CONSTANTIN BĂJĂU

GRIJA FATĂ DE OM ÎN GÂNDIREA PATRISTICĂ

A PRIMELOR PATRU VEACURI_______________________________________________________________________

Constantin BăjăuGRIJA FATĂ DE OM ÎN GÂNDIREA PATRISTICĂ Ă

¡PRIMELOR PATRU VEACURI

Pr. Dr. Constantin Băjău

Grija faţă de om în gândirea patristică

a primelor patru veacuri

Editura UNIVERSITARIA Craiova, 2009

Referenţi ştiinţifici:Pr.Prof. univ. dr. Ştefan Resceanu Pr.Prof. univ. dr. Alexandru Isvoranu

Copyright © 2009 Universitaria Toate drepturile sunt rezervate Editurii Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiBĂJĂU, CONSTANTIN

G rija faţa de om în gândirea patristică a primelor patru veacuri / Constantin Bâjău. - Craiova : Universitaria, 2009

Bibliogr.ISBN 978-606-510-437-2

276

Apărut: 2009 Tipografia Universităţii din Craiova

Str. Brestci, nr. 156A, Craiova. Dolj, România Tel.: +40 251 598054

Tipărit în România

5

Sfin\ii P[rin\i, izvoare de nesecat[ în\elepciune Sfin\ii P[rin\i sunt pentru cre]tinii din toate timpurile

c[l[uze sigure în cunoa]terea ]i tr[irea Evangheliei lui Iisus, iar @nv[\[tura lor este mereu actual[1. Omul, cu problematica lui religios-moral[, dar ]i social[, a constituit o preocupare permanent[ pentru ace]ti mari teologi. Prezenta lucrare expune c`teva dintre principalele repere ale @nv[\[turii lor pe aceast[ tem[, insist`nd asupra lucr[rilor ce pot fi @ncadrate, cronologic, @n primele patru secole ale cre]tinismului.

Sfin\ii P[rin\i nu trebuie privi\i @n afara civiliza\iei în care sunt înr[d[cina\i. Ei au primit o educa\ie clasic[, au înv[\at s[ simt[, s[ gândeasc[, s[ scrie la ]coala anticilor. Cei mai mari dintre ei, P[rin\ii capadocieni ]i Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur se num[r[ printre oamenii cu adev[rat cei mai cul\i ai vremii lor. Nu au fost doar mari sfin\i, mari teologi, dar ]i mari scriitori ai antichit[\ii, care foloseau cu m[iestrie arta oratoriei2.

P[rin\ii Bisericii sunt martori importan\i a ceea ce a fost în forma cea mai nobil[ omul, în primele patru secole. Pe lâng[ posibilitatea pe care ne-o ofer[ ei de a ne forma o idee mai exact[ asupra adev[ratei antichit[\i, ne îmbog[\esc considerabil înv[\[mintele. Ne transmit nou[ cre]tinilor un tezaur de valori umane exemplare, capabile

1 I.P.S. Nicolae Corneanu, Studii Patristice, Aspecte din vechea literatur[ cre]tin[, Timi]oara 1984, p. 14-15 2 Henri-Irénée Marrou, Patristic[ ]i umanism, trad. de Cristina ]i Costin Popescu, Edit. Meridiana, Buc. 1996, p. 14, 15

6

de a servi drept hran[ culturii noastre vii, contemporane. Ei au fost nu numai v`rfuri ale gândirii religioase, ci ]i ale gândirii umaniste. Întâlnim @n zilele noastre din ce în ce mai mul\i oameni a c[ror cultur[ personal[ este bazat[ pe filosofia modern[, pe economie politic[, pe ]tiin\ele exacte ]i care sunt prea opaci la umanismul antic. Exist[ @ns[ pericolul ca, pe m[sur[ ce-]i uit[ mo]tenirea antic[, p[gân[ ]i cre]tin[ în acela]i timp, cultura modern[ s[-]i piard[ finalitatea ei uman[3.

Adev[ratele valori umane sunt valorile spirituale: contemplarea, elogiul, dragostea. Dac[ omul este cu adev[rat orientat spre Dumnezeu, când oare este cu adev[rat uman, dac[ nu atunci când î]i orienteaz[ existen\a p[mânteasc[ spre idealul de via\[ sfin\it[? Ceea ce trebuie s[ conteze pentru el sunt valorile care anticipeaz[ deja eternitatea. Dar aceste valori sunt strâns legate de experien\a cotidian[4.

Contactul dintre literatura cre]tin[ ]i cea p[g`n[. La @nceput, @ntre cre]tinism ]i literatura p[g`n[ a fost o opozi\ie d`rz[, pentru ca mai apoi s[ putem vorbi despre o apropiere. Punctul culminant s-a atins @n secolul al patrulea, c`nd marile personalit[\i ale Bisericii ]i-au f[cut preg[tirea intelectual[ la ]colile grece]ti din centrele culturale ale vremii, asimil`nd str[lucit cultura profan[ ]i ating`nd performan\e intelectuale deosebite. }i-au pus preg[tirea lor @n slujba credin\ei cre]tine ]i din @nt`lnirea

3 Ibidem, p. 18-21 4 Ibidem, p. 567-568

7

celor dou[ literaturi, a r[s[rit cea mai frumoas[ floare, anume umanismul cre]tin5.

Literatura greac[ nu se bucura de revela\ia supranatural[. #n centrul ei se aflau omul ]i lumea @nconjur[toare. Literatura cre]tin[ este @ns[ orientat[ spre cer, spre Dumnezeu ]i sfin\i, iar obiectul ei este omul, care lucreaz[ pentru des[v`r]irea sa ]i pentru a ajunge fiu al lui Dumnezeu. Dac[ literatura greac[ cultiv[ via\a, cu frumuse\ile ]i cu sl[biciunile ei, cea cre]tin[ arat[ c[ via\a p[m`nteasc[ este doar un “preambul al nemuririi”. Frumuse\ile cre]tine nu mai sunt fizice, ci morale, spirituale: virtu\ile. Stilul de via\[ recomandat de literatura greac[ este mai mult teoretic, @n timp ce cre]tinismul recomand[ nevoin\a, pentru a birui greut[\ile vie\ii ]i a dob`ndi nemurirea. La @nceput, literatura cre]tin[ nu are aceea]i frumuse\e ]i originalitate, pe care o va dob`ndi cu timpul, ating`nd perfec\iunea @n limitele umanului, @ndeosebi prin Sfin\ii Trei Ierarhi6.

Limbajul filosofic de care se folosesc Sfin\ii P[rin\i este cel al terminologiei consacrate @n acea vreme. Nu rareori, cre]tinii toarn[ un con\inut nou prin intermediul termenilor vechi. Sfin\ii P[rin\i socotesc filosofia profan[ ca fiind folositoare pentru g`ndirea cre]tin[. Filosofia greac[ este pentru g`ndirea patristic[ precum Vechiul pentru Noul Testament. Filosofia greac[ porne]te de la om ]i se @nal\[ p`n[ la frontierele universului. G`ndirea patristic[ pleac[ de la Dumnezeu ]i coboar[ la om7.

5 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Probleme de filosofie ]i literatur[ patristic[, Ed. Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1995, pg. 16-17 6 Ibidem, pg. 18-28 7 Ibidem, pg. 29, 31, 32, 45

8

În primele veacuri, autorii cre]tini au fost preocupa\i în primul rând de problemele religioase ]i de via\a credincio]ilor lor. Îns[ nu s-au sprijinit doar pe factorii religio]i, ci au apelat la datele ]tiin\ifice. Unii dintre ei au cultivat cu pasiune cercetarea ]tiin\ific[ propriu-zis[. }tiin\ele naturii, ]tiin\ele exacte ]i cele înrudite lor au fost obiectul de studiu al multora dintre ei. Pentru a-]i dovedi valabilitatea, cre]tinul a \inut cont de stadiul la care ajunsese cultura p[gân[. Interesul pentru ]tiin\[ venea mai ales din nevoia sus\inerii tezelor teologice8.

Scriitorii patristici s-au dovedit observatori aten\i ai naturii ]i ai fenomenelor ei. Cei mai mul\i, de]i nu au f[cut cercetare ]tiin\ific[ pur[, s-au slujit de datele ]tiin\ei în operele lor. S-au remarcat ca oameni de cultur[ ]i creatori, spirite luminate, ce au contribuit la dezvoltarea civiliza\iei ]i la progresul umanit[\ii9.

Actualitatea Sfin\ilor P[rin\i ]i importan\a scrierilor lor. În str[daniile cre]tinului pentru des[vâr]ire, dreptare sunt, al[turi de Sfintele Scripturi, ]i sfaturile celor care tr[iau înv[\[tura Mântuitorului, Sfin\ii P[rin\i. Ei înva\[, peste veacuri, cum s[ vie\uim, s[ gândim ]i s[ sim\im, pentru a fi binepl[cu\i lui Dumnezeu ]i de ajutor semenilor10. Chiar dac[ au tr[it cu multe secole @n urm[, ei au r[mas pentru noi un izvor de nesecat[ în\elepciune, iar scrierile lor sunt o s[mân\[ pururi roditoare pe ogorul cre]tin[t[\ii. Au fost lumina\i de Duhul Sfânt ]i, @ntocmai ca ni]te faruri ve]nic aprinse, au luminat drumul întregii cre]tin[t[\i. Îndrum[rile ]i pilda vie\ii lor constituie un

8 Nicolae Corneanu, Patristica mirabilia, Edit. Polirom, Ia]i 2001, pg. 61 9 Ibidem, pg. 72 10 Idem, Studii Patristice…, Op. cit., pg. 9

9

dreptar permanent pentru cei ce voiesc s[ devin[ mai buni, mai drep\i, mai cura\i. Au urcat pe piscurile des[vâr]irii. Fiind exemple unice, ei au ar[tat cum se îmbin[ urmarea lui Hristos cu slujirea semenilor11.

Sesiz[m câteva dintre cele mai importante motive, pentru care scrierile Sfin\ilor P[rin\i se bucur[ de cinstire ]i pre\uire. Mai @nt`i, ei au pus bazele teologiei cre]tine, @n acela]i timp p[str`nd ]i continu`nd valorile culturii clasice greco-latine. Iar prin via\a ]i opera lor, au fost modele de nepre\uit[ valoare educativ[.

Ei au fost „cenzori” ai moravurilor contemporanilor lor, ai sl[biciunilor omene]ti, ar[tând calea spre dobândirea des[vâr]irii. Cu cuvântul, dar mai ales cu exemplul vie\ii lor, au fost îndrum[tori ]i dasc[li ai întregii lumi cre]tine. De aceea, r[m`n actuali ]i universali, iar chipul lor este mereu viu. S-au ridicat peste locul ]i vremea @n care au tr[it. S-au desprins de relativitatea vie\ii p[mânte]ti. Citind operele lor, dobândim mai mult[ experien\[ în lupta cu p[catul ]i @n dob`ndirea des[vâr]irii. Scrierile patristice au o valoare educativ[ deosebit[. #n ele este concentrat[ o gândire social[ superioar[, cu \eluri practice înalte, din care culegem înv[\[minte, tragem foloase ]i astfel p[str[m întreg respectul pentru prezentul cu care ne identific[m. Opera Sfin\ilor P[rin\i ofer[ imbolduri ]i sugestii pentru lucrarea noastr[ actual[12.

11 Ibidem, pg. 10-11 12 Ibidem, pg. 19-20

10

I. Aspecte ale @nv[\[turii despre om din primele

veacuri cre]tine Concep\ia despre om @n Epistolele Sf`ntului

Apostol Pavel C`nd vorbim despre Sf`nta Scriptur[ ]i @nv[\[tura

acesteia despre om, trebuie s[ insist[m mai ales asupra Epistolelor Sf`ntului Apostol Pavel, @n care acesta ne descoper[ o @nv[\[tur[ complex[ referitoare la om ]i m`ntuirea sa prin Hristos. Iat[ c`teva dintre ideile sale, care creaz[ o imagine de ansamblu a antropologiei pauline.

Dumnezeu „a f[cut dintr-un sânge tot neamul omenesc” (Fapte XVII, 26), zicea Apostolul neamurilor @n cuv`ntarea din Areopagul Atenei. Iar efesenilor le spunea c[ El a creat pe om, pentru ca omul s[ devin[ sfânt ]i „f[r[ de prihan[ înaintea Lui” (Efeseni I, 4). Dintr-un singur str[mo] al nostru provine @ntreaga omenire. Dar crea\ia lui Dumnezeu are ]i un alt scop. Nu numai c[ toate c`te exist[ sunt din Dumnezeu, dar ele ]i exist[ pentru Dumnezeu, fiindc[ @ntreg universul î]i g[se]te @n Dumnezeu cauza existen\ei sale. Sau, cum spune Sf`ntul Apostol Pavel, „de la El ]i prin El ]i întru El sunt toate” (Romani XI, 36). A]adar, toate cele create tind spre Dumnezeu, î]i g[sesc \inta existen\ei lor @ntr-#nsul ]i sunt datoare cu ascultare ]i cu cinstire fa\[ de El.

Neamului omenesc, fiindc[ este crea\ia lui Dumnezeu, i se propov[duie]te Evanghelia, pentru ca s[

11

fie c[l[uzit spre ţelul lui, la care nu mai putea ajunge doar prin propriile lui puteri, fiind sub în robia stric[ciunii, a p[catului. Numai prin Hristos, omul este ridicat din starea de c[dere ]i f[cut „f[ptur[ nou[” (I Corinteni V, 17). #ntreaga omenire, fiind crea\ia lui Dumnezeu, depinde de atotputernicia Lui ]i se cuvine s[ Îi dea ascultare. Prin p[catul protop[rinţilor, s-a refuzat ascultarea ]i s-a c[zut sub blestemul mor\ii. Dar Hristos ridic[ @ntregul neam omenesc ]i @l conduce spre \int[. A]adar, mântuirea noastr[ prin Hristos trebuie privit[ ca fiind ]i culmea creaţiei13.

Via\a, ca existen\[ natural[ a omului, se sfâr]e]te prin moartea natural[, fiind ceva trec[tor. În Epistolele Sfântului Apostol Pavel @ns[ se vorbe]te despre via\a tr[it[ în Dumnezeu, singura adev[rat[ ]i pe care o posed[ doar cei care Îl urmeaz[ pe Hristos, Care este @ns[]i via\a (Coloseni III, 3). }i numai acela care vie\uie]te întru Domnul se poate spune c[ tr[ie]te cu adev[rat, pe c`nd cel care nu tr[ie]te în Domnul, se am[ge]te.

To\i oamenii sunt egali în fa\a lui Dumnezeu, fiindc[ to\i sunt crea\i de El ]i pe El trebuie s[ Îl asculte. Uneori Sfântul Apostol Pavel pare s[ semnaleze c[ exist[ deosebire @ntre b[rbat ]i femeie, zic`nd: „Hristos este cap al oric[rui b[rbat, iar capul femeii este b[rbatul… Pentru c[ nu b[rbatul este din femeie, ci femeia din b[rbat ]i pentru c[ n-a fost zidit b[rbatul pentru femeie, ci femeia pentru b[rbat” (I Corinteni XI, v. 3, 8, 9). Într-un alt loc citim îns[ c[ în Hristos „nu mai este parte b[rb[teasc[ ]i parte femeiasc[” (Galateni III, 28). Din punct de vedere antropologic, diferen\ele dintre sexe exist[, dar din punct

13 Grigorie Marcu, Antropologia paulin[, Sibiu 1941, pg. 21, 22, 29, 30

12

de vedere soteriologic, femeia este egal[ cu b[rbatul ]i se mântuie]te în acelea]i condi\ii. Cei doi sunt p[rta]i ai aceleia]i mântuiri în Hristos ]i pot s[ se bucure de binefacerile Sale. #ns[ deosebirile sociale, naturale dintre oameni nu aduc privilegii pentru mântuire, fiindc[ Domnul nostru Iisus Hristos a venit pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Omul trupesc ]i cel duhovnicesc sunt cu totul deosebi\i din punct de vedere religios. Fiindc[ omul trupesc este cel natural, ce lucreaz[ dup[ puterile sale ]i nu voie]te s[ @mplineasc[ voia lui Dumnezeu. Lui îi lipse]te ajutorul Sfântului Duh, pe c`nd omul duhovnicesc este transformat tocmai prin lucrarea Duhului, ce s-a s[l[]luit într-însul. Niciodat[ un om nu poate fi în acela]i timp ]i trupesc ]i duhovnicesc, cele dou[ st[ri fiind @n antitez[14.

Vorbind despre omul interior, ne g`ndim mai @nt`i la inim[, locul în care se realizeaz[ leg[tura sa cu Dumnezeu. #n inim[ se poate primi revela\ia lui Dumnezeu, sau poate fi refuzat[. Ea este sediul voin\ei omului ]i genereaz[ atitudinile lui, este originea tuturor puterilor ]i func\iunilor sale suflete]ti. #n sens general, inima reprezint[ omul însu]i ]i de aceea, Dumnezeu cerceteaz[ tocmai inima omului. Con]tiin\a omului este ]i ea o parte a omului interior, fiind independent[ de fiin\a noastr[, ca o instan\[ moral[ care se pronun\[ privind faptele noastre. Con]tiin\a exist[ în orice om, fie el ]i necre]tin, @ndemn`ndu-l s[ nu lucreze relele, ci s[ fac[ binele, desigur, dac[ este curat[, bun[, iar nu slab[, ori neputincioas[. Omul l[untric este @nzestrat ]i cu func\ia spiritual[ a cuget[rii, a raţiunii, a gândirii, sau inteligen\ei.

14 Ibidem, pg. 32, 33, 102, 103

13

Prin ea, omul poate s[ cunoasc[ voia lui Dumnezeu, s[ o urmeze ]i s[ p[streze leg[turile sale cu semenii15.

Omul înainte de Hristos avea capacitatea de a deosebi binele de r[u ]i ]tia c[, f[când r[ul, este vrednic de osând[. De]i voia s[ lucreze binele, totu]i f[cea r[ul, fiindc[ @ntre ceea ce cuno]tea ]i voia, pe de o parte ]i faptele sale, pe de alt[ parte, era un dezacord. Sfântul Apostol Pavel exprim[ realitatea aceasta astfel: „}tim c[ Legea este duhovniceasc[, dar eu sunt trupesc… Pentru c[ ceea ce fac nu ]tiu. C[ci nu s[vâr]esc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce ur[sc… Nu fac binele pe care îl voiesc, ci r[ul pe care nu-l voiesc, pe acela îl s[vâr]esc” (Romani VII, 14, 15, 19)16. Aceasta era starea omului de dinainte de Hristos, lipsit de harul dumnezeiesc, care nu poate împlini Legea, ea fiind duhovniceasc[.

„La plinirea vremii”, prin Jertfa Mântuitorului, a venit r[scump[rarea neamului omenesc, dovada cea mai clar[ a bun[t[\ii şi a iubirii Sale de oameni. „Când bun[tatea ]i iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-a ar[tat, El ne-a mântuit” (Tit III, 3-4). Universalitatea p[catului a fost @ndreptat[ prin universalitatea r[scump[r[rii tuturor celor care cred în Iisus Hristos, f[r[ nici o deosebire. C[ci prin credin\a lor @n Hristos, f[r[ a li se restr`nge @n vreun fel libertatea, oamenii pot deveni fii ai lui Dumnezeu, fiind r[scump[ra\i. Neputin\a Legii lui Moise este astfel desfiin\at[ în Hristos, iar misiunea acestei legi se încheie. Jertfa pe care M`ntuitorul nostru Iisus Hristos o aduce pentru to\i oamenii este Jertfa suprem[, a propriului sânge. Dac[ @n rai, prin neascultarea lui Adam, to\i oamenii au p[c[tuit

15 Ibidem, pg. 44-53 16 Ibidem, pg. 171-172

14

printr-@nsul, devenind robi p[catului, pe Crucea de pe Golgota, datoria oamenilor fa\[ de p[cat a fost pl[tit[ cu prisosin\[. Iar p[catul, de acum nu mai are putere asupra oamenilor. Hristos a biruit moartea ]i prin El to\i urma]ii Lui au biruit-o ]i ei, fiindc[ vor învia, a]a dup[ cum Domnul a înviat atunci. Pentru care se poate spune despre Crucea Sa c[ separ[ lumea p[catului de cea a harului, @i readuce pe oameni pe calea ce duce spre Dumnezeu ]i @i @ndeamn[ s[ participe la bucuriile pe care Jertfa lui Hristos le aduce17.

Un moment de maxim[ importan\[ pentru orice om @l reprezint[ primirea Botezului, care îl face „prunc” în Hristos, @l readuce în via\a de comuniune cu El, stare @n care r[m`ne prin efort personal neîncetat, colabor`nd statornic cu harul, p`n[ la statura de b[rbat des[vâr]it. C[ci dac[ pân[ la primirea Botezului a lucrat Domnul, dup[ aceea este rândul omului s[ lucreze. Fiindc[ prin moartea ]i #nvierea în Hristos, prin Botez, nu se creaz[ o stare definitiv[, ci este nevoie ]i de str[dania personal[ a cre]tinului. }i, dac[ @nceputul dob`ndirii mântuirii este @n dar, @n schimb mai departe trebuie f[cut efort personal, @n Biseric[. Trebuie ca f[ptura cea nou[, „omul duhovnicesc” s[ se osteneasc[, s[ @]i @nving[ sl[biciunile l[untrice ]i s[ duc[ o lupt[ neîncetat[, toat[ via\a. Exemplul Sfântului Apostol Pavel este gr[itor ]i cuvintele lui sunt definitorii: „Uitând cele ce sunt în urma mea ]i tinzând c[tre cele dinainte, alerg la \int[, la r[splata chem[rii de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Filipeni III, 14). A]adar, dup[ Botez, cre]tinul poate vie\ui f[r[ s[ mai fie rob p[catului, chiar dac[ r[mâne totu]i

17 Ibidem, pg. 204, 209-211

15

expus p[catului. Fiindc[ Duhul Sf`nt îl înt[re]te ca s[ reziste ispitelor18.

Lucrarea virtu\ilor, s[v`r]irea faptelor bune este condi\ia cre]terii noastre în Hristos. Este nevoie @ns[, @n acela]i timp, ca omul s[ lupte împotriva relelor, pentru a nu-]i p[ta cur[\enia vie\ii. Virtutea este dovada celui care tr[ie]te @n Hristos ]i @n acela]i timp este m[rturia prezen\ei Duhului Sfânt într-@nsul. Sfântul Apostol Pavel vorbe]te mai ales despre cele trei virtu\i teologice: credin\a, n[dejdea ]i dragostea, insist`nd asupra celei din urm[, care a desfiin\at vr[jm[]ia dintre p[mânt ]i cer ]i dintre oameni.

Via\a cre]tinului presupune o colaborare neîncetat[ între harul dumnezeiesc ]i libertatea sa. Urcu]ul duhovnicesc, progresul s[u în des[vâr]ire nu înceteaz[ niciodat[. Doar p[c[tosul poate înceta colaborarea sa cu harul. Efortul cre]tinului pe calea des[vâr]irii este f[r[ limit[ în aceast[ via\[ ]i cere energie, cere lucrare f[r[ preget în urmarea lui Hristos. Aceasta ar trebui s[ fie atitudinea ]i conduita cre]tinului, a omului nou, atitudine ce poate fi @mplinit[ de fiecare, fiindc[ este posibil[ tuturor oamenilor. }i totu]i, între oameni exist[ atâtea deosebiri nu pentru c[ Duhul Sfânt s-ar oferi unora cu des[vâr]ire, iar altora cu zgârcenie, ci pentru c[ fiecare se comport[ diferit. Dar chiar ]i pentru cei ce sunt „du]mani ai crucii lui Hristos” (Filipeni III, 18), exist[ posibilitatea îndrept[rii lor.

Chiar dac[ sunt to\i boteza\i, cre]tinii se pot deosebi @ntre ei din punct de vedere duhovnicesc, în „prunci” ]i „maturi”. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, scriindu-le Corintenilor, li se adreseaz[ la @nceput ca unor „prunci în

18 Ibidem, pg. 253, 254, 259

16

Hristos”. C[ci Hristos este modelul dup[ care fiecare trebuie s[-]i rânduiasc[ via\a. Iar @n Epistola c[tre Coloseni, le spune: „În El locuie]te trupe]te toat[ plin[tatea dumnezeirii. }i sunte\i deplini întru El” (Coloseni II, 9-10).

Via\a în Hristos are un caracter dinamic. Dac[ lucreaz[ potrivit poruncilor Domnului, sporind în tot ceea ce este bun, cre]tinul poate deveni des[vâr]it înc[ de acum, din aceast[ via\[, în trup. Eforturile omene]ti pe plan moral nu pot avea limit[ ]i cu fiecare \el atins, cre]tinul trebuie s[ se ridice spre noi idealuri de via\[ duhovniceasc[, str[duindu-se pentru neîncetata perfec\iune religioas[. Iar Sfântul Apostol Pavel este un model, pentru care le scrie Filipenilor: „Nu (zic) c[ am ]i dobândit îndreptarea, ori c[ sunt des[vâr]it, dar o urm[resc” (Filipeni III, 12). În toate str[daniile sale, are certitudinea reu]itei. De aceea, @i scria lui Timotei astfel: „Lupta cea bun[ am luptat, c[l[toria am sfâr]it, credin\a am p[zit. De acum mi s-a g[tit cununa drept[\ii, pe care mi-o va da Domnul” (II Timotei IV, 7-8)19. Fiecare cre]tin este a]adar „artizanul” des[vâr]irii sale, c`nd @]i pune via\a în acord cu voia lui Dumnezeu.

19 Ibidem, pg. 267, 268, 272, 273

17

Via\a cre]tinilor @n vremea P[rin\ilor Apostolici #n scrierile P[rin\ilor Apostolici se arat[ grija

pastoral[ a conduc[torilor Bisericii, se descrie via\a cre]tin[ în plin[ cre]tere, în vreme de persecu\ii, r[spunz`nd nevoilor suflete]ti ]i @ndemn`nd pe credincio]i spre o via\[ des[vâr]it[. Cu toate greut[\ile prin care trecea Biserica, pe cre]tini îi unea, precum un lan\, dragostea20. Cre]tinii din acea vreme aveau o credin\[ statornic[ în t[ria lui Dumnezeu. Credin\a le era unit[ cu dragostea, aceste dou[ virtu\i despre care Sf`ntul Ignatie Teoforul spunea: „Ave\i c[tre Iisus Hristos, în chip des[vâr]it, credin\[ ]i dragoste, care sunt începutul ]i sfâr]itul vie\ii. Începutul este credin\a, iar sfâr]itul dragostea”. P[rin\ii Apostolici tr[iau duhovnice]te intens. Într-în]ii „clocotea” dragostea f[r[ margini pentru Hristos. #nc`t scriind romanilor, Ierarhul antiohian le cerea s[ nu

20 Sfântul Policarp al Smirnei îndemna pe Filipeni astfel: „Urma\i pilda Domnului, tari în credin\[ ]i nemi]ca\i, iubitori de fra\i, iubindu-v[ unul pe altul, uni\i în adev[r” (Sf`ntul Policarp, Epistola c[tre Filipeni, X, colec\ia P[rin\i ]i Scriitori Biserice]ti (prescurtat PSB), vol. I, pg. 212). Iar Sf`ntul Ignatie Teoforul îi îndemna pe Tralieni, zicând: „Iubi\i-v[ unul pe altul cu inima neîmp[r\it[” (Sf`ntul Ignatie, Epistola c[tre Tralieni, XIII, 2, PSB 1, pg. 173). }i: Magistrand }tefan Alexe, Via\a cre]tin[ dup[ b[rba\ii apostolici, în rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 3-4/1955, pg. 225

18

intervin[ în favoarea lui, spre a sc[pa de moartea martiric[21.

Operele P[rin\ilor Apostolici sunt bogate în înv[\[turi morale. Nu sunt, câtu]i de pu\in, neglijate nici îndatoririle pe plan social. „Epistola c[tre Diognet” îndeamn[ astfel: „Nu po\i fi fericit, dac[ împilezi pe aproapele t[u, nici dac[ vrei s[ fii mai presus decât cei mai slabi, nici dac[ te îmbog[\e]ti ]i asupre]ti pe cei s[rmani. Dar cel care poart[ sarcina semenului s[u…, cel care d[ celor lipsi\i cele pe care le-a primit de la Dumnezeu, acela este… imitator al lui Dumnezeu”22.

Via\a de familie era @n acel timp un model pentru contemporanii cre]tinilor. Femeia era socotit[ egal[ cu b[rbatul în fa\a lui Dumnezeu ]i avea acela]i drept la mântuire, de]i p[gânii o nesocoteau. De asemenea, cre]tinii se str[duiau s[ tr[iasc[ în pace cu to\i semenii lor. Fiindc[ „nimic nu-i mai bun ca pacea, în care înceteaz[ orice r[zboi”23. La loc de cinste era virtutea ospitalit[\ii.

În concluzie, via\a cre]tinilor, a]a cum este ea descris[ în scrierile P[rin\ilor Apostolici, era tr[it[ în

21 Sf`ntul Ignatie, Epistola c[tre Efeseni, XIV, 1, PSB1, pg. 162. „Scriu tuturor Bisericilor ]i le poruncesc tuturor, c[ eu de bun[voie mor pentru Dumnezeu, dac[ voi nu m[ împiedica\i… Sunt grâu al lui Dumnezeu ]i sunt m[cinat de din\ii fiarelor, ca s[ fiu g[sit pâine curat[ a lui Hristos” - Sf`ntul Ignatie, Epistola c[tre Romani, IV, 1-2, PSB1, pg. 175 22 Epistola c[tre Diognet, X, 6, PSB 1, pg. 344 23 „Trebuie ca to\i cei ce se însoar[ ]i cele care se m[rit[ s[ fac[ unirea lor cu aprobarea episcopului, ca s[ fie c[s[toria lor dup[ Domnul ]i nu dup[ poft[” - Sf`ntul Ignatie, Epistola c[tre Policarp, V, PSB1, pg. 188; Idem, Epistola c[tre Efeseni, XIII, PSB1, pg. 161

19

atmosfer[ de dragoste sincer[, în cur[\ie moral[ ]i în virtute. Era o via\[ tr[it[ în Hristos ]i pentru Hristos. Solu\iile date de ace]ti autori au fost mai întâi tr[ite de ei. Ele sunt ve]nic valabile ]i actuale24. În lucr[rile P[rin\ilor Apostolici g[sim elementele de baz[ ale unei eclesiologii ortodoxe, de]i niciuna dintre ele nu este un tratat pe aceast[ tem[. Se subliniaz[ originea dumnezeiasc[ a Bisericii ]i întemeierea ei pe înv[\[tura ]i lucrarea Sfin\ilor Apostoli. Biserica are un aspect dumnezeiesc ]i un altul omenesc. Iar unitatea ei se vede în înv[\[tur[, în credin\[, în dragoste, în conducere ]i în Sfintele Taine. Unitatea credincio]ilor se realizeaz[ în jurul ierarhiei, cu succesiunea ei apostolic[. În centrul vie\ii cre]tinilor este permanent Hristos, spre care se îndreapt[ inimile tuturor25.

În Înv[\[tura celor 12 Apostoli, sau Didahia, descoperim aspecte morale ]i practice, care reflect[ via\a cre]tinilor de la sfâr]itul secolului @nt`i ]i începutul celui de al doilea. Este prezentat pe larg raportul dintre virtute ]i p[cat, ca dou[ realit[\i antitetice. Lucrarea aceasta constituie un început de teologie moral[ cre]tin[.

În general, @n scrierile P[rin\ilor Apostolici se simte leg[tura nemijlocit[ cu scrierile Sfintei Scripturi. #n acela]i timp, ele nu rup nici o clip[ contactul cu via\a real[ pe

24 Magistrand }tefan Alexe, Via\a cre]tin[…, Op. cit., pg. 235 25 Idem, Eclesiologia P[rin\ilor Apostolici, în rev. Studii Teologice, an VII, nr. 5-6/1955, pg. 380. Toate însu]irile Bisericii au fost prezentate pe linie paulin[, explicit - Pr. Drd. Nicu Dumitra]cu, Eclesiologia la P[rin\ii Apostolici, în Revista Teologic[, an III (75), nr. 1/1993, pg. 60

20

care cre]tinii acelor timpuri o tr[iau. Pentru care ]i limbajul @ntrebuin\at este simplu, lesne de în\eles de to\i26.

Didahia îndeamn[ la des[vâr]irea cre]tin[, des[v`r]ire ce se refer[ @n egal[ m[sur[ la trupul nostru, pe care nu @l socote]te a fi r[u, c`t ]i la suflet. Prin forma ei imperativ[ de exprimare, Didahia este asem[n[toare Decalogului din Vechiul Testament. De aceea ]i scopul scrierii este @ndemnul la lucrarea virtu\ilor, cu elemente constitutive ]i definitorii ale vie\ii spirituale, pentru care fiecare cre]tin are posibilitatea s[ decid[ @n s[v`r]irea lor.

Didahia accentueaz[ virtu\ile iubirii ]i credin\ei. Dumnezeu este Tat[l, care din iubirea Sa de oameni, vrea ca to\i s[ se bucure de darurile Sale. Didahia ne recomand[ s[ iubim pe orice om, chiar pe du]man. Iar pentru a da o valoare cât mai mare virtu\ilor cre]tine, acestea sunt puse în opozi\ie cu p[catele, la care se ajunge prin nerespectarea lor. Didahia sf[tuie]te pe cre]tini s[ î]i înfrâneze instinctele, pornirile p[c[toase. Conduita moral[ presupune acordul dintre cuvântul ]i gândul omului27.

În ceea ce prive]te comportamentul cre]tinului fa\[ de semeni, acesta este rezumat în porunca iubirii: „S[ iube]ti… pe aproapele t[u ca pe tine însu\i ]i toate câte

26 Paralela via\[-moarte, virtute-p[cat, lumin[-întuneric se reg[se]te atât în Didahie, cât ]i în Epistola lui Pseudo-Barnaba - C. Vasilescu, Raportul dintre virtute ]i p[cat dup[ doctrina Didahiei, în rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, nr. 1-2/1962, pg. 51-53. Scopul folosirii ei este mai ales moralizator, duhovnicesc, oferind cititorilor un model de urmat, prin acele exemplific[ri 27 De aceea, ne @ndeamn[: „Nu gândi altfel de cum vorbe]ti, nici nu vorbi altfel de cum gânde]ti” (Didahia, II, 3-4, PSB1, pg. 26; C. Vasilescu, Raportul… Op. cit., p. 61, 63)

21

voie]ti s[ nu \i se fac[ \ie, nu le face ]i tu altora”. Se subliniaz[ ]i rolul milosteniei: „Oricine cere de la tine, d[-i ]i nu cere înapoi, c[ Tat[l vrea s[ se dea tuturor din darurile Sale”. Cre]tinul s[ nu-]i întoarc[ fa\a de la nevoia]i, ci s[-]i împart[ cu fratele s[u cele pe care le are. Comuniunea bunurilor voia s[ repare acea mare nedreptate social[, datorit[ c[reia unii dintre membrii societ[\ii sclavagiste a vremii erau cu totul lipsi\i de cele mai necesare mijloace de trai28.

Cre]tinul are datoria s[ se str[duiasc[ neostenit, ca s[ nu mearg[, prin faptele cele rele, pe calea mor\ii, cea plin[ de „ucideri, adultere, pofte, desfrân[ri, ho\ii, idolatrii, vr[ji, farmece, r[piri, m[rturii mincinoase, f[\[rnicii, inim[ viclean[, vicle]ug, mândrie, r[utate, obr[znicie” ]i toate celelalte p[cate. Desigur, atitudinea Didahiei este una plin[ de în\elegere, cu con]tiin\a sl[biciunii umane. De aceea, ne îndeamn[: „Dac[ po\i purta tot jugul Domnului, des[vâr]it vei fi. Dar dac[ nu po\i, f[ ce po\i”29.

Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul cet[\ii Antiohia, a fost o personalitate de prim[ m[rime a vie\ii cre]tine, prin excelen\[ tip al tr[itorului cre]tin. El r[m`ne un exemplu ]i pentru cre]tinii zilelor noastre, a]a cum o dovedesc deopotriv[ via\a, c`t ]i scurta, dar at`t de bogata @n semnifica\ii oper[ epistolar[ a sa. Sf`ntul P[rinte arat[ credin\[ puternic[, nezdruncinat[, adânc[ smerenie, dragoste curat[ ]i înfl[c[rat[ fa\[ de Dumnezeu. Din acest punct de vedere se poate spune, f[r[ teama de a gre]i, c[ el a fost un înainte-merg[tor al Sfântului Ioan Gur[ de Aur. Modelul s[u a fost Hristos, pe

28 Didahia I, 2 ]i 3, PSB1, pg. 25; C. Vasilescu, Raportul…, Op. cit., pg. 69 29 Didahia, VI, 1 ]i VI, 2, PSB1, pg. 28

22

care L-a purtat mereu @n inim[, cum de altfel spune ]i numele s[u.

Izvor`nd din aceast[ dragoste, el arat[ mult[ grij[ fa\[ de cei p[stori\i, pe care se str[duie]te ]i reu]e]te s[ @i c[l[uzeasc[ spre mântuire. Sfântul Ignatie Teoforul este socotit un adev[rat model de arhiereu, ce se sacrific[ pentru credin\[, pentru Biseric[ ]i pentru p[stori\ii s[i. Înv[\[tura sa este expresia vie\ii sale l[untrice arz[toare, @n centrul c[reia se afl[ Hristos. De aceea, vorbim despre hristocentrismul operei ]i al vie\ii sale, ca despre o coordonat[ definitorie. Nu mai pu\in, vorbe]te despre Sfânta Euharistie, ca mijlocul nostru de comuniune cu Iisus Hristos ]i doctoria nemuririi, oferit[ nou[ de Acesta. #n ceea ce prive]te via\a cre]tinilor, le laud[ virtu\ile, mai ales castitatea, credin\a ]i dragostea30.

Epistola c[tre Diognet, aceast[ aleas[ floare, r[s[rit[ @n ogorul literaturii cre]tine, ne transmite un mesaj ce poate fi sintetizat @n expresia pe care o propune, printr-o sugestiv[ analogie referitoare la om, zic`nd: „Ceea ce este sufletul pentru trup, acela]i lucru sunt cre]tinii în lume” (cap. 5), @n\eleg`nd desigur c[ sufletul are o prioritate fa\[ de trup. În concep\ia filosofic[ a vremurilor primare ale cre]tinismului, superioritatea sufletului era înc[ ]i mai evident[, mai ales pentru filosofii stoici. Iar cre]tinii erau r[spândi\i în toate ora]ele lumii, precum sufletul este r[spândit în toate membrele trupului. Cre]tinii „sunt în trup, dar nu tr[iesc dup[ trup”. Ei „locuiesc în

30 Arhiadicon Prof. Dr. Constantin Voicu, Hristos în via\a ]i opera Sfîntului Ignatie Teoforul, în rev. Altarul Banatului, an V (XLIV), nr. 10-12/1994, pg. 37

23

lume, dar nu sunt din lume”. Existen\a lor tinde spre supranatural, spre divin31.

A]a cum „trupul ur[]te sufletul ]i-l prigone]te”, f[r[ ca sufletul s[-i fi f[cut ceva r[u, ci numai pentru c[ îl opre]te ca s[ lucreze poftele, tot astfel este ]i rolul pe care cre]tinii îl au în societate, ca ei s[ promoveze lucrarea binelui moral, oprind lumea de la pornirile ei egoiste. }i, pentru a lini]ti temerile p[g`nilor, care @]i vedeau amenin\ate nejustificat pozi\iile lor @n societate, autorul Epistolei reaminte]te c[ de fapt cre]tinii nu vor s[ construiasc[ o alt[ lume, ci numai s[ schimbe ceea ce este r[u în lumea în care ei tr[iesc, fiind mi]ca\i de iubirea cre]tin[32.

Importante sunt ]i aspectele sociale ale vie\ii cre]tine, cuprinse @n Epistola aceasta, prin care se r[spunde acuza\iilor aduse de p[gâni. Astfel autorul închin[ un adev[rat imn vie\ii cre]tinilor de la sfâr]itul secolului al II-lea, prin scrierea sa. #n ea este schi\at[ via\a lor de familie, grija pentru copii, cur[\enia trupeasc[ ]i dragostea dintre so\i. #n familia cre]tin[ a acestui veac, copiii sunt crescu\i într-o atmosfer[ pe care nu o întâlnim în familiile p[gâne. Cre]tinii se supun legilor statului în care tr[iesc, dar „tr[iesc mai presus de legi”, în sensul c[

31 „Ce este sufletul în trup, aceea sunt cre]tinii în lume. Sufletul este r[spândit în toate m[dularele trupului, iar cre]tinii în toate ora]ele lumii. Sufletul locuie]te în trup, dar nu este din trup. Cre]tinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume… Lumea ur[]te pe cre]tini, f[r[ s[-i fi f[cut vreun r[u, pentru c[ se împotrivesc pl[cerilor ei” - Epistola c[tre Diognet, cap. 6, PSB1, pg. 340-341; Viorel Ioni\[, Coordonatele vie\ii cre]tine dup[ Epistola c[tre Diognet, în rev. Mitropolia Ardealului, an XV, nr. 7-8/1970, pg. 479 32 Viorel Ioni\[, Coordonatele…, Op. cit., pg. 480

24

via\a lor nu se realizeaz[ datorit[ ordinii politice a lumii de aici. Cre]tinii nu sunt nici mizantropi, ci iubesc ]i pe persecutorii lor. #n iubire fa\[ de du]mani, cea mai înalt[ form[ a altruismului, se „topesc” realit[\ile ce uneau pe oamenii societ[\ii p[gâne antice33.

33 Ibidem, pg. 476-478. Cre]tinii „locuiesc pe p[mânt dar sunt cet[\eni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar prin felul lor de via\[, biruiesc legile. Iubesc pe to\i, dar de to\i sunt prigoni\i… Sunt s[raci, dar îmbog[\esc pe mul\i… Sunt oc[râ\i, dar binecuvânteaz[. Sunt insulta\i, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsi\i ca r[i” - Epistola c[tre Diognet, cap. 5, PSB1, pg. 340

25

Sf`ntul Iustin, teolog ]i martir N[scut la @nceputul secolului al doilea, dintr-o familie

p[g`n[, care locuia @n Flavia Neapolis, vechiul Sichem, a primit o educa\ie aleas[, potrivit tradi\iilor ]i exigen\elor vremii. #n Prologul la Dialogul cu iudeul Triphon afl[m multe date biografice. El a c[utat f[r[ osteneal[ adev[rul, peregrin`nd pe la ]colile filosofice ale vremii. A @nceput cu un stoic, a urmat un peripatetic, a ajuns ]i la un pitagoreu, iar apoi la un platonician. #ntr-o zi, pe c`nd mergea la un sat aflat nu departe de \[rmul m[rii, s-a @nt`lnit cu un b[tr`n, care i-a recomandat s[ citeasc[ din profe\i, c[ci prin ei a vorbit Sf`ntul Duh. Iar convertirea lui s-a petrecut la cap[tul unui lung proces spiritual, provocat de contactul cu via\a ]i p[timirile la care erau supu]i cre]tinii. Astfel a g[sit @n cre]tinism r[spunsul la fr[m`nt[rile sale spirituale, @n\eleg`nd c[ filosofia este numai rodul imperfect al ra\iunii omene]ti34.

Activitatea Sf`ntului Iustin s-a @ntins p`n[ la Roma, unde a @nfiin\at o ]coal[ cre]tin[. A suferit moarte martiric[, @ntre anii 165-166. Opera cuprinde cele dou[ Apologii ]i Dialogul cu iudeul Triphon. #n acestea, descoperim nivelul de dezvoltare al teologiei cre]tine a acelor vremuri.

34 M. Barth. Aube, Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, studiu critic, Paris 1875, pg. 272-273. Despre raportul dintre cre]tinism ]i filosofie ]i la: J.C. M. Van Winden, An early christian philosopher, Leiden 1971, pg. 30 ]i urm.

26

Vorbind despre m`ntuirea @n Hristos, se subliniaz[ c[ Acesta este Cel care “ne-a n[scut pe noi @n Dumnezeu”. El este “Fiul lui Dumnezeu… (care) s-a f[cut om prin voin\a Sa… @n vederea schimb[rii ]i ridic[rii neamului omenesc”35. S-a f[cut om prin na]terea din Fecioara, dup[ voia P[rintelui S[u, “spre m`ntuirea celor ce vor crede @n El”, a p[timit pentru noi, “pentru ca, murind ]i @nviind, s[ biruias[ moartea”. Iar cei “din s[m`n\a lui Avraam”, care tr[iesc dup[ Lege ]i care nu cred @n Hristos, nu se vor m`ntui36.

Despre Botez, vorbe]te ca despre baia rena]terii ]i a lumin[rii, prin care cre]tinii sunt “@nnoi\i prin Hristos”. Cei care cred @n cele “@nv[\ate ]i propov[duite de noi” ]i care f[g[duiesc c[ vor putea tr[i cre]tine]te, sunt @ndemna\i “s[ se roage ]i s[ cear[ de la Dumnezeu, postind, iertarea p[catelor”. Este recomandat ]i postul celor apropia\i lor, @nso\it de rug[ciune. Apoi este descris pe scurt ritualul Botezului cre]tin, ca baie a rena]terii, s[v`r]it “@n numele P[rintelui tuturor ]i St[p`nului Dumnezeu ]i al M`ntuitorului nostru Iisus Hristos ]i al Sf`ntului Duh”. }i astfel se precizeaz[ c[ “@nv[\[tura aceasta am aflat-o de la apostoli”. Baia Botezului se nume]te luminare, @ntruc`t primitorii devin prin ea “lumina\i la minte”37. 35 Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, Dialogul cu iudeul Triphon, 123, J. -P. Migne, Patrologia Graeca (prescurtat PG) 6, col. 764; Idem, Apologia I, 23, PG 6, col. 364 36 Idem, Apologia I, 63, PG 6, col. 425; Idem, Dialogul cu iudeul Triphon, 71, PG 6, col. 644. “Dup[ cum pe cei din Egipt i-a m`ntuit s`ngele Pa]telui, tot astfel ]i pe cei ce au crezut, @i va smulge din moarte s`ngele lui Hristos” – Ibidem, 111, PG 6, col. 732; Ibidem, 47, PG 6, col. 577 37 Idem, Apologia I, 61, PG 6, col. 420-421

27

Un loc central @n concep\ia teologic[ a Sf`ntului Iustin @l ocup[ teoria Logosului seminal. Logosul, a]a cum era @n\eles de filosofii stoici ]i de Filon, era o putere creatoare, imanent[ materiei, neconstituind o for\[ supranatural[, personal[ ]i independent[ ]i neav`nd nici o leg[tur[ cu Logosul Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful38. La acesta, izvorul de inspira\ie este Prologul Evangheliei dup[ Ioan ]i chiar dac[ nu este citat, identitatea este evident[39.

Sf`ntul P[rinte descrie Logosul ca pe o putere ra\ional[ n[scut[ din Tat[l40. Este numit Logos ]i pentru c[ “El aduce oamenilor cuv`ntul Tat[lui”41.

Dar originalitatea @nv[\[turii Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful \ine de afirmarea faptului c[, @nc[ @nainte de venirea M`ntuitorului, omenirea a participat la Logos. 38 Ioan G. Coman, Teoria Logosului @n Apologiile Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful, Bucure]ti 1942, pg. 8-9. Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful nu fusese nici stoic, nici stoicizant, @n sensul precis al cuv`ntului - Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, Dialogul cu iudeul Triphon, PG 6, col. 477; Aime Puech, Apologe\i greci, Paris 1912, pg. 62 39 Al\i apologe\i, precum Teofil al Antiohiei, precizeaz[ acest izvor al lor – Teofil al Antiohiei, C[tre Autolic, II, 22, PG 6, col. 1088; Ioan G. Coman, Teoria Logosului…, Op. cit., pg. 13 40 Logosul este Fiul lui Dumnezeu. El preexista creaturilor, @n unire cu Dumnezeu ]i este Fiul Acestuia. A fost numit Logos, pentru c[ la @nceput Dumnezeu a @ntemeiat ]i a or`nduit totul prin El - Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, Apologia II, 6, PG 6, col. 453 41 “Iisus Hristos este, ca Logos, puterea creatoare ]i ordonatoare a Inteligen\ei supreme, manifestarea Ra\iunii divine @n act ]i @n formele vizibile ]i invizibile ale crea\iei”. Dublul caracter, at`t ca Ra\iune, c`t ]i ca Logos, Cuv`nt se vede clar din actul crea\iei lumii - Ioan G. Coman, Teoria Logosului..., Op. cit., pg. 20-21

28

Desigur, numai o mic[ parte a participat, de]i to\i oamenii aveau aceast[ posibilitate. #n\elegem de aici c[ Logosul precre]tin a orientat n[zuin\ele ]i a cultivat inteligen\a, binele ]i frumosul. Logosul cre]tin este deci identic cu adev[rul @nsu]i. Semin\ele Logosului sunt “semin\e ale adev[rului”42, prezente @n sufletul @ntregului neam omenesc, @nc[ din momentul crea\iei ]i @n fiecare om, din momentul na]terii lui. Sunt @n cantitate mai mare, sau mai mic[, dup[ aptitudinile ]i eforturile personale43.

La timpul pe care Dumnezeu l-a hot[r`t, se @ntrupeaz[ Logosul total, Fiul lui Dumnezeu ]i M`ntuitorul lumii. El este Dumnezeu ]i om ]i a venit @n lume pentru noi, s-a f[cut “trup, Logos ]i suflet”. Deci @n cre]tinism, Dumnezeu-Logosul coboar[, pentru a transfigura natura uman[ ]i pentru a-l face pe om asemenea Lui44.

Logosul exista @naintea cre[rii lumii. Hristos este Fiu ]i Unul n[scut, pe c`nd creaturile sunt opere exterioare.

42 “Hristos este primul-n[scut al lui Dumnezeu, Cuv`ntul S[u, la Care particip[ to\i oamenii… Cei ce au vie\uit potrivit Cuv`ntului, sunt cre]tini, chiar dac[ au fost socoti\i atei. Astfel au fost bun[oar[ la elini: Socrate ]i Heraclit ]i cei asemenea lor, iar la barbari: Avraam ]i Anania, Azaria, Misail ]i Ilie ]i mul\i al\ii” - Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, Apologia I, 44, 46, PG 6, col. 396, 397 43 “To\i scriitorii, prin s[m`n\a Cuv`ntului, care s-a g[sit @n ei de la natur[, au putut vedea, numai slab de tot, adev[rul. Dar altceva este ce poseda o s[m`n\[ ]i o asem[nare, potrivit[ cu facult[\ile proprii ]i altceva obiectul @nsu]i” – Idem, Apologia II, 13, PG 6, col. 468. Semin\ele Logosului nu sunt Logosul #nsu]i, rodul @nsu]i, ci produsele Lui - Ioan G. Coman, Teoria Logosului…, Op. cit., pg. 25-26 44 Idem, Apologia II, PG 6, col. 460; Ioan G. Coman, Teoria Logosului…, Op. cit., pg. 39

29

Na]terea Fiului s-a petrecut din veci, cu mult @naintea crea\iei lumii. Dup[ ce Dumnezeu creaz[ materia inform[, Logosul d[ acestei materii form[ ]i armonie, ca putere ordonatoare a Tat[lui. Nu este inferior Tat[lui, ci este expresia @n ac\iune a divinit[\ii #ns[]i. Logosul cre]tin este Dumnezeu: “Cuv`ntul ]i Primul-n[scut al lui Dumnezeu este @n acela]i timp ]i Dumnezeu”45.

#ntruparea Logosului este cel mai mare eveniment pe care l-au tr[it cerul ]i p[m`ntul. “Istoricitatea, umanitatea, realitatea natural[ a lui Iisus Hristos constituie un privilegiu unic al cre]tinismului”, care s-a petrecut “prin voin\a lui Dumnezeu”, “@n vederea schimb[rii ]i ridic[rii neamului omenesc”. #ntruparea nu este o diminuare a supranaturalului, ci este des[v`r]irea operei Sale @n lume. De aceea, identificarea Logosului divin cu persoana istoric[ a lui Iisus Hristos este o caracteristic[ a @nv[\[turii Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful. Dup[ #n[l\are, Logosul continu[ s[ fie @n mijlocul lumii prin p`inea ]i vinul euharistic, ca o prezen\[ ne@ntrerupt[, p`n[ la sf`r]itul veacurilor46.

Aceast[ doctrin[ a Logosului conduce ]i spre o concep\ie antropologic[, @n care omul @n genere este privit ca o fiin\[ ra\ional[, alc[tuit[ din trup ]i suflet, @ntre care exist[ o comunicare de via\[. A fost creat de Dumnezeu @nzestrat cu darul ra\iunii, care @i confer[ o demnitate ]i un rol aparte, potrivit cu misiunea sa special[ @n lume. De aceea, este nevoie ca omul @ntreg, trup ]i suflet fiind, s[ se bucure de ve]nicie. Iar prin c[derea

45 Idem, Apologia I, PG 6, col. 340; Ioan G. Coman, Teoria Logosului…, Op. cit., pg. 41, 45 46 Idem, Apologia I, PG 6, col. 364, 376-377; Ioan G. Coman, Teoria Logosului…, Op. cit., pg. 51, 55

30

primilor oameni, prin neascultarea lor, de]i @n natura uman[ a fost introdus[ stric[ciunea, Logosul @ntrupat, izb[ve]te pe om de moarte ]i de stric[ciune. Trupul ]i sufletul sunt str`ns unite prin actul crea\iei lor. Dumnezeu a creat trupul ]i i-a dat apoi sufletul, prin suflarea Sa, cele dou[ devenind un @ntreg. Trupul ]i sufletul colaboreaz[. De aici se vede c[ Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful neag[ concep\ia platonic[ despre faptul c[ materia este rea ]i st[ la originea r[ului, vorbind @n schimb despre unirea armonioas[ dintre suflet ]i trup47.

#nv[\[tura despre trup ]i suflet dezv[luie concep\ia sa dihotomist[. Dac[ pentru pitagoreici ]i platonicieni, doar sufletul este nemuritor, iar trupul stric[cios, pentru Sf`ntul P[rinte exist[ credin\a @n @nvierea omului @ntreg, trup ]i suflet, cele dou[ p[r\i av`nd acela]i destin. Hristos #nsu]i a acordat trupului omenesc o deosebit[ cinste ]i pre\uire, @nviindu-l, sau adeseori vindec`ndu-l. Concep\ia despre suflet a Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful este distinct[, @n perioada cre]tin[ a vie\ii sale, fa\[ de perioada de dinainte de convertire. Prima parte a “Dialogului cu iudeul Triphon” ne ofer[ informa\iile necesare, pentru a @n\elege ce @nv[\a c`nd se afla sub influen\a platonic[, dup[ ce frecventase pe stoici, peripatetici ]i pitagoreici. L-a @nc`ntat atunci teoria platonic[ a ideilor. #n convorbirea cu b[tr`nul de pe malul m[rii ne expune doctrina sa despre suflet. Ca ]i Platon, el credea c[ oamenii se @nrudesc spiritual cu Dumnezeu, prin suflet, care este 47 Idem, Dialogul cu iudeul Triphon, PG 6, col. 488; Pr. Nicu Dumitra]cu, Crea\ia @n opera Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful, @n rev. Altarul Banatului, an V (XLIV), nr. 1-3/1994, pg. 69; Pr. Prof. Ioan G. Coman, Elemente de antropologie @n operele Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful, @n rev. Ortodoxia, an XX, nr. 3/1968, pg. 379-380, 385

31

dumnezeiesc ]i nemuritor. Credea ]i @n transmigrarea sufletelor, sau @n preexisten\a lor. Dup[ convertire @ns[, concep\ia sa despre suflet s-a schimbat, iar ideile platonice au fost @nlocuite cu cele cre]tine48. El crede @ntr-un suflet nemuritor, care are con]tiin\a binelui ]i a r[ului ]i puterea de a alege liber, @n dezacord cu concep\ia filosofilor stoici despre destin49. Nemurirea sufletului nu vine din natura sa, ci este un dar de la Dumnezeu, ca recompens[ pentru virtute. Prin suflet, omul st[ @n leg[tur[ permanent[ cu Dumnezeu. Sufletul are ca tr[s[tur[ esen\ial[ via\a. Este p[rta] la via\[, fiindc[ Dumnezeu vrea ca el s[ tr[iasc[. Via\a nu apar\ine sufletului, ci lui Dumnezeu.

Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful sus\ine cu fermitate libertatea omului ]i se opune astfel filosofilor stoici, mitologiei ]i supersti\iei din acea vreme, care vorbeau despre destin. El pune accent pe valoarea r[spunderii fiec[ruia pentru faptele sale. Existen\a liberului arbitru condi\ioneaz[ lucrarea faptelor bune. Libertatea omului aduce suveranitatea lui. Av`nd darul nepre\uit al ra\iunii, omul alege lucrurile binepl[cute lui Dumnezeu, Care l-a creat liber ca ]i pe @ngeri. C[ci dac[ am accepta existen\a

48 Eusebiu de Cezareea spune c[ Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful a scris ]i lucrarea “Despre suflet”, @n care prezint[ ideile filosofilor pe aceast[ tem[. Este o lucrare pierdut[ - Asist. Pr. Ioan I. R[murean, Concep\ia Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful despre suflet, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 7-8/1958, pg. 403-405, 408-409 49 Dumnezeu “a f[cut at`t pe @ngeri, c`t ]i pe oameni liberi @n ceea ce prive]te s[v`r]irea drept[\ii” - Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, Dialogul cu iudeul Triphon, PG 6, col. 713

32

destinului, atunci liberul arbitru nu ar mai exista, iar virtutea ]i viciul nu ar reprezenta nimic50.

Pedepsele, ca ]i r[spl[tirile cele bune, se vor da oamenilor dup[ faptele lor. Iar “dac[ de la destin ar fi cineva bun ]i altcineva r[u, atunci nici cel dint`i nu ar fi demn de laud[, nici cel de pe urm[ nu ar fi demn de blam”. }i dac[ neamul omenesc nu ar avea puterea s[ fug[ de cele ru]inoase ]i s[ aleag[ pe cele bune prin propria sa decizie, atunci ar fi nevinovat de faptele pe care le face. #n sf`r]it, dac[ omul ar fi de la destin sau r[u, sau bun, “atunci el nu s-ar mai ar[ta @n stare s[ s[v`r]easc[ lucruri contrare”51.

#n vremea Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful nu era @nc[ precizat[ ]i formulat[ @nv[\[tura cre]tin[ despre crea\ia lumii. Dup[ el, Creatorul lumii este Dumnezeu, care d[ via\[ “tuturor celor cere]ti ]i celor p[m`nte]ti”, “Creatorul universului”. Sf`ntul P[rinte nu accept[ preexisten\a ve]nic[ a materiei. Resping`nd concep\ia platonic[ ]i plec`nd de la Sf`nta Scriptur[, @nva\[ c[ lumea a fost creat[ prin Cuv`ntul lui Dumnezeu52.

50 Sf`ntul P[rinte subliniaz[ c[ Dumnezeu “a f[cut, dintru @nceput, neamul omenesc inteligent ]i capabil de a alege, @n chip liber, adev[rul ]i binele, @nc`t nimeni dintre oameni nu va avea cuv`nt de scuz[“ – Idem, Apologia I, 28, PG 6, col. 372 ; “Nici prin legea destinului nu se @nt`mpl[ ceea ce face, sau ceea ce sufer[ omul, ci fiecare s[v`r]e]te @n chip liber at`t binele, c`t ]i r[ul… A supune pe om legii destinului… @nseamn[ a nu vedea nimic” – Idem, Apologia II, 7, PG 6, col. 456-457; Pr. Prof. Ioan G. Coman, Elemente de antropologie…, Op. cit., pg. 386; Pr. Nicu Dumitra]cu, Crea\ia @n opera…, Op. cit., pg. 78-79 51 Idem, Apologia I, 43, PG 6, col. 393 52 Ibidem, PG 6, col. 368-369; “Cu Cuv`ntul lui Dumnezeu s-a f[cut @ntreaga lume” – Ibidem, PG 6, col. 417; Pr. Ioan G.

33

Fa\[ de acuza\iile aduse cre]tinilor, Sf`ntul P[rinte ia atitudine pentru persecu\iile @mpotriva cre]tinilor, care sunt ur`\i, doar pentru numele lui Hristos ]i f[r[ ca ei s[ s[v`r]easc[ vreo nedreptate. Cere dreptate pentru cre]tini, ca ei s[ nu mai fie condamna\i doar pentru c[ poart[ acest nume, ci s[ @]i poat[ dovedi nevinov[\ia, asemenea celorlal\i cet[\eni. Cre]tinii nu ador[ statuile p[g`ne, f[cute de m`inile omene]ti, consider`nd absurd acest cult. Ei nu a]teapt[ o @mp[r[\ie omeneasc[, ci @mp[r[\ia lui Dumnezeu. Sunt adep\i ai p[cii ]i ai lini]tei. Moravurile lor sunt vrednice de laud[, @mbr[\i]`nd castitatea, fugind de magie, @mp[rt[]ind din bunurile lor celor care aveau nevoie, rug`ndu-se pentru vr[jma]i, tr[ind potrivit cu @nv[\[turile bune ale lui Hristos, n[d[jduind @n Domnul53. Arat[ r[bdare, evit[ jur[mintele, ajut[ pe s[raci, sunt @nfr`na\i. C[s[torindu-se, @]i cresc copiii, iar renun\`nd la c[s[torie, sunt @nfr`na\i.

Cea mai grav[ acuza\ie adus[ cre]tinilor era cea de antropofagie. Venea din partea p[g`nilor, care nu @n\elegeau nimic din ritualul euharistic. De aceea, Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful face descrierea Sfintei Liturghii din vremea sa. Astfel, ne-a r[mas de la el cel mai valoros document liturgic din primele secole. Ritualul euharistic este prezentat mai @nt`i @n leg[tur[ cu Botezul neofi\ilor (Apologia I, cap. 65), apoi @n leg[tur[ cu adun[rile duminicale (cap. 67), cu o scurt[ explicare @n care insist[ asupra esen\ei dumnezeie]ti a Sfintei Euharistii. Diaconii aduceau proestosului elementele euharistice pentru preg[tirea Sfintei #mp[rt[]anii, distribuiau Sf`nta

Coman, Patrologie, vol. I, Bucure]ti 1984, pg. 263; Pr. Nicu Dumitra]cu, Crea\ia @n opera…, Op. cit., pg. 64-66 53 Idem, Apologia I, PG 6, col. 348-349, 364

34

Euharistie celor de fa\[ ]i o duceau ]i celor absen\i. #nt`lnim ]i prima confirmare a existen\ei epiclezei ]i prima explicare a prezen\ei reale a M`ntuitorului @n Sf`nta Euharistie54.

Iat[ c[ dup[ aceast[ prezentare istoric[ privitoare la Sf`nta Liturghie, a]a cum se s[v`r]ea ea @n secolul al II-lea, nu se trece cu vederea nici lucrarea umanitar[ a cre]tinilor, ajutorarea semenilor. Este un element propriu cre]tinilor, legat de Sf`nta Liturghie, a]a cum citim @n Apologia I : “Cei ce se g[sesc cu dare de m`n[ ]i vor, dau fiecare, ceea ce voie]te, dup[ inten\ia lui, iar ceea ce se adun[, se depune la @nt`ist[t[tor, iar el se @ngrije]te ]i ajut[ pe orfani ]i pe v[duve, pe cei lipsi\i din vreo cauz[, pe cei ce se g[sesc @n @nchisori, pe str[inii care se g[sesc @n trecere ]i @ntr-un singur cuv`nt, el devine purt[torul de grij[ al tuturor celor ce se afl[ @n nevoi”55.

54 Sf`ntul P[rinte spune: “Hrana aceasta se nume]te la noi Euharistie… Noi nu primim acestea ca pe o p`ine comun[ ]i nici ca pe o b[utur[ comun[. Dup[ cum prin Cuv`ntul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, M`ntuitorul nostru s-a @ntrupat ]i a avut @n vederea m`ntuirii noastre ]i trup ]i s`nge, tot astfel ]i hrana transformat[ @n Euharistie… am fost @nv[\a\i c[ este at`t trupul, c`t ]i s`ngele Acelui Iisus @ntrupat” – Idem, Apologia I, PG 6, col. 428-429; Pr. Magistrand Simeon Stoica, Liturghia cre]tin[ din secolul II, descris[ de Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, @n raport cu Liturghia ortodox[ de ast[zi, @n rev. Ortodoxia, an XII, nr. 1/1960, pg. 77, 85 55 Idem, Apologia I, PG 6, col. 429

35

Clement Alexandrinul, modelul umanistului

cre]tin Dintre scriitorii cre]tini ai primelor trei secole,

Clement Alexandrinul este socotit cel mai informat, cel mai profund @n g`ndire ]i cel mai @nclinat s[ fac[ din filosofia elen[ un “pedagog c[tre Hristos”, @n anumite condi\ii56. S-a n[scut pe la anul 150 la Atena, din p[rin\i p[g`ni. Acolo ]i-a des[v`r]it cultura umanist[, filosofic[. Dup[ convertirea la cre]tinism, a c[l[torit @n Italia, Siria ]i Egipt, r[m`n`nd la Alexandria, la ]coala lui Panten, al c[rui discipol, colaborator ]i urma] a fost. Dup[ anul 203, a mers la Cezareea Capadociei, unde a murit la anul 216.

Nu se poate @n\elege g`ndirea lui Clement, f[r[ a @n\elege mediul alexandrin @n care a activat. Alexandria devenise cel mai str[lucit centru cultural, unde se @ntrep[trundeau curentele filosofice, ]tiin\ifice, literare ]i artistice ale acelor vremuri. Ajunsese un nucleu de via\[ spiritual[, de un umanism nou elenistic. Se sublinia valoarea omului, capacitatea sa de creator de valori spirituale, dar ]i materiale. Dominant[ era cultura spiritual[ greac[. #n aceast[ atmosfer[ de pluralism filosofic, religios ]i mistic, de spirit eclectic ]i sincretist, s-a dezvoltat cre]tinismul alexandrin, stimulat de atmosfera cultural[ propice cunoa]terii adev[rului. Tot @n Alexandria,

56 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Utilizarea Stromatelor lui Clement Alexandrinul de c[tre Eusebiu al Cezareii @n Preg[tirea evanghelic[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVII, nr. 7-8/1975, pg. 502

36

iudeul Filon @ntemeiase o ]coal[ de filosofie iudaic[, caracterizat[ prin metoda alegorismului57.

Dar Clement Alexandrinul trebuie raportat ]i la filosofia p[g`n[, cu elenismul, care a creat nepre\uite valori, cu idealul s[u de armonie spiritual[ @ntre om ]i lume, cu concep\iile sale ]tiin\ifice ]i filosofice, sintetiz`nd tot ceea ce omenirea adunase p`n[ atunci ]i impun`nd idealul perfec\iunii umane. Elenismul reprezenta cea mai fecund[ aspira\ie a sufletului omenesc spre universalitate, f[c`nd ca renumite ora]e, precum Alexandria, sau Antiohia s[ ajung[ puncte de confluen\[ a diferitelor civiliza\ii, culturi ]i credin\e. #n aceast[ confluen\[ se @nscrie ]i Clement Alexandrinul, o minte str[lucit[, care a c[l[torit, a studiat ]i a asimilat crea\iile literare, filosofice ]i ]tiin\ifice ale vremii sale, c[ut`nd o formul[ care s[-i aduc[ fericirea. O descoper[ @n cre]tinism, ca filosof ]i preot, desigur nu un filosof speculativ, ci unul profetic. Despre acest autor se spune c[, prin doctrina sa, deschide o epoc[ nou[, @n care Biserica organizeaz[ ]colile ei catehetice, iar @nv[\[tura ei se opune sistemelor filosofice ale vremii. El a fost caracterizat ca “tipul des[v`r]it al umanistului cre]tin”. Ca umanist cre]tin, a folosit tot ceea ce crease mintea omului, pentru a @n\elege adev[rul cre]tin58.

57 Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Logosul @n Protrepticul lui Clement Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVIII, nr. 1-2/1976, pg. 48-49 58 G. Bardy, Via\a spiritual[ dup[ P[rin\ii primelor trei secole, Paris 1936 (@n limba francez[), pg. 185-186; Pr. N. C. Buzescu, Premisele unei filosofii cre]tine la Clement Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 3-4/1958, pg. 193, 194, 196

37

De]i scriitorul alexandrin nu este un g`nditor sistematic, el urm[re]te s[ cucereasc[ pe oameni pentru credin\[ ]i s[ le m`ntuiasc[ sufletele. Arat[ nem[surat[ dragoste pentru oameni ]i pentru m`ntuirea lor. El socote]te filosofia ca pe un act personal @n c[utarea adev[rului, ce creaz[ un neast`mp[r l[untric, o nelini]te. Cre]tinul trebuie s[ foloseasc[ tezaurul g`ndirii filosofice, aleg`nd totodat[ numai ceea ce consider[ c[ este bun ]i evlavios ]i ceea ce este @n acord cu doctrina cre]tin[. Ca un spirit umanist ce era, el a asimilat ]i folosit cele mai str[lucite crea\ii ale spiritului uman. Dasc[lul alexandrin consider[ c[ nu este cazul s[ ne ferim de filosofie, din moment ce este rodul ra\iunii umane. Vrea s[ @mpace filosofia cu credin\a, spun`nd c[ Dumnezeu a vorbit ]i prin filosofi, iar inspira\ia divin[ nu s-a limitat doar la prooroci59.

Opera lui Clement Alexandrinul poart[ amprenta erudi\iei, descoperindu-ne bog[\ia cuno]tin\elor sale literare, filosofice ]i religioase. El a reasimilat ]i fructificat g`ndirea filosofic[ greac[ @n duh cre]tin, ca o sintez[ a credin\ei ]i filosofiei, deschiz`nd o epoc[ nou[ @n teologia cre]tin[, Alexandria oferindu-i un sol fertil de cugetare ]i umanism cre]tin. Iar Logosul ceresc ]i m`ntuitor l-a @ndemnat la convertire. #n ]coala alexandrin[, Clement a ridicat credin\a de la rug[ciune la cunoa]tere ]i a transpus con\inutul revela\iei @ntr-un sistem teologic. A v[zut credin\a ]i ra\iunea ca @nsu]iri naturale ale sufletului, prin care se poate concepe binele ]i credinciosul @l contempl[ pe Dumnezeu60.

59 Pr. N. C. Buzescu, Premisele…, Op. cit., pg. 197, 200 60 El m[rturise]te: “P`n[ acum am r[t[cit @n c[utarea lui Dumnezeu. Dar pentru c[ Tu, Doamne, m[ luminezi ]i-L g[sesc

38

Lucrarea Protrepticul, un @ndemn c[lduros la convertire ]i la adev[rata cunoa]tere religioas[, este o apologie a credin\ei cre]tine. #n ea g[sim istoria @ntemeierii cultelor grece]ti ]i orientale, g[sim un compendiu de istorie a filosofiei eline ]i no\iuni de istoria artelor grece]ti ]i orientale. Iar Logosul, Fiul lui Dumnezeu, @i cheam[ pe oameni la ascultare ]i convertire, descoper[ erorile vechilor credin\e p[g`ne. Logosul, @nva\[ Clement Alexandrinul, este centrul istoriei m`ntuirii lumii, prin #ntruparea Sa. El a luminat prin profe\i, apoi s-a @ntrupat ca s[-i conduc[ pe oameni la m`ntuire. Se dezvolt[ ideea m`ntuirii oamenilor prin #ntruparea Domnului. Pe om, de]i a fost creat liber, diavolul l-a f[cut rob p[catului. Pentru aceasta, Domnul a vrut s[-l dezlege din leg[turile sale. #ntrup`ndu-se, “l-a sc[pat prin r[stignirea Sa pe Cruce”. Protrepticul a fost socotit cel dint`i tratat sistematic de teologice61.

Stromatele (Stromata I), lucrarea cea mai vast[ a autorului, accentueaz[ superioritatea ]i prioritatea @nv[\[turii cre]tine celei adev[rate ]i folositoare @n modelarea sufletului. Cu toate acestea, @nv[\[tura p[g`n[ nu trebuie ridicularizat[, nici ignorat[, @n ea g[sindu-se ]i elemente folositoare pentru suflet. #n\elepciunea, ca orice dar de la Dumnezeu, este folositoare, dar nu cre]te de la sine, c`nd sufletul omului r[m`ne pasiv, ci are nevoie de perseveren\[ ]i de @nv[\are continu[. Este ca o f`nt`n[, din care, dac[ se scoate ap[, va da ap[ limpede, altfel pe Dumnezeu prin mijlocirea Ta ]i-L primesc pe Tat[l de la Tine, m[ fac @mpreun[ mo]tenitor cu Tine” - Clement Alexandrinul, Protrepticul, PSB 5, pg. 155; Pr. Prof. N.C. Buzescu, Logosul @n Protrepticul…, Op. cit., pg. 50, 51 61 Pr. Prof. N.C. Buzescu, Logosul @n Protrepticul…, Op. cit., pg. 54, 55, 69, 71

39

apa acelei f`nt`ni r[m`ne stricat[. #nainte de venirea Domnului, filosofia era necesar[ elinilor, pentru a-i conduce la dreptate. Acum ea @i conduce la evlavie. A]adar, filosofia este v[zut[ ca o preg[tire intelectual[ pentru cei care dob`ndesc credin\a. Filosofia i-a condus pe elini la Hristos, a]a cum legea i-a condus pe evrei la Dumnezeu. Calea adev[rului este una, dar, ca @ntr-un r`u, @n el se vars[ mai multe fire de ap[. Scriitorul alexandrin socote]te c[ este mai u]or pentru om s[ dob`ndeasc[ virtutea, c`nd posed[ o instruc\ie potrivit[. Dar omul poate fi virtuos ]i f[r[ aceast[ instruc\ie preg[titoare. Prin filosofie, nu se @n\elege o ]coal[ filosofic[ anume, ci tot ce s-a spus bun de fiecare dintre filosofi, c`nd ei au @nv[\at dreptatea, unit[ cu evlavia62. Autorul subliniaz[ deci superioritatea cre]tinismului fa\[ de filosofia p[g`n[.

Clement Alexandrinul critic[ cu asprime pe cei care au furat ]i falsificat cele mai importante @nv[\[turi ale Scripturii (Stromata II). Enumer[ virtu\ile gnosticului cre]tin, virtu\i cu care poate atinge idealul de via\[, cunoa]terea lui Dumnezeu prin credin\[ ]i iubire (Stromata III). Vorbe]te despre cunoa]terea lui Dumnezeu prin gnoz[ ]i prin iubire ]i despre des[v`r]irea gnosticului cre]tin (Stromata IV). Voin\a lui Dumnezeu este ca noi s[ #l cunoa]tem. Nu exist[ scuz[ pentru cei care, dorind s[ ajung[ la des[v`r]ire, renun\[ u]or, spun`nd c[ nu au mijloacele pentru @mplinirea acestui ideal. La temelia vie\ii gnosticului stau virtu\ile credin\ei, n[dejdii ]i dragostei. Arat[ calea de urmat a cre]tinului pentru @mplinirea binelui (Stromata V). Accentueaz[ superioritatea cre]tinismului fa\[ de @nv[\[tura p[g`n[ ]i

62 Clement Alexandrinul, Stromata I, PSB 5, pg. 14, 17, 25, 30, 31

40

sus\ine sensul t`lcuirii alegorice a Scripturii (Stromata VI). G`ndirea superficial[ ]i speculativ[ a ereticilor atenteaz[ la puritatea @nv[\[turii cre]tine. #ndeamn[ s[ nu #i aducem lui Dumnezeu jertfe scumpe, ci jertfe pl[cute Lui, t[m`ia alc[tuit[ din multe limbi ]i glasuri, unite @n rug[ciune (Stromata VII)63.

#n @nv[\[tura despre om, Clement Alexandrinul neag[ gre]elile p[g`nilor pe aceast[ tem[, sus\in`nd crea\ia omului de Dumnezeu, printr-un act special. Omul a fost f[cut de m`inile lui Dumnezeu : “#n toate ne ajut[ Domnul, @n toate ne umple de binefacerile Sale… Este firesc ca omul s[ fie iubit de Dumnezeu, pentru c[ este f[ptura m`inilor Sale”. Gnosticii ]i neoplatonicii considerau c[ materia este rea, iar trupul, f[cut ]i el din materie, este la fel. Scriitorul alexandrin consider[ materia ]i trupul ca fiind neutre. Sufletul ]i trupul, chiar dac[ sunt de natur[ deosebit[, totu]i nu se lupt[ unul cu altul, cum ziceau gnosticii, ci colaboreaz[. Trupul este subordonat sufletului ]i depinde de acesta, fiindc[ f[r[ suflet, trupul r[m`ne doar p[m`nt. A]adar, sufletul d[ trupului existen\a, forma ]i valoarea. Omul este chipul lui Dumnezeu ]i al Logosului. Este chip dup[ suflet ]i nu dup[ trup. Are at`t posibilitatea, c`t ]i datoria s[ ajung[ la asem[narea cu Dumnezeu, acesta fiind rolul omului pe p[m`nt ]i chemarea sa. A primit la na]tere chipul ]i, pe m[sur[ ce lucreaz[ pentru des[v`r]irea sa, dob`nde]te asem[narea. Are libertatea, iar dezvoltarea personalit[\ii umane depinde de propria ei voin\[64.

63 Ibidem, IV, PSB 5, pg. 251; Ibidem, VII, PSB 5, pg. 497 64 Idem, Pedagogul, I, III, PSB 4, pg. 170; Pr. Magistrand Marin Brani]te, Concep\ia antropologic[ a lui Clement

41

Clement Alexandrinul vorbe]te despre egalitatea absolut[ a b[rbatului cu femeia, ei av`nd aceea]i structur[ biologic[ ]i psihic[, aceea]i credin\[ ]i voca\ie. “B[rbatul ]i femeia au aceea]i @ndrept[\ire (virtute)”, au acela]i Dumnezeu, au o singur[ moral[ ]i aceea]i evlavie. “Numele de om (fiin\[ omeneasc[) este comun ]i b[rba\ilor ]i femeilor”. Dovada acestui umanism este prezen\a femeii @n multe laturi ale vie\ii biserice]ti, scriitorul alexandrin fiind un precursor ]i vizionar65.

G[sim ]i multe aspecte practice @n opera sa, scriitorul alexandrian fiind un mare moralist ]i pedagog cu voca\ie. Epoca în care el a tr[it cerea din partea cre]tinilor s[ fie „cenzori” ai moravurilor lumii p[gâne de aici. Iar Clement Alexandrinul, c[l[torind în toat[ lumea de atunci, a cunoscut moravurile ]i imoralitatea contemporanilor s[i. A expus pe larg înv[\[tura despre cum trebuie femeia cre]tin[ s[ se comporte în societate ]i ce atitudine s[ ia fa\[ de dorin\a ei de înfrumuse\are. În lucrarea cu titlul „Pedagogul” se expune tehnica de înfrumuse\are a femeilor din sec. II-III ]i se ia atitudine fa\[ de cei ce foloseau acele produse pentru men\inerea unui ten frumos, schimbând îns[ culoarea pielii. În loc s[ ofere o frumuse\e real[, aceste procedee aduceau o înf[\i]are palid[ a tenului. Genele erau încondeiate, iar coafura era realizat[ cu grij[, prin vopsire, ondulare ]i peruci. Dar mai ales vopsirea atrage aten\ia scriitorul

Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 9-10/1958, pg. 589, 591-594 65 Idem, Pedagogul, I, IV, PSB 4, pg. 172; Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Logos, trinitate ]i eclesiologie @n Pedagogul lui Clement Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIX, nr. 5-8/1977, pg. 471

42

alexandrin, aduce sl[birea r[d[cinii p[rului. Vopsirea p[rului femeilor în vârst[ este nepotrivit[66.

În ceea ce prive]te folosirea parfumurilor, acestea pot aduce cu ele neînfrânarea, aprinzând poftele. „B[rba\ii nu trebuie s[ miroase a parfum, ci a fapte bune ]i frumoase. Femeile s[ r[sp`ndeasc[ mirosul lui Hristos, nu… mirosul parfumurilor”. În privin\a giuvaerurilor, a podoabelor, atitudinea lui Clement Alexandrinul este clar formulat[. Podoaba urechilor feminine s[ fie înv[\[tura adev[rat[. Cel ce se împodobe]te cu aur, este mai mic decât aurul, coborându-se pe sine. Inelele nu trebuie s[ se poarte pe degete, cu excep\ia unuia singur, care simbolizeaz[ „paza demnit[\ii c[minului”. În acele vremuri, pietrele pre\ioase erau adesea la loc de mare cinste. Oglinzile nu lipseau din camera femeilor. În ceea ce prive]te îmbr[c[mintea, se arat[ c[ rostul ei const[ în „acoperirea trupului”, p[zindu-l de frig sau de c[ldur[. Nu este justificat[ folosirea pânzeturilor vopsite, a stofelor scumpe, a m[t[surilor. Uneori, acestea erau atât de sub\iri, încât dovedeau lipsa de ru]ine67.

În concluzie, Clement Alexandrinul arat[ modera\ie, în ce prive]te atitudinea sa fa\[ de folosirea tuturor acestor mijloace de împodobire. Socote]te frumuse\ea trupeasc[ drept un pericol. Cere s[ nu fie dep[]ite anumite limite, „s[ ne înfrân[m pornirile nera\ionale, ca nu cumva s[ ne zdruncine, ducându-ne la o via\[ mole]it[”68.

66 Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 8, PSB 4, p. 265-274 67 Ibidem, II, 8, 10, 12, PSB 4, p. 268, 292-293, 297, 298 68 Nicolae Corneanu, Cenzura luxului feminin la Clement Alexandrinul, în vol. Patristica Mirabilia, Edit. Polirom, Ia]i 2001, pg. 211, 216-217

43

Dimensiunea social[ a activit[\ii pastorale ]i a

operei Sf`ntului Ciprian al Cartaginei Ierarhul cartaginez, pe numele s[u Caecilius

Cyprianus numit ]i Thascius, n[scut @ntre anii 200 ]i 210, s-a convertit la 35 de ani ]i a ajuns vestit printre contemporani prin cultura literar[ ]i juridic[ pe care ]i-a @nsu]it-o, @ncununat[ de arta retoric[. Nu s-au p[strat dovezi din perioada p[g`n[ a vie\ii sale, @ns[ dup[ convertire, a @mbr[\i]at cu totul cre]tinismul, devenind un om nou. Desigur, au fost multe fr[m`nt[rile prin care a trecut sufletul s[u, p`n[ la primirea Botezului, dup[ cum descrie el @nsu]i69. Dar omul vechi, p[g`nul, cu toate incertitudinile lui, a disp[rut, pe noul convertit caracteriz`ndu-l cur[\ia ]i dragostea. }i-a @mp[r\it averea celor s[raci ]i i-a ajutat pe cei bolnavi ]i neputincio]i70. A @n\eles c[ Dumnezeu pre\uie]te milostenia cre]tinilor mai mult dec`t pe orice alt[ jertf[. Casa ierarhului de acum era deschis[ tuturor celor nevoia]i.

Timp de patru ani, @ntr-o vreme zbuciumat[, a ar[tat energie ]i consecven\[ @n rezolvarea problemelor biserice]ti. A instalat disciplina @n Biseric[, a luat m[suri

69 “Dup[ ce apa ren[sc[toare (Botezul) mi-a sp[lat petele din trecut ]i @n inima cur[\it[ de p[cate a p[truns lumina purificatoare, dup[ ce cu ajutorul Duhului Sf`nt a doua na]tere m-a transformat @ntr-un om nou, ca prin minune mi se p[rea c[ deodat[ @ndoielile mi se spulber[“ - Sf`ntul Ciprian, C[tre Donatus, PSB 3, pg. 417 70 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 2, pg. 90 ]i 92

44

@mpotriva celor care o @nc[lcau ]i a cerut celor c[zu\i de la credin\[ @n vremea persecu\iei s[ fac[ peniten\[ serioas[. A dep[]it schisma iscat[ de Novatus ]i de adep\ii lui, organiz`nd cu succes asisten\a social[ @n vremea epidemiei de cium[. A rezolvat problema rebotez[rii ereticilor, cer`nd ca Sf`nta Tain[ s[ fie s[v`r]it[ dup[ r`nduiala Bisericii dreptm[ritoare, @ndep[rt`ndu-se de papa }tefan al Romei. #]i va @ncheia via\a ca m[rturisitor al credin\ei ortodoxe, refuz`nd s[ fac[ orice compromisuri ]i mul\umind lui Dumnezeu pentru toate.

#n timpul celor zece ani c`t a p[storit pe cre]tinii din nordul Africii, a trebuit s[ fac[ fa\[ persecu\iilor, schismelor ]i altor greut[\i, l[s`nd posterit[\ii importante lucr[ri teologice, oferind sfaturi, @ndemnuri ]i @ndrum[ri. Dincolo de opera sa scris[, r[m`ne @ns[ lucrarea sa pastoral[, direc\ionat[ spre aspectele practice ale vie\ii cre]tine, @n care era preocupat de soarta semenilor s[i, c[rora le arat[ o dragoste nem[rginit[.

Cea mai veche dintre lucr[rile Sf`ntului Ciprian este Ad Donatum (C[tre Donatus), scris[ @ndat[ dup[ convertirea la cre]tinism, @n care dezv[luie procesul s[u sufletesc, @n actul convertirii. Este o adev[rat[ radiografie a societ[\ii acelor vremuri, @n care arat[ starea sa de necredin\[ de p`n[ la primirea Botezului, via\a de lux ]i vanitate, dar ]i schimbarea radical[ petrecut[ odat[ cu baia na]terii celei de a doua. Impresionant[ este ]i descrierea vie\ii p[g`ne71, cu decaden\a unei societ[\i @n 71 Despre aceasta spune: “Dac[-\i @ntorci fa\a ]i ochii spre ora]e, vei vedea mul\imea care ofer[ un spectacol mai trist dec`t singur[tatea mormintelor. #n amfiteatre se dau lupte de gladiatori pentru ca s`ngele v[rsat s[ desfete ni]te priviri pline de cruzime… Omul este ucis pentru pl[cerea omului… #ntoarce-\i acum privirea la un alt spectacol, nu mai pu\in regretabil, vei

45

care judec[torii sunt nedrep\i ]i dau sentin\ele lor pe bani, @n care du]manii @nvinuiesc pe nedrept, calomniatorii atac[, ]i “nu mai exist[ nici o team[ de legi”, lipse]te integritatea moral[. Chiar ]i lucrurile p[g`ne aparent bune ascund lucruri rele. P[g`nii ar[tau respect doar celor ce aveau demnit[\i lume]ti ]i desconsiderau valoarea omului @n sine. O imagine tulbur[toare este ]i discrepan\a dintre boga\ii ]i s[racii vremii72.

#n aceast[ situa\ie, Sf`ntul Ciprian recomand[ “smulgerea din v`rtejul veacului agitat ]i stabilirea @n portul odihnitor al m`ntuirii”. }i atunci c`nd omul popose]te @n acest port, el @]i @nal\[ ochii de la p[m`nt la cer, primind harul Domnului. #]i p[streaz[ g`ndul la Dumnezeu ]i “este m`ndru c[ poate dispre\ui @n con]tiin\a sa tot ceea ce este socotit de al\ii pe p[m`nt mare ]i @n[l\[tor”. Nu mai dore]te nimic din acest veac. Ierarhul

vedea ]i @n teatre acelea]i scene produc[toare de durere ]i ru]ine… C`t[ dec[dere a moravurilor, ce a\`\are la tic[lo]ie, ce hran[ a viciilor…, imoralitatea ]i crima @n toate formele ei… Crima ajunge s[ fie l[udat[ ]i cineva este socotit cu at`t mai destoinic, cu c`t este mai josnic” - Sf`ntul Ciprian, C[tre Donatus, PSB 3, pg. 419-420 72 “Uit[-te acum la cei pe care-i socote]ti boga\i, care unesc mo]ii cu mo]ii ]i, alung`nd pe cei s[raci din vecin[tatea lor, @]i @ntind la nesf`r]it propriet[\ile, sau care ]i-au str`ns gr[mezi uria]e de aur ]i argint, care exploateaz[ mine ]i nu ]tiu ce s[ mai fac[ cu banii: to\i ace]tia, @n mijlocul at`tor bog[\ii, sunt sf`]ia\i de griji, munci\i de tot felul de g`nduri s[ nu-i calce t`lharii… N-are parte de lini]te bogatul nici la mas[, nici @n somn… De]i ar putea s[ se u]ureze de greut[\i ]i s[ devin[ un om liber, continu[ s[ se culce @n mijlocul bog[\iilor mereu nelini]titoare, st[ruie s[ r[m`n[ rob al gr[mezilor aduc[toare de vinov[\ii” - Ibidem, PSB 3, pg. 421-422

46

cartaginez a tr[it el @nsu]i aceast[ experien\[ @n[l\[toare a convertirii ]i @ndeamn[: “Tu, pe care armata cereasc[ te-a @nrolat @n tab[ra ei spiritual[, prin virtu\i religioase, p[streaz[ nestricat[ ]i @ntreag[ @nv[\[tura primit[. Roag[-te ]i cite]te @n mod regulat. #n felul acesta tu vorbe]ti cu Dumnezeu ]i Dumnezeu cu tine”73.

O alt[ lucrare, rostit[ cu scopul de a sublinia importan\a disciplinei, a educa\iei @n general, cu aplicare special[ @n cazul fecioarelor cre]tine, este De habitu virginum (Despre \inuta fecioarelor). Fecioarele, monahiile cre]tine sunt “flori din s[m`n\a duhovniceasc[…, chip al lui Dumnezeu, r[spunz`nd sfin\eniei Domnului, partea cea mai @nsemnat[ a turmei lui Hristos”. #ntr-@nsele “@nflore]te rodnicia sl[vit[ a Bisericii-mam[“. Pentru c[ fecioria se bucur[ de o at`t de mare cinste @n Biseric[, orice abatere este aspru criticat[. Este criticat[ de pild[ @nclina\ia spre cochet[rie, fiindc[ monahiile trebuie s[ plac[ numai Domnului, iar ne@ntinarea lor s[ se manifeste ]i @n aceast[ privin\[. De asemenea, “@n cur[\ie ]i neprih[nire s[ st[ruie nu numai cu trupul, ci ]i cu duhul”. C[ nu-i cu @ng[duin\[ fecioarei “grij[ s[ poarte de frumuse\ea chipului ei, sau cu slav[ pentru trup ]i podoaba lui”74.

Cre]tinii, ]i mai ales monahiile, s[ nu caute slava trupului ]i cinstea lui, ci “s[ dob`ndeasc[ bun[t[\ile ce r[m`n @n veac”, bunurile “duhovnice]ti, dumnezeie]ti, 73 Ibidem, PSB 3, pg. 424 74 Idem, Despre \inuta (chipul) fecioarelor, trad. de Laura P[tra]cu, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 2003, pg. 107-108. Lucrarea Despre \inuta fecioarelor este ]i @n trad. de Ierom. C-tin Chiril[, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXV, nr. 4-6/1989, pg. 77 ]i urm.; Pr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 2, pg. 106

47

cere]ti, care ne @nso\esc la Dumnezeu @ntru st[p`nire ve]nic[“. Bog[\ia monahiilor s[ se g[seasc[ @n lucrurile cu adev[rat m`ntuitoare, @n faptele lor bune, hr[nind pe Hristos, @n chipul semenilor ce au nevoie de ajutor75.

Folosirea cosmeticelor este socotit[ un p[cat @mpotriva Creatorului. “Nu numai fecioarele, sau v[duvele, ci ]i femeile m[ritate, ]i toate femeile trebuie s[ fie sf[tuite c[ nu se cuvine a schimba lucrarea lui Dumnezeu @n nici un chip…, cu ro]eal[, sau orice alt dres, care stric[ tr[s[turile din na]tere”. Uneori, critica administrat[ este plin[ de asprime, avertiz`nd pe acele fecioare de pierderea propriei lor m`ntuiri76. Sf`ntul Ciprian se adreseaz[ ca un p[rinte, care pov[\uie]te, sf[tuie]te spre binele lor, cer`nd fecioarelor s[ r[m`n[ a]a cum le-a f[cut Dumnezeu Ziditorul, cu @nf[\i]area neprih[nit[, c[ci plat[ mare le a]teapt[ ]i slava @nvierii. Lucrarea este unul dintre primele tratate patristice despre feciorie ]i roadele ei, dovedind faptul c[, de la @nceputuri, cre]tinii au pus mare pre\ pe aceast[ virtute, tr[ind-o77.

75 De aceea, Sf`ntul Ciprian @ndeamn[, zic`nd: “Adun[-\i comorile tale mai degrab[ @n cer, unde roadele tale sunt nesecate ]i ve]nice ]i nep`ng[rite de vreo atingere a v[t[m[rii lume]ti, nici rugina nu le stric[, nici grindina nu le love]te, nici soarele nu le p`rjole]te” – Idem, Despre \inuta (chipul) fecioarelor, trad. cit., pg. 112 76 “Nu te temi, te @ntreb, ca nu cumva, c`nd va s[ vin[ Ziua #nvierii, Ziditorul t[u s[ nu te recunoasc[…? Ai m`njit pielea cu fard, ai preschimbat p[rul cu @n]el[toare culoare, frumuse\ea \i-a fost cucerit[ cu am[girea… N-ai s[ po\i s[-L vezi pe Dumnezeu, c`nd ochii t[i nu mai sunt cum i-a f[cut Dumnezeu” - Ibidem, trad. cit., pg. 115, 117 77 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 2, pg. 109

48

#n De lapsis (Despre cei c[zu\i) este ar[tat[ grija Sf`ntului Ciprian de ne@ntrecut p[stor de suflete, fa\[ de cei care, din sl[biciune, renun\aser[ la credin\a @n Hristos, @n vremurile aspre ale persecu\iei, dar care voiau s[ revin[ @n Biseric[. Autorul cere totodat[ o atitudine moderat[ ]i cu discern[m`nt din partea m[rturisitorilor, care acum doreau reprimirea celor c[zu\i f[r[ o preg[tire potrivit[ a acelora ]i f[r[ m[rturisirea deplin[ a p[catelor. De aceea, @i @ndeamn[ pe ei s[ se roage, s[ fac[ priveghi, s[ fac[ ]i milostenie, s[ se poc[iasc[ cu lacrimi, s[ posteasc[78. Este ]i aceasta o dovad[ a iubirii sale fa\[ de to\i cre]tinii, chiar ]i de cei p[c[to]i, pentru a-i men\ine @n s`nul Bisericii.

Scrierea Despre rug[ciunea Domneasc[ (De dominica oratione) arat[ rolul rug[ciunii @n via\a cre]tinului ]i t`lcuie]te rug[ciunea Tat[l nostru79. Sf`ntul Ciprian cere cre]tinilor s[ se roage @n lini]te ]i cu cuviin\[. |inuta corpului s[ fie adecvat[, iar vocea s[ fie potrivit[80. Exemplu binecunoscut ne este cel al vame]ului, din pilda evanghelic[. Cel ce se roag[,

78 Ibidem, vol. 2, pg. 113 79 “#ntre celelalte @ndemnuri m`ntuitoare ]i @nv[\[turi divine, prin care a sf[tuit poporul S[u, El (Hristos) a dat ]i forma de a ne ruga, ne-a @ndrumat ]i ne-a ar[tat ]i cum s[ ne rug[m, pentru a ob\ine m`ntuirea” - Sf`ntul Ciprian, Despre Rug[ciunea Domneasc[, PSB 3, pg. 464 80 “C`nd ne rug[m, vorba ]i ruga noastr[ s[ fie cu smerenie, @n lini]te ]i cuviin\[, g`ndindu-ne c[ ne afl[m @n fa\a lui Dumnezeu. Trebuie s[ pl[cem ochilor divini ]i prin \inuta corpului ]i prin felul vocii. C[ci dup[ cum cel care vorbe]te tare, dovede]te lips[ de cuviin\[, la fel cel ce se roag[, trebuie s[ arate respect ]i modestie” - Ibidem, PSB 3, pg. 465

49

m[rturisindu-]i cu umilin\[ p[catele, va fi auzit de Domnul, “Cel ce iart[ pe cei umili”.

T`lcuind cuvintele Rug[ciunii Domne]ti, Sf`ntul Ciprian explic[ ]i sensul cererii: “}i ne iart[ nou[ gre]elile noastre, precum ]i noi iert[m gre]i\ilor no]tri”. Ne reaminte]te faptul c[ suntem p[c[to]i ]i trebuie s[ ne rug[m pentru p[catele noastre, fiindc[ zilnic le s[v`r]im. Nu putem @ns[ cere lui Dumnezeu s[ ne ierte gre]elile, c`t timp noi nu ar[t[m aceea]i @ng[duin\[ fa\[ de semeni ]i nu aducem pace @ntre noi ]i aceia81.

Lucrarea Despre moarte (De mortalitate), scris[ de Sf`ntul Ciprian @n vremea @n care o molim[ @ngrozitoare de cium[ lovise Cartagina, depopul`nd-o, este o oper[ de medicin[ sufleteasc[, @n care se arat[ cre]tinilor c[ ei nu trebuie s[ fie tulbura\i de furtunile veacului, nici de nenorociri. Toate au fost prevestite ]i indic[ sf`r]itul apropiat al lumii. Nici cre]tinii nu fuseser[ feri\i de epidemia de cium[ ]i de contactul cu cei bolnavi, fiindc[ ei tr[iesc al[turi de ceilal\i, fiind supu]i acelora]i legi ale trupului. C`t timp tr[iesc @n lume, sunt lega\i de restul neamului omenesc prin trup, de]i se deosebesc de ceilal\i oameni prin duh. Suferin\ele @nt[resc r[bdarea cre]tinului, iar bolile au rolul tocmai de a v[di credin\a sa. Cre]tinii sunt @ndemna\i s[ nu se team[ de moarte, fiindc[ moartea este o nenorocire numai pentru p[g`ni82.

Ciuma ab[tut[ atunci asupra Cartaginei a fost pentru to\i oamenii un adev[rat examen. Pentru cre]tini a 81 “Pentru Dumnezeu, darul cel mai mare @l constituie pacea noastr[, armonia fr[\easc[ ]i poporul unit… Cel @n discordie ]i dezbinare, cel ce nu are pace cu fra\ii s[i…, nici dac[ va fi ucis pentru numele de cre]tin, nu va putea s[ scape de crima ne@n\elegerii fr[\e]ti” - Ibidem, PSB 3, pg. 478 82 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 2, pg. 121-122

50

fost un exerci\iu ]i o preg[tire pentru martiriu. Dragostea pe care ei au ar[tat-o lumii de atunci, care @i ura, a fost pilduitoare. Cre]tinii s-au sim\it pe acest p[m`nt oaspe\i ]i c[l[tori spre adev[rata lor patrie, spre @mp[r[\ia cerurilor. #n mijlocul teroarei pe care ciuma a adus-o atunci @n nordul Africii, dar ]i fa\[ de l[comia celor care, prin orice mijloace voiau s[ se @mbog[\easc[, profit`nd de acel flagel, Sf`ntul Ciprian a organizat o admirabil[ lucrare de asisten\[ social[. Prin munca lor, cre]tinii, @n frunte cu p[storul lor, episcopul cartaginez, salvau vie\i ]i m`ng`iau pe cei bolnavi. Acesta era adev[ratul chip al ucenicilor lui Hristos, pe care p[g`nii @nv[\au s[ @i @n\eleag[83.

O alt[ lucrare a sa este intitulat[ Despre gelozie ]i invidie (pizm[) (De zelo et livore) ]i are un pronun\at caracter moral ]i pastoral, ar[t`nd consecin\ele pe care p[catele amintite le aduc @n via\a cre]tinilor, @n general ]i @n cea bisericeasc[, @n special. “Din cauza invidiei, chiar de la @nceputul lumii, diavolul, cel dint`i, a pierdut @mp[r[\ia cereasc[ ]i s-a pr[bu]it din cer”. Pentru c[ primejdia invidiei este foarte @ntins[, ea fiind “r[d[cina tuturor relelor, izvorul dezastrelor, s[m`n\a delictelor, cauza crimelor”, este nevoie s[ fim cu luare aminte. Invidia este ca un vierme al sufletului, este ca o adev[rat[ boal[ a min\ii ]i lucreaz[ asupra inimii precum lucreaz[ rugina asupra fierului. Ca un bun psiholog, Sf`ntul Ciprian descrie @n cuvinte vii portretul omului cuprins de aceast[ patim[: “Cel cu sufletul bolnav de invidie nu g[se]te nici o pl[cere nici @n m`ncare, nici @n b[utur[, mereu suspin[, geme ]i sufer[, zi ]i noapte se chinuie ]i nu g[se]te alinare… Invidiosul are @nf[\i]area amenin\[toare, privirea

83 Ibidem, vol. 2, pg. 96-97

51

piezi][, fa\a palid[, buzele @i tremur[, din\ii @i scr`]nesc, cuvintele @i sunt furioase”84.

Remediul recomandat @mpotriva acestui p[cat este smerenia, care @l @nal\[ pe om, f[c`ndu-l pl[cut lui Dumnezeu. De aceea, Sf`ntul P[rinte @i @ndeamn[ pe ascult[torii s[i ca s[ iubeasc[ pe vr[jma]i, s[ se roage pentru cei care @i persecut[, asem[n`ndu-se lui Dumnezeu, “care face s[ r[sar[ soarele S[u ]i peste cei buni ]i peste cei r[i”. Fiec[rui p[cat i se opune o virtute85. #n final, Sf`ntul Ciprian ne sf[tuie]te s[ nu ne l[s[m st[p`ni\i de pizm[ ]i de ur[, ci s[ lep[d[m toat[ r[utatea, smulg`nd din inimile noastre spinii ]i m[r[cinii p[catelor ]i sem[n`nd @n locul lor “s[m`n\a cea bun[ a Domnului”, fiindc[ doar astfel vom avea “seceri] bogat de roade divine ]i spirituale”. S[ ne g`ndim c[ ne st[ @nainte “@mp[r[\ia cereasc[, @n care Domnul nu prime]te dec`t pe cei ce tr[iesc @n unire ]i bun[ @n\elegere”86.

Cea mai cunoscut[ lucrare a ierarhului cartaginez este Despre unitatea Bisericii sobornice]ti. Simbol al unit[\ii Bisericii, @n Sf`nta Scriptur[, este c[ma]a lui Hristos, \esut[ dintr-o singur[ bucat[, “ne@mp[r\it[, unit[,

84 Sf`ntul Ciprian, Despre gelozie ]i invidie, PSB 3, pg. 496, 498 85 “A @nfr`nge dorin\ele, este o biruin\[ a st[p`nirii de sine. A @nvinge m`nia ]i injuria este o coroan[ a r[bd[rii. A dispre\ui banul este un triumf @mpotriva l[comiei. Este o laud[ a credin\ei a suporta adversit[\ile lumii, cu @ncredere @n viitor. Cel ce nu este trufa] cu succesul lui, ob\ine gloria modestiei. Cel ce are mil[ de s[raci ]i-i ajut[, acela prime]te r[splata din tezaurul ceresc. Cel ce nu ]tie ce e pizma, cel ce e bun ]i bl`nd, cel ce-]i iube]te fra\ii, este onorat cu premiul iubirii ]i al p[cii. Pe acest stadion al virtu\ilor alerg[m zilnic, la laurii drept[\ii ]i la coroanele ei tindem tot timpul” - Ibidem, PSB 3, pg. 503 86 Ibidem, PSB 3, pg. 503-504

52

legat[“, simboliz`nd “armonia poporului”. A]adar, exist[ un singur Dumnezeu, un singur Hristos, o singur[ Biseric[, o singur[ credin\[, @ntr-o unitate care are dragostea cre]tin[ ca liant al ei87. Sfin\ii Apostoli au avut un rol esen\ial @n p[strarea adev[rului cre]tin ]i a unit[\ii Bisericii. Plec`nd de la autoritatea apostolic[, a ajuns la autoritatea episcopului, ca urma] direct al Sfin\ilor Apostoli, despre care afirm[: “Unitatea aceasta suntem datori s[ o \inem puternic[ ]i s[ o ap[r[m, mai ales cei care conducem, ca episcopi, Biserica, s[ ar[t[m c[ ]i episcopatul este unul singur ]i ne@mp[r\it”. A]adar episcopul prime]te autoritatea de care are nevoie pentru men\inerea unit[\ii cre]tine, ca un conduc[tor al Bisericii. “Episcopatul este unul singur, din care de\ine fiecare o parte”88.

Mul\imea episcopilor este semnul cre]terii puterii Bisericii, tot a]a cum mul\imea ramurilor unui copac este semn al puterii lui. Fiindc[ r[d[cina care sprijin[ episcopatul este @nfipt[ puternic @n solul Bisericii. Imaginea pe care Sf`ntul Ciprian o a]eaz[ @n fa\a ascult[torilor s[i este cea a turmei, cu p[storul ei, adic[ a poporului, cu conduc[torul ei duhovnicesc, cu episcopul, afla\i @ntr-o str`ns[ leg[tur[. Turma ascult[ de p[storul ei, tot a]a cum poporul ascult[ de p[storul lui, care de altfel este gata oric`nd s[ se jertfeasc[ pentru cei pe care i-a primit @n grij[. P[storul @nceteaz[ s[ mai fie ceea ce este, dac[ @l desp[r\im de turma sa. Episcopul tr[ie]te pentru ]i prin turma celor pe care @i p[store]te.

87 Idem, Despre unitatea Bisericii sobornice]ti, PSB 3, pg. 439, 450 88 Ibidem, PSB 3, pg. 437-438

53

Sf`ntul Ciprian nu a expus @nv[\[tura sa @n mod sistematic. Nu a fost un speculativ, ci un moralist ]i un aspru critic al moravurilor societ[\ii sale. A mustrat deopotriv[ pe p[g`ni ]i pe cre]tini: pe cei dint`i pentru dec[derea lor, iar pe ceilal\i pentru c[ nu se poart[ ca ni]te cre]tini adev[ra\i. La el se poate vorbi despre cre]tinismul aplicat, iar nu numai propov[duit. #n vremea sa, lua\i individual, unii cre]tini @ntruchipau pe omul cel nou, propov[duit de M`ntuitorul ]i de Sfin\ii Apostoli. Uneori chiar comunit[\i @ntregi tr[iau poruncile evangheliei. #n general @ns[ cre]tinii nu ajunseser[ la @n[l\imea moral[ pe care o cerea Biserica, ar[t`nd sc[deri grave, ca @n cazul lap]ilor. Chiar societatea cre]tin[ p[stra multe reminiscen\e din perioada p[g`n[89.

#n ceea ce prive]te atitudinea Sf`ntului Ciprian fa\[ de lumea p[g`n[, trebuie \inut cont c[, @nainte de convertire, el fusese un adept al tuturor valorilor sociale, religioase ]i culturale ale p[g`nismului. Dup[ convertire, atitudinea sa devine pur cre]tin[. El arat[ dec[derea moral[ ]i social[ a societ[\ii p[g`ne, cu asprime ]i realism. Critic[ putregaiul societ[\ii @n care tr[ia. Respinge acuza\iile pe care p[g`nii le adresau cre]tinilor, potrivit c[rora nenoricirile ab[tute asupra imperiului se datorau cinstitorilor lui Hristos. Arat[ nedreptatea strig[toare la cer a persecu\iilor anticre]tine ]i acuza\iile aduse unor oameni plini de virtute. #n fine, este criticat[ idolatria ]i falsificarea de c[tre p[g`ni a adev[rurilor90.

89 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea Sf`ntului Ciprian, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XI, nr. 5-6/1959, pg. 281, 291 90 Idem, Patrologie, vol. 2, pg. 129-130

54

Biserica sobornicit[\ii ]i a comuniunii, a poporului ]i a ierarhiei, @n @nv[\[tura Sf`ntului Ciprian, trebuie privit[ @n contextul fr[m`nt[rilor prin care trecea Biserica din vremurile sale ]i a tulbur[rilor sociale, din care cre]tinii aveau adeseori de suferit. Dup[ persecu\ii, mul\i erau aposta\i. Cei c[zu\i, lap]ii doreau reprimirea @n Biseric[, iar m[rturisitorii credin\ei le d[deau prea u]or acele scrisori de @mp[care. Sf`ntul P[rinte a sf[tuit pe preo\i s[ @nt[reasc[ @ncrederea celor vinova\i @n puterea ]i @n mila lui Dumnezeu. Totodat[, i-a con]tientizat asupra implica\iilor negative pe care le poate avea superficialitatea abord[rii problemei lap]ilor. R[spunsul vine din @n\elegerea problematicii eclesiologice, referitoare la rolul fiec[rui membru, a fiec[rui cre]tin @n Biseric[. Adesea, solu\iile propuse nu au fost bine primite de c[tre to\i, lap]ii ]i m[rturisitorii solicit`nd drepturi care nici nu li se cuveneau. Pentru aceasta @i mustr[, reamintindu-le c[ el, ca episcop, conduce Biserica. Un sinod local, @ntrunit la Cartagina, @n anul 251 va confirma ]i @nt[ri deciziile luate de ierarhul cartaginez.

