ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

CU CISTITĂ

CUPRINS

I. ARGUMENT....................................................................................................3

II. PARTEA PRACTICĂ.....................................................................................4

II.1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a aparatului urinar.................4

II.2. Prezentarea generală a bolii....................................................................11

Definiție......................................................................................................11

Etiologie......................................................................................................11

Patogenie.....................................................................................................11

Factori de risc..............................................................................................12

Prevenție.....................................................................................................12

Clasificare...................................................................................................12

Simptomatologie.........................................................................................13

Diagnostic (clinic, paraclinic, diferential)..................................................14

Evolutie si prognostic.................................................................................15

Tratament....................................................................................................15

Complicații..................................................................................................19

II.3. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu...........................20

III. PARTEA TEORETICA...............................................................................22

III.1. Studiu de caz..........................................................................................22

III.2. Nevoile fundamentale dupa Virginia Henderson..................................23

III.3. Ingrijiri acordate de asistentul medical pacientului cu cistită................25

Îngrijiri autonome:......................................................................................25

Fișa tehnică nr. 1. Internarea pacientului în spital..................................25

Fișa tehnică nr. 2. Comunicarea terapeutică..........................................26

Îngrijiri delegate..........................................................................................26

Fișa tehnică nr. 3. Recoltarea urinei pentru urocultură..........................26

Fișa tehnică nr. 4. Examenul radiologic al vezicii urinare.....................27

III.4. Plan de ingrijiri..................................................................................29

VI. Educația pentru sănătate...............................................................................32

V. Bibliografie....................................................................................................33

VI. Anexe si scheme...........................................................................................34

2

I. ARGUMENTNouă tendință ce se manifestă în ziua de astăzi în procesul de îngrijire, de

practicare a unor îngrijiri autonome, nu poate fi redus la simplul act de executare a unor tehnici de îngrijire, ci implică întregul efort de asigurare a unei stări de bine persoanei îngrijite, ajutorul acordat acesteia pentru menţinerea stării de sănătate.

Profesiunea de asistent medical presupune din toate punctele de vedere, mai multe cerinţe. Vorbind de calităţile sale sufleteşti, se referă la: renunţare, răbdare, altruism, devotament, bună dispoziţie, amabilitate, voioşie, prezenţă de spirit şi conștiinciozitate.

Pentru a putea suplini familia unui pacient, puterea fizică, psihică şi mentală care îl părăseste vertiginos în momentele de suferinţă, asistenta medicală va trebui să întrunească mari calităţi morale şi umane, o deplină disponibilitate afectivă, dar și o bună și conţinuă pregătire profesională.

Respectând și iubind oamenii, prin activitatea noastră, ne respectăm pe noi și profesia nobilă pe care ne-am ales-o.

Asistentul medical este pregatit printr-un program de studiu care include promovarea sanătaţii, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea pacienţiilor fizic, mental, a celor cu deficienţe, indiferent de vârsta, în orice unitate sanitară sau în orice situaţie. În urma practicii efectuate în spital pe parcursul studiilor, mi-am dat seama că rolul şi poziţia mea ca asistent este de a umple golul dintre examenul medical propriu-zis şi îngrijirea bolnavului, înţeleasă în toată complexitatea sa.

Am descoperit şi conştientizat în perioada practicii că scopul activităţii mele viitoare va fi de a vindeca, sau cel puţin de a ameliora suferinţa bolnavilor şi a preveni complicaţiile posibile. Numai o muncă cinstită şi conştiincioasă îmi va da satisfacţii, aşa cum numai un zâmbet al unui om salvat îmi va umple sufletul de fericire.

Pentru aceasta, am conştientizat faptul că la viitorul meu loc de muncă va trebui să dau dovadă de:

- rezistenţă fizică şi nervoasă;- devotament, responsabilitate;- atitudine corectă;- ţinută impecabilă.Tot în perioada practicii am descoperit că, asistentul medical, este o verigă din

circuitul muncii de echipă: medic – cadru mediu – bolnav.

Tractul urinar este sistemul de filtrare al organismului, care elimina o parte din substantele toxice prin intermediul urinei. Deoarece tractul urinar la femei are dimensiuni mai reduse decat cel al barbatilor, acestea sunt predispuse la infectii bacteriene care invadeaza tractul urinar si se multiplica. In acest mod se dezvolta infectiile cunoscute sub denumirea de infectii ale tractului urinar sau ITU.

Aproximativ 50% dintre femei vor manifesta cel putin o infectie urinara pe parcursul vietii, desi majoritatea sufera de mai multe. Din fericire, aceste infectii sunt usor de tratat cu ajutorul antibioticelor. Cu toate acestea, unele femei sunt predispuse la infectii urinare recurente, acest lucru fiind destul de frustrant pentru acestea.

Am ales să prezint această temă în cadrul proiectului meu, având in vedere incidența majoră a acestei afecțiuni în rândul pacienților.

3

II. PARTEA PRACTICĂ

II.1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a aparatului urinarAparatul urinar este împărţit în superior şi inferior deoarece patologia şi

manifestările clinice ale celor două părţi sunt diferite. Aparatul urinar superior este format din rinichi şi uretere, canalele care

drenează urina de la rinichi la vezica urinară. Aparatul urinar inferior este reprezentat de vezica urinară, uretră şi sfincterele

care ţin uretra închisă, asigurind astfel continenţa. La bărbat tot aici este inclusă şi prostata.

Aparatul urinar este format din: Rinichi drept şi stâng, Căi excretoare:

o Calicele renal (mari şi mici).o Bazinet.o Ureter.o Vezica urinară.o Uretra.

Aşezare: Cavitatea abdominală, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Loja renală. Fascia renală.

CĂILE URINARECăile de eliminare a urinii încep în sinusul renal, cu calicele mici şi mari şi

pelvisul renal.Calicele renale mici (calyces renales minores) continuă de altfel tubii drepţi şi

colectori ai piramidelor renale. Ele se înserează în profunzimea sinusului renal, pe papilele renale, cărora le corespund ca număr. Papila cu area cribrosa proemină în interiorul calicei, ca într-o cupă, şi spaţiul dintre ea şi peretele calicei se numeşte fornix caliceal.

Calicele renale mari (calyces renales majores) i-au naştere prin confluenţa calicelor mici şi sunt în număr de 2-3 prin unirea lor se formează pelvisul renal (bazinetul).

Pelvisul renal (pelvis renalis) este un prim rezervor de colectare a urinii, cu o capacitate de aproximativ 10 ml. În funcţie de lungimea calicelor mari care îl formează şi de modul în care acestea se unesc, pelvisul renal poate avea forme diferite. El este de tip ampular, asemănându-se cu o pâlnie, când calicele sunt scurte de tip dendritic, când acestea sunt lungi, sau prezintă forme intermediare. Ca situaţie anatomică, pelvisul renal are o porţiune intrarenală şi alta extrarenală. Partea intrarenală se află în sinusul renal, fiind situată pe un plan posterior faţă de vasele sanguine, poziţie pe care o menţine şi la nivelul hilului, unde constituie elementul cel mai posterior al pelvisului renal. Partea extrarenală se întinde de la hil la locul de continuare cu ureterul.

RINICHII Sunt aşezaţi în cavitatea abdominală de o parte şi de alta a coloanei vertebrale

în regiunea lombară, au formă asemănătoare cu cea a unui bob de fasole (reniformă), culoarea brun-roşcată, lungimea de aproximativ 2 cm, lăţime 6 cm şi grosimea 3 cm .

4

Greutatea fiecărui rinichi este 120 gr. Rinichiului i se descriu:- două feţe: anterioară şi posterioară, - două margini: una lateral-convexă şi una medial concavă, - prezintă hilul şi doi poli superior şi inferior, prin hilul

venal intră artera renală şi nervii renali, ieşind vena renală, căile urinare şi vasele limfatice. Polul superior vine în raport cu glanda suprarenală.

Rinichiul este alcătuit din două părţi: capsula renală şi ţesutul sau parenchimul renal.

VASCULARIZAŢIA RINICHIULUI Este asigurată de artera renală, ramură din aorta abdominală care pătrunde în

rinichi prin hil, din ea se desprind arterele interlobale care merg printre piramidele Malpidi, ajunse la baza piramidei Malpidi, arterele interlobare devin artere acute şi merg la limita dintre medulară şi corticală.

Din arterele arcuate pornesc în corticală arterele interlobulare din care se desprind arteriolele aferente care ajung la glomerulul renal, din acesta iese arteriola eferentă, venele au un traiect invers arterelor şi se varsă în venele renale iar apoi în vena cavă inferioară două părţi fuziforme de calibru mai mare.

Ureterul este un conduct lung de 30 cm care se întinde de la pelvisul renal la vezica urinară. Este un organ retroperitoneal şi după regiunile pe care le străbate, i se descriu o parte abdominală şi alta pelviană. În lungul său ureterul prezintă trei porţiuni strâmtate, între care sunt cuprinse două părţii fuziforme de calibru mai mare.

O strâmtoare se află la origine, alta la intrare în bazin, unde îşi schimbă direcţia formând flexura marginală, şi ultima la capătul terminal, în peretele vezicii urinare. Porţiunea terminală a acestuia se numeşte joncţiune uretero vezicală.

Anterior ureterul este încrucişat de vasele spermatice sau ovariene, de rădăcina mezenterului, la dreapta, şi de rădăcina mezosigmoidului, la stânga fiind situat în fundul recesului intersigmoiderat în partea pelviană, la bărbat, ureterul, situat iniţial anterior de a iliacă internă, este încrucişat anterior, aproape în unghi drept, de canalul deferent, după care trece anterior de vezicule seminale şi pătrunde în peretele vezical. La femeie, are de asemenea, raporturi cu artera iliacă internă, intră în baza ligamentului lat al uterului şi este încrucişat anterior de o uterină cam la 2 cm distanţă de colul uterin, după care trece anterior de vagin şi pătrunde în peretele vezicii urinare.

STRUCTURA URETERULUI Peretele ureteral este alcătuit din trei straturi:

- adventice, - tunica musculară şi - tunica mucoasă.

Adventicea, stratul exterior, este formată din ţesut conjunctiv ce aderă de ţesutul subperitoneal. Tunica musculară se continuă la origine cu cea a pelvisului renal, iar la capătul terminal, cu musculatura trigonului vezical. În partea abdominală, ea este formată dintr-un strat de fibre circulare, la exterior, şi altul longitudinal spre mucoasă.

