1

Ghid privind proiectarea şi execuţia acoperişurilor verzi

la clădiri noi şi existente Indicativ: GP 120-2012

2

CUPRINS

CAPITOLUL 1 – OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 2 – TERMINOLOGIE

CAPITOLUL 3 - ELEMENTE GENERALE DE PROIECTARE A ACOPERIŞURILOR VERZI

CAPITOLUL 4 - ANALIZA STRATURILOR SPECIFICE ÎNVELITORILOR VERZI

4.1.Stratul vegetal 4.2.Substraturi de cultură 4.3.Strat filtrant 4.4.Strat drenant 4.5.Bariera contra rădăcinilor

CAPITOLUL 5 - PREVEDERI SPECIFICE PENTRU ACOPERIŞURI PLATE ŞI ÎN PANTĂ

5.1. Prevederi specifice pentru acoperişurile plate 5.2. Prevederi specifice pentru acoperişurile în pantă

CAPITOLUL 6 - PROIECTAREA ACOPERIŞURILOR VERZI DIN PUNCT DE VEDERE AL CERINŢEI FUNDAMENTALE DE REZISTENŢĂ MECANICĂ ŞI STABILITATE

6.1.Bazele proiectării structurale a clădirilor cu acoperişuri verzi 6.2.Reguli generale de conformare arhitectural-structurală 6.3.Factori care intervin la proiectarea structurală a clădirilor cu acoperişuri verzi pe baza conceptului de stări limită 6.4.Efectele structurale ale încărcărilor suplimentare date de acoperişurile verzi 6.5.Siguranţa structurală a clădirilor cu acoperişuri verzi 6.6.Durabilitatea clădirilor cu acoperişuri verzi

CAPITOLUL 7 - PROIECTAREA ACOPERIŞURILOR VERZI DIN PUNCT DE VEDERE AL CERINŢELOR FUNDAMENTALE DE SECURITATE LA INCENDIU, IGIENĂ, SĂNĂTATE ŞI MEDIU ÎNCONJURĂTOR, SIGURANŢĂ ŞI ACCESIBILITATE ÎN EXPLOATARE, PROTECŢIE ÎMPOTRIVA ZGOMOTULUI, ECONOMIE DE ENERGIE ŞI IZOLARE TERMICĂ

7.1.Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de securitate la incendiu

7.2.Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de igienă, sănătate şi mediu înconjurător

7.3.Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de siguranţă şi accesibilitate în exploatare

7.4.Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de protecţie împotriva zgomotului

3

7.5.Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de economie de energie şi izolare termică

CAPITOLUL 8 - PRECIZĂRI PRIVIND EXECUŢIA ACOPERIŞURILOR VERZI

CAPITOLUL 9 - CONSIDERAŢII ECONOMICE

9.1.Durata de exploatare

9.2.Întreţinere

CAPITOLUL 10 - AMENAJAREA ACOPERIŞURILOR VERZI PE CLĂDIRI EXISTENTE

ANEXE ANEXA 1 - REFERINŢE LEGISLATIVE ŞI TEHNICE ANEXA 2 - informativă - VEGETAŢIA ROMÂNIEI ANEXA 3 - informativă - PLANTE, SUBSTRATURI, CERINŢE ECOLOGICE ANEXA 4 - informativă - EXEMPLE DE REŢETE ŞI PLANTE ÎN FUNCŢIE DE SUBSTRATURI ANEXA 5 - informativă - DICŢIONAR DE TERMENI BOTANICI ANEXA 6 - informativă - EVALUARE CONSUMURI SUPLIMENTARE DE MATERIALE PENTRU STRUCTURA ACOPERIŞULUI ANEXA 7 - informativă - DETALII DE ALCĂTUIRE ANEXA 8 - informativă - COMENTARII

4

CAPITOLUL 1 - OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

(1) Prezentul ghid detaliază condiţiile şi măsurile specifice necesare pentru proiectarea şi execuţia acoperişurilor verzi, la clădiri noi şi la clădiri existente,cu respectarea cerinţelor fundamentale ale Legii nr.10 / 1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare.

(2) Prevederile prezentului ghid se referă la proiectarea, execuţia şi întreţinerea acoperişurilor verzi:

a. plate b. în pantă

şi detaliază principiile de alcătuire pentru acoperişurile verzi:

a. extensive b. semiextensive c. intensive

(3) Prevederile prezentului ghid se adresează: proiectanţilor, verificatorilor de proiecte, experţilor tehnici atestaţi, executanţilor, proprietarilor şi utilizatorilor obiectivelor de investiţii la care se face referire în ghid, precum şi autorităţilor administraţiilor publice şi organismelor de control.

(4) La realizarea acoperişurilor verzi se vor respecta prevederile din reglementările tehnice referitoare la proiectarea, execuţia şi exploatarea învelitorilor şi hidroizolaţiilor la clădiri, aplicabile în vigoare, precum şi cele ale prezentului ghid.

(5) Prevederile prezentului ghid se referă la alcătuirile amplasate deasupra stratului hidroizolant, reprezentând unul din sistemele de protecţie a acestuia.

(6) Ghidul nu se aplică alcătuirilor specifice pentru: a. terenuri sportive sau suprafeţele acoperite cu vegetaţie cu rol agricol (livezi, culturi,

fâneţe, pajişti, păduri);

b. învelitorile cu plante amplasate în ghivece, jardiniere sau în alte recipiente aşezate pe învelitoare.

5

CAPITOLUL 2 – TERMINOLOGIE

(1) acoperiş: subansamblu care delimitează construcţia la partea superioară, cuprinzând atât straturi de închidere şi protecţie a clădirii împotriva agenţilor exteriori, precum şi alcătuirea şi dispozitivele de susţinere a acestor straturi;

(2) învelitoare: element de protecţie împotriva apelor meteorice (în principal), care formează în acelaşi timp şi închiderea la partea superioară a clădirii;

(3) acoperiş terasă (acoperiş plat): tip particular de acoperiş cu panta versanţilor mai mică de 8% (8cm/1m). Reprezintă suport pentru acoperişul verde de tip extensiv, semi-extensiv şi intensiv;

(4) acoperiş în pantă: tip particular de acoperiş cu versanţi cu panta mai mare sau egală cu 8% (8cm/1m);

(5) acoperiş verde: acoperiş pe care este prevăzută în mod deliberat, prin proiect, vegetaţie, peste stratul care realizează protecţia la intemperii;

(6) acoperiş verde extensiv: tip de acoperiş verde în care nu este necesară luarea unor măsuri speciale pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor; aceste plante sunt adaptate unor condiţii extreme de mediu. Tipurile de plante specifice acoperişurilor verzi extensive sunt nepretenţioase şi se dezvoltă rapid, asigurând vegetalizarea învelitorii într-un timp relativ mic. Ele sunt ierburi, muşchi, plante suculente, unele tipuri de plante cu bulbi sau tuberculi;

(7) acoperiş verde semi-extensiv: tip de acoperiş verde în care plantele (ierburi, tufe, plante perene) necesită luarea unor măsuri reduse pentru întreţinere (udare, îngrăşăminte). Tipul de plante necesită o grosime mai mare de pământ decât în cazul învelitorilor extensive;

(8) acoperiş verde intensiv (terasă grădină): tip de acoperiş verde, plat, în care plantele – ierburi, tufe, arbuşti, copaci, anuale sau perene – sunt plantate urmărind aceleaşi condiţii (specifice) de plantare ca şi pe suprafaţa pământului. Condiţiile de creştere şi dezvoltare sunt particulare şi aceste tipuri de plante necesită îngrijire (udare în mod regulat şi fertilizare corespunzătoare). Stratul de pământ în care se plantează, de asemenea, are caracteristici speciale şi grosime considerabilă. Acoperişul verde intensiv este cunoscut şi ca terasa grădină;

(9) acoperiş brun: tip specific de acoperiş verde extensiv în care se reproduce habitatul natural de mediu stâncos (amestec de pietriş şi vegetaţie, asemănător celui natural);

(10) capacitatea de schimb a solului: însuşire a solului de a emite în flux continuu, către plante, ioni nutritivi. Aceasta depinde de: rezerva actuală a solului în elemente nutritive sub formă asimilabilă, potenţialul elementelor nutritive şi gradul de solubilitate al substanţelor, interacţiunile dintre sol şi îngrăşămintele aplicate.

Mobilitatea elementelor nutritive este controlată de factori fizici (umiditatea solului), chimici (pH-ul: de ex. ritmul de descompunere a materiei organice din sol şi eliberarea elementelor minerale este mai scăzută la pH mai mic de 7; fiecare element mineral se comportă diferit faţă de reacţia solului; fierul, manganul, cuprul, zincul au o mobilitate scăzută la pH mai mic de 7,5 sau pe soluri alcaline, astfel încât devin factori limitativi ai dezvoltării plantelor din cauza imobilităţii lor.), biologici (prin activitatea sa biologică, fauna secretă în mediu o serie de enzime care mediază reacţiile de descompunere şi mineralizare a materiei organice şi în procesele de sinteză ale humusului);

6

(11) compost: tip de îngrăşământ organic rezultat prin descompunerea altor materii organice decât gunoiul de grajd. Compostul menajer rezultă din descompunerea resturilor menajere şi a celor animale de pe lângă gospodării, cel din frunze poate fi obţinut prin realizarea unor platforme de descompunere alcătuite din amestec de frunze. Este rezultatul unui amestec de resturi de natură organică, cu un pH variabil, dat de materia din care provine;

(12) mulci (mulch): Prin mulci (engl. mulch) se înţelege un strat de materie organică cum ar fi paie, frunze, resturi vegetale, rumeguş etc. El este aplicat pe suprafaţa solului pentru a păstra umiditatea prin scăderea evaporării şi pentru a împiedica creşterea buruienilor. Mulciul poate asigura, prin descompunere, substanţele nutritive necesare plantelor, previne infiltraţiile care favorizează eroziunea solului şi împiedică îngheţarea suprafeţei solului. Nu este sinonim cu mraniţa, pentru că pentru mulcire se folosesc resturi vegetale nedescompuse. În unele forme de cultură pentru mulcire este folosită folia de culoare neagră care împiedică răsărirea şi creşterea buruienilor;

(13) mraniţă: materie organică (gunoi de grajd) foarte bine descompusă;

(14) puterea de tamponare a solului este capacitatea acestuia de a se opune modificării pH-ului, la adăugarea de substanţe acide sau bazice. Puterea de tamponare are o deosebită importanţă la calcularea dozelor de amendamente şi aplicarea îngrăşămintelor. În solurile cu capacitate de tamponare scăzută, prin acţiunea de fertilizare sau de amendare se provoacă un uşor dezechilibru biologic şi nutriţional. Prin aplicare de îngrăşăminte organice, amendamente şi de îngrăşăminte cu fosfor, puterea de tamponare a solului creşte.

