inliniedreapta.net http://inliniedreapta.net/arabii-din-palestina-i/

Arabii din Palestina – IRefugiat – def iniţ ie juridică: (dr. int . privat) – este aceapersoană care din cauza temerii just if icate de a f i persecutată pemotiv de rasă, religie, naţ ionalitate, apartenenţă la un grup socialsau opinie polit ica şi-a părăsit ţara sa de origine, nu poate sau numai doreşte să se întoarcă în ţară.

Refugiat palest inian- def iniţ ie ONU: – este acea persoană care“domicilia în mod normal în Palest ina între iunie 1946 şi mai 1948″şi din diverse mot ive şi-a părăsit casa şi mijloacele de trai caurmare a conf lictului arabo-israelian din 1948. Def init ia se ext indeşi asupra urmaşilor acestei persoane.

Acum 50 de ani evreii erau evrei, nu khazari şi nu evrei arabi.Palest ina/Israel nu era patria istorică a arabilor, ci a evreilor. Arabii palest inieni nu erau un popor însine, ci arabi ca toţ i ceilalţ i arabi; nu moştenitorii de drept ai Israelului, nu descendenţ ii ant icelortriburi locale sau ai f ilist inilor, nici descendenţ ii evreilor din ant ichitate – erau pur şi simplu arabi.Israelul era o minune, nu o ţară furată de la arabi şi construită pe ruinele civilizaţ iei lor; cel puţ in aşaam învăţat eu la şcoala primară, cînd se vorbea de cele t rei minuni postbelice: Româniatransformată dintr-o ţară eminamente agricolă intr-o ţară îndustrializată, Japonia devenită osupraputere tehnologică, renăscută din cenuşa războiului şi a bombei atomice, şi Israelul reînviatdupă două milenii de exil şi Holocaust, şi care a făcut deşertul să înf lorească.

Martha Gellhorn, scriitoare, ziaristă şi fostă corespondentă de război, a călătorit în OrientulMijlociu pentru a examina de aproape “problema refugiaţ ilor palest inieni” şi pentru a-şi face o ideedespre viaţa de zi cu zi a refugiaţ ilor arabi şi a arabilor israelieni. Art icolul a fost publicat în 1961(adică înainte de războiul de şase zile din 1967 şi de “teritoriile ocupate”). Ce s-a schimbat în afarăde cele amint ite mai sus? Ce nu s-a schimbat în jumătatea de secol care s-a scurs de atunci?

Art icolul va f i publicat în şase episoade.

Arabii din Palestina

Conform polit icienilor şi apologişt ilor arabi, acesta este f irul evenimentelor, aşa s-a înt împlat ,aceasta este versiunea corectă. Orice deviere este echivalentă cu trădarea. Adevărul este unulsingur, numai acesta, conform polit icienilor şi apologişt ilor arabi.

În 1948 avut loc un război între cincinaţiuni arabe din Orientul Mijlociu şievreii din Palestina. Cauza războiului afost ONU, a cărei Adunare Generală ahotărît să partajeze Palestina în douăstate, unul pentru arabii palestinieni şiunul pentru evrei. Naţiunile arabe şiarabii palestinieni au refuzat aceastădecizie monstruoasă. Au fost obligaţi săse apere de această decizie, cu forţa.ONU a funcţionat ca unealtă aimperialiştilor occidentali, mai alesMarea Britanie şi SUA. ONU dorea caevreii să-şi proclame statul lor parvenit,Israel. Arabii au pierdut războiul din cauză că imperialiştii occidentali au fost în favoarea Israelului.

Prin intemediul masacrelor, ameninţărilor difuzate la posturile de radio, folosind baioneta şiasedierea criminală a oraşelor, evreii au alungat sute de mii de arabi din propria lor patrie. De 13ani, aceşti arabi lîncezesc în mizerie pe lîngă graniţele Israelului. ONU (secţia occidentală) poartărăspunderea acestei situaţii şi este obligat să remedieze situaţia. Situaţia refugiaţilor este o rană viepe conştiinţa oamenilor de onoare.

