UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

ȘCOALA DOCTORALĂ DOMENIUL DREPT

INFRACȚIUNILE DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ

ÎN SFERA NORMATIVĂ ACTUALĂ

(REZUMAT)

Conducător științific,

Prof.univ.dr. Alexandru BOROI

Doctorand,

Daniel Stelorian DOBRE

Bucureşti

2018

2

Lucrarea are în vedere crearea unei imagini de ansamblu asupra

infracțiunilor de luare și dare de mită, din perspectiva legislativă actuală.

Tema a fost aleasă ținând cont de modificările pe care le-a adus Noul Cod

penal, odată cu intrarea în vigoare la 1 februarie 2014.

După cum se va vedea și în cuprinsul acesteia, lucrarea dorește să

puncteze aspecte legate de conceptul de corupție, integritate, care sunt strâns

legate de cele două infracțiuni aflate în dezbatere.

Această lucrare este structurată pe 6 capitole în cadrul cărora sunt

prezentate de la aspecte legate de istoricul celor două infracțiuni, până la

organisme implicate în lupta anticoprupție de la nivel național și

internațional.

Primul capitol, intitulat „Noțiuni introductive. Luare și dare de mită,

infracțiuni circumscrise sferei actelor/faptelor de corupție”, este structurat

pe 9 secțiuni, în cadrul cărora sunt prezentate și dezbătute noțiunea de

corupție, un scurt istoric al corupției, sunt redate costurile pe care corupția le

implică. De asemenea, este prezentat cadrul normativ aplicabil acestor

fapte/acte de corupție, sunt redate domeniile vulnerabile la corupție. Spre

finalul capitolului sunt punctate aspecte legate de mica corupție și marea

corupție, ca, în final să aducem în atenție aspecte de drept comparat.

Astfel, conceptul de integritate a apărut odată cu adoptarea Convenției

Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie

2003, ratificată de țara noastră prin legea nr. 365 din 15 septembrie 20041. În

conținutul convenției era stipulat faptul că fiecare stat trebuie să ia măsuri

1 Publicată în M. Of. nr. 903 din 5 octombrie 2004 și intrată în vigoare la data de 08

Octombrie 2004;

3

care să conducă la crearea de politici anticorupție și care să aibă la bază

principii de integritate, transparență, responsabilitate.

De asemenea, convenția stipula ca statele să încurajeze la nivelul lor

dezvoltarea conceptului de integritate, a corectitudinii și a răspunderii

agenților publici pentru faptele proprii.

Conform dex, noțiunea de integritate reprezintă însușirea unui individ

de a manifesta cinste, probitate; incoruptibilitate, de a fi sau de a rămâne

intact, întreg.2

Noțiunea de corupție cuprinde în sfera sa mai multe acte ilicite și nu

doar, așa cum s-a creat ideea, doar infracțiunile de dare și luare de mită.

Aceste două infracțiuni sunt cele mai des întâlnite în societatea de astăzi,

însă nu trebuie înțeles că doar acestea două manifestă o lipsă de integritate.

Există o serie de acte ilicite care se încadrează în sfera corupției și implicit a

lipsei de integritate. Percepția potrivit căreia doar darea de mită și luarea de

mită aparține populației care nu are cunoștințe de drept și care își desfășoară

activitatea într-o zonă în care corupția se rezumă la fapte de genul acesta.

Este dezvoltată la nivel național expresia precum a primi...a da șpagă, sau

așa cum unii s-au obișnuit, a da o atenție pentru că așa este cutuma locului.

Referitor la persoanele implicate în corupție, percepția este că cei mai

implicați în astfel de fapte sunt cei care desfășoară activități politice,

polițiștii, magistrații, medicii, în special cei care au o funcție importantă și

care au putere de decizie.

A doua secțiune a lucrării dorește să aducă în atenție evoluția noțiunii

de corupție, prin prezentarea fenomenului încă de la începuturile sale, cu

punctarea modurilor în care aceasta se manifestă. Evident, corupția, ca și

orice alt concept care definește aspecte negative legate de viața unei 2 https://dexonline.ro/definitie/integritate;

4

societăți, are o tradiție în spate. La începuturi, corupția era practicată doar de

cei care aveau o poziție în societate, astfel că, cei care dețineau bunuri și

care doareau să-și satisfacă un interes, interveneau cu bunuri pe lângă

căpetenii pentru a fi facilitati. Astfel de practici erau considerate normale

pentru cei care-și permiteau, având în vedere că ei erau și cei care făceau așa

zisele legi, iar la momentele respective nu existau interdicții referitoare la

astfel de practici.

