inaintesfintite, vineri, sapt 4 din post

41
Liturghia Înaintesfinţitelor sau a Darurilor mai înainte sfinţite (supranumită şi a Sfântului Grigore Dialogul) Vineri seara, în săptămâna a 4-a a Postului Mare. 29 martie, Sfântul Marcu al Aretusei; Sfântul Ciril diaconul şi cei împreună cu el. La o liturghie anterioară, a Sfântului Vasile cel Mare (duminica) sau a Sfântului Ioan Gură de Aur (în altă zi) se scoate Agneţul pentru Liturghia Înaintesfinţitelor, care se imbibă cu Sfântul Sânge şi se aşează într-o cupă şi se păstrează în chivot. Preotul, îmbracă toate ornatele, fără să spună rugăciunile de îmbrăcare, doar le însemnează cu semnul crucii şi le sărută, apoi se aşează în faţa Sfintei Mese, uşile împărăteşti fiind acum deschise, se închină de trei ori, sărută Evanghelia, crucea şi Sfânta Masă. Ia Evanghelia cu amândouă mâinile, o înalţă deasupra antimisului, iar în timp ce face cu ea semnul crucii deasupra antimisului, spune cu glas înalt: Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Cântăreţii: Amin. Se inchid uşile împărăteşti. Îndată: Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. Cântăreții citesc Psalmul 103, al Creației: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. 1

Upload: stejar-radu

Post on 01-Oct-2015

254 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Liturghia darurilor mai inainte sfintite

TRANSCRIPT

Liturghia naintesfinitelor sau a Darurilor mai nainte sfinite

Liturghia naintesfinitelor sau a Darurilor mai nainte sfinite

(supranumit i a Sfntului Grigore Dialogul)

Vineri seara, n sptmna a 4-a a Postului Mare.

29 martie, Sfntul Marcu al Aretusei; Sfntul Ciril diaconul i cei mpreun cu el.

La o liturghie anterioar, a Sfntului Vasile cel Mare (duminica) sau a Sfntului Ioan Gur de Aur (n alt zi) se scoate Agneul pentru Liturghia naintesfinitelor, care se imbib cu Sfntul Snge i se aeaz ntr-o cup i se pstreaz n chivot.

Preotul, mbrac toate ornatele, fr s spun rugciunile de mbrcare, doar le nsemneaz cu semnul crucii i le srut, apoi se aeaz n faa Sfintei Mese, uile mprteti fiind acum deschise, se nchin de trei ori, srut Evanghelia, crucea i Sfnta Mas. Ia Evanghelia cu amndou minile, o nal deasupra antimisului, iar n timp ce face cu ea semnul crucii deasupra antimisului, spune cu glas nalt:

Binecuvntat este mpria Tatlui i a Fiului i a Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

Cntreii: Amin.

Se inchid uile mprteti.

ndat:

Venii s ne nchinm mpratului nostru Dumnezeu.

Venii s ne nchinm i s cdem la Hristos, mpratul nostru Dumnezeu.

Venii s ne nchinm i s cdem la nsui Hristos, mpratul i Dumnezeul nostru.

Cntreii citesc Psalmul 103, al Creaiei:

Binecuvnteaz, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, mritu-Te-ai foarte.

ntru strlucire i n mare podoab Te-ai mbrcat; Cel ce Te mbraci cu lumina ca i cu o hain;

Cel ce ntinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;

Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vnturilor;

Cel ce faci pe ngerii Ti spirite i pe slugile Tale par de foc;

Cel ce ai ntemeiat pmntul pe ntrirea lui i nu se va cltina n veacul veacului.

Adncul ca o hain este mbrcmintea lui; peste muni vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tu se vor nfricoa.

Se suie muni i se coboar vi, n locul n care le-ai ntemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece i nici nu se vor ntoarce s acopere pmntul.

Cel ce trimii izvoare n vi, prin mijlocul munilor vor trece ape;

Adpa-se-vor toate fiarele cmpului, asinii slbatici setea i vor potoli.

Peste acelea psrile cerului vor locui; din mijlocul stncilor vor da glas.

Cel ce adapi munii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va stura pmntul.

Cel ce rsari iarb dobitoacelor i verdea spre slujba oamenilor;

Ca s scoat pine din pmnt i vinul veselete inima omului;

Ca s veseleasc faa cu untdelemn i pinea inima omului o ntrete.

Stura-se-vor copacii cmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sdit; acolo psrile i vor face cuib.

Locaul cocostrcului n chiparoi. Munii cei nali adpost cerbilor stncile scpare iepurilor.

Fcut-ai luna spre vremi, soarele i-a cunoscut apusul su.

Pus-ai ntuneric i s-a fcut noapte, cnd vor iei toate fiarele pdurii;

Puii leilor mugesc ca s apuce i s cear de la Dumnezeu mncarea lor.

Rsrit-a soarele i s-au adunat i n culcuurile lor se vor culca.

Iei-va omul la lucrul su i la lucrarea sa pn seara.

Ct s-au mrit lucrurile Tale, Doamne, toate cu nelepciune le-ai fcut! Umplutu-s-a pmntul de zidirea Ta.

Marea aceasta este mare i larg; acolo se gsesc trtoare, crora nu este numr, vieti mici i mari.

Acolo corbiile umbl; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca s se joace n ea.

Toate ctre Tine ateapt ca s le dai lor hran la bun vreme.

Dndu-le Tu lor, vor aduna, deschiznd Tu mna Ta, toate se vor umple de bunti;

Dar ntorcndu-i Tu faa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor i se vor sfri i n rn se vor ntoarce.

Trimite-vei Spiritul Tu i se vor zidi i vei nnoi faa pmntului.

Fie gloria Domnului n veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.

Cel ce caut spre pmnt i-l face pe el de se cutremur; Cel ce se atinge de muni i fumeg.

Cnta-voi Domnului n viaa mea, cnta-voi Dumnezeului meu ct voi fi.

Plcute s-I fie Lui cuvintele mele, iar eu m voi veseli de Domnul.

Piar pctoii de pe pmnt i cei fr de lege, ca s nu mai fie. Binecuvnteaz, suflete al meu, pe Domnul.

i iari:

Soarele i-a cunoscut apusul su. Pus-ai ntuneric i s-a fcut noapte.

Ct s-au mrit lucrurile Tale, Doamne, toate cu nelepciune le-ai fcut!

Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia!

n acest timp, preotul, stnd n faa Sfintei Mese, citete din Liturghier Rugciunile Vecerniei (de la Rnduiala Vecerniei), ncepnd cu Rugciunea a IV-a, pentru c primele trei rugciuni se citesc la cele trei antifoane ale Liturghiei.

Rugciunea IVCel ce cu cntri fr de tcere i cu doxologii fr de ncetare eti ludat de Sfintele Puteri, umple gura noastr de lauda Ta, ca s dm mrire numelui Tu celui sfnt; i ne d nou parte i motenire cu toi cei ce se tem de Tine ntru adevr i pzesc poruncile Tale, pentru rugciunile Preasfintei Nsctoarei de Dumnezeu i ale tuturor sfinilor Ti.

C ie se cuvine toat mrirea, cinstea i nchinciunea, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

Rugciunea V

Doamne, Doamne, Cel ce cu palma Ta cea preacurat cuprinzi toate, care eti ndelung-rbdtor cu noi toi i-i pare ru de rutile noastre, adu-i aminte de ndurrile Tale i de mila Ta. Cerceteaz-ne ntru buntatea Ta i cu harul Tu d-ne ca, i n cealalt vreme a zilei de acum, s scpm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, i fr de bntuial pzete viaa noastr, cu harul Preasfntului Tu Spirit.

Cu mila i cu ndurrile i cu iubirea de oameni a Unuia-Nscut Fiului Tu, cu care eti binecuvntat mpreun cu Preasfntul i Bunul i de via Fctorul Tu Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

Rugciunea VI

Dumnezeule cel mare i minunat, care cu buntatea cea nespus i cu purtarea de grij cea mult toate le chiverniseti i ne-ai druit buntile Tale cele din lume i ne-ai chezuit mpria cea fgduit, prin buntile cele promise nou; Cel ce ne-ai ajutat i n partea cea trecut a zilei, s fim ferii de tot rul, druiete-ne ca i pe cea rmas s o svrim fr de prihan naintea sfintei Tale mriri, ca s Te ludm pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel singur bun i de oameni iubitor.

