Igor Malişev

GrădIna cosMIcă

2

Igor Malişev

GrădIna cosMIcă

Ilustraţii de Antonin Ivanov

4

Nastia şi Nikita stăteau în vârful căpiţei de fân şi admirau cerul:- Ai văzut?ai văzut?Doar ţi-am zis – ele cad! În curând vor cădea

toate stelele şi va rămâne doar o gaură mare şi neagră. Nikita arătă cu degetul spre o altă stea căzătoare care sclipea pe cer.

- Ce coşmar! Ochii Nastiei s-au rotunjit….Atunci nu va mai fi fru-mos deloc.

Nikita o privi nedumirit pe sora sa:- Uite cum gândesc femeile: nu va mai fi frumos….Dar faptul că ar

fi o catastrofă cosmică, asta nu le mai trece prin cap…Scuze, de fapt, am glumit. Nu stele sunt cele care cad, ci meteoriţii –un fel de pietre care iau foc în atmosfera planetei şi care se confundă cu stelele. Aşa că nu te teme, cerul va rămâne frumos.

Copiii stăteau pe vârful căpiţei proaspăt cosite şi le intrau pe sub pijama mici paie. Nikita îşi dorea s-o uimească pe sora sa cu ştiinţa sa:

- Ştiai că zborul până la stele durează o sută de ani?!…poate chiar mai mult de atât…Ar trebui să zbori toată viaţa cu racheta, să nu ieşi niciodată din ea…

5

- Da..a – răspunse Nastia, care nu îşi putea lua ochii de la întunericul infinit al cerului. Eu nu aş putea face asta. M-aş plictisi foarte tare.

Era o noapte liniştită care îi învăluia pe cei doi copii cu miresme de plante şi cu sunetele specifice vieţii la ţară. Se auzea zumzetul insect-elor invizibile, foiala păsărilor de noapte şi mişcarea unui animaluţ de lângă gard. Dintr-o dată a scârţâit portiţa:

- Aha…iată unde eraţi! – zise bunicul apropiindu-se de căpiţă V-am căutat în camera voastră – nu eraţi, unde vă puteaţi ascunde?! Noaptea copiii dorm, nu se plimbă ……

- Bunicuţule, spune tu…..spuse Nikita reflectând, dacă toata lumea ar dormi noaptea, cine ar mai privi cerul înstelat?!

- Desigur! Aprobă bunicul uitându-se îngrijorat la pijamalele subţiri ale fraţilor…păi, cred că până la ora asta l-aţi tot privit….Ar fi timpul să ne şi întoarcem acasă.

- Hai, bunicule, nu ne face asta, du-te tu singur la culcare! Noi mai stăm puţin…începu Nikita

- Până aici…şi aşa mai aveam puţin şi făceam infarct, când am văzut pătuţurile voastre goale…să ziceţi voi mersi că doarme bunica, că v-ar fi arătat ea vouă “cer înstelat” …coborâţi de îndată!

Nikita şi Nastia s-au precipitat din vârful căpitei în jos şi au luat-o pe cărare spre portiţă. Nastia îl luă pe bunic de mână.

- Bunicule, dar tu ştii că până la stele se ajunge în 100 de ani?! Tu te-ai încumeta?

- Nu, n-aş zbura…Eu am gospodăria…ş-apoi, cu siguranţa bunica voatră nu m-ar lăsa….

- Bunicu’ dar e adevărat că soarele se va stinge într-o zi?!E adevărat că el e o lavă fierbinte de care nu te poţi apropia? E adevărat că planeta noastră nu e cea mai mare?

Bunicul dădu din cap somnoros.- Uite ce este, dragii mei….despre lucrurile astea s-au scris o grămadă

de cărţi…Haideţi să ne apucăm de ele mâine dimineaţă…

7

Grădina cosmică

Marele învăţat Ivan Microscapovici Tuckin alerga în apartamentul său, cu părul vâlvoi. Poalele halatului profesoral se desfăcură ca un drapel.