Evoluția societății a dus și la apariția unor reguli de moralitate, care

excludeaupracticile neuniforme, facilitatoare doar pentru unii din membrii

societății. Filosofii vremii, respectiv Platon, Aristotel și Cicero, dorind să

găsească o formă de guvernare ideală, au făcut cercetări asupra corupției, din

perspectivă filosofică.

Ca titlu de exemplu, Platon a propus pedeapsa cu moartea pentru

funcționarii care primeau daruri sau foloase pentru a-și îndeplini atribuțiile

Demostene definea corupția ca fiind „cel care acceptă o mită de la

altul sau oferă o mită altuia, sau corupe pe altcineva prin promisiuni, în

detrimentul interesului general sau personal al altui cetățean, prin orice

mijloace sau modalități, va fi dezonorat împreună cu copii săi, își va pierde

drepturile electorale și toate proprietățile îi vor fi confiscate ”3.

Lex Cincia de Donis et Muneribus a fost votată în anul 204 î.e.n., iar

prin conținutul său erau interzise primirile de foloase de către avocați ca

urmare a ctivităților prestate și era prevăzută totodată și instituția acțiunii în

restituire.Legea a cunoscut multiple modificări, ajungând să vizeze și

magistrații acelopr vremuri. La nivelul societății romane corupția a cunoscut

o dezvoltare rapidă, ajungând să aibă carcater de fenomen, ceea ce a

3 Conceptions of Political Corruption in Ancient Athens and Rome, Lisa Hill, University

of Adelaide;

5

determinat apariția unor legi repetate, precum CALPURNIA (149 î.e.n.),

ACILIA (123 î.e.n.), SERVILIA (110 î.e.n.), CORNELIA (81 î.e.n.) şi

IULIA repetundarum (59 î.e.n.), care au fost emise în scopul de a reprima

fenomenul corupţiei.

În Franța, odată cu adoptarea Codului penal din 1810, au fost

sancționate grav faptele de corupție, cele săvârșite în legătură cu îndeplinirea

unor acte de serviciu de către funcțioanrii publici cât și pentru efectuarea de

acte contrare de către aceștia.

În ceea ce privește istoricul național al instituției corupției acesta a

fost prezentat în acdrul lucrării la secțiunea Cadrul normativ aplicabil

faptelor/actelor de corupție, subsecțiunea Cadrul legal aplicabil în materia

corupției în dreptul penal român – evoluție și actualitate din cadrul Cap. I al

lucrării.

Secțiunea a 3-a a primului capitol a fost dedicată definiției noțiunii de

corupție, fiind punctate definițiile date de dicționare acestui concept,

definițiile date la nivel internațional și național, De asemenea, la finalul

secțiunii am prezentat circumstanțe ce nu intră în sfera actelor de corupție.

Prrintre aceste circumstanțe se regăsesc neglijența, eroarea în actul de justiție

incompetența, abuzul administrativ, bacșișul și conflictul de interese.

În Dicţionarul juridic corupția este definită drept “acele fapte limitativ

reglementate de lege, precum luarea şi darea de mită, primirea de foloase

necuvenite, traficul de influenţă,etc.; constituind activităţile ilicite

desfăşurate in scopul obţinerii de avantaje materiale sau morale, a unor

poziţii sociale sau politice înalte”4.

4 http://www.euroavocatura.ro/dictionar;

6

La nivel internațional, corupția a fost definită de diferite organisme ca

fiind faptele comise prin folosirea în mod abuziv a funcției sau poziției

deținute, în vederea obținerii unui folos pentru sine sau penatru altul.

Alții au definit corupția ca fiind îndeplinirea sau neîndeplinirea unui

act prin încălcarea legii, în scopul realizării unui interes pesonal.

În dreptul penal românesc, conceptul de corupție nu a fost definit,

însă, la nivel doctrinar, aceasta este văzută ca manifestarea funcționarului

care, în schimbul atribuțiilor sale, pretinde sau primește bunuri sau alte

foloase.

