HAZARDE CLIMATICE

SECETA ŞI DEŞERTIFICAREA

1

Cuprins

Argument

Capitolul 1 - Hazardele 1.1 Noţiuni generale despre hazarde 1.2 Clasificarea hazardelor

Capitolul 2 - Seceta 2.1 Secetele episodice 2.2 Secetele cvasipermanente si permanente

Capitolul 3 - Deşertificarea 3.1 Cauzele apariţiei deşertificării 3.2 Evoluţia deşertificării Capitolul 4 - Seceta si deşertificarea in Romania

Concluzii

Bibliografie

2

ARGUMENT

Seceta, percepută ca o incapacitate temporară a resurselor de apă de a face faţă consumurilor, constituie, alături de alte fenomene distructive, cum ar fi poluarea sau inundaţiile, principalele „urgenţe planetare” ale zilei. Specialiştii apreciază că secetele şi fenomenele generate de acestea (aridizare şi deşertificare) au la bază, pe lângă modificările în circulaţia generală a atmosferei, determinate de manifestarea efectului de seră, şi cauze antropice, datorate utilizării neraţionale, defrişărilor sau modificărilor de peisaj, cu efecte negative asupra bilanţului apei.

Impactul distructiv al secetelor şi aria tot mai mare de producere a acestora, care cuprinde 1/4 din totalul suprafeţei de uscat a Terrei, fac ca fenomenul respectiv să fie considerat, după poluare, riscul ecologic cu cea mai mare amploare şi stabilitate. Aceasta, întrucât secetele, în special cele prelungite sau care se produc în ani succesivi, determină multiple efecte negative, de ordin ecologic, economic şi social, ce afectează calitatea vieţii comunităţilor umane. Astfel, sub raport ecologic, seceta poate produce degradarea terenurilor agricole şi reducerea potenţialului biologic al solului, o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă şi de muncă ale oamenilor.

În plan economic, acest fenomen natural extrem afectează, în primul rând, producţia agricolă şi pune în pericol securitatea alimentară a populaţiei. Simultan, seceta determină reducerea efectivelor de animale, scăderea producţiei de energie electrică în hidrocentrale, greutăţi în alimentarea cu apă a localităţilor etc. Din punct de vedere social, seceta generează sărăcie, în special în rândul populaţiei rurale, pune în pericol activităţile umane, afectează starea de sănătate a populaţiei, deteriorează relaţiile interumane.

În prezenta lucrare am abordat seceta ca fenomen de risc cu apariţie lentă având în vedere faptul că în ultimii ani şi ţara noastră s-a confruntat cu acest fenomen. Studiile şi rapoartele elaborate de instituţiile de profil din România şi de către ONU-FAO demonstrează că şi ţara noastră este afectată de secetă, care, în situaţii prelungite, duce la apariţia aridizării (adâncirea nivelului freatic) iar, în unele areale, chiar la deşertificare (lipsa covorului vegetal).

3

Hazarde naturale si antropice

I. Aspecte generale si trăsături ale hazardelor naturale

Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităţilor umane asupra Terrei, care determina modificări globale ale mediului.

Modificările accentuate ale mediului pe Terra , presiunea crescânda a societăţii asupra elementelor de mediu generează o serie de crize dintre care unele au devenit globale, cum ar fi tendinţele de încălzire a climei, datorate efectului de sera, apoi reducerea stratului de ozon, ridicarea nivelului Oceanului Planetar, despăduririle si procesele de degradare a solurilor, poluarea crescândă si deşertificarea.

Omul are insă si un impact pozitiv asupra mediului prin extinderea teritoriilor protejate(in parcuri si rezervaţii naturale), prin ocrotirea unor specii de plante si animale pe cale de dispariţie, a unor obiective geomorfologice, geologice si paleontologice, precum si prin numeroase lucrări de inginerie a mediului.

Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenta directa asupra vieţii fiecărei persoane, asupra societăţii si a mediului înconjurător. Atunci când hazardele produc distrugeri de mare amploare si pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt denumite dezastre sau catastrofe naturale.

4

Vulnerabilitatea pune in evidenţa gradul de expunere a omului si a bunurilor sale faţa de diferite hazarde, indicând nivelul pagubelor pe care le produce un anumit fenomen.

Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al pagubelor aduse proprietăţilor si activităţilor economice de către un anumit fenomen natural sau grup de fenomene intr-un anumit loc şi intr-o anumită perioadă.

II. Hazarde endogene si exogene

Hazarde naturale pot fi clasificate in funcţie de diferite criterii, în funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază in:

Hazarde endogene, a căror acţiune este generată de energia provenită din interiorul planetei, in această categorie fiind incluse cutremurele si erupţiile vulcanice.

Hazarde exogene, generate de factorii climatici, hidrologici, biologici etc., de unde categoriile de: hazarde climtice, hazarde hidrologice, hazarde geomorfologice, hazarde oceanografice, hazarde biologice, hazarde biofizice si hazarde astrofizice.

1. Hazarde endogene

Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice reflectate in trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane.

Cele mai numeroase si mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind numite cutremure tectonice.

Şocurile seismice se produc ca urmare a unor procese de fracturare si frecare intre compartimentele scoarţei terestre, in această situaţie fiind eliberată o cantitate mare de energie, care se măsoară in ergi si este utilizată pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se măsoară cu ajutorul unei scări logaritmice, numită scara Richter, cuprinsă între 0,3 şi 9 grade.

Cutremurul din 27/28 iulie 1976 din provincia chineză Tangshan, având magnitudinea între 7,4 şi 7,8 pe scara Richter, a provocat, printre altele, între 250000 şi 750000 de morţi plus peste 160000 de răniţi grav.

În ţara noastră cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale se înregistreză în regiunea seismică Vrancea situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure, care au determinat şi numeroase

5

pierderi de vieţi omeneşti s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802,10 noiembrie 1940 (a avut adâncimea focarului de 122 km şi magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) şi 4 martie 1977 (adâncimea focarului fiind de 93 kilometri şi magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter)

Hazardele legate de cutremure se diferenţiază in hazarde primare şi hazarde secundare.

Hazardele primare sunt legate de transmiterea undelor seismice din locul de producere al cutremurului din adâncul scoarţei, numit focar. Amplitudinea mişcării terenului este mai mare in apropierea epicentrului(proiecţia la suprafaţa scoarţei terestre a focarului) si tinde să scadă pe măsura îndepărtării de acesta.

Hazardele secundare sunt legate de procesele generate de undele seismice la suprafaţa Pământului si cuprind alunecări, prăbuşiri, apariţia sau reactivarea unor falii, formarea vulcanilor noroioşi, formarea unor valuri uriaşe numite tsunami.

Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din Antichitate. Acestea sunt datorate energiilor acumulate în rezervoarele subterane care conţin lave şi presiunilor exercitate de forţele tectonice, care determină ascensiunea materiei incandescente spre suprafaţă.

