Institutiile si teoria formala a actiunii

Mihail Radu Solcan

Studiul de fata prezinta doua momente ale cercetarii problematicii raporturilordintre institutii si guvernare. Mai ıntai sunt sintetizate liniile de forta ale uneilecturi (ın sensul filosofic al termenului) posibile a diverselor conceptii despreinstitutii. In partea a doua, sunt expuse concluziile comparatiilor dintre marilestrategii de studiere a institutiile din perspectiva economica.

Intentia noastra este sa raportam studiul institutiilor la ceea ce am numitaici abordarea formala a institutiilor. Desi nu ıncercam sa oferim o interpretareın sensul strict a modului de gandire a Scolii Austriece, va fi probabil limpedepentru oricine parcurge notele ca este vorba de o grila de lectura inspirata deideile lui Mises despre actiunea umana.1

Studiul de fata presupune acceptarea unei distinctii ıntre formal si formalizat.Formal nu ınseamna formalizat sau matematizat. Cu alte cuvinte nu exista unaparat simbolic special folosit ın analiza conceptuala.

Pe de alta parte, institutiile sunt cercetate aici din perspectiva teoriei eco-nomice. Abordarea economica este centrata pe actiunea umana. Intuitia de bazaa modului economic de a gandi este ca individul dispune ın orice moment deun numar de actiuni pe care le poate face efectiv. A da prioritate uneia dintreele ınseamna a-i acorda mai multa valoare. Prioritatea acordata este dezvaluitade executarea actiunii ca atare. A executa ınsa una dintre actiunile posibileınseamna a le jertfi pe celelalte; este vorba, cu alte cuvinte, de un cost.

Pe parcursul cercetarii nu am ıncercat sa vedem cum este exploatat, dindiferite perspective, modul economic de a gandi atunci cand este aplicat la studiulinstitutiilor. Institutiile sunt vazute ca reguli care constrang actiunile.

Miezul studiului este format dintr-un set de distinctii menite sa clasificediferitele abordari ale institutiilor. Cheia, conform investigatiilor noastre, estedata de tratarea conceptului de eficienta.

1Shand(1984) prezinta monografic Scoala Austriaca. Salerno(1993) sustine ca Scoala Aus-triaca s-a bifurcat dupa Menger, prin Bawerk si Wieser. Hayek ıl continua pe Wieser si estefoarte diferit de Mises. La Wieser exista ideea unei aritmetici a utilitatii, un calcul al utilitatilor- diferit de cel monetar (Salerno 1993: 114). La Hayek problema este dispersarea cunoasterii.Preturile servesc la transmiterea informatiilor necesare pentru a face fata acestei cunoasterifragmentare (Salerno 1993: 115). Ar trebui poate adaugat ca, dupa Hayek, trebuie tinut contde ,,importanta ignorantei noastre“ (vezi Hayek 1991: 78). Mises, arata Salerno, se concen-treaza asupra preturilor de piata efective si a calculului cu aceste preturi. Noi vom merge totpe ideea ca nu exista decat un calcul monetar, nu si unul, separat, al utilitatilor.

1

In finalul introducerii am vrea sa precizam ınca o data statutul pe care ılare aici interpretarea Scolii Austriece. Pentru unii s-ar putea ca interpretareaoferita aici sa devieze de la canon. Pentru altii s-ar putea sa fie considerataprea apropiata de Mises. Interpretarea oferita implicit este doar un corolar alinvestigatiei despre raportul dintre institutii si guvernare. Studiul institutiilorne conduce la investigarea fundamentelor teoriei actiunii umane. Iar cele maiimportante distinctii tin de nivelul la care, conform unui punct de vedere saualtul, se pot introduce calculele de eficienta.

1 Forma si continut ın cazul actiunilor

In aceasta sectiune vrem sa introducem doua distinctii importante: prima privestecercetarea actiunilor ın stiinta sociala; a doua investigarea institutiilor.

Ideea care sta ın spatele primei distinctii este relativ simpla daca separamıncercarile noastre de a deslusi ıntelesul unei actiuni de cercetarea aspectelor caresunt independente de continutul actiunii. Sa zicem, ca doi politicieni se ıntalnescsi vorbesc unul cu altul. Daca punem ıntrebarea ,,ce au facut¿‘ din perspectivacontinutului actiunii lor, atunci ne putem ıntreba daca s-au sfatuit, daca unul aexercitat presiuni asupra celuilalt, daca au complotat ımpotriva cuiva si asa maideparte. Toate aceste ıntrebari orientate catre continut ıncearca sa interpretezeactiunile celor doi.

Un alt exemplu, ar putea fi cel al vanzarii unei statuete care ınfatiseaza unmotan. Este cumva, pentru cumparator sau vanzator, motanul un zeu? Sau estecel mai obisnuit pisoi. Au unul sau altul o parere buna despre statueta sau despremotani si asa mai departe? Pentru a raspunde la asemenea ıntrebari ar trebuisa ıntelegem limba pe care o vorbesc cei doi, sa le cunoastem opiniile si sa leinterpretam.

Am putea privi ınsa si altfel lucrurile. Putem face abstractie de ceea cereprezinta statuia motanului pentru cei doi. Importanta ar fi doar pretuirea pecare i-o acorda si faptul ca unul dintre ei este dispus sa faca o anumita actiune pen-tru a capata statueta. Perspectiva aceasta asupra actiunii o vom numi abordareformala si o vom pune ın contrast cu cea orientata catre ıntelegerea continutuluiactiunilor.

Perspectiva formala asupra actiunii cere, la randul ei, o caracterizare a ideiide actiune cat mai generala si independenta de ceea ce ar conferi un continut saualtul actiunii.

Actiunile sunt schimbarii ale starii lucrurilor realizate de catre indivizii umani.La limita, aceeasi schimbare, ar putea fi realizata de diversi factori naturali.De exemplu, vantul poate eroda o stanca. Omul ar putea face ceva extrem deasemanator. In sens strict, actiunile sunt ınsa numai cele ınfaptuite de indiviziiumani.

Formal, are deci importanta doar schimbarea starii de fapt. Uneori se insista

2

asupra prezentei scopurilor ın actiunile oamenilor. Pentru a interpreta actiunearespectiva, scopul este desigur cat se poate de important. Din punct de vedereformal, caracterul scopului respectiv si chiar prezenta unui scop ca atare suntmai putin importante. Uneori oamenii fac ceva din neatentie sau avand cu totulalt tel decat cel atins din nebagare de seama.

Dupa cum se va vedea ın continuare, vom insista asupra prezentei unei ierarhiia actiunilor indivizilor. In fiecare moment, un individ poate executa o serieoarecare de actiuni. Nu poate ınfaptui ınsa toate aceste actiuni deodata. Deaici ideea ierarhizarii actiunilor respective. Formal nu are importanta care suntcriteriile dupa care individul ierarhizeaza actiunile sale.

Trecand acum mai departe, putem anticipa ideea ca institutiile sunt regulicare constrang actiunile. Ca si actiunile, institutiile pot fi investigate din punctulde vedere al interpretarii constrangerilor. Opiniile indivizilor cu privire la rostulconstrangerilor implicate de o institutie pot fi foarte diferite.

Din perspectiva abordarii formale a actiunilor, ceea ce intereseaza este efectulinstitutiilor asupra actiunilor indivizilor. De exemplu, ierarhia actiunilor pe carele poate executa un individ se va schimba, evident, sub impactul unei institutii.

In continuare, vom insista asupra unei distinctii ıntre organizatii si institutii.Adesea, ın stiinta sociala, cand cercetarea este centrata pe efortul de surprinderea opiniilor oamenilor, sunt investigate opiniile oamenilor despre organizatii, nudespre institutii.

Aici este operata o dubla distantare, ca sa spunem asa, ın raport cu tipul dedemers mentionat mai sus. Pe de o parte, este pus accentul pe o abordare de tipformal. Pe de alta parte, institutiile sunt tratate separat de organizatii si, ca siın cazul actiunilor, perspectiva este cea formala.

2 Actiuni si opinii

Sistematic, acest studiu va folosi perspectiva formala asupra actiunii. Aceastanu ınseamna ca opiniile nu influenteaza actiunile. Noi ne concentram ınsa asupraunui sistem de distinctii conceptuale. Are sens sa ıncepem discutia despre acestedistinctii de la nivelul formal.

De altfel, adeseori materialul empiric adunat despre opiniile oamenilor ınlegatura cu institutiile priveste, cum aratam mai sus, actiunile unor organizatii.

Uneori distinctia dintre institutii si organizatii este destul de evidenta. Ex-emplul cel mai potrivit pare a fi cel al partidelor politice. Institutia partiduluipolitic tine de regulile de reprezentare a curentelor de opinie ın politica. Partidelepolitice ca atare sunt organizatiile. Acelasi lucru se poate spune despre firme sausindicate.

In cazul institutiei bisericii, problema este mai delicata. A vorbi despre Bis-erica este ca si cum ai vorbi despre Partid ın regimul comunist. Ideea de institutieeste complet obscura ın acest caz. Doar organizatia pare sa conteze.

3

Exista deja adunat destul de mult material empiric pe tema institutiilor, darlipsa accentului pe distinctia de mai sus ıl face sa fie destul de greu de interpretat.

Populatia Romaniei, ın deceniul trecut, avea ıncredere mai mare ın Bisericasi Armata.2 Justitia sau Politia sunt ınsa suspecte ın ochii opiniei publice.3

Lipsa de interes a cercetatorilor pentru opinia subiectilor referitoare la regulilejocului (si nu la echipele care joaca) este sugestiv ilustrata de ıntrebari celebrecum sunt cea privitoare la directia (buna sau gresita) ın care merge tara.

In acest studiu, nu ne propunem nici un fel de ıncercare de unificare a cadrelorconceptuale ale studiilor centrate pe actiune si ale celor orientate catre opinii.Aceasta nu ınseamna ca opiniile nu ar juca un rol important ın raport cu insti-tutiile.

Autori precum A.V.Dicey sau Milton Friedman au sustinut cu tarie ca opiniapublica are un rol decisiv ın schimbarea regulilor jocului.4

3 Interpretarea actiunilor

Exista o problema subtila ın legatura cu actiunile si opiniile. Daca vrem satrecem dincolo de studiul formal al actiunilor si sa le interpretam, trebuie saıntelegem opiniile oamenilor. De obicei, este relativ usor sa pricepem care esteopinia oamenilor despre o actiune sau alta pentru ca stim limba ın care suntformulate.

Ce ne facem ınsa daca suntem ın situatia ın care nu avem nici cea mai micaidee despre limba ın care sunt formulate opiniile? Asa cum a aratat Quine, noine slujim de actiunile vorbitorilor limbii necunoscute pentru a pricepe ce vor saspuna. Daca ıncercam sa traducem ınsa ın limba noastra spusele lor, ne lovimde nederminarea traducerii. Este problema pe care am putea-o denumi pe scurt

,,problema lui Quine“.5

Este cu totul ın afara limitelor acestui studiu orice ıncercare de a discutaproblema lui Quine. Ne marginim doar la o observatie si un comentariu.

Observatia este foarte simpla: un element care s-ar putea sa fie foarte im-portant al dificultatilor de care ne lovim ın problema lui Quine este legat de de-tectarea proiectiei ontologice. Ce fel de entitate are cineva ın vedere atunci candarata catre o masa sau catre o pisica? Este pisica, de pilda, o copie imperfectaa unei entitati platonice ideale sau este un individ ın sensul nominalistilor? Nu

2Pentru date concrete, extrase din cercetari sociologice a se vedea Pana(1999: 168).3A se vedea tot Pana(1999: 169).4Milton Friedman discuta problema stabilitatii societatii libere ın (Friedman 1962). A se

vedea tot acolo o prezentare a ideilor lui Dicey.5Quine(1960) este lucrarea de referinta pentru problema aceasta. A se vedea paginile

faimoase ın care Quine descrie calatoria ipotetica a unui lingvist la un trib a carui limba nuo stie absolut deloc. Lingvistul ısi face ipoteze cu privire la ıntelesul a ceea ce spun indigeniisi testeaza aceste ipoteze folosindu-se de actiunile bastinasilor. Alt mijloc decat observareaactiunilor nu are din principiu.

4

ai cum sa stabilesti acest lucru numai pe baza actiunilor neinterpretate (privitedoar ın sens formal).

