A n u l II . Nr. 2 . I F e b r u a r i e 1 9 3 6

teamedül srmiljei

ţi CuliuPa Genefala am I n v â f â t o v i l o » d i n i u d e f u l Clug

4 1 *

FREAItMiTUL Ş C O A L E I Revistă de Pedagogie şi Cultură Generală a învăţătorilor din jud. Cluj

Director: Redactori resp.: Vasile Chintoanu Nicolae Găgescu

inspector şcolar şi Augustin Dordai

Administrator : Damian Popescu

Corespondenţa pt. redacţie: Şcoala primară Nr. 18 str. Vânătorilor

Corespondenţa pt. administraţie: D. Popescu Strada Amurg Nr. 17.

COMITETUL FONDATOR:

Dordai Augustin, Chintoanu Vasile, Popescu Damian, Găgescu Nicolae, Moldovan Vasile, Călugăru Vasile, Tăuţan Dumitru, Racoţi Gheorghe, Mihoc Eronim, Marin Ü. Nicolae, Bularda Nicolae, Pop Simion, Oros-foian Silviu, Ciociu Pavel, Onişor Gheorghe, Vam Dumitru, Trifu Va­sile, Matei Simion, Mureşan loan, Mitrea Aurel, Pleşa Gheorghe, Stancu

Nicolae şi Dăneţ loan

COMITETUL DE REDACŢIE :

Nicolae Găgescu, Dordai Augustin. Călugăru Vasile, George Racoţi, Tăuţan Dumitru

• • • Revista apare la 1 ale fiecărei luni

*

Abonamentul 120 lei anual. Pentru autorităţi şi comitetele şcolare 150 lei anual

*

Oricine primeşte un număr, dacă nu-1 înapoiază în timp de 10 zile, se consideră abonat

* Primim schimb de reviste şi cărţi pentru recenzii

* Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază

* RuŢăm colaboratorii la revista noastră să tri m ea tă manuscrisele între 1—15 ale fiecărei luni la Redacţia : „Freamătul Şcoalei", Şcoala primară de Stat No.

18, Str. Vânătorilor Cluj.

FREAMĂTUL ŞCOALEI

24 Ianuarie 1859

Alegerea colonelului Alexandru Cuza, în 5 Ianuarie 1859, Domn al Moldovei, iar ziua de 24 Ianuarie a aceluiaş an de Domn al Munteniei, trebue considerată ca prima şi decisiva biruinţă a conştiinţei naţionale panromâneşti spre realizarea unirii noa­stre politice, care urma să o împlinim împotriva voinţii marilor puteri europene, obişnuite veacuri dearândul a considera pă­mântul românesc drept teren discutabil în calea imperialismelor lor cuceritoare.

Ideea de a uni Moldova şi Muntenia într'un singur stat a fost discutată şi de Iosif II şi Ecaterina II ca o soluţie menită a împăca rivalitatea ruso-austriacă pentru stăpânirea acestor prin­cipate române. Acest proiect al înfiinţării „Regatului Daciei", pentru cei doi monarhi n'a avut urmări practice, pentru noi în schimb a rămas o dovadă indiscutabilă că înfiin­ţarea statului unitar român la gurile Dunării nu e numai un pos­tulat al nostru, ci e şi o cerinţă europeană, impunându-se ca sin­gura soluţie posibilă pentru aşezarea păcii în Răsăritul Europei.

La această concluzie însă marile puteri europene vor ajun­ge abia la mijlocul secolului al XIX-lea. Până atunci, Rusia în uima războiului victorios împotriva Turcilor, încheiat cu pacea delà Adrianopal în 1829, reuşi să-şi impună în Principatele Ro­mâne protectoratul său, devenit tot mai apăsător prin Regula­mentul Organic.

Conştiinţa naţională a Românilor se ridică însă tot mai pu­ternică împotriva tendinţelor de a permanentiza stăpânirea străi­nă prin acest Regulament până ce ea ieşi biruitoare prin hotă-

rârile divanurílor ad hoc din 1857 şi prin alegerea Domnitorului Cuza în 1859.

Această manifestare colectivă a sufletului românesc pe ca­lea săvârşirii idealului nostru naţional de unire politică a tutu­ror Românilor îşi are originea în acea conştiinţă de unitate de ra­să, care prin contactul permanent între Românii de pe ambele la­turi ale Capaţilor se închegase menţinându-se în stare virtuală în sufletul maselor noastre populare dealungul secolelor. Crista­lizarea acestei stări psihice colective româneşti în ideea politică a creerii statului unitar naţional, fu ajutată de răspândirea în primul deceniu al sec. XIX a ideilor revoluţiei franceze care sdrobind tiparele vechilor instituţii feudale desfiinţa graniţele autonomiilor provinciale şi ridică ideea naţională biruitoare asu­pra celei monarhice absolutiste. Efectul se simţi îndată în Bal­cani, unde Sârbii şi Grecii porniră răscoala împotriva stăpânirii Turce.su precum şi în Muntenia, unde Tudor Vladimirescu aju­tat de boeri trecuţi prin şcoala Iu Gh. Lazăr, transformă răscoala pornită cu caracter social într'o mişcare naţională pentru desro-birea ţării de sub apăsarea politică şi economică a Grecilor. în­frângerea revoluţiei naţionale polone din anii 30 de către Ruşi, precum şi introducerea, urmată imediat, a Regulamentului Or­ganic în Principate, n'a putut suprima curentul naţionalist ce înfiora sufletul tinerilor Români, dimpotrivă ei grupându-se în jurul lui loan Câmpineanu şi intrând în tainice legături de alianţă cu conducătorul revoluţionarilor emigraţi poloni, prin­cipele Czartoryski, porniră lupta deschisă împotriva asupritoru­lui comun. Programul politic a lui Câmpineanu depăşea simpla preocupare de a îndepărta protectoratul rusesc din Principate, preconizând planul mai larg al unirii tuturor Românilor într'un stat naţional puternic menit a pune capăt tendinţelor de expan­siune rusească sau austriacă spre gurile Dunării şi a aduce pa­cea din aceste regiuni. Dacă în acel timp al anilor 40, guvernele din Apusul european, preocupate de meschine interese politice şi economice, n'au fost în stare să înţeleagă importanţa europeană

a cererilor lui Câmpineanu, patrioţii romni în schimb, prin vije­lioasă revoluţie deslănţuită în 1848, în Ardeal şi Ţara Româ­nească, au arătat tuturor ca realizarea idealului nostru politic poate fi amânată, dar nu va putea fi în viitor împiedecată de a lua fiinţă ori câte obstacole ar îngrămădi vecinii interesaţi în calea noastră. Fiindcă, deşi mişcarea revoluţionară din anul 48 fu înfrântă, nu se împlini încă un deceniu şi marile puteri apu­sene porniră pe calea concesiunilor. După înfrângerea Rusiei în războiul din Crimeea, sub presiunea tot mai mare a conştiinţei naţionale a Românilor ele se văzură constrânse la 1856 de a scoate Principatele de sub protectoratul rusesc, de a confirma ale­gerea lui Cuza la 24 Ianuarie 1859 de Domn al celor două ţări române şi de a recunoaşte reala unire a acestor două princi­pate într'un singur stat naţional înfăptuită la 24 Ianuarie 1862.

Era prima biruinţă mare — parţială, adevărat, dar hotărâ­toare — pe calea realizării unităţii politice a tuturor Românilor biruinţă obţinută prin vrednicia noastră mărturisită chiar şi de istorici streini ca învăţatul profesor englez Seton Watson, care apreciind eforturile patrioţilor români pentru unirea Principate­lor, constată că „noul stat român n'a fost adus la viaţă de ma­rile puteri".

Suntem, deci, îndreptăţiţi să revendicăm această pagină de istorie europeană în întregime pentru noi, fiindcă prin crearea statului român n'am împlinit numai o poruncă a destinului nostru naţional, ci am realizat şi un instrument pentru menţinerea păcii şi am deschis posibilitatea neamului nostru de a se integra în evoluţia culturii europene.

/. Moga, profesor.

Măsurarea Inteligenţei la Adulţi

P R O B L E M A M Ă S U R Ă R I I INTELIGENŢEI

b) GENERALITĂŢI ASUPRA TESTELOR ŞI CONDIŢIILOR DE ETALONARE.

După cum am arătat în prima parts a capitolului prezent, inteligenţa unui individ se poate măsura prin metoda testelor. Ce este un test? Noţiunea de „test" este introdusă pentru prima dată în psihologie de către Cattell în 1890, înţelegând prin el o probă destinată a măsura diferite funcţiuni psihice, iar prin această măsurare să se ajungă la stabilirea fizionomiei mintale a unui individ. Claparède înţelege prin test „o probă prin carè se urmăreşte determinarea unui caracter psihic sau fizic a unui individ"1) ; iar după Piéron „testul este o probă care are drept scop caracterizarea unui individ dintr'un punct de vedere deter­minat" 2).

Testele le putem împărţi în două mari clase: 1, teste de vârstă mintală, sau de nivel de desvoltare şi 2) teste de apti­tudini 3).

Distincţia de mai sus se bazează pe faptul următor; dacă un test arată o variaţie mai mare delà vârstă la vârstă, atunci este un test de desvoltare mintală, în cazul că se adresează mai

E. Claparède : C o m m e n t d i a g n o s t i q u e r l e s a p t i t u d e s c h e z l e s é c o l i e r s . P a r i s . E. F l a m m a r i o n , 1 9 2 4 , p. 5 1 .

2) H. Piéron: L e d é v e l o p p e m e n t m e n t a l e t l ' i n t e l l i g e n c e . P a r i ? . F» A l c a n , 1 9 2 9 .

3) E. Claparède : O . c. p . 5 5 şi " i .

mult variaţiilor individuale ale aceleiaşi vârste, este un test de aptitudine.

Testele de vârstă mintală se împart şi ele în mai multe . grupe. Schema lor e următoarea:

Istoricul desvoltării acestor teste l-am făcut în prima parte a capitolului de faţă; acum vom încerca să precizăm cât mai bine care sunt avantajele sau desavantajele testelor individuale sau colective, cu care se măsoară inteligenţa globală, căci numai acestea ne interesează pe noi în lucrarea de faţă.

Avantajul aplicării testelor individuale stă în faptul că ex­perimentatorul îşi poate da seama de diferitele particularităţi ale individiului, ca: atitudinea, felul limbajului vorbit, atenţia, starea emotivă, fizionomia feţei, etc., fapte după care ne putem da seama şi de specificul temperamental al subiectului. Prin me­toda aceasta subiecţii cu reacţiuni încete nu sunt desavantajaţi, fiindcă, în genere, nu se ţine seamă de timpul de execuţie a probelor. Un alt avantaj al aplicării testelor individuale este următorul: cotarea rezultatelor se face chiar în cursul exami­nării şi imediat după terminarea ei putem trage concluziile, care astfele vor fi în mai mare concordanţă cu faptele. Aceste teste se pot aplica copiilor de orice etate şi chiar subiecţilor anormali.

Dar nu-i mai puţin adevărat că testele individuale au şi multe desavantaje. In ce priveşte admnisitrarea probelor, ele se fac în condiţii neegale de experimentare pentru diferiţii subiecţi. De asemenea la cotarea rezultatelor se simte uneori influenţa unor anumiţi factori personali în legătură cu dispoziţia momen­tană a experimentatorului, care poate influenţa pe subiecţi prin

Ţeste de vârstă mintală, '

I. Teste sintetice (globale)

1. Individuale-verbale. 2. „ neverbale. 3. Colective-verbale. 4. „ neverbale.

II. Teste analitice / 1. Individuale. ( 2. Colective.

felul vocei sau prin mimica feţei. De aceea el trebue să fie foarte exercitat în vederea aplicării acestor teste.

Testele colective, spre deosebire de cele individuale, pre­zintă un mare avantaj : probele sunt făcute în condiţiuni identice, aceeaş durată şi aceleaşi explicaţii pentru toţi subiecţii unui grup. Subiecţii lucrând în grup, nu pot fi influenţaţi de persoana examinatorului, dacă acesta ţine cont de instrucţiile recoman­date pentru aplicarea fiecărui test, Aplicându-se testele simultan la un număr mai mare de subiecţi, munca examinatorului e mult uşurată.

Testele colective prezintă însă şi multe desavantaje; ele nu pot fi aplicate la copiii mai mici de 4 ani, iar cotarea rezulta­telor se face după examen aşa încât nu se poate controla sensul răspunsurilor. Indivizii cu reacţiune înceată pot fi desavantajaţi, fiindcă testul trebuie rezolvat într'un timp anumit, acelaş pentru toţi subiecţii.

Dacă ar fi să ne pronunţăm în favorul unei metode de in­vestigaţie a inteligenţei, atunci am recunoaşte superioritatea me­todei colective asupra celei individuale, dar numai dacă nu se pierde din vedere scopul primordial pentru care au fost făcute aceste teste: cunoaşterea cât mai perfectă a capacităţii mintale a unui individ şi să nu să aibă în considerare numai ideea că valoarea unui test e proporţională cu numărul observaţiunilor făcute, căci astfel se poate întâmpla să pierdem în calitate ceeace se câştigă în cantitate.

Să vedem acum care sunt criteriile unui test de inteligenţă şi de ce norme trebue să ţină seamă acela care le creiază. După Pintner, creatorul testelor de performanţă, un test de inteligenţă perfect trebue să îndeplinească următoarele trei condiţiuni:

1) Testul trebue să prezinte situaţii noui subiecţilor şi in acelaş timp să difere de cunoştinţele lor, căci numai aşa se poate face deosebirea între inteligenţă şi cunoştinţă.

2) Un test e bun dacă arată că performanţa creşte cu vârsta, iar aceasta se bazează pe faptul că inteligenţa creşte din copi­lărie până la maturitate.

3) Testul trebue să concorde şi cu alte judecăţi asupra in­teligenţei acelui subiect. Deşi aceste judecăţi sunt subiective, totuşi se face corelaţia între judecata profesorului asupra inteli­genţei elevului şi între reuşita lui la un test de inteligenţă. In locul judecăţii arbitrare a profesorului însă, se poate aplica o nouă scară de teste de inteligenţă pentru a observa corelaţia cu alte teste aplicate aceluiaş elev.

La aceste caracteristice ale testelor mai putem adaogă şi pe aceea că un test bun trebue să fie astfel întocmit încât să aţâţe interesul subiecţilor.

In ce priveşte etalonarea testelor trebue să se ţină iarăşi seamă de mai multe condiţii. Etalonarea presupune examinarea cu un test a unui număr cât mai mare de subiecţi neselecţionaţi. La etalonarea testelor se ţine seamă de regula propusă de Bo-bertag: un test e potrivit pentru o vârstă oarecare dacă e rezol­vat de 75% din totalul subiecţilor din aceea vârstă, care au fost examinaţi, între care 50% sunt normali şi 25% sunt superiori. Dacă procentul subiecţilor care rezolvă testul e mai mare de 75 %, însemnează că testul e prea uşor şi corespunde unei vârste inferioare. Dacă e rezolvat de mai puţin de 75%, însemnează că e prea greu şi corespunde unei vârste superioare. In mod mai larg însă, se consideră un test reuşit dacă 60—80% din numărul total al subiecţilor examinaţi îl rezolvă.

