info Şcoala - webgarden55107ccedc356...prof. gabriela păunescu - câţiva paşi prin istoria...

76

Upload: others

Post on 21-Feb-2021

7 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu
Page 2: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

INFO Şcoala

ARGUMENT

Ideea de a crea o revistă educaţional - didactică online nu este inovatoare, alţi premergători având meritul de a se fi gândit anterior la această acţiune şi activitate publicistică.

Originale însă, se doresc a fi subiectele abordate, pescuite din toate domeniile de activitate didactică, diversitatea abordărilor şi a dezbaterilor acestora, acestea fiind produsul unor persoane diferite din punct de vedere al tipului de inteligenţă predominant (oameni de litere, fizicieni, matematicieni, biologi - cadre didactice din toate ariile curriculare - precum şi elevi de diferite vârste şi cu diferite concepţii).

Se poate spune că revista vizează şi un schimb de experienţă - culturală şi didactică - întrucât colaboratorii revistei implică mai multe şcoli, atât din mediul rural cât şi urban.

Denumirea aleasă sugerează, într-o oarecare măsura, scopul şi obiectivele propuse. INFO Şcoala se doreşte a fi o revistă educational - didactică online care să furnizeze informaţii din mediul cultural- educativ- şcolar, cu scop cultural-educativ.

Prin propunerea de atingere a unor performanţe la nivel informaţional se urmăreşte nu numai îmbogăţirea şi dezvoltarea unui bagaj de cunoştinţe obţinute prin explorarea diferitelor domenii ştiinţifice corespunzătoare disciplinelor de învăţământ ci şi redarea unor informaţii utile elevilor şi cadrelor didactice ( gen noutăţi legate de admiterea in liceu / învăţământul universitar, desfăşurarea olimpiadelor etc ) dar şi a unor informaţii de tip administrativ.

Sperăm să vă fie de folos şi să o citiţi cu interes!

2

Page 3: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

CUPRINS

1. Prof. Gabriela Păunescu - Studiu asupra poluării electromagnetice a mediului / pag. 5

2. Prof. Ionel Fănel Calea - Delimitarea frontierei româno-iugoslave în Banat/ pag. 10

3. Prof. Mirela Calea - Chimicalele: o intoxicare a trupului / pag.124. Prof. Gabriela Păunescu - Studiu asupra radiaţiilor. Radiaţiile - o

binefacere sau o nenorocire ? / pag.155. Prof. Georgescu Alina - Studiu de caz prin stimularea creativităţii în

cadrul învăţării active la limba şi literatura română. Metoda Frisco / pag.21

6. Prof. Gabriela Păunescu - Studiu asupra alternativelor educaţionale – Waldorf / pag.26

7. Prof.Ramona - Liliana Vlasie - Studiu asupra motivaţiilor care stau la baza alegerii numelor / pag.29

8. Prof. Gabriela Păunescu - Studiu asupra metodelor de învăţare prin acţiune practică- Proiectul / pag.31

9. Prof.Ani Rişcu - Studiu asupra tipurilor de păduri din clisura Dunării / pag.35

10. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Studiu asupra limbajului utilizat în zilele noastre de vorbitorii din Topleţ / pag.35

11. Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva pasi prin istoria fizicii - Fibrele optice / pag.37

12. Prof.Ani Rişcu - Studiu asupra tipurilor de staţiuni din etajul montan-premontan de făgete ( FM1+FD4) din pădurile Clisurii Dunării / pag.41

13. Prof. Gabriela Păunescu - Metode de predare- învăţare- evaluare / pag.4214. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Studiu asupra eficienţei metodelor de

predare tradiţionale / moderne raportate la învăţământul preuniversitar gimnazial şi liceal / pag.48

15. Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50

16. Prof.Ani Rişcu - Studiu asupra tipurilor de staţiuni din etajul deluros de gorunete, făgete şi gorunete-făgete(FD3) din pădurile Clisurii Dunării / pag.55

17. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Studiu asupra obiceiurilor care implicau / implică port popular în comuna Topleţ / pag.56

18. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Despre legenda lui Iorgovan / pag.5819. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Despre obiceiurile legate de sărbătoarea

Paştelui / pag.5920. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Despre zilele Liceului de Marină, Orşova /

pag.603

Page 4: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

21. Prof. Gabriela Păunescu - Metale mai uşoare decât apa / pag.6022. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Despre zilele Orşovei / pag.6123. Prof. Gabriela Păunescu - Fotonii şi substanţa / pag. 6224. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Despre Orşova - principal nod de comunicaţie de-a lungul istoriei / pag.6325. Prof. Gabriela Păunescu - Aplicaţii ale laserilor / pag.6426. Inst. Rosemarie Cocoană - Studiu de caz / pag.6727. Inst. Rosemarie Cocoană - Exprimarea prin joc la copil / pag.6928. Inst. Rosemarie Cocoană - Exemple de proiecte ce pot fi realizate la clasele I - IV / pag. 7129. Prof. Ramona - Liliana Vlasie - Despre situaţia demografică a Orşovei în perioada interbelică / pag. 76

4

Page 5: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

1. Studiu asupra poluării electromagnetice a mediului

prof. Gabriela PăunescuCompatibilitatea electromagnetică a aparaturii de automatizare

Odată cu folosirea intensivă a circuitelor integrate, problema interferenţei şi susceptibilităţii electromagnetice a devenit o condiţie în proiectarea unor echipamente de automatizare de înaltă fiabilitate. Prin compatibilitate electromagnetică se înţelege particularitatea unui echipament, sau a unui sistem în ansamblu, de a funcţiona în condiţiile unui mediu poluat electromagnetic, fără a fi perturbate intolerabil funcţiile acestuia. Interferenţa electromagnetică ( FMI - electromagnetic interference, sau RFI - radio frequence interference ) este reprezentată printr-un semnal nedorit, care este indus datorită câmpului electromagnetic poluant, semnal care poate defecta funcţionarea unui echipament sau sistem.

Interferenţa electromagnetică poate fi definită ca o poluare electromagnetică, la fel de periculoasă ca poluarea aerului sau a apei în mediul ambiant. Fenomenul de compatibilitate electromagnetică are trei componente: sursa unui câmp electromagnetic poluant, calea de propagare şi receptorul afectat, reprezentat prin echipamentul sau sistemul în funcţionare normală. Sursele de zgomot electromagnetic sunt cauzate de fenomene naturale sau artificiale, ca de exemplu:-Zgomotele electrice generate de furtuni electrice, reprezintă surse naturale de zgomote electromagnetice cu frecvenţe sub 10 MHz;-Zgomotele generate de radiaţiile solare şi zgomotele cosmice reprezintă surse naturale de zgomote cu frecvenţe peste 10 MHz;-Zgomotele electrice artificiale sunt generate de activităţile umane şi pot fi neintenţionat sau intenţionat create.

Sursele neintenţionat create de om sunt echipamente a căror funcţionare nu are ca scop emisia de câmpuri electromagnetice, precum calculatoarele electronice, motoarele electrice, echipamentele cu relee cu contacte, tuburi fluorescente, sudura cu arc, motoarele cu autoaprindere, cablurile TV etc.

Sursele de poluare electromagnetică intenţionat create de activităţile umane sunt acele echipamente a căror funcţionare normală constă în emisia de semnale electromagnetice, ca de exemplu echipamente radar, radiouri mobile, echipamente cu modulare în frecventă sau amplitudine etc.

Important în poluarea electromagnetică este mecanismul de cuplare între sursă şi receptor, care poate fi prin radiaţie sau prin conducţie. - Cuplarea prin radiaţie se face prin intermediului câmpului electromagnetic între sursă şi receptor ca între două aparate, ca de exemplu un pistol de lipit în contact manual şi cu transformator poate afecta prin impulsurile câmpului electromagnetic un calculator. - Cuplarea prin conducţie între două aparate se face prin firele reţelei de alimentare , prin firul comun de împământare al echipamentelor , etc. De exemplu, cuplând la aceiaşi reţea de alimentare un calculator şi un termostat pentru încălzirea unui volum, conectarea/deconectarea automată a rezistentei de încălzire a termostatului provoacă variaţii ale tensiunii de alimentare a reţelei care influenţează aparatele conectate la aceiaşi reţea de alimentare. Poluarea electromagnetică, adică operaţia unor tensiuni parazite în circuitele electrice, poate fi nu numai între două aparate, ci şi în cadrul aceluiaşi aparat.

De exemplu, poluarea prin conducţie apare în cadrul unui aparat în care funcţionarea unui etaj de putere în impulsuri poate provoca variaţii ( căderi ) ale tensiunii de alimentare, ceea ce poate influenţa ( prin conducţie ) alte etaje ale aparatului respectiv.

Poluarea prin inducţie în cadrul unui aparat poate apărea atunci când, de exemplu, variaţii ale unui semnal electric provoacă, datorită câmpului magnetic propriu, semnale în alte circuite ale aparatului.

5

Page 6: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Pentru a reduce semnalele parazite care apar prin inducţie de la sursa poluantă se folosesc ecrane electrice între sursă şi aparatul testat.

Pentru a reduce semnalele parazite care apar prin conducţie între sursa poluantă şi aparatul testat, se folosesc filtre electrice pe tensiunile de alimentare. De exemplu, în acest scop la aparatele cu circuite integrate, circuitul imprimat este astfel realizat încât barele de alimentare ( +, - ) să fie suprapuse pe suprafaţe cât mai mari, ceea ce formează de fapt un condensator electric cu rol de filtrare.

În prezent, datorită apariţiei a numeroase surse poluante, problema compatibilităţii electromagnetice este deosebit de actuală, existând instituţii de specialitate care se ocupă cu elaborarea de standarde şi recomandări în acest domeniu.

La nivel internaţional, există organizaţii de standardizare, specializate pe anumite domenii de aplicaţie, ca de exemplu: ISO - în domenii largi ( mecanic , electric etc. );IEC, CISPR - în domeniul electrotehnic, electronic;CCITT - în domeniul telecomunicaţiilor; CCIR - în comunicaţii radio.

În prezent există şi agenţii naţionale, care, de exemplu, preiau recomandările de la CISPR ( Internaţional Special Committee on Radio Interference ). Prin aceste standarde se stabileşte nivelul acceptabil de interferenţă ( de susceptibilitate ) electromagnetică pentru diferite surse poluante şi diverse echipamente influenţate prin poluare electromagnetică. În domeniul aparaturii de automatizare cel mai important organism internaţional este IEC ( International Electrotehnical Commission ). Acest organism are comitete pe diferite domenii, ca de exemplu:TC 77 - Compatibilitate electromagnetică între echipamente electrice, inclusiv reţele;TC 65 - Măsurări industriale şi conducerea proceselor.

În ţara noastră, Institulul Român de Standardizare şi Mărci are ca preocupare principală coordonarea lucrărilor de cercetare şi de adaptare a recomandărilor şi regulamentelor internaţionale în domeniul standardelor, inclusiv în domeniul compatibilităţii electromagnetice. Influenţa câmpului electromagnetic asupra organismului uman

Operatorul uman, în activitatea sa de îndeplinire a rolului său de a conduce un proces tehnologic, este supus influenţei câmpurilor electromagnetice. Principala acţiune a câmpurilor electromagnetice asupra organismului uman constă în agravarea sau accelerarea apariţiei bolilor cardiace, vasculare, neurologice şi psihice. Această influenţă, care depinde de intensitatea câmpurilor electromagnetice şi de durata de expunere, este în continuă creştere datorită măririi numărului de surse poluante cu câmpuri electromagnetice.

Pentru aprecierea influenţei câmpurilor electromagnetice asupra organismelor vii s-au făcut cercetări experimentale asupra unui individ separat şi asupra unui grup de indivizi, de diferite vârste, pe durate diferite de expunere în timpul serviciului şi pentru diferiţi parametrii ai factorilor poluanţi. De exemplu dintr-o grupă de indivizi, cu vârste peste 40 ani, care se ocupau cu instalaţii la frecvenţe înalte 10KHz - 30 MHz, cu o intensitate de 100 - 300 V/m, numai 7,4 % nu au reclamat perturbări ale stării de sănătate şi în primul rând al sistemului nervos şi cardio-vascular.

Cercetări similare s-au efectuat în spaţii de producţie, unde s-a constatat că prezenţa câmpurilor electromagnetice de joasă frecvenţă are o influenţă negativă asupra sistemului cardio-vascular al muncitorilor, observându-se o reducere a pulsului, o modificare a EKG, o micşorare a puterii de recepţie vizuale şi auditive şi o accentuare a stării de oboseală.

Principalele surse de poluare sunt : - Câmpul electric natural al Pământului care depinde de latitudine şi altitudine;

6

Page 7: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

- Câmpul electric static artificial ( care, de exemplu, apare în procesul de prelucrare a unor mase plastice, în utilizarea unor ţesături din materiale sintetice etc. );- Câmpul magnetic terestru ( care are o componentă variabilă, numită furtună magnetică, în funcţie de fenomene astronomice, ca de exemplu datorită exploziilor solare );- Câmpurile electromagnetice naturale ( de exemplu de la fulgere );- Câmpurile electromagnetice artificiale ( de exemplu, undele radio, reţelele industriale de alimentare cu energie electrică, la frecvenţa de 50 Hz etc. ).

Pentru măsurarea intensităţii câmpului electromagnetic se pot folosi aparate pentru lucrări de cercetare ( foarte scumpe, de precizie ridicată şi produse într-un număr redus de exemplare ) şi aparate pentru verificări experimentale ( de precizie redusă şi produse în serie mare ). Pentru măsurarea intensităţii câmpurilor electromagnetice în laboratoare, în spatii industriale de lucru, în centre urbane etc. se pot folosi aparate, care au costuri reduse şi cu o precizie satisfăcătoare.

În prezent, pe plan mondial, se întreprind acţiuni pentru limitarea efectelor câmpurilor electromagnetice asupra organismelor vii, dintre care cele mai importante sunt:- Normarea intensităţii admisibile ale câmpurilor electromagnetice, pentru activităţi industriale şi pentru locuinţe, în centre urbane sau rurale. Această diferenţiere este necesară deoarece timpul de expunere a unei persoane diferă într-o activitate industrială şi în spaţiul de locuit. De exemplu, în SUA este recomandată densitatea de putere maximă a câmpului electromagnetic de 10 mW/cm2, în domeniul de frecvenţe de 10- 105 MHz. În multe ţări sunt elaborate tabele, prin care se determină valorile admisibile în funcţie de timpul de expunere.- Aplicarea de măsuri de protecţie în desfăşurarea unor activităţi cu surse de câmpuri electromagnetice, dintre care se pot menţiona :

-Protecţia faţă de câmpuri magnetice puternice, constante şi de joasă frecvenţă, realizând ecrane din materiale feromagnetice care au o permeabilitate ridicată, ca de exemplu din aliaje fier-nichel.

-Protecţia prin limitarea timpului de expunere, utilizând aparate de avertizare acustică sau optică.

-Protecţia prin desfăşurarea activităţilor la distanţă, calculată faţă de sursa de câmp electromagnetic, se face utilizând relaţii empirice în care intervin parametrii sursei radiante.

-Protecţia prin utilizarea unor ecrane ale locului de munca, ca de exemplu a unor încăperi formate din plase metalice.

-Protecţia prin utilizarea unor suprafeţe reflectorizante ale câmpului electromagnetic, ca de exemplu a unor folii metalice.

-Protecţia prin utilizarea unor halate sau alte articole de îmbrăcăminte de protecţie, realizate din ţesături din bumbac, mătase, etc. , în structura cărora intră fire subţiri metalice, care, de exemplu, formează ochiuri de dimensiunile 0,5 × 0,5 mm.

Cercetările recente privind influenţa câmpurilor electromagnetice asupra organismelor vii, au demonstrat că acestea acţionează într-un mod deosebit de complex asupra fenomenelor intracelulare, asupra celulelor şi organelor şi organismului pe ansamblu. În prezent cercetările în acest domeniu sunt dirijate spre elaborarea de noi normative privind sursele de poluare şi pentru implementarea de noi tehnici de protecţie a omului faţă de influenţa câmpurilor electromagnetice.Radiaţii electromagnetice neionizante - Sursa:“National Radiological Board” , Anglia

Expunerea la undele de electro–distribuţie, precum sunt calculatoarele, păturile electrice, radarele, plapumele electrice, aparatele TV şi rata specifică de absorbţie a acestora, lasă urmări grave asupra sănătăţii, datorită câmpurilor electromagnetice puternice (EMF). În ultimii ani, consecinţele grave ale acestora, devin tot mai vizibile.

7

Page 8: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Rezultatul cercetărilorDeosebit de periculoase sunt câmpurile magnetice de înaltă tensiune IT, cuprinsă

între 50-60 Hz, sistemele radar de joasă tensiune, precum şi frecvenţele sistemelor de comunicare, care au o tensiune extrem de joasă. În cele ce urmează sunt prezentate concluziile ce apar ca rezultat a numeroase cercetări ştiinţifice. - Riscul îmbolnăvirii de leucemie acută, care se termină cu deces, a persoanelor care lucrează în domeniul electronic, se măreşte de 2,6 ori;- Şansa ca oamenii care sunt expuşi radiaţiilor electromagnetice neionizante de a se îmbolnăvi de cancerul măduvei osoase şi a limfocitei, este 7 ori mai mare, iar posibilitatea de a se îmbolnăvi de tumoarea glandei tiroide, creşte de 4 ori; - Riscul de a se îmbolnăvi de cancer, la persoanele tinere cu vârsta cuprinsă între 20 – 30 de ani, este de 55%. În jur de 10 – 15 % de copii care se îmbolnăvesc de cancer, au fost expuşi razelor electromagnetice emise de aparatele de uz casnic ;- Copii care trăiesc în apropierea transmiţătorilor de înaltă tensiune, sunt expuşi bolilor cu 5 % mai mult, în comparaţie cu copii care nu se află în aceste zone ; - Un număr însemnat de naşteri premature se datorează razelor emise din plapumele electrice şi a păturilor cu apă, încălzită electric, pe timp de iarnă; - Câmpul electromagnetic de 45Hz, cu capacitatea de 100 mT stârneşte formarea rapidă a trigliceridelor, iar drept consecinţă apar probleme cardiace; - 100% dintre femeile al căror serviciu se desfăşoară în faţa apartelor tv şi a monitoarelor, nasc înainte de termen, în comparaţie cu femeile care n-au lucrat niciodată în astfel de locuri de muncă. În acest scop, a fost cercetată o grupă de 1593 de femei ; - Depresia clinică şi crimele la fel, apar ca şi consecinţe ale expunerii la radiaţii. Sub influenţa radiaţiilor tehnice şi cosmice, suntem supuşi expunerii tensiunii pozitive şi atunci se provoacă activitatea celulelor canceroase, creşte tensiunea arterială şi datorită acestora apar semne angioase. Expunerea la tensiuni negative provoacă inflamaţii, stări depresive, oboseală, lipsă de energie, precum şi hipofuncţiunile organelor expuse. Consecinţele negative ale radiaţiilor asupra fiinţelor umane – Sursa: “National Protection Board”, Anglia

Expunerea îndelungată la radiaţii negative ne dereglează sistemul biologic şi aceasta duce la apariţia diferitor boli psiho – fizice. Influenţa radiaţiilor negative asupra persoanelor al căror sistem imunitar este mai slăbit, poate avea consecinţe fatale.

Cele mai periclitate locuri pentru sănătatea omului, sunt patul şi locul de muncă, deoarece în acele locuri stăm cel mai mult. Având în vedere faptul că nu ne sunt vizibile în mod direct, o să vă atragem atenţia asupra unora dintre acestea: - La locul de muncă: sentiment dezagreabil, respiraţie îngreunată, nervozitate, moarte rapidă, dureri de cap, aritmie, oscilaţii ale presiunii sanguine, necesitatea de a consuma cafea, ţigări şi tablete spre a ne menţine, necesitatea de a ne ridica de la locul de muncă din motive inexplicabile şi de a căuta un loc de refugiu în altă parte. În cazul persoanelor mai sensibile apar ameţeli, iar uneori şi pierderea cunoştinţei. Merg la serviciu relaxaţi, dar se întorc obosiţi şi agitaţi. - În timpul somnului: somnul neliniştit şi cu întreruperi, respiraţie îngreunată, o stare de oboseală înainte de a merge la culcare şi nicidecum nu pot adormi, se trezesc mai obosiţi decât înainte de a merge la culcare, simt încordări şi frig în mâini şi picioare, amorţeli, tulburări ale sistemului cardiac, oscilaţii ale presiunii sanguine.

Consecinţe negative ale radiaţiilor geopatogene: Caracteristica de bază a radiaţiilor geopatogene este că posedă unde de frecvenţă de joasă tensiune, care în celulele organismelor vii, provoacă schimbări ale potenţialului membranelor, astfel încât le polarizează şi hiperpolarizează. Expunerea îndelungată a organismelor la radiaţii geopatogene, poate provoca tulburări grave, care duc până la schimbarea structurii

8

Page 9: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

sângelui. Nivelul undelor vibrante de joasă tensiune, afectează ovarele şi celulele sanguine, precum şi măduva osoasă. Consecinţele negative ale radiaţiilor tehnice şi cosmice – Sursa:„National Radiological Protection Board”, Anglia

Caracteristica de bază a acestor radiaţii este că fac parte din grupul frecvenţelor de înaltă tensiune, cu un procent ridicat de electromagnetism. Majoritatea radiaţilor tehnice, la care încă nu ştim să ne adaptăm, au fost create de oameni în ultimii 100 de ani. În celulele expuse la undele vibraţionale de înaltă tensiune, apar tulburări electromagnetice. Datorită acţiunii intermoleculare, se ajunge până la distrugerea aminoacizilor şi a grăsimilor. Datorită faptului că grăsimile, în mare măsură, se află în celulele sistemului nervos, se ajunge până la dizolvarea acestora şi la distrugerea celulelor. Consecinţele sunt: agitaţia, pierderea memoriei, depresia, problemele psihice. Radiaţiile electrotehnice

Apar prin acţiunea a mai multor aparate tehnice, care se utilizează în domenii diferite. Pot fi divizate în mai multe grupuri:

1) Neionizante – curentul electric, electronica; 2) Ionizante – undele alfa (nucelul de heliu)

– undele beta (electroni), – undele X şi GAMA (energia EM).

3) Vibraţii mecanice – lucrul la maşini masive de transport, vibraţiile ultraviolete ale maşinilor şi aparatelor cu defect.

Radiaţiile neionizante, în timpurile noastre, prezintă o problemă aparte. Utilizarea tehnologiei moderne nu este posibilă fără întrebuinţarea curentului electric şi a sistemului electromagnetic de unde cu intensitate înaltă. În industrie sunt numeroase aparate electrotehnice, de la electrocentrale, până la aparatele de uz casnic. Această mreajă de joasă intensitate, stârneşte câmpurile electromagnetice, care poluează mediul ambiant.

Celularele, aparatele tv şi radio, radarele, aparatele tehnice utilizate în domeniul militar, pentru transmiterea informaţilor, emiţătorii, transmit unde electromagnetice de înaltă intensitate, pe care noi nu le putem simţi.

Azi, câmpurile electromagnetice ale tehnologiei mobile, cu prilejul emiterii undelor electromagnetice, sunt de la 10 până la 100 de ori mai mari, în comparaţie cu emiţătorii radio – televiziunii. Procesul de dezvoltarea a tehnologiei în domeniul comunicaţiei este într-o creştere permanentă, aşadar, pe lângă telefoanele mobile, există şi telefoane fără fir, agende electronice, reţeaua de calculatoare, care transmit informaţii datorită emiţătorilor. În orice gospodărie există telefoane fără fir care emit unde electromagnetice, chiar şi atunci când nu le întrebuinţăm. Astfel de radiaţii electrormagnetice, a căror intensitate se măreşte pe zi ce trece şi depăşeşte limita normală, pot avea consecinţe dăunătoare asupra noastră, provocând stări de nervozitate, probleme de concentrare, dureri de cap, insomnii, vitalitate redusă, pierdere în greutate şi probleme psihice. Prin studiile epidemiologice şi cercetările experimentale s-a ajuns la concluzia că undele câmpurilor electromagnetice ne afectează grav sănătatea, chiar şi atunci când se află în limitele permise.Bibliografie:- M. Călugăreanu, C. Stănescu, S. Anghel, T. Ciuchiţă - Some aspects in bioelectronics, RSEE’98 May 27-30, p. 49, Felix, România,- J.R. Parker - Some aspects concerning the electromagnetic field, John Wiley & Sons, 1997,- I. Karube - Handbook of Measurement Science, Vol. III, Edited by Synderham, 1992,www.hpa.org.ukwww.torser.com/ro/scientific_base/negativ_influience_for_healthwww.who.int/peh-emf/enwww.who.int/docstore/peh-emf/EMFStandards/who-0102/Worldmap5.htmwww.icnirp.de/documents/emfgdl.pdf

9

Page 10: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

2. Delimitarea frontierei româno-iugoslave în Banat

Prof. Ionel Fănel CaleaLucrările de delimitare pe teren a frontierei româno-iugoslave în Banat au durat

mult datorită existenţei unei neînţelegeri. Acestea se datorau întârzierii retragerii armatei şi autorităţilor sârbeşti care au încercat să exploateze la maxim şansa ocupării Banatului.

La Timişoara şi-a început activitatea la 19 iulie 1919, în Palatul Lloyd o comisie de evacuare şi stabilire a liniei de demarcaţie, compusă din generalul francez Charles de Tournandre, colonelul Virgil Economu şi colonelul sârb Velicovic, ca şi comandatul Pichon. Trasarea pe teren a frontierei stabilite la Conferinţa de Pace era necesară deoarece, aceasta utilizase o documentaţie insuficientă care a nemulţumit ambele state.

Mai mult, au apărut situaţii anormale, aşa cum este cazul satului Ketoba, la 10 km de Jimbolia. Frontiera stabilită de Conferinţa de Pace trecea peste străzi, grădini şi curţi, trecătorii prin sat găsindu-se când pe teritoriu sârb, când pe teritoriu românesc. Mai mult biserica sârbă se găsea pe teritoriul românesc, în timp ce cimitirul se afla în partea sârbă.

Problemele acestea trebuiau să fie rezolvate de comisia întrunită sub preşedinţia generalului Charles de Tournandre. Obiectivele comisiei erau : stabilirea pe teren a liniei frontierei definită în linii mari de Conferinţa de Pace ; reglarea condiţiilor în care va avea loc evacuarea părţii din Banat atribuită României şi rezolvarea exploatării reţelei de cale ferată pe care graniţa stabilită de Conferinţa de Pace a tăiat-o în două.

Pe baza statisticii din 1910 se stabileşte linia de frontieră şi atribuirea diverselor localităţi, după care sunt discutate ultimele detalii ale evacuării Banatului de trupele sârbe. Între 27-28 iulie s-a întrunit în Palatul Llyod o subcomisie care a stabilit regimul de exploatare a căilor ferate tăiate de noua frontieră româno-sârbă. La încheierea lucrărilor s-a decis evacuarea de sârbi a teritoriului ce revenea României în conformitate cu hotărârea Conferinţei de Pace. De asemenea, s-a stabilit o nouă linie de demarcaţie provizorie între România şi Iugoslavia, indicându-se localităţile din comitatele Torontal, Timiş şi Caraş-Severin, care urmau să aparţină României. Disputa asupra Banatului a început să se rezolve, după ce în octombrie 1919, românii si sârbii au acceptat să respecte linia de demarcaţie. La sfârşitul anului 1919 şi începutul anului 1920, problema Banatului cunoaşte un moment de acalmie.

S-a decis constituirea a unei delegaţii mixte pentru a studia aplicarea pe teren a liniei de frontieră stabilite prin tratatul de la Sevres. 0 altă comisiei mixtă urma să fie însărcinată cu studierea posibilităţii unui schimb de comune între cele două ţări.

La 20 septembrie 1920, este semnat la Timişoara Protocolul privind aplicarea Tratatului de la Sevres între România şi Iugoslavia. Art.2 arată că, unde Tratatul de la Sevres prevede o frontieră naturală, linia urmează strict dispoziţiile tratatului. Asupra părţilor de frontieră, cărora nu s-a căzut de acord, vor face obiectul unor menţiuni speciale. A doua comisie din 4 ianuarie 1922 prevedea un schimb de comune între cele două state. România cedează Iugoslaviei: Galul Mare, Krivabara (Ujfalu) şi Surian, în timp ce Iugoslavia cedează României: Beba Veche, Pusta Kerestur şi Ciorda . Directivele după care linia frontierei trebuia fixată pe teren între comune sunt: limitele administrative şi interesele economice locale.

După formarea guvernului condus de Ion I.C.Brătianu a fost numită a treia comisie, tehnică ce avea ca scop executarea pe teren a frontierei.O altă problemă apărută în procesul de delimitare era cea a stabilirii punctului Triplex româno-ungaro-iugoslav, adică a locului unde cele trei linii de graniţă se întâlneau. Prin schimbul de comune intervenit între România şi Iugoslavia, alipindu-se la teritoriul românesc comuna Beba Veche, Triplex Confinium stabilit de Tratatul de la Trianon este deplasat mai la vest. În aceste condiţii porţiunea de frontieră dintre vechiul şi noul Triplex Confinium devine din

10

Page 11: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

ungaro-sârb în ungaro-român . Deşi, nu se aducea nici o schimbare teritoriului Ungariei, aceasta a cerut pentru a fi recunoscută această modificare, acordarea de compensaţii.

La 24 noiembrie 1923, dr.M.Nincici, ministru plenipotenţiar şi Theodor Emandi au semnat la Belgrad, Protocolul româno-iugoslav de delimitare a frontierei comune. Art.1 arată că, linia de frontieră dintre România şi Iugoslavia "va urma în general linia indicată prin Tratatul de la Sevres din 10 august 1920, cu modificările rezultând din schimbul de comune”. România cedează Iugoslaviei comunele: Pardany, Modoş, Surjan, Krivobara şi Nagy Gaj, iar Iugoslavia cedează României comunele: Beba Veche, Pusta Kerestur, Zombolia, Ciorda şi Jam". De asemenea Iugoslavia recunoaşte suveranitatea României asupra Calinovatz, Moldova şi Ada-Kaleh, iar România recunoaşte suveranitatea Statului Iugoslav asupra insulelor Plasievitza şi Ogradina". Potrivit art. 5 cele două state stabilesc ca, evacuarea comunelor şi ratificarea Protocolului să se facă într-un termen de maximum 4 luni, din ziua semnării lui.

În ciuda discuţiilor împotriva Protocolului şi a opoziţiei deputaţilor bănăţeni, Camera Deputaţilor îl acceptă în sesiunea din 27 decembrie 1919, cu o majoritate de 126 la 15 voturi. Membrii bănăţeni ai guvernului liberal au votat linia partidului de sprijinire a acestui protocol.

Skupstina din Belgrad a validat Protocolul cu o majoritate mai mică de 108 la 51 de voturi, la sfârşitul lunii februarie 1924. Instrumentele de ratificare dintre cele două ţări s-au schimbat la Belgrad la 6 iunie 1924.

După trasarea graniţei dintre România şi Iugoslavia pe baza protocolului semnat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, s-au ivit o serie de probleme. Deoarece, delimitarea s-a făcut de guvernul român şi iugoslav, independent de Comisia Interaliată prevăzută în acest scop de art.3 al Tratatului de la Sevres, protocolul nu a fost aprobat de Conferinţa Ambasadorilor, nici înregistrat la Liga Naţiunilor, conform art.18 al Pactului.

În şedinţa din 23 mai 1935, Consiliul Tehnic pentru înregistrarea frontierei româno-iugoslave de pe lângă Conferinţa Ambasadorilor a hotărât ca Protocolul să fie inclus în documentele de frontieră numai ca document istorico – informativ. Aceasta deoarece, el nu mai corespunde cu situaţia adevărată de pe teren consemnată în descrierea frontierei din tratat. Hotărârea a fost aprobată de Conferinţa Ambasadorilor prin rezoluţia din 27 septembrie 1935.

Prin acest protocol, România şi Iugoslavia au dorit să arate lumii că pot încheia un acord bilateral fără nici un amestec sau presiune externă. Oricare ar fi fost motivul care a dus la semnarea şi ratificarea protocolului, acest lucru a însemnat recunoaşterea definitivă a împărţirii Banatului de către România şi Iugoslavia. Biblografie

1. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (în continuare A.M.A.E) fond 13 Convenţii S.1, voi.1, 1919 - 1922. Lucrările privitoare la delimitarea frontierei cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven (vol.nepaginat). Proces Verbal al Comisiei de delimitare şi evacuare, Prima şedinţă din 20iulie 1919

2. "Drapelul", Lugoj, XIX, 1919, nr. 77, din 3 august.3. A.M.A.E., fond Conferinţa de Pace de la Paris, 1946,vol.1164. Gh. Demian, Prin Banatul robit. Istoricul Tratativelor duse pentru obţinerea Banatului

Sârbesc (1914 – 1923), Timişoara, Tipografia Românească, 1933.5. Eugene Boia-Romania’s diplomatic relations with Yugoslavia in the Interwar Perod,N.

Y. ,East European Monographs,Boulder,Distributed by Columbia University Press 19936. Gheorghe Gheorghe - Tratativele internaţionale ale României 1921 – 1939, Bucureşti,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980.7. Scurtu loan, Mocanu Constantin, Smârcea Dan - Documente privind istoria României în

anii 1918 - 1944, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995.8. Vianu Alexandru, Z.Zamfir, C.Buşe, Gh.Rădescu, Relaţii internaţionale în acte şi

documente, vol.1: 1917 - 1933, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1974.

11

Page 12: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

3. Chimicalele: o intoxicare a trupului

Prof. Calea MirelaÎntr-un clasament al substanţelor periculoase conduc detaşat parabenii,

conservanţi folosiţi la fabricarea produselor de îngrijire a pielii şi părului (săpunuri, şampoane, deodorante, dar şi loţiuni pentru bebeluşi). Parabenii împiedică dezvoltarea bacteriilor, dar în acelaşi timp aceste substanţe mimează efectele estrogenului (hormon sexual feminin), care contribuie la dezvoltarea tumorilor canceroase.

