incendiul ca atac asimetric

4
28 numărul 2/2009 Arta de a tr^i în siguran]^ Alarma INCENDIUL CA ATAC ASIMETRIC Dr. Ing. Sorin CALOTĂ - Preşedintele Comitetului Tehnic Naţional “Securitate Societală” Atacuri asimetrice Analiza riscurilor care pot produce crize naţionale sau europene trebuie să aibă în vedere lua- rea în considerare atât a dimensiunilor militare, cât mai ales a celor nonmilitare. Aceste fenomene sunt generate pe fondul unor vulnerabilităţi naţionale şi stimulate de amploarea şi diversitatea globalizării lu- mii de astăzi, dar mai ales a celei viitoare. Din ansamblul cauzelor generatoare de criză, ata- curile asimetrice reprezintă cele mai noi ameninţări, de o periculozitate deosebită. Săvârşite de către un inamic mobil şi care transcede graniţele, greu de lo- calizat şi de identificat, atacurile asimetrice produc adeseori adevărate dezastre, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi cu mari distrugeri de bunuri mate- riale. Atacurile asimetrice pot fi definite drept acţiuni non-armate, provocate în mod deliberat, cu intenţia vădită de a produce dezastre şi implicit teamă, teroare, distrugere de bunuri, pierderi de vieţi omeneşti şi slăbirea securităţii naţionale în diverse scopuri, de cele mai multe ori politice. Noţiunea de atac asimetric, deşi des utilizată în literatura de specialitate, nu are încă o definiţie consacrată. Atacurile teroriste reprezintă un exem- plu elocvent de asimetrie, forţa este disproporţionată, acţiunile par lipsite de logică militară, efectele distruc- tive şi mărimea pierderilor sunt semnificative în raport cu costurile atacurilor, scenariul este greu de intuit, iar riscurile dificil de evaluat. În general, atacurile asimetrice sunt motivate politic, drept pentru care presupun întotdeauna un pronunţat simţ al frustării, al unei nedreptăţi sau injustiţii sociale, religioase ori politice, injustiţie care, în opinia lor, nu poate fi înlăturată decât printr-o metodă violentă bazată pe tactica ultimei soluţii. Analiza cazuistică a atacurilor asimetrice conduce la următoarea clasificare : În raport de diversitatea ţintelor, atacurile asimetrice pot fi: contra bunurilor (îndeosebi a celor care con- stituie simboluri economice, financiare, politice sau infrastructuri critice cu puternic impact regional sau naţional); contra persoanelor (asasinate, răpiri, luări de ostatici etc); împotriva mediului (provocare de dezas- tre naturale sau accidente tehnologice în măsură să conducă la provocarea de dezastre naturale sau dete- riorarea factorilor de mediu) În raport de procedeele utilizate : utilizarea explozivilor ( peste 60% din total); răpiri, asasinate; deturnarea de avioane; În raport de motivaţie deosebim : atacuri patologice, săvârşite de psihopaţi, al- coolici etc.; atacuri din răzbunare – ca o reacţie violentă la nemulţumiri etc; atacuri religioase, generate de fundamenta- lism (islamic,mozaic, creştin etc); atacuri cu motivaţie etnică; atacuri cu motivaţie politică – una din cele mai vechi forme de terorism Desigur, a fost prezentată o clasificare extrem de sumară, complexitatea fenomenului impunând fireşte dezvoltări substanţiale ale claselor prezentate mai sus. Arson Pe plan mondial, numeroase studii statistice evidenţiază tendinţa continuă de creştere a numãrului de incendii tip arson, paralel cu creşterea generalã a actelor criminale, cu tendinţa tineretului spre vanda- lism şi cu dificultãţile economice. În majoritatea state- lor industriale dezvoltate, arson a devenit unul din comportamentale criminale cele mai costisitoare pen- tru societate, în primul rând datoritã pagubelor provo- cate de acest tip de incendiu. S-a constatat, statistic, cã un incendiu tip arson are o probabilitate de 4 ori mai mare decât un incendiu obişnuit sã se transforme într- un incendiu de proporţii, iar pagubele sunt duble faţã de pagubele pricinuite în medie de un incendiu da- torat oricãrei alte cauze. Totodatã, din daunele plãtite de societãţile de asigurãri, circa o treime o reprezintã daunele pentru distrugerile provocate prin arson. Clasificarea, de altfel bine cunoscută, a incendiilor tip arson prezintă simillitudini cu clasificări ale ata- curilor asimetrice : pentru obţinerea unui câştig; din rãzbunare; pentru acoperirea altor infracţiuni; din vanitate; din vandalism; înfãptuite de persoane cu tulburãri mintale; din motive social – politice. Interes deosebit pentru securitatea unei comunităţi prezintă îndeosebi arson din motive social-politice. Motivaţiile acestor incendii sunt diverse: expri-

