insertie - ianuarie 2020bisericasfstelian.ro/wp-content/uploads/2019/12/insertie...biserica sfântul...

2
CREDINȚA NOASTRĂ foaia parohialã a Bisericii Lucaci nr. 6 ianuarie 2020 Biserica Sfânntul Stelian este situată pe strada Logofăt Udriște nr. 6-8, în centrul capitalei. Locul în care a fost zidită această biserică este foarte încărcat de istorie. Zona se numea mahalaua Lucaciului, denumire dată de boierul Lucaci și era populată în secolul al XVIIIl-lea de negustori și diferite bresle de meseriași, care nu erau doar de origine română, fapt ce a făcut să pătrundă în cultura românească elemente străine. Așa apare în cartier renumitul compozitor, tipograf și negustor Anton Pann, care a fost înmormântat în partea stângă a altarului bisericii. Cel care s-a implicat cel mai mult la zidirea și înzestrarea Bisericii Lucaci, a fost părintele protopop Ioan Călărășianu. Din documentele pe care le are parohia noastră reiese clar implicarea acestui slujitor al lui Dumnezeu, iubitor de cultură, dar în același timp și de bunăcuviință a locașului de închinare. Alături de părintele Ioan Călărășianu au fost cei doi negustori de origine bulgară, Constantin Athanasiu și Anghel Hagi Pandele, care au contribuit la zidirea și rezidirea bisericii, după incendiul devastator din București, de la 1847. Surprindem în viața acestor oameni credința foarte puternică în Dumnezeu și totodată implicarea lor în lucrurile nepieritoare. Biserica noastră a ajuns în ultima vreme, din păcate, într-o avansată stare de degradare, lucru vizibil din toate unghiurile cartierului, de aceea am pregătit în regim de urgență toată documentația pentru începerea lucrărilor de restaurare și înlocuire a pardoselii, învelitorii și a instalațiilor. Până la începerea lucrărilor am efectuat câteva lucrări de reparații curente și de întreținere cu sprijinul unor credincioși. În continuare, Biserica are nevoie de sprijinul credincioșilor. Dorim ca în anul 2020 să înceapă lucrările de reparație a locașului de închinare, acesta va rămâne peste veacuri spre pomenirea celor care se implică. Mulțumim pentru sprijin și pentru implicare! Pr. Dr. Andrei-Mihai ZAIEȚ - parohul Bisericii Lucaci MIERCURI Preot slujitor, Ioan Dobrescu telefon: 0746.019.974 Paroh, Preot Dr. Andrei Zaieț telefon: 0727.190.714 VINERI ora 8:30 ora 18:00 - Acatistul Sfântului Stelian și Cateheză SÂMBĂTĂ ora 9:00 ora 18:00 - Vecernia DUMINICĂ ora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie - Dezlegări ora 18:00 - Taina Sfântului Maslu - Sfânta Liturghie - Sfânta Liturghie - Slujba Parastasului Date de contact și detalii JOI (în biserică, curte, casa parohială etc.) Program Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, Str. Logofat Udriște, nr. 6-8, sector 3, București Cont pentru donații: RO 63 RNCB 00 82 04 41 79 13 00 01 BCR Sucursala Unirii Botezul Domnului nostru Iisus Hristos Boboteaza este sărbătoarea numită și Botezul Domnului. Când Iisus Se făcuse mare, Ioan Botezătorul a început să învețe mulțimi de oameni în deșert. Ioan era vărul lui Iisus, fiul Elisabetei. Schimbați-vă viața! Împărăția lui Dumnezeu este aproape! Acestea sunt cuvintele pe care Ioan le rostea în timp ce învăța oamenii. Ioan era îmbrăcat într-un veșmânt din păr de cămilă. Stătea în deșert și mulți oameni veneau să-l audă predicând. Ioan spunea că botează cu apă, dar va veni Cineva Care este mai mare decât el, Acela va boteza cu Duhul Sfânt. Ioan vorbea de Iisus. Într-o zi, Iisus a venit la râul Iordan pentru a fi botezat de Ioan. Ioan știa că Iisus era cel ce trebuia să vină și că acesta era mai puternic decât el. Ioan nu dorea să-L boteze pe Iisus deoarece știa că Iisus nu avea păcate și nu era nevoie să-Și schimbe viața. Dr așa cum Iisus S-a făcut om, ca să fie ca oamenii pe care venise