Deși nu definește termenul de corupție, Legea 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, face trimiteri la

conduita ce trebuie avută de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, astfel că se poate subvânțelege că noțiunea de corupție implică

utilizarea funncției, a atribuțiilor deținute în vederea obținerii unui folos

necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Strategia Națională Anticorupție pentru 2005-2007 a definit corupția

ca fiind reprezentată de demersurile care aduc atingeri distribuției universașe

și echitabile de bunuri, în vederea aducerii de profit unor indivizi sau

grupuri.

Secțiunea 4 a capitolului aduce în vedere costurile corupției, fiind

prezentate efectele pe care acest fenomen ilicit le are asupra societății și

mediului instituțional, precum și cele produse asupra individului. Corupția

nu trebuie privită ca un concept ce aduce atingeri doar elementelor implicate

în raportul ilicit. Acest fenomen produce efecte negative asupra întregii

societăți și îi influențează negativ pe toți îndivizii unui stat. Percepția că un

stat este corupt, are efecte nefaste asupra economiei, asupra mediului de

afaceri, instituțional, inclusiv asupra relației dintre stat și cetățean, care ar

7

trebui carcaterizată de o formă de protecție. Corupția produce frustrări

individului în momentul în care în gândirea sa se implementează ideea că

nimic nu e posibil fără atenții și că cei care sunt cinstiți și corecți răzbat mai

greu în societate. O astfel de frustrare, raportată la nivel global, dă naștere

unei societăți care nu-și mai promovează și apreciază adevăratele valori,

unei societăți ale cărei posibile vârfuri nu vor mai depune efortul de a ajunge

acolo unde le este locul.

Corupția duce la distrugerea competiției, la scăderea investițiilor atât

interne cât și străine, la creșterea prețurilor serviciilor și produselor oferite

cetățenilor. La nivel internațional, Banca Mondială realizează periodic

rapoarte care transpun efectele pe care corupția le produce, evidențiind în

acdrul acestora sume fabuloase care se pierd ca urmare a fenomenului ilicit.

Actele de corupție afectează considerabil și individul. Astfel, corupția

costă libertatea în situația în care este descoperită și documentată astfel încât

este probată vinovăția.

Deși există programe de reinserție socială, este greu ca ulterior unei

condamnări pentru o faptă de corupție, o persoană să fie integrată în cadrul

unei instituții pe o funcție de încredere. Cazierul judiciar , deși în aparență se

susține că nu trebuie să fie un element de discriminare în ocuparea unor

funcții, este cert faptul că orice angajator analizează faptele pentru care a

fost suferită condamnarea.

În cadrul secțiunii 5 a fost realizată o aducere în revistă a cadrului

normativ aplicabil faptelor/actelor de corupție. Astfel, pentru a acoperi acest

palier, au fost avute în vedere atât normele interne cât și normele

internaționale în materie. În ceea ce privește cadrul normativ intern, corupția

a fost incriminată târziu, în timpul domniilor fanariote ea cunoscând o

incriminare imperfectă, pe considerentul că fanarul avea o influență negativă

8

în acest segment. Punctul de plecare în procesul de incriminare l-a constituit

anul 1780, atunci când, în timpul lui Alexandru Ion Ipsilante a fost redactată

Pravilniceasca Condică care prevedea pedepse aspre pentru judecătorii care

primeau mită. De la începuturi, până în prezent, cadrul normativ intern a

suferit diverse modificări, însă, considerăm că, la momentul actual, corupția

este bine conturată și are un temei legal puternic, reprezentat de Legea

78/2000 și Codul penal.

Raportat la cadrul legal internațional, în anul 1999 a fost adoptată la

Strasbourg Convenția penală privind corupția. Statele semnatare au avut în

vedere crearea unei obligații generale în sesnul că, toate statele trebuia să se

oblige să prevadă drept infracțiuni actele ce intră în sfera fenomenului de

corupție și să sancționeze agenții săi publici conform dreptului epnal intern.

În cadrul convenției s-a făcut referire la agentul public ca subiect activ, văzut

din perspectiva funcționarului, funcționarului public, judecătorului.