- Ce obrăznicie! Mare obrăznicie! – exclamă savantul mişcându-şi ameninţător sprâncenele stufoase.

Se auzi o bătaie în uşă şi de după ea se ivi o figură roşcovană cu părul aproape la fel de zbârlit.

- Ivan Microscapici, bună ziua! – glăsui căpăţâna roşcovană râzând.- Bună, Simion Kanapatiev – răspunse în grabă profesorul…

Obrăznicie!- Ce s-a întâmplat? – întrebă căpăţâna cu mirare, iar mai apoi se

strecură în cameră. Dinaintea profesorului stătea acum un băieţel de 7-8 ani.

- Cineva mi-a spart geamul la seră.

8

- Acela nu am fost eu! – zise grăbit Semion- Eşti sigur?- Sigur! Am deja două săptămâni de când nu am mai aruncat cu

pietre. Mi-au cumpărat computer şi de atunci mă joc.- De două săptămâni stai în faţa computerului ?- se îngrozi profe-

sorul; - şi asta vara…- Şi ce-i cu asta?- Mai bine ai fi aruncat cu pietre…- Vorbiţi serios?! – întrebă Kanapatiev cu neîncredere...- Desigur că nu. Dar cred că ai înnebunit. Vara, în vacanţă, să stai cu

zilele cu ochii în monitor!

9

Profesorul încetă să se mai plimbe de colo colo prin cameră şi îşi aţinti privirea asupra lui Simion.

- Hai să mergem să mă ajuţi.Profesorul o zbughi afară din casă. Se pare că nici nu putea merge

normal.- Ce ce să vă ajut? Unde fugiţi aşa? Ce trebuie să facem? întrebă pre-

cipitat Kanapatiev, încercând să-l ajungă pe profesor. - Mergem în seră ….am lăsat undeva ochelarii şi nu pot găsi pi-

etroiul care mi-a spart geamul.- Aiurea, nu sunt aici….Ivan Microscapici se lovi peste creştet şi îşi pipăi…ochelarii. Profe-

sorul se opri contrariat, Simion exclamă şi i se aruncă în spate.

10

- Hmm….mi s-au încurcat prin păr…nu i-am observant…- mormăi profesorul, încercând să-i pună pe nas.

În seră, printre răsadurile de roşii găsiră repede pietroiul.- Uite-l! spuse Semion, cântărindu-l uşor în mână – Punem pariu că

nimeresc sa-l arunc în cutiuţa de acolo?- Te rog, aşteaptă!, îl opri profesorul luând pietroiul şi apropiindu-l

de ochelari - Ce interesant…nu se poate! Nu poate fi adevarat!După ce rosti aceste cuvinte, profesorul se repezi din nou afară pe

uşă ajungând în doi paşi înapoi în cabinetul său.- Ce se întâmplă? Ce-i aşa de intersant? Ce nu poate fi adevarat?

întrebă sărind şi fugind să-l ajungă pe profesor Simion.În cabinet profesorul se aruncă asupra mesei de lucru, scoţând din

sertar o lupă şi examinând cu atenţie obiectul. Semion se strecură pe lângă profesor ca un şarpe, încercând să îndepărteze mâna profesorului şi să privească prin lupă exponatul.

Ivan Microscapici mormăia ceva în surdină .- Deci, despre ce este vorba? întrebă băiatul tremurând de curiozi-

tate. Ce e?În sfârşit profesorul se opri din studierea pietroiului.- Simion Kanapatiev, ştii ce ne-a picat în seră? întrebă profesorul cu

un aer trimfător.- Ştiu, un pietroi! răspunse sigur pe sine interlocutorul său. - Asta nu e un simplu pietroi, e un meteorit!- Ah…..vai…..tropăi bucuros Semion…super….adică ce este?- Un meteorit! A repetat Ivan Microscapici…A aterizat la noi tocmai

din Cosmos!- Da, da, desigur…..din cosmos…normal….a repetat cu aparentă

seriozitate Simion.- Tu ştii ce este Cosmosul? – întrebă profesorul, privind pe deaspu-

pra ochelarilor…- Ştiu – se supără Kanapatiev – este locul unde se află stelele…este

11

direcţia spre care zboară rachetele…şi, adăugă zâmbind – există şi un magazin, nu departe de aici care se numeşte “Kosmos”…dar acest me-teorit a zburat din magazin?

