hazarde exogene ravenarea.doc

37
1

Upload: ionescu

Post on 13-Dec-2015

396 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Hazarde exogene Ravenarea.doc

Avalanşă Furtună

Tsunami Tornadă

1

Page 2: Hazarde exogene Ravenarea.doc

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I – HAZARDE NATURALE

I.1. Noţiuni generale despre hazarde

I.2. Caracteristici ale hazardelor naturale

CAPITOLUL II - HAZARDE ENDOGENE

II.1. Hazarde seismice

II.2. Hazarde vulcanice

CAPITOLUL III - HAZARDE EXOGENE

III.1. Hazarde geomorfologice

III.1.1 – Alunecările de teren

III.1.2. - Eroziunea

III.2. Hazarde geomorfologice

III.3. Hazarde hidrologice

III.4. Hazarde oceanografice

III.5. Hazarde biologice

CAPITOLUL IV – EROZIUNEA ÎN SUPRAFAŢĂ ŞI RAVENAREA

CONCLUZII

2

Page 3: Hazarde exogene Ravenarea.doc

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Acest proiect de specialitate a fost conceput din necesitatea cunoaşterii unor fenomene numite hazarde, abordând prezenţa acestora sub diferite forme pe Glob cât şi a măsurilor ce se impun pentru atenuarea efectelor hazardelor. Noţiunile de risc, hazard, dezastru au fost impuse în problematica globală a cercetării ştiinţifice de evoluţia fenomenelor cu consecinţe grave şi de dezvoltarea civilizaţiei. Omul trăieşte permanent într-un mediu în care este expus unei mari diversităţi de situaţii mai mult sau mai puţin periculoase generate de numeroşi factori. Manifestările extreme ale fenomenelor naturale cum sunt cutremurele puternice, furtunile, inundaţiile, la care se adaugă accidentele tehnologice şi situaţiile conflictuale, pot să aibă influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane şi asupra societăţii în ansamblu. Numai cunoaşterea precisă a acestor fenomene, permite luarea celor mai adecvate măsuri atât pentru atenuarea efectelor , cât şi pentru reconstrucţia regiunilor afectate. În ultimele trei decenii, diferite calamităţi naturale au generat peste 3 milioane de victime, au adus boli, sărăcie şi multe suferinţe pentru 1 miliard de oameni şi au produs pagube materiale de sute de miliarde de dolari. Având în vedere aceste aspecte, Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 236 din 1989,a hotărât să organizeze un amplu program de cercetare intitulat „Deceniul Internaţional pentru reducerea efectelor dezastrelor naturale”. În cadrul IDNDR sunt abordate dezastrele naturale cum ar fi: cutremurele, erupţiile vulcanice, alunecările, ciclonii, tornadele, inundaţiile, seceta. Abordarea temei acestui proiect este necesară atât din punct de vedere al actualităţii lui cât şi pentru cunoaşterea mai amănunţită a hazardelor exogene şi ravenarea. Numeroase informaţii, de dată recentă , au fost preluate de pe INTERNET cât şi din revistele de specialitate. Creşterea pierderilor umane şi materiale datorate unor fenomene naturale extreme a dus la pariţia de noi iniţiative ştiinţifice pe plan intrenaţional : stabilirea tendinţei de evoluţie a acestor fenomene în timp şi spaţiu, precum şi strategiile posibile de atenuare a lor.

3

Page 4: Hazarde exogene Ravenarea.doc

CAPITOLUL I – HAZARDE NATURALE

I.1. Noţiuni generale despre hazarde

Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele,care au o influenţă directă asupra vieţii oamenilor, asupra societăţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu.Producerea unor asemenea fenomene face posibilă atingerea unor anumite praguri de adaptare a societăţii la condiţiile mediului. Atunci când hazardele produc distrugeri de mare amploare şi pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt numite dezastre şi catastrofe naturale. Efectele acestor fenomene sunt atât de puternice încât sunt necesare intervenţii rapide din partea unor echipe special antrenate la nivel naţional şi internaţional. Un fenomen natural extreme poate fi numit un dezastru dacă sunt înregistrate cel puţin 10 pierderi de vieţi omeneşti sau 50 de personae rănite şi dacă se produc pierderi materiale de peste un million de dolari.

Trăsături ale hazardelor naturale:

• Vulnerabilitatea pune în evidenţă gradul de expunere a omului şi a bunurilor sale faţă de diferite hazarde, indicând nivelul pagubelor pe care le produce un anumit fenomen.

• Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al pagubelor aduse proprietăţilor şi activităţilor economice de către un anumit fenomen natural sau un grup de fenomene într-un anumit loc şi într-o anumită perioadă.Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităţilor umane asupra Terrei, care determină modificări globale ale mediului.Modificările accentuate ale mediului pe Terra , presiunea crescută a societăţii asupra elementelor de mediu generează o serie de crize dintre care unele au devenit globale, cum ar fi tendinţele de încălzire a climei, datorate efectului de seră, apoi reducerea stratului de ozon, ridicarea nivelului Oceanului Planetar, despăduririle şi procesele de degradare a solurilor, poluarea crescând şi deşertificarea.Omul are insa si un impact pozitiv asupra mediului prin extinderea teritoriilor protejate(in parcuri si rezervatii naturale), prin ocrotirea unor specii de plante si animale pe cale de disparitie, a unor obiective geomorfologice, geologice si paleontologice, precum si prin numeroase lucrari de inginerie a mediului.

I.2. Caracteristici ale hazardelor naturale

4

Page 5: Hazarde exogene Ravenarea.doc

Hazardele naturale pot fi de mai multe feluri, in functie de geneza:

• Hazarde endogene a căror acţiune este generată de energia provenita din interiorul planetei(cutremure, erupţii vulcanice).

• Hazarde exogene, generate de factori climatici, hidrologici, biologici.

