Încrengătura NEMATHELMINTHES(gr. nema=aţă; helminthos=vierme)

Nematelminţii sunt metazoare triploblastice cu simetrie bilaterală şi de formă cilindrică (viermi rotunzi), la care corpul este acoperit de cuticulă groasă. Cavitatea viscerală este largă, considerată un rest al blastocelului embrionar, ceea ce clasifică aceşti viermi rotunzi ca pseudocelomate.

Mezenchimul este redus, constituind un pseudocel sau schizocel. Tubul digestiv este complet, format din intestin anterior, mijlociu şi posterior. Lipsesc aparatele circulator şi respirator iar organele de simţ sunt superficiale. Sexele sunt separate, rar hermafrodite. Dezvoltarea embrionară se face prin năpârliri. Nematodele sunt libere, răspândite în mediu acvatic şi terestru, comensale şi endoparazite, la plante şi la animale.

Clasificare: Clasa Nematoda Clasa Acanthocephala Clasa Rotatoria

Clasa Nematoda

Cuprinde viermi cilindrici, ascuţiţi la capete şi cu corpul acoperit de o cuticulă inextensibilă . Sunt forme libere şi parazite. Nematodele au dimensiuni de la câteva sutimi de microni până la câţiva metri. Având sexe separate, masculii sunt mai mici decât femelele.Tegumentul, este format dintr-un epiteliu unistratificat, acoperit de o cuticulă groasă, protectoare. Această epidermă, este îngroşată prin două creste latero-longitudinale, in interiorul cărora se află tubii excretori şi încă două creste în care se află cordoanele nervoase. Între câmpurile formate de aceste creste, sunt localizate celulele musculare de tip mioepitelial, cu rol contractil (miofibrile), racordate la cordonul nervos ventral sau dorsal.

Pseudocelul nematodelor prezintă importanţă, fiind umplut de

un lichid, în care plutesc celule mezenchimatice.Tubul digestiv este rectiliniu. Gura, situată anterior se deschide prin trei buze, ornate cu papile senzitive. Aceste buze sunt armate cu structuri chitinoase (fig. 25), servind la sfărâmarea hranei (nematodele sunt carnivore, fitofage, sau se hrănesc cu alţi paraziţi).

Fig. 25. Armătura bucală -nematod

Intestinul, este continuat cu anusul ce se deschide ventral, prin orificiul anal la femelă şi orificiul cloacal la mascul care se deschide subterminal.Sistemul nervos este compus dintr-un inel periesofagian de unde pornesc trunchiuri nervoase.

Aparatul excretor este format din puţine celule excretoare specializate şi de canale excretoare care se varsă într-un por excretor ventral, situat înapoia gurii.Reproducerea este sexuată. Dimorfism sexual. Dezvoltarea, în general este indirectă, adesea cu 5 stadii larvare între care intervin 4 năpârliri. Se întâlneşte şi partenogeneza printre nematode.Aparatul genital-este tubular, dublu la femelă şi simplu la mascul. Ovarele lungi şi subţiri se continuă cu două oviducte şi două uretere care se unesc în treimea anterioară a corpului şi se continuă cu vaginul care se deschide prin orificiul genital, pe partea ventrală. Masculul are aparatul genital tot filamentar, doar cu o singură gonadă. Testiculul lung, se continuă cu canalul deferent, vezicula seminală şi canalul ejaculator care se deschide în cavitatea cloacală.

Dintre formele parazite, distingem: 1) nematode cu o singură gazdă, fără stadiu liber: Oxyurus, Ascaris, Trichocephalus 2) nematode cu o singură gazdă, cu stadii libere: Ancylostoma, Strongylus.Ascarizii sunt viermi de talie mare, localizaţi în intestinul gros al unor mamifere.Din Genul Ascaris fac parte: Ascaris suum -limbricul de porc; Parascaris equorum -la cal; Toxocara canis –la câine; Ascaris lumbricoides-la om .

Ascaris suum La partea anterioară, mai subţire, se află orificiul bucal cu trei buze. Masculul de cca. 15 cm lungime, 2-4

mm diametru este mai mic de cât femela, prezintă un anus subterminal ventral. lângă care se găsesc doi spiculi copulatori. Femela (25 cm lungime, 5-6 mm ) prezintă atât un anus subterminal cât şi un orificiu genital, aflat în treimea anterioară a corpului . (fig. 26).

Fig. 26. Organizatia unui nematod

Ciclul vital. Ouăle eliminate de femela adultă în număr foarte mare ajung în mediu exterior odată cu fecalele. Ele sunt, acoperite de o coajă groasă mamelonată (fig. 27). În mediu exterior, în ouă se formează în 2-3 săptămâni o larvă

vermiformă, care rezistă în această formă câteva luni.

