informatica juridica ifr ubv curs- sidonia cernea

8/15/2019 Informatica Juridica IFR Ubv Curs- Sidonia Cernea

1/66


2/66


3/66

31.1Conceptul de informaţie, informatică, sistem informatic....................................7

1.2 Arhitectura sistemelor de calcul.......................................................................9

1.2.1 Hardware..................................................................................................101.2.2 Software...................................................................................................20

CAPITOLUL II.....................................................................................................262.1. Informatica juridică documentară................................................................29

2.1.1. Caracteristicile sistemelor de documentare juridică automatizată...........29

2.1.2. Principalele sisteme de documentare juridică automatizate....................29

2.1.3 Documentarea în Internet........................................................................ 30

2.2 Informatica judiciară.......................................................................................30

2.2.1 Informatizarea tribunalelor.......................................................................30

2.2.2 Gestiunea criminalităţii............................................................................31

2.3 Auxiliarele informatice................................................................................... 31

CAPITOLUL III....................................................................................................333.1 Contractele informatice.................................................................................. 36

3.1.1 Contractul de echipament........................................................................ 37

3.1.2 Contractul de produse-program (software).............................................38

3.1.3 Contractul de dezvoltare informatică........................................................38

3.1.4 Contractul de service (întreţinere)...........................................................39

3.1.5 Contractul OEM (Original Equipment Manufacturers)...............................39

3.1.6 Contractul de tratare informatică.............................................................40

3.1.7 Contractul de acces la baze de date........................................................40

3.1.8 Contractul de furnizare de servicii Internet..............................................41

3.2 Protecţia juridică a programelor pe calculator................................................41

3.2.1 Brevetabilitatea programelor pe calculator..............................................42

3.2.2 Dreptul de autor.......................................................................................43


4/66


5/66

isciplină tânără şi în plină dezvoltare, informatica juridică este profund marcată de caracterul practic alrăspunsurilor şi mijloacelor sale, remarcându-se princreativitate şi reflecţii teoretice asupra gândirii şilimbajului juridic. Informatica juridică are particularităţicare o disting de celelalte tehnici făcând din ea un

instrument original de schimbare. Materia sa primă este informaţia juridică; eareprezintă celula fundamentală a întregului sistem juridic; de aceea, prin

prelucrarea informaţiei juridice, ea are o puternică influenţă asupra modelelor degândire, asupra structurilor, mentalităţilor, oamenilor şi lucrurilor. Informatica

juridică este un remarcabil instrument în serviciul dreptului, dar şi un factor demutaţie important în domeniul juridic.

Informatica juridică - obiect al dreptului, se distinge clar de informatica purăşi de dreptul informatic, creat în urmă cu 10 ani, care este un sistem unitar de reguli juridice aplicabile tehnologiilor specifice informaticii, precum şi acelei părţi acomunicaţiei aferente transferului de informaţie în reţelele informatice.

Pentru ca juriştii să cunoască din ce în ce mai multe dosare, acte de procedură, probleme de contencios şi pentru reglarea rapoartelor de afaceri, aceştiafolosesc calculatoare adaptate ori spre scopuri vizate. Aceste dosare sunt evidentînţesate de noţiuni tehnice, cum ar fi dreptul construcţiilor, procedura penală oricriminalistica. Informatica interpelează juristul asupra unui spectru mai larg al

problematicii, iar cantitatea de lucrări consacrate acestor probleme estesemnificativ mai mare.

1

D

INTRODUCERE


6/66

ucrarea de faţă este alcătuită din trei capitole, fiecaredintre ele fiind structurate pe două părţi, şi anume: în

prima parte este o abordare teoretică a subiectului, iar înultima parte sunt teme propuse ce vor constitui unmaterial de studiu pentru studenţi.

rima parte a lucrării se intitulează Bazele prelucrăriiautomate a datelor şi prezintă noţiunile de informatică,informaţie, sistem informatic, precum şi arhitectura unuisistem de calcul, reliefând cele două componente,hardware şi software.

doua parte a lucrării, intitulată Informatică

juridică explică noţiunea de informatică juridicădocumentară, împreună cu caracteristicile şi principiilesistemelor de documentare, şi de asemeneadocumentarea pe Internet. Tot în această parte suntdiscutate: informatizarea tribunalelor, gestiuneacriminalităţii şi auxiliarele informatice.

n partea a treia, Drept informatic, sunt prezentatecontractele informatice (de echipament, de produs-

program, de dezvoltare, de service, OEM, etc.), protecţia juridică a programelor soft, precum şi licenţele software.

CAPITOLUL I2

STRUCTURA LUCRĂRII

L

P


7/66


8/66

CUPRINSUL capitolului I

1.1 Conceptul de informaţie, informatică, sistem informatic 71.2 Arhitectura sistemelor de calcul 9

1.2.1 Hardware 101.2.2 Software 20Test de autoevaluare Nr. 1 25Bibliografie minimală Capitolul I 25

OBIECTIVELE capitolului I

După studiul capitolului I, studentul va fi capabil să demonstreze că

a dobândit suficiente cunoştinţe pentru:

Din punct de vedere al evoluţiei, în ultimul secol se potdistinge două perioade:

• perioada societăţii industriale – în cadrul societăţiiindustriale, specifică până după al doilea război mondial,

4

• a putea recunoaşte şi defini noţiunile de bază, precum: informaţie, informatică, sistem informaticşi informaţional;

• cunoaşte componentele hard şi soft ale unui sistemde calcul.


9/66

producţia de bază este cea industrială cu resursă strategicăcapitalul;

• perioada societăţii postindustriale (informaţionale) – însocietatea informaţională a sfârşitului de mileniu,

producţia de bază este cea intelectuală, iar resursa ceamai importantă a devenit informaţia numită adeseori,resursa resurselor (în sensul că de informaţie depindeaccesul la alte resurse şi la mediul pieţei).

În general, informaţia este ceea ce se comunică subformă de cunoştinţe transferate între oameni. Ea înlătură totalsau parţial starea de nedeterminare pe baza unui mesaj adresatunui receptor. De pildă, volumul producţiei unei întreprinderiîntr-o perioadă de timp, vânzările unui magazin, randamentul

unei maşini etc. sunt informaţii redate prin conţinutul mesajului,dar şi prin posibile interpretări.

Ca percepţie umană, informaţia se leagă de efectele ce potsă apară prin receptarea ei; din perspectiva lingvistică şianalitică, informaţia se poate descrie în termeni daţi de sensulsau structura ei; din punct de vedere fizic, informaţia se poatedescrie prin termenii manifestărilor reale (păstrare, acurateţe,oportunitate ş.a.).

Prin urmare, o informaţie se poate distinge prin 3

abordări:1. sintactică – dată de regulile de formare în construcţiileutilizate pentru reprezentarea în procesul tratăriiinformaţiei. Privită numai sintactic, informaţia devine odată definită, astfel:

:= Exemplu: ( := )Până în deceniul 8 materia primă a utilizăriiechipamentelor de calcul au fost datele, prelucrate înscopul informării;

2. semantică – ca semnificaţie intimă de conţinut a datelor.De exemplu, 11/10/99 este o dată care semnifică o zicalendaristică (11) dintr-o lună (a 10-a) şi dintr-un an(99). Tendinţa ultimilor ani este de a prelucra informaţiaşi sub aspecte semantice;

3. pragmatică – de raportare a informaţiei la scopurilereceptorului sau a observatorului. Aceasta vizează mai

5


10/66

ales managerii care pe baza informaţiilor iau deciziitranspuse apoi în acţiuni.

Totalitatea informaţiilor dintr-un domeniu de activitatesau asupra unor obiecte formează cunoştinţe. Desemnarea lor se face adeseori prin termenul de tezaur . În acest context, oinformaţie este relevantă dacă:

1. dezvoltă cunoştinţe;2. reduce nedeterminarea;3. este utilizabilă într-un scop propus.

Cerinţele principale pentru ca o informaţie să poată ficonsiderată utilă, sunt:

1. să fie consistentă, cuprinzătoare în furnizarea de

cunoştinţe;2. să fie relevantă redând cunoştinţe necesare luăriideciziilor;

3. să fie oportună, operativă pentru a ajuta progresul şieliminarea unor erori;

4. să fie reală, exactă;5. să fie accesibilă;6. să fie completă;7. informaţia trebuie să fie concisă etc.

Pentru un utilizator , informaţiile pot proveni din:• surse externe – asupra mediului în care există (clienţi,

canale de distribuţie, furnizori, concurenţi ş.a.);• surse interne – asupra stării şi manifestării activităţilor.

Ele sunt cuprinse în documentele de evidenţă, deorganizare şi de management.

Informatica a apărut în deceniul al şaptelea ca urmare aevoluţiei tehnicii de calcul şi a cerinţelor de informare.

Noţiunea derivă din termenii francezi INFORmationautoMATIQUE . Încă în 1967, Academia Franceză defineainformatica drept “ştiinţa tratării raţionale a informaţiei,folosind calculatoarele”. De altfel, în accepţiunea anglo-saxonă, se vorbeşte adesea de ştiinţa calculatoarelor sau desisteme automatizate de informare.

6


11/66

Dinamica din domeniul tratării informaţiei face ca şiinformatica să cunoască evoluţii spectaculoase, desprinzându-se domenii distincte, cum sunt:

• informatica teoretică, drept bază a sistemelor de calcul;•

arhitectura calculatoarelor;• informatica aplicată în economie ş.a.

1.1 Conceptul de informaţie, informatică, sistem informatic

Ca abstracţie a lumii reale, un sistem este un ansamblu deresurse, fenomene, procese conectate prin relaţii tehnice,economice, umane şi de altă natură, pentru a realiza un scop,un obiectiv. El se prezintă ca părţi distinctive, autonome, care

se pot comporta la rândul lor ca sisteme. Orice sistem elaborat,cum sunt şi cele economice, informaţionale, se caracterizează

prin:1. procesul de bază – dat de obiective, intrări, transformări,

ieşiri;2. mecanismul de control;3. restricţii.