• Hazarde climatice cuprind o gamă variată de fenomene şi procese atmosferice care generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului inconjurător.Cele mai întâlnite manifestări tip hazard sunt furtunile care definesc o stare de instabilitate a atmosferei ce se desfăşoară sub forma unor perturbaţii câteodată foarte violente. Furtuna cuprinde mai multe manifesări meteorologice ca : o stare calmă şi o căldură înăbuşitoare, care o precede, urmată de fenomene mecanice sub forma unor vânturi puternice cu schimbări bruşte de direcţii, averse bogate şi fenomene orajoase ( descărcări electrice şi grindină).Nu întotdeauna desfăşurarea unei furtuni poate îngloba toate aceste manifestări, fiind în funcţie de sezonul şi zona geografică unde se produc.Frecvenţa furtunilor este foarte diferită pe glob, în funcţie de sezon şi chiar în cursul unei zile. În zona ecuatorială, în unele locuri unde aerul este permanent umed, acestea au o frecvenţă aproape zilnică, de obicei după-amiaza şi chiar noaptea. Ele devin apoi mai rare, mai ales în zonele reci. Sunt rare în pustiuri, unde se manifestă însă sub forma furtunilor de nisip. Tot astfel sunt mai frecvente în zonele înalte faţă de cele joase şi în interiorul uscaturilor faţă de zonele litorale. În regiunile musonice furtunile sunt mai numeroase la începutul şi sfârşitul perioadei ploioase, iarna în apropierea tropicelor, pe oceane şi mări ca şi pe litoral, iar vara în emisfera nordică în interiorul continentelor. Foarte diferit este şi momentul apariţiei în cursul zilei. Vara, în marea lor majoritate, se produc după-amiaza, iarna în timpul nopţii, iar furtunile de lungă durată se pot naşte la orice oră din zi sau din noapte. Anual pe suprafaţa globului se petrec 16 milioane de furtuni, revenind în medie 440.00 pe zi şi 2.000 pe oră. Pe continentul nostru sunt mai numeroase în regiunile montane : în Alpi, Carpaţi, mai puţine în zonele de dealuri şi câmpii din părţile apropiate de ţărmul Oceanului Atlantic (20-25 în Europa vestică) şi în jur de 25-30 în Europa centrală. În ţara noastră, în cuprinsul Carpaţilor, zilele furtunoase variază în medie în cursul anului între 30-35, pe litoral sub 20 iar în restul ţării 20-30.

Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între 5 şi 15 grade lat N şi S, având viteze ale vântului de peste 180 km/oră.Puterea de distrugere a ciclonilor este determinată de viteza vânturilor, care poate să ajungă la peste 250 km/h, de ploile abundente şi valurile uriaşe. Cele violente cauzează pierderi foarte mari: mii de victime, animale ucise, distrugeri de construcţii,

5

Page 6: Hazarde exogene Ravenarea.doc

reţele electrice, instalaţii pentru dirijarea navigaţiei pe coastă,distrugerea recoltelor, ruperi de baraje sau de conducte pentru alimentare cu apă, înlesnind astfel răspândirea bolilor infecţioase (dizenterie, febră tifoidă), accidente navale etc. În 1970 un ciclon tropical a bântuit prin Bangladesh, în insulele aflate în delta râului Gange, omorând circa un milion de oameni.Anual se formează pe Terra circa 80 de cicloni tropicali puternici, cea mai mare parte a lor fiind înregistrată în Golful Bengal.

Cicloni extratropicali sunt caracteristici regiunilor din zona temperată şi se formează la contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. În timpul iernii, aceste furtuni sunt asociate cu căderi abundente de zăpadă care generează viscole puternice care perturbă traficul rutier şi aerian, provoacă întreruperi ale livrării curentului electric, precum şi pierderi de vieţi omeneşti.

Furtunile extratropicale sunt caracteristice regiunilor din zona temperate şi se formează la contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. Furtunile sunt asociate adesea cu fulgere şi tunete, cunoscute împreună sub denumirea de oraje. Acestea reprezintă manifestări luminoase şi sonore ale unor descărcări electrice în atmosferă.

Seceta este un hazard climatic cu perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prim micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole. Seceta din vara anului 2000, considerată cea mai puternică din ultimii 100 de ani în ţara noastră a afectat 2,6 mil hectare şi a produs pagube evaluate la 6500 mld lei. Meteorologii definesc seceta ca o perioadă de timp în care media ploilor din orice zonă scade mult sub limita normală, de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp. Seceta severă poate duce la o reducere a rezervelor de apă din râuri, lacuri şi fântâni, care captează rezervele de apă freatică. Ea poate cauza o scădere a recoltelor şi o reducere a suprafeţelor destinate păşunatului animalelor. Un alt fenomen meteorologic înrudit cu seceta, care provoacă şi el dezastre, sunt ploile torenţiale ocazionale, care urmează după o secetă severă. O bună parte din apa de ploaie cade direct pe pământul uscat, nefiid absorbită de sol. Aceste torente umflate se revarsă peste maluri naturale provocând inundaţii distrugătoare.Principala cauză a foametei din

6

Page 7: Hazarde exogene Ravenarea.doc

În regiuni ca nordul Nigeriei, unde ploile sunt puţine şi nu există ape curgătoare, majoritatea oamenilor se bazează, pentru apă, pe fântânile săpate manual. Apa este adesea poluată ceea ce face periculoasă folosirea ei.

Africa şi părţi ale Asiei, incluzând China şi India, este seceta. Foametea este definită ca o mare şi prelungită lipsă de hrană, care duce la inaniţia populaţiei şi moarte. Cea mai mare perioadă de foamete a avut loc între anii 1959 şi 1961 în China, unde au murit în jur de 30 de milioane de persoane. O altă regiune semiaridă lovită de secetă la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990 a fost estul şi sudul Africii. Seceta a distrus recoltele lăsând înfometaţi peste 40 de milioane de oameni.

Una dintre regiunile uriaşe predispusă la secetă este Sahelul nord-african, numit şi imperiu al foametei, care se situează între Sahara şi zonele tropicale, mai umede, din Africa de Vest şi Centrală. Se întinde la vest, din Senegal şi Mauritania, prin Mali, Burkina Faso, Niger şi Ciad, până în Sudan. De la nord la sud, Sahelul măsoară între 300 şi 500 km şi are aspectul unei stepe uscate, presărată cu arbuşti şi palmieri spinoşi.În anii 1930, secete severe au lovit regiunea Marilor Câmpii, din centrul Statelor Unite, între Texas şi graniţa canadiană.Stepele din Ucraina sunt o lată regiune semiaridă unde, uneori, seceta durează mai mulţi ani.

În anii 1980, Etiopia a fost lovită crunt de secetă şi foamete. Primii care au suferit au fost copiii şi bătrânii. În întreaga lume s-au făcut eforturi imense pentru strângerea de fonduri pentru ajutorarea acestora. Secetele şi deşertificarea au atras şi foametea. Expansiunea deşertului este o urmare nu numai a naturii, ci şi a condiţiilor sociale, a acţiunii nechinzuite a omului, prin defrişările masive de păduri. Se mai adaugă şi păşunatul neraţional şi practicarea unei agriculturi inadecvate, de tip monocultură, incendierea unor suprafeţe cu plante arborescente pentru obţinerea terenurilor de păşunat.

Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspandire pe Terra care produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. (Fluviul Huang He a provocat cele mai catastrofale inundaţii cunoscute în istorie. În anul 1887 a fost acoperită cu apa o suprafaţă de 130000 de km², au murit circa 1 mil de personae şi a pierit ulterior prin foamete un număr şi mai mare).

7

Page 8: Hazarde exogene Ravenarea.doc

Tornadele sunt hazarde climatice foarte periculoase datorită forţei deosebite a vânturilor care au un caracter turbionar.Acestea se produc pe continente între 20 şi 60 grade latitudine nordică şi sudică.În cadrul unei tornade, care are aspectul unei coloane înguste sau al unei pâlnii, viteza vântului este cuprinsă între 60 şi 400 km/h iar diametrul poate să ajungă la câţiva kilometrii, aerul în mişcare antrenează cantităţi mari de praf care dau tornadelor o culoare cenuşie, distinctă. Cele mai cunoscute tornade se produc în partea centrală a SUA (800-1200 tornade annual), în Australia, Japonia şi în Africa de Sud.

Tornadele se manifestă ca un vârtej cu ax vertical, oblic sau uşor sinuos. Ele se nasc din cauza marii tensiuni electrice existente în norul de furtună, ceea ce face ca baza acestuia să coboare spre suprafaţa solului.

Nu se ştie ce determină formarea tornadelor. Deseori sunt însoţite de furtuni, deoarece pâlnia de aer şerpuitoare coboară de obicei din nori de furtună, timp în care aerul cald se ridică şi se învârte în jurul ei. Presiunea aerului în interiorul pâlniei este foarte scăzută; presiunea scăzută a tornadelor şi presiunea internă mai ridicată a clădirilor, face ca acestea să explodeze pur şi simplu.Tornadele au o frecvenţă mare în S.U.A. (124 în medie pe an). Una dintre cele mai puternice tornade s-a produs la 3-4 aprilie 1974 în statele Kentuckz, Inidana, Ohio, Georgia, Alabama şi Tennessee (400 morţi, 4000 răniţi, mii de oameni fără adăpost, pagube 500 milioane dolari). În 1989 o tornadă a omorât 1300 de oameni în Bangladesh. Puterea lor de distrugere este enormă, dărâmând cu uşurinţă clădiri, ridicând în aer obiecte grele, secând prin aspiraţie apa râurilor sau a lacurilor cu peşti cu tot, sfărâmând arbori şi făcând victime omeneşti. Tornadele se produc şi în vestul Africii, datorită întâlnirii aerului cald şi umed dinspre ocean (musonul de sud-vest) cu cel din Sahara – cald şi uscat.Pe teritoriul României, tornadele sunt întâmplătoare şi de intensitate relativ redusă. Una din ele a trecut prin comuna Râşca, jud. Suceava în iunie 1980. A traversat o pădure, apoi comuna unde a atins intensitate maximă. Vârtejul a dărâmat 4 case, 10 garduri, victime omeneşti nu s-au înregistrat, decât mici accidente.

Tsunami sunt valuri uriaşe produse de cutremure puternice, erupţii vulcanice şi alunecări submarine.Cel mai puternic tsunami, provocat de un cutremur cu epicentrul în golful Prince

8

Page 9: Hazarde exogene Ravenarea.doc

William, din Alaska, a fost înregistrat la 28 martie 1964; a atins 67 m amplitudine în zona portului Valdez, iar valul care a luat naştere a traversat în 22 de ore, întregul Ocean Pacific.

Icebergurile sunt fragmente uriaşe de gheată desprinse din calotele glaciare sau din gheţarii polari, care plutesc împinse de vânturi ori de curenţii oceanici. Cea mai cunoscută catastrofă navală produsă de ciocnirea cu un iceberg s-a produs la 14 aprilie 1912, când transatlanticul “Titanic” s-a scufundat în largul coastelor insulei Newfoundland, fiind înregistrate 1503 victime. Cele mai numeroase iceberguri se întâlnesc în emisfera sudică, în apropierea coastelor Antarcticii, de unde pot sa ajungă până la 40-500 latitudine sudică în oceanele Pacific, Atlantic şi Indian. În emisfera nordică, cea mai mare parte a icebergurilor provine din vestul Groenlandei şi se deplasează până spre 480 latitudine nordică.

În Atlanticul de Nord, ei au o formă neregulată, căci se desprind din blocul de gheaţă al Groenlandei, unde relieful este accidentat, în timp ce în emisfera sudică se detaşează din platforma continentală a uscatului antarctic, având o formă tabulară. Gheţarii antarctici sunt şi mai voluminoşi putând avea o lungime de 350 km şi o lăţime de 60 km. Cei din Atlanticul de Nord ajung până la maximum 12-13 km lungime şi o lăţime de 5-5,3 km.În Atlanticul de Nord cei mai mulţi gheţari plutitori (în jur de 1000 pe an) trec prin dreptul insulei Terra Nova. Pericolul cel mai mare îl prezintă intervalul aprilie-iunie, iar în emisfera sudică, noiembrie-ianuarie. Apropierea unui gheţar plutitor se anunţă printr-o răcire a aerului şi a apei.

În noaptea de 14-15 aprilie 1912, transatlanticul „Titanic” un adevărat oraş plutitor, cel mai luxos vas de croazieră, care se construise până atunci s-a scufundat datorită coliziunii cu un gheţar plutitor. Bilanţul a fost foarte dureros: din totalul de 3201 persoane (din care 1885 echipaj şi personal al navei şi 1316

pasageri) şi-au pierdut viaţa 1573.

9

Page 10: Hazarde exogene Ravenarea.doc

CAPITOLUL II - HAZARDE ENDOGENE

HAZARDELE ENDOGENE sunt generate de energia provenită din interiorul planetei, în această categorie fiind incluse erupţiile vulcanice şi cutremurele.

II.1. Hazarde seismice

CUTREMURELE – sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice reflectate în trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane. Anual se produc pe Glob peste un milion de cutremure, dar numai o mică parte dintre acestea sunt suficient de puternice pentru a fi considerate hazarde naturale.Cele mai numeroase şi mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind numite cutremure tectonice. Acestea se produc în lungul contactului dintre plăcile tectonice.