După ce testul a fost aplicat şi etalonat, ne folosim de ur­mătoarele metode pentru exprimarea rezultatelor, prin care se arată gradul de inteligenţă:

1) Vârsta mintală, întrebuinţată de Binet-Simon, însem­nează că performanţa unui individ este egală cu performanţa medie a copiilor de aceeaş vârstă. Aceasta însă are neajunsul că nu ne dă posibilitatea să exprimăm etatea mintală peste 14 ani când ştim că încetează creşterea inteligenţei, delà această vârstă îmbogăţindu-se numai cunoştinţele.

2) Coeficientul de inteligenţă propus de W. Stern în 1912,

a cărui formulă este: g—- X 100 x) Datorită acestui coeficient, subiecţii examinaţi cu un test de inteligenţă, pot fi împărţiţi în trei mari categorii: normali, cu un coeficient de inteligenţă dz 100, superiori care au coeficientul de inteligenţă peste 100 şi inferiori cu coeficientul de inteligenţă mai mic de 100.

Formula propusă de Stern s'a păstrat din două motive: a) coeficientul de inteligenţă rămâne constant, nu se schimbă cu vârsta, deci are o valoare prognostică mare; b) ne dă o indi­caţie mai precisă asupra desvoltării mintale. Tot prin ajutorul cieficientului de inteligenţă se dovedeşte regularitatea creşterii inteligenţei delà vârstă la vârstă, precum şi epoca în care stag­nează această creştere, 13 ani şi 8 luni, cum au arătat testele colective prin care s'a măsurat inteligenţa recruţilor americani

3) Coeficientul scării pe puncte a lui Yerkes, care a stat la baza etalonării tuturor testelor de grup. Aceasta din cauză că oferă o metodă mult mai ştiinţifică de cotare: nu se mai apre­ciază răspunsurile prin „da" sau „nu", ci prin „mai mult" sau „mai puţin". Fiecare probă rezolvată va primi un punct, deci nu e cotată numai reuşita sau nereuşita, ci şi grade variate de succes între aceste două limite. Avantajul scării pe puncte stă în aceea că se aplică totdeauna în întregime, pe când scara lui Binet-Simon nu ne permite acest lucru, fiind prea extinsă şi deci prea obositoare pentru subiecţi.

Etalonarea scărilor pe puncte se face întrebuinţând metoda quartilelor în cazul că subiecţii sunt în număr mai mic de 100. sau metoda daciielor când sunt cel puţin 100. Prin această me­todă a quartilelor noi putem compara nu numai copiii de diferite vârste între ei, ci şi copii de aceeaş etate. Astfel după numărul de puncte pe care subiectul le obţine, putem vedea dacă e nor­mal ca inteligenţă, superior sau inferior vârstei sale. Aceste re­zultate se pot erprima şi grafic prin ogiva lui Galton.

In concluzie putem spune că desvoltarea mare pe care a

E. iYL = e t a t e a m i n t a l ă a s u b i e c t u l u i ; E. C. = e t a t e a c r o n o l o g i c ă

a a c e l u i a ş s u b i e c t .

luat-o testele de măsurare a capacităţilor mintale a indivizilor, este o dovadă plauzibilă a eficacităţii aplicării lor în viaţa so­cială. Datorită acestor teste, care au început să fie aplicate şi în selecţiunea şi orientarea profesională, s'a ajuns la traducerea în faptă a dictonului: „Omul potrivit, la locul potrivit". Căci datorită acestor teste putem face o diagnoză mintală, care este în acelaş timp şi o prognoză, arătându-ne posibilităţile de rea­lizare ale unui individ în viitor. Că această prognoză va putea da greş, e foarte probabil. Dar aceasta nu ne poate determina să renunţam la orice posibilităţi de diagnosticare a inteligenţei. Căci, după cum foarte bine remarcă W. Stern: „Prognoze cu exactitate matematică nu există in legătură cu viaţa umană. Aceasta o ştim din medicină. Insă unele rătăciri ale medicilor în privinţa diagnozei sau prognozei, sunt oare un motiv pentru a respinge medicina în întregime"1).

Tudor Arcan (Va urma).

Metode ştiinţifice pentru studiul individualităţi

Odată fixat obiectul psihologiei, oamenii de ştiinţă nu s'au mulţumit cu atât, ci au căutat să-şi precizeze şi metoda cu ajutorul căreia să poată face investigaţii în acest domeniu. Evident că o ştiinţă experimentală trebuie să utilizeze expe­rimentul, care în cazul nostru nu se mulţumeşte numai să experimenteze ci şi măsoară. Deşi măsura în problema in­dividualităţii pare paradoxală, totuşi faptele ne confirmă acest lucru. După cum putem face măsurători antropometrice, ^măsu­rând înălţimea^ greutatea corpului, indicele toracic şi indicele cefalic, tot aşa putem măsura aspectul fiziologic şi anume

!) W. Stern: P r o b l e m e d e r S c h ü l e r a u s l e s e . L e i p z i g , 1 9 2 6 , p . 3 6 .

funcţiunea diferitelor organe : inima, plămânul etc., precum şi aspectul psihologic.

In domeniul psihic s'a început cu măsurarea percepţiei, întinderea, preciziunea, felul percepţiei, dacă este analitică sau sintetică. In felul acesta putem măsura, atenţia, memoria, imaginaţia, gândirea şi gradul de gândire, puterea de gân­dire, simţul critic, dacă e analitică sau sintetică, ajungând astfel să măsurăm inteligenţa.

Deasemenea latura afectivă a comportamentului se poate măsura. Exemplu : măsurăm curajul sau frica unei persoane; la temperament, impulsivitatea sau adaptabilitatea la o situaţie iar la caracter putem măsura stabilitatea, lărgimea şi aspec­tul etic. Toate aceste măsurători se fac pe baza metodei de observaţie experimentală, care înlătură o mulţime de greşeli cauzate de prejudecăţi sociale sau individuale, ce s'ar strecura în rezultatele observării făcute la voia întâmplării. Prin expe­riment putem repeta faptul ; prin urmare nu avem o observare făcută la voia întâmplării ci pregătită. Avem deci posibilitatea să urmărim faptul pe toate laturile ; îl putem varia şi descom­pune în componentele lui, repetând situaţia spre a o controla. In felul acesta îl putem prinde în mărimi măsurabile. Vedem deci că avantajul experimentării constă în faptul că arată nu numai ceeace face subiectul, ci şi ceeace este în stare să facă' Prin această metodă putem să constatăm fenomene, la care cursul natural al lucrurilor nu le-ar da prilejul să iasă la iveală şi care sunt de mare importanţă pentru soluţionarea problemei.

Experienţele se pot face individual în laborator sau co­lectiv în clasă.

In laborator putem supune subiectul la o cercetare amă­nunţită servindu-ne de instrumente presise. In cazul acesta subiectul nu este distrat de către colegi. Experienţa colectivă se face cu un număr mai mare de subiecţi şi au o valoare generală ; iar subecţii nu sunt rupţi din mediul lor ca in ca­zurile individuale.

Toate aceste experimentări se fac cu scopul de a se cu­noaşte cum primeşte individul impresiile lumii exterioare şi cum reacţionează faţă de ele. Faptul acesta îngăduie o cer­cetare cantitativă, sprijinită pe anume procedee de determi­nare. In acest scop s'au inventat o mulţime de aparate, din­tre cari unele din ele n'au rămas decât cu o valoare istorică, mai ales de când testul a dat rezultate mult mai sigure şi precise. Testul este un experiment de probă, prin care se caută dacă o anumită însuşire psihică există şi în ce măsură la un individ. Prin această metodă nu studiem procesul ca atare, ci numai existenţa sau neexistenţa lui la un individ. E deci o probă care caută să precizeze diferitele aspecte ale comportamen­tului intelectual. Ele au fost scoase la iveală de probleme în legătură cu individualitatea.

Astfel Francise Galton, ilustrul antropologist englez sta­bileşte sub un aspect riguros diferenţele interindividuale pe bază de măsură. Pentru el măsura individualităţii a fost un mijloc de a deslega problema selecţiunii umane şi tot odată o posibilitate de înregistrare în mod statistic.

Marele merit in descoperirea asestor probe — teste 1-a avut Alfred Binet cunoscutul psiholog francez. Pornind delà probleme de ordin practic el ajunge la această descoperire. Cu ajutorul lui Simon, Binet fixează prima scară metrică a inteligenţii, dând posibilitatea de a diagnostica în ani pe îna­poiaţii şi înaintaţii mintali. Testele lui Binet şi Simon au fost verificate de diferiţi psihologi, în special de Goddard şi Terman, psihologi americani.

Sunt mai multe feluri de teste care se pot grupa, după scopul pe care-1 urmărim. Multe din ele poartă numele psi­hologului care le-a inventat sau care le-a complectat. Cele mai bune verificări şi complectări au fost făcut de Goddard şi Terman. Ei s'au ocupat atât de testele individuale verbale şi neverbale cât şi de testele de grup. întrucât multe te­ste fac apel la scris şi la cetit şi această posibilitate con-

stituind o piedică pentru analfabeţi, psihologii americani au fost determinaţi să inventeze teste, cari pot fi rezolvate şi de analfabeţi. Aceste teste au fost etalonate şi la noi in ţară de către Institutul de psihologie din Cluj. Cotarea testelor după Binet se făcea cu Bine sau cu Rău. Hering modifică scara lui Binet socotind răspunsul pa puncte, care ne dă o măsură mai precisă, obiectivă şi cantitativă. Bazat pe această etalonare, psihologul William Stern, introduce coeficientul de inteligenţă, care esie raportul dintre etatea min­tală şi etatea cronologică. Cu ajutorul testelor precise putem să determinăm rangul pe care-1 ocupă subiectul printre cei­lalţi, sub raportul inteligenţii sau unei alte aptitudini. Aic i întrebuinţăm metoda percentilajului. Un percentil este ran­gul pe care-1 ocupă un individ la un total de 100 indivizi» aranjare urmată de rezultatele obţinute printr'un oarecare test. Deasemenea pe baza examenului experimental al dife­ritelor aptitudini psihice, Rossolimo a putut să stabilească profilul psihologic al unui subiect, sub aceeaş grafică. Fiecare aptitudine este figurată, urmând mărimea sa într'o linie mai mult sau mai puţin înaltă şi reunind vârfurile acestor linii se obţine un profil, care desemnează fizonomia mintală a subiectului examinat. Prin acest profil noi ne putem da uşor seama de configuraţia psihică a subiectului.

N. V. Găgescu

Problema pedagogică la Tolstoi

Comemorarea lui Tolstoi cu ocazia împlinirii alor 25 de ani delà moartea sa (19 Noemvrie) a adus în lumea rusească mari ne­linişti cu desgropări de gânduri şi atitudini ce au trezit simpatii răscolitoare şi tot atât de răscolitoare respingeri. In restul lumii omenirii lipsindu-i fastul unor carnavale spirituale, sărbătoarea

a rămas într'un fel dz parfum religios, cu închinări la icoane tolstoiene şi cu concentrări interioare asupra spiritului său.

Nu ştiu ce ar crede Tolstoi, dacă, scuturându-şi pământul de pe piept ar ieşi din mormânt — trunchios aşa cum era :— pri­vind cum omul sărbătoreşte victoriile sale, victorii in care el n'a crezut niciodată. Poate această privelişte i-ar mai slăbi din cu­relele îndoielii, i-ar mai fura din acidul disolvant al spiritului, dându-i în taină credinţa că este „ceva" ce dă Rostul lumii — mai mult — că viaţa lui, care 1-a lovit cu atâtea întrebări scep­tice, a avut un rost.

Dar el doarme; a rămas omul aşa cum 1-a prins moartea, turburat de visul realităţilor şi de realitatea visurilor; omul care s'a întrebat mult şi s'a îndoit şi mai mult, fiindcă nu putea .crede. Viaţa pe care Dzeu i-a turnat-ó cu găleata în piept nu şi-a putut găsi scopul nici în Dzeul creştinului, nici în progresul culturii, nici la farmecele artei şi náci chiar în ea însăşi, in plăcerea de a trăi. Şi totuşi Tolstoi a luptat pentru toate acestea, a luptat cu victorii şi înfrângeri, risipindu-se în tot locul. Mujicul delà Ias-naia Poliană cu darurile inteligenţi in suflet a fost toată viaţa un preot care a închinat daruri unui Dzeu în care nu credea, risipin­du-se pentru idealuri despre care avea conştiinţa că sunt min­ciuni. Poate aceste decepţii înalte pe care le-a vârât în suflet formele culturii mari 1-a făcut pe Tolstoi să se retragă la o for­mă de viaţă mai simplă, în mijlocul sătenilor delà Iasnaia Po­liană, cu doruri ascunse de a vărsa lumină în sufletele deschise sincer. De aici porneşte idealul său pedagogic.

Cine urmăreşte întreaga viaţă spirituală a acestui gânditor poate simţi că îndreptarea sa spre idealurile pedagogice este mai -mult un protest — în parte contra stării istorice care ţinea mu­jicii întinaţi în neştiinţă şi mizerie — dar mai mult contra sen­sului culturii şi în special, culturii educative, care nu era în starä să ridice aceste suflete simple la o formă de viaţă superioară. Nădejdile pe care Tolstoi şi le prinde de acest nou rol, rolul de educator se pot vedea din înşişi principiile pe care tinde să le aplice.

Crizele sufleteşti prin care a trecut Tolstoi începând cu adolescenţa, in care s'a aruncat cu pornirile unui desperat în braţele credinţii ce i-a picurat-o în suflet părinţii săi pravoslav­nici, ca să se oprească pentru scurtă vreme turburat şi imens pentrucă nu a găsit ceeace a căutat, nu a găsit bunătatea şi vir­tutea — pe urmă sărind în partea opusă, îngropându-se în viaţă fără conştiinţa niciunei ordini morale — l'au scuturat din teme­lii dându-i rezerve, adeseori prea multe, în faţa anumitor pro­bleme. Mai târziu când spiritul său se prinde de anumite creaţii în domeniul culturii, căutând ca prin aceste creaţii să dea un sens vieţii sale, lucrul s'a întâmplat la fel. Căci într'adevăr după cum credinţa, pe care o deprinsese de copil şi care-i dase ca reazem şi scop al vieţii pe Dzeu şi adevărurile creştine, începu să se disolve la lumina raţiunii, aducându-1 într'un fel de scep­ticism faţă de tot ceeace era dumnezeesc; sau mai propriu — bisericesc, credinţele sale în artă, în puterile frumoase ale ei au avut aceeaşi soartă prin faptul că a sfârşit prin a nu putea crede că această artă ar putea servi cândva de scop al vieţii. Insă ca să primeşti o viaţă pe care Dzeu ţi-a dat-o goală, fără nici un scop este un chin, pentrucă orice om, cât de simplu ar fi în construcţia sa spirituală, pretinde un motiv pentru care tre­buie să trăiască, un ideal pe care trebuie să-1 îndeplinească. Ori dacă această viaţă nu-i poate da omului nici o misiune, nici ca să realizeze pe Dzeu, nici să desăvârşească frumosul, nici binele şi nici măcar pentru plăcerea de a trăi — atunci la ce e bună?