C`t prive]te controversa baptismal[, a ar[tat c[ exist[ un singur Botez ]i anume cel administrat de Biserica soborniceasc[, iar ereticii trebuie s[ fie boteza\i, nu reboteza\i, fiindc[ nu au primit aceast[ tain[ @n mod valid91. Botezul ereticilor ]i al schismaticilor nu poate ierta p[catele, ci numai Biserica singur[ poate oferi aceast[ iertare, pentru c[ numai ea posed[ harul sfin\itor.

Cea mai dificil[ provocare la care a trebuit s[ fac[ fa\[ a fost cea a p[str[rii ]i ap[r[rii unit[\ii Bisericii ]i desigur a membrilor ei, @ntr-o vreme c`nd puterea diavolului lucra prin p[g`nismul furibund ]i rodea erezii

91 Idem, Personalitatea…, Op. cit., pg. 289

55

pierz[toare ale credin\ei adev[rate, aduc`nd moarte sufleteasc[92. Sf`ntul P[rinte axeaz[ unitatea Bisericii pe principiul hristocentric, asemenea Sf`ntului Apostol Pavel. El vorbe]te despre un singur cap (Hristos) ]i o singur[ Biseric[93. Leg[tura intim[ cu Biserica ]i r[m`nerea @n comunitatea bisericeasc[, rezultat al comuniunii sacramentale este definitorie pentru cre]tinul adev[rat, a]a cum rezult[ din lucrarea “Despre unitatea Bisericii sobornice]ti”. Se subliniaz[ c[ @n afara Bisericii celei una nici nu se pot s[v`r]i valid Sfintele Taine. Unitatea Bisericii se poate @nf[ptui numai c`nd cre]tinii tr[iesc @n pace cu to\i ]i se jertfesc pentru to\i. Cea mai mare jertf[ pe care o putem aduce lui Dumnezeu este pacea noastr[, unirea fr[\easc[94. Marele ierarh cartaginez vede un motiv principal al apari\iei ereziilor @n @ncercarea min\ii omene]ti de a g[si solu\ie pentru toate problemele spirituale, aleg`nd singur[ @nv[\[tura adev[rat[. Ereticii se

92 “V[z`nd diavolul c[ templele idolilor s-au golit, a @nceput s[ ispiteasc[ pe oameni prin chiar numele de cre]tin, scind`nd unitatea Bisericii” - Sf`ntul Ciprian, Despre unitatea Bisericii sobornice]ti, PSB 3, pg. 435 93 Drd. Constantin St[nule\, Concep\ia despre Biseric[ @n opera Sf`ntului Ciprian, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXII, nr. 7-8/1970, pg. 567 94 Pr. Asistent Al. I. Stan, Lucrarea Sf`ntului Ciprian de Cartagina “Despre unitatea Bisericii” ]i importan\a ei misionar[ actual[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXIV, nr. 5-6/1982, pg. 327; Arhidiacon Prof. Dr. Constantin Voicu, Sf`ntul Ciprian ]i unitatea Bisericii, @n rev. Altarul Banatului, an III (XLII), nr. 10-12/1992, pg. 41; Drd. Marin Sava, Atitudinea Sf`ntului Ciprian fa\[ de problema unit[\ii Bisericii ]i actualitatea ei, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXI, nr. 3-4/1969, pg. 214

56

str[duiau s[ fundamenteze ra\ional doctrina lor pe Sf`nta Scriptur[, nelu`nd @n seam[ puterea m[rginit[ a min\ii omene]ti.

Unitatea credin\ei are un rol esen\ial @n p[strarea unit[\ii Bisericii, dublat[ de lucrarea dragostei cre]tine. C[ci nici credin\a, nici milostenia ]i nici chiar martiriul nu ar ajuta pe cineva, dac[ el este lipsit de iubirea fa\[ de semeni. Prin aceast[ unitate, Sf`ntul P[rinte @n\elege mai ales aspectul intern, referindu-se la membrii ei. Biserica este @ntocmai precum un trunchi de copac, cu o singur[ r[d[cin[, dar cu multe ]i noi ramuri. Este ]i asemenea luminii soarelui, dat[ de multe raze, cu o surs[ unic[. Unitatea Bisericii este posibil[ datorit[ leg[turii dragostei dintre membrii ei, clerici ]i p[stori\i. Aceast[ unitate este at`t de puternic[, @nc`t chiar atunci c`nd apar diferen\e de opinii, ele pot fi @mp[cate. Episcopii sunt punctele de realizare a acestei unit[\i95.

Sf`ntul Ciprian @ndeamn[ pe cre]tini la dragoste reciproc[, ei fiind to\i m[dulare ale trupului Bisericii. Cum Biserica nu se reduce nicidecum numai la ierarhie, ierarhul cartaginez vorbe]te ]i despre ceilal\i membri ai ei, despre credincio]ii de r`nd, poporul. Biserica @mbr[\i]eaz[ mul\imea credincio]ilor. Ea este unica mam[, ai c[rei fii duhovnice]ti se @nmul\esc necontenit. Ea ne na]te, ne hr[ne]te ]i “sufletul ei este sufletul nostru”. C`nd vorbe]te despre posibilitatea m`ntuirii, 95 Sf`ntul Ciprian, Despre gelozie ]i invidie, PSB 3, pg. 501; Idem, Despre unitatea Bisericii sobornice]ti, PSB 3, pg. 437-438. “Episcopul reprezint[ simbolul unit[\ii @n dioceza sa. Toat[ autoritatea provine de la el. Unitatea mai larg[ a Bisericii universale izvor[]te din ac\iunea comun[ a colegiului episcopilor” - Arhidiac. Prof. C-tin Voicu, Sf`ntul Ciprian ]i unitatea…, Op. cit., pg. 51

57

Sf`ntul P[rinte este categoric: “Cine nu are ca mam[ Biserica, nu poate avea pe Dumnezeu ca tat[“96. #n afar[ de Biseric[ nu este m`ntuire. #n fine, nu se poate concepe existen\a Bisericii ]i via\a cre]tinilor @n afara rug[ciunii, cea care une]te pe credincio]i @n acela]i duh al credin\ei.

Frumuse\ea vie\ii cre]tine este ilustrat[ pe larg @n operele Sf`ntului Ciprian. El eviden\iaz[ elementele comport[rii morale ]i sociale a cre]tinilor. Via\a lor cere cur[\enie, \inut[ moral[ irepro]abil[. Aceste aspecte se eviden\iaz[ @n lucrarea “Despre \inuta (chipul) fecioarelor”. Biserica @ns[]i este prin excelen\[ fecioar[ ]i mireas[ ne@ntinat[ a lui Hristos ]i @n gr[dina ei a fost cultivat[ din totdeauna floarea fecioriei97.

Iubirea de semeni este o alt[ idee fundamental[ a operei ]i activit[\ii Sf`ntului Ciprian, @ntr-o perioad[ a istoriei omenirii st[p`nit[ de s[r[cie, sclavie, r[zboaie, boli ]i alte nenorociri. Solu\ia pe care Sf`ntul P[rinte o propune este cea a faptei bune ]i a milosteniei, despre care vorbe]te mai ales @n lucrarea “Despre fapta bun[ ]i milostenie”, sus\in`nd necesitatea ]i frumuse\ea acestei virtu\i, cu argumente din Sf`nta Scriptur[ ]i din via\a practic[. Dup[ cum apa stinge focul, tot a]a milostenia stinge p[catele. Prin milostenie, oamenii imit[ bun[tatea lui Dumnezeu ]i, @mpreun[ cu postul, aduce m`ntuirea, eliber`nd sufletele noastre de moarte. Opus[ acestei virtu\i, l[comia are efecte negative profunde @n via\a oamenilor98. Milostenia este v[zut[ ca o problem[ de 96 Idem, Despre unitatea Bisericii sobornice]ti, PSB 3, pg. 438-439 97 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 2, pg. 141-142 98 Unui om lacom, Sf`ntul Ciprian @i spune: “E]ti prizonierul ]i robul banilor t[i, e]ti prins de leg[turile ]i lan\urile l[comiei… #mparte veniturile tale cu Dumnezeu, @mparte roadele tale cu

58

evlavie ]i m`ntuire personal[ ]i mai pu\in ca o problem[ social[. Sf`ntul Ciprian are un orizont social mai restr`ns, fiind marcat de credin\[ @n parusia iminent[ a Domnului ]i de spectrul persecu\iilor. Totu]i, el ]i cre]tinii pe care @i p[store]te @i ajut[ pe semenii lor @n toate clipele grele prin care trec, ca de pild[ epidemia de cium[99.

Virtutea r[bd[rii cre]tine este v[zut[ dintr-o perspectiv[ dubl[: personal[ ]i social[. #n cre]tinism, virtutea r[bd[rii trece dincolo de ceea ce reprezint[ ea pentru lumea p[g`n[, sub forma r[bd[rii filosofice. Originea r[bd[rii vine de la Dumnezeu, Care este totodat[ ]i izvorul ei. Dumnezeu rabd[ gre]elile ]i iart[ p[catele oamenilor. El se @ntrupeaz[ ]i sufer[ pentru @ntregul neam omenesc. Multe exemple scripturistice ne pune @n fa\[ Sf`ntul Ciprian, cu foloasele neb[nuite ale acestei virtu\i @n via\a cre]tinilor ce o lucreaz[. R[bdarea tempereaz[ m`nia, @nfr`neaz[ limba, dirijeaz[ mintea, p[ze]te pacea, ne smere]te @n momentele de fericire, ne @nt[re]te @n clipele grele, ne @mbl`nze]te @n fa\a nedrept[\ilor, ne @nva\[ s[ iert[m celor care ne gre]esc ]i ne @nt[re]te temeliile credin\ei. Doctrina Sf`ntului P[rinte despre virtutea r[bd[rii cre]tine este realist[ ]i r[m`ne la

Hristos ]i f[-\i-L pe Hristos ca p[rta] la bunurile p[m`nte]ti, pentru ca ]i El s[ te fac[ @mpreun[ cu El mo]tenitor al @mp[r[\iei cerurilor” - Sf`ntul Ciprian, Despre fapta bun[ ]i milostenie, cap. 14, la Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 2, pg. 145 99 P[rintele Profesor Ioan G. Coman spune despre Sf`ntul Ciprian c[ “nu are @nc[ orizontul social al Sf`ntului Vasile cel Mare ]i al Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur. }i pentru ace]ti P[rin\i, milostenia era cheia de aur a @mp[r[\iei cerurilor, dar ea avea ]i o important[ func\ie social[, pe termen nelimitat” - Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 2, pg. 146

59

fel de actual[ @n zilele noastre, trec`nd din sfera vie\ii religioase, @n cea a vie\ii sociale, ca o caracteristic[ prin excelen\[ a cre]tinului100.

100 Ibidem, pg. 148. P[rintele Profesor Ioan G. Coman a scris ]i un studiu pe aceast[ tem[, cu titlul: “#ntre r[bdare ]i ner[bdare la Tertulian ]i Sf`ntul Ciprian”, Curtea de Arge], 1946

60

Lucrarea de catehizare ]i personalitatea

Sf`ntului Chiril al Ierusalimului Sf`ntul Chiril al Ierusalimului, acest mare @nv[\[tor al

poporului drept- credincios, pe care l-a luminat cu adev[rurile evanghelice ]i l-a preg[tit pentru primirea Botezului ]i pentru o via\[ sf`nt[, s-a n[scut pe la anul 313 ]i a fost hirotonit pe la anul 343 ca preot, probabil monah. Cunosc[tor profund al Sfintei Scripturi, pe care o utilizeaz[ adesea, se arat[ a fi una dintre personalit[\ile cele mai importante ale vie\ii biserice]ti a secolului al IV-lea. A fost cel dint`i numit “al Ierusalimului”. Grija sa fa\[ de om, spiritul s[u umanist se eviden\iaz[ prin @ntreaga lucrare misionar[ ]i catehetic[, cu care pu\ini catehe\i cre]tini se pot compara, impun`ndu-se deopotriv[ prin credin\a neclintit[. Principala sa oper[ o constituie ciclul celor 18 cateheze baptismale, precedate de o procatehez[ ]i urmate de cinci cateheze mistagogice. A lucrat pentru binele celor pe care @i p[storea. S-a ar[tat a fi un ne@ntrecut pedagog, dasc[l cre]tin cu voca\ie, iar catehezele sale au fost socotite “cele mai reu]ite piese ale genului didactic popular din toat[ literatura patristic[“101. Dup[ o via\[ tr[it[ @n sfin\enie, ierarhul Ierusalimului va merge la Domnul pe la anul 386.

Catehezele chiriliene, care @l a]eaz[ pe autorul lor, al[turi de Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, printre cei mai importan\i catehe\i cre]tini, constituie un ciclu complet, 101 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 3, pg. 537-541

61

prin care cei ce urmau s[ fie boteza\i erau preg[ti\i, dovedind existen\a unui proces de @nv[\[m`nt religios complex, complet, elaborat ]i pus @n practic[ cu mult[ r`vn[ ]i grij[. Fiecare catehez[ chirilian[ are o tem[ aparte, iar tonul lor este intim, dovedind “grija atent[ a autorului fa\[ de sufletele c[rora se adreseaz[“102.

Sf`ntul P[rinte @ncepe cu o Procatehez[, @n care subliniaz[ importan\a lucr[rii de educa\ie realizat[ pentru catehumeni. Botezul, pe care ei urmeaz[ s[ @l primeasc[, le va aduce “mireasma fericirii”, “florile duhovnice]ti”, iar pe om @l va a]eza “la por\ile palatului @mp[r[tesc”. #n fa\a catehumenilor se afl[ \inta drumului lor spiritual, dar ]i r[splata pe care o vor primi. Botezul este pentru oameni prilejul unei nem[surate bucurii, comparabil[ cu cea a nun\ii omului. Sf`ntul P[rinte @nt[re]te @ncrederea ascult[torilor s[i. Apeleaz[ la fondul lor sufletesc, le cere voin\[ sincer[ ]i implicare, participare trupeasc[ ]i sufleteasc[. Fiindc[, spune el, “dac[ e]ti cu trupul aici, dar nu e]ti cu mintea, nici un folos nu ai”103.

Botezul cre]tin, v[zut ca o prefacere interioar[ a omului, aduce o adev[rat[ transformare. De aceea, omul trebuie s[-]i cur[\easc[ con]tiin\a cu sinceritate. Se pleac[ de la pilda evanghelic[ a nun\ii @mp[r[te]ti, la care cineva a intrat f[r[ a fi preg[tit cum se cuvine, @n hain[ nepotrivit[104. Fiecare catehez[ chirilian[ reprezenta o 102 Ibidem, vol. 3, pg. 544 . Pentru tema studiat[, am avut @n vedere ciclul catehezelor baptismale. Am folosit traducerea lor @n volumul: Sf`ntul Chiril al Ierusalimului, Catehezele, partea I, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, Colec\ia Izvoarele Ortodoxiei, vol. 6, Bucure]ti 1943; @n limba greac[, textul lor se afl[ @n colec\ia Migne, PG 33 103 Sf`ntul Chiril, Procatehez[, p. 37-38 104 Ibidem, pg. 40

62

nou[ treapt[, pe care catehumenii o urcau, @n decursul postului de 40 de zile, perioada lor de preg[tire, p`n[ la #nvierea Domnului, c`nd primeau Botezul.

Alte observa\ii se refer[ la situa\ia unor familii mixte, @n care so\ul era necre]tin, iar so\ia era cre]tin[. Adeseori, so\ul era trimis la insisten\ele so\iei spre a fi catehizat, dar el ar[ta superficialitate. C`t despre robi, ei erau trimi]i deseori la aceste cateheze de c[tre st[p`nii lor cre]tini. Pe to\i ace]tia @i @ncurajeaz[, cer`ndu-le s[ aib[ r[bdare, spre folosul lor nem[surat105. Dup[ ce erau exorciza\i, catehumenii erau ]i boteza\i ]i numai apoi deveneau cre]tini @n sensul propriu al cuv`ntului. Atunci puteau lua parte la Tainele Bisericii. Ei @]i p[strau libertatea, care r[m`nea ne@ngr[dit[.

Sf`ntul Chiril @]i adapteaz[ cuv`ntul dup[ ascult[torii s[i, dup[ preg[tirea lor profesional[, f[c`ndu-se astfel mai u]or @n\eles106. Se str[duie]te s[ vorbeasc[ mereu dup[ puterea de @n\elegere a ascult[torilor s[i, ca un bun psiholog ce este. Nu sunt neglijate nici aspectele practice ale vie\ii biserice]ti. A]a de pild[, @n l[ca]ul sf`nt, b[rba\ii trebuie s[ stea desp[r\i\i de femei, s[ citeasc[

105 Ibidem, pg. 42 106 A]a de pild[, despre educa\ia @n mod gradat spune, lu`nd un exemplu din munca p[m`ntului: “#nchipuie-\i c[ este timpul s[dirii pomilor! Dac[ nu vom s[pa ]i nu vom ad`nci p[m`ntul la timpul potrivit, c`nd mai poate fi s[dit bine ceea ce a fost s[dit prost?”. C`nd se adreseaz[ constructorilor, @i @ndeamn[ s[ @]i @nchipuie catehizarea ca pe o cl[dire. “Dac[ nu vom s[pa ad`nc p[m`ntul ]i nu vom pune temelie, dac[ nu vom @ncheia casa, dup[ toat[ regula, cu leg[turile zidirii…, atunci nu-i nici un folos de osteneala de mai @nainte. Ci trebuie s[ punem, dup[ regul[, piatr[ pe piatr[…, @ndep[rt`nd tot ceea ce este nefolositor” - Ibidem, pg. 47-48

63

doar c[r\i folositoare, s[ se roage. C`t despre femei, ele s[ nu vorbeasc[ @n Biseric[, d`nd ca exemplu pe Ana, mama lui Samuil. }i unii ]i al\ii, s[ aib[ @n centrul preocup[rilor rug[ciunea, care s[ nu @nceteze nici ziua, nici noaptea107.

#n Cateheza I, Sf`ntul Chiril cere ascult[torilor s[i @nnoirea inimii ]i a duhului, cere ca ei s[ tr[iasc[ @n evlavie ]i cu cucernicie, \in`nd mereu aprins[ f[clia credin\ei ]i dob`ndind “libera rena]tere a @nfierii”. Catehumenul poate deveni viitorul mo]tenitor al @mp[r[\iei cerurilor. Rolul pe care credin\a @l are este subliniat cu t[rie. Credin\a este “arvuna Sf`ntului Duh” (II Corinteni V, 5) ]i prin ea, omul dob`nde]te harul ]i na]terea duhovniceasc[ a sufletului, prin Botez. Fiind atot]tiutor, Dumnezeu cerceteaz[ am[nun\it sufletele tuturor oamenilor ]i @i vede repede pe cei f[\arnici. Celor vrednici, le d[ harul s[u. “Acolo unde vede con]tiin\a cea bun[, acolo d[ pecetea cea m`ntuitoare ]i minunat[“. Cere @ns[ @ndep[rtarea de grijile lume]ti ]i @ndreptarea min\ii spre cele viitoare108. Prin toate eforturile sale, omul @]i cur[\e]te “vasul” trupului s[u, ca s[ poat[ primi @ntr-@nsul harul sf`nt. Pe c`nd iertatea p[catelor se d[ @n chip egal tuturor, @n schimb @mp[rt[]irea Sf`ntului Duh \ine de “m[sura credin\ei” oamenilor ]i cine lucreaz[ mai mult, va avea o r[splat[ mai mare.

Cateheza a II-a are ca tem[ poc[in\a ]i iertarea p[catelor. Ca psiholog ]i p[rinte de suflete, Sf`ntul Chiril vede p[catul ca pe o boal[, care trebuie s[ primeasc[ o terapie adecvat[. Catehumenii sunt aten\iona\i c[, @n cele din urm[, p[catul are ca efect focul ve]nic, pedeapsa. Analiz`nd raportul dintre p[cat ]i libertate, Sf`ntul P[rinte

107 Ibidem, pg. 54 108 Idem, Cateheza I, pg. 59, 60, 62

64

subliniaz[ c[ p[catul nu desfiin\eaz[ aceast[ libertate a omului. Originea r[ului nu este legat[ de Dumnezeu, ci de liberul nostru arbitru. Chiar dac[ p[catul este un lucru greu, nu reprezint[ @ns[ ceva “de nevindecat”, c[ci avem la @ndem`n[ poc[in\a. Atitudinea aceasta este o @mbinare de realism cu echilibrul. Desigur, noi suntem pricinuitori ai p[catelor pe care le s[v`r]im, sf[tui\i de diavol. Dar acesta nu poate s[ treac[ dincolo de libertatea pe care o posed[m, ci poate numai s[ ne @ndemne gre]it. Pe cei care au gre]it, @i lini]te]te, zic`ndu-le: “S[ nu dezn[d[jduim, fra\ilor, s[ nu ne arunc[m pe noi @n]ine @ntr-o stare disperat[!”. Cel care nu crede @n puterea poc[in\ei, face un mare p[cat. Puterea ei este negr[it[, fiindc[ @n spatele acesteia se afl[ iubirea de oameni a lui Dumnezeu. S[ ad[ug[m acesteia ]i for\a rug[ciunii f[cute cu evlavie109.

Cateheza a III-a arat[ importan\a Botezului @n via\a celor care se preg[tesc s[ @l primeasc[. Prin aceast[ Sf`nt[ Tain[, sufletele se unesc cu “Mirele” Hristos. La primirea Lui sunt chema\i to\i oamenii, fiindc[ “Mirele cheam[ pe to\i, f[r[ deosebire, pentru c[ harul este @mbel]ugat”. Omul este deopotriv[ trup ]i suflet ]i se vorbe]te despre cur[\irea dubl[ pe care Taina Botezului o aduce. C[ci “apa cur[\e]te trupul, iar Duhul pecetluie]te sufletul, ca s[ ne apropiem de Dumnezeu”. Poc[in\a este pus[ @n leg[tur[ cu milostenia. Cel care vrea s[ se bucure de harul dumnezeiesc, trebuie mai @nt`i s[ ofere celor neajutora\i hrana p[m`nteasc[. O astfel de atitudine pozitiv[ fa\[ de nevoile semenilor aduce cu ea @ncrederea @n m`ntuire110. Primind Botezul, omul cap[t[

109 Idem, Cateheza II, pg. 65-67, 70, 75 ]i 81 110 Idem, Cateheza III, pg. 86, 87, 89, pg. 95

65

puterea de a se lupta cu ispitele celui potrivnic, f[c`nd @nceputul oric[rei lucr[ri bune. De aceea, este nevoie ca s[-]i cur[\easc[ vasul sufletului, devenind fiu al lui Dumnezeu dup[ har.

#n Cateheza a IV-a, Sf`ntul Chiril enumer[ cele zece dogme ale credin\ei, @n fond zece articole ale M[rturisirii de credin\[ pe care o rosteau cei ce urmau s[ se boteze atunci la Ierusalim. Cunosc`ndu-le, catehumenii se puteau p[zi de eretici, pe care @i nume]te lupi @mbr[ca\i @n haine de oi, care @i @n]eal[ pe cei simpli ]i vars[ veninul ucig[tor al necredin\ei. De aceea, este nevoie de cunoa]terea @nv[\[turilor drepte, de fapte bune, de credin\[, c[ci numai acestea toate @mpreun[ pot fi omului cu adev[rat de folos111.

Dumnezeu este fundamentul vie\ii omului. De aici, necesitatea de a crede @n Dumnezeu Cel Unul, nen[scut, f[r[ de @nceput ]i neschimbat112. S[ credem de asemenea @n Fiul lui Dumnezeu Cel Unul, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a n[scut din Fecioara Maria ]i de la Duhul Sf`nt, @n chip real. Negarea firii Sale omene]ti are drept consecin\[ nimicirea @ntregii lucr[ri de m`ntuire a oamenilor. Sf`ntul Chiril rememoreaz[ via\a M`ntuitorului, de la Na]terea ]i p`n[ la #n[l\area Sa la ceruri. C`t despre Sf`nta Cruce, ea nu reprezint[ un motiv de ru]ine pentru cre]tini, ci mai mult, de m`ndrie ]i cre]tinii este bine s[ @]i

111 Idem, Cateheza IV, pg. 104, 105. Ereticii @i am[gesc pe oamenii simpli “prin vorbe bune ]i pl[cute @n aparen\[“ 112 “Exist[ numai un singur Dumnezeu, f[c[torul sufletelor ]i al trupurilor. Unul este Creatorul cerului ]i al p[m`ntului, f[c[torul @ngerilor” - Ibidem, pg. 108

66

pecetluiasc[ fruntea cu acest semn sf`nt @n toate clipele113.

#n catehezele sale, Sf`ntul Chiril dezvolt[ @nv[\[tura despre suflet, @ndemn`nd pe oameni s[ se cunoasc[ mai bine pe ei @n]i]i. Sufletul nostru liber ]i nemuritor a fost creat dup[ chipul lui Dumnezeu ]i @nzestrat cu darul libert[\ii de a face ceea ce voie]te, de a alege @ntre bine ]i r[u. Multe argumente scripturistice sunt alese de autor pentru a justifica @nv[\[tura sa. Sufletul omenesc este nemuritor. Nu exist[ diferen\e majore @ntre cel al b[rba\ilor ]i cel al femeilor. C`t despre lucrarea diavolului, acesta nu poate for\a sufletul s[ mearg[ pe o cale gre]it[, ci poate numai s[ @l ispiteasc[114.

C`t prive]te trupul nostru, nici el nu este str[in de Dumnezeu, ci a fost d[ruit nou[ de c[tre Creatorul a toate. Trupul ne este @ntocmit @n chip minunat. El nu reprezint[ cauza p[catelor, ca dovad[ fiind faptul c[, dup[ ce omul moare, nu mai poate p[c[tui. De fapt, nu trupul p[c[tuie]te prin el @nsu]i, ci sufletul prin trup, aceast[ hain[ ]i @mbr[c[minte a sufletului. C`nd totu]i trupul cade @n p[cate, el se poate @ndrepta prin poc[in\[. }i totu]i, grija fa\[ de trup trebuie s[ fie ar[tat[ @n perspectiva @nvierii lui din mor\i, c`nd va fi judecat, @mpreun[ cu sufletul, ca om, @n @ntregul lui. Celor care negau posibilitatea aceasta, Sf`ntul P[rinte le r[spunde: “Cel care te-a adus de la neexisten\[ la existen\[, nu poate oare s[ @nvieze din nou ceea ce a fost?”. Alte aspecte practice \in de postul cre]tin, de ab\inerea de la vin ]i

113 “F[ acest semn ]i c`nd m[n`nci, ]i c`nd bei, ]i c`nd stai jos ]i c`nd te culci ]i c`nd te scoli, ]i c`nd vorbe]ti ]i c`nd mergi” - Ibidem, pg. 112, 115 114 Ibidem, pg. 119-121

67

carne, dar nu din considerente legate de respingerea acestor alimente ca fiind @n vreun fel @ntinate ]i rele, ci pentru ca omul, trec`nd dincolo de cele materiale, s[ se bucure de masa duhovniceasc[115.

Cateheza a V-a insist[ asupra rolului credin\ei, aceast[ virtute nepre\uit[. Fiindc[, spune Sf`ntul P[rinte, “toate cele ce se fac @n lume…, se s[v`r]esc tocmai pe temeiul credin\ei”, aceast[ adev[rat[ ancor[ @n via\a omului. Exemplele scripturistice vin s[ arate c`t de important a fost ]i este rolul credin\ei @n via\a oamenilor ]i pentru m`ntuirea lor. Credin\a este asem[nat[ cu gr[untele de mu]tar, care devine copac impun[tor. Av`nd @n suflete acest dar, s[ purt[m @n noi credin\a cea bun[, predat[ de Biseric[ ]i @nt[rit[ de Scripturi116.

Cateheza a VI-a vorbe]te despre unitatea lui Dumnezeu. Autorul subliniaz[ nedesp[r\irea Persoanelor Sfintei Treimi ]i slava unic[ pe care se cuvine s[ le-o acord[m. C`t despre modalit[\ile de exprimare prin cuv`nt a adev[rurilor teologice, Sf`ntul Chiril ]tie c[ limbajul omenesc este adeseori neputincios ]i limitat. Dac[ mintea cel mai adesea g`nde]te ]i exprim[ ideile rapid, limba nu poate exprima totul prin cuvinte, lipsindu-i profunzimea. C`nd vorbim despre Dumnezeu, sim\im cel mai puternic neputin\a noastr[. Fiindc[, zice Sf`ntul P[rinte, “nu putem spune ce este Dumnezeu, ci m[rturisim cu smerenie c[ nu avem o cuno]tin\[ exact[ despre El”. Sf`ntul P[rinte @i preg[te]te pe ascult[torii s[i ca s[ poat[ face fa\[ pericolului venit din partea diverselor erezii, cu care Biserica se confrunta @n acele vremuri ]i prin care diavolul @ncerca s[ @i dep[rteze pe

115 Ibidem, pg. 122, 123, 125, 127 116 Idem, Cateheza V, pg. 137, 146

68

oameni de credin\a adev[rat[. Le vorbe]te despre ereziile gnostice, dualiste, despre Simon Magul ]i despre al\ii117.

Cateheza a VII-a continu[ explicarea Simbolului de credin\[ pentru catehumeni, @ndemn`nd la @ntoarcerea spre ei @n]i]i, ca astfel s[ primeasc[ “@nv[\[turile m`ntuitoare ale adev[ratei credin\e” @n Sf`nta Treime. Vorbind despre Dumnezeu Tat[l, Sf`ntul P[rinte aduce bogate argumente scripturistice. Arat[ eroarea iudeilor, care refuzau s[ accepte existen\a Persoanelor treimice. Subliniaz[ ve]nicia Tat[lui, Care “n-a fost @nainte de aceasta f[r[ de Fiu ]i a devenit mai t`rziu Tat[, @n urma unei schimb[ri de voin\[“. El este Tat[ “@nainte de timp ]i @nainte de to\i vecii”118.

#n Cateheza a VIII-a, continu`nd s[ explice Simbolul ierusalimitean, arat[ importan\a fiec[rui cuv`nt din aceast[ m[rturisire de credin\[. C`nd rostim “unul Dumnezeu”, ar[t[m gre]eala politeist[, iar c`nd spunem “Dumnezeu Tat[l”, avem @n vedere pe iudei, care t[g[duiau pe Fiul. #ntre gre]elile asupra c[rora atrage aten\ia se num[r[ ]i aceea care vede @n materie (fie ea trup, sau bunuri) sediul r[ului, ar[t`nd c[ gre]eala \ine de @ntrebuin\area ei nepotrivit[. Chiar ]i averile pot deveni un ajutor pentru @ndreptarea oamenilor, dac[ sunt folosite pentru ajutorarea semenilor119.

#n Catehezele a IX-a ]i a X-a se vorbe]te despre credin\a @n Dumnezeu-Fiul. Acela care t[g[duie]te existen\a Fiului, atinge @n acela]i timp pe cea a Tat[lui. Cel ce vrea s[ #l cinsteasc[ pe Tat[l, s[ #l cinsteasc[ mai @nt`i pe Fiul. S[ credem “@ntru unul Domn Iisus Hristos,

117 Idem, Cateheza VI, pg. 150, 161, 163-164 118 Idem, Cateheza VII, pg. 185, 189 119 Idem, Cateheza VIII, pg. 205-206

69

Fiul lui Dumnezeu, Unul N[scut”. M`ntuitorul este folositor tuturor oamenilor, potrivit cu nevoile fiec[ruia. El este vie, pentru cei ce au nevoie de bucurie, este u][, pentru cei ce trebuie s[ intre ]i arhiereu mijlocitor, pentru cei ce se roag[. De]i “se face tuturor toate, r[m`ne ceea ce este dup[ fire”120. Ca un medic, Domnul se pogoar[ la sl[biciunile omene]ti ]i este deopotriv[ @nv[\[tor milostiv. Preo\ia Sa este netrec[toare. Multe locuri scripturistice arat[ dumnezeirea lui Hristos121.

#n Cateheza a XI-a, Sf`ntul Chiril subliniaz[ dumnezeirea lui Iisus, filia\ia Sa care este una natural[, iar nu de adop\ie, cum credeau unii eretici. Nu oamenii sunt cei care I-au dat numele de Fiu al lui Dumnezeu, ci “#nsu]i Tat[l L-a numit pe Hristos Fiu”. C`t despre modul na]terii Fiului din Tat[l, Sf`ntul P[rinte recunoa]te neputin\a sa de a vorbi, sau a o @n\elege. Faptul c[ este #nt`i-N[scut nu trebuie @n\eles dup[ legile omene]ti. Na]terea Sa s-a petrecut mai @nainte de to\i vecii, @mpotriva p[rerii gre]ite a ereticilor arieni. La plinirea vremii, Fiul lui Dumnezeu s-a @ntrupat. }i pe c`nd na]terea Sa din semin\ia lui David reprezint[ ceva cunoscut oamenilor, ca ]i genealogia Sa, @n schimb “na]terea Lui dup[ dumnezeire nu cade nici sub timp, nici sub spa\iu”122.

#n Cateheza a XII-a, Sf`ntul Chiril arat[ c[ M`ntuitorul este Dumnezeu adev[rat ]i om adev[rat. Nu este un simplu om, nici nu este doar Dumnezeu, lipsit de omenitate. Dac[ ar fi numai Dumnezeu, atunci “suntem str[ini de m`ntuire”. C`t despre ereticii doche\i,

120 Idem, Cateheza IX, pg. 222-227 121 Idem, Cateheza X, pg. 242-245 122 Idem, Cateheza XI, pg. 247, 249, 250

70

@mpotriva acestora aduce dovezi scripturistice, vorbind despre locul, timpul ]i modul Na]terii Domnului din Fecioara Maria. Se cuvenea ca Dasc[lul cur[\eniei s[ ias[ din c[m[ri curate. Sunt comb[tu\i to\i p[g`nii ]i iudeii care spuneau c[ Hristos este cu neputin\[ s[ se fi n[scut din Fecioara. Dar “acolo unde sufl[ Duhul Sf`nt, acolo este @ndep[rtat[ orice @ntin[ciune”123.

Tematica dogmatic[ ]i moral[ a catehezelor chiriliene este divers[ ]i r[spunde nevoilor spirituale ale destinatarilor lor. Desigur, fiind cateheze baptismale, tema cea mai important[ r[m`ne cea a Tainei Sf`ntului Botez. Pentru Sf`ntul Chiril, aceast[ Tain[ a Bisericii are o importan\[ deosebit[. O nume]te @n diverse feluri. Botezul este “dumnezeiesc ]i de via\[ f[c[tor”, este “baie a rena]terii”, cur[\ind deopotriv[ trupul ]i sufletul nostru. Este “moarte ]i @nviere”, fiindc[ cel ce se boteaz[, moare @mpreun[ cu Hristos, prin afundarea @n ap[ ]i @nviaz[ @mpreun[ cu El, prin harul Duhului. Este “pecete tainic[“ ]i “baie a poc[in\ei”. Sf`ntul P[rinte condi\ioneaz[ m`ntuirea omului de primirea Tainei Botezului. C[ci “dac[ cineva nu prime]te Botezul, nu se m`ntuie”124. Preg[tirea pentru primirea Botezului, etapa catehumenatului era privit[ cu mult[ grij[ ]i seriozitate. Erau ascultate acele cateheze, era @nsu]it cuprinsul lor. Numai apoi se intra @n categoria celor ilumina\i, sau lumina\i. Erau @ndemna\i la tr[irea virtu\ilor, mai ales a credin\ei, dar ]i a poc[in\ei. Se cerea o cur[\ire dubl[,

123 Idem, Cateheza XII, pg. 272, 294, 300 124 Idem, Cateheza III, pg. 96; Pr. Magistrand Mihai Georgescu, Sfintele Taine, dup[ Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, nr. 7-8/1959, pg. 431 ]i urm.

71

dup[ constitu\ia dihotomic[ a omului. Simbolul de credin\[ pe care Sf`ntul P[rinte @l explic[ @n Catehezele sale este cel al Bisericii din Ierusalim, a]a cum era acesta la jum[tatea secolului al IV-lea125.

Cateheza Sf`ntului Chiril are caracter de zidire sufleteasc[. Fiecare nou[ cuv`ntare vrea s[ pun[ o alt[ piatr[ pentru urcu]ul spiritual al omului. Zidirea aceasta a caracterului cre]tin este comparat[ cu lucrarea de @n[l\are a unei cl[diri, cu tot ce @nseamn[ aceasta, @ncep`nd cu temelia. Toate @nv[\[turile de folos pentru credin\[ sunt p[r\i ale edificiului cre]tin. Virtu\ile sunt elementele cele mai valoroase ale cl[dirii126.

Rolul Sfintei Scripturi @n via\a cre]tinului, dar ]i a catehumenului este clar subliniat. De aceea, sf[tuie]te: “Studiaz[ plin de r`vn[ numai pe aceste c[r\i, pe care le citim cu @ncredere @n Biseric[“127.

Sf`ntul Chiril vorbe]te despre Sf`ntul Duh ca despre o Persoan[ real[ ]i distinct[, av`nd toate atributele dumnezeie]ti. Catehezele sunt o m[rturie a credin\ei tradi\ionale a Bisericii noastre, pe care Sf`ntul P[rinte a tr[it-o cu at`ta convingere, predic`nd-o. Sunt un bogat

125 Pr. Magistrand Mihai Georgescu, Simbolul credin\ei ]i explicarea lui @n opera Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n Glasul Bisericii, nr. 3-4/1959, pg. 217 ]i urm. 126 De aceea, Sf`ntul P[rinte @i @ndeamn[ pe catehumeni ]i ne @ndeamn[ de fapt pe noi to\i, zic`nd: “S[ nu face\i cl[direa voastr[ din f`n, din trestie, din paie, ca nu cumva s[ fim p[gubi\i dac[ arde cl[direa, ci face\i cl[direa din aur, din argint ]i din pietre pre\ioase… Pentru suflet s[ alerg[m. Lucrurile ve]nice s[ le n[d[jduim” - Sf`ntul Chiril, Procatehez[, pg. 48, 54-55 127 Idem, Cateheza IV, pg. 129-131

72

izvor de inspira\ie @n lucrarea de ap[rare a @nv[\[turii Bisericii primare128.

Eshatologia era, @n vremea aceea, formulat[ de c[tre Biseric[, @n linii mari, perioada urm[toare aduc`nd cu ea numai aprofund[ri ale temei. Sf`ntul P[rinte adapteaz[ cateheza la puterea de @n\elegere a ascult[torilor s[i, \ine cont de capacitatea lor de receptare. Vorbe]te mai mult despre @nvierea mor\ilor ]i mai pu\in despre judecata particular[, rai ]i iad. Aduce p[g`nilor dovezi ra\ionale despre posibilitatea ei, dar ]i temeiuri luate din natur[ ]i de ordin moral, dovedindu-se pedagog cre]tin ]i psiholog. Cel mai clar argument este cel al atotputerniciei lui Dumnezeu. P[g`nii nu puteau @n\elege cum omul, dup[ ce s-a descompus la moarte, mai poate reveni la starea sa ini\ial[. Lor le r[spunde: “Dumnezeu, care ne-a f[cut din nimic, oare este neputincios s[ @nvieze din nou pe cei care au existat?”129.

#n Catehezele Sf`ntului Chiril afl[m @nv[\[tura de credin\[ a Bisericii, al[turi de preceptele morale cre]tine ]i informa\ii privind cultul din Ierusalim. Chiar dac[ aceste Cateheze au fost atunci rostite pentru o anumit[ categorie

128 Pr. Drd. Gheorghe A. Nicolae, #nv[\[tura despre Sf`ntul Duh @n Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIX, nr. 5-6/1967, pg. 308 129 Un interesant argument este extras din grija pe care p[g`nii o arat[ ]i ei fa\[ de mormintele @nainta]ilor, dovad[ a unei forme, fie ]i ascuns[, a credin\ei lor @n @nviere. Pe aceia @i @ntreab[: “Dac[ dup[ p[rerea ta nu este @nvierea mor\ilor, pentru ce os`nde]ti pe jefuitorii de morminte?… Vezi c[, de]i buzele tale t[g[duiesc @nvierea, totu]i r[m`ne nezdruncinat[ @n con]tiin\a ta credin\a @n @nviere?” - Pr. Gh. Onofrei, Eshatologia @n Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Bucovinei, an LXVI, nr. 5-6/1990, pg. 19, 21

73

de ascult[tori, ele se adreseaz[ tuturor celor care, din dragoste ]i credin\[, alearg[ s[ cunoasc[ @nv[\[tura cre]tin[. Autorul se str[duie]te s[ fie @n\eles integral de ascult[torii s[i. Ca un bun pedagog, el face uz de procedeul intuitiv, folosind exemple, compara\ii, asem[n[ri, contraste. Concep\ia sa despre necesitatea @ntemeierii @nv[\[turilor Bisericii pe Sf`nta Scriptur[ este evident[, mai ales c`nd zice: “M`ntuirea credin\ei noastre nu const[ @n u]urin\a vorbirii, ci @n dovezile dumnezeie]tilor Scripturi”130.

Catehezele Sf`ntului Chiril au fost socotite ca un fundament pentru teologia ortodox[, datorit[ @nv[\[turii lor f[r[ cusur. #n ele vedem principiul eclesiocentric, Sf`ntul P[rinte dorind s[ @i aduc[ pe catehumeni la Biseric[, mama tuturor. Autorul este ]i un martor al practicilor ]i @nv[\[turilor Bisericii din Ierusalim. “Catehezele Sf`ntului Chiril sunt prima @ncercare de explicare sistematic[ ]i complet[ a Sfintei Liturghii ]i a celor trei Sfinte Taine”, numite de ini\iere131.

130 Drd. Mihai Hau, Tainele de ini\iere dup[ Catehezele mistagogice ale Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Ortodoxia, an XXXVIII, nr. 4/1986, pg. 127-128; Arhim. Grigore B[bu], Opera catehetic[ a Sf`ntului Chiril al Ierusalimului ]i actualitatea ei, @n rev. Ortodoxia, an XXXVIII, nr. 3/1986, pg. 149; Drd. Constantin M. Iana, Concep\ia Sf`ntului Chiril al Ierusalimului despre Sf`nta Scriptur[ ca temei al @nv[\[turilor Bisericii @n Catehezele sale, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIX, nr. 7-8/1967, pg. 449 131 Pr. Mihail Bulacu, Problema con]tin\ei cre]tine dup[ Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, Bucure]ti 1942 ; Drd. Marcel Alex. Sab[u, Importan\a actual[ a “Catehezelor” Sf`ntului Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXVI, nr. 1-2/1984, pg. 123;

74

II. Omul @n preocup[rile Sfin\ilor P[rin\i

Capadocieni 1. Grija fa\[ de om, coordonat[ definitorie a

activit[\ii Sf`ntului Vasile cel Mare Sf`ntul Vasile cel Mare s-a n[scut @n anul 330, @n

Cezareea Capadociei, dintr-o familie cre]tin[ nobil[. Bunica din partea tat[lui, Macrina cea B[tr`n[, fusese ucenic[ a Sf`ntului Grigorie Taumaturgul, @n Neocezareea Pontului. Mama, Emilia, era fiica unui martir cre]tin, iar tat[l, Vasile, era un vestit retor. Dintre cei zece copii ai acestei familii cre]tine, ]ase vor fi cinsti\i ca sfin\i ai Bisericii.

#n familia binecuv`ntat[ din care s-a ridicat Marele Ierarh, Sf`nta Macrina cea T`n[r[, sora cea mare, a exercitat o influen\[ pozitiv[, contribuind din plin la formarea spiritual[ a fra\ilor ei. Despre ea se spune c[ l-a @ndreptat pe Sf`ntul Vasile cel Mare pe drumul cre]tinismului. Vie\uia @ntocmai ca un ascet, simplu, se hr[nea cu p`ine uscat[, cu legume ]i cu ap[, priveghea @ndelung la m`ntuirea sufletului ei132. Prin str[daniile acesteia, @n localitatea Anessi, l`ng[ Neocezareea, @n Pont,

Magistrand Viorel Chi\u, Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului ca izvor pentru istoria cultului cre]tin, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XII, nr. 3-4/1960, pg. 175 132 Protos. Nestor Vornicescu, #nv[\[turi duhovnice]ti din via\a ]i opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an XLI, nr. 1-2/1965, pg. 44-45

75

unde familia avea o mic[ proprietate, a fost @ntemeiat[ o m[n[stire. Acolo vie\uiau, dup[ ce renun\aser[ la lume, Emilia, mama, r[mas[ v[duv[, @mpreun[ cu fiica ei Macrina, al[turi de fostele sclave, pe care le eliberaser[. Nevoind s[ se lase cu nimic mai prejos, pe cel[lalt mal al r`ului Iris, care trecea prin apropiere, se afla m[n[stirea @nfiin\at[ de Sfin\ii Vasile cel Mare ]i Grigorie Teologul, care, ne@ndem`natici fiind la cele gospod[re]ti, primeau adeseori ajutorul Emiliei. Pre\uirea ]i recuno]tin\a de care Sf`nta Macrina cea T`n[r[ s-a bucurat din partea fra\ilor ei a fost pe m[sura vredniciei sale. A]a de pild[, Sf`ntul Grigorie al Nissei, fratele mai mic, scria despre sora sa: “Am avut o sor[ care a fost… o alt[ maic[ dup[ maica noastr[“133.

Primii pa]i @n educa\ie i-a f[cut @n familie, primind o instruc\ie adecvat[134 de la tat[l s[u, Vasile ]i de la Macrina cea T`n[r[, sora sa135, “sporind ]i cresc`nd odat[

133 Pr. Dr. Marin Brani]te, Sf`nta Macrina, sora Marelui Vasile, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXXIX, nr. 4-6/1989, pg. 24, 31 134 Cele mai multe informa\ii despre ]colile urmate de Sf`ntul Vasile cel Mare le avem din Cuv`ntarea funebr[ rostit[ de Sf`ntul Grigorie Teologul @n cinstea sa, la doi ani dup[ moarte. Pornind de la experien\a de studii pe care o c[p[tase, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei a scris o Cuv`ntare “C[tre tineri”, cu @ndemnuri folositoare tineretului studios cre]tin din toate timpurile ]i de pretutindeni. Lucrarea, important[ pentru pedagogia cre]tin[, reflect[ metoda autorului ei de a asimila cultura p[g`n[ ]i dovede]te cunoa]terea problemei contactului dintre cultura cre]tin[ ]i cea p[g`n[ - Pr. Prof. Ioan G. Coman, Studiile universitare ale P[rin\ilor Capadocieni, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 9-10/1955, pg. 532-533 135 Idem, Personalitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n vol. Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la

76

cu v`rsta ]i cu @n\elepciunea”. Pe temelia acestei educa\ii, el ]i-a cl[dit personalitatea136. A studiat dup[ programele vremii ]i a fost @nv[\at s[ tr[iasc[ de mic @ntr-o atmosfer[ de evlavie. A @mbinat preg[tirea teoretic[ cu purtarea cre]tineasc[ @n via\[137. A fost mult apreciat de profesorii, dar ]i de colegii s[i, “pe cei dint`i egal`ndu-i, pe cei din urm[ @ntrec`ndu-i @n orice ]tiin\[“. A continuat la ]colile din Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe viitorul s[u prieten de o via\[, Sf`ntul Grigorie Teologul138 ]i la Constantinopol, unde @l va audia pe retorul Libaniu ]i pe al\i vesti\i oratori ]i filosofi ai vremurilor139.

Sf`ntul Vasile cel Mare a studiat mai apoi, la Atena, retorica, gramatica, filosofia, astronomia, geometria, medicina ]i morala. Dintre dasc[lii de acolo, sunt cunoscu\i retorul Libaniu, Proheresiu ]i Themistiu. Cultura dob`ndit[ acolo reflect[ o puternic[ forma\ie filosofic[ ]i retoric[, peste care s-a ad[ugat cultura cre]tin[. A aprofundat ]tiin\ele vremii, dar a dovedit deopotriv[

s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 24 136 Prof. Constantin C. Pavel, Atitudinea Sf`ntului Vasile cel Mare fa\[ de cultura ]i filosofia antic[, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 313 137 Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[ (Cuv`ntul II teologic), PG 36, col. 508-509 138 Arhidiac. Prof. Dr. Ioan Z[grean, Sfin\ii Trei Ierarhi, str[lucite ]i ne@ntrecute modele de virtute cre]tin[, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXII, nr. 1-3/1972, pg. 28 139 Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 512-513

77

@nclina\ii deosebite pentru literatur[, ori magistratur[140. Numeroasele cuno]tin\e astfel dob`ndite le-a pus @n slujba exegezei sale, cum vedem mai ales din Omiliile la Hexaimeron, care dovedesc imensa sa erudi\ie141.

S-a @ntors apoi la Cezareea Capadociei ]i a profesat pentru o vreme retorica. A c[l[torit @n centrele monahale din Alexandria ]i restul Egiptului, din Palestina, Cele-Siria ]i Mesopotamia. A fost botezat ]i hirotonit ca preot. A intrat @n conflict cu episcopul s[u, dar s-a retras cu smerenie. A @ntemeiat o m[n[stire pe malul r`ului Iris. C`nd tulbur[rile ereticilor s-au amplificat, Eusebiu al Cezareei Capadociei, ierarhul s[u, l-a rechemat, fiindu-i de un real ajutor. C`nd Eusebiu a murit, pe la jum[tatea anului 370, Sf`ntul Vasile cel Mare i-a luat locul, la 40 de ani, pe scaunul Cezareei, un loc pe care l-a cinstit cu activitatea sa. Pe unii adversari i-a @nvins cu mintea str[lucit[, pe al\ii i-a c`]tigat chiar ca prieteni142.

R[spunsul la marile nenorociri ab[tute asupra cre]tinilor din vremea sa, cum a fost seceta, s-a dovedit a fi pe m[sura a]tept[rilor contemporanilor Sf`ntului P[rinte. C`nd foametea pustia cetatea Cezareei Capadociei, el @mp[r\ea gr`u celor nevoia]i. Dob`ndea

140 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea Sf`ntului Vasile…, Op. cit., pg. 40-41; I.P.S. Nestor Vornicescu, Aspecte ale des[v`r]irii cre]tine @n via\a ]i opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, an XXX, nr. 4/1978, pg. 606; Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 528 141 Pr. Prof. D-tru Belu, Activitatea omiletic[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 191; Prof. C-tin C. Paul, Atitudinea…, Op. cit., pg. 314 142 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea…, Op. cit., pg. 28-29

78

astfel, prin milostenia sa, mila lui Dumnezeu ]i se f[cea p[rta] bunurilor viitoare. Era el @nsu]i s[rac, dar potolea, odat[ cu foamea de p`ine, ]i “foamea cuv`ntului, cu hran[ care este cu adev[rat d[t[toare de via\[ ]i hr[nitoare”143.

Au r[mas @n memoria istoriei biserice]ti str[daniile ]i reu]itele Marelui Ierarh @n lucrarea de asisten\[ social[. Despre complexul Vasiliadei, “gr`narul evlaviei”, aflat @n imediata vecin[tate a Cezareei Capadociei, Sf`ntul Grigorie Teologul spunea c[ merit[ s[ fie a]ezat chiar mai presus de cele ]apte minuni ale lumii vechi antice. Era expresia vie, practic[ a dragostei cre]tine fa\[ de om, sub diversele ei forme, @ntre care hr[nirea s[racilor ]i @ngrijirea bolnavilor, chiar a lepro]ilor. Sf`ntul Vasile cel Mare, con]tient de misiunea @naltei slujiri de arhip[stor, a ar[tat @n momentele grele prin care trecea societatea sa, ini\iativ[ ]i spirit activ, practic, a ar[tat dragoste fa\[ de supu]ii @nfometa\i, bolnavi, s[raci, sclavi. Chiar dac[ Biserica noastr[ a manifestat grij[ permanent[ fa\[ de fiii ei, @nc[ de la @nceputuri, totu]i, p`n[ la Marele Ierarh al Cezareei Capadociei, nimeni nu a mai dovedit, @n aceast[ lucrare caritabil[ o at`t de bun[ organizare, devenind un model vrednic de urmat @n toate timpurile. #n afar[ de cadrul organizat pe care Vasiliada @l oferea, Sf`ntul P[rinte ar[ta o neobosit[ grij[ pentru p[stori\ii s[i prin numeroasele interven\ii f[cute pe l`ng[ autorit[\i sau

143 “Vasile nu putea face ca prin rug[ciunile sale s[ plou[ p`ine din cer, nu putea hr[ni @n pustie poporul fugar… Aceste lucruri nu le putea face dec`t Moise, Ilie ]i Dumnezeu #nsu]i, de la Care ]i ceilal\i c[p[taser[ aceast[ putere… #n schimb… prin cuv`nt[rile sale, a deschis hambarele celor avu\i” - Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 544-545

79

persoane particulare, pentru a-i ajuta144. Iat[ a]adar un spirit umanist ales145.

Sf`ntul Vasile cel Mare a fost un spirit polivalent. Este binecunoscut faptul c[ min\ile cele mai luminate ale Bisericii noastre au ar[tat preocupare pentru studiul ]tiin\elor, @ntre care ]i medicina. A]a a fost de pild[ Sf`ntul Evanghelist Luca. Sf`ntul Vasile cel Mare s-a aflat @ntr-un contact ne@ntrerupt ]i nemijlocit cu p[stori\ii s[i, pe care s-a str[duit s[ @i ajute @n suferin\ele lor fizice. Aceste suferin\e nu l-au ocolit nici pe el ]i se cunoa]te c[, pe tot parcursul vie\ii, a luat medicamente, pentru bolile care l-au sl[bit continuu (se pare c[ avea o boal[ de ficat). A studiat medicina146 ]i s-a str[duit s[ impun[ @n

144 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea…, Op. cit., pg. 30, 34 145 O m[rturise]te, ca nimeni altul, prietenul s[u, Sf`ntul Grigorie Teologul, zic`nd: “Vasile cel Mare este acela care ne-a convins pe to\i c[, fiind oameni, s[ nu dispre\uim pe oamenii ace]tia ]i s[ nu necinstim pe Hristos, singurul cap al nostru al tuturor, prin neomenia ce am ar[ta-o fa\[ de d`n]ii. }i c`nd vedem nenorociri str[ine..., s[ @mprumut[m lui Dumnezeu mila, de care ]i noi vom avea nevoie c`ndva. Apoi acest b[rbat nobil ]i de bun[ familie, cu a]a de str[lucit renume, nu se sfia de a cinsti chiar cu buzele sale aceast[ boal[ (lepra), ci s[ruta pe bolnavi, ca pe ni]te fra\i ]i nu din dorin\a de slav[ de]art[“- Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 580 146 Despre preg[tirea de care s-a bucurat @n acest domeniu, @n vremea studiilor sale la Atena, Sf`ntul Grigorie Teologul scria: “Medicina, care se ocup[ cu bolile trupe]ti ]i vindecarea lor, i s-a p[rut folositoare ]i de aceea a studiat-o, @ns[ nu din latura ei practic[, ci mai mult… @ntruc`t vine @n leg[tur[ cu filosofia (asceza)” – Ibidem, PG 36, col. 528

80

vremea sa “o nou[ concep\ie despre boal[ ]i bolnav”147. Acolo, @n Vasiliad[, complexul includea ]i o modest[ locuin\[ a sa, fiindc[ dorea s[ fie c`t mai aproape de bolnavii pe care @i @ngrijea mereu148.

Studiind via\a Marelui Ierarh al Cezareei Capadociei, observ[m cu u]urin\[ identitatea dintre @nv[\[tura moral[ pe care o propov[duia ]i felul @n care el @nsu]i, mai @nt`i, o transpunea @n propria via\[, tr[it[ integral dup[ principiile evanghelice. Fiindc[ enun\urile teoretice din minunatele sale cuv`nt[ri deveneau realit[\i vii pentru sine149. Cel care l-a cunoscut cel mai bine, prietenul s[u, Sf`ntul Grigorie Teologul, folosea, pentru a-l descrie, cuv`ntul care i se potrivea, de altfel, cel mai bine: smerenia, aceast[ caracteristic[ definitorie a vie\ii sale. Era s[rac. Ar[ta cump[tare la m`ncare, de parc[ nici nu ar fi avut trup. Dormea pe p[m`nt, m`nca p`ine ]i sare, bea ap[. Pusese trupului s[u legea fecioriei ]i, prin regulile monahale, recomanda @nfr`narea sim\urilor. Aprecia frumuse\ea interioar[, cea a virtu\ii, @n locul celei exterioare. C`t despre avere, nu poseda dec`t trupul s[u ]i ve]mintele sale cele de neap[rat[ trebuin\[, cu care s[-l acopere. “Pentru d`nsul, bog[\ia consta @n a nu avea nimic, dec`t doar crucea, cu care-]i petrecea via\a ]i pe care o socotea mai de pre\ dec`t toate bog[\iile din 147 Dr. N. V[t[manu, 1600 de ani de la @nfiin\area Vasiliadei, cel dint`i a]ez[m`nt de asisten\[ social[ ]i sanitar[, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXXVII, nr. 3-4/1969, pg. 302 148 Diac. Asist. Viorel Ioni\[, Via\a ]i activitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, nr. 1/1979, pg. 23 149 P.S. Timotei, Spiritualitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 108

81

lume”. Cu cre]tinii care se str[duiau s[ tr[iasc[ @n chip virtuos, era bun ]i binevoitor, dar ar[ta asprime fa\[ de p[c[to]i. R`dea rar, era pl[cut, avea farmec la povestit. “Nu aducea nici mustrarea p`n[ la s[lb[ticie, nici indulgen\a p`n[ la sl[biciune, ci se ferea de ambele extreme”150.

Faima Sf`ntului Vasile cel Mare @n r`ndul contemporanilor s[i era mare, @nc`t ace]tia se str[duiau s[ @l imite uneori ]i @n cele exterioare. Se @mbr[cau ca el, purtau aceea]i barb[, mergeau la fel, @l imitau @n felul de a vorbi, de a m`nca ]i celelalte, chiar dac[ uneori erau caraghio]i151.

Ca un mare misionar, s-a interesat de cre]tinii din col\urile @ndep[rtate ale imperiului. #n ce prive]te poporul nostru, a r[mas coresponden\a sa cu guvernatorul roman al Sci\iei Mici, despre trimiterea @n Capadocia a moa]telor Sf`ntului Sava Gotul, originar de acolo ]i martirizat atunci pe p[m`nt rom`nesc152.

A murit la 1 ianuarie 379, dar tr[ie]te @n sufletele cre]tinilor din totdeauna ]i de pretutindeni153. Icoana care

150 Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 573-577, 581-584 151 De aceea, Sf`ntul Grigorie Teologul, prietenul s[u, observa: “Puteai vedea mul\i Vasile, dup[ @nf[\i]area exterioar[, dar ace]tia erau ca ni]te statui @n umbr[, sau mai bine zis, ca ni]te ecouri care repet[ vorba” - Ibidem, PG 36, col. 600 152 Lector Dr. Cezar Vasiliu, 1600 de ani de la moartea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, nr. 1/1979, pg. 15 153 Dintre cele mai frumoase cuvinte de laud[ rostite @n cinstea Marelui Ierarh se num[r[ cele ale Sf`ntului Andrei Criteanul, care exclam[: “#n ce chip s[ te fericim pe tine, P[rinte Vasile? Pe tine, care cu s[geata cuv`ntului ai biruit ]i ai alungat ereziile! Pe tine, care ca albinele ai pornit cu @n\elepciune ]i ai poposit @n livada

82

zugr[ve]te pe Marele Ierarh capadocian este nelipsit[ din fiecare l[ca] ortodox. Din altar, Sf`ntul Vasile cel Mare ne vegheaz[ cu statura sa @nalt[, a]a cum @l descrie Sinaxarul, cu \inuta sa dreapt[ “ca o f[clie”.154.

Referitor la atitudinea Sf`ntului Vasile cel Mare fa\[ de cultura p[g`n[ ]i filosofie, aceasta a r[mas normativ[ @n teologia noastr[. Folosirea de c[tre el a filosofiei este ceva auxiliar, defensiv, ocazional ]i chiar misionar, r[spunz`nd acelor adversari care erau cunosc[tori ai @n\elepciunii p[g`ne. Lor le aduce argumente ra\ionale proprii acestora. #nt`lnim astfel procedee sofistice, descrieri, nara\iuni. }i Filon din Alexandria este utilizat155.

Referitor la rolul @n\elepciunii profane @n domeniul teologiei, r[spunsurile date de Sf`ntul Vasile cel Mare

Scripturilor de Dumnezeu insuflate ]i de acolo ai cules flori profetice, rou[ apostolic[!” - Sf`ntul Andrei al Cretei, Cuv`nt la T[ierea #mprejur a Domnului nostru Iisus Hristos ]i la Sf`ntul Vasile, PG 97, col. 913 ]i urm., trad. de Pr. D-tru Fecioru, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XX, nr. 1-2/1968, pg. 101 154 C`nt[rile biserice]ti zugr[vesc ]i ele minunat chipul Sf`ntului P[rinte: “#n tot p[m`ntul s-a r[sp`ndit vestirea ta, c[ a primit cuv`ntul t[u, prin care cu dumnezeiasc[ cuviin\[ ai @nv[\at… P[rinte cuvioase…, roag[ pe Hristos Dumnezeu s[ m`ntuiasc[ sufletele noastre”. Sf`ntul Vasile cel Mare era “usc[\iv ]i sl[bit de ajunare ]i veghe, oache] la fa\[, dar cu obrazul @ng[lbenit. Avea nasul lungue\, spr`ncene cercuite, cre\e ]i plecate, asemenea omului g`nditor, cu fruntea @ncre\it[, umerii obrazului ie]i\i, t`mplele ad`ncite, cam ple]uv, cu barba destul de lung[ ]i c[runt[ pe jum[tate” - Mineiul pe ianuarie, Bucure]ti 1975, p. 6, 19 155 Pr. Dr. Ioan L. B[j[u, Predica @n slujirea dreptei credin\e @n primele patru veacuri, Craiova 1997, pg. 181

83

trebuie nuan\ate. Afar[ de cazurile c`nd @]i exprim[ dezam[girea fa\[ de filosofia p[g`n[, @n general, Sf`ntul P[rinte o socote]te ca fiind folositoare, ca fiind o treapt[ ajut[toare. Compar`nd-o cu @nv[\[tura cre]tin[, deducem superioritatea celei din urm[. Pentru a se face mai bine @n\eles, folose]te o frumoas[ compara\ie: @n\elepciunea din afara Bisericii este, comparativ cu cea cre]tin[, a]a cum sunt frunzele pentru fructele unui pom. Frunzele @l @nfrumuse\eaz[ ]i ad[postesc roadele lui156.

Tradi\ia rigorist[ din s`nul Bisericii, a lui Tertulian ]i a lui Ta\ian, excludea cultura profan[. #ntre cei care @mp[rt[]eau aceast[ opinie era ]i Sf`nta Macrina cea T`n[r[, sora Sf`ntului Vasile cel Mare. Marele Ierarh a ar[tat un echilibru @nn[scut. A fost conciliant, folosind cultura antic[ @n slujba credin\ei. El @nsu]i datora mult acestei culturi. Considera c[ “orice om care iube]te pe Dumnezeu, are @n mod firesc @nclina\ie spre studiu”157.

#n alegerea scrierilor profane care sunt de folos pentru cre]tini, Sf`ntul P[rinte cere aplicarea criteriului selec\iei, dup[ valoarea soteriologic[ ]i moral[. Tot ceea ce nu ne ajut[ s[ c`]tig[m m`ntuirea este f[r[ pre\. Totu]i, cunoa]terea culturii umane este mai mult dec`t recomandabil[, este obligatorie. A]a de pild[, poezia lui Homer laud[ virtutea, cum de altfel fac @n general @n\elep\ii necre]tini. Dar virtutea antic[ nu trebuie nicidecum identificat[ cu cea cre]tin[, care are ajutorul divin158.

156 Prof. Stelian Papadopol, Mersul g`ndirii teologice a Sf`ntului Vasile cel Mare, trad. de Pr. Prof. Teodor Bodogae, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXIV, nr. 1-3/1979, pg. 23 157 Sf`ntul Vasile cel Mare, Scrisoarea 294, PG 32, col. 1037 158 Prof. Constantin C. Pavel, Atitudinea…, Op. cit., pg. 317-318

84

Dintre marii filosofi, este atras mai ales de Platon. Nu trebuie nesocotit[ nici influen\a neoplatonismului. Declarativ, de principiu, Sf`ntul Vasile cel Mare dispre\uie]te @n\elepciunea nebun[ a lumii. #n practic[ @ns[ folose]te ]tiin\a pe care a dob`ndise. #n scrierile morale, Sf`ntul P[rinte @mprumut[ mult din filosofia antic[. Nu se @ncadreaz[ desigur @n nici o ]coal[ anume, chiar dac[ cercet[torii operei sale consider[ c[ este @n mare m[sur[ tributar Academiei ]i Porticului. #n ce prive]te clasificarea virtu\ilor, aceasta se face “dup[ cadrul stoic”, “dar consider[ virtu\ile dup[ tradi\ia aristotelic[, drept o medie @ntre dou[ extreme”. Arma filosofiei este folosit[ de Sf`ntul Vasile cel Mare cu scop defensiv. C`nd adversarii credin\ei atac[ dogma, sau o denatureaz[, folosindu-se de argumente filosofice, atunci Sf`ntul P[rinte folose]te argumente de acela]i fel, pentru a respinge atacurile lor159.

Folose]te datele ]tiin\ei numai pentru a ne ajuta s[ ne d[m adeziunea la @nv[\[tura divin[, @ns[ accept[ doar Sf`nta Scriptur[ ca fiind cu totul adev[rat[. Are o larg[ @n\elegere fa\[ de eforturile min\ii umane, dezvoltate @n g`ndirea greac[. Sf`ntul Grigorie al Nissei @l nume]te “dasc[l al @n\elepciunii divine ]i al @n\elepciunii umane, lupt[tor @ndem`natic, investit cu o dubl[ armur[“160.

159 Ibidem, pg. 319-321, 323 160 Lector Dr. Cezar Vasiliu, Atitudinea Sfin\ilor Trei Ierarhi fa\[ de societatea vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXII, nr. 1-2/1980, pg. 54

85

Omul ]i dimensiunea social[ a vie\ii sale. Rolul Sfintei Biserici

Sf`ntul Vasile cel Mare @n\elege pe om @n echilibrul perfect al puterilor lui psiho-fizice, cu o balan\[ interioar[, nev[zut[, a c[rei func\ionare are ca scop s[-l ajute la realizarea idealului des[v`r]irii sale161. Este subliniat[ demnitatea fiin\ei umane, create dup[ chipul lui Dumnezeu. Omul este privit @n unitatea fiin\ei sale, ca trup ]i suflet162.

Trupul reprezint[ elementul nostru v[zut. Sf`ntul P[rinte cere p[stori\ilor s[i s[ arate, dup[ sfaturile Sfintei Scripturi, grij[ fa\[ de trup, “lucr`ndu-l” a]a cum se cuvine ]i f[c`ndu-l roditor. C`nd, prin str[dania omului ]i prin ajutor, trupul ajunge vrednic de Dumnezeu, se preface @n loca] al Acestuia163.

Omul, dintre toate fiin\ele cuget[toare, se schimb[ @n fiecare clip[, at`t @n ce prive]te mintea, c`t ]i trupul lui, care cre]te, se m[re]te, apoi descre]te. “Ne schimb[m @n ce prive]te trupul. #n ce prive]te sufletul ]i omul l[untric, g`ndurile noastre ni se schimb[ totdeauna dup[ @nt`mpl[rile care vin peste noi”. Fiindc[ @ntr-un fel g`ndim c`nd se abat peste noi necazuri ]i cu totul altfel c`nd ne 161 El zice: “Fiecare dintre noi are @n ad`ncul s[u un c`ntar, construit acolo de Creatorul nostru, cu ajutorul c[ruia ne este cu putin\[ s[ deosebim care este natura lucrurilor… Cele ce trebuie alese @n via\[ le deosebim cu ajutorul liberului arbitru al sufletului” - Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilie la Ps. LXI, PG 29, col. 480; P.S. Timotei Lugojanul, Spiritualitatea…, Op. cit., pg. 118-119 162 Idem, Omilia IX la Hexaimeron, PG 29, col. 208; Idem, Omilie la Ps. XLVIII, PG 29, col. 449; P.S. Timotei Lugojanul, Spiritualitatea…, Op. cit., pg. 115 163 Idem, Omilia III la Psalmi, PG 29, col. 252

86

merg toate bine”. Sf`ntul Vasile cel Mare vorbe]te despre schimb[rile petrecute cu noi oamenii @n decursul primelor “trei s[pt[m`ni de ani”. #n prima s[pt[m`n[ de ani suntem copii, @n urm[toarea devenim adolescen\i, @n cea de a treia maturiz`ndu-ne ]i @ncet`nd la sf`r]itul ei s[ mai cre]tem cu trupul164.

O grij[ deosebit[ trebuie s[ acord[m sufletului. Cele mai multe p[cate ale noastre le s[v`r]im cu mintea. Trupul, pentru a gre]i, are nevoie de timp, de osteneli, pe c`nd mintea poate gre]i @ntr-o clip[, g`ndurile cresc`nd f[r[ piedici. De aici ]i nevoia dubl[ de a purta de grij[, at`t fa\[ de trup, c`t ]i de suflet, dar mai ales fa\[ de cel din urm[. Fiindc[ mai ales de suflet s[ purt[m grij[, @ndep[rt`nd de la el @ntin[ciunea ]i r[utatea, @mpodobindu-l ]i f[c`ndu-l str[lucitor prin virtu\i165. Fiecare din cele dou[ p[r\i ale omului are nevoie de hrana sa specific[: trupul trebuie hr[nit ]i @mbr[cat, iar sufletul deprins cu virtu\ile.

Sufletul este cu neputin\[ a fi v[zut cu ochii trupului. Nu are nici culoare, nici form[, nici caracteristici materiale, iar ceea ce ]tim despre el \ine de func\iunile sale. Sf`ntul Vasile cel Mare admir[ @n\elepciunea Creatorului nostru, care a creat sufletului omenesc un loca] pe m[sur[, trupul, superior tuturor celorlalte vie\uitoare. C[ci dintre toate, numai pe om l-a f[cut 164 Idem, Omilia IX la Psalmi, PG 29, col. 388 ; Idem, Omilia XIV la Psalmi, PG 29, col. 493 165 Sf`ntul P[rinte spune: “Cunoa]te c[ trupul t[u e muritor, iar sufletul nemuritor!… Nu te alipi de cele muritoare, ca ]i cum ar fi ve]nice, nici nu dispre\ui pe cele ve]nice, ca ]i cum ar fi trec[toare. Nu te uita la trup, c[ este trec[tor, ci poart[ grij[ de suflet, de lucrul cel nemuritor” - Idem, Omilia III, PG 31, col. 200-204

87

Dumnezeu s[ stea drept, cunosc`ndu-]i astfel originea sa divin[. Toate celelalte vie\uitoare, patrupedele privesc spre p[m`nt ]i spre p`ntece, pe c`nd “numai omul are privirea gata spre cer, ca s[ nu se @ndeletniceasc[ cu p`ntecele, nici cu pasiunile”166.

Sunt comb[tute concep\iile gre]ite ale p[g`nilor despre suflet. Unii socoteau c[ sufletele lor ]i cele ale c`inilor, de exemplu, sunt la fel, al\ii, adep\i ai metempsihozei, credeau c[ “au fost c`ndva femei, arbu]ti”, sau pe]ti. Pe ace]tia to\i @i socote]te Sf`ntul Vasile cel Mare “mai f[r[ de minte dec`t pe]tii”167.

Marele Ierarh capadocian @i convinge pe ascult[torii s[i de @nalta demnitate a naturii omene]ti ]i de destinul ei. Cre]tinul trebuie s[ cunoasc[ valoarea sa spiritual[ ]i moral[, s[ @n\eleag[ care este scopul lui ultim. Am fost @nzestra\i de Dumnezeu cu suflet inteligent, prin care #l putem cunoa]te168. Demnitatea omului reiese ]i din modul cum omul, folosindu-]i ra\iunea, ajunge s[ conduc[ pe celelalte vie\uitoare, adesea mai puternice dec`t el169.

Omul a fost creat dup[ chipul lui Dumnezeu ]i, spune Sf`ntul Vasile cel Mare, ajunge la asem[narea cu Acesta prin voin\[. Fiindc[ “din voin\[ se formeaz[ @n noi fiin\a cea dup[ asem[narea lui Dumnezeu”. Ceea ce \ine de voin\a noastr[, ne apar\ine @n poten\[ ]i dob`ndim real 166 Ibidem, PG 31, col. 216 167 Idem, Omilia VIII la Hexaimeron, PG 29, col. 168 168 Pr. Prof. Al. Moisiu, Sf`ntul Vasile cel Mare, @ndrum[tor ]i p[stor de suflete, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXIV, nr. 1/1988, pg. 21 169 Ierod. Drd. Vichentie Pungu\[, Antropologia ortodox[ @n viziunea omiliilor “Despre crearea omului” ale Sf`ntului Vasile cel Mare, @n Revista Teologic[, seria nou[, an I (73), nr. 3/1991, pg. 25

88

prin propria lucrare. Ne-a d[ruit puterea de a ne face dup[ asem[narea cu Dumnezeu, adic[ “ne-a l[sat pe noi s[ fim lucr[tori ai asem[n[rii cu Dumnezeu, ca s[ fie a noastr[ r[splata lucr[rii”. A]adar, chipul lui Dumnezeu este un dat crea\ional, iar asem[narea noastr[ cu El este o virtualitate. Prin aceast[ distinc\ie @ntre chip ]i asem[nare se creaz[ cadrul dinamismului cre]tin ]i al progresului spiritual170.

#n ceea ce prive]te dimensiunea social[ a vie\ii omului, Sf`ntul Vasile cel Mare subliniaz[ c[ via\a viitoare este rodul trudei noastre din acest veac. De aceea, via\a prezent[ cap[t[ implica\ii sociale, chem`ndu-ne la comuniune, la rela\ii cu semenii, tocmai pentru a ne @nvrednici de r[splat[ pentru lucr[rile timpului prezent171.

Sufletul omenesc a fost @nzestrat cu darul nepre\uit al libert[\ii. Cu ajutorul ei, sufletul deosebe]te binele de r[u. Omul nu este a]adar o fiin\[ cu totul neajutorat[ @n fa\a ispitelor ]i a p[catelor, ci este @nzestrat[ cu capacitatea de a deosebi binele de r[u. Sf`ntul P[rinte insist[ asupra capacit[\ii subiectului uman de a se determina pe sine172.

Sf`nta Biseric[ ]i rolul ei @n via\a cre]tinilor. #nv[\[tura Sf`ntului Vasile cel Mare despre Sf`nta Biseric[ 170 Ibidem, pg. 29-31 171 Drd. Ioan Mircea Ielciu, Via\a ]i valoarea ei dup[ Sfin\ii P[rin\i Capadocieni, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXII, nr. 1-2/1986, pg. 79 172 Pr. Magistrand Mihai Georgescu, Idei morale ]i sociale @n Comentariul la Psalmi al Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 7-8/1958, pg. 465; Pr. Conf. Ilie Moldovan, Natura ]i harul @n g`ndirea teologic[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, an XXXI, nr. 1/1979, pg. 81

89

nu se afl[, @n mod sistematic, adunat[ @ntre paginile unui tratat de eclesiologie. Parcurg`nd @ns[ opera Marelui Ierarh, putem @n\elege c[ el are o concep\ie @nchegat[ despre Biseric[ ]i despre rolul acesteia @n via\a cre]tinilor. Exist[ o singur[ Biseric[, pentru a c[rei unitate, cre]tinii sunt chema\i s[ lupte, dar aspectele care \in de aceasta sunt numeroase ]i diverse173.

Vorbind despre Biseric[, Sf`ntul P[rinte prezint[ ascult[torilor s[i rezultatul propriei experien\e pastorale, ca unul ce a fost ne@ntrecut ierarh al scaunului mitropolitan al provinciei Capadocia. Eclesiologia sa se bazeaz[ pe Sf`nta Scriptur[ ]i are @n centru tr[irea realit[\ii euharistice a Bisericii. Aceast[ eclesiologie este unit[ cu antropologia, c[ci credincio]ii sunt cei care formeaz[ trupul trainic al Domnului174.

#n Biserica lui Hristos exist[ armonie @ntre p[stori ]i p[stori\i, @ntre cler ]i credincio]i, afla\i @n comunitate organic[ de via\[ ]i de cult175. #n acela]i timp, se vorbe]te despre leg[tura str`ns[ dintre Biserica lupt[toare ]i cea triumf[toare, cu schimburile de bunuri duhovnice]ti, prin rug[ciune176. Biserica este at`t “cetatea

173 Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Aspectul pnevmatic al eclesiologiei ortodoxe ]i importan\a Tradi\iei la Sf`ntul Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, an XXXI, nr. 1/1979, pg. 90 ]i urm. 174 Prof. N. Chi\escu, Aspecte ale eclesiologiei la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, 1962, nr. 7-8, pg. 401 175 Biserica este @n\eleas[ de Sf`ntul Vasile cel Mare ca o comunitate a sfin\ilor, @n care membrele ei sunt @ntr-o comuniune tainic[ unele cu altele ]i cu Capul Bisericii - Arhim. Prof. Chesarie Georgescu, Sfin\ii Trei Ierarhi, modele de dasc[li ]i p[stori @n Biserica cre]tin[, @n rev. Glasul Bisericii, nr. 1-2/1974, pg. 48 176 Pr. Prof. N. Chi\escu, Aspecte…, Op. cit., pg. 407

90

lui Dumnezeu Cel viu”, c`t ]i “Ierusalimul cel ceresc”, privit[ sub cele dou[ aspecte: cel ceresc ]i cel p[m`ntesc. Este Trupul Domnului. Este ]i o “comuniune”, o “fr[\ie duhovniceasc[“. #n Biseric[ sunt ]i buni ]i r[i, fiindc[ aici se des[v`r]esc spre m`ntuire ambele categorii de oameni177.

Biserica din vremea Sf`ntului P[rinte se confrunta cu problema unit[\ii ei, zguduit[ puternic de erezii ]i cu solu\ionarea gravelor probleme sociale, datorate diferen\elor dintre oameni, din punct de vedere material. Din acest punct de vedere, Ierarhul capadocian a fost puternic implicat @n solu\ionarea st[rii de lucruri. Prin prisma aceasta, Sf`ntul Vasile cel Mare insist[ mai ales asupra necesit[\ii unit[\ii Bisericii, c[ci din pricina ereziilor ]i a schismelor se produseser[ multe “r[ni” @n trupul bisericesc. Unitatea se p[streaz[ prin har, prin rug[ciune a unora pentru al\ii, prin ascultare fa\[ de conduc[torii Bisericii. #n sutele de epistole vasiliene reg[sim str[daniile lui pentru p[strarea, sau pentru refacerea unit[\ii178.

177 Idem, Aspecte eclesiologice @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 161, 166-167. T`lcuind cuvintele psalmistului: “St[tut-a @mp[r[teasa de-a dreapta Ta, @mbr[cat[ @n hain[ aurit[ ]i @nfrumuse\at[“ (Psalmul 44, 11), Sf`ntul Vasile cel Mare spune c[ Psalmistul vorbe]te aici despre Biseric[, despre care C`ntarea C`nt[rilor @nva\[ c[ este singura porumbi\[ des[v`r]it[ a lui Hristos, ce a]eaz[ pe cre]tinii care au f[cut fapte bune de-a dreapta lui Hristos, iar pe cei r[i @i va desp[r\i, a]a cum p[storul desparte oile de capre - Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia IX la Psalmi, PG 29, col. 408 178 Ibidem, pg. 171-172

91

#n iure]ul fr[m`nt[rilor doctrinare ale vremurilor sale, Sf`ntul Vasile cel Mare a continuat tradi\ia @nainta]ilor ]i a ap[rat credin\a cea adev[rat[ a Bisericii lui Hristos, prin predica ]i prin activitatea sa de arhip[stor. Pentru el, cuvintele ereticilor sunt cele care aduc cu ele boala credin\ei179. De aceea, @i avertizeaz[ pe eretici de pedeapsa pe care ei o vor primi pentru @nv[\[tura lor gre]it[ ]i pentru @ndep[rtarea de Biseric[. Totu]i, pentru readucerea p[cii @n Biseric[, arat[ o atitudine conciliant[, p[rinteasc[, mai ales pentru ereticii care se poc[iau.

Marele Ierarh ia atitudine fa\[ de eroarea gnosticilor doche\i180. A]a de pild[, scriind locuitorilor din ora]ul Sozopole despre #ntruparea Domnului din Fecioara Maria, @i @nva\[ c[ dac[ El nu ar fi venit @n trup, atunci nu ar fi putut nimici puterea mor\ii. Un alt eretic comb[tut este Marcel de Ancira, monarhianist tropic, cu o @nv[\[tur[ primejdioas[ ]i str[in[ de adev[r. #n ce prive]te erezia lui Sabelie181, Sf`ntul P[rinte scrie frunta]ilor din ora]ul Neocezareea (Pontului), pentru a combate @nv[\[tura lui gre]it[, ce conducea la negarea @ntregii opere de m`ntuire a noastr[ @n Hristos. De asemenea, el @nsu]i s-a ap[rat @mpotriva acuza\iilor c[ ar fi sus\inut @nv[\[tura gre]it[ a ereticului Apolinarie de Laodiceea. Chiar dac[ l-a cunoscut ]i l-a respectat ca om, i-a condamnat de la @nceput erorile doctrinare.

179 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia IX la Psalmi, PG 29, col. 393; Pr. Dr. Ioan L. B[j[u, Predica @n slujirea dreptei credin\e @n primele patru veacuri, Craiova 1997, pg. 161 180 Contra ereticilor gnostici Marcion ]i Valens la: Idem, Omilia XI la Psalmi, PG 29, col. 449 181 Contra sabelienilor la: Idem, Omilia XXIV, PG 31, col. 600

92

O aten\ie deosebit[ a fost acordat[ @nvingerii arianismului, cu diversele lui grup[ri. Sf`ntul P[rinte @]i exprim[ @ngrijorarea c[ erezia tulbur[toare a lui Arie se extindea mereu, avertiz`ndu-i pe confra\ii s[i c[ pericolul arianismului putea s[ treac[ din R[s[rit @n Apus182. Sf`ntul Vasile cel Mare descrie situa\ia @n care credincio]ii ortodoc]i ie]eau @n afara zidurilor ora]elor, spre a \ine slujbele, fiindc[ bisericile le fuseser[ ocupate de arieni. Ortodoc]ii erau supu]i la expulz[ri, confisc[ri, intimid[ri, de c[tre arieni183.

Starea de tulburare @n care se afla Biserica, @n acea vreme, este expresiv descris[ sub forma unei b[t[lii navale: “Cu ce vom asemui situa\ia prezent[? Seam[n[, @ntr-adev[r, unui r[zboi naval, izbucnit @ntre marinarii r[zboinici, din cauza unor vechi fric\iuni. Imagineaz[-\i deci acest tablou: flota (p[r\ile beligerante) porne]te din ambele p[r\i la atac cu mult elan. Apropiindu-se cor[biile una de alta, m`nia ajunge la culme ]i (b[rba\ii) @ncep lupta. Presupune, dac[ vrei, c[ @n acela]i timp cor[biile sunt zdruncinate de o furtun[ violent[ ]i c[ o @ntunecime dens[, provocat[ de nori, @nv[luie totul, @nc`t s[ nu se mai poat[ face deosebire @ntre prieteni ]i du]mani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute, din cauza confuziei generale”. De la aceast[ imagine a b[t[liei 182 Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Scrisori ale Sf`ntului Vasile cel Mare, documente ale str[daniei sale pentru p[strarea ]i ap[rarea unit[\ii dreptei credin\e, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an C, nr. 7-8/1982, pg. 660 183 Lector Vasile Iliescu, Patru epistole ale Sf`ntului Vasile cel Mare ]i t`lcul lor, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXIV, nr. 10-12/1979, pg. 824; Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sf`ntul Vasile cel Mare @n con]tiin\a cre]tin[t[\ii, @n rev. Altarul Banatului, an II (XLI), nr. 4-6/1991, pg. 15

93

navale, s[ trecem la realitatea care a inspirat-o. Frac\iunea ereticilor arieni s-a scindat @n mai multe grup[ri, care au @nceput s[ se lupte @ntre ele, produc`nd o asemenea agita\ie a bisericilor, @nc`t era mai r[u dec`t o furtun[ pe mare184.

S[ ad[ug[m combaterea eunomienilor, ramura extremist[ a anomeilor, cu @nv[\[tura lor gre]it[ despre cunoa]terea lui Dumnezeu. Nu mai pu\in[ aten\ie acord[ Marele Ierarh combaterii ereticilor pnevmatomahi, scriind ]i lucrarea de referin\[ “Despre Sf`ntul Duh”, pe baza c[reia se vor purta discu\iile de la Sinodul al Il-ea ecumenic.

La p[strarea unit[\ii Bisericii ortodoxe @n acea vreme ]i la ap[rarea @nv[\[turii celei adev[rate, mai ales @mpotriva r[t[cirilor ariene, Sf`ntul Atanasie cel Mare a contribuit mult. Pe el, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei @l socotea ca fiind sfetnicul ]i conduc[torul treburilor tuturor bisericilor185.

Dintre aspectele practice ale vie\ii biserice]ti, trebuie men\ionat[ disciplina care domnea @n acea vreme @n

184 Sf`ntul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sf`nt, PG 32, col. 212 185 Arhidiac. Prof. Constantin Voicu, Unitatea Bisericii @n oikumene dup[ Sf`ntul Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 4-6/1979, pg. 281; Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Sf`ntul Vasile cel Mare, neobosit ap[r[tor al unit[\ii dreptei credin\e, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 10-12/1979, pg. 640; Pr. Prof. Teodor Bodogae, Din scrisorile Sf`ntului Vasile cel Mare c[tre Sf`ntul Atanasie al Alexandriei, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 70

94

Cezareea Capadociei, al c[rei arhip[stor era Sf`ntul Vasile cel Mare186.

Ca ierarh, Sf`ntul Vasile cel Mare a lucrat pentru @nt[rirea leg[turilor dintre Biseric[ ]i societatea vremurilor sale. Se vorbe]te la el despre o oarecare armonie a acestor rela\ii @ntre cele dou[ realit[\i ale lumii, care nu se identific[, ci trebuie s[ colaboreze, fiindc[ fiecare dintre cre]tini este @n acela]i timp cet[\ean al statului s[u187.

Via\a duhovniceasc[ a oric[rui cre]tin trebuie s[ fie legat[ de primirea de c[tre el a Sfintelor Taine, dintre care cea dint`i, cronologic, este Botezul. Dob`ndirea sfin\eniei ]i roadele acesteia sunt opera Sf`ntului Duh188. Pentru fiecare cre]tin, orice clip[ din via\[ este potrivit[ pentru primirea Botezului. 186 A]a de pild[, vorbind despre vizita f[cut[ de @mp[ratul Valens la Biserica mitropolitan[, Sf`ntul Grigorie Teologul, @n cuv`ntarea funebr[ rostit[ @n cinstea prietenului s[u, Sf`ntul Vasile cel Mare, spunea: “Merg`nd c`ndva @mp[ratul la Biseric[…, c`nd… era mare aglomera\ie… a intrat @nl[untru ]i c`ntarea psalmilor i-a lovit auzul, @ntocmai ca un glas de tunet. Dup[ ce a v[zut acea mare de capete ]i ordinea des[v`r]it[ din Biseric[, @nc`t se p[rea mai degrab[ ceva @ngeresc dec`t omenesc…, a v[zut ]i pe Vasile, cu trupul nemi]cat, cu privirea ]i cu sufletul lini]tit…” - Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 561. Despre combaterea g[l[giei @n Biseric[ ]i la: Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia V la Psalmi, PG 29, col. 301 187 Protos. Drd. Irineu Pop, #nv[\[minte morale ]i sociale @n opera ]i activitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, necesare activit[\ii preo\ilor @n vremea noastr[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXVII, nr. 3-4/1985, pg. 285 188 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sfin\ii P[rin\i ca @ndrum[tori ai duhovniciei, @n rev. Mitropolia Banatului, an XVI, nr. 4-6/1966, pg. 199

95

Aspecte morale ale tr[irii cre]tine Unii p[g`ni au v[zut ]tiin\a ca pe scopul vie\ii.

Pentru al\ii, acest scop a fost lucrarea practic[. Al\ii au voit s[ se foloseasc[ diferit de via\[ ]i de trup, c[ut`nd pl[cerea. Pentru cre]tini, spune Sf`ntul P[rinte, scopul vie\ii “este fericita vie\uire @n veacul ce va s[ fie”189.

Orice cre]tin, fie el b[rbat sau femeie, laic sau monah, are datoria de a progresa duhovnice]te ]i de a lucra pentru propria sa des[v`r]ire moral[, urm`nd pilda M`ntuitorului ]i a sfin\ilor, ajutat fiind de harul lui Dumnezeu, printr-un efort personal sus\inut190. Urcu]ul duhovnicesc este ca o scar[, asemenea celei a lui Iacov, av`nd un cap[t jos pe p[m`nt, iar cel[lalt cap[t fiind @n cer191.

Cre]tinul care se st[duie]te s[ tr[iasc[ potrivit @nv[\[turilor Domnului, nu @]i consum[ energia pentru bunuri lume]ti. El nu minte, nu hule]te, nu def[imeaz[ pe nimeni, nu este r[zbun[tor, nu r[spl[te]te r[ul prin r[u, nu este m`nios, ridic[ pe fratele s[u care gre]e]te, arat[ cump[tare @n m`ncare ]i @n b[utur[, nu se pl`nge de lipsuri sau de dificultatea muncii sale. Nu prefer[ luxul, arat[ m[sur[ @n toate ]i mult respect. Nu caut[ slava lumii. Sf`ntul Vasile cel Mare @ndeamn[ pe cre]tini s[ 189 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia XI la Psalmi, PG 29, col. 432 190 Arhidiac. Prof. Ioan Z[grean, Probleme morale @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 231-232 191 “Cei care se @ndreapt[ spre via\a cea virtuoas[, trebuie s[ mearg[ pe urmele virtu\ii, @ncep`nd cu primele trepte…, printr-un urcu] s[v`r]it @ncetul cu @ncetul” - Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia I la Psalmi, PG 29, col. 217

96

tr[iasc[ bucuria spiritual[ ]i buna dispozi\ie l[untric[. Apropierea noastr[ de Dumnezeu se poate face numai prin sfin\enia vie\ii192.

Concluzia Regulilor morale vasiliene rezum[ idealul cre]tinului, caracterizat printr-o credin\[ lucr[toare @n dragoste, prin convingerea ferm[ @n adev[rul cuv`ntului inspirat, prin p[zirea poruncilor dumnezeie]ti, prin grija fa\[ de semeni, prin @ndep[rtarea de p[cate, prin dezbr[carea de omul cel vechi ]i de poftele lui, prin neprih[nirea vie\ii ]i prin @mp[rt[]irea cu Sfintele Taine193.

Virtutea ]i rolul ei @n via\a cre]tinului. Sf`ntul Vasile cel Mare, asemenea celorla\i sfin\i ai Bisericii noastre, @ndeamn[ pe cre]tini s[ lupte @mpotriva r[ului, de orice fel ar fi: spiritual, moral, sau social. Virtutea lupt[ contra viciului, sfin\enia contra p[catului, via\a contra mor\ii, pacea contra r[zboiului, rug[ciunea contra blasfemiei, frumosul contra ur`tului, dragostea contra urii. Via\a virtuoas[ nu este un ideal irealizabil, nici nu este ceva str[in de sufletul nostru, ci este pentru suflet precum s[n[tatea pentru trup. Via\a cre]tin[ ar trebui s[ fie o continu[ str[danie. Prin virtu\i ]i fapte bune, omul poate ajunge aproape de Dumnezeu, asemenea lui Moise194.

192 P.S. Timotei, Spiritualitatea…, Op. cit., pg. 127 193 R.P. Dom. Jean Gribomont, Concep\ia Sf`ntului Vasile cel Mare despre idealul cre]tin ]i asceza evanghelic[, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 80 194 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia VIII la Psalmi, PG 29, col. 380; Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sfin\ii P[rin\i ca @ndrum[tori…, Op. cit., pg. 193 ; Magistrand Vasile Prescure, Personalitatea moral[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, nr. 5-6/1962, pg. 288

97

Dintre cuv`nt[rile vasiliene @n care se dezvolt[ pe larg tema virtu\ilor cre]tine, men\ion[m Omiliile la Psalmi, dar ]i unele dintre cele 24 de Cuv`nt[ri cu teme diverse. Virtutea este v[zut[ ca fiind o condi\ie principal[ ]i mijlocul prin care cre]tinul poate dob`ndi via\a ve]nic[. Sf`ntul Vasile cel Mare a aplicat el @nsu]i @n propria via\[ duhovniceasc[ @nv[\[tura despre virtute195.

Adeseori, oamenii sunt iubitori de cele lume]ti ]i, necunosc`nd natura binelui, fericesc pe semeni pentru cele care de fapt nu merit[: bog[\ia, str[lucirea vie\ii ]i altele asemenea. De fapt, banii nu @l fac pe om mai drept, s[n[tatea nu @i aduce cur[\enia trupeasc[. Fericit este numai acela care particip[ la bunurile care nu se pierd. La aceast[ stare, femeile pot participa @n egal[ m[sur[ ca ]i b[rba\ii, fiindc[ virtutea este aceea]i196.

Pentru a lucra virtutea, este nevoie ca omul s[ utilizeze capacitatea de a deosebi binele de r[u. Virtutea este podoaba cea mai de pre\, pe care ]i-o poate agonisi cre]tinul. Ea c[l[uze]te pe drumurile care duc la via\a ve]nic[, dar ne face simultan ]i de folos pentru semenii no]tri197.

Virtutea implic[ echilibru, @ntre lips[ ]i exagerare. De pild[, curajul ca virtute, este mai mult dec`t la]itatea ]i

195 Arhidiacon Prof. Ioan Z[grean, Probleme morale @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 211; I.P.S. Nestor Vornicescu, Aspecte ale des[v`r]irii cre]tine…, Op. cit., pg. 613 196 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia I la Psalmi, PG 29, col. 216 197 Pr. Magistrand Mihai Georgescu, Idei morale ]i sociale @n Comentariul la Psalmi al Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 7-8/1958, pg. 465

98

mai pu\in dec`t cutezan\a. Exager[rile ]i lipsurile fac pe om s[ gre]easc[ drumul spre virtute. Toat[ via\a este necesar s[ se lucreze virtutea. Altfel, o singur[ fapt[ nu ne poate des[v`r]i198.

Sf[tuind pe fiul s[u duhovnicesc, Sf`ntul Vasile cel Mare enumer[ virtu\ile sufletului cre]tin: iubirea lui Dumnezeu ]i dispre\uirea faptelor pe care El nu le iube]te; r[bdarea; neprih[nirea trupului ]i a sufletului; dispre\uirea slavei de]arte; smerenia ]i paza de m`ndrie; adev[rul ]i fuga de minciun[; @nfr`narea de la m`nie ]i furie; ferirea de orice r[u199.

#n lumea p[g`n[, idealurile morale au r[mas, cu pu\ine excep\ii ]i acelea limitate @n general ca exprimare practic[ la c`teva pesoane, idealuri teoretice. Cre]tinismul @ns[ a ridicat iubirea la locul care i se cuvine @n via\a oamenilor, bazat pe principiile lui evanghelice ]i insist`nd asupra laturii sale practice, @ndreptate spre ajutorarea semenilor, care au nevoie de iubirea noastr[. Saltul realizat de cre]tinism a fost mare, fiindc[ trecea dincolo de re\inerea pe care evreii o aveau fa\[ de str[ini, trecea dincolo de indiferentismul romanilor, cu accentele lor brutale, c`nd era vorba despre sclavi, @ntrecea chiar cele mai frumoase idei r[mase teoretic de la filosofi precum stoicii. Cre]tinii tr[iau iubirea dumnezeiasc[ ]i o f[ceau lucr[toare prin faptele lor bune, iar nep[sarea era condamnat[200.

198 P.S. Timotei, Spiritualitatea…, Op. cit., pg. 121 199 Sf`ntul Vasile cel Mare, #nv[\[tura c[tre fiul duhovnicesc, trad. de I. Popa, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 59 200 Diac. Prof. Teodor V. Dam]a, Iubirea ]i mila cre]tin[. Preliminarii la analiza unei concep\ii cre]tine despre

99

Cre]tinismul subliniaz[ c[, @n raportul nostru cu Dumnezeu, iubirea Sa de oameni joac[ un rol fundamental. “Filantropia lui Dumnezeu @n Treime lucr[toare prin Biseric[ descoper[ noi valen\e ale umanit[\ii”. Vorbind despre Sf`ntul Vasile cel Mare, trebuie s[ avem @n vedere @n\elegerea sa moral-bisericeasc[ a filantropiei, ce se reg[se]te ]i @n organizarea Vasiliadei201.

Reg[sim la Marele Ierarh @nv[\[tura cre]tin[ despre iubire, a]a cum o cunoa]tem ast[zi, cu elementele ei fundamentale. Iubirea are pentru el un rol principal, fiindc[ nimic nu @nfrumuse\eaz[ ]i nu @ndumnezeie]te pe om a]a cum face iubirea202. Nu a fost un teoretician al iubirii cre]tine, ci a pus @n practic[ principiile evanghelice, sacrific`nd totul pentru semenii s[i, c`nd ei s-au g[sit @n nevoi ]i @n suferin\e203. Fiindc[ adev[rata dragoste, pe care trebuie s[ o nutrim fa\[ de semenii no]tri, este un mare dar al Sf`ntului Duh.

asisten\a social[ la Sf`ntul Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, nr. 7-9/1980, pg. 440-442 201 Pr. Asistent Dr. Alexandru Stan, Sf`ntul Vasile cel Mare @n teologia sistematic[ ortodox[ rom`n[ @n ultimii treizeci de ani, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXIV, nr. 3-4/1982, pg. 169-170 202 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Importan\a ]i sensul des[v`r]irii @n monahism, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 3-4/1955, pg. 221; Protos. Nestor Vornicescu, #nv[\[turi duhovnice]ti din via\a ]i opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an XLI, nr. 1-2/1965, pg. 53 203 Diac. Prof. Teodor Dam]a, Bog[\ia ]i s[r[cia @n lumina omiliilor Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 4-6/1979, pg. 312

100

Iubirea de Dumnezeu, spune Sf`ntul Vasile cel Mare, nu se poate @nv[\a, a]a cum nu trebuie s[ @nv[\[m a iubi pe cei care ne-au n[scut ]i ne-au hr[nit. “#nv[\area iubirii de Dumnezeu nu vine din afar[, ci deodat[ cu @ntocmirea vie\ii, adic[ a omului”. #n porunca iubirii de Dumnezeu se include orice alt[ porunc[ a vie\ii cre]tinului. Ea este o datorie indispensabil[. Lipsa acesteia din suflet este echivalent[ cu cel mai mare r[u204.

Dac[ omul c[s[torit se str[duie]te s[ plac[ so\iei sale, tot astfel ]i @nc[ mult mai mult cre]tinul trebuie s[ lucreze, prin toate mijloacele, s[ plac[ lui Hristos. Dar Dumnezeu nu vrea ca s[ fie iubit prin vorbe, ci prin inim[ curat[ ]i prin fapte bune. Dovada iubirii cre]tinului pentru Dumnezeu st[ @n @mplinirea poruncilor Lui, fiindc[ adev[rata cinste ]i pream[rire a Lui I se poate aduce numai @mplinindu-I voia205.

Cre]tinul care vrea s[ ajung[ la iubirea de Dumnezeu trebuie s[ aib[ con]tiin\a bun[ ]i sufletul drept, mi]cat de binefacerile Lui. S[ poarte “cugetarea sf`nt[ fa\[ de Dumnezeu, ca pe o pecete ne]tears[, @ntip[rit[ @n suflete”. Lipsa iubirii de Dumnezeu este echivalat[ cu lipsa luminii pentru ochi, care, chiar dac[ nu doare, este o pierdere nem[surat de mare206.

204 Sf`ntul Vasile cel Mare, C`teva @ndrum[ri pentru cei care doresc s[ cunoasc[ ]i s[ @mplineasc[ voia lui Dumnezeu, trad. de Prof. Iorgu Ivan, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an CII, nr. 3-4/1984, pg. 170, 172 205 Idem, #nv[\[tura c[tre fiul duhovnicesc, prezentare ]i traducere de I. Popa, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 59; Arhidiac. Prof. Ioan Z[grean, Probleme morale…, Op. cit., pg. 216 206 Idem, Regulile monahale, Regula mic[ 211, PG 31, col. 736; Idem, Despre iubirea fa\[ de Dumnezeu ]i de aproapele,

101

Iubirea aproapelui este socotit[ de Marele Ierarh ca fiind a doua porunc[, ]i @n ordine ]i ca putere, fiindc[ Dumnezeu ne-a dat ]i capacitatea practic[ de a o @mplini. “Nimic nu este mai propriu naturii noastre dec`t s[ fim sociabili @ntreolalt[, s[ ne folosim unul de altul ]i s[ iubim pe semenul nostru”207.

Iubirea semenilor se @ntinde ]i asupra du]manilor no]tri, pentru ca s[ fim des[v`r]i\i, imit`nd bun[tatea Tat[lui din ceruri, Care face s[ r[sar[ soarele peste to\i. De aceea, nu avem voie s[ ne cheltuim gre]it puterea de a iubi. “Frumuse\ea ]i valoarea iubirii sunt reale numai dac[ se cuprind @n denumirea de iubire atotcuprinz[toare”. Oamenii trebuie s[ iubeasc[ pe to\i semenii lor la fel, fiindc[ ]i pe propriile noastre m[dulare le iubim pe toate la fel208.

Cine iube]te pe aproapele s[u, este numit fiu al lui Dumnezeu. Cine este @mpotriv[, este fiul diavolului. Cine iube]te pe fratele s[u, are inima lini]tit[. Cine ur[]te pe fratele s[u, este @nv[luit de furtun[. Este comparat[ sugestiv via\a celor lipsi\i de iubire de semeni ]i care tr[iesc izola\i cu cea a liliecilor, socotindu-i pe ace]tia

trad. de Pr. Prof. Nicolae Petrescu, @n rev. Mitropolia Olteniei, nr. 4-6/1981, pg. 220; Idem, Despre poruncile lui Dumnezeu ]i despre @mplinirea poruncii de a iubi pe Dumnezeu, trad. de Pr. Prof. Nicolae Petrescu, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXV, nr. 7-8/1983, pg. 490 207 Idem, C`teva @ndrum[ri pentru cei care doresc s[ cunoasc[ ]i s[ @mplineasc[ voia lui Dumnezeu, trad. de Prof. Iorgu D. Ivan, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an CII, nr. 3-4/1984, pg. 174 208 Idem, Despre iubirea fa\[ de Dumnezeu…, Op. cit., pg. 223

102

chiar superiori, fiindc[ tr[iesc @n comun, pe c`nd oamenii egoi]ti sunt lipsi\i de solidaritatea vie\ii @n comun209.

Despre Sf`ntul Vasile cel Mare se spune c[ a fost predicatorul milosteniei. Nu s-a limitat numai la predica din amvonul Bisericii sale, ci s-a implicat activ @n problemele sociale ale vremii, ca un @ndrum[tor, lupt`nd pentru rezolvarea lor. Milostenia este, pentru Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, un mijloc de restabilire a egalit[\ii sociale, stricat[ prin p[cat. Predica vasilian[ critic[ relele societ[\ii, @ncerc`nd s[ le @nl[ture din via\a comunit[\ii, pe care o p[store]te. Milostenia devine un factor indispensabil, ea pornind din iubirea de oameni a celor ce o lucreaz[. Cuv`nt[rile sale sunt pres[rate cu numeroase @ndemnuri la milostenie, trezind con]tiin\a ascult[torilor, ca ei s[ r[spund[ pozitiv la nenorocirile ab[tute asupra comunit[\ii cre]tine din care fac parte. Predicatorul se folose]te astfel de toat[ for\a cuv`ntului rostit din amvonul l[ca]ului sf`nt, pentru a mi]ca inimile celor boga\i ]i a-i face s[-]i deschid[ hambarele, @n vreme de secet[ grea210.

Mila Sf`ntului Vasile cel Mare fa\[ de cei mai pu\in noroco]i @n via\[ mergea p`n[ acolo @nc`t el @i ad[postea ]i @i trata personal @n leprozeria Vasiliadei sale pe cei bolnavi de boala aceea, socotit[ atunci incurabil[. Sf`ntul Grigorie Teologul poveste]te cum prietenul s[u “nu se sfia 209 Idem, #nv[\[tura c[tre fiul duhovnicesc, trad. de I. Popa, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 60; Magistrand Vasile Prescure, Personalitatea moral[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, nr. 5-6/1962, pg. 293 210 Drd. Ion D. Popa, Sf`ntul Vasile cel Mare – Predicatorul milosteniei, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIII, nr. 3-4/1971, pg. 224, 228-229

103

s[ cinsteasc[ chiar cu buzele sale aceast[ boal[, s[rut`nd pe bolnavi, ca pe ni]te fra\i”. Paradoxal, de]i Marele Ierarh a comb[tut cu toat[ vehemen\a inegalit[\ile sociale, viciile oamenilor avu\i, p[catele vremii, nedrept[\ile, totu]i el nu a @ncercat s[ schimbe cu for\a ordinea societ[\ii vremii, voind s[ opereze o transformare l[untric[ ]i individual[ a oamenilor, o transformare moral[, pe principiile religioase cre]tine211.

Pentru Sf`ntul Vasile cel Mare, milostenia reprezint[ sentimentul cel mai dumnezeiesc pe care @l poate avea omul fa\[ de semenii s[i, un sentiment puternic, @n[l\[tor, prin care omul colaboreaz[ cu Dumnezeu la lucrarea Sa proniatoare. Mila face pe oameni mai buni, mai umani. Ea este expresia iubirii cre]tine212.

Dumnezeu arat[ milostenia Sa fa\[ de oamenii care dovedesc poc[in\[, dar este judec[tor al celor @nd[r[tnici, dup[ vrednicia, sau nevrednicia fiec[ruia. Aici pe p[m`nt, mila Sa este f[r[ judecat[, fiindc[ Domnul a venit s[ m`ntuiasc[ pe oameni. At`t timp c`t vie\uim pe p[m`nt, avem nevoie de mila Sa. Milostenia este pentru Sf`ntul Vasile cel Mare o datorie a fiec[rui om. El ne @ndeamn[ la ac\iune social[, la dragoste de semeni, fiindc[ milostenia este proprie firii umane, ca fiin\[ social[ ]i sociabil[. #n leg[turile pe care le avem cu semenii no]tri, este neap[rat[ nevoie s[ d[ruim pentru ajutorarea celui s[rac213. 211 Ibidem, pg. 233 212 Diac. Prof. Teodor V. Dam]a, Iubirea ]i mila cre]tin[. Preliminarii la analiza unei concep\ii cre]tine despre asisten\a social[ la Sf`ntul Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXX, nr. 7-9/1980, pg. 443 213 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia VII la Psalmi, PG 29, col. 332; Idem, Omilia III la Psalmi, PG 29, col. 261

104

Pentru Marele Ierarh, milostenia este mai mult dec`t un simplu ajutor, pe care suntem datori s[ @l oferim. Ea trebuie s[ porneasc[ din iubirea noastr[ pentru aproapele, care are ca model iubirea lui Dumnezeu pentru @ntreg neamul omenesc. To\i oamenii sunt fra\i ]i @n virtutea originii lor comune, este firesc s[ se ajute reciproc. P[m`ntul pe care tr[im a fost dat de Creatorul tuturor pentru to\i ]i mai presus de dreptul de proprietate al individului exist[ dreptul la via\[ al oric[rui om.

Punctul de plecare al concep\iei vasiliene despre milostenie ]i ajutorarea aproapelui este chiar antropologia sa. Ea subliniaz[ demnitatea fiin\ei umane, leg[tura existent[ @ntre oameni ]i implica\iile ei pe plan social. Prin originea sa dumnezeiasc[, prin ra\iunea pe care o posed[, omul este rege al crea\iei ]i, fie el chiar cel mai umil, a fost f[cut dup[ acela]i chip al lui Dumnezeu, ca oricare dintre semenii s[i ]i a fost r[scump[rat prin aceea]i Jertf[ a lui Hristos. De aici convingerea Sf`ntului Vasile cel Mare despre valoarea nepre\uit[ a omului ]i de aici nevoia ajutor[rii lui, c`nd situa\ia o cere. Marele Ierarh lupt[ cu egoismul ]i cu nep[sarea unei societ[\i care, de]i se considera eminamente cre]tin[, era totu]i sf`]iat[ de uimitoare decalaje @ntre oameni, baz`ndu-se adesea pe exploatarea sclavilor. Milostenia este predicat[ ca o datorie ]i nu ca fiind ceva op\ional. Ea trebuie s[ se fac[ sim\it[, din libera ini\iativ[ a fiec[ruia, mai ales @n momentele grele prin care trec semenii, cum a fost cazul cumplitei secete ab[tute asupra Capadociei, @n deceniul ]apte al veacului al IV-lea. Sf`ntul P[rinte @ndeamn[ la interven\ia imediat[, impus[ de nevoile de moment ale semenilor no]tri. C`t despre m[sura acestei generozit[\i, ea este propor\ional[, fire]te, cu posibilit[\ile celui ce ofer[ darul s[u. #n fine, nici aspectele practice nu sunt

105

neglijate, @n sensul c[ milostenia trebuie f[cut[ cu toat[ inteligen\a, pentru a nu @ncuraja lenea ]i cu discern[m`nt, pentru a ajunge acolo unde este cu adev[rat necesar[214.