Erupţiile islandeze şi hawaiene sunt caracterizate ca erupţii liniştite, cu lave fluide, bazice, care sunt evacuate prin cratere. Erupţiile de tip

6

strombolian prezintă lave mai vâscoase, cu erupţii moderate; cele de tip vulcanian sunt caracterizate prin lave foarte vâscoase, cu explozii puternice,extrem de periculoase. În această ultimă categorie se

încadrează vulcanii Volcano (Italia) şi Paricutin (Mexic). Erupţiile pliniene (spre exemplu, erupţia din 1991 a vulcanului Pinatubu, din insulele Filipine) sunt violente şi deversează cantităţi mari de cenuşi vulcanice; cele peleene (vulcanul Montagne Pelee din insula Martinica) sunt însoţite de nori arzători extrem de periculoşi, iar erupţiile ultravulcanice sunt probabil cele mai violente, datorită formării unor presiuni uriaşe la contactul rezervorului subteran de lavă cu apa mării.

Vulcan activ, situat într-un podiş, din partea central-sudică a Mexicului, are înălţimea de 2 746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasă apariţie şi cu cea mai rapidă dezvoltare. A apărut la 20 februarie 1943 … într-un lan de porumb. Într-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pământului, iar într-o săptămână a format un con de 150 m şi după zece săptămâni a atins 300 m, ca după un an să aibă o înălţime de 450 m. În primele luni de activitate au fost expulzate circa două miliarde de m3

de cenuşă şi lavă. Timp de 10 ani, cu câteva întreruperi, vulcanul a erupt mereu, îngropând sub cenuşă câmpii şi păduri pe o întindere de mii de hectare. În anul 1953 şi-a încetat activitatea.

Cei mai numeroşi şi mai periculoşi şi activi vulcani de pe Terra sunt situaţi în zonele de subducţie din jurul Oceanului Pacific, cunoscute sub numele de „Centura de Foc a Pacificului”.

7

Cel mai eficient mod de apărare împotriva efectelor erupţiilor vulcanice constă în luarea unor măsuri pentru evitarea concentrării aşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în apropierea lor.

Hazardele exogene

Hazardele geomorfologice cuprind o gamă variată de procese, cum sunt alunecările de teren, curgerile de noroi, prăbuşirile, procesele de eroziune în suprafaţă şi ravenarea, care produc mari pagube materiale şi uneori victime. Aceste procese determină o degradare accentuată a versanţilor, distrugerea stratului fertil de dol şi transformarea unor suprafeţe întinse în terenuri neproductive sau slab productive.

Alunecările reprezintă procese de mişcare a unor mase de pământ sub acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare care le separă la partea stabilă a versantului. Cele mai numeroase alunecări se înregistreză pe versanţii cu înclinări moderate, constituiţi din argile şi din alternanţe de argile, marne, gresii şi nisipuri. Materialele deplasate prin alunecări pot avea grosimi diferite, de la zeci de centimetri la zeci de metri.

Alunecarea de teren din provincia chineză Gansun, din decembrie 1920,datorată unui puternic cutremur, a distrus o suprefaţă de circa 70000 km2 modificând total peisajul (localnicii numind fenomenul „munţii mergeau”) şi a provocat moartea a peste 200000 de persoane.

Prăbuşirile sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrupţi, prin cădere liberă, prin salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii, datorită alternanţelor frecvente ale îngheţului şi dezgheţului.

Prăbuşirile reprezintă un factor de risc important pentru localităţile şi căile de comunicaţie din spaţiul montan.

Curgerile de noroi şi grohotişuri se produc în urma îmbinării cu apă a depozitelor de alterare de pe versanţii despăduriţi din regiunile montane afectate de precipitaţii abundente. Datorită faptului că materialul noroios depăşeşte de 1,5-2 ori densitatea apei, curgerile de noroi au o mare putere de transport şi de distrugere. Spre exemplu, în 1970, în Anzii Peruvieni,unde o curgere de noroi cu o lungime de 15 km s-a deplasat cu o

8

viteză de peste 300 km/h,acoperind în câteva minute localităţile Yungay şi Ramrahirca; au fost înregistrate 18000 de victime.

Avalanşele sunt hazarde naturale care reprezintă un pericol pentru populaţia montană şi pentru turiştii din numeroase ţări ale lumii. Deplasarea rapidă a zăpezii pe versanţii abrupţi acoperiţi cu zăpadă este favorizată de ninsorile abundente, de schimbările rapide de temperatură, care favorizează topirea bruscă a stratului de zăpadă, şi de perturbarea echilibrului zăpezii prin trepidaţii

.Eroziunea în suprafaţă şi ravenare sunt hazarde care se

manifestă pe 1,1 miliarde hectare pe Glob, atât în regiunile umede, cât şi în cele aride şi semiaride. Aceste hazarde sunt intensificate şi extinse de activităţile umane.

Numai în Podişul Moldovei au fost identificate peste 9000 de ravene, care au determinat îndepărtarea într-un interval de 100-300 de ani a 274 milioane m3de sol şi rocă şi scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe însemnate de terenuri.

Scurgerea apei pe versant sub forma unor şiroaie instabile determină formarea unor mici canale numite rigole, a căror adâncime ajunge la 30-40 cm. Prin adâncirea rigolelor se formează ogaşele(0,5-2 metri adâncime) şi

9

ravenele, când adâncimile depăşesc 2 metri. Aceste forme de eroziune în adâncime aduc mari pagube, contribuind la scoaterea din circuitul economic a unor suprafeţe întinse.

În ţara noastră arealele cele mai afectate de procese de eroziune în suprafaţă şi de ravenare sunt localizate în Podişul Moldovei, în Subcarpaţi şi în Podişul Getic.

Hazardele climatice cuprind o gamă variată de fenomene şi procese atmosferice care generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului înconjurător.

Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între 5-150 lat. N şi S, având viteze ale vântului de peste 118 km/h. Acestea poartă denumiri diferite de la o regiune la alta: „uragan”(hurricane) în Oceanul Atlantic, taifun în Oceanul Pacific şi „ciclon tropical” în Oceanul Indian şi în lungul coastelor Australiei.

În cadrul ciclonilor, care pot să aibă în diametru cuprins între 500 şi 1000 km, mişcarea maselor de aer are un caracter circular şi prezintă, uneori, traiectorii neaşteptate şi intensificări locale greu de anticipat. În partea centrală, numită „ochiul ciclonului”, vântul este slab şi predomină timpul senin; coroana principală cu un diametru de până la 200 de km, este caracterizată prin violente şi ploi abundente. Spre exterior viteza vântului şi cantităţile de precipitaţii tind să se diminueze treptat.

Cel mai distrugător ciclon tropical cunoscut sub aspectul pierderilor de vieţi omeneşti a fost cel din noiembrie 1970, când, în Bangladesh, în aşezările din delta fluviilor Gange şi Brahmaputra şi-au pierdut viaţa circa 1 milion de persoane(după alte surse numărul a fost fie mai mic, fie mai mare), alte câteva milioane rămânând fără adăpost şi hrană.