Catastrofele seismice cele mai frecvente şi mai violente se petrec în cele 2 mari centuri ale globului: Centura Alpină Europeană şi sud-asiatică şi Centura Circumpacifică, unde gradul de seismicitate este cel mai ridicat. Dintre cutremurele cele mai grave, putem aminti: Pe cel din 1716 când oraşul Alger a fost aproape distrus. În Portugalia – la 1 noiembrie 1755, a avut loc cea mai distrugătoare zguduire, cu magnitudinea aproape de 8,6 (epicentrul în regiunea arhipelagului Azore). Zguduirile s-au simţit pe o suprafaţă de 2,5 milioane km2, cuprinzând o bună parte din Europa şi Africa de Nord. În noiembrie 1980, în Italia, la Locerno a avut loc un cutremur de 7 grade pe scara Richter. Forţa a echivalat cu explozia a 35 milioane tone trinitrotoluen. Bilanţul a fost: 179 localităţi sinistrate. S-au înregistrat 4800 de morţi, 1875 dispăruţi, 7772 răniţi şi 250 de mii de sinistraţi. Iranul a suportat numeroase cutremure grave. Turcia, începând din anul 1939, a fost aproape an de an supusă unor mari catastrofe seismice. Cel mai mare seism a avut loc în China în 24 ianuarie 1556, când au fost ucise 830 de mii de persoane. Japonia este afectată anual de 7500 de cutremure, din care 6000 fiind înregistrate numai de aparate, iar restul simţite de oameni. Dintre acestea, 30-40 sunt mai puternice. Seismul, de magnitudine 8,9 pe scara Richter, din data de 26 decembrie 2004 a provocat apariţia unor valuri uriaşe, întinse de-a lungul câtorva mii de kilometri şi care au lovit zonele de coastă a cel putin şapte ţări - Sri Lanka, India, Thailanda, Indonezia,

10

Page 11: Hazarde exogene Ravenarea.doc

Bangladesh, Maldive si Malaiezia. În ţara noastră cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale, se înregistrează în regiunea seismică Vrancea, situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure, care au determinat şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie 1940 şi 4 martie 1977. În ţara noastră mai sunt cunoscute şi alte regiuni seismice: Aria Făgărăşană, Aria Banatică (Danubiană), Aria de Nord-Vest, Aria Transilvană şi Aria Pontică, unde cutremurele sunt rare şi au o intensitate redusă.

Cel mai mare cutremur din Vrancea a fost înregistrat în 26 octombrie 1802, şi a avut magnitudinea de 7,9 pe scara Richter. În apariţia cutremurelor vrâncene puternice s-a constatat o oarecare ciclicitate, într-un secol producându-se 2-3 cutremure cu magnitudine mai mare de 7 grade pe scara Richter. Cele mai mari cutremure ale secolului trecut au avut loc la un interval de peste 30 de ani. Un alt mare seism care a afectat România a fost înregistrat la 10 noiembrie 1940. Cutremurul, care a avut epicentrul în Munţii Vrancei, a avut o intensitate de 7,7 grade pe scara Richter. Seismul s-a simţit pe o întindere de 80.000 de kilometri pătraţi şi a distrus în întregime oraşul Panciu. Au fost afectate construcţiile amplasate în localităţile din zona epicentrală: Focşani, Galaţi, Bârlad, Brăila si Buzău. De asemenea, în Capitală s-a prăbuşit blocul Carlton, cel mai înalt al perioadei respective, iar peste 200 de persoane au fost îngropate sub dărâmăturile imobilului. La 4 martie 1977, orele 21.20, un cutremur devastator a lovit partea de sud a României, reprezentând cel mai violent fenomen natural din ţară, din secolul douăzeci. S-au prăbuşit 33 de clădiri, 1570 de oameni şi-au pierdut viaţa, striviţi sau asfixiaţi sub dărâmături. Peste 11.300 de persoane au fost rănite, iar 33.000 de locuinţe au fost avariate. De asemenea, s-au înregistrat pierderi economice în valoare de aproximativ doua miliarde de dolari. Epicentrul s-a situat în Munţii Vrancei, la adâncimea de 94 de kilometri, iar magnitudinea seismului a fost de 7,5 grade pe scara Richter. Întrucât era perioada cenzurii ceauşiste, nu a fost dat publicităţii un raport amănunţit al distrugerilor. Din cauza lipsei de informaţii, oamenii aflau ce se întamplă de la martori şi de la ce vorbeau alţii. Cutremurul din 30 august 1986 nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi nici cupagube materiale majore, deşi a avut o intensitate de 7,1 pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 140 kilometri. La 30 mai 1990, s-a produs un nou seism cu o intensitate de 6,9 grade pe scara Richter, la o adâncime de 80 de kilometri. Deja a intrat în discuţie un proiect de lege care îi va obliga pe constructori să monteze nişte dispozitive fabricate în România, cu dimensiunile de vreo 20 cm, pentru toate construcţiile care vor fi ridicate. Aceste dispozitive costă cam 180-200 de dolari bucata şi îi vor avertiza pe beneficiari cu câteva zeci de secunde înainte de producerea unui cutremur.

11

Page 12: Hazarde exogene Ravenarea.doc

II.2. Hazarde vulcanice

Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din Antichitate. Fenomenele vulcanice sunt acele manifestări în care magma, sub formă de lavă, însoţită de gaze şi vapori fierbinţi, ajunge, prin erupţie, la suprafaţa pământului. Exploziile la unii vulcani determină şi naşterea bombelor şi a cenuşii, provenite din sfărâmarea conului şi răcirea lavei. Istoria umanităţii a consemnat, în cronici şi documente, peste 2500 de erupţii din care 2000 în centura Pacificului.

Vulcanismul este reprezentat prin gama fenomenelor legate de ivirile de lavă (erupţii, explozii, cutremure) şi are o mare răspândire pe glob. Vulcanii au fost denumiţi după zeul roman al focului Vulcanus. Pe Pământ există cca. 1300 vulcani activi, adică erup cu regularitate, sau au erupt cel puţin o dată în ultimii zece mii de ani. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru, vulcanul este numit adormit, iar dacă nu a erupt de peste 25.000 ani, se poate considera stins. Dintre vulcanii activi cunoscuţi pe glob, 2/3 se găsesc în centura circumpacifică, cunoscută şi sub numele de Centura de Foc a Pacificului. Restul sunt în zona Antilelor, Mediterana Europeană, Marea Roşie şi Oceanul Indian. Repartiţia lor coincide cu marile arii de seismicitate ale planetei. Este cunoscută erupţia Vezuviului – care a intrat în istorie ca una dintre cele mai violente catastrofe vulcanice. La 24 august 79 e.n. în miezul verii, când oraşele erau animate de vizitatori şi plajele pline, la orele 13, vulcanul a declanşat o formidabilă explozie. Pompeiul a fost acoperit cu un strat gros de 7-9 m de cenuşă, lavă şi piatră ponce. Au pierit 25.000 de oameni. Atunci şi-a pierdut viaţa şi marele naturalist roman Pliniu cel Bătrân. Vulcanul Etna – este unul dintre cei mai activi vulcani ai planetei. El este situat pe coasta Orientală a Siciliei. Înălţimea medie ajunge la 3200 – 3300 m, fiind variabilă în funcţie de erupţii. Istoria a consemnat peste 140 de erupţii, cea mai cunoscută fiind cea din 1669 când au fost acoperite cu lavă 15 aşezări, decedând peste 15.000 de oameni. Cea mai recentă erupţie din 25 dec. 1985 a fost însoţită de cutremure care au atins 7 grade pe scara Mercalli.