Termeni de specialitate suplimentari sunt cuprinşi în Anexa 5

7

CAPITOLUL 3 - ELEMENTE GENERALE DE PROIECTARE A ACOPERIŞURILOR VERZI

(1) Din punct de vedere al alcătuirii generale a acoperişurilor verzi se fac următoarele precizări:

a. elementul suport al sistemului termo-hidro-izolant se execută din aceleaşi materiale ca şi în cazul acoperişurilor normale: beton armat, lemn (planşee din grinzi şi podină de lemn), metal (grinzi şi platelaje din tablă cutată);

b. termoizolaţiile care pot fi utilizate în sistemele termo-hidro-izolante sunt plăci din următoarele categorii:

i) plăci rezistente, de exemplu plăci din sticlă spongioasă ş.a; ii) plăci semirezistente (elastice), de exemplu: polistiren expandat sau extrudat, poliuretan rigid, plută aglomerată, plăci de vată minerală cu densitate mai mare de 100kg/mc ş.a; iii) plăci moi, de exemplu: plăci „rigide” din vată minerală (densitate mai mică de

100kg/mc).

c. hidroizolaţiile care se utilizează pot fi bituminoase, polimerice (sub formă de membrane monostrat sau bistrat, cu strat de armare) sau peliculare, special fabricate pentru hidroizolaţii la terase plantate, aplicate in situ;

d. hidroizolaţiile trebuie să fie realizate din materiale de bună calitate şi să fie puse în operă corect, dat fiind că intervenţiile în cazul în care apar infiltraţii de apă în interiorul clădirii sunt cu atât mai anevoioase cu cât alcătuirea de acoperiş verde este mai groasă;

e. învelitorile care reprezintă suportul straturilor vegetale pot fi din lemn, ceramică, beton, metal, fibrociment. (2) Tipurile de învelitori verzi sunt clasificate în funcţie de tipul de vegetaţie şi de grosimea implicită a substratului de creştere a acesteia. (3) Straturile specifice ale acoperişurilor verzi (amplasate deasupra hidroizolaţiei, ca protecţie a acesteia) sunt următoarele:

a. stratul vegetal;

b. substraturile de cultură;

c. stratul filtrant;

d. stratul drenant;

e. bariera contra rădăcinilor.

Notă: se recomandă ca straturile de la (3) să fie incluse în sisteme de acoperişuri verzi însoţite de documente de atestare a conformităţii, conform legislaţiei în vigoare; sistemele se vor monta respectând prevederile stipulate de producător.

8

CAPITOLUL 4 - ANALIZA STRATURILOR SPECIFICE ÎNVELITORILOR VERZI

Un factor important în proiectarea acoperişurilor verzi îl reprezintă climatul (cu titlu informativ a se consulta Anexa 8 - comentarii) Se consideră că beneficiile economice, de mediu şi probabil, cele estetice sunt mai mari în climate mai aride. (1) Vegetaţia României (a se vedea Anexa 2) este determinată de :

a. situarea geografică; b. relief; c. climat.

(2) Caracteristicile climatului impun selecţia speciilor de plante după cum urmează:

a. în climate aride – plante rezistente la secetă; b. în climate reci – plante rezistente la îngheţ; c. în climate cu alternanţă de sezoane umede şi uscate – plante care să suporte aceste

variaţii. Analiza straturilor se face în continuare în ordinea în care apar aceste straturi în alcătuire, dinspre exterior până la hidroizolaţie. 4.1 Stratul vegetal. Acest strat este diferit, în funcţie de tipul de acoperiş verde: extensiv, semi-extensiv, intensiv. (1) Vegetaţia de pe acoperişurile verzi de tip extensiv este formată din ierburi, plante suculente şi muşchi. Plantele care se utilizează sunt în general plante locale, adaptate să supravieţuiască în condiţii de climat extrem (pe stânci, în munte, la altitudini ridicate). Nu se importă plante din alte regiuni geografice.

Nota 1: Obiectivul utilizării unor astfel de plante este acela de a asigura procesul de creştere a vegetaţiei în mod natural, cu condiţia de a fi luate măsuri de protecţie a hidroizolaţiei din faza de proiectare. Plantele cresc oricum în crăpături, rosturi, mai ales acolo unde protecţia hidroizolaţiei este realizată din pietriş de râu care nu a fost în prealabil spălat. În principiu aceste tipuri de plante nu au nevoie de întreţinere. Există totuşi situaţii în care, urmărindu-se un anumit efect estetic, utilizarea unor anumite specii de plante să necesite fie udare, fie fertilizare periodică. În acest caz este vorba, în principal, de acoperişurile intensive.

Nota 2: Se recomandă ca proiectantul să ia legătura cu un specialist (botanist) în vederea luării unei decizii privind tipurile de plante pe care le propune. Utilizarea acestor plante se poate face în combinaţie cu pietriş, acoperişul având un caracter „natural”. Grosimea substratului (a se vedea 4.2) variază în funcţie de plantele utilizate. Tabelele 1 – 3 din Anexa 3 prezintă caracteristicile şi condiţiile de creştere a plantelor pentru acoperişuri extensive.

(2) Vegetaţia de pe acoperişurile verzi de tip semi-extensiv este formată în principal din ierburi, plante perene, bulbi, rizomi, arbuşti, tufe. Plantarea cu plante în sistem semi-extensiv (sau semi-intensiv; ambii termeni pot fi utilizaţi) nu presupune măsuri speciale pentru întreţinerea plantelor. Unele specii de plante pot să necesite fie udare, fie fertilizare periodică.

9

Grosimea substratului este minimum 10cm. În cazul substratului mai gros de 10cm, se discută de sisteme semi-intensive (semi-extensive) şi intensive, şi plantele pot fi alese şi după alte criterii, înafara rezistenţei la umiditatea scăzută. Tabelele 3 – 5 din Anexa 3 prezintă caracteristicile şi condiţiile de creştere a plantelor pentru acoperişuri semi-extensive.

(3) Vegetaţia de pe acoperişurile verzi de tip intensiv este formată în principal din ierburi, plante perene, bulbi, rizomi, arbuşti, tufe şi chiar plante lemnoase. Gama de posibilităţi de expresie este foarte mare, mergând până la respectarea aceloraşi principii ca în cazul plantării pe sol. Ca urmare, grosimea substraturilor creşte considerabil. Implicit condiţiile impuse asupra structurii acoperişului (şi implicit a clădirii) sunt importante. Aceste tipuri de alcătuiri necesită o îngrijire permanentă, prin udare şi fertilizare.

4.1.1. Plantele folosite la stratul vegetal

Plantele folosite la stratul vegetal al acoperisurilor verzi sunt:

1. plante erbacee 2. plante lemnoase

4.1.1.1. Plante erbacee

Speciile de erbacee sunt selectate după gradul lor de rezistenţă la uscăciune, îngheţ, poluare, precum şi în funcţie de particularităţile de morfologie, biologie (gradul de agresivitate – specii invadante, specii puţin rezistente la concurenţă) şi cerinţele faţă de substrat. Plantele erbacee pot fi grupate în diferite categorii, în funcţie de grupa sistematică, durata de viaţă (anuale, bianuale, perene), organele subterane (rădăcini fasciculate, rădăcini pivotante, tulpini subterane – rizomi, bulbi, stoloni, bulbotuberculi etc.)

(1) Clasificarea plantelor erbacee după grupa sistematică a. Licheni:

- pot fi folosiţi pentru a obţine un covor de vegetaţie pe substraturi foarte subţiri şi pentru a crea impresia de vechime.

b. Muşchi:

- pot fi folosiţi în zone cu umiditate mare în aer; - adăugaţi în substraturi subţiri, pot asigura acumularea de materie organică, pregătind

locuri optime pentru germinarea seminţelor; - pot coloniza zone pe care nu se extind alte specii, în condiţiile unei amenajări

extensive, pe substraturi foarte subţiri; - menţin umiditatea în sol.

c. Ferigi: - sunt plante erbacee, cu rizom, fără flori, al căror efect decorativ îl constituie frunzele; - au pretenţii scăzute faţă de lumină; - în general nu sunt adaptate să suporte condiţiile de umiditate scăzută şi temperaturi

ridicate din amenajările pe acoperiş; - există câteva specii care pot supravieţui în condiţii de umiditate scăzută, dar în locuri

umbrite, sau altele, întâlnite în crăpăturile pereţilor construcţiilor vechi.

10

d. Plante cu flori (angiosperme: plante cu seminţe închise în fructe): - perene, cu diverse tipuri de organe subterane (rizomi, bulbi); - există specii originare din locuri aride, care înfloresc primăvara şi traversează

perioadele de secetă din timpul verii ca organe subterane; - se pot dezvolta în substraturi cu grosimea cuprinsă între 10 – 20cm.