Monitotizarea stadiului de implementare a Convenției revene

GRECO, Grupului Statelor împotriva Corupţiei.

Statele semnatare ale Conevenției au convenit că textul necesită

modificări, astfel că, la 15 mai 2003 s-au reunit la Strasbourg pentru a

adopta Protocolul adițional la Convenția penală privind corupția.

Modificările au vizat modificarea sferei persoanelor care pot fi

subiecți activi ai infracțiunilor din sfera corupției, fiind introduse astfel

definiții ale termenilor de arbitru, acord de arbitraj, jurat.

La nivel național, Protocolul a fost ratificat de România prin Legea nr.

260 din 16 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 612 din 7 iulie

2004.

La secțiunea norme internaționale trebuie amintită și Decizia-cadru nr.

2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupţiei în

9

sectorul privat, prin intermediul căreia s-a dorit ca atât corupția activă și cea

pasivă din sectorul privat, să fie incriminate drept infracțiuni în toate statele

membre, astfel încât persoanele juridice să facă obiectul tragerii la

răspundere penală în mod proporțional.

Secțiunea a 6-a a fost dedicată domeniilor vulnerabile la corupție,

fiind prezentate cu titlu de exemplu sistemul judiciar, achizițiile publice și

domeniul privat. Sistemul judiciar este în percepția populației unul dintre

cele mai puternice sisteme ale statului, și totodată, cele mai vulnerabile la

riscurile corupției. Percepția personală este că acest domeniu nu prezintă un

grad ridicat de corupție, magistrații bucurându-se de o anumită reputație și

remunerație ce le asigură un confort material și psihic. Deviațiile de

comportament ale unora dintre magistrați se datorează unei selecții care deși

tinde spre prefecțiune, are mici scăpări care, mai devreme sau mai târziu ies

la iveală.

Domeniul achizițiilor publice este unul vulnerabil datorită faptului că

este unul de amploare și în cadrul căruia sunt rulate sume impresionante.

Activitatea de achiziții publice este reglementată de Ordonanţa de Urgenţă

nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică,

a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de

concesiune de servicii.

Actul normativ sus-invocat prevede regimul juridic al contractului de

achiziție publică, contractului de concesiune de lucrări publice, precum și

contractului de concesiune de servicii, precum și demersurile necesare a fi

îndeplinite atunci când se realizează o achiziție. Având în vedere că achiziția

publică presupune o serie de pași ce trebuie urmați consecutiv, există

persoane care au interes în obținerea contractelor și care, promit sau oferă

bunuri în aces sens.

10

Corupția din domeniul privat vizează în special materia contabilității

și auditului. Instituțiile din domeniul privat practică purtarea de evidențe

contabile duble, ascunderea veniturilor sub diferite forme, astfel că, prin

Convenția penală împotriva corupțieidin 2003 au fost trasate sarcini statelor

semnatare, în sensul de a se implica ctiv în combaterea corupției de la

nivelul privat.

Mica corupție a fost dezbătută în cadrul secțiunii 7 a capitolului I, iar

marea corupție a făcut obiectul secțiunii 8. În cadrul acestor secțiuni s-a

făcut referire la modul de recuperare a crențelor de către ANAF, raportat la

hotârările judecătorești date și prin care s-a dispus recuperarea de prejudiciu.

Marea corupție vizează persoane cu funcții importante în stat, respectiv

demnitari ai statului, judecători în cadrul unor instanțe care au pe rol cazuri

sensibile în care sunt implicați înalți demnitari. Lupta cu marea corupție a

început să se facă simțită prezența începând cu anul 2014, prin eforturile

depuse de DNA în acest domeniu.

În cadrul secțiunii 9, am realizat trimiteri la elemente de drept

comparat. Astfel, am adus în atenție cadrul penal italian, fiind prezentate

definițiile infracțiunilor de corupție, precum și variantele agravante ale

acestora. Codul penal german are dedicat corupției capitolul 30 denumit

infracțiuni de serviciu, în cadrul căruia a reglementat infracțiunile ce intră în

sfera corupției. Normele germane prevăd atât confiscarea, cât și pierderea

bunurilor obținute ca urmare a comiterii faptelor de corupție. Tot ca

elemente de drept comparat au fost făcute trimiteri și la codurile penale

francez, luxemburghez și austriac.