Este adevărat că Tolstoi atunci când n'a crezut în aceste idealuri a simţit că viaţa este fără sens, însă nu-i mai puţin ade­vărat că dincolo de toate aceste îndoieli el a simţit un lucru: a simţit că dacă vrei ca viaţa să aibă un sens, dacă vrei să poţi cre­de în idealurile ei, atunci trebuie să ai o naivitate, o binecuvân­tată naivitate.

Cultura cu toate luminile ei aprinse nu a putut să dea mul­ţumire vieţii lui Tolstoi şi de aceea se întoarce la viaţa simplă a mujicului, mirându-se de puterea şi dragostea cu care acesta pri­meşte viaţa, trăind-o intr'o credinţă care-i venia de Sus.

Intr'adevăr, după ce pe la 1857 Tolstoi face o călătorie prin Europa apuseană, se întoarce cu impresia că civilizaţia nu i-a dat omului prea mult în ceeace priveşte conţinutul vieţii sufleteşti. In aceste momente îi vine în minte pentru prima dată ideia unei cariere pedagogice, ideia de a se îndrepta către spiritele naive în care formele civilizaţiei şi ale culturii încă nu-şi făcu­seră cuib, din aceste suflete voia să clădească oameni care să se aplece cu încredere asupra vieţii. La această epocă fondează prima şcoală ţărănească la Iasnaia Poliana. Tendinţa sa nu era să dea cunoştinţele epocii sale acestor ţărani, ca prin acestea să-i transforme în oamenii lumii noi, ci tocmai ca prin anumit mediu moral şi cultural să întărească concepţia optimistă şi sănătoasă cu toate lumile ei de vise, pe care o avea ţăranul despre viaţă, — „Aici (în această şcoală) — scrie Tolstoi — eu lucram în nu­mele progresului, însă aveam o atitudine critică faţă de acest progres. Eu îmi ziceam că unele fenomene ale progresului au un mers neregulat şi că trebuie să te comporţi cu multe concesii fa­ţă de oamenii simpli, copiii mujicilor. In realitate eu mă întor­ceam în continuu în jurul nedeslegatei probleme, care consta în a învăţa fără a şti ce".

Intr'adevăr Tolstoi deschizând şcoala se simţi neputincios de a pătrunde în sufletele micilor ascultători şi după un an (1859) pleacă din nou în streinătate cu scopul tocmai ca să înveţe cum trebuie să procedeze pentru a învăţa pe alţii, neştiind el singur nimic.

După câtva timp se reîntoarce la Iasnaia Poliană unde or­ganizează şcoala sătenilor, model gratuit la care veniau patruzeci de copii de ambele sexe. Timp de trei ani şi-a legat întreg sufle­tul de aceste fiinţe naive pe care ar fi voit să le oblige printr'un fel de atmosferă caldă şi plină de dragoste să vină la şcoală. In sensul acesta şcoala S<1 13, caracterul cel mai reprezentativ al şcoalei libertăţii, mergând până la formula extremă: „cine vrea şi când vrea". Intenţia sa era ca prin şcoală să clădească o lume simplă cu care sufletele mujicilor să se simtă bine cu credinţele

şi ocupaţiile lor. Credinţa sa era că Dzeu nu trebue căutat în ceruri ca pe o fiinţă care priveşte zâmbind deasupra oamenilor, ci Dzeu trebuie realizat pe pământ; trebuie găsit în dragostea omului faţă de om, în organizarea societăţii pe baze morale ca să poată visa scopuri înalte spre bunul mers al colectivităţii şi in deobşte al mujicilor. Din această privinţă se vorbea atât de mult în Rusia despre curioasa conversiune religioasă a lui Tol­stoi, pentrucă de fapt este un lucru de mare importanţă spiri­tuală să reduci principiul divin la nişte simple forme sociale cu scopul de bunul mers obştesc şi aceasta numai de dragul clasei oropsite. ,,Cu cât consider mai mult viaţa muncitorilor cu atât îmi dovedesc că ei au credinţă în sensul adevărat al cuvântului şi că numai prin această viaţă le rămnâe posibilă". Poate aceste suflete au format pentru Tolstoi un fel de miraj care îi promi­tea un reazem solid al vieţii. Cine îşi aduce aminte de drama sguduitoare a unui personaj neînsemnat din „Răsboiu şi Pace" simte perfect aplicaţia naturală a marelui gânditor faţă de aceste suflete. Karataief este un ţăran simplu, un suflet de o bunătate rară, care nu ştie nimic decât că Dzeu i-a dat viaţa s'o trăiască şi că datoria lui este să îndeplinească aceasta, ajunge prizonier la Francezi. In retragere Karataief cade bolnav de friguri nemai putând merge. Francezii îi hotărăsc moartea. In ultimele mo­mente tânărul ţăran apare liniştit, cu ochii ridicaţi spre cer în faţa puştilor întinse înspre el, aşteptâmdu-şi moartea. Viaţa mi-a fost dată, moartea iarăşi mi-a fost dată, acesta este gândul care îi aduce linişte şi mângâiere, tocmai fiindcă credea în ceea. ce gândea.

Ataşamentul atât de strâns a lui Tolstoi faţă de aceste su­flete poate vine tocmai din neîncrederea pe care o are faţă de toate formele culturii şi dini conştiinţa că omul natural, totuşi îm­bibat de credinţe, este mai fericit. In sensul acesta idealul său pe­dagogic se apropie destul de mult de cel al lui Rousseau. Ambii stau într'o atmosferă negativistă, respingând efectele civilizaţiei şi căutând omul natural. Tolstoi s'a dovedit şi de astă dată omul

sălbatic (elefant, cum îi spunea Turgheneff) care spunea că unde vezi două pietre lăsate de Dzeu una lângă alta, acolo e bine, unde le vezi puse una peste alta de om, e rău, iar unde le vezi şlefuite şi aranjate, acolo e foarte rău, pentrucă omul vrea să clădească ceva.

Nu ştiu, însă dacă Tolstoi, pledând pentru o viaţă simplă ca cea a mujicilor delà Iasnaia Poliana, n'a admis, prin însăşi naivitatea acestor mujici, o credinţă foarte pronunţată în for­mele culturii şi ale civilizaţiei.

Tolstoi nu căuta pe omul natural al lui Rousseau, care să fugă de efectele dezastruoase ale civilizaţiei, ci pe omul care ia atitudine de încredere faţă de viaţă, chiar când această viaţă este amestecată şi schimbată de formele civilizaţiei — căuta pe mu­jicul rus plin de Dzeu şi lepădat de viciile sale.

De câte nădejdi nu s'a legat Tolstoi în aceşti trei ani de mare dascăl, sunt lucruri care nu se ştiu şi nu se vor şti niciodată. Dorinţa lui de a ridica viaţa mujicului s'a lovit de realităţi îndă­rătnice. Mujicii cufundaţi în mizerie i-au luat unul câte unul co­piii, având nevoie de braţele lor. Dascălul amărât, îneurând a căzut bolnav mai mult la suflet, decât la corp. Cu încă un mare ideal îngropat el porneşte în pustiul Baschinilor pentru o viaţă şi mai simplă, ca să respire aier curat şi să „trăiască ca un ani­mal".

Tolstoi pedagogul s'a închis printr'o înfrângere care 1-a aruncat Într'o nouă îndoială: a voit şi a crezut prea mult, aşa cum a făcut totdeauna şi n'a aflat nimic, îndoindu-se prea mult, aşa cum a făcut iarăşi totdeauna.

Zevedeiu Barbu

Pentru misiunea învăţătorului

Orice structură şcolară este fructul unei concepţii. Con­cepţie care a încolţit în creerul legiuitorului. Astfel, avem state cu diferite structuri şcolare, fiecare intercalându-se deo-

sebitelor ideologii. Nu e mai puţin adevărat, că acesta ideo­logii singuratice, trebuie să presinte şi ele o continuitate, respectând un fir istoric. Faptul acesta e uşurat insă de acela, că în ultima analiză, toate manifestările unei naţiuni, poartă imprimată o anume pecete etnică. Aceasta înseamnă că avem în : politica, arta, literatura etc. fiecărei naţiuni, note comune-Ba, mai mult : că aceste manifestări singuratice, represintă numai o anume claviatură din simfonia mare, unitară, şi care S3 numeşte Naţiune. înţelegem aici Naţiunea, ca realitate di­stinctă, organică.

Dar aceasta însemnează că ridicăm Naţiunea, astfel în­ţeleasă, pe cel mai înalt plan, considerându-o ca unicul şi cel mai autentic izvor de energie.

Ea este realitatea mare, sub semnul căreia vrem ca tot bagajul nostru bio-psihic. E mama noastră a tuturora, cu al cărei destin, noi şi acţiunile noastre, ne împletim, celule neînsemnate în sine, dar dirijate de geniu-I.

Şi astfel se va înţelege dece există un caracteristic german, francez, englez etc, cu tot atâtea culturi.

Acest caracteristic se manifestă prin cei mai autorizaţi exponenţi ai geniului naţional : prin marea massă anonimă, privită în totalitatea ei, precum şi prin oamenii representativi. Intre aceşti doi factori, există un raport de dependenţă, ultimii respectând linia trasată de întâii. S'ar putea spune că între ei există numai deosebire de grad. (Pentru ilustrarea acestora, să ne gândim o clipă la firul continuator între literatura noastră populară şi cea cultă s Eminescu şi Blaga ambii cân­tând pe o claviatură cu autorul Mioriţei !).

Iată dece, acele note comune în manifestările unei na­ţiuni, de cari vorbeam, se desprind cu uşurinţă, aceluia care priveşte de pe un plan totalitar. Şi iată dece, inovaţiile cari n'au nimic aface cu fiinţa etnică a unui neam, sar în ochi.

De acest adevăr îşi dau seama mai toţi bărbaţii cu răspundere naţională. Dar nu e mai puţin adevărat, că acolo

unde el a fost neglijat, a dat resultate catastrofale pentru destinul naţiunilor respective.

Analizând notele mari, comune, ale culturii româneşti, găsim ca un fir roşu, conducător, două mari idei, călăuzitoare.

Acestea sunt : ideia naţională şi ideia morală. Pentru documentare, alăturaţi literatura noastră populară,

de cea a cronicarilor. Luaţi acel s ,,Şi cu voia lui D-zeu, biruit-au Ştefan Voevod", unde se împletesc armonic amân­două aceste idei. Luaţi figurile representative, cari s'au iden­tificat mai mult cu fiinţa neamului : Ştefan cel Mare, Băl-cescu (mai ales aceştia), Eminescu, atât de specific naţional şi atât de adânc moral în semnificaţia opiniei sale.

Şi îndrăsnim a afirma, că acel fir roşu de care am vor­bit, se continuă şi azi, referindu-ne la personalităţile repre­sentative ale culturii româneşti actuale (Cultura este ansam­blul manifestărilor spirituale şi de energie, nu suma ci sinteza lor) Este zodia sub care s'a născut, şi care-i va trasa destinul pe cărarea veacurilor.

Acela care va studia spiritul şcoalei româneşti, va ob­serva că pe deasupra lui planează — fir conducător — aceste două idei amintite. Aceasta însemnează că ne aflăm în linia de conduită a culturii noastre.

Dar aceasta mai însemnează, că întreg învăţământul nostru trebuie să conveargă în liniile lui mari, spre acest ultim scop. Traducând aceasta, urmează că şcoala noastră, înainte de toate trebuie să inspire spirit naţionalist şi simţ moral.

Acestea vor alcătui făgaşul culturii formale. Şi iată rolul covârşitor şi mai ales răspunderea uriaşă a

educatorilor. Santinele de pază, în realizarea unui destin na­ţional ! Depinde de felul, dacă înţelege a rămâne simpli sa­lahori, sau a ridica profesiunea la rangul de misiune.

In această lumină trebuiesc privite noile imbolduri, pline de avânt tineresc în această frumoasă împrimăvărare naţio­nală. Şi aşa de bogate vor fi roadele, câtă înţelegere, spirit de jertfă şi suport moral vom aşeza temelia.

Şi dacă nu s'a exagerat afirmându-se că Germania de ieri a iost opera învăţătorului german, - nu e mai puţin ade' vărat că şi pe umerii învăţătorului român apare greutatea unei misiuni istorice.

Sorbiţi, învăţători români, apa vie a acestei misiuni. Toţi cari sunteţi logodiţi cu destinul aurit al neamului. Dă-ruiţi-i resorturile ultime ale fiinţei voastre. E singura raţiune a o justifica.

Ion Moldoveanu

Sezătoriie culturale săteşti

Molto : „ Cultura e suflet omenesc în vecinică acţiune, tot mai departe şi mai sus".

N. Iorga

Desprindem aci, — din marea problemă a culturalizării maselor — problema şszătorilor săteşti.

Facem însă o dinstincţie delà început între şezătorile să­teşti tradiţionale, milenare, neorganizate de oficialitate şi între cele din zilele noastre, organizate după gustul, pregă­tirea şi priceperea, intelectualilor ce le aranjează.

. Mai trebuie să recunoaştem, — dată fiind ţinta acestor şezători cu adulţii satului, — că şezătorile culturale săteşti din zilele noastre îşi au origina în cale dintâiu, fiind o în­tregire, o complectare, ba chiar o desăvârşire a vechilor noastre şezători săteşti.

Poporul nostru românesc, — un popor demn şî capabil de o cultură mai superioară aici în răsărit, prin vitejia vre ­murilor, a fost stingherit, — ba chiar oprit de multeori — de a-şi arăta ceace poate, a rămas in urmă, neputându-sa ţinea la pas cu „fraţi lui din apus".

Astfel singura posibilitate de manifestare — atunci când nu erau şcoli, sau când şcolile er^u împotriva lui ca naţiune,

erau şezătorile săteşti) isvorâte dintr'o necesitate istorică şi sociologică.

începutul acestor şezători, al acestui mijloc de cultura" l izare naturală, nu se poate preciza. El se ascunde în negu­ri le vremuri lor de bejenie, în începutul fiinţării neamului nostru.

Aşa dar, şszătorile vechi săteşti, tradiţionale, durează de veacuri, fără carte şi fără învăţător.