(2) Clasificarea plantelor erbacee cu flori după durata de viaţă a. Plante anuale

- se aleg specii adaptate condiţiilor de stres, cu privire la umiditatea substratului, insolaţia puternică;

- sunt specii care evită perioadele dificile din an (seceta din mijlocul verii sau temperaturile scăzute din timpul iernii) parcurgându-le sub formă de sămânţă;

- au rolul de a da „culoare ” covorului vegetal; - îşi asigură răspândirea prin seminţe; este nevoie de asigurarea unui control asupra

unor specii care pot deveni „buruieni”; - una din formele de amenajare este cea de obţinere a unui amestec asemănător

pajiştilor naturale; - substraturile mai groase asigură un succes mai mare supravieţuirii plantelor anuale; - alegerea speciilor de talie înaltă este limitată de curenţii de aer puternici; - plantele se seamănă în general toamna.

b. Plante perene

- supravieţuiesc pe substraturi subţiri (4 - 6cm) şi medii (6 – 10cm); - sunt plante adaptate zonelor aride; - un procent mare dintre acestea este reprezentat de specii suculente; - sunt plante care compensează deficitul de umiditate prin depozitarea apei la nivelul

ţesuturilor; - substratul de grosime medie (6 – 10cm) permite utilizarea unui spectru mai larg de

specii (sau lărgirea spectrului de specii);

4.1.1.2 Plante lemnoase

a. specii foioase Selecţia trebuie să cuprindă specii de talie mică:

- subarbuşti sau arbuşti, cu înălţimea maximă 1,5-2m; - plante cu tulpini târâtoare sau erecte; - plante adaptate la uscăciune (specii xerofile, xero-mezofile); - plante relativ rezistente la ger.

b. specii conifere

4.2 Substraturi de cultură

Este indicat ca plantele să poată creşte în substraturi subţiri şi cu greutate specifică mică. Plantele supravieţuiesc în substraturi de grosime mică dacă este asigurată umiditatea necesară prin precipitaţii sau irigare

11

4.2.1. Grosimea substratului

(1) Grosimea substratului şi speciile selectate trebuie să fie corelate şi cu temperaturile scăzute în timpul iernii. Tabelul 7 din Anexa 3 prezintă sintetic tipurile de substraturi care se pot utiliza pentru acoperişuri verzi. Orientativ se pot considera următoarele grosimi: a. 4 – 10 cm pentru plante erbacee – în sistem de acoperişuri verzi extensive;

b. 10 – 20 cm pentru plante erbacee, plante perene şi subarbuşti, rezistenţi la ger („” din Anexa 3) - în sistem de acoperişuri verzi semi-extensive; c. 20 – 50 cm pentru arbuşti de talie medie (1-2m) – în sistem de acoperişuri verzi semi-extensive ; d. peste 50 cm (80 - 130cm) pentru arbuşti cu înălţimea mai mare de 2 m, arbori de talie mică, conifere – în sistem de acoperişuri verzi intensive. Nota 1: Arborii de talie mică sau cultivarurile dwarf ale unor specii de talie mare sau de conifere se recomandă a fi crescute în containere sau pe substraturi profunde.

Nota 2: Anexa 4 prezintă exemple de reţete pentru alcătuirea substraturilor şi de plante în funcţie de grosimea substratului

(2) Factorii climatici, meteo-dependenţi şi de mediu construit care trebuie luaţi în considerare sunt:

a. climatul regiunii; b. microclimatul local; c. precipitaţiile anuale; d. perioadele de secetă; e. perioadele de ger; f. direcţia şi viteza vântului dominant; g. turbioane şi curenţi de aer; h. expunerea la soare şi nivelul însoririi; i. gradul de reflexie a luminii al suprafeţelor înconjurătoare; j. gradul de reflexie a căldurii, datorat suprafeţelor construite înconjurătoare; k. tipul şi proporţia de gaze şi emisii poluante.

4.2.2. Amestecul de substrat

(1) Amestecul de substrat se alege în funcţie de tipul de întreţinere:

a. în sistemul de acoperiş verde extensiv trebuie să aibă o greutate specifică mică (amestecuri pe bază de turbă, perlit, vermiculit, pământ de frunze, material plastic expandat tip Hydromul, Polystirol).

b. în sistemul de acoperiş verde semi-extensiv şi intensiv, datorită faptului că grosimea substratului este mai mare, aceasta permite cultivarea unei palete mai largi de specii de plante Amestecul de substrat în acest caz va fi ales în funcţie de cerinţele principalelor plante care vor forma covorul vegetal. În acest sens, sunt sugerate cu titlu informativ câteva reţete, dar alegerea aparţine specialistului care proiectează partea vegetală.

Notă: Cerinţele plantelor faţă de elementele nutritive din sol sau pH -ul pot fi corectate prin fertilizări sau diferite amendamente.

4.2.3. Umiditatea substratului:

Deşi sunt recomandate specii rezistente la uscăciune, este important să se asigure udarea plantelor, mai ales atunci când acestea sunt expuse insolaţiei directe sau curenţilor de aer.

12

Modul de udare al plantelor se stabileşte de la faza de proiectare, respectiv dacă instalarea unui anumit sistem de irigare este necesară.

Notă: Pentru speciile lemnoase este necesar ca solul să aibă un drenaj bun, pentru a se asigura maturarea lemnului şi rezistenţa la ger.

4.2.4. Clasificarea substraturilor de cultură

După natura lor substraturile de cultură pot fi:

1. Substraturi naturale, tradiţionale sau clasice, bogate în materie organică, cu o floră microbiană numeroasă, cu structură fizică şi mecanică instabilă. Acestea cuprind: a. componenţi naturali de provenienţă organică: pământul de frunze, pământul de ferigi, pământul de ericacee, pământul de ţelină, mraniţa, turba, scoarţa de copac, rumeguşul, muşchiul vegetal, produse de natură organică transformate în composturi prin procedee de fermentare aerobă; b. componenţi naturali de origine minerală: nisip, pietriş. Notă: Un substrat cu o capacitate mare de reţinere a apei şi evaporare lentă (turba) şi cu rezistenţă la descompunere, se poate utiliza într-un mediu cu temperatură ridicată şi umiditate relativă a aerului scăzută. Plantele cultivate în substraturi de turbă fertilizată, se dezvoltă mai bine şi au o rezistenţă mai mare la boli.

Prin aciditatea ridicată, turba împiedică dezvoltarea ciupercilor. 2. Substraturi artificiale, care provin din prelucrarea industrială a unor roci sau din sinteza substanţelor chimice, derivaţi organici din distilarea petrolului. Acestea sunt mai uniforme, sărace în elemente nutritive şi materie organică, îşi menţin o perioadă îndelungată structura, nu pot fi folosite fără aplicarea unor soluţii nutritive. Ele cuprind: a. componenţi organici proveniţi prin sinteză: styromulle – polistiren expandat, poliuretan, hygromul, biolastonul; b. compuşi de origine minerală, obţinuţi prin tratare: perlit, vermiculit, vată minerală, argilă expandată, pouzzolane. 3. Substraturi mixte, care includ, în diferite proporţii componente din ambele grupe. Pe baza caracteristicilor fiecărui material, combinarea lor se face diferit, în funcţie de cerinţele specifice plantelor.

Notă: În practică există substraturi de cultură individualizate pentru diferite specii. Exemplificare: pentru alcătuirea unui substrat care să asigure umiditate constantă se va utiliza mai multă turbă; pentru plante cu cerinţe mici faţă de apă şi care pot fi irigate des, se va folosi o cantitate mai mare de nisip. Echilibrul şi concentraţia în elemente nutritive pot fi corectate prin adaos de îngrăşăminte chimice, corespunzător cerinţelor fiecărei specii.

4.2.5 Proprietăţile substraturilor

Un substrat, în general, trebuie să aibă:

a. capacitate ridicată de reţinere a apei; b. spaţiu poros pentru aer;

13

c. structură stabilă; d. capacitate de schimb şi putere tampon mare.

Notă: Un substrat trebuie să aibă substanţele nutritive necesare pe care să le elibereze treptat şi pe care plantele să le poată utiliza. Pe substraturi speciale (ex. cu pH mai mic), trebuie alese plante adaptate, care pot suporta lipsa unor elemente sau care au capacitatea de a mobiliza substanţele minerale. În cazul particular al substraturilor de cultură folosite pentru acoperişuri vezi trebuie urmărită evoluţia în timp a solului pentru a nu apare o serie de dezechilibre (ex.sărăturare din cauza apei de irigat sau acidifiere sau sărăcire a solului sau administrarea unor îngrăşăminte, amendamente necorespunzătoare).

4.2.6. Fazele care compun substratul de cultură

Substratul de cultură este compus, ca şi solul, din 3 faze:

a. faza solidă: constituie suportul de susţinere mecanică a sistemului radicular, asigură stabilitate plantei; în zona cu pori sunt prezente elementele celorlalte două faze – apa, aerul. b. faza lichidă: reprezintă soluţia apoasă ce conţine diverşi compuşi minerali sau organici, aflaţi în suspensie sau dizolvaţi. Asigură aprovizionarea plantelor cu apă şi elemente nutritive. Pondere în substratul de cultură: 45 – 50% (în sol 25 – 30%) c. faza gazoasă: reprezentată de gaze – oxigen, dioxid de carbon, hidrogen; compoziţia depinde de activitatea radiculară şi a microorganismelor din substrat. Ponderea în substrat: 20 – 22% (în sol 15 – 20%).

Notă: În substraturile de cultură de natură organică, faza solidă este mai puţin reprezentată ca în sol, aceasta permiţând ca într-un volum de substrat să existe un spaţiu disponibil pentru apă şi aer mai mare faţă de acelaşi volum în sol. Ponderea fazei solide în substratul de cultură – 5% pentru minerale; 20 – 25% pentru substanţe organice (în sol 45% pentru minerale, 4 – 6% pentru substanţe organice).