Cercul de foc al Pacificului este nu numai cea mai activă zonă seismică de pe glob, ci şi vulcanică. Două treimi din numărul vulcanilor pacifici se află în sectorul insular din Pacificul

12

Page 13: Hazarde exogene Ravenarea.doc

occidental (Indonezia, Filipine, Japonia, Kurile şi Kamceatka), iar cealaltă treime pe ţărmul estic al oceanului (America de Nord, Centrală şi de Sud). Arhipelagul indonezian, cuprinde 20% din vulcanii activi ai provinciei circumpacifice. Din cei 167 vulcani existenţi, 70 sunt în activitate, iar restul, stinşi. Acest arhipelag este cel mai lovit de astfel de catastrofe.Mexicul, America Centrală, zona Caraibilor constituie o altă zonă de intens vulcanism (El Salvador, Costa Rica, Guatemala, Nicaragua, Antilele Mici).

Vulcanii activi prezintă un pericol permanent pentru localităţile din apropiere, pentru căile de comunicaţie şi terenurile agricole de pe versanţii acestora. Pe Terra se înregistrează anual circa 50 de erupţii vulcanice, dintre care 5% produc victime şi mari distrugeri materiale. Cel mai eficient mod de apărare împotriva efectelor erupţiilor vulcanice constă în luarea unor măsuri pentru evitarea concentrării aşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în apropierea lor. Pentru localităţile amplasate la poalele vulcanilor activi sunt stabilite planuri speciale de alertare şi evacuare rapidă a populaţiei, în acest scop fiind amenajate locuri speciale de primire a populaţiei şi de acordare a primului ajutor răniţilor.

CAPITOLUL III - HAZARDE EXOGENE

HAZARDELE EXOGENE sunt generate de factorii climatici, hidrologici, biologici etc., de unde categoriile de: hazarde geomorfologice, hazarde climatice, hazarde hidrologice, hazarde biologice naturale, hazarde oceanografice, hazarde biofizice şi hazarde astrofizice.

III.1. Hazarde geomorfologice

Hazardele geomorfologice cuprind o gamă variată de procese, cum sunt alunecările de teren, curgerile de noroi, prăbuşirile, procesele de eroziune în suprafaţă şi ravenarea, care produc mari pagube materiale şi uneori victime. Aceste procese determină o degradare accentuată a versanţilor, distrugerea stratului

13

Page 14: Hazarde exogene Ravenarea.doc

fertil de dol şi transformarea unor suprafeţe întinse în terenuri neproductive sau slab productive.

PRĂBUŞIRILE – sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrupţi, prin cădere liberă, prin salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii, datorită alternanţelor frecvente ale îngheţului şi dezgheţului având o frecvenţă mai mare în regiunile cu climat rece şi în etajele alpin şi subalpin. Ele se produc brusc şi sunt formate din bucăţi mai mari sau mai mici de roci compacte ce se rostogolesc pe pantele abrupte. Prăbuşirile reprezintă un factor de risc important pentru localităţile şi căile de comunicaţie din spaţiul montan. Pericolul lor este accentuat de rapiditatea producerii dezastrului, neexistând posibilitatea de evacuare la timp a populaţiei.Un exemplu în acest sens a avut loc în 1956, când hidrocentrala Shellkopf de la Niagara (S.U.A.) a fost în mare parte distrusă, datorită faptului că tunelul de aducţiune nefiind betonat, a permis infiltraţii laterale de apă producând sfărâmarea rocilor în bolovani şi mari blocuri de stânci. Acestea, antrenate de apă, s-au prăbuşit de la înălţimea de 150 m peste centrala de la baza cascadei, distrugând-o şi făcând numeroase victime.Cauzele care le dau naştere sunt complexe: structura geologică, gradul de înclinare a pantelor, umezeala excesivă a solului, ş.a.

III.1.1 – Alunecările de teren

ALUNECĂRILE DE TEREN – reprezintă procese de mişcare ale unor mase de pământ sub acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare, care le separă de partea stabilă a versantului. Cele mai numeroase alunecări se înregistrează pe versanţii cu înclinări moderate, constituiţi din argile şi din alternanţe de argile, marne, gresii şi nisipuri. Un rol nu mai puţin important îl au şi cauzele antropice, legate mai ales de despăduriri.Alunecările de teren sunt, în general, fenomene previzibile, prin unele semne precursoare cum ar fi apariţia crăpăturilor în partea superioară a versanţilor sau înclinarea arborilor. În aprilie 1974, o alunecare de pământ, în Peru, a blocat râul Mantaro, formând un lac lung de 30 km. Satul Mayumarca a fost acoperit de aluviuni. Peste câteva săptămâni, barajul, care s-a înălţat până la 170 m, a cedat, iar apa scursă a distrus 20 de localităţi.În ţara noastră cele mai întinse areale cu alunecări se întâlnesc în Subcarpaţi, Depresiunea Transilvaniei, Podişul Moldovei şi în Carpaţii Orientali, dezvoltaţi pe fliş, unde sunt posibile distrugeri ale clădirilor şi căilor de comunicaţie. Alunecările produc victime omeneşti, distrug aşezări, degradează solurile şi terenurile cultivate, afectează vegetaţia forestieră, drumurile, căile ferate, tuneluri şi baraje,

14

Page 15: Hazarde exogene Ravenarea.doc

conducte subterane, blocări de văi creând lacuri artificiale instabile care pot ceda uşor, etc.

AVALANŞELE – sunt deplasări bruşte, cu viteze mari (300 km/oră) ale maselor de zăpadă, pe versanţii foarte înclinaţi (30-500) ai munţilor, declanşate de vibraţii. Arealele afectate de aceste hazarde sunt Munţii Alpi, Anzii, Stâncoşii Nordici, Munţii Scandinavici, Carpaţii etc.