Printr-un sistem informaţional (SI) înţelegem totalitatea

resurselor conectate tehnologic pentru tratarea informaţiei înscopul satisfacerii cerinţelor de informare. Tratareainformaţiei constă în culegerea, înmagazinarea, stocarea,

prelucrarea şi transmiterea datelor şi a informaţiilor dintr-oorganizaţie sau domeniu de activitate. Printre obiectivele unuiSI pentru societăţi comerciale regăsim: organizarea datelor şi a

prelucrărilor; elaborarea şi fundamentarea deciziilor; informareasupra gestiunii resurselor şi a capitalurilor; previziuni asupratendinţelor etc.

Astfel de obiective sunt detaliate şi asupra domeniilor sau subsistemelor întreprinderii: de marketing, de cercetare-dezvoltare, al producţiei, comercial, financiar-contabil şi de

personal. Intrările unui SI sunt date şi informaţii asupraaprovizionării, dar şi asupra mediului pieţei.

Prelucrările constau în efectuarea lucrărilor şi a situaţiilor de evidenţă economică necesare realizării obiectivelor, cumsunt: întocmirea documentelor primare şi a celor cu caracter

7


12/66

tehnic, înregistrări în jurnale şi în conturi contabile,inventarieri, elaborarea balanţelor şi a bilanţului asupra averiifirmei, elaborarea programelor de lucru ş.a.

Ieşirile constau în centralizatoare, situaţii şi rapoarte desinteză a informaţiilor asupra stării şi a evoluţiei organizaţiei.Prin mecanismul de control , managerii trebuie să asigureîndeplinirea obiectivelor întreprinderii cu abateri (erori) cât maimici şi informare promptă asupra stării şi a evoluţiei pieţii.Cele mai importante restricţii sunt legate de complexitatea

prelucrării informaţiei asupra cerinţelor pieţei privindconcurenţii, dar şi constrângerile legislative, social – politice,financiare etc.

Partea automatizată a unui sistem informaţional seconstituie în sistem informatic. El are ca element de tratare a

informaţiei calculatoare sau reţele de calculatoare. Asociate cutoate avantajele automatizării în tratarea informaţiei, un sisteminformatic asigură: posibilităţi de calcul complexe, informaţiide calitate, extinderea comunicaţiilor, tablouri de bord, grafice,răspunsuri prompte şi argumentate la cererile de informare etc.

Concret, elementele unui sistem informatic sunt:• resursele umane – reprezentate prin operatorii de

calculatoare, programatorii calculatoarelor, analiştii desistem ş.a.;

•

echipamente de calcul (hardware – calculatoare şiimprimante);• colecţii (fişiere) de date şi informaţii şi suporţii de stocare

a lor (discuri, dischete);• programe ( software) de utilizare a calculatoarelor.

Evoluţia sistemelor informatice a pornit de la prelucrareadatelor de evidenţă şi gestiune în deceniul 6, ajungând azi săconţină componente suport de decizii şi de expertiză similarecelei umane.

8


13/66

1.2 Arhitectura sistemelor de calcul

Calculatorul electronic, în esenţă, poate fi considerat unsistem electronic de calcul, sau sistem de prelucrare automată a

datelor, deoarece este un ansamblu de dispozitive electronice,electrice etc. ce funcţionează ca un întreg pentru realizareaunui obiectiv comun.

Sistemele de calcul aparţin sistemelor deschise,elementele componente fiind astfel realizate încât pot satisfacecerinţele de compatibilitate reciprocă, a căror interacţiune

permite atingerea performanţelor dorite. Sunt sisteme deschise,deoarece orice configuraţie poate fi modificată şi completată

pentru a face faţă unor noi cerinţe şi realizează un permanentschimb de substanţă, energie, informaţie etc. cu alte sisteme.

Scopul realizării şi funcţionării sistemelor de calcul este prelucrarea automată a datelor pentru obţinerea rezultatelor corecte, complete, prezentate în formă accesibilă utilizatorilor în timp “real”.

Arhitectura în general defineşte elementele constitutiveale unui sistem, apreciate din punct de vedere al modului defuncţionare, a caracteristicilor constructive, al performanţelor şi al modului de interacţiune bazat pe compatibilitatea dintreele.

Pentru atingerea scopurilor propuse, arhitecturilesistemelor de calcul pot fi de tip:• monoprocesor – care presupun un singur subsistem de

coordonare a funcţionării ansamblului, având un elementde prelucrare distinct. Acestea au cea mai mare răspândireşi vor fi luate în considerare în prezentarea următoare;

• multiprocesor – în care unităţile autonome de prelucraremonoprocesor sunt folosite ca blocuri funcţionale înrealizarea unor prelucrări superioare. Acestea folosesc 2sau mai multe procesoare distincte, de acelaşi tip sau detipuri diferite. Deşi sunt dificil de “instruit” prin

programe, se consideră că acestea vor permitegeneralizarea inteligenţei artificiale.

Structural, orice sistem de calcul cuprinde:

9


14/66

• hardware – partea fizică, echipamentul reprezentat deansamblul componentelor specializate în realizareaoperaţiilor elementare;

• Firmware – cuprinzând ansamblul microprogramelor

încorporate;• Software – partea de programe ce leagă operaţiile

elementare în operaţii şi sarcini complexe executatecu foarte mare viteză.

1.2.1 Hardware

Structura fizică a unui calculator IBM PC cuprinde:A.partea centrală formată din:

a) microprocesor; b) memoria operativă.

B.partea periferică alcătuită din:a) dispozitivele periferice;

b) magistrale de date, de adrese, de comenzi (BUS-uri).

A. Partea centralăa) Microprocesorul – inima, miezul calculatorului, este

construit dintr-un singur cip (bucată) realizând controlul

operaţiilor fiecărui subsistem.Din perspectivă structurală, microprocesorul conţine:1. Unitatea de comandă şi control (UCC) – ce dirijează

funcţionarea întregului sistem de calcul, conform“indicaţiilor” primite sub formă de instrucţiuni aparţinând

programelor sau sub formă de comenzi tastate. UCCasigură: ordinea de execuţie a instrucţiunilor; controlulmemoriei centrale în timpul desfăşurării activităţilor;activarea tuturor componentelor sistemului de calcul.

2. Unitatea aritmetică şi logică (UAL) – reprezentând

componenta de prelucrare propriu-zisă ce efectueazăoperaţiile aritmetice şi logice prevăzute în programul cedescrie algoritmul de rezolvare al problemei asupraoperanzilor ca date de prelucrat, în final furnizândrezultatul, ca informaţie de ieşire. UAL cuprinde:

10


15/66

• dispozitive de lucru aritmetico-logice – ce efectueazăoperaţiile propriu-zise în funcţie de reprezentareainternă a datelor numerice;

• dispozitive de stocaj intermediar – ca memorii

specializate de capacitate mică pentru păstrareaoperanzilor şi a rezultatelor fiecărei operaţii;

b) Memoria operativă (internă) este componenta sistemului decalcul în care se păstrează datele şi instrucţiunile pe durata

prelucrărilor. Aceasta cuprinde un ansamblu de elemente fizicecare simulează cifrele sistemului binar de numeraţie folosit înreprezentarea internă, numite biţi.

În memorie biţii sunt grupaţi câte 8 formând octeţi saubytes, aceştia fiind cea mai mică unitate adresabilă (se poate

localiza pe baza adresei). Din acest motiv este corectă afirmaţiacă memoria internă este adresabilă, permiţând accesul direct lainformaţia solicitată. Dar şi în interiorul fiecărui byte se potface referiri la fiecare unitate a acestuia indicându-se numărulde ordine stabilit prin numerotarea biţilor printr-un anumitsistem.

Din punct de vedere al accesului la informaţiile stocate,sunt 2 tipuri de memorii:

• memoria de tip ROM;

• memoria de tip RAM.

Memoria de tip ROM (Read-only memory) care poate finumai citită, este de dimensiuni mici şi nu-şi pierde conţinutulla întreruperea alimentării (este nevolatilă). Prin cuplareasistemului la sursa de energie, informaţia păstrată în acest tipde memorie devine din nou utilizabilă.

Acest tip de memorie este folosit pentru păstrareanucleului sistemului de operare, adică a unui set de programefolosite la iniţializare şi pentru controlul cel mai direct al

perifericelor de bază. Memoria ROM reprezintă o stocare permanentă pe microchip, comutatorii tranzistorilor neputând ficomutaţi ON sau OFF, fiind codaţi permanent în momentul

producerii programului respectiv. Aceste chipuri în modobişnuit nu permit inscripţionarea de noi programe sau date peele.

11


16/66


17/66

• statice SRAM (Static RAM) – care nu au nevoie demecanismul de reîmprospătare, sunt foarte rapide, dar absorb o putere mai mare şi se încălzesc mai repede.

Structural, memoria internă poate fi:• memoria principală (de lucru);• memoria CMOS RAM pentru păstrarea unor informaţii ce

descriu configuraţia calculatorului;• memoria CACHE prezentă la tipurile AT 386, AT 486 şi

Pentium pentru mărirea vitezei de lucru cu memoria principală.

Din punct de vedere al organizării memoriei RAM,aceasta este structurată în:

• memoria internă – caracterizată prin capacitate, timp deacces reprezentat de intervalul dintre cererea de acces la odată şi furnizarea acesteia la ieşire, modul de organizare şiadresare;

• memoria standard (de bază) – formată din primii 640 KBrezervată sistemului, memoria maximă disponibilă pentru

programe;• memoria extinsă – cuprinsă între 640 KB şi 1 MB;• memoria expandată – ce depăşeşte 1 MB.