- Bineînţeles că nu….Profesorul căzu pe gânduri.- Bine, fie am să-ţi explic ce este Cosmosul….Uite-te în jur, ce vezi?

12

13

- Pomi fructiferi, sera, casa – începu Simion enumerarea….şi de aco-lo, mai departe, antena…de televiziune.

- Şi pe ce stau toate cele enumerate de tine?- E evident…pe pământ.

- Nu, Simion…Pământul e doar jumătate din răspunsul corect. Toate acestea se află pe

planeta Pământ. Planeta noastră este un im-ens glob care se roteşte în jurul Soarelui.

Planetele se rotesc în jurul stelelor..iar Soarele este o stea…

- Eu credeam când eram mic că Soarele se învârte în jurul Pământului…spuse Simion.

- Şi acum, crezi la fel?- Nu, desigur, acum am crescut,

răspunse serios băiatul. Profesorul surâse şi

rupse o vişină din copac. - Uite, să ne imaginăm că această vişină este

Pământul iar asta – Ivan Microscapici arătă spre un imens bostan portocaliu – este Soarele…Priveşte!

Profesorul rotea vişina în jurul bostanului. - Astfel se învârte Pământul în jurul Soarelui. E

clar?- Aha….Soarele este un glob fierbinte, de 20 de mii de ori mai

mare decât Pământul. El este alcătuit în principal din hidro-gen şi gaze iar în interiorul lui au loc complexe procese fizice şi chim-ice. În urma acestor procese se eliberează o cantitate mare de căldură şi lumină…Imaginează-ţi doar că temperatura la sol a Soarelui este de 6 000 grade. În aceste condiţii nici o materie nu poate exista în stare

14

solidă. Dar până la noi, dupa cum constaţi, soarele ajunge într-o formă prietenoasă şi plăcută. Viaţa este cu putinţă pe planeta noastră datorită Soarelui. Fără el, nu ar exista pe Pământ nici viaţă, nici pomi, nici păsări, nici animale, nici tu, nici eu. Aşadar, Pământul se învârte nu doar în ju-rul Soarelui, ci şi în jurul propriei axe. Uite aşa, priveşte!

Profesorul roti vişina între degete:- Vezi, Pământul se întoarce mai întâi pe o parte, apoi pe cealaltă. Pe

partea luminată este ziuă, întrucât Soarele încălzeşte şi reflectă lumina. E clar? Pe partea cealaltă este noapte ..pentru ca ea este în umbră.

- Bineînţeles…îmi explicaţi foarte pe înţeles...Dar de ce avem ba iarnă, ba vară, asta depinde tot de Soare?

- Desigur! Datorită faptului că Pământul se învârte în jurul Soare-lui, are loc alternanţa anotimpurilor. Iarna se produce în aceea parte a Pământului, unde ne aflăm şi noi acum, când razele Soarelui cad oblic

15

şi nu au puterea de a încălzi Pământul….De altfel, poţi constata că iarna Soarele nu se ridica prea sus pe cer şi asfinţeşte repede. Spre deosebire de vară când razele sale cad perpendicular şi au puterea de a încălzi..

- Ce complicat este totul,…câte rotiri….are Pământul nostru..şi eu nu simt nimic… Cum se face?

