Inregitrarile si interceptarile audio-video ca mijloace de

proba in procesul penal

Profesor coordonator: Studentă:

Iasi, 2013

Cuprins1. Noţiuni introductive...................................................................32. Evoluţia reglementării ca mijloace de probă a interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video........................................................53. Condiţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare...............................................................84. Condiţiile genelale în care se efectuează înregistrările şi interceptările audio sau video........................................................95. Procedura de autorizare.......................................................106. Procedura de efectuare a interpretărilor şi a înregistrărilor...117. Certificarea înregistrărilor.....................................................128. Valoarea probantă................................................................149. Garantarea procesuală a autenticităţii şi veridicităţii înregitrărilor.................................................................................1410. Fotografiile...........................................................................1611. Aspecte privind intercepările şi înregistrările audio-video în dreptul european.........................................................................16

Franţa.........................................................................................................17

Germania....................................................................................................17

Spania.........................................................................................................18

Anglia..........................................................................................................19

12. Concluzii...............................................................................20

2

Înregistrările şi interceptările audio-video ca mijloace de probă în procesul penal

1. Noţiuni introductive

Pentru înţelegerea corecta a termenilor folosiţi în sintagma înregistrările şi interceptările

audio sau video, este necesară definirea acestora si de asemenea definirea comunicării, întrucat

reprezintă trunchiul comun al acţiunilor anterior menţionate.

Termenul comunicare, desemnează acţiunea de a comunica, înştiinţarea, vestea, ştirea.

Definiţiile date comunicării, de-a lungul timpului, pornesc de la sensul etimologic al cuvântului

comunicare ce provine din latinescul communis, ce semnifică a pune de acord, a fi în legătură cu

sau a fi in relatie ceva1.

Unii autori definesc comunicarea ca un „proces prin care un emiţător transmite

informaţii receptorului, prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce receptorului

anumite efecte”. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, prima şi probabil cea mai

răspândită situaţie de comunicare verbală este, probabil, comunicarea interpersonală.

Unele aspect referitoare la procesul de comunicare interpersonala sunt evidenţiate de

principalele caracteristici ale comunicării, şi anume:

comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu ceilalţi, în mediul lor

de manifestare;

în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea anumitor

scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii;

orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată

(acţiuni verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea

(ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de

fiecare individ la nivelul sinelui);

orice proces de comunicare se desfaşoară într-un context, adică are loc într-un anume

spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o strânsă

relaţie de interdependenţă;

1 Petre A., Grigoraş C., Înregistrarile audio si audio- video, Ed. CH Beck, Bucuresti 2010, p. 7.

3

procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice

comunicare, odată iniţiată, are o anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele

implicate în proces;

procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că odată transmis un

mesaj, el nu mai poate fi oprit în drumul lui către destinatar2.

Luându-se în considerare faptul că o parte din acţiunile ce compun elementul material al

unora dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sunt realizabile prin acte de comunicare (cel

mai la îndemană exemplu fiind cel cu privire la cazurile infracţiunilor de corupţie, infracţiuni

realizate prin promisiune, pretindere sau acceptare), înregistrarea acestor manifestări de voinţă

conferă mijloacelor materiale de probă caracter de argument probatoriu de gradul I, în sensul că

de cele mai multe ori au ca fundament, mijloace de probă complete, întregi şi univoce. Prin

urmare, argumentele avansate pe temeiul lor le dau o forţă deosebit de puternică şi admisibilitate

irecuzabilă.

Putem spune astfel că, înregistrarea semnifică imprimarea cu (mijloace tehnice) a

sunetelor, fenomenelor luminoase etc., cu alte cuvinte rezultatul acţiunii de a înregistra, iar

interceptarea reprezintă acţiunea de a intercepta si rezultatul ei, respectiv, descoperirea,

surprinderea şi controlarea unei convorbiri telefonice, a unei corespondenţe între două persoane,

inclusiv prin intermediul unei instalaţii speciale.

Termenul audio reprezintă un element de compunere, care se referă la frecvenţele sonore,

iar audiofrecvenţa înseamnă frecvenţa cuprinsă în banda undelor sonore perceptibile pentru

urechea umană.

Video semnifică elementul de compunere care deserveşte proprietăţi utilizate în

televiziune, în care sunt efectuate operaţii cu informaţia luminoasă conţinută în imagini sau ceea

ce este referitor la sistemele de înregistrare şi transmitere a imaginii. Videofrecvenţa înseamnă

fiecare dintre frecvenţele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune.

Adjectival ambiental, folosit pentru a delimita tipurile de înregistrări, se referă la

însuşirea ce reflectă modul de realizare a unei acţiuni, şi anume, o însuşire care ţine de mediul

ambient sau inconjurator3.

2 Idem1, p.53 Ibidem1

4

În cursul activităţilor de administrare a probatoriului, interceptarea şi înregistrarea audio

şi audio-video a convorbirilor, şi-a dovedit deseori utilitatea, activităţile specifice desfăşurate în

această fază contribuind decisiv la probarea activităţilor infracţionale.4

2. Evoluţia reglementării ca mijloace de probă a interceptărilor şi

înregistrărilor audio sau video

Ca urmare a inviolabilităţii corespondenţei şi convorbirilor telefonice, consacrată ca drept

fundamental al cetăţeanului în constituţiile democratice, iniţial nu era permisă folosirea în justiţie

a înregistrării unei convorbiri sau comunicări, ca acţiune a instanţelor judecătoreşti. Amplificarea

fenomenului infracţional, a determinat acceptarea, în anumite condiţii, a folosirii unor înregistrări

şi interceptări ale convorbirilor telefonice şi altor comunicaţii. Astăzi, puţine sunt legislaţiile care

nu reglementează ca mijloace de probă astfel de interceptări şi înregistrări, audio sau video.5

Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului

său şi a corespondenţei sale. Posibilitatea restrângerii acestui drept este admisă doar în cazul în

care „acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate

democratică este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică bunăstarea economică a

ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea

drepturilor şi libertăţilor altora”6. Din aceste prevederi rezultă că autorizarea interceptărilor şi

înregistrărilor private este supusă unor condiţii stricte.