Upload: alexsmn

Post on 05-Nov-2015

232 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Incendiul ca atac asimetric - articol scris de Sorin Calota

TRANSCRIPT

  • 28

    numrul 2/2009 Arta de a tr^i n siguran]^Alarma

    INCENDIUL CA ATAC ASIMETRIC

    Dr. Ing. Sorin CALOT - Preedintele Comitetului Tehnic Naional Securitate Societal

    Atacuri asimetrice Analiza riscurilor care pot produce crize

    naionale sau europene trebuie s aib n vedere lua-rea n considerare att a dimensiunilor militare, ct mai ales a celor nonmilitare. Aceste fenomene sunt generate pe fondul unor vulnerabiliti naionale i stimulate de amploarea i diversitatea globalizrii lu-mii de astzi, dar mai ales a celei viitoare.

    Din ansamblul cauzelor generatoare de criz, ata-curile asimetrice reprezint cele mai noi ameninri, de o periculozitate deosebit. Svrite de ctre un inamic mobil i care transcede graniele, greu de lo-calizat i de identificat, atacurile asimetrice produc adeseori adevrate dezastre, soldate cu pierderi de viei omeneti i cu mari distrugeri de bunuri mate-riale.

    Atacurile asimetrice pot fi definite drept aciuni non-armate, provocate n mod deliberat, cu intenia vdit de a produce dezastre i implicit team, teroare, distrugere de bunuri, pierderi de viei omeneti i slbirea securitii naionale n diverse scopuri, de cele mai multe ori politice.

    Noiunea de atac asimetric, dei des utilizat n literatura de specialitate, nu are nc o definiie consacrat. Atacurile teroriste reprezint un exem-plu elocvent de asimetrie, fora este disproporionat, aciunile par lipsite de logic militar, efectele distruc-tive i mrimea pierderilor sunt semnificative n raport cu costurile atacurilor, scenariul este greu de intuit, iar riscurile dificil de evaluat.

    n general, atacurile asimetrice sunt motivate politic, drept pentru care presupun ntotdeauna un pronunat sim al frustrii, al unei nedrepti sau injustiii sociale, religioase ori politice, injustiie care, n opinia lor, nu poate fi nlturat dect printr-o metod violent bazat pe tactica ultimei soluii.

    Analiza cazuistic a atacurilor asimetrice conduce la urmtoarea clasificare :

    n raport de diversitatea intelor, atacurile asimetrice pot fi:

    contra bunurilor (ndeosebi a celor care con-stituie simboluri economice, financiare, politice sau infrastructuri critice cu puternic impact regional sau naional);

    contra persoanelor (asasinate, rpiri, luri de ostatici etc);

    mpotriva mediului (provocare de dezas-tre naturale sau accidente tehnologice n msur s conduc la provocarea de dezastre naturale sau dete-riorarea factorilor de mediu)

    n raport de procedeele utilizate :

    utilizarea explozivilor ( peste 60% din total); rpiri, asasinate; deturnarea de avioane;

    n raport de motivaie deosebim :

    atacuri patologice, svrite de psihopai, al-coolici etc.;

    atacuri din rzbunare ca o reacie violent la nemulumiri etc;

    atacuri religioase, generate de fundamenta-lism (islamic,mozaic, cretin etc);

    atacuri cu motivaie etnic; atacuri cu motivaie politic una din cele mai

    vechi forme de terorism Desigur, a fost prezentat o clasificare extrem de

    sumar, complexitatea fenomenului impunnd firete dezvoltri substaniale ale claselor prezentate mai sus.