Guvernul israelian nu permite refugiaţilor, al căror număr se ridică deja la peste un milion, să seîntoarcă în propria lor patrie. Acest refuz demonstrează brutalitatea şi reaua credinţă a Israelului, anaţiune anormală de venetici, care nu numai că au alungat un popor nevinovat în exil, dar i-au furatşi proprietăţile. Pentru această nedreptate, cea mai mare comisă în întreaga lume, nu exită decît osingură soluţie: repatrierea tuturor refugiaţilor palestinieni în Palestina. Palestina este o ţară arabă,care astăzi se numeşte în mod infam Israel. Israelul nu are nici un fel de drept la existenţă, iarnaţiunile arabe nu vor semna tratate de pace, ci pe cît se poate, vor menţine starea de război.

Detaliile narat ivului arab diferă, funcţ ie de climatul polit ic de moment şi de publicul căruia ise adresează. Doar refugiaţ ii palest inieni rămîn nepreţuita temă centrală. În ţările arabe cazul esteprezentat în culori de sînge: răzbunare şi reîntoarcere. Pentru publicul din sălile occidentale,lacrimile iau locul sîngelui; pledoaria arabă se bazează pe soarta crudă a refugiaţ ilor, şi se face apelmai degrabă la conşt iinţă decît la arme. Numai că nici un om de stat arab nu a promis vreodată căva f i pace îndată ce milionul de refugiaţ i se va putea întoarce la vechile lor case.

Ghinionul unic al refugiaţ ilor palest inieni este faptul că ei const ituie o armă în ceea ce pare a f i unrăzboi permanent.

Cea mai bună modalitate de a examina situaţ ia este de aproape, privind înşişi refugiaţ ii palest inieni

ca atare, nu ca pe o “problemă”, nu ca stat ist ică, ci ca oameni adevăraţ i. Refugiaţ ii palest inieni,vînturaţ i de 13 ani în arena polit icii internaţ ionale, au devenit amorf i, o masă de indivizi, despre carese discută ca despre un obiect . Numai că ei sunt oameni, ca noi toţ i.

În pof ida tratamentului unic şi a grijii cu care au fost trataţ i, în pof ida publicităţ ii unice de carese bucură, refugiaţ ii arabi nu sunt, din păcate, unicii. Deşi nimeni nu şt ie exact cîţ i refugiaţ i suntîmprăşt iaţ i prin toate colţurile lumii, se est imează că de la f inele celui de-al doilea război mondial, şinumai de atunci, cel puţ in 39 de milioane de ne-arabi, bărbaţ i, femei şi copii au devenit refugiaţ iîmpotriva voinţei lor. Numărul lor creşte an de an – refugiaţ ii din Angola f iind cel mai recent adaos laaceastă lungă listă. Cauzele dezrădăcinării sunt diverse, dar rezultatele sunt ident ice:dezrădăcinaţ ii au pierdut ceea ce au avut şi nu se mai pot întoarce de unde au plecat, drept caretrebuie să-şi ia viaţa de la început, ca străini handicapaţ i în orice loc unde li se permite să t răiască.

Cea mai bună modalitate de a examina situaţ ia este de aproape, privind înşişi refugiaţ ii palest inienica atare, nu ca pe o “problemă”, nu ca stat ist ică, ci ca oameni adevăraţ i. Refugiaţ ii palest inieni,vînturaţ i de 13 ani în arena polit icii internaţ ionale, au devenit amorf i, o masă de indivizi, despre carese discută ca despre un obiect .

Omenirea ar putea f i mult mai generoasă cu aceşt i pribegi, dar cel puţ in omenirea nu s-a gînditvreodată să-i exploateze. Aceşt i refugiaţ i sunt priviţ i ca oameni, nu pioni. Prin propriul lor efort , cuajutorul celor ce s-au pus la dispoziţ ia lor, toţ i aceşt i 39 de milioane de refugiaţ i, mai puţ inaproximat iv şase milioane, şi-au găsit un loc, au găsit de lucru şi şansa unui viitor mai bun. Stareade refugiat nu este o condamnare pe viaţă.