Produsele de înfrumuseţare vă pot face uneori mai mult rău decât bine. Potrivit unor specialişti, o serie de compuşi nu numai că vă pot irita pielea, dar pot duce şi la îmbătrânirea prematură a tenului. Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţa au realizat chiar şi o listă neagră, cu substanţe folosite pentru obţinerea cosmeticelor pe care le consideră extrem de periculoase.

Conservanţii utilizaţi în industria cosmeticelor, parabenii, sunt consideraţi dăunători. Potrivit studiilor, femeile absorb anual 2,3 kilograme de substanţe toxice din produsele cosmetice pe care le folosesc zilnic ( arată un studiu britanic publicat în revista In-Cosmetics). Mult, puţin… Rămâne de văzut!

Dacă ţinem cont de cantitatea de şampon, săpun, gel de duş, creme antirid, creme hidratante, produse pentru machiaj folosite într-un an, acest studiu ar trebui să sune alarma. Mai mult decât atât! Dacă mai adăugăm şi faptul că, din cele 10.000-11.000 de ingrediente folosite în produsele de îngrijire corporală, doar 10%-11% sunt evaluate ca fiind sigure pentru sănătate, atunci e posibil să intrăm în contact cu şi mai multe substanţe toxice decât spune studiul britanic. Afectate sunt nu numai femeile, ci şi bărbaţii, pentru că şi produsele destinate lor – pastă de ras, after-shave, şampon etc. – au aceleaşi ingrediente periculoase. Aceste substanţe pot provoca iritaţii cutanate, îmbătrânirea prematură a pielii şi chiar cancer.

Solvenţii din unele săpunuri, şampoane, geluri de duş distrug bariera protectoare a pielii, degresează puternic pielea şi favorizează pătrunderea substanţelor toxice. Odată pătrunse în piele, acestea ajung în microcapilarele sangvine, în vasele limfatice şi apoi în torentul sangvin, care le răspândeşte peste tot – în creier, ficat, rinichi, muşchi, grăsime. Pentru a evita toate aceste probleme, regula de aur este citirea etichetei.Aluminiul din antiperspirante

Efect asemănător estrogenului are şi aluminiul care intră în compoziţia deodorantelor şi antiperspirantelor. Sărurile de aluminiu şi zirconiu din compoziţia deodorantelor blochează glandele sudoripare şi reduc pentru câteva ore cantitatea de transpiraţie de la nivelul pielii. Totuşi, din cauza aluminiului care se absoarbe prin piele, deodorantele şi antiperspirantele pot contribui la apariţia tumorilor mamare. Ca frecvenţă, aluminiul reprezintă al treilea element întâlnit în mediul înconjurător. Este dificil să izolăm toate sursele de aluminiu şi să cuantificăm care este aportul zilnic al acestui element. Agenţia americană de control al medicamentelor (FDA – Food and Drug Administration) a arătat la un moment dat că din alimente luăm aproximativ 15 mg de aluminiu zilnic.

Cantitatea de aluminiu pe care o luăm din alimente este mult mai mare decât cea care se absoarbe prin piele din cauza deodorantelor.

Pentru a nu avea nici un fel de probleme cu aluminiul, putem apela la deodorantele fără aluminiu disponibile în farmacii.

În lacurile de unghii, în fixativul şi spuma de păr, în unele parfumuri se găsesc ftalaţii. Aceştia afectează plămânii, pot produce malformaţii dacă în timpul sarcinii sunt utilizate cosmeticele cu ftalaţi. Afectate de ftalaţi nu sunt numai femeile, ci şi bărbaţii, fixativul şi spuma de păr fiind din ce în ce mai folosite şi de sexul puternic.

12

Page 13: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Ftalaţii afectează celulele spermatice şi pot provoca feminizarea bărbaţilor. Sistemul hormonal al ambelor sexe este tulburat şi de moscul sintetic, o substanţă

care se regăseşte în compoziţia parfumurilor, a săpunurilor sau cremelor. Ce se ascunde în săpun

Săpunurile, şampoanele, gelurile de duş, spumantele de baie conţin substanţe. numite etanolamine. În contact cu nitriţii care se găsesc în apă, etanolaminele produc nitrozamine cancerigene. Nitrozaminele trec uşor de bariera reprezentată de piele şi afectează în special rinichii. Riscul este cu atât mai mare cu cât etanolaminele sunt prezente şi în produsele pentru copii. Aceste substanţe sunt iritante pentru ochi, afectează foliculul pilos şi cauzează uscarea şi căderea părului. Fabricanţii de produse cosmetice şi de toaletă susţin că acestea sunt sigure şi respectă normele Uniunii Europene.

Să mai dăm un exemplu, care ne pune şi mai multe semne de întrebare în legătură cu siguranţa acestor produse. Formaldehida este o substanţă iritantă, cancerigenă, folosită în industria mobilei. La un moment dat, formaldehida a fost eliminată din producţia mobilei, însă se foloseşte la scară largă sub formă de conservant în cosmeticele pentru îngrijirea corpului, a părului, în lacurile pentru unghii. Şi pentru că este vară, iar cremele de protecţie solară sunt la mare căutare, trebuie să avem grijă şi aici ce cumpărăm.

Unele creme conţin padimate-O sau PABA, o substanţă care sub influenţa ultravioletelor poate forma nitrozamine, crescând riscul de cancer de piele.Atenţie la copii!

Pielea copilului, în special a nou-născutului şi sugarului, este mai subţire şi mai fragilă decât cea a adultului. Stratul superficial al epidermei, cel mai important în rolul de barieră protectoare, este mult mai fin la copil decât la adult. Aşa se explică de ce la cea mai mică agresiune apar urme pe pielea copilului. Şi tot fragilitatea pielii este motivul pentru care substanţele din compoziţia produselor de îngrijire pătrund mai uşor prin epiderma celor mici.

Copilul de vârstă mică prezintă o permeabilitate crescută a pielii, existând pericolul unor accidente toxice prin absorbţie transcutanată a unor substanţe aplicate local. Cele mai periculoase substanţe care se pot regăsi în compoziţia produselor de îngrijire pentru copii sunt acidul salicilic, ureea, coloranţii, conservanţii în cantitate mare, acidul boric (conţinut în pudrele de talc), uleiul de eucalipt, camforul, fenolul, violetul de genţiană. În funcţie de durata utilizării şi suprafaţa de piele pe care se aplică, aceste substanţe le pot provoca micuţilor reacţii toxice sau reacţii iritativ-alergice. Reacţiile alergice apar la 24-48 de ore de la aplicarea produsului pe piele. În apariţia acestora este implicat sistemul imunitar al copilului. Organismul acestuia produce anticorpi la prima aplicare a produsului alergic, iar la readministrare apar reacţii din ce în ce mai rapide.

Iritaţiile apar sub forma unor mici arsuri, ca reacţii locale imediate. Reacţiile toxice (intoxicaţiile) sunt provocate mai ales de acidul salicilic, care se absoarbe în organism şi poate determina complicaţii. neurologice.

Folosim si consumam zilnic foarte multe produse despre care nu ne punem prea multe întrebări. Ce ingrediente folosesc? Ce termen de garanţie au? Există vreun risc major de sănătate referitoare la ele? Problema nu este produsul în sine, ci ceea ce conţine el.Pasta de dinţi, săpunul, şamponul si deodorantele sunt poate cele mai folosite produse în viaţa de zi cu zi.

Ceea ce nu prea se ştie este faptul ca majoritatea acestor produse conţin substanţe chimice care sunt considerate carcinogene, adică pot cauza cancer, după expunere îndelungată a organismului.

Cele mai des folosite substanţe în cazul şamponului, săpunului sau al diverselor spumante de baie sunt Sodiu Lauryl Sulphate (SLS) şi o variantă a acestei substanţe denumite Sodium Laureth Sulphate (SLES). De multe ori, una dintre aceste două substanţe este ingredientul principal. Ce sunt si de ce sunt atât de des folosite?

13

Page 14: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

În primul rând, amândouă sunt substanţe care produc spuma. Apoi, acestea sunt cele mai ieftine. Până aici nu este nimic in neregulă. Ceea ce nu se ştie este faptul că acestea irită pielea, indiferent dacă acest lucru se vede sau nu. Lezarea tegumentului este certă, deşi acest lucru pare imposibil la prima vedere. Spumante si degresante, ele descompun grăsimile. SLS este folosit şi pentru a degresa motoarele. Această substanţă pătrunde prin piele, care este foarte permisivă, şi este reţinută apoi în organism.Spuma cheleşte

Un studiu efectuat la Universitatea din Georgia a demonstrat ca SLS este prezent în ochi, creier, inimă şi ficat şi că poate provoca calviţia pentru că atacă firul de păr. Poate cel mai mare pericol este că SLS poate reacţiona împreună cu alte substanţe şi formează nitraţi, substanţe cancerigene. În urma procesării industriale, SLS conţine o altă substanţă cancerigenă, dioxina.

Aceasta este o toxină care alterează structura genetică a celulelor.SLS este foarte periculos pentru că, odată intrat în organism, mimează activitatea hormonului estrogen, putând cauza infertilitate la bărbat şi cancer la sân în cazul femeilor, dupa o utilizare îndelungată.

Parabenii sunt folosiţi foarte des în produsele cosmetice cu proprietăţi de conservanţi. Aceste substanţe pot fi găsite în toate categoriile cosmetice, de la deodorante şi antiperspirante până la demachiante.

Un studiu efectuat la Universitatea din Reading (Marea Britanie) a confirmat existenţa acestor substanţe în ţesuturile tumorale ale pacientelor cu cancer la sân .Pielea are capacitatea de a reţine şi distribui în întregul organism substanţele cu care vine în contact. Parabenii sunt reţinuţi în organism şi cu timpul, acumularea lor poate duce la cancer.În România, substanţele incriminate sunt trecute “la bune”.

De asemenea, numeroase studii publicate în Jurnalul Institutului American pentru Cancer arată că femeile care lucrează în industria cosmetică au o rată mai mare de apariţie a cancerului de sân.

În numeroase state din Occident, aceste substanţe, deşi sunt în continuare folosite, sunt prezente în cantităţi foarte mici. În România, majoritatea şampoanelor, cremelor de bărbierit, săpunurilor le listează ca ingrediente principale.

Robert Hart, reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a declarat că Ministerul Sănătăţii este responsabil cu stabilirea normelor cu privire la aceste substanţe. Fie că ne referim la parabeni ori alţi compuşi chimici, ne expunem zilnic unui risc atât de mare: cancerul. În cele mai fericite cazuri rezultatele negative alte acestor compuşi din cosmetice sunt: alergii, iritaţii ale pielii şi forme severe de acnee. Se ştie câte sacrificii fac femeile pentru a fi frumoase. Frumuseţea ca dar al naturii trebuie şi el întreţinut, pentru că nimic nu este veşnic şi pentru că nu ne-ar plăcea să vedem în fiecare dimineaţă în oglindă un ten care suferă, recurgem adesea la idei nu din cele mai bune când achiziţionam produsele cosmetice mult lăudate, credem că am găsit soluţia salvatoare când de fapt găsim o himeră. Având în vedere riscurile mari la care ne supunem, mai bine analizăm de mai multe ori piaţa cosmeticelor pentru ca mai târziu să nu ne reproşăm că suntem bolnavi din cauza unei alegeri neinspirate. Bibliografie:J. Appl.Toxicol - Significance of the detection of esters of parabens in human breast tumours( 2004)Internet

14

Page 15: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

4. Studiu asupra radiaţiilor.Radiaţiile - o binefacere sau o nenorocire ?

prof. Gabriela Păunescu

Energia nucleară şi, prin urmare, radiaţiile aduc nenumărate beneficii omului. Ce se poate spune însă despre cealaltă faţă a medaliei? Ajunşi în acest punct al discuţiei, trebuie să arătăm clar că radiaţiile sunt periculoase.

Henri Antoine Becqurel, savant fizician francez, s-a născut în anul 1852, într-o familie de fizicieni cunoscuţi. Preocupat foarte mult de probleme de fizică, în special de problema fluorescenţei, Becquerel a acordat un deosebit interes descoperirii de către Roentgen a radiaţiilor X, fapt care l-a condus în cele din urmă la descoperirea fenomenului radioactivităţii. Importanţa acestei descoperiri este relevată de cuvintele marelui savant Albert Einstein: “Fenomenul radioactivităţii este forţa cea mai revoluţionară a progresului tehnic, de la descoperirea focului de către omul preistoric şi până astazi”.

Becquerel, în timpul cercetărilor sale, găseşte nişte probe de mineral fluorescent (pehblenda), care, aşezate pe plăci fotografice, chiar dacă nu fuseseră expuse încă la Soare, o înnegriseră (deoarece emiteau radiaţii).

Repetând experienţa, faptul s-a confirmat: pehblenda emitea în mod natural radiaţii invizbile, care impresionează placa fotografică întocmai ca radiaţiile X; cercetările ulterioare au arăta însă că ele erau de altă natură, provenind chiar din nucleele unor atomi ai minereului. Becquerel descoperise radioactivitatea.

Această descoperire, datorită unei întâmplări s-a dovedit mai târziu a avea o importanţă covârşitoare, constituind punctul de plecare pentru o serie de cercetări teoretice şi realizări practice care au dus la rezolvarea importantei probleme a eliberării energiei enorme conţinute în nucleele atomilor.

Pehblenda fiind un material constituit dintr-un amestec complex de săruri, se punea problema separării elementului radioactiv. Curând după descoperirea lui Becqurel, doi chimişti francezi, Marie şi Pierre Curie, au meritul de a fi separat pentru prima dată componenţii determinanţi ai radioactivităţii pehblendei. Studiind împreună obţinerea de uraniu pur din minereuri, soţii Curie descoperă două noi elemente radioactive, şi anume poloniul şi radiul. Au urmat patru ani de muncă intensă, în condiţii improprii şi dăunătoare sănătăţii lor, în urma cărora, prelucrând tone de minereu au obţinut primul decigram de radiu pur. În anul 1903 li s-a decernat soţilor Curie premiul Nobel pentru fizică.

Soţii Curie precum şi fizicianul Ernest Rutheford şi francezul Paul-Ulrich Willard au analizat mai profound natura acestor radiaţii şi au ajuns la rezultate foarte interesante, care au reprezentat un pas enorm în lupta pentru cunoaşterea constituţiei atomului.

Pierre Curie considera cu optimism că: “Noile descoperiri vor aduce omenirii mai mult bine decât rău”, fiind ferm convins că aceasta nu depinde decât de oameni şi de modul în care vor fi utilizate toate aceste descoperiri.

Până în 1934 numai elementele radioactive naturale erau cunoscute, însă, în acel an, Irene şi Frederic Joliot au arătat că aluminiul şi magneziul pot deveni radioactive dacă sunt bombardate cu particuleα de la poloniu.

După obţinerea de către Joliot-Curie a primului element radioactiv artificial, siliciul 30, ceea ce a constituit descoperirea radioactivităţii artificiale, a urmat prepararea de către diverşi cercetători a unei serii întregi de radioizotopi artificiali, astăzi fiind cunoscuţi radioizotopi aproape ai tuturor elementelor chimice.

Aşa cum s-a aratat, procesul de dezintegrare radioactivă a fost pus în evidenţă mai întâi la elementele naturale radioactive.

15

Page 16: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Radioactivitatea naturală a fost definitiv stabilită la toate elementele care au Z>83. Acestea aparţin unei serii de elemente radioactive care formează o familie radioactivă.

Principalele elemente radioactive care se gasesc în natură (Uraniu, Radiu, Actiniu, Thoriu) precum şi cele obţinute în laborator (transuranienele, începând cuNeptunul) se află într-o legatură strânsă cu majoritatea elementelor radioactive(naturale sau artificiale).

Ele formează serii radioactive (sau familii radioactive) în care, din capii de serie, rezultă, prin dezintegrări succesive, alte elemente radioactive, până ce seria sfârşeşte cu un izotop stabil.

Există trei serii radioactive naturale şi una artificială: seria Thorului, a Uraniuluişi a Actiniuliu sunt naturale, iar seria Neptuniului este artificială.

Din punct de vedere al fizicii nucleare seriile radioactive nu prezintă astăzi mareinteres în sine. Ele au însă o imensă valoare practică în tehnica nucleară, în geolo-gie (în stabilirea vârstei rocilor), în ipotezele legate de naşterea Pământului, încosmologie etc.

Odată cu perfecţionarea mijloacelor de detecţie a radiaţiilor, s-au găsit şi alte radioactivităţi naturale.

Radiaţiile pot provoca maladii şi decese atunci când oamenii sunt expuşi lor fără protecţie sau în măsură excesivă. Acest fapt a fost înţeles curând după descoperirea radioactivităţii şi nicio persoană de răspundere nu îl neagă. Cu aceeaşi certitudine putem de asemenea să afirmăm că se ştie mai mult despre efectele radiaţiilor asupra plantelor, animalelor şi omului, decât asupra compuşilor chimici sintetici sau asupra oricăror altor factori ai sistemelor noastre ecologice. Problema dacă radiaţia poate fi mânuită sau nu, în condiţii de securitate, este de o excepţională însemnătate pentru întregul domeniu al aplicaţiilor energiei nucleare.

Cum se defineşte noţiunea, destul de abstractă, de securitate? După puţină gândire se poate conchide că nicio activitate omenească nu prezintă o securitate absolută. Zilnic noi „cântărim", conştient sau inconştient, fiecare din acţiunile pe care urmează să le întreprindem, hotărând apoi dacă plăcerea sau avantajele acţiunii merită osteneala şi compensează dezavantajele. Dezavantajele variază de la neglijabile (dar niciodată zero) la „reale" şi „considerabile". Există destule exemple de toate felurile. În unele cazuri, individul nu se află într-o situaţie destul de bună ca să poată aprecia şi determina fiecare din nenumăratele beneficii sau riscuri care decurg din deciziile sale şi care pot să-1 afecteze personal, din cauză că el trăieşte într-o societate formată din multe milioane de alţi indivizi, fiecare fiind legat de ceilalţi într-un mod extrem de complex. Pentru a se ţine seama de această complexitate au fost încetăţenite noţiunile de sănătate şi securitate publică, care treptat au luat locul atitudinilor de „fiecare pentru sine" şi „homo homini lupus", proprii străbunilor noştri din preistorie. Ca să examinăm acele aspecte ale energiei

16

Page 17: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

atomice, care privesc sănătatea publică, trebuie să ne familiarizăm în oarecare măsură cu sursele de radiaţii, cu intensitatea şi efectele lor.

Centralele nucleare folosesc şi generează substanţe şi corpuri radioactive solide, lichide şi gazoase. În fluxurile de fluide evacuate în timpul funcţionării acestor centrale sunt prezente mici cantităţi de substanţe radioactive, însă concentraţia acestor substanţe radioactive este atât de scăzută, încât cade sub limita de detectare cu mijloace chimice, şi numai excepţionala sensibilitate a metodelor nucleare face posibilă identificarea lor. Aici apare prima influenţă a unei centrale nucleare asupra mediului ambiant.

Cea mai mare parte din radioactivitatea produsă — practic toată — este reţinută în interiorul elementelor combustibile. Aici se concentrează pericolul maxim şi de aceea aici se iau cele mai multe măsuri de protecţie. De aceea, în proiectarea şi construirea unei centrale nucleare se porneşte de la ideea că nicio măsură practică nu este de prisos pentru asigurarea condiţiilor de evitare a accidentelor care se pot solda cu deteriorarea vreunui element combustibil. Atunci, deoarece perfecţiunea nu poate fi garantată în materie de reactori într-o măsură mai mare decât în vreo altă activitate umană, trebuie introduse bariere suplimentare de securitate, pentru localizarea efectelor oricărei deteriorări posibile şi pentru reducerea în consecinţă a pericolului pentru populaţie la nivele neglijabile chiar în caz de accident. Această idee, de protecţie suplimentară, a fost urmată în toate aspectele programului de energie nucleară.

Pentru a putea asigura securitatea reactoarelor sunt folosite cinci reguli de bază :- Plasarea centralei în general în afara zonelor dens populate ;-Luarea în considerare a frecvenţei şi violenţei catastrofelor naturale de felul cutremurelor de pământ, inundaţiilor, valurilor uriaşe (tsunami), uraganelor etc., în alegerea locurilor de amplasare şi în proiectarea centralelor, astfel ca acestea să reziste unor asemenea eventualităţi;- La proiectarea centralei să se aibă în vedere asigurarea tuturor condiţiilor de securitate şi siguranţă în funcţionare: folosirea unui combustibil de calitate foarte bună, a unui echipament de control demn de încredere, a unor pompe şi sisteme de conducte bune, şi aşa mai departe ;- Folosirea unor bariere multiple, cât mai eficace, pentru evitarea scăpărilor accidentale de radioactivitate. Scăpările accidentale pot fi evitate din timp prin următoarea ierarhie de obstacole : tecile în care sunt închise ermetic elementele combustibile, vasul de presiune al reactorului, structura care conţine reactorul, soluţii inginereşti de sporire a siguranţei în funcţionare ;-Respectarea şi controlul respectării cu stricteţe a tuturor detaliilor proiectului, a prescripţiilor autorizaţiei şi a reglementărilor guvernamentale, a standardelor de echipament, supraveghere continuă etc., pentru a fi siguri de îndeplinirea condiţiilor de mai sus.

Termocentralele produc fum şi cenuşă ; centralele nucleare produc deşeuri radioactive, dar desigur, în cantităţi mult, mult mai mici. Produsele radioactive de fisiune închise în elementele combustibile, generate după ce reactorul a funcţionat un timp, reprezintă „cenuşa" proceselor de fisiune. Elementele combustibile uzate conţin şi mari cantităţi de plutoniu. Deşi plutoniul nu emite prea multă radiaţie penetrantă, el este atât de toxic pentru om, încât trebuie luate precauţii speciale împotriva împrăştierii sale, sub formă de aerosoli (suspensie de particule microscopice în aer), şi împotriva dispersării sale în lichide care s-ar putea amesteca cu apa de băut. (Inhalarea este mai periculoasă decât îngurgitarea.)

După ce elementele combustibile au fost „consumate", ele sunt închise ermetic în containere grele şi transportate cu mare grijă la una din cele câteva uzine de retratare a combustibilului, uzine plasate, ca măsură de precauţie specială, mult în afara centrelor populate. Aici, combustibilul nefisionat (plutoniu şi uraniu) este separat chimic de

17

Page 18: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

produsele de fisiune, în vederea fabricării unor noi elemente combustibile. În cursul dizolvării combustibilului uzat, se eliberează produsele gazoase de fisiune care s-au acumulat în timp ce combustibilul se afla în reactor. Unele dintre aceste gaze pot fi captate chimic, dar altele, cum ar fi criptonul-85, fiind inerte, sunt adesea evacuate controlat în atmosferă. Procesul de separare chimică nu este sută la sută eficient, astfel încât concentraţii extrem de scăzute de produse de fisiune dizolvate sunt evacuate în apele care părăsesc uzina, de asemenea sub un control atent.

Produsele de fisiune care mai rămân se numesc „deşeuri de înalt nivel", din cauza radioactivităţii lor intense. Deoarece aceste cenuşi concentrate vor rămâne radioactive secole de-a rândul, ele trebuie să fie capsulate şi depozitate în subsol, în condiţii de securitate deplină care să excludă pătrunderea lor vreodată în biosferă, prin infiltrare în pătura de ape freatice, să zicem. Aceste deşeuri „de înalt nivel" nu sunt niciodată depozitate la centrale nucleare.

Deşeurile de înalt nivel, care rămân după extragerea radioizotopilor utili, trebuie să fie îngropate undeva pentru totdeauna. Până în anul 1974, AEC depozitase aproximativ 300 de mii de metri cubi de deşeuri de înalt nivel (cea mai mare parte provenind din programele militare) în vreo două sute de rezervoare subterane mari, de oţel, în câteva locuri izolate, de exemplu, pe lângă Hanford, statul Washington. Standardul de securitate al acestor rezervoare este bun, dar nimeni nu pretinde că depozitarea în rezervoare este ultimul cuvânt în materie. Rezervoarele nu pot dura o veşnicie şi, de altfel, la câteva din ele au apărut fisuri (deşi până atunci nu prezentaseră nici un semn de pericol).

Trebuie găsită o soluţie mai durabilă. Cea mai bună soluţie pare să fie solidificarea deşeurilor lichide de înalt nivel, nu numai a deşeurilor de provenienţă recentă, ci chiar şi a celor mai vechi din rezervoarele AEC. Cu tehnologia curentă, 400 de litri de deşeuri de înalt nivel pot fi convertite în circa 1 decimetru cub de substanţă solidă, în esenţă prin încălzirea deşeurilor şi eliminarea fluidelor. Reziduurile solide sunt apoi sigilate în containere metalice pentru siguranţă la transport. Pentru şi mai multă siguranţă în privinţa protecţiei, aceste substanţe solide vor fi depozitate în beciuri special amenajate, în adâncurile salinelor, departe de suprafaţa solului.

Formaţiunile masive de sare sunt impermeabile pentru apele subterane şi, deoarece ele sunt destul de plastice, orice rupturi sau fisuri care ar putea să apară în ele, în eventualitatea unui cutremur de pământ, se sudează repede de la sine. Din fericire, în S.U.A. există mari depozite de sare, iar volumul deşeurilor solide de înalt nivel este foarte mic în comparaţie cu volumul de depozitare disponibil. Principiul pentru tratarea deşeurilor de înalt nivel este „concentrează şi containerizează".

Transportarea combustibilului consumat de la reactor la uzina de retratare, precum şi transportarea ulterioară a deşeurilor de înalt nivel, solidificate, de la uzina de retratare la salină sporesc considerabil prilejurile de implicare a materiilor radioactive în accidentele obişnuite, rutiere şi feroviare. Containerele de transport, ca şi vehiculele, sunt proiectate cu deosebită grijă şi încercate în condiţii neobişnuit de grele. Pe lângă aceasta, mai putem reduce eventualitatea unui accident prin plasarea reactoarelor, a uzinelor de retratare şi a locurilor de dispunere a deşeurilor cât se poate de aproape unele de altele, în limitele restricţiilor impuse de cerinţele de securitate şi de conservare a mediului ambiant. Energia nucleară prezintă numeroase avantaje. Este economică: o tonă de U235 produce mai multă energie decât 12 milioane de barili de petrol. Este curată în timpul folosirii şi nu poluează atmosfera.

Din păcate există şi dezavantaje. Centralele nucleare sunt foarte scumpe. Produc deşeuri radioactive care trebuie să fie depozitate sute de ani înainte de a deveni inofensive. Un accident nuclear, ca cel produs în 1986 la centrala nucleară de la

18

Page 19: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Cernobâl, în Ucraina, poate polua zone întinse şi poate produce îmbolnăvirea sau chiar moartea a sute de persoane.

În anul 1945, principiul fisiunii nucleare a fost folosit şi la un dispozitiv de o cu totul altă natură: bomba atomică. În acest caz, reacţia de fisiune nu este încetinită; ea se amplifică şi are loc cu degajare uriaşă de energie. Potenţialul acestei arme a fost conştientizat atunci când în data de 6 august 1945, a fost lansată asupra Hiroshimei bomba atomică supranumită şi “Little boy”. O gigantică sferă de foc a început să se răspândească din punctul iniţial al exploziei. Într-o clipă au fost ucişi 66 000 de oameni, iar alţi 69 000 au fost răniţi. Pe o zonă cu o rază de un kilometru de la locul exploziei, distrugerea a fost totală. Tot ce putea arde pe o rază de aproape 2 kilometri, a ars. Suflul exploziei a făcut pagube majore şi la 3 kilometri de locul exploziei. Trei zile mai târziu, pe 9 august 1945, deasupra orajului japonez Nagasaki a fost detonată o bomba cu plutoniu, supranumită “Fat guy”. 39 000 de oameni au fost ucişi, iar alţi 25 000 răniţi. De atunci nu s-a mai folosit niciodată o bombă atomică împotriva oamenilor.

Imediat după 1954, L. Pauling a demonstrat că izotopul C14 apare în mod artificial cu o frecvenţă crescândă, depunându-se pe sol. Tot el a atras atenţia asupra prezenţei izotopului Sr90 în depunerile atmosferice de pe teritoriul S.U.A.

Poluarea radioactivă a atras atenţia pentru prima oară în mod deosebit în anul 1965, la Salt Lake City în Statele Unite ale Americii, când nouă adolescenţi au fost internaţi în spital datorită unor noduli anormali ai glandei tiroide. Anchetarea cazurilor a condus la constatarea că aceşti copii, cu 15 ani în urmă (1950), au suferit consecinţele unor depuneri atmosferice radioactive provenite de la poligonul din Nevada, aceste depuneri conţinând izotopul I131 .

Studii recente au arătat că datorită tuturor cauzelor de poluare radioactivă, doza de radiaţii pe cap de locuitor a crescut în ultimii 20 de ani de 5 până la 10 ori.

Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără:- Utilizarea practică în industrie, medicină, cercetare, a diferitelor surse de radiaţii nucleare, care, ca materiale radioactive, se pot răspândi necontrolat în mediu;- Exploatări miniere radioactive, la extragere, prelucrare primară, transport şi depozitare, pot contamina aerul, prin gaze şi aerosoli, precum şi apa prin procesul de spălare;- Metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive şi fabricarea combustibilului nuclear, care prin prelucrări mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde în cadrul procesului tehnologic şi produşi reziduali gazoşi, lichizi sau solizi, stocarea, transportul eventual evacuarea lor putând determina contaminarea mediului;- Instalaţiile de rafinare şi de retratare a combustibilului nuclear;- Reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, în care se pot produce industrial noi materiale radioactive; - Centralele nuclearoelectrice care poluează mai puţin în cursul exploatării lor corecte, dar mult mai accentuat în cazul unui accident nuclear;- Exploziile nucleare experimentale, efectuate îndeosebi în aer sau în apă şi subteran, pot contamina vecinătatea poligonului cât şi întregul glob, prin depunerea prafului şi aerosolilor radioactivi, generaţi de către ciuperca exploziei;- Accidentele în transportul aerian, maritim, feroviar sau rutier a celor mai felurite materiale radioactive.

Principalele elemente ce contribuie la poluarea radioactivă sunt clasificate şi după gradul de radioactivitate după cum urmează:- Grupa de radiotoxicitate foarte mare: 90Sr, 226Ra, 210Po, 239Pu- Grupa de radiotoxicitate mare: 45Ca, 89Sr, 140Ba, 131I, U natural- Grupa de radiotoxicitate medie: 24Na, 32P, 60Co, 82Br, 204 Tl, 22Na, 42K, 55Fe- Grupa de radiotoxicitate mică: 3H, 14C, 51Cr, 201Tl

19

Page 20: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Activitatea vitală a tuturor sistemelor organizate biologic şi în special a omului, se desfăşoară într-un univers supus acţiunii unei multiple şi variate game de radiaţii, de la cele sesizabile direct cu simţurile noastre, până la cele sesizabile doar prin intermediul unei aparaturi, uneori foarte complicate.

Mediul înconjurător conţine surse naturale de radiaţii, existente de miliarde de ani pe planeta Pământ încă de la formarea acestuia, însoţind apariţia şi evoluţia vieţuitoarelor, inclusiv a omului. Prin activitatea sa economică şi socială de-a lungul timpului, omul a modificat şi modifică sursele naturale de radiaţii, creând astfel o radioactivitate naturală suplimentară.

Radiaţiile sunt de origine şi natură foarte variate, clasificându-le astfel:- radiaţii electromagnetice, X sau γ de înaltă frecvenţă, având aceiaşi natură ca lumina;- radiaţii corpusculare încărcate electric: α, β, ioni acceleraţi;- radiaţii corpusculare neutre electric: neutroni.

Radiaţiile nucleare pot acţiona asupra organismului în trei moduri: acţiune directă, acţiune indirectă şi acţiune la distanţă.

Prin acţiune directă sunt lezate macromoleculele de mare importanţă, chiar vitală (proteine, acizi nucleici) care suferă transformări datorită ionizării sau excitării directe.

Acţiunea indirectă este datorată elementelor care apar în urma proceselor radiochimice. Mediul principal în care se desfăşoară procesele biologice fiind apa, efectele apar datorită ionizării acesteia (apar ioni sau radicali) care acţionează ca agenţi oxidanţi şi reducători asupra unor componente esenţiale celulare, perturbând funcţionarea normală a acestora.

Efectele biologice care apar în urma iradierii, sunt dependente de: doza de radiaţii şi debitul dozei. Efectele biologice ale radiaţiilor pot fi grupate astfel:Efecte somatice – care apar la nivelul celulelor somatice şi acţionează asupra fiziologiei individului expus, provocând distrugeri care duc fie la moartea rapidă, fie la reducerea semnificativă a speranţei medii de viaţă. Leziunile somatice apar în timpul vieţii individului iradiat şi pot fi imediate sau tardive – efectele somatice imediate sau pe termen scurt, se manifestă la câteva zile , săptămâni sau luni de la iradiere. Aceste efecte sunt de regulă nestochastice (nealeatorii) adică se produc la toţi indivizii expuşi la o doză superioară dozei de prag. Efectele somatice tardive sunt cele care apar după o perioadă mai lungă de timp, de ordinul anilor, numită perioadă de latenţă şi se manifestă în special sub formă de leucemie sau cancer.Aceste efecte sunt de natură stochastică (întâmplătoare) în sensul că este imposibil de evidenţiat o relaţie cauzală directă – probabilitatea producerii unui efect este proporţională cu doza de iradiere.Efecte genetice – care apar în celulele germinale sexuale din testicule sau ovare – aceste mutaţii letale sau subletale la descendenţi se datorează unor efecte imediate ale radiaţiilor cum ar fi: alterarea cromozomilor (translocaţii, apariţia de extrafragmente) ruperea unor segmente de cromatină, alterarea chimică a codului genetic, fie prin acţiunea radicalilor liberi asupra bazelor azotate ale acizilor nucleici, fie prin ruperea lanţului aceloraşi acizi. Gravitatea efectelor mutagene apare prin transmiterea la descendenţi a unor translocaţii cromozomiale, efect biologic, care apare şi la doze mai mici.

