Partea a III-a

ASPECTE ALE PROIECTĂRII ŞI FINALITĂŢII STUDIILOR SOCIOLOGICE

CAPITOLUL IX

CHESTIONARUL SOCIOLOGIC ÎN ANCHETE ŞI SONDAJE

1. Definire. Reguli de formulare a întrebărilor

Chestionarul este instrumentul cu ajutorul căruia se realizează culegerea datelor în anchete. El va cuprinde o serie de întrebări care se adresează oamenilor care formează populaţia supusă investigării.

Septimiu Chelcea, în lucrarea “Chestionarul în investigaţia sociologică”, defineşte chestionarul ca ¨o succesiune logică şi psihologică de intrebări scrise sau imagini grafice cu funcţie de stimuli în raport cu ipotezele cercetării, care determină la persoana anchetată un comportament verbal sau non-verbal ce urmează a fi înregistrat în scris. Fiecare investigaţie necesită un chestionar propriu.

Întrebările joacă rolul unor indicatori ai unor fapte sau fenomene sociale.

Reguli de formulare a întrebărilorCum trebuie să fie întrebările:

1. Întrebările trebuie să fie clare (pentru a fi înţelese corect)2. Întrebările să fie simple (ca formulare, pentru a fi accesibile)3. Întrebările să fie concise (scurte, sintetice, fără introduceri inutile)4. Întrebările să aibă cadru de referinţă precis (subiecţii să înţeleagă

ce vrea întrebarea).Pentru a nu distorsiona sub nici o formă răspunsurile,

întrebările sunt supuse unor interdicţii metodologice şi psihologice:Cum nu trebuie să fie întrebările:

87

1. Să nu fie sugestibile (a nu se sugera răspunsul prin întrebare)2. Să nu fie generale (lipsite de raportare concretă)3. Să nu fie ambigui (să nu introducă derută prin criterii diferite)4. Să nu fie lungi (pentru a putea fi memorate de subiecţi)5. Să nu fie îndepărtate în timp (în raport cu faptele)6. Să nu fie străine de preocupările subiectului şi de interesele sale.

(Vezi Anexa I)

2. Clasificarea chestionarelor

Chestionarele se pot clasifica după mai multe criterii, deşi există autori care consideră că este vorba doar de o clasificare a întrebărilor din chestionare, neexistând decât rareori chestionare "pure".

Aşa cum arată sociologul Septimiu Chelcea (op.cit. p.143-187) chestionarele sociologice pot fi clasificate după următoarele criterii:

I. după conţinut (factuale, de opinie, de cunoştinţe etc.)II. după forma întrebărilor (deschise, semi-închise, închise)

III. după obiectivele tematice (omnius, speciale)IV. după modul de aplicare (autoadministrate, administrate)

(Vezi Anexa II)

I. După conţinutul informaţiilor există chestionare de date factuale, de opinie şi de cunoştinţe.

Întrebările factualeAdjectivul factual vizează tipul de informaţie ce se referă la

stări de fapt, date personale, caracteristici socio-demografice. Se mai numesc şi întrebări de clasificare.

Chestionarele de date factuale vizează fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct şi verificate şi de alte persoane: vârstă, sex, profesiune, stare civilă, loc de naştere. Nu există chestionar pur de date factuale, iar din punct de vedere metodologic, întrebările factuale se plasează în general la sfârşitul chestionarului, spre a nu provoca reţineri.

Fiind uşoare şi puţin arogante pentru subiect, unii autori opinează totuşi pentru plasarea lor la începutul chestionarului.

88

Redactarea lor la începutul chestionarului prezintă şi alte avantaje: răspunsurile date pot fi mai uşor verificate cu alte informaţii referitoare la subiecţi, cuprinse în diferite documente. De asemenea, gruparea lor la începutul chestionarului permite elaborarea mai rapidă a programului de prelucrare a informaţiilor, deoarece ele joacă un rol important în corelarea sau corelaţiile (indici de corelare sau indici de asociere) făcute.

