se va face numai prin plicarea de crpe curate, nmuiate n ap fierbinte.

159. n cazul unei ntreruperi mai ndelungate a lucrului, reductoarele de presiune vor fi pstrate sub cheie n locuri uscate, ferite de praf, n care nu exist posibilitatea venirii lor n contact cu ulei sau substane grase.

160. Supapele de siguran ale reductoarelor de presiune vor avea orificiile de evacuare orientate vertical, n sus. Surubul arcului de reglare a presiunii va fi orientat vertical n sus sau n jos. Capacele arcurilor vor fi prevzute cu guri de evacuare a presiunii, orientate n sus sau n jos. racordurile si niplurile pentru furtun vor fi orientate oblic n jos, n directia opus recipientelor butelie. Folosirea racordurilor de furtun ndoite este interzis.

161. Reductorul de presiune folosit n instalaie va avea resortul de reglaj slbit complet.

162. Se interzice folosirea alternativ a reductoarelor de presiune pentru gaze diferite.

163. (1) Reductoarele de presiune vor fi verificate nainte de utilizare. Ele vor fi perfect etane. Folosirea nu este permis dac:

- prezint urme de ulei sau grsimi;

- au garnituri de etanare defecte;

- au filetul piuliei olandeze de racordare defect;

- au manometrul de presiune defect sau lips;.

(2) Manometrele s aib sigiliul intact, poanson de verificare metrologic pe sigiliu, pentru anul n curs. Se vor folosi numai manometre de construcie special care au inscripia pe cadran OXIGEN, respectiv ACETILENA.

(3) Presiunile maxime admise vor fi marcate cu o linie rosie pe cadranul manometrului

Recipiente si butetii

164. Recipientele butelie, folosite pentru gaze comprimate, vor fi verificate dup normele si instructiunile tehnice n vigoare (ISCIR, STAS, NPSI si altele).

165. (1) Recipientele butelie pentru oxigen se folosesc si n poziia culcat cu conditia ca robinetul cu ventil s se gseasc cu cel putin 40 cm mai sus;

(2) Recipientele butelie pentru acetilen se folosesc numai n poziie vertical.

166. Nu se admite exploatarea recipientelor butelie la care:

- a expirat termenul reviziei;

- lipsesc inscripionrile i poansonrile reglementare;

- se constat defeciuni la robinetul cu ventil;

- se constat deteriorri vizibile pe corp (fisuri,urme de lovituri sau coroziune pronunat).

- lipsesc suporturile de baz sau sunt montate stmb sau deteriorate;

- lipsesc capacele de protecie i inelele de cauciuc trase pe corp.

Generatoare de acetilen

167. La construirea, instalarea si ntreinerea generatoarelor de acetilen se vor respecta prescripiile ISCIR, standardele de stat, NPSI, normele specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, transportul si depozitarea acetilenei.

168. Prevederile din acest subcapitol se refer la generatoarele de acetilen din carbur tehnic de calciu, cu presiunea de lucru maxim admis de 0,07 MPa, utilizate n procesele de sudare si tiere a metalelor.

169. (1) Construirea si utilizarea generatoarelor de acetilen cu contact intermediar cu ncrctur de carbid suspendat de un clopot mobil este interzis;

(2) Este interzis utilizarea generatoarelor de acetilen transportabile si a supapelor hidraulice de siguran care nu sunt prevzute cu plci de timbru fixate la loc vizibil.

ncadrarea si repartizarea personalului

170. Persoanele repartizate pentru utilizarea generatoarelor de acetilen transportabile vor fi sudori specializai si examinai

SUDAREA PRIN PRESIUNE

Sudarea electric prin presiune si sudarea electric prin rezisten

ncadrare personal

171. Lucrrile de sudare electric prin presiune n puncte, n linie si prin rezisten se vor efectua numai de ctre personal special instruit pentru aceste procedee.

Disciplina n munc

172. Se vor lua msuri de protecie mpotriva scnteilor si respectiv a atingerii pieselor calde.

173. Ste interzice a se lucra cu mnasina de sudat n puncte cu cleste, al crei furtun de la cablurile de sudare este supranclzit.

174. Se interzice accesul oricrei persoane la cofretul de comand, al masinii n timp ce se lucreaz cu cletele.

175. Este interzis asezarea sau modificarea pozitiei piesei de sudat dup acionarea sistemelor de presare.

Repartizarea sarcinii de munc

176. nainte de nceperea lucrului la masina de sudat n puncte cu cleste se va verifica existenta presiunii normale a apei de rcire n reea.

177. Schimbarea regimului de sudare, curirea electrozilor, respectiv a bacurilor, precum si alte operatii auxiliare la masin se vor face numai dup scoaterea de sub tensiune.

178. La terminarea lucrului si chiar la ntreruperea pentru scurt timp masina se va deconecta.

179. Ajustarea electrozilor se face numai cu masina scoas de sub tensiune iar reglarea de apsare a acestora se va face numai de ctre un reglor sau de maistru.

PAGE Pag 14 / 14