Dozele de radiaţii care pot produce apariţia unui minim de mutaţii într-o generaţie de indivizi, într-un ecosistem, dacă sunt menţinute în permanenţă, pot conduce la adevărate catastrofe ecologice în generaţiile următoare.

Este necesar sa tragem învăţăminte din accidentul de la Cernobâl şi să hotarâm cum anume să coordonăm implicarea statelor lumii în investigarea unor dezastre majore, astfel încât de beneficiile obţinute să se bucure atât tara afectată, cât şi întreaga omenire. Vom reuşi, astfel, să reducem riscul producerii unor noi dezastre şi să ne dezvoltăm capacitatea de a găsi soluţiile adecvate în cazul în care apar consecinţe nedorite.

20

Page 21: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Cercetările se îndreaptă către descoperirea de noi surse inepuizabile de energie. Unele dintre ele sunt deja utilizate.

Energia eoliană (a vântului) a fost folosită de sute de ani la propulsia corăbiilor şi la acţionarea morilor de vânt. Turbinele eoliene moderne au fost construite să poată genera electricitate. Oamenii de ştiinţă din SUA au calculat că întreaga cantitate de energie ar putea fi generată de vânt. Energia solară este dată de căldura Soarelui. Captatoarele solare sub forma unor panouri pot acoperi necesarul energetic al unei case. Celulele de combustie, realizate din siliciu, sunt utilizate pentru producerea energiei în spaţiul cosmic.Bibliografie:Glenn T.Seaborg, William R.Corliss- Omul şi atomul, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti,1974

5. Studiu de caz prin stimularea creativităţii în cadrul învăţării active la limba şi literatura română. Metoda Frisco

Prof. Georgescu AlinaMotto : „Să nu-i educăm pe copii pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari. Şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.” (Maria Montessori)

1. Câteva consideraţii preliminare.2. Metodele active şi interactive – avantaje3. Metoda Frisco

3.1. Definiţie, obiective, procedee3.2. Etape de dsfăşurare

4.Metoda Frisco aplicată la limba şi literatura română în gimnaziu. Exemple de bună practică

4.1. Proiect didactic –„ Lumină lină „de T. Arghezi5. Concluzii

1. Câteva consideraţii preliminare. Plecând de la cunoscutul dicton “ Nimic nu este uşor în această lume şi fiecare lucru îşi are importanţa lui “, fiecare cadru didactic are azi o mare responsabilitate în procesul de învăţământ, în sensul că este obligat să le ofere elevilor posibilitatea dobândirii unei experienţe sociale şi constructive noi, bazată pe cooperare şi colaborare în rezolvarea problemelor vieţii, ca să poată să-şi asigure convieţuirea într-o lume paşnică.

Folosirea cu proritate a metodelor şi tehnicilor active centrate pe elev, care să contribuie la formarea potenţialului intelectual al elevilor, presupune implicarea copilului în actul de învăţare, pentru ca să i se ofere condiţii optime pentru dezvoltarea gândirii, a intelectului, în direcţia flexibităţii, creativităţii, inventivităţii şi pentru dezvoltarea interesului pentru propria formare, în sensul formării lui ca participant activ la procesul de educare. Astfel, pe elevul implicat în procesul de învăţare, metodologia activă îi formează capacitatea de a-şi însuşi aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile fundamentale ale muncii şi ale rezolvării de probleme. (O. Păcurari, op. cit.,pag 10). Este cunoscut faptul că metodele centrate pe elev “îl plasează pe individ în evaluarea eficacităţii procesului lor de învăţare şi în trasarea obiectivelor pentru dezvoltarea ulterioară. Avantajele metodelor centrate pe elev este că ajută la pregătirea individului, facilitându-i o tranziţie mai uşoară spre locul de muncă, cât şi spre învăţarea continuă” (O. Păcurari, op. cit., pag.12), ajutându-l, în acest mod, să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat.

21

Page 22: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Rolul educatorului/cadrului didactic în procesul atât de complex de modelare a copilului în drumul atât de sinuos spre maturizare este poate cel mai important, deoarece, punându-şi elevii în situaţii variate de instruire, el transformă şcoala “într-un templu şi un laborator”(Mircea Eliade).

2. Metode active şi interactive – avantaje.Conform dicţionarului, învăţarea activă înseamnă procesul de învăţare calibrat pe

interesele/nivelul de înţelegere/nivelul de dezvoltare a participanţilor la proces. În cazul învăţării active, se pun bazele unor comportamente/componente vizibile:

• componente ce denotă participarea (elevul e activ, răspunde la întrebări, ia parte la activităţi);

• gândirea creativă (elevul are propriile sale sugestii, propune noi interpretări);

• învăţarea aplicată (elevul devine capabil să aplice o strategie de învăţare într-o anumită instanţă de învăţare);

• construirea cunoştinţelor (în loc să fie pasiv, elevul îndeplineşte sarcini care îl vor conduce spre înţelegere).

3. Metoda Frisco Printre metodele interactive de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii, care acţionează procesul de predare-învăţare se află şi Metoda Frisco, metodă activ-participativă în măsură să solicite plenar, dar să şi valorifice maximal şi pe multiple planuri potenţialul uman de cunoaştere, de simţire şi de acţiune cu care un elev sau altul vine la şcoală.. Lecţiile bazate pe Metoda Frisco prezintă câteva caracteristici importante:

• elevii sunt puşi în situaţia să interacţioneze, să lucreze productiv unii cu alţii;

• în cadrul activităţilor de învăţare elevii îşi dezvoltă judecăţile de valoare pertinente, care să-i dezvolte gândirea , învaţă prin eforturi proprii, îl transformă din obiect în subiect al educaţiei, din participant pasiv într-unul activ. Caracterul ludic al Metodei Frisco, cadrul ei antrenant şi activ în acelaşi timp, au un impact extraordinar asupra elevilor, oferind alternative noi de învăţare, altele decât cele cunoscute, tradiţionale.

Voi încerca , în cele ce urmează, să prezint un model de aplicare a metodelor de învăţare activă şi interactivă. Aplicarea Metodei Frisco, caracterizată prin flexibilitate, oferă elevilor posibilitatea de a se implica activ în actul de învăţare, constituindu-se alături de celelalte metode interactive, într-un instrument util în eficientizarea activităţii la clasă. Demersul nostru de a prezenta această metodă activă cu un puternic potenţial creativ, menit să contribuie la promovarea unei metodologii didactice moderne, active, se înscrie în domeniul încercărilor şi căutărilor creative de a ameliora şi eficientiza munca educatorilor cu subiecţii educaţiei sale.

3.1 Definiţie şi procedeeMetoda a fost propusă de echipa de cercetare Fours boys of Frisco (cei patru

băieţi din San Francisco). Scopul său principal este de a identifica probleme complexe şi dificile şi de a le rezolva pe căi simple şi eficiente.

Metoda Frisco a fost concepută să folosească două procedee:1.aplicarea listei de control(check list);2.brainstorming-ul regizat (staget brainstorming).Lista de control reprezintă un chestionar alcătuit dintr-o succesiune de întrebări

care să permită formularea unor concluzii clare şi care lămureşte conţinutul problemei propuse spre rezolvare.

Chestionarul (lista de control) trebuie să respecte o serie de condiţii:

22

Page 23: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

• să conţină întrebări simple, fără echivoc , formulate clar, fără a lăsa loc interpretărilor

• întrebările să fie ordonate după o scară psihologică;• să solicite un număr mic de informaţii;• să ceară informaţiile pe care elevii le pot da;• să presupună răspunsuri simple de tipul : da/nu.

3.2 Etapele de desfăşurare a Metodei Frisco.Momentele principale ale unei lecţii care include Metoda Frisco, corespund, după

Ana Stoica, unor etape bine definite:• profesorul împarte clasa în două echipe : prima echipă, numită şi

echipa de investigaţie (investigation team ), este alcătuită din zece-cincisprezece elevi; a doua echipă, echipa de concluzionare (inference team ), are în componenţă de cinci-şase membri;

• profesorul aplică lista de control membrilor echipei de investigaţie;• elevii formulează răspunsuri scrise;• echipa de concluzionare identifică problemele, le comentează critic şi

propune rezolvări obişnuite, clasice;• profesorul distribuie membrilor echipei de concluzionare roluri care

definesc anumite structuri psihologice : conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul;

a)Conservatorul apreciază meritul soluţiilor vechi, le punctează neajunsurile şi se pronunţă pentru menţinerea lor fără a exclude eventualele îmbunătăţiri; b)Exuberantul emite idei originale, imposibil de aplicat în practică, asigurând prin aceasta o atmosferă imaginativ-creativă;

c)Pesimistul este cenzorul care neagă oportunitatea oricărei îmbunătăţiri a soluţiilor originale; d)Optimistul critică poziţia pesimistului şi susţine, în mod realist, soluţiile propuse de exuberant.

• la sfârşitul discuţiilor, profesorul sistematizează ideile şi invită pe elevi să formuleze concluziile necesare;

• profesorul realizează evaluarea pe baza răspunsurilor la chestionar şi a ideilor exprimate de participanţi.4. Metoda Frisco aplicată la limba şi literatura română. Exemple de bună

practică4.1. PROIECT DIDACTIC

Metoda Frisco în desfăşurarea unui text liric „Lumina lină” de Tudor Arghezi, clasa a VII-a. Etapele lecţiei : • Formarea celor două echipe:

1. echipa de investigaţie 2. echipa de concluzionare

• Împărţirea rolurilor: • conservatorul/tradiţionalistul; • exuberantul; • pesimistul; • optimistul

•Împărţirea întrebărilor din lista de control pentru echipa de investigare, pe cele trei grupe:G. I 1. Ce exprimă poezia „Lumină lină” de T. Arghezi ? 2. Explică titlul poeziei. 3.Care este figura de stil prezentă în titlu şi ce vă sugerează?

23

Page 24: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

G.II 1. Metafora care îl simbolizează pe poet este albina. De ce credeţi că poetul a les o astfel de metaforă? 2.Recitaţi prima strofă şi explicaţi de ce albina este într-o situaţie dramatică.

3.În strofa a doua poetul argumentează dramatismul situaţiei albinei din prima strofă. Explicaţi unde a dus-o pe albină patima pentru atingerea idealului.G.III 1. În strofa a treia, eu-l liric îşi exprimă prin adresare directă, sentimentele faţă de albină. Care sunt acestea? Argumentaţi-le prin citirea versurilor respective. 2. Care credeţi că este concluzia/mesajul poeziei?

3. Recitiţi ultimul vers al poeziei şi daţi-i interpretarea respectivă.• Verificarea frontală a răspunsurilor elevilor;• Aprecierea răspunsurilor (de către echipa de concluzionare ajutată de profesor);• Identificarea problemei (de către profesor):Joacă o atitudine faţă de albină – întruchipare a aspiraţiei general-umane spre atingerea perfecţiunii/idealului prin creaţie.• Desfăşurarea activităţii pe roluri.Conservatorul/TradiţionalistulDesigur, recunosc, „lumină lină” este o metaforă prin care albina îl simbolizează pe poet în efortul de a atinge, prin creaţie, absolutul.

De aceea e păcat că nu apreciem eforturile depuse de albină în a ne hrăni. Menirea ei de a poleniza sugerează faptul că menirea poetului este de a da şi a răspândi arta, pe când hărnicia ilustrează truda artistului,delicateţea ei înseamnă sensibilitatea şi frumuseţea pe care ne-o oferă arta. Sunt îndurerat că mica vietate aruncată „în plasa verde a zilei”, in vâltoarea vieţii, şi-a găsit sfârşitul prea timpuriu, pentru cei care creează.

ExuberantulŞi ce dacă albina şi-a găsit sfârşitul dominată de patima pentru ideal? Lăsaţi, dragi

colegi, e numai o mică vietate ca multe altele şi n-o plânge nimeni. De ce nu a ascultat „de vântul de la stup” să se tempereze. Sigur, efortul pentru atingerea idealului a fost prea mare pentru ea, pentru puterile ei, de aici dramatismul situaţiei. Dar o condamnă cineva pentru că a luptat pentru ideal? Putea fi oprită ? Nicidecum. Şi eu, care uneori mă consider un nesocotit, aş fi făcut poate la fel. Mă arunc cu avânt câteodată în a face lucruri care mă depăşesc. Şi ce dacă, nu regret niciodată, simt că trăiesc, năsăbuinţa, nu-i aşa, e doar apanajul tinereţii.

Pesimistul Sunt trist când mă gândesc la eşecul dramatic, sfâşietor al albinei, la neputinţa de a

atinge absolutul. Sunt deprimat de ceea ce i s-a întâmplat albinei şi nimeni nu mă poate convinge că există cineva care să-l împiedice pe creatorul de artă să nu fie cuprins de patima distrugătoare de atingere a idealului în creaţie. Nimeni n-a atins până acum absolutul. Ce rost are, prin urmare zbatera necontenită a unora de a-l atinge?

Mai bine am lăsa ca lucrurile să se desfăşoare normal, să fim mai prudenţi, să ne mulţumim cu mai puţine lucruri spre liniştea şi siguranţa noastră.

Optimistul Staţi, dragi colegi, că nu e aşa. Omul, cât trăieşte, este dator să lupte, să se zbată

permanent, să-şi îndeplinească menirea pe pământ. Nu putem toţi sta cu mâinile-n sân. O admir pe albină pentru efortul ei şi, implicit, pe poet, fără să neg însă că sufletul mi-e puţin atins de melancolie. Dacă am da înapoi sau ne-am lăsa cuprinşi de mediocritate, cine ar mai produce valori culturale/artistice în lumea asta, ce-ar face omenirea fără artă ? Nu, nu se poate aşa. Recunosc că totul în viaţă trebuie realizat cu moderaţie, albina, prin urmare, trebuia să fie mai prudentă, să-şi cunoască limitele, deoarece, aşa cum se ştie, absolutul nu se poate atinge, este atributul Divinităţii. Dacă ar fi ascultat, albina şi-ar fi îndeplinit misiunea, dar n-ar fi realizat mari lucruri şi n-ar fi rămas (poetul) în conştiinţa generaţiilor viitoare.

24

Page 25: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Numai artistul adevărat care produce opere de valoare pe care le lasă moştenire urmaşilor, devine nemuritor cu preţul chiar al sacrificiului. Omul obişnuit moare cu adevărat ( se spune în popor că e plâns trei zile, apoi e uitat, nu şi de familie, adevărat) pe când oamenii de creaţie, prin operele lor, păstrate şi transmise secole de-a rândul , din generaţie în generaţie, rămân vii. Şi sunt nişte oameni sacrificaţi, e lesne de înţeles.

Aşadar, cu perseverenţă, cu voinţă şi printr-o muncă asiduă fiecare, chiar dacă nu e neapărat creator, ajunge să-şi atingă idealul în viaţă, dar atenţie !, condiţia noastră de oameni este limitată, să ne cunoaştem limitele.

Un lucru este clar : omul care aspiră către un ideal este conştient că sacrificiul face parte din condiţia sa de creator şi că ,stăpânit de fiorul creaţiei, va fi stăpânit cu siguranţă de patimi mistuitoare..

• Apreciera activităţii inmterpretării de roluri a elevilor de către profesor.• Formularea concluziei asupra problemei de către elevi sprijiniţi de către profesor:

Poezia „Lumină lină” este reprezentativă pentru creaţia lui Arghezi şi este una dintre artele sale poetice (creaţie literară în versuri care înglobează viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre misiunea sa în univers şi a artei sale). Poezia exprimă aspiraţia poetului pentru atingerea idealului absolut în creaţie. Cu alte cuvinte, în concepţia lui Arghezi şi nu numai, artistul, creatorul de frumos este însufleţit de setea de a atinge perfecţiunea.

După părerea noastră, Metoda Frisco, ca tehnică interactivă de învăţare, poate fi folosită în lecţiile de literatură nu numai în gimnaziu, dar şi în liceu, în două variante.

În viziunea în care a fost concepută de noi (teorie există din abundenţă, aplicaţii minime), Metoda Frisco, combinată cu alte metode tradiţionmale interactive, trebuie să se desfăşoare pe parcursul unei ore întregi, dată fiind complexitatea problematicii abordate.

Metoda Frisco reprezintă doar o etapă distinctă în cadrul lecţiei, iar rolul ei este să conducă la o eficientizare raţională a bugetului de timp alocat activităţii de învăţare-predare. După estimările noastre, variantei îi pot fi rezervate, 15-20 minute, oferindu-i astfel cadrului didactic posibilitatea de a completa scenariul didactic al orei cu alte metode care să ducă la optimizarea, în general, a procesului de învăţământ.

5. Concluzii Pledoaria pentru utilizarea metodelor specifice în cadrul activităţilor de grup are la bază câteva avantaje evidente, care corespund atât obiectivelor cognitive, cât şi celor socio-integratoare ale procesului de predare-învăţare:

• oferă posibilitatea manifestării unor puncte de vedere diferite;• asigură un climat interactiv, măreşte posibilitatea de comunicare;• favorizează apariţia unor raporturi noi de cunoaştere şi de stimă reciprocă;• obişnuieşte participanţii să accepte puncte de vedere diferite, creşte gradul de

susţinere a propriului punct de vedere;• oferă şansa de a reflecta asupra propriilor idei, valori, atitudini şi prilejuieşte

reconsiderarea lor în contextual contactului cu diferenţele individuale;• prezintă atractivitate şi declanşează plăcere datorită caracterului ludic al metodelor

interactive;• formează un comportament adecvat necesar integrării în viaţa socială.

Bibliografie O.,Păcurari, Învăţarea activă.Ghid pentru formatori, MEC-CNPP,2001Gliga, I., Învăţarea activă, MEC., Bucureşti, 2001Jiga, I., Negruţ, I., Învăţarea eficientă, Editura Editis, Bucureşti, 1999Cerghit, I., Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, , 2003Ionescu, Miron, Chiş, Vasile,Strategii de predare şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Ana Stoica, Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

25

Page 26: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

6. Studiu asupra alternativelor educaţionale – Waldorf

prof. Gabriela PăunescuAlternativele educaţionale/pedagogice reprezintă variante de organizare şcolară,

care propun soluţii de modificare a anumitor aspecte legate de formele oficiale, consacrate, de organizare a activităţii instructiv-educative.

Proiectarea şi realizarea alternativelor educaţionale reprezintă acţiuni care se realizează prin raportare la finalităţile educaţionale formulate la nivelul macro, al idealului şi al scopurilor educaţionale şi la nivelul micro, al obiectivelor educaţionale care direcţionează procesul de învăţământ.

În cadrul sistemului de învăţământ din România, prin iniţiativele realizate la nivel central, teritorial şi local, după anul 1990, sunt instituţionalizate următoarele alternative educaţionale, aplicabile în învăţământul preprimar şi primar, cu deschideri spre învăţământul secundar: Waldorf, Montessori, Step by step, Freinet şi Jena-Petersen.

Pedagogia Waldorf a fost creată la începutul secolului XX de către Rudolf Steiner, la iniţiativa directorului fabricii de ţigarete Waldorf Astoria, Emil Molt. Ea se bazează pe antropologia dezvoltată de Rudolf Steiner în cursurile de introducere ţinute în toamna anului 1919, înainte de începerea primelor clase.

Pedagogia Waldorf:- este o formă de învăţământ bazată pe metode antroposofice de predare şi educare. Prima şcoală Waldorf a fost întemeiată în 1919 în Stuttgart, Germania şi a fost condusă de un colectiv de dascăli pregătiţi de Rudolf Steiner, . De atunci numărul şcolilor Waldorf (denumite uneori şi şcoli Steiner) a crescut progresiv, astfel încât în prezent reprezintă unul din cele mai răspândite tipuri de pedagogie independentă din Europa şi America de Nord.- îşi propune educarea omului în ansamblul său, prin mijloace specifice şi accesibile fiecărei vârste, cunoaşterea nemijlocită a lumii prin acţiune, toate cunoştinţele fiind rezultatul unei activităţi proprii. Elevului trebuie să îi placă cea ce face, să nu fie constrâns, de aceea nu se utilizează catalogul, nu se dau note, examene sau teme pentru acasă.- rezultă din antroposofie în general, şi în particular, din ceea ce are de spus cu privire la dezvoltarea copilului. Antroposofia, care este înţeleasă nu ca o religie, ci ca o viziune asupra Universului şi Omului, nu este predată în şcolile Waldorf; se respectă libertatea spirituală a elevilor şi a familiilor lor (R. Lanz, 1994).- promovează ideea exploatării, dezvoltării sau perfecţionării talentului descoperit. Această pedagogie este adepta exprimării „libere” a copilului, a organizării în grupuri eterogene, fără separare în funcţie de criteriul performanţei. Se pune un accent deosebit pe viaţa afectivă şi senzorială. Se lucrează doar cu materiale din natură sau naturale (de exemplu, plasticul nu se utilizează). Acest tip de pedagogie facilitează observarea directă a mediului, indicându-le copiilor chiar o stare de adevărată comuniune cu natura, deoarece ei reuşesc în acest fel să conştientizeze faptul că mediul are un număr nelimitat de resurse de care ne putem folosi atât timp cât ştim să le apreciem şi să le protejăm. Se pot însă distinge şi câteva limite ale acestui program, datorate neacceptării mijloacelor tehnice moderne (TV., calculatorul ) fapt care înfrânează progresul.

Principalele fundamente şi caracteristici ale pedagogiei Waldorf sunt următoarele:- Vizează transformarea fiinţei omeneşti, dezvoltarea sa armonioasă, stabilirea unei relaţii sănătoase între individ şi lumea înconjurătoare şi integrarea sa în realitatea socială.- Consideră cunoştinţele nu ca scop în sine, ci ca un instrument important pentru formare, pentru asigurarea legăturii cu viaţa.

26

Page 27: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Metodica şcolilor Waldorf este bazată pe o serie de noţiuni despre dezvoltarea omului în domeniile trupesc, sufletesc şi spiritual, ce sunt menite să îi ofere dascălului înţelegere pentru fiinţa lăuntrică a copilului. Acestea rămân însă numai metode de lucru şi nu devin conţinuturi propriu-zise de predare. De pildă, se consideră că fiecare copil parcurge o dezvoltare în septenarii (perioade de câte 7 ani) şi în funcţie de caracteristicile acestora se stabilesc unele aspecte ale desfăşurării educaţiei.

Concepţia pedagogică a şcolilor Waldorf susţine că numai printr-o predare corespunzătoare necesităţilor interioare ale fiecărei vârste se poate ajunge la o dezvoltare a omului în sensul libertăţii, motiv pentru care a fost supranumită "educaţie pentru libertate". Această denumire nu trebuie totuşi greşit înţeleasă, nefiind vorba de un învăţământ ce acordă o libertate deplină copilului, ci de o pregătire în vederea dobândirii unei gândiri independente, odată cu maturitatea.

În România, învatamântul Waldorf este învatamânt de stat, organizat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului, în baza Acordului General de Cooperare, încheiat în anul 1996.

Antropologia steineriană, ca bază a pedagogiei Waldorf, prezintă fiinţa umană de origine spirituală, care cere forme de învăţare specifice ritmului de dezvoltare fizică, sufletească şi spirituală. Ele sunt cuprinse într-o programă şcolară proprie, jalonată pe treptele de dezvoltare ale copiilor, aprobată prin ordin de MECTS.

Elevii reprezintă „scopul şi raţiunea existenţei şcolilor Waldorf" (R. Lanz, 1994, pag. 85), ei fiind consideraţi individualităţi şi acceptaţi fără nici o prejudecată socială, religioasă, de sex, de rasă sau de orice altfel.

Unitatea funcţională o reprezintă clasa, în care sunt reuniţi elevi de aceeaşi vârstă şi care este înţeleasă nu doar ca o unitate administrativă, ci ca o individualitate; componenţa unei clase nu se modifică în timp (repetarea anului şcolar este evitată, considerându-se că ea are consecinţe dezastruoase; excepţie fac cazurile în care toţi profesorii clasei, medicul şcolar şi părinţii stabilesc, de comun acord, că dezvoltarea elevului este întârziată din punct de vedere psihic şi fizic). Esenţa acestei pedagogii este considerată relaţia elev-profesor.

Profesorul ţine legătura cu părinţii elevilor, astfel încât activitatea sa pedagogică are o caracteristică mai personală; cel puţin o dată pe semestru, părinţii elevilor se întâlnesc cu toţi profesorii clasei în vederea îmbunătăţirii activităţii didactice.

Timp de opt ani, profesorul predă mai multe discipline şi transmite trăiri, pentru a descoperi vocaţiile şi slăbiciunile elevilor; practic, „scopul său nu este o materie, nici toate materiile, ci clasa." (R. Lanz, 1994, pag. 74); începând cu clasa a IX-a, toate materiile urmează să fie predate de profesori specialişti. Profesorul predă materia cu cuvinte proprii, fără a recurge la cărţi didactice, iar elevii îşi fac propriile “cărţi”, adică nişte caiete bine alcătuite şi ilustrate, care conţin esenţialul lecţiei predate, redat pe baza memoriei; astfel, fiecare caiet are amprenta personalităţii autorului.

Evaluarea în şcolile Waldorf nu se bazează pe probe, teste, teze sau examene, ci are în vedere toţi factorii ce permit să fie evaluată personalitatea elevului: scrisul, dedicaţia, forma, fantezia, logica şi flexibilitatea gândirii, stilul, ortografia şi, desigur, cunoştinţele reale. De asemenea, se ia în considerare efortul real pe care elevul l-a făcut pentru a atinge un anumit rezultat, comportamentul său, spiritul social. Evaluarea constă într-o caracterizare calitativă, care evidenţiază ceea ce este pozitiv şi care critică ceea ce este negativ doar în legătură cu ceea ce elevul ar fi în stare să realizeze. La cererea autorităţilor din învăţământ, şcoala face o evaluare cantitativă, pe care o menţine secretă şi o oferă elevului sau părinţilor numai în momentul în care studiile se încheie.

Şcoala Waldorf nu îşi propune cu tot dinadinsul „performanţe intelectuale", ci educarea unor tineri sănătoşi fizic şi intelectual, cu cunoştinţe temeinice, cu fantezie şi

27

Page 28: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

creativitate, apropiaţi de natură şi de viaţa socială. Materii şi activităţi specifice: Scrisul şi cititul, Limba română, Limbile străine, Drumul de la basm la istorie, Aritmetica, Desenul formelor, Desenul geometric cu mâna liberă, Matematica, Zoologia, Botanica, Geografia, Fizica si chimia, Euritmia, Muzica, Abilităţile practice si educaţia tehnologică, Practica, Arta dramatică.

Fizica şi chimiaDrumul natural în descoperirea acestor ştiinţe a fost: experimentul, observaţia ,

concluzia, legitatea. Acest drum natural este respectat şi în predarea ştinţelor naturii în şcoala Waldorf.

În prima zi a fiecărei teme noi, au loc o serie de experimente. Ca temă, elevii trebuie să descrie cu acurateţe şi corectitudine cele văzute la fiecare experiment.

A doua zi sunt analizate aceste experimente, trăgându-se primele concluzii asupra fenomenelor studiate.

În a treia zi sunt enunţate legităţile căutate cu o zi înainte. Beneficiind de predarea în epoci, mintea copilului va prelucra inconştient şi în timpul nopţii cele văzute în ziua precedentă, trăind la maximum primii paşi în fiecare domeniu studiat.

Acest mod de lucru, bazat pe observaţia individuală, susţine interdisciplinaritatea permanent prezentă în pedagogia Waldorf. Exprimarea corectă, diferenţiată, nuanţată şi la obiect este un mod de a exersa limba română, lucru care se petrece firesc şi la celelalte materii de studiu din afara orelor de limbă. De aceea, profesorul de specialitate are datoria să asimileze în predarea sa şi informaţiile care ţin de alte discipline.

Pornind de la această necesitate, pedagogia Waldorf susţine prezenţa unui singur cadru didactic în primele opt clase, pentru predarea disciplinelor din epocă. În personalitatea unui astfel de om, elevul se poate regăsi cu strădania sa de a asimila conţinuturile mai multor materii.

Rezultatele la examenele naţionale confirmă performanţele acestui învăţământ alternativ şi îi conferă o poziţie egală în sistemul naţional de învăţământ.Bibliografie- "Educaţie pentru libertate", trad. Sorin Ţigăreanu (Cluj-Napoca: Triade, 1994)- Rudolf Steiner, "Antropologia generală ca bază a pedagogiei" (Cluj-Napoca: Triade, 1998) www.waldorf.ro

28

Page 29: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

7. Studiu asupra motivaţiilor care stau la baza alegerii numelor

Prof. Ramona-Liliana Vlasie Interesul personal pentru subiectul studiului propus a izvorât din curiozitatea descoperirii criteriilor sau a motivaţiilor care stau la baza alegerii anumitor nume , în defavoarea altora , de cãtre pãrinţii care îşi boteazã copiii. Fapt constatat este că un numãr considerabil de persoane alege sã-şi numeascã copilul/ copiii utilizând două sau chiar mai multe prenume , de cele mai multe ori unul dintre acestea fiind nume de sfinţi - motivaţie religioasã- ( fie numele sfântului a cãrui sărbătorire este cea mai apropiată, ca dată, de data naşterii copilului, fie un nume de sfânt preferat de pãrinţi sau chiar un nume care sã aducă a nume de sfânt – Ex.: o tânără familie a ales să îşi numeascã fiul Nicolas şi din dorinţa de a fi un nume deosebit dar şi pentru a face trimitere la Sfântul Nicolae.). Alte persoane aleg nume care nu se regãsesc printre Sfinţii sãrbãtoriţi de Biserica Ortodoxã dar care se regãsesc în Sfânta Scriptură – Ex.: Hadasa (denumirea iudaică a Esterei ) În ceea ce priveşte alegerea celuilalt prenume sau a singurului prenume , în cazul în care existã unul singur, sau a celorlalte prenume , în cazul în care persoana respectivã a fost botezatã cu mai multe prenume, motivaţiile pot fi multiple. Predominã , încã, în mediul rural , obiceiul de a boteza copilul cu numele unui membru din familie ( al tatãlui/ bunicului/ naşului etc.) Ex.: tatãl/bunicul se numeşte / s-a numit Ştefan şi copilul va fi numit tot Ştefan ( e posibil ca singurul prenume al persoanei botezate sã fie Ştefan şi atunci, pentru a-i diferenţia pe cei trei purtãtori de numele Ştefan, se prea poate ca , copilul sã fie numit Fanuţu, tatãl- Fãnel iar cel cu drept de prim moştenitor al numelui, bunicul- Ştefan.). Intervine o motivaţie raţională ( persoana respectivã are convingeri existenţiale bine stabilite , fiind strâns legate de obiceiurile şi tradiţiile locale , strãmoşeşti. ). Am întâlnit cazuri în care copilul poartã numele tatãlui/mamei, al amânduror bunicilor si un nume sau douã stabilite de comun acord.Ex.: Dragoş, Ilie, Tudorel, Cãtãlin, Mircea;Ex: Artemisa, Constantina, Maria, Ramona ( primul prenume stabilit de comun acord, al doilea dupã numele tatãlui, al treilea – numele mamei si ultimul- preferinţa mamei) Se prea poate sã existe o motivaţie morală în preferinţa pentru numele pãrinţilor. Persoanele în cauzã pot opta sã-si numeascã copilul dupã numele unuia dintre pãrinţi pentru a-şi arãta , astfel, recunoştinţa şi respectul pentru aceştia. Se pare cã o altă motivaţie în preferinţa pentru anumite nume ar fi , poate cea mai interesantã de studiat, motivaţia personală. Persoana în cauză alege un anumit nume pentru că îl percepe ca fiind muzical ( îi place rezonanţa fonetică a acestuia).

Sursele din care aceste persoane îşi aleg numele pot fi multiple. Voi enumera câteva cazuri, fără să specific numele persoanelor în cauză , subiecţii fiind reali; voi preciza , însă, numele alese în urma motivaţiei personale. Ex.: - O mamă şi-a botezat bãiatul cu numele englezesc Richard, dupã ce citise o carte în care personajul principal era personalitatea istorică- Richard Inimã de Leu;

- O altă persoană a ales numele Karyna Ewelyn pentru fiica ei , în urma vizionării serialului Moştenirea familiei Guldenburg;

- Pãrinţii unei cunoştinţe şi-au botezat fiica cu numele Denise după numele unei patinatoare americane;

- Unele persoane consultă un dicţionar de nume pentru a gãsi un nume cât mai muzical şi deosebit; Se poate vorbi şi de acţiunea unei motivaţii psihologice; există concepţia că numele poate fi definitoriu pentru personalitatea şi caracterul omului , fiind încãrcat cu determinãrile comportamentale , emoţionale, psihologice ale persoanelor care le-au purtat anterior.

29

Page 30: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Mama actorului Leonardo di Caprio a ales pentru fiul ei numele de Leonardo , gândindu-se la personalitatea complexã a omului de ştiinta Leonardo da Vinci;

Unii pãrinţi aleg nume de împaraţi , conducãtori ( Ex.: Caius, Alexandru ) sau ale unor oameni de succes ( Elvis) şi pentru că au fost impresionaţi de reuşitele acestora dar şi din dorinţa ca cel de curând botezat să moşteneascã , odatã cu numele, şi ceva din personalitatea şi succesul premergătorului.

