• Introducere• Instrumentele muzicale:

• Instrumente cu coarda• Suflatori din lemn• Suflatori din alama• Instrumente de percutie

• Bibliografie

• Muzica i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri, atât ca artă cât şi ca ştiinţă a sunetelor. Încă din antichitate manifestările muzicale au fost studiate de învăţaţii de pretutindeni, fie ei chinezi, indieni, elini sau arabi. S-a observat că fenomenul muzical nu poate fi definit numai în universul său propriu, fiind necesară o privire dintr-o perspectivă obiectivă, mai largă: se impunea fundamentarea sa pe baze fizice şi matematice.

• S-a observat că producerea sunetelor în natură, pe de o parte şi recepţia lor de către analizatorii biologici pe de altă parte, sunt definite în mod diferit pe baza unor fenomene şi legi specifice.

• Producerea sunetelor muzicale se bazează pe modurile proprii de vibraţie ale corzilor şi tuburilor sonore care generează sunete aparţinând şirului armonicelor naturale (fenomenul poate fi definit cu ajutorul unei relaţii matematice simple).

• Recepţia se bazează pe particularităţile organului auditiv, care prezintă o variaţie liniară a senzaţiei auditive (mărime fiziologică) pentru o variaţie logaritmică a frecvenţei sunetului excitator (mărime fizică).

• Sunetul se propaga de aproximativ un milion de ori mai incet decat lumina, iar intrucat viteza de propagare a undelor radio coincide cu viteza de propagare a oscilatiilor luminoase, sunetul se propaga de un milion de ori mai incet decat undele radio.

• De aici decurge o consecinta interesanta,a carei esenta este clarificata de urmatoarea problema:

Cineva va auzi intai, primul acor al pianistului? • Spectatorul din sala de concerte la 10 m de pian, sau

persoana care sta langa aparatul sau de radio instalat in locuinta sa la o distanta de 100 km de sala?

• Oricat ar parea de curios, radioascultatorul va auzi acordul inaintea spectatorului din sala de concerte.

• Instrumentele muzicale sunt de obicei clasificate în patru mari grupe tradiționale: – cu coarde, – suflători din lemn, – suflători din alamă, – instrumente de percuție, la care se adaugă suflători

cu structură complexă și instrumentele electronice.

• Coardele sunt puse în vibrație prin diverse procedee, dintre care cele mai întâlnite sunt: ciupirea, lovirea și frecarea.

• Construcția fiecărui instrument muzical avantajează doar una din aceste metode de execuție, deși sunt posibile (și uneori chiar folosite) celelalte procedee.

• Sunetele originează cu vibrația coardelor (produsă cu un arcuș, prin ciupire sau prin lovire). Frecvența de oscilație a unei coarde, care determină înălțimea sunetului, este dată de trei factori: lungimea coardei, greutatea coardei pe unitatea de lungime și tensiunea din coardă.

• Coardele produc un sunet de volum redus. Din acest motiv sunetul este amplificat de o cutie de rezonanță.

• Pentru instrumentele cu coarde cu arcuș este posibilă vizualizarea oscilației cutiei de rezonanță în liniile Chaldni, numite astfel după cel care le-a observat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea.

•Chiar și pentru forma cea mai simplă de disc există un mare număr de oscilații complexe.

• Probabil sunt cele mai vechi instrumente cu coarde inventate în istorie.

• Sunt ciupite cu degetele ori cu ajutorul unui mic obiect elastic așezat între degete numit colocvial, pană.

• Pentru instrumentele ale căror coarde sunt întinse deasupra cutiei de rezonanță, gaura de rezonanță este largă, sub forma unei rozete (rotunde sau ovale, cel mai adesea).

• Sunetul lor este percusiv, iar duratele produse nu pot fi prelungite după voia interpretului decât prin repetarea rapidă a înălțimii dorite.

• Cele mai cunoscute instrumente cu coarde frecate folosesc arcușul și fac parte din familia viorii (vioară, violă, violoncel, contrabas).