C Tu eti Dumnezeul nostru i ie mrire nlm, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

Rugciunea VII

Dumnezeule cel mare i preanalt, Cel ce singur ai nemurire i locuieti ntru lumina cea neapropiat; care ai fcut toat zidirea cu nelepciune; Cel ce ai desprit lumina de ntuneric i ai pus soarele spre stpnirea zilei, iar luna i stelele spre stpnirea nopii; care ne-ai nvrednicit pe noi pctoii i n ceasul de acum s ntmpinm faa Ta cu mrturisire i s-i aducem lauda cea de seara; nsui, Iubitorule de oameni, ndrepteaz rugciunea noastr ca tmia naintea Ta i o primete ca pe o mireasm cu bun miros. Seara de acum i noaptea ce vine, linitite druiete-ni-le nou; mbrac-ne cu armele luminii; mntuiete-ne de frica nopii i de tot lucrul ce umbl ntru ntuneric. i ne druiete somnul pe care l-ai dat spre odihna neputinei noastre, ferit de toat nlucirea diavoleasc. Aa, Stpne, dttorule al buntilor, ca i n aternuturile noastre umilindu-ne, s pomenim noaptea numele Tu, i cu gndul la poruncile Tale luminndu-ne, s ne ridicm ntru bucurie sufleteasc, spre lauda buntii Tale, aducnd rugciuni i cereri milostivirii Tale, pentru pcatele noastre i ale ntreg poporului Tu, pe care, pentru rugciunile Preasfintei Nsctoarei de Dumnezeu, ntru mil l cerceteaz.

C bun i iubitor de oameni Dumnezeu eti i ie mrire nlm, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

Dup ce cntreii au terminat de citit Psalmul 103, preotul, dup ce a terminat de citit n tain rugciunile vecerniei, de acolo, din faa Sfintei Mese, rostete Ectenia mare.

Dac se celebreaz Liturghia cu diacon, acesta iese pe ua dinspre miaznoapte, se aaz n faa iconostasului ntre sfenicele mprteti i cere binecuvntarea pentru Liturghie. Rmne acolo pn se termina Psalmul 103, i tot din faa iconostasului rostete Ectenia Mare, dup exclamaiunea creia intr n altar pe ua dinspre miazzi.

P.: Cu pace, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pentru pacea de sus i pentru mntuirea sufletelor noastre, Domnului s ne rugm.

P.: Pentru pacea a toat lumea, pentru bunstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici i pentru unirea tuturor, Domnului s ne rugm.

P.: Pentru sfnt biserica aceasta i pentru cei ce cu credin, cu evlavie i cu fric de Dumnezeu intr ntr-nsa, Domnului s ne rugm.

P.: Pentru Sfntul nostru Printe Papa (N.), pentru Preafericitul Printele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoime i cea ntru Hristos diaconime, pentru tot clerul i poporul, Domnului s ne rugm!.

P.: Pentru conductorii rii noastre, pentru toi cei ce dein autoritate i pentru oastea rii, Domnului s ne rugm.

P.: Pentru ara noastr, pentru oraul (satul) acesta, pentru toate oraele i satele i pentru cei ce cu credin locuiesc ntr-nsele, Domnului s ne rugm.

P.: Pentru bun linitea aerului, pentru nmulirea roadelor pmntului i pentru timpuri de pace, Domnului s ne rugm.

P.: Pentru cei ce cltoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robii i pentru mntuirea lor, Domnului s ne rugm.

P.: Pentru ca s ne mntuim de tot necazul, mnia, primejdia i nevoia, Domnului s ne rugm.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

P.: Pe preasfnta, curata, preabinecuvntata, mrita, Doamna noastr de Dumnezeu Nsctoare i pururea Fecioar Maria, cu toi sfinii pomenindu-o, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr lui Hristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

Exclamaiunea:

P.: C ie se cuvine toat mrirea, cinstea i nchinciunea, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Acum se citete Catisma a XVIII-a din Psaltire, n trei stri, stri care se constituie n cele trei antifoane, n timpul crora, preotul svrete diferite rituri, dup care citete cte una din primele trei rugciuni ale Vecerniei.

Strana citete Catisma XVIII, starea 1.

Psalmul 119.

Ctre Domnul am strigat cnd m-am necjit i m-a auzit.

Doamne, mntuiete sufletul meu de buzele nedrepte i de limba viclean.

Ce se va da ie i ce vei ctiga de la limba viclean?

Sgei ascuite cu crbuni aprini trase de Cel puternic.

Vai mie, c pribegia mea s-a prelungit, c locuiesc n corturile lui Chedar!

Mult a pribegit sufletul meu.

Cu cei ce urau pacea, fctor de pace eram; cnd griam lor, se luptau cu mine n zadar.

Psalmul 120.

Ridicat-am ochii mei la muni, de unde va veni ajutorul meu.

Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a fcut cerul i pmntul.

Nu va lsa s se clatine piciorul tu, nici nu va dormita Cel ce pzete.

Iat, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce pzete pe Israel.

Domnul te va pzi pe tine, Domnul este acopermntul tu, de-a dreapta ta.

Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea.

Domnul te va pzi pe tine de tot rul; pzi-va sufletul tu.

Domnul va pzi intrarea ta ieirea ta de acum i pn n veac.

Psalmul 121.

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: "n casa Domnului vom merge!"

Stteau picioarele noastre n curile tale, Ierusalime!

Ierusalimul, cel ce este zidit ca o cetate, ale crei pori sunt strns-unite.

C acolo s-au suit seminiile, seminiile Domnului, dup legea lui Israel, ca s laude numele Domnului.

C acolo s-au aezat scaunele la judecat, scaunele pentru casa lui David.

Rugai-v pentru pacea Ierusalimului i pentru ndestularea celor ce te iubesc pe tine.

S fie pace n ntriturile tale i ndestulare n turnurile tale.

Pentru fraii mei i pentru vecinii mei griam despre tine pace.

Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am dorit cele bune ie.

Psalmul 122.

Ctre Tine, Cel ce locuieti n cer, am ridicat ochii mei.

Iat, precum sunt ochii robilor la minile stpnilor lor, precum sunt ochii slujnicei la minile stpnei sale, aa sunt ochii notri ctre Domnul Dumnezeul nostru, pn ce Se va milostivi spre noi.

Miluiete-ne pe noi, Doamne, miluiete-ne pe noi, c mult ne-am sturat de defimare,

C prea mult s-a sturat sufletul nostru de ocara celor ndestulai i de defimarea celor mndri.

Psalmul 123.

De n-ar fi fost Domnul cu noi, s spun Israel!

De n-ar fi fost Domnul cu noi, cnd s-au ridicat oamenii mpotriva noastr,

De vii ne-ar fi nghiit pe noi, cnd s-a aprins mnia lor mpotriva noastr.

Apa ne-ar fi necat pe noi, uvoi ar fi trecut peste sufletul nostru.

Atunci ar fi trecut peste sufletul nostru valuri nspimnttoare.

Binecuvntat este Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vnare dinilor lor.

Sufletul nostru a scpat ca o pasre din cursa vntorilor; cursa s-a sfrmat i noi ne-am mntuit.

Ajutorul nostru este n numele Domnului, Cel ce a fcut cerul i pmntul.

Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit.

i acum i pururi i n vecii vecilor. Amin.

Aliluia! Aliluia! Aliluia!

n timp ce la stran se citete starea 1 a Catismei XVIII, n altar, preotul pregtete la proscomidiar discul, stelua i acopermntul pentru disc, i le aduce pe Sfnta Mas. Apoi citete Rugciunea I a Vecerniei.

Rugciunea IDoamne, ndurate i milostive, ndelung-rbdtorule i mult-milostive, ascult rugciunea noastr i ia aminte la glasul cererii noastre. F cu noi semn spre bine; ndrepteaz-ne pe calea Ta, ca s umblm ntru adevrul Tu; veselete inimile noastre, ca s ne temem de numele Tu cel sfnt, pentru c mare eti Tu i faci lucruri minunate. Tu singur eti Dumnezeu i nu este nimeni asemenea ie, Doamne: puternic ntru mil i bun ntru trie, spre a ajuta i a mngia i a mntui pe toi cei ce ndjduiesc ntru numele Tu cel sfnt.

