ioan gabor, oradea

8/17/2019 Ioan Gabor, Oradea

1/6

http://www.crestinul.ro/ioangabor.htm

Pag. 1 / 6

După ce a experimentat trei mor ţi clinice, Securitateal-a bănuit de relaţii cu extratereştri !

Timp de 30 de ani cazul lui Ioan Gabor din Oradea a uimit lumea medicală de pe întreg mapamondul. Căzut într-un bazin cu apă clocotită amestecată cu sodă caustică,ridicat printr-o minune de la trei metri adâncime, r ămas f ăr ă carne pe picioare, domnulGabor poate acum să umble, iar în locul în care altădată se vedeau oasele, carnea şipielea au început să-i crească din nou. Întâmplarea care i-a marcat viaţ a lui şi altor sute deoameni, precum şi evenimentele care au urmat, au stat în atenţ ia ministerului sănătăţ ii dinacea vreme şi au lăsat f ăr ă grai pe cei care crezuser ă că au pătruns tainele vindecării:medici de pretutindeni. Regimul comunist a interzis însă mediatizarea miracolului şi auf ăcut tot posibilul ca să-l reducă la tăcere pe acest om, pentru că ştiinţ a lor nu putea să

explice evenimentele cărora le-a f ăcut faţă.Născut pe data de 2 august 1939 în localitatea Sâncrai din jude ţ ul Cluj (d. 8 martie2014, Oradea) Ioan Gabor era încă de mic copil o fiinţă ciudată. „Încă din pruncie aud ovoce, nu în vis ci în realitate. În acele momente nu pot să mă mişc dar mă simt bine” –poveşteste d-l Ioan Gabor. Auzind spusele copilului care povestea despre experienţ a sa,părinţ ii, fraţ ii, colegii de la gradiniţă şi şcoală începeau să râdă. I se spunea chiar„visătorul”. Cu toate acestea, el ştia că ceea ce aude este adevărat, lucru pe care au reuşitsă-l experimenteze şi cei din jur, pentru că spusele lui deveneau realitate la vremeapotrivită. A f ăcut şcoala de subofiţ eri, s-a căsătorit şi s-a stabilit în Oradea. În urma cu 37de ani s-a pocăit, în sensul că şi-a schimbat modul de viaţă şi gândire dedicându-şiexistenţ a lui Dumnezeu, mărturisindu-şi credinţ a în apa botezului. În 1974 lui Ionel îi este

dat să audă în mod repetat aceeaşi voce care-i spunea: „Vezi că peste doi ani se va întâmpla ceva cu tine şi vei fi cum nu a mai fost nimeni”.Primul gând care i-a venit în minte a fost acela că, în mod neaşteptat, se va ivi

probabil o funcţ ie foarte importantă care îi va fi atribuită lui, astfel încât nimeni să nu maifie asemenea lui. După un timp, într-o noapte, vocea îi spune: „S-a aruncat Purim. Sor ţ iiau căzut pe tine pentru că fratele tău nu este pregătit sa treacă prin aceasta”. Cuvintelerespective i-au fost repetate de trei ori, fapt care a trezit iritare celui în cauză, conştient că înţ elege atunci când i se spune ceva. Apoi i s-a spus: „Vezi că vine o nenorocire demoarte peste tine”. Aceste cuvinte l-au f ăcut să se gândească la faptul că, nu funcţ iaimportantă trebuie să o primească, ci moartea. Ştia că peste doi ani va muri. „Fiindcă nuam fost atent, am spus acest lucru la toată lumea. Prima dată i-am spus soţ iei”. Aflată în

conflict cu familia din pricina credinţ ei lor, Adriana Gabor simţ ea că Dumnezeu vrea să-i iaşi ultima speranţă pe lumea aceasta. Soţ ii Gabor aveau trei copii: o fetiţă de numai două luni, un baieţ el de un an şi jumătate şi altul de şase ani. Moartea soţ ului însemna pentruea că Dumnezeu şi-a întors faţ a de la ei.