Comentariul nostru ar fi, de asemenea, foarte simplificat: problema lui Quineare consecinte mai ample decat am putea crede la prima vedere. Aerul ei despeculatie filosofica extrema este derutant. In fapt, ne putem lovi de ea chiar siatunci cand limba este cunoscuta. Ce concept de Dumnezeu are, de pilda, cinevacare raspunde la o ancheta sociologica? Face persoana respectiva o deosebireıntre Dumnezeu si Biserica? Daca se pune ıntrebarea privitoare la ıncrederea ınBiserica, nu cumva numarul mare de raspunsuri pozitive provine din credinta ınDumnezeu?6

Examinarea actiunilor, ın cazul de mai sus, nu elimina ambiguitatea. Prezentaactiva la serviciul religios poate fi atat rodul unei credinte ın Dumnezeu ca atare,cat si al respectului doar pentru Biserica.

Asemenea observatii, credem noi, ıntaresc argumentele ın favoarea separariiabordarii formale a actiunii de eforturile de a interpreta actiunile oamenilor.7

4 Teoria formala a actiunilor

In cele ce urmeaza, conceptul de ,,actiune“ va fi utilizat precum cel de ,,multime“ın teoria multimilor: este un concept primitiv. Este suficient sa ıntelegem ca omultime este o colectie (de elemente) si sa ıntelegem care este sensul relatiei deapartenenta la o multime. Tot asa, o actiune este un concept nedefinit riguros.Se presupune ca o actiune umana implica o transformare: un obiect supus acesteitransformari ısi schimba proprietatile sau relatiile cu alte obiecte.

Conceptul de actiune umana este delicat si nu vom ıncerca aici sa intram ındetalii privitoare la diferitele posibilitati de a descrie actiuni si nici ın chestiunileprivitoare la ıntelesul actiunilor.

Actiunile sunt ınsa importante din perspectiva analizei economice. Ele con-stituie miezul analizei economice. Desi economia ne vorbeste, de pilda, desprebunuri, noi putem lesne sa le vedem ca rezultatul unui sir de actiuni umane.Chiar resursele care nu ar fi nicicum afectate de actiunea umana sunt puncte deplecare ale unor actiuni si asa mai departe.

6Problema ıncrederii ın Biserica este discutata de Pana(1999). Ea atrage atentia asupraposibilei lipse a unei distinctii ıntre credinta ın Dumnezeu si ıncrederea ın Biserica.

7Pentru teoriile neformale, interpretative despre institutii a se vedea ın special prezentareamonografica facuta de Peters(1999). March si Olsen(1984: 738) vorbesc despre rolul cauzal alinstitutiilor politice. Din ratiuni explicate pe scurt mai jos, noi adoptam o alta abordare. TotMarch si Olsen(1984: 742) se refera la institutiile politice ca la niste ritualuri sociale. Pentru oıncercare de adevarat contrast ıntre homo economicus si homo sociologicus vezi Elster(1989).Ideea noastra este ca mai degraba relatia este una precum cea din logica dintre forma si continut.De aici decurge nu ideea unor contraste ın cercetarea sociala, ci a unor niveluri de analiza.Contrastele sunt nu ıntre modurile de cercetare, ci ıntre diversele conceptii cu privire la actiuneaumana.

5

Restul investigatiei se va concentra asupra actiunilor si a perspectivei eco-nomice ın analiza actiunilor si a institutiilor. Marea forta a analizei economicederiva tocmai din plasarea ın centrul atentiei a actiunii umane. Exista o seriede relatii simple care pot caracteriza raporturile dintre actiunile umane si acestapare, de altfel, sa fie secretul analizei economice. Ea dispune efectiv de catevaconcepte de plecare simple care apoi pot fi articulate ın constructii teoretice am-ple.

Actiunile umane au cateva proprietati interesante cum ar fi aceea ca se des-fasoara ın timp. Aceasta face ca, la un moment dat, sa existe un set de oportuni-tati de actiune (care se exclud un pe alta - pentru ca exista actiuni pe care nu leputem face ın acelasi timp). O alta proprietate interesanta este aceea ca resurselede care avem nevoie pentru a actiona sunt ıntotdeauna limitate. Oricum, timpulde care dispunem este limitat. Evident, multe alte resurse sunt si ele limitate.Suntem fortati sa alegem.8

La randul lor, alegerile noastre sunt constranse de reguli. Fiind dat un set deoportunitati, regulile pot fie sa ne oblige sa urmam un curs al actiunii, fie sa neımpiedice sa optam pentru anumite actiuni.

Sunt o serie de alte probleme pe care le ridica actiunile umane pe care trebuieınsa sa le distingem de cele pe care le suscita analiza economica. Despre actiunileumane se poate spune ca au un ınteles. Ce semnifica, de pilda, actiunea meade a deschide usa? Poate vreau sa te dau afara din casa? S-ar putea ca sanu fie aceasta intentia mea, dar tu sa interpretezi ın acest fel gestul meu. Ceanume este un cadou? Persoana x se ınchina la o statuie? Sau este vorba desprereprezentarea unei divinitati, la care se ınchina persoana x?

Ultimul gen de ıntrebari poate conduce la raspunsuri care divizeaza comu-nitati. Conflicte acerbe se nasc din eforturile de a-i convinge pe altii de justeteapropriului raspuns. Toate aceste lucruri tin ınsa de ceea ce face dintr-o colectiv-itate o comunitate. Chestiunea aceasta o vom distinge ınsa strict de problemainstitutiilor. Doua comunitati diferite pot avea institutii comune. Proprietateapoate fi, de pilda, o astfel de institutie. Eu cred ca tu ai doar o statuie; respect ınsaproprietatea ta (asupra acestei statui). Tu crezi ca este vorba de o reprezentarea divinitatii; chiar daca reprezentarea respectiva ar fi ın posesia mea, ai respectaınsa proprietatea.

Pentru a face distinctia de mai sus, trebuie ınsa sa admitem ca problemaıntelesului actiunii este o chestiune distincta; ea ar presupune lamurirea moduluiın care sunt interpretate actiunile de catre oameni. Interpretarea actiunilor nuface ınsa parte din spectrul de probleme abordate de analiza economica.

Cum spuneam, ın cele ce urmeaza vrem sa vedem ınsa care sunt posibilitatileoferite de analiza economica a actiunilor si, mai apoi, a regulilor care constrangactiunile umane.

8Pentru un exemplu de ierarhie de actiuni vezi Rothbard(1970: 5).

6

5 Perspectiva economica

Exista trei elemente de baza ale perspectivei economice, cel putin din punctul devedere care ne intereseaza aici, cel al actiunilor si regulilor. Primul este legat deierarhizarea actiunilor. Al doilea priveste ceea ce este dispus sa faca un individpentru ca altii, la randul lor, sa execute o actiune. Al treilea moment este legatde calculele facute pentru a vedea care sunt pierderile si care sunt castigurilegenerate de actiunile ıntreprinse.

5.1 Valoarea

Sa zicem ca, la un moment dat, un individ x are un set de oportunitati de actiune.Prin definitie, actiunile din setul dat se exclud una pe alta. Prin urmare, simplulfapt ca individul x executa o actiune da la iveala o ierarhie a preferintelor.

Evident, faptul ca a ıntreprins o actiune nu arata decat ca, la momentuldat, actiunea respectiva este prima ın top. Daca ea ar lipsi ınsa din setul deoportunitati, ar fi ınsa alta actiune prima ın top si asa mai departe.

Ce se ıntampla ınsa daca individul x bea cocteiluri din sucuri de fructe. Arputea, de pilda, sa amestece suc de portocale cu suc de ananas. Sa zicem ca aredeja jumatate de pahar de suc de portocale. Ce ınseamna ca, ın acest moment,pretuieste mai mult sucul de ananas decat cel de portocale? Daca prefera saadauge doar un sfert de pahar de ananas mai degraba decat o jumatate de paharde suc de portocale, atunci pretuieste mai mult ananasul.

Se observa ce important este ca totul este raportat la un moment dat, precumsi posibilitatea de a varia cantitatile de suc. Am putea discuta ın termeni de ,,unpic de suc“. Cu alte cuvinte, la limita, se poate adauga o cantitate foarte foartemica de suc. Istoriceste, modul acesta de a vedea lucrurile a fost foarte importantın revolutia marginalista din secolul al XIX-lea. Astfel au fost depasite dificultatide genul raportarii apei la diamante. Nu este vorba ca individul x sa raportezetoata apa din lume la toate diamantele din lume. Daca este ın desert, fara apa,cu o gramada de diamante langa el, evident ca are sens sa ne ınchipuim ca arprefera o cana de apa unei pungi de diamante. Cum, ın mod obisnuit, am cana deapa, dar nu am diamante, un diamant ın plus este de preferat unei mari cantitatide apa.

Revolutia marginalista a starnit reactii critice acerbe. Una dintre ele este ceaa lui Veblen 9. Critica lui Veblen este importanta mai ales pentru ca a fost facutadin perspectiva rolului institutiilor ın conditionarea alegerilor individuale.

9Veblen reproseaza marginalismului ceea ce am putea numi ,,consumismul“ acestei orientari.Ea vedea lucrurile doar din perspectiva distributiei. El ataca modul marginalist de a concepevaloarea, pe care-l vadea ca pe o simpla varianta de hedonism. Veblen propunea ceea ce poartanumele de vechiul institutionalism. Aceasta este o conceptie care sustine ca alegeri de genulcelei dintre apa si diamante au loc ın cadrul unor institutii date, sunt marcate de obiceiuri carefac din contextul alegerii un element extrem de important. A se vedea Veblen(1909 : passim).

7

Ce se ıntampla daca, revenind la paharele cu suc, individului x ıi este indiferentdaca bea o combinatie de trei sferturi suc de portocale si un sfert de cana de sucde ananas sau jumatate de cana de suc de ananas combinat cu un sfert de canade suc de portocale? Care actiune ar mai fi ın topul preferintelor sale? S-ar pareaca nu avem un concept de indiferenta. Avem totusi unul daca reiteram alegerea:se mentine acelasi set de oportunitati, iar x executa ba o actiune, ba alta - sau,ın orice caz, la un numar considerabil de reiterari se echilibreaza alegerile facute.Este ca si cum ar da cu banul ın momentul ın care actioneaza.

O parte dintre marginalisti au dezvoltat un ıntreg aparat matematic specialconstruit pentru a surprinde indiferenta.10 Acest aparat este acceptat de ceeace se numeste ,,curentul principal“ din gandirea economica, dar este respins decurentele alternative, cum ar fi scoala austriaca. Membrii scolii austriece nuaccepta, de regula, folosirea matematicii ın economie.

Chestiunea utilizarii matematicii ın economie este colaterala din punctul devedere care ne intereseaza pe noi aici. Ceea ce voiam sa subliniem este momentulde ierarhizare a actiunilor care intervine cand un individ este confruntat cu un setde oportunitati. Iar aceasta ierarhie pune ın evidenta valoarea, pentru individulrespectiv, la momentul dat, a unei actiuni sau a alteia.11

Cum, ın cele ce urmeaza, vom vorbi despre reguli care constrang actiuni, estemai putin important daca putem sau nu extinde consideratiile de mai sus asuprabunurilor ca atare.

De asemenea, nici detaliile conceptiei despre utilitatea marginala nu joaca unrol deosebit. Important este ca pot fi depasite ın modul aratat mai sus dificultatide ridicate de ıntrebari de genul celei privitoare la valoarea apei si a diamantelor.

Ceea ce este retinut este un prim moment al unei conceptii despre actiuneaumana. Valoarea este data ın aceasta conceptie de ierarhizarea actiunilor.12 Sepoate lesne constata contrastul cu un utilitarism mai vechi, care ar formula ideeade valoare ca utilitate ın termenii satisfactiei sau chiar al placerii pe care o resimtindivizii.13 Conceptia adoptata aici, cea a analizei economice, am putea spuneca este cu adevarat formala.14 Este vorba despre o forma pe care o ımbracaorice actiune pe care ar putea-o concepe vreodata cineva. Totdeauna vor exista

10A se vedea un bun manual de analiza economica pentru prezentarea aparatului conceptualrespectiv si a metodelor matematice aferente. Eu prefer manualul lui David Friedman (veziFriedman-David-1990).

11Pentru legatura dintre actiune si valoare a se vedea Mises(1966: 96).12Mises(1966: 103) scrie ca singurul lucru constant este preferinta pentru ceea ce este mai

valoros ın dauna a ceea ce este mai putin valoros. De asemenea, el arata ca o schimbare aevaluarilor este sinonima cu o schimbare a actiunii ıntreprinse.