Tunica mucoasă este alcătuită dintr-un epiteliu prismatic stratificat, care când ureterul este plin sau destins, îşi pierde această stratificare şi devine plat .

Tunica mucoasa nu are membrană bazală şi nici musculară a mucoasei şi când ureterul este gol, formează cute longitudinale structural, se aseamănă cu mucoasa vezicală şi formează împreună aşa numitul epiteliu de tranziţie sau uroteliu.

VASCULARIZAŢIE ŞI INERVAŢIE

5

Ureterul este vascularizat de sus în jos, de ramuri din artera renală din artera testiculară sau ovariană, de artera iliacă comună, din arteră rectală medie, din artera uterină, şi din artera vezicală inferioară. Venele sunt afluenţi ai venei testiculare sau ovariene, în partea abdominală şi hipogastrice, în partea pelviană.

Limfaticele transportă limfa la ganglionii lombari şi iliaci interni. Inervaţia este dată de fibre SIMPATICE , provenite din plexul hipogastric şi parasimpatice, din plexul pelvic.

VEZICA URINARĂVezica urinară este un organ cavitar cu o capacitate de 250-300 ml, situat în

pelvis, posterior de simfiza pubiană. Prin structura sa, vezica urinară are câteva caracteristici care o deosebesc de alte rezervoare din organism. Acestea constau în marea ei plasticitate, în puterea de a menţine urina, fără resorbţie şi secreţie, şi totodată în puterea de expulzie până la ultima picătură de urină.

Forma vezicii urinare diferă după cum este ea goală sau plină. Când este goală are forma semilunară, partea ei superioară formând o concavitate cu deschidere în sus, care aproape atinge partea inferioară sau fundul vezicii. Când este plină, vezica devine ovoidală şi depăşeşte superior simfiza pubiană, venind în contact cu peretele anterior al abdomenului.

Vezica urinară prezintă un fund situat inferior, un corp şi un vârf. Fundul vezicii are o porţiune anterioară cuprinsă între orificiile de deschidere a ureterelor şi orificiul intern al uretrei, denumită trigonul vezical. Porţiunea corespunzătoare orificiului intern al uretrei poartă denumirea de colul (gâtul) vezicii urinare, noţiune mult folosită în clinică. Vârful este legat de ombilic prin ligamentul ombilical median (urachus), ce ridică o plică peritoneală pe faţa posterioară a peretelui anterior al abdomenului şi care rezultă din obliterarea unei formaţiuni embrionare numită canal alantoidian. Vezicii i se disting o faţă anterioară, două feţe laterale şi o faţă posterioară.

Raporturile vezicii urinare Faţa anterioară a vezicii vine în raport cu simfiza pubiană, faţa posterioară în

partea de sus, prin intermediul peritoneului vine în raport cu ansele intestinului subţire şi colonului sigmoid, iar în peritoneu la bărbat cu rectul, la femeia vine în raport cu muşchii ridicător anali care determină pereţii musculari ai pelvisului. Fundul vezicii (trigonul) la bărbat este in raport cu canalele deferente, veziculele seminale şi cu baza prostate de care aderă, iar la femei vine în raport cu ligamentele.

Structura vezicii urinare Peretele vezicii urinare este contractil şi elastic ceea ce îi dă posibilitatea să-şi

mărească volumul care variază între 200-400 ml (la femei volumul vezicii este mai mare decât la bărbat), în cazuri patologice poate ajunge până la 5-6 l. Aceste însuşiri ale peretelui vezical sunt determinate de structura acesteia.

Peretele vezicii este format din patru tunici:- mucoasă- submucoasă- musculară- seroasă

V ascularizaţia vezicii urinare Vezica urinară este vascularizată de ramurile arterelor ombilicală, hipogastrică,

hemoroidală, ruşinoasă şi obturatoare.

6

Venele se grupează în plexurile vezico-prostatice, vezico-seminale care confluează în vena hipogastrică. Limfocitele merg spre ganglionii laterali-vezicali si prevezicali iar de la aceştia formează trunchiuri care sunt tributare ganglionilor hipogastrici, ganglionilor presacraţi, etc.

Inervaţia vezicii Vezica are o inervaţie motorie şi o inervaţie senzitivă. Inervaţia motorie este dată de fibrele simpatice cu originea în cordoanele

laterale din măduva lombară (L2-L4), fibrele parasimpatice cu originea în măduva sacrată (S1-S3) şi formează nervii pelvieni, fibrele somatice cu originea în coordonatele anterioare ale măduvei sacrale (S1-S3) formând nervul ruşinos.

Fibrele simpatice au rolul să inhibe tonusul tunicii musculare şi să mărească tonusul sfincterului interni rezultatul fiind reţinerea urinii în vezică.

Fibrele parasimpatice au rolul să contracte muşchii tunicii musculare şi să relaxeze sfincterul intern, rezultatul este eliminarea urinii din vezică.

Fibrele somatice inervează sfincterul extern vezical care este voluntar. Inervaţia senzitivă este dată numai de fibrele parasimpatice, senzitive care se află în nervii pelvieni.

CARACTERISTICILE ŞI COMPOZIŢIA URINII.

Volumul urinar la adultul normal variază între 600-2500 ml/pe zi, fiind condiţionat de starea de hidratare a organismului, de condiţiile mediului ambiant, alimentaţie.

Densitatea urinii variază între 1003-1035, în funcţie de cantitatea de substanţe dizolvate. Scăzută după ingestii mari de lichide sau la bolnavii cu diabet insipid, densitatea urinară este crescută în toate stările de deshidratare. Valoarea funcţională renală este considerată cu atât mai bună, cu cât rinichiul poate elimina urini cu variaţii cât mai mari ale densităţii.

Reacţia urinii este în general acidă, cu un pH mediu de 6 şi cu limite extreme între 4,5-8. Regimul bogat în proteine măreşte aciditatea urinară prin creşterea eliminărilor de acizi sulfuric şi fosfatic, iar regimurile vegetariene alcalinezează urina.

Culoarea urinii este galbenă, datorită prezenţei unui pigment (urocrom) şi variază ca densitate în funcţie de concentraţie. Prezenţa în plasmă a unor substanţe colorate determină modificări corespunzătoare ale culorii urinii.

Mirosul urinii este uşor aromatic, dar poate fi modificat prin prezenţa unor substanţe mirositoare anormale. De asemenea, conservarea urinii îi conferă un miros amoniacal. Urina normală conţine 90% apă şi 10% substanţe dizolvate.

Constituenţii chimici dizolvaţi în urina normală sunt organici şi anorganici. Dintre cei organici mai importanţi sunt:

- ureea, produs final al catabolismului profidic exogen şi endogen, cantitatea de uree eliminată prin urină este condiţionată direct de intensitatea catabolismului protidic din organism, fiind crescută în febră, diabet, excesul de hormoni, hipofizo corticosuprarenalieni şi diminuată în stadiile finale ale bolilor hepatice şi în acidoze.

- amoniacul, prezent în cantităţi foarte mici în urina proaspătă, creşte în acidozele metabolice, cu excepţia celor renale, în care scade.

-creatinina şi produsul său de degradare, indici ai catabolismului protidic endogen, se elimină în concentraţia ne modificată din alimentaţie. Creatinina prezentă în cantităţi mici în urina copiilor, lipseşte la adulţi, fiind prezentă numai în caz de graviditate, inaniţie, hipertiroidism, anumite infecţii, miopatii.

7

- acidul uric, produs final de oxidare a purinelor din nucleoproteinele endogene şi exogene, este crescut în afecţiunile caracterizate prin distrugeri celulare importante.

- aminoacizi, 150-200 mg/zi la adulţi. Eliminarea lor urinară este crescută în afecţiuni care măresc concentraţia lor sanguină, precum şi în anumite afecţiuni genetice renale, caracterizate prin alterarea mecanismelor de resorbţie tubulară a aminoacizilor.

Dintre constituenţii urinari anorganici mai importanţi sunt:- clorurile în special de Na, reprezintă ¼ din totalul substanţelor solide urinare. - sulfaţii , variază în funcţie de aparatul protidic alimentar. Se elimină prin urină

sub trei forme: sulfat anorganic, sulfoconjugaţi şi sulf neutru. - fosfaţii de Na, K ,Ca şi Mg se elimină în cantităţi variabile în funcţie de dietă,

dar şi de catabolismul celular. Sunt crescuţi în afecţiunile osoase, diabetul renal, hiperparatiroidism şi bolile renale.

- oxalaţii se elimină obişnuit în cantităţi mici, dar în anumite afecţiuni genetice, se excretă în cantităţi crescute.

În anumite afecţiuni renale sau extrarenale apar în urmă constituenţi anormali, dintre care mai importanţi sunt:

- proteinele plasmatice, care se elimină în mod normal sub 200 ml/ zi, dar în anumite boli renale se poate ajunge la pierderi de 100 gr/ zi.

Proteinuria constă în eliminarea renală nu numai de albumine, dar şi de globuline, de aceea denumirea obişnuită de albuminurie nu este corectă. În anumite afecţiuni se elimină prin urină proteine anormale, ca de exemplu proteinele Bence-Jones în mielomul multiplu, leucemie, boala Hodgkin, limfosarcom.

Glucoza, apare în urină fie ca urmare a hiperglicemiei, deci prin depăşirea capacităţii maxime de reabsorbţie tubulară.

Corpii cetonici, 3-15mg/zi, cresc în caz de inaniţie, diabet grav. Bilirubina apare în caz de ictere şi conferă urinii o culoare brună asemănătoare

ceaiului. Sângele colorează urina şi apare ca urmare a leziunilor glomerulare sau ale

căilor urinare. Alteori, în urină se elimină cantităţi crescute de hemoglobină (hemolize accentuate, arsuri severe).

FORMAREA URINII.

Formarea urinei este principala activitate renală fiind un proces complex ce se realizează prin trei procese fundamentale:

filtrarea glomerurala; reabsorbtia tubulară; secreţia tubulară.

Filtrarea glomeruralăFiltrarea sângelui (mai exact, plasma sângelui este filtrată) se face prin pereţii

subţiri ai capilarelor glomerulare, în capsula nefronului. Micile ,,filtre” naturale sunt selective, din plasma sanguină neputand trece proteinele, preţioase pentru organism. Trec însă o mare cantitate de apă, glucoză, aminoacizii, săruri minerale, dar şi substanţe nefolositoare, toxice (uree, acid uric). Se formează astfel urina primară care este de fapt plasmă deproteinizată (fără proteine; proteinele nu au putut trece deoarece

8

sunt molecule mari) care intra în tubul urinifer. Cantitatea de urina primară este de 180 l pe zi!