10

Tornadele sunt hazarde climatice foarte periculoase datorită forţei deosebite a vânturilor, care au un caracter turbionar. Acestea se produc pe continente între 20o şi 60o lat. N şi S. În cadrul unei tornade, care are aspectul unei coloane înguste sau al unei pâlnii întoarse, viteza vântului este cuprinsă între 60 şi 400 km/h, iar diametrul poate să ajungă la câţiva km. Aerul în mişcare antrenează cantităţi mari de praf care dau tornadelor o culoare cenuşie, distinctă.

Furtunile extratropicale sunt caracteristice regiunilor din zona temperată şi se formează la contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. În timpul iernii aceste furtuni sunt asociate cu căderi abundente de zăpadă care generează viscole puternice.

Seceta este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole.

În condiţiile lipsei precipitaţiilor, pentru un anumit interval de timp, se instalează seceta atmosferică. Lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină uscarea profundă a solului şi instalarea secetei pedologice. Asocierea celor

11

două tipuri de secetă şi diminuarea resurselor subterane de apă determină apariţia secetei agricole care duce la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole.

Seceta din vara anului 2000, considerată cea mai puternică din ultimii 100 de ani în ţara noastră, a afectat 2,6 milioane hectare şi a produs pagube evaluate la 6500 miliarde de lei. În ţara noastră, secetele se pot înregistra pe parcursul întregului an, cele mai numeroase fiind la sfârşitul verii şi începutul toamnei. Cele mai puternice efecte se înregistrează în parte de sud-est( Dobrogea, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei)

Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe

Terra care produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor( care drenează circa 70% din suprafaţa continentelor).

Inundaţiile sunt cele mai răspândite hazarde pe Terra. Acestea produc anual peste 20000 de victime, afectează peste 100 de milioane de persoane şi acoperă cu apă suprafeţe de mii de hectare. În Bangladesh, ţara cea mai afectată de inundaţii, 30% din suprafaţă este periodic acoperită de ape.

În China, Fluviul Galben( Huang He ) a produs în ultimele două milenii 1500 inundaţii puternice, schimbându-şi albia cu zeci de kilometri de 26 de ori.

Fluviul Huang He a provocat cele mai catastrofale inundaţii cunoscute în istorie, datorită regimului hidrologic neregulat, cu creşteri bruşte de nivel, şi al malurilor puţin înalteîn zona de câmpie. Ca urmare a inundaţiilor din anul 1887, a fost acoperită cu apă o suprafaţă de 130000 km2, au murit circa un milion de persoane şi a pierit, ulterior, prin foamete, un număr şi mai mare. În prezent, fluviul este îndiguit şi nu mai provoacă inundaţii decât într-o mai mică măsură.

Hazardele oceanografice cuprind hazardele generate de valurile de vânt sau de cutremure(tsunami), de banchiza de gheaţă şi de deplasarea aibergurilor, de producerea fenomenului El Niňo, de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.

Valurile eoliene puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor. În unele situaţii este realizat un spectru de interacţiune în care se combină energia mai multor valuri, cu înălţimi de 8-10 m, a căror rezultantă este deosebit de periculoasă pentru ambarcaţiuni si pentru platformele petroliere marine( de ex. cele din Marea Nordului).

12

Tsunami sunt valuri uriaşe produse de cutremurele puternice, erupţii vulcanice şi alunecări submarine. Denumirea acestor fenomene este de origine japoneză şi are înţelesul de „valuri de port”. Cele mai numeroase asemenea valuri se produc în Oceanul Pacific, dar se întâlnesc şi în Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.

Valul tsunami generat de cutremurul din Chile din 23 mai 1960, cu magnitudinea de 8,6 grade pe scara Richter, a înaintat 500 metri în interiorul uscatului şi a produs peste 1000 de victime. Pe ocean s-a propagat pe o distanţă de 10000 km, până în insulele Hawaii, unde au fost înregistrate 62 de victime şi pagube de peste 60 milioane de dolari.

În largul oceanului, viteza valurilor tsunami ajunge la 900 km/h, lungimea lor fiind de 100-200 km, iar înălţimea de 0,5-1 m. În apropierea coastelor, înălţimea lor creşte la 20-30 metri, iar viteza se reduce datorită frecării cu fundul mării.

Cel mai puternic tsunami, provocat de un cutremur cu epicentrul în golful Prince William, din Alaska, a fost înregistrat, la 28 martie 1964; a atins 67 m amplitudine în zona portului Valdes, iar valul care a luat naştere a traversat, în 22 de ore, întregul Ocean Pacific

.Banchiza de gheaţă, a cărei grosime poate să ajungă la 3-4 m,

devine un hazard pentru navigaţie atunci când se extinde rapid şi pune în

13

dificultate, datorită pericolului de blocare, navele de cercetări sau de pescuit oceanic.

Aisbergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare sau de gheţari polari, care plutesc împinse de vânturi ori de curenţi oceanici. Aisbergurile pot fi întâlnite de nave pe circa 20% din suprafaţa oceanelor, fiind un pericol pentru circulaţia maritimă şi pentru platformele marime de foraj şi de exploatare a petrolului.

Cea mai cunoscută catastrofă navală produsă de ciocnirea cu un aisberg s-a produs la 14 aprilie 1912, când transatlanticul „Titanic” s-a scufundat în largul coastelor insulei Newfoundland, fiind înregistrate 1503 victime.

Oscilaţia Sudică – El Niňo este un fenomen complex de interacţiune între apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare. În acest fel sunt perturbate vânturile alizee, fenomen care generează modificări climatice majore, în special în zonele tropicale. Aceste perturbări se manifestă prin secete, furtuni violente, însoţite de inundaţii şi cicloane puternice.

Încălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului, fenomenul fiind denumit de pescari din Peru şi Ecuador „El Niňo”( Copilul Domnului ). Acest fenomen se repetă în intervale neregulate, cuprinse între 3 şi 7 ani, iar încălzirea poate să persiste 1-2 ani. Oamenii de ştiinţă au numit fenomenul El Niňo „Oscilaţia Sudică” sau, prescurtat ENSO ( El Niňo Southern Oscilation), pentru a pune în evidenţă caracterul fluctuant al acestuia al acestor încălziri al apelor oceanului din emisferă sudică.

Răcirea anormală a apelor din estul Oceanului Pacific a fost denumită „La Niňa”( „fetiţa” în limba spaniolă), aceasta fiind opusul fenomenului El Niňo. La Niňa se manifestă prin intensificarea vânturilor de est care împing cantităţile mari de apă caldă de la suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind din adâncuri. Acest fenomen, la rândul lui, o serie de hazarde, cum sunt ploile musonice puternice în India, ploi abundente şi taifunuri în Australia, uragane în sudul Oceanului Atlantic, etc.