13Vezi Mises(1966: 119-122) pentru o prezentare a noii conceptii despre utilitate.14Insistam asupra termenului formal pentru a pastra, ca sa spunem asa, contactul cu teoria

misesiana a actiunii. Mises respinge formalizarea si matematizarea ın teoria actiunii (a se vedeaın acest sens Mises 1966: 350-351). Praxiologia sa este, pe de alta parte, totusi o teorie apriori,nu una empirica; iar ea este formulata ın termeni logici. Logica este cea care insista asupraformei.

8

oportunitati de actiune si o ierarhie a acestor actiuni.

5.2 Pretul

Cand am ıncercat sa reconstruim modul de a vedea valoarea din punct de vedereeconomic, ne-am bazat pe ideea de ierarhizare a actiunilor unui singur individla momente de timp date. Putem face acum un pas mai departe: urmatoareareconstructie ia ın considerare interactiunile.15 Ideea de interactiune este cat sepoate de simpla aici: ceea ce face individul x are o legatura cu ceea ce ıntreprindeindividul y.16 Actiunile lor nu sunt paralele, ci una are loc daca are loc cealalta.

Interactiunile sunt foarte importante de ındata ce examinam o idee precum ceade pret. Din nou, exemplele simple par cele mai potrivite pentru a explica modulde abordare a conceptului de pret. Sa zicem ca individul x vrea sa se tunda,dar nu stie cum sa procedeze. In schimb, individul y poate executa actiuneade tundere a lui x. Ce ınseamna ca x plateste un pret lui y pentru a fi tuns?Individul x face pur si simplu ceva pentru y. Daca y este foarte generos, atunciactiunea lui x este nula (nu face nimic). Altfel, x trebuie sa ofere ceva. Pentruamuzament, putem presupune ca y are o pisica persana, pe care nu stie cum sa otunda. Este vara, cald si pisica persana sufera; y ar vrea sa o ajute. Asa ca estedispus sa accepte pretul pe care-l plateste x.

Banii nu fac decat sa rezolve problema care ar aparea mai sus, daca x si ynu ar avea cum sa-si faca servicii reciproce. Moneda permite ca orice indivizi sapoata sa-si faca servicii reciproce. Simetria din exemplul de mai sus se pastreazaınsa. Nu doar individul x plateste un pret. Individul y, pentru a obtine suma debani, trebuie sa plateasca si el un pret.

De ce ar proceda la schimburile de mai sus indivizii x si y? Ideea utilitaristade valoare, asa cum a fost prezentata mai sus, joaca un rol esential ın ıntelegereaschimbului. Sa zicem ca individul x schimba a (un serviciu, un bun) contra b(un alt serviciu, un alt bun) oferit de y. Din perspectiva lui x, b valoreaza maimult decat a. Din perspectiva lui y, a valoreaza mai mult decat b. Prin schimb,castiga amandoi.

Ce s-ar ıntampla, filosofic vorbind, daca am adopta punctul de vedere dupacare schimbul este sau trebuie sa fie unul de servicii sau bunuri cu valori echiva-lente? Valorile acestea ar putea fi date, de pilda, de munca socialmente necesarapentru a produce bunul sau serviciul respectiv. De ce ar mai schimba ınsa ıntreei x si y pe a si b? Este imperios necesar sa introducem un concept de nevoie.Nevoile lui x si y sunt diferite. Individul x, ın exemplul de mai sus, are nevoie sase tunda. Chiar daca schimba servicii sau bunuri cu valori egale, acestea satisfacnevoi diferite. Individul x poate sa aiba nevoia de a se tunde, ın vreme ce y arenevoie sa economiseasca bani.

15Este vorba de a face un pas catre acel do ut des de care vorbeste Mises(1966: 194).16Mises(1966: 331) spune ca preturile sunt fenomene sociale.

9

Logica schimbului de echivalente ne ımpinge limpede catre introducerea uneilaturi complementare a valorii: satisfacerea unor nevoi. Mai mult decat atat,aceasta conceptie despre actiune, valoare si pret nu mai este una formala, ınsensul ın care vorbeam despre acest lucru ın cazul utilitarimului modern. Putemvorbi despre o conceptie orientata catre un continut. Miezul acestui continut estedat de catre ideea de nevoie umana.17

Eleganta conceptiei formale rezida ın asumarea unui set minim de presupunericu privire la natura umana. Daca optam pentru abordarea neformala a actiuniiar trebui sa lamurim conceptul de nevoie umana. Problema nu este doar ca acestconcept s-ar putea sa fie lipsit de orice noima, ci si aceea ca eleganta constructieiteoretice este ruinata.

Revenind la ideea de pret, am putea nota ca prezentarile de manual introduccurent ideea unei constrangeri bugetare. Astfel individul poate plati un un pret,ın limitele unui buget dat. Noi am preferat aici perspectiva, care ni se parefundamentala, cea a interactiunilor dintre indivizi. In acest context, pentru aobtine ceva, trebuie sa platesti un pret (altora). Formal, acest pret ar putea fisi nul. Conceptul ınsa de pret tot ısi oricum rolul sau. La urma, dar nu de ceamai mica importanta, este ideea - tot din perspectiva utilitarista formala - caorice schimb (nefortat) aduce castiguri ambelor parti. Aceasta este o proprietatea schimbului imposibil de conceput din perspectiva continutista, care trebuie saaccepte existenta unor nevoi, pe care le satisfac bunurile si serviciile.

5.3 Costul

Sa revenim acum putin la un individ x si setul sau de posibilitati de actiune laun anumit moment de timp dat. Evident, unele actiuni pot fi combinate. Casi individul x, eu pot sa scriu acest text ın timp ce ascult muzica barocului. Ceoportunitati de actiune sunt ınsa jertfite? Evident, nu pot sa scriu ın acelasi timpın biblioteca de acasa si sa fac cumparaturi la supermarket.

Ideea de jertfa a unor oportunitati de actiune este la fel de limpede si dacaluam ın considerare nu numai constrangerile pe care ni le impune timpul, ci siconstrangerile bugetare. As vrea eu sa platesc multe preturi, dar bugetul meuare limite. Daca am cumparat o carte, am jertfit ceva (nu am luat un disc sauo camasa si asa mai departe). Oricat de bogat ar fi un individ x, bugetul sauimpune limite. Formal este important ca aceste limite exista.

Revenind acum la ideea de set de oportunitati de actiune, formal este impor-tant ca sunt jertfite ın orice moment posibilitati de actiune. Chiar daca nu facabsolut nimic (actiunea mea este, la limta, nula, vida de orice continut), tot jert-fesc oportunitati. As fi putut face multe lucruri ın momentul respectiv. Formalvorbind, aceste oportunitati jertfite se numesc cost de oportunitate.

17O excelenta critica a conceptului de nevoie umana se gaseste la David Friedman(1990:23-24).

10

In ciuda denumirii ınselatoare, costul de oportunitate este un mod de a vedeacostul, nu un tip de cost. Noi am pus accentul pe caracterul formal al acestuimod de a vedea actiunea umana. In sens formal, orice actiune umana are uncost, ın sensul ca sunt jertfite posibilitati de actiune.

La prima vedere, toata ideea aceasta de cost are un aer banal. Asa si staulucrurile daca ne plasam ın perspectiva unui singur individ, la un moment dat.Ceea ce face individul ıi aduce, fara probleme un beneficiu. Individul executaactiunea pe care o prefera si, prin definitie, ceea ce jerfeste este mai putin valoros.

Cineva ar putea fi poate tentat sa ınsumeze oportunitatile jerfite si sa seıntrebe speculativ daca suma acestora nu are o valoare mai mare decat actiuneaıntreprinsa de individ. Este imposibil ınsa sa ınsumam. Daca individul ar face oalta actiune, atunci aceasta ar ımpiedica automat executarea restului actiunilorsi asa mai departe. Iar orice actiune ar ıntreprinde individul, alta decat cea dinvarful ierarhiei, ar avea beneficii mai mici.

Oricat ar parea de banal acest mod de a vedea costurile si beneficiile, faptulca este strict legat de ierarhizarea valorica a oportunitatilor de actiune are unmare avantaj din perspectiva ideii de constrangere. O regula care ar interziceexecutarea actiunii din varful ierarhiei implica un cost pentru individ. Abiaacum se vede poate mai bine de ce costul ınseamna oportunitati jertfite. Formalvorbind, el este dat, de altfel, de cea mai buna oportunitate jertfita. Cu cataceasta este mai sus ın ierarhie, cu atat ea este mai mare.

De exemplu, eu nu fumez si beau foarte rar si foarte putin alcool. Pentrumine, regulile care restrang

6 Eficienta

Ideea de eficienta este usor de definit, dar greu de exploatat cu adevarat. Definitianu poate fi decat ın termeni de genul ,,beneficii mai mari decat costurile“. Dacabeneficiu ar ınseamna strict utilitate conform scarii de valori a unui individ (con-form modului ın care ea sau el ierarhizeaza actiunile pe care le pot ıntreprindela un moment de timp dat), iar costul este ınteles din perspectiva costului deoportunitate, atunci actiunea este eficienta daca individul este liber sa actioneze.Libertatea de actiune, ın sine, garanteaza alegerea unei actiuni aflate ın varfulierarhiei si astfel este o simpla tautologie sa spui ca beneficiile depasesc costurile.

Legatura dintre eficienta si libertate este importanta si vom ıncerca sa ofolosim si ın continuare. Dar mai sus este introdus numai un punct de plecare.Drumul ca atare este presarat cu probleme complicate.

Voi descrie, pe rand, trei probleme pe care le ridica ideea de eficienta, candiesim din contextul mai simplu al unui set de oportunitati de actiune si al alegeriiunei actiuni sau a alteia. Prima problema este data de faptul ca unele actiuni nuau nici cum figura ın setul de oportunitati de actiuni, daca acesta este restrans laactiunile pe care le poate ıntreprinde individul. Individul x, dintr-un exemplu de

11

mai sus, nu are habar cum sa se tunda. Actiunea de a se tunde nici nu figureazaprintre cele pe care le poate face el. Ce actiune ar putea ınsa figura ın set? Putemlargi setul de oportunitati desigur cu toate actiunile altora care ıl afecteaza pe x,ın sensul ın care ıl afecteaza actiunea de a fi tuns de catre altul. Problema este caaceste actiuni au, la randul lor, din punctul de vedere al individului x, o ierarhie.

Sunt multe feluri de a fi tuns; de unele te-ai lipsi. De asemenea, sunt multeactiuni ale altora care te pot avea drept obiect. Cineva poate sa-ti toarne, de laun balcon, o galeata de apa ın cap. Altul s-ar putea sa-ti vopseasca ınsa ıntr-unmod cat se poate de adecvat masina. Fortand limba romana, am putea spuneca esti beneficiarul tuturor acestor actiuni. Evident, ,,beneficiar“ ınseamna aicidoar destinatar sau obiect al actiunii altcuiva.

Daca examinam actiunile de care x beneficiaza, ın sensul de mai sus, le putemasocia doua tipuri simple de actiuni ale lui x: unele sunt actiuni de acceptare(se ofera, cere etc. sa fie tuns ıntr-un anume fel, de pilda); altele sunt actiunide evitare, de respingere (individul x se fereste, sa zicem, de apa aruncata de labalcon). Setul de oportunitati de actiune ale lui x este largit cu aceasta multimenoua de actiuni. Oricum ar ierarhiza individul x actiunile suplimentare, cele deevitare vor fi sub cele de acceptare; actiunilor de evitare li se poate, conventionalvorbind, atasa un beneficiu negativ. Cele de acceptare genereaza, ın functie depozitia lor ın ierarhie, un beneficiu pozitiv.

Ce se ıntampla ın reconstructia de mai sus? De ce este vorba de un setsuplimentar de actiuni? Setul de oportunitati este ın mod necesar largit pentruca initial erau avute ın vedere doar actiunile ıntreprinse de individul x cand estede unul singur. Extinderea setului de oportunitati, cu alte cuvinte, provine dininteractiunile cu alti indivizi.

La fel de interesant este si faptul ca interactiunile cu alti indivizi conduc sila ideea de actiuni (ale altora) pe care individul ar prefera sa le evite. Conformdistinctiilor operate aici, aceste actiuni de evitare nu impun automat un cost,dar aduc prin chiar natura lor o pierdere (un beneficiu negativ).18 Distinctiaeconomistilor ar fi ıntre ,,bunuri“ si ,,rele“: din bunuri am vrea sa consumam;relele am vrea sa le ocolim.

