1

Introducere. O justificare pentru scepticism. De ce scepticism constructiv?

O îndoială fără finalitate nici măcar nu este o îndoială. (Ludwig Wittgenstein)

Într-un articol din anul 2005, renumitul lingvist şi scriitor Umberto Eco a afirmat că „se presupune ca trăim într-o epocă sceptică. De fapt, trăim într-o epocă a credulităţii strigătoare la cer.” Mai mult, o privire sumară asupra listelor de best-seller-e internaţionale din ultimii aniatestă faptul că nu mai suntem dispuşi să ne plecăm capetele în faţa a ceea ce a reprezentat pilonii vieţii noastre sociale şi spirituale: boom-uri comerciale cum ar fi Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown sau mai recentul Mormântul pierdut al lui Iisus al faimosului producător James Cameron, indică în mod clar faptul că suntem foarte aproape de a anula toate sistemele de valori tradiţionale; totuşi – şi acesta ar fi probabil punctul în care Eco identifică profunda criză a societăţii moderne – fără a le putea înlocui cu altceva. Esenţa afirmaţiei lui Eco, şi prin extindere a noastră în scrierea acestui studiu critic asupra necesităţii scepticismului constructiv, nu este că religia, misticismul sau ştiinţele oculte sunt un substitut benefic al descoperirilor ştiinţifice, ci aceea că o societate care se concepe a fi sceptică şi raţională este atât de doritoare să renunţe la religie datorită caracterului său iraţional şi să îmbrăţişeze teorii fantasmagorice (ex.: Codul lui Da Vinci, atacuri extraterestre etc.), fără a realiza că o posibilă absurditate este neglijent înlocuităde una foarte probabilă.

Unul dintre neajunsurile principale ale lumii moderne este încrederea exagerată în concepte considerate a întrupa noţiunea de adevăr. Pe de altă parte, discrepanţele între raţiune şi emoţie, rigoare logică şi convingere pasională, operează ca forţe distructive în societate, făcând discursul obiectiv imposibil. De ce ar trebui să luăm această interpretare ca pledând în favoarea scepticismului? În primul rând, pentru că relevă necesitatea abandonării ambelor modele de gândire care nu lasă loc îndoielii, ca mijloc constructiv de aflare a adevărului.

Scepticismul constructiv ar trebui aşadar adoptat ca vedere de ansamblu a vieţii, pentru a putea evita astfel de tipuri de discurs distructiv care nu fac decât să ofere iluzia siguranţei şi stabilităţii, dar de fapt sunt bazate pe fals şi chiar pe înşelăciune. Nici ştiinţa, nici spritualitateanu pot oferi o înţelegere suficient de amplă a lumii de unele singure. Parafrazând afirmaţia lui Paul Klee conform căreia „arta nu este vizibilă, ci face vizibil”, scepticismul constructiv nu este neapărat adevărul, dar poate duce la acesta prin intermediul unei abordări mai analitice a conceptului evaziv al realităţii. Scepticismul constructiv (deşi ar putea părea un termen având o natură paradoxală) se referă aşadar la necesitatea reevaluării discursului social dominant în vederea evitării convingerii dogmatice. El implică remodelarea mai degrabă decât distrugerea, îndoiala mai degrabă decât negarea. În esenţa sa, scepticismul constructiv este situat la graniţa dintre optimism şi pesimism, manifestând lipsa radicală a dimensiunii celor două. Comparativ cusimpla incredulitate, scepticismul constructiv ţinteşte întotdeauna spre „a ajunge la un final”, spre formularea unei concluzii mai bune şi mai complexe asupra stării prezente a lucrurilor.

Prezenta disertaţie îşi propune să clarifice modurile diferite în care William Golding, Franz Kafka şi Jeffrey Eugenides au conceput scepticismul, asupra felului în care au reuşit să se

2

despartă de scepticismul distructiv, îndreptându-se către îndoiala constructivă şi, nu în ultimul rând, asupra mediilor culturale care le-au determinat abordarea sceptică a existenţei umane. După citirea operelor autorilor propusi spre analiza, am ales pentru dezbatere şi investigaţie: Împăratul muştelor şi Martin cel avid de William Golding, proza scurta a lui Kafka şi Sinuciderea fecioarelor şi Middlesex de Jeffrey Eugenides. Această selecţie nu încearcă nici pe departe a fi exhaustivă în natura sa, ci este mai degrabă bazată pe percepţia personală a autoarei, fiind emblematică pentru ceea ce noi considerăm a fi scepticism constructiv. În cazul lui Kafka, am preferat proza scurtă în defavoarea romanelor deoarece mulţi exegeţi consideră că punctul forte al lui Kafka şi realizările sale ca scriitor se află în domeniul prozei scurte. Mai mult decât atât, majoritatea aspectelor analizate în romane sunt simple reiteraţii ale preocupărilor esenţiale ale lui Kafka, oglindite de proza scurta. În cazul lui Golding, criteriile pe baza cărora s-a realizat selecţia au fost ceva mai complexe, din cauză că majoritatea romanelor sale ar putea fi considerate drept ilustrări ale gândirii sceptice. După o considerare îndelungată, am ales în final Împăratul muştelor (un element sine qua non în orice discuţie avându-l ca subiect pe Golding) şi Pincher Martin, pe care l-am ales pe baza ambiguităţii alambicate şi a mesajelor morale discutabile ca fiind una din lucrările cele mai caracteristice ale scepticismului constructiv. În cazul lui Eugenides, lucrurile sunt infinit mai simple, de vreme ce, în afară de un număr mic de povestiri, Middlesex şi Sinuciderea fecioarelor sunt singurele romane pe care le-a scris pana acum.

Ţelul nostru principal în analizarea producţiilor literare ale acestor autori este de a dovedi că scepticismul nu este doar o formă de depresie artistică sau rezultatul unei construcţii emoţionale, ci o cale de a dobandi echilibrul spiritual intr-o lume amăgitoare şi a căutării sensului adevărat şi al valorii. Mai mult, autoarea acestei disertaţii ar dori să arate că, în ciuda diferenţelor evidente, spaţiile culturale anglo-americane, evreieşti şi greceşti împărtăşesc cu adevărat o vedere comună asupra vieţii, care ar putea fi numită „constructiv sceptică”. O atenţie specială îi va fi alocată lui Eugenides, care trebuie să fie analizat dintr-o dublă perspectivă, din moment ce s-a născut şi a trăit în trei spaţii culturale diferite: Eugenides, un scriitor de origine greacă, traieşte şi scrie în prezent în Germania, dupa o perioada îndelungata petrecută în SUA, locul unde s-a născut. Vom încerca să arătăm în ce măsură acest autor a reuşit să combine spiritualitatea sa nativă cu realităţile unui mediu străin. În sfârşit, această disertaţie se doreşte a fi şi un complex (chiar dacă nu şi exhaustiv!) studiu comparativ, bazându-se puternic pe producţiile literare ale celor trei autori şi făcând uz de bibliografie secundară doar pentru a susţine sau sublinia păreri personale şi judecăţi şi în niciun caz ca şi „coloană vertebrală” a presupunerilor făcute aici. O foarte mare parte a bibliografiei consultate constă în studii şi articole de dată recentă (publicate online), în încercarea noastră de a furniza un suport critic actual alpresupunerilor personale evidenţiate în această teză.

3

Capitolul 1: Tradiţia sceptică iudaică şi „transfigurarea” sa în opera lui Franz Kafka

Tradiţia sceptică, sau cum mediul cultural devine inseparabil de personalitate şi caracter

Vorbind despre comunicarea interculturală şi despre „satul global”, Prof. Ursula Liebsch, Hochschule fur Technik und Wissenschaft Dresden, abordează problema mediului cultural sau a „memoriei culturale”, aşa cum o numeşte, în legătură cu impedimentele ce apar în acest deosebit de complex proces de comunicare. În opinia sa, mediul cultural este întipărit în structura globală a personalităţii fiecărui individ, devenind astfel de-a dreptul inseparabil de alte elemente care alcătuiesc individualitatea şi identitatea.

Astfel, ţelul principal al acestui capitol este de a analiza în ce măsură respectivele medii culturalea ale celor trei autori care sunt subiectul acestei teze (cel britanic pentru Golding, cel evreiesc pentru Kafka şi cel grec şi american pentru Eugenides) le-au influenţat atât activitatea literară, cât şi perspectiva asupra vieţii. În mod cert nu intenţionăm să arătăm că scepticismul constructiv practicat de aceşti scriitori este doar rezultatul faptului că au fost născuţi şi crescuţi într-un anume spaţiu cultural; ci doar că ar putea exista o deosebit de interesantă şi complexa conexiune între alegerea conştientă pe care au făcut-o la un anumit moment în viaţa şi dominatianebănuită a unor anumite modele comportamentale şi cognitive dobândite în interiorul spaţiului cultural nativ.