Avalanşele de zăpadă şi de gheaţă se produc brusc în zonele montane, acolo unde zăpada, în cantitate mai mare, persistă vreme îndelungată şi unde prezenţa pantelor şi văilor uşurează alunecarea, datorită gravitaţiei, prăvălindu-se cu mare vitază şi distrugând totul în calea lor.Avalanşele se produc mai ales în zona temperată, în regiunile munţilor înalţi (Canada, S.U.A.), iar în Europa în Alpi, Pirinei, Scandinavia şi Caucaz. O frecvenţă mare o au în Alpi şi în primul rând în Alpii elveţieni, unde anual au loc 17.ooo de astfel de fenomene. Multe din ele sunt capabile să genereze adevărate dezastre. Coborând cu viteză de la locul de formare (3.ooo – 4.ooo m) altitudine şi cu o grosime a stratului de zăpadă sau de gheaţă de 2o-3o m, distrug tot ce întâlnesc în cale.

În Anzii peruani, în dec. 1965, o avalanşă de gheaţă, amestecată cu pietre, a şters de pe faţa pământului satul Orayan. O dureroasă catastrofă s-a petrecut în noaptea de 16 aprilie 1970 în Franţa, pe Podişul Assy, de la poalele masivului Mont Blanc. Avalanşa a provocat moartea a 56 de copii şi 16 membrii din personalul de îngrijire aflaţi într-un sanatoriu pentru tratamente pulmonare.În martie 1983, în Pakistan, în munţii din nordul ţării, o avalanşă de zăpadă a alunecat pe valea Astor distrugând în întregime două aşezări, unde au murit 80 de oameni şi au fost câteva sute de dispăruţi. În Carpaţii noştri au fost puse în evidenţă culoare de scurgere (Hăşmaş, Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Parâng, Retezat). Pentru evitarea pericolelor legate de avalanşe este necesară cunoaşterea şi cartografierea precisă a arealelor în care acestea pot să se producă. În unele ţări, cum sunt cele alpine, aceste areale sunt echipate cu sisteme perfecţionate de monitorizare permanentă a stării zăpezii şi de alertare în situaţia existenţei unui pericol iminent de declanşare. Totuşi, şi în aceste ţări, cum sunt, spre esemplu, Elveţia şi Austria, 20-25 de persoane mor anual din cauza avalanşelor.

15

Page 16: Hazarde exogene Ravenarea.doc

III.1.2. – Eroziunea

Eroziunea solului - este deplasarea particulelor de solid de la suprafaţa uscatului prin acţiunea vântului, apei sau gheţii sau ca urmare a acţiunii unor organisme vii (bioeroziune). Prin eroziune se întelege degradarea solului sau a rocilor, caracterizată prin desprinderea particulelor neconsolidate şi îndepărtarea lor prin acţiunea ploii sau a vântului. Eroziunea poate fi combătută prin lucruri hidrotehnice, împăduriri etc.

Eroziunea este de mai multe feluri:

Eroziune eoliană - îndepărtarea progresivă a fragmentelor de sol şi roci prin acţiunea vântului.

Eroziunea fluvială - distrugerea progresivă a materialului din albia şi din malurile unui râu. Stabilizarea malurilor se poate face prin plantarea de copaci.

Eroziunea glaciară - îndepărtarea progresivă a rocilor de bază, a solului şi a altor materiale de către gheţari.

Eroziunea marină - îndepărtarea treptată a materiilor din alcătuirea zonei litorale de către mare.

Eroziunea pluvială - eroziune areolară incipientă, rezultată prin izbirea solului, descoperit de vegetaţie, de către picăturile de ploaie.

Eroziunea termică - topirea unor bucăţi de gheaţă încorporate în sedimentele de mal sau de albie,ce antrenează particule de sol, creând denivelări, nişe de mal etc.

16

Page 17: Hazarde exogene Ravenarea.doc

III.3. Hazarde hidrologice

HAZARDE HIDROLOGICE (oceanografice) cuprind hazardele generate de valurile de vânt sau de cutremure (tsunami), de banchiza de gheaţă şi deplasarea aisbergurilor, de producerea fenomenului El Niño de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.

EL NIÑO este un fenomen complex de interacţiune între apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare.Încălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului, fenomenul fiind denumit « El Niño » (Copilul Domnului). Acest fenomen se repetă la intervale neregulate, cuprinse între 3 şi 7 ani, iar încălzirea poate să persiste 1-2 ani.

Răcirea anormală a apelor din estul Ocenului Pacific a fost denumită “La Niña”, aceasta fiind opusul fenomenului El Niño. La Niña se manifestă prin intensificarea vânturilor de est care împing cantităţile mari de apă caldă la suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind din adâncuri.Unul dintre cei mai violenţi El Niño, din 1982-1983, a avut efecte de lungă durată asupra climei. Temperatura apelor de suprafaţă a crescut în multe părţi ale Oceanului Pacific, cu aproape 100 C, pe aproximativ 13.000 de km de-a lungul Ecuatorului. S-au înregistrat secete în sudul Africii, Australia, Insulele Pacificului, India şi Sri Lanka. În schimb, pe coasta vestică a SUA şi alte zone din jurul Golfului Mexic s-au înregistrat ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare. Pierderile globale estimate au fost de 8,65 miliarde de dolari.

Despăduririle favorizează scurgerea rapidă a apei pe versanţi şi producerea unor inundaţii puternice. În ţara noastră, în ultimii ani, inundaţiile au afectat aproape toate judeţele ţării. O mare parte din pagubele înregistrate a fost datorată extinderii necontrolate a localităţilor în luncile râurilor şi despăduririlor excesive.

BANCHIZA poate să ajungă la grosimea 3-4 m,

17

Page 18: Hazarde exogene Ravenarea.doc

dar devine un hazard pentru navigaţie atunci când se extinde rapid şi pune în dificultate, datorită pericolului de blocare, navele de cercetări sau de pescuit oceanic.

VALURILE puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor. În furtună valurile se deplasează în diferite direcţii, cauzând pericole pentru vasele din larg. În unele situaţii este realizat un spectru de interacţiune în care se combină energia mai multor valuri, cu înălţimi de 8-10 m, a căror rezultantă este periculoasă pentru ambarcaţiuni şi pentru platformele petroliere marine (cele din Marea Nordului). Majoritatea valurilor se produc prin frecarea dintre vânt şi apă, atunci când vântul bate deasupra suprafeţei unui ocean. Frecarea pune în mişcare apa de la suprafaţă. Cu cât mai intens va bate vântul, cu atât mai înaltă va fi mişcarea în sus şi în jos a valurilor.Energia valului descreşte cu îndepărtarea lui de origine. În final, valul devine o mişcare lină, domoală, în sus şi în jos, numită hulă. Un vapor aflat pe hulă se înalţă şi coboară lin. Hula poate să apară departe de originea valului.Un val care a pornit din Antarctica a fost identificat şi s-a transformat în hulă pe coastele Alaskăi, la o distanţă mai mare de 10.000 de kilometri de locul de origine.Valurile transportă aluviuni, cum ar fi nisip sau pietriş, de-a lungul coastei, dacă o lovesc sub un anumit unghi.Valuri seismice înalte de până la 10 metri, declanşate de un cutremur cu magnitudinea 8,9 pe scara Richter, produs in Oceanul Indian, au maturat coastele a şapte ţari asiatice.