Un prieten de familie a fost botezat cu numele unchiului sãu - Alimpie; pentru cã acest unchi avea viciul bãuturii. Alimpie a reproşat, ulterior, pãrinţilor cã au ales sã îl boteze astfel şi, din cauza motivaţiei psihologice, la rândul sãu a ales sã nu îşi boteze niciunul din cei doi bãieţi cu numele acesta. Pe de altã parte, existã o motivaţie financiarã. Oamenii aleg sã îşi numeascã copiii dupã rude bãtrâne cu o situaţie financiarã considerabilã şi care nu au moştenitor, în speranţa cã astfel intrã în graţiile acestora şi copilul nou - botezat va moşteni averea. Ex. : mãtuşa fãrã moştenitori se numeşte Frusina ,fetiţa botezatã va fi tot Frusina( dacã se naşte un bãiat , va fi botezat dupã numele unchiului fãrã moştenitor.). O alta motivaţie în alegerea numelui ar putea fi cea foneticã – prenumele ales sã conţină sunete din numele de familie , dorindu-se muzicalitatea acestora, un fel de rimare ( Ex.: un coleg de facultate se numeşte Cocârţău Luţă- nu gãsesc altă motivaţie în alegerea prenumelui Luţă, decat cea fonetică şi, eventual , cea morală - în cazul în care aparţinea unui alt membru din familie. ). Întrebarea se pune ce fel de motivaţie se află la baza alegerii şi asocierii aceloraşi nume de către persoane diferite, care nu au interacţionat niciodatã şi care, totuşi, par a fi motivate de acelaşi principiu; care sunt asemănările dintre grupurile de persoane, care sunt motivaţiile care îi determinã sã facã aceleaşi alegeri? Ex.: provenite din familii diferite douã persoane , fãrã niciun fel de legãturã, poartã aceleaşi nume. Ex.: Elena-Georgiana. Interesante sunt conexiunile pe care le face creierul în asocierea anumitor nume. Spre exemplu, am cunoscut o persoanã cu numele Dragoş; Spre uimirea mea mai multe persoane, cu care Dragoş a interacţionat şi care, în afarã de faptul cã aveau cunostinţã comunã subiectul în cauzã, de altfel nu aveau niciun fel de legãturã , i-au reţinut numele ca fiind Bogdan şi nu Dragos. Probabil creierul a facut conexiunea între cei doi voievozi care , conform datelor istorice, au descălecat în Moldova – Dragoş şi Bogdan. Am putea spune cã existã o motivaţie cerebralã- momentul în care numele Dragoş trezeşte în mintea unei anumite persoane numele Bogdan, nume pe care se poate ca persoana în cauzã sã îl aleagã pentru viitorul nou-nãscut din familie. Existã alegeri care , cu siguranţã au la bazã una sau mai multe motivaţii dar pe care eu nu le pot identifica pentru cã nu reuşesc sã stabilesc semnificaţia numelui. Ex. : Bita – singurul prenume al unei femei , lucru certificat personal prin studierea actului de identitate al subiectului în cauzã – mi-e imposibil sã identific motivaţia care i-a determinat pe pãrinţii acesteia sã o numeascã astfel. Nu cunosc explicaţiile ştiinţifice care ar explica preferinţele cerebrale în ce priveşte naşterea motivaţiilor dar cert este cã fiecare îşi alege numele în baza uneia sau a mai multor motivaţii.

30

Page 31: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

8. Studiu asupra metodelor de învăţare prin acţiune practică- Proiectul -

prof. Gabriela Păunescu„Nu privi niciodată învăţătura ca pe o datorie, ci ca pe un prilej de invidiat de a cunoaşte frumuseţea eliberatoare a intelectului, pentru propria ta încântare şi spre folosul comunităţii căreia îi va aparţine munca ta de mai târziu.”

Albert EinsteinIniţiată de J. Dewey, susţinută şi popularizată de W. Kilpatrick, „metoda proiec-

telor" a fost încă de la început fundamentată pe principiul potrivit căruia „viaţa este o acţiune, şi nu o muncă la comandă şi că şcoala, făcând parte din viaţă, trebuie să-i adopte caracteristicile" (Planchard, 1992, p. 385). Mai precis, a fost inspirată din principiul învăţării prin acţiunea practică, cu finalitate reală (learning by doing), ceea ce avea să-i asigure şi motivaţia sau legitimitatea necesară.

Howard Gardner (promotorul teoriei inteligenţelor multiple) motivează introducerea proiectelor în felul următor: „În cursul vieţii şcolare, elevii americani sunt supuşi la sute dacă nu mii de teste. Ei îşi dezvoltă deprinderi de nivel înalt în „exersarea“ testelor, dar acestea vor deveni inutile de îndată ce şcoala este absolvită. Prin contrast, dacă examinăm viaţa din afara şcolii, proiectele (individuale şi de grup) sunt modalitatea de lucru cea mai frecventă“(Gardner, 1993, 114). Deci, de vreme ce în viaţa profesională nu se operează cu teste, ci cu proiecte, este necesară iniţierea şi dezvoltarea unor „deprinderi de proiect“ încă de la începutul formării intelectuale în şcoală. Conform lui Gardner, fiecare elev ar trebui să elaboreze un proiect personal în raport cu tema în curs, care va fi prezentat în final, şi, eventual, filmat. În timp rezultă un set (eventual video) care reprezintă de fapt un model cognitiv al dezvoltării elevului de-a lungul evoluţiei în şcoală.

Pentru Kilpatrick proiectul constituie „o activitate prealabil vizată a cărei intenţie dominantă are o finalitate reală, care orientează activităţile şi le asigură o motivaţie" (Planchard, 1992, p. 385), iar după Hosic este o „unitate complexă de experienţă intenţională" (1992).În rezumat, proiectul ar prezenta următoarele caracteristici:- este subordonat realizării unei sarcini concrete, aleasă din proprie iniţiativă sau sugerată de către profesor;- dacă sarcina urmează a fi realizată prin efort comun, de echipă, stabilirea ei se va face de comun acord cu membrii grupului, în baza unei confruntări a părerilor şi punctelor de vedere;- elevii sunt puşi într-o situaţie autentică, reală, de viaţă, de practică;- se exprimă printr-o întrebare sau o problemă suficient de complexă pentru a constitui o provocare, un îndemn la căutare, reflecţie, găsire de răspunsuri (totul în raport cu posibilităţile elevilor);- realizarea se face, pe cât posibil, prin îmbinarea cunoştinţelor teoretice cu acţiunea practică;-presupune o realizare efectivă şi totală într-un timp determinat;- evaluarea are în vedere atât asimilarea de cunoştinţe, cât şi efecte de ordin afectiv-atitudinal (autonomie, iniţiativă, responsabilitate, perseverenţă, cooperare etc.);-ca finalitate, în funcţie de natura concretă a activităţii, efortul se materializează fie într-o „lucrare ştiinţifică" prezentată la sfârşit de an şcolar, susţinută la examenul de absolvire, comunicată în cadrul cercului ştiinţific, al unor simpozioane, sesiuni de comunicări etc, fie într-o lucrare de alt gen (proiectarea sau construirea unui aparat, dispozitiv, model tehnic etc), ca proiect de absolvire, ori supusă aprecierii opiniei publice în cadrul unor expoziţii, participări la concursuri etc.

31

Page 32: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Proiectul este o metodă ce implică elevii în învăţarea conţinuturilor şi dezvoltarea abilităţilor prin intermediul unui proces extins, structurat în jurul unor întrebări sau probleme complexe, proces ce va avea ca rezultat unul sau mai multe produse.Potenţialul pedagogic al proiectului

Spre deosebire de alte metode care privesc evocarea, reconstituirea, redarea, scrierea sau explicarea unei activităţi trecute, proiectul are în vedere înfăptuirea unei acţiuni viitoare, este o anticipaţie ideatică, un fragment din activitatea de creaţie a individului. El situează subiectul (ca individ sau ca echipă) în miezul unei acţiuni, rezervându-i un rol activ şi principal în înfăptuirea acesteia, determinându-1 nu numai să imagineze, să construiască pe plan mintal, ci şi să transpună în practică, să găsească mijloacele şi resursele de traducere în fapt a ceea ce a prefigurat.

Aşa cum s-a mai precizat, în accepţie modernă, adevăratul proiect pune subiectul într-o situaţie autentică de cercetare şi de acţiune, în care acesta se vede confruntat cu o problemă reală, cu rezolvarea unei sarcini concrete care are o finalitate reală (ce corespunde, de exemplu, unor necesităţi reale la momentul dat pentru unităţile economice sau instituţiile care oferă locuri de practică pentru liceeni şi studenţi). În acest caz, realizarea proiectului necesită o documentare, vizite la faţa locului, emitere de ipoteze, activităţi de laborator, de atelier, de teren etc., găsire de soluţii şi verificare a lor, stabilire de concluzii etc. Confruntarea cu situaţii veridice declanşează o efervescenţă pe plan mintal, invită la căutare, iar execuţia proiectului întăreşte spiritul de răspundere proprie, apropie elevul/studentul de lumea complexă cu care se întâlneşte în viaţă, contribuie la maturizarea gândirii. Realizarea de proiecte este foarte adecvată vârstei de maximă receptivitate a elevilor şi studenţilor. Aplicarea acestei metode mai ales pe treapta învăţământului liceal şi universitar, corespunzând unor perioade din viaţă în care fantezia şi înclinaţia spre visare, plăsmuirea de proiecte şi dorinţa de afirmare sunt foarte puternice. Angajarea în proiecte dă adolescenţilor şi tinerilor încrederea legitimă in capacitatea lor de a lucra independent, de a-şi pune în valoare capacităţile creative; cultivă gândirea proiectivă şi acţiunea bazată pe prevedere şi calcul, capacităţi atât de mult solicitate în societatea contemporană, încrezătoare în viitor şi cutezătoare în tot ceea ce întreprinde. în condiţiile de activitate la care îi obligă executarea unui proiect, tinerii se deprind cu strategia cercetării, îşi însuşesc metode de muncă ştiinţifică, învaţă să creeze o situaţie problematică, să emită ipoteze asupra cauzelor şi relaţiilor în curs de investigaţie, să facă pronosticuri asupra rezultatelor posibile, să examineze şi să mediteze, să formuleze idei şi să exprime diferite puncte de vedere, să verifice ipotezele şi pronosticurile făcute, să deprindă tehnici de elaborare şi de execuţie a unei lucrări ştiinţifico-practice, tehnice, să planifice cu grijă succesiunea şi întinderea acţiunilor, a sarcinilor de muncă, să organizeze şi să fixeze perioade de timp rezonabile, să găsească mijloacele cele mai potrivite de prezentare a rezultatelor, concluziilor, soluţiilor la care s-a ajuns, să adopte o anumită disciplină a muncii etc.

Este o metodă excelentă de testare a capacităţilor intelectuale şi a aptitudinilor creatoare ale acestora, a energiei şi forţei lor de voinţă, inclusiv a unor însuşiri socio-morale (spirit de cooperare, de echipă, onestitate etc). Şi din punct de vedere prognostic, dezvăluie posibile aptitudini ştiinţifice, tehnice, organizatorice, manageriale.Proiectul:- se desfăşoară pe o perioadă de timp de câteva zile / săptămâni;- începe în clasă, se continuă în clasă şi acasă şi se încheie în clasă, cu prezentarea produsului final;- este accesibilă tuturor ciclurilor curriculare de dezvoltare, putând fi adaptată oricarei categorii de vârstă;- poate fi aplicată individual sau în grup;

32

Page 33: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

- presupune o abordare interdisciplinară a unui subiect stabilit în raport cu cerinţele programei, cu capacităţile intelectuale implicate, cu interesele şi abilităţile de ordin practic ale elevilor;- îmbină cercetarea cu acţiunea, antrenând elevii în rezolvarea unor probleme de interes pentru ei.

Se organizează şi proiectează în şedinţele de proiect, care sunt de 3 tipuri: a) şedinţa de prezentare a temei şi e iniţiere în studiul ei.Profesorul distribuie tema de proiect, se prezintă punctele ei esenţiale, explicaţii de abordare, bibliografia, se discută întrebările şi problemele puse de elevi.b) şedinţe de lucru la proiect - sunt programate în orar. Elevii lucrează efectiv la proiect, profesorul observă, analizează, îndrumă.c) sedinţa de susţinere a proiectului – elevii care au finalizat proiectele le prezintă profesorului pentru control. Sunt cazuri în care ele sunt restituite pentru refacere sau pentru completări. Acei cărora li s-a admis proiectul, îl vor susţine într-o sedinţă specială, în faţa conducătorului de proiect şi a clasei respective. Susţinerea se face oral şi dacă e cazul se răspunde la observaţiile şi întrebările conducătorului de proiect. Tipologia proiectelor

Proiectul poate lua forme variate, în funcţie de natura activităţii, de gradul de complexitate a temei, de vârsta şcolară etc. Se pot efectua:- proiecte de investigaţie-acţiune: anchete, culegeri de folclor, studii asupra deviaţiei cuvintelor locale de la forma literară, studii privind istoricul şcolii, dezvoltarea unei unităţi economice, a unei instituţii socioculturale etc, sub formă de mici monografii etc.;- proiecte de acţiune ecologică: de protecţie a mediului natural, a bogăţiilor naturale, de luptă împotriva poluării, de înfrumuseţare a cartierului, a localităţilor etc;- proiecte de activitate manuală: ca realizare a unor activităţi practice de grădinărit, creşteri de animale etc.;- proiecte de tip constructiv : ca activitate productivă, de confecţionare a unor materiale didactice, de construcţie a unor modele, machete, aparate, dispozitive tehnice etc. care vin să completeze înzestrarea cabinetelor şi laboratoarelor şcolare; strângere de materiale locale în vederea organizării unui muzeu al şcolii etc.;- proiecte de tip probleme: în sensul în care elevii sunt confruntaţi cu o problemă pe care încearcă să o rezolve;- proiecte de tip învăţare: consacrate îmbunătăţirii unei practici de instruire pentru a deveni mai disponibilă (folosirea calculatorului, a unor tehnici noi de învăţare);- proiecte de absolvire: care încorporează activitatea pe parcursul unui ciclu şcolar; proiecte de an, de semestru etc.În mod practic, realizarea unui proiect are următoarele etape:I. Stabilirea ariei de interes şi a tematicii proiectului. Tema care va demara învăţarea bazată pe proiect trebuie să fie una care să stârnească interesul elevilor, pentru ca aceştia să se implice activ, să fie deschisă şi să reflecte o problemă sau situaţie pe care elevii o pot rezolva investigând, să se refere la prezent, iar rezolvarea ei să fie resimţită de elevi ca o realizare semnificativă.II. Stabilirea premiselor iniţiale, a cadrului conceptual, metodologic, a obiectivelor, a tipului de informaţii de care elevii au nevoie. În planificarea proiectului, cadrul didactic trebuie să stabilească obiectivele, conceptele şi principiile esenţiale care vor fi abordate. E necesară şi implicarea elevilor în această etapă, pentru ca ei să poată simţi că proiectul le aparţine şi să îşi asume responsabilitatea reuşitei lui. III. Identificarea şi selectarea resurselor materiale. Cadrul didactic va trebui să stabilească ce resurse şi materiale sunt disponibile (manuale, proiecte realizate pe aceeaşi temă, cărţi de la bibliotecă, mass-media, persoane specializate în domeniul respectiv, Internet, etc.) şi cum va ajuta elevii să aibă acces la acestea.

33

Page 34: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

IV. Precizarea elementelor de conţinut ale proiectului. Se vor alege activităţi şi conţinuturi din cât mai multe discipline, care să ajute la găsirea răspunsurilor şi care să asigure atingerea obiectivelor din curriculum. V. Formarea echipelor şi atribuirea sarcinilor. Metoda proiectului presupune activitatea pe grupe şi pregătirea cadrului didactic şi a elevului pentru ideea lucrului în comun. Un număr de 4–5 participanţi reprezintă mărimea ideală pentru grupurile care au de îndeplinit obiective precise. Cel mai adesea, stabilirea componenţei lor se face în funcţie de interesul manifestat de fiecare elev spre o subtemă.VI. Realizarea proiectului. Fiecare echipă colectează informaţii, le selectează, le ordonează, le clasifică, adresează întrebări, vizitează diverse obiective de interes în realizarea proiectului, creează produsul final.

Pentru o bună organizare, este nevoie de stabilirea unor termene-limită pentru diferite etape ale proiectului. Bineînţeles, cadrul didactic trebuie să fie conştient că pot să apară modificări, va trebui deci să fie flexibil şi să ajute acei elevi care s-ar putea să nu perceapă presiunea timpului. Pentru aceştia mai ales trebuie stabilite subetape, care să se concretizeze în realizarea unor produse parţiale. Elevii trebuie învăţaţi cum să colaboreze, ajutaţi să-şi aleagă rolul în grup, dar şi să îşi asume responsabilitatea pentru toată activitatea grupului, trebuie îndrumaţi, încurajaţi.

Pe parcursul monitorizării se urmăresc procesele de grup, dinamica grupului, se oferă feed-back şi se apreciază progresul. Se elaborează fişe de monitorizare, precum şi criterii de evaluare, care să fie cunoscute de elevi.

O întreagă gamă de caracteristici personale ale elevilor poate fi urmărită pe parcursul realizării proiectului: creativitate şi iniţiativă; participarea în cadrul grupului; cooperare şi preluarea iniţiativei; persistenţă; flexibilitate şi deschidere către idei noi; dorinţa de generalizare.VII. Evaluarea proiectului. Ori de câte ori este posibil, trebuie oferită elevilor posibilitatea de a se autoevalua şi de a-şi evalua colegii. Se moderează discuţii în care elevii să poată analiza ce anume a mers bine în procesul de realizare a proiectului, ce ar schimba dacă ar putea să înceapă din nou, ce întrebări noi s-au ivit în cadrul investigaţiei lor, etc. Capacităţile / competenţele care se evaluează la finalul proiectului sunt: metodele de lucru; utilizarea corespunzătoare a bibliografiei; corectitudinea / acurateţea; generalizarea problemei; organizarea ideilor şi materialelor într-un raport; calitatea prezentării; acurateţea cifrelor / desenelor.

Elevii vor fi apreciaţi atât pentru modul de lucru, cât şi pentru modul de prezentare şi pentru produsul realizat.

Profesorul are rolul, foarte dificil, de altfel, de a fi mereu prezent, în umbră, pentru a veghea ca unele intenţii să nu pălească în faţa a tot felul de dificultăţi care se pot ivi în calea realizării unui proiect stabilit şi ca acesta să-şi păstreze coerenţa necesară. El nu va trebui, totuşi, să îndrume pas cu pas demersul elevilor/studenţilor şi nu este nevoie să-şi facă cunoscute toate punctele de vedere, pentru că aceasta ar însemna o revenire la învăţământul tradiţional.

Profesorului îi revine mai mult rolul de animator, de consultant sau de for de avizare şi sancţionare a rezultatelor parţiale şi finale. El va avea grijă să asigure discutarea în prealabil a proiectului, analiza mijloacelor de realizare a acestuia, să atragă atenţia asupra dificultăţilor care pot fi întâmpinate, să faciliteze analiza critică a punctelor de vedere, să determine modul în care se va încheia activitatea etc.Bibliografie: - Ioan Cerghit - Metode de învăţământ,ed.Polirom,2006 - Cucoş, Constantin - Pedagogie, ed. Polirom Iaşi,1996, p. 77-79- D’Hainaut, L. – Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, E.D.P,Bucureşti,1981- Neacşu, Ioan – Metode şi tehnici de învăţare eficientă, ed. Militară Bucureşti, 1990- www.didactic.ro

34

Page 35: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

9. Studiu asupra tipurilor de păduri din clisura Dunării

Prof. Ani RişcuPădurile din această zonă fac parte din pădurile Ocolului Silvic Orşova şi Moldova

Nouă. În aceste paduri, datorită pronunţatei diversităţi constitutive, se poate distinge un număr mare de formaţii forestiere, precum şi o structură tipologică extrem de complexă şi puternic modificată de-a lungul timpului sub influenţa modului de folosinţă.

Astfel, în linii mari, pădurile din aceste ocoluri se pot grupa în urmatoarele formaţii şi grupe de formaţii:1. Făgete şi tipuri de pădure cu participarea fagului(Fageta) ...... 54%2. Gorunete şi tipuri de pădure cu participarea gorunului (Querceta sessiliflorae composita)........................................ 22%3. Cerete, garnete, păduri de cer şi garnita (Querceta confertae-certis).................................................. 3% 4. Stejerete de stejar pufos şi în amestec (Querceta pedunculi florae-pubens)...................................... 1%5. Păduri constituite din diverse specii foioase şi răşinoase......... 20%

În ceea ce priveşte tipurile de pădure din regiunea luată în studiu pe baza datelor din amenajamentele silvice a cercetărilor din teren întreprinse în activitatea desfăşurată în acest teritoriu au fost identificate 22 de tipuri de pădure naturală, cărora li se adaugă un numar apreciabil de tipuri de pădure parţial sau total derivate, precum şi multiple tipuri artificiale de pădure sau tipuri încă nedefinite, create în ultimul timp.

Dintre tipurile naturale fundamentale de bază, intervin cu cea mai mare pondere: făgete de deal cu flora de mull de productivitate mijlocie, făgetul de deal pe soluri scheletice cu flora de mull, făgetocarpinetul cu flora de mull de productivitate mijlocie şi făgetul amestecat din regiunea de dealuri, care deţin cca 40% din suprafaţă.

În ordine descrescândă, se situează gorunetul de coastă cu gramine şi Luzula, goruneto-făgetul cu Carex pilosa şi gorunetosleaul de productivitate mijlocie, cu 9%, gorunetul cu Luzula luzuloides 7%, iar celelalte tipuri de pădure intervin numai în proporţii de la 1% până la 7%, rămânând de multe ori doar importanţa naturalistică.

10. Studiu asupra limbajului utilizat în zilele noastre de vorbitorii din Topleţ

Prof. Vlasie Ramona-LilianaSocietatea, definitã drept colectivitate organizatã de persoane care locuiesc pe un

teritoriu comun, având relaţii între ele care duc la o bunã desfãşurare a vieţii în spaţiul dat, poate fi caracterizatã de anumite tipare comportamentale, mentale, afective şi chiar lingvistice, care sunt rezultatul îndelungei convieţuiri şi a necesităţii formãrii unei identitãţi prin unitate şi solidaritate. Orice activitate în comun face posibilã şi inevitabilă apariţia modelelor , crearea unor tipare , a unor şabloane comportamentale, mentale şi lingvistice. În sens larg, apelând la subdiviziunile geografice, din punct de vedere lingvistic grupurile de vorbitori se împart în : moldoveni, munteni ( olteni), ardeleni, maramureşani şi bãnãţeni. Asupra ultimului grup de vorbitori dintre cei enumeraţi mai sus vreau sã îmi îndrept atenţia şi sã încerc sã studiez caracteristicile lingvistice la nivelul acestui grup de vorbitori, un motiv fiind şi faptul cã m-am nãscut şi locuiesc în mijlocul acestuia, aceste lucruri oferindu-mi prilejul de a observa şi analiza evoluţia, din punct de vedere lingvistic, a subdialectului bãnãţean.

35

Page 36: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Mai exact studiul meu se rezumã strict la vorbitorii din localitatea Topleţ din judeţul Caraş-Severin. Comuna Topleţ se aflã, din punct de vedere geografic, în Sud- Vestul României, într-o zonã de deal şi munte, la 9 km. în aval, pe cursul râului Cerna (cea pe care slavii au numit-o Neagrã dupa culoarea întunecatã pe care o cãpãtase într-o zi ploioasã), faţã de Munţii Domogled , munţi care strãjuiesc neobosit staţiunea Bãile-Herculane, la 10 km. în amonte pe râul Cerna faţã de locul în care Cerna se varsã în fluviul Dunãrea ( Orşova), , fiind prima localitate din judeţul Caraş-Severin , pe ruta Bucureşti-Timişoara, pe drumul european E70 ( sau ultima localitate din judeţul Caraş-Severin, pe ruta Timişoara-Bucureşti, raportat la acelaşi drum european E70). Topleţ e prima localitate din Banatul de munte, din Sud- Sud-Vestul ţãrii! Locuitorii comunei Topleţ se încadreazã la grupul de vorbitori de subdialect bãnãţean. La nivel lexical, specifici subdialectului, sunt termenii proveniţi cu preponderenţã din limbile austriacã ( efect al dominaţiei austro-ungare îndelungate din secolul al XIX-lea), ungarã şi sârbã. Ex.- şpais ( cămară ), piglais ( fier de calcat ), laiperţ ( chibrit ), meşpais ( prajitură ), crident ( dulap de bucătarie ), ştrimfi (ciorapi ), raisnoagăr ( ac de trasat în lăcătuşerie ) chilnãr ( punctator ), caput ( haină groasă )- ( austriacă); - Ghiuri, Roza, Mişcu,Şandor, Ioşca - majoritatea cuvintelor ungureşti erau nume de persoane care, însă, nu au mai fost utilizate decât aproximativ douã generaţii de la eliberarea de sub dominaţia austriacă- papricaş ( mâncare de cartofi ),obor( curtea casei ), bunar ( fântână ) - ( ungarã); - Zaicin ( ulei ), paradaisă ( roşie ), crumpi ( cartofi ), cucuruz ( porumb ) -( sârbă); La nivel fonetic, specifice subdialectului sunt fenomenele lingvistice – palatalizarea dentalelor ( d + e/ i > ĝ; t + e/i > ĉ) şi fricativizarea africatelor ( ĉ + e/i > ş; ĝ + e/ i > j). Ex. de termeni asupra cărora acţioneazã fenomenul lingvistic de palatalizare a dentalelor : fraĉe ( frate ), minĉe ( minte), baĉe ( bate) , benĉiţã ( bentiţã) , ĉine ( tine) , ĉicnit ( tihnit) etc.

Interesant de observat este cã fenomenul lingvistic, fonetic, nu acţionează asupra tuturor termenilor care conţin grupul de sunete te/ ti – din aceastã cauză nu poate fi numită lege foneticã. Ex. martie, cutie, tinctură, butelcă, temperatură - în special termenii neologici, dar nu numai. Fricativizarea africatelor este de asemenea specificã graiului bănăţean. Ex. de termeni asupra cărora acţionează fenomenul lingvistic de fricativizare a africatelor: şine ( cine ), şeva ( ceva ), şere ( cere ), jeantã ( geantã ), jinire ( ginere ) etc. De asemenea nu sunt afectate cuvintele neologice ( ex. gimnastică , general etc. ) . Aceste fenomene lingvistice au acţionat asupra cuvintelor din limbajul vorbitorilor din Topleţ , îndreptăţindu-ne, aşadar, sã îi integrãm la zona Banatului nu numai prin argumentele de naturã geograficã ( apartenenţa la judeţul Caraş- Severin ) ci şi prin cele de naturã lingvisticã. Nu voi încerca sã fac o descriere a subdialectului bănăţean , din punctul de vedere al caracteristicilor lexicale şi fonetice , ci voi avea în vedere frecvenţa utilizării graiului bãnãţean de către vorbitorii comunei Topleţ , în zilele noastre. Înainte de acest lucru nu pot să trec, însă, cu vederea unele observaţii generate în urma studierii graiului vorbit în Topleţ. Graiul toplicenilor şi al câtorva sate din apropierea Topleţului se diferenţiazã de graiul bãnãţean al celorlalte localitaţi bãnãţene prin câteva fenomene lingvistice înregistrate local. Spre exemplu se observã apariţia unui fenomen lingvistic interesant la nivelul a douã cuvinte – dentala „d” este înlocuită cu

36

Page 37: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

velara „g’ ” . Ex. Unghiţã ( undiţã), ghinţi ( dinţi) iar, local, consoana oclusivã „k” este înlocuitã de velara „k’ ” Ex. chimeşã=cãmaşã. De asemenea , închiderea vocalei centrale „e” la „i” în prepoziţiile pi ( pe), gi (de), precum şi în cazul substantivelor articulate , forme de plural, este un fenomen lingvistic local, care nu se regaseşte la toţi vorbitorii de grai bãnãţean, dar care se regaseşte în limbajul toplicenilor. Ex.: florili ( florile ) , cãnili ( cãnile), mânili ( mâinile) etc. Vreau sã mã opresc asupra unui fapt lingvistic constatat. Se observã la nivelul grupului de vorbitori din Topleţ, la generaţiile tinere, o înclinaţie mai mare spre utilizarea termenilor literari. Dacã bãtrânii vorbesc în subdialect, utilizând termeni specifici graiului bãnãţean ( Ex. Paradaisã = roşie, piparcã=ardei , zaicin=ulei, obor=curte, orman=dulap, cridenţ=dulap de bucãtãrie, crumpi=cartofi, malã= stradã, piţâclu=bicicleta, iagut =dud , zârţã=ochelari,farbã=vopsea,ghilãu=rindeamanualã,mizdrealã=cuţâtoaie,firiz=ferestrãu, joagãr,rainã=cratiţã,furchiţã=furculiţã, cotariţã= coş de nuiele,sfetãr=pulover, plai=creion tinta=violet, plai tinta= creion chimic, fireang=perdea etc. ), tinerii , la distanţã de douã generaţii, au tendinţa de a utiliza termenii literari corespunzãtori regionalismelor. Dacã la nivelul unui grup restrâns ( familie ) încã se mai vorbeşte în subdialect , în mediul extern familiei, chiar dacã este vorba de aceeaşi vorbitori , proveniţi din acelaşi grup de vorbitori de grai bãnãţean, tinerii evitã sã utilizeze vorbirea în subdialect. Mai mult decât atât au început sã utilizeze termenii literari şi în mediul familial. Limba, organism viu, aflat în permanentă schimbare, depinde, din punctul de vedere al evoluţiei, totalmente de cei care o utilizează. În urma studiului efectuat, s-a observat cã se preferã termenii literari celor regionali. Limba unui popor, sau , fãcând referire la un cerc restrâns, a unei regiuni, poate suferi schimbãri permanente dacã se acţioneazã asupra sa intens prin frecvenţa termenilor utilizaţi şi prin numãrul vorbitorilor. Dacã generaţiile viitoare vor prefera termenii literari celor regionali, se prea poate ca dupã alte câteva generaţii vorbitorii din Topleţ sã nu mai comunice în subdialect bãnãţean.

11. Câţiva pasi prin istoria fizicii - Fibrele optice

prof. Gabriela PăunescuFizica este o ramură a ştiinţei care se ocupă cu legile care guvernează structura

Universului, cu cercetarea proprietăţilor materiei şi energiei dar şi a interacţiunilor lor. Până la sfârşitul sec. al XIX-lea, fizica era cunoscută drept filosofia naturii. Folosirea luminii pentru

transmiterea informaţiilor, permite cu mai multă uşurinţă, tot ceea ce realizează astăzi electronica. Cu ajutorul tehnicilor moderne care permit modificarea strălucirii luminii de miliarde de ori pe secundă, mesajul ia forma luminii şi prin intermediul unei fibre optice este transmis la distanţa dorită.

Într-o prezentare succintă despre o fibră optică, se poate spune că aceasta este un filament subţire din sticlă care, atunci când o rază de lumină cade, sub un anumit unghi, pe unul din capetele sale o poate transmite până la capătul opus, fără a-i altera variaţiile şi deci informaţiile pe care acestea le conţin.

O astfel de fibră, cu grosimea de ordinul zecilor de microni, se poate realiza astăzi în lungimi de mai mulţi kilometri.

Deci, fibra optică, este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-a lungul său. Fibrele optice sunt folosite pe scară largă în domeniul telecomunicaţiilor, unde permit transmisii pe distanţe mai mari şi la lărgimi de bandă mai mari decât alte medii de comunicaţie. Fibrele sunt utilizate în locul cablurilor de metal deoarece semnalul este transmis cu pierderi mai mici, şi deoarece sunt imune la interferenţe

37

Page 38: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

electromagnetice. Fibrele optice sunt utilizate şi pentru iluminat şi transportă imagine, permiţând astfel vizualizarea în zone înguste. Unele fibre optice proiectate special sunt utilizate în diverse alte aplicaţii, inclusiv senzori şi laseri.

Lumina este dirijată prin miezul fibrei optice cu ajutorul reflexiei interne totale. Aceasta face fibra să se comporte ca ghid de undă. Fibrele care suportă mai multe căi de propagare sau moduri transversale se numesc fibre multimodale(MMF), iar cele ce suportă un singur mod sunt fibre monomodale(SMF).

Fibrele multimodale au în general un diametru mai mare al miezului şi sunt utilizate în comunicaţii pe distanţe mai scurte şi în aplicaţii în care trebuie transferată multă putere. Fibrele monomodale se utilizează pentru comunicaţii pe distanţe de peste 550 m.

Conectarea fibrelor optice una de alta este mai complexă decât cea a cablurilor electrice. Capetele fibrei trebuie să fie atent tăiate, şi apoi unite fie mecanic fie prin sudare cu arc electric. Se utilizează conectori speciali pentru conexiuni ce pot fi înlăturate.

În general, prin perfecţionarea continuă a tuturor componentelor sistemului de transmisie şi a fibrelor optice în special, se consideră că, faţă de mijloacele convenţionale, transmiterea informaţiilor cu ajutorul luminii are o capacitate practic nelimitată.

Ideea folosirii luminii ca mijloc de comunicare nu este nouă, ci dăinuie chiar din antichitate. Astfel, legenda spune că vestea căderii Troiei a fost anunţată chiar în noaptea victoriei la 500 km distanţă numai în cîteva ore, prin focuri aprinse pe înălţimi. Acest sistem de semnalizare era folosit şi pe teritoriul ţării noastre.

Pentru prima dată în 450 î.e.n., Kleoxenes şi Demoklitos transmit la distanţă semnale luminoase cu ajutorul unor torţe aprinse care, schimbându-şi poziţia unele faţă de celelalte formau anumite semne care puteau fi interpretate, după indicaţiile unor tabele. Romanii foloseau şi ei un sistem de semnale luminoase care alcătuiau un anumit alfabet convenţional cu 24 semne, transmis la distanţă prin semnalizarea cu făclii, mişcate în spatele tabelelor de semne din turnuri special construite.

