MODELE INTREBARI EVALUARE ECONOMICA SI FINANCIARA A INTREPRINDERII

Testare 26.04.2012 orele 16.00 sediul filialei

1. Explicaţi necesitatea evaluării economice şi financiare a unei întreprinderi=P18+16

Un complex de tehnici, procedee şi metode prin care un bun, o grupă de bunuri, un activ economic, un activ sau element intangibil, o întreprindere în ansamblul său sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pieţei şi prin care li se asigură comparabilitatea cu aceasta sau, într-o accepţiune mai restrânsă, a evalua integral sau în parte o întreprindere constă în a determina zona cea mai probabilă în care s-ar putea situa preţul la care o tranzacţie s-ar putea încheia în condiţii normale de piaţă. Răspunzând diferitelor cerinţe din viaţa întreprinderii, evaluarea constituie un instrument de orientare a operatorilor economici în spaţiul economic al ţării şi nu numai. Eva-luarea economică şi financiară este singurul tip de evaluare bazat pe expertiză şi diagnostic şi care are drept obiectiv determinarea valorii de piaţă (valorii de circulaţie) a bunurilor şi întreprinderilor sau a unor valori derivate din valoarea de piaţă.

Dar de ce trebuie evaluată o întreprindere?Pentru că există trei grupe de factori care influenţează permanent valoarea oricărei întreprinderi, şi

anume:- influenţe legate de existenţa preţurilor libere;- influenţe legate de modificările raportului de schimb al monedei naţionale;- gestiunea internă a fiecărei întreprinderi, mai ales în ce priveşte politicile de amortizare si politicile

de contabilizare (cu deosebire, contabilitatea costurilor).

2. Prezentaţi situaţiile în care este obligatorie evaluarea întreprinderii=P18

Dacă acest cotidian nu are loc, managementul întreprinderii ar trebui totuşi să ţină seama că sunt cazuri în care este nu numai necesar, dar şi obligatoriu să se procedeze la o evaluare a întreprinderii; Iată câteva exemple:a) Ca instrument de măsurare a calităţii gestiuniiîntreprinderiib) In tranzacţiile comercialec) Ori de câte ori au loc schimbări în mărimea şi structura capitalului social al întreprinderiid) Ori de câte ori au loc schimbări în numărul şi compo nenţa acţionarilor sau asociaţiilore) Determinarea cursului de introducere la bursăf) Calculul parităţii de schimb în cazul fuziunilor şi divizărilorg) în acţiuni juridice cu scop patrimonialh) în scopuri fiscaleg) în alte scopuri (evaluarea pentru creditare, evaluarea pentru asigurare etc)

1

3. Explicaţi rolul bilanţului contabil în evaluarea unui activ sau a unei întreprinderi=P27

Instrumentul universal de lucru, potrivit standardelor internaţionale si naţionale de contabilitate, în care se găsesc informaţiile cu privire la patrimoniu şi la performanţe, îl constituie bilanţul contabil, componentă de bază a situaţiilor financiare pe care orice întreprindere trebuie să le elaboreze cel puţin anual.

Bilanţul contabil constituie, deci, punctul de pornire în orice evaluare de activ sau de întreprindere, dar numai punct de pornire.

Evaluarea unui activ sau întreprindere se face pe baza bilanţului economic al activului sau al întreprinderii, un bilanţ teoretic, de calcul, un bilanţ abstract, elaborat de experţi exclusiv în scopul evaluării. Acesta este bilanţul care cuprinde, de asemenea, patrimoniul, dar un patrimoniu exprimat în valori economice şi nu contabile, precum şi un rezultat financiar, profitul net, dar un profit determinat ţinând seama de condiţiile normale ale pieţii din care face parte întreprinderea sau activul şi nu de politicile interne ale întreprinderii.

4. Clasificaţi evaluările în funcţie de obiect=P22a) în funcţie de obiect, evaluările pot fi:

- evaluări de bunuri mobile şi imobile independente;- evaluări de grupe de bunuri şi unităţi generatoare denumerar;- evaluări de active economice (secţii, fabrici, magazine, părţi ale întreprinderii etc.);- evaluări de active şi elemente intangibile;- evaluări de întreprinderi în ansamblul lor;- etc.

