invitatie in carpati 2010 ianuarie

www.alpinet.org

Foto copert: Daniela Ursu (Lacul Cuiejdel)

.

Invitaie n Carpai - www.iic.ro Ediia a III-a Anul IX Numrul 102 ianuarie 2010

Revist gratuit, de drumeie, muntei natur, distribuit gratuit de,

Asociaia de Turism Montan Alpinet.

Redactori:

Colaboratori:

Identitate grac:Contact:Publicitate:ISSN:

Emi Cristea (redactor coordonator)

[email protected]@iic.ro

1841 - 7957

Drago DulaCtlin PobegaCornel SpiridonCristi CuurescuDan LoghinDaniela UrsuDinu BoghezIoan StoenicMihai CibotaruSilviu Blan

Alexandru Axon

www.iic.roReproducerea oricui material din revist este interzis

fr acordul individual al autorului.

Nr. 101, vara 2009www.iic.ro

CuprinsPrintre lacuri cu reexe tomnatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1(de Dinu Boghez)

Ultima zi de toamn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4(de Dinu Boghez)

Muntele Paltinu, ultima zi din an . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8(de Ioan Stoenic)

n cutarea codrilor seculari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22(de Mihai Cibotaru)

ITINERARII TURISTICE

Suntem contemporani cu Lacul Cuiejdel . . . . . . . . . . . . . 30(de Daniela Ursu, Dan Loghin)

Cabana de pe Muntele Piatra Craiului . . . . . . . . . . . . . . . 46(de Cristi Cuurescu)

Aduceri aminte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48(de Aurel Dula)

GHID MONTAN

Pictura, care umple paharul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52(de Ctlin Pobega)

ALPINISM

Un altfel de drumeie - Etna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56(de Emi Cristea)

DINCOLO DE GRANIE

Maraton Piatra Craiului 2009 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64(de Silviu Blan)

Duathlon Cetatea Braovului 2009 . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69(de Cornel Spiridon)

COMPETIII MONTANE

Descrcai gratuit i accesai arhivarevistei Invitaie n Carpai,

m format PDF, de pe situl www.iic.roOrice persoana care dorete s aib

o contribuie la ceea ce nseamnInvitaie n Carpai, este invitat

s ni se alture.Scrie-ne un email la [email protected]

Itinerarii turisticePrintre lacuri cu reflexe iernatice (Dinu Boghez)

www.iic.ro 1 Nr. 102/ Ianuarie 2010

Printre lacuri cu reflexe tomnaticeMunii ParngText: Dinu Boghez; Foto: Floriana Boghez

Moto:

Suia din prpstii ? Cobora din

stnci? / Acoperit de mister, / Cdeau peste

el umbre mari i adnci.

Vasile Voiculescu

oseaua de sub munii Cpnii

i mai apoi ai Parngului, parcurs

cu autobuzul, se sfrete pentru noi,

la ramificaia Bengeti. Mai apoi cu

diferite ocazii, ajungem la Novaci

i mai departe pn la s-i zicem

staiune -, Rnca. Nu ne prea ncnt

dezordinea asta urbanistic, dar dac

aa le-o fi plcnd oamenilor ce i-au

trntit csoaiele de pe aici, n-avem ce

face. Ne rmne doar regretul plaiului

strjuit de brazi, astzi disprut, pe

care din fericire l-am apucat. Cutm o

pensiune ct mai apropiat de drumul

muntelui de a doua zi Gsim pn la

urm. Ne odihnim ctva vreme i

plecm spre drumul nalt. l strbatem

trecnd de ramificaia potecii ctre

Curmtura Olteului pare acum bine

marcat -, mai urcm ctva vreme

i sfrim periplul zilei pe vrful

Dengheru 2069m-. Admirm de aici

adnca vale a Urdelor alias Latoria

de Jos -, privim peste vrful Muntinului

ctre creasta Latoriei, de cnd se

desprinde din munii Parngului.

Privirile trec repede pe creasta

Latoriei, peste vrful tefanului,

peste cel al Borei decanul de nlime

al acestora, peste Puru, Fratoteanu,

terminnd cu cel al Repezilor. Apoi

ne ndreptm privirile ctre munii

apropiai. Mohorul i Iezerul atrag

privirile i ncercm privindu-i s

ghicim cum va fi timpul a doua zi.

Mohorul mai ales, este barometrul unei

zone ntinse din Parng, pn ctre

Buila Cpnii. Sfrim contemplarea

crestelor, gndindu-ne la nserarea

care nu e departe. Floriana trece i

peste Ppua, aa....pentru c era acolo.

Ne ntlnim la,,adpostul cretinesc,

aflat sub vrf. Ceva mai jos poposim

pe plai i ateptm clipele apusului,

pentru niscaiva poze frumoase. Cnd

nserarea a pus de-o noapte cu lun

plin, intrm n pensiunea n care

noptam.

Ne-am sculat ct de devreme am

putut. Aveam drum lung de fcut.

Era ntuneric cnd am ieit n oseaua

alpin i chiar dac luna mai rspndea

lumin peste munte, la nceputul

drumului ne-am folosit de frontale.

Mai apoi am constatat c acestea mai

mult ne incomodau i am renunat

la ele. Luna ne-a fost cluz o bun

bucat de drum, pn cnd din geana

de tivitur luminoas ce contura

orizontul munilor, parc s-a luminat

pmntul. Cnd am ajuns sub Ppua,

zorile stpneau locurile i culmea

Mohorului ncepea s fie stpnit

de primele raze de soare. Noi urcm

mereu pe drumul alpin. Trecem de

ramificaia spre Curmtura Olteului,

apoi de apropiatul vrf al Dengherului,

de nalta a a Urdelor i vrful acesteia

- 2228m -, apoi coborm n cldarea

adnc cu acelai numne. Cndva

prin aceste locuri se afla o stn,

acum ns nu se zrea. ncepem s

urcm poteca erpuitoare de pe coasta

Iezerului lund muntele n piept. Cnd

ajungem sus, n imediata apropiere

a vrfului 2157m -, doar urcuul pe

poteca din coasta Mohorului, ne st

n fa. Undeva n apropiere o cruce

singuratec, amintete de tragedia

svrit prin aceste locuri. ncepem

urcuul dur al Mohorului i cnd

poteca ajunge n locul cel mai de sus,

ne lsm rucsacii i dm o fug pn pe

Cldarea Clcescului



vrf. Mai fusesem aici, dar niciodat la

vremea cnd muntele avea risipite pe

clinurile lui, petice de zpad. Pe cerul

senin sticl creste peste creste, se

risipeau pn departe. Inconfundabilul

profil al Builei, cele mai apropiate

ale Latoriei, Bora i tefanu, iar din

Parngul n care eram, peste toate cele

ce ne stteau n faa ochilor, triunghiul

mre al vrfului cel mare al acestor

muni. Pe grmada de stncrii de pe

vrf, nu ne mai sturam de privelitile

frumoase ce ne nconjurau. Mai aveam

ns cale lung de fcut n acea zi. De

altfel aa ne propusesem, dac ziua

avea s fie aa cum ne-o doream. Dac

timpul nu ne-ar fi fost favorabil, aveam

s ne ntoarcem, iar dac nu, aa cum

era acum, ne propusesem s coborm

prin hornul Lacurilor, ctre oglinzile

de ap ale iezerelor din cldarea

Clcescului.

Am plecat de pe vrful Mohorului

satisfcui de aceast minunat

privelte, ateptnd n continuare ca

ziua frumoas pe care ne-o druia

muntele s continue. Aveam nc drum

lung de fcut. Am cobort n aua

Mohorului, am urcat vrful aproape

plat al Plecoaiei 2250m -, apoi din

acest platou nalt, din aua acestuia

din urm, am cutat cu oarecare

team, indiciul care avea s ne poarte

ctre cldarea Clcescului. Cu ani n

urm, cnd doream acelai lucru ca

acum, am ajuns n aceste locuri, pe o

cea de s-o tai cu cuitul i a trebuit

s ne ntoarcem din drum. Hornul

Lacurilor era invizibil !. Acum vremea

senin ne-a fost de ajutor i aproape

pe negndite ne-am trezit n fa cu

momia i ceva mai departe i cu un

triunghi rou. Erau semnele sigure

de coborre ctre locurile pe care ni le

doream. M-am odihnit ceva vreme,

ct timp Floriana s-a repezit pe vrful

Setea Mare 2365m - , apoi am nceput

s coborm. Acum revenind la intrarea

ctre aceste locuri, poate ar fi chiar bine

ca nsemne clare s arate direcia pe

care trebuie s o urmm de coborre

n cldare, cu att mai mult cu ct aici

sunt minunate locuri de campare, pe

marginea a mai toate iezerelor de aici.

Cobornd la nceput doar pe plai, am

zrit mai nti lacurile Psri, agate

pe coasta muntelui. Norii apruser pe

cer i deocamdat doar nfrumuseau

locurile, iar peticele de zpad stteau

agate pe coaste reflectndu-se n

apele lacurilor ce-i schimbau culoarea

de cum soarele strpungea norii

adunai desupra lor. Plaiul s-a sfrit

brusc i a trebuit s ne angajm pe firul

hornului, prin grohotiul mictor. Nu

era o coborre lesnicioas dar cu atenie

oricine poate cobor pe aici. Curnd

am zrit oglinda linitit a Vidalului.

Nicio ncreitur a vntului de creast

nu ajungea pn la el. Desprit doar de

o und a muntelui, cellat frtat, lacul

Pencu, avea marginile npdite de

zpada czut la vreme timpurie. Prea

puin timp am zbovit pe malurile lor,

dar atta ct s ne ncntm ochii cu

reflexele crestelor munilor oglindite

n ele. Apoi am cobort ctre lacul

cel mare al Clcescului. n lungul

emisarului venit din lacurile deabia

prsite, privind ctre ochiurile de

ap ntunecate de jnepenii aflai

n preajma lor, am ajuns pe malul

Clcescului. Ne-a intuit locului

limpezimea apei. Adierea din creast

deabia de mngia oglinda lacului.

Perdeaua jneapnului din preajma

malurilor, arunca ntunecimea lor pn

n adncurile de neptruns ale lacului.

De pe malurile nalte, creste de tot felul

i oglindeau conturul n linitea apei.

Petele de zpad aruncate ici-clo pe

pantele acoprite de jneapn, ajungeau

pe ntinsul apei. Peste tot locul se

aternuse linitea dinaintea apusului

ce se pregtea i razele soarelui stteau

s se ascund peste crestele nalte. Mai

aveam drum lung de fcut i cnd

am prsit malul Clcescului, aveam

impresia c excursia noastr parc

Creasta ntre Parngul Mare i Mohoru



luase sfrit. Dar am intrat mai nti

printre jnepenii prin care se strecura

poteca. Apoi am intrat pe lungul drum

pe plai, nainte de a intra printre brazii

btrni ai pdurii. i parc poteca nu

mi-a mai placut ca altdat. Oameni

de tot felul urcaser n vara asta spre

lacul minunat i poate c unii chiar

se bucuraser de frumuseea lui i

culmile nalte care-l nconjurau. Dar

din pcate mai erau i alii, poate dintre

aceea care chefuiser mai jos, pe malul

Lotrului i care chiar i aici, printre

brazi, ii lsaser gunoaiele nesimirii.

