grafica asistata de calculator

Grafică Asistată de Calculator

Clasificarea desenelor tehnice

După domeniul de utilizare, desenele tehnice se clasifică în:• Desen desenul tehnic industrial • Desenul de construcţii • Desenul de arhitectură • Desenul de instalaţii • Desenul cartografic • Desenul urbanistic (de sistematizare)

După modul de reprezentare, desenele tehnice se clasifică în: • Desenul în proiecţie ortogonală• Desenul în perspectivă

După modul de întocmire, desenele tehnice se clasifică în:• Schiţa • Desenul la scară

După gradul de detaliere a reprezentării, desenele tehnice se clasifică în:

• Desenul de ansamblu • Desenul de piesă • Desenul de detaliu

După destinaţie, desenele tehnice se clasifică în:• desenul de studiu• desenul de execuţie • desenul de montaj• desenul de prospect sau de catalog

După conţinut, desenele tehnice se clasifică în:• Desenul de operaţie • Desenul de gabarit• Schema• Desenul de releveu• Epura

1

• Graficul

Standarde de bază utilizate în grafica inginerească

• Dorinţa de uniformizare a limbajului grafic, a regulilor şi convenţiilor folosite, se materializează prin alinierea la normele recunoscute în domeniu, norme internaţionale care au corespondent naţional.

• Totalitatea regulilor şi convenţiilor ce trebuie respectate în toate domeniile unui stat sunt reunite în formatul STANDARDULUI DE STAT.

• Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) elaborează standarde internaţionale.

• Comitetul European de Normalizare, elaborează norme europene.

• Institutul Român de Standardizare coordonează standardizarea română.

• Există normele ISO (International Standards Organisation), la care s-au aliniat si normele românesti SR ISO (Standarde Române aliniate la ISO).

• Procesul de revizuire a vechilor norme STAS (Standarde de Stat), este în curs de desfăşurare, astfel încât în prezent coexistă norme SR ISO si STAS.

Formate SR ISO 5457-94 (STAS 1-84)• Formatul reprezintă spaţiul delimitat pe coala de desen prin

conturul dreptunghiular având dimensiunile axb. Formatele stabilesc dimensiunile colilor de hârtie pe care se realizează desenul.

• Modul de dispunere a formatelor de desenare pe orizontală şi pe verticală este ilustrat în Figura I.1.

2

Formatele sunt standardizate şi se clasifică în:• formate de bază (preferenţiale), seria A (ISO) (Figura I.2).

Formatul A0 reprezintă 841 x 1189 (suprafaţa 1 m2) şi formatele A1, A2, A3, A4 se obţin prin înjumătăţirea laturii mari a formatului anterior;

• formate alungite speciale - se obţin prin modificarea dimensiunii mici a unui format din seria A, şi au lungimea egală cu un multiplu al dimensiunii mici a formatului de bază ales. Acestea o reprezintă a doua opţiune la alegerea formatului de desen.

• formate alungite excepţionale - sunt a treia opţiune de alegere şi au dimensiunea mică a formatului seriei A, multiplicată ca întabelul I.1.

3

Elementele grafice ale formatului:

Elementele grafice ale formatului:a. chenarul – se trasează cu linie continuă groasă de tip A de jurîmprejurul formatului:

- la 10 mm de marginea hârtiei pentru A2, A3 şi A4- la 20 mm de marginea hârtiei pentru A0 şi A1.

b. indicatorul – este reprezentat colţul din dreapta jos al unui format de desen, lipit de chenarc. fâşia de îndosariere – plasată doar pe latura stângă a formatului, lată de 20 mm, trasată cu linie continuă subţire, tip Bd. reperele de centraree. reperele de orientaref. gradaţie metrică de referinţăg. sistemul de coordonateh. unghiul de decupare

5

Linii STAS 103-84

Un desen tehnic este realizat dintr-un ansamblu de linii, de diferite tipuri şi dimensiuni, cu o anumită semnificaţie convenţională.

Sunt 2 tipuri de lăţime de linie: groasă şi subţire. Standardul stabileşte cu notaţia b, grosimea de bază a liniei continue groase, reglementând-o pe cea subţire.

Linia subţire are lăţimea de 1/3...1/2 din cea a liniei groase. Grosimea de bază şi grosimea liniei subţiri trebuie să fie

respectiv aceeaşi pentru toată reprezentarea dintr-un format de desen.

Valorile standardizate ale lăţimii liniei, în milimetri, sunt: 0.18, 0.25, 0.35, 0.5, 0.7, 1.0, 1.4, 2.0.

6

Scriere SR ISO 3098/1-93

• înălţimea h a majusculelor este considerată ca dimensiune nominală;

• şirul înălţimilor standard este 2,5; 3,5; 5; 7; 10; 14; 20 [mm]• raportul dintre grosimea liniei de scriere b şi înălţimea

scrierii h este una din valorile 1/10 sau 1/14;• grosimea liniei de scriere este aceeaşi atât pentru literele

mici cât şi pentru majuscule;• scrierea poate fi:

- înclinată la 75º spre dreapta faţă de linia de bază a rândului;- dreaptă, perpendiculară pe linia de bază a scrierii.

7

Indicatorul şi tabelul de componenţă

8

SR ISO 7200-94 (STAS 282-87)

Alinierea la sistemul internaţional ISO, permite fiecărui utilizator să-şi creeze un indicator propriu, fiind recomandate rubricile componente şi limitată dimensiunea orizontală la max. 190mm. Indicatorul trebuie să conţină :

• zona de identificare:- numărul de înregistrare sau de identificare al desenului;- denumirea desenului;- numele proprietarului legal al desenului.

• zona de informaţii suplimentare:- indicative;- tehnice;- administrative.

(1), (2) numele, semnătura persoanei care a proiectat, desenat, verificat, aprobat desenul;(3) scara sau scările la care a fost executat desenul (ISO 5455);(4) simbolul/simbolurile rugozităţii (ISO 1302);(5) simbolul de dispunere al proiecţiilor(ISO 128);(6) simbolul sau denumirea materialului precum şi standardul referitor la acesta;(7) simbolul şi dimensiunile formatului (ISO 5457);(8) unitatea/unităţile de măsură ale dimensiunilor liniare (altele decât mm);(9) numărul planşei/numărul total de planşe;(10) numele instituţiei;(11) denumirea desenului;(12) numărul de înregistrare sau identificare al desenului.

9

• Tabelul de componenţă (SR ISO 7573: 1994) furnizează cu precizie lista elementelor componente ale produsului reprezentat pe un desen de ansamblu.

• Se plasează deasupra indicatorului şi are dimensiunile indicate.