Mihu Yehudi – Cine este evreu? În ce măsură a fost Franz Kafka influenţat de iudaismul

său? Tradiţia sceptică iudaică

Sfârşitul cunoaşterii este că nu ştim. (Reb Nahman)

La prima vedere, „evreu secular” ar fi probabil definiţia cea mai potrivită pentru Franz Kafka, considerând faptul că în scrierile sale aproape niciodată nu face referire la originile sale iudaice. Mai mult, uneori pare chiar să se piarda sub aparent imensa presiune a apartenentei la acest grupreligios şi etnic. Posibilitatea de a-l numi pe Kafka evreu fiind elucidata (îl vom analiza ulterior pe Kafka ca şi scriitor evreu), o altă întrebare crucială trebuie adresată: ce parte a tradiţiei iudaice şi a perspectivei asupra lumii l-a influenţat de fapt pe Kafka, poate chiar fără ca acesta să fie conştient de aceasta? Putem identifica elemente de scepticism ca trăsătură fundamentală în spaţiul cultural iudaic?

O primă dovadă importantă în acest sens este faptul că iudaismul diferă de alte religii (chiar şi monoteiste) prin faptul că acordă autoritate centrală nu unei persoane sau unui grup, ci textelor şi tradiţiilor sacre. Deşi mişcările iudaice şi liderii religioşi împărtăşesc un nucleu de

4

principii monoteiste, iudaismul nu prezintă o formulare dogmatică a principiilor de credinţă, cum ar fi crezul sau catehismul care este recunoscut sau acceptat de toţi. De fapt, Shema, o rugăciune spusă de evrei zilnic, prin participarea la servicii sau prin folosirea filacteriilor, este singurul crez evreiesc. Iudaismul nu are papă sau o autoritate religioasă centrală care ar putea formula sau emite un crez unificat. Diversele „principii de credinţă” care au fost enumerate nu au o greutate mai mare decât cele comunicate lor de faima şi erudiţia respectivilor autori. Autoritatea centrală în iudaism nu este învestită într-o persoană sau un grup, ci mai degrabă în scrierile iudaice sfinte, în legi şi tradiţii. În toate variaţiile sale, iudaismul afirmă existenţa şi unicitatea lui Dumnezeu. Iudaismul pune accent mai degrabă pe îndeplinirea faptelor şi a poruncilor decât pe aderenţa la un sistem de credinţă.

„Scepticismul este un lucru evreiesc şi este sănătos!” spune Rashba (R. Shlomo Ben Aderet). Afirmaţia se referă la tradiţia evreiască de învăţare conform căreia nimeni nu ar trebui să fie sedus de lucruri de care ne putem îndoi fie şi partial; până când nu cercetăm în amănunt şi nu concluzionam că nu există nici o îndoială, certitudinea este imposibilă.

Scepticismul constructiv în proza scurta a lui Franz Kafka – suferinţă şi „înviere”spirituală

Oricine are credinţă nu o poate defini, iar cine nu o are poate da doar o definiţie care se află în umbra iluminării ce-i este negată. Omul credincios nu se poate exprima iar cel necredincios nu ar trebui să o facă. (Franz Kafka)

Iudaismul în opera lui Franz Kafka. Teme tradiţionale şi tratări neconvenţionale

Comparat cu alte nume proeminente ale literaturii şi culturii iudaice, ca de exemplu Elie Wiesel (un autor extrem de uşor de citit, dar despre care se poate scrie foarte greu, deoarece în cazul său firul epic se aseamănă cu realitatea în aşa măsură încât interpretarea devine nu doar imposibilă, ci şi inutilă), meritul principal al lui Kafka este implicarea sa activă şi constantă a cititorului în universul literar pe care el îl creează. Unul dintre cele mai enigmatice aspecte pe care un cititor al lui Kafka ar trebui să-i facă faţă este relaţia alambicată dintre originile sale evreieşti şi modul în care aceste origini apar – sau nu – în scrierile sale. Lucrul interesant este acela că scriitorul nu abordează niciodată deschis problema iudaismului în nici una din lucrările sale. Personajele pe care le creează nu sunt evrei; operele însele nu par a fi scrise de către un evreu strict pentru cititorii evrei. Pentru Kafka, iudaismul nu devine un mijloc de izolare sau de apartenenţă voită la un grup literar sau etnic.

Iudaismul lui Kafka a devenit un subiect aprins dezbătut doar în ultimii ani, tocmai pentru că nu este un aspect proeminent al operei sale; acesta nu apare ca un element obsesiv şi deranjant al scrierilor sale.

Din varietatea de teme ce se pot desprinde din proza scurtă a lui Kafka am ales pentru dezbatere şi analiză: imposibilitatea formării identităţii în sânul familiei şi al comunităţii (idee opusă percepţiei tradiţionale evreieşti a imposibilităţii existenţei în afara comunităţii), povara trecutului şi a tradiţiei (idee opusă încrederii acordate de catre iudaism „cuvântului scris”, lege şi tradiţiei) şi inter-conexiunea distructivă dintre

5

vinovăţie, suferinţă şi fatalism (acesta este probabil punctul în care Kafka se apropie cel mai mult de tradiţia evreiască).

Perspectiva sceptică a lui Kafka asupra identităţii ca apartenenţă – efectul distructiv al familiei şi comunităţii asupra dezvoltării personale

Deşi Max Brod, unul dintre prietenii intimi ai lui Kafka şi autorul celor mai cunoscute biografii a acestuia, susţine că preocuparea constantă a scriitorului era de a câştiga acceptarea într-o comunitate socială mai largă, putem afirma că acesta nu era pe deplin convins de efectul benefic al apartenenţei la un anumit grup, iar acest scepticism se întinde chiar şi la legăturile familiale. De-a lungul capitolului dedicat lui Kafka am făcut în repetate rânduri referire la relaţia complicată care a existat între acesta şi tatăl său, relaţie care culminează cu foarte controversata scrisoare (aproape o autobiografie în ceea ce priveşte detaliile narative şi extinderea) adresată tatălui şi pe care Brod a refuzat să o publice ceva timp, chiar şi după moartea lui Kafka.

Departe de a fi un conflict oedipal simplist (chiar şi Brod respinge această teză), tensiunea existând între cei doi îşi poate afla originile în imposibilitatea pe care a avut-o Kafka întreaga sa viaţă de a renunţa la familie, chiar dacă nu s-a putut niciodată ridica la aşteptările lor.Dorinţa ascunsă a lui Kafka a fost întotdeauna de a fi aidoma tatălui său, iar dezamăgirea şi frustarea care au culminat în incapacitatea de a realiza aceasta a creat o separare spiritualădefinitiva între fiu şi părinte. Fiind apropiat de tatăl său, îşi reamintea constant de propria slăbiciune şi trăia sentimente destructive de ruşine, vină, inferioritate şi chiar nimicnicie. Astfel, se poate concluziona că în cazul lui Kafka, o anumită doză de scepticism privind perspectiva iudaică tradiţională a apropierii familiale este inevitabilă.

Puterea autoritară a Mişnei şi legitimitatea trecutului

Termenul de „mişnă” este folosit cu înţeles simbolic aici, acesta indicând puterea şi autoritatea pe care tradiţia şi normele antice de comportament le au în cadrul culturii iudaice. Mişna devine o metaforă ce întrupează principiile morale şi etice care au fost transmise de secole, devenind în consecinţă un set internalizat de reguli. Împreună cu trecutul, un termen sinonim cu „tradiţia” şi „valoarea” în înţelegea iudaică, aceasta simbolizează tradiţia morală a iudaismului, precum şi principiile de bază ale acestei comunităţi religioase şi culturale. Mişna ar trebui să fie privită nu numai ca o multitudine de norme şi legi divine ci şi ca o întrupare a tot ceea ce este identificabil cu tradiţia şi identitatea. Autoritatea lor rezidă în principal în capacitatea de a consolida învăţăminte în conştiinţele a milioane de oameni de-a lungul secolelor. Acestea semnifică continuitatea spirituală şi intelectuală şi relaţia vitală permanentă cu trecutul. Iudaismul creează un tărâm virtual în care trecutul răpeşte importanţa şi semnificaţia atât a prezentului, cât şi a viitorului, devenind singurul element dominant al conştiinţei umane.

