institutul pentru drepturile omului din moldova ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/ghid hiv-sida...

44
Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova

Upload: ledan

Post on 05-Feb-2018

247 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

Ghidde lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului

I n s t i t u t u l p e n t r u D r e p t u r i l e O m u l u i d i n M o l d o v a

Page 2: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

Institutul pentru Drepturile Omului din MoldovaMun. Chișinău, str. Dosoftei 95 ATel.: (+373 22) 838-408, 838-409;Fax/Tel.: (+373 22) 244-911

CARTIER

Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012.Tel./fax: 24 05 87, tel.: 24 01 95. E-mail: [email protected]

Cărţile CARTIER pot fi procurate, în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

LIBRĂRIILE CARTIERCasa Cărţii, bd. Mircea cel Bătrân, nr. 9, Chișinău. Tel.: 34 64 61. E-mail: [email protected]ăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău. Tel./fax: 21 42 03. E-mail: [email protected]ăria din Hol, str. București, nr. 68, Chișinău. Tel./fax: 24 10 00. E-mail: [email protected]ăria 9, str. Pușkin, nr. 9, Chișinău. Tel.: 22 37 83. E-mail: [email protected]

Editor: Gheorghe Erizanu Autoare: Romaniţa Iordache Lector: Em. Galaicu-Păun Coperta: Vitalie Coroban Design/tehnoredactare: Sergiu Fusa Prepress: Editura CartierTipărită la Bons Offices

Romaniţa IordacheGhid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului

Ediţia I, iulie 2011

© 2011, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova. Toate drepturile rezervate. Cărţile Cartier sunt disponibile în limita stocului și a bunului de difuzare.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Iordache, RomaniţaGhid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din perspectiva jurisprudenţei Curţii europene a drepturilor omului / Romaniţa Iordache. – Ch. : Cartier, 2011 (Tipogr. “Bons Offices” SRL). – 44 p. – (Colecţia “Cartier juridic”). 500 ex.

ISBN 978-9975-79-699-6.341.231.14:351.76I-70

Ghidul se distribuie liber și gratuit.

Page 3: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

Ghidul a fost întocmit de Romaniţa Iordache, expertă independentă pen-tru România în cadrul Nondiscrimination Legal Network, rețeaua de experți independenți stabilită de Comisia Europeană în scopul monitorizării legislației, politicilor publice și practicilor în domeniul nediscriminării în statele membre ale UE. Ca cercetătoare în domeniul drepturilor omului, Romaniţa Iordache are o experiență vastă de lucru atât cu organizații internaționale guvernamentale și neguvernamentale, cât și cu organizații neguvernamentale din România dar și din Republica Moldova.

Romanița Iordache este absolventă a Facultății de Drept a Universității din București (1998), și-a făcut studiile de masterat în Drept constituțional comparat la Central European University (1999) și în Dreptul internațional al drepturilor omului la New York Univesity School of Law (2004) și este doctorand în Mana-gementul diversității și guvernare al Karl-Franzens-Universität din Austria și al Università di Bologna.

Autoarea dorește să mulţumească doamnei avocat Natalia Mardari, domnilor Iulius Rostaș și Radu Danii, precum și întregii echipe IDOM, pentru sprijinul acor-dat în realizarea acestui ghid. Mulţumiri speciale doamnei Doina Munteanu, ma-nager al proiectului Reducerea Impactului Infecţiei HIV în Republica Moldova.

Page 4: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

Ghidul este elaborat și publicat în cadrul proiectului „Reducerea Impactului Infecţiei HIV în Republica Moldova”, finanţat de Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei, runda a 8-a (recipient principal – Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, sub-recipient – Institutul pentru Drepturile Omu-lui din Republica Moldova).

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM, www.idom.md) este o organizaţie neguvernamentală independentă, fondată în 2007 de către un grup de juriști preocupaţi de problematica drepturilor omului. Scopul major al IDOM este a contribui la promovarea și apărarea drepturilor și libertăţilor funda-mentale ale omului, prevăzute de legislaţia naţională și internaţională. Domeniile sale de intervenţie strategică ţin de drepturile PTHIV/SIDA, drepturile persoa-nelor cu dezabilităţi mentale, drepturile pacienţilor, drepturile reproductive, pre-cum și de combaterea torturii și eliminarea tratamentului inuman și degradant.

Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei (GFATM, www.theglobalfund.org) reprezintă un organism financiar internaţional care investește resurse bănești globale pentru a salva vieţi omenești. Activitatea sa se bazează pe un parteneriat strategic între instituţiile guvernamentale, societatea civilă, secto-rul privat și comunităţile afectate de cele trei epidemii: HIV/SIDA, Tuberculoza și Malaria. Până în prezent, în cadrul a 8 runde de finanţare, Fondul Global a acordat 21,7 miliarde de dolari SUA în 150 de ţări pentru a susţine programe de prevenire, tratament și suport împotriva celor trei maladii.

Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS, www.pas.md) este o organizaţie neguvernamentală, independentă și non-profit, creată în anul 1999. Misiunea sa este de a institui o societate democratică prin dezvoltarea sectorului social și de sănătate, promovarea și evaluarea politicilor, consolidarea capacităţi-lor și suportul reformelor.

Page 5: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

Cuprins

1. Introducere ..................................................................................... 8a. Cine și cum poate folosi prezentul Ghid? .................................................... 8b. Cum sunt relevante drepturile omului pentru persoanele

care trăiesc cu HIV/SIDA? ............................................................................. 9c. Ce este CtEDO și cum este ea relevată pentru practicienii

din Republica Moldova în contextul apărării drepturilor PTHIV/SIDA? .............................................................................. 9

2. Dreptul la viață ............................................................................. 11a. Conceptul de drept la viață și excepțiile aferente – conținut,

obligații, limitări .............................................................................................11b. Jurisprudența CtEDO relevantă în cazul dreptului la viață

al PTHIV/SIDA .............................................................................................. 121) Dreptul la viaţă al persoanelor sero-pozitive a căror stare

de sănătate se înrăutăţește ca urmare a acţiunilor sau inacţiunilor statului ........................................................................... 12

2) Dreptul la viaţă al persoanelor care sunt infectate HIV ca urmare a infecţiei intraspitalicești ......................................................14

3. Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA .......................................... 16a. Interdicția relelor tratamente, a tratamentelor inumane și

degradante – concept, obligațiile statului ...................................................16b. Jurisprudența CtEDO relevantă în contextul interdicției torturii,

a relelor tratamente și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA ....................................................................................171) Asigurarea tratamentului medical adecvat și a condiţiilor

de detenţie decente .....................................................................................182) Protejarea deţinuţilor vulnerabili la situaţii de risc sau violenţă

Intra-penitenciară ......................................................................................21c. Expulzarea sau extrădarea străinilor în cazul PTHIV/SIDA ................. 22

4. Dreptul la libertatea și siguranța persoanei ............................... 24a. Dreptul la libertatea și siguranța persoanei – concept și excepții,

garanții pentru persoanele private de libertate ......................................... 24

Page 6: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

b. Jurisprudența CtEDO privind dreptul la libertate și la siguranţa persoanei relevantă în cazul PTHIV/SIDA ................................................ 261) Privarea de libertate prin tratarea obligatorie sau spitalizarea

forțată: (Articolul 5.1.e) ............................................................................ 262) Tratamentul asigurat PTHIV/SIDA private de libertate ..................... 27

5. Dreptul la respectarea vieții private și de familie ...................... 29a. Dreptul la respectarea vieții private și de familie – concept,

obligațiile statului, limitări ........................................................................... 29b. Jurisprudența CtEDO relevantă pentru protejarea dreptului

la viață privată al PTHIV/SIDA ....................................................................31

6. Interzicerea discriminării ............................................................ 38a. Interzicerea discriminării – concept, aplicabilitate .................................. 38b. Jurisprudența CtEDO relevantă pentru protecția împotriva

discriminării în cazul PTHIV/SIDA ............................................................ 40

7. Anexe ............................................................................................ 42a. Lista cauzelor relevante pentru PTHIV/SIDA decise de CtEDO

listate pe articole în ordine cronologică ..................................................... 42b. Bibliografia relevantă .................................................................................... 44

Page 7: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

ACRONIME

CADO – Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor OmuluiPTHIV/SIDA – Persoane care trăiesc cu HIV (inclusiv în stadiul SIDA)

Page 8: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

1. IntroducereGhidul de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

(PTHIV/SIDA) din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost elaborat ca răspuns la necesităţile profesioniștilor care activează în domeniul protecţiei drepturilor omului, necesităţi identificate de IDOM ca urmare a activităţilor desfășurate. Lucrarea este destinată, în principal, juriștilor, implicit avocaţilor, și membrilor organizaţiilor neguvernamentale de profil. Pornind de la natura informaţiilor pe care le conţine, Ghidul poate fi de un real folos și altor categorii de specialiști, care îl pot utiliza în munca lor cotidiană: asistenţi sociali, psihologi, medici, formatori, profesori etc. La fel, PTHIV/SIDA și membrii familiilor acestora pot consulta ghidul în anumite privinţe.

Scopul ghidului este de a oferi cunoștinţe teoretice și practice privind diver-se aspecte ce ţin de HIV, sănătate, drepturile omului, instrumente și remedii naţionale și internaţionale de promovare și protecţie a drepturilor PTHIV/SIDA.

Ghidul de faţă constituie o premieră absolută, întrucât până în prezent nu a existat niciun astfel de instrument de analiză a Convenției europene pentru apă-rarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CADO) și a jurispruden-ţei corelative a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) în contextul celor mai frecvente încălcări ale drepturilor persoanelor care trăiesc cu sau sunt afec-tate de HIV/SIDA. Este de menţionat și faptul că Ghidul nu se pretinde a fi o ana-liză comprehensivă a Articolelor 2, 3, 5, 8, 14 din CADO, ci este exclusiv un ghid de lucru pornind de la jurisprudenţa relevantă a CtEDO în contextul drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. În acest context, trebuie precizat și că, date fiind limitele materiale ale Convenţiei, aspecte esenţiale ale vieţii persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, cum ar fi dreptul la sănătate, dreptul la educaţie sau dreptul la muncă, nu sunt analizate în prezentul Ghid, Curtea neavând competenţa să se pronunţe în legătură cu aceste aspecte în mod expres, analiza lor de către instan-ţa de la Strasbourg fiind posibilă în coroborare cu Articolul 14 din perspectiva interzicerii discriminării.

a. Cine și cum poate folosi prezentul Ghid?Elaborarea prezentului Ghid este determinată de intenția de a realiza un in-

strument de lucru eficient, care să poată fi utilizat de juriști, avocați, magistrați, activiști din organizații neguvernamentale, funcţionari publici din instituţiile res-pective, persoane care trăiesc cu sau sunt afectate de HIV/SIDA (PTHIV/SIDA) pentru a susține drepturile acestor persoane din perspectiva drepturilor garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CADO).

Page 9: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

9Introducere

În funcție de tipologia încălcărilor celor mai frecvente ale drepturilor PTHIV/SIDA, a fost identificată și prezentată argumentația juridică utilizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO)1, fie pornind de la cazuri direct referitoare la PTHIV/SIDA, fie, prin extrapolare, în cazuri în care alte grupuri vulnerabile au fost implicate sau în care drepturile încălcate sunt relevante, in-clusiv pentru situaţia persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, cazuri în care poate opera o analogie în ceea ce privește raționamentul juridic.

b. Cum sunt relevante drepturile omului pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA?

Încă de la apariţia pandemiei în anii ’80, persoanele sero-pozitive sau cele aso-ciate cu persoane sero-pozitive s-au confruntat nu numai cu provocarea pe care HIV o ridică din punct de vedere medical, dar și cu dificultăţi socio-legale, cu stigmatizarea, discriminarea și încălcarea drepturilor lor datorită statutului sero-pozitiv: pe fondul acestor provocări au apărut și s-au permanentizat solicitările de recunoaștere a demnităţii umane, a respectului datorat persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. Abordarea HIV/SIDA din perspectiva drepturilor omului este de-terminată de caracterul universal, indivizibil și inalienabil al drepturilor omului.2 Garantarea și implementarea adecvată și eficientă a drepturilor omului, așa cum sunt ele prevăzute în documentele internaţionale și regionale care stabilesc stan-dardele în materia protecţiei drepturilor fundamentale, constituie o modalitate de contracarare a vulnerabilităţii crescute a PTHIV/SIDA, iar experienţa internaţio-nală din ultimii 30 de ani a demonstrat că, în mod corelativ, încălcarea drepturi-lor fundamentale determină o creștere a riscurilor în legătură cu pandemia.3

c. Ce este CtEDO și cum este ea relevară pentru practicienii din Republica Moldova în contextul apărării drepturilor PTHIV/SIDA?