Întrebări de opinieAceste întrebări sunt mult mai dificile. Prin intermediul lor se

pot solicita păreri, aprecieri (opinii) din partea subiecţilor cu privire la o gamă foarte largă de fapte sociale, începând cu cele obişnuite, banale şi terminând cu cele mai importante probleme ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale. Opiniile – ca expresii verbale ale atitudinilor, implică judecăţi de valoare, aprecieri critice valorizatoare. Răspunsurile la aceste întrebări sunt dificile, atât pentru că momentul reflexiunii este important, cât şi pentru că presupun angajări de ordin atitudinal, moral. Ele necesită adeseori luări de poziţie PRO şi CONTRA, sancţiuni pozitive sau negative, fapt care implică responsabilitatea individului pentru răspunsurile date (cel puţin morală). Apoi, opiniile sunt condiţionate de mai mulţi factori: condiţii de viaţă, mediul sociocultural, nivel de instrucţie, educaţie. Un întreg sistem de prejudecăţi, resentimente, concepţii şi mentalităţi, sloganuri interiorizate în structurile mentale etc. pot influenţa opiniile – răspunsuri.

Chestionarele de opinie vizează date de ordin subiectiv, imposibil de observat direct. Prin acestea se studiază trăirile subiective ale persoanei. Trebuie să ţinem cont de faptul că nu se poate trage o concluzie despre atitudinea sau opinia cuiva analizând răspunsul la o singură întrebare referitoare la problemă, ci trebuiesc formulate mai multe întrebări. Se interzice operatorului orice schimbare sau interpretare personală a formulării date de subiect.

Întrebările de cunoştinţe

89

Aceste întrebări sunt prezente în chestionarele cu care testăm nivelul şi calitatea informării populaţiei cu privire la un domeniu sau altul. Ele pot viza gradul de cunoaştere a unor probleme de larg interes personal şi civico-social.

În chestionarele de cunoştinţe ne interesează coincidenţa răspunsului subiectului cu un răspuns standard (testele).

Ele sunt utile şi în testarea gradului de interes al cetăţenilor pentru cunoaşterea diverselor domenii de acţiune socio-umană.

Asemenea sondaje-test pot oferi concluzii importante şi cu eficacitate acţională.

Întrebări de motivaţieAcest gen de întrebări sondează modul în care subiecţii

identifică factorii, cauzele şi condiţiile care determină sau influenţează faptele supuse cercetării. De asemenea, li se solicită motivarea opiniilor exprimate, a convingerilor şi atitudinilor. De regulă, întrebările motivaţionale succed pe cele de opinie, de cunoştinţe, sau factuale.

Exemplu:Întrebarea 1: “Doriţi să abandonaţi facultatea? 1. Da ; 2. Nu ştiu; 3. Nu.Întrebarea 2: “Dacă doriţi să abandonaţi facultatea, care sunt

motivele?Reţinem faptul că în majoritatea cazurilor întrebările de

motivaţie apar în chestionar ca întrebări deschise, cu răspunsuri libere-nestandardizate şi neprecodificate.

Întrebări care vizează mărturiiAsemenea întrebări se referă la fapte, evenimente şi fenomene

sociale trecute sau inaccesibile observaţiei directe. În asemenea situaţii se apelează la “martori sociali” (subiecţi participanţi sau observatori “actori” sau “spectatori” ai fenomenelor cercetate).

Exemplu: calamităţi, conflicte sociale, evenimente politice etc.

Întrebarea 1: Aţi participat direct, prin prezenţă personală la evenimentele din 21-22 decembrie 1989?

1. Da; 2. Nu; 3. Non răspuns.

90

Întrebarea 2: Dacă aţi participat, vă rugăm să ne spuneţi ce lozinci s-au scandat de mulţimea în care eraţi prins?

II. Clasificarea după forma întrebărilorÎntrebările închiseÎntrebările închise sau precodificate au grad de libertate redus,

permiţând doar alegerea unor răspunsuri dinainte fixate.Întrebările închise cuprind şi variantele de răspunsuri posibile, precodificate. Subiectul are posibilitatea de a nu formula răspunsuri ci de a alege variante sugerate deja. Aceasta implică gândirea unui evantai de variante - cercetarea prealabilă a realităţii. Iată un exemplu de întrebare închisă: "Care sunt modalităţile preferate de dv. pentru petrecerea timpului liber?