Capitolul II este dedicat infracțiunii de luare de mită și este structurat

pe 5 secțiuni în cadrul cărora au fost prezentate condițiile preexistente ale

11

infracțiunii, conținutul constitutiv, formele și sancțiunile aplicabile acestei

fapte.

Infracțiunea de luare de mită este reglementată în cadrul art. 289 C.

pen. astfel:

„(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine

sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se

cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu

îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act

ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui

act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani

şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a

exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.5

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele

prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă

în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la

îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar

acestor îndatoriri.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse

confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin

echivalent.”

Având în vedere Vechiul Cod penal, actuala reglementare a cunoscut

diverse modificări, cele mai importante constând în aceea că infracțiunea de

primire de foloase necuvenite a fost înglobată în infracțiunea de luare de

mită, iar scopul pentru care se comite fapta nu mai prezintă relevanță pentru

a fi întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii.

5 Alin. (1) al art. 289 a fost modificat de pct. 25 al art. 245 din Legea nr. 187 din 24

octombrie 2012, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012;

12

Pe vechea reglementare se punea discuția existenței a două infracțiuni

distincte, respectiv luare de mită și primire de foloase necuvenite, care, erau

diferențiate doar de elementul de timp, în sensul că, dacă în cazul luării de

mită, bunurile sau foloasele erau primite înainte de îndeplinirea sau

neîndeplinirea unui act de către funcționar, sau în același timp, în cazul

primirii de foloase necuvenite, foloasele erau primite ulterior acțiunii din

partea funcționarului. Deci, singurul element diferit era momentul primirii

mitei, foloaselor.

Modificărie aduse de Noul Cod penal au vizat și lărgirea sferei de

subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, astfel, se fac trimiteri la

prevederile art 175 alin. (2) care vizează asimilarea în categoria

funcționarului public a persoanei care exercită un serviciu de interes public

pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă

controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului

serviciu public.

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie. prevede în cadrul art. 7 o variantă agravantă a

infracțiunii de luare de mită, astfel: „fapta de luare de mită, săvârşită de o

persoană care:

a) exercită o funcţie de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;

c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori

de sancţionare a contravenţiilor;

d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal, se

sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de luare de mită,

ale cărei limite se majorează cu o treime”. Agravanta este atrasă de calitatea

personală a subiectului activ.

13

Obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de

relațiile existente în legătură cu desfășurarea în condiții normale a

activităților de serviciu de către funcționari.

La nivel doctrinar s-au conturat două opinii referitoare la existența

obiectului material al infracțiunii de luare de mită. Conform unei opinii,

banii sau folasele primite constituie obiect material, iar în viziunea contrară,

infracțiunile ce fac obiectul analizei nu au obiect material.

Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită nu poate fi orice

persoană, fiind calificat. Astfel, subiect activ al infracțiunii este eprsoana

care, la momentul comiterii faptei era funcționar public sau îndeplinea în

mod permanent sau temporar, sub beneficiul unei plăți sau în lipsa acesteia o

însărcinare în serviciul unei persoane fizice prevăzute de art. 175 alin. (2)

sau în cadrul unei persoane juridice.

Potrivit art. 175 C. pen, “funcţionar public, în sensul legii penale,

este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o

remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în

scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau

judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de

orice natură6;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei

regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu

6 A se vedea M. Udroiu, op. cit., pag. 361;

14

capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea

obiectului de activitate al acesteia.”7

Este asimilată funcţionarului public „persoana care exercită un

serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice

sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la

îndeplinirea respectivului serviciu public”.

Capitolul III este dedicat infracțiunii de dare de mită și este structurat

pe 7 secțiuni în cadrul cărora au fost prezentate aspecte de ordin introductiv,

conținutul legal al infracțiunii, condițiile preexistente, conținutul constitutiv,

formele și sancțiunile aplicabile acestei fapte, cauze speciale care exclud

existența infracțiunii și cauza de nepedepsire specifică infracțiunii.

Infracțiunea de dare de mită este reglementată în cadrul art. 290 C.

pen. astfel:

“(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în

condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când

mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca

organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei

care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau

date după denunţul prevăzut în alin. (3).