Pentru Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, rug[ciunea este un mijloc de evlavie ]i @n[l\are sufleteasc[, dar ]i un mijloc prin care omul face voia lui Dumnezeu, @n[l\`ndu-]i mintea ]i inima c[tre El, cu credin\[ sincer[. Sf`ntul P[rinte @mparte rug[ciunea @n dou[: de pream[rire (doxologie) ]i de cerere. Mai @nainte de a trece la cereri, s[-L pream[rim pe Dumnezeu ]i s[-I mul\umim pentru toate.

O condi\ie fundamental[ a rug[ciunii cre]tinului trebuie s[ fie smerenia, umilin\a @n fa\a lui Dumnezeu. C`nd cerem ajutor, chiar dac[ avem con]tiin\a vreunei fapte bune s[v`r]ite, s[ o t[inuim, pentru c[ vom fi r[pl[ti\i @nsutit. S[ urm[m exemplul vame]ului, nu al fariseului din pilda evanghelic[. Rug[ciunea nu se face cu glas tare, ci “cu strig[tul inimii”. #n timpul rug[ciunii, s[ l[s[m la o parte orice r[utate fa\[ de semeni215.

Cererile noastre s[ nu fie @n[l\ate numai prin cuvinte, mai ales c[ Domnul ]tie, @n virtutea atot]tiin\ei Sale, care sunt nevoile noastre omene]ti, ]tie ce dorin\e avem ]i ce ne este de folos. “Nu trebuie s[ facem rug[ciunile noastre rostind silabele cuvintelor, ci mai bine @mplinind puterea rug[ciunii prin libera voin\[ a sufletului nostru ]i prin fapte de virtute”, pe tot parcursul vie\ii. 214 Diac. Prof. Teodor Dam]a, Principiile de baz[ ale asisten\ei cre]tine dup[ omiliile Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 10-12/1979, pg. 596-598, 601-606 215 Sf`ntul Vasile cel Mare, #nv[\[tura c[tre fiul duhovnicesc, prez. ]i trad. de I. Popa, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 64

106

Marele Ierarh @i @ndeamn[ pe ascult[torii s[i s[ se roage mereu: c`nd se a]eaz[ la mas[, c`nd m[n`nc[; dup[ ce s-au s[turat ]i se ridic[; atunci c`nd se @mbrac[; ziua ]i noaptea. Toate momentele sunt potrivite s[ ne rug[m ]i s[ mul\umim lui Dumnezeu pentru cele pe care, cu d[rnicie, ni le d[ruie]te nou[.

#ntrebat fiind cum poate s[ mai @nal\e mul\umiri un suflet omenesc ce este @ndurerat din pricina nenorocirilor, Sf`ntul P[rinte d[ un r[spuns complex. C[ci ce putere ar trebui s[ aib[ o mam[, pentru a mul\umi, c`nd unicul ei copil a murit? S[ ne g`ndim @ns[ c[ Dumnezeu este un p[rinte mai bun pentru noi to\i. S[ ne g`ndim c[ al\ii sunt @ntr-o situa\ie chiar mai grea ca noi. Nim[nui nu @i lipsesc pricini de a mul\umi lui Dumnezeu. Sluga s[ se bucure c[ este @nc[ liber[, cel @ntemni\at s[ se bucure fiindc[ @nc[ tr[ie]te. Cel os`ndit pe nedrept s[ aib[ n[dejdea bun[t[\ilor viitoare. “Cel @n\elept poate s[ @nal\e binef[c[torului Dumnezeu nenum[rate mul\umiri @n @ntreaga sa via\[ ]i @n orice stare s-ar g[si”. Din p[cate, cei mai mul\i oameni dispre\uiesc bunurile pe care le au ]i doresc pe cele care le lipsesc. Robul este nemul\umit fiindc[ nu-i liber, iar @mp[ratul este trist fiindc[ nu st[p`ne]te @ntreaga lume216.

#nv[\[tura cre]tin[ despre post ]i rolul lui benefic @n via\a fiec[ruia dintre oameni @]i g[se]te @n cuv`nt[rile Sf`ntului Vasile cel Mare o form[ complet[ de exprimare, mai ales @n cele dou[ frumoase omilii despre post. Dup[ cum hrana consistent[, spune el, @nt[re]te trupul celor care se preg[tesc s[ se @ntoarc[ @n aren[, tot astfel “postul @nt[re]te pe credincios”. Cu c`t este mai mic[ greutatea trupului, cu at`t el devine mai s[n[tos duhovnice]te,

216 Idem, Omilia V, PG 31, col. 244-245, 252

107

biruind pe du]manii cei nev[zu\i, @nt[rindu-l @n r[bdare ]i @n suferin\[. #n lupta pe care cre]tinul o duce, av`nd ca aliat postul, el nu se afl[ singur, @ngerii fiind p[zitori ai vie\ii lui ]i st`nd cu pl[cere l`ng[ oricine @]i cur[\e]te prin post sufletul s[u217.

Este recomandat postul deopotriv[ tuturor oamenilor, din orice categorie social[ s-ar afla ei. Cei boga\i s[ posteasc[ ]i s[ nu se lase birui\i de desf[t[ri, pentru a nu ajunge s[ fie pedepsi\i. Tot la fel, nici s[racii s[ nu ignore postul. Pentru femei, postul este “tot at`t de potrivit ]i de firesc precum respira\ia”. Copiii trebuie s[ fie educa\i @n atmosfera familiei ce respect[ postul, asemenea unor plante ce sunt bine crescute. Nici alte categorii de oameni s[ nu ignore datoria pe care o au de a posti: b[tr`nii, c[l[torii, sau solda\ii. Postul este v[zut ]i tr[it ca o perioad[ de bucurie sufleteasc[. De aceea, zilele postului s[ fie primite cu dragoste218.

Cel mai mult se insist[ @n omiliile vasiliene asupra roadelor binecuv`ntate ]i numeroase ale postului, @n via\a celor ce @l lucreaz[. Postul @i cre]te pe prunci, @i p[streaz[ cura\i pe tineri, @i umple de vrednicie pe cei cu p[rul alb. #i @nfr`neaz[ pe oamenii afla\i @n floarea v`rstei, @i p[ze]te pe cei ce sunt c[s[tori\i, este ocrotitor al fecioriei. Binefacerile postului le resimte din plin nu numai fiecare cre]tin @n propria lui cas[, ci aceste roade se r[sfr`ng la scara @ntregii comunit[\i umane. Ora]ul @n care cre]tinii respect[ postul este mai lini]tit, acolo nu se mai aud strig[te, nici certuri, nici cuvinte ur`te, nici arme ]i nici

217 Idem, Omilia II despre post, PG 31, col. 185 218 S[ nu ne pl`ngem c[ p`ntecele ne va fi mai gol, ci s[ ne veselim @mpreun[ cu sufletul “de desf[t[rile cele duhovnice]ti” - Ibidem, PG 31, col. 188-189

108

agita\ia tribunalelor. Roadele postului se v[d @n multe locuri din Sf`nta Scriptur[. Sunt aminti\i de pild[: Moise, Ilie, Samuil, sau Ana. Nu @n ultimul r`nd, Marele Ierarh capadocian subliniaz[ rolul terapeutic al postului, care aduce mai mult[ s[n[tate trupurilor. Pentru cei bolnavi, postul este “mama s[n[t[\ii” lor, iar pentru cei tineri, este “p[zitorul s[n[t[\ii”219.

Una dintre virtu\ile cele mai importante, dovad[ a cre]tinului adev[rat, este smerenia. Sf`ntul Vasile cel Mare roste]te o frumoas[ omilie (a XX-a), @n care aceast[ virtute este socotit[ “cel mai bun mijloc pentru m`ntuire” ]i pentru vindecare de bolile pe care p[catele le pricinuiesc220. Pentru a se face mai bine @n\eles, prezint[ smerenia @n contrast cu p[catul ce se opune acesteia, cu m`ndria, cea care p[gube]te pe om de m`ntuire. Fapta bun[ s[v`r]it[ ast[zi s[ nu ne fac[ s[ uit[m repede gre]eala s[v`r]it[ ieri, acord`ndu-ne singuri iertare. Nici gre]eala celui de l`ng[ noi s[ nu fie un motiv pentru a-l acuza, ci s[ ne amintim de faptele bune pe care el le-a s[v`r]it mai @nainte. G`ndind astfel ]i acord`nd lucrurilor mai mult[ aten\ie, vom vedea c[ adeseori cei pe care suntem tenta\i s[ @i judec[m, sunt mai buni dec`t noi. #n general, smerenia cre]tinului trebuie s[ se extind[ @n toate sferele activit[\ii lui: @nf[\i]are, mers, hain[, cas[, lucruri221. 219 “Dac[ postul ar c`rmui via\a noastr[, atunci via\a nu ar mai fi at`t de plin[ de pl`ns ]i de triste\e” – Ibidem, PG 31, col. 192, 193 220 Idem, Omilia XX, PG 31, col. 525 221 El avertizeaz[: “Nu te m`ndri niciodat[ fa\[ de nimeni, nici fa\[ de cel mai mare p[c[tos!… Nu socoti niciodat[ c[ tu e]ti m`ntuit ]i cel[lalt pierdut. Niciodat[!” – Ibidem, PG 31, col. 533, 536-537

109

#n ce prive]te atitudinea cre]tinului @n fa\a @ncerc[rilor vie\ii ]i datoria lui de a mul\umi ne@ncetat lui Dumnezeu, Sf`ntul Vasile cel Mare r[spunde la @ntrebarea celor care nu puteau @n\elege cum este posibil ca un cre]tin s[ mul\umeasc[ lui Dumnezeu chiar ]i @n @mprejur[rile cele mai grele ale vie\ii. Cum poate cineva mul\umi, dac[ el este torturat, chinuit, r[nit pe nedrept, ur`t, c`nd moare de foame, c`nd s[r[ce]te, sau cade @n m`inile t`lharilor ]i @n general, c`nd nenorocirile se abat asupra lui. Prin r[spunsul dat, urm[re]te s[ ridice sufletele ascult[torilor s[i spre o vie\uire cereasc[, pentru a nu mai fi lega\i de p[m`nt ]i de trup, @nving`nd patimile. S[ ne g`ndim c`te prilejuri de bucurie binecuv`ntat[ ne stau @nainte, prin bun[tatea lui Dumnezeu. Din neexisten\[, am fost adu]i la existen\[ de Dumnezeu. Am fost f[cu\i dup[ chipul Lui. Avem minte ]i cuv`nt, ]i @n\elegem @n\elepciunea ]i purtarea de grij[ a toate pe care Dumnezeu o arat[. Deosebim binele de r[u. Iat[ numai c`teva dintre motivele pe care Sf`ntul P[rinte ni le pune @n fa\[ pentru a ne bucura ]i a mul\umi St[p`nului tuturor222. S[ mul\umim Lui ]i pentru bucatele duhovnice]ti pe care ni le pune @n fa\[ prin glasul propov[duitorilor cuv`ntului evanghelic223.

Sfin\ii martiri, modele de tr[ire a cre]tinismului. Sf`ntul Vasile cel Mare vede pe sfin\i @n general ca pe modele de urmat de c[tre fiecare, pe drumul ascendent al tr[irii cre]tine. #n afar[ de exemplele de sfin\i din Sf`nta Scriptur[, pune @n fa\a p[stori\ilor s[i pe martirii ]i pe ierarhii acelor vremuri, at`t de apropia\i ascult[torilor. De la el ne-au r[mas patru importante 222 Idem, Omilia IV, PG 31, col. 220-221, 224 223 Idem, Omilia VI la Hexaimeron, PG 29, col. 144

110

cuv`nt[ri de laud[, patru panegirice, @nchinate sfin\ilor patruzeci de mucenici, lui Gordie, Mamant ]i Iulitei, prin toate dovedindu-se grija ierarhului capadocian pentru sufletele p[stori\ilor s[i224. Un alt martir cinstit de cre]tinii de atunci era Eupsihie, un t`n[r provenind dintr-o familie de patricieni. El a fost os`ndit la moarte prin decapitare. Cre]tinii au ridicat o frumoas[ Biseric[, @n cinstea mucenicilor “Eupsihios, Damas ]i cei @mpreun[ cu ace]tia”, Biseric[ @n care, an de an, Sf`ntul Vasile cel Mare @i chema pe credincio]i s[ se adune pentru rug[ciuni, de hram225.

Impresionant[ este c[ldura cu care credincio]ii @l @nconjoar[ pe Marele Ierarh @ntr-o astfel de zi, @nchinat[ mucenicului Gordie. Ei sunt precum albinele, care nu pleac[ din stupi mai @nainte ca regina lor s[ porneasc[ @n fruntea roiului. Oamenii se bucur[ duhovnice]te de faptele mari s[v`r]ite de cei drep\i ]i “sunt @ndemna\i s[ r`vneasc[ ]i s[ imite faptele bune pe care le aud”. Aceste fapte pot s[ @i lumineze pe “calea vie\ii”226.

Cre]tinii sunt cu at`t mai ata]a\i suflete]te de un sf`nt m[rturisitor, cu c`t acesta este mai apropiat de

224 Pr. Gheorghe I. Dr[gulin, Sf`ntul Vasile cel Mare ]i ]coala alexandrin[, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 94 225 Pr. Prof. Teodor Bodogae, C`teva ]tiri mai pu\in cunoscute despre martiri ]i despre moarte @n coresponden\a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXXI, nr. 3/1986, pg. 28 226 “Acum, poporul s-a rev[rsat din ora], ca din ni]te stupi, ]i a ocupat, om l`ng[ om, acest loc @mpodobit din fa\a ora]ului, acest stadion sf`nt ]i prea frumos al mucenicilor”, Biserica martirilor - Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia a XVIII. La mucenicul Gordie, PG 31, col. 489-492

111

locurile lor natale. Acest sentiment este @mp[rt[]it ]i de Marele Ierarh capadocian, c`nd vorbe]te despre mucenicul Gordie227. Acest mucenic a fost militar, ofi\er cu grad @nalt. A renun\at la cariera sa militar[ ]i, dup[ preg[tirea ascetic[ de care s-a @nvrednicit, retr[g`ndu-se o vreme din lume, a m[rturisit credin\a sa @n fa\a @ntregului ora]. A primit chinurile cu veselie ]i s-a dat @n m`inile c[l[ului, ca ]i cum s-ar fi dat @n m`inile @ngerilor. De acela]i curaj a dat dovad[ ]i mucenicul Varlaam, care “nu se uita la vremelnicia chinurilor, ci la ve]nicia r[spl[\ii”228.

Impresionant este ]i martiriul sfin\ilor patruzeci de mucenici, ace]ti b[rba\i viteji, care ne @ndeamn[ la virtute pe fiecare dintre noi, cei aduna\i ca s[ @i pomenim, din vremea Sf`ntului Vasile cel Mare ]i p`n[ ast[zi. Curajul acestor tineri este cople]itor. Ei sunt un exemplu pentru tinerii din toate timpurile. Dar Marele Ierarh vrea s[ scoat[ @n eviden\[ ]i o alt[ latur[ a eroismului cre]tin ]i a spiritului de jertfelnicie. C`nd mama unuia dintre cei patruzeci a v[zut c[ fiul ei @nc[ tr[ia ]i p[g`nii voiau s[ @l scoat[ din ceat[, “ea, ca adev[rat[ mam[ de mucenic, l-a ridicat cu m`inile sale ]i l-a pus @n c[ru\a @n care se aflau

227 “Acest sf`nt mucenic s-a n[scut @n ora]ul acesta (Cezareea Capadociei). De aceea @l ]i iubim mai mult, c[ este podoaba noastr[. Dup[ cum pomii roditori dau fructe potrivite propriului lor p[m`nt, tot a]a ]i mucenicul acesta, ie]ind din s`nurile p[m`ntului nostru…, a d[ruit… desf[tarea roadelor credin\ei lui. Bune sunt ]i fructele altor regiuni, c`nd sunt pl[cute ]i hr[nitoare, dar cu mult mai pl[cute… sunt fructele din \ara noastr[…, c[ apar\in p[m`ntului nostru” – Ibidem, PG 31, col. 493 228 Idem, Omilia a XVII-a. La mucenicul Varlaam, PG 31, col. 484

112

]i ceilal\i pentru a fi du]i la rug”. Curajoasa mam[ a ar[tat prin gestul ei c[ ]i-a hr[nit fiul nu doar cu lapte, ci ]i cu @nv[\[turile credin\ei229.

#n prezentarea martiriului sfintei muceni\e Iulita, Sf`ntul Vasile cel Mare arat[ o alt[ latur[ a umanismului cre]tin, promov`nd ideea egalit[\ii dintre b[rba\i ]i femei. Dreapta Iulita, aparent slab[, chiar neputincioas[ @n fa\a legilor vremurilor, care propagau inegalitatea femeii ]i inferioritatea ei fa\[ de b[rbat, arat[ curaj. #n procesul intentat ei, calomniatorii nu g[sesc alt[ acuza\ie, dec`t aceea c[ este cre]tin[ ]i potrivit legilor romane, este lipsit[ de drepturi cet[\ene]ti. Iulita @ndeamn[ pe toate femeile s[ @ndure suferin\ele pentru credin\[ cu curaj ]i s[ nu acuze sl[biciunea firilor. Le @ndeamn[ la destoinicie @n virtute, ca unele ce au fost f[cute de Dumnezeu din acela]i “aluat” ca ]i b[rba\ii230.

De o pre\uire deosebit[ @n ochii Sf`ntului Vasile cel Mare se bucura ]i persoana Sf`ntului Atanasie al Alexandriei. #n vremuri zbuciumate pentru Biseric[, el ]i-a @mplinit cu succes misiunea de p[stor. A ap[rat @nv[\[tura, p[str`nd-o curat[ fa\[ de r[t[cirile ariene231. Arhiepiscopul Cezareei Capadociei vorbe]te @n cuvinte

229 Idem, Omilia a XIX-a. La Sfin\ii patruzeci de mucenici, PG 34, col. 508-512, 524 230 “B[rba\ilor, s[ nu v[ ar[ta\i @n credin\[ mai prejos dec`t femeile! Femeilor, s[ nu r[m`ne\i @n urma pildei date de sf`nta Iulita, ci, hot[r`te, st[rui\i @n credin\[! A\i v[zut din mucenicia sfintei c[ sl[biciunea firii nu v[ este piedic[ pentru s[v`r]irea virtu\ilor” – Idem, Omilia a V-a. La muceni\a Iulita, PG 31, col. 237, 241 231 Mai ales @n epistolele vasiliene g[sim cuvinte de apreciere, fa\[ de acest “doctor” al bolilor Bisericii lui Hristos ]i c`rmaci al ei, pe marea @nvolburat[ - Epistolele 66, 69, 80 ]i 82

113

alese ]i despre Sf`ntul Ambrozie al Milanului, adres`ndu-i una dintre cele mai frumoase epistole ale sale. Se scoate @n eviden\[ lupta ierarhului milanez pentru ap[rarea credin\ei ortodoxe fa\[ de r[t[cirile eretice232.

P[catele ]i cur[\irea de p[cate. Sf`ntul Vasile cel Mare se str[duie]te @n cuv`nt[rile sale s[ con]tientizeze pe ascult[tori despre necesitatea lep[d[rii grijilor lume]ti, care devin adev[rate poveri, ce apas[ pe inimile noastre. De aceea, omul trebuie s[ aib[ for\a de a se elibera de “povara de]art[ a g`ndului p[m`ntesc”233.

Dintre p[catele asupra c[rora s-a oprit Marele Ierarh, comb[t`ndu-le, spre folosul duhovnicesc ]i pentru @ndreptarea p[stori\ilor s[i, amintim mai @nt`i viclenia. Pentru a @n\elege mai bine cum g`nde]te ]i cum lucreaz[ omul viclean, porne]te de la exemplul comportamentului caracati\ei, aceast[ vie\uitoare marin[, care de fiecare dat[ ia culoarea pietrei pe care se a]eaz[, iar pe]tii devin de @ndat[ prada sa. Tot astfel este omul viclean, care face pe placul celor ce au putere, schimb`ndu-]i firea dup[ nevoile proprii. Omul viclean cinste]te castitatea, c`nd se afl[ @n preajma celor ca]ti, dar este desfr`nat, @mpreun[ cu cei desfr`na\i. #ntr-un cuv`nt, @]i schimb[ p[rerea, f[c`nd pe plac fiec[ruia dintre cei de la care urm[re]te s[ ob\in[ avantaje. Pe omul viclean, Domnul @l nume]te lup r[pitor @mbr[cat @n piele de oaie, de care trebuie s[ fugim234.

232 Sf`ntul Vasile cel Mare @l @ndeamn[: “P[]e]te dar @nainte, omule al lui Dumnezeu… Lupt[-te lupt[ bun[, alin[ suferin\ele poporului” - Sf`ntul Vasile cel Mare, Epistola 197, PSB 12, pg. 357 233 Idem, Omilia V la Hexaimeron, PG 29, col. 108 234 Idem, Omilia VII la Hexaimeron, PG 29, col. 153

114

Un alt p[cat, asupra c[ruia Ierarhul Cezareei Capadociei se opre]te pe larg @n una dintre omiliile sale, este m`nia, aceast[ patim[ care izgone]te ra\iunea ]i pune st[p`nire pe sufletul omului, transform`ndu-l @ntr-o adev[rat[ fiar[. Multe p[cate aduce cu ea m`nia: “Limb[ ne@nfr`nat[, gur[ nep[zit[, m`ini nest[p`nite, insulte, oc[ri, acuze, b[t[i ]i altele, c`te nu se pot enumera”. Omul m`nios ajunge s[ nu-]i mai cunoasc[ fra\ii, sau p[rin\ii235.

Demonul m`niei @l transform[ repede pe cel pe care @l st[p`ne]te, @nc`t acesta nu mai respect[ p[rul alb, nici virtutea vie\ii, nici binefacerile de care el @nsu]i se bucurase mai @nainte. “M`nia este o nebunie de scurt[ durat[“. Sf`ntul Vasile cel Mare realizeaz[ ]i un portret al omului m`nios236.

Confruntarea cu un om m`nios constituie o @ncercare a @n\elepciunii oric[rui cre]tin, prin care el poate dovedi c[ este invulnerabil fa\[ de ispite. S[ ne g`ndim numai la patimile pe care M`ntuitorul #nsu]i le-a suferit, f[r[ a avea vreo vin[. “Dac[ vom fi @nsufle\i\i de aceste g`nduri, niciodat[ m`nia nu va izbucni la auzul insultelor adresate nou[“. Acestea devin “o ]coal[ pentru a @nv[\a @n\elepciunea” ]i dau t[rie de caracter,

235 “Dup[ cum puhoaiele, care se reped la vale, t`r[sc cu ele tot ce @nt`lnesc @n cale, tot a]a ]i pornirile violente ]i nest[p`nite ale m`nio]ilor se n[pustesc asupra tuturor, f[r[ deosebire” - Idem, Omilia X, PG 31, col. 356 236 Acesta are s`ngele clocotindu-i @n jurul inimii ]i @mbujor`ndu-i obrajii, ochii @]i pierd c[ut[tura, @ntregul corp @i tremur[, din\ii @i scr`]nesc ]i fa\a @i este palid[. Vindecarea nu vine, pentru omul m`nios, prin r[spunsul pe m[sur[. C[ci r[ul nu poate fi vindecat printr-un alt r[u - Ibidem, PG 31, col. 357

115

eliber`ndu-ne de m`ndria de a ne socoti mai buni dec`t cel care ne-a insultat237.

Un alt p[cat, care marcheaz[ negativ via\a cre]tinului, este invidia, pe care Sf`ntul Vasile cel Mare o socote]te ca fiind cea mai pierz[toare dintre patimi. Invidia sup[r[ foarte pu\in pe cei din jur, dar face nem[surat r[u celui st[p`nit de aceasta. Vindecarea bolii celui invidios vine doar atunci c`nd el vede c[derea celui pe care @l invidia238.

Patima invidiei distruge via\a oamenilor, le ruineaz[ firea. Din invidie, diavolul s-a ar[tat pe fa\[ lupt[tor @mpotriva lui Dumnezeu ]i tot din invidie, Cain a s[v`r]it fratricidul. Paradoxal, invidiosul nu se bucur[ de binefacerile ]i de bun[voin\a pe care le prime]te, ci acestea @l @nt[r`t[ parc[ ]i mai mult ]i @l nemul\umesc. Invidia fra\ilor lui Iosif i-a pricinuit acestuia mult r[u. Invidia i-a cuprins pe iudei @mpotriva M`ntuitorului239.

#n secolul al IV-lea, ca ]i @n zilele noastre, alcoolismul a constituit o problem[ cu implica\ii sociale grave. Marele Ierarh capadocian nu putea s[ treac[ nep[s[tor pe l`ng[ p[stori\ii s[i care se l[sau dobor`\i de p[catul be\iei, acest “demon de bun[ voie, b[gat @n suflete de c[tre pl[cere”. Be\ia este mam[ a oric[rui 237 Ibidem, PG 31, col. 364, 368, 369 238 “Ura i se termin[ numai c`nd vede pe cel invidiat nefericit, din fericit cum era, c`nd vede vrednic de mil[, pe cel admirat de toat[ lumea” - Idem, Omilia XI, PG 31, col. 372-373 239 Sf`ntul Vasile cel Mare, ca un psiholog sensibil, realizeaz[ ]i un portret al omului invidios, cu privirea sa uscat[ ]i lipsit[ de str[lucire, cu obrazul posomor`t, cu spr`ncenele @ncruntate, cu sufletul tulburat de patima sa. De aceea, ne @ndeamn[, zic`nd: “S[ fugim de acest p[cat de nesuferit!” - Ibidem, PG 31, col. 376, 377, 381

116

p[cat, este vr[jma][ a virtu\ii, ucig`nd buna cuviin\[240. #nt`lnim ]i @n cazul acesta portretul omului atins de p[catul be\iei, cu trupul lui istovit, sl[b[nog, “buh[it, fle]c[it ]i lipsit de putere”, cu ochii vine\i, fa\a palid[, r[suflarea greoaie ]i scurt[, cu limba @mpleticit[ ]i vorbirea neclar[ ]i cu picioarele tremur`nd”. Marele p[stor de suflete @i con]tientizeaz[ pe ascult[torii s[i ]i asupra consecin\elor pe care be\ia le are pentru organismul omenesc: @ntunecarea min\ii, istovirea puterii fizice, @mb[tr`nirea @nainte de vreme ]i inevitabil moartea prematur[. De aceea, propune cel mai simplu ]i eficient leac @mpotriva p[catului be\iei: postul cre]tin, @nso\it de c`ntarea psalmilor, de plecarea genunchilor, cu toat[ smerenia241.

S[ ad[ug[m la lista p[catelor comb[tute de Sf`ntul Vasile cel Mare ]i p[catul astrologiei, a]a de frecvent atunci, ca ]i pentru omul zilelor noastre. Astrologii a]a-zi]i @ncearc[ s[ lege cauza faptelor oamenilor de evenimentele petrecute cu a]trii cere]ti. Sf`ntul P[rinte consider[ preten\iile lor at`t de nejustificate, @nc`t spune c[ “a-i combate este de-a dreptul ridicol”242.

Referitor la p[catul slavei de]arte, Sf`ntul Vasile cel Mare @l consider[ a fi fericit pe omul care nu se bucur[ de cele mai mari bunuri @n via\a aceasta, ci dore]te slava cea de la Dumnezeu. Din p[cate, spune el, mul\i oameni @]i caut[ slava lor @n trup, ca de exemplu sportivii, sau cei

240 }i “dup[ cum apa stinge focul, tot a]a ]i vinul nem[surat @ntunec[ mintea”, transform`nd pe om @n animal, r[pindu-i cel mai de pre\ dar ]i anume ra\iunea - Idem, Omilia XIV, PG 31, col. 445, 448 241 Ibidem, PG 31, col. 457 242 Idem, Omilia VI la Hexaimeron, PG 29, col. 132

117

ce se laud[ cu v`rsta lor. Al\ii caut[ slava @n r[zboaie, socotind uciderea semenilor ca pe o virtute. Alte forme de slav[ sunt cele legate de @n[l\area unor construc\ii, cet[\i, sau cu organizarea diverselor spectacole. Unii caut[ slava de pe urma bog[\iei, sau a talentului oratoric. De to\i ace]tia s[ ne fie mil[ ]i “s[ fericim pe aceia care @]i fac din Dumnezeu slava lor”243.

Str[daniile neostenite ale cre]tinilor vizeaz[ cur[\irea lor de p[cate. Mai @nt`i de toate, Sf`ntul P[rinte @i @ndeamn[ pe cre]tini ca s[ caute tov[r[]ia b[rba\ilor des[v`r]i\i la caracter, s[ participe la convorbiri cu ei, fiindc[ toate cuvintele lor sunt cuvintele unei vie\i suflete]ti s[n[toase. A]a cum soarele, c`nd r[sare, alung[ @ntunericul, tot astfel @nv[\[turile sfin\ilor pot @nl[tura @ntunericul din g`ndurile omului. C[ci urm`ndu-le sfaturile, mintea se @nal\[ la cer, dep[]ind tumultul acestei lumi244.

Sufletul omenesc este asem[nat cu o t[bli\[ de cear[, care trebuie s[ fie mai @nt`i ]tears[, pentru a se scrie din nou pe ea. Tot astfel “]i inima care voie]te s[ primeasc[ @n chip l[murit cuvintele dumnezeie]ti, trebuie cur[\it[ de g`ndurile cele potrivnice”245.

Adeseori, atrage aten\ia Sf`ntul P[rinte, p[catul unora dintre semenii no]tri ajunge s[ fie socotit de mul\ime ca vrednic de a fi imitat. Este o stare asem[nat[ cu ciuma, fiindc[ atunci c`nd cineva ajunge str[lucit datorit[ r[ut[\ii lui, pe mul\i @i va face s[ alunece @n aceea]i r[utate, @nc`t stric[ciunea sufletelor se @ntinde de

243 Idem, Omilia XIII la Psalmi, PG 29, col. 477 244 Idem, #nv[\[tura c[tre fiul duhovnicesc, prezentare ]i traducere de I. Popa, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXX, nr. 1-3/1979, pg. 67 245 Idem, Omilia VII la Psalmi, PG 29, col. 341

118

la om la om, a]a cum se r[sp`nde]te, prin contaminare, ciuma246.

#n lupta omului cu patimile, observ[ Sf`ntul P[rinte, exist[ numai dou[ alternative: victoria @nseamn[ @ncununarea, iar @nfr`ngerea @nseamn[ robia p[catelor ]i bucuria vr[jma]ului. Dumnezeu este Cel care @i vine @n ajutor. Precum cel care caut[ s[ scape @n toate @mprejur[rile, fuge ]i se refugiaz[ pe un v`rf @nalt, @nconjurat de ziduri puternice, de netrecut pentru du]mani, tot astfel omul care se refugiaz[ la Dumnezeu, socote]te ad[postirea la Acesta, singura lui odihn[. Apropierea de Dumnezeu presupune lucrarea virtu\ilor, presupune faptele bune247.

C`nd omul s-a desp[r\it de dragostea fa\[ de trup, atunci el are o via\[ ascuns[ @n Dumnezeu, @mpreun[ cu Hristos. Din contr[, sufletul p[c[tosului, al celui care tr[ie]te dup[ trup ]i dore]te pl[cerile trupului, se t[v[le]te @n patimi ca @ntr-o mocirl[248.

Urcu]ul duhovnicesc al omului care se str[duie]te ca s[ se desc[tu]eze de patimi ]i ispite este sugerat de scara lui Iacov, ce avea un cap[t spre cele p[m`nte]ti, iar cel[lalt cap[t @n ceruri. Progresul @n via\a virtuoas[ pleac[ de la treptele cele mai de jos, \intind s[ se ridice

246 Idem, Omilia I la Psalmi, PG 29, col. 228 247 Idem, Omilia V la Psalmi, PG 29, col. 288; Idem, Omilia X la Psalmi, PG 29, col. 416; P.S. Timotei, Spiritualitatea…, Op. cit., pg. 119 248 “Sfin\ii, av`ndu-]i vie\uirea @n ceruri ]i pun`ndu-]i faptele lor bune @n vistieriile cele ve]nice, au slava lor @n ceruri. Slava oamenilor p[m`nte]ti… se s[l[]luie]te… @n \[r`n[“ - Idem, Omilia II la Psalmi, PG 29, col. 236

119

continuu, spre cea mai mare @n[l\ime cu putin\[ pentru natura noastr[249.

Asem[n`nd vie\uirea @n p[cat cu o stare de boal[, Sf`ntul Vasile cel Mare reaminte]te c[ este cu neputin\[ s[ @ncepem lucrarea binelui mai @nainte de a ne fi dep[rtat ]i a fi fugit de r[u, dup[ cum este cu neputin\[ s[ primim @ns[n[to]irea, dac[ nu ne-am eliberat de boal[. Via\a omului r[u, care nu se poc[ie]te pentru gre]elile lui p`n[ la moarte, este asem[nat[ cu cea a unui om ce locuie]te @ntr-un morm`nt v[ruit, frumos pe dinafar[, dar plin @n[untru cu oase ]i necurat. C`nd cineva crede @n Hristos, dar faptele lui nu sunt @n acord cu credin\a ]i d[ aten\ie @nv[\[turilor rele, r[st[lm[cind Scriptura, @]i sap[ lui, a]a-zic`nd, morm`nt @n piatr[250.

#ntrebat fiind dac[ putem spune c[ satana este pricinuitorul p[catelor, fie ele cu cuv`ntul, cu fapta, sau cu g`ndul, Sf`ntul Vasile cel Mare r[spunde negativ, dar atrage aten\ia c[ uneori diavolul poate induce @n eroare pe cei neaten\i, folosind dorin\ele lor fire]ti, sau patimile oprite. Totu]i, Sf`ntul P[rinte subliniaz[ puterea sufletului nostru de a deosebi binele de r[u ]i libertatea de a alege251.

249 Idem, Omilia I la Psalmi, PG 29, col. 217-220 250 Idem, Omilia XI la Psalmi, PG 29, col. 448. #n una dintre @nv[\[turile sale morale, Sf`ntul Vasile cel Mare vorbe]te despre poc[in\[ ]i despre timpul potrivit pentru poc[in\[, despre @nsu]irile ]i roadele acesteia – Idem, #nv[\[turile morale, trad. de Pr. Prof. Nicolae Petrescu, @n rev. Mitropolia Olteniei, nr. 7-8/1985, pg. 158 251 Idem, T[lm[ciri ]i @ndrum[ri pentru cei doritori de des[v`r]ire moral[, @n Glasul Bisericii, nr. 1-2/1990, pg. 59; Pr. Magistrand Mihai Georgescu, Idei morale ]i sociale @n

120

Atitudinea fa\[ de bunurile materiale ]i rolul muncii

Asemenea celorlal\i P[rin\i ai Bisericii, Sf`ntul Vasile cel Mare condamn[ originea nedreapt[ a averilor ]i @ntrebuin\area lor incorect[. Condamn[ l[comia, avari\ia, luxul, dorin\a de pl[ceri ]i desf[t[ri. Condamn[ pe cei care asupreau cu cruzime pe v[duve ]i pe orfani, sau pe cei care puneau impozite nem[surate252.

Ideea egalit[\ii tuturor oamenilor este @nt`lnit[ @n toate cuv`nt[rile, c`nd vorbe]te despre s[raci ]i boga\i, c`nd intervine pentru a-i ajuta pe cei afla\i @n nevoi, apel`nd adesea la autorit[\ile vremii, c`nd depl`nge condi\iile mizere ]i nedrepte @n care oamenii de r`nd tr[iau, de]i to\i oamenii merit[ s[ se bucure de aceea]i bun[stare. Marele Ierarh prive]te pe orice om “ca pe un alter ego”253.

Egalitatea oamenilor nu poate fi raportat[ doar la bunurile materiale. Ea vine mai ales din egalitatea lor de cinste ]i din faptul c[ to\i intr[ @n via\[ @n acelea]i condi\ii. C[ci goi am ie]it din p`ntecele mamei noastre ]i goi ne vom @ntoarce @n p[m`nt. Am venit pe lume f[r[ a avea vreun bun, f[r[ aur, sau argint, f[r[ @mbr[c[minte, f[r[ propriet[\i mobile sau imobile. Am venit pe lume f[r[ demnit[\i, sau ranguri, purt`nd numai chipul lui “Comentariul la Psalmi” al Sf`ntului Vasile cel mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XX, nr. 7-8/1958, pg. 465 252 P.S. Antonie Pl[m[deal[, Idei sociale @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 302; Pr. Prof. I.D. Popa, Aspecte moral-sociale @n predica ]i via\a Sfin\ilor Trei Ierarhi, @n rev. Glasul Bisericii, nr. 3-5/1980, pg. 392 253 Ibidem, pg. 299

121

Dumnezeu. }i, pentru c[ nu am adus nimic pe lume, nici nu putem scoate nimic din ea254.

Oamenii sunt numai administratorii averilor, doar “uzufructuarii bunurilor”. T`lcuind cuvintele psalmistului: “Boga\ii au s[r[cit ]i au fl[m`nzit, iar cei ce-L caut[ pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Psalmul XXXIII,10), Marele Ierarh subliniaz[ aici nestatornicia bog[\iei, @nclinat[ spre c[dere, precum “valul purtat uneori de o parte ]i alteori de alta @n furia v`nturilor”255.

Modalit[\ile de dob`ndire a averii sunt permanent @n obiectivul Marelui Capadocian. El consider[ abuzul ca fiind cauza apari\iei bog[\iilor. De pe urma abuzurilor, apare un @ntreg ]ir de vicii, care transform[ bog[\ia @n ceva nedorit. C`teva dintre aceste vicii sunt descrise ]i comb[tute, mai ales l[comia, avari\ia ]i luxul256. Vorbind 254 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilie pentru m`ng`ierea unui bolnav, PG 31, col. 1720 255 Idem, Omilia VIII, PG 29, col. 365; Magistrand Vasile Prescure, Personalitatea moral[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, nr. 5-6/1962, pg. 297. Bog[\ia trece pe l`ng[ om precum un torent. “Dup[ cum un r`u, care vine de la @n[l\imi, atinge pe cei ce stau pe malurile lui, dar @ndat[ ce i-a atins, r`ul trece mai departe, tot a]a ]i u]ur[tatea bog[\iei trece foarte repede ]i alunec[ degrab[. A]a @i este firea, se mut[ de la unul la altul”. Mai repede po\i \ine apa @n m`ini, dec`t s[ p[strezi necontenit averea - Idem, Omilia XIII la Psalmi, PG 29, col. 481 256 Diac. Prof. Teodor Dam]a, Bog[\ia ]i s[r[cia @n lumina omiliilor Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 4-6/1979, pg. 304. Despre bogatul avar, Sf`ntul P[rinte spune, plin de mustrare: “Toate le vezi @n aur, numai la aur te g`nde]ti… Mai bucuros vezi aurul dec`t soarele. Dore]ti ca totul s[ se prefac[ @n aur” - Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia VI, PG 31, col. 296

122

despre lumea pe]tilor, se descrie modul cum pe]tii mai mari @i m[n`nc[ pe cei mai mici. Plec`nd de la acest exemplu, arat[ c[ noi oamenii nu ne deosebim cu nimic de acele vie\uitoare, c`nd @mpil[m pe cei s[raci. De aceea, s[ ne g`ndim c[ pentru astfel de nedrept[\i nu vom sc[pa de os`nda cea mai de pe urm[257.

Adeseori, bun[starea este un mod prin care sufletul nostru este @ncercat @n credin\[. C[ci “este la fel de greu s[-\i p[strezi sufletul ne@nfr`nt, c`nd e]ti @n necazuri, ca ]i s[ nu te m`ndre]ti, c`nd e]ti bogat ]i ai de toate”. #n una dintre omiliile sale, Sf`ntul P[rinte t`lcuie]te cuvintele Evangheliei dup[ Luca: “Strica-voi jitni\ele mele ]i mai mari le voi zidi”. Ca un psiholog, descrie starea sufleteasc[ a bogatului care, datorit[ l[comiei, nu se mai bucur[ de roadele noi dob`ndite, ci este chinuit de griji ]i nefericit. Este o boal[ a sufletului s[u, curmat[ de moarte, c[ci avea s[ fie luat din lume @n noaptea urm[toare, iar el se g`ndea la mul\i ani de desf[tare258.

Un pretext al acumul[rii averilor este ]i acela al copiilor, despre care cei boga\i spun c[ ei trebuie s[ aib[ cele necesare traiului. #n realitate, acei oameni vor numai s[-]i satisfac[ l[comia, pofta de @mbog[\ire. Pe ace]tia @i avertizeaz[ c[ nu pot fi siguri de faptul c[ odraslele lor vor folosi a]a cum trebuie averea pe care ei le-o las[ ca mo]tenire, avere care poate s[ se transforme uneori @n prilej de p[c[tuire, cu consecin\e grave pentru m`ntuirea copiilor lor259.

Ierarhul Cezareei Capadociei a scris ca nimeni altul @n literatura cre]tin[ despre p[catul cam[tei, cu

257 Idem, Omilia VII la Hexaimeron, PG 29, col. 152 258 Idem, Omilia VI, PG 31, col. 261, 264 259 Idem, Omilia VII, PG 31, col. 297

123

serioasele ei implica\ii sociale. Vechiul Testament condamna ]i acesta dob`nda, ca ]i cam[ta, c`nd erau folosite pentru poporul evreu, dar accepta aceast[ practic[ pentru cei str[ini. #ns[ Noul Testament opre]te cu des[v`r]ire practicarea c[m[t[riei. Sf`ntul Vasile cel Mare se opune categoric cametei, socotind-o “un vl[star r[u din ni]te p[rin\i netrebnici” ]i neam de viper[. Contractul de @mprumut este cel mai greu lan\, ce leag[ pentru totdeauna libertatea celui s[rac260.

#n Omilia a IV-a la Psalmi, Sf`ntul Vasile cel Mare, t`lcuind Psalmul al XIV-lea, explic[ sensul cuvintelor: “Argintul s[u nu l-a dat cu cam[t[“ (Psalmul XIV, 5). Consider[ c[ este culmea neomeniei ca, de la omul lipsit de cele necesare vie\ii, oferindu-i-se un @mprumut, s[ se adune mai mult dec`t se d[, specul`nd nenorocirile lui. Iubitorul de argint, v[z`nd pe omul care este silit de nevoi ]i @l roag[ s[ @l ajute, se las[ nemi]cat de lacrimile lui. Dar c`nd i se vorbe]te despre cam[t[ ]i ipotec[, @]i schimb[ atitudinea. #n scurt timp, cel care @]i ia o astfel de sarcin[, ajunge s[ pl[teasc[ dob`nzi @nrobitoare, adesea pentru toat[ via\a. Sf`ntul P[rinte urm[re]te ]i procesul psihologic al celui care @mprumut[, cu st[rile suflete]ti prin care trece: optimism, nelini]te, triste\e. Via\a unui astfel de om devine chinuitoare, iar dob`nda @i st[p`ne]te continuu g`ndul261.

260 Diac. Prof. Teodor Dam]a, Bog[\ia ]i s[r[cia…, Op. cit., pg. 310. Cam[ta a fost condamnat[ ]i de hot[r`rile unor sinoade ecumenice ]i locale - Can. 44 al Sinodului apostolic; can. 17 al Sinodului I ecumenic; Prof. }tefan Alexe, Critica marei pl[gi a cametei la Sfin\ii P[rin\i capadocieni, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an XXXVI, nr. 7-8/1960, pg. 437, 439, 444 261 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia IV la Psalmi, PG 29, col. 265

124

Cel care se @mprumut[, r[m`ne la fel de s[rac, ba chiar mai s[rac, c[ci dob`nzile @i ad`ncesc problemele. De aceea, Sf`ntul Vasile cel Mare sf[tuie]te s[ nu se apeleze la @mprumuturi. Nimeni nu a fost @nvinuit pentru s[r[cie, c[ci nu depinde de el. #ns[ dac[ omul s[rac ajunge s[ pl[teasc[ dob`nzi, to\i @l mustr[ pentru nesocotin\a sa262.

S[r[cia nu aduce nim[nui ru]ine, pe c`nd datoriile aduc ocar[. Nimeni nu poate vindeca rana s[r[ciei prin rana dob`nzilor, c[ci r[ul nu se vindec[ prin r[u. Sf`ntul P[rinte @ndeamn[ deopotriv[ pe to\i cre]tinii, zic`nd: “E]ti bogat? Nu te @mprumuta! E]ti s[rac? Nu te @mprumuta!… Uit[-te la soare! E liber! Pentru ce-\i invidiezi libertatea vie\ii tale?”. Fiecare om poate s[ munceasc[, s[ lucreze o meserie, c[ci multe sunt ]i mijloacele de trai. Chiar ]i c`nd capacitatea de munc[ lipse]te, este preferabil ca omul s[ cear[ ajutorul celorlal\i, iar nu s[ se @mprumute263. A]adar, Marele Ierarh cere tuturor cre]tinilor s[ nu se @mprumute, c[ut`nd o alt[ solu\ie pentru rezolvarea problemelor lor, fiindc[ astfel vor sc[pa de viitoarele greut[\i pe care plata dob`nzilor le aduce @n via\[, duc`nd chiar p`n[ la pierderea propriei libert[\i.

#n cuv`nt[rile sale, Sf`ntul Vasile cel Mare descrie c`teva dintre modalit[\ile gre]ite @n care boga\ii 262 “Nebunie copil[reasc[ este s[ nu ne m[rginim la cele ce avem, ci, @ntemeia\i pe n[dejdi nesigure, s[ ne expunem la o pagub[ real[ ]i de ne@nl[turat” - Ibidem, PG 29, col. 272 263 Exemple pentru cre]tini sunt dou[ dintre cele mai umile vie\uitoare: “Furnica poate s[ se hr[neasc[ f[r[ s[ cear[ ]i f[r[ s[ se @mprumute, iar albina d[ruie]te r[m[]i\ele hranei ei reginei… Tu @ns[, om, vie\uitoare care poate deprinde u]or orice meserie, tu nu g[se]ti oare, din toate meseriile, una care s[-\i @ntre\in[ via\a?“ - Ibidem, PG 29, col. 273, 276

125

vremurilor sale @ntrebuin\au averile pe care le aveau, risipindu-le f[r[ folos, cultiv`nd tot felul de patimi josnice, tr[ind f[r[ de folos, @n timp ce contemporanii lor se zb[teau @n cea mai crunt[ s[r[cie. Unii dintre ei se @mbr[cau @n haine scumpe. Al\ii se hr[neau cu m`nc[ruri scumpe. Dintre cele mai nefolositoare obiecte, tr[surile ornate bogat ]i caii @mpodobi\i erau la loc de mare c[utare. De aceea, Sf`ntul P[rinte mustr[ pe cei care risipeau astfel averile lor, @n timp ce semenii lor erau fl[m`nzi, goi, sufoca\i de s[r[cie. Alte cheltuieli inutile erau cele ale femeilor, cu tot felul de cosmetice ]i podoabe. Cele mai evidente erau casele boga\ilor, rareori f[cute cu bun gust264.

Adesea, boga\ii @ngropau aurul care le prisosea @n p[m`nt, @n locuri tainice, crez`nd c[ astfel viitorul le era asigurat. Aceast[ fapt[ este o dovad[ a nebuniei lor. C`t timp aurul era @ngropat @n p[m`nt, oamenii scormoneau ad`ncurile spre a-l scoate la iveal[. Acum @ns[ ei @l ascundeau din nou, @ngrop`nd odat[ cu bog[\ia ]i sufletele lor265.

Consecin\ele faptelor rele, prin care boga\ii ]i-au adunat averile, se vor vedea la judecata de apoi. Atunci to\i cei nedrept[\i\i se vor scula @mpotriv[, iar mul\imea faptelor rele va @nconjura pe boga\i. C[ci “dup[ cum umbra merge dup[ trup, tot a]a ]i p[catele merg dup[ suflet ]i @nf[\i]eaz[ l[murit faptele”. S[ ad[ug[m la p[catele pe care le aduce bog[\ia r[u @ntrebuin\at[ ]i pe cel al m`ndriei, al @ng`mf[rii266.

264 Idem, Omilia VII, PG 31, col. 277-288 265 Ibidem, PG 31, col. 285 266 Ibidem, PG 31, col. 296; Idem, Omilia XI la Psalmi, PG 29, col. 433

126

#n fine, bog[\ia are drept consecin\[ ]i drama oamenilor s[raci. Din p[cate, boga\ii se desf[teaz[ cu lucirea aurului lor, pe c`nd cei nevoia]i, suspin[. S[racul se uit[ de jur - @mprejur @n casa lui ]i vede c[ nu are prea multe. Mobilele ]i hainele lui nu valoreaz[ mult. Foamea @l amenin\[ pe s[rmanul om ]i pe familia sa numeroas[. Este nevoit s[ v`nd[ pe unul dintre copii, spre a-i salva pe ceilal\i. Inima @i este sf`]iat[ de durere ]i de grij[. De aceea, Sf`ntul P[rinte @l mustr[ cu mult[ asprime pe cel bogat267. Marele Ierarh folose]te toate mijloacele de convingere a ascult[torilor s[i avu\i, pentru a le @mbuna inima s[ @]i deschid[ hambarele, @n vreme de secet[, salv`nd vie\ile semenilor lor. Prin cuv`ntul s[u, p[storul de suflete @]i @mpline]te datoria ]i transform[ predica @n modalitatea cea mai eficient[ de trezire a con]tiin\ei contemporanilor.

Bog[\ia, darul lui Dumnezeu, dat oamenilor spre a fi iconomi buni ai acestuia, trebuie @ntrebuin\at[ deopotriv[ pentru folosul tuturor semenilor. Boga\ii nu au dreptul s[ p[streze bunurile materiale numai pentru d`n]ii, numai pentru pl[cerile lor. Ei trebuie s[ hr[neasc[ pe cel s[rac ]i s[ ajute pe cel lipsit. A]adar, bunurile celor boga\i trebuie s[ capete o @ntrebuin\are social[, nicidecum s[ nu le depoziteze doar pentru ei. Bog[\ia numai atunci este cu adev[rat bun[, c`nd se revars[ precum apa pe ogoare, c`nd u]ile hambarelor se deschid celor afla\i @n nevoi. A]a cum unui r`u mare i se d[ 267 “Pe tine, bogatule, nu te mi]c[ suferin\a lui, nu iei @n seam[ c[ ]i el e de aceea]i fire cu tine… S[racul @]i vinde rodul propriilor sale m[runtaie, ca s[-]i cumpere cele ale gurii, iar (tu)… te tocme]ti ca s[ dai c`t mai pu\in … Lacrimile lui nu te mi]c[, iar suspinul lui nu-\i @nmoaie inima. R[m`i ne@nduplecat ]i aspru” - Idem, Omilia VI, PG 31, col. 269

127

drumul prin nenum[rate canale @n p[m`ntul roditor, tot astfel bog[\ia s[ ajung[ @n casele s[racilor. Sf`ntul Vasile cel Mare insist[ asupra datoriei pe care o are omul bogat ca s[ nu r[m`n[ egoist. El nu trebuie s[ @ntrebuin\eze bog[\ia doar pentru a-]i satisface preten\iile sale, ci s[ @n\eleag[ rolul ei providen\ial268. Acest rol se vede cel mai bine @n dragostea fa\[ de aproapele aflat @n suferin\[. #n @mprejur[rile secetei ]i ale foametei ab[tute @n acei ani asupra provinciei Capadocia, Sf`ntul P[rinte ]i-a @mp[r\it averea s[racilor, @ncerc`nd s[ acopere nevoile celor care @l @nconjurau, cu convingerea c[ “dac[ to\i ]i-ar @mp[r\i averile lor ]i le-ar da celor nevoia]i, atunci fiecare ar primi c`te pu\in pentru @ndestularea nevoilor lor”269.

Bog[\ia, luxul ]i desf[tarea nu intr[ odat[ cu omul @n via\a lui ]i nici nu pleac[ cu el. Cel care vrea s[ prefac[ @n c`]tig povara bog[\iei, s[ o @mpart[ celor mul\i ]i aceia o vor duce pentru el cu bucurie @n “c[m[rile cele nejefuite” din ceruri. Bogatul s[ ia aminte la un alt bogat, care a trecut cu vederea pe s[racul Laz[r ]i a fost os`ndit @n v[paia gheenei270.

268 Diac. Prof. Teodor Dam]a, Bog[\ia…, Op. cit., pg. 301-302, 308 269 Idem, Omilia VII, PG 31, col. 281 270 Idem, Omilia XXI, PG 31, col. 553. Cel mai potrivit exemplu de urmat pentru om este chiar p[m`ntul, care ne \ine pe to\i. Spre acesta ne @ndeamn[ Marele Ierarh s[ privim, zic`nd: “Imit[, omule, p[m`ntul! F[ roade ca el! Nu te ar[ta mai r[u dec`t p[m`ntul cel ne@nsufle\it! P[m`ntul nu d[ rod pentru propria lui desf[tare, ci pentru ca roadele sale s[-\i slujeasc[ \ie. }i tu, dac[ vei ar[ta rod de binefacere, rodul acesta \i-l aduni pentru tine, c[ mul\umirile pentru faptele bune se @ntorc la s[v`r]itorii lor… Dup[ cum gr`ul care cade @n p[m`nt d[ rod celui ce l-a aruncat,

128

Bog[\ia este @ntocmai precum apa dintr-o f`nt`n[. Dac[ este l[sat[ acolo, ea se stric[, iar dac[ bog[\ia st[ pe loc, ea este nefolositoare. C`nd @ns[ este dat[ oamenilor, devine rodnic[. C`t despre boga\i, ei sunt precum un om care, intr`nd @n sala de teatru, se a]eaz[ la u][ ]i nu mai vrea s[ lase pe nimeni ca s[ p[trund[ @nl[untru, socotind c[ spectacolul este numai pentru desf[tarea lui. Convingerea Sf`ntului P[rinte este aceea c[, dac[ fiecare om ]i-ar opri pentru sine numai c`t @i trebuie pentru satisfacerea nevoilor sale, d`nd celor nevoia]i ce @i prisose]te, atunci nimeni nu ar mai fi bogat ]i, cel mai important, nimeni nu ar mai fi s[rac271.

Sf`ntul Vasile cel Mare @n\elege munca drept lucrarea ce caracterizeaz[ numai pe om, av`nd un scop bine determinat al ei, reflect`nd spiritul uman. Prin munc[, omul schimb[ natura @nconjur[toare, o st[p`ne]te, dar ac\ioneaz[ ]i asupra propriei fiin\e ra\ionale. Exist[ @n principiu munca manual[ ]i cea intelectual[, dar cele dou[ nu pot fi desp[r\ite una de alta, ci se @ntrep[trund. Munca, ori lucrarea este prev[zut[ @n r`nduielile dumnezeie]ti prin @ns[]i crearea lumii272.

#n lumea antic[ p[g`n[, munca era de unii respectat[ ]i elogiat[, iar de al\ii dispre\uit[, dup[ modul de g`ndire pe care pozi\ia social[ a fiec[ruia @l presupunea. Se f[cea aceea]i distinc\ie @ntre munca intelectual[ ]i cea fizic[, manual[. #n Atena, meseriile erau

tot a]a ]i p`inea dat[ celui fl[m`nd aduce mult folos mai t`rziu… Fii generos!” - Idem, Omilia VI, PG 31, col. 265 271 Ibidem, PG 31, col. 276 272 I.P.S. Nestor Vornicescu, #nv[\[tura Sf`ntului Vasile cel Mare despre munc[, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 11, 15

129

apanajul sclavilor ]i numai uneori al oamenilor liberi, socotindu-se @njositoare, degradante. #n perioada primar[ a cre]tinismului, c`nd existau at`t de mul\i sclavi, atitudinea fa\[ de munc[ era @nc[ ]i mai dispre\uitoare273.

La Sf`ntul Vasile cel Mare, munca este @n\eleas[ cu totul altfel, devenind o form[ de manifestare superioar[ a omului, fa\[ de celelalte vie\uitoare din lume. Munca realizeaz[ coeziunea dintre oameni, educ[ pe om ]i pe semeni. #n cre]tinism, munca este virtute fundamental[, iar pentru monahi, se afl[ pe treapta cea mai @nalt[ a vie\uirii cre]tine. Sf`ntul Apostol Pavel a dezvoltat ethosul muncii din Vechiul Testament ]i l-a aprofundat @n spiritul @nv[\[turii lui Hristos274.

Sf`ntul Vasile cel Mare, mai ales @n Regulile sale monahale, insist[ asupra valorii pe care o are munca. Arat[ cum trebuie ea @n\eleas[ ]i organizat[, pentru a aduce toate foloasele vie\ii cre]tine @n general ]i celei monahale @n special. Respinge ideea fals[ a inferiorit[\ii muncii manuale fa\[ de cea intelectual[. Acord[ importan\[ laturii practice, economice a muncii. Fiecare om are datoria s[ munceasc[, dup[ cum fiecare om are nevoie s[ m[n`nce zilnic. #ntr-o frumoas[ cugetare din Regulile sale, Sf`ntul P[rinte spune: “Muncind, @mplinim porunca lui Dumnezeu ]i @mplinind porunca Lui, #l cinstim”. Fiindc[ munca este o lege natural[ moral[, obligatorie tuturor oamenilor. C`nd munca @]i g[se]te finalitatea @n binele ]i folosul ob]tesc, este @nc[ ]i mai

273 Ibidem, pg. 17, 19 274 Pr. Prof. D-tru St[niloae, #nv[\[tura cre]tin[ despre munc[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an V, nr. 1-2/1953, pg. 28; IPS Nestor Vornicescu, #nv[\[tura Sf`ntului Vasile…, Op. cit., pg. 21

130

valoroas[. Dar cel mai important r[m`ne scopul spiritual al muncii cre]tinului. Iat[ cum aceast[ concep\ie se ridic[ deasupra atitudinii gre]ite a contemporanilor s[i, sco\`nd munca din starea ei de @njosire @n care sclavagismul o a]ezase275.

#n concluzie, Sf`ntul Vasile cel Mare a @ndemnat permanent la munc[ pe cre]tini, socotind c[ munca este izvor de virtute ]i opre]te pornirile fizice din om. El @nsu]i a muncit fizic, @mpreun[ cu prietenul s[u, Sf`ntul Grigorie Teologul, la m[n[stirea de pe malul r`ului Iris. Munca este @n\eleas[ ca u]ur`nd m`ntuirea sufletului. Fiindc[ nu este suficient[ pentru m`ntuire doar rug[ciunea, ci ]i munca, prin valorile pe care le creaz[276.

275 IPS Nestor Vornicescu, #nv[\[tura Sf`ntului Vasile…, Op. cit., pg. 23-28. Diversele meserii se reg[sesc @n cuv`nt[rile sale. A]a de pild[, @n Omiliile la Psalmi, Sf`ntul P[rinte aminte]te de: agricultor (ex: Omiliile la Ps I ]i XIV, PG 29, col. 216 ]i 280); cor[bier (Omilia la Ps. I, PG 29, col. 220); doctor (Omiliile la Ps. I, XXXIII, XLVIII, LXI, CIX, PG 29, col. 212, 220, 365, 369, 433); negustor (Omiliile la Ps. I, LXI, PG 29, col. 216, 477); soldatul (Omiliile la Ps. I, VII, PG 29, col. 225, 245); constructorul (Omiliile la Ps. I, XXXIII, XLVIII, PG 29, col. 213, 356, 448; Pr. Magistrand Gheorghe A. Nicolae, Aspecte din natur[ ]i via\[ @n “Comentariul la Psalmi” al Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVIII, nr. 5-6/1965, pg. 326-327 276 P.S. Andrei Boto][neanu, Aspecte ale vie\ii sociale oglindite @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LV, nr. 1-2/1979, pg. 92

131

Familia ]i necesitatea educa\iei cre]tine Vorbind despre familia Sf`ntului Vasile cel Mare,

prietenul s[u, Sf`ntul Grigorie Teologul, spune despre aceasta c[ se caracteriza prin pietatea ei, “mo]tenit[ ]i de la str[mo]ii tat[lui ]i de la str[mo]ii mamei sale”. C[snicia p[rin\ilor Sf`ntului Vasile cel Mare, model pentru orice familie cre]tin[, “era mai mult @ntemeiat[ pe practicarea virtu\ii @n comun, dec`t pe unirea trupeasc[“. Membrii acestei binecuv`ntate familii se str[duiau s[ ajute pe cei s[raci, s[ g[zduiasc[ pe str[ini, s[ aduc[ jertfe binepl[cute lui Dumnezeu, lucru pe care atunci nu @l f[ceau mul\i oameni277.

La r`ndul s[u, Sf`ntul P[rinte nu a ignorat rolul moral ]i social pe care @l are familia cre]tin[, ca o scar[ c[tre cer ]i focar, ce a d[ruit for\e noi pentru via\a @n Hristos. Era firesc s[ priveasc[ familia ca pe o “r[sadni\[ a sfin\eniei”, ridic`ndu-se el @nsu]i dintr-o familie de sfin\i. Familia cre]tin[ cre]te responsabilitatea reciproc[ a membrilor ei, cu ni]te rezultate pozitive pentru via\a @ntregii societ[\i278.

T`lcuind Psalmul I, Sf`ntul Vasile cel Mare afirm[ c[ b[rbatul ]i femeia se bucur[ de aceea]i pre\uire @n fa\a lui Dumnezeu. Ei au aceea]i natur[ uman[ ]i se pot @nvrednici de aceea]i r[splat[. Faptele b[rbatului ]i ale

277 Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 500, 505 278 Protos. Drd. Irineu Pop, #nv[\[minte morale ]i sociale @n opera ]i activitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, necesare activit[\ii preo\ilor @n vremea noastr[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXVII, nr. 3-4/1985, pg. 282-283

132

femeii nu sunt privite sub aspectul originii lor, ci sub aspectul calit[\ii279.

At`t @n Regulile morale, c`t ]i @n Comentariul s[u la Psalmi, dezvolt[ ]i tema rela\iilor care ar trebui s[ fie @ntre membrii familiilor cre]tine. C[s[toria o socote]te indisolubil[ ]i “nu trebuie s[ se despart[ so\ul de so\ie, nici so\ia de so\, afar[ de cazul c[ cel[lalt s-a dedat adulterului, sau este celuilalt spre @mpiedicare la evlavie”280. Temelia c[s[toriei ]i a familiei cre]tine este iubirea dintre so\i. C[ci “b[rba\ii trebuie s[-]i iubeasc[ femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit Biserica”281.

Rolul pe care Arhiepiscopul Cezareei Capadociei l-a avut @n istoria monahismului cre]tin este bine cunoscut, iar “R`nduielile” sale monahale sunt o m[rturie @n acest sens. Subliniem aici doar @ndemnul s[u spre deschiderea monahismului r[s[ritean c[tre nevoile sociale282, cum reiese ]i din @ntrebarea: “Dac[ tr[ie]ti singur, cui speli picioarele?”. }i r[spunde c[ iubirea aproapelui devine

279 Fiindc[ “Dumnezeu r[spl[te]te o fapt[ bun[, indiferent dac[ ea este s[v`r]it[ de un b[rbat, sau de o femeie. Iar din punct de vedere religios ]i moral, b[rbatul ]i femeia sunt egali” - Pr. Magistrand Mihai Georgescu, Idei morale ]i sociale @n Comentariul la Psalmi al Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 7-8/1958, pg. 469 280 Sf`ntul Vasile cel Mare, Regulile morale, 73, PG 31, col. 849 281 Ibidem, 73, PG 31, col. 852; Arhidiacon Prof. Ioan Z[grean, Probleme morale @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980, pg. 224 282 Diac. Asistent Ion Bria, Teologie ]i biseric[ la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIII, nr. 1-2/1971, pg. 77

133

imposibil[ c`nd monahul tr[ie]te solitar. Iar prin r`nduielile monahale vasiliene, asceza se @mbin[ cu studiul ]i activismul social.

Asemenea celorlal\i Sfin\i P[rin\i ai Bisericii noastre, Sf`ntul Vasile cel Mare vede educa\ia ca pe un fenomen complex, pentru c[ la fel de complex[ este persoana uman[. Desigur, el nu face p[stori\ilor s[i numai educa\ie moral[, ci vizeaz[ educa\ia lor religioas[, av`nd ca principal obiectiv m`ntuirea acestora. A]eaz[ @n centru virtutea iubirii de Dumnezeu ]i de oameni ]i convingerea privind necesitatea ne@ncetatului ajutor al harului lui Dumnezeu. Se str[duie]te s[ pun[ @n mi]care toate facult[\ile suflete]ti ale p[stori\ilor s[i, lucr`nd pentru @nnobilarea ]i @mbog[\irea omului l[untric, preg[tindu-l pentru dob`ndirea vie\ii ve]nice283.

Copilul, cre]tinul @n prima parte a vie\ii sale, este @nv[\at s[-]i @nsu]easc[ un criteriu sigur al adev[rului, z[bovind numai asupra acelor preocup[ri din @n\elepciunea omeneasc[, ale c[ror roade @i vor fi folositoare. De aici @n\elegem pe Sf`ntul Vasile cel Mare ca un umanist cre]tin cu o larg[ deschidere spre tot ceea ce @n\elepciunea lumii sale @i putea oferi folositor, nu numai lui, ci ]i semenilor. De aceea, @n “Cuv`ntul c[tre tineri” rostit de el, recomand[, al[turi de lectura autorilor sfin\i, pe cea a autorilor profani284.

283 Pr. D-tru C[lug[r, Caracterul religios-moral cre]tin, Sibiu 1955, pg. 163; Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Actualitatea mesajului Sfin\ilor Trei Ierarhi, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXV, nr. 1-3/1975, pg. 39 284 Pr. Prof. Constantin Galeriu, Teologie, preo\ie ]i slujire la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXI, nr. 1-3/1985, pg. 133

134

Astfel, el a urm[rit s[ @mbun[t[\easc[ via\a societ[\ii sale printr-o serie de mijloace specific cre]tine, prin predic[ ]i exemplu personal. A organizat @n jurul Bisericii sale activitatea de educa\ie a tinerilor. Ca un p[stor ne@ntrecut de suflete, dar ]i ca un cunosc[tor des[v`r]it al Sfintei Scripturi, a scos din paginile acesteia mustr[ri, @ncuraj[ri ]i @ndemnuri p[rinte]ti, c[l[uzindu-]i p[stori\ii. A luat din natur[ ]i din via\a ascult[torilor exemple numeroase, potrivite, edificatoare285.

Vorbind despre cultura timpului s[u, Sf`ntul Vasile cel Mare consider[ c[ ea ascute ]i fortific[ mintea, u]ur`nd studiul Sfintei Scripturi. Cere spirit de discern[m`nt. De asemenea, consider[ c[ datoria cea mai sf`nt[ a p[rin\ilor este aceea de a-]i educa pentru ve]nicie odraslele. Preg[tirea lor intelectual[ trebuie dublat[ de preg[tirea moral[, pentru a fi posibil progresul286.

Marele Ierarh capadocian a ar[tat o profund[ cunoa]tere a firii umane ]i cum trebuie cultivate @nsu]irile omului, pentru a contribui la zidirea sufletului. A @n\eles puterea cuv`ntului de a cl[di, sau a distruge. #n vremea c`nd era preot la Cezareea, a avut ca misiune s[ realizeze catehizarea celor ce urmau s[ primeasc[ Botezul, pentru care a expus @nv[\[turile cre]tine @ntr-un mod f[r[ egal, dovad[ a grijii sale de p[stor de suflete287.

285 Protos. Drd. Irineu Pop, #nv[\[turi morale…, Op. cit., pg. 279 286 Pr. Lector Dr. Tache Sterea, Actualitatea g`ndirii teologice a Sfin\ilor Trei Ierarhi la sf`r]it de mileniu, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an LI, nr. 1-2/1999, pg. 137 287 I.P.S. Nestor Vornicescu, Aspecte ale des[v`r]irii cre]tine @n via\a ]i opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, an XXX, nr. 4/1978, pg. 618; Pr. Prof. Al. Moisiu, Sf`ntul Vasile cel

135

A fost pild[ de dasc[l cre]tin ]i un neegalat promotor al vie\ii cre]tine. S-a str[duit s[-i fac[ pe to\i p[rta]i ai @n\elepciunii, vestindu-le cuv`ntul Evangheliei ]i d`ndu-se pe sine model. Trei factori l-au instruit ]i educat: familia sa, Biserica, de care nu a fost departe niciodat[ ]i ]coala pe care a urmat-o, la diferite nivele288.

Sf`ntul Vasile cel Mare descoperea treptat ]i temeinic @nv[\[tura cre]tin[, impulsion`nd participarea activ[ a tinerilor la via\a Bisericii. Pentru a-i @ndrepta, “recurgea mai pu\in la cuv`nt ]i mai mult la fapt[“. Lua pe oameni “cu bini]orul”, cu bl`nde\ea, conving`ndu-i. Adversarii cedau adesea de bun[ voie, fiecare c[ut`nd mai degrab[ s[ se @mpace cu el, “ar[t`ndu-se binevoitori”. Chiar ]i atunci c`nd @nv[\[turile pe care le propov[duia erau dificil de explicat, prefera simplitatea exprim[rii289.

Prezenta @nv[\[turile sub form[ de sfaturi, @n dorin\a de a-i ridica pe ascult[tori “din lan\urile diavolului”. Alteori @i mustra. C[ci certarea o folosea ca metod[ pedagogic[ ]i pastoral[, fiind “o disciplin[ folositoare sufletului”, care adesea cade @n p[cate, ]i care prin certare se ridic[. Se petrece ceva @ntocmai ca ]i cu copiii cei mici care, pentru c[ nu ]i-au f[cut temele, sunt pedepsi\i ]i devin apoi mai grijulii. Iar pentru omul care judec[ drept, certarea este

Mare, @ndrum[tor ]i p[stor de suflete, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXIV, nr. 1/1988, pg. 24 288 Asistent Sebastian }ebu, Sfin\ii Trei Ierarhi, modele alese de @n\elegere ]i tr[ire actual[ a cre]tinismului, @n rev. Mitropolia Ardealului, nr. 1-3/1976, pg. 144; Pr. Prof. D-tru Belu, Activitatea omiletic[…, Op. cit., pg. 181 289 Arhidiacon Prof. Dr. Constantin Voicu, Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXII, nr. 7-9/1977, pg. 504; Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare funebr[, PG 36, col. 549; Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia XXIV, PG 31, col. 608

136

socotit[ mai de pre\ dec`t bog[\ia. Ocara @ns[ nu are ce c[uta @ntre mijloacele pedagogice. Fiindc[ p[c[tosul trebuie s[ fie mustrat ]i nu oc[r`t. Ocara nu @i poate fi de folos, ci @i aduce ru]inarea290.

Modul @n care lucreaz[ @n\elepciunea divin[ scap[ adeseori puterii noastre de @n\elegere. A]a de pild[, spune Sf`ntul Vasile cel Mare, Dumnezeu ne trimite uneori nenorociri, ca s[ ne reaminteasc[ faptul c[ ne-am @ndep[rtat de El ]i ne-am lenevit. Nu vrea s[ ne piard[, ci s[ ne @ndrepte, @ntocmai cum procedeaz[ p[rin\ii cu copiii lor, c`nd ace]tia sunt neascult[tori291.

#n\elepciunea lui Dumnezeu este prezent[ @n toate c`te exist[. Prin ea, de pild[, necuv`nt[toarele g[sesc mijloacele potrivite pentru supravie\uire. Tot astfel ]i oamenii, @nzestra\i fiind cu darul ra\iunii, trebuie s[ @]i r`nduiasc[ bine via\a292.

290 Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilia XXI, PG 31, col. 540; Idem, Omilia XII, PG 31, col. 396-397; Idem, Omilia II la Psalmi, PG 29, col. 257 291 Idem, Omilia VIII, PG 31, col. 305, 308 292 Idem, Omilia VII la Hexaimeron, PG 29, col. 157. Vorbind despre albin[, Sf`ntul P[rinte @ndeamn[: “Imit[, cre]tine, purtarea albinei!”. R`ndunica ne @nva\[ s[ nu ne pl`ngem de s[r[cie. Ea @]i face cuibul din paie c[rate cu ciocul ]i astfel @]i cre]te puii. Tot astfel, cre]tinul nu trebuie s[ se apuce de rele din pricina s[r[ciei, nici s[-]i piard[ n[dejdea, c`nd se abat asupra lui necazuri - Idem, Omilia VIII la Hexaimeron, PG 29, col. 172, 177. }i furnica este un exemplu. Ea @]i adun[ hran[ vara pentru iarn[, umpl`ndu-]i c[m[rile. Omul s[ ia pild[ ]i s[ nu se osteneasc[ pentru sine, ci s[ n[d[jduiasc[ @n cele viitoare - Idem, Omilia IX la Hexaimeron, PG 29, col. 193

137

2. Lucrarea pe t[r`m moral ]i social a Sf`ntului

Grigorie Teologul Sf`ntul Grigorie Teologul este un model de tr[ire

cre]tineasc[. Iar pentru profunzimea p[trunderii dogmelor, ca ]i pentru via\a sa exemplar[, el a fost onorat cu supranumele de “Teologul”, pe care mai @nainte @l primise doar Sf`ntul Ioan Evanghelistul293.

Familia Marelui Ierarh este pild[ vrednic[ de admirat pentru orice familie cre]tin[. Tat[l, cu numele de Grigorie, este descris de fiul lui @n cele mai vii culori ale virtu\ilor, @nflorite de duhul preo\iei294. Nona, mama sa, era o femeie pioas[, care ini\ial contribuise hot[r`tor la credin\a so\ului ei. Cei doi so\i @]i iubeau copiii ]i pe Hristos. “#ns[, ceea ce era mai pu\in obi]nuit, ei iubeau mai mult pe Hristos dec`t pe proprii lor copii”. Nona era o podoab[, un model de virtute pentru femeile cre]tine. Toat[ via\a ei a fost o continu[ jertf[. Iar na]terea fiului ei a fost rodul unei necontenite rug[ciuni. Cuno]tea drumul Bisericii ca nimeni alta. Mi]c[tor este ]i felul c[ a adormit @ntru

293 Pr. Gheorghe Tilea, Introducere la volumul: Sf`ntul Grigorie de Nazianz, Opere dogmatice, Bucure]ti 2002, pg. 8 294 “Aveam un p[rinte frumos ]i foarte cinstit, b[tr`n, simplu, de caracter…, cu adev[rat un alt patriarh Avraam…, prieten al lui Hristos…, o podoab[ a p[storilor” - Sf`ntul Grigorie Teologul, Poeme despre sine @nsu]i, PG 37, col. 1033; Magistrand Constantin Corni\escu, Sf`ntul Grigorie de Nazianz, despre familia sa, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVI, nr. 5-6/1964, pg. 351

138

Domnul, pe c`nd se ruga, @n l[ca]ul sf`nt. A fost o mam[ cre]tin[ ideal[, pentru care Biserica noastr[ a cinstit-o, al[turi de acele celebre femei cre]tine, Emilia, Macrina ]i Antusa295.

Sf`ntul Grigorie Teologul s-a n[scut la Arianz, l`ng[ Nazianz, @n Capadocia, @n jurul anului 300. A primit educa\ia @n familie, de la tat[l s[u, Grigorie ]i mama sa, Nona, @n condi\ii bune. Cu trecerea anilor ]i cre]terea min\ii, cre]tea ]i dorin\a sa de mai bine. S-a bucurat de posibilitatea de a avea la @ndem`n[ c[r\i bune ]i de a fi @ndrumat de oameni ale]i, de la care avea ce @nv[\a. S-a familiarizat de mic cu citirea Sfintei Scripturi, carte nelipsit[ @n educa\ia cre]tin[ din secolul al IV-lea. Amintim totodat[ ]i pe pedagogul Carterios, monah ]i preot, pe care l-a cunoscut, fiindu-i @ndrum[tor @n studiu ]i virtute296.

Un pas @nainte l-a f[cut prin studiile din Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf`ntul Vasile cel Mare, cu care s-a @mprietenit. A continuat la ]coala din Cezareea Palestinei, @nfiin\at[ mai @nainte de Origen, @n secolul al III-lea, urm`nd cele dou[ cicluri: laic ]i cre]tin, studiind logica, dialectica, fizica, geometria, aritmetica, astronomia ]i etica297. A continuat apoi la Alexandria Egiptului, unde studia medicina fratele s[u, Cezar. Nu se cunosc detalii despre aceast[ perioad[, cu excep\ia faptului c[ Sf`ntul P[rinte aminte]te despre @nv[\[tura acumulat[ acolo. #n 295 Idem, Cuv`ntul VII teologic, PG 35, col. 760; Magistrand Constantin Corni\escu, Sf`ntul Grigorie…, Op. cit., pg. 353, 356 296 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Studiile universitare ale P[rin\ilor Capadocieni, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 9-10/1955, pg. 534 297 P.S. Dr. Casian Cr[ciun, Sfin\ii Trei Ierarhi ]i @nv[\[m`ntul teologic, @n Revista Teologic[, seria nou[, an X, nr. 3-4/2000, pg. 45

139

acea vreme, Biserica Egiptului era condus[ de Sf`ntul Atanasie cel Mare, despre care mai apoi Sf`ntul Grigorie Teologul va scrie o cuv`ntare de laud[298. A ajuns la Atena c`nd avea 20 de ani, pe la anul 350. Istoricul Socrat spune c[, @mpreun[ cu prietenul s[u, Sf`ntul Vasile cel Mare, ]i-a @nsu]it @ndeosebi retorica ]i filosofia. Arta oratoriei era @n acele vremuri principala disciplin[ de studiu. Ea presupunea o cultur[ vast[, multilateral[. #mpreun[ cu prietenul s[u, Sf`ntul Grigorie Teologul a sporit, odat[ cu cuno]tin\ele, ]i @n virtute.

#ntors @n Capadocia, s-a botezat, apoi a mers la m[n[stirea @nfiin\at[ de prietenul s[u, Sf`ntului Vasile cel Mare, @n Pont. Aici tr[ia simplu, modest, dormea pe jos, se hr[nea cu p`ine ]i afar[ de ap[, nu bea nimic. Ziua muncea ]i o mare parte din noapte se ruga299. A contribuit la elaborarea Filocaliei. #n anul 361, la Cr[ciun, la insisten\ele tat[lui s[u, Sf`ntul Grigorie Teologul a fost hirotonit preot. S-a retras, socotindu-se nepreg[tit, dar a revenit la Pa]tele urm[tor, c`nd a ]i rostit cuv`ntarea Despre fuga sa. }i-a ajutat apoi tat[l @n conducerea eparhiei ]i a contribuit la alegerea Sf`ntului Vasile cel Mare ca Arhiepiscop al Cezareei Capadociei. #n anul 371, la rug[mintea acestuia, a fost ales episcop de Sasima. Dup[ anul 374, s-a retras @n m[n[stire. La insisten\a cre]tinilor din Constantinopol, vine @n anul 379 aici ]i reface comunitatea ortodoc]ilor, sl[bit[ de arieni. #n anul 298 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Studiile…, Op. cit., pg. 536; Pr. Gheorghe Dr[gulin, Sf`ntul Vasile cel Mare ]i ]coala alexandrin[, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979, pg. 88 299 Diac. Drd. Marin Sava, Profilul teologului dup[ Sf`ntul Grigorie de Nazianz, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXI, nr. 5-6/1969, pg. 387-388

140

380, @mp[ratul Teodosie l-a instalat ca Arhiepiscop al Constantinopolului. #n 381 a participat la Sinodul II Ecumenic. }i fiindc[ au ap[rut ne@n\elegeri, a preferat s[-]i dea demisia ]i s[ plece @n Capadocia. }i-a luat r[mas bun de la sinod ]i de la p[stori\ii s[i, @ndemn`ndu-i s[ p[zeasc[ mai departe “odorul credin\ei”300. Venind @n locurile sale natale, s-a dedicat vie\ii contemplative, murind la v`rsta de 60 de ani.

#n ce prive]te atitudinea sa fa\[ de cultura p[g`n[ ]i filosofie, dintre to\i P[rin\ii Bisericii, Sf`ntul Grigorie Teologul este socotit “cel mai profund cunosc[tor ]i cel care folose]te cel mai amplu filosofia greac[“. El “discerne cu cea mai mare claritate lucrarea teologhisirii de cea a filosofiei”. Cele 45 de cuv`nt[ri teologice ale sale sunt adev[rate discursuri, @n care expune @nv[\[tura de credin\[ pentru ascult[torii s[i ini\ia\i301. Posteritatea l-a apreciat la superlativ pe Marele Ierarh302.

300 Arhidiac. Prof. Dr. Ioan Z[grean, Sfin\ii Trei Ierarhi, str[lucite ]i ne@ntrecute modele de virtute cre]tin[, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXII, nr. 1-3/1972, pg. 36 301 Pr. Dr. Ioan L. B[j[u, Predica @n slujirea…, Op. cit., pg. 186. #n accep\iunea pe care i-o acordau filosofiei scriitorii patristici, ea constituie str[dania de a medita despre Dumnezeu. Iar “a filosofa despre Dumnezeu nu o poate face oricine… Divina filosofie nu poate fi tratat[ nici @n orice moment, nici @n fa\a oricui”. #ntre condi\ii, el men\iona nevoia cur[\eniei suflete]ti ]i trupe]ti - Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntul I teologic, PG 36, col. 13; IPS Nicolae Corneanu, Studii patristice. Aspecte din vechea literatur[ cre]tin[, Timi]oara 1984, pg. 67 302 Astfel, @nv[\atul bizantin Mihail Psellos spunea c[ “nimeni dintre to\i oamenii nu poate rivaliza cu Platon, afar[ de Grigorie de Nazianz” - Pr. Prof. N. Borda]iu, Aspecte ale tr[irii cre]tine

141

Cultura necesit[ un @ndelung proces de selec\ie a ceea ce este bun ]i folositor. Iar cre]tinii trebuie s[ ia din cultura p[g`n[ ceea ce duce la studiu ]i la contemplare, nu la eroare ]i pierzanie. De aceea, se cere aplicarea principiului selec\iei, prin care tinerii cern ce le este folositor din @n\elepciunea lumii p[g`ne303. A fost un mare admirator al culturii eline, pe care o considera ca fiind util[. }tiin\a nu trebuie nici ea dispre\uit[, iar cei care au o astfel de atitudine sunt ignoran\i ]i incul\i.

Cu ajutorul culturii eline, Marele Ierarh a izbutit s[ dea acea impresionant[ sistematizare dogmatic[, ce @i va aduce renumele. }i, numai cu ajutorul acestei culturi, pe ale c[rei mijloace de exprimare ]i scriere frumoas[ le-a folosit, a ajuns s[ fie socotit cel mai fecund ]i cel mai de seam[ poet cre]tin al vremurilor sale. Dac[ @n tinere\e i s-a propus s[ fie profesor de elocven\[ la Atena, mai t`rziu el va trimite fostului profesor al s[u, retorul Libaniu, mul\i elevi din Capadocia304. Dar Sf`ntul Grigorie Teologul nu a fost preocupat numai de ideea ca to\i cre]tinii s[ aib[

@n via\a ]i opera Sf`ntului Grigorie Teologul, @n rev. Glasul Bisericii, nr. 1-2/1972, pg. 61 303 #i @ndeamn[, zic`nd: “Dispre\uie]te divinit[\ile ridicole despre care vorbesc poe\ii ]i admir[ frumuse\ea cuvintelor. De pe tulpina literelor antice, las[ spinul ]i culege trandafirul” - Sf`ntul Grigorie Teologul, Iambi c[tre Seleucos, 57-61, PG 37, col. 1581; Pr. Lector Dumitru Radu, Spiritualitate ]i slujire la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVI, nr. 3-4/1974, pg. 186; Lector Dr. Cezar Vasiliu, Atitudinea Sfin\ilor Trei Ierarhi fa\[ de societatea vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXII, nr. 1-2/1980, pg. 59 304 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Sfin\ii Trei Ierarhi ]i cultura vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIII, nr. 1-2/1961, pg. 60-61

142

acces la valorile profane din vremea lor, ci a vrut el @nsu]i s[ creeze valori culturale cre]tine, care s[ echivaleze cu cele p[g`ne. A]a se explic[ de pild[ dorin\a sa de a crea o oper[ poetic[ valoroas[.

Sf`ntul Grigorie Teologul subliniaz[ demnitatea cu care omul a fost creat de Dumnezeu ]i egalitatea tuturor oamenilor @n fa\a Creatorului lor. Asemenea altor P[rin\i ai Bisericii noastre, dovede]te aceasta @n practic[, hirotonind chiar @n treapta de episcop pe un sclav. Egalitatea oamenilor se vedea ]i din faptul c[ Sf`ntul P[rinte boteza @n acela]i timp pe cei boga\i @mpreun[ cu cei s[raci, chiar robi fiind ei305.

Nume]te sufletul omului “suflare a lui Dumnezeu”. #n facerea lui, “cerescul a suferit amestecare cu p[m`ntescul”. Sufletul este ca “lumina ascuns[ @n pe]ter[“. Este dumnezeiesc ]i nemuritor ]i reprezint[ “conducerea cuget[toare” a noastr[. Primul om a fost a]ezat de Dumnezeu @n rai ]i cinstit cu darul voin\ei libere, “ca binele s[ nu fie mai pu\in al celui care @l alege”. Omul a primit a]adar voin\[ liber[306.

Mai @nt`i de toate, virtutea este o condi\ie a teologiei. Cu c`t teologul progreseaz[ @n virtute, cu at`t @]i d[ seama de @n[l\imea lui Dumnezeu, “Care este lumina cea mai curat[, dar pentru cei mai mul\i inaccesibil[“,

305 Sf`ntul Grigorie Teologul, Scrisoarea 89, PG 37, col. 149-153; Drd. Ioan Mircea Ielciu, Via\a ]i valoarea ei dup[ Sfin\ii P[rin\i Capadocieni, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXII, nr. 1-2/1986, pg. 79 306 Idem, Poeme dogmatice, PG 37, col. 446, 453; Idem, Cuv`nt la Na]terea M`ntuitorului, PG 36, col. 324; Idem, Cuv`ntare la Pa]ti, PG 36, col. 632

143

frumuse\ea mai presus de orice frumuse\e307. Virtutea iubirii de Dumnezeu ]i de semeni constituie “baza, mijlocul ]i piscul duhovniciei”. Ne @ndeamn[ la tr[irea acestei virtu\i, ne @ndeamn[ la activism moral, pentru a o face s[ devin[ lucr[toare. G`ndul ]i fapta oamenilor trebuie s[ plece din iubirea lor de Dumnezeu ]i de oameni. Fiindc[ Dumnezeu este iubire ]i noi s[ pre\uim cel mai mult aceast[ virtute308.

Chiar dac[ aparent Sf`ntul Grigorie Teologul nu s-a implicat at`t de mult @n problemele sociale ale vremurilor sale, vedem c[ totu]i nu a r[mas str[in de ele, ci a r[spuns cerin\elor vremii. A dezvoltat amplu tema iubirii aproapelui “sub haina umanismului vibrant, teoretizat ]i fundamentat”, @n lucrarea sa cu titlul “Despre iubirea s[racilor”309. #i @ndeamn[ pe cre]tinii din vremea sa ca s[-i ajute pe cei mai oropsi\i dintre semenii lor, at`t de numero]i @n acele vremuri. Descrie starea jalnic[ de suferin\[ a celor bolnavi, mai ales a lepro]ilor, abandona\i de semeni. Despre ace]tia spune cu durere: “#n fa\a ochilor ni se a]terne priveli]te @nsp[im`nt[toare ]i de pl`ns…; oameni mor\i ]i @n acela]i timp vii, ciunti\i de cele mai multe p[r\i ale trupului”. Ei sunt v[zu\i de semeni ca un pericol, consider`nd c[ este primejdioas[ apropierea

307 Pr. Prof. Ioan R[mureanu, Preotul, slujitor al lui Dumnezeu ]i al oamenilor, dup[ Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXXVIII, nr. 1-2/1970, pg. 100; Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntul despre preo\ie, PG 35, col. 484 308 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sfin\ii P[rin\i ca @ndrum[tori…, Op. cit., pg. 194; Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntarea XII despre pace, PG 35, col. 1136 309 Nicolae V. St[nescu, Teologie ]i via\[ la Sf`ntul Grigorie de Nazianz, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XIV, nr. 1-2/1962, pg. 7

144

de ei. Iubirea de Dumnezeu nu @]i poate g[si expresia deplin[ dec`t @n iubirea aproapelui310.

Concep\ia umanist[ a Sf`ntului Grigorie Teologul se fundamenteaz[ pe convingerea sa c[ omul este chipul lui Dumnezeu. De aici rezult[ egalitatea fiin\ial[ a tuturor oamenilor ]i datoria oric[rui cre]tin de a lupta pentru desfiin\area inegalit[\ilor, a s[r[ciei ]i bolilor. El ne reaminte]te c[ to\i sunt “fra\ii no]tri dup[ Dumnezeu”, chiar dac[ nu voim, to\i suntem p[rta]i ai aceleia]i firi, crea\i din acela]i lut, av`nd aceia]i nervi, acelea]i oase.

Marele Ierarh nu este nicidecum mai mare teolog speculativ dec`t practic, pe t[r`m moral ]i social. Pentru el, cre]tinismul nu @nseamn[ doar @nv[\[tur[ de credin\[, ci ]i fapte de credin\[, lucrare a virtu\ii. #n acela]i timp, reaminte]te necesitatea acestor fapte ale iubirii pentru a avea r[spuns bun @n ziua judec[\ii. Fiindc[ “prin nimic altceva ca prin iubirea de oameni, nu ni se d[ @n schimb iubirea de c[tre Cel care la r`ndu-I ne-o m[soar[ dup[ dreptate”. #n fa\a noastr[ st[ pilda iubirii M`ntuitorului pentru noi, Jertfa Sa m`ntuitoare. Iat[ c`teva motive care ne fac s[ vedem @n Sf`ntul Grigorie de Nazianz nu numai teologul cre]tin prin excelen\[, ci ]i un spirit umanist pe m[sur[. C[ci el a @mbinat teologhisirea cu slujirea practic[ a p[stori\ilor s[i311.

310 “Prin nimic altceva nu se sluje]te a]a de des[v`r]it lui Dumnezeu, ca prin mila fa\[ de aproapele, fiindc[ nu este ceva mai propriu lui Dumnezeu dec`t aceasta” - Sf`ntul Grigorie Teologul, Despre iubirea s[racilor, trad. de Pr. Dr. Gheorghe Tilea, Bucure]ti 1948, pg. 12, 15-16; Nicolae V. St[nescu, Teologie…, Op. cit., pg. 8 311 Ibidem, pg. 13; Nicolae V. St[nescu, Teologie…, Op. cit., pg. 10, 12

145

Sfin\enia, ideal al des[v`r]irii cre]tine, este sintez[ a darurilor Sf`ntului Duh, daruri ce sunt primite ]i apoi @nt[rite prin rug[ciune, prin post ]i prin Sfintele Taine. Rug[ciunea @nal\[ sufletul progresiv spre Hristos, leag[ pe credincio]i de Dumnezeu ]i @ntre ei, le une]te ]i le purific[ g`ndurile. Mai ales rug[ciunea @n comun exprim[ “c[ldura binelui @n vatra inimii noastre”312.

O aten\ie deosebit[ este acordat[ Tainei Sf`ntului Botez, “cel mai bun ]i cel mai de pre\ dintre toate darurile lui Dumnezeu”. Minunate sunt darurile pe care le revars[ @n sufletele oamenilor ]i mare este bucuria pe care o avem de pe urma Botezului313. Sf`ntul Grigorie Teologul enumer[ de c`te feluri este Botezul314.

Sf`ntul Grigorie Teologul @]i arat[ neputin\a cuv`ntului s[u @n a @n[l\a dup[ vrednicie imne de laud[ lui Dumnezeu. El exclam[: “Cum te va c`nta cuv`ntul, c[ci nu e]ti de gr[it cu nici un cuv`nt. Cum te va contempla

312 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sfin\ii P[rin\i ca @ndrum[tori…, Op. cit., pg. 197 313 Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntarea 40. Despre Sf`ntul Botez, PG 31, col. 361; Arhidiac. Prof. Dr. Constantin Voicu, Viziunea patristic[ asupra Botezului de la Hristos, @n Anuarul Academic 2001-2002, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Teologie Andrei }aguna, Sibiu 2002, pg. 85 314 Vorbe]te mai @nt`i despre Botezul lui Moise, @n nor ]i @n mare, un Botez pre@nchipuitor. Fiindc[ marea pre@nchipuia apa Botezului, iar norul pe Duhul Sf`nt. A botezat ]i Sf`ntul Ioan, cu Botezul poc[in\ei. Acesta nu era @n @ntregime duhovnicesc, lipsindu-i Duhul. Un alt Botez este cel al muceniciei, prin s`nge, cu care #nsu]i Hristos s-a botezat. Exist[ ]i Botezul lacrimilor, pl`ng`nd cu triste\e. Exist[ desigur ]i Botezul cre]tinesc, a]a cum @l ]tim ]i cum l-am primit ]i noi - Idem, Cuv`ntare la Sfintele Lumini, PG 36, col. 353-356

146

mintea, c[ci nu e]ti cuprins de nici o minte”. De aceea, cere mila Tat[lui ceresc ]i harul S[u315.

Se pune @n fa\[ exemplul pe care @l ofer[ dou[ dintre personalit[\ile vie\ii biserice]ti a vremii. Sunt paradigme de tr[ire sf`nt[ cu adev[rat, de d[ruire, jertfelnicie, de cel mai @nalt umanitarism cre]tin. #n cinstea Sf`ntului Vasile cel Mare, prietenul s[u, roste]te cunoscuta Cuv`ntare funebr[, @n care @l descrie ca pe un “nobil ap[r[tor al adev[rului”, ce a propov[duit @nv[\[tura ortodox[, spre m`ntuirea lumii @ntregi. Aceea]i pre\uire este ar[tat[ ]i fa\[ de marele conduc[tor al Bisericii din Alexandria Egiptului, Sf`ntul Atanasie. #ntr-o cuv`ntare panegiric[ @nchinat[ lui, exclam[: “L[ud`nd pe Atanasie, vom l[uda virtutea, iar l[ud`nd virtutea, l[ud[m pe Dumnezeu, care a dat daruri at`t de mari fiilor S[i”316.

Marele Ierarh @ndeamn[ pe cre]tini s[ @ndep[rteze duhul necurat ]i material din sufletele lor, @mpodobindu-se cu cur[\enia de patimi ]i cu cunoa]terea, l[s`ndu-se @nv[\a\i de c[tre Cuv`ntul. El este pe deplin con]tient de neputin\a noastr[ de a opri cu totul rev[rsarea de p[cate

315 Idem, Imn c[tre Dumnezeu, PG 37, col. 507-510. Sf`ntul Grigorie Teologul subliniaz[ importan\a universal[ ]i sfin\itoare a operei M`ntuitorului. Taina Dumnezeie]tii #ntrup[ri nu este un simplu fapt, care ne-a d[ruit @n noi pe Hristos ]i a re@nnoit persoana, ci a produs o experien\[ interioar[ a vie\ii noastre dumnezeie]ti - Andreas Theodorou, #nv[\[tura despre @ndumnezeirea omului (@n limba greac[), pg. 88-89 316 Idem, Cuv`ntul 43, PG 63, col. 497; Idem, Panegiric @n cinstea Sf`ntului Atanasie (Cuv`ntarea 21), I, PG 35, col. 1081; Pr. Prof. Teodor Bodogae, Din scrisorile Sf`ntului Vasile cel Mare c[tre Sf`ntul Atanasie al Alexandriei, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3, ian.-martie 1979, pg. 70 ]i urm.

147

@n via\[, dar ne @ndeamn[ s[ ne ru]in[m de ele. Posibilitatea vorbirii despre Dumnezeu, a teologhisirii este condi\ionat[ de cur[\enia noastr[ sufleteasc[ ]i trupeasc[, de str[dania pentru purificare. Sf`ntul P[rinte m[rturisea el @nsu]i necesitatea pe care o sim\ea de a se cur[\a pe sine, spre a putea lucra pentru cur[\irea celorlal\i ]i sfin\irea lor317.

Bog[\ia ]i munca sunt de asemenea @n aten\ie, vorbind despre via\a de ob]te @n care tr[iau oamenii la @nceput, o via\[ @n care nu erau nici boga\i ]i nici s[raci, @n care nu existau sclavi ]i liberi, ci to\i erau egali. }i @ndeamn[ s[ imit[m pe Dumnezeu, Care plou[ deopotriv[ peste drep\i, ca ]i peste p[c[to]i, r[sare soarele peste buni ]i peste r[i ]i le ofer[ tuturor mijloacele necesare @ntre\inerii propriei lor vie\i. C`t despre sclavie, el se opune acesteia categoric, consider`nd c[ “nici un om nu este sclav prin natur[“, ci s-a ajuns la astfel de nedreptate, prin silnicia unora318.

#n ceea ce prive]te munca, Sf`ntul P[rinte are o concep\ie proprie. A munci p`n[ la oboseal[ este o ocupa\ie frumoas[, este r[splata sufletului care nu s-a risipit f[r[ rost. Pe malul r`ului Iris, la m[n[stirea @ntemeiat[ de Sf`ntul Vasile cel Mare, lucrase el @nsu]i,

317 Idem, Cuv`ntare la Sfintele Lumini, PG 36, col. 345; Idem, Cuv`ntul II teologic, PG 35, col. 417; Hierotheos Nafpaktos, Psihoterapia ortodox[, }tiin\a sfin\ilor P[rin\i, Timi]oara 1998, pg. 71 318 Idem, Despre dragostea de s[raci, PG 35, col. 889-892; Idem, Poeme morale, XXVI, PG 37, col. 853; Prof. Constantin C. Pavel, Atitudinea Sfin\ilor Trei Ierarhi fa\[ de problemele morale ale vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIX, 1977, pg. 226, 230

148

@mpreun[ cu prietenul s[u, @mbin`nd munca ]i rug[ciunea319.

Nimic nu este at`t de frumos pentru Sf`ntul Grigorie Teologul ca monahismul, ca via\a pustniceasc[. Ea @nseamn[ “s[-\i @ncui sim\urile, s[ ajungi @n afar[ de trup ]i de lume, s[ te ad`nce]ti @n tine @nsu\i ]i s[ nu te apropii de nimic din cele omene]ti, dec`t at`t c`t este de neap[rat[ trebuin\[, s[ vorbe]ti cu tine @nsu\i ]i cu Dumnezeu, s[ tr[ie]ti mai presus de cele v[zute”. Monahul poart[ @n sufletul s[u curate “chipurile cele dumnezeie]ti”, neamestecate cu cele omene]ti. El devine “oglind[ nep[tat[ a lui Dumnezeu ]i a celor dumnezeie]ti”. Petrece, pe p[m`nt fiind, cu @ngerii320. Este un real elogiu al vie\ii ]i tr[irii monahale.

Asemenea Sfin\ilor Vasile cel Mare ]i Ioan Gur[ de Aur, Sf`ntul Grigorie Teologul subliniaz[ necesitatea educa\iei. Este un model pentru tinerii teologi, care sunt dornici de studiu. #n acela]i timp, este un @ndemn pentru ace]tia, ca ei s[ se deschid[ spre studiul aprofundat, at`t al c[r\ilor cre]tine, c`t ]i al celor p[g`ne, @n m[sura @n care acestea pot s[ le fie de folos. Pentru Sf`ntul P[rinte, “instruirea este cel dint`i bun al nostru”321. 319 Idem, Cuv`ntarea 40, PG 36, col. 388; Idem, Scrisoarea 5, PG 37, col. 29. Mama sa, Nona, fusese ea @ns[]i pentru Marele Ierarh un model de munc[ s`rguincioas[ - Idem, Cuv`ntarea 18, PG 35, col. 993-996; Diac. C-tin Voicu, Teologia muncii la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i actualitatea ei, Sibiu 1975, pg. 231 320 Idem, Cuv`ntul II teologic. Despre fuga @n Pont, cuv`nt de ap[rare, PG 35, col. 413-416 321 Asistent Sebastian }ebu, Sfin\ii Trei Ierarhi modele alese de @n\elegere ]i tr[ire actual[ a cre]tinismului, @n rev. Mitropolia Ardealului, nr. 1-3/1976, pg. 147

149

Educa\ia, instruc\ia cre]tin[ are un specific al ei. Suntem @ndemna\i s[ @nv[\[m, s[ ne cur[\im mai @nainte ]i apoi s[ ne smerim, s[ propov[duim cuv`ntul Evangheliei. S[ @nv[\[m pe semenii no]tri, chiar dac[ ei sunt uneori mai @nainta\i @n v`rst[ dec`t noi322.

Sf`ntul Grigorie Teologul atrage aten\ia c[ nu-i este de folos omului s[ citeasc[ la orice v`rst[, orice carte din Scriptur[, fiindc[ “Scriptura nu poate fi @n\eleas[ @ndat[ de oricine”. #n\elesul ei literar poate deveni pentru unii v[t[m[tor. D[ chiar o v`rst[ minim[, de 25 de ani ]i pune condi\ia citirii: dragostea de studiu ]i via\[ str[lucit[, cur[\enie. “Fiindc[ numai omul ajuns la aceast[ v`rst[ poate… s[ se urce, a]a cum se cuvine, de la litera Scripturii la duhul ei”323. Vede @n acela]i timp @n cre]tin un elev ]i un dasc[l, pe care @i @mbin[ @n propria sa via\[. Fiindc[ “nu este nici un hotar @ntre a @nv[\a pe altul ]i a fi @nv[\at de altul”. De aici ]i @ndatorirea de a @nv[\a ]i de a primi @nv[\[tura. Din p[cate, observ[ el, exist[ oameni care se cred @ndrept[\i\i s[ @nve\e pe al\ii, de]i sunt ne@nv[\a\i ]i nu @]i dau seama de aceasta. “Boala aceasta de a te crede @nv[\at c`nd nu e]ti, este vrednic[ de lacrimi ]i de suspine, mai mult dec`t orice alt[ boal[“. Ea @nseamn[ slav[ de]art[ ]i piedic[ @n calea virtu\ii. Omul trebuie s[ fie mai @nt`i el luminat, pentru a putea s[ @i lumineze pe al\ii, s[ fie el sf`nt, pentru a sfin\i pe al\ii. Cu at`t mai mult, nu poate s[ fie un preot bun cel care nu a @nv[\at s[ se p[storeasc[ pe sine. 324. Educa\ia este 322 Sf`ntul Grigorie Teologul, Cuv`ntare la Sfintele Lumini, PG 36, col. 352 323 Idem, Cuv`nt despre preo\ie (Cuv`ntul II teologic), PG 35, col. 456-457 324 Ibidem, PG 35, col. 460-461, 480, 485. Un episod sugestiv pentru ilustrarea concep\iei Sf`ntului P[rinte este prilejuit de

150

posibil[ prin rug[ciune, @n Hristos, #nv[\[torul des[v`r]it ]i conduc[torul vie\ii ]i al sufletelor noastre.

Scrisoarea lui Nicobul, nepotul s[u, c[tre fiul lui, care pleca la studii, departe de casa p[rinteasc[. Aici citim @ndemnul: “Pleac[, fiul meu, pleac[ departe, prin rug[ciunile mele ]i ale familiei tale…, mergi unde te atrage dorin\a ta: … La Alexandria, de unde at`\ia oameni s-au @ntors boga\i @n ]tiin\[. Dar s[ ai de conduc[tor al vie\ii tale pe Hristos” - Pr. Mihai Bulacu, Pedagogie cre]tin[ ortodox[, Bucure]ti 1935, pg. 63

151

3. Progresul duhovnicesc ne@ncetat al omului @n

g`ndirea Sf`ntului Grigorie al Nissei Sf`ntul Grigorie al Nissei ne d[ foarte pu\ine

informa\ii despre propria lui via\[. Afl[m mai multe de la Sf`ntul Vasile cel Mare, fratele s[u ]i de la Sf`ntul Grigorie Teologul. Memoria Bisericii noastre a avut dintru @nceput cuvinte de laud[ despre el. A]a de pild[, Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) @l nume]te “b[rbat, dup[ fratele s[u al doilea”, iar Sinodul al VII-lea ecumenic @l nume]te “P[rintele P[rin\ilor”325.

#ntre P[rin\ii capadocieni, el a fost cel mai @nclinat spre specula\ii ]i ]tiin\e. Avea o minte teologic[ plin[ de profunzime. Din anul 379, c`nd a murit fratele s[u mai mare, a preluat rolul conduc[tor @n Biseric[. De atunci a @nceput ]i activitatea lui scriitoriceasc[. A v[zut teologia ca pe un munte ]i s-a str[duit, prin eforturi de purificare moral[, s[ ajung[ la experien\a mistic[ a infinit[\ii dumnezeie]ti326. 325 Andrea Papavasiliou, Psihologie cre]tin[, dup[ Sf`ntul Grigorie al Nissei, Levkosia 1995 (@n limba greac[), pg. 10 326 Emile Mersch, Trupul tainic al lui Hristos, Studii de teologie istoric[, vol. 1, Paris-Bruxelles 1951, pg. 452; Brooks Ottis, Cappadocian thought as a coherent system, @n rev. Dumbarton Oaks Papers, nr. 12 (1958), Cambridge, Massachusetts, pg. 97; Ilia Moutsoula, Sinodul al II-lea ecumenic ]i Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n revista Theologhia, Atena 1984 (@n limba francez[), ianuarie-martie, vol. 55, pg. 384; R. Leys, Teologia spiritual[ a Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n Studii Patristice, vol. 2, Berlin 1957, pg. 496-497

152

#n ceea ce prive]te atitudinea Sf`ntului Grigorie al Nissei fa\[ de @n\elepciunea lumii p[g`ne, este cunoscut faptul c[ Marele P[rinte Capadocian nu a fost str[in de aceast[ @n\elepciune. Caracteristica principal[ a g`ndirii grece]ti vechi era aceea c[ @ncerca s[ ridice duhovnice]te pe om prin “gnoz[“, @n c[utarea adev[rului, ca o realitate transcendent[, ce se ascunde @n spatele fenomenelor. A]a de pild[, filosoful epicureu vedea numai p[m`ntul, apa, sau focul, dar @n micimea sufletului s[u nu putea s[ judece de unde vin acestea. C[ci atunci c`nd cineva vede \es[tura, este firesc s[ o asemene cu \es[torul ]i prin corabie se duce cu g`ndul la constructorul ei. Dar filosofii, @n timp ce privesc lumea, @nchid ochii la Acela pe care #l arat[ toate acestea327.

#nv[\[tura Sfin\ilor P[rin\i capadocieni se afl[ @ntre cele dou[ extreme: cea a agnosticismului pesimist, care neag[ orice cunoa]tere a Existen\ei divine, ]i cea a lui Eunomiu, care a consfin\it absoluta cunoa]tere, chiar a

327 Sf`ntul Grigorie al Nissei, Macrinia, PG 46, 12 ]i urm. ; Hristou Sp. Boulgari, Cunoa]terea lui Dumnezeu dup[ Sf`nta Scriptur[, @n rev. Theologhia, vol. 63, oct.-dec., Atena 1992 (@n limba greac[), pg. 654. Sf`ntul Grigorie al Nissei ne @ndeamn[ s[ nu privim crea\ia ca pe ceva f[r[ st[p[n, care s-a f[cut singur[. Crea\ia @ns[]i veste]te limpede pe Creatorul, “prin frumuse\ea cerului, prin str[lucirea lumin[torilor, prin… @nv`rtirea regulat[ ]i bine or`nduit[ a stelelor, prin fiecare @ntoarcere… a celor patru anotimpuri, prin p[m`ntul or`nduit potrivit cu atmosfera care @l cuprinde… Pe toate acestea v[z`ndu-le, din minunea celor v[zute, sufletul trage prin cugetare, @nv[\[tura despre Cel @n\eles din faptele Lui c[ este” - Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Eunomiu, I, PG 45, col. 306; Ibidem, II, PG 45, col. 988; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 1009; Idem, La Sfintele Pa]ti, PG 46, col. 665

153

fiin\ei divine. Dar uimirea pe care o tr[ie]te omul, @n fa\a fiin\ei dumnezeie]ti ne@n\elese, na]te iubirea religioas[, na]te dorin\a de cunoa]tere a lui Dumnezeu. Este iubirea pentru Cel necunoscut ]i ne@n\eles328. Este admis[ utilitatea ]tiin\elor profane, subordonate form[rii religioase, cu anumite precau\ii329.