Domnul Ioan Gabor a continuat să spună părinţ ilor, fraţ ilor, rudeniilor şi prietenilor cesoartă urma să-l aştepte. Necrezând cuvintele lui, cei din jur au început să râda şi să-lblameze. Totuşi el a început să se pregătească de moarte. „Am căutat în primul rând să-mi rezolv problemele materiale. Câstigam foarte bine , aşa că mi-am plătit apartamentul,am cumpărat de toate în casă, astfel încât soţ ia să poată creşte cei trei copii.”- î şiaminteşte Ioan Gabor. Cu opt luni înainte de accident, a auzit aceiaşi voce care l-aderanjat prin insistenţ a ei., voce care i-a repetat de trei ori: „Vezi că vine nenorocirea demoarte”. Între timp Ioan Gabor a fost detaşat la Arad, unde a lucrat la Combinatul Chimicdin municipiu. Familia îi r ămăsese la Oradea. Cu o lună înainte de accident el şi-a luatconcediu şi a plecat acasă la cunoscuţ i şi la fraţ i pentru a-şi lua r ămas bun de la cei dragi.


2/6


Pag. 2 / 6

În dimineaţ a zilei de 29 ianuarie, 1976, o dimineaţă cu zăpadă, după ce se rugasetimp de o or ă, Gabor aude din nou vocea: „Vezi că a sosit nenorocirea”. Aceste cuvinte l-au facut să se gr ăbească să predea gestiunea şi să-şi dorească să ajungă cât mai repedeacasă pentru a muri, eventual noaptea prin somn, aşa cum se gândea el la acea vreme. Îngraba mare, Ioan Gabor alunecă într-o groapă adâncă de trei metri, de dimensiuni 1,3 /1,3 metri. În acest bazin se ţ inea apă clocotită cu sodă caustică folosită la spălarea

bazinelor chimice. În momentul căderii apa i-a ajuns până la înalţ imea taliei. În contact cuea a început să urle, în timp ce simţ ea cum îi ard picioarele. A reuşit să le mişte doar detrei ori., pentru că în momentul următor şi-a dat seama că totul este terminat. Atunci amstrigat „Doamne ai milă de mine şi scapă-mă de aici. Atunci a simţ it cum o mână puternică îl ridică din groapa adâncă şi-l aşează pe marginea ei. După ce s-a târât câţ iva metri peburtă prin zapadă, a fost văzut de patru colegi, care l-au ridicat repede şi l-au dus laSpitalui Clinic Judeţ ean din Arad. „Mi-am dat seama că nu este scăpare dar ştiam că nuvoi muri pentru că mâna lui Dumnezeu m-a ridicat” – spune Gabor la 30 de ani după accident. Ajuns în spital, în momentul în care medicii doresc să-l dezbrace de pantaloniicare îi avea pe el, carnea a început să cadă până la os. Tibia şi peroneul i-au r ămasabsolut descoperite la ambele picioare. Când l-au văzut, medicii erau convinşi că va muri

în câteva ore. Tocmai de aceea – susţ ine el- au refuzat să-i de-a apă, pentru a nu-iprelungi agonia. Diagnosticul de internare a fost: „Arsur ă de gradul II-III-IV la ambelemembre inferioare, perineu, fese, antebraţ ul drept”.

„Văzându-mă medicul m-a întrebat dacă am copii. Aflând că am trei copii minori, areplicat: „Mai bine nu-i aveai!” După plecarea medicului de la reanimare, unui vecin desalon i se facea milă de el şi-i dădea apă. „A doua zi, văzând că nu am murit, medicul şi-adat seama că am primit apă şi m-a certat. Pe la ora nouă în aceeaşi dimineaţă am intrat încomă. Mai întâi mi-am pierdut vederea apoi cunoştinţ a. Printr-o minune a fost înstiinţ atfratele meu de la Deva, care era şi el medic (d-l Ioan Gabor are doi fraţ i, ambii sunt deprofesie medici). Când a ajuns el la spital, eram cu ochii deschişi dar buzele îmi eraunegre. În aceeaşi zi, el a început să-mi caute un sicriu.” – î şi aminteşte d-l Gabor. Pentrucă nu puteau să-l atingă cu nimic, l-au acoperit cu o ramă metalică peste care au aşezatun cearceaf. Ioan Gabor a zăcut timp de opt luni la secţ ia de reanimare a spitalului din Arad, f ăr ă a se putea mişca sau vorbi. Era alimentat cu perfuzii şi apoi cu linguriţ a. Stândpe pat f ăr ă a se putea întoarce, lui Ioan Gabor i-a putrezit coloana vertebrală, fenomencunoscut în lumea medicală de „celulită locală invadantă”. Pe de altă parte, din cauzafrisoanelor, a f ăcut bronhopneumonie bilaterală (aprindere de plămâni) , ajungând să scuipe sânge. O altă complicaţ ie a reprezentat-o infecţ ia cu piocianic la fese, coapse şigambe. În final, toate acestea au dus la septicemie (infecţ ie în sânge) cu determinarepulmonar ă. În mod firesc, f ăr ă a mai intra în calcule, arsurile de gradul IV şi acestecomplicaţ ii ar fi dus la moarte. Situaţ ia lui a ajuns la urechile ministrului sănătăţ ii, prof. dr.

