Introducere

Cronica - acest termen provine din latinescul "chronica" si grecescul "chronos". Aceasta denumire desemneaza o lucrare cu caracter istoric in care sunt relatate evenimente urmarind o stricta cronologie.

In literaqtura romana cronicile au marcat inceputurile scrisului in limba romana facand chiar trecera de la istoriografie la fictiune.

Cronicarii se impart in doua directii: Moldova si Muntenia, fiecare avand un specific al ei.

Cronicarii moldoveni sunt: Grigore Ureche, Miron costin si Ion Neculce.

Grigore Ureche redacteaza "Letopisetul Tarii Moldovei" prezentand evenimentele cuprinse intre anii 1359-1594.

Miron costin scrie "Letopisetul Tarii Moldovei" de la Aron Voda incoace adica de la 1595-1661.

Cel de-al treilea cronocar moldovean, Ion Neculce, continua prezentarea istoriei Moldovei de la 1661-1743. Opera lui "Letopisetul Tarii Moldovei" este precedata de un numar de 42 de legende reunite sub titlul "O sama de cuvinte".

Specificul cronicilor moldovene il constituie relatarea obiectiva necritica si nepartinitoare a domniilor care s-au succedat la tronul Moldovei.

In Muntenia cronica este reprezentata de "Letopisetul cantacuzinesc", "Cronica Balenilor" fara autor cunoscut si "Viata lui Constantin Voda Brancoveanu" de Radu Greceanu si "Istoria domnilor tarii Romanesti" de Radu Popescu.

"Letopisetul Tarii Moldovei" prezinta evenimente de la "descalecatul cel de-al doilea" adica de la domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron Voda (1359-1594). Aceasta cronica va fi tiparita pentru prima doara de Mihail Kogalniceanu in 1852.

Letopisetul este precedat de o "Predoslovie" (o prefata) in care autorul isi va argumenta motivele pentru care a redactat aceasta opera.

In alcatuirea letopisetului Grigore Ureche surprinde schimbari de domnii, comploturi, lupta pentru putere, obiceiurile de inscaunare, situatii de viata si fapte exemplare.

Miron Costin este continuatorul cronicii lui Grigore Ureche. In letopisetul sau el prezinta elemente di istoria Moldovei cuprinse intre 1594-1661, adica de la a doua domnie a lui Aron Voda pana la urcarea pe tron a lui Dabija Voda.

Descendent al unei importane familii boieresti din Moldova, Costin isi face studiile in Polonia la Liovfiind cunoscator al limbilor de circulatie internationala din acea perioada (filozofie etc.).

Letopisetul lui Miron Costin e precedat de o lucrare intitulata "O sama de cuvinte din ce tara au iesit stramosii lor de neamul Moldovenilor."

Letopisetul cuprine prezentarea a 66 de ani din istoria Moldovei timp in care se succed la tron 22 de domnitori. Este o vreme a marilor infruntari sociale si politice.

3

Cea mai mare importanta in cronica sa i-o acorda domnitorului Dimitrie Cantemir care domnise doar noua ani. Miron costin fusese sfetnic al acestuia si din acest punct de vedere dezvaluie personalitatea complexa a domnitorului.

Alti domnitori surprinsi in letopisetul lui Costin sunt: Aron voda, Dabija voda, Dumitrascun voda, Duca voda, Dimitrie si Constantin Cantemir etc.

La polul opus domniei lui Dimitrie Cantemir se afla domnia lui Dumitrascu voda, un batran decazut care face mare paguba tarii.

Ion Neculce este cel care incheie "Cronica Moldovei" redactand "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija voda pana la domnia lui Constantim Mavrocordat" (1661-1743).

Aceasta lucrare are la baza povestirile boierilor batrani si anintirile cronicarului care a fost el insusi martor al domniilor din ultimii ani prezentati.

Meritul lui Ion Neculce este acela de a scrie o astfel de opera intr-o opera de mari schimbari sociale si politice. Insusi Nicolae Costin, fiul lui Miron Costin, incercase sa redacteze un letopiset al Moldovei fara sorti de izbanda.

Ion Neculce aseaza in fruntea letopisetului o serie de 42 de legende reunite sub titlui "O sama de cuvinte". Ele contin memoria populara fiind marcate de oralitatea stilului.

Grigore Ureche

Cel dintîi din șirul marilor cronicari moldoveni, a cărui operă a asimilat îndemnurie istoriografiei polone, a fost Grigore Ureche.

Scoborît dintr-o familie moldovenească , atestată documentar înca de la 1407, din vremea lui Alexandru cel Bun sub forma de Urecle ,cronicarul e fiul lui Nestor , căruia I s-a atribuit într-o vreme și cronica.

Viața lui Grigore Ureche sau Gligorașco Ureache , cum apare adesea în documente departe de a putea fi reconstituită în trăsaăturile ei caracteristice , are petru noi înca mai multe puncte obscure: nu știm nici măcar data cînd s-a nascut.

Grigore Ureche este numit și marele purtător de săbii al domnului, șeful slujitorilor din spătărie. În zilele de sarbatori, pășea imediat dupa domn,îmbrăcat în haină aurită,cu un coif bătut cu pietre scumpe și ținea aninată de umăr sabia, în timp ce acela asculta slijba sau stătea la masă.

