imunitatea este definită drept capacitatea organismului de a diferenţia structurile molecular

proprii (self) de cele străine (non self), tolerarea structurilor proprii şi eliminarea rapidă a celor

străine.

organismele au dobândit capacitatea de a:

- recunoaşte, intercepta şi neutraliza moleculele străine (non-self) pătrunse în mediul său intern.

- distinge constituenţii proprii de cei străini care ar putea duce la dereglarea homeostaziei.

Imunitatea naturală reprezintă capacitatea unui organism normal de a rămâne neafectat la

contactul cu un agent patogen, datorită structurii morfofiziologice a speciei sau individului.

Această proprietate reprezintă o însuşire înnăscută şi se transmite ereditar în descendenţă ca şi

alte caracteristici ale speciei. rezistenţă înnăscută individuală este determinată de diferiţi factori

endogeni ca:

- starea barierelor fiziologice şi anatomice,

- starea sistemului nervos şi hormonilor,

- permeabilitatea capilarelor,

- acţiunea sucurilor digestive.

Factori nespecifici externi de apărare ai organismului: bariere mecanice(anatomice)- pielea

si mucoasele,fiziologice,celulare

Epiteliul respirator este sediul unor fagocitoze active, monocitele fixe înglobând toate particulele

străine ajunse la acest nivel.

În mucoase sunt prezente celule cu proprietăţi fagocitare. Acestea reprezintă cel mai important

mechanism antiinfecţios al plămânului.

Printre factorii nespecifici externi un anumit rol în apărare îl joacă microflora comensală şi

saprofită

Bariere mecanice: tesutul conjuntiv dens, presiunea sangvina si contractia peretilor elastici

Factori umorali: prezenti in ser, secreţiile ţesuturilor şi în diferite umori (lichide corporale) ale

organismului.

Sangele are effect bactericid

Factori celulari: Reprezentaţi de celule ale organismului (fagocite), cu localizare şi morfologie

diferită, ce alcătuiesc împreună sistemul fagocitar: microfage mobile neutrofile - macrofage

mobile - macrofage fixe

În afară de ser, alexina se mai găseşte în concentraţie redusă în exudatele normale ale pleurelor,

pericardului, peritoneului şi în limfă. Titrul alexinei nu este modificat în urma imunizării.

Complementul (alexina) reprezintă un system de apărare alcătuit din proteine serice care

participă la liza celulelor străine, reacţiile inflamatorii şi fagocitoză.

Este formată dintr-un ansamblu de cel puţin 20 proteine, motiv pentru care a fost denumit

sistemul complement (reprezintă

Componentele complementului: unitatea de recunoastere, grupul de activare, grupul de atac

Conservarea alexinei se realizează prin congelare (- 200 C), cu ajutorul unor substanţe chimice

sau prin liofilizare.

Functiile complementului: citoliza, inflamatia, opsonizarea

1.Complementul reprezintă un factor important al rezistenţei naturale, având acţiune bactericidă

atât asupra bacteriilor Gram pozitive cât şi a celor Gram negative, virusurilor şi protozoarelor.

2.Complement ul induce răspunsuri inflamatorii locale, intervenind în eliminarea ţesuturilor

lezate, grăbind procesele reparatorii.

3. Participă în reacţiile dintre antigen şi efectorii celulari ai rezistenţei naturale şi imunităţii

dobândite:

Complementul participă la elaborarea răspunsului imun, mediind anumite forme de cooperare

intercelulară Intervine în unele procese nespecifice imunologice: coagularea sângelui.

Un rol deosebit îl joacă complementul în realizarea supravegherii imunologice a organismului

(menţinerea stării de sănătate).

Componentele complementului se găsesc în plasmă sub formă inactivă.

Activarea C3 are loc în prezenţa complexului antigen (bacterii, alte tipuri de celule) - anticorp =

calea clasică.

Calea alternativă nu implică prezenţa anticorpilor sau a C1, C2, C4. Este iniţiată de

interacţiunea dintre anumite polizaharide

Procese prin care sunt distruse microorganismele: citoliza, inflamatia, opsonizarea

Citoliza- omorarea celulelor prin distrugerea membrane plasmatice

Opsonizrea –stimularea fagocitozei

Inflamatia- c3a si c5a

Reglarea activităţii sistemului complement se face printr-un mecanism de tip homeostatic în care

intervin o serie de factori antagonici cunoscuţi sub numele de „inhibitori serici”.

Interferonii- proteine cytokine

Limfocitele nk sunt limfocite mari granulare fara specificitate de recunoastere si actiune

Fagocitoza: a ingloba in citoplasma particule

SRH e format din : cellule limfoide, cel albe ale sangelui

Mecanismul fagocitozei: chemotaxia, aderenta, ingestia, digestia

Chemotaxia: atractia fagocitelor la microorgansime

Aderenta: faza de fixare a materialului fagocitabil

Ingestia: inglobare prin emitere de pseudopode

Digestia: se realizeaza cu ajutorul enzimelor lizozomale rezultand un fagolizozom

In fagolizozom are loc degradarea materialului fagocitat

Pinocitoza: mecanismul de inglobare a unor material fagocitabile

Pe durata inflamatiei se modifica concentratiile unor protein

Procesul inflamator: vasodilatia eliberarea histaminei ,migrarea fagocitelor,reparatia tisulara-

inlocuirea celulelor

Marginatie-neutrofile si monocitele se alipesc la suprafata interna a endotelimului

imunitate dobândită artificial activ (prin vaccinare):

imunitate dobândită artificial pasiv (prin seruri imune sau transfer de celule imunocompetente

imunitate dobandita: umorala,mediate cellular,T

epitopii: grupari determinante