Eugen Proca, care l-a şi vizitat. Apoi, tot la interval de două zile, directorul spitalului din Arad trebuia să informeze ministrul în legatur ă cu evoluţ ia pacientului de la Oradea.Interesat peste măsur ă de acest caz ieşit din comun, ministrul i-a procurat medicamentedin str ăinătate. Efectul acestora a fost însă foarte scăzut. Odată instalată, starea desepticemie urma, conform previziunilor medicilor, să-i cauzeze moartea. Totuşi Ioan Gaborse încăpăţ âna să r ămâna în viaţă. Constatând că în urma complicaţ iilor, omul r ămâneconştient, medicii au ajuns la concluzia că lucrurile care se petrec întrec puterea de a înţ elege a minţ ii omeneşti. „Mare minune că nu moare şi e întreg la minte” – a exclamatspecialistul, după ce a analizat starea sănătăţ ii lui.

În toată perioada celor opt luni cât a stat la reanimare, d-l Gabor a remarcat alături deel prezenţ a unui tânăr cu ochii str ălucitori. „Niciodată nu m-am întrebat cine este pentru

că-l cunoşteam şi ştiam că stă cu mine. În schimb, nimeni altcineva nu-l vedea. Când le-am vorbit despre el şi constatând starea mea, un medic mi-a spus că e îngerul păzitor.„Abia atunci m-am gândit la aceasta” – povesteşte Ioan Gabor. Tot în acea perioadă,domnia sa a trecut prin trei mor ţ i clinice. „M-au declarat mort, m-au deconectat de la


3/6


Pag. 3 / 6

aparate şi m-au acoperit cu un cearceaf pe cap. Aşa se face după ce omul moare, îl lasă între două şi patru ore şi apoi îl duc la morgă, pentru că trebuia să elibereze patul. Cândm-au declarat mort, din corpul meu a ieşit un alt trup, duhul de viaţă. Eu stăteam în colţ ulsalonului şi vedeam tot ce f ăceau cu trupul meu. După ce am revenit la viaţă, le-am spustot ceea ce-au f ăcut., cum au deconectat aparatul, cum au spus să-l pună după uşă.... tot.Mi-au spus: „bine, dar tu erai acolo mort sub cearceaf”. Atunci le-am explicat că eram în

colţ , tot eu, cu un trup prin care vedeam şi ştiam tot ce fac cu mine. În lumea spirituală există altfel de vedere, nu mai există limite, acolo ştii totul. Nu poţ i să spui că închizi ochiişi gata, nu mai vezi nimic. Vedeam la Cluj, la 300 de kilometri distanţă. Într-un minut mi-am văzut tot filmul vieţ ii, tot ceea ce am f ăcut de când eram copil mic, cum aşteptam să plece părinţ ii de acasa ca să fac ceva rau... Vezi absolut tot, şi ce-ai gândit şi ce-ai f ăcut,şi ce premoniţ ii ai avut. Toate le retr ăieşti din nou. M-am căsătorit, eu puteam să mă ascund de soţ ie, soţ ia de mine şi noi de copii, dar de Dumnezeu nu te poţ i ascunde. Şi,dacă nu aş fi tr ăit experienţ ele acestea, orişicine mi-ar fi spus (chiar daca în Biblie scrie că te vei întâlni cu tot ceea ce-ai f ăcut şi vei fi judecat după faptele tale pe care le-ai f ăcut întrup), nu ştiam ce înseamnă că te vei întâlni cu faptele tale. Am cunoscut aceasta doardupă ce m-au declarat mort. Şi încă o minune pe care noi, oamenii, nu o putem înţ elege.