Noi ns am trecut printre locurile

acestea, strduindu-ne s nu vedem

dect crengile brazilor i s ascultm

cntecul psrilor, cte mai rmseser

acum n prag de toamn trzie i

freamtul Lotrului, ce-i trimetea pn

la noi cntecul apelor.

i pn la urm iari am ajuns pe

malul Lotrului. Trecuser mai puin

de 2 luni, de cnd peste el trecusem

din piatr n piatr, att de sczut

era apa. Acum pe aici nu mai puteam

trece opind cum o mai fcusem. Am

zbovit vreo or, cutnd un loc de

trecere i pn la urm, tot prin ap

a trebuit s trecem. Era ns att de

rece apa, nct atunci cnd am ajuns

pe malul cellalt, am urlat de durere.

A trecut i asta i pe drumul podit al

vechii exploatri forestiere, am ajuns la

captul celui normal, de pe valea Guri.

Pe aici era linite deplin. Doar panglica

drumului, zgomotul rului, ce devenea

din ce n ce mai puternic, amurgul

abtut peste noi i mai ales pe crestele

senine pe care nu de mult le prsisem,

ne ntovreau. Mai ales acestea din

urm, ne-au fcut s ne oprim de multe

ori s Ie sorbim farmecul coastelor care

treceau repede de la plaiul luminat de

soarele ndreptat spre asfinit, pn

la ntunecimea care le cuprindea cu

ncetul. Am sfrit valea Gaura, am

ajuns la intersecia cu drumul alpin,

ce-i construia noul pod al tefanului

peste apa Lotrului, n locul n care ne-

am ntlnit cu cel ce venea dinspre

Groapa Seac i iat-ne nsfrit, dup

11 ore de mers prin locurile fermecate

ale Parngului, la cabana obria

Lotrului. Oameni cunoscui, ce ne-

au gzduit peste noapte. Cnd ne-am

trezit dimineaa, nu ne-a mai rmas

de fcut dect s gsim un mijloc de

transport ctre cas. Malul lacului

Vidra, drumul peste Mnileasa,

trecerea prin Voineasa, totul prin aceste

locuri avea farmecul multor plimbri

pe crestele care ne nconjurau. Valea

Oltului, frumoas n sine, cu forfota i

zgomotul mainilor ce ne nconjurau

din toate prile, ne-au introdus repede

n atmosfera cotidian. Iar cnd am

ajuns acas, printre primele gnduri au

fost cele ale unor alte ieiri pe crestele

pe care att de mult le ndrgeam.

Lacul Clcescu

Lacul Clcescu

Itinerarii turisticeUltima zi de toamn (Dinu Boghez)


ultima zi de toamnMunii ParngText: Dinu Boghez; Foto: Dinu Boghez, Ionic Lera

Moto:

Aripile care-au ncins pmntul

i mut-n tine cntul i descntul...

Marin Sorescu.

Iat, suntem din nou n autobuzul

care ne las n Petroeni. Privisem

ndelung prevederile meteo i doream

nespus ca ele s se adevereasc i zilele

pe care le ateptam s fie intr-adevr

frumoase. Ca un fel de cntec de lebd

al toamnei.

Am cobort n micua auto-gar,

am suit repede ntr-un taxi i cam pe

la 11, am ajuns la frumoasa caban

din Groapa Seac. Doar un cine

ne-a ntmpinat i ntr-un trziu i

un paznic morocnos. Acolo nu era

nimeni altcineva i cafeaua pe care ne-o

promisesem, am lsat-o pe altdat.

Am prins scurttura de lng

caban i am ajuns lng prima cas

forestier. Ceva mai departe o alta, cu

acoperi proaspt renovat, ne-a adus

la gura drumului forestier ce urca n

susul vii Jieului. Eram ntovrii,

acum la nceput de drum, de marcajele

cu punct rou, cruce galben i roie.

Nu mult mai departe, cele dou cruci

le-am prsit. Ele urcau pe potecile

laterale, ctre muchia Sliveiului, cel

puin prima dintre ele.

Cam 4 km am urcat n lungul

drumului forestier, care se sfrea n

dreptul captrii secundare a Jieului,

cea care ducea apa ctre acumularea

de la Vidra. De aici ncolo, doar poteca

muntelui avea s ne ntovreasc.

Am trecut de puntea peste apa

Ghereului i am nceput s urcm

prin pdure, ctre refugiul Agat,

unde aveam s ne petrecem noaptea.

Am ajuns repede i cnd am traversat

apa Jieului, tumultoas ca ntodeauna,

ndreptndu-ne spre poiana refugiului,

deabia de trecuser dou ore de cnd

prsisem cabana forestier.

Refugiul era tot aa cum l tiam,

crat pe stnca imens, nconjurat

de brazi. Am gsit nuntru joagrul i

toporul, cu care o bucat de vreme ne-

am tiat lemnele bune pentru noaptea

Valea Jieului

Refugiul Agat



geroas care ne atepta.

ntr-un cui sttea agat caietul cu

impresii, bun prilej de aduceri aminte.

Pe negndite a venit nserarea i ne-am

restras n adpostul nalt. S recunosc,

de cnd fusesem pe aici prima oar, mi

dorisem o noapte petrecut n aceste

locuri.

Acum, ntr-o toamna trzie, mi

vedeam visul aevea i pe deasupra m

atepta o noapte cu lun plin i cerul cu

nori risipii, mi ddea sperana luminii

argintii risipite pe ntinsul poienii i a

clonanilor stncoi de peste ea.

Am intrat in caban i am aprins

lumnrile din fereastr, aa, ca s

se vad c aici, n mijlocul muntelui,

imens, era un loc de adpost. Sobia de

tabl, cu lemnele arznd din plin, pn

la urm a dat i cldur i peste noapte

n-am simit rcoarea gerului de afar.

Sau poate doar flcrile jucue, cu

limbi nzdrvane aruncate n ncpere,

ne-or fi dat amgirea cldurii !.

i cnd trziu am ieit pe prispa

refugiului, n noaptea cu lun plin,

s-i privim razele aruncate n poiana

cu brum groas, peste brazii nali,

cu profil enigmatic i creasta luminat

ca ziua, parc nici nu ne mai venea

s intrm n refugiu. i nu ne-am mai

trezit, pn cnd a sosit alba-n sat i a

dat semne c trebuie s ne pregtim de

plecare.

Focul se stinsese de mult i rcoarea

din ,,cas, ne-a zorit s strngem

trhatul repede i s coborm din

naltul refugiului, n mijlocul poienii

cu brum groas.

Din cele dou variante de urcu,

am ales pe cea care urca pe coasta

muntelui, cu potec strecurat printre

stncile presrate n cale.

Cteva locuri cu gheu aternut

peste pietre, jnepenii, de care din cnd

Cldarea Ghereului

Vf. Parngu Mare (2519 m)

Vf. Setea Mic



n cnd ne mai prindeam i iat-ne

ajuni repede n poiana de sub cldarea

glaciar, cea cu stnca cea mare din

mijlocul ei. Au urmat apoi serpentinele

potecii care ne-au scos lng ceeace

rmsese din vechiul bordei ciobnesc

al locurilor.

Pn aici trecuser aproape 2 ore

de mers. A fost acesta momentul de

a hotr traseul n continuare. Dac

am fi ales pe cel marcat pn n aua

Gruiului, nu prea aveam anse s

ajungem acolo unde vroiam, pe lumin.

i aa excursia se dorea a fi una cu

un traseu cam lung, pentru c vroiam

s intrm i n munii Latoriei i locul

noptrii era unul deprtat. Aa c

ne-am hotrt s urcm coastele din

stnga noastr, cele de pe malul drept

geografic al vii Jieului.

Eram n preajma stnei, la circa

1900 m i pn n creast, pe acolo pe

unde ne propusesem, n aua Pcleii,

aveam mai bine de 300 m diferen de

nivel. Ctva vreme am urmat ntinsul

cldrii, pn a ajunge n preajma

lacului Roiile. Apoi ne-am angajat

ctre locurile mai nierbate de pe

coast, pe acolo pe unde ni se preau

mai accesibile.

Panta abrupt i obstacolele pe care

trebuia s le ocolim, stnci ntlnite

n cale, limbi de grohoti i moren

aruncate pe coast, plcuri de jnepeni,

toate acestea ne-au luat aproape 2 ore.

Am avut ns prilejul s admirm

multe din minuniile cldrii, pe care

de pe aici le-am putut privi pe ndelete.

Sclipeau n soare culmile ureanului

i nceputurile celor ale Lotrului.

Lacul Lung aproape c nu se observa,

doar un gheu ngust pierdut printre

clinurile cldrii.

Lacul Roiile era tot un luciu de

ghia. Parngul Mare era nvemntat

n razele soarelui. i mai bine dect

oricnd, am zrit haul ciobnesc

care urca n muchia Sliveiului. l tiam,

urcasem pe el ntr-o mprejurare cnd

inusem cu orice pre s ajung pe

muchie i s cobor pe malul lacului

Verde, s-i sorb din priviri verdele

apelor sale i s-mi aprind imaginaia

cu enigma adncurilor sale.

i tot acum, printre jnepenii

compaci ce acopereau coasta, venind

dinspre Coasta lui Rus, cam de pe

lng lacul Cibanului, am zrit poteca

ce cobora prin acele locuri.

Atunci, n alte vremuri, pind pe

acolo pentru prima oar, am strbtut

poteca din cldarea Ghereului i am

ajuns pn la urm la bordeiul stnei

din Roiile.

mi aduc aminte c din bordeiul

ntunecat a ieit un btrn. Prea un

uria. i toat seara ne-a tot povestit,

ba despre avionul care se ciocnise de

peretele Parngului Mare, ba despre

drumul nostru de a doua zi ctre lacul

Vf. Mohoru

Cldarea Znoaga



Verde. Si seara trecuse pe nesimite cu

povetile baciului. Impresiile de atunci

strnite de lacul Verde, erau visele

tinereii mele, care i acum preau

aproape.

Era cam ora 12 cnd am ajuns n

creast. Poate dac colegul meu era

singur, ar fi mers mai repede, dar a

trebuit s-i potriveasc paii dup ai

mei. Ne-am odihnit ct de ct, aproape

de vrful Ieului, ne-am aruncat

privirile spre culmea muntelui i am

ajuns acolo, departe, unde era aua

tefanului i drumul propus pe creasta

Latoriei.

i atunci am tiut c drumul nostru

va avea alt sfrit dect cel propus.

Gndeam amndoi la fel, dar nu ni

l-am mrturisit. Am cobort prelung

n aua Ghereului, am privit oglinda

lacului, acum ngheat i am nceput s

urcm serpentinele ctre aua Pietrii

Tiate, prelungi i mai ales multe.

Cnd am ajuns sus, la nceputul

traseului de pe Coasta lui Rus i

deasupra lacului Znoaga Mare,

ngheat i acesta, am zbovit

aruncndu-ne privirile ctre cldarea

Clcescului i ntrebndu-ne dac n-ar

fi mai bine s coborm ctre Obria

Lotrului.

Undeva departe se vedeau,

ntunecate, contururile Apusenilor.

Mai pstram o slab ndejde c vom

putea merge ctre Latoria, chiar dac

aceasta debia plpia....