B. Partea periferică cuprinde ansamblul dispozitivelor ceextind capacităţile sistemului de calcul.a) Dispozitivele periferice, asigurând interfaţa sistem de calcul-utilizator, utilizează diferite medii fizice care permitintroducerea datelor de prelucrat şi a instrucţiunilor de

prelucrat în sistemul de calcul precum şi extragerea şiînregistrarea/vizualizarea rezultatelor obţinute. Folosind

suporturi cu mare capacitate de memorare acestea extindcapacitatea memoriei interne, permit păstrarea datelor şi a

programelor pe o perioadă mare de timp.Din punct de vedere funcţional, dispozitivele periferice se

clasifică în:1. periferice de intrare – permit introducerea datelor,

programelor şi a comenzilor în memoria internă;

13


18/66

2. periferice de ieşire – permit redarea rezultatelor sub oformă accesibilă utilizatorilor sau înlesnesc dialogulutilizator-calculator;

3. periferice de stocare (intrare/ieşire) – specializate înutilizarea diferitelor suporturi de înregistrare de marecapacitate. Aceste echipamente lucrează cu date şiinformaţii în formate de reprezentare ce au la bază cifrele

binare asigurând citirea acestora de pe suporturile deînregistrare şi introducerea lor în memoria internă precumşi redarea (extragerea) rezultatelor şi înregistrarea(scrierea) pe suporturi;

4. periferice de comunicaţie – permit transmiterea datelor ladistanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie (modem,cuplor etc.).

1. Dispozitivele periferice de intrare sunt astfel construiteîncât utilizatorul poate introduce informaţii în sistemul decalcul (reprezentând date de prelucrat, programe sau comenzi).În această categorie sunt cuprinse: tastatura, mouse-ul,cititoarele optice de documente, cititoarele de coduri de tip

bară, cititoarele de documente marcate, scanner-ul etc.Tastatura reprezintă dispozitivul standard de intrare ce

operează prin convertirea acţionărilor de taste în semnaleelectronice care simulează cifrele binare. Fizic, este o unitateindependentă ce se poate aşeza pe masă în poziţia dorită,

putând fi şi înălţată cu ajutorul unor picioruşe. Tastatura cu 101taste a fost dezvoltată de IBM devenind marcă înregistrată aacestei firme. Calculatoarele portabile (Laptop şi Notebook) autastatura încorporată cu 81 de taste din motive deminiaturizare.

Mouse-ul este un dispozitiv de introducere folosit pentruselectarea unor opţiuni din meniuri cum ar fi texte sau grafice.Cea mai cunoscută firmă de pe piaţă în acest domeniu este

Microsoft. Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă decauciuc sau alt material cu o aderenţă bună care, printr-unsistem electro-optic semnalează sistemului de calcul mişcărilefăcute prin deplasare pe o suprafaţă plană dintr-un materialspecial. Dacă este instalat driver-ul de mouse, odată cumişcarea acestuia pe ecran se deplasează o săgeată saudreptunghi numit cursor , care indică diverse obiecte.

14


19/66

Joystick -ul, o variantă mai veche dar mai simplă a mouse-ului, este format dintr-o manetă ce poate ocupa 4 poziţii demişcare: înainte, înapoi, dreapta şi stânga. Este utilizat îngeneral la jocuri şi în diferite sisteme de instruire.

Trackball-ul (Trackerball-ul ) este un dispozitiv similar cumouse-ul sub forma unei bile cauciucate încorporate alături detastatură, deplasarea cursorului pe ecran făcându-se prinmişcarea bilei. Este utilizat mai ales pentru Laptop-uri.

Scanner -ul este echipamentul periferic specializat pentru preluarea de imagini şi texte. Acesta are un senzor ce conţine

elemente sensibile la lumină. În funcţie de număruldispozitivelor pe un inch se obţine rezoluţia aparatului; adicănumărul de puncte pe un inch. În interior există o sursă delumină care luminează materialul scanat şi în funcţie de razelereflectate de acesta, lumina este convertită în tensiune electrică,care apoi cu un convertor este preluată de sistemul de calcul.Scaner-ul poate fi folosit pentru preluarea de caractere diverse,semnături, poze, diferite imagini (alb-negru sau color).Imaginea este preluată pe puncte (pixeli).

Cititorul de bare de cod (cititorul de coduri de bare) seutilizează în marile magazine ca dispozitiv de înregistrare lacasierii. Este format dintr-un ansamblu de citire,emisie/detecţie a intensităţii luminoase. Preţurile sunt marcate

prin diverse dimensiuni şi diferite nuanţe de culoare de la alb lagri şi apoi negru. Prezintă avantajul că preţul poate fiînregistrat fără a fi necesară utilizarea tastaturii. Pentrusiguranţă, totuşi, şi aceste dispozitive sunt interconectate cutastaturi pentru a se putea verifica datele introduse.

Cartelele transparente sunt cartele de plastic cu

microprocesor incorporat, utilizate pentru prelucrarea şistocarea balanţei conturilor, a istoricului tranzacţiilor, fiindmult mai greu de falsificat decât cele magnetice.

Introducerea prin telefon este utilizată de unele bănciunde clientul furnizând informaţii ca număr de cont, parolă,sumă etc. comandă sistemului de calcul executarea tranzacţiilor direct prin telefon. Sistemul este folosit şi de întreprinderi carese ocupă de comercializare prin poştă.

15


20/66

2. Dispozitivele periferice de ieşire sunt specializate înextragerea rezultatelor prelucrării în sistemul de calcul şi

prezentarea acestora în formă uşor accesibilă utilizatorilor.Principalele echipamente de ieşire sunt: monitoarele,imprimantele, plotter-ele, plăcile de sunet de ieşire, etc.

Monitoarele sunt considerate ca dispozitive standard deieşire permiţând afişarea atât a informaţiilor introduse însistemul de calcul de la tastatură sau prin alte mijloace, cât şi arezultatelor prelucrării. Construcţia acestora se bazează petubul cu raze catodice, similar celor folosite la televizoare.Monitoarele pot fi color şi monocrom.

Caracteristica de bază a monitoarelor o reprezintă

rezoluţia (claritatea) reprezentată de numărul de pixeli (pictureelements) afişabile pe toată suprafaţa ecranului. Cu cât numărulde pixeli este mai mare, cu atât imaginea afişată este mai clară,

prezintă mai multe detalii, deci rezoluţia este mai bună. Imprimantele au apărut odată cu primele calculatoare, la

începutul anilor 1950, fiind la început cel mai importantdispozitiv ce permitea afişarea informaţiilor în format uşor accesibil utilizatorilor. Evoluţia calculatoarelor a determinat şi

perfecţionarea permanentă a imprimantelor dorindu-se oimprimare mai rapidă, de calitate superioară, mai ieftină.Astfel, alături de imprimante ce folosesc suportul fizic hârtia,există şi echipamente periferice de imprimare pe hârtieelectrosensibilă, pe microfilm etc. sau care realizează funcţiisuplimentare, de ex. lăcuirea hârtiei pe care s-a realizatimprimarea, reliefarea unor porţiuni etc. Dimensiunea hârtieide imprimare diferă; cele mai folosite fiind de format A4 şi A3şi se foloseşte pentru a înregistra copii ale rezultatelor

prelucrării, grafice sau alte tipuri de imagini monocrom saucolor.

Imprimante pentru teletext , cunoscute mai ales subnumele de fax, realizează transmiterea unor documente la maredistanţă. Acesta este format dintr-un cititor optic de documentecare transformă imaginea citită într-un grup de cifre. Acesteatransmise la distanţă sunt recepţionate de destinatarul dotat cuo imprimantă de tip pagină ce efectuează operaţia inversă.Vitezele de transmisie sunt de la 2,4 KB/sec. până la 48KB/sec. Tipărirea unui document în format A4 poate dura între

16


21/66

30 de secunde şi câteva minute în funcţie de complexitateainformaţiilor cuprinse în document.

Plotter-ele sunt periferice electromecanice folosite pentru producerea de copii ale desenelor grafice, cartografie,arhitecturale etc. realizate pe calculator, pe suport material(hârtie, calc sau film). Plotter-ele se folosesc în activităţi de

proiectare asistată de calculator. Plotter-ul este format dintr-osuprafaţă plată pe care este fixată hârtia, un braţ mobil ce areataşat un dispozitiv de înregistrare.

Plăcile de sunet de ieşire permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a vocii (microfon) iar apoi,utilizând un program se poate: reda (prin difuzor, boxe),modifica sau înregistra un fişier de sunet.

Placa de sunet conţine convertoare de tip analogic-digital

şi digital-analogic ce realizează conversia semnalelor dintr-oformă în alta. În acest fel, sistemul de calcul gestioneazăsemnalele sonore sub formă digitală la fel cu informaţiileobişnuite.

Cele mai utilizate sunt plăcile de sunet de ieşire folosite pentru redarea conţinutului unor CD-uri muzicale sau bucăţimuzicale dintr-o enciclopedie.

Sistemele COM (Computer Output Microfilm) suntconectate la sistemele de calcul şi permit transpunereaimaginilor pe microfilm fie direct, pe măsură ce sunt generate,fie off-line de pe benzi magnetice unde au fost stocate. Acestesisteme folosesc suporturi speciale: microfilmele şi microfişeledenumite microforme. Aceste suporturi permit crearea şiutilizarea unor imagini fotografice miniaturizate deosebit deutile în arhivarea şi consultarea documentelor. Sunt desutilizate în arhivele de mari dimensiuni, în biblioteci etc.,microfişele fiind preferate microfilmelor deoarece permitindexarea şi deci regăsirea rapidă a informaţiei dorite.Utilizarea COM presupune dotarea cu echipamente speciale de

copiere, developare, proiecţie.

3. Dispozitive periferice de stocare utilizează suporturimagnetice de mare capacitate folosite pentru memorarea unuivolum mare de date care pot fi regăsite rapid. Având în vederemodul de acces la informaţiile înregistrate, suporturile segrupează în 2 categorii:

17


22/66

• suporturi adresabile – ce permit accesul direct lainformaţie pe baza adresei (discurile magnetice);

• suporturi neadresabile – nu permit localizarea informaţiei prin adresă (benzi magnetice).

