inerva ia laringelui

34
Inervaţia laringelui elemente de anatomie topografică şi clinică Raluca Paşcalău MG II, seria III

Upload: pislaru-veaceslav

Post on 19-Apr-2017

233 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Inervaţia laringelui elemente de anatomie topografică şi

clinică

Raluca Paşcalău MG II, seria III

Agenda I. Despre anatomie

II. Anatomia laringelui

III. Controlul nervos al fonaţiei

IV. Nervul vag –traiect

V. Nervii laringei -traiect, teritoriu inervat

VI. Raporturi

VII. Ramificare

VIII. Importanţa clinică

“Anatomia este ştiinţa formei vii”

• “E greu să credeţi că s-a născut un om cu un dar nemărginit ca să înveţe inserţii sau articulaţii. El s-a născut pentru ceva mai înalt […]”

• Pentru Rainer „nu există banalitate în natură, ea rezidând numai în mintea care observă“, iar studiul trebuie continuat, adâncit „până ce apare măreţia lucrurilor“, căci astfel se formează şi caracterul. Până unde trebuie adâncit studiul? Unde se află „măreţia lucrurilor sau, mai bine zis, în ce constă această măreţie? O atingi atunci, când „lucrurile ajung să-ţi vorbească. Adică să te pui în acea stare ca lucrurile să-ţi vorbească. Cu cât lucrurile îţi vor spune mai multe, cu atât nivelul tău este mai ridicat. Iată criteriul pentru progresul fiecăruia, iată criteriul cel mai însemnat“

Francisc I. Rainer

Laringele localizare

cartilaje

muşchi

mucoasa

Controlul nervos al fonaţiei

N X

N LS

N LI

Nervul vag –traiect

Nervii laringei -traiect, teritoriu inervat

Nervul laringeu superior

-origine: ggl plexiform

-ramura internă

- mucoasa epiglotei, rădăcinii limbii,

vestibulului laringian, laringofaringelui

- anastomoză cu nervul laringeu

recurent (ansa Galen)

-ramura externă

- muşchiul cricotiroidian

- mucoasa ventriculului şi a etajului

infraglotic

-glanda tiroidă, constrictor inferior

faringe

Nervul laringeu recurent

-origine: baza gâtului (dr),

torace (stg)

-anastomoze: n laringeu

superior (ansa Galen)

-teritoriu: muşchii intrinseci

laringe, esofag, trahee,

constrictor inferior faringe

17

1. De ce au nervii laringei recurenţi originea inferior de structurile pe care le inervează?

2. De ce devin nervii vagi stâng şi drept anterior şi posterior?

Raporturi

Membrana tirohioidiană • Ramura internă • Artera laringiană superioară • Vena laringiană superioară

Ramura internă a laringeului superior

Triunghiul sternothyroidolaringian (Moosman and DeWeese 1968)

A-L: m. sternothyroid M: laringele Baza: polul superior al lobului tiroidian În aria triunghiului: • ramura externă • artera tiroidiană superioară • vena tiroidiană superioară

NAV

aderent de constrictorul faringian inf sau de arteră (15%)

înafara capsulei tiroidiene cu atât mai departe de polul sup cu cât

individul este mai înalt

Ramura externă a laringeului superior

Nervul laringeu recurent şanţul traheo-esofagian

raportul cu artera tiroidiană inferioară: • tip A(41.25%) : superficial de

trunchi sau ramuri • tip B(48.125%) : profund de trunchi

sau ramuri • tip C(3.75%) : între ramuri • tip D(0.625%) : artera trece printre

ramurile nervului • tip E(6.25%): ramurile arterei şi ale

nervului se întrepătrund

Ramificare

Bifurcarea nervului laringeu superior: • în interiorul bifurcaţiei carotidiene(75%) • paralel cu bifurcaţia (15%) • mai inferior(10%) ramurile părăsesc teaca vasculară 20 mm inferior de bifurcaţie