Cronica lui Ureche în formă primitivă, așa cum a încercat Kogălniceanu să ne-o dea în colecția sa de Letopisețe ,nu există.Nu numai că sa pierdut originalul cronicii, dar nu avem nici măcar o copie directă după ea.

Intrintînd în istoria moldovenească cu capitolul De inceputul domnilor țării Moldovei și de viața lor, Ureche utilizeaza analele slavonești ale țării , care au fost scrise, după cum spuneam, la curtea lui Stefan cel Mare și continuate de Macarie și de Azarie, pe Eftimie nu la cunoscut. Aceste anale fuseseră traduse în limba română , fiindcă , din felul cum se fac citatele : “letopisetul nostru moldovenesc”,rezultă că acesta era

4

scris în limba română.În genere. Izvoarele croniciii sînt citate după limba în care sînt scrise: “letopisețul cel leșesc” ,” letopisețul cel latinesc” ,” letopisețul cel moldovenesc”.

Locul central în cronică îl ocupă vără dubii epoca glorioasă a lui Ştefan cel Mare, lupta eroică a poporului împotriva cotropitorilor străini şi mai ales împotriva celor otomani. Un număr destul de mare de compartimente ale cronicii sunt dedicate perioadelor de domnie a voievozilor care au urmat după Ştefan cel Mare. Pagini interesante şi pline de învăţăminte sunt dedicate fiilor lui Ştefan cel Mare - Bogdan III-lea cel Grozav şi Orbu (1504-1517), Petru Rareş (1527-1538; 1541-1547), precum şi altor domni cum ar fi Alexandru Lăpuşneanul (1522-1561; 1564-1568), Ioan Vodă cel Viteaz (Cumplit) (1572-1574), Petru Şchiopul (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591) .

Suflul sentimentului patriotic se vede că Ureche și în lumina de caldă duioșie pe care o proiectează peste figura domnitorilor apărători de țară și de dătători de legi și datini.Sînt adevărate portrete mici, lucrate cu artă în medalion, ca bunăoară:

” Bogdan Vodă cel Grozav, feciorul lui Ștefan Vodă cel bun (Mare) s-au pristrăvit în ceasul dintîiu al nopții , în tîrg în Huși nu cu puțină laudă pentru lucruri vitejești ce făcea că nu în beții, nici în ospețe petrecea,ci ca un stejar în toate părțile priveghea,ca să nu se știrbească țara, ce-i rămase de la tată-său ”.

Sau portretul lui Petru-Vodă Rareș : ” Ca un păstor bun ce străjuiește turma sa , așa în toate părțile străjuia și priveghea și nevoia să lățească ce au apucat , că nimica după ce s-au așezat la domnie n-au zăbovit , ci de războaie s-au apucat , si la toate-i mergea cu noroc”.

Sau în sfîrșit portretul doamnei Ruxanda: ”Femeie destoinică , înțeleaptă, cu dumnezeire, milostivă și la toate bunătățile plecată”.

În contrast cu acești mari înaintași , el știe să încondeieze și pe domnii răi , stricători de lege si de datini,dărîmîtori de țară . Iată de pildă pe Iliaș -vodă ,fiul lui Petru Rareș ,pe care” firea și fața îl laudă să fie blînd, milostiv și așezătoriu, gîndindu-se că va semăna tătîne-său, ci nădejdea pre toți i-au amîgit, că dinafară se vedea pom înflorit , iar dinlăuntru lac împuțit, că avînd lîngă sine sfetnici tineri turci, cu carii ziua petrecea și se desmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceele creștinesști s-au îndepărtat;în vedere se arăta creștin, iară noaptea în slobozie mahmetească se dedese”.

Sau chiar portretul lui Bogdan Lăpușneanu, fiul doamnei Ruxanda, pe care ni-l înfățișează cu contrastele lui:Cumu-și era blînd și cucernic,așa tuturora arăta direptate de se vedea că nimica nu s-au departat de obiceiul tatîne-său.Nici de carte era prost.La călărie sprinten, cu sulița la halca nu pre lesne avea potrivnic, a săgeta din arc tare nu putea fi mai bine. Numai ce era mai de treabă domniei lipsia,că nu cerca batrînii de sfat, ci de la cei tineri di casă lua sfat și învățătură.Iubia să auză glume și măscării și jocuri copilărști .Mai apoi lipi de sine leși, de-i era și de sfat și de a batere halca cu sulița, răspind avuția cea domnească”.

Eroii sunt caracterizaţi printr-o expresie: Rareş — „păstorul cel bun”, Alexandru cel Bun are „darul de înţelepciune”, Petre Şchiopul — „domn de cinste”, „o matcă fără ac”.

Efigia lui Ştefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabilă artă de portretist, de altfel istoria literară i-a reţinut o bună parte din portrete drept model. Glorificând eroul care a dat Moldovei stabilitate şi independenţă, Ureche concepe povestirea din câteva momente: împrejurările morţii domnitorului, portretul acestuia,sentimentele poporului la moartea lui Ştefan, aprecieri asupra vremii şi intrarea lui în legendă.