Actiunile de evitare impun ınsa indirect un cost. Cum anume? Daca utilizamtot exemplul cu apa turnata ın cap de la balcon, ideea de cost indirect estelimpede daca presupunem ca drumul pe sub balcon este cel mai scurt. Eficient arfi pentru individ sa treaca pe sub balcon. Asta ın conditiile ın care sunt ignorateinteractiunile! Cum individul x nu este singur pe lume, trebuie sa-si faca socoteli.Orice ar face apare ınsa un cost suplimentar: fie trebuie sa usuce hainele si astfeljertfeste actiunile pe care le putea face ın loc sa stea sa usuce hainele; fie trebuie

18Rothbard prezinta violenta si intimidarea ca actiuni (vezi Rothbard 1970: 67). De aseme-nea, modul ın care discuta frauda cred ca este evident legat de cel ın care ınfatiseaza violenta.Rothbard este celebru pentru fndamentarea conceptiei sale pe respingerea violentei si fraudei.Avand ın vedere aceste semnificatii profunde ale violentei si fraudei, ni se pare necesar ca elesa fie prinse sub un concept-cupola ın cadrul teoriei formale a actiunii.

12

sa ocoleasca si astfel jertfeste actiunea care era ın fruntea preferintelor sale, ceade a trece pe sub balcon.

In rezumat, prima problema legata de eficienta apare de ındata ce avem de aface cu acceptarea sau evitarea interactiunii cu altii.

A doua problema priveste eficienta cooperarii. Cooperarea implica un alt tipde interactiune decat cele avute ın vedere pana acum. Pana acum actiunile indi-vizilor erau independente unele de altele: x stie sa tunda pisica, y tunde oamenisau z toarna apa de la balcon. Toate aceste actiuni au loc si independent unele dealtele. Chiar daca exista un schimb voluntar (servicii reciproce) actiunile impli-cate ar putea fi executate si independent. In schimb, daca x stie sa construiascatot ce compune o masina, dar nu si motorul, iar y construieste motorul, atunciajung la un rezultat doar daca ar combina actiunile lor.

Adesea, din perspectiva abordarii economice a actiunii umane, cooperarea detipul celei de mai sus este redusa la schimburi. Ideea este ca motorul poate fiachizitionat pe bani si, invers, cine are motorul poate cumpara restul masinii.Pe de alta parte, se face o distinctie ıntre bunuri folosite doar ın productie sibunuri de consum. Noi preferam o distinctie ıntre actiuni care pot fi executateindependent si cele care nu sunt decat actiuni fragmentare, actiuni dependentede completari.

Daca exemplul cu motorul si restul masinii nu este convingator, ne putemgandi la o dezbatere serioasa. Participantii ar putea sa fie platiti ca sa discute,dar actiunile lor nu pot fi cumparate, ca sa spunem asa, cu bucata. De altfel, nicitipul de contract nu poate fi de genul ”vei pune zece ıntrebari, vei dezvolta douaraspunsuri mai ample, vei face trei remarci critice”, ci de genul ”vei participa ladezbatere, care are urmatoarele reguli ...”.

Ce anume ne-ar face sa acceptam ideea aceasta de actiuni fragmentare? Acti-unile fragmentare ca atare nu au nici o utilitate. Nimeni nu le va plasa niciundeın ierarhia actiunilor din setul de oportunitati. Ca sa extinda setul cu asemeneaactiuni, un individ trebuie sa aiba parteneri, care plaseaza, la randul lor, actiunilefragmentare complementare ın ierarhia setului lor de oportunitati. Mai multdecat atat, la momentul potrivit, actiunea fragmentara adecvata trebuie plasataın fruntea ierarhiei! Altfel, ramane o simpla posibilitate. Doar ce este ın topdevine actiune efectiva. Dar asta ınseamna sacrificarea unor alte actiuni - cu altecuvinte, avem de a face cu niste costuri.

Ca sa dam un exemplu plastic, cineva - atunci cand se gandeste intens - arputea sa fumeze simultan o tigara. Aceasta este combinatia sa favorita. Dar s-aangajat sa participe la o dezbatere la care fumatul este interzis. Aici apar calculelecu privire la eficienta: sacrifica fumatul, dar va rezulta o discutie interesanta.

Inainte de a introduce cea de a treia dificultate pe care o ridica eficienta, saıncercam sa reconstruim ın termenii ierarhiilor de actiuni si ai interactiunilor onotiune simpla, dar extrem de importanta: cea de ameliorare a starii (bunastarii)unui individ. Se poate observa ca nu este vorba de a calcula bunastarea cuiva, cide avea un criteriu pentru a putea spune daca ea s-a ımbunatatit sau nu.

13

O ameliorare a bunastarii cuiva va caracterizata aici ın termenii extinderiisetului de oportunitati de actiune. Prima conditie este sa existe o asemeneaextindere a setului de oportunitati. A doua ar fi ca ın extinderea respectiva saexiste actiuni (fragmentare sau nu) sau actiuni de acceptare. Daca extinderea ar fidoar cu actiuni de evitare ale actiunilor altora, acestea nu ar aduce o ameliorare(ın raport cu situatia cand individul nu era afectat de actiunile celorlalti). Insfarsit, cel putin una dintre actiunile din extindere ocupa o pozitie superioaraın raport cu actiunea care ar fi ın varful ierarhiei daca setul de oportunitati nuar fi extins. Cu alte cuvinte, este vorba de o ameliorare efectiva. Altfel, ar fio ameliorare a posibilitatilor de actiune (a setului de oportunitati de actiune caatare).

Daca se tine cont de interactiuni, unele ameliorari ale bunastarii individuluix vor afecta ın chip advers starea altora. Cineva poate sa aiba o pasiune pentruturnatul de apa cu galeata, de la balcon, ın capul trecatorilor. Dar aceasta afec-teaza, probabil, ın chip negativ bunastarea trecatorilor.

Vilfredo Pareto a propus un mod celebru de a filtra ameliorarile starii unuiindivid: se vor lua ın considerare doar acele ameliorari care nu afecteaza stareanici macar a unui individ din comunitate. Astfel, se poate defini conceptul deeficienta ın sensul lui Pareto, la nivelul unei comunitati: eficienta este atinsa candnu mai este posibila nici o ameliorare care sa nu afecteze starea altcuiva.19

Conform unor autori precum David Friedman exista ınsa o problema ın lega-tura cu eficienta ın sensul lui Pareto.20 Aceasta este chiar cea de a treia problemalegata de eficienta ın prezentarea de fata. O vom sugera cu ajutorul unui exempluadaptat dupa David Friedman.

Sa zicem ca firma X produce zahar si-l vinde cu 20000 de lei kilogramul.Zaharul adus din import ar avea un pret de 15000 de lei, dar i se aplica untarif protectionist de 7000 de lei. Astfel, pretul zaharului din import (de aceeasicalitate) este de 22000 de lei kilogramul. Daca s-ar renunta la tarif, firma X artrebui sa dea afara personal pentru a ajunge sa vanda zaharul tot cu 15000 delei kilogramul.

Problema ın exemplul de mai sus este ca renuntarea la tarif nu ar aduce oameliorare ın sensul lui Pareto pentru consumatori, deoarece starea unor dintremuncitorii de la firma X s-ar ınrautati (setul lor de oportunitati s-ar extindesi el cu posibilitatea de a cumpara zahar mai ieftin, dar problema lor numa-rul unu ar deveni evitarea pierderii locului de munca). Intuitia ne-ar spune ca,ınsumand castigurile publicului, diminuate cu pierderile muncitorilor de la firmaX, am ajunge la o crestere de eficienta. Folosind terminologia lui David Friedman,

19Prezentarea de manual a eficientei ın senul lui Pareto foloseste conceptul de curba deindiferenta. O ameliorare a utilitatii ınseamna acces la o curba de indiferenta superioara. Iaro situatie este eficienta din perspectiva utilitatii daca nu mai poate fi accesata o curba deindiferenta superioara.(A se vedea Friedman-David-1990: 438)

20David Friedman descrie contrastul dintre eficienta ın sensul lui Pareto si cea ın senul luiMarshall ın Friedman-David-1990: 440-447.

14

aceasta ar fi eficienta ın sensul lui Marshall.Se spune de obicei ca marea dificultate, ın calculele de mai sus, mare dificultate

ar reprezenta-o ınsumarea de stari ale unor indivizi diferiti. Ce sens ar avea saadunam castigurile individului x cu acelea ale individului y? Tot ce exista ınreconstructia noastra, de pilda, sunt ierarhii ale unor actiuni potentiale ale unorindivizi la un moment dat. Sa zicem ca toata colectivitatea este compusa dincinci indivizi, iar actiunea a este ın varful ierarhiei preferintelor a trei indivizi sipe locul al doilea la doi indivizi. Actiunea b este pe primul loc ın ierarhie la doiindivizi si pe al doilea la trei indivizi. Rezulta ceva de aici cu privire la utilitateala nivelul colectivitatii? Sunt comparabile pozitiile ın ierarhiile individuale?21

Abordarea propusa de noi va ıncerca, pe moment, sa nu atace aceasta di-ficultate si sa formuleze chestiunea ıntr-un mod diferit. Problema, dupa cumo sugereaza si exemplul dat, este generata de o regula. Regula poate sa con-duca la ameliorarea sau nu a starii unui individ sau a altuia. Miezul problemeiıl reprezinta regula. Ea este cea care afecteaza eficienta. Este evident ca eaface acest lucru la nivelul indivizilor. Daca are sens sau nu sa discutam despreafectarea eficientei la nivel colectiv, aceasta este o problema care apare candıncercam sa discutam regula.

De ce ar avea ınsa indivizii nevoie de reguli ın genere? Au vreun rost? Dacaraspundem la aceasta ıntrebare, raspundem oare si la chestiunea de mai sus, cealegata de eficienta?

In rezumat, cea de a treia problema a eficientei ne conduce la o conexiunecu problemele regulilor si ale institutiilor, vazute ca sisteme de reguli. Esteimportant, prin urmare, ca ıntregul cadru reconstructiv sa fie completat cu unconcept adecvat de regula.

7 Institutii si organizatii

Am vorbit mult despre reguli pana acum, dar nu am introdus nici o definitie a lor.Definitia aceasta este importanta daca vrem sa tratam institutiile drept sistemede reguli.

Ideea formala de regula folosita aici este preluata din sistemele expert (unde ise spune adesea ,,regula de productie“). Conform acestei conceptii, o regula este opereche de forma: CONDITIE −→ ACTIUNE. Sageata indica faptul ca exista oparte stanga si una dreapta a regulii. Partea stanga are o natura propozitionala:ea poate fi adevarata sau falsa. Daca partea stanga este adevarata, atunci se exe-cuta (sau nu) actiunea descrisa ın partea dreapta. Cu alte cuvinte, am putea pune“ +′′ sau“−′′ ın prefixul partii din dreapta, dupa cum actiunea trebuie executatasau, din contra, ceea ce trebuie facut este chiar omiterea actiunii respective.

21Ideea pe care o vom urmari este aceea ca un cost prezentat ın mod cantitativ nu poate fiintrodus decat ın termeni monetari (a se vedea si Mises 1966: 339).

15

Ce se ıntampla daca nu exista nici o regula privitoare la o actiune a unuiindivid la un moment sau altul de timp? Exista ceea ce am putea denumidoua “prezumtii” cu privire la actiuni: prezumtia de libertate si prezumtia re-glementarii. Prezumtia de libertate, faimoasa ın sistemele de drept europene,este surprinsa de principii de genul ,,tot ce nu este interzis este permis“. Princontrast, prezumtia de reglementare cere ca orice actiune sa fie ıntreprinsa pebaza unei reguli. Aceasta nu ınseamna neaparat ca orice actiune este ıntreprinsala comanda. Practic este vorba de reguli de genul ,,daca x vrea sa atinga cutarescop, atunci ...“. Desi prezumtia de reglementare nu este adesea specificata ınmod explicit, sistemele birocratice moderne au adesea tendinta sa functioneze ınvirtutea ei: ca sa faci orice trebuie sa respecti o regula. Mai ales ın caz de conflictcu autoritatile esti ıntrebat ,,ın baza carei reguli ai actionat“. Nimic nu scapapractic unei retele dese de reguli amanuntite.

