instalatia electrica a unei camere modificat

28
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” din SIBIU FACULTATEA DE INGINERIE REFERAT PRACTICĂ Tema: Instalaţia electrică a unei camere Student Gheorghe Ioan Flavius Grupa 2/2 Anul I Electromecanică

Upload: flavius79flv

Post on 30-Jun-2015

371 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” din SIBIUFACULTATEA DE INGINERIE

REFERATPRACTICĂ

Tema: Instalaţia electrică a unei camere

StudentGheorghe Ioan Flavius

Grupa 2/2Anul I Electromecanică

2007

Page 2: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Cuprins

1.ARGUMENT………………………………3

2. ECHIPAMENTE SPECIFICE INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE……………………………….4

3. COMPONENTE NECESARE EXECUTĂRII INSTALAŢIILOR…………5

CONDUCTE ŞI CABLURI ELECTRICE…………………………5TUBURI PROTECTOARE..............................................................11ACCESORII PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE....................13APARATE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE PENTRU INSTALAŢII INTERIOARE...........................................................15

4.BIBLIOGRAFIE………………………...20

2

Page 3: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

ARGUMENT

Lumina condiţionează în mare măsură activitatea omului.

Iluminatul la nivel corespunzător contribuie la mărirea productivităţii

muncii, la reducerea numărului de accidente, la evitarea erorilor.

Iluminarea este cantitatea de lumina, sau de flux luminos, primita de unitatea de suprafata.Datorita faptului ca in multe cazuri se foloseste prea putina lumina sau prea multa decat este necesar pentru derularea unui anumit tip de activitate, nivelul de iluminare trebuie masurat cu un Lux-metru, valorile masurate fiind comparate cu standardele in vigoare pentru locatii diferite, puterea efectiv consumata de lampile montate se va masura cu un cleste wattmetric.

Instalaţiile de iluminat electric trebuie să realizeze un anumit

nivel de iluminare, concomitent cu îndeplinirea unor condiţiide

calitate, reclamate de caracterul subiectival iluminatului. În afară de

acestea, instalaţiile de iluminat (artificial-electric) trebuie să aibă,

pentru a fi economice, o mare adaptibilitate la condiţiile variate de

functionare, dată fiind corelaţia strânsă cu iluminatul natural.

Iluminatul fluorescent este eficient si economic. Eficacitatea luminoasa (lumen/watt) a tuturor lampilor fluorescente este ridicata comparativ cu a altor surse luminoase. Culoarea nominala a lampilor TLD creeaza o anumita atmosfera ,care variaza de la alb cald ,pana la alb rece lumina zilei. Culoarea nominala este determinata de temperatura de culoare a lampii. 

3

Page 4: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

ECHIPAMENTE SPECIFICE INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE

Prin instalaţie electrică se înţelege orice instalaţie destinată folosirii energiei electrice în scopuri industriale sau casnice.

Dacă toate elementele componente se montează în interiorul clădirilor atunci instalaţiia se numeşte instalaţie electrică interioară. În funcţie de destinaţie , deosebim instalaţii electrice interioare care servesc numai pentru iluminat, instalaţii care sunt destinate alimentării receptoarelor şi instalaţii pentru ambele destinaţii.

Proiectarea, execuţia, precum şi întreţinerea instalaţiilor electrice se face în conformitate cu standardele şi normativele în vigoare.

Structura şi execuţia instalaţiilor depind de destinaţia lor, a clădirilor în care se execută şi a mediului de lucru. Astfel, în locuinţe, clădiri publice, birouri, instalaţiile electrice se execută îngropat, iar în halele industriale, subsoluri, pe şantiere, instalaţiile electrice se execută aparent.

Personalul care execută, proiectează, întreţine, verifică instalaţiile electrice trbuie să fie numai personal atestat ca atare. Este obligatoriu pentru personalul autorizat să cunoască toate actele normative legate de activitatea profesională, normele de protecţie a munci şi de acordare a primului ajutor, a normelor de pază contra incendiilor, a utilizării mijloacelor de alarmă şi de stingere a incendiilor în instalaţiile electrice.