5. Clasificaţi evaluările în funcţie de metodă=P22 b) în funcţie de metodă, evaluările se pot grupa în: - metode aşa zise clasice; sunt cele care se aplică, de regulă, la întreprinderile necotate;

- metode bursiere; sunt cele care se aplică, de regulă, la întreprinderile ale căror titluri sunt tranzacţionale pe o piaţă reglementată.

Clasificarea nu este rigidă, în practică fiind chiar recomandată abordarea concomitentă atât prin metode clasice cât şi prin metode bursiere în vederea susţinerii sau înlăturării unora din ipotezele avute în vedere la evaluare. Metodele, aşa zise clasice şi care reprezintă cvasitotalitatea metodelor în practică, azi, se pot grupa în:- evaluări patrimoniale; abordează exclusiv latura cantitativă, patrimonială a bunurilor şi

întreprinderilor;- evaluări bazate pe performanţe; abordează exclusivlatura calitativă - performanţele financiare ale

activuluisau întreprinderii, respectiv randamentul, profitabilitatea, rentabilitatea sub diferite forme de exprimarea capacităţii beneficiare a activului sau întreprinderii: profit net, dividend, cash flows etc.;

- evaluări combinate; abordează atât latura cantitativăcât şi cea calitativă, intrând în logica lucrărilor, sub oformă sau alta de exprimare, atât patrimoniul cât şiperformanţele activului sau întreprinderii;

- alte metode de evaluare (bazate pe volumul de activitate - cifra de afaceri, de exemplu, pe comparaţii etc.).

2

6. Clasificaţi evaluările în funcţie de scop=P23

c) în funcţie de scop, evaluările se pot grupa în trei categorii:- evaluări contabile; sunt cele prevăzute prin standardeleşi normele contabile, folosite în scopul

elaborării situaţiilor financiare ale întreprinderilor;

- evaluări administrative; sunt cele prevăzute prin acte normative diverse; cum niciun act normativ nu poate prevedea metode pentru dimensionarea impactului în gestiunea fiecărei întreprinderi a modificării preţurilor, raportului de schimb al monedei naţionale şi politicilor de gestiune, evaluarea administrativă poate, numai din întâmplare şi numai în momentul când a fost emis actul normativ, să se apropie de valoarea de piaţă a unor bunuri, niciodată însă de cea a unei întreprinderi;

- evaluări economice şi financiar e; sunt singurele tipuri de evaluări bazate pe expertiză şi diagnostic si care au ca ţintă finală determinarea valorii de piaţă, ţinând seama de condiţiile concrete de utilizare a bunurilor, de organizare si funcţionare a întreprinderilor.

7. Clasificaţi evaluările în funcţie de beneficiar=P24d) în funcţie de beneficiar; pot fi abordate diferit metodele de evaluare în funcţie de beneficiar:

evaluări pentru asigurare, evaluări pentru creditare, evaluări pentru impozitare etc.

8. Definiţi noţiunea de bilanţ contabil=P27

Instrumentul universal de lucru, potrivit standardelor internaţionale si naţionale de contabilitate, în care se găsesc informaţiile cu privire la patrimoniu şi la performanţe, îl constituie bilanţul contabil, componentă de bază a situaţiilor financiare pe care orice întreprindere trebuie să le elaboreze cel puţin anual.

Bilanţul contabil constituie, deci, punctul de pornire în orice evaluare de activ sau de întreprindere, dar numai punct de pornire.

A neglija bilanţul contabil ca punct de pornire în orice evaluare de activ sau întreprindere este o abordare eronată; experţii contabili cunosc metodele directe şi tehnicile convenţionale de repartizare a tuturor posturilor din bilanţul contabil până la ultimul atelier sau subdiviziune a întreprinderii.

Pe de altă parte, a evalua un activ sau o întreprindere pe baza bilanţului contabil constituie o abordare chiar mai eronată din multe puncte de vedere, dar cel mai important îl constituie faptul că bilanţul, fiind întocmit după anumite reguli si principii referitoare la evaluare, face ca patrimoniul să nu fie exprimat în valori de piaţă iar performanţele să nu fie cele care s-ar fi obţinut în condiţiile normale ale pieţii.

