REFERAT HOMEOPATIE

Termenul Homeopatie a fost creat de catre acelasi Hahnemann, si este mentionat pentru prima oara in 1820 in cartea sa Organolul artei de a vindeca.

Principiul pe care se bazeaza terapia dezvoltata de catre Hahnemann consta in faptul ca aceeasi substanta poate sa prezinte, in functie de doza, un efect reversibil care variaza de la toxic la curativ.

Acest principiu, cunoscut apoi cu numele de principiul Similitudinii, a mai fost de fapt enuntat si in antichitate, mai intai de catre Hippocrate (460 361 i.Hr.) si apoi de catre Paracelsus (1493 1541).

Hahnemann, medic laureat al Universitatii din Lipsia, a ajuns la descoperirea unei noi metode de a trata bolnavii, ca urmare a descoperirilor intamplatoare si fortuite. Dupa ce a profesat arta medicala dupa canoanele epocii, nesimtindu-se in sintonie cu aceste practici, el s-a hotarat foarte repede sa intrerupa activitatea medicala si sa se dedice traducerii textelor stiintifice.

Tocmai ca urmare a unei traduceri din limba engleza a uni text: Materia Medica a lui Cullen, echivalent al unui tratat al nostru de farmacologie, s-a intamplat ca el a observat un paradox care l-a condus la ideatia ulterioara a medicinei homeopatice.

De fapt, in capitolul dedicat chininei, se raporta cum ca culegatorii de scoarta de china, din care se extrage chinina, se imbolnaveau des, prezentand febra intermitenta, simptom tipic al bolnavilor de malarie.

Intrucat chinina era remediul de electie pentru tratamentul malariei, in mod evident aceasta reprezenta un fapt paradoxal.

Din acest motiv, indemnat de curiozitate, el s-a hotarat sa experimenteze pe el insusi aceasta substanta, pentru a-i verifica actiunea.

Spre marea lui surprindere, el a observat ca scoarta de china, administrata in doze mari, provoaca simptomatologia tipica bolnavilor de malarie, cu febra intermitenta, si ca aceeasi scoarta de china deconcentrata, traversand dilutiile in progresie geometrica (1 : 10 sau 1 : 100), cu lactoza, pana cand ajungea sa aiba concentratiile cele mai joase, era in masura sa faca sa dispara aceeasi simptomatologie.

Repetand experienta cu alte substante, el avu numeroase confirmari ale acestei actiuni de reversibilitate a actiunii, variind de la toxic la curativ, si ajunse astfel la formularea principiului similitudinii care se afla la baza medicinei homeopatice.Simila similibus curenturIn practica el a observat ca, cu cat mai mult se dilua o substanta in masura sa produca la o persoana sanatoasa, in doze ponderale, o anumitasimptomatologie, cu atat mai mult aceasta aceeasi substanta isi crestea propria actiune terapeutica; aceste experimente au fost numite patogeneza.

Unele substante experimentate fiind foarte toxice, chiar la concentratii joase, pentru a le reduce efectele toxice secundare el a fost nevoit sa efectueze o serie de deconcentrari (sau diluari) succesive si, neavand la dispozitie nici un mijloc de analiza chimica instrumentala, pentru a avea siguranta in privinta deconcentratiei pe care o obtinea in mod intamplator, si in privinta reproductibilitatii remediilor astfel preparate, el a stabilit definitia metodei de preparare a remediilor lui.

Aceasta metoda prevedea deconcentrarile (diluarile succesive ale substantei de baza intr-un solvent hidro-alcoolic pentru substante solubile si in lactoza pentru substantele insolubile).

Un alt aspect fundamental pentru principiul hahnemannian, pentru a fi activ din punct de vedere terapeutic, este necesitatea de a produce o serie de agitari si scuturari intre o dilutie si alta.

Tipul de diluare pus la punct de Hahnemann astfel incat sa fie practic ca si procedura a fost stabilit ca deconcentrari 1/10 si 1/100, intercalate de o agitare specifica, realizata de scuturari ritmice, pe care Hahnemann le-a numit Dinamizari, el considerand ca aceste agitari incarcau energetic medicamentul.