Instalaţiile electrice se execută după planuri şi scheme, în care se folosesc semne convenţionale pentru fiecare element.

4

Page 5: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

COMPONENTE NECESARE EXECUTĂRII INSTALAŢIILOR

În componenţa instalaţiilor interioare se utilizează conducte, cabluri, tuburi protectoare, accesorii, aparataj de instalaţii şi echipamente.

1. CONDUCTE ŞI CABLURI ELECTRICE

Pentru transportul energiei electrice şi pentru distribuţia acesteia la consumatori se foloseşte o mare varietate de conducte şi cabluri.

La confecţionare conductelor şi a cablurilor se folosesc materiale conductoare cu rezistivitate mică şi cu coeficient de variaţie al acesteia cu temperatura cât mai mic. Prin conductor (neizolat) se înţelege un corp metalic care constituie calea unică de curent şi este format din unul sau mai multe fire. Liţa este un conductor cu fire subţiri răsucite împreună.

Prin conductor izolat se înţelege conductorul cu izolaţia sa individuală, cu sau fără înveliş de protecţie.Prin înveliş comun se înţelege unul sau mai multe straturi destinate solidarizării unui ansamblu de conductoare izolate.

Învelişul de protecţie asigură protecţia contra acţiunilor chimice, fizice sau mecanice.

Când învelişul de protecţie asigură şi etanşeitate, el se numeşte manta, iar când este constituit din benzi metalice înfăşurate, din înfăşurări de sârmă sau din împletitură de sârmă, se numeşte armătură.

Conductele sunt ansambluri constituite din unul sau mai multe conductoare izolate, care pot avea mantale individuale sau comune nemetalice.

Cablurile sunt conducte care au învelişuri de protecţieÎn scopul eliminării sau atenuării acţiunii câmpurilor electrice sau

magnetice străine asupra curentului electric care trece prin conductor sau invers, cablurile se prevăd cu învelişuri metalice numite ecrane.

Denumirea de cablu se mai utilizează şi pentru conducte de secţiune foarte mare sau cu mantale nemetalice în execuţia grea.

Între conductele izolate ale unui cablu se pune material de umplutură. Materialul de umplutură este, în general, izolant şi are rolul de a da ansamblului o anumită formă a secţiunii.

5

Page 6: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Materiale folosite la fabricarea conductelor şi a cablurilor electrice

Materialele folosite la conducte şi cabluri electrice se pot grupa în trei categorii: -materiale conductoare

-materiale electroizolante -materiale de protecţie

Materiale conductoare

Cea mai mare utilizare o au cuprul şi aluminiul. Firele de cupru pentru conducte şi cabluri electrice trebuie să aibă o suprafaţă netedă, fără crăpături, exfolieri, umflături, solzi sau pete de oxizi. Utilizarea cuprului se recomandă în următoarele cazuri: -la instalaţiile din sălile mult frecventate

-În clădirile care adăpostesc valori importante socio-culturale-în medii cu pericol de explozii şi de incendiu-în medii cu vapori cu acţiune dăunătoare asupra aluminiului-la instalaţiile de legare la nul sau la pământ în scop de protecţie

împotriva electrocutării-la instalaţiile de telecomunicaţii, radio, televiziune-pentru instalaţiile de iluminat de siguranţă, de avertizare a

incendiilor-la instalaţiile supuse permanent şocurilor şi vibraţiilor

rezistenţa mecanică a aluminiului este foarte mică, rezistenţa la coroziune este foarte bună. Pe suprafaţa aluminiului se formează un strat de oxid de aluminiu care protejează metalul contra coroziunii; acest strat are bune proprietăţi izolante.