În 1794 în Franţa, fraţii Claude şi Jean Chappe construiesc primul telegraf optic; utilizat pe linia Lille-Paris cu 16 staţii, acesta transmitea un mesaj în 15 min. Alexander Graham Bell, inventează în 1880 fotofonul, un sistem mecano-optic prin care mesajul vorbit era încredinţat unei raze de lumină purtătoare şi transmis ca atare. Raza de lumină, emisă de un reflector, concentrată de o oglindă, cădea pe o membrană care vibra sub acţiunea cuvântului vorbit, reproducând modulaţiile acestuia.Vibraţiile membranei produceau variaţii ale intensităţii razei de lumină. La capătul opus, sistemul de recepţie ce cuprindea o celulă fotoelectrică cu seleniu, transforma variaţiile de intensitate ale luminii în variaţii de curent electric, acestea refăcând cuvântul vorbit.

Viaţa omului modern a impus dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a mijloacelor de comunicare a informaţiilor prin căutarea şi introducerea unor tehnici noi, mult mai avantajoase, cum au fost de-a lungul anilor telefonul, cablul coaxial şi, în ultimul timp, fi-brele optice. Astfel, modestele începuturi ale transmiterii informaţiilor cu ajutorul luminii, revenind în atenţia cercetătorilor, au devenit curând bazele unei tehnici de vârf a comunicaţiilor moderne.

Folosirea luminii la transmiterea informaţiilor a dovedit că are foarte multe avantaje deoarece, spre deosebire de comunicaţiile radio care folosesc unde cu frecvenţe de numai câteva sute de kHz, spectrul vizibil şi infraroşu cuprinde frecvenţe de câţiva GHz, iar capacitatea de a transmite informaţii creşte odată cu creşterea frecvenţei uti-lizate. Astfel, se consideră că dacă s-ar folosi numai o bandă îngustă din spectrul vizibil sau din infraroşu, aceasta ar putea cuprinde şi ar putea transmite toate convorbirile pe care le-ar efectua la un moment dat toţi locuitorii Americii de Nord, dacă fiecare ar vorbi la telefon în acelaşi timp.

38

Page 39: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

În forma standard, un astfel de sistem de legătură telefonică între două posturi care se pot afla la distanţe de sute de kilometri unul de altul, se prezintă ca în figură.

Reprezentarea schematică a sistemului de comunicaţii prin fibre optice: l- telefon; 2-televizor; 3-calculator; 4-sisteme de codificare; 5-sistem de amplificare; 6-emisia razei de lumină; 7- linia de transport a razei de lumină prin fibre optice;8- recepţia razei de lumină; 9- sistem de decodificare

Semnalul electric ce conţine informaţia şi care poate proveni de la un telefon, o cameră de luat vederi, un televizor sau de la terminalul unui calculator, este succesiv codificat şi amplificat, apoi este aplicat unui laser Ga-As. Acesta transformă semnalul electric într-un semnal luminos care, sub această formă, este transmis pe capătul unei fibre optice ce constituie reţeaua de transport. La capătul opus al fibrei se află un detector cu siliciu care transformă din nou semnalul luminos în semnal electric. După scăderea frecvenţei şi decodificare, acesta este transmis la un mijloc de redare ce poate fi telefon, ecranul unui televizor, sau poate să fie preluat ca atare de către terminalul unui calculator.

Drumul parcurs până aici nu a fost uşor; la nivelul anilor 1950 fibrele optice erau realizate din sticlă, însă calitatea acesteia nu permitea transmiterea unei raze de lumină pe o distanţa mai mare de 30 - 40 cm, iar diametrul filamentului depăşea cu mult zecimea de milimetru.

În anul 1951 von Hill, în Olanda, reuşeşte să obţină fibre de sticlă cu diametrul de 10 µ şi să transmită imagini folosind fascicule de fibre dispuse regulat.

În acelaşi timp, şi independent, rezultate asemănătoare obţineau şi Kapany împreună cu Hopkins, în Anglia. În 1958, Kapany a reuşit să reducă diametrul filamentului până la 5 µ .

Puţin mai tîrziu, în 1959, Kapany şi colaboratorii şi Hirschowitz şi colaboratorii obţin fibre cu acelaşi diametru, însă înconjurate de o manta tot din sticlă, cu scopul de a reduce pierderile spre exterior. S-a creat astfel fibra de sticlă de tip miez-manta care ulterior a devenit structura standard a oricărei fibre optice.

În 1961, lucrările lui Hicks şi Kiritsy îmbunătăţesc tehnologia de obţinere a fibrelor optice şi deschid drumul spre fabricaţia acestora la scară industrială.

Ca materiale de confecţie, alături de diferite sortimente de sticlă, sticle de cuarţ cu conţinut ridicat de siliciu etc, se foloseşte cuarţ topit, ca atare sau dopat cu diverse elemente cum ar fi germaniu, fosfor, fluor. Se mai foloses şi unii polimeri fiabili, ca de exemplu unii derivaţi fluoruraţi ai polietenei etc.

Indiferent de natura materialelor folosite la confecţionarea sa, fibra optică are structură miez-manta, cuprinzând în interior, plasat central, un miez cu secţiune circulară, în jurul acestuia o manta, iar în exterior un înveliş de protecţie. Miezul se realizează întotdeauna dintr-un material cu indice de refracţie a luminii mare, iar mantaua din material cu indice de refracţie mai mic decât al miezului. Învelişul exterior este opac din punct de vedere optic, nu are nici un rol în transmiterea luminii, însă este deosebit de

39

Page 40: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

important deoarece protejează fibra faţă de mediul înconjurător, conferindu-i în acelaşi timp rezistenţa mecanică necesară manipulărilor la montare şi în exploatare. În mod obişnuit învelişul se realizează din mase plastice, cum ar fi polietena, polipropena, policlorura de vinil, unele răşini sintetice etc.

După relaţia structurală dintre miez şi manta, fibrele optice se împart în trei tipuri care, în ordinea apariţiei lor, sunt următoarele:- fibre optice multimodale cu indice prag larg; - fibre optice multimodale cu indice gradual; - fibre optice unimodale cu indice prag mic.Principiul de funcţionare:

O fibră optică este un ghid de undă dielectric cilindric ce transmite lumina de-a lungul axei sale, prin procesul de reflexie internă totală. Fibra constă dintr-un miez înconjurat de un strat de substanţă (teacă). Pentru a păstra semnalul optic în miez, indicele de refracţie al miezului trebuie să fie mai mare decât cel al tecii. Limita dintre miez şi teacă poate fi fie abruptă, în fibra cu salt de indice, fie gradată, în fibra cu indice gradat.

Fibra optică poate fi utilizată ca mediu de telecomunicaţii şi reţele deoarece este flexibilă şi poate fi strânsă în cabluri. Este deosebit de avantajoasă pentru comunicaţii pe distanţe mari, deoarece lumina se propagă prin fibră cu atenuare mică în comparaţie cu cablurile electrice. Aceasta permite acoperirea de distanţe mari cu doar câteva repetoare. În plus, semnalele luminoase propagate în fibră pe fiecare canal pot fi modulate la viteze de până la 111 gigabiţi pe secundă. Fiecare fibră poate transmite pe mai multe canale independente, fiecare folosind o altă lungime de undă a luminii (multiplexare cu diviziune a lungimii de undă). Rata de transfer netă (fără octeţi de overhead) este rata de transfer efectiv de date înmulţită cu numărul de canale (de regulă în număr de până la 80 pentru sistemele cu multiplexare densă în lungimea de undă, la nivelul anului 2008). Recordul de transmisie prin fibră optică în laborator este deţinut de Laboratoarele Bell Labs din Villarceaux, Franţa, cu multiplexarea a 155 canale, fiecare de câte 100 Gbps pe o fibră de 7000 km.

Pe distanţe scurte, cum ar fi reţeaua unei clădiri, fibra optică economiseşte spaţiu în conductele de cablu deoarece o singură fibră poate transporta mai multe date decât un singur cablu electric. Fibra este imună şi la interferenţele electrice; nu există cross-talk între semnalele de pe cabluri diferite şi fibra optică nu culege zgomote electromagnetice din mediu. Cablurile de fibră optică nu conduc electricitate, aceasta fiind o bună soluţie pentru protejarea echipamentelor de comunicaţii aflate în medii de înaltă tensiune cum ar fi centralele electrice, sau structurile metalice de comunicaţii vulnerabile la trăsnet. Ele pot fi utilizate şi în medii în care sunt prezente gaze inflamabile, fără pericol de explozie.

Interceptarea comunicaţiilor este mai dificilă prin comparaţie cu conexiunile electrice, şi există fibre cu miez dublu concentric care fac interceptarea şi mai dificilă. BREVIAR CRONOLOGIC1794 Claude şi Jean Chappe construiesc primul telegraf optic folosit pe linia Lille -Paris. 1880 Alexander Graham Bell inventează fotofonul. 1951 Van Hill obţine primele fibre de sticlă capabile să transmită imagini.1958 Kapany şi Hopkins obţin în laborator primele fibre de sticlă cu diametrul de 5 µ .1959 Kapany şi Hirschowitz obţin în laborator primele fibre de sticlă cu manta.1960 Nivelul pierderilor optice este de cca 800 dB/km.1961 Hiks şi Kiritsy pun bazele tehnologiei industriale a fibrelor optice.1964 Se folosesc în telefonie fibre optice multimodale cu indice de refracţie cu prag; sunt semnalate primele utilizări în medicină, endoscopie cu fibre optice.1966 Se realizează fibre optice multimodale cu indice gradual; nivelul pierderilor optice

40

Page 41: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

este de cca 108 dB/km.1967 Se realizează fibra cu două creuzete coaxiale.1970 Procedeul CVD (Chemical Vapour Deposition) în varianta IVD (Inside Vapour Deposition); primele utilizări ale fibrelor optice în construcţia aparatelor de măsură; nivelul pierderilor optice este de cca 20 dB/km.1972 Se pune în evidenţă influenţa negativă pe care o aduce prezenţa metalelor tranziţionale; se diversifică utilizarea fibrelor optice în construcţia aparatelor de măsură.1973 Procedeul OVD (Outside Vapour Deposition); se demonstrează influenţa negativă a absorbţiei Rayleigh; nivelul pierderilor optice este de cca 3 dB/km.1974 Procedeul MCVD (Modified Chemical Vapour Deposition); se propune folosirea creuzetelor de cuarţ prevăzute cu răcire; se folosesc fibre optice în construcţia calculatoarelor.1975 Se realizează fibre optice cu indice de refracţie gradual prin procedeul MCVD; nivelul pierderilor optice este de cca. 2 dB/km.1976 Procedeele AVD şi OVD; se obţin cabluri din fibre optice; se realizează dispozitive şi aparate pentru executarea conexiunilor prin lipire.1978 În S.U.A. se instalează linii telefonice cu fibre optice în Missouri şi în Penssylvania; nivelul pierderilor optice este de cca 1 dB/km.1979 Se perfecţionează procedeele de fabricare a fibrelor optice de lungime mare; se introduce procedeul de vaporizare bruscă a tetraclorurii de siliciu, se realizează aparate pentru executarea conexiunilor prin topirea capetelor.1980 În S.U.A. se instalează linii telefonice cu fibre optice în California, Georgia şi Massachusetts; se instalează un cablu aerian cu fibre optice în Alpii germani; se studiază mecanismul „oboselii statice".1982 Se realizează fibre optice cu indice de refracţie gradual prin procedeul AVD ; se introduce procedeul de vaporizare la temperatură înaltă a tetraclorurii de siliciu.1984 Procedeul PMCVD; în Japonia se instalează linia telefonică cu fibre optice Nagoia -Gifu.1985 Procedeul MPCVD (Modified Plasma Chemical Vapour Deposition) ; procedeul RVD (Radial Vapour Deposition); se încep lucrările pentru primul cablu submarin cu fibre optice, care va avea o capacitate echivalentă cu 40.000 linii telefonice convenţionale; nivelul pierderilor optice scade sub 0,1 dB/km.BibliografieM. Cruceanu, E. Popovici, A. Vasile - Fibre optice, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987www.wikipedia.org

12. Studiu asupra tipurilor de staţiuni din etajul montan-premontan de făgete ( FM1+FD4) din pădurile Clisurii Dunării

Prof. Ani Rişcu1. Montan-premontan de făgete PM, brun acid cu mull, edafic mijlociu(FM1 + FD4, Pm, TIII, H III.Ue2); Asperula-Dentaria

Acest tip de staţiuni este situat pe coame şi versanţi cu înclinări moderate şi repezi, cu expoziţii diverse, pe depozite de roci sedimentare şi metamorfice(Valea Eşelnitei). Roca este alcătuită din granitegnaise pe care se formează soluri brune acide, mijlociu profunde, oligomezobazice, şi mezobazice luto-nisipoase, semischeletice cu structura grăunţoasă.

Factorii ecologici limitativi ai bonităţii acestui tip de staţiuni sunt volumul edafic mijlociu şi umiditatea estivală mijlocie, care face ca apa accesibilă să devina factor limitativ pentru productivitatea vegetaţiei. Solurile au troficitate mijlocie, cu regim de

41

Page 42: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

umiditate estival timpuriu şi estival mijlociu(Ue2).În general, regenerările naturale se desfaşoară în condiţii favorabile.

2. Montan-premontan de făgete Pm, podzolit şi podzolic argiloiluvial, edafic mijlociu, cu Festuca (FM1+FD4 Pm, T II-III, Ue2).

Tipul de staţiune se întâlneşte mai ales pe vesanţii cu înclinări moderate până la repezi, cu expoziţii predominant însorite.

Obişnuit se întâlnesc soluri de tipul luvisoluri albice, mijlociu profunde, luto-nisipoase până la luto-argiloase, pseudogleizate, slab scheletice, slab structurate. Condiţiile edafice sunt de favorabilitate mijlocie pentru făgete montane. Aprovizionarea cu apă accesibilă estival mijlociu U2, estival târziu U2-1. Solurile psesudogleizate prezintă regim alternant.

Factorii ecologici limitativi ai bonităţii sunt: troficitatea solului(în funcţie de rezervele de humus, de substanţe nutritive, precum şi de saturaţia în baze) şi aprovizionarea cu apă accesibilă.

Staţiunea este de bonitate mijlocie, pentru făgete.Reuşita regenerării naturale este condiţionată de prevenirea invaziei

ierburilor(Festuca) sau de îndepărtarea acestora prin lucrări de ajutorare a regenerării naturale în cazul când ierbarea s-a produs.3. Montan-premontan de făgete Pi, podzolit edafic mic cu Vacinium(FM1+FD4, Sa, Pi, T I, H II-III, Ue3-2)

Acest tip de staţiune se găseşte în mod obişnuit pe versanţii mai putin înclinaţi, pe alocuri ajungând până la baza lor. Expoziţiile variază în detaliu, în funcţie de direcţia văilor.

Substratul litologic este format din şisturi sericitoase, alcătuite predominant din sericit. Pe rocile acide au luat naştere soluri de tipul luvisoluri albice, cu humus brut, semi-scheletice, cu volum edafic în general mic sau cel putin submijlociu.

Condiţiile edafice sunt în general nefavorabile vegetaţiei, datorită solului predominant oligotrofic, sărac în substanţe nutritive, cu circuit biologic puţin activ şi aciditate puternică.

Aprovizionarea cu apa accesibilă este mijlocie, estival Ue3-2.Factorii ecologici limitativi ai bonităţii acestui tip de staţiune sunt: substanţele

nutritive, volumul edafic mic, aciditatea activă puternică.Regenerarea naturală se produce în general greu.

13. Metode de predare- învăţare- evaluare

prof. Gabriela PăunescuŞcoala, cadrele didactice au menirea de a elabora instrumente necesare instruirii

elevilor în raport cu nevoile societăţii, cu interesele şi trebuinţele spirituale ale fiinţei umane.

Cadrul didactic nu mai este singurul transmiţător de informaţii. El are sarcini multiple între care şi aceea de a forma la elevi priceperi şi deprinderi de muncã intelectuală şi de lucru cu cartea.

Modalităţile de predare ţin de personalitatea, pregătirea, preocuparea, înclinaţia şi tactul pedagogic al fiecărui cadru didactic.

Modernizarea procesului de învăţământ implică şi perfecţionarea metodelor şi procedeelor de învăţare, constituie ca modalităţi de organizare a cunoştinţelor şi a deprinderilor în funcţie de obiectivele didactice, tipul lecţiei, natura conţinutului învăţământului şi vârsta elevilor.

42

Page 43: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Pe parcursul anilor, metodele au cunoscut îmbunătăţiri şi reevaluări, progrese şi diversificări, permanent raportându-se atât la cadrele didactice (ce face profesorul şi cum procedează, în raport cu elevii pe care îi instruieşte şi educă), cât şi la elevi (elevul fiind subiect şi obiect al procesului instructiv- educativ). Procedeele didactice au secondat metodele, permiţând trecerea rapidă de la o activitate la alta, stimulând afirmarea şi dezvoltarea iniţiativei şi a inovaţiei, înviorând şi făcând mai atractivă munca la clasa.

Metodele se clasifică în funcţie de anumite criterii. În procesul de predare -învăţare – evaluare, fiecare metodă practicată are rolul ei. De obicei, se asociază cu alta sau cu mai multe. Spre a asigura eficienţa activităţii, metodele clasice, tradiţionale mult discutate de pedagogi, nu sunt excluse sau ignorate, ci activate prin îmbinarea cu cele noi. Explicaţia

Explicaţia presupune argumentarea raţională şi riguroasă a cunoştinţelor (noţiuni, concepte, fenomene). Rolul ei este de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă mai bine informaţiile, regulile, să-i ajute să le poată explica, la rândul lor sub altă formă. De obicei, explicaţia este însoţită de exerciţiu şi de mijloacele de învăţământ corespunzătoare (de la scheme, tabele, grafice, până la proiectarea pe calculator). Exemplele alese de profesor trebuie alese şi selectate cu grijă, întrucât rolul lor este de a facilita înţelegerea caracteristicilor, a esenţialului, de a fi substanţiale şi educative.

Prin ea se urmăreşte lămurirea şi clasificarea unor noţiuni, prin relevarea notelor esenţiale, solicitându-se într-un grad mare operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea. Se foloseşte cu predilecţie în corelaţie cu procedeul comparaţiei pentru stabilirea asemănărilor şi deosebirilor dintre fenomenele fizice.Dialogul

Metodă de bază în învăţarea fizicii în învăţămantul gimnazial, este dialogul permanent între profesor şi elev. Cu ajutorul întrebărilor profesorul conduce elevii de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, de la concret la abstract, de la intuiţie la inducţie, mergând din treaptă în treaptă, pas cu pas, puţin câte puţin, către cunoştinţe din ce în ce mai complexe.

Reflecţia teoretică nu trebuie să fie introdusă brusc, ci să fie scoasă în evidenţă din situaţii de fapt: acelea în care se găsesc cei care invaţă.Învăţarea prin descoperire

Apărută ca o reacţie împotriva excesului de folosire a metodelor verbale, învăţarea prin descoperire angajează elevii la refacerea pe scurt a drumului, elaborării conceptelor şi noţiunilor. De altfel, este vorba de o descoperire, în sensul general al cuvântului. Cunoştinţele sunt deja descoperite de ştiinţă, dar profesorul trebuie să procedeze astfel încât elevul să le redescopere, pe cât posibil. Astfel, cunoştinţele nu-i mai apar elevului precum ceva dat o dată pentru totdeauna - ştiinţa este însuşită prin efort propriu ca proces al cunoaşterii. Învăţarea prin descoperire este o învăţare cu ajutorul gândirii.

Piaget are meritul de a fi studiat mecanismele gândirii, subliniind caracterul operativ al acesteia. Ori gândirea, având caracter operatoriu, înseamnă că este element de acţiune. Profesorul trebuie să creeze asemenea situaţii, încât în procesul de învăţare, gândirea copilului să-şi dezvăluie toate dimensiunile sale.

Legea corelaţiei noţiunilor se realizează atât în profunzime, cât şi orizontal. În redescoperirea noţiunii intră în funcţie capacitatea de reflexie, care angajează şi celelalte procese de cunoaştere: memoria, imaginaţia, iar în alte cazuri, memoria apare pe primul plan şi nu are aceeaşi intensitate ca gândirea în activitatea celorlalte procese psihice. Să nu-i dăm nimic copilului din ceea ce poate să descopere el însuşi. Altfel spus, să-i acordăm un rol important în procesul instruirii lui.

43

Page 44: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Metodele active graviteaza în jurul ideii că elevul trebuie să muncească în mod efectiv, nu numai folosind mecanisme mintale, de tipul memoriei sau obişnuinţei, ci angajând toate posibilităţile intelectuale, fizice şi afective. Prin metodele active, elevul este învăţat să constate şi progresiv, este condus către generalizare. Munca independentă a elevului

Importanţa muncii independente nu mai trebuie demonstrată. Această activitate urmează după dialogul autentic cu elevii, din care s-au desprins noile cunoştinţe. Profesorul îşi schimbă rolul din transmiţător de cunoştinţe în organizator şi îndrumător al procesului de învăţământ. La fiecare lecţie, se vor stabili exerciţiile de descoperire, exerciţiile de aplicare şi exerciţiile de control destinate verificării cunoştinţelor dobândite. Din aceste exerciţii, trebuie să rezulte că noţiunile noi vor fi aplicate în condiţii din ce în ce mai dificile.În faza următoare, exerciţiile de aplicare vor face loc acelora de compunere şi de creaţie. Exerciţiile vor fi, mai întâi, orale şi, apoi, scrise. Exerciţiile de extensie şi de aprofundare, în cea mai mare parte, vor fi efectuate în scris, astfel încât, fiecare elev, prin munca independentă, să fie pus în postura de a învinge, cu forţe proprii, dificultăţile.

Într-o manieră generală, exerciţiile scrise permit să verificăm progresul şcolar al fiecărui elev şi să-i trasăm căile de acces către alte cunoştinţe mai dificile. Metoda comparativă

Metoda comparativă constituie un mijloc prin care elevii, conduşi de către profesor, descoperă asemănările şi deosebirile dintre categoriile gramaticale, luând cunoştinţă de valoarea lor semnificativă. Folosind metoda comparativă, elevul învaţă să observe să facă generalizări şi să selecteze. Problematizarea

Problematizarea este folosită, frecvent, la lecţiile de fizică şi constă dintr-o suită de procedee, care activează elevii, oferindu-se posibilitatea să surprindă notele definitorii ale noţiunii fizice, precum şi relaţiile între concepţiile fizice, între cunoştinţele anterioare şi noi cunoştinţe şi prin soluţiile prin care ei înşişi, sub îndrumarea profesorului, le elaborează. Se află în corelaţie cu metoda descoperirii, pentru că orice descoperire impune căutarea şi rezolvarea de probleme.

O problemă sau o situaţie-problemă trebuie să declanşeze una sau mai multe ipoteze. Problematizarea se foloseşte în predarea de tip euristic (conversaţia), pentru a se deschide calea altor probleme mai simple ca trepte în soluţionarea problemei centrale. Problemele de fizică se rezolvă pe cale algoritmică şi euristică. Se ştie că orice problemă de fizică se poate dezvolta după o anumită schemă (algoritm de rezolvare).

Problematizarea, ca metodă de predare-învăţare, e centrată pe investigaţia personală a elevului, pe crearea de probleme, soluţionarea unor ipoteze şi presupune un ansamblu de procedee de lansare a situaţiilor-problemă care vor fi rezolvate de elevi. Concret, problematizarea constă în: rezolvarea de sarcini, ce decurg dintr-un sistem de cunoştinţe dobândite, şi rezolvarea de sarcini de cunoaştere, rezultate dintr-un dezacord sau conflict explicit între informaţia şi sistemul de referinţe dobândite de elevi până în momentul când este solicitat de noua sarcină. Problema este, pentru elev, o tema care conţine o anumită dificultate practică sau teoretică şi a cărei rezolvare necesită o activitate de cercetare.

Orice problemă, care este o structură, trebuie să aibă un dat cunoscut şi ceva necunoscut, întrucât rezolvarea va consta în găsirea elementului necunoscut. Pentru aceasta, elevul trebuie să cuprindă cu gândirea întreaga structură a problemei date, să reflecte asupra raportului reciproc dintre termenii cunoscuţi ai structurii şi să sesizeze elementele care lipsesc, precum şi legăturile necunoscute dintre elementele date. Astfel, cu mult spirit activ şi printr-o atitudine conştientă faţă de problemele rezolvate, structura este rezolvată de către elev.

44

Page 45: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

În formularea ideilor un mare rol este jucat de analiză şi sinteză. Analiza constă în delimitarea în gândire a diferitelor informaţii sau structuri ale acestora şi în reliefarea din rândul datelor cunoscute, a acelor elemente care servesc construirii de ipoteze. Sinteza constă în îmbinarea informaţiilor, în crearea unor noi structuri sau combinaţii ale acestora din elemente date şi ipotetice .

Ca metodă de lucru, la care recurge profesorul, pentru a da lecţiei caracter formativ, "atât predarea problematizată, cât şi învăţarea problematizată” necesită activităţi şi conlucrări intelectuale inteligente şi constante între elevi şi învăţător pentru a “desface” adevăruri “finite”, a compune şi a formula noi adevăruri.

În procesul învăţării problematizate (constituit din rezolvarea de către elevi a problemelor teoretice sau practice), elevul este obligat la încercări independente de căutare a soluţiilor.

Elevul, prin măestria profesorului, va fi determinat să întâmpine o anumită dificultate (teoretică sau practică), să înţeleagă problema formulată (sau chiar s-o formuleze), să dorească şi să poată să o resolve.

L. D’Hainaut arată că, în rezolvarea de probleme, atât situatia iniţială, cât şi cea finală aparţin unei clase de situaţii pe care elevul n-a mai întâlnit-o, iar procesul (de la situaţia iniţială la cea finală) n-a mai fost învăţat sau întâlnit de către elev.

D’Hainaut remarcă, în rezolvarea de probleme, câteva etape:- Identificarea problemei (ataşarea ei la o clasă de situaţii);- Identificarea datelor pertinente (înlăturarea datelor inutile şi găsirea datelor neexplicite în situaţie, dar necesare rezolvării); - Punerea problemei (exprimarea naturii rezultatului aşteptat şi traducerea situaţiei iniţiale într-o forma mai simplă sau mai sintetică);- Controlul existenţei tuturor datelor necesare soluţiei şi căutarea celor care lipsesc;- Stabilirea unui plan care să ducă la rezolvare;- Utilizarea planului (şi formularea de ipoteze în vederea constituirii unei metode de rezolvare);- Aplicarea metodei adoptate în toate etapele rezolvării;- Controlul rezultatului;- Determinarea limitelor eventuale de pertinenţă a soluţiei;

Prin predarea problematizată, înţelegem ansamblu unor activităţi ca: organizarea situaţiilor-problemă, formularea problemelor, acordarea ajutorului indispensabil elevilor în rezolvarea problemelor şi verificarea soluţiilor, coordonarea procesului de sistematizare şi de fixare a cunoştinţelor.

Situaţia problemă impune crearea unei atmosfere de efervescenţă intelectuală, prin introducerea unor tensiuni în sistemul informaţional (îndoieli, nepotriviri, paradoxuri şi întrebări), oferirea unor operatori de identificare şi a unor posibilităţi de descoperire a unor adevăruri noi.

Cea mai importantă etapa o constituie organizarea situaţiilor-problemă (în care întrebările ce pot apărea se referă la necunoscută): aici se vădeşte măestria profesorului.

O întrebare devine problemă numai în cazul în care trezeşte în mintea elevilor o contradicţie neaşteptată, o tensiune, o incertitudine, o uimire, care le stimulează interesul, le mobilizează capacităţile psihice şi îi determină la o atitudine activă până la găsirea soluţiei.Ca efort de gândire consacrat descoperirii unor noi concluzii, unor noi relaţii, problematizarea se deosebeşte de rezolvarea propriu-zisă de probleme care cer doar aplicarea unor informaţii dobândite anterior de elevi.Profesorul are un rol major în aplicarea problematizării la lecţii:- să creeze şi să prezinte situaţii problematice (prin intermediul materialului demonstrativ, pe cale orală, prin lecturarea textului) ;

45

Page 46: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

- să-i orienteze pe elevi spre definirea problemei (elementele ei esenţiale, contradicţiile);- să le trezească dorinţa de a formula întrebări;- să clarifice, pe parcurs, datele problemei, pentru ca elevii să analizeze, mai uşor, problema;- să orienteze discuţiile pentru elucidarea problemelor.

În rezolvarea propriu-zisă de probleme, elevul ajunge singur la elaborarea rezolvării, iar calea folosită o constituie raţionamentele bazate pe volumul de cunoştinţe asimilate anterior. Prin aceste operaţii intelectuale, elevul descoperă noi laturi, noi raporturi şi interferenţe. De fapt, activitatea intelectuală a elevilor trebuie să se desfăşoare la toate cele trei niveluri: al situaţiilor concrete (elemente luate din text), al modelelor şi al structurilor naţionale.În cazul studierii fizicii, în utilizarea problematizării, profesorul va trebui nu numai să formuleze corect problemele, ci şi să verifice modul în care elevii dispun de premizele necesare rezolvării problemei, dacă ei cunosc faptele, noţiunile, conceptele care să-i ajute la sesizarea, înţelegerea, soluţionarea situaţiei noi date.

Pornind de la faptul că procesele de cunoaştere, în esenţă, sunt procese psihologice, învăţământul problematizat trebuie privit din acest punct de vedere. În acest sens, situaţia –problemă are un caracter relativ şi subiectiv, ea putând constitui o problemă sau nu, în funcţie de o serie de factori ca: experienţa şi cunoştinţele de care dispune fiecare elev, capacităţile intelectuale, particularităţile de vârsta.

Problematizarea, ca metoda de învăţământ, nu are caracter universal, ci se aplică împreună cu alte metode. Trebuie să se ţină seama, dacă conţinutul poate fi conceput în mod problematizat şi dacă este eficientă aplicarea problematizării; de asemenea, dacă elevii şi-au însuşit temeinic, în prealabil, cunoştinţele şi regulile cerute în procesul rezolvării problemelor date, ca şi anumite deprinderi intelectuale (strategii de descoperire şi rezolvare de probleme).

Promovarea învăţăturii problematizării este o necesitate,întrucât,având ca obiectiv al analizelor şi căutărilor sale anumite situaţii şi unităţi indestructibile, cercetând legăturile şi interdependenţele dintre fenomene, procese şi întâmplări, ea are un caracter structural.Chiar şi detaliile îndeplinesc un rol specific în procesul învăţării problematizate: ca premise, devin componente ale anumitor operaţii intelectuale; servind la rezolvarea unei probleme, intră în raporturi logice cu alte detalii, înlesnind păstrarea lor în memorie.Instruirea programată

Metoda de acţiune practică, instruirea programată porneşte de la ideea că învăţarea umană, prin natura ei, autoreglabilă cu ajutorul informării inverse, pune în relief principiul conducerii procesului de învăţământ printr-o legătură reactivă, care exclude pe cele următoare, dacă cele precedente nu au fost conduse cu siguranţă. În situaţia de învăţare există un flux continuu de informaţii care, comandate şi controlate, reglează mersul învăţării prin intermediul feed-back-ului. Materia de învăţare a elevului este prezentată sub forma unui program pe baza căruia fiecare elev progresează în ritmul său specific, în funcţie de posibilităţile sale. Etapele învăţării sunt următoarele:- citirea de către elev a informaţiei cuprinse într-o secvenţă;- efectuarea sarcinii propuse, elevul construind răspunsul solicitat;- controlarea (compararea, corectarea, dacă e cazul a) răspunsului dat cu cel adevărat;

În urma acestor etape elevul poate trece la următoarea secvenţă.În elaborarea programelor, cadrul didactic trebuie să ţină seama de:- precizarea obiectivelor operaţionale, în funcţie de conţinut şi de posibilităţile elevilor;- structura logică a conţinutului după principiul paşilor mici şi al învăţării gradate;- funcţionarea conţinutului în secvenţe de învăţare (unităţi didactice) inteligibile;

46

Page 47: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

- fixarea, după fiecare secvenţă, a întrebărilor, exerciţiilor sau problemelor care pot fi rezolvate pe baza secvenţei informaţionale însuşite.

În programarea tip Shnner, elevul, după fiecare secvenţă, construieşte răspunsul, rezolvând ceea ce i se cere. Apoi, confruntă răspunsul său cu cel corect, după care trece la secvenţa următoare.

În programarea tip Krawder, secvenţele prezintă dificultăţi mai mari, elevul trebuind să-şi aleagă răspunsul corect din mai multe date. Dacă nu reuseşte la prima încercare, primeşte o informaţie suplimentară, după care trebuie să aleagă din nou răspunsul corect. După ce l-a găsit, poate trece la secvenţa următoare.

Instruirea programată asigură o învăţare activă şi o informare operativă asupra rezultatelor învăţării, necesară atât elevului, cât şi cadrului didactic. În acelaşi timp, prezintă şi unele dezavantaje, întrucât fragmentarea excesivă a conţinutului nu duce la dezvoltarea capacităţii de sinteză a elevului.Conversaţia

Conversaţia – metoda interogativă, tradiţională– este socotită una dintre cele mai eficiente şi practice modalităţi de instruire şi educare. Ea presupune dialogul viu, liber, spontan, deschis dintre cadrul didactic şi elevi şi trebuie să vizeze nivelul de dezvoltare a gândirii, capacităţile creatoare, mai puţin capacitatea de memorare a cunoştinţelor.

Învăţământul modern este centrat pe acţiune, “învăţarea prin acţiune, prin care se cultivă şi se exersează spiritul de investigaţie şi de inovaţie, oferindu-se bucuria descoperirii, a ştiinţei cucerite şi nu a ştiinţei căpătate“. Cadrul didactic este partener în dialogul cu elevii, membru al comunităţii, nu-şi rezumă rolul doar la a dirija dialogul sau a corecta răspunsurile greşite ale elevilor. În acest fel, el stimulează participarea elevilor la discuţie, observând capacităţile de gândire, spiritul de observaţie, puterea de analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare, abilităţile intelectuale, deprinderile de exprimare corectă a acestora.