Fig.27. Ou de nematod

Aceste ouă înghiţite de gazdă odată cu apa sau alimentele, ajung în intestin unde eclozează şi din ele iese o larvă care va efectua o migrare prin corpul gazdei astfel: traversează peretele intestinului, iar pe cale sangvină ajunge în ficat, cordul drept şi de aici în plămân. În plămân traversează bariera (peretele) alveolară, urcă prin branhiole –bronhii, trahee până la faringe. Din faringe, trec în esofag, ajung din nou în intestin, unde devin adulţi. Aceste migraţii au loc în circa două luni de la infestaţie. La nivelul intestinului, prezenţa acestor larve crează disfuncţii de ordin mecanic (ocluzii), gasro-intestinale –colici-, diaree sau disfuncţii nervoase soldate cu crize epileptiforme .

Trichocephalus vulpis (gr. trichos=păr; kephale=cap) (sin. Trichuris vulpis) este un nematod de 3-5 cm care produce la rumegătoare, porc, om şi carnivore, infestaţia intestinului gros,

caracterizată prin diaree cu fecale gălbui sau cu sânge, anemie .

Oxiurus (sin. enterobius) vermicularis infestează intestinul copiilor. Femela depune ouăle la marginea anusului care provoacă mâncărime. Aceste ouă sunt infestante din momentul embrionări. Omul ingeră aceste ouă prin auto infestare. Eclozarea are loc în intestinul subţire (fig. 28).

Fig.28. Oxiur şi ou

Ancylostoma duodenale(fig.29) măsoară 1-2 cm, este un parazit intestinal al cărui ciclu necesită o fază de viaţă liberă (exogenă). Adultul trăieşte în duoden -în mucoasă, unde provoacă hemoragii urmate de anemii grave. Ouăle, eliminate la exterior au nevoie de mediu umed şi cald pentru dezvoltare. Larele, în contact cu pielea omului pătrund prin efracţie, ajung pe cale sagvină în pulmon, intestin. Se mai numeşte şi boala minerilor.

Fig.29. Ancylostoma

Ancylostoma caninum se localizează în intestinul subţire la câine.

Trichinella spiralis (fig. 30) (femela adultă=3,5 mm; masculul adult mai mic, 1,5 mm), este un parazit care se găseşte ca adult în intestinul subţire la aproape toate mamiferele, iar ca larvă în musculatura striată. Boala se numeşte trichineloză. Femela este ovovivipară, eliminând larve vii, de cca. 100 microni care, străbat peretele intestinal şi pe cale limfatică invadează toate organele şi musculatura.

Fig.30. Larve cu chişti de Trichinella

Larvele din musculatura striată, bine oxigenate, se inchistează şi astfel pot supravieţui zeci de ani . Trebuie ca gazda, să fie mâncată de o altă gazdă (un răpitor mâncat de altul, un porc să mănânce un rozător contaminat cu chişti; omul să mănânce carne de porc infestată, pentru a se transmite boala. Acest ciclu este numit autoheteroxen.

Filaria de Medina Dracunculus medinensis este un nematod filiform, uneori de 1 m lungime. Adultul parazitează la om, trăieşte în vasele limfatice sau ţesutul subcutanat şi

provoacă o hipertrofie a membrelor inferioare numită elefantiazis. Larvele sunt eliminate în mediul exterior (apă) unde sunt înghiţite de un copepod (Cyclops) iar aici îşi continuă dezvoltarea. Când omul bea apă infestată cu copepode parazitate, larvele ajung în intestin, apoi se localizează subcutan mai ales pe mâini şi pe picioare, ajung adulte şi femelele depun larve.Clasa Nematomorpa (Gordiacea)

Sunt o clasă de nematelminţi filiformi, la care adulţii sunt forme libere, acvatice sau paraziţi ai unor insecte. Masculii şi femelele se acuplează formând ghemuri încurcate. Larvele sunt în schimb parazite pe insecte sau crustacee. După câteva săptămâni de dezvoltare, adultul părăseşte gazda traversând peretele corpului.

Clasa Acanthocephala

Cuprinde paraziţi ai intestinului subţire la unele vertebrate superioare şi peşti. Larvele acestor viermi parazitează artropodele. Indivizii acestei clase posedă la extremitatea anterioară o trompă protractilă numită proboscis prevăzută cu ţepi, alcătuind un aparat care serveşte la fixarea parazitului adult.(gr. macros=mare,akantha=ţep/spin, kephalos= cap, cefalic). Macracanthorhynchus hirudinaceus este cel mai mare acantocefal (60 cm

- femela), parazitând intestinul subţire al porcului. Sexele sunt separate, masculul fiind mai mic decât femela. Ouăle sunt alungite şi conţin un embrion numit acantor. Larvele acestor paraziţi le găsim la gândacii de bucătărie sau la unele specii de cărăbuşi ori crustacee acvatice. Multe specii de acantocefali sunt parazite in intestinul peştilor, broaştelor, păsărilor. Unele vertebratele constituie gazde paratenice (gazde de aşteptare) în care larvele acantocefalilor se închistează. Aceste gazde nu sunt necesare în desfăşurarea ciclului vital

Clasa RotatoriaCuprinde animale numite şi rotifere -fiindcă se rotesc prin intermediul unui aparat rotator- (fig. 31). Sunt viermi de dimensiuni microscopice întâlniţi îndeosebi în ape dulci ca forme libere, servind drept hrană pentru unele specii de peşti.