Cum tratează Kafka aceste aspecte? Ca şi în cazul familiei şi a legăturilor cu comunitatea, el nu abandonează cu totul tradiţia iudaică, ci mai degrabă modifică perspectiva tradiţională oriunde aceasta nu se potriveşte cu propriile convingeri şi cu propria-i spiritualitate. Cea mai evidentă diferenţă este aceea că, în cazul lui Kafka, nu sepoate vorbi despre certitudine de vreun fel, nici măcar în ceea ce priveşte trecutul. Tărâmul pe care îl locuiesc toţi protagoniştii lui Kafka este unul şubred şi nesigur. Totul poate fi pus sub semnul îndoielii, nimic nu este stabil, de neschimbat, sigur. Chiar şi

6

„legea” transmisă din generaţie în generaţie nu mai poate fi demnă de încredere, considerând că singura ei reprezentare materială este reprezentată de foarte îndoielnice autorităţi umane.

Scepticismul este definitoriu pentru Kafka şi în ceea ce priveşte respectareanormelor sacre de comportament. În cazul său, mişna îşi pierde autoritatea şi capacitatea de suport spiritual, întrucât nu mai este văzută ca sursă de siguranţă. (în mod tradiţional mişna era privită ca un rezultat direct a revelaţiei divine; pentru Kafka autoritatea este limitată la foarte îndoielnice autorităţi umane. Putem astfel vorbi de o diferenţă ireconciliabilă între porunca divină şi interpretarea umană).

Păcat, pedeapsă şi ispăşire – complexul copleşitor al vinei, suferinţei şi fatalismului

Trebuie menţionat de la început că iudaismul identifică o strânsă legătură între vină, pedeapsă, suferinţă şi destin. Nu trebuie să neglijăm faptul că fatalismul în „înţelesul” iudaic al termenuluinu are nimic în comun cu înţelegerea vestică a conceptului. Nu se referă nici pe departe la credinţa oarbă într-un mecanism de neînfrânt reprezentat de forţe supranaturale, ci mai degrabă la o acceptare senină şi echilibrată a dualităţii vieţii. Mai mult, se pare că fiecare evreu are o versiune personală a „fatalismului“ iudaic – această percepţie luând, în funcţie de circumstanţe, forma unui contact personal cu Dumnezeu sau al unei simple superstiţii.

Acesta este probabil punctul în care Kafka se apropie cel mai mult de tradiţia iudaică. În cazul său, nu autoritatea divină cauzează sau stabileşte pedeapsa, ci vina este predeterminată arhetipal, neavând o sursă evidentă sau o justificare. După cum afirmă şi ofiţerul din Colonia penitenciară, „Nu trebuie niciodată să ne îndoim de vină“, am putea declara că pe lângă o anxietate copleşitoare, vinovăţia este a doua temă centrală în toate scrierile lui Kafka. Acesta este poate singurul aspect al vieţii care nu intra sub incidenţa îndoielii. Este totuşi dificil de determinat în ce măsură pedeapsa şi ispăşirea produc dezvoltarea spirituală şi iertarea în cazul lui Kafka. Comparate cu textele evreieşti sacre, care subliniază în mod repetat rolul suferinţei în re-apropierea Poporului Ales de Dumnezeu, în cazul lui Kafka suferinţa şi pedeapsa nu aduc nici o mântuire şi sunt în consecinţă inutile şi absurde.

7

Capitolul 2: „Izbăvirea care nu salvează”: Pozitivism înşelător şi scepticism

constructiv în principalele romane ale lui William Golding

Caracterul amăgitor al progresului şi al evoluţiei, impasul ştiinţei moderne şi falsa alternativă oferită de pozitivismul secolului al XIX-lea: o privire generală asupra mediului cultural care a influenţat opera lui Golding

Ştiinţa poate doar să certifice ceea ce este, şi nu ceea ce ar trebui să fie, iar în afara domeniului său, judecăţile de valoare de orice fel rămân necesare.

(Albert Einstein)

O analiză experimentală a tradiţiei distructive reprezentate de pozitivismul secolului al XIX-lea

În căutarea unui titlu pentru prezenta secţiune, am recurs la o afirmaţie făcută de transcendentalistul american Ralph Waldo Emerson care, meditând la problema încrederii în sine, a observat că: „Omul este uşurat şi fericit când şi-a pus sufletul în munca sa şi a dat totul; dar ceea ce a spus sau făcut în alt fel nu îi va da pace. Aceea este o izbăvire care nu salvează. În acea încercare geniul îl părăseşte; nici o muză nu i se alătură; nici o invenţie, nici o speranţă.” În mod similar, ţelul nostru este de a dovedi că iluzia distructivă a stabilităţii oferită de descoperirile secolului XIX (care au condus în final la dezvoltarea pozitivismului ca o nouă perspectivă asupralumii [weltanschauung]) a stimulat o cultură depresivă şi iconoclastă a secolului 20, acesta fiind singurul răspuns logic la un secol care a distrus toate valorile anterioare, înlocuindu-le cu un vid analizabil empiric.

Primul defect esenţial al pozitivismului este aşadar încercarea sa de a înlocui metafizica (şi astfel tot ceea ce este înrudit spiritualităţii, reflecţiei, meditaţiei, reevaluării filozofice) cu ştiinţa, o încercare sortită eşecului, întrucât ştiinţa nu va putea niciodată explica lumea în felul în care religia, arta, literatura sau filosofia o pot face. Aceasta este într-adevăr „o izbăvire care nu salvează”, întrucât nu face decât să furnizeze răspunsuri la un număr limitat de întrebări, lăsând preocupări umane fundamentale şi angoasa noastră milenară vizavi de scopul existenţei umane învăluită în acelaşi întuneric deconcertant.

Caracterul amăgitor al progresului şi impasul ştiinţei moderne

După cum am menţionat anterior, începând cu secolul al XIX-lea, ştiinţa şi filozofia inerentă care o însoţeşte au devenit o nouă formă de religie şi spiritualitate, substituind observaţia individuală şi meditaţia cu aparenta obiectivitate a cercetării matematice. Cercul vicios în care majoritatea gânditorilor pozitivişti sunt prinşi este convingerea lor fermă că cercetarea ştiinţifică şi observaţia experimentală sunt singurele căi de aflare a adevărului şi, mai mult decât atât, că acest tip de cunoaştere empirică poate compensa lipsa valorilor spirituale şi a sentimentului religios.

8

Astfel, pozitivismul este înrudit cu aşa-numita „teorie a corespondenţei”, care în esenţă afirmă că un lucru poate fi privit ca fiind adevărat numai dacă el corespunde unui fapt, felului în care lucrurile sunt cu adevărat.

Această teorie omite totuşi dificultatea stabilirii cu certitudine dacă ceva „este” cu adevărat sau nu. Existenţa lui Dumnezeu, a Raiului, Iadului, Purgatoriului etc. nu se pot dovediîn sensul clasic, şi totuşi nu putem afirma că ele nu sunt noţiuni „reale”. Aceeaşi judecată poate fi aplicată ştiinţei. Doar pentru că ceva nu poate fi dovedit ştiinţific, nu putem deduce logic faptul că nu este adevărat. Acesta este probabil cel mai mare neajuns al unei credinţe exagerate în ştiinţă, referitor la oricare domeniu de cercetare.

Pozitivismul implica o doctrină periculoasă: cea a relativităţii morale. Atâta vreme cât numai ceea ce poate fi testat ar trebui privit ca adevărat şi valoros, noţiuni cum ar fi „bine” şi „rău” devin cu desăvârşire inutile, din moment ce nu există o cale practică, obiectivă de a le „testa”. Mai mult, ştiinţa şi convingerea sa fermă în progresul continuu al umanităţii ignoră în mod sistematic probleme cum ar fi existenţa răului. Cum poate ştiinţa explica aceste realităţi?Cum se face că la apogeul erei pozitiviste (secolele XX şi XXI) asistăm la cele mai grave atrocităţi comise de omenire? Putem vorbi de progres în aceste condiţii? În acest context artrebui să ne îndreptăm atenţia către o noţiune care câştigă tot mai mult teren în ultimul timp: relativismul moral. Societatea modernă se ascunde sub masca toleranţei pentru a nu se implica în probleme care ar necesita o poziţie morala ferma. În special cei care au adoptat ştiinţa ca o nouă religie pot fi tentaţi de refuzul de a face orice judecată morală, de vreme ce moralitatea sau lipsa ei nu sunt cuantificabile ştiinţific.

