hrana pustnicilor

2
/ Sfântul Munte Hrana pustnicilor 23 March 2013 Era februarie al anului mântuitor 1910, când harul lui Dumnezeu m-a chemat în acest binecuvântat loc al liniștii și al rugăciunii. Dorința mea era să merg la schitul din Kavsokalývia, unde s-a nevoit consăteanul meu, Cuviosul Akákios, și încă doi frați ieromonahi din părțile mele[1], al căror duhovnic, preacuviosul și evlaviosul Panteleímon, este probabil cel mai în vârstă dintre monahii aghioriți, având 103 ani. Ajuns în Sfântul Munte cu dorința de a trăi ca ascet, am pornit pe jos din Dáfni spre Kavsokalývia. Trecând însă pe la sfânta mănăstire Dionysíou, unde tocmai era înmormântat, în bună rânduială, un bătrân ierodiacon și impresionat fiind atât de aspectul ascetic al mănăstirii, cât și de frumusețea peisajului natural, am decis să rămân acolo, punându-mi nădejdea în preabunul Dumnezeu și în Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan. Era Postul Mare când am fost închinoviat la această mănăstire. Mi s-a dat slujirea de a ajuta la treburile din casa de oaspeți a mănăstirii. Pe atunci, schiturile și chiliile erau pline de monahi, iar mănăstirile, cu metocurile lor, erau mai darnice în milostenii. În plus, parastasele nu se făceau separat, astfel încât părinții și pustnicii care veneau în fiecare sâmbătă seară pentru a lua parte la privegheri, beneficiau și de milosteniile panihidelor. Împins de o simpatie și evlavie firească și fiindu-mi rușine să mă apuc de întrebat, încercam să aflu din cele ce vorbeau și discutau monahii între ei câte ceva referitor la starea lor duhovnicească. Se înserase și din clipă în clipă trebuia să se bată toaca pentru privegherea duminicii a cincea a postului mare. Terminasem de servit obișnuita cafea fraților și vizitatorilor mănăstirii și mă odihneam în kafetzaría[2], așteptând începerea privegherii. Vrând să mă lumineze cu privire la hrana părinților ascetici și să-mi dea un răspuns pentru îndoita mea cârteală – în primul rând, în legătură cu faptul că, fiind tânăr, eram trimis de două ori pe săptămână, dimpreună cu ceilalți frați de vârsta mea, să adun sparanghel sălbatic și, astfel, piedeam sfintele slujbe și, în al doilea rând, nici nu puteam să-l mănânc pentru că era prea amar – preabunul Dumnezeu a rânduit să fiu de față la discuția dintre doi pustnici care se așezaseră pe banca de afară. Primul l-a întrebat pe al doilea cum au petrecut sfântul post până în acea zi, la care acela a răspuns: - Datorită rugăciunilor voastre și harului lui Hristos, am petrecut bine până acum, mai ales că îl avem aproape pe duhovnicul papa-Matei, care ne face Sfinte Liturghii miercuri și sâmbătă și astfel se împărtășesc frații. De aceea m-a trimis gheronda să aduc prescuri, lumânări și puțin vin și apoi să mă întorc. - Cu mâncarea cum stați? a întrebat din nou primul. - Slavă Domnului, anul acesta, din milostivirea lui Dumnezeu, s-a umplut locul de sparanghel sălbatic și nici nu ne-am dat seama când au trecut atâtea zile de post. Căci fierbem în fiecare zi puțin sparanghel cu orez, iar sâmbăta și duminica adăugăm puțin ulei și avem mâncare îndestulată, slăvit să fie numele Domnului. http://www.pemptousia.ro/2013/03/hrana-pustnicilor/ 1 of 2 26.05.2015 08:47

Upload: muve

Post on 17-Dec-2015

9 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Hrana pustnicilor

TRANSCRIPT

  • / Sfntul Munte

    Hrana pustnicilor23 March 2013

    Era februarie al anului mntuitor 1910, cnd harul lui Dumnezeu m-a chemat n acestbinecuvntat loc al linitii i al rugciunii. Dorina mea era s merg la schitul din Kavsokalvia, unde s-a nevoit consteanul meu, CuviosulAkkios, i nc doi frai ieromonahi din prile mele[1], al cror duhovnic, preacuviosul i evlaviosul Pantelemon, este probabil cel main vrst dintre monahii aghiorii, avnd 103 ani.