Ridicarea nivelului Oceanului Planetar este legată de tendinţa generală de încălzire a climei şi reprezintă un hazard global, de lungă durată cu numeroase consecinţe grave pentru zonele de coastă. Această ridicare este

14

datorată aportului tot mai mare de apă dulce de pe continente, provenită din topirea gheţarilor şi din apele subterane utilizate de om pentru irigaţii.

Măsurătorile precise efectuate de oamenii de ştiinţă au pus în evidenţă că în ultimul secol ridicarea nivelului Oceanului Planetar a fost în medie de 1-1,5 mm/an. Până în anul 2030 această ridicare va înregistra valori de 10-30 cm, determinând intensificarea proceselor de abraziune, retragerea coastelor şi acoperirea cu apă a unor suprafeţe joase.

Hazarde biologice sunt reprezentate de epidemii şi de invazii de insecte.

Epidemiile sunt caracterizate prin îmbolnăvirea în masă ale populaţiei, datorită unor agenţi patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele. Cele mai grave maladii sunt transmise de agenţi purtători precum ţânţarii( malaria, febra galbenă), musca ţeţe( boala somnului), puricii, păduchii(tifosul exantematic).

Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii au generat milioane de victime, mai ales în Evul Mediu( ciuma bubonică, spre ex. , în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA( Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge.

Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea gunoaielor menajere, înmulţirea şobolanilor şi a câinilor comunitari. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau cutremurele puternice, sunt însoţite de pericolul declanşării unor epidemii.

Măsurile preventive cuprind vaccinarea şi educarea populaţiei, păstrarea igienei în şcoală şi în familie, izolarea focarelor de declanşare a epidemiilor, combaterea agenţilor purtători.

Invaziile de insecte, în special lăcuste, produc pagube mari agriculturii, îndeosebi în Africa, Asia, estul Europei şi în America de Nord. Combaterea lăcustelor se realizează prin diferite metode, cum ar fi distrugerea ouălor, utilizarea insecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lăcustelor.

Incendiile sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activităţile uname şi determină distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafeţe împădurite şi ale unor construcţii.

Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice, fenomenele de autoaprindere a vegetaţiei şi de activităţile omului( neglijenţa utilizării focului, incendieri intenţionate, accidente tehnologice). În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate adeseori de vânturi puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie

15

la extinderea rapidă a focului. Şi în ţara noastră în astfel de perioade de produc incendiile în localităţi, în păduri si pe terenuri agricole.

16

Secetele

În categoria fenomenelor atmosferice de risc cu apariţie lenta se includ secetele,care afecteaza pe perioade lungi sau scurte,diferite regiuni ale lumii.Prin durata si consecintele lor,secetele se diferenţiaza sensibil de la o zona la o zona climatica la alta,in unele regiuni ele fiind episodice,mai puţin severe si mai extinse Secetele episodice Rezultat al absenţei precipitaţiilor,secetele sunt fenomene complexe,caracterizate prin valori mai mari ale deficitului de umezeala in aer şi in sol precum şi prin creşteri semnificative ale evapotranspiraţiei potenţiale.Lipsa precipitaţiilor diminueaza sensibil consumul de căldura în procesul evaporării şi face ca cea mai mare parte a energiei calorice rezultată din bilanţul radiativ să se consume pentru încălzirea solului şi aerului deasupra.Se ajunge astfel la creşteri substantiale ale evapotranspiraţiei potenţiale În astfel de condiţii se creza un dezechilibru între absorţia şi cedarea apei de către plante care încep să se ofileasca.Cănd seceta este insoţita de vănturi fierbinţi şi uscate,dezechilibrul devine deosebit de acut,iar ofilirile ireversibile,putând distruge parţial sau total plantele afectate. Secetele pot fii :atmosferice,pedologice si mixte.Seceta atmosferica se caracterizeaza prin lipsa parţiala sau totală a precipitaţiilor,creşterea temperaturii aerului şi sporirea consumului de apa al plantelor.Când seceta atmosferica se prelungeşte,deficitul de umezeala cuprinde straturile din ce în ce mai adânci ale solului,determinând astfel apariţia secetei pedologice.Asocierea celor doua tipuri de seceta,dă naştere secetei mixte sau complexe,care poate compromite parţial sau total culturile agricole. Pe teritoriul României secetele se datoreaza în mare parte anticiclonilor formaţi in regiunile arctice,care aduc mase de aer cu temperaturi relativ scăzute si conţinut mic de vapori de apa.Înaintând spre sud,aerul arctic se încalzeste rapid,înregistrând din aceasta zona o scădere accentuată a umezelii relative şi o creştere considerabilă a deficitului de saturaţie.Drept urmare în Câmpia Romană,la temperatura de circa 35°C,umezeala relativă,care la origini era 70-80%,ajunge la 10%,aerul arctic devenind aer temperat continental,fierbinte şi uscat.Aceste însuşiri termice hidrometrice determina intensitatea evapotranspiraţiei care conduce la scăderea bruscă a

17

rezervei de apa in sol şi la apariţia dezechilibrului dintre necesarul sporit de apa al plantelor şi resursele mult diminuate ale solului.Intensitatea sau severitatea secetei se exprimă tocmai prin valoarea acestui dezechilibru. Secetele se pot produce pe teritoriul României în orice anotimp.Cele mai dăunatoare sunt secetele de primavară cu durată mare(cum a fost cea din 1968 in sud estul ţarii),care urmează iernilor cu precipitaţii reduse şi rezerve mici de apa la desprimavărare.Efectele lor dăunatoare nu pot fii compensate complet nici dacă în lunile următoare ploile sunt abundente. Uneori,vanturile puternice,de scurtă durată provoacă furtuni de praf care accentuează pagubele provocate de secete prin distrugerea vârfurilor frunzelor şi dezrădăcinarea plantelor în curs de răsărire. Secetele care survin în anotimpul de vara compromit recoltele în funcţie de faza de vegetaţie care a fost afectată.Astfel,dacă seceta a coincis cu faza formării rădăcinilor secundare,rezultatul este o înrădăcinare slabă ;dacă a coincis cu faza formării primordiilor florale,scade numărul de boabe ;dacă a coincis cu faza infloririi plantelor,provoacă sterilitatea spicului şi deci scăderea recoltei. Secetele din a doua jumătate a verii,prelungite în septembrie şi octombrie afectează culturile de toamnă în primele faze de vegetaţie facându-le să intre în iarna,insuficient dezvoltate şi cu o rezistentă redusă la seceta.În astfel de condiţii,iernile grele diminuează sensibil producţiile la hectar. Deosebit de severe sunt secetele care afectează mai mulţi ani consecutivi,cum s-a întamplat în Moldova,Baragan şi Dobrogea în 1945,1946 şi pe alocuri în 1947. Amplele variaţii pe care le inregistrează circulaţia atmosferică determină puternice fluctuaţii ale cantitaţilor anuale de precipitaţii şi ale regiunilor acestora.Din această cauză,secetele se succed în România la intervale neregulate şi afectează mai ales regiunile sud-estice şi Cămpia Dunării. Din cronici şi diferite documente istorice rezultă că pe teritoriul României au avut loc secete cu consecinţe nefaste în anii 1585,1759,1794,1815,1859,1894,1898.În secolul al xx-lea,secete severe s-au produs în 1904,1934,1946,1950 şi 1968. Începând în a doua jumătate a secolului al xlx-lea şi pană în prezent s-a constatat că pe teritoriul României grupările de ani cu precipitaţii excedentare nu au depăşit,de regulă,trei ani,în timp ce perioadele secetoase au durat uneori cinci si chiar şase ani. În mod obişnuit anii secetoşi au fost precedaţi de ani de precipitaţii excedentare,iar secetele cele mai severe s-au înregistrat nu în primul ci în al doilea sau al treilea an de la declanşarea perioadelor cu precipiţatii deficitare

