grafic ă asistată de c alculator curs ii

Grafică Asistată de Calculator curs II

S.l. dr. ing.Alexandra Ligia Balan

2

Noţiuni generale despre reprezentările graficeMetode de reprezentare Proiecţia este procedeul de obţinere a unei imagini cu

ajutorul razelor de observaţie sau de privire, trimise după o anumită direcţie, de la obiectul de proiectat, la un plan de proiecţie.

- proiecţii paralele (direcţia razelor este paralelă )

- proiecţii centrale(direcţia razelor este conică)

3

Noţiuni generale despre reprezentările grafice

Sisteme de proiecţieUn sistem de proiecţie este compus din patru

elemente:1. observatorul (ochiul observatorului);

2. razele de lumină sau direcţia de

privire;

3. obiectul de proiectat;

4. planul de proiecţie.

4

Noţiuni generale despre reprezentările graficeSisteme de proiecţie

sistemul european de proiecţie

Este sistemul care aşează obiectul între observator şi planul de proiecţie

sistemul american de proiecţie

Este sistemul care aşează planul de proiecţie între observator si obiect.

5

Moduri de reprezentare în tehnică:

Reprezentarea în proiecţii ortogonale;Reprezentarea în perspectivă;Reprezentarea spaţială.


6

Reprezentarea în proiecţii ortogonale

Cea mai folosită metodă de redare a formei şi dimensiunilor obiectelor.

Utilizează mai multe imagini ale obiectului considerat, obţinute ca proiecţii ortogonale pe mai multe plane de proiecţie.

În desenul tehnic clasic, reprezentarea în proiecţii ortogonale poate reda complet forma şi dimensiunile oricăror obiecte, oricât de complicate.

Desenele în proiecţii ortogonale au un grad ridicat de abstractizare şi multe convenţii de reprezentare.


7

Reprezentarea în perspectivă

Reprezentarea în perspectivă simulează în planul desenului imaginea spaţială a obiectului.

Prin alegerea potrivită a axelor de coordonate, se pot crea în plan desene care să reprezinte nu numai o faţă a obiectului, ci şi dimensiunea perpendiculară pe aceasta.


8

Reprezentarea în perspectivă

Cea mai folosită reprezentare în perspectivă este cea izometrică.

Dimensiunile măsurate în lungul axelor rectangulare se transpun nemodificate pe axele izometrice.

Reprezentările în perspectivă sunt mai intuitive dar, în cazul obiectelor cu formă complicată, nu permit redarea completă a formei şi a dimensiunilor acestora.


9

Reprezentarea spaţială Reprezentarea în trei dimensiuni a obiectelor este realizabilă

numai cu ajutorul calculatorului. Rezultatul reprezentării este un model virtual al obiectului real,

creat într-un spaţiu virtual, el însuşi tridimensional. Acestui model spaţial i se pot ataşa caracteristicile geometrice ale obiectului real, precum şi caracteristici fizice.

Un model spaţial poate reda cu multă fidelitate obiectul real. Modelul poate fi privit din diferite puncte ale spaţiului virtual, în

mai multe imagini simultan poate fi colorat, umbrit, iluminat, suprafeţele pot primi texturi specifice unor materiale reale.

Prin combinarea şi modificarea obiectelor tridimensionale virtuale, se pot crea forme complexe.


10

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonală

Proiecţia ortogonală este metoda de proiecţie în care direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de proiecţie.

Un segment de dreaptă se proiectează ortogonal pe un plan prin extremităţile sale.

O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe un plan proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie conturul figurii.


11



12



Reconstituirea mentală a formei obiectului pe baza reprezentării lui în proiecţii ortogonale este posibilă numai dacă diferitele imagini ale acesteia ocupă poziţii bine definite unele în raport cu altele, într-o sintaxă specifică şi cunoscută.

Normele internaţionale stabilesc două moduri de poziţionare a proiecţiilor ortogonale, precum şi câteva reguli esenţiale de dispunere a obiectului reprezentat.