Scările numerice

10

• Scara reprezintă raportul între dimensiunea liniară a reprezentării unui segment al unui obiect pe un desen şi dimensiunea liniară reală a segmentului corespunzător obiectului însuşi.Se exprimă sub forma:1 : 1 în cazul reprezentării în mărime naturală;X : 1 în cazul reprezentării mărite, scara de mărire;1 : X în cazul reprezentării micşorate, scara de micşorare.

• În cazul desenului tehnic industrial X poate fi una din valorile şirului: 2; 5; 10; 20; 50; 100, etc.

• Scări cu destinaţie specială mai pot fi: 1 : 2,5; 1 : 15; 1 : 25 • Scara reprezentării în desen tehnic trebuie aleasă suficient

de mare pentru o înţelegere corectă şi completă a obiectului desenat.

• În funcţie de scara reprezentării se alege dimensiunea formatului de desen.

• Scara reprezentării pe planşa de desen se înscrie în indicator în locul precizat, fără a mai menţiona cuvântul „SCARĂ”.

• Pentru menţionarea scării detaliilor dintr-un desen, se alege locul de deasupra reprezentării detaliului, cu înscrierea explicită a cuvântului „SCARĂ”.

Metode de reprezentare• Proiecţia este procedeul de obţinere a unei imagini cu

ajutorul razelor de observaţie sau de privire, trimise după o anumită direcţie, de la obiectul de proiectat, la un plan de proiecţie.

11

- proiecţii paralele (direcţia razelor este paralelă )

- proiecţii centrale(direcţia razelor este conică)

Sisteme de proiecţie

Un sistem de proiecţie este compus din patru elemente:1. observatorul (ochiul observatorului);2. razele de lumină sau direcţia de privire;3. obiectul de proiectat;4. planul de proiecţie.

• sistemul european de proiecţie

Este sistemul care aşează obiectul întreobservator şi planul de proiecţie

12

• sistemul american de proiecţie

Este sistemul care aşează planul de proiecţie între observator si obiect.

Moduri de reprezentare în tehnică:

• Reprezentarea în proiecţii ortogonale;• Reprezentarea în perspectivă;• Reprezentarea spaţială.

Reprezentarea în proiecţii ortogonale

13

Cea mai folosită metodă de redare a formei şi dimensiunilor obiectelor.

Utilizează mai multe imagini ale obiectului considerat, obţinute ca proiecţii ortogonale pe mai multe plane de proiecţie. În desenul tehnic clasic, reprezentarea în proiecţii ortogonale poate reda complet forma şi dimensiunile oricăror obiecte, oricât de complicate.

Desenele în proiecţii ortogonale au un grad ridicat de abstractizare şi multe convenţii de reprezentare.

Reprezentarea în perspectivă

14

Reprezentarea în perspectivă simulează în planul desenului imaginea spaţială a obiectului.

Prin alegerea potrivită a axelor de coordonate, se pot crea în plan desene care să reprezinte nu numai o faţă a obiectului, ci şi dimensiunea perpendiculară pe aceasta. Cea mai folosită reprezentare în perspectivă este cea izometrică.

Dimensiunile măsurate în lungul axelor rectangulare se transpun nemodificate pe axele izometrice.

Reprezentările în perspectivă sunt mai intuitive dar, în cazul obiectelor cu formă complicată, nu permit redarea completă a formei şi a dimensiunilor acestora.

Reprezentarea spaţială

Reprezentarea în trei dimensiuni a obiectelor este realizabilă numai cu ajutorul calculatorului.

Rezultatul reprezentării este un model virtual al obiectuluireal, creat într-un spaţiu virtual, el însuşi tridimensional. Acestui model spaţial i se pot ataşa caracteristicile geometrice ale obiectului real, precum şi caracteristici fizice.

Un model spaţial poate reda cu multă fidelitate obiectul real. Modelul poate fi privit din diferite puncte ale spaţiului virtual, în mai multe imagini simultan poate fi colorat, umbrit, iluminat, suprafeţele pot primi texturi specifice unor materiale reale.

Prin combinarea şi modificarea obiectelor tridimensionale virtuale, se pot crea forme complexe.

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonală

Proiecţia ortogonală este metoda de proiecţie în care direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de proiecţie.

15

Un segment de dreaptă se proiectează ortogonal pe un plan prin extremităţile sale.

O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe un plan proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie conturul figurii.

Reconstituirea mentală a formei obiectului pe baza reprezentării lui în proiecţii ortogonale este posibilă numai dacă diferitele imagini ale acesteia ocupă poziţii bine definite unele în raport cu altele, într-o sintaxă specifică şi cunoscută.

Normele internaţionale stabilesc două moduri de poziţionare a proiecţiilor ortogonale, precum şi câteva reguli esenţiale de dispunere a obiectului reprezentat.Cele 6 proiecţii principale

16

1. - vederea din faţă2. - vederea de sus3. - vederea din stânga4. - vederea din dreapta5. - vederea de jos6. - vederea din spate

Dispunerea proiecţiilor

17

Sistemul european de dispunere a proiecţiilor

18

Sistemul american de dispunere a proiecţiilor

Exemplu de dispunere a proiecţiilor în sistemul european

Vederea din faţă, cele laterale şi vederea din spate sunt aliniate pe orizontală; vor avea aceeaşi înălţime.Vederea din faţă, cea de sus şi cea de jos sunt aliniate pe verticală; vor avea, aşadar, aceeaşi lungime.Vederea de sus, cea de jos şi cele laterale au aceeaşi lăţime.

Exemplu de dispunere a proiecţiilor în sistemul european

19

Exemplu de dispunere a proiecţiilor în sistemul american

20

Reguli ale reprezentării în proiecţii ortogonale

• Muchiile paralele ale obiectului sunt paralele şi pe reprezentarea în proiecţii ortogonale.

• Vârfurile unei feţe plane se succed pe desenul în proiecţii ortogonale în aceeaşi ordine ca şi pe obiectul real.

• Reprezentările unui anumit punct sunt aliniate pe toate cele 6 proiecţii ortogonale; din punctul de vedere al geometriei descriptive, ele se găsesc pe aceleaşi linii de ordine

21

• Muchiile vizibile sunt trasate cu linie continuă groasă, iar cele acoperite cu linie întreruptă, de preferinţă subţire. Reprezentarea muchiilor acoperite este opţională. Ea se justifică numai dacă explicitează mai bine desenul.

În cazul suprapunerii mai multor tipuri de linii pe proiecţiile ortogonale, liniile continue groase au prioritate faţă de orice alt tip de linii.