    ArsonPe plan mondial, numeroase studii statistice

    evideniaz tendina continu de cretere a numrului de incendii tip arson, paralel cu creterea general a actelor criminale, cu tendina tineretului spre vanda-lism i cu dificultile economice. n majoritatea state-lor industriale dezvoltate, arson a devenit unul din comportamentale criminale cele mai costisitoare pen-tru societate, n primul rnd datorit pagubelor provo-cate de acest tip de incendiu. S-a constatat, statistic, c un incendiu tip arson are o probabilitate de 4 ori mai mare dect un incendiu obinuit s se transforme ntr-un incendiu de proporii, iar pagubele sunt duble fa de pagubele pricinuite n medie de un incendiu da-torat oricrei alte cauze. Totodat, din daunele pltite de societile de asigurri, circa o treime o reprezint daunele pentru distrugerile provocate prin arson.

    Clasificarea, de altfel bine cunoscut, a incendiilor tip arson prezint simillitudini cu clasificri ale ata-curilor asimetrice :

    pentru obinerea unui ctig; din rzbunare; pentru acoperirea altor infraciuni; din vanitate; din vandalism; nfptuite de persoane cu tulburri mintale; din motive social politice.

    Interes deosebit pentru securitatea unei comuniti prezint ndeosebi arson din motive social-politice.

    Motivaiile acestor incendii sunt diverse: expri-

  • 29

    numrul 2/2009Arta de a tr^i n siguran]^Alarma

    marea protestului fa de un guvern sau o activitate (desfurarea unei conferine, de exemplu), dorina de a destabiliza o companie (de regul multinaional, perceput ca exploatatoare a bogiilor naionale), obinerea publicitii pentru o anumit cauz; tero-rism.

    Obiectivele urmrite pot fi: obiective politice sim-bol, birouri ale unor linii aeriene, sli de conferine, cldiri militare.

    Tot n aceast categorie pot fi incluse : arson cu caracter rasial, arson cu caracter religios, arson asociat cu proteste social-economice.

    Acest ultim tip de arson cunoate forme tot mai vi-olente. n cursul unor tulburri de strad (demonstraii protestatare, ciocniri cu forele de ordine), exemple fiind: mai 1968 - Paris, iunie 1990 - Bucureti, mai 1992 - Los Angeles (peste 1200 incendii n cteva zile), 1995 - Istanbul, 1997 - Paris (revolta liceenilor), 1999 - Po-lonia (greva agricultorilor), 2005-2006 Paris (revolta imigranilor i a studenilor), noiembrie 2007 Paris, octombrie 2008 - Paris, manifestanii folosesc coctei-luri Molotov - deosebit de eficiente - pentru a incen-dia maini, magazine etc.

    Mijloacele de aprindere sunt uor de procurat i folosit.Merit amintit ndemnul lui Vinnie Mandela (Africa de Sud) care preluase conducerea luptei anti-apartheid n anii 80 : ei au arme, noi avem pietre i cutii de chibrituri !

    Tratatele de psihologia mulimilor analizeaz modalitile de dirijare i manipulare a maselor de oameni spre anumite scopuri, inclusiv destructive, fascinaia real pe care o exercit focul, nc din vre-muri strvechi, jucnd rolul de amplificator al emoiilor umane.

    Arson din vandalismMajoritatea rilor europene i unele statistici

    americane consider vandalismul ca principalul motiv de incendiere, cu pondere mare n rndul tinerilor .