Ele au fiinţat, — ca mijloc de culturalizare, — pretutin­deni şi nicăiri, căci urme scrise n'avem despre ele.

Căci, şezătorile vechi, milenare, tradiţionale ale Româ­nilor s'au ţinut pe lângă vatra focului, pe prispa casei, şi'n tot locul, cu un program moştenit din generaţie în generaţie^ Programul e acela care place şi azi, atât de mult, tinerilor ca şi bătrânilor : basme, legende, cântece, anecdote, etc., cu singura deosebire că erau nescrise.

Această deosebire, însă, dă prilejul de manifestare indi­viduală de emulaţie, de variaţie şi mai presus de toate, erau un minunat prilej de creaţie.

Prin acest fel de manifestări — astăzi puncte cardinale în cadrul problemei de culturalizare prin şcoală şi înafară de ea, — poporul nostru s'a închegat, şi-a format lanţul de legătură indestructibilă, şi-a format conştiinţa naţională !

Noi românii, avem o cultură populară destul de originală, cu care ne putem mândri. Ea este şi naţională. E destul , pen­tru a dovedi acestea, să amintim pe câţiva dintre autorii noştrii î iată bunăoară câţiva cari în lucrurile lor dovedesc cu prisosinţă ce datoresc culturii populare, cum e Ion Creangă, în minunatele sale amintiri, apoi Anton Pann, Ion Pop—Re-teganu, etc.

Dealtfel acest prilej al şezătorilor săteşti, era şi unica şcoală a vremurilor vechi, mai puţin intelectuală, dar mai mult tradiţională.

Trecând acum la şezătorile culturale săteşti, din zilele

noastre, la şezătorile organizate de oficialitate, pentru a r e ­para şi întregi, ceeace am pierdut în cursul vremurilor, va trebui să recunoaştem că astăzi sunt prea multe societăţile ce vor, şi cari îşi atribuie desigur, un rol de culturalizare.

Ş'apoi în frivolitatea cu care se lucrează — demulteori — se comit fel de fel de caraghioslâcuri, prinse aşa de minunat, de nemuritorul Caragiale, care a imortalizat atâtea crâmpeie de acest fel.

Oamenii buni şi simpli, delà ţară, doritori, setoşi de cultură, iau adeseori tot ce văd şi ce aud, imitând pe ceice vin în contact cu ei. Astfel pătrunde falsa cultură la sate, caracterizată de Dl. Gh. D, Mugur în cele ce urmează : ,,La han nu se mai joacă sârba, ci se foxtrotează şi ştiţi eines Je­nei, băiatul învăţătorului cu D-ra Lelia, fata popii, venită delà Bucureşti unde a stat o iarnă la o soră măritată cu un elev de administraţie. Şi după ei tot tineretul satului, căci cine ar putea rămâne mai prejos".

Admirabil e prinsă realitatea. Şi se potriveşte tot aşa de bine şi la alte chestiuni s bunăoară pătrunderea cântecelor, romanţelor de mahala. La fel, o fată întoarsă delà oraş unde a fost servitoare, aduce un tangou-cântat, să-i zicem ,,La că­suţa albă" sau altfel, şi într'o săptămână îl ştie tot satul. Mi-a fost dat să văd cu ocii mei asemenea lucruri,

E primejdia zilei, caracterizată ca falsă cultură de ma­rele învăţător Gh, D, Mugur, care complectează : ,,Falsa cultură vine cu imoralitatea şi neruşinarea, cu falşul medic şi falşa moaşă, cu avorturile criminale, cu reducere voită a numărului copiilor, cu scăderea populaţiei". Iată dar pentru ce suntem revoltaţi asupra acelora cari vor să facă operă de culturalizare la sate, fără a cunoaşte realitatea, fără a cu­noaşte rana ce trebue vindecată, lucrând zi de zi, şi urmă­rind rezultatul muncii, ceeace nu pot face agenţii culturali-voiajori, ci numai ,,Apostoli neamului".

Şi când aceste rătăciri îşi fac loc în pătura delà sate»

— adăugând aici şi mentalitatea adusă de unii, foşti prinzo-nieri pe diferite fronturi în timpul răsboiului mondial, sau de curentele primejdioase de după răsboiu, — nu e momentul să se înlăture aceste primejdii print'o reacţiune de înbunătăţire morală şi culturală ?

Iar această îndreptare cine s'o facă ? Unde şi când s'o facă ? O fac şi o vor face învăţătorii, alături de ceilalţi in­telectuali ai satelor, cari înţeleg a jertfi o parte din activita­tea lor, în mod desinteresat, pentru a binemerita delà Pa­trie, numele de misionari culturali.

Această activitate, cu scopuri bine precizate, de tămă­duirea unor moravuri, de îndreptarea unor practice, de r e ' învierea unor tradiţii pierdute în vremuri, sau furate de străini, apoi chiar cu gândul precis de a introduce unele lucruri noui,

* potrivite pentru poporul nostru şi clădite pe [fondul real al acestuia, nu se poate face decât în cadrul unor şezători cul­turale săteşti, unde oamenii sunt gata să primească atâtea lucruri bune, frumoase şi înălţătoare — dar mai presus ed u-catoare, în sensul fixat dinainte de noi.

Locul cel mai potrivit pentru ţinerea acestor şezători e ,,Căminul Cultural" sau Casa Culturală termenul neavând mare importanţă.

Aici , la ,,Căminul Cultnral" — rezultatul muncii idea­liste a unora, şi ţinta dornică de atins a altora, — într'o în­frăţire şi seninătate pilduitoare, să se desfăşoare programul cultural al şezătorilor săteşti. Ac i să vezi întreg satul româ­nesc î bătrâni cu peri cărunţi, femei, bărbaţi, flăcăi şi fete, toţi ca'ntr'o mândră sărbătoare să se desfăteze, bucure şi lumineze.

Să reînvie, aci, din nou dansul, cântecul haiducesc, doina, portul şi obiceiurile româneşti. Satul să trăiască intens viaţa de români şi creştini.

Nu-i Cămin Cultural in sat ? Nu-i nimic, el se va face dacă sunt cele de mai sus, cari să-1 reclame, să-i dea viaţă,

când va fi. Până atunci in tot satul e o sală mai mare : fie la şcoală, fie altundeva. Munca, programul să fie, Snfletele să fie pregătite, să fie mari. Căci celelalte urmează ele la timpul lor.

Pentru aceasta însă, e absolută nevoie de concursul tu­turor intelectualilor unui sat, E nevoe deci să fie chemaţi toţi în hora muncii constructive, să-i dea toţi concursul la înfăptuirea programului, pentru ca astfel să se vadă sporul aşteptat delà învăţători, şi atât de necesar pentru viitorul acestui popor de viţă nobilă.

Numai atunci vom putea satisface gândurile părinteşti, cuprinse în Circulara 170,489 din Oct, 1935 de 8 paginii, a actualului Ministru al şcoalelor, Dl, Dr, C, Angelescu, unde citim ! „Cunoscând patriotismul şi devotamentul de care este însufleţită învăţătorimea noastră, am ferma convingere că această învăţătorime, conştientă de înalta ei chemare, va în­ţelege apelul meu şi va înfăptui opera de cultură, la care o chem, binemeritând astfel de încrederea pe care ţara şi nea­mul o pune în ea".

Să ne facem deci demni de această încredere ! Aghireşu, Ianuarie 1936 Vasile F. Călugării

Cooperative şcolare

Multe şi variate sunt problemele care se discută şi se impun astăzi şi pentru care se caută căile potrivite desle-gării lor de oamenii cei mai competinţi, cei mai încercaţi de viaţă şi de nestabilitatea vremurilor s educaţia naţională, morală, culturală, educaţia spiritului, educaţia tehnică şi edu­caţia disciplinei, pentru a nu aminti decât câteva.

Teancuri - neînchipuite de mari - de hârtie şi râuri bo­gate în cerneală s'a întrebuinţat în decursul vremii şi se

pregătesc pentru a fi întrebuinţate în viitor, întru buna lor deslegare. Mii de vieţi au căzut lângă mese, ca soldatul cu arma în mâini, lăsând omenirii de după ei, presărat printre filele volumelor, aurul sufletului lor, isvor nesecat de muncă, temple în care au mers şi merg să-şi oţelească voinţa, să-şi îmbogăţească sufletul, să-şi înfrâneze poftele rele, cimentând o disciplină neclintită sau o muncă cu folos în ocupaţiunea de toate zilele şi să îndrume paşii celor şovăitori - au mers, zic, şi merg - cei de eri şi cei de azi. Munca acestor eroi jertfiţi pentru binele omenirii a încetat prin moarte, iar pro­blemele frământate cu competinţă, au rămas tot necomplet clasificate, nu fiindcă ele n'au fost niciodată definitiv cla­sificate, ci fiindcă mersul vremii a pus întotdeauna ceva nou, tocmai acolo, unde se credea că nu mai e nevoie de adăugat nimic.

Când omul erá pătruns mai mult de puterea destinului şi mai puţin de propriile lui puteri, sau neînchipuitele foloase ale ştiinţei, problemele de frământat erau uşoare şi puţine Ia număr, cu cât omul a reuşit să se descătuşeze din prima pu­tere şi să îmbrace haina nouă a puterii de muncă şi mai mult a ştiinţei, cu atât problemele au devenit mai numeroase şi drumul de pătruns în miezul lor cu mai multe răscruci şi mai greu.

Această eră a trecut de mult pentru alte state din apus. Pentru noi s Ja deschis frenetic odată cu intrarea în fruntariile adevărate ale neamului, adică în urma răsboiului mondial. După acest răsboiu am vrut să mergem în pas cu apusul. paşii apusului fiind pentru noi prea mari şi prea iuţi, ne-au cam încurcat şi de multe ori ne-au aşezat la răscruci. Sigur că personalităţi recunoscute au căutat păstrarea unei linii, care să ne-aducă ridicarea noastră.

După răsboiul cel mare un alt răsboiu a pornit, de data aceasta pe două fronturi : „culturalul" a intrat în luptă cu „economicul".

Câţiva ani s'a dat lupta fără a se şti de partea cui este victoria. In cele din urmă însă, „culturalul" a cedat „eco­nomicului" şi criza îşi flutură de atunci steagurile ei cernite. Când se pronunţă boala, doctorii îi fixează întâi diagnosticul şi vin apoi cu medicamente pentru a o combate. Pentru a combate - dintr'o parte - criza din tara noastră, trebuie să ne îndreptăm ochi spre educaţia cooperatistă a acestui popor. Şi pentru ca poporul major de mâine să fie bine pregătit in a înfiinţa şi conduce tot felul de cooperative, trebuie să educăm de azi tineretul şi micuţii noştrii elevi în acest sens. Iată, deci, nevoia cooperativelor şcolare. Iată problema care se pune pentru noi, iată porunca vremii , poruncă îndreptată tot spre noi, învăţătorii, care ne mişcăm povoara zilelor în mij­locul celor ce urmează să înţeleagă mâine, mai mult decât cei de azi, foloasele oricărei iniţiative de bine obştesc, luând - fiind din timp formaţi - parte activă in sânul lor. Proprieta­tea ogorului de pregătit pentru aruncarea mai cu folos a se­minţei este exclusiv a noastră. Să întrebuinţăm toate uneltele agricole - cele mai bune şi cele mai moderne - să întrebuinţăm produsele de îngrăşământ cele mai potrivite şi metodele cele mai eficace pentru desţelenirea şi complecta lui pregătire' Dacă acest ogor îl avem în ogorul - copil, apoi uneltele şi metodele de lucru le găsim în noi. In lucru terenul, în lucru uneltele şi metodele şi câmpul cooperaţiei se va desţeleni -ca şi celelalte - şi va ajunge să ceară singur sămânţa !

Am spus mai sus, că majoritatea iniţiativelor pornesc delà cei competinţi şi se adresează celor majori. Dacă facem o cercetare în felul cum poporul vârstnic a primit întotdeauna multiplu fel de iniţiative, ajungem la convingerea, că dacă nu toate - dar majoritatea lor - au fost primite cu neîncredere. De ce ? Fiindcă cei vrâstnici n'au avut din timp pregătirea necesară. Aşa s'a întâmplat cu mai toate problemele arătate mai sus, aşa s'a întâmplat şi se mai întâmplă şi azi cu coope­raţia noastră. Cine a trăit acele timpuri, îşi aduce bine aminte cât a fost de grea lupta primei mişcări cooperatiste din tim-

pul lui Haret şi cu toţii ne putem închipui cât ar fi fost de uşoară, dacă poporul ar fi fost din timp educat în această direcţie.

Dacă se impune o pregătire : naţională, culturală, spir-tuală, tehnică şi disciplinară a tineretului, apoi - şi eu sunt convins de acest lucru - se impune tot aşa de mult - mai ales pentru vremuri le noastre - şi o pregătire cooperatistă. Cum se poate face educaţia cooperatistă - cu folos - a elevilor din şcoalele primare ?

Răspunsul vine repede şi adevărat cum nu poate fi adevăr. Da. Numai prin cooperativele şcolare, elevii şcoalelor

primare pot deveni cooperatori teoretici şi - mai cu folos -practici de viitor.

Pentru că suntem la începutul acestor înfiinţări de coope­rative şcolare, voiu arăta mai jos, care este scopul coopera­tivelor şcolarei teoretic şi practic şi cum poate un învăţător să înfiinţeze o cooperativă şcolară.

Privită în tot, cooperativa şcolară ne înfăţişează scopul arătat mai sus, adică i pregătirea viitorilor membrii coopera­tori, pregătire şi teoretică şi practică. Şi în adevăr acesta este primul şi marele scop. Teoretic, elevul are ocazie să înveţe din venire in contact direct şi din explicaţie la mo­ment, ce estes chitanţă, bon, registru jurnal, partizi, maestru, straţă, bilanţ, etc, cum se face o încasare sau o plată şi ce anume operaţiuni cer. Ce este capital social, iniţial, subscris, vărsat, ce sunt părţi sociale, beneficiu, pierdere, devidente, etc.

Asupra compunerii consiliului de administraţie, ce atri­buţie au : preşedintele, vicele, secretarul, casierul, cenzorii, şi membrii.

Practic, elevul învaţă când sa întrebuinţează registrele şi actele arătate mai sus, ce este o întrunire de comitet Î ordinară sau extra-ordinară, cum se face un proces-verbal şi cum îşi îndeplineşte atribuţiile fiecare membru din comitet. Cumpărarea pe preţuri mai mici şi vânzarea cu preţuri mai mari, pentru a produce un beneficiu, care să le crească ca-

pitalul social) obişnuinţa de a vinde şi de a cumpăra, de a inspecta activitatea casierului şi a vânzătorului, răspunderea faţă de banul altuia şi emulaţie în a depune sumele econo­misite. Elevi pricep binele societăţii in care s'au constituit şi aceasta le ajută la cunoaşterea societăţii omeneşti, unde fiecare trebuie să trăiască în bună înţelegere.