• Suprafeţele paralele cu unul din planele de proiecţie se proiectează pe planul cu care sunt paralele în adevărata mărime, iar pe celelalte două plane sub formă de linii orizontale sau verticale

• Suprafeţele perpendiculare pe unul din planele de proiecţie şi înclinate faţă de celelalte două plane de proiecţie se proiectează ca o suprafaţă de aceeaşi configuraţie şi de arie mai mică pe planele faţă de care sunt înclinate, şi sub formă de linie înclinată pe planul pe care sunt perpendiculare.

• Suprafeţele înclinate faţă de oricare din planele de proiecţie se proiectează ca o suprafaţă de aceeaşi configuraţie şi de arie mai mică în raport cu suprafaţa originală pe oricare din planele de proiecţie. Nu se notează niciodată direcţia privirii sau numele unei proiecţii principale. Identificarea proiecţiei este asigurată de poziţia sa reciprocă în raport cu proiecţiile alăturate.

22

Notiuni generaleMetode de reprezentare

• Proiecţia este procedeul de obţinere a unei imagini cu ajutorul razelor de observaţie sau de privire, trimise după o anumită direcţie, de la obiectul de proiectat, la un plan de proiecţie.

- proiecţii paralele (direcţia razelor este paralelă )

- proiecţii centrale(direcţia razelor este conică)

Sisteme de proiecţie

Un sistem de proiecţie este compus din patru elemente:1. observatorul (ochiul observatorului);2. razele de lumină sau direcţia de privire;3. obiectul de proiectat;4. planul de proiecţie.

Moduri de reprezentare în tehnică:

• Reprezentarea în proiecţii ortogonale;

23

• Reprezentarea în perspectivă;• Reprezentarea spaţială.

Reprezentarea în proiecţii ortogonale

Cea mai folosită metodă de redare a formei şi dimensiunilor obiectelor.

Utilizează mai multe imagini ale obiectului considerat, obţinute ca proiecţii ortogonale pe mai multe plane de proiecţie. Proiecţia ortogonală este metoda de proiecţie în care direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de proiecţie.

Un segment de dreaptă se proiectează ortogonal pe un plan prin extremităţile sale.

O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe un plan proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie conturul figurii.

24

• Există 6 proiecţii principale, numite şi vederi obişnuite;• Pentru explicitarea desenului, pot fi utilizate şi vederi

particulare, obţinute după alte direcţii decât cele principale.• Pentru vederile particulare, se indică printr-o săgeată direcţia

privirii;• Direcţia respectivă se notează cu o majusculă, aceeaşi notaţie

regăsindu-se şi deasupra vederii obţinute(vederea A);

25

Figura 2. 1. Vedere particulară înclinată

• Vederile particulare pot fi obţinute şi în cazul dispunerii unei vederi obişnuite într-o altă poziţie decât cea stabilită prin sistemul de dispunere a proiecţiilor (Figura 2.2).

• Analizând exemplul din Figura 2.2, se observă plasarea vederii laterale din stânga într-o altă poziţie decât cea impusă prin sistemul european de dispunere a proiecţiilor.

• Această poziţionare a vederii permite asocierea ei rapidă cu partea din piesă ale cărei detalii le evidenţiază (capătul din stânga).

26

Figura 2. 2. Vedere particulară obţinută prin dispunerea uneivederi obişnuite în altă poziţie decât cea impusă de dispunerea proiecţiilor (în sistem european)

Vederi parţiale, vederi locale, vederi întrerupte

• Pentru anumite vederi, este suficentă uneori o reprezentare parţială a zonei de interes din obiectul redat în desen. Aceasta este o vedere parţială (Figura 2.3).

• Vederea parţială este delimitată prin linii de ruptură (linii continue subţiri ondulate) la ambele capete sau

numai la unul din capete.


27


• Dacă nu se produc ambiguităţi, pentru a realiza o reprezentare “aerisită”, cu minimum de contururi şi imagini posibile, o vedere locală poate înlocui o vedere completă (Figura 2.4).

• Vederea locală este legată de proiecţia principală corespondentă prin linie-punct subţire.

• Poziţionarea unei vederi locale corespunde totdeauna sistemului american de dispunere a proiecţiilor, indiferent de sistemul utilizat în desenul respectiv pentru dispunerea proiecţiilor principale.


28

Figura 2. 4 Vederi locale asociate cu proiecţia principală

Noţiuni generale despre reprezentări grafice


• Vederile întrerupte pot fi utilizate pentru piese lungi, de secţiune uniformă. Partea mediană, care nu conţine detalii de formă, poate fi omisă, fiind reprezentate doar extremităţile (Figura 2.5).

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonalăVederi parţiale, vederi locale, vederi întrerupte

29

Figura 2. 5. Vedere întreruptă a unei piese lungi de secţiune uniformă

Proiecţii simetrice

• Pe o proiecţie ortogonală simetrică, se trasează axa de simetrie cu linie-punct subţire, axă care depăşeşte cu 2-3 mm conturul exterior al proiecţiei (Figura 2.6).

30

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonalăProiecţii simetrice

• Proiecţiile ortogonale simetrice pot fi reprezentate pe jumătate.

• Indicarea pe desen a reprezentării reduse, se realizează prin două semne egal trasate cu linie subţire, perpendiculare pe axa de simetrie, în afara conturului exterior al proiecţiei respective (Figura 2.7).

• Al doilea mod de marcare a reprezentării pe jumătate constă în depăşirea axei de simetrie cu 2-3 mm de către toate liniile de contur simetrice (Figura 2.7).

• În cazul unei proiecţii cu simetrie dublă, după două direcţii perpendiculare, reprezentarea se realizează pe sfert (Figura2.8).

Proiecţii simetrice

31

Figura 2. 7. Proiecţii simetrice reprezentate pe jumătate

Figura 2. 8. Reprezentarea pe sfert a unei proiecţii ortogonale cu simetrie dublăMarcarea centrelor pentru formele circulare

• Contururile circulare au marcat centrul cu două linii subţiri, perpendiculare între ele, depăşind cu 2-3 mm conturul respectiv (Figura 2.9).

32

• Dacă diametrul desenat este sub 10 mm, se utilizează linii continue

• Dacă acesta depăşeşte 10 mm, se utilizează linie-punct.

Figura 2. 9. Marcarea centrelor pentru contururile circulareMarcarea centrelor pentru formele circulare

• Dacă mai multe contururi circulare succesive apropiate au centrele poziţionate pe o aceeaşi dreaptă, pentru marcarea centrelor acestora, se recomandă trasarea unei singure axe comune pe direcţia respectivă (Figura 2.10).

Figura 2. 10. Marcarea centrelor unor contururi circulare plasate pe aceeaşi dreaptă-suport

Marcarea centrelor pentru formele circulare

33

• Pentru mai multe contururi circulare dispuse polar, se recomandă trasarea integrală sau parţială a cercului purtător al centrelor, cu linie-punct subţire. Marcarea centrelor va fi realizată pe direcţie radială (Figura 2.11).