În prezent, discul magnetic are cea mai răspândită arie deutilizare datorită capacităţii de memorare şi modurilor de acces

permise. Echipamentele periferice specializate în lucrul cudiscurile magnetice realizând schimbul de date şi informaţii cusistemul de calcul, sunt unităţile de discuri magnetice. Fizic,acestea pot fi amplasate în cutia calculatorului sau în uneleconfiguraţii sunt unităţi suplimentare plasate în exterior.

O unitate de disc magnetic cuprinde dispozitivul de fixareşi antrenare al suportului, capetele de citire/scriere, blocul logic

de comandă, interfaţa cu sistemul de calcul.Un disc magnetic este realizat din material plastic sau

metal (aluminiu) acoperit cu o peliculă fero-magnetică. Fiecarefaţă a discului este împărţită în cercuri concentrice numite

piste, numerotate de la margine spre interior începând cu 0. Numărul pistelor diferă în funcţie de tipul discului.

În funcţie de tipul suportului folosit sunt 2 tipuri de unităţide disc:

• unităţi de dischetă (disc flexibil, floppy disk) – este

suportul clasic de stocare utilizat la microcalculatoare.După diametrul discului pot fi de 2.5”, 3.5”, 5.25”, 8”. În prezent toate unităţile de dischete permit utilizareasimultană a ambelor feţe, capacitatea de memorare adischetelor depinzând de numărul de piste şi de densitateade înregistrare. În prezent, sunt utilizate pe scară maredischetele de 3.5”, care sunt închise într-o casetă de

protecţie fiind mai sigure şi mai uşor de transportat.• unităţi de disc fix (disc dur, disc winchester, hard disk) –

spre deosebire de floppy disk reprezintă o construcţierigidă, sunt mai grele, suportul de înregistrare este formatdintr-un pachet de discuri dispuse pe acelaşi ax.

Unităţile de disc compact (unităţile de CD) audimensiunea de 5.25 inch şi utilizează tehnologia razei laser

pentru a stoca datele, sunt asemănătoare dischetelor, dar pentrucă au capacitate mult mai mare de memorare, de obicei 650

18


23/66

MB sectoarele acestor discuri sunt dispuse continuu sub formăde spirală. Timpul de acces la ultimele tipuri este de sub 100ms, iar rata de transfer a crescut de la 150 KB atingând valoride 3800 KB/sec. Un alt avantaj al acestor discuri îl reprezintăfaptul că datele nu pot fi alterate de câmpurile magnetice saude praf.

Tipurile cele mai utilizate sunt:• CD-ROM (Read Only Memory) – asemănătoare CD-urilor

muzicale, au înregistrate datele de către producător, putând fi livrate baze de date foarte mari sau software.Acest tip de disc se utilizează în domenii în care estenecesară consultarea unei cantităţi mari de date ce nu sunt

supuse modificărilor: bibliotecile (pentru cataloage şireferinţe), finanţele (pentru bazele de date), informatică(pentru distribuirea software-ului şi a documentaţiilor)etc.;

• CD-WO (Write Only, Read Many Times) – folosite deutilizatori pentru arhivări, permiţând înregistrarea datelor,dar nu şi ştergerea lor;

• CD-I (Interactive) – realizate de firma Philips pentruaplicaţii multimedia.

4. Periferice de comunicaţie şi conectare - pentrutransmiterea datelor la distanţe foarte mari sunt folosite

periferice ca: modem-urile şi fax-urile. Pentru comunicareaîntre calculatoare se utilizează periferice de reţea şi cabluri.Conectarea utilizatorilor se realizează pentru:

• transmiterea/primirea de informaţii şi mesaje între diferite persoane (poşta electronică – e-mail);

•

accesarea informaţiilor stocate pe alte calculatoare;• efectuarea de operaţii bancare etc.

Modemul este un periferic ce permite trimiterea şireceptarea de semnale prin intermediul undelor telefonice(MOdulator/DEModulator). Acesta este complet automatizat,

permiţând apeluri prin intermediul calculatorului, fie printastarea numărului destinatarului, fie prin selectarea sa dintr-o

19


24/66

listă de numere memorate pe disc. Modemul converteştesemnalul digital al calculatorului într-un semnal telefonicanalog, respectiv converteşte semnalul analog într-o intraredigitală. Acesta poate fi plasat în interiorul calculatorului sau înexterior, conectat la calculator prin cablu RS-232 şi conectat la

priza telefonică.

Magistralele de date, de adrese, de comenzi – omagistrală este firul prin care biţii ce constituie elemente deinformaţie circulă în paralel, este calea de comunicare a

procesorului cu elementele sistemului de calcul. Aceasta estecaracterizată prin frecvenţa funcţionării şi numărul de biţitransferaţi în paralel.

Magistralele de date, de adrese şi de comenzi sunt formate

din ansambluri de conductoare utilizate de mai multe unităţifuncţionale pentru realizarea unei sarcini.Liniile folosite pentru transferul datelor între dispozitivele

periferice, memorie, microprocesor formează magistrala (BUS)de date cu funcţionare bidirecţională permiţând citirearespectiv scrierea datelor.

Magistrala de adrese, unidirecţională, coordoneazăfuncţionarea microcalculatorului, adresele fiind transmise dinmicroprocesor către memorie şi dispozitivele periferice.

Magistrala de comenzi reuneşte semnalele individuale deintrare/ieşire din microprocesor, coordonând funcţionareadispozitivelor conectate precum şi semnalele de stare ale

perifericelor.

1.2.2 Software

Un sistem electronic de calcul reprezintă ansamblulcomponentelor Hardware care, împreună cu un ansamblu de

programe Software realizează prelucrarea automată a datelor furnizate de utilizatori în vederea obţinerii informaţiilor.Caracteristica de bază a calculatoarelor electronice esteefectuarea automată a prelucrărilor pe baza unor programespeciale.

Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni(comenzi) ce descrie algoritmul de rezolvare al problemei.

20


25/66

Ansamblul programelor pe care un sistem de calcul le poateexecuta, permite funcţionarea automată a echipamentelor.

Sistemul de programe (soft-ul) cuprinde:I. programele de bază (software de bază) sau de sistem –

însoţeşte de obicei hard-ul, îl face utilizabil, este furnizatde regulă de firma producătoare de hard odată cuechipamentul şi cuprinde:

a) sistemul de operare sau de exploatare; b) sistemul de utilizare;

II. software-ul aplicativ – cuprinde un ansamblu de programece extind posibilităţile soft-ului de bază, rezolvă

problemele specifice ale utilizatorilor şi sunt utilizate despecialişti în informatică sau de utilizatorii iniţiaţi.Deosebim în această categorie:

a) pachetele de programe; b) programele utilizatorilor sau soft elaborat de utilizatori.

I.a) Sistemul de operare cuprinde un grup de programe careasigură funcţionarea sistemului de calcul, gestionează resurseleacestuia, asigurând interfaţa cu utilizatorul. American NationalInstitute (ANSI) defineşte sistemul de operare ca fiind softwarecare controlează execuţia programelor calculatorului şi careserveşte la catalogare, depanare, control input/output,compilare, asigurarea stocării, administrarea datelor şi serviciiasociate.

Datorită sistemului de operare, intervenţia operatoruluieste minimă, acesta devenind “conducătorul” calculatorului,“dirijorul” acestuia. Principalele funcţii realizate se referă la:

• gestiunea perifericelor – asigurând controlul şi comandadispozitivelor de bază şi opţionale conectate la calculator.Controlul funcţionării unităţilor de disc magnetic implicăorganizarea logică a suporturilor în directoare, fişiere etc.;

• controlul programelor – funcţie complexă ce presupune

găsirea lor pe disc, încărcarea, lansarea în execuţie şiurmărirea modului de execuţie a acestora. Aceastăoperaţie se poate realiza în sistem:

monotasking – cu care sunt echipatemicrocalculatoarele şi care presupune executareaunui singur program la un moment dat, realizareaunei singure sarcini;

21


26/66

multitasking – care se găsesc pe calculatoarele mari, permiţând realizarea mai multor sarcini simultan,adică pot activa la un moment dat mai multe

probleme, operaţii deosebit de complexe datorită posibilităţilor de interacţiune ale programelor în cursde execuţie, probleme relative la alocarea resurselor,

protecţia între programe etc.

Din punct de vedere al numărului de utilizatorilor activi simultan, sunt sisteme de operare:

monouser – cu un singur utilizator; multiuser – în care pot lucra folosind resursele

sistemului de calcul mai mulţi utilizatori;• executarea unor sarcini “comandate” – prin instrucţiunile

programelor active: operaţii de intrare/ieşire, accesul lafişiere, controlul programelor, alocarea spaţiului dememorie etc.;

• interpretarea şi executarea comenzilor date de utilizator – prin care acesta solicită informaţii despre calculator (sistem, configuraţie, fişiere, gestiunea spaţiului pe disc,

programe etc.).

Sistemele de operare sunt foarte diferite în funcţie de tipul

şi mărimea calculatoarelor, dar în principiu cuprind:• încărcătoare de programe destinate introducerii

(încărcării) în memorie a programelor de executat;• monitoare şi supervizoare care asigură derularea

lucrărilor, înlănţuirea acestora, controlul operaţiunilor deintrare/ ieşire, semnalizarea incidentelor în funcţionare;

• programe speciale ce realizează cu operativitateformatarea de discuri, copierea de fişiere, compararea dediscuri etc.