1. Lectură 5. Practicarea sportului2. Cinematograf 6. Asistenţă la manifestări sportive3. Televizor 7. Dans4. Excursii, plimbări 8. Teatru"

Variantele de răspuns pot fi sau nu pot fi exclusive. Important este ca aceste variante să epuizeze întregul univers referenţial, să se acorde acelaşi număr de alternative pentru răspunsurile pro şi contra — în cazul unor întrebări de opinie. De exemplu: "În ce măsură sunteţi mulţumit de modul de gospodărire a localităţii în care trăiţi?

1. Foarte mult 3. Puţin 2. Mult 4. Foarte puţin"

Răspunsurile preformulate şi codificate sunt rezultatul unei tipologii de reacţii (răspunsuri) obţinute în cercetările anterioare pe aceeaşi temă, sau cunoscute ca fiind posibile, pe baza unei experienţe profesionale. Să reţinem faptul că prin asemenea întrebări nu obţinem informaţii noi, ci doar clasificăm populaţia investigată în raport cu anumite categorii de răspunsuri alese precum şi cu intensitatea aprecierilor.

Răspunsurile la întrebările închise pot fi:- Dihotomice (Da:1; Nu:2)- Trihotomice (Da:1; Nu:2; Nu ştiu:3)- Evantai (5-10 răspunsuri).

91

Răspunsurile pot fi exclusive (tot dihotomice, de fapt) şi în cazul întrebărilor evantai: Ex. Din următoarele variante de răspuns: 1, 2, 3, 4,….., n alegeţi doar una (pe care o consideraţi cea mai adecvată).

Răspunsurile pot fi inclusive (se poate alege toate variantele de răspuns), sau cumulative.

Pentru a nu forţa subiectul să dea un răspuns neconform cu realitatea este bine să se adauge o variantă de genul "Nu m-am gândit", "Nu ştiu".

Întrebările semi-închiseAcestea presupun, pe lângă variante de răspunsuri

preformulate, posibilitatea subiecţilor de a adăuga şi alte răspunsuri formulate de ei. La acest tip de întrebări, pe lângă răspunsurile scrise şi codificate se mai adaugă şi rubrica “altele” (în dreptul căreia se pot consemna răspunsurile libere).

Acest tip de întrebări este preferabil celor închise, deoarece nu încorsetează, nu limitează şi nu obligă subiectul, deci nu au pretenţia de a expulza răspunsurile.Ele îmbină avantajele analizei formalizate (cantitative) cu cele ale analizei de conţinut (calitative). Se cere încercuirea unui cod dar şi exprimarea liberă a situaţiei neprevăzute. La întrebarea obişnuită despre ocupaţie, se poate folosi următoarea schemă:

1. agricultor 5. funcţionar2. muncitor 6. lucrător în servicii3. maistru 7. intelectual4. tehnician, subinginer 8. avocat etc.

9. alta, care anume?

Întrebările deschiseÎntrebările deschise nu cuprind nici o variantă de răspuns

precodificat, tocmai subiectului îi revine “sarcina” de a formula (scris sau verbal) răspunsurile.

Întrebările deschise sau postcodificate sunt cele urmate în chestionar de un spaţiu liber în care se înregistrează răspunsul, urmând să capete coduri numerice la prelucrarea datelor. Este lăsată deplină

92

libertate unei exprimări personale, dar variaţiile enorme îngreunează mult codificarea răspunsurilor.

Prin astfel de întrebări sondăm domenii mai puţin cunoscute, în care cercetările anterioare sau experienţa nu sugerează informaţii relevante pentru a face o tipologie (formalizări, standardizare, şablon). O anchetă bazată pe întrebări cu răspunsuri libere (deschise) este prin excelenţă calitativă, fără idei preconcepute, şi fără elemente de sugestibilitate (una din regulile chestionarului este aceea de a nu sugera răspunsuri, ori prin întrebările închise-standard tocmai se încalcă regula nonsugestibilităţii). Ea este capabilă să adâncească cunoaşterea, să ofere elemente, nuanţe noi, să sugereze probleme inedite sau de actualitate. În schimb posibilităţile de prelucrare sunt mult reduse, de cele mai multe ori analiza răspunsurilor se face manual şi necesită un mare volum de muncă şi timp. Alteori, pentru a realiza prelucrarea mecanică sau electronică sunt necesare operaţii îndelungate de analiză, clasificare şi codificare (postcodificare). Acesta este motivul pentru care întrebările deschise (libere, de conţinut) se aplică mai rar şi pe eşantioane mici.