Ghinionul unic al refugiaţ ilor palest inieni este faptul că ei constituie o armă în ceea ce pare af i un război permanent. Semnale de alarmă provenite din Egipt avert izează că refugiaţ ii palest inienipot deveni mai mult decît just if icarea unui război rece împotriva Israelului. La vremea respect ivă amdesconsiderat Mein Kampf, ca f iind aberaţ iile unui nebun, dest inate unui public restrîns. Ar f i t rebuitsă învăţăm că nici dictatorii nici scrierilor lor nu trebuie ignoraţ i. Cartea lui Gamal Abdel Nasser,Eliberarea Egiptului, merită să f ie luată în seamă. Este o carte concisă, pe tonuri joase, dar ne aratăîncă o dată că o naţ iune a fost predest inată pentru un rol conducător – de data aceasta aconduce naţ iunile arabe, întreaga Africă, întregul Islam. Nu se pomeneşte în carte de refugiaţ iipalest inieni. Astăzi, în Orientul Mijlociu, ţ i se strînge inima la gîndul că refugiaţ ii palest inieni suntdoar începutul, nu scopul. Rolul lor este să se menţ ină ca atare şi să aţ îţe. Scopul f inal nu este celt rivial, dar uman, de a obţ ine repatrierea.

Astăzi, în Orientul Mijlociu, ţ i se strînge inima la gîndul că refugiaţ ii palest inieni sunt doar începutul,nu scopul. Rolul lor este să se menţ ină ca atare şi să aţ îţe. Scopul f inal nu este cel t rivial, dar uman,de a obţ ine repatrierea.

Termenul “refugiat” ne este înt ipărit în memorie de mulţ i ani şi de pe multe meridiane: Spania,Cehoslovacia, China, Finlanda, Anglia, Italia, Olanda, Germania. La Madrid, în pauzele dintre

bombardamentele de art ilerie, copiii erau înghesuiţ i în camioane pentru a f i evacuaţ i din acea ruletăa morţ ii, în t imp ce mamele lor se agăţau plîngînd de camioane şi alergau după copiii lor care si eiplîngeau dezorientaţ i. La sf îrsitul războiului (cel de-al doilea război mondial, n.m.), întreagaGermanie era un balamuc de oameni pe drumuri – foşt i robi ai nazişt ilor, supravieţuitori ai lagărelor,care vorbeau toate limbile turnului din Babel, îmbrăcaţ i cu orice zdreanţă care le căzuse în mînă şicare căutau de mîncare în vagoane de marfă chiar dacă pe lîngă ei curgea o ploaie de bombe. DinChina pînă în Finlanda, aceşt i oameni au def init termenul de “refugiat”. Nimeni nu doreşte sincer săvadă nici măcar o copie palidă a acestei suferinţe. Orientul Mijlociu nu a cunoscut bombardamenteasemănătoare, nici lagăre de concentrare, dar scenele pe care mi le imaginam, pe care măaşteptam să le văd nu erau uşoare: păduchi, rahit ism, tuberculoză, cadavre putrezind în soare,disperare. De ce îmi imginam în 1961 că aşa trebuie să arate refugiaţ ii palest inieni? Bineînţeles, dinceea ce cit isem, doar eram o cit itoare avidă. Ideile plutesc în aer precum praful. Numai că nimic dince cit isem şi auzisem nu m-a pregăt it pentru realitate.

Cum arată această masă amorfă numită “refugiaţ ii palest inieni”? Ce gîndesc, ce simt şi cespun aceşt i oameni? Ce vor? Unde şi cum trăiesc? Cu ce se ocupă? Cine are grijă de ei? Ce viitor îiaşteaptă? dar în termeni reali, nu în lozinci, care după cum şt im sunt cel puţ in neclare, dacă nu de-a dreptul fatale.

UNRWA (Agenţ ia Naţ iunilor Unite pentru Asistenţa si Servicii pentru refugiaţ ii palest inieni dinOrientul Mijlociu) şi-a moştenit rolul de la predecesori şi de 11 ani este mama şi tata, splendizipărinţ i ai acestor oameni. În această perioadă, UNRWA a cheltuit 360 de milioane de dolari pentrurefugiaţ ii arabi, fonduri puse la dispoziţ ie de ţările membre ale ONU.SUA a contribuit peste 238 de milioane, Marea Britanie peste 65 de milioane, precum şi alte 61 destate printre care Israelul si Sf intul Scaun. Uniunea Soviet ică nu a oferit nici măcar un cent. Şi dacăţ inem să f im răutăcioşi – refugiaţ ii arabi nutresc sent imente tandre faţă de URSS, în t imp ceînvinuiesc SUA şi Anglia, ba chiar închipuitul imperialism occidental, pentru exilul în care se af lă.