Republica Moldova a devenit parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale în 1997, prin adoptarea Hotărârii privind

1 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) este instanţa supranaţională stabilită prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale (CADO), în cadrul Consiliului Europei, care asigură protejarea drepturilor garantate de Convenţie în Statele Membre. Până în 1998, când prin ratificarea Protocolului 11, mecanismul instituţional de protecţie a fost reformat, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a avut și ea un rol important, fiind instituţia abilitată să decidă în ce măsură un caz putea fi adus în faţa Curţii. Acele petiţii care sunt considerate admisibile sunt examinate de Cameră, în timp ce deciziile importante pot fi decise de Marea Cameră.

2 United Nations, International Guidelines on HIV/AIDS and Human Rights: 2006 Consolidated Version.

3 Declaraţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţunilor Unite cu privire la HIV/SIDA (27 iunie 2001), UN Doc A/Res/S-26/2.

Page 10: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

10Introducere

ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fun-damentale, precum și a unor protocoale adiţionale la această Convenţie.4 Prin ratificarea Convenţiei, Republica Moldova declară că va asigura respectarea dis-poziţiilor acesteia, inclusiv a unor drepturi fundamentale relevante în contextul situaţiei juridice a PTHIV/SIDA, cum ar fi: dreptul la viaţă, interdicţia torturii și a tratamentelor inumane și degradante, dreptul la libertatea și siguranţa persoanei, dreptul la respectarea vieţii private și de familie, interzicerea discriminării.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale (CADO) nu numai că generează obligaţii juridice de drept internaţional pentru Republica Moldova, ci este și parte componentă a dreptului intern, iar aplicarea prevederilor sale este obligatorie pentru instanţele judecătorești naţionale și pen-tru toate autorităţile publice naţionale care au obligaţia de a integra prevederile Convenţiei în activităţile lor, iar textul Convenţiei și jurisprudenţa Curţii pot fi invocate direct de cei interesaţi în susţinerea drepturilor lor și au prioritate în ra-port cu orice lege naţională care contravine standardelor stabilite de CADO.

Deși nu există decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) împotriva Republicii Moldova în legătură cu exercitarea drepturilor garantate de CADO în cazul PTHIV/SIDA, cunoașterea standardelor stabilite de Curte în deci-zii relevante pronunţate împotriva altor state, care au valoare de precedent și sunt opozabile și Moldovei, poate ajuta atât practicienii, cât și legiuitorii și decidenţii de politici publice cu relevanţă pentru situaţia PTHIV/SIDA, în identificarea argu-mentaţiei juridice în concordanţă cu standardele europene, ajungându-se în acest fel la o îmbunătăţire a cadrului juridic al drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA și la o diminuare a numărului petiţiilor adresate Curţii.

4 Hotărîre privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, precum și a unor protocoale adiţionale la această Convenţie, nr. 1298-XIII din 24.07.97, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 54-55/502 din 21.08.1997.

Page 11: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

2. Dreptul la viață

a. Conceptul de drept la viață și excepțiile aferente – conținut, obligații, limitări

Articolul 2. Dreptul la viaţă

1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât prin executarea unei sen-tinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei

persoane legal deţinute;c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

Dreptul la viaţă ca drept substanţial garantat de CADO reprezintă condiţia preliminară pentru exercitarea tuturor drepturilor și libertăţilor fundamentale.5 Articolul 2 al CADO a fost completat de Protocolul nr. 6 la Convenţie privitor la abolirea pedepsei cu moartea și de Protocolul nr. 13 privitor la abolirea pedepsei cu moartea în orice circumstanţe. Diferită de reglementarea dreptului la viaţă în Declaraţia universală a drepturilor omului din anul 1948 care afirmă în Articolul 3 că „orice persoană are dreptul la viaţă”, sau de prevederea similară din Pactul internaţional privitor la drepturile civile și politice din 1966 al ONU (Articolul 6), formularea Articolului 2 din CADO pune accentul pe obligaţia statelor parte de a proteja dreptul la viaţă și pe interdicţia privării de viaţă, Articolul 2 listând în cel de-al doilea paragraf excepţiile permise.

În contextul Articolului 2 CADO, conţinutul dreptului la viaţă a fost interpre-tat ca incluzând dreptul de a trăi (nu și dreptul la o viaţă decentă însă), inclusiv dreptul de a nu se aduce atingere integrităţii fizice de natură a pune în pericol existenţa persoanei.6 În Pretty c. Marii Britanii, Curtea a reţinut că Articolul 2

5 Douwe Korff, The right to life: A guide to the implementation of Article 2 of the European Convention on Human Rights.

6 Pretty c. Marii Britanii, 29 aprilie 2002. Diferit În X c. Austriei, din 13 decembrie 1979, Comisia a concluzionat că recoltarea unor probe de sânge ca parte a unui proces de stabilire a paternităţii nu constituie o ingerinţă la prevederile Articolului 2.

Page 12: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

12Dreptul la viață

protejează dreptul la viaţă, nu și dreptul la sinucidere asistată, refuzând să in-terpreteze Articolul 2 ca permiţând „un drept diametral opus dreptului la viaţă, adică dreptul la moarte, sau ca stabilind un drept la auto-determinare în sensul asigurării posibilităţii persoanei de a alege între viaţă și moarte.”

Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Curtea au interpretat Articolul 2 ca stabilind o obligaţie prin care statele, prin agenţii lor, nu trebuie doar să se abţi-nă de la a provoca moartea unei persoane, ci au și obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare protecţiei adecvate a acestui drept, ceea ce include și obligaţia de a asigura desfășurarea unei anchete eficiente cu privire la cauzele unei morţi și implicit consecinţa pedepsirii celor vinovaţi în mod corespunzător sau apărarea adecvată a dreptului la viaţă în materie de sănătate publică prin luarea unor măsuri menite să protejeze viaţa bolnavilor, inclusiv atunci când aceștia se află în grija autorităţilor medicale și decesul lor atrage răspunderea acestora.7

Articolul 2 permite excepţii în cazul dreptului la viaţă numai atunci când li-mitările sunt absolut necesare pentru a atinge unul dintre obiectivele expres și limitativ prevăzute de CADO. Testul stabilit este unul extrem de restrictiv.

b. Jurisprudența CtEDO relevantă în cazul dreptului la viață al PTHIV/SIDA

Dreptul la viaţă a fost analizat de CtEDO în legătură cu persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA în două contexte diferite: 1) dreptul la viaţă al persoanelor sero-pozitive a căror stare de sănătate se înrăutăţește ca urmare a acţiunilor sau inac-ţiunilor statului și 2) dreptul la viaţă al persoanelor care sunt afectate de virus ca urmare a infecţiei intraspitalicești.

1) Dreptul la viaţă al persoanelor sero-pozitive a căror stare de sănătate se înrăutăţește ca urmare a acţiunilor sau inacţiunilor statului

În Kats și alţii c. Ucrainei (decembrie 2008) petenţii, părinţii și fiul Olgăi Ole-govna Biliak – persoană infectată cu HIV și diagnosticată cu schizofrenie, dece-dată în arest în 2004 – au susţinut că autorităţile ucrainiene au fost responsabile de moartea acesteia, deoarece nu au reușit să îi asigure tratamentul medical adecvat în timpul arestului și nu au putut să o elibereze din motive medicale, în ciuda fap-tului că pe durata privării sale de libertate a suferit de diferite boli cronice, ceea ce a dus la agravarea infecţiei ei HIV, și a faptului că necesita supraveghere medicală constantă și tratament adecvat.

7 Powell c. Marii Britanii, 4 mai 2000.

Page 13: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

13Dreptul la viață

Curtea a considerat că asistenţa medicală acordată de autorităţi era „șocantă” în condiţiile în care acestea erau la curent cu starea specială a deţinutei și a criticat înce-tineala cu care acestea au reacţionat pentru a asigura eliberarea acesteia din conside-rente medicale, motiv pentru care victima a decedat cu o zi înainte de eliberarea sa.8

Curtea a identificat și o încălcare a Articolului 2 al CADO datorită eșecului realizării unei anchete adecvate și independente în ceea ce privește decesul victi-mei, subliniind faptul că investigaţia nu fusese finalizată după patru ani și nouă luni de la deces, timp în care autorităţile locale au retrimis spre investigare dosa-rul fără însă a analiza calitatea tratamentului medical.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Ca regulă generală, simplul fapt că o persoană a decedat în circumstanţe suspecte în timpul detenţiei sale ar trebui să ridice întrebarea dacă statul și-a respectat obligaţia de a apăra dreptul persoanei la viaţă.

Tot despre obligaţia statului în legătură cu dreptul la viaţă este vorba și în cauza Colak și Tsakiridis c. Germaniei (martie 2009), caz în care reclamanta s-a plâns în legătură cu o potenţială încălcare a dreptului ei la viaţă, precum și a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la respectarea vieţii de familie, ca urmare a faptului că medicul său nu a informat-o în legătură cu faptul că partenerul său de viaţă suferea de SIDA, lucru pe care l-a aflat abia la decesul acestuia. Curtea a acceptat argumentaţia instanţelor germane care au reţinut că:

Comportamentul (medicului) nu poate fi calificat ca fiind o eroare majo-ră de tratament, deoarece medicul nu a ignorat orbește standardele me-dicale, ci pur și simplu și-a supraestimat obligaţia de încredere în timp ce încerca să pună în balanţă interese divergente.

Curtea a subliniat că dată fiind sfera specifică a malpraxisului și neglijenţei me-dicale, obligaţia pozitivă a statului rezultată din Articolul 2 este îndeplinită dacă sis-temul juridic naţional asigură remedii victimelor în faţa instanţelor civile și a con-statat că instanţele naţionale au analizat în mod adecvat plângerea doamnei Colak, concluzionând că nu au existat încălcări ale drepturilor invocate.9 Pentru a ajunge la acestă concluzie, Curtea a analizat cadrul legislativ german, care a fost considerat satisfăcător în ceea ce privește soluţionarea conflictului de interese cu care se con-fruntă un medic ce are de ales între obligaţia de a respecta confidenţialitatea statu-tului unui pacient, pe de o parte, și respectarea integrităţii fizice a unui alt pacient.

CtEDO a evaluat și caracterul echitabil al diferitelor proceduri care au avut loc la nivel naţional.

8 Kats și alţii c. Ucrainei, 18 decembrie 2008.9 Colak și Tsakiridis c. Germaniei, 5 martie 2009.

Page 14: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

14Dreptul la viață

2) Dreptul la viaţă al persoanelor care sunt infectate HIV ca urmare a infecţiei intraspitalicești

Articolul 2 a fost interpretat de Curte ca incluzând protecţia dreptului la viaţă în instituţiile de sănătate publică prin constatarea unei obligaţii pozitive a statului de stabilire a unor mecanisme pentru identificarea și sancţionarea responsabililor în cazul unor neglijenţe medicale.

În cauza Erikson c. Italiei (octombrie 1999), Curtea a precizat obligaţia spitale-lor de a dispune de regulamente interne pentru protecţia drepturilor pacienţilor, precum și obligaţia de a stabili un sistem judiciar eficient pentru identificarea cauzelor morţii și a responsabilităţii atunci când decesul are loc în spital.10 Pentru îndeplinirea acestei obligaţii, autorităţile trebuie să pună la dispoziţia victimelor unor eventuale neglijenţe medicale mecanisme pentru stabilirea responsabilităţii medicale și pentru aplicarea de sancţiuni civile adecvate.11

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Atunci când există posibilitatea ca agenţi ai statului să fie responsabili pentru pierderea vieţii, evenimentele disputate trebuie să facă obiectul unei anchete eficiente și unei analize care să permită ca faptele să fie prezentate publicului și în special rudelor oricărei victime.

Cel mai discutat caz referitor la drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA este cauza Oyal c. Turciei (martie 2010), plângere depusă de Yiğit Oyal și de părinţii săi ca urmare a infectării sale cu HIV pe durata spitalizării.12 Încerca-rea petenţilor de a obţine remedii prin intermediul unor plângeri penale a eșuat, instanţele civile turce au stabilit însă responsabilitatea instituţiei mandatate cu supravegherea securităţii sângelui și a Ministerului turc al Sănătăţii. Ulterior, autorităţile au retras cardul de sănătate care le permitea petenţilor accesul gratuit la servicii medicale datorită veniturilor lor reduse, ceea ce a pus familia Oyal în situaţia de a-și asigura plata tratamentului medical singură. CtEDO a constatat că, deși petenţii au avut acces la instanţe civile și administrative care au stabilit responsabilii pentru infectarea lui Yiğit, remediile acordate au fost departe de a fi satisfăcătoare, compensaţia acordată acoperind îngijirile medicale și medicaţia necesară pe durata unui an, fără a lua în calcul necesitatea continuării tratamen-tului pe durata întregii vieţi a lui Yiğit. Curtea a subliniat și durata excesivă a procedurilor administrative de mai mult de nouă ani și a constatat o încălcare a Articolului 2.13 Pe lângă daunele pecuniare și nepecuniare considerabile acordate,

10 Erikson c. Italiei, 26 octombrie 1999. Similar în Powell c. Marii Britanii, 4 mai 2000.11 Calvelli și Ciglio c. Italiei, 17 ianuarie 2002.12 Oyal c. Turciei, 23 martie 2010.13 Oyal c. Turciei, 23 martie 2010.