Aa c am apucat poteca de creast,

peste ngrmdirea de stnci aruncate

parc cu furca din Setea Mic, apoi

peste naltul vrf al Setei Mari (2365 m)

i am cobort spre hornul Lacurilor. De

undeva dinspre cldarea Clcescului

urcau doi turisti. Dinspre Mohorul se

apropiau trei vntori. Cnd ne-am

apropiat, unul din turiti ne-a povestit

ct de amrt era c nu putuse face baie

n lac, din cauza gheii !

i noi ne-am fcut c-l credem.

Am trecut de vrful aproape plat al

Plecoaiei i pe la ora 4 dup-masa, am

ajuns n aua Mohorului. Ne grbeam

ct puteam, ntunericul era aproape.

Undeva ctre vrf grupul altor

turiti ne-au fcut s nu ne simim

singuri. Cnd am nceput s coborm

Mohorul, soarele aproape dispruse,

iar cnd am dat peste creasta Iezerului,

ntunericul s-a pregtit s cuprind

muntele.

Cei trei tineri ne-au ajuns la coborre

i cum vzusem o main staionat pe

drumul alpin, i-am ntrebat dac este

a lor i ... dac ne puteau lua pn la

Rnca.

Visul nostru despre creasta Latoriei

pn la Voineasa, luase sfrit.

Am ajuns repede la Rnca, ne-am

odihnit ntr-una din pensiuni i a doua

zi am luat drumul ntorcerii, lsnd pe

alt dat creasta Latoriei.

Parngul Mare vzut de la Rnca

Rnca i Vf. Ppua

Itinerarii turisticeUltima zi pe munte. Ultima zi din an. (Ioan Stoenic)


muntele Paltinu, ultima zi din anMunii BaiuluiText i fotografie: Ioan Stoenic (http://www.ioanstoenica.wordpress.com)

Cand am coborat din muntii Grohotis la inceputul lui decembrie, am cunoscut un om. La marginea padurii, deasupra comunei Valea Doftanei, am coborat impreuna pana in sat. M-a dus la el in gospodarie, am baut un paharel de tuica (eu nu beau, dar aveam nevoie sa ma incalzesc putin) si am vorbit. Din vorba in vorba, l-am intrebat si daca nu ar avea un locsor unde sa ne poata caza cateva zile la sfarsitul anului De preferat undeva la margine de padure, undeva izolat, undeva la poale de munte si acoperiti de zapada

Si iata cum pe 30 decembrie ne aflam la doar 5 km de Pasul Predelus, undeva aproape de capatul drumului

forestier ce pleaca din Valea Doftanei si traverseaza muntii spre Brasov. Un drum acoperit de zapada batatorita de camioane si alte cateva masini, un drum alunecos pe care masinuta noastra l-a strabatut atat de frumos, fara lanturi si avand cauciucuri all seasons. Dar unde ne-a dus pana la urma? La vreo pensiune de 3-4 stele? La o cabana confortabila si romantica? Nu. Nici nu ne doream asa ceva. Ne-a dus in jungla, cum spunea nenea Ionel. Initial intelesesem ca ar fi vorba de un grajd, unul cu soba, usa, ferestre, cu conditii mai bune decat la o stana parasita pe munte, dar atat. Fara curent electric, cu o soba micuta, fara paturi sau toaleta, cu apa la izvor langa casa

Era de fapt o casuta batraneasca, cu o camaruta mica unde sa ne inghesuim toti 6, cu o soba micuta cu plita, un pat darapanat si o masuta de lemn Cu o alta camera careia i-am spus frigider, unde am depozitat bagajele si mancarea si de unde am scos o saltea si niste cojoace ce aveau sa ne foloseasca. Si, o a treia camera, folosita pe post de

Casuta unde am stat noi. Mai primitoare decat ar putea parea pentru multi. Micuta, saracuta, fara curent electric, pierduta intre munti, la margine de padure. Departe de oameni, aproape de

natura si de noi.

Camaruta cea micuta. Cu paturi improvizate, o soba lacoma si fete zambitoare.



grajd pe timp de vara.O camaruta mica, intr-o casuta cu

aspect de grajd, dar conditii putin mai bune, de cum am vazut-o am stiut ca acolo vrem sa stam. Pe drum, ne-am oprit sa asteptam un camion de lemne sa elibereze drumul, si un nene a ras de noi cand a auzit unde mergem si ne-a zis ca mai bine stam la el, ca el are conditii mult mai bune Cum sa inteleaga oamenii ca, desi suntem din Bucuresti, nu conditiile de lux sau confortul ne interesau in primul rand. Avea sa fie o aventura, aveam sa urcam pe munte, si aveam sa fim impreuna. De televizor si paturi confortabile poate ca suntem satui.

Casuta se afla la marginea padurii, langa o vale acoperita de zapada, aproape de drum. Mai sunt cateva casute in zona, dar nu sta nimeni in ele acum. Singurul lucru care ne aminteste de civilizatie in locul asta sunt stalpii cei mari de inalta tensiune, care trec chiar pe langa casuta si merg prin Pasul Predelus spre Brasov

Pentru cine nu stie, Pasul Predelus se afla la intersectie de munti, poate mai mult ca oricare alt pas. Undeva intre muntii Baiului si muntii Grohotis, se poate ajunge de acolo si in Ciucas,

si in Piatra Mare. E un loc minunat, aveam sa constatam a doua zi.

Asadar este 31 decembrie, si desi prognoza anuntase vreme inchisa, lapovita si ninsori, pe noi ne trezeste un cer albastru si un soare stralucitor. Incercam sa nu stam in pat toata ziua, dar se pare ca mi-e greu sa-i dau afara mai devreme de ora 10.

De cand am stiut ca vom merge aici pentru a petrece sfarsitul de an, am avut in gand un lucru: sa stam pe varful Neamtu (cel mai inalt din Baiului)

daca e senin, si sa vedem artificiile din Predeal si Azuga si de unde s-ar mai fi vazut. Prognoza meteo insa nu era favorabila pentru asa ceva, si atunci nu avea rost sa stam noaptea pe varf si sa coboram pe intuneric daca nu am fi vazut nimic. Deocamdata insa am hotarat sa mergem in recunoastere, o excursie fara bagaj, pentru a ne bucura de zapada, de soare, si de peisajul din creasta. Nenea ne zisese ca s-ar face cam o ora pana in creasta, ceea ce era genial! Am luat doar putina mancare si putina apa, si cate un polar in bagaj (pe care il car eu).

Am hotarat sa urmam drumul forestier pana in Pasul Predelus, pentru a vedea si acolo ce si cum. Ma gandeam ca gasim si niste indicatoare, teoretic din pas exista marcaje. Drumul e batatorit pentru cativa km, am fi putut merge cu masina, dar am preferat sa mergem pe jos. Nu stiam de fapt nici cat avem de mers. Dar zapada straluceste asa frumos, Doftana susura pe langa noi, si parasim ultimele casute si unitatea militara ce pare abandonata, afundandu-ne tot mai mult intre munti

Trecem pe langa o zona cu lemne multe facute pachete si cu baraci pentru muncitori, dar nu e nimeni

Pornind spre Pasul Predelus. O zi senina.

Niciun om pe aici, e ultima zi din an.



acolo. Doar un caine. E ultima zi din an, macar in aceasta zi sa fie liniste in padure. Dar ce liniste, doar suntem noi acolo. Mai radem, mai vorbim, si nu stiu altii cum sunt, dar pe mine drumul acesta ma bucura tare mult. Poate si pentru ca nu am prea mers iarna pe munte, poate si pentru ca vremea si cerul sunt atat de frumoase incat imi vine sa alerg pana in creasta, sa fiu sigur ca prind senin si acolo.

Ajungem la un raulet pe care drumul il traverseaza, si acesta este de fapt si capatul drumului care ar fi fost accesibil cu masina. De aici zapada nu e batatorita, si chiar daca vara s-ar putea urca (nu cu orice masina), acum sigur ai ramane inzapezit. Noi insa ne adancim cu placere in zapada cea moale (si incredibil de buna pentru bulgari e de ajuns sa o iei in mana ca se si lipeste!) si parazapezile isi fac treaba de minune.

De acum peisajul devine mult mai frumos si mai salbatic, chiar daca stalpii cei mari se mai zaresc printre copaci uneori. Dar raul are marginile inghetate, zapada pare sa nu fi fost atinsa de niciun alt om inainte, padurea se strange in jurul nostru luminata de soare, e minunat! Sunt multe urme de animale, pe unele le recunoastem ca fiind de iepure, altele de mistret, si ma gandesc ca am putea sa urmarim unele in liniste sa prindem si noi ceva in poze. Putin probabil.

Ajungem la o intersectie, o zona deschisa, in care drumul pare sa mearga in 3 directii spre stanga, spre creasta unde imi dau seama ca trebuie sa ajungem, inainte, urcand prin padure, si putin spre dreapta, acolo unde stalpii cei mari si zgomotosi urca prin padurea defrisata special pentru ei.

Traversam intai raul inghetat, si gheata se rupe sub pasul Mariei (care e poate cea mai usoara dintre noi). Ceilalti prefera sa sara direct de pe un mal pe altul, apoi eu scot harta si busola si incerc sa-mi dau seama pe

Maria aka Veronica. Nu stiu de ce, poate pentru ca e zambitoare si topaitoare ca si ea.

Si iata-ne pe toti 6 pe carare... bucurandu-ne de soare

Din Pasul Predelus, urme de om sau de animal ne ghideaza spre creasta muntilor Baiului.



unde trebuie sa mergem.Asa ma bucura de fiecare data

cand constat ca m-am orientat bine, desi nu am mai fost niciodata prin locurile acelea Asa cum banuiam, stalpii ajung in pasul Predelus, dar pe scurtatura. Drumul la stanga se blocheaza probabil undeva in padure, si de acolo ar trebui urcat abrupt pana pe creasta. Iar drumul ce incepe sa urce inainte e cel care face serpentine pana in Pasul Predelus. Drum pe care hotaram sa il urmam si noi.

De acum intram cu adevarat in padure, dar este o padure rara, inalta si luminoasa. Zapada e maricica, asa ca incerc sa fac urme cat mai mari ca ceilalti sa mearga pe ele, inaintand astfel mai usor. Scurtam o curba prin padure, si iesim inapoi in drum undeva mai sus. Unde gasim si un raulet pe marginea drumului. Ne aplecam si bem apa direct de la sursa, si atrag atentia ca mai sus s-ar putea sa nu gasim apa.

Dupa o ora si 40 de minute de mers pe drumul cel frumos (si destul de lejer), ajungem in Pasul Predelus. In partea cealalta, stalpii incep sa coboare spre Sacele. In dreapta se zaresc deja cateva creste din muntii Grohotis, si par atat de aproape In stanga, o poteca urca prin padure, si stiu clar ca pe acolo trebuie sa mergem. Nu e din pacate niciun marcaj, niciun indicator, nu stim cat se face pana unde, ceea ce mi se pare putin trist. Chiar nu sunt deloc marcaje in Baiului si-n Grohotis? Pe partea dinspre valea Prahovei mai sunt marcaje, pana la iesirea din padure, dar aici nimic. Ah, ba da! Pe drum, cu mult inainte de a ajunge la casuta unde am stat, am vazut un indicator (cruce rosie), ce urca spre stanga prin padure. Acela ducea pe culmea Petru Orjogoaia si apoi in Busteni. Dar din pas ar fi trebuit (conform hartii) sa avem banda rosie pana pe creasta. Nimic.