18

Pentru cea mai mare parte a secetelor care au produs pagube importante agriculturii,deficitul de precipitaţii a început înca în toamna anului precedent,continuându-se în perioada rece,primăvara şi vara anului următor. Printre marile grupări de ani secetoşi care au afectat teritoriul României sunt determinate de exisistenţa dorsalelor anticiclonice trimise de maximile barice centrate în Azore,Siberia,nordul Africii şi Scandinavia,precum şi de existenţa în altitudine a unui curent tropical dinspre sud-vest. Lanţul Carpaţilor joacă în perioadele secetoase,un rol de baraj,împiedicând extinderea dinspre vest a condiţiilor climatice subumede din estul continentului şi împarţind teritoriul României,într-un sector nord-vestic mai umed şi cu ploi frecvente şi un sector sud-estic,mai uscat şi cu secete fregvente. Durata medie a secetelor atmosferice pe teritoriul României,se cifreaza la 16 zile în regiunile vestice şi 19 zile în cele estice.Duratele maxime pot depăşii însa 60 de zile. Caracteristicile secetelor de pe teritoriul României sunt prezentate mai sus,sunt reprezentative în buna măsură pentru intreaga categorie a secetelor episodice,oriunde s-ar produce acestea.Ele afectează cu precădere marile regiuni agricole zonelor temperate şi produc anual pagube importante,în ciuda amplelor eforturi depuse de numeroase state pentru amenajarea unor vaste sisiteme de irigaţii,pentru crearea de soiuri rezistente la deficitul de umezeală pentru prelucrarea adecvată a solului.

Secetele quasipermanente şi permanente

Aşa cum indică numele lor,secetele qasipermanente şi permanente,constituie caracteristica meteorologică şi climatologică esentială a unor vaste regiuni de pe glob,căderile de precipitaţii fiind doar întreruperi episodice ale uscăciunii atotstapânitoare.Regiunile afectate de astfel de secete,sunt cele cu clime aride şi semiaride,ele întindandu-se atât în zona caldă tropicala şi subtropicală cât şi în zonele temperate ale planetei.Peisajele caracteristice sunt deşerturile,semideşerturile şi stepele uscate. S-ar putea spune că secetele quasipermanente şi permanente nu sunt fenomene atmosferice de risc şi această afirmaţie corespunde adevărului cel puţin,pentru teritoriile hiperaride.Acolo se poate vorbii de dezastre climatice,dar,deşerturile lumii sunt înconjurate de vaste întinderi semiaride

19

şi subumede,care adăpostesc un numar mare de locuitori.Şi,în ciuda riscurilor naturale de care au fost înconjurati de-a lungul multor secole,locuitorii acestor regiuni,au înfruntat cu succes sfidarea pe care o reprezintă ariditatea.Ba mai mult,aici s-au nascut cateva din marile civilizaţii şi religii ale lumii,cum sunt iudaismul,creştinismul şi islamismul. De mai bine de doua decenii,în regiunile semiaride ale lumii,riscul secetei s-a transformat treptat într-un dezastru.Numeroşi locuitori,nu mai reuşesc să obţina din solurile epuizate resursele necesare subsistenţei,cu toată îndelungata adaptare la condiţiile dificile ale mediului lor tradiţional de viaţa.Se moare literalmente de foame,în timp ce agricultorii renunţă adesea să mai cultiveze terenuri pană nu de mult fertile. Numele acestui dezastru este deşertificarea.Intr-o larga masura este un dezastru climatic.Dar fară îndoială,nu numai climatic. Înainte de a prezenta cauzele şi consecinţele deşertificării este utilă trecerea în revistă a caracteristicilor climatice proprii regiunilor aride şi semiaride situate la latitudini tropicale,subtropicale şi temperate.

20

DEŞERTIFICAREA

Deşertificarea este una dintre multele probleme dificile cu care se confrunta omenirea în momentul de fata.Obscurtizată de probleme mai stringente cu desfăşurări mult mai rapide,ea este situată oarecum,la periferia preocuparilor comunitătii naţiunilor lumii.Atenţia moderată care i se acordă riscă însă să conducă la evenimente dramatice în viaţa unora dintre populaţiile cele mai dezavantajate ale lumii şi la pagubele ireparabile de mare avergură pentru întreaga comunitate umana

Cauzele deşertificării sunt complexe,ele conducând,fară excepţie la rupture legăturii armonice dintre om şi mediul înconjurător.

Simplificând lucrurile s-ar putea crede că deşertificarea este o consecinţa directă şi imediata a schimbărilor climatice la scară globală sau regională.Într-o oarecare măsură lucrurile stau într-adevăr aşa.Coincidenţa dintre intensificarea procesului de deşertificare şi severitatea excepţională a secetei care a afectat Sahelul în ultimele mai bine de două decenii,o confirmă din plin.

Deşertificarea este,fără îndoială,rezultatul conjugării nefaste,într-un sistem complex,a unor factori naturali şi sociali,dar aceasta nu trebuie să conducă la concluzia paralizantă a incompatibilităţii absolute între elementele naturale şi practica socială din interiorul sistemului respective.În ceea ce urmează se va vedea cum activitaţi productive,bine intenţionate şi urmărind să propmoveze dezvoltarea printr-o mai intensă utilizare a resurselor,pot conduce,în lipsa unei temeinice cunoaşteri a potenţialului natural al mediului respective,la efecte negative uneori dramatice. Suprapăşunarea şi tăierea arborilor conduc la denudarea terenurilor,la eroziunea părţii superioare a solului de către vânt şi apele de şiroire şi în final, la formarea dunelor care înainteaza implacabil acoperind terenuri utilizate altădata în scopuri agricole.Mecanismele alterării pe care suprapăşunarea o provoacă ecosistemelor din regiunile uscate sunt complexe.Lăsate liber,animalele utilizează covorul ierbaceu şi călcându-l.Copitele lor sfărâmă crusta protectoare ce acoperă porţiuni de sol nude transformând particulele ei friabile într-un praf fin,uşor spulberat de vânt.Devenind mai puţin poros solul va fii antrenat,la prima aversă de apă

21

care-şi va intensifica eroziunea de suprafaţă,în loc să umezească straturile mai adânci ale acestuia ori să se infiltreze până la pânza freatică.Neînsemnate sau nule când păşunarea se face de animale isolate,pagubele sunt cu atat mai gravă cu cât turmele sunt mai numeroase.