În ţara noastră, Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională, a prevăzut posibilitatea

interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a altor comunicaţii în cazul pregătirii şi

săvârşirii de infracţiuni care sunt ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

După modelul francez, prin Legea nr. 141/1996 pentru modificarea Codului de procedură

penală, după Secţiunea a V-a, „Înscrisurile” din Capitoul al II-lea, „Mijloacele de probă” a

Titului III, „Probele şi mijloacele de probă”, s-a introdus secţiunea denumită „Înregistrările audio

sau video”. Prin Legea nr.281/2003, denumirea secţiunii a fost modificată în „Interceptările şi

înregistrările audio sau video”. Noua reglementare a adăugat în mijloacele de probă existente

deja două noi: înregistrările audio şi pe cele de imagini (video sau foto).4 Petre A., Grigoraş C., Înregistrarile audio si audio- video, Ed. CH Beck, Bucuresti 2010, p. 6.5 Theordoru G., Tratat de drept procesual penal, ediţia a 2-a, editura Hamangiu, 2008, p. 412.6 Art. 8 din Legea nr.30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994 ;

5

Potrivit art. 917, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor efectuate prin

telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a

judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în

condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea

unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi

înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt sau pentru că identificarea sau localizarea

participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată reţinere

faţă de ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ uşor, reprezintă totuşi o

modernizare a sistemului probaţiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele

măsuri care, pe de o parte, să preîntâmpine trucarea lor, pe de altă parte, să contribuie la

verificarea ulterioară a autenticităţii lor.

În materia probaţiunii, art.64 Cod Procedură Penală din 1968 a fost elaborat de legiuitor

prin enumerarea limitativă a mijloacelor de probă, însă, deşi statul comunist prin organele sale

represive uzau frecvent de interceptarea comunicaţiilor telefonice, acestea nu se regăseau în

enumerarea legii procesuale penale.

Această enumerare constă în următoarele mijloace de probă: declaraţiile învinuitului sau

ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părtii responsabile

civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile,

mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi

expertizele8.

La includerea acestei noi reglementări în Codul de procedură penală, s-au avut în vedere,

în special, infracţiunile care aparţin criminalităţii organizate şi care implică frecvent organizarea

de trafic (de stuperfiante, de opere de artă, de persoane, etc), fiind foarte dificil de demonstrat.

Cum, de regulă, nici un individ implicat în asemenea acte nu acceptă să vorbească, apare

firească, până la un moment dat, tentaţia poliţiei şi a justiţiei de a obţine „declaraţii” cu ajutorul

ascultărilor prin intermediul microfoanelor, plasate eventual în domiciliile private şi a

7 Art. 91 a fost modificat prin art. 1, pct. 47 din legea nr. 356/2006. Anterior, art 91 avea următorul conţinut: „interceptările şi înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri sau comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului”.8 art.64 Cod Procedura Penala din 1968.

6

ascultărilor telefonice. Astăzi, odată cu dezvoltarea criminalităţii organizate, numeroase legislaţii

din Europa şi din afara Europei au început să consacre aceste procedee.

Astfel, în Anglia, Police Act 1997, a creat un cadru legal pentru ascultările sub acoperire

operate în domiciliile private de către poliţişti, prin montarea de microfoane. Autorizaţia de

intrusiune este dată de către un poliţist de rang înalt şi este subordonată existenţei unor bănuieli

serioase în privinţa prevenirii sau descoperirii infracţiunilor serioase, în special a infracţiunilor

implicând folosirea violenţei, antrenând substanţiale beneficii financiare, realizate de numeroşi

indivizi care sunt succeptibile de a fi funcţionate cu închisoare de cel puţin 3 ani, cu condiţia că

aceste infracţiuni să nu poată fi probate printr-un alt mijloc de probă. În fine, atunci când

operaţiunile trebuie să aibă loc în locuinţe, camere de hotel, cabinete de avocaţi sau de medici,

autorizaţia trebuie să fie dată de un judecător.9

În Germania, Legea de ameliorare a luptei contra criminalităţii organizate din data de 4

mai 1998 a creat posibilitatea de a realiza ascultările în locuri speciale, destinate ascultărilor

secrete. Utilizarea unei asemenea proceduri de ascultări presupune să existe suspiciunea cu

privire la comiterea unui delict pe care legea îl consideră grav, cum este asasinatul sau furtul

săvârşit de o bandă organizată. De asemenea, trebuie să existe autorizaţia unui judecător care se

poate da pe o durată de 4 săptămâni cu posibilitatea prelungirii pe aceeaşi durată. 10

În Ţările de Jos, o Lege din 27 mai 1999 a autorizat ascultările secrete în localuri cum

sunt, de pildă, birourile. Decizia poate fi luată de judecătorul de instrucţie sau de procuror. Ea

poate interveni nu numai dacă există bănuiala unei crime deja comise, ci şi dacă există bănuiala

că sunt pe cale să fie pregătite sau săvârşite infracţiuni de o anumită gravitate şi în cadrul

organizat. 11

În Franţa, a intervenit Legea nr. 2004-204/ 9 martie 2004 referitoare la Adunarea justiţiei

la evoluţia criminalităţii, care prevede că, pentru prima dată, din iniţiativa Adunării Naţionale

(L’assemblee nationale), posibilitatea de a opera sonorizări şi fixări de imagini, respectiv de a

instala microfoane şi camere video în locuri sau vehicule private sau publice. Aceste dispozitive

nu vor putea fi utilizate decât în cursul unei instrucţii privind o crimă sau un delict care se

încadrează preintre formele cele mai grave ale criminalităţii organizate.

9 Mateuţ G., Tratat de procedură penală-Partea generală, Volumul II, editura CH. Beck, Bucureşti, 2012, p. 199.10 Ibidem 11 Ibidem

7

În privinţa ascultărilor telefonice, utilizate destul de frecvent în procesele penale de

pretutindeni, s-a plecat de la principiul libertăţii probelor care a justificat administrarea acestora,

cu condiţia să fie autorizate de un magistrat si să fie respectat secretul vieţii private, care este în

joc, la fel ca în cazul ascultărilor cu ajutorul microfoanelor (art. 8 din Convenţia Europeană, art.

8 din Carta canadină, cel de-al 4-lea Amendament şi Constituţiei Statelor Unite). În acest fel, a

fost necesar ca legiuitorul să intervină, destul de rapid, pentru a conferi un statut ascultărilor

telefonice. Astfel, astăzi, într-un număr mare de ţări, Legea indică autorităţile care pot ordona

ascultările, condiţiile de autorizare a ascultărilor şî urmările deciziei de punere sub ascultare.