În funcţie de obiectivele şi conţinutul diferitelor activităţi didactice, conversaţia se poate prezenta sub diverse forme:- conversaţia introductivă (folosită la începutul oricărei lecţii) ;- conversaţia euristică;- conversaţia folosită pentru aprofundarea cunoştiinţelor;- conversaţia folosită pentru fixarea şi sitematizarea cunoştiinţelor;- conversaţia de verificare a cunoştiinţelor;Aceste forme corespund funcţiilor conversaţiei:- de descoperire a unor adevăruri noi şi cu caracter formativ (conversaţia euristică)- de clasificare, sintetizare şi aprofundare a cunoştiinţelor cunoscute în prealabil de către elevi (conversaţia de aprofundare) ;- de consolidare şi sistematizare a cunoştiinţelor, de întărire a convingerilor (conversaţia de consolidare) ;- de verificare sau de control, de examinare şi evaluare a performanţelor învăţării (conversaţia de verificare) ;

Tipurile de conversaţie şi funcţiile acesteia se adaptează lecţiilor având pondere mai mare în lecţiile de acelaşi tip. De exemplu conversaţia de consolidare se foloseşte mai mult în lecţiile de consolidare de cunoştiinţe. Prin conversaţie şi concomitent cu ea, se dezvoltă alte două metode: problematizarea şi învăţarea prin descoperire. De aceea, cadrul didactic trebuie să formuleze întrebările clar, precis şi la obiect. Aceste întrebări sunt exacte pe procesele şi operaţiile gândirii: ”explicaţi de ce…?”, ”din ce cauză?”, ”cum…?”, pe abilităţile intelectuale şi practice: “cum se poate întâmpla…?” ce relaţii pot exista…?”. Întrebările problemă trebuie să implice totdeauna o contradicţie între ceea ce ştie elevul şi ceea ce nu ştie, creându-se o dificultate, o tensiune intelectuală, care cere căutarea soluţiei şi formularea de ipoteze pentru rezolvarea problemei.

47

Page 48: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

În formularea întrebărilor există mai multe etape: observarea; descoperirea elementelor comune şi de diferenţiere; compararea; formularea concluziilor concretizate în definiţii; ilustrarea definiţiilor prin exemple noi.

Dintre toate formele, conversaţia euristică este cea mai des folosită în lecţiile de fizcă. Prin întrebări-suport, elevii sunt ajutaţi să prelucreze propriile cunoştiinţe, să ajungă la noi asociaţii cognitive, să găsească soluţii pentru rezolvarea diferitelor probleme teoretice şi practice.

Conversaţia euristică presupune respectarea a trei etape:- conversaţia introductivă – prin care cunoştiinţele vechi sunt corelate cu cele noi, elevii sunt introduşi în sfera subiectului, trezindu-li-se interesul pentru lecţie ;- conversaţia explicativă – prin care cadrul didactic efectuează cu elevii o activitate comună de gândire şi explicare; - conversaţia finală – prin care se folosesc întrebările convergente şi divergente, în scopul dezvoltării gândirii creatoare.

Conversaţia euristică este adesea însoţită de demonstraţie şi de exerciţiu.Pentru a te putea împrieteni cu un om, trebuie să-l cunoşti. La fel se întâmplă şi cu

profesorii: pentru a-i putea educa pe elevi, trebuie să-i cunoască şi să-i formeze astfel încât să poată răspunde oricând cerinţelor şcolare şi extraşcolare.Bibliografie :- Pintea, Letiţia, “Învăţământul formativ prin procedee logico – matematice”, EDP, Bucureşti, 1976- Cerghit, Ioan – “Metode de învăţământ “, E.D.P., Buc., 1976- Palmard,Guy – “Les methodes en Pedagogies “, Paris, Presses Universitaire des France, 1968- Okon, Wincenty – “Învăţământul problematizat în şcoala contemporană“, EDP, Bucureşti, 1978 - D’Hainaut – “Programe de învăţământ şi educaţia permanentă “, EDP, Buc., 1981;- Savanea, Alexandru – “Cunoaşterea prin descoperire în învăţământ “, EDP, Buc., 1975 - Ciuchindel, C. – “ Predarea problematizată...........”, - Cerghit, Ioan- “Reevaluarea metodelor de învăţământ din perspectiva actualelor cerinţe de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii” în “Revista de pedagogie” nr.6 / 1976- Stoica, Marin –“Pedagogia şcolara...”.

14. Studiu asupra eficienţei metodelor de predaretradiţionale / moderne raportate la învăţământul preuniversitar

gimnazial şi liceal

Prof. Ramona-Liliana Vlasie Îndrăznesc să spun că fenomenul de „ sincronism european” , teoretizat şi promovat de criticul literar, Eugen Lovinescu, referindu-se strict la literaturã , ar putea fi aplicat, ca teorie, la învăţământul românesc contemporan, observându-se o încercare de sincronizare occidental-europeană a acestuia. Modernizarea învăţământului românesc, începând cu metodele, mijloacele didactice , conţinuturile predării şi chiar până la modernizarea clădirilor , a instituţiilor de învăţământ, este urmarea necesităţii sincronizării învăţământului românesc cu cel european şi cu cel occidental. Procesul de modernizare s-a dorit şi s-a început din anii ‘90, odată cu eliberarea de sub regimul comunist. Stabilindu-se idealul educaţional, s-a pus accent pe modernizarea strategiilor didactice, în special a metodelor de predare, care să corespundă obiectivelor propuse, în vederea atingerii performanţei. Se doreşte utilizarea de către cadrele didactice a metodelor interactive, metode care să mărească procentajul implicării elevului în procesul de predare – învãţare –

48

Page 49: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

evaluare , astfel încât conţinutul să nu fie transmis, în stil tradiţional – profesorul fiind singurul emiţător iar elevul, singurul receptor - ci în stil modernist, profesorul fiind integrat în mijlocul elevilor, conţinutul fiind transmis în stil „ masă rotundă” – de la profesor la elev/ elev – profesor/ elev-elev. Profesorul devine, astfel, coordonatorul discuţiilor şi nu, pur si simplu, emiţător de informaţii. Există felurite metode de predare inovatoare, identificate, teoretizate, denumite şi descrise de către cercetători ( spre exemplu : metoda ciorchinelui, metoda cubului, metoda turului galeriei, metoda conversaţiei, metoda bulgărelui de zăpadă...), metode recomandate spre utilizare în vederea obţinerii eficienţei procesului de predare-învăţare-evaluare şi a performanţei educativ-didactice. În urma utilizării metodelor de acest gen s-a observat şi am observat, personal, o participare activă a elevilor, o mai mare implicare a acestora în procesul de predare-învãţare-evaluare cât şi atingerea obiectivelor şi obţinerea performanţelor într-o unitate de timp mai scurtă decât în cazul utilizãrii strict a metodelor tradiţionale. Specific faptul cã acest lucru nu presupune eliminarea metodelor tradiţionale ci inserarea acestora în strategiile moderne de învatare. Am avut prilejul să pot compara în ce măsura se dovedesc a fi eficiente metodele de predare interactive sau cele tradiţionale, raportate la învăţământul preuniversitar gimnazial şi la cel liceal.

Am observat că la elevii din ciclu gimnazial sunt, într-adevãr, eficiente metodele interactive; elevii de vârstă corespunzătoare ciclului gimnazial prezintă entuziasm şi implicare în procesul de predare - învãţare - evaluare dacă sunt utilizate metode precum puzzle –ul, metoda ciorchinelui, metoda tombolei etc.; metodele trebuie alese, însă, în funcţie de stilul predominant de învăţare al elevilor – auditiv/ vizual sau practic. Bineînţeles, cadrul didactic se va folosi în transmiterea conţinutului de idei şi de metode tradiţionale. De exemplu, metoda tradiţionalã- explicaţia este necesară în procesul de predare-învãţare-evaluare dar ea poate fi modernizatã prin utilizarea unor metode premergătoare explicaţiei ( de exemplu, se pot folosi metode interactive în redarea exemplelor pe care urmeazã să fie construitã explicaţia deductivă- Ex.: pe o planşă elevii vor avea de formulat enunţuri în care vor fi folosite pronume şi adjective pronominale demonstrative, asamblând cuvinte scrise pe bucăţi de hârtie tăiate în formă de petale, enunţul obţinut fiind o floare care are în mijloc pronumele sau adjectivul pronominal demonstrativ utilizat – se precizeazã, de exemplu, cã termenul din mijloc este primul cuvant din enunţ; după observarea exemplelor date se ajunge la explicaţie). Având clase de elevi în cadrul ciclului liceal, seral, am avut ocazia să observ că în cazul elevilor care se încadrează la nivelul de învăţământ mai sus-menţionat ( ţinând cont de faptul cã nu există condiţii legate de vârstă – elevii înscrişi la cursurile liceale de seral, în general, sunt înaintaţi în vârstă faţã de cei de la cursurile de zi corespunzătoare) metodele interactive, care la elevii de ciclu gimnazial sunt antrenante si eficiente, nu sunt potrivite pentru că nu corespund vârstei, în primul rând. Ceea ce este recomandat a se utiliza, ca metode interactive, la elevii din ciclul liceal de seral sunt metodele conversaţia şi dezbaterea . Se prea poate ca, la seral, cadrul didactic sã fie nevoit să utilizeze, cu preponderenţă, metodele tradiţionale care nu presupun implicarea afectivă şi practică a elevilor ci mai mult transmiterea de cunoştinţe de la emiţãtor - profesorul, la receptori – elevii, tocmai pentru că, din diferite cauze, elevii au un nivel scăzut de pregãtire, de cunoştinţe şi nici nu sunt obişnuiţi cu astfel de abordare a lecţiilor. Profesorul trebuie să aleagă cu înţelepciune strategiile didactice, raportate la nivelul elevilor, la condiţiile de lucru, la resursele disponibile, la conţinuturile dorite a fi transmise şi, nu în ultimul rând, la stilul de învãţare al elevilor şi metodele de predare

49

Page 50: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

alese, fie că sunt moderne, fie că sunt tradiţionale, să corespundă acestora pentru a obţine performanţe şcolare.

15. Câţiva paşi prin istoria chimiei -Din istoria descoperirii elementelor chimice (1)

prof. Gabriela PăunescuChimia, ca orice ştiinţă experimentală, înainte de a fi devenit ceea ce este şi de a

fi luat acest nume, era constituită dintr-o acumulare de fapte şi de practici legate de cunoştinţele şi procedeele privind diferitele transformări ale substanţelor în natură, pe care mii de generaţii şi sute de popoare le-au adunat în decursul vremurilor.

Faptele au rezultat din observaţiile, experienţele şi nevoile de toate zilele ale oamenilor, de-a lungul secolelor, ajungându-se astfel, după „stăpânirea" focului, ca omul să poată cunoaşte: prelucrarea pietrelor, unele proprietăţi specifice metalelor găsite în stare nativă, precum şi extragerea cuprului şi a cositorului din minereuri, fabricarea bronzului, a ceramicii, a sticlei, tăbăcitul şi prelucrarea pieilor, lucrarea pământului, construcţiile, hârtia, praful de puşcă, vinul, oţetul, lâna, leacurile şi balsamurile de origine vegetală, pictura, sculptura şi apoi, mai târziu, „elementele" chimice.

Din interdependenţa practică-fapte-doctrină, a luat naştere impresionantul edificiu al ştiinţei chimiei. Istoria descoperirii elementelor chimice, care este un capitol al istoriei chimiei, poate fi urmărită pe perioade istorice, specifice dezvoltării acestei ştiinţe. Din această cauză am şi recurs la prezentarea istorică a descoperirii elementelor chimice cunoscute astăzi care, cu toate că poate ridica obiecţii, prezintă avantajul unei oarecare sistematizări.

La început voi explica originea unor noţiuni şi a unor termeni frecvent întâlniţi.Noţiunea „chimie" apare pentru prima dată la sfârşitul secolului al III-lea e.n.,

folosită de Zosimos Panapolitanul, filozof şi alchimist din Alexandria.Chemi era numele vechiului Egipt; de aici a apărut denumirea grecească chemeia,

subânţeles tehne, având semnificaţia de artă egipteană, exersată de preoţi în templele egiptene şi care apoi a luat numele de hagia techne (arta sacră).

Sunt posibile, însă, şi alte interpretări. Cuvântul egiptean chame sau Kame, care înseamnă negru, se referă la o porţiune de teritoriu de pămînt negru aluvionar de pe malurile Nilului Superior. Dacă aici se află originea cuvântului chimie, atunci găsim şi explicaţia pentru care s-a atribuit alchimiei numele de „arta neagră" în tot decursul evului mediu.

De asemenea, alături de egipteanul chemeia, apare grecescul chymeia de la chyma (topire), referindu-se la vechea tehnică de topire a metalelor.

În fine, după marele chimist francez Marcelin Berthelot (1827—1907), totodată şi un mare istoric al chimiei, cuvîntul „chimie" se trage de la un capitol intitulat „chema", din cartea sfântă egipteană Imhoth închinată zeului egiptean Imhotep, care, după legendă, a fost scrisă de îngerii îndrăgostiţi de femeile pământene pe care încercau să le înveţe secretele naturii.

La grecescul chyma s-a adăugat al (articol hotărât de origine arabă) şi astfel a apărut alchimia care este numele dat chimiei în Evul Mediu. Principalele obiective ale alchimiei constau în găsirea leacului capabil să învingă toate bolile (elixirul vieţii sau panaceul universal), în transmutaţia metalelor în aur sau argint cu ajutorul pietrei filozofale. Din această cauză ea s-a mai numit şi chrysopea sau argyropea.

Cu timpul s-a schimbat şi înţelesul noţiunii, chimia devenind ştiinţa modernă universală, „despre tot şi căreia nu-i scapă nimic", care, în mod constant şi sistematic, se bazează pe observaţie, experienţă şi calcul.

50

Page 51: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Noţiunea „element" a suferit în decursul vremii numeroase transformări şi a avut diverse înţelesuri, de la semnificaţia pe care au dat-o filozofii antici, la accepţia modernă de element chimic. Denumirea grecească a elementului era Stoicheion şi avea sensul de „constituent al materiei" şi de „proprietate a materiei".

Etimologic, „element" este un cuvânt de origine latină, apărut în epoca lui Cicero, prin juxtapunerea literelor L.M.N. de la mijlocul alfabetului, cu acelaşi înţeles ca gre-cescul Stoicheion şi vizând miezul, esenţa lucrurilor. În ştiinţele fizice, noţiunea de element chimic în sensul modern nu apare decât în secolul al XVII-lea, suferind apoi un proces continuu de precizare şi de apropiere de esenţa pe care vrea să o desemneze.

Cuvîntul „metal" este pentru prima dată folosit de Herodot (secolul al V-lea î.e.n.), to metallon - în sensul de mină. După Pliniu (secolul I î.e.n.), acest nume provine de la cuvântul grecesc met' alla, unul după altul, referindu-se la straturile succesive din filoanele de minereuri. Se atribuie de asemnea şi o origine semitică, deoarece metal în limba ebraică înseamnă a forja, a făuri la foc, şi aceeaşi semnificaţie o are şi în limba arabă.

Primele elemente chimice cunoscute de oameniPrimele preocupări cu aspect chimic, reducându-se la o serie de practici mărunte,

apar la vechile civilizaţii: egipteană, babiloneană şi asiriană, chineză, indiană, a evreilor, a fenicienilor, a mezilor şi perşilor, precum şi ale altor popoare. De aici au fost preluate şi dezvoltate apoi de greci şi de romani, în sensul dezvoltării extracţiei şi al prelucrării metalelor, al ceramicii, al fabricării sticlei, al vopselelor, al unor băuturi alcoolice, al preparării medicamentelor şi al extragerii unor alcaloizi şi otrăvuri de origine vegetală. În afară de aur şi argint, metale în stare nativă, oamenii acestei perioade cunoşteau metalurgia cuprului şi unele aliaje, ca bronzul.

Cu timpul, s-a ajuns ca numărul metalelor cunoscute în perioada civilizaţiei greco-romane să fie şapte: aur, argint, cupru, staniu, plumb, mercur şi fier, fiecare dintre ele fiind considerate simbolurile terestre ale celor şapte corpuri cereşti—Soarele, Luna şi cele cinci planete. Mai erau cunoscute: apa tare, sulful, arsenicul, carbonatul de sodiu (natron sau trona), potasa, sarea de mare, salpetrul (to nitron-nitrum), alaunul, sulfatul de cupru, o serie de coloranţi organici (turnesolul, purpura) şi pigmenţi minerali (ceruza, miniul, lazulita, ocrul de fier, cinabrul, orpimentul, realgarul, stibina). Oamenii extrăgeau din plante: terebentina, diferite uleiuri eterice, amidonul şi aveau cunoştinţe şi despre modul de preparare a săpunului, a lanolinei, a vinului şi oţetului, a diferitelor medicamente etc.

Metodele pentru obţinerea lor, formulele, întrebuinţările şi diferite sfaturi au rămas consemnate în numeroase manuscrise, dintre care: „Papirusul Ebers" datând din anul 1500 î.e.n.; „Papirusul Brugsch" (1450 î.e.n.) ; “Iliada” şi „Odiseea” lui Homer (secolul al X-lea î.e.n.), cartea lui Teofrast, „Despre pietre”; „Materia medica” a filozofului şi istoricului grec Dioscoride, precum şi scrierile lui Galen, renumitul medic din Pergam, ca şi cele două scrieri anonime ,,Papirusul Leydensis" (Leiden) şi „Papirusul Holmiensis" (Stockholm), din secolul al III-lea î.e.n., atribuite eronat lui Zosimos Panapolitanul. Dintre romani trebuie menţionat Pliniu cel Bătrîn, cu marea lui enciclopedie în 37 volume, „Historia naturalis”.

Cunoştinţele practice ale anticilor ne par azi naive, contrastând puternic cu concepţiile lor teoretice, din domeniul filozofiei, care erau solid fundamentate şi bine dezvoltate, printr-o gândire logică nemaiântâlnită până atunci.

Tales din Milet (secolele VII-VI î.e.n.) este pionierul operei gigantice realizate de filozofia greacă.Tales considera că marea infinită este purtătoarea discului terestru, care era în acelaşi timp leagănul oricărei existenţe şi totodată mama oricărei fiinţe vii. Marea-apa este elementul primar al oricărui lucru. După formula sa, „Ariston men to hydor", apa este cel mai nobil element. „Din apă ia naştere orice şi în apă se reântorc toate". Prin

51

Page 52: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

condensare, apa produce corpurile solide şi prin evaporare devine aer care, la rândul său, produce focul. Anaximandru (fl. 570 î.e.n.) consideră ca element primar „eternul infinit" (apeiron), nelimitat (aoriston). Xenofon (secolul VI î.e.n.) consideră ca element primar când pământul, când apa, pe când Anaximene (fl. 546 î.e.n.) consideră aerul (pneuma) drept principiu primar al tuturor lucrurilor.

Pentru alţi gânditori se punea problema cunoaşterii formei fundamentale a lumii materiale. Unul din aceşti gânditori, Pitagora (secolul. VI î.e.n.), devenit nemuritor în matematică datorită celebrei sale teoreme, vedea în număr (arithmos) forţa iniţială creatoare a tuturor lucrurilor. Numărul singur este cel care naşte ordinea, armonia şi creează, plecând de la universul dezordonat, „un cosmos". Pornind de la experienţe simple cu ajutorul unui instrument cu o singură coardă, el face nenumărate deducţii, prevăzând, printre altele, sfericitatea Pământului şi rotirea lui împreună cu alte planete, totul fiind consecinţa „armoniei sferelor".Doctrina pitagoreică a fost înainte de toate o regulă de viaţă, dar totodată şi prima tentativă de explicare a sistemului lumii prin matematică, iniţiativă care a deschis calea celebrei teorii atomiste.

Prin fuziunea concepţiilor despre elementele primare şi forma lor de existenţă a luat naştere problema de bază, originea lucrurilor : cum au luat naştere toate lucrurile şi cum se explică eterna apariţie-dispariţie şi transformare lor? Dintre punctele de vedere conturate, interesează pentru expunerea noastră cel dezvoltat de Heraclit din Efes (c. 540-475 î.e.n.), supranumit „Obscurul".

În materialismul său naiv, el considera că la baza lumii se află un element material, focul, care ar reprezenta originea, substanţa actuală şi factorul motor al tuturor lucrurilor, inclusiv al sufletului omenesc. De asemenea, afirma că lumea nu a fost creată de nici un zeu, că este veşnică şi că totul în lume se supune unei ordini necesare, universale, numită de el logos.

În secolul următor se recurge la admiterea unei pluralităţi de elemente primare ale materiei cărora li se caută sau li se conferă atributele necesare pentru a fi capabile, prin influenţă reciprocă, prin asociere sau disociere, să producă schimbări continue în apariţia şi transformarea permanentă a lucrurilor. Treptat, materialismul naiv al anticilor ajunge să apeleze la procese mecanice cu ajutorul cărora să răspundă la dificila problemă a existenţei lumii materiale. Se vor naşte de aici două concepţii diferite - cea a elementelor şi cea atomistă — fiecare cu adepţii şi adversarii săi.

Teoria elementelor îşi are originea în observarea bolţii cereşti şi în vechea concepţie babiloneană după care orice fenomen terestru ar fi reflectarea unui fenomen ceresc.

Primele relatări despre pluralitatea „elementelor" (în sensul lor primar) ne-au rămas de la Homer, partizan al trilogiei apă-pămînt-foc, care presupunea că tot ce există se datorează combinării în proporţii variabile a celor trei „elemente". Această concepţie a fost dezvoltată de Empedocle din Agrigent (Sicilia) (aproximativ 490 — 435 î.e.n.).

Pentru Empedocle, substanţele primordiale sunt în număr de patru: focul, aerul, apa şi pământul, care sunt „rădăcini ale lucrurilor", alcătuite la rândul lor dintr-o multitudine de particule foarte mici, indivizibile, veritabilele principii ale tuturor corpurilor din natură. Particulele nu sunt perfect identice la toate cele patru elemente. De asemenea există două forţe opuse: dragostea (philia) şi ura-discordia (neikos) care unesc şi descompun pe rând cele patru elemente şi datorită cărora au loc schimbările şi transformările perpetue ale materiei.

Cealaltă tentativă de rezolvare a dificilei probleme a existenţei este teoria atomică - atomismul - ai cărei fondatori sunt Leucip din Eleea, după Milet, şi Democrit din Abdera, care, spre deosebire de Heraclit, era poreclit şi „filozoful surâzător".

52

Page 53: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Ei susţin că elementele primordiale sunt plinul şi vidul, primul însemnând existenţa iar celălalt non-existenţa.

Plinul şi solidul constituie existenţa iar vidul şi inconsistentul, non-existenţa, de aceea atomiştii afirmă că existenţa nu este mai reală ca non-existenţa, deoarece vidul este tot atât de real ca şi corpul, ambele fiind cauza tuturor lucrurilor.

Substanţele, după ei, sunt alcătuite din unităţi imperceptibile de simţuri (aorata), fără calităţi şi indivizibile - atomii (atoma) - deosebirile dintre ele fiind cauza existenţei tuturor celorlalte lucruri.

Diferenţele acestea sunt în număr de trei: forma (schema), ordinea (taxis) şi poziţia (thesis). Existenţa se deosebeşte numai prin tip (rysmo), contact mutual (diathige) şi direcţie (trope). Dintre acestea, tipul este formă, contactul mutual, ordine, iar direcţia, poziţie.

Atomii sunt constituenţii corpurilor simple şi sunt într-o continuă mişcare datorită ciocnirilor reciproce. Ei sunt indivizibili. Mişcarea atomilor are loc în vid după legea necesităţii oarbe (anagke).

Anaxagora din Clazomene (Asia Mică) (c. 500—428 î.e.n.), primul dualist, adoptă un punct de vedere diferit. El admite existenţa atomilor, însă atomii săi sunt „seminţele de origine a tuturor obiectelor" (spermata ponton chrematon), cărora mai târziu Aristotel le va da numele de „homeomerii" (homoimereia). Acestea nu se supun unei necesităţi oarbe, ci unei raţiuni divine (ho nous) care pornind din haosul primar (Chaos) creează „cosmosul" ordonat.

Mai tîrziu, între 341 şi 270, la Atena, Epicur atribuie în plus atomilor o formă, o mărime şi o densitate. Ultimul partizan antic al teoriei atomiste este poetul roman Titus Lucretius Carus (c. 98—55 î.e.n.) care afirmă, în poemul intitulat De rerum natura, faptul că atomii sunt „corpurile prime", „seminţele lucrurilor" şi „elementele ultime ale materiei". El critică doctrina materialiştilor ionieni, reproşându-le mai cu seamă faptul că nu au luat în considerare vidul şi nu au admis limite în divizibilitatea materiei. Filozofia lui nu este numai materialistă, ci conţine şi unele elemente dialectice, concepând universul în ansamblul lui ca etern şi infinit, într-o continuă schimbare în ceea ce priveşte „elementele lui componente".

Printre adversarii teoriei atomiste, un loc de seamă îl ocupă Platon (427—347 î.e.n.) care întemeiază la Atena „Academia", şcoala filozofică opusă atomismului. Lumea, după Platon, este concepută ca o reflectare a ideilor eterne (teoria ideilor). El reia ideea celor patru elemente a lui Empedocle, care, însă, sunt compuse dintr-o materie amorfă (hyle), distingându-se prin suprafeţe diferit constituite, formate din două tipuri de triunghiuri, isoscele şi scalene(oarecare). El atribuie celor patru elemente următoarele forme : focul - tetraedru, aerul - octaedru, apa - icosaedru, pământul — cub şi, ca şi Pitagora, Platon insistă asupra semnificaţiei profunde a numerelor şi a rapoartelor matematice, trăsătura de unire între „idee" şi „realitate" făcând-o geometria.

Discipolul său, Aristotel (384 - 322 î.e.n.) din Stagir (Tracia), admite existenţa celor patru elemente. Spre deosebire de Democrit, care susţine că „în vid atomii mai grei cad mai repede decât cei uşori", Aristotel susţine că, indiferent de greutatea lor, „în vid toate corpurile cad cu aceeaşi viteză" ; în schimb, tot el este de părere că acest fapt nu este posibil, deoarece, „nu poate exista vid", deci atomii nu au unde se mişca şi ca atare exclude orice soluţie atomistă; dacă toate corpurile ar fi alcătuite din aceeaşi substanţă ele ar trebui „să fie grele prin natura lor" şi nici un corp „nu ar putea fi uşor prin natura lui", deci corpurile nu ar putea să se ridice de la sol. După Aristotel, o masă mare de aer sau de foc ar urma să fie mai grea decât un bulgăre de pământ sau decât apa şi, astfel, pământul sau apa nu ar putea trece prin aer sau foc.

Eroarea fundamentală a lui Aristotel constă în aceea că el consideră că toate corpurile sunt grele sau uşoare „prin natura lor", necunoscând noţiunea de densitate care

53

Page 54: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

va fi explicată mai târziu de Arhimede. După concepţia sa filozofică noţiunea de existenţă este un rezultat a patru cauze : forma, materia, mişcarea şi cauza finală, şi astfel el conchide că „elementele" sunt produsul combinării a ceea ce noi numim azi proprietăţi generale, adică:1.există un substrat, materia nedeterminată;2.„modurile" (proprietăţile) opuse ale calităţii aplicate la materia nedeterminată se manifestă prin frig-cald, uscat-umed;3.corpurile simple, cunoscute sub denumirea de elementele lui Aristotel, rezultă prin combinarea, două câte două, a modurilor opuse ale calităţii;- caldul şi umedul produc aerul;- caldul şi uscatul produc focul;- recele şi uscatul produc pământul;- recele şi umedul produc apa.

Aristotel credea de asemenea că se pot rezolva toate enigmele naturii numai prin deducţii, dispreţuind metoda inductivă.

La cele patru elemente empedocleene, el adaugă un al cincilea, eterul (onsia sau aither), denumit şi quinta essentia (chintesenţa). El consideră că elementele nu diferă sub-stanţial unele de altele, ci mai curând sunt o materializare a proprietăţilor în mod diferit combinate, putând să se schimbe între ele.

Aristotel foloseşte primul noţiunea, deosebit de importantă prin consecinţe, a „transmutaţiei elementelor".

În timp ce cele patru elemente se pot transforma unul în altul prin schimbarea unei proprietăţi opuse, cel de-al cincilea element eterul - „chintesenţa" - pluteşte deasupra tuturor şi pătrunde peste tot.

Ideea trasmutaţiei elementelor lui Aristotel, prin schimbarea proprietăţilor, constituie baza teoretică a eforturilor ulterioare a mii de alchimişti, care în secolele următoare vor căuta cu disperare să descopere „piatra filozofală". Concepţia lui Aristotel devine astfel fundamentul teoretic al alchimiei, odată cu pătrunderea scrierilor sale în Occident.

Primele elemente chimice (în conceptul modern) cu care omul primitiv a luat cunoştinţă au fost metalele care se găseau în natură în stare nativă - aurul, argintul, mercurul - şi, dintre nemetale, sulful şi carbonul. Apoi plumbul, cuprul şi staniul ale căror tehnologii de obţinere nu necesitau instalaţii complexe şi nici temperaturi ridicate, inaccesibile tehnicii acelor vremuri. Nu este deci posibilă o delimitare certă în timp şi nici o descriere cronologică a apariţiei lor pentru om.Bibliografie:M. Mironescu, C.Albu - Din istoria descoperirilor elementelor chimice-Ed.Ştiinţifică

54

Page 55: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

16. Studiu asupra tipurilor de staţiuni din etajul deluros de gorunete, făgete şi gorunete-făgete(FD3) din pădurile Clisurii Dunării

Prof. Ani Rişcu1. Deluros de făgete Pm, brun edafic mijlociu, cu Asperula-Asarum(FD3, fa, Pm, T. III-IV, H III, Eu2).

Tipul de staţiune respectiv ocupă suprafeţe relativ mari, acoperind în întregime versanţii mijlocii, situaţi altitudinal între 350-750 m, umbriţi şi semiumbriţi, moderat înclinaţi, mai ales ondulaţi. Substratul litologic este format din gnaise, micasisturi sau filite. Pe aceste substrate au luat naştere soluri brune, eu- si mezobazice, uneori slab podzolite, slab pseudogleizate, mijlociu profunde până la profunde, luto-nisipoase sau lutoase, slab scheletice cu volum edafic mijlociu. Troficitatea acestor soluri este mijlocie, ca urmare a volumului edafic mijlociu, a acidităţii active moderate şi a nivelului mediu de substanţe nutritive în complexul solului. Apa accesibilă este asigurată la nivel mijlociu(estival timpuriu şi mijlociu Ue2-3, estival tarziu Ue2-1).

Staţiunea este de bonitate mijlocie pentru făgete de deal pure, făgete amestecate fageto-carpinoase şi sleauri de deal cu fag.

Regenerarea naturală se desfaşoară în condiţii favorabile.2. Deluros de făgete Pm, podzolit psuedogleizate edafic mijlociu cu Carex pilosa(FD3, fa. Pm, T III-II , H IV-III, Ue3-2).

Tipurile de staţiune din această categorie ocupă frecvent versanţii inferiori şi mijlocii, slab înclinaţi, cu expoziţii umbrite şi semiumbrite platforme, locuri aşezate, terenuri cu alunecări.

Substratele petrografice sunt formate de obicei din roci sedimentare ce dau naştere unui orizont greu permeabil.

Solurile însorite sunt brune, mijlociu până la puternic podzolite, oligomezobazice, pseudogleizate cu mull si mull-moder, mijlociu profunde, luto nisipoase sau lutoase în orizonturile superioare şi până la argilo-nisipoase, grăuntos structurate.

Condiţiile edafice sunt caracteristice pentru solurile podzolite şi pseudogleizate. Sunt soluri mezotrofice, mai rar oligo-mezotrofice. Aciditatea activă este moderată până la slabă în orizontul superior. Apa accesibilă este asigurataăpeste mijlociu(estival timpuriu Ue3-2).

Factorii ecologici limitativi sunt: aciditatea activă în orizontul podzolit, umiditatea temporar excesivă, aeraţia timpuriu insuficientă. Regenerarea naturală se produce în bune condiţiuni.3. Deluros de fagete Pm-i, puternic podzolit, edafic mijlociu cu Luzula albida(FD3, fa., Pm-i, T I-II, H II, Ue2-1).

Acest tip de staţiune se întâlneşte obişnuit pe versanţii puternic înclinaţi, pe toate expoziţiile la limita superioară a versanţilor şi numai pe cei umbriţi sau semiumbriţi la altitudini mai joase.

Substraturile petrografice sunt formate din roci acide, mai ales din granite şi granidiorite, pe care au luat naştere soluri brune luvice şi luvisoluri albice, mijlociu profunde, nisipo-lutoase.

Solurile sunt de troficitate scăzută, datorită acidităţii puternice în substanţe nutritive(oligotrofice, oligomezotrofice). Apa accesibilă e asigurată la nivel mijlociu, estival Ue 2-1.

Factorii ecologici limitativi sunt: lipsa substanţelor nutritive şi a apei în sol, volumul edafic mic la care se adaugă uneori aciditatea activă.

Regererarea naturală este deficitară, necesitând lucrări de ajutorare.4. Deluros de fagete Pi, rendzinic, edafic mic si foarte mic(FD3, fa, PI, T III-IV, H II, Ue2-1).

55

Page 56: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Staţiunile de acest tip ocupă versanţii superiori umbriţi, cu configuraţie variată şi dese apariţii de stânci la suprafaţă.

Substratul litologic este format din calcar, brecii calcaroase sau marne. În condiţiile respective se găsesc soluri rendzinice, foarte superficiale, scheletice, argiloase, cu structura grăuntoasa.