În sinteză:În cadrul chestionarelor predomină întrebările închise din

următoarele considerente: datorită uşurinţei prelucrării datelor, posibilităţii rapide de completare, ajutorului pe care variantele propuse îl dau pentru

înţelegerea corectă a sensului întrebării, uniformităţii înregistrării răspunsurilor, evitării greşelilor generate de operaţiunea de post

codificare, facilitării găsirii unui răspuns potrivit între variabilele

etalate.

Prezentăm şi avantaje ale întrebărilor deschise, motivând de ce figurează ele în chestionare:1

ele nu sugerează răspunsul;

1 Rotariu, Tr. şi Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, pag.87-89.

93

indică nivelul cunoştinţelor subiecţilor pe problema respectivă;

arată ce este primordial în mintea unui individ în legătură cu o problemă sau un caz;

evită efectele de formă, respectiv erori datorate structurii variantelor de răspuns;

permit găsirea complexului de motive, de influenţe, de referinţe ale subiecţilor.

III. După cantitatea informaţiilorDupă numărul temelor abordate, există chestionare speciale

sau omnibus.Chestionarele speciale urmăresc o singură temă (De

exemplu: studierea pieţei, comportamentul electoral). Astfel de chestionare sunt destinate pentru a pune în evidenţă anumite fenomene, mai puţin pentru a le măsura şi explica.

Chestionarele omnibus urmăresc mai multe teme. Superioritatea lor constă atât în cantitatea mai mare de informaţie pe care o recoltează, cât mai ales în surprinderea înteracţiunii dintre fenomenele sociale.

IV. După modul de aplicare a. Chestionarele autoadministrate

Înregistrarea răspunsurilor se face de către subiecţii înşişi. Avantajele constau în numărul mare de persoane care le completează, diminuarea efectului de interviu, dispariţia influenţei anchetatorului, nivelul superior de concentrare, asigurarea anonimatului (vezi cazurile anchetei indirecte).

Acest gen de chestionare, numite şi “prin autocompletare” sunt completate direct, personal de către subiect, în lipsa operatorului.

Ele trebuie să aibă obligatoriu o notă introductivă, în care se specifică:

- tema,- scopul (obiectivul),- comanditorul cercetării,- executorul cercetării,- modalitatea tehnică de completare (auto),- apelul la sinceritate, la atenţie, la timpul de restituire

94

- garantarea secretului (anonimatului).

Chestionare poştaleAceste chestionare autoadministrate (autocompletate) se

aplică la populaţii mari, răspândite pe un teritoriu vast (judeţ, regiuni, zone, municipii, scară naţională).

Pentru a fi eficace ele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie scurte (până la 20/25 întrebări)- întrebările să fie clare (accesibile, codificate simplu şi

inteligibil)- să conţină instrucţiuni precise de autocompletare.Avantajele chestionarelor poştale constau în:- rapiditate,- economicitate,- comoditate,- anchetă de la distanţă,- reflexia subiecţilor asupra răspunsurilor.Ele trebuie însoţite de alte plicuri cu adresa expeditorului ce

va deveni destinatar (timbrate, pentru a nu obliga la cheltuieli subiectul).

Limitele chestionarelor poştale sunt numeroase:- recuperabilitatea chestionarelor nu este totală (se

recuperează circa 60-80% dacă ancheta poştală este reuşită)

- posibilitatea unor non-răspunsuri (subiecţii nu înţeleg suficient întrebările, sau din alte motive)

- completarea poate să devină una de grup (membri ai familiei, prieteni etc.)

Gradul de recuperabilitate depinde de interesul populaţiei faţă de credibilitatea instituţiei respective.

Chestionare înmânate (distribuite direct)Aceste chestionare se distribuie direct şi se recuperează mai

uşor, cu pierderi mai mici (grad de recuperabilitate – circa 90%). Chestionarele de acest gen se aseamănă cu cele poştale. Deosebirea constă în faptul că populaţia anchetată este concentrată pe suprafeţe

95

restrânse (instituţii, întreprinderi, blocuri de locuinţe, cămine etc.) uşor de contactat direct pentru asistare, consultare şi recuperare.