În Belgia, Legea din 30 iunie 1994 (art.3) inserează în Codul de instrucţie criminală

(art.90) o prevedere potrivit căreia judecătorul de instrucţie poate, cu titlu excepţătorul de

instrucţie poate, cu titlu excepţional atunci când necesităţile instrucţiei o cer şi dacă alte mijloace

de investigaţie nu sunt suficiente pentru stabilirea adevărului, să autorizeze ascultarea,

interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi a telecomunicaţiilor private. Această măsură nu

poate fi luată însă, decât dacă există indicii serioase că fapta care reprezintă obiectul instrucţiei

constituie una din infracţiunile specifice prevăzute expres de lege, in strucţiuni considerate grave.

Măsura de supraveghere este luată prin ordonanţa motivată a judecătorului de instrucţie.12

3. Condiţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare

Codul de procedură penală precizează conditţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare

a convorbirilor sau comunicaţiilor: interceptarea şi înregistrarea convorbirilor ori comunicărilor

efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare, se realizează cu autorizarea

motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea

penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau

săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea

şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că indentificarea sau

localizarea prticipanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată13.

12 Mateuţ G., Tratat de procedură penală-Partea generală, Volumul II, editura CH. Beck, Bucureşti, 2012, p. 202.13 Art. 91, alin. (1) Cod de procedură penală.

8

Pentru autorizarea interceptărilor şi a înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor,

trebuie respectate următoarele condiţii:14

- să se fi început urmărirea penală , cel puţin in rem, adică cu privire la faptă;

- să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni

pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

- activitatea este justificată pentru stabilirea situaţiei de fapt, pentru identificarea şi

localizarea participanţilor, care nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi

mult întârziată;

- infracţiunea să fie una din cele nominalizate la alin. (2) al art. 91.

Interceptările nu pot avea ca obiect orice infracţiune, ci numai pe cele prevăzute expres

de legiuitor în conţinutul art. 911 alin. (2), unde urmărirea penală se efectuează din oficiu.

Interceptare şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin

orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei

naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de

trafic de stuperfiante, trafic de arme, trafic de persoane, cate de terorism, spălare a banilor,

falsificare de monede sau alte valori, în cazul înfracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ori al unor alte infracţiuni

grave sau al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică.

4. Condiţiile genelale în care se efectuează înregistrările şi

interceptările audio sau video

Pentru validitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor trebuie

îndeplinite următoarele condiţii:15

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni;

b) să privească o infracţiune pentru care urmărirea penală se execută din oficiu;

c) să se impună pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau

localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult

întârziată;

14 Jidovu N., Drept procesual penal, ediţia a 2-a, editura CH. Beck, Bucureşti, 2007, p. 20215 Mateuţ G., Tratat de procedură prnală-partea generală, Volumul II, editura CH. Beck, Bucureşti, 2012, p.214

9

d) să existe o autorizaţie motivată a judecătorului competent la cererea expresă a

procurorului, fie din oficiu, fie la cererea motivată a persoanei vătămate;

e) să fie vorba de o infracţiune aflată pe lista infracţiunilor aflată pe lista infracţiunilor

pentru care este posibilă autorizarea.

De la regula autorizării activităţilor de înregistrare, sunt cunoscute două excepţii:

- în cazul în care înregistrările sunt efectuate de părţi sau de alte persoane, când privesc

propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii;

- în situaţiile care impun înlăturarea unor pericole iminente pentru siguranţa naţională;

Condiţiile de efctuare a înregistrărilor convorbirilor sau comunicărilor telefonice ori prin

orice mijloc electronic de comunicare sunt aplicabile şi în cazul oricărei alte înregistrări a

convorbirilor, respectiv şi în cazul înregistărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi

prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, precum şi în cazul înregitrărilor de

imagini.

5. Procedura de autorizare

Competenţa exclusivă de autorizare a interpretărilor şi înregitrărilor revine astăzi, potrivit

legii, judecătorului, nu procurorului sau instanţei asa cum se prevedea în reglementarea

anterioară. Autorizaţia se dă în camera de consiliu, printr-o încheiere motivată in concreto, la

cererea procurorului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Este vorba, în termenii

modificărilor intervenite prin OUG nr. 60/2006, preşedintele instanţei căreia i-ar reveni

competenţa să judece cauza în primă instanţă sau al instanţei corespunzătoare în grad primei

instanţe la a cărei circumscripţie işi are sediul parchetul din care face parte procurorul care

efectuează sau care supraveghează urmărirea penală.

În ceea ce priveşte procedura, Codul de procedură penală prevede că judecătorul se

pronunţă în camera de consiliu, iar alineatul final stabileşte că autorizarea interpretării şi

înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată in concreto care va

cuprinde indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea

situaţiei de fapt sau identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcutrin alte mijloace

ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus

supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.

10

Codul de procedură penală conţine o prevedere nouă, introdusă prin Legea nr.356/2006,

pe care o apreciem ca fiind pozitivă, deoarece reprezintă o garanţie a respectării dreptului

persoanei la viaţa privată şi păstrarea confidenţialităţiiconţinutului convorbirilor sau

comunicărilor care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau participanţii. De

asemenea, s-a introdus şi obligaţia procurorului de a le distruge la finalizarea cauzei. Astfel, se

prevede că atât „convorbirile” cât şi „comunicările” interceptate sau înregistrate, care nu privesc

fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea

participanţilor, se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, in plic sigilat, „cu

asigurarea confidenţialităţii şi pot fi transmise judecătorului sau completului investit cu

soluţionarea cauzei, la solicitarea acetuia.” Totodată, „la soluţionarea definitivă a cauzei,

acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se, un proces verbal.”

6. Procedura de efectuare a interpretărilor şi a înregistrărilor

Înregistrările se dispun, fie de către judecător, la cerea motivată a procurorului care

efectuează urmărirea penală sau chiar la cererea motivată a persoanei vătămate, adresată prin

intermediul procurorului, în privinţa convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin

telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează

obiectul cercetării, fie de către procuror personal, în mod excepţional, în caz de urgenţă şi numai

cu titlu provizoriu sub rezerva confirmării ulterioare de către judecător ( în termenul de 48 de

ore) .