Criza politică, economică şi morală a secolului XX: mediul cultural al creaţiei lui Golding, sau modernitatea ca „Belzebut”

Faptul că Golding considera orice om capabil de un uluitor potenţial distructiv este arhi-cunoscut. O parte din această realizare dureroasă poate fi găsită în experienţa de care a avut parte în cel de-al doilea război mondial, experienţă care i-a spulberat convingerea naivă că răul ar fi rezultatul unui mecanism social deficitar:

Înainte de al doilea război mondial credeam în perfectabilitatea omului social; în faptul că o structură corectă a societăţii ar produce bunăvoinţă; şi că aşadar ar putea fi eliminate toate relele sociale printr-o reorganizare a societăţii. Este posibil ca astăzi să cred ceva similar, însă după război mi-a fost imposibil. Descoperisem ce poate un om să îi facă altui om… credeam atunci că omul era bolnav – nu omul excepţional, ci omul comun. Credeam că natura omului era de a fi o creatură bolnava moral şi că cel mai benefic efort al meu la acea dată era să identific conexiunea dintre natura bolnava şi „haosul internaţional” pe care aceasta îl cauzează.

Această părere, departe de a fi pozitivistă, este mai mult decât interesantă dacă luăm în considerare faptul că Golding a studiat şi fizica, ceea ce ne face să deducem că era foarte familiarizat cu perspectiva evoluţionistă şi progresistă susţinută de ştiinţă. Totuşi, a ales să nu considere această paradigmă a fi validă şi mai degrabă să se concentreze asupra unei filosofii sceptice centrate pe capacitatea înnăscuta a omului de a face rău. Totuşi, putem cu uşurinţăidentifica o componentă constructivă a scepticismului lui Golding. Ţelul scrierilor sale este nu doar de a scoate în evidenţă natura noastră malefică, ci şi de a ne face conştienţi de ea spre a nu ne lăsa copleşiţi sau conduşi pe căi greşite. Scopul Împăratului muştelor şi al lui Martin cel avid

9

este de a ne menţine treji şi vigilenţi. De vreme ce răul nu poate fi niciodată complet eradicat, cel mai bun lucru care îl putem face este să-l ţinem sub control. Această perspectivă nu este una optimistă, dar cu certitudine una ce inspira speranţă.

Scepticism constructiv în Împăratul muştelor şi Martin cel avid

Nu te război cu monştriica să nu devii tu însuţi un monstru

iar dacă priveşti în abisabisul priveşte în tine.(Friedrich Nietzsche)

Anihilarea miturilor pozitiviste despre civilizaţie, progres şi inocenţă: scepticismconstructiv în Împăratul muştelor

Pentru cititorii post-victorieni, hrăniţi cu pretenţii pozitiviste despre progresul continuu ca rezultat al raţiunii şi ştiinţei, un roman ca Împăratul muştelor trebuie să fi fost şocant şi fascinant în acelaşi timp. Dar ce ar mai putea fi considerat şocant pentru publicul secolului XXI? Cum se face că Împăratul muştelor este încă în topul celor mai de seamă producţii literare, cum se face că se poate încă adresa unui public atât de obişnuit cu răul încât a devenit aproape insensibil la el? Un posibil răspuns ar putea fi perspectiva sceptică a romanului asupra condiţiei umane, precum şi neîncrederea sa esenţială în propriul nivel atins al civilizaţiei şi comportamentului moral. De fapt, romanul lui Golding nu este o analiză pesimistă a viitorului lipsit de speranţă al umanităţii, ci pur şi simplu o descriere a incapacităţii noastre de a internaliza anumite sisteme de valori impuse nouă de societate şi educaţie. În termeni freudieni, romanul poate fi privit ca o dezbatere a unei subtile interacţiuni între id şi super-ego, şi de supremaţia id-ului în guvernarea comportamentului uman. Kevin Mc Caron pare a contrazice această perspectivă, înscriindÎmpăratul muştelor în şirul altor distopii moderne, romanul fiind în viziunea sa caracterizat de pesimism:

Generic, Împăratul muştelor poate fi văzut ca un roman distopic (anti-utopic), legat de o serie de romane importante publicate în acest secol: Noi de Yvgeny Zamyatin, Minunata lume nouă de Aldous Huxley, O mie nouă sute optzeci şi patru de George Orwell, Portocala mecanică de Anthony Burgess, Povestea cameristei de Margret Atwood şi alte romane de acest fel. (3)

În special finalul de tip „deus-ex-machina” pe care Golding îl foloseşte ridica un număr de probleme complexe: este civilizaţia / societatea capabilă să ne salveze de noi înşine? Poate fi răul din noi înfrânat prin intermediul unor reguli stricte de comportament? Cât de previzibil este de fapt comportamentul uman? Cât de mult putem şi trebuie să avem încredere în noi înşine? Un posibil răspuns la aceste întrebări a fost dat de Golding însuşi într-un interviu acordat lui James Keating:

În esenţă sunt un optimist. Din punct de vedere intelectual pot vedea că echilibrul uman se situează la valoarea de 50% iar şansele omului de a se auto-distruge sunt aproximativ de unu la unu. Nu pot vedea

10

aceasta în alt mod decât cel intelectual. Emoţional îmi este imposibil să cred că individul va face aşa ceva. Aceasta înseamnă, bănuiesc, că sunt prin natură un optimist şi prin convingere intelectuală un pesimist.

Scepticismul Împăratului muştelor este aşadar orientat în principal asupra posibilităţii analizării obiective şi reformării societăţii fără a fi examinat şi dezvoltat cunoştinţe referitoare la natura umană în prealabil. Acesta indică necesitatea imperioasă de a ne preocupa de cauze şi nu de efecte, Golding prevenind în acelaşi timp cititorul să nu se bazeze pe superioritatea de basm a binelui asupra răului.

Supravieţuirea ca şi credinţă: Martin cel avid

Descriindu-şi propria operă, Golding afirma, „Nu sunt un teolog sau un filosof. Sunt un povestitor.” În ciuda pesimismului său în privinţa naturii umane, acesta sublinia, „Eu cred că binele va învinge răul până la urmă. Nu ştiu exact cum, însă am această simplă convingere.” Această afirmaţie este adevărată şi în cazul lui Martin cel avid, în ciuda subiectului aparent pesimist. Scepticismul în acest roman evidenţiază o componentă constructivă, chiar dacă Martin este aparent distrus la final. La fel ca şi în cazul Împăratului muştelor, romanul se sprijină înmare parte pe experienţa lui Golding ocazionată de cel de-al doilea război mondial. „Al doilea război mondial a fost un punct cheie pentru mine”, a declarat autorul. „Am început să văd de ce erau în stare oamenii. Oricine a trecut prin acei ani fără să înţeleagă că omul produce răul aşa cum o albină produce miere, trebuie să fi fost ori orb, ori nebun.” Dincolo de etica răului, romanul se concentrează şi asupra lăcomiei ca una din forţele decisive ale existenţei umane. Lăcomia conduce la o supra-ataşare de propria persoană, ceea ce, la rândul său, conduce la imoralitate şi distrugere. Daca e să îl parafrazăm pe Constantin Noica, acumularea poate fi o cale către desăvârşire, dar numai dacă este limitată la domeniul posibilităţilor realiste. În Martin cel avid însă, acumularea se extinde la atribute divine şi ţinteşte spre anihilarea oricărei forme de autoritate, mai puţin a conştiinţei de sine a individului.

Martin nu pare să trăiască niciun moment de conexiune cu divinitatea, de vreme ce ataşamentul său excesiv faţă de propria individualitate îl împiedica sa stabilească orice fel de relaţie spirituală cu o entitate externă. Se spune că Pascal, trăind un moment mistic de intensitate extremă, a ţesut cuvintele „feu, joie” pe reverele sale pentru a-şi înfrâna alunecarea spre îndoială. Motivul evident pe care l-a avut în minte a fost lipsa de încredere în capacitatea omului de a se menţine fidel unui ideal de-a lungul unei perioade însemnate de timp. Cazul lui Martin este infinit mai disperat: el nu s-a raportat niciodată la niciun ideal. Autonomia sa distructivă îl face să atârne de propria-i conştiinţă limitată şi pervertită. Scepticismul romanului este aşadar orientat către supra-ataşamentul de identitate şi către excluderea elementului divin din gândurile şiacţiunile individuale. Universul lui Martin este simbolic limitat la o stâncă: nu doar lupta pentru supravieţuire, ci şi existenţa anterioară sunt restrânse într-un spaţiu înghesuit şi întunecat, în care cunoaşterea, înţelegerea şi mila sunt imposibile. Lupta lui Martin cu această stâncă ce îi refuză salvarea şi ataşamentul de care are nevoie reprezintă lupta omului cu elemente capabile să-i provoace disoluţia identităţii.