Page 15: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

15Dreptul la viață

Curtea a obligat statul turc la asigurarea în mod gratuit a totalităţii serviciilor medicale necesare aplicantului pe toată durata vieţii sale.

În această direcţie a acordării de despăgubiri în cazul încălcării dreptului la viaţă, ca urmare a infectării cu sânge contaminat, este și decizia de cameră de-finitivă din cauza G.N. și alţii c. Italiei, din martie 2011, prin care Curtea a luat notă de înţelegerea amiabilă a părţilor care constă din plata de daune morale în cuantum de 2 324 056,05 EURO, una dintre cele mai mari despăgubiri prezente în jurisprudenţa CtEDO.14

Reclamanţii, d-nul G.N., d-na G.S., d-nul D.C., d-na G.D.M., d-nul S.C., d-na E.S. și d-na D.C., sunt cetăţeni italieni, rudele unor persoane care au decedat în urma infectării cu HIV și Hepatită C, după efectuarea unor transfuzii de sânge în cadrul serviciului naţional de sănătate publică în anii `80. În decizia iniţială din decembrie 2009, Curtea a constatat faptul că Articolul 2 nu a fost încălcat sub aspectul obligaţiei de a proteja viaţa. În schimb, CtEDO a decis că există o încălcare a prevederilor Articolului 2 din Convenţie, sub aspectul celerităţii pro-cedurilor civile desfășurate. CtEDO a mai decis și că reclamanţii au avut parte de un tratament discriminatoriu, deoarece remediile disponibile pentru bolnavii de hemofilie aflaţi într-o situaţie similară deoarece au fost infectaţi ca urmare a unor transfuzii nu li se aplicau și bolnavilor de talasemie (situaţie în care se aflau petenţii și rudele acestora). Curtea a decis că au fost încălcate și prevederile Arti-colui 14 din Convenţie coroborat cu Articolul 2 și a acordat victimelor câte 39 000 de EURO daune pecuniare, daunele morale de peste 2 milioane de EURO fiind oferite de statul italian ca parte a înţelegerii amiabile.

Extras pertinent din hotărârea CEDO:…în lumina jurisprudenţei Curţii cu privire la diligenţa specială necesa-ră în soluţionarea cazurilor de despăgubiri pentru persoanele infectate cu HIV prin transfuzii, Curtea consideră că durata procedurii a fost exce-sivă… în aceste circumstanţe, Curtea consideră că autorităţile judiciare italiene, confruntate cu o plângere bazată pe Articolul 2 al Convenţiei, nu au reușit să ofere un răspuns adecvat și în timp util, în conformitate cu cerinţele procedurale… În consecinţă, a existat o încălcare a Articolului 2 în aspectul său procedural.

14 G.N. și alții c. Italiei, 15 martie 2011.

Page 16: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

3. Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

a. Interdicția relelor tratamente, a tratamentelor inumane și degradante – concept, obligațiile statului

Articolul 3. Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Această prevedere laconică, dar imperativă, surprinde o normă de jus cogens, garantând o protecţie extinsă nu numai împotriva torturii, ci și a multor tipuri de atentate asupra demnităţii umane și integrităţii fizice. În Ghidul de prezentare a Arti-colului 3 elaborat pentru Consiliul Europei, Aisling Reidy subliniază că încălcările in-vocate ale Articolului 3 variază de la plângerile conform cărora unele persoane au fost maltratate de poliţie sau condiţiile de detenţie au fost inumane și degradante, până la plângerile privind deportarea care putea expune persoana returnată la tratamente inumane în ţara recipientă, într-un stat terţ, sau la plângerile privind imposibilitatea instanţelor naţionale de judecată de a proteja victimele de abuzul altor persoane parti-culare.15 În același sens, în decizia sa din Irlanda c. Marii Britanii, Curtea a precizat că evaluarea nivelului minim de gravitate este relativă și că gravitatea tratamentului de-pinde de totalitatea circumstanţelor cazului, cum ar fi: durata tratamentului, efectele lui fizice și psihice și, în anumite cazuri, sexul, vârsta și starea sănătăţii victimei.16

Interdicţia torturii este una absolută și, diferit de majoritatea dispoziţiilor nor-mative ale Convenţiei, nu comportă restricţii – de la interdicţia aplicării torturii sau a unor pedepse sau tratamente inumane sau degradante nu se poate deroga în niciun caz, inclusiv în cazuri de pericol public.

Articolul 3 stabilește pentru Statul semnatar atât obligaţii negative, cât și obli-gaţii pozitive: atât obligaţia de a se abţine de la comiterea anumitor acţiuni, cât și obligaţia de a realiza acţiuni pro-active pentru a asigura indivizilor drepturile lor și de a-i proteja de tratamentele interzise.17

15 Aisling Reidy, Interzicerea torturii, Manuale privind drepturile omului, nr. 6, Ghid privind punerea în aplicare a Articolului 3 al Convenţiei europene pentru drepturile omului.

16 Irlanda c. Marii Britanii, 18 ianuarie 1978. Similar în Soering c. Marii Britanii, 7 iulie 1989, § 100, Curtea a statuat că gravitatea „depinde de toate circumstanţele cazului, precum ar fi natura și contextul tratamentului sau pedepsei, modul și metoda de executare.”

17 Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I Drepturi și Libertăţi, Editura C.H. Beck, 2005.

Page 17: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

17Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

b. Jurisprudența CtEDO relevantă în contextul interdicției torturii, a relelor tratamente și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

Deși jurisprudenţa relevantă a CtEDO pe Articolul 3 s-a dezvoltat în special în ceea ce privește expulzarea sau deportarea unei persoane care trăiește cu HIV/SIDA într-o ţară în care ar putea fi supusă unui tratament contrar Articolului 3 prin lipsa tratamentului medical adevat, există câteva alte situaţii în care protecţia garantată de Articolul 3 este relevantă pentru PTHIV/SIDA.

O primă situaţie este cea în care discriminarea poate fi considerată ca formă de rele tratamente.18 Într-un caz de discriminare pe criteriul orientării sexuale, Cur-tea a subliniat: nu este exclus că tratamentul bazat pe prejudecata unei majorităţi împotriva unei minorităţi se află, în principiu, în domeniul de aplicare a Articolu-lui 3.19 O argumentaţie similară este posibilă pe viitor și în cazul unor norme sau politici discriminatorii pe criteriul statutului sero-pozitiv.

O a doua formă de tratament instituţionalizat, care cade sub incidenţa protecţiei Articolului 3, constă din tratamentul medical forţat. Curtea a arătat că va analiza în mod prioritar dacă un asemenea tratament este permis de practica medicală sta-bilită. Curtea a menţionat și, ca regulă generală, că o măsură terapeutică necesară nu poate fi considerată ca inumană sau degradantă.20 Astfel, într-un caz din 1983 contra Austriei, petentul s-a plâns că tratamentul medical care i s-a aplicat a încălcat Articolul 3, deoarece i-au fost administrate în mod forţat medicamente și mâncare, a fost izolat și a fost reţinut la pat cu cătușe. Curtea nu a fost de acord și a acceptat argumentaţia Guvernului care a susţinut că tratamentul medical a fost urgent, dată fiind deteriorarea sănătăţii fizice și psihice a reclamantului și că rezistenţa recla-mantului faţă de orice tratament și agresivitatea lui faţă de personalul spitalului con-stituie motivele pentru care au fost folosite metode de constrângere, inclusiv utiliza-rea cătușelor și a patului de siguranţă. Argumentul principal al Guvernului a fost că unicul scop al actelor de restrângere a dreptului a fost cel terapeutic, iar măsurile au fost întrerupte în momentul când starea pacientului a permis acest lucru.

O a treia situaţie, mult mai des analizată de Curte, este cea a eșecului în adecva-rea condiţiilor de detenţie în mod rezonabil pentru anumite categorii de deţinuţi vulnerabili, inclusiv PTHIV/SIDA. Jurisprudenţa constantă a CtEDO impune Statelor obligaţia de a se asigura că executarea măsurilor privative de libertate este realizată în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane. În acest caz două scenarii sunt posibile pentru a enunţa obligaţia pozitivă a statului de a crea condiţii adecvate de detenţie pentru deţinuţii vulnerabili prin:

18 Abdulaziz, Cabales și Balkandali c. Marii Britanii, 28 mai 1985, §§ 90-91.19 Smith și Grady c. Marii Britanii, 27 septembrie 199920 Herczegfalvy c. Austriei, 24 septembrie1992, §82.

Page 18: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

18Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

1) asigurarea tratamentului medical adecvat și a condiţiilor de detenţie decente menite să nu aducă atingere demnităţii umane;

2) asigurarea acelor condiţii de detenţie care să prevină expunerea deţinuţilor vul-nerabili la situaţii de risc sau violenţă intra-penitenciară.

1) Asigurarea tratamentului medical adecvat și a condiţiilor de detenţie decente

În cazul Price c. Marii Britanii (iulie 2001), Curtea a reţinut că unii deţinuţi pot avea necesităţi speciale, iar nerespectarea lor va genera un tratament degradant. În ciuda faptului că nu exista nicio probă care ar fi putut demonstra intenţia directă de a umili sau înjosi reclamanta din acest caz, Curtea a considerat că detenţia unei persoane cu dizabilităţi fizice grave în condiţiile în care această persoană este ex-pusă în mod periculos frigului, sau riscă să dobândească răni datorită faptului că patul era prea tare sau incomod și că nu poate merge la WC sau să-și menţină igie-na personală fără a depune un efort excesiv, constituie un tratament degradant, tratament ce contravine Articolului 3.21

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Nu există nicio dovadă în acest caz privind o posibilă intenţie reală de a umili sau înjosi solicitanta. Cu toate acestea, Curtea consideră că reţine-rea unei persoane cu handicap grav, în condiţiile în care îi este periculos de frig, riscă să dezvolte răni deoarece patul ei este prea greu sau inaccesibil, și este în imposibilitate de a merge la toaletă sau de a păstra curat fără cea mai mare de dificultate, constituie un tratament degradant contrar Arti-colului 3 din Convenţie. Acesta (Curtea) decide, prin urmare, o încălcare a acestei dispoziţii în cazul de faţă.

În mod similar, în Mouisel c. Franţei, Curtea a considerat ca disproporţionată lega-rea deţinutului cu cătușe în drum spre spital și posibil și pe patul de spital pe durata ședinţelor de chimio-terapie ale unui bolnav de leucemie limfatică cronică slăbit fizic, în evaluarea sa Curtea raportându-se la condiţiile normale de securitate, la anteceden-tele deţinutului, la eventuale elemente indicând riscul de evadare sau de violenţă.22

În cauza McGlinchey c. Marii Britanii (iulie 2003), doamna M. era astmatică și dependentă de heroină și a decedat în timp ce se afla în închisoare datorită simp-tomelor generate de absenţa drogurilor. Copiii săi, în calitate de petenţi, au afir-mat că M. a fost supusă la tratamente inumane și degradante contrare Articolului 3 din Convenţie, deoarece a fost închisă în celulă ca sancţiune pentru comporta-mentul său dificil, medicaţia nu i s-a administrat cu regularitate și a fost lăsată în

21 Price c. Marii Britanii, 10 iulie 2001. 22 Mouisel c. Franţei, 14 noiembrie 2002.

Page 19: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

19Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

propria vomă. Curtea a confirmat obligaţia statului de a se asigura că deţinuţii sunt menţinuţi în condiţii compatibile cu respectul pentru demnitatea umană, inclusiv prin asigurarea de servicii de sănătate și acordarea de atenţie medicală pentru a le garanta starea de bine.23

În Melnik c. Ucrainei (martie 2006) Curtea a reţinut că condiţiile igienico-sa-nitare în care a avut loc detenţia petentului erau nesatisfăcătoare și au determinat deteriorarea stării sale de sănătate, CtEDO considerând că asemenea condiţii pro-babil au generat suferinţe fizice și psihice considerabile, diminuarea demnităţii umane a petentului, generând sentimente de umilire și decădere.24

În același context al nevoilor speciale ale deţinuţilor, Curtea a precizat însă și că detenţia nu poate fi considerată un tratament inuman în sine dacă starea de să-nătate a unei persoane poate face ca deţinerea sa să constituie o situaţie deosebită, în condiţiile în care sunt acordate îngrijiri medicale adecvate și există opţiunea spitalizării în cazul în care starea sa de sănătate se agravează.25

Refuzul acordării de îngrijiri medicale în cazul unor deţinuţi care sufereau de HIV/SIDA a fost sancţionat ca încălcare a Articolului 3 într-o serie de cauze decise împotriva Rusiei și a Ucrainei. Astfel, în Khudobin c. Rusiei (octombrie 2006), petentul care era sero-pozitiv și suferea de anumite boli cronice, inclusiv de epilepsie, hepatită virală și diferite afecțiuni mintale, a contractat o serie de afecţiuni extrem de serioase (inclusiv rubeolă, bronșită și pneumonie acută) în perioada detenţiei sale care a durat mai mult de un an. Datorită stării sale de sănătate, petentul a fost în mod frecvent ca-zat în o unitate medicală pentru boli contagioase, cu toate acestea solicitarea familiei sale de realizare a unui examen medical minuţios a fost refuzată.26 CtEDO a precizat că dat fiind statutul sero-pozitiv al deţinutului și dat fiind faptul că suferea de o boală mintală gravă, absenţa asistenţei medicale de calitate oferită în timp util și refuzul de a permite un examen medical independent probabil că au generat o stare de insecu-ritate. Curtea a constatat că aplicantului nu i s-a acordat asistenţa medicală necesară, fiind încălcat în acest fel Articolul 3. Curtea a precizat că, deși acceptă faptul că asis-tenţa medicală disponibilă în spitalele penitenciare nu este întotdeauna de calitatea serviciilor oferite în cele mai bune instituţii medicale adresate publicului larg, Statul trebuia să se asigure că sănătatea și starea de bine ale deţinuţilor erau garantate în mod adecvat prin oferirea de asistenţă medicală necesară.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Deși bolile sale (a petentului) repetitive pot fi explicate parţial prin istori-cul său medical, și anume faptul că a fost HIV-pozitiv, deteriorarea gravă

23 McGlinchey c. Marii Britanii, 29 iulie 2003.24 Melnik c. Ucrainei, 28 martie2006.25 Chartier c. Italiei, 8 decembrie 1992.26 Khudobin c. Rusiei, 26 octombrie 2006.