Ramurile terminale penetrează muşchii cricotiroidian şi constrictor inferior

Ramura externă

Ramura internă

Nervul laringeu inferior locul ramificării

Nervul laringeu inferior ramuri terminale

Inervaţia cricoaritenoidianului posterior

Inervaţia tiroaritenoidianului raporturi cu cartilajul tiroid

Conexiuni laringeu superior - laringeu inferior ansa Galen (r postcricoidă- nervul laringeu

inf) nervul comunicant (44–85%) nervul

arcului faringian V • tip A: ramura inf pt cricoaritenoidianul

post • tip B: ramura pt interaritenoidian • tip C: ramura pt cricoaritenoidianul lat • tip D: ramura inf pt tiroaritenoidian fb senzitive pt mucoasa subglotică fb motorii pt tiroaritenoidian

Conexiuni laringeu superior ramura externă- ramura internă anastomoza găurii tiroide (4-30%)

Conexiuni laringeu inferior – lanţ ganglionar sympatic ramura comunicantă

Importanţa clinică

Identificare, monitorizare şi conservare

• tiroidectomii

• paratiroidectomii

• endarterectomii carotidiene

• intervenţii pe coloana cervicală C3-C4

Denervare-reinervare disfonia spasmodică paralizii

Bibliografie 1. Eberhard Kruse, Arno Olthoff, Rolf Schiel, Functional anatomy of the recurrent and superior laryngeal

nerve, Langenbecks Arch Surg (2006) 391: 4–8 2. ALBU, I. : Inima si nervi cranieni, Editura UMF Cluj Napoca, 1994 3. ROHEN J.; Color Atlas of Anatomy: A Photographic Study of the Human Body 4. WILLIAMS P., WARWICK R.& CO, Gray’s Anatomy 38th Edition, ChurchillLivingstone, 1995, ISBN 0-443-

04560-7 5. MONKHOUSE, S., CRANIAL NERVES Functional Anatomy, Cambridge University Press,2006 6. SADLER, Th., Langman's Medical Embryology,Lippincott Williams & Wilkins 7. Cummings Otolaryngology - Head and Neck Surgery, 5th edition: Expert Consult Online and Print By

Paul W. Flint, MD, Bruce H. Haughey, MBChB, MS, FACS, FRACS, Valerie J. Lund, CBE, MS, FRCS, FRCSEd, John K. Niparko, MD, Mark A. Richardson, MD, K. Thomas Robbins, MD, FACS and J. Regan Thomas, MD, FACS

8. Sara C. Scheid, MD, Daniel P. Nadeau, MD, Oren Friedman, MD, and Robert T. Sataloff, MD, Anatomy of the Thyroarytenoid Branch of the Recurrent Laryngeal Nerve, Journal of Voice, Vol. 18, No. 3, pp. 279–284

9. Kochilas et al., Surgical Anatomy of the External Branch of the Superior Laryngeal Nerve and its Clinical Significance in Head and Neck Surgery, Clinical Anatomy 21:99–105 (2008)

10. Su et al Unilateral Vocal Cord Paralysis J Am Coll Surg

11. IRA SANDERS* AND LIANCAI MU, Anatomy of the Human Internal Superior Laryngeal Nerve, THE ANATOMICAL RECORD 252:646–656 (1998)

12. Robert L. Eller, et al, The Innervation of the Posterior Cricoarytenoid Muscle: Exploring Clinical Possibilities, Journal of Voice, Vol. 23, No. 2, pp. 229-234

13. Wen-Jing Tang • Shan-Quan Sun • Xing-Lu Wang, An applied anatomical study on the recurrent laryngeal nerve and inferior thyroid artery, Surg Radiol Anat (2012) 34:325–332

14. Bu¨ lent Yalc¸ ın Æ Harun Tug˘ cu Æ Nergis Cantu¨ rk Hasan Ozan Laryngeal branching pattern of the inferior laryngeal nerve, before entering the larynx, Surg Radiol Anat (2006) 28: 339–342

15. Marco Lucioni, Practical Guide to Neck Dissection, © Springer-Verlag Berlin Heidelberg 2007

16. Prof. Adrian Majuru, SUFLET ŞI SPIRIT ÎN CONCEPºIE RAINERIANÅ, REVISTA MEDICALÅ ROMÂNÅ – VOLUMUL LIX, NR. 1, An 2012

17. http://www.youtube.com/watch?v=yJNUI5HC1fs&list=FL0deWy0YyObFQakiALdFRMQ

18. http://www.youtube.com/watch?v=mMtpJjTZOwY&list=FL0deWy0YyObFQakiALdFRMQ

Mulţumesc!