Pe măsură ce urina primară înaintează de-a lungul segmentelor tubului urinifer, ea suferă modificări ale compoziţiei sale. Au loc următoarele procese:

ReabsorbtiaReabsorbtia reprezintă faza în care are loc întoarcerea în sânge a unei mari

cantităţi de apă şi de substanţe utile organismului, conţinute în urina primară (ultrafiltrantului glomerural), cum sunt glucoza şi aminoacizii; (altfel spus, are loc trecerea acestor substanţe din tubii uriniferi înapoi în sânge).

Deci în această etapă se recuperează anumite substanţe utile organismului din urina primară.

Secreţia tubularăSecreţia tubulară este procesul invers celui de reabsorbţie. În procesul de

secreţie tubulară sunt preluate substanţele din capilarele ce înconjoară tubii şi trecute în lichidul urinar aflat în lumenul tubului urinifer (mai exact are loc secreţia de către celulele tubului urinifer a unor substanţe, cum este amoniacul, substanţă toxică, care intra în tubul urinifer şi care va fi eliminat).

În urma reabsorbtiei şi secreţiei tubulare se formează urina finală în cantitate de aproximativ 1,5 l pe zi, care trece din tubii uriniferi ai nefronilor în tuburile colectoare ale urinei şi prin orificiile din vârful piramidelor renale ajunge în final în bazinet (un minirezervor de urina), de aici urina finală va ajunge prin căile urinare(uretere) în vezica urinară.

Eliminarea urineiDin pelvisul renal (bazinet), urina trece în uretere şi inainteaza prin contracţia

musculaturii înspre vezica urinară unde se acumulează. Când aceasta se umple (300-400 ml), musculatura pereţilor ei se contractă şi urina este eliminată, prin uretră, la exterior (are loc micţiunea).

Rinichii intervin în menţinerea echilibrului mediului intern. De exemplu, când alimentația este foarte sărată, rinichiul elimină surplusul prin urină, menţinând astfel concentraţia normală a sărurilor în sânge. Dacă se consumă prea multă apă, rinichiul elimină surplusul. Dacă consumul de apă este prea mic, se măreşte reabsorbția ei pentru a nu modifica conţinutul de apă al plasmei sanguine.

MICŢIUNEA.

Micţiunea este rezultatul unor reflexe declanşate de distensia pereţilor vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descărcă impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhibă contracţiile, relaxează muşchii vezicali şi întăresc tonusul sfincterului neted al colului vezical.

Concomitent distensia vezicală declanşează impulsuri care ajunse la măduvă pe calea nervilor ruşinoşi sunt conduse apoi pe căi aferente nespecifice spre centrii nervoşi superiori, ajungând până la nivelul scoarţei cerebrale, determinând senzaţia de a urina.

9

Dacă micţiunea nu este posibilă, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ tonusul muşchiului vezicul, concomitent măresc tonusul sfincterului extern, mărind continentă vezicală. Dacă condiţiile permit, are loc micţiunea.

Refluxul micţiunii este declanşat de distensia vezicală, impulsurile ajung pe fibre averente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al micţiunii, de unde se descărcă impulsuri care tot prin fubre al enervilor pelvici produc contracţia musculaturii vezicii şi relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent are loc relaxarea voluntară a sfincterului extern striat şi urina începe să se evacueze din vezică.

Procesul evacuării este ajutat de contracţia musculaturii abdominale şi a diafragmului care, crescând presiunea intraabdominală, comprimă vezica. Reflexul medular al micţiunii este controlat de numeroşi centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor.

Urina elaborată de rinichi se acumulează în calice şi bazinet, de unde va fi apoi transportată prin uretere, în vezica urinară, unde se acumulează şi de unde este eliminată de 5-6 ori pe zi prin actul micţiunii. Ureterele transportă urina prin unde peristaltice care apar la nivelul deschiderii lor în bazinet, au o frecvenţă de 2-3-5-6/min, în funcţie de intensitatea diurezei şi se propagă cu 2-3 c/sec. Urina ajunge în vezică sub formă de jeturi intermitente şi nu refulează din nou în uretere, din cauză că deschiderea acestora în vezică este oblică.

Micţiunea este un act reflex coordonat voluntar şi autonom declanşat de creşterea presiunii intra vezicale urmată, la un anumit nivel, de apariţia unor unde de contracţie.

Tulburările micţiunii pot fi determinate de trei tipuri de leziuni nervoase:a. întreruperea nervilor aferenţi vezicali prin leziuni de tabes dorsalis

leziuni sifilitice ale rădăcinilor posterioare.b. lezarea nervilor aferenţi şi eferenţi ai vezicii în urma unor intervenţii

chirurgicale pelviene sau de către tumori ale cozii de cal.c. întreruperea căilor nervoase facilitate sau inhibitoare care vin de la

centrii superiori, ca de pildă după secţionare medulară.În toate aceste condiţii, vezica urinară destinsă sau hipertonică va continua să se

contracte, dar în general nu va mai izbuti să se golească complet.

10

II.2. Prezentarea generală a bolii

Definiție

Cistita este un sindrom clinic determinat de inflamaţia microbiană a mucoasei vezicii urinare.

De cele mai multe ori, inflamația este cauzată de o infecție bacteriană, caz în care aceasta este menționată ca fiind o infecție de tract urinar. Cistita poate fi dureroasă și neplacută și poate deveni o problemă serioasă de sănătate în cazul în care infecția se extinde la rinichi.

Etiologie Boala poate să apară ca o reacție la anumite medicamente, radioterapie sau

substanțe iritante, cum ar fi produsele parfumate pentru igiena intimă, gelurile care contin spermicid sau utilizarea îndelungată a unui cateter. Cistita poate sa se declanseze, de asemenea, ca o complicatie a unei alte afectiuni

Originea cistitei poate fi:- uretro-pielo-renală de aceea în orice cistită trebuie

explorate şi căile urinare superioare care sunt calicele, bazinetul şi ureterele.

- vezicală (ca urmare a unui traumatism produs cu ocazia sondajului vezical, staza vezicală, tumori, corpi străini, radionecroză vezicală, boli parazitale, ulceraţii).

- în sfera genitală în special la femeie (uretrite, metrite, bartolinite, vulvovaginite, traumatisme vulvare, anexite).

- la bărbat (uretrita posterioară, prostatită)- procese inflamatorii abdominale pelviene (abces

apendicular, perisignoidită supurată).- cauze generale (sindromul Reiter uretrită, conjunctivită,

artrită virotică sau alergică)Agenţii etiologici sunt similari în infecţiile tractului urinar necomplicate înalte

sau joase.

Patogenie Cistitele se datorează infecţiilor cu:

- bacterii care colonizează colonul dintre care Escherichia coli în aproximativ 75-95% din cazuri

- Klebsiella în aproximativ 5% din cazuri- Enterobacter- Proteus- Pseudomonas.

În cazul infecţiilor complicate ale tractului urinar cel mai frecvent se decelează: stafilococi şi mult mai rar: Proteus specii; Pseudomonas, Klebsiella, E.Colli, enterococi.

În cadrul infecţiilor tractului urinar este considerată relevantă bacteriuria:- mai 103 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul

mijlociu în cistita acută necomplicată la femei.

11

- mai 104 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu în prelonefrita acută necomplicată la femei.

- mai 105 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu la femeie, sau mai mult de 104 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu la un bărbat sau în cazul unei femei care este sondată vezical pentru o infecţie acută de tractul urinar complicat.

Bacteriuria asimptomatică este considerată decelarea mai mult de 105 germeni/ml în două culturi recoltate la mai mult sau egal de 24h.

Factori de riscFactorii de risc care influenţează un potenţial ridicat pentru cistita infecţioasă

complicată sunt: - sexul feminin- vârsta înaintată - infecţiile intraspitaliceşti- sarcina- purtători de cateter urinar - anomalii anatomice şi funcţionale ale tractului urinar- utilizarea recentă de antibiotice- simptomatologie care durează mai mult de şapte zile - diabetul zaharat

Este o afecţiune frecventă, aproape toate femeile suferă de cistită la un moment dat. În schimb, este destul de rar întâlnită la bărbaţi. Acest lucru apare deoarece uretra este mai scurtă la femei decât la bărbaţi.

PrevențiePentru a preveni apariţia cistitei există câteva reguli de baza ce pot fi respectate

cu uşurinţă:- consumul a cel puţin 2 litri de lichide pe zi- toaleta intimă corectă- evitarea expunerii la frig- după defecaţie trebuie făcută o toaletă corectă (ştergerea se

face din faţa în spate)- evitarea folosirii unei lenjerii intime prea strânse- evitarea folosirii diafragmei că metodă contraceptivă

deoarece poate exacerba recurentele infecţiilor urinare

Clasificare

- cistita acută;- cistita cronică- până la 20% dintre femeile cu cistită acută vor face infecții

urinare recurente, când microorganismul răspunzator trebuie identificat prin urocultură, pentru a se identifica diferențele care apar între recăderi. Simptomele sunt similare cu ale cistitelor acute, variind ca severitate.

- cistita interstițială – posibilă datorită unor procese autoimune sau alergice.- cistita radică - apare ca efect advers al radioterapiei în cancere. Simptomele

apar dupa luni de zile de la încheierea radioterapiei.- cistita hemoragică noninfecțioasă - poate apărea dupa radioterapie sau

tratament cu Ciclofosfamida.

12

Simptomatologie Cistita se manifestă prin trei semne clinice caracteristice:

- polakiuria (urini mici şi dese)- piuria (puroi)- durerea (alguria)

POLAKIURIA reprezintă simptomul cel mai des întâlnit în patologia urinară şi se caracterizează prin micţiuni frecvente şi reduse ca volum.

În cistitele datorate germenilor banali polakiuria se amendează în cursul nopţii spre deosebire de cistită, datorită bacilului tuberculos în care polakiuria este mai intensă în timpul nopţi.

PIURIA este semnul major al infecţiei căilor urinare. Piuria reprezintă prezenţa puroiului în urină, urina este tulbure, aspectul tulbure poate avea diferite grade în funcţie de cantitatea şi felul puroiului care se amestecă în urină, urina fără luciu, urina care şi-a pierdut transparenţa, urina mată sau intens tulbure, uneori cu filamente care cad pe fundul borcanului.