Figura 2. 11. Marcarea centrelor pentru contururi circulare cu dispunere polară

Teşiri plane ale formelor de revoluţie

• În proiecţie longitudinală, teşirile plane ale formelor de revoluţie, au trasate diagonalele cu linie continuă subţire, pentru a diferenţia feţele plane de cele curbate.

• Un marcaj grafic similar se recomandă şi pentru feţele în formă de patrulater ale paralelipipedelor, ale trunchiurilor de piramidă în acelaşi context de reprezentare (Figura 2.12).

34

Suprafeţe cu striaţii sau cu relief mărunt

• Relieful mărunt şi uniform, striaţiile, se reprezintă numai pe o mică porţiune lângă contur, folosind linie continuă subţire, chiar pentru muchiile reale.

• Pentru explicitarea striaţiilor se înscriu pe o linie de indicaţie tipul şi dimensiunea lor, conform standardului în vigoare, sau al convenţii interne proprii.

Configuraţia interioară a obiectelor; Generalităţi privind secţiunile

35

• Pentru a evidenţia configuraţia interioară a pieselor şi ansamblurilor, se utilizează reprezentările în secţiune

• Obiectul este tăiat imaginar cu o suprafaţă potrivit aleasă, perpendiculară pe direcţia privirii, numită suprafaţă de secţionare.

• Prin utilizarea reprezentării în secţiune, configuraţia interioară a obiectelor poate fi redată şi cotată complet şi fără ambiguităţi.


• Secţiunea este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unei piese, aşa cum ar arăta aceasta dacă ar fi secţionată cu o suprafaţă fictivă de secţionare (plană, în trepte sau cilindrică) şi dacă ar fi îndepărtată imaginar partea aflată între ochiul observatorului şi suprafaţa de secţionare.

• Planul de secţionare se alege în general paralel cu planul de proiecţie pe care se face reprezentarea.

• Traseul de secţionare este urma planului de secţionare pe planul de proiecţie şi se trasează cu linie punct subţire având la capete şi la locurile de schimbare a direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie continuă groasă.


• Traseul de secţionare este urma planului de secţionare pe planul de proiecţie şi se trasează cu linie punct subţire având la capete şi la locurile de schimbare a direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie continuă groasă.

• Notarea traseului de secţionare se face cu litere majuscule, având dimensiunea nominală de 1.5...2 din cea folosită pentru înscrierea cotelor pe desen. Literele se scriu paralel cu

36

baza formatului deasupra sau lângă linia săgeţii, cât şi deasupra proiecţiei.


CLASIFICARE:După modul de reprezentare:

• propriu-zisă - obişnuită- suprapusă - intercalată - deplasată

• cu vedere


37


38


39



40



41

CLASIFICARE:După poziţia planului de secţionare: - orizontală

- verticală -înclinată

După forma suprafeţei de secţionare: - plană- frântă - în trepte- cilindrică

După proporţie: -completă -parţială



42


43

Haşurarea suprafeţelor secţionate

• Suprafeţele rezultate în urma secţionării se haşurează. • Haşurarea constă în umplerea cu un anumit model a unui

contur închis. • Suprafeţele haşurate nu există în realitate; ele au o prezenţă

imaginară, ca urmare a reprezentării în secţiune.• Modelul de haşurare conţine unul sau mai multe fascicule de

linii paralele, continue şi/sau discontinue şi este corelat cu categoria de material din care este realizat obiectul secţionat, fără însă a codifica strict tipul acestui material


• Haşurile sunt trasate cu linii subţiri, paralele şi echidistante.

44

• Distanţa dintre două linii paralele succesive poate varia între 1.5 şi 6 mm, în funcţie de mărimea suprafeţei haşurate.

• Haşurile pentru materiale metalice, pentru aliaje sunt constituite din linii înclinate la 45º dreapta sau stânga în raport cu muchiile ce conturează suprafaţa de haşurat


• Suprafeţele secţionate înguste, de o lăţime pe desen sub 2 mm, sunt înnegrite complet

• Suprafeţele mari pot fi haşurate numai parţial, pe o fâşie de 2-3 mm de-a lungul conturului

• La reprezentarea secţionată a unui ansamblu, fiecare piesă secţionată trebuie să fie haşurată diferit de celelalte.

• Toate suprafeţele secţionate aparţinând aceleeaşi piese trebuie să fie haşurate identic


45

Reprezentarea în perspectivă (proiecţie axonometrică)

Reprezentarea în perspectivă simulează în planul desenului imaginea spaţială a obiectului.

Prin alegerea potrivită a axelor de coordonate, se pot crea în plan desene care să reprezinte nu numai o faţă a obiectului, ci şi dimensiunea perpendiculară pe aceasta.

46

Cea mai folosită reprezentare în perspectivă este cea izometrică.

Dimensiunile măsurate în lungul axelor rectangulare se transpun nemodificate pe axele izometrice.

Reprezentările în perspectivă sunt mai intuitive dar, în cazul obiectelor cu formă complicată, nu permit redarea completă a formei şi a dimensiunilor acestora.

Proiecţii ortogonale

Duble, triple, etc. proiecţii ortogonale

Proiecţii axonometrice α; β; γ 90o

Dimetrice α = β γ

Izometrice α = β = γ

Trimetrice α β γ

Elementele axonometriei ortogonale sunt:• planul axonometric [P];• triunghiul axonometric ABC;• axele axonometrice (O1X1), (O1Y1), (O1Z1).

47

• Reprezentarea axonometrică sau perspectiva tehnică este proiecţia ortogonală sau oblică a unui obiect pe planul axonometric ce se intersectează cu triedrul V,H,L după triunghiul ABC numit triunghi axonometric.

• Această proiecţie crează o imagine mai sugestivă a formei spaţiale a obiectului respectiv şi este utilizată, în special, pentru corpurile cu formă geometrică complexă, în completarea reprezentărilor ortogonale

• Valoarea raportului dintre proiecţia pe planul axonometric a unui segment de pe una din axele reperului ortogonal (sau de pe o dreaptă paralelă cu aceasta) şi segmentul ce se proiectează reprezintă coeficientul de deformare (de reducere) al axei respective.

48

• Reperezentările axonometrice utilizate în desenul tehnic sunt după direcţia de proiectare:- ortogonale, pentru care coeficientul de deformare este mai

mic sau cel mult egal cu 1;- oblice, la care coeficientul de deformare mai mare decât 1.