Un alt mecanism al deşertificării terenurilor sărace în precipitaţii îl constituie,paradoxal,irigaţiile.Desigur,cele facute de o manieră incompletă. Se ştie că terenurile uscate prezintă un bilanţ hidric negative care este cauza sărăciei resurselor hidrice pe de o parte şi a intensei ascensiuni capilare a apei în sol ,pe de alta parte.Intensitatea mare a evapotranspiraţiei determină acumularea superficială a sărurilor(cloruri,sulfaţi şi carbonaţi),care pot ajunge până la concentraţii dăunătoare pentru agricultură.

Printre regiunile cele mai grav afectate de deşertificare se numără desigur Sahelul Africii.Aceasta reprezintă o centură cu lăţimi de 350 şi 1200 km,care se întinde de-a curmezişul continentulu African,de la Oceanul Atlantic până la Marea Roşie.Pământurile sunt aride şi semiaride cantităţile medii anuale de precipitaţii oscilând cel mai adesea între 10 şi 60 mm.Chiar atunci când cad ,ploile se evapora de pe sol în proporţie de 90%,o zecime din cantitatea lor putând fi folosită de vegetaţia rară pentru a se dezvolta în ritm rapid grabitî parcî de o conştiinţa înscrisă în tiparele ei genetice,conştiinţă care nu este altceva decât adaptarea la condiţiile ostile ale mediului arid.

Consecinţele deşertificării sunt profound negative şi întrucât procesul respectiv afectează mai ales ţări in curs de dezvoltare ele ţmbracă uneori forme dramatice.Cele mai grav atinse sunt populaţiile normande.Caracterizate printr-o excepţională capacitate de a suporta lipsurile şi printr-o infinită răbdare în faţa timpului şi spaţiului,aceste populaţii s-au adaptat la mediul atat de ostil şi de sărac în resurse al teritoriilor aride.Normandismul este de fapt o neîncetată şi tenace cautare a păşunilor pentru animale pe firul mai mult sau mai puţin ritmat al sezoanelor şi al ploilor.

Deşertificarea este o problemă de anvergură mondială pentru rezolvarea acesteia,întregii lumi i-ar trebuii 20 de ani de eforturi concentrate cu un cost de 4,3 miliarde de doilari annual.O sumă importantă desigur.Dar omenirea pierde în prezent,prin ofensiva deşertificării,26 miliarde de dolari pe an,fără a mai vorbii de alte consecinţe pe termen lung.

22

Secetea in România

Efectele încalzirii globale sunt din ce în ce mai vizibile în România. Specialiştii pun schimbările bruşte de temperatură, cum au fost şi cele din ultima săptamană, tot pe seama acestui proces. Pe termen relativ scurt, la scara istoriei, urmările previzibile ale încalzirii climei pot fi dezastruoase. Deşert în Dobrogea şi pe actualele câmpii din sudul României. Porumbul înlocuit de soia. Numărul cancerelor de piele va exploda. Pentru a oferi date suplimentare şi exacte, privind efectele încălzirii climei în România, am invitat caţiva reputaţi specialişti români să ofere cititorilor ZIARULUI opiniile lor şi scenariile posibile şi, nu de puţine ori, probabile.

2004, ANUL CEL MAI FIERBINTE

Conform „Declaraţiei Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM - organism specializat al ONU) despre starea climei globale în 2004”, anul trecut a fost „al patrulea cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice”. Temperatura medie la suprafaţă a fost, în 2004, cu 0,44° C peste media anuală a perioadei 1961-1990 (14°C). Această creştere face din 2004 al patrulea cel mai cald an din şirul de înregistrari de dupa 1861, imediat dupa 2003, cănd s-a înregistrat o creştere de plus 0,49°C. Ultimii 10 ani (1995-2004), cu excepţia lui 1996, au fost printre cei mai calzi 10 ani din şirul de observaţii. Pe parcursul secolului al XX-lea, temperatura globală la suprafaţa pământului a crescut cu mai mult de 0,60°C. Rata schimbării pentru perioada de după 1976 este de trei ori mai mare decât cea din ultimii 100 de ani. Conform datelor OMM, în lunile iunie şi iulie ale anului trecut valurile de caldură, cu temperaturi apropiate de recorduri, au afectat sudul Spaniei, Portugalia si România, temperaturile maxime ajungând la 40°C. Aşadar, sunt motive arhisuficiente de ingrijorare pentru situaţia noastra, având în vedere viitorul „arzător” care ne asteaptă.

23

VERI TORIDE ŞI INUNDAŢII

Parerile specialiştilor sunt divergente cu privire la ireversibilitatea acestui fenomen. Unii cred că încalzirea climei nu este un fenomen al carui final să ducă la dispariţia omului şi a vieţii pe pământ, aşa cum o cunoaştem astăzi, ci este doar unul trecător. Iar alţii consideră că tot ce mai putem face este să prelungim cât mai mult viaţa, fiindcă sfârşitul nu e departe. Prof. univ. dr. Sterie Ciulache, şeful catedrei de Meteorologie şi Hidrologie de la Facultatea de Geografie a Universitaţii din Bucureşti şi director al Centrului de cercetari fizico-geografice şi de impact asupra mediului, susţine că, dacă nu se iau masuri acum, schimbările climatice pot deveni ireversibile: „România, fiind situată în zona temperata a Europei, se va afla în aceeasi situatie ca alte state din zonele temperat-continentale. Adică va fi din ce în ce mai cald, vom avea veri fierbinţi şi inundaţii, precum şi alternante rapide ale acestor fenomene. Această situaţie se va conserva, poate, cateva decenii, perioada în care, atât în semestrul cald, cât şi în cel rece, e foarte probabil ca temperaturile să fie ori prea mari pentru media perioadei, ori prea coborate. Apoi totul va reveni la normal. Aceasta teorie e susţinută de mai multi meteorologi şi geofizicieni. Ei consideră că exista înca în sistemul atmosferic resurse de retroversiune, adica vor avea loc procese capabile să niveleze diferenţierile climaterice.”