In afară de scopul teoretic şi cel practic, cooperativele şcolare mai urmăresc şi alte două scopuri asamănătoare întru câtva cu cele de mai sus, - dar care cer mai mult timp pentru îndeplinit - şi anume : moralo-cultural şi material-eco­nomic î fără de ele nu se pot atinge cele dintâi şi să facem edu­caţie cooperatistă,

Ce cuprind ?

Scopul mor alo-cultural cuprinde:

a) Educaţia practică-cooperatistă prin i instrucţie prac­tică, distracţie educative, muncă la un loc şi ajutor reciproc,

b) Desvoltarea iubirii aproapelui, cimentarea unirii pentru a se ajunge la solidaritate,

c) Creiarea mediului favorabil pentru desvoltarea coope­raţiei în şcoală şi în afară de şcoală prin : lecturi in acest sens şi conferinţe lunare pe înţelesul elevului,

d) Desvoltarea sentimentului patriotic prin iubirea şi cu­noaşterea locului unde trăiesc,

e) Pregătirea elevilor pentru ocupaţiunea lor de mai târziu prin instruirea lor practică in agricultură - cu toate ramurile ei - sau meserie după, cum este localitatea. Aceasta se poate face în grădina şcolară şi câmpul de experienţă, sau în ateliere şcolare bine înzestrate,

f) Serbări şcolare pentru răspândirea culturi în mijlocul poporului, coruri şcolare, teatru şi sărbătorirea zilelor s a cooperaţiei, ziua mamei, ziua copilului, ziua economiei, săp­tămâna cărţei şi a sărbătorilor naţionale de peste an.

Fiecare cooperativă ţva înfiinţa o bibliotecă şi o secţie de lectură \ o secţie de curăţenie şi una de practică agricolă,

puse sub conducerea elevelor sau elevilor din ultimile clase.

Scopul material-economic cuprinde :

a) Cooperativa va primi depunerile elevilor şi va da dividente după cum va da in acel timp casa de depuneri şi economie.

b) Va vinde — cu aprobarea institutelor de editură — reviste şi cărţi elevilor şi părinţilor.

c) Va înfiinţa ateliere şcolare, va experimenta cultura plantelor medicale şi uleioase. Va organiza primăvara o sec­ţie de distrugerea cuiburilor păsărilor stricătoare şi de pro­tecţia celor folositoare. Va înfiinţa mici farmacii populare.

Asupra înfiinţării numai câteva vorbe. îndemnaţi elevii Dv. să economisească şi veţi avea un

capital frumos delà început. Comitetul şcolar să încurajeze şi el cu o sumă, învăţătorii şi alte persoane de bine şi capitalul mic la început va creşte cu timpul.

încercaţi de înfiinţaţi asemenea cooperative şcolare şi veţi simţi bucuria elevilor, pe lângă mulţumirea sufletească, că o altă problemă se desleagă.

Scarlal I. înv. Coşereni Ialomiţa

L i n i ş t e Din fulger naşte întrerupt Un bulgăre de pară, Şi tot aşa din început, încearcă dorul să-mi dispară.

Din negrul veşnicului eri, Un mâine, nu se mai închiagă . . . . Un vis dispare 'n fade zări, Nimic din inima-mi pribeagă.

Un cântec, tângue pe buze veştejite Durerea sufletului gol de patimi, Dorinţele adorm sub pleoape obosite Şi totul se destramă, amintiri şi lacrimi...

Marcela-Arcan

Cea mai mare piedică pentru găsirea adevărului, e încăpăţâ­narea omului care se crede că ştie şi cunoaşte totul,

Droz.

Suntem mari prin gândire şi folositori prin acţiune, C. G. Dissescu.

Aici, printre toţi

Mâinile se întindeau avide să culeagă rodii de cer — era încă zodia visului albă, cântecul stătea negăsit prin firide cum în teacă o lumină de hanger.

Apoi viaţa 'n sînge-a năvălit şi-a scris cu semne roşii de furtună itinerar strein şi ne voit, cum nu poate poemul să spună.

Copilul în legendă s'a închis,

acolo printre basme şi grădini, să mai păstreze umbre moi de vis.

Dar cerul vrut s'a ridica departe să nu mai poţi citi stelele'n carte — mâinile întinse au căzut şi-au împietrit cu degetele 'n lut.

...Sunt ierburile-amare aicia, împrejur şi n'am văzut un pom sub ramuri greu s tu rupe-mi legătura de lut, atavic şnur, rămâi să paşti miresme lângă pământ, iar eu Să mă ridic, serafic, spre visul tot mai pur,

George Popa

Voevodul

Păşeşte din legendă şi cronici Voevodul Pe lespezi de istorii înmugurite n veac. Culeg din strălucirea-i ce-a luminat norodul Buchet de albi luceferi ofrandă să vi-1 fac.

In mantie de soare, când îl fura cuprinsul Să aducă faima ţării şi numele-i în lat, Părea de aur zarea şi foc era întinsul Iar el în fruntea oştii, arhanghel aripat.

In urmă-i, crin în floare, îi rămânea Domniţa. Cu zorile'n surâsu-i, ea înflorea'n castel. Şi înfloreau mălinii, cum i 'nflorea altiţa. Şi'n jur, ţara-i grădină, îmbobocea pastel.

Şi apoi, când Domnul firii, popas dădea vieţii, Imbrăţişându-şi ţara cu lanuri grele'n rod, întors, oşteanul mândru, la poalele cetăţii Nu ştiai care-i soare şi care Voevod.

Dar, peste veacuri salbe tot ninge din uitare Şi colb de aspre cronici s'aştern şi peste-aceste. . . . Ci'mbobocesc cum crinii în răsărit de soare De câte ori renaşte crai nou pe-agreste creste.

Ion Moldoveana

C Ă R Ţ I

B. I O R D A N : Î N V Ă Ţ Ă T O R I I — R O M A N — (ED. C U G E T A R E A ) .

F ă r ă un teasc l i t e r a r , cu recenzenţ i de ocaz ie — c u m p ă r a ţ i pe t u r t ă d u l c e — i m p r o v i z a ţ i în cr i t ic i adhoc , c a r i m ă s o a r ă gândul şi a d â n c i m e a lui , d u p ă n u m ă r u l pag in i lor , nu ne putem î m p l â n t a r o t u n z i m e a unei idei, în og l inda l i m p e d e a v a l o r i i r e a l e . Nicăir i ca în l i t e r a t u r ă nu s'a îmbulz i t a t â t a d e s m ă ţ şi — a t â t e a b l ă s t ă m ă ţ i i .

I m p r o v i z a ţ i i îşi fac d r u m cu coate le setoşi , grăbi ţ i d u p ă g lor ie , în fu l e ­când a p l a u z e f ict ive , de là g lumeţ i luaţ i d r e p t inte l igenţ i şi cu legând a p r e ­c ier i dubioase p r i n pr ie ten i i in teresate , cu a p a r e n ţ ă de ob iec t iv i ta te , d a r în r e a l i t a t e f ă r ă n ic i -o no ină de a d e v ă r , buntuz ind un orgo l iu f l ă m â n d d u p ă v a n i t ă ţ i şi a f a c e r i cu miros de v i t r i n ă . I a t ă dece ne lipseşte atmosfera de cuminecătură şi n'avem calitatea reclamată de solemnul dejghlocării sufle­tului „dăruit" în scris. Căci ce a l t c e v a es te scr isul , dacă nu o dăruire ne­cumpănită a făpturii tale desăvârşite?

C â n d B. I o r d a n a a p ă r u t în editură proprie cu formaliştii — v i e a ţ ă pe c a r e el însuşi o t r ă i s e şi pe o a r e — o i m o r t a l i z a t u r n â n d u - i suf le t d in suf le tul lui — se găsea la o r ă s p â n t i e golaşe . F ă r ă pr i e t en i şi a c c e s dosnic la r e d a c ţ i i l e şi cu l i se l e cr i t ic i i n o a s t r e de m â n t u i a l ă , „Normaliştii, au în ­f r u n t a t totuş i c r i t i ca cea mai obiect ivă , cons t i tu ind — d u p ă ocupaţ ia s c r i i ­t o r u l u i : „ î n v ă ţ ă t o r " — o a d e v ă r a t ă r e l e v a ţ i e .

Normaliştii au fost p e n t r u î n v ă ţ ă t o r u l de là Ismail , c a r t e a de debut , d a r nu mai puţ in şi cea de s t r ă l u c i t ă a f i r m a r e . A u v e n i t d u p ă aceea , Vi­trina cu păpuşi de porţelan, Delta ( P ă m â n t u l i sp i t e lor ) şi acum în p r e a j m a s ă r b ă t o r i l o r , învăţătorii, u r m a r e a d i r e c t ă a Normaliştilor. U n ciclu conden­sat ce se v a ro tunz i p r i n cel a n u n ţ a t : Revizori şi Inspectori. O p e r e c a r i l - a u pece t lu i t pe gr inda epicului r o m â n e s c ca p e unul din ce i mai buni scr i i ­tor i ai genului . Cu I o r d a n se subl in iează î n c ă o d a t ă a d e v ă r u l subl in iat de noi u n d e v a , că r o m a n u l nu se scr i e cu m â n e c i l e suf lecate .

C u v â n t u l îşi v a c o n t u r a v i a ţ a numai d a c ă se v a p l ă m ă d i d in r e a l i t a t e , — d o v e d i n d p r e z e n ţ a omenească s c u l p t a t ă în a r t a gândulu i scr is .

In t o a t e r o m a n e l e lui B. I o r d a n în tâ ln im cel mai îna l t accent d e p r e z e n ţ ă a l scriitorului om, c a r e a c r e a t u n nou u n i v e r s , d e d r a g u l meu, a l tău şi a l semenului f r a t e . Ş i f i indcă ne găsim î n t r e eroi i lui şi ne s imţim unşi de iub irea ce l e -a dăru i t , t rebuie să- i î n t o a r c e m aceeaş i iubire , în tr 'o î n d o i t ă cupă.

A m u r m ă r i t cu sa t i s fac ţ ie e v o l u ţ i a es te t i că a d- lui B. I o r d a n şi n e - a m b u c u r a t î m p r e u n ă de succesul lui, ar t i s t i c . P e n t r u c ă nu se putea concepe p â ­n ă mai i er i , u n scriitor învăţător, d u p ă cum nici n'a fost as t fe l socot i t , de ­cât o g lumă p r o a s t ă a p e i s a j u l u i r u r a l . Ca şi c â n d t a l e n t u l a r fi s u b o r d o n a t cu tăre i d i p l o m e a c a d e m i c e c e - a r fi m o n o p o l i z a t reg ia de scr i i tor . Ori cu învăţătorii, B . I o r d a n , n ă r u i e toţ i p r a p o r i i i d e i l o r preconcepute .

Ex i s tă în a c e a s t ă c a r t e un suf lu d e r e a l i s m ce se îneacă în v i a ţ ă . S u n t a icea i coane d ă l t u i t e pe c a r e l e t r ă i m f i e c a r e d in noi în tr 'o c a r i e r ă deoch ia tă din ce le mai ingra te , cu î n c â r l i g a t e f r ă m â n t ă r i , în l u p t a de toa te z i le le cu pece tea da tor i e i de a p o s t o l şi i ron ia g r o s o l a n ă la c a r e s'au d e d a t cei ce ne pr ivesc chior i ş şi cu un desgus tă tor d i spre ţ .

O r e z u m a r e a r o m a n u l u i de c a r e ne ocupăm, e neveros imi lă . V i e a ţ a nu se p o a t e rezuma. Ci se t r ă i e ş t e . Ş i t r ă i r e a izbucneşte din f i e care pag ină c l ă d i n d u - s e tumul toasă .

D u p ă z i l e l e t r ă i t e în i n t e r n a t „normal i ş t i i" se d e s p a r t , în desagi cu o d i p l o m ă b a n a l ă , ca să î n t r e în a l t ă v i e a ţ ă , p e n t r u c a r e a u fost pregăt i ţ i , d a r c a r e l e -a r ă m a s to t s t ră ină . De aci lupta d â r z ă , p e n t r u cucer i re . în tâ i un post — fie ch iar în B a s a r a b i a — apoi c l ă d i r e a t r u d n i c ă a su f l e te lor a l t e ­r a t e d e copii ne d e d a ţ i cu s lova «i de oameni — nu r ă i — d a r şi mai r ă u ,

n e î n c r e z ă t o r i şi ost i l i . I a r când ai a j u n s s ă - ţ i creez i o a t m o s f e r ă in c a r e ai a v e a dreptul să t r ă i e ş t i , v ă z â n d bine , c ă to tu l r e s p i r ă p r i n t ine şi p r i n munca ta, i n t e r v i n c a n c a m u r i l e pol i t ice i , r ă u t a t e a co leg i lor , îngust imea i n ­spec ţ i i l or şi m u t ă r i l e d i s c ip l inare .

Iţi v i n e să sudui t o a t e r â n d u i e l i l e a s tea c â n d t r ă i e ş t i c u B u c u r M a ­te i — p r o a s p ă t u l î n v ă ţ ă t o r d in Ş i ch i r l i ch i ta i , un c ă t u n cu ş a i s p r e z e c e case , în tr 'un pust iu de p e p l a t o u l B a s a r a b i e i — t o a t ă gama f r ă m â n t ă r i l o r d ă s c ă ­leş t i d e s c o n s i d e r a t ă la c e n t r u şi l u a t ă în b ă t a i e de joc. Ş c o a l a n u mai e u n scop, ci un m i j l c de p a r v e n i r e s lugarn ică .

Idea l i s t incor i j ib i l , d r a g o s t e a lu i n e p ă t a t ă c u L i b e l u l a — pe n u m e C l a r a Dombrovsch i — es te buntuz i tă d e ş i c a n ă r i l e co l eg i lor a n a e r o n i , şi a i gnorantu lu i r e v i z o r ce-şi e d i t a inspecţ i i l e în c ă r u ţ ă , în t imp c e î n v ă ţ ă t o r u l c ă u t a să m u l c o m e a s c ă po f ta t e r i b i l ă d u p ă b r â n z ă , a doamnei „ r e v i z o r i ţ ă " p r o c u r â n d u - i c â t e - o r o a t ă de caş p r o a s p ă t c a r e b a l a n s a la n o t ă d u p ă n u ­m ă r u l k i l o g r a m e l o r .