După poziţia planului axonometric faţă de axele obiectului axonometria poate fi:

• izometrică, pentru care planul axonometric este egal înclinat faţă de axele dimensionale ale obiectului, coeficientul de deformare este acelaşi pentru toate cele trei axe, iar triunghiul axonometric este echilateral

• dimetrică, la care planul axonometric este egal înclinat faţa de două din axele dimensionale ale obiectului, coeficientul de deformare este acelaşi este acelaşi pentru cele două axe, iar triunghiul axonometric este isoscel

• trimetrică, sau anizometrică la care planul axonometric este înclinat diferit faţă de toate cele trei axe, coeficientul de deformare este diferit pentru toate axele, iar triunghiul axonometric este oarecare.

49

Grafică Asistată de CalculatorCotarea desenelor tehnice

Norme şi reguli de cotare

• Cotarea trebuie să determine cu precizie valorile dimensiunilor

reale ale pieselor sau ansamblelor şi se efectuează conform STAS (SR ISO 129:1994).

• Cotele se înscriu pe desen în două moduri ca dimensiuni:- nominale, rezultate din calcul şi stabilite conform unor

criterii funcţionale sau constructiv tehnologice a pieselor, se înscriu pe desenele de proiect sau de documentaţie tehnică;

- efective, rezultate din măsurarea directă a pieselor se înscriu pe desenele de releveu.

• Aceste dimensiuni se înscriu pe desene cu abateri, impuse de

condiţiile de execuţie şi de funcţionare a pieselor. • Cotele se înscriu pe desene cu cifre arabe şi cu dimensiunea

nominală prevăzută în standard, exprimate în milimetrii.

Elementele grafice ale cotării

Elementele utilizate în cotare sunt:

• liniile ajutătoare • linia de cotă • linia de indicaţie • extremităţile cotei• valoarea dimensiunii

56

Liniile ajutătoare• Liniile ajutătoare delimitează dimensiunea cotată fiind

perpendiculare pe aceasta. Ele sunt trasate cu linie continuă subţire.

• Dacă spaţiul nu permite trasarea lor perpendiculară pe dimensiunea cotată, liniile ajutătoare pot fi înclinate la un unghi de 600, dar cu păstrarea paralelismului lor.

• Conform standardului românesc de cotare, liniile ajutătoare depăşesc linia de dacotă cu 2-3 mm.

L inii le ajutătoare de cotă se trasează cu linie continuă subţire indică suprafeţele între care se înscriu cotele, sunt în general perpendiculare pe liniile de cotă şi le depăşesc cu 2-3 mm; se pot trasa înclinat la 60º faţă de linia de contur

57

Liniile de cotă • Linia de cotă este paralelă cu dimensiunea cotată sau

suprapusă cu aceasta, fiind trasată cu linie continuă subţire

Dacă o piesă este reprezentată în ruptură, linia de cotă este trasată continuu, iar valoarea înscrisă a cotei este cea reală

58

• Liniile de cotă sunt plasate în majoritatea cazurilor în afara conturului exterior al obiectului reprezentat, la o distanţă de minimum 7 mm. Distanţa între două linii de cotă paralele succesive are aceeaşi valoare de 7 mm

• Nu este admisă suprapunerea liniilor de cotă cu liniile de contur sau cu liniile de axă

59

Extremităţile cotei

• Extremităţile liniei de cotă, sau “elementele de capăt”, sunt de obicei săgeţi, plasate simetric, ale

căror vârfuri indică totdeauna dimensiunea cotată;• Unghiul la vârf al săgeţii poate varia între 15O şi 90O.

Săgeata poate fi închisă, sau deschisă, plină sau numai conturată.

Lungimea săgeţii trebuie să fie proporţională cu dimensinea textului cotelor.

• Într-un anumit desen, toate săgeţile trebuie să aibă acelaşi aspect şi aceleaşi dimensiuni.

60

• Dacă spaţiul nu permite plasarea clasică a liniilor de cotă, în interiorul liniilor ajutătoare, ele pot fi dispuse

în afara acestora, cu vârfurile spre interior, indicând dimensiunea cotată

Într-un lanţ de cote care au lungimi reduse pe desen, săgeţile intermediare pot fi înlocuite cu puncte îngroşate.

• Lanţul de cote este delimitat la capetele sale prin două săgeţi orientate cu vârful spre interior.

Linia de cotă are săgeată la un singur capăt în următoarele cazuri:• la cotarea razelor de curbură;

61

• la cotarea elementelor simetrice reprezentate pe jumătate;• la cotarea mai multor elemente în raport cu aceeaşi referinţă,

folosind aceeaşi linie de cotă;• la cotarea diametrelor mari, când trasarea simetrică a liniei

de cotă încarcă desenul

Linia de cotă are săgeată la un singur capăt în următoarele cazuri:


62


• Extremităţile liniei de cotă pot deveni scurte bare subţiri paralele, înclinate la 45O pe desenele cu elemente de construcţii: planuri de instalaţii, de amplasament a utilajelor, etc.

63

Liniile de indicaţie• Liniile de indicaţie servesc fie la scrierea cotelor dacă spaţiul

nu permite plasarea textului în poziţia sa de bază, fie la cotarea convenţională a grosimii, în această a doua situaţie, săgeata fiind înlocuită prin punct îngroşat.

Valoarea dimensiunii • Valoarea dimensiunii este un text scris cu cifre arabe,

căruia i se pot ataşa, în funcţie de necesităţi, sufixe sau prefixe.

64

• Dimensiunile liniare se exprimă în milimetri; această unitate de măsură nu se înscrie pe desen. Dacă este absolut necesară utilizarea altor unităţi de măsură pentru lungimi, după valoarea dimensiunii se înscrie simbolul standardizat

al acestei unităţi.

65

• Dimensiunea caracterelor este de minim 3.5 mm. Într-un anumit desen, toate cotele trebuie să fie scrise cu aceeaşi înălţime a caracterelor.

• Textele cotelor trebuie să fie astfel poziţionate încât să poată fi citite privind desenul de la bază sau de la dreaptaÎnscrierea corectă a cotelor în raport cu baza formatului

• Textul poate fi poziţionat în raport cu linia de cotă deasupra acesteia, la o distanţă de 1.5-2 mm, sau pe mijlocul liniei de cotă, prin întreruperea ei.

66

• În acest al doilea caz, textul trebuie să fie citibil totdeauna de la baza formatului.

• Textele cotelor nu se suprapun niciodată peste liniile de axă sau peste intersecţiile acestora

67

Cele mai utilizate prefixe pentru textele cotelor sunt:• R pentru rază;• Ø pentru diametre;• S pentru sferă;• □ pentru latura pătratului;

68

• La cotarea deschiderilor unghiulare, se poate folosi oricare din unităţile de măsurare a unghiurilor, cu condiţia înscrierii ei pe desen.

• Lungimile arcelor de cerc sunt însoţite de semnul convenţional specific plasat deasupra valorii cotei.