Cercet[torii biserice]ti disting @n operele Sf`ntului Grigorie al Nissei unele elemente filosofice330, ar[t`nd ]i originalitatea lui. El a fost numai teolog, dar a urmat procedura cercet[rii filosofice a timpurilor sale. A utilizat argumenta\ia filosofic[, acceptat[ de contemporanii s[i cu preg[tire intelectual[, pentru a dovedi tocmai lipsa de temeinicie a argumenta\iei adversarilor credin\ei. Nu se poate vorbi despre influen\a unuia sau a altuia dintre sistemele filosofice asupra Sf`ntului Grigorie al Nissei, cum spun unii cercet[tori contemporani, ci de utilizarea unora sau a altora dintre elementele diferitelor sisteme,

328 Hristou Bouki, Fiin\a religiei dup[ P[rin\ii Capadocieni, Tessalonic 1967 (@n limba greac[), pg. 104, 105 329 Jean Danielou, Platonism ]i teologie mistic[, Paris 1942 (@n limba francez[), pg. 91 330 Sf`ntul Grigorie al Nissei spune: “Fiica faraonului, cea stearp[ ]i f[r[ copii (filosofia din afar[) va lua ca pe un copil al ei pe t`n[r (Moise), ca s[ fie numit[ mama lui… Odat[ ajuns la @n[l\ime (dup[ cum afl[m despre Moise), socote]te lucru de ru]ine s[ se mai numeasc[ copil al celei din fire stearp[. C[ci este stearp[ cu adev[rat cultura din afar[… C[ci ce fruct a dat filosofia?… #n timpul @n care z[bovim @n ]tiin\ele din afar[, f[c`ndu-ne cultura trebuincioas[, s[ nu ne desp[r\im de laptele Bisericii, care ne hr[ne]te pe noi. Iar aceasta @nseamn[ s[ \inem legile ]i moravurile Bisericii, cu care sufletul hr[nindu-se, @]i ia puterile s[ urce spre @n[l\ime” - Sf`ntul Grigorie al Nissei, Via\a lui Moise, PSB 29, pg. 40

154

conform cu tema pe care o studia ]i conform cu tactica aplicat[. Altfel, elementele filosofice pe care le-a utilizat erau comune @n epoca lui. De aceea, nu le denume]te, cunosc`ndu-le @n mod direct ]i nu numai din antologii. Sf`ntul P[rinte a @ncercat s[ dea con\inut cre]tin categoriilor filosofice. C[ci filosofia nu reprezint[ scopul, ci mijlocul de t`lcuire ]i de apropiere a @n\elegerii Revela\iei331. Nu este cu putin\[ s[ @l ata][m pe Sf`ntul Grigorie al Nissei unei ]coli filosofice. El utilizeaz[ pe Plotin, pentru mistica sa, pe Porfiriu, pentru logic[ ]i ontologie. Utilizeaz[ Porticul pentru cosmologie. De]i cunoa]te toate aceste curente, este independent @n utilizarea lor. De fapt, utilizeaz[ liber no\iunile pe care le @mprumut[ din ]tiin\a ]i filosofia timpului s[u, pentru a-]i exprima propriile idei332.

De pild[, platonismul Sf`ntului Grigorie al Nissei a f[cut obiectul de studiu al unei pleiade de teologi

331 Stilianos Papadopoulou, Patrologie, Atena 1990 (@n limba greac[), vol. 2, pg. 594, 596, 599; Konstantinos Skouteris, Urm[rile c[derii ]i baia rena]terii, Atena 1973 (@n limba greac[), pg. 51 332 Robert Bouchet, Le vocabulaire de l’union et du rapport des natures chez Saint Gregoire de Nysse, @n Revue Thomiste, 68, 1968, pg. 533 ]i urm.; Louis Gardet ]i M. Labourdette, Studii critice – la sursele teologiei spirituale, @n Revue Thomiste, an 55, vol. 47, Bruges 1947 (@n limba francez[), pg. 343-345; Jean Danielou, Orientarea actual[ a cercet[rilor asupra Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n volumul: Scriptura ]i cultura filosofic[ @n concep\ia Sf`ntului Grigorie al Nissei, actele colocviului de la Chevetogne (1960), edit. de Marguerite Harl, Leidin 1971 (@n limba francez[), pg. 6, 8

155

contemporani333. Sf`ntul P[rinte preia din filosofia stoic[ pentru om no\iunea de microcosmos, dar o atribuie numai trupului (format din elementele lumii), nu @ntregului trup-suflet, ca la stoici, care considerau sufletul de origine material[. Convingerea c[ @ntre Dumnezeu ]i lume exist[ o diferen\[ de ordin ontologic, nu permite s[ p[trund[ @n g`ndirea sa nici o idee panteist[334. #n fine, unii socotesc c[ a primit influen\a lui Filon din Alexandria335.

333 Jean Danielou, Hans Urs von Balthasar, W. Volker, Endre von Ivanka, David L. Balas. Despre influen\a platonismului asupra Sf`ntului Grigorie al Nissei la: George L. Kustas, Philosophy and rethoric in Gregory of Nyssa, @n revista Klironomia, Tessalonic 1986, iunie, vol. 18Aprim, pg. 102 ]i urm.; Mariette Canevet, Perceperea prezen\ei lui Dumnezeu, referitor la o expresie din Omilia a XI-a la C`ntarea C`nt[rilor, @n volumul Epektasis, Beauchesne 1972, Melanges patristique offerts au cardinal Jean Danielou (@n limba francez[), pg. 450; Jean Danielou, Grigorie al Nissei ]i neoplatonismul ]colii ateniene (@n limba francez[), @n Revue des etudes grecques, vol. 80, Paris 1967, pg. 395; Hristos Bouki, Fiin\a religiei dup[ P[rin\ii capadocieni, Tessalonic 1967 (@n limba greac[), pg. 11; Pierre Courcelle, Grigorie al Nissei, cititor al lui Porfir (@n limba francez[), @n Revue des etudes grecques, vol. 80, Paris 1967, pg. 402-403 334 Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia Sf`ntului Grigorie de Nissa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1996, pg. 110; Idem, Teodicee ]i cosmologie la Sf`ntul Grigorie de Nissa, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XLIV, nr. 1-2/1992, pg. 66 335 Ilias Moutsoulas, #ntruparea Cuv`ntului ]i @ndumnezeirea omului dup[ @nv[\[tura Sf`ntului Grigorie al Nissei (@n limba greac[), Bucure]ti 1965, pg. 65; Idem, Sf`ntul Grigorie al Nissei ca ermineut al Sfintei Scripturi (@n limba greac[), Atena 1969, pg. 466; George Florovski, P[rin\ii r[s[riteni ai veacului al patrulea, Tessalonic 1991, pg. 242

156

Omul, crea\ia lui Dumnezeu ]i darul cel mai de pre\ al libert[\ii sale

Sf`ntul Grigorie al Nissei pleac[ de la teologie, spre a ajunge la antropologie, pleac[ de la Dumnezeu, ca s[ ajung[ la om. Se dedic[ studiului omului ca trup ]i suflet. Dar el porne]te @n procesul de cunoa]tere a lui Dumnezeu ]i de la om, @n\eles ca f[ptur[ ]i creatur[ a lui Dumnezeu, spre Creatorul s[u. F[r[ Acesta nu s-a f[cut nimic din c`te s-au f[cut336. Este unic337 ]i neschimb[tor. Numai dumnezeirea este f[r[ schimbare. Schimbarea Sa nu are spre ce s[ @nainteze. Natura dumnezeiasc[ este cu totul neprimitoare a r[ului, iar ca s[ se schimbe, nu poate, fiind binele des[v`r]it. Noi oamenii, care tr[im @n schimbare, putem deveni fie mai r[i, fie mai buni338.

Sf`ntul Grigorie al Nissei vede mai @nt`i @n Dumnezeu bun[tatea Lui. Acesta este atot@n\elept339 ]i neschimbabil, este “totdeauna la fel”340. Este iubitor de oameni. Aceast[ iubire constituie cauza “prezen\ei lui

336 Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Eunomiu, I, PG 45, col. 344, 393; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 44; Idem, Contra macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1328 337 Idem, La Psalmi, PG 44, col. 589; Idem, Contra lui Eunomiu, III, PG 45, col. 476; Idem, Contra macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1305 338 Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 49; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 500 339 Idem, Apologetic la Hexaimeron, PG 44, col. 73-76; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 16; Idem, Contra lui Eunomiu, I, PG 45, col. 321; Idem, Contra lui Eunomiu, II, PG 45, col. 1077; Idem, Contra macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1328 340 Idem, Contra lui Eunomiu, I, PG 45, col. 768; Pr. Dr. Vasile R[duc[, Teodicee…, Op. cit., pg. 73

157

Dumnezeu printre oameni”341. Dumnezeu este sf`nt342 ]i drept343. Slava, m[re\ia Sa nu are hotar344.

Dumnezeu este izvorul binelui. #n general, g`nditorii cre]tini au identificat deplin pe Dumnezeu cu binele. Este bun “@ntotdeauna ]i @n toate ]i prin toate”. Dumnezeu este izvorul cel adev[rat ]i curat ]i ve]nic al bun[t[\ii. Din iubirea Sa de oameni ne-a miluit, a deschis @ncuietorile iadului ]i ne-a cur[\at de orice pat[. Dumnezeu este, mai presus de orice, iubitor de oameni345.

Dumnezeu este plin totdeauna de tot binele. Este pliroma bunurilor ]i nu are nevoie de nimic pentru a se des[v`r]i, fiind binele des[v`r]it. El este str[in de cre]tere ]i de sc[dere. Binele ce se atribuie firii dumnezeie]ti este infinit, fiindc[ @n firea divin[ nu este nici o urm[ a r[ut[\ii. #n ce prive]te omul, firea sa este schimb[toare, fiindc[ posed[ libertatea de a alege. #n om, “r[ul care se ive]te,

341 Idem, Contra lui Apolinarie, PG 45, col. 1180; Idem, Contra lui Eunomiu, II, PG 45, col. 960-961 ]i altele 342 Idem, La Psalmi, PG 44, col. 553; Idem, Contra lui Eunomiu, I, PG 65, col. 433; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 16; Idem, Contra Macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1305 343 Idem, Contra macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1305; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 60 ]i 65; Idem, Contra lui Eunomiu, I, PG 45, col. 409 344 Idem, Contra lui Eunomiu, III, PG 65, col. 601; Idem, Macrinia, PG 46, col. 12 345 Idem, C[tre v[duve, PG 46, col. 504; Hristou N. Bouki, Fiin\a religiei…, Op. cit., pg. 16; Sf`ntul Grigorie al Nissei, La ziua lacrimilor, PG 46, col. 597-600; Idem, Contra lui Eunomiu, I, PG 45, col. 393; Idem, Contra lui Eunomiu, II, PG 45, col. 1049

158

se face hotar al binelui ]i toate mi]c[rile sufletelor noastre… se hot[rnicesc unele prin altele”346.

Cei mai mul\i judec[ binele pe baza sim\urilor, consider`nd c[ exist[ o armonie @ntre lucruri ]i binele fenomenal. Sf`ntul Grigorie al Nissei subliniaz[ c[ nu este cu adev[rat bun ceea ce omul m[n`nc[ ]i @l mul\ume]te, ci adev[ratul bine este @n\elepciunea ]i cunoa]terea. Dorin\ele trupului sunt de]ert[ciune347.

Virtutea este @n\eleas[ ca fiind forma binelui realizat statornic, sau care se afl[ @n curs de realizare. La Dumnezeu, puterea Sa este mai mare sau egal[ cu bun[tatea pe care vrea s[ o arate fa\[ de noi, dovada atotputerniciei Sale. C[ci atotputernicia Sa este egal[ cu bun[tatea pe care vrea s[ o manifeste. Ajutorul lui Dumnezeu este esen\ial. Bunurile ]i darurile m`ntuitoare pe care Dumnezeu le-a f[cut oamenilor, toate s-au f[cut cu harul ]i cu bun[tatea Sa. Dumnezeu ne d[ nou[ oamenilor cea mai mare dovad[ a bun[t[\ii Sale348.

346 Idem, Contra lui Eunomiu, III, PG 45, col. 736; Idem, Contra Macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1304 ]i 1321; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 9; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 873. Spre deosebire de Dumnezeu, des[v`r]irea omului este @n\eleas[ ca o stare de fapt ]i @n devenire - Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 105 347 Idem, La Facerea omului, PG 44, col. 200; Idem, La Eclesiast, PG 44, col. 688-689 348 C[ci “ce m[rturie a bun[t[\ii poate fi mai evident[, dec`t a se @ntrupa ]i a se apropia de cel c[zut? C[ci n-ar fi venit s[ ne m`ntuiasc[ pe noi, dac[… bun[tatea nu L-ar fi @ndemnat la acest scop” - Idem, La Psalmi, PG 44, col. 468; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 57

159

Dumnezeu este Bun[tatea, este bun prin natura Sa. Dar binele lumii nu poate fi confundat cu Binele adev[rat, care este Bine prin natura Lui, nu prin participarea la bine. Lumea exist[ ]i este bun[, fiindc[ este creat[ capabil[ s[ se @mpart[]eas[ de bun[tatea lui Dumnezeu349. De aici ]i concep\ia lui despre om ]i trup.

C`nd trecem prin diferite stadii ale vie\ii, trupurile noastre sunt o dat[ tinere, apoi de v`rst[ mijlocie ]i apoi b[tr`ne. Sf`ntul Grigorie al Nissei arat[ @ns[ c[ raiul este f[r[ na]tere, cre]tere, sau v`rst[, fiindc[ acolo vom reveni la starea divin[ originar[, @n care aceste stagii temporare sunt irelevante. Desigur, ve]nicia omului este diferit[ de cea a lui Dumnezeu. Se insist[ asupra faptului c[ moartea nu are leg[tur[ cu Dumnezeu. Acesta “nu a creat moartea”, ea fiind consecin\a hot[r`rii omului de a @nceta comuniunea cu Dumnezeu. Nu exist[ contradic\ii @ntre suflet ]i trup, trupul fiind organul de manifestare a sufletului350.

349 Idem, Macrinia, PG 46, col. 89, 93; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 44; 64; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 552; Idem, Despre feciorie, PG 46, col. 368, 385; Idem, Contra Macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1305; Gheorghe Florofski, P[rin\i r[s[riteni ai veacului al IV-lea, Tessalonic 1991, pg. 265; Pr. Asist. Vasile R[duc[, Teodicee…, Op. cit., pg. 77 350 Paul Plass, Timpul transcendent ]i ve]nicia la Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n Vigiliae Christianae, nr. 34, North Holland Publishing Company (@n limba englez[), 1980, pg. 183; Sf`ntul Grigorie al Nissei, La Psalmi, PG 44, col. 601; Idem, Despre feciorie, PG 44, col. 369; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, XII, PG 44, col. 404; Konstantinos Skouteris, Urm[rile c[derii ]i baia rena]terii (@n limba greac[), Atena 1973, pg. 78-79; Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 86

160

Sufletul, a]a cum este definit @n “Dialogul despre suflet ]i @nviere”, reprezint[ “o natur[ creat[, natur[ vie ]i inteligibil[, care transmite prin sine trupului organic ]i palpabil puterea vital[ a organelor de sim\, at`ta vreme c`t natura trupului s-a ar[tat capabil[ de acestea”351. Alte detalii afl[m despre fiin\a ]i natura sufletului omului. Cu toate presupusele influen\e ale filosofiei platonice, aristotelice, stoice ]i neoplatonice, cercet[torii operei Sf`ntului Grigorie al Nissei observ[ faptul c[ el, @n modul @n care @n\elege sufletul, nu apar\ine niciunei concep\ii. Pentru el, nu exist[ contradic\ie @ntre suflet ]i trup, iar trupul este organul de manifestare a sufletului. Sufletul ]i trupul se condi\ioneaz[ reciproc, f[r[ ca unul s[ fie redus la cel[lalt. Sufletul se afl[ @n elementele care compun trupul, dar nu se confund[ cu ele ]i nici nu este reductibil la vreunul din ele352. El respinge teoria idealist[, despre preexisten\a sufletului ]i pe cea materialist[, despre preexisten\a trupului, accept`nd crea\ia simultan[ a celor dou[. Sufletul este chip, oglind[ a virtu\ilor lui Dumnezeu. A]a cum o bul[ de aer urc[ spre elementul ce @i este familiar, ajunge la suprafa\a apei ]i o traverseaz[, dup[ care @nceteaz[ s[ mai urce, tot la fel ]i sufletul care #l caut[ pe Dumnezeu353.

351 Sf`ntul Grigorie al Nissei, Despre suflet ]i @nviere, PG 46, col. 29 352 Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 85, 86, 91; Ilias Moutsoulas, #ntruparea Cuv`ntului…, Op. cit., pg. 14-15 353 Sf`ntul Grigorie al Nissei, La Facerea omului, 28-30, PG 44, col. 229; Panagiotou Hristou, Deplin[tatea uman[ dup[ @nv[\[tura Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Klironomia (@n limba greac[), ianuarie 1972, pg. 53; Gabriel Horn, Oglinda, norul, dou[ moduri de a vedea pe Dumnezeu, dup[ Sf`ntul

161

Pentru a cunoa]te pe Dumnezeu, Care este existen\[ imaterial[, sufletul trebuie s[ fie imaterial ]i divin. Se insist[ ]i asupra indivizibilit[\ii sufletului, a faptului c[ este f[r[ form[ ]i netrupesc354. M[re\ia omeneasc[ nu const[ @n asem[narea sa cu lumea zidit[, ci const[ @n faptul c[ sufletul omului este f[cut dup[ chipul Creatorului s[u355.

Am spus c[ Sf`ntul Grigorie al Nissei pleac[ de la Dumnezeu, ca s[ @n\eleag[ pe om, fiindc[ “atunci c`nd sufletul prive]te spre arhetipul s[u, atunci cu exactitate se vede pe sine”356. Pentru om, for\a @nn[scut[ lui, natural[, prin care lucreaz[ binele, este sufletul, capabil s[ atrag[ spre el binele propriu: cunoa]terea de sine. Activitatea intelectual[ constituie pentru suflet ceea ce este alimenta\ia pentru trup. Ochiul este de obicei imaginea sufletului. Ceea ce se spune despre ochi, se aplic[ ]i la Grigorie al Nissei, @n Revue d’ascetique et de mystique, Bruxelles 1927 (@n limba francez[), pg. 124 354 Idem, Cuv`nt la cei adormi\i, PG 46, col. 508-509; Rene Arnou, Dorin\a dup[ Dumnezeu @n filosofia lui Plotin, @n limba francez[, Roma 1967, pg. 154; John P. Cavarnos, Gregory of Nyssa on the Nature of the Soul, @n Greek Orthodox Theological Review, 1955, pg. 138; T.J. Dennis, St. Gregory of Nyssa’s defence of the doctrine of the resurrection of body, @n rev. Ekklisiastikos Faros, 1978-1979, pg. 496 ]i 503. Despre natura sufletului, Sf`ntul Grigorie al Nissei spune c[ el nu este ceva care se dezbin[, nu se dezmembreaz[, ci r[m`ne la fel, pentru c[ sufletul este nemuritor - Andreea Papavasiliou, Psihologie cre]tin[, dup[ Sf`ntul Grigorie al Nissei, Levkosia 1995 (@n limba greac[), pg. 19 355 Idem, Despre facerea omului, 16, PG 44, col. 180; Idem, Despre suflet ]i @nviere, PG 46, col. 97; Andreea Papavasiliou, Psihologie…, Op. cit., pg. 96 356 Idem, C[tre v[duve, PG 46, col. 509; Hristou Bouki, Fiin\a religiei…, Op. cit., pg. 27

162

imaginea sufletului. Pentru ochiul s[n[tos, actul vederii este consecin\a fireasc[ a naturii sale. Tot la fel, pentru suflet, cunoa]terea este o activitate ce rezult[ din natura sufletului. Organele de percep\ie ale sufletului trebuie s[ fie pure, bine exersate, ne@mpiedicate de vreo boal[, @n cazul sufletului, @ndep[rtarea de Dumnezeu357.

Omul este @ndemnat s[ @nceap[ prin a se cunoa]te mai @nt`i pe sine, lumea sa interioar[. Privind @n sufletul nostru ca @ntr-o oglind[, vedem c[ este f[cut dup[ chipul lui Dumnezeu. “Mijlocul sigur de a cunoa]te adev[rul este acela de a se cunoa]te pe sine”358.

Sufletul poate cunoa]te pe Dumnezeu nu printr-o concluzie scoas[ din analiza lucrurilor exterioare, nici printr-o deduc\ie ce pleac[ de la atribute, ci prin @ntoarcerea la ceea ce @i este lui interior, separ`ndu-se de exterior. Celui ce ]i-a cur[\it sufletul de tot r[ul,

357 Marguerite Harl, Despre cre]terea sufletului, dup[ lucrarea “Despre moartea prematur[ a copiilor” a Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Vigiliae Christianae, North Holland, 1980, pg. 242. Precum ochiul omenesc, primind @n el lumina, particip[ la lumina din afar[ prin puterea sa, tot astfel se afl[ @n natura omeneasc[ “ceva ce este asem[n[tor cu dumnezeirea” - Sf`ntul Grigorie al Nissei, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 21 358 Sf`ntul Grigorie al Nissei, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 809; T.J. Dennis, St. Gregory of Nyssa’s defence of the doctrine of the resurrection of body, @n rev. Ekklisiastikos Faros, 1978-1979, pg. 591. Cur[\irea oglindirii lui Dumnezeu @n suflet devine criteriu al experien\ei divinului. “Nu este posibil s[ se uneasc[ @ntr-un alt fel sufletul cu Dumnezeu Cel nestric[cios, dac[ nu se cur[\e]te ]i el c`t poate prin nestric[ciune, pentru a fi asemenea cu Cel asemenea” – Sf`ntul Grigorie al Nissei, Despre feciorie, PG 46, col. 365-368; Stilianos Papadopoulos, Patrologie, vol. 2, Atena 1950 (@n limba greac[), pg. 610

163

frumuse\ea @i devine vizibil[. Atunci el “contempl[ modelul @n propria sa bun[tate ca @n oglind[ ]i @n imagine”. Sf`ntul Grigorie al Nissei @nsu]i a mers @n singur[tatea din mun\ii s[lbatici de pe malul r`ului Iris, @mpreun[ cu fratele s[u, Sf`ntul Vasile cel Mare, la m[n[stirea @ntemeiat[ de acesta. Este folositor chiar ca orice p[stor de suflete s[ urmeze exemplul s[u, dob`ndind o profund[ cunoa]tere a sufletului omenesc, exercit`ndu-]i astfel cu succes misiunea sa pastoral[359.

Partea ra\ional[ a sufletului omenesc poate s[ @l conduc[ pe om spre virtute. C`nd sufletul se elibereaz[ de impulsuri, de patimi, poate reflecta @n el arhetipul. Sufletul seam[n[ cu o oglind[, care se schimb[ potrivit cu modurile @n care se exprim[ liber voin\a omeneasc[. Sufletul omului este st[p`n ]i liber ]i se conduce dup[ voin\a sa360.

Terapia sufletului cere o purificare a lui prin lucrarea virtu\ilor. Sufletul copilului nu are experien\a r[ului ]i nici o boal[ a ochiului sufletului nu @mpiedic[ participarea lui la lumin[. Omul la @nceput se hr[ne]te cu lapte ]i prime]te alimente corespunz[toare cu v`rsta, p`n[ ce ajunge la maturitate. Tot astfel, sufletul copilului

359 Ioannis Kornarakis, Sf`ntul Grigorie de Nissa din punctul de vedere al psihologiei pastorale, partea I, @n rev. Grigorie Palamas, martie-aprilie 1959, Tessalonic (@n limba greac[), pg. 230; Jean Danielou, Platonism…, Op. cit., pg. 43-44. C`nd sufletul “prive]te” spre el @nsu]i ]i se str[duie]te s[ mearg[ pe “drumul dumnezeiesc”, atunci el va ]ti s[ sar[ peste toate piedicile ispitelor - Sf`ntul Grigorie al Nissei, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 816 360 Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Eunomiu, Ektesin, PG 45, col. 545; Idem, Macrinia, 28, PG 46, col. 61; Andreea Papavasiliou, Psihologie cre]tin[…, Op. cit., pg. 101

164

particip[ la via\a proprie lui progresiv, @n m[sura puterii lui de a lua parte la bucuria fericirii. Sufletul, c[l[uzit @n @n\elesurile @nalte spre cuprinderea sensurilor necuprinse ]i dumnezeie]ti, poate s[ fac[ s[ se s[l[]luiasc[ @n sine, prin credin\[, firea cea mai presus de toat[ mintea361.

Chipul ]i asem[narea. C`nd @n referatul biblic se spune: “}i a f[cut Dumnezeu pe om, dup[ chipul lui Dumnezeu l-a f[cut pe acesta”, se folose]te verbul epoiise, pe c`nd atunci c`nd este vorba despre crearea trupeasc[ a omului, se folose]te verbul eplase. Cel dint`i verb se refer[ la omul interior (la “dup[ chipul”, la suflet), pe c`nd al doilea verb se refer[ la omul exterior. “Dup[ chipul” constituie axa @ntregii antropologii a Sf`ntului Grigorie al Nissei362.

Centrul ]i punctul de plecare al teologiei “dup[ chipul”-lui este Sf`ntul Apostol Pavel. Dup[ acesta, chipul lui Dumnezeu este Hristos363. La Sf`ntul Irineu, Clement

361 De unirea sufletului cu Dumnezeu, de suirea sufletului spre mai deplina unire cu Hristos se ocup[ Sf`ntul Grigorie al Nissei mai ales @n t`lcuirea sa la C`ntarea C`nt[rilor - Pr. Drd. C. Davideanu, Cunoa]terea lui Dumnezeu dup[ Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXIV, nr. 4/1988, pg. 36; Marguerite Harl, Cre]terea sufletului…, Op. cit., pg. 243; Magistrand Nicolae V. St[nescu, Progresul @n cunoa]terea lui Dumnezeu, cu referire special[ la Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 1-2/1958, ian-febr., pg. 17 362 Andrea Papavasiliou, Psihologia cre]tin[…, Op. cit., pg. 32; Konstantinos Skouteris, Urm[rile c[derii ]i baia rena]terii, Atena 1973 (@n limba greac[), pg. 29 363 M`ntuitorul nostru Iisus Hristos confer[ “chipului” cea mai @nalt[ valoare, prin lucrarea Sa pentru restaurarea lui - Pr. Lector Ioan Mih[l\an, #nv[\[tura despre chipul lui Dumnezeu @n om

165

Alexandrinul, Origen, Sf`ntul Atanasie cel Mare, Sf`ntul Grigorie al Nissei, Hristos este chipul lui Dumnezeu, omul este chipul lui Hristos, deci omul este chipul Lui364. Chipul lui Dumnezeu se manifest[ @n totalitatea @nsu]irilor suflete]ti365. Ra\iunea, mintea este elementul principal al chipului lui Dumnezeu din om366. Libertatea voin\ei este o alt[ parte important[ a chipului lui Dumnezeu @n om367. Chipul nu caracterizeaz[ pe omul invidivual. De fapt, @ntreaga umanitate, luat[ @n ansamblul ei, este un singur chip al lui Dumnezeu. Chipul face natura uman[ “@mp[r[teas[“368.

#n antitez[ cu tradi\ia alexandrin[, Sf`ntul Grigorie al Nissei nu limiteaz[ “chipul” doar la ra\iunea omeneasc[, privit[ interconfesional, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXXVII, nr. 2/1987, pg. 27 364 Panagiotou Nella, Teologia “dup[ chipul”-lui, @n rev. Klironomia, Tessalonic (@n limba greac[), ianuarie 1970, pg. 294-297 365 Sf`ntul Grigorie al Nissei, La facerea omului, PG 44, col. 185 ]i 204 366 Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 29. Ca orice bine, mintea provine de la Dumnezeu. #ntre mintea omeneasc[ ]i Dumnezeu este o leg[tur[ mai profund[. Mintea este f[cut[ “dup[ chipul Ziditorului” – Idem, La Facerea omului, PG 44, col. 149, 156; Konstantinos Skouteris, Urm[rile c[derii…, Op. cit., pg. 35 367 Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 24; Ieromonah Magistrand Nestor Vornicescu, #nv[\[tura Sf`ntului Grigorie de Nyssa despre chip ]i asem[nare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VIII, nr. 9-10/1956, pg. 590 368 Idem, Despre suflet ]i @nviere, PG 46, col. 160; Robert Leys, Teologia spiritual[ a lui Grigorie al Nissei, @n Studia Patristica, vol. 2, Berlin 1957 (@n limba francez[), pg. 500; Sf`ntul Grigorie al Nissei, La Facerea omului, PG 44, col. 136

166

ci cuprinde @n chip ]i sensul de virtute. Concep\ia sa despre omul-chip al lui Dumnezeu este o sintez[ @ntre concep\ia biblic[ ]i cea spiritualist[, venit[ din mediul alexandrin. #ntre chip ]i asem[nare la Sf`ntul P[rinte nu exist[ doar un raport etic, ci un raport ontologic: chipul @nsufle\it este o reprezentare personal[, care particip[ la via\a modelului s[u369.

#ntre cercet[torii operei Sf`ntului Grigorie al Nissei, unii (H. Merki, J. Danielou, H. Balthasar) cred c[ Sf`ntul P[rinte a folosit termenii de chip ]i asem[nare ca sinonimi370. Dar @n alte locuri se face distinc\ie clar[ @ntre chip ]i asem[nare. Asem[narea se ia @n sens dinamic. Dac[ am accepta c[ Sf`ntul Grigorie al Nissei a identificat @n omul istoric chipul cu asem[narea, atunci nu mai are rost teologia urcu]ului duhovnicesc371.

Vorbind despre chip ]i asem[nare, Sf`ntul Grigorie al Nissei @n\elege prin termenul de chip ceea ce este omul @n sine de la crea\ie, iar prin asem[nare se sugereaz[ ceea

369 Ilias Moutsoulas, #ntruparea Cuv`ntului…, Op. cit., pg. 72 ; Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 117, 123 370 Exist[ locuri @n care chipul ]i asem[narea par s[ fie identice: Sf`ntul Grigorie al Nissei, La Fericiri, PG 44, col. 1225; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 21, 24; Idem, La Facerea omului, PG 44, col. 137 371 Ideea de “chip” ne trimite la latura dinamic[ a persoanei umane, la progresul ei. Omul este chemat de firea sa, fiind dup[ chipul lui Dumnezeu, s[ dep[]easc[ hotarele trec[toare ale firii. Chipul este acea aspira\ie, acea mi]care c[tre Dumnezeu, ce nu poate g[si @ncheiere nici @n ve]nicie – Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 941, 961 ]i 1037; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 433; H. Bouki, Fiin\a religiei…, Op. cit., pg. 38-39; Ilias Moutsoulas, #ntruparea Cuv`ntului…, Op. cit., pg. 300 ; R. Leys, Teologie spiritual[…, Op. cit., pg. 509

167

ce este omul @n poten\[, sau ceea ce trebuie s[ devin[. Chipul @l avem din momentul crea\iei, iar asem[narea o dob`ndim cu timpul, prin realizarea acestui chip. Dumnezeu l-a @nvrednicit pe om de chipul S[u372. Prin virtu\i, omul se aseam[n[ cu Dumnezeu. Virtu\ile sunt precum firele unei \es[turi, orizontale ]i verticale373. Firele verticale sunt chipul, iar cele orizontale sunt asem[narea.

Libertatea este cel mai frumos ]i mai de pre\ dintre bunuri. Din iubirea Sa de oameni, Dumnezeu ne-a dat “cel mai frumos ]i mai de pre\ dintre bunuri”, aceast[ @nsu]ire dumnezeiasc[, libertatea, puterea s[ alegem @ntre bine ]i r[u. “Firea omeneasc[ a fost f[cut[ @n stare s[ primeasc[ cele voite @n libertate ]i s[ mearg[ spre ceea ce o duce pornirea liberei alegeri”374. 372 Idem, Despre facerea omului, PG 44, col. 132; Pr. Dr. Ioan Mih[l\an, #nv[\[tura despre chipul lui Dumnezeu @n om privit[ interconfesional, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXXVII, nr. 2/1987, pg. 24 373 Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 960-961; Idem, La facerea omului, PG 44, col. 137; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 445. Numai pe bazele antropologiei este posibil[ @n\elegerea @ndumnezeirii omului - Andreas Theodorou, #nv[\[tura despre @ndumnezeirea omului (@n limba greac[), pg. 39 374 Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 832-833; Idem, Macrinia, PG 46, col. 80; Idem, C[tre v[duve, PG 46, col. 524; Ilias Moutsoulas, #ntruparea Cuv`ntului…, Op. cit., pg. 71; Hristou Bouki, Limba lui Grigorie al Nissei, sub lumina analizei filosofice (@n limba greac[), Tessalonic 1970, pg. 74; “Dumnezeu este departe de a fi cauza relelor, deoarece El este f[c[torul celor ce exist[, iar nu al celor ce nu exist[. C[ci El a creat vederea, iar nu orbirea. A creat virtutea, iar nu lipsa ei… }i dac[ cineva pe timp senin, cu pleoapele deschise, ]i-ar arunca privirile de bun[ voie @n lumina soarelui ]i nu mai vede, oare soarele este cauza orbirii sale?” - Sf`ntul Grigorie al Nissei,

168

Depinde dec`t de libera hot[r`re a omului ca s[ ajung[ @n starea spre care @nclin[ prin dorin\[, iar alegerea binelui nu presupune nici o osteneal[. C`nd oamenii @]i tr[iesc via\a @n chip diferit, unii @naint`nd @n virtute, iar al\ii pr[bu]indu-se prin r[utate, nu @nseamn[ c[ vie\ile lor sunt supuse unor legi silnice. Lucrarea de zidire a virtu\ii m`ntuitoare, a harului divin, nu vine @n om @n mod magic, ci este rezultatul alegerii libere. |ine @n @ntregime de om s[ spun[ “da” harului, sau s[ nege posibilitatea de @ndumnezeire, ce i se ofer[. St[ @n puterea sa ca s[ devin[ fiu ai nop\ii, sau al zilei, prin r[utate, sau prin virtute375.

Marele Cuv`nt Cathetic, PG 45, col. 32. Necazurile nu vin de la Dumnezeu, ci fiecare se face pentru el pricinuitor, datorit[ nechibzuin\ei sale, pentru relele care se abat, av`nd darul libert[\ii – Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 349; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 25 375 Idem, La Rug[ciunea Domneasc[, PG 44, col. 1145; Idem, La Via\a lui Moise, PG 44, col. 348; Idem, Contra lui Eunomiu, 3, PG 45, col. 625; Idem, Contra lui Apolinarie, PG 45, col. 1217; Konstantinos Skouteris, Eclesiologia Sf`ntului Grigorie al Nissei, Atena 1969 (@n limba greac[), pg 106. #n “Via\a lui Moise”, Sf`ntul Grigorie al Nissei exprim[ plastic modul @n care lucreaz[ libertatea omului, zic`nd : “Nu o putere de sus face pe unul s[ fie @n @ntuneric ]i pe altul @n lumin[, ci noi @n]ine avem de la noi, @n firea ]i @n voia noastr[ liber[, cauzele luminii sau @ntunericului, aleg`nd pe cea pe care o voim… Nu din cauza vreunui zid, sau a vreunui munte, ce ar fi @mpiedicat vederea ]i ar fi umbrit razele, evreii s-au bucurat de lumin[, iar ceilal\i nu sim\eau harul ei. Astfel, st`nd @n puterea tuturor via\a luminoas[, unii umbl[ @n lumin[, iar al\ii sunt du]i, prin faptele r[ut[\ii, spre @ntuneric, nefiind lumina\i de lumina virtu\ii” - Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 349. Expresia “lumina virtu\ii” arat[

169

R[ul este sinonim cu p[catul, cu viciul. Este negarea existen\ei. Constituie un act de voin\[ liber[, iar explica\ia pentru existen\a lui este chiar libertatea. Patimile nu sunt co-naturale sufletului omenesc, fiindc[ sufletul este chip al naturii dumnezeie]ti, care nu poate fi @n nici un fel obiectul patimilor376.

#n ce prive]te rolul Bisericii ]i al Sfintelor Taine @n via\a cre]tinului, se arat[ c[ Biserica ne conduce la lumin[ prin credin\[. Aici cre]tinul prime]te harul divin. Biserica este trupul lui Hristos ]i capul trupului acestuia este Hristos. Biserica nu se poate concepe f[r[ Hristos, precum nu poate s[ existe trup f[r[ cap. El nu poate fi M`ntuitorul ]i Mesia f[r[ trupul Bisericii, f[r[ credincio]i, pe care i-a eliberat din p[cat. Unitatea Bisericii provine din Capul unic Cel dumnezeiesc377.

Opera m`ntuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos se repet[ ve]nic, de-a lungul veacurilor, @n Biseric[, prin Sfintele Taine, dintre care Sf`ntul Grigorie al Nissei insist[ asupra Botezului ]i a Sfintei Euharistii. Nu este ignorat[ nici Poc[in\a. Prin Sfintele Taine ]i prin str[dania personal[ duhovniceasc[ se realizeaz[ sfin\irea ]i @ndumnezeirea omului. Sf`nta Euharistie @nt[re]te sufletul ]i constituie punctul de plecare spre @ndumnezeire. c[ virtutea nu este numai o deprindere a voin\ei @n bine, ci ea d[ ]i un sens vie\ii noastre. 376 Jerome Gaith, Concep\ia de libertate la Sf`ntul Grigorie de Nissa, Paris 1953 (@n limba francez[), pg. 27, 52 377 Sf`ntul Grigorie al Nissei, Despre dumnezeirea Fiului ]i Sf`ntului Duh, PG 46, col. 573; Idem, C[tre Teofil, contra apolinari]tilor, PG 45, col. 1269; Idem, Contra lui Eunomiu, II, PG 45, col. 585; Idem, Contra macedonienilor pnevmatomahi, PG 45, col. 1329; Konstantinos Skouteris, Eclesiologia…, Op. cit., pg. 65-66

170

Ea este hran[ spiritual[. Precum Botezul schimb[ sufletul din necur[\ia p[catului, la fel Sf`nta Euharistie vindec[ trupul omului378.

Cel ce a a]teptat s[ devin[ cre]tin, ren[sc`nd prin apa Botezului, @n Biseric[, se @mbrac[ @n Hristos ]i @n haina nestric[ciunii. De aceea, apa Botezului se face mediul @n care harul Sf`ntului Duh lucreaz[ pentru m`ntuirea celui care intr[ @n ea, cu binecuv`ntarea preotului379.

Tip al Botezului @n Vechiul Testament este trecerea prin Marea Ro]ie. Iordanul este ]i el tip al lucr[rilor celor v[zute. Trecerea r`ului @nseamn[ p[r[sirea p[catului ]i unirea cu “poporul tainic”, @ncorporarea @n trupul tainic al Bisericii. Botezul nu se m[rgine]te la forme geografice, nici la anumite categorii de oameni, ci are o misiune ecumenic[. Desigur, prin baia Botezului se @ntrerupe continuitatea cu r[ul, dar r[ul nu dispare cu totul380.

378 Idem, C[tre cei ce @nt`rzie Botezul, PG 46, col. 417; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, 37, PG 45, col. 934; Konstantinos Skouteris, Eclesiologia…, Op. cit., pg. 104, 114; Ilias Moutsoulas, #ntruparea…, Op. cit., pg. 164, 175-176 379 Idem, Omilia I la facerea omului, PG 44, col. 273; Idem, Despre Botez, PG 46, col. 421; Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 326. Harul lumin[tor al Botezului @mp[rt[]e]te toate darurile sale cele minunate. Botezul ne face copii ai lui Dumnezeu, ridic`ndu-ne de pe p[m`nt ]i duc`ndu-ne de aici spre via\a cereasc[ - Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Eunomiu, PG 45, col. 564; Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 364 380 Idem, C[tre cei ce am`n[ Botezul, PG 46, col. 421; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 89; Konstantinos Skouteris, Urm[rile c[derii ]i baia rena]terii dup[ Sf`ntul Grigorie al Nyssei, Atena 1973 (@n limba greac[), pg. 116-117, 128

171

Botezul este imitarea mor\ii ]i a #nvierii Domnului. Rezultatele Botezului @n via\a omului sunt pozitive ]i negative381. Na]terea aceasta spiritual[ este rod al alegerii libere a omului. C[ci “Dumnezeu a vrut s[ ne fac[ artizani ai asem[n[rii cu El”. Sf`ntul Grigorie al Nissei vorbe]te despre dezbr[carea noastr[ de tunicile de piele prin Botez. Catehumenul, @nainte de a intra @n baia @n care se face Botezul, se dezbrac[ de hainele sale cele vechi ]i intr[ @n haine albe, haine ale cur[\eniei luminoase382.

|elul des[v`r]irii cre]tine Des[v`r]irea nu reprezint[ nicidecum un ideal

teoretic ]i irealizabil. Sf`ntul Grigorie al Nissei, cu modul s[u optimist de a aborda problemele vie\ii cre]tine, con]tientizeaz[ pe oameni c[ idealul acesta a fost atins de mul\i dintre cei care, av`nd aceea]i fire cu noi, s-au ridicat la @n[l\imea chem[rii celei dumnezeie]ti. Ne pune @n fa\[ pilde de oameni virtuo]i. A]a de exemplu, profe\ii, adeseori aminti\i, sunt cei prin care harul lui Dumnezeu vorbe]te ]i pe ei ne @ndeamn[ Sf`ntul P[rinte s[ @i imit[m, “@n cele ce sunt cu putin\[“. Al[turi de profe\i, sunt

381 Idem, La ziua luminilor, PG 46, col. 585. Botezul aduce: rena]terea omului – Idem, Macrinia, PG 46, col. 84; @nfierea dumnezeiasc[ - Idem, Contra lui Eunomiu, III, PG 45, col. 417; refacerea chipului lui Dumnezeu din om ]i @ndumnezeirea lui – Idem, Contra lui Eunomiu, PG 45, col. 468; schimbarea omului din p[cat - Ilias Moutsoulas, #ntruparea…, Op. cit., pg. 165 382 Idem, La ziua luminilor, PG 46, col. 593; Konstantinos Skouteris, Eclesiologia…, Op. cit., pg. 110; Jean Danielou, Platonism…, Op. cit., pg. 23-28

172

aminti\i, ca plini de Sf`ntul Duh ]i patriarhii, legiuitorii, Evangheli]tii, Apostolii383.

Sf`ntul Apostol Pavel “s-a @n[l\at, prin valurile @n\elesurilor p`n[ la cer, p`n[ la al treilea cer, p`n[ la rai”. Sf`ntul Arhidiacon }tefan, @n cinstea c[ruia Sf`ntul Grigorie al Nissei scrie cuv`nt[ri de laud[, este model al celui care a cunoscut pe Dumnezeu @ntr-un mod excep\ional. S-a umplut de harul Sf`ntului Duh ]i prin acesta s-a @n[l\at la @n\elegerea lui Dumnezeu384.

Sf`ntul Vasile cel Mare este un model de mare ap[r[tor al adev[rului. A]a cum Sf`ntul Ioan Botez[torul vorbe]te cu mult curaj @n fa\a lui Irod, tot la fel arhiepiscopul Cezareei Capadociei ap[r[ Ortodoxia @n fa\a arianismului, r[spunz`nd @mp[ratului eretic Valens. El a ]tiut s[ @mbine minunat dorin\a arz[toare de cunoa]tere a adev[rului dumnezeiesc, prin studiu ne@ncetat, cu tr[irea f[r[ egal a @nv[\[turii m`ntuitoare, printr-o via\[ de o

383 Idem, Contra lui Eunomiu, II, PG 45, col. 992; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 436; Idem, La #n[l\area Domnului, PG 46, col. 693; Idem, Contra lui Eunomiu, III, PG 45, col. 573. #n Omilia La #n[l\area Domnului, Sf`ntul Grigorie al Nissei @i @ndeamn[ pe credincio]i s[-l imite pe David, profetul, @n dragostea sa pentru Dumnezeu ]i @n toate celelalte virtu\i ale sale - Elias Moutsoulas, Cuv`nt[rile pascale ale Sf`ntului Grigorie al Nyssei (@n limba francez[), @n rev. Theologia, vol. 5, ian-martie 1980, Atena, pg. 342. Avraam ]i Isaac sunt ]i ei l[uda\i - Antoniadi Lazarou, Analiza cuv`ntului “Despre dumnezeirea Fiului ]i a Duhului” ]i Encomionul la dreptul Avraam, al celui @ntre sfin\i, P[rintele nostru Grigorie al Nissei (@n limba greac[), @n rev. Grigorie Palama, martie-aprilie, Tessalonic 1982, pg. 583 384 Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 1001; Idem, Encomion la }tefan, primul martir, PG 46, col. 716 ]i urm.

173

moralitate excep\ional[ ]i cu curaj. Pentru credin\a sa @nfl[c[rat[, pentru iubirea de Dumnezeu, Sf`ntul Grigorie al Nissei @l consider[ vrednic de a fi pus al[turi de b[rba\ii Vechiului Testament385.

Sf`nta Macrina cea T`n[r[ a fost ]i ea model pentru Sf`ntul Grigorie al Nissei ]i i-a dedicat dou[ dintre cele mai importante opere ale sale: “Dialog despre suflet ]i @nviere”, sau “Macrinia” ]i “Via\a dreptei Macrina”. Ea a fost adev[ratul dasc[l al Sf`ntului P[rinte, dup[ mama sa, o alt[ mam[. A fost turn puternic, ce l-a p[zit ]i arm[ a n[dejdii. Via\a ei este socotit[ model pentru cre]tinii din toate timpurile ]i locurile. A tr[it “via\a @ngerilor @n trupul cel omenesc”. }iruri de lacrimi @i curgeau ne@ncetat. Auzul ei a @nv[\at mereu cele dumnezeie]ti, iar rug[ciunea ]i lauda pe care a adus-o Domnului nu au @ncetat p`n[ @n ultima clip[ a vie\ii386.

Scopul vie\ii omene]ti este pentru Sf`ntul Grigorie al Nissei des[v`r]irea. Dar des[v`r]irea cre]tin[ este asem[nat[ cu o piramid[. #n v`rful ei se afl[ Dumnezeu, singurul des[v`r]it. Din des[v`r]irea divin[ eman[ des[v`r]irea omeneasc[, relativ[. Oamenii sunt nedes[v`r]i\i ]i @nainteaz[ spre des[v`r]ire387. 385 Sf`ntul Vasile cel Mare “a dorit s[ se apropie de Dumnezeu cu cur[\enie ]i dorin\a aceasta i-a devenit hot[r`re… Nici via\a, nici moartea, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici vreo alt[ natur[ nu au putut s[ @ndep[rteze inima lui de la iubirea de Dumnezeu” – Idem, Epitaf la Vasile, PG 46, col. 796, 801, 805 386 Idem, Via\a dreptei Macrina, PG 46, col. 969 387 V. Erastos, Grigorie de Nissa, cum @l vede Jaeger, @n rev. Aktines, Atena (@n limba greac[), ianuarie 1955, nr. 156, an 18, pg. 216; Panagiotou Hristou, Deplin[tatea uman[ dup[ @nv[\[tura Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Klironomia, ianuarie 1972, pg. 50. Pentru a @n\elege mai bine ce @nseamn[ cu

174

Sf`ntul P[rinte aseam[n[ neamul omenesc cu oaia cea pierdut[, pe care Hristos o ia pe umerii S[i, adic[ @n dumnezeirea Sa. Prin asumare, ea devine una cu Acesta. “Unul N[scut al lui Dumnezeu… a desf[cut, cu #nvierea Sa, leg[turile mor\ii ]i a deschis prin Sine, pentru fiecare om, drumul spre #nviere”388. Fiul lui Dumnezeu, “de dragul nostru, a devenit, @n vremurile cele de pe urm[, prunc dup[ trup, de la care vine orice dar ]i orice des[v`r]ire ]i care a ar[tat @n chip minunat des[v`r]irea natural[ a virtu\ii ]i @n trupul S[u cel omenesc”. Soarele drept[\ii s-a

adev[rat ca un om s[ fie cre]tin, Sf`ntul Grigorie al Nissei apeleaz[ la o istorioar[ sugestiv[ ]i plin[ de t`lc. Se spune c[ un dresor a dresat @n Alexandria o maimu\[, @mbr[c`nd-o @n haine de femeie, cu masc[ pe fa\[ ]i @nv[\`nd-o s[ danseze @n ritmul muzicii. Maimu\a, despre care nimeni nu ]tia c[ este animal, crez`nd to\i c[ este femeie, @i impresiona pe privitori. Dar un t`n[r @i arunc[ maimu\ei pe scen[ o m`n[ de alune. #n acel moment, maimu\a uit[ de tot ]i se repede asupra semin\elor, ne]tiind cum s[-]i rup[ mai repede masca de pe fa\[. Tot la fel, spune Sf`ntul P[rinte, omul ce nu s-a schimbat cu adev[rat pe sine prin credin\[, va fi descoperit cu u]urin\[ prin uneltirile diavolului, c[ este altceva dec`t se spune. #n locul semin\elor, din povestea cu maimu\a, diavolul @i va da iubirea de m[rire, de argint, sau senzualitatea, conduc`nd la descoperirea celor ce au suflete de maimu\[, care doar imit[ cre]tinismul - Sf`ntul Grigorie al Nissei, De profesione christiana, PG 46, col. 237-249 388 Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Eunomiu, III, PG 45, col. 692-693; Idem, Contra apolinari]tilor, PG 45, col. 1153; Konstantinos Skouteris, Unitatea naturii (firii) omene]ti, ca o condi\ie a m`ntuirii (Din antropologia Sf`ntului Grigorie al Nissei), Atena 1969 (@n limba greac[), pg. 11

175

ar[tat celor care st[teau @n @ntunericul ]i @n umbra mor\ii389.

A]a cum focul, prin care se preg[te]te aurul, ridic[ toate impurit[\ile ]i d[ aurului propria lui str[lucire, tot la fel ]i #ntruparea infuzeaz[ @n tot neamul omenesc via\a ve]nic[390. #ndumnezeirea noastr[ este pus[ @n raport foarte str`ns cu dumnezeirea lui Hristos. Acesta este “Cuv`nt ]i via\[ ]i lumin[ ]i adev[r ]i Dumnezeu ]i @n\elepciune ]i toate”391.

389 Sf`ntul Grigorie al Nissei ia atitudine fa\[ de dou[ curente de idei care contestau #ntruparea: cei care negau posibilitatea #ntrup[rii, pentru motivul c[ natura curat[ nu putea s[ se @ntrupeze, amestec`ndu-se cu r[utatea naturii omene]ti (doche\ii ]i gnosticii); cei care socoteau #ntruparea imposibil[, fiindc[ orice na]tere trebuie s[ urmeze calea obi]nuit[ (ateii p[g`ni) - Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 251. Sf`ntul Grigorie al Nissei, La ascultarea Domnului, PG 46, col. 1152-1153; Idem, La Na]terea lui Hristos, PG 46, col. 1132. “#n timp ce Dumnezeu este nematerial ]i f[r[ form[, netrupesc dup[ fiin\[, dup[ iconomia iubirii de oameni, c[tre sf`r]itul plinirii lumii…, cu scopul ridic[rii p[catului, se une]te cu firea omeneasc[“ – Idem, Contra lui Apolinarie, PG 45, col.1180, 1273 390 Despre caracterul hristocentric al operei Sf`ntului Grigorie al Nissei: Idem, Contra lui Eunomiu, II, PG 45, col. 912; Patrick F. O Connell, The Double Journey in Saint Gregory al Nyssa: The life of Moses, @n The Greek Orthodox Theological Review, vol. 28, nr. 4/1983, pg. 317; Konstantinos Skouteris, Urm[rile c[derii…, Op. cit., pg. 93; Arhim. Nikolaos Vafiadis, Concep\iile ontologice ]i gnoseologice ale Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Grigorie Palamas (@n limba greac[), Tessalonic 1955, mai-iunie ]i iulie-august, pg. 226 391 Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 69; Idem, Contra lui Eunomiu, Ektesin, PG 45, col. 465; Emile Mersch,

176

O frumoas[ t`lcuire alegoric[ se d[ tablelor legii, primite pe muntele Sinai de Moise. Cel de al doilea r`nd de table a fost f[cut din material lumesc, pe care Dumnezeu a scris din nou Legea Sa. Sf`ntul P[rinte vede aici @nf[\i]at[ omenitatea. Oamenii au fost f[cu\i la @nceput de Dumnezeu, dar ei au c[zut. Au fost restaura\i de Hristos, adev[ratul Legiuitor, care a scris din nou piatra legilor cu Trupul S[u392.

Cuv`ntul s-a unit cu omul @ntreg, cu trupul, c`t ]i cu sufletul, am`ndou[ av`nd nevoie de terapie. #ntruparea este principiu al celei de a doua crea\ii. Prima crea\ie ne formeaz[ (ca oameni), iar a doua (#ntruparea) ne re-formeaz[. #n #ntrupare avem a]adar @ntoarcerea lui Dumnezeu spre oameni393. Trupul tainic al lui Hristos, @n Studii de teologie istoric[, vol I, Paris-Bruxelles 1951 (@n limba francez[), pg. 463 392 Gheorghe Florofski, P[rin\ii r[s[riteni ai veacului al patrulea, Tessalonic 1991 (@n limba greac[), pg. 238. Despre @ndumnezeirea noastr[ @n Hristos: Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Eunomiu, II, PG 45, col. 925; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 68, 69 ]i 97; Idem, Contra lui Apolinarie, PG 45, col. 1165 ]i 1252; Idem, Contra lui Eunomiu, PG 45, col. 533, 545 ]i 690; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 865; Konstantinos Skouteris, Eclesiologia…, Op. cit., pg. 60; Ilias Moutsoulas, #ntruparea Cuv`ntului…, Op. cit., pg. 33, 101 393 Ilias Moutsoulas, Observa\ii privind hristologia lui Grigorie al Nissei (@n limba greac[), Atena 1969, pg. 15; Robert Gillet, Omul, divinizator cosmic, @n g`ndirea Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Studia Patristica, vol. 6, partea a IV-a, 1962, Berlin (@n limba francez[), pg. 79; H. Bouki, Fiin\a religiei…, Op. cit., pg. 57. Sf`ntul Grigorie al Nissei vorbe]te despre o a doua crea\ie, prin #ntruparea Fiului la Dumnezeu, prin eliberarea din p[cat ]i re@nnoirea @ntregii firi omene]ti - Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Eunomiu, PG 45, col. 636-637

177

Via\a tr[it[ @n virtute este adev[rata slav[ a omului. Pentru Sf`ntul Grigorie al Nissei, adev[rata slav[ a omului nu este legat[ de nimic din cele lume]ti, ci este slava vie\ii tr[ite @n virtute. Din contr[, a nu tr[i @n virtute @nseamn[ a tr[i o via\[ @n r[utate, @n neslav[. Propriu virtu\ii este tocmai faptul c[ r[m`ne nesf`r]it[, nelimitat[. Esen\a vie\uirii virtuoase presupune urmarea lui Dumnezeu394. De aceea, se pleac[ de la via\a lui Moise, expus[ @n Sf`nta Scriptur[ (Ie]ire ]i Numeri), d`ndu-l pe acesta ca model pentru cei care doresc s[ tr[iasc[ virtuos. Iar progresul @n des[v`r]ire presupune uciderea @nceputurilor r[ului, a celor @nt`i n[scu\i ai egiptenilor, a c[ror moarte este de folos cre]terii @n virtute. #ns[ via\a virtuoas[ nu se limiteaz[ la lupta cu ce este r[u. Virtutea este rezultat al trudei ]i al efortului sus\inut395.

Virtutea este asem[nat[ cu s[n[tatea sufletului, pe c`nd p[catul este boala sufletului. Este de asemenea

394 Sf`ntul Grigorie al Nissei, Contra lui Apolinarie, PG 45, col. 1169-1172. Cele care fac firea omeneasc[ mai frumoas[ nu sunt porfira, nici sceptrul ]i stema, ci via\a @n virtute, cel mai @mp[r[tesc dintre toate ve]mintele – Idem, La Facerea omului, PG 44, col. 136 395 Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 353; Idem, La Fericiri, PG 44, col. 1273; E. Ferguson, Progresul @n perfec\iune (des[v`r]ire) – Via\a lui Moise a lui Grigorie de Nissa, Abilene, Texas, @n Studia Patristica, nr. 14/1976 (@n limba englez[), pg. 307; H. Bouki, Fiin\a religiei…, Op. cit., pg. 90. Via\a virtuoas[ are dou[ caracteristici: credin\a @n Dumnezeu ]i via\a moral[ - George Bebis, Gregory of Nyssa’s “De Vita Moysis”: A philosophical and theological analysis, @n Greek Orthodox Theological Review, nr. 12/1967, Holy Cross, Brookline Massachusetts, pg. 380

178

“alian\a” noastr[ cu Dumnezeu”. Ea devine o prim[ ]i indispensabil[ condi\ie pentru teologhisire396.

Virtutea este nelimitat[, nesf`r]it[. Pentru c[ Dumnezeu este binele, sau “virtutea absolut[“, binele trebuie s[ fie nelimitat. Des[v`r]irea este un progres continuu. Cultiv`nd virtutea, oamenii tind spre des[v`r]ire. #n fine, virtutea este v[zut[ ca mijlocul cel drept, sau calea de mijloc pe care omul ar trebui s[ mearg[. Este un urcu] continuu, pe o muchie, @ntre dou[ pr[p[stii: “Tot p[catul se lucreaz[ fie prin ceea ce este sub virtute, fie prin ceea ce cade deasupra ei”397.

Progresul ne@ncetat al omului @n virtute este @n acela]i timp sta\ionare, adic[ stare, dar ]i mi]care, ca urcu] ne@ncetat, fiindc[ a r[m`ne statornic @n bine @nseamn[ a progresa ne@ncetat pe drumul virtu\ii. De fapt, virtutea nu are nici un alt hotar, dec`t r[ul. Din contr[, cel care face binele @n chip nestatornic, purtat fiind de valurile ispitelor, arat[ astfel c[ temelia vie\uirii sale duhovnice]ti nu este destul de tare. Pe el @l compar[ Marele Ierarh cu un om care @ncearc[ s[ escaladeze o dun[ de nisip

396 Idem, La Psalmi, PG 44, col. 577; Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 334; Konstantinos Skouteris, Sensul termenilor teologie, teologhisire, teolog @n @nv[\[tura P[rin\ilor ]i scriitorilor biserice]ti greci de p`n[ la Capadocieni inclusiv, Atena 1972 (@n limba greac[), pg. 168 397 Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 418; Idem, Macrinia, PG 46, col 157; Idem, Despre feciorie, PG 46, col. 353; E. Ferguson, Progresul @n perfec\iune (des[v`r]ire) – Via\a lui Moise a lui Grigorie de Nissa, Abilene, Texas (@n limba englez[), @n Studia Patristica, nr. 14/1976, pg. 308; Robert Gillet, Omul, divinizator cosmic, @n g`ndirea Sf`ntului Grigorie al Nissei (@n limba francez[), @n Studia Patristica, vol. 6, partea IV, 1962, Berlin, pg. 81

179

mi]c[tor, trudindu-se @n zadar ]i venind de fiecare dat[ la locul de unde a plecat398.

#n om exist[ dou[ feluri de mi]care: una @n bine, @n care progresul nu @nceteaz[, fiindc[ virtutea nu are sf`r]it, iar binele este nem[rginit ]i o alt[ mi]care spre contrariu, spre r[u. #n timp ce m[sura binelui este infinit[, m[sura r[ului este m[rginit[ ]i vremelnic[399. Are @n ea ceva nestatornic, o inconsecven\[, o continu[ ezitare. Dac[ familiaritatea cu ce este r[u implic[ @n mod necesar @nstr[inarea de bine, @n schimb @nstr[inarea de r[u aduce din nou comuniunea cu Dumnezeu400. A]a cum nefiin\a se opune fiin\ei, tot astfel r[ul este opus virtu\ii. R[ul nu este ceva @n sine, nu apar\ine omului, ci este lipsa binelui, este privare de bine. Este ca o umbr[, ce se face prin dispari\ia razelor soarelui401. 398 “Dar dac[ cineva… ]i-a tras picioarele din ad`ncul curg[tor ]i le-a sprijinit pe piatr[ (Hristos este piatra), cu c`t se @nt[re]te mai mult @n iubire…, cu at`t str[bate mai repede drumul, folosindu-se de statornicia lui ca de o piatr[“ – Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 405. Cel ce vie\uie]te @n virtute, rabd[ toate nevoin\ele pentru aceasta cu pl[cere, pun`ndu-]i n[dejdea @n Dumnezeu, “alearg[ f[r[ osteneal[, dispre\uind r[utatea vr[jma]ului” – Idem, Despre nevoin\[, PG 46, col. 304 399 Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 57; Idem, La facerea omului, PG 44, col. 201; Maria Karabelia, Sensul crea\iei la Grigorie al Nissei, @n rev. Grigorie Palamas (@n limba greac[), an 75, mai-august, Tessalonic 1992, pg. 844 400 #n Marele Cuv`nt Catehetic, Sf`ntul Grigorie al Nissei exprim[ clar concep\ia sa despre originea r[ului. Nici un r[u nu exist[ @n sine, @n afara liberei alegeri - Pr. Dr. Vasile R[duc[, Antropologia…, Op. cit., pg. 170, 174 401 Sf`ntul Grigorie al Nissei, La Eclesiast, PG 44, col. 637 ]i 681; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 480; Idem, La Facerea omului, PG 44, col. 164 ]i 201; A.J. Philippou, The doctrine of

180

Nu Dumnezeu este autorul r[ului, fiindc[ @ntr-#nsul nu se poate concepe r[ul. C`nd sufletul @]i g[se]te temeiul s[u @n Dumnezeu, atunci sufletul se afl[ afar[ din r[u. Doar Dumnezeu este neschimb[tor, pe c`nd oamenii sunt @ntr-o continu[ schimbare. Astfel, pot deveni fie mai r[i, fie mai buni. Devin mai r[i c`nd pierd participarea la cele bune ]i mai buni, c`nd se schimb[ @n bine402.

P[catul este @nstr[inarea omului de Dumnezeu, Cel care este adev[rata ]i singura via\[. Dac[ omul urm[re]te patimile, devine proprietatea lor. #n timp ce r[utatea satisface sim\urile trupului, virtutea aduce cu ea @n\elepciunea sufletului. De aceea, s[ ne p[zim sufletul curat ]i neparticip`nd la bolile r[ut[\ii. Chiar dac[ acest deziderat este imposibil de realizat @ntru totul, cel pu\in s[ avem grij[ ca boala noastr[ s[ nu devin[ de nevindecat403.

Virtu\ile care @nfrumuse\eaz[ sufletul sunt precum crinii. S[ ne fie de aceea “crin curat @nfr`narea, dreptatea, b[rb[\ia ]i chibzuiala”, orice virtute, @nfrumuse\`ndu-ne. Exist[ o frumuse\e a omului @n\elept, vrednic, cump[tat, @nfr`nat. Originalitatea persoanei umane nu este nici

evil in Saint Gregory of Nyssa, @n rev. Studia Patristica, vol. 9, partea 3, 1966, Berlin, pg. 154; Andreas Theodorou, #nv[\[tura despre @ndumnezeirea omului, Atena (@n limba greac[), pg. 146; Stilianos Papadopoulos, Patrologie, vol. 2, Atena 1990 (@n limba greac[), pg. 605 402 Idem, Macrinia, PG 44, col. 89, 117; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 500. Nu pot exista @n acela]i suflet @mpreun[ patima ]i virtutea, fiindc[ virtutea se opune r[ut[\ii – Idem, Despre nevoin\[, PG 46, col. 293; Idem, Contra lui Eunomiu, 3, PG 45, col. 824 403 Idem, Contra lui Eunomiu, Ektesin, PG 45, col. 545; Idem, Macrinia, PG 46, col. 12, 68; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 445

181

anulat[, nici uniformizat[ prin virtu\i404. Fiindc[ aici intervine ]i lucreaz[ harul dumnezeiesc.

#n orice clip[ a vie\ii noastre, Dumnezeu ne vine @n ajutor405, @mp[rt[]indu-ne “bun[t[\ile duhovnice]ti ]i darurile Sale”. Prin ajutorul dumnezeiesc, dob`ndim r[s[ritul vie\ii virtuoase. Virtutea cre]tin[ este de nerealizat pentru orice persoan[, f[r[ acest ajutor, care cre]te propor\ional cu efortul propriu al omului406.

Sf`ntul Grigorie al Nissei, asemenea celorlal\i Sfin\i P[rin\i Capadocieni, urm`nd @nv[\[tura Noului Testament, a dat o importan\[ deosebit[ iubirii, a ridicat-o pe v`rful vie\ii duhovnice]ti, acolo unde grecii a]ezaser[ cunoa]terea. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu este baza rela\iei omului cu Dumnezeu, fiindc[ El este iubire, cum spune Sf`ntul Evanghelist Ioan. Numele pe care M`ntuitorul @l d[ naturii divine este iubire, nume pe care Sf`ntul P[rinte @l preia @n Comentariul la C`ntarea C`nt[rilor407.

404 Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 1096 405 “Celor care au @naintat @n lupta pentru virtute, le st[ al[turi ajutorul lui Dumnezeu dat firii noastre de la @nceput, chiar de la facerea ei” – Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 340; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 468 406 Idem, Despre nevoin\[, PG 46, col. 301; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 504; Werner Jaeger, Cre]tinismul timpuriu ]i Paideia Greac[, Londra 1962 (@n limba englez[), pg. 88. “Harul lui Dumnezeu nu poate petrece @n sufletele ce fug de m`ntuire, iar puterea vie\ii omene]ti nu este @ndestul[toare prin sine @ns[]i, ca s[ @nal\e sufletele lipsite de har spre chipul vie\ii” – Idem, Despre nevoin\[, PG 46, col. 289 407 Idem, La facerea omului, PG 44, col. 137; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 1037; H. Bouki, Fiin\a religiei…, Op. cit., Tessalonic 1967, pg. 96; Martin Parmentier,

182

Toat[ via\a noastr[ este timpul iubirii de Dumnezeu. Cel care, fie ]i pentru o mic[ parte a vie\ii, se g[se]te @n afar[ de Dumnezeu, se g[se]te @n acela]i timp @n afara luminii, fiindc[ Dumnezeu este lumin[. Pe un astfel de om @l a]teapt[ @ntunericul ]i moartea. Iubirea are un rol de adev[rat “motor” @n des[v`r]irea omului. Sf`ntul P[rinte insist[ mult asupra iubirii de aproapele408.

Hotar al iubirii nu exist[, pentru bine nefiind o margine. Unde firea este neprimitoare a r[ului, acolo binele va progresa la nesf`r]it. De aceea, omul care dore]te s[ se apropie de Dumnezeu, Cel ce este binef[c[tor, bun, drept, iert[tor, iubitor de oameni, trebuie s[ imite aceste @nsu]iri dumnezeie]ti. Pe cel ce iube]te pe Dumnezeu din toat[ inima, nu @l vor supune r[utatea, nici g`ndurile viclene409.

Dar iubirea presupune ]i credin\a, iar Hristos, spune Sf`ntul Grigorie al Nissei, este temelia credin\ei noastre.

Doctrina Sf`ntului Grigorie al Nyssei despre Sf`ntul Duh (@n limba englez[), @n rev. Ekklisiastikos Faros, 1978, pg. 698; Pr. Dr. Vasile R[duc[, Teodicee…, Op. cit., pg. 76 408 Idem, La Eclesiast, PG 44, col. 740; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 900; Antoniou Papadopoulou, Gnoseologie teologic[ dup[ P[rin\ii pustnici (@n limba greac[), @n rev. Klironomia, iunie 1967, Tessalonic, pg. 389; Sf`ntul Grigorie al Nissei, A doua cuv`ntare despre iubirea de s[raci, trad. de Pr. Prof. Teodor Bodogae, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXIV, nr. 2/1988, pg. 89-91 409 Idem, Macrinia, PG 46, col. 96; Idem, Despre nevoin\[, PG 44, col. 300. Sf`ntul Grigorie al Nissei spune: “Cel ce se apropie de Cel bl`nd, de Cel @ng[duitor, de Cel d[ruitor de bun[t[\i ]i de Cel @mp[r\itor de mil[…, s[ se fac[ asemenea, prin voin\a liber[, cu fiecare din acestea” – Idem, La Rug[ciunea Domneasc[, PG 44, col. 1177 ]i urm.

183

Pentru cei ce urc[ pe calea suitoare ]i greu de str[b[tut a virtu\ii, credin\a este asemenea unui toiag410.

Str[daniile duhovnice]ti sunt @ntre\inute de tr[irea @n post, care este “mama virtu\ilor”411. El cere vie\uirea @n chip curat ]i asem[nare cu Dumnezeu @n virtute. Cere @ntoarcerea p[c[tosului postitor la via\a de comuniune.

Urcu]ul duhovnicesc nu poate fi conceput f[r[ rug[ciune, corifeul virtu\ilor, cea prin care noi cerem de la Dumnezeu celelalte virtu\i. #n rug[ciune, existen\a omului devine teocentric[, el tr[ind sub st[p`nirea lui Dumnezeu412. Cel ce se apropie de Dumnezeu prin rug[ciune, dar nu @n\elege cu mintea @n[l\imea puterii de care s-a apropiat, necinste]te slava lui Dumnezeu prin cererile sale cele ur`te ]i josnice. Apropiindu-ne deci de Dumnezeu, s[ nu cerem lucruri p[m`nte]ti de la Cel ceresc, s[ nu cerem buna sporire @n cele de jos, de la Cel ce ne d[ruie]te #mp[r[\ia cerurilor413. Omul ar trebui s[-I

410 Idem, Contra lui Eunomiu, 3, PG 45, col. 585; Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 336; “Cel ce voie]te s[-]i d[ruiasc[ sufletul ]i trupul lui Dumnezeu…, trebuie s[-]i ia drept c[l[uz[ a vie\ii credin\a cea dreapt[“ – Idem, Despre nevoin\[, PG 46, col. 288 411 Idem, Despre iubirea de s[raci, PG 46, col. 456 412 Robert Leys, Teologia spiritual[ a lui Grigorie al Nissei, @n rev. Studia Patristica, vol. 2, Berlin 1957 (@n limba francez[), pg. 506; Mega Farandou, #nv[\[tura ortodox[ despre Dumnezeu, Atena 1985 (@n limba greac[), pg. 557 413 Sf`ntul Grigorie al Nissei exprim[ plastic realitatea aceasta, zic`nd: “Precum dac[ cineva, socotind vasele de lut, din pricina s[r[ciei sau necunoa]terii lui, vase de cinste, se apropie de @mp[ratul, care voie]te s[ @i d[ruiasc[ bog[\ii ]i dreg[torii ]i nu-i cere ceea ce obi]nuie]te s[ dea @mp[ratul, ci roag[ pe cel at`t de @nalt @n putere s[-i d[ruiasc[ vreun vas din cele iubite de el,

184

r[spund[ lui Dumnezeu ne@ntrerupt, prin rug[ciune, altfel se desparte de Acesta. Totodat[, cuvintele rug[ciunii t[m[duiesc bolile cele suflete]ti414.

Rolul @nfr`n[rii @n via\a omului este asem[nat cu cel al cojii fructului de rodie, zic`nd: “Precum asprimea cojii rodiei hr[ne]te ]i p[ze]te dulcea\a fructului pe care @l cuprinde, a]a via\a aspr[, @nfr`nat[ ]i uscat[ se face p[zitoare a bun[t[\ilor neprih[nirii”. #nfr`narea cre]tinului trebuie s[ se arate ]i @n dorin\a dup[ cele str[ine, @n @ndep[rtarea de c`]tigul nedrept, @n ab\inerea de la violen\[ ]i r[piri. C[ci ce folos putem avea dac[ nu consum[m carne, de exemplu, dar, prin r[utate @l ucidem pe fratele nostru, sau r[pim bunurile s[racilor415.

#n sf`r]it, Sf`ntul Grigorie al Nissei acord[ fecioriei o aten\ie excep\ional[, socotind-o prima etap[ pe drumul @ntoarcerii spre rai ]i @i consacr[ una dintre cele mai importante opere ale sale. Fecioria este o @ncununare a vie\ii cre]tinului. Fecioria este, pentru cei bolnavi de p[cate, ad[post sigur @mpotriva ispitelor. |inta cre]tinului, care se @nvrednice]te de virtutea fecioriei, este ca el s[ devin[ sf`nt ]i curat, atribute ce caracterizeaz[ pe

a]a ]i cel ce… dore]te ca Domnul s[ se coboare la treapta p[m`nteasc[ a poftei sale”, spre a-i @mplini pornirea cea rea - Sf`ntul Grigorie al Nissei, La Rug[ciunea Domneasc[, PG 44, col. 1129, 1133 414 “Prin rug[ciune ajunge cineva s[ fie unit cu Dumnezeu. Iar cel ce este cu Dumnezeu, s-a desp[r\it de vr[jma]ul” – Ibidem, PG 44, col. 1124, 1164 415 Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 929. #nl[untrul omului sunt multe “fiare”. Nimeni nu a fost condamnat, fiindc[ nu a dresat leii, dar este de r`s, dac[ nu st[p`ne]te patimile sale – Idem, La facerea omului, I, PG 44, col. 276-277

185

Dumnezeu416. Sf`ntul P[rinte nu a fost @mpotriva c[s[toriei. A fost c[s[torit cu Teosevia, care a murit devreme417. Nu a socotit familia un impediment pentru atingerea scopurilor cre]tinului.

Nep[timirea @nseamn[, la Sf`ntul Grigorie al Nissei, neparticiparea la patimi, prin voin\a virtuoas[. #nseamn[ str[dania pentru continua ]i ne@ncetata @nnoire a omului, prin credin\a @n Hristos. Cur[\irea cre]tin[ nu are numai un caracter negativ, ci este mai ales o for\[ pozitiv[, este eliberare ]i degajare din patimi, prin virtu\i418. Nu este suficient[ simpla schimbare din leg[turile trupului, nici renun\area la partea material[ a fiin\ei noastre, ca la platonici, nici nemi]carea lui, ca la stoici, ci nep[timirea, @n sens cre]tin, este o realitate supranatural[, dat[ omului, f[cut “dup[ chipul lui Dumnezeu” ]i dob`ndit[ @n aceast[ via\[, fie ]i relativ, prin tr[irea virtuoas[419.

416 “Adev[rata feciorie ]i zelul pentru nestric[ciune sf`r]esc prin acest scop: ca sufletul s[ vad[ pe Dumnezeu” – Idem, Despre feciorie, PG 46, col. 368; Ibidem, PG 46, col. 320, 360; Jean Danielou, Platonism…, Op. cit., pg. 52 417 #n anul 385, Sf`ntul Grigorie al Nissei o pierde pe Teosevia - Jean Danielou, Le mariage de Gregoire de Nysse et la chronologie de sa vie, @n Revue des etudes augustiniennes, vol. II, 1-2, Paris 1956, pg. 78 418 Despre cur[\ire vorbeau ]i grecii. #ns[ @n timp ce cur[\ia filosofic[ este ceva c[utat, dorit, cea cre]tin[ este condi\ia vie\uirii religioase. A]adar, cur[\irea este un termen la care capadocienii @i dau un nou sens - Hristou Bouki, Fiin\a religiei…, Op. cit., pg. 79 419 Konstantinos Skouteris, Sensul termenilor teologie, teologhisire, teolog @n @nv[\[tura P[rin\ilor ]i scriitorilor biserice]ti greci de p`n[ la Capadocieni inclusiv, Atena 1972 (@n limba greac[), pg. 168; Pr. Dr. Vasile R[duc[,

186

Important[ este ]i cur[\irea de p[cate a cre]tinului420. Chiar dac[ omul s-ar g[si pe Golgota, sau pe Muntele M[slinilor, dac[ este plin de g`nduri viclene, atunci el r[m`ne departe de Hristos. Desigur, ideal de nep[timire este Dumnezeu, care nu poate fi supus @n nici un fel patimilor. Omul nu poate r[m`ne nep[timitor cu totul, dar prin aceasta nu se neag[ firii omene]ti putin\a de a ajunge la nep[timire. Firea dumnezeiasc[ nu poate fi atins[ de nici o patim[, pe c`nd cea omeneasc[ a putut ]i poate fi atins[ de patimi, poate ajunge sub st[p`nirea lor ]i doar prin harul dumnezeiesc ajunge, @n via\a viitoare, cu totul inaccesibil[ patimilor421.

Izvorul nep[timirii este Hristos. Apathia este deci participarea la nep[timirea lui Hristos. Nu este deci o simpl[ schimbare din patimi, ci ]i imitarea naturii Antropologia…, Op. cit., pg. 142; Ilias Moutsoulas, #ntruparea Cuv`ntului…, Op. cit., pg. 70 420 #ntre altele, este condi\ie pentru @n\elegerea Sfintei Scripturi - Sf`ntul Grigorie al Nissei, La C`ntarea C`nt[rilor, I, PG 44, col. 764-765; Ilia Moutsoulas, Grigorie al Nissei ca erminent al Sfintei Scripturi (@n limba francez[), Atena 1969, pg. 468 421 Idem, La Rug[ciunea Domneasc[, PG 44, col. 1132; Idem, Contra lui Eunomiu, I, PG 45, col. 381. C`nd Sf`ntul Grigorie al Nissei spune despre Dumnezeu c[ este nep[timitor ]i c[ via\a divin[ nu este dominat[ de nici o patim[, nu @n\elege prin aceasta nici o imobilitate absolut[ (ca la Aristotel), nici ataraxie sau indiferen\[ (@n sens democritian ]i stoic), ci dinamismul vie\ii ]i al activit[\ii interioare dumnezeie]ti – Idem, De profesionae christiana, PG 46, col. 241; Pr. Dr. Vasile R[duc[, Teodicee…, Op. cit., pg. 75; R. Gillet, Omul divinizator cosmic, @n g`ndirea Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Studia Patristica (@n limba francez[), vol. 6, partea a IV-a, Berlin 1962, pg. 81. Cuv`ntul #ntrupat este modelul spre care noi trebuie s[ tindem - Jean Danielou, Platonism…, Op. cit., pg. 97

187

dumnezeie]ti ]i participare la nep[timirea trupului Bisericii. Sufletul omului nu se poate uni cu Dumnezeu Cel nestric[cios, dac[ nu se cur[\e]te, devenind nestric[cios422. #n inima, a c[rei cur[\enie este neap[rat necesar[, omul simte ceea ce este dumnezeiesc. Prin cur[\ia sa, inima @]i arat[ disponibilitatea de a-L primi pe Dumnezeu423.

Omul care se lupt[ prin virtute s[ @nving[ p[catul este @ndemnat de Sf`ntul Grigorie al Nissei s[ nimiceasc[ mai @nt`i @nceputurile r[ului, ale p[catului, sau cum se spune @n Via\a lui Moise, “primii n[scu\i ai p[catelor egiptene”424. C`nd vorbe]te despre pofta p[c[toas[ ]i despre p[cat, se g`nde]te at`t la cel cu fapta, c`t ]i la cel ce zace @n sufletul omului ]i @l roade din interior. Dintre toate bolile, cea mai de temut este cea a pl[cerilor trupe]ti, a c[rei flac[r[ este ucig[toare425. 422 Idem, Despre feciorie, PG 46, col. 365-368; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 92; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 465; Idem, La Rug[ciunea Domneasc[, PG 44, col. 1132; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 993; Konstantinos Skouteris, Eclesiologia…, Op. cit., pg. 123 423 “Sufletul curat nu trebuie s[ aib[ @n sine nimic @n afar[ de Dumnezeu, nici s[ priveasc[ spre altceva…, ci a]a s[ se cur[\easc[ pe sine” – Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 1093. A]a cum omul nu este posibil s[ vad[ frumuse\ea cerului, at`t timp c`t cea\a umple atmosfera de deasupra capului s[u, tot astfel nici ochii sufletului nostru nu pot vedea virtutea ]i pe Dumnezeu, de vreme ce pofta p[c[toas[ le @mpiedic[ vederea, @ntocmai ca o cea\[ - Idem, La Eclesiast, PG 44, col. 736-737 424 Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 353 425 “At`t timp c`t vom sta departe de arderea patimii, putem r[m`ne @ntru nep[timire. Dar dac[ ne apropiem ]i atingem aceast[ c[ldur[ arz[toare, focul patimilor va p[trunde @n s`nul nostru”- Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 424

188

Apathia, nep[timirea este un prim stadiu ]i punctul de plecare @n drumul spre Dumnezeu. Acest prim stadiu @ncepe cu Botezul, prin care omul rena]te duhovnice]te, cur[\indu-se din murd[ria p[catului, intr`nd @n Biseric[ ]i @mbr[c`ndu-se @ntr-o nou[ hain[. Desigur, prin Botez se @ntrerupe “continuitatea” r[ului, dar nu dispare din om @nclina\ia spre p[cat426.

Urcu]ul ne@ncetat al omului spre Dumnezeu ]i ideea de epectaz[ sunt specifice @nv[\[turii Sf`ntului Grigorie al Nissei. El spune c[ urcu]ul acesta nu se sf`r]e]te niciodat[, nu are hotar, pentru c[ Dumnezeu #nsu]i nu are hotar @n fiin\a Lui, @n iubirea Lui. Orice treapt[ nou[ @n unirea cu Dumnezeu este un punct de plecare spre o nou[ treapt[ de unire cu El, pentru c[ El #nsu]i ne atrage @n iubirea Lui mereu mai aproape de Sine. Este @nv[\[tura epectazelor, a @ntinderilor nesf`r]ite @n sus, ale @ntregii fiin\e, care includ, pe l`ng[ setea de cunoa]tere ]i setea de a fi tot mai aproape de Dumnezeu427.

Omul este f[cut s[ tind[ f[r[ sf`r]it spre bine, f[r[ s[ poat[ ajunge vreodat[ la cap[tul lui. Binele @n curs de @mplinire implic[ dorin\a persoanei de a-l @mplini tot mai mult. Binele infinit este magnetul ce exercit[ asupra omului atrac\ia spre el. Dac[ des[v`r]irea @n bine este f[r[ hotar, virtutea, ca drum spre des[v`r]ire, nu are nici un hotar. Pentru c`\i urc[ din treapt[ @n treapt[, pun`nd

426 Idem, La Eclesiast, PG 44, col. 680; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, XI, PG 44, col. 1005; Idem, Marele Cuv`nt Catehetic, PG 45, col. 89. Via\a tainic[ ]i cea liturgic[ a Bisericii sunt, la Sf`ntul Grigorie al Nissei, @ntr-o str`ns[ leg[tur[ - Konstantinos Skouteris, Eclesiologia…, Op. cit., pg. 121 427 PSB 29, note, pg. 258-259

189

ca scop al vie\ii acest urcu] luminos, fiecare virtute @i conduce spre o idee mai @nalt[. #naint`nd astfel, nu se vor opri niciodat[ din urcu]ul virtu\ii428.

Exemple biblice despre progresul continuu ]i despre urcu]ul ne@ncetat, la Sf`ntul Grigorie al Nissei, sunt: Avraam, Iacov, David, Ilie, Sf`ntul Apostol Pavel ]i bine@n\eles Moise. Scara lui Iacov, ce urca de la p[m`nt la cer, este scara virtu\ii. Tot la fel, Fericirile preg[tesc pe cei ce vor s[ se apropie de Dumnezeu, Cel cu adev[rat fericit. }i C`ntarea C`nt[rilor este “o laud[ a urcu]ului sufletului spre tot mai deplina unire cu Hristos”. Sf`ntul P[rinte face leg[tura @ntre psalmi ]i progresul logic al urcu]ului spiritual429.

Via\a lui Moise este dovada urcu]ului s[u ne@ncetat430. Marelui Moise a @nceput s[ i se arate Dumnezeu prin lumin[. Dup[ aceea, @i vorbe]te prin nor. Apoi, dup[ ce a ajuns mai @nalt ]i mai des[v`r]it, vede pe Dumnezeu @n @ntuneric. #n\elegem c[ omul trebuie s[ @nceap[ prin dep[rtarea de p[rerile mincinoase ]i r[t[cite despre Dumnezeu, str[mut`ndu-se de la @ntuneric la lumin[. Urmeaz[ apoi c[l[uzirea sufletului de la cele v[zute spre firea nev[zut[ prin nor. Sufletul ajunge apoi la

428 Sf`ntul Grigorie al Nissei, La Psalmul VI, la ogdoad[, PG 44, col. 608; PSB 29, note, pg. 22-24 429 Magistrand Nicolae V. St[nescu, Progresul @n cunoa]terea lui Dumnezeu cu referire special[ la Sf`ntul Grigorie de Nyssa, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 1-2/1958, pg. 61; PSB 29, note, pg. 240, 368-369 430 “Cine nu ]tie treptele acelea pe care a urcat Moise, care mereu se f[cea mai mare ]i niciodat[ nu se oprea a cre]te?” - Sf`ntul Grigorie al Nissei, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 1024 ]i urm.

190

contemplarea Celui nev[zut ]i necuprins431. Moise, care se str[duie]te s[ vad[ pe Dumnezeu, este @nv[\at cum poate fi v[zut Dumnezeu: urm`ndu-L oriunde l-ar conduce. Cel ce c[l[uze]te, arat[ calea, prin aceea c[ merge @naintea celui ce @l urmeaz[. Moise nu prive]te contrar lui Dumnezeu, ci prive]te pe cele de dinapoi ale Lui. Expresia “spatele lui Dumnezeu” nu trebuie @n\eleas[ dup[ litera ei, ci mai degrab[ c[ @i urmeaz[ lui Dumnezeu.

#nv[\[tura despre epectaz[ este specific[ Sf`ntului Grigorie al Nissei, care @nva\[ c[, pe m[sur[ ce omul gust[ c`te pu\in din bucuriile urcu]ului duhovnicesc, el dore]te ]i mai mult. Dorul de Dumnezeu na]te o bucurie nes[tul[, fiindc[ distan\a dintre suflet ]i Dumnezeu este infinit[. Sufletul nu trebuie s[ se opreasc[ niciodat[ @n urcu]ul duhovnicesc. Este imaginea alerg[torului, care, uit`nd de ceea ce este @n urma lui, tinde spre ceea ce este @nainte, dep[]indu-]i continuu natura uman[. Esen\a epectazei este de a primi @n fiecare clip[ pe Dumnezeu ]i de a se dep[]i mereu. Natura uman[ este mereu @n mi]care, iar Dumnezeu este infinit @n fiin\[. Epectaza este tensiunea de la natura creat[ spre natura necreat[, f[r[ ca omul s[ ajung[ vreodat[ la starea Necreatului divin. Chiar @ndumnezeirea este o asem[nare ne@ncetat[ prin har cu

431 Ibidem, PG 44, col. 1000. Odat[ ce a pus piciorul pe scara pe care Dumnezeu i-a @ntins-o, Moise a continuat s[ urce treapta de mai sus ]i niciodat[ nu a @ncetat s[ se @nal\e, pentru c[ totdeauna a g[sit o treapt[ mai sus - E. Ferguson, Progresul…, Op. cit., pg. 310. O persoan[ care urc[, nu st[ ]i invers. Dar @n cazul lui Moise, accentul s-a pus pe a sta - Paul Plass, Timpul transcendent ]i eternitatea la Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n rev. Vigiliae Christianae, nr. 34, North Holland 1980 (@n limba englez[), pg. 184

191

Dumnezeu. A]adar, la Sf`ntul Grigorie al Nissei, omul este o fiin\[ @n devenire432.

Orice \int[ la care ajunge sufletul @n cunoa]tere ]i bun[stare se face @nceputul unei porniri spre alt[ \int[. #n[l\area de la o \int[ la alta \ine ve]nic. Sufletul simte iubirea lui Dumnezeu, dar nu #l poate cuprinde @n formele cuget[rii omene]ti. Chiar dac[ Dumnezeu este mai presus de @n\elegerea conceptual[, El nu r[m`ne @n afara tr[irii, fiind “@n\eles” de inim[, care #l experiaz[, dar nu #l poate defini433. Dac[ ra\iunea se arat[ neputincioas[ @n a se exprima, inima completeaz[ prin adeziunea ]i tr[irea Celui spre care tinde434. A]a cum f[r[ cap[t ]i hotar este divinul, tot a]a f[r[ sf`r]it, ve]nic este ]i urcu]ul435. 432 Drd. Nicolae Fer, Cunoa]terea lui Dumnezeu ]i ideea de epectaz[ la Sf`ntul Grigorie al Nyssei, @n rev. Ortodoxia, an XXIII, nr. 1/1971, pg. 90-93 433 PSB 29, Note, pg. 194-197 434 “Cel curat cu inima… vede pe Dumnezeu necontenit, dup[ m[sura puterii lui, primind at`ta @n\elegere c`t[ poate cuprinde… Niciodat[ dorin\a celui ce urc[ nu se opre]te la cele cunoscute, ci sufletul urc[, printr-o alt[ dorire mai mare, spre alta mai de sus, @ntr-o urcare necontenit[, @nainteaz[ pururea, prin cele mai @nalte, spre Cel nehot[rnicit” - Sf`ntul Grigorie al Nissei, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 941 435 “Via\a des[v`r]it[ este aceea @n care nici un hotar nu opre]te @naintarea… Cel ce s-a @n[l\at prin at`tea urcu]uri de-a lungul @ntregii vie\i, nu a @ncetat de a se ridica iar[]i mai presus de sine” - Idem, Despre Via\a lui Moise, PG 44, col. 401, 424. Stilianos Papadopoulou, Patrologie, vol. 2, Atena 1990, pg. 611; Ronald E. Heine, Perfection in the virtuos life, a study in the relationship between edification and polemical theology in Gregory of Nyssa’s De vita Moysis, Philadelphia 1975, pg. 67, 114. Sf`ntul Grigorie al Nissei se apropie de Sf`ntul Irineu. }i unul ]i cel[lalt crede @ntr-un progres infinit al omului. Ceea ce

192

#n urcu]ul duhovnicesc, Sf`ntul Grigorie al Nissei vorbe]te ]i despre vederea lui Dumnezeu. Moise, ca ]i norul luminos, este c[l[uz[ a poporului evreu pe drumul vie\ii virtuoase, un drum anevoios, dificil, cu multe @ncerc[ri. Dup[ multe str[danii, urmeaz[ “vederea (contemplarea) firii Celui mai presus de toate”. Aceast[ vedere presupune cur[\irea sufletului ]i a trupului. #nainte de a urca pe muntele Sinai, Moise @]i spal[ ve]mintele, @n\eleg`nd aici via\a @ntru virtute. Urcu]ul pe munte este urcu]ul spre @n\elesurile cele @nalte436. Mul\imea oamenilor afla\i la poalele muntelui Sinai nu putea @n\elege cele ce se petreceau cu Moise. Lui @ns[ i s-au descoperit cele negr[ite, pentru ca apoi s[ poat[ @nv[\a poporul. Tot astfel, @n Biserica noastr[, nu to\i au acces la cunoa]terea tainelor dumnezeie]ti, ci numai unii, socoti\i vrednici de crezare.

Intrarea lui Moise @n @ntuneric ]i vederea lui Dumnezeu poate p[rea o contradic\ie, fa\[ de prima ar[tare a lui Dumnezeu, @n lumin[. Dar, pe m[sur[ ce mintea @nainteaz[ spre adev[rata cunoa]tere, ea @n\elege c[ firea dumnezeiasc[ nu poate fi v[zut[, ci se ridic[ deasupra a tot ce poate fi perceput cu ajutorul sim\urilor ]i a min\ii. Dup[ ce a @naintat at`t @n virtute, Dumnezeu i se arat[ lui Moise @n @ntuneric. Sf`ntul P[rinte face doar afirm[ Sf`ntul Irineu, dezvolt[ Sf`ntul Grigorie al Nissei - Augustin Luneau, Istoria m`ntuirii la P[rin\ii Bisericii (@n limba francez[), Paris 1964, pg. 180 436 Idem, Via\a lui Moise, PG 44, col. 372 ]i urm.; “Sufletul ce a ajuns, @n urcu]ul s[u spre @n[l\ime, la treapta cea mai @nalt[, se cuvine s[ fie fericit, fiindc[ ce fericire mai mare s-ar putea cugeta, dec`t a vedea pe Dumnezeu?… Dumnezeu vine @n suflet ]i sufletul se str[mut[ la Dumnezeu” – Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 889-891

193

deosebire @ntre @ntunericul de dinainte de cunoa]terea cea dint`i a lui Dumnezeu, ]i @ntunericul @n care intr[ apoi. Primul este bezn[, ca o credin\[ gre]it[ despre Dumnezeu, sau necredin\[, iar cel[lalt fel de @ntuneric este cel al tenebrelor, care nu const[ @ntr-o lips[ a cuno]tin\ei despre Dumnezeu, ci @ntr-o @naintare @n ea437.

Ajutorarea semenilor ]i lucrarea faptelor bune Pentru c[ virtutea este mijlocul eficient al omului de

a se men\ine @n acest urcu] duhovnicesc, Sf`ntul Grigorie al Nissei are o concep\ie clar[ despre lucrarea faptelor bune.

Sufletul omenesc este amestecat, prin sim\urile sale trupe]ti, cu lucrurile atr[g[toare ale vie\ii. El “se desfat[ prin ochi de culoarea frumoas[ a materiei ]i se porne]te prin auz spre cele pl[cute auzului”. Sufletul cu greu poate fi desp[r\it de toate cele lume]ti, care @l @mbrac[, a]a cum solzii acoper[ pe]tele. Un astfel de suflet cedeaz[ ]i cade repede prad[ celor care @l amenin\[ c[ @l vor lipsi de cele lume]ti. Sf`ntul Grigorie al Nissei @l aseam[n[ pe omul devenit cu totul trupesc, care se @ngrije]te numai de voin\ele trupului, cu un om care a r[mas mult timp @n locuri murdare ]i chiar dac[ iese de acolo la aer curat, nu poate sc[pa de mirosul murd[riei438.

437 PSB 29, not[, pg. 70-78 438 “Cel ce folose]te cum se cuvine impulsurile cele p[tima]e, animalice, ce sunt @n noi, face ca ele s[ devin[ virtute, @n timp ce utilizarea lor gre]it[ conduce la r[u” - Sf`ntul Grigorie al Nissei, Macrinia, PG 46, col. 88 ]i urm.

194

Este un mare p[cat ca omul s[-]i pun[ dorin\a de a dob`ndi slava cea de]art[ a lumii, de unde vin toate viciile: iubirea de argin\i, iubirea de slav[, zg`rcenia ]i toate r[ut[\ile. De fapt, nimic nu @l @ndep[rteaz[ pe om mai mult de Dumnezeu dec`t iubirea pentru cele lume]ti ]i trec[toare. C`nd omul se ocup[ @n via\[ de tot felul de lucruri umile, el nu va putea niciodat[ s[ ajung[ la cele @nalte. Sufletul, dac[ este legat mereu de trup, nu-]i poate a\inti privirea spre frumuse\ile cerului439.

Omul care prive]te spre via\a cea ve]nic[, a c[rei frumuse\e este cur[\enia sufletului, a c[rei bog[\ie este str[lucirea, acela se va ru]ina de iubirea de slav[ a celor p[m`nte]ti. Prin @nstr[inarea de vie\uirea trupeasc[, omul @]i re@nnoie]te casa sufletului s[u. Desigur, @nstr[inarea sufletului omenesc de patimi trebuie s[ fie @mplinit[ @n chip deplin, pentru a da roade440.

Sf`ntul Grigorie al Nissei descrie starea grea @n care se aflau mul\i dintre cona\ionalii s[i, dup[ incursiunile popoarelor migratoare. Nenum[ra\i oameni erau goi ]i f[r[ ad[post ]i cer]eau @n fa\a u]ilor semenilor lor mai noroco]i. Locuiau sub cerul liber, se ad[posteau @n pridvorul bisericilor, @n locurile mai ferite din pie\e, sau chiar @n pe]teri. Erau @mbr[ca\i @n zdren\e ]i tr[iau din bun[voin\a celor milostivi. Patul lor era p[m`ntul, iar baia le era r`ul sau lacul. Erau r[t[citori ]i dobor`\i de nenorociri ]i lipsuri. Fa\[ de ei, Sf`ntul P[rinte @i @ndeamn[ 439 Idem, Epistola canonic[, PG 45, col. 225; Idem, C[tre Episcopul Teodosie, PG 45, col. 109-112; Idem, Despre feciorie, PG 46, col. 365; Andrea Papavasiliou, Psihologie cre]tin[…, Op. cit., pg. 97 440 Idem, Via\a Sf`ntului Grigorie Taumaturgul, PG 46, col. 897; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 509; Idem, La C`ntarea C`nt[rilor, PG 44, col. 1017

195

pe cre]tini s[ @]i arate mila, iar postul s[ le devin[ un bun prilej pentru a face milostenie. De aceea, zice: “Arat[-te plin de bun[voin\[ fa\[ de fra\ii t[i c[zu\i @n nenorocire!”. Fiecare cre]tin are datoria s[ se @ngrijeasc[ de cei din apropierea lui, adesea bolnavi441.

Milostenia trebuie lucrat[ dup[ puterile celui care o s[v`r]e]te. Dumnezeu #nsu]i nu ne cere s[ d[m ceea ce ne este peste puteri. Dac[ unul ofer[ p`ine, iar altul o hain[, atunci suferin\a celui de l`ng[ noi poate fi @nl[turat[. S[ nu uit[m c[ “banul v[duvei a ajuns s[ @ntreac[ p`n[ ]i darurile celor boga\i, c[ci ea a dat tot ce avea, pe c`nd ceilal\i au dat doar o mic[ parte”. S[ nu fim a]adar nep[s[tori fa\[ de cei care se afl[ @n nevoi, ci s[ ne g`ndim c[ “ei sunt @mbr[ca\i @n chipul M`ntuitorului”. S[racul este chipul lui Hristos442.

Sf`nta Scriptur[ descrie am[nun\it scaunul judec[\ii de apoi, tocmai pentru ca s[ ne @nve\e pe noi “c`t de bun[ este facerea de bine”. Ea este “mama s[racilor, @nv[\[toarea boga\ilor, hr[nitoarea cea bun[ a copiilor, ocrotitoarea b[tr`nilor, c[mara cu bun[t[\i a celor lipsi\i”. #naintea tuturor, Dumnezeu ne arat[ care sunt faptele

441 “S[ nu cumva s[ ia altul comoara care se afl[ l`ng[ tine! #mbr[\i]eaz[ pe cel c[zut @n suferin\[, ca ]i cum ai @ndr[gi aurul. Iube]te pe cel @mpov[rat, ca ]i cum @\i iube]ti propria s[n[tate… Grabnic ]i f[r[ z[bav[ s[ te ar[\i c`nd este vorba de a hr[ni pe cel nevoia]! S[ nu crezi c[ vei p[gubi, dac[ dai. Roada milosteniei tale va cre]te bogat, iar dac[ dai, @\i vei umple casa de rodul bun[t[\ilor” – Idem, Despre iubirea fa\[ de s[raci, PG 46, col. 457, 460 442 “S[racii sunt vistiernicii bunurilor f[g[duite, ei sunt paznicii #mp[r[\iei, cei care deschid u]ile celor buni ]i care le @nchid pentru cei @nv`rto]a\i la inim[ ]i care ur[sc pe oameni” – Ibidem, PG 46, col. 460

196

bune ]i pline de iubire fa\[ de oameni, chem`ndu-ne s[ fim p[rta]i lor. El este creatorul ]i proniatorul lumii. “Este lucr[torul cel nev[zut al hranei oamenilor, este sem[n[torul la vreme ]i d[t[torul priceput al ploilor… este… cel dint`i care a iubit facerea de bine”. Dumnezeu “e hr[nitorul celor fl[m`nzi, care adap[ pe cel @nsetat, care @mbrac[ pe cei goi”443.

Mila ]i facerea de bine sunt lucruri pe care Dumnezeu le iube]te. Ele @ndumnezeiesc pe om, f[c`ndu-l “chip al fiin\ei celei dint`i ]i preacurate, care este mai presus de orice minte”. Omul este chemat, fiind fiin\[ @nzestrat[ cu judecat[, s[ nu se lase @n]elat de lucrurile trec[toare, care nici nu sunt ale noastre. De aceea, s[ punem m[sur[ dreapt[ @n folosirea lor, l[s`nd o parte din ele pentru cei s[raci. S[ nu uit[m c[ toate sunt ale lui Dumnezeu444.

443 Ibidem, col. 461. “Dumnezeu este cel dint`i descoperitor al facerii de bine ]i d[t[torul bogat ]i plin de m`ng`ieri al tuturor celor de care avem nevoie”. Pentru cei care ignorau pe semenii lor afla\i @n necazuri ]i nu ar[tau grij[ fa\[ de s[raci, Sf`ntul Grigorie al Nissei arat[ asprime, mustr`ndu-i: “Nu te ui\i la semenul t[u cum alearg[ pentru o p`ine…, nu-\i pas[ de izb[virea lui din nevoi, ci-l treci cu vederea…, de]i ai putea m`ng`ia pe mul\i din prisosul bun[t[\ii tale” - Ibidem, col. 464 444 Ibidem, col. 465. Sf`ntul Grigorie al Nissei descrie petrecerile pe care cei boga\i le d[deau @n vremea sa. #n timp ce @n casele lor aveau loc astfel de petreceri, la por\i st[teau “mii de Laz[ri, unii din ei @nainta\i @n v`rst[, al\ii av`nd c`te un ochi scos, al\ii cu picioarele t[iate”. Ei strig[ dup[ ajutor, dar nimeni nu-i aude. De aceea, este pus[ @n fa\a celor boga\i perspectiva sf`r]itului vie\ii lor ]i judecata de apoi. Ne]tiin\a nu poate fi o scuz[, cu at`t mai mult cu c`t Sf`nta Scriptur[ ofer[ pilde gr[itoare - Ibidem, col. 469

197

S[ ne g`ndim c[ via\a noastr[ este trec[toare, c[ vremea curge ]i nu poate fi oprit[, ca un curent de ap[. Dar, chiar dac[ via\a ne este scurt[ ]i trec[toare, vom r[spunde pentru cele s[v`r]ite, @n fa\a scaunului de judecat[.

P[catul nu constituie o @nsu]ire a firii omene]ti, tot astfel precum boala nu este o parte a trupului nostru, ci este o abatere de la fire. S[v`r]irea r[ului este socotit[ lipsa binelui ]i cel care nu face binele, face neap[rat un r[u. De aceea, pentru a fi posibil[ leg[tura noastr[ cu Dumnezeu, este nevoie de faptele noastre cele bune445.

445 Idem, Macrinia, PG 46, col. 12 ]i urm.; Idem, La Psalmi, PG 44, col. 465

198

III. Umanitarismul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, ne@ntrecut p[stor de

suflete Prin via\a sa, Arhiepiscopul Constantinopolului este

un exemplu pentru to\i p[storii de suflete ]i dreptm[ritorii cre]tini. Vorbind despre el, se cuvine s[ amintim mai @nt`i despre personalitatea care ]i-a pus hot[r`tor amprenta asupra caracterului s[u : mama sa, Antusa, o fiin\[ model, c[s[torit[ cu un roman militar, Secundus, dar r[mas[ v[duv[ la numai dou[zeci de ani. Aceasta s-a dedicat cre]terii celor doi copii ai ei, Ioan ]i o feti\[ mai mare, cu ambi\ie ]i for\[, cu hot[r`re ]i dorin\[ de a face din ei cre]tini adev[ra\i, ca una ce primise ]i ea, @n familie, o educa\ie asem[n[toare. Antusa i-a oferit fiului ei posibilitatea ca, @nc[ ]i @n vremea @mp[ratului Iulian Apostatul, s[ aib[ profesori particulari. T`n[rul Ioan a audiat pe retorul Libaniu ]i pe filosoful Andraga\iu, doi dintre cei mai cunoscu\i dasc[li p[g`ni ai acelor timpuri446.

A fost botezat t`rziu, pe la anul 370 ]i f[cut cite\ de c[tre episcopul Meletie al Antiohiei, care de fapt @ntrevedea pentru t`n[rul Ioan un viitor deosebit. La anul 372, @mp[ratul arian Valens a dat jos din scaun pe Meletie ]i l-a exilat. Cre]tinii din Antiohia voiau s[ @l aleag[ @n locul 446 Pr. Prof. Constantin Corni\escu, Chipul mamei Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIX, nr. 9-10/1977, pg. 616

199

lui pe t`n[rul Ioan, cunosc`ndu-i calit[\ile. Acesta @ns[, @mpreun[ cu prietenul s[u Vasile, cu Teodor (viitorul episcop de Mopsuestia) ]i cu Maxim (devenit al Seleuciei) a fugit la Didaskalionul lui Diodor (al Tarsului), dedic`ndu-se studiului aprofundat al Sfintei Scripturi447.

Aspira\iile ascetice ale t`n[rului Ioan au fost pentru o vreme domolite de mama sa, care @l voia aproape, cunosc`nd ]i dificult[\ile unui asemenea mod de vie\uire. De asemenea, Antusa era deja @naintat[ @n v`rst[ ]i vedea @n fiul ei singurul sprijin. L-a l[sat s[ tr[iasc[ a]a cum @]i dorea, @ns[ printre laici448.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur nu ]i-a p[r[sit mama, at`t timp c`t aceasta a tr[it. #n\eleg`nd rolul femeii @n cre]terea ]i educarea viitorilor cre]tini, a pre\uit efortul ei ]i l-a pus @n scris @n lucr[rile sale de educa\ie a tinerelor 447 P.S. Teodosie Atanasiu, introducere la: Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Comentariu la Evrei, Bucure]ti 1923, pg. 16 448 Impresionant este episodul de via\[ descris @n lucrarea sa “Despre preo\ie”, @n care Antusa @l duce pe fiul ei @n camera @n care acesta se n[scuse ]i @i spune, v[rs`nd “r`uri de lacrimi”: “Eu, copilul meu, n-am avut norocul s[ m[ bucur mult[ vreme de frumoasele @nsu]iri ale tat[lui t[u. A]a a vrut Dumnezeu! Moartea lui a urmat na]terii tale ]i te-a l[sat pe tine orfan, iar pe mine v[duv[ @nainte de vreme… Graiul nu-i @n stare s[ zugr[veasc[ furtuna ]i viforul suferite de o fat[ t`n[r[ ca mine, abia ie]it[ din casa p[rinteasc[… Dar niciunul dintre aceste necazuri nu m-a f[cut s[ m[ c[s[toresc a doua oar[… Chiar de c`nd erai prunc…, mult m-ai m`ng`iat… #\i cer @ns[ un har pentru toate c`te pentru tine am f[cut. Nu m[ l[sa v[duv[ a doua oar[… C`nd m[ vei da p[m`ntului ]i vei pune oasele mele al[turi de oasele tat[lui t[u, pleac[ @n c[l[torii c`t de @ndep[rtate… Dar at`ta vreme c`t mai am @n mine suflare, @ng[duie s[ locuie]ti al[turi de mine” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Despre preo\ie, PG 48, col. 624-625

200

odrasle ale familiilor cre]tine]ti. Antusa a fost model pentru femeile cre]tine, cu o credincio]ie p`n[ la moarte pentru so\ul ei, cu @n\elegere fa\[ de fiul ei, cu vie\uire plin[ de virtu\i. A fost admirat[ de contemporani, chiar ]i de vestitul retor p[g`n Libaniu. Puterea exemplului ei a fost cov`r]itor. Chiar dac[ nu a l[sat lucr[ri scrise, a modelat @ns[ sufletul unei perle a vie\ii cre]tine, fiul ei449.

#n anul 374, se pare c[ Antusa @nchidea ochii, iar Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur putea da curs liber aspira\iilor sale monahale. A stat ]ase ani @ntr-o pe]ter[, l`ng[ o m[n[stire din Tars, cu nem[surat folos duhovnicesc, dar neglijen\a fa\[ de nevoile trupului i-a v[t[mat s[n[tatea. S-a @ntors apoi la Antiohia. La 43 de ani a fost hirotonit preot de episcopul Flavian, fiind ajutorul, “ochiul ]i gura episcopului s[u”. Acolo a ar[tat o mare grij[ fa\[ de cei s[raci ]i le-a cucerit tuturor inimile pentru Dumnezeu. Din amvon, cuv`ntul s[u se rev[rsa asupra sufletelor ce @l asaltau parc[, precum o ploaie binef[c[toare450. #n prima predic[ din ciclul celor nou[ “Despre poc[in\[“, rostite @n acea perioad[, afl[m c[ boala trupului s[u @l f[cea s[ stea pentru o vreme departe de Antiohia, fiindc[ aerul s[n[tos @l ajuta s[ se vindece451.

449 Pr. Prof. Constantin Corni\escu, Chipul mamei…, Op. cit., pg. 618, 620 450 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Z[grean, Sfin\ii Trei Ierarhi, str[lucite ]i ne@ntrecute modele de virtute cre]tin[, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXII, nr. 1-3/1972, pg. 33 451 Despre dorin\a nest[vilit[ de a predica, Sf`ntul P[rinte scria c[, bolnav fiind, a p[r[sit patul ]i a plecat la Biseric[, zic`nd: “Predica m[ @ns[n[to]e]te. Cum deschid gura, mi-a trecut toat[ oboseala. Cum @ncep s[ @nv[\, dispare toat[ sl[biciunea. Nici boala, nici mii de alte piedici nu m[ pot desp[r\i de dragostea

201

Sf`ntul P[rinte era mic de statur[, cu un fizic pl[p`nd, fa\[ uscat[, dar agreabil[ la privire. Avea fruntea @ncre\it[, era ple]uv, cu ochii profunzi, ageri ]i p[trunz[tori. Avea gesturi simple, era delicat, tr[ia evenimentele intens ]i punea suflet. Era amabil, bun, afectuos ]i vesel cu cei familiari, dar rezervat ]i oarecum rece cu ceilal\i. Stilul s[u de via\[ era c[lug[resc, simplu ]i sobru. Lua masa singur, nu bea vin, nu m`nca uneori p`n[ seara, @mpletind grijile pastorale cu dorin\a de contempla\ie spiritual[452.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i-a iubit p[stori\ii cu mult devotament ]i jertfelnicie, iar ace]tia au r[spuns p[storului lor @n acela]i mod. #n anul 397, @mp[ratul Arcadie, la insisten\a ministrului s[u, atotputernicul Eutropiu, un cunoscut al Sf`ntului P[rinte, a cerut ca preotul Ioan s[ fie adus @n capitala imperiului. Se temea @ns[ ca s[ nu @nt`mpine ostilitatea credincio]ilor din Antiohia. De aceea, merg`nd acolo guvernatorul Asterie, l-a poftit s[ viziteze mormintele martirilor din afara ora]ului lor. Era numai un pretext, dup[ care, sub paza militarilor, a fost dus direct la curtea @mp[r[teasc[ ]i

voastr[“ - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia dup[ cutremurul de p[m`nt, PG 50, col. 713-714 452 Pr. Prof. Grigorie Marcu, “Mens Divinior” – o compara\ie @ntre Sf`ntul Apostol Pavel ]i Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an IX, nr. 9-10/1957, pg. 620-621; Pr. Prof. I.I. Popa, Aspecte moral-sociale @n predica ]i via\a Sfin\ilor Trei Ierarhi, @n rev. Glasul Bisericii, nr. 3-5/1980, pg. 394

202

@ntronizat ca arhiepiscop al capitalei la 26 februarie 398453.