III.4. Hazarde oceanografice

Hazardele oceanografice cuprind hazardele generate de valurile de vânt sau de cutremure(tsunami), de banchiza de gheaţă şi de deplasarea icebergurilor, de producerea fenomenului El Niňo, de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.Valurile eoliene puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigatie şi au un impact însemnat asupra coastelor. În unele situaţii este realizat un spectru de interacţiune în care se combină energia mai multor valuri, cu înaltimi de 8-10 m, a căror rezultantă este deosebit de periculoasă pentru ambarcaţiuni şi pentru platformele petroliere marine( de ex. cele din Marea Nordului).

III.5. Hazarde biologice

Hazarde biologice naturale - sunt reprezentate de epidemii, invazii ale insectelor, boli ale plantelor. Pe lângă pagubele produse în agricultură, influenţează negativ asupra degradării mediului natural.

EPIDEMIILE sunt caracterizate prin îmbolnăviri în masă ale populaţiei, datorită unor

18

Page 19: Hazarde exogene Ravenarea.doc

agenţi patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele. Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii şi au generat milioane de victime, mai ales în Evul Mediu(ciuma bubonică, în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge. Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea gunoaielor menajere, înmulţirea şobolanilor. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau cutremurele mari, sunt însoţite de pericolul declanşării unor epidemii.

Măsurile preventive cuprind vaccinarea şi educarea populaţiei, păstrarea igienei în şcoală şi în familie, izolarea focarelor de declanşare a epidemiilor, combaterea agenţilor purtători.

INVAZIILE DE INSECTE în special lăcuste, produc pagube mari agriculturii, îndeosebi în Africa, Asia, estul Europei şi în America de Nord. Ele sunt prolifice, prin numărul mare de larve ce-l generează. O tonă de lăcuste consumă zilnic hrana a 250 de oameni. Combaterea lor se poate face prin distrugerea ouălor, utilizarea insecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lăcustă.

Pe lângă lăcuste mai sunt şi alţi dăunători biologici a căror acţiune capătă proporţii catastrofale. Periculoasă este şi căpuşa vitelor frecventă în America de Sud, Australia şi Africa de Sud, paraziţii orezului (Asia de Sud şi Sud-Est), ai bumbacului (America de Nord, de Sud, Orientul Mijlociu) sau omizile. În iunie 1974 o invazie de omizi, într-o regiune a Canadei, a distrus toate ogoarele şi culturile de grădină. Convoiul a format un şir lung de 160 km şi lat de 100 km. Graurii fac anual pagube în agricultura din sudul S.U.A., de câteva milioane de dolari atacând cerealele, legumele, livezile. Aceste păsări transmit şi o gravă boală respiratorie.

INCENDIILE sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activităţile umane şi determină distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafeţe împădurite şi ale unor construcţii. Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice, fenomenele de autoaprindere a vegetaţiei şi de activităţile omului(neglijenţa folosirii

19

Page 20: Hazarde exogene Ravenarea.doc

focului, accidente tehnologice, incendieri intenţionate) În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate adeseori de vânturi puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a focului.. Şi în ţara noastră, în astfel de perioade se produc incendii, în localităţi, în păduri şi pe terenuri agricole.

CAPITOLUL IV – EROZIUNEA ÎN SUPRAFAŢĂ ŞI RAVENAREA

4.4. Eroziunea solului

4.4.1. Cauze şi mod de producere

Eroziunea solului reprezintă una din principalele cauze ale degradării unor imense suprafeţe agricole şi silvice de pe Terra, producând mari pierderi materiale prin îndepărtarea stratului fertil de sol care asigură existenţa plantelor. Se estimează că prin eroziune se pierd anual pe continente peste 76 miliarde tone de sol fertil. Suprafaţa totală pe care se manifestă asemenea procese, intensificate de activităţile antropice, este evaluată la circa 1,1 miliarde hectare, din care 56% sunt situate în regiunile umede şi 44% în cele aride şi semiaride (Bălteanu, Alexe, 2000). Apa care poate provoca eroziunea solului pe versanţi provine fie din ploi (când cantitatea de apă căzută depăşeşte cantitatea de apă infiltrată), fie din topirea zăpezilor (când solul este îmbibat cu apă sau este îngheţat), fie din pânzele subterane (acolo unde acestea intersectează suprafaţa versantului).

Eroziunea prin picături (numită şi eroziunea prin împroşcare sau prin impact) se manifestă în timpul ploilor şi irigaţiilor prin aspersiune, sub acţiunea picăturilor de apă la impactul cu suprafaţa solului. Impactul picăturilor asupra terenurilor neprotejate de vegetaţie determină sfărâmarea, desprinderea, împrăştierea particulelor de sol şi amestecarea agregatelor de structură. Se apreciază că o ploaie obişnuită poate să îndepărteze circa 2-3 tone de sol la hectar, în timp ce o furtună poate smulge cantităţi de 10 ori mai mari. Vegetaţia protejează bine solul, atenuând procesele de eroziune prin impact. Astfel, coroana arborilor împiedică o parte din picăturile de ploaie să ajungă la sol, iar litiera reprezentată de stratul de frunze căzute, ca şi vegetaţia ierboasă, acţionează ca un strat protector. În schimb, activităţile umane (defrişările şi desţelenirile, aratul în lungul pantei, suprapăşunatul ş.a.) contribuie la intensificarea proceselor de eroziune şi la distrugerea stratului de sol fertil bogat în humus. Pe versanţii afectaţi de eroziune, în funcţie de grosimea stratului de sol îndepărtat, recoltele obţinute pot fi chiar cu 75% mai scăzute.

20

Page 21: Hazarde exogene Ravenarea.doc

Eroziunea de suprafaţă (cunoscută şi sub numele de ablaţie, eroziune decapantă sau eroziune laminară) este provocată de scurgerea difuză a apei în straturi subţiri şi continui, în pânză, pe feţele versanţilor, având ca efect desprinderea şi îndepărtare lentă, insidioasă, a stratului superficial al solului. Subţierea acestuia este, de obicei, relativ uniformă şi se poate regenera în condiţii naturale.