Dup terminarea lecturii primei pri a Catismei, preotul (sau diaconul din faa iconostasului) rostete Ectenia micP.: Iar i iar, cu pace, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pe preasfnta, curata, preabinecuvntata, mrita, Doamna noastr de Dumnezeu Nsctoare i pururea Fecioar Maria, cu toi sfinii pomenindu-o, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr lui Cristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

P.: C a Ta este stpnirea i a Ta este mpria i puterea i mrirea, a Tatlui i a Fiului i a Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Strana citete acum Catisma XVIII, starea 2.

Psalmul 124.

Cei ce se ncred n Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va cltina n veac cel ce locuiete n Ierusalim.

Muni sunt mprejurul lui i Domnul mprejurul poporului Su, de acum i pn n veac.

C nu va lsa Domnul toiagul pctoilor peste soarta drepilor, ca s nu-i ntind drepii ntru frdelegi minile lor.

F bine, Doamne, celor buni i celor drepi cu inima;

Iar pe cei ce se abat pe ci nedrepte, Domnul i va duce cu cei ce lucreaz frdelegea. Pace peste Israel!

Psalmul 125.

Cnd a ntors Domnul robia Sionului ne-am umplut de mngiere.

Atunci s-a umplut de bucurie gura noastr i limba noastr de veselie; atunci se zicea ntre neamuri: "Mari lucruri a fcut Domnul cu ei!"

Mari lucruri a fcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie.

ntoarce, Doamne, robia noastr, cum ntorci praiele spre miazzi.

Cei ce seamn cu lacrimi, cu bucurie vor secera.

Mergnd mergeau i plngeau, aruncnd seminele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicnd snopii lor.

Psalmul 126.

De n-ar zidi Domnul casa, n zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pzi Domnul cetatea, n zadar ar priveghea cel ce o pzete.

n zadar v sculai dis-de-diminea, n zadar v culcai trziu, voi care mncai pinea durerii, dac nu v-ar da Domnul somn, iubii ai Si.

Iat, fiii sunt motenirea Domnului, rsplata rodului pntecelui.

Precum sunt sgeile n mna celui viteaz, aa sunt copiii prinilor tineri.

Fericit este omul care-i va umple casa de copii; nu se va ruina cnd va gri cu vrjmaii si n poart.

Psalmul 127.

Fericii toi cei ce se tem de Domnul, care umbl n cile Lui.

Rodul muncii minilor tale vei mnca. Fericit eti; bine-i va fi!

Femeia ta ca o vie roditoare, n laturile casei tale; fiii ti ca nite vlstare tinere de mslin, mprejurul mesei tale.

Iat, aa se va binecuvnta omul, cel ce se teme de Domnul.

"Te va binecuvnta Domnul din Sion i vei vedea buntile Ierusalimului n toate zilele vieii tale.

i vei vedea pe fiii fiilor ti. Pace peste Israel!

Psalmul 128.

De multe ori s-au luptat cu mine din tinereile mele, s spun Israel!

De multe ori s-au luptat cu mine, din tinereile mele i nu m-au biruit.

Spatele mi-au lovit pctoii, ntins-au nelegiuirea lor;

Dar Domnul Cel drept a tiat grumajii pctoilor.

S se ruineze i s se ntoarc napoi toi cei ce ursc Sionul.

Fac-se ca iarba de pe acoperiuri, care, mai nainte de a fi smuls, s-a uscat,

Din care nu i-a umplut mna lui secertorul i snul su, cel ce adun snopii,

i trectorii nu vor zice: "Binecuvntarea Domnului fie peste voi!" sau: "V binecuvntm n numele Domnului!"

Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit.

i acum i pururi i n vecii vecilor. Amin.

Aliluia! Aliluia! Aliluia!

n timpul citirii prii a doua din Catisma XVIII, preotul ridic Evanghelia de pe antimis i o pune alturi; desface antimisul, se nchin i scoate cupa cu Sfntul Agne din chivot i l cdete. Apoi, pune discul pe antimis i ia, cu mare grij, Sfntul Agne din cup i-l aeaz pe disc, cu pecetea n sus. Cdete stelua i o pune pe disc; cdete acopermntul i acoper discul; apoi le cdete. D cdelnia i face trei metanii mari.

Apoi citete Rugciunea a II-a a Vecerniei.Rugciunea II

Doamne, nu cu mnia Ta s ne mustri, nici cu urgia Ta s ne ceri, ci f cu noi, dup bunvoina Ta, doctorule i vindectorule al sufletelor noastre. ndrepteaz-ne la limanul voii Tale; lumineaz ochii inimilor noastre spre cunoaterea adevrului Tu; i ne druiete cealalt vreme a zilei de acum i toat vremea vieii noastre n pace i fr de pcat a o petrece, pentru rugciunile Preasfintei Nsctoarei de Dumnezeu i ale tuturor sfinilor.

Dup terminarea starii a doua a Catismei XVIII, preotul rostete Ectenia mic.

P.: Iar i iar, cu pace, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pe preasfnta, curata, preabinecuvntata, mrita, Doamna noastr de Dumnezeu Nsctoare i pururea Fecioar Maria, cu toi sfinii pomenindu-o, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr lui Cristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

P.: C bun i iubitor de oameni Dumnezeu eti i ie mrire nlm, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Se citete apoi Catisma XVIII, starea 3.

Psalmul 129.

Dintru adncuri am strigat ctre Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu!

Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugciunii mele.

De Te vei uita la frdelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?

C la Tine este milostivirea.

Pentru numele Tu, Te-am ateptat, Doamne; ateptat-a sufletul meu spre cuvntul Tu,

Ndjduit-a sufletul meu n Domnul, din straja dimineii pn n noapte. Din straja dimineii s ndjduiasc Israel spre Domnul.

C la Domnul este mila i mult mntuire la El

i El va mntui pe Israel din toate frdelegile lui.

Psalmul 130.

Doamne, nu s-a mndrit inima mea, nici nu s-au nlat ochii mei, nici n-am umblat dup lucruri mari, nici dup lucruri mai presus de mine,

Dimpotriv, mi-am smerit i mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc nrcat de mama lui, ca rsplat a sufletului meu.

S ndjduiasc Israel n Domnul, de acum i pn n veac!

Psalmul 131.

Adu-i aminte, Doamne, de David i de toate blndeile lui.

Cum s-a jurat Domnului i a fgduit Dumnezeului lui Iacob:

Nu voi intra n locaul casei mele, nu m voi sui pe patul meu de odihn,

Nu voi da somn ochilor mei i genelor mele dormitare i odihn tmplelor mele,

Pn ce nu voi afla loc Domnului, loca Dumnezeului lui Iacob.

Iat am auzit de chivotul legii; n Efrata l-am gsit, n arina lui Iaar.

Intra-vom n locaurile Lui, nchina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.

Strana se oprete din cititul psalmului. Preotul se nchin de trei ori n faa Sfintei Mese, ridic discul cu Sfntul Agne la nivelul frunii i ocolete Sfnta Mas prin partea dinspre miazzi, mergnd la proscomidiar. n faa preotului merge diaconul (dac este), cu lumnarea aprins i cu cdelnia. Pe tot acest parcurs, ngrijitorul sun din clopoel. Dup ce preotul a aezat discul la proscomidiar, se nceteaz sunatul din clopoel i se continu citirea parii a treia a Catismei XVIII.

Ajungnd la proscomidiar, preotul aeaz discul n partea dreapt, iar potirul n partea stng. Toarn vin i puin ap n potir, nimic zicnd; acoper potirul cu acopermntul potirului, pe care-l tmiaz; tmiaz aerul i acoper discul i potirul. Apoi le cdete i face trei nchinciuni.

Scoal-Te, Doamne, intru odihna Ta, Tu i chivotul sfinirii Tale.

Preoii Ti se vor mbrca cu dreptate i cuvioii Ti se vor bucura.

Din pricina lui David, robul Tu, s nu ntorci faa unsului Tu.