Multe ]i frumoase lucruri cunoa]tem despre activitatea sa la Constantinopol. Ajuns arhiepiscop, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur a realizat o reform[ moral[ a vie\ii biserice]ti din Constantinopol. A eliminat luxul din palatul patriarhal, pun`nd @n loc sobrietatea ]i simplitatea monahal[. Venit de la Antiohia, nu ]i-a schimbat felul de via\[. A suprimat toate cheltuielile inutile, oferind resurse materiale pentru sprijinirea spitalului pe care Biserica @l @ntre\inea. A pus ordine @n via\a clerului ]i a monahilor de acolo, pe unii chiar i-a trimis la m[n[stirea lor454. Nu a \inut seama de fa\a, de averea, de puterea, sau pozi\ia @n societate a oamenilor, ci a sanc\ionat abaterile lor. A cerut clerului mai @nt`i o via\[ exemplar[, potrivit principiilor evanghelice.

Eutropiu, ministrul lui Arcadiu, care @n prim[ faz[ a contribuit la alegerea Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, era un personaj puternic, dar ]i corupt, vicios. Marele Ierarh a comb[tut abuzurile lui, mai ales dorin\a de a suprima Bisericii dreptul de azil. #n anul 399, Eutropiu a c[zut @n disgra\ia cur\ii imperiale ]i a primit el @nsu]i azil din partea Sf`ntului P[rinte, @n Biserica sa. Impresionante sunt cuv`nt[rile pe care Marele Ierarh le-a rostit atunci, ar[t`nd vremelnicia puterii omene]ti455. Un adversar @nc[ ]i mai puternic a fost @mp[r[teasa Eudoxia. Arhiepiscopul Ioan 453 Pr. Prof. Spiridon C`ndea, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ca p[stor de suflete, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXV, nr. 10/1957, pg. 921 454 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Actualitatea Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur (354-1954), @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 7-8/1955, pg. 407-408 455 Pr. Prof. Spiridon C`ndea, Sf`ntul Ioan…, Op. cit., pg. 921

203

intervine pe l`ng[ ea @n favoarea unei v[duve, c[reia @mp[ratul @i luase @ntreaga avere, dup[ moartea so\ului ei, trimis @n exil. Eudoxia s-a sim\it jignit[ ]i de faptul c[ se pare c[ Marele Ierarh o asem[nase cu Irodiada, dup[ ce @n fa\a Bisericii @n care el slujea, fusese a]ezat[ o statuie a acesteia456.

Coali\ia dintre Teofil al Alexandriei ]i @mp[r[teasa Eudoxia, ajuta\i de mul\imea celor nemul\umi\i de m[surile corecte luate de Marele Ierarh, l-a dus @n fa\a unui sinod, \inut la }tejar, @n apropierea capitalei imperiului, unde i s-au adus mai multe acuza\ii nedrepte. Marele Ierarh ]i-a p[strat verticalitatea ]i nu a renun\at la punctul s[u de vedere, care era acela]i cu al Bisericii. S-a hot[r`t trimiterea sa @n exil. Mii de credincio]i s-au r[sculat ]i au cerut zgomotos @mp[ratului s[ le redea p[storul. A fost readus, dar prin acelea]i uneltiri viclene, a fost trimis iar[]i @n exil la anul 404457. Exilul a fost lung ]i epuizant. A c[l[torit trei luni, sub paza osta]ilor, pe c[lduri tropicale ]i intemperii, p`n[ @n cetatea Comana, unde a ]i c[zut la pat. Noaptea i s-a ar[tat Sf`ntul Martir Basilisc, ale c[rui sfinte moa]te se aflau acolo, zic`ndu-i: “Curaj, frate Ioane, c[ m`ine vom fi @mpreun[“. A doua zi, @mp[rt[]indu-se cu Sfintele Taine, Sf`ntul Ioan Gur[ de

456 Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Introducere la volumul: Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilii la Facere, PSB 21, col. 14-15 457 Pr. Prof. Sp. C`ndea, Sf`ntul Ioan …, Op. cit., pg. 925. Iat[ cum descrie Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @n una dintre scrisorile sale modul cum a fost alungat: “Am fost luat ]i t`r`t cu for\a de inspectorul ora]ului prin mijlocul ora]ului, aruncat @ntr-o corabie ]i am pornit noaptea pe mare. Toate acestea, pentru c[ am cerut convocarea unui sinod, care s[ m[ judece drept” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Scrisoarea 1 c[tre Inocen\iu Episcopul Romei, PG 52, col. 529-536.

204

Aur a rostit: “Slav[ lui Dumnezeu pentru toate” ]i a murit. Era 14 septembrie 407. Viitorul @mp[rat Teodosie al II-lea va aduce moa]tele Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Constantinopol, @n Biserica Sfin\ilor Apostoli, cer`nd iertare pentru p[rin\ii s[i458.

#n ce prive]te atitudinea fa\[ de cultura p[g`n[, s-a spus gre]it despre Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur c[ a avut o mai mic[ pre\uire fa\[ de crea\iile culturale antice ]i mai ales fa\[ de marii filosofi greci. De fapt, el a vorbit ]i a scris @n cea mai clasic[ limb[ greac[, de]i nu a fost grec, ci sirian. Nu a f[cut studii dec`t la Antiohia, nu a urmat cursurile ]colilor din alte ora]e, precum Atena. Totu]i, @n opera sa citeaz[ marile personalit[\i ale culturii vremii, ca Homer, Sofocle ]i al\ii. Se pare c[ Marele Ierarh a posedat o vast[ cultur[ greac[, dar nu ]i-a f[cut din cuno]tin\ele sale un titlu de glorie. S-a @ngrijit mai mult de via\a sufleteasc[ a p[stori\ilor s[i. Nu a cru\at, ci a criticat ]i pe Platon, de]i @l socotea “corifeul filosofilor”459. Repro]a filosofilor ]i retorilor p[g`ni mai ales nepotrivirea dintre vorb[, pe de o parte ]i fapt[, pe de alt[ parte.

458 P.S. Teodosie Atanasiu, Introducere…, Op. cit., pg. 19; Pr. Prof. Sp. C`ndea, Sf`ntul Ioan…, Op. cit., pg. 925 459 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia III la Romani, PG 60, col. 414. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur nu a refuzat cultura ]i filosofia p[g`n[, cum s-ar p[rea, ba chiar a admirat pe Platon – Idem, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, PG 58, col. 721. Dar, de]i aminte]te de acesta, atrage aten\ia c[ @n\eleptul p[g`n nu ]i-a pus @n practic[ nici una dintre ideile sale, ca ]i filosofii cinici – Idem, Omilia XXXIII la Matei, PG 57, col. 392

205

Pentru el, adev[rata @n\elepciune nu sta @n vorbe, ci @n fapte. Dezaproba vorb[ria goal[ de con\inut460.

Se spune despre clasicismul hrisostomic c[ este “expresia des[v`r]irii armoniei dintre fondul ]i forma operelor sale literare”. Nu pune accent pe forma cuvintelor, @n detrimentul fondului, a con\inutului, a]a cum f[ceau unii dintre contemporani, ca de exemplu retorul Libaniu. Sf`ntul P[rinte @n\elege c[ f[r[ virtute, cre]tinul va fi p[gubit, pe c`nd f[r[ cultur[, nu. De aici necesitatea tr[irii reale a principiilor cre]tine, pe care credincio]ii au datoria s[ le transpun[ @n fapte ale iubirii461.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur arat[ superioritatea @nv[\[turii cre]tine fa\[ de ideile @n\elep\ilor p[g`ni. A]a de pild[, Sfin\ii Evangheli]ti ]i-au scris Evangheliile @n timp ce erau prigoni\i, @n primejdii, pe c`nd filosofii s-au bucurat de toat[ lini]tea ]i libertatea. Cu toate acestea, “scrierile lor au fost primite cu toat[ dragostea de ne@nv[\a\i ]i de @nv[\a\i, de robi ]i de liberi, de @mp[ra\i ]i de osta]i, de barbari ]i de elini”. Ucenicii M`ntuitorului i-au convins pe oameni “s[ filosofeze despre Dumnezeu ]i despre cele din ceruri”, a]a cum nici unul dintre ceilal\i nu au reu]it. #nv[\[turile pescarilor s-au r[sp`ndit @n toat[ lumea, pe c`nd cele ale @n\elep\ilor p[g`ni s-au risipit ca p`nza de p[ianjen. #nv[\[turile cre]tine]ti au fost u]or de @n\eles ]i de primit de to\i oamenii, inclusiv de cei mai mode]ti: plugari, slugi, v[duve, copii462. 460 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Sfin\ii Trei Ierarhi ]i cultura vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIII, nr. 1-2/1961, pg. 61, 63 461 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Actualitatea…, Op. cit., pg. 404 462 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia I la Matei, PG 57, col. 19-20. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur a legat cultura de tr[irea @nv[\[turii cre]tine ]i de slujirea sa la altar, a legat-o de via\a de toate zilele

206

#n ceea ce prive]te educa\ia, Marele Ierarh vizeaz[ realizarea scopului m`ntuirii omului. #n opozi\ie cu specula\iile teoretice ale p[g`nilor, cere tr[irea real[ a principiilor vie\ii cre]tine, prin fapte. “A filosofa numai @n cuvinte, spunea el, nu este nici o art[. S[-mi ar[\i @n\elepciunea @n fapt[ ]i @n via\a practic[… Un suflet se las[ mai u]or instruit prin fapte, dec`t prin cuvinte”463.

#nv[\[tura hrisostomic[ despre om Dumnezeu este #nv[\[torul ]i Proniatorul

nostru. Purtarea de grij[ pe care Dumnezeu o arat[ fa\[ de @ntregul neam omenesc se vede pe parcursul @ntregii istorii a omenirii, de la protop[rin\ii no]tri Adam ]i Eva. Chiar izgonirea lor din rai, dup[ c[dere, “este mai degrab[ o fapt[ de purtare de grij[, dec`t de m`nie”. Este o lec\ie de educa\ie. C[ci primii oameni, dup[ scoaterea lor din rai, nu au fost @ndep[rta\i cu totul, ci au fost a]eza\i @n fa\a raiului. Necontenita vedere a raiului de c[tre Adam era o @nt[rire pentru viitor, ca s[ nu mai cad[ @n p[cat. Sf`ntul P[rinte observ[ c[ de atunci psihologia oamenilor nu s-a schimbat. }i noi, c`nd ne desf[t[m de multe bun[t[\i, precum Adam @n rai, nu ]tim s[ ne folosim bine de ele, dar c`nd nu le mai avem, @n\elegem ce am pierdut. Chiar

a cre]tinilor - Pr. Lector Dr. Tache Sterea, Actualitatea g`ndirii teologice a Sfin\ilor Trei Ierarhi la sf`r]it de mileniu, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an LI, nr. 1-2/1999, pg. 132 463 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia la XXX la Faptele Apostolilor, PG 60, col. 225; Lector Dr. Cezar Vasiliu, Atitudinea Sfin\ilor Trei Ierarhi fa\[ de societatea vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXII, nr. 1-2/1980, pg. 60

207

]i pedepsele, sau nenorocirile care se abat asupra omenirii ]i a c[ror apari\ie r[m`ne pentru noi de ne@n\eles, sunt dovada aceleia]i purt[ri de grij[ a lui Dumnezeu fa\[ de neamul omenesc. Pe cei drep\i, necazurile @i @nt[resc ]i @i fac mai str[luci\i, iar pe cei p[c[to]i, @i cumin\esc ]i @i fac con]tien\i de starea @n care se afl[464.

La zidirea turnului Babilon, Dumnezeu se arat[ oamenilor acela]i @nv[\[tor des[v`r]it. Nu @i opre]te din lucrarea lor nebuneasc[, ci este plin de r[bdare. Oamenii au muncit la acel turn, s-au ostenit ]i munca le-a devenit astfel un dasc[l. C`nd r[utatea lor a ajuns prea mare, Dumnezeu a intervenit465.

Mai apoi, Dumnezeu a ar[tat @ng[duin\[ fa\[ de egipteni, @n vremea @n care ei @i asupreau crunt pe evrei. Mai t`rziu, pustiul Egiptului avea s[ devin[ “mai frumos dec`t o gr[din[“, populat de “nenum[rate cete de @ngeri @n trup omenesc, popoare de mucenici”. Este vorba despre monahismul care, @n vremea Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, era r[sp`ndit @n Egipt, mai mult dec`t @n orice alt[ parte a lumii cre]tine de atunci466.

Adesea, oamenii sunt tenta\i s[ judece pe semenii lor care nu au copii, de]i sunt c[s[tori\i de mul\i ani, cu mult[ asprime, consider`ndu-i p[c[to]i. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, pornind de la exemplul patriarhului Avraam ]i al so\iei sale Saara, ne cere s[ nu ne gr[bim @n afirma\ii, c[ci nu @n\elegem adesea pricinile r`nduielilor lui Dumnezeu. De fapt, ar trebui s[ nefericim pe oamenii 464 “Ca s[ nu ajungem din r[i @n mai r[i…, Dumnezeu… ne pedepse]te. A]a a f[cut ]i cu Adam” – Idem, Omilia XVIII la Facere, PG 53, col. 151, 152; Idem, Despre m[rginita putere a diavolului, Omilia I, PG 49, col. 249, 256-257 465 Idem, Omilia XXX la Facere, PG 53, col. 277 466 Idem, Omilia VIII la Matei, PG 57, col. 87

208

p[c[to]i, iar nu pe cei f[r[ copii467. O alt[ dovad[ o reprezint[ dreptul Iov. El a ar[tat diavolului c[ nu pentru averi ]i celelalte #l iube]te pe Dumnezeu, primind @n cele din urm[ ]i lucrurile p[m`nte]ti468.

Dumnezeu este #nv[\[torul des[v`r]it al oamenilor, c[rora le vorbe]te potrivit cu puterea lor de @n\elegere. Pe magii care vin s[ #l vad[ pe Pruncul Iisus @i cheam[ prin ar[tarea unei stele, “ca s[-i @nal\e cu mintea mai sus dec`t propria lor g`ndire”. Dup[ ce @i aduce p`n[ la iesle, nu le mai vorbe]te prin stea, ci prin @nger. Aceea]i @n\elepciune dumnezeiasc[ @i va trimite pe magi @n Persia, f[c`nd din ei dasc[li @n \ara p[g`n[ natal[469.

Purtarea dumnezeiasc[ de grij[, care adesea scap[ capacit[\ii noastre de @n\elegere, se extinde asupra @ntregii naturi, inclusiv a vie\uitoarelor, chiar a unora dintre cele mai umile, cum sunt furnicile, sau albinele. Furnica este exemplu de h[rnicie ]i @ndemn ca s[ fugim de lene ]i tr`nd[vie, s[ nu ne temem de oboseal[, dovedind @n\elepciunea Creatorului470. Exemplele luate din lumea

467 Idem, Omilia XLIX la Facere, PG 54, col. 445 468 Dumnezeu “c`nd vede c[ noi nu suntem pironi\i de cele p[m`nte]ti…, c`nd ne vede c[ prefer[m cele duhovnice]ti, atunci ne d[ ]i cele trupe]ti” – Idem, Omilia XX la Evrei, PG 63, col. 147; Idem, Omilia XXV la Evrei, PG 63, col. 174 469 Idem, Omilia VI la Matei, PG 57, col. 66; Idem, Omilia VIII la Matei, PG 57, col. 83-84 470 Sf`ntul P[rinte se @ntreab[: “Cum a putut Dumnezeu s[ pun[ @ntr-o a]a de mic[ creatur[ o silin\[ a]a de neobosit[ pentru lucru?”. Dac[ furnica ne @nva\[ c[ suntem datori s[ muncim, albina ne @nva\[ datoria ordinii, a muncii s`rguincioase ]i a dragostei. Ea este “icoana nemincinoas[ a unui adev[rat cre]tin, care trebuie s[ caute mai pu\in interesele sale, dec`t ale altuia” - Idem, Omilia V la Coloseni, PG 62, col. 338; Idem, Omilia XVI

209

vie\uitoarelor sunt edificatoare, moralizatoare pentru oameni @n general ]i pentru cre]tini @n special.

Domnul nostru Iisus Hristos, @n timpul vie\uirii Sale printre oameni, a @nv[\at continuu, at`t cu cuv`ntul, c`t ]i prin minunile s[v`r]ite de c[tre El. Prin ucenicii S[i, toate acestea s-au scris, fiind de un real folos pentru cre]tinii din toate timpurile471.

#nceputul activit[\ii Sale se face prin postirea de patruzeci de zile. A postit @n limitele umanului, pentru ca ]i oamenii s[ #l ia ca model. Dac[ Domnul ar fi postit mai mult, atunci s-ar fi g[sit oameni pu\in credincio]i, care s[ conteste adev[rul #ntrup[rii Sale, consider`nd c[ a avut doar fire dumnezeiasc[, iar nu ]i omeneasc[472. M`ntuitorul folosea orice mijloc pentru m`ntuirea oamenilor, chiar ]i c`nd m`nca @mpreun[ la mas[ cu vame]ii, intr`nd @n casa lui Matei. “Prin aceasta ne @nva\[ c[ orice timp ]i orice fapt[ pot s[ ne fie de folos pentru a ne m`ntui”. Domnul ]tia foarte bine c[ masa vame]ului Matei era rod al l[comiei ]i al nedrept[\ii lui, dar nu refuza s[ m[n`nce din cele puse @nainte, fiindc[ roadele acestui gest vor fi infinit mai mari: convertirea lui Matei, care va deveni Apostol ]i Evanghelist. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ndeamn[ astfel pe cre]tini s[ foloseasc[ fiecare prilej pe care via\a @l scoate @n fa\a lor, spre a c`]tiga m`ntuirea la I Timotei, PG 62, col. 589; Idem, Omilia XII la Statui, PG 49, col. 129 471 #nv[\[tura Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur se @ntemeiaz[ pe Sf`nta Scriptur[, pe care o cunoa]te, o t`lcuie]te ]i o tr[ie]te – Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 223; Idem, Omilia LXII la Matei, PG 58, col. 595 472 Hristos a ar[tat c[ “pe omul virtuos, tirania p`ntecelui nu-l poate sili s[ fac[ ceva din cele ce nu se cuvin” – Idem, Omilia XIII la Matei, PG 57, col. 210-211

210

semenilor. La fel s-a petrecut ]i cu Zaheu, mai marele vame]ilor, @n casa c[ruia Domnul a intrat. Suntem datori s[ ar[t[m deschidere sufleteasc[ fa\[ de to\i semenii no]tri, chiar ]i fa\[ de cei care par nevrednici473, @n spiritul iubirii lucr[toare pentru aproapele nostru.

Un moment important din activitatea M`ntuitorului ca #nv[\[tor prin excelen\[, este cel @n care El porunce]te ca mul\imile de oameni, cinci mii de b[rba\i ]i familiile lor, s[ se a]eze pe iarb[, pentru a le @nv[\a. Le hr[ne]te trupurile, dar mai ales le instruie]te sufletele. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @nsu]i, @n spiritul @nv[\[turii M`ntuitorului, se @ngrijea, @mpreun[ cu Biserica pe care o p[storea, s[ dea hran[ miilor de s[raci din Antiohia ]i apoi din Constantinopol, dar le oferea acestora ]i @nv[\[tura m`ntuitoare474. #mbina, deci, dup[ exemplul Domnului, @nv[\[tura cu fapta, cu milostenia.

Adeseori, oamenii cer ajutorul lui Dumnezeu, dar nu @l primesc de @ndat[. Dar felul @n care St[p`nul tuturor r[spunde rug[ciunilor noastre este @nc[ o dovad[ a purt[rii Sale necontenite de grij[. Am`n`ndu-ne r[spunsul S[u, ne face s[ st[ruim @n rug[ciune ]i s[ rezist[m @ncerc[rilor ab[tute asupra noastr[, alerg`nd la El. Prin toate acestea, Dumnezeu ne atrage la Sine475.

Neobosita grij[ a Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur fa\[ de semeni se @ntemeiaz[ pe @nv[\[tura despre om, f[cut de Dumnezeu ca o @ncoronare a lucr[rii Sale de crea\ie a lumii. Omul a fost zidit “dup[ chipul” Creatorului, fiind cea mai iubit[ dintre toate f[pturile lui Dumnezeu ]i se bucur[ de o aten\ie deosebit[ din partea Acestuia. F[r[ om,

473 Idem, Omilia XXX la Matei, PG 57, col. 364 474 Idem, Omilia XLIX la Matei, PG 58, col. 499 475 Idem, Omilia X la Matei, PG 57, col. 191

211

crea\ia @ntreag[ ar fi nedes[v`r]it[ ]i de neexplicat. #ntreaga crea\ie a lumii de fapt cap[t[ un sens numai @n m[sura @n care omul se folose]te de aceasta pentru @ndeplinirea scopului s[u: m`ntuirea. Dumnezeu pentru noi oamenii a creat a]trii cere]ti, p[m`ntul, tot ce se vede. }i a]a cum @ntr-un palat @mp[r[tesc, to\i slujitorii au ca menire s[ slujeasc[ pe st[p`nul lor, tot astfel, @ntreaga crea\ie sluje]te omului476.

Ca fiin\[ compus[, trup ]i suflet, omul, creatur[ complex[, este alc[tuit din elementul material, @nsufle\it de cel spiritual. }i totu]i, via\a omului este la fel de firav[ ca o floare de prim[var[, ca o umbr[ pieritoare, ca un vis @n]el[tor, cum se spune @n c[r\ile de cult. Dar, reaminte]te Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, exist[ @n afara vie\ii prezente, adev[rata via\[, “cea care r[m`ne ]i care nu se schimb[“, pe care o putem c[p[ta numai dup[ plecarea noastr[ de aici477.

Nici trupul nu este un element r[u ]i nu trebuie s[ fie @nvinov[\it. A fost pentru oameni ca “un fr`u minunat, st[p`nind salturile sufletului, @mpiedic`nd lipsa de minte…, slujindu-ne nou[ @n cele mai m[re\e fapte”. A]adar, nu trebuie s[ @nvinov[\im nici trupul, nici pe Dumnezeu, nici pe semenii no]tri, ci numai cugetul nostru, inten\ia corupt[, care este vinovat[ pentru rele478. 476 Pr. Asist. Constantin Corni\escu, Credinciosul @n preocup[rile Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Ortodoxia, nr. 4/1974, pg. 681 477 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Scrisoarea 117, PG 52, col. 672-673 478 Pentru a se face mai u]or @n\eles de c[tre ascult[torii s[i, ce tr[iau @ntr-o vreme @n care caii erau un mijloc important de transport, Marele Ierarh face o compara\ie sugestiv[, zic`nd: “Nimeni s[ nu @nvinov[\easc[ h[\urile, ci pe sine… Judecata

212

De vin[ este tr`nd[via, atunci c`nd omul se pierde, dar ]i reaua folosire a trupului ]i a membrelor lui. A]a de pild[, ochiul omului a fost dat acestuia ca s[ admire crea\ia ]i s[ sl[veasc[ pe Dumnezeu. C`nd @ns[ ochiul nu este folosit corect, devine pricin[ de desfr`nare. Limba ne-a fost l[sat[ ]i ea ca s[ sl[vim pe St[p`nul tuturor, iar nu pentru a huli pe semeni. Cu picioarele, s[ alerg[m spre lucrarea faptelor bune ]i nu a celor rele479.

Unii p[g`ni spuneau c[ trupul nostru nu poate fi opera lui Dumnezeu, fiindc[ are multe imperfec\iuni. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vede @n faptul c[ Dumnezeu a legat pe om de un trup slab, @n\elepciunea divin[. #n privin\a for\ei, sau a vitezei, omul este inferior unor vie\uitoare (ca de exemplu leul, vulturul, sau calul). }i totu]i, omul st[p`ne]te toate vie\uitoarele p[m`ntului prin inteligen\[, darul nepre\uit primit de la F[c[torul s[u. Prin felul cum se leag[ membrele organismului nostru, ele au fost r`nduite @nc`t s[ slujeasc[ sufletului480. }i de aici vedem purtarea de grij[ a lui Dumnezeu, iubirea fa\[ de om, iubire care trebuie s[ se r[sfr`ng[ ]i din partea omului asupra semenilor s[i.

Chiar ]i faptul c[ trupul ne este stric[cios, fiindc[ Dumnezeu a hot[r`t astfel, cap[t[ o explica\ie complex[ @n g`ndirea hrisostomic[. Fiindc[ dac[ trupurile noastre nu ar fi stric[cioase, atunci majoritatea oamenilor ar fi atin]i de p[catul m`ndriei. #n al doilea r`nd, nu ar mai noastr[ ne este ca un vizitiu, h[\urile sunt trupurile noastre, care unesc caii cu vizitiul. Dac[ acestea sunt \inute bine, nimic r[u nu vei p[timi, iar de cumva le vei l[sa slobode, apoi totul este pierdut” - Idem, Omilia XVII la I Corinteni, PG 61, col. 145-146 479 Idem, Despre m[rginita putere a diavolului, Omilia II, PG 49, col. 261 480 Idem, Omilia XI la statui, PG 49, col. 122-125

213

crede nimeni c[ trupurile sunt alc[tuite din acelea]i elemente materiale, ca p[m`ntul pe care ne purt[m vremelnic pa]ii481. Iubirea lui Dumnezeu se reflect[ ]i @n aceast[ alc[tuire a trupului, d`ndu-se prioritate sufletului.

V[z`nd dispari\ia fizic[ a trupurilor, con]tientiz[m frumuse\ea ]i importan\a sufletelor noastre. C[ci “dac[ sufletul d[ trupului at`ta frumuse\e ]i at`ta via\[, atunci sufletul este cu mult mai bun dec`t trupul… Nu trupul este frumos, ci alc[tuirea ]i @nflorirea cu care sufletul coloreaz[ trupul”. Sufletul d[ @ntreaga frumuse\e a trupului. C`nd sufletul se bucur[, @n obrajii no]tri @nfloresc trandafiri. Dac[ sufletul sufer[ mereu, atunci ]i trupul devine pl[p`nd. Dragostea trupeasc[ este @nso\it[ de durere. Dragostea sufleteasc[ este curat[. Sufletul este acoperit de trup ca de o masc[. Prin urmare, ne @ndeamn[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, s[ c[ut[m frumuse\ea sufletului, cu ea s[ ne @mpodobim chipul, “ca ]i Dumnezeu s[ pofteasc[ frumuse\ea noastr[ ]i s[ ne d[ruiasc[ bun[t[\ile cele ve]nice”482. Omul este a]adar fiin\[ compus[, este trup ]i suflet, este lucrul lui Dumnezeu. Sufletul ]i trupul sunt am`ndou[ rod al crea\iei Lui483.

481 “Dac[ acum, c`nd sf`r]itul trupului d[ m[rturie de originea sa, mul\i se mai @ndoiesc de asta”, ce s-ar @nt`mpla dac[ trupurile nu s-ar descompune? S[ ne imagin[m c`t[ grij[ ar ar[ta oamenii fa\[ de trupurile lor, c`t le-ar iubi atunci ]i cum ar ajunge s[ neglijeze cu totul bunurile viitoare ]i nu ar mai pune pre\ pe sufletele lor. Multe alte abateri s-ar petrece, dac[ nu am avea acest trup omenesc stric[cios - Idem, Omilia XXXIV la Matei, PG 57, col. 403 482 Ibidem, PG 57, col. 404 483 Idem, Omilia XIII la I Corinteni, PG 61, col. 110

214

Despre suflet, spune Marele Ierarh, acesta, prin natura sa, nu este nici bun, dar nici r[u, ci “devine bun sau r[u numai din inten\ie, sau mai bine zis din propria noastr[ voin\[“484. Cre]tinii sunt @ndemna\i s[ arate mult[ grij[ fa\[ de sufletul lor, fiindc[ este un bun nepre\uit. Dac[ omul pierde bani, atunci paguba sa poate fi reparat[ tot cu bani, ca orice avere. #ns[ dac[ @]i pierde sufletul, nu mai poate da @n schimbul lui alt suflet, chiar dac[ ar fi, s[ zicem, @mp[ratul @ntregii lumi485. }i aici, @nv[\[tura hrisostomic[ urmeaz[ pe cea a M`ntuitorului, c`nd zice: “Ce ar putea s[ dea omul, @n schimb, pentru sufletul s[u?“ (Marcu 8, 37)

Consecin\ele bolilor suflete]ti ale oamenilor sunt greu de apreciat, chiar mai mari dec`t cele ale bolilor trupe]ti. Din p[cate, oamenii se @ngrijesc numai de bolile trupului. Cele ale sufletului nu sunt, niciuna dintre ele, nevindecabile, fiindc[ trec dincolo de legile constr`ng[toare ale firii omene]ti. #n fine, uneori bolile suflete]ti sunt dublate de cele trupe]ti. Str[duindu-ne s[ le

484 Este precum p`nza unei cor[bii, care duce ambarca\iunea @n direc\ia spre care bate v`ntul. }i “dup[ cum c`rma @ntoarce corabia ]i o @ndreapt[ spre direc\ia cea mai prielnic[, dac[ v`ntul este prielnic, tot a]a este ]i cu cugetul omului” - Idem, Omilia II la II Tesaloniceni, PG 62, col. 478 485 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur spune: “De-ai purta nenum[rate coroane pe cap, dar dac[ @\i este bolnav trupul de o boal[ de nevindecat, nu-\i vei putea @ns[n[to]i trupul, de-ai da toat[ @mp[r[\ia ta… Acela]i lucru g`nde]te-l ]i despre suflet. Dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult despre suflet. Las[, dar, totul la o parte ]i cheltuie]te-\i toat[ r`vna numai pentru suflet!” – Idem, Omilia LV la Matei, PG 58, col. 544

215

vindec[m pe cele dint`i, ne vom putea salva ]i trupul486. S[n[tatea sufletului cere ca o condi\ie c[utarea lini]tei noastre, adic[ fuga de “r[zboiul ce se na]te @nl[untrul sufletului”. Pacea din afar[, ca ]i celelalte bunuri materiale nu sunt cu adev[rat de folos, dac[ aduc @n sufletul nostru tulbur[ri ]i fr[m`nt[ri487.

De la suflet, aten\ia este @ndreptat[ spre con]tiin\a omului ]i rolul ei de judec[tor. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ne trimite s[ deschidem “u]ile con]tiin\ei” ]i vom vedea acolo pe judec[torul ce st[ @n cugetul nostru. Omul, intr`nd @n con]tiin\a sa, va putea s[ se g`ndesc[ la p[catele pe care le-a s[v`r]it. Avem @n noi con]tiin\a, acest grozav tribunal488.

Din chiar momentul crea\iei noastre, St[p`nul Cel iubitor de oameni a a]ezat @n oameni con]tiin\a, acest acuzator nelipsit din oricine, care nu poate nici s[ gre]easc[, nici s[ fie @n]elat[. Un p[cat s[v`r]it poate fi uneori ascuns de to\i oamenii. Dar acuzatorul nostru l[untric, con]tiin\a nu ne p[r[se]te nici chiar c`nd dormim, ci ne cere ne@ncetat socoteal[ de gre]eli, pun`ndu-ne @n fa\[ ]i pedepsele pe care le vom primi489.

486 Idem, Cuv`nt c[tre Teodor cel c[zut, PG 48, col. 277-308, trad. rom., pg. 359 487 De aceea, Sf`ntul P[rinte ne @ndeamn[, zic`nd: “S[ ne str[duim s[ ne fie netulburat sufletul, s[ avem pace sufleteasc[…, ca s[ ne bucur[m ]i noi de pace” - Idem, Omilia XXIV la Facere, PG 53, col. 313 488 Idem, Omilia IX la II Corinteni, PG 61, col. 464 ; Idem, Omilia V la Romani, PG 60, col. 430 489 “}i dup[ cum un doctor bun nu @nceteaz[ de a da doctorii unui bolnav, p`n[ ce nu-l vede s[n[tos, tot a]a ]i con]tiin\a nu se opre]te, ci are necontenit[ grij[“ - Idem, Omilia XVII la Facere, PG 53, col. 135. Chiar dac[ ne bucur[m pentru moment,

216

Rolul de judec[tor al con]tiin\ei noastre @l vom vedea cel mai puternic lucrat @n ceasul @n care vom r[spunde, la judecata de apoi, pentru toate cele s[v`r]ite. Atunci, dac[ am r[pit, dac[ am fost zg`rci\i, dac[ am sup[rat pe cineva, dac[ am du]m[nit, sau orice alt p[cat am f[cut, toate vor sta @naintea ochilor no]tri. C`t timp suntem @nc[ pe p[m`nt, mai avem n[dejde pentru dob`ndirea m`ntuirii. Dup[ ce vom pleca, nu ne mai putem poc[i. De aici, spune Sf`ntul P[rinte, nevoia preg[tirii noastre ne@ncetate pentru ie]irea din lumea aceasta490.

Al[turi de con]tiin\[, @nl[untrul omului exist[, de la crea\ie, legea natural[. Vorbind despre crearea omului, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur subliniaz[ faptul c[ Dumnezeu, @n momentul facerii lui Adam, a @ntip[rit @ntr-@nsul legea natural[, con]tiin\a interioar[ despre bine ]i r[u. De aceea, nici nu avem nevoie de dasc[li, care s[ ne @nve\e c[ pofta este ceva r[u, iar cump[tarea este bun[. C[ omul posed[ prin natura sa cuno]tin\a binelui ]i a r[ului se vede din faptul c[ Adam, p[c[tuind, s-a ascuns, ]i-a dat seama de fapta lui rea. Dumnezeu nu @i mustr[ de-a dreptul pe protop[rin\i pentru gre]eal[, dar nici nu @i las[

r[pind bunurile semenului, la scurt timp @ncepem s[ fim mustra\i de con]tiin\a noastr[ - Idem, Omilia XIV la I Corinteni, PG 61, col. 138 490 “Dup[ cum la teatru, la l[sarea serii, dup[ plecarea spectatorilor, actorii ies afar[, lep[d`ndu-]i m[]tile, iar @mp[ra\ii ]i generalii se arat[ tuturor ceea ce sunt, tot a]a ]i la venirea mor\ii, c`nd se termin[ teatrul vie\ii omene]ti, c`nd to\i oamenii leap[d[ m[]tile bog[\iei ]i ale s[r[ciei ]i pleac[ dincolo, atunci to\i se arat[ deosebi\i unii de al\ii numai dup[ faptele lor” – Idem, Cuv`ntul II la parabola despre bogatul nemilostiv ]i s[racul Laz[r, PG 48, col. 984-986

217

s[ cread[ c[ nu cunoa]te fapta lor, ci voie]te s[-i aduc[ la o m[rturisire umil[491.

Popoarele p[g`ne dovedesc ]i ele c[ posed[ legea natural[ s[dit[ @ntr-@nsele. Aceasta le-a fost dasc[l pentru toate celelalte legiuiri ale lor, care \in de r`nduielile sociale, de toate institu\iile. “P[g`nii, care nu au lege, din fire fac ale legii, ace]tia neav`nd lege, @]i sunt loru]i lege, ceea ce arat[ fapta legii scris[ @n inimile lor, prin m[rturia con]tiin\ei lor” (Romani II, 14, 15). De fapt, dac[ p[g`nii nu ar fi avut legea aceasta a con]tiin\ei, nici nu ar fi meritat s[ fie pedepsi\i pentru p[catele lor492.

De bun[tatea ]i iubirea de oameni a lui Dumnezeu \ine ]i demnitatea omului ]i rolul lui de st[p`n, primite de la crea\ie. Suntem chema\i s[ mergem cu g`ndul la vrednicia celui dint`i om, @nainte de c[derea sa @n p[cat ]i s[ ne g`ndim la bun[tatea lui Dumnezeu. Vom realiza cu c`t[ putere ]i st[p`nire fusese zidit Adam. Privind celelalte vie\uitoare, @n\elegem cu c`t sunt oamenii superiori acestora. De fapt, ele nu au cu noi multe @n comun, c[ci nu au nici evlavie ]i nici via\a virtuoas[. De]i suntem fizic vorbind inferiori de multe ori acestora, totu]i le st[p`nim493.

Nu numai sufletul, ci ]i trupul nostru reflect[ @n\elepciunea lui Dumnezeu, a c[rei pecete o purt[m. 491 Un alt exemplu din Vechiul Testament este cel al lui Cain ]i Abel. Omul a ]tiut c[ virtutea este un bine, ca dovad[ fiind actele religioase ale lui Abel. }i Cain a f[cut un sacrificiu, @ns[ altul era spiritul ce @l @nsufle\ea. Cain devine invidios pe onoarea f[cut[ fratelui s[u ]i se g`nde]te s[ @l ucid[ - Idem, Omilia XII la statui, PG 49, col. 131-132 492 Ibidem, PG 49, col. 133 493 Idem, Omilia XXV la Facere, PG 53, col. 225; Idem, Omilia VIII la Filipeni, PG 62, col. 237

218

Trupul, prin calit[\ile sale, sluje]te sufletului. Pentru toate darurile primite, s[ mul\umim lui Dumnezeu, ar[t`nd la r`ndul nostru bun[voi\[ @n cele duhovnice]ti. Iar aceasta, ne reaminte]te Marele Ierarh, se va @ntoarce spre folosul nostru494.

Demnitatea cu care a fost creat omul se datoreaz[ faptului c[ el a fost f[cut dup[ chipul lui Dumnezeu. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur explic[ astfel no\iunile de chip ]i asem[nare: “Cuv`ntul “dup[ chip” nu arat[ asem[nare dup[ fiin\[, ci asem[nare de st[p`nire. Iar cuv`ntul “dup[ asem[nare” arat[ bun[tatea, bl`nde\ea, pe c`t e cu putin\[, @n virtute”495.

O condi\ie a progresului duhovnicesc este libertatea omului. M`ntuirea omului presupune lucrarea harului dumnezeiesc, oferit gratuit, dar ]i alipirea voin\ei de voin\a lui Dumnezeu, condi\ie care face ca harul s[ lucreze efectiv. Desigur, voin\a omului nu este for\at[ s[ consimt[ la acceptarea lui. Se subliniaz[ cu claritate existen\a libert[\ii noastre, darul cel mai de pre\ oferit omului prin crea\ie. Pentru nici o fapt[ a noastr[, nu trebuie s[ @nvinov[\im pe Dumnezeu. Omul nu este bun sau r[u prin natura sa. C[ci “dac[ acesta este bun din natur[, apoi niciodat[ nu va putea s[ devin[ r[u. }i dac[ este r[u de la natur[, apoi niciodat[ nu se va putea face bun”. Dovad[ stau Sfintele Scripturi, unde vame]ii devin apostoli, de pild[496. 494 Idem, Omilia XI la statui, PG 49, col 125-126 495 Idem, Cuv`ntul III la Facere, PG 54, col. 591; Idem, Omilia IX la Facere, PG 53, col. 78 496 “Dac[ de la natur[ am fi @mp[timi\i, apoi niciodat[ prin s`rguin\a noastr[ nu am putea deveni f[r[ patim[“ - Idem, Omilia II la I Corinteni, PG 61, col. 22. “R[utatea nu st[ @n firea omului, ci @n g`ndul lui, @n voin\a lui, @n libera sa voie” – Idem,

219

#n toate lucr[rile noastre, st[p`ne]te numai puterea voin\ei ]i a inten\iei pe care o ar[t[m. De aceea, nu trebuie s[ @nvinov[\im pe Dumnezeu, nici s[ cercet[m de ce unul sau altul a avut o atitudine anume. S[ condamn[m numai voin\a stricat[ a oamenilor. A]a de pild[, bog[\ia ]i s[r[cia nu sunt un r[u @n sine. Bog[\ia nu poate ridica un suflet @njosit, a]a cum s[r[cia nu poate lovi o inim[ mare. Pe omul care are mintea treaz[, @ngrijindu-se de m`ntuirea sa, nimic nu @l poate @mpiedica. Iubitorul de oameni Dumnezeu ne-a creat cu voin\[ liber[, cu g`nd puternic497.

#ntre dovezile scripturistice despre realitatea existen\ei libert[\ii omului este ]i cea referitoare la persoana lui Noe, care a ales virtutea, fugind de tov[r[]ia cu ceilal\i oameni din vremea sa. “Fiecare alegea cu propria lui voie sau viciul, sau virtutea”. Dac[ nu ar sta @n puterea noastr[ de a alege binele sau r[ul, nu ar trebui s[ fim pedepsi\i, nici r[spl[ti\i pentru virtute498.

Omilia XXIX la Facere, PG 53, col. 266. “Dumnezeu… a @nzestrat firea noastr[ cu voin\[ liber[… Ne d[ leacuri potrivite, dar las[ ca voin\a noastr[ s[ s[v`r]easc[ totul” – Idem, Omilia XIX la Facere, PG 53, col. 159 497 Idem, Omilia XXVI la Romani, PG 60, col. 642; Idem, Omilia XV la statui, PG 49, col. 158; Idem, Omilia XXIII la Facere, PG 53, col. 204 498 “Pentru c[ Dumnezeu, pe l`ng[ harul cel de sus, a l[sat totul @n seama voin\ei noastre libere, de aceea p[c[to]ii sunt pedepsi\i, iar drep\ii @ncununa\i ]i r[spl[ti\i” - Idem, Omilia XXII la Facere, PG 53, col. 187; ]i: Idem, Omilia LXXXI la Matei, PG 58, col. 733. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ne @ndeamn[: “De]teapt[-te pu\in, ridic[-\i capul din ad`ncimea, din vijelia acestei vie\i, de vrei s[ vezi soarele” – Idem, Omilia IX la II Timotei, PG 62, col. 654

220

Oamenilor li se cuvine s[ aleag[ cele bune mai @nt`i ]i numai dup[ aceea vin cele de la Dumnezeu. Nu vin mai @nt`i de la Acesta ]i apoi de la noi, “ca nu cumva s[ ni se vateme liberul arbitru”. Dup[ ce omul a ales ]i a hot[r`t, atunci Dumnezeu @i vine @n ajutor cu mult[ putere. Dac[ unii oameni sunt buni, iar al\ii sunt r[i, aceasta se datoreaz[ voin\ei, iar nu firii lor. To\i oamenii au o singur[ fire. Unii ajung din buni, r[i ]i al\ii din r[i, buni. R[ul nu vine din firea oamenilor, nici de la Dumnezeu499.

Rolul voin\ei omului este desigur hot[r`tor, c[ci bun[tatea ]i harul lui Dumnezeu sunt disponibile oric`nd. Pentru aceasta, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur combate ]i @nv[\[tura gre]it[ despre destin, despre soart[500.

Se precizeaz[ ]i rolul harului sf`nt. De]i folose]te adesea cuv`ntul har, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur nu @i d[ o defini\ie strict[. El vorbe]te mai mult despre roadele lui binecunoscute. Harul curge necontenit ca dintr-un izvor, oferind oamenilor vindecare at`t a sufletelor, c`t ]i a trupurilor. Mai @nainte de a fi primit harul dumnezeiesc, firea oamenilor st[tea @n @ntunericul p[catelor501. De aceea, se subliniaz[ lucrarea de re@nnoire a inimilor noastre, de m`ntuire de p[cat, de sfin\ire a vie\ii, pe

499 Idem, Omilia XII la Evrei, PG 63, col. 99; Idem, Omilia LIX la Matei, PG 58, col. 576. Sf`ntul P[rinte vorbe]te despre “m[re\ia libert[\ii” – Idem, Cuv`ntul V la Facere, PG 54, col. 600 500 “Unde sunt cei ce leag[ voia cea liber[ a omului sau liberul lui arbitru, de a]a numita soart[, care ar conduce pe cineva f[r[ voin\a lui?”. De aceea, trebuie s[ se @ndep[rteze de credin\a @n na]terea cu noroc - Idem, Omilia XXII la I Corinteni, PG 61, col. 186; Idem, Omilia I la I Timotei, PG 62, col. 508 501 Pr. Marin Neam\u, O omilie inedit[ a Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, prezentare ]i traducere, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXIV, nr. 5-6/1972, pg. 336

221

care o realizeaz[ harul divin. Cel luminat de har pare a fi @nconjurat de soare. Devenim fiii lui Dumnezeu dup[ har, rena]tem spiritual. #nceputul m`ntuirii este f[cut de har, dar credinciosul trebuie s[ consimt[ la lucrarea acestuia. El se revars[ asupra primitorului, din marea iubire a lui Dumnezeu, care a]teapt[ de la noi numai o mic[ sc`nteie de bun[voin\[, a]teapt[ s[ ie]im din amor\eala nep[s[rii502. Harul este cea mai puternic[ arm[ a cre]tinului, este turn necl[tinat ]i care @i face pe oameni prietenii lui Dumnezeu. Este izvor al vie\ii ]i al @ndrept[rii, este manifestarea dragostei lui Dumnezeu fa\[ de oameni ]i semnul lucr[rii Sf`ntului Duh. El @nt[re]te credin\a cre]tinului ]i ne adopt[ ca pe fiii lui Dumnezeu, creaz[ sfin\enia ]i lucrarea duhovniceasc[503.

#n ceea ce prive]te raportul dintre har ]i libertatea omului, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur spune c[ harul nu face nicidecum totul @n via\a cre]tinului. Este nevoie de dou[ activit[\i distincte, dar care s[ fie convergente, anume cea a lui Dumnezeu ]i cea a omului. Dac[ ajutorul pe care @l primim de la Dumnezeu este permanent, tot astfel ]i conlucrarea noastr[, trebuie s[ fie continu[. Trebuie s[ avem voin\a de a s[v`r]i continuu binele, @nt[rindu-ne @n bine. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur afirm[ c[ des[v`r]irea

502 Pr. Magistrand Mircea Ni]coveanu, Doctrina Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur @n Comentariul s[u la Predica de pe munte (Matei V-VIII), @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVII, nr. 9-10/1965, pg. 544-545 503 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Raportul dintre justificare ]i dragoste @n omiliile Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistola c[tre Romani, @n rev. Ortodoxia, an XVIII, nr. 2/1966, pg. 204-208

222

cre]tinului nu depinde de natur[, ci de voin\a lui, voin\[ de care \ine virtutea504.

Dumnezeu nu @nt`rzie s[ vin[ cu ajutorul S[u c[tre noi. #ns[ pentru ca harul s[ se s[l[]luiasc[ ]i s[ lucreze @n suflet, e nevoie ca el s[ fie curat505. Str[dania omului nu este suficient[, dac[ nu se bucur[ de ajutorul lui Dumnezeu, dar nici nu putem face nimic, dac[ nu ne str[duim. Iuda s-a bucurat de mult ajutor, dar acesta nu i-a folosit, fiindc[ a lipsit partea lui de str[danie. Petru s-a str[duit. Dar nu a putut face nimic f[r[ ajutorul de sus. “Din aceste dou[ se @mplete]te virtutea: din ajutorul cel de sus ]i din str[dania noastr[“. Dumnezeu nu vrea ca oamenii s[ fie nep[s[tori fa\[ de propria lor m`ntuire ]i de aceea nici nu lucreaz[ El totul, dar nici nu las[ totul @n puterea noastr[506. #nv[\[tura Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur despre raportul @ntre har ]i libertate este cu adev[rat ortodox[ ]i normativ[, cu toate c[ autorul este acuzat de semi-pelagianism. De fapt, se vede de aici insuficienta cunoa]tere a operei hrisostomice.

C`nd vorbe]te despre libertate, Sf`ntul P[rinte @n\elege prin aceasta at`t libertatea omului firesc, c`t ]i

504 Magistrand Traian Sevici, Probleme de @nv[\[tur[ ]i via\[ cre]tin[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Scrisoarea paulin[ c[tre Filipeni, @n rev. Studii Teologice, nr. 7-8/1960, pg. 512 505 Dumnezeu, “c`nd vede c[ sufletul ne este treaz ]i dorul clocotitor, ne d[ cu @mbel]ugare din bog[\ia Lui, dep[]ind prin d[rnicia Lui cererea ce I-o facem” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia IX la Facere, PG 53, col. 77. “Precum v`ntul c`nd bate @ntr-o p`nz[ spart[ sau g[urit[, de la o corabie, nu poate lucra cum se cade, tot a]a ]i Duhul nu poate r[m`ne @ntr-un suflet… g[urit de p[cate” - Idem, Omilia XXXIV la Evrei, PG 63, col. 235 506 Idem, Omilia LXXXII la Matei, PG 58, col. 473

223

cea a omului duhovnicesc. Cea dint`i este liberul arbitru, iar a doua este libertatea cre]tin[. Prima, caracterizeaz[ pe omul firesc, iar cea de a doua pe omul n[scut din nou. Altceva este libertatea omului “vechi” firesc ]i altceva a omului “nou” duhovnicesc. Omul se na]te cu liberul arbitru. Libertatea haric[ se dob`nde]te prin iubire. Omul poate s[v`r]i fapte bune, dar harul divin, care ajut[ la s[v`r]irea acelor fapte, este strict necesar. Acest har lucreaz[ partea principal[ din m`ntuirea noastr[, @ns[ nu anuleaz[ liberul arbitru, ci colaboreaz[ cu el. M`ntuirea nu se lucreaz[ f[r[ voia omeneasc[, ci prin colaborarea ei cu harul. Harul m`ntuie]te doar pe cei care vor s[ se m`ntuiasc[. De voin\a personal[, iar nu de firea uman[ depind virtutea sau viciul507.

Dumnezeu cunoa]te de mai @nainte ce se va @nt`mpla cu crea\ia Sa, dar nu pune nici o piedic[ libert[\ii omene]ti508. Ini\iativa vine de la Dumnezeu, Care reface chipul S[u sl[bit @n om ]i odat[ cu chipul, reface ]i libertatea lui sl[bit[. Omul care prime]te colaborarea cu Dumnezeu, se m`ntuie]te, pe c`nd cel care o respinge, r[m`ne @n starea sa p[c[toas[. Este @nv[\[tura Bisericii ]i Sf`ntul P[rinte este @n consens cu ea. Insist[ asupra rolului voin\ei omului, @n lucrarea de m`ntuire, insist[

507 Prof. N. Chi\escu, A fost Sf`ntul Ioan Hrisostom semi-pelagian?, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an XLI, nr. 3-4/1965, pg. 136, 139, 148. “Dumnezeu nu for\eaz[ oamenii, ca s[-i fac[ buni. Chemarea pe care le-o adreseaz[ El ]i alegerea pe care o face El, nu le impune ca pe o necesitate. Nu este vorba de constr`ngere… M`ntuirea ]i os`ndirea depind de liberul nostru arbitru” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XLVII la Ioan, PG 59, col. 268 508 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XII la Matei, PG 57, col. 305

224

asupra nevoii consim\[m`ntului, pentru primirea lucr[rii harului. A]adar, trebuie s[ ne d[m asentimentul, pentru ca harul s[ @nceap[ lucrarea m`ntuitoare509.

Predica hrisostomic[ ne cheam[ la de]teptare, la punerea @n ac\iune a tuturor facult[\ilor omene]ti. Nu trebuie s[ a]tept[m totul de la har, nu trebuie s[ avem o atitudine fatalist[, ci s[ ne @ncord[m voin\a. C[ci “dac[ cineva este dispus ]i zelos, atunci ]i Dumnezeu @i va da tot ce depinde de El, din partea Sa. Dac[ nu e, atunci nici el @nsu]i nu va face ce trebuie, nici Dumnezeu nu-i va da ce depinde de El”. De la noi se cere ac\iune, fapte bune, credin\[, pentru a deveni vrednici de harul dumnezeiesc510.

Rolul m`ntuitor al Bisericii ]i al Sfintelor Taine Biserica este @n primul r`nd rodul iubirii lui

Dumnezeu. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur denume]te Biserica “trupul lui Hristos”, iar Acesta este Cap al Bisericii. Membrele trupului, credincio]ii trebuie s[ fie @ntr-o perfect[ armonie. Biserica este “prelungirea #ntrup[rii lui Hristos de-a lungul veacurilor”. Este format[ din elementul divino-uman. #n ea se continu[ lucrarea de m`ntuire @nceput[ de Hristos. #ntr-@nsa g[sim plin[tatea Duhului

509 “S[ ne silim, s[ ne zorim, s[ @ncepem s[ p[]im pe calea virtu\ii, pentru ca astfel, fiind sus\inu\i de harul de sus, s[ putem ajunge la \inta noastr[. C[ci nu putem s[v`r]i nimic bun, f[r[ ajutorul de sus” - Idem, Omilia XXV la Facere, PG 53, col. 228; Prof. N. Chi\escu, A fost…, Op. cit., pg. 154 510 Idem, Omilia XLV la Matei, PG 58, col. 471; Prof. N. Chi\escu, A fost…, Op. cit., pg. 159

225

Sf`nt. De aceea, @n concep\ia hrisostomic[, Biserica @]i are temelia @n Hristos ]i @n pnevmatologie511.

Sf`ntul P[rinte vede Biserica drept comunitatea sufletelor, str`ns unite cu Persoanele Sfintei Treimi. Aici, Hristos se une]te cu fiecare cre]tin. La r`ndul lor, cre]tinii sunt @n leg[tur[ direct[ @ntre ei. Dac[ Biserica sl[be]te sub aspectul liturgic-euharistic, atunci ]i unitatea cre]tinilor sl[be]te. Ea este ]i o ]coal[ duhovniceasc[ a moravurilor, @n care cre]tinii @nva\[ s[ tr[iasc[ virtuos. D[ hrana spiritual[ ]i @nt[re]te sufletul, pentru ca s[ duc[ o via\[ evlavioas[. #n acest port al sufletelor, cre]tinii g[sesc ad[post, precum marinarii sc[pa\i de pe valurile m[rii. Pe de alt[ parte, Marele Ierarh @n\elege Sf`nta Treime ca temelie a Bisericii lui Iisus Hristos. Cre]tinii, @ncorpora\i @n Biseric[, particip[ astfel la via\a Sfintei Treimi. Ei trebuie s[ arate o dragoste precum aceea care caracterizeaz[ rela\iile din s`nul Sfintei Treimi. De fapt, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @nsu]i dorea o lume cre]tin[ @n care dragostea s[ st[p`neasc[ ]i s-a str[duit pentru o reform[ moral[ a societ[\ii vremii sale, din pozi\ia sa de conduc[tor bisericesc512.

#n general, propov[duirea Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, prin ne@ntrecutele sale cuv`nt[ri, abordeaz[ o multitudine de probleme dogmatice ]i morale, pe care le @mbin[. De aceea, chiar dac[ la el nu @nt`lnim o lucrare special[ despre Biseric[, tratat[ dogmatic, @n schimb avem o analiz[ aprofundat[ a tuturor problemelor cu care Biserica se confrunta, privite cu ochii membrilor ei,

511 Drd. Mihai Enache, #nv[\[tura despre Biseric[, dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Ortodoxia, an XXVI, nr. 1/1974, pg. 128 512 Ibidem, pg. 132-133, 136, 138

226

pe care p[storul de suflete se str[duia s[-i fac[ vrednici de @mp[r[\ia cerurilor513.

Unul dintre obiectivele cele mai importante ale Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur cu privire la Sf`nta Biseric[ se refer[ la unitatea ei. D[dea acesteia o prioritate, mai ales c`nd unitatea era amenin\at[ de grup[rile eretice. Cuv`nt[rile hrisostomice reflect[ grija pentru unitate, reflect[ caracterul conciliant ]i irenic, tactul ]i experien\a pastoral[, reputa\ia de care se bucura autorul. Condamn[ cu vehemen\[ erezia, gre]eala, dar nu pe eretici ca oameni, pe care, @n spirit cre]tinesc, @i iubea, ca fiind crea\i dup[ chipul lui Dumnezeu. Biserica dreptm[ritoare p[streaz[ nealterat tezaurul credin\ei m`ntuitoare. Fiecare membru al ei este r[spunz[tor pentru p[strarea unit[\ii acesteia. Marele Ierarh, @n predica sa eclesiocentric[ ]i hristocentric[, nume]te Biserica maic[ a tuturor cre]tinilor514.

Pentru Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ns[ unitatea Bisericii nu @nseamn[ uniformizarea, care duce la dispari\ia particularului, @ntre membrii ei, ci el o @n\elege ca pe o unitate simfonic[. Sfin\enia Bisericii, a doua ei @nsu]ire, este legat[ de Duhul Sf`nt, Care o str[bate. Sfin\enia trebuie realizat[ practic de fiecare om. Sobornicitatea, universalitatea Bisericii presupune la Marele Ierarh o viziune mai larg[. Fiindc[ aici s-au desfiin\at barierele vechi dintre oameni, s-au ]ters 513 Biserica este v[zut[ deci sub aspectul ei dinamic, al vie\ii membrilor. Fiindc[ “b[tr`nul ]i t`n[rul, bogatul ]i s[racul… formeaz[ un singur trup…, ca ]i c`nd nu ar fi dec`t un singur corp” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia IX la Efeseni, PG 62, col. 72 514 Pr. Dr. Ioan L. B[j[u, Predica @n slujirea dreptei credin\e @n primele patru veacuri, Craiova 1997, pg. 200-201

227

distan\ele ]i timpul. #n fine, referitor la apostolicitatea Bisericii, se subliniaz[ faptul c[ apostolii au avut un rol deosebit @n r[sp`ndirea ]i organizarea ei515.

#nv[\[turile Sf`ntului P[rinte corespund aspira\iilor pe care lumea cre]tin[ din zilele noastre le are, de a reg[si unitatea, frumuse\ea ]i cur[\ia vie\ii cre]tine din perioada apostolic[, @n Hristos ]i @n Biserica Sa516. Marele Ierarh s-a str[duit cu succes s[ apere unitatea Bisericii. A @ndemnat pe p[stori\ii s[i s[ intensifice leg[turile p[cii ]i ale iubirii cre]tine. Pentru el, trupul Bisericii se hr[ne]te din coeziunea membrilor ei. Iar desp[r\irea cre]tinului de Biserica lui Hristos se datoreaz[ r[cirii dragostei, sau purt[rii nevrednice de membru al ei. Nimic nu-L sup[r[ pe Dumnezeu mai mult dec`t dezbinarea Bisericii517.

#n lupta ei cu ereziile, Biserica a @nvins. Fiecare lupt[ a ei a fost o biruin\[, str[lucind mai puternic dec`t soarele. Pacea ]i armonia dintre oameni este temelia unit[\ii Bisericii. Nu pot fi mai multe biserici aparte, dup[ cum un trup nu are dec`t un cap, care @i asigur[ existen\a518.

515 Drd. Ierom. Modest Zamfir, Eclesiologia paulin[ reflectat[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistola c[tre Efeseni, @n rev. Ortodoxia, an XXXIV, nr. 4/1982, pg. 496-499 516 Pr. Drd. Ilie Moldovan, Aspectul hristologic ]i pnevmatologic al Bisericii dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XX, nr. 9-10/1968, pg. 707 517 Diac. Prof. Constantin Voicu, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i unitatea Bisericii, @n rev. Studii Teologice, an XXVIII, nr. 1-2/1976, pg. 78-80 518 Idem, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i unitatea Bisericii, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXXI, nr. 1-3/1982, pg. 77-78; Pr. Magistrand Ilie Negoi\[, Sf`ntul Ioan Hrisostom despre unitatea Bisericii @n Comentariul la Epistola c[tre Efeseni a

228

Ereziile au adus @ntotdeauna dezbin[ri @n Biseric[. Nimic nu poate sup[ra pe Dumnezeu mai mult dec`t dezbin[rile aduse de eretici care, prin @nv[\[tura lor gre]it[, @]i pun @n pericol ]i propria lor m`ntuire. Iar unul dintre cele mai mari rele aduse de eretici a fost tulburarea din via\a Bisericii519.

Atitudinea cre]tinilor fa\[ de fra\ii lor r[t[ci\i de la credin\a adev[rat[ este analizat[ cu mult[ aten\ie de c[tre Sf`ntul P[rinte, cer`ndu-le p[stori\ilor s[i s[ le arate bl`nde\e, dar s[ p[streze dogmele Bisericii. Pe iudei s[ @i conving[ despre Sf`nta Treime, iar pe arieni despre dumnezeirea Fiului. Din sufletele lor s[ fie smulse doar “@nv[\[turile nes[n[toase ]i pierz[toare de suflet, care au crescut ca ni]te neghine”520. #n lucrarea de combatere a ereticilor anomei, care subordonau pe Fiul fa\[ de Tat[l

Sf`ntului Apostol Pavel, @n rev. Ortodoxia, an XIV, nr. 1-2/1962, pg. 202 519 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XI la Efeseni, PG 62, col. 85; Idem, Omilia II la Romani, PG 60, col. 410. Asemenea Sf`ntului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Constantinopolului prezint[ @ntr-o imagine impresionant[ furtuna creat[ de eretici @n Biseric[: “Vedem o mare r[v[]it[ de furtun[ p`n[ @n ad`ncuri. Cor[bierii… stau @ntin]i @n a]ternuturile lor, pl`ng`nd ]i v[iet`ndu-se”. Dar c`nd Biserica, @ntocmai unei cor[bii, se mi]c[ pe marea agitat[ a vie\ii, cre]tinii nu trebuie s[ se team[, ci s[ r[m`n[ @n credin\[, aceast[ temelie tare a noastr[, nel[s`ndu-se du]i de @nv[\[turile eretice - Idem, Scrisoarea VII, PG 52, col. 681-685; Idem, Cuv`ntul I la Facere, PG 54, col. 584 520 Idem, Omilia VIII la Facere, PG 53, col. 73. Sunt comb[tu\i ]i Marcion, sau Pavel de Samosata – Idem, Omilia VII la Matei, PG 57, col. 77

229

chiar dup[ fiin\[, acestora Sf`ntul P[rinte le recomand[ insisten\a ]i hot[r`rea521.

Atitudinea fa\[ de go\ii arieni a fost de asemenea hot[r`t[ ]i rodnic[, dovedind ]i mult tact pastoral. Ace]tia oscilau @ntre ortodoxie ]i arianism, iar ereticii @i ademeneau prin tot felul de c`nt[ri. De aceea, Marele Ierarh le-a dat go\ilor ortodoc]i o biseric[ ]i a dispus s[ se oficieze servicii religioase acolo, @n limba got[, hirotonindu-le clericii. #nsu]i Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur le-a rostit cuv`nt[ri @n limba greac[, traduse @n limba go\ilor. #n acest mod, go\ii au p[r[sit adun[rile ereticilor522. #nc`t aici admir[m deopotriv[ tactul pastoral ]i iubirea fa\[ de ace]ti r[t[ci\i de la credin\[, care sunt @mbuna\i prin asemenea acte de binefacere ]i @n\elegere. }i astfel se @ndep[rteaz[ vrajba, ura dintre cre]tini.

#n vremea sa, ereziile nu mai afectau at`t de puternic ]i direct via\a Bisericii, ci numai prin urm[rile lor indirecte. Pnevmatomahii erau condamna\i la Sinodul al II-lea Ecumenic, iar disputele nestoriene @nc[ nu @ncepuser[.

521 }i pentru a se face @n\eles, d[ exemplul unor \[rani harnici care, atunci c`nd v[d c[ un copac s[lbatic ]i f[r[ roade le face umbr[ pe ogor, se gr[besc s[-l doboare. Adeseori, le vine @n ajutor ]i o rafal[ de v`nt, care culc[ copacul la p[m`nt. Asemenea acelor \[rani harnici, cre]tinii se roag[ lui Dumnezeu ca s[ le trimit[ harul Duhului Sf`nt, ca pe un v`nt, ca s[ smulg[ din r[d[cin[ acea erezie - Idem, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, PG 48, col. 701, 719 522 Pr. Dr. Ioan L. B[j[u, Sfin\ii Trei Ierarhi, ap[r[torii Ortodoxiei, @n rev. Analele Universit[\ii din Craiova, seria Teologie, an II, nr. 2/1997, pg. 97

230

Rolul p[storilor cre]tini era ca ei s[ vegheze la p[strarea credin\ei p[stori\ilor lor523.

La Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n conceptul de Biseric[, “trup tainic al lui Hristos” se @n\eleg deopotriv[ ierarhia bisericeasc[ ]i poporul. Eclesiologia hrisostomic[ este practic[524. Oamenii sunt m[dulare ale aceluia]i trup al Bisericii, aflate @n comuniune de interese at`t pe p[m`nt, c`t ]i pentru via\a ve]nic[. Slujirea semenilor este sinonim[ cu slujirea fa\[ de noi, potrivit acestui “principiu al solidarit[\ii ca temei al slujirii”, principiu care este @n acela]i timp fiin\ial ]i bisericesc525.

Vorbind despre cele trei trepte ale slujirii preo\e]ti, arat[ superioritatea treptei episcopale fa\[ de cea a presbiteriului526. Preotul este “ca un p[rinte ob]tesc”. }i ca un adev[rat p[stor de suflete, @]i pune sufletul pentru oile sale. De aici ]i nevoia de a fi energic, preg[tit intelectual,

523 De aceea, scriind episcopului Elpidie, @l laud[, zic`ndu-i: “Aceasta este o @nsu]ire a ta, e @nsu]irea unui cor[bier care privegheaz[ ]i este cu ochii @n patru, c[ nu te-ai l[sat dobor`t c`nd furtuna s-a dezl[n\uit at`t de mult, ci ai continuat s[ priveghezi, s[ te @ngrije]ti” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Scrisoarea 114, PG 52, col. 670-671 524 Marele Ierarh zice: “#n Biseric[, dac[ dispre\uie]ti pe fratele t[u, te r[ne]ti pe tine @nsu\i, c[ci faci r[u propriului t[u trup. De aceea, cel egoist este de fapt omul care se iube]te cel mai pu\in, @n timp ce cel care iube]te pe aproapele s[u, dovede]te c[ are o mare iubire fa\[ de el @nsu]i” - Idem, Omilia VII la II Timotei, PG 62, col. 637 525 P.S. Antonie Pl[m[deal[, Biserica slujitoare…, Op. cit., pg. 399 526 Pr. Prof. Nicolae Ciudin, Temeiurile biblice ]i patristice ale ierarhiei biserice]ti, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an II, nr. 3-6/1950, pg. 214

231

“str[lucind prin faptele sale ]i lumin`nd prin @nv[\[tur[ pe p[stori\ii s[i”527.

#n vremea aceea, Biserica nu f[cea deosebire @ntre membrii ei, dac[ erau sclavi sau liberi, privind doar la vrednicia lor moral[. Din acest punct de vedere, umanitarismul hrisostomic este foarte avansat fa\[ de societatea secolului al patrulea528. Biserica din Antiohia, ca ]i cea din Constantinopol, erau bine organizate ]i desf[]urau o activitate semnificativ[ de asisten\[ social[. Dispunea de a]ez[minte de binefacere, cu “\arine, case, cl[diri de @nchiriat, c[ru\e, cat`ri… ]i alte multe lucruri de acestea gospod[re]ti”. Oferea cas[, mas[ ]i @mbr[c[minte la trei mii de persoane. Erau @ngriji\i numero]ii bolnavi, erau ad[posti\i str[inii ]i ajutora\i de\inu\ii. Se ar[ta o preocupare ]i o dragoste nem[rginit[ pentru to\i oamenii. Prin a]ez[mintele ei de binefacere, Biserica din Antiohia se @ngrijea de hrana v[duvelor, de supravie\uirea orfanilor ]i a fecioarelor. Marele Ierarh antrena pe to\i p[stori\ii s[i, ca fiecare s[ participe la aceast[ lucrare de asisten\[ social[, condus[ de Biseric[. Aceast[ ini\iativ[ a ora]ului Antiohia, o metropol[ a lumii antice, cu o popula\ie de aproximativ 100.000 de cre]tini, a devenit emblematic[. Se propunea o solu\ie de ie]ire din impasul s[r[ciei ]i al foametei chiar de c[tre Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur: “Dac[ fiecare ar da unui s[rac o p`ine, to\i s[racii ar fi @ndestula\i; iar dac[ fiecare ar da c`te un obol, n-ar mai fi @n ora] nici un s[rac”. Atunci preo\ii nu ar mai 527 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia VI la I Timotei, PG 62, col. 529; Pr. Magistrand Mircea Ni]coveanu, Aspecte din via\a cre]tin[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistolele pastorale, @n rev. Glasul Bisericii, an XXIII, nr. 7-8/1964, pg. 675-676 528 Idem, Omilia III la Matei, PG 57, col. 34

232

fi nevoie s[ stea la culesul viilor, la seceratul gr`ului ]i la v`nzarea recoltelor, ca s[ poat[ asigura banii pentru func\ionarea @n continuare a lucr[rii de ajutorare a semenilor529. Era un sistem mult mai simplu, la @ndem`na oric[rui cre]tin, @n care umanitarismul era sim\it de fiecare @n parte.

C`nd a ajuns arhip[stor al Constantinopolului, Marele Ierarh a deschis un spital, @ntre\inut din veniturile episcopale, cu preo\i, doctori ]i buc[tari, @n care erau ajuta\i to\i cei pe care nu avea cine s[-i ajute530. A @ndemnat pe to\i cre]tinii s[ arate milostenie ]i s[ nu lase aceast[ sarcin[ numai @n seama Bisericii. C[ci dac[ Biserica se ocup[ de cei afla\i @n nevoi, prin lucrarea ei, nu poate ]terge p[catele celor nemilostivi, pe care @i mustr[531. Erau deci to\i antrena\i, @nc`t actul de caritate s[ devin[ un act soteriologic. Completarea lipsurilor materiale ale celor nevoia]i nu @nseamn[ @ns[ totul. Mult mai importante erau sufletele lor, iar frecventarea slujbelor divine de c[tre to\i cre]tinii se impunea ca o

529 Idem, Omilia LXXXV la Matei, PG 58, col. 761-763 ; Idem, Omilia LXVI la Matei, PG 58, col. 630; Pr. Prof. Sp. C`ndea, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ca p[stor de suflete, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXV, nr. 10/1957, pg. 922 530 #n lucrarea “Consolare c[tre Staghirie” se vorbe]te despre spitalele, ospiciile ]i chiar leprozeria din Constantinopol – Idem, Consolare c[tre Staghirie, III, 13, PG 47, col. 490-491; P.S. Antonie Pl[m[deal[, Biserica slujitoare…, Op. cit., pg. 405 531 “Fiindc[ postesc al\ii, tu nu mai trebuie s[ poste]ti, ci s[ te @mbe\i @ntr-una?… S[ nu punem @nainte astfel de pretexte ]i nici s[ credem c[ am putea avea vreo @ndreptare, c[ dac[ Biserica are multe averi de unde s[ dea s[racilor, apoi noi suntem scuti\i s[ facem milostenie” - Idem, Omilia XXI la I Corinteni, PG 61, col. 179

233

necesitate. Biserica, l[ca]ul de cult care @i adun[ pe to\i, le asigur[ lini]tea sufleteasc[ dorit[, @n contrast cu agita\ia din afar[532.

Prezen\i la Biseric[, p[stori\ii erau preg[ti\i s[ r[spund[ @ntreb[rilor puse ]i s[ fac[ fa\[ erorilor ereticilor. C[ci nu era suficient[ doar o simpl[ prezen\[ a lor aici, ci s[ ]i asculte predicile rostite ]i s[ posteasc[. Altfel, zice Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, nu vom avea nici un folos de pe urma tuturor acestora, “ci ne vor fi pricin[ de ]i mai mare os`nd[“533.

Le era recomandat[ c`ntarea @n comun @n Biseric[, unde vocea cre]tinilor se une]te cu cea a heruvimilor. “#n aceast[ m[rea\[ adunare, fiecare cre]tin ofer[ lui Dumnezeu imnele cele mai evlavioase”. S[ c`nt[m deci lui Dumnezeu, Cel ce ascult[ rug[ciunile noastre534. C`t despre rug[ciuni, acestea nu se spun la @nt`mplare, pentru a avea folos. Este o avertizare ]i o mustrare a Marelui Ierarh, st[p`nit de grija m`ntuirii p[stori\ilor s[i. Venim @n Biseric[ “s[ @nv[\[m ceva folositor, s[ plec[m

532 De aceea, suntem @ndemna\i: “S[ alerg[m la Biseric[, de unde am dob`ndit @nv[\[minte at`t de frumoase. S[ nu uita\i c[ @n Biseric[… a venit speran\a m`ntuirii noastre. S[ ne apropiem de aceast[ ancor[ binecuv`ntat[“. Precum ancora \ine legat[ corabia, tot la fel Biserica @i \ine uni\i pe credincio]i - Idem, Omilia XII la Statui, PG 49, col. 128 533 Idem, Omilia IV la Facere, PG 53, col. 43; Idem, Omilia XI la Facere, PG 53, col. 93 534 Pr. Magistrand Mircea Ni]coveanu, Doctrina Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur @n Comentariul s[u la Predica de pe munte, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVII, nr. 9-10/1965, pg. 544

234

acas[ dup[ ce am primit doctoria pentru patima care ne sup[r[“535.

Unii vorbeau @n Biseric[ despre ce au de v`ndut, sau de cump[rat, ca @n pia\[, sau @n t`rg. Al\ii discutau politic[, sau despre tribunal, despre cele ce se petreceau prin case, sau @n armat[536. To\i ace]tia erau aspru mustra\i. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur devenea uneori chiar amenin\[tor fa\[ de cei care nu respectau disciplina @n l[ca]ul sf`nt: “Dac[ vreunul va tulbura ordinea prezent[, opri\i-l cu st[ruin\[“. Nimeni nu trebuie s[ participe la slujbele sfinte “cu o ardoare sl[bit[“, nimeni s[ nu aib[ g`nduri lume]ti, “ci s[ le @nl[ture din cuget pe toate cele p[m`nte]ti, s[ se str[mute pe el @nsu]i @n @ntregime la cer”537.

Erau ]i cre]tini care nu participau la sfintele slujbe, fiindc[ se considerau nevrednici, ne\in`nd posturile r`nduite. Pe ace]tia @i @ndeamn[ s[ @ndr[zneasc[, s[ nu se lipseasc[ de @nv[\[tura duhovniceasc[. Existau ]i cei care

535 “Dac[ bomb[ni\i doi sau trei psalmi, iar rug[ciunile obi]nuite le spune\i la @nt`mplare ]i cum se nimere]te, pleca\i acas[ socotind c[ asta-i de ajuns pentru m`ntuirea voastr[“ - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XI la Matei, PG 57, col. 200; Idem, Omilia XXXII la Facere, PG 53, col. 293 536 Idem, Omilia XXXVI la I Corinteni, PG 61, col. 314. Despre vorbitul @n Biseric[, @n timp ce preotul \ine predica sa, despre alte teme, despre treburile de zi cu zi, despre cele petrecute @n pia\[, la: Idem, Omilia XXXII la Matei, PG 57, col. 385 537 Idem, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, PG 48, col. 733-734. Sunt mustra\i aceia care, “@n timp ce profe\ii psalmodiaz[, apostolii c`nt[ ]i Dumnezeu ne vorbe]te”, se @ngrijesc de treburile lume]ti - Idem, Omilia XIX la Matei, PG 57, col. 285

235

nu mergeau la Biseric[, de]i se afla @n imediata vecin[tate a locuin\ei lor538.

#n fine, @i @ndeamn[ pe to\i cre]tinii ca, la plecarea de la Biseric[, @n casele lor s[ continue slujba prin lectura Sfintei Scripturi, s[ se @ntind[ nu doar masa de bucate, ci ]i masa cu @nv[\[turile pe care le-au auzit @n l[ca]ul sf`nt. So\ul s[ @nve\e, @mpreun[ cu so\ia, pe copiii lor539.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @n\elege rolul preotului ca p[stor de suflete, @n via\a cre]tinilor, insist`nd asupra exemplului pe care acesta trebuie s[ @l dea, un exemplu viu, ziditor ]i potrivit fiec[rei v`rste c[reia se adreseaz[. Transpune @n via\[ principiile doctrinei cre]tine, propov[duite din amvon ]i prin experien\a sa duhovniceasc[, pus[ @n slujba semenilor540.

#n toate acestea, exigen\a @n conduita preotului se impune ca o caracteristic[ esen\ial[. Ceilal\i oameni pot gre]i, pot p[c[tui de multe ori, f[r[ a atrage aten\ia semenilor lor, fiind ierta\i, dar preotul nu g[se]te @n\elegere c`nd gre]e]te. }i el va fi @ndoit pedepsit, at`t pentru gre]eala sa, c`t ]i pentru faptul c[ a fost a]ezat @ntr-o slujb[ de cinste, pentru care avea datoria s[ @i @ndrepte pe ceilal\i oameni. Va da seam[ nu numai pentru 538 “Acela care m[n`nc[ ]i bea cu m[sur[ nu-i nevrednic s[ vin[ la Biseric[ ]i s[ asculte predica. Nevrednic este cel tr`ndav, cel lene]” - Idem, Omilia X la Facere, PG 53, col. 83; Idem, Omilia VII la Matei, PG 57, col. 79 539 De aceea, Sf`ntul P[rinte zice: “F[ Biseric[ din casa ta! C[ e]ti r[spunz[tor ]i de m`ntuirea copiilor t[i!” - Idem, Cuv`ntul VI la Facere, PG 54, col. 607 540 Idem, Omilia XX la I Corinteni, PG 61, col. 168; Idem, Omilia XXXII la I Corinteni, PG 61, col. 265; Idem, Omilia XXIII la I Corinteni, PG 61, col. 189; Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sfin\ii P[rin\i ca @ndrum[tori…, Op. cit., pg. 192

236

p[catele proprii, ci ]i ale celor pe care @i @ndep[rteaz[ de la adev[rata credin\[, datorit[ purt[rii sale nepotrivite. De aici decurg exigen\ele vie\ii preotului, din rela\ia cu semenii, cer`ndu-i-se s[ fie neiert[tor cu el @nsu]i, aspru @n judecata propriilor sale p[cate, dar iert[tor ]i bun cu semenii541.

#n omiliile hrisostomice, Marele Ierarh enumera c`teva dintre calit[\ile p[storului de suflete, @n lucrarea sa: credin\a curat[, cur[\enia vie\ii ]i curajul, spiritul de sacrificiu, priceperea de a @nv[\a pe semeni ]i @n\elepciunea, dar mai mult dec`t orice, s[ fie mi]cat de dragoste fa\[ de semeni, dovada iubirii lui Hristos. Ucenicii s[i se cuvine s[ r[spund[ prin ajutor, rug[ciuni, bun[voin\[ ]i aceia]i dragoste. Are dreptul s[ primeasc[ respect, f[r[ a fi criticat, contestat, contrazis542.

541 Idem, Omilia X la I Timotei, PG 62, col. 551. }i din acest punct de vedere, via\a sa este un model – Idem, Omilia LXXII la Matei, PG 58, col. 668; Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 231 542 Idem, Omilia LXXV la Matei, PG 58, col. 690. Model i-a fost totdeauna Sf`ntul Apostol Pavel – Idem, Omilia VI la Efeseni, PG 62, col. 46. Sf`ntul P[rinte @ndeamn[: “S[ nu alerg[m cu grab[ la acuza\ii, ci mai cu seam[ la binefaceri c[tre d`n]ii” – Idem, Omilia X la Filipeni, PG 62, col. 253-255; Idem, Omilia XXIX la Romani, PG 60, col. 658-660. Dup[ cum plugarul trage brazde ]i despic[ p[m`ntul cu plugul s[u, arunc`nd semin\ele, tot astfel p[storul de suflete, @n lucrarea sa de zidire spiritual[, “m`nuie plugul @nv[\[turii, sem[n`nd @n sufletul ucenicilor s[m`n\a dumnezeie]tilor @nv[\[turi” - Idem, Cateheze baptismale, trad. de M. Hanche], pg. 120. }i @n ceea ce face, nu caut[ slav[ ]i laud[ din partea p[stori\ilor, ci se str[duie]te s[ @i fac[ s[-]i c`]tige m`ntuirea. Chiar dac[ munca sa nu este fizic[, ci cu cuv`ntul, ea nu este nicidecum u]oar[ ]i ne@nsemnat[, ci

237

Toate cuv`nt[rile Marelui Ierarh, inclusiv cele exegetice, cu un consistent con\inut moral, au ca scop @ndreptarea vie\ii cre]tinilor. Ele cuprind metode ]i procedee pastorale corespunz[toare nevoilor ascult[torilor. Prin acestea, se reu]e]te trezirea con]tiin\ei, @ndemn`nd necontenit la ac\iune, av`nd drept rezultat pragmatismul cre]tin, f[r[ de care “hrana duhovniceasc[“ ar r[m`ne neroditoare. Deci ascultarea cuvintelor preotului f[r[ transpunerea lor @n via\[, r[m`ne lipsit[ de folos543.

Str[daniile acestea urm[resc a]adar @ndreptarea cre]tinilor. }i chiar atunci c`nd cuv`nt[rile cuprind mustr[ri adresate celor vicio]i, ele nu izvor[sc din ur[ sau r[utate. Ca un medic al sufletelor, Sf`ntul P[rinte vrea s[ vindece bolile, folosind medicamente adecvate, plin de @n\elegere ]i r[bdare. #n predica hrisostomic[, p[catele sunt vindecate treptat, temeinic ]i cu participarea celor care sunt viza\i. Uneori, ascult[torii erau catehumeni, alteori neofi\i, la @nceputul vie\ii lor cre]tine ]i lor li se cere s[ lucreze cele bine pl[cute lui Dumnezeu, s[ se @mpodobeasc[ prin fapte bune, s[ dispre\uiasc[ pe cele vremelnice ]i s[ “adune“ virtu\ile, @ntre care “deschiderea fa\[ de cei s[raci, @ng[duin\a, bl`nde\ea, @n\elepciunea ]i lini]tea sufletului”544. plin[ de multe osteneli - Idem, Omilia VIII la Efeseni, PG 62, col. 55; Idem, Omilia XXXII la Matei, PG 57, col. 383. 543 “Nu avem nici un folos de auzim predica, dac[ nu s[v`r]im cele ce auzim” – Idem, Omilia XIX la Facere, PG 53, col. 165; “S[ nu fim deci numai auzitorii predicii, ci ]i f[c[torii ei, pentru ca faptele ce urmeaz[ cuvintelor s[ ne fie temei de mult[ @ndr[znire c[tre Dumnezeu” – Idem, Omilia I la Facere, PG 53, col. 22 544 Idem, Cateheza I baptismal[, trad. de M. Hanche], p. 38

238

C`nd ascult[torii cuv`nt[rilor hrisostomice erau mai @n v`rst[, metodele @ntrebuin\ate pentru convingerea ]i @nduplecarea lor erau mult mai greu de aplicat. Unii dintre ace]tia pretindeau c[ @n tinere\e respectaser[ poruncile cre]tine, dar c`nd @naintaser[ @n v`rst[, nu mai aveau putere s[ continue. Acestora le r[spunde c[ tocmai acum li se cere s[ st[ruie mai mult @n evlavie, ca “nu cumva prin p[catele de la vreme de b[tr`ne\e, s[ se lipseasc[ de iertarea p[catelor celor din tinere\e”545. Cinstea ce se d[ p[rului alb este sinonim[ @n con]tiin\a oamenilor cu cinstea acordat[ vie\ii virtuoase.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur insist[ asupra necesit[\ii ca p[storul de suflete ]i predicatorul cre]tin s[ primeasc[ din partea ascult[torilor un r[spuns pe m[sura str[daniilor sale ]i s[ nu-i dispre\uiasc[ sfaturile. C[ci “nici plugarul nu vrea s[ mai semene un p[m`nt care i-a stricat semin\ele”. Sf`ntul P[rinte se str[duie]te s[ realizeze acea leg[tur[, acea afinitate sufleteasc[, ce exist[ @ntre un tat[ ]i fiii s[i. Fiindc[ discipolul este un adev[rat fiu duhovnicesc546.

545 Sunt critica\i v`rstnicii care, uit`nd de p[rul lor alb, st[teau @n c`rciumi, alergau la stadion, sau la teatre, ar[t`nd c[ au “cugetare de copil”. “P[rul alb atunci este de cinstit, c`nd cineva face cele ale b[tr`ne\ii, iar c`nd face cele ale tinere\ii, devine mai de r`s dec`t cei tineri” – Idem, Omilia VII la Evrei, PG 63, col. 64 546 Idem, Omilia II la Matei, PG 57, col. 29; Pr. Magistrand Mircea Ni]coveanu, Aspecte din via\a cre]tin[…, Op. cit., pg. 682. V[z`ndu-i pe ascult[torii s[i cu mintea treaz[ ]i cu dragoste pentru cele duhovnice]ti, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur simte cum cre]te @n sine izvorul @nv[\[turii, spre folosul lor sufletesc – Idem, Omilia VIII la Facere, PG 53, col. 70. Str[daniei p[storului de suflete trebuie s[ i se r[spund[ corespunz[tor, c[ci “nimic nu

239

Sf`ntul P[rinte, con]tient de responsabilitatea misiunii sale @nv[\[tore]ti ]i de necesitatea slujirii sale, @i sf[tuie]te zi de zi pe cre]tini s[ mearg[ pe “calea virtu\ii” ]i s[ nu st[ruie @n p[cate. Din cuvintele sale, fiecare poate s[ ia “leacul potrivit lui”, spre a se face din nou s[n[tos ]i a s[v`r]i virtutea547. Adesea @ns[ se simte tr[dat @n bunele sale inten\ii de c[tre p[stori\i. Dup[ multe str[danii, constat[ c[ unii dintre ei au r[mas la vechile obiceiuri ]i nu au dob`ndit nici un c`]tig, r[m`n`nd robii vechilor obiceiuri p[g`ne548.

#n ceea ce prive]te rolul Sfintelor Taine @n via\a cre]tinilor, acesta este exprimat cu claritate. A]a de pild[, @nv[\[tura Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur despre Sf`ntul Botez este cuprins[ mai ales @n cele 8 cateheze baptismale. Pentru el, aceast[ Sf`nt[ Tain[ are o semnifica\ie deosebit[, fiind actul v[zut prin care catehumenii devin lupt[tori, a]a - zic`nd, @n armata

poate @nsufle\i at`t pe un vorbitor, nimic nu poate da o bog[\ie mai mare de g`nduri ca aten\ia ascult[torilor”. Altfel, nep[sarea ]i neaten\ia lor mic]oreaz[ zelul p[storului, care urmeaz[ s[ arate ]i mai mult[ insisten\[, c[ci sufletul omului este adesea tr`ndav ]i are nevoie de o continu[ aducere aminte a ceea ce are de @mplinit - Idem, Omilia IV la Facere, PG 53, col. 45. 547 El spune: “Eu, precum am fost r`nduit de harul lui Dumnezeu, v[ chem @n fiecare zi, ca pe ni]te copii duhovnice]ti ]i v[ pun @nainte @nv[\[tura cea m`ntuitoare. Nu v[ gr[iesc g`nduri ale min\ii mele, ci @nv[\[turile d[ruite mie de St[p`nul prin dumnezeie]tile Scripturi” - Idem, Omilia XI la Facere, PG 53, col. 94 548 “E de ajuns numai s[ le fac[ diavolul un semn, c[ se ]i gr[besc, ne@mpin]i de nimeni, spre spectacolele nelegiuite (p[g`ne) ]i intr[ de bun[ voie @n mrejele vicleanului demon” – Idem, Omilia XLI la Facere, PG 53, col. 375

240

cre]tin[. #n anii c`t a fost preot la Antiohia, s-a @ngrijit de lucrarea de catehizare de acolo. Grija fa\[ de p[stori\ii s[i continua ]i dup[ primirea Botezului. Fiindc[ neofi\ii primeau sfaturi ]i li se schi\a un program de via\[ cre]tin[549.

Despre Botez, Sf`ntul P[rinte vorbe]te ]i @n multe alte cuv`nt[ri ale sale, mai ales c`nd prezint[ roadele acestuia, dar ]i unele aspecte de ordin practic. A]a de pild[, se ]tie c[ @n acele vremuri ale cre]tinismului primar, c`nd nu to\i oamenii erau boteza\i, se @nt`mpla s[ se primeasc[ @n mas[ Botezul, din cauza nenorocirilor care se ab[teau asupra comunit[\ilor umane. C`nd @ns[ pericolele treceau, oamenii uitau ]i reveneau la vechile lor obiceiuri550.

Sunt numeroase roadele aduse de Botez, c[ci acesta se face “pricinuitor a mii de bun[t[\i”. D[ cre]tinului harul dumnezeiesc, @l leap[d[ de omul cel vechi ]i de faptele lui cele rele, @l @ndeamn[ s[ mearg[ pe calea virtu\ii. #i @ngroap[ p[catele de mai @nainte, @l rena]te prin Duhul Sf`nt. #ns[ ca s[ r[m`nem ]i dup[ Botez mor\i fa\[ de p[cate, trebuie s[ ne s`rguim neostenit551.

549 Pr. Drd. Adrian Diaconu, Catehezele baptismale ale Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an CVIII, nr. 5-6/1990, pg. 72 550 Atunci Sf`ntul P[rinte le reamintea antiohienilor: “V-aduce\i aminte ce s-a @nt`mplat anul trecut? Cum a zguduit Dumnezeu ora]ul nostru (cutremur)? Nu alerga atunci toat[ lumea s[ se boteze?” - Pr. Gheorghe Busuioc, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Apostol al dragostei, @n rev. Mitropolia Banatului, an XIX, nr. 1-3/1969, pg. 26 551 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XL la Facere, PG 53, col. 374; Idem, Omilia VI la Coloseni, PG 62, col. 342; Idem, Omilia

241

#n centru vie\ii cre]tine trebuie s[ se afle Biserica, iar lucrarea acesteia nu poate fi desp[r\it[ de Sf`nta Liturghie ]i de Sf`nta Euharistie. Aici credincio]ii intr[ @n comuniune cu Hristos. De aceea, se insist[ asupra necesit[\ii particip[rii la Sf`nta Liturghie cu vrednicie, cu cur[\enie sufleteasc[, f[r[ de p[cate, preg[ti\i prin baia lacrimilor poc[in\ei. #mp[rt[]ania luat[ cu nevrednicie, @ntr-un suflet murdar, dup[ ce ne-am bucurat de la Dumnezeu de at`tea binefaceri, va fi grav pedepsit[552.

Aspectele practice @]i g[sesc locul ]i @n preocup[rile Sf`ntului P[rinte. A]a de pild[, credincio]ii @l @ntrebau pe acesta de c`te ori ar trebui s[ se @mp[rt[]easc[ pe an. Unii se @mp[rt[]eau o singur[ dat[ @n cursul anului, al\ii de dou[ ori, iar al\ii de mai multe ori. Ca r[spuns @ns[ le cere s[ se @mp[rt[]easc[ cu vrednicie, cu evlavie, cu cur[\enie sufleteasc[ ]i trupeasc[, cu mult[ luare aminte. Unii dintre cre]tini p[r[seau l[ca]ul sf`nt tocmai @n momentul central al Sfintei Liturghii. Pe ace]tia @i mustr[ cu asprime553.

VII la Coloseni, PG 62, col. 346; Idem, Omilia XI la Romani, PG 60, col. 483 552 “Nu trebuie s[ fie oare mai curat[ dec`t raza soarelui, gura care se umple de focul cel duhovnicesc, limba care se @nro]e]te cu s`ngele cel @nfrico][tor?”. S[ ne g`ndim c[ ne hr[nim ]i ne unim cu Cel de care @ngerii se cutremur[ v[z`ndu-L - Idem, Omilia LXXXII la Matei, PG 58, col. 744; Pr. Gheorghe Tilea, Evlavia euharistic[ dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an IX, nr. 9-10/1957, pg. 636, 641, 643 553 Idem, Omilia XVII la Evrei, PG 63, col. 132; Idem, Omilia V la I Timotei, PG 62, col. 529. “Cina cea de Tain[ e preg[tit[, mielul Domnului se jertfe]te pentru tine…, focul duhovnicesc \`]ne]te din masa cea sf`nt[… Din cele o sut[ ]aizeci ]i opt de

242

Sf`nta Euharistie deschide drum darurilor harului. Ea sfin\e]te, ilumineaz[, d[ s[n[tate sufletului ]i trupului, d[ruie]te @mp[r[\ia cerurilor, ne introduce @n intimitatea lui Hristos. Prin har, Hristos nu numai c[ ne scap[ de p[cate, dar ne @nvrednice]te ]i s[ fim iubi\i554.

Sfin\enia vie\ii cre]tinului Sfin\enia vie\ii, \elul cre]tinului, este adev[rata lui

demnitate, care le @ntrece de altfel pe toate celelalte. Fiindc[ lucrurile lume]ti se sf`r]esc odat[ cu via\a, ba chiar se pot cump[ra cu bani, f[r[ vreo vrednicie anume. Dar adev[ratul scop al vie\ii cre]tine, dob`ndirea darului

ceasuri c`te are s[pt[m`na, Dumnezeu ]i-a pus la o parte unul singur, iar tu ]i pe acesta @l cheltuie]ti @n treburi lume]ti…? Apoi cu ce curaj te vei mai apropia de Sfintele Taine?” - Idem, Omilia IX despre poc[in\[, PG 49, col. 345 554 Pentru a descoperi binefacerile ei, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur face o sugestiv[ compara\ie. S[ ne @nchipuim un om bolnav de cium[ ]i plin de bube, b[tr`n ]i chinuit de toate lipsurile, care se schimb[ dintr-o dat[ @ntr-un t`n[r frumos, care are toate atuurile, inclusiv originea sa @mp[r[teasc[. Ei bine, o asemenea schimbare opereaz[ Hristos cu sufletul nostru, care devine dorit ]i vrednic de iubit - Idem, Omilia I la Efeseni, PG 62, col. 13-14; Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sensul ecumenic al Sfintei Euharistii la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Ortodoxia, an XVII, nr. 4/1965, pg. 532; Drd. Mihai Enache, #nv[\[tura despre sinergie la unii dintre Sfin\ii P[rin\i ]i @n teologia ortodox[ mai nou[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVI, nr. 5-6/1974, pg. 412. “Cinstitul S`nge al lui Hristos, dac[ te @mp[rt[]e]ti cu @ndr[znire, El poate stinge orice boal[“ - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilii la Matei, PG 57, col. 50

243

sfin\eniei ]i @nfierii, nu se sf`r]e]te odat[ cu moartea trupeasc[ ab[tut[ asupra cre]tinului, ci @l @nso\e]te ]i dincolo de aceasta. Roadele unei astfel de vie\uiri nu sunt numai viitoare, ci sunt legate ]i de via\a prezent[, aduc`nd cre]tinului “lini]te ]i veselie sufleteasc[“555. Dob`ndirea tuturor acestor bunuri spirituale nu se face f[r[ elementul uman material, adic[ trupul nostru. Fiindc[ Dumnezeu ne-a dat nou[ trupul f[cut din p[m`nt, spre a-l ridica la cer, iar nu pentru ca, prin trup, ]i sufletul s[ fie tras spre cele de jos. Chiar dac[ trupul nostru este p[m`ntesc, el poate deveni, dac[ voim, ceresc556.

Chipul cre]tinului ]i modul s[u de a fi pot fi descoperite numai privind @nl[untrul sufletului s[u. Preocup[rile duhovnice]ti ar trebui s[ aib[ cea dint`i prioritate ]i pondere @n activitatea lui, chiar dac[ alte multe treburi @l preseaz[. Totu]i, nici elementele externe nu pot fi neglijate: mersul, privirea, @mbr[c[mintea, glasul557.

#n nenum[rate r`nduri, cuv`nt[rile hrisostomice cuprind @ndemnuri, prin care Marele Ierarh ne cheam[ pe noi cre]tinii s[ fim cu luare aminte fa\[ de m`ntuirea semenilor, ar[t`ndu-ne adev[ra\i @nv[\[tori ai lor.

555 Idem, Omilia I la Romani, PG 60, col. 400 556 Idem, Omilia XV la I Timotei, PG 62, col. 585 557 Idem, Omilia XXVII la Matei, PG 57, col. 348; Idem, Omilia IV la Matei, PG 57, col. 48. Cre]tinul nu poate s[ lucreze @n acela]i timp pentru @nfrumuse\area trupului ]i a sufletului s[u. Nu este posibil aceasta, a]a cum nu putem sluji simultan ]i lui mamona ]i lui Hristos. Adev[ratul cre]tin este mai pu\in preocupat de calitatea @mbr[c[min\ii trupe]ti, dar se str[duie]te s[-]i @mpodobeasc[ sufletul cu purpur[, t[ind orice leg[tur[ cu patimile p[c[toase – Idem, Omilia LXIX la Matei, PG 58, col. 651

244

Deoarece cre]tinul nu trebuie s[ se str[duiasc[ doar pentru dob`ndirea propriului folos, ci s[ fie ]i @nv[\[tor al altora, sf[tuindu-i, @ndemn`ndu-i la s[v`r]irea virtu\ii ]i la fapt[558.

Adev[rata voca\ie misionar[ a unui cre]tin se vede @n @mprejur[rile cele mai grele ale vie\ii. Altfel, oricine poate s[ @nve\e pe semeni c`nd este lini]te, pace, c`nd du]manii Bisericii nu se ridic[ @mpotriva cre]tinilor559. Iar una dintre condi\iile reu]itei unei astfel de @ntreprinderi este insisten\a, o calitate pe care Marele Ierarh o dovede]te cu prisosin\[ @n toate lucr[rile sale ]i pe care o recomand[ cu c[ldur[ tuturor cre]tinilor560. Avem obliga\ia moral[, @n virtutea filantropiei cre]tine, s[ ar[t[m sup[rarea noastr[ fa\[ de cei p[c[to]i, pentru ca

558 Idem, Omilia XX la Facere, PG 53, col. 173; Idem, Omilia IX la Coolseni, PG 62, col. 362. Foloasele celui care lucreaz[ pentru m`ntuirea semenilor nu se limiteaz[ doar la persoana celor care se bucur[ de aceast[ grij[, ci se extind deopotriv[ asupra s[v`r]itorului, @nvrednicindu-se de bunurile cele viitoare – Idem, Omilia IV la Facere, PG 53, col. 48; Idem, Omilia X la Facere, PG 53, col. 90 559 “Dar c`nd diavolul este @nfuriat…, a te @mpotrivi lui cu vitejie ]i a r[pi pe unii dintre oamenii care sunt cu el ]i a @mpiedica pe al\ii s[ cad[ @n m`inile lor, ei bine, o fapt[… ca aceasta este vrednic[ de mii de cununi” (Idem, Epistola 126, PG 52, col. 685-687 560 Unuia dintre ascult[torii s[i @i spune: “Dac[ nu convingi ast[zi pe nimeni, m`ine vei convinge. }i dac[ nu vei convinge niciodat[, totu]i vei avea plata @ntreag[“. Nici Sfin\ii Apostoli, @n lucrarea lor de propov[duire a Evangheliei, nu au convins pe to\i oamenii ]i totu]i au primit plata @ntreag[. Fiindc[ primirea cununilor nu \ine de rezultatul final, ci de inten\ia s[v`r]itorului – Idem, Omilia III la I Corinteni, PG 61, col. 30

245

ei, @n timp, v[z`nd atitudinea noastr[, s[ cedeze la apuc[turile lor rele561.

Exemplul vie\ii personale a cre]tinului, pentru transformarea @n bine a semenilor s[i, este sugestiv exprimat de Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur prin compara\ia cu o lum`nare care, atunci c`nd este aprins[, poate aprinde la fel de bine alte mii de lum`n[ri. C`nd este stins[, nu poate aduce lumin[ nici pentru sine562.

Dispre\ul pe care @l putem ar[ta fa\[ de cele lume]ti, fa\[ de averi @i va convinge pe ceilal\i @naintea cuv`ntului nostru. C[ci nu putem vorbi despre @mp[r[\ia cerurilor, dac[ noi suntem prea preocupa\i de cele prezente563. C`nd sf[tuim pe cineva s[ fac[ o fapt[ bun[, s[ ne 561 Cel care nu arat[ hot[r`re fa\[ de semenul s[u p[c[tos, va fi pedepsit, chiar dac[ nu el personal gre]e]te. P[c[tosul este @ntocmai ca un om bolnav, ce trebuie sf[tuit, @ndemnat – Idem, Omilia XIV la II Corinteni, PG 61, col. 500-502; Idem, Omilia V la Tit, PG 62, col. 694 562 “Tot a]a este ]i cu via\a curat[. Dac[ lumina din noi este str[lucitoare, atunci vom putea face mii de discipoli ]i de dasc[li, c[ci noi st[m @n fa\a lor…. ca un model demn de imitat, adic[ pild[ de fapte bune” ]i de via\[ curat[ - Idem, Omilia V la II Tesaloniceni, PG 62, col. 498; Idem, Omilia XXIX la Matei, PG 57, col. 362; Idem, Omilia IV la Facere, PG 53, col. 39. Fiecare om, fie el chiar ]i cel mai simplu, chiar ne@nv[\at, are datoria s[ se arate ca un @nv[\[tor destoinic, dac[ nu al unei @ntregi comunit[\i cre]tine, cel pu\in al propriei familii – Idem, Omilia I la Romani, PG 60, col. 394. “Fiecare are femeie, are prieten, are slug[, are vecin. Pe acesta s[-l m`ng`ie, s[-l sf[tuiasc[, s[-l certe” – Idem, Omilia XXX la Evrei, PG 63, col. 211; Idem, Omilia XIII la Facere, PG 53, col. 110 563 Idem, Omilia XII la Matei, PG 57, col. 208; Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 235 ; Idem, Omilia XXIV la Romani, PG 60, col. 644; Idem, Omilia X la II Timotei, PG 62, col. 660

246

str[duim ca mai @nainte s[ lucr[m noi @n]ine acea fapt[, convin]i c[ purtarea ]i via\a curat[ au o for\[ de @nr`urire mare564.

A fi virtuos, spune Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @nseamn[ “a dispre\ui toate cele omene]ti, a g`ndi @n fiecare la cele viitoare…, a ]ti c[ toate cele omene]ti sunt umbr[ ]i vis”. A fi virtuos @nseamn[ s[ r[m`nem nep[s[tori fa\[ de lucrurile din aceast[ via\[, tr[ind numai pentru cele ce sunt duhovnice]ti. #ns[ lucrarea virtu\ii cere din partea cre]tinului mult[ r`vn[ pentru toate luptele frumoase, cere osteneal[, f[r[ de care nu vom putea nicidecum dob`ndi “cununile cele ve]nice ]i neve]tejite”565.

Marele Ierarh ne pune @n fa\[ pilde scripturistice vechi-testamentare de oameni virtuo]i, cum au fost de exemplu Avraam, Noe, Melchisedec, sau Iov. #n fa\a noastr[ se afl[ ]i alte pilde, luate din lumea vie\uitoarelor, care ne dau adev[rate lec\ii de virtute, precum albina566.

#n ceea ce prive]te timpul s[v`r]irii virtu\ii de c[tre cre]tini, acesta este @ntreaga noastr[ via\[, c`nd este posibil[ lucrarea virtu\ii, cu osteneal[, pentru a dob`ndi apoi “mult rod ]i mare r[splat[“. Cei care s-au @ngrijit s[ lucreze virtutea @nc[ din primii ani ai vie\ii lor, nu trebuie

564 Idem, Omilia VIII la Facere, PG 53, col. 74; Idem, Omilia III la I Corinteni, PG 61, col. 29. Trebuie ca mai @nt`i noi s[ avem puterea de a ne @ndrepta propriul suflet – Idem, Omilia VI la Romani, PG 60, col. 440 565 Idem, Omilia VIII la Facere, PG 53, col. 75; Idem, Omilia XXXIX la Matei, PG 57, col. 481 566 Idem, Omilia XLII la Facere, PG 54, col. 386; Idem, Omilia LXIV la Matei, PG 58, col. 616; Idem, Omilia XII la Statui, PG 49, col. 130

247

s[ se m`ndreasc[, iar cei care s-au @ngrijit mai t`rziu, s[ nu dezn[d[jduiasc[567.

To\i oamenii sunt chema\i s[ lucreze virtutea, oric`nd ]i oriunde. A locui @n mijlocul ora]ului nu este o piedic[ @n s[v`r]irea ei ]i nu trebuie ca un cre]tin s[ plece din lume, nici s[ tr[iasc[ @n mun\i, pentru a fi virtuos. Nici familia nu este o piedic[. Exemplul dreptului Lot este o dovad[. Nici v`rsta, nici s[r[cia, nici bog[\ia, nici @mprejur[rile vie\ii ]i nici ceilal\i factori nu sunt o piedic[568. Nu locul @n care tr[ie]te cre]tinul @l face pe el s[ fie virtuos, ci voin\a ]i purt[rile sale569. Sesiz[m @n @nv[\[tura hrisostomic[ mult optimism ]i modera\ie. Optimismul este dovedit de nenum[rate @ncuraj[ri pe care le face, iar modera\ia prin faptul c[ nu se cere p[stori\ilor mai mult dec`t ei @n]i]i pot purta. Cel ce nu poate tr[i @n feciorie, s[ se @nsoare. Cel ce nu se poate lipsi de toate averile lui, s[ dea numai o parte celor ce au nevoie de ajutor. Iat[ cuvintele unui p[stor sufletesc echilibrat ]i

567 Idem, Omilia LXVII la Matei, PG 58, col. 638-639; Idem, Omilia LXIV la Matei, PG 58, col. 613; Idem, Omilia XXIV la Evrei, PG 63, col. 170; ]i: Idem, Omilia V la Matei, PG 57, col. 59 568 Sf`nta Scriptur[ confirm[ acestea prin exemplele ei: Daniel era t`n[r, Iosif era rob, Acvila era me]te]ugar, Lidia era v`nz[toare de purpur[, al\ii erau paznici @n temni\[, suta]i, bolnavi, robi fugari ]i to\i au str[lucit prin virtute, deopotriv[ b[rba\i, femei, tineri, b[tr`ni, robi, oameni liberi sau osta]i – Idem, Omilia XLIII la Matei, PG 57, col. 464 569 “Ora]ul nu-i o piedic[ pentru cel ce vrea s[ fie virtuos, pentru cel ce vrea s[ privegheze ]i s[ fie treaz la minte, dup[ cum pustiul nu este de nici un folos celui nep[s[tor ]i lene]” – Idem, Omilia XLIII la Facere, PG 54, col. 396

248

con]tient de sl[biciunile oamenilor, atunci c`nd este vorba despre str[daniile pentru virtute570.

Roadele virtu\ilor @n via\a cre]tinilor sunt numeroase, insist`ndu-se mult asupra foloaselor duhovnice]ti. C[ci omul care caut[ ]i lucreaz[ virtutea, nu poate fi v[t[mat de nimic din cele lume]ti, ci devine “mai str[lucitor dec`t razele soarelui”571. Nepre\uit[ este lini]tea sufleteasc[ pe care o aduce virtutea celui care o s[v`r]e]te cu inim[ curat[. Pentru acesta, chiar dac[ valurile vie\ii se ridic[ din toate p[r\ile, el este plin de lini]te572.

Virtutea este de folos nu numai celor care o lucreaz[, ci ]i semenilor. De asemenea, este ]i cel mai de pre\ bun

570 Idem, Omilia III la Filipeni, PG 62, col. 194. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ndeamn[: “Folose]te-te ]i de b[i, @ngrije]te-\i corpul, du-te ]i @n t`rg…, @ns[ peste tot alung[ l[comia, c[ci ea face p[catul”. Nu cere p[stori\ilor s[i lucruri grele, fiindc[ virtutea nu este nici grea, nici greu de practicat – Idem, Omilia XIII la Efeseni, PG 62, col. 97-98 571 Cununa pe care o prime]te omul virtuos nu este din lumea aceasta, ci este ve]nic[, nemuritoare, fiindc[ tr[ie]te de-a lungul veacurilor. Osteneala este scurt[, iar r[splata este ve]nic[ - Idem, Omilia XLII la Facere, PG 54, col. 386. Alte roade sunt: n[dejdea de nezdruncinat, numele bun @naintea oamenilor, bucuria nespus[ - Idem, Omilia LIII la Matei, PG 58, col. 531; Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 233; Idem, Omilia III la Matei, PG 57, col. 34 572 Idem, Scrisoarea 136, PG 52, col. 693-694. “Pe omul care face fapte de virtute nu-l sup[r[ deloc tulbur[rile aduse de via\[… Dup[ cum aici pe p[m`nt, c`nd vin necazuri peste noi, virtutea ne ridic[ deasupra necazurilor, tot a]a ]i @n veacul viitor… ne d[ prilejul s[ ne bucur[m de bun[t[\ile cele negr[ite” - Idem, Omilia XXIII la Facere, PG 53, col 197

249

pe care p[rin\ii @l pot l[sa copiilor lor, ca o bog[\ie nespus[ ]i necheltuit[573.