Piuria poate fi manifestată sau discretă, uneori este intensă cu sfacela şi miros putred (în cancerele vezicale), piuria poate fi afirmată prin examenul microscopic ce arată prezenţa unor leucocite polinucleare alterate, alteori la sfârşitul micţiunii apare hematuria terminală, care în general nu este abundentă, este foarte frecventă în cazul infecţiei cu Neisseria gonoreea şi chlamidia trachomatis.

DUREREA în cazul cistitei acute apare de obicei o durere terminală la care se adaugă de obicei tenesme vezicale dureroase. Localizarea durerii are de asemenea o importanţă deosebită, durerea hipogastrică iradiată pe uretră sau în gland, are localizare vezicală. De asemenea o deosebită importanţă îl prezintă examenul urinii la emisie. Când urina este tulbure şi asociată cu durere şi polakiuria se confirmă diagnosticul de cistită. Durerea este de intensitate variabilă în general destul de vie şi este prezentă pe tot parcursul micţiunii, exagerându-se spre sfârşitul acesteia. Cu excepţia cistitei gangrenoase, cistita este epiretică. O cistită febrilă reprezintă de fapt o pielocistită, febra fiind datorită infecţiei căilor urinare superioare sau a parenchimului renal. În funcţie de etiologia cistitei, la triada simptomatică enunţată se mai poate adăuga hematuria, disuria şi durerea lombară.

HEMATURIA reprezintă prezenţa sângelui în urină. Examenul obiectiv în cazul când se suspectează şi prezenţa unei hematurii începe cu examenul urinii emisie.

Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor trei pahare. Bolnavul urinează succesiv în trei pahare conice, câteva picături în primul pahar, partea cea mai abundentă a micţiunii în al doilea pahar, iar ultimele picături în al treilea pahar.

- Dacă hematuria apare numai în primul pahar = iniţială înseamnă că este de origine uretrală.

- Dacă apare numai în ultimul pahar = terminală este de origine vezicală.

- Dacă apare în toate cele trei pahare = totală este de origine renală.

În cazurile în care examenul clinic dă indicaţii asupra originii hematuriei, se poate prescrie un tratament hemostatic, urmând a continua investigaţiile după ameliorarea hematuriei.

În cazul în care explorarea clinică nu oferă nici o indicaţie asupra locului de plecare al hematuriei, cistoscopia devine un examen de urgenţă, ea trebuie făcută la

13

prezentarea bolnavului în plina hematurie. Uretrocistoscopia în plină hematurie arată originea vezicală a hemoragiei.

DISURIA reprezintă greutatea la micţiune, golirea cu efort a vezicii, este un simptom frecvent în cistita acută.

Diagnostic (clinic, paraclinic, diferential)Pentru diagnosticarea cistitei, medicul specialist recomandă analiza unei probe

de urină. În urma sumarului de urină poate fi evidențiată prezența leucocitelor,

bacteriilor și a hematiilor în urina pacientului. Sumarul de urină (urina este recoltată din mijlocul jetului urinar din prima urină de dimineață) poate releva:

- pozitivarea esterazei leucocitare sau piuria (leucocite în urină, cunoscut popular ca fiind puroi în urinî). Aceasta înseamnă mai mult de 5 leucocite pe un câmp microscopic de citire. Cu toate acestea, aproximativ 30% din aceste analize urinare sunt fals negative, astfel încât pacienții pot avea cistite și sumare de urină normale.

- bacteriuria - aceasta înseamnă mai mult de 5 microorganisme (bacterii) pe câmpul de citire microscopic

- pozitivarea stick-ului urinar pentru nitrați - hematuria macroscopică (văzută cu ochiul liber) sau microscopică (văzută

doar cu ajutorul microscopului).Pentru a identifica exact ce bacterie a determinat infecția se recomandă

efectuarea unei uroculturi. Aceasta reprezintă însămânţarea germenilor pe un mediu de cultură, dacă urocultura efectuată pe medii obişnuite este negativă această piurie „amicrobiană” poate fi o tuberculoză urinară, infecţie fuzospirilară, infecţie virotică sau parazitară care va necesita examene de laborator complementare.

Prin examenul bacteriologic al urinii se identifică germenul şi sensibilitatea lui la antibiotice. Prezenţa germenilor banali nu arată însă şi cauza cistitei, aşa cum prezenţa bacilului Koch arată sigur o tuberculoză. Urocultura va releva cresterea a mai mult de 100.000 microorganisme per mililitrul de urina. Cu toate acestea, 100 microorganisme/ml poate fi predictivă pentru o cistită.

Radiografia renovezicală poate descoperi uneori cauza cistitei într-o litiază vezicală sau pielouretrală, un corp străin intravezical, un rinichi mare, metastazele osoase ale unui cancer al prostatei.

Urografia poate evidenţia cauza cistitei şi unele leziuni ale aparatului urinar care nu au fost bănuite clinic:

leziuni renale tuberculoase hipotonia pielocaliceală dintr-o pielonefrită absenţa imaginii pielocaliceală datorită unei pionefraze. răsunetul ureteropielorenal datorit unui obstacol vezical sau subvezical

(tumoare malignă vezicală în vecinătatea orificiului uretral, refluxul vezicouretral, uretre, în cârlig de undiţă, datorită unui adenom al prostatei cu evoluţie intravezicală tumoare a prostatei, stricturi uretrale).

Cistografia urografică dă indicaţii asupra gradului hipertoniei vezicale (vezică rotundă) sau asupra apariţiei ţesutului de scleroză (vezică asimetrică), şi uneori arată şi cauza cistitei:

imaginea lacunară a unei tumori vezicale proeminenţa unei tumori a postatei prezenţa calculilor de acid uric

14

proeminenţa datorită unei dilataţi chistice ureterale răsunetul vezical al unui obstacol subvezical diverticuli.

Cu ocazia urografiei se poate face şi o uretrografie micţională, care poate arăta modificările uretrei prostatice datorite unui adenom sau unui cancer al prostratei, stricturi uretrale. O radiografie vezicală făcută după micţiune poate pune în evidenţă un rezidiu vezical.

Cistoscopia sau uretrocistoscopia este ultimul examen în cazul când celelalte investigaţi sunt neconcludente. Cistoscopia poate arăta unele cauze ale cistitei care nu au putut fi evidenţiate prin celelalte examene şi de asemenea, aspectul leziunilor mucoase şi localizarea lor. Astfel se pot identifica leziuni difuze, greu de interpretat şi care necesită repetarea cistoscopiei după un tratament intens cu antibiotice şi instilaţii cu soluţie de nitrat de argint 1%, leziuni localizate în trigon sau calotă (cistită de origine renală sau sigmoidiană) localizate la col (cistită de origine uretrogenitală localizate pe feţele laterale sau pe faţa posterioară (cistită de origine pelviană, anexială apendiculară, sigmoidiană sau rectală).

Evolutie si prognosticEvoluţia unei cistite depinde de cauzele predispozante şi de posibilitatea tratării

lor. Natura germenilor nu joacă decât un rol secundar, se afirmă că leziunile

datorate colibacilului sunt mai puţin periculoase, dar de durată mai lungă decât cele determinate de stafilococ sau streptococ care sunt mai grave, dar curabile într-un timp mai scurt.

Formele acute simple se pot vindeca şi spontan cauzele fiind trecătoare. Simptomele se amendează în câteva zile, urina devine clară iar în 10-12 zile evoluţia se termină prin „ restituţio ad integrum”.

Formele acute simple recidivante se observă mai ales la femei, necesită explorări complete pentru a li se descoperi originea şi a se putea aplica un tratament cauzal eficient.

În forma cangrenoasă sau exfoliantă, care este destul de rară şi apare în anumite condiţii ca:

- uter încarcerat - infecţia puerperală - la stricturaţi şi prostatici după explorări instrumentale

traumatizante.În toate aceste cazuri starea generală se agravează repede şi mortalitatea este

destul de ridicată. După câteva zile de boală mucoasa vezicală începe să fie eliminată uneori în totalitate, la femei expulzia este posibilă, la bărbat trebuie făcută o cistotomie şi extrasă mucoasa gangrenoasă exfoliată. Mucoasa se poate regenera complet şi rapid, dar uneori rămân sechele grave ca:

- vezică mică scleroasă- scleroza orificiilor ureterale.

TratamentCistita tratată incorect sau insuficient poate evolua generând afectarea

rinichiului, uneori cu pierderea funcției acestuia.

15

Tratamentul cistitei poate varia între 3 și 7 zile în funcție de severitatea și tipul de bacterie depistată la analiza specifică a urinii (urocultura). Tratamentul constă în administrarea de antibiotice. Poate fi folosită o schemă de tratament de 3 zile în cazul femeilor tinere, active sexual sau se poate aplica schema standard de 7-10 zile.

Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandata la: - femeile insarcinate - varstnici- barbati - copii - persoanele cu infectii de tract urinar recurente - diabetici - persoanele cu simptome durand de mai mult de o

saptamana, care au risc crescut de pielonefrita.Tratament curativ:– regim igienico-dietic, repaus la pat, regim alimentar uşor: lichide în cantitate

mare precum şi lapte, fructe şi zarzavaturi- controlul tranzitului intestinal asigură: de multe ori vindecarea procesului acut,

băi calde de şezut- spălături vaginale calde - comprese calde care uneori atenuează durerile.Când urina este prea acidă – pH sub 5,5 se administrează bicarbonat de sodiu în

doză de 20g/zi. Dacă există un reziduu vezical, sonda, vezicală ameliorează la rândul ei durerea.

În general, cu acest tratament medical simplu fenomenele vezicale se liniştesc în 2-3 zile. În acest timp se execută urocultura şi explorările radiologice pe baza cărora se va putea indica apoi un tratament corect ţinându-se seama de faptul că tratamentul cauzal este obligatoriu în orice formă de cistită.

Medicamentos Ineficienţa unei cure de tratament de 3 zile indică, adesea, o infecţie în tractul

urinar superior (rinichi) şi necesită o cura de antibiotice de 10-14 zile.Ineficienţa după cea de-a 14 zi de tratament sugerează o infecţie renală

profundă şi necesită o cura de antibiotice de 4-6 săptămâni.Următoarele antibiotice pot fi folosite, atât în schemele de tratament scurte (3

zile), cât şi în cele lungi (7-10 zile):- Trimetoprim-sulfametoxazol - se administrează per os, fiind un medicament

preferat în general, datorită costului scăzut şi ratei de eficienţă superioară faţa de Amoxicilina şi Cefalosporine.

- Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-500 mg/zi per os; Norfloxacin 1 g/zi per os.

- Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel de eficient ca şi Trimetoprim-sulfametoxazol.

- Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, în timpul mesei, deoarece absorbţia este crescută în acest mod.

- Alte antibiotice - Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid clavulanic (un medicament compus din două componente), deoarece Amoxicilina singură are o eficienţă inferioară.

În cazul în care rezultatul uroculturii (aflat după începerea tratamentului antibiotic) indică rezistenţa microorganismului la antibioticul prescris, se recomandă

16

schimbarea antibioticului, doar în cazul în care pacientul este încă simptomatic. Multe antibiotice ating un nivel crescut în urină, astfel încât testarea standard a sensibilităţii microorganismului la aceste antibiotice să nu reflecte sensibilitatea în vivo.

Dacă germenii sunt sensibili la Sulfatiazol sau Neoxazol vor fi preferate acestea, antibioticele rămânând medicaţia de rezervă. Neoxazolul se va prescrie în doză de 0,10g/kilocorp la adult şi 0,10-0,30g/kilocorp la copil. În general unui adult i se prescriu în primele două zile la 4 ore două tablete (6g/24h) apoi la trei ore o tabletă (4g/24h).

Dacă urina începe să se limpezească se continuă tratamentul până la sterilizare (10-12 zile). În prezenţa unor calculi radioscopici, după ameliorarea cistitei se va proceda la îndepărtarea acestora. O cistită apărută la o femeie la care urograma este normală trebuie considerată de origine genitală.

Când fenomenele acute ale cistitei nu cedează la tratamentul medical este indicată asocierea tratamentului urologic. Dacă urina cu tot tratamentul aplicat se menţine tulbure se pot face spălături vezicale cu soluţii antiseptice slabe nitrat de Argint 2 gr/00, Acid Boric 40 gr/00.

Dacă urina este prea acidă şi are mult mucus se poate folosi pentru spălături soluţie de bicarbonat de sodiu 40gr/00 sau chiar:

- apă distilată - soluţie clorurosodică izotonică.

Spălăturile au scopul să detaşeze falsele membrane şi depozitele purulente de pe mucoasa vezicală. În acelaşi scop se pot utiliza şi instalaţiile cu:

- chemotripsină- streptokinaza - streptodornaza

În cistitele încrustate se fac spălături cu soluţie G ( Subi şi Albright) care are un pH acid:

- Acid citric monohidrat 32,3 gr.- Oxid de magneziu anhidru 3,8 gr.- Carbonat de sodiu anhidru 4,4 gr.- Apă distilată 1000 ml.- 2 linguri la un litru de apă sterilă.

Acidul citric tinde să fixeze calciul ionic legat de fosfor ca fosfat de calciu, dând citrat de calciu uşor solubil. Acţiunea citratului într-o soluţie suprasaturată de fosfat de calciu previne precipitarea. Efectul iritant al citratului este micşorat de prezenţa oxidului de magneziu, care menţine intactă puterea solventă. Prin aceste spălături se obţin rezultate bune în cistitele rebele întreţinute de piogeni banali.

În cistitele cu fuzospirili se obţin rezultate bune dacă se administrează penicilină, novarsenobenzol ( neosalvarsan) în două injecţii intravenoase la o zi interval (0,15-10,30 gr).

În cistitele colului vezical frecvente la femei, care nu au cedat la tratamentul medical se pot prescrie instilaţii vezicale cu 10-15 ml oleu gomenolat 5% introdus cu un instilator fără sodă, zilnic sau la două zile, în total 10 instilaţii. Dacă totuşi nu se obţine o ameliorare evidentă şi urocultura este pozitivă, iar germenul este sensibil la un antibiotic se vor prescrie creioane ureterale cu antibioticul respectiv (în general 50-1000mg/creion, cantitatea se micşorează dacă antibioticul este iritat), care se vor introduce pe uretră zilnic sau la două zile, după trecerea unui Beniguee drept numărul 38-40.

17

În concluzie tratamentul unei cinstite poate fi foarte simplu sau, dimpotrivă foarte complicat. Rezultatele sunt fie bune de la început, fie mediocre. De multe ori boli se vindecă datorită corticalizării simptomatologice sau persistenţei unei mici spine iniţiative la nivelul colului sau uretrei, dar cu răsunet mare asupra psihicului unor bolnavi.

Antibioticele şi chimioterapicele constituie medicaţia comună a tuturor infecţiilor urinare, aplicându-se după cum s-a prezentat anterior si în cazul cistitei acute. Pentru ca antibioterapia şi chimioterapia să fie eficiente sunt necesare următoarele condiţii:

- germenii să fie sensibili la antibioticul utilizat.- să nu existe malformaţii congenitale sau alte cauze de stază urinară- dacă există condiţii care să favorizeze staza urinară acestea să fie îndepărtate

la începutul tratamentului.- dozele de antibiotice să asigure o concentraţie eficientă în sânge- în formele acute, grave să se asocieze mai multe antibiotice.- tratamentul să fie continuat până la sterilizarea urinii.Antibioticele şi chimioterapicele sunt substanţe antimicrobiene care în multe

cazuri pot omorî germenii (acţiune bactericidă) sau le pot opri multiplicarea (acţiune bacteriostatică). Cu condiţia ca în sânge să existe o concentraţie medicamentoasă destul de mare (concentraţie inhibantă) şi să aibă un tip de contact cu germenii suficient de lung, în aceste condiţii infecţia poate fi jugulată dar sindromul postinfecţios (sclerozele şi alte sechele) trebuie urmărit şi tratat.

În infecţiile localizate germenii care se află în ţesuturi necrozate, în depozite fibrinoase sau în colecţii purulente nu sunt influenţaţi de antibiotice. Acestea fie că nu pot ajunge la ei sau chiar dacă ajung, doza este prea mică şi nu poate avea influenţă asupra lor datorită existenţei unor inhibitori sau inactivatori ai antibioticelor.

De asemenea pH-ul mediului poate fi neprielnic medicamentelor. Astfel Cefalosporinele, Cloramfenicolul, Rifampicina, Neoxazolul, Sulfametinul sunt active la un pH neutru. Pentru alcanizarea urinii se foloseşte bicarbonat de sodiu 4-10gr/zi şi citrat de sodiu 2-4gr/zi.

Când germenul este bine cunoscut tratamentul va începe cu un singur antibiotic, de preferinţă cel mai activ cu efect bactericid şi cu sfera de acţiune cea mai îngustă, cu acţiune directă asupra agentului patogen cauzal. În infecţia urinară există posibilitatea de infecţii succesive şi de suprainfectări cu diverşi germeni, dacă în cursul tratamentului cu antibiotice sau cu chimioterapice, cauzele favorizante nu au fost suprimate.

La bolnavii cu sonde vezicale sau ureterale, nefrostomii, căile excretoare fiind în legătură cu exteriorul se produc schimbări ale germenilor patogeni se întâlnesc la aceşti bolnavi succesiv infecţia colibacilară, apoi infecţie cu proteus, pioceanic, Klebsiella. De aceea, infecţiile urinare prezintă greutăţi mari pentru sterilizarea focarelor şi frecvent aceste infecţii au o evoluţie prelungită, cronică cu perioade de ameliorări şi agravare devenind până la sfârşit rezistente la antibiotice şi chimioterapie.

Este necesar ca în cursul tratamentului să se repete uroculturile, să se testeze sensibilitatea germenilor şi să se utilizeze antibioticele cu sferă îngustă de acţiune. Tratamentul cu antibiotice şi chimioterapie în cistita acută până la cunoaşterea rezultatului uroculturii. În asemenea cazuri, tratamentul medicamentos antimicrobian nu poate fi decât empiric, în practică există situaţii în care urgenţa şi gravitatea cazului pot justifica iniţierea unui tratament empiric până la primirea rezultatelor de laborator.

18

Hiperleucocitoza cu polinucleoză indică, de multe ori infecţii cu germeni piogeni care pot fi eventual sensibili la penicilină, eritromicină şi oleandomicină.

Leucopeniile cu formule leucocitare normale pot indica o infecţie cu germeni gram- negativi, care ar putea fi sensibili la streptomicină, tetraciclină, cloramfenicol, negram, nitrofurantoin.

Tratamentul va fi început cu antibiotice cu sferă largă de acţiune sau cu asocieri de antibiotice, sperând ca unul dintre ele să aibă acţiune asupra germenului, se vor prefera antibiotice neutilizate încă de bolnav până la acea dată. Dozele vor fi mari sau maxime de la început şi urmărind bolnavul 24-36 ore se poate trage o concluzie asupra eficacităţii tratamentului.

Tratamentul profilactic Constă în asanarea tuturor focarelor de infecţie, intervenţie chirurgicală pentru

îndepărtarea obstacolelor care provoacă staza urinară, tratamentul bolii cauzale.

Complicații Dacă sunt tratate prompt şi corect, infecţiile vezicii urinare rareori determina

complicaţii. Fără tratament adecvat, acestea se pot agrava.Complicaţiile pot include:- Infecţii ale rinichilor. O infecţie urinară netratată poate afecta rinichii

(pieonefrita). Infecţiile renale pot leza permanent rinichii. Cea mai mare predispoziţie în această direcţie o au adulţii în vârsta şi copiii, întrucât simptomele acestora sunt adesea trecute cu vederea sau confundate cu alte afecţiuni;

- Sânge în urină (hematurie). Uneori, urina persoanelor care sunt diagnosticate cu cistită conţine celule sanguine, care pot fi văzute doar cu microscopul şi care, de obicei, dispar fără tratament. Dacă acestea sunt prezente şi după terapie este necesară intervenţia specialiştilor pentru a se determina dacă există alte cauze care stau la baza acestui simptom. Deşi sângele în urină care poate fi vizualizat cu ochiul liber (macroscopică) este destul de rar întâlnită mai ales în formele tipice de cistită bacteriană, acet semn nu este neobişnuit în cazul cistitei cauzate de chimioterapie sau cea indusă de radiaţii (cistita hemoragică). Creşterea consumului de lichide este, de obicei, prima măsură de tratament. Sângerarea severă este tratată cu medicamente sau, dacă este necesar, prin transfuzie de sânge.

- Pielonefrita ascendentă de obicei prin reflux vezico ureteral.- Încrustaţii şi calculi vezicali datorită precipitării fosfaţilor şi carbonaţilor de

calciu, consecinţă a alcalinizării urinii prin scindarea ureei de către unele bacterii. Abcese în peretele vezical şi necroze localizate. Pericistita apare în cazul fistulizării abcesului. Peritonita apare tot în cazul în care abcesul este fistulizat.