Dupa o pauza de stat pe zapada, incepem sa urcam pe urmele de animale direct prin padure, si soarele ne lumineaza acum din partea stanga.

Varful Paltinul, inalt ca bradu!

Creasta Zaganu, din Ciucas.

Poteca noastra, pe curba de nivel. In stanga trebuie sa fie varful Musita (1520 m)



Acolo unde zarim si valea Doftanei din ce in ce mai mult. Prin padure nu mergem decat un sfert de ora, si ajungem la marginea ei. Pe care o asteptam cu atata nerabdare. Iesim astfel din padure, calcand pe urmele cuiva care a coborat pe aici (mi-am dat seama ca a coborat pentru ca distanta intre pasi era prea mare ca sa fie vorba de urcat), desi nu suntem siguri ca e vorba de un om (urmele sunt destul de topite, nu au o forma foarte clara).

Inca putin si privelistea in spate devine superba. Recunosc imediat varful Grohotisul, pe care am fost in urma cu mai putin de o luna, si apoi toata creasta muntilor Grohotis, pe care am strabatut-o lin pana in comuna Valea Doftanei e incredibil de lunga! Si acoperita de zapada! Si la noi e inca senin si soare frumos si cer albastru E minunat!

Mai urcam putin si incepem sa zarim inapoi crestele ascutite ale Ciucasului, creasta Zaganu mai exact. Tare frumoasa creasta, atat de stancoasa si abrupta Apoi ajungem in sfarsit mai sus, de unde sa putem vedea si in partea cealalta. In fata noastra, varful Paltinul isi ridica formele rotunjite la peste 1900 de metri, si in stanga, undeva mai departe, zarim un varf ascutit, izolat, superb, despre care ma gandesc ca trebuie sa fie varful Neamtu. In partea dreapta, spre Sacele, padurile se imbina unele cu altele si vaile se strecoara printre dealuri coborandu-si raurile spre campie Vedem la departare orasul Sfantul Gheorghe (asa cred), si putin mai la dreapta (spre inapoi), apare si varful Ciucas, atat de frumos. Mai putin alb decat alte varfuri, mult mai abrupt si mai stancos decat acestea.

De aici ar trebui sa urcam abrupt o portiune, pana sub varful Paltinul, dar urcusul e uneori ceva infricosator pentru fetele mele lipsite de antrenament si/sau de un caracter mai puternic, asa ca hotaram sa mergem pe o poteca secundara, spre stanga,

Cu grija ca zapada aluneca, pe urmele mele ca sa fie mersul mai usor.

Spre varful acela frumos si ascutit (Varful Rusu cred ca era).

Varfuri si creste de legatura. Ma simteam putin ca in Fagaras...



pe curba de nivel, ca sa nu fie nevoie sa urcam atat. Inca nu stim pana unde mergem, dar pe mine ma cheama varful acela ascutit atat de tare, incat mi-e frica sa nu se produca vreo avalansa de la zgomot

De acum incepem sa avem probleme cu apa. Nu mai avem decat un litru, suntem 6 persoane si surse de apa nu par sa mai fie pe drum. Am umplut bidonul meu cel visiniu cu zapada, si se mai topeste putin de la soare, transformandu-se in apa. Dar pana la varf mai avem de mers

Poteca pe care o urmam e ingusta si abrupta, si acoperita in cele mai multe parti de zapada moale. Eu merg primul, pentru a crea urme, trebuie mers cu atentie, sa nu aluneci in valea din stanga. Vale care duce tot spre drumul pe unde am venit. De fapt, prin stanga am fi urcat daca hotaram ca la intersectia aceea de drumuri sa mergem la stanga, si sa urcam abrupt. Am fi ajuns aici. Ma gandesc ca pe aici putem sa coboram, pe valea raului Doftanita. E mult mai scurt decat prin pasul Predelus, chiar daca pe acolo avem drum evident.

Deocamdata tinem poteca cea frumoasa si abrupta, si incepem sa si urcam putin, pana ajungem la ruinele unei stane. Aici inaintarea e si mai grea, e zapada mare si smocuri de iarba care te fac sa calci stramb, si soarele ne face sa ne fie si mai sete. Dar n-a murit nimeni de la putina zapada, asa ca nu ezitam sa o folosim pentru a ne racori, topind-o in gura si apoi inghitind-o. E buna, dar nu e suficienta.

Ajungem intr-o creasta noua, cea cu varful Musita (desi atunci nu mi-am dat seama de asta prea bine). Vizavi, de varful cel ascutit si alb ne desparte o vale mare, cu padure. Iar in vale se zaresc doua stane, la marginea poienii. Incerc sa-mi dau seama unde am iesit, sa-mi dau seama care e varful Neamtu, avand in vedere ca de acum se vad mai multe varfuri inalte, legate intre ele de o creasta ce pare sa dea ocol vaii acesteia

Ce caaalduuuut! Ciucasul in spate.

In saua Paltinul, sus in creasta. Vedere spre partea cealalta. In mijloc in spate, Piatra Mare.

Valea Doftanei si creste de Grohotis albe... pe unde umblam singur acum o luna.



largi din fata si dreapta noastraContinuam pe potecuta noastra, mai

pe zapada, mai pe iarba, mai prin soare mai prin umbra unor nori deveniti de acum negri La un moment dat s-a auzit si un tunet, si ma gandesc ca dincolo de creasta principala, spre Bucegi, e innorat complet si ploua Norii se misca atat de rapid, venind dinspre Bucegi, si ma gandesc pentru o clipa ca s-ar putea sa fim nevoiti sa ne intoarcem. Eu imi doream cel mai mult sa ajungem in varf, dar avand in vedere conditiile date de vreme si de echipamentul disponibil (mai mult lipsa), uneori e mai bine sa te intorci din drum mai devreme, ca sa nu te trezesti intr-o situatie mult mai dificila. Stam putin pe loc, si ma gandesc de acum ca varful Neamtu nu poate fi acela ascutit, ci unul mai la dreapta, pe creasta principala. Adica mai aproape de noi. Avem insa de urcat pana acolo.

Norii par sa se mai imprastie, bleul cerului revine in unele locuri, si asta ma incurajeaza sa inaintam. Si ajungem intr-o mini creasta, unde imi dau seama cat de prost ma orientasem inainte. Eh, nu-mi iese tot timpul probabil. Ma gandeam ca vom iesi exact sub varful Neamtu, pentru ca pe harta am crezut ca eram in alta parte, pe o alta mini creasta. De fapt am iesit unde ar fi trebuit sa iesim daca mergeam drept in sus de la inceput, undeva sub varful Paltinul. Acum imi e atat de evident, poteca era si vizibila pe harta, nu stiu cum de am incurcat-o. Cel putin acum pot clar sa stabilesc care e varful Neamtu, si ma gandesc ca daca ceilalti nu mai pot, sa urcam macar pana pe varful Paltinul, care e mai aproape, sa vedem dincolo, si apoi sa ne intoarcem. E in jur de ora 2, asa ca ne oprim mai intai sa mancam ceva, admirand varfurile cele albe cu petice de iarba galbena, si in spate Ciucasul in toata splendoarea lui, cu ambele creste golase si abrupte

Nu mai avem apa decat putina, dar decat sa nu mai avem deloc energie,

Urcand intr-o zona cu vant puternic si rece. Sa nu pui cortul pe-acolo daca vrei sa dormi.

Crestele din spate chiar imi amintesc de Fagaras, par asa mari si fara capat...

In urma, Ciucasul e luminat de soare. Ca si varful Paltinul, in planul mai apropiat.



preferam sa mancam. Asa ca rupem fiecare din paine, eu imi folosesc cutitul Rambo sa tai niste sunca si niste cascaval, si ne prinde tare bine. Le tot spun ca nu mai avem mult, nu mai avem mult, dar da, asa ai zis si acu juma de ora. Cert e ca nu se ajunge in varf cu o atitudine de genul nu mai pot, uite ce mult mai e nu mai avem apaaa. De aceea incerc sa trag de ei cat de mult pot, distragandu-le atentia de la sete si efort la frumusetea crestelor pe care le vedem, la comuna Valea Doftanei care se vede in departare resfirata pe valea cea alba, la creasta Grohotisului si la ideea ca la vara am putea merge cu masina pe acolo Daca tot am ajuns pana aici, merita sa mai urcam putin pana in creasta, acolo in saua Paltinul. Si de acolo vom putea vedea in partea cealalta, si va fi superb, haideti, haideti ca mai e putin!

De aici urcusul incepe sa fie putin mai anevoios, sapand in continuare urme in zapada. Stefan a facut rost de un pai, o tulpina de planta goala pe dinauntru, si cand mai gasim balti formate din topirea zapezii ne asezam sa bem putin Are gust de fan, dar prinde bine. Soarele de acum ne lasa in pace, si ca sa nu ne epuizeze de tot, se mai ascunde dupa nori Nori norii aceia erau absolut superbi! Fara ei, peisajul nu ar fi fost atat de spectaculos! Era un plafon de nori cenusii care pareau sa fie taiati la partea de jos cu sabia niciunul nu indraznea sa coboare mai jos, stateau la acelasi nivel, si asta crea si o lumina uniforma sub ei, si o imagine atat de frumoasa Cu raze de soare ce se strecurau uneori pana la noi, alteori pana pe Ciucas sau pe Grohotis. Cuvantul pe care l-am considerat cel mai potrivit pentru a descrie imaginea acelor creste din muntii Baiului a fost crisp, desi traducandu-l nu e neaparat cel mai potrivit. Dar asa am simtit acea priveliste, acele creste albe intr-un fel limpede, de o claritate incredibila, probabil aerul curat contribuia la asta, si ele erau atat de

Restul de creasta din Baiului. E o creasta tare lunga.

Primii pe varf, mai aproape de soare.

Pe varf, dupa aproape 6 ore de urcat. Obositor, fara apa, dar cu bucurie din plin!



clar conturate, atat de sharp, incat chiar simteai ca e vorba de o imagine tridimensionala ceva ce vara, cand totul are aceeasi culoare, e mai greu de simtit. Erau atatea elemente minunate de vazut in toate partile, era incredibil! Un tablou atat de plin, de expresiv, de curat Un loc minunat, dar probabil si mai minunat, momentul prins de noi

Am ajuns in creasta, si, asa cum banuiam, poteca de creasta (drum de ATV) face stanga, ocolind primul varf pe la dreapta, si apoi trece pe sub varful Neamtu prin stanga lui, pe marginea vaii abrupte. Ar mai fi ceva de mers, si mi-e frica sa nu-mi pierd pe drum din membrii echipei, prea obositi sau prea slabi pentru a-si impune singuri sa mearga mai departe. Pentru ca mai departe se poate merge, dar nu cand iti pui singur limite care sa te traga inapoi degeaba. Pe mine ma dureau varfurile degetelor din cauza ca nu s-au refacut dupa accidentul cu bicicleta, dar dorinta de a urca era mai puternica decat durerea, si nu ma mai plangeam. Irina Irina, ce-ti fac eu tie :))

Aici, in creasta, vantul e incredibil de puternic. Reusim cu greu sa privim spre Piatra Mare, care se vede luminata uneori de soare, si pare totusi mai departe decat ma asteptam, desi exista poteci care duc pana acolo. Se vede totusi minunat, si zapada e aici batuta de vant atat de tare, incat formeaza multi bulgari pe pamant, si pare un teren de lupta dupa o bataie cu bulgari. Soarele si lumina negricioasa a cerului creaza un peisaj fantastic!