Cotarea elementelor echidistante

Elemente echidistante dispuse liniar

69

• Elemente identice echidistante dispuse polar

Cotarea teşirilor conice

• Teşirile conice sunt realizate la extremitatea unui cilindru exterior sau interior, având înălţimea h a teşirii

70

mult mai mică decât diametrul Ø al bazei.

Reguli generale de înscriere a cotelor

• O cotă se înscrie într-un desen o singură dată, pe proiecţia pe care elementul cotat este cel mai bine vizibil.

• Cotele referitoare la acelaşi element se grupează pe aceeaşi proiecţie.

• Cotele interioare se separă de cele cele exterioare.• Dacă reprezentarea este o semisecţiune, cotele exterioare

sunt dispuse pe jumătatea în vedere, iar cele interioare pe jumătatea în secţiune

71

• Se evită supracotarea unui desen. Nu se înscriu cote în plus faţă de cele strict necesare, nici pe o aceeaşi proiecţie nici pe toate proiecţiile considerate în ansamblu.

• Nu se cotează elementele acoperite! Pentru ca acestea să fie vizibile pe desen, se reprezintă obiectul într-o secţiune adecvată.

• O linie de cotă nu trebuie să fie intersectată de o altă linie de cotă sau de o linie ajutătoare.

•

72

Metode de cotare

• Cotarea în serie (“în linie”, “în lanţ”)• Cotarea faţă de un element comun• Cotarea în coordonate carteziene• Cotarea combinată

73

Clasificarea cotelor:• După criteriul funcţional

• Cote funcţionale• Cote nefuncţionale• Cote auxiliare

• După criteriul geometric şi constructiv• Cote de formă• Cote de pozţie• Cote de gabarit

• După criteriul tehnologic

74

• Cote de trasare• Cote de prelucrare• Cote de control

• După criteriul geometric şi constructiv

• Cote de formă• Cote de pozţie• Cote de gabarit

Grafică Asistată de Calculatoare

Tehnici de desenare şi editare în AutoCAD

Sistemul de proiectare asistată AutoCAD

75

• CAD - „Computer Aided Design” • AutoCAD este un ansamblu de programe de

proiectare/desenare asistată de calculator dezvoltate de firma Autodesk din California.

• AutoCAD este destinat utilizatorilor (proiectanţi, desenatori etc.) din domeniile: mecanic, electromecanic, arhitectural, construcţii, cartografie, educaţie etc.

• Compania a fost fondată în aprilie 1982 şi a prezentat prima versiune oficială în decembrie 1982

Istoric

• 1982 decembrie - Version 1.0 (Release1) • 1983 aprilie - Version 1.2 (Release2) • 1983 August - Version 1.3 (Release3) • 1983 octombrie - Version 1.4 (Release4) • 1984 octombrie - Version 2.0 (Release5) • 1985 mai - Version 2.1 (Release6) • 1986 iunie - Version 2.5 (Release7) • 1987 aprilie - Version 2.6 (Release8) • 1987 septembrie - Release 9 • 1988 octombrie - Release 10 • 1990 octombrie - Release 11 ] • 1992 iunie - Release 12 • 1994 noiembrie - Release 13 • 1997 februarie - Release 14 • 1999 martie - AutoCAD 2000 (R15.0) • 2000 iulie - AutoCAD 2000i (R15.1) • 2001 iunie - AutoCAD 2002 (R15.6) • 2003 martie - AutoCAD 2004 (R16.0) • 2004 martie - AutoCAD 2005 (R16.1) • 2005 martie - AutoCAD 2006 (R16.2) • 2006 martie - AutoCAD 2007 (R17.0)

76

• 2007 martie - AutoCAD 2008 (R17.1) • 2008 martie - AutoCAD 2009 (R17.2)•

Lansarea în execuţie a AutoCAD

• La lansarea programului AutoCAD, prin dublu clic pe pictograma aplicaţiei sau pe fişierul executabil acad.exe apare caseta de dialog cu opţiunile:

• Create a Drawing -permite crearea unui desen nou prin: – Use a Wizard-folosirea asistenţei la configurarea desenului;

– Quick Setup;– Advanced Setup.

– Use a Template-folosirea configuraţiei şablon; – Start from Scratch-folosirea configuraţiei prestabilite

• Open a Drawing -deschide un desen existent.• Create a New Drawing

Start from Scratch

• Se folosesc setări implicite bazate pe acad.dwt şi acadiso.dwt.Acestea sunt setări codificate hard şi sunt listate ca Imperial şi Metric din caseta de dialog Start Up.

77

• În sistemul metric dimensiunile ferestrei de desenare este de tipul ISO A3-420/297mm şi in sistemul anglo-saxson fereastra de desenare are dimensiunea 12/9 ţoli.

• În funcţie de tipul de wizard ales, se pot selecta valori ale unor setări precum limitele desenului, unităţile de desenare şi direcţia de măsurare a unghiurilor.

• Create a New DrawingUse a Template

• Permite crearea unui nou desen, bazat pe un fişier prototip (template).

• Toate desenele prototip au extensia .dwt. Dacă se utilizează această opţiune, va fi afişată o listă alfabetică a fişierelor prototip stocate în directorul desemnat.

• Acest director se află de obicei, în directorul principal AutoCAD, dar poate fi schimbat din secţiunea Files din caseta de dialog Options.

• Create a New DrawingUse a Wizard

78

• Determină setările caracteristicile necesare într-un desen, folosind fie Quick Setup (setare sumară) sau Advance Setup (setare detaliată).

79

• Limitele desenului se pot stabili şi prin comanda Limits.• Limits – permite modificarea limitelor de desenare şi

controlează verificarea acestora.• Procedură:

-lansarea comenzii Limits de la linia de comandă; -alegerea comenzii din submeniul Format->Drawing Limits

• Limcheck–controlează posibilitatea de a desena obiecte în afara spaţiului definit de comanda Limits. Dacă variabila Limcheck are valoarea 1 sistemul nu va permite desenarea unui obiect ale cărui dimensiuni depăşesc spaţiul alocat prin comanda limits.

Command: LimitsSpecify lower left corner or [ON/OFF] <0.000,0.000>:0,0 sau Enter Specify upper right corner <420.000,297.000>: x,y

ON/OFF– activează/dezactivează limitele.(x,y) – valorile coordonatelor, ce vor preciza poziţia colţului dreapta-sus al spaţiului alocat (ex. 297, 210 pentru format A4).

81

Observaţii: -determină aria de afişare a punctelor grid, aria afişată de una din opţiunile de scară ale comenzii ZOOM şi aria minimă afişată de ZOOM All.