- Infecţia peretelui vezical în cazul unei cistite grave şi de durată Semnele de gravitate ale cistitei sunt: - intensitatea durerilor - frecvenţa micţiunilor - eliminarea de grunji purulenţi şi sfacele- alterarea stării generale.

19

II.3. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu cistităPregatirea psihicaTulburările sistemului uro-genital favorizează adesea apariţia unui stres.

Pacientului poate să-i fie jenă în timpul examinării sau al tratamentului din cauza expunerii organelor genitale externe. Dacă are şi incontinenţă, sentimentul de jenă şi dezgust creşte.

La bărbat intervenţiile chirurgicale asupra organelor genitale sunt percepute ca o atentare la virilitatea lor, indiferent de vârstă. Deşi, multor bărbaţi le este frică de o impotenţă cauzată de tulburările de prostată, adevărul este că multe dificultăţi sexuale sunt de origine psihologică şi au cauze variate: nelinişte, culpabilitate, incompatibilitate cu partenerul etc. din cauza acestor temeri ascunse, bărbaţii pot să arate agresivitate, ostilitate faţă de cel ce-l îngrijeşte. Această pornire de care este stăpânit pacientul poate avea ca efect accentuarea durerii. Uneori pacientul poate deveni depresiv din cauza tratamentelor prelungite.

Anxietatea – în toate situaţiile de stres – poate produce polakiuria şi micţiuni imperioase.

Pacienţii suferind de afecţiuni uro-genitale, ca şi toţi pacienţii, indiferent de afecţiune, au nevoie să simtă că sunt respectaţi, ca problemele lor sunt înţelese. ei doresc să li se răspundă întrebărilor, temerile lor să fie potolite, durerile lor să fie uşurate. Unul din rolurile importante ale asistentei este de a asigura pacientul căci, pacienţii de acest tip au nevoie de mai mult sprijin şi înţelegere decât alţii.

Asigurarea condițiilor de ingrijireÎn cursul afecţiunilor renale, bolnavii trebuie reţinuţi în pat până la retrocedarea

tuturor simptomelor. Scularea bolnavilor se va permite numai după aprobarea medicului. Se întâmplă ca, unele manifestări urinare – ca albuminuria, hematuria – să domine tablou clinic. În astfel de cazuri bolnavul trebuie reaşezat în pat. Imobilizarea de lungă durată cere multă răbdare din partea bolnavului şi putere de convingere din partea asistentei.

În caz de insuficienţă renală cu stări de eclampsie sau comă, bolnavul va fi izolat într-o rezervă. La îndeplinirea toaletei zilnice, trebuie avut în vedere faptul că bolnavii renali sunt foarte sensibili faţă de scăderea temperaturii ambiante. Din acest motiv, ei vor fi dezbrăcaţi în camere bine încălzite. Dacă baia se face la pat, părţile corpului vor fi dezvelite succesiv, spălate şi uscate repede şi reacoperite cu flanele preîncălzite.

O atenţie deosebită trebuie acordată toaletei cavităţii bucale. În cursul afecţiunilor renale, infecţiile bucale sunt frecvente şi evoluează cu ulceraţii. Infecţiile micotice sunt de asemenea frecvente.

Supravegherea bolnavuluialimentatia bolnavuluiRegimul dietetic al bolnavilor renali, în general, este lipsit de sare şi proteine de

origine animală, raţia alimentară fiind alcătuită din hidraţi de carbon completat, completat cu unt. În primele zile ale puseelor acute de boală renală, bolnavul rămâne pe regim de foame, evitând – după posibilităţi – şi lichidele. În perioada de formare şi de menţinere a edemelor, regimul va fi totdeauna desodat. Dacă însă deficitul

20

funcţional al rinichiului este compensat prin poliurie, pentru evitarea stărilor de deshidratare, bolnavul va primi şi cantităţi controlate de sare.

Scoaterea proteinelor din dietă are scopul de a uşura munca rinichiului. Aplicat însă pe o perioadă mai lungă de timp, se instalează stări de hipoproteinemie, prin degradarea şi utilizarea proteinelor proprii ale organismului.

În procesele renale, raţia zilnică de proteine se va stabili pe baza dozării azotului rezidual. În cursul nefrozelor, în schimb, pe lângă caracterul desodat, regimul alimentar va fi hiperproteic. La gravide, începând din a doua jumătate a sarcinii, la cea mai mică albuminurie, trebuie să restrângem cantităţile de sare şi de proteine.

Alimentele – trebuie să fie variate şi cât mai bogate în vitamine, căci monotonia dulciurilor face ca bolnavul să se abată de la dispoziţiile noastre. În litiaza renală şi a căilor urinare, regimul dietetic se acomodează după natura chimică a calculilor. Hidratarea bolnavilor renali este în funcţie de starea lor, controlată prin analize de laborator. Dacă în perioada acută a unei boli renale se impune o restrângere a lichidelor până la suprimarea vremelnică a lor în unele boli cronice cu pierderea capacităţii de concentrare a rinichiului, pentru eliminarea cataboliţilor, organismul trebuie asigurat cu cantităţi mai mari de lichide. Reducerea cantităţilor de apă la aceşti bolnavi duce la creşterea azotemiei.

Obiective Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacienta este menită să îmi permită

asistentului medical atingerea obiectivelor de îngrijire. Acestea urmăresc ca pacienta să fie:

- echilibrată psihic şi să fie informată despre boală- să respire cu minim de dificultate- să prezinte micţiuni spontane, nedureroase, - să evacueze o urină limpede fără sânge şi puroi - să nu prezinte complicaţii cutanate, respiratorii, urinare, - să beneficieze de un somn corespunzător cantitativ şi calitativ

corespunzător vârstei- să iși menţină temperat corpului în limite normale- pacienta să beneficieze de un mediu de siguranţă fără accidente şi

infecţii

21

III. PARTEA TEORETICA

III.1. Studiu de caz

Identificarea persoanei

- Nume şi prenume: A.C.- Data internării: 03.08.2012- Vârstă: 35 ani- Sex: feminin- Greutate: 45 kg - Înălţime: 1.64

Mediul familial

- Starea civilă: căsătorită- Relaţia cu familia: bună- Fraţi, surori: doi- Persoane care pot fi anunţate: soțul- Adresa: jud. Iaşi

Mediu profesional

- Profesie: inginer textilist- Loc de muncă: fabrica de textile

Mediul social- Naţionalitate: română- Religie: ortodoxă- Relaţii cu exteriorul: a primit vizite din parte familiei, rudelor

Starea de sănătate

- Motivele internării: Pacienta se prezintă la secţia Urologie a spitalului Judeţean, pentru tulburări micţionale de tip polakiurie, usturimi micţionale. Acestea au apărut în urmă cu 6 luni şi s-au accentuat în ultimul timp ceea ce a determinat bolnava să se prezinte la medicul specialist pentru internare. Pe baza simptomatologiei şi a examenului clinic i se pune diagnosticul de cistita acută.

- Antecedente heredo-colaterale: - tatăl HTA.- Mama operată de chist hepatic hidatic.

- Antecedente personale:- prima menstruaţie la 13 ani.- A avut toate bolile infecto-contagioase ale copilăriei.- A prezentat infecţii urinare repetate cu Escherichia Colli

- Istoricul bolii: - Bolnava este cunoscută cu infecţii urinare repetate, cu 4 internări.- Episodul actual a debutat un urmă cu 6 luni şi s-a accentuat în urmă

cu o săptămână, când a început să prezinte urini tulburi cu micţiuni frecvente si cu usturimi si reduse ca volum.

- Pofta de mâncare este uşor scăzută, - Pacienta lucrează într-un mediu umed.

- Diagnostic: CISTITA ACUTĂ- Alte probleme cu sănătatea: nu se cunosc- Tratament în curs: nu urmează- Alergii cunoscute: nu are

Obiceiuri

- Repaos: somn 8-10h/zi, somn agitat.- Obişnuinţe alimentare: normale- Exprimare: pacienta este comunicativă.- Grad de informare: este interesată de boală și de vindecarea ei.

Examen clinic general

- Aparat respirator: torace normal conformat.- Aparat cardio-vascular: TA 120/50mmHg.

22

III.2. Nevoile fundamentale dupa Virginia Henderson Nr. crt

NevoiaManifestări de

dependenţăManifestări

de independenţăSursa de

dificultate

1A respira şi a avea o bună circulaţie

Uşor influenţată Torace normal conformat Recidiva bolii

2A se alimenta şi a se hidrata

Alimentaţie săracă în proteine, glucide, lipide şi foarte puţine lichide.

Mese regulate Boala

3 A elimina

Tulburări micţionale, urină tulbure, usturimii la micţiune, hematurie şi piurie, micţiuni frecvente şi în cantitate redusă durere hipogastrică iradiată pe uretră, dureri lombare.

Scaun cu aspect normal 1/zi

Boala

4

A se mişca şi a menţine o postură corectă

Adinamia şi astenia provocate de boală limitează mult posibilitatea de a se mişca şi a avea o bună postură, dar fără a se constitui într-o problemă de dependenţă, deoarece repausul la pat este de scurtă durată fiind cauzat în principal de durere

Durerea provocată de afecțiunea vezicală

5A dormi şi a se odihni

Somn perturbat, întrerupt şi superficial.

Nicturia

6A se îmbrăca şi a se dezbrăca

Nevoia este satisfăcută conform vârstei și anotimpului

7

A menţine temperatura corpului în limite normale

Transpiraţie abundentă 36,90CTemperatura mediului ambiant

8

A fi curat, îngrijit şi a avea tegumentele protejate

Tegumente curate, îngrijite.Respectă regulile de igienă locală şi generală

9A evita pericolele

Risc de complicaţii prin ascensiunea infecţiei prin ureter spre rinichii

Boala

10 A comunicaPacienta este comunicativă.

11 A acţiona conform credinţelor şi

Merge regulat la biserică.

23

valorilor sale

12

A fi preocupat în vederea realizării

Este mulţumită de poziţia sa atât pe plan social cât şi familial. Este capabilă să i-a decizii potrivite în timp util şi nu prezintă lipsă de interes faţă de activitatea cotidiană.

13 A se recreea Tristeţe În limita posibilităţilor Boala

14 A învăţaEste receptivă la informaţii noi

24

III.3. Ingrijiri acordate de asistentul medical pacientului cu cistită

Îngrijiri autonome:

Fișa tehnică nr. 1. Internarea pacientului în spital

Obiectivele procedurii

Primirea şi Internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în UPU.Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacientul sau / şi aparţinătoriiObţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi prezentă,

despre sistemele funcţionale. Asigurarea unei ingrijiri de calitate conform cu nevoile și aşteptările pacientului/familiei.