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse

confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin

echivalent.”

7 Lit. c) a alin. (1) al art. 175 a fost modificată de pct. 19 al art. 245 din Legea nr. 187 din

24 octombrie 2012, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012;

15

Obiectul juridic al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de

relațiile existente în legătură cu desfășurarea în condiții normale a

activităților de serviciu de către funcționari.

Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită poate fi orice persoană,

nefiind calificat ca în cazul infracțiunii de luare de mită. Subiectul activ

trebuie să intre în contact cu un funcționar public sau cu o persoana care

desfășoară o activitate remunerată sau nu, în sarcina unei persoane din cele

prevăzute de art. 175 alin. (2), sau unei persoane juridice

Întotdeauna, subiectul activ al infracțiunii de dare de mită nu va fi

instigator sau complice la infracțiunea de luare de mită, precum nici

subiectul activ al infracțiunii de luare de mită, nu va fi complice sau

instigator la infracțiunea de dare de mită. În cazul acestor două infracțiuni,

calitatea de autor a uneia dintre ele, exclude reținerea vreunei forme de

participație penală.

Subiectul pasiv al infracțiunii, ca și în cazul infracțiunii de luare de

mită este reprezentat de instituțiile publice, sau orice persoana care are drept

activitate prestarea unui serviciu de interes public.

În cadrul secțiunii 6 a capitolului III am punctat cauza specială care

exclude existența infracțiunii. Astfel, este prevăzut expres de legiuitor în

cadrul art. 290, alin. (2) fapta nu constituie infracţiune atunci când

mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

În acset caz ne aflăm în prezența unei cauze de neimputabilitate, dar care nu

trebuie privită în sensul art. 25 C. pen., care are în vedere constrângerea care

definește un pericol grav. Constrângerea manifestată de un funcționar poate

consta în simplul refuz al acestuia de a întocmi un act de intră în sfera

atribuțiilor sale de serviciu, condiționarea actului de interes public. În sensul

16

art. 25 C. pen., constrângerea are loc atunci când există o forță fizică sau

psihică ce este îndreptată împotriva unei persoane.

Ultima secțiune a capitolului prezintă cauza de nepedepsire expres

prevăzută de legiuitor în cadrul alin. (3) al art. 290. pentru a opera aceasta

cauză, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, astfel:

- fapta să fie denunțată de mituitor;

- denunțarea să fie adresată unei autorități;

- acțiunea denunțătorului să aibă loc înainte aca organele de urmărire

penală să fi fost sau să se sesizeze cu privire la comiterea faptei.

Capitolul IV a fost dedicat instituțiilor implicate în lupta împotriva

infracțiunilor de corupție. Având în vedere impactul pe care DirecȚia

Națională Anticorupție (DNA) îl are în prezent pe scena socității, i-am

dedicat prima poziție în prezentare.

Instituția, structură cu personalitate juridică, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are competențe pe

întreg teritoriul național și este încadrată cu procurori specializați pe linia

actelor/faptelor de corupție. Dna a luat ființă prin Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 43 din 4 aprilie 20028 și are în competență infracțiunile

prevăzute de Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare,

săvârșite în condiții expres prevăzute de legiuitor.

Competența DNA este atrasă atât de gravitatea faptelor comise, direct

proporțională cu prejudiciul și pagubele produse, precum și de calitatea pe

care persoanele, subiecți activi, o au la momentul comiterii faptei.

De asemenea, sunt de competența acestei structuri specializate,

infracțiunile care aduc atingeri intereselor financiare ale Uniunii Europene.

8 Ultimele modificări au fost aduse de Hotărârea Guvernului nr. 643 din 31 iulie 2014 și

Hotărârea Guvernului nr. 486 din 30 iunie 2015;

17

În acest caz, nu comportă relevanță nici paguba produsă ca urmare a

comiterii faptei, precum nici calitatea avută de subiectul activ la momentul

comiterii faptei.