să-i mântuiască, acum El dorea să fie botezat împreună cu ceilalți. Iisus îi iubea pe păcătoși și dorea să-i aducă înapoi la Tatăl Său. Astfel că Ioan L-a botezat pe Iisus. Când Iisus a ieșit din apă, cerurile s- au deschis și Duhul Sfânt S-a coborât asupra Lui ca un porumbel. Atunci s-a auzit o voce din cer: - Acesta este Fiul Meu Cel iubit. Întru Acesta am binevoit (adică, mi- am găsit mulțumirea)!. Rubrica dedicată copiilor Boboteaza ora 17:00 - Program de curățenie Vă rugăm să sprijiniți această Biserică, iar cei care pot contribui la restaurare, vor fi pomeniți la ctitori Marți 31 decembrie 2019 - ora 16:00 - Vecernia, iar la ora 23:30 - Slujba la trecerea dintre ani Miercuri 1 ianuarie - ora 8:30 -Utrenia și Sfânta Liturghie - Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile eel Mare Luni 6 ianuarie - ora 8:30 Utrenia și Sfânta Liturghie - Boboteaza - sfințirea cea mare a apei Marți 7 ianuarie - ora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul orarul slujbelor cu prilejul sărbătorilor colorați imaginea cum spune Sfântul Vasile cel Mare, acela de a încălzi și de a da viață, așa cum găina cloceşte şi dă putere de viață ouălor. „Duhul Se purta”,adică pregătea apele pentru naşterea vieții. Așadar, apa, spune Sfântul Vasile, este elementul în care și din care s-a născut viața de pe pământ. În Noul Testament, vedem apa devenind mijlocul prin care Sfânta Treime S-a descoperit, în timpul Botezului lui Iisus. În timpul Botezului, prin punerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat, ca și în momentul creației lumii.Într-un cuvânt al său la praznicul Botezului Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în ziua în care Iisus S-a botezat, a sfinţit şi firea apelor: Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din râu şi o duc la casele lor şi o ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi. Botezul lui Hristos a însemnat și o sfințire a lumii, o dată pentru totdeauna. La Iordan, Hristos a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Odată sfințită, apa devine simbolul Duhului, care-l recreează pe om din apa botezului, pentru Împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de Dumnezeu. Aurel DUMITRȘCU Boboteaza este ziua în care Hristos S-a descoperit lumii. Iisus a venit la Ioan și i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curățire de păcate, căci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinți creația. Că Mântuitorul nu a venit să primească iertare de păcate de la Ioan, reiese și din faptul că botezul lui Ioan îl ajută pe om să conștientizeze starea păcătoasă, însă, nu oferea iertarea. Boboteaza este pentru noi o mare sărbătoare: ni-L arată pe Hristos intrând deplin în activitatea Lui mântuitoare, publică, primind în acest scop mărturia Treimii. Hristos S-a botezat ca să arate că-Și însușește toate ale noastre, că este aproape de noi și că, primind Botezul în apa Iordanului, El este unul din Sfânta Treime. Boboteaza este o sărbătoare a lui Iisus Hristos, dar este și un anunț al sărbătorii noastre, al sărbătoririi botezului nostru, un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni prin Fiul Său. În prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor: Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Însă această „purtare” a Duhului nu este o simplă trecere pe deasupra apelor, ci cuvântul ebraic original avea un sens mai profund, așa Pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă și denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă și înseamnă „arătare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat. Preotul Ioan Călărășianu, ctitor și paroh al Bisericii Lucaci secolul al XIX-lea Anton Pann, compozitor și scriitor, cântăreț la strana Bisericii Lucaci 1790 - 1854