11

Capitolul 3: Deconstrucţia identităţii şi a trecutului: scepticismul constructivîn romanele lui Jeffrey Eugenides

Identitatea este o problema crucială în asemenea măsură încât nu trebuie să ne pripim cu abordarea ei.(David Quammen)

Mediul cultural al lui Eugenides. Tradiţia sceptică greacă

În analizarea diferenţelor culturale evidenţiate în opera lui Jeffrey Eugenides (influenţe care augmentează scepticismul constructiv al operei sale), ne vom concentra asupra a patru puncte principale de interes: folosirea de către Eugenides a mitologiei, tragediei, eticii şi preocuparea sa constantă şi obsesivă cu moartea (considerată atât la nivel fizic, cât şi spiritual).

Cauzalitate realistă şi fatalism arhetipal: mitologia greacă şi influenţele sale asupra scrierilor lui Eugenides

Datorită moştenirii greceşti a autorului, mitologia aproape că devine baza operei lui Eugenides, un mijloc de a explica diversele mecanisme sociale şi morale ce stau la baza tragediilor urbane mondene care îl preocupă. Totuşi, el face mai mult decât să utilizeze noţiuni şi motive mitologice clasice, reuşind să creeze un univers mitic propriu. De vreme ce rolul de bază al mitologiei este cel de a explica lumea, realitatea, Eugenides încearcă să pună în lumină posibilele cauze ale depresiei, insatisfacţiei şi deznădejdii cu care majoritatea indivizilor se confrunta în haosul generat de schimbarile majore presupuse de ceea ce numim „modernitate”.

Tradiţia lui Aristotel, Sofocle şi Euripide: tragedia greacă antică şi utilizarea ei în operele lui Eugenides

Tragedia greacă antică presupunea o anumită perspectivă sceptică asupra vieţii, prin imposibilitatea de a afla dacă existenţa umană este subordonată unei dorinţe superioare sau dacă este caracterizată de libertatea alegerii. Această problemă morală şi etică se situează cu precădere în Sinuciderea fecioarelor la baza întregii naraţiuni. La întrebarea dacă sinuciderea fetelor Lisbon a fost provocată de circumstanţe, fiind astfel de neevitat, sau dacă a fost un act egocentric de liber arbitru, nu este oferit un răspuns concludent - nici măcar o aluzie - până la sfârşitul romanului. Astfel, putem presupune că Eugenides adoptă – în mod conştient sau inconştient –elemente ale tradiţiei greceşti, contopind scepticismul spatiului cultural caruia ii apartine cu propria-i perspectivă pesimistă asupra Americii zilelor noastre.

Anihilare şi imoralitate – etica şi influenţele sale asupra scepticismului lui Eugenides

Fără îndoială, la baza ambelor romane ale lui Eugenides se află probleme de natură etică. Întrebări morale şi problematici complexe legate de de vină şi pedeapsă sunt prezente la fiecare nivel al acestor scrieri, contribuind la perspectiva sceptică a autorului asupra existenţei. De vreme ce nu se poate decide asupra unei abordări etice dominante a problemelor pe care le oglindeşte, Eugenides devine un sceptic în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii pentru aceste

12

probleme. Totuşi, el rămâne un sceptic constructiv prin faptul ca nu neagă posibilitatea unui răspuns etic la frământările protagoniştilor săi.

Moartea ca proces şi finalitate în operele lui Eugenides

În calitatea sa de sceptic constructiv, Jeffrey Eugenides este preocupat în principal cu moartea spirituală şi nu cu procesul fiziologic în sine. Atât în Sinuciderea fecioarelor, cât şi în Middlesex, moartea are loc la un nivel abstract, metaforic: în cel de-al doilea el este moartea unei paradigme, decăderea universului urban, în vreme ce în primul este moartea identităţii. În consecinţă, moartea devine parte integrantă a filosofiei sceptice a autorului: din perspectiva lui Eugenides, nimic nu poate rămâne stabil atâta vreme cât moartea şi anihilarea există. Toate meta-naraţiunile folosite spre a reda iluzia stabilităţii (trecutul, identitatea, istoria, continuitatea, etc.) sunt fantasme care se vor dizolva până la urmă în neantul din care au luat naştere. Există două aspecte majore de discutat în acest context: moartea paradigmei (Sinuciderea fecioarelor) şi moartea identităţii (Middlesex).

Exemple de scepticism constructiv în Sinuciderea fecioarelor şi Middlesex

Imposibilitatea cunoaşterii şi fragilitatea trecutului: Sinuciderea fecioarelor

Sinuciderea fecioarelor “conţine mulţimi”, însă, dincolo de orice altceva evidenţiază o perspectivă puternic sceptică asupra diverselor exemple de existenţă umană. Printre alte lucruri, pune sub semnul întrebării validitatea percepţiei noastre asupra trecutului (ca fiind stabil, demn de încredere, sigur), asupra identităţii (cunoaşterea despre sine şi despre alţii este limitată, însă posibilă) sau a continuităţii (aici este vorba de dezvoltarea liniară în timp, de istorie, personalitate etc.). Construind pe baza elementelor reminiscente ale mitologiei greceşti antice, tragedie şi etică (vezi secţiunea anterioară), Eugenides ilustrează imaginea unui univers „fluid” în care certitudinea şi stabilitatea sunt la fel de credibile ca şi miturile antice despre zei şi eroi. Faptul că până la finalul romanului, el „refuză” să furnizeze cititorului frustrat măcar un indiciu în ceea ce priveşte motivele aflate la baza sinuciderilor vorbeşte în favoarea sa ca fiind un sceptic. Eugenides nu s-ar abţine de fapt de la a răspunde la orice întrebare dacă ar fi în posesia unuirăspuns. Problema esenţiala este că el nu crede în răspunsuri, cel puţin nu în răspunsuri întotalitate credibile.

Nu există un răspuns cert sau vreun motiv în ceea ce priveşte sinuciderea fetelor Lisbon. Scepticismul lui Eugenides este totuşi constructiv, de vreme ce el nu respinge posibilitatea ca cititorii săi să găsească o soluţie la problema propusă în roman. Mai mult, scopul ficţiunii sale este nu de a găsi răspunsuri, ci de a pune întrebări.

La un nivel mai profund, romanul ar putea astfel fi o alegorie a distrugerii şi morţii credinţei, a paradigmei sau a oricărui sistem al valorii, şi a încercărilor disperate a ultimilor credincioşi adevăraţi de a salva pilonii demnităţii umane şi ai spiritualităţii.

13

Stabilitatea ca iluzie şi schimbarea ca certitudine: scepticism constructiv în

Middlesex

Urmând tiparul ideologic al Sinuciderii fecioarelor, cel de-al doilea roman al lui Eugenides trasează caracteristicile unui univers caracterizat de incertitudine, fragilitate şi metamorfoză constantă. Daca în Sinuciderea fecioarelor scepticismul este concentrat cu precădere asupra recuperării şi reînvierii trecutului (spre exemplu încercarea disperată a corului de a salva preţuitele obiecte aparţinând surorilor Lisbon) şi doar secundar asupra problemelor de identitate, în Middlesex identitatea devine o preocupare principală, întreţesând toate intrigile majore şi minore ale romanului. Spectaculoasa şi răvăşitoarea metamorfoză a lui Cal pune probleme mult mai complexe decât simpla condiţie a hermafroditului. Una dintre aceste probleme se adresează diferenţei dintre identitatea absolută şi cea relativă. Se pare că Eugenides pledează pentru identitatea relativă în roman, de vreme ce toate liniile narative, fie ele majore sau minore din Middlesex par a indica faptul că metamorfoza şi nu stabilitatea stau la baza fiecărei acţiuni umane.

Nu doar Cal trebuie să se confrunte cu stabilitatea inerentă şi cu relativitatea identităţii, ci şi de fapt toţi protagoniştii romanului: putem pur şi simplu să ne gândim la strădaniileDesdemonei de a deveni „americancă”. Romanul este o odisee modernă a căutării identităţii şi a dezamăgirii inerente pe care fiecare trebuie să o suporte odată ce conştientizează imposibilitatea obţinerii unei înţelegeri stabile şi coerente a acestui deosebit de abstract termen. Pentru a face referire la una din afirmaţiile care alcătuiesc moto-ul acestui studiu analitic al romanelor lui Eugenides, „identitatea este o problemă atât de crucială încât nimeni nu ar trebui să se grăbească să o abordeze”, la baza romanului Middlesex se află scepticismul privitor la identitate ca naraţiune. Nu doar hermafrodiţii trebuie să se confrunte cu probleme de identitate, ci în general oricine este înzestrat cu o conştiinţă (funcţională).

14

Concluzii

Cine porneste de la certitudini, va ajunge la îndoieli: dar dacă va binevoi să pornească de la îndoieli, va ajunge la certitudini.