Fig.31. Rotifere cu aparat rotator

Încrengătura ANNELIDA

(gr. annulus=inel)

Acestă încrengătură cuprinde viermii inelaţi, marini, dulcicoli, de sol (edafici) şi forme parazite. Anelidele au corpul format dintr-o succesiune de inele identice sau segmente, numite metamere. Au sau nu apendici perechi numite parapode, cu rol in deplasare (ambulatoare) , respiraţie sau tactil.

Sunt metazoare triploblastice cu simetrie bilaterală, la care mezodermul formează cavităţi închise, motiv pentru care se numesc şi celomate. Ele reprezintă un nod filogenetic important în scara evolutivă, fiind un grup foarte vechi de animale (cca.700 milioane ani), la care metameria a apărut mai recent (570 milioane ani). Anelidele sunt în egală măsură protostomieni: blastoporul coincide cu gura la animalul adult şi nu va da anusul.

Clasificare: Clasa Polichaeta

reprezentant : Nereis diversicolor Clasa Oligochaeta

reprezentant: Lumbricus terrestrisClasa Hirudinea (Achaeta)

reprezentant: Hirudo medicinalis

Sistemul nervos de tip scalariform este format din : - o pereche de ganglioni

cerebroizi - un inel periesofagian- un lanţ ganglionar ventral, situat

sub tubul digestiv, motiv pentru care se mai numesc hiponeurieni.

Organele de simţ sunt reduse, unele specii având ochi, peri tactili (cheţi).Tubul digestiv este complet, cu orificiu bucal şi anal, simplu, rectiliniu.Sistemul circulator este închis.Un caracter important este prezenţa hemoglobinei dizolvate.Excreţia se realizează prin intermediul metanefridiilor.Reproducerea. Sexele sunt separate, dar există şi specii hermafrodite. În cursul dezvoltării, apare larva trocoforă (fig. 32)

Fig.32 Larva trocoforă

Celomul şi metameria Pe măsura constituirii mezodermului, la larva trocoforă (fig. 33) fenomenul este însoţit de o fragmentare regulată a acestuia. Veziculele celomice vor antrena diferenţierea entităţilor repetabile: metamere, numite şi segmente sau somite. Metamerele au o anatomie caracteristică.

Un segment metamer este alcătuit dintr-o pereche de vezicule celomice, o pereche de nefridii, o pereche de ganglioni nervoşi uniţi transversal prin comisuri, o pereche

de expansiuni laterale (apendice) numite parapode, elemente musculare (musculatură somatică longitudinală) şi elemente vasculare (fig.33, 34).

.

Fig. 33. Larva trocoforă

Limitele externe ale fiecărui metamer sunt vizibile datorită unor despărţituri tegumentare inter-segmentare, fiecare nefridie străbătând două metamere succesive. Peretele de la periferie sau somatopleura veziculelor celomice căptuşeşte musculatura somatică; peretele intern sau splahnopleura înveleşte vasele de sânge dorsal şi ventral , tubul digestiv şi sistemul nervos. Pereţii celor două vezicule ale aceluiaşi metamer formează în plan sagital mezenterul. Pereţii celomici a două metamere succesive

se alipesc pentru a forma unul transversal. Veziculele celomice la Polichete dar şi la Oligochete închid un lichid celomic care conţine elemente figurate şi asigură funcţii importante: de susţinere hidrostatică, de locomoţie, de excreţie.

Animalul metameric este constituit prin repetarea în lungul axei corpuluia unor elemente identice numite metamere, la care se adaugă: un prostomium anterior care poartă organele senzoriale şi un pigidium posterior la nivelul căruia se găseşte anusul.

Clasa Polichaeta (Polichete)

(gr. polys=mulţi; cheti=păr)

Clasa polichetelor cuprinde anelide prevăzute cu peri chitinoşi.

Morfologia la Nereis (fig. 34)

Fig. 34. Metameria la Nereis

Nereis diversicolor face parte din Ordinul Errantia (gr. errare= a umbla). Gura este localizată pe primul metamer care poartă numele de peristomium. Tubul digestiv este metamerizat, comun ansamblului de segmente iar perechile de ganglioni nervoşi sunt legate de la un metamer la altul prin conective, sistemul fiind numit scalariform. Se poate spune că la Polichete se înregistrează un debut de cefalizare corespunzătoare unirii câtorva metamere. La Nereis diversicolor peristomium-ul este format prin sudarea primelor două metamere. Corpul este de dimensiunile unei râme, viu colorate de unde vine şi numele. Corpul este cilindric, uşor turtit dorso-ventral. De remarcat la această specie este