Materiale electroizolante şi de protecţie

Dintre materialele electroizolante o largă utilizare o au următoarele categorii:

-materialele plastice: policlorvinilul, polietilena, polistirenul, poliamidele

-cauciucurile naturale şi sintetice: de tip butil, silicon, -lacuri electroizolante: poliamidice, epoxidice, pe bază de ulei

Materialele de protecţie asigură protecţia cablurilor şi conductelor împotriva agresiunilor mediului de natură fizică, mecanică sau chimică.

Protejarea conductelor şi cablurilor împotriva acţiunilor mediului ambiant se realizează cu mantale etanşe nemetalice sau metalice.

6

Page 7: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

La rândul lor mantalele se protejează cu învelişuri protectoare sau mantale suplimentare. Astfel, mantaua de plumb se protejează împotriva loviturilor mecanice şi a coroziunii datorite agenţilor atmosferici cu învelişuri de protecţie din bitum, benzi metalice, şi straturi formate din cânepă şi iută impregnate.

Materialele de impregnare au rol electroizolant şi de protecţie.

CLASIFICAREA ŞI SIMBOLIZAREA CONDUCTELOR ŞI CABLURILOR ELECTRICE

Criteriul cel mai important de clasificare al conductelor şi al cablurilor electrice este domeniul de utilizare, deoarece acesta determină atât gama de tensiuni şi frecvenţa de utilizare, cât şi tipul constructiv.

În conformitate cu STAS 9436/2-80, cablurile de energie joasă şi medie tensiune se pot grupa după cum urmează :

– cabluri de izolaţie de hârtie impregnată în manta de plumb;– cabluri de izolaţie de PVC în manta de plumb;– cabluri de izolaţie şi manta de PVC;– cabluri de izolaţie de PE termoplastică şi manta de PVC;– cabluri de intârziere mărită la propagarea flăcării;– cabluri torsadate din aluminiu şi 01-A1 cu izolaţie de PVC.

Semnificaţia literelor din simboluri este următoarea :

C - cablu de energie (STAS 9436/1-73)A - conductor de aluminiu (la începutul simbolului)

OA - conductor de nul din 01-A1 şi conductoare de fază din A1 (la începutul simbolului) T - conductoare torsadate ( conţin conductoare de A1 sau A1-o1 cu izolaţie din PVC răsucite ) Y - izolaţie, manta sau înveliş exterior din PVC; 2Y - izolaţie, manta sau înveliş exterior din PE; H - izolaţie de hârtie impregnată (când este aşezat imediat după prima literă C din simbol); C - conductor concentric de nul ( a doua literă C din simbol); CO - conductor concentric de nul aplicat ondulat; HS -strat semiconductor şi ecran metalic comun, peste conductoarele izolate înfuniate; SE - la cabluri cu mai multe conductoare, strat semiconductor peste fiecare conductor şi ecran metalic peste fiecare conductor; P - manta de plumb;

7

Page 8: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Ab - armătură din bandă de oţel; Abz - armătură din bandă de oţel zincată; Al -armătură din sârmă lată de oţel; Alz - armătură din sârmă lată de oţel zincată; Arz - armătură din sârmă rotundă de oţel zincată; Î - înveliş exterior de protecţie ( din material fibros impregnat); F -cabluri cu întârziere mărită la propagarea flăcării (la sfârşitul simbolului, despărţit prin linioară ).

 

Culori disponibile: rosu, negru, albastru, galben, maron, verde, galben-verde

 

 

TIP-sectiune (mmp)

diametrul exteriormaxim (mm)

Unitate de impachetare

FY-1,5 3,3 100m

FY-2,5 3,9 100m

FY-4 4,4 100m, 50m

FY-6 4,9 100m, 50m

FY-10 6,4 100m, 50m

 

Conductoare de cupru multifilare diverse culori  

8

Page 9: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

 

 

TIP-sectiune (mmp)

diametrul exteriormaxim (mm)

Unitate de impachetare

MyF-1,5 3,5 100m

MyF-2,5 4,2 100m

MyF-4 4,8 100m, 50m

MyF-6 6,3 100m, 50m

MyF-10 7,6 100m, 50m

 