4.3. Stratul filtrant

(1) Stratul filtrant face parte din alcătuirea care împiedică transportarea componentelor substratului în adâncimea structurii de protecţie, contribuind la protejarea hidroizolaţiei împotriva eventualelor degradări chimice (rezultate din transportul materialelor organice şi minerale din stratul vegetal şi substrat)

(2) Stratul filtrant poate fi un geotextil. În general acesta este un strat subţire, realizat din materiale ţesute sau neţesute (fibre de diferite lungimi aşezate la întâmplare şi solidarizate mecanic sau termic).

(3) Stratul filtrant trebuie să respecte următoarele caracteristici:

a. să nu degradeze mediul; b. să nu fie degradat de mediul înconjurător; c. să fie compatibil cu plantele (să nu producă fito-toxicitate); d. să fie rezistent la intemperii; e. să poată fi traversat de rădăcinile plantelor; f. să aibă rezistenţă împotriva microrganismelor; g. să aibă rezistenţă la agenţi chimici.

(4) Greutatea minimă recomandată a geotextilului este de 100g/m2 şi în mod uzual este cuprinsă între 100 şi 200g/m2.

(5) Rezistenţa la presiune mecanică este dată de forţa de penetrare care trebuie să fie 0,5 KN, considerând că nu sunt prevăzute presiuni mecanice suplimentare în timpul execuţiei sau la aplicarea sarcinilor verticale ulterioare.

14

(6) Dimensiunea orificiilor din stratul filtrant este cuprinsă între 0,06mm şi 0,2mm (considerând că 90% din substrat este reţinut de filtru şi doar 10% poate traversa filtrul).

(7) Ţesăturile geotextile trebuie suprapuse (ca orice membrane) 10cm una peste cealaltă. Perimetral se ridică până la limita substratului, asigurând filtrarea şi pe laterală, până la stratul vegetal.

(8) Straturile filtrante nu trebuie să rămână expuse intemperiilor sau neprotejate un timp mai îndelungat decât cel prevăzut de producătorul de sistem.

4.4 Stratul drenant

(1) Stratul drenant face parte din alcătuirea care împiedică transportarea componentelor substratului în adâncimea structurii de protecţie, contribuind la protejarea hidroizolaţiei împotriva eventualelor degradări chimice (rezultate din transportul materialelor organice şi minerale din stratul vegetal şi substrat).

(2) Categoriile de produse din care se realizează stratul drenant sunt:

a. agregate: i. pietriş şi spărtură fină de piatră; ii. lavă şi piatră ponce; iii. argilă expandată sau şistoasă, spartă sau nu; iv. gresie şi ardezie expandată, spartă sau nu.

b. agregate obţinute din reciclarea altor produse: i. spărtură din solzi ceramici de învelitoare (ţiglă, olane); ii. sticlă spongioasă;

iii. zgură.

c. straturi pentru drenare, din: i. împâslituri structurate; ii. din mase plastice, cu ploturi;

iii. ţesături din fibre ; iv. spumate.

d. plăci de drenare, realizate din: i. membrane din cauciuc cu ploturi; ii. plăci rigide din plastic;

iii. plăci rigide din spume de mase plastice.

Nota 1: Utilizarea fiecărui produs are implicaţii specifice în ceea ce priveşte funcţiunea de bază (aceea de dren) precum şi în ceea ce priveşte încărcarea planşeului.

Nota 2: Unele straturi drenante (de exemplu plăcile de drenare) au calităţi termoizolante (cu parametrii

specificaţi de producător) care pot fi luate în calcul pentru stabilirea rezistenţei termice a acoperişului.

Nota 3: Atunci cand stratul drenant este realizat din spărturi cu muchii ascuţite sau din plăci rigide, este necesară prevederea unui strat de protecţie a hidroizolaţiei dacă aceasta are şi rol de barieră împotriva rădăcinilor.

(3) Distribuţia granulometrică este următoarea: cel mult 10% din cantitatea de agregate poate avea diametru < 0,06mm. În funcţie de grosimea stratului, distribuţia granulometrică este diferenţiată conform tabelului 4.4.(3):

15

Tabel 4.4.(3)

grosimea stratului drenant < cm >

Clase de granulometrie < mm >

4 – 10 între 2/8 şi 2/12

10 – 20 între 4/8 şi 8/16

peste 20 între 4/8 şi 16/32

(4) Materialele cu care se realizează stratul drenant trebuie să fie permeabile la apă. Trebuie luată în considerare posibilitatea erodării în timp a agregatelor.

(5) Rezistenţa la îngheţ a stratului drenant depinde de comportarea componentelor. Se vor respecta specificaţiile producătorului în ceea ce priveşte comportarea la îngheţ a plăcilor de drenare.

(6) Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească stratul drenant se referă la:

a. compatibilitatea chimică a materialelor unele faţă de altele şi cu plantele (să se evite fito-toxicitatea);

b. compatibilitatea materialelor cu mediul înconjurător: materialele nu trebuie să genereze poluare atmosferică sau a substratului prin dizolvarea de compuşi nocivi sau gaze toxice;

c. compoziţia şi distribuţia granulometrică; d. rezistenţa la îngheţ; e. permeabilitatea la apă; f. capacitatea de retenţie a apei; g. valoarea pH; h. conţinutul de săruri; i. structura stratului drenant şi stabilitatea lui.

(7) Retenţia de apă se face prin substratul vegetal dar poate fi completată cu:

a. stocare într-un strat (plăci sau rogojini) special pentru retenţia de apă, în legătură cu substratul;

b. stocare în stratul drenant, dacă acesta este realizat din agregate cu pori deschişi, din agregate granulare de dimensiuni diferite sau din plăci prefabricate speciale pentru drenare şi stocare a apei;

c. stocare în stratul drenant prin prevederea de plăci cu geometrie specială care asigură retenţia de apă pe întreaga suprafaţă;

d. stocare în straturi speciale.

Nota 1: În cazul acoperişurilor verzi extensive nu este necesară udarea suplimentară a învelitorii, stratul de retenţie asigurând apa necesară pe perioadele de secetă. Reversul acestei măsuri este că pot să se dezvolte boli ale plantelor de pe aceste acoperişuri.

Nota 2: În cazul acoperişurilor verzi intensive se utilizează în general o combinaţie de sisteme de stocare a apei în substrat şi în plăci drenante cu geometrie specială.

(8) Este necesară udarea suplimentară a plantelor în cazul acoperişurilor verzi intensive: această operaţiune se poate face manual sau mecanic. Dispozitivele necesare pentru udarea suplimentară pot fi: furtunuri, linii de curgere a apei la picătură, sisteme de irigaţie cu ţâşnitoare, sisteme automate de irigaţie cu rezervoare de apă.

(9) Pentru instalaţiile de udare se vor respecta prevederile actelor normative în vigoare la data elaborarii proiectului.

(10) La stabilirea caracteristicilor stratului drenant trebuie să se ţină seama de valoarea pH, pentru ca plantele să se dezvolte în condiţii bune. Această valoare nu trebuie să aibă o

16

diferenţă mai mare de 1,5 unităţi în raport cu substratul şi cu stratul vegetal şi trebuie să se situeze între 6 şi 8, indiferent de tipul de învelitoare. Conţinutul de sare din stratul drenant nu trebuie să depăşească 3g/l, indiferent de tipul de acoperiş verde (extensiv sau intensiv).

(11) Stratul drenant trebuie să fie neted, abaterile de la grosime înscriindu-se într-o marjă de 10%, dacă grosimea stratului nu depăşeşte 20cm. Pentru orice grosime care depăşeşte 20cm, abaterea admisă este de 2cm indiferent de grosimea stratului drenant.

4.5 Bariera contra rădăcinilor

(1) Bariera contra rădăcinilor face parte din alcătuirea care împiedică transportarea componentelor substratului în adâncimea structurii de protecţie, contribuind la protejarea hidroizolaţiei împotriva eventualelor degradări chimice (rezultate din transportul materialelor organice şi minerale din stratul vegetal şi substrat).

(2) Unele membrane bituminoase sau unele membrane din EPDM (etilen-propylen-dien-monomer) nu au rezistenţă la rădăcini; în cazul lor este necesară prevederea unei bariere (de protecţie) anti-rădăcini de sine stătătoare.

(3) Betoanele hidroizolante sau învelitorile metalice realizate din elemente sudate nu necesită luarea de măsuri speciale împotriva rădăcinilor.

(4) Există produse hidroizolante (membrane) care au inclusă în alcătuire şi bariera anti-rădăcini. Este cazul membranelor din mase plastice – PVC plastifiat - a căror structură este greu atacată de rădăcinile plantelor sau de membrane bituminoase care au caşerate folii de cupru sau de hidroxid de cupru (cuprul fiind un material la care plantele nu aderă).

(5) O barieră anti-rădăcini care şi-a dovedit eficienţa în timp este reprezentată de o şapă armată (minimum 40mm) compactă sau protejată împotriva carbonatării. Sistemul se utilizează şi astăzi cu succes.

(6) Barierele anti-rădăcini sunt realizate de pelicule, mase de şpaclu sau membrane speciale.