Copiii sunt iuţ i ca păsările, obraznici ca maimuţele, cu ochii mari, gata să izbucnească în rîs.Adolescentele, obişnuite să care apă sau pachete grele pe cap, sunt graţ ioase ca balerinele,învaluite în modest ie şi tăcere precum coconii de f luture. Tinerii, cu t răsături mai mult sau mai puţ inf ine, se mîndresc cu speranţa bărbăţ iei lor. Vîrsta medie nu se poate descrie nici la femei nici labărbaţ i. După care, femeile, care îmbatrînesc repede, dar nu at ît de repede ca bărbaţ ii, îşi poartăexperienţa pe obrazul nevopsit şi arată răbdătoare, puternice şi pline de umor. La bătrîneţe,bărbaţ ii se t ranformă într-o rasă de oameni cu vază. Gama de culoare, de la prunc la patriarh, seînt inde de la blond auriu pînă la mahon întunecat, toate tonurile f iind încălzite de razele soarelui.Ospitalitatea şi manierele elegante pentru care sunt vest iţ i nu au fost de loc exagerate.

UNRWA (Agenţ ia Naţ iunilor Unite pentru Asistenţa si Servicii pentru refugiaţ ii palest inieni dinOrientul Mijlociu) şi-a moştenit rolul de la predecesori şi de 11 ani este mama şi tata, splendizipărinţ i ai acestor oameni. În această perioadă, UNRWA a cheltuit 360 de milioane de dolari pentru

refugiaţ ii arabi, fonduri puse la dispoziţ ie de ţările membre ale ONU, alături de donaţ ii mai modeste,dar pline de dragoste, oferite de organizaţ ii de caritate. SUA a contribuit peste 238 de milioane,Marea Britanie peste 65 de milioane, precum şi alte 61 de state printre care Israelul si Sf intul Scaun.Uniunea Soviet ică nu a oferit nici măcar un cent. Şi dacă ţ inem să f im răutăcioşi – refugiaţ ii arabinutresc sent imente tandre faţă de URSS, în t imp ce învinuiesc SUA şi Anglia, ba chiar închipuitulimperialism occidental, pentru exilul în care se af lă.

În aşa-zisele ţări “gazdă”, Liban, Iordania, Siria şi Egipt , UNRWA administrează 58 de tabere derefugiaţ i. Taberele din Egipt nu se af lă în Egipt , ci în Fîşia Gaza, care este de fapt Palest ina; Egiptuleste un fel de putere mandatorie de facto, pentru că teritoriul si guvernămîntul în Gaza suntpalest iniene. Majort iatea taberelor din Iordania sunt tot pe teritoriul Palest inei, care a fost anexatde Iordania (în ambele cazuri este vorba de Palest ina mandatorie, n.m.).

UNRWA încă nu a primit permisiunea să efectueze un recensămînt , mot iv pentru carestat ist icile despre numărul foşt ilor palest inieni rămîn simple est imări, fapt recunoscut de înşişireprezentanţ ii organizaţ iei. Mai bine de jumătate din refugiaţ i nu locuiesc în tabere, reuşind să searanjeze pe cont propriu, de la case de cea mai bună calitate, pînă la cocioabe de tot felul. UNRWAest imează că la sf irşitul lui iunie 1960, populaţ ia taberelor număra 421.500 de refugiaţ i, adică dublufaţă de un deceniu în urmă. Viaţa în tabăra de refugiaţ i are un avantaj: nu se plăteşte chirie. Cîtdespre săraci, standardele locuinţelor şi salubrităţ ii în taberele UNRWA depăşesc pe cele în carelocuieşte populaţ ia locală.

În Gaza, am fost însoţ ită de un t înăr palest inian îmbrăcat în costum în dungi; el sau cineva ca eleste crucea pe care t rebuie s-o ducă orice străin care vizitează Gaza: reprezentantul local alserviciilor secrete, lucru binecunoscut de refugiaţ i. Este şi nasserit înfocat, după cum par a f i toţ ireprezentanţ ii guvernului palest inian local. Pe deasupra mai e şi propagandist şi demagog.