Ne punem glugile si fularele, tragem mai bine caciulile pe urechi, eu imi pun si ochelarii, si incepem sa urcam pana pe primul varf. Macar acolo sa ajungem, pentru ca ne gandim ca pana pe Neamtu ar mai fi ceva de mers. Eu as fi mers oricum, dar incerc sa ma adaptez si la restul grupului. Dar apoi ajungem pe acest varf, un varf fara nume pe harta, la 1870 metri altitudine. Peisajul e fantastic, absolut incredibil, asemanarea cu Fagarasul

Munii Ciuca

Creasta Neamu - tevia

S-au ascuns Bucegii



(pe care o sesizasem si mai inainte) e uimitoare! Sunt creste marete, abrupte, interminabile, cu varfuri inalte si stinghere, unite intre ele de creste ce merg lin facand stanga si dreapta pana in departari. Vedem de acum si putin din Bucegi, care sunt acoperiti de nori, si Piatra Mare e unita parca de Postavaru, cel cu mot in varf. Dar cel mai spectaculos e spre varful Neamtu, care e chiar in fata noastra, cu o poteca ce-l urca abrupt, dincolo de o mica vale

Hotaram sa mergem spre el, anticipand maxim 15 minute de urcat pana acolo. Sigur ca nimeni nu ma crede, dar cam atat am facut. Luptand cu vantul, trecand de acum nepasatori pe langa balti pline de o apa buna, am inceput sa urcam cu ultimele puteri (unii dintre noi) spre varful cel mai inalt din muntii Baiului (Garbova). Nu mai fusesem niciodata pe el niciunul

dintre noi. Eu fusesem doar pe varful Baiul Mare, care nu mi s-a parut deloc la fel de spectaculos (poate si pt ca era inceput de iunie, peisajul era mai saracut in elemente).

In stanga, valea pare imensa, varful acela ascutit pe care-l vedeam la inceput se vede de acum ca e mai scund, si pe varf ne intampina un soare bun, care ne face sa uitam de vant E un loc minunat, intr-un moment incredibil de frumos! Un moment in care pare ca toate culorile naturii se combina pentru a crea imaginea perfecta, ca si cand daca nu ar fi fost asa am fi regretat ca am urcat pana acolo Nu exista asa ceva, sa regreti. Decat daca nu esti multumit de propriile alegeri, altfel trebuie sa poti sa scoti ceva bun din orice se intampla. Si noi suntem la 1923 de metri altitudine si nu stim in ce parte sa ne uitam mai intai, ca sa scoatem tot ce e mai bun din noi si din

munte, sa punem impreuna. Am ajuns aici la ora 15:50, dupa 5 ore si jumatate de urcat. Si Ioan care zicea ca mergem si noi asa, o ora doua, si pe urma ne intoarcem, zicea Irina bagandu-si picioarele in el de munte (in zapada), ca si cand ar avea el vreo vina. Eh, imi pare rau :) )

Dincolo de varf, crestele Baiului merg spre soare, cu zapada stralucind pe varfuri si norii negri acoperindu-le e superb! In spatele nostru, spre Ciucas, peisajul e iarasi fantastic. Uneori, varful Ciucas e acoperit de nori, dar doar putin. In rest, crestele stancoase sunt intunecoase si se vad complet, si uneori sunt luminate de soare. La fel ca si crestele Grohotisului sau Valea Doftanei, e o combinatie de umbre si lumina, de padure si zapada, e incredibil! E un loc incojurat de atat de multe elemente, in orice parte te-ai uita, ai ce vedea! Nu e intr-o parte un munte si in alta un deal si atat. E plin de dealuri si de munti, de vai, de

Vf. Neamu (1923 m)



zapada sau iarba, de nori sau de raze de soare, de ceata pe o vale si de cateva casute rasfirate pe un deal in departare, de paduri negre de brad si paduri de fag prin care se vede zapada Pentru prima oara m-am gandit ca nu voi reusi sa descriu in cuvinte ceea ce pozele ar fi putut sa arate, dar acum ma gandesc ca nici pozele nu sunt de ajuns si nici textul, pentru a transmite sentimentul si imaginile de acolo.

Ne bucuram din plin de scurta sedere pe varf, facem poze, dar e aproape ora 4. Stiam dinainte ca vom cobori pe intuneric, dar cum doar eu fusesem inspirat sa iau frontala cu mine, ar fi cazul sa ne grabim totusi, ca sa profitam cat mai mult de lumina.

Incepem astfel sa coboram, tot pe unde am venit, desi daca as fi fost singur si as fi avut cortul cu mine, as fi mers mai departe Spre varful acela ascutit despre care cred ca este varful Rusu. Chiar ma gandeam ca as putea sa cobor eu si sa urc inapoi cu haine, saci de dormit si cort, sa ramanem pe varf sa petrecem noaptea dintre ani, parea ca sunt sanse sa prindem senin (si sa vedem si pozam deci artificiile de pe valea Prahovei si Doftana). Dar a fost doar un gand rapid, nu i-am dat multa importanta, pentru ca de fapt era destul de greu realizabil. Oricum, nu ne statea gandul decat la ceva cald de baut si la descaltat. Eu si Maria

suntem singurii care am ramas uscati la picioare, restul avand baltoaca in bocanci. Trebuie sa amintesc de bocancii proaspat achizitionati, Quechua Inuit, speciali pentru zapada. S-au descrucat minunat. Sunt foarte comozi, caldurosi, impermeabili (am trecut cu ei prin apa raului si nu s-au udat, dar nici n-am indraznit sa stau prea mult in apa). Sunt o investitie buna, mai ales ca prind tare bine si prin oras, unde ramasesem fara incaltari de iarna. Cu bocancii mei La Sportiva, aceia rosii, as fi mers probabil mai greu, aceia fiind mai putin comozi in anumite situatii si mult mai tehnici decat aveam nevoie pentru acest traseu.

Coborarea nu o pot face fara sa ma opresc din minunt in minut pentru a surprinde ultimele raze de soare, pentru a incerca o noua setare la aparat, in caz ca primele nu au fost bune, totul e de pozat aici. Apoi soarele dispare ca o minge de foc printre nori, si peisajul devine albastrui Trecem de locul unde ne-am oprit sa mancam, coboram incredibil de repede, parca nici sete nu ne mai este. Catalin si-a pierdut ochelarii la urcus si ne uitam dupa ei, dar nu-i gasim. Apoi ajungem deasupra padurii pe unde urmeaza sa coboram, pe valea Doftanitei. In vale se vad stalpii aceia de curent, si drumul unde trebuie sa ajungem. Nu e asa departe, dar deja lumina nu mai

Creasta munilor Grohoti

ncepem coborrea



e decat de la zapada, si norii acopera o luna plina ce ne-ar fi fost atat de mult de ajutor.

Pentru a ajunge la padure, incepem sa coboram abrupt pe zapada. Nu pierdem ocazia de a grabi coborarea alunecand pe fund, lucru atragator pentru toata lumea. Si ajungem la intrarea in padure. Imi pun frontala Black Diamond pe cap si intram. E prima oara cand coboram noaptea prin padure. Eu aveam de gand sa fac asta singur candva, inca nu am uitat. Dar acum suntem 6, gandul la animale salbatice nu are nicio putere in mintea mea, nu incerc decat sa luminez si celorlalti si sa stabilesc un traseu cat mai usor si mai scurt printre copaci si pe vaile abrupte.

Zapada e mare in padure, si la inceput e vorba de o padure de fag, rara. Putem sa vedem pana mai departe, si coboram destul de abrupt spre valea raului. Urme de animale traverseaza padurea, si nu ezitam totusi sa facem galagie in timp ce mergem. Mi se pare minunat. Uneori opresc frontala, ca sa vad cum s-ar vedea fara ea, si momentan, la inceputul padurii, nu e chiar bezna. Desi as fi preferat sa merg primul, ca sa batatoresc putin zapada, sa fac urme mai mari, prefer sa raman mai in spate, astfel incat sa le luminez celorlalti in fata. Darmina s-ar fi dus ea prima, dar ea are pasul cel mai mic, nu ar fi fost foarte practic.

Coboram usor spre stanga, si padurea devine mai deasa. Ne amintim de padurea de pe Muntele Mare, si in unele locuri e nevoie sa rupem crengutele uscate de brad ca sa putem inainta. Foarte multe crengi uscate la poalele copacilor

Ajungem in cele din urma la rau, ceea ce inseamna ca de acum avem un punct de reper. Raul ne scoate inevitabil la Doftana, si deci la drumul nostru. Chiar daca pare un rau atat de pierdut in padure, un rau atat de strain, despre care nu stim nimic. Bem apa, si continuam sa coboram, cand pe

Noapte albastr

In padure... cu o singura frontala si un telefon mobil cu lanterna.

Pe poteca facuta de noi insine, urmand cursul raului spre casa...



un mal, cand pe altul. Malurile devin uneori abrupte, si crengile brazilor ajung acum pana la pamant, facand inaintarea grea in unele portiuni. Mai ocolim putin prin stanga, apoi ne intoarcem la rau, il sarim iar pe partea dreapta, apoi mai mergem putin si trecem inapoi E minunat! Mi se pare superba toata aceasta coborare, cu toate implicatiile ei. Nu e frig, nu e vant, frontala merge incredibil de bine (e de fapt cam a doua cea mai puternica de la Black Diamond, Spot. Sigur, nu strica uneori sa platesti mai mult si sa iei ceva si mai bun, dar nu ma plang deloc. Asta am si facut de fapt, nu am luat-o pe cea mai ieftina). Si Stefan are o lanterna bunicica la telefon, asa ca ne descurcam. Nu ne gandim nici la foame, nici la picioarele ude, mergem inainte, stiind ca nu trebuie sa mai fie mult si vom ajunge la drum.

Eu luminez mereu si in stanga si in dreapta, spre vale sau spre deal, pentru a vedea un eventual ochi sclipind, dar nu avem sanse de asa ceva. Animalele fug probabil de cum ne simt, si speram sa nu fi trezit ursul care doarme cu galagia noastra Rad putin de fete spunandu-le ca ursii hiberneaza, dar seara mai ies sa vaneze o carnita tanara.

Ajungem intr-o poiana, unde un alt rau vine din partea dreapta. Zapada de aici a inghetat la suprafata, si eu, care nu stiu cum faceam dar ajungeam mereu primul, am de suferit din cauza asta. Ca sa bagi piciorul in zapada, trebuie sa spargi acea crusta, lucru deloc greu, e subtire, se crapa imediat. Dar te loveste la tibie cand adancesti piciorul prin ea. Asta nu ar fi o problema, doar ca la piciorul drept sunt inca lovit in urma accidentului cu bicicleta de acum doua saptamani, si rana unde am fost cusut ma doare cand se atinge de crusta de zapada. Asa ca schimb locul cu altcineva, si eu raman mai in spate pentru a calca pe urmele celor din fata. Aha, mult mai bine! De acum gasim si ceea ce pare a fi o poteca.

E total acoperita de zapada, dar pare clar o poteca, o taietura prin padure, lata de un metru.