9. Diferenţele dintre preţ si valoare=P293

Sunt două categorii economice distincte, uşor confundabile însă; valoarea este un concept ce nu poate fi disociat de calităţile fizice, intelectuale, morale, ale cuiva (în cazul fiinţelor) sau însuşiri fizice, materiale ale unui bun, iar preţul reprezintă expresia bănească a valorii.

Sunt cel puţin patru criterii de diferenţiere a celor două categorii economice:- ca fel al mărimilor, preţul este o mărime concretă, tangibilă, pe când valoarea este o mărime

convenţională;- ca număr, preţul în orice tranzacţie este unic, pe cândvalorile sunt multiple, iar expertului

evaluator i se pretinde prin regulile de bună practică să nu se oprească la mai puţinde trei valori;

- după locul de formare: preţul se formează pe piaţă ca punct de întâlnire între doi actori - un vânzător si un cumpărător şi el este rezultatul artei de a negocia - diferită de arta de a evalua; valoarea este rezultatul artei de a evalua, ea se stabileşte folosind mintea si imaginaţia evaluatorului si segăseşte pe hârtie. Este firesc ca o valoare preluată de actorii negocierii să devină sau nu preţ;

- caracter obiectiv: preţul este o mărime obiectivă în raport cu evaluatorul şi subiectivă în raport cu părţile negociatoare reflectând actul lor de voinţă; valoarea este o mărime obiectivă în raport cu actorii negocierii şi subiectivă în raport cu evaluatorul, fiind creaţia sa.

10. Definiţi valoarea de piaţă=P32

Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere. Este tipul de valoare la care se recurge cel mai frecvent, motiv pentru care trebuie stăruit pe elementele componente ale acestei definiţii, şi anume:

- Suma estimată este cel mai probabil preţ exprimat în unităţi monetare, plătibil pentru proprietate, într-o tranzacţie independentă, de piaţă. Este cel mai bun preţ care se poate obţine în mod rezonabil de către vânzător şi cel mai avantajos preţ obtenabil în mod rezonabil de către cumpărător.

- O proprietate va fi schimbată se referă la preţul la care piaţa aşteaptă că tranzacţia - care întruneşte toate celelalte condiţii ale definiţiei valorii de piaţă - ar putea fi încheiată la data evaluării; se referă, de asemenea, la faptul că valoarea unei proprietăţi este o sumă de bani estimată şi nu un preţ de vânzare predeterminat sau preţul actual de vânzare.

- La data evaluării semnifică faptul că valoarea de piaţă estimată este specifică unui moment, unei date precise, data evaluării.

- între un cumpărător decis se referă la un cumpărător care este motivat, dar nu constrâns, să cumpere; un cumpărător care nu este nici nerăbdător să cumpere, nici determinat să cumpere la orice preţ; un cumpărător care achiziţionează în concordanţă cu realităţile pieţei actuale şi nu aleunei pieţe imaginare sau ipotetice.

- Un vânzător hotărât, adică nu este nerăbdător sau constrâns să vândă, nici forţat să menţină un preţ care este considerat realist pe piaţa actuală; un vânzător motivat să vândă proprietatea în condiţiile pieţei, la cel mai bun preţ obtenabil.

- într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, tranzacţie între părţi, între care nu există o relaţie particulară sau specială (de exemplu, compania-mamă cu filialele sale) între părţi distincte, fiecare acţionând în mod independent.

- După o activitate de marketing adecvată înseamnă că proprietatea va fi prezentată pe piaţă în cel mai adecvat mod; durata timpului de expunere pe piaţă trebuie să fie suficientă; se presupune că perioada de expunere trebuie să înceapă înainte de data evaluării.

- în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză si prudent, adică ambele părţi sunt bine informate, acţionează în propriul interes si în mod prudent.

4

- Si fără constrângere; ambele părţi sunt motivate dar nu constrânse.

11. Definiţi valoarea justă=P32

Valoarea justă reprezintă preţul la care un bun ar putea fi schimbat între un cumpărător şi un vânzător, normal informaţi şi interesaţi într-o tranzacţie echilibrată.