Command: LimcheckEnter a new value for LIMCHECK <0>:1UNITS -defineşte şi controlează afişarea formatului coordonatelor, unghiurilor şi preciziei acestora.

Procedură:- lansarea comenzii Units de la linia de comandă;-alegerea comenzii din submeniul: Format->Units

Opţiuni ale casetei de dialog:

82

• Lengths –se specifică tipul unităţii de măsură curente şi precizia determinată de numărul de zecimale afişate;

Examples:1. Scientific 1.55E+012. Decimal 15.503. Engineering 1'-3.50"4. Architectural 1'-3 1/2"5. Fractional 15 ½AutoCAD cere definirea preciziei dimensionale pentru formatul ştiinţific, zecimal sau ingineresc.

Opţiuni ale casetei de dialog:• Angles –se specifică formatul curent şi precizia pentru

unghiurile afişate;

Systems of angle measure: Examples:1. Decimal degrees 45.00002. Degrees/minutes/seconds 45d0'0"3. Grads 50.0000g4. Radians 0.7854r5. Surveyor's units N 45d0'0" E

Opţiuni ale casetei de dialog:

• Direction –afişează caseta de dialog Direction Control.(se cere directia unghiului)

Direction for angle:East 3 o'clock = 0North 12 o'clock = 90West 9 o'clock = 180South 6 o'clock = 270

Ecranul AutoCAD

83

Cele mai uzuale căi de comunicare cu AutoCAD-ul sunt situate în patru zone:- Zona de stare;- Zona de desenare;- Zona de dialog (sau de comandă);- Zona meniu ecran (opţional).

Lansarea comenzilor:• De la tastatură, introducând numele comenzii sau prescurtarea numelui în linia de comandă;• Folosind chei sau taste de funcţii:<F1> activare Help;<F2> comutare mod text/mod grafic;<F3> setări Osnap;<F4> activare Tablet;<F5> mod Izometric;<F6> coordonate ON/OFF;<F7> grid ON/OFF;<F8> mod Ortho ON/OFF;<F9> mod Snap ON/OFF;<F10> Polar Tracking ON/OFF.• Din meniuri (ecran, pull-down, icon) selectând rubrica dorită;• Folosind bare cu instrumente.

Sisteme de coordonate

• AutoCAD foloseşte un sistem de coordonate WCS (World Coordinate System) bazat pe coordonatele carteziene x,y,z cu originea sistemului 0,0,0(x=0,y=0,z=0).

• Se poate modifica sistemul de coordonate faţă de WCS definind UCS-ul marcat, în desenul bidimensional, printr-o pictogramă (icoană) ce indică direcţiile curente ale axelor x şi y. Valorile pozitive ale lui X se măsoară la dreapta, iar ale lui Y deasupra originii.

84

• Pentru introducerea unei coordonate este necesară introducerea ambelor valori ale lui X şi Y separate prin virgulă.

Sisteme de coordonate

• Pentru a schimba locaţia originii (0,0,0), orientarea planului XOY şi a axei Z, se defineşte UCS (User Coordinate System) ce poate fi localizat şi orientat oriunde în spaţiu 3D;

• Se pot defini, salva, rechema oricâte UCS-uri. • Pentru a indica originea şi orientarea UCS, pictograma UCS

poate fi afişată în origine folosind comanda UCSICON care controlează vizibilitatea şi plasamentul pictogramei UCS.

Ribbon: View -> UCS -> World.

Meniu: ->Tools -> New UCS -> World

Linia de comandă: ucs

85

• Comanda UCS (User Coordinate System) permite definirea (modificarea) unui sistem de coordonate propriu, temporar, util într-un moment al procesului de desenare pentru a facilita specificarea unor puncte.

• Iniţial acest sistem este suprapus peste WCS, fapt indicat de litera „W” aplicată pe simbolul originii. Acest sistem reprezintă un sistem de referinţă staţionar în cadrul căruia pot fi definite şi numite alte sisteme de coordonate(UCS-uri).

Command: ucsSpecify origin of UCS or

[Face/NAmed/OBject/Previous/View/World/X/Y/Z/ZAxis] <World>:unde:Face – defineşte un nou UCS asociat unei feţe a unui solid;Named – salvează şi reface orientarea UCS-ului utilizat după nume;OBject – defineşte un nou UCS, asociat unui obiect existent în desen;Previous – restaurează un UCS anterior;View – defineşte un nouUCS cu axa Z perpendiculară pe imaginea curentă;World – suprapune UCS-ul curent peste WCS;X,Y,Z – defineşte un nou UCS, rotit în jurul uneia dintre axele X, Y sau Z cu un unghi ales de către utilizator;Z Axis – defineşte UCS prin poziţia pozitivă a axei Z; Comanda UCSICON este folosită pentru a indica poziţia originii şi orientarea UCS-ului curent.

Ribbon: View tab -> UCS panel -> -> Display UCS Icon..

Meniu: -> View -> Display -> UCS Icon On.

Linia de comandă: ucsicon

86

UCSMAN–afişează toate sistemele de coordonate definite deutilizatorNamed UCSs –afişează numele şi setează UCS-ul curent;Orthographic UCS – modifică UCS-ul pe una din setările UCS(specifică una din cele şase UCS-uri);Settings –afişează şi modifică setările UCS.

87

Metode de introducere a coordonatelor

La cererea sistemului pentru introducerea unui punct 2D se poate utiliza cursorul ce se mişcă pe ecran cu ajutorul mouse-ului sau se pot introduce valorile coordonatelor, la linia de comandă, folosind fie coordonate carteziene (rectangulare), fie polare care determină cu precizie locaţia unui obiect îndesen.

• Coordonate absolute - specifică poziţia unui punct faţă deoriginea (0,0,0);

- rectangulare: x,y polare: d<u, unde d=distanţă, u=unghi

• Coordonate relative - specifică poziţia faţă de ultimul punct introdus;

- rectangulare: @x,y polare: @dist<unghi• Introducerea directă a distanţei;• Afişarea coordonatelor în fereastra barei de stare.•

88

Ajutoare grafice

SNAP, GRID, ORTHO, OSNAP comenzi care permit controlarea eficientă a mişcării cursorului şi obţinerea unei mari precizii la introducerea datelor.

SNAP- restricţionarea mişcării cursorului, specificarea mişcării incrementale a cursorului pe direcţiile X şi Y, stabilirea punctului de bază al saltului şi rotirea în planul curent X,Y.Procedură de activare a comenzii:

- lansarea comenzii SNAP sau a comenzii DSETTINGS care deschide caseta de dialog Drafting Settings.