5

“Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori la ospete omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelenesu,si lucrul sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi se viriea, ca vazandu-l al sai, sa nu sa indaraptieze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau, Bogdan voda, urma lui luasa,de lucruri vitejesti, cum se tampla din pom bun, roada buna iase. Iara pre Stefan voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire la Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti Stefan voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu pacate ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceia l-au agiunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda intr-acelasi anu iarna grea si geroasa, catu n-au fostu asa nici odinioara si decii preste vara au fostu ploi grele si povoaie de apa si multa inecare de apa s-au facut.”

Portretul făcut de Grigore Ureche lui Ştefan cel Mare are rolul de a emoţiona cititorul, pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor într-un mod cât mai somptuos. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul, informaţiile acestuia fiind culese din puţinele izvoare scrise din acea perioadă şi din tradiţiile şi legendele existente, cronicarul este în măsură să facă chiar o caracterizare fizică a acestuia ca fiind “om nu mare de statu”, trăsătura care contrastează cu caracterizarea morală a personajului istoric. În această a doua observaţie se reflectă concepţia feudală faţă de domnii autocraţi. Este bine cunoscută ignoranţa pe care o avea Ştefan cel Mare în faţa marii boierimi.El este cel mai clasic portret din literatura noastră veche.

Grigore Ureche avea un adevărat cult pentru Ștefan cel Mare, recunoaște alături de marile calități ale domnului și defectele acestuia, alături de părțile de lumină și cele de umbră ( mînios,degrab a vîrsa sînge nevinovat....la ospețe omora fără giudeț )

Un spatiu intins este acordat domniei lui Stefan cel Mare, dupa cum am mai precizat anterior, in momentele cele mai importante: cucerirea Chiliei si a Cetatii Albe, disputele cu Radu Voda, Lupta de la Razboieni – Podul Inalt, ridicarea manastirii Putna, conflictul cu regele polon Albert, lucrarea Pocutia. Caracterul moralizator al naratiunii este dovedit de autor prin atitudinea luata impotriva abuzurilor si crimelor savarsite de unii monarhi fara discernamant. Portretele lui Grigore Ureche sunt clasice, anunta trasaturile fizice, apoi pe cele morale si faptele care le justifica pe cele din urma. Cel mai reusit portret este al lui Stefan cel Mare, care isi dovedeste clasicismul prin impulsivitate, capacitatatile morale, harnicia si agerimea, arta militara, vitejia fara seaman, capacitatea de jertfa si perseverenta in lupta, faptul ca se incredea in victorie.

Miron Costin

De la Miron Costin ne-au rămas două lucrări istorice în limba românească De la Miron Costin ne-au rămas două lucrări istorice în limba românească și anume:”Letopisețul Țării Moldovei dela Aron Vodă”și până la 1661și o lucrare scurtă intitulată ”De neamul Moldovenilor”, cu privire la origineaRomânilor.Prima lucrare istorică a lui Miron Costin este scrisă între anii 1675-1677,adică după ce acesta părăsise demnitatea de vornic. După cum mărturisește cronicarul în aceeași ”voroavă către cetitori”, el își scrie letopisețul ”ca să nu uite lucrurile și cursul țării”.În capitolul I a cronicii sale, Miron Costin ne dă lămuriri complementare cu privire la letopisețul său. El arată ca de la a II-a domnie a lui Aron Vodă și până în zilele lui, nu sunt înregistrate faptele din istoria Moldovei ”nice de alții, nice de Ureche Vornicul; ori că l-au împiedicat datoria omenească,moartea, care multe lucruri taie…ori că izvoadele, ce va fi mai cris dela Aron Vodă