Numarul diluarilor era cuprins in general intre 1 si 30.

Aceste dilutii au fost numite de tip infinitezimal, intrucat ele purtau concentratia initiala la valori foarte scazute.

De fapt, astazi stim ca, deja dupa ce am efectuat de 9 ori o dilutie 1 la 100 a unei aceeasi substante, nu mai avem siguranta ca vom gasi nici macar o molecula din substata initiala, intrucat este depatit numarul lui Avogadro*.

Amintindu-ne ca in epoca lui Hahnemann nu se cunostea nimic despre chimia fizica, si cu atat mai putin despre structura materiei, ipoteza sa (care prevede o agitare a solutiei diluate pentru a-i creste eficacitatea) poate fi acceptata fara indoiala. Chiar si faptul ca a codificat un numar fix de scuturari (100) intre o dilutie si alta, garanteaza, daca nu altceva, macar o perfecta omogenitate a solutiei.

Faptul ca in medicina homeopatica se afirma ca efectul terapeutic scade invers proportional cu doza, a dat peste cap toate canoanele clasice ale farmacologiei epocii, unde modelul de baza experimental aseza in relatie progresiva efectul cu doza.

Aceasta revolutie conceptuala provoaca primele discutii asupra validitatii medicinei homeopatice.

In ciuda atacurilor primite, asupra bazei conceptului, a dilutiei infinitezimale si a dinamizarii, terapia homeopatica a inceput sa se dezvolte si multumita numeroaselor succese terapeutice obtinute mai ales acolo unde terapia medicala normala dadea gres.Medicamentul homeopaticSubstantele de bazaSunt numeroase si apartin regnului vegetal, mineral si animal.

Homeopatia nu este medicina plantelor medicinale, chiar daca materiile prime de origine vegetala constituie baza multor medicamente.

Se folosesc intr-adevar si substante care apartin regnului mineral, regnului animal (albina si veninul sau, furnica rosie, veninuri de la unii serpi etc.) derivate de organe, produse de origine biologica (bioterapice, nosodice). Toate aceste diverse substante sufera un anumit numar de tratamente inainte de a deveni medicamente homeopatice propriu-zise.DiluareaA dilua din punct de vedere homeopatic o substanta inseamna a o aduce, prin diminuarea succesiva a concentratiei, la o concentratie la care nu vom mai avea nici un efect toxic nedorit, ci numai raspunsul homeopatic dorit.Dilutiile centezimaleO parte din tinctura mama (sau o parte din substanta solida de baza) se adauga la 99 parti dintr-o substanta inerta (respectiv fara nici o actiune terapeutica); aceasta substanta inerta sau excipient este un amestec de alcool etilic si de apa in cazul dilutiilor lichide, sau de lactoza in cazul dilutiilor solide (sau triturate).

Se amesteca cu grija prin izbire (cel putin de 100 ori) in cazul dilutiilor lichide, pentru triturari in mojar in cazul dilutiilor solide; aceasta operatiune se numeste dinamizare si este indispensabila pentru a potenta activitatea medicamentului homeopatic.

Se obtine astfel prima dilutie centezimala hahnemanniana 1CH.

O parte din aceasta dilutie 1CH amestecata, in aceleasi conditii ca si prima, cu 99 parti de excipient va forma a doua centezimala hahnemanniana (sau 2CH) etc.Dilutiile zecimaleAmestecand in aceeasi maniera o parte din substanta de baza cu 9 parti de excipient, se obtine prima zecimala hahnemanniana (1DH sau 1X sau 1D) si asa mai departe.Dilutiile KorsakovieneAu fost puse la punct de Korsakov pentru a obtine rapid si usor mai multe dilutii succesive. Procedeul prevede utilizarea unui flacon de sticla de 15 ml cu dop din material inert in care se introduc 5 ml de Tinctura Mama, apoi se amesteca prin izbire (de cel putin 100 ori), dupa care flaconul se goleste pana la ultima picatura prin aspiratie si rasturnarea flaconului respectiv. In acest flacon se introduc 5 ml de apa distilata, adica o cantitate care reprezinta de circa 99 ori volumul Tincturii Mame de plecare care a ramas aderenta la peretii flaconului.