(Sir Francis Bacon)

Parafrazând afirmaţia lui Francis Bacon, considerată ca unul din moto-urile acestei părţi finale a tezei, vom afirma că scopul efortului nostru analitic a fost de a ne deplasa de la îndoială la certitudine, urmând direcţiile scepticismului literar, încercând astfel să identificăm componenta constructivă pe care orice dezbatere sceptică trebuie să o conţină dacă doreşte să nu degenerezeîn pesimism distructiv şi înşelător. Ne aflăm însă în dificultatea de a determina natura exactă a prezentei teze. Avem de-a face cu un studiu critic, comparativ, cu o analiză eseistică, sau o combinaţie a aspectelor şi elementelor anterior menţionate? Fără a ţinti spre exhaustivitate,putem afirma că în principal teza este un studiu de caz extins asupra problemei scepticismului literar, componenta sa originală fiind concentrarea constantă asupra elementelor constructive evidenţiabile în lucrările principale ale autorilor aleşi spre dezbatere.

Niciunul dintre autorii supuşi analizei în această teză nu evidenţiază exemple de negare radicală în operele lor. Mai mult, ei par să apere conştiinţa colectivă împotriva atacurilor reprezentate de consideraţii pseudo-ştiinţifice, relativism, iconoclasm şi „credulitate excesivă” (folosind termenul lui Eco).

Putem concluziona că, din păcate, nu există un mod definitiv sau simplu de a distinge scepticismul constructiv de negarea distructivă, la fel cum nu există o modalitate simplă de a distinge ştiinţa de pseudo-ştiinţă. O analiză obiectivă şi complexă a dovezilor şi argumentelor de ambele laturi ale problemei este necesară pentru a-i separa pe cei care doar neagă de scepticii adevăraţi. Caracteristicile prezentate în acest studiu analitic (dublate de corespondenţele lor literare, aşa cum sunt ele evidenţiate în operele lui Kafka, Golding şi Eugenides), ar trebui, totuşi, să fie de ajutor în realizarea sau măcar încercarea de a realiza această determinare. Teza este concepută de asemenea ca un ghid util scepticilor de a evita trecerea nedorită de la scepticism la negare. Noi (autoarea acestei teze se include în această sintagmă), în calitatea noastră de sceptici, trebuie să încercăm să rămânem loiali mijloacelor constructive ale cercetării sceptice şi să fim încontinuu preocupaţi de a nu adopta concluziile altora ca şi convingere radicala, dar şi de a nu apăra cu orice preţ anumite convingeri sceptice. Ajutându-ne să recunoaştem şi să respingem tacticile negării simpliste, scepticismul constructiv are potenţialul de a ne transforma în sceptici mai „buni”, caracterizaţi de o viziune mai complexa asupra lumii şia vieţii.

15

Note bibliografice

*** BBC English Literature: Lord of the Flies. 21.12.2007. <http://www.bbc.co.uk/schools/gcsebitesize/english_literature/proselordflies/0prose_lord_flies_contrev3.shtml>

*** The Columbia Electronic Encyclopedia. 6th ed.

**** Encyclopædia Britannica. 2007. Encyclopædia Britannica Online. 21.09.2007 <http://www.britannica.com/eb/article-9044295>.

*** The Evolution Deceit. The Scientific Collapse of the Theory of Evolution and the Ideological Background of the Theory. 15.10.2007.<http://www.ummah.net/harunyahya/evol/ebk2-6.html>

*** France and UK considered 1950s 'merger'. 23.10.2007.<http://www.guardian.co.uk/world/2007/jan/15/france.eu>

*** Logical Positivism. 11.09.2007.<http://facweb.bcc.ctc.edu/wpayne/logical_positivism.htm>

*** The Microsoft Encarta Encyclopedia Deluxe 2002

*** The Nature of Trauma. Be Your Own Therapist. 1995-2001. 15.12.2007.<http://www.psychologyhelp.com/psyc32.htm>

*** Newsnight Review. Middlesex by Jeffrey Eugenides. BBC News 9 Oct 2002. 08.09.2007. <http://www.news.bbc.co.uk/1/hi/programmes/newsnight/review>

*** Preventing Suicide în Troubled Children and Youth. National Association of School Psychologists. 2001. 05.01.2008. <http://www.naspoline.org>

*** The Stanford Encyclopedia of Philosophy Online 08.01.2008.<http://plato.stanford.edu>

16

*** Statistics – Adolescent Depression. 2003. 11.10.2007. <http://www.about-teen-depression.com/depression-statistics.html>

*** William Golding – The Nobel Prize în Literature 1983. 09.09.2007.<http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1983/golding-bio.html>

Alter, Robert. The Trials (Review of Kafka the Decisive Years, by Reiner Stach). March 9th, 2006. The New Republic Online.

Anouich, Jean. Concise Dictionary of British of British Literary Biography (Writers after WW II), Gale Cencage: 1991.

Aries, Philippe. The Hour of Our Death. Oxford University Press: 1991.

Asma, Stephen T. “The Question of God”. The Skeptic. 20.10.2007.<http://www.skeptic.com/eskeptic/04-09-12.html#QoG>

Avery, Catherine B. The New Century Handbook of Greek Mythology and Legend. Appleton: 1995.

Baker, James R. William Golding: A Critical Study. New York: St. Martin's Press: 1965.

Band, A. The Tales of Nahman of Bratslav. Paulist Press, N.Y.: 1978, pg. 31-32.

Bauer, J. Edgar. Franz Kafka: Power, Religious Minorities and the Inception of Existence. CESNUR (Center for Studies on New Religions). 10.10.2007.<http://www.cesnur.org/2003/bauer_kafka.htm>

Bayda, Ezra. Attachment. 11.01.2008.<http://www.shambhala.com/html/learn/features/buddhism/basics/attachment.cfm>

Bedell, Geraldine. He’s not like other girls. The Observer. 6 Oct. 2002.

Biles, Jack. Talk: Conversation with William Golding. New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1970.

17

Booth, Wayne C. Modern Dogma and the Rhetoric of Assent. University of Chicago Press: 1974.

Breunig, Hans Werner. William Golding and the State of Nature. 02.01.2008.<http://webdoc.gwdg.de/edoc/ia/eese/artic22/breunig/1_2002.html>

Brod, Max. Franz Kafka, a Biography (transl. by Humphreys Roberts and Richard Winston), Schocken Books: 1960.

Brook, Peter. Lord of the Flies. 02.01.2008.<http://www.criterion.com/asp/release.asp?id=43&eid=64&section=essay>

Brown, Jeffrey. Pulitzer Winner for Fiction. Online News Hour. 17 June 2003. 13.10.2007. <http://www.pbs.org/newshour.bb/entertainment.html>

Brush, Stephen. “Postmodernism vs. Science vs. Fundamentalism”. National Capital Area Skeptics. 09.02.2008. <http://ncas.org/2008_01_01_ncas_archive.html>

Buford, Bill. Stuck în the Middle. The New Yorker. 29 July 2002.

Caces, Phyllis. The Virgin Suicides by Jeffrey Eugenides. Salon.com: 1993

Callahan, Tim. A Stunning Chronicle of Unbelievers. The Skeptic. <http://www.skeptic.com/eskeptic/04-01-23.html#Doubt>

Chopra, Deepak. Gadflies Without a Sting: The Downside of Skepticism. The Skeptic. 20.10.2007. <http://www.skeptic.com/eskeptic/05-09-28.html#feature>

Chopra, Deepak. Taking Afterlife Seriously. The Skeptic. 20.10.2007.<http://www.skeptic.com/reading_room/debates/afterlife.html>

Cline, Eric. From Noah’s Ark to the Ark of the Covenant and Beyond: Junk Science, Amateur Enthusiasts, and Irresponsible Documentary Filmmakers. 10.11.2007. <http://ncas.org/2007_10_01_ncas_archive.html>

18

Corngold, Stanley. Lambent Traces. Princeton University Press: 2004.

Cox, Harvey. Best of Intentions. The Christian Century. November 30, 2004. pp 32-38.

Dandel, Richard. A Literary View of the Genesis and Metamorphosis of the Self. Jeffrey Eugenides – A Case Study. Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu: 2006.

Daniels, Norman. Reflective Equilibrium. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. 08.07.2005. <http://plato.stanford.edu/entries/reflective-equilibrium>

Davies, Kevin, Dr. Nature vs. Nurture Revisited. NOVA Online. Cracking the Code of Life. April 2001. 08.07.2005. <http://www.pbs.org/wgbh/nova/genome/debate/html>

De Visscher, Jacques. The Longer One Hesitates before the Door the Stranger One Becomes. Journal of Phenomenological Psychology. Volume 32, Number 2 / September, 2001. pp 118-130

Dick, Bernard F. William Golding: Revised Edition. Boston: Twayne Publishers, 1987.