Notă: Dat fiind progresul tehnologic pe piaţa produselor de construcţii, este probabil ca alcătuirea şi grosimea barierelor contra rădăcinilor să aibă alte caracteristici sau valori. Se va alege un produs însoţit de documentele de atestare a conformităţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi potrivit domeniului de utilizare necesar. Lista de mai jos este exemplificativă, nu exhaustivă.

a. Pelicule: a.1 PVC lichid (0,8mm).

b. Mase de şpaclu: b.1 poliuretan lichid (2 – 3mm), pulverizat; b.2 răşini cu inserţii de fibre poliesterice (1,5 – 2mm), rolate.

c. Membrane c.1 mase plastice (1 – 2mm): c.1.1. PVC plasticizat, compatibil sau nu cu bitumul; c.1.2 poliolefine termoplastice (TPO); c.1.3 polietilenă (PE); c.1.4 etilen-propylen-dien-monomer (EPDM) cu inserţie de ţesătură de fibră de sticlă sau poliester; c.1.5 răşini poliesterice cu inserţii de fibre poliesterice; c.1.6 combinaţii ale celor de mai sus. Lipirea se face prin sudură cu solvent pe bază de benzină fierbinte, cu etanşarea rosturilor, prin vulcanizare (în cazul EPDM); marginile membranelor se suprapun cu o grosime variabilă în funcţie de tipul de hidroizolaţie; c.2 bitum + materiale sintetice + „reţea” de armare (2 – 3mm):

17

c.2.1 etilen-copolimer-bitum; c.2.2 olefin-copolimer-bitum; c.2.3 „reţea” din împâslitură din fibră de sticlă sau fibre poliesterice. Lipirea se face prin sudură cu benzină fierbinte; marginile membranelor se suprapun cu o grosime variabilă în funcţie de tipul de hidroizolaţie. c.3 produse bituminoase (3– 5mm): c.3.1 elastomer-bitum + inserţie de cupru, criblură din pietriş sau împâslitură poliesterică.

(7) Dacă materialele constitutive ale celor două straturi sunt incompatibile din punct de vedere chimic se recomandă prevederea unui strat de separare între hidroizolaţie şi bariera anti-rădăcini. Materialele recomandate sunt filmul de polietilenă (0,15 – 0,30mm grosime) şi împâsliturile din polipropilenă (2mm grosime).

(8) Barierele anti-rădăcini trebuie să fie rezistente la acţiuni mecanice, termice, chimice, microbiologice (se face o diferenţiere între tipurile de produse pentru învelitoarea extensivă şi intensivă, având în vedere dificultatea accesului pentru reparaţie, înlocuire pe de o parte şi a presiunii microbiologice pe care o reprezintă substratul).

(9) Colmatarea dispozitivelor de scurgere a apelor pluviale apare ca efect al carbonatării şapelor de mortar sau beton. Aceste straturi – dacă sunt prevăzute – trebuie protejate împotriva carbonatării şi în consecinţă a colmatării.

(10) Se interzice utilizarea ca strat drenant a agregatelor calcaroase sau a celor rezultate din reciclarea betoanelor.

18

CAPITOLUL 5 - PREVEDERI SPECIFICE PENTRU ACOPERIŞURI PLATE ŞI ÎN PANTĂ

5.1 Prevederi specifice pentru acoperişuri plate Analiza straturilor specifice de la capitolul 4 se aplică acoperişurilor plate (cu panta peste 2%). 5.2 Prevederi specifice pentru acoperişuri în pantă (1) În accepţia acestui ghid, acoperişul în pantă este acoperişul cu panta mai mare de 8%. Pentru acoperişurile cu panta cuprinsă între 8% şi 18% nu se iau măsuri speciale de stabilizare a versanţilor. (2) În accepţia acestui ghid, acoperişul cu panta mai mare de 100 (18%) este acoperişul la care trebuie luate măsuri de stabilizare a straturilor componente ale alcătuirii acoperişului verde. Cu cât panta este mai mare, cu atât pericolul de eroziune a substratului creşte şi trebuie asigurată protecţia acestuia. (3) Oricare ar fi tipul de învelitoare al versanţilor adiacenţi, este obligatoriu ca întregul versant / versanţi pe care se proiectează / realizează acoperişuri verzi în pantă, să fie prevăzut(i) cu o hidroizolaţie performantă bituminoasă sau polimerică (termoplastice sau elastice). (4) Primul strat hidroizolant nu trebuie să fie doar lipit pe suport ci şi fixat mecanic, la pas de 5 – 10cm. (5) Pentru hidroizolaţiile montate pe suport din lemn este necesară prevederea unui strat de separare între suportul din lemn (astereala) şi hidroizolaţie. Acest strat poate fi realizat din ţesătură de fibră de sticlă, împâslitură din fibre poliesterice. (6) Suprapunerea marginilor membranelor hidroizolante depinde de modul de lipire a acestora pe suport şi între ele: a. membranele care se lipesc la cald trebuie să aibă marginile suprapuse cu 4 – 5cm; b. membranele care se lipesc cu adezivi de contact trebuie să aibă marginile suprapuse cu cel puţin 5cm; c. membranele bituminoase se suprapun cu cel puţin 10cm. (7) Se recomandă ca bariera contra rădăcinilor de sine stătătoare să fie prevăzută numai dacă panta învelitorii este sub 100 (18%) Notă: Detaliile din Anexa 7 prezintă în mod generic componentele alcătuirii, nu produse care pot cumula mai multe funcţiuni /componente.

(8) Se recomandă ca distanţa între burlane să nu depăşească 15m, pentru a se asigura scurgerea eficientă a apelor de ploaie din stratul drenant.

5.2.1 Vegetaţia În cazul acoperişurilor verzi în pantă este important tipul de vegetaţie şi a modului de însămânţare a versanţilor acoperiţi. Tipul de acoperiş verde este întotdeauna extensiv. Plantele se pot însămânţa direct, pot fi plantaţi lăstari sau se pot prevedea covoare vegetale.

19

(1) Pentru a nu fi luate de vânt, seminţele se amestecă cu nisip sau rumeguş şi pot fi pulverizate pe acoperiş. Seminţele trebuie acoperite cel puţin cu 5cm de substrat. Se recomandă rolarea suprafeţei. Substratul trebuie menţinut în permanenţă umed în perioada de germinare şi creştere iniţială a plantelor. (2) O altă tehnică de depunere a seminţelor pe suprafaţa versanţilor este aceea de amestecare a seminţelor cu apă, fertilizant, mulci şi lianţi. Acest amestec se pulverizează pe suprafaţa substratului într-o operaţiune unică. Nu este necesară rolarea suprafeţelor. (3) Plantarea manuală sau mecanică. Ierburile au înălţimea cuprinsă între 10 şi 40mm. Plantarea lor se poate face înaintea operaţiei de depunere lichidă a seminţelor sau după depunerea prin pulverizare a seminţelor. Plantarea mecanică se face utilizând tot o metodă udă de pulverizare a unui amestec de plante şi apă. Ulterior acestei operaţii se prevede o acoperire cu strat subţire de mulci sau rumeguş sau se realizează o operaţiune de rolare.

(4) Covoare vegetale precultivate. Acestea sunt derulate pe suprafeţe nivelate şi sunt pozate cu rosturi strânse, pe un suport semi-umed.

a. Straturile suport sau straturi intermediare textile se montează cu petrecerea rosturilor pe

circa 10cm. b. Straturile pot fi stabilizate împotriva eroziunii şi împrăştierii de către vânt fie prin

prevederea de elemente de lestare, fie prin acoperire cu reţele metalice.

c. Covoarele se transportă şi se depozitează în spaţii umbroase şi nu mai mult de 3 zile până la punerea lor în operă.

d. Semănarea, plantarea sau montarea covoarelor vegetale se recomandă a se face

primăvara. 5.2.2 Substratul poate fi realizat din materiale neconsolidate, foi sau împâslituri. 5.2.2.1 Materialele neconsolidate se montează în stare umedă şi se menţin în această stare până la plantarea stratului vegetal. a. Stabilitatea amestecurilor de materiale neconsolidate poate fi asigurată dacă proporţia de

substanţe organice nu depăşeşte 30% din volumul total al substratului. b. Substratul în foi este utilizat ca prim strat, peste care se aplică substratul din materiale

neconsolidate. c. Împâsliturile se utilizează de asemenea ca strat suport sau strat intermediar pentru

substratul din materiale neconsolidate. Este necesar mai ales în cazul substraturilor subţiri.

5.2.2.2 La pante peste 200 (36,4%) este necesară stabilizarea substratului cu opritori la poală (ca şi în cazul straturilor drenante: a se vedea 5.2.5) a. Pentru a stabiliza versanţii până la consolidarea acestora cu rădăcinile plantelor, este

recomandată prevederea unor plase sau ţesături care închid între ochiuri elemente ale substratului.

20

b. În zonele supuse acţiunii vântului (zona marginală, la colţuri) se recomandă prevederea

de elemente de lestare (dale, pietriş spălat etc). 5.2.3 Stratul filtrant este realizat din împâslituri care se suprapun la margini pe 10cm şi se rabat pe verticală, până la limita superioară a substratului, acesta din urmă asigurând stratului filtrant o protecţie împotriva agenţilor de mediu şi a radiaţiilor UV. Jgheaburile trebuie protejate în astfel de straturi pentru evitarea colmatării cu material granular mărunt. 5.2.4 Materialele din care se realizează stratul drenant al acoperişurilor verzi în pantă sunt aceleaşi cu cele utilizate de acoperişurile plate (a se vedea 4.4): a. agregate: i. dacă panta învelitorii este cuprinsă între 50 şi 150 (8,8% - 26,8%) se vor prevedea straturi

drenante realizate din agregate sparte; ii. dacă panta învelitorii este mai mare de 150 (26,8%) se vor utiliza traverse sau grile care

să asigure stabilitatea straturilor care formează alcătuirea verde (strat drenant, substrat, strat vegetaţie).

b. membrane pentru drenare - trebuie montate numai pe acoperişuri cu panta mai mică sau

egală cu 200 (36%): i. membranele din mase plastice expandate: se montează cu rosturi strânse şi se lipesc cu bandă adezivă; ii. împâsliturile şi împletiturile: se montează cu rosturi strânse şi prinderi mecanice pe suport

sau cu marginile petrecute şi solidarizate pe suport prin mijloace mecanice. c. plăci: se pot monta şi pe pante mai mari de 200 (36%), cu rosturi strânse şi opritori la

poală. Notă: Pentru împiedicarea eventualei perforări a stratului hidroizolant cauzată de agregatele mai ascuţite (pietriş spart), este necesară prevederea unui strat de protecţie mecanică a hidroizolaţiei.