De calitatea sistemelor de operare depinde eficienţa şi performanţele calculatorului. Interfaţa sistemului de operare-utilizator este realizată prin intermediul limbajului de comandăale cărui elemente se numesc comenzi. Acestea sunt indicate deutilizatori de la tastatură şi pot fi “descifrate”, “înţelese”, desistemul de operare printr-o componentă a acestuia numită

22


27/66


28/66

vizualizarea conţinutului unei zone de memorie,executarea programelor până la punctele de oprire etc.;

• editoare de texte (procesoarele de texte) – sunt programespecializate în introducerea în calculator a programelor

sursă scrise în diferite limbaje de programare precum şi aaltor texte, fiind cele mai răspândite şi folosite programede utilizare a resurselor PC;

• medii de programare – reprezintă sisteme complexe carese intercondiţionează, specializate pe anumite limbaje de

programare, fiind folosite la introducerea, compilarea,editarea de legături, lansarea în execuţie a programelor.Cele mai cunoscute sunt Pascal, FoxPro, Cobol, C, Prologetc.;

• utilitare – programe specializate ce corespund unor funcţii bine definite, extind facilităţile oferite de sistemul deoperare, pot fi livrate împreună cu sistemul de operare sauseparat.

II.a) Pachetele de programe realizate de specialişti îninformatică, sunt concepute, realizate, implementate încondiţiile concrete ale unei unităţi economice sau pot ficumpărate de la firmele specializate. Numărul acestora estefoarte mare, dar corespunzător domeniilor abordate, pot fi

grupate astfel:• pachete destinate editării textelor utilizate la redactarea de

cărţi, ziare, reviste. În această categorie sunt cuprinse:WordStar, WordPerfect, Word etc., fiecare cunoscând maimulte versiuni, din ce în ce mai uşor de folosit şi mai

performante;• pachete destinate gestiunii bazelor de date: FoxPro,

Dbase, Acces, Oracle, Paradox etc.;• pachete specializate în efectuarea calculelor economico-

financiare: Excel, QuattroPro, Lotus;• pachete statistice: STATIGRAPHICS, SPSS etc.;• pachete de contabilitate Ciel, Contab, CompAs.

II.b) Aplicaţiile utilizatorilor sunt realizate de persoaneinstruite în informatică ce îşi întocmesc programe proprii

pentru rezolvarea problemelor specifice în funcţie de posibilităţile Hard, Soft, volum de date de prelucrat, cerinţe

24


29/66

specifice de prelucrare etc. Aceste programe au în general uncaracter artizanal, un grad redus de aplicabilitate şi pot fifolosite cu dificultate în domenii cu activităţi similare.

TEST de autoevaluare Nr. 1

25

1. Care este diferenţa între sistem informatic şi sistem informaţional?2. Daţi câte trei exemple de periferice de intrare şi ieşire.3. Definiţi sistemul de operare.

Răspunsurile la test se găsesc la pagina 60


30/66

BIBLIOGRAFIE minimală Capitolul I1. Lacurezeanu, R., Buchmann, R., Bazele informaticii economice, Ed.

Risoprint, Cluj-Napoca, 2009;

2. Niţchi, Şt. (coordonator), Esenţial în informatica economicǎ . Ed.Risoprint, Cluj-Napoca, 2006;

3. Racoviţan, D., Oprean, V., Oprean, V., Mărginean, N., Informaticăeconomică, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2009.

CAPITOLUL II

Informatică juridică

26


31/66

27

INFORMATICĂ JURIDICĂ


32/66

Cuprins

2.1 Informatica juridică documentară 28

2.1.1 Caracteristicile sistemelor de documentare juridicăautomatizată

28

2.1.2 Principalele sisteme de documentare juridicăautomatizate

29

2.1.3 Documentarea pe Internet 292.2 Informatica juridică 29

2.2.1 Informatizarea tribunalelor 302.2.2 Gestiunea criminalităţii 30

2.3 Auxiliarele informatice 30

Test de autoevaluare Nr. 2 32Bibliografie minimală Capitolul II 32

OBIECTIVELE capitolului II

După studiul capitolului II, studentul va fi capabil să demonstreze căa dobândit suficiente cunoştinţe pentru:

Definiţie: Informatica juridică reprezintă ansamblultuturor aplicaţiilor informatice din domeniul dreptului.

informatica juridică documentară – punecalculatorul în serviciul juristului depăşitde masa de surse

Informatica juridică

28

•

a putea recunoaşte şi defini noţiunile de bază, precum: informatică juridică şi informatică juridicădocumentară;

• a putea descrie sistemele de documentare juridicăautomatizate;

• a-şi însuşi noţiuni legate de gestiunea criminalităţii;• a cunoaşte auxiliarele informatice.


33/66


34/66


35/66

• automatizarea consultării dosarelor, a cazierelor şiregistrelor;

• documentarea completă a situaţiilor judiciare;• realizarea statisticilor cu caracter sociologic judiciar;

• realizarea copilor după diferite acte;• editarea actelor repetitive;• imprimarea extraselor funciare;• afişarea de date despre proprietarul unui imobil, etc.

2.2.2 Gestiunea criminalităţii

Un alt domeniu în care calculatorul îşi găseşte cu succesaplicabilitatea, îl reprezintă gestionarea amprentelor. Digitizateîn formule matematice, acestea sunt stocate pe suporturi fiziceşi pot fi comparate cu alte amprente de pe corpuri delicte, învederea identificării delicvenţilor. Astfel, pot fi stocate datedespre:

• tinerii care au fost aduşi în atenţia poliţiei;• persoane dispărute;• prostituţie;

• explozii;• înregistrări criminale;• înregistrări despre vehicolele furate sau pierdute, etc.

2.3 Auxiliarele informatice

Informatica juridică şi informatica judiciară de gestiunecorespund unor funcţii esenţiale a căror funcţionalitate este

posibil să nu mai poată fi asigurată decât prin intermediulcalculatorului. Spre deosebire de acestea, auxiliareleinformatice sunt aplicaţii limitate, în care utilizareacalculatorului reprezintă mai degrabă o facilitate decât onecesitate. Aceste sisteme de dezvoltă datorită caracteruluirepetitiv al anumitor situaţii de raţionament, de redactare sauanaliză a unui text de lege, etc. Utilitatea sistemelor auxiliare

31


36/66

se regăseşte cu succes în luarea deciziilor, în ajutorul conferitredactărilor şi chiar în învăţământul juridic asistat decalculator.


32


37/66

1. Daţi trei exemple de sisteme de documentare juridică automatizată.2. Definiţi auxiliarele informatice.


BIBLIOGRAFIE minimală Capitolul II

1. Vasiu, I., Vasiu, L. – Informatică juridică şi drept informatic, Ed. Albastră,Bucureşti, 2005;

2. Vasiu, I., Vasiu, L. – Criminalitatea în cyberspaţiu, Ed. Universul Juridic,Bucureşti, 2011.

CAPITOLUL III

33


38/66

Drept informatic

34

DREPT INFORMATIC


39/66


40/66

După studiul capitolului III, studentul va fi capabil să demonstrezecă a dobândit suficiente cunoştinţe pentru:

3.1 Contractele informatice

În context juridic, majoritatea contractelor care intervin îninformatică sunt vânzări (cele mai importante), locaţii de bunuri sau de servicii sau contracte de leasing.

Din punct de vedere juridic, contractele informatice pot fi:• contracte de comerţ exterior şi de colaborare

internaţională;• contracte încheiate între firme şi instituţii sau persoane

fizice.

Clasificarea contractelor se poate realiza după obiectul acestora. Astfel, principalele contracte sunt:

• contracte de echipament;• contracte de programe-produs;• contracte de dezvoltare;• contracte OEM (Original Equipment Manufacturer);• contracte de service (întreţinere);• contracte de acces la baze de date;• contracte de furnizare de servicii Internet;

• contracte de tratare informatică.

Vânzarea unui sistem de calcul prezintă dificultăţicontractuale particulare, mult peste ceea ce se aşteaptă în cazulfurnizării altor echipamente complexe. Din acest motiv, unavocat trebuie să deţină cunoştinţe despre aspectele implicate,

precum şi o bună cunoaştere a componentelor unui sistem de

36

•

a putea deosebi contractele informatice;• a putea aplica brevetabilitatea programelor pe

calculator şi a dreptului de autor;• a-şi însuşi noţiuni legate de licenţele software.


41/66


42/66

3.1.2 Contractul de produse-program (software)

În ţara noastră, sectorul comercializării produselor softeste unul relativ nou, însă cu o pronunţată dinamică.

Riscurile caracteristice acestui sector şi împotriva căroratrebuie luate măsuri convenţionale, sunt:

• erorile din etapa de dezvoltare a programelor;• distribuirea publică a programelor;• adaptarea produsului-program la necesităţile firmei.

Contractele de produs-program trebuie să răspundă la oserie de potenţiale întrebări, precum:

• care este planul de eşalonare a ratelor? (dacă este nevoie);• care este perioada de concesionare a exploatării

programului?;• în cazul încetării activităţii furnizorului, proprietatea

definitivă va fi trecută clientului?

Contractele de produs-program trebuie să conţină detaliat funcţionalitatea programului, cu toate caracteristicile aferente.Important este a se specifica dacă clientul va beneficia şi de

programul sursă. O caracteristică a acestor contracte esteclauza prin care se specifică caracterul temporar sau permanent

al solicitării clientului de noi versiuni.Pe lângă aceste clauze specifice acestor contracte, mai

există altele cu caracter mai general, precum cele referitoare la performanţe, dreptul de modificare, non-divulgare, etc.

3.1.3 Contractul de dezvoltare informatică

Contractul de dezvoltare informatică este asemănător celui de produs-program, cu menţiunea că, deşi obiectulcontractului este acelaşi (constă în furnizarea unui program),

programul nu este încă elaborat.Soliditatea furnizorului este şi în acest caz foarte

importantă, întrucât încetarea activităţii acestuia poate produce prejudicii considerabile clientului.

38


43/66

Ca şi în cazul contractelor de produs-program, estespecifică clauza potrivit căreia trebuie menţionat caracterul

permanent sau temporar al solicitării clientului privind apariţianoilor versiuni.

Restul clauzelor sunt cele generale şi fac referire la performanţe, drept de modificare, non-divulgare, etc.