• Frecarea este produsă cel mai frecvent prin intermediul unui arcuș controlat în mod direct de mâna instrumentistului; există, totuși, cazuri în care coardele sunt frecate de un mecanism.

• În cazul unui instrument cu coarde frecate, corzile sunt întinse deasupra unei cutii de rezonanță cu rozetă sau efuri.

• Aceste instrumente sunt mai sonore decât coardele ciupite.

• Procedeul de execuție este asemănător cu ciupirea. Pentru punerea în vibrație a corzilor, se folosesc ciocănele ale căror capete sunt îmbrăcate în pâslă – ele sunt fie mânuite de interpret (în număr de două, fiecărei mâini revenindu-i unul), fie acționate prin mecanica instrumentului.

• Cele mai cunoscute instrumente cu coarde lovite sunt pianul și țambalul.

• Pianul, „urmaș” al clavecinului, are avantajul unei dinamici mult mai bogate și a unui tușeu care permite apăsarea mai ușoară și rapidă a clapelor.

• Sunetele constau in vibratii acre strabat aerul. Inaltime aunui sunet depinde de numarul vibratiilor, prin urmare , daca frecventa este mare, nota va fi inalta si viceversa.

• Cand coardele unui pian vibreaza, ele produc un sunet. Daca vibratiile sunt regulate si stabile, rezultatul este o nota. Proprietatiile unei note sunt influentate de proprietatiile coardei. O coarda groasa si grea vibreaza mai incet decat una subtire si produce o nota mai joasa. De aceea este infasurata sarma de cupru in jurul coardelor groase, pentru a le face mai grele.

• Apasarea unei clape in partea stanga extrema a claviaturii produce un sunet jos fiindca acolo se afla coardele lungi si groase, in timp ce coardele scurte si subtiri din partea extrema dreapta produc sunetele inalte.

• Un pian cu coada este creat sa gazduiasca intinderea coardelor permanent de la un capat la altul. Cele mai lungi coarde sunt situate in diagonala , deasupra celorlalte, pentru a economisi spatiu.

• Unele instrumente utilizează o ancie, care este o lamă fină de lemn, de trestie sau metal peste care este așezată gura și prin a cărei vibrație se produc sunetele instrumentului.

• Inălțimea notei generate de un instrument de suflat din lemn nu depinde de suflu (de acesta depinde intensitatea sunetului).

• De exemplu, într-un cimpoi fluxul de aer este menținut constant prin apăsarea burdufului, iar diferite note sunt obținute prin diferite digitații. Instrumentele de suflat din lemn pot fi utilizate în principiu cu un flux constant de aer (ca un cimpoi).

• Instrumentele de suflat de lemn au o serie de orificii care sunt acoperite sau eliberate de degete sau clape și care modifică frecvența de rezonantă a instrumentului, rezultând astfel note de diferite înălțimi.

• Specific, prin astuparea sau eliberarea unui orificiu o mărime numită „impedanța acustică” este modificată în zona respectivă. Din această cauză o „discontinuitate de impedanță” se formează în acel loc, iar o parte din unda sonoră este reflectată . Rezultatul net este o schimbare a frecvenței de rezonanță a cavității instrumentului, cu alte cuvinte a notei produse.

• Armonicele unui instrument de suflat din lemn sunt la multipli ai frecvenței fundamentale atunci când cavitatea rezonantă este cilindrică sau conică (cu excepția porțiunilor extreme).

• Instrumentele cu o cavitate conică au toate armonicele. Cele cu cavitate cilindrică nu au armonicele pare.

• Cel mai simplu instrument este considerat a fi flautul si a fost facut pentru prima data din trestie. Totul a inceput cand un “pitencantrop” a rupt un betisor de trestie si a inceput sa sufle in el. Au urmat, apoi, formarea gaurilor.

• Cel mai probabil gaurile au fost facute de un gandaca de scoarta, iar locuitorii pesterilor au observat calitatile instrumentului si au inceput sa-si faca singuri gauri.