6

încoace, s-au risipit”.Domnia lui Ștefan Radu Vodă și a lui Ștefan Răzvan este redată pe scurt,subliniîndu-se amestecul vecinilor în treburile Moldovei. Polonezii îl scot pe Radu Șerban și îl aduc la domnie pe ”Ieremia Movilă, cu alesul boierilor de țeară”. Ieremia Movilă este descris ca un bun ostaș și iscusit diplomat. El îl împacă pe Zamoiski, hatmanul, ce comanda oștirile poloneze la Țuțora în contra Tătarilor, cu hanul tătăresc. El bate oștile ungurești, ce venise să-l înscăuneze la domnie pe Răzvan. Prin politica sa prudentă, Ieremia Movilă a știut să aplaneze conflictele și să domnească asupra Moldovei ”cu pace și lucruri așezate pre acele vremuri ale țării”. El amintește că Movilă a domnit12 ani, ”cu țara așezată în tot belșugul. Rămas-au pomană în țară monastirea Sucevița zidită de dânsul”. Dar liniștea pe timpul domniei lui Ieremia Movilă a fost tulburată de către oștirile lui Mihai Viteazul, care ocupase Moldova. Cronicarul se oprește mai mult asupra isprăvilor militare ale lui Mihai spunând că el a fost ”vestit de războaie în aceste părți”. Asupra succesorilor lui Ieremia Movilă se vorbește puțin dar se dau amănunte despre familia Movileștilor, cu legături de rubedenie în Polonia,amintindu-se și mitropolitul Chievului Petru Movilă.Cronicarul vorbete apoi despre ” domnia lui Ștefan Vodă Tomșa, precum s-au început în vărsări de sânge, tot așa au ținut ”. El descrie cu multe amănunte pitorești cruzimea acestui domnitor, facând reflexii asupra tiraniei”Ce cum a tuturor tiranilor, la toate țările în lume, urâtă este stăpânia, așa și a Tomșei Vodă…Fericii acei domni cărora țările lor le slujesc din dragoste, nu de frică”. Mai apoi autorul cu satisfacție constată cum a fost mazilit Ștefan Vodă de turci.Luptele lui Schindir-paa cu polonezii și aducerea la domnie a lui Radu-Vodă, sunt urmate de descrierea nenorocirei doamnei lui Ieremia Voda și a fiului ei Bogdan, căzuți în mâna turcilor. Cronicarul regretând că familia lui IeremiaVodă a ajuns la această ocară, presupune că aceasta a fost poate o pedeapsă de la Dumnezeu pentru că era ”o femeie răpitoare”. Autorul afirmă încă odată că Ieremia Movilă ”era om întreg la minte, nerăpitor, nemîndru,nevărsător de sânge, blând…”.Foarte amănunțit se redau, după izvoare poloneze, luptele dintre Polonezi și Turcii aliați cu Tătarii pe timpul lui Gaspar Vodă. Acest domnitor era italian ”adică Frânc, neștiutor rândului și obiceiurilor țării, fără limbă dețară, care lucru mai greu nu poate hi”. Gaspar Vodă după cum se știe a fost ucis de boierii săi, fapt pe care Miron Costin nu-l agreează: ”spurcată și groaznică faptă, și neauzită în toate țările creștinești. Domnul, ori bun, ori rău, la toate primejdiile lui ferit trebuește”.Domniei scurte a lui Alexandru-Vodă, fiul lui Ilia Vodă,și se dă puțină atenție, în schimb se insistă mult asupra expediției Turcilor la Hotin și Podolla, războiul nou între Turci și Polonezi și pacea între ei. La a II-a domnie Ștefan Tomșa nimic însemnat ”nu s-au întâmplat ce era țara în pace și în tot belșugul,cat pare hie cui că nu este domnia celui dintâi”.Cu toată înțelepciunea lui Radu Vodă, despre care vorbește Miron Costin,la a-II-a lui domnie țara trece prin mari greutăi și sărăcie. Cronicarulvorbește pe scurt despre domnia lui Barnovschi Vodă care, căpătând încrederea sultanului ,” domnea cu mare fericire țării stând tot de a tocmi țara și a face lucruri dumnezeiești”.Domniile lui Alexandru Vodă, fiul lui Radu Vodă și a lui Moisi Vodă, precum și a lui Alexandru Vodă Ilieș se descriu pe scurt, din lipsă de izvoare scrise, autorul culege date ”den boeri…bătrâni den zilele lor .”Încercarea lui Miron Barnovschi de a se așeza la a doua domnie cu ajutorul boierilor, călătoria lui prin Muntenia spre Constantinopole și omorârea lui de către Turci, sunt înregistrate cu amănunte dramatice. Mai departe este descrisă domnia lui Vasile Lupu pe care cronicarul a putut sa o cunoască personal pe de o parte iar pe de alta parte a cunoscut-o de la demnitarii care au fost martori înscăunării și ai primilor ani ai domniei lui Vasile Lupu. Cronicarul adeseori spune ”Înțeles-am din boerii bătrâni”,sau ” să fie zis Vasile Vodă” sau ” spun, să fie zis Vasile Vodă”. Deci,autorul

nu avea nevoie de izvoare scrise, care de altfel nici nu existau. Miron Costin ne oferă o amplă descriere a evenimentelor din timpul acestei domnii, pe care cronicarul o numește ”fericită ”, dar care la sfârșit după incursiunile Cazacilor și în urma greșelilor lui Vasile Lupu, ajunge la mari frământări. Miron Costin, care se orientează perfect în situația internaițonală de atunci și în jocul diplomatic al țărilor vecine, descrie domnia lui Vasile Vodă în cadrul evenimentelor din țările vecine. El este la curent cu tot ce se face la curtea sultanilor, în regatul polon, la ”cazaci”, el urmărește toate mișcările la popoarele din jurul Moldovei. Luptele dintre Vasile Lupu și Matei Basarab din Muntenia, intrigile pe care le fac la Poartă acești domnitori,