Chestionare extemporalEle îmbină avantajele administrării prin operatori de anchetă

cu cele ale autocompletării. În general, această tehnică este utilizată când nu se dispune un număr mare de operatori şi când populaţia cercetată este concentrată spaţial şi disponibilă la anumite ore. Sub îndrumarea directă a anchetatorilor, se completează chestionarele de către subiecţi. Fireşte, la începutul anchetei se explică tematica şi modul de completare, după care se strânge foile de test (sau chestionarele), se verifică înainte ca subiecţii să părăsească sala. În tipul acţiunii de completare, anchetatorul poate interveni cu explicaţii, atunci când este solicitat.

Chestionare prin presăAstfel de chestionare sunt mai economicoase dar cu cea mai

slabă şansă de recuperabilitate optimă. O mare carenţă (limită) a acestora constă în aceea că nu pot fi aplicate eşantioane.

b. Chestionare administrateChestionarele aplicate de operatori sunt cele mai eficiente dar

şi cele mai costisitoare. Eficiente şi eficace din punct de vedere cognitiv, ştiinţific, dar neeconomice şi ineficace financiar. Anchetele cu operatori sunt capabile să asigure o recuperabilitate totală a chestionarelor dar şi să reducă non-răspunsurile. Răspunsurile înregistrate de operatori au caracter spontan şi nu sunt rezultatul „cooperării” cu alţii, deci evită integral „transferul de răspunsuri”, asigurând şi reprezentativitatea eşantionului.

3. Structura chestionarelor. Logica întocmirii lor

Ordinea logică a întrebărilorDin punct de vedere logic ordinea întrebărilor vizează o

anumită succesiune în scopul evitării transferului de influenţă de la o întrebare la alta, sau “contagiunea răspunsurilor”, denumită în literatura de specialitate “Efectul Halo” (efect holistic), prin care subiecţii evită să dea răspunsuri contradictorii, adică de a fi

96

consecvenţi în alegerea şi formularea răspunsurilor la întrebări ce vizează aceeaşi temă. Tocmai de aceea, întrebările de control (prin care se verifică sinceritatea şi corectitudinea răspunsurilor) trebuie plasate în chestionar la o anumită distanţă unele de altele.

Exemplu:Întrebarea 1.a) “Dv. Urmăriţi frecvent în presă evoluţia

evenimentelor din Bosnia?” 1: f.des; 2: deseori; 3: mai rar; 4: foarte rar; 5: deloc.Întrebarea 1b) “Vă rugăm să explicaţi poziţia guvernanţilor

României cu privire la modul de soluţionare a conflictului bosniac”.Dacă aşezăm într-o asemenea ordine întrebările în chestionar

este posibil ca subiecţii să-şi dea seama că, pe această cale, se urmăreşte aprofundarea răspunsurilor de la prima întrebare şi se poate verifica sinceritatea şi corectitudinea răspunsurilor. Dacă nu vor şti să răspundă îi punem în situaţia dificilă de a dovedi că nu ştiu, deşi au afirmat contrariul, ceea ce poate să-i inhibe şi să-i indispună – colaborarea în continuare fiind compromisă.

Ordinea psihologică a întrebărilorRespectarea cerinţelor de ordin psihologic are în vedere

“încălzirea” relaţiei dintre operatorul de anchetă şi subiect prin întrebări introductive uşoare şi aparent neutre, care să nu-l obosească sau indispună dintru început. De aceea, întrebările mai dificile, de opinie, motivaţie, cunoştinţe, care solicită eforturi de memorie, judecăţi de valoare, luări de poziţie, angajări atitudinale, critice, trebuie adresate subiecţilor după ce au fost introduşi în tematica chestionarului şi s-a realizat legătura afectivă necesară (încredere, simpatie, respect). Trecerea de la întrebări mai uşoare şi neutre la întrebări grele şi arogante pentru subiect, trebuie să se facă progresiv, astfel ca starea de oboseală, atitudinea de sinceritate confesivă să se instaleze treptat, fără a stârni suspiciuni sau indispoziţii din partea lui.

97

Clasificarea după rol şi poziţie

Clasificarea întrebărilor după criteriul rolului şi poziţiei (locul ocupat) din chestionar se referă la aceleaşi tipuri de întrebări, ca cele descrise mai sus, dar clasificate după aceste criterii.