Dar calea virtu\ii difer[ de calea p[catului. Concep\ia hrisostomic[ este una a progresului spiritual, av`nd o @n\elegere optimist[ despre om. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur este con]tient de faptul c[ natura uman[ este instabil[ ]i @nclinat[ s[ alunece spre p[cat, dar totodat[ este ]i puternic[, fiind gata s[ se ridice din c[dere. Ridicarea omului se realizeaz[ prin virtute, cea care @l face s[ fie mai str[lucitor dec`t soarele, iar c[derea se petrece prin p[cat, ce @l afund[ pe s[v`r]itor ca @ntr-o mla]tin[574.

#n fa\a omului stau a]adar cele dou[ alternative: virtutea ]i p[catul. C`nd patimile st[p`nesc, virtutea pare greu de realizat. Este ca un urcu] anevoios, iar viciul apare ca pl[cut ]i dulce. Dar dac[ omul se desprinde de patimi, @n\elege c[ viciul @n care a tr[it este ur`t, iar virtutea este u]or de lucrat ]i dorit[. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vorbe]te ascult[torilor s[i ca unul ce avea aceast[ experien\[ duhovniceasc[. El ]tie c[ este str`mt[ calea virtu\ii, este anevoioas[ ]i plin[ de osteneli, de necazuri ]i sup[r[ri, de sudori, de curse ]i de primejdii, dar ea ofer[ cre]tinului ce se str[duie]te ca s[ o urmeze, siguran\[ ]i bucurie, pace, nespuse bun[t[\i, f[r[ de sf`r]it. Calea

573 Idem, Despre m[rginita putere a diavolului, Omilia III, PG 49, col. 265; Idem, Omilia LXVI la Facere, PG 54, col. 570 574 Idem, Omilia XXVIII la II Corinteni, PG 61, col. 592; Diac. Asist. Ion Bria, Teologie ]i Biseric[ la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIII, nr. 1-2/1971, pg. 80. Paradoxal, “virtutea @nflore]te cu c`t i se duce mai mult r[zboi, iar p[catul, dimpotriv[, c`nd i se duce r[zboi, atunci sl[be]te ]i piere” - Idem, Scrisoarea 81, PG 52, col. 659-660

250

p[catului este, din contr[, larg[, dar plin[ de nesiguran\[ ]i pagub[, de lupte ]i du]m[nii575.

Voin\a are ]i ea un rol esen\ial @n alegerea c[ii s[v`r]irii virtu\ii. Dac[ voim s[ ni se fac[ bine, ]i noi s[ facem bine altora. Dac[ voim s[ fim iubi\i, stima\i ]i cinsti\i de al\ii, s[ le r[spundem @n acela]i mod. S[ nu facem altora ceea ce nu voim s[ ne fac[ nou[ al\ii. Nu ne place s[ fim insulta\i ]i atunci nici noi s[ nu insult[m pe al\ii. Aceasta este “regula universal[ a purt[rii” fiec[rui cre]tin576, l[sat[ de M`ntuitorul.

Virtutea este ceva firesc, este constitutiv[ firii omene]ti. Sufletul nostru este @nclinat s[ @mbr[\i]eze virtutea ]i s[ fug[ de p[cat. #ns[ lucrarea virtu\ii trebuie realizat[ @n ansamblul ei. A]a de pild[, chiar dac[ milostenia este doar una dintre virtu\i, lipsa ei ne poate arunca @n iad. Tot la fel ]i fecioria, f[r[ de care nu putem vedea pe Dumnezeu, sau smerenia. Din p[cate, pu\ini sunt cei care merg pe calea virtu\ii, fiindc[ ]i virtutea este rar[. Adesea, nici frica de gheena nu @mpiedic[ pe unii s[

575 Idem, Omilia XXIV la Matei, PG 57, col. 325; Idem, Omilia XXIII la Matei, PG 57, col. 315; Idem, Omilia XII la Romani, PG 60, col. 503; Idem, Omilia XXVIII la Facere, PG 53, col. 260; Idem, Scrisoarea 45, PG 52, col. 634; Idem, Omilia XV la Filipeni, PG 62, col. 286-287 576 Idem, Omilia XIII la Statui, PG 49, col. 140. Cei care nu vor s[ mearg[ pe calea virtu\ii, nu pot s[ @nvinov[\easc[ @mprejur[rile, spun`nd c[ ele le sunt nefavorabile. Vina st[ @n cugetarea noastr[ - Idem, Omilia XIV la I Corinteni, PG 61, col. 118. Numai virtutea d[ omului adev[rata libertate - Idem, Omilia XXXII la Matei, PG 57, col. 387

251

lucreze p[catul, a]a cum nici dorul de @mp[r[\ia cerurilor nu convinge s[ se porneasc[ pe calea virtu\ii577.

#n operele sale, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vorbe]te pe larg despre virtu\ile cre]tine. #nv[\[tura sa moral[ este cea a Bisericii noastre, f[r[ ca Marele Ierarh s[ @]i fi propus s[ o expun[ sistematic. A r[spuns @ns[ @ntotdeauna nevoilor duhovnice]ti ale ascult[torilor s[i. Iat[ @n continuare c`teva dintre virtu\ile cre]tine ]i rolul lor @n via\a noastr[, cu argumente luate din cuv`nt[rile hrisostomice.

Virtutea iubirii cre]tine este mama tuturor bunurilor ]i condi\ia vie\ii noastre, liantul @ntre Dumnezeu ]i oameni, dar ]i al oamenilor @ntre ei578. Iubirea st[ @n centrul concep\iei hrisostomice despre om. F[r[ iubire, toate celelalte virtu\i ale omului, precum credin\a, proorocia, fecioria, via\a cea curat[, postul ]i chiar mucenicia, nu au nici o valoare579. Iubirea este via\[, este lumin[, este biruin\[ asupra @ntunericului ]i a mor\ii. Ea ar trebui s[ @nfloreasc[ @n orice om ]i @n orice situa\ie, mai ales @n @mprejur[rile grele. Se cuvine s[ iubim pe orice om, prieten sau vr[jma], c[ci omul este cel mai pre\ios lucru care exist[ @n lume, ba chiar mai valoros dec`t @ntreaga lume. S[ imit[m prin dragostea noastr[ fa\[ de semeni, pe Dumnezeu, Care at`t de mult @i iube]te pe to\i

577 Idem, Omilia XXXIX la Facere, PG 53, col. 367; Idem, Omilia LXIV la Matei, PG 58, col. 614-615; Idem, Omilia XXIV la Facere, PG 53, col. 216 578 Idem, Omilia XXXII la I Corinteni, PG 61, col. 275; P.S. Antonie Pl[m[deal[, Biserica slujitoare…, Op. cit., pg. 398 579 Idem, Omilia XXXIII la I Corinteni, PG 61, col. 275-276; Idem, Omilia XLVI la Matei, PG 58, col. 481

252

oamenii. Iubirea este o for\[, care nu se teme de nimic. Este semnul dup[ care se cunosc adev[ra\ii cre]tini580.

Iubirea este o @nsu]ire eminamente divin[, fiindc[ Dumnezeu i-a iubit mai @nt`i pe oameni. Iubirea divin[ este asem[nat[ cu “o flac[r[ arz[toare, care nu poate fi ascuns[, ci iese la iveal[“, biruind totdeauna. Se spune despre Dumnezeu c[ este iubire, @ns[ o iubire @mp[rt[]it[ ]i la ea suntem chema\i cu to\ii s[ lu[m parte. Dumnezeu ne-a iubit mai @nainte ca noi oamenii s[ fi fost crea\i. Ne-a iubit la fel, trimi\`nd pe Fiul S[u @n lume, spre m`ntuirea neamului omenesc, prin Jertfa de pe Cruce. C`nd omul se str[duie]te s[ @mplineasc[ voia lui Dumnezeu, dragostea Acestuia pentru noi este @nc[ mult mai mare. Chiar dac[ omul are menirea s[ fie st[p`nul lumii ]i aceasta este dovada dragostei divine581.

#n ceea ce prive]te iubirea pe care omul trebuie s[ o arate lui Dumnezeu, aceasta nu poate fi m[surat[. Fiindc[, chiar dac[ am muri ca oameni, lucr`nd poruncile dumnezeie]ti, prin aceasta facem prea pu\in, @n

580 Pr. Prof. Spiridon C`ndea, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur p[stor…, Op. cit., @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXV, nr. 10/1957, pg. 923; Pr. Prof. Ioan G. Coman, Raportul dintre justificare ]i dragoste @n omiliile Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistola c[tre Romani, @n rev. Ortodoxia, an XVIII, nr. 2/1966, pg. 213; Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, PG 48, col. 702 581 Pr. Drd. Teodor Damian, Virtutea dragostei la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an XCII, nr. 5-6/1979, pg. 676. #n facerea lumii se vede atotputernicia lui Dumnezeu. #n #ntruparea Sa, prin care lumea este re-creat[, se vede caracterul iubitor al lui Dumnezeu pentru om - Drd. George Apostolu, Iubirea ]i milostenia dup[ Sf`ntul Ioan Hrisostom, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXV, nr. 1/1989, pg. 52

253

compara\ie cu ceea ce am primit de la St[p`nul nostru. Pentru c[ faptele noastre sunt o recuno]tiin\[ ]i o necesitate, pe c`nd binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu sunt daruri ale bun[t[\ii Sale. C`t despre necesitatea iubirii @n via\a omului, ea este asem[nat[ cu nevoia pe care organismul nostru o are de ap[, de pild[, ca una care @ntre\ine trupul. Dumnezeu ne cere s[ ne iubim unii pe al\ii, dar nu oricum, ci a]a cum El ne-a iubit pe noi, adic[ profund, angajat, concret ]i jertfelnic582.

#n toate acestea, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur r[m`ne ca model de iubire pentru p[stori\ii s[i. Este un model al modului de punere @n practic[ a virtu\ii iubirii semenilor, concretizat[ prin ajutorarea celor pe care, prin voia lui Dumnezeu, @i primise @n p[storire583. Insist[ ]i asupra dimensiunii sociale a iubirii cre]tine pe care o vede @n orice semen, mai ales @n cel aflat @n suferin\[, pe Hristos. Arat[ metoda cum trebuie s[ fie pus[ @n practic[ iubirea de Dumnezeu, cer`nd s[ lucr[m pentru interesul comun. Omul are nevoie s[ lucreze fapte bune, are nevoie s[ fie bl`nd ]i iubitor de semeni, pentru c[ ]i el face, zi de zi, multe p[cate ]i are nevoie de iubirea de oameni (filantropia) a lui Dumnezeu584.

Iubind pe aproapele nostru, iubim pe Hristos. Iubirea cre]tinilor pentru aproapele lor este sinonim[ cu 582 Pr. Drd. Teodor Damian, Virtutea dragostei…, Op. cit., pg. 678, 682 583 Dintre acuza\iile aduse lui la judecata @n urma c[reia a fost exilat se num[r[ aceea c[ ar fi v`ndut unele dintre podoabele Bisericii, sau mo]teniri, folosite cu scopul de a ajuta pe cei nevoia]i - Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea…, Op. cit., pg. 599 584 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XIX la Romani, PG 60, col. 594

254

iubirea lor pentru Hristos ]i nu urm[re]te dob`ndirea recompenselor lume]ti. C`nd iubim pe aproapele nostru, iubim Biserica ]i pe Hristos. Numai fundamentat[ pe Hristos, iubirea noastr[ pentru semeni devine ferm[ ]i nimic nu o poate @nvinge585.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur analizeaz[ ]i motivele pe care un om le poate avea, atunci c`nd iube]te pe un semen al s[u. Unul iube]te pentru c[ este iubit. Altul iube]te fiindc[ prime]te cinstire din partea celuilalt. Altul are @n vedere interese materiale. Toate aceste forme ale iubirii omene]ti sunt trec[toare ]i se termin[ adeseori repede. Greu putem g[si pe cineva care @l iube]te pe semenul s[u din dragoste pentru Hristos. }i totu]i, aceasta este adev[rata dragoste a unui om ce are @n fa\a sa pilda M`ntuitorului nostru Iisus Hristos. Despre o astfel de iubire vorbe]te permanent Arhiepiscopul Constantinopolului, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur586.

Lipsa iubirii fa\[ de semeni, sau chiar dispre\uirea lor, este un “mare p[cat” pentru orice cre]tin. C`nd aproapele nostru ne iube]te, iar noi nu r[spundem la fel,

585 Idem, Omilia XXX la I Corinteni, PG 61, col. 249 ]i urm.; P.S. Antonie Pl[m[deal[, Biserica slujitoare…, Op. cit., pg. 399 586 Acesta deopotriv[ “a iubit pe du]mani, pe cei nerecunosc[tori, pe hulitori, pe cei ce-L urau, pe cei ce nici nu voiau s[-L vad[… I-a iubit cu cea mai @nalt[ dragoste, fa\[ de care alta la fel nu po\i g[si” - Idem, Omilia LX la Matei, PG 58, col. 587; Idem, Omilia LX la Matei, PG 58, col. 588. Iubirea de aproapele este mai folositoare omului dec`t banii ]i dec`t toate celelalte - Pr. Magistrand Mircea Ni]coveanu, Aspecte din via\a cre]tin[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistolele pastorale, @n rev. Glasul Bisericii, an XXIII, nr. 7-8/1964, pg. 677

255

p[catul este @nc[ ]i mai mare, fiindc[ p`n[ ]i t`lharii, ori asasinii respect[ legea iubirii celor care \in la ei587.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, ca un p[rinte al dragostei cre]tine, el @nsu]i este un model fa\[ de p[stori\ii s[i588. Desigur, rareori oamenii ]i numai cei ale]i pot duce aceast[ iubire p`n[ la jertfa de sine. Dar Dumnezeu ne cere s[ facem doar at`t c`t putem, chiar mai pu\in dec`t putem, l[s`ndu-ne libertatea de a hot[r@ singuri. Nu se cere s[ murim pentru du]manii no]tri, dar cel pu\in s[ nu du]m[nim pe prieteni, s[ nu invidiem pe cei care ne fac bine. Iat[ care este sensul virtu\ii iubirii semenilor no]tri, @n forma ei minim[ de exprimare, dincolo de care fiecare cre]tin poate lucra oric`t, \intind c`t mai sus589.

#n actul iubirii este inclus ]i cel al iert[rii. S[ iert[m de ]aptezeci de ori c`te ]apte. Cre]tinii trebuie s[ fie con]tien\i de faptul c[, iert`nd cuiva p[catele, nu @i fac @n primul r`nd lui un bine, ci lor, fiindc[ aceast[ fapt[ este o datorie. Iar dac[ nu @i iert[m pe cei care ne gre]esc, nu ei vor fi cei p[gubi\i, ci “nou[ @n]ine ne preg[tim mai dinainte os`nda de nesuferit a gheenei”590.

Hristos ne @ndeamn[ s[ iert[m necontenit pe semenii no]tri, @ns[ cu smerenie, f[r[ a ne m`ndri. Chiar

587 Idem, Omilia XXVII la II Corinteni, PG 61, col. 586-587; Idem, Omilia XXXI la I Corinteni, PG 61, col. 259. Iubirea noastr[ trebuie s[ se @ntind[ ]i asupra aceluia care p[c[tuie]te, fa\[ de care s[ nu ar[t[m neomenie, nep[sare - Idem, Omilia XLIV la I Corinteni, PG 61, col. 380 588 A]a de pild[, scriind unui preot, pe c`nd se afla el @nsu]i @n exil, spune: “Dragostea ]i sim\[mintele mele m[ leag[ de tine, a]a c[ te v[d ca ]i cum ai fi l`ng[ mine. A]a sunt ochii dragostei!” - Idem, Scrisoarea 36, PG 52, col. 630 589 Idem, Omilia LXXIX la Matei, PG 58, col. 719, 721 590 Idem, Omilia XXVII la Facere, PG 53, col. 250

256

dac[ le acord[m iertarea noastr[ “de ]aptezeci de ori c`te ]apte”, adic[ necontenit, prin aceasta, iubirea de oameni pe care le-o ar[t[m astfel r[m`ne oricum infinit mai mic[ dec`t bun[tatea nem[rginit[ a lui Dumnezeu fa\[ de noi, r[m`ne “ca o pic[tur[ de ap[ fa\[ de un ocean nem[rginit”. La r`ndul nostru, adeseori facem r[u semenilor, iar Dumnezeu ne trece cu vederea gre]elile, datorit[ filantropiei Sale591.

Sfaturile pe care Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur le adreseaz[ cre]tinilor sunt c`t se poate de folositoare ]i de practice, izvor`te din cunoa]terea direct[ a rela\iilor care @i leag[ pe oameni ]i r[m`n la fel de actuale pentru zilele noastre592. 591 Idem, Omilia I la Filimon, PG 62, col. 706; Idem, Omilia LXI la Matei, PG 58, col. 589. Datoria pe care o avem noi fa\[ de Dumnezeu este echivalentul celor zece mii de talan\i, pe c`nd cea a aproapelui fa\[ de noi este precum cea de 100 de dinari. Ne putem pl[ti datoria noastr[, iert`ndu-i pe cei care ne gre]esc ]i ne\in`ndu-le minte r[ul - Idem, Omilia LXI la Matei, PG 58, col. 592 592 Astfel, suntem @ndemna\i s[ nu \inem minte r[ul f[cut nou[, un lucru at`t de simplu, care nu cere nici o osteneal[, ci numai o inten\ie bun[. De asemenea, recunosc`ndu-ne propriile gre]eli, vom putea s[ iert[m ]i noi mai u]or pe cei care ne gre]esc. Dar iertarea noastr[ s[ nu fie de form[, din gur[, ci real[ ]i pornit[ din inim[. Pentru men\inerea leg[turilor dintre oameni, s[ ar[t[m toleran\[ fa\[ de semenii care ne nedrept[\esc, s[ ar[t[m modera\ie. Dac[ le vom r[spl[ti nedreptatea cu bl`nde\e, atunci le-am domolit iu\imea. Cel care rabd[, va fi admirat de semeni. S[ trecem cu vederea ]i faptul c[ unii semeni ne vorbesc de r[u. Acest gest nu trebuie s[ produc[ ne@n\elegeri @ntre oameni. C`t despre gestul de a r[spunde printr-un refuz la faptele noastre de binefacere, acesta este cu totul vrednic de pl`ns, iar nu de condamnat - Idem, Omilia LXI la

257

Piscul iubirii, @mplinit prin iubirea vr[jma]ilor, ne face asemenea cu Dumnezeu. T`lcuind Predica de pe Munte, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur reaminte]te ascult[torilor s[i c[ iubirea vr[jma]ilor este porunc[ dat[ de #nsu]i Domnul nostru Iisus Hristos. #mplinirea ei ne aduce nem[surate foloase. Dac[ vr[jma]ul nu c`]tig[ mare lucru din gestul nostru, @n schimb noi #l imit[m pe St[p`nul tuturor, ne facem astfel “deopotriv[ cu Dumnezeu”, “Cel ce r[sare soarele peste cei r[i ]i peste cei buni” ]i dob`ndim r[splata de la Acesta593.

Pe cei care ne nedrept[\esc, s[ @i jelim, s[ @i pl`ngem. S[ nu ne @nfuriem pe ei, s[ nu-i nedrept[\im, nicidecum s[ nu-i ur`m, c[ci sunt cu adev[rat vrednici de lacrimi. R[zbunarea ]i r[utatea sunt asem[nate cu bruma ]i cu ghea\a de pe inima cuiva. C`nd razele soarelui iubirii aproapelui str[luce]te, sufletul nostru revine la via\[, ca o plant[, dup[ gerul iernii594.

Iubirea vr[jma]ilor nu trebuie s[ fie nici de form[, numai cu buzele, nu ]i cu inima, purt`nd masca @mp[c[rii, dar @n suflet av`nd ne@mp[cat[ ur[. Domnul vrea s[ iubim din suflet pe fratele nostru, s[-i d[m din inim[ salutul nostru. A iubi pe cei care ne ur[sc nu este o virtute mic[595.

Matei, PG 58, col. 594; Idem, Omilia XVI la Efeseni, PG 62, col. 114; Idem, Omilia LXI la Matei, PG 58, col. 595-596 593 Idem, Omilia LII la Facere, PG 54, col. 463; Idem, Omilia VII la Efeseni, PG 62, col. 56; Idem, Omilia XIX la Evrei, PG 63, col. 142; Idem, Omilia X la Romani, PG 60, col. 482 594 Idem, Omilia IV la I Tesaloniceni, PG 62, col. 422; Idem, Omilia III la I Timotei, PG 62, col. 520. Este @ncununat nu cel ce love]te, ci cel lovit - Idem, Omilia XXII la Romani, PG 60, col. 613 595 Idem, Omilia XXVII la Romani, PG 60, col. 647-648

258

Cea mai grav[ ]i condamnabil[ este atitudinea cre]tinului care nu numai c[ nu se @mpac[ cu du]manul s[u, ci chiar roag[ pe Dumnezeu ca s[-l pedepseasc[596.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ndeamn[ pe p[stori\ii s[i s[ fac[ lucr[toare virtutea iubirii, prin forma ei concret[ de manifestare, iubirea de str[ini, filoxenia, fiindc[ este neb[nuit de mare rodul pe care @l aduce s[v`r]itorului ei. Dintre exemplele scripturistice de oameni care au ar[tat iubire ]i ospitalitate pentru str[ini, se vorbe]te mult despre patriarhul Avraam, care ne @nva\[ s[ nu ne nec[jim atunci c`nd la u]a noastr[ bat c[l[torii, ci s[ @ncerc[m s[ le u]ur[m, cu bl`nde\e, s[r[cia. }i Lot, nepotul lui, a ar[tat iubire fa\[ de str[inii care i-au c[lcat pragul casei. V[duva din Sarepta Sidonului l-a primit @n casa ei pe profetul Ilie, cu toate c[ nu avea dec`t o m`n[ de f[in[ ]i, dup[ socoteala ei, avea s[ vad[ @ncetul cu @ncetul moartea copiilor ei, dar a ar[tat ascultare ]i a dob`ndit r[splat[ nea]teptat[597.

O alt[ virtute cre]tin[, milostenia este r[d[cina din care r[sar ]i cresc toate binefacerilor. Este “regina virtu\ilor”, a]a cum a fost numit[ de Sf`ntul Ioan

596 Pe un astfel de om, Sf`ntul P[rinte @l @ntreab[ mustr`ndu-l: “Cum po\i s[ mai s[ru\i pe fratele t[u c`nd te duci s[ te @mp[rt[]e]ti, cum te mai po\i atinge de Sf`nta Jertf[… c`nd ai at`ta otrav[ @n suflet? Nu te deosebe]ti de un uciga]”. Omul a primit gura nu ca s[ mu]te pe ceilal\i, ci ca s[ vindece r[nile lor - Idem, Omilia XIX la Matei, PG 57, col. 284-285; Idem, Omilia V la II Corinteni, PG 61, col. 435 597 Idem, Omilia XXX la Romani, PG 60, col. 667. Marele Ierarh ne @ndeamn[, zic`nd: “S[ imit[m iubirea de str[ini a v[duvei ]i nimeni s[ nu spun[ c[-i s[rac” – Idem, Omilia XLII la Facere, PG 54, col. 393-394; Idem, Omilia XLI la Facere, PG 53, col. 384; Idem, Omilia XXI la Romani, PG 60, col. 606

259

Gur[ de Aur. Ea constituie o preocupare constant[ a vie\ii sale ]i o prezen\[ permanent[ @n cuv`nt[rile hrisostomice. Milostenia nu @nseamn[ numai oferirea unei sume de bani, ci @nseamn[ deopotriv[ lucrarea tuturor virtu\ilor cre]tine, care contribuie la des[v`r]irea omului. Prin milostenia fiec[ruia dintre membrii ei, societatea se @ngrije]te de aceia care au nevoie de ajutor. Ea devine astfel r[d[cin[ pentru toate binefacerile598.

Toate bunurile materiale din lume au ca proprietar exclusiv al lor pe Creatorul tuturor, pe Dumnezeu, Care a a]ezat pe oameni s[ le fie administratori, iconomi, folosindu-se de ele, dar @ngrijindu-se, @n acela]i timp, de semenii lor. Unii dintre oameni, datorit[ anumitor factori, au acumulat mai multe astfel de bunuri, pe c`nd al\ii nu @]i pot asigura nici chiar cele strict necesare vie\ii. Cei mai avu\i trebuie s[-L cinsteasc[ pe Hristos, Care, @n chipul celor s[raci, le cere ajutorul, de]i El este St[p`nul tuturor, Dumnezeu fiind. Milostenia pe care noi avem datoria s[ o oferim este a]adar din bunurile care nu ne apar\in nou[, ci #i apar\in Lui. #n bun[tatea Sa, El ne r[spl[te]te pentru aceasta, f[g[duindu-ne via\a ve]nic[. De aceea, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ne @ndeamn[ pe to\i, boga\i sau mai pu\in avu\i, s[ s[v`r]im milostenia, prin toate variantele ei practice. C`t despre timpul s[v`r]irii milosteniei, acesta este toat[ via\a noastr[. Datoria milosteniei se extinde chiar ]i asupra celor care ei @n]i]i tr[iesc din mila semenilor ]i care, la nevoie, pot s[ fie de folos altor oameni, care le solicit[ sprijinul. Pentru to\i oamenii @ns[,

598 Milostenia este de multe feluri: cu bani, sau cu fapte – Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 227. Drd. George Apostolu, Iubirea ]i milostenia dup[ Sf`ntul Ioan Hrisostom, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXV, nr. 1/1989, pg. 58

260

subliniaz[ Sf`ntul P[rinte, sursa milosteniei nu poate fi @n nici un caz nedreptatea, furtul, sau orice alt mijloc necinstit de dob`ndire a bunurilor oferite. M[rimea milosteniei depinde de posibilit[\ile celui care d[, fiindc[ generozitatea este dictat[ exclusiv de con]tiin\a de cre]tin. Se insist[ asupra roadelor milosteniei. Exist[ roade prezente ]i v[zute de to\i, cu implica\ii sociale evidente ]i cu @mbinarea dintre milostenie ]i celelalte virtu\i @n via\a oamenilor. Exist[ ]i roadele viitoare, @n perspectiva eshatologic[, f[g[duite de Domnul, care leag[ dob`ndirea @mp[r[\iei cerurilor de lucrarea milosteniei cre]tine.

Omul este prin fire @nclinat spre milostenie. De aceea, ne revolt[m c`nd oamenilor li se face nedreptate, ne pare r[u de cei care pier, sau pl`ngem c`nd vedem pe cineva @ndurerat. Natura noastr[ omeneasc[ contribuie mult la s[v`r]irea milosteniei. #nainte de toate, omul trebuie @nv[\at s[ miluiasc[ pe semenii s[i. Cel care nu este milostiv, a @ncetat s[ fie om. Milostenia este cauza luminii din aceast[ via\[ ]i va fi cauza luminii oamenilor @n via\a de apoi. Caracteristica lui Dumnezeu este de a fi milostiv ]i a omului de asemenea599.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ndeamn[ pe cei din vremea sa s[ @mpodobeasc[ Biserica, dar s[ nu uite s[ hr[neasc[ ]i pe cei lipsi\i. Subliniaz[ adesea rolul excep\ional pe care @l are Biserica @n via\a cre]tinilor. Totu]i, face distinc\ie @ntre rolul ei m`ntuitor prioritar ]i grija material[ a enoria]ilor pentru bun[starea l[ca]ului sf`nt. C`nd este vorba despre ajutorarea semenilor, a membrilor Bisericii afla\i @n nevoi, atunci cl[direa Bisericii mai poate a]tepta. A]a se explic[ de ce, la judecarea sa

599 Idem, Omilia LII la Matei, PG 58, col. 524; Idem, Omilia V la Filipeni, PG 62, col. 212

261

de c[tre Sinodul de la Stejar, care l-a ]i trimis @n exil, una dintre acuza\iile aduse a fost aceea c[ v`nduse marmura ce urma s[ @mpodobeasc[ pardoseala unei Biserici din Constantinopol, iar banii @i folosise pentru sprijinirea unui spital, care @ngrijea de s[rmanii bolnavi.

O atitudine similar[ re@nt`lnim @ntr-una dintre omiliile hrisostomice la Evanghelia dup[ Matei, @n care atrage aten\ia c[ nu este de ajuns, pentru m`ntuire, s[ @mpodobim Sf`nta Mas[ cu un potir, fie el chiar ]i dintre cele mai scumpe, din aur, cu pietre pre\ioase, c`nd banii folosi\i la cump[rarea lui au venit din nedrept[\irea unor semeni mai mici ai no]tri600.

#ndemnul la milostenie este o permanen\[ a predicii hrisostomice. #nt`lnim @n cuv`nt[rile hrisostomice numeroase @ndemnuri adresate ascult[torilor de a lucra virtutea milosteniei. Este poate tema moral-social[ cel mai des @nt`lnit[ la Sf`ntul P[rinte. Suntem trimi]i s[ purt[m de grij[ de cei bolnavi, de @ntemni\a\i, chiar ]i de vr[jma]i. S[ d[m o p`ine oric`nd, fiindc[ Hristos, @n chipul celor s[raci, ne cere ajutorul601. Se arat[ @ng[duitor

600 Unui cre]tin care f[cuse o astfel de jertf[, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @i r[spunde astfel: “Sufletul f[-\i-l de aur… S[ nu c[ut[m s[ d[ruim Bisericii vase sfinte de aur, ci s[ c[ut[m ca ele s[ fie ]i din munc[ cinstit[… S[ aducem la Biseric[ sufletele noastre. Dumnezeu se apropie de darurile noastre de aur numai dac[ ]i sufletul nostru este de aur… Care e folosul c`nd Sf`nta Mas[ e plin[ de potire de aur, iar Hristos piere de foame?”. Ce folos dac[ Sf`nta Mas[ are stofe brodate cu aur, c`nd Hristos tremur[ de frig afar[, dezbr[cat fiind. Odat[ cu darurile aduse Bisericii, s[ fim deci milostivi cu semenii no]tri afla\i @n nevoi - Idem, Omilia L la Matei, PG 58, col. 508-509 601 Idem, Omilia VII la Matei, PG 57, col. 79. “S[ dezleg[m orice leg[tur[ a nedrept[\ii, s[ rupem un codru de p`ine pentru cei

262

]i fa\[ de s[racii de pe sc[rile bisericilor. Miluindu-i pe ei mai @nt`i, vom avea ]i noi mai mult curaj s[ cerem @n l[ca]ul sf`nt mila lui Dumnezeu602.

#ndemnul la milostenie, repetat necontenit, porne]te din convingerea c[ @n felul acesta cre]tinul imit[ pilda bun[t[\ii pe care Dumnezeu o arat[ fa\[ de noi oamenii. C[ci Dumnezeu a dat pentru noi ca s[ se jertfeasc[ p`n[ ]i pe Fiul S[u, @n vreme ce noi nu oferim semenului nostru neajutorat nici m[car p`inea zilnic[, ci, v[z`ndu-l topit de foame, @l trecem cu vederea. Uit[m c[ noi @n]ine consum[m din cele pe care Dumnezeu ni le ofer[ cu d[rnicie. Dator[m M`ntuitorului nostru r[splata pentru miile de binefaceri pe care le-am primit de la El603.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur \ine s[ men\ioneze c[ p[catele ce se opun virtu\ii milosteniei sunt numeroase ]i vin s[ @mpiedice lucrarea cre]tinului pentru u]urarea

fl[m`nzi ]i toate celelalte care pot a ne face curaj fa\[ de Dumnezeu, s[ le facem” – Idem, Omilia VII la I Timotei, PG 62, col. 539. Pe unul dintre boga\i @l mustr[ cu asprime astfel: “Hristos nu are unde s[-]i plece capul, umbl[ gol, str[in ]i fl[m`nd, iar tu @\i faci case mari… E cea mai de pe urm[ nebunie o astfel de purtare” - Idem, Omilia XIV la Romani, PG 60, col. 540 602 De aceea, ne @ndeamn[, zic`nd: “Intri ca s[ fii miluit? Miluie]te tu mai @nt`i… F[-\i mai @nt`i datornic pe Dumnezeu ]i dup[ aceea cere ]i tu!”. #ntinz`nd m`na noastr[ milostiv[ @n m`inile s[racilor, vom atinge cu ea bolta cerului ]i Cel ce ]ade acolo va primi milostenia noastr[“ - Idem, Omilia I la II Timotei, PG 62, col. 606 603 “(Hristos) s-a jertfit pentru tine, colind[ drumurile fl[m`nd pentru tine ]i tu dac[ @i dai p`inea zilnic[, din ale Sale dai ]i singur te folose]ti. }i totu]i, nici a]a nu-i dai” - Idem, Omilia XV la Romani, PG 60, col. 547-548

263

nevoilor aproapelui s[u. C[ci unii oameni fac milostenie ]i lucreaz[ pentru semenii lor a]tept`nd s[ dob`ndeasc[ @n schimb lauda lumii ]i a celor care @i v[d. #ns[ c`nd omul milostiv umbl[ dup[ laudele lumii, l[s`ndu-se st[p`nit de p[catul m`ndriei, atunci pierde din nefericire ]i r[splata pentru faptele bune s[v`r]ite604.

Al\i oameni nu @n\elegeau c[, oferind darurile lor celor p[c[to]i, strica\i, desfr`na\i, sau obraznici, nu f[ceau @n fond milostenie, ci risip[. De fapt, ar trebui s[ orient[m grija noastr[ c[tre cei care au cu adev[rat nevoie, c[tre cei neputincio]i ]i care nu pot @napoia celorlal\i @n vreun fel ceea ce primesc. C[ci cel care @l osp[teaz[ pe un om “mare ]i @nsemnat”, nu face cu adev[rat milostenie, ci mai degrab[ caut[ slava de]art[605, sau alte profituri.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ia atitudine ]i fa\[ de p[rin\ii care puneau bun[starea material[ a odraslelor lor, a copiilor, pe viitor, mai presus ca porunca s[v`r]irii milosteniei, @n prezent. El @i @ndeamn[ pe ace]tia s[ lase soarta copiilor lor mai degrab[ @n seama lui Dumnezeu606.

604 Idem, Despre c[in\[, Omilia I, PG 47, col. 393 ]i urm. Sf`ntul P[rinte zice unui astfel de om: “C`nd tu dai milostenie, nu cu scopul de a milui, ci de a tr`mbi\a facerea de bine, atunci nu numai c[ aceasta nu este milostenie, ci este chiar insult[“ - Idem, Omilia XIII la II Corinteni, PG 61, col. 495. Pe un astfel de om @l mustr[, zic`nd: “Pentru ce te lauzi, c`nd miluie]ti pe vreun s[rac?” – Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 236. De aceea, spune cum trebuie s[v`r]it[ milostenia: “Nici sluga s[ nu ]tie, dac[ se poate, nici femeia” - Idem, Omilia XIV la I Timotei, PG 62, col. 570 ]i urm.; Idem, Omilia XXXV la Matei, PG 57, col. 410. 605 Idem, Omilia XIII la II Corinteni, PG 61, col. 495; Idem, Omilia XX la I Corinteni, PG 61, col. 169-170 606 Idem, Omilia XLII la Facere, PG 54, col. 632

264

Desigur, dintre toate p[catele care se opun lucr[rii milosteniei, cel mai evident este cel al arghirofiliei, iubirea de argin\i, sau zg`rcenia. Ea @l aduce pe om @n cea mai tic[loas[ stare a existen\ei sale, l[s`ndu-l dominat de “demonul zg`rceniei” ]i aduc`nd hul[ numelui lui Dumnezeu. Sf`ntul P[rinte subliniaz[ incompatibilitatea milosteniei cu l[comia ]i avari\ia607.

Existau unii oameni care considerau milostenia oferit[ celorlal\i semeni ca fiind o risip[. Acestora li se r[spunde, ar[t`ndu-le gre]eala pe care o s[v`r]esc. Milostenia nu numai c[ nu este risip[, ci este chiar o bun[ “afacere”, ce va aduce celui milostiv mult c`]tig. Zg`rcenia este de fapt o pagub[. Prin milostenie, omul “@mprumut[“ pe Dumnezeu, “Cel ce nu are nevoie de nimic” ]i care ne hr[ne]te pe to\i, d[ruindu-ne @mp[r[\ia cerurilor ca r[splat[608.

Nimic nu sup[r[ pe Dumnezeu mai mult dec`t lipsa noastr[ de milostenie. C[ci dac[ avem datoria s[ @i iubim p`n[ ]i pe du]manii no]tri, atunci c`nd @i respingem pe cei s[raci, care nu ne sunt du]mani, de ce os`nd[ ne facem vrednici?609.

C`]tigurile necinstite nu pot fi sursa s[v`r]irii milosteniei cre]tine. Pe cei care cred aceasta, @i avertizeaz[ c[ s[v`r]esc “milostenii dr[ce]ti”, fiindc[ 607 Idem, Omilia XXVIII la Matei, PG 57, col. 355-356; Idem, Omilia VI la Epistola II Timotei, PG 62, col. 634; Idem, Omilia XLII la Facere, PG 54, col. 395 608 Idem, Omilia V la Matei, PG 57, col. 61 609 Marele Ierarh mustr[ pe un astfel de om, zic`nd: “St[p`nul t[u umbl[ fl[m`nd ]i tu tr[ie]ti @n desf[tare?… }i doar nu-\i cere mult, ci numai un codru de p`ine, ca s[-]i potoleasc[ foamea” - Idem, Omilia L la Facere, PG 54, col. 450; Idem, Omilia IV la Efeseni, PG 62, col. 36

265

Hristos nu voie]te s[ fie hr[nit din jafuri. Din contr[, “mai bine s[ nu dai nimic, dec`t s[ dai din munca ]i sudoarea altora”610.

Un p[cat care anuleaz[ r[splata cuvenit[ omului milostiv este cel prin care, oferind darul s[u, judec[ plin de cruzime pe primitor, ba chiar arat[ dispre\ fa\[ de acesta, @l jigne]te. Dispre\ul fa\[ de semeni este inacceptabil @n rela\iile dintre cre]tini. Cel care @]i dispre\uie]te aproapele, va ajunge apoi s[ #l dispre\uiasc[ pe Dumnezeu. Exemplele scripturistice sunt l[muritoare611. Dac[ suntem ispiti\i vreodat[ ca s[ ar[t[m lips[ de considera\ie fa\[ de vreun om mai s[rac, s[ ne g`ndim ce am face noi, dac[ am fi @n locul acestuia. S[ nu uit[m c[ ]i acesta se @mp[rt[]e]te de aceea]i noble\e cu care ne-a pl[smuit pe to\i Creatorul, locuie]te pe acela]i p[m`nt ]i vede acela]i soare cu noi, are suflet asemenea nou[. Mai mult, nu putem noi @n]ine s[ cerem ajutorul lui Dumnezeu, c`nd nenorocirile ne cople]esc, dac[ nu am ar[tat aceea]i deschidere fa\[ de nevoile aproapelui nostru612.

610 Idem, Omilia XIX la Matei, PG 57, col. 277; Idem, Omilia LXXXV la Matei, PG 58, col. 761 611 Cain a dispre\uit pe fratele s[u Abel, fra\ii lui Iosif l-au dispre\uit pe acesta, israeli\ii l-au dispre\uit pe Moise ]i to\i au ar[tat apoi dispre\ fa\[ de #nsu]i Dumnezeu. De aceea, “s[ nu ne dispre\uim unii pe al\ii, ca s[ nu ne @nv[\[m a dispre\ui ]i pe Dumnezeu” - Idem, Omilia VII la II Timotei, PG 62, col. 637-638; Idem, Omilia XX la I Corinteni, PG 61, col. 168 612 Idem, Omilia XI la Evrei, PG 63, col. 93; Idem, Omilia XXXV la Matei, PG 57, col. 409. Dac[ noi ne ru]in[m de cei care ne cer ajutorul, atunci ]i de Hristos ne ru]in[m, c[ci aceia sunt prietenii Lui - Idem, Omilia XI la I Tesaloniceni, PG 62, col. 468

266

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ia atitudine fa\[ de cre]tinii care, fiind solicita\i s[ ajute pe semenii lor, refuz[, adesea cu violen\[ ]i r[spund, jignindu-i, ba chiar numindu-i ]arlatani. }i toate acestea numai fiindc[ au cerut o bucat[ de p`ine, ca s[-]i lungeasc[ @nc[ pu\in via\a. Dac[ cei s[raci ar cere argint sau aur, poate ar trebui s[ ne @ndoim de sinceritatea lor. S[ nu uit[m c[ ]i noi ne apropiem de Dumnezeu, cer`ndu-I iertarea p[catelor proprii ]i El niciodat[ nu ne-a alungat613. Dac[ totu]i suntem lipsi\i de omenie ]i nu voim s[ ajut[m pe semenul nostru, cel pu\in s[ nu-l @njosim, s[ nu-l batjocorim, s[ nu-i adres[m cuvinte ur`te, pentru a nu atrage asupra noastr[ pedeapsa gheenei614.

Cel care face milostenie trebuie s[ fie str[in de g`ndul de a-i judeca pe aceia care @i primesc darurile sale. S[ se ab\in[ de la aceast[ tenta\ie p[c[toas[, “ca nu cumva ]i nou[ s[ ni se cear[ socoteal[ de faptele noastre”. Cel care @l miluie]te pe s[rac, se miluie]te @n primul r`nd pe sine. S[ nu uit[m nici o clip[ c[, “oric`t ne-am trudi noi, niciodat[ nu vom putea s[ ar[t[m at`ta iubire de oameni, pe c`t[ ne este cu trebuin\[ nou[ a avea din partea lui Dumnezeu”615.

613 Idem, Omilia XIV la Romani, PG 60, col. 535-536 614 Idem, Omilia XXI la Romani, PG 60, col. 608; Idem, Omilia XLVIII la Matei, PG 58, col. 496. Nu am fost pu]i s[ fim examinatori ai vie\ii celorlal\i, ci s[ ar[t[m iubire de oameni, milostenie, precum Tat[l cel Ceresc, Care hr[ne]te pe at`\ia nevrednici - Idem, Omilia XI la Evrei, PG 63, col. 96. 615 Idem, Omilia XIV la Romani, PG 60, col. 536. S[ ne g`ndim la propriile p[cate. “Dac[ Dumnezeu nu @ng[duie nici oamenilor cu fapte bune s[ judece cu asprime faptele altora, cu mult mai mult p[c[to]ilor” - Idem, Omilia XXXV la Matei, PG 57, col. 412 ; Idem, Omilia XI la Evrei, PG 63, col. 93-94

267

Milostenia este calea care urc[ pe om spre cer, fiindc[ “nimic nu este mai bun lucru” dec`t ea @n via\a cre]tinului616. Fiind milostivi, oamenii imit[ pe Hristos. Virtutea milosteniei @i face pe oameni asemenea cu Dumnezeu617. Prin roadele ei binecuv`ntate, @ntrece rug[ciunea, postul618, fecioria, mucenicia, sau chiar darul facerii de minuni619, fiind de folos tuturor. De aceea, Sf`ntul P[rinte ne @ndeamn[ “s[ c[ut[m s[ s[v`r]im acele virtu\i care, odat[ cu m`ntuirea noastr[, pot aduce mari foloase ]i semenilor no]tri”620. Jertfa milosteniei deschide por\ile cerului. S[racul pe care cre]tinul trebuie s[ @l ajute este jertfelnicul pe care suntem chema\i s[ aducem jertfa aceasta bineprimit[ de Dumnezeu621.

Milostenia porne]te din “slobozenia inimii” celui ce o face. Dumnezeu nu voie]te ca noi s[ d[m darul nostru “cu de-a sila”, fiindc[ nu vom primi nici o r[splat[622. Se v[d adesea oameni mode]ti, care fac milostenii @mbel]ugate623, din toat[ inima, dar ]i oameni boga\i, care

616 Idem, Omilia I la Coloseni, PG 62, col. 309-310 617 Dumnezeu este “dasc[lul milosteniei”. El ne-a @nv[\at s[ fim milostivi ]i tot El ne miluie]te pe noi oamenii ]i @ntreaga lume - Idem, Omilia LXXI la Matei, PG 58, col. 665 618 Despre postul ]i necesitatea milosteniei: Idem, Cuv`ntul V la Facere, PG 54, col. 602 619 Idem, Omilia XVI la II Corinteni, PG 61, col. 516 620 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur este categoric atunci c`nd afirm[: “Dac[ tr[ie]ti numai pentru tine, f[r[ s[-\i pese de to\i ceilal\i, tr[ie]ti de prisos” - Idem, Omilia LXXVII la Matei, PG 58, col. 708-710 621 Idem, Omilia XX la II Corinteni, PG 61, col. 540 622 Idem, Omilia X la Filipeni, PG 62, col. 251 623 Pentru c[ fiecare cre]tin a primit porunca de a iubi pe aproapele s[u ]i fiecare trebuie s[ fac[ lucr[toare aceast[

268

au suflet mic ]i fac milostenii pu\ine ]i numai din prisosul lor624. Adev[rata milostenie se face cu bun[tate ]i d[rnicie625, cu bun[voin\[, altfel ea devine o adev[rat[ pagub[ pentru s[v`r]itor626. #n fine, s[ nu fim tri]ti atunci c`nd oferim darul nostru, fiindc[ milostenia are tocmai rolul de a @nl[tura triste\ea627. Ea aduce bucurie @n suflet.

#n s[v`r]irea milosteniei se respect[ demnitatea firii omene]ti ]i onoarea pe care suntem datori s[ o acord[m aproapelui nostru. Aceasta este o idee fundamental[ a umanismului hrisostomic ]i o porunc[ pe care fiecare cre]tin are datoria s[ o respecte. M`ntuitorul nostru Iisus Hristos ne @ndeamn[ s[ ne @ngrijim de fra\ii no]tri, f[r[ a \ine cont de pozi\ia lor social[ ]i profesional[, dac[ sunt me]te]ugari, sau agricultori, ori dac[ sunt mai pu\in preg[ti\i intelectual. S[ ar[t[m porunc[ prin faptele milei trupe]ti, @n\elegem c[ milostenia este ceva obligatoriu pentru oameni, din orice categorie social[ ar face ei parte. De aceea, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur subliniaz[ mereu datoria fiec[rui cre]tin de a lucra milostenia, indiferent dac[ este bogat, sau s[rac. Un s[rac, ce spune c[ este prea neavut, este @ndemnat s[ ofere fie ]i numai un pahar de ap[ rece. C`nd acesta @i lipse]te, @i r[m`n totu]i picioare, pentru a cerceta pe cei bolnavi ]i pe cei @ntemni\a\i - Idem, Omilia XXXI la Evrei, PG 63, col. 216. }i: Idem, Omilia I la Evrei, PG 63, col. 20 624 Idem, Omilia LV la Facere, PG 54, col. 484. Boga\ii nemilo]i vor fi pedepsi\i mai greu dec`t s[racii - Idem, Omilia LII la Matei, PG 58, col. 522. “Nu prin m[sura celor date se adevere]te m[re\ia milosteniei, ci prin inten\ia celui ce o d[“ - Idem, Omilia XXXII la Evrei, PG 63, col. 224; Idem, Omilia XIX la II Corinteni, PG 61, col. 534 625 Idem, Omilia XXIV la Facere, PG 53, col. 315 626 Idem, Omilia II la Filipeni, PG 62, col. 188 627 Idem, Omilia XVI la II Corinteni, PG 61, col. 516

269

smerenie, grij[, respect ]i s[ nu uit[m c[ Dumnezeu se bucur[ nem[surat pentru m`ntuirea oric[rui om, fie el c`t de mic ]i neputincios628. Nimic nu-L sup[r[ at`t de mult pe Dumnezeu c`t #l sup[r[ dispre\ul fa\[ de @ndatoririle pe care le avem @n raport cu semenii no]tri. Sf`ntul Apostol Pavel a pus ajutorarea aproapelui mai presus dec`t celelalte, fiindc[ “voia lui Hristos nu este alta dec`t a te @ngriji de folosul aproapelui”. Este o porunc[ valabil[ pentru to\i, deopotriv[ preo\i629 ]i mireni630.

Milostenia este calea care @nal\[ pe om spre cer. C[ci “nimic nu este mai bun lucru ca milostenia”, @n via\a cre]tinului. Cei milostivi imit[ pe Hristos. Aceast[ virtute @i face asemenea cu Dumnezeu631. Milostenia, prin roadele ei binecuv`ntate, @ntrece rug[ciunea, postul632, fecioria, mucenicia, sau chiar darul facerii de minuni633, fiind de folos tuturor oamenilor. 628 “Pe Hristos s[-L imit[m ]i noi ]i s[ nu preget[m a veni @n ajutorul fra\ilor no]tri umili\i ]i nenoroci\i”, lucr`nd pentru m`ntuirea semenilor - Idem, Omilia LIX la Matei, PG 58, col. 579-580 629 Datoria de a respecta ]i a ajuta pe semeni se refer[ ]i la cel care a primit de la Dumnezeu darul cuv`ntului ]i al @nv[\[turii, spre a le fi de folos. Cel care nu se folose]te de acest dar, @l pierde ]i va fi pedepsit. De aceea, “s[ aducem totul spre folosul aproapelui nostru” - Idem, Omilia LXXVIII la Matei, PG 58, col. 714 630 Idem, Omilia LXXVII la Matei, PG 58, col. 708-710 631 Idem, Omilia I la Coloseni, PG 62, col. 309-310. Dumnezeu este “dasc[lul milosteniei”. El ne-a @nv[\at s[ fim milostivi ]i tot El ne miluie]te pe noi oamenii ]i @ntreaga lume - Idem, Omilia LXXI la Matei, PG 58, col. 665 632 Despre postul ]i necesitatea milosteniei: Idem, Cuv`ntul V la Facere, PG 54, col. 602 633 Idem, Omilia XVI la II Corinteni, PG 61, col. 516

270

Roadele milosteniei sunt folositoare @n primul r`nd pentru cel care o s[v`r]e]te ]i abia apoi pentru cel care o prime]te, altfel spus “nu pentru cei ce iau, ci pentru cei ce dau”634. Fiindc[, dup[ cuvintele Domnului, “mai fericit este a da dec`t a lua” (Fapte 20, 35). Cel milostiv va fi ve]nic pomenit ]i va c[p[ta “mult[ @ndr[znire @n veacul ce va s[ fie”. Cel care @]i pune bunurile ce @i prisosesc @n m`inile s[racilor, ve]nic[ @i va fi pomenirea, va fi u]urat de p[cate ]i va avea @ndr[znire @naintea St[p`nului635. Milostenia ne ]terge p[catele ]i ne d[ @ndr[znire @n fa\a lui Dumnezeu. Iar puterea ei este neb[nuit[: sf[r`m[ leg[turile p[catului, @mpr[]tie @ntunericul r[t[cirii ]i va opri scr`]nirea din\ilor la judecata de apoi, deschiz`nd “por\ile cerurilor”, devenind “un @nceput frumos @n c[l[toria spre cer”, @n fine, aduce lini]tea sufleteasc[636.

Prezen\a s[racilor la u]ile bisericilor devine pentru Sf`ntul P[rinte o lec\ie de milostenie, c[ci prin t[cerea ]i prin privirea lor, ne sf[tuiesc cele ce ne sunt de folos. Pe to\i “trebuie s[-i miluim cu mult[ simpatie ]i s[ ne temem de noi, ca nu cumva s[ p[\im acelea]i nenorociri, fiindc[ ]i noi suntem oameni”637.

Rug[ciunea ocup[ un loc central @n via\a Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur. S[ ne g`ndim numai c[ de la el ne-a r[mas Sf`nta Liturghie ce @i poart[ numele ]i pe care Biserica noastr[ a r`nduit-o a fi s[v`r]it[ de cele mai multe ori @n l[casele ortodoxe de pretutindeni. }i totu]i,

634 Idem, Omilia XVI la Filipeni, PG 62, col. 287 635 Idem, Omilia XXX la Facere, PG 53, col. 276 636 Idem, Omilia I la Filipeni, PG 62, col. 181-182; Idem, Omilia XXXII la Evrei, PG 63, col. 223; Idem, Omilia XXIV la Facere, PG 53, col. 316; Idem, Omilia LXXI la Matei, PG 58, col. 667 637 Idem, Omilia XXX la I Corinteni, PG 61, col. 255-256

271

Sf`ntul P[rinte nu a scris un tratat sistematic despre rug[ciune, a]a cum nu a ar[tat preocup[ri pentru teoretizare, ci a tr[it rug[ciunea @n fiecare clip[ a vie\ii sale.

Puterea rug[ciunii este neb[nuit[, c`nd ea vine din convingere ]i deplin[ smerenie. De aceea, se spune despre rug[ciune c[ ajunge la cer, smulge pe cre]tin din “mrejele veacului s[u… ]i devine izvor de nesf`r]ite bunuri”. A]adar, starea sufleteasc[ pe care o are cre]tinul @n momentul convorbirii sale cu Dumnezeu prezint[ o importan\[ cov`r]itoare ]i condi\ioneaz[ dob`ndirea ajutorului divin. Suntem @ndemna\i s[ aducem @n rug[ciune, ca jertf[ lui Dumnezeu, c[ldura inimii noastre, iar nu strig[te inutile, t[cere, lacrimi, smerenie, cer`nd numai cele ce ne sunt @ntr-adev[r de trebuin\[638.

#n forma ei obi]nuit[, rug[ciunea este public[. Fiindc[ un cre]tin adev[rat nu se roag[ doar pentru sine, ci ]i pentru semenii s[i. Cei care mul\umesc lui Dumnezeu pentru cele str[ine de ei, cu at`t mai mult vor primi @mplinirea cererilor lor639. Mul\i socoteau c[ este suficient

638 Pr. Dr. Gh. Tilea, Starea de spirit @n rug[ciune, dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Glasul Bisericii, an XXXVII, nr. 3-4/1978, pg. 289-290; Pr. Magistrand Mircea Ni]coveanu, Doctrina Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur @n Comentariul s[u la Predica de pe munte (Matei V-VIII), @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVII, nr. 9-10/1965, pg. 549-550 639 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia II la II Corinteni, PG 61, col. 398. For\a rug[ciunii mul\imii este evident[ c`nd de pild[ se ob\ine eliberarea chiar a unor condamna\i la moarte – Idem, Omilia IV la II Tesaloniceni, PG 62, col. 490

272

s[ se roage acas[, iar la l[ca]ul sf`nt veneau doar pentru a asculta predica640.

#n ceea ce prive]te timpul rug[ciunii, se poate spune c[ este orice clip[ din zi, diminea\a ]i noaptea, fiindc[ mereu trebuie s[ priveghem. Plantele respir[, iar sufletul nostru este la fel. C`nd plantele se vestejesc de ar]i\a zilei, ele se @nvioreaz[ noaptea. Tot la fel lacrimile v[rsate @n timpul nop\ii, @n vreme de rug[ciune, au puterea de a stinge flac[ra poftelor ]i focul din suflete. Depinde de @ncordarea @n timpul rug[ciunii, pentru ca mintea s[ nu r[t[ceasc[641.

Rug[ciunea este @nceputul oric[rui bine ]i pricina m`ntuirii. De aceea ]i roadele ei @n via\a cre]tinului sunt at`t de numeroase ]i de diverse. Sf`ntul P[rinte insist[ @n prezentarea acestora, pe de o parte pentru a-i face mai s`rguincio]i pe cei obi]nui\i s[ tr[iasc[ @n rug[ciune, iar pe de alta, spre a-i scoate din starea de indiferen\[ pe cei mai tr`ndavi. Dar cel mai important este faptul c[, prin rug[ciune, omul poate sta de vorb[ cu Dumnezeu, av`nd aceast[ cinste care nu se poate exprima @n cuvinte ]i fiind a]ezat astfel al[turi de sfin\ii @ngeri. Sufletul este p[zit prin rug[ciunile sale de ispitele diavole]ti @ntocmai cum o

640 Acestora, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur le r[spunde: “E adev[rat, po\i s[ te rogi ]i acas[, dar nu te po\i ruga ca @n Biseric[… Atunci c`nd #l chemi pe Dumnezeu de unul singur nu e]ti ascultat @ntocmai ca atunci c`nd te rogi @mpreun[ cu fra\ii t[i”. #n Biseric[, rug[ciunea este @nt[rit[ de leg[tura dragostei dintre oameni - Idem, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, PG 48, col. 725. “Rug[ciunea Bisericii face cuv`ntul mai iute ca v`ntul” - Idem, Cuv`ntul II la Facere, PG 54, col. 587 641 Idem, Omilia XIV la Evrei, PG 63, col. 116; Pr. Gheorghe Busuioc, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Apostol al dragostei, @n rev. Mitropolia Banatului, an XIX, nr. 1-3/1969, pg. 33

273

cetate este p[zit[ de du]mani prin zidurile ce o @nconjoar[642.

Rug[ciunea este cea mai de pre\ comoar[ a cre]tinului, o comoar[ pe care nimeni ]i nimic nu o poate risipi. Ea @l duce pe om @ntr-un port ferit de furtun[ ]i se face “mam[ a mii de lucruri bune”. Este leac pentru nenorocirile ab[tute, c`nd este @nso\it[ de lacrimi, de st[ruin\[, de grij[ ]i t[rie sufleteasc[. Devine arm[ puternic[, atunci c`nd este lipsit[ de slava de]art[ ]i c`nd vine dintr-un suflet sincer ]i nevinovat. Ca o doctorie m`ntuitoare, vindec[ r[nile p[catelor noastre643.

Rug[ciunea de mul\umire este o datorie a cre]tinului, @n tot timpul ]i @n orice @mprejurare. C[ci Dumnezeu voie]te ca rug[ciunile noastre s[ nu fie numai 642 De aceea, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @nva\[ c[ rug[ciunea unui om drept @n fa\a lui Dumnezeu, a]a cum a fost de pild[ proorocul Moise, este mai puternic[ @nc[ ]i dec`t o]tirile lume]ti. Alt exemplu este cel al prooroci\ei Ana, mama lui Samuel, a c[rei rug[ciune a fost auzit[ de Dumnezeu, c`nd L-a chemat din ad`ncul inimii, v[rs`nd r`uri de lacrimi. Oricine se roag[ ca ea, alung[ din suflet nelini]tea, stinge patimile, dob`ndind o stare de lini]te ]i o @n[l\ime de spirit care @l une]te cu cerul. #n via\a cre]tinului, rug[ciunea este echivalentul temeliei pentru o cas[. Fiindc[ pe temelia rug[ciunii, se pot zidi toate celelalte virtu\i, care aduc bun[t[\ile cere]ti – Idem, Cuv`nt despre rug[ciune, PG 50, col. 779-781, 784, 786 ; Pr. Dr. Gh. Tilea, Starea de spirit…, Op. cit., pg. 293 643 Idem, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, PG 48, col. 743, 746-748; Idem, Omilia XXVII la Evrei, PG 63, col. 190. “Rug[ciunea este cur[\irea sufletelor noastre, rug[ciunea este r[scump[rarea p[catelor noastre, rug[ciunea este pricina a mii de bun[t[\i”. C`nd este @nso\it[ de milostenie, ne d[ mai mult[ @ndr[zneal[ @n fa\a lui Dumnezeu - Idem, Catehezele baptismale, traducere, pg. 115-116

274

de cerere, ci ]i de mul\umire, pentru toate pe care le primim de la El. S[ mul\umim pentru lucrurile pl[cute ce le-am primit, este ceva firesc. #ns[ a mul\umi ]i pentru necazurile ]i durerile pe care le @nt`mpin[m @n via\[ este dovada unui suflet recunosc[tor. Iar c`nd reu]im s[ ne rug[m ]i pentru du]mani, cercet`ndu-ne propriile p[cate ]i rug`ndu-ne pentru iertarea lor, ar[t[m @ng[duin\[ fa\[ de cei ce ne-au gre]it nou[. Ne rug[m deci ]i pentru du]manii no]tri, nu pentru ca ei s[ piar[, ci ca s[ se m`ntuiasc[644.

Dar cum rug[ciunea nu are margini, ne rug[m ]i pentru cei r[posa\i. Dup[ #nvierea lui Hristos, moartea poate fi @nvins[, c[ci nu mai are asupra omenirii puterea de dinainte. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur consider[ moartea ca pe o odihn[, o c[l[torie, o trecere, un prilej chiar de bucurie, c`nd @l g[se]te pe cre]tin @n stare de sfin\enie. Atitudinea lui @n fa\a mor\ii nu trebuie ]i nu poate s[ fie cea de team[, ci de bucurie ]i curaj, fiindc[ este trecerea de la via\a prezent[, plin[ de @ncerc[ri, la via\a mai bun[ ]i f[r[ sf`r]it. De aceea, Marele Ierarh se pronun\[ adeseori @mpotriva celor care erau dezn[d[jdui\i @n fa\a mor\ii. La sf`r]itul vie\ii prezente, sufletul p[r[se]te casa sa de lut ]i merge la St[p`nul tuturor, merge c[tre o alt[ lumin[645.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur nu este pesimist, ci realist, con]tient c[ toat[ via\a este o lupt[ cu p[catul, @ntr-un neostenit efort de a face binele. }i fiindc[ via\a este darul 644 Idem, Omilia XV la Filipeni, PG 62, col. 284; Idem, Omilia VI la I Timotei, PG 62, col. 532; Idem, Omilia V la II Corinteni, PG 61, col. 433 645 Drd. Dan Ilie Ciobotea, #nv[\[tura Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur despre rug[ciunile pentru cei adormi\i @n Domnul, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXVI, nr. 9-12/1976, pg. 646-648

275

lui Dumnezeu, nu dorim ca s[ renun\[m la ea, dar nici s[ o consider[m cauz[ de durere nesf`r]it[. Deoarece moartea fizic[ aduce cu ea bucuria @nt`lnirii cu Dumnezeu. Ea @n sine nu este rea, ci rele sunt chinurile care urmeaz[, pentru cel care a tr[it @n p[cat. Moartea ne duce la Hristos646. Iar pentru cre]tinul care a murit ne@mp[cat cu Dumnezeu, nu sunt de ajuns numai lacrimile v[rsate pentru el, ci este nevoie de faptele iubirii pentru semeni, f[cute @n numele celui r[posat, faptele de milostenie, ca o m[rturie favorabil[, @n ziua judec[\ii. Prin rug[ciuni dese ]i milostenii bogate, ajut`nd pe s[raci ]i pe v[duve, dac[ se poate, chiar din bunurile r[posatului, @i putem face “chinurile mai u]oare”647, sau s[-l eliber[m de ele.

Dintre mijloacele practice, care ajut[ la @mplinirea unei rug[ciuni rodnice, sunt amintite aten\ia ]i concentrarea din partea cre]tinului care se roag[, @nso\ite de st[ruin\[, dup[ exemplul femeii cananeence ]i de deta]are de cuget[rile omene]ti ]i de patimile ce ne robesc. Mintea cre]tinului trebuie s[ fie treaz[, @n timpul rug[ciunii, spre a se putea apropia de Dumnezeu ]i pentru a nu l[sa du]manului m`ntuirii noastre nici o porti\[ @n suflet. Fiindc[ diavolul, mai ales @n momentul rug[ciunii, ne @ndeamn[ s[ tr`nd[vim. Altfel, dac[ ne rug[m doar cu limba, iar mintea “colind[“ prin alte p[r\i, 646 “S[ pl`ngem pe cei p[c[to]i, nu numai c`nd mor, ci chiar @n timpul vie\ii lor. S[ ne bucur[m de cei drep\i, nu numai c`t tr[iesc, ci @nc[ ]i dup[ ce au murit” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia III la Filipeni, PG 62, col. 202-203 647 Drd. Dan Ilie Ciobotea, #nv[\[tura…, Op. cit., pg. 650-651. “To\i c`\i… iubi\i pe cel mort, apropia\i-v[ de Iisus ]i ruga\i-L pentru cel mort” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XXVII la Matei, PG 57, col. 351

276

nu vom avea nici un folos dintr-o astfel de rug[ciune nedeplin[, ba ne vom agonisi ]i os`nd[648.

M`ntuitorul #nsu]i ne-a @nv[\at cum s[ ne rug[m, ne-a ar[tat c[ rug[ciunea ne este folositoare ]i trebuie s[ o @nso\im cu faptele noastre. Chiar atunci c`nd cerem de la Dumnezeu ceva lumesc, cum ar fi p`inea cea de toate zilele, s[ cerem cu modera\ie ]i av`nd sufletele curate. Rug[ciunea cre]tinului trebuie s[ fie scurt[, pentru a nu c[dea @n tr`nd[vie, dar la intervale mici de timp, pentru a p[stra mintea treaz[ ]i cu luare aminte. Sufletul s[ r[m`n[ mereu cald ]i clocotitor, iar nu tr`ndav. Cre]tinul s[ nu pregete @n a se ruga, chiar dac[ rug[ciunea sa nu este ascultat[ @ndat[. De asemenea, s[ nu gr[im multe @n rug[ciune, cer`nd lui Dumnezeu putere, slav[, bani ]i alte lucruri ce nu ne sunt de folos. #n fine, postul ajut[ ]i face rug[ciunea mai rodnic[. “Omul… care poste]te este u]or ]i @naripat, se roag[ cu mintea treaz[“649.

Rug[ciunea ]i postul sunt unite ]i nu pot fi concepute dec`t @mpreun[, ca dou[ aripi, care fac sufletul s[ zboare ]i s[ se @nal\e c[tre Dumnezeu. Postul este prim[vara duhovniceasc[ a sufletelor. Vechimea lui

648 “C`nd vorbesc de rug[ciune, nu m[ refer la simpla bolborosire plin[ de neglijen\[, m[ refer la rug[ciunea f[cut[ cu aten\ie” - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, PG 48, col. 744; Idem, Omilia LII la Matei, PG 58, col. 521; ]i Idem, Omilia XXX la Matei, PG 53, col. 281; Idem, Omilia V la II Corinteni, PG 61, col. 432; Idem, Omilia XXX la Facere, PG 53, col. 280 649 Idem, Omilia XXIII la Matei, PG 57, col. 299; Idem, Omilia XXVII la Evrei, PG 63, col. 189; Idem, Cuv`ntul II la Sf`nta Ana, PG 54, col. 646; Idem, Omilia XLIX la Facere, PG 54, col. 445; Idem, Omilia XIX la Matei, PG 57, col. 278; Idem, Omilia LVII la Matei, PG 58, col. 563

277

este la fel de mare cu cea a omenirii, fiind prima porunc[ dat[ de Dumnezeu oamenilor, dup[ facerea lor, c`nd au fost a]eza\i @n rai. Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: “Din tot pomul cel din rai s[ m`nca\i, dar din pomul cuno]tin\ei binelui ]i a r[ului s[ nu m`nca\i” (Facere 2, 16-17). Dac[ @n rai a fost folositor postul, cu mult mai mult nou[ celor care tr[im afar[ din rai650.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur sf[tuie]te pe cre]tini s[ lucreze pentru m`ntuirea sufletelor lor, av`nd @n post un aliat de n[dejde. Ca ]i Sf`ntul Vasile cel Mare, el @]i fundamenteaz[ @nv[\[tura pe binecunoscutele exemple scripturistice, cu convingerea c[, a]a cum postul a dat roade minunate pentru drep\ii Vechiului Testament, tot astfel, @i va ajuta ]i pe contemporanii s[i651.

Desigur c[ vorbind despre latura practic[ a postului, primul g`nd care ne vine @n minte este cel legat de lungimea lui. A]a cum este obiceiul oamenilor, cre]tinii se @ntrebau ]i atunci c`te s[pt[m`ni au \inut post. Marele Ierarh vrea s[ @i con]tientizeze pe ei ]i pe noi c[ nu at`t durata, c`t felul cum este \inut postul poate s[ aduc[ roadele a]teptate652. Un alt aspect practic al postului

650 Idem, Omilia I la Facere, PG 53, col. 23; Idem, Omilia a V-a: La profetul Iona, Daniel ]i la cei trei tineri, PG 49, col. 307 651 Moise ]i Ilie, mari ]i str[luci\i prin faptele lor, c`nd voiau s[ se apropie de Dumnezeu, “s[ vorbeasc[ cu El”, mai @nt`i se l[sau @n “bra\ele postului”, @ntocmai ca @n bra\ele “unei mame pline de iubire”. Tot la fel s-a petrecut ]i cu Daniel, @n groapa cu lei, care, postind, a ie]it de acolo, ca ]i cum ar fi fost @ntre oi bl`nde. Postul i-a ajutat ]i pe cei trei tineri, @n cuptorul din Babilon - Idem, Omilia a V-a: La profetul Iona, Daniel ]i la cei trei tineri, PG 49, col. 307, 312 652 “E obiceiul vostru de a v[ @ntreba unul pe altul @n post: c`te s[pt[m`ni ai postit?… Hei ]i ce c`]tiga\i voi de posti\i tot postul,

278

cre]tin rodnic este cel al @mbin[rii lui cu str[daniile pentru rug[ciune653.

#n fine, dintre mijloacele practice, amintim ]i ab\inerea de la orice fapte rele, cu consecin\e pe plan social, ca de exemplu s[v`r]irea de fapte rele @mpotriva semenilor, sau participarea la spectacole p[g`ne654, @nfr`narea m`niei, “smulgerea” din minte a tuturor g`ndurilor @ndreptate spre pofte, izgonind din sufletul nostru orice r[utate fa\[ de semeni655. Mai exist[ o variant[ a postului, pentru cei care, din diverse motive, nu \in postul de bucate. Este excep\ia de la regula instituit[ de Biseric[. Unor astfel de oameni li se recomand[ “s[ fac[ milostenii mai bogate, s[ se roage cu mai mult[ st[ruin\[, s[ fie cu mai mult[ r`vn[ la

c`nd inima voastr[ este f[r[ virtute?… A te mul\umi cu simplul post, sau ab\inerea de la m`ncare, acest post @nceteaz[ dup[ 40 de zile. Dar ferirea de p[cat, meritul reformei moravurilor sale dureaz[ ]i dup[ terminarea postului mare” - Idem, Omilia a XVI-a la statui, PG 49, col. 169-170. Desigur, trebuie s[ urm[rim adev[ratul post, cel de p[cate - Idem, Catehezele baptismale, trad. cit., pg. 82 653 Atunci c`nd “omul care se roag[ cum trebuie ]i poste]te, nu are nevoie de multe lucruri… Se roag[ cu mintea treaz[, postul stinge poftele cele rele…, smere]te sufletul @ng`mfat… Cel care se roag[ ]i poste]te are dou[ aripi ]i este mai u]or dec`t v`ntul” - Idem, Omilia LVII la Matei, PG 58, col. 563 654 De aceea, Sf`ntul P[rinte ne @ntreab[: “Care-i folosul postului, c`nd opre]ti trupul de la m`nc[rurile legiuite, dar dai sufletului hran[ nelegiuit[?” - Idem, Omilia a VI-a, @n a ]asea s[pt[m`n[ a Sf`ntului post de patruzeci de zile, PG 49, col. 314-315 655 “Ni se cere ca @mpreun[ cu oprirea de la m`nc[ruri, s[ ne oprim ]i de la faptele care ne vat[m[“ - Idem, Omilia VIII la Facere, PG 53, col. 74

279

ascultarea cuvintelor duhovnice]ti…, s[ se @mpace cu du]manii”656.

Postul cre]tin autentic, ce respect[ r`nduielile, este prim[vara duhovniceasc[ a sufletelor. Despre acesta, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur are cuvinte de o frumuse\e aparte. Postul este plin de roade @n via\a fiec[ruia dintre cei care @l tr[iesc cu adev[rat, aduc`nd “lini]tea cea adev[rat[ a g`ndurilor”, potolind valurile poftelor necugetate din noi ]i @ncunun`ndu-ne cu “cununi de haruri duhovnice]ti”. A]adar, este un factor important @n realizarea progresului duhovnicesc al fiec[rui cre]tin, @nfr`n`nd poftele, cre@nd @n suflet o atmosfer[ de cur[\ie ]i favoriz`nd starea de rug[ciune657. Postul este @nfrico][tor pentru demoni ]i red[ libertatea, pe care patimile au r[pit-o omului. Este deopotriv[ un conduc[tor bun al vie\ii, dar ]i un prieten plin de iubire658.

Un p[cat care se opune @n modul cel mai direct ]i mai categoric postului este l[comia. Ea este cel mai mare du]man pentru trup. L[comia vat[m[ deopotriv[ trupul, dar ]i sufletul omului. C[ci lacomul nu are mil[ nici fa\[ de propriul s[u stomac, pricinuindu-]i o @ndoit[ v[t[mare: @]i vat[m[ puterea trupului, @mpreun[ cu duhul. L[comia

656 Idem, Omilia X la Facere, PG 53, col. 83 657 Idem, Cuv`ntul I la Facere, PG 54, col. 581; Pr. Prof. Ioan G. Coman, Sfin\ii P[rin\i ca @ndrum[tori…, Op. cit., pg. 198 658 Idem, Omilia a V-a: La profetul Iona, Daniel ]i la cei trei tineri, PG 49, col. 307. “Postul este… podoaba b[tr`nilor, pedagogul tinerilor, @nv[\[torul celor ce tr[iesc @n cur[\enie trupeasc[ ]i sufleteasc[“ - Idem, Omilia II la Facere, PG 53, col. 27

280

unora este @n contrast cu s[r[cia altora, care se chinuiesc cu foamea ]i cu neajunsurile659.

Un alt @ndemn hrisostomic este acela s[ nu postim “de ochii lumii”, fiindc[ @ng`mfarea este socotit[ un p[cat grav. Ea este cu at`t mai grav[ c`nd o ar[t[m fa\[ de semeni, @n timp ce postim. Fiindc[ dac[ postim ]i suntem @ng`mfa\i, “nu numai c[ la nimic nu ne va folosi, ci chiar ne vom v[t[ma mai mult”660.

Privit[ @n ansamblu, @nv[\[tura Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur despre post se arat[ a fi izvor`t[ din experien\a sa proprie, ca unul ce a tr[it o via\[ plin[ de @nfr`nare ]i post, av`nd caracter de permanent[ actualitate pentru noi cre]tinii. Arat[ grija fa\[ de om, @n\elegere fa\[ de sl[biciunile noastre ]i dorin\[ de a ne ridica moral ]i, de ce nu, dorin\[ de a ne vedea cu mai mult[ grij[ pentru s[n[tatea trupeasc[.

Una dintre cele mai importante virtu\i cre]tine este smerenia. Despre ea Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vorbe]te @n multe dintre cuv`nt[rile sale. Smerenia aceasta este chiar smerenia Domnului nostru Iisus Hristos. El ne-a @nv[\at s[ fim smeri\i, fiindc[ smerenia este “mama @ntregii filosofii”. Oric`t s-ar smeri cineva dintre noi oamenii, nu se compar[ cu smerenia Domnului, prin 659 Idem, Omilia XLII la Matei, PG 57, col. 471. Pe un astfel de om lacom, Sf`ntul P[rinte @l mustr[ cu toat[ asprimea, zic`nd: “Ai primit de la Dumnezeu p`ntece pentru ca tu s[ te hr[ne]ti, iar nu ca el s[ te trag[ la p[m`nt” – Idem, Omilia XIV la Filipeni, PG 62, col. 278. Nici chiar animalele nu m[n`nc[ mai mult dec`t le este de folos – Idem, Omilia IX la I Corinteni, PG 61, col. 80; Idem, Omilia XIII la I Timotei, PG 62, col. 569 660 Idem, Omilia IV la II Corinteni, PG 61, col. 426. Postul celor f[\arnici este nefolositor ]i @n]el[tor - Idem, Omilia XX la Matei, PG 57, col. 287-288

281

care El ne-a @n[l\at pe to\i661, @ntrup`ndu-se ]i f[c`ndu-se om.

Drep\ii Vechiului Testament sunt ar[ta\i ca pild[ de smerenie. Astfel, ei au binepl[cut lui Dumnezeu ]i au putut s[v`r]i multe fapte mari, dob`ndind @ndr[zneal[ @n fa\a St[p`nului tuturor662. Exemplul clasic de smerenie, adeseori amintit de Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, este cel al vame]ului din binecunoscuta pild[ a vame]ului ]i a fariseului, dar ]i femeia cananeianc[, cea care a ar[tat at`t de mult[ credin\[ ]i insisten\[ fa\[ de M`ntuitorul. Cananeianca filosofeaz[, rabd[ ]i crede. M`ntuitorul nu vrea s[ o oc[rasc[, ci vrea s[ descopere comoara ascuns[ @n sufletul ei ]i rug[ciunea ei st[ruitoare. Pentru ascult[torii s[i de atunci, Sf`ntul P[rinte pune @n fa\[ exemplul smereniei monahilor, “traiul lor foarte modest, r[sp`ndi\i prin mun\i ]i v`lcele, modest @mbr[ca\i, mul\i venind din lumea @n care fuseser[ odat[ @n slujbe @nalte, @n

661 Idem, Omilia XXVII la Matei, PG 57, col. 345; Idem, Omilia XXXVIII la Matei, PG 57, col. 431. “#nainte de a se face om, era cunoscut numai de @ngeri. Dar c`nd s-a f[cut om ]i a fost r[stignit, nu numai c[ nu I s-a mic]orat slava aceea, ci… L-a cunoscut @ntreaga lume” - Idem, Omilia LXV la Matei, PG 58, col. 623. }i: Idem, Omilia II la Epistola c[tre Filimon, PG 62, col. 713 662 Cel mai des amintit este patriarhul Avraam - Idem, Omilia XXXI la Facere, PG 53, col. 285; Idem, Omilia I la Epistola I Corinteni, PG 61, col. 16. “Smerenie este smerenia aceea pe care a ar[tat-o acest minunat b[rbat fa\[ de cel ce era cu mult mai prejos de el” - Idem, Omilia XXXIII la Facere, PG 53, col. 312. }i profetul Moise, legiuitorul Vechiului Testament, este exemplu de smerenie, c[ci “el a dispre\uit ]i palatele @mp[r[te]ti” - Idem, Omilia I la Epistola I Corinteni, PG 61, col. 15.

282

lux ]i bog[\ie663, dar care acum prin smerenie deveniser[ cu totul al\ii.

Importante sunt pe plan social efectele smereniei, devenind o datorie a fiec[rui cre]tin, fie el chiar rob, s[rac, nevoia], str[in, sau om de r`nd664. Omul smerit este pl[cut nu doar lui Dumnezeu, ci ]i semenilor, este tovar[] al p[cii. Chiar dac[ este batjocorit, sau def[imat, el tace ]i r[m`ne lini]tit. Adev[rata smerenie este cea de bun[ voie, @nc[ ]i fa\[ de cei mai mici dec`t noi665. Cre]tinul smerit ]tie s[ cedeze @n fa\a celorlal\i ]i nu se sup[r[ pe cei care @i fac r[u, chiar dac[ lor el le-a f[cut mai @nainte bine. Cel smerit, prin purtarea sa, aduce pace statornic[ @n suflete666.

Rolul ei este mare, fiind temelia faptelor bune ]i cauza tuturor bun[t[\ilor. Roadele ei sunt numeroase ]i binevenite. Ea ne p[ze]te de p[cate, ne face mai pu\in orgolio]i, ne @ndeamn[ s[ nu neglij[m virtutea667. Dup[

663 Idem, Omilia III la Matei, PG 57, col. 36; Idem, Omilia LII la Matei, PG 58, col. 521; Idem, Omilia LXXII la Matei, PG 58, col. 671 664 Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 225 665 Idem, Omilia XXXIII la Facere, PG 53, col. 312; Idem, Omilia I La Epistola I Corinteni, PG 61, col. 15 666 “Nimic nu aduce at`ta odihn[ ]i lini]te @n sufletele noastre, ca bun[tatea ]i smerenia. O purtare ca aceasta este mai de pre\ pentru cel ce o are dec`t o coroan[ de @mp[rat” - Idem, Omilia XXXIV la Facere, PG 53, col. 313. A]adar, toleran\a fa\[ de semeni este ]i ea o form[ de smerenie - Idem, La Evrei, PG 63, col. 190 667 “Omul care pune virtu\ii aceast[ temelie, poate @n[l\a cl[direa virtu\ii, la orice @n[l\ime vrea” - Idem, Omilia XXXV la Matei, PG 53, col. 330; Idem, Omilia VI La Epistola c[tre Filipeni, PG 62, col. 215. Ea “@nt[re]te ]i @mputernice]te pe om @n orice

283

cum nu este cu putin\[ ca s[ tr[iasc[ omul f[r[ de inim[, tot a]a nu poate tr[i f[r[ smerenie. #n[l\imea la care smerenia @l ridic[ pe om, @l face pe acesta asemenea cu Dumnezeu. Datorit[ smereniei lor, sfin\ii sunt admira\i de noi to\i668. Smerenia devine deci temei pentru m`ntuire. Iar cre]tinul nu trebuie s[ se laude cu faptele sale bune, pentru a nu pierde folosul ce vine din r[splata lor. P[catul care se opune @n modul cel mai direct smereniei este m`ndria. Aceasta este cea care a adus c[derea protop[rin\ilor669.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ne @ndeamn[ continuu pe noi cre]tinii s[ d[m slav[ lui Dumnezeu pentru toate, s[ mul\umim binef[c[torilor ]i s[ le fim recunosc[tori. Mai @nt`i, Dumnezeu este cel mai mare binef[c[tor al nostru ]i de aceea, @n toate @mprejur[rile vie\ii, avem datoria “s[ @n[l\[m lui Dumnezeu laud[ ]i slav[“. Din p[cate, noi de cele mai multe ori, ne aducem aminte de El atunci c`nd suntem bolnavi, iar c`nd ne vindec[m, uit[m de @ndat[. Hristos @ns[ ne-a poruncit s[ ne rug[m continuu ]i s[-L sl[vim, mul\umindu-I. Nimic nu este at`t de pl[cut lui Dumnezeu ca sufletul care este plin de recuno]tin\[. El este Binef[c[torul nostru, multe din binefacerile Sale r[m`n`ndu-ne chiar necunoscute, dar cere de la noi

@mprejur[ri ale vie\ii” - Idem, Omilia XX la Epistola c[tre Romani, PG 60, col. 602 668 Idem, Omilia LXV la Matei, PG 58, col. 623; ]i: Idem, Omilia XLVII la Matei, PG 58, col. 485 669 “M`ndria nu numai c[ nu adaug[ nimic bun vie\ii noastre, dar ne ia ]i ceea ce avem. Smerenia, dimpotriv[, nu numai c[ nu ne ia ]i ceea ce avem, dar ne adaug[ ]i ceea ce nu avem” – Idem, Omilia LXV la Matei, PG 58, col. 626

284

numai ca s[-I mul\umim, r[spl[tindu-ne ]i mai mult pentru recuno]tin\a noastr[670.

Necontenita aducere aminte de binefacerile lui Dumnezeu are ca efect @naintarea cre]tinilor pe calea virtu\ii, @nt[rirea r`vnei lor ]i dorin\a de a se ar[ta mai vrednici671. Porunca de a mul\umi lui Dumnezeu este valabil[ pentru fiecare moment al vie\ii cre]tinului. S[ #i mul\umim Lui nu doar dac[ suntem boga\i, dac[ toate ne merg bine, ci ]i dac[ suntem s[raci672, nu doar c`nd suntem s[n[to]i, ci ]i c`nd boala ne @ncearc[ ]i suntem @n mari primejdii. Atunci dob`ndim @n\elepciune, bucur[m pe Domnul ]i @l facem de ru]ine pe diavol, z[d[rnicindu-i planurile. C`nd omul mul\ume]te lui Dumnezeu ]i pentru relele ce i se @nt`mpl[, el trece parc[ mai u]or peste acele greut[\i ]i nu le mai simte, le neglijeaz[ @n @n\elepciunea sa. Limba celui care mul\ume]te Domnului ]i pentru cele nepl[cute ce i se @nt`mpl[ nu este cu nimic mai prejos dec`t cea a martirilor, care s-au @ncununat673.

670 Idem, Omilia XXV la Matei, PG 57, col. 329; Idem, Omilia XIX la Efeseni, PG 62, col. 130; Idem, Omilia IX la Facere, PG 53, col. 80; Idem, Omilia LII la Facere, PG 54, col. 460 671 Idem, Omilia XV la Facere, PG 53, col. 124 672 S[ mul\umim lui Dumnezeu ]i atunci c`nd pierdem din bunurile noastre - Idem, Omilia XX la Evrei, PG 63, col. 147 673 Este firesc lucru ca un cor[bier s[ mul\umeasc[ lui Dumnezeu atunci c`nd v`ntul m[rii @i este prielnic, “@ns[ a-I mul\umi c`nd este furtun[ ]i corabia se zbate din toate p[r\ile ]i este @n primejdie de a se scufunda, atunci este prob[ de mare r[bdare ]i recuno]tin\[“ - Idem, Omilia II la Romani, PG 60, col. 401. “Fie de suntem veseli ]i lini]ti\i, fie de ajungem @n necazuri, s[ mul\umim la fel St[p`nului” - Idem, Omilia LXIV la Facere, PG 54, col. 558. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur d[ exemplul tragic al unui p[rinte al c[rui copil este bolnav ]i chiar moare,

285

S[ nu uit[m nici o clip[ c[ nu Dumnezeu este Cel care are nevoie de ajutorul nostru, ci noi avem nevoie de ajutorul Lui. }i dac[ prin mul\umirea noastr[, Dumnezeu nu c`]tig[ nimic, @n schimb aceasta ne apropie pe noi de El. S[-I mul\umim dar nu numai pentru ceea ce ne d[ nou[, ci ]i pentru binefacerile oferite semenilor, cele mici ]i cele mari674. C`t despre lipsa omului de recuno]tin\[, ea este asem[nat[ de Marele Ierarh cu gerul iernii, care amor\e]te ]i omoar[ trupurile675.

Modelul sfin\ilor este, pentru Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, un model viu, @ndemn`ndu-ne pe fiecare dintre noi s[ @l urm[m, a]a cum el @nsu]i l-a urmat. Dar dintre to\i a apreciat ]i elogiat cel mai mult pe Sf`ntul Apostol Pavel, cu sufletul s[u ca o “livad[ de virtu\i” ]i ca un “rai duhovnicesc”. S-a str[duit s[ ne conving[ de necesitatea ]i posibilitatea ca s[ ajungem, fiecare dintre noi, dup[

@ndemn`ndu-l: “Copilul t[u este bolnav poate, dar mul\ume]ti lui Dumnezeu pentru aceasta? Ei bine, @n aceast[ mul\umire @\i st[ cununa” - Idem, Omilia VII la Coloseni, PG 62, col. 357. “C`nd pierzi pe fiul t[u unul n[scut…, singurul care trebuia… s[ continue memoria ta, nu ofta, ci mul\ume]te lui Dumnezeu ]i sl[ve]te pe Cel ce \i l-a luat”. C`nd cre]tinului i se @nt`mpl[, @n general, ceva sup[r[tor, el trebuie s[ #i mul\umeasc[ lui Dumnezeu ]i va fi mult c`]tigat - Idem, Omilia III la I Tesaloniceni, PG 62, col. 413-413 674 Idem, Omilia XXV la Matei, PG 57, col. 331. Un motiv @nc[ ]i mai puternic, ce trebuie s[ ne conving[ de necesitatea de a mul\umi ne@ncetat lui Dumnezeu este oferit nou[ chiar ]i numai privind pe semenii no]tri ce au nenorociri mai mari dec`t ale noastre - Idem, Omilia XI la I Tesaloniceni, PG 62, col. 466 675 “Nemul\umirea pentru binefacerile primite amor\e]te ]i omoar[ sufletul” - Idem, Omilia XXV la Matei, PG 57, col. 332

286

putin\[, “ca Pavel”. Desigur, nu “sub chipul harului primit ]i al minunilor s[v`r]ite”, ci al cur[\iei vie\ii676.

Apostolul neamurilor a fost chemat la misiunea sa de M`ntuitorul #nsu]i, Cel care i-a descoperit tainele Sale. La r`ndul lui, el a r[spuns printr-o d[ruire total[, cu o credin\[ fierbinte, reu]ind s[ converteasc[ at`tea suflete. Iar roadele lucr[rii sale misionare r[m`n vii p`n[ @n zilele noastre, prin comunit[\ile pe care el le-a @ntemeiat677.

Sf`ntul Apostol Pavel a fost ca fiecare dintre noi, av`nd aceea]i fire, acela]i suflet omenesc, tr[ind tot pe p[m`ntul pe care noi tr[im ]i dovedind prin toate c[ virtutea nu este grea ]i nici imposibil de @mplinit. Iar virtutea ce @l caracteriza prin excelen\[ era iubirea sa fa\[ de Hristos ]i fa\[ de oameni. S-a purtat ca un tat[ al tuturor, @ngrijindu-se de cele trupe]ti ]i de cele suflete]ti, d`ndu-le celor pe care @i @nt`lnea cuvintele, dar ]i banii s[i. Urm[rea pretutindeni folosul celor credincio]i, pacea, @n\elegerea @ntre oameni, urm[rea propov[duirea Evangheliei. A predicat chiar ]i atunci c`nd era legat, @ntemni\at678, ori @n fa\a instan\elor de judecat[.

676 Idem, Despre c[in\[, Omilia I, PG 47, col. 393 ]i urm.; Idem, Omilia XXI la Epistola II Corinteni, PG 61, col. 545 677 “Ca un @ntraripat, a sem[nat cuv`ntul credin\ei, a alungat r[t[cirea, a adus adev[rul” - Idem, Cuv`ntul I de laud[ la Sf`ntul Apostol Pavel, PG 50, col. 474. Slujirea sa apostolic[ se @ntinde @n toat[ lumea vremurilor lui, la romani, per]i, indieni, sci\i, etiopieni, sarma\i, par\i, mezi, sarazini, la tot neamul omenesc - Idem, Cuv`ntul IV la Sf`ntul Apostol Pavel, PG 50, col. 490 678 Idem, Omilia XXXII la Romani, PG 60, col. 681; Idem, Cuv`ntul III la Sf`ntul Apostol Pavel, PG 50, col. 483; Idem, Cuv`ntul VII la Sf`ntul Apostol Pavel, PG 50, col. 511, 513

287

#n general, to\i Sfin\ii Apostoli sunt pentru noi cre]tinii adev[rate modele, av`nd o via\[ curat[ ]i transpun`nd @n fapt[ ceea ce spun Sfintele Scripturi. Lega\i de personalitatea Sf`ntului Apostol Pavel sunt ]i cei doi so\i, Aquila ]i Priscila. Acestora s[ le r`vnim, s[ le urm[m. Cuv`nt[rile Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur sunt pline de @ndemnuri ca, merg`nd la Sf`nta Scriptur[, s[ lu[m exemple de urmat pentru via\a noastr[679.

#n Scriptura Vechiului Testament g[sim pildele drep\ilor. Pentru acele vremuri, Noe este un exemplu, ca unul care “@n toate virtu\ile era des[v`r]it”. Din credin\[, el construie]te corabia, @ndur[ c[l[toria, al[turi de fiare. Credin\a @i este @ntocmai ca o “ancor[ puternic[“ ]i ca un “temei de m`ntuire”680. Este apoi prezentat ascult[torilor exemplul patriarhului Avraam, @ndemn`ndu-ne s[ @l imit[m ]i s[ avem @ncredere, @ntocmai ca el, @n f[g[duin\ele f[cute de Dumnezeu oamenilor. Impresionant este episodul filoxeniei de la stejarul Mamvri, care scoate @n eviden\[ caracterul patriarhului681. Ne sunt aduse ]i alte exemple de virtute din Vechiul Testament, ce trebuie urmate682.

679 Idem, Omilia XLVI la Matei, PG 58, col. 479; Idem, Omilia XIII la Epistola c[tre Filipeni, PG 62, col. 273; Idem, Catehezele maritale, trad. cit., pg. 84. C`teva alte trimiteri: Idem, Omilia a XI-a la Facere, PG 53, col. 95; Idem, Omilia LXVII la Facere, PG 54, col. 580; Idem, Omilia IV la Matei, PG 57, col. 49; Idem, Omilia XLVIII la Matei, PG 58, col. 493 680 Idem, Omilia XXIII la Facere, PG 53, col. 203; Idem, Omilia XXV la Facere, PG 53, col. 224 681 Idem, Omilia XXIV la Facere, PG 53, col. 318; Idem, Omilia XLI la Facere, PG 53, col. 382 682 Lot - Idem, Omilia XLIII la Facere, PG 54, col. 400; Iov - Idem, Omilia XXIII la Facere, PG 53, col. 202; David - Idem,

288

Sf`ntul Ioan Botez[torul, fiind mai presus dec`t to\i profe\ii, a tr[it @n nevoin\[, a dispre\uit cele trec[toare, a dus o via\[ aspr[. Chiar ]i @mbr[c[mintea sa era simbol al poc[in\ei. Nu s-a bucurat de nimic din cele omene]ti. Era totu]i bl`nd ]i curajos. Iat[ numai c`teva motive pentru care se cuvine s[ @l imit[m683.

#n afar[ de exemplele luate din Sf`nta Scriptur[, cre]tinii au pilda sfin\ilor martiri, mul\i apropia\i @n timp de ascult[torii Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur. El ne-a l[sat minunate omilii @n cinstea acestora. Suntem chema\i to\i s[ mergem la bisericile ce ad[postesc sfintele lor moa]te ]i s[ v[rs[m acolo “multe r`uri de lacrimi sfinte”, @n[l\`nd rug[ciuni. Atunci c`nd noianul faptelor ]i grijile vie\ii ne @ntunec[ cugetul, s[ ie]im din casele noastre ]i s[ ne retragem la bisericile martirilor, adev[rate oaze de reconfortare spiritual[684.

Dintre cuv`nt[rile hrisostomice de laud[ la sfin\ii martiri, una dintre cele mai impresionante este cea @nchinat[ Sf`ntului Vavila, asem[nat pentru vrednicia sa cu Ilie profetul, sau chiar cu Sf`ntul Ioan Botez[torul.

Omilia XXVI la Matei, PG 57, col. 344; sau prooroci\a Ana – Idem, Cuv`ntul II la S[rb[toarea Sfintei Ana, PG 54, col. 643-652 683 Idem, Omilia X la Matei, PG 57, col. 188-190 684 Pr. Conf. Dr. Alexandru I. Stan, Frumuse\ea ]i sublimitatea doctrinar[ a stilului predicatorial al Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur @n dou[ omilii la sfin\ii martiri, @n rev. Glasul Bisericii, an XLIII, nr. 5-6/1984, pg. 362. Patimile mucenicilor ne @nva\[ s[ dispre\uim ce exist[ @n via\a aceasta. S[ alerg[m la mormintele sfin\ilor martiri ca la ni]te bolni\e duhovnice]ti. }i venind la ele cu o bun[ dispozi\ie, s[ primim astfel vindecarea deplin[ a neputin\elor suflete]ti ]i a celor trupe]ti - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Catehezele baptismale, trad. cit., pg. 106-107

289

Fericitul Vavila i-a dojenit pe cei necredincio]i, iar pe cre]tini i-a f[cut mai cucernici. A dovedit curajul apostolilor, prin faptele sale. Ne-a @nv[\at c[ fiecare dintre noi trebuie s[-]i fac[ datoria de cre]tin685, s[ o duc[ p`n[ la cap[t. C[ci de fapt aceasta @nseamn[ mucenicie, d[ruire, jertfelnicie ]i inflexibilitate @n fa\a p[catului.

Cre]tinii au ca model de urmat ]i pe monahii vremurilor acelea. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vorbe]te cu at`ta admira\ie ]i convingere despre monahii din Egipt, care “s-au desp[r\it de toate averile, s-au r[stignit cu totul pentru lume ]i… @]i agonisesc din lucrul m`inilor lor hrana cea de trebuin\[“. G`ndindu-ne la ei, s[ ne ru]in[m cu to\ii, fie c[ suntem boga\i, sau s[raci. Dintre to\i, mai ales Sf`ntul Antonie cel Mare a transpus @n propria sa via\[ “adev[rul filosofiei noastre”. S[ nu ne scuz[m ]i nici s[ nu spunem c[ nu ne putem schimba via\a686.

P[catele ]i cur[\irea de p[cate Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur atrage aten\ia asupra

gre]elii pe care p[g`nii o comit, @n @n\elegerea lor despre p[cate. A]a de pild[, ace]tia, @ntorc`ndu-se de la o @nmorm`ntare, nu uitau s[ se spele, dar de p[catele lor de moarte nu se str[duiau s[ se cur[\easc[ niciodat[. Asemenea lor, cre]tinii se @ngrijeau s[ vin[ la Biseric[ cu haine curate, cu m`ini sp[late, dar sufletul le r[m`nea @n

685 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Despre Sf`ntul Vavila, PG 50, col. 541, 547 686 Idem, Omilia VIII la Matei, PG 57, col 89

290

continuare departe de preocup[ri duhovnice]ti687. Pl[cerea ]i p[catul sunt calea cea larg[, pe c`nd virtutea este calea cea str`mt[, de care vorbe]te M`ntuitorul, este calea lipsit[ de cele pl[cute ale lumii. Adeseori Marele Ierarh @i avertizeaz[ pe ascult[torii s[i c[ nimeni dintre cei care tr[iesc @n via\a aceasta @n pl[ceri, nu trebuie s[ se a]tepte ca s[ vad[ cerul, fiindc[ este cu neputin\[688.

P[catul este de multe feluri689. Iat[ c`teva dintre p[catele asupra c[rora Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur se opre]te cu mai mult[ aten\ie, ]tiut fiind faptul c[ ele influen\au negativ via\a p[stori\ilor s[i.

Invidia, p[cat at`t de prezent @n via\a oamenilor din toate timpurile, este @ntocmai cu “viermele n[scut de lemn, care m[n`nc[ mai @nt`i lemnul care l-a n[scut”. Tot a]a ]i invidia stric[ mai @nt`i sufletul celui care a n[scut-o. Sf`r]itul invidio]ilor este tragic, pe c`nd cel al celor invidia\i este adesea str[lucitor, fiindc[ ei atrag ajutorul lui Dumnezeu ]i se bucur[ de harul Lui690. Sf`nta Scriptur[ a Vechiului Testament arat[ urm[rile tragice ale p[catului invidiei @n via\a semenilor. Vorbe]te despre crima

687 Idem, Omilia XII la Efeseni, PG 62, col. 92; Idem, Omilia LI la Matei, PG 58, col. 516-517 688 Idem, Omilia IX la I Tesaloniceni, PG 62, col. 453 689 Idem, Omilia III la Tit, PG 62, col. 681; Idem, Omilia XXII la Facere, PG 53, col. 196; Idem, Omilia XXIV la Romani, PG 60, col. 628 690 Idem, Omilia XLVI la Facere, PG 54, col. 427. Invidia @l arunc[ pe omul pe care @l st[p`ne]te “@n bra\ele nebuniei” - Idem, Omilia LVI la Facere, PG 54, col. 491

291

s[v`r]it[ de Cain asupra fratelui s[u Abel ]i de fapta condamnabil[ a fra\ilor lui Iosif691.

Invidia este nu numai un p[cat, ci ]i o boal[, care roade pe om din interior, @i chinuie sufletul. Pentru omul invidios, lini]tea vine numai odat[ cu nereu]itele semenului ]i aceasta doar pentru scurt timp, c[ci @ndat[ ajunge s[ invidieze pe un alt om692.

Exist[, atrage aten\ia Sf`ntul P[rinte, ]i o invidie frumoas[, @n sens pozitiv, edificator, prin care omul se str[duie]te s[ imite reu]itele semenilor, ar[t`ndu-se totodat[ nelini]tit pentru propriile gre]eli. De asemenea, rareori ne bucur[m pentru izb`nzile semenilor. Dar nu este pu\in lucru s[ fii bucuros, c`nd fratele t[u este bucuros, ci poate este mai mare lucru dec`t acela de a pl`nge @mpreun[ cu cei ce pl`ng693.

Se propune ]i un remediu ob]tesc pentru semenii no]tri atin]i de p[catul invidiei: cu to\ii s[ ne rug[m lui Dumnezeu @n comun pentru d`n]ii. Boala invidiei “are nevoie de rug[ciuni ]i cereri multe”694.

Lenea (tr`nd[via) este v[zut[ ca mam[ a dezn[dejdii ]i hr[nitoarea acesteia. De aceea, Sf`ntul P[rinte @ndeamn[ pe p[stori\ii s[i s[ nu dea de m`ncare la cei care rabd[ de foame din pricina lenei, ci @i sf[tuie]te pe aceia “s[ munceasc[, spre a agonisi p`inea de toate 691 Idem, Omilia LXI la Facere, PG 54, col. 526. Despre Cain ]i Abel ]i la: Idem, Omilia XXIV la II Corinteni, PG 61, col. 568; Idem, Omilia XL la Matei, PG 57, col. 443 692 “Atunci se lini]te]te ]i r[sufl[ u]urat, c`nd peste semenul s[u a venit un necaz sau o ru]ine” - Idem, Omilia XL la Matei, PG 57, col. 442 693 Idem, Omilia XXXI la I Corinteni, PG 61, col. 262; Idem, Omilia VII la Romani, PG 60, col. 447 694 Idem, Omilia VII la Romani, PG 60, col. 449

292

zilele” pentru ei ]i pentru al\ii. Doar cei schilozi sunt @ndrept[\i\i s[ primeasc[ ajutorul semenilor695.

Supersti\iile ]i leacurile b[be]ti sunt criticate, precum ]i naivii care fac uz de desc`ntece, de vr[ji, de semne, de ghiciri din zborul p[s[rilor, care leag[ h`rtiu\e de g`tul bolnavilor696.

Sinuciderea este un p[cat grav, indiferent @n ce form[ are loc (moarte for\at[, ]treang etc). Pe sinuciga]i, Dumnezeu @i pedepse]te mai mult ca pe uciga]i, fiind mai vinova\i dec`t ace]tia. “C[ci dac[ a omor@ pe al\ii este o fapt[ rea, cu at`t mai mult este a se omor@ pe sine”697.

Avortul este de asemenea socotit o “fapt[ criminal[“, chiar mai mult dec`t omorul, “de vreme ce nu numai c[ pe copilul n[scut @l omoar[, ci @mpiedic[ chiar a se na]te”, de a intra @n via\[. Avortul @nseamn[ respingerea darului lui Dumnezeu698.

M`nia este p[catul care @l face pe om s[ fie asemenea cu un nebun, ale c[rui sim\uri s-au denaturat ]i ajunge s[ nu mai cunoasc[ nici m[car pe cei apropia\i ai lui. Iar stadiul imediat urm[tor ei este cel al violen\ei, prin care omul ajunge s[ se lupte cu semenii lui. Un astfel de om este mustrat cu asprime699. O form[ de manifestare a 695 Idem, Despre Sf`ntul Vavila ]i @mpotriva p[g`nilor, PG 50, col. 545. “Ce iertare mai putem avea noi, dac[ tr`nd[vim?” - Idem, Epistola 106, PG 52, col. 664-665 696 Idem, Omilia IV la I Corinteni, PG 61, col. 37; Idem, Omilia VIII la Coloseni, PG 62, col. 358 697 Idem, La Galateni, PG 61, col. 611-681 698 Idem, Omilia XXIV la Romani, PG 60, col. 626 699 “C`nd demonul m`niei intr[ @n el, @l face s[-]i ias[ din min\i ]i-l @mpinge s[ fac[ lucruri potrivnice celor ce se cuvin a fi f[cute” - Idem, Omilia LIII la Facere, PG 54, col. 470. “Spune-mi tu, care r[ne]ti, care love]ti…, nu te ru]inezi, nu ro]e]ti c[ ai ajuns o fiar[

293

m`niei este r[zbunarea, chiar asupra du]manilor, prin care omul vrea s[ le pl[teasc[ cu aceea]i m[sur[, poate ]i mai mult, uit`nd c[ nu va avea din aceasta nici un folos, ci va fi judecat la “@nfrico][torul jude\”700. }i totu]i, spune Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, “Hristos nu interzice cu totul m`nia”. S[ ne m`niem ]i noi, dar nu pentru a ne r[zbuna, ci pentru a @ntoarce pe c[ile drept[\ii pe semenii p[c[to]i. Exist[ ]i m`nia bun[, pornit[ de cre]tini @mpotriva diavolului, iar nu contra oamenilor. #n fine, s[ fim m`nio]i chiar fa\[ de noi, mai exact fa\[ de p[catele noastre, biciuindu-ne con]tiin\a, judec`ndu-ne f[r[ mil[ gre]elile701.

Triste\ea este ]i ea un p[cat, atunci c`nd se abate asupra noastr[ “pentru toate nimicurile”. Singura triste\e admis[ este cea pentru p[cate, cu condi\ia s[ fie limitat[, pentru a nu deveni v[t[m[toare. Sf`ntul P[rinte se adreseaz[ celor care @]i pierduser[ averea, @ndemn`ndu-i s[ priveasc[ la semenii lor care “nu au nici p`inea cea de toate zilele”, aduc`ndu-le aminte c[ trebuie s[ mul\umeasc[ lui Dumnezeu “c[ nu s-a @nt`mplat mai r[u”. Nici s[r[cia deci nu poate fi un motiv de triste\e, dup[ cum nici bog[\ia nu aduce mul\umire sufleteasc[. Totul \ine de cugetul, de credin\a noastr[702.

Be\ia, p[cat at`t de pl[cut diavolului, devine izvor pentru alte p[cate. Nu vinul este r[u, ci be\ia. De aceea,

s[lbatic[?… Str`ngi de g`t pe fratele t[u, @l @n[bu]i, @l tr`nte]ti la p[m`nt @n v[zul tuturor!” - Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 237 700 Idem, Omilia IV la Facere, PG 53, col. 47 701 Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 248; Idem, Omilia II la Efeseni, PG 62, col. 21 702 Idem, Omilia XXXVIII la I Corinteni, PG 61, col. 330-332

294

c`nd omul este treaz, trebuie s[ i se zugr[veasc[ toat[ “hido]enia” p[catului s[u. Oamenii be\ivi sunt mai r[i chiar dec`t animalele, c[ci acestea nu beau mai mult dec`t au nevoie. Be\ivii @ntrec @ns[ hotarele cump[t[rii. Iar c`nd persoana care bea este femeie, atunci ea se face mai de r`s. Sf`ntul P[rinte mustr[ cu asprime pe cei be\ivi, @ncerc`nd s[ ajung[ la sufletul lor ]i s[ le st`rneasc[ ru]inea. Descrie starea jalnic[ @n care se afl[ un astfel de om, ce face de r`s @ntreaga sa familie, d`ndu-le du]manilor prilej de bucurie703. Aceast[ atitudine hot[r`t[ nu urm[re]te nicidecum s[ le fac[ r[u acelor oameni, ci tocmai s[ @i scape de ru]ine ]i ocar[, cu con]tiin\a responsabilit[\ii misiunii de p[stor de suflete, care niciodat[ nu @]i las[ slujba ne@ndeplinit[.

Un alt p[cat adeseori comb[tut de Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur este slava de]art[, care se caracterizeaz[ mai ales prin nestatornicia ei. De aceea, nu trebuie s[ c[ut[m lauda semenilor, fiindc[ ea este mai trec[toare dec`t umbra ]i se risipe]te. Oamenii sunt @n general schimb[tori ]i nestatornici, iar cei care ast[zi ne laud[, m`ine poate ne vor b`rfi. C`nd dispre\uim slava ]i nu o c[ut[m, tocmai atunci ne bucur[m de mai mult[ slav[704.

Via\a oamenilor este asem[nat[ cu o scen[ de teatru, @n care unul joac[ rolul de @mp[rat, altul de osta], dar la terminarea spectacolului revin la starea lor ini\ial[. Tot la fel se va petrece @n ziua judec[\ii de apoi, c`nd

703 Idem, Omilia LVII la Matei, PG 58, col. 563-565; Idem, Omilia XXIX la Facere, PG 53, col. 265 704 Idem, Omilia V la Facere, PG 53, col. 53-54

295

“fiecare va primi r[splata cuvenit[ dup[ faptele s[v`r]ite ]i nu dup[ rolul pe care l-a jucat @n via\[“705.

Adesea, func\iile @nalte ocupate de unii oameni @i @mping pe ei la fapte care nu sunt pl[cute lui Dumnezeu. Iar laudele poporului, aduse conduc[torilor s[i, cu c`t @i fac pe ace]tia mai str[lucitori, cu at`t le m[resc primejdiile, grijile, triste\ile. Slava primit[ de la oameni @l poate transforma pe om @n la], r[u, lingu]itor, f[\arnic. Adev[rata slav[, cea pe care o vom primi de la Dumnezeu, r[m`ne ]i nu are sf`r]it. C[ci cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de orice schimbare706.

Formele de exprimare ale slavei de]arte sunt dintre cele mai diverse. Unii iubesc slujbele @nalte, al\ii doresc banii, averile, sau puterea. Din slav[ de]art[ unii dau milostenie, postesc, se roag[, sau predic[. Slava de]art[ este asem[nat[ de Sf`ntul P[rinte cu o fiar[, care are multe capete. Este rea mai ales atunci c`nd ia chipul falsei iubiri de oameni, fiindc[ devine cruzime. Bog[\ia este adesea motivul slavei de]arte a oamenilor. Dragostea de bani, dragostea de lucrurile din lumea aceasta @i face

705 Idem, C[tre Teodor, PG 47, col. 309-316, trad., pg. 381. Un caz aparte a fost cel al lui Eutropiu, ministrul @mp[ratului, care se bucurase de mult[ cinste, c`nd era preferatul cur\ii @mp[r[te]ti. Dar c`nd el a c[zut @n disgra\ie, poli\ia imperial[ c[uta s[-l aresteze, spre a-l ucide. #ntr-o cuv`ntare rostit[ cu acest prilej, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur spune: “Unde este acum ilustrul ve]m`nt al consulatului?… Unde sunt aclama\iile…? Unde sunt cununile…? … Toate au disp[rut” - Idem, Discursul @n favoarea eunucului Eutropiu, PG 52, col. 391 706 Idem, Omilia XL la Matei, PG 57, col. 444; Idem, Omilia II la I Timotei, PG 62, col. 512

296

pe oameni mai slugarnici ]i mai lingu]itori707. Pentru oameni, lucrurile lume]ti care par s[ aduc[ fericirea cea mai mare \in de putere, de bog[\ie ]i de cinstea venit[ din partea oamenilor.