7

unul în contra altuia, fac să sufere și o țară și alta. ” Deci”, scrie cronicarul, ” pre unul den acele capete la împărăție, pre Silihtar Pașa, îl cuprinsese Matei Vodă cu dările, iară pe Căzlar Aga –Vasile Voda; și eșisu isprăvi de la împărăție și lui Matei Vodă, pren chipurile mai sus pomenite”.Se descrie nunta Fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu prințul Radzivil, la care au participat ”atâția domni și oameni marin din țări străine: meșteri de bucate aduși din alte țări, zicături, giocuri și de țară și străine, curtea împodobită toată,și strânși boeri și căpiteniile țării, feciori de boeri,oameni tineri, la alaiuri pe cai turcești…” Cronicarul își expune pe larg părerile cu privire la nevoia domnitorilor de-a avea sfetnici buni pe lângă ei.Miron dă multe exemple din istoria Moldovei, chiar de după Vasile Lupu,când domnitorii nu-i consultau pe boeri, ”din care faptă se stinge țara Moldovei astăzi”, termină Miron Costin.Raporturile dintre Cazaci și Polonezi, incursiunile Tătarilor în ținuturile căzăcești, amestecul lui Vasile Lupu în lupta dintre Cazaci și Tătari-sunt descrise amănunit. Se redă nunta lui Timu Hmelniichii cu Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, căsătorie, pe care cronicarul o socotește nepotrivită, și legăturile lui Vasile Vodă cu Cazacii, cari au zdruncinat situația domnitorului Moldovei și au, dus la căderea casei lui. Cronicarul face o comparație între munți ”care pre cât sunt mai înalți, prea atât si durăt fac mai mare…și copacii cei mai nalți mai mare sunet fac când se oboară, așa și casele cele nalte și întemeiate cu îndelungate vremi, cu mare risipă purced la cădere”…Așa se prăbușeste și domnia lui Vasile Lupu.Domnia lui Gheorghe Ștefan, care pe drept sau pe nedrept s-a ridicat contra ”domnului său” Miron Costin o cunoaște bine, ca unul, ce ocupă diferite dregătorii-de aceea cronicarul arată, că-i este ”cu mult mai lesne a scriere de aceste vremi, în cari mai la toate ne-am prilejit singuri”.Se povestesc luptele dintre Cazaci și oștirea lui Gheorghe Ștefan și a aliaților săi, venirea în țară a lui Vasile Lupu, și înfrângerea în cele din urmă a Cazacilor. Domnia lui Ștefan Gheorghe, cu toate greutațile prin care a trecut ea, a durat șapte ani și ”a fost cu mare belșug țării”. Iar domnitorul”om deplin, cap întreg, fire adâncă, cât pot zice că nasc și în Moldova oameni”. Cu aceleași știri bogate este descrisă și domnia lui Ghica-Vodă,”plecat spre sânge cu mare contenire”, campanie facută în Ardeal alături de oștirile turcești, evenimente, după cum am spus în altă parte, la care a luat parte și Miron Costin.Letopisețul lui Miron Costin se termină cu domnia scurtă si zbuciumată a lui Ștefăniță Vodă, feciorul lui Vasile Lupu, care moare în plină tinerețe,îmbolnavindu-se lângă Tighina în timpul unei campanii.În a II-a parte a cronicii te copleșesc datele cu privire la raporturile politice din țările vecine, situația Moldovei în mijlocul intrigilor și jocului politic a ”impărăției”, cu țările vecine pe care Miron Costin le cunoaște perfect.”Letopisețul Moldovei” și ”De neamul Moldovenilor” au fost scrise în limba polonă.

Ion Neculce

Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape.Cu cea mai mare probabilitate, cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani.

Aproape toți domnii, despre care vorbește în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85), era "om nestătător la voroavă (vorbă), amăgitor, geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad", Constantin Cantemir (1685-1693), "carte nu știa, ci numai iscălitura învățase de o făcea; practică bună avea: mânca bine și bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la față, buzat, barba îi era albă ca zăpada". Fiul acestuia, Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup, chipeș, la minte așezat, judecător drept; nu prea era cărturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era și credincios la jurământ. Mânie avea strașnică; de multe ori răcnea tare, cam cu grabă". E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir, pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. Când ajunge la domnia acestuia,

8

amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733), aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire, uscat, numai era cu toane; la unele se arăta prea harnic, bun și vrednic, milostiv și răbdător, dar era și cam grabnic la mânie, dar apoi curând se întorcea".Cunoscând această deprindere a lui, să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare, căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. Vom afla, în adevăr, și portretul țarului: "Om mare, mai înalt decât toți oamenii, iară nu gros, rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap, fluturând".

Dar nu nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze, ci și grupurile, națiunile (psihologia socială nu-i era străină). Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători, iar despre greci are un faimos pasaj, din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe, iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate».

Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului, care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând apariția lui Creangă.

Miezul istorisirii lui Ion Neculce îl formează domnia lui Dimitrie Cantemir, care devenise „blândşi bun către toţi”. Acesta realizează o alianţă cu Petru cel Mare. Venirea lui Petru cel Mare la Iaşi este prilejul pentru cronicar de a-şi arăta măiestria în arta portretului: „împăratul era un om mare, mai înalt decât toţi oamenii, iară nu gros, rotund la faţă şi cam smad, oacheş şi cam arunca câteodată din cap fluturând”.

Neculce Ion (aproximativ 1672—1745), cronicar moldovean. Spătar, hatman şi vornic al Moldovei. Cronica sa („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă pînă la Ioan Vodă Mavrocordat”) continuă „Cronica lui Miron Costin”, povestind evenimentele din anii 1661-1743, oprindu-se detaliat la domnia şi viaţa în Rusia a lui Dimitrie Cantemir. Cronica, însoţită de 42 de legende („O samă de cuvinte”), adunate de cronicar din popor, demonstrează neîntrecutele dexterităţi ale sale de povestitor şi portretist, care au servit drept un tezaur valoros de inspiraţie pentru scriitorii din secolul XIX-XX.

Nicolae Costin

Nicolae Costin (n. 1660 - d. 1712) a fost un cronicar și mare vornic al Principatului Moldovei, fiu al cronicarului Miron Costin.