• Instrumentele sunt activate prin suflu cu buzele plasate pe sau într-o ventuză elastică care este pusă astfel în vibrație.

• Spre deosebire de instrumente de suflat din lemn, intensitatea suflului este crucială și, înainte de inventarea valvelor în anii 1814, a fost singurul mod de interpretare a unei melodii la un astfel de instrument, notele accesibile find, în plus, limitate la rezonanțele „naturale” ale cavitații.

• Din acest motiv, un instrument de suflat din alamă nu poate fi utilizat din principiu cu un flux constant de aer (ca un cimpoi sau o orgă).

• Istoric, cavitatea rezonantă a fost fabricată din alamă deoarece acest material este ușor pliabil, lucru necesar în obținerea formelor complexe care caracterizează această familie de instrumente.

• Cavitatea rezonantă amplifică sunetul generat de embușură. Un sistem de trei sau patru valve (rotative sau cu piston) modifică lungimea coloanei de aer puse în vibrație și, prin urmare, frecvența de rezonanță a cavității. Valvele permit un instrument cu un registru mai complet deoarece șase combinații de apăsare ale acestora corespund celor șase note cromatice între a doua și a treia armonică.

• Instrumentele de suflat din alamă au toate armonicele (pare și impare).

• Trompeta este unul dintre cele mai vechi instrumente.• O serie de valve activate pe partea superioară a instrumentului sunt deschise sau închise în diferite combinații pentru a crea note de diferite înălțimi.

• Instrumentul modern este format dintr-un tub de bază, învârtit într-o formă compactă terminată cu un clopot, pe care sunt așezate o serie de valve. • Înainte ca sistemul de valve să fie inventat, diferite note se obțineau prin diferite intensități de suflu, prin diferite coturi (porțiuni de tub auxiliare) care modificau lungimea de bază a tubului principal sau prin așezarea mâinii în diferite poziții în interiorul clopotului.

•Tuba este un instrument de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane.•Are o lungime de aproximativ un 1 m. •Produce sunetele cele mai joase dintre toate instrumentele de alamă ale orchestrei simfonice.

• Sunetul este produs când buzele instrumentistului (formând ambușura) vibrează printr-o tehnică specifică, punând coloana de aer din instrument, la rândul ei, în vibrație.

•Ambușura permite de regulă emisia unei singure armonice superioare din seria dată de acordajul instrumentului și de poziția în care se cântă; tensiunea aplicată de instrumentist asupra buzelor crește pentru sunete mai înalte și scade în sens opus.

• Față de alte alămuri, trombonul își modifică poziția (pentru accesarea altor serii de armonice) nu prin pistoane sau valve, ci printr-o culisă telescopică.

• Orga este un instrument muzical cu claviatură în care sunetul este produs de aerul care vibrează la trecerea prin tuburi de diferite dimensiuni.

• Orga este, de regulă, un instrument imobil de mari dimensiuni, cu sute de tuburi, construit special pentru încăperea în care se află. Există însă și orgi portabile, de dimensiuni mai mici.

• Orga are un statut aparte între instrumentele muzicale: este cunoscută mai ales ca instrument de cult, fiind întâlnită în general în bisericile creștine catolice sau protestante. Orgi există însă și în săli de concerte sau în case particulare.

• O orgă cuprinde următoarele elemente constructive principale:• Claviatura, numită și "manual". Poate fi una singură pentru orgile mici, în timp ce

instrumentele mai mari pot avea mai multe manuale suprapuse. Cea mai mare orgă din lume are șapte manuale (claviaturi).

• Mecanica, numită și "tractură". Este sistemul care, la apăsarea degetului pe clapă, deschide ventilul care alimentează tuburile corespunzătoare cu aer. Legătura dintre clape și ventilul aferent se poate realiza: mecanic (prin pârghii), pneumatic (prin țevi de presiune, din plumb sau alte materiale), electric (ventilul fiind acționat de electromagneți) .