R e a l i t a t e a e d e s c u l ţ a t ă d e t o a t e b u l e n d r e l e şi t i p ă r i t ă în p ie l ea g o a l ă . U n e o r i e r e v o l t ă t o r g o a l ă şi a tunc i t a l e n t u l d- lu i B . I o r d a n a t inge m a x i ­mul d e r e a l i z a r e epică , c o m p l e t a t p r i n f ine ţea şi g ingăş ia p o r t r e t e l o r de l i ­r i s m î n d u i o ş ă t o r , în a m i n t i r i l e c o p l e ş i t o a r e ce ţ in d e u r â t puste i b a s a r a b e n e , în c a r e v i e a ţ a s'a des ţe l en i t d inco lo d e o r i z o n t u r i l e a f u n d e cu m i r a j d e î n t r e ­b a r e . C h i a r d a c ă d e s c h i d e r e a s'ar fi mărg in i t l a s impla î n s e i l a r e a d i f e r i t e ­l o r a n o t i m p u r i suf le teş t i în c a r i îşi d e s n o a d ă ero i i n e m u l c o m i t e l e l o r d u ­r e r i şi to t a r fi o r e a l i z a r e . D a r „ î n v ă ţ ă t o r i i " nu- i u n j u r n a l şi nici m ă c a r u n c a l e n d a r v i t a l . P e n t r u c ă ceea ce t e c u p r i n d e în menghina in teresu lu i f l ă ­m â n d de scene, es te însuşi conf l i c tu l pe c a r e a u t o r u l ş i -a b r o d a t a c ţ i u n e a r o m a n u l u i . Conf l i c t ce a t inge m a x i m u l d e î n s c e n a r e şi cel mai î n a l t p o t e n ţ i a l d e t r a t a r e .

S c r i s ă în tr 'o l imbă a l e a s ă şi n e v e d i t ă cu u n t a l e n t ce t e îmbie Ia c r e z ă m â n t , c a r t e a D-Iui I o r d a n const i tue o v ic tor ie i V i c t o r i a etnoţei d e m â n ă cu tehnică . D o v a d a c e a mai e c l a t a n t ă c ă a u t o r u l e s te u n v i r t u o s , c e - a moş ten i t t o a t e c a l i t ă ţ i l e .

V. Copilul Chiatră.

Dr. D O M I N I C S T A N C A : „Intre două fronturi 1914—1918". E d i t u r a P a t r i a . Pag. 3 2 2 . Cos tu l Le i 8 0 .

U n suf let sbuciumat de v r e m i , p r e d e s t i n a t să î n d u r e î n t r e a g a g a m ă a sufer inţ i i războ iu lu i cel m a r e , l u p t â n d f r a t e c o n t r a f r a t e . De a ic i a şi p l e ­cat Dr . S t a n c a s p r e a d a l u c r ă r i i s a l e t i t l u l de mai sus; i a t ă f r a g m e n t u l : „ S u f l e t u l mi se sbătea şi m ă c i n a î n t r e d o u ă f r o n t u r i : d a t o r i a , c instea , l o i a ­l i t a t e a f a ţ ă de ţ a r a în c a r e t r ă e s c d e o p a r t e , i u b i r e a f r a ţ i l o r de a c e l a ş i sânge, v i su l m i l e n a r a l l i b e r t ă ţ i i n a ţ i o n a l e de a l t ă p a r t e . . . d o u ă p i e t r e gre le , î n t r e c a r e se m a c i n ă încet şi mi se mis tue suf le tul . . . " . A p u c a t pe u l i ţ e l e p a t r i a r h a l e i amint ir i , a u t o r u l ne pune în f a ţ a unui v i s , u n d e omul i r ă e ş t e numai suf le teşte , căc i c o r p u l c a r e a r ă m a s p r a d ă îngheţu lu i şi m u ­s a f i r i l o r f rontu lu i , păduchi i şi p lo şn i ţ e l e , nu ex i s tă . S u n t impres i i cu lese aco lo u n d e t e a m a g lonţulu i a d i s p ă r u t şi u n d e u r e c h e a se d e s f a t ă cu s u p e r ­bul concer t a l f l u e r ă t u r i l o r s in i s tre de p lumbi , g r e n a d e şi obuze, so l ia une i cruci a l e căre i b r a ţ e ab ia încopc iate , i n d i c ă m a r g i n e a a l t"! lumi, u l t i m u l

popas , . . od ihna d e v e c i ! M o r m a n e l e de t r u p u r i reci , c a r e e x a l ă un m i r o s pes t i l en ţ ia l î ţ i c r e e a z ă a t m o s f e r a d e s g u s t ă t o a r e de v i a ţ ă , v i s â n d a l ta , „unde nu e s te nici î n t r i s t a r e nici d u r e r e " . G e r m a n i e . . . c r u d ă c a l e ţ i - a i a l e s pentru î m p l i n i r e a d o r i n ţ i i d e ş a r t e „Drang nach Osten"; D a c ă ai fi ş t iut ce buche t te a ş t e a p t ă , t e -a i fi r e s e m n a t şi ţ i -a i fi pus cenuşă în cap , cu un ceas mai t â r z i u , l a t i n e în bâr log , nu a i u r e a . D r e p t a t e a şi t e m e r a r a r e a l i t a t e nu i a r t ă . Dr . Dominic S t a n c a în c a l i t a t e de loco tenent medic t â n ă r î n r o l a t d e s o a r t ă şi v i t r e g i a v r e m i l o r , în a r m a t a p u t e r i l o r c e n t r a l e , l u ă p a r t e p e f r o n t u r i l e d in Bucov ina , c o n t r a R u ş i l o r şi R o m â n i l o r ; mai t â r z i u la P i a v a , c o n t r a I ta l i en i lor . T a b l o u r i r e d a t e cu m u l t ă s incer i ta te , împle tesc b ine r e a l i t a t e a c r u d ă . Cet ind, t rec i d e l à u n moment l a a l t u l f ă r ă să observ i ; numai b ie tu l suf let c a r e s imte l o v i t u r i l e i m p r e s i i l o r pe t o a t e c o a r d e l e , t e f a c e să opreş t i , d i n când în când cet i tul , cerşâmd u n pic de r ă g a z . O c a r t e , p e c a r e d a c ă o începi , nu t e dai b ă t u t p â n ă n'o termini . M o m e n t e l e şi f a z e l e i m p o r t a n t e a l e m a r e l u i r ă z b o i u , p r e c u m şi c o n t u r a r e a v i i t o r u l u i n o s t r u , a t â t d e b ine pr inse , a d u c o l a u d ă pe d r e p t m e r i t a t ă a u t o r u l u i . De a l t f e l , l a c r ă m i l e smulse d i s ­c r e t în t impul ce t i tu lu i c ă r ţ i i D o c t o r u l u i S t a n c a , sunt des tu l de g r ă i t o a r e .

Damian Popescu. r

T. A R G H E Z l / ; Cărticica de seară — poezi i . — (Ed. Cu l t . N a ţ i o n a l ă ) .

Noul v o l u m a ş a d u c e o n o t ă n o u ă în l i r i ca a r g h e z i a n ă , e x p r i m â n d p o ­s ib i l i t ă ţ i l e d e a f i r m a r e a l e aces tu i m a r e a r t i s t . î n f r u n t â n d , ce l e d o u ă v o l u ­m e : — Cuvinte potrivite şi Fiori de mucegai, — Cărticica de seară nu p r e a a r c a f in i tă ţ i v i z ib i l e . Nu a t â t c a mot iv , ci ca e x p r i m a r e . U l t i m a c a r t e e a p ­l e c a t ă s p r e un mai a c c e n t u a t modern i sm, s t r ă i n de a n u m i t e gustur i c o p e r -c iniene, d a r cu o d u b l a t ă t e n d i n ţ ă s p r e - o v i z ib i lă şi v o i t ă t e n d i n ţ ă de obs ­c u r i t ă ţ i c ă u t a t e şi înc î l c i tă s i n t a x ă .

M u l ţ i nu ştiu să a p r e c i e z e f r u m u s e ţ e a p o e m e l o r r u s t i c e şi t ă r i a v i t a ­l i t ă ţ i i c u v i n t e l o r p e c a r i l e - a c r e e a t A r g h e z i i . P e n t r u c ă n e p u t â n d t r e c e p r a ­gul d i n t r e v u l g a r şi poet ic se înc î lcesc în tr 'o n e d u m e r i r e pe c a r e - o r e z o l v ă cu o r i d i c a r e d in umeri'. Ş i p e d r e p t c u v i n t l a el, v u l g a r u l ce -a degenerat d e - a d r e p t u l în p o r n o g r a f i e , cons t i tue şoş d e b i ser ică .

Căci auz i ţ i -1 în aces te v e r s u r i :

„Dă-mi mina ta f ă r ă p u t e r e C u f înul d e - a v a l m a T a u r u l v r e a s ă - ţ i l ingă pa lma" .

A r g h e z i i n 'are n e v o i e de r e c l a m ă . P e l i n g ă î n d e m n u r i l e şi momel i l e p o e t r a s t e de ş a t r ă , a l e h a i t ă i l o r cu t i t l u de r e c l a m ă , s'a c r i s t a l i z a t ca o r a r ă sens ib i l i ta te poe t i că . I a t ă d e c e nu-1 mai p r i n d nici hu iduie l i l e .

Noi v r e m numai să- i d e j g h i o c ă m — în d o r i n ţ a p e n t r u r e s p e c t u l f r u m o ­sului şi a l a r t e i — v a n i t ă ţ i l e p e car i m a i mul t ş i - le af i şează , d e c î t l e p o ­sedă , P e n t r u c ă suf le tu l lu i larg , nu c r e d e m c'ar fi c a p a b i l să mus tească ni ­micnic i i omeneşt i .

U i t a ţ i - v ă numai cum t r a n s f o r m a t în bou a lb n e v i i o v a t îş i c e r e iubi ta sub f o r m ă de p ă ş u n e :

„ C u l c ă - m i - t e t r i n d a v ä pe c o a r n e , F ă - t e jugul meu de carne , S t ă p î n a f r u m o a s ă ca a u r u l De c a r e t r e m u r ă t a u r u l " .

E x i s t ă aici o s c a b r o a s ă insp ira ţ i e , c a r e p e n t r u u n d e b u t a n t a r const i tui o m ă c i u c ă ce l - a r l ov i d r e p t în m o a l e l e capu lu i , s ă t u r î n d u - 1 d e - a mai scr i e v e r s u r i . A ş a , p e n t r u A r g h e z i i ma i s t ă r u i e ca semn de î n t r e b a r e .

Ne p a r e r ă u că nu ne î n g ă d u e spaţ iu l să ne ex t indem în a n a l i z a l a r g ă a v o l u m u l u i de c a r e n e ocupăm, p e n t r u a p r e z e n t a c i t i t o r i l o r noş tr i i t o a t ă g a m a d e r e a l i z a r e a l aces tu i n e î n t r e c u t v e r s i f i c a t o r . C i t i t o r u l să c a u t e pos i ­b i l i t a t e a de a-1 gusta p e 'ndelete , p e n t r u a-ş i face o idee p e r s o n a l ă de ceeace este A r g h e z i i . A l t f e l nici nu contează .

Poez ia a r g h e z i a n ă nu- i ermet i sm d e c î t p e n t r u p r o f a n i .

LEON A . B O C H I Ş I U : P E C Ă I L E L E V A N T U L U I (Constanţa , I s t a m ­bul , S a l o n i k i , V o i o s , K a j k i s , A t h e n a , C r e t a , A l e x a n d r i a , Haiffa, J a f f a ) .

In a c e a s t ă c ă l ă u z ă a t â t de n e c e s a r ă ce lor dorn ic i d e a s t r ă b a t e aces t f r u m o s drum, — ind ica t p e c o p e r t a l u c r ă r i i — a u t o r u l ei, u n t â n ă r l i cen­ţ i a t a l A c a d e m i e i C o m e r c i a l e , C l u j , se d o v e d e ş t e a fi un v a l o r o s e l ement â l g e n e r a ţ i i l o r n o a s t r e .

L u c r a r e a de f a ţ ă — p o a t e p r i m a , — nu s e p r e z i n t ă ca o î n c e r c a r e . A u t o r u l , în cursu l descr i er i i aceste i f r u m o a s e c ă l ă t o r i i , p r e s a r ă m u l t e p a -sagi i in s t ruc t ive , d o v e d i n d u - ş i î n c ă o d a t ă s e r i o a s a p r e g ă t i t e , în tr 'o f o r m ă a t r ă ­g ă t o a r e .

C a r t e a e î n z e s t r a t ă cu 2 h ă r ţ i : M a r e a de M a r m o r ă şi M a r e a Egee, in ­d i c â n d d r u m u l făcut , ambe le l u c r a t e de t â n ă r u l a u t o r .

D o r u l de ţ a r ă , d o r u l d e c l ime le A r d e a l u l u i drag , î l p o a r t ă m e r e u cu g â n d u l înapoi , m ă r t u r i s i n d s ingur: „ C â t d e s c u m p ă este a m i n t i r e a ce lui d in u r m ă d r u m s t r ă b ă t u t p r i n ţ a r ă s tudenţeş te"! S a u : d i scre t , î n t o a r c e m capul în s p r e ţ a r ă , p e n t r u a o mai v e d e a , p o a t e p e n t r u u l t i m a d a t ă .

S u n t a t â t e a l u c r u r i , îneca te în bezna t recutu lu i , p e c a r e a u t o r u l ni l e -a r e î n v i a t cu m u l t ă s â r g u i n ţ ă , d e s v ă K n d u - n e f r u m o a s e pagini d e i s tor i e l o c a l ă .

A ş t e p t ă m cu n e r ă b d a r e vo i . I I - l e a p r o m i s d e a u t o r , a s u p r a Pa les t ine i . C a r t e a e t i p ă r i t ă în e d i t u r a „ M i n e r v a " , C l u j , 1 9 3 5 . Lei 4 0 .

ED. C L A P A R È D E , P. B A V E T : Observaţiuni asupra mişcărilor şii tur-burărilor din timpul somnului. A r c h i v e s de Psycho log i e , p . 1 7 7 — 2 2 4 .

A c e s t e observaţ iun i sunt r e z u l t a t u l u n o r e x p e r i e n ţ e f ă c u t e de S t a n i s l a w M a l i n i a k în „ L a b o r a t o r u l de Ps iho log ie" a l u n i v e r s i t ă ţ i i d in G e n e v a .

î n t r u c â t în t impul somnulu i organ i smul nu e în r e p a o s complec t , p r i ­mind impres iuni şi e l a b o r â n d încă unele r eac ţ iun i , a t e n ţ i a m e d i c i l o r şi ps i ­ho log i lor , c e r c e t â n d copi lu l , s'a î n d r e p t a t şi în a c e a s t ă d i r e c ţ i e . E x p e r i e n ţ e l e f ă c u t e d e S t a n i s l a w M a l i n i a k au de scop să înreg i s t reze m i ş c ă r i l e d in t i m ­pul somnului şi să d e t e r m i n e c a u z e l e p r o b a b i l e a l e ace s tor mişcăr i .