CABLURI DE ENERGIE PENTRU APARATURA ELECTROCASNICA SI DIVERSE ECHIPAMENTE MOBILE

 

Cabluri flexibile plate cu izolatie si manta de PVC

 

 

9

Page 10: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

 Cabluri flexibile cu izolatie si manta de PVC 

 

 

TIP-sectiune (mmp) Diametrul exterior maxim (mm)

MyyM 2x0,75 6,3

MyyM 2x1,00 6,7

MyyM 2x1,5 7,6

MyyM 2x2,5 9,4

MyyM 2x4 10,6

MyyM 3x0,75 6,7

MyyM 3x1,00 7,1

MyyM 3x1,5 8,3

MyyM 3x2,5 9,4

MyyM3x4 11,5

MyyM 4x0,75 7,3

MyyM 4x1,00 8,0

MyyM 4x1,5 9,3

MyyM 4x2,5 11,2

MyyM 4x4 12,6

MyyM 5x0,75 8,2

MyyM 5x1,00 8,7

MyyM 5x1,5 10,3

MyyM 5x2,5 12,4

MyyM 5x4 14,3

 

10

Page 11: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

2. TUBURI PROTECTOARE

În conformitate cu STAS 11360/1-80, prin tub pentru instalaţii electrice se înţelege un element închis, care serveşte pentru instalarea şi/sau înlocuirea prin tragere a conductelor şi/sau a cablurilor.

Pentru realizarea tuburilor, în funcţie de necesităţi, se au în vedere: materialul folosit, modul de racordare, protecţia împotriva solicitărilor mecanice, aptitutidinea de a fi îndoite, comportarea la temperatură, caracteristici electrice ( de izolare ), protecţia contra pătrunderii corpurilor străine solide şi a lichidelor, rezistenţa la substanţe corozive sau poluante, rezistenţa la acţiunea radiaţiilor solare.

Pentru a fi recunoscute uşor se utilizează pentru tuburi simboluri standardizate, din care amintim: P-tuburi de protecţie; E-tuburi etanşe; Y- tuburi din PCV; L-lăcuite; R-tuburi cu manta rigidă; I- înveliş exterior de protecţie impregnat.

Pentru a fi ferite de coroziune, tuburile se plumbuiesc sau se lăcuiesc. Ca să nu se producă deteriorarea izolaţiei conductoarelor introduse în tuburi, interiorul tuburilor trebuie să fie bine finisate.

În funcţie de construcţie şi de materialul din care sunt executate deosebim mai multe categorii de tuburi.

-Tuburile izolante uşor protejate IP sunt fabricate din carton rezistent la umezeală şi au înveliş din bandă de oţel laminată la rece. Pentru protecţia la umezeală se impregnează cu bitum industrial. Se pot monta aparent sau îngropat

-Tuburile de protecţie P sunt confecţionate din bandă de oţel laminată, cu margini petrecute una peste alta pentru încheiere. Se montează numai aparent.

-Tuburile izolante uşor protejate, flexibile IPF se execută din spirale din bandă de hîrtie impregnată, peste care se înfăşoară spirale din bandă de oţel plumbuite.

-Tuburile izolante de protecţie, etanşe IPE sunt executate din carton izolant,protejat în ţeavă de oţel. La ambele capete aceste tuburi sunt filetate, în felul acesta imbinările realizându-se uşor.

-Tuburile izolante de protecţie flexibile cu rezistenţă mecanică PFR se execută din spirale de oţel plumbuite, peste care se înfăşoară benzi de hârtie impregnată şi deasupra-alte benzi de oţel plumbuite. Aceste tuburi nu se montează în medii corozive.

-Tuburi de protecţie etanşe din ţeavă de oţel lăcuite PEL se montează aparent, sub tencuială, sau îngropat în pardoseală, pentru protecţia conductoarelor electrice, în locul tuburilor IPE. Aceste tuburi le întâlnim şi la instalaţiile sanitare.