Ivan Microscapici zâmbi- Este din cauză că te-ai obişnuit. Dacă te-ai fi nascut pe o altă planetă,

multe lucruri de aici ţi s-ar fi părut stranii şi neobişnuite.Ivan Microscapici lăsă vişina în grija lui Semion, şi făcu o scurtă

plimbare prin grădină.- Cea mai apropiată de Soare este Mercur . Daca ar fi să comparăm

Mercurul cu Soarele…Mercur este foarte mic – profesorul scoase din buzunar o sămânţă de măr pe care o puse alături de bostan – cam asta e diferenţa. Din cauză că se afla foarte aproape de Soare, temperatu-ra pe partea luminată a lui Marte poate ajunge la peste 400 de grade..îţi imaginezi cam cum ar arăta asta?!Nu poţi compara cu nici o tigaie încinsă…apoi urmează Venus. Din punct de vedere al dimensiunii, Ve-nus e comparabilă cu Pământul…

Profesorul puse nu departe de Marte cireaşa. - Uite cam aşa ar arăta pentru noi Venus. Ea este permanenţ

acoperită de nori foarte compacţi ceea ce face dificilă studierea suprafeţei sale cu telescopul. Totuşi, aici ca şi pe Pământ avem atmosferă, sau cu alte cuvinte, aer. Dar de respirat, pe Venus nu

se poate respira, întrucât compoziţia acestui aer este bioxid de carbon şi azot, iar nouă, oamenilor ne este imperios

necesar oxigenul. Noi expirăm bioxidul de carbon. Pe Venus furtunile au loc de câteva zeci de

ori mai des decât pe Pământ.Îţi poţi ima-gina? În fiecare zi furtuni… Rachetele şi observatoarele amplasate pe această planeta au detectat mii de vulcani.

- Furtuni, vulcani – ca la noi! spuse băiatul…

-  Da, avem multe în comun – a fost de acord Ivan

Microscapici – au fost chiar păreri care au susţinut că pe Venus există

viaţă., dar acest lucru nu a fost confir-mat. Venus e foarte uşor de văzut….ea apare prima pe cer. Cum răsare o stea pe cer, poţi fi sigur că aceea este Venus. Ea a fost numită aşa în cinstea lui Venus – zeiţa antică a iubirii. Apoi

urmează Pământul, locul unde trăim noi amândoi, da-o încoace…

17

- Pe cine? – se miră Semion.- Ei pe cine…Pământul - adică vişina, pe care ţi-am dat-o s-o ţii.- Dar, eu am… mâncat-o.- Ei, asta-i acum…Semion. Ce era să faci? Ai mâncat Pământul…

mormăi profesorul.Profesorul culese din pom o altă vişină.

- Am luat o altă vişină. Sper să-ţi fie mai uşor să înţelegi cu ea…Urmează Marte…El e mai mic decât

Pământul…dă-mi, te rog, codiţa de la vişină…Semion i-o dădu….dacă e să privim Martie prin telescop sau uneori chiar cu ochiul liber, are o tentă r o ş i a t i c ă … d i n acest motiv, roma-

nii din Antichitate l-au numit după zeul

războiului – Marte. Când priveşti cerul se

distinge ca fiind steaua de culoare roşie. Martie are şi el atmosferă, numai că în acest caz atmosfera este foarte slabă, nesemănând deloc cu cea de la Pământ sau de pe Venus.

După Martie, urmează Jupiter. Pe Jupiter îl vom reprezenta prin acest măr roşu. Aceasta este cea mai mare planetă care se roteşte în jurul Soarelui. Ea cântăreşte de două ori mai mult decât restul planetelor laolaltă, şi de trei sute de ori mai

18

mult decât Pământul. Cu toate acestea, Jupi-ter este format în cea mai mare parte din

gaze şi doar în mijlocul planetei se află o prăpastie stâncoasă. Pe Jupiter au loc permanent furtuni puternice. Această planetă nu cunoaşte deloc liniştea. Imaginează-ţi o furtună cu descărcări electrice de heliu şi de hidrogen.

- Dar ce sunt heliul şi hidrogenul?- Sunt gaze….cele mai uşoare gaze

dintre toate cele cunoscute.- Pe Pământ, ele există?

19

- Bineînţeles… De exemplu, cu heliu sunt umplute baloanele, întrucât fiind mai uşoare decât aerul înconjurător, se ridică la cer. Hidro-genul în stare pură se găseşte doar în industria chimică.

Profesorul se opri pentru o secundă şi îşi trecu mâna prin păr.