12. Rolul diagnosticului de evaluare=P40

Se consideră că, în evaluarea unei întreprinderi, diagnosticului de evaluare i se atribuie cea 80% din resursele necesare, iar calculelor propriu-zise de evaluare cea 20%.

Diagnosticul de evaluare permite identificarea factorilor de risc şi stabilirea ipotezelor de evaluare, anticiparea viitorului întreprinderii.

Diagnosticul de evaluare permite alegerea metodelor de evaluare a întreprinderii şi tot el poate explica diferenţele dintre valorile determinate de evaluatori diferiţi.

Diagnosticul trebuie să cuprindă toate laturile şi sectoarele activităţii şi toate funcţiile întreprinderii scoţând în evidenţă oportunităţile, atuurile şi factorii de succes ai întreprinderii, pe de o parte, si ameninţările, slăbiciunile întreprinderii, pe de altă parte.

13. Ce este capacitatea de autofinanţare?=P61

Autofinanţarea reprezintă ansamblul resurselor interne obţinute din activitatea desfăşurată care rămân la dispoziţia întreprinderii după remunerarea aporturilor de capital; se determină pornind de la capacitatea de autofinanţare din care se deduc dividendele plătite.

Autofinanţarea corespunde, ca mărime, economiei ce rămâne întreprinderii după remunerarea factorilor de producţie; din acest punct de vedere, autofinanţarea în mărime absolută (sau economia brută) se obţine scăzând din valoarea adăugată cheltuielile cu munca (personalul), impozitele si taxele (inclusiv inipozitul pe profit), cheltuielile cu băncile (dobânzile) şi plata acţionarilor (dividendele), iar în mărime relativă se măsoară prin raţioul autofinanţarea/valoarea adăugată. Autofinanţarea este legată direct de rentabilitatea întreprinderii: cu cât ea este mai performantă cu atât va degaja o valoare adăugată mai mare, dar şi de politica de amortizare, căci o amortizare mai rapidă reduce profitul net dar contribuie la ameliorarea autofinanţării.

Capacitatea de autofinanţare reprezintă ansamblul resurselor financiare obţinute din activitatea de exploatare de care întreprinderea ar putea dispune - fără dividende - pentru acoperirea nevoilor financiare cerute de continuarea activităţii şi de dezvoltare.

Capacitatea de autofinanţare: excedentul brut de exploatare+ alte venituri din exploatare- alte cheltuieli de exploatare+ venituri financiare- cheltuieli financiare+ venituri excepţionale- cheltuieli excepţionale-participarea salariaţilor la rezultatele întreprinderii- impozitul pe profit

sauCapacitatea de autofinanţare: rezultat net

+ dotări la amortismente + dotări la provizioane

5

- reduceri ale amortismentelor (aferente ieşirilor)

- reluări asupra provizioanelor

Capacitatea de autofinanţare măsoară capacitatea întreprinderii de a finanţa prin propriile sale resurse nevoile financiare curente: dividende, investiţii, rambursarea datoriilor; privită în dinamică reprezintă un instrument util de analiză, rezultatul net nefiind suficient.

14. Ce reprezintă solvabilitatea unei întreprinderi?=P64

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă scadenţelor pe termen scurt; ea rezultă din echilibrul între fluxul încasărilor şi cel al plăţilor, precum şi din fondul de rulment net global.

Gradul de solvabilitate se măsoară prin raţiouri care ţin cont de gradul de lichiditate a activelor şi de exigibilitatea datoriilor întreprinderii.

Trezoreria imediata: valori disponibile datorii pe termen scurt

Trezorerie sau lichiditate relativă sau restrânsă: valori realizabile + valori disponibile datorii pe termen scurt

Lichiditatea generală: active circulantedatorii pe termen scurt

15. Cum se face reevaluare bunurilor necesare exploatării?=P73

1.2. Reevaluarea bunurilor necesare exploatăriiIn reevaluarea bunurilor dintr-o întreprindere, cu deosebire imobilizări şi stocuri, se au în vedere

următorii factori: evoluţia preţurilor, politici de contabilizare, politici de amortizare, eroziunea monetară, starea bunului şi orice alt factor depistat cu ocazia diagnosticului si analizei fundamentale, care poate antrena distorsiuni între valoarea contabilă şi valoarea economică a bunurilor respective.