Juratu-S-a Domnul lui David adevrul i nu-l va lepda: "Din rodul pntecelui tu voi pune pe scaunul tu,

De vor pzi fiii ti legmntul Meu i mrturiile acestea ale Mele, n care i voi nva pe ei i fiii lor vor edea pn n veac pe scaunul tu".

C a ales Domnul Sionul i l-a ales ca locuin Lui.

"Aceasta este odihna Mea n veacul veacului. Aici voi locui, c l-am ales pe el.

Roadele lui le voi binecuvnta foarte; pe sracii lui i voi stura cu pine.

Pe preoii lui i voi mbrca cu izbvire i cuvioii lui cu bucurie se vor bucura.

Acolo voi face s rsar puterea lui David, gtit-am fclie unsului Meu.

Pe vrjmaii lui i voi mbrca cu ruine, iar pe dnsul va nflori sfinenia Mea".

Psalmul 132.

Iat acum ce este bun i ce este frumos, dect numai a locui fraii mpreun!

Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboar pe barb, pe barba lui Aaron, care se coboar pe marginea vemintelor lui.

Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboar pe munii Sionului, c unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvntarea i viaa pn n veac.

Psalmul 133.

Iat acum binecuvntai pe Domnul toate slugile Domnului, care stai n casa Domnului, n curile casei Dumnezeului nostru.

Noaptea ridicai minile voastre spre cele sfinte i binecuvntai pe Domnul.

Te va binecuvnta Domnul din Sion, Cel ce a fcut cerul i pmntul.

Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit.

i acum i pururi i n vecii vecilor. Amin.

Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Preotul se ntoarce la Sfnta Mas, mptur antimisul i aaz peste el Evanghelia. Apoi citete Rugciunea a treia a Vecerniei.

Rugciunea III

Doamne, Dumnezeul nostru, adu-i aminte de noi pctoii i nevrednicii robii Ti, cnd chemm numele Tu cel sfnt, i s nu ne lai pe noi ruinai n ateptarea milei Tale, ci ne druiete, Doamne, mplinirea tuturor cererilor cele spre mntuire. i ne nvrednicete s Te iubim i s ne temem de Tine, din toat inima noastr i s facem ntru toate voia Ta.

Terminndu-se de citit partea a treia a Catismei, preotul rostete Ectenia mic.

P.: Iar i iar, cu pace, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pe preasfnta, curata, preabinecuvntata, mrita, Doamna noastr de Dumnezeu Nsctoare i pururea Fecioar Maria, cu toi sfinii pomenindu-o, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr lui Cristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

P.: C Tu eti Dumnezeul nostru, Dumnezeul milei i al mntuirii i ie mrire nlm, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Cntreii, pe versul propriu-zis indicat n Triod, cnt primele dou versete din Psalmul 140. La versetul S se ndrepteze rugciunea mea, preotul primete cdelnia, binecuvnteaz tmia i cdete Sfnta Masa mprejur, apoi altarul, ias pe ua dinspre miaznoapte, cdete iconostasul i ntreaga biseric, intrnd n altar pe ua dinspre miazzi.

Psalmul 140, pe versul 6, propriu-zis. (Aa cum spune Triodul).Doamne, strigat-am ctre Tine, auzi-m! Ia aminte la versul rugciunii mele, cnd strig ctre Tine (Ps 140,1), auzi-m, Doamne!

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta. Ridicarea minilor mele, ardere de sear (Ps 140,2). Auzi-m, Doamne!

Se pun Stihirile pe 10 (totdeauna la Liturghia naintesfinitelor se pun stihurilei stihirile pe 10).

Stihira zilei, de dou ori, pe versul 6 propriu-zis..

Stih: Scoate din temni sufletul meu, ca s laude numele Tu (Ps 141,7a).

Stih: Pe mine m ateapt drepii, pn ce-mi vei rsplti mie (Ps 141,7b).

Fcnd vrednicia sufletului meu roab patimilor, m-am fcut ca un animal i nu m pot uita spre Tine, Preanalte; ci plecndu-m n jos, Cristoase, ca vameul m rog strignd ctre Tine: Dumnezeule, milostivete-Te spre mine i m mntuiete.

Apoi 4 martirice ale versului 6 (versul de rnd al sptmnii).

Stih: Dintru adncuri am strigat ctre Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).

Mucenicii Ti, Doamne, nu s-au lepdat de Tine, nici s-au deprtat de la poruncile Tale; pentru rugciunile lor, miluiete-ne pe noi.

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugciunii mele (Ps 129,2).

Cei ce au mrturisit pentru Tine, Cristoase, multe chinuri au rbdat; pentru rugciunile i cererile lor, Doamne, pzete-ne pe noi toi.

Stih: De Te vei uita la frdelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? C la Tine este ndurarea (Ps 129,3-4).

Mucenicii purttori de biruin i cetenii cereti, luptndu-se pe pmnt, multe chinuri au rbdat, i n cer cunun desvrit au luat, ca s se roage pentru sufletele noastre.

Stih: Pentru numele Tu Te-am ateptat, Doamne; ateptat-a sufletul meu cuvntul Tu, sperat-a sufletul meu n Domnul (Ps 129,5-6a).

Crucea Ta, Doamne, s-a fcut mucenicilor arm nebiruit; c vedeau moartea ce era naintea lor, i vznd dinainte viaa ce va s fie, se ntreau cu ndejdea ce aveau ctre Tine. Cu rugciunile lor, miluiete-ne pe noi.

Apoi, 4 stihiri din Minei, ale Sfntului Marcu, episcopul Aretusei i ale Sfntului Ciril diaconul i a celor mpreun cu el, vers 1.

Stih: Din straja dimineii pn n noapte, din straja dimineii s ndjduiasc Israel n Domnul (Ps 129,6b).

Cu mpotrivire vitejeasc ai dobort taberele vrjmaului, ierarhe, i ai izbvit mulimi de oameni din nelciunea idolilor.

Stih: C la Domnul este mila i mult mntuire la El; i El va mntui pe Israel de toate frdelegile lui (Ps 129,7-8).

Cu ntinderea minilor tale, ierarhe, ai ntrit pe mpreun-ptimitorii ti n suferine i ai artat neputincioas puterea vrjmaului.

Stih: Ludai pe Domnul toate neamurile, ludai-L toate popoarele! (Ps 116,1).

Stih: C s-a ntrit mila Lui peste noi i adevrul Domnului rmne n veac (Ps 116,2).

Ca un nvtor al celor de tain i mucenic al Stpnului i nvtor nelept al Bisericii, roag-te, ierarhe, nencetat pentru noi.

Mrire, a celor adormii, vers 6.

nceput i fiin mi s-a fcut mie porunca Ta cea ziditoare; c voind s alctuieti fire vie din firea cea nevzut i din cea vzut, din pmnt trupul mi-ai zidit, i mi-ai dat suflet cu suflarea Ta cea dumnezeiasc i fctoare de via. Pentru aceasta, Cristoase, pe robii Ti n latura celor vii i n corturile drepilor, odihnete-i.

i acum, Stihira dogmatic, a Nsctoarei de Dumnezeu, vers 6.Cine nu te va ferici pe tine, Preasfnt Fecioar? Sau cine nu va luda, Preacurat, naterea ta? C Cel ce a strlucit fr de ani din Tatl, Fiul Unul-Nscut, Acelai din tine cea curat a ieit, n chip de negrit ntrupndu-se; din fie Dumnezeu fiind i cu firea om fcndu-se pentru noi. Nu n dou fee fiind desprit, ci n dou firi fr amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roag-L, curat, preafericit, s mntuiasc sufletele noastre.n timp ce se cnt Stihira dogmatic, se deschid Uile mprteti, preotul primete cdelnia, i face Ieirea, ocolind Sfnta Mas i ieind pe ua dinspre miaznoapte. Se oprete n faa Uilor mprteti i spune, cu capul plecat, Rugciunea Intratului:

Seara i dimineaa i la amiaz Te ludm, Te binecuvntm, i mulumim i ne rugm ie, Stpne al tuturor: ndrepteaz rugciunea noastr ca tmia naintea Ta, i nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gnduri viclene, ci ne mntuiete de toi cei ce vneaz sufletele noastre. C spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii notri, i ntru Tine am ndjduit, s nu ne ruinezi, Dumnezeul nostru.