Page 20: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

20Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

a stării sale de sănătate în detenţie ridică anumite suspiciuni cu privire la gradul de adecvare a tratamentelor medicale disponibile acolo… De asemenea, Curtea observă că reclamantul a atras atenția autorităților naționale în legătură cu nemulțumirile sale într-un moment în care ar fi putut fi de așteptat ca acestea să ia măsurile corespunzătoare. Descrierea de către petent a problemelor sale de sănătate în cererile lui a fost detaliată și coerentă. Autorităţile dispuneau de o documentare a istoriei sale medi-cale și au fost conștiente de recomandările făcute de medici civili cu privire la tratamentul medical necesar… Este destul de îngrijorător că chestiunea examinării medicale a reclamantului a fost lăsată la latitudinea autorită-ţilor de urmărire penală: a fost alegerea anchetatorului și nu a medicilor dacă solicitantul necesita orice control medical suplimentar. În aceste con-diţii este greu să fie acceptat argumentul Guvernului că reclamantul nu a avut nevoie de o examinare suplimentară sau de tratament medical.

În cauza Aleksanyan c. Rusiei decis în decembrie 2008,27 starea de sănătate a dom-nului Aleksanyan s-a deteriorat progresiv pe durata arestului său între 2006-2008, acesta orbind și fiind diagnosticat ca sero-pozitiv, iar ulterior dezvoltând SIDA și suferind de numeroase infecţii oportuniste. În plus, transferul său într-un spital pe-nitenciar a fost realizat cu întârziere și instanţa a refuzat să discute solicitarea de eli-berare din motive medicale (infecţii oportuniste asociate SIDA și cancer limfatic). În ciuda faptului că pe durata detenţiei, petentul a beneficiat de forme minimale de asistenţă medicală primară, Curtea a reţinut că după diagnosticarea sa ca sero-po-zitiv, dl Aleksanyan nu a avut acces la terapie anti-retrovirală și nu a fost transferat într-un spital specializat. CtEDO a constatat că autorităţile naţionale nu au reușit să își îndeplinească obligaţia de a proteja petentul și că acest eșec a determinat submi-narea demnităţii acestuia, implicând în mod special dificultăţi și cauzând suferinţe care depășesc nivelul de suferinţă asociat în mod inevitabil cu regimul penitenciar și cu boala de care suferea și care constituie un tratament inuman și degradant.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Curtea consideră că autorităţile naţionale nu au protejat suficient sănă-tatea reclamantului pentru a se asigura că nu este supus unui tratament care încalcă Articolul 3 din Convenţie, cel puţin până la transferul lui din 8 februarie 2008 într-un spital de hematologie. Acest fapt a constituit o atingere a demnităţii acestuia și a reprezentat o încercare foarte dificilă, mult peste nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei și afecţiunilor de care suferea, care a dus la tratament inuman și degradant. Prin urmare, a existat o încălcare a Articolului 3 din Convenţie.

27 Aleksanyan c. Federaţia Rusă, 22 decembrie 2008.

Page 21: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

21Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

În Yakovenko c. Ucrainei, Curtea a sanţionat încălcarea Articolului 3 datorită condiţiilor improprii asigurate domnului Oleg Yakovenko, un deţinut care suferea de tuberculoză și care era sero-pozitiv, condiţii care au determinat deteriorarea stării sale de sănătate și, ulterior, decesul acestuia. CtEDO a constatat o încălcare a interzicerii tratamentelor inumane și degradante prin condiţiile de detenţie din centrul de detenţie Sevastopol (aglomerarea, privarea de somn, lipsa luminii și a aerului care au fost considerate ca fiind tratamente degradante), eșecul în asigu-rarea de îngrijiri medicale adecvate și în timp util în legătură cu statutul său HIV, precum și infecţiile asociate tuberculozei (prin refuzul asigurării vizitei medicale și al transferului la servicii specializate, refuzuri care au fost considerate ca fiind tratamente inumane și degradante), condiţiile de transport între centrele de deten-ţie din Sevastopol și Simferopol, precum și lipsa unor remedii eficiente și accesibile care ar fi permis petentului să se plângă în legătură cu condiţiile sale de detenţie.28

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:…deși autorităţile închisorii au aflat despre faptul că reclamantul a fost HIV pozitiv la 21 februarie 2006, nu au fost luate măsuri urgente medicale pre-văzute… Reclamantul nu a fost dus la un medic de boli infecţioase pentru tratament anti-retroviral, nici nu a fost supus niciunei monitorizări pentru infecţii oportuniste. În schimb, autorităţile au continuat să-l trimită la ITT Sevastopol, care nu deţinea un medic în cadrul personalului său… În opinia Curţii, omisiunea de a oferi asistenţă medicală în timp util și în mod adecvat reclamantului în ceea ce privește infecţiile cu HIV și tuberculoză constituie tratament inuman și degradant în sensul Articolului 3 al Convenţiei.

2) Protejarea deţinuţilor vulnerabili la situaţii de risc sau violenţă Intra-penitenciară

Obligaţiile pozitive ale statului în cazul persoanelor care se află în mediul peni-tenciar sunt relevante în contextul drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din două perspective diferite: protecţia PTHIV/SIDA deţinute care sunt vulnerabile și protecţia tuturor deţinuţilor pentru a preveni riscul unei eventuale infecţii.

De exemplu, un caz care comportă analogii pentru PTHIV/SIDA este cauza Pantea c. României în care Curtea a reţinut că autorităţile naţionale ar fi putut în mod re-zonabil să prevadă că starea psihologică a petentului care, conform fișei sale medi-cale, fusese diagnosticat cu psihopatie paranoidă, era de natură să-l facă vulnerabil, precum și că detenţia ar fi putut să îi înrăutăţească starea sa de sănătate. Curtea a considerat că dată fiind specificitatea stării de sănătate a reclamantului se impunea o supraveghere atentă a comportamentului acestuia și a interacţiunii cu alţi deţinuţi,

28 Yakovenko c. Ucrainei, 25 octombrie 2007.

Page 22: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

22Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

în timp ce, în speţă, petentul nu numai că a fost transferat într-o celulă cu recidiviști, ci personalul penitenciarului nici nu a intervenit imediat pentru a pune capăt agresi-unilor la care a fost supus petentul. În aceste condiţii, Curtea a concluzionat că auto-rităţile naţionale nu și-au îndeplinit obligaţia pozitivă de a proteja integritatea fizică a reclamantului și de a împiedica aducerea unor atingeri integrităţii sale fizice.29

Situaţia diametral opusă a obligaţiei de protejare a tuturor deţinuţilor, pentru a preveni o eventuală infectare, a fost discutată de Curte în Salmanov c. Rusiei, cauză în care petentul, deţinut în regiunea Sverdlovsk s-a plâns în legătură cu faptul că a fost deţinut într-o celulă cu un alt deţinut care era sero-pozitiv și că a fost expus la riscul infectării cu HIV. Curtea a respins argumentaţia petentului, reţinând o violare a Articolului 3 în baza altor elemente din cauză.30

c. Expulzarea sau extrădarea străinilor în cazul PTHIV/SIDAO categorie distinctă de cazuri tipice Articolului 3, direct relevante pentru drepturile

persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA privește expulzarea, extrădarea sau deportarea unei persoane ajunse în stadiu final, critic, al unei boli incurabile. În această situaţie se poate afla o persoană care trăiește cu HIV/SIDA și care riscă expulzarea, extrădarea sau deportarea într-o ţară în care ar putea fi supusă unui tratament contrar Articolului 3, dată fiind absenţa unor măsuri paliative care îi sunt asigurate în statul în care se găsește în închisoare. Jurisprudenţa CtEDO în acest domeniu este încă în plină expansiune.

În ciuda recunoașterii de către Curte a gravităţii infracţiunii de trafic de droguri, a dreptului suveran al statelor de a expulza infractorii străini și a precizării că, în principiu, persoanele care nu au naţionalitatea statului în care execută o pedeapsă privativă de libertate nu pot revendica dreptul de a rămâne pe teritoriul statului parte pentru a beneficia de asistenţă medicală sau socială, în cauza D. c. Marii Britanii (mai 1997) Curtea a considerat că o astfel de returnare a unui traficant de droguri care era pe moarte datorită complicaţiilor conexe SIDA și care ar fi trebuit returnat în St. Kitts atrage după sine responsabilitatea statului de deportare conform Artico-lului 3 al Convenţiei ca tratament inuman.31 Curtea a acceptat argumentul lui D. că deportarea sa într-un loc fără facilităţi adecvate pentru tratamentul impus de starea sa i-ar scurta viaţa și că retragerea bruscă a tratamentului medicamentos, ca urmare a deportării, ar constitui o formă de rele tratamente. În acest sens, este important de reţinut accentul pus de Curte pe faptul că orice persoană, indiferent de statutul său sau de comportamentul său, este protejată ca urmare a Articolului 3 din CADO și că statul parte are obligaţia de a proteja persoanele fizice din jurisdicţia sa chiar și atunci când relele tratamente au loc în afara jurisdicţiei statului parte.

29 Pantea c. României, 3 iunie 2003.30 Salmanov c. Rusiei, 31 octombrie 2008.31 D. c. Marii Britanii, 2 mai 1997.

Page 23: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

23Interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante în cazul PTHIV/SIDA

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Există un pericol major ca dificultăţile care îl așteaptă (pe reclamant) în St Kitts să reducă și mai mult speranţa de viaţă a acestuia și să-l supună unor suferinţe mintale și fizice acute. Orice tratament medical pe care reclamantul ar spera să-l primească acolo nu ar putea să lupte cu infec-ţiile pe care le-ar putea contracta, din cauza lipsei unui adăpost și a unui regim alimentar corespunzător, de asemenea din cauza expunerii la pro-blemele medicale și sanitare cu care se confruntă populaţia din St Kitts… Având în vedere aceste fapte excepţionale și ţinând cont de stadiul critic în care a ajuns boala fatală, aplicarea deciziei de trimitere a reclamantu-lui în St Kitts constituie un tratament inuman din partea statului contrar Articolului 3 (…) deportarea sa îl va expune unui risc real de moarte în cele mai triste împrejurări și va constitui astfel un tratament inuman.

Doi ani mai târziu, în cazul unei femei din Zambia care trăia cu HIV și care urma să fie deportată din Suedia, Curtea și-a reconfirmat standardele stabilite în D. c. Marii Britanii, dar a respins petiţia deoarece situaţia de fapt era diferită de cea din D. c. Marii Britanii. Curtea a distins între cele două cazuri, subliniind că petenta era numai sero-pozitivă (diferit de situaţia din D. c. Marii Britanii când D. evoluase către o formă terminală a SIDA), începuse terapia ARV de curând și tra-tamenul său era disponibil în Zambia (conform afirmaţiilor Ambasadei Suediei acceptate de Curte), copiii și familia sa fiind în Zambia.32

Curtea a adoptat o poziţie diferită și în N. c. Marii Britanii (mai 2008), o cauză ce privea o femeie din Uganda care trăia cu HIV/SIDA și care a ajuns în Marea Britanie în 1998 și a fost imediat spitalizată datorită stării sale grave de sănătate. Solicitarea sa de azil a fost respinsă și ultima ei speranţă o constituia invocarea Ar-ticolului 3 al CADO cu argumentarea că expulzarea sa ar contraveni interzicerii tratamentelor inumane și degradante datorită absenţei facilităţilor medicale adec-vate în Uganda. Marea Cameră a decis cu majoritatea voturilor că expulzarea sa nu ar determina o încălcare a Articolului 3. În raţionamentul său juridic, Curtea a precizat că principiul nereturnării persoanelor grav bolnave se aplică numai în „cazuri foarte excepţionale” (sublinierea Curtii), luând în calcul următoarele con-sideraţii: (1) gravitatea și stadiul bolii, (2) disponibilitatea unui tratament adecvat în ţara de destinaţie, (3) existenţa unui sistem de susţinere alcătuit din rude.33

32 SCC c. Suediei, 15 februarie 2000.33 N c. Marii Britanii, 27 mai 2008.

Page 24: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

4. Dreptul la libertatea și siguranța persoanei

a. Dreptul la libertatea și siguranța persoanei – concept și excepții, garanții pentru persoanele private de libertate

Articolul 5. Dreptul la libertate și siguranţă

1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranţă. Nimeni nu poate fi lip-sit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal

competent;b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesu-

punerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracţiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;

e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxi-coman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.