Cel ce voie]te s[ aib[ slav[, trebuie s[ dispre\uiasc[ slava. Pe omul care nu umbl[ s[ dob`ndeasc[ slava, to\i @l respect[. Din contr[, dac[ o caut[, c`]tig[ dispre\ul semenilor708. Dar omul care iube]te @ntr-adev[r lauda ]i slava ar trebui s[ fug[ de lauda oamenilor, pentru a c`]tiga r[splat[ din partea lui Dumnezeu709.

Cele mai mari rele din lume, constat[ din experien\a sa de via\[ Marele Ierarh, @]i au izvorul @n m`ndrie. Diavolul, din @nger bun, prin m`ndrie a c[zut. Cel dint`i om s-a m`ndrit ]i a ajuns muritor. M`ndria, r[d[cina ]i izvorul oric[rui p[cat, are ca leac smerenia710.

707 Idem, Omilia LXXI la Matei, PG 58, col. 664; Idem, Omilia LVIII la Matei, PG 58, col. 571 708 Idem, Omilia XXIX la II Corinteni, PG 61, col. 603; Idem, Omilia VIII la Filipeni, PG 62, col. 235. Pild[ de oameni cu totul lipsi\i de slav[ de]art[ au fost Sfin\ii Apostoli - Idem, Omilia XXXV la I Corinteni, PG 61, col. 301. Pild[ de oameni st[p`ni\i de patima slavei de]arte au fost fariseii 709 “Pe nimeni nu obi]nuim noi a sl[vi, dup[ cum sl[vim pe cel ce respinge slava, ]i nici a l[uda ]i admira, dec`t pe cel ce dispre\uie]te a fi l[udat ]i admirat” - Idem, Omilia XVII la Romani, PG 60, col. 570. Adev[rata slav[ nu se c`]tig[ aici, pe p[m`nt, ci @n ceruri. De aici nevoia de a dispre\ui pe cele trec[toare - Idem, Omilia IV la II Timotei, PG 62, col. 621 710 Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 224. M`ndria “face pe om demon, batjocuritor, blasfemiator, c[lc[tor de jur[minte”, ba chiar uciga] de oameni - Idem, Omilia I la II Tesaloniceni, PG 62, col. 470

297

Marele Ierarh al Constantinopolului se opre]te adeseori asupra necesit[\ii cur[\irii de p[cate, aceast[ tem[ de permanent[ actualitate @n via\a oric[rui cre]tin. Cere omului, creatura lui Dumnezeu, @nzestrat cu darul nepre\uit al ra\iunii711, s[ nu se lase t`r`t ]i dobor`t de patimi, @ndemn`nd ca, prin puterea judec[\ii, “s[ biruie zbuciumul din[untru, s[-]i p[streze noble\ea sa”. #n aceast[ lupt[, omul nu este singur, ci se bucur[ de grija ]i de ajutorul ne@ncetat al lui Dumnezeu712.

P[catul inverseaz[ ierarhia valorilor umane, aduce tulburare ]i este greu de suferit. Nimic nu este mai primejdios dec`t acesta. O via\[ tr[it[ @n pl[ceri nu este @nso\it[ de lini]tea dorit[. Din contr[, cel ce se supune singur pl[cerilor, va fi mereu nemul\umit, cuprins de primejdii ]i team[, de patimi, g`ndindu-se cu fric[ la moarte ca un muritor713.

Nu exist[ p[cate mici ]i p[cate mari. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @]i exprim[ convingerea c[ dac[ omul nu se p[ze]te de la @nceput ]i nu fuge de relele mici, din acestea vor lua na]tere cele mai mari. “Cel ce se deprinde a spune despre fiecare p[cat c[ “asta nu este nimic”, c`te pu\in va

711 Cei ce p[c[tuiesc au cugetul sau con]tiin\a lor @ntunecat[ - Idem, Omilia XI la I Corinteni, PG 61, col. 92 712 Idem, Omilia XXIV la Facere, PG 53, col. 313-314. Despre ajutorul pe care @l primim de la Dumnezeu, c`nd vede El c[ noi ne @ntoarcem spre virtute - Idem, Omilia XXIV la Facere, PG 53, col. 217 713 “Dac[ ar b[nui vreo boal[, vreo batjocur[, s[r[cie sau altceva din cele nea]teptate, el este pr[p[dit deja ]i demoralizat cu totul” - Idem, Omilia XIII la Romani, PG 60, col. 520; Idem, Omilia IX la I Corinteni, PG 61, col. 80. Sufletul oamenilor p[c[to]i este plin de griji, de triste\e, de team[ ]i tulburare - Idem, Omilia XXXVIII la Matei, PG 57, col. 433

298

pierde totul”. M`ntuitorul #nsu]i, vorbind despre patimile omene]ti, merge mai departe ]i @ndeamn[ la evitarea chiar a inten\iei p[c[toase, pentru a nu se ajunge la s[v`r]irea p[catului. Pe aceast[ direc\ie se afl[ ]i @ntreaga @nv[\[tur[ a Sf`ntului P[rinte714.

Sufletul omului este asem[nat cu un p[m`nt, care poate deveni mai mult sau mai pu\in roditor. C`nd nu este sem[nat sau r[s[dit, d[ buruieni. Tot astfel, cugetul omului, c`nd r[m`ne departe de lucrurile cele bune ]i folositoare, el se @ndreapt[ spre cele nefolositoare, spre p[cat715. Marele p[stor de suflete pune @n fa\[ ]i o terapie spiritual[. #nva\[ de pild[ c[, atunci c`nd omul ]tie c[ este def[im[tor, trebuie s[-]i pun[ @n g`nd s[ nu se @nfurieze deloc, pentru a nu ajunge s[ s[v`r]easc[ fapte rele. Aceasta pentru c[ luptele purtate @n suflet la @nceput sunt mult mai u]oare ]i biruin\a mai lesnicioas[, p[zindu-ne de noianul r[ut[\ilor ce se pot abate asupra noastr[716.

Diavolul, voind s[ piard[ pe oameni, se folose]te de mult[ viclenie ]i arat[ st[ruin\[. #ncepe atacul s[u cu lucruri mici ]i de aici nevoia de a ne @mpotrivi de la @nceput p[catelor. Altfel, diavolul va continua cu p[cate mai mari717.

714 Idem, Omilia XII la Romani, PG 60, col. 505; Idem, Omilia XVII la Matei, PG 57, col. 255 715 Idem, Omilia VII la II Corinteni, PG 61, col. 452 716 Idem, Omilia XII la Romani, PG 60, col. 505-506 717 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ndeamn[: “S[ nu te ui\i la p[cat c[ este mic, ci s[ te g`nde]ti c[ ajunge r[d[cin[ de mare p[cat, dac[ nu-l iei @n seam[“. De la p[catele mici se ajunge repede la p[catele mari, sf`r]ind cu dezn[dejdea, cu lipsa voin\ei de a ne poc[i. Dumnezeu nu ne-a l[sat f[r[ ap[rare, @n fa\a acestor viclenii - Idem, Omilia LXXXVI la Matei, PG 58, col. 766-768; Idem, Despre Sf`ntul Vavila ]i @mpotriva p[g`nilor, PG 50,

299

Vie\uirea @n stare de p[cat, @n robia patimilor este @ntocmai cu locuirea @ntr-o pr[pastie ad`nc[, @n @ntunericul patimilor ]i al faptelor lume]ti, departe de lumina soarelui. Este ca o robie, mai grea chiar dec`t cea @n care tr[iau mul\i dintre p[stori\ii Marelui Ierarh718. Lucrarea p[catului se r[sfr`nge negativ at`t asupra trupului, c`t ]i a sufletului omenesc. Trupul st[p`nit de p[cat este mai bolnav chiar dec`t cel cuprins de vreo boal[ molipsitoare. C`t despre suflet, el devine tulburat ]i nelini]tit. P[catul aduce @n suflet ceea ce aduce stric[ciunea @n trup, adic[ descompunerea lui. Din contr[, lipsa p[catului @nseamn[ s[n[tate, frumuse\e, dreptate, @n\elepciune719.

P[catele nu aduc cu ele niciodat[ sa\ul ]i nu ne p[r[sesc nici chiar @n somn. Adeseori, cer oboseal[ ]i aduc chiar griji720. Str[dania cre]tinului trebuie s[ se col. 547. Diavolul nu ne sile]te s[ s[v`r]im p[catele, nu ne for\eaz[, ci numai ne @n]eal[, pentru a ne face s[ consim\im ]i s[ c[l[torim prin pustiul p[catului - Idem, Omilia XXXI la Facere, PG 53, col. 283; Idem, Omilia VIII la Romani, PG 60, col. 463. Vinov[\ia pentru p[catele s[v`r]ite apar\ine omului, care p[c[tuie]te de bun[ voie, f[r[ a fi silit, nici for\at de diavol - Idem, Cuv`ntul II la parabola Despre bogatul nemilostiv ]i s[racul Laz[r, PG 48, col. 984 718 Idem, Omilia XXII la Evrei, PG 63, col. 158; Idem, Omilia XIX la I Corinteni, PG 61, col. 157-158 719 Idem, Omilia XV la Evrei, PG 63, col. 120; Idem, Omilia XXIV la Efeseni, PG 62, col. 174 720 De aceea, ne @ndeamn[: “G`ndindu-ne, dar, la toate acestea, s[ fugim de p[cat ]i s[ @mbr[\i][m virtutea, ca s[ avem parte ]i de bun[t[\ile cele de aici ]i de cele viitoare” - Idem, Omilia XLII la Matei, PG 57, col. 456. R[splata duhovniceasc[ a celui care s[v`r]e]te virtutea ]i nu are @n cugetul s[u nici o r[utate, tr[ind @n cur[\enie trupeasc[ ]i sufleteasc[, este vederea lui Dumnezeu (Matei 5, 8) - Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 227

300

@ndrepte @n direc\ia combaterii tuturor patimilor. Aceast[ str[danie se oglinde]te cu claritate @n cuv`nt[rile hrisostomice, care uneori os`ndesc l[comia, alteori desfr`narea sau arghirofilia, cu convingerea c[ exist[ o mul\ime de patimi sare siluiesc sufletul, chiar dac[ nu toate sunt lucrate de to\i oamenii721.

#nceputul luptei cu p[catul st[ @nl[untrul nostru, @n minte, de unde pornesc ]i faptele. De aceea, “fie c[ ne rug[m, fie c[ postim, fie c[ facem milostenie, ori vreo alt[ fapt[ duhovniceasc[, s[ o facem cu g`nduri curate, ca s[ primim cunun[ vrednic[ de osteneli”. #n aceast[ lupt[, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vorbe]te despre rolul pozitiv ]i benefic al poc[in\ei ]i al temerii de Dumnezeu @n via\a cre]tinului, precum ]i al smereniei, al suspin[rii pentru gre]elile s[v`r]ite, al pl`ngerii gre]elilor proprii, al lucr[rii faptelor bune722.

|inta preocup[rii permanente a cre]tinului trebuie s[ fie cur[\enia sufleteasc[ pe care o are copilul, al c[rui suflet este lipsit de orice patim[. De aceea, suntem @ndemna\i “s[ fim ]i noi cum sunt copiii. S[ fim prunci f[r[ de p[cate. Altfel nu este cu putin\[ s[ vedem cerul”723.

721 Idem, Omilii la c[s[torie, traducerea de Hanche], pg. 140 722 Idem, Omilia XXVII la Facere, PG 53, col. 243; rolul poc[in\ei - Idem, Omilia XLVIII la Matei, PG 58, col. 492; rolul temerii de Dumnezeu - Idem, Omilia VI la II Corinteni, PG 61, col. 440; rolul smereniei - Idem, Omilia XX la Romani, PG 60, col. 600; rolul suspin[rii pentru gre]elile s[v`r]ite - Idem, Omilia VIII la I Corinteni, PG 61, col. 74; rolul pl`ngerii gre]elilor proprii - Idem, Omilia XII la II Corinteni, PG 61, col. 487; rolul lucr[rii faptelor bune - Idem, Omilia I la Evrei, PG 63, col. 18 723 Idem, Omilia LXII la Matei, PG 58, col. 601

301

#n multe dintre cuv`nt[ri se insist[ asupra necesit[\ii poc[in\ei cre]tinului, pentru des[v`r]irea sa moral[ ]i pentru dob`ndirea m`ntuirii724. Cele mai cunoscute sunt cele nou[ omilii (predici) ale sale, @n care sunt expuse ]i c[ile, sau momentele principale ale procesului psihologic al poc[in\ei. Cea dint`i treapt[ este cea a m[rturisirii p[catelor. Nimeni nu poate s[ o evite, cu at`t mai mult cu c`t nu cere nici un efort. Totu]i, este necesar ca omul s[ arate ad`nc[ p[rere de r[u pentru p[catul s[v`r]it. O alt[ “cale” de poc[in\[, despre care vorbe]te, este cea a smereniei, virtute prin care cre]tinul se poate desface din lan\urile p[catelor. Pild[ ne sunt vame]ul ]i fariseul din Sf`nta Scriptur[. O alt[ treapt[ a poc[in\ei este urcat[ prin practicarea milosteniei, aceast[ “@mp[r[teas[ a virtu\ilor”, la care se adaug[ necesitatea rug[ciunii, care d[ mai mult[ putere poc[in\ei, al[turi de post, o condi\ie esen\ial[ pentru poc[in\a adev[rat[725.

Ca un p[stor adev[rat de suflete ]i un bun psiholog, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur nu @n\elege rolul poc[in\ei @n afara folosului ]i progresului @n virtute. Cer`nd practicarea poc[in\ei, el urm[re]te formarea unui echilibru sufletesc al

724 Diac. Prof. O. Bucevschi, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur: Omiliile Despre poc[in\[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an IX, nr. 9-10/1957, pg. 626 725 Magistrand Pr. Gheorghe A. Nicolae, |eluri morale @n predicile “Despre poc[in\[“ ale Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVIII, nr. 1-2/1966, pg. 92-93. Despre cele cinci c[i mari ale poc[in\ei, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vorbe]te ]i @n alte cuv`nt[ri ale sale, @ndemn`ndu-ne s[ nu ne ar[t[m tr`ndavi, nici s[ nu aducem ca pretext s[r[cia noastr[ - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Despre m[rginita putere a diavolului, PG 49, col. 264

302

ascult[torilor ]i nu arat[ un entuziasm necontrolat, nici o team[ @n fa\a @ncerc[rilor vie\ii726.

Omiliile (predicile) Despre poc[in\[ cuprind o bog[\ie de @nv[\[turi, legate de aceast[ permanent[ actual[ tem[. Iat[ c`teva dintre acestea, @n ciclul celor nou[ cuv`nt[ri hrisostomice. Mai @nt`i, tr`nd[via ]i dezn[dejdea sunt dou[ piedici @n calea poc[in\ei ]i a @ndrept[rii omului727. Convertirea lui Saul, cel ce era prigonitor, hulitor ]i batjocoritor ]i va deveni apostolul neamurilor, este dovada for\ei poc[in\ei728.

#nt`lnim @n Predicile despre poc[in\[ cel mai fierbinte, cel mai insistent ]i conving[tor @ndemn, adresat tuturor oamenilor, la poc[in\[, la @ndreptare729. Se r[spunde ]i la @ntrebarea: de c`te ori se poate poc[i cineva, zic`nd: “De c`te ori cazi @n pia\[, de at`tea ori te ridici. Tot a]a, de c`te ori ai p[c[tuit, s[ te c[ie]ti de p[cat ]i s[ nu pierzi n[dejdea”. Totu]i, @ndelunga r[bdare

726 Magistrand Pr. Gheorghe A. Nicolae, |eluri…, Op. cit., pg. 96 727 “Nici o arm[ nu este a]a de puternic[ @n m`na diavolului ca dezn[dejdea” – Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Predica I Despre poc[in\[, PG 49, col. 280 728 #n general, “Dumnezeu cere de la noi un prilej c`t de mic ca s[ ne ierte de multe p[cate” - Idem, Predica I Despre poc[in\[, PG 49, col. 282 729 “Ai p[c[tuit? Nu-\i pierde n[dejdea, ci intr[, purt`nd @nainte poc[in\a, ca un steag. Ai p[c[tuit? Spune-I lui Dumnezeu: am p[c[tuit. Ce greutate mare este asta?… Spune-\i p[catul, ca s[-\i ]tergi p[catul” - Idem, Predica II Despre poc[in\[, PG 49, col. 285. #nt`lnim @n Sf`nta Scriptur[ pilde concludente despre roadele poc[in\ei: Ahaab - Idem, Predica a II-a Despre poc[in\[, PG 49, col. 287; vame]ul ]i fariseul, sau Sf. Ap. Pavel - Ibidem, col. 290; David - Idem, Predica III Despre poc[in\[, PG 49, col. 292

303

]i bun[tatea lui Dumnezeu s[ nu devin[ pentru noi un motiv de del[sare730.

Suntem @ndemna\i s[ nu descuraj[m, dar nici s[ nu persever[m, r[m`n`nd @n starea de p[c[to]enie. “Ceea ce e mai r[u la p[cat, e s[ st[rui @n p[cat. }i ceea ce e mai r[u la c[dere, e s[ zaci @n aceast[ stare”. Poc[in\a nu @nseamn[ c[ trebuie s[ uit[m p[catele f[cute mai @nainte, ci s[ le avem @n fa\a ochilor, c[ci aducerea lor aminte devine o piedic[ @n calea s[v`r]irii celor viitoare731.

Fr`ngerea inimii ]i izvoarele calde ale lacrimilor constituie o stare care @nso\e]te adev[rata poc[in\[ a cre]tinului, la care ad[ug[m rug[ciunea f[cut[ cu insisten\[ ]i s[v`r]irea faptelor bune. M`ntuitorul #nsu]i a l[crimat @n mai multe @mprejur[ri. Tot la fel Sf`ntul Apostol Pavel. Pl`nsul, izvorul cald al lacrimilor ]i al suspinelor ce se ridic[ din ad`ncul inimii, spal[ petele sufletelor, cum nu ar putea face aceasta toate izvoarele r`urilor732.

730 Idem, Predica III Despre poc[in\[, PG 49, col. 298. “Dac[ gre]e]ti @n fiecare zi, poc[ie]te-te @n fiecare zi” – Idem, Predica VIII Despre poc[in\[, PG 49, col. 337. “C`nd cineva p[c[tuie]te des ]i cere iertare de la Dumnezeu, dar nu @nva\[ nimic din r[bdarea lui Dumnezeu, spre a se l[sa de p[c[to]enia lui, atunci se abate asupra lui culmea nenorocirii” - Idem, Predica IV Despre poc[in\[, PG 49, col. 302 731 Idem, Predica V Despre poc[in\[, PG 49, col. 309; Idem, Predica VII Despre poc[in\[, PG 49, col. 328 732 Idem, Omilia IX la Evrei, PG 63, col. 81; Idem, Omilia XIV la Filipeni, PG 62, col. 281; “Hristos… ferice]te pe cei ce pl`ng ]i neferice]te pe cei ce r`d” - Idem, Omilia VI la Matei, PG 57, col. 69-70; Idem, Omilia XLI la Matei, PG 57, col. 450; Idem, Omilii la c[s[torie, traducere citat[, pg. 37

304

S[ plec[m s[n[to]i de pe aceast[ lume este un @ndemn al predicatorului care insist[ ]i asupra faptului c[ trebuie s[ ne c[im de r[ut[\ile noastre mai @nainte de a ie]i din aceast[ via\[. Cre]tinul s[-]i analizeze con]tiin\a proprie, cu luare aminte la toate p[catele sale, pentru c[ este mai bine s[ @i fie, prin poc[in\[, ]terse @n aceast[ via\[, dec`t s[ fie acuzat pentru ele, la judecata de apoi733.

Poc[in\a “ne face cura\i ca z[pada”. Puterea ei nu poate fi nici @n\eleas[, nici m[surat[ dup[ mintea omeneasc[. Ea dezleag[ sufletul nostru din grijile lume]ti, “ca din ni]te lan\uri grele”, @l las[ slobod ca s[ “zboare” spre cer, @l albe]te, chiar dac[ p[catele ne-au “vopsit” sufletul. Poc[in\a aduce bun[tatea lui Dumnezeu, @mpr[]tie poftele, a]a cum se @mpr[]tie praful ]i fumul @n fa\a unui v`nt puternic, distruge r[ut[\ile, precum focul arde spinii734.

Predicatorul poc[in\ei insist[ asupra necesit[\ii cur[\eniei inimii celui ce se poc[ie]te, chiar dac[ el a fost mai @nainte un mare p[c[tos. Hristos prime]te pe oricine vrea s[ se @ndrepte, @nc[ ]i pe cel a c[rui poc[in\[

733 Altfel, “nu mai este nevoie de c[pitan, c`nd corabia s-a scufundat…, nici de doctor, c`nd a murit bolnavul”. Dimpotriv[, @nainte de sf`r]it este nevoie de ei - Idem, Omilia LXXIV la Matei, PG 58, col. 683; Idem, Omilia XLI la Matei, PG 57, col. 450; Idem, Omilia XX la Facere, PG 53, col. 171. Poc[in\a este o “doctorie” ce @]i face efectul doar @n aceast[ via\[. Ea “nu ne va fi de nici un folos, c`nd teatrul lumii acesteia se va sf`r]i” - Idem, Omilia XIX la Facere, PG 53, col. 163 734 Idem, Despre poc[in\[, PG 47, col. 393 ]i urm.; Idem, Omilia XII la Evrei, PG 63, col. 102; Idem, Omilia XII Despre statui, PG 49, col. 127; Idem, Omilia I Despre c[in\[, PG 47, col. 393 ]i urm. ; Idem, Omilia II Despre c[in\[, PG 47, col. 411 ]i urm.

305

este “scurt[ ]i pu\in[“, d`ndu-i r[splat[735. Dar poc[in\a @nseamn[ @ndep[rtarea omului de toate p[catele, simultan. C[ci de nici un folos nu le este celor care postesc ]i poart[ haine aspre, dac[ sunt iubitori de argin\i ]i m`nio]i736.

Bog[\ia ]i s[r[cia @n lumina cuv`nt[rilor

hrisostomice Sesiz[m @n cuv`nt[rile hrisostomice acurate\ea cu

care este scoas[ @n eviden\[ realitatea social[ complex[ a acelor vremuri. Atitudinea fa\[ de acele realit[\i este uimitor de progresist[ ]i de actual[ @n zilele noastre. #n Antiohia acelor vremuri, @mp[r\irea societ[\ii @n oameni boga\i, p[tura medie ]i s[raci era @n procente de 10-80-5%. #ns[ cei mai mul\i dintre cei 80% erau totu]i s[raci, ca ]i nenum[ra\ii bolnavi, sau b[tr`ni737. Un num[r mic de oameni din Antiohia aveau averi imense, pe c`nd ceilal\i tr[iau greu. Marii bog[ta]i aveau sclavi, domenii @ntinse, palate ]i podoabe alese. Tr[iau @ntr-un lux revolt[tor, @n petreceri interminabile. #n disperare, cei s[raci ajungeau chiar s[-]i v`nd[ copiii ca sclavi, pentru a putea supravie\ui.

#ntr-o astfel de stare de lucruri, Marele Ierarh d[ o defini\ie a bog[\iei ]i a s[r[ciei. El consider[ c[ este

735 Idem, C[tre Teodor cel c[zut, PG 48, col. 277 ]i urm. 736 Idem, Omilia IV la II Corinteni, PG 61, col. 425; Idem, Omilia XXXI la Evrei, PG 63, col. 216 737 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Idei misionare, pastorale ]i sociale @nnoitoare la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, nr. 1-2/1951, pg. 104

306

bogat nu acela care are multe bog[\ii acumulate, ci acela care nu are nevoie de nimic. Tot astfel, este s[rac cel ce dore]te multe, iar nu cel ce nu are nimic. C[ci ce folos ar putea avea cineva dac[ ar c`]tiga lumea @ntreag[, dar ]i-ar petrece toat[ via\a @n necazuri ]i sup[r[ri, mai mult dec`t acela care nu posed[ nimic? Inten\ia bun[ este cea care @l face pe om bogat, nicidecum averea @n sine738. Se cere modestie din partea celor boga\i. Se cere ca ei s[ @n\eleag[ nimicnicia lucrurilor omene]ti ]i faptul c[ bog[\ia este o slug[ care fuge ]i este nerecunosc[toare. Ea @i scufund[ @n mii de rele pe cei care o posed[. Bog[\ia lipsit[ de virtute nu @nseamn[ mult, dar aduce posesorului ei nenum[rate griji739.

}i totu]i, bog[\ia nu va putea s[ scoat[ pe cineva din @mp[r[\ia cerurilor, a]a cum s[r[cia nu este garan\ia dob`ndirii m`ntuirii. Patriarhul Avraam ]i dreptul Iov sunt numai dou[ exemple scripturistice de oameni boga\i ]i care pot fi lua\i ca model. Nu bog[\ia @n sine este un r[u, ci robia pe care bog[\ia o poate aduce. Iov a fost bogat, dar nu a fost robit de bog[\ia sa740.

S[r[cia este liman ne@nviforat ]i ]coal[ a filosofiei. Convingerea Sf`ntului P[rinte este ferm[: nici bog[\ia nu ne duce @n cer, nici s[r[cia @n iad, ci depinde numai de inten\ia noastr[ bun[ sau rea ]i aceast[ inten\ie trebuie corectat[. Depinde de dispozi\ia sufleteasc[ @n care se afl[ omul. Cel mai s[rac dintre to\i este tocmai

738 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia III la Filipeni, PG 62, col. 196 739 Idem, Omilia XXVIII la Evrei, PG 63, col. 197; Idem, Cuv`ntul II la Parabola despre bogatul nemilostiv ]i s[racul Laz[r, PG 48, col. 981 740 Idem, Omilia XXI la Matei, PG 57, col. 295

307

acela care ve]nic dore]te mai mult ]i niciodat[ pofta sa nu se stinge741.

S[r[cia este “loc nejefuit ]i sigur, liman ne@nviforat, ]coal[ a filosofiei, imagine a vie\ii @ngere]ti”. Dar nu este ]i nu va fi o nenorocire s[ fie cineva s[rac, ci s[ aib[ un suflet slab. C`\iva dintre oamenii cei mai sfin\i, despre care vorbe]te Sf`nta Scriptur[, au str[lucit @n s[r[cie: Ilie, Elisei, Sf`ntul Ioan Botez[torul ]i to\i Sfin\ii Apostoli742.

S[r[cia este un conduc[tor sigur, ce @l duce pe om la cer. Este ]i liman prielnic, lini]tit. Pe calea ar[tat[ de s[r[cie se afl[ virtu\ile cele binecuv`ntate: milostenia, filantropia, bun[tatea, bl`nde\ea. Din contr[, pe calea urmat[ de cei boga\i se afl[ trufia sufleteasc[. Cei boga\i s[ @ntrebuin\eze averea lor cum trebuie, iar cei ce nu o au s[ nu @i duc[ dorul, ci s[ mul\umeasc[ pentru toate lui Dumnezeu743. Iar c`nd Dumnezeu @i vede pe oameni c[ dispre\uiesc lucrurile din lumea aceasta, le d[ruie]te lor atunci cu d[rnicie ]i bunuri p[m`nte]ti, preg[tindu-le @n acela]i timp bun[t[\ile viitoare. S[ dispre\uim a]adar bog[\ia lumii acesteia, pentru a g[si adev[rata bog[\ie ]i slava nepieritoare744.

Oamenii sunt numai administratorii bunurilor lui Dumnezeu. Celor care considerau c[ averile le apar\in ]i, prin urmare, pot dispune de ele dup[ bunul plac, Marele Ierarh le atrage aten\ia c[ ei sunt simpli iconomi ai acestor averi, asemenea celor care

741 Idem, Omilia XXIII la I Corinteni, PG 61, col. 198; Idem, Omilia XI la Filipeni, PG 62, col. 261 742 Idem, Omilia XC la Matei, PG 58, col. 791 743 Idem, Omilia XVIII la Evrei, PG 63, col. 137; Idem, Omilia VI la Tit, PG 62, col. 699; Idem, Omilia II la Evrei, PG 63, col. 26 744 Idem, Omilia XXXV la Facere, PG 53, col. 330

308

chivernisesc ]i averile Bisericii. Ei nu au dreptul s[ @mpr[]tie f[r[ rost ]i la @nt`mplare acele averi, nici chiar dac[ le-au primit de la p[rin\i. Dumnezeu i-a a]ezat administratori ai acelor averi, care trebuie s[ fie cheltuite cu socoteal[, pentru a face fapte bune, pentru a fi de folos celorlal\i, @n spiritul dragostei de oameni. Bunurile materiale, ba @nc[ ]i sufletul nostru, toate sunt ale St[p`nului tuturor. Nici chiar @ntrebuin\area lor nu este ceva sigur, deoarece lucrurile omene]ti se caracterizeaz[ prin nestatornicia lor. }i totu]i, exist[ o modalitate prin care le putem p[stra ve]nic: f[c`ndu-le roditoare, @mp[r\indu-le celor nevoia]i745.

Vorbind despre caracterul nestatornic al bog[\iei, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur o aseam[n[ cu un “fugar r[u voitor, care trece de la unul la altul”, sau cu o roat[, care niciodat[ nu r[m`ne nemi]cat[, ci se mi]c[ continuu. De aceea, nu trebuie ar[tat[ mult[ st[ruin\[ @n adunarea unor lucruri care, oricum, dup[ o vreme nu ne mai apar\in, ba chiar pot ajunge @n posesia du]manilor, r[m`n`ndu-ne numai p[catele746.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur subliniaz[ egalitatea oamenilor, sco\`nd @n eviden\[ ]i modalit[\ile de acumulare a bog[\iei (l[comia, avari\ia, r[pirea, 745 “Hristos os`nde]te pe cei care nu @ntrebuin\eaz[ averile lor pentru ajutorarea celor s[raci”. Pe aceia @i @ndeamn[, zic`nd: “S[ nu-\i @nchipui c[ averile sunt ale tale, din pricin[ c[ Dumnezeu, din larga Lui iubire de oameni, \i-a poruncit s[ le dai ca din ale tale. |i le-a dat ca s[ po\i ajunge ]i tu virtuos. Nu socoti dar c[ sunt ale tale averile pe care le ai! Nu! C`nd @i dai s[racului, @i dai averile Lui” - Idem, Omilia LXXVII la Matei, PG 58, col. 706-708; Idem, Omilia X la I Corinteni, PG 61, col. 85-86 746 Idem, Catehezele baptismale, trad. de M. Hanche], pg. 124; Idem, Omilia XLVIII la Facere, PG 54, col. 435

309

cam[ta; copiii ca pretext de @mbog[\ire). Se ]tie c[, dup[ convertirea masiv[ petrecut[ @n veacul al IV-lea, c`nd miile de oameni se botezau ]i primeau cre]tinismul, nivelul de moralitate al membrilor Bisericii a sc[zut mult. Noii converti\i erau din toate categoriile sociale: boga\i, proprietari de sclavi, dar ]i oameni mode]ti. Cre]tinismul propov[duia egalitatea tuturor membrilor Bisericii, @n virtutea @nv[\[turilor M`ntuitorului747.

Dac[ oamenii sunt egali, atunci ]i p[m`ntul pe care vie\uiesc este @n egal[ m[sur[ un bun comun. Chiar dac[ un om aparent nu face nimic bun, el locuie]te pe acela]i p[m`nt ca ]i semenii s[i, este luminat de acela]i soare, acela]i St[p`n @l conduce, iar @n Biseric[ se @mp[rt[]e]te de acelea]i Sfinte Taine. De aceea, i se cuvine aceea]i hran[ de toate zilele ]i toate bunurile necesare @ntre\inerii propriei lui vie\i. Datorit[ originii comune a tuturor oamenilor, datorit[ faptului c[ Dumnezeu a creat lumea spre binele egal al tuturor, oamenii sunt fra\i ]i au dreptul s[ se foloseasc[ egal de toate bunurile p[m`nte]ti. Acolo unde acest echilibru s-a stricat, acest fapt se datoreaz[ oamenilor748.

#n via\a de zi cu zi, unii oameni au acumulat sau acumuleaz[, pentru folosul lor personal, cu mult mai mult dec`t le este necesar, fiind st[p`ni\i de patima l[comiei. Aceast[ patim[ @i face s[ nu se mai g`ndeasc[ la m`ntuirea lor ]i desigur, nici la m`ntuirea celorlal\i. Pe iubitorul de argin\i, banii @l bucur[ mai mult dec`t lumina

747 T`lcuind Evanghelia dup[ Matei, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur spunea: “#n fa\a lui Dumnezeu nu exist[ diferen\[ @ntre bogat ]i s[rac, @ntre st[p`n ]i sclav, @ntre @mp[rat ]i simplu osta]” - Idem, Omilia XIX la Matei, PG 57, col. 279 748 Idem, Omilia XXXV la Matei, PG 57, col. 409

310

zilei, mai mult dec`t vederea razelor soarelui, devenind pentru el un idol, pe care @l ador[ cu bun[ ]tiin\[749.

Oamenii lacomi se tem s[ nu piard[ ceva, tremur[ de fric[, sunt tri]ti, uneori m`nio]i. Ar vrea ca toate averile s[ intre @n st[p`nirea lor ]i de aceea nici nu se mai bucur[ de ceea ce au deja750. Adesea, avari\ia, l[comia ]i r[pirea, unite @ntre ele, ajung o cale de adunare nedreapt[ a avu\iilor. Din p[cate, oamenii @ntind m`inile spre a r[pi avutul altora, dar rareori se mi]c[ pentru a-i ajuta pe cei slabi. Fiecare se sile]te s[-]i @nmul\easc[ averea, dar nimeni nu face nimic ca s[ @l ajute pe cel s[rac.

O alt[ modalitate de acumulare nedreapt[ a averilor este cam[ta, o metod[ neomeneasc[, prin care nenorocirile celorlal\i sunt speculate, sunt @ntrebuin\ate, pref[c`ndu-le @ntr-o surs[ de c`]tig nemeritat. Sub masca iubirii de oameni, c[m[tarul @mpinge pe al\ii @n pr[pastia nenorocirii, m[re]te s[r[cia, @mbr`nce]te @n ad`ncul sup[r[rii. Dincolo de greut[\ile pe care le provoac[ semenilor s[i, c[m[tarul se p[gube]te pe sine ve]nic.

749 “Fiecare alearg[ spre a-]i gr[m[di bani peste bani…, nimeni @ns[ nu se g`nde]te la m`ntuirea sufletului s[u” - Idem, Omilia XXIII la Evrei, PG 63, col. 165; Idem, Omilia XXXIII la Facere, PG 53, col. 306; Idem, Omilia LXXXIII la Matei, PG 58, col. 749; Idem, Omilia VI la Romani, PG 60, col. 441 750 “Dup[ cum cel ve]nic @nsetat, chiar dac[ ar bea apa a mii ]i mii de izvoare, tot nu simte nici o bucurie, pentru c[ nu se satur[, tot a]a ]i iubitorii de argint, nu numai c[ nu se bucur[, dar se mai ]i chinuie, oric`t de multe averi ar aduna” - Idem, Omilia LXXXI la Matei, PG 58, col. 736. Despre l[comie ]i avari\ie: Idem, Omilia XXV la Evrei, PG 63, col. 176; Idem, Omilia LXXXI la Matei, PG 58, col. 734; Idem, Omilia XXIV la Evrei, PG 63, col. 170

311

C[m[t[ria este numit[ de Marele Ierarh jaf care @]i g[se]te sie]i scuze751.

Exist[ ]i oameni care, voind s[-]i justifice iubirea de argin\i ]i dorin\a de a avea c`t mai mult, spun c[ nu adun[ nimic pentru ei, ci pentru copiii lor. #ns[ nu grija copiilor, ci boala sufletului lor este de vin[. Ca dovad[ c[ arghirofili sunt mul\i dintre cei care nu au copii, a]a cum mul\i oameni care au copii, dispre\uiesc averile. Nu trebuie s[ m`niem pe Dumnezeu, a]ez`nd pe copii drept cauz[ a iubirii noastre de bog[\ii752.

Bog[\ia este “acropola” p[catelor. Nenum[rate sunt locurile din cuv`nt[rile hrisostomice @n care se atrage aten\ia asupra consecin\elor nefaste pe care goana dup[ @navu\ire le are @n via\a oamenilor. Bog[\ia lumeasc[ este constituit[ din lucruri nestatornice, care nu pot lungi via\a nici m[car cu o zi, iar “c`]tigul” venit de pe urma lor devine repede un tiran, el @nsemn`nd tot felul de dezmierd[ri, de patimi, de be\ii, l[comii ]i celelalte753.

Goana nebun[ a oamenilor dup[ bani este numit[ de Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur “culmea, acropola p[catelor” ]i r[d[cina tuturor relelor. Ea este o boal[ curioas[, o adev[rat[ gheen[. Cu toate acestea, omul a primit de la Dumnezeu puterea s[ o biruie, s[ o smulg[ din sufletul s[u754.

751 Idem, Omilia V la Matei, PG 57, col. 62; Idem, Omilia XV la Matei, PG 57, col. 238; Idem, Omilia LVI la Matei, PG 58, col. 556 752 Idem, Omilia X la I Tesaloniceni, PG 62, col. 459 753 Idem, Omilia XI la Filipeni, PG 62, col. 260 754 Idem, Omilia XX la Facere, PG 53, col. 173; Idem, Omilia XIV la I Corinteni, PG 61, col. 120; Idem, Omilia XVII la I Timotei, PG 62, col. 594; Idem, Omilia VII la Filipeni, PG 62, col. 226

312

Adunarea averilor, iubirea de argin\i distruge din p[cate cur[\enia sufletului, asediindu-l cu pofte ]i griji. “Cei robi\i de tirania poftei dup[ bani nu-]i potolesc niciodat[ dorin\a”. Avarul, cu c`t adun[ mai mul\i bani, cu at`t i se m[re]te mai mult dorin\a. Uit[ @ns[ c[ pierde bunul cel mai de pre\, sufletul s[u755.

Bog[\ia aduce cu ea pe de o parte griji, iar pe de alt[ parte aduce p[catele ]i desf[tarea. Sunt dou[ moduri @n care bog[\ia poate aduce p[cate @n via\a oamenilor756.

Omul s[rac nu @]i face at`tea griji fiindc[ @i lipsesc lucrurile trebuitoare pentru via\[, pe c`t @]i face omul bogat, pentru a dob`ndi bunuri care, @n cele mai multe cazuri, @i sunt de prisos. Pe acesta din urm[, bog[\ia sa @l leag[ @ntocmai ca pe un @ntemni\at cu lan\uri groase ]i @l face nefericit757. Omul bogat tr[ie]te cu teama de t`lhari ]i de st[p`nitori, ba se teme chiar de cei apropia\i lui. Nu ]tie de prieteni, nici de fra\i, nici de rude, nu ]tie de nimeni, nici de el. P[catul s[u este @mpotriva propriei firi. Bog[\ia sa este at`t de nesigur[, @nc`t nici dup[ moarte nu este scutit de r[utatea t`lharilor ]i nu are lini]tea dorit[. Din p[cate, toate aceste griji care @l @nso\esc pe bogat @l fac s[ piard[ ]i averile cere]ti ]i nu se mai poate

755 De aceea, Sf`ntul P[rinte @ntreab[ pe un astfel de om: “Ce ai folosi… de ai c`]tiga @ntreaga lume, dar \i-ai pierde sufletul, dec`t care nimic nu-i mai de pre\?” - Idem, Omilia XXXI la Facere, PG 53, col. 291; Idem, Omilia VI la Tit, PG 62, col. 699 756 Idem, Omilia XLIV la Matei, PG 57, col. 469 757 Idem, Omilia XIV la Matei, PG 57, col. 222. Averile aduc mul\ime de griji, b[taie de cap, m`hnire, nemul\umiri: Idem, Omilia L la Facere, PG 54, col. 449; Idem, Omilia XXXVIII la Matei, PG 57, col. 433; Idem, Omilia XX la Evrei, PG 63, col. 145

313

g`ndi la cele @nalte. De aceea, va fi pedepsit la judecata de apoi cu o mare os`nd[, d`nd socoteal[ pentru bunurile care i s-au @ncredin\at. Adeseori se @nt`mpl[ ca de roadele muncii sale nici s[ nu apuce s[ se mai bucure aici pe p[m`nt758.

Bog[\ia @ntre\ine patimile dobitoce]ti ale spiritului759. Numeroase sunt p[catele care o @nso\esc: slava de]art[, sau m`ndria; l[comia la m`ncare ]i b[utur[ ; invidia ; r[pirile, furturile, du]m[niile, luptele, certurile, r[ut[\ile, cruzimea, neomenia, omorurile, r[zboaiele; minciuna, obr[znicia, desf[t[rile, neru]inarea ]i alte pofte ]i absurdit[\i760.

758 Idem, Omilia XXXV la I Corinteni, PG 61, col. 304; Idem, Omilia LXXX la Matei, PG 58, col. 728; Idem, Omilia XX la Matei, PG 57, col. 294; Idem, Omilia LXXV la Matei, PG 58, col. 692; Idem, Cuv`ntul II la Parabola despre bogatul nemilostiv ]i s[racul Laz[r, PG 48, col. 988 759 “Pofta de bog[\ie este o buruian[ aspr[ ]i s[lbatic[“, cu spini - Idem, Omilia III la II Tesaloniceni, PG 62, col. 483 760 slava de]art[, sau m`ndria - Idem, Omilia XIII la II Corinteni, PG 61, col. 496; Idem, Omilia X la Efeseni, PG 62, col. 80; Idem, Omilia XLIV la Matei, PG 57, col. 469; l[comia la m`ncare ]i b[utur[ - Idem, Omilia XLIV la Matei, PG 57, col. 469; Idem, Omilia XVII la I Timotei, PG 62, col. 594; invidia - Idem, Omilia XLIV la Matei, PG 57, col. 469; r[pirile, furturile, du]m[niile ]i alte rele - Idem, Omilia XIII la I Corinteni, PG 61, col. 113; Idem, Omilia XVII la I Timotei, PG 62, col. 594; Idem, Omilia LXIII la Matei, PG 58, col. 606; Idem, Omilia XXXVII la Facere, PG 53, col. 348; Idem, Omilia VII la II Timotei, PG 62, col. 638. “Din cauza iubirii de argint…, fiece palm[ de p[m`nt din lumea @ntreag[ este plin[ de s`nge ]i de omoruri” - Idem, Omilia XI la Romani, PG 60, col. 491; minciuna, obr[znicia, desf[t[rile - Idem, Omilia LXIII la Matei, PG 58, col. 606; Idem,

314

Pentru cei mai mul\i dintre cei boga\i, bun[starea era similar[ cu desf[t[rile, care @i @nso\eau @n fiecare clip[ a vie\ii lor. |ineau petreceri scandaloase, @n casele lor luxoase, cu acoperi]uri de aur ]i coloane de marmur[. #]i procurau haine la fel de luxoase ]i scumpe, @n vreme ce al\i semeni ai bogatului umbl[ goi, av`nd “inima de piatr[“. Aveau tot felul de podoabe, aur[rii, pietre pre\ioase, tr[suri luxoase. Lor le aduce aminte Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur c[ cea mai frumoas[ hain[ este cea a virtu\ii, fiindc[ este \esut[ @n cer761. Din p[cate, f[ceau p[cate ]i @n Biseric[, intr`nd @n l[ca]ul sf`nt nu pentru a asculta cuvintele lui Dumnezeu, ci pentru a se l[uda cu bunurile lor, plini de @ng`mfare. C`t despre tinerii care mo]teneau averi, pentru ei pericolul devenea ]i mai mare, devenind sursa p[catelor lor762.

Pofta de @navu\ire nu se stinge @n om, oric`t de mult ar avea. Ea este asem[nat[ cu focul care, cu c`t pui mai multe lemne pe el, cu at`t ajunge mai puternic. “Pofta de bani atunci mai cu seam[ cre]te, c`nd @i dai mai mult aur”763. Dimpotriv[, dispre\uirea banilor aduce cu sine “dezbr[carea” de patimi, aduce libertatea.

Omilia XXXVII la Facere, PG 53, col. 348; Idem, Omilia VII la Coloseni, PG 62, col. 347-348 761 Idem, Cuv`ntul VII la Facere, PG 54, col. 616; Idem, Omilia LXXXIII la Matei, PG 58, col. 749; Idem, Omilia XXXIX la I Corinteni, PG 61, col. 348; Idem, Omilia XXXVII la Facere, PG 53, col. 348-349; Idem, Omilia XXIII la Matei, PG 57, col. 320; Idem, Omilia III la I Tesaloniceni, PG 62, col. 415-416 762 Bog[\iile aduc cu ele @ndep[rtarea de Biseric[ - Idem, Catehezele maritale, trad. de M. Hanche], pg. 71; Idem, Omilia III la II Tesaloniceni, PG 62, col. 484; Idem, Omilia LXVI la Facere, PG 54, col. 571 763 Idem, Omilia LXXX la Matei, PG 58, col. 730

315

Dumnezeu nu a poruncit oamenilor s[-]i arunce averile, ci s[ le foloseasc[ pentru milostenie ]i filantropie764: s[ foloseasc[ ceea ce le prisose]te, spre a hr[ni pe cei lipsi\i, spre a @mbr[ca pe cei goi. Astfel folosite, averile vor fi reg[site de oameni @n ceruri, @n cea mai sigur[ vistierie. Atunci cei ce au lucrat a]a, vor primi de la Dumnezeu averile lor @ntregi ]i bine p[zite, @mpreun[ cu fericirea ve]nic[765.

Dac[ omul bogat nu este ]i lacom, ci @mp[rt[]e]te din averea sa ]i celor lipsi\i, atunci acest om nu este r[u. Dac[ nu ajut[ pe ceilal\i, atunci averea sa devine un mare r[u pentru el. De fapt, nu bog[\ia este @n sine un bun, ci virtutea ]i filantropia sunt bune766.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur analizeaz[ ]i influen\a bog[\iei @n rela\iile inter-umane. Pentru a @n\elege leg[tura str`ns[ care ar trebui s[ existe @ntre cei boga\i ]i cei s[raci, ne propune s[ ne imagin[m existen\a a dou[

764 Idem, Omilia XI la I Timotei, PG 62, col. 556. Utilizat[ astfel, bog[\ia devine bun[, devine duhovniceasc[ - Idem, Omilia V la Facere, PG 53, col. 48 765 Idem, Omilia XX la Facere, PG 53, col. 174; Idem, Omilia XXX la Romani, PG 60, col. 665; Idem, Omilia XXIII la Efeseni, PG 62, col. 168 766 Idem, Omilia XII la I Timotei, PG 62, col. 564. Exemplele scripturistice amintite sunt: Zaheu, mai marele vame]ilor (Idem, Omilia XV la I Corinteni, PG 61, col. 127. #nsu]i M`ntuitorul a intrat @n casa sa. De aceea, nici un bogat nu trebuie s[ se laude cu casa lui luxoas[, c[ci Hristos intr[ doar @n casele @mpodobite cu milostenii, cu multe rug[ciuni ]i privegheri - Idem, Omilia LXXXIII la Matei, PG 58, col. 752) ]i patriarhul Avraam, care bogat fiind, a ar[tat purtare de grij[ fa\[ de str[ini. La polul opus, bogatul nemilostiv arat[ dispre\ fa\[ de s[racul Laz[r (Idem, Omilia XXXIV la I Corinteni, PG 61, col. 294)

316

cet[\i: una este locuit[ numai de boga\i, iar alta numai de s[raci, @n exclusivitate. Observ`nd cum se desf[]oar[ via\a @n cele dou[ cet[\i, @n\elegem repede c[ mai ales boga\ii au nevoie de cei s[raci767.

Adesea, st[p`nii, mai ales proprietarii de p[m`nt, sunt aspru critica\i, pentru felul cum se comport[, plini de nedreptate, cu slugile lor. Sf`ntul P[rinte descrie exploatarea la care sunt supu]i muncitorii, cu sarcini @mpov[r[toare, cu munci istovitoare, f[r[ nici un r[gaz, f[r[ a li se da cele necesare @ntre\inerii vie\ii, @ntr-o atmosfer[ de teroare, de violen\[ permanent[768. Nici cei care erau slugile din cas[ ale celor boga\i nu aveau o via\[ mai u]oar[, mai ales c`nd erau femei, sau fete tinere. Pe o st[p`n[ plin[ de asprime ]i r[utate, Marele Ierarh o mustr[ ]i @i cere bl`nde\e fa\[ de sluga sa, @i cere cump[tare, aduc`ndu-i aminte de propriile defecte. C`nd va deprinde s[ se poarte cu bl`nde\e fa\[ de servitoarele sale, st[p`na va ]ti s[ se poarte bine ]i cu so\ul ei769.

Aceea]i atitudine moderat[ ]i @ng[duitoare arat[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i fa\[ de sclavi. El se str[duie]te s[ @i conving[ pe st[p`ni s[ se poarte

767 #n cetatea boga\ilor nu ar putea locui nici me]te]ugari, nici zidari, nici cismari, nici brutari, nici agricultori, fiindc[ nici un bogat nu ar lucra @ntr-o astfel de meserie. Cetatea boga\ilor nu ar putea astfel rezista, dec`t chem`nd @n ajutor pe cei s[raci, care s[ @i slujeasc[. #n cetatea oamenilor mode]ti, via\a se poate desf[]ura la fel de bine f[r[ s[ existe cineva bogat. C[ci bog[\ia @nseamn[ aur, podoabe, f[r[ de care se poate tr[i, c`t timp exist[ m`ini harnice ]i pricepute - Idem, Omilia XXXIV la I Corinteni, PG 61, col. 292 768 Idem, Omilia LXI la Matei, PG 58, col. 591 769 Idem, Omilia XV la Efeseni, PG 62, col. 110; Idem, Omilia II la Filimon, PG 62, col. 711

317

omene]te ]i cre]tine]te cu slujitorii ]i cu sclavii lor. Interzice b[taia, cer`nd folosirea puterii cu bl`nde\e ]i cu con]tiin\a c[ to\i oamenii sunt fra\i, @n virtutea originii lor comune770.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur vede slujirea lui Dumnezeu prin sluijirea omului. }i din punctul de vedere al umanitarismului cre]tin, el concepe rela\iile dintre oameni ca pe rela\ii de ajutorare. Mul\i oameni tremur[ ]i se @nfrico]eaz[ la g`ndul c[ pot ajunge s[ fie s[raci, alerg`nd dup[ bog[\ie. #i @nsp[im`nt[ g`ndul c[ ar trebui s[ cear[ ajutorul aproapelui lor. Dar o astfel de team[ este copil[reasc[, fiindc[ oamenii oricum se g[sesc @n fiecare clip[ a vie\ii lor @n nevoi unii fa\[ de al\ii771.

Ajutorarea semenilor no]tri este datoria noastr[, pe care o avem pur ]i simplu de @ndeplinit, g`ndindu-ne la mul\imea binefacerilor de care noi @n]ine am beneficiat ]i la faptul c[ tot ceea ce oferim semenilor no]tri, p`n[ la urm[, este din cele pe care le primim de la Dumnezeu. C`nd facem o fapt[ bun[, noi vom fi cei c`]tiga\i772.

Mul\i oameni refuz[ s[ @]i ajute semenii, spun`nd c[ au copii, pe care doresc s[ @i lase boga\i. Lor li se 770 Prof. Constantin C. Pavel, Atitudinea Sfin\ilor Trei Ierarhi fa\[ de problemele morale ale vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIX, pg. 230 771 A]a de pild[, osta]ul are nevoie de serviciile me]te]ugarului, me]te]ugarul se folose]te de negustor, negustorul @]i ia hrana de la agricultor, st[p`nul este sus\inut de slujitorii lui, bogatul ]i s[racul @]i @ntrep[trund via\a. Cu c`t un om este mai bogat, cu at`t are mai mare nevoie de ajutorul semenilor s[i ]i invers - Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia XVII la II Corinteni, PG 61, col. 520-521 772 Idem, Omilia VII la Romani, PG 60, col. 450

318

reaminte]te c[ @ncrederea nu trebuie s[ o pun[ @n averile pe care le adun[, ci @n Dumnezeu, singurul sprijin adev[rat pentru urma]ii lor. P[rin\ii s[ se ocupe mai ales ca odraslele lor s[ fie virtuoase, dec`t s[ fie bogate773.

Acolo unde grija fa\[ de semeni lipse]te, chiar ]i cele mai puternice virtu\i r[m`n neputincioase. Fiindc[ degeaba omul se culc[ pe p[m`nt, dac[ nu se @ngrije]te de aproapele s[u. S[ ne g`ndim la iubirea de oameni a lui Dumnezeu ]i “s[ ne re@ntoarcem la noble\ea noastr[ de oameni”. Cu c`t semenii no]tri devin mai buni, bucur`ndu-se de binefacerile noastre, cu at`t coroana pe care ne-o @mpletim noi este mai str[lucit[774.

#n ceea ce prive]te atitudinea fa\[ de cei de alt neam ]i de o credin\[ diferit[, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur precizeaz[ c[ nu trebuie s[ @i ur`m pe ace]tia, fiindc[ to\i sunt f[ptura lui Dumnezeu, ci s[ avem @n vedere credin\a lor gre]it[, care vine din r[t[cirea diavolului. S[ ar[t[m @ng[duin\[ fa\[ de necre]tini, fiindc[ dragostea este un dasc[l bun, capabil s[ @ntoarc[ pe oricine de la r[t[cire, schimb`ndu-i via\a775.

773 Idem, Omilia VII la Romani, PG 60, col. 452-453 774 “Dumnezeu de aceea a r`nduit interesele noastre @n a]a fel, ca s[ fim lega\i unii de al\ii” - Idem, Omilia XXXIII la I Corinteni, PG 61, col. 280; Idem, Omilia XXV la I Corinteni, PG 61, col. 211; Idem, Omilia XI la Romani, PG 60, col. 492. Rela\ia de ajutorare a semenilor @]i g[se]te un echivalent potrivit @n lumea insectelor, prin dou[ dintre acestea: albina ]i p[ianjenul. Ceea ce face ca albina s[ fie mai pre\uit[ nu vine din faptul c[ ea este o fiin\[ muncitoare, c`t din aceea c[ aduce bine ]i celorlal\i. }i p[ianjenul se ostene]te, dar numai pentru sine, fiind simbol al oamenilor egoi]ti - Idem, Omilia XII la Statui, PG 49, col. 129 775 Idem, Omilia XXXIII la I Corinteni, PG 61, col. 282-284. “S[ nu ne @ngrijim numai de cei de aceea]i credin\[ cu noi, iar pe al\ii

319

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur porne]te, @n @nv[\[tura sa despre munc[, de la concep\ia paulin[, oglindit[ @n epistolele Apostolului neamurilor. Merge pe linia autorilor patristici anteriori lui, insist`nd mai ales asupra beneficiilor pe care munca le aduce, pentru realizarea binelui social moral. Pune @n opozi\ie virtutea ]i viciul, munca ]i lenea, munca f[cut[ ]i pentru ajutorarea semenilor cu cea egoist[. Marele Ierarh pre\uie]te @n chip deosebit munca, el @nsu]i fiind un mare muncitor cu mintea ]i un cunosc[tor profund al realit[\ii @n mijlocul c[reia tr[ia. Pentru el, munca face bine at`t trupului, c`t ]i sufletului, fiind o adev[rat[ filosofie, care cur[\[ ]i @nt[re]te inima. Munca are a]adar un rol multiplu: pedagogic, social, soteriologic. Dumnezeu cere omului s[ munceas[ nu pentru a-l pedepsi, ci tocmai pentru a-l @ndrepta776.

C`teva exemple binecunoscute ascult[torilor @nt[resc @nv[\[tura Sf`ntului P[rinte despre valoarea muncii. A]a de pild[, fiindc[ la o s[rb[toare pr[znuit[, la un moment dat, participau ]i unii dintre preo\ii mode]ti din jurul Antiohiei, el @i d[ ca modele de h[rnicie ]i modestie pentru p[stori\ii s[i777. Fiindc[ oamenii aceia

s[-i neglij[m… Al lui Dumnezeu este (fiecare), fie el elen sau iudeu ]i chiar de ar fi necredincios, totu]i are nevoie de ajutor” - Idem, Omilia X la Evrei, PG 63, col. 88 776 Idem, Omilia V la I Corinteni, PG 61, col. 147. C`nd Adam tr[ia @n rai f[r[ s[ munceasc[, a c[zut din rai. C`nd Sf`ntul Apostol Pavel a fost r[pit @n rai, ducea o via\[ plin[ de munc[. Fiindc[ munca p[ze]te de p[cat ]i ru]inea de munc[ este p[cat - Diac. Constantin Voicu, Teologia muncii la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i actualitatea ei, Sibiu 1975, pg. 233-235 777 “Ziua aceasta va fi mare s[rb[toare, datorit[ prezen\ei fra\ilor no]tri. #i ve\i vedea pe fiecare dintre ei, c`nd @njug`nd boii, c`nd

320

dau un scop vie\ii lor, pe c`nd antiohienii @]i petrec toate zilele @ntr-un lux inutil. O meserie cinstit[ nu poate fi nicidecum o ru]ine. M`ntuitorul #nsu]i a lucrat, ca ]i Sfin\ii Apostoli778. Un alt exemplu de h[rnicie, de munc[ este cel al Sf`ntului Apostol Pavel, care subliniaz[ : “Nu munca trebuie privit[ ca o ru]ine, ci inactivitatea ]i faptul de a nu avea nimic de f[cut”. C[ci dac[ munca ar fi fost o ru]ine, Apostolul neamurilor nu ar fi lucrat, ]i nu s-ar fi m`ndrit cu aceasta. Iat[ c`t este de important[ munca, @n general ]i munca manual[, @n special. “S[ nu consider[m drept o ru]ine munca, ci inactivitatea ]i faptul de a nu avea ce face”779.

urc`ndu-se @n sf`ntul amvon ]i cultiv`nd sufletele ce le sunt @ncredin\ate… Ei nu ro]esc pentru c[ muncesc, cum ro]esc locuitorii ora]ului nostru” – Idem, Omilia 19 la statui, PG 59, col. 188-189 778 Multe rele vin @n via\[ din cauza celor care “socotesc c[ este cea mai mare cinste s[ nu ai o meserie ]i cel mai de ocar[ lucru ar fi s[ cuno]ti practic vreuna dintre meserii” - Idem, Catehezele maritale, traducere, pg. 155, 156. Pr. Magistrand Ilie Negoi\[, Demnitatea muncii la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XV, nr. 3-4/1963, pg. 213 779 Din cercul de colaboratori apropia\i ai apostolului f[ceau parte harnicii so\i Acvila ]i Priscila, despre care spune: “Erau s[raci, oameni lipsi\i de cele necesare traiului, dar @]i c`]tigau singuri hrana”. “S[ nu consider[m drept o ru]ine munca, ci inactivitatea ]i faptul de a nu avea ce face”. #ndemn`ndu-i pe p[stori\ii s[i s[ munceasc[, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur zice: “S[ ne alipim de munc[, pentru ca s[ putem tr[i @n mod cinstit pe p[m`nt. S[ @mp[r\im mijloacele noastre de trai celor lipsi\i ]i des[v`r]indu-ne sufletul @n fiecare zi, s[ dob`ndim bunurile ve]nice” – Idem, Omilia I la Acvila ]i Priscila, PG 51, col. 189, 193-196

321

Munca d[ omului o demnitate, un statut, c[ci omul, creat dup[ chipul ]i asem[narea lui Dumnezeu, poate ajunge, prin munc[, s[ fie colaboratorul Acestuia. Chiar dac[ @n rai munca era o pl[cere, pe c`nd dup[ c[dere, ea devine efort ]i suferin\[, totu]i @l face s[ fie mai bun ]i-i dezvolt[ capacit[\ile fizice ]i morale. #l integreaz[ @ntr-un circuit social, @n schimburile inter-umane780. “Fiecare trebuie s[ fie m`ndru, dac[ are o meserie ]i munce]te cinstit”. Cei care muncesc, au un loc de frunte @n lume ]i de ei depinde existen\a omenirii781.

Munca d[ un scop vie\ii omului. Meseriile sunt cele care procur[ omului cele necesare traiului. Alegerea lor ]i a mijloacelor prin care ne putem ajuta @n via\[ \ine de @n\elepciunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o nou[782. De asemenea, munca produce bunurile prin care se poate lucra virtutea milosteniei ]i @i d[ acesteia valoare, fiindc[

780 Impresionant este tabloul pe care Sf`ntul P[rinte @l schi\eaz[ cu omul muncitor care, la r[s[ritul soarelui, @]i @ncepe munca, fiecare @n meseria sa - Diac. C-tin Voicu, Teologia muncii…, Op. cit., pg. 238, 245, 254, 259 781 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia V la Acvila ]i Priscila, PG 51, col. 193; Pr. Magistrand Ilie Negoi\[, Demnitatea muncii…, Op. cit., pg. 217. S[ nu dispre\uim pe omul muncitor: “C`nd vezi lemnarul, sau fierarul, s[ nu-i dispre\uie]ti din aceast[ cauz[, ci pentru aceasta @nc[ mai mult s[-i admiri” - Idem, Omilia XX la I Corinteni, PG 61, col. 168; Idem, Omilia V la I Corinteni, PG 61, col. 47 782 Idem, Omilia XLIX la Matei, PG 58, col. 501. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur zice: “#ntreba\i pe agricultor ]i el v[ va spune de ce @njug[ boii, de ce trage brazde. Negustorul v[ va spune de ce cutreier[ m[rile… Zidarul, fierarul, cismarul, brutarul, indiferent care meseria], v[ vor da socoteal[ de meseria lor” - Idem, Omilia 48 la Psalmi, PG 55, col. 516

322

milostenia nu este bine primit[ dec`t dac[ provine din munc[ f[cut[ cinstit783.

Dincolo de aspectul ei de datorie, munca reprezint[ una dintre cele mai mari virtu\i sociale ]i morale. Este impus[ de necesitatea realiz[rii binelui social-moral. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur are o preferin\[ pentru munca din agricultur[, pe care o socote]te cea mai potrivit[ pentru via\a ]i morala cre]tin[784. Ca model ia albina, care d[ din roadele muncii sale ]i celorlal\i, iar nu ca p[ianjenul, a c[rui p`nz[ cu migal[ \esut[, nu este de folos nim[nui, fiind rezultat al egoismului.

Familia ]i monahismul C[s[toria este o tain[ mare a Sfintei Biserici.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur le reaminte]te aceasta p[stori\ilor s[i, @nv[\`ndu-i c[ nunta este icoan[ a dragostei lui Hristos de Biseric[. Dumnezeu a desp[r\it pe primii oameni @n b[rbat ]i femeie. Pentru na]tere, nu a l[sat ca numai unul s[ fie de ajuns, fiindc[ unul singur nu este @n realitate unul, ci jum[tatea unului, jum[tatea @ntregului. Taina nun\ii face din cei doi so\i unul singur785. 783 P.S. Antonie Pl[m[deal[, Biserica slujitoare…, Op. cit., pg. 403 784 |[ranul s[rac, cu fa\a ars[ de soare ]i cu inima plin[ de filosofie, este admirat. “Muncitorul acesta, s[rac ]i credincios @n Dumnezeu ]i @n munca lui, este omul cel mai fericit” - Pr. Gh. Tilea, Probleme fundamentale @n opera moral-social[ a Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur. Libertatea ]i universalismul muncii, 1946, pg. 2-7, 14 785 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia LVI la Facere, PG 54, col. 487; Idem, Omilia XII la Coloseni, PG 62, col. 387-388

323

C`t despre modul s[v`r]irii acestei taine, men\iunile Marelui Ierarh sunt scurte, dar foarte precise, zic`nd: “S[ chema\i preo\ii, ca prin rug[ciunile ]i prin binecuv`nt[rile lor s[ @nt[reasc[ unirea @ntre so\i”786.

C[s[toria ]i na]terea de copii nu sunt o piedic[ pentru a binepl[cea lui Dumnezeu, nici nu sunt o piedic[ @n calea lucr[rii virtu\ii, fiindc[ nunta este cinstit[, at`t timp c`t omul are mintea treaz[, iar voin\a liber[ nu este folosit[ gre]it. Tot la fel, putem spune c[ nu vinul este de vin[ pentru starea de be\ie, ci @ntrebuin\area acestuia peste m[sur[. Totu]i, dac[ este folosit[ gre]it, c[snicia ajunge pricin[ de mii de necazuri, ajunge, @n loc de port, un naufragiu787.

De aici, educa\ia religioas[ @n familie este continuarea fireasc[ a educa\iei pe care fiecare cre]tin o prime]te prin participarea sa la slujbele biserice]ti ]i la predic[. Ea trebuie s[ devin[ o realitate @n via\a fiec[rei familii. Cre]tinii sunt @ndemna\i ca, la plecarea de la Biseric[, s[ nu se ocupe cu lucruri care nu au leg[tur[ cu cele sfinte, ci, @ndat[ ce ajung acas[, b[rbatul s[ ia Sf`nta Scriptur[, s[ cheme pe membrii familiei sale ]i s[ le @mp[rt[]easc[ cele aflate de la preot, @n l[ca]ul sf`nt. So\ia sa s[ asculte, iar copiii lor s[ @nve\e. #ntr-o astfel de cas[, diavolul nu va locui niciodat[. Din contr[, @n casa cre]tinului va s[l[]lui “harul Sf`ntului Duh ]i toat[ pacea ]i @n\elegerea”. Familiile cre]tine trebuie a]adar s[ dedice 786 Idem, Omilia XLVIII la Facere, PG 54, col. 443 787 Idem, Omilia XXI la Facere, PG 53, col. 180; Idem, Omilia IX la II Corinteni, PG 61, col. 463; Sf`ntul P[rinte @ndeamn[: “F[ uz cu cump[tare de nunt[ ]i vei fi cel dint`i @ntru @mp[r[\ia cerurilor” - Idem, Omilia VII la Evrei, PG 63, col. 68; Idem, Cuv`nt la: Femeia este legat[ de lege, c`t[ vreme tr[ie]te b[rbatul ei, PG 51, col. 217

324

celor duhovnice]ti m[car o parte din ziua de odihn[ a Duminicii ]i @n general din zilele de s[rb[toare. Minunat descrie Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur familia cre]tin[, cu c[su\a ei, @n care veselia ]i senin[tatea st[p`nesc, din care lipsesc insultele788.

El st[ruie asupra datoriei pe care p[rin\ii o au fa\[ de odraslele lor, @n a-i cre]te ]i educa, a-i preg[ti pentru via\[ ]i a se ocupa de m`ntuirea sufletelor lor. }i aceasta @ntruc`t cunoa]te via\a familiei cre]tine din interior ]i aplic[ ne@ncetat principiile Sfintei Scripturi @n acest cadru restr`ns al Bisericii de acas[, dinamiz`nd atmosfera pa]nic[ a familiei ]i corect`nd eventualele gre]eli, ce se refer[ la cei mai mici membri ai ei, prin @ndemnuri, pilde, f[g[duin\e. |elul este formarea sufletului copilului cu credin\[, @n team[ de Dumnezeu, lucr`nd virtutea789.

#n fa\a p[rin\ilor cre]tini st[ perspectiva r[spl[tirii lor de Dumnezeu, ca ]i mul\umirea sufleteasc[ pe care o au pentru str[dania cre]terii copiilor lor @n spirit cre]tinesc. “C[ci nu este pu\in lucru ca pruncii da\i de Dumnezeu s[ fie afierosi\i lui Dumnezeu”. C`nd @nceputurile educa\iei sunt bune, viitorul copiilor este pe m[sur[. T`n[rul are

788 Idem, Omilia V la Matei, PG 57, col. 55; Idem, Omilia II la Facere, PG 53, col. 31. De aceea, @ndeamn[: “#nfrumuse\eaz[-\i casa ta cu cea mai mare podoab[, sufl`nd @n ea v`ntul modera\iunii, care va purta cu sine ]i cea mai pl[cut[ mireasm[“ - Idem, Omilia XX la Efeseni, PG 62, col. 145 789 Teodor M. Popescu, P[rin\ii cre]tini ca educatori (Sf`ntul Apostol Pavel, Clement Alexandrinul ]i Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur despre educa\ia cre]tin[), @n rev. Glasul Bisericii, an VIII, nr. 1-2/1949, pg. 85, 90

325

nevoie de dasc[li, pedagogi, @ngrijitori, are nevoie de @n\elepciune ]i cump[tare790.

Din totdeauna, unii p[rin\i au manifestat o grij[ deosebit[ pentru educa\ia intelectual[ a copiilor, pentru instruc\ia lor. Le-au oferit pedagogi, profesori, au cheltuit bani, convin]i c[ ne]tiin\a de carte aduce cu sine s[r[cia, iar @nv[\[tura aduce bog[\ia. C`nd @ns[ era vorba de educa\ia moral[ a copiilor lor, aceia]i p[rin\i ar[tau mai pu\in[ st[ruin\[, consider`nd aceast[ latur[ a educa\iei ca fiind ne@nsemnat[. O astfel de atitudine este gre]it[ ]i profund defavorabil[ pentru viitorul acelora791.

Un rol important @n educa\ie are teama de Dumnezeu. Ea trebuie insuflat[ copiilor de la cea mai fraged[ v`rst[, fiindc[ @i va p[zi, precum p[ze]te un zid de cetate, de lucrarea celui viclean. Copiii trebuie s[ fie educa\i @n teama c[ vor fi pedepsi\i pentru orice fapt[ rea

790 Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Omilia IX la I Timotei, PG 62, col. 546; Idem, Omilia X la II Corinteni, PG 61, col. 472; Idem, Omilia XXI la Efeseni, PG 62, col. 154; “Un t`n[r, de a c[rui educa\ie nu te ocupi, este ca un p[m`nt @n\elenit pe care cresc numai spini” - Idem, Omilia XLIX la Matei, PG 58, col. 504 791 Idem, C[tre tat[l credincios, PG 349-386, trad. de Pr. Prof. D-tru Popescu, EIBMBOR, Bucure]ti 2001, pg. 270. C`nd copilul prime]te @nv[\[turi duhovnice]ti, el scap[ de nenum[rate rele @n via\[ ]i va ajunge s[ se bucure de roadele vie\ii viitoare. Cel mai de pre\ bun al copilului este sufletul s[u, f[r[ de care toate celelalte nu reprezint[ nimic. De aceea, Marele Ierarh @l sf[tuie]te pe orice p[rinte cre]tin: “#nva\[-l (pe copil) ca s[ fie om bun ]i cinstit… Copiilor celor care nu sunt bine crescu\i, le este mai bun[ s[r[cia dec`t bog[\ia. S[r[cia \ine pe cineva @n virtute, chiar ]i f[r[ voia lui, pe c`nd bog[\ia nici pe cei ce voiesc nu-i las[ a fi @n\elep\i” - Idem, Omilia IX la I Timotei, PG 62, col. 547

326

s[v`r]it[. Al[turi de team[, exigen\a p[rin\ilor fa\[ de copiii lor este ]i ea recomandat[792.

Unii p[rin\i sunt prea mult ocupa\i cu dob`ndirea bunurilor materiale, cu grija pentru cele lume]ti, pentru copiii lor, neglij`nd educarea acestora. Le construiesc case, le ofer[ lux, dar nu se preocup[ de sufletul copilului lor. Mai mult[ grij[ arat[ chiar fa\[ de robii lor. Pe copii nu @i @nva\[ dec`t s[ poat[ c`]tiga bani793.

Mamele cre]tine trebuie s[ se ocupe de educa\ia fetelor lor, pentru a fi evlavioase, demne, simple ]i f[r[ preten\ii la @mbr[c[minte luxoas[, @nc`t atunci c`nd se c[s[toresc, ele s[ fie preg[tite pentru via\[. Tinerii s[-]i p[streze cur[\enia trupeasc[ ]i sufleteasc[, s[-]i fac[ semnul sfintei cruci, s[ fie @ndemna\i la c[s[torie, s[v`r]it[ cre]tine]te794.

Aspectele practice ale vie\ii @n familia cre]tin[ se oglindesc @n @n\elegerea so\ilor, care este r[d[cina tuturor bun[t[\ilor. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur insist[ mult pentru str`ngerea leg[turilor dintre membrii familiei cre]tine, mai ales dintre b[rbat ]i femeie. D[ multe sfaturi care, respectate de ascult[torii s[i, pot crea o atmosfer[ pa]nic[ ]i un climat familiar favorabil virtu\ilor. Pentru el, condi\ia adev[ratei c[snicii o constituie @n\elegerea @ntre b[rbat ]i femeie, leg[tura str`ns[ a dragostei lor, av`nd

792 Idem, Omilia VI la I Tesaloniceni, PG 62, col. 433; Idem, Omilia II la II Tesaloniceni, PG 62, pg. 478; Idem, Omilia LXXXVII la Matei, PG 58, col. 773 793 Idem, Omilia LIX la Matei, PG 58, col. 582; Idem, Omilia LIX la Matei, PG 58, col. 584 794 Idem, Omilia IX la I Timotei, PG 62, col. 548; Idem, Omilia LIX la Facere, PG 54, col. 518; Idem, Omilia XII la I Corinteni, PG 61, col. 106

327

ca model pe patriarhul Vechiului Testament, Avraam ]i pe so\ia sa Sarra795.

Rela\ia dintre so\ii cre]tini este una de sinceritate, @n care so\ul este @ndemnat s[ stea c`t mai mult timp al[turi de so\ia sa, prefer`nd-o @naintea prietenilor ]i chiar a copiilor ei. So\ul s[-]i laude so\ia pentru orice fapt[ bun[ a ei, s[ o admire, s[ o sf[tuiasc[, dac[ gre]e]te. Cei doi s[ se roage @n comun, s[ mearg[ la Biseric[796. Bl`nde\ea este ]i ea o condi\ie a bunei @n\elegeri @n familie. S[ fim buni ]i bl`nzi cu toat[ lumea, dar mai cu seam[ s[ fim buni cu so\iile noastre, av`nd o atitudine constructiv[, chiar dac[ ele ne ceart[, pe drept, sau pe nedrept. S[ punem cap[t pricinilor de sup[rare ]i s[ statornicim @n cas[ pacea. Femeia s[ g[seasc[ la so\ul ei m`ng`iere, u]ur`ndu-i acestuia munca ]i via\a. Pe ni]te oameni astfel uni\i, nimic nu-i poate @ntrista, nici nu le poate strica bucuria. C`nd este @n\elegere @ntre femeie ]i b[rbat, c`nd este @ntre ei pace ]i leg[tura dragostei, toate le merg din plin797.

#ntre pericolele care amenin\[ familiile cre]tine, gelozia aduce consecin\e tragice ]i poate chiar duce la ucidere. Fiindc[ omul cuprins de ea nu mai \ine seama

795 #n familia adev[rat[ trebuie s[ fie @n\elegere, ca ]i @ntr-un om. C[ci “dup[ cum niciodat[ trupul nu se r[scoal[ @mpotriva lui @nsu]i ]i nici sufletul contra lui @nsu]i, tot a]a ]i b[rbatul ]i femeia nu trebuie s[ se scoale unul @mpotriva altuia, ci s[ fie uni\i”. Din aceast[ unire, spune Sf`ntul P[rinte, se revars[ asupra familiei lor multe bun[t[\i, acolo domnesc pacea, dragostea. De acolo lipsesc luptele, du]m[niile, cearta. #n\elegerea so\ilor devine “r[d[cina tuturor bun[t[\ilor” - Idem, Omilia XLV la Facere, PG 54, col. 416-417 796 Idem, Omilia XX la Efeseni, PG 62, col. 147 797 Idem, Omilia XXXVIII la Facere, PG 53, col. 360

328

nici chiar de propria lui via\[798. Adeseori prezent[ este ]i violen\a. Ea nu este permis[ @n nici un caz. Dac[ un b[rbat nu are voie s[ loveasc[ nici pe sluga care lucreaz[ @n casa lui, cu at`t mai pu\in @i este @ng[duit acest gest fa\[ de propria so\ie. Fin psiholog, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ncearc[ s[ ajung[ la resorturile suflete]ti cele mai profunde ale omului, trimi\`ndu-l pe un astfel de so\ @nclinat spre violen\[ cu g`ndul la clipa c`nd el a primit pe t`n[ra so\ie din m`inile tat[lui ei, spre a o iubi ]i @ngriji. So\ul nici s[ nu-]i insulte so\ia, s[ nu-]i bat[ copiii, s[ nu fie aspru799.

#n cadrul familiei cre]tine, @ndatoririle so\ului sunt numeroase ]i Sf`ntul P[rinte reaminte]te b[rba\ilor c[ ei trebuie s[-]i c`]tige respectul ca unii ce sunt cap al femeii. El le repet[ cuvintele Sf`ntului Apostol Pavel, care spune c[ b[rbatul trebuie s[-]i iubeasc[ femeia, iar femeia s[ se team[ de b[rbat800.

So\ul se cuvine s[ rabde sl[biciunile so\iei cu bl`nde\e, pentru a-i @ndrepta cusururile. S[ nu \in[ cont de fiecare cuv`nt f[r[ rost al so\iei sale, ]tiind c[ femeia este slab[, ci s[ fie @ng[duitor cu ea, alung`nd sup[rarea, s[ o respecte ]i s[ o cinsteasc[, s[ o cru\e801.

798 Idem, Omilia XXXII la Facere, PG 53, col. 299 799 Idem, Omilia XXVI la I Corinteni, PG 61, col. 222; Idem, Omilia VII la Matei, PG 57, col. 82 800 Idem, Omilia XX la Efeseni, PG 62, col. 143 801 Idem, Omilia XXX la Matei, PG 57, col. 369; Idem, Omilia XXXVIII la Facere, PG 53, col. 357. La @ntrebarea: de c`te ori poate fi iertat[ so\ia, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur cere s[ ar[t[m de mii ]i mii de ori @ng[duin\[, trec`ndu-i totul cu vederea. Dac[ so\ia este rea din fire, so\ul ca un bun cre]tin, s[ se str[duiasc[ ]i s[-i schimbe r[utatea @n bun[tate ]i bl`nde\e. So\ul cre]tin trebuie s[ se poarte cu so\ia sa, a]a cum orice om se poart[ cu

329

#n fine, ne@n\elegerile din familiile cre]tine pot ap[rea atunci c`nd so\ia dore]te mai mult[ bog[\ie dec`t so\ul ei @i poate oferi, fiind @mp[timit[ dup[ bani ]i averi. Ea @l jigne]te pe so\, numindu-l prost, lene], fricos, umilindu-l ]i d`ndu-i exemplul prietenelor sale, ai c[ror so\i au reu]it s[ fac[ avere, oferindu-le o via\[ de lux. Dac[ o so\ie ar avea cu adev[rat iubire fa\[ de so\ul ei, nu ar trebuie s[ se poarte astfel. Ar prefera s[-l ]tie aproape de d`nsa802.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur recomand[ p[rin\ilor s[ dea copiilor lor nume simple, dovedind prin aceasta dragostea lor de Dumnezeu ]i purtarea de grij[. Prin numele date, copiii sunt @ndemna\i “s[-]i alipeasc[ sufletul de virtute”. S[ primeasc[ numele b[rba\ilor sfin\i ai cre]tinismului, care au at`ta @ndr[znire @naintea lui Dumnezeu803.

un m[dular bolnav: nu taie m[dularul, ci alung[ boala, vindec`ndu-l. #n cele din urm[, so\ul perseverent, chiar dac[ nu @]i va putea @ndrepta so\ia, cel pu\in va c`]tiga de la Dumnezeu, pentru r[bdarea sa, r[splat[ mare. #n ceea ce prive]te petrecerea @mpreun[ a timpului, Sf`ntul P[rinte @ndeamn[ pe so\ s[ nu neglijeze familia, s[ nu stea prea mult timp cu prietenii, ci s[ petreac[ @mpreun[ cu so\ia sa, elimin`nd orice motiv de b[nuieli din partea ei - Idem, Laud[ la Maxim, PG 51, col. 228; Idem, Omilia XX la Efeseni, PG 62, col. 143 ]i 147 802 Sf`ntul P[rinte atrage aten\ia so\ului care are o astfel de so\ie ca s[ nu recurg[ nici el la insulte ]i b[t[i, ci s[ o sf[tuiasc[ ]i s[ o m`ng`ie, apel`nd la argumentul dragostei pe care i-o poart[, pentru c[ un astfel de argument are cea mai mare putere de convingere. Doar astfel c[su\a lor va fi lini]tit[ ]i vesel[ - Idem, Omilia XX la Efeseni, PG 62, col. 144-145 803 Idem, Omilia XXI la Facere, PG 53, col. 179

330

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ng[duie existen\a c[s[toriei a doua, dar numai dac[ a fost f[cut[ “@ntru Domnul”, “adic[ cu toat[ demnitatea.

Nu mai pu\in importante sunt sfaturile pentru p[rin\ii tinerilor, pe care Marele Ierarh @i @nva\[ s[ le acorde odraslelor lor o aten\ie deosebit[ la intrarea lor @n via\[. S[ @]i @ntemeieze o familie ]i c`nd a sosit timpul potrivit pentru c[s[toria lor, s[ nu o am`ne804.

C[s[toria nu trebuie s[ devin[ negu\[torie, ci @nso\ire pe via\[. T`n[rul este mult mai c`]tigat dac[ so\ia sa va avea virtute sufleteasc[ ]i bune purt[ri, dac[ pacea va domni, dac[ se va bucura de @n\elegere ]i dragoste, dec`t dac[ @]i va lua so\ie bogat[, ce @i va deveni mai degrab[ st[p`n[. C[ci femeile, chiar atunci c`nd nu au avere, sunt pline de m`ndrie805. 804 Idem, Omilia V la I Tesaloniceni, PG 62, col. 426. Pornind de la exemplul patriarhului Avraam, care a ar[tat mult[ grij[ la alegerea so\iei fiului s[u, p[rin\ii cre]tini s[ se poarte ]i ei asemenea. S[ nu caute pentru tinerii lor nici bog[\ie mult[, nici frumuse\ea din afar[, “ci frumuse\ea sufletului ]i purt[ri frumoase”. Din p[cate, cei din acea vreme, ca de altfel ]i mul\i dintre contemporanii no]tri, caut[ un singur lucru: ca so\ul sau so\ia s[ fie c`t mai boga\i, chiar dac[ averea nu le va fi de nici un folos, dac[ sufletul nu ]tie s[ o chiverniseasc[ bine - Idem, Omilia XLVIII la Facere, PG 54, col. 437; Idem, Omilia LXXIII la Matei, PG 58, col. 678 805 “B[rbatul care se @nsoar[ cu o fat[ de seama lui, sau mai s[rac[ dec`t el, @]i ia tovar[] ]i ajutor. #]i aduce @n cas[, odat[ cu ea, toate bun[t[\ile. G`ndul c[ a luat-o s[rac[ o face s[ se poarte cu b[rbatul ei cu mult[ grij[“. Iat[ de ce tinerii nu trebuie s[ caute so\ii bogate, care le vor umple casele de certuri, ci s[ caute s[ aib[ pace ]i via\[ plin[ de pl[cere. Fiindc[ pentru aceasta este f[cut[ c[snicia - Idem, Laud[ lui Maxim, PG 51, col. 231-232

331

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @nva\[ c[, la o nunt[ cre]tineasc[, este permis s[ fie mese @nc[rcate cu m`nc[ruri, oameni @mbr[ca\i cu haine frumoase ]i cu toate cele ce pot @nveseli pe meseni. #ns[ orchestrele p[g`nilor ]i dansurile lor nu au ce c[uta aici. Nu trece cu vederea nici unele aspecte legate de desf[]urarea nun\ii, de petrecerile ce au loc. El @nva\[ c[ la o nunt[ cre]tineasc[ este prezent Hristos. Podoabele miresei s[ nu fie aurite, ci ea s[ fie @nfrumuse\at[ de bl`nde\e ]i nevinov[\ie, virtu\i mai pre\ioase dec`t orice aur[rie. La mesele cre]tinilor nu au ce c[uta nici be\ia, nici g[l[gia, nici dansurile, nici r`setele, nici cuvintele de ru]ine806.

#n ce prive]te monahismul ]i rolul lui, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur atrage aten\ia c[ traiul @n chip feciorelnic este @nso\it de mult[ osteneal[, iar fecioria presupune nevoin\[. #n fa\a celor care @mbr[\i]eaz[ o astfel de vie\uire st[ @ns[ n[dejdea bun[t[\ilor viitoare ]i cununa r[spl[\ilor, care dau putere ]i b[rb[\ie @n aceast[ lupt[ de scurt[ durat[807.

Iudeii au privit virtutea fecioriei cu dezgust ]i au refuzat s[ o accepte. P[g`nii au admirat-o, dar nu au tr[it-o. Numai @n cre]tinism aceast[ virtute este tr[it[ cu adev[rat ]i este chiar r`vnit[. #n fa\a oamenilor st[ posibilitatea ca ei s[ aleag[ @ntre a tr[i @n feciorie, sau a se

806 Idem, Omilia XII la Coloseni, PG 62, col. 386 ]i 390; Idem, Laud[ lui Maxim, PG 51, col. 240 807 Idem, Omilia XXXVI la Facere, PG 53, col. 341. Fecioria @nseamn[ ca omul s[ nu se @ngrijeasc[ de cele lume]ti – Idem, Omilia XIX la I Corinteni, PG 61, col. 160. Monahul cuget[ ]i tr[ie]te chiar de pe p[m`nt via\a @ngereasc[ - Idem, Omilia LXX la Matei, PG 58, col. 659-660

332

c[s[tori. Cei care nu pot tr[i virtutea aceasta, nu sunt nicidecum os`ndi\i808.

Virtutea fecioriei nu \ine de @mbr[c[minte, sau de culoarea hainelor, ci de trup ]i de suflet. Sf`ntul P[rinte ne @ntreab[, zic`nd: “N-ar fi, oare, o prostie s[ d[m cuiva numele de fecioar[… pentru c[ are p[rul ne@ngrijit ]i fa\a mohor`t[, pentru c[ poart[ haine cernite, f[r[ a-i cerceta cu de-am[nuntul sufletul?”. Ortodoc]ii au tot dreptul ]i se pot c[s[tori, dar admir[ pe cei ce nu se c[s[toresc. Nu os`ndesc nicidecum c[s[toria, @ns[ socotesc fecioria ca fiind o treapt[ superioar[ c[s[toriei. Aceasta din urm[, folosit[ cum trebuie, devine un post al castit[\ii. Se face deosebirea @ntre sfat ]i oprire, @ntre care este o deosebire ca @ntre alegerea liber[ ]i constr`ngere. Sfatul las[ omului libertatea de a-l urma, sau nu. Cre]tinii sunt sf[tui\i s[ nu se c[s[toreasc[, dar nu sunt opri\i, fiindc[ nu este rea c[s[toria, iar cel care o @mbr[\i]eaz[, nu va fi os`ndit. De fapt, Marele Ierarh subliniaz[ c[ el opre]te desfr`narea ]i adulterul, dar nu c[s[toria. Nu @nceteaz[ totodat[ s[ @i laude pe cei c[s[tori\i, “dac[ tr[iesc cu @n\elepciune”. C[s[toria este bun[, iar fecioria este ]i mai bun[, “pe c`t este mai bun cerul dec`t p[m`ntul”809.

808 Idem, Despre feciorie, PG 48, col. 533, 536 809 Ibidem, col. 537-541. Sf`ntul P[rinte r[spunde la @ntreb[rile: De ce a l[sat atunci Dumnezeu c[s[toria? Dac[ to\i ar alege fecioria, oare nu s-ar stinge @ntreg neamul omenesc? Aceste @ntreb[ri veneau din partea celor care voiau s[-]i acopere propria tr`nd[vie. Lor le r[spunde c[ @n rai, Adam ]i Eva, primii oameni, tr[iau f[r[ c[s[torie, feciorelnic. “Ca un curs de ap[ limpede, izvor`t[ dintr-un izvor curat, era via\a lor @n rai, @mpodobit[ cu fecioria”. C[s[toria nu a fost l[sat[ de Dumnezeu numai pentru na]terea de copii, ci ]i pentru “@ndep[rtarea desfr`ului ]i a desfr`n[rii”. De aceea, ea nu trebuie def[imat[, fiindc[ “sprijin[

333

Ascult[torii Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur @i pun @n fa\[ situa\iile extreme @n care se poate g[si cineva, c[s[torit fiind. De pild[, ce se va @nt`mpla c`nd @ntr-o familie b[rbatul este @ng[duitor, iar femeia rea ]i cert[rea\[? Dar dac[ b[rbatul @]i trateaz[ so\ia ca pe o roab[, ea fiind cuviincioas[ ]i potolit[? Pentru aceste situa\ii nedorite extreme, sf[tuie]te r[bdarea, str[dania de a-l @ndrepta pe so\, sau pe so\ie. Atitudinea este plin[ de optimism. Cre]tinii sunt @ndemna\i s[ nu socoteasc[ fecioria drept o virtute greu de practicat, ci chiar u]oar[. Dovede]te c[ via\a unui om c[s[torit are cu mult mai multe greut[\i, dec`t a celui care tr[ie]te @n feciorie. Podoabele sunt altele dec`t cele trupe]ti. Sunt podoabe suflete]ti, nu pietre pre\ioase, nici haine luxoase, scumpe, colorate, nici altceva asem[n[tor. Sunt posturile, privegherile, bl`nde\ea, modestia, s[r[cia, b[rb[\ia, smerenia, r[bdarea, ignor`nd toate lucrurile din aceast[ via\[. Fecioria @nseamn[ cu mult mai mult dec`t ab\inerea de la c[s[torie. Ea @nseamn[ cur[\enia sufleteasc[, libertatea de orice pofte, a nu dori luxul ]i podoabele, a se @ndep[rta de toate grijile lume]ti. F[r[ toate acestea, cur[\enia trupeasc[ este insuficient[. De aceea este superioar[ fecioria, fiindc[ ea @nl[tur[ grijile de prisos, d`nd posibilitatea omului s[-]i afieroseasc[ tot timpul faptelor binepl[cute lui Dumnezeu810.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur nume]te m[n[stirile “limanuri lini]tite”, iar vie\uitorii lor, monahii, lumin[tori care lumineaz[ ]i atrag prin lini]tea lor. “Sunt sfin\i ]i printre oameni sunt @ngeri”. “Via\a @ngereasc[ a monahilor

]i @ndreapt[ pe cel care e pe cale s[ cad[“ - Ibidem, col. 543-544, 550, 554 810 Ibidem, col. 562, 582, 590

334

era mult apreciat[ ]i cuv`ntul lor @ntotdeauna ascultat”. Unii contemporani socoteau c[, pentru acela]i p[cat, gravitatea era mai mare, dac[ el era s[v`r]it de un monah, dec`t dac[ era s[v`r]it de un laic. Lor le r[spunde c[ ]i unii ]i ceilal\i, monahi sau laici, trebuie s[ @mplineasc[ tot acelea]i porunci. Deosebirea st[ doar @n faptul c[ unii sunt c[s[tori\i, iar al\ii nu. To\i vor da socoteal[ la fel811.

Mul\i tineri erau sf[tui\i s[ aleag[ via\a tr[it[ @n feciorie, devenind monahi. Dar ceilal\i oameni din jurul lor se opuneau, fie c[ erau p[rin\i, sau rude. Se @ntristau c`nd copii lor erau sf[tui\i s[ tr[iasc[ o via\[ @n @n\elepciune. Uitau c[ nu este destul s[ fie p[rin\i, pentru a-i putea @nv[\a ]i ce le este de folos. C[ci “faptul c[ e]ti tat[ @\i poate da doar dreptul de a-\i iubi copilul”. }i lucrurile erau cu mult mai dificile c`nd p[rin\ii unui t`n[r ce alesese monahismul erau boga\i ]i puternici812.

O sugestiv[ compara\ie face Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @ntre @mp[rat ]i monah. Este ]tiut faptul c[ oamenii consider[ ferici\i pe cei care conduc popoarele, care tr[iesc @n lux, pe c`nd via\a monahilor o dispre\uiesc. To\i sunt cu privirile @ndreptate spre mai-marii lumii, pe c`nd pe monahi nu @i observ[ aproape nimeni. To\i vor s[ ajung[ conduc[tori de popoare, dar nimeni nu vrea s[ fie monah, @n slujba lui Dumnezeu. Uit[ c[ st[p`nirea unui 811 Idem, Omilia XIV la I Timotei, PG 62, col. 576; Pr. Magistrand Mircea Ni]coveanu, Aspecte din via\a cre]tin[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistolele pastorale, @n rev. Glasul Bisericii, an XXIII, nr. 7-8/1964, pg. 683; Idem, C[tre tat[l credincios, traducere de Pr. Prof. D-tru Fecioru, Bucure]ti 2001, pg. 290 812 Idem, C[tre tat[l necredincios, traducere de Pr. Prof. D-tru Fecioru, Bucure]ti 2001, pg. 207-210

335

@mp[rat se termin[ cel mai t`rziu la sf`r]itul vie\ii, adesea mai devreme. Via\a monahilor @i umple de bun[t[\i, nu numai aici, dar “dup[ sf`r]itul acestei vie\i @i duce str[lucitori ]i bucuro]i @naintea scaunului de judecat[ al lui Dumnezeu”. Monahul st[p`ne]te nu oameni, ci patimi. #]i p[streaz[ liber[ mintea ]i nu @ng[duie s[ se @nsc[uneze @n suflet tirania pl[cerilor. Duce un r[zboi, @mpotriva demonilor ]i biruie, fiind @ncununat de Hristos. Monahul vorbe]te cu profe\ii, iar @mp[ratul cu supu]ii ]i slujitorii s[i. Noaptea, monahul sluje]te, privegheaz[ ]i se roag[, @mpreun[ cu @ngerii. #mp[ratul se afl[ ad`ncit @n somn. #mp[ratul este ]i o povar[ pentru supu]i, pe c`nd monahul aduce bucurie celor s[raci. Are o singur[ hain[, bea numai ap[, nu cere nim[nui nimic pentru sine, este un “doctor ob]tesc”, folositor tuturor. Pe boga\i, monahul @i ajut[ prin sfaturi bune, iar pe s[raci @i scap[ adesea de s[r[cie. Pe lumea cealalt[, monahul va fi str[lucitor ]i sl[vit, pe c`nd @mp[ratul, “dac[ va c`rmui pe supu]ii s[i cu dreptate ]i cu iubire, lucru foarte rar, se va bucura de o m`ntuire ]i de o cinste mai mic[ dec`t monahul”813.

813 Idem, Compara\ie @ntre @mp[rat ]i monah, PG 47, col. 387-392

336

#nv[\[minte morale m`ntuitoare desprinse din

via\a, lucrarea ]i scrierile Sfin\ilor P[rin\i Cre]tinismul, prin @ntreaga sa @nv[\[tur[, a]a cum

vedem @n Sf`nta Scriptur[ ]i @n Sf`nta Tradi\ie, arat[ o permanent[ grij[ fa\[ de om. Iat[ pe scurt reperele acestei @nv[\[turi @n primele patru veacuri.

Mai @nt`i, Apostolul neamurilor, Sf`ntul Pavel ne descoper[ @n bogata sa oper[ epistolar[ o @nv[\[tur[ complex[ despre om ]i despre m`ntuirea lui prin Hristos. Dumnezeu a creat pe om, pentru ca omul s[ devină sfânt. Via\a, ca existen\[ natural[ a omului, se sfâr]e]te prin moartea natural[, fiind ceva trec[tor. În Epistolele Sfântului Apostol Pavel se vorbe]te @ns[ despre via\a tr[it[ în Dumnezeu, singura adev[rat[ ]i pe care o posed[ doar cei care Îl urmeaz[ pe Hristos. Numai acela care vie\uie]te întru Domnul se poate spune c[ tr[ie]te cu adev[rat, pe c`nd cel care nu tr[ie]te în Domnul, se am[ge]te c[ tr[ie]te.

To\i oamenii sunt egali în fa\a lui Dumnezeu, fiindc[ to\i sunt crea\i de Acesta ]i pe El trebuie s[ Îl asculte. Din punct de vedere antropologic, diferen\ele dintre sexe exist[, dar din punct de vedere soteriologic, femeia este asemenea b[rbatului ]i se mântuie]te în acelea]i condi\ii. Are aceea]i deschidere spre Dumnezeu ]i spre m`ntuire. Cei doi sunt deci p[rta]i ai aceleia]i mântuiri în Hristos ]i pot s[ se bucure de binefacerile Sale. Mai mult, deosebirile sociale, naturale, sau religioase dintre oameni nu aduc

337

privilegii pentru mântuire, fiindc[ Domnul nostru Iisus Hristos a venit pentru mântuirea tuturor oamenilor.

„La plinirea vremii”, prin Jertfa Mântuitorului, a venit r[scump[rarea neamului omenesc, dovada cea mai clar[ a bun[t[\ii ]i a iubirii Sale de oameni. Universalitatea p[catului a fost @ndreptat[ prin universalitatea r[scump[r[rii tuturor celor care cred în Iisus Hristos, f[r[ deosebire. Un moment de maxim[ importan\[ pentru cre]tin @l reprezint[ primirea Botezului. Fiindc[ Botezul îl face pe om „prunc” în Hristos, @l readuce în via\a de comuniune cu El, stare @n care r[m`ne prin efort personal neîncetat, colabor`nd statornic cu harul, ajung`nd p`n[ la statura de b[rbat des[vâr]it.

Lucrarea virtu\ilor, s[v`r]irea faptelor bune este condi\ia cre]terii în Hristos. Este nevoie @ns[, @n acela]i timp, ca omul s[ lupte împotriva relelor, pentru a nu-]i v[t[ma cur[\enia vie\ii. Vie\uirea cre]tinului presupune o colaborare neîncetat[ între harul dumnezeiesc ]i libertatea omului. Iar urcu]ul duhovnicesc, progresul s[u în des[vâr]ire nu înceteaz[ niciodat[. Doar p[c[tosul poate înceta colaborarea sa cu harul.

Pe firul istoric de fixare a doctrinei cre]tine ]i de tr[ire a ei, Sfin\ii P[rin\i sunt izvoare de nesecat[ în\elepciune. Ei nu pot fi privi\i @n afara civiliza\iei în care sunt înr[d[cina\i. P[rin\ii capadocieni ]i Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur se num[r[ printre cei mai cul\i oameni ai vremii lor. Au fost mari sfin\i, teologi ]i scriitori ai antichit[\ii, m[rturie a tot ceea ce a fost în forma cea mai nobil[ omul în sec. II-IV. Au fost nu numai piscuri ale gândirii religioase, ci ]i ale gândirii umaniste, pun`ndu-]i preg[tirea lor @n slujba credin\ei cre]tine ]i din contactul literaturii cre]tine cu cea greac[ a r[s[rit cea mai frumoas[ floare, umanismul cre]tin.

338

De]i la @nceput, literatura cre]tin[ nu are aceea]i frumuse\e ]i originalitate cu cea elin[, cu timpul va atinge perfec\iunea, mai ales prin Sfin\ii Trei Ierarhi. Sfin\ii P[rin\i socotesc filosofia profan[ ca fiind preg[titoare pentru g`ndirea cre]tin[. În primele veacuri, autorii cre]tini au fost preocupa\i mai ales de problemele religioase ]i de via\a credincio]ilor lor. Îns[ nu s-au sprijinit doar pe factorii religio]i, ci au apelat la datele oferite de ]tiin\a timpului lor. S-au dovedit observatori aten\i ai naturii ]i ai fenomenelor naturale. Iar prin scrierile lor ne înva\[ ]i @n prezent cum s[ vie\uim, s[ gândim ]i s[ sim\im, pentru a fi binepl[cu\i lui Dumnezeu ]i de ajutor semenilor. Chiar dac[ au tr[it @n urm[ cu multe secole, Sfin\ii P[rin\i r[m`n un izvor de nesecat[ în\elepciune, iar scrierile lor sunt ca o s[mân\[ roditoare @n ogorul cre]tin[t[\ii. Cu cuvântul, dar mai ales cu exemplul vie\ii, ei au fost îndrum[tori ]i dasc[li ai întregii lumi cre]tine. De aceea, sunt actuali ]i universali, iar chipul lor este prezent ]i viu, real ]i valabil în toate timpurile. Opera lor ofer[ imbolduri ]i sugestii pentru lucrarea noastr[ actual[.

Scrierile P[rin\ilor Apostolici arat[ grija pastoral[ a conduc[torilor biserice]ti din acele timpuri ]i descriu via\a cre]tin[ în plin[ ascensiune, în vreme de persecu\ii, r[spunz`nd nevoilor suflete]ti ]i @ndemn`nd pe credincio]i la o via\[ des[vâr]it[. Sunt bogate în înv[\[turi morale, f[r[ a neglija câtu]i de pu\in îndatoririle sociale. Via\a de familie era un model pentru contemporanii cre]tinilor. Femeia era socotit[ egal[ cu b[rbatul în fa\a lui Dumnezeu ]i avea acela]i drept la mântuire, de]i p[gânii o nesocoteau.

În Înv[\[tura celor 12 Apostoli, sau Didahia, descoperim aspecte morale ]i practice, reflectând via\a cre]tinilor de la sfâr]itul secolului I ]i începutul celui de al

339

II-lea. Este prezentat pe larg raportul dintre virtute ]i p[cat, ca dou[ realit[\i antitetice. Lucrarea constituie un început de teologie moral[ cre]tin[, îndeamn[ la des[vâr]irea cre]tin[, ce se refer[ @n egal[ m[sur[ ]i la trupul nostru omenesc, pe care nu @l socote]te a fi r[u. În ceea ce prive]te atitudinea moral[ a cre]tinului fa\[ de semeni, aceasta este rezumat[ chiar de porunca iubirii. Se subliniaz[ ]i rolul milosteniei. Cre]tinul s[ nu-]i întoarc[ fa\a de la nevoia]i, ci s[-]i împart[ cu fratele s[u cele pe care le are. Bunurile @n comun ale cre]tinilor din primele veacuri voiau s[ repare o mare nedreptate social[, datorit[ c[reia unii dintre membrii societ[\ii sclavagiste din acel timp erau total lipsi\i de cele mai necesare mijloace de trai.

Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul cet[\ii Antiohia, este tipul tr[itorului cre]tin, un exemplu pentru cre]tinii zilelor noastre, a]a cum o dovedesc via\a, c`t ]i bogata sa oper[ epistolar[. El arat[ credin\[ puternic[, nezdruncinat[, adânc[ smerenie, dragoste curat[ ]i înfl[c[rat[ fa\[ de Dumnezeu. Modelul s[u este Hristos, pe care L-a purtat mereu @n inim[. Din aceast[ dragoste dumnezeiasc[ a sa se vede ]i multa grij[ fa\[ de cei p[stori\i, pe care se str[duie]te ]i reu]e]te s[ @i c[l[uzeasc[ spre mântuire.

#n ceea ce prive]te aceast[ aleas[ floare de pe ogorul literaturii cre]tine, Epistola c[tre Diognet, mesajul ei poate fi sintetizat @n expresia pe care o propune, printr-o sugestiv[ analogie referitoare la om, zic`nd: „Ceea ce este sufletul pentru trup, acela]i lucru sunt cre]tinii în lume”. Referitor la aspectele sociale ale vie\ii cre]tine, epistola r[spunde acuza\iilor aduse de p[gâni, autorul ei închinând un adev[rat imn de pream[rire a vie\ii cre]tinilor. Este schi\at[ via\a lor de

340

familie, cu grija fa\[ de copii, cu cur[\enia trupeasc[ ]i dragostea dintre so\i, a]a cum exista în familiile cre]tine ale primelor veacuri. Totodat[, cre]tinii se supun legilor statului în care tr[iesc ]i arat[ iubire fa\[ de du]mani.

Cel care a fost Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful a c[utat f[r[ osteneal[ adev[rul ]i a peregrinat pe la ]colile filosofice ale vremii. Convertirea lui s-a petrecut desigur la cap[tul unui lung proces de fr[m`nt[ri spirituale, intr`nd @n contact cu via\a ]i p[timirile la care erau supu]i cre]tinii. Pentru el, filosofia este doar rodul imperfect al ra\iunii omene]ti. Iar opera sa, cele dou[ binecunoscute apologii ]i Dialogul cu iudeul Triphon, prezint[ concep\ia sa umanitar[, de]i neevoluat[, potrivit cu stadiul de atunci al cunoa]terii ei ]i potrivit cu nivelul de dezvoltare al teologiei cre]tine a acelor vremuri.

Originalitatea @ns[ a @nv[\[turii Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful \ine de afirmarea faptului c[, @nc[ @nainte de venirea M`ntuitorului, omenirea a participat la Logosul divin @ntr-o mic[ parte, de]i to\i oamenii aveau aceast[ posibilitate. Logosul precre]tin a orientat n[zuin\ele, a cultivat inteligen\a, binele ]i frumosul. La timpul pe care Dumnezeu l-a hot[r`t, Logosul seminal este @nlocuit cu cel total, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ]i M`ntuitorul lumii.

#nv[\[tura Sf`ntului P[rinte cu privire la fiin\a uman[ se afl[ pe linia Bisericii, vorbind despre om ca despre o fiin\[ ra\ional[, alc[tuit[ din trup ]i suflet, @ntre care exist[ o comunicare de via\[. Prin c[derea primilor oameni, datorit[ neascult[rii lor, @n natura uman[ a fost introdus[ stric[ciunea. De aceea, Logosul s-a @ntrupat, izb[vind pe om de moarte ]i de stric[ciune. Sufletul fiind nemuritor, are cuno]tin\a de a discerne binele de r[u ]i puterea de a alege liber, @n dezacord cu concep\ia filosofilor stoici

341

despre destin. Nemurirea sufletului nu vine din natura sa, ci este un dar de la Dumnezeu, ca recompens[ pentru virtute. Prin suflet, omul st[ @n leg[tur[ permanent[ cu Dumnezeu. Sufletul are ca tr[s[tur[ esen\ial[ via\a, fiind p[rta] la via\[, fiindc[ Dumnezeu vrea ca el s[ tr[iasc[. Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful sus\ine cu hot[r`re libertatea omului. Existen\a liberului arbitru condi\ioneaz[ lucrarea faptelor bune. Libertatea omului aduce suveranitatea lui. Av`nd darul nepre\uit al ra\iunii, putem alege lucrurile ce sunt binepl[cute lui Dumnezeu. Sf`ntul P[rinte, din dragostea pentru adev[r ]i din iubirea fa\[ de cre]tinii persecuta\i, ia atitudine fa\[ de autorit[\ile timpului. Cere s[ li se fac[ dreptate cre]tinilor, cere ca ei s[ nu mai fie condamna\i doar pentru c[ poart[ numele de cre]tini, ci s[ @]i poat[ dovedi nevinov[\ia, asemenea celorlal\i cet[\eni.

Dintre scriitorii cre]tini ai primelor trei secole, Clement Alexandrinul este socotit cel mai informat, cel mai profund @n g`ndire ]i cel mai @nclinat s[ fac[ din filosofia elenic[ un “pedagog c[tre Hristos”. G`ndirea lui se poate @n\elege doar @n mediul alexandrin @n care a activat, @n Alexandria, care devenise cel mai str[lucit centru cultural, @n care se @ntrep[trundeau toate curentele filosofice, ]tiin\ifice, literare ]i artistice ale vremii. El @nsu]i, o minte str[lucit[, a c[l[torit, a studiat ]i a asimilat crea\iile literare, filosofice ]i ]tiin\ifice ale timpului. Prin doctrina sa, deschide o epoc[ nou[, @n care Biserica organizeaz[ ]colile ei catehetice, iar @nv[\[tura ei se opune sistemelor filosofice. Clement Alexandrinul este caracterizat ca “tipul des[v`r]it al umanistului cre]tin”. De]i nu este un g`nditor sistematic, el urm[re]te s[ cucereasc[ pe oameni pentru credin\[ ]i s[ le m`ntuiasc[ sufletele. Arat[ nem[surat[ dragoste pentru oameni ]i

342

pentru m`ntuirea lor. Ca umanist des[v`r]it, a asimilat ]i folosit cele mai @nalte crea\ii ale spiritului uman.

#n timpul celor zece ani c`t a p[storit pe cre]tinii din nordul Africii, Sf`ntul Ciprian al Cartaginei a trebuit s[ fac[ fa\[ persecu\iilor, schismelor ]i altor greut[\i, dar a l[sat posterit[\ii ]i lucr[ri teologice importante, oferind sfaturi, @ndemnuri, @ndrum[ri. #n afar[ de opera sa scris[, r[m`ne lucrarea pastoral[, fiind at`t de aplecat spre aspectele practice ale vie\ii cre]tine, preocupat de soarta semenilor s[i, fa\[ de care arat[ o dragoste nem[rginit[.