- activarea comenzii din bara de stare

Command: snap

89

Specify snap spacing or [ON/OFF/Aspect/Style/Type] <10.0000>: (se specifică o distanţă, o opţiune sau se apasă ENTER)Op ţiuni: - Snap Spacing –activează modul Snap cu valoarea specificată - ON/OFF –activează/dezactivează modul Snap folosind setările curente; - Aspect –specifică spaţieri diferite pe direcţiile X şi Y; opţiunea nu este disponibilă în modul Izometric; - Rotate –stabileşte originea şi rotaţia reţelei snap măsurată relativ la UCS-ul curent; - Style –specifică formatul reţelei Snap, care poate fi Standard/ Izometric; - Type –specifică tipul snap: polar, stabilit prin variabila sistem POLARANG sau grid, setat la valoarea gridului;

90

GRID - afişarea pe ecran, în vederea curentă a unei reţele de puncte a căror distanţare pe X şi Y este definită de utilizator.

• Aceste puncte, uniform poziţionate, constituie un mijloc ajutător pentru desenare ce poate fi utilizat în acelaşi fel în care sunt utilizate liniile de pe o foaie milimetrică.

• Procedură de activare a comenzii: - lansarea comenzii GRID - alegerea comenzii din caseta de dialog Drafting Settings.

- activarea/dezactivarea comenzii din bara de stare

Command: gridSpecify grid spacing(X) or ON/OFF /Snap /Major /aDaptive /Limits/ Follow/Aspect] <10.0000>:se specifică o valoare pentru pasul grid sau o opţiune

Opţiuni:- Grid Spacing (X) –activează modul Snap cu valoarea specificată; introducând x după valoare se setează pasul multiplicat cu valoarea intervalului;- ON/OFF –activează/dezactivează modul Grid la setările curente;- Snap –setează pasul pe intervalul specificat prin comanda SNAP;- Aspect –specifică spaţieri diferite pe direcţiile X şi Y;Observaţii - grila nu depăşeşte limitele desenului definit la configurarea foii;- dacă numărul de puncte al grilei este prea mare pentru un afişaj corect pe ecran, se vaadopta printr-o nouă comandă GRID un pas mărit al grilei.

ORTHO - constrânge mişcarea cursorului în direcţiile orizontală şi verticală (relativ la UCS) şi după grila curentă rotită.Procedură: - lansarea comenzii ORTHO - activarea comenzii din bara de stare.

91

Opţiuni: - Enter mode [ON / OFF] –se introduce on sau off sau ENTERDesenarea rapidă în coordonate polare se poate realiza prin folosirea modului Polar Tracking activat prin tasta funcţională F10. Se afişează vectorii de deplasare la unghiuri prestabilite. Se potdefini şi distanţele de deplasare de-a lungul acestor direcţii.

• OSNAP (Object SNAP) – Sistemul AutoCAD dispune de un mecanism extrem de util şi eficient pentru indicarea unor puncte aflate în condiţii particulare pe una sau mai multe entităţi.

• Practic, este vorba de a prestabili una sau mai multe preferinţe pentru alegerea unui punct, legat de una sau mai multe entităţi ce vor fi selectate cu ocazia alegerii punctului. AutoCAD asociază acestor preferinţe nişte moduri – „moduri osnap”.

Alegerea unuia dintre modurile osnap se poate face:Menu: ->Tools menu -> Drafting SettingsCommand:osnapShortcut menu: accesaţi simultan SHIFT+click dreapta în

zona de desenare şi alegeţi Osnap Settings.

92

Se observă următoarele facilităţi:• CENter – alege centrul cercului sau a arcului de cerc selectat• ENDpoint – alege cel mai apropiat punct de sfârşit al entităţii• INSert – alege punctul de inserţie al unei entităţi de tip

BLOCK• INTersection – alege punctul de intersecţie a două sau mai

multe entităţi

• MIDpoint – alege mijlocul unei entităţi de tip linie sau arc• NEArest – alege cel mai apropiat punct aflat pe entitatea

selectată• NODe – alege un nod (o entitate de tip punct)• PERpendicular – alege punctul de pe o linie, arc sau cerc

selectat, care formează perpendiculara de la acel obiect la ultimul punct

93

• QUADrant–alege punctul aflat pe cerc într-una din poziţiile 0,90,180

• TANgent–alege cel mai apropiat punct de tangenţă pe un cerc sau arc

• NONE–anulează temporar modurile OSNAP active

Interogarea obiectelor (comenzi de informare)

Fişierele AutoCAD păstrează informaţii despre conţinutul desenelor; aceste informaţii se pot vedea pe trei căi:• Se selectează Properties în bara Standard pentru a deschide fereastra Properties;• Se foloseşte comanda LIST pentru a vedea informaţia în fereastra text;• Se selectează un obiect şi se pot vedea setările (Layer, Color, Linetype, Lineweight, Plot Style) în bara cu instrumente Object PropertiesInformaţiile privind desenul şi obiectele sunt de tipul:

- Extragerea datelor referitoare la blocuri şi atribute;- Obţinerea informaţiilor despre obiectele selectate:- Starea desenului;- Timpul consumat la realizarea desenului;

94

• LIST -listarea informaţiilor din baza de date privind parametrii de definire ai obiectelor selectate.

Procedură: - lansarea comenzii LIST- alegerea comenzii din submeniul Tools:->Inquiry->List- alegerea butonului din bara cu instrumente InquiryOpţiuni: - Select objects: -se foloseşte o metodă de selecţie;

• DBLIST -listează informaţii din baza de date pentru fiecare obiect din desen.

Procedură:- lansarea comenzii DBLIST• STATUS -afişarea statisticii şi datelor legate de desen.

STATUS raportează numărul de obiecte din desenul curent, include obiecte grafice: arce, polilinii, obiecte nongrafice: layer-e, tipuri de linii şi

tabele de blocuri.• Procedură: - lansarea comenzii STATUS la linia de

comandă- alegerea comenzii din submeniul Tools:->Inquiry->Status

• ID -afişează valoarea coordonatelor unei locaţii (punct).Procedură: - lansarea comenzii ID - alegerea butonului din bara cu instrumente Inquiry- alegerea comenzii din submeniul Tools:->Inquiry->ID Point DIST -măsoară distanţa şi unghiul între două puncte.Procedură: - lansarea comenzii DIST - alegerea comenzii din submeniul Tools:->Inquiry->Distance - alegerea butonului din bara cu instrumente InquiryOpţiuni:

- Specify First point: -se specifică un punct- Specify Second point: -se specifică un punct- Distance =distanţa calculată- Angle in XY plane=unghi, Angle from XY plane= unghi- Delta X=modificarea pe X, Delta Y=modificarea pe Y, - Delta Z=modificarea pe Z

95

Observaţii:- distanţa este afişată folosind unităţile de măsură curente.

Crearea obiectelor elementare

96

grafica asistata de calculator

Documents