In anul 1 9 1 3 f iz io logistul S z i m a n s k y a cons tru i t un a p a r a t c a r e să î n ­reg i s t reze m i ş c ă r i l e d in t impul somnului , numit actograf . El a făcut p r i m e l e

V. Copilu-Cheatră.

V. F. C.

e x p e r i e n ţ e , pe car i l e - a publ icat in 1 9 1 4 . Insă aces te e x p e r i e n ţ e s a u i ă c u t cu a n i m a l e l e ( a s u p r a ac t iv i tă ţ i i şi r e p a o s u l u i ) . E r a nevoe d e o a d a p t a r e a a p a r a t u l u i l a om, ceeace a făcut C l a p a r è d e .

D u p ă ce d i scută p r o b l e m a ca a t a r e , t ehnica e x p e r i e n ţ e l o r , l e ana l i zează , t r a g e mai m u l t e concluzi i . S'a s erv i t de a p a r a t u l a d a p t a t a l lui C l a p a r è d e c a r e a fost aşezat sub somnieră , în t impul somnului î n r e g i s t r a t t o a t e mişcă­r i l e ce l e făceau copii i .

H i p n o g r a m e l e au a r ă t a t în m a j o r i t a t e „o f a z ă d e l in i ş te în ce l e d o u ă p r i m e o r e a l e nopţ i i , a p o i o f a z ă d e m i ş c ă r i mai mul t sau m a i puţ in nume­r o a s e , u r m a t ă , c ă t r e o r a cinci sau şase "dimineaţa de o n o u ă p e r i o a d ă de l in iş te , a v â n d d u p ă ace ia mob i l i t a t ea din ce în ce mai accen tua tă , c a r e p r e ­cede d e ş t e p t a r e a " . Nu este s igur — spune mai d e p a r t e c e r c e t ă t o r u l —• că mobi l i t a t ea somnului este î n t r ' a d e v ă r un somn al profunz imi i sa le ; nici agi­ta ţ i a , un somn a l somnulu i superf ic ia l .

In r e z u m a t , vo i d a conc luz i i l e l a car i a j u n g e dl . S t a n i s l a w M a l i n i a k : 1) M o b i l i t a t e a din t impul somnului e s te un r e a c t i v la d i f e r i t e l e in f luenţe

car i au a c ţ i o n a t a s u p r a organismulu i . (Deci, c ă o r g a n i s m u l p r i m e ş t e s t imu-lenţ i şi r e a c ţ i o n e a z ă şi în t impul somnulu i ) .

2) î m p r e j u r ă r i l e e x t e r n e şi i n t e r n e r ă m â n â n d cons tante , somnul p r e ­z in tă o r e g u l a r i t a t e r e m a r c a b i l ă (se v e r i f i c ă şi î n t ă r e ş t e punctu l u n u ) .

3) N u m ă r u l p r o p r i u de o r e ce a s erev i t de b a z ă e x p e r i e n ţ e l o r este de şase .

4) S'a o b s e r v a t o o a r e c a r e in f luenţe c a l m a n t ă a op iu lu i a s u p r a mobi l i ­tă ţ i i somnulu i ( C r e d i n ţ a c o m u n ă c ă p r i n op ium se obţ ine o c o m p l e c t ă i m o ­b i l i ta t e în somn, pe c a r e e x p e r i e n ţ a ş t i inţ i f ică o găseş te f a l s ă ) .

5) Cu lca tu l d e v r e m e p a r e să f a v o r i z e z e un somn ca lm. 6) Emoţ iun i l e — şoc — a g i t ă somnul şi in f luenţa l o r se mani fe s tă mai

a l e s a s u p r a p r i m e l o r o r e a l e somnului . E m o ţ i u n e a — tens iune — nu e x e r ­c i tă un efect în sens d e t u r b u r a r e . (O î n t ă r i r e a c e r e c e t ă r i l o r a s u p r a som­nulu i şi de p â n ă aci. Deasemenea e punctu l de v e d e r e p s i h a n a l i t i c ) .

7) Oboseala , cea f iz ică şi in t e l ec tua lă , a c ţ i o n e a z ă ca exc i tan t şi a g i t ă somnul; în doze m a r e îl c a l m e a z ă .

8) S u n t apo i une le t u r b u r ă r i d in c a u z a p r o c e s e l o r f iz iologice. C e r c e t ă r i şi s tudi i a u mai făcut G e r b e r şi R e m b o l d (acţ iunea u n o r sub­

s t a n ţ e h ipnogene a s u p r a mobi l i tă ţ i i somnului , în 1 9 2 3 ) , K r e i d l şi Herz (asu­p r a somnului o r b i l o r şi surz i lor , d a c ă p r e z i n t ă a l t e c a r a c t e r e decât ce le a l e n o r m a l i l o r ) ; d i f e r i t e a l t e mişcăr i a l e somnulu i au fost s tud ia te d e K a r g e r , G u t t m a n n , J o h n s o n şi W e i g a n d .

I. Georgescu

O. Ş I R E A G U ; Noua lirică ardeleană. C l u j , Ed. T r a n s i l v a n i a . 1 9 3 5 . Pag. 1 8 2 . — Lei 60 .

„Noua l i r i c ă a r d e l e a n ă " a D- lu i O. Ş i r e a g u e r a men i tă a fi o f r e s c ă a noulu i puls l i t e r a r a r d e l e a n . Cu a l t e cuv inte , ne a ş t e p t ă m să- i v e d e m în­tr 'o f r u m o a s ă a l e g e r e pe cei mai t iner i Cra in ic i ai noulu i scris p o e t i c a r d e ­l ean . Din aces t punct de v e d e r e , an to log ia de fa ţă , p e l â n g ă incontes tab i l e ca l i tă ţ i , a d u c e şi o m a r e lacună . Lipsesc poeţ i d i n t r e cei mai ver i tab i l i . Em. Giurg iuca , G. B o l d e a — şi t a l e n t u l şi m e m o r i a aces tu ia a r fi c e r u t - o —

Ş t e f a n Baciu , N. C a r a n i c a , G e o r g e P o p a , şi p o a t e mai s u n t şi a l ţ i i , a ş t e a p t ă éd . II sau u n nou antoîogis t . A c e a s t a c u a t â t mai mul t cu cât c e l o r 2 5 n u m e i n t r a t e li s 'ar fi p u t u t a p l i c a o şi ma i v i g u r o a s ă se lecţ ie .

P e n t r u res t . Ion Focşeneanu , C. M k i - L e r c a , G r i g o r e Popa , C. S . A n -d e r c o a d u c f r u m o a s e r e a l i z ă r i şi s p e r a n ţ e şi mai f r u m o a s e .

Cond i ţ i i l e tehnice şi munca D- lui Ş i r e a g u — în c e e a c e a dat , — i r e p r o ­ş a b i l e .

P A N A I T I S T R A T I : Codin. — C o l e c ţ i a A k a d e m o s . Pag . 262 . — Lei 3 8 . P a n a i t I s t r a t i nu mai esrte p r i n t r e noi . M a r e l e iubi tor de oameni şi

m a r e l e hul i t de aceş t ia a p l e c a t în c ă l ă t o r i e d in u r m ă .

S c r i i t o r u l P a n a i t I s t ra t i a r ă m a s . A r ă m a s cu C h i r a C h i r a l i n a , C a s a T h ü r i n g e r , cu Nerantsu la , cu Ţ a ţ a Minca , cu Haiduci i şi cu î n t r e a g a v i e a ţ ă p l i n ă de sbucium şi iub ire ce c l o c o t e ş t e în f i e care p a g i n ă s c r i s ă cu sânge.

D e p l e c a r e n e - a făcut u n u l t im d a r . Este aces t Codin, în c a r e - 1 r e g ă ­s im cu dragos tea p e n t r u a p r o a p e l e , d e ce le mai m u l t e or i o r o p s i t şi cu d r a ­gos tea p e n t r u n a t u r a bună, î n c o n j u r ă t o a r e . A c e s t e sunt ce l e d o u ă sent imente c e fac p â r g h i a aces tu i f r u m o s v o l u m : d r a g o s t e a p e n t r u om şi d r a g o s t e a p e n ­t r u n a t u r ă . De d a t a aceas ta , n a t u r a e s te a n o a s t r ă , r o m â n e a s c ă şi p r i n a c e a ­s t a I s t ra t i s'a i n t e g r a t so lu lu i ce 1-a n ă s c u t şi i -a o fer i t u l t im s ă l a ş .

Numeroş i i săi c i t i tor i î l v o r regăs i în aces t v o l u m : bun, c a p t i v a n t ,

s incer şi mai a l e s a r t i s t . Ion Moldoveanu

I N F O R M A Ţ I I

DOLIUL A N G L I E I

Z ă b r a n i c n e g r u a u a r b o r a t cele cinci cont inente . Din a p u s u l E u r o p e i , R e g i n a M ă r i l o r ne -a t r a n s m i s v e s t e a n e a g r ă , că în tâ iu l său ce tă ţean , R e g e l e G e o r g e V . s'a d e s p ă r ţ i t p e n t r u t o t d e a u n a d e ţ a r a sa şi d e v i e a ţ ă .

In t u r b u l e n ţ a a c t u a l e l o r vremi , A n g l i a ş i -a a v u t în r e g e l e său punc tu l d e î n t â l n i r e a i n t e r e s e l o r v i t a l e şi u n i t a t e a c ă l ă u z i t o a r e şi n e c e s a r ă în t r a s a ­r e a unui des t in i s tor ic .

D r u m u l şi ascens iunea p a r c u r s ă în r ă s t i m p u l c e l o r 70 ani de , v i e a ţ ă şi 2 5 de domnie , R e g e l e G e o r g e V . a ş t iut să l e î m p l e t e a s c ă indiscutabi l în f i in ţa naţ iun i i sa le . Defunctul r e g e a fost un mode l d e m o n a r h , c a r e s'a i n t e g r a t mai mul t ca o r i c a r e d in p r e d e c e s o r i i săi în pu l su l c o t i d i a n a l ţ ă r i i sa l e . A c i e s te şi secre tu l m a r e i p o p u l a r i t ă ţ i d e c a r e s'a b u c u r a t .

In m a r i l e even imente car i i - a u împl in i t ex i s t enţa , G e o r g e V a ş t iut s ă ţ i n ă o c a l e d r e a p t ă , d i c t a t ă de un i m p e r a t i v m o r a l : c a l e a păci i . Din aces t p u n c t de v e d e r e , doliul Angliei c r e ş t e pes te înt insul cont inente lor , ident i f i -c â n d u - s e în semni f i caţ ie cu doliul Păcii.

lori Moldoveanu

t E P I S C O P U L R O M A N C I O R O G A R I U

Din O r a d e a pr imim v e s t e a t r i s t ă a morţ i i ep i scopulu i R. C i o r o g a r i u . P e r s o n a l i t a t e a de functu lu i s'a r i s ip i t , bogată , î m b r ă ţ i ş â n d , in p a r c u r s u l

c e lor 83 ani împl in i ţ i , t o a t e l a t u r i l e de m a n i f e s t a r e c u l t u r a l ă . P r o f e s o r ş i d i r e c t o r a l S e m i n a r u l u i d in A r a d . A mi l i ta t în z i a r i s t i c ă l a o r g a n u l de a f i r ­m a r e n a ţ i o n a l ă , Tribuna, r e l e v â n d u - ş i m e r i t e n e p i e r i t o a r e în i s t o r i a p o l i t i c ă a A r d e a l u l u i . A condus r e v i s t e l e Biserica şi Şcoala l a A r a d şi Legea ro­mânească la O r a d e a . M e m o r i i l e şi l e -a condensa t în v o l u m u l „Zi le t r ă i t e " ( 1 9 2 7 ) . M e r i t u l cel mai m a r e , însă , şi l e - a câş t igat pe t e r e n bisericesc . C h e ­mat pe scaunul ep iscopesc a l Orăz i i , d in 1 9 1 9 , a r e a l i z a t o a d e v ă r a t ă o p e r ă de c t i tor a l B iser ic i i n a ţ i o n a l e , aco lo , în punctu l cr i t i c a l ţ ă r i i .

I a t ă de ce n u m e l e Episcopulu i R o m a n C i o r o g a r i u s e înş i rue cu c ins t e în g a l e r i a m a r i l o r c t i tor i ai români smulu i . Ion Moldoveanu

C O M E M O R A R E A L U I V A S I L E P Â R V A N L A U N I V E R S I T A T E A DIN C L U J

S o c i e t a t e a S t u d e n ţ i l o r în L i t e r e şi F i loso f i e a d o v e d i t încă o d a t ă bunul gând de c a r e e condusă , a d ă u g â n d ş iru lu i de i n i ţ i a t i v e f r u m o a s e de p â n ă acum pe aceea a c o m e m e o r ă r i i lui Vasile Pârvan şi a d e s v e l i r i i bus tu lu i d ă r u i t U n i v e r s i t ă ţ i i în z iua de 1 9 I a n u a r i e a. c.

In. f a ţ a săl i i c a r e - i p o a r t ă n u m e l e s'au s t r â n s az i s t u d e n ţ i şi p r o f e s o r i , ca d u p ă o b i n e c u v â n t a r e s f inţ i tă de mâin i p r e o ţ e ş t i să ni se a r a t e , de sub p â n z a care -1 a e o p e r i a , bustu l de b r o n z a l lui V a s i l e P â r v a n . P r e ş e d i n t e l e soc ie tăţ i i d e s v e l i n d bustul , l ă s â n d u - n e s ă p r i v i m f r u n t e a î n a l t ă şi ochi i s a ­v a n t u l u i , a făcut un gest m ă r e ţ p r e z e n t â n d u - n e a l ă t u r i d e imagina a c t i v i t ă ţ i i m a r e l u i om pe cea f izică, pe c a r e mul ţ i d i n t r e noi nu o cunoaş tem.

D ă r u i n d U n i v e r s i t ă ţ i i bustu l lui V a s i l e P â r v a n , dl . V, M ă n e s c u l a s ă u r m ă n e ş t e a r s ă a a c t i v i t ă ţ i i grupulu i de s tudenţ i p e c a r e i -a condus un a n în treg şi c a r e a u în ţe l e s să-ş i încoroneze p r o d i g i o a s a l o r a c t i v i t a t e p r i n a ş e z a r e a f igurei a u s t e r e a m a r e l u i d i s p ă r u t ca o t r o i ţ ă ra r ă s c r u c i . A s u p r a f runţ i i luminoase se v o r o p r i mul ţ i ochi obosi ţ i şi m u l t e g â n d u r i se v o r î n ­d r e p t a s p r e i n i ţ i a t o r u l c a r e a î n ă l ţ a t , a l ă t u r i d e s a l a c a r e - i p o a r t ă numele , imaginea celui ce a î m p ă r t ă ş i t idei şi c u l t u r ă t i n e r e t u l u i p e c a r e 1-a iubi t a t â t şi c a r e a c u m îi a d u c e micul lui pr inos de r e c u n o ş t i n ţ ă .