- Ce s-ar mai putea spune despre Jupiter? – se întrebă Kanapatiev.O poţi recunoaşte uşor pe cer….E steaua cea mai luminoasă după Lună şi Venus. E greu să nu o remarci.

- Ce urmează după Jupiter? – întrebă Kanapatiev.- Saturn. Este foarte mare şi cântăreşte de 100 de ori mai mult decât

Pământul. – profesorul Tuckin puse lângă bostan un alt măr, ca mar-ime puţin mai mic decât precedentul. Ca şi Jupiter, Saturn este alcătuit din gaze. În principal din hidrogen şi o cantitate mai mică de heliu. Aici sulfă curenţi de aer foarte puternici care pot ajunge la cinci sute

20

de kilometri pe secundă. Îţi închipui că pe un astfel de uragan, praful străbate în două secunde un kilometru. Dar cel mai interesant lucru pe care îl are Saturn este sistemul său de inele…

- Ce sunt acelea, inele?- Îţi explic de îndată. În jurul Saturnului se rotesc numeroase

formaţiuni de gheţari şi pietre, de dimensiuni, în general mici, de câţiva centimetri, dar care pot ajunge la câţiva metri şi chiar kilometri. Cum aceste formaţiuni nu se mişcă haotic, ci pe o orbită prestabilită, ele sunt percepute ca un cerc care înconjoară planeta în partea cea mai lată, respectiv în mijlocul acesteia. Dar cu ajutorul telescopului se poate constata că acest inel este de fapt alcatuit din alte patru cercuri, care la rândul lor sunt alcătuite din alte mii de cerculeţe foarte subţiri care aproape că se confundă între ele.

- Dar de unde au apărut aceste inele? – întrebă Semi-on.

- Ştiinţa nu a găsit încă un răspuns la această întrebare - răspunse profesorul desfăcându-şi

larg braţele. Dar cu siguranţă va găsi, dacă nu astăzi, atunci mâine.

Ivan Microscapici şi-a aranjat mai bine ochelarii pe nas.

- Aşadar ne-au mai rămas doar două plan-ete…Uranus şi Neptun. Deci , despre Uranus.

Profesorul rupse o prună din copac şi o puse alături de mărul verde. Acesta este Uranus.

- Uranus este de patru ori mai mare decât Pământul şi de patrusprezece ori mai greu. El este compus, în principal, din gheaţă iar în centru se află o prăpastie pietroasă.

- Gheaţă?- se miră Semion – Ca la noi?- Da, acolo este gheaţă ca la noi, adică apă îngheţată…şi mai este

amoniac şi gaz metan.

22

- Pe gheaţa aceea, poţi patina? Pe patine?- Se pare, că este posibil, Semion.- surâse profesorul…în fond, şi la

urma urmelor, de ce să nu se poată?!Să le sugerăm cosmonauţilor care ajung pe Uranus, să-şi ia patinele cu ei şi să le încalţe la costumul de cosmonaut. Locuri pentru patinat ar fi berchet.

- Ce treabă! Acolo ar fi de mine – exclamă băiatul visător…- De ce nu!? După ce vei creşte, vei putea face asta…totul depinde

de tine.Ambii tăcură cu gândul la imensităţile de gheaţă de pe Neptun.- Ne-a mai rămas o singură planetă – Neptun.

23

Ivan Microscapici îi arătă lui Simion încă o prună pe care o puse alături de celelalte dar mai departe de bostan.

- Neptun se află cel mai departe de Soare şi de aceea este şi cea mai friguroasă planetă. Temperatura ei este în jurul valorii de minus două

sute de grade. Curenţii atmosferici sunt cei mai puter-nici din întreg sistemul solar, ei putând ajunge la

şase sute de metri pe secundă.- Brrrrrr!!!!!planetă serioasă, se zgribuli

băiatul. N-aş vrea să văd cum este acolo.Ridică privirea spre frunzişul co-

pacilor de după care se ghicea un soare strălucitor şi fierbinte, concluzionând:

- La noi este mai bine.- Nu pot să nu fiu de acord, aprobă

profesorul…dar să ştii că în Cosmos, sau mai exact în Univers, sunt o mulţime de ast-

fel de sori. Majoritatea stelelor pe care le vedem pe cer sunt sori. Dar aceşti sori

sunt atât de departe de noi încât le vedem ca pe nişte puncte scânteietoare. Lumina acestora ajunge la noi în zeci şi sute de ani lumină.Si după cum se ştie nu există viteză mai mare în Univers decât viteza luminii. Realizezi cât de departe sunt de noi?