Faptul ca partea a doua a unei reguli, ın sensul de componenta a unui sisteminstitutional, este o actiune este extrem de important. Din perspectiva individuluiafectat, actiunile sunt plasate ıntr-o ierarhie.22 Daca pentru mine, de pilda,fumatul este ıntotdeauna ın partea de jos a ierarhiei, interzicerea acestei actiuninu-mi va impune, direct, nici un cost; oricum era o actiune pe care urma sa ojertfesc. Cu totul altfel ar sta ınsa lucrurile pentru un individ care pretuiestefoarte tare actiunea interzisa.

O regula nu antreneaza numai costuri, ın sensul de mai sus; exista si o seriede preturi care trebuie platite. Trebuie platit un pret si pentru monitorizareaaplicarii regulii, si pentru aplicarea de sanctiuni.23 Sanctiunile sunt importantepentru ca ele impun un cost celor care ar fi tentati sa eludeze regula (care, dupacum am vazut, prin ınsasi natura ei, antreneaza costuri pentru indivizi).

Pentru a monitoriza si aplica sanctiuni este ınsa nevoie de organizatii. Prob-abil de aici si contaminarea conceptului de institutie cu trasaturi care apartinorganizatiilor.

Ce este ınsa o organizatie. Noi vrem sa folosim acest concept ıntr-un senscat mai larg. Evident, firmele ar intra aici. De asemenea, ar fi incluse o seriede structuri care sunt denumite de obicei ,,institutii“ politice: ele au rolul dea monitoriza aplicarea regulilor sau, dupa caz, poate si pe acela de a produceregulile. Exista alte structuri politice care sunt ınsa considerate si ın mod uzualorganizatii, partidele politice, de pilda. Este limpede ca lista poate continua. Noi

22Trebuie sa fim atenti ınsa la faptul ca actiunea nu masoara utilitatea - vezi patrunzatoareleobservatii ale din Mises(1966: 122).

23A se vedea Guash si Hahn(1997) pentru ıncercarile de a cuantifica aceste costuri. Guashsi Hahn clasifica reglementarile ın: economice, sociale, procedurale. Reglementarile economicesunt de genul controlului asupra preturilor, restrictiilor la export sau import etc. Cele socialeprivesc sanatatea, siguranta, mediul. Cele procedurale privesc modul ın care trebuie tinuteevidentele financiare etc., facute diferite cereri si asa mai departe (Guash, Hahn 1997: 2).Costul reglementarilor ın SUA, ın 1991, a fost estimat la 9,5 la suta din GDP (Guash, Hahn1997: 5).

16

am extinde-o ınsa pana la a include si gospodariile.Conform unei teorii celebre, cea a lui Coase,24 firmele ar fi explicabile printr-un

cost al tranzactiilor. Fiecare membru al firmei ar putea actiona si ın afara ierarhieiinterne a firmei, dar atunci ar trebui negociat un schimb. Desigur, actiunea denegociere are un cost si atunci un contract, care conduce la o integrare ın cadrulfirmei, ar putea fi mai eficient.

Pentru moment vom pune ın paranteza problema calcularii acestei eficientesuplimentare pe care o aduce firma, ın raport cu schimbul. La urma urmelor, estelogic sa admitem ca orice actiune are un cost. Prin urmare si actiunile de ıncheierea unor tranzactii au un cost. In plan conceptual, chestiunea este usor de transat.S-ar putea sa fie mai greu sa cadem de acord asupra operationalizarii conceptuluirespectiv. Tocmai de aceea amanam discutia pentru paragraful urmator.

Abordarea scolii lui Coase are o presupozitie pe care vrem sa o examinamınainte de a intra ın discutia despre operationalizarea conceptul de cost si a celuide eficienta. Presupozitia pare a fi ca orice actiune desfasurata de o firma arputea fi facuta si ın afara firmei; actiunile astfel rezultate ar fi apoi asamblateprin intermediul unor negocieri pe piata. Mai simplu spus, la limita, indivizii arputea produce diverse bunuri si servicii, separat, pentru ca apoi sa negocieze pepiata schimburile relevante. Toata problema ar fi ca un asemenea proces ar aveacosturi prohibitive.

Cum se ıntampla adesea, presupozitia de mai sus este una mai degraba tacita.Daca lucrurile nu ar sta ınsa asa, atunci scoala ar trebui sa admita ca exista sialti factori relevanti ın procesul de aparitie al firmelor.

Desigur, daca ne mentinem strict la firmele economice ın sensul uzual altermenului, conceptia scolii lui Coase este mai degraba plauzibila. Costuriletranzactiilor sunt sau par sa fie foarte importante ın acest caz. Noi am prefera ınsaun concept mai extins decat cel de firma ın sensul strict al cuvantului. Organizatienu este poate cel mai fericit termen, dar el este adesea utilizat ıntr-un sens foartelarg ın stiinta sociala.

Pentru a ajunge la ideea de organizatie, sa revenim o clipa la exemplul cudezbaterea. L-am introdus pentru a ilustra conceptul de actiune fragmentara.Dincolo de combinarea actiunilor altfel fatalmente fragmentare, cei angajati ıncadrul dezbaterii trebuie sa se organizeze. Trebuie sa adopte sau sa respecteregulile unei dezbateri bune. Acesta ar fi aspectul institutional al lucrurilor careface ca adesea institutiile si organizatiile sa fie confundate. Dar orice actiuneumana se supune unor reguli, are loc ıntr-un cadru institutional. In sensul acesta,ceea ce se petrece ın cadrul unei organizatii nu are de ce sa constituie o exceptie.Chiar daca regula ar fi supunerea fara cracnire la ordinele unui sef, tot ar existao regula ın organizatia respectiva.

24Articolul care a pus bazale teoriei dateaza din 1937. O versiune romaneasca se gasesteın Coase(1997). Pentru ceea ce am putea numi ,,problema lui Coase“ a se vedea Coase(1997:26). Nucleul teoriei ıl constituie ideea ca ,,utilizarea mecanismului preturilor implica un anumitcost“ (Coase 1997: 28).

17

Un alt aspect este ınsa mai interesant ın cazul organizatiilor. In exemplul cudezbaterea, ne-am astepta sa existe doua figuri aparte ın organizatie: cineva carepropune o tema si alege participantii la dezbatere (ıl vom numi ,,antreprenorul“)si cineva care monitorizeaza respectarea regulilor dezbaterii, dar si ıncearca saasigure atingerea unor obiective ale discutiei (ıl vom numi ,,managerul“ dezba-terii).

Un alt exemplu l-ar putea constitui o echipa de fotbal. Evident ca aici costulnegocierii fiecarei pase ar fi fatal pentru echipa. Exista ınsa si un alt motiv pentrucare echipa trebuie organizata: cunoasterea implicata de actiunile echipei.

Cand executam actiuni dintre cele mai uzuale (taiatul painii sau spalarearosiilor) fiecare dintre noi recurgem (nu neaparat constient!) la o cunoasterepe care o putem numi cunoastere algoritmica. Este cunoasterea implicata deprocesul de rezolvare a unei probleme (cum sa faci ca sa tai painea sau sa spelirosiile). Tot asa, fiecare membru al echipei de fotbal are o asemenea cunoasterealgoritmica. Evident, cunoasterea aceasta nu este neaparat formulata discursiv.Nici nu este nevoie, de altfel, sa ımbrace aceasta forma. Important este sa stiecum sa procedeze.

Care ar fi rolul antrenorului ca manager? Intre altele, este foarte importantca ea sau el sa stie sa combine actiunile jucatorilor. Procesul acesta este foartecomplicat. Important este aici doar ca avem de a face cu o actiune care diferade a oricarui jucator din teren. Ea cuprinde, de exemplu, elemente cum ar fiasezarea jucatorilor ın teren, diverse scheme de joc si asa mai departe.

Ceea ce am descris mai sus este o diviziune a muncii care poate avea loc doarın cadrul organizatiei respective. Chiar daca jucatorii sau antrenorii pot trece dela o echipa la alta, mai conteaza si faptul ca se cunosc unii pe altii. Organizatiarezolva si problemele legate de folosirea cunoasterii de care dispun membrii ei,nu doar pe cele legate de costurile negocierii.

Ce rol ar avea ın contextul unei echipe de fotbal cel sau cea pe care i-am numitgeneric antreprenori? Ne vom opri asupra unui singur element, dar care poatefi simptomatic pentru rolul antreprenorului: anticiparea actiunilor membrilorechipei (inclusiv cele ale antrenorului). Sa zicem, de pilda, ca antreprenorulnegociaza contractul antrenorului. Cu cat va fi platit? In ce conditii poate fiınlocuit? Daca antrenorul face o treaba proasta, dar ia multi bani, operatiuneaantreprenorului nu a fost eficienta. Daca, din contra, ın momentul ın care echipacastiga, antreprenorul ar da chiar si mai multi bani pe un asemenea antrenor,actiunea este eficienta. Totul este ınsa o chestiune de anticipare, corecta saugresita, a felului ın care se vor articula actiunile echipei.

Putem vorbi despre actiunile organizatiei? Desigur ca da! Cheia acesteiabordari este conceptia formala despre actiuni. Daca am presupune ca o actiunese caracterizeaza prin urmarirea constienta a unui scop, lucrurile ar sta altfel.Desigur, actiunile organizatiei sunt compuse din actiunile fragmentare ale mem-brilor ei. Dar, ın fond, si actiunile indivizilor reprezinta combinarea unor actiunimai simple. Nu pot sa spal vasele dintr-un singur gest. Doar vrajitorii din povesti

18

pocnesc din degete si se schimba totul ın jur.Mai mult decat atat, actiunile organizatiei (la un moment dat) pot fi ier-

arhizate. Aici este, de altfel, miezul conceptiei formale despre actiune. Dar cumdecurge acest proces de ierarhizare? Acest lucru depinde de structura interna aorganizatiei. S-ar putea ca o singura persoana sa stabileasca ierarhia actiunilor;s-ar putea ca organizatia sa aiba o structura interna democratica si decizia sa seia ın colectiv. Important este ca organizatia actioneaza ıntr-un anume mod, laun moment dat. Actiunea plasata ın varful ierarhiei este, prin definitie, cea maivaloroasa pentru organizatia respectiva.

Aici putem face o digresiune (semnificativa pentru desfasurarea ulterioara aargumentarii noastre) cu privire la integrarea indivizilor ıntr-o organizatie. Caparte a unei organizatii, individul nu mai are control total asupra ierarhizariiactiunilor sale. Chiar daca are putere absoluta de decizie, tot depinde de ceea cestiu ceilalti sa faca.

Interactiunile individului cu ceilalti membri ai organizatiei depind de ceea ce elsau ea stie despre ei. Cu alte cuvinte, se bazeaza pe cunoastere; o cunoastere careinclude evident multe ipoteze (anticipari). Este un tip aparte de interactiune, pecare individul s-ar putea sa-l prefere schimburilor pe o piata. Cedarea controluluiasupra propriilor actiuni se poate face ınsa ın moduri diverse.

Exista o distinctie cunoscuta pe care acum o putem adapta ın contextulnostru: cea dintre organizatii ın general si comunitati. In sensul adoptat aici,orice comunitate este o organizatie, dar nu orice organizatie este o comunitate.Firmele, de pilda, unde membrii sunt platiti pentru a face parte din organizatie,nu sunt comunitati. Salariul, de pilda, este interpretat ın felul urmator: mem-brul organizatiei primeste un salariu si, ın schimbul acestuia, accepta ca ierarhiaactiunilor sale (ın cadrul organizatiei) sa fie stabilita de organizatie. Individulrespectiv ısi face ınsa socoteli cu privire la ceea ce castiga sau pierde (ın termenimonetari) daca ramane ın cadrul organizatiei.

Apartenenta la o comunitate nu este ınsa rodul unei tranzactii banesti. Poatefi vorba de relatiile de rudenie, de iubire sau de prietenie. Alteori este vorbade vreo cauza sau o credinta comuna. S-ar putea ca aceleasi actiuni sa poatafi executate de o organizatie care ar folosi banii pentru a-si recruta membrii.Problema nu este ınsa aceasta, ci modul diferit de articulare a relatiilor ıntr-ocomunitate.