În prezent, chestiunea interceptărilor şi a înregistrărilor autorizate de judecător sau de

către procuror, sub rezerva confirmării în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, se pune în alţi

termeni, deoarece Legea nr. 281/2003 aduce în Codul de procedură penală pentru prima dată,

prevederi referitoare la efectuarea acestor intercepţii şi înregistrări. Astfel, art.912 alin. (1) din

Codul de procedură penală prevede că „procurorul procedează personal la interceptările şi

înregistrările prevăzute în art. 911sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de

cercetare penală.” În continuare, se mai prevede că „persoanele care sunt chemate să de

concurs tehnic la interpretări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunilor

efectuate, încălcarea aceste obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.”

11

7. Certificarea înregistrărilor

Procurorul sau lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, întocmeşte un

proces-verbal care va cuprinde, pe lângă datele comune arătate în art. 91 C.proc.pen. (data şi

locul unde este încheiat; ora la care a început şi ora la care s-a terminat încheierea procelui

verbal; numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie; descrierea amănunţită a celor

constatate precum şi a măsurilor luate; numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care

se referă procesul verbal; obiecţiile şi explicaţiile acestora) şi următoarele menţiuni speciale

autorizaţia dată pentru efectuarea interpretării sau a înregistrării convorbirilor sau comunicăilor,

numărul ori numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirile sau alte date de

identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile sau comunicările, numele şi

prenumele persoanelor care le poartă, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi

numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

În acelaşi timp, convorbirile sau comunicările interpretate şi înregistrate care privesc

fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor,

sunt redate integral în forma scrisă iar în procesul verbal menţionat mai sus, cu certificarea

pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în

cauză.

Procesul verbal ce redă convorbirile înregistrate, împreună cu suportul, în original, care

contine înregistrarea convorbirii, făcând parte integrantă din procesul verbal, constituie mijloace

de probă, nefiind necesară pentru acesta confirmarea ulterioară, caurmare a modificărilor

introduse prin Legea nr. 356/2006 . După întocmirea procesului verbal şi semnarea lui de

procuror sau de lucrătorul de poliţie judiciară delegat de acesta, după caz, procesul verbal este

supus unei proceduri interne de calificare pentru autenticitate în cadrul Ministerului Public de

către procurorul care supraveghează urmărirea penală, care hotărăşte care dintre informaţiile

culese prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei, punând o rezoluţie în acest sens.

Convorbirile sau comunicările care conţin secrete profesionale nu ar trebui să se menţioneze în

procesul verbal. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care

conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese verbale separate în dispoziţiile art. 97 alin

(3) se aplică in mod corespunzător.16În fine, suportul original care conţine înregistrarea

16 Potrivit art. 97 alin (3) C. Proc. Pen., „dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret sau confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţiile care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii”

12

convorbirii se păstrează în sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat şi va fi pus la

dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia.

Aceleaşi reguli se aplică şi în cadrul înregistrării de imagini, cu precizarea că în acest caz,

se încheie doar proces verbal la care se va ataşa caseta video care conţine înregistrarea imaginii,

în original, sigilată fără a se mai proceda la redarea în formă scrisă. Conţinutul imaginii se va

descrie, însă, în procesul verbal în măsura în care prezintă relevantă sub aspect penal.

Procedura de finalizează cu certificarea pentru autenticitate a procesului verbal care

conţine redarea integrală a înregistrăilor utile cauzei de către procurorul care efectuează sau

supraveghează urmărirea penală în cauză. Cu ignorarea completă a dreptului la apărare şi a

drepturilor apărării, legiuitorul a considerat că la evaluarea conţinutului convorbirilor

interceptate, participarea părţilor nu este necesară, întrucât orice convorbire pe care procurorul o

consideră utilă pentru aflarea adevărului, poate fi contrazisă sau combătută de orice parte în faza

de judecată, în contextul întregului probatoriu administrat in cauză.

Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin

secrete de stat, consemnarea se face în procese verbale separate, iar dispoziţiile art. 97 alin (3)

din C.Proc.Pen17, se plică în mod corespunzător.

În cazul unei soluţii de netrimitere în judecată, s-a stabilit, obligaţia procurorului de a

înştiinţa persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate, precum

şi obligaţia păstrării acestora în condiţii de confidenţialitate în locuri speciale şi în plic sigilat

până la prescrierea răspunderii penale, când se distrug.

Art. 97, alin. (6) stabileşte condiţii extrem de restrictive cu privire la accesul la

convorbirile arhivate, acetsa fiind permis doar procurorului care efectuează sau supraveghează

urmărirea penală în cauza penală redeschisă sau în altă cauză penală care are ca obiect fapte

despre săvârşirea cărora există date concludente şi utile în conţinutul convorbirilor arhivate iar în

late cazuri, numai cu autorizarea judecătorului. Astfel, se prevede că „după arhivare, suportul pe

care sunt imprimate convorbirile poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în

condiţiile prevăzute în art. ăzute în art. 912 alin. (5) C.proc.pen. (când pot fi folosite şi în altă

cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile

privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni) şi numai de către procurorul care

17 Potrivit textului „dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii”

13

efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în alte cazuri, numai cu autorizarea

judecătorului.”

După soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţă, convorbirile se arhivează pentru

păstrarea confidenţialităţii, accesul la acestea fiind permis numai cu încuviinţarea preşedintelui

instanţei, doar procurorului care efctuează sau supraveghează urmărirea penală în altă cauză

penală care are ca obiect fapte despre săvârşirea cărora există date concludente şi utile în

conţinutul convorbirilor arhivate.

8. Valoarea probantă

Legea nu cuprinde, aparent, nici o derogare de la principiul liberei aprecieri a probelor,

astfel încât valoarea probantă a proceselor verbale ce se încheie cu ocazia înregistrărilor, la care

se ataşează transcrierile certificate şi contrasemnate de procurorul competent şi a benzilor

magnetice sau a oricăror alte tipuri de suport care conţin înregistrarea, este identică cu aceea a

celorlate mijloace de probă prevăzutre de lege. Din conţinutul reglementării rezultă, asadar, că

înregistrările audio sau video urmează regula generală, potrivit căreia probele nu au o valoare

dinainte stabilită. Ea rămâne la aprecierea organului judiciar, în functie de rezultatele

administrării tuturor probelor administrate în cauză. Cu privire la valoarea probantă a

înregistrărilor audio-video făcute de către părti şi monitorizate, în practica judiciară, s-a subliniat

că respectând principiul egalităţii armelor, instanţa nu poate face abstracţie de înregistrările

audio-video făcute de către părţi, câtă vreme legea permite valorificarea lor ca mijloace de probă

cu excepţia situaţiilor când sunt interzise de lege.