-Ţevile pentru instalaţii electrice se utilizează cu precădere, în medii umede dar necorozive, în medii cu pericol de incendiu sau de explozie.

11

Page 12: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

-Tuburile cu manta din policlorură de vinil se utilizează pentru instalaţii electrice până la 50 V şi nu se montează pe pereţi din lemn sau alte materiale combustibile. Etanşarea tuburilor se realizează prin lipire cu adezivi speciali.

-tuburi flexibile din PVC, metal si metal+PVC -tub varnesh pentru protectie si inscriptionare conductori

Tub copex din PVC sau metalic

Canal cablu din PVC pentru instalatii aparente, canal cablu perforat

3.ACCESORII PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE

12

Page 13: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

-Papucii de cablu sunt accesorii care servesc pentru legarea conductoarelor la o bornă, un bolţ sau un şurub de contact.

Peste conductoare de cupru multifilar se execută papuci ştanţaţi, presaţi sau turnaţi. Fixarea conductorului în papuc se execută prin cositorire. Numerele gravate pe ureche au următoarea semnificaţie: primul număr-secţiunea conductorului, iar al doilea număr-diametrul bornei la care se poate monta

-Cleme de legătură sunt executate din cupru sau oţel zincat şi se folosesc pentru legarea conductoarelor între ele.

Cleme mobile cu şurub folosite pentru îmbinarea a două, trei sau patru conductoare, care se introduc în crestătura şurubului şi se strâng cu o piuliţă.

Clemele mobile plate servesc la îmbinarea a două sau trei conductoare cu o secţiune de la 2.5mm la 4 mm.

-Conectorii realizează îmbinarea conductoarelor cu ajutorul şuruburilor de strângere

-Scoabele şi brăţările servesc pentru fixarea tuburilor montate aparent. Pentru protecţia împotriva coroziunii acestea se plumbuiesc sau se lăcuiesc.

-Diblurile servesc pentru fixarea de elementele de construcţie a scoabelor, brăţărilor sau a altor elemente (cârlige, role etc.)

-Manşoanele de legătură servesc la înădirea tuburilor şi se confecţionează din acelaşi material ca şi tuburile.

-Coturile servesc la schimbarea direcţiei tuburilor cu 90 grade.-Inelele şi pipele de protecţie se confecţionează din porţelan şi se

utilizează pentru a se proteja izolaţia conductoarelor de marginea tăioasă a mantalelor de tablă.

-Dozele sunt considerate tot accesorii ale instalaţiilor electrice deoarece permit accesul la instalaţie pentru executare legăturilor la conductoarele electrice sau la cabluri. În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc deosebim trei tipuri de doze: -doze de trecere se folosesc pentru realizarea circuitelor pe distanţe mari şi au rolul de a uşura introducerea şi tragerea conductoarelor prin tuburi. -doze de derivaţie servesc pentru ramificarea circuitelor electrice. -doze de aparat folosite pentru fixarea aparatelor de conectare (întrerupătoare, comutatoare, prize) acestea au o singură gaură în care se introduce tubul.

Dozele se execută din tablă, material plastic, sau prin turnare şi sunt prevăzute cu găuri pentru introducerea capetelor tuburilor de protecţie sau capetele cablurilor.

13

Page 14: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Cleme de conexiuni si papuci pentru cabluri

-coliere plastic cu autoblocare -presetupe PG

-bride suport pentru cabluri

Accesorii diverse pentru instalatii electrice

14

Page 15: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

4.APARATE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE PENTRU INSTALAŢII INTERIOARE

Prize şi fişePrizele şi fişele se folosesc pentru conectarea la sursa de de tensiune

a consumatorilor mobili (aparate electrocasnice, lămpi portabile, aparate electro medicale, motoare,, maşini de spălat, unelte acţionate electric şi altele). Conductele instalaţiei sunt legate la priză, care constituie partea fixă, iar legătura electrică a consumatorului mobil la sursa de tensiune se stabileşte prin fişe şi conducte electrice flexibile.

