Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița) este un politician român. A fost președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004 și președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 și 1992. Între 2004 și 2008 a fost senator din partea PSD. În prezent (2010) este președinte de onoare al PSD.

Iliescu este o figură dominantă a politicii românești de după 1989. În timpul mandatelor sale de președinție a început introducerea reformelor politice, sociale și economice postsocialiste, precum și procesul aderării la NATO și finalizarea negocierilor de aderare la UE.

A intrat în Partidul Comunist Român în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceaușescu. A avut un rol foarte important în Revoluția română din 1989, devenind președintele Frontului Salvării Naționale, ulterior al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Ion Iliescu fost primul președinte post-comunist al României și a servit în două mandate constituționale, 1992-1996, și 2000-2004, separate de mandatul lui Emil Constantinescu. În timpul celui de-al doilea mandat al său, România a aderat la NATO și a încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană. A reușit de asemenea să stabilizeze politica românească.

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma, au descins în București pentru a înăbuși manifestațiile antiguvernamentale. În replică, Iliescu a declarat că scopul anchetei este „răzbunarea” împotriva sa. Pe 13 octombrie 2008 Biroul de presă al Ministerului Public a emis un comunicat de presă în care se arată că președintele Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990. Procurorii au hotărât că nu sunt suficiente și concludente probe pentru ca Iliescu să fie pus sub urmărire penală.[2] În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos definitiv de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și com plicitate la rele tratamente[3].

La sfârșitul anului 2006, Ion Iliescu a fost ales președinte de onoare al PSD.

Activitatea în organizațiile comuniste

A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR.

La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.

La un moment dat a ocupat funcția de sef al Departamentului de propaganda al Comitetului Central al PCR.[5] A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.

Cu toate acestea, în 1971, Ceaușescu se simțea amenințat de Iliescu (era văzut ca moștenitorul lui Ceaușescu) și a fost marginalizat de către acesta și îndepărtat din toate funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, după care a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1984 a fost exclus din Comitetul Central al PCR și până în decembrie 1989 a fost director la Editura Tehnică. [5]

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a însemnat începerea Războiului Rece între URSS și SUA, război care s-a încheiat odată cu prăbușirea comunismului în întreaga Europă de Est în 1989, incluzând România. Prin atitudinea sa împotriva Invadării Cehoslovaciei din 1968 și neparticipând (România) la aceasta, Ceaușescu a obținut un statut deosebit în această confruntare între URSS si SUA, evoluând într-un dictator absolut, acaparând pârghiile administrative ale Romaniei pentru el și membrii familiei sale, dar izolându-se pe plan internațional. Astfel, când in 1989 (prin înțelegerea de la Yalta dintre URSS și SUA), URSS și-a retras sprijinul pentru liderii comuniști din Europa de Est, Ceaușescu nu a înțeles momentul istoric, agravând situația României, care a experimentat cea mai violentă schimbare de regim din 1989 dintre toate țările Europei de Est.

Evenimentele de pe parcursul săptămânii 16-22 decembrie 1989 cunoscute ca Revoluția din 1989 au adus sfârșitul Comunismului în România, și moartea lui Ceaușescu și a soției sale pe 25 decembrie 1989.

România sub Ion Iliescu

În jur de 1.500 de persoane au murit de asemenea în luptele de stradă confuze din București, Timișoara și alte orașe, între 16-22 decembrie 1989. Un membru al PCR marginalizat de către Ceaușescu în anii '80, Ion Iliescu s-a impus ca o politician cheie a FSN (Frontul Salvarii Nationale), care a preluat în București pârghiile administrative ale României și a proclamat restaurarea democrației și a libertății. Partidul Comunist Român

a fost scos în afara legii, și cele mai nepopulare măsuri ale lui regimului comunist român condus de Ceaușescu au fost anulate.

Alegeri prezidențiale și parlamentare au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu partidele istorice, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, Iliescu a obținut 85% din totalul voturilor exprimate. FSN a primit astfel, două treimi din locurile din Parlament și prim-ministru a fost desemnat Petre Roman, un profesor universitar, o figură a Revoluției fără trecut politic, acesta inițiind câteva reforme pentru piața liberă.

Nemulțumiți de menținerea influențelor vechilor structuri din era comunistă, manifestanți anti-comuniști au început să demonstreze în Piața Universității în Aprilie 1990. Apoi, după sosirea minerilor din Valea Jiului în București și dispersarea "golanilor" din Piața Universității în 13-15 iunie 1990, președintele Iliescu le-a mulțumit public acestora, alimentând astfel zvonurile despre implicarea puterii în venirea minerilor în București. Minerii au atacat de asemenea sedii de partid și case ale liderilor opoziției. Guvernul Roman va demisiona în septembrie 1991, atunci când minerii s-au întors în București pentru a cere salarii mai mari și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Un tehnocrat, Theodor Stolojan, a fost numit la conducerea unui guvern interimar până la organizarea unor noi alegeri.

Parlamentul supune referendumului o nouă Constituție democratică, aprobată prin referendum național în Decembrie 1991. În martie 1992 cel mai mare partid de până atunci FSN s-a scindat în două partide: unul condus de Ion Iliescu numit Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) și celălalt Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de Petre Roman.

Guvernarea PDSR

Alegerile naționale din septembrie 1992 s-au soldat cu victoria președintelui Iliescu, și a partidului său FDSN, ce a obținut 35%, iar următorul clasat a fost CDR cu 24%. Cu sprijinul parlamentar al noilor partide naționaliste PUNR și PRM, și al foștilor comuniști ce au format partidul PSM, un guvern tehnocrat s-a format în Noiembrie 1992, sub conducerea unui nou prim-ministru, și anume Nicolae Văcăroiu, economist de formație. FSDN-ul devine Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) în iulie 1993. Primul-ministru Văcăroiu a guvernat în coaliție cu trei partide minore, care de altfel au și abandonat coaliția până la algerile din noiembrie 1996.