La c o m e m o r a r e a c a r e a u r m a t în s a l a V a s i l e P â r v a n , în f r a z e scur te , p ă t r u n s e de emoţ ia amint i re i m a r e l u i om, p r o f e s o r i şi s tudenţ i a u v o r b i t d e s p r e p e r s o n a l i t a t e a maes tru lu i .

Dl. V . Mănescu, p r e ş e d i n t e l e societăţ i i , desch ide şed inţa , a c c e n t u â n d în cuv in te f o a r t e f r u m o a s e şi e m o ţ i o n a n t e r o l u l p e c a r e 1-a a v u t V a s i l e P â r v a n , ca f a c t o r c u l t u r a l . In ş i ru l de idei l u m i n o a s e p e c a r e l e -a e x p u s , am r e m a r c a t o f r a z ă p l i n ă de poez ie şi s i m ţ ă m â n t : „noi suntem ca florile răsărite din cenuşa celor rămase din sufletul oamenilor mari".

Dl, P r o r e c t o r N. Drăganu, r ă s p u n z â n d în n u m e l e S e n a t u l u i U n i v e r s i t a r , l a u d ă in i ţ i a t iva Soc i e tă ţ i i S t u d e n ţ i l o r în F i lo so f i e şi L i t e r e încheind cu u r ­m ă t o a r e l e cuv in te : „Doresc ca serbarea de azi să ţină mereu trează în amin­tirea D-voastră imaginea lui Vasile Pârvan, filosoful strălucit, istoricul emi­nent şi spiritul oratoric căruia ne închinăm azi".

Dl. Prof . / . Lupaş v o r b e ş t e d in p a r t e a A c a d e m i e i R o m â n e , a c c e n t u â n d a c t i v i t a t e a ca i s tor ic a lui V a s i l e P â r v a n , p e c a r e o m o a r t e n e a ş t e p t a t ă 1-a d o b o r â t în v a r a anulu i 1 9 2 7 , în p l i n zbor a l a c t i v i t ă ţ i i lui . înche ind se a d r e ­s e a z ă s t u d e n ţ i l o r r e c o m a n d â n d u - l e ca t o a t ă a c t i v i t a t e a l o r s'o încheie în s l u j b a a d e v ă r u l u i .

Dl. Prof , S . Bezdechi v o r b e ş t e în n u m e l e d i sc ipo l i l or şi a ce lor c e l - a u cunoscut d e a p r o a p e pe m a e s t r u l V a s i l e P â r v a n . A d u c e u n e logiu memor ie i aces tu i m a r e savant , c a r e c a un a d e v ă r a t maes tru a j u t a la l u m i n a r e a m i n ţ i l o r t inere , a d i s c i p o l i l o r p e c a r e - i î m p ă r t ă ş e a d in b o g ă ţ i a i d e i l o r sa le . P e n t r u m u n c a t i t a n i c ă d e p u s ă de el, V a s i l e P â r v a n ş i -a p r i m i t azi o r ă s p l a t ă d e m n ă d e el , căci „monumentele sunt mai presus de orice un memento continuu".

Dl. Prof . D. Teodorescu, f o s t coleg a l lu i V a s i l e P â r v a n , s ch i ţ ează p e r ­s o n a l i t a t e a m a r e l u i savant , pe c a r e n i - l î n f ă ţ i ş e a z ă ca o m şi ca p r o f e s o r . C u v i n t e l e D- sa l e n e - a u a j u t a t s ă ne c o m p l e c t ă m inxginea bustulu i de b r o n z p e c a r e 1-a însuf le ţ i t î n a i n t e a och i lor ce lor ce nu-1 v ă z u s e r ă p e V a s i l e P â r v a n .

Ş e d i n ţ a se t e r m i n ă în tr 'o a t m o s f e r ă d e î n ă l ţ a r e suf le tească şi c eeace s e c i tea pe f e ţ e l e c e lor ce p ă r ă s e a u t ă c u ţ i l ocu l u n d e a v o r b i t o d i n i o a r ă V a s i l e P â r v a n şi u n d e azi s'a v o r b i t d e s p r e el , a r ă t a c ă s tudenţ i i în F i lo so f i e ş i L i t e r e au în făptu i t ceva frumos , p r i n c o m e m o r a r e a d e azi .

Marcela Arcan

t Î N V Ă Ţ Ă T O R U L T E O D O R R U N C U .

D u p ă 3 6 a n i de -muncă î n c o r d a t ă î n t r u d e s ţ e l i n i r e a ogoru lu i c u l t u r a l , i s tov i t d e v r e m i şi n e c a z u r i l e aces te i v i e ţ i , co legul T e o d o r Runcu t r e c e pen­t r u t o t d e a u n a m a r g i n i l e a l t o r lumi , s f i d â n d m o c i r l a aceste i v ie ţ i pămâft -teşt i , u n d e l a s ă o fami l i e c u 7 copi i , p e c a r e a iub i t -o a t â t d e mult , p â n ă îri u l t i m e l e c l ipe .

Născut în 1 8 8 0 A p r i l i e 23 , în c o m u n a C o r p a d e a j u d . C l u j , d u p ă c e t e r m i n ă c l a s e l e p r i m a r e aci , l a „ P i a r i ş t i " în C l u j , u r m ă 4 c la se s e c u n d a r e d u p ă c a r e t r e c e la ş coa la n o r m a l ă d in B l a j . A n u l 1 9 0 0 î l a r u n c ă în r â n d u l d a s c ă l i l o r confes ional i l a ş c o a l a d in c o m u n a sa n a t a l ă , a v â n d şi î n s ă r c i n a ­r e a d e c a n t o r biser icesc . In 1 9 1 8 o d a t ă cu î m p l i n i r e a v i su lu i m i l e n a r , t r e c e î n ace iaş i ca l i ta t e , în ace iaş i comună, l a s tat , u n d e func ţ ionează p â n ă la ffi&arte. .".

Om inimos, d â r z în h o t ă r â r i şi ma i p r e s u s iub i tor d e P a t r i e , i a p a r t e î n f r u n t e a u n e i de legaţ i i d e s ă t e n i l a m ă r e ţ u l ac t a l „Unir i i" d e l à A l b a -Iul ia" . M a i t â r z i u cu u n an. î l găsim p r i n t r e de legaţ i i î n s ă r c i n a ţ i c u p r e ­l u a r e a ş c o a l e l o r d in C l u j , d e l à ace ia car i n e - a u ţ inut sc lav i i l o r o mie de a n i . Ş i ca un c o r o l a r a l î m p l i n i r i i d a t o r i e i ce a a v u t ca „Român", în a c e l e m o ­m e n t e i s tor ice , s f inte şi f e r i c i t ë p e n t r u or i ce pui d é Români, i a p a r t e î n 1 9 2 2 l a î n c o r o n a r e a Rege lu i t u t u r o r R o m â n i l o r , F e r d i n a n d I. P e t ă r â m şco lar , a f o s t un e l e m e n t d e f runte . M u l ţ i din foşt i i săi e lev i , az i cu s i tuaţ i i bune , c a r i l a m o r m â n t i -au dat u l t imul sa lut , sunt o g r ă i t o a r e d o v a d ă a r e z u l t a t u l u i munci i fos tu lu i coleg Runcu. D u p ă o g r e a o p e r a ţ i e , so ţ ia şi ce i 7 copii , z a ­d a r n i c ă u împle t i t l a c ă p ă t â i u l s o ţ u l u i şi t a tă lu i l o r n ă d e j d i , . . căc i i r e p a ­r a b i l u l se a r a t ă sub masca c r u d ă a morţ i i . P l â n s d e toţ i , în 1 3 I a n u a r i e a. c.

fostul î n v ă ţ ă t o r Runcu ia sborul s p r e c e r u r i . . . u l t i m u l p o p a s p e n t r u to ţ i . Odihneş te în pace , suf let nobi l ; i c o a n a ta v a r ă m â n e a d e a p u r u r i î n t i ­

p ă r i t ă în in imi le n o a s t r e , cei r ă m a ş i în u r m ă . . . c ine şt ie p â n ă când. . . Damian Popescu.

M A T E I ION C A R A G I A L E .

Cel mai tăcut s c r i i t o r s'a î n t o r s în n e m ă r g i n i r e a tăcer i i . Lutu l c l idos a încu ia t în menghină de t ină , f i inţa a c e l u i a c a r e a s l u ­

jit n e î n d u p l e c a t un condei d in c e l e mai or ig ina le . In o p e r a lui subl imul s'a îngujba t a l ă t u r i de cel mai grotesc sarcasm,

p e n t r u c ă r e a l i z a r e a să d u c ă de mînă o b s c u r i t a t e a şi m ă r e ţ i a . A ş a cum ş i -a 'ndat ina t v i e a ţ a . U n t o r t u r a t semn de î n t r e b a r e . O a p a r i ţ i e a p o c a l i p t i c ă în c î r c ă cu pece tea bo ier ie i i n t e l e c t u a l e şi'n degete cu f ă u r i r i de personagi i f a n ­tas t i ce must i te de izul v inu lu i lui „ C r a i de c u r t e veche".

D a r aces t c a v a l e r m e d i e v a l cu c ă m a ş e t a r e şi guler d e - u n c ă l u ş a mai f e r e c a t în cuv inte c iopl i te , imagini d e - o p l a s t i c i z a r e şi ve şn ic i e rece , s t r ă i n e d e s impla p o v e s t i r e .

Puţ in i îi cunosc, „ P a j u r i l e " v o l u m u l u i postum de sonete , ce v a r ă m â n e un c a l e n d a r poet ic .

E r u d i ţ i a t ra in i că , 1-a a p l e c a t în tr 'o muncă m i g ă l o a s ă s p r e un sti l l im­p e d e şi-o d e s ă v â r ş i r e a f raze i , r o d i t ă în „Soborul Ţaţelor" şi „Sub pecetea tainei"; r o m a n e pe c a r i n'a a p u c a t să l e b o t e z e c u t i p a r u l .

A c u m c â n d veşn ic ia îi o f e r ă d r e p t u l să s tea a l ă t u r i de m a r e l e său t a t ă şi „ F r e a m ă t u l Ş c o a l e i " î n c r u s t a p i e r d e r e a lui, p e n t r u l i t e r a t u r a r o m â n ă , noi. îl îmbiem cu p r e ţ u i r e a şi în ţ e l egerea n o a s t r ă , V, Copilu-Cheattă.

Domnilor învăţători,

In n u m e l e Bibl io tec i i Pedagog ice judeţene , v e n i m şi pe a c e a s t ă c a l e a V ă a d u c e l a c u n o ş t i n ţ ă d e e x i s t e n ţ a ei şi a V ă înş t i in ţa c ă se p o a t e î m p r u ­muta or ice c a r t e p r i n a d r e s ă o f i c ia lă d e D irec ţ iunea şcoli i , f ă r ă a fi n imeni n e v o i t a se d e p l a s a l a C l u j . :

F a c e m a c e a s t a a c u m îna in tea e x a m e n e l o r ce se a p r o p i e , ş t i ind c ă f i e ­c a r e î n v ă ţ ă t o r a r e n e v o i e d e r e î m p r o s p ă t a r e a cunoş t in ţe lor .

Directorul Şcolii Normale de băeţi, Cluj.

Preşedinte: I. VĂLEANU

S O C . „ A S T R A " — Ş O I M I I C A R P A Ţ I L Q R ' de sub p r e ş i d e n ţ i a D lu i Prof . Dr . Iul iu Haţieganu, v a d a 3 p r o d u c ţ i u n i l a Soc . de Radio-difuziune B u ­cureş t i , în c a d r u l o r e i s t r ă j e r i l o r .

V o r p a r t i c i p a s a t e l e : Z imboru ( 1 5 . II . ) , Suceagu . (3.. IV . ) şi A g h i r e ş u * (30. V . ) .

Colegi i din jude ţ , c a r i a u r a d i o , sunt i n v i t a ţ i a- i a scu l ta , î n t r u c â t t o a t e aces te 3 organ iza ţ i i v o r fi conduse d e î n v ă ţ ă t o r i i a c e l o r comune .

Deasemenea colegii car i au c o r u r i săteşt i cu adu l ţ i , f ie în c a d r u l . A s t r e i , f ie a l t e s o c , sunt r u g a ţ i a t r i m i t e un scur t i s tor ic a l c o r u r i l o r r e ­spect ive , cum şi t u r n e e l e ce l e - a u făcut în a l t e sa te , s p r e a fi amint i t e l a r a d i o , în 3 0 , V . de c ă t r e Dl V. C ă l u g ă r u - A g h i r e ş , c a r e e î n c r e d i n ţ a t c u a c e a s t ă cronică .

VIZITAŢI LIBRĂRIA

„REM US C I O F L E C " CLUJ, PIAŢA UNIRII No. 8

Cel mai mare depozit de Manuale didactice, rechisite şi imprimate şco lare din

Ardeal.

Rabat special pentru Cooperative şi Comitete şcolare.

i In depozitul librăriei se gă­sesc toate noutăţile literare şi ştiinţifice, atât cele ro­mâneşti cât şi cele străine.

F R E ^ l t l & T U L Ş C O A L E I Revistă de Pedagogie şi Cultură Generală a învăţătorilor din jud. Cluj

1 Februarie 1936 Anul II. No. 2.

S U M A R U L :

/. Moga . . . . Teodor Arcan . N. V. Găgescu . Zevedei Barbu . Ion Moldoveanu Vasile F. Călugăru Scarlat I. . . . Marcela Arcan . George Popa . . Moldoveanu . .

24 Ianuarie 1859. Măsurarea inteligenţei la adulţi. Metode ştiinţifice pentru studiul individualităţii. Problema pedagogică la Tolstoi. Pentru misiunea învăţătorilor. Şezătorile culturale săteşti. Cooperative şcolare. Linişte — versuri — Aici, printre toţi — versuri — Voevodul — versuri —

CĂRŢI

V. Copilu-Cheaträ (B. Iordan : învăţătorii) şi (T. Arghezii : Căr­ticica de seară — poezii) Damian Popescu (Dr. Dominic Stanca: Intre două fronturi 1914-1918) V. F. C. (Leon A. Bochişiu: Pe căile Levantului) I. Georgescu (Ed. Claparéde, P. Bavet: Observaţiuni asupra mişcărilor şi turb urărilor din timpul somnului) I. M. (Panait Istrati: Codin) şi (O. Şireagu: Noua lirică ardeleană).

INFORMAŢIUNI

Doliul Angliei, f Episcopul român Ciorogariu. Comemorarea lui Vasile Pârvan la Universitatea din Cluj. f învăţătorul Teodor Runcu. t Matei Ion Caragiale. Biblioteca pedagogică a învăţătorilor din jud. Cluj. Soc. „Astra", Şoimii Carpaţilor.

Cenzutat