Se amesteca prin izbire (de cel putin 100 ori) si se obtine astfel prima diluare Korsakoviana sau 1K.

Flaconul este din nou golit pana la ultima picatura, apoi se introduc 5 ml de apa distilata, se dinamizeaza din nou si se obtine in acest mod a doua dilutie Korsakoviana sau 2K.

Se fac atatea operatii analoge pana se obtine dilutia dorita.

De ce se folosesc diferite dilutii ale unui aceluiasi medicament?

Cu cat mai mare este posibilitatea de suprapunere intre cele doua simptoame bolnav- medicament, cu atat mai mult medicamentul va putea fi prescris in doze inalte (dilutii).

Nu este in orice caz corect sa se spuna ca la diferite solutii corespund forte diferite; dilutia 15CH nu este mai puternica decat 4CH, dar corespunde la un caz sensibil diferit.Formele farmaceuticeDilutiile mentionate anterior servesc pentru a prepara, urmand metodele oficiale ale farmacopeii fraceze sau germane, diverse forme farmaceutice.

Unele sunt comune cu tratamentele alopatice: de exemplu comprimatele, picaturile, supozitoarele, fiolele, pomezile, unguentele, linimentele etc.

Altele sunt forme farmaceutice destinate exclusiv tratamentelor homeopatice.Granulele in tuburiSunt tuburi care contin 110 granule, mici sfere de zaharoza si lactoza impregnate cu substanta diluata al carei nume este inscriptionat pe tub.Globulele in doza unicaSunt tuburi mai mici care contin un gram de multe sfere de lactoza sau zaharoza impregnate cu substanta diluata al carei nume este inscriptionat pe tub.In lipsa unor indicatii medicale preciseGranulele:vor fi numarate, puse in dopul dozator si evitand sa le atingeti cu degetele, se vor lasa sa se dizolve lent sub limba.Globulele:intregul continut al tubului se va lasa sa se dizolve sub limba, in acelasi fel cu granulele.Picaturile:vor fi numarate si de cele mai multe ori diluate in putina apa naturala, apoi tinute in gura timp de cateva secunde.Substantele triturate: cantitatea de pulbere prescrisa va fi luata din flacon cu o masura speciala si pusa direct in gura, sau dizolvata in putina apa minerala naturala.Microgranulele:cantitatea prescrisa va fi luata din flacon cu o masura adecvata si pusa direct in gura, sau dizolvata in putina apa minerala naturala.

In timp ce va tratati prin homeopatie este recomandabil sa se evite folosirea de esente, camfor si arome puternice, precum si un consum exagerat de cafea si tutun. Evitati de asemenea menta sub orice forma (pastile, apa de gura, pasta de dinti cu mentol).

Faptul ca in medicina homeopatica se afirma ca efectul terapeutic scade invers proportional cu doza, a dat peste cap toate canoanele clasice ale farmacologiei epocii, unde modelul de baza experimental aseza in relatie progresiva efectul cu doza.

Aceasta revolutie conceptuala provoaca primele discutii asupra validitatii medicinei homeopatice.

In ciuda atacurilor primite, asupra bazei conceptului, a dilutiei infinitezimale si a dinamizarii, terapia homeopatica a inceput sa se dezvolte si multumita numeroaselor succese terapeutice obtinute mai ales acolo unde terapia medicala normala dadea gres.

RASPANDIREA HOMEOPATIEI

Hahnemann a avut numerosi discipoli si persoane care il apreciau, printre care Jahr, Von Boenninghausen, Griesselich, Hering (caruia i se datoreazaintroducerea Homeopatiei in Statele Unite), F.H.Quinn (care a dezvoltat Homeopatia in Marea Britanie), Guidi (care a dezvoltat-o in Franta) si Necker (medic al armatei austriece care ocupa Napoli).

In 20 de ani terapia homeopatica a avut uneori soarta de partea ei, iar alteori nu, insa ea s-a dezvoltat cu atat mai mult in numeroase tari. In prezent medicamentele homeopatice sunt prezente in peste 30 tari ale lumii.