C ie se cuvine toat mrirea, cinstea i nchinciunea, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

Preotul binecuvnteaz Intratul, spre Sfintele Ui, cdete iconostasul, apoi, dup terminarea cntrii Stihirii, spune cu glas nalt:

nelepciune, drepi!

Strana cnt sau rostete imnul:

Lumin lin a sfintei mriri a Tatlui ceresc, a Celui fr de moarte, a Celui sfnt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, vznd lumina cea de seara, ludm pe Tatl, pe Fiul i pe Spiritul Sfnt, Dumnezeu. Vrednic eti n toat vremea a fi ludat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai via, pentru aceasta lumea Te mrete!

Cnd ncepe s se cnte imnul Lumin lin, se aprind toate luminile n biseric.

Cnd imnul ajunge la cuvintele: ludm pe Tatl, atunci preotul cdete spre Sfnta Mas, i intr n altar.

Terminnduse cntarea imnului, preotul din Sfintele Ui, zice:

P.: S lum aminte. Pace tuturor.

C.: i spiritului Tu.P.: nelepciune. S lum aminte.

Se cnt prohimenul zilei, vers 4:

Cel ce pati pe Israel, ia aminte! Cel ce povuieti ca pe o oaie pe Iosif! (Ps 79,1).

Stih: Cel ce ezi pe Heruvimi, arat-Te naintea lui Efraim i Venimain i Manase (Ps 79,2).

Cel ce pati pe Israel, ia aminte! Cel ce povuieti ca pe o oaie pe Iosif! D.: nelepciune.

C.: De la Facere (12,1-7), citire.

D.: S lum aminte.

Dup aceea a zis Domnul ctre Avram: "Iei din pmntul tu, din neamul tu i din casa tatlui tu i vino n pmntul pe care i-l voi arta Eu.

i Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvnta, voi mri numele tu i vei fi izvor de binecuvntare.

Binecuvnta-voi pe cei ce te vor binecuvnta, iar pe cei ce te vor blestema i voi blestema; i se vor binecuvnta ntru tine toate neamurile pmntului".

Deci a plecat Avram, cum i zisese Domnul, i s-a dus i Lot cu el. Avram ns era de aptezeci i cinci de ani, cnd a ieit din Haran.

i a luat Avram pe Sarai, femeia sa, pe Lot, fiul fratelui su, i toate averile ce agonisiser ei i toi oamenii, pe care-i aveau n Haran, i au ieit, ca s mearg n ara Canaanului i au ajuns n Canaan.

Apoi a strbtut Avram ara aceasta de-a lungul pn la locul numit Sichem, pn la stejarul Mamvri. Pe atunci triau n tara aceasta Canaaneii.

Acolo S-a artat Domnul lui Avram i i-a zis: "ara aceasta o voi da urmailor ti". i a zidit Avram acolo un jertfelnic Domnului, Celui ce Se artase. Se cnt al doilea prohimen, vers 6:

Bucurai-v de Dumnezeu, ajutorul nostru (Ps 80,1).

Stih: Cntai psalmi i batei din timpane (Ps 80,2).Bucurai-v de Dumnezeu, ajutorul nostru.n timp ce se cntp prohimenul, preotul primete lumnarea (sau sfenicul cu lumnarea) i cdelnia i st n faa Sfintei Mese. Dup ce s-a terminat de cntat prohimenul i stihul, preotul spune cu glas inalt, fcnd cruce cu lumnarea:

nelepciune. Drepi!

i ntorcnduse spre popor, face cruce cu lumnarea, spunnd:

Lumina lui Cristos lumineaz tuturor!

Apoi, spune:

nelepciune.C: De la Pilde (14,15-26), citire:

P: S lum aminte.

C: Omul simplu crede toate vorbele; omul nelept vegheaz paii si.

neleptul se teme i se ferete de ru, iar cel fr de minte i iese din fire i se simte la adpost.

Cel iute la mnie svrete nebunii, iar cel cumpnit se stpnete.

Cei nepricepui au parte de nebunie, pe cnd cei nelepi sunt ncununai cu tiin.

Cei ri se pleac naintea celor buni i cei nelegiuii stau la porile celor drepi.

Sracul este dispreuit chiar i de prietenul lui, pe cnd prietenii celui bogat sunt fr de numr.

Cel care nu bag n seam pe prietenul su svrete un pcat; iar cel ce se ndur de srmani e fericit.

Cu adevrat rtcesc cei ce plnuiesc frdelegea, iar cei ce cuget la lucruri bune au parte de milostivire i de adevr.

Orice osteneal duce la ndestulare, iar cuvintele fr rost la lips.

Bogia este o cunun pentru cei nelepi; iar coroana color nebuni este nebunia.

Martorul drept scap suflete, iar cel viclean spune numai minciuni.

ntru frica lui Dumnezeu este ndejdea celui tare; fiii lui afla-vor (acolo) un liman.

Sfrindu-se de citit paremia a 2-a, preotul se ntoarce n faa Sfintei Mese, avnd lumnarea i cdelnia. Se aaz n genunchi, i odat cu el toi credincioii, cntnd:

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta. Ridicarea minilor mele, ardere de sear.

Preotul se ridic, i odat cu el i credincioii din partea dreapt a navei bisericii. Preotul, cdind, rmne tot n faa Sfintei Mese pn ce strana dreapt cnt:

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta. Ridicarea minilor mele, ardere de sear.

Apoi, preotul trece n latura dinspre miazzi a Sfintei Mese cdind i spunnd:

Doamne, strigat-am ctre Tine, auzi-m; ia aminte la versul rugciunii mele, cnd strig ctre Tine (Ps 140,1).

Partea dreapt a navei credincioilor ngenuncheaz, iar credincioii din partea stng a navei bisericii se ridic. Strana stng cnt:

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta. Ridicarea minilor mele, ardere de sear.

Preotul trece n latura dinspre rsrit a Sfintei Mese i, cdind, zice:

Pune, Doamne, paz gurii mele i u de ngrdire mprejurul buzelor mele (Ps 140,3).

Partea stng a navei credincioilor ngenuncheaz, iar credincioii din partea dreapt a navei bisericii se ridic. Strana dreapt cnt:

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta. Ridicarea minilor mele, ardere de sear.

Preotul trece n partea dinspre miaznoapte a Sfintei Mese i, cdind, zice:

S nu abai inima mea spre cuvinte de vicleug, ca s-mi dezvinovesc pcatele mele (Ps 140,4).

Partea dreapt a navei credincioilor ngenuncheaz, iar credincioii din partea stng a navei bisericii se ridic. Strana stng cnt:

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta. Ridicarea minilor mele, ardere de sear.

Preotul cdete nspre proscomidiar, apoi trece n faa Sfintei Mese i, cdind, zice:

Mirire Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit. i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.

Partea stng a navei credincioilor ngenuncheaz, iar credincioii din partea dreapt a navei bisericii se ridic. Strana dreapt cnt:

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta. Ridicarea minilor mele, ardere de sear.

Preotul ngenucheaz, i cu el toi credincioii. Preotul cnt:

S se ndrepteze rugciunea mea ca tmia naintea Ta.

Preotul i toi credincioii se ridic i continu cntarea:

Ridicarea minilor mele, ardere de sear.

Preotul d cdelnia i lumnarea, apoi face, dimpreun cu toi credincioii, trei metanii mari.

Apoi, dina Sfintei Mese, rostete Ectenia struitoare.

P.: S zicem toi, din tot sufletul i din tot cugetul nostru, s zicem.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

Doamne atotstpnitorule, Dumnezeul prinilor notri, rugmu-ne ie, auzi-ne i Te ndur spre noi.

Miluiete-ne, Dumnezeule, dup mare mila Ta, rugmu-ne ie, auzi-ne i Te ndur spre noi.

Rugciunea cererii struitoare, n tain.