prezenţa organelor senzoriale foarte dezvoltate ( antene, palpi, ochi). Regiunea cefalică este formată din două segmente: - prostomiul, alungit, la baza căruia se găsesc 4 ochi, iar în partea anterioară are 2 antene (tentacule). Pe laturile prostomiumului se găsesc cei 2 palpi cu rol senzitiv.- peristomiul lăţit, format din segmentul bucal unit cu primul segment somatic. Pe partea ventrală a peristomiului se găseşte gura iar pe marginea ei sunt 4 ciri tentaculari, lungi, cu rol senzitiv. Prin devaginarea faringelui musculos se formează o trompă exertilă, prevăzută cu ţepi. Pe partea posterioară, faringele este prevăzut cu fălci chitinoase zimţate, care prin devaginare ajung în regiunea cefalică.La Anelide şi mai ales la Polichete, sunt caracteristice parapodele-nişte formaţiuni apendiculare tegumentare laterale, o pereche pentru fiecare metamer. Aceste parapode intervin în locomoţie.La Polichete, organele genitale sunt bine definite. Produsele sexuale mascule sau femele se dezvoltă în strânsă legătură cu învelişul peritoneal al celomului şi cad precoce, sub formă de spermatogonii sau ovogonii în lichidul celomic. Maturarea este lentă. Sexele sunt separate. În absenţa conductelor genitale, gameţii sunt eliberaţi prin ruperea tegumentului sau prin anus. În cazurile în care un pavilion genital se deschide în celom, aproape de nefridii, acestea din urmă asigură evacuarea produselor sexuale.

Clasa Oligochaeta (Oligochete)

(gr. oligos=puţini; cheti,chaitos=păr)

Unul dintre caracterele principale ale acestei clase este lipsa parapodelor şi numărul foarte redus de peri, de unde le vine şi numele de Oligochete. Din această clasă fac parte râmele, dintre care Lumbricus terrestris este una dintre cele mai răspândite forme.

Fig. 35. Lumbricus terestris-râma

Morfologie externă. Râma este un vierme cilindric uşor turtit dorso-ventral, cu dimensiuni de până la 30 cm, excepţional 180 cm. Segmentaţia corpului este homonomă, caracter general pentru oligochete. Indiferent dacă vorbim de formele acvatice sau de cele tericole, mişcarea se realizează activ prin ondulaţii. La râma adultă, în regiunea anterioară a corpului este o îngroşare numită clitelum (fig.35).

Prostomiul sau lobul cefalic este redus, lipsit de ochi, tentacule sau palpi. Peristomiul nu are prelungiri iar anterior lui se deschide orificiul bucal.Toate segmentele corpului sunt lipsite de parapode, dar au câte 8 peri dispuşi în 4 perechi, latero-dorsale şi latero-ventrale. Perii scurţi, îndreptaţi către înapoi servesc ca puncte de sprijin la înaintarea prin galeriile din pământ. Pe părţile ventrale ale segmentelor, exceptând primele 4 segmente şi ultimul segment, se găseşte câte un por excretor iar între segmentele9+15 se află 2 orificii ale receptaculelor seminale, apoi orificiile genitale femele şi mascule.

Organizaţia internă. Tegumentul este lipsit de cili şi acoperit de o cuticulă vascularizată, adaptată respiraţiei tegumentare. Pătura musculo-cutanee are aceeaşi constituţie ca la polichete, fiind muşchi circulari şi longitudinali dispuşi în benzi. Segmentele sunt net separate prin diafragme. Intestinul prezintă un pliu înfundat în lumenul intestinal – tiflosolis, care măreşte suprafaţa de absorbţie, compensând sărăcia în substanţe nutritive a hranei (pământ cu particule alimentare). Epiteliul intestinal ciliat, conţine şi celule glandulare care secretă fermenţi digestivi.Aparatul respirator. Nu există la râmă. Respiraţia se face prin tegumentul vascularizat şi prin eliminarea lichidului celomic prin porii dorsali.Aparatul circulator. Printre inelele vasculare metamerice care leagă vasul longitudinal dorsal şi vasul longitudinal ventral, se remarcă prezenţa a 5 inele vasculare care înconjoară esofagul în segmentele 7+11. Aceste inele au lumen larg şi pereţi musculoşi, se contractă ritmic, împingând sângele, motiv pentru care au fost numite “inimi pulsatile”. Sângele este roşu datorită hemoglobinei, dar conţine şi globule albe cu rol fagocitar.Aparatul excretor este reprezentat de metanefridii – câte o pereche pentru fiecare segment, cu excepţia celor de la extremităţi. Nefridiile sunt constituite dintr-o parte anterioară, (ca o pâlnie) ciliată, numită nefrostom, urmată de un canal excretor (tubul nefridian)care străbate diafragmul ce separă 2 segmente, trece în segmentul