Activele de exploatare sunt în general evaluate la valoarea de utilizare, de folosinţă, adică la nivelul foloaselor pe care un activ le procură întreprinderii deţinătoare. Această valoare se obţine, de regulă, pe baza costului istoric diminuat de amortismentul economic (inclusiv deprecierea).

Valoarea de folosinţă ar trebui să fie aproape de valoarea de piaţă, adică de preţul la care întreprinderea ar putea să procure un bun identic pe o piaţă de ocazie.

Valoarea de folosinţă poate să fie definită ca fiind valoarea actualizată a intrărilor nete de fluxuri degajate prin exploatarea unui activ.

1.2.1. Imobilizări necorporaleImobilizările necorporale (cheltuieli de înfiinţare, mărci, brevete, licenţe, studii, tehnologii etc.)

sunt considerate, de regulă, nonvalori pentru determinarea activului net corijat al întreprinderii, cu o singură excepţie: cheltuielile de cercetare şi studiile care se referă la produse noi sau la dezvoltare (si nu cele care sunt efectuate pentru menţinerea potenţialului existent), care se iau în calculul activului net corijat cu sumele înregistrate în contabilitate.

1.2.2. Imobilizări financiareStructura frecvent întâlnită la acest element al bilanţului contabil se referă la titluri de participare la

capitalul altor întreprinderi (acţiuni, părţi sociale etc.) şi credite acordate sau plasamente.

6

Titlurile sunt evaluate diferit, după cum cotează sau nu la bursă şi după cum se constituie într-un pachet majoritar sau un pachet minoritar. Titlurile care cotează se evaluează prin metodele indicate de organismul de reglementare al pieţei de capital; cea mai utilizată metodă constă în estimarea valorii actuale a unui titlu la nivelul cel mai redus dintre: media ponderată a preţurilor la tranzacţiile care au avut loc în ultima zi de la bursă şi preţul ultimei tranzacţii din aceeaşi zi, cu condiţia să fie un preţ relevant, adică să se refere la cel puţin 0,5% din numărul de titluri ale emitentului.

1.2.3. Imobilizări corporaleImobilizările corporale necesare exploatării sunt evaluate la valoarea de folosinţă a activelor

respective atunci când evaluarea nu se face într-o optică de vânzare sau de lichidare a acestor active.Valoarea unei imobilizări corporale va fi cu atât mai mare cu cât durata de viaţă rămasă va fi mai

mare; în sens contrariu, acţionează uzura morală şi funcţională, precum şi performanţele în utilizare a bunului respectiv.

1.2.4. StocuriValorile de exploatare, în general, sunt evaluate la valoarea lor de realizare într-o perspectivă de

continuitate a exploatării, la evaluarea stocurilor urmând să fie avute în vedere următoarele reguli particulare:

- Stocurile la intrare (materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb, obiecte de inventar etc.) se evaluează la preţurile de achiziţie practicate în luna anterioară celei în care se face evaluarea, iar dacă intrările sunt mai rare, la media preţurilor de achiziţie din cea mai recentă perioadă.

- Stocurile din interior (producţie neterminată, semifabricate din producţie proprie etc.) se evaluează la nivelul costurilor efective corectate cu gradul de înaintare în realizarea fizică a produselor.

- Stocurile la ieşire (produsele finite) se evaluează la nivelul preţurilor de vânzare, mai puţin beneficiile estimate în aceste preţuri.

1.2.5. CreanţeSe elaborează o balanţă în funcţie de vechimea creanţelor şi se calculează provizioane pentru

creanţele incerte sau cu termenele de încasare depăşite; creanţele se iau în calculul activului net corijat cu valorile din contabilitate, cele în valută fiind actualizate la raportul de schimb al monedei naţionale din ultima zi a lunii anterioare celei în care are loc evaluarea întreprinderii.

1.2.6. Disponibilităţi băneşti şi alte valori mobiliarede plasament

Disponibilităţile băneşti intră în calculul activului net corijat cu valorile din contabilitate, cele în valută fiind însă actualizate la raportul de schimb al monedei naţionale din ultima zi a lunii anterioare celei în care are loc evaluarea.