În Biblie spune că o mie de ani va fi egală cu o zi. Eu nu am crezut asta. Am crezut că poate fi egală o zi cu o săptămâna, fie o lună, ba chiar un an dar nu o mie de ani. Şi totuşiatunci, într-un minut, am văzut tot filmul vieţ ii mele, pâna în 1970, când m-am pocăit. Amvăzut multe lucruri rele pe care nu aş fi vrut să le mai văd niciodată, totul. Asta până înmomentul în care m-am pocăit, adică m-am născut din nou, pentru că degeaba tepocăieşti daca nu te schimbi tu, ca om”.

„Atunci am vazut o mână albă pe care se vedea urma cuiului şi puţ in sânge, cum astat pe cruce. Şi am auzit o voce atât de blândă, cum nu cred ca mai există, care mi-aspus: „Sângele lui Isus Hristos te-a curaţ it de orice păcat. Şi a dispărut tot filmul acela.După aceea am trecut într-un loc, într-o lumină, am văzut numai puţ in... Nu am cuvinte să spun ce bine m-am simţ it. Lumina m-a acoperit şi mi-a vorbit. Noi nu putem înţ elege aşaceva. Mi-a spus: de ce te uiţ i aşa? Aici nu se poate face r ău. Cum mă uitam aşa înainte, înpartea stângă am văzut doi tineri. Era bunicul şi un frate de-al lui. Aici este un lucruinteresant. Bunicul meu a murit când eu aveam trei săptămâni, nu aveam cum să-lcunosc. Dar acolo mi-am dat seama cine este. Când te uiţ i la cineva ştii cine este şi ştii totce gândeşte, la fel ştie şi el. Toti sunt tineri, cam la vârsta de 17 ani, au trupul alb,str ălucitor, iar faţ a puţ in şi mai albă... Fericirea de acolo nu se poate spune în cuvinte. Ladistantă mare, cât vedeai cu ochii, era o mare de tineri, to ţ i la aceeaşi vârstă, fie că aumurit în scutece, fie bătrâni. Toţ i aceştia dădeau un program, dar cântau trei cântărideodată în paralel”.

„Atunci eu nu aş fi vrut să nu mai vin de acolo, dar tânărul care a stat tot timpul lângă

mine în spital s-a uitat la mine şi am simţ it că îmi spune că trebuie să merg înapoi. Nu amvrut. Atunci mi-a f ăcut semn cu capul şi m-am întors împreună cu el” – povesteşte domnulGabor.

Constatând că încearcă să respire, medicii l-au reanimat şi a revenit în acest fel detrei ori la viaţă. Câţ iva ani mai târziu a înţ eles că vocea pe care a auzit-o cu doi ani înaintede accident, a profeţ it aceste trei întoarceri la viaţ a, iar anunţ area chinului său înainte cuopt luni, a semnificat cele opt luni pe care le-a petrecut la reanimare. În timpulconvalescenţ ei sale, Ioan Gabor a văzut murind nu mai puţ in de 117 oameni. „Pâna atuncinu am văzut pe nimeni murind, dar atunci mi-am dat seama de ce oamenii se temeau demoarte. Când îi vedeam înainte de-a muri, se uitau ingroziţ i, parcă voiau să fugă dar nuputeau. Au fost oameni care nu puteau muri. Atunci asistentele care erau mai în vârstă şi

care cunoşteau ce se întâmplă în asemenea situaţ ii le spunea: omule tu nu poţ i muri până nu vei mărturisi ceea ce-ai f ăcut. Pe patul de moarte un om la 80 de ani a mărturisit că, pecând era tânăr, şi-a ucis bunica pentru a obţ ine o moştenire”, î şi aminteşte d-l Gabor.


4/6


Pag. 4 / 6

Domnul Ioan Gabor a fost externat pe data de 26 august 1976. Pe biletul de ieşire dinspital, doctorul Mircea Ududec, medic primar chirurg, redă în rezumat observaţ iile cliniceamintite mai sus. Timp de un an şi jumătate el a fost hr ănit cu lingura de către soţ ie. Până la patru ani de la accident, Ioan Gabor a stat imobilizat la pat. În ciuda faptului că mediciiinsitau să-i taie picioarele, el a refuzat acest lucru.