Personalul internaţ ional al agenţiei, americani si vest-europeni, este redus – 128 depersoane care lucrează în patru ţări. Majoritatea celor care prestează servicii pentru refugiaţ i suntei înşişi refugiaţ i, peste 10.000 de angajaţ i. UNRWA conduce un mic stat de asistenţă socială.UNRWA înf iinţează sate, care se numessc tabere, le menţ ine curate şi lipsite de boli, hrăneşte,educă, pregăteşte profesori, tehnicieni, meşteşugari, conduce clinici medicale şi maternităţ i, asigurăvizite de asistente medicale, oferă mici împrumuturi pentru a încuraja afaceri locale, distribuiehaine, săpun, gaz lampant, pături, asigură spitalizări, mingi de fotbal, cluburi pentru t ineret ,moschei.

UNRWA este un părinte cumsecade şi imparţ ial: nu favorizează pe nimeni. Din fericire, însă,oamenii nu sunt ident ici. Un refugiat sărac lipit poate cu t impul să-şi cumpere un Chevrolet uriaş şisă f ie şofer de taxi part icular, cu o casă frumuşică şi o nevastă zîmbăreaţă, imbrăcată într-o rochieînf lorată, în t imp ce altul va rămîne în adăpostul oferit de UNRWA, indiferent de calitatea acestuia,aşezat toată ziulica ori pe propria duşumea ori la o masă de cafenea, fără să aştepte nimic, sau

poate aşteptînd o intervenţ ie divină, sau poate chiar pumnul eliberator îmbrăcat în mănuşă dezale, promis de Nasser. UNRWA nu a inventat condiţ ia umană.

Din cele 58 de tabere de refugiaţ i administrate de UNRWA am vizitat opt – în Liban, Gaza şiIordania. Planul şi amenajările sunt ident ice în toate taberele. Diferenţa constă doar în mărimea lorşi în calitatea lor, funcţ ie de vîrsta lor si de caracterul celor care le populează. Fiecare tabără estedotată cu un cabinet medical şi şcoală (sau şcoli), un depozit unde se distribuie raţ iile, cant ine undese servesc mese calde celor ce au nevoie, o stradă bazar cu mici magazine, tarabe de piaţă,cafenele. Cu cît e tabăra mai mare, cu at ît este mai mare bazarul. De asemenea am vizitat douăspitale, două şcoli profesionale, precum şi două case part iculare unde am fost invitată de refugiaţ iicare locuiau acolo.

Ghidul şi însoţitorul meu era salariat UNRWA, arab palest inian, care servea şi de t ranslator cîndera nevoie. Am rugat sa mi se arate cea mai bună şi cea mai def icitară tabără, şi dacă rămîne t imp,ceva între ele. Înăuntrul taberelor am bătut la ce uşa am vrut , şi nu au fost puţ ine. Nimic nu a fostplanif icat dinainte. Am vorbit cu oameni la înt împlare şi am mers unde am vrut . În Gaza, am fostînsoţ ită de un t înăr palest inian îmbrăcat în costum în dungi; el sau cineva ca el este crucea pe caretrebuie s-o ducă orice străin care vizitează Gaza: reprezentantul local al serviciilor secrete, lucrubinecunoscut de refugiaţ i. Este şi nasserit înfocat, după cum par a f i toţ i reprezentanţ ii guvernuluipalest inian local. Pe deasupra mai e şi propagandist şi demagog. Într-una din taberele din Gaza, înafară de acest t înăr agent, am fost escortată de trei poliţ işt i palest inieni, care au conferit un aer şimai apăsător întregii proceduri. În rest , vizitele nu au fost cenzurate. Poate că am văzut o secţ iunereprezentat ivă a populaţ iei de refugiaţ i palest inieni, sau poate că nu. Şt iu doar că am văzut unmare număr de oameni în carne şi oase, şi şt iu ce mi-au spus. Cînd spun “ei” în acest art icol, mărefer la acei arabi pe care i-am văzut, at ît şi nimic mai mult .

sursa

partea II (Tabere din Liban)partea III (În Gaza)partea IVpartea Vpartea VI