Eroziunea în adâncime este provocată de scurgerea concentrată a apei pe versanţi în şiroaie din ce în ce mai mari, mai exact, de energia cinetică a curenţilor de apă concentraţi. Ea este exprimată prin forme depresionare alungite, sub formă de şanţuri, începând de la stadii incipiente de evoluţie (rigole), trecând apoi prin stadii intermediare (ogaşe) spre forme avansate (ravene şi torenţi). În ţara noastră, în condiţiile unui climat temperat continental cu frecvente ploi torenţiale şi în care aproape jumătate din teritoriul agricol este situat pe terenuri în pantă, pericolul eroziunii solului constituie o realitate demnă de luat în seamă. Circa 5,3 milioane hectare de pe aceste terenuri sunt afectate de eroziune, din care ¼ (situate pe versanţi cu pante mari) suportă acţiunea puternică şi foarte puternică a acestui proces. Zonele afectate în cea mai mare măsură sunt răspândite în : Podişul central moldovenesc (teritoriile din jurul localităţilor Negreşti, Vaslui, Bârlad, Adjud, Bujoru); nordul Moldovei (în jurul localităţilor Dorohoi, Botoşani); zona de curbură a Subcarpaţilor (Panciu, Focşani, Rm. Sărat, Buzău, Mizil); Podişul Mehedinţi şi parţial Podişul Getic (platforma Strehaiei şi a Olteniei); Podişul Transilvaniei (Dej, Gherla, Zalău, Luduş, Rupea, Mediaş, inclusiv dealurile Lăpuşului). Despăduririle efectuate în ultimii ani au contribuit mult la intensificarea proceselor de eroziune. Cele mai frecvente forme de eroziune torenţială se înregistrează pe versanţii despăduriţi, dezvoltaţi pe roci sedimentare neconsolidate. Utilizarea ca terenuri arabile a versanţilor puternic înclinaţi, suprapăşunatul, amplasarea greşită a drumurilor etc., contribuie, de asemenea, la intensificarea proceselor de ravenare. Situaţia creată după căderea comunismului, prin retrocedarea proprietăţilor agricole, pulverizarea lor şi, nu în ultimul rând, orientarea lor din deal în vale şi practicarea lucrărilor agricole pe aceeaşi direcţie, determină o rată ridicată de degradare a terenurilor prin procese erozionale. Cercetările efectuate în Podişul Moldovei au evidenţiat o rată medie de creştere a ravenelor cuprinsă între 0,5-2,0 m/an, procesele de ravenare provocând îndepărtarea, într-un interval de 100-300 ani, a peste 274 milioane m3 de sol şi rocă (Bălteanu, Alexe, 2000).

21

Page 22: Hazarde exogene Ravenarea.doc

4.4.2. Posibilităţi de gestionare a eroziunii solului

Pentru reducerea proceselor de eroziune pe versanţi se pot lua o serie de măsuri speciale, ca de exemplu :

- prezervarea pe versanţii susceptibili la manifestarea unor asemenea procese, pe cât posibil, a vegetaţiei naturale (pădure şi fâneaţă naturală), întrucât s-a constatat că aceasta oferă o protecţie eficientă versanţilor, eroziunea solului fiind de zeci sau chiar de sute de ori mai mică decât cea înregistrată pe terenurile lipsite de vegetaţie sau pe cele cu pajişti degradate ;

- utilizarea unor culturi agricole care protejează versantul (lucernă, trifoi ş.a.) ;

- alternarea în centură a diferitelor culturi, paralel cu curbele de nivel;

- intercalarea de benzi înierbate, cu lăţime de 3,60 m, între diferitele culturi pe versanţi ;

- executarea lucrărilor agricole, în special a arăturii, paralel cu curbele de nivel ( în acest sens, măsurătorile efectuate la staţiunea de cercetări Perieni, din Podişul Moldovei, indică pierderi de sol de 3 ori mai mici în raport cu lucrările pe direcţie deal-vale);

- lucrări de reîmpădurire a versanţilor (cercetările efectuate de specialişti în domeniul silviculturii au pus în evidenţă faptul că lucrările de împădurire reduc procesele de eroziune în circa 2-3 ani în cazul terenurilor cu eroziune slabă şi moderată, în 3-5 ani în cazul terenurilor cu eroziune puternică şi în 5-10 ani în cazul terenurilor cu eroziune foarte puternică şi excesivă); În cazul versanţilor afectaţi de ravenare, acţiunea de limitare şi eliminare a eroziunii este mult mai dificilă, implicând amenajarea bazinului de recepţie în ansamblu, construirea unor baraje în lungul ravenelor etc.

CONCLUZII

22

Page 23: Hazarde exogene Ravenarea.doc

Dupa geneză, hazardele naturale pot fi hazarde exogene şi endogene.

Hazardele endogene sunt erupţiile vulcanice şi cutremurele deoarece sunt

produse de nergia provenită din interiorul planetei.

Hazardele exogene sunt variate produse de diferiţi factori climatici,

hidrologici, biologici.

Vântul , apa şi temperatura aerului acţionează asupra solului povocând

eroziunea acestuia.

Apa produce diferite tipuri de eroziune asupra solului : eroziunea prin

picături, eroziunea de suprafaţă şi eroziunea în adâncime.

Eroziunea în adâncime determină apariţia unor formaţiuni depresionare

alungite care evoluează de la stadiul de şanţ la ravene şi torenţi.

Procesul de ravenare este intensificat de despăduririle realizate în ultimii ani.

În România, 5,3 miliona ed ehectare de teren sunt afectate de procese de

eroziune şi ravenare.

BIBLIOGRAFIE

23

Page 24: Hazarde exogene Ravenarea.doc

Balteanu D. , Hazarde naturale si antropice , Edit. Corint, Bucuresti, 1999

Bălteanu, D., Relieful- ieri, azi, măine, Sinteze Lyceum, Edit. Albatros, Bucureşti 1984.

Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena, Riscurile climatice din România, Institutul de geografie ,Bucureşti,1995.

Ciulache, S. Fenomene atmosferice de risc şi catastrofe climatice, Edit .Universităţii Bucureşti,1995

Koenig, Marin, Marile catastrofe ecologice, Edit. Saeculum,Bucureşti,1998

Brown, Lester, Un singur pământ, Edit. Albatros,Bucureşti,1978

***Educaţia antiseismică a populaţiei,Ghid practic MLPAT

Revista Atlas Super-Magazin; Arborele Lumii.

Silviu Neguţ; Mihai Ielenicz; Gabriela Apostol; Dan Bălteanu , Manual de Geografie Clasa a XI-a ; Editura Humanitas, Bucureşti.

Atlas Magazin - Nr. 3/’97

Atlas Supermagazin - Nr. 3/’98

24