Prizele şi fişele pot fi după numărul de faze conectate: -monofazate cu doi poli şi contact de protecţie pentru legarea

la pământ a instalaţiei.-trifazate cu trei poli-trifazate cu un singur contact de protecţie, deci cu patru poli.-trifazate cu cinci poli, deci cu două contacte de protecţie.

Prizele şi fişele pentru instalaţii electrice interioare servesc la conectarea consumatorilor casnici sau pentru conectarea consumatorilor industriali şi se pot monta aparent sau îngropat. Pentru consumatorii electrocasnici, curenţii nominali nu depăşesc 16 A; pentru consumatorii industriali prizele şi fişele se construiesc pentru curenţi de 25 şi 60 A.

Prize monofazate cu capac de protectie montaj

15

Page 16: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Prize monofazate

Prize de telefonie

16

Page 17: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Priza Schuko Z – SD 230 cu protectie pentru copii şi bornă împământare

Priză Radio-TV

Priză dublă ST

17

Page 18: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Întreruptoare

Întreruptoarele fac parte din categoria aparatelor de conectare. Ele sunt folosite atât în domeniul casnic, cât şi în cel industrial.

Dintre cele mai utilizate menţionăm: -întreruptoare cu pârghie -întreruptoare pachet

-întreruptoare cu came -microîntreruptoare

Întreruptoarele cu pârghie realizate în ţara noastră pentru curenţi de 25A, 63A, 100A au placa de bază şi capacul din material termorigid, iar cele pentru curenţi de 63A şi 100A se realizează pe cadru metalic pentru montare pe panouri. Întreruptoarele cu pârghie nu sunt prevăzute cu cameră de stingere pentru arc electric, dar cele pentru curenţi peste 100A sunt prevăzute cu pereţi despărţitori între faze.

Întreruptoarele pachet se construiesc pentru tensiuni nominale de 380V în curent alternativ şi pentru 220V în curent continuu.

Curenţii nominali sunt de 10, 25, 40, 63 şi 100A. Întreruptoarele pachet pentru intensităţi nominale mai mari se folosesc pentru circuite de lumină sau drept comutatoare de circuit,dar nu întrerup curenţi mai mari de 1.25I.

Întreruptoarele pentru instalaţii de iluminat servesc la închiderea şi deschiderea circuitelor de lumină din încăperi. După modul de instalare, acestea pot fi montate pe tencuială, sau îngropat. În funcţie de conexiunile pe care le realizează, întreruptoarele pentru instalaţii pot fi: unipolare, bipolare şi tripolare.

18

Page 19: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

Siguranţe fuzibile

Siguranţele fuzibile sunt cele mai simple aparate de protecţie împotriva scurtcircuitelor. Ele conţin elemente fuzibile(fir sau bandă) care au o secţiune astfel aleasă, încât atunci când sunt străbătute de un curent mai mare decât cel nominal, se topesc şi întrerup circuitul cu care sunt legate în serie, realizând astfel protecţia acestui circuit.

Dintre avantajele utilizării siguranţelor enumerăm: construcţia foarte simplă, timpul foarte scurt în care întrerup curenţii de scurtcircuit, realizând limitarea acestora. Întreruperea curenţilor de scurtcircuit înainte de a fi atins valoarea maximă posibilă reduce în mod simţitor solicitarea instalaţiei.

Principalele dezavantaje ale siguranţelor fuzibile sunt: întreruperea instalaţiei(la arderea fuzibilului) pe un termen relativ lung, eficienţa redusă la protecţia împotriva sarcinilor, variaţia în limite largi a timpului de topire, în funcţie de elementul fuzibil.

19

Page 20: Instalatia Electrica a unei Camere modificat

GHEORGHE IOAN FLAVIUS Anul I Electromecanică

BIBLIOGRAFIE:

1. Cartea electricianului instalator – Editura tehnica 2. Instalatii electroenergetice – Editura didactica si pedagogica 3. Manual instalatii electrice – Editura didactica si pedagogica

20