5.2.5 Prevenirea alunecării straturilor poate fi făcută: a. local, cu pane sau profilaţii singulare;

b. unidirecţional, transversal pe pantă, cu şipci sau elemente care să asigure geometria necesară măririi suprafeţei de contact între substrat şi suportul acestuia;

c. uniform pe suprafaţă, prin utilizarea de: i. materiale profilate; ii. covoare vegetale stabilizate;

iii. împâslituri textile; iv. textile pentru stabilizarea pantelor – geo-grile; v. reţele tip fagure;

vi. reţele de şipci. 1. Pentru asigurarea stabilităţii versanţilor plantaţi este de avut în vedere următoarea schemă:

21

CAPITOLUL 6 - PROIECTAREA ACOPERIŞURILOR VERZI DIN PUNCT DE VEDERE AL CERINŢEI FUNDAMENTALE DE REZISTENŢĂ MECANICĂ ŞI STABILITATE

6.1. Bazele proiectării structurale a clădirilor cu acoperişuri verzi

(1) În cazul clădirilor noi, proiectarea structurilor construcţiilor cu acoperişuri verzi se face conform reglementărilor tehnice aplicabile în vigoare pentru toate clădirile din clasele respective de importanţă, cu observaţiile, precizările şi completările din prezentul ghid.

(2) În cazul clădirilor existente amenajarea unui acoperiş verde implică:

a. elaborarea unei expertize tehnice pentru evaluarea nivelului de siguranţă disponibil la încărcări verticale şi seismice în situaţia existentă şi după realizarea acoperişului verde; expertiza pentru evaluarea siguranţei la cutremur se va face conform prevederilor Codului P100-3/2008 şi se va finaliza prin încadrarea clădirii într-una din cele patru clase de risc seismic;

b. propunerea măsurilor constructive pentru realizarea nivelului de siguranţă şi a duratei de exploatare solicitate de investitor după realizarea acoperişului verde;

c. analiza tehnico-economică (cost-beneficiu) pentru adoptarea soluţiei de intervenţie (consolidare sau demolare/refacere).

(3) Din punct de vedere al efectelor structurale, încărcarea verticală suplimentară a acoperişului cu substraturile de cultură şi cu vegetaţia plantată se manifestă prin:

a. solicitări secţionale şi deformaţii suplimentare directe

i. la nivel local, asupra elementelor structurale direct încărcate; ii. la nivelul ansamblului structurii, al infrastructurii şi a terenului de fundare.

b. solicitări secţionale şi deformaţii suplimentare indirecte la nivelul ansamblului structurii, al componentelor nestructurale şi al infrastructurii, rezultate din sporirea efectului acţiunii seismice corespunzător creşterii masei totale a clădirii.

Panta versantului Măsuri pentru stabilizarea substratului

100 - hidroizolaţie şi barieră contra rădăcinilor

- jgheaburi de poală ranforsate

150 - utilizarea de ţesături de asigurare a stabilităţii substratului (geo-grile)

200 - prevederea de elemente de asigurare a stabilităţii:

- unidirecţional - bidirecţional - rasteruri din mase plastice

300 - utilizarea covoarelor vegetale precultivate

22

(4) Caracteristicile vegetaţiei prevăzute pentru acoperişul verde, care constituie date de temă pentru proiectarea structurală se stabilesc prin tema de proiectare de specialitate (horticultură).

(5) Fiabilitatea structurală a clădirilor cu acoperişuri verzi trebuie să fie asigurată cu o probabilitate acceptabilă, pe o durată de exploatare raţională din punct de vedere economic.

6.2 Reguli generale de conformare arhitectural- structurală

(1) Pentru clădirile cu acoperişuri verzi se aplică regulile de conformare arhitectural-structurală valabile pentru clădirile din clasa de importanţă respectivă şi prevederile specifice de mai jos.

(2) Pentru clădirile cu vegetaţie intensivă, cu număr redus de niveluri supraterane (≤ 3÷4) se recomandă amenajarea acoperişului verde pe întreaga suprafaţă a unui tronson (între rosturi). Această măsură are ca scop evitarea situaţiilor în care încărcarea parţială (excentrică) a ultimului nivel conduce la efecte de torsiune cu pondere importantă în valoarea eforturilor secţionale.

(3) În cazul în care, în condiţiile de la 6.2.(2), prin tema de proiectare clădirea/tronsonul se acoperă numai parţial cu vegetaţie, se va proceda după cum urmează:

a. Se introduce un rost de separare suplimentar, pe toată înălţimea clădirii între zona cu vegetaţie şi cea cu acoperiş normal;

b. Rostul va continua şi în fundaţii dacă încărcările pe teren la cele două tronsoane alăturate diferă cu mai mult de 33%;

c. Dacă soluţia de la a. nu poate fi realizată, calculul seismic se face cu orice metodă de calcul neliniar, static sau dinamic conform reglementării tehnice privind proiectarea seismică – prevederi de proiectare pentru clădiri, aplicabilă în vigoare, indiferent de alcătuirea generală a clădirii.

(4) Panta acoperişului se va realiza prin poziţionarea corespunzătoare a elementelor structurale.

6.3. Factori care intervin la proiectarea structurală a clădirilor cu acoperişuri verzi pe baza conceptului de stări limită

6.3.1. Încărcări permanente şi utile

Clasificarea acţiunilor agenţilor mecanici pentru proiectarea clădirilor cu acoperişuri verzi se face conform prevederilor reglementării tehnice”Cod de proiectare.Bazele proiectării construcţiilor”, indicativ CR 0 .

6 3.1.1.Încărcări permanente.

(1) Greutatea permanentă a acoperişurilor verzi include:

a. greutatea elementelor structurii planşeului; b. greutatea straturilor de termo-hidroizolaţii şi a instalaţiilor suspendate de planşeu; c. greutatea substraturilor de cultură (pământ sau alte materiale); d. greutatea vegetaţiei; e. greutatea pavajelor pentru alei şi a mobilierului (bănci, obiecte decorative) în cazul

acoperişurilor accesibile publicului.

23

(2) Evaluarea încărcărilor permanente provenite din greutatea elementelor structurii, a straturilor de termo-hidroizolaţii şi a instalaţiilor se face conform standardului SR EN 1991-1-1:2004 pe baza dimensiunilor din proiect şi a greutăţilor specifice date în Anexa A a acestuia. Aceste încărcări se regăsesc atât la acoperişurile normale cât şi la acoperişurile verzi.

(3) Încărcarea permanentă de proiectare provenită din amenajarea acoperişului verde se va determina, în fiecare caz în parte, în funcţie de greutatea efectivă a substraturilor de cultură şi a vegetaţiei stabilite prin tema de proiectare, cu respectarea următoarelor valori minime:

a. vegetaţie extensivă : gav = 1,50 kN/m2

b. vegetaţie semi-intensivă : gav = 2,50 kN/m2

c. vegetaţie intensivă: gav = 7,50 kN/m2

Nota 1: Valorile de mai sus includ şi cantitatea de apă normal reţinută în substraturile de cultură, considerând că sistemul de drenaj funcţionează normal. În cazuri justificate, mai ales dacă se prevede posibilitatea schimbării în timp a tipului de vegetaţie, prin tema de proiectare se vor putea stabili valori superioare celor menţionate.

Nota 2: Greutatea pavajelor şi a mobilierului se va stabili, de la caz la caz, pe baza dimensiunilor şi materialelor prevăzute în proiectul de amenajare a acoperişului.

6.3.1.2.Încărcări utile pe acoperişuri verzi

(1) Pentru proiectarea acoperişurilor verzi se aplică prevederile generale referitoare la încărcările utile pe acoperişuri date în standardul SR EN 1991-1-1:2004 şi în SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006, Anexa Naţională la acesta. Valorile caracteristice din aceste documente se referă la încărcările utile curente care acţionează în condiţii normale de exploatare.

(2) Conform standardului SR EN 1991-1-1:2004 acoperişurile clădirilor sunt clasificate în trei categorii după accesibilitatea lor. Valorile caracteristice ale încărcărilor utile uniform distribuite şi concentrate pe acoperişuri sunt stabilite prin Anexa Naţională SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 după cum urmează:

a. H Acoperişuri inaccesibile, exceptând întreţinerea şi reparaţiile normale

încărcare uniform distribuită qk = 0,50 kN/m2 pentru acoperişuri cu panta > 1:20 încărcare uniform distribuită qk = 0,75 kN/m2 pentru acoperişuri cu

panta ≤ 1:20

încărcare concentrată Qk, conform temei de proiectare, dar cel puţin 1,0 kN

b. I Acoperişuri accesibile cu ocuparea după categoriile de funcţiuni principale ale clădirii:

Categoria A → Clădiri de locuit * încărcare uniform distribuită pe planşeu qk = 1,5 kN/m2 * încărcare concentrată Qk = 2,0 kN

Categoria B → Clădiri de birouri * încărcare uniform distribuită pe planşeu qk = 2,5 kN/m2 * încărcare concentrată Qk = 2,5 kN

Categoria C → Clădiri unde pot apare aglomerări de persoane

24

* încărcare uniform distribuită pe planşeu qk = 2,0 ÷ 5,0 kN/m2 * încărcare concentrată Qk = 4,0 ÷ 7,0 kN

Categoria D → Clădiri comerciale * încărcare uniform distribuită pe planşeu qk = 4,0 ÷ 5,0 kN/m2 * încărcare concentrată Qk = 4,0 ÷ 7,0 kN

c. K Acoperişuri accesibile pentru servicii speciale (de exemplu, pentru heliporturi) Categoriile de utilizare şi încărcările utile se stabilesc prin tema de proiectare

(3) Elementele structurale ale planşeului care suportă substraturile de cultură şi vegetaţia se verifică suplimentar la o încărcare concentrată, corespunzătoare unui utilaj de întreţinere de mici dimensiuni. Greutatea acestui utilaj se stabileşte prin tema de proiectare. Încărcarea concentrată se aplică în poziţia cea mai defavorabilă, în absenţa sarcinilor utile dar în prezenţa încărcării cu zăpadă.