Raul se strecoara printr-o vale ingusta cu margini abrupte, si noi ne vedem nevoiti sa il lasam undeva in vale, in stanga, urmand poteca. Nu imi fac probleme, poteca trebuie sa ne scoata in acelasi loc, chiar daca ea acum merge mai pe sus, pe malul dealului, si nu pe malul raului. Luna ne face si ea cu ochiul de dupa un nor, dar nu vrea sa ne lumineze prea mult drumul, si dupa cateva traversari peste mini paraie noroioase, ajungem inapoi la rau. Unde, pe partea stanga, vedem drumul acela ce facea la stanga, si care, dupa

doar cateva minute, ne scoate exact unde credeam ca ne va scoate, si anume la intersectia de traseu unde s-a spart gheata cu Maria cand a traversat acel raulet. Ne bucuram sa ne reintalnim urmele facute in aceasta dimineata, si pornim obositi, dar uneori cantand, pe drumul din padure.

Traversam acelasi rau, ajungem la acelasi drum cu zapada batatorita, trecem iar pe langa baracile de langa zona cu lemne Ne gasim urmele aliniate toate 6 in zapada iar eu mai scrijelesc litere japoneze cu batul de trekking pe crusta cea inghetata Litere? Ee, asa pareau.

De la o vreme nimeni nu mai zice

E plin de urme de animale prin zapada, dar noi facem galagie, nu vedem niciunul.

Rauletul cu sageata. Ne-a indicat drumul spre iesire...



nimic, parca abia asteptam cu totii sa ajungem la casuta cea darapanata dar primitoare, si mergem impinsi de inertie si de dorinta de a ne aseza jos, de a face focul si a bea putin vin fiert, dupa o zi ce s-a dovedit a fi mult mai plina si mai frumoasa decat ne-am fi asteptat. Am ajuns la casuta dupa circa 3 ore de la varf.

Despre miezul noptii respective, ora la care oamenii ar trebui sa chiuie mai tare (de ce neaparat atunci si nu in orice alt moment al vietii lor?), nu vreau sa spun nimic, pentru ca nu m-a interesat mai deloc. Si in mod sigur, nu m-a impresionat si nu a insemnat nimic, comparativ cu ziua absolut minunata petrecuta pe munte. O zi de 31 decembrie, care a fost minunata nu prin faptul ca a fost revelionul sau sfarsitul de an, sau anul nou, ci prin faptul ca am facut ceva ce ne-a facut sa simtim foarte mult, am vazut ceva ce ne-a facut sa ne bucuram foarte mult, prin faptul ca, asa cum orice zi ar putea daca noi am ajuta-o, a fost o zi care ne-a ramas in amintire mult, mult mai mult decat alte zile. Fie ele si de 31 decembrie, cu masa plina si confort de 5 stele pe care personal nu mi-l doresc, si care mi se pare uneori chiar o piedica in calea fericirii si implinirii sufletesti.

Sa cautam asadar confortul cu orice pret.

Acum, ca se apropie 10 ianuarie, trebuie sa ma gandesc cum as putea sa transform aceasta zi intr-una speciala (desi nu cred ca e posibil, doar nu e nici revelion, nici Craciun). Apoi, mai ramane sa ma gandesc pentru 11 ianuarie ce e de facut in acest sens. Ah, si sa nu uitam de 12 ianuarie, zi importanta! Ca si 13 si 14 ianuarie Sau am putea sa asteptam pana cand Calendarul ne va scrie cu rosu ca o alta sarbatoare se apropie, ceea ce ne va da

voie in sfarsit sa ne bucuram si noi de ceva pe lumea asta. Noroc cu revelionul si Craciunul, altfel ce ne-am face noi Noroc ca pe 14 februarie avem voie sa iubim, si pe 25 decembrie sa fim mai buni. Macar atunci, ca in restul timpului nu e Craciun, si nici Sfantul Valentin nu ne aduce inimioare sau fluturasi in stomac in alta zi decat pe 14 februarie. Asa ca gata cu dragostea pana in acea zi (nu cumva sa oferiti vreun cadou, sa spuneti ca iubiti, sa faceti un gest frumos), si gata cu bunatatea pana la Craciunul viitor. Craciunul a trecut, e timpul sa redevenim mai rai, mai egoisti, mai reci!

Multe zile se uita, multe trec fara rost

PS1: multumiri lui nenea Ionel si tuturor rudelor sale pe care le-am cunoscut si care ne-au ajutat (la intoarcere am avut probleme cu masina, si am avut noroc de oameni incredibili, care ne-au ajutat foarte mult). Ca sa vezi ca lumea chiar poate sa fie mai buna daca noi suntem asa.

PS2: Pe noi, cele 4 zile (3 nopti) ne-au costat in total (cazare, drum, mancare) cam 70 de lei de persoana + ceva mancare ce a mai adus fiecare de acasa (sarmale, carne etc).

Casuta unde-am stat 3 nopti, inghesuiti pe langa soba...

La foc ...

Itinerarii turisticen cutarea codrilor seculari (Mihai Cibotaru)


n cutarea codrilor seculariMunii RaruText: Mihai Cibotaru

In alte locuri pot fi munti mult mai mari sau fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Raraul reprezinta dimensiunea fundamentala a lumii, latura cosmica a vietii si a istoriei. Plin de fosnete si de murmure de tot felul, de tipete de pasari si de salbaticiuni, se inalta de pe fundul luncii, spre cer, ca un enorm telescop in oglinzile caruia aluneca timpul si infinitul. Cu el incepe, acolo in partea de miazanoapte a tarii, realitatea sufleteasca din care a izvorat induiosatoarea potrivire de cuvinte: Pe un picior de plai, pe-o gura de rai...

Geo Bogza

Masina in care stam zboara rand pe rand prin Vama, Gura Humorului, Pascani pentru ca apoi de la Targu Frumos sa mearga constant inainte spre casele noastre. Acuma stau si ma intreb care e de fapt casa noastra, orasul sau muntele. Suntem obositi, de Ovidiu care e la volan nici nu mai zic (noaptea trecuta a facut-o pe-a regizorul de Discovery dormind la survaivar sub cerul instelat/inorat al Raraului). Noi ceilalti il mai tinem de vorba cat de cat (asta inseamna ca ne abtinem de la a sforai), greul cazand oricum pe Tudor care ocupa locul din dreapta lui Ovidiu. Pe la ora 22 aterizez in fata blocului obosit si fericit in acelasi timp, urc pana la etajul cinci si ma opresc direct in baie; rucsacul urma sa-l desfac peste vreo trei zile, acum ma grabesc sa fac un dus si repede in pat, caci maine e zi de munca.

Duminica seara asa s-a terminat iesirea noastra de pe Rarau ...

De inceput a inceput sambata dimineata; de fapt cu vreo saptamana inainte incercand sa caut o masina din Campulung Moldovenesc spre

Slatioara si definitivand lista cu cei ce urmau sa mearga. Masina am gasit, lista s-a definitivat deabia sambata ... la poalele Raraului.

Stau in intersectie asteptandu-l pe Ovidiu sa ne ia in masina; timpul trece si il sun pe Radu sa vina si el la coltul blocului meu, simteam ca o sa mai bem o cafea pana apar voinicii. Sun pe Ramiro si Aurica; impreuna cu Otilia, Marius, Bazil si Ionut sunt deja plecati cu trenul spre munte. Dupa asteptari seculare apare si masina noastra. E deja ora opt si la zece ar trebui sa ajungem in Campulung, asa ca Ovidiu trebuie sa-si scoata parleala cu somnul profund care l-a tinut in pat dimineata mai mult decat trebuia.

Pe drum vorbesc cu ceilalti din Suceava, Cluj sau Bistrita cu care ne intalneam in oras, sun si soferul microbuzului si amanam plecarea cu jumatate de ora; bem o cafea cat alimentam la un peco si reusim sa ne incadram in sfertul academic ... urcam

in autobuz si la drum. Spre Slatioara.Traseul de azi e unul pe care vreau

sa-l fac de mult timp, sa urc pe Rarau prin Codrul Secular de la Slatioara, rezervatie naturala nominalizata si ea la categoria minunile Romaniei alaturi de Retezat, mai prin vara. Ceea ce m-a impiedicat a fost mereu drumul lung (atat la urcat cat si la coborat) care trebuie facut pana la intrarea in traseu. De data asta am fost norocos (deocamdata), caci strangandu-ne mai multi (saisprezece oameni iubitori de munte si frumos), a fost ieftin si convenabil sa inchiriem pentru 250 lei un microbuz care sa ne duca la destinatie.

Sambata 31.10.2009 Satul Slatioara (730 m) (pe langa)

Codrul secular Slatioara varful Todirescu (1 487 metri) Popii Raraului; durata: 3 ore Diferenta de nivel: 790 m

La Statioara se poate ajunge fie din Campulung Moldovenesc, din estul orasului, de unde de dupa Liceul

Privire de pe Bodea spre Raru



Militar si Valea Caselor (pe unde porneste traseul prin Moara Dracului) se tine urmatorul drum la dreapta, pe drumul ce face legatura intre valea Moldovei si vaile paraurilor Ostra, Suna si Sandru. Dupa ce intram in sat mai mergem cam 1 km, dupa care coboram chiar in dreptul cantonului silvic. Conform hartilor pana aici de unde am parasit soseaua au fost cam 10 km, noua ni s-a parut drumul muuult mai lung, asta poate si datorita vitezei masinii. Drumul e rupt, distrus aproape in totalitate pe unele portiuni, si in ciuda faptului ca undeva in timp a fost se pare asfaltat, astazi sunt portiuni pe unde nici macar o jumatate de banda nu mai este circulabila.

Pe drum in microbuz, odata cu celebra cheta pentru transport fie socializam cu cei noi din grup (Alex, Carmen si grupul de la Cluj Dodi&Ioana) fie depanam povesti cu prieteni vechi cunoscuti in ture mai de demult. Chiar daca suntem multi, grupul e mult mai omogen decat cu alte ocazii, caci marea majoritate ne stim, iar cei noi sunt asimilati parca mai repede decat de obicei.

Rucsacul mi se pare usor, dar zic ca e moment de un mic popas la una din cele doua mese din fata cantonului silvic. Cat o parte din noi isi calibreaza rucsacii, voinicii grupului o iau inainte. In urma sfaturilor pretioase si a notitelor scrise prin carnetele de amintiri ad-hoc se intra intr-o bucla, celebra bucla de Rarau, cum i-a ramas numele. In loc sa se urmeze traseul foarte bine marcat triunghi rosu, se porneste pe un drum forestier bine conturat dar care dupa vreun kilometru ne dam seama ca duce prea in stanga. De am fi tinut mereu directia ne-am fie trezit fie in Stulpicani, fie prin Muntii Stanisoarei. Dadusem drumul la gps si vad ca o luam aiurea; trag sa ajung in fata si sa tin sensul de mers corect, insa era cam tarziu; sa fi revenit pe traseu (de la care deviasem din start) ar

fi trebuit sa coboram o vale si apoi sa urcam un versant pentru a intra pe TR; si asta printre doboraturi, ghidati doar de curbele de nivel. Hotaram pana la urma sa urmam drumul forestier pana pe culme dupa care sa o luam spre Popii Raraului unde stiam doua stani sanatoase din turele trecute. Vremea e splendida, parca nici nu ar fi ultima zi de octombrie. Un albastru senin deasupra noastra iar de jur imprejur o simfonie a culorilor... Drumul urca in serpentine largi, insa noi le mai taiem din scurt tragand tare in sus. E o adevarata placere sa auzi fosnetul frunzelor prin care iti plimbi picioarele.