1.2.7. Alte ajustări aduse bilanţului contabil

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt tratate astfel: cele considerate ca fiind bine fundamentate şi au caracter de rezervă întregesc capitalurile proprii ale întreprinderii; cele nefundamentate sau care nu au caracter de rezervă se reintegrează în rezultatele financiare ale întreprinderii. Obligaţiile financiare şi nefmanciare în valută se actualizează la raportul de schimb al monedei naţionale, diferenţele fiind regularizate pe seama rezultatelor financiare ale întreprinderii.

16. Cum poate fi definită capacitatea beneficiară?=P79

7

Capacitatea beneficiară a unei întreprinderi poate fi definită ca fiind aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un beneficiu în viitorul apropiat, în condiţii de gestiune normale, identice cu cele din perioadele trecute, dacă nu au loc schimbări semnificative în viaţa întreprinderii.

Rezultatele publicate ca atare de întreprindere sunt adesea puţin semnificative, ca urmare a cel puţin 3 categorii de factori a căror incidenţă trebuie stabilită, măsurată; influenţa acestor factori asupra valorii întreprinerii trebuie analizată distinct, şi anume:

- incidenţa fiscalităţii;- incidenţa metodologiei contabile;- distorsiunile voluntare ale rezultatului financiar.Deci, este vorba de a determina, pornind de la bilanţ şi evidenţele contabile, care este rezultatul

economic rezonabil la care un eventual cumpărător ar putea să se aştepte. Este ceea ce se numeşte capacitatea beneficiară.

Capacitatea beneficiară creează uşor o confuzie suplimentară: nu este vorba de un beneficiu, de un profit în sensul uzual, ci de un randament financiar al totalităţii capitalurilor care finanţează exploatarea.

Capacitatea beneficiară se exprimă prin indicatorii: profitul brut, profitul net, dividendul si fluxul de trezorerie (cash-flow).

Capacitatea beneficiară, acest profit viitor al întreprinderii, se determină parcurgându-se succesiv trei etape: studiul rezultatelor trecute, examenul previziunilor si - pornind de la constatările efectuate în aceste prime două etape - calculul matematic al capacităţii beneficiare.

17. Care sunt metodele de calcul matematic al capacităţii beneficiare?=P85

Teoretic se poate utiliza una din următoarele patru variante:- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale previzionale, variantă recomandată

în cazul evaluărilor pentru privatizare (CB,);- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale corectate (CB2), variantă recomandată

în evaluările pentru management, modificări ale capitalului social, restructurări etc.;- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale din întreaga perioadă trecută şi viitoare

(CB3), recomandată în evaluarea întreprinderilor tranzactionate în sectorul privat;- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale din diferite perioade trecute şi viitoare

(CB4).In practica evaluărilor, indicatorii de performanţă financiară nu sunt cei raportaţi de întreprindere,

ci cei obţinuţi prin metodologia de mai sus.

18. Care sunt metodele prin care poate fi determinată rata de capitalizare, fructificare sau actualizare?=P86

Metodele de actualizare joacă un rol important în evaluarea întreprinderilor.Rata de actualizare este un element al pieţei financiare introdus în calculul parametrilor economici şi

indicatorilor financiari de către operatorii din piaţa de bunuri şi servicii. Fără a intra în detaliile doctrinei economiei de piaţă referitoare la rolul pieţei financiare pentru economia reală, menţionăm totuşi că acest rol este strict legat de proprietatea singurei mărfi existente în piaţa financiară - banii, aceea că stând, aduce beneficii, spre deosebire de mărfurile din piaţa de bunuri şi servicii, care, stând, aduc pierderi.

Actualizarea este un instrument prin care se asigură compara-bilitatea unor indicatori financiari si parametri economici ce se realizează în perioade diferite de timp.

Actualizarea sumelor reprezintă un ansamblu de calcule menite să măsoare valoarea actuală a unei sume de bani viitoare sau trecute care depind de doi parametri esenţiali: durata temporală reţinută si rata dobânzii luată în calcul pentru a măsura indisponibilitatea sumei în prezent.

