Industria metalurgiei neferoase se bazează în cea mai mare măsură pe materia primă importată. Totuşi, Marea Britanie are şi ceva resurse de cupru, concentrate de plumb, zinc, cositor, sulf, argint, săruri potasice, sare.

Concentratele de plumb ca şi zincul le importă din Canada, Zambia, Chile, iar prelucrarea se face în centrele: Manchester, Liverpool, Bristol ,Glasgow, Londra. Industria aluminiului este prezentă în Newport, Fort William, Burntisland. Materia primă se importă din Australia şi Guyana.

Industria metalurgiei feroase

In Marea Britanie, a luat amploare industria metalurgica si otelariile datorita zacamintelor metalifere si a cocsului necesar prelucrarii zacamantului in fonte si oteluri

Industria energetică şi-a schimbat treptat structura balanţei, locul cărbunelui fiind luat de petrol. Principalele bazine carbonifere sunt: Yorkshire-Nottingham-Derby în estul Munţilor Pennini; bazinul Angliei de Nord-Est; bazinul South Walles; bazinul Scotish ; bazinulLancashire şi Midlands.

Petrolul se află în cantităţi importante. Rezervele aflate în structurile platformei continentale ale Mării Nordului, se ridică la peste 2 miliarde tone, producţia anuală fiind de 94 milioane tone. Principalele puncte de extracţie sunt Brent, Piper, Beryl, de unde, prin conducte se trimite către centrele de rafinare aflate fie pe litoral  în estuare, fie în interiorul uscatului către mari centre de consum.

Gazele naturale se găsesc în aceeaşi platformă a Mării Nordului rezervele depăşind după estimări 700 miliarde m3. Principalele centre de exploatare sunt: Frigg, Leman, Indefatigable. Totuşi, Marea Britanie importă gaze naturale lichefiate. 

PETROL

Economia petrolieră are o istorie mai agitată decât cea a cărbunelui, implicaţiile politice fiind mai pregnante.  Printre statele  industrializate,  doar trei   îşi  pot asigura integral  (Federaţia Rusă) sau parţial (S.U.A., Marea Britanie), necesităţile. Factorii concentrării economiei petroliere sunt:

- cele mai multe state dezvoltate sunt dependente de aprovizionarea cu petrol provenit din ţările în curs de dezvoltare;

- punerea în valoare a unui zăcământ necesită investiţii masive şi o industrie de echipament specializată. Rentabilitatea  unor   rezerve  este  condiţionată  de  certitudinea  exploatării   lor.  Concentrarea  financiară devine astfel regula în această ramură, mai ales că investiţiile (prospecţii, foraj) sunt rapid amortizate;

- stocarea şi evacuarea producţiei necesită crearea unei infrastructuri speciale (rezervoare, conducte) care implică   investiţii   importante,   constituind   astfel   un   al   treilea   factor   de   concentrare   financiară   dar   şi spaţială;

- rafinarea cere şi ea cheltuieli masive devenind al patrulea factor de concentrare a economiei petroliere. La scară mondială există de fapt trei mari concerne care împart controlul producţiei, rafinării,

transportului şi distribuţiei: Standard Oil, regiunea Mării Nordului, cu exploatări submerse care aparţin mai ales Marii  Britanii   (126 milioane tone) şi  Norvegiei   (157 milioane tone  în anul 2000),  regiune nouă şi extrem de dinamică datorită consumului ridicat din restul continentului, deşi petrolul astfel extras este cel mai scump.Shell şi British Petroleum.

Gazele naturale - constituie un combustibil modern intrat în uz abia în secolul XX, având avantajul distribuţiei rapide în spaţiu prin sistemele de conducte, capacitate energetică ridicată, şi o paletă largă de utilizări industriale. De obicei, rezervele gazeifere sunt întâlnite aproximativ în aceleaşi arii ca şi cele de petrol, acumularea lor fiind posibilă tot în bazinele sedimentare

- Europa, dispune de rezerve modeste dar intens exploatate, ajungând să producă 303 miliarde m³, cantitate insuficientă suplimentată cu gaz rusesc (în partea central-estică) sau nord-african

. Sistemul european de conducte este centrat pe principala arie de extracţie - bazinul Marii Nordului, unde exploatările sunt atât pe continent (Groningen în nordul Olandei) cât şi submerse în zona britanică (Olanda produce 68 de miliarde m³, iar Marea Britanie 105 miliarde m³)

Statele europene, în primul rând Marea Britanie au avut un rol esenţial în crearea unei pieţe mondiale a minereurilor şi metalelor neferoase.  Bursa  din   Londra   constituie   încă  principalul   factor   în  dezvoltarea  acestei ramuri, având în vedere rolul său în exploatarea unor mari rezerve de minereuri neferoase din Africa şi Asia în perioada colonială. După 1950 se adaugă S.U.A. care au reuşit să domine treptat marile rezerve de pe continentul american, cel mai bogat în prezent în aceasta categorie de resurse. Federaţia Rusă a încercat în perioada sovietica să creeze propria piaţă a metalelor neferoase, fără succes, în prezent acest sector fiind larg controlat de S.U.A. şi Marea Britanie.