Nota 1:Elementele acoperişului se verifică sub acţiunea celor două tipuri de încărcări (qk şi Qk) considerate că acţionează separat.

Nota 2:Condiţiile de verificare pentru acţiunea încărcării concentrate date în SR EN 1991-1-1:2004 se aplică numai în cazul acoperişurilor la care grosimea substraturilor de cultură este ≤ 30 cm. Pentru grosimi mai mari se acceptă că transmiterea încărcării la planşeu se face la 45

o.

6.3.1.3.Încărcări utile pe balustrade, parapete şi atice la acoperişurile verzi

Valorile caracteristice ale încărcărilor utile, verticale şi orizontale, pe balustrade, parapete şi atice sunt date în Anexa Naţională SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006. Încărcările servesc numai pentru calculul elementelor de construcţie respective şi se consideră aplicate în poziţiile cele mai defavorabile pentru solicitarea acestora. Acţiunea orizontală nu se va considera simultan cu cea verticală.

a. Pentru acoperişurile clădirilor de locuit şi de birouri încărcarea uniform distribuită pe balustrade şi parapete se va lua 0,5 kN/m.

b. În cazul clădirilor unde sunt posibile aglomeraţii încărcarea pe balustrade se va lua 1,0 kN/m.

6.3.2. Încărcări provenite din mediul natural

6.3.2.1. Încărcări date de zăpadă

În lipsa unor reglementări specifice pentru acoperişuri verzi, încărcările date de zăpadă pe acoperişurile verzi se stabilesc conform reglementării tehnice „Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor”, indicativ CR 1-1- 3 (prevederile care se utilizează pentru acoperişurile clădirilor curente) cu următoarele precizări:

1. Se neglijează efectul de protecţie termică al substraturilor de cultură şi se adoptă valoarea coeficientului termic Ct = 1,0.

2. Pentru acoperişurile pe care sunt prevăzute amenajări speciale se iau în considerare efectele de adăpostire care pot genera acumularea locală a zăpezii.

3. În cazul acoperişurilor accesibile publicului, încărcarea din zăpadă se ia în considerare numai dacă efectul său în gruparea de încărcări de proiectare este mai mare decât efectul încărcării utile. Această prevedere nu se referă la zonele susceptibile de acumulări.

25

6.3.2.2.Încărcări date de vânt

În lipsa unor reglementări specifice pentru acoperişuri verzi, încărcările date de vânt pe acoperişurile verzi, se stabilesc conform reglementării tehnice „Cod de proiectare.Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor”, indicativ CR 1- 1- 4 (prevederile care se utilizează pentru acoperişurile clădirilor curente) cu următoarele precizări: 1. Substraturile de cultură trebuie să fie aderente la elementul suport pentru a evita să fie antrenate de forţa ascensională a vântului. Efectul vântului depinde de condiţiile naturale la amplasament, de înălţimea clădirii, de tipul şi de forma (panta) acoperişului şi nu este constant pe suprafaţa acoperişului (în centru, la margini sau pe laturi). Pe baza încercărilor în tunelul aerodinamic privitoare la acest subiect se poate considera, orientativ, că :

a. Pentru substraturile de cultură fără vegetaţie, antrenarea materialului se produce începând de la viteza de circa 15 m/sec (54 km/oră). Dacă suprafaţa este acoperită de vegetaţie antrenarea particulelor de material se produce începând de la viteza de 40 m/sec (144 km/oră).

b. Pentru substraturile cu vegetaţia complet dezvoltată, rafalele de vânt cu durata de 5 minute şi viteza de circa 55 m/sec (198 km/oră) nu produc, de regulă, dislocarea stratului de cultură.

Notă: Pentru amplasamentele unde este probabilă depăşirea acestor valori ale vitezei vântului se recomandă adoptarea unor măsuri de stabilizare a substraturilor de cultură.

2. Vegetaţia înaltă (arbuşti, copaci) va fi plantată numai în substraturi de cultură cu grosime suficientă pentru a se evita smulgerea acestora sub efectul rafalelor de vânt. Condiţiile respective se stabilesc de proiectanţii de specialitate.

3. Coeficientul de frecare pe acoperiş corespunzător rugozităţii, definit conform reglementării tehnice CR 1-1- 4, folosit la calculul acoperişurilor verzi va avea următoarele valori:

a. Cfr = 0.02 pentru vegetaţia extensivă (de tip iarbă); b. Cfr = 0.08 pentru vegetaţia intensivă.

Între aceste valori se acceptă interpolare liniară în funcţie de caracteristicile vegetaţiei.

6.3.2.3.Încărcări seismice

În lipsa unor reglementări specifice pentru acoperişurile verzi, naţionale şi/sau internaţionale, efectele acţiunii cutremurului asupra clădirilor cu acoperişuri verzi vor fi stabilite conform reglementării tehnice privind proiectarea seismică – prevederi de proiectare pentru clădiri, aplicabilă în vigoare, cu următoarele precizări:

1. Condiţiile seismice ale amplasamentului vor fi stabilite din hărţile de zonare pentru coeficienţii ag şi Tc conform reglementării tehnice privind proiectarea seismică – prevederi de proiectare pentru clădiri, aplicabilă în vigoare.

2. În masa supusă acţiunii seismice concentrată la nivelul acoperişului se va include valoarea integrală a masei substraturilor de cultură şi a vegetaţiei (masa corespunzătoare încărcărilor permanente gav).

3. Pentru acoperişurile verzi cu vegetaţie intensivă, cu suprafaţă mai mare de 3000m2 /tronson (între rosturi), amplasate în zone seismice cu ag ≥ 0,25g, se recomandă efectuarea unui studiu al condiţiilor seismice de amplasament.

26

4. Clasa de importanţă a clădirilor cu acoperişuri verzi se stabileşte corespunzător funcţiunii principale a clădirii.

5. Pentru clădirile cu acoperişuri verzi cu vegetaţie intensivă, cu deschideri ≥ 12,00 m, în zone seismice cu ag≥ 0,25g efectele componentei verticale a mişcării seismice vor fi determinate printr-un model dinamic. Se acceptă şi folosirea unui model simplificat, care include numai elementele structurii verticale şi orizontale de la ultimul nivel, dar în acest caz efectele acţiunii verticale care se combină cu efectele acţiunii orizontale conform reglementării tehnice privind proiectarea seismică - prevederi de proiectare pentru clădiri, aplicabilă în vigoare, se majorează cu 30%.

6. Factorii de comportare "q" se determină în funcţie de regularitatea arhitectural- structurală în plan şi în elevaţie a clădirii conform prevederilor generale ale reglementării tehnice privind proiectarea seismică - prevederi de proiectare pentru clădiri, aplicabilă în vigoare .

7. Pentru calculul seismic al clădirilor cu acoperişuri verzi, pentru toate tipurile de vegetaţie şi pentru toate zonele seismice se vor folosi metodele prevăzute în reglementarea tehnică privind proiectarea seismică - prevederi de proiectare pentru clădiri, corespunzător cu neregularitatea structurală a clădirii rezultată din masa suplimentară de la ultimul nivel. Pentru clădirile cu acoperişuri verzi cu vegetaţie intensivă, amplasate în zone seismice cu ag ≥ 0,30g se recomandă şi verificarea siguranţei printr-o metodă de nivel superior bazată pe utilizarea procedeelor de calcul neliniar, static sau dinamic.

6.3.3. Proprietăţile materialelor

Valorile caracteristice, coeficienţii de siguranţă pentru materiale şi valorile de calcul ale rezistenţelor materialelor folosite pentru elementele structurale şi nestructurale ale acoperişurilor verzi se vor stabili în conformitate cu:

a. reglementările tehnice corespunzătoare principalelor materiale de construcţie (beton armat, beton precomprimat, lemn,oţel).

b. reglementările tehnice specifice în cazul altor materiale de construcţie tradiţionale (sticlă, piatră, materiale plastice etc.).

c. documente de atestare a conformităţii, conform legislaţiei în vigoare pentru materialele de construcţie netradiţionale sau din import.

6.4. Efectele structurale ale încărcărilor suplimentare date de acoperişurile verzi

Încărcarea verticală suplimentară a acoperişului cu greutatea substraturilor de cultură şi a vegetaţiei plantate se manifestă prin următoarele categorii de efecte structurale :

a. Eforturi secţionale şi deformaţii suplimentare directe

a1. La nivel local, asupra elementelor structurale direct încărcate (planşeul ultimului nivel).

a2. La nivelul ansamblului structurii, al infrastructurii şi terenului de fundare.

b. Eforturi secţionale şi deformaţii suplimentare indirecte

b1. La nivelul ansamblului structurii, al componentelor nestructurale şi al infrastructurii, rezultate din creşterea efectului acţiunii seismice odată cu sporirea masei totale a clădirii.

27

6.4.1. Efectele încărcărilor din acoperişul verde asupra planşeului peste ultimul nivel

(1) Încărcările verticale suplimentare aduse de substraturile de cultură şi de vegetaţie au ca efect primar sporirea eforturilor secţionale (momente încovoietoare şi forţe tăietoare) şi a deformaţiilor elementelor structurale direct încărcate în raport cu eforturile secţionale şi deformaţiile care se dezvoltă într-un planşeu / acoperiş normal alcătuit, cu aceiaşi structură şi cu aceleaşi straturi de termo-hidroizolaţii.