3.1.4 Contractul de service (întreţinere)

Contractele de întreţinere au ca obiect mentenanţacorespunzătoare a sistemelor de calcul, precum şi a

perifericelor. Aceste contracte manifestă un interes sporit

întrucât nefuncţionarea sistemelor de calcul sau a perifericelor poate atrage după sine pagube însemnate proprietarilor.

Caracteristice acestor contracte sunt clauzele care facreferire la termenele de întreţinere, timpul de răspuns la

sesizare, efectuarea unor controale preventive, etc.Dacă un contract de service se referă la mentenanţa unui

program, atunci acesta are ca obiect depanarea şi/sauactualizarea acestui produs.

3.1.5 Contractul OEM (Original Equipment Manufacturers)

Obiectul acestor contracte constă în vânzarea/distribuireade produse soft de marii producători/distribuitori decalculatoare. Diferenţa între contractele OEM şi contractele de

produs-program este dată de preţurile mult mai mici şi devânzare, care este condiţionată de achiziţia unui calculator nou(conţin cel puţin o licenţă pentru produs, un Certificat de

Autenticitate).

39


44/66

3.1.6 Contractul de tratare informatică

Contractele de tratare informatică au ca obiect furnizareade timp-maşină şi, uneori, de servicii informatice anexe, pentru

tratarea documentelor clienţilor care nu beneficiază deechipamentele necesare. Clientul furnizează documentele pesuport informatic (disc, stick), prin intermediul unui terminal,sau sub formă brută (facturi).

Datorită preţurilor mai accesibile, aceste contracte suntfoarte răspândite, însă şi în cazul acestora apar problemecaracteristice:

• tarife instabile;• incertitudinea siguranţei datelor;•

incertitudinea integrităţii datelor.

Pornind de la aceste riscuri, se impune existenţei unor clauze specifice care să facă referire la:

• controlul constant al clientului asupra metodelor şi programelor de tratare;

• rezilierea contractului în caz de indiscreţie;• semnarea unei poliţe în caz de pierdere, etc.

3.1.7 Contractul de acces la baze de date

Pentru a putea beneficia de acces la bazele de date majore,fiecare utilizator trebuie să încheie un contract înainte defurnizarea serviciilor. Clauzele acestui contract se regăsesc înmajoritate în contractele de furnizare de servicii. Companiacare furnizează serviciul va permite accesul unui utilizator la

baza de date numai dacă acesta din urmă va achita tarifele

companiei.Contractele de acest tip trebuie de asemenea să

menţioneze sumele care trebuie plătite în caz de daune, precumşi o serie de prevederi care definesc drepturile clientului de atransfera informaţiile din baza de date pe propriul calculator.Aceste prevederi trebuie în acelaşi timp să asigure şi protecţia

bazei de date. Astfel contractele permit clienţilor copierea

40


45/66

parţială a indormaţiilor şi nu copierea acestora în totalitate.Există programe care pot semnala încercările de copiereintensă a informaţiei.

3.1.8 Contractul de furnizare de servicii Internet

Contractul conţine informaţii privitoare la subiecţiicontractului, standardele Internet folosite, echipamenteleoferite de furnizorul de Internet, etc (Anexa 6).

Furnizorul nu îşi va asuma nici o obligaţie în ceea ce priveşte erorile apărute în furnizarea acestui tip de serviciu,întrucât furnizarea de servicii fără erori este aproape

imposibilă. Însă clientul poate semnala eventualele erori lanumărul de telefon stabilit în contract, iar după recepţionareamesajului furnizorul recurge la remedierea problemelor.

Serviciul se furnizează de la data specificată în contract şi până când una dintre părţi recurge la rezilierea contractului.Contractul va conţine o serie de drepturi şi obligaţii specificefiecărei părţi în parte.

3.2 Protecţia juridică a programelor pe calculator

Produsele soft reprezintă o marfă, cu o anumită particularitate, şi anume, faptul că nu reprezintă altceva decâtinformaţie. Datorită celorlalte particularităţi, majoritateareglementărilor din dreptul comerţului devin inoperante. Prinvânzarea produselor program, se vinde de fapt dreptul de

folosinţă, adică licenţa.Pentru a evita şi a lupta împotriva “pirateriei” de

programe, există două abordări:• abordarea logico-tehnică;• abordarea juridică.

Potecţia prin cod sau hard-lock este adesea ineficientă,întrucât există foarte mulţi hacker-i care pot trece de aceste

protecţii cod, iar protecţia hard-lock leagă practic programul deelemente fixe, fie ele hard sau soft.

41


46/66

O problemă care apare în cazul proramelor pe calculator,este cea a plagiatului. În cazul plagiatului, apar o serie deîntrebări, precum:

• ce este secret si ce nu este secret într-un program?•

cine este autorul programului?• cine deţine drepturile de autor?• cine are dreptul de a modifica un program?

O altă problemă este cea a interoperabilităţii, adică acapacităţii de a schimba date cu alte programe. Pentru aceastaeste necesar ca utilizatorul să cunoască anumite formate defişiere sau structuri de date folosite. Acest lucru este posibil

prin “decompilare” (reverse engeneering). În acest context,legislaţiile diverselor ţări diferă, pornind de la netratareaacestei probleme şi terminând cu autorizarea utilizatorului sărecurgă la decopilarea programului cu condiţia de a nu încălcaalte legi. Însă această ultimă restricţie, ridică o nouă întrebare:cine stabileşte dacă procesul decompilării a fost sau nu legal?

3.2.1 Brevetabilitatea programelor pe calculator

Una dintre metodele de protecţie a produselor-program oreprezintă brevetabilitatea. Această opţiune prezintă avantaje însfera securităţii şi a organizării şi protejează inventatorulîmpotriva imitatorilor, permiţându-i rentabilizarea cheltuielilor de cercetare.

Brevetabilitatea se bazează pe principiul excluderiiideilor , prin care nu este posibilă protejarea prin brevetare aunor simple idei, întrucât:

• ideile reprezintă doar premisele pentru realizarea

invenţilor;• invenţia trebuie să fie concretizată printr-un element

material, aparat sau procedeu pentru a face posibilăidentificarea şi înregistrarea sa.

Programele de calculator par să nu respecte cele douăcondiţii, din moment ce algoritmii care stau la baza lor aparţinideilor şi materialitatea lor constă în valoarea unui suport de

42


47/66

informaţie şi nu în funcţionalitatea lor. Astfel, în Franţa (legeadin 2 ianuarie 1968) a fost refuzată brevetabilitatea

programelor, în virtutea principiului excluderii ideilor. ÎnAmerica, în baza legii din 13 iulie 1978, brevetarea

programelor este posibilă cu condiţia ca ele să se afle pe unsuport material.

În practică există trei categorii de programe:• programe de aplicaţii – sunt realizate în limbaj simbolic

(C, PASCAL, BASIC, etc.) şi se consideră că nu există olegătură de nedespărţit între ele şi calculator;

• programe de exploatare (sistemele de operare) – în cazulacestor programe, brevetabilitatea e posibilă numai dacăsistemul de operare este specific unui anumit calculator;

• programe fundamentale (firmware) – sunt cele care permit funcţionalitatea calculatorului, prin intermediulmicro-programelor şi a micro-instrucţiunilor procesorului.Întrucât calculatorul nu ar putea exista fără acestea,caracterul de materialitate al acestora (mai ales dacă suntînregistrate în memoria ROM) devine discutabil în

practică, iar în acest context, brevetabilitatea nu manifestăfoarte mult interes.În România, legea brevetelor de invenţie, intrată în

vigoare la 21 ianuarie 1992, exclude brevetabilitatea

programelor de calculator în sine.

3.2.2 Dreptul de autor

Având în vedere că programelor în sine li se refuză brevetabilitatea, întrebarea care se naşte face referire la posibilitatea de protecţie a operelor literare şi artistice, adică adrepturilor de autor (copy-right). Dreptul de autor reprezintădreptul (deţinut de un autor sau editor) de exploatare a uneiopere literare, artistice, etc, pe o perioadă determinată.

Protecţia produselor-program este diferită de cea adrepturilor de autor, întrucât:

• brevetul protejează natura însăşi a unui procedeu;

43


48/66

• dreptul de autor vizează protejarea unei forme atestândoriginalitatea unui autor, chiar dacă el exploatează idei dindomeniul public.

Astfel, originalitatea formei este o condiţie mai puţinrestrictivă decât noutatea. Pornind de la acest considerent, ar trebui stabilit în ce măsură un program este sau nu original.Problema poate fi abordată însă pe două căi:

• două programe lansate pe aceeaşi problemă nu pot fiidentice (vor diferi prin instrucţiuni, viteză de execuţie,dimensiunea codului sursă, etc.), pe de o parte;

• pe de altă parte, programarea în sine reprezintă oasamblare de instrucţiuni, bucle, teste, etc., din care nuderivă caracterul de originalitate a programatorului.

La ora actuală, există numeroase programe cărora le esterecunoscută originalitatea.

În practică, protecţia nu se referă la ideea conţinută în program, ci la forma acestuia. Astfel, orice modificare adusă programului, oricât de mică, permite scăparea de acuzaţie decontrafacere. De asemenea, monopolul autorului se referă doar la reproducere, utilizarea fiind astfel liberă.

3.3 Licenţe software

Programele de calculator sunt protejate atât de leginaţionale, precum şi de tratate internaţionale privind dreptul deautor. Prin protejarea dreptului de autor, titularului i segarantează o serie de drepturi exclusive, incluzând dreptul dereproducere sau copiere a soft-ului.

Se poate vorbi despre o copie a soft-ului atunci când:• se încarcă soft-ul în memoria temporară a calculatorului

prin executarea sau rularea programului pe disc;• se copiază soft-ul pe hard-disk-ul calculatorului;• se rulează programul de pe server-ul unei reţele unde este

stocat soft-ul.

44


49/66

Copierea soft-ului fără permisiunea deţinătorului senumeşte “copyright infrigement ” (încălcarea dreptului deautor) şi legea îi sancţionează pe cei care recurg la asemeneametode.