Faptul ca nu distingem atent ıntre organizatii si institutii, ne face sa pierdemdin vedere chestiunea asupra careia vrem sa atragem atentia: un mod de a re-modela ierarhizarea actiunilor ın seturile de oportunitati. Familia este cel maibun exemplu. Acelasi termen din limba naturala desemneaza institutia si multi-ple exemple de organizatii. Acestea sunt, prin natura lor, comunitati, ın sensulde mai sus. In cazul familiei, ın unele situatii, este chiar imposibil sa se plateascaun salariu pentru a fi membru de familie (oricum am concepe ideea aceasta). Nuai cum sa platesti ceva unui copil mic pentru a veni pe lume. De altfel, multavreme dupa nastere, relatiile nu ar putea fi concepute ın termeni banesti.

19

Desi semnificatia deplina a ideii se va vedea ceva mai tarziu, putem sa tragem oconcluzie la digresiunea noastra. Relatiile dintre membrii comunitatii sunt de asanatura ıncat nu putem vorbi despre un calcul al costurilor si beneficiilor. Putemformula aceste concepte! Dar nu are noima operationalizarea lor, introducereaunui calcul relevant. Daca am, de pilda, grija de copilul meu, ın ciuda sugestiilorprivitoare la reciprocitate, nu am cum sa-mi fac calcule cu privire la ce va facecopilul pentru mine cand va fi mare. Poate nici nu voi trai atunci, poate nici nuam de gand sa accept ceva ın schimb. Membrii unei comunitati ısi reordoneazaactiunile fara a face calcule cu privire la eficienta.

Indivizii au o deosebita ınclinatie catre solutionarea comunitara sau macarorganizationala a problemelor lor. Exista o multime de ideologii cu privire la catde bine ar fi daca am alcatui toti o singura familie, daca ne-am iubi ca fratii sisurorile. Extrem de populara este ideea unei comunitati nationale.

Nu vreau sa discut cat de bine sau de rau ar fi daca lucrurile ar sta asa.Intuitia mea este ca ar fi si imposibil, si rau.

Altii, care se vor mai putin utopici, ar vrea sa transforme ıntreaga soci-etate ıntr-o firma uriasa. Intr-o forma atenuata, ideea aceasta se transformaın insistenta de a avea o organizatie (unitara) la nivelul ıntregii societati, nuneaparat ceva de genul unei firme.

Faptul ca ideile de mai sus sunt populare nu le ımpiedica desigur sa fie gresite.Ba mai mult, fac rau, ın ciuda convingerii sustinatorilor ca ar promova binele.

Exista doua probleme colosale care stau ın calea ımplinirii idealurilor de maisus. Prima este legata de cunoasterea presupusa de extinderea unei organizatii(oricare ar fi forma ei) pana la nivelul la care ar ıngloba societatea ın ıntregimeaei. Pur si simplu, aceasta cunoastere nu poate exista ın principiu.

A doua problema este nu mai putin interesanta, dar diferita de cea de mai sus.Ea priveste diversitatea gusturilor umane ın materie de ierarhizare a prioritatilorunor actiuni. Cu alte cuvinte, ar fi imposibil, din aceasta perspectiva, sa existeo singura comunitate.

Foarte bine ar putea sa spuna cineva, si ce obstacol ar fi ın calea coexistenteiarmonioase! Nici unul, numai ca modul de a coexista poate ımbraca o singuraforma, conform unui argument celebru al lui Ludwig von Mises: calculul economicın termeni monetari. 25

Foarte multa lume are o adevarata reactie isterica la ideea de mai sus. Totfelul de alte forme de coordonare a actiunilor firmelor sau comunitatilor au fostsugerate. Problema este ca nici una nu are cum functiona.

Ce introduce calculul ın termeni monetari? O presiune externa asupra organi-zatiei. Aceasta presiune este inevitabila. Mai mult decat atat, este singurul modde a da un sens operational conceptului de eficienta. Conceptul poate fi ganditsi la alte niveluri. De un calcul nu poate fi vorba decat ın termeni monetari.

25Mises(1966) este lucrarea cea mai importanta pentru ıntelegerea conceptului de calcul eco-nomic.

20

In rezumat, distinctia introdusa mai sus este relativ simpla. Organizatiilesunt legate de actiuni, ele reprezinta forme de combinare a unor actiuni si derestructurare a ierarhiilor de preferinte ıntre actiunile care pot fi efectuate la unmoment dat. Institutiile, ın schimb, reprezinta constrangeri asupra actiunilor.Ceea ce am ıncercat sa facem a fost sa consolidam aceasta distinctie conceptuala.Pe de alta parte, problema pe care am deschis-o a fost cea a presiunilor asupraorganizatiilor generate de cooperarea cu alte organizatii. De ea ne vom ocupa ıncontinuare.

O singura precizare suplimentara: termenii de ,,constrangere“ si de ,,presiune“sunt folositi cu sensuri diferite. Daca ignor o constrangere, cei care o aplica vorıncerca sa-mi impuna un cost care sa modifice actiunile mele si, ın final, ar puteasa le blocheze ın mod direct. In schimb, cineva care nu vrea sa-mi faca un serviciusau ımi cere un pret care mie mi se pare prea mare, exercita o presiune asupraactiunilor mele, dar nu-mi impune un cost. Eu sunt cel care-mi impun costulrespectiv! Trebuie sa restructurez actiunile mele (jertfind evident ceva) pentrua obtine cooperarea altcuiva. In cazul constrangerii este exact invers: ceilalti sestraduiesc sa ma determine sa-mi restructurez actiunile.

8 Calculul economic

Argumentul lui von Mises mentionat mai sus a fost formulat ın contextul clasiceidispute referitoare la posibilitatea planificarii. Este un argument remarcabil,care are ınsa semnificatii mai ample.26 Tocmai aceste semnificatii mai profundene intereseaza aici. De aceea vom ıncerca sa reconstruim pe scurt, ın termeni catmai generali, argumentul lui Mises.

Punctul de plecare ıl reprezinta natura ,,subiectiva“ a valorilor. Evident caeste posibila o interpretare psihologica a acestui caracter subiectiv al valorii.Fara a intra ın detaliile filiatiei istorice a ideii si ın interpretarea unor texte alelui Mises, versiunea pe care o adoptam aici este cea nepsihologica.

Actiunea umana este un obiect formal. De aceea, analiza ei are un caracterapriori. Obiectele formale se deosebesc de cele istorice. Un calendar, cum estecel gregorian, este un obiect istoric. Chiar daca tine cont de miscarea soarelui,conventiile sale au un pur caracter istoric. Am putea lua, de pilda, drept anunu cu totul alta data de referinta. Lucrul acesta este evident daca facem ocomparatie cu calendarul introdus de revolutionarii francezi.

Daca privim lucrurile strict din punctul de vedere al actiunilor (nu al interac-tiunilor !), obiectul formal care este actiunea umana are un caracter structural.Nu putem identifica nici un fel de trasaturi cantitative. Putem vorbi despreierarhizarea, de pilda, de catre indivizi, a actiunilor. Aceasta genereaza implicito ierarhie valorica, dar nu si cantitati atasate valorilor respective. In sensul acestaeste ceva ,,subiectiv“. Este vorba deci de o trasatura pur structurala atasata unui

26A se vedea ın special conceptul de calcul economic la Mises(1966: 206-211).

21

punct anume. Pur si simplu, valoarea este valoare pentru un individ la un momentdat.

Daca privim situatia din perspectiva interactiunilor, lucrurile se schimba.Dupa cum am vazut, pe baza cunoasterii de care dispun, unii despre altii, in-divizii pot sa-si restructureze ierarhiile de actiuni, ın cadrul unei organizatii. Daraceasta restructurare are limitele ei. Societatea nu se poate transforma ıntr-ounica organizatie. Indivizii si organizatiile trebuie sa faca schimburi.

Cand schimburile sunt complexe, este imposibil ca ele sa se bazeze pe cu-noasterea reciproca a preferintelor partenerilor. Aici este nevoie de parametricantitativi atasati bunurilor si serviciilor. Parametrii cantitativi sunt introdusicu ajutorul banilor.

Cheia argumentului lui von Mises intervine ın acest punct. Banii permitintroducerea reperelor cantitative (preturile exprimate ın bani). Lucrul acesta nueste posibil ınsa decat pe o piata, dotata cu un set de institutii specifice.

De altfel, argumentul lui Mises nu este greu de ınteles daca ne gandim caorice alt mod de a fixa preturile ar fi ,,subiectiv“, ın sensul formal, nepsihological termenului. Ar fi facut din punctul de vedere al preferintelor unui individ saual preferintelor unei organizatii.

O data ce exista preturi exprimate ın bani, indivizii si organizatiile pot calculaın termeni monetari.27 Eficienta capata un sens operational simplu: fiind datun buget b, orice actiune este eficienta daca executarea ei implica mai putinecheltuieli decat venituri. Cu alte cuvinte, dupa executarea actiunii respectivebugetul b creste.28

Argumentul acesta devine deosebit de puternic daca-l privim din perspectivaimposibilitatii de a introduce proprietati cantitative ın alt mod decat cu ajutorulpietei. Evident, pe de o parte, orice sistem de planificare fara piata este imposi-bil. Dar si orice ıncercare de planificare folosind simulari ale pietei se loveste deproblema modificarii institutiilor.29

Chiar si atunci cand problema nu este cea a planificarii, argumentul lui Miseseste cat se poate de semnificativ.30 Importanta lui decurge din limita pe careo traseaza ıntre obiectele formale cu proprietati structurale si cele care au si

27Pentru importanta preturilor ıntr-o economie de schimb indirect vezi si Rothbard(1970:201).

28Atentie ınsa si la presiunea pe care o creeaza piata asupra celor care se ofera sa actionezeın beneficiul altora: consumatorii sunt suverani (vezi Mises 1966: 270).

29Exista o serie de probleme subtile care tin de ideea de anticipare a unor preturi (vezi Mises1966: 336). Nu ne vom referi la ele aici. Oricum, dupa parerea noastra, problemele legatede anticipari nu fac decat sa ıntareasca argumentul prezentat aici. Este de retinut ınsa ideealui Mises(1966: 664-665) ca sursa profiturilor este, ın ultima instanta, anticiparea conditiilorviitoare. Vezi, de asemenea, observatiile lui Mises(1966: 676) referitoare la rolul speculei.Pentru legatura dintre actiune si specula vezi si Rothbard(1970: 6).

30A se vedea si observatiile pertinente ale Mises(1966: 739) referitoare la decaderea ImperiuluiRoman. Mises arata cum acumularea prea multor elemente de coercitie din partea diferitelorautoritati duce la dezintegrare sociala.

22

proprietati cantitative. Cand proprietatile sunt structurale, putem opera doar oanaliza conceptuala a ideii de eficienta. Cand se adauga si proprietati cantitative,se pot face calcule cu privire la eficienta.31

9 Institutiile ca bunuri colective

In continuare vom examina cateva exemple care ne arata consecintele distinctiilorintroduse pana acum. Primul exemplu este extras din opera lui Mancur Olson.Pe de o parte, Olson ofera o excelenta prezentare a problematicii raportului dintreguvernare si institutii. Pe de alta parte, el ilustreaza stralucitor modul de puneproblema institutiilor ın scoala zisa neoinstitutionalista.

La prima vedere, Olson(1993) nu este decat o reluare a vechii discutii cu privirela originea si rolul statului. Unii s-ar putea sa-l gaseasca deliberat ideologic.Olson este preocupat sa justifice sistemul democratic.

De ce nu ar fi monarhia sistemul cel mai bun de guvernare? Monarhul aregrija de tara asa cum are grija un gospodar de ograda sa. Nu este el cel maipotrivit guvernant? Intuitiile lui Olson sunt democratice si el raspunde desigurnegativ la aceasta ıntrebare. Interesanta este ınsa structura argumentului sau.

