ipolit strâmbescu

3
Ipolit Strâmbescu (cu variantele Hipolit, Strâmbu,Strâmbulescu) (n. 18 mai 1871 , sat Bratilovu lângă Baia de Aramă, județul Mehedinți - d. 31 octombrie 1934, București) a fost un pictor român. Studii și carieră Școala a făcut-o în satul Mărășești, centru de comună, cu popa Lungulescu și cu I. Samfirescu. A fost coleg fostul primar al comunei Titerlești, Nicolae Bistriceanu. La școală l-a pictat pe popa Lungulescu cum sta la catedră și acesta văzându-i desenul l- a încurajat să deseneze. [2] A studiat la Școala de arte frumoase cu Theodor Aman și cu G.D. Mirea, apoi la München , cu Karl Marr. La Paris , unde și-a făcut studiile în anul 1900 a pus bazele societății Tinerimea română. La solicitarea lui Nicolae Grigorescu din anul 1891, Ipolit Strâmbu l-a ajutat să-și verniseze tablourile pe care acesta intenționa să le expună la o expoziție la Ateneu. Cu această ocazie s-a născut o simpatie reciprocă. Epigon al lui Nicolae Grigorescu, creația sa, bogată și variată ca genuri (portrete, peisaje, scene de gen, compoziții alegorice), se distinge printr- o notă idilică , prin preocuparea de a reda efectele de lumină , dovedind mai ales o bună cunoaștere a meșteșugului („Două prietene”, „Femei cosind”, etc.).

Upload: ielele-nebune

Post on 28-Dec-2015

3 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

ART

TRANSCRIPT

Page 1: Ipolit Strâmbescu

Ipolit Strâmbescu (cu variantele Hipolit, Strâmbu,Strâmbulescu) (n. 18 mai 1871,

sat Bratilovu lângă Baia de Aramă, județul Mehedinți - d. 31 octombrie 1934, București) a fost

un pictor român.

Studii și carieră

Școala a făcut-o în satul Mărășești, centru de comună, cu popa Lungulescu și cu I. Samfirescu. A

fost coleg fostul primar al comunei Titerlești, Nicolae Bistriceanu. La școală l-a pictat pe popa

Lungulescu cum sta la catedră și acesta văzându-i desenul l-a încurajat să deseneze. [2]

A studiat la Școala de arte frumoase cu Theodor Aman și cu G.D. Mirea, apoi la München , cu

Karl Marr. La Paris, unde și-a făcut studiile în anul 1900 a pus bazele societății Tinerimea

română.

La solicitarea lui Nicolae Grigorescu din anul 1891, Ipolit Strâmbu l-a ajutat să-și verniseze

tablourile pe care acesta intenționa să le expună la o expoziție la Ateneu. Cu această ocazie s-a

născut o simpatie reciprocă. Epigon al lui Nicolae Grigorescu, creația sa, bogată și variată ca

genuri (portrete, peisaje, scene de gen, compoziții alegorice), se distinge printr-o notă idilică,

prin preocuparea de a reda efectele de lumină, dovedind mai ales o bună cunoaștere a

meșteșugului („Două prietene”, „Femei cosind”, etc.).

Ipolit Strâmbu a absolvit Școala de arte frumoase având ca lucrare de diploma compoziția

mitologică Daphnis   și   Chloe . Debutul oficial în pictură îl face in anul 1895 prin participarea sa la

Expoziția artiștilor în viață, ocazie cu care câștigă o medalie pentru un studiu. Deoarece

veniturile pe care le câștiga din pictură erau insuficiente, participă la un concurs pentru ocuparea

unui post de profesor de desen la Gimnaziul real din Craiova precum și la concursul „Marele

premiu pentru străinătate”, pe care-l câștigă fiind premiat cu o bursă la   München   pentru

înscrierea la cursurile Academiei Regale de Pictură, clasa profesorului Carl Marr. Aici se va afla

sub puternica influență a artei lui Jusepe de Ribera.[4]

În anul 1900 participă cu trei lucrări la Expoziția universală de Paris.[4]

Ipolit Strâmbu a condus Școala de Arte Frumoase de la București și a fost unul dintre profesorii

de la Școala de pictură de la Baia Mare (supranumită “Barbizonului estic”), fiind și fondatorul

Page 2: Ipolit Strâmbescu

societății Tinerimea artistică (împreună cu Ștefan Luchian,Constantin Artachino, Nicolae

Vermont). În ultimii ani de viață, a fost marginalizat, stilul său de pictură fiind considerat

învechit.[5]

Ipolit Strâmbu a fost autorul mai multor manuale de pedagogia picturii și manuale de desen și

tehnica desenul. De asemenea s-a preocupat de organizarea unei școli de artă decorativă, de

cursuri serale de pictură și a fost unul dintre primii organizatori al Muzeului național de artă

populară.[4]

A decedat în data de 31 octombrie 1934, la București, și a fost înmormântat la cimitirul Sf.

Vineri în 2 noiembrie 1934.[6]