9. Garantarea procesuală a autenticităţii şi veridicităţii

înregitrărilor

Înainte de modificările intervenite prin Legea nr. 356/2006, Legea nr 281/2003 prevede,

ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării.

Astfel, art. 912, alin. Ultim C. Proc.pen., în vechea redactare, prevedea expres că „instanţa

dispune până la terminarea urmăririi penale, aducerea la cunostinţă, în scris, persoanelor ale

căror convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate, datele la care s-au efectuat

acestea”. Daca părţile sunt ascultate cu privire la relevanţa informaţiilor obţinute prin

înregistrările efectuate, înseamnă că, în mod obligatoriu, acestora le-au fost aduse la cunoştinţă

14

aceste înregistrări, inclusiv transcrierile şi procesele verbale pe care le-au semnat alături de

organele de urmărire penală.18

În prezent, este menţinută obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul

înregistrării, dar într-o altă modalitate. Legea stabileşte că procurorul are obligaţia de a informa

persoane interceptată cu privire la ingerinţa efectuată în viaţa sa privată. Potrivit acestor

prevederi, procurorul este obligat a-l înştiinţa pe învinuit sau inculpat despre această măsură, cu

ocazia prezentării materialului de urmărire penală fiind permis apărării să consulte procesele

verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate sau să asculte înregistrările la cererea expresă

a acesteia.

În privinţa suportului pe care sunt înregistrate convorbirile interceptate, acesta se

păstrează în original la parchet, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată pentru

cazul în care cauza a fost trimisă instanţei spre judecare sau până la împlinirea termenului de

prescripţie pentru cazul în care s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată.

În situaţia în care persoana în cauză contestă cuvintele atribuite (în cazul înregistrărilor

convorbirilor) ori autenticitatea imaginilor(în cazul inregistrării de imagini) sau originalitatea

suporţilor tehnici pe care sunt imprimate convorbirile sau înregistrările ce formează obiectul

interceptărilor şi înregistrărilor, poate solicita efectuare unei expertize, fie în cursul urmăririi

penale, fie în cursul judecăţii.19

Legea Nr. 281/ 2003 modificată de Legea nr. 356/2006 aduce în cuprinsul Codului de

procedură penală o garanţie procesuală nouă, necunoscută până acum in dreptul nostru:

distrugerea înregistrărilor care nu sunt folosite ca mijloace de probă în cauză. În art. 913 alin.

(5), C.proc.pen. că „siportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la

sediul parchetului în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii şi se

păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a

format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces verbal în acets sens.”

18 Sub acest aspect, dispoziţia cuprinsă in fostul articol 913alin (5) C.Proc.Pen., potrivit căruia „instanţa poate aproba la cererea motivată a inculpatului, a părţii civile sau a avocatului acestora, consultarea părţilor din înregistrare şi din transcrierea integrală, depusă la grefă, care nu sunt consemnate în procesul verbal”, era inutila din moment ce , fata de prevederea referitoare la ascultarea partilor cu privire la selectare şi evaluarea probelor obţinute în urma inregistrărilor, consultarea acestora în întregime şi a transcrierilor făcute ab initio de organele de urmărire penală şi consemnate în procesele verbale iniţiale era obligatorie, nefiind lăsată la aprecierea instanţei. De altfel, numai în acest fel a devenit eficient dreptul procesual al celui interesat de a obţine supunerea mijloacelor de probă care decurg din înregistrările expertizei tehnice menţionate în art. 916, alin. (1), C proc. Pen.19 Mateuţ G., citat C. Grigoraş, Expertiza judiciarăa înregistrărilor audio, fotografiilor şi înregistrărilor video, în A. Petre, C. Grigoraş, Înregistrările audio şi audio video, Ed. CH. Beck , Bucureşti, 2012, p. 181-231.

15

10. Fotografiile

Legea nr. 141/1991 a înscris şi fotografiile printre mijloacele de probă prevăzute de art.

64 C.proc.pen.deşi legea nu face nici o precizare, autorul, consideră că orice fotografie care ar

putea servi la aflarea adevărului, dacă din examinarea acesteia rezultă fapte sau înregistrări de

fapte de natură să contribuie la aflarea adevărului, cu excepţia fotografiilor judiciare care sunt

valorificate pe plan probator prin intermediul altor mijloace de probă , cum sunt procesul-verbal

de percheziţie sau raportul de expertiză.

În literatura de specialitate20, s-a remarcat discordanţa care există între conţinutul art.64

alin.(1) C.proc.pen., privind noile mijloace de probă care includ şi fotografiile şi cel al secţiunii

V referitoare la înregistrările audio sau video, din care sunt excluse fotografiile, pentru că, în

esenţă, fotografia nu este altceva decât o categorie de imagini, care are, însă, un aport mai

restrâns la reţinerea faptelor faţă de filmare ori faţă de casetele video21. Referitor la valoarea

probantă a fotografiilor, întrucât legea nu cuprinde nici o regelmentare specială, suntem de

părere că ea este identică cu cea a celorlalte mijloace de probă, organele judiciare fiind libere în

apreciere.

11. Aspecte privind intercepările şi înregistrările audio-video în dreptul european

În majoritatea ţărilor lumii, reglementările juridice privind efectuarea interceptarilor şi

utilizarea informaţiilor astfel obţinute reprezintă un mijloc legal folosit, în general, pentru

realizarea siguranţei naţionale.

Într-un stat de drept, ce se întemeiază pe respect faţă de legi şi pe respectul faţă de

drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, sunt stabilite proceduri adecvate şi modalităţi de

control pentru executarea legală a interceptării comunicaţiilor, în scopul prevenirii utilizării

abuzive a acestui mijloc şi a informaţiilor obţinute22.

În continuare voi prezenta câteva aspecte legate de înregistrările audio sau video,

cum sunt ele reglementate în ţările europene.