Doamne, Dumnezeul nostru, primete de la robii Ti aceast rugciune struitoare, i trimite ndurrile Tale peste noi i peste tot poporul Tu, care ateapt de la Tine mila Ta cea bogat.

nc ne rugm pentru Sfntul Printe Papa (N.), pentru Preafericitul Printele nostru Arhiepiscop (N.), pentru Preasfinitul Episcopul nostru (N.) i pentru toi fraii notri cei ntru Hristos.

nc ne rugm pentru fericiii i pururea pomeniii ctitorii sfintei bisericii acesteia i pentru toi cei mai nainte adormii, prinii i fraii notri dreptcredincioi, care ntru cucernicie odihnesc aici i pretutindenea.

nc ne rugm pentru mila, viaa, pacea, sntatea, mntuirea, cercetarea, lsarea i iertarea de pcate a robilor lui Dumnezeu, a frailor sfintei bisericii acesteia.

nc ne rugm pentru cei ce aduc daruri i fac bine n sfnt i preacinstit biserica aceasta; pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cnt i pentru poporul ce st de fa i ateapt de la Tine mare i mult mil.

P.: C milostiv i iubitor de oameni Dumnezeu eti i ie mrire nlm, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

n Postul Mare, ntru aducerea aminte a pregtirilor pentru primirea Tainei Sfntului Botez, n vechimea Bisericii, se spune Ectenia pentru cei chemai. n timpul rostirii Ecteniei, preotul desface antimisul.

D.: Rugai-v cei chemai, Domnului.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

Cei credincioi, pentru cei chemai s ne rugm,

Ca Domnul s-i miluiasc pe ei,

S-i nvee cuvntul adevrului,

S le descopere Evanghelia dreptii,

S-i uneasc cu sfnta Sa catolic i apostolic Biseric.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

D.: Mntuiete-i, miluiete-i, apr-i i-i pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

D.: Cei chemai, capetele voastre Domnului s le plecai.

C.: ie, Doamne.

Dup desfacerea antimisului, preotul spune n tain rugciunea pentru catehumeni.

Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Ziditorule i Fctorule a toate, Cel ce voieti ca toi oamenii s se mntuiasc i s ajung la cunotina adevrului, caut spre robii Ti cei chemai i-i mntuiete de rtcirea cea veche i de vicleugul potrivnicului. Cheam-i la viaa cea venic; lumineaz sufletele i trupurile lor; numr-i mpreun cu turma Ta cea cuvnttoare, peste care a fost chemat numele Tu cel sfnt.

Preotul, cu glas nalt:

P.: Ca i acetia mpreun cu noi s mreasc preacinstitul i de mare cuviin numele Tu, al Tatlui i al Fiului i al Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Apoi, preotul sau diaconul, zice:

Ci suntei chemai ieii.

Cei chemai ieii.

Ci suntei chemai ieii.

Ca nimeni din cei chemai s nu rmn.

Ci suntem credincioi, iar i iar cu pace , Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

i se continu cu prima Ectenie pentru credincioi.

Aceasta se face aa doar pn n miercurea de la mijlocul Postului. Din aceast miercure, dup ce preotul rostete Exclamaiunea: Ca i acetia mpreun cu noi, preotul sau diaconul continu aa:

Ci suntei chemai ieii.

Cei chemai ieii.

Ci suntei pentru luminare apropiai-v.

Rugai-v cei pentru luminare Domnului.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

D.: Credincioilor, pentru fraii care se pregtesc pentru sfnta liminare i pentru mntuirea lor, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

Ca Domnul Dumnezeul nostru s-i ntreasc i s le dea putere.

S-i lumineze cu lumina cunotinei i a evlaviei.

S-i nvredniceasc, la vremea cuvenit, de baia naterii de a doua, de iertarea pcatelor i de vemntul nestricciunii.

S-i nasc din nou prin ap i prin Spirit.

S le druiasc plinirea credinei.

S-i numere mpreun cu sfnta i aleasa Lui turm, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

Mntuiete-i, miluiete-i, apr-i i-i pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

Cei pentru luminare, capetele voastre Domnului s le plecai.

C.: ie, Doamne.

Rugciunea pentru cei ce se pregtesc pentru sfnta luminare, n tain:

Arat, Stpne, faa Ta peste cei care se pregtesc pentru sfnta luminare i doresc s scuture ntinciunea pcatului; lumineaz gndul lor; f-i statornici n credin; ntrete-i n ndejde; desvrete-i n dragoste; f-i mdulare cinstite ale Hristosului Tu, Care s-a dat pe Sine rscumprare pentru sufletele noastre.

Preotul, cu glas nalt:

P.: C Tu eti luminarea noastr i ie mrire nlm, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururi i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Apoi, preotul sau diaconul:

Ci suntei pentru luminare ieii.

Cei pentru luminare ieii.

Cei chemai ieii.

Ca nimeni din cei chemai s nu rmn.

Ci suntem credincioi, iar i iar, cu pace, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

(Dac se consider, la nevoie, att Ectenia pentru cei chemai ct i Ectenia pentru cei chemai la sfnta luminare, se pot suprima. n acest caz, dup Ectenia struitoare se spune Ectenia mic pentru credincioi. Sunt dou Ectenii mici, cu dou Rugciuni pentru credincioi. Prima dintre ele se poate suprima, spunndu-se doar Ectenia a doua, dinainte de Heruvic).

P.: Iar i iar, cu pace, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pe preasfnta, curata, preabinecuvntata, mrita, Doamna noastr de Dumnezeu Nsctoare i pururea Fecioar Maria, cu toi sfinii pomenindu-o, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr lui Cristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

Rugciunea nti pentru credincioi, n tain.

Dumnezeule cel mare i ludat, Cere, prin moartea cea fctoare de via a Hristosului Tu, din stricciune n nestricciune ne-ai mutat, elibereaz toate simurile noastre din moartea patimilor, punndu-le lor povuitor bun cugetul cel dinuntru; i ochiul nostru s fie ferit de toat privirea cea rea, auzul s nu asculte cuvinte dearte, iar limba s nu fie spurcat de vorbe necuvioase. Cur buzele noastre, cu care Te ludm, Doamne; f ca minile noastre s fie ferite de fapte rele i s lucreze numai cele plcute ie, toate mdularele i gndurile noastre ntrindu-le cu harul Tu.

Preotul sau diaconul:

nelepciune!

Preotul, cu glas nalt:

C ie se cuvine toat mrirea, cinstea i nchinciunea, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururi i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Apoi, Ectenia a doua pentru credincioi.

P.: Iar i iar, cu pace, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pe preasfnta, curata, preabinecuvntata, mrita, Doamna noastr de Dumnezeu Nsctoare i pururea Fecioar Maria, cu toi sfinii pomenindu-o, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr lui Cristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

Rugciunea a doua pentru credincioi, n tain.

Stpne, Sfinte, Preabunule, rugmu-Te pe Tine, Cel bogat ntru ndurare: Milostiv fii nou, pctoilor, i ne f vrednici de primirea Unuia-Nscut Fiului Tu i Dumnezeului nostru, a mpratului mririi. C iat, preacuratul Lui Trup i de via fctorul Lui Snge, de mulimea otilor cereti n chip nevzut nconjurate, n acest ceas intrnd, pe aceast mas de tain se vor pune nainte; a crora mprtire fr de osnd druiete-ne-o nou, ca printr-nsele ochiul minii luminndu-se, fii ai luminii i ai zilei s ne facem.

P.: nelepciune.

P.: Dup darul Cristosului Tu, cu Care mpreun eti binecuvntat, cu preasfntul i bunul i de via fctorul Tu Spirit, acum i pururi i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Strana cnt Heruvicul acestei Liturghii: Acum puterile cereti mpreun cu noi nevzut slujesc. C iat intr mpratul mririi. Iat Jertfa cea de tain svrit se nconjoar. Cu credin i cu iubire s ne apropiem, ca s fim prai vieii de veci. Aliluia. Aliluia. Aliluia.