Letopiseţul Ţării Moldovei. 1709-1711 cuprinde cronica domniei lui Nicolae Mavrocordat şi a lui Dimitrie Cantemir, perioadă contemporană autorului. Se povestesc fapte şi întâmplări şi se caracterizează oameni şi situaţii din care rezultă sentimentele şi resentimentele lui Costin faţă de contemporani, domni sau boieri, cu care familia sa şi el însuşi avuseseră legături de prietenie sau duseseră lupte politice. Tonul povestirii nu este unul familiar, iar cronicarul nu are, aşa cum s-a susţinut, o atitudine excesiv laudativă faţă de Mavrocordat. Din ţesătura nesfârşitelor intrigi, se vede totuşi grija autorului de a scoate în evidenţă, nealterată, figura domnitorului, tactul său. Nu o dată se observă poziţia faţă de evenimentele povestite.

Cronicarul nu ştie să-şi ascundă antipatiile; în această privinţă este semnificativă nararea isprăvilor şi a păţaniilor vornicului Iordache Ruset, vrăjmaşul lui Costin şi al familiei sale. În partea a doua a cronicii, cea închinată lui Dimitrie Cantemir, tonul devine mai binevoitor, deşi în Divan Costin nu îl simpatizează pe noul domn şi nu este de acord cu politica de apropiere de ruşi promovată de acesta. Cronicarul are viziunea sintetică a nuvelistului. El ştie să surprindă comportarea specifică a eroilor, reacţia lor caracteristică.

9

Ceasornicul domnilor, după versiunea latină a cărţii lui Antonio de Guevara, cuprinde viaţa împăratului roman Marc Aureliu, scrisorile lui către regele Siciliei, precum şi sfaturi privitoare la educaţie şi cârmuire. Tălmăcirea mai conţine aforisme, pasaje scoase din autori antici şi moderni şi din Biblie. Dintre numeroasele povestiri întreţesute în cuprinsul romanului celebră a devenit El villano del Danubio (Ţăranul de la Dunăre), în care un ţăran dârz, de pe ţărmurile sălbatice ale Dunării, îi acuză pe senatorii romani de oprimarea neamului său.

Constantin Duca primise domnia în primăvara anului 1692(17 martie)și prins în preparativele logodnei sale cu domnița Maria, fiica lui Brîncoveanu zăboveste la Constantinopol mai bine de doua luni.La începutul lui iunie intră în Moldova și își alcătuîeste un divan numai din boieri tineri.În acest divan Nicole Costin care înainte de uciderea tatîlui său pornise spre Constantinopol ca să ia în căsătorie pe sora lui Constantin Duca capătă dregătoria însemnata de hatman al Moldovei.

Nicolae Costin și-a luat sarcina de a scrie letopisetul lui Nicolae Mavrocordat.El a făcut-o nu fără iubire și stimă pe care o avea pentru domnul care-I arătase atîta prețuire.

” Era cinsteș om și în filosofii și în istorii-spune el despre Mavrocordat- și într-altele ce se cade a ști un domn , era deplin învatat; știa și cîteva limbi… și om dumnezeiesc, păzea tare biserica; la mîncare și la bautura tare puțin ; spre saraci si vaduve cu milă era. Dar era grabnic la mînie și mai ales asupra acelor ce-I cunoștea că mîncau banii vistieriei și spre cei ce făceau suparari săracilor si spre cei cari erau neascultîtori la poronci.” Cu deosebire este dramatic povestită întemnișarea trufașului boier Iordache Ruset vornicul care inaltase si rasturnase mai multi domni în Moldova, intrigase împotriva boierilor, stinsese mai multe case, numai pentru ambiția de a-și menține influența.

Cu totul altă lumină este înfățișată domnia lui Dimitrie Cantemir.Nicolae Costin recunoaște că noul domn era ” om isteț și știa carte turcească bine”- dar atît. Este curios că acesti doi eruditi ai Moldovei nu s-au putut apropia sufleteste si nu s-au inteles.

Constantin Contacuzino

Antim Ivireanu este cel mai de seamă mitropoliți munteni.Se pare că era vlăstarul unei familii înstărite din părțile Azovului care pe vremea aceia se aflau sub stăpînire turceasca.

Stolnicul petrecuse o parte a copilăriei sale în Moldova.Împrejurîrile vieții sale îl aduseră în mai multe rînduri în Moldova .

În aceste călătorii ale sale în Moldova , Constantin Contacuzino a dat peste cronica lui Grigore Ureche în compilația lui Simion Dascălul și Indignat și el ca toți contemporanii săi din Moldova a urzit ca să restabilească pe temeiuri adevărate trecutul ”O istorie a Țării Rumînești ,întru care să coprinde numele ei cel dintîiu,și cine au fost lăcuitorii atuncen și apoi cine a mai descălicat și a stăpînit pînă la vremile de acum, cum s-au tras și stă.”

Cu o informatie bogată el vorbește aici despre geți și daci, despre luptele dacilor cu romanii și despre izbînzile lor sub regele Boerebista.