Page 25: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

25Dreptul la libertatea și siguranța persoanei

Articolul 5, completat de Articolul 1 din Protocolul nr. 4, garantează dreptul de a proteja libertatea și siguranţa persoanei împotriva arbitrariului autorităţilor statale, deoarece, așa cum a subliniat Curtea, „nimeni nu poate fi privat de liber-tatea sa.” Articolul 5 prevede și cazurile în care este permisă derogarea de la acest principiu, care sunt însă limitative și dublate de un sistem de garanţii instituite în cazul persoanelor private de libertate în mod legal (Articolul 5, paragrafele 2-5). Ca drept fundamental, dreptul la libertate și la siguranţă a fost interpretat ca având în vedere libertatea fizică a persoanei, nu și vulnerabilitatea determinată de anumite condiţii de viaţă sau de condiţiile de detenţie.34

Curtea a dezvoltat în timp o bogată jurisprudenţă în încercarea de definire a privării de libertate și a limitelor sale.35 În principiu, este necesar ca privarea de libertate să constituie rezultatul direct al activităţii autorităţilor statului; Curtea a constatat însă că există o încălcare a Articolului 5 inclusiv atunci când, deși răs-punderea directă pentru privarea de libertate aparţine unor actori privaţi, acest lucru nu ar fi fost posibil fără colaborarea actorilor statali.36

Dreptul la libertate și siguranţă nu este unul absolut și comportă limitări în anumite situaţii legitime, legale și obiectiv determinate, clar precizate într-o listă limitativă în Articolul 5 și interpretate de CtEDO. De mare interes în contextul drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA este situaţia detenţiilor de ordin socio-medical, situaţie definită în Articolul 5 paragraful 1 litera e) care prevede cazul privării de libertate a unei persoane susceptibile să transmită o boală con-tagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond. Curtea a specificat în mod clar că nu se poate considera că această prevedere auto-rizează deţinerea unei persoane doar pentru că ideile sale sau comportamentul său nu ar fi în concordanţă cu normele dominante într-o anumită societate.

În timp ce CtEDO a avut posibilitatea de a se pronunţa in extenso în legătură cu privarea de libertate a persoanelor care suferă de alienare mintală37 sau a per-soanelor care suferă de alcoolism,38 precum și a persoanelor care vagabondează,39 categoria cazurilor de privare de libertate în scopul împiedicării răspândirii unor boli contagioase nu a fost dezvoltată în practică decât recent.

34 Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I Drepturi și Libertăţi, Editura C.H. Beck, 2005. În acest sens, autorul citează jurisprudenţa din Chypre c. Turciei, 10 mai 2001 și X c. Germaniei, 9 decembrie 1987.

35 Monica Macovei, Libertatea și siguranţa persoanei, Manuale privind drepturile omului, nr. 5.36 Riera Blume și alţii c. Spaniei, 14 octombrie 1999.37 Winterwerp c. Olandei, 24 octombrie 1979, Luberti c. Italiei, 23 februarie 1984, X c. Franţei, 13

mai 1987 sau Dhoest c. Belgiei, 15 mai 1987, Aerts c. Belgiei, 30 iulie 1998, Varbanov c. Bulgariei, 5 octombrie 2000. Pentru o analiză a jurisprudenţei CtEDO în legătură cu acest subiect a se vedea Peter Bartlett, Oliver Lewis and Oliver Thorold, Mental Disability and the European Convention on Human Rights, International Studies in Human Rights, Volume 90, Martinus Nijhoff Publishers Leiden/Boston.

38 Witold Liwa c. Poloniei, 4 aprilie 2000.39 De Wilde, Ooms și Versyp c. Belgiei, 18 iunie 1971.

Page 26: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

26Dreptul la libertatea și siguranța persoanei

b. Jurisprudența CtEDO privind dreptul la libertate și la siguranţa persoanei relevantă în cazul PTHIV/SIDA

Jurisprudenţa CtEDO referitoare la dreptul la libertate și la siguranţa persoanei în contextul situaţiei persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA s-a dezvoltat în două tipologii distincte: 1) privarea de libertate prin tratarea obligatorie sau spitalizarea forțată, respectiv 2) tratamentul asigurat PTHIV/SIDA care sunt deţinute în mod legal.

1) Privarea de libertate prin tratarea obligatorie sau spitalizarea forțată: (Articolul 5.1.e)

În cauza Enhorn c. Suediei (ianuarie 2005), petentul Eie Enhorn, homosexual, a fost diagnosticat ca infectat cu HIV în 1994, dată la care a fost descoperit și că a transmis virusul unui tânăr cu care a avut primul contact sexual în 1990. În baza legislaţiei privind bolile infecţioase și la solicitarea medicului regional, instanţa a decis ca domnul Enhorn să fie reţinut în izolare obligatorie în spital până la trei luni. Ulterior, ordine pentru prelungirea privării sale de libertate au fost decise în mod continuu la fiecare șase luni între februarie 1995 și decembrie 2001, durata efectivă a reţinerii fiind de aproape un an și jumătate, petentul reușind să scape și să se ascundă din când în când.40 În soluţionarea acestei cauze, Curtea a trebuit să identifice care sunt criteriile relevante pentru a evalua dacă privarea de libertate a respectat sau nu principiul proporţionalităţii și principiul conform căruia priva-rea de libertate nu poate fi arbitrară.

CtEDO a decis că criteriile esenţiale pentru a evalua legalitatea privării de li-bertate pentru prevenirea răspândirii unor boli contagioase constau în stabilirea răspunsurilor la întrebările: dacă răspândirea bolilor infecţioase era periculoasă pentru sănătatea și siguranţa publică și dacă privarea de libertate a persoanei in-fectate a constituit ultima măsură pe care autorităţile o aveau la dispoziţie pentru a preveni răspândirea bolii, în sensul că măsuri mai puţin restrictive au fost luate în calcul dar s-a ajuns la concluzia că ele sunt insuficiente pentru a proteja in-teresul public. Curtea a constatat în Enhorn c. Suediei că atunci când condiţiile din cauză nu mai corespund acestor două criterii, a încetat să existe și baza legală pentru privarea de libertate. În timp ce Curtea a acceptat că situaţia din cauză co-respundea primului criteriu, dat fiind riscul pe care HIV îl prezintă pentru sănă-tatea și siguranţa publică, CtEDO a observat că autorităţile naţionale nu au indicat niciun exemplu de măsuri mai puţin restrictive care ar fi fost luate în considerare în raport cu reclamantul dar care au fost considerate ineficiente în protejarea inte-resului public. În aceste condiţii, Curtea a decis că izolarea obligatorie a petentului

40 Enhorn c. Suediei, 25 ianuarie 2005.

Page 27: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

27Dreptul la libertatea și siguranța persoanei

nu a fost o măsură de ultim resort, luată după epuizarea altor soluţii mai puţin se-vere și că prin prelungirea acestei măsuri pentru o perioadă de aproape șapte ani, dintre care petentul a fost deţinut mai bine de un an și jumătate, autorităţile nu au reușit să asigure echilibrul necesar între nevoia de a preveni răspândirea virusului și dreptul la libertate al petentului, încălcând astfel Articolul 5 al CADO.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:„Curtea constată că izolarea obligatorie a reclamantului nu a fost o mă-sură luată în ultimă instanţă, menită să-l împiedice să răspândească vi-rusul HIV, deoarece măsuri mai puţin severe nu au fost luate în calcul și au fost considerate insuficiente pentru a proteja interesul public. Mai mult decât atât, Curtea consideră că prelungind cu aproape șapte ani ordinul de izolare obligatorie a reclamantului, fapt care a determinat in-ternarea forţată a acestuia în spital pe o durată totală de aproape un an și jumătate, autorităţile nu au reușit să respecte un echilibru adecvat între necesitatea de a se asigura că virusul HIV nu este răspândit și dreptul la libertate al reclamantului.”

2) Tratamentul asigurat PTHIV/SIDA private de libertate

Diferenţa de tratament între persoanele bolnave de SIDA și persoane neinfecta-te a fost analizată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului într-o cauză care contesta practica instanţelor britanice de a lua în considerare starea de sănătate a delincventului ca circumstanţă atenuantă în stabilirea pedepsei. În acest context, a fost considerat că tratamentul diferenţiat are o justificare obiectivă și rezonabilă și că ţine de marja de apreciere a autorităţilor naţionale felul în care este redusă durata pedepsei la o perioadă căreia reclamantul îi poate supravieţui.41

Curtea a avut posibilitatea de a discuta circumstanţele în care privarea legală de libertate a unei persoane contravine Articolului 5 și într-un caz ce implica o persoană care trăia cu HIV și care a fost deţinută. Domnul Aleksanyan a fost reţinut în arest preventiv pentru o perioadă de aproximativ doi ani și opt luni la data pronunţării deciziei CtEDO, perioadă care prin durata sa ridică semne de întrebare în legătură cu o posibilă încălcare a Articolului 5. Mai mult decât atât, petentul se afla într-o stare proastă de sănătate care s-a înrăutăţit vertiginos datorită regimului penitenciar, stare care a determinat inclusiv o suspendare a procesului împotriva sa. Cu toate acestea, instanţele au refuzat să ia în calcul eli-berarea petentului și continuarea anchetării sale în stare de libertate din motive de necesitate medicală.42 În aceste condiţii, Curtea a stabilit că prelungirea nere-

41 X c. Marii Britanii, 14 aprilie 1994.42 Aleksanyan c. Federaţia Rusă, 22 decembrie 2008.

Page 28: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

28Dreptul la libertatea și siguranța persoanei

zonabilă a arestării domnului Aleksanyan și refuzul eliberării sale în ciuda stării sale grave de sănătate constituie o încălcare a Articolului 5 paragraful 3. Curtea a decis că petentul a fost supus unui tratament inuman și degradant și a stabilit și o încălcare a Articolului 3 CADO.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:„(…) Curtea observă că la 6 februarie 2008, procesul reclamantului a fost suspendat datorită gravităţii stării de sănătate a reclamantului. În principiu, Curtea admite scurtele întreruperi ale procesului din motive medicale. Cu toate acestea, situaţia reclamantului este excepţională. Re-clamantul a petrecut deja mai mult de 34 de luni în detenţie. Anumite boli sunt incurabile. Perspectivele tratamentului pe care îl primește sau îl poate primi (reclamantul) sunt nesigure. Astfel, detenţia sa ar putea dura nelimitat și procesul nu ar mai fi reluat niciodată. În astfel de circum-stanţe, Curtea constată că detenţia reclamantului nu are niciun sens și menţinerea măsurii de restricţie încalcă Articolul 5 din Convenţie.”

În mod similar în Kats și alţii c. Ucrainei, pe lângă încălcarea Articolului 2, Curtea a stabilit și existenţa unei încălcări a Articolului 5, dat fiind faptul că auto-rităţile au reacţionat mult prea lent în a accepta starea gravă de sănătate a deţinutei și a dispune eliberarea sa din motive medicale, fapt care a determinat decesul acesteia în arest, în ciuda existenţei unui ordin de eliberare care a fost însă pus în executare la o zi după decesul victimei.43

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:„Persoanele în custodie se află într-o poziţie în special vulnerabilă și auto-rităţile au obligaţia să ţină cont de tratamentul acestora. (…) Curtea con-sideră că, în cazul în care deţinutul/deţinuta a decedat în urma unei pro-bleme de sănătate, statul trebuie să ofere explicaţii în ceea ce privește cauza decesului și tratamentul administrat înainte de decesul persoanei vizate.”

43 Kats și alţii c. Ucrainei, 18 decembrie 2008.

Page 29: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

5. Dreptul la respectarea vieții private și de familie

a. Dreptul la respectarea vieții private și de familie – concept, obligațiile statului, limitări

Articolul 8. Dreptul la respectarea vieţii private și de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăţilor altora.

Articolul 8 prevede atât drepturile pe care statul trebuie să le garanteze oricărei persoane: respectarea vieţii private și de familie, a domiciliului și a coresponden-ţei sale, cât și derogările acceptabile, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerinţele în legătură cu drepturile garantate de Articolul 8 pentru a nu încălca CADO.44 Articolul 8 recunoaște practic principiul autonomiei și al autodeter-minării persoanei, reflectând posibilitatea persoanei de a decide în legătură cu modalitatea de a-și trăi viaţa, inclusiv viaţa sexuală sau dezvoltarea personală,45 stabilind atât obligaţii negative din partea autorităţilor statale (de a nu întreprin-de acţiuni de natură să împiedice exerciţiul acestor drepturi), precum și obligaţii pozitive, care au fost considerate a fi inerente asigurării respectului efectiv al vieţii private și familiale.46 În formularea judecătorului Martens, principiul autonomiei apare ca un important principiu garantat de Convenţie:

44 Ursula Kilkelly, The right to respect for private and family life, A guide to the implementation of Article8 of the European Convention on Human Rights.