    Incendiile de acest tip pot fi considerate incendii instinctuale, fr motivaie precis, ci ca o reacie la o via dezordonat, fr perspective, o criz acut de personalitate sau sentimente de frustare fa de so-cietate, stat i ntreaga lume nconjurtoare. De cele mai multe ori, aceste incendii au caracter ntmpl-tor i nu cu premeditare. Individul pune pe foc pentru a-i arta brbia, pentru o plcere momentan sau pentru o rzbunare general mpotriva societii. Ca ti-pologie, incendiatorii sunt tineri, de regul n grupuri, complexai,din familii dezorganizate, cu inteligena sub medie, fr imaginaie, care comit cu uurin i plcere chiar, delicte minore : spargerea felinarelor, agresarea verbal a persoanelor, neavnd o atracie patologic pentru foc i considerndu-l doar un mijloc potrivit pentru a crea probleme societii prin distru-geri.

    Obiectivele alese pentru incendiere sunt de regul cldirile publice (biserici, coli, sediul unor instituii guvernamentale) uneori depozite sau cldiri industriale, aflate n zona pe care o frecventeaz.Ma-

    joritatea actelor de vandalism au loc seara trziu, la sfritul sptmnii.De regul, incendiul poate fi aso-ciat cu alte distrugeri din zon.

    Fapta prezint un pericol social la fel de mare ca i incendiile unor piromani - elementele agravante fiind comportarea incendiatorului: neprevzut, necontro-lat i mai ales iresponsabilitatea social ce poate da natere la evenimente grave. Investigaia acestor ca-zuri, inclusiv din punct de vedere psihic este foarte di-ficil.

    Exemplul recent cel mai convingtor este Festi-valul de la New York (Woodstock 1999).Festivalul s-a desfurat pentru a comemora 30 de ani de la faimosul festival al pcii i fraternitii de la Woodstock.

    La sfritul manifestrii de trei zile au fost distruse stelajele pe care erau montate difuzoarele i instalaiile de iluminat, s-a dat foc la barci i corturi, ca i unora din mainile parcate.Pentru a declana incendiile, ti-nerii huligani au folosit tocmai lumnrile pcii distribuite de organizatori.Dezlnuirea instinctual a fost favorizat de drogurile comercializate liber. Justificarea incendiatorilor : a te juca de-a Nero este un grozav motiv de distracie.

    n analiza fenomenului de arson privit ca atac asi-metric trebuie avute n vedere limitrile impuse de am-ploarea consecinelor.O explozie a unei bombe va avea ntotdeauna un efect distructiv mai rapid i mai puter-nic dect un incendiu care necesit un anumit timp de dezvoltare. Tipologia i scopurile sunt asemntoare pentru arson i pentru alte atacuri asimetrice.

    n acelai timp, trebuie remarcat influena psihologic puternic a focului asupra comportamen-tului oamenilor, declannd ntotdeauna amplificarea tulburrilor sociale.Din aceste considerente, arsonul din motive social-politice reprezint un atac asimetric cu un impact mediatic deosebit.

    Incendiile stradale au un deosebit potenial dis-tructiv asupra echilibrului social, cocteilurile Molotov fiind de mult vreme arma preferat n tulburrile de strad.

    Metodele utilizate i circumstanele de timp i spaiu sunt asemntoare cu cele preluate n arsena-lul teroritilor.Dac pentru arson aceste metode nu au cunoscut, din fericire, o perfecionare, tehnicile utili-zate n atacurile asimetrice evolueaz ns spre forme mai sofisticate, mai diversificate, corespunztoare unor noi scopuri distructive.

    Ca urmare, managementul prevenirii fenomene-lor de tip arson prezint aspect de complexitate mai sczut dect n cazul altor tipuri de atacuri asimetrice, dar la acelai nivel de importan.

    Se recomand ca orice societate comercial sau instituie public s-i evalueze riscul de arson,existnd n acest sens metodologii (fie ale societilor de asi-gurri, fie ale instituiilor specializate) care permit ncadrarea ntr-una din categoriile : risc mic, normal , mare de arson.