Solurile cu troficitate redusă datorită volumului edafic redus, precum şi deficitul de apă accesibilă(H II); regimul de umiditate estival timpuriu Ue2, estival mijlociu Ue2-1, estivalul târziu Ue1.

Regenerarea naturală se produce relativ uşor.5. Deluros de făgete Pi, stâncărie şi eroziune excesivă.

Acest tip de staţiune se găseşte frecvent, dar pe suprafeţe reduse, în toată suprafaţa studiată, mai ales pe treimea inferioară a versanţilor abrupţi, la toate altitudinile şi pe cele mai diverse roci.

Solurile se află numai în petice peste stânci, sunt superficiale şi foarte superficiale, sau numai resturi de soluri, cu apariţii de rocă lazi. Volumul edafic este mic şi foarte mic. Solurile respective au troficitate scazută, aprovizionarea cu apă accesibilă permanent deficitară şi umiditatea estivală de obicei la nivelul Ue1-0 si Ue1, caractere ce constituie factori ecologici limitativi.Regenerarea naturală este deficitară.

17. Studiu asupra obiceiurilor care implicau / implică port popular în comuna Topleţ

Prof. Ramona-Liliana Vlasie Întelegem prin obicei, deprindere consacrată individuală sau a unei comunităţi / popor, câştigată prin repetarea frecventă a aceleiaşi acţiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva, obişnuinţă, învăţ, mod de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. Dacă ar fi să analizăm omul ca fiinţă dotatã cu inteligenţã, capabilã de a alege şi de a-şi manifesta preferinţele şi dorinţele în toate aspectele vieţii, am observa că omul ca individ, pentru cã are nevoie de anumite repere ale existenţei şi, prin urmare, îşi organizează, într-o mãsurã sau alta, tot ceea ce ţine de existenţa sa, îşi stabileşte nişte obiceiuri, fie ele vestimentare, comportamentale, legate de limbaj sau pur şi simplu legate de modul în care preferã sã îşi petreacã timpul liber. Omul îşi creeazã obiceiuri, în funcţie de dorinţele, pasiunile şi preferinţele sale. Cu siguranţã ar fi interesant de analizat obiceiurile zilnice sau ritualurile anumitor subiecţi propuşi dar ceea ce vreau sã studiez sunt obiceiurile unei comunitãţi. Dacã la nivel individual se pot uşor stabili obiceiurile, singurul criteriu fiind preferinţele individului, la nivelul unei comunitãţi obiceiurile izvorãsc, conform aceluiaşi criteriu, din preferinţele comunitãţii. Obiceiurile unei comunitãţi nu sunt uşor de stabilit datoritã faptului cã un numãr mare de indivizi, diferiţi din mai multe puncte de vedere – vârstã, pregãtire profesionalã, nivel de pregãtire şcolarã etc., trebuie sã se punã de acord asupra preferinţelor. De aceea obiceiurile unei comunitãţi sunt sãrbãtorite prin participarea întregii comunitãţi şi prin implicarea tuturor. Este cunoscut faptul cã în mediul rural încã se poate vorbi de obiceiuri tradiţionale pãstrate, în comparaţie cu aşezãrile din mediul urban. Din pãcate civilizaţia şi dorinţa de a imita emanciparea şi modernismul au avut ca efecte secundare renunţarea la multe obiceiuri tradiţionale la nivelul comunitãţii. În zilele noastre, în comuna Topleţ, judeţul Caraş-Severin, se mai pãstreazã, la nivelul comunitãţii, douã obiceiuri care implicã joc şi port popular, marcate prin evenimente –nedeea şi balul cu izmene. Trebuie sã menţionez cã, comuna Topleţ este împãrţitã în douã sate –Topleţ şi Bârza; ambele localitãţi – surori sãrbãtoresc

56

Page 57: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

evenimentele menţionate dar datele sunt diferite; mã voi referi doar la obiceiurile din comuna Topleţ, sat Topleţ. Nedeea ( în alte zone sarbatoarea este numita rugã )la topliceni nu are o datã fixã, spre deosebire de alte localitãţi unde este aleasã o anumitã datã, legatã de sãrbãtorirea vreunui Sfânt, pentru cã obiceiul corespunde Sãrbãtorii Rusaliilor, sãrbãtoare care nu are o datã fixã ci se stabileşte, calculându-se în fiecare an. De nedee oamenii se pregãtesc cu mâncãruri gustoase ( se cam pãstreazã obiceiul de a face mâncãruri tradiţionale – supã, sarmale, pilaf, piure de cartofi cu carne şi murãturi şi, bineînţeles, prãjituri) şi îşi invitã prietenii şi rudele, în special pe cele din alte localitãţi. Seara, în faţa Bisericii şi a cãminului cultural se incinge jocul popular; tinerii, însã, nu se mai îmbracã în port popular, ca altãdatã. Aş vrea sã fac nişte observaţii. Bãtrânii povestesc cum obişnuiau sã se îmbrace în port popular, nu numai la nedee, ci şi când mergeau la Bisericã, în fiecare duminicã. Nu de puţine ori obişnuiau sã rãmânã la joc duminica seara. Pentru ei portul şi jocul popular nu erau obiceiuri ocazionale ci obiceiuri sinonime cu moduri de existenţã. Diferenţa dintre obiceiurile de atunci şi cele de acum nu se face, neapãrat, prin preferinţele vestimentare ci prin unghiul de perspectivã - astãzi sunt obiceiuri tradiţionale ocazionale , atunci erau mod de trãire , parte din mentalitate. Balul cu izmene este singurul eveniment organizat la nivelul comunitãţii în zilele noastre care implicã port popular. Denumirea are legãturã cu ceea ce presupune obiceiul – participarea perechilor de tineri ai comunei la un concurs de joc popular, vestimentaţia fiind, obligatoriu, costumul popular. Denumirea de izmene face trimitere la piesa vestimentarã barbateascã – pantaloni largi din panzã albã – care se poartã pe sub camaşa lungã legatã cu brãcire/ brãcinarị ( brâu). În anii de dinaintea revoluţiei Balul cu Izmene de la Topleţ era un adevãrat spectacol pe care veneau sã-l priveascã iubitori ai jocului popular din toate satele vecine, şi nu numai, toplicenii fiind cunoscuţi ca „ specialişti” ai jocului popular. Se organizau concursuri – cea mai bunã pereche , cea mai frumoasã pereche , cea mai tânãrã pereche etc. – şi, chiar dacã premiile erau mai mult simbolice, tinerii topliceni participau cu drag şi cu entuziasm, tinzând spre mult râvnitul titlu de cei mai buni la joc popular, titlu care le conferea mândrie şi bucurie. Şi în zilele noastre Balul cu Izmene presupune joc şi port popular dar tinerii de astãzi nu emanã acelaşi entuziasm ca predecesorii lor şi, cu regret spun, nici nu dau dovadã de talent şi precizie în joc, precum pãrinţii şi bunicii lor. De ce oare apar diferenţe de acest gen între reprezentaţii a douã generaţii succesive ( pãrinti-copii)? Democraţia, independenţa, emanciparea ne-au schimbat prioritãţile şi preferinţele declarate ca fiind comune. Pentru înaintaşii noştri obiceiurile erau mod de viaţã, pentru generaţia actualã ele reprezintã obiceiurile bãtrânilor ( ale pãrinţilor, ale bunicilor sau strãbunicilor), moştenite de noi şi nu alese ca fiind preferinţe, nu corespunzãtoare mentalitãţii noastre. E trist faptul cã, probabil, dupã o generaţie sau douã, când nu vor mai fi deţinãtorii de drept ai obiceiurilor, acestea se vor pierde, vor dispãrea din viaţa comunitãţii şi nu vor mai fi ţinute nici mãcar ca obiceiuri ocazionale.

57

Page 58: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

18. Despre legenda lui Iorgovan

Prof. Ramona-Liliana VlasiePe drumul european E 70 ce duce dinspre Timişoara spre Bucureşti, în sud-vestul

ţãrii, pe malul stâng al râului Cerna, la, aproximativ, 10 kilometri amonte de revãrsarea în Dunãre a celei care a fost numitã Neagrã de cãtre slavi ( Cerna ), la 9 kilometri în aval pe Cerna faţã de meleagurile strãbãtute de Hercules, se aflã o aşezare care pe vremuri a fost folositã de cãtre ocupaţiile strãine ca punct strategic comercial şi militar şi care astãzi este recunoscutã ca fiind o comunitate de oameni harnici şi gospodari – comuna Topleţ. Toplicenii se pot mândri cu multe lucruri, multe evenimente importante şi fapte reale pecetluindu-se în memoria bãtrânilor satului şi în cãrţile istorice sau monografice: vizita regelui Mihai, dinainte de abdicare ( regele s-a oprit într-una din cãlãtoriile sale, pe la sfârşitul celui de-al doilea rãzboi mondial, în Topleţ şi a participat la hora tinerilor, jucând cu cea mai frumoasã fatã consideratã de atunci (cea care a simţit emoţia jocului popular alãturi de regele României încã trãieşte), costumele populare deosebit de frumoase, lucrate cu mãiestrie, producţia remarcabilã de mori a Uzinei din Topleţ, minţile luminate care s-au ridicat de pe aceste pãmânturi şi care au fãcut cinste satului, evoluând pe scara ierarhicã socialã – ingineri chimişti, profesori universitari, senatori şi chiar relieful şi clima cu care au fost binecuvântaţi pentru cã la Topleţ, exceptând ultimii ani de agravare a poluãrii, ploile au fost la vreme şi pãmânturile şi-au dat roadele. Pe lângã aceste lucruri mai sus- amintite existã un alt fapt care a fãcut ca Topleţul sã fie cunoscut, în special de cãtre culegãtorii şi iubitorii de legende şi mituri – legenda lui Iorgovan. Variantele legendei sunt multiple dar cea mai cunoscutã este cea pe care o povestesc bãtrânii satului nepoţilor lor. Satul este strãjuit de Dealul lui Iorgovan, denumit astfel dupa numele viteazului Iorgovan care s-a luptat şi a omorât uriaşul balaur care secera vitele oamenilor şi era un pericol real chiar pentru aceştia. Se spune cã în urmãrirea balaurului a ajuns pe dealul, numit mai târziu Iorgovan, şi a încolţit balaurul pânã când l-a prins într-o peşterã de pe Clisura Dunãrii, dupã care l-a ucis; mulţi ani la rând din acea peşterã, în fiecare primãvarã, ieşea un soi de muscã mare care muşca vitele, fiind un real pericol dacã tãbãrau în roiuri – oamenii credeau cã muştele au luat naştere din hoitul grozãveniei. Într-una din extremitãţile dealului se ridicã impunãtoare, oglindindu-se în apele neobosite ale Cernei, Stânca lui Iorgovan, la poalele cãreia se aflã ruinele podului construit din porunca reginei Maria Teresa. Celor care prezintã interes pentru legendã li se aratã urmele copitelor calului lui Iorgovan care au rãmas imprimate în stâncã , în urma curajoasei urmãriri a balaurului. Acolo, chiar şi apele Cernei par a încetini şi a lua aminte la cele întâmplate, oprindu-se din alergarea lor îndrãzneaţã şi unindu-se într-o îmbrãţişare linã. Sau poate acest fapt se datoreazã implicãrii rãului în legendã. În zilele sale senine, Cerna lasã sã se vadã, prin apa limpede, urmele care se cred a fi de la copitele calului lui Iorgovan - acesta , se spune, ar fi sãrit de pe Stâncã în apele primitoare ale râului, vitejia sa fiind nelimitatã în vederea prinderii şi uciderii balaurului. Dacã celelalte informaţii despre Topleţ amintite în partea introductivã a articolului vor ieşi la ivealã, odatã cu dispariţia bãtrânilor, prin studierea cãrţilor şi a articolelor, nemaiavând martori oculari ai evenimentelor, Legenda lui Iorgovan, va fi la îndemâna cãlãtorului atâta vreme cât pãmânturile şi locurile - simbol ale lui Iorgovan vor exista ca martori neclintiţi de vremurile de restrişte, de vânturi şi de cutremure iar toplicenii vor fi cunoscãtori ai legendei.

58

Page 59: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

19. Despre obiceiurile legate de sărbătoarea Paştelui

Prof. Ramona-Liliana VlasieCreştinii din localitatea Topleţ se pregãtesc sã sãrbãtoreascã, împreunã cu creştinii

din toatã România, Sãrbãtoarea legatã de Moartea şi Învierea Mântuitorului, Isus Hristos. Creştinii ortodocşi, catolici, baptişti, penticostali şi nazarineni vor sãrbãtori anul acesta în data de 4 aprilie cel mai important eveniment din istoria creştinãtãţii, definitoriu pentru existenţa creştinismului şi pentru rezolvarea mântuirii. În localitatea Topleţ, numãrul creştinilor de religie catolicã este redus, neexistând o Bisericã Catolicã, un Templu de închinare al comunitãţii creştin - catolice, credincioşii catolici fiind nevoiţi sã meargã la Orşova pentru a participa la slujbele susţinute de cãtre cei de aceeaşi credinţã. Referitor la obiceiurile creştinilor din Topleţ, legate de Sãrbãtoarea Învierii Domnului , aparţinând religiei ortodoxe sau cultelor baptiste şi penticostale, acestea sunt diferite, din punctul de vedere al modului de exprimare, dar asemãnãtoare prin motivul închinãrii şi sãrbãtoririi Aceluiaşi Mântuitor. Creştinii ortodocşi sunt majoritari, din punctul de vedere al confesiunii declarate. Începând cu 13 februarie 2010 pânã în 4 aprilie, la creştinii ortodocşi se ţine Postul Paştelui ( în fiecare sâmbãtã şi duminicã este, însã, dezlegare la peşte). În sãptãmâna Patimilor se obişnuieşte la credincioşii ortodocşi din Topleţ sã se facã denie – în fiecare searã copiii se adunã în Curtea Bisericii unde aprind un foc mare şi se joacã; din când în când, unul dintre tineri, considerat ca fiind responsabil, bate toaca, amintindu-le credincioşilor de bãtãile cuielor de la Golgota. În ziua de Miercuri se desfãşoarã evenimentul numit local Foc Şocâte : credincioşii merg la cimitir, fiecare la mormântul pãrinţilor / rudelor, unde ascultã slujba preotului; marea bucurie o au copiii care, la sfârşit, primesc dulciuri de la cei care dau de pomanã morţilor. În Joia Mare are loc Prohodul, slujba ţinutã pe tema rãstignirii. În Vinerea Mare tinerii comunitãţii ortodoxe pleacã cu toaca prin sat pentru a chema enoriaşii la slujba de la ora 12 A.M.; ei fac înconjurul satului şi se opresc în locuri dinainte stabilite pentru a bate toaca şi pentru a-i chema pe credincioşi la slujba religioasã cu mesajul devenit tradiţional, transmis în grai bãnãţean – „ Sculaţi , oamini! Haidaţi la Bisãricã c-o murit Isus Hristos!”. A doua zi , ritualul de chemare la Casa lui Dumnezeu este asemãnãtor doar cã tinerii transmit mesajul : „ Sculaţi, oamini! Haidaţi la Bisãricã c-o-nviat Isus Hristos!”. La ora 12 a.m. preotul iese din Altar cu lumina aprinsã , întinzându-le credincioşilor lumina pentru a şi-o aprinde ca simbol al Luminii Veşnice , Isus Hristos. Biserica întreagã pleacã cu luminile aprinse prin sat şi se reîntoarce , apoi, la Bisericã unde înconjoarã clãdirea Bisericii de trei ori, cântând cunoscuta cântare de Înviere Hristos a înviat din morţi. O parte a slujbei se desfãşoarã în curtea Bisericii dupã care preotul bate de trei ori în Uşile Bisericii care au fost ferecate simbolic( Porţile închise simbolizeazã lanţurile morţii); Porţile sunt deschise, ca simbol al eliberãrii, al Învierii Domnului şi al accesului credincioşilor la Dumnezeu şi la Mântuire personalã. Slujba va fi continuatã în Bisericã iar la sfârşit va fi împãrţit Paştele – pâinea înmuiatã în vin, ca simboluri ale Trupului frânt şi Sângelui vãrsat pe cruce ale Mântuitorului pentru pãcatele omenirii. A doua zi vor fi desfãşurate alte slujbe, având ca temã Învierea Domnului Isus Hristos.

La creştinii baptişti primul serviciu în Casa Domnului este joi. În seara în care Mântuitorul a fost rãstignit, membrii confesiunii baptiste se adunã pentru a se ruga , a-L lauda pe Fiul lui Dumnezeu şi pentru a asculta predica legatã de evenimentele de acum mai bine de 2000 de ani. Tot în ziua de Joi, creştinii baptişti iau Cina Domnului – pâinea şi vinul – simbolurile Trupului frânt şi ale Sângelui Mântuitorului vãrsat pe cruce. În Vinerea Mare Biserica Baptistã este îndemnatã sã ţinã post şi rugãciune. Seara , creştinii sunt chemaţi din nou la Bisericã pentru a se ruga, a aduce cântãri de Laudã Mântuitorului

59

Page 60: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

şi pentru a asculta o predicã de aducere aminte legatã de moartea Fiului lui Dumnezeu. Duminicã, în ziua de Înviere, la ora 10, dimineaţa, Biserica se aflã din nou la închinare şi din nou la orele 16.00; de asemenea , a doua zi de Înviere, la aceleaşi ore – 10.00 si 16.00 creştinii baptişti sunt chemaţi la Casa de rugãciune. Creştinii penticostali se aseamãnã în modul de organizare şi manifestare cu creştinii baptişti . Cert este faptul cã, creştinii din comuna Topleţ, indiferent de confesiunea religioasã, începând cu ziua Învierii şi pânã la Înãlţare se salutã cu Salutul Sfânt – Hristos a Înviat! / Adevãrat c-a înviat!

20. Despre zilele Liceului de Marină, Orşova

Prof. Ramona-Liliana Vlasie Cadrele didactice şi elevii Colegiului tehnic DIERNA , Orşova , denumit pânã anul trecut Grup Şcolar Industrial de Marinã , aşteaptã cu nerãbdare Zilele Liceului. Aşa cum s-a obişnuit de caţiva ani încoace , Zilele Liceului se vor desfãşura în luna mai ( nu s-a stabilit, cu exactitate, data ). Vor fi invitaţi reprezentaţi ai mai multor unitãţi şcolare din mai multe judeţe (Constanţa, Galaţi, Mehedinţi ) şi se vor organiza concursuri şcolare care sã solicite implicarea activã a elevilor şi a cadrelor didactice. Concursurilor TINEREŢE FĂRĂ... FRONTIERE , INFOBIT , MILENIUM , HELIOS – concursuri care testeazã nu numai cultura generalã a elevilor, nivelul cunoştinţelor asimilate, cât şi perspicacitatea, puterea de concentrare şi abilitatea de a acţiona productiv - li se vor alãtura cele sportive şi, cu siguranţã, altele surprinzãtoare care sã marcheze trecerea de la denumirea, încãrcatã cu amintiri frumoase, de Grup Şcolar Industrial de Marinã, la cea care stã trufaşã şi îndrazneaţã la intrare , dornicã de a fi încãrcatã cu reuşite şi amintiri emoţionante – Colegiul Tehnic DIERNA. Cei mai norocoşi vor avea parte de o plimbare cu vaporul şcolii, aşa cã toţi cei dornici sunt invitaţi şi bine-veniţi.

21. Metale mai uşoare decât apa

prof. Gabriela PăunescuÎn viaţa de toate zilele suntem obişnuiţi să avem de-a face cu metale grele, dure,

greu fuzibile... Şi, cu toate acestea, există metale moi ca ceara, mai uşoare decât apa, care se topesc la căldura mâinii. Mai mult chiar, din punctul de vedere al proprietăţilor chimice şi fizice acestea sunt metale tipice: - formează foarte uşor cationi;- au luciu metalic în taietura proaspată;-luciu dispare foarte repede în aer.

Prin interacţiunea cu apa se formează baze puternice, denumite de obicei alcalii. Acestea sunt litiul, sodiul, potasiul, rubidiul şi cesiul.

Dacă scoatem o bucată dintr-un metal alcalin din borcanul cu petrol unde se păstrează de obicei şi îl tăiem cu cuţitul, observăm că tăietura are luciu alb-argintiu. Dar, imediat ce vine în contact cu aerul, tăietura se închide la culoare, pierde luciul caracteristic: metalul reacţionează cu umiditatea atmosferică, formându-se un strat de hidroxid. Stratul de hidroxid reacţionează cu dioxidul de carbon din aer, transformându-se în carbonat. Metalele alcaline sunt foarte reactive. De aceea se păstrează sub petrol.

Dacă se aruncă o bucată mică de sodiu în apă, acesta se transformă într-o sferă 60

Page 61: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

topită care se mişcă pe suprafaţa apei, micşorându-se din ce în ce şi totodată se degajă bule de gaz - hidrogen - care se şi poate aprinde. Se degajă şi multă căldură. O cantitate mai mare de metal poate provoca aprinderea hidrogenului şi chiar explozii.

Reactivitatea neobişnuită a metalelor alcaline se explică prin slaba legătură a singurului electron periferic cu nucleul atomului.

Trei elemente alcaline - litiul, sodiul şi potasiul ( Naρ = 0,9712 kg/ 3dm , Liρ =

0,535 kg/ 3dm , Kρ = 0,86 kg/3dm ) - au densitatea mai mică decât a apei. Densitatea

litiului este 0,534, el fiind deci aproape de două ori mai uşor decât apa şi de 40 de ori mai uşor decât osmiul, care este metalul cel mai greu.

22. Despre zilele Orşovei

Prof. Ramona-Liliana Vlasie În fiecare an , în luna lui gustar , orşovenii sãrbãtoresc, în cadrul evenimentului dedicat oraşului şi denumit Zilele Orşovei. Pentru cã se doreşte ca voia bunã şi veselia sã se ridice la nivelul celor din basme , sãrbãtoarea dureazã trei zile şi trei nopţi începând pe 15 august , zi în care Biserica Ortodoxã o celebreazã pe Sfânta Maria, şi încheindu-se pe 17 ale aceleiaşi luni. Mãsurile organizatorice sunt responsabilitatea Primãriei care face toate demersurile pentru a asigura voia bunã şi spectacolul. În sãptãmâna dinaintea evenimentului se încep pregãtirile; este închisã circulaţia pe strada destinatã desfãşurãrii activitãţilor propuse ( strada care are în dreapta-i, în direcţia de mers spre sud, Clãdirea Finanţelor Publice iar , mai încolo , Primãria Municipiului Orşova, în stânga aflându-se Parcul Dragalina ale cãrui extremitãţi sunt mângâiate de ani de zile de valurile îmblânzitoare ale Dunãrii). Zeci de oameni se organizeazã pentru ca toate lucrurile sã decurgã spre atingerea scopului final : sunt asigurate luminile şi difuzoarele , sunt instalate scena pe care urmeazã sã evolueze artiştii invitaţi precum şi aparaturile destinate celor mici ( maşinuţe , tiribombe , tobogane gonflabile ) ; totodatã comercianţii îşi instaleazã tarabele cu diverse produse : jucãrii, dulciuri, suveniruri , pe când patronii de restaurante sau fast-food-uri îşi aleg , strategic , locurile unde sã îşi aşeze mesele la care se vor servi mici şi bere. Pentru trei zile toatã lumea lasã la o parte toate grijurile şi , chiar dacã dupã terminarea evenimentului fiecare se reîntoarce la realitatea-i personalã , timp de trei zile orşovenii se bucurã împreunã. Vã aşteptãm, cu drag, în fiecare an, pe 15 august la Festivitatea de deschidere a Zilelor Orşovei.

61

Page 62: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

23. Fotonii şi substanţa

prof. Gabriela Păunescu

Radiaţiile gama emise de o substanţă radioactivă fac parte din marea familie a radiaţiilor electromagnetice, din care, printre altele, mai fac parte radiaţiile ultraviolete, lumina vizibilă şi radiaţiile X. Dintre toate, radiaţiile gama au cea mai mică lungime de undă sau - folosind alt parametru - cea mai mare frecvenţă.

Pe de altă parte se ştie că radiaţiile electromagnetice de tipul luminii, radiaţiilor ultraviolete şi radiaţiilor X sunt constituite din fotoni, emişi atunci când electronii orbitali ai unui atom trec de pe orbite corespunzătoare unui nivel energetic mai mare, pe orbite cu nivel energetic mai mic.

În cazul emiterii radiaţiilor gama, în schimb, lucrurile sunt ceva mai complicate, deoarece ele sunt emise de nucleul atomului. Anume, fotonii radiaţiilor gama sunt emişi atunci când un nucleu trece dintr-o stare cuantică (stare staţionară de energie a unui sistem de particule) în alta, corespunzătoare unei energii mai mici.

Dar ce se întâmplă atunci când un foton de mare energie străbate un mediu material? În acest caz, de asemenea, fotonul pierde energie şi generează perechi de ioni prin trei procese fundamentale: efectul fotoelectric (fotogenerarea), efectul Compton şi materializarea (sau generarea de perechi). Unul sau altul dintre aceste trei procese au loc în funcţie de energia fotonului şi de masa atomică a substanţei traversate.

Primul proces, numit efect fotoelectric, are loc atunci când fotonul ce traversează substanţa are o energie suficient de mare încât poate ioniza atomul întâlnit, într-o asemenea măsură încât, unul dintre electronii orbitali să poată fi smuls din atom. Electronul smuls se va depărta definitiv de nucleu, având o energie egală cu diferenţa dintre energia fotonului incident şi energia care a fost necesară pentru a rupe legătura dintre electron şi nucleu. Acest proces, care în esenţă constă în absorbirea unui foton de un atom, pe de o parte, şi expulzarea unui electron din atomul respectiv, pe de altă parte, constituie efectul fotoelectric.

Dar este posibil ca un foton să aibă o energie foarte mare, astfel încât, faţă de aceasta, energia care leagă electrorul de nucleu să fie neglijabilă. În acest caz, procesul se desfăşoară diferit. Electronul întâlnit de fotonul cu energie foarte mare nu se mai comportă ca fiind legat de nucleu, ci ca un electron liber, astfel încât procesul poate fi asimilat unei ciocniri elastice. Concretizând, întâlnirea poate fi asemănată unei ciocniri la jocul de biliard, când se lansează o bilă contra alteia aflată în repaus. După ciocnire, prima bilă se va mişca într-o nouă direcţie, cu o viteză mai mică, în timp ce bilei lovite i se va imprima o mişcare cu o anumită viteză. În procesul de ciocnire, prima bilă a pierdut energie deoarece o parte din ea a fost cedată bilei lovite, punând-o în mişcare.

Analog, fotonul, după ce întâlneşte electronul, este deviat şi pierde acea parte a energiei care este câştigată de electron, modificând mişcarea acestuia. Ca rezultat al interacţiei, fotonul suferă un proces de împrăştiere, având totodată o energie inferioară celei iniţiale.

Modificarea energiei fotonului mai atrage după sine şi o altă concluzie: potrivit relaţiei cunoscute a energiei unui foton, ε = hν , se poate uşor deduce că micşorarea energiei ε atrage după sine micşorarea frecvenţei ν (h este constanta lui Planck). Deci fotonul deviat va avea totodată o frecvenţă mai mică decât cea iniţială.

Cele arătate mai sus, în legătură cu fotonul de energie foarte mare, sunt datorate fizicianului A.H. Compton; în anul 1923 le-a prezentat ca fiind un efect fundamental, care ulterior a primit numele de efectul Compton. Compton a observat că atunci când un fascicul de raze X traversează un mediu material, o parte a fasciculului este împrăştiat în

62

Page 63: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

toate direcţiile (la fel cum se întîmplă cu lumina când trece printr-un mediu tulbure); dar frecvenţa acestei radiaţii difuze este cu puţin mai mică decât cea a radiaţiei incidente.

Nici efectul Compton nu a putut fi explicat prin legile fizicii clasice, el constituind o nouă confirmare experimentală directă a teoriei cuantice a luminii.

Bineânţeles, interesul laboratoarelor de fizică a fost mare pentru a detecta subtilităţile efectului. Astfel, s-a constatat că efectul Compton este mai pronunţat la trecerea fotonilor prin elementele înscrise la începutul tabelului periodic al elementelor; de fapt situaţia este explicabilă, deoarece sarcina electrică a nucleelor elementelor mai uşoare este mai mică. Deci electronii orbitali sunt mai puţin legaţi de nucleele atomilor respectivi, comportarea lor fiind mult mai apropiată de cea a electronilor liberi.

Pe de altă parte, este evident că pentru o substanţă dată efectul este cu atât mai pronunţat cu cât energia fotonului incident este mai mare sau - ceea ce este acelaşi lucru - cu cât frecvenţa radiaţiei incidente este mai mare.

Efectul fotoelectric şi efectul Compton reprezintă două posibilităţi de a urmări drumul radiaţiilor electromagnetice prin substanţă. Ambele efecte depind de energia fotonilor incidenţi (adică de frecvenţa radiaţiei incidente) şi de masa mediului traversat, respectiv de numărul atomic al elementului din care este alcătuit mediul.

Materializarea este cel de-al treilea proces fundamental care are loc la trecerea fotonilor prin substanţă, numit şi generarea de perechi. Şi în acest proces, fotonul incident pierde energie şi dispare, dar acest interesant fenomen poate avea loc numai în cazul în care radiaţia incidenţă are o frecvenţă extrem de ridicată, corespunzătoare unei lungimi de undă de circa 1310 − m.

Fenomenul de materializare, care constă, în esenţă, din apariţia spontană a unei perechi de particule elementare, are loc doar atunci când fotonul traversează câmpul electric al unui nucleu - mai corect spus, în imediata vecinătate a unui nucleu masiv. Bibliografie:G.Folescu - Din enigmele microcosmosului, Ed. Albatros

24. Despre Orşova - principal nod de comunicaţie de-a lungul istoriei

Prof. Ramona-Liliana Vlasie Datoritã poziţiei sale strategice, pe cursul fluviului Dunãrea, la graniţa de Sud- Vest a României actuale, pe tot parcursul existenţei sale, Orşova a jucat un rol important în privinţa comunicaţiilor, fiind punct de trecere din Europa de Sud-Est spre Europa Centralã. În antichitate vechea Dierna s-a dezvoltat datoritã traficului intens de pe Dunãre iar în perioada stãpânirii romane a fost un important punct vamal între provinciile Moesia Superioarã şi Dacia. În Evul Mediu, odatã cu instaurarea stãpânirii maghiare, Orşova devine cetate de bazã în cadrul sistemului de apãrare al Ungariei Medievale. De la sfârşitul secolului al-XVII-lea şi pe tot parcursul secolului al-XVIII –lea jurisdicţia asupra Orşovei a fost disputatã între Imperiul Otoman şi cel Habsburgic. În urma rãzboiului turco-habsburgic din perioada 1735-1739, prin pacea de la Belgrad , Orşova intra sub stãpânire otomanã. În 1792, prin pacea de la Sistov, în urma ultimului rãzboi dintre cele douã mari puteri, Orşova a revenit sub stãpânire austriacã. Autoritãţile austriece au acţionat în vederea fructificãrii poziţiei strategice a Orşovei , luând mãsuri pentru dezvoltarea navigaţiei şi comerţului în acest punct. Orşova va cunoaşte o perioadã prosperã în timpul blocadei continentale impusã de Napoleon Buonaparte Angliei , oraşul fiind una dintre fisurile acestei blocade. Dupã Congresul de

63

Page 64: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

la Berlin guvernul austro-ungar va lua mãsuri având ca obiectiv principal îmbunãtãţirea navigaţiei în zona Porţilor de Fier. În acest scop s-a construit un şantier naval , portul de tranzit „Coroana”, fabrica de petrol- înfiinţatã în 1891, fiind a cincea rafinãrie ca vechime de pe teritoriul României de astãzi.- ,s-a modernizat cu mari sacrificii financiare şi umane drumul Orşova-Bãile-Herculane etc. – toate acestea au contribuit şi la procesul de modernizare a oraşului. Orşova a fost primul port estic al Imperiului Austro-Ungar , fiind considerat o adevãratã poartã a comerţului Ungariei cu Orientul. Poziţia geograficã a Orşovei a fost definitorie pentru revigorarea economicã , în urma primului rãzboi mondial. Avantajul aşezãrii la intersecţia unor drumuri rutiere , cale feratã , port fluvial , i-a conferit un pronunţat caracter comercial . Pe tot cuprinsul sãu se îngrãmãdeau spaţii comerciale de diferite mãrimi – de la prãvãlioare şi magazine la depozite de mãrfuri . Impresionante erau nu neapãrat multimea magazinelor cât mozaicul rezultat din diversitatea mãrfurilor oferite de comercianţii de diferite etnii – români ,sârbi, unguri , turci , evrei.

Dupã primul rãzboi mondial, Orşova a rãmas un principal nod de comunicaţie, cu toate cã îşi pierduse poziţia strategicã avutã anterior rãzboiului – situarea la graniţa a trei state- Regatul României, Regatul Serbiei şi Imperiul Austro-Ungar. Prin Orşova trecea ( trece ) una din principalele artere feroviare ale României – Bucureşti-Timişoara, precum şi drumul european Bucureşti-Timişoara. Orşova era şi un important centru al navigaţiei fluviale, existând, de la începutul secolului al-XX-lea şi pânã la strãmutarea Orşovei , douã porturi : portul „Coroana”, port de tranzit , şi portul din zona oraşului, port pentru nave de pasageri sau pentru cele de remorcat.

Comerţul şi posibilitatea de a fluidiza realizarea comerţului în zona de legãturã a Europei Centrale cu Europa de Sud- Est, au oferit avantajul Orşovei de a se dezvolta din puncte de vedere economic şi financiar, în urma exploatãrii poziţiei geografice strategice.

25. Aplicaţii ale laserilor

prof. Gabriela PăunescuSpre deosebire de radiaţiile termice obişnuite, radiaţia laser are o serie de

proprietăţi valoroase şi deosebit de importante: este coerentă, monocromatică şi de mare intensitate.