Vom urma o vreme firul argumentului care pare a ne spune ceva despre orig-inile sau, dupa caz, justificarea statului. Olson face o distinctie celebra ıntrebanditii ratacitori si cei statornici. Care ar fi preferabili din punctul de vedere alunei populatii sedentare, pasnice si productive? Banditul statornic este preferabil.Cel ratacitor vine si pleaca; nu-si leaga interesele de cele ale populatiei sedentare.Banditul statornic, ın schimb, trebuie - ca sa spunem asa - sa jefuiasca ın modchibzuit. Daca le-ar lua oamenilor totul, ar ramane fara sursa sa de bunuri. Maimult decat atat, banditii statornici ıi combat pe cei ratacitori, pentru ca acestiale reduc evident veniturile (Olson 1993: 567-568).32

Ce se ıntampla ın cazul democratiei? La prima vedere, alegatorii nu se potjefui pe ei ınsisi. Nu este chiar asa de simplu si mare parte din studiul lui Olsoneste consacrat efortului de a distinge avantajele democratiei de cele ale dictaturii.Cheia rezida ıntr-o distinctie adesea facuta ıntre o democratie neconstransa si unaconstransa sau limitata de drepturile individuale. In democratia nelimitata, potsa apara coalitii de votanti care preleva prin impozitare mari parti din veniturilesau averile celor care sunt ın minoritate. In democratia cu guvernamant limitatasa ceva nu se poate petrece. Acest tip de democratie, de fapt, nu democratia ıngeneral are un avantaj decisiv, dupa Olson, ın raport cu dictatura. Chiar dacao dictatura ar putea fi chibzuita atunci cand impoziteaza, exista mari problemeın trecerea lina a puterii dintr-o mana ıntr-alta. Iar daca un dictator sau, dupacaz, un monarh are perspective de a guverna doar pentru scurta vreme, atunci

31Pentru o prezentare succinta a argumentului chiar de catre Mises a se vedea (Mises 1991).32Pana la Revolutia Franceza, civilizatia s-a dezvoltat ın conditiile puterii banditilor

stationari.

23

va impozita pradalnic. De aici inferioritatea altor forme de guvernare ın raportcu democratia limitata (Olson 1993: 570-575).

Argumentul lui Olson este seducator, ıntre altele, pentru ca ne arata de ceeste o problema sa se ajunga la o democratie limitata. Este nevoie de un procesanevoios de negociere, care practic poate sa aiba costuri foarte mari. De aicisi explicatiile care pun accent pe accidentele istorice pentru a lamuri aparitiademocratiei limitate.33

Pe de alta parte, daca ne ındreptam atentia catre nucleul argumentului luiOlson(1993), vedem si ce anume separa abordarile economice ale institutiilor. Sarevenim la banditul statornic. Ce ofera acesta, dupa Olson si o serie ıntreaga dealti autori? Ceva ce nu poate fi obtinut prin actiunea colectiva voluntara (Olson1993: 568). Este vorba de guvernamant ca bun public.34

Este mai putin important sa intram ın detaliile definirii bunurilor publicesi, cu atat mai putin, ın analiza nuantelor unor concepte precum cel de ordine.Interesanta este ideea ca guvernarea ofera un bun public oarecare. Prin definitie,acesta nu ar fi produs pe o piata. Mai mult decat atat, guvernantul examineazadiferentele dintre ceea ce investeste ın producerea bunului public si ceea ce-irevine (Olson 1993: 569). Indivizilor izolati nu le-ar rezulta, conform acestuitip de rationament, un beneficiu, deoarece castigul personal, ıntr-o societate cumilioane de oameni este infim, atunci cand este vorba de producerea de bunuripublice.35

La limita, legea (si respectarea ei, evident) este un bun public pur, ca laBuchanan(1976: 109). Legea restrange posibilitatile de actiune, prin chiar naturaei, si astfel apare un cost pentru oricine o respecta. In schimb, daca o persoanax asculta de lege, toti ceilalti au un beneficiu (drepturile lor sunt ın mai maresiguranta).

O distinctie importanta operata aici este cea dintre proprietati structurale siproprietati cantitative. Putem oare duce discutia despre bunuri publice doar ıntermeni structurali? Cum am putea-o duce ın termeni cantitativi? Daca numaipiata permite o discutie ın termeni cantitativi, atunci despre bunurile publice nuse poate discuta ın termeni cantitativi. Se presupune tocmai ca piata nu este ınmasura sa ofere asemenea bunuri.

Se vede imediat ca aici este un punct ın care poate sa apara o mare despartire

33Olson (1993: 573) insista asupra importantei unor scrambled constituencies, care ımpiedicaspargerea unei entitati politice ın mai multe miniautocratii. Un guvernamant restrans, combinatcu drepturi individuale si un sistem judiciar independent este cheia gasirii unui sistem superiorfata de cel al banditilor stationari.

34Olson vorbeste despre ,,...a peaceful order and usually other public goods as well“ (Olson1993: 567).

35Ordinea pasnica are costuri si riscuri. Problema ar fi ca, ıntr-o societate cu milioane demembri, un individ obtine ,,only about one-millionth of the gain from a collective good, but willbear the whole cost of whatever he or she does to help provide it“ (Olson 1993: 568). Astfel,conform logicii acestui ipotetic calcul al costurilor si beneficiilor, ar exista putine stimulentepentru o contributie voluntara la ordinea pasnica.

24

a curentelor de gandire ın problema institutiilor. Despre directia care respingeconceptul de bun public ca atare va fi vorba ın sectiunea urmatoare.

10 Institutiile ca parte a pietei libere

O critica radicala la adresa ideii de bun public o gasim la Rothbard(1970: 883-890). Rothbard examineaza ideea de bun public (sau bun colectiv) ın conjunctiecu ideea de beneficii externe. Primul lucru pe care-l subliniaza Rothbard, ıntermenii folositi aici, este ca o cercetare formala a actiunii este un demers neutruaxiologic. El critica tendinta de a trage din teoria bunurilor colective concluziicu privire la extinderea interventiei statului.

Pana ın acest punct ar exista un acord cu autori ca Mancur Olson sau JamesBuchanan. Si ei merg pe ideea ca bunurile publice sau colective nu sunt neaparatproduse de stat. Ele pot fi produse si privat.

Rothbard este ınsa mai radical pentru ca el respinge, de fapt, ideea de bunpublic ca atare. Sa zicem (vezi Rothbard 1970: 883) ca exista un bun care poatefi furnizat numai colectiv. Cu alte cuvinte, daca bunul este furnizat pentru unii,atunci toti beneficiaza de el. De aici, spune Rothbard, nu rezulta doua lucruri:(1) ca o agentie speciala trebuie sa-l ofere spre consum; (2) ca toti trebuie (fortati)sa plateasca.

Bunului colectiv, observa Rothbard, se presupune ca i-ar corespunde o nevoiecolectiva. In acest punct, independent de Rothbard, putem dezvolta o critica aideii de nevoie ca atare. Acesta ar fi un prim moment a acestei ramuri a argu-mentului. Al doilea ar fi o critica ındreptata ımpotriva ideii de nevoie colectivaca atare. Conceptul nu are sens. Se spune, constata Rothbard, ca politia ıi prote-jeaza pe toti membrii unei comunitati. Evident, si factual lucrul acesta este putincredibil. Unele cartiere sunt mai bine pazite decat altele. Dar si conceptual ideeanu rezista. Un pacifist absolut, care ar respinge orice violenta, nu se poate socotiprotejat de politie (Rothbard 1970: 884).

Secretul argumentului bunurilor colective, dupa Rothbard, rezida ın ideea cade el beneficiaza si blatistii. Daca merg la muzeu si povestesc copilului meuistoria unui tablou, cei care stau ın jur beneficiaza si ei de poveste. Evident, dacarelatarea mea le aduce vreun beneficiu ıntr-un sens sau altul. Este vorba, ın oricecaz, de un beneficiu extern. Cercul consumatorilor nu poate fi circumscris.

De aici decurg doua subramuri ale argumetului, continua Rothbard(1970:886). In termenii exemplului meu cu muzeul, as putea fi mai ıntai acuzat canu am facut destul pentru ceilalti. Ar trebui poate sa le relatez istoria tuturorobiectelor din muzeu? Sau sa le tin un curs de istoria artei? Cu alte cuvinte, nuar trebui sa tin cont doar de ceea ce am identificat eu ca fiind interesul meu - sianume educarea copilului meu. Se vede cum revine aici ideea unei nevoi colec-tive cumva obiectiva. Cei care au capacitatile necesare ar fi obligati sa satisfacaasemenea nevoi colective. Evident, asemenea argument nu are cum sa tina doar

25

de teoria formala a actiunii. Trebuie sa adaugi premise de ordin etic pentru casa decurga o asemenea concluzie.

A doua linie de atac ar fi, din contra, ın exemplul cu muzeul, sa pretindca beneficiarii externi sa plateasca. Ei sunt etichetati drept blatisti si ar trebuifortati sa plateasca. Dar, la urma urmei, pentru ce sunt pusi la plata? Pentruca le-a placut povestea? A urma o astfel de directie ar fi tot una cu a te angajaıntr-o actiune cat se poate de arbitrara. Daca o gradina mi se pare mie frumoasa,decurge de aici ca toti care trec pe langa ea trebuie pusi la plata.

Cat de mare ar trebui sa fie plata ın cazurile de mai sus? Se observa aicilegatura subtila cu argumentul lui Mises. In lipsa unei piete nu avem cum stabilipreturi. Mai general spus, chiar am putea concepe structural o anume proprietatea unui obiect, nu avem cum sa ne referim, ın astfel de situatii, la proprietatilecantitative. Nici de eficienta ın sens cantitativ nu avem cum sa vorbim.

A treia linie de atac ın problema beneficiilor externe, gasita de Rothbard,este cea care pretinde ca beneficiarii potentiali sa dea subventii potentialilorbinefacatori (Rothbard 1970: 889). Este ca si cum o comisie ar stabili, auzindcat de bine povestesc eu la muzeu, ca toti potentialii beneficiari ai unei asemenearelatari ar trebui sa subventioneze o scoala sau un institut ın care eu sa-mi cultivtalentul de a spune povesti despre tablouri.

Evident, revine si aici problema lipsei unei piete. Cat de mari sa fie subven-tiile? Nu exista, ın lipsa unei piete, absolut nici un criteriu. Iar daca piata arexista, subventia nu ar fi altceva decat un mod arbitrar de a ridica pretul pe care-lplatesc cei care ar vrea sa achizitioneze produsul (Rothbard 1970: 890). Ar platio data cota de impozit si ar mai plati si pretul pe care oricum erau dispusi sa-lplateasca. Chiar daca am sustine ca pretul a fost cumva coborat, lucrurile tot nustau mai bine, deoarece nu ai cum justifica plata pe care o suporta cei care nu seostenesc sa beneficieze de bunul respectiv.

Bunurile colective sunt extrem de des invocate ın literatura despre institutii.De ıntrecut ın frecventa de utilizare nu le ıntrece poate decat conceptul de costal tranzactiilor.

Coase vorbeste despre un cost al tranzactiilor. Buchanan se refera la cos-tul negocierilor. Din perspectiva analizei conceptuale aceasta este probabil ocontributie la analiza ideii de cost. Vedem si alte fatete ale costului decat panaacum.

Nu are ınsa, din punctul de vedere al teoriei formale a actiunii, notiunea decost al tranzactiilor aceeasi problema ca si cea de bun colectiv? Se pare ca da! Inlipsa unei piete, cum am estima costurile respective? Ce sens are sa fie invocate,la tribunal, cand se decide definirea unor drepturi de proprietate? Calculelenu au sens. Nu exista proprietatile cantitative necesare pentru a face calculelerespective.36

36Evident, chiar daca pornesc de la probleme asemanatoare nu toti autorii ajung la acest gende concluzii. Pentru Hardin(1968), de pilda, problema centrala este cea a cresterii populatiei.

26

Iar daca exista o piata pe care pot fi puse ın evidenta astfel de costuri, ce rostar avea birocratii care se ocupa cu reducerea lor?

Apare astfel limpede posibilitatea de a trage, ın concluzie, o serie de linii dedemarcare ıntre conceptiile despre institutii.

11 Liniile de demarcare

Vom ıncepe concluziile cu privire la liniile de demarcare ıntre conceptiile despreinstitutii cu o identificare a patru posibile abordari ın functie de acceptarea sau nua conceptelor de bun public sau de costuri ale tranzactiilor. Acestea sunt tipuriideale, dar pentru a sugera unele posibile identificari vom mai face o presupunerecu privire la guvernamant: toate aceste conceptii presupun ideea de guvernamantlimitat.

Practic, ceea ce arata clasificarea de mai jos este cum guvernamantul lim-itat tinde catre zero, pe masura ce avansam catre ultimul tip de abordare ainstitutiilor. La ınceput, guvernamantul ar putea fi mai amplu.

1 Primul tip de abordare foloseste atat ideea de bunuri publice, cat si pe cea decost al tranzactiilor. Posibile exemple le gasim ın opera lui James Buchanansi Gordon Tullock. In general, aici pare a se ıncadra ceea ce se numeste

,,economie politica constitutionala“.

2 Al doilea tip de abordare foloseste doar ideea de bun public sau bun colectiv.Posibile ilustrari am putea gasi ın literatura privitoare la logica actiuniicolective. Chiar textul lui Mancur Olson citat mai sus s-ar potrivi cu ideeaunui demers centrat pe bunuri colective. James Buchanan din Limitelelibertatii exemplifica, de asemenea, o predilectie pentru bunuri publice.