Upload: others

Post on 03-Aug-2021

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: INSERTIE - ianuarie 2020bisericasfstelian.ro/wp-content/uploads/2019/12/INSERTIE...Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, Str. Logofat Udriște, nr. 6-8, sector 3, București Cont pentru

CREDINȚA NOASTRĂfoaia parohialã a Bisericii Lucaci

nr. 6ianuarie 2020

Biserica Sfânntul Stelian este situată pe strada Logofăt Udriște nr. 6-8, în centrul capitalei. Locul în care a fost zidită această biserică este foarte încărcat de istorie. Zona se numea mahalaua Lucaciului, denumire dată de boierul Lucaci și era populată în secolul al XVIIIl-lea de negustori și diferite bresle de meseriași, care nu erau doar de origine română, fapt ce a făcut să pătrundă în cultura românească elemente străine. Așa apare în cartier renumitul compozitor, tipograf și negustor Anton Pann,care a fost înmormântat în partea stângă a altarului bisericii. Cel care s-a implicat cel mai mult la zidirea și înzestrarea BisericiiLucaci, a fost părintele protopop Ioan Călărășianu. Din documentele pe care le are parohia noastră reiese clar implicarea acestui slujitor al lui Dumnezeu, iubitor de cultură, dar în același timp și de bunăcuviință a locașului de închinare. Alături de părintele Ioan Călărășianu au fost cei doi negustori de origine bulgară, Constantin Athanasiu și Anghel Hagi Pandele, care au contribuit la zidirea și rezidirea bisericii, după incendiul devastator din București, de la 1847. Surprindem în viața acestor oameni credința foarte puternică în Dumnezeu și totodată implicarea lor în lucrurile nepieritoare. Biserica noastră a ajuns în ultima vreme, din păcate, într-o avansată stare de degradare, lucru vizibil din toate unghiurile cartierului, de aceea am pregătit în regim de urgență toată documentația pentru începerea lucrărilor de restaurare și înlocuire a pardoselii, învelitorii și a instalațiilor. Până la începerealucrărilor am efectuat câteva lucrări de reparații curente și de întreținere cu sprijinul unor credincioși. În continuare, Biserica arenevoie de sprijinul credincioșilor. Dorim ca în anul 2020 să înceapă lucrările de reparație a locașului de închinare, acesta va rămâne peste veacuri spre pomenirea celor care se implică.Mulțumim pentru sprijin și pentru implicare!

Pr. Dr. Andrei-Mihai ZAIEȚ - parohul Bisericii Lucaci

MIERCURI

Preot slujitor,

Ioan Dobrescu

telefon: 0746.019.974

Paroh,

Preot Dr. Andrei Zaieț

telefon: 0727.190.714

VINERI

ora 8:30ora 18:00

- Acatistul Sfântului Stelian și Cateheză

SÂMBĂTĂ

ora 9:00

ora 18:00 - Vecernia

DUMINICĂora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie

- Dezlegări

ora 18:00 - Taina Sfântului Maslu

- Sfânta Liturghie

- Sfânta Liturghie- Slujba Parastasului

Date de contact și detalii

JOI

(în biserică, curte, casa parohială etc.)

Program

Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, Str. Logofat Udriște, nr. 6-8, sector 3, BucureștiCont pentru donații:RO 63 RNCB 00 82 04 41 79 13 00 01BCR Sucursala Unirii