    Ajuns n Sfntul Munte cu dorina de a tri ca ascet, am pornit pe jos din Dfni spre Kavsokalvia. Trecnd ns pe la sfnta mnstireDionysou, unde tocmai era nmormntat, n bun rnduial, un btrn ierodiacon i impresionat fiind att de aspectul ascetic al mnstirii,ct i de frumuseea peisajului natural, am decis s rmn acolo, punndu-mi ndejdea n preabunul Dumnezeu i n naintemergtorul iBoteztorul Ioan.

    Era Postul Mare cnd am fost nchinoviat la aceast mnstire. Mi s-a dat slujirea de a ajuta la treburile din casa de oaspei a mnstirii.Pe atunci, schiturile i chiliile erau pline de monahi, iar mnstirile, cu metocurile lor, erau mai darnice n milostenii. n plus, parastaselenu se fceau separat, astfel nct prinii i pustnicii care veneau n fiecare smbt sear pentru a lua parte la privegheri, beneficiau i demilosteniile panihidelor.

    mpins de o simpatie i evlavie fireasc i fiindu-mi ruine s m apuc de ntrebat, ncercam s aflu din cele ce vorbeau i discutaumonahii ntre ei cte ceva referitor la starea lor duhovniceasc. Se nserase i din clip n clip trebuia s se bat toaca pentru priveghereaduminicii a cincea a postului mare. Terminasem de servit obinuita cafea frailor i vizitatorilor mnstirii i m odihneam nkafetzara[2], ateptnd nceperea privegherii. Vrnd s m lumineze cu privire la hrana prinilor ascetici i s-mi dea un rspuns pentrundoita mea crteal n primul rnd, n legtur cu faptul c, fiind tnr, eram trimis de dou ori pe sptmn, dimpreun cu ceilali fraide vrsta mea, s adun sparanghel slbatic i, astfel, piedeam sfintele slujbe i, n al doilea rnd, nici nu puteam s-l mnnc pentru c eraprea amar preabunul Dumnezeu a rnduit s fiu de fa la discuia dintre doi pustnici care se aezaser pe banca de afar. Primul l-antrebat pe al doilea cum au petrecut sfntul post pn n acea zi, la care acela a rspuns:

    - Datorit rugciunilor voastre i harului lui Hristos, am petrecut bine pn acum, mai ales c l avem aproape pe duhovnicul papa-Matei,care ne face Sfinte Liturghii miercuri i smbt i astfel se mprtesc fraii. De aceea m-a trimis gheronda s aduc prescuri, lumnri ipuin vin i apoi s m ntorc.

    - Cu mncarea cum stai? a ntrebat din nou primul.

    - Slav Domnului, anul acesta, din milostivirea lui Dumnezeu, s-a umplut locul de sparanghel slbatic i nici nu ne-am dat seama cnd autrecut attea zile de post. Cci fierbem n fiecare zi puin sparanghel cu orez, iar smbta i duminica adugm puin ulei i avem mncarendestulat, slvit s fie numele Domnului.

    http://www.pemptousia.ro/2013/03/hrana-pustnicilor/

    1 of 2 26.05.2015 08:47

  • Auzind acestea, m-am ruinat de mine nsumi i ndat m-am vindecat de patima crtirii, de vreme ce noi la mnstire numai o dat sau dedou ori pe sptmn mncam din aceast iarb i, n plus, aveam i msline i smochine, pe cnd cei care triesc n pustiu nu au partede asemenea bucate alese. Conform specialitilor n plante, sparanghelul este o erbacee din categoria plantelor crtoare iubitoare deap, cu gust amar, care are proprieti diuretice i cur sngele. Crete n locurile umede ale Sfntului Munte, de la nceputul pn lasfritul lunii martie, i este considerat a fi o adevrat binecuvntare dumnezeiasc pentru perioada postului mare. Celui care mnncpentru prima oar aa ceva, mai ales fr ulei, aa cum se obinuiete n Sfntul Munte n zilele de rnd ale postului, ntr-adevr, i se parec are un gust otrvitor i vtmtor, pentru c este amar. ns, n timp, prinii se obinuiesc cu gustul acestuia, considerndu-l chiarfolositor i foarte bun de mncat.

    Sursa: , de arhim. Gavriil Dionisiatul ( 1983), ed. a II-a, Sfntul Munte 2002.

    [1] Btrnii fericitului printe Porfirie.

    [2] Spaiu din arhondaric, special amenajat pentru pregtirea cafelei.

    http://www.pemptousia.ro/2013/03/hrana-pustnicilor/

    2 of 2 26.05.2015 08:47