În 1993, iritarea iscată de jocul piramidal Caritas a atins un punct de maxim, deși mass media anunța prăbușiria înșelătoriei, depunerile au continuat, dar plățile au fost sistate în octombrie 1993, iar inevitabilul faliment a fost declarat în august 1994.[1] Caritas fusese fondat de Ioan Stoica în Brașov în 1992 dar își mutase sediul ulterior în Cluj-Napoca. Prăbușirea fondului a afectat peste 400.000 de deponenți, care au investit în schema piramidală peste 1.257 de miliarde de lei (33% din masa monetară a României).[1]

În această perioadă România a primit statutul de membru asociat al Uniunii Europene la data de 9 mai 1994, în anul următor la 22 iunie se depune candidatura pentru aderarea la

UE. Tot în 1995 Emil Constantinescu face cunoscută platforma politică a CDR, denumită Contractul cu România. Principala promisiunea conținută de acesta era că în 200 de zile de la venirea la guvernare, CDR va adopta un set de reforme și legi care vor îmbunătăți rapid viața oamenilor.

După Revoluția din 1989După revoluție, Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naționale (FSN), urmând transformările sale în FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naționale), apoi în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și în final în Partidul Social Democrat (PSD).

Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a prezentat poporului ca organizator al primelor alegeri libere, după care urma să se autodizolve. O dată cu dizolvarea acestuia, mare parte din membrii au format FSN, care a candidat în primele alegeri și le-a câștigat cu 70% din voturi.[necesită citare]

Ca membru fondator, Iliescu a rămas în FSN, organizația trecând prin câteva scindări politice care au dus la formarea FDSN-ului (aripa Iliescu) ulterior schimbându-și denumirea prin diferite fuziuni în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR), apoi Partidul Social Democrat (PSD)

Sub presiunea evenimentelor care au condus la mineriade, atitudinea lui politică a virat cu timpul de la un susținător al Perestroikăi, la social-democrație, aliniindu-se spectrului politic occidental de stânga. România, și în special aripa naționalistă, a fost dur criticată pentru faptul că, în comparație cu celelalte state din blocul comunist, a avut tendința de a reține elementele de bază comuniste diferit (uneori exprimate cu trăsături scandaloase — unul dintre sloganele susținătorilor lui Iliescu de la începutul anului 1990 a fost „Nu ne vindem Țara!”).[necesită citare]

Noua Constituție a României a fost adoptată în 1991, iar în 1992, în urma primelor alegeri constituționale a câștigat alegerile cu 61% din voturile exprimate. Potrivit unor analiști politici români, cum ar fi Daniel Barbu sau Dan Pavel, alegerea sa s-a bazat aproape exclusiv pe voturile populației din zona rurală, a muncitorilor din clasa de jos care au fost manipulați și dezorientați de mass-media controlată de stat (Televiziunea Română a fost singurul post TV până în 1993). În 1996 a pierdut în fața lui Emil Constantinescu, care a câștigat cu voturile cetățenilor din mediul urban și chiar a unor zone din mediul rural. Peste 1000.000 de voturi au fost anulate, ducând la acuzații de fraudă la scară largă. În alegerile din 2000 a candidat din nou și a câștigat în fața ulta-naționalistului Corneliu Vadim Tudor. Și-a început al doilea mandat constituțional și al 3-lea de facto la 20 decembrie 2000 și l-a încheiat la 20 decembrie 2004 când Traian Băsescu a devenit președinte. A câștigat alegerile din 2000 în urma nemulțumirilor populației față de reformele economice dure din ultimii patru ani duse de guvernarea de centru-dreapta precum și de instabilitatea politică și de luptele interne din coaliția de

guvernare. Populația urbană având de ales între Vadim Tudor și Iliescu a preferat să se abțină sau să voteze cu Iliescu.[necesită citare]

La alegerile interne din PSD din 21 aprilie 2005, Iliescu a pierdut în fața lui Mircea Geoană, dar a fost ales președinte de onoare al partidului în 2006, o poziție fără autoritate executivă în cadrul formațiunii, creată special pentru el.

În 2009 a apărut într-o scenă a filmului Medalia de onoare.[11]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Iliescuhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_dup%C4%83_1989http://www.youtube.com/watch?v=iv9P_MThp8whttp://www.youtube.com/watch?v=MnRTN7axLNIMedalia de aurIon I. Ion (personajul interpretat de Victor Rebengiuc) este un pensionar de 75 de ani care își trăiește bătrânețea în anii de după Revoluție. Familia sa este dezbinată, nici prieteni sau rude nu are, iar întreaga sa viață este oglindirea pensionarului sărac și fără perspective de după 1989. Însă ceva îî schimbă, chiar și pentru puțin timp, viața. Primește din greșeală o medalie de onoare, cu care este decorat chiar de Președintele României, Ion Iliescu. Acesta este momentul în care se hotărăște să lupte pentru demnitatea sa, demult pierdută.http://ro.wikipedia.org/wiki/Medalia_de_onoare_%28film%29

cum a evoluat Romania dupa cei 3 presedintihttp://www.econtext.ro/eveniment--2/politic/romania-presedintilor-ce-au-facut-iliescu-constantinescu-si-basescu-pentru-romania-vezi-cum-au-luat-tara-si-cum-au-lasat-o-iata-cum-au-evoluat-salariile-pensiile-somajul-numarul-saracilor-cat-au-fost-acestia-presedinti.html