Botezul Domnului nostru Iisus Hristos

Boboteaza este sărbătoarea numită și Botezul Domnului. Când Iisus Se făcuse mare, Ioan Botezătorul a început să învețe mulțimi de oameni în deșert. Ioan era vărul lui Iisus, fiul Elisabetei. Schimbați-vă viața! Împărăția lui Dumnezeu este aproape! Acestea sunt cuvintele pe care Ioan le rostea în timp ce învăța oamenii. Ioan era îmbrăcat într-un veșmânt din păr de cămilă. Stătea în deșert și mulți oameni veneau să-l audă predicând. Ioan spunea că botează cu apă, dar va veni Cineva Care este mai mare decât el, Acela va boteza cu Duhul Sfânt. Ioan vorbea de Iisus. Într-o zi, Iisus a venit la râul Iordan pentru a fi botezat de Ioan. Ioan știa că Iisus era cel ce trebuia să vină și că acesta era mai puternic decât el. Ioan nu dorea să-L boteze pe Iisus deoarece știa că Iisus nu avea păcate și nu era nevoie să-Și schimbe viața. Dr așa cum Iisus S-a făcut om, ca să fie ca oamenii pe care venise să-i mântuiască, acum El dorea să fie botezat împreună cu ceilalți. Iisus îi iubea pe păcătoși și dorea să-i aducă înapoi la Tatăl Său. Astfel că Ioan L-a botezat pe Iisus. Când Iisus a ieșit din apă, cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt S-a coborât asupra Lui ca un porumbel. Atunci s-a auzit o voce din cer: - Acesta este Fiul Meu Cel iubit. Întru Acesta am binevoit (adică, mi-am găsit mulțumirea)!.

Rubrica dedicată copiilor

Boboteaza

ora 17:00- Program de curățenie

Vă rugăm să sprijiniți aceastăBiserică, iar cei care pot contribuila restaurare, vor fi pomeniți la ctitori

Marți 31 decembrie 2019 - ora 16:00 - Vecernia, iar la ora 23:30 - Slujba la trecerea dintre ani

Miercuri 1 ianuarie - ora 8:30 -Utrenia și Sfânta Liturghie - Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile eel Mare

Luni 6 ianuarie - ora 8:30 Utrenia și Sfânta Liturghie - Boboteaza - sfințirea cea mare a apei

Marți 7 ianuarie - ora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

orarul slujbelor cu prilejulsărbătorilor

colorați imaginea

cum spune Sfântul Vasile cel Mare, acela de a încălzi și de a da viață, așa cum găina cloceşte şi dă putere de viață ouălor. „Duhul Se purta”,adică pregătea apele pentru naşterea vieții. Așadar, apa, spune Sfântul Vasile, este elementul în care și din care s-a născut viața de pe pământ. În Noul Testament, vedem apa devenind mijlocul prin care Sfânta Treime S-a descoperit, în timpul Botezului lui Iisus. În timpul Botezului, prin punerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat, ca și în momentul creației lumii.Într-un cuvânt al său la praznicul Botezului Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în ziua în care Iisus S-a botezat, a sfinţit şi firea apelor: Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din râu şi o duc la casele lor şi o ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi. Botezul lui Hristos a însemnat și o sfințire a lumii, o dată pentru totdeauna. La Iordan, Hristos a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Odată sfințită, apa devine simbolul Duhului, care-l recreează pe om din apa botezului, pentru Împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de Dumnezeu.

Aurel DUMITRȘCU

Boboteaza este ziua în care Hristos S-a descoperit lumii. Iisus a venit la Ioan și i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curățire de păcate, căci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinți creația. Că Mântuitorul nu a venit să primească iertare de păcate de la Ioan, reiese și din faptul că botezul lui Ioan îl ajută pe om să conștientizeze starea păcătoasă, însă, nu oferea iertarea. Boboteaza este pentru noi o mare sărbătoare: ni-L arată pe Hristos intrând deplin în activitatea Lui mântuitoare, publică, primind în acest scop mărturia Treimii. Hristos S-a botezat ca să arate că-Și însușește toate ale noastre, că este aproape de noi și că, primind Botezul în apa Iordanului, El este unul din Sfânta Treime. Boboteaza este o sărbătoare a lui Iisus Hristos, dar este și un anunț al sărbătorii noastre, al sărbătoririi botezului nostru, un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni prin Fiul Său. În prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor: Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Însă această „purtare” a Duhului nu este o simplă trecere pe deasupra apelor, ci cuvântul ebraic original avea un sens mai profund, așa

Pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă și denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă și înseamnă „arătare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat.