45 Pretty c. Marii Britanii, 29 aprilie 2002: „Deși niciun caz anterioar nu a stabilit, ca atare, un drept la autodeterminare cafiind inclus în Articolul 8 al Convenţiei, Curtea consideră că noţiunea de autonomie personală este un principiu important care stă la baza interpretării garanţiilor sale”. A se vedea și formularea anterioară a judecătorului van Dijk în cazul Sheffield and Horsham c. Marii Britanii (30 iulie1998): „Dreptul la autodeterminare nu a fost separat și inclus în mod expres în Convenţie, dar este la baza a mai multor drepturi prevăzute de acesta, în special a dreptului la libertate în temeiul Articolului 5 și dreptului la respectarea vieţii private în temeiul Articolului 8. Mai mult, este un element vital al „demnităţii inerente”, care, în conformitate cu preambulul la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii și păcii în lume.”

46 Acest concept este detaliat de Curte în Stubbings și alţii c. Marii Britanii, 22 octombrie 1996.

Page 30: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

30Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Demnitatea umană și libertatea umană implică faptul că un om ar trebui să fie liber pentru a se forma și a-și trăi viața în modul în care el conside-ră că se potrivește cel mai bine personalității lui. 47

Conceptul de „viaţă privată” așa cum apare el în Articolul 8 constituie un con-cept general care nu este susceptibil de o definire exhaustivă.48 Curtea a stabilit că acest concept implică nu numai viaţa intimă, ci trebuie de asemenea să cuprindă, într-o anumită măsură, dreptul pentru individ de a stabili și dezvolta relaţii cu semenii săi.49

Obligaţiile identificate de Curte prin jurisprudenţa sa, corelative dreptului la viaţă privată, ocupă o arie extrem de largă de sub-domenii de la reglementarea relaţiilor de familie și stabilirea obligaţiei statelor de a oferi unui copil din afara căsătoriei și mamei sale posibilitatea „de a avea o viaţă de familie normală”50 sau de a lua toate măsurile de natură a asigura reunirea unui părinte cu copilul său,51 la stabilirea paternităţii52 sau la posibilitatea tatălui natural de a obţine tutela sau încredinţarea copilului născut din afara căsătoriei, plasat de mamă într-o insti-tuţie specializată, în vederea adopţiei,53 la organizarea accesului persoanelor la dosarele care conţin date personale realizate de autorităţile publice,54 recurgerea la aparatură electronică cu scopul de a intercepta convorbirile private,55 colectarea informaţiilor cu privire la un individ de către funcţionarii statului fără consim-ţământul lui, fie prin luarea amprentelor digitale și efectuarea unei fotografii de identitate, fie prin colectarea altor date personale de către poliţie,56 sau intercepta-rea corespondenţei deţinuţilor57 ori prin colectarea datelor medicale și realizarea unor dosare medicale. Tot sub umbrela Articolului 8 au fost interpretate aspecte care ţin de dreptul mediului, cum ar fi obligaţia statelor de a lua măsuri adecvate

47 Cossey c. Marii Britanii, 27 septembrie 1990, opinia contrară a judecătorului Martens, para. 2.748 Costello-Roberts c. Marii Britanii, 25 martie 1993. Între aspectele identificate ca incluse în mod clar

în noţiunea de viaţă privată sunt: - integritatea corporală – Articolul 8 va intra în joc în cazul în care cineva este obligat să beneficieze de tratament medical sau în cazul în care el sau ea este reţinut cu forţa; - autonomia personală – dreptul de a lua decizii cu privire la modul în care îţi conduci propria viaţă; - sexualitatea – au existat o serie de cazuri în care CtEDO a făcut clar că legile care interzic bărbaţilor gay să întreţină relaţii sexuale consensuale constituie o încălcare a articolului 8; – identitatea personală – CtEDO a decis în 2002 că nerespectarea legii britanice de a recunoaște pe deplin a noului sex în cazul persoanelor transsexuale a încălcat articolul 8; – informaţii personale – deţinerea, utilizarea sau divulgarea de informaţii personale despre cineva este acoperită de articolul 8. Articolul poate da cuiva, de asemenea, dreptul de acces la informaţiile cu caracter personal deţinute în legătură cu propria persoană.

49 Niemetz c. Germaniei, 16 decembrie 1992.50 Marckx c. Belgiei, 13 iunie 1979.51 Hokkanen c. Finlandei, 23 septembrie 1994.52 Rasmussen c. Danemarcei, 25 noiembrie 1984.53 Keegan c. Irlandei, 26 mai 1994.54 Gaskin c. Marii Britanii, 7 iulie 1979.55 A. c. Franţei, 23 noiembrie 1993.A se vedea și Halford c. Marii Britanii, 25 iunie 1997.56 Murray c. Marii Britanii, 28 octombrie 1994,57 Campbell c. Marii Britanii, 25 martie 1992.

Page 31: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

31Dreptul la respectarea vieții private și de familie

pentru asigurarea respectării dreptului la domiciliu prin evitarea producerii unor zgomote insuportabile sau a unor emanaţii cu miros pestilenţial, sau obligaţia de a asigura persoanelor interesate informaţii pertinente, în ipoteza existenţei unor riscuri majore cu privire la mediul înconjurător.58 Alegerea și afirmarea identităţii sexuale, inclusiv viaţa sexuală a unei persoane, constituie parte din viaţa privată în interpretarea Curţii.59

Curtea a identificat două faze în analiza aplicabilităţii Articolului 8 într-o cau-ză: într-o primă fază, instanţa va analiza dacă obiectul plângerii intră în sfera unuia dintre drepturile protejate de Articolul 8 și dacă există o obligaţie pozitivă a statului în legătură cu acest drept. În a doua fază, este verificat dacă există vreo ingerinţă în exercitarea dreptului protejat, respectiv dacă ingerinţa îndeplinește cumulativ următoarele condiţii: este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, este necesară într-o societate democratică.

În determinarea caracterului adecvat al măsurilor luate, Curtea a recunoscut încă din jurisprudenţa sa timpurie marja largă de apreciere a statelor:

…datorită contactelor lor directe și constante cu forţele ţării lor, auto-rităţile Statului se află într-o situaţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional pentru a se pronunţa asupra conţinutului exact al acestor exigenţe, precum și asupra „necesităţii” unei „restricţii” sau „sancţiuni” menite să răspundă acestor necesităţi […]. Prin urmare, Articolul 8 (2) lasă Statelor contractante o marjă de apreciere de care se pot folosi atât legislatorul naţional, precum și autorităţile, în special cele judiciare, che-mate să interpreteze și să aplice legile în vigoare.60

b. Jurisprudența CtEDO relevantă pentru protejarea dreptului la viață privată al PTHIV/SIDA

Jurisprudenţa CtEDO direct relevantă pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA în aplicarea Articolului 8 este de dată relativ recentă și s-a axat pe trei direc-ţii: 1. Relaţiile de familie, inclusiv drepturile parentale (custodie sau adopţie); 2. Interferenţa cu relaţiile de familie prin deportare sau refuzul recunoașterii drep-tului de ședere al PTHIV/SIDA și 3. Încălcarea Articolului 8 prin nerespectarea caracterului confidenţial al informaţiilor referitoare la starea de sănătate, inclusiv statutul sero-pozitiv.

58 A se vedea Powell și Rayner c. Marii Britanii, 21 februarie 1990, López Ostra c. Spaniei, 9 decembrie 1994 sau Guerra și alţii c. Italiei, 19 februarie 1998 sau Tătar și Tătar c. României, 27 ianuarie 2009.

59 Dudgeon c. Marii Britanii, 22 octombrie 1981.60 Handyside v. Marii Britanii, 7 decembrie 1976.

Page 32: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

32Dreptul la respectarea vieții private și de familie

1. Relaţiile de familie, inclusiv drepturile parentale (custodie sau adopţie)

În jurisprudenţa sa referitoare la diferite grupuri vulnerabile, inclusiv PTHIV/SIDA, Curtea a subliniat faptul că Articolul 8 din Convenţie interzice autorităţilor naţionale să acorde sau să refuze custodia și îngrijirea copiilor unuia din părinţi din motive discriminatorii. Acest principiu a fost enunţat pentru prima dată în cauza Hoffmann c. Austriei, referitor la încredinţarea copiilor, ca urmare a divor-ţului pe motivul apartenenţei religioase, când Curtea a confirmat că orice distinc-ţie între părinţi care are la bază apartenenţa religioasă era inacceptabilă.61 Această poziţie a fost menţinută de Curte și în cazurile în care tratamentul diferenţiat avea la bază orientarea sexuală fie în cazul retragerii custodiei comune asupra copilului în cazul părinţilor divorţaţi datorită orientării sexuale a tatălui,62 fie în cazul refu-zării autorizaţiei necesare pentru adopţie în cazul unui cuplu lesbian în condiţiile în care adopţia de către o femeie singură era permisă.63

Primul caz direct aplicabil PTHIV/SIDA decis de Curte în ceea ce privește drep-turile parentale ale acestora este V.A.M. c. Serbiei (martie 2007), cauză generată de solicitarea reclamantei de a divorţa și de a obţine custodia fiicei sale S.M., în condi-ţiile în care era infectată cu HIV.64 Decizia de încredinţare a minorei petentei a fost anulată de instanţa de apel și, în ciuda unui ordin judecătoresc care îi permitea acce-sul de două ori pe lună la fiica sa, doamna V.A.M. nu și-a putut vedea fiica timp de aproape opt ani. Dată fiind starea de sănătate a doamnei V.A.M., precum și situaţia doamnei V.A.M. și a fiicei sale, Curtea a considerat că autorităţile naţionale, în loc să dea dovadă de o diligenţă excepţională în accelerarea procedurilor, au eșuat în procedurile necesare pentru a obliga pe soţul reclamantei să respecte ordinul. Astfel, Curtea a concluzionat că au fost încălcate Articolele 6 și 8. Curtea a constatat și o încălcare a Articolului 8 ca urmare a ne-executării ordinului instanţei.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Având în vedere faptele cazului, inclusiv trecerea timpului, cele mai bune interese ale lui S.M., criteriile stabilite în jurisprudenţa sa și comentariile părţilor, Curtea, în ciuda marjei de apreciere a Statului, conchide că auto-rităţile din Serbia nu au depus eforturi corespunzătoare și eficiente pentru aplicarea deciziei privind accesul provizoriu (la minoră). Prin urmare, în această privinţă, a existat o încălcare a dreptului la respectarea vieţii de familie a reclamantei și o încălcare a Articolului 8 din Convenţie.

61 Hoffmann c. Austriei, 23 iunie 1993.62 Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, 21 decembrie 1999.63 E.B. c. Franţei, 21 ianuarie 2008.64 V.A.M. c. Serbiei, 13 martie 2007.

Page 33: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

33Dreptul la respectarea vieții private și de familie

2. Interferenţa cu relaţiile de familie prin deportare sau refuzul recunoașterii dreptului de ședere al PTHIV/SIDA

Curtea a avut în mod frecvent posibilitatea de a analiza în ce măsură soţii ne-co-naţionali se bucură de dreptul de a trăi împreună pe teritoritoriul unui Stat Parte sau care sunt situaţiile când deportarea sau expulzarea unui membru al familiei ar contraveni Articolului 8. De altfel, Curtea a avut posibilitatea de a fi prima instanţă internaţională care a condamnat și sancţionat practica interzicerii drep-tului de intrare sau ședere pe teritoriul unui stat în baza criteriului statutului sero-pozitiv.

În cauza Kiyutin c. Rusiei (martie 2011), Curtea a decis că refuzul autorităţilor ruse de a elibera un permis de rezidenţă unui cetăţean uzbec numai datorită statu-tului său sero-pozitiv, în ciuda faptului că era căsătorit și avea o fiică cu cetăţenia rusă, a constituit o încălcare a Articolului 8.65 Cauza a fost generată de obligaţia impusă de legea naţională de realizare a testului HIV ca precondiţie a depunerii cererii de rezidenţă. Curtea a analizat plângerea din perspectiva Articolului 8 co-roborat cu Articolul 14. În mod interesant, Curtea a concluzionat că „restricţiile de călătorie și de rezidenţă impuse datorită statutului sero-pozitiv nu numai că constituie modalităţi ineficiente de a combate infecţia, dar sunt și contraproductive pentru sănătatea publică a unei ţări.” Cu atât mai mult, a observat Curtea, argu-mentul invocat de Rusia este pus sub semnul întrebării, dat fiind faptul că o astfel de restricţie nu este aplicată și turiștilor, vizitatorilor pe termen scurt sau cetăţe-nilor ruși care călătoresc în străinătate.