    Se recomand abordarea global a securitii cldirii, att din punct de vedere antiefracie, ct i al

  • 30

    numrul 2/2009 Arta de a tr^i n siguran]^Alarma

    securitii la incendiu.n acest sens pot fi luate msuri generale de prevenire cum ar fi :

    asigurarea securitii ntreprinderii sau cldirii, ndeosebi noaptea i n zilele de smbt i duminic posturi fixe i mobile de paz, supravegherea i iluminarea ntregului perimetru, inclusiv a intrrilor dosnice;

    reglementare strict a accesului. sisteme de control acces, supravegherea continu a vizitatorilor ;

    asigurarea supravegherii electronice, perime-trale i n interior cu sisteme i instalaii certificate: cen-trale de semnalizare i alertare automat a incendiilor i efraciilor, detectoare adecvate ;

    instalaii automate de stingere (sprinklere, cu gaze .a.);

    nlturarea imediat a unor situaii suspecte: rezervoare cu lichide inflamabile, aglomerri de ma-teriale combustibile, n locuri unde nu se justific prezena lor;

    cunoaterea i luarea n considerare a strii de spirit a personalului din subordine; notificarea ctre unitatea de poliie apropiat a ameninrilor din partea unor nemulumii sau proaspt concediai.

    Literatura de specialitate nu include ntotdeauna

    arsonul printre categoriile de atacuri asimetrice.Dar necesitatea unei abordri integrate i cuprinztoare a atacurilor asimetrice posibile n societatea actual, impune luarea n considerare a tuturor posibilelor ameninri.

    Securitatea societal

    Eforturile unei societi comerciale sau instituii pentru o securitate mrit n caz de arson sau efracie trebuie totodat integrate n noua cerin funcional: asigurarea continuitii activitii n situaii de criz.

    n acest sens, o direcie recent la nivel european i internaional se refer la dezvoltarea conceptelor de protecie a infrastructurii critice i cel de securitate societal.

    Conceptul de protecie a infrastructurii critice nu este nou.n Directiva privind identificarea i desem-narea Infrastructurii critice europene i evaluarea necesitii de mbuntire a proteciei ei , infrastructu-ra critic este definit ca fiind acele elemente (sisteme i servicii) ori pri ale acestora care sunt eseniale pentru meninerea funciilor societii (sntate, secu-ritate, siguran, bunstarea economic sau social a populaiei).Ca i n cazul conceptului de criz UE, i n proiectul de directiv menionat se face distincie fa de infrastructurile critice naionale, care produc efecte la nivel naional i se definete infrastructura critic european ca fiind compus din acele infrastructuri critice a cror distrugere sau dereglare afecteaz sem-nificativ dou sau mai multe State Membre

    Conceptul de securitate societal se aplic la nive-lul funciilor organizaiilor.

    Perfecionarea proceselor decizionale n situaii de criz este tot mai frecvent abordat n literatura de

    specialitate. Deoarece funciunile specifice n societate sunt diversificate, este necesar s se asigure un dialog permanent ntre ceteni, organizaii, sectorul privat i guvern, pentru a analiza posibilitile de optimizare a pregtirii crizelor, rspunsului la crize i a restabilirii strii de normalitate.

    Supravieuirea cetenilor , a comunitilor locale i a naiunilor implic securitatea funciilor critice ale societii, mai degrab dect clasica abordare privind securitatea teritoriului.Aceast deplasare de sensuri implic necesitatea asigurrii capacitii de a funciona a guvernului i a societii civile n situaii de crize civile, inclusiv capacitatea de meninere a legturilor ntre diferii actori, legturi incluse sau nu n infrastructura critic.

    Fiecare organizaie, firete n primul rnd cele eco-nomice (ntreprinderi, bnci .a.) este interesat n con-tinuitatea activitii n situaii de criz.Rspunsul unei organizaii la riscuri, care are ca scop minimizarea im-pactului lor i reducerea pierderilor sociale, trebuie s fie promovat i recunoscut ca responsabilitate social.Cnd sunt identificate riscuri poteniale, o organizaie trebuie s neleag c o cooperare cu alte organizaii n alocarea resurselor umane i fizice este esenial pen-tru propria ei continuitate operaional.O organizaie trebuie s aib o contribuie activ la comunitate printr-un efort de cooperare cu cetenii, administraia local, organizaii nonguvernamentale etc. participnd la activiti suport pentru salvarea vieilor umane i oferind sprijinul necesar.