Pregătirea materialelor

Registru de intrări al UPUPlanul de ingrijire / Foaia de observaţie clinicăMateriale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative şi

pentru examenul fizic: termometru, tensiometru, stetoscop, spatulă linguală, sursă de lumină, recipient, recipient pentru colectarea urinei.

Pregătirea pacientului

a) PSIHICĂ:- Oferiţi pacientului/familiei informaţii clare, despre necesitatea

internării.- Obţineţi consimţămantul informat de la pacient/familie.

b) FIZICĂ:- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă adaptată stării de sănătate,- Asiguraţi intimitatea pacientului.- Intruduceţi-vă cu numele şi stabiliţi o relaţie terapeutică nursă-pacient- Observaţi şi notaţi starea fizică, emoţională şi intelectuală a

pacientului.- Observaţi dizabilităţile sau limitările fizice sau/şi psihice.- Evaluaţi gradul de confort sau disconfort al pacientului.- Măsuraţi greutatea şi inălţimea pacientului.- Apreciaţi semnele vitale şi obţineţi o mostră de urină.- Faceţi inventarul bunurilor de valoare ale pacientului conform cu

politica serviciului medical.- Efectuaţi anamneză şi o apreciere nursing cat mai completă a

pacientului.- Identificaţi problemele, nevoile şi aşteptările pacientului legate de

internare.- Explicaţi pacientului/familiei, regulamentul şi rutinele spitalului –

orarul meselor şi al vizitelor.- Informati pacientul despre procedurile sau intervenţiile nefamiliare.- Completaţi planul de ingrijire a pacientului cu informaţiile obţinute:

data/ora, nume şi pronume, varstă, starea la internare, valorile funcţiilor vitale, orientarea în timp şi în spaţiu, măsurile aplicate la UPU, prelevările de produse biopatologice, numele medicului care a făcut internarea.Rezultate aşteptate/dorite:- Pacientul se simte binevenit, relaxat şi are incredere în echipa medicală.- Culegerea de date este completată în primele 24 ore sau chiar mai puţin

de la internare.- Familia se simte confortabil intrucat pacientul este în siguranţă.Pacientul are un nivel inalt de anxietate sau dezorientare care-i ameninţă

siguranţa.

25

- Comunicaţi cu pacientul- Asiguraţi condiţii optime de confortPacientul sau altă persoană semnificativă este incapabilă să furnizeze

informaţii despre istoricul stării de sănătate.- Puneţi intrebări scurte, accesibile- Cercetaţi documentele vechi în caz de reinternare- Pacientul refuză internarea exprimandu-şi dorinţa de a părăsi UPU în

ciuda recomandărilor medicale- Consemnaţi refuzul pacientului în documentele medicale sub semnătură

Fișa tehnică nr. 2. Comunicarea terapeutică

Definiție

Este o activitate planificată, efectuată pentru a obţine relaţii interpersonale între nursă şi bolnav.Comunicarea se manifestă prin toate expresiile, verbale şi non-verbale, prin caracteristicile individului din punct de vedere comportamental şi sexual.

ScopRolul nursei este acela de a ajuta pacientul în a se exprima cu scopul realizării unei comunicări adecvate

Tehnică

Pentru a se obţine acest lucru, trebuie respectate câteva reguli, cum ar fi :- pacientul va fi respectat, indiferent de gradul de cultură sau de pregătire profesională;- vocabularul utilizat trebuie să fie pe înţelesul acestuia;- adresarea se face cu „ dumneavoastră”;- tonul utilizat este adecvat situaţiei;- nursa îşi va menţine echilibrul necesar;- toate tehnicile se aplică atunci când pacientul este cooperant;- mimica şi gesturile trebuie să completeze informaţia medicală.

Incidente

Comunicarea este ineficientă în următoarele situaţii:- nursa îşi afirmă părerea contradictorie cu cea a pacientului;- nursa dă asigurări false, inducând în eroare pacientul;- când pacientul nu este lăsat să aibă păreri proprii,- nursa foloseşte o atitudine de aprobare sau dezaprobare excesivă faţă de cele relatate de bolnav;- când se folosesc stereotipurile şi nu se ţine cont că fiecare bolnav este o persoană aparte;- nursa schimbă subiectul conversaţiei, ceea ce reprezintă o impoliteţe, sau poate duce la inhibiţia bolnavului.

Îngrijiri delegate

Fișa tehnică nr. 3. Recoltarea urinei pentru urocultură

Scop- Explorator- Informează asupra stării funcţionale a rinichiului, cât şi a întregului

organism.Pregătire Materiale necesare:

- Urinar sau bazinet.- Muşama şi aleză.- Materiale pentru toaleta organelor genitale externe.- Eprubete sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut.- Lampă de spirt, chibrituri.

26

Pregătirea pacientului:- Psihică:

se anunţă şi se instruieşte pacientul privind folosirea bazinetului. să ştie să utilizeze numai recipientul gol şi curat. să urineze fără defecaţie să verse urina în vasul colector să nu urineze în timpul toaletei

- Fizică: se protejează lenjeria de pat cu muşama şi aleză se aşează bazinetul sub bolnav se face toaleta organelor genitale externe. se îndepărtează bazinetul şi se întocmeşte cu altul curat.

Execuţie

Recoltarea urinei pentru examen sumar:- Din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150ml

Recoltarea urinei pentru urocultură:- se face pentru stabilirea prezenţei bacteriilor în urină.- se recoltează urina de dimineaţă – cu concentraţie mare de germeni

– în absenţa unui tratament cu perfuzii (cu efect de diluţie) şi înaintea începerii tratamentului cu antibiotice.

- se recoltează din mijlocul jetului urinar 5 ml urină în recipient steril.

- se astupă repede cu capacul,- se transportă la laborator.- Se însămânţează direct pe medii de cultură şi se introduc la

termostat.Examenul se notează în foaia de observaţie.

Interpretare

Pentru urocultură:- Sub 1000 germeni/ml contaminarea în special atunci când sunt

prezenţi germeni variaţi (stafilococi albi, pseudodifterici) provenind frecvent din uretra anterioară,

- 1000-10.000 germeni/ml - bacteriurie fiziologică clinic nesemnificativă,

- 10.000-100.000 germeni/ml - bacteriurie cu suspiciune de infecţie urinară, urocultura trebuie repetată.

- Peste 100.000 germeni/ml bacteriurie semnificativă pentru o infecţie urinară.

Pentru exmenul sumar de urină:- Normal = albumină absent, glucoză absent, sediment – rare

leucocite, rare celule epiteliale.- Patologic, albumină prezent, glucoză prezent, in sediment corpi

cetonici, pigmenţi biliari, sange, puroi, calculi etc.

Îngrijirea pacientului

Bolnavul este ajutat să-şi facă toaleta locală şi să se îmbrace.Este aşezat într-o poziţie comodă.Se aeriseşte salonul.

Fișa tehnică nr. 4. Examenul radiologic al vezicii urinareScop Explorator. Se radiografiază lojele renale pe gol fără substanţă de contrast.

DefinițieExaminarea radiologică fără substanță de contrast ce permite studierea

poziţiei, formei şi dimensiunilor vezicii urinare, rinichiului, precum şi prezenţa unor calculi radioopaci (care conţin săruri sa calciu).

Materialenecesare

Cărbune animal, ulei de ricin, materiale necesare efectuării unei clisme evacuatorii.

27

Tehnică

Pregătirea pacientului- Se anunţă pacientul şi se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea

diagnosticului.- Se explică pacientului tehnica investigaţiei, regimul alimentar necesar

pentru reuşita investigaţiei.Pregătirea alimentară a pacientului- Cu 2-3 zile inaintea examinării pacientul va consuma regim fără alimente

care conţin celuloză şi dau reziduuri foarte multe – fructe, legume, zarzavaturi, paste făinoase, paine, ape gazoase.- Cu o zi inainte pacientul va consuma un regim hidric – supe, ceai, apă

negazoasă.- În seara precedentă pacientul va primi ceai cu paine prăjită.- Înaintea examenului pacientul nu mănancă şi nu consumă lichide.Pregătirea medicamentoasă a pacientului- Cu două zile inaintea examinării se efectuează administrare de cărbune

medicinal şi Triferment – cate 2 tb de 3 ori / zi.- În seara precedentă examenului se administrează o lingură de ulei de ricin.- În dimineaţa examenului se efectuează o clisă evacuatoare cu apă caldă.- Aerul din tubul irigatorului trebuie complet evacuată pentru a nu fi introdus

in colon.- Înaintea executării radiografiei pacientul işi va goli vezica urinară.- Se va controla radiologic prezenţa gazelor in intestine.Participarea la examen- Pacientul este condus la serviciul de radiologie.- Va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze in decubit dorsal pe masa

radiologică.

Îngrijireapacientului

După efectuarea radiologică este ajutat să se imbrace, să se intoarcă la salon unde va fi instalat comod in pat.Se notează examenul in foaia de observaţie.

28

III.4. Plan de ingrijiri

DataProblema de dependență

Obiective de ingrijire

Intervenții Investigații Evaluare

3.08 Anxietate manifestată prin iritabilitate, depresie psihică, emotivitate cauzată de lipsa de cunoaştere a boli a modului ei de evoluţie a manifestărilor care o însoţesc, a tratamentului prescris

Pacienta să fie echilibrată psihic şi să fie informată despre boală

- menţinerea temperaturii în salon între 18-22°C- asigurarea unei bune ventilaţii prin

deschiderea geamului pentru a evita căldura excesivă- educarea pacientei pentru folosirea

tehnicilor de relaxare- plasarea pacientei într-un salon

suferind de aceeaşi afecţiune pentru a evita contactarea bolilor infecţioase

- am însoţit bolnava la radiologie pentru efectuarea unei radiografii renale simple- măsurarea funcţiilor

vitale şi notarea în FTTA 110/75mmHgP 60b/minT 36,9°C

Pacienta este anxioasă datorită afecțiunii

Alterarea nevoii de a respira manifestată prin dispnee de tip tahipneic cauzată de relatarea despre debutul şi evoluţia bolii actuale

Pacienta să respire cu minim de dificultate

Repaus la pat - verific prezenţa globului vezical - menţinerea unei poziţii care să

favorizeze respiraţia - am încercat stimularea evacuării prin

introducerea bazinetului cald sub bolnavă - am aplicat comprese calde pe regiunea

pubiană - notarea rezultatului examenului sumar

de urină recoltat în dimineaţa zilei - administrarea medicaţiei prescrise de medic în urma rezultatului uroculturii a ex. echo.