13

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonală Cele 6 proiecţii principale


1. - vederea din faţă2. - vederea de sus3. - vederea din stânga4. - vederea din dreapta5. - vederea de jos6. - vederea din spate

14

Dispunerea proiecţiilor


Sistemul european de dispunere a proiecţiilor

15



Sistemul american de dispunere a proiecţiilor

16



Exemplu de dispunere a proiecţiilor în sistemul european

Vederea din faţă, cele laterale şi vederea din spate sunt aliniate pe orizontală; vor avea aceeaşi înălţime.

Vederea din faţă, cea de sus şi cea de jos sunt aliniate pe verticală; vor avea, aşadar, aceeaşi lungime.

Vederea de sus, cea de jos şi cele laterale au aceeaşi lăţime.

17



Exemplu de dispunere a proiecţiilor în sistemul european

18



Exemplu de dispunere a proiecţiilor în sistemul american

19

Reguli ale reprezentării în proiecţii ortogonale


Muchiile paralele ale obiectului sunt paralele şi pe reprezentarea în proiecţii ortogonale.

Vârfurile unei feţe plane se succed pe desenul în proiecţii ortogonale în aceeaşi ordine ca şi pe obiectul real.

Reprezentările unui anumit punct sunt aliniate pe toate cele 6 proiecţii ortogonale; din punctul de vedere al geometriei descriptive, ele se găsesc pe aceleaşi linii de ordine

20



Muchiile vizibile sunt trasate cu linie continuă groasă, iar cele acoperite cu linie întreruptă, de preferinţă subţire.

Reprezentarea muchiilor acoperite este opţională. Ea se justifică numai dacă explicitează mai bine desenul.

În cazul suprapunerii mai multor tipuri de linii pe proiecţiile ortogonale, liniile continue groase au prioritate faţă de orice alt tip de linii.

21



Suprafeţele paralele cu unul din planele de proiecţie se proiectează pe planul cu care sunt paralele în adevărata mărime, iar pe celelalte două plane sub formă de linii orizontale sau verticale

Suprafeţele perpendiculare pe unul din planele de proiecţie şi înclinate faţă de celelalte două plane de proiecţie se proiectează ca o suprafaţă de aceeaşi configuraţie şi de arie mai mică pe planele faţă de care sunt înclinate, şi sub formă de linie înclinată pe planul pe care sunt perpendiculare.

22



Suprafeţele înclinate faţă de oricare din planele de proiecţie se proiectează ca o suprafaţă de aceeaşi configuraţie şi de arie mai mică în raport cu suprafaţa originală pe oricare din planele de proiecţie.

Nu se notează niciodată direcţia privirii sau numele unei proiecţii principale. Identificarea proiecţiei este asigurată de poziţia sa reciprocă în raport cu proiecţiile alăturate.

23



Proiecţia ortogonală este metoda de proiecţie în care direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de proiecţie.

Un segment de dreaptă se proiectează ortogonal pe un plan prin extremităţile sale.

O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe un plan proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie conturul figurii.

24



Există 6 proiecţii principale, numite şi vederi obişnuite;

Pentru explicitarea desenului, pot fi utilizate şi vederi particulare, obţinute după alte direcţii decât cele principale.

Pentru vederile particulare, se indică printr-o săgeată direcţia privirii;

Direcţia respectivă se notează cu o majusculă, aceeaşi notaţie regăsindu-se şi deasupra vederii obţinute (vederea A);

25



Figura 2. 1. Vedere particulară înclinată

26



Vederile particulare pot fi obţinute şi în cazul dispunerii unei vederi obişnuite într-o altă poziţie decât cea stabilită prin sistemul de dispunere a proiecţiilor (Figura 2.2).

Analizând exemplul din Figura 2.2, se observă plasarea vederii laterale din stânga într-o altă poziţie decât cea impusă prin sistemul european de dispunere a proiecţiilor.

Această poziţionare a vederii permite asocierea ei rapidă cu partea din piesă ale cărei detalii le evidenţiază (capătul din stânga).