“C[tre Donatus”, cea mai veche dintre lucr[rile Sf`ntului Ciprian, este scris[ @ndat[ dup[ convertirea sa la cre]tinism ]i dezv[luie procesul sufletesc, @n actul convertirii. Prezint[ o adev[rat[ radiografie a societ[\ii acelor vremuri. Arat[ starea de necredin\[ @n care tr[ise autorul p`n[ s[ se boteze, via\a de lux ]i vanitate, dar ]i schimbarea radical[ petrecut[ odat[ cu baia na]terii celei de a doua. Impresionant[ este descrierea vie\ii p[g`ne. Sf`ntul P[rinte continu[ descrierea dec[derii societ[\ii p[g`ne, @ntr-o imagine tulbur[toare a contrastului dintre boga\i ]i s[raci.

“Despre \inuta fecioarelor” este o lucrare rostit[ cu scopul de a sublinia importan\a disciplinei, a educa\iei @n general, cu aplicare special[ @n cazul fecioarelor cre]tine. Pentru c[ fecioria se bucur[ de o at`t de mare cinste @n Biseric[, orice abatere este aspru criticat[. Este criticat[ de pild[ @nclina\ia spre cochet[rie, fiindc[ monahiile trebuie s[ plac[ numai Domnului, iar ne@ntinarea lor s[ se manifeste ]i @n aceast[ privin\[. Bog[\ia monahiilor s[ se g[seasc[ @n lucrurile cu adev[rat m`ntuitoare, @n faptele lor bune. Folosirea cosmeticelor este socotit[ un p[cat @mpotriva Creatorului.

343

#n lucrarea “Despre cei c[zu\i”, Sf`ntul Ciprian arat[ o grij[ de ne@ntrecut p[stor de suflete. Fa\[ de cei care, din sl[biciune, renun\aser[ la credin\a @n Hristos, @n vremurile aspre ale persecu\iei, dar care voiau s[ revin[ @n Biseric[, autorul cere o atitudine moderat[ ]i de discern[m`nt.

“Despre moarte” este o lucrare scris[ @n vremea @n care o molim[ @ngrozitoare de cium[ lovise Cartagina, depopul`nd-o. Sf`ntul P[rinte scrie aceast[ oper[ de “medicin[ sufleteasc[“, @n care arat[ cre]tinilor c[ ei nu trebuie s[ fie tulbura\i de furtunile veacului, nici de nenorociri. Nici cre]tinii nu fuseser[ feri\i de epidemia de cium[ ]i de contactul cu cei bolnavi, fiindc[ tr[iesc @n comun cu ceilal\i ]i sunt supu]i acelora]i legi ale trupului. Ciuma ab[tut[ atunci asupra Cartaginei a fost pentru to\i oamenii un adev[rat examen. Pentru cre]tini a fost un exerci\iu ]i o preg[tire pentru martiriu. Dragostea pe care ei au ar[tat-o lumii de atunci, care @i ura, a fost pilduitoare. Sf`ntul Ciprian a organizat o admirabil[ lucrare de asisten\[ social[. Prin munca lor, cre]tinii, @n frunte cu p[storul lor, episcopul cartaginez, salvau vie\i ]i m`ng`iau pe cei bolnavi. Acesta era adev[ratul chip al ucenicilor lui Hristos, pe care p[g`nii @ncercau s[ @i @n\eleag[.

De]i Sf`ntul Ciprian nu a expus @nv[\[tura sa @n mod sistematic, nefiind un spirit speculativ, a fost @ns[ un moralist ]i un aspru critic al moravurilor societ[\ii sale. A mustrat deopotriv[ pe p[g`ni ca ]i pe cre]tini: pe cei dint`i pentru dec[derea lor, iar pe ceilal\i pentru c[ nu se poart[ ca ni]te cre]tini adev[ra\i. #n timpul lui se poate vorbi despre cre]tinismul aplicat ]i nu numai propov[duit. #n ceea ce prive]te atitudinea fa\[ de lumea p[g`n[, se arat[ dec[derea moral[ ]i social[ a societ[\ii p[g`ne. Ierarhul cartaginez critic[ putregaiul societ[\ii @n care tr[ia.

344

Respinge acuza\iile pe care p[g`nii le adresau cre]tinilor, potrivit c[rora nenoricirile ab[tute asupra imperiului se datorau cinstitorilor lui Hristos. Se arat[ nedreptatea strig[toare la cer a persecu\iilor anticre]tine ]i acuza\iile aduse unor oameni plini de virtute. #n fine, este criticat[ idolatria ]i falsificarea adev[rurilor religioase de c[tre p[g`ni.

Cea mai dificil[ provocare la care Sf`ntul Ciprian a trebuit s[ fac[ fa\[ a fost cea a p[str[rii ]i ap[r[rii unit[\ii Bisericii ]i a membrilor ei, @ntr-o vreme c`nd puterea diavolului lucra prin p[g`nismul furibund ]i rodea erezii pierz[toare ale credin\ei adev[rate, aduc`nd moarte sufleteasc[. O idee fundamental[ a operei ]i activit[\ii Sf`ntului Ciprian este iubirea de semeni, at`t de necesar[ @ntr-o perioad[ a istoriei omenirii caracterizat[ prin s[r[cie, sclavie, r[zboaie, boli ]i alte nenorociri. Solu\ia pe care o propune este cea a faptei bune ]i a milosteniei, despre care vorbe]te mai ales @n lucrarea “Despre fapta bun[ ]i milostenie”, sus\in`nd necesitatea acestei virtu\i, cu argumente din Sf`nta Scriptur[ ]i din via\a practic[. Milostenia este v[zut[ ca o problem[ de evlavie ]i m`ntuire personal[ ]i mai pu\in ca o problem[ social[.

Un mare @nv[\[tor al drept-credinciosului popor cre]tin, pe care l-a luminat cu adev[rurile evanghelice ]i l-a preg[tit pentru primirea Botezului ]i spre o via\[ sf`nt[, a fost Sf`ntul Chiril al Ierusalimului. Grija sa fa\[ de om, spiritul s[u umanitarist se eviden\iaz[ prin @ntreaga lucrare misionar[ ]i de catehizare, cu care pu\ini scriitori cre]tini se pot compara, impun`ndu-se printr-o credin\[ neclintit[. Principala sa oper[ este constituit[ din ciclul celor 18 cateheze baptismale, precedate de o procatehez[ ]i urmate de cinci cateheze mistagogice. Lucr`nd pentru binele celor pe care @i p[storea, s-a ar[tat a fi un

345

ne@ntrecut pedagog, dasc[l cre]tin de voca\ie, iar catehezele sale au fost socotite “cele mai reu]ite piese ale genului didactic popular din toat[ literatura patristic[“.

Ceea ce este Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur @n predic[, este Sf`ntul Chiril al Ierusalimului @n catehez[. Catehezele sale constituie un ciclu complet, prin care cei ce urmau s[ fie boteza\i erau preg[ti\i, dovedindu-se existen\a unui proces de @nv[\[m`nt religios complex, complet, elaborat ]i pus @n practic[ cu mult[ r`vn[ ]i grij[. Fiecare catehez[ chirilian[ are o tem[ aparte, iar tonul lor este intim, ar[t`nd “grija atent[ a autorului fa\[ de sufletele c[rora se adreseaz[“. Se @ncepe cu o Procatehez[, @n care se subliniaz[ importan\a lucr[rii de educa\ie realizat[ pentru catehumeni. #n fa\a acestora se afl[ \inta drumului lor spiritual, la care trebuie s[ ajung[, dar ]i r[splata pe care o vor primi. Botezul cre]tin, v[zut ca o prefacere interioar[ a omului, aduce o adev[rat[ transformare. De aceea, omul trebuie s[-]i cur[\easc[ con]tiin\a cu sinceritate. Autorul @]i adapteaz[ cuv`ntul dup[ ascult[torii s[i, dup[ preg[tirea lor profesional[, f[c`ndu-se astfel mai u]or @n\eles. Nu sunt neglijate nici aspectele practice ale vie\ii biserice]ti.

Tematica dogmatic[ ]i moral[ a catehezelor chiriliene este divers[ ]i r[spunde nevoilor spirituale ale destinatarilor lor. Desigur, fiind cateheze baptismale, tema cea mai important[ r[m`ne cea a Tainei Sf`ntului Botez, care condi\ioneaz[ m`ntuirea omului. Cateheza are caracter de zidire sufleteasc[. Fiecare nou[ cuv`ntare se vrea s[ fie o nou[ piatr[ @n urcu]ul spiritual al omului. Catehezele sunt ]i o m[rturie a credin\ei tradi\ionale a Bisericii noastre, pe care Sf`ntul P[rinte a tr[it-o cu at`ta convingere, predic`nd-o. Afl[m din toate acestea

346

@nv[\[tura de credin\[ a Bisericii, al[turi de preceptele morale cre]tine ]i informa\ii privind cultul din Ierusalim.

Sf`ntul Vasile cel Mare a f[cut primii pa]i @n educa\ie @n familie, primind o instruc\ie adecvat[ de la tat[l s[u, Vasile ]i de la Macrina cea T`n[r[, sora sa. A studiat dup[ programele vremii ]i a fost @nv[\at s[ tr[iasc[ de mic @ntr-o atmosfer[ de evlavie. A @mbinat preg[tirea teoretic[ cu cea practic[, de via\[ cre]tineasc[. A fost mult apreciat de profesorii, dar ]i de colegii s[i. A studiat mai apoi, la Atena, retorica, gramatica, filosofia, astronomia, geometria, medicina ]i morala. Cultura dob`ndit[ acolo s-a reflectat @ntr-o puternic[ forma\ie filosofic[ ]i retoric[, peste care s-a ad[ugat cultura cre]tin[ definitorie. A aprofundat ]tiin\ele vremii. A c[l[torit @n centrele monahale din Egipt, Palestina ]i altele. A fost apoi botezat ]i hirotonit ca preot. C`nd episcopul s[u a murit, pe la jum[tatea anului 370, Sf`ntul Vasile cel Mare i-a urmat @n scaun, la 40 de ani. Pe unii adversari i-a @nvins cu mintea sa str[lucit[, pe al\ii i-a c`]tigat chiar ca prieteni. R[spunsul s[u la marile nenorociri ab[tute asupra cre]tinilor din vremea sa s-a dovedit totdeauna a fi pe m[sura a]tept[rilor contemporanilor.

Au r[mas @n memoria istoriei biserice]ti str[daniile ]i reu]itele @n lucrarea de asisten\[ social[. Complexul Vasiliadei, aflat @n imediata vecin[tate a Cezareei Capadociei, era expresia vie ]i practic[ a dragostei cre]tine fa\[ de om, manifestat[ sub diversele ei forme, ca hr[nirea s[racilor ]i @ngrijirea bolnavilor ]i a lepro]ilor. A studiat medicina ]i s-a str[duit s[ impun[ @n vremea sa o nou[ concep\ie despre boal[ ]i bolnav. Acolo, @n Vasiliada, complexul includea ]i o modest[ locuin\[ a sa, fiindc[ dorea s[ fie c`t mai aproape de bolnavii pe care @i @ngrijea mereu. Observ[m identitatea dintre @nv[\[tura

347

moral[ pe care o propov[duia ]i felul @n care el @nsu]i o transpunea @n propria via\[, tr[it[ integral dup[ principiile evanghelice. Aprecia frumuse\ea interioar[, cea a virtu\ii, @n locul celei exterioare. C`t despre avere, nu poseda dec`t ve]mintele cele de neap[rat[ trebuin\[, cu care s[-]i acopere trupul. Ca un mare misionar, s-a interesat de cre]tinii din col\urile @ndep[rtate ale imperiului. A murit la 1 ianuarie 379, dar tr[ie]te @n sufletele cre]tinilor din totdeauna ]i de pretutindeni.

Referitor la rolul @n\elepciunii profane @n domeniul teologiei, r[spunsurile sale trebuie nuan\ate. Afar[ de cazurile c`nd @]i exprim[ dezam[girea fa\[ de filosofia p[g`n[, @n general, Sf`ntul P[rinte o socote]te ca fiind folositoare, ajut[toare. Compar`nd-o cu @nv[\[tura cre]tin[, deducem superioritatea celei din urm[. #n alegerea scrierilor profane care sunt de folos pentru cre]tini, cere aplicarea criteriului selec\iei, dup[ valoarea lor soteriologic[ ]i moral[. Arma filosofiei este folosit[ cu scop defensiv.

Sf`ntul Vasile cel Mare @n\elege omul ]i dimensiunea social[ a vie\ii lui @ntr-un echilibrul perfect al puterilor lui psiho-fizice, cu o balan\[ interioar[, nev[zut[, a c[rei func\ionare are ca scop s[-l ajute la realizarea idealului des[v`r]irii sale. Este subliniat[ demnitatea fiin\ei umane, create dup[ chipul lui Dumnezeu. Omul este privit @n unitatea fiin\ei sale, ca trup ]i suflet. Sf`ntul P[rinte cere p[stori\ilor s[i s[ arate, dup[ sfaturile Sfintei Scripturi, grij[ fa\[ de trup, “lucr`ndu-l” a]a cum se cuvine ]i f[c`ndu-l roditor. O grij[ deosebit[ trebuie s[ acord[m sufletului. Cele mai multe p[cate ale noastre le s[v`r]im cu mintea. Fiindc[ mai ales de suflet s[ purt[m grij[, @ndep[rt`nd de la el @ntin[ciunea ]i r[utatea, @mpodobindu-l ]i f[c`ndu-l str[lucitor prin virtu\i.

348

Omul a fost creat dup[ chipul lui Dumnezeu ]i ajunge la asem[narea cu Acesta prin voin\[. A]adar, chipul lui Dumnezeu este un dat crea\ional, iar asem[narea noastr[ cu El este o virtualitate. Prin aceast[ distinc\ie @ntre chip ]i asem[nare se creaz[ cadrul dinamismului cre]tin ]i al progresului spiritual.

Sf`ntul Vasile cel Mare subliniaz[ dimensiunea social[ a vie\ii omului. Din perspectiv[ cre]tin[, via\a viitoare este rodul trudei noastre din acest veac. De aceea, via\a prezent[ cap[t[ implica\ii sociale, chem`ndu-ne la rela\ii cu semenii, tocmai pentru a ne @nvrednici de r[splat[ pentru lucr[rile timpului prezent.

De o importan\[ capital[ este Sf`nta Biseric[ ]i rolul ei @n via\a cre]tinilor. Exist[ o singur[ Biseric[, pentru a c[rei unitate, cre]tinii sunt chema\i s[ lupte, dar aspectele care \in de ea sunt numeroase ]i diverse. Sf`ntul P[rinte prezint[ ascult[torilor s[i rezultatul propriei experien\e pastorale. #n Biserica lui Hristos exist[ armonie @ntre p[stori ]i p[stori\i, @ntre cler ]i credincio]i, afla\i @ntr-o comuniune organic[ de via\[ ]i de cult. #n acela]i timp, vorbe]te despre o leg[tur[ str`ns[ @ntre Biserica lupt[toare ]i cea triumf[toare, cu schimburile de bunuri duhovnice]ti, prin rug[ciune. Biserica din vremea sa se confrunta cu problema unit[\ii ei, zguduit[ puternic de erezii ]i cu solu\ionarea gravelor probleme sociale, datorate diferen\elor dintre oameni, din punct de vedere material. Din acest considerent, Ierarhul capadocian a fost puternic implicat @n solu\ionarea st[rii de lucruri. Dintre aspectele practice ale vie\ii biserice]ti, trebuie men\ionat[ disciplina care domnea @n acea vreme @n Cezareea Capadociei. Ca ierarh, el a lucrat pentru @nt[rirea leg[turilor dintre Biseric[ ]i societatea vremurilor sale.

349

|elul vie\ii cre]tinului este iar[]i una dintre temele fundamentale ale g`ndirii ]i tr[irii cre]tine. Unii p[g`ni au v[zut ]tiin\a ca pe un scop al vie\ii. Pentru al\ii, acest scop a fost lucrarea practic[. Al\ii au voit s[ se foloseasc[ diferit de via\[ ]i de trup, c[ut`nd pl[cerea. Pentru cre]tini, spune Sf`ntul P[rinte, scopul vie\ii “este fericita vie\uire @n veacul ce va s[ fie”. Orice cre]tin, fie el b[rbat sau femeie, laic sau monah, are datoria de a progresa duhovnice]te ]i de a lucra pentru propria sa des[v`r]ire moral[, printr-un efort personal sus\inut. Acest efort se concretizeaz[ @n tr[irea virtuoas[. De aici ]i rolul pe care @l are virtutea @n via\a cre]tinului. C[ci virtutea lupt[ contra viciului, sfin\enia contra p[catului, via\a contra mor\ii, pacea contra r[zboiului, rug[ciunea contra blasfemiei, frumosul contra ur`tului, dragostea contra urii. Via\a virtuoas[ este un ideal realizabil, nu ceva str[in de sufletul omului. Via\a virtuoas[ este pentru suflet precum s[n[tatea pentru trup. Sf`ntul Vasile cel Mare a aplicat el @nsu]i @n propria via\[ duhovniceasc[ @nv[\[tura despre virtute, f[c`nd din ea podoaba cea mai de pre\, pe care ]i-o poate agonisi cre]tinul.

Cre]tinismul a ridicat iubirea la locul care i se cuvine @n via\a oamenilor, bazat pe principiile lui evanghelice ]i insist`nd asupra laturii sale practice, @ndreptate spre ajutorarea semenilor, care au nevoie de iubirea noastr[. Reg[sim la Marele Ierarh @nv[\[tura cre]tin[ despre iubire, a]a cum o cunoa]tem ast[zi, cu elementele ei fundamentale. Iubirea are pentru el un rol principal, fiindc[ nimic nu @nfrumuse\eaz[ ]i nu @ndumnezeie]te pe om a]a cum face iubirea. #n porunca iubirii de Dumnezeu se include orice alt[ porunc[ a vie\ii cre]tinului. Dovada iubirii lui Dumnezeu st[ @n @mplinirea poruncilor Lui. Cre]tinul care vrea s[ ajung[ la iubirea de

350

Dumnezeu trebuie s[ aib[ con]tiin\a bun[ ]i sufletul drept, mi]cat de binefacerile Lui. Iubirea semenilor se extinde ]i asupra du]manilor no]tri.

Despre Sf`ntul Vasile cel Mare se spune c[ a fost predicatorul milosteniei. #ns[ nu s-a limitat numai la predica din amvonul Bisericii sale, ci s-a implicat activ @n problemele sociale ale vremii, ca un @ndrum[tor, lupt`nd pentru rezolvarea lor. Milostenia este pentru el un mijloc de restabilire a egalit[\ii sociale, stricat[ prin p[cat. Predica vasilian[ critic[ relele societ[\ii, pe care @ncearc[ s[ le @nl[ture din via\a comunit[\ii. Milostenia devine un factor indispensabil, ea pornind din iubirea de oameni a celor ce o practic[. Cuv`nt[rile sale cuprind numeroase @ndemnuri la milostenie, trezind con]tiin\a ascult[torilor, ca ei s[ r[spund[ la nenorocirile ab[tute asupra comunit[\ii cre]tine din care fac parte. Paradoxal este ]i faptul c[ de]i Marele Ierarh a comb[tut cu toat[ vehemen\a inegalit[\ile sociale, viciile oamenilor avu\i, p[catele vremii, nedrept[\ile, totu]i el nu a @ncercat s[ schimbe cu for\a or`nduirea social[ a vremii. A vrut o transformare l[untric[ a oamenilor, o transformare moral[, bazat[ pe principiile religioase cre]tine, v[z`nd milostenia ca o datorie a fiec[rui om. El @ndeamn[ la dragoste de semeni, fiindc[ milostenia este proprie firii umane. Punctul de plecare al concep\iei vasiliene despre milostenie ]i ajutorarea aproapelui este chiar antropologia sa. Ea subliniaz[ demnitatea fiin\ei umane, leg[tura existent[ @ntre oameni ]i implica\iile ei pe plan social. De aici convingerea Sf`ntului Vasile cel Mare despre valoarea nepre\uit[ a omului ]i obliga\ia ajutor[rii lui, atunci c`nd situa\ia o cere. Marele Ierarh se lupt[ cu egoismul ]i cu indiferentismul unei societ[\i care, de]i se considera eminamente cre]tin[, era totu]i sf`]iat[ de uimitoare

351

decalaje @ntre oameni, bazate pe exploatarea lor. Milostenia este predicat[ ca o datorie ]i nu ca fiind ceva op\ional.

Pentru Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, rug[ciunea este un mijloc de evlavie ]i @n[l\are sufleteasc[, dar ]i un mijloc prin care omul face voia lui Dumnezeu, @n[l\`ndu-]i mintea ]i inima c[tre El, cu credin\[ sincer[. Marele Ierarh @i @ndeamn[ pe ascult[torii s[i s[ se roage mereu: c`nd se a]eaz[ la mas[, c`nd m[n`nc[; dup[ ce s-au s[turat ]i se ridic[; atunci c`nd se @mbrac[; ziua ]i noaptea. Toate momentele sunt potrivite s[ ne rug[m ]i s[ mul\umim lui Dumnezeu pentru cele pe care, cu d[rnicie, ni le d[ruie]te nou[.

#n ceea ce prive]te @nv[\[tura cre]tin[ despre post ]i rolul lui benefic @n via\a fiec[ruia dintre oameni, acesta ocup[ un loc important @n cuv`nt[rile Sf`ntului Vasile cel Mare ]i o form[ complet[ de exprimare, mai ales @n cele dou[ frumoase omilii despre post. Recomand[ postul tuturor oamenilor, din orice categorie social[. Cei boga\i s[ posteasc[ ]i s[ nu se lase birui\i de desf[t[ri. Tot la fel, nici s[racii s[ nu ignore postul. Postul este v[zut ]i tr[it ca o perioad[ de bucurie sufleteasc[. Cel mai mult se insist[ asupra roadelor binecuv`ntate ]i numeroase ale postului, @n via\a celor ce @l practic[. Binefacerile postului le resimte din plin nu numai fiecare cre]tin @n propria lui cas[, ci aceste roade se r[sfr`ng la scara @ntregii comunit[\i umane.

Sf`ntul Vasile cel Mare vorbe]te @n cuv`nt[rile sale despre p[cate ]i cur[\irea de p[cate. Caut[ s[ con]tientizeze pe ascult[tori de necesitatea lep[d[rii grijilor lume]ti, care devin adev[rate poveri, ce apas[ pe inimile lor. Dintre p[catele asupra c[rora s-a oprit Marele Ierarh, comb[t`ndu-le, spre folosul duhovnicesc ]i pentru

352

@ndreptarea p[stori\ilor s[i, sunt: viclenia, m`nia, invidia, be\ia, astrologia, slava de]art[.

Cur[\irea de p[cate deschide drumul ]i urcu]ul duhovnicesc al omului care se str[duie]te s[ se desc[tu]eze apoi de patimi ]i ispite. Acesta este sugerat de scara lui Iacov, care avea un cap[t rezemat pe cele p[m`nte]ti ]i m[runte, iar cel[lalt cap[t @n ceruri. Progresul @n via\a virtuoas[ pleac[ de la treptele cele mai de jos, \intind s[ se ridice continuu, spre cea mai mare @n[l\ime cu putin\[ pentru natura uman[.

Asemenea celorlal\i P[rin\i ai Bisericii, Sf`ntul Vasile cel Mare vorbe]te despre bog[\ie ]i s[r[cie, condamn`nd originea nedreapt[ a averilor ]i @ntrebuin\area lor incorect[, l[comia, avari\ia, luxul, nevoile artificial create, izvor`te din dorin\a de pl[ceri ]i desf[t[ri. Mustr[ pe cei care asupreau cu cruzime pe v[duve ]i pe orfani, sau pe cei care puneau impozite nem[surate. Ideea egalit[\ii tuturor oamenilor este @nt`lnit[ @n toate cuv`nt[rile sale. O @nt`lnim c`nd el vorbe]te despre s[raci ]i boga\i, c`nd intervine pentru a-i ajuta pe cei afla\i @n nevoi, apel`nd adesea la autorit[\ile vremii, c`nd depl`nge condi\iile mizere ]i nedrepte @n care oamenii de r`nd tr[iau, de]i to\i oamenii merit[ s[ se bucure de aceea]i bun[stare. Egalitatea oamenilor @n raport cu bunurile materiale vine din egalitatea lor de cinste ]i din faptul c[ to\i intr[ @n via\[ @n acelea]i condi\ii. Oamenii sunt numai administratorii averilor. #n cuv`nt[rile sale, descrie de asemenea c`teva dintre modalit[\ile gre]ite @n care boga\ii vremurilor sale @ntrebuin\au averile pe care le aveau, risipindu-le f[r[ folos, cultiv`ndu-]i tot felul de patimi josnice, tr[ind f[r[ de folos, @n timp ce contemporanii lor se zb[teau @n cea mai crunt[ s[r[cie.

353

Bog[\ia, darul lui Dumnezeu, dat oamenilor spre a fi iconomi buni, trebuie utilizat[ pentru folosul tuturor semenilor. Boga\ii nu au dreptul s[ p[streze bunurile materiale numai pentru ei ]i pl[cerile lor, ci trebuie s[ hr[neasc[ pe cel s[rac ]i s[ ajute pe cel lipsit. A]adar, bunurile celor boga\i s[ capete o @ntrebuin\are social[ ]i s[ nu le depoziteze numai pentru ei @n]i]i.

De bog[\ie este legat[ ]i munca, pe care Sf`ntul Vasile cel Mare o @n\elege drept lucrarea ce caracterizeaz[ numai pe om, av`nd un scop bine determinat al ei, @ntre\inerea vie\ii. Totodat[, prin munc[, omul schimb[ natura @nconjur[toare, o st[p`ne]te, dar ac\ioneaz[ ]i asupra propriei fiin\e ra\ionale. Exist[ @n principiu munca manual[ ]i intelectual[, care nu pot fi desp[r\ite, c[ci ele se @ntrep[trund. Munca realizeaz[ coeziunea dintre oameni, educ[ pe om ]i pe semeni. #n cre]tinism, munca este virtute fundamental[, iar pentru monahi, se afl[ pe treapta cea mai @nalt[ a vie\uirii cre]tine.

A]adar, vorbind despre Sf`ntul Vasile cel Mare, vorbim despre un umanitarism cre]tin cu o larg[ deschidere spre tot ceea ce @n\elepciunea lumii sale putea oferi folositor. A urm[rit s[ @mbun[t[\easc[ via\a societ[\ii printr-o serie de mijloace specific cre]tine, prin predic[, exemplu personal, sus\in`nd ac\iuni caritabile.

Sf`ntul Grigorie al Nissei admite folosul ]tiin\elor profane, dar le subordoneaz[ celor religioase, cu anumite precau\ii. Cercet[torii mai @nt`i disting @n operele sale unele elemente filosofice, c[ci el a fost teolog, dar a urmat ]i procedura cercet[rii filosofice a timpurilor sale. A utilizat argumenta\ia filosofic[, acceptat[ de contemporanii s[i, cu preg[tire intelectual[, pentru a dovedi tocmai lipsa de temeinicie a argumenta\iei adversarilor credin\ei. De]i nu se poate vorbi despre influen\a unuia sau a altuia dintre

354

sistemele filosofice asupra sa, cum spun unii cercet[tori contemporani, ci de utilizarea unora sau a altora dintre elementele diferitelor sisteme, conform cu tema pe care o studia.

Sf`ntul Grigorie al Nissei porne]te de la teologie, pentru a ajunge la antropologie, pleac[ de la Dumnezeu, ca s[ ajung[ la om. Constat[ c[ nu exist[ contradic\ii @ntre suflet ]i trup, trupul fiind organul de manifestare a sufletului. #n “Dialogul despre suflet ]i @nviere”, define]te sufletul astfel: “Sufletul este o natur[ creat[, natur[ vie ]i inteligibil[, care transmite prin sine trupului organic ]i palpabil puterea vital[ a organelor de sim\, at`ta vreme c`t natura trupului s-a ar[tat capabil[ de acestea”. Sufletul ]i trupul se condi\ioneaz[ reciproc, f[r[ ca unul s[ fie redus la cel[lalt. Omul este @ndemnat s[ @nceap[ prin a se cunoa]te mai @nt`i pe sine, lumea sa interioar[. Privind @n sufletul nostru ca @ntr-o oglind[, vedem c[ este f[cut dup[ chipul lui Dumnezeu. C`nd sufletul se elibereaz[ de impulsuri, de patimi, poate reflecta @n el arhetipul. Sufletul seam[n[ cu o oglind[, care se schimb[ potrivit cu modurile @n care se exprim[ liber voin\a omeneasc[. Terapia sufletului cere o purificare a lui prin lucrarea virtu\ilor.

Chipul lui Dumnezeu se manifest[ @n totalitatea @nsu]irilor suflete]ti. Ra\iunea, mintea este elementul principal al chipului lui Dumnezeu din om. Libertatea voin\ei este o alt[ parte important[ a chipului lui Dumnezeu @n om. Chipul nu caracterizeaz[ pe omul invidivual. De fapt, @ntreaga umanitate, luat[ @n ansamblul ei, este un singur chip al lui Dumnezeu. Chipul face natura uman[ “@mp[r[teas[“. #n antitez[ cu tradi\ia alexandrin[, Sf`ntul Grigorie al Nissei nu limiteaz[ “chipul” doar la

355

ra\iunea omeneasc[, ci cuprinde @n chip ]i sensul de virtute.

Asem[narea cu Dumnezeu se @mpline]te prin virtute. Sf`ntul Grigorie al Nissei @n\elege prin termenul de chip ceea ce este omul @n sine de la crea\ie, iar prin asem[nare, ceea ce este omul @n devenire. Chipul @l avem din momentul crea\iei, iar asem[narea o dob`ndim cu timpul, prin realizarea acestui chip.

Depinde doar de libera hot[r`re a omului ca s[ ajung[ @n starea spre care @nclin[ prin dorin\[, iar alegerea binelui nu presupune nici o osteneal[. C`nd oamenii @]i tr[iesc via\a @n chip diferit, unii @naint`nd @n virtute, iar al\ii pr[bu]indu-se prin r[utate, nu @nseamn[ c[ vie\ile lor sunt supuse unor legi silnice. Lucrarea de zidire a virtu\ii m`ntuitoare, a harului divin, nu vine @n om @n mod magic, ci este rezultatul alegerii libere.

Scopul vie\ii omene]ti este des[v`r]irea. Dar des[v`r]irea cre]tin[ este asem[nat[ cu o piramid[. #n v`rful ei se afl[ Dumnezeu, singurul des[v`r]it. Din des[v`r]irea divin[ porne]te des[v`r]irea omeneasc[, relativ[. Oamenii sunt nedes[v`r]i\i, dar permanent @nainteaz[ spre des[v`r]ire.

Pentru Sf`ntul Grigorie al Nissei, adev[rata slav[ a omului nu este legat[ de nimic din cele lume]ti, ci este slava vie\ii tr[ite @n virtute. Din contr[, a nu tr[i @n virtute @nseamn[ a tr[i o via\[ @n r[utate, @n neslav[. Propriu virtu\ii este tocmai faptul c[ r[m`ne nesf`r]it[, nelimitat[. Esen\a vie\uirii virtuoase const[ @n urmarea lui Dumnezeu. Virtutea este asem[nat[ cu s[n[tatea sufletului, pe c`nd p[catul este boala sufletului. Virtutea este nelimitat[, nesf`r]it[, pentru c[ Dumnezeu este binele, sau “virtutea absolut[“, binele nelimitat. Des[v`r]irea este un progres continuu. #n om exist[ dou[ feluri de mi]care: una @n bine,

356

@n care progresul nu @nceteaz[, fiindc[ virtutea nu are sf`r]it, iar binele este nem[rginit ]i o alt[ mi]care spre contrariu, spre r[u. #n timp ce m[sura binelui este infinit[, m[sura r[ului este m[rginit[ ]i vremelnic[. Nu Dumnezeu este autorul r[ului, fiindc[ @ntr-#nsul nu se poate concepe r[ul. #n orice clip[ a vie\ii noastre, Dumnezeu ne vine @n ajutor, @mp[rt[]indu-ne “bun[t[\ile duhovnice]ti ]i darurile Sale”. Prin ajutorul dumnezeiesc, dob`ndim r[s[ritul vie\ii virtuoase. Se vorbe]te pe larg despre urm[toarele virtu\i cre]tine: iubirea, credin\a, postul, rug[ciunea, @nfr`narea, fecioria.

Nep[timirea cre]tinului @nseamn[ neparticiparea la patimi, prin voin\a virtuoas[, @nseamn[ str[dania pentru continua ]i ne@ncetata @nnoire a omului, prin credin\a @n Hristos. Cur[\irea cre]tin[ nu are numai un caracter negativ, ci este mai ales o for\[ pozitiv[, este eliberare din patimi, prin virtu\i. Desigur, ideal de nep[timire este Dumnezeu, care nu poate fi supus @n nici un fel patimilor. Omul nu poate r[m`ne nep[timitor @ntru totul, dar prin aceasta nu se neag[ firii omene]ti putin\a de a ajunge la nep[timire. Sufletul omului nu se poate uni cu Dumnezeu Cel nestric[cios, dac[ nu se cur[\e]te, devenind nestric[cios.

Sf`ntul Grigorie al Nissei spune c[ urcu]ul omului spre Dumnezeu nu se sf`r]e]te niciodat[, nu are hotar, pentru c[ Dumnezeu #nsu]i nu are hotar @n fiin\a Lui, @n iubirea Lui. Orice treapt[ nou[ @n unirea cu Dumnezeu este un nou punct de plecare spre o alt[ treapt[ de unire cu El, pentru c[ El #nsu]i ne atrage @n iubirea Lui mereu mai aproape de Sine. Este @nv[\[tura epectazelor, a @ntinderilor nesf`r]ite @n sus, ale @ntregii fiin\e, care includ, pe l`ng[ setea de cunoa]tere ]i setea de a fi tot mai aproape de Dumnezeu. Dac[ des[v`r]irea @n bine este

357

f[r[ hotar, virtutea, ca drum spre des[v`r]ire, nu are nici un hotar. Via\a lui Moise este dovada urcu]ului s[u ne@ncetat. #nv[\[tura despre epectaz[ este specific[ Sf`ntului Grigorie al Nissei.

Bunurile materiale ]i datoria cre]tinului de a-i iubi pe cei s[raci ]i de a face fapte bune este una dintre ideile morale mereu prezente @n scrierile Sf`ntului Grigorie al Nissei. C[ci este un mare p[cat ca omul s[-]i pun[ dorin\a de a dob`ndi slava cea de]art[ a lumii, de unde vin viciile, iubirea de argin\i, iubirea de slav[, zg`rcenia ]i toate r[ut[\ile, f[r[ s[ fie apropiat de cei nevoia]i. Fiindc[ nimic nu @l @ndep[rteaz[ pe om mai mult de Dumnezeu dec`t iubirea pentru cele lume]ti ]i trec[toare. Este descris[ starea grea @n care se aflau mul\i dintre cre]tini, dup[ incursiunile popoarelor migratoare. Nenum[ra\i oameni erau goi ]i f[r[ ad[post ]i cer]eau @n fa\a u]ilor semenilor lor mai noroco]i, pe care @i @ndeamn[ s[ @]i arate mila, iar postul s[ le devin[ un bun prilej pentru a face milostenie. Pentru cei care ignorau pe semenii lor afla\i @n necazuri ]i nu ar[tau grij[ fa\[ de s[raci, arat[ asprime, mustr`ndu-i. Mila ]i facerea de bine sunt lucruri pe care Dumnezeu le iube]te ]i ele @ndumnezeiesc pe om.

Sf`ntul Grigorie Teologul, prin via\a sa, este un model de tr[ire cre]tineasc[. Mul\i cre]tini au ajuns renumi\i pentru @n\elepciunea lor, @n decursul timpului, dar el, pentru profunzimea p[trunderii dogmelor, pentru formularea lor, ca ]i pentru via\a sa exemplar[, a primit supranumele de “Teologul”, titlu pe care @nainte @l primise numai Sf`ntul Ioan Evanghelistul. Familia sa este ]i ea pild[ vrednic[ de admirat ]i de urmat de orice familie cre]tin[.

Dac[ Sf`ntul Grigorie Teologul gr[ie]te despre Dumnezeu at`t de frumos ]i de exact, nu mai pu\in

358

adev[rat este c[ el vorbe]te ]i despre om, av`nd o @nalt[ concep\ie antropologic[, subliniindu-i demnitatea cu care a fost creat de Dumnezeu ]i egalitatea tuturor oamenilor @n fa\a Creatorului lor. Asemenea altor P[rin\i ai Bisericii noastre, dovede]te aceasta ]i @n practic[, hirotonind chiar @n treapta de episcop pe un sclav. Egalitatea oamenilor se vede ]i din faptul c[ el boteza @n acela]i timp pe cei boga\i, @mpreun[ cu cei s[raci, chiar robi fiind ei.

Iar virtutea o consider[ o condi\ie a teologhisirii. Cu c`t teologul progreseaz[ @n virtute, cu at`t @]i d[ seama de @n[l\imea lui Dumnezeu. Virtutea iubirii de Dumnezeu ]i de semeni constituie “baza, mijlocul ]i piscul duhovniciei”. Ne @ndeamn[ la tr[irea acestei virtu\i, ne @ndeamn[ la activism moral, pentru a o face lucr[toare. G`ndul ]i fapta oamenilor trebuie s[ plece din iubirea lor de Dumnezeu ]i de oameni. Chiar dac[ aparent Sf`ntul Grigorie Teologul nu s-a implicat at`t de mult @n problemele sociale ale timpului s[u, vedem c[ el nu a r[mas str[in de acestea, ci a r[spuns nevoilor oamenilor. A dezvoltat amplu tema iubirii aproapelui “sub haina umanismului vibrant, teoretizat ]i fundamentat”, @n lucrarea sa cu titlul “Despre iubirea s[racilor”.

Concep\ia sa umanist[ se fundamenteaz[ pe convingerea c[ omul este chipul lui Dumnezeu. De aici rezult[ egalitatea fiin\ial[ a tuturor oamenilor ]i datoria oric[rui cre]tin de a lupta pentru desfiin\area inegalit[\ilor, a s[r[ciei ]i bolilor. El ne reaminte]te c[ to\i sunt “fra\ii no]tri dup[ Dumnezeu”, chiar dac[ nu voim, to\i suntem p[rta]i ai aceleia]i firi, crea\i din acela]i lut, av`nd aceia]i nervi, acelea]i oase. Marele Ierarh nu este nicidecum mai mare teolog speculativ dec`t practic, pe t[r`m moral ]i social. Pentru el, cre]tinismul nu @nseamn[ doar @nv[\[tur[ de credin\[, ci ]i fapte de credin\[, lucrare a virtu\ii.

359

Sf`ntul Grigorie Teologul @ndeamn[ pe cre]tini s[ @ndep[rteze duhul necurat din sufletele lor, @mpodobindu-le cu cur[\enia ]i cu cunoa]terea, l[s`ndu-se @nv[\a\i de c[tre Cuv`ntul. Posibilitatea vorbirii despre Dumnezeu, a teologhisirii, este condi\ionat[ de cur[\enia sufleteasc[ ]i trupeasc[, de str[dania pentru purificare.

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, prin via\a ]i activitatea sa, este un permanent exemplu de actualitate pentru p[storii de suflete ]i pentru cre]tinii zilelor noastre. Se cuvine s[ amintim mai @nt`i despre personalitatea care ]i-a pus hot[r`tor amprenta asupra caracterului s[u: mama sa, Antusa. Aspira\iile ascetice i-au fost pentru o vreme domolite de aceasta. Antusa @l voia aproape, cunosc`nd ]i dificult[\ile unui asemenea mod de vie\uire. Antusa a fost model pentru femeile cre]tine, cu o credincio]ie dus[ p`n[ la moarte pentru so\ul ei, cu @n\elegere fa\[ de fiul ei, cu vie\uire plin[ de virtu\i. #n anul 374, Antusa @nchidea ochii, iar Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur putea da curs liber aspira\iilor sale monahale. La 43 de ani a fost hirotonit preot. A ar[tat o mare grij[ fa\[ de cei s[raci ]i le-a cucerit tuturor inimile pentru Dumnezeu. Din amvon, cuv`ntul s[u se rev[rsa asupra sufletelor ce @l asaltau, precum o ploaie binef[c[toare. #n anul 397 a fost dus @n capitala imperiului ]i @ntronizat ca arhiepiscop. Acolo a realizat o reform[ moral[ a vie\ii biserice]ti, a pus ordine @n via\a clerului ]i a monahilor. A fost exilat ]i a murit la 14 septembrie 407.

Atitudinea sa fa\[ de cultura p[g`n[ este pozitiv[, de]i despre Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur s-a spus c[ a avut o mai mic[ pre\uire fa\[ de crea\iile culturale antice, mai ales fa\[ de marii filosofi greci. De fapt, el a vorbit ]i a scris @n cea mai clasic[ limb[ greac[, de]i nu a fost grec, ci sirian. A posedat o vast[ cultur[, dar nu ]i-a f[cut din

360

cuno]tin\ele sale un titlu de laud[. S-a @ngrijit mai mult de via\a sufleteasc[ a p[stori\ilor s[i.

Umanismul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur se @ntemeiaz[ pe @nv[\[tura sa despre om, creat de Dumnezeu ca o @ncoronare a lucr[rii Sale de zidire a lumii. Omul a fost creat “dup[ chipul” Creatorului, fiind cea mai iubit[ dintre toate f[pturile lui Dumnezeu ]i se bucur[ de o grij[ deosebit[ din partea Acestuia. F[r[ om, crea\ia @ntreag[ ar fi nedes[v`r]it[ ]i de neexplicat. #ntreaga crea\ie a lumii cap[t[ de fapt sens numai @n m[sura @n care omul se folose]te de aceasta pentru @ndeplinirea scopului s[u: m`ntuirea.

Omul, fiin\[ compus[, creatur[ complex[, este alc[tuit din elementul material, trupul, @nsufle\it de elementul spiritual. Unii p[g`ni spuneau c[ trupul nostru nu poate fi opera lui Dumnezeu, fiindc[ este un trup cu multe imperfec\iuni. Sf`ntul P[rinte vede @ns[ @n\elepciunea divin[ tocmai @n faptul c[ Dumnezeu a legat pe om de un trup slab. #n ceea ce prive]te dispari\ia fizic[ a trupurilor, con]tientiz[m din aceasta frumuse\ea ]i importan\a mai mare a sufletelor noastre. C[ci sufletul d[ @ntreaga frumuse\e a trupului. De]i sufletul, prin natura sa, nu este nici bun, dar nici r[u, ci devine bun sau r[u numai din propria noastr[ voin\[, totu]i con]tiin\a omului joac[ rolul de judec[tor. De aceea, trebuie deschise “u]ile con]tiin\ei” ]i vom vedea acolo pe judec[torul ce st[ @n cugetul nostru. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur subliniaz[ demnitatea omului ]i rolul lui de st[p`n. Nu numai sufletul, ci ]i trupul nostru reflect[ @n\elepciunea lui Dumnezeu, a c[rei pecete o purt[m. Reflect[ armonia trupului cu noble\ea sufletului. Trupul, prin calit[\i, sluje]te sufletului. Demnitatea cu care a fost creat omul se

361

datoreaz[ faptului c[ el a fost f[cut dup[ chipul lui Dumnezeu.

Libertatea omului este condi\ia progresului duhovnicesc. M`ntuirea presupune lucrarea harului dumnezeiesc, oferit oamenilor gratuit, dar ]i alipirea voin\ei noastre la voin\a lui Dumnezeu, condi\ie care face ca harul s[ lucreze efectiv. Dac[ unii oameni sunt buni, iar al\ii sunt r[i, aceasta se datoreaz[ voin\ei, iar nu firii lor. R[ul nu vine din firea oamenilor, nici de la Dumnezeu. Este comb[tut[ ]i @nv[\[tura gre]it[ despre destin, despre soart[. Harul divin nu face totul @n via\a cre]tinului, ci este nevoie de dou[ activit[\i distincte, dar care s[ fie convergente, anume cea a lui Dumnezeu ]i cea a omului. Dac[ ajutorul pe care @l primim de la Dumnezeu este permanent, tot astfel ]i conlucrarea noastr[, trebuie s[ fie continu[. Harul m`ntuie]te doar pe cei care vor s[ se m`ntuiasc[. Nu trebuie s[ a]tept[m totul de la har, nu trebuie s[ avem o atitudine fatalist[, ci s[ fim trezi, s[ ne @ncord[m voin\a.

#n aceast[ @mpreun[ lucrare a omului cu Dumnezeu, Biserica are rolul ei m`ntuitor @n via\a cre]tinilor. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur define]te Biserica ca “trupul lui Hristos”, iar Acesta este Cap al Bisericii. Membrele trupului, credincio]ii trebuie s[ fie @ntr-o perfect[ armonie. #n Biseric[ se continu[ lucrarea de m`ntuire @nceput[ de Hristos. Ea este comunitatea sufletelor, str`ns unite cu Persoanele Sfintei Treimi. #n Biseric[, Hristos se une]te cu fiecare cre]tin. La r`ndul lor, cre]tinii sunt @n leg[tur[ direct[ @ntre ei. Biserica este ]i o ]coal[ duhovniceasc[ a moravurilor, @n care cre]tinii @nva\[ s[ tr[iasc[ virtuos. Ea d[ hrana spiritual[ ]i @nt[re]te sufletul, pentru ca s[ duc[ o via\[ evlavioas[. O prioritate major[ a fost p[strarea unit[\ii cre]tine, mai ales c`nd aceast[ unitate era

362

amenin\at[ de grup[rile eretice. Cuv`nt[rile hrisostomice reflect[ grija pentru unitate. #n ce prive]te ierarhia bisericeasc[ ]i rela\iile ei cu ceilal\i membri, @nv[\[tura hrisostomic[ nu este teoretic[, ci este c`t se poate de practic[. Se vorbe]te despre toate cele trei trepte ale slujirii preo\e]ti. Biserica, prin ierarhul ei, nu f[cea distinc\ie @ntre membrii ei, dac[ erau sclavi sau liberi, privind doar la vrednicia lor moral[. Din acest punct de vedere, umanismul hrisostomic este foarte avansat pentru gradul de dezvoltare a societ[\ii secolului al patrulea.

#n vremea Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, Biserica din Antiohia, ca ]i cea din Constantinopol, erau bine organizate ]i puneau @n practic[ o semnificativ[ activitate de asisten\[ social[. Sf`ntul P[rinte @nsu]i a ar[tat o preocupare ]i o dragoste nem[rginit[ pentru to\i oamenii. Prin a]ez[mintele ei de binefacere, Biserica se @ngrijea de hrana v[duvelor, de supravie\uirea orfanilor ]i de fecioare. Marele Ierarh propune p[stori\ilor s[i ca fiecare cre]tin s[ participe individual la aceast[ lucrare de asisten\[ social[. Biserica este locul care ofer[ cre]tinilor ce @i calc[ pragul lini]tea sufleteasc[ dorit[, @n contrast cu agita\ia din afar[. Ea nu este doar un loc de @nt`lnire, fiindc[ primim aici ]i doctoria pentru patima care ne sup[r[. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur este uneori chiar amenin\[tor fa\[ de cei care nu respectau disciplina @n l[ca]ul sf`nt. #i @ndeamn[ pe cre]tini ca, la plecarea de la Biseric[, @n casa lor s[ continue lectura Sfintei Scripturi.

Astfel @n\elege el rolul p[storului de suflete, cel al preotului, @n via\a cre]tinilor @n toat[ complexitatea lui, insist`nd asupra exemplului pe care acesta trebuie s[ @l ofere, un exemplu viu, ziditor ]i adaptat fiec[rei v`rste, c[reia se adreseaz[. Este cel care pune cel dint`i @n practic[ principiile vie\ii cre]tine propov[duite din amvon,

363

printr-o via\[ bogat[ @n realiz[ri ]i prin experien\a sa spiritual[, pus[ @n slujba semenilor. Exigen\a este o caracteristic[ a vie\ii preotului. Enumer[ calit[\ile ce trebuie s[ @l caracterizeze pe p[storul de suflete, @n lucrarea sa, insist`nd asupra iubirii de semeni, ca dovad[ a iubirii lui Hristos. Totodat[, el are dreptul s[ primeasc[ respectul celorlal\i, r[m`n`nd con]tient de responsabilitatea misiunii @nv[\[tore]ti ]i de necesitatea slujirii sale.

Sfin\enia vie\ii este \elul cre]tinului ]i @n aceasta const[ adev[rata lui demnitate, care le @ntrece pe toate celelalte. Fiindc[ lucrurile lume]ti se sf`r]esc odat[ cu via\a, ba chiar se pot cump[ra cu bani, f[r[ vreo vrednicie anume. Dar adev[ratul scop al vie\ii cre]tine, dob`ndirea darului sfin\eniei ]i @nfierii, nu se sf`r]e]te odat[ cu moartea trupeasc[ ab[tut[ asupra cre]tinului, ci @l @nso\e]te ]i dincolo de aceasta. Chipul cre]tinului ]i modul s[u de a fi pot fi descoperite numai privind @nl[untrul sufletului s[u.

Marele Ierarh dezvolt[ @nv[\[tura despre virtute ]i rolul ei @n via\a cre]tinului. A fi virtuos @nseamn[ tr[irea numai a celor ce sunt duhovnice]ti. #ns[ lucrarea virtu\ii cere din partea cre]tinului mult[ r`vn[, cere osteneal[. El ne pune @n fa\[ pilde scripturistice de oameni virtuo]i. #n ceea ce prive]te timpul lucr[rii virtu\ii de c[tre cre]tini, acesta este echivalent cu @ntreaga via\[. To\i oamenii sunt chema\i s[ lucreze virtutea. Iar a locui @n mijlocul ora]ului nu este o piedic[ ]i nu trebuie ca un cre]tin s[ plece @n lume, nici s[ tr[iasc[ @n mun\i, pentru a putea deveni virtuos. Nici familia nu este o piedic[, nici v`rsta, nici s[r[cia, nici bog[\ia, nici @mprejur[rile vie\ii ]i nici ceilal\i factori nu sunt un impediment. Sesiz[m @n @nv[\[tura hrisostomic[ optimism ]i modera\ie. Roadele virtu\ilor @n

364

via\a cre]tinilor sunt numeroase, iar Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur insist[ mult asupra foloaselor duhovnice]ti pe care o via\[ tr[it[ @n spiritul @nv[\[turilor evanghelice le aduce pentru fiecare dintre noi.

Concep\ia hrisostomic[ este una a progresului spiritual, av`nd o @n\elegere optimist[ despre om. #n fa\a omului stau cele dou[ alternative: virtutea ]i p[catul. C`nd patimile st[p`nesc, virtutea pare greu de realizat, ca un urcu] anevoios, iar viciul apare ca pl[cut ]i dulce. Dar dac[ omul se desprinde de patimi, @n\elege c[ viciul @n care a tr[it este ur`t, iar virtutea este u]or de lucrat ]i dorit[. Virtutea este ceva firesc, este constitutiv[ firii omene]ti. Sufletul nostru este @nclinat s[ @mbr[\i]eze virtutea ]i s[ fug[ de p[cat. Lucrarea virtu\ii se realizeaz[ @n @ntregul ei.

Iubirea, mama tuturor bunurilor ]i condi\ia vie\ii cre]tine, este liantul @ntre Dumnezeu ]i oameni, dar ]i al oamenilor @ntre ei. Ea reprezint[ inima concep\iei hrisostomice despre om. F[r[ iubire, toate celelalte virtu\i ale omului, precum credin\a, proorocia, fecioria, via\a cea curat[, postul ]i chiar mucenicia, nu au nici o valoare. Pentru cre]tin, iubirea este o @nsu]ire eminamente divin[, fiindc[ Dumnezeu i-a iubit mai @nt`i pe oameni. Iubirea pe care omul trebuie s[ o arate lui Dumnezeu nu poate fi m[surat[. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur a fost un model de punere @n practic[ a virtu\ii iubirii semenilor, concretizat[ prin ajutorarea celor pe care, prin voia lui Dumnezeu, @i primise @n p[storire. El insist[ asupra dimensiunii sociale a iubirii cre]tine ]i vede @n orice semen, mai ales @n cel aflat @n suferin\[, pe Hristos. Fiindc[ iubind pe aproapele nostru, iubim pe Hristos. Iubirea cre]tinilor pentru aproapele lor este sinonim[ cu iubirea lor pentru Hristos ]i nu urm[re]te dob`ndirea recompenselor lume]ti. Lipsa

365

iubirii fa\[ de semeni, sau chiar dispre\uirea lor, este un “mare p[cat” pentru orice cre]tin. Iubirea vr[jma]ilor ne apropie cel mai mult de Dumnezeu. Pe cei care ne nedrept[\esc, s[ @i jelim, s[ @i pl`ngem. S[ nu ne @nfuriem pe ei, nicidecum s[ nu-i ur`m, c[ci sunt cu adev[rat vrednici de lacrimi. R[zbunarea ]i r[utatea sunt asem[nate cu bruma ]i cu ghea\a de pe inima cuiva. Iubirea vr[jma]ilor nu trebuie s[ fie de form[, adic[ numai cu buzele, nu ]i cu inima, purt`nd masca @mp[c[rii, dar @n suflet av`nd ne@mp[cat[ ur[.

Milostenia, regina virtu\ilor, cum a fost numit[ de Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, a constituit o preocupare constant[ a vie\ii sale ]i o prezen\[ permanent[ a p[r\ii morale a cuv`nt[rilor hrisostomice. Pentru el, milostenia nu @nseamn[ numai oferirea unei sume de bani, ci @nseamn[ o @mpreun[ lucrare a tuturor virtu\ilor cre]tine, care contribuie la des[v`r]irea omului. Prin milostenia fiec[ruia dintre membrii ei, societatea se @ngrije]te de aceia care au nevoie de ajutor. Milostenia devine astfel r[d[cin[ pentru toate binefacerile. Toate bunurile materiale din lume au ca proprietar exclusiv al lor pe Creatorul tuturor, pe Dumnezeu, Care a a]ezat pe oameni s[ le fie administratori, iconomi, folosindu-se de ele, dar @ngrijindu-se, @n acela]i timp, de semenii lor. Unii dintre oameni, datorit[ anumitor @mprejur[ri, au acumulat mai multe bunuri, pe c`nd al\ii nu @]i pot asigura nici chiar cele strict necesare vie\ii. Cei mai avu\i trebuie s[-L cinsteasc[ pe Hristos, Care, @n chipul celor s[raci, le cere ajutorul, de]i El este St[p`nul tuturor, Dumnezeu fiind. Milostenia pe care noi avem datoria s[ o oferim este a]adar din bunurile care nu ne apar\in nou[, ci #i apar\in Lui. #n bun[tatea Sa, El ne r[spl[te]te pentru aceasta, f[g[duindu-ne via\a ve]nic[. De aceea, Sf`ntul Ioan Gur[

366

de Aur ne @ndeamn[ pe to\i, boga\i sau mai pu\in avu\i, s[ lucr[m milostenia, prin variatele ei forme practice. C`t despre vremea s[v`r]irii milosteniei, aceasta este toat[ via\a noastr[. Datoria milosteniei se extinde chiar ]i asupra celor care ei @n]i]i tr[iesc din mila semenilor ]i care, la nevoie, pot s[ fie de folos altor oameni, ce le solicit[ sprijinul. Pentru to\i oamenii @ns[, sursa milosteniei nu poate fi @n nici un caz nedreptatea, furtul. M[rimea milosteniei depinde de posibilit[\ile celui care d[, aici generozitatea noastr[ r[m`n`nd s[ fie dictat[ exclusiv de con]tiin\a de cre]tin. Marele Ierarh insist[ deosebit asupra roadelor milosteniei. Omul este prin fire @nclinat spre milostenie. #ndemnul la milostenie este o permanen\[ a predicii hrisostomice. Este poate tema moral-social[ cel mai des @nt`lnit[. P[catele ce se opun virtu\ii milosteniei sunt numeroase ]i ele vin s[ @mpiedice lucrarea cre]tinului, prin care acesta iese @n @nt`mpinarea nevoilor aproapelui s[u. Unii oameni lucreaz[ pentru semenii lor a]tept`nd s[ dob`ndeasc[ lauda lumii. Nimic nu sup[r[ pe Dumnezeu mai mult dec`t lipsa noastr[ de milostenie. Demnitatea firii omene]ti ]i respectul pe care suntem datori s[ @l acord[m aproapelui nostru constituie o idee fundamental[ a umanismului hrisostomic ]i o porunc[ pe care fiecare cre]tin are datoria s[ o respecte. Roadele milosteniei sunt folositoare @n primul r`nd pentru cel care o s[v`r]e]te ]i abia apoi pentru cel care o prime]te.

Rug[ciunea ocup[ un loc central @n via\a Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur. De la el ne-a r[mas Sf`nta Liturghie ce @i poart[ numele. Nu a scris un tratat sistematic despre rug[ciune, a]a cum nu a ar[tat preocup[ri pentru teoretizare, ci a tr[it rug[ciunea @n fiecare clip[ a vie\ii sale. Puterea rug[ciunii este neb[nuit[, c`nd ea vine din convingere ]i deplin[ smerenie. A]adar, starea sufleteasc[

367

pe care o are cre]tinul @n momentul convorbirii sale cu Dumnezeu prezint[ o importan\[ cov`r]itoare ]i condi\ioneaz[ dob`ndirea ajutorului divin. Ne cheam[ s[ aducem @n rug[ciune, ca jertf[ lui Dumnezeu, c[ldura inimii noastre, iar nu strig[te inutile, t[cere, lacrimi, smerenie, cer`nd numai cele ce ne sunt @ntr-adev[r de trebuin\[.

#n forma ei cea mai familiar[, rug[ciunea este public[. Timpul rug[ciunii este fiecare clip[ din zi, diminea\a ]i noaptea, fiindc[ mereu trebuie s[ priveghem. Rug[ciunea este @nceputul oric[rui bine ]i pricina m`ntuirii. Cel mai important este faptul c[, prin rug[ciune, omul poate sta de vorb[ cu Dumnezeu, av`nd aceast[ cinste care nu se poate exprima @n cuvinte ]i fiind a]ezat astfel al[turi de sfin\ii @ngeri. Rug[ciunea de mul\umire este o datorie, @n tot timpul ]i @n toat[ @mprejurarea. Pentru cre]tinul care a murit ne@mp[cat cu Dumnezeu, nu sunt de ajuns numai lacrimile v[rsate pentru el, ci este nevoie de faptele iubirii c[tre semeni, f[cute @n numele celui r[posat, de milostenie, ca o m[rturie favorabil[ lor, @n ziua judec[\ii. Prin rug[ciuni dese ]i milostenii bogate, ajut`nd pe s[raci ]i pe v[duve, dac[ se poate, chiar din bunurile r[posatului, @i putem face “chinurile mai u]oare”.

Postul este prim[vara duhovniceasc[ a sufletelor. Porunca postului este la fel de veche ca ]i omenirea, este prima porunc[ dat[ de Dumnezeu oamenilor, dup[ facerea lor, c`nd au fost a]eza\i @n rai. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur sf[tuie]te pe cre]tini s[ lucreze pentru m`ntuirea sufletelor lor, av`nd @n post un aliat de n[dejde. Ca ]i Sf`ntul Vasile cel Mare, el @]i fundamenteaz[ @nv[\[tura pe binecunoscutele exemple scripturistice. Vorbind despre postul cre]tin autentic, ce respect[ r`nduielile, are cuvinte

368

de o frumuse\e aparte. Postul este plin de roade @n via\a fiec[ruia dintre cei care @l tr[iesc cu adev[rat. A]adar, postul este un factor important @n realizarea progresului duhovnicesc al fiec[rui cre]tin, @nfr`n`nd poftele, cre@nd @n suflet o atmosfer[ de cur[\ie ]i favoriz`nd starea de rug[ciune.

Pl[cerea ]i p[catul sunt calea cea larg[, pe c`nd virtutea este calea cea str`mt[, de care vorbe]te M`ntuitorul, este calea lipsit[ de cele pl[cute ale lumii. Nimeni dintre cei care tr[iesc @n via\a aceasta @n pl[ceri, nu trebuie s[ se a]tepte ca s[ vad[ cerul, fiindc[ este cu neputin\[. P[catul este de multe feluri. Iat[ c`teva dintre p[catele asupra c[rora Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur se opre]te cu mai mult[ aten\ie: invidia, lenea, supersti\iile ]i leacurile b[be]ti, sinuciderea, avortul, m`nia, triste\ea, be\ia, slava de]art[, sau m`ndria. P[catul inverseaz[ ierarhia valorilor umane, aduce tulburare ]i este greu de suferit. Nimic nu este mai primejdios dec`t acesta. Nu exist[ p[cate mici ]i p[cate mari. Vie\uirea @n stare de p[cat, @n robia patimilor este @ntocmai ca locuirea @ntr-o pr[pastie ad`nc[, departe de lumina soarelui. #nceputul luptei cu p[catul st[ @n l[untrul nostru, @n minte, de unde pornesc ]i faptele. Iar @n aceast[ lupt[, vorbe]te despre rolul poc[in\ei, al temerii de Dumnezeu, care este benefic[ @n via\a cre]tinului, despre smerenie, suspinare pentru gre]elile s[v`r]ite, despre pl`ngerea gre]elilor proprii ]i lucrarea faptelor bune.

#n ce prive]te bog[\ia ]i s[r[cia, sesiz[m acurate\ea cu care autorul scoate @n eviden\[ realit[\ile sociale complexe ale acelor vremuri. Atitudinea Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur fa\[ de acele realit[\i este uimitor de progresist[ ]i la fel de actual[ @n zilele noastre. Marele Ierarh d[ o defini\ie a bog[\iei ]i a s[r[ciei. El consider[

369

c[ este bogat nu acela care are multe bog[\ii acumulate, ci acela care nu are nevoie de nimic. Tot astfel, este s[rac cel ce dore]te multe, iar nu cel ce nu are nimic. Inten\ia bun[ este cea care @l face pe om bogat sau s[rac, nicidecum averea @n sine. }i totu]i, bog[\ia nu va putea s[ scoat[ pe cineva din @mp[r[\ia cerurilor, a]a cum s[r[cia nu este garan\ia dob`ndirii m`ntuirii. Celor care considerau c[ averile le apar\in ]i, prin urmare, pot dispune de ele dup[ bunul plac, le atrage aten\ia c[ ei sunt simpli iconomi ai acestor averi, asemenea celor care chivernisesc ]i averile Bisericii.

Cre]tinismul propov[duia egalitatea tuturor membrilor Bisericii, @n virtutea @nv[\[turilor M`ntuitorului. Dac[ oamenii sunt egali, atunci ]i p[m`ntul pe care vie\uiesc este @n egal[ m[sur[ un bun comun. Datorit[ originii comune a tuturor oamenilor, datorit[ faptului c[ Dumnezeu a creat lumea spre binele tuturor, oamenii sunt fra\i ]i au dreptul s[ se foloseasc[ egal de toate bunurile p[m`nte]ti. #n via\a de zi cu zi, unii oameni au acumulat sau acumuleaz[, pentru folosul lor personal, cu mult mai mult dec`t le este necesar, fiind st[p`ni\i de patima l[comiei. O modalitate de acumulare nedreapt[ a averilor este ]i cam[ta. Nenum[rate sunt locurile @n care se atrage aten\ia asupra consecin\elor nefaste pe care goana dup[ @navu\ire le are @n via\a oamenilor. Adunarea averilor, iubirea de argin\i distruge din p[cate cur[\enia sufletului, asediindu-l cu pofte ]i griji. Bog[\ia @ntre\ine patimile dobitoce]ti ale spiritului. Numeroase sunt p[catele care o @nso\esc: slava de]art[ sau m`ndria, l[comia la m`ncare ]i b[utur[, invidia, r[pirile, furturile, du]m[niile, luptele, certurile, r[ut[\ile, cruzimea, neomenia, omorurile, r[zboaiele, minciuna, obr[znicia, desf[t[rile, neru]inarea ]i alte pofte ]i absurdit[\i. Dumnezeu nu a poruncit

370

oamenilor s[-]i arunce averile, ci s[ le foloseasc[ pentru milostenie ]i filantropie.

Adesea, st[p`nii, mai ales proprietarii de p[m`nt, sunt aspru critica\i, pentru felul cum se comport[, plini de nedreptate, cu slugile lor. Sf`ntul P[rinte descrie exploatarea la care sunt supu]i muncitorii, cu sarcini @mpov[r[toare, cu munci istovitoare, f[r[ nici un r[gaz, f[r[ a li se da cele necesare @ntre\inerii vie\ii, @ntr-o atmosfer[ de teroare, de violen\[ permanent[. O atitudine moderat[ ]i @ng[duitoare arat[ ]i fa\[ de sclavi. Se str[duie]te s[ @i conving[ pe st[p`ni s[ se poarte omene]te ]i cre]tine]te cu slujitorii ]i cu sclavii lor.

Slujind oamenilor, slujim lui Dumnezeu. A]a @n\elege Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur slujirea lui Dumnezeu prin sluijirea omului. Concepe rela\iile dintre oameni ca rela\ii de ajutorare. Cu c`t un om este mai bogat, cu at`t are mai mare nevoie de ajutorul semenilor s[i ]i invers. Ajutorarea semenilor este datoria noastr[, pe care o avem pur ]i simplu de @ndeplinit, g`ndindu-ne la mul\imea binefacerilor de care noi @n]ine am beneficiat ]i la faptul c[ tot ceea ce oferim semenilor no]tri, p`n[ la urm[, este din cele pe care le primim de la Dumnezeu. Acolo unde grija fa\[ de semenii no]tri lipse]te, chiar ]i cele mai puternice virtu\i r[m`n neputincioase. #n @nv[\[tura sa despre munc[, porne]te de la concep\ia paulin[, oglindit[ @n epistolele Apostolului neamurilor. Merge pe linia autorilor patristici anteriori lui, insist`nd mai ales asupra beneficiilor pe care munca le aduce, pentru realizarea binelui social moral. Munca d[ omului o demnitate, un statut. Omul, creat dup[ chipul ]i asem[narea lui Dumnezeu, poate ajunge, prin munc[, s[ fie colaboratorul Acestuia. Munca d[ ]i un scop vie\ii omului, @i procur[ cele necesare traiului ]i produce bunurile prin care se

371

poate lucra virtutea milosteniei. #n fine, munca reprezint[ ]i una dintre cele mai mari virtu\i sociale ]i morale.

C[s[toria ]i familia ]i rolul lor @n via\a cre]tinilor este o alt[ tem[ dezvoltat[ @n cuv`nt[rile hrisostomice. Mare este Taina aceasta a C[s[toriei, @n Hristos ]i @n Biseric[, cum zice Sf`ntul Apostol Pavel (Efeseni 5, 32), icoan[ a dragostei lui Hristos de Biseric[. C[s[toria ]i na]terea de copii nu ne @mpiedic[ cu nimic s[ lucr[m pentru a binepl[cea lui Dumnezeu, merg`nd pe calea virtu\ii. Educa\ia religioas[ @n familie este continuarea fireasc[ a educa\iei pe care fiecare cre]tin o prime]te prin participarea sa la slujbele biserice]ti ]i la predic[. Ea trebuie s[ devin[ o realitate @n via\a fiec[rei familii cre]tine. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur st[ruie asupra datoriei pe care p[rin\ii o au fa\[ de odraslele lor, @n a-i cre]te ]i educa, a-i preg[ti pentru via\[ ]i a se ocupa de m`ntuirea sufletelor lor. #n\elegerea so\ilor este r[d[cina tuturor bun[t[\ilor. Se insist[ mult pentru str`ngerea leg[turilor dintre membrii familiei cre]tine. D[ multe sfaturi care, respectate de ascult[torii s[i, pot crea o atmosfer[ pa]nic[ ]i un climat familiar favorabil virtu\ilor.

Monahismul are rolul lui, d`nd r[spuns chem[rii Domnului sub o alt[ form[, mult mai direct[ ]i mai categoric[. Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur reaminte]te c[ traiul @n chip feciorelnic este @nso\it de mult[ osteneal[, iar fecioria presupune nevoin\[. #n fa\a celor care @mbr[\i]eaz[ o astfel de vie\uire st[ @ns[ n[dejdea bun[t[\ilor viitoare ]i cununa r[spl[\ilor. Numai @n cre]tinism aceast[ virtute este tr[it[ cu adev[rat ]i este chiar r`vnit[. Virtutea fecioriei nu \ine de @mbr[c[minte, sau de culoarea hainelor, ci de trup ]i de suflet. Ortodoc]ii se pot c[s[tori, dar admir[ pe cei ce nu se c[s[toresc. Nu os`ndesc nicidecum c[s[toria, @ns[ socotesc fecioria ca

372

fiind o treapt[ superioar[ c[s[toriei. Mul\i tineri erau sf[tui\i s[ aleag[ via\a tr[it[ @n feciorie, devenind monahi. Dar ceilal\i oameni din jurul lor se opunea, fie c[ erau p[rin\i, sau alte rude. O sugestiv[ compara\ie face Sf`ntul P[rinte @ntre @mp[rat ]i monah. Iar via\a monahilor @i umple pe tr[itori de bun[t[\i, nu numai aici, ci mai ales @n via\a de apoi.

373

Bibliografie: a. Traduceri din operele Sfin\ilor P[rin\i: Scrierile P[rin\ilor Apostolici, traducere de Pr.

Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1979

Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, Dialogul cu iudeul Triphon, Apologia I ]i Apologia a II-a, traducere, introducere ]i note de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Olimp C[ciul[ ]i Pr. Prof. Dumitru Fecioru, @n colec\ia P.S.B., vol. 2, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Teofil al Antiohiei, Trei c[r\i c[tre Autolic, traducere, introducere ]i note de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Olimp C[ciul[ ]i Pr. Prof. Dumitru Fecioru, @n colec\ia P.S.B., vol. 2, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Clement Alexandrinul, Protrepticul ]i Pedagogul, traducere, cuv`nt @nainte, note ]i indici de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, @n colec\ia P.S.B., vol. 4, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1982

Idem, Stromatele, traducere, cuv`nt @nainte, note ]i indici de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, @n colec\ia P.S.B., vol. 5, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1982

Sf`ntul Ciprian al Cartaginei, C[tre Donatus, Despre unitatea Bisericii ecumenice, Despre

374

rug[ciunea domneasc[, Despre gelozie ]i invidie, traducere de Prof. Nicolae Chi\escu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol ]i David Popescu, @n colec\ia P.S.B., vol. 3, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1981

Idem, Despre \inuta (chipul) fecioarelor, traducere de Laura P[tra]cu, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 2003; lucrare tradus[ de Ierom. C-tin Chiril[ ]i @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXV, nr. 4-6/1989, pg. 77 ]i urm.

Sf`ntul Chiril al Ierusalimului, Catehezele, partea I, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Colec\ia Izvoarele Ortodoxiei, vol. 6, Bucure]ti 1943

Sf`ntul Andrei al Cretei, Cuv`nt la T[ierea #mprejur a Domnului nostru Iisus Hristos ]i la Sf`ntul Vasile, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XX, nr. 1-2/1968

Sf`ntul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, la Psalmi ]i cele 24 de Omilii ]i cuv`nt[ri, traducere de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, @n colec\ia P.S.B., vol. 17, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1986

Idem, Despre Sf`ntul Duh ]i Epistole, traducere, introducere, note ]i indici de Pr. Prof. Dr. Constantin Corni\escu ]i Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, @n colec\ia P.S.B., vol. 12, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1988

Idem, #nv[\[tura c[tre fiul duhovnicesc, prezentare ]i traducere de I. Popa, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979

Idem, Despre iubirea fa\[ de Dumnezeu ]i de aproapele, traducere de Pr. Prof. Nicolae Petrescu, @n rev. Mitropolia Olteniei, nr. 4-6/1981

375

Idem, Despre poruncile lui Dumnezeu ]i despre @mplinirea poruncii de a iubi pe Dumnezeu, traducere de Pr. Prof. Nicolae Petrescu, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXV, nr. 7-8/1983

Idem, C`teva @ndrum[ri pentru cei care doresc s[ cunoasc[ ]i s[ @mplineasc[ voia lui Dumnezeu, traducere de Prof. Iorgu D. Ivan, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an CII, nr. 3-4/1984

Idem, #nv[\[turile morale, traducere de Pr. Prof. Nicolae Petrescu, @n rev. Mitropolia Olteniei, nr. 7-8/1985

Sf`ntul Grigorie de Nazianz, Opere dogmatice, traducere de Pr. Dr. Gheorghe Tilea, Editura Herald, Bucure]ti 2002

Idem, Cuv`ntare funebr[ @n onoarea lui Vasile cel Mare, episcopul Cezareei Capadociei, traducere de N. Dono], Ia]i 1938

Idem, Despre iubirea s[racilor, traducere de Pr. Dr. Gheorghe Tilea, Bucure]ti 1948

Sf`ntul Grigorie al Nissei, Despre via\a lui Moise, T`lcuire am[nun\it[ la C`ntarea C`nt[rilor, Despre Fericiri, Despre Rug[ciunea domneasc[, Despre r`nduiala cea dup[ Dumnezeu ]i despre nevoin\a cea adev[rat[, traducere ]i note de Pr. Prof. Dumitru St[niloae ]i Pr. Ioan Buga, @n colec\ia P.S.B., vol. 29, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1982

Idem, Despre facerea omului, Cuv`nt apologetic la Hexaimeron, Despre pitonis[, La titlurile Psalmilor, Omilii la Ecclesiast, Marele Cuv`nt catehetic, Dialog despre suflet ]i @nviere, Despre pruncii mor\i prematur, Epistola despre Sf`nta Treime, Despre @n\elesul numelui de cre]tin,

376

Despre iubirea de s[raci ]i despre facerea de bine, Despre des[v`r]ire, traducere ]i note de Pr. Prof. Teodor Bodogae, @n colec\ia P.S.B., vol. 30, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1998

Idem, A doua cuv`ntare despre iubirea de s[raci, traducere de Pr. Prof. Teodor Bodogae, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXIV, nr. 2/1988

Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Despre poc[in\[ ]i Despre Sf`ntul Vavila ]i @mpotriva p[g`nilor, traducere de }tefan Bezdechi, @n Seria teologic[, nr. 12, la Tipografia arhidiecezan[, Sibiu 1938

Idem, Despre necunoa]terea lui Dumnezeu, Editura Herald, Bucure]ti

Idem, Cuv`ntul II la s[rb[toarea Sfintei Ana, traducere @n Mitropolia Olteniei, an XXX, nr. 4-6/1978

Idem, Laud[ lui Maxim. Cu ce femei trebuie s[ ne c[s[torim, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LVI, nr. 3-5/1980

Idem, Omilii la statui, traducere de Vasile Slivneanu, Bucure]ti 1908

Idem, Despre m[rginita putere a diavolului, Despre c[in\[, Compara\ie @ntre @mp[rat ]i monah, traducere de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 2002

Idem, Omilii la Facere, traducere de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, @n colec\ia P.S.B., vol. 21 ]i 22, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1987

Idem, Despre feciorie, traducere ]i note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 2001

377

Idem, C[tre tat[l necredincios, C[tre tat[l credincios, traducere ]i note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 2001

Idem, Cuv`nt de sf[tuire c[tre Teodor cel c[zut, traducere ]i note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 2001

Idem, Catehezele maritale ale Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur. Omilii la c[s[torie, traducere din limba greac[ de Pr. Marcel Hanche], Sibiu 2004

Idem, Cateheze baptismale, traducere din limba greac[ de Pr. Marcel Hanche], Sibiu 2003

Idem, Cuv`nt despre rug[ciune, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, @n Ortodoxia, an XXXV, nr. 3/1983

Idem, Cuv`ntul al doilea la parabola Despre bogatul nemilostiv ]i s[racul Laz[r, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXVIII, nr. 7-8/1976

Idem, Omilii la Matei, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, P.S.B. 23, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1994

Idem, Omilii la Romani, traducere de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucure]ti 1906

Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei I c[tre Corinteni, traducere de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucure]ti 1908

Idem, Omilii la II Corinteni, traducere de Teodosie Ploie]teanul, Bucure]ti 1910

Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei c[tre Galateni, de Arhim. Teodosie Atanasiu, Ia]i 1901

378

Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei c[tre Efeseni, traducere de Arhim. Teodosie Atanasiu, Ia]i 1902

Idem, Comentariile sau explicarea Epistolei c[tre Filipeni, traducere de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucure]ti

Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei c[tre Coloseni, traducere de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucure]ti 1905

Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolelor I ]i II c[tre Tesaloniceni, traducere de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucure]ti 1905

Idem, Comentariul sau Explicarea Epistolelor I ]i II c[tre Timotei, traducere de Ep. Teodosie Ploie]teanul, Bucure]ti 1911

Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolelor c[tre Tit ]i Filimon, traducere de Ep. Teodosie Ploie]teanul, Bucure]ti 1911

Idem, Comentariu la Evrei, traducere de Ep. Teodosie Atanasiu, Bucure]ti 1923

379

b. Studii Alexe, Prof. }tefan, Critica marei pl[gi a cametei

la Sfin\ii P[rin\i capadocieni, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an XXXVI, nr. 7-8/1960

Idem, Via\a cre]tin[ dup[ b[rba\ii apostolici, în rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 3-4/1955

Idem, Eclesiologia P[rin\ilor Apostolici, în rev. Studii Teologice, an VII, nr. 5-6/1955

Apostolu, Drd. George, Iubirea ]i milostenia dup[ Sf`ntul Ioan Hrisostom, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXV, nr. 1/1989

Arnou, Rene, Dorin\a dup[ Dumnezeu @n filosofia lui Plotin, @n limba francez[, Roma 1967

B[bu], Arhim. Grigore, Opera catehetic[ a Sf`ntului Chiril al Ierusalimului ]i actualitatea ei, @n rev. Ortodoxia, an XXXVIII, nr. 3/1986

B[j[u, Pr. Dr. Ioan L., Predica @n slujirea dreptei credin\e @n primele patru veacuri, Craiova 1997

Idem, Sfin\ii Trei Ierarhi, ap[r[torii Ortodoxiei, @n rev. Analele Universit[\ii din Craiova, seria Teologie, an II, nr. 2/1997

Bardy, Gustave, Via\a spiritual[ dup[ P[rin\ii primelor trei secole, Paris 1936 (@n limba francez[)

Barth, M. Aube, Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, studiu critic, Paris 1875 (@n limba francez[)

Bebis, George, Gregory of Nyssa’s “De Vita Moysis”: A philosophical and theological analysis, @n Greek Orthodox Theological Review, nr. 12/1967, Holy Cross, Brookline Massachusetts

380

Belu, Pr. Prof. Dumitru, Activitatea omiletic[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Bodogae, Pr. Prof. Dr. Teodor, Actualitatea mesajului Sfin\ilor Trei Ierarhi, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXV, nr. 1-3/1975

Idem, Sf`ntul Vasile cel Mare @n con]tiin\a cre]tin[t[\ii, @n rev. Altarul Banatului, an II (XLI), nr. 4-6/1991

Idem, C`teva ]tiri mai pu\in cunoscute despre martiri ]i despre moarte @n coresponden\a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXXI, nr. 3/1986

Idem, Din scrisorile Sf`ntului Vasile cel Mare c[tre Sf`ntul Atanasie al Alexandriei, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979

Borda]iu, Pr. Prof. N., Aspecte ale tr[irii cre]tine @n via\a ]i opera Sf`ntului Grigorie Teologul, @n rev. Glasul Bisericii, nr. 1-2/1972

Boto][neanu, P.S. Andrei, Aspecte ale vie\ii sociale oglindite @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LV, nr. 1-2/1979

Bouchet, Robert, Le vocabulaire de l’union et du rapport des natures chez Saint Gregoire de Nysse, @n Revue Thomiste, 68, 1968

Bouki, Hristos, Fiin\a religiei dup[ P[rin\ii capadocieni, Tessalonic 1967 (@n limba greac[)

Idem, Limba lui Grigorie al Nissei, sub lumina analizei filosofice (@n limba greac[), Tessalonic 1970

381

Boulgari, Hristou Sp., Cunoa]terea lui Dumnezeu dup[ Sf`nta Scriptur[, @n rev. Theologhia, vol. 63, oct.-dec., Atena 1992 (@n limba greac[)

Brani]te, Pr. Dr. Marin, Sf`nta Macrina, sora Marelui Vasile, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXXIX, nr. 4-6/1989

Idem, Concep\ia antropologic[ a lui Clement Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 9-10/1958

Bria, Diac. Asist. Ion, Teologie ]i Biseric[ la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIII, nr. 1-2/1971

Bucevschi, Diac. Prof. O., Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur: Omiliile Despre poc[in\[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an IX, nr. 9-10/1957

Bulacu, Pr. Mihail, Pedagogie cre]tin[ ortodox[, Bucure]ti 1935

Idem, Problema con]tiin\ei cre]tine dup[ Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, Bucure]ti 1942

Busuioc, Pr. Gheorghe, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, Apostol al dragostei, @n rev. Mitropolia Banatului, an XIX, nr. 1-3/1969

Buzescu, Pr. Nicolae C., Premisele unei filosofii cre]tine la Clement Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 3-4/1958

Idem, Aspectul pnevmatic al eclesiologiei ortodoxe ]i importan\a Tradi\iei la Sf`ntul Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, an XXXI, nr. 1/1979

Idem, Logos, trinitate ]i eclesiologie @n Pedagogul lui Clement Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIX, nr. 5-8/1977

382

Idem, Logosul @n Protrepticul lui Clement Alexandrinul, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVIII, nr. 1-2/1976

C[lug[r, Pr. Dumitru, Caracterul religios-moral cre]tin, Sibiu 1955

C`ndea, Pr. Prof. Spiridon, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ca p[stor de suflete, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXV, nr. 10/1957

Canevet, Mariette, Perceperea prezen\ei lui Dumnezeu, referitor la o expresie din Omilia a XI-a la C`ntarea C`nt[rilor, @n volumul Epektasis, Beauchesne 1972, Melanges patristique offerts au cardinal Jean Danielou (@n limba francez[)

Cavarnos, John P., Gregory of Nyssa on the Nature of the Soul, @n Greek Orthodox Theological Review, 1955

Chi\escu, Prof. N., A fost Sf`ntul Ioan Hrisostom semi-pelagian?, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an XLI, nr. 3-4/1965

Idem, Aspecte ale eclesiologiei la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, 1962, nr. 7-8

Idem, Aspecte eclesiologice @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Chi\u, Magistrand Viorel, Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului ca izvor pentru istoria cultului cre]tin, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XII, nr. 3-4/1960

Ciobotea, Drd. Dan Ilie, #nv[\[tura Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur despre rug[ciunile pentru cei

383

adormi\i @n Domnul, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXVI, nr. 9-12/1976

Ciudin, Pr. Prof. Nicolae, Temeiurile biblice ]i patristice ale ierarhiei biserice]ti, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an II, nr. 3-6/1950

Coman, Pr. Prof. Ioan G., Teoria Logosului @n Apologiile Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful, Bucure]ti 1942

Idem, Patrologie, vol. I, Bucure]ti 1984 ]i vol. II ]i III

Idem, Actualitatea Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur (354-1954), @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 7-8/1955

Idem, Elemente de antropologie @n operele Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful, @n rev. Ortodoxia, an XX, nr. 3/1968

Idem, Idei misionare, pastorale ]i sociale @nnoitoare la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, nr. 1-2/1951

Idem, Importan\a ]i sensul des[v`r]irii @n monahism, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 3-4/1955

Idem, Personalitatea Sf`ntului Ciprian, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XI, nr. 5-6/1959

Idem, Personalitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n vol. Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Idem, Raportul dintre justificare ]i dragoste @n omiliile Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistola c[tre Romani, @n rev. Ortodoxia, an XVIII, nr. 2/1966

384

Idem, Sensul ecumenic al Sfintei Euharistii la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Ortodoxia, an XVII, nr. 4/1965

Idem, Sfin\ii P[rin\i ca @ndrum[tori ai duhovniciei, @n rev. Mitropolia Banatului, an XVI, nr. 4-6/1966

Idem, Studiile universitare ale P[rin\ilor Capadocieni, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 9-10/1955

Idem, Utilizarea Stromatelor lui Clement Alexandrinul de c[tre Eusebiu al Cezareii @n Preg[tirea evanghelic[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVII, nr. 7-8/1975

Idem, Probleme de filosofie ]i literatur[ patristic[, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1995

Connell, Patrick F. O, The Double Journey in Saint Gregory al Nyssa: The life of Moses, @n The Greek Orthodox Theological Review, vol. 28, nr. 4/1983

Corneanu, IPS Nicolae, Studii patristice. Aspecte din vechea literatur[ cre]tin[, Timi]oara 1984

Idem, Patristica mirabilia, Editura Polirom, Ia]i 2001

Corni\escu, Pr. Constantin, Sf`ntul Grigorie de Nazianz, despre familia sa, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVI, nr. 5-6/1964

Idem, Credinciosul @n preocup[rile Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Ortodoxia, nr. 4/1974

Idem, Chipul mamei Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIX, nr. 9-10/1977

385

Courcelle, Pierre, Grigorie al Nissei, cititor al lui Porfir (@n limba francez[), @n Revue des etudes grecques, vol. 80, Paris 1967

Cr[ciun, P.S. Dr. Casian, Sfin\ii Trei Ierarhi ]i @nv[\[m`ntul teologic, @n Revista Teologic[, seria nou[, an X, nr. 3-4/2000

Dam]a, Diac. Prof. Teodor V. Iubirea ]i mila cre]tin[. Preliminarii la analiza unei concep\ii cre]tine despre asisten\a social[ la Sf`ntul Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, nr. 7-9/1980

Idem, Bog[\ia ]i s[r[cia @n lumina omiliilor Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 4-6/1979

Idem, Principiile de baz[ ale asisten\ei cre]tine dup[ omiliile Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 10-12/1979

Damian, Pr. Drd. Teodor, Virtutea dragostei la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an XCII, nr. 5-6/1979

Danielou, Jean, Grigorie al Nissei ]i neoplatonismul ]colii ateniene (@n limba francez[), @n Revue des etudes grecques, vol. 80, Paris 1967

Idem, Le mariage de Gregoire de Nysse et la chronologie de sa vie, @n Revue des etudes augustiniennes, vol. II, 1-2, Paris 1956

Idem, Orientarea actual[ a cercet[rilor asupra Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n volumul: Scriptura ]i cultura filosofic[ @n concep\ia Sf`ntului Grigorie al Nissei, actele colocviului de la Chevetogne (1960), edit. de Marguerite Harl, Leidin 1971 (@n limba francez[)

Idem, Platonism ]i teologie mistic[, Paris 1942 (@n limba francez[)

386

Davideanu, Pr. Drd. C., Cunoa]terea lui Dumnezeu dup[ Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXIV, nr. 4/1988

Dennis, T.J., St. Gregory of Nyssa’s defence of the doctrine of the resurrection of body, @n rev. Ekklisiastikos Faros, 1978-1979

Diaconu, Pr. Drd. Adrian, Catehezele baptismale ale Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an CVIII, nr. 5-6/1990

Dr[gulin, Pr. Gheorghe I., Sf`ntul Vasile cel Mare ]i ]coala alexandrin[, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979

Dumitra]cu, Pr. Nicu, Crea\ia @n opera Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful, @n rev. Altarul Banatului, an V (XLIV), nr. 1-3/1994

Idem, Eclesiologia la P[rin\ii Apostolici, în Revista Teologic[, an III (75), nr. 1/1993

Enache, Drd. Mihai, #nv[\[tura despre Biseric[, dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Ortodoxia, an XXVI, nr. 1/1974

Idem, #nv[\[tura despre sinergie la unii dintre Sfin\ii P[rin\i ]i @n teologia ortodox[ mai nou[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVI, nr. 5-6/1974

Erastos, V., Grigorie de Nissa, cum @l vede Jaeger, @n rev. Aktines, Atena (@n limba greac[), ianuarie 1955, nr. 156, an 18

Farandou, Mega, #nv[\[tura ortodox[ despre Dumnezeu, Atena 1985 (@n limba greac[)

Fer, Drd. Nicolae, Cunoa]terea lui Dumnezeu ]i ideea de epectaz[ la Sf`ntul Grigorie al Nyssei, @n rev. Ortodoxia, an XXIII, nr. 1/1971

Ferguson, E., Progresul @n perfec\iune (des[v`r]ire) – Via\a lui Moise a lui Grigorie de

387

Nissa, Abilene, Texas, @n Studia Patristica, nr. 14/1976 (@n limba englez[)

Florofski, Gheorghe, P[rin\ii r[s[riteni ai veacului al patrulea, Tessalonic 1991 (@n limba greac[)

Gaith, Jerome, Concep\ia despre libertate la Sf`ntul Grigorie de Nissa, Paris 1953 (@n limba francez[)

Galeriu, Pr. Prof. Constantin, Teologie, preo\ie ]i slujire la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXI, nr. 1-3/1985

Gardet, Louis ]i Labourdette, M., Studii critice – la sursele teologiei spirituale, @n Revue Thomiste, an 55, vol. 47, Bruges 1947 (@n limba francez[)

Georgescu, Arhim. Prof. Chesarie, Sfin\ii Trei Ierarhi, modele de dasc[li ]i p[stori @n Biserica cre]tin[, @n rev. Glasul Bisericii, nr. 1-2/1974

Georgescu, Pr. Magistrand Mihai, Idei morale ]i sociale @n “Comentariul la Psalmi” al Sf`ntului Vasile cel mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XX, nr. 7-8/1958

Idem, Sfintele Taine, dup[ Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, nr. 7-8/1959

Idem, Simbolul credin\ei ]i explicarea lui @n opera Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n Glasul Bisericii, nr. 3-4/1959

Gillet, Robert, Omul, divinizator cosmic, @n g`ndirea Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Studia Patristica, vol. 6, partea a IV-a, 1962, Berlin (@n limba francez[)

Gribomont, R.P. Dom. Jean, Concep\ia Sf`ntului Vasile cel Mare despre idealul cre]tin ]i asceza

388

evanghelic[, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979

Harl, Marguerite, Despre cre]terea sufletului, dup[ lucrarea “Despre moartea prematur[ a copiilor” a Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Vigiliae Christianae, North Holland, 1980

Hau, Drd. Mihai, Tainele de ini\iere dup[ Catehezele mistagogice ale Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Ortodoxia, an XXXVIII, nr. 4/1986

Heine, Ronald E., Perfection in the virtuos life, a study in the relationship between edification and polemical theology in Gregory of Nyssa’s De vita Moysis, Philadelphia 1975

Horn, Gabriel, Oglinda, norul, dou[ moduri de a vedea pe Dumnezeu, dup[ Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n Revue d’ascetique et de mystique, Bruxelles 1927 (@n limba francez[)

Hristou, Panagiotou, Deplin[tatea uman[ dup[ @nv[\[tura Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Klironomia (@n limba greac[), ianuarie 1972

Iana, Drd. Constantin M., Concep\ia Sf`ntului Chiril al Ierusalimului despre Sf`nta Scriptur[ ca temei al @nv[\[turilor Bisericii @n Catehezele sale, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIX, nr. 7-8/1967

Ielciu, Drd. Ioan Mircea, Via\a ]i valoarea ei dup[ Sfin\ii P[rin\i Capadocieni, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXII, nr. 1-2/1986

Iliescu, Lector Vasile, Patru epistole ale Sf`ntului Vasile cel Mare ]i t`lcul lor, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXIV, nr. 10-12/1979

Ioni\[, Diac. Asist. Viorel, Via\a ]i activitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, nr. 1/1979

389

Idem, Coordonatele vie\ii cre]tine dup[ Epistola c[tre Diognet, în rev. Mitropolia Ardealului, an XV, nr. 7-8/1970

Jaeger, Werner, Cre]tinismul timpuriu ]i Paideia Greac[, Londra 1962 (@n limba englez[)

Karabelia, Maria, Sensul crea\iei la Grigorie al Nissei, @n rev. Grigorie Palamas (@n limba greac[), an 75, mai-august, Tessalonic 1992

Kornarakis, Ioannis, Sf`ntul Grigorie de Nissa din punctul de vedere al psihologiei pastorale, partea I, @n rev. Grigorie Palamas, martie-aprilie 1959, Tessalonic (@n limba greac[)

Kustas, George L., Philosophy and rethoric in Gregory of Nyssa, @n revista Klironomia, Tessalonic 1986, iunie, vol. 18 A prim

Lazarou, Antoniadi, Analiza cuv`ntului “Despre dumnezeirea Fiului ]i a Duhului” ]i Encomionul la dreptul Avraam al celui @ntre sfin\i P[rintele nostru Grigorie al Nissei (@n limba greac[), @n rev. Grigorie Palama, martie-aprilie, Tessalonic 1982

Leys, R., Teologia spiritual[ a Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n Studii Patristice, vol. 2, Berlin 1957

Luneau, Augustin, Istoria m`ntuirii la P[rin\ii Bisericii (@n limba francez[), Paris 1964

Marcu, Pr. Prof. Grigorie, “Mens Divinior” – o compara\ie @ntre Sf`ntul Apostol Pavel ]i Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an IX, nr. 9-10/1957

Idem, Antropologia paulin[, Sibiu 1941 Marrou, Henri-Irénée, Patristic[ ]i umanism, trad.

de Cristina ]i Costin Popescu, Edit. Meridiana, Buc. 1996

390

Mersch, Emile, Trupul tainic al lui Hristos, @n Studii de teologie istoric[, vol I, Paris-Bruxelles 1951 (@n limba francez[)

Mih[l\an, Pr. Dr. Ioan, #nv[\[tura despre chipul lui Dumnezeu @n om privit[ interconfesional, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXXVII, nr. 2/1987

Moisiu, Pr. Prof. Al., Sf`ntul Vasile cel Mare, @ndrum[tor ]i p[stor de suflete, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an LXIV, nr. 1/1988

Moldovan, Pr. Dr. Ilie, Natura ]i harul @n g`ndirea teologic[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, an XXXI, nr. 1/1979

Idem, Aspectul hristologic ]i pnevmatologic al Bisericii dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XX, nr. 9-10/1968

Moutsoula, Ilia, Sinodul al II-lea ecumenic ]i Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n revista Theologhia, Atena 1984 (@n limba francez[), ianuarie-martie, vol. 55

Idem, Cuv`nt[rile pascale ale Sf`ntului Grigorie al Nissei (@n limba francez[), @n rev. Theologia, vol. 5, ian-martie 1980

Idem, #ntruparea Cuv`ntului ]i @ndumnezeirea omului dup[ @nv[\[tura Sf`ntului Grigorie al Nissei (@n limba greac[), Bucure]ti 1965

Idem, Grigorie al Nissei ca ermineut al Sfintei Scripturi (@n limba francez[), Atena 1969

Idem, Observa\ii privind hristologia lui Grigorie al Nissei (@n limba greac[), Atena 1969

Nafpaktos, Hierotheos, Psihoterapia ortodox[, }tiin\a sfin\ilor P[rin\i, Timi]oara 1998

Neam\u, Pr. Marin, O omilie inedit[ a Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, prezentare ]i traducere, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXIV, nr. 5-6/1972

391

Negoi\[, Pr. Ilie, Demnitatea muncii la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XV, nr. 3-4/1963

Idem, Sf`ntul Ioan Hrisostom despre unitatea Bisericii @n Comentariul la Epistola c[tre Efeseni a Sf`ntului Apostol Pavel, @n rev. Ortodoxia, an XIV, nr. 1-2/1962

Nella, Panagiotou, Teologia “dup[ chipul”-lui, @n rev. Klironomia, Tessalonic (@n limba greac[), ianuarie 1970

Ni]coveanu, Pr. Magistrand Mircea, Aspecte din via\a cre]tin[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistolele pastorale, @n rev. Glasul Bisericii, an XXIII, nr. 7-8/1964

Idem, Doctrina Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur @n Comentariul s[u la Predica de pe munte (Matei V-VIII), @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVII, nr. 9-10/1965

Nicolae, Pr. Gheorghe A., |eluri morale @n predicile “Despre poc[in\[“ ale Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVIII, nr. 1-2/1966

Idem, #nv[\[tura despre Sf`ntul Duh @n Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIX, nr. 5-6/1967

Idem, Aspecte din natur[ ]i via\[ @n “Comentariul la Psalmi” al Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XVIII, nr. 5-6/1965

Onofrei, Pr. Gh., Eshatologia @n Catehezele Sf`ntului Chiril al Ierusalimului, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Bucovinei, an LXVI, nr. 5-6/1990

392

Ottis, Brooks, Cappadocian thought as a coherent system, @n rev. Dumbarton Oaks Papers, nr. 12 (1958), Cambridge, Massachusetts

Papadopoulos, Stilianos, Mersul g`ndirii teologice a Sf`ntului Vasile cel Mare, traducere de Pr. Prof. Teodor Bodogae, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXIV, nr. 1-3/1979

Idem, Patrologie, vol. 2, Atena 1990 (@n limba greac[)

Papadopoulou, Antoniou, Gnoseologie teologic[ dup[ P[rin\ii pustnici (@n limba greac[), @n rev. Klironomia, iunie 1967, Tessalonic

Papavasiliou, Andrea, Psihologie cre]tin[, dup[ Sf`ntul Grigorie al Nissei, Levkosia 1995 (@n limba greac[)

Parmentier, Martin, Doctrina Sf`ntului Grigorie al Nissei despre Sf`ntul Duh (@n limba englez[), @n rev. Ekklisiastikos Faros, 1978

Pavel, Prof. Constantin C., Atitudinea Sf`ntului Vasile cel Mare fa\[ de cultura ]i filosofia antic[, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Pavel, Prof. Constantin C., Atitudinea Sfin\ilor Trei Ierarhi fa\[ de problemele morale ale vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIX, 1977

Petrescu, Pr. Prof. Nicolae, Sf`ntul Vasile cel Mare, neobosit ap[r[tor al unit[\ii dreptei credin\e, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 10-12/1979

Philippou, A.J., The doctrine of evil in Saint Gregory of Nyssa, @n rev. Studia Patristica, vol. 9, partea 3, 1966, Berlin

393

Pl[m[deal[, P.S. Antonie, Idei sociale @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Plass, Paul, Timpul transcendent ]i eternitatea la Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n rev. Vigiliae Christianae, nr. 34, North Holland 1980 (@n limba englez[)

Pop, Protos. Drd. Irineu, #nv[\[minte morale ]i sociale @n opera ]i activitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, necesare activit[\ii preo\ilor @n vremea noastr[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXVII, nr. 3-4/1985

Popa, Drd. Ion D., Sf`ntul Vasile cel Mare – Predicatorul milosteniei, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXIII, nr. 3-4/1971

Idem, Aspecte moral-sociale @n predica ]i via\a Sfin\ilor Trei Ierarhi, @n rev. Glasul Bisericii, nr. 3-5/1980

Popescu, Teodor M., P[rin\ii cre]tini ca educatori (Sf`ntul Apostol Pavel, Clement Alexandrinul ]i Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur despre educa\ia cre]tin[), @n rev. Glasul Bisericii, an VIII, nr. 1-2/1949

Prescure, Magistrand Vasile, Personalitatea moral[ a Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, nr. 5-6/1962

Puech, Aime, Apologe\i greci, Paris 1912 (@n limba francez[)

Pungu\[, Ierod. Drd. Vichentie, Antropologia ortodox[ @n viziunea omiliilor “Despre crearea

394

omului” ale Sf`ntului Vasile cel Mare, @n Revista Teologic[, seria nou[, an I (73), nr. 3/1991

R[duc[, Pr. Dr. Vasile, Teodicee ]i cosmologie la Sf`ntul Grigorie de Nissa, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XLIV, nr. 1-2/1992

Idem, Antropologia Sf`ntului Grigorie de Nissa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1996

R[mureanu, Asist. Pr. Ioan I., Concep\ia Sf`ntului Iustin Martirul ]i Filosoful despre suflet, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 7-8/1958

Idem, Preotul, slujitor al lui Dumnezeu ]i al oamenilor, dup[ Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXXVIII, nr. 1-2/1970

Radu, Pr. Lector Dumitru, Spiritualitate ]i slujire la Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXVI, nr. 3-4/1974

Sab[u, Drd. Marcel Alex., Importan\a actual[ a “Catehezelor” Sf`ntului Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXVI, nr. 1-2/1984

Sava, Diac. Drd. Marin, Profilul teologului dup[ Sf`ntul Grigorie de Nazianz, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXI, nr. 5-6/1969

Idem, Atitudinea Sf`ntului Ciprian fa\[ de problema unit[\ii Bisericii ]i actualitatea ei, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXI, nr. 3-4/1969

Sevici, Magistrand Traian, Probleme de @nv[\[tur[ ]i via\[ cre]tin[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Scrisoarea paulin[ c[tre Filipeni, @n rev. Studii Teologice, nr. 7-8/1960

Skouteris, Konstantinos, Eclesiologia Sf`ntului Grigorie al Nissei, Atena 1969 (@n limba greac[)

395

Idem, Sensul termenilor teologie, teologhisire, teolog @n @nv[\[tura P[rin\ilor ]i scriitorilor biserice]ti greci de p`n[ la Capadocieni inclusiv, Atena 1972 (@n limba greac[)

Idem, Unitatea naturii (firii) omene]ti, ca o condi\ie a m`ntuirii (Din antropologia Sf`ntului Grigorie al Nissei), Atena 1969 (@n limba greac[)

Idem, Urm[rile c[derii ]i baia rena]terii (@n limba greac[), Atena 1973

St[nescu, Nicolae V., Progresul @n cunoa]terea lui Dumnezeu, cu referire special[ la Sf`ntul Grigorie al Nissei, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an X, nr. 1-2/1958, ian.-febr.

Idem, Teologie ]i via\[ la Sf`ntul Grigorie de Nazianz, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XIV, nr. 1-2/1962

St[niloae, Pr. Prof. D-tru, #nv[\[tura cre]tin[ despre munc[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an V, nr. 1-2/1953

St[nule\, Drd. Constantin, Concep\ia despre Biseric[ @n opera Sf`ntului Ciprian, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXII, nr. 7-8/1970

Stan, Pr. Al. I., Lucrarea Sf`ntului Ciprian de Cartagina “Despre unitatea Bisericii” ]i importan\a ei misionar[ actual[, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXIV, nr. 5-6/1982

Idem, Sf`ntul Vasile cel Mare @n teologia sistematic[ ortodox[ rom`n[ @n ultimii treizeci de ani, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXIV, nr. 3-4/1982

Idem, Frumuse\ea ]i sublimitatea doctrinar[ a stilului predicatorial al Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur

396

@n dou[ omilii la sfin\ii martiri, @n rev. Glasul Bisericii, an XLIII, nr. 5-6/1984

Sterea, Pr. Lector Dr. Tache, Actualitatea g`ndirii teologice a Sfin\ilor Trei Ierarhi la sf`r]it de mileniu, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an LI, nr. 1-2/1999

Stoica, Pr. Magistrand Simeon, Liturghia cre]tin[ din secolul II, descris[ de Sf`ntul Iustin Martirul ]i Filosoful, @n raport cu Liturghia ortodox[ de ast[zi, @n rev. Ortodoxia, an XII, nr. 1/1960

}ebu, Pr. Dr. Sebastian, Sfin\ii Trei Ierarhi modele alese de @n\elegere ]i tr[ire actual[ a cre]tinismului, @n rev. Mitropolia Ardealului, nr. 1-3/1976

Theodorou, Andreas, #nv[\[tura despre @ndumnezeirea omului (@n limba greac[)

Tilea, Pr. Dr. Gh., Starea de spirit @n rug[ciune, dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Glasul Bisericii, an XXXVII, nr. 3-4/1978, pg. 289-290

Idem, Probleme fundamentale @n opera moral-social[ a Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur. Libertatea ]i universalismul muncii, 1946

Idem, Evlavia euharistic[ dup[ Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an IX, nr. 9-10/1957

Timotei, P.S., Spiritualitatea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

V[t[manu, Dr. N., 1600 de ani de la @nfiin\area Vasiliadei, cel dint`i a]ez[m`nt de asisten\[ social[ ]i sanitar[, @n rev. Biserica Ortodox[ Rom`n[, an LXXXVII, nr. 3-4/1969

397

Vafiadis, Arhim. Nikolaos, Concep\iile ontologice ]i gnoseologice ale Sf`ntului Grigorie al Nissei, @n rev. Grigorie Palamas (@n limba greac[), Tessalonic 1955, mai-iunie ]i iulie-august

Vasilescu, C., Raportul dintre virtute ]i p[cat dup[ doctrina Didahiei, în rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIV, nr. 1-2/1962

Vasilescu, Diac. Prof. Emilian, Sfin\ii Trei Ierarhi ]i cultura vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XIII, nr. 1-2/1961

Vasiliu, Lector Dr. Cezar, 1600 de ani de la moartea Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, nr. 1/1979

Idem, Atitudinea Sfin\ilor Trei Ierarhi fa\[ de societatea vremii lor, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an XXXII, nr. 1-2/1980

Voicu, Arhidiac Prof. Constantin, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i unitatea Bisericii, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXXI, nr. 1-3/1982

Idem, Unitatea Bisericii @n oikumene dup[ Sf`ntul Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXIX, nr. 4-6/1979

Idem, Viziunea patristic[ asupra Botezului de la Hristos, @n Anuarul Academic 2001-2002, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Teologie Andrei }aguna, Sibiu 2002

Idem, Sf`ntul Ciprian ]i unitatea Bisericii, @n rev. Altarul Banatului, an III (XLII), nr. 10-12/1992

Idem, Sfin\ii Trei Ierarhi, @n rev. Mitropolia Ardealului, an XXII, nr. 7-9/1977

Idem, Teologia muncii la Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i actualitatea ei, Sibiu 1975

398

Idem, Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur ]i unitatea Bisericii, @n rev. Studii Teologice, an XXVIII, nr. 1-2/1976

Idem, Hristos în via\a ]i opera Sfîntului Ignatie Teoforul, în rev. Altarul Banatului, an V (XLIV), nr. 10-12/1994

Vornicescu, I.P.S. Nestor, #nv[\[tura Sf`ntului Vasile cel Mare despre munc[, @n rev. Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3/1979

Idem, Aspecte ale des[v`r]irii cre]tine @n via\a ]i opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Ortodoxia, an XXX, nr. 4/1978

Idem, #nv[\[tura Sf`ntului Grigorie al Nissei despre chip ]i asem[nare, @n rev. Studii Teologice, seria a II-a, an VIII, nr. 9-10/1956

Idem, #nv[\[turi duhovnice]ti din via\a ]i opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n rev. Mitropolia Moldovei ]i Sucevei, an XLI, nr. 1-2/1965

Winden, J.C. M. Van, An early christian philosopher, Leiden 1971

Z[grean, Arhidiac. Prof. Dr. Ioan, Sfin\ii Trei Ierarhi, str[lucite ]i ne@ntrecute modele de virtute cre]tin[, @n rev. Mitropolia Banatului, an XXII, nr. 1-3/1972

Idem, Probleme morale @n opera Sf`ntului Vasile cel Mare, @n volumul Sf`ntul Vasile cel Mare, @nchinare la 1600 de ani de la s[v`r]irea sa, Editura Institutului Biblic ]i de Misiune al B.O.R., Bucure]ti 1980

Zamfir, Drd. Ierom. Modest, Eclesiologia paulin[ reflectat[ @n Comentariul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur la Epistola c[tre Efeseni, @n rev. Ortodoxia, an XXXIV, nr. 4/1982

399

Cuprins

Sfin\ii P[rin\i, izvoare de nesecat[ în\elepciune 5 I. Aspecte ale @nv[\[turii despre om din primele veacuri cre]tine 10

• Concep\ia despre om @n Epistolele Sf`ntului Apostol Pavel 10

• Via\a cre]tinilor @n vremea P[rin\ilor Apostolici 17 • Sf`ntul Iustin, teolog ]i martir 25 • Clement Alexandrinul, modelul umanistului cre]tin 35 • Dimensiunea social[ a activit[\ii pastorale ]i

a operei Sf`ntului Ciprian al Cartaginei 43 • Lucrarea de catehizare ]i personalitatea

Sf`ntului Chiril al Ierusalimului 60 II. Omul @n preocup[rile Sfin\ilor P[rin\i Capadocieni 74 1. Grija fa\[ de om, coordonat[ definitorie a activit[\ii Sf`ntului Vasile cel Mare 74

• Omul ]i dimensiunea social[ a vie\ii sale. Rolul Sfintei Biserici 85

• Aspecte morale ale tr[irii cre]tine 95 • Atitudinea fa\[ de bunurile materiale ]i

rolul muncii 120 • Familia ]i necesitatea educa\iei cre]tine 131

400

2. Lucrarea pe t[r`m moral ]i social a Sf`ntului Grigorie Teologul 137 3. Progresul duhovnicesc ne@ncetat al omului @n g`ndirea Sf`ntului Grigorie al Nissei 151

• Omul, crea\ia lui Dumnezeu ]i darul cel mai de pre\ al libert[\ii sale 156

• |elul des[v`r]irii cre]tine 171 • Ajutorarea semenilor ]i lucrarea

faptelor bune 193 III. Umanitarismul Sf`ntului Ioan Gur[ de Aur 198

• Sf`ntul Ioan Gur[ de Aur, ne@ntrecut p[stor de suflete 198

• #nv[\[tura hrisostomic[ despre om 206 • Rolul m`ntuitor al Bisericii ]i al

Sfintelor Taine 224 • Sfin\enia vie\ii cre]tinului 242 • P[catele ]i cur[\irea de p[cate 289 • Bog[\ia ]i s[r[cia @n lumina cuv`nt[rilor

hrisostomice 305 • Familia ]i monahismul 322

#nv[\[minte morale m`ntuitoare desprinse din via\a, lucrarea ]i scrierile Sfin\ilor P[rin\i 336 Bibliografie 373 Cuprins 399

ISBN 978-606-510-437-2