Coerenţa reprezintă proprietatea unei surse de a emite radiaţii de aceeaşi frecvenţă şi cu un defazaj constant în timp, iar monocromaticitatea este proprietatea radiaţiei de a avea aceeaşi culoare spectrală. Datorită proprietăţilor sale, radiaţia laser poate fi concentrată, cu ajutorul unor lentile speciale, într-un focar punctiform, spre deosebire de radiaţia luminoasă a unei lămpi obişnuite cu incandescenţă. Aceasta explică puterea specifică considerabilă a radiaţiei laser în focar care poate atinge valori de până la 109 W/cm2.

Proprietăţile unice ale radiaţiei laser au făcut ca generatoarele cuantice să fie uninstrument de neînlocuit în cele mai diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii.

Laserele tehnologiceLaserele de mare putere cu acţiune continuă sunt utilizate pentru tăierea, sudarea

şi lipirea pieselor din diferite materiale. Temperatura înaltă în fasciculul laser permitesudarea unor materiale, imposibilă de realizat prin alte tehnologii (de exemplu, metal şiceramică).

64

Page 65: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Monocromaticitatea înaltă a radiaţiei permite focalizarea razei luminoase într-un punct de ordinul submicronilor (datorită lipsei dispersiei) şi utilizarea ei la executareamicrocircuitelor. La prelucrarea pieselor în vid sau în atmosferă de gaz inert fasciculul laser poate fi introdus în camera tehnologică printr-un geam transparent.

Fasciculul laser este „ideal” de rectiliniu şi poate servi ca o „riglă” foarte comodă pentru orientare. Laserul cu impulsuri este folosit în geodezie şi construcţia de case, pentru măsurarea distanţelor pe teren după timpul de parcurgere de către impulsul de lumină a distanţei dintre două puncte.

Comunicaţiile laserLaserele au produs o revoluţie în telecomunicaţii şi în tehnica de imprimare a

informaţiei. Există o legitate simplă: cu cât e mai înaltă frecvenţa purtătoare a canalului de telecomunicaţie, cu atât e mai mare capacitatea de transmisie a acestuia. Tocmai de aceea în legătura radio, realizată iniţial pe unde lungi, s-a trecut treptat la unde tot mai scurte. Cum se ştie, lumina este o undă electromagnetică ca şi undele radio, numai că are lungimea de zeci de mii de ori mai scurtă. Ca urmare, cu ajutorul unui laser se poate transmite de zeci de mii de ori mai multă informaţie, decât printr-un canal radio cu unde ultrascurte. Legătura laser se realizează prin fibre optice care reprezintă nişte fire subţiri din sticlă şi în care lumina, datorită reflexiei interioare totale, se propagă practic fără pierderi la distanţe de sute de kilometri.

Fasciculul laser este utilizat la imprimarea şi citirea imaginilor (inclusiv în mişcare) şi a sunetelor pe CD-uri.

Laserul în medicinăTehnica laser se întrebuinţează pe larg în chirurgie şi în terapie. Cu raza laser

introdusă prin pupilă „se sudează” retina desprinsă de pe globul ochiului şi se corectează defectele de vedere. Intervenţiile chirurgicale efectuate cu „bisturiul laser” traumatizează mai puţin ţesuturile vii. În plus, radiaţia laser de mică putere grăbeşte cicatrizarea rănilor şi exercită o influenţă asemenea acupuncturii. În ingineria genetică şi nanotehnologii (tehnologii care operează cu obiecte de dimensiunile 10-9 m), cu ajutorul laserului se taie şi se combină fragmente de gene, molecule biologice şi obiecte cu dimensiuni de ordinul milionimilor de milimetru.

Laserul în cercetarea ştiinţificăTemperatura şi concentraţia extrem de înaltă a radiaţiei laser oferă posibilitatea de

a studia materia în stări extreme, existente numai în adâncurile stelelor fierbinţi. Un rol deosebit de important îl joacă laserele în fizica nucleară, la declanşarea reacţiilor termonucleare. În căutarea de noi surse de energie care să satisfacă cerinţele mereu crescânde ale omenirii, fizicienii au ajuns la ideea utilizării în acest scop a reacţiilor termonucleare controlate. Una dintre aceste reacţii constă în fuziunea, în anumite condiţii, a unor nuclee atomice mai uşoare şi formarea unuia mai greu, însoţită de degajarea unei cantităţi imense de energie.

65

Page 66: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Laserele oferă şi chimiştilor noi posibilităţi în studiul şi cercetarea reacţiilor fotochimice, cu multiple aplicaţii în tehnologiile chimice moderne. De exemplu, prin activarea clorofilei cu ajutorul luminii laser se poate accelera şi controla procesul defotosinteză, ceea ce deschide noi perspective în obţinerea pe cale industrială de carbonaţi şi, eventual, proteine sintetice.

Laserele şi calculatoareleCu ajutorul laserelor s-ar putea realiza pe cale optică transmiterea semnalelor între

diferitele componente ale calculatorului, fără ca între acestea să existe vreun contact. Chiar şi alimentarea calculatorului s-ar putea face cu ajutorul luminii laser, fără să

mai fie nevoie de curent electric. Impulsurile luminoase de scurtă durată produse de un laser sunt transmise între diferitele elemente componente prin intermediul unor „conductori” de lumină de tip special, cunoscuţi sub numele de fibre optice. Aceste „cabluri” de lumină sunt, de fapt, fire de sticlă foarte subţiri în care lumina, pătrunzând sub un unghi oarecare faţa de axul firului, se propagă prin reflexii repetate pe pereţii firului, acoperit cu o peliculă extrem de fină tot din sticlă, dar având indicele de refracţie mai mic decât al firului. Printr-un astfel de fir cu diametrul de numai 1 mm se pot propaga simultan sute de impulsuri laser.

Aşadar, se conturează apariţia unei noi generaţii de calculatoare, calculatoarele optice, a căror construcţie şi principiu de funcţionare diferă mult de cele ale calculatoarelor electronice.

În prezent există diverse proiecte de realizare a acestui nou tip de calculatoare. Fără a intra în detalii, vom menţiona că viitoarele calculatoare vor avea dimensiuni mult mai mici decât cele electronice, iar informaţiile obţinute, prelucrate şi redate de calculatoarele optice nu vor mai fi triate după adresă, ca în calculatoarele electronice, ci după imagini. Aceasta înseamnă că datele nu mai sunt tratate separat, fiecare în parte, ci există posibilitatea prelucrării lor în grup, calculatorul optic putând memora dintr-o singură „privire” o mare cantitate de informaţii. În memoria noilor calculatoare informaţiile sunt reţinute sub formă de imagini. Se vorbeşte deja de o logică a imaginilor şi de o aritmetică a imaginilor.

Calculatoarele optice vor avea o memorie imensă, capabilă să cuprindă o cantitate de informaţii echivalentă cu cea conţinută într-o bibliotecă cu milioane de volume, precum şi o viteză fantastică, de circa 1310 – 1410 operaţii pe secundă.

Domeniile de utilizare a laserului, deloc complete, punctate mai sus ilustrează acea imensă influenţă pe care o exercită laserul în dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, precum şi în viaţa societăţii moderne. Se poate afirma, fără prea mare exagerare, că laserul apărut la mijlocul secolului XX a produs un impact asupra omenirii, asemănător cu acela pe care l-a avut energia electrică şi radioul cu o jumate de secol mai înainte.Bibliografie- Dehelean Dorin- Sudarea prin topire. „Sudura”, Timişoara,1997- Dodun Oana- Tehnologii neconvenţionale. „Tehnica–Info”,Chişinău, 2001- Banasik M. and Dworak J.- Achievements in industrial laser welding and cutting. “BI.IS. GL.”, 1999, Vol. 43- Fatikow S., Rembold U. - Tehnologia microsistemelor şi microrobotică, Bucureşti,1999

66

Page 67: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

26. Studiu de caz

Institutor Rosemarie Cocoană„E mut ca o lebădăsufletul lui e în căutareîn mută, seculară căutare.” (Lucian Blaga “Autoportret”)Cazul I1. Date personaleB.D. – clasa I – 7 ani - Şcoala cu clasele I – VIII Eşelniţa2. Date familiale

B.D. provine dintr-o familie de rromi, alcătuită din 4 persoane : părinţii şi 2 copii (un frate de 14 ani).

La începutul anului, fiind în vizită la B.D am făcut câteva aprecieri : «sunt o familie normală, primitoare dispusă la dialog şi manifestându-şi dorinţa de a păstra o legătură permanentă cu şcoala. În familie sunt raporturi armonioase, de înţelegere între părinţi şi copii, datorate în mare parte apartenenţei părinţilor la etnia baptistă ». Actualmente situaţia s-a schimbat. În familie există dezacorduri puternice, conflicte frecvente şi este pe cale de destrămare datorită faptului că tatăl copilului a suferit o depresie psihică şi a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Drobeta Turnu Severin.

Dacă la început, condiţiile de viaţă şi de muncă ale elevului erau bune, acum sunt foarte precare pentru că mama este casnică iar tatăl nu mai lucrează.

Influenţele din afara familiei (vecini, prieteni, colegi) au fost reduse.Mama se ocupă în mod deosebit de copil. Comportamentul educaţional al mamei este corect cu toate că se remarcă o lipsă

de program datorată situaţiei delicate din familie.În ciuda tuturor problemelor, familia dezvoltă motivaţia copilului pentru învăţarea

şcolară.Comportarea copilului în familie se caracterizează prin : respect, spirit de ordine,

atitudine pozitivă faţă de părinţi.3. Dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii- Dezvoltare fizică normală;- Pe parcursul anului – îmbolnăviri frecvente;- Anemie puternică;- Reacţii adverse la tratamentul medicamentos.4. Date pedagogice semnificative- Subiectul prezintă deficienţă de învăţare asociate cu tulburări de limbaj; - Prezintă o mare întârziere în dezvoltarea limbajului; - Se constată o insuficienţă a vocabularului şi mari dificultăţi în reţinerea şi evoluţia evenimentelor; - Propoziţiile sunt foarte simple, de obicei repetă propoziţii spuse de alţi colegi; - Vocea e uşor şoptită; - Nu pronunţă consoanele “ c şi g” şi le înlocuieşte cu “s”; - Mimica şi gesturile sunt sărace;- Prezintă deficienţe de atenţie şi deficienţe în sfera perceptiv motrică; - Percepe obiectele din mediul înconjurător dar nu le prezintă trăsăturile caracteristice; - În timpul lecţiilor este aparent liniştit dar capacitatea sa de concentrare este redusă; - Este incapabil de analiză şi sinteză; - Reprezentările sunt slab dezvoltate;- Inteligenţa şi memoria sunt satisfăcătoare; - Ritmul activităţii este slab;

67

Page 68: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

- Se manifestă cu încetineală; - Nu duce până la capăt activităţile începute; - Nu are spirit de observaţie; - Imaginaţia este săracă; - Este puţin sârguincios.5. Trăsături de personalitate- Este hipersensibil, interiorizat, retras, nesigur, anxios, nepăsător, mai greu adaptabil, rezervat la solicitările repetate ;- Este foarte emotiv, excesiv de timid, emoţiile îi perturbă activitatea;- Mai mult trist şi deprimat ;- Lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp ;- Prezintă atitudini pozitive faţă de muncă şi de alţii ;6. Conduita elevului la lecţie, în grup şi integrarea socială a acestuia- În timpul lecţiilor e prezent fizic cu frecvente distrageri ;- Se încadrează în disciplină, e receptiv la observaţii şi îndrumări ;- Purtarea este cuviincioasă, bună ;- Este mai mult retras, rezervat, izolat, puţin comunicativ ;- Face strictul necesar, dar fără iniţiativă ;- Nu are opinie proprie ;- Participă mai rar la activităţile fizice ;- Doreşte să se joace cu copiii de vârsta lui ;- Are nevoie de afecţiune.7. Particularităţi

Cazul a fost identificat de către învăţătoare. Am luat legătura cu familia acestuia şi cu medicul din comună. De asemenea, împreună cu învăţătorul itinerant am realizat un program de remediere şcolară.

În prima etapă s-a urmărit obţinerea unei pronunţii corecte, clare, astfel încât fiecare sunet al cuvintelor să se distingă bine şi corect. Am încercat să înlătur confuziile de tip consonantic c-g-h, f-v.În prezent, recunoaşte literele, citeşte pe litere şi copiază aproximativ 5 rânduri. Îşi realizează sarcinile atunci când este urmărit atent de către mamă. În cadrul programului de recuperare prezintă interes, este oarecum încrezător în sine şi este optimist.Cazul II S.V. – clasa I - 6 ani- Provine din familie de rromi – 5 persoane – 2 părinţi şi 3 copii;- Condiţii de viaţă şi de muncă ale elevei - sub limita sărăciei;- Familia nu se interesează de educaţia copilului şi nu colaborează cu şcoala;- Sunt influenţe din afara familiei;- Prezintă deficienţe de învăţare şi disgrafie;- Se antrenează greu în activităţi de învăţare; - Are grad de concentrare redus;- În timpul lecţiilor e neliniştită, se ridică în picioare, pleacă de la locul ei, îi deranjează pe ceilalţi;- În joc e activă şi gălăgioasă;- Memoria e bună; - Recunoaşte 5-6 litere; - Nu este capabilă să copieze 2-3 propoziţii;- Manifestă interes pentru activităţi practice;- Prezintă tulburări de comportament : violenţă verbală, minciună, violenţe fizice, încălcarea unor norme elementare.Bibliografie:

68

Page 69: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

- Holban I. – “Cunoaşterea elevului – o sinteză a metodelor „ EDP – Bucureşti 1978- Dragan I. – “Cercetarea psiho-pedagogică” ED TIPOMUR 1993- Pavelcu V. – « Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii » EDP Bucureşti 1992- Zapartan M. - « Eficienţa cunoaşterii factorilor de personalitate în orientarea şcolară şi profesională a elevilor » ED DACIA CLUJ 1990- Adier A – « Psihologia şcolarului greu educabil » ED IRI Bucureşti 1995

27. Exprimarea prin joc la copil

Institutor Rosemarie CocoanăJocul este elementul esenţial ce defineşte copilăria, în acest sens, am putea spune

chiar, „spune cum te joci ca să-ţi spun cine eşti”.Un copil nu poate fi cu adevărat copil dacă nu se joacă. Acest adevăr este pus în

evidenţă şi de faptul că testele psihologice folosite pentru a testa gradul de dezvoltare psihică normală ori urmele diferitelor (eventualelor) abuzuri asupra unei persoane au la bază ideea de joc.

Un copil se simte în largul său atunci când se joacă. Poţi spune că ai început să comunici cu un copil cu adevărat, abia atunci când te face părtaş jocurilor sale. Şi adulţii se joacă uneori, dar pentru copil jocul are o altă semnificaţie. Copilul crede în joc, el este sincer şi îşi asumă în totalitate rolurile şi regulile impuse de joc. Un adult tratează jocul cu superficialitate, pentru el jocul este o ocazie în care se poate preface, nu este el însuşi.

Jocul are diferite roluri, cel mai important fiind acela de cale de comunicare, de formă de exprimare a creativităţii la copil..

Copilul îşi alege jocul în funcţie de personalitatea sa: un copil energic va alege jocurile ce presupun mişcare, ritm, o fire sensibilă va prefera jocurile creative, un introvertit se va juca singur, deci jocul are rolul de a stabili legături fiind o formă de socializare în lumea copiilor, dar şi o formă de comunicare.

Un alt rol al jocului este acela de terapie (în cazul consilierii de criză şi pastorală). Disponibilitatea spre joc, oriunde şi oricând, este caracteristica unui copil normal, problemele de comunicare, de integrare, în general cele de natură psihică, pot fi, şi chiar se tratează prin joc.

Astăzi jocul este folosit şi cu alte funcţii, şi anume ca formă de educaţie şi consiliere, funcţie care le înglobează pe cele amintite mai sus: mijloc de comunicare cu alţii şi cu sine, mijloc de autocunoaştere.

În acest sens, jocul, în viziunea lui Carl Rogers nu mai este o modalitate de a depista problemele psihologice (văzute până aici în termeni de tulburare şi deficienţă), ci o formă de autocunoaştere, de dezvoltare personală şi adaptare.Astfel jocul, condus de specialişti urmăreşte:

° Îmbunătăţirea calităţii vieţii;° Dezvoltarea potenţialului existent;° Dezvoltarea de noi resurse adaptative;° Învăţarea unor strategii comportamentale noi.Având în vedere rolul jocului de a te pune într-o anumită situaţie, specialiştii îl

folosesc pentru a-l ajuta pe copil în dezvoltarea personală (cunoaşterea de sine, imaginea de sine, stima de sine). Faptul de a fi solicitat în găsirea de soluţii, în testarea unor situaţii, îl face pe copil să se cunoască mai bine dar şi să dezvolte relaţii interpersonale armonioase.

Jocul nu te ajută să te cunoşti pe tine, ci să te cunoşti pe tine în relaţiile cu ceilalţi, jocul reprezentând astfel un factor protector faţă de comportamentele de risc (droguri, fumat) şi faţă de situaţiile de criză (suicidul).

69

Page 70: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Din acest punct de vedere, jocul este o modalitate eficientă de învăţare, dar şi o formă agreabilă de rezolvare a problemelor. Toate tipurile moderne de educaţie, chiar şi cele pentru adulţi, pun accent pe exerciţiile şi relaţionarea de tip joc, mai puţin stresantă şi care necesită mai multă creativitate. O astfel de metodă facilitează învăţarea şi comprehensiunea pentru că are la bază învăţarea activă, prin descoperire.

Jocul didactic este o metodă care constă în a placa elevii, într-o situaţie ludică având caracter de instruire. Invăţarea care implică jocul devine plăcută şi atrăgătoare, se face într-o bună atmosferă de bună dispoziţie şi destindere. Există multe tipuri de jocuri folosite în orele de limba română. Ele se clasifică astfel:

A) După conţinutul şi obiectivele urmărite:a) jocuri de dezvoltare a vorbiriib) jocuri de creaţiec) jocuri de fantezied) jocuri de memorie

B) După materialul folosit:a) jocuri cu materialeb) jocuri fără materialec) jocuri oraled) jocuri de cuvinte încrucişate,etc.

C) După procesele psihologice implicate:a) jocuri de memorieb) jocuri de atenţiec) jocuri de inteligenţă, etc.

Indiferent de tipul său, jocul didactic trebuie să îndeplinească anumite cerinţe: să aibă precizate obiectivele pedagogice, să fie raţional indicat în sistemul muncii educative, să dozeze gradul de dificultate implicat (în funcţie de particularităţile de vârstă şi intelectuale ale elevilor), să fie dozate din punct de vedere calitativ. Unele jocuri le oferă elevilor prilejul de a opera cu anumite elemente, cu mult inainte de a le studia Prin jocuri didactice, elevii îşi pot consolida deprinderea de a folosi corect informaţiile noi.Câteva exemple de jocuri didactice care se pot folosi la limba română:

“Săgeţile pluralului” Din dreptul articolului nehotărât un pleacă nişte săgeţi spre substantivele camionagiu, macaragiu, tichinigiu, bacaragiu. Se vor scrie formele pluralului substantivelor masculine de mai sus cerute de articolul nehotărât nişte (substantive nearticulate scrise cu doi de i) şi de adjectivul toţi (substantive articulate, scrise cu trei de i). “Labirintul ortografic” Din dreptul cuvintelor o, niste, toate pornesc câte trei lini (drumuri) spre următoarele cuvinte: florărie, librărie, farmacie, ţesătorie, turnătorie. Sub fiecare substantiv feminin la numarul singular; se vor scrie formele de plural (nearticulate - scrise cu doi de i), cerute de nişte, în legătură cu indicaţiile labirintului şi formele de plural articulate cerute de săgeţile sau drumurile adjectivului toate. “Calatorie ortografică”

Pe coli de hârtie care se împart elevilor sunt desenate trei furgonete, fiecare dintre ele având de făcut patru drumuri la patru destinaţii diferite. Furgonetele se disting prin inscripţiile deosebite pe care le poartă

1.- o (articol nehotărât pentru singular feminin);2.- nişte (articol nehotărât pentru plural);3.- toate (adjectiv).

70

Page 71: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Destinaţiile sunt marcate de către trei căsuţe, grupate în diverse puncte ale paginii. Denumirea primului destinatar spre care pleacă furgoneta nr. 1 este înscrisă în prima căsuţă din grup: brutărie, topitorie, vopsitorie, croitorie. În final, elevii trebuie să stabilească destinatarii ceilalţi, în funcţie de inscripţia existentă pe furgonetă, şi să scrie, în fiecare dintre căsuţe formele corecte ale pluralului substantivelor menţionate, prin care sunt identificaţi destinatarii.

Completând rândurile 1, 2, 3, 4 cu literele potrivite, veţi descoperi pe coloana AB numele unei părţi de vorbire:

1. Partea de vorbire care lămureşte un substantiv;2. Partea de vorbire care arata numărul obiectelor;3. Partea de vorbire care ţine locul unui substantiv;4. Partea de vorbire care denumeşte fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii etc. A

1234

B Pe coloana AB veţi obţine numele unei părţi de vorbire:

Jocul este o activitate complexă care are o paletă largă de utilizări şi forme infinite în funcţie de scopul şi obiectivele celui care îl foloseşte. Indiferent însă, de tipul de joc folosit, ceea ce au toate jocurile în comun este că reprezintă calea cea mai sigură către interiorul fiecărui copil.Bibliografie:E. Salomia. M. Marcinski - Ghidul carierei mele, Ed. Humanitas Educational, 2004A. Alba, i. Balaci, e. Ildiko- Pentru cariera elevilor tăi, Ed. Bic All, 2003

28. Exemple de proiecte ce pot fi realizate la clasele I - IV

Institutor Rosemarie Cocoană

I. Jocul – bucuria copiilor-Proiectul clasei I - a A

Motto: Copilul zice : „Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul . „Lucian Blaga

PROPUNĂTOR : Inst. Cocoană Rosemarie – Şcoala Eşelniţa – Mehedinţi

OBIECTIVE : Descoperirea jocurilor de ieri şi de azi cu ajutorul părinţilor şi bunicilor; Responsabilizarea elevilor în realizarea unei sarcini individuale şi de grup; Implicarea familiei în derularea activităţilor de la şcoală;

TEMA : JOCUL – BUCURIA COPIILORSUBTEME :

Jocuri de ieri şi de azi Jocuri de curte Jocuri de copii şi jocuri de adulţi

71

Page 72: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

LOCUL DE DESFĂŞURARE : curtea şcolii, terenul de sport, acasă;RESURSE MATERIALE : mingi, corzi, elastic, pietricele; RESURSE UMANE : elevi, cadre didactice, părinţi, fraţi, surori;FORMA DE ORGANIZARE : 4 grupuri de câte 6 elevi;

- primul grup are următoarele sarcini : colectarea de informaţii despre jocuri, reguli de joc, tipuri de jocuri, participanţi;

- al doilea grup adună jocurile pe care le jucau bunicii şi părinţii pe vremea când erau copii;

- al treilea grup adună jocurile pe care le joacă copiii în prezent în curte;- al patrulea grup demonstrează jocurile studiate ;

TIPURI DE PRODUSE : casete, portofoliu al proiectului;CALENDARUL PROIECTULUI : 3 săptămâniEVALUARE : prezentarea datelor culese de primul grup, publicarea unei reviste cu jocuri, şezătoare cu demonstrarea unor jocuri împreună cu parinţii şi bunicii, aprecieri verbale, comentarii ale elevilor, părinţilor, bunicilor, cadrelor didactice;

II. Datini şi obiceiuri de iarnă – Proiectul clasei a II-a A

PROPUNĂTOR : Inst. Cocoană Rosemarie - Şcoala Eşelniţa - Mehedinţi

OBIECTIVE : Confecţionarea de felicitări şi cadouri specifice sărbătorilor de iarnă; Prezentarea unei expoziţii cu lucrările plastice ale elevilor; Întocmirea unui portofoliu(prezentarea obiceiurilor,fotografii); Organizarea unui carnaval cu personaje biblice(Sărbătoarea Crăciunului); Participarea la sceneta „Într-o noapte de Crăciun” şi „Pluguşorul copiilor”;

TEMA : DATINI ŞI OBICEIURI DE IARNĂSUBTEME :

Sărbători creştine de iarnă Datini de Crăciun Reţete culinare de Crăciun şi Anul Nou Realizarea unor lucrări artistice

LOCUL DE DESFĂŞURARE : sala de clasă, şcoala, cămin cultural, împrejurimile localităţii;RESURSE MATERIALE : carton, foarfece, lipici, acuarele şi pensule, markere, hârtie colorată;RESURSE UMANE : cadre didactice, elevi, părinţi, membrii comunităţii;RESURSE INFORMAŢIONALE : reviste, pliante, casete, televizor;FORMA DE ORGANIZARE : 5 grupuri de câte 5 elevi

- primul grup are următoarele sarcini: colectarea informaţiilor despre datinile şi obiceiurile de iarnă şi realizarea unor desene sau lucrări practice pe această temă;

- al doilea grup va aduna poezii despre iarnă şi reţete culinare specifice sărbătorilor de iarnă;

- al treilea grup are următoarele sarcini: confecţionarea de felicitări şi cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, realizarea unor podoabe pentru pomul de Crăciun;

- al patrulea grup va prezenta sceneta „Într-o noapte de Crăciun”;- al cincilea grup va prezenta „Pluguşorul copiilor”;

72

Page 73: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

TIPURI DE PRODUSE : portofoliu al proiectului, casete, fotografii, globuri, ghirlande, lănţişoare ornamentale, măşti, afişe, reţete culinare,

informaţii prelucrate;CALENDARUL PROIECTULUI : 2 săptămâniEVALUARE : aprecieri verbale, expoziţie cu materialele realizate, fotografii, casete video cu înregistrările scenetelor.

III. Să ne cunoaştem drepturile ! - Proiectul clasei a II-a A

PROPUNĂTOR : Instit. Cocoană Rosemarie Delia

OBIECTIVE : Familiarizarea elevilor cu limbajul specific Drepturilor Omului; Formarea capacităţii de a-şi susţine propriile păreri; Crearea unor desene care să exprime păreri personale ale elevilor despre

Drepturile Omului; Propunerea unor mijloace fezabile de rezolvare a conflictelor drepturilor omului; Analiza influenţei pe care o au Drepturile Omului la nivelul sărăciei ca stare

socială;TEMA : SĂ NE CUNOAŞTEM DREPTURILE !SUBTEME :

Tortura: păreri personale şi practici internaţionale Responsabilităţile tinerilor Să-i învăţăm pe elevi să prevină conflictele Drepturile copilului în povestiri şi imagini Copacul drepturilor omului

LOCUL DE DESFĂŞURARE : şcoala, sala de clasă, acasă;RESURSE MATERIALE : carton, hârtie glace, foarfece, carioci, acuarele, coli albe, creioane, stilouri, aparat video, casete, televizor;RESURSE UMANE : cadre didactice, elevi, părinţi;RESURSE INFORMAŢIONALE : cărţi, pliante, reviste, situaţii din viaţa cotidiană, ”Convenţia cu privire la Drepturile Omului”, „ABC-ul Drepturilor Omului” , „Drepturile copilului în povestiri şi imagini”FORMA DE ORGANIZARE/SARCINI/RESPONSABILITĂŢI: 3 grupe de câte 7 elevi care şi-au împărţit astfel responsabilităţile:

- prima grupă citeşte materiale de specialitate, adună informaţii, selectează din ziare şi reviste articole referitoare la Drepturile Omului;

- a doua grupă realizează lucrări practice, benzi desenate, amenajează o expoziţie cu aceste lucrări;

- a treia grupă analizează situaţii cotidiene de încălcări ale Drepturilor Omului;

CALENDARUL PROIECTULUI : 2 săptămâni(de 3 ori pe săptămână)TIPURI DE PRODUSE : lucrări scrise şi ilustrate(desene, lucrări practice, poezii, portofoliul)EVALUARE : discuţii despre munca realizată în grupuri, despre produsele realizate şi despre concluziile la care au ajuns în urma studiului la acest proiect;

73

Page 74: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR

Nr.crt.Denumirea activităţii

Locul de desfăşurare

1Studierea Drepturilor Omului- completarea unor fişe pe tema „Drepturilor Omului”şi a chestionarului „Pătratele Drepturilor Omului”;- monitorizarea acestora;- realizarea de pliante pe tema „Drepturilor Omului”;

Sala de clasă

2 Relativism şi drepturi umane universale- vizionarea unor casete;- studii de caz;

Sala de clasă

3 Drepturi, justiţie, cuvânt- poezii despre dreptate-activitate de tip „braistorming”

Şcoala

4 Saracia şi Drepturile Omului- întâlnire cu reprezentanţi ai rromilor –categorie defavorizată la nivelul comunei;- organizarea unor mese rotunde;

Şcoala

5 Toleranţă şi respect- culegerea de informaţii despre relaţiile dintre - oameni prin aplicarea chestionarelor;- realizarea unor benzi desenate pe această temă;

Şcoala

6 Drepturile în conflict - o parte integrantă a vieţii noastre- completarea unor fişe şi chestionare ;- studii de caz;

Sala de clasă

ETAPELE PROIECTULUI

1.RESURSELE PROIECTULUI:- umane- materiale- echipamente- bani- procedee şi tehnici- informaţii / comunicare- timp2. PLANIFICAREA,ORGANIZAREA ŞI CONTROLUL

Planificarea implică identificarea activităţilor şi include:- fixarea obiectivelor- detalierea sarcinilor de lucru- estimarea resurselor necesare pentru fiecare sarcină concretă- stabilirea unui calendar de desfăşurare a activităţilor

74

Page 75: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Activităţile de planificare se fac de obicei, pe o scală a timpului astfel:- pe termen scurt- pe termen mediu- pe termen lung

Organizarea înseamnă punerea în acţiune a planului şi implică combinarea activităţilor cu resursele disponibile.Controlul implică asigurarea că planul şi organizarea au atins ţinta propusă şi include:

- monitorizarea- raportarea- compararea- corectarea

3. FAZELE UNUI PROIECTÎn desfăşurarea unui proiect pot fi identificate mai multe faze distincte.Trebuie să

se ţină cont de cele trei faze principale:- faza precontractuală- faza contractuală- faza post contractuală

Faza pregătitoare : - conceperea proiectului

- tehnica deciziei de tip arboreFaza de organizare

- planificarea pentru desfăşurarea normală a priectului- timpul de pregatire- căutarea materialului informativ- necesitatea intervenţiei coordonatorului în susţinerea derulării proiectului- rezolvarea conflictelor- schimbul de experienţă între echipe

Faza de control- participarea tuturor persoanelor implicate în proiect- asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării activităţii- încurajarea personalizării produsului de grup-

4. ÎNCHEIEREA PROIECTULUIEvaluarea finală trebuie facută pentru a învăţa din experienţă şi pentru a

îmbunătăţi calitatea viitoarelor proiecte. Evaluarea presupune:

- aprecierea a ceea ce s-a realizat;- explicarea modului în care au fost obţinute rezultatele;- realizarea unei expozitii.

75

Page 76: INFO Şcoala - webgarden55107ccedc356...Prof. Gabriela Păunescu - Câţiva paşi prin istoria chimiei - Din istoria descoperirii elementelor chimice (1) / pag.50 16. Prof.Ani Rişcu

Despre situaţia demografică a Orşovei în perioada interbelică

Prof. Ramona - Liliana Vlasie Conform documentelor oficiale, în anul 1910 locuitorii care populau oraşul

Orşova erau în numãr de 5.795, pe când în 1923 , conform unor date estimative , numãrul acestora era de 4.300. Cauzele care au generat declinul demografic au fost rãzboiul şi Marea Unire. Pierderile de vieţi omeneşti în timpul rãzboiului au afectat populaţia oraşului cu 700 de oameni . Odatã statul român unificat, o bunã parte din populaţia de etnie austro-ungarã şi-a pãrãsit locuinţele şi a pãrãsit Orşova, neputându-se adapta noilor orânduiri social –politice ale statului român. În 1927 localitatea Orşova avea un numãr de 4.623. Conform recensãmântului efectuat la acea vreme, evidenţa populaţiei avea în vedere informaţii legate de profesie , religie şi etnie. Din punct de vedere profesional, populaţia se diviza în: meseriaşi, patroni, ucenici – 420; industriaşi stãpâni – 48; comercianţi stãpâni – 105; salariaţi particulari, comercianţi, muncitori – 531; servitori -182; alte profesii – 205; fãrã profesie – 2.479. În ce priveşte religia, conform recensãmântului din 1927, convieţuiau în Orşova 1.917 – ortodocşi şi 2.179 – catolici. Recensãmântul din 1930 aratã cã în Orşova acelui an trãiau 5.287 de locuitori din care 2.757 de bãrbaţi şi 2.540 de femei. Din punct de vedere confesional, 2.523 dintre locuitori erau ortodocşi, 2.250 – catolici, 194 – iudaici, 132 – evanghelişti, 50 – reformaţi 37 – unitari, 35 – mahomedani şi 61 din alte confesiuni. Dupã criteriul etnic, 2.436 erau români, 1.625 – germani, 804 – maghiari, 135 – sârbi, 104 – evrei, 81 – cehi, 46 – turci, 35 – bulgari, 12 – slovaci şi 13 de alte naţionalitãţi. În 1934 Orşova înregistra o evoluţie din punct de vedere demografic, având 5.380 de locuitori iar în 1936 numãrul locuitorilor se ridicase la 5.540. Odatã cu începerea celui de-al doilea rãzboi mondial, se observã din nou un regres al numãrului locuitorilor, numãrul naşterilor reducându-se simţitor ( Ex. în 1938 sunt înregistrate 128 , pe când în 1940 – 66 de naşteri. ) Orşova interbelicã se caracterizeazã printr- o creştere a numãrului de locuitori, formând un mozaic sub aspect etnic, confesional şi socio - profesional.

76