Preotul, primete cdelnia i cdete Sfnta Mas mprejur, altarul i toat biserica, spunnd n tain Psalmul 50. Intrnd n Sfntul Altar, cu minile ridicate, rostete de trei ori, n tain heruvicul: Acum puterile cereti

Srut antimisul, Sfnta Cruce i Sfnta Mas, se nclin spre popor i merge la proscomidiar. Aici, ridic aerul i-l pune pe umeri, ia discul cu Sfintele Taine cu mna dreapt i-l ridic n dreptul frunii, apoi potirul, cu mna stng, inndu-l n dreptul pieptului, i face Ieirea mare. n faa preotului, cu cdelnia i cu lumnarea merge, fie ngrijitorul, fie diaconul, fie un alt preot. Ieirea mare se face fr a spune ceva. Doar, dup ce strana a cntat prima parte a Heruvicului, ajungnd la: Iat Jertfa cea de tain svrit se nconjoar, se face tcere deplin, preotul, binecuvnteaz poporul cu Sfntul Disc, apoi se ntoarce i intr n altar. Strana continu cntarea Heruvicului.

Pe tot parcursul Ieirii mari, credincioii stau n genunchi.

Intrnd n altar, preotul pune Sfntul Disc n partea dreapt, iar potirul n partea stng, invers ca la Liturghia Sfntului Ioan Gur de Aur, le descopere de acopermintele lor, ia aerul de pe umr, l cdete, acoper cu el Sfintele, pe Care apoi le cdete.

D cdelnia ngrijitorului, i face trei metanii mari.

Apoi spune Ectenia.

P.: S plinim rugciunile noastre cele de seara, Domnului.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pentru cinstitele i mai nainte sfinitele Daruri ce sunt puse nainte, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Ca iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel ce le-a primit n sfntul i cel mai presus de ceruri i nelegtorul Su altar, ntru miros de bun mireasm spiritual, s ne trimit nou dumnezeiasca mil i darul Sfntului Spirit, s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Pentru ca s ne mntuim de tot necazul, mnia, primejdia i nevoia, Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

Preotul se roag n tain:

Dumnezeule al tainelor celor negrite i nevzute, la care sunt ascunse vistieriile nelepciunii i ale cunotinei, Cel ce ne-ai descoperit slujba acestei Liturghii i, pentru iubirea Ta de oameni, ne-ai rnduit pe noi pctoii s aducem ie daruri i jertfe pentru pcatele noastre i pentru cele din netiin ale poporului; nsui, nevzutule mprate, Cel ce faci lucruri mari i neptrunse, preamrite i minunate i crora nu este numr, caut spre noi nevrednicii robii Ti, cei ce stm naintea sfntului Tu jertfelnic ca naintea tronului de heruvimi, pe care odihnete Unul-Nscut Fiul Tu i Dumnezeul nostru, prin nfricotoarele Taine ce sunt puse nainte; i curindu+ne pe noi i pe credinciosul Tu popor de toat necuria, sfinete sufletele i trupurile noastre, ale tuturor, cu sfinire statornic. Pentru ca, ntru curat contiin, cu fa nenfruntat i cu inim luminat, mprtindu-ne cu aceste dumnezeieti Taine i, printr-nsele, vii fcndu-ne, s ne unim cu nsui Cristos, adevratul Dumnezeul nostru, Care a zis: Cel ce mnnc Trupul Meu i bea Sngele Meu, ntru Mine rmne i Eu ntru el; ca aezndu-se i petrecnd ntru noi Cuvntul Tu, Doamne, s fim biseric preasfntului i vrednicului de nchinare Spiritului Tu, scpnd de toat uneltirea diavoleasc, care cu fapta, ori cu cuvntul, ori cu gndul se lucreaz, i buntile cele fgduite s le dobndim, dimpreun cu toi sfinii Ti, care din veac i-au bineplcut.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Ziua toat, desvrit sfnt, cu pace i fr de pcate; nger de pace, credincios ndrepttor, pzitor sufletelor i trupurilor noastre, de la Domnul s cerem.

C.: D-ne, Doamne.

P.: Mil i iertare de pcatele i de greelile noastre; cele bune i de folos sufletelor noastre i pace lumii, de la Domnul s cerem.

C.: D-ne, Doamne.

P.: Cealalt vreme a vieii noastre n pace i ntru pocin a o svri; sfrit cretinesc vieii noastre, fr de patim, nenfruntat, cu pace i rspuns bun la nfricotoarea judecat a lui Cristos, de la Domnul s cerem.

C.: D-ne, Doamne.

P.: Unirea credinei i mprtirea Sfntului Spirit cernd, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr, lui Cristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

Credincioii se ridic.

Preotul, cu glas nalt:

P.: i ne nvrednicete, Stpne, cu ndrznire, fr de osnd, s cutezm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tat, i a zice:

Toat adunarea spune Rugciunea Domneasc. Preotul cu minile ridicate.

C.: Tatl nostru, care eti n ceruri, sfineasc-se numele Tu; vie mpria Ta; fie voia Ta, precum n cer, aa i pe pmnt. Pinea noastr cea de toate zilele d-ne-o nou astzi; i ne iart nou pcatele noastre, precum i noi iertm greiilor notri; i nu ne duce pe noi n ispit, ci ne mntuiete de cel ru.

Preotul, cu glas nalt:

P.: C a Ta este mpria i puterea i mrirea, a Tatlui i a Fiului i a Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Preotul, din sfintele ui, binecuvnteaz poporul.

P.: Pace () tuturor.

C.: i spiritului tu.

P.: Capetele voastre, Domnului s le plecai.

C.: ie, Doamne.

Preotul se roag n tain:

Dumnezeule, Cel singur bun i milostiv, Cel ce locuieti ntru cele de sus i spre cele smerite priveti, caut cu ochiul Tu cel milostiv spre tot poporul Tu i-l pzete; i ne nvrednicete pe noi pe toi s ne mprtim cu aceste fctoare de via Taine; c ie am plecat capetele noastre, de la Tine ateptnd mila Ta cea bogat.

Cu glas nalt:

P.: Cu darul i cu ndurrile i cu iubirea de oameni a unuia nscut Fiului Tu, cu care mpreun eti binecuvntat, cu preasfntul i bunul i de via fctorul Tu Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.

C.: Amin.

Credincioii ngenuncheaz, iar preotul se roag n tain, cu minile ridicate:

Ia aminte, Doamne Isuse Cristoase Dumnezeul nostru, din sfnt locaul Tu i de pe scaunul mririi mpriei Tale i vino de ne sfinete pe noi, Cel ce sus mpreun cu Tatl ezi, i aici mpreun cu noi nevzut petreci; i ne nvrednicete, prin mna Ta cea puternic, a ni se da preacurat Trupul i cinstit Sngele Tu i prin noi, la tot poporul.

Apoi preotul se nchin de trei ori, zicnd n tain:

Dumnezeule, fii milostiv mie, pctosului.

Apoi diaconul, din locul n care se afl, zice cu glas nalt:

P.: S lum aminte.

Sfintele Taine fiind acoperite cu aerul, preotul introduce mna dreapta pe sub el, atinge Sfintele, cu toat evlavia, zicnd cu glas nalt:

P.: Sfintele cele mai nainte sfinite, (se dau) sfinilor!

C.: Unul sfnt, unul Domn: Isus Cristos, ntru mrirea lui Dumnezeu Tatl. Amin.

Apoi, preotul ia aerul de pe cele Sfinte, l mptur i-l aaz mpreun cu celelate acoperminte. De asemenea ia i stelua, pe care o pune cu acopermintele.

Strana cnt cuminecarul: Gustai i vedei ct de bun este Domnul. Aliluia. Aliluia. Aliluia.

Preotul frnge cu mare grij Sfntul Agne, zicnd:

Se frnge i se mparte Mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatlui, Cel ce se frnge i nu se mparte, Cel ce se mnnc totdeauna i niciodat nu se sfrete; ci pe cei ce se mprtesc i sfinete. ISUS CRISTOS NI KA (NVINGE)!

Apoi pune prticica IS n potir, n chipul crucii, nimic zicnd.

Preotul, lund i el o prticic din Sfntul Trupi Snge, zice:

Cinstitul i preasfntul Trup i Snge al Domnului i Dumnezeului i Mntuitorului nostru Isus Cristos se d mie preotului (N.), spre iertarea pcatelor mele i spre viaa de veci.