3 Al treilea tip de abordare a institutiilor este centrat pe conceptul de cost altranzactiilor. Scoala analizei economice a dreptului, asupra careia RonaldCoase a exercitat o influenta decisiva, ilustreaza aceasta tendinta. Un ex-emplu graitor cred ca gasim ın opera lui David Friedman. David Friedmans-ar putea sa fie, ca sa spunem asa, la limita acestei tendinte. El estefavorabil ideii de limitare la zero a guvernamantului.37

Autorul vrea sa elimine din demografie ideea de mana invizibila, importata din analiza eco-nomica. El face o analogie cu problema folosirii libere a unei pasuni comune. Pentru fiecarepastor este eficient sa creasca dimensiunea turmei sale. Dar acest lucru duce la epuizareapasunii. De aici decurge, dupa Hardin, tragedia. Resursele comune limitate, folosite dupa ologica individualista, ar conduce la tragedie. Ideea este ca evitarea tragediei este posibila doarprintr-o schimbare institutionala. Analiza lui Hardin este ınsa ambigua. Dintr-o perspectivaprecum cea a lui Mises, tocmai deficientele institutionale sunt cele care duc la tragedie, nulogica individualista. In plan mai general, dupa cum am vazut mai sus, piata fara institutiaproprietatii private nu are sens.

37Coase(1991: 256-257) sustine ca statul este aidoma unei superfirme.

27

O prima observatie priveste trecerile graduale ıntre tendintele 1-3: un autorsau altul poate sa se refere, de pilda, tangential la costurile tranzactiilor, dar sapuna mai mult accent pe bunuri colective si asa mai departe.

Ce ar uni totusi orientarile 1-3? Dupa parerea noastra, ceea ce le uneste esteadmiterea unor concepte de genul celui de cost social sau de eficienta calculatala nivel colectiv de catre birocrati care dispun de abilitati de calcul ideale.

4 Cea de a patra orientare este abordarea austriaca - fara bunuri colective sifara costuri ale tranzactiilor. Singurul calcul economic posibil, din aceastaperspectiva, este cel facut ın termeni monetari. Acest calcul presupuneexistenta efectiva a unei piete. Institutiile sunt semnificative - pentru cafac posibila functionarea pietei sau, din contra, o ımpiedica.

Ce se ıntampla daca am abandona presupozitia limitarii guvernamantului?Orientarile 1-4 de mai sus ar putea fi puse ıntr-un grup pe care-l vom nota -pentru uzul prezentelor concluzii - cu II. Grupul I ar fi reprezentat de tendintede a acorda nu doar un mai mare rol guvernamantului, ci si de a admite ca existaefectiv ceva de genul unui bine comun. Scoala optiunii sociale, ilustrata idealde Arrow, ar intra ın aceasta categorie. Se vede imediat cum aceasta scoala,daca suntem atenti la presupozitii, se diferentiaza de scoala optiunii publice a luiJames Buchanan (pozitia 1 de mai sus).

Din punctul de vedere al filosofiei politice, se pot formula o serie de corolareinteresante la clasificarile de mai sus. Grupul II poate genera, din punctul devedere al filosofiei politice, ceea ce am putea denumi liberalism ca guvernarelimitata sau nula (pe scurt, liberalism clasic). Ceea ce frapeaza ınsa imediateste posibila distinctie ıntre un liberalism aprioric si unul empiric. Liberalismulaprioric este de genul celui pe care-l gasim cultivat ın Scoala Austriaca. Pentruacest liberalism exista o serie ıntreaga de adevaruri apriori cu privire la actiuneaumana, care fondeaza ideea de libertate. Din contra, pozitia empirica ar fi ceadupa care libertatea este mai eficienta, dar nu apriori, ci pentru ca ipoteza cuprivire la eficienta superioara a institutiilor libertatii este coroborata de testeleempirice.

Unora dintre pozitiile din grupul I (cele apropiate de grupul II) le corespunde,filosofic vorbind, liberalismul social (sau modern). Ideea de nevoi colective, depilda, este folosita pentru a justifica o guvernare mai extinsa decat ar fi acceptabildin perspectiva clasica. Mutatis mutandis, si conceptul de nevoi individuale poatefi folosit, de asemenea, pentru a justifica extinderea interventiei guvernamantului.

Ceea ce este cel mai interesant ınsa este ca acestea nu sunt singurele clasificariposibile pe baza retelei de concepte dezvoltate mai sus. Vom folosi litere majus-cule pentru a ne referi la o serie de alte grupari.

Alta clasificare a studiilor referitoare la institutii poate pleca de la accentulpus pe organizatii sau pe piata.

28

A Conceptiile de tipul A favorizeaza rolul organizatiilor birocratice.38

B Conceptiile de tip B sunt centrate pe comunitati (locale).39

C Conceptii dupa care piata este cea care selecteaza institutiile.40

Interesant este ca o conceptie de tip B este perfect compatibila si ea cu ideeade guvernamant limitat. Cu alte cuvinte, A-C nu cad exact peste I-II, ci ne permitsa gandim tot felul de combinatii, ın special daca tinem cont de presupozitiile cetin de filosofia politica.

Se observa marea varietate de pozitii posibile ın filosofia politica. Ideea caele ar putea fi aranjate pe o axa de genul dreapta-stanga este simplista. Estesimplista tocmai pentru ca varietatea de solutii institutionale posibile nu are osingura dimensiune.

Daca vrem sa pastram ceva din savoarea vechii distinctii dreapta-stanga, totce ramane este o problema, care revine constant: cea a presiunii pietei. Poate ea fiignorata? Este posibil sa ne ınchidem ın comunitatea noastra? Cum ar decurgedeschiderea catre restul lumii? Ce sens are ea? Din punctul acesta de vedereexista o institutie care poate fi privita ca o veriga ıntre individ, comunitate,organizatii si restul lumii: proprietatea privata.41 Proprietatea este, ın acelasitimp, libertate de organizare interna, dar si cadru ın care se pot face calcule deeficienta efective.

Bibliografie

[Alchian and Demsetz1972] Alchian, Armen A., and Harold Demsetz. 1972.“Production, Information Costs, and Economic Organization”. The Ameri-can Economic Review 62 (5): 777–795.

[Axelrod1981] Axelrod, Robert. 1981. “The Emergence of Cooperation amongEgoists”. The American Political Science Review 75:306–318.

[Axelrod and Keohane1985] Axelrod, Robert, and Robert O. Keohane. 1985.“Achieving Cooperation under Anarchy: Strategies and Institutions”. WorldPolitics 38 (1): 226–254.

38Mises(1966: 308) vorbeste despre contrastul dintre managementul orientat catre profitmanagementul birocratic.

39Exista aici un contrast cu conceptiile de tip Volkswirtschaft de care vorbeste Mises(1966:323).

40Cu titlu de ilustrare pentru aceasta idee a se vedea ce spune Mises despre sclavie si piata.Lipsa de profitabilitate a sclaviei duce la decaderea institutiei (Mises 1966: 630).

41Vezi Mises(1966: 229 s.u.) pentru legatura dintre institutii si un sistem de calcul monetar.Despre proprietate privata ca institutie vezi Mises(1966: 682).

29

[Buchanan1975] Buchanan, James. 1975. The Limits of Liberty. Chicago: TheUniversity of Chicago Press.

[Buchanan and Tullock1962] Buchanan, James, and Gordon Tullock. 1962. TheCalculus of Consent. Ann Arbor: The University of Michigan Press. AnnArbor paperback din 1965.

[Coase1959] Coase, R. H. 1959. “The Federal Communications Commission”.The Journal of Law and Economics 2:1–40.

[Coase1993] Coase, R. H.. 1993. “Law and Economics at Chicago”. The Journalof Law and Economics 36 (1): 239–254.

[Coase1991] Coase, Ronald. 1991. “The Problem of Social Cost”. In The MarketEconomy: A Reader, edited by James L. Doti and Dwight R. Lee, 248–257.Los Angeles: Roxbury Publishing Company.

[Coase1997] Coase, Ronald H. 1997. “Natura firmei”. In Natura firmei, editedby Sidney G. Winter Oliver E. Williamson, 25–41. Timisoara: Sedona.

[Commons1936] Commons, John R. 1936. “Institutional Economics”. The Amer-ican Economic Review 26 (1): 237–249.

[Dolan and Lindsey1988] Dolan, Edwin G., and David E. Lindsey. 1988. Eco-nomics. Fifth Edition. Chicago: The Dryden Press.

[Eggertsson1999] Eggertsson, Thrainn. 1999. Economia neoinstitutionala.Chisinau: Cartier.

[Elster1989] Elster, Jon. 1989. “Social Norms and Economic Theory”. Journalof Economic Perspectives 3 (4): 99–117.

[Friedman1990] Friedman, David. 1990. Price Theory. Second. Cincinnati:South-Western.

[Friedman1962] Friedman, Milton. 1962. “Is a Free Society Stable?” NewIndividualist Review 2 (2): 3–10.

[Gamble et al.1989] Gamble, Andrew, M. Olson, N. Barry, A. Seldon,M. Hartwell, and Andrew Melnyk. 1989. Ideas, interests and consequences.Londra: Institute of Economic Affairs.

[Guash and Hahn1997] Guash, J. Luis, and Robert W. Hahn. 1997. The Costsand Benefits of Regulation: Some Implications for Developing Countries. WorldDevelopment Report.

[Hardin1968] Hardin, Garrett. 1968. “The Tragedy of the Commons”. Science162:1243–1248.

30

[Hayek1991] Hayek, Friedrich A. 1991. “The Creative Powers of a Free Civi-lization”. In The Market Economy: A Reader, edited by James L. Doti andDwight R. Lee, 77–79. Los Angeles: Roxbury Publishing Company.

[March and Olsen1984] March, James G., and Johan P. Olsen. 1984. “The NewInstitutionalism: Organizational Factors in Political Life”. The American Po-litical Science Review 78 (3): 734–749.

[Mises1966] Mises, Ludwig von. 1966. Human Action. Third Revised Edition.Chicago: Contemporary Books.

[Mises1991] Mises, Ludwig von. 1991. “Private Property and the Governmentand the Impracticability of Socialism”. In The Market Economy: A Reader,edited by James L. Doti and Dwight R. Lee, 85–90. Los Angeles: RoxburyPublishing Company.

[Mitchell1935] Mitchell, Wesley C. 1935. “Commons on Institutional Eco-nomics”. The American Economic Review 25 (4): 632–652.

[North1991] North, Douglass C. 1991. “Institutions”. Journal of EconomicPerspectives 5 (1): 97–112.

[Olson1993] Olson, Mancur. 1993. “Dictatorship, Democracy,and Development”.American Political Science Review 87 (3): 567–576.

[Pana1999] Pana, Marilena. 1999. “Institutiile:,,daruri“ si ,,investitii“ deıncredere”. In Fetele schimbarii, edited by Dan Chiribuca si altii Ion-ica Berevoescu, 166–174. Bucuresti: Nemira.

[Peters1999] Peters, Guy. 1999. Institutional Theory in Political Science. Londra,New York: Continuum.

[Quine1960] Quine, Willard Van Orman. 1960. Word and Object. Cambridge,Massachusetts: The MIT Press.

[Rothbard1970] Rothbard, Murray. 1970. Man, Economy and State. Los Angeles:Nash Publishing.

[Salerno1993] Salerno, Joseph T. 1993. “Mises and Hayek Dehomogenized”. TheReview of Austrian Economics 6 (2): 113–146.

[Shand1984] Shand, Alexander H. 1984. The Capitalist Alternative: An Intro-duction to Neo-Austrian Economics. New York: New York University Press.

[Sigler1987] Sigler, George J. 1987. The Theory of Price. Fourth Edition. NewYork: MacMillan.

31

[Veblen1909] Veblen, Thorstein. 1909. “The limitations of marginal utility”. TheJournal of Political Economy 17 (9): 620–630.

[Williamson2000] Williamson, Oliver. 2000. “The New Institutional Economics:Taking Stock, Looking Ahead”. Journal of Economic Literature XXXVIII (3):595–613.

[Williamson1997] Williamson, Oliver E., Sidney G. Winter, ed. 1997. Naturafirmei. Timisoara: Sedona. Traducere de Simona Mocuta si Mihai Dudas.

32