următor şi se deschide la exterior prin porul excretor, nu înainte de a descrie o dilatare- vezicula excretoare. Sistemul nervos este de tip gangliopnar scalariform ca şi la Nereis, dar este mai puţin dezvoltat din cauza lipsei organelor de simţ din regiunea cefalică şi a parapodelor. Ganglionii cerebroizi sunt situaţiîn segmentul 3, legaţi printr-un inel periesofagian de lanţul ganglionar ventral metamerizat, format dintr-o pereche de ganglioni în fiecare segment, legaţi între ei prin conective şi comisuri.Organele de simţ sunt slab dezvoltate datorită modului de viaţă. Ochii lipsesc, dar râmele percep totuşi lumina cu ajutorul celulelor senzitive din epidermă, având o reacţie negativă la lumină.Reproducerea se face în general pe cale sexuată şi spre deosebire de polichete, oligochetele sunt hermafrodite cu fecundaţie încrucişată.

Aparatul genital mascul este format din 4 testicule situate în segmentele 10-11. Veziculele seminale (3 perechi) sunt situate în segmentele 9-13 şi servesc ca rezervoare spermatice dar şi proceselor de spermatogeneză. Din veziculele seminale sperma trece în cele 4 canale eferente care se unesc în 2 canale deferente situate lateral şi care se deschid pe partea ventrală a segmentului.15, la nivelul papilelor genitale mascule.(fig.34). Aparatul genital femel este reprezentat prin: 2 ovare mici, situate pe segmentul 13; 2 receptacule ovulare, 2 oviducte continuate cu un canal care se

deschide la nivelul papilelor genitale femele de pe segmentul 14. Receptaculele seminaleîn număr de 4 sunt situate câte o pereche în segmentele 9 şi 10, cu rol de a înmagazina sperma de la individul partener. Nu există autofecundare. Deşi hermafrodite, râmele se împerechiază. Dezvoltarea ontogenetică are loc în interiorul coconului, (lipsind larva trocoforă) din care iese în final un singur individ.Tubifex tubifex – este o specie comună în mâlul pâraielor, unde formează pâlcuri roşii de mii ded indivizi cu lungimi cuprinse între 2şi 8 mm. Stau înfipţi cu extremitatea anterioară în mâl,iar extremitatea posterioară liberă, este în continuă mişcare.Culoarea lor este roşie, din cauza hemoglobinei dinsânge, prin intermediul căreia reuşesc să fixeze chiar şi cantităţile mici de oxigen din apele în care s-au adaptat să trăiască. Aceşti viermi sunt consumaţi cu plăcere de peştii bentonici, dar şi de peştişorii de acvariu.

Clasa Achaeta (Hirudinee)(gr. a=fără; cheti,

chaitos=păr)

Sunt animale prădătoare sau ectoparazite, de apă dulce sau marină, cu corpul aplatizat. Se mai numesc lipitori. Posedă totdeauna un număr fix şi puţin dezvoltat de segmente, dintre care primele fuzionează pentru a forma nişte ventuze cu ajutorul cărora se fixează şi sug. Sunt lipsite de parapode şi cheţi. Dezvoltarea lor este directă. Au ca particularitate prezenţa unor diverticule sau lacune şi sinusuri

gastrice în care înmagazinează sângele prizat de la gazdă, care poate constitui rezervă de hrană pentru 2 ani, greutatea corpului ei crescând de 4-5 ori după sugerea a 10-15 cmc de sânge. Reprezentant- Hirudo medicinalis – lipitoarea, trăieşte în apele dulci, lacuri, este un parazit temporar care se hrăneşte cu sângele cald al mamiferelor. Suprafaţa externă a tegumentului este împărţită în 101 inele, care maschează metameria corpului. Hirudo medicinalis prezintă 33 segmente. La partea anterioară este o ventuză în mijlocul căreia se află orificiul bucal, la partea posterioară are o ventuză posterioară cu aspect discoidal (fig.36).

Fig.36. Hirudo medicinalis- lipitoare

Piscicola geometra este o lipitoare cu trompă devaginabilă şi un sistem cu diverticule gastrice pentru înmagazinarea sângelui supt de la

gazdele lor, specii de ciprinide dulcicole pe care le parazitează în număr mare.

Încrengătura ARTHROPODA (gr. arthros=articulaţie, podos=picior)

Artropodele ocupă un loc remarcabil între speciile biodiversităţii atât prin complexitatea lor morfologică, cât şi prin multitudinea biotopurilor pe care le ocupă, ceea ce indică o reuşită biologică a acestei încrengături, cu un cuprins de peste 1,5 milioane de specii. Întrucât 9/10 din totalul artropodelor sunt insecte, acestea sunt considerate a fi organismele cu cea mai înaltă organizare dintre nevertebrate. Artropodele sunt metazoare triblastice celomate, cu simetrie bilaterală. Corpul acestora este alcătuit din trei regiuni: cap, torace şi abdomen. Unele artropode au primele două regiuni reunite într-un cefalotorace.