- am recoltat bolnavei sânge şi urină pentru următoarele analize: Vsh, uree sangvină, creatinină sangvină, ex sumar de urină, uroculturăR 30/min

Alterarea nevoii de a elimina manifestată prin usturime la

- pacienta să prezinte micţiuni spontane, nedureroase, să

- repaus la pat- recoltarea urini pentru examene

chimice şi bacteriologice

Am administrat medicaţia prescrisă de medic:

Pacienta apreciază că urinările s-au redus iar usturimea și durerea s-

29

micţiune, prezenţa hematuriei şi piuriei, micţiuni frecvente şi în cantitate redusă, durere hipogastrică iradiată pe uretră, cauzat de inflamaţia vezicii urinare

evacueze o urină limpede fără sânge şi puroi

- schimbarea lenjeriei de pat şi de corp

- asigurarea unei atmosfere calde- băi calde de şezut

- antiseptice urinare,- antibiotice, - antialgice Neoxazol 2tb/4 ore (6g/24 h)

au diminuat

4.08

Alterarea nevoii de a dormi si a se odihni manifestata prin somn perturbat întrerupt si superficial cauzat de nicturie

Pacienta să beneficieze de un somn corespunzător cantitativ şi calitativ

Menţinerea condiţiilor necesare somnului prin: - reducerea zgomotului din mediul

spitalicesc- diminuarea intervenţiilor de îngrijire

în timpul somnului- asigurarea unei temperaturi adecvate

în salon- aerisirea salonului

Pacienta are un somn perturbat

Alterarea nevoii de a se mişca şi de a avea o bună postură manifestată prin adinamie şi astenie cauzat în principal de durere

Pacienta să beneficieze de o bună postură și de a se mișca fără a fi obstrucționată de simptomele bolii

- planificare unui program de exerciţii moderate- plimbări scurte în salon - mişcări active a membrelor

Administrarea. medicaţiei prescrise de medic conformă cu rezultatele uroculturii și antibiogramei

Pacienta prezintă dependenţă în continuare

Alterarea nevoii de a menţine temperatura corpului în limite normale, manifestată prin transpiraţii abundente cauzată de creşterea temperaturii mediului ambiant

Menţinerea temperaturii corpului în limite normale

- reducerea din alimentaţie a alimentelor cu valoare calorică mare- consumul lichidelor şi alimentelor reci- îmbrăcăminte lejeră de culoare albă- aplicarea compreselor reci pe frunte - aerisirea salonului - hidratarea şi mineralizarea bolnavului

pentru a preveni acidoza metabolică

Administrare de antitermiceAspirină tb. 1 şi

Paracetamol tb.1 oral,

Temperatura corpului a revenit în limite normale

30

5.08

Alterarea nevoii de a bea şi a mânca

Reluarea treptată a alimentaţiei normale și complete

Alimentaţie săracă în proteine, glucide, lipide şi foarte puţine lichide.Se explorează preferinţele pacientului.Se serveşte pacientul cu alimente la o

temperatură moderată, la ore regulate, în cantităţi mici şi prezentate atrăgător.

Măsurarea parametrilor vitali şi notarea acestora în foaie. Se administrează vitamina C 50 mg.

Este asigurat aportul caloric si hidric necesar organismuluiPacienta îşi recapătă treptat pofta de mâncare

Potenţial de complicaţii (riscul extinderii infecţiei spre rinichi)

Pacienta să beneficieze de un mediu de siguranţă fără accidente şi infecţii

Educarea pacientei pentru prevenirea recidivelor:- lenjerie curată,- igienă riguroasă a regiuni perianală şi

genitală- hidratarea corespunzătoare - asigurarea unor condiţii adecvate fără

poluare fonică, chimică sau microbiană- temperatura cuprinsă între 18-20°C

Aplicarea medicației recomandate de medic conformă cu rezultatele antibiogramei obținute în urma uroculturii.

Pacienta prezintă o stare generală fizică și psihică ameliorată

Alterarea nevoii de a comunica manifestată prin apatie, neîncredere, datorat recidivei bolii

Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacienta care să îmi permită atingerea obiectivelor de îngrijire

- am purtat discuţii pe tema problemelor sale - am încurajat-o să facă faţă stresului

creat de boală - am încurajat pacienta să discute liber

despre grijile sale- i-am oferit posibilitatea de a pune

întrebări - am încercat să-i ofer răspunsuri cât

mai precise

Diminuarea apatiei, a neîncrederii în personalul medical.Însușirea cunoștințelor

despre boală și aplicarea tratamentului în vederea vindecării acesteia.

6.08

Pregătirea pentru externare

Întocmirea formelor de externare

Se măsoară funcţiile vitale.Se explică tratamentul prescris pentru

continuarea lui la domiciliu.

Biseptol 2tb/12 ore/zi-se va feri de expunere

la frig şi umezeală- regim hidric 2-3l/zi.

Starea generală a pacientei este bună.

31

VI. Educația pentru sănătateEducaţia sanitară constituie o parte integrantă a complexului de măsuri de ordin

curativ şi profilactic fiind menită să contribuie la creşterea eficienţei tratamentului, la scurtarea duratei acestuia, la prevenirea complicaţiilor şi recidivelor ceea ce se obţine prin informarea şi convingerea bolnavilor privind importanţa respectării terapiei medicamentoase şi igieno-dietetice.

Restabilirea bolnavului impune suprimarea cauzelor care au putut determina sau favoriza îmbolnăvirea, în primul rând a abaterilor de la comportamentul igienic, anularea factorilor de risc comportamental.

Educarea bolnavului şi a convalescenţilor pentru respectarea regimului de odihnă şi a normelor de recuperare în perioada de convalescenţă pentru fiecare boală în scopul evitării apariţiei complicaţiilor şi a recidivelor.

Bolnavii trebuie să fie conştienţi că tot ce fac este numai spre binele propriei persoane şi că numai dacă respectă indicaţiile prescrise vor putea avea o viaţă normală alături de semenii lor.

Hotărârile luate de individ ca urmare a educaţiei sale stabilesc gradul de conştientizare a modului de viaţă adaptat, aderarea din proprie iniţiativă la un model comportamental menit a promova şi proteja sănătatea.

Obiectivele educaţiei sanitare pentru omul sănătos sunt: Alimentaţie sănătoasă şi un aport hidric suficient. Regim raţional de viaţă şi muncă. Menţinerea unei bune condiţii fizice. Prezentarea trimestrială sau anuală la un consult medical de rutină.

Pentru omul bolnav: Instruirea şi educarea privind normele regimului igieno-dietetic. Respectarea medicaţiei recomandate i continuarea tratamentului conform

prescripţiilor.Educaţia pentru sănătate a bolnavilor spitalizaţi şi mai ales a celor cu infecţii

trebuie efectuată în acelaşi timp pentru prevenirea contaminării de la un bolnav la altul sau a personalului sanitar.

Asistenta medicală trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii bolnavului asupra felului cum trebuie să folosească: lenjeria de corp, lenjeria de pat, obiectele personale de toaletă, WC-ul, scuipătoarele, urinarele, bazinetele. Se explică bolnavului că nu trebuie să părăsească secţia sau salonul decât cu avizul medicului şi că nu trebuie să vină în contact cu bolnavii de la alte secţii, cu persoane străine şi cu obiectele acestora.

Educaţia sanitară cu bolnavii în stare gravă sau cu cei cu prognostic sever se limitează la o influenţă psihoterapică, la crearea unei stări de linişte, de încredere.

A-l face pe bolnav să respecte regimul igieno-dietetic recomandat înseamnă a-l educa. Aceasta presupune adoptarea faţă de bolnav a unei atitudini active de formare a comportamentului său, de cultivare a unor conduite recuperatorii ca şi componente ale complexului terapeutic.

Asistenta trebuie să realizeze în paralel un diagnostic cultural sanitar şi să stabilească un tratament educativ-sanitar care-i va da posibilitatea să individualizeze îndrumările sale. În acest mod, asistenta va putea informa şi sfătui corect bolnavul asupra a ceea ce are de făcut pentru a grăbi însănătoşirea şi a evita recidivele.

32

V. Bibliografie1. BORUNDEL CORNELIU - Manual de medicină internă. Editura ALL,

Bucureşti, 1996.

2. COSTICĂ I – Boli renale bilaterale, Editura Medicală, Bucureşti, 1979.

3. FICA V – Explorarea morfofuncţională a rinichiului în practica medicală,

Editura Medicală, Bucureşti, 1979.

4. GRIGORE V. – Semiologie medicală, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1980.

5. MÂNECAN N. – Urologie, Editura Institutului de Medicină şi Farmacie, Iaşi,

1980.

6. MOGOŞ GHEORGHE – Urgenţe în medicina internă, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1983.

7. MOGOŞ, GH. - Mica enciclopedie de boli interne, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1986.

8. MOZES CAROL – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală,

Bucureşti, 1999.

9. NICULESCU DORIN - Urologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1990.

10. POPA G. – Diagnosticul şi tratamentul bolilor interne, Ediţia a III-a

revizuită, Editura Junimea, Iaşi, 1989.

11. SINESCU – Urologie clinică, Editura Medicală Almatea, Bucureşti, 1998.

12. TITIRCĂ LUCREŢIA – Breviar de explorări funcţionale şi de îngrijiri

speciale acordate bolnavului, Editura Medicală Românească, Bucureşti, 1998.

13. TITIRCĂ LUCREŢIA - Ghid de nursing, Editura Medicală, Bucureşti, 1998,

14. TITIRCĂ LUCREŢIA - Tehnici de evaluarea şi îngrijire acordate de

asistenţii medicali, Editura Medicală Românească, Bucureşti, 1998.

15. TITIRCĂ LUCREŢIA - Urgenţe medico-chirurgicale, Ediţia a III-a, Editura

Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1998.

16. VOICULESCU C., I.C. PETRICU - Anatomia şi fiziologia omului (ediţia a

IV-a), Editura Medicală, Bucureşti, 1971.

17. ZOSTIN CONST. – Nefrologie clinică, Editura Medicală, Bucureşti, 1979.

33

VI. Anexe si scheme

Aparatul urinar

Căile urinare

34

Vezica urinară

Vezica urinară la femeie

35