Hoti si prosti. De ce a picat motiunea

Liviu Avram,

Pe la sfarsitul anilor 2000, a aparut o butada care descria eliptic, cam pe diagonala si fara nuante, situatia maronie in care se afla tara in urma alternantei stanga-dreapta la guvernare: unii sunt prea hoti, ceilalti sunt prea prosti. De atunci, butada a capatat noi si noi confirmari si aproape ca s-a transformat intr-o axioma.

Sigur, putem alege fateta luminoasa a butadei: unii sunt inteligenti, ceilalti sunt cinstiti - dar asta nu ne-ar folosi la nimic, pentru ca niciodata inteligenta si cinstea nu au fost puse la treaba de catre cei care ne conduc. Compensand ce e de compensat, putem spune ca de 25 de ani, tara asta e condusa doar de hotia stangii si de prostia dreptei.

Hotia stangii o lasam, deocamdata, sa lucreze in liniste si ne ocupam putin de partea cealalta. Un exemplu monumental care marturiseste asupra capacitatilor intelectuale ale dreptei sta in modul in care liberalii si-au gandit strategia ultimei motiuni de cenzura. Aceasta a fost initiata, scrisa si depusa pornind de la un singur argument: situatia penala a prim-ministrului, inculpat si trimis in judecata pentru fapte de coruptie. Motiunea avea asadar, prin aceasta, un caracter de unicat fata de toate celelalte motiuni de cenzura depuse pana acum. Or liberalii n-au stiut sa valorifice in niciun fel unicitatea acestui demers, ba chiar par sa-l fi sabotat cat se poate de eficient.

Sa luam aspectul formal, superficial al chestiunii: textul motiunii. Toate motiunile depuse pana acum, indiferent daca au trecut sau au picat, nu erau decat niste indigeste poliloghii, intinse pe pagini intregi de compunere

scolareasca. Dar macar contineau referiri la o serie intreaga de acte si fapte imputabile guvernelor. Or acum, fiind vorba de un subiect unic, tocmai ca sa se deosebeasca de celelalte motiuni, textul trebuia sa fi fost un monument de concizie, scris cu nerv si cu precizie de stilet. Liberalii insa au produs o peltea patetica si repetitiva, cu spatii mari intre paragrafe si intinsa cu greu pe trei pagini. Dar sa recunoastem: niciodata textul unei motiuni nu a fost cel care a determinat votul, ci contextul politic si negocierile de culise.

Or si aici liberalii au gresit fundamental. Cu o aroganta incredibila, ei nu au negociat cu nimeni nimic, convinsi fiind ca simpla invocare a situatiei penale a premierului este suficienta pentru ca motiunea sa treaca. Pai daca problema tarisoarei si a imaginii sale externe e strict situatia penala a premierului, atunci in mod obligatoriu era de examinat si de pus pe masa de negociere calea de mijloc: posibilitatea sa plece doar premierul, si nu neaparat intreg guvernul sau. Adica sa ramana la putere actuala coalitie guvernamentala, dar cu un alt premier.

Liberalii nu au jucat deloc aceasta carte, in schimb a jucat-o foarte bine Liviu Dragnea. In cateva interventii, el a declarat ca, daca trece motiunea, in mod cert PSD pierde puterea, pentru ca nimeni nu poate garanta ca presedintele Iohannis va numi un alt premier tot din randurile actualei coalitii. Liberalii nu au facut niciun efort sa-l contrazica, iar Klaus Iohannis s-a delimitat cat a putut de actiunea lor din Parlament. A spus chiar explicit ca, desi ar fi bine ca, prin intermediul motiunii, un premier urmarit penal sa fie trimis acasa, nu vrea sa se inteleaga ca o sustine public. In consecinta, spaima pesedistilor de a pierde puterea a lucrat formidabil impotriva motiunii.

Cand auzi acum ce explicatii gasesc liderii PNL la esecul motiunii, te ia cu durere de cap. Ai zice ca scopul acesteia nu a fost sa-l trimita acasa pe Victor Ponta, ci doar sa-i faca putin de rusine pe cei care il sustin.

Cand cineva pe care il creditezi cu un minim de inteligenta face o prostie colosala, ai tendinta sa spui ca poate are el ceva in cap, un plan, o strategie, o schema desteapta. In cazul de fata, schema ar fi ca liberalii n-au vrut, de fapt, sa pice guvernul, pentru a putea aborda alegerile de anul viitor dintr-o confortabila Opozitie. Au gandit prost. Daca ar fi negociat schimbarea acum doar a lui Victor Ponta, impuscau doi iepuri: ramaneau si in Opozitie, dar scapau si tara de un premier urmarit penal. Isi faceau un bine si lor, faceau un bine si tarii. Asa, si-au facut un bine doar lor, caci stigmatul unui premier penal ramane in continuare o problema a tarii, si inca una grava. Liberalii au confirmat, o data in plus, butada de care vorbeam la inceput.