Masa Sfântului Altar

Preotul Ioan Călărășianu,ctitor și paroh al Bisericii Lucacisecolul al XIX-lea

Anton Pann, compozitor și scriitor,cântăreț la strana Bisericii Lucaci1790 - 1854

Page 2: INSERTIE - ianuarie 2020bisericasfstelian.ro/wp-content/uploads/2019/12/INSERTIE...Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, Str. Logofat Udriște, nr. 6-8, sector 3, București Cont pentru

Botezul lui Hristos reprezintă temel ia propr iului nostru botez . Mântuitorul nu avea nevoie să fie botezat; prin nașterea Sa feciorelnică, El nu moștenise consecințele păcatului strămoșesc, nu era supus, așadar, stricăciunii și morții ce țin de firea omenească obișnuită (El S-a dat de bunăvoie apoi la suferință și la moarte, pentru mântuirea noastră), și a rămas fără de păcat, păcatul și puterile răului neavând asupra Lui nicio putere. Prin urmare, El nu avea de ce să fie izbăvit de tot ceea ce ne izbăvește pe noi botezul. În plus, datorită unirii dintre firea Sa omenească și firea Sa dumnezeiască, El avea plinătatea harului. Mântuitorul Hristos a acceptat, așadar, de bunăvoie să fie botezat - cu o smerenie care ne servește și de această dată drept model - pentru ca noi să putem primi în firea noastră omenească, pe care o purta El în întregime, consecințele botezului.

D i n c â n t ă r i l e s l u j b e i d e Bobotează reies consecințele botezului și

Botezul Domnului, descoperirea Sfintei Treimi în lume

În vremea aceea a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Evanghelia după Matei 3, (13-17)

Evenimente

Luni 6 ianuarie - Botezul Domnului (Boboteaza) - ora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie, Sfințirea cea Mare a apei

Marți 8 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul -ora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie

Vineri 17 ianuarie - Sfântul Cuvios Antonie cel Mare - ora 8:30Sfânta Liturghie

Joi 30 ianuarie - Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie deNazianz și Ioan Gură de Aur - ora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie

Despre Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, pe care îl prăznuim pe 17 ianuarie, știm destul de multe, căci viața i-a fost așternută pe hârtie de către Atanasie al Alexandriei încă din cele mai vechi timpuri. Era din părțile Egiptului și a trăit în secolele III-IV după Hristos, ceea ce îl face contemporan cu unele dintre cele mai i m p o r t a n t e e v e n i m e n t e d i n i s t o r i a creștinătății, precum persecuțiile îndreptate împotriva creștinilor de împărați precum Dioclețian, și curmate, la începutul secolului al IV-lea, de Edictul de la Milano al Sfântului Împărat Constantin cel Mare; sau, spre sfârșitul vieții sfântului, tulburătoarea erezie ariană, care a zguduit puternic Biserica lui Hristos în aceeași perioadă.

Încă din tinerețe, Sfântul Antonie nu și-a dorit altceva decât să urmeze cu sârguință îndemnului din Evanghelie și să lase toate cele ale lumii acesteia pentru a sluji cu și mai mare râvnă numai și numai lui Hristos. A împărțit, așadar, săracilor toată avuția sa—deloc puțină, căci era de neam bogat—și s-a făcut monah, trăind în adâncă smerenie, în nevoințe atât de puternice și rugăciuni atât de fierbinți, încât s-a învrednicit, din timpul vieții pământești, de mari și nemaiauzite minuni. Dintre acestea, poate cele mai cunoscute sunt cele legate de luptele neîncetate purtate de sfânt împotriva duhurilor întunericului. Căci în timpul nevoințelor și rugăciunilor sale din pustie, Sfântul era adesea tulburat de vrăjmașul diavol, care nu numai o dată, ci în multe rânduri, se pornise cu război asupra lui, uneori ispitindu-l, alteori necăjindu-l, și în unele dăți chiar bătându-l cumplit. În toate aceste încercări, Sfântul nu numai că rămâne neclintit în rugăciune și în nădejdea ce-și punea în ajutorul de Sus, ci, în repetate rânduri, chiar îl ocărăște și îl batjocorește pe cel viclean.