Prima dată a reuşit să se ridice pe picioare odată cu trecerea celor patru ani, când

cicatricele de pe partea superioar ă a picioarelor au început să crape şi să apar ă piele şipăr. Acest lucru a uimit din nou lumea medicală, specialiştii în domeniu r ămânând f ăr ă replică. „Aşa ceva nu se poate. Este minunea secolului XX să apar ă muguri de piele şi părdupă o arsur ă de gradul III acolo unde nu se face transplant” , i-a spus specialistul care l-atratat, doctorul Nagy de la Spitalul Judeţ ean din Arad. Ultima rană i s-a închis după 17 anide la accident, iar acum ambele picioare îi sunt acoperite cu carne. Cicatricele se sub ţ iază odată cu trecerea vremii, iar por ţ iunea de carne acoperită cu piele se extinde pe zi cetrece. După ce lumea medicală a aflat că Ioan Gabor nu a murit, l-au chemat să-l vadă. Lael au venit specialişti din întreaga lume, care nu au reuşit nici ei să explice fenomenul.Când l-a văzut, ministrul Proca a exclamat: “Tu eşti? Nu-mi vine să cred, nu ţ i-au tăiatpicioarele? Cazul dumneavoastr ă se ştie în toată lumea. Ce să le spun, cum să le explic?.”

Apoi s-a ridicat în picioare şi a strigat: “Nu am crezut că este Dumnezeu, dar acum trebuiesă spun că este ceva, Dumnezeu sau ce-o fi ăla”. Cazul lui Ioan Gabor a incitat însă şiautorităţ ile vremii. Securitatea l-a contactat şi i-a cerut să închida uşa şi să nu mai lase penimeni înăuntru. Telefonul i-a fost pus sub urmărire, iar în apartament i-au fost instalatemicrofoane. Au încercat chiar să-l scoata din ţ ar ă, trimiţ ându-l în Austria. Neputându-şiexplica fenomenele, secretarii de partid şi securiştii au început să creadă că omul este înatenţ ia extratereştrilor. Cu toate acestea, el a r ămas în ţ ar ă, iar cazul lui a ajuns să fiecunoscut pe tot globul. Ioan Gabor a fost tratat în revistele de specialitate din Occident şi în mass-media de pretutindeni. În România însă, regimul comunist a impus tăcerea asupralui.

Accidentul de muncă de la bazinul Combinatului Chimic din Arad a fost cercetat, cumera şi firesc, de organele Procuraturii locale. De caz s-a ocupat însăşi procurorul şefŞtef ănuţ Petru din Arad. Ceea ce nu a putut procuratura să explice, a fost existenţ a uneisingure urme pe zăpada proaspătă. Acest lucru a pus în dificultate întreaga anchetă,pentru că nimeni nu ştia unde să caute rezolvarea. La data de 9 octombrie 1976 s-adispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza privind accidentul de muncă şiinvaliditatea suferită de domnul Gabor la data de 29 ianuarie acelaşi an, întrucât cuprobele administrate nu reiese vinovăţ ia în sarcina vreunei persoane.

Analizând peste ani cele petrecute, d-l Ioan Gabor este convins de faptul că toatecele întâmplate au avut ca scop oprirea ofensivei anticreştine începută de comunişti şidescoperirea voii lui Dumnezeu pentru cei care tr ăiau în întunericul păcatului.

În pofida celor prin care i-a fost dat să treacă, domnul Ioan Gabor afirmă că este unom fericit. “Am o pace în suflet şi avem o armonie în familie pe care aş dori să o aibă toţ i în căminele lor”. Domnia sa susţ ine că se roagă pentru România şi crede că în cel multşapte ani ţ ara noastr ă va ajunge la un nivel ridicat atât din punct de vedere economic câtşi spiritual.

Cei care doresc să afle mai multe amănunte despre Ioan Gabor, membru al bisericiibaptiste “Emanuel” din Oradea, pot să-l contacteze la numărul de telefon: 0114-0259-445.320 sau să-i scrie la următoarea adresă: Str, Italiană Nr. 22, Bl. Y3, Sc. C, Ap.46,Oradea, jud. Bihor, cod 3700, România.


5/6


Pag. 5 / 6


6/6


Pag. 6 / 6

ioan gabor, oradea

Documents