Soft-urile comerciale pentru calculatoare sunt în mare parte licenţiate, pentru a putea fi folosite de către clienţi, printr-un contract numit end-user license agreement . Licenţele conţino secţiune de început (Grant of License) care precizează modulîn care poate fi utilizat soft-ul. Sunt incluse, de asmenea,anumite restricţii privind închirierea soft-ului, utilizarea a douăcopii, etc.

În cazul în care soft-ul nu conţine o licenţă de utilizare,există posibilitatea ca acesta să reprezinte o copie ilegală ( soft

piratat – pirated software).

Fiecare licenţă garantează dreptul de a folosi o copie a produsului soft pe calculatorul personal. Adiţional, suntstabilite condiţiile în care soft-ul poate fi utilizat concurent(atunci când copia se află pe server şi este accesată de două saumai multe calculatoare).

3.3.1 Tipuri de licenţe

Politica de licenţe diferă în funcţie de client şi numărulutilizatorilor care vor utiliza soft-ul solicitat de către acesta(soft-ul poate fi utilizat de o persoană care lucrează acasă saude mai multe persoane angajate în cadrul firmei respective).

În cazul Microsoft Corp. se disting următoarele categorii:• End-user License Agreement-Applications (EULA) –

sunt realizate pentru un singur produs aplicaţie, folosit peun singur calculator. În cazul aplicaţiilor, este valabilăregula 80/20, şi anume: dacă utilizatorul foloseştecalculatorul cel puţin 80% din timpul total de utilizare,

atunci se poate realiza o a doua copie pentru utilizare ladomiciliu sau pe un laptop, şi viceversa;

• End-user License Agreement-System (system EULA) – sunt realizate pentru produsele sistem, cum ar fi MS-DOSsau Windows. Aceste licenţe nu permit utilizareaconcurentă, copiile multiple sau utilizări pe laptop;

45


50/66


51/66

autor, într-o asemenea manieră încât acestea să parălegitime (Anexa 9);

• bulletin board piracy (BBS) – este întâlnită când produsele protejate prin drept de autor sunt distribuite

utilizatorilor conectaţi printr-un modem;• închirierea produselor soft – aceasta poate fi trei feluri:închiriere de la o anumită persoană (pentru folosire ladomiciliu sau la birou); închiriere prin ordin poştal;

produsele instalate pe calculatoare închiriate pentru o perioadă de timp.

3.4 Infracţiuni săvârşite prin calculator3.4.1 Consideraţii generale

Cu toate că politica criminală a beneficiat de un ajutor deosebit datorat dezvoltării tehnologiei, aceasta din urmă aatras după sine probleme cărora politica criminală trebuie să lefacă faţă.

Noile tehnologii sunt folosite cu succes atât în slujba legii,

cât şi pentru comiterea de infracţiuni, chiar şi a celor tradiţionale (de exemplu, utilizarea aparatelor de captare amesajelor poliţiei, de către spărgători). Astfel, dezvoltareatehnologiei duce la apariţia noilor forme de criminalitate.

Una dintre formele de criminalitate apărute odată cudezvoltarea societăţii informaţionale, o reprezintă infracţiunilesăvârşite cu calculatorul. Departamentul Justiţiei din SUA adefinit metodele utilizate în activitatea infracţională bazată pecalculatoare, pornind de la modificările operate după intrarea încalculator şi terminând cu înscrierea de instrucţiuni cu auto-camuflare în software şi interceptarea calculatoarelor.

În contextul delicvenţei informatice s-a observat oschimbare, în sensul că, un calculator nu mai este privit ca unobiect, ci ca un instrument al delicvenţei.

Statisticile arată că spionajul informatic a fost practicatchiar la nivel de firmă. Astfel, British Airways a accesatneautorizat calculatoarele concurentei sale Virgin Atlantic

47


52/66

pentru a accesa lista pasagerilor. Un alt caz, este cel al lui JoseLopez. Acesta a demisionat de la General Motors pentru aocupa un post important la Volkswagen, aducând totodată cu elo serie de documente şi dischete conţinând informaţii desprenoile realizări ale General Motors. În domeniul informatic,firma Symantec a fost acuzată că a profitat de câteva discheteconţinând planurile de marketing şi detalii despre produsele încurs de dezvoltare ale Borland Inc. odată cu venirea şefuluidepartamentului de Limbaje de programare de la Borland laSymantec.

Datorită cifrei ridicate a criminalităţii informatice, problema securităţii sistemelor informatice a devenit iminentă.

În urma analizei statisticilor, se observă că 80% dinfraudele informatice sunt de natură internă. Întreprinderile care

deţin informaţii strategice pe calculatoare, înregistreazăasemenea fraude interne întrucât, persoanele care au acces laaceste informaţii descoperă lacunele de securitate. În Anglia, în1994, un studiu realizat în 1000 de întreprinderi a relevat faptulcă 75% dintre fraude au fost comise intern şi 15% dintreacestea au fost comise chiar de către angajaţi.

Fraudele informatice sunt încurajate datorită breşelor desecuritate ale sistemelor informatice, apărute din cauza lipseisoluţiilor de securitate dar şi datorită evoluţiei tehnologice(informatica distribuită, ecuaţia client-server, interconectareareţelelor de calculatoare, etc.).

Criminalitatea informatică are şi un caracter transfrontalier. Astfel că ţările industrializate şi organizaţiileinternaţionale au elaborat norme internaţionale în acestdomeniu. Consiliul Europei a adoptat Recomandarea R(89)9asupra criminalităţii în relaţia cu calculatorul şi a publicat olistă minimală şi o listă facultativă de infracţiuni informatice.

Lista minimală cuprinde:• infracţiunea de fraudă informatică;• infracţiunea de fals în informatică;• infracţiunea de prejudiciere a datelor sau programelor

informatice;• infracţiunea de sabotaj informatic;• infracţiunea de acces neautorizat la un calculator;• infracţiunea de interceptare neautorizată;

48


53/66

• infracţiunea de reproducere neautorizată a programelor protejate de lege;

• infracţiunea de reproducere neautorizată a unei topografii protejate.

Lista facultativă cuprinde infracţiuni ca:• infracţiunea de alterare a datelor sau programelor pentru

calculator;• infracţiunea de spionaj informatic;• infracţiunea de utilizare neautorizată a unui calculator;• infracţiunea de utilizare neautorizată a unui program

protejat prin lege.

Cele două liste pot fi completate cu fapte susceptibile deincriminare (precum: elaborarea şi plantarea de viruşiinformatici, traficul cu parole obţinute ilegal, etc.), faptedestinate accesării unui sistem informatic, tulburând bunafuncţionare a programelor.

În continuare, vom descrie pe scurt infracţiunile conţinuteîn lista minimală a infracţiunilor informatice.

3.4.2 Frauda informatică

Definiţie:- prin fraudă informatică se înţelege:

“intrarea, alterarea, ştergerea sau supraimprimarea de

date sau de programe pentru calculator sau orice altăingerinţă într-un tratament informatic care îi

influenţează rezultatul, cauzând chiar prin aceasta un

prejudiciu economic sau material în intenţia de a obţine

avantaj economic nelegitim pentru sine însuşi sau pentrualtul”.

Obiectul juridic- îl contituie proprietatea, precum şi întregul fascicul de

relaţii referitoare la încrederea în siguranţa şi fiabilitateatransferurilor efectuate.

49


54/66

Obiectul material - îl constituie entitatea materială disc flexibil, disc

compact, disc dur pe care se înscriu datele şi programelede calculator.

Subiectul activ- poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Practica demonstrează că manipulărileconstatate sunt comise de iniţiaţi, angajaţi, funcţionari,etc.

Latura obiectivă- elementul material se realizează prin intrarea (adunarea

de date), alterarea (modificările, fie ele şi parţiale),ştergerea sau suprimarea (reţinerea şi ascunderea datelor),la care se mai adaugă actul general de ingerinţă într-untratament informatic.

Latura subiectivă- vinovăţia se prezintă sub forma intenţiei directe (manevră

frauduloasă directă) şi a intenţiei indirecte (manevrăfrauduloasă eventuală).

3.4.3 Falsul informatic

Definiţie- prin fals informatic se înţelege:

“intrarea, alterarea, ştergerea sau supraimprimarea dedate sau de programe pentru calculator sau orice altă

ingerinţă într-un tratament informatic într-o manieră sau

în condiţii care, conform dreptului naţional, ar constituiinfracţiunea de falsificare sau dacă ar fi fost comise cu

privire la un obiect tradiţional al acestui tip de

infracţiune”.

Obiectul juridic

50


55/66

- este reprezentat de securitatea şi fiabilitatea documentelor sau alte instrumente care pot avea consecinţe asuprarelaţiilor juridice.

Obiectul material

- constă în listing, disc magnetic, etc. pe care sematerializează datele sau programele informatice supuseactivităţii infracţionale.

Subiectul activ- poate fi orice persoană responsabilă penal cu precizarea

că cel mai adesea manipulările frauduloase sunt realizatede iniţiaţi şi mai ales de persoane care au acces la dateleşi programele în cauză.

Latura obiectivă- elementul material se realizează prin introducerea

neautorizată de date, ajungând la o situaţie carecorespunde fabricării unui socument fals.

Latura subiectivă- forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă.

3.4.4 Prejudicierea datelor sau programelor pentru calculator

Definiţie- prin fapte ce prejudiciază datele sau programele pentru

calculator se înţelege:

“ştergerea, aducerea de daune, deteriorarea sau

suprimarea fără drept de date sau de programe pentru

calculator”.

Obiectul juridic- constă în încrederea în buna funcţionare sau buna

utilizare a datelor sau a programelor utilizate.

Obiectul material

51


56/66


57/66

Latura obiectivă- elementul material se realizează prin orice tip de ingerinţă

într-un sistem informatic.