20 Mateuţ G., citat I.Gh.Gorgăneanu, Înregistrările audio sau video şi fotografiile, R.D.P. nr.1/1997, p.51.21 Mateuţ G., citat Gr. Scripcaru, T. Pirozzynski, Utilizarea unor tehnologii noi în procesul penal, R.D.P., nr.2/1996, p. 58-61.22 Petre A., Grigoras C., Inregistrarile audio si audio- video, Ed. CH Beck, Bucuresti 2010, p.28

16

Franţa

În Franţa sediul materiei este reglementat prin legea numărul 91-646/1991 cu privire la

secretul corespondenţei transmise pe calea telecomunicaţiilor dar şi în prevederile Codul de

procedură penală ce guvernează materia probelor. Astfel, la articolul 427 din Codul de procedura

penală se prevede că, în afara cazurilor când legea dispune altfel, infracţiunea poate fi stabilită

prin orice mijloc de probă.

Sfera infracţiunilor pentru care se poate dispune interceptarea şi înregistrarea

comunicaţiilor vizează în principal securitatea naţională, apărarea elementelor esenţiale ale

potenţialului ştiinţific şi economic al Franţei, precum şi prevenirea terorismului, criminalităţii şi

delicvenţei organizate.

Instrumentul juridic prin care se autorizează interceptarea comunicaţiilor este autorizaţia

emisă, în cazul situaţiilor ce vizează siguranţa statului, de Primul-Ministru sau una din cele două

persoane special delegate de acesta.

Durata aplicării măsurilor de interceptare a comunicaţiilor este de 4 luni, iar măsura poate

fi reînnoită în aceleaşi condiţii de formă şi durată. Controlul măsurii de interceptare a

comunicaţiilor se face, în cazul interceptărilor de securitate, de Comisia Naţională de Control a

Interceptărilor de Securitate. Comisia poate, din proprie iniţiativă sau la cererea oricărei persoane

interesate, să controleze orice interceptare de securitate pentru verificare legalităţii acesteia.

Legislaţia franceză interzice „interceptarea comunicaţiilor unui avocat fără avizul

decanului baroului din care acesta face parte”

Germania

Interceptările şi înregistrările audio sau video sunt statuate în legea numărul 57/1968

privind îngrădirea drepturilor la secretul corespondenţei şi a comunicaţiilor, dar şi în dispoziţiile

Codului Penal German sau în legea privind regimul străinilor. Sfera infracţiunilor pentru care

poate fi dispusă interceptarea şi înregistrarea convorbirilor este largă.

În cazul în care există indicii temeinice că o persoană ar fi comis în calitate de autor sau

participant, infracţiuni contra siguranţei statului, de înaltă trădare sau care pun în pericol

siguranţa naţională, pot fi autorizate aceste măsuri.

17

De asemenea, aceste măsuri pot fi utilizate şi în cazul comiterii unor fapte de investigare

sau complicitate la dezertare ori de instigare la insubordonare, săvârşite de către o persoană care

nu are calitatea de militar (art. 16, art.19 raportate la art. 1, alin. 3 din Legea penală a militarilor)

tot în aceeaşi lege sunt cuprinse şi infracţiunile contra siguranţei trupelor NATO staţionate pe

teritoriul Germaniei şi pentru care se pot dispune acest tip de măsuri.

Autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor se pot face şi pentru infracţiuni de drept

comun, cum ar fi: falsificarea de monedă, trafic de persoane, omor simplu, omor calificat sau

genocid, furt comis în bandă, tâlhărie, şantaj, tăinuire dar şi pentru încălcarea legii privind

regimul special al armelor şi muniţiilor, precum şi a legii referitoare la regimul special al

stupefiantelor şi al altor substanţe interzise.

Ordonarea acestei măsuri nu poate viza decât pe învinuit sau inculpate ori persoanele

despre care există indicii că ar primi sau transmite anumite informaţii provenind de la inculpat

ori adresate acestuia.

Spania

În Spania interceptarea comunicaţiilor se face potrivit legii de procedura penală. Conform

articolului 579 “judecătorul poate autoriza reţinerea corespondentei private, poştale şi telegrafice

pe care persoana anchetată o trimite sau o primeşte, precum şi deschiderea şi verificarea acesteia

dacă sunt indicii că prin aceste măsuri s-ar descoperi sau s-ar dovedi vreun fapt sau circumstanţă

importantă pentru ancheta respectivă”.

În caz de urgenţă, când este vorba de infracţiuni legate de bande armate sau grupări

teroriste, măsura interceptării poate fi dispusă şi de către Ministerul de Interne sau în lipsa

acestuia de către Directorul pentru siguranţa statului. Această dispoziţie este obligatoriu a fi

comunicată judecătorului competent care, în termen de cel mult 72 de ore poate confirma sau

revoca aceasta rezoluţie.

Datorită common law-ului, procedura penală anglo-saxonă, bazată mai ales pe

precedentul judiciar (hotărâre judiciară anterioară ce poate fi invocată într-un litigiu similar

actual), îmbracă o formă cu mult mai diferită de cea din dreptul continental.

18

Anglia

Instrumentul juridic prin care se autorizează interceptarea comunicaţiilor este mandatul

său ordinul emis de către secretarul de stat sau altă autoritate competentă. Autorizaţia trebuie să

fie în scris şi trebuie să conţină motivele pentru care a fost emisă, să conţină rangul şi autoritatea

emitentului, precum şi datele referitoare la convorbirile ce urmează a fi interceptate.

Durata măsurii este de o lună, începând cu data de la care este acordată autorizaţia sau

este notificat organul interesat. Măsura poate fi prelungită dacă este necesar. Legea defineşte, de

asemenea, şi sintagma “interceptare legală” şi stabileşte condiţiile în care acesta măsură poate fi

autorizată.

Sfera infracţiunilor pentru care poate fi dispusă măsura:

în interesul siguranţei naţionale;

pentru prevenirea şi detectarea crimelor sau pentru a preveni dezordinea publică;

pentru protejarea intereselor economice ale Regatului Unit;

în scopul protejării sănătăţii publice;

în scopul colectării taxelor şi impozitelor;

pentru orice alt scop dacă este autorizat de secretarul de stat.