Grupul se intinde pe cateva sute de metri, cei mai eroi care taie serpentinele sunt in fata iar oamenii constiinciosi raman cava mai in urma pe drumul forestier. Glume plus ceaiuri fierbinti care fac ca bujorii din obraji sa fie mai proeminenti, asigura buna dispozitie la o prima regrupare. Simtim ca nu mai este mult pana pe culme, chiar de am mers doar 1 ore.

Sus intalnim un marcaj sters banda rosie, care teoretic (sper sa verificam si in teren) duce spre Muntii Stanisoarei; noi o tinem spre nord-vest si in curand ajungem in zona muntelui Todirescu, unde ni se deschid privelisti deosebite

Albastru de Rarau

In urcare spre platoul Raraului



spre valea Bistritei, dincolo de care se inalta muntii Bistritei iar in spatele lor in dreapta Calimanii; in stanga ar trebui sa fie Ceahlaul si muntii Stanisoarei.

Suntem cam pe la 1400 metri, in zona rezervatiei botanice Todirescu; imi imaginez doar ce frumos este vara aici; conform literaturii de specialitate aici se intalnesc elemente floristice foarte bogate in specii, ca trifoistea (Menyanthes trifoliata), iarba campului (Agrostis tenuis), iar dintre cele rare, ocrotite de lege, arnica sau podbalul de munte (Arnica montana), volovaticul (Swertia perennis) si cupele (Gentiana clusii) din familia ghinturelor (gentianelor), aiul de munte (Allium sibiricum). Primavara si la inceputul verii abunda si margaretele (Chrysanthernum leucanihemum). Totusi, sunt si aici stane mai ales la poalele muntelui si stau si ma intreb, daca oile or fi avand cipuri de identificare a florilor si plantelor ocrotite de lege. Daca da, probabil ar trebui clonate si trimise in toate zonele (cate or mai fi ele) in care se mai practica oieritul.

O zi ca toate celelalte pe munte: frumos, extraordinar, alaturi de prieteni zambitori si transpirati (dar fericiti), avand alaturi de noi caldura soarelui si albastrul cerului ... mai mult

de atat ce ti-a putea dori? Poate doar sa nu fi facut celebra bucla din cauza careia am ocolit perfect codrul secular ... macar am ajuns pe Todirescu in rezervatia botanica; insa nu prea e vara astazi aici.

Facem o pauza de hidratare si dulciuri pentru cateva minute; am ajuns repede, prea repede sus (am intalnit si marcajul pe care trebuia teoretic sa urcam) si stiu ca de aici mai

avem mai putin de o ora pana sub Vf. Rarau unde urma sa dormin.

Teoretic, de la cantonul silvic unde am coborat din microbuz (poienita La Parau, unde se pot alimenta bidoanele si cu apa) traseul ar fi continuat exact prin curtea cantonului spre Codrul secular, monument al naturii. Dupa trecerea de ultima ingraditura a terenului din jurul cantonului silvic i a paraului, pe punte, mergem spre dreapta, de aici inainte traseul strabate codrul, cale de aproapre 3 ore, pe Batca cu Plai, lasand in dreapta Paraul Ursului si Batca Lesi, iar in stanga Paraul lui Ion si Batca Neagra. Poteca din codru este cand lina, cand pieptisa, cerand eforturi mai mari i popasuri mai dese pentru hidratare. In apropierea potecii, se intalnesc primele exemplare de molizi seculari. Imi doream sa vad celebrii molizi de 300-400 ani, iar asta cat mai repede pana sa intre drujbele si aici.

Cum mergem pe culmile Popilor Raraului avem parte de un spectacol minunat: copacii sunt imbracati in alb (semn ca noaptea temperatura trece

Spre popii Raraului

Pauza de suflet pe Muntele Todirescu (in departare Giumalaul)



mult sub zero grade) pe jumatate, cealalta parte expusa soarelui este verde. Si totul este trasat aproape milimetric, masurat parca cu sublerul.

Parasim la un moment poteca; tinem mai mult dreapta. Traversam o multime de izvoare; unele inghetate, altele cu un debit suficient cat sa ne refacem proviziile; mergem insa mai departe caci stim (banuit) ca orice stana care se respecta are si un izvor bun in apropiere. Apare prima stana; o inspectam si cum mai avem o varianta la dispozitie hotaram sa mergem mai departe. Inca 10 minute si apare crucea pe care o stiam in zona celei de-a doua stani de acum multi ani cand am urcat prima oara pe la Moara Dracilor. Imediat, la 50 metri apare si stana pe acoperisul careia e si semnul cruce rosie, cu care e marcat traseul mai sus amintit. La fel inspectie, vot (ca tot suntem in perioada premergatoare acestui proces democratic) si hotaram sa ramanem aici. Constructia e solida chiar daca mai putin etansa decat prima, insa poate tocmai din cauza asta mirosul nu-i miros inauntru.

Cum da lumea de stana hop sa ingramadeste la intins calabalacul, asa ca trebuie introduse procedurile de urgenta in aceste cazuri: dupa o scurta pauza identificam invorul la 30 metri

mai in vale si trecem la organizarea de peste noapte. Hotaram ca farmecul unei nopti la stana este dat de un ceai si o supa proaspata si buna facuta la foc (ca doar nu degeaba carase Ramiro ceaunul in ciuda unor opinii recalcitrante). Asadar la lupta, pardon lemne baieti ... Fetele sunt menajate de aceasta operatiune secreta (secreta pentru ca procurarea lemnelor s-a facut cu o fila de cec fara acoperire, drept pentru care acum verificam zilnic daca am fost sau nu bagati in centrala incedentelor de plati), insa Carmen se incapataneaza, carand un brat de lemne cat ea de mare. Adi din Dorna si Iuliu bistriteanu nu se lasa mai prejos

Stana de sub Rarau

Intre doua anotimpuri

Pe platou



si improvizeaza o targa; ma umflu si eu in pene si iau dublu fata de cat pot cara. Ghinionul celor doi, caci din 50 in 50 de metri le mai plasez cate un lemn. Important totusi e ca nu am ajuns cu mana goala.

In base camp se fac ultimile aranjamente inainte ca haosul si anarhia sa puna stapanire peste noi (traducere libera si corecta: buna dispozitie, fericirea, frigul si corzile vocale); asta inseamna taiat lemne, crapat butucii si aprins focul. Alt foc, alta poveste: unii ca sa fie usa inchisa sa se formeze tirajul, altii cum sa tinem larg deschisa usa pentru a se forma curentul de aer si a iesi fumul; cum parerile sunt impartite incercam amandoua variantele. Cine a avut de castigat? Poate doar tanti de la colt de bloc de la care saptamana urmatoare am cumparat cu un kilogram de detergent mai mult; si manual si automat ca nu mai stiam se sa fac sa iasa fumul din piele. Singurul castig pe langa farmecul ce-l are focul intr-o stana a fost o oala de supa ... de la mama ei si inca vreo doua ceaune cu ceai fierbinte. Caci intre timp soarele a apus si odata cu el ne-a cam invaluit ceata; doar ghicim undeva deasupra noastra antenele si releele ce se afla pe Varful Rarau; parca ar fi niste fete

Morgana ce apar si dispar deasupra noastra prin ceata.

Dupa masa presarata la felul doi cu ceva branza sarata, musli, bucatele mici dar bune de sunca si ceapa totul stropit in prima faza cu ceai luat direct cu cana din ceanul de deasupra focului trecem la arsenalul nostru de cantece de munte. (Remarca: fiind o iesire pe un munte cunoscut, un traseu de o dificultate foarte mica ne-am permis sa caram ceapa, sunca, ceaun si alte minuni mai retro, mai putin tehnice,

dar care au si dau un farmec aparte oricarei iesiri).

Pe la orele 19 vorbesc cu Voicu Raia de la Salvamont (cel care ne-a ajutat cu informatii privind vremea si mai ales o lista lunga de numere de telefon legate de transport), de fapt el ma suna caci eu uitasem si ma intreaba daca am ajuns ok la stana. Il asigur ca totul e bine, urmand ca dimineata sa trecem sa schimbam doua vorbe pe la cabana Salvamontului.

Fumul e gros si dens in stana, doar de la 60 centimetri in jos se poate respira sau in imediata apropiere a vetrei, asa ca tot poporul fie e ghemuit pe jos, fie in jurul jarului. Sau afara, unde am gasit o vatra formata si hotaram sa aprindem focul. Chiar de e frig (probabil -5 grade) nu ne dam plecati la somn, pardon la sacii de dormit. Asa ca incet incet focul din stana se stinge, urmand ca povestile, amintirile, povestirile si dosarul cu cantece sa se mute afara.

Dureaza mult sau putin? Nici nu ne dam seama cat de repede ne-am apropiat de miezul noptii; usor ne retragem fiecare spre coltul nostru mai putin Ovidiu care hotaraste sa doarma intr-un saivan, care de fapt

Stancarii spre Campulung Moldovenesc

Ceai. Primul ceaun.



nu il protejeaza decat de eventuale precipitatii, in rest e sub cerul liber. Isi pregatise deja culcusul si e printre ultimii care pleaca. Aveam sa aflam dimineata ca aproape a facut o spirala deaia de-a lui Bivolaru. Dar a ramas glorios pe pozitii ...

Peste noapte unii dorm, altii dorm si tremura; stiam toti (sau aflasera dinainte toti) din alte iesiri ca in cort e

mai cald decat in stana ... dar cum toata lumea preferase confortul termic al unei stani, deja zarurile erau aruncate. In afara de faptul ca unii au dormit si trei pe un izopren (asta nu din cauza ca nu ar fi fost destule izoprene, ci pentru ca, caldura sufleteasca nu trebuia risipita), toata lumea a fost multumita, spatiul permitand 12 saci de dormit in camera de zi, plus inca

trei la separeu unde in mod normal se scurge branza.

Noaptea asta mi-a adus aminte de Suhard, de Hasmas sau de alte locuri in care am dormit prin stani ... uneori ma gandesc ca e prea frumos ca sa fie adevarat. Si ma trezesc din visare, nu ca nu mi-ar fi placut visul, dar cei trei muschetari de la separeu s-au incolonat in sir indian spre iesire. Iar drumul si-l fac in forta, precum ursii de la poalele Raraului sau mai bine zis care vine, vine, vine/calca totul in picioare/si mai tare, si mai tare/precum ... turcii in picioare! . Scap intreg si eu si restul (la intoarcere in saci nici nu i-am auzit respirand) insa mi-a sarit somnul.

E cinci dimineata dar insa hotarasc sa ies afara, unde surpriza ... focul a fost aprins iar! Nu avem parte de un rasarit frumos, insa ne adunam in jurul unei cani de ceai la foc. Nu toti, inca.

Duminica 01.11.2009Cabana Rarau (1520 m) - Poiana

Sihastriei Poiana lui Mandrila - pe sub varful Bodea Campulung Moldovenesc (642 m), durata 3-4 ore, marcaj punct rosu, triunghi albastru si galben pana in poiana Sihastriei, mai departe triunghi galben.