- Mi-e şi frică să mă gândesc….- Mai mult decât atât, există o multitu-

dine de sori a căror lumină nici nu ajunge la noi din cauza distanţelor enorme care nu pot fi străbătute nici măcar cu viteza luminii. Unii oameni de ştiinţă consideră că Universul este finit, iar alţii că el este infinit.

24

- Cum aşa?- Păi uite cum,…..asta înseamnă că oricât de mult ai merge, călători,

zbura, nu vei găsi locul unde se termină Universul.- Oare este cu putinţă aşa ceva?Profesorul surâse şi nu răspunse nimic.

Semion se încruntă multă vreme încercând să-şi explice cum arată infinitul, dar curând se plictisi.

- Ivan Microscapici, şi totuşi nu mi-aţi povestit nimic despre metoeriţi, îi aminti băiatul.

- Ah, da….Meteoriţii sunt bucăţi de gheaţă sau de piatră care zboară în Cosmos până întâlnesc o planetă, ceea ce s-a întâmplat şi cu me-teoritul nostru.Dar întrucât Pământul nostru are atmosferă, ca regulă, metoriţii iau foc…şi de aceea noi le mai numim si “stele căzătoare”. În concluzie, de fapt sunt meteoriţi.

- Dar de unde apar ei?- Probabil că sunt bucăţi din alte sisteme cosmice care s-au dezinte-

grat în urma catastrofelor din Univers. Şi în Cosmos se produc catstrofe. Dar pot fi şi meteoriţi de sine stătători, în special cei care sunt de gheaţă.

- Ce fel de catastrofe pot avea loc în Cosmos?- De exemplu, o planetă se poate ciocni de un asteroid sau de o

cometă şi acest impact să le spargă într-o mulţime de bucăţi. Asteroizii şi cometele sunt corpuri cereşti care se rotesc în jurul stelelor, precum planetele, numai ca au dimensiuni mult mai mici.

Profesorul tăcu uitându-se la metoritul său.- Imaginează-ţi doar câte miliarde de kilometri a zburat el pâna să

ajungă la mine în seră!- Şi a văzut toate plantele – Neptun, Uranus, Saturn?- De ce nu? Poate ca a văzut şi naşterea planetelor şi stelelor. Pentru

că şi stelele se nasc şi mor. El a văzut în drumul său comete şi ateroizi, pâcle şi fiinţe invizibile…dar din

pacate, el nu ne va povesti nimic din ce a văzut.

26

Simion privi şi el pietroiul întunecat si misterios şi.. în faţa ochilor i se perindară vulcanii de pe Venus, gheţarii de pe Uranus, furtunile de pe Neptun, inelele lui Saturn….

- Universul este o taină adâncă pentru noi, copile. O taină infinită…Se însera. Soarele coborî tot mai jos şi grădina se umplu de răcoarea

noptii. Pe cerul asfinţit, se aprinse prima stea.- Venus…spuse Semion, zâmbindu-i profesorului….- Exact! Îi răspunse Ivan Microscapici….

27

Copii!Dacă doriţi să ne împărtăşiţi din impresi-

ile şi sugestiile voastre, despre cărţile citite, sau

dacă doriţi să ne povestiţi voi ceva despre familia

voastră, poveștile sau întâmplările trăite de voi,

scrieţi-ne nouă, Nastea, şi Nikita, pe adresa:

123242, Moscova, 46,

nastya-nikita@foma.ru

Ne vom strădui să vă răspundem.

Pe curând

NASTEA ŞI NIKITA