Dicken-Fuller, Nicola. William Golding’s Use of Symbolism. Sussex: The Book Guild: 1990.

Dickson, L.L. The Modern Allegories of William Golding. Florida: University of South Florida Press, 1990.

Doerry, Martin. Mein verwundetes Herz – Das Leben der Lilli Jahn 1900-1944. DVA: 2002.

Eberle, Robert K. The Language of God: If God Could Talk What Would He Say?. The Skeptic. 15.10.2007. <http://www.skeptic.com/eskeptic/06-10-03.html#article>

Eco, Umberto. God isn’t big enough for some people. Telegraph.co.uk. 27.11.2005. <http://www.telegraph.co.uk/opinion/main.jhtml?xml=/opinion/2005/11/27/do2701.xml&sSheet=/portal/2005/11/27/ixportal.html>

19

Eisenberg, Josy. O istorie a evreilor. Humanitas: 1992.

Emerson, Ralph Waldo. Self-Reliance (în: Ciocoi-Pop, Dumitru. American Stars, LBUSPUBLISHING HOUSE, Sibiu: 2001)

Epstein, E.L. "Notes on Lord of the Flies." The Lord of the Flies, by William Golding. New York: Berkley Publishing Group: 1954, 204.

Foer, Jonathan Safran. Jeffrey Eugenides by Jonathan Safran Foer. Bomb Magazine 2003. <http://www.bombsite.com/eugenides/eugenides.html>

Gasche, Rodolphe. Kafka's Law: În the Field of Forces Between Judaism and Hellenism. MLN - Volume 117, Number 5, December 2002 (Comparative Literature Issue), pp. 971-1002.

Gates, David. Review of The Virgin Suicides. Newsweek 19 April 1993.

Gershman, Jacob. “Sound Science?”. The Skeptic. 15.10.2007.<http://www.skeptic.com/eskeptic/04-06-11.html#NYS>

Gilder, Eric. Man and Mission: Construing Wayne Booth’s Theology of Literature as Rhetoric. Editura Universităţii Lucian Blaga Sibiu: 2003.

Gindin, James. William Golding. London: Macmillan, 1988.

Giovacchini, Peter. The Urge to Die: Suicide and Modern Youth. Penguin: 1983.

Gil-White, Francisco. How Jewish Piety Sabotages Jewish Self-Defense. Historical and Investigative Research. 18.01.2007. <http://www.hirhome.com/israel/leaders5.htm>

Gladstone, Jim. Review. Middlesex, Jeffrey Eugenides. 2003. 05.11.2003. <http://bookreporter.com/reviews>

20

Glanzberg, Michael. Truth. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. 08.07.2005.<http://plato.stanford.edu/entries/truth/>

Golding, William. Lord of the Flies. U.S.A.: Puntnum Publishing Group: 1954.

Golding, William. Pincher Martin. Faber and Faber: 1956.

Golding, William. Interview with James Keating. Purdue University, 1962-05-10, printed în Lord of the Flies: The Casebook Edition (1964).

Gowans, Chris. Moral Relativism. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. 05.07.2005.<http://plato.stanford.edu/entries/moral-relativism/#7>

Grandin, John M. Kafka’s ‘Der plotzliche Spaziergang’. MLN, Vol. 89, No. 5, German Issue (Oct., 1974), pp. 866-872

Grant, Michael and John Hazel. Who’s Who în Classical Mythology. Weidenfeld and Nicolson Ltd.: 1973.

Graves, Robert. Greek Myths. Moyer Bell: 1998.

Green, Leslie. Legal Positivism. Stanford Encyclopedia of Philosophy. 05.07.2005.<http://plato.stanford.edu/entries/legal-positivism/#4>

Greenberg, Martin. “Don’t Draw the Bug!”. The New Criterion. 20.05.2005.<http://newcriterion.com:81/archive/21/oct02/greenberg.htm>

Gyylensten, Lars. Nobel Prize Presentation Speech: Wiliam Golding. 16.11.2007.<http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1983/presentation-speech.html>

Hall, Vernon Jr. Kafka, Lessing, and Vigny. Comparative Literature, Vol. 1, No. 1 (Winter, 1949), pp. 73-77.

Halle, Louis J. William Golding. 12.11.2007. <http://www.enotes.com/contemporary-literary-criticism/golding-william/louis-j-halle>

21

Hamilton, Edith. Mythology. Little Brown: 1994.

Hayman, Ronald. Missing Kafka (Review of The Nightmare of Reason: A Life of Franz Kafka by Ernst Pawell). The Guardian. 23.03.2008<http://books.guardian.co.uk/reviews/biography/0,6121,98973,00.html>

Howard-Snyder, Frances. Doing vs. Allowing Harm. Stanford Encyclopedia of Philosophy. 07.07.2005. <http://plato.stanford.edu/entries/doing-allowing/>

Hudgins, Ed. Objectivism and Skepticism: A Good Match?. National Capital Area Skeptics. 09.06.2006.<http://ncas.org/2006/10/objectivism-skepticism-good-match.html>

Hughes, Kathryn. Aphrodite’s Offspring. 05.10.2002. <http://www.arts.telegraph.co.uk>

Jernigan, Jessica. Interview: Hermaphrodite’s Memoir. Borders, Inc. 2003. 12.05.2003.<http://www.borderstores.com/features/feature.=Eugenides>

Johnson, Arnold. Of Earth and Darkness. The Novels of William Golding. Missouri University of Missouri Press: 1980, 132.

Jung, C.G. Die Beziehungen zwischen dem Ich unde dem Unbewussten. Deutscher Taschenbuch Verlag: 1990.

Kaplan, Aryeh. Rabbi Nachman’s Stories. Breslov Research Institute, N.Y.: 1983, pg. 154-159.

Kermode, Frank. William Golding. 06.03.2008. <http://www.enotes.com/contemporary-literary-criticism/golding-william/frank-kermode>

Kinkead-Weekes, Mark and Ian Gregor. William Golding: A Critical Study. London: Faber& Faber, 1984.

Kohn, Margaret. Colonialism. Stanford Encyclopedia of Philosophy. 03.07.2005.<http://plato.stanford.edu/entries/colonialism/>

22

Koromilas, Kathryn. Tiresias în Detroit. Greece Now. 2003. 08.09.2003.<http://www.greece.gr/Global_Greece/Spotlight/tiresiasindetroit-2.stm>

Kostaki, Maria. Gender Bender. 04.02.2003. <http://theopinion.com2003>

Krishnamurti Jiddu. Commentaries on Living. Krishnamurti Foundation of America: 1956.

Krishnamurti, Jiddu. The First and Last Freedom. Harper & Row: 1975.

Lambert, Bruce. William Golding is Dead at 81; The Author of Lord of the Flies. New York Times archive. 01.04.2008.<http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9F0CEFDE1530F933A15755C0A965958260&scp=6&sq=pincher+martin&st=nyt>

Lamping Dieter. Von Kafka bis Celan (judischer Diskurs în der deutschen Literatur des 20. Jahrhunderts). Vandenhoeck und Ruprecht: 1998.

Leach, Maria. Standard Dictionary of Folklore Mythology and Legend. HarperCollins: 2000.

Lesy, Michael. The Forbidden Zone. Farrar, Strauss and Giroux: 2000.

Liebsch, Ursula. Intercultural Communication. 02.06.2003.<http://eco.ittralee.ie/personal/theories_I.php>

Lind, Michael. America Still Works. Prospect Magazine. 22.02.2008. <http://www.prospect-magazine.co.uk/article_details.php?id=10022>

Liska, Vivian. Neighbors, Foes and Other Communities: Kafka and Zionism. The Yale Journal of Criticism - Volume 13, Number 2, Fall 2000, pp. 343-360.

Ludden, David. Not Very Comforting. The Skeptic. 03.07.2005.<http://www.skeptic.com/eskeptic/06-11-08.html#feature>

23

Lupşa, Marinela. O perspectivă românească a receptării lui Wiliam Golding. LBUS Press: 2004.

Lyden, Jacki. Profile: Jeffrey Eugenides’ Novel Middlesex and How It Deals with the Subject of the Narrator’s Hermaphroditism. All Things Considered. 17.10.2002.<http://gateway.proquest.com/openurl>

Madden, William A. A Myth of Mediation: Kafka's 'Metamorphosis’. Kafka, Franz. Short Story Criticism. Ed. Thomas Votteler. Vol. 5. Detroit: Gale, 1996, pp 210 - 213.

McCaron, Kevin. William Golding. Northcote House Publishers Ltd.: 1994.

