Neaga Ionela Alexandra Anul III, Grupa a II-a.

Problematica imagologiei Preocuparile de imagologie mai mult sau mai putin constientizate, au insotit istoria umana si istoriografia de la inceputurile sale. Cu toate acestea, imagologia istorica, a conturat si omologat obiectul de studiu si statutul de disciplina sociala autonoma, in cadrul celui de-al 16-lea congres international de stiinte istorice de la Stuttgard din septembrie 1985.

O subsectie a congresului prezidata de savanta franceza Helene Ahrweiller, specializata in istoria Bizantului, a avut drept tema, imaginea celuilalt.

Doua trasaturi generale caracterizeaza demersul de la Stuttgard, si anume diversificarea obiectului de studiu al imagologiei in paralel cu marirea numarului celor preocupati de astfel de cercetari.

Conceperea mai larga a identitatii si alteritatii, se realizeaza la introducerea pe langa criteriul etnic folosit pana la acest moment, si a altor patru criterii: social, geografic, rasial si religios.

La stuttgard, pondere dominanta a avut demersul concret, tinand de identificarea si analiza unor anumite imagini, iar preocuparile de teorie au fost cu statut auxiliar, totusi elemetele teoretice avansate la Stuttgard, sunt valoroase mai ales prin faptul ca pe langa problemele deja intalnite in contributiile imagologice semnalate anterior (tipuri de imagini, factori care influenteaza formarea imaginii, metode de studiere a imaginii), sunt prezente si in altele inedite.

Dintre acestea, retin atentia locul si rolul imagologiei in cunoasterea istorica a imagologiei celuilalt, si a mecanismelor alteritatii.

Referitor la rolul imagologiei in cunoasterea istorica s-au conturat la Stuttgard cateva idei:

Pentru istorie, imaginea celuilalt este capitala in plan epistemologic, cat si in plan pragmatic. Istoria ca stiinta, fiind fondata pe marturia umana, trebuie sa tina cont ca aceasta din urma este cel mai adesea construita fie cu plecare de la fapte, fie de la relatarea lor. Perspectiva redatarii este insa conditionata de pozitia celui care o face, di de gradul sau de apartenenta. De aceea stapanirea mecanismelor implicate in reprezentarea realitatii istorice, de pe pozitii de interioritate sau exterioritate in raport cu fenomenul dat, devine una din pietrele unghiulare in cunoasterea trecutului.

Din punct de vedere metodologic, imaginea ca expresie a realitatii inseamna reinvierea trecutului prin ochii contemporanilor, oferind mai ales punctul lor de vedere. Acesta nu este neaparat concordant cu adevarul istoric. Cele doua, adevarul istoric si imaginea lui, apar ca doua fete ale aceleasi medalii. Descifrarea dinamicii imaginii lor, poate contribui la intelegerea si la explicarea faptului istoric real si deci, indirect, la reconstituirea lui, pornind de la planul sau subiectiv. Practic, importanta imaginii decurge si din constiinta faptului ca istoria este intr-o analiza secunda, campul intalnirii conflictuale sau increzatoare a sinelui cu altul. Exista astfel o dinamica autonoma a judecatii despre altul, acesta mergand ca o NU INTELEG subterana care influenteaza foarte puternic judecata istorica.

In ce priveste rolul imagologiei in cunoasterea istorica, acesta are un rol deosebit pentru popoarele fara istoriografie, in totalitate sau pentru anumite perioade, acestea avand ca trecere obligatorie pentru a intra in istoria scrisa, oglinda alteritatii. Aceasta oglinda va fi cu greu neutra, chiar daca afirma acest lucru. Cel mai adesea este pozitiva sau negativa. Ca urmare, se impune un nou concept, acela de sens al alteritatii.

Prin problemele pe care le trateaza, abordarea imagologica se inscrie in cadrul larg al istoriei mentalitatilor.

In ce priveste raportul identitate alteritate colectiva, imagologia istorica confirma idei prezente in psihologia sociala, precum imaginea altuia drept conditie dar si consecinta a identificarii de sine, uneori oglinda proprie identitatii, dar le si imbogateste in sensul ca in cadrul devenirii istorice, identitatea si alteritatea colectiva sunt calitati schimbatoare, mobile. Identitatea, odata castigata si codificata, devine normativa, si chiar represiva, tingand sa elimine toate elementele perturbatoare. Identitatea colectiva este expresia intr-un timp sau spatiu dat a unei majoritati unificatoare si aparent stabila.

In functie de criteriile de delimitare de altul, identitatea tinde sa-si largeasca campul de la originea comuna la patrie ca pamant al strabunilor, la comunitatea nationala si mergand chiar mai departe. Exista o dinamica a criteriilor alteritatii in functie de importanta lor in timpul istoric dat. Astfel a functionat criteriul social, in functie de care se facea distinctia intre stapan si sclav, care a fost depasit ca importanta de cel religios, aici devenind distinctia intre de exemplu, pagan si crestin, apoi cel national intre membrii unei natiuni si straini. Sincronic, au existat diverse modalitati de delimitare a alteritatii; cei marginalizati (cersetorii, infractorii, vagbonzii, etc), cei anormali,