Partea a 3-a a legii este dedicată investigării informaţiilor în format electronic protejate

prin încriptare. Spre deosebire de interceptarea convorbirilor, autorizarea datelor în format

electronic este permisă într-un număr mai mic de cazuri. Astfel, autorizaţia este dispusă doar:

în interesul siguranţei naţionale;

pentru prevenirea şi detectarea crimelor;

pentru protejarea intereselor economice ale Regatului Unit; (art. 49. alin. 3)

Legea este completată în materia interceptării şi înregistrărilor cu dispoziţiile cuprinse în

legi speciale, precum Legea Comunicaţiilor Electronice, Legea Serviciilor şi Pieţelor Financiare,

Legea Terorismului.

12.Studiu de caz

Decizia nr. 10 din 7 ianuarie 2008/ I.C.C.J:

Prin sentinta penala nr. 377/PI din 13 iulie 2007, pronuntatt de Tribunalul Timis, s-a

dispus condamnarea inculpatului B.A. pentru svarsirea infractiunii de trafic de influenta

prevazuta in art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

19

Instanta de fond a reţinut, in fapt, ca inculpatul B.A. si-a desfasurat activitatea in cadrul

institutiei Prefectului judetului Timis, avand functia de expert-asistent, fiind totodata si membru

in Comisia Judeteană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Dupa aparitia Legii nr. 290/2003, denuntatorul B.I. si tatal sau, A.B., au depus cereri la

Comisia Judeteana Timis pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru obtinerea de compensatii de

la statul roman, avand in vedere proprietatile imobiliare pe care le-au detinut in Basarabia inainte

de anul 1947.

In cursul lunii decembrie 2006, inculpatul i-a comunicat prin telefon denuntatorului ca

cererile sale au fost admise partial prin doua hotarari, invitandu-l la sediul Prefecturii pentru

ridicarea acestor hotarari. La 21 decembrie 2006, denuntatorul a primit de la inculpat copii xerox

ale hotararilor, din care rezulta ca prin hotararea nr. 152 din 24 octombrie 2006 i s-a aprobat

acordarea sumei de 168.501,34 lei, iar prin hotararea nr. 155 din 24 octombrie 2006 i s-a aprobat

acordarea sumei de 661.97,40 lei. Denuntatorul l-a intrebat pe inculpat cand isi va primi banii,

iar acesta i-a comunicat ca platile se fac de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor

pe baza unor liste intocmite de functionarii din cadrul acestei institutii si, dacă doreste sa

primeasca cu prioritate sumele de bani, va trebui sa-i remită 10% din valoarea sumelor totale ce

i-au fost aprobate, lasandu-l pe denuntator sa inteleaga ca are influenta asupra functionarilor din

cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor Bucuresti.

In cursul lunii ianuarie 2007, denuntatorul i-a comunicat inculpatului ca este de acord sa

plateasca 10%, in cazul in care plata i se va face cu prioritate.

La 13 aprilie 2007 inculpatul l-a sunat pe denuntator, acesta deplasandu-se la biroul

inculpatului, ocazie cu care inculpatul i-a adus la cunostinta ca vor intra in contul personal o

parte din sumele de bani la care era indreptatit, dandu-i de inteles ca a fost informat in acest sens

de functionarii din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor Bucuresti, de

influenta carora s-a prevalat. Cu aceeasi ocazie, inculpatul a scris pe un biletel sumele pe care cei

doi le vor primi conform hotararilor, iar pe verso a indicat sumele pe care urma sa le dea

denuntatorul.

La 16 aprilie 2007, numitul B.I. a adresat un denunt organelor de urmarire penala prin

care l-a reclamat pe inculpat pentru comportamentul sau, in sprijinul afirmatiilor sale depunand

inregistrarea audio efectuata personal pe un reportofon si biletelul cu sumele de bani consemnate

de inculpat. Dupa acest moment, pe baza autorizatiilor emise de Tribunalul Timis, organele de

20

urmarire penala au procedat la interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de

inculpat, precum si la inregistrarea audio-video a acestuia in mediu ambiental.

La 22 aprilie 2007, inculpatul i-a telefonat denuntatorului, reprosandu-i acestuia ca nu l-a

sunat in data de 19 aprilie 2007, cand i-au intrat banii in cont. Inculpatul i-a cerut denuntatorului

sa se intalneasca pentru a discuta despre primirea sumelor de bani.

La 23 aprilie 2007, inculpatul si denuntatorul s-au intalnit si au discutat despre primirea

primei transe din sumele de bani si remiterea a 10% din aceasta inculpatului.

Din inregistrarea convorbirilor purtate rezulta că inculpatul i-a confirmat denuntatorului

cifrele pe care i le-a scris pe biletul pe care i l-a dat la 13 aprilie 2007. Denuntatorul l-a intrebat

pe inculpat despre modul in care trebuie sa remita suma de bani care i s-a cerut, iar inculpatul i-a

solicitat sa depuna banii intr-un plic, pe care l-a inmanat denuntatorului. Inculpatul i-a mai

comunicat denuntatorului ca trebuie sa introduca in plic o suma care sa reprezinte 10% din

valoarea totala a hotararilor.

La 24 aprilie 2007, denuntatorul, din contul personal, a retras suma de 16.900 lei pentru a

o inmana inculpatului ca o prima transa din suma ceruta de acesta, cei doi convenind ca diferenta

să fie remisa ulterior, după primirea celei de-a doua tranşe de la Autoritatea Nationala pentru

Restituirea Proprietatilor Bucuresti. Denuntatorul s-a prezentat la sediul Directei Nationale

Anticoruptie Timisoara unde, intr-un proces-verbal, au fost inregistrate seriile bancnotelor care

compuneau suma de 16.900 lei ce urma a fi remisa inculpatului. Apoi banii au fost introdusi in

plicul pe care denuntatorul l-a primit de la inculpat.

Denuntatorul i-a telefonat inculpatului, cei doi s-au întalnit, iar denuntatorul a scos plicul

cu bani si l-a introdus in punga pe care i-a dat-o inculpatul.

Dupa acest moment, inculpatul a fost oprit de organele de urmarire penala. La solicitarea

acestora, inculpatul a golit continutul celor doua pungi pe care le avea asupra sa, constatandu-se

ca intr-una din acestea inculpatul avea plicul cu bani, plic in care se gasea suma de 16.900 lei,

compusa din bancnote ale caror serii au fost inregistrate in procesul-verbal de organele de

urmarire penala.

Prin decizia penala nr. 172/A din 24 septembrie 2007, pronuntata de Curtea de Apel

Timisoara, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.