Clasificare

1. Subîncrengătura Trilobitomorpha - cuprinde forme fosile

2. Subîncrengătura Chelicerata - Clasa Merostomata- Clasa Arachnida

3. Subîncrengătura Mandibulata - Clasa Crustacea - Clasa Miriapoda

- Clasa Insecta

Cheliceratele sunt artropode primitive, lipsite de antene dar care au au o pereche de chelicere (cheli= foarfece), de unde şi numele acestui grup, apendice prehensile, şi o pereche de pedipalpi, organe tactile sau prehensile. Corpul este divizat în două regiuni: cefalotorace şi abdomen. Cefalotoracele poartă ochii, chelicerele, palpii şi 4 perechi de picioare. Abdomenul poartă

anusul, orificiile genitale şi respiratorii. Arahnidele sunt animale cu respiraţie aeriană, care poartă toate cele şase perechi de apendici ataşaţi pe cefalotorace. Cuprind scorpionidele, araneidele (păianjenii) şi acarienii (căpuşele). La acarieni, pedipalpii şi chelicerele sunt modificate sub forma unui rostrum ascuţit.

Mandibulatele sunt artropode prevăzute cu mandibule şi cu una sau două perechi de antene, fiind denumite şi antenate.Această subîncrengătură cuprinde trei clase:

crustacee, miriapode şi insecte. Importeante pentru medicina veterinara sunt doar crustaceele şi insectele.

Subîncrengătura Chelicerata

Merostomatele constituie o clasă de chelicerate marine arhaice, din care fac parte doar cateva specii de talie mare, considerate fosile vii. Exemplu: Limulus polyphemus, răspândit pe coastele americane ale Oc. Atlantic. Acest animal este căutat pentru scutul dorsal, de cca.30 cm, utilizat în studii oncologice.Arahnidele sunt chelicerate terestre prădătoare în majoritate. Corpul este alcătuit din două piese: cefalotoracele numit prosoma şi abdomenul numit opistosoma. Din Clasa Arachnida fac parte trei ordine: - O. Scorpiones - scorpioni (fig. 39)- O. Aranea -păianjeni - O. Acarina -căpuşe

Scorpionii sunt arahnide terestre termofile, nocturne, întâlnite în regiunile tropicale, unele veninoase. Veninul conţine neurotoxine şi hematolizine.

Fig. 39.Alcătuirea unui scorpion

În fauna României întâlnim o singură specie, de talie mică, de 3-4 cm denumită Euscorpius carpathicus, în Banat, Oltenia şi jud. Buzău. Cel mai mare scorpion este Pandinus imperator, măsurând 18-20 cm, trăieşte în N-V Africii. În Algeria, trăieşte şi Androctonus mauritanicus, o specie de talie mai mică, al cărei venin ucide un câine în câteva secunde. Oamenii mor de înţepătura acestui scorpion mai des decât muşcătura şerpilor veninoşi. Scorpionii se disting din ansamblul arahnidelor prin faptul că opistosoma este terminată printr-o coadă veninoasă recurbată în sens

postero-anterior, numită telson, care se termină cu un ac veninos.

În ceea ce priveşte biologia sexuală, scorpionii preced fecundaţia printr-un dans nupţial, finaliyat cu depunerea masculului a unui spermatofor, peste care este aşezată femela, acesta este vidat de spermatozoizi, care intră prin orificiul genital femel realizând fecundaţia. La scorpioni, întâlnim atât ovoviviparitaea cât şi viviparitatea: gestaţia este realizată datorită unui contact intim între embrion şi oviduct. La ecloziune, larvele tinere, sunt fixate de spatele mamei lor prin intermediul unor ventuze, unde are loc prima năpârlire. Stadiile ulterioare sunt identice cu adultul.

Araneidele sau păianjenii, se caracterizează prin faptul că pedipalpii sunt folosiţi în actul reproducerii iar chelicerele seamănă cu nişte croşete, la extremitatea lor existând o glandă veninoasă (fig. 40)

Fig. 40.Alcătuirea unui păianjen

Abdomenul este nesegmentat. În zona anusului, există nişte glande sericigene care secretă un fir de mătase de natură proteică (albumine) pentru construcţia pânzei şi a coconilor. Păianjenii au dimorfism sexual, femelele fiind mai mari decât masculii, dar şi mai închise la culoare. Se cunosc 20.000 specii.

În cazul păianjenului cu cruce, Epeira diademata, femelele stau în mijlocul pânzei, iar masculul la marginea acesteia, fiind animale prădătoare.

Păianjenul de casă, Tegenaria domestica îşi face pânza prin ungherele locuinţelor, pe plafoane, de unde îi vine şi numele (tagos=plafon). Se hrăneşte cu ţânţari, muşte sau alte insecte.