În urmatorul capitol el vorbește despre ”Traian Ulpie” și luptele lui cu dacii , este mai bine informat decît capitolul respectiv din Cronica lui Miron Costin.Povestește urcarea lui Traian pe tronul Romei, amintind anecdota că acesta ar fi spus pretorului, cînd i-a predat sabia: ”pentru mine slujește-o pînă dreptele (cele drepte) fac iară nedireptele de voi face, împotriva mea tu o întoarce”

10

Trece apoi la războaiele lui Traian cu dacii,oprindu-se puțin asupra lui Decebal , ”Foarte om viteaz și meșter la ale războaielor …. Care cu mare putere s-au ridicat și la 16 ani năprestan cu o împărăție mare și puternică ca aceea a romanilor și-a măsurat puterile.”

Nicolae Milescu Spătaru

Cronicarii şi istoricii români au văzut în spătarul Nicolae Milescu „un boier şi cărturar moldovean, reprezentant de seamă al curentului umanist românesc”. În realitate, el a fost mult mai mult. Nicolae Milescu a fost un om politic de talie europeană şi un spion de înaltă clasă. A studiat istoria, teologia şi filozofia la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, timp în care a cules date şi informaţii despre puterea militară otomană, politica şi intenţiile înaltei Porţi, atât faţă de Moldova şi Ţara Românească, cât şi faţă de alte puteri europene.Pe lângă limba maternă, Milescu vorbea curent turca, greaca, latina, franceza, germana şi rusa, ceea ce îl făcea utilizabil în misiuni „diplomatice”, adică de spionaj, în imensul spaţiu euro-asiatic. Cu sau fără voia lor, marii spioni din trecut, ca şi din zilele noastre sunt atraşi în intrigi politice. Aşa s-a întâmplat şi cu Nicolae Milescu. El a fost implicat într-un complot împotriva domnitorului Ştefăniţă Lupu (1659-1661), care a eşuat. În consecinţă, N. Milescu a luat drumul pribegiei, trăind mai mulţi ani prin Germania, Franţa, Suedia şi Imperiul Otoman.

Retras la Constantinopol, fostul spătar s-a întâlnit cu Dositei, patriarhul Ierusalimului, care căuta un om de încredere pentru politica sa de intensificare a relaţiilor cu Rusia, împotriva Imperiului Otoman. Acest om s-a dovedit a fi Nicolae Milescu.Profesorul lui Petru cel Mare .Purtând cu sine scrisoarea de împuternicire a patriarhului Dositei, N. Milescu a ajuns la Moscova, unde a fost prezentat ţarului Alexei Mihailovici. Acesta şi-a dat seama, din primul moment, că avea în faţă o personalitate de excepţie, expert în cunoaşterea situaţiei politice şi militare din Imperiul Otoman, ca de altfel din întreaga Europă. Aşa cum era de aşteptat, datorită limbilor străine pe care le vorbea, N. Milescu a fost încadrat în Serviciul de spionaj imperial, la departamentul solilor. Se înţelege că era vorba de spionaj extern. Acest lucru s-a petrecut în luna decembrie 1671.Cronicarul loan Neculce (1672-1745), în „Letopiseţul Ţării Moldovei” spune că Milescu a fost profesor al împăratului Petru Cel Mare.

Nicolae Milescu a fost primit cu căldură în rândul celor mai luminate minţi de la curtea ţarului printre care Vasile Goliţân, Artamon Matveev, Petre Dolgov şi alţii. Ca om politic şi diplomat (adică spion) de clasă internaţională, Milescu era convins că numai puterea militară a ruşilor ar putea zdrobi puterea otomană şi elibera Moldova şi celelalte popoare de sub jugul turcesc.

Convingerile sale politice şi strategice au fost exprimate în lucrarea „Hismologion”. La îndemnul ţarului, spătarul Nicolae Milescu a scris câteva studii de răsunet privind istoria Rusiei, printre care şi „Genealogia ţarilor ruşi” (1674).

Spion la curtea împăratului Chinei

În iulie 1674, în legătură cu mişcări de populaţie rusească în regiunea fluviului Amur, N. Milescu a primit din partea ţarului Alexei Mihailovici extraordinara misiune de sol al ţarului în China. Milescu a pornit în misiune în martie 1675, trecând prin Tobolsk şi Irkutsk, un traseu extrem de lung, studiind terenul şi oamenii, şi întocmind rapoarte.

11

În perioada mai-septembrie 1676, Milescu şi suita lui au stat la Pekin, fiind primit, în mai multe audienţe, de către împăratul Chinei, Shengzu. Diplomat de talie mondială, cult şi poliglot N.Milescu a ştiut să se facă ascultat şi să promoveze interesele Rusiei la o curte imperială ce se caracteriza prin ură şi dispreţ faţă de alte rase şi culturi, prin neîncredere, cinism şi viclenie. Deşi era sol străin, pe timpul şederii sale. în China, viaţa îi era ameninţată la fiecare pas.

N. Milescu s-a întors la Moscova în ianuarie 1678. Între timp, ţarul Alexei Mihailovici, care îl aprecia atât de muii murise. N. Milescu şi-a înaintat rapoartele de călătorie, descrierea Asii şi Chinei de-a lungul traseului parcurs, a fluviului Amur, precum „Cartea despre tătari”. Toate acestea au stârnit un interes imens în rândul specialiştilor, nu numai în Rusia, ci şi în afara graniţelor acesteia, constituind sursa de documentare de cea mai mare valoare.