Tot o instituție cu impact în lupta împotriva actelor de corupție este și

Direcția Generală Anticorupție (DGA), care are în competență personalul

MAI implicat în acte de corupție. DGA a luat ființă prin Legea nr. 161/2005

privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în

cadrul Ministerului Afacerilor Interne și este organizată atât la nivel central

cât și la nivel teritoriul, unde se regăsesc așa numitele SJA-uri (Servicii

Județene Anticorupție). Activitatea Direcției este complexă, cuprinzând pe

lângă activități specifice de combatere, și activități de prevenire a faptelor de

corupție. La nivelul acestei structuri se realizează sinteze, documentare ce

sunt destinate publicului în vederea conștientizării impactului negativ pe

care corupția îl produce.

În activitatea de prevenire, DGA are în vedere desfășurarea de

activități de instruire la care participă întregul personal al MAI. Deși

instituția se implică activ în prevenirea și combaterea acestui fenomen,

corupția de la nivelul personalului MAI nu este de neglijat.

Agenția Națională de Integritate este a treia instituție prezentată în

cadrul capitolului IV din rândul celor care se implică în lupta împotriva

corupției. ANI a luat ființă prin Legea nr. nr. 144/2007 și are drept obiectiv

asigurarea integrității demnitarilor și persoanelor care dețin funcții publice.

Pentru a putea verifica modul în care anumite persoane cu funcții importante

își clădesc averea de-a lungul timpului, legiuitorul a avut în vedere găsirea

unor soluții, în sensul de a institui în sarcina acestora obligații referitoare la

completarea declarațiilor de avere și interese în fiecare an. ANI are printre

atribuții evaluarea declarațiilor de avere, constatarea unor neconformități

18

legate de informațiile menționate de titularii declarațiilor, constatarea unor

incompatibilități, constatarea nerespectării dispozițiilor care statuează

conflictul de interese. De asemenea, instituția se implică activ în elaborarea

de sinteze, analize, studii, oferind și consiliere atunci când este solicitată.

O altă instituție cu rol activ în combaterea corupției este Ministerul

Justiţiei, care are personalitate juridică și care are în vedere apărarea ordinii

de drept și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Principalele funcții ale M.J. sunt punctate de legiuitor în cadrul art. 5

din H.G. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției,

printre acestea regăsindu-se elaborarea politicile publice, strategiile şi

planurile de acţiune în domeniul justiţiei, al prevenirii şi combaterii corupţiei

şi formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanţă cu obiectivele

programului de guvernare, reglementarea cadrului normativ şi instituţional al

sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public etc.

În Europa, au luat ființă o serie de organisme care să-și aducă

contribuția astfel încât fenomenul corupției să fie diminuat. Așa cum am

arătat la secțiunea dedicată efectelor pe care corupția le produce asupra

mediului internațional, corupția coostă foarte mult, generând pierderi de

ordinul milioanelor de euro în fiecare an.

În cotextul în care corupția nu este un fenomen singular, care să

vizeze doar un stat al Uniunii Europene, subiecții de drept internațional s-au

văzut obligați să-și unifice forțele spre atingerea unui obiectiv comun, acela

de a diminua fenomenul de corupție.

Europa se poate lăuda cu următoarele instituții/organizații implicate în

lupta anticorupție:

EPAC – Parteneri Europeni Împotriva Corupţiei;

IACA – Academia Internaţională Anticorupţie;

19

EACN – Reţeaua Punctelor de Contact Anticorupţie;

OLAF – Oficiul European Anti-fraudă;

GRECO – Grupul de State împotriva Corupţiei;

IAACA – Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie;

OCEMN – Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră;

RAI – Iniţiativa Internaţională Anticorupţie;

ICAC – Comisia Independentă Împotriva Corupţiei.

GRECO a luat ființă în 1999 și a reprezentat soluția pe care semnatarii

săi au găsit-o pentru a lupta împotriva corupției. GRECO are drept obiectiv

realizarea unor evaluări reciproce pe care statele membre și le asumă. Aceste

evaluări au rolul de a crea o stare de conștinetizare și asumare a problemelor

legate de corupție cu care un stat membru se confruntă.

În cadrul capitolului V am realizat o analiză din perspectivă

jurisprudențială a infracțiunii de luare de mită. Astfel, am adus în atenție

două cazuri complexe, care prezintă relevanță sub toate aspectele. Prima

speță prezentată aduce în atenție actele de provocare din partea

investigatorilor sub acoperire. Cazul prezentat este cel al unuor agenți de

poliție care, fiind în exercitarea serviciului, au solicitat și primit în schimbul

neîndeplinirii unui act ce intra în sfera atribuțiilor specifice, sume de bani.