CtEDO a subliniat că excluderea străinilor sero-pozitivi poate crea o falsă stare de siguranţă, încurajând populaţia locală să perceapă HIV/SIDA ca o „problemă străi-nă” care a fost soluţionată prin deportarea străinilor infectaţi sau prin interdicţia de a rezida. Curtea a criticat și ceea ce a numit caracterul „general și nediscriminatoriu al interdicţiei,” întrucât nu exista posibilitatea analizării cazurilor individuale de către instanţe, deoarece prevederea legală era formulată în termeni absoluţi.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:De la debutul epidemiei în anii ΄80, persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA au suferit din cauza stigmatizării și a excluderii generalizate, inclusiv în statele din regiunea Consiliului Europei. În primii ani ai epidemiei, atunci când diagnosticul infecţiei HIV/SIDA a constituit aproape întotdeauna o condiţie letală și se știa foarte puţin despre riscul de transmitere, oamenii s-au speriat de cei infectaţi din cauza temerii de contaminare. Ignoranţa în legătură cu modul în care se răspândeste boala a generat prejudecăţi

65 Kiyutin c. Rusiei, 10 martie 2011.

Page 34: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

34Dreptul la respectarea vieții private și de familie

care, la rândul lor, au dus la stigmatizarea sau marginalizarea celor care sunt infectaţi cu virusul. Pe măsură ce informaţiile privind căile de trans-mitere s-au acumulat, infecţia cu HIV a fost urmărită până la compor-tamente de risc – cum ar fi actul sexual cu o persoană de același sex, in-jectarea de droguri, prostituţia sau promiscuitatea – comportamente care erau deja stigmatizate în multe societăţi, creând o falsă legătură între in-fecţie și iresponsabilitatea personală, ducând la consolidarea altor forme de stigmatizare și discriminare, cum ar fi rasismul, homofobia sau misogi-nismul. În ultima vreme, în ciuda progreselor considerabile în prevenirea HIV și a unui acces mai bun la tratament HIV, stigma și discriminarea în legătură cu persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA au rămas un subiect de mare interes pentru toate organizaţiile internaţionale active în domeniul HIV/SIDA. Prin urmare, Curtea consideră că persoanele care trăiesc cu HIV sunt un grup vulnerabil, cu o istorie a confruntării cu prejudecăţile și stigmatizarea și că Statului nu îi poate fi acordată decât o marjă îngustă de apreciere în alegerea măsurilor care izolează acest grup printr-un tra-tament diferenţiat datorită statutului HIV.66

Este de apreciat că în timp ce analizează argumentele invocate de autorităţile ruse, Curtea demontează un stereotip care stă la baza acestei măsuri, precum și a altor măsuri luate de aceasta, și nu numai de cele din Federaţia Rusă, anume stereotipul conform căruia persoanele infectate cu HIV se vor deda la comporta-mente nesigure (a se citi: comportamente cu caracter promiscuu și nesigur):

„Excluderea non-cetăţenilor HIV-pozitivi de la intrare și/sau ședere (pe teritoriul unui Stat Parte) în scopul de a preveni transmiterea HIV se ba-zează pe presupunerea că aceștia vor lua parte la comportamente specific nesigure și că proprii cetăţeni nu vor reuși să se protejeze. Această ipoteză constituie o generalizare care nu este fondată în fapt și care nu reușește să ia în considerare situaţia individuală, cum ar fi cea a reclamantului.”67

După analiza completă a justificărilor prezentate de către stat, Curtea conclu-zionează că acestea nu sunt rezonabile și obiective și că solicitantul este o victimă a discriminării.

3. Jurisprudența CtEDO relevantă pentru protejarea dreptului la confidențialitate în cazul PTHIV/SIDA

Curtea a considerat că informaţiile cu caracter personal, inclusiv datele privind starea de sănătate a unei persoane, fac parte din „viaţa privată” a unei persoane

66 Kiyutin c. Rusiei, 10 martie 2011, para. 64.67 Kiyutin c. Rusiei, 10 martie 2011, para. 68.

Page 35: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

35Dreptul la respectarea vieții private și de familie

și, ca urmare, intră în sfera de protecţie a Articolului 8. Ca principiu, Curtea a re-ţinut că interesul public asociat cu divulgarea unei anumite informaţii personale trebuie să prevaleze asupra dreptului individului la respectarea vieţii sale private, ţinându-se cont de scopul urmărit și de garanţiile care dublează modalităţile de divulgare. Respectul caracterului confidenţial al datelor medicale ale unei persoa-ne a fost considerat ca fiind „fundamental nu numai pentru protejarea vieţii pri-vate a persoanelor bolnave, dar și pentru a apăra încrederea lor în corpul medical și în serviciile de sănătate în general”.68

Curtea a reţinut că „protecţia datelor cu caracter personal, nu în ultimul rând a datelor medicale, este fundamental importantă pentru a permite unei persoane să se bucure de dreptul său la viaţă privată și de familie, drept garantat de Articolul 8 din Convenţie. Respectarea confidenţialităţii datelor referitoare la starea de sănăta-te este un principiu esenţial în sistemele juridice ale tuturor părţilor contractante la Convenţie… dreptul intern, prin urmare, trebuie să ofere garanţii adecvate pentru a preveni orice astfel de comunicare sau divulgarea de date cu caracter personal de sănătate care pot fi incompatibile cu garanţiile la Articolul 8 din Convenţie. Consi-deraţiile de mai sus sunt valabile în special în ceea ce privește protecţia confidenţia-lităţii informaţiilor despre o persoană infectată cu HIV.”69

În cauza Z. c. Finlandei (februarie 1997), Curtea a admis că derularea anchetei penale care a implicat mărturii prezentate de cadrele medicale care o aveau în tratament pe Z. și includerea dosarului său medical în dosarul de anchetă penală sunt ingerinţe justificate de interesul public dat fiind caracterul lor necesar prin prisma Articolului 8 paragraful 2. Curtea a sancţionat însă încălcarea Articolului 8 prin publicarea identităţii reclamantei și a stării sale medicale, implicit a sta-tutului HIV, într-o decizie a Curţii de Apel Helsinki, ca urmare a procedurilor penale care aveau ca obiect violenţe sexuale.70 Curtea a precizat:

Divulgarea unor astfel de date (referitoare la statului sero-pozitiv al recla-mantei) pot afecta în mod dramatic viaţa ei privată și de familie, precum și accesul la ocuparea forţei de muncă și situaţia socială, prin expunerea sa oprobriului și riscului de ostracism. Din acest motiv, ar putea descuraja, de asemenea, persoanele în a solicita un diagnostic sau tratament și, prin urmare, ar submina eforturile de prevenire pentru a conţine pandemia pe care le ia comunitatea. Interesele în protejarea confidenţialităţii unor ast-fel de informaţii vor cântări greu în balanţă pentru a stabili dacă interfe-renţa a fost proporţională cu scopul legitim urmărit. Astfel de interferenţă nu poate fi compatibilă cu Articolul 8 din Convenţie, cu excepţia cazului

68 Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I Drepturi și Libertăţi, Editura C.H. Beck, 2005.

69 Z c. Finlandei, 25 februarie 1997. Idem și în Biriuk c. Lituaniei, 25 noiembrie 2008.70 Z c. Finlandei, 25 februarie 1997.

Page 36: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

36Dreptul la respectarea vieții private și de familie

în care este justificată de un motiv imperativ de interes public. Având în vedere caracterul extrem de intim și de sensibil al informaţiilor privind statutul HIV al unei persoane, orice măsuri întreprinse de stat, care obligă la comunicarea sau divulgarea acestor informaţii fără consimţământul pacientului, implică o examinare mai atentă din partea Curţii, așa cum o impun și garanţiile menite să asigure un sistem eficient de protecţie.”71

Argumentarea reţinută de Curte a diferit în cazul divulgării datelor medicale unei companii de asigurare în cauza M.S. c. Suediei (august 1997), când CtEDO a apreciat că transmiterea detaliilor cu privire la antecedentele medicale ale recla-mantei de către serviciile medicale de stat în cazul solicitării de asigurări sociale era legitimă, dat fiind caracterul proporţional al măsurii, deoarece detaliile trans-mise erau relevante în contextul examinării cererii de alocaţie, iar caracterul lor confidenţial era protejat și personalul informat era pasibil de sancţiuni civile și penale în caz de abuz.72 În acest context, Curtea a recunoscut autorităţilor naţio-nale o anumită marjă de apreciere raportată la natura și importanţa intereselor în cauză, precum și la gravitatea ingerinţei.

În cauza I. c. Finlandei (iulie 2008), Curtea nuanţează această abordare și ex-tinde obligaţia de menţinere a confidenţialităţii inclusiv în contextul în care re-clamanta s-a plâns în legătură cu faptul că datele ei medicale nu au fost protejate corespunzător împotriva accesului neautorizat la fișele pacienţilor.

Extras pertinent din hotărârea CtEDO:Curtea observă că indiferent dacă legislaţia internă îi permite reclaman-tei să ceară despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de pretinsa divulgare neautorizată a datelor personale, acest fapt nu a fost suficient pentru a-i apăra viaţa privată. O astfel de situaţie necesită protecţia practică și efi-cientă pentru a exclude orice posibilitate de acces neautorizat care are loc iniţial. În acest caz, asemenea protecţie nu a fost garantată.73

În cazul publicării în presă a unor informaţii referitoare la statutul sero-pozi-tiv, Curtea a fost extrem de strictă așa cum rezultă din deciziile sale în legătură cu publicarea în cel mai citit cotidian lituanian, Lietuvos Rytas, a unui articol pe prima pagină intitulat „Satele din provincia Pasvalys sunt paralizate de frica mor-ţii: locuitorii din zona îndepărtată a Lituaniei sunt ameninţaţi de SIDA,” articol care includea informaţii referitoare la sero-pozitivitatea soţului reclamantei din primul caz și relaţiile extra-conjugale ale acestuia, respectiv statutul sero-pozitiv și viaţa de familie a celei de-a doua aplicante:

71 Z c. Finlandei, 25 februarie 1997, para.98.72 MS c. Suediei, 27 august 1997.73 I c. Finlandei, 17 iulie 2008.

Page 37: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

37Dreptul la respectarea vieții private și de familie

…din punctul de vedere al Curţii, publicarea articolului în cauză, al că-rui scop a fost aparent doar de a satisface curiozitatea însetată a unui anumit grup de cititori, nu poate fi considerată că ar fi putut provoca dezbateri de interes general în societate.74

4. Jurisprudența CtEDO relevantă în cazurile de încălcare a dreptului la viață privată prin examinarea medicală obligatorie

Curtea s-a pronunţat și în legătură cu diferite tratamente medicale obligatorii care au fost considerate a constitui ingerinţe în viaţa privată, punând în perma-nenţă în balanţă interesul public cu dreptul la respectarea vieţii private al peten-ţilor, inclusiv dreptul la integritate fizică și morală. Nu au fost considerate drept încălcări ale Articolului 8: o campanie de vaccinare obligatorie a populaţiei,75 ali-mentarea forţată a unei persoane care a declarat greva foamei,76 obligarea unui conducător auto bănuit că a condus în stare de ebrietate de a realiza un examen al sângelui,77 sau obligaţia de a purta centura de siguranţă în automobil.78

74 Armonienė c. Lituaniei, 25 noiembrie 2008, și Biriuk c. Lituaniei, 25 noiembrie 2008.75 Goodfrey c. Marii Britanii, 4 februarie 1982.76 Herczegfalvy c. Austriei, 24 septembrie 1992.77 X c. Olandei, 4 decembrie 1978.78 X. c. Belgiei, 13 decembrie 1978.

Page 38: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

6. Interzicerea discriminării

a. Interzicerea discriminării – concept, aplicabilitate

Articolul 14. Interzicerea discriminării

Exercitarea drepturilor și libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie tre-buie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naștere sau orice altă situaţie.

Interzicerea discriminării, așa cum apare ea atât în Articolul 14 al CADO, cât și în alte documente internaţionale cum al fi Articolul 7 din Declaraţia universală a drep-turilor omului sau Articolul 2 și 26 din Pactul internaţional ONU privind drepturile civile și politice, decurge din caracterul universal al drepturilor omului și din principi-ul egalităţii. Este de menţionat faptul că Articolul 14 din CADO nu conţine o interdic-ţie generală a discriminării, ci se referă strict la drepturile și libertăţile recunoscute de Convenţie. Interdicţia generală a oricărei forme de discriminare în legătură cu orice drept prevăzut de legea naţională a unui Stat Parte este introdusă de Articolul 1 al Pro-tocolului Adiţional 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, Protocol intrat în vigoare la 1 aprilie 2005 și care, în acest fel, stabilește posibilitatea sancţionării de către instanţa de la Strasbourg a unor cazuri de încălcări ale altor drepturi decât cele expres menţionate de CADO, care sunt însă prevăzute în legislaţia naţională și care sunt încălcate în mod discriminatoriu.79

În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că principiul nediscriminării este parte integrantă a oricărui drept recunoscut de Convenţie, dar și că Articolul 14 are o anumită autonomie. Dreptul la nediscriminare a fost descris ca un drept subiectiv substanţial, care nu are o existenţă independentă de alte drepturi garantate de CADO, însă poate apărea autonom.80

În Articolul 14, criteriile protejate de CADO sunt enumerate indicativ și nu limitativ ca fiind: sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere,

79 Republica Moldova nu a ratificat Protocolul adiţional 12, ceea ce înseamnă că, până în momentul semnării și ratificării Protocolului 12, competenţa Curţii de a controla conformitatea prevederilor legale adoptate de Republica Moldova cu prevederile CADO este limitată numai la eventuale acte de discriminare care s-au produs în domeniul drepturilor și libertăţilor prevăzute de Convenţie.