De multe ori, reflectând asupra propriilor încercări sau probleme cu care ne confruntăm

în viața de zi cu zi, putem fi ispitiți a crede că nouă, în lume, ne este greu pentru că suntem permanent expuși tuturor influențelor negative, permanent în contact cu oameni conflictuali și permanent agitați, grăbiți și neliniștiți, pe când monahii, alegând calea pustiei sau a mănăstirii, sunt feriți de tulburările și grijile acestei lumi, iar traiul lor e unul ușor, tihnit și fericit. Vedem însă, citind despre nevoințele Sfântului Antonie, și despre războiul neîncetat purtat cu duhurile rele de toate felurile—duhul desfrânării, al mândriei, al aducerii aminte de cele pământești și al patimilor de orice natură—că nici pustnicii, cu toate că s-au lipsit de toate cele ale lumii noastre, nu sunt încă la adăpost de uneltirile vrăjmașului, căci la adăpost nu vom fi decât odată ajunși, cu voia lui Dumnezeu, în Împărăția Sa. Se povestește chiar, tot în viața sfântului, cum, într-o noapte, duhurile cele rele au pornit o luptă atât de cumplită împotriva sa, încât numai cu mare greutate le-a biruit; simțind, în sfârșit, cum, din Ceruri, îl cerceta Pronia dumnezeiască, alinându-i ostenelile și întărindu-l în rugăciune și nevoință, Sfântul Antonie pune întrebarea pe care fiecare dintre noi am pus-o la un moment dat în existența noastră: ”Unde ai fost, Preadulce Hristoase, până acum?” De ce, cu alte cuvinte, ai întârziat atâta, de ce m-ai lăsat să duc singur—pe cât s-ar părea—lupta aceasta? Iar răspunsul dat de Domnul ni se adresează tuturor: ”Aici eram și aș¬teptam să văd ne¬voința ta; deci de vreme ce ai răbdat și nu te-au biruit, de acum îți voi fi ție de-a pururea ajutor”. Căci Hristos nu ne lasă niciodată singuri, ci așteaptă, ca un părinte iubitor, să facem singuri câțiva pași, pentru a ne întinde iute mâna atunci când ne clătinăm.

Pe lângă aceste momente tulburătoare legate de nevoințele sfântului și de darul pe care-l primise de Sus, de a vorbi deopotrivă cu îngerii și cu puterile întunericului—precum avea să facă și ucenicul lui, Sfântul Macarie,

Sfântul Antonie cel Mare, un sfânt al luptei neobositedând în vileag vicleșugurile demonilor-Sfântul Antonie mai este cunoscut în popor și ca tămăduitor de boli și neputințe, căci nu de puține ori veneau la dânsul, în pustie, bolnavi pe care-i vindeca și fără a-i vedea față către față; adesea, din smerenie, nu dorea ca aceștia să vină la dânsul, ci-i trimitea în calea lor, spunându-le că, de vor crede, vor căpăta vindecarea, ceea ce se și întâmpla.

Oricât de mult ar fi tânjit însă după tihna smerită a pustiei, Sfântul nu se dădea în lături de la cercetarea obștii sale de ucenici; o altă minune legată de viața lui se referă la momentul în care, neputând să treacă apa Nilului spre a ajunge la ucenicii săi, din pricina mulțimii de crocodili fioroși care mișunau în apa fluviului, Sfântul s-a suit pe spatele unuia dintre crocodili și așa a ajuns teafăr pe malul celălalt. Același Sfânt s-a dovedit și un abil apărător al adevărului și al dreptei credințe ortodoxe atunci când erezia ariană a început a se răspândi, cuprinzând vârfurile ierarhiei politice din vremea aceea; în aceste împrejurări de mare cumpănă pentru Biserica lui Hristos, Sfântul a mustrat cu putere pe conducătorii ce îmbrățișaseră credința greșită a lui Arie, arătând dinainte de ce fel de pedeapsă se vor face vrednici aceștia, de nu se vor îndrepta.