Pronind de la un denunț, organele abilitate au obținut autorizațiile necesare

și au utilizat investigatori sub acoperire pentru documentarea activității

infracționale. În urma flagrantului efectuat, strângerii probelor și judecării

fondului, agenții în cauză au fost condamnați la pedepse cu închisoarea. În

căile de atat folosite, aceștia au motivat că acțiunile de prindere în flagrant

efetuate au depășit cadrul legal, fiind comise acte de provocare din parte

investigatorilor. În urma analizei efectuate asupra întregii stări de fapt și de

20

drept, ICCJ a stabilit că vinovăția este probată, neexistând cauze care să

înlăture în cauză răspunderea penală.

Ce-a de-a doua speță punctează aspecte interesante legate de

dezincriminarea faptei în cazul luării de mită săvârșită de un medic. Este

cazul unui medic care, a fost acuzat de comiterea infracțiunii de luare de

mită și de comiterea a două infracțiuni de primire de foloase encuvenite.

Săvârșirea faptelor a avut loc înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod

penal, astfel că, instanțele, în căile de atac, au pus în discuție legea penală

aplicabilă. Deși faptele în sarcina medicului au fost probate, existând

certitudine că ele au fost comise, ICCJ a stabilit în cauză faptul că a

intervenit o dezincriminare în cauza de față, deoarece s-a stabilit că lipsește

calitatea subiectului activ, modalitatea în care fapta a fost comisă nemaifiind

prevăzută în actuala legislație penală. Prin urmare, instanța supremă a casat

hotărârile prin care medicul a fost condamnat, iar după rejudecare, a stabilit

achitarea acestuia pentru comiterea a 6 fapte de luare de mită (a fost

schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute inițial în sarcina acestuia).

Ambele spețe au fost preluate din jurisprudența ICCJ și au fost avute în

vedere toate căile de atac folosite, fiind bine conturate în cadrul lucrării

soluțiile finale.

În mod similar, capitolul VI cuprinde un studiu privind infracțiunea de

dare de mită. În cadrul capitolului sunt prezentate două spețe care, din

perspectiva personală, au prezentat relevanță. În prima speță este prezentată

situația subiectului activ minor al infracțiunii de dare de mită. Este cazul

unei profesoare de Limba și Literatura Română care, în schimbul unor

avantaje de natură economică, însemnând sume de bani sau bunuri

patrimoniale, facilita promovarea clasei de către eleve care nu au avut

capacitatea de a înmagazina cunoștințele necesare promovării clasei.

21

Este interesant de văzut în cadrul speței sistemul în care darea și luare de

mită funcționau prin intermediar. În raport de poziția făptuitorilor și ținând

cont de toate criterile legale, instanța a decis ca executarea pedepselor

aplicate să fie suspendată sub supraveghere.

A doua speță vizează activitatea infracțională desfășurată de un

reprezentant al legii, respectiv polițist, care, în schimbul unor sume de bani a

pretins că poate modifica o soluție dintr-un dosar penal.

La finalul lucrării am punctat căteva propuneir de lege ferenda, astfel, am

considerat oportune a fi făcute aprofundări și găsirea unor soluții penale în

direcțiile următoare:

- elaborarea unui sistem sancționator eficient în cazul comiterii unor

fapte de corupție;

- lărgirea sferei instituției de funcționar public, cu introducerea

procurorilor în sfera noțiunii.O atare măsură adoptată, ar crește nivelul de

răspundere al acestora în cazul actelor emise fără un control riguros din

partea societății.

- crearea unui cadrul normativ care să asigure transparență în materia

achizițiilor publice;

- crearea unui cadru normativ care să prevadă o procedură accelerată în

cazul anumitor subiecți activi ce se bucură de unele imunități sau privilegii

și care au comis fapte de corupție. Această categorie înglobează judecătorii,

parlamentarii, senatorii, precum și alte persoane cu funcții importante care

beneficiază de unele privilegii oferite de stat.

- găsirea unor soluții pentru conștientizarea la nivelul societății a

impactului negativ al corupției, precum și a unor mecanisme de educare a

societății în acest domeniu.