Păianjenii sunt specii solitare, tericole, acvatice sau terestre care-şi fabrică o pânză caracteristică, care-i face adesea respingători, creînd o stare de repulsie deşi, prin obiceiurile lor sau prin caracteristicile morfologice, fascinează etologii. Astfel, cei 8 ochi, ca organe senzitive, sensibilitatea tactilă deosebită, prezenţa organelor stridulante de la baza chelicerelor - cu care produc nişte sunete deşi nu aud, canibalismul, modalitatea de împerechiere, sunt cu totul particulare. În acest ultim caz, femela, foarte vorace şi mult mai mare ca dimensiune decât partenerul ei, elaborează nişte secreţii atractante pentru mascul. Dansul nupţial al masculului îl salvează uneori pentru a nu fi considerat pradă. El, apucă firul de mătase de care este legată femela şi îl scutură, dansând, salutând femela într-un

preludiu nupţial, care inhibă instinctul de răpire al acesteia. Masculul, pentru a fi mai sigur, leagă uneori femela cu firul de mătase pentru a îndeplini împerechierea cu chelicerele, cu rapiditate. După actul împerechierii, instinctul sexual al femelei dispare şi de multe ori surprinde masculul care n-a fugit imediat şi drept răsplată, îl mănâncă. Păianjenii sunt importanţi în natură deoarece distrug un mare număr de insecte, majoritatea dăunătoare, contribuind la incetinirea dezvoltării lor excesive.”Muşcatura” unor păianjeni, este datorată prezenţei unor glande veninoase al căror canal excretor pătrunde în chelicere. Ea provoacă nişte dureri uşoare întrucât sunt specii cu totul inofensive, ca speciile europene, dar sunt şi specii americane al căror venin acţionează asupra sistemului nervos sau provoacă leziuni şi degenerări locale datorită toxinelor. Acarienii sau căpuşele sunt forme libere sau parazite care trăiesc în diferite medii: terestru, acvatic, cavernicol. Se cunosc peste 10.000 specii. Acarienii alcătuiesc o grupă polifiletică foarte heterogenă, cu dimensiuni mici de 0,1-10 cm.

Acarienii au pedipalpii şi chelicerele mai mult sau mai puţin modificate, alcătuind un rostrum ascuţit (rostrum-lat. = cioc, chele- gr. =gheară sau keras-gr. corn). Aceste piese bucale au o structură foarte variată, după cum ele servesc la muşcat sau la supt.

Corpul (fig. 41) este alcătuit dintr-o singură piesă, de unde şi numele acestora (acari= care nu se

poate diviza), nume dat acestora de Aristotel.

Fig. 41. Alcătuirea unei căpuşe

Clasificarea acarienilor este bazată pe prezenţa şi situarea stigmatelor şi pe dispoziţia perilor. O clasificare biologică simplă face să distingem: - căpuşe libere, cu forme marine, dulcicole şi terestre (ca oribatidele de exemplu);- căpuşe parazite pe animale şi plante. Citând căpuşele din G. Ixodes (căpuşe ixodide), acestea sug sângele vetrebratelor, putând transmite agenţi (protozoare sau plathelminţi) patogeni.

Căpuşele din G. Demodex, au aspect vermiform (fig. 42) şi produc o dermatită parazitară care afectează bulbul pilos al firului de păr, prin localizarea parazitului în interiorul tijei firului de păr, boală numită demodicoză.

Fig. 42Demodex

Căpuşele din G. Sarcoptes produc râile la animale şi om. Originea acarienilor. Întrucât lipsesc fosilele, nu putem proba cu certitudine vechimea trecerii acestor artropode la viaţa parazitară, dar prin înalta specificitate a acestora pentru un grup particular de gazde, se demonsrează că acarienii au convieţuit de foarte mult timp cu gazdele lor.

Adaptarea la viaţa parazitară a căpuşelor a însemnat apariţia specializării de fixare pe gazdă. Deşi evoluţia în parazitism este în general de tip regresiv (simplificându-se sau dispărând unele organe -ca de ex. la cestode-), în cazul de faţă, apare un poaradox -complicarea structurilor- pentru fixarea parazitului pe gazdă este legată de reacţiile imunologice ale gazdei care încearcă să înlăture parazitul. Acest paradox este dat şi de faptul că presiunea de selecţie tinde să păstreze întotdeauna indivizii cei mai puţin antigenici, deci fenotipurile cele mai regresate. Ciclul evolutiv. Femelele depun ouă în grămezi, a căror dimensiune este condiţionată de dimensiunea viitoarei larve hexapode. Din larvă rezultă prin năpârlire o nimfă octopodă. Ciclul continuă cu două/trei stadii nimfale, ultimele nimfe fiind denumite teleonimfe (teleios -gr. = pe deplin, complet).

Subîncrengătura Mandibulata

(Antenata)

Mandibulatele sunt animale la care porţiunea cefalică este construită la toţi reprezentanţii după acelaşi principiu, spre deosebire de chelicerate care nu au un segment cefalic propriuzis. Sunt artropode prevăzute cu două mandibule şi cu una sau două perechi de antene. Clasificare

- Clasa Crustacea - Clasa Miriapoda - Clasa Insecta

Crustaceele sunt artropode în general acvatice, prevăzute cu două perechi de antene. Corpul este acoperit de o cuticulă calcificată, formând o crustă, de unde şi numele clasei -crustacee.