ÎNCHIDEREA MAMUŢILOR POLUATORI

Chiar dacă natura ar gasi resurse să contracareze efectele adevaratelor crime pe care factorii decizionali la nivel politic le produc împotriva mediului, situaţia ramâne gravă pentru următoarele generaţii. Iar, în privinţa României, lucrurile sunt extrem de grave, ştiut fiind că, în cei 15 ani de dupa ’89, singura măsura benefica ce s-a luat în acest sens a fost închiderea unor mamuţi industriali mari poluatori. Autoritaţile române n-au făcut aproape nimic pentru îmbunataţirea stării mediului, dar s-au bucurat doar ca ţara noastra poate vinde… cote de aer curat! În acest sens, prof. Ciulache trage un semnal de alarma: „Nu trebuie ca omenirea, şi în special liderii politici să fie optimişti, pentru că, din păcate, procesele atmosferice, ca toate procesele naturale la scara globală, au o inerţie atăt de mare, încât nu-ţi dai seama din capul locului când se produc, nu le poţi prognoza cu certitudine şi exista riscul ca, neluând măsuri de prevenire în timp util, să se ajungă la un anumit nivel când nu se mai poate face nimic! Acum trebuie luate masuri, chiar dacă preţul acestora nu este

24

deloc mic! Oprirea defrişarilor, reîmpăduririle masive - în special in zonele din sudul României, dar şi în cele montane -, limitarea şi ecologizarea motoarelor cu ardere internă, plus toate celelalte măsuri care sunt arhicunoscute, dar prea puţin aplicate ar putea face ca actualul curs de încalzire a climei României să revină la normal!”

SUDUL ŢARII, ÎN PERICOL

Academicianul Cristian Hera, preşedintele Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”, spune că, în condiţiile încalzirii climei din România, agricultura va fi mult afectată: „În mod cert, se va produce o mutaţie în structura plantelor de cultură, mai ales în ceea ce priveţte soiurile ţi hibrizii care vor fi realizaţi în următorii 50 de ani. În condiţiile generale din România, eu nu cred că se va ajunge la asemenea schimbări dramatice încat în loc de porumb să cultivăm curmal, mai ales dacă factorii de decizie vor lua măsurile necesare! Se vor realiza hibrizi de porumb cu o rezistentă specifică la secetă. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că în momentul de faţa, în zonele extrem de secetoase, porumbul este înlocuit cu sorgul. Sorgul, din punct de vedere genetic, este mult mai rezistent la secetă. În România, în acest moment, zonele care sunt cel mai puternic afectate de fenomenul acesta de deşertificare sunt cele din Dobrogea şi el se extinde în partea de sud a ţarii. Intensitatea acestui fenomen depinde foarte mult de măsurile tehnologice de cultură pe care le vom folosi. Datorită condiţiilor naturale, a calitaţii solurilor, România îşi poate asigura securitatea alimentară, dar, daca nu se iau masuri pentru împăduriri pe suprafeţe mari, pentru limitarea deşertificării, se poate ajunge la probleme grave din acest punct de vedere. Este cunoscut faptul că deja în partea de sud a ţarii se instalează perioade din ce în ce mai lungi de secetă. Pentru a diminua efectele negative ale acestor perioade este absolut necesar să completăm apa existenta în sol cu apa de irigare. De asemenea, în cadrul Academiei noastre s-au luat măsuri pentru introducerea perdelelor forestiere în partea de sud a ţarii şi în Baragan, pentru a putea influenţa, într-o anumita măsură, procesele de deşertificare.”

BUCUREŞTIUL ÎNCEPE SĂ „ARDĂ”

25

Zonele unde fenomenul de încălzire a climei este din ce în ce mai simţit sunt cele industriale, Bucureştiul aflându-se, de mai mult timp, într-un „top al iadului”. „Fenomenul încălzirii climei este foarte complex şi nu poate fi extrapolat atât de simplu şi de linear, la nivelul României. Este vorba de un fenomen mediu în timp şi în spaţiu. Cauza lui este legată de poluare, iar în zonele industrializate şi poluate el este înregistrat mult mai clar şi evident. În acest sens, în ultimii ani se constata o tendinta de încalzire şi în România - mai ales pentru cateva zone - Bucureşti, unde este creşterea cea mai mare, apoi Baia Mare, Iaşi. Deci se poate vorbi despre încalzire, dar nu pe tot teritoriul ţării. Dacă facem media, este cam de 0,3°C grade pe teritoriul ţarii. Pe anotimpuri, există o creştere mai clara iarna, mai ales la Bucureşti, unde creşterea temperaturii medii iarna este chiar de 1,9°C.”, afirma dr Vladimir Ivanovici, directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Meteorologie.

TORNADA DE LA FACAIENI

Pe 12 august 2002, o tornadă puternică a lovit comuna Făcăieni, Ialomiţa. Au fost afectate 1.500 de persoane. 440 de case au suferit daune, iar 33 au fost total distruse. Două persoane au murit în urma prăbuşirii acoperişului casei în care locuiau. Dr. Ivanovici spune că asemenea fenomene vor fi din ce in ce mai dese. „Faptul că a crescut şi va creşte în continuare frecvenţa catastrofelor meteorologice este ceva real. A face prognoze pe termen lung nu este posibil acum. Totuşi, dacă se va continua în ritmul actual al poluării, în diverse scenarii, chiar necatastrofice, se afirmă că în 50 - 100 de ani temperatura va creşte cu 5-8°C. Urmărind acest scenariu, al dublarii emisiilor gazelor cu efect de sera, pare probabil că într-o sută de ani temperatura să creasca cu 5°C sau 8°C. Dar, dacă se încetineşte ritmul tăierilor de păduri şi dacă nu se poluează mai rau apa oceanelor, dublarea emisiilor de gaze poluante nu va mai presupune dublarea cantitaţii lor din atmosferă. Deci acestea sunt scenarii, nu prognoze, şi ele trebuie privite, cumva, drept lucrurile cele mai rele care se pot întampla.Iar aceste scenarii pornesc de la utilizarea unor modele care au ca exemplu felul în care ştim că funcţionează sistemul acum.Este adevarat că lucrurile pot sta chiar mai rau decât în aceste scenarii, pentru că, dacă sistemul climatic a fost scos din echilibru mai mult decât ştim noi, atunci el va trece în altă stare de echilibru, nu va mai merge în acelaşi sens.Astfel că nu pot fi sută la sută negate nici acele scenarii care susţin că încălzirea va fi urmată de o racire.Singurul lucru exagerat în aceste scenarii este perioada mică, de 5-10 ani, în care ar interveni aceste schimbări. Dar, daca vorbim de perioade cuprinse între 50 şi

26

100 de ani, atunci este posibil ca aceasta încălzire, cel puţin pe anumite zone, să producă şi o răcire, o microglaciaţiune!”, crede directorul executiv al ANM.