21

Impotriva ambelor hotarari a declarat recurs inculpatul B.A., criticandu-le pentru

aspecte de nelegalitate si netemeinicie, circumscrise, intre altele, cazului de recurs prevazut în

art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.

In notele scrise si in sustinerea orala, recurentul-inculpat - prin aparatorul sau - a

solicitat, in principal, restituirea cauzei la procuror conform dispoziţiilor art. 332 alin. (2) C.

proc. pen. in vederea refacerii actului de sesizare a instantei. Sub acest aspect, s-a invocat

incalcarea dispoziţiilor art. 911 si urm. C. proc. pen., dar si art. 6 C. proc. pen., intrucat urmarirea

penala fata de inculpat a fost inceputa prin rezolutia din 24 aprilie 2007 ora 12,00, in timp ce

autorizatiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice si ambientale au fost date, de judecator,

la 18 aprilie 2007.

Se sustine, astfel, ca obtinerea autorizatiilor de interceptare in faza actelor premergatoare

incalca prevederile art. 911 C. proc. pen., fiind necesar si obligatoriu a fi dispusa inceperea

urmaririi penale impotriva persoanei ale carei convorbiri urmeaza a fi interceptate.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, examinand ambele hotarari, conform prevederilor art.

3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen.,

constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Analizand probatoriul dispus si administrat in cauza se constata ca faptele retinute în

sarcina inculpatului B.A., constand in aceea ca a pretins de la denuntatorul B.I suma de 82.900

lei, primind efectiv suma de 16.900 lei, in scopul de a interveni pe langă functionarii din cadrul

Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor pentru a-i determina sa faca plata cu

prioritate si in mod preferential a compensatiilor banesti cuvenite denuntatorului, au fost corect

stabilite de prima instanţa.

Incadrarea juridica a faptei in infractiunea de trafic de influentă prevazuta in art. 257 C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este legala, iar vinovatia inculpatului a fost stabilita

pe baza probelor administrate in cauza.

Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpat, in sensul restituirii cauzei la

procuror, fiind incalcate dispozitiile art. 911 C. proc. pen., intrucat autorizatiile de interceptare au

fost date la 18 aprilie 2007, iar urmarirea penala a fost inceputa la 24 aprilie 2007, se constata ca

este nefondat, intrucat legalitatea interceptarilor convorbirilor telefonice nu este conditionata de

inceperea urmaririi penale.

22

Legea nu prevede, ca o garantie distincta, obligativitatea instiintarii persoanei interesate

despre faptul inregistrarii. Aceasta omisiune este fireasca, avand in vedere scopurile pentru care

s-a luat o asemenea masura si caracterul secret al acesteia. Ulterior, insa, invinuitul sau

inculpatul are dreptul de a lua cunostinta despre inregistrare, avâad totodata posibilitatea de a

contesta continutul inregistrarilor.

Prin urmare, imprejurarea ca in cauza de fata autorizatiile pentru interceptarea

convorbirilor telefonice si ambientale au fost date de judecatorul competent, la 18 aprilie

2007, iar rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva inculpatului recurent a fost data la 24

aprilie 2007 nu poate sa constituie un motiv de restituire a cauzei la procuror, nefiind incidente

niciunul din cazurile limitativ prevazute in dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

In acelasi sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca denuntul a fost facut la 16

aprilie 2007, iar la 17 aprilie 2007 denuntatorul a fost audiat de procuror, rezultand astfel date si

indicii temeinice privind savarsirea uneia dintre infractiunile prevazute in art. 911 alin. (2) C.

proc. pen.

Cat priveste valoarea probanta a procesului-verbal ce se incheie cu ocazia inregistrarilor,

se impune a se observa ca legea nu cuprinde nicio derogare de la principiul liberei aprecieri a

probelor, instanta de judecata analizand aceste probe in contextul celorlalte probe administrate in

faza de urmarire penala si în cursul cercetarii judecatoresti.

In fine, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca in cauza nu a fost incalcat nici

dreptul la respectarea vietii private a inculpatului B.A.

Legea interna stabileste conditiile imperative de inregistrare a convorbirilor si de

valorificare a acestora pe planul probatiunii, fiind instituita, totodata, o garantie procesuala,

constand in posibilitatea supunerii inregistrarilor unei expertize tehnice.

Fata de considerentele expuse, Inalta Curte de Casasie si Justitie, in temeiul dispozitiilor

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat23.

13. Concluzii

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori

prin orice mijloc electronic de comunicare se face numai în cazul infracţiunilor strict determinate

de lege şi a unor infracţiuni grave .

23 Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei., Sectia Penala, Decizia nr. 10 din 7 ianuarie 2008.

23

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei unei

persoane îşi găseşte reglementarea în mai multe legi, prin care se interzice amestecul oricărei

alte persoane sau a autorităţilor în exercitarea acestuia. Cu toate acestea, însăşi Constituţia

precizează faptul că, în anumite situaţii intervenirea este posibilă doar dacă aceasta ar conduce la

soluţionarea sau ar preveni anumite fapte ilegale, atât împotriva statului cât şi a altor persoane.

Nu se acceptă intervenţia în viaţa privată a unei persoane ce are scopul de a o prejudicia,

aşa cum se întâmplă, tot mai des, odată cu evoluţia societăţii şi a infracţiunilor de la nivelui

acesteia. Aşa s-a acceptat introducerea în legislaţie şi a interceptărilor şi înregistrărilor audio-

video şi telefonice.

Atât timp cât înregistrările audio, video, audio-video sau telefonice, sunt utilizate ca

fiind mijloace de probă, consider că reprezintă o metodă eficientă, sigură şi poate oferi o mai

mare credibilitate fată de alte mijloace de probă.

B IBLIOGRAFIE

1) Petre A., Grigoraş C., Înregistrarile audio si audio- video, Ed. CH Beck, Bucuresti 2010;

24

2) Theordoru G., Tratat de drept procesual penal, ediţia a 2-a, editura Hamangiu, 2008;

3) Mateuţ G., Tratat de procedură penală-Partea generală, Volumul II, editura CH. Beck, Bucureşti, 2012;

4) Jidovu N., Drept procesual penal, ediţia a 2-a, editura CH. Beck, Bucureşti, 2007;

5) Noul Cod de Procedură Penală;6) Legea nr.356/2006, pentru modificarea Codului de procedură penală;7) www.scj.ro ;

25