Corpul, este divizat în trei regiuni: cap, torace (pereion) şi abdomen (pleon).

Crustaceele sunt artropode în general acvatice, prevăzute cu două perechi de antene. Corpul este acoperit de o cuticulă calcificată, formând o crustă, de unde şi numele clasei -crustacee.

Clasificare: crustacee inferioare- Entomostracee : - Branchiopodele - Ostracodele- Copepodele- Branchiurele- CirripedeleDintre crustaceele superioare denumite Malacostracee fac parte: - Stomatopodele- Decapodele- Izopodele - Amfipodele

Branhiopodele sunt crustacee libere de apă sărată ori dulce, menţionând ca specii pe Artemia salina, un filopod care serveşte drept hrană peştilor în primele etape ale vieţii, respectiv, dintre speciile dulcicole, dafniile -genul Daphnia - denumite şi purici de baltă (fig. 43).

Fig. 43. Daphnia spp.

Dintre copepode, (copi=vâslă, podos picior), multe specii de astfel de microcrustacee sunt libere, cum sunt ciclopii (fig. 44), care alcătuiesc o parte din zooplanctonul dulcicol, dar sunt şi specii parazite pe branhiile unor peşti, cum ar fi specii ale genului Ergasilus (fig. 45).

Fig. 44. Copepod liber (ciclop)

Fig.45. ErgasilusCopepod parazit

Denumirea de ciclop vine de la comparaţia mitologică, întrucât posedă un singur ochi situat frontal. Branchiurele (branchi=branhie; uros =coadă) sunt crustacee ectoparazite temporar pe unele specii de peşti marini sau dulcicoli.

Corpul acestora (fig. 46) asemănător unor păduchi, este translucid iar apendicele cefalice s-au transformat în organe de fixare şi într-un aparat bucal destinat înţepării tegumentului peştilor pentru sugerea ţesuturilor sau a debriurilor celulare.

Fig. 46. Argulus foliaceus

Dintre Malacostracee, exemplificăm decapodele care sunt natante -care înoată- ex.: creveta roză sau reptante -care se târăsc- ex.: languste, homari, raci [fig. 47]. Unele specii ale acestor grupe de animale sunt comestibile, având calităţi organoleptice deosebite, dar pot constitui în acelaşi timp şi rezervoare de virusuri, bacterii sau miceţi cu un anumit grad de patogenitate şi pentru om.

Fig. 47. Racul de râuAstacus astacus

Clasa Insecta (Hexapoda)

Insectele constituie cel mai mare grup de animale.

Insectele se deosebesc de celelalte artropode antenate prin alcătuirea corpului din 3 regiuni distincte: cap, torace şi abdomen.

Insectele reprezintă apogeul dezvoltării nevertebratelor, prin numărul imens al speciilor ( peste un milion) şi al indivizilor.

Biodiversitatea insectelor este completă. Ele populează toate biotopurile terestre, acvatice dulcicole, altele sunt specii parazite. Dacă facem abstracţie de apterigote (a=fără; pterigos=aripă) sistematica insectelor este bazată pe următoarele caractere:

- structura aripilor- dezvoltartea embrionară- structura pieselor bucale-

alimentaţieMajoritatea insectelor posedă una sau două perechi de aripi, (deşi există unele insecte aptere,

regresiune apărută ca rezultat al adaptării).

Prin plasticitatea lor ecologică, ele ocupă cele mai diverse biotopuri de pe întreaga suprafaţă a globului, cu excepţţia largului mărilor şi a oceanelor. Insectele depăşesc ca număr un milion de specii, aproximativ 2/3 din speciile de animale cunoscute.

Insectele sunt folositoare prin efectul benefic asupra unor culturi sau plante spontane, cât şi prin titlul de agenţi sanitari, obţinut datorită activităţii necrofore şi descompunătoare, dar mai ales prin produsele naturiste obţinute din prelucrarea lor farmaceutică, biopreparatele actuale fiind foarte eficace împotriva a numeroase afecţiuni.

Insectele sunt dăunătoare producţiei vegetale/animale ori sănătăţii omului, ca transmiţători de agenţi patogeni. Tipuri de aparate bucale (fig. 48-49).

Fig. 48. Aparat bucal pentru rupt şi mestecat (stg.) - rupt şi supt (dr.)

Fig. 49. Aparat bucal pentru supt (stg.) şi înţepat (dr.)

Subdiviziunile sistematice ale clasei insectelor sunt: Subclasa Apterygota şi Scl. Pterygota (32 ordine). Medicina veterinară este interesată de unele subclase de pterigote (insecte cu aripi) (pteros=aripă) din care fac parte ordinele: Odonata, Dermaptera, Blattaria, Anoplura, Mallophaga, Heteroptera, Coleoptera,Hymenoptera,Lepidoptera Diptera, şi Siphonaptera.