27



Figura 2. 2. Vedere particulară obţinută prin dispunerea uneivederi obişnuite în altă poziţie decât cea impusă de dispunerea proiecţiilor (în sistem european)

28

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonalăVederi parţiale, vederi locale, vederi întrerupte


Pentru anumite vederi, este suficentă uneori o reprezentare parţială a zonei de interes din obiectul redat în desen. Aceasta este o vedere parţială (Figura 2.3).

Vederea parţială este delimitată prin linii de ruptură (linii continue subţiri ondulate) la ambele capete sau numai la unul din capete.

29



Figura 2. 3 Vedere parţială

30



Dacă nu se produc ambiguităţi, pentru a realiza o reprezentare “aerisită”, cu minimum de contururi şi imagini posibile, o vedere locală poate înlocui o vedere completă (Figura 2.4).

Vederea locală este legată de proiecţia principală corespondentă prin linie-punct subţire.

Poziţionarea unei vederi locale corespunde totdeauna sistemului american de dispunere a proiecţiilor, indiferent de sistemul utilizat în desenul respectiv pentru dispunerea proiecţiilor principale.

31



Figura 2. 4 Vederi locale asociate cu proiecţia principală

32



Vederile întrerupte pot fi utilizate pentru piese lungi, de secţiune uniformă. Partea mediană, care nu conţine detalii de formă, poate fi omisă, fiind reprezentate doar extremităţile (Figura 2.5).

33



Figura 2. 5. Vedere întreruptă a unei piese lungi de secţiune uniformă

34

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonalăProiecţii simetrice


Pe o proiecţie ortogonală simetrică, se trasează axa de simetrie cu linie-punct subţire, axă care depăşeşte cu 2-3 mm conturul exterior al proiecţiei (Figura 2.6).

Figura 2. 6. Proiecţie simetrică, cu axa de simetrie globală după direcţia verticală

35



Proiecţiile ortogonale simetrice pot fi reprezentate pe jumătate.

Indicarea pe desen a reprezentării reduse, se realizează prin două semne egal trasate cu linie subţire, perpendiculare pe axa de simetrie, în afara conturului exterior al proiecţiei respective (Figura 2.7).

Al doilea mod de marcare a reprezentării pe jumătate constă în depăşirea axei de simetrie cu 2-3 mm de către toate liniile de contur simetrice (Figura 2.7).

36



În cazul unei proiecţii cu simetrie dublă, după două direcţii perpendiculare, reprezentarea se realizează pe sfert (Figura 2.8).

37



Figura 2. 7. Proiecţii simetrice reprezentate pe jumătate

Figura 2. 8. Reprezentarea pe sfert a unei proiecţii ortogonale cu simetrie dublă

38

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonalăMarcarea centrelor pentru formele circulare


Contururile circulare au marcat centrul cu două linii subţiri, perpendiculare între ele, depăşind cu 2-3 mm conturul respectiv (Figura 2.9).

Dacă diametrul desenat este sub 10mm, se utilizează linii continue

Dacă acesta depăşeşte 10mm, se utilizează linie - punct.

Figura 2. 9. Marcarea centrelor pentru contururile circulare

39



Dacă mai multe contururi circulare succesive apropiate au centrele poziţionate pe o aceeaşi dreaptă, pentru marcarea centrelor acestora, se recomandă trasarea unei singure axe comune pe direcţia respectivă (Figura 2.10).

Figura 2.10. Marcarea centrelor unor contururi circulare plasate pe aceeaşi dreaptă-suport

40



Pentru mai multe contururi circulare dispuse polar, se recomandă trasarea integrală sau parţială a cercului purtător al centrelor, cu linie-punct subţire. Marcarea centrelor va fi realizată pe direcţie radială (Figura 2.11).

Figura 2. 11. Marcarea centrelor pentru contururi circulare cu dispunere polară

41

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonalăTeşiri plane ale formelor de revoluţie


În proiecţie longitudinală, teşirile plane ale formelor de revoluţie, au trasate diagonalele cu linie continuă subţire, pentru a diferenţia feţele plane de cele curbate.