8

Pentru determinarea ratei de capitalizare, de fructificare sau de actualizare, pot fi folosite teoretic mai multe metode:

3.1. Rata egală cu dobânda la împrumutul de stat poartă denumirea de rată de bază, rată fără riscuri sau rată neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară, în condiţii de macrostabilitate şi cu condiţia ca împrumutul de stat să constituie o pârghie de orientare a economiei reale, adică dobânda să fie corelată cu exigenţa de rentabilitate din piaţa de bunuri si servicii, această rată poate fi folosită cu succes în calculele de evaluare a întreprinderilor.

3.2. Rata egală cu dobânda practicată de banca centrală; ca mărime este egală cu cea de la alineatul precedent, plus o primă de risc.

3.3. Rata egală cu media dobânzilor practicate de băncile comerciale.3.4. Rata egală cu media tuturor dobânzilor practicate pe piaţa financiară (primele

trei de mai sus).3.5. Rata egală cu costul capitalului întreprinderii de evaluat este cea mai recomandată

metodă, mai ales în condiţii de instabilitate si incertitudini în macroeconomia ţării, deoarece ţine seama de condiţiile concrete ale întreprinderii expertizate.

Potrivit acestei metode, costul mediu ponderat al capitalului unei întreprinderi (CMPC) se obţine pe baza următoarei relaţii:

în care:Ccp = costul capitalului propriu;Ccî = costul capitalului împrumutat;Ccp + Ccî = masa capitalurilor folosite de întreprindere.Masa capitalurilor folosite de întreprindere si structura acesteia se determină pe baza studiului

bilanţurilor funcţionale ale întreprinderii pe o perioadă de 2-3 ani.Costul capitalului propriu se determină în baza relaţiei:

Ccp=Rn+(Rr-Rn)

unde: Rn = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară (care în condiţii normale poate fi de 3-6%);

Rr = rata cu riscuri sau totalitatea riscurilor la care este supusă întreprinderea; atât cele externe care se obţin printr-o bună documentare (riscul de ţară, riscul de ramură, riscul de politică economică, fiscală, riscul de neadaptare a managementului la exigenţele economiei de piaţă etc.), cât şi cele interne care se obţin prin evaluarea si transformarea în riscuri a tuturor punctelor slabe depistate în diagnosticul de evaluare (dezechilibru financiar, tehnologii învechite, echipamente depăşite, produse demodate şi orice punct slab reţinut în cadrul diagnosticului etc.);

(Rr - Rn) = prima de risc a întreprinderii;

9

19. Ce este valoare contabilă a întreprinderii?=P97

Valorile patrimoniale care se pot determina pentru o întreprindere sunt:

1.1. Valoarea contabilăValoarea contabilă a unei întreprinderi este dată de activul net contabil (Ane), patrimoniul net sau

situaţia netă stabilită pe baza situaţiilor financiare ale acesteia.Activul net contabil reprezintă excedentul tuturor bunurilor şi creanţelor unei întreprinderi asupra

tuturor datoriilor acesteia sau totalitatea capitalurilor proprii precum si a rezultatului financiar, net (după distribuire).

Anc = Active totale - Datorii totale

sau

Anc = Capitaluri proprii + Rezultatul net (după distribuire)

Este o valoare puţin semnificativă datorită limitelor pe care orice sistem contabil în vigoare le are în ce priveşte asigurarea unei coerenţe între valoarea contabilă şi valoarea economică a bunurilor întreprinderii.

20. Ce este valoare substanţială brută? Dar valoare substanţială netă?=P101

1.6. Valoarea substanţialăPrin valoare substanţială brută (VSB) se înţelege activul bilanţier reevaluat în ipoteza continuării

activităţii, plus valoarea bunurilor folosite de întreprindere fără a fi proprietara acestora, minus valoarea bunurilor care deşi sunt înregistrate în patrimoniul întreprinderii nu sunt folosite din diverse cauze (închiriate etc.).

Valoarea substanţială brută redusă (VSBr) este valoarea substanţială brută din care s-au dedus obligaţiile nefinanciare.

Valoarea substanţială netă (VSN) se identifică activului net corijat, fiind egală cu valoarea substanţială brută din care se deduc toate datoriile. Valorile substanţiale nu sunt valori de tranzacţie; ele se folosesc în metodele de evaluare bazate pe combinaţia patrimoniu-rentabilitate.

10