• Tuburile. Acestea produc sunetul orgii prin vibrația unei coloane de aer în interiorul lor. Pot fi de tip labial (adică fluiere, în care sunetul se produce prin trecerea aerului peste o muchie ascuțită, fixă) sau de tip lingual ( caz în care sunetul este produs prin trecerea aerului pe lângă ancii, care vibrează). Tuburile sunt construite, de regulă, din meta l, au diferite lungimi, în funcție de înălțimea sunetului pe care trebuie să îl producă. Forma și caracteristicile lor constructive le conferă timbre sonore diferite. Timbrul este stabilit mai ales de forma tubului și mai puțin de materialul din care acesta este confecționat.

• Registrele. Acestea sunt seturi de tuburi cu caracteristici constructive și sonore similare, producând frecvențele notelor muzicale. Prin pârghii aflate in apropierea claviaturii se pot porni, opri și combina diferitele registre ale orgii. Numărul acestora este variabil. Orgile foarte mici pot avea numai un singur registru, în timp ce altele pot număra sute de registre și mii de tuburi.

• Pedalierul este echivalentul unei claviaturi, la care organistul cântă cu picioarele. Este rezervat, de obicei, registrelor grave și nu se regăsește la toate orgile.

• Mecanismul de aprovizionare cu aer, care pe vremuri consta din burdufuri acționate manual de către un asistent al organistului, astăzi este deseori înlocuit de un ventilator electric.

Orga prezenta in Biserica Neagra din Brasov.

• Un instrument de percuție (din lat. percussio lovitură sau percussus bătaie ritmică) este un obiect care produce un sunet în urma unei lovituri.

• Instrumentele de percuție pot fi membranofone (cu o membrană, de exemplu tobă) sau idiofone (fără membrane, de exemplu clopot).

• Unele instrumente de percuție au o ton definit (timpan), altele au un ton difuz (de exemplu, tobă). Instrumentele cu un ton definit sunt acordate prin tensionarea membranei (pentru membranofone) sau prin forma și mărimea obiectului lovit (pentru idiofone). Instrumentele cu un ton difuz sunt folosite în principal în scopuri ritmice.

• Instrumentele de percuție pot fi activate cu mâna sau cu baghete (bețe).

• Bateria (cunoscută și ca set de tobe) reprezintă un instrument muzical de percuție complex, format din mai multe percuții acționate de o singură persoană, numită baterist.

• Componentele sunt așezate în fața sau în laterala instrumentistului așezat pe un scaun (mult mai rar în spate), într-o structură tip care permite acționarea simultană a maxim patru percuții.

• Se folosesc mâinile și picioarele pentru acționarea instrumentelor componente. Mâinile se servesc de „baghete” (mult mai bine cunoscute ca bețe de tobe) din lemn sau metal, al căror capăt cu care se acționează este sau nu învelit într-un material mai puțin rigid (textil, pâslă ș.a) în vreme ce tălpile acționează două-trei (în cazuri speciale, mai multe) pedale.

• Bateria include un număr de tobe (definite ca instrumente membranofone, cutii cilindrice cu adâncimea mai mică decât diametrul și ale căror baze sunt două membrane, dintre care una este acționată, iar cealaltă are rol de rezonanță), cinele (sau talgere, discuri din metal care sunt fixate pe un stativ și sunt acționate cu bețele, printr-o pedală sau chiar cu mâna) și diverse alte instrumente, după gustul și necesitățile instrumentistului sau muzicii.

Reprezentarea unei baterii (set de tobe).1. tobă mare (mai rar, tobă bas) – en. bass drum2. cazan – en. floor tom3. tobă mică (sau premier) – en. snare drum4. tom-tom – en. tom5. fuscinel – en. hihat, Charleston6. alte cinele (mai răspândite sunt crash și ride)

• PIANUL, Editura Aquila’93, 2008• www.wikipedia.com•

Sistemele acustice muzicale – trecut şi prezent, dr. Ion-Cristian Niţu , 2007

• http://method-behind-the-music.com/mechanics/instruments