Melville, Kate. Nature vs. Nurture Debate Goes Public. Science a Go Go and its licensors. 27.01.2003. <http://www.scienceagogo.com/news>

Miller, Laura. My Big Fat Greek Gender Identity Crisis. New York Times. 15 Sep 2003.

Miller, Laura. Sex, fate and Zeus and Hera’s kinkiest argument. San Francisco. Salon.com Books. 8 Oct. 2003.

Montillo, Richard. The Psychology of Plato, an Unfinished Rationalism. 13.07.2003.<http://www.sonic.net/_cashmont/Plato.html>

Moorhem, Bram van. 3am Interview with J. Eugenides. The novel as a mental picture of its era. 3AM Magazine: 2003.

Nelson, William (ed.). William Golding’s Lord of the Flies: A Source Book. New York: The Odyssey Press, 1963.

Niiniluoto, Ilkka. Scientific Progress. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. 30.06.2005. <http://plato.stanford.edu/entries/scientific-progress/#4>

Noica, Constantin. Carte de intelepciune. Humanitas: 1993.

24

Novella, Robert. Pseudoscience în the Rubble. The New England Journal of Skepticism, Volume 4 Issue 4, 10.01.2001. <http://www.theness.com/articles.asp?id=27>

Novella, Robert. Believing is Seeing. The New England Skeptical Society, 01.01.2001. <http://www.theness.com/articles.asp?id=67>

Novella, Steven. Skepticism and Denial: When Does Skepticism Become Denial?. The New England Journal of Skepticism, Volume 5, Issue 1, 05.01.2002. <http://www.theness.com/articles.asp?id=23>

Novella, Steven. The Proper Targets of Skepticism. The New England Journal of Skepticism, Issue 20, 05.01.2004. <http://www.theness.com/articles.asp?id=14>

Novella, Steven. How to Argue. A Guide to Examining the Premises and Logic of Arguments - Including a List of Logical Fallacies. The New England Skeptical Society. 08.03.2005. <http://www.theness.com/articles.asp?id=38>

Nunez, Christina. Meet the Writers. Barnes&Noble.com: 11.09.2002.<http://www.barnesandnoble.com/writers/>

Oldsey, Bernard S. and Stanley Weintraub. The Art of William Golding. Indiana: Indiana University Press, 1965.

Page, Norman (ed.). William Golding: Novels, 1954-67. London: Macmillan, 1987.

Pan, David. The Persistence of Patriarchy în Franz Kafka's "Judgment". Orbis Litterarum 55 (2), 135–160. 23.07.2003. <http://www.blackwell-synergy.com/doi/abs/10.1034/j.1600-0730.2000.d01-9.x?cookieSet=1&journalCode=oli>

Parker, Kelly A. Josiah Royce. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. 30.06.2005.<http://plato.stanford.edu/entries/royce/#Evil>

Patapievici, Horia-Roman. Despre idei şi blocaje. Humanitas: 2007.

Peabody, Bruce. Lex, Flies, and Videotape: Thomas Hobbes, William Golding, and Iraq. 09.04.2008. <http://www.usfca.edu/pj/lordoftheflies_peabody.htm>

25

Peters, Paul. Witness to the Execution: Kafka and Colonialism. Monatshefte 93.4, 2001: 401-19.

Pleşu, Andrei. Comedii la porţile Orientului. Humanitas: 2005.

Pleşu, Andrei. Despre îngeri. Humanitas: 2003.

Provonsha, Matthew. “Godless: The Church of Liberalism”. The Skeptic. 10.07.2005.<http://www.skeptic.com/eskeptic/06-09-21.html#feature>

Quinn, John, MD. Rating: Middlesex, by Jeffrey Eugenides. 26.06.2006.<http://proquest.umi.com>

Quinney, Laura. More Remote Than the Abyss. În Modern Critical Views: Franz Kafka.Harold Bloom. New York, Chelsea House Publishers: 1986.

Rabbi Mosche Reiss. An Encounter between Franz Kafka and Reb Nahman. 11.03.2006.<http://www.moshereiss.org/kafka.htm>

Redpath, Philip. William Golding: A Structural Reading of His Fiction. London: Vision and Barnes and Noble, 1986.

Reich-Ranicki, Marcel. Mein Leben. DTV: 2000.

Roth, John. Ethics. Salem Press: 1994.

Roth, Marc. Franz the Obscure (Review of Kafka: The Decisive Years, by Reiner Stach). 01.01.2006. The New York Times. <http://www.nytimes.com/2006/01/01/books/review/01roth.html?_r=1&n=Top%2fReference%2fTimes%20Topics%2fPeople%2fK%2fKafka%2c%20Franz&oref=slogin>

Samolsky, Russell. Metaleptic Machines: Kafka, Kabbalah, Shoah. Modern Judaism -Volume 19, Number 2, May 1999, pp. 173-194.

26

Schottroff, Luise. Review of Parables for Our Time: Rereading New Testament Scholarship after the Holocaust by Tania Oldenhage. Journal of Biblical Literature, Vol. 122, No. 3 (Autumn, 2003), pp. 578-581.

Schroeder, Mark. Value Theory. 03.06.2005. <http://plato.stanford.edu/entries/value-theory/>

Shepps Battle, Judy. Teenagers and Suicide. 12.09.2002. <http://www.about-teen-depression.com/teen-suicide.html>

Shermer, Michael. God and Evolution. The Skeptic. 13.04.2005.<http://www.skeptic.com/eskeptic/05-08-16.html#IntelligentDesign>

Shermer, Michael. Hope Springs Eternal: Science, the Afterlife and the Meaning of Life. 13.04.2005. The Skeptic. <http://www.skeptic.com/reading_room/debates/afterlife.html>

Smith, Zadie. Franz Kafka versus the Novel - ‘The Limited Circle Is Pure’. The New Republic.11.03.2003.<http://www.tnr.com/doc.mhtml?pt=tSF4JHYwozRDLhDAkawdvu==>

Souriau, Etienne. Les different modes d’existence. PUF: 1943.

Steinberg, Erwin. The Judgment în Kafka’s ‘În the Penal Colony.’ Journal of Modern Literature 5.3, Sept 1976, 492-514.

Surette, Leon. Twentieth Century Literature. Summer, 1994. 05.09.2003.<http://findarticles.com/p/articles/mi_m0403/is_n2_v40/ai_16530446>

Tetreault, Marianne and Ronnie Lipschutz. Global Politics as if People Mattered. New Millennium Books în International Studies. Rowman & Littlefield Publishers, Inc.: March 28, 2005.

Tiger, Virginia. William Golding: The Dark Fields of Discovery. London: Marion Boyars, 1974.

27

Tooley, Michael. The Problem of Evil. Stanford Encyclopedia of Philosophy. 04.06.2005.<http://plato.stanford.edu/entries/evil/#FreDoGreEvi>

Traynor, Lee. Brain, Mind & Consciousness. The Skeptic. 04.06.2005.<http://www.skeptic.com/eskeptic/05-05-27.html#Conference>

Vermeulen, Robert. How is the brain structured and what is the inner eye? 1997-1999. 23.04.2003. <http://www.objana.com/frog/innereye.html>

Vivas, Eliseo. Kafka’s Distorted Mask. În Kafka: A Collection of Critical Essays. Ed. Ronald Gray. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, Inc.: 1962.

Voron, David. When Death Comes Knockin’ Who Ya Gonna Call?. The Skeptic. 06.06.2005. <http://www.skeptic.com/eskeptic/04-11-30.html#warren>

Waterman, Craig. The Probability of God. The Skeptic. 10.07.2005.<http://www.skeptic.com/eskeptic/04-01-12.html#probability>

Watman, Max. Suffer the children. 21.11.2002.<http://www.newcriterion.com/archive.html/>

Weich, Dave. Jeffrey Eugenides Has it Both Ways. Powell’s City of Books. 25.10.2002.<http://www.powells.com/authors/eugenides.html>

Wekesser, Carol. Ethics. Greenhaven: 1995.

Wiesel, Elie. Toate fluviile curg în mare (Memorii I). Ed. Hasefer: 1999.

Wiesel, Elie. … şi marea nu se umple (Memorii II). Ed. Hasefer: 2000.

Wild, Dietmar. Jeffrey Eugenides – Middlesex. OBIB – Online: 2003.

Wolf, Ernest. Nature vs. Nurture. Behavior Online 7 May 1997. 29.03.2003.<http://www.behavior.net/forums/archives/clinicalcase/>

28

Wood, Michael. Kafka's China and the Parable of Parables. Philosophy and Literature -Volume 20, Number 2, October 1996, pp. 325-337.

Yovel, Yirmiyahu. Hegel, Nietzsche şi evreii – o enigmă întunecată. Humanitas: 2000.