Nu trebuie să fii specialist în materie pentru a putea înţelege ca misiunea spătarului Nicolae Milescu în China, din perioada 1675-1678 a fost una de cercetare strategică. Poate cea mai mare şi mai importantă din întregul secol XVII.

Imensitatea spaţiului cercetat şi transpus în rapoarte şi studii, precum şi importanţa politică, militară şi economică a contactelor cu demnitarii şi împăratul de la Pekin, îndreptăţesc o asemenea apreciere. Pe scurt, N. Milescu a dus la îndeplinire o misiune de spionaj la cel mai înalt nivel strategic.

Dimitrie Cantemir

La Dimitrie Cantemir s-a remarcat patriotismul, el afirmand ca, desi sub apasare straina, roman poporul si-a pastrat fiinta nationala, politica si obiceiurile. Marele erudit se dovedeste primul savant roman cu un vast orizont de istorie nationala si universala. Desi exagereaza originea pur romana a poporului roman, lucrarile lui au o valoroasa incarcatura istorica (spre exemplu “Cresterea si descresterea Imperiului Otoman”). “Descrierea Moldovei” este prima descriere a statului feudal moldovean, apartinand unui om de cultura roman, si nemascandu-se prin vastitatea informatiei. Cartea are trei parti. Partea geografica prezinta forme de relief, flora si fauna, bogatiile naturale (sare, fier, titei). In descrierea sa, Ceahlaului este comparat cu olimpul. Partea politica are nouasprezece capitole, si cuprinde formele de stat, organizarea politica si administrativa, inscaunarile si obiceiurile legate de logodna, nunti sau inmormantari (capitolul al XVII-lea cuprinde descrierea calusarilor cu efecte terapeutice). A treia parte, in care se vorbeste despre “cele bisericesti si ale invataturii in Moldova”, cuprinde informatii despre graiul moldovenesc, literele folosite, la inceput latinesti, intruchipari antologice (Doina, Frumoasele, Ursitele, Sanzienele, Zburatorul). Cartea este insotita de o harta, Dimitrie Cantemir fiind primul nostru cartograf. Cantemir a fost cel mai mare umanist al nostru, el scriind, in afara de istorie, si geografie, versuri, proza, tratate de muzicologie, matematica, fizica, realizeaza prima sinteza metafizica datorata unui roman, trage concluzii politice si sociale din faptele trecutului si ale prezentului.

12

Concluzie:

Cronicarii au avut o mare importanta istorica, scrierile lor fiind surse extraordinare pentru aflarea trecutului romanilor. Grigore Ureche, in “Letopisetul Tarii Moldovei” infatiseaza evolutia tarii de la Dragos Voda si viata domnitorilor, pana la Aron Voda. Ureche a prelucrat cronicile slavone si romanesti, completand in special domnia lui Stefan cel Mare. Din acesta cauza, fagmentul ce reda epoca domniei acestuia este cel mai intins, el cuprinzand o treime din intraga cronica. Ureche ofera aici modelul unei epoci de glorie a Moldovei. Epoca lui Stefan cel Mare este epoca eroica povestita lumii neeroice contemporane – cronica transformandu-se astfel intr-o povestire digresiva. Letopisetul Tarii Moldovei este prima cronica scrisa cu intentii artistice, in care autorul da dovada de talent de povestitor si de portretist. Stilul sau este sententios, dese ori vioi si abundant in proverbe, zicatori si expresii populare. In opera lui se pot intalni, de asemenea, interogatia si exclamatia retorica. Grigore Ureche inaugureaza forma simpla a naratiunii istorice; el exprima necesitatea cartii de istorie in limba romana si despre romani. Portretele lui Grigore Ureche sunt clasice, anunta trasaturile fizice, apoi pe cele morale si faptele care le justifica pe cele din urma. Cel mai reusit portret este al lui Stefan cel Mare, care isi dovedeste clasicismul prin impulsivitate, capacitatatile morale, harnicia si agerimea, arta militara, vitejia fara seaman, capacitatea de jertfa si perseverenta in lupta, faptul ca se incredea in victorie. Miron Costin realizeaza mici biografii de-a lungul carora se urmareste metamorfoza personajelor. Spre exemplu, evolutia lui Tomsa Stefan pe parcursul celor doua domnii: la inceput este un domn crud si sangeros, pentru ca “la a doua domnie cu multu schimbatu intr-altu chip dupa patima ce-i venise si lui la cap.” Daca Ureche povestea detasat, Costin traieste istoria la modul dramatic, destinul tragic al omului supus unei forte implacabile fiind tema lui predilecta. Avand o structura flexibila, el este singurul cronicar care-si indreapta atentia asupra destinului fiintei umane, tema ce asigura unitatea operei sale.

Cronicile sunt cele care realizeaza cea dintai imagine scrisa. Mai intai au aparut in limba oficiala slavona, iar mai tarziu, incepand cu secolele saisprezece – saptesprezece, in limba nationala, acestea fiind primele scrieri originale de mari intinderi. Valoarea literara a cronicilor deriva si din faptul ca letopisetele concemneaza evenimentele petrecute anterior, iar acestea reprezinta primele scrieri artistice: naratiunea, portretul, descrierea si dialogul.

13

Bibliografie:

Nicolae Cartojan:” Istoria literaturii române vechi ” București 1988 Nicolae Cartojan

www.scribd.com

14