Latura subiectivă- infracţiunea de sabotaj informatic se săvârşeşte cu

intenţie directă sau indirectă.

3.4.6 Accesul neautorizat

Definiţie- prin acces neautorizat se înţelege:

“accesul fără drept la un sistem sau o reţea informatică

prin violarea regulilor de securitate”.

Obiectul juridic- reprezentat de securitatea sistemului informatic, de

inviolabilitatea “domiciliului informatic”.

Obiectul material - constă în entităţile materiale care reprezintă sistemele sau

reţelele informatice.

Subiectul activ- poate fi orice persoană responsabilă penal, neexistând o

calitate specială pentru aceasta.

Latura obiectivă

- elementul material se realizează prin accesul fără dreptîntr-un sistem sau reţea informatică.

Latura subiectivă- infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

53


58/66

3.4.7 Intercepţia neautorizată

Definiţie- prin intercepţie neautorizată se înţelege:

“intercepţia fără drept şi cu mijloace tehnice decomunicaţii cu destinaţie, cu provenienţă şi în sânul unui

sistem sau al unei reţele”.

Obiectul juridic- reprezentat de dreptul la o viaţă privată neperturbată şi

dreptul la exclusivitate al comunicaţiilor datelor.

Obiectul material - rezidă în suporturile materiale prin care se realizează

comunicaţiile şi, mai ales, în transferul de date pe caleacomunicaţiilor publice sau private.

Subiectul activ- poate fi orice persoană responsabilă penal.

Latura obiectivă

- intercepţia prin mijloace tehnice cuprinde ascultareaconţinutului comunicaţiilor, obţinerea conţinutuluidatelor, fie direct, accesând sistemul şi folosindu-l, fieindirect, recurgând la procedee electronice de ascultareclandestină.

Latura subiectivă- ca şi în cazul accesului neautorizat, infracţiunea nu poate

fi sancţionată decât dacă este comisă intenţionat.

54


59/66

3.4.8 Reproducerea neautorizată a unui program de calculator protejat

Definiţie- prin reproducerea neautorizată a unui program de

calculator neprotejat se înţelege:

“reproducerea, difuzarea sau comunicarea în public fărădrept a unui program pentru calculator protejat prin

lege”.

Obiectul juridic- constă în garanţia autorului sau titularului drepturilor că

nu va avea de regretat investiţiile consacrate elaborării programelor pentru calculator.

Obiectul material - reprezentat de suportul material în care se concretizează programele pentru calculator ce constituie obiectul protecţiei.

Subiectul activ- poate fi orice persoană responsabilă penal, cu precizarea

că pentru realizarea actelor incriminate autorul trebuie să

aibă cunoştinţe minime în informatică.

Latura obiectivă- reproducerea presupune o inscripţionare pe un suport de

informaţie. Distribuirea constă în actele de vânzare sauînchiriere şi alte acte de difuzare de copii, punându-le ladispoziţia publicului.

Latura subiectivă- reproducerea neautorizată a unui program pentru

calculator va fi considerată infracţiune numai dacă seacţionează cu intenţie, directă sau indirectă.

55


60/66

3.4.9 Reproducerea neautorizată a unei topografii

Definiţie- prin reproducerea neautorizată a unei topografii se

înţelege:

“reproducerea fără drept a topografiei protejate de lege aunui produs semiconductor sau exploatarea comercială

sau importul în acest scop, fără drept, a unei topografii sau a unui produs semiconductor fabricat cu ajutorul

acestei topografii”.

Obiectul juridic- trebuie protejate eforturile creatorului original

concretizându-se prin aceasta o nouă formă de proprietateintelectuală, căci încurajarea inovaţiilor este de interesgeneral.

Obiectul material - constă în semiconductorii în care se materializează

topografiil protejate de lege. Topografia reprezintă o seriede imagini legate între ele, indiferent de modul decodificare, reprezentând configuraţia tridimensională a

straturilor ce compun un produs semiconductor.

Subiectul activ- poate fi orice persoană responsabilă penal, textul de lege

nemenţionând calităţi speciale a acesteia. Totuşi,subiectul activ presupune cunoştinţe în informatică şiinformatică.

Latura obiectivă- topografia însăşi este protejată contra vânzării, închirierii

sau distribuirii comerciale. Reproducerea privată, cuscopuri non-comerciale, pentru învăţământ şi cercetare senumeşte reverse engineering .

Latura subiectivă- infracţiunea este sancţionată dacă făptuitorul a acţionat

intenţionat.

56


61/66

3.5 Implicaţii legale ale utilizării Internet-ului

Internet-ul a schimbat modul de lucru şi de comunicare asocietăţii, prin furnizarea unui mediu ieftin şi rapid pentruobţinerea şi comunicarea informaţiilor. Alături de o serie deavantaje remarcabile, dezvoltarea rapidă a Internet-ului ridicăo serie de probleme legale care trebuie luate în considerare.

Printre problemele legale ridicate de utilizarea Internet-ului, menţionăm:

• distribuirea de materiale obscene;• probleme contractuale apărute în urma realizării

afacerilor pe Internet;• problema realizării reclamelor comerciale;• problema pedofiliei;• realizarea de jocuri de noroc;• încriptarea mesajelor;• transferul de bani;• admisibilitatea mesajelor pe Internet ca evidenţă în

instanţă;• problema procesării documentelor electronice;• defăimarea pe Internet, etc.

În continuare, prezentăm doar câteva dintre acesteaspecte.

3.5.1 Materialele obscene pe Internet

Una dintre locaţiile cel mai des frecventate pe Internet, oreprezintă cea care conţine materiale “pentru adulţi”, cu atâtmai mult cu cât restricţia acestora nu se poate realiza într-omanieră facilă, datorită caracterului liberal al Internet-ului.

În 1 februarie 1996, Congresul SUA transmitea LegeaTelecommunications Reform care impunea şi mai multesancţiuni în legătură cu diseminarea materialelor pornografice

pe Internet. În aceeaşi zi, Guvernul francez a lansat un apel pentru standarde internaţionale în legătură cu Internet-ul şiadoptarea unor standarde comune de etică. În Germania,

57


62/66

CompuServe – o mare companie de servicii on-line – a fostforţată să închidă accesul la anumite astfel de locaţii.

În 5 februarie 1996, s-a raportat că guvernul chinez va permite accesul Internet doar prin intermediul furnizorilor acceptaţi de guvern şi că organizaţiilor li se interzice

producerea, duplicarea, utilizarea sau distribuirea informaţiilor care pot aduce atingere ordinii publice şi a materialelor obscene sau pornografice.

După dezbateri îndelungate, s-a pus problema existenţeiunor coduri (PICS), astfel încât să se poată face o selecţie aceea ce este adecvat pentru copii. Pe de altă parte, în situaţiileîn care se cunoaşte conţinutul unor fişiere, este de dorit săexiste avertismente.

Există, de asemenea, programe cum ar fi Cyber Patrol sau

Cyber Sentry, programabile de către utilizator şi careacţionează ca un fel de filtre pentru a preveni preluarea deimagini şi texte ofensive.

Cu toate acestea, problema constinuă să existe, întrucâtastfel de locaţii conţinând materiale pentru adulţi, sunt createzilnic.

3.5.2 Probleme contractuale ce apar la realizarea unei afaceri pe Internet

Datorită structurii Internet-ului, nu există înţelegeriglobale despre jurisdicţie, opţiuni pentru un drept sau altul,drepturi de autor, etc. Astfel, au existat o serie de întrebări şidubii cu privire la capacitatea diferitelor tipuri de afaceri peInternet.

Conform legislaţiei britanice, o înregistrare electronică poate fi admisă într-o instanţă de judecată dacă aceastaconstituie o evidenţă reală sau o evidenţă de tip hearsay cu

excepţii admisibile (dacă înregistrarea este fiabilă şi corectă,dacă a fost verificată la intervale regulate şi dacă nu ar fi pututfi modificată de către un operator).

O problemă dificil de rezolvat o reprezintă determinareatransmiterii unui mesaj de la o persoană şi dacă din punct devedere legal o semnătură digitală este admisibilă. Adresele IPdin Internet pot fi falsificate astfel încât adevărata identitate atransmiţătorului poate fi deghizată şi mesajul va apare ca fiind

58


63/66

transmis de o altă persoană decât transmiţătorul real. Afaceriletrebuie astfel să verifice cu regularitate propriile înregistrări,

precum şi fiabilitatea sistemului.Deoarece afacerile pe Internet depăşesc frontierele

statale, este de preferat ca ele să fie dezvoltate cu referire şi lalegislaţiile străine.

Din punct de vedere juridic, se ridică următoarele probleme:

• dacă server-ul este într-o ţară dar mesajul este recepţionatîntr-o altă ţară, care legislaţie va fi aplicabilă?;

• unde se formează contractul: unde este adresatăacceptarea sau unde are loc citirea mesajului?.

Numele domeniului indică doar locul de înregistrare.

După înregistrarea domeniului, acesta poate fi relocat oriundeîn lume. Cei mai mulţi avocaţi specializaţi pe probleme deInternet, consideră că ar trebui aplicate aceleaşi legi ca în cazulcompaniilor şi server-ul va trebui să fie considerat ca fiindlocalizat în ţara de înregistrare.

Termenii şi condiţiile contractului trebuie afişate clar înainte de realizarea acestuia. Pentru consumatorii CE, trebuieoferită posibilitatea clară de a citi termenii contractului şiimpunerea de clauze jurisdicţionale poate fi neloială.

59


64/66


1. Daţi exemplu de trei contracte informatice şi descrieţi-le.2. Explicaţi noţiunea de drept de autor.3. Daţi exemplu de trei infracţiuni săvârşite prin calculator şi descrieţi-le.


BIBLIOGRAFIE minimală Capitolul III1. Moise, A., C. – Metodologia investigării criminalistice a infracţiunilor

informatice, Ed. Un

informatica juridica ifr ubv curs- sidonia cernea

Documents