Un marcaj grafic similar se recomandă şi pentru feţele în formă de patrulater ale paralelipipedelor, ale trunchiurilor de piramidă în acelaşi context de reprezentare (Figura 2.12).

42

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonalăSuprafeţe cu striaţii sau cu relief mărunt


Relieful mărunt şi uniform, striaţiile, se reprezintă numai pe o mică porţiune lângă contur, folosind linie continuă subţire, chiar pentru muchiile reale.

Pentru explicitarea striaţiilor se înscriu pe o linie de indicaţie tipul şi dimensiunea lor, conform standardului în vigoare, sau al convenţii interne proprii.

43

Configuraţia interioară a obiectelor; Generalităţi privind secţiunile


Pentru a evidenţia configuraţia interioară a pieselor şi ansamblurilor, se utilizează reprezentările în secţiune

Obiectul este tăiat imaginar cu o suprafaţă potrivit aleasă, perpendiculară pe direcţia privirii, numită suprafaţă de secţionare.

Prin utilizarea reprezentării în secţiune, configuraţia interioară a obiectelor poate fi redată şi cotată complet şi fără ambiguităţi.

44



Secţiunea este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unei piese, aşa cum ar arăta aceasta dacă ar fi secţionată cu o suprafaţă fictivă de secţionare (plană, în trepte sau cilindrică) şi dacă ar fi îndepărtată imaginar partea aflată între ochiul observatorului şi suprafaţa de secţionare.

Planul de secţionare se alege în general paralel cu planul de proiecţie pe care se face reprezentarea.

45



Traseul de secţionare este urma planului de secţionare pe planul de proiecţie şi se trasează cu linie punct subţire având la capete şi la locurile de schimbare a direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie continuă groasă.

Notarea traseului de secţionare se face cu litere majuscule, având dimensiunea nominală de 1.5...2 din cea folosită pentru înscrierea cotelor pe desen. Literele se scriu paralel cu baza formatului deasupra sau lângă linia săgeţii, cât şi deasupra proiecţiei

46



CLASIFICARE:După modul de reprezentare:

propriu-zisăo obișnuităo suprapusăo intercalatăo deplasată

cu vedere

47



48



49



50



51



52



53

CLASIFICARE:După poziţia planului de secţionare: orizontală

verticală înclinată

După forma suprafeţei de secţionare: plană frântă în trepte cilindrică

După proporţie: completă parţială



54



55



56



57

Suprafeţele rezultate în urma secţionării se haşurează.

Haşurarea constă în umplerea cu un anumit model a unui contur închis.

Suprafeţele haşurate nu există în realitate; ele au o prezenţă imaginară, ca urmare a reprezentării în secţiune.

Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonală Haşurarea suprafeţelor secţionate


58

Modelul de haşurare conţine unul sau mai multe fascicule de linii paralele, continue şi/sau discontinue şi este corelat cu categoria de material din care este realizat obiectul secţionat, fără însă a codifica strict tipul acestui material.

Haşurile sunt trasate cu linii subţiri, paralele şi echidistante.



59

Distanţa dintre două linii paralele succesive poate varia între 1.5 şi 6 mm, în funcţie de mărimea suprafeţei haşurate.

Haşurile pentru materiale metalice, pentru aliaje sunt constituite din linii înclinate la 45º dreapta sau stânga în raport cu muchiile ce conturează suprafaţa de haşurat



60



61



Suprafeţele secţionate înguste, de o lăţime pe desen sub 2 mm, sunt înnegrite complet

Suprafeţele mari pot fi haşurate numai parţial, pe o fâşie de 2-3 mm de-a lungul conturului

La reprezentarea secţionată a unui ansamblu, fiecare piesă secţionată trebuie să fie haşurată diferit de celelalte.

Toate suprafeţele secţionate aparţinând aceleeaşi piese trebuie să fie haşurate identic

62


63

Noţiuni generale despre reprezentări grafice


grafic ă asistată de c alculator curs ii

Documents