1.2.1. Întrebări introductiveCu aceste întrebări încep chestionarele şi au drept scop

“încălzirea”, deschiderea sau tatonarea, crearea atmosferei sondajului sau anchetei. Prin intermediul lor, subiectul este introdus treptat în problematica propriu-zisă. De regulă, dar nu obligatoriu şi întotdeauna întrebările introductive sunt întrebări uşoare, simple, relativ neutre în plan atitudinal (factuale, opinie etc.), cu rolul de “de a sparge gheaţa”. Acestea nu vor fi niciodată întrebări de date personale. Exemplificăm printr-un text introductiv urmat de o întrebare : "Presupuneţi ca un tânăr înzestrat vă cere sfatul asupra celei mai valoroase profesiuni. Ce profesiune aţi indica-o?".

1.2.2. Întrebări de trecere Asemenea întrebări au în vedere trecerea de la un obiectiv

(domeniu) al anchetei la altul. Ele trebuie să sugereze (prin formularea lor) această tranziţie la un alt grup tematic-interogativ. De exemplu, dacă tema se referă la emisiunile postului de televiziune în general, trecerea spre întrebările care vizează filmele artistice în particular se poate face astfel :"Şi acum câteva întrebări despre filmele artistice. La ce oră aţi dori să fie programate?"

1.2.3. Întrebări filtru Formularea unor întrebări – filtru are ca scop selectarea

subiecţilor care urmează să răspundă (sau nu) la un grup de probleme. Ele pot fi situate chiar la începutul chestionarului, dacă următoarele întrebări se referă la o arie tematică centrată (omogenă). De exemplu: studiul opiniei fumătorilor faţă de mărcile de ţigări. Dacă la întrebarea filtru răspunsul este negativ (deci nu fumează) ancheta se încheie. Dar la întrebări care se referă la o pluralitate de registre tematice, întrebările filtru pot fi plasate înaintea trecerii la noua arie tematică. Rolul este de a opri trecerea unor categorii de subiecţi la anumite întrebări succesive:

98

" - Vizionaţi emisiunile TV sportiveNuDa

.......

.......

- Sunteţi satisfăcut de comentariul emisiunilor sportive?"

1.2.4. Întrebări bifurcate Separă sensurile pro-contra, dar nu opresc subiecţii de a urma

succesiunea întrebărilor:

"- În mod obişnuit aplicaţi copilului dv. pedepse corporale?Da...... Nu.....

- De ce aplicaţi pedepse corporale?"

1.2.5. Întrebări de control Acestea urmăresc să stabilească gradul de cunoaştere şi de

sinceritate al subiecţilor. Ele se plasează la distanţă unele de altele (în chestionar) pentru a se evita contagiunea răspunsurilor. Nu aduc informaţii noi, ci verifică fidelitatea, constanţa opiniei exprimate, consistenţa unei informaţii.

Ex.: "Cât de des mergeţi la teatru?" (lunar, trimestrial, anual,mai

rar) După un număr de alte întrebări: "Când aţi fost ultima dată la teatru?"

1.2.6. Întrebări de identificare Aceste întrebări sunt de obicei factuale, cu ajutorul lor

identificându-se o seamă de caracteristici personale (sex, vârstă, membri de familie etc.). Servesc pentru analiza răspunsurilor din chestionar furnizând informaţii despre subiectul chestionat din punct de vedere al unei clase de grupare.

Dimensiunea chestionaruluiÎn ce priveşte numărul întrebărilor din chestionar, nu există un

număr optim sau un standard al întrebărilor. O serie de factori determină lungimea acestuia, precum obiectul cercetării, finalitatea, beneficiarul, timpul de desfăşurare, resursele materiale, numărul operatorilor, populaţia căreia i se adresează.

99

Tendinţa generală este de a formula un număr mai mare de întrebări decât numărul optim pentru condiţiile concrete de desfăşurare. Foarte important este să se ţină seama de timpul necesar pentru completarea chestionarului. Dacă acesta este administrat pe stradă, nu poate dura mai mult de zece minute, dacă se completează la domiciliu, poate dura 45 de minute sau chiar mai mult.

Dacă ţinem cont de tipul cercetării, unele studii fiind explorative, urmărind descrierea unor fenomene, iar altele explicative, căutând cauzele care le-au produs, iarăşi va diferi numărul întrebărilor. A doua categorie de studii necesită mai multe întrebări adresate.

100