Henri Bergson instituie în filosofia franceză o modalitate specifică de a gandi.

Bergson scindează în două constiinta de sine. El evidentiaza devenirea profundă a eului, unde

domnesc calitatea şi interioritatea, unde elementele se întrepătrund şi sunt continuu creatoare de durată

pură. Analizand fenomenul libertatii, Bergson defineşte condiţiile unui act liber. Actul este liber atunci,

cand este produs de eul profund în totalitatea sa. După analiza mai multor situaţii, filosoful francez

conchide: numai dacă trăim în durată pură şi nu în spaţiu-timp, suntem capabili să săvarşim un act

liber, ceea ce înseamnă că putem lua o decizie din adîncul întregii noastre fiinţe. Omul este liber dacă

acţiunea sa nu se constituie prin mijlocirea cumpănirii de motive, ci răsare direct din dezvoltarea

intimă a conştiinţei. În cazul omului, o fiinţă gînditoare, actul liber reprezintă o sinteză de

sentimente şi idei. Evoluţia care duce la actul liber, filosoful o defineşte ca evoluţie raţională. Aşadar,

libertatea nu exclude raţiunea, o include şi o constituie ca o parte esenţială a ei.

«Suntem liberi atunci cand actele noastre emană din personalitatea noastră întreagă, atunci

cînd o exprimă şi cînd au acea indefinibilă asemănare cu cea pe care o găsim uneori între operă şi

artist.”

Bergson recunoaşte in intuiţie cele mai adanci acte ale conştiinţei. Filosoful utilizează

experienţa duratei interne pentru a dobandi, prin analogie, înţelegerea modului în care se

desfăşoară viaţa pe pămînt. În fiecare din momentele sale, trecutul exercită o presiune asupra

prezentului, conţine prefigurarea viitorului. Viaţa, subliniază Bergson, apare drept un curent care trece

de la un germene la altul prin intermediul unui organism dezvoltat. Spre deosebire de

materie, care reprezintă o continuitate neîntreruptă, viaţa se manifestă în individualităţi, adică în

sisteme închise, comparabile numai cu totalitatea universului material. Astfel, individualitatea se

leagă cu întreg trecutul vieţii pe pămînt in baza temeiului ereditar. .

Filosoful comentează «Mitul peşterii», în care eroul lui Platon a încercat să iasă din siguranţa

obişnuită a cotidianului său, urmînd calea urcuşului spre ieşirea din peşteră.Graţie simpatiei, intuiţia

este capabilă să contopească în nemijlocirea instinctului şi capacitatea de cunoaştere a inteligenţei, ceea

ce permite conştiinţei să pătrundă în profunzimea vieţii. Cunoaşterea intuitivă are ceva mistic, în ea

este depasita diferenta dintre subiect-obiect, subiectul cunoaşterii identificandu-se cu obiectul cunoscut.

Filosoful francez abordează o problemă actuală a cugetării, cunoaşterea vieţii, a surselor ei, a scopurilor şi perspectivelor ei. Bergson a transformat condiţiile gandirii filosofice, el a eliberat cunoaşterea de dominaţia intelectuală, i-a oferit o nouă formă- intuiţia.