VOM IMPORTA PORUMB

”În limita acestor scenarii, este evident că şi în România temperatura va creşte - nu avem nici un motiv să presupunem că în cazul continuării încălzirii globale acest fenomen nu se va simţi din ce în ce mai mult şi în România. Probabil că va scădea cantitatea de precipitaţii, şi îndeosebi în zona de munte, ceea ce va conduce la uscarea brazilor. Vom avea o climă mai caldă şi mai aridă. Efectele se vor vedea în primul rând la nivelul surselor de alimentaţie. Structura agriculturii va fi modificată drastic - de la plante şi soiuri cultivate pâna la acutizarea nevoii irigaţiilor, nu vom mai putea creşte nimic, nicăieri, fără irigaţii. Daca vorbim de o perioada de 50 de ani, spre exemplu, porumbul nu ar dispărea cu totul, dar ar putea deveni nesemnificativ ca producţie, şi am fi nevoiţi să-l importăm. Cele mai afectate zone, unde poate interveni deşertificarea, sunt cele din estul şi sudul ţarii, mai mult decât regiunile din interiorul arcului carpatic”, avertizeaza dr Ivanovici.

ALASKA ŞI SIBERIA S-AU ÎNCĂLZIT Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie spune că încălzirea climei în România, ca şi in lume, este deja o problema extrem de serioasă, ca să nu spună de-a dreptul gravă: „Încălzirea climei este un fenomen foarte serios! Dacă prin 1950 încălzirea era prea mica pentru a fi pusă în evidenţa de măsuratori, în ultimii 30 de ani încălzirea a devenit evidenta, este un fenomen care exista la ora actuala. El se manifesta, deocamdata, diferenţiat. Cel mai mult şi în mod clar ca suprafaţa mare, în ultimii ani s-au încălzit unele zone arctice: Alaska, Siberia. Contribuţia umana la acest fenomen este foarte importantă şi dacă ea va continua s-ar putea ca, într-un timp scurt pentru istorie, dar lung pentru o generaţie, să se întâmple lucruri deosebit de grave!”

DIOXIDUL DE CARBON - INAMICUL NR. 1

27

”În problema încălzirii climei trebuie să ne concentram asupra gazelor cu efect de seră, principalul responsabil fiind dioxidul de carbon, care rezultă din toate procesele de ardere, deci, cu exceptia energiei nucleare, din toate procesele de obţinere a energiei. Din această cauză, a fost şi este mai greu de soluţionat această problemă. Există nişte premise de mai bine, dar deocamdată situaţia nu s-a îmbunătaţit cu nimic. Este de aşteptat că, în situaţia în care se vor lua masuri benefice, o buna perioaă, lucrurile să evolueze spre şi mai rau pană să se stabilizeze şi să o ia spre bine, asta dacă suntem optimişti în privinţa faptului ca într-adevar Protocolul de la Kyoto va funcţiona!”, spune dr Ivanovici.

CANCERE, INFARCTURI ŞI CATARACTE

Consecinţele încălzirii climei globale sunt catastrofale pentru viata pe Terra. Pentru a afla ceea ce se poate întampla în România, am apelat la col. dr Emil Strainu, expert în războiul geofizic şi geoclimatic: „Va creşte incidenţa bolilor de ochi, mai ales a cataractei, din cauza radiaţiilor emise de soare, a radiaţiilor ultraviolete, electromagnetice şi a altor tipuri de radiaţie. Cazurile de cancer de piele, care şi în ultima perioadă de timp s-au înmulţit foarte mult, vor exploda pur si simplu! Va scădea mult calitatea diferitelor produse de origine vegetala în urma acţiunii diverselor tipuri de radiaţii care le fac să-şi piardă calităţile nutritive. Schimbările majore de temperatură, respectiv fluctuaţiile foarte mari de la rece la cald şi deplasarea total aleatorie a curenţilor de aer fac ca presiunea să fie variabilă şi în felul acesta vor fi afectaţi bolnavii cardiovasculari, deci riscul infarctului miocardic şi al accidentelor cerebrale va fi mult mai mare.

Pe de altă parte, zonele de câmpie şi colinare se pot transforma în zone semideşertice sau foarte aride. Vor seca multe cursuri de apa şi multe lacuri. Exista posibilitatea ca o parte din Delta Dunării să dispară, în cazul în care acest fenomen de încălzire continua. Exista chiar şi o estimare: că în următorii 50 de ani s-ar putea ca din Delta Dunării să mai rămână cam o treime! Creşterea cantitaţii de radiaţii ionizante care se primesc din Cosmos va avea efecte negative asupra metabolismului şi a duratei de viaţa a plantelor şi a animalelor - inclusiv a omului. Schimbările bruşte de temperatură şi neregularitaţile anotimpurilor vor face ca recoltele să fie împrobabile şi astfel cantitatea de alimente obţinute din cereale să fie din ce în ce mai mica sau pusă tot timpul sub semnul întrebării.

28

ABIA PESTE 50 DE ANI

Dr Ivanovici crede că încă de pe acum trebuie luate măsuri pentru economisirea şi raţionalizarea apei. „Sper să nu ajungem la aşa ceva, deoarece consecinţele asupra vieţii omeneşti vor fi foarte grave. Exista chiar unele scenarii catastrofice, care prevăd războaie pentru supravieţuire! Resursele de apa ale României, care sunt şi aşa limitate, vor scădea drastic. În ipoteza că lucrurile vor merge spre rău, adică spre încălzire, ne aşteptăm să fim afectaţi teribil cel puţin în domeniul asigurării apei şi al hranei! Nu vor dispărea romanii sau nu va trebui sa plece de pe acest teritoriu, aşa cum se va întâmpla în alte zone ale globului care vor deveni complet nelocuibile! România nu va deveni de nelocuit, dar, daca nu se vor lua masuri de adaptare cât mai curând şi cât mai energic, dacă fenomenul nu va fi stopat, viitorul va fi sumbru. Cred că masurile de adaptare trebuie luate din timp: economisirea apei, raţionalizarea ei, sistem ultramodern de irigaţii şi adaptarea culturilor agricole. Toate acestea vor consuma multe resurse. Altfel, însa, creşterea normala va fi afectată, iar efectele nefaste vor putea fi înlăturate abia peste 50 de ani!”

29

CONCLUZII

Fenomenele atmosferice de risc cu apariţie lentă sunt secetele

episodice, secetele cvasipermanente şi permanente.

Lipsa precipitaţiilor pentru un anumit interval de timp determină

apariţia secetei atmosferice şi instalarea secetei pedologice.

În România secetele se succed la intervale neregulate şi afectează mai

ales regiunile sud-estice şi Câmpia Dunării.

Secetele atmosferice în România au o durată medie de16 zile în

regiunile vestice şi 19 zile în cele estice.

Principalele cauze ale deşertificării sunt: seceta, salinizarea solurilor,

defrişarea , practica agricolă inadecvată.

În România regiunile cele mai expuse deşertificării sunt sudul

Câmpiei Române, Dobrogea, sudul Moldovei.

30

Bibliografie

CIULACHE, S., 2002 – Meteorologie şi climatologie , Ed. Universitară , Bucureşti

GRECU, F., 2005 - Hazarde şi riscuri naturale, Ed. Universitară, BucureştiSTOICA, C., CRISTEA, N., 1958 – Meteorologie generală, Ed. Tehnică,

Bucureşti

31