80 Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I Drepturi și Libertăţi, Editura C.H. Beck, 2005. De exemplu, în cauza Abdulaziz, Cabales și Balkandali c. Marii Britanii, după ce Comisia a conchis că rasismul instituţionalizat reprezintă un tratament degradant, Curtea a acceptat principiul că o asemenea discriminare reprezintă un tratament degradant, o potenţială încălcare a Articolului 3.

Page 39: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

39Interzicerea discriminării

naștere sau orice altă situaţie. Astfel, au fost interpretate ca incluse în conceptul de „orice altă situaţie” și considerate demne de protecţie: orientarea sexuală,81 gradul militar, statutul de copil născut din căsătorie sau din afara căsătoriei,82 statutul de părinte,83 sau statutul sero-pozitiv.84

În ceea ce privește substanţa interzicerii discriminării, Curtea a precizat clar că un tratament, diferenţiat nu implică automat și discriminarea, în schimb tratarea în mod diferit a unor situaţii analoage și comparabile, fără o justificare rezonabilă și obiectivă, contravine Articolului 14.85 Acest principiu a fost extins ulterior pentru a incorpora tratamentul nediferenţiat al unor persoane aflate în situaţii diferite:

Curtea consideră că aceasta nu e singura faţetă a interzicerii discrimină-rii din Articolul 14. Dreptul de a nu fi discriminat în exercitarea dreptu-rilor prevăzute de Convenţie este, de asemenea, încălcat atunci când Sta-tele, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, nu tratează diferit persoane ale căror situaţii sunt în mod semnificativ diferite.86

Încă de la prima sa decizie de aplicare a Articolului 14, Curtea a precizat faptul că, în analiza măsurilor luate care sunt considerate ca generând un tratament di-ferenţiat, va ţine cont nu numai de caracterul legitim al scopului, ci și de rezona-bilitatea și proporţionalitatea dintre mijloacele folosite și scopul urmărit.87 Acest test a fost reafirmat în jurisprudenţa ulterioară a CtEDO:

Curtea reiterează faptul că o diferenţă de tratament este discrimina-torie dacă: „nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,” adică dacă nu urmărește un „scop legitim,” sau dacă nu există o „relaţie rezonabilă de proporţionalitate” între mijloacele folosite și scopul care se urmărește a fi realizat (…). Acolo unde diferenţa de tratament este în baza rasei, culorii sau originii etnice, noţiunea de justificare obiectivă și rezonabilă trebuie interpretată pe cât de strict posibil.88

Interdicţia discriminării a fost definită de Curte ca una acoperind diferitele tipuri de discriminare, inclusiv discriminarea indirectă:

Curtea a acceptat deja în cazuri anterioare că o diferenţă de tratament ar putea lua forma unor efecte prejudiciante disproporţionate ale unei

81 Salgueiro Da Silva Mouta c. Portugaliei, 21 decembrie 1999. L și V c. Austriei, 9 ianuarie 2003. Kozac c. Polonia, 2 martie 2010.

82 Camp și Bourimi c. Olandei, 3 octombrie 2000; Mazurek c. Franţei, 2 februarie 2000.83 Rasmussen c. Danemarcei, 28 noimbrie 1984.84 Kiyutin c. Rusiei, 10 martie 2011.85 Fredin c. Suediei, 18 februarie 1991; Stubbings c. Marii Britanii, 22 octombrie 1996.86 Curtea a avut posibilitatea analizării conţinutului situaţiei analoage în Thlimmenos c. Greciei, 6

aprilie 2000, para. 44. 87 Affaire linguistique belge c. Belgiei, 23 iunie 1968.88 D.H. c. Republicii Cehe, 13 noiembrie 2007, para. 196.

Page 40: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

40Interzicerea discriminării

89 D.H. c. Republicii Cehe, 13 noiembrie 2007, para. 184.90 Kiyutin c. Rusiei, 10 martie 2011, para. 57.91 Kiyutin c. Rusiei, 10 martie 2011.

politici sau măsuri generale care, deși exprimată în termeni neutri, discriminează împotriva unui grup (…). În concordanţă, spre exemplu, cu Directivele Consiliului 97/80/EC și 2000/43/EC (…) și cu definiţia dată de ECRI (…) o astfel de situaţie ar putea constitui „discriminare indirectă”, care nu cere în mod necesar o intenţie discriminatorie.89

b. Jurisprudența CtEDO relevantă pentru protecția împotriva discriminării în cazul PTHIV/SIDA

Curtea a avut posibilitatea de a aplica principiul nediscriminării în raport cu persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA într-un număr relativ mic de cauze, doar în ultimii ani. Deși starea de sănătate sau statutul sero-pozitiv nu sunt expres prevă-zute ca criterii protejate în interzicerea discriminării, criteriul sero-pozitivităţii a fost interpretat ca fiind inclus în categoria largă „orice altă situaţie:”

tratamentul diferenţiat care are la bază starea de sănătate, inclusiv as-pecte medicale cum ar fi infecţia cu HIV, ar trebui să fie inclus fie ca formă de dizabilitate, fie împreună cu acest criteriu, în termenul „orice altă situaţie,” în textul Articolului 14 din Convenţie.90

În cauza Kiyutin c. Rusiei (martie 2011), Curtea a menţionat că dreptul unui cetăţean străin de a intra sau de a-și stabili reședinţa pe teritoriul unui Stat Parte nu constituie un drept garantat de CADO. Cu toate acestea, dat fiind faptul că domnul Kiyutin își avea familia în Rusia, situaţia sa a devenit relevantă din prisma aplicabilităţii Articolului 8.

În calitatea sa de soţ al unei cetăţene a Federaţiei Ruse și de tată al unui copil și ea cetăţean, domnul Kiyutin se afla, din perspectiva Curţii, într-o situaţie analoa-gă cu cea a altor străini care doreau obţinerea unui permis de ședere în Federaţia Rusă. El a fost tratat diferit în baza unei prevederi normative care stabilea că orice solicitare a unui permis de rezidenţă trebuie să fie refuzată dacă străinul nu poate dovedi că nu este sero-pozitiv. Arătând că persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA reprezintă un grup vulnerabil în societate datorită informaţiilor eronate cu privire la transmiterea infecţiei și a prejudecăţilor în legătură cu un presupus compor-tament deviant, Curtea a concluzionat că restricţia unor drepturi fundamentale aplicată unui astfel de grup vulnerabil comportă o marjă de apreciere a autorită-ţilor naţionale mult limitată și că astfel de restricţii trebuie susţinute de motive extrem de serioase.91 În acest sens, Curtea a analizat dacă măsurile luate care au determinat tratamentul diferenţiat erau justificate în mod obiectiv și rezonabil,

Page 41: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

41Interzicerea discriminării

inclusiv prin raportarea la practica din alte State Membre. Curtea a observat și că interdicţia și ordinul de deportare pentru străinii sero-pozitivi erau formulate în termeni generali, fără a exista posibilitatea analizării cazurilor individuale de către instanţe.

Pe măsură ce un număr din ce în ce mai mare de state își asumă ratificarea Protocolului adiţional 12 este previzibil că va crește și numărul cauzelor aduse în faţa Curţii pentru potenţiale încălcări ale principiului nediscriminării, inclusiv al celor în care discriminarea este săvârșită pe criteriul statutului sero-pozitiv. Este interesant de menţionat în acest context că unele dintre Statele Membre ale Consiliului Europei confruntate cu pandemia HIV au ales să precizeze expres între criteriile protejate împotriva discriminării și statutul sero-pozitiv sau starea de sănătate a persoanei.92

92 A se vedea de exemplu: Ordonanţa Guvernului 137 din 31 august 2000 din România privind prevenirea și sancţionarea tuturor formelor de discriminare sau Legea 10221 privind protecţia împotriva discriminării din 4 februarie 2010 din Albania.

Page 42: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

7. Anexe

a. Lista cauzelor relevante pentru PTHIV/SIDA decise de CtEDO listate pe articole în ordine cronologică

ART. 2 ART.3 ART. 5 ART. 8 ART. 14 Remedii acordate

X. c. Marii Britanii, 14 aprilie 1994.

X. c. Marii Britanii, 14 aprilie 1994

-

Z c. Finlandei, 25 februarie 1997

100.000 coroane finlandeze daune și 160.000 coroane chel-tuieli de judecată

D. c. Marii Britanii, 2 mai 1997

35.000 lire sterline cheltuieli de judecată

SCC c. Suediei, 15 februarie 2000

-

Enhorn c. Sue-diei, 25 ianua-rie 2005

12.000 euro daune și 2000 euro cheltuieli de judecată

Melnik c. Ucrainei, 28 martie 2006

10.000 euro daune și 500 euro cheltuieli de judecată

Khudobin c. Rusiei, 26 oc-tombrie 2006

Khudobin c. Rusiei, 26 oc-tombrie 2006

12.000 euro daune și 105.000 ruble cheltu-ieli de judecată

V.A.M. c. Ser-biei, 13 martie 2007

15.000 euro daune și 4.350 euro cheltuieli de judecată

Yakovenko c. Ucrainei, 25 octombrie 2007

434 euro daune ma-teriale, 10.000 euro daune morale, 23 euro cheltuieli de judecată

N. c. Marii Britanii, 27 mai 2008

-

Page 43: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

43Anexe

I. c. Finlandei, 17 iulie 2008

13.771 euro daune și 20.000 cheltuieli de judecată

Salmanov c. Rusiei, 31 oc-tombrie 2008

9.000 euro daune

Armonienė c. Lituaniei, 25 noiembrie 2008 și Biriuk c. Lituaniei, 25 noiembrie 2008

6.500 euro daune6.500 euro daune

Kats și alţii c. Ucrainei, 18 decembrie 2008

Kats și alţii c. Ucrainei, 18 decembrie 2008

7.000 euro daune și 1.050 cheltuieli de judecată

Aleksanyan c. Federaţia Rusă, 22 de-cembrie 2008

Aleksanyan c. Federaţia Rusă, 22 de-cembrie 2008

Decide că detenţia petentului trebuie să înceteze

Colak și Tsakiridis c. Germaniei, 5 martie 2009

-

Oyal c. Turciei, 23 martie 2010

300.000 euro daune materiale, 78.000 euro daune morale, 3.000 euro cheltuieli de ju-decată, asigurarea tra-tementului medical pe durata întregii vieţi

Kiyutin c. Ru-siei, 10 martie 2011

Kiyutin c. Ru-siei, 10 martie 2011

15.000 euro daune și 350 cheltuieli de ju-decată

G.N. si altii c. Italiei, 15 martie 2011

G.N. si altii c. Italiei, 15 martie 2011

2.324.056,05 euro

Page 44: Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova Ghid - aids.mdaids.md/aids/files/1085/Ghid HIV-SIDA (2).pdf · Ghid de lucru privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

44Anexe

b. Bibliografia relevantă

- World Health Organization, Courting Rights Case Studies Litigating the Hu-man Rights of People Living With HIV: UNAIDS Best Practice Collection, UNAIDS/06.01E (English original, March 2006).

- United Nations, International Guidelines on HIV/AIDS and Human Rights: 2006 Consolidated Version.

- Vladislav Gribincea, Sorina Macrinici, Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Reglementări de bază și jurisprudenţa în cazurile moldovenești, Chișinău: Arc, 2007, 272 p. ISBN 978-9975-61-245-6 341.231.14+342.7(478).

- Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe ar-ticole, Vol. I Drepturi și Libertăţi, Editura C.H. Beck, 2005.

- Aisling Reidy, Interzicerea torturii, Manuale privind drepturile omului, nr. 6, Ghid privind punerea în aplicare a articolului 3 al Convenţiei europene pentru Drepturile Omului.

- Monica Macovei, Libertatea și siguranţa persoanei, Manuale privind drepturile omului, nr. 5, Ghid privind punerea în aplicare a articolului 5 al Convenţiei euro-pene pentru Drepturile Omului.

- Douwe Korff, The right to life: A guide to the implementation of Article 2 of the European Convention on Human Rights.

- Ursula Kilkelly, The right to respect for private and family life, A guide to the implementation of Article 8 of the European Convention on Human Rights.

- Peter Bartlett, Oliver Lewis, and Oliver Thorold, Mental Disability and the Eu-ropean Convention on Human Rights, International Studies in Human Rights, Volume 90, MARTINUS NIJHOFF PUBLISHERS LEIDEN / BOSTON.