    Ca urmare, independent de conceptul de infrastructur critic, s-a dezvoltat conceptul de secu-ritate societal.

    n conceptul de securitatea societal se pornete de la ideea recentelor provocri, tor mai complexe, care implic noi concepte i mijloace pentru a crete sigurana cetenilor i capacitatea de management al crizelor, ntr-o lume tot mai interdependent i fr granie.Se consider c aceste provocri, inclusiv cu aspecte transfrontiere, nu sunt acoperite de con-ceptul tradiional al proteciei civile naionale.Noul concept, de securitate societal, se dorete s opun ameninrilor i vulnerabilitilor n societate un man-agement complex al crizelor i sisteme pentru asigura-rea continuitii afacerilor, inclusiv a celor multisectori-ale, multinaionale i multicontinentale.

    Conceptul de securitate societal n nelesul de mai sus este dezvoltat de Comitetul Tehnic ISO 223 Societal Security (i Comitetul Tehnic romn corespon-dent) pentru dezvoltarea unui sistem de standarde de performan pentru diferite organizaii implicate n managementul crizelor.

    Ghidul pentru pregtirea rspunsului la incidente i managementul continuitii operaionale, elaborat n cadrul comitetului, prevede un set de metode pen-tru identificarea ameninrilor, evaluarea riscurilor i managementul riscurilor datorate incidentelor i care pot fi aplicate difereniat n funcie de activitile desfurate.

    Termenul de incident definete o situaie care

  • 31

    numrul 2/2009Arta de a tr^i n siguran]^Alarma

    poate fi , sau poate duce la o ntrerupere operaional, distrugere, pierderi, situaii de urgen sau crize. Inci-dentul poate fi intenionat, neintenionat sau cu cauze naturale.

    Ghidul, mpreun cu alte documente conexe, propune un sistem pentru mbuntirea continu a managementului, avnd similitudini cu standardele din seria EN ISO 9000 privind managementul calitii, dar bazat pe considerarea activitii ca un proces di-namic bazat pe un risc ce nu trebuie neglijat.

    Ghidul prevede linii generale pentru o organizaie, privat sau non guvernamental, de orice mrime, de la mic la multinaional, din orice domeniu : fabricare, servicii, depozitare sau transport, pentru dezvoltarea criteriile proprii specifice pentru planificarea i conti-nuitatea operaional i pentru proiectarea unui sistem adecvat de management al crizelor : managemen-tul pregtirii rspunsului la incidente i continuitii operaionale.

    Strategia de continuitate operaional, aprobat de management, asigur revenirea la starea de nor-malitate i continuitatea n caz de dezastre, eveni-mente ce produc distrugeri sau dereglri majore.

    Sunt prevzute proceduri i programe pentru ana-liza impactului diferitelor incidente posibile (inclusiv arson), pentru managementul rspunsului la incident, pentru asigurarea continuitii managementului dup

    incident, pentru restabilirea strii de normalitate, pre-cum i prevederi privind instruirea, testarea, controlul intern i aciuni corective.

    Creterea frecvenei manifestrii riscurilor care amenin viaa i sntatea populaiei, mediul nconjurtor i valorile patrimoniului naional, pre-cum i apariia unor noi riscuri, generate ndeosebi de schimbrile climatice i diversificarea activitilor economice care utilizeaz, produc i comercializeaz substane/materiale periculoase, dar i de atacuri asim-etrice, au provocat ample micri de idei, att n me-diile academice, ct i la nivelul factorilor politici de decizie, la nivel european, naional sau local.

    n acest context, conducerea unei organizaii (n-treprindere, instituie, banc, .a.) trebuie s analizeze atent cerinele tot mai complexe, dar i riguroase, pentru o funcionare optim, dar mai ales sigur, n condiiile ameninrilor tot mai diverse social-eco-nomice-politice contemporane.

    Evaluarea competent a ameninrilor (inclusiv ar-son) i stabilirea soluiilor globale de securitate este, ca urmare, o necesitate pentru asigurarea continuitii activitii.