Daca ieri a fost o autentica zi de toamna, se pare ca astazi va fi prima ninsoare pe iarna 2009/2010; deja s-a depus cam un centimetru si fulguieste; mai ales ca cerul e inorat si plumburiu. Nu imi vine sa cred ca la ora sapte toata lumea e in picioare; e o premiera, clar de acum trebuie sa stam numai la stana, pentru a putea pleca si noi ca tot poporul la o ora rezonabila in traseu. Mancam, mai facem un ceaun de ceai dupa care ne apucam de strans bagajele; in acelasi timp identificam si tot ce inseamna ambalaje pe care le adunam in saci menajeri. Sau aruncam (hartiile&other) pe foc. Aranjam in stana si lemnele care au ramas nearse (mai ales ca jumatatea lui decembrie sper sa ma prinda tot pe acolo) dupa care mai tragem un tur de orizont prin toate colturile stanii pentru a nu uita

Noapte buna.

A venit iarna.



ceva. Deja era o declarata o disparitie a unei manusi celebre. Datele de identificare (model, firma, marca, culoare provocatoare rosu cu negru) nu ne-au fost de folos, caci la coborare Radu si-a recuperat propria manusa de undeva de prin gluga hanoracului unde ramasese pitita.

In prima faza astazi mergem pana la motelul/cabana Rarau, trecand pe la Salvamont si pe langa cabana meteo (ce apartine de Facultatea de Geografie Iasi) dupa care hotaram directia de coborare. Aceasta bucata de traseu merge pe platoul Raraului, putand pune probleme de orientare pe timp de ceata, avand in vedere multitudinea de poteci, potecute si drumuri mai late sau mai inguste; ajungem la Salvamont, le multumesc celor de acolo pentru amabilitatea de care au dat dovada in a-mi oferi informatii (cu dl. Voicu aveam sa ma intalnesc la nici 3 saptamani undeva prin zona Vf. Alunu cand ma aflam in coborare de data aceea de pe Giumalau).

Ne lalaim si intindem cat China si India la un loc; asa ca in momentul in care ultimii ajung la motel, primii sunt deja echipati pentru catarare; hotaram sa stam cam o ora pe aici, timp in care bem fie o cafea, fie analizam stiintific calitatea bobului de hamei fermentat. Lucrurile se pare ca s-au schimbat in bine si aici fata de cum erau prin ianuarie cand am trecut ultima data; s-a renovat restaurantul/sala de mese, preturile s-au mai micsorat si cel mai mult, cel care administreaza cabana pare mult mai amabil si mai serviabil, mai deschis catre oamenii care-i calca pragul. Lista de preturi la cazare, cat am vazut eu, a ramas aceeasi.

Dupa ce se intorc si cataratorii (adica inghetatii mai mult) hotaram ca e cazul sa o cam luam din loc; in fata motelului cu Pietrele Doamnei in spate facem poza de grup si ne despartim: Adi si cu Iuliu o iau spre Chiril, taind direct serpentinele drumului ce

Staia meteo i Pietrele Doamnei

Socializare montan

Noi i Rarul



coboara pana la Schitul Rarau, ceilalti hotarand sa coboram spre centru orasului Campulung Moldovenesc pe traseul ce trece prin Poiana Sihastriei si pe sub varful Bodea marcat punct rosu apoi triunghi albastru din Poiana lui Mandrila.

Prima parte coboram pe drumul (candva) asfaltat ce duce in Campulung Moldovenesc est chiar in zona garii (unde de altfel opresc toate trenurile ce trec, la fel ca in gara din centru). Coborarea este placuta, insa trebuie atentie caci deja facem tabelul cu cei care si-au pierdut deja echilibru pe crusta de polei de pe pamant si vedem cum fulgerator cei ce au ramas in picioare se imputineaza. Pierdem rapid din altitudine si pana in poiana Sihastriei cei 6 km ii facem in cel mult o ora. De aici trebuie sa fim atenti pe partea stanga unde ar trebui sa gasim un indicator spre traseul nostru; nu a mai fost niciunul dintre noi pe aici asa ca suntem putin mai atenti; facem o regrupare in spate bisericii de aici pe un marcaj foarte vechi pentru ca apoi sa-l pierdem dupa 50 metri si sa revenim la sosea (prilej de a auzi si

oarece murmure printre buze pe langa clipocitul apei printre pietre). Incerc sa socializez cu un calugar (? asa parea), insa mi se pare exagerat de suspect asa ca-i dau bice inainte.

Gasim indicatorul chiar la un podet destul de ruginit si sters fata de cum arata restul marcajului impecabil. Un urcus prin padure scurt si ajungem in Poiana lui Mandrila (890 m). Ni se deschide o panorama de vis asupra Raraului aflat in straie albe: de la dreapta la stanga avem in fata noastra Munceii Insirati, Varful Rarau, platoul cu Popii Raraului dincolo de care se pierde muntele Todirescu. In fata acestui zid ghicim Saua Ciobanilor si undeva mai in dreapta spate codrul nostru secular pe care l-am ratat din cauza unei bucle ... Traseul merge in urcare lina pana pe la 1000 m mergand pe culmea Batcii Bodii. De jur imprejur peisaje minunate pe care masivul Rarau le stapaneste cu semetia sa, pajisti si bordeie (tarle, odai) sunt atat in dreapta cat si in stanga noastra.

Ne intalnim cu un motociclist care nu e decat avangarda sunetelor si a urletelor motoarelor din vale; intelegem

ca tipul e si el pasionat atat de mersul pe munte cu rucsacul in spate, dar si calare pe motor, stam la o mica barfa dupa care o luam la pas iarasi. Tragem un pic mai tare pentru a avea timp si de, deja, celebra pizza de Campulung. Si aici, la fel ca la Vatra Dornei ne-am stabilit un sediu pentru o ora dupa ce ne intoarcem de pe munte; daca la Vatra Dornei am ales mai mult pe ghicite, aici am avut avantajul de a cunoaste locurile si localurile inca de pe vremea liceului.

Peisajul seamana mult cu cel din Depresiunea Dornelor, cu fanete si pasuni care sunt despartite de garduri pe care vara se pune fanul la uscat, inainte de a fi adunat in fanete sau in stoguri. Iar peste tot locuinte temporare de vara. Din vale razbate pana la noi miros de lemn de rasinoase ars (miros inconfundabil daca mai ca ne face sa scoatem pungile precum aurolacii sa putem duce si acasa o gura de aer proaspat) alaturi de zgomotul talangilor de la gatul vacilor. Coborarea e rapida, abrupta chiar pe mici portiuni, asa ca repede ajungem la primele case. Suntem deja in Valea Seaca, cartier al orasului Campulung. Foamea apare incet in burtile noastre, insa imi dau seama ca de ne-am opri sa mancam aici am pierde si strica traditia din centru, asa ca incerc sa trag grupul dupa mine; cred ca reusesc caci dupa inca jumatate de ora suntem la fostul restaurant Cina (acum nu stiu si nici nu ma intereseaza cum se numeste) in asteptarea unei pizza buna. Eu, caci altii se infing la alte bunatati, insa cum posibil daca enumar tot ce s-a mancat sa va fac pofta sa va duceti spre frigider ma opresc.

Ma opresc si deschid ochii: la fix, tramvaiul a ajuns la capat de linie de unde mai am inca doi kilometri pana la serviciu, e luni dimineata. Ce-i si cu oranduirea asta sociala ...

Sfarsitul nu-i aici!

Noi i Pietrele Doamnei

Ghid montanSuntem contemporani cu Lacul Cuiejdel (Daniela Ursu, Dan Loghin)


Suntem contemporani cu LacuL cuiejdeLMunii StnioareiText: Daniela Ursu, Dan Loghin

A. Cuvnt nainteDin obinuita niruire a comorilor

cu care a fost binecuvntat acest pmnt

romnesc - cmpii mnoase, dealuri

cu vii i livezi cu roade-alese, pduri

ntinse pn la mpria crestelor

stncoase, izvoare de ap mineral,

faun de o varietate neasemuit i

flor cu frumusei unice - toate cte

ne ncnt ochii i sufletul - nu putem

omite ns o alt categorie plin de

via: apele dulci.

Dup evadri n istorie i n lumea

legendelor, strbtnd vile carpatine,

plini de dragoste cald pentru

alctuirile Naturii i de vibraia plcerii

celor ce au darul de a observa i absorbi

n suflet frumuseile ei, cu deosebit

interes pentru date i cifre poposim astzi la marginea

marilor ntinderi de oglinzi de ap: Lacurile de munte.

Alturi de biblioteca geografic i geologic specific,

pentru articolul de fa am folosit ca materiale documentare

lucrri cu caracter hidrologic n general i limnologic n

special Raportul de cercetare ecologic al Staiunii Biologice

Petre Jitariu Neam / Universitatea Alexandru Ioan

Cuza Iai privind biodiversitatea zonei Lacului Natural

de Baraj Cuiejdel, numit i Lacul Crucii i nu n ultimul

rnd, Monografia Comunei Grcina aflat sub form de

manuscris i ntocmit de familia nvtorului Romel

Brjoveanu cu ajutorul vrednicilor gospodari din satele

componente comunei (Alma, Cuiejdiu i Grcina) i de pe

raza municipiului Piatra-Neam.

B. Introducere n lumea lacurilor de munteDin cele aproximativ 3500 de lacuri ale Romniei, circa

220 sunt situate n regiunea montan, n zona apelor de

munte la altitudini de la 200 metri pn dincolo de 2300

metri i se ntind pe o suprafa total de circa 9700 ha.

n conurile stinse ale vulcanilor de odinioar au

luat natere lacuri care cu timpul s-au colmatat, astzi

supravieuind doar lacul Sfnta Ana

n depresiunile mici rmase n urma ghearilor sau n

cele spate de avalanele de zpad s-au nfiripat, din topiri

de zpad i din ploi, mici lacuri care dau farmec munilor

sraci n oglinzi de ape. Aa s-au format lacurile de nivaie

n anii comunismului, destinul - hrzit de milenii - al

numeroaselor ape de munte ce curgeau zglobii pentru a

da via pdurilor, punilor de la poalele munilor sau

aezrilor omeneti i pn departe n cmpie, a fost s fie

schimbat. Aa au aprut numeroasele lacuri de acumulare

hidro ce au schimbat faa muntelui i rostul i tradiiile

oamenilor, asemenea Lacului Izvorul Muntelui

Situate n patria caprelor negre, prin linitea dttoare

de odihn i prin complexitatea vieii vegetale i animale

ce se desfoar n jurul lor, iezerele Carpailor atrag ca un

magnet toi turitii aflai prin preajm. Sunt lacurile glaciare

ntrecndu-se prin frumuseea lor

La margine de gol alpin, dar mai ales de pdure, acolo

unde curg vesel i rcoros praie ce poart n undele lor solia

vieii - pstrvul i nu numai - au luat natere, n vremi de

cumpn, cnd barierele norilor s-au dezlegat i munii au

pornit la vale ori cnd pmntul s-a cutremurat, lacurile de

alunecare sau de baraj natural, avnd ca reprezentant fr

seamn Lacul Rou, uor eclipsat astzi de mai tnrul su

frate, Lacul Cuiejdel...

Respec

invitatie in carpati 2010 ianuarie

Documents