Cu toii, celebrani i credincioi, spun rugciunile nainte de Sfnta mprtanie:

Cred, Doamne, i mrturisesc c Tu eti Cristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care ai venit n lume s mntuieti pe cei pctoi, ntre care cel dinti sunt eu. Cred c ce iau este cu adevrat nsui preacurat Trupul Tu i nsui preacinstit Sngele Tu. Deci m rog ie: miluiete-m i-mi iart greelile, cele de voie i cele fr de voie, pe care le-am fcut cu cuvntul, sau cu lucrul, cu tiina i cu netiina; i m nvrednicete fr de osnd s m mprtesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea pcatelor i spre viaa de veci. Amin.

Cinei Tale celei de tain, astzi, Fiule al lui Dumnezeu, prta primete-m: c nu voi spune dumanilor Ti taina Ta, nici srutare i voi da, ca Iuda; ci ca tlharul mrturisesc ie: pomenete-m, Doamne, ntru mpria Ta.

Nu spre judecat sau spre osnd s-mi fie mprtirea sfintelor Tale Taine, Doamne, ci spre vindecarea sufletului i a trupului meu. Amin.

Preotul nu gust din potir, ci spune, n tain, rugciunea de mulumire:

Mulumim ie, Mntuitorule, Dumnezeul tuturor, pentru toate buntile care ni le-ai druit i pentru mprtirea cu Sfntul Trup i Snge al Cristosului Tu, i ne rugm ie, Stpne, Iubitorule de oameni, pzete-ne sub acopermntul aripilor Tale i ne d, pn la suflarea cea de pe urm, cu vrednicie s ne mprtim cu Sfintele Tale, spre luminarea sufletului i a trupului i spre motenirea mpriei cerurilor.

Apoi preotul, avnd Sfintele n minile sale, invit pe credincioi la cuminecare, din uile mprteti, spunnd:P.: Cu fric de Dumnezeu, cu credin i cu dragoste s v apropiai.

C.: Amin. Binecuvntat este cel ce vine ntru numele Domnului; Dumnezeu este Domnul i s-a artat nou.

n timp ce preotul i cuminec pe credincioi, se cnt priceasna. Apoi, spune:

P.: Iat, a atins buzele voastre, va terge frdelegile voastre i de pcatele voastre v va curi.

Preotul rostete cu glas nalt, binecuvntnd pe credincioi cu sfntul potir:

P.: Mntuiete, Dumnezeule, poporul Tu i () binecuvnteaz motenirea Ta.

C.: Bine voi cuvnta pe Domnul n toat vremea, pururi lauda Lui n gura mea. Pinea cea cereasc i paharul vieii. Gustai i vedei c bun este Domnul. Aliluia.

Preotul aeaz Sfintele pe antimis i le tmiaz, zicnd n tain:

nal-Te la ceruri, Dumnezeule, i peste tot pmntul mrirea Ta!

D cdelnia, ia Sfintele cu toate acopermintele, se ntoarce spre popor i le duce la proscomidiar, zicnd:

P.: Totdeauna, acum i pururea i n vecii vecilor.

Credincioii se ridic din genunchi.

C.: Amin. S se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca s ludm mrirea Ta, c ne-ai nvrednicit a ne mprti cu Sfintele, cele fr de moarte, cu preaonoratele i de via fctoarele Tale Taine. ntrete-ne pe noi ntru sfinenia Ta, toat ziua s ne nvm dreptatea Ta. Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Preotul adun cu mare grij toate prticelele de mprtanie care au rmas pe antimis, apoi l mptur. Apoi spune ectenia.

P.: Drepi! mprtindu-ne cu dumnezeietile, sfintele, preacuratele, cele fr de moarte, ceretile i de via fctoarele, nfricotoarele lui Cristos Taine, cu vrednicie s mulumim Domnului.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Apr, mntuiete, ndur-Te i ne pzete, Dumnezeule, cu darul Tu.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

P.: Seara toat, desvrit sfnt, cu pace i fr de pcate cernd, pe noi nine i unul pe altul i toat viaa noastr lui Cristos Dumnezeu s o dm.

C.: ie, Doamne.

Fcnd semnul crucii cu Sfnta Evanghelie deasupra antimisului, preotul spune cu glas nalt:

P.: C Tu eti sfinirea noastr i ie mrire nlm, Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, acum i pururea i n vecii vecilor.C.: Amin.

P.: Cu pace s ieim.

C.: ntru numele Domnului.

P.: Domnului s ne rugm.

C.: Doamne, ndur-Te spre noi.

Rugciunea Amvonului preotul o spune ieind n faa iconostasului, sub candelabru.

P.: Stpne Atotiitorule, Cel ce cu nelepciune ai zidit toat fptura i, pentru nespusa Ta purtare de grij i mult buntatea Ta, ne-ai adus ntru aceste preacinstite zile, spre curirea sufletelor i a trupurilor, spre nfrnarea poftelor i spre ndejdea nvierii; Cel ce, n patruzeci de zile, ai dat n mna slujitorului Tu Moise, tablele cele cu dumnezeietile porunci, d-ne i nou, Bunule, lupta cea bun s luptm, calea postului s o svrim, credina nedesprit s o pzim, capetele nevzuilor vrjmai s le sfrmm, biruitori asupra pcatului s ne artm i fr osnd s ajungem a ne nchina i sfintei nvieri. C s-a binecuvntat i s-a preamrit preacinstitul i de mare cuviin numele Tu, al Tatlui i al Fiului i al Sfntului Spirit, acum i pururi i n vecii vecilor.

C.: Amin.

C.: Amin. Fie numele Domnului binecuvntat de acum i pn n veac! (de 3 ori)

Preotul intr n altar pe uile mprteti, se ndreapt spre Sfintele de la proscomidiar i spune n tain:

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai adus ntru aceste preacinstite zile i ne-ai fcut prtai nfricotoarelor Tale Taine, unete-ne cu turma Ta cea cuvnttoare li ne arat motenitori ai mpriei Tale, acum i n vecii vecilor. Amin.

Preotul, din sfintele ui, binecuvnteaz credincioii, zicnd:

P.: Binecuvntarea Domnului () s vin peste noi, cu al Su dar i cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum i pururi i n vecii vecilor.

C.: Amin.

P.: Mrire ie, Cristoase Dumnezeul nostru, ndejdea noastr, mrire ie.

C.: Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Spirit, i acum i pururi i n vecii vecilor. Amin. Doamne, ndur-Te spre noi (de 3 ori). Printe, binecuvnteaz.

P.: Cristos, adevratul Dumnezeul nostru, pentru rugciunile Preacuratei Maicii Sale, ale sfinilor, mriilor i ntru tot ludailor apostoli, ale celui ntre sfini printele nostru Grigorie Dialogul, pap al Romei i ale tuturor sfinilor, s ne miluiasc i s ne mntuiasc pe noi, ca un bun i iubitor de oameni.

C.: Amin.

Preotul, ntorcndu-se spre icoana Mntuitorului, i ntrnd n altar, spune:

Pentru rugciunile Sfinilor Prinilor notri, Doamne Isuse Cristoase, Dumnezeul nostru, ndur-Te spre noi.

C.: Amin.

Preotul merge la proscomidiar i consum Sfintele din potir cu mare cuviin, purificnd potirul att ct este nevoie. Las n ordine proscomidiarul.

Apoi srut Sfnta Mas i spune n tain:

Acum slobozete pe robul Tu, Stpne, dup cuvntul Tu, n pace; c vzur ochii mei mntuirea Ta, pe care ai gtit-o naintea feei tuturor popoarelor: Lumin spre descoperirea neamurilor i mrire poporului Tu, Israel.

Apoi troparul i condacul Sfntului Grigorie Dialogul:

Cel ce, de sus, de la Dumnezeu, ai luat dumnezeiescul har, mrite Grigorie i, cu puterea Aceluia ntrindu-te, de bunvoie ai urmat Sfintei Evanghelii a lui Cristos, de la care ai luat plata ostenelilor tale, ntru tot fericite. Pe Acela roag-L s mntuiasc sufletele noastre.

Mrire,i acum.

Ca un pstor te-ai artat lui Cristos, nceptorul pstorilor, i pprta clugrilor te-ai fcut, printe Grigorie, povuindu-i ctre cetatea cea cereasc, de unde ai nvat turma lui Cristos poruncile Lui, iar acum cu ei te bucuri i dnuieti n corturile cereti.

26