În ziua de prăznuire a Sfântului, ca de altfel în toate zilele vieții noastre, se cuvine să ne îndreptăm gândul și ruga către el, cerând cu credință ocrotire și întărire pe calea luptelor duhovnicești, după cum se cade, la fel de mult, să ne amintim de cunoscutul dicton prin care Sfântul își îndemna ucenicii spre trezvie duhovnicească: ”Adu-ți aminte că vei muri și nu vei mai păcătui”.

Asistent Universitar Drd. Maria BOGHIU, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București

Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca oslujire a voastră cuvântătoare. Și să nu vă potrivițicu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții,ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit.

din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel,capitolul 12, versetele 1-2.

Îndemn la sfințenie

Rugăciune și meditație în Biserica Sfântul Stelian

ANUNȚ

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne binecuvinteze ca anul acesta să realizăm lucrări de restaurare și reparații la biserica parohială. Vă invităm mereu să fiți alături de Biserică!Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ce ați făcut până acum și pentru tot ce veți face pentru Sfânta Biserică!

Păcatul înjurăturilor

Gândiți-vă că sunt surd și mut și că mă prețu-iți mai puțin decât pe o piatră din drum. După ciocnire, câte înjurături ați arunca asupra mea? Și câte asupra Tatălui vostru Ceresc? Câte asupra puterilor cerești? Câte asupra soarelui? Câte asupra aproapelui vostru? „Să știți că cel care vă învață aceste înjurături, așteaptă să vă vâneze sufletele ca apoi, pe veci să vă fiarbă în hula lui și să vă chinuiască sufletul.”„Priviți la Răstignirea Mea, aceasta este dreptatea prin care v-am răscumpărat înaintea Tatălui Ceresc și i-am mântuit pe toți cei care cred că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii.” „Uitați de Carf, de Africa și de Nagimagiar, de unde ați adus lăcomiile, aviditățile, bolile. Și să știți că oricine uită cine l-a făcut ceea ce a devenit, piere.” „Nu este nimic mai urât decât hula asupra lui Dumnezeu, nimic nu este mai negru decât fărădelegea.” „Astfel vă recunosc ori de câte ori gândiți că sunt surd și mut și mai puțin însemnat decât o piatră din drum.”

Sfântul Nicolae Velimirovici, Dicționarul Vieții Veșnice

Semnificația Botezului Domnului în viața creștinilorne oferă prilejul de a pomeni și a actualiza, la origine, propriul nostru botez, împreună cu urmările lui și cu tot ceea ce presupune el ca îndatoririîn viața noastră duhovnicească, pentru ca aceste urmări să fie asimilate tot mai mult, astfel încât noi să trăim pe deplin în Hristos și întru totul uniți cu El, în prezența și cu lucrarea Duhului Sfânt, cu bunăvoirea Tatălui, atât Duhul Sfânt, cât și Dumnezeu Tatăl fiind prăznuiți în această zi numită Teofania (arătarea lui Dumnezeu), în care, după cum spune troparul sărbătorii „închinarea Treimii S-a arătat”. Principalele consecințe ale botezului care ne sunt amintite cu acest prilej, în strânsă legătură cu originea lor, sunt biruința asupra păcatului și a puterilor răului, curățirea, luminarea și sfințirea. Botezul Mântuitorului Hristos semnifică, așadar, renașterea noastră, adică accesul la o viață nouă, opusă vieții condiției căzute în păcat, care trece dincolo de viața biologică și socială, și care este viața în Hristos.

Pr. Dr. Andrei-Mihai ZAIEȚ

Sprijiniți construirea Catedralei Naționale!

LEI : RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109

EUR: RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111

USD: RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110 Sucursala Sector 4, București

SMS 88222€