(2) Într-o primă aproximaţie, în vederea estimării costurilor suplimentare, evaluarea efectelor încărcărilor suplimentare date de substraturile de cultură şi de vegetaţie se poate face prin compararea valorilor de proiectare ale încărcărilor verticale totale (permanente şi utile) în cele două situaţii. Pentru simplificare, se prezintă cazul clădirilor cu regularitate arhitectural structurală în elevaţie (cu aceiaşi înălţime de nivel şi aceiaşi încărcare echivalentă la toate nivelurile).

(3) În conformitate cu prevederile reglementării tehnice”Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor”CR 0, încărcarea de proiectare uniform distribuită în gruparea de încărcări pentru situaţia de proiectare permanentă pentru un acoperiş normal se calculează cu relaţia

pn = 1,35 gn + 1,5qk (1)

unde

a. gn este valoarea caracteristică a încărcării permanente (în kN/m2) b. qk este valoarea caracteristică a încărcării utile (în kN/m2)

Pentru acoperişurile verzi încărcarea de proiectare uniform distribuită din această grupare devine

pav = 1,35 (gn + gav) + 1,5qk (1a)

unde gav este greutatea unitară a acoperişului verde care înglobează elementele menţionate la 6.3.1.1.

(4) Considerând că încărcarea utilă pe acoperişul verde este egală cu cea pe acoperişul normal cu aceeaşi destinaţie, sporul încărcării de proiectare este:

kn

kavn

n

avav

qg

qgg

p

p

5,135,1

5,1)(35,1

(2)

(5) În graficele următoare este arătat efectul încărcărilor suplimentare aduse de substraturile de cultură şi de vegetaţie în funcţie de tipul acestora pentru acoperişuri cu diferite greutăţi proprii (gn) şi diferite încărcări utile (qk). În primul grup de grafice (figura 1) este prezentată variaţia sporului încărcării verticale de proiectare, pentru cele trei tipuri de vegetaţie în funcţie de valoarea încărcării utile de proiectare (qk)

28

(a)

(b)

29

(c)

Figura 1.Variaţia valorii de proiectare a sporului de încărcare pe planşeu în funcţie de încărcarea utilă pe acoperiş

Concluziile principale care rezultă din examinarea acestor grafice sunt următoarele:

a. Diferenţele de încărcare totală de proiectare între acoperişurile cu vegetaţie extensivă şi cele cu vegetaţie semi-intensivă sunt importante numai pentru acoperişurile necirculabile uşoare (cu gn ≤ 2,5 kN/m2); în celelalte cazuri valorile sporurilor de încărcare sunt practic similare (de ordinul a 20÷30% faţă de acoperişurile cu alcătuire normală).

b. Ponderea sporului de încărcare adus de vegetaţia de tip intensiv este deosebit de mare pentru acoperişurile uşoare (orientativ, cu încărcarea de proiectare gn ≤ 2,5 kN/m2) indiferent de valoarea de proiectare a încărcării utile. Valorile cele mai mari se înregistrează în cazul acoperişurilor necirculabile. Ca atare sporurile de cost vor fi de asemenea importante în special în cazul clădirilor cu număr mic de niveluri. Pe astfel de acoperişuri se recomandă adoptarea vegetaţiei extensive sau semi-intensive.

c. Pentru acoperişurile grele (acoperişurile din beton armat ale clădirilor cu încărcarea de proiectare gn ≥ 10 kN/m2) sporurile de solicitare sunt modice (~ + 20 ÷ 30%) şi, în cazul clădirilor cu mai multe niveluri, sporul costului total raportat la toate planşeele, scade odată cu numărul de niveluri al clădirii.

Cel de al doilea grup de grafice (figura 2) analizează efectul tipului de vegetaţie asupra acoperişurilor proiectate cu diferite valori ale încărcării utile.

30

(a)

(b)

Figura 2. 1 Variaţia valorii de proiectare a sporului de încărcare pe planşeu (ρav)

în funcţie de tipul vegetaţiei

31

(c)

Figura 2. 2. Variaţia valorii de proiectare a sporului de încărcare pe planşeu (ρav) în funcţie de tipul vegetaţiei

Concluziile puse în evidenţă de aceste grafice sunt similare cu cele de mai sus:

a. În cazul vegetaţiei extensive sporurile de cost sunt semnificative numai pentru acoperişurile necirculabile uşoare (gn≤ 2,5kN/m2). Pentru acoperişurile cu încărcare totală de proiectare gn ≥ 4 kN/m2 sporurile date de cele trei categorii de utilizare (încărcări utile) sunt practic aceleaşi (~ + 10÷15%).

b. În cazul vegetaţiei intensive sporurile de încărcare variază între 300 ÷ 600% pentru acoperişurile uşoare (cu gn = 1 kN/m2) şi rămân mai mari de 150% chiar pentru acoperişurile grele, indiferent de categoria de utilizare.

6.4.2. Efectul încărcărilor verticale asupra ansamblului structurii şi fundaţiilor

Efectul încărcărilor gravitaţionale date de acoperişul verde (gav) asupra elementelor structurale verticale situate la un nivel oarecare al clădirii depinde de:

a. tipul vegetaţiei

b. greutatea totală echivalentă a clădirii fără greutatea gav (ngn în kN/m2)

c. numărul de planşee peste nivelul considerat (n)

Acest efect poate fi cuantificat prin raportul între încărcarea verticală totală la un nivel oarecare a clădirii cu acoperiş verde şi încărcarea verticală totală a clădirii cu acoperiş normal (ρN,av) la acelaşi nivel.

La nivelul "n" sub acoperişul verde acest raport are valoarea

n

avav,N

ng

g1 (2a)

Variaţia raportului ρN,av pentru n = 1 ÷ 6 este dată în figura 3 pentru greutăţile extreme ale acoperişului verde.

32

Figura 3 Influenţa încărcărilor date de acoperişul verde asupra forţelor axiale de proiectare în elementele verticale

Din figura 3 se reţin următoarele concluzii:

a. În cazul vegetaţiei extensive sporul solicitărilor axiale este semnificativ numai pentru elementele verticale ale ultimului nivel (cu valori între 15 ÷25%); pentru nivelurile inferioare, şi pentru fundaţii sporul de sarcină verticală adus de acoperişul verde poate fi, în general, neglijat.

b. În cazul vegetaţiei intensive cu greutatea maximă considerată, sporul solicitărilor axiale este major pentru elementele verticale şi fundaţiile clădirilor cu n =3 ÷ 4 niveluri; pentru clădirile mai înalte acest spor se referă la un număr de 3 ÷ 4 niveluri sub acoperiş şi, de regulă, poate fi neglijat pentru fundaţii (în special în cazul clădirilor foarte grele, cu gn ≥ 1,3÷1,4 kN/m2).

În cazul vegetaţiei semi-intensive concluziile sunt similare celor identificate în cazul încărcărilor aplicate direct pe planşeu.

6.4.3. Efectul încărcărilor din acoperişul verde asupra forţelor seismice

(1) Greutatea permanentă suplimentară adusă de acoperişul verde sporeşte masa totală a clădirii în comparaţie cu cea care rezultă în cazul unui acoperiş cu alcătuire tradiţională ceea ce antrenează un spor, mai mult sau mai puţin important, al forţei seismice laterale de proiectare.

(2) În cazul clădirilor cu 1 ÷ 2 niveluri supraterane, este posibil, în unele cazuri, ca sporul de încărcare să atragă creşterea perioadei proprii a clădirii şi deci modificarea valorii spectrului de proiectare (scăderea acestuia dacă astfel se depăşeşte valoarea perioadei de colţ a spectrului Tc).

(3) Creşterea masei ultimului nivel şi a masei totale modifică distribuţia pe verticală a forţelor seismice static echivalente şi deci şi valorile forţelor tăietoare la etajele superioare, mai ales în cazul clădirilor cu puţine niveluri.

Într-o clădire curentă (γI = 1) cu "n" niveluri supraterane, care au aceeaşi masă de nivel

(g

gA

g

Gm nnivniv ) şi aceeaşi înălţime de nivel (hniv), forţa tăietoare de bază are expresia:

33

nniv

1dniv

1d1db gnA

g

TSnG

g

)T(Snm)T(SF (3)

iar forţa seismică la nivelul "i" se calculează cu relaţia

1nn

j2F

mj

mjF

mz

mzFF bn

1

bn

1j

j

bj

(4)

În cazul clădirilor cu acoperiş verde masa ultimului nivel este

g

GGgg

g

Am avniv

avnniv

av

(5)

unde gav se ia în funcţie de tipul de vegetaţie cu valorile de la 6.3.1.1.

Masa totală a clădirii cu acoperiş verde este

g

GnG)gng(

g

AM avniv

avnniv

av

(6)

Forţa tăietoare de bază devine în acest caz

avniv

1davnniv

1dav,b GnG

g

)T(S)gng(A

g

TSF (7)

Forţele seismice static echivalente sunt (pentru zn = nh)

la ultimul nivel (j=n)

)8(

1nmm2

m2F

2

)1n(nmnm

nmF

mjnm

nmF

mzzm

zmFF

av

avav,b

av

avav,b1n

1

av

avav,b1n

1

jnav

navav,bav,n

la celelalte niveluri (j<n)

]1nmm2[n

jm2F

mjnm

jmF

mzzm

mzFF

av

av,b1n

1av

av,b1n

1jnav

j

av,bav,j

(9)

Cu aceste valori se determină forţele tăietoare de nivel în ambele situaţii (acoperiş normal şi acoperiş verde):

Vj,n. forţa tăietoare seismică la nivelul "j" pentru clădirea cu acoperiş normal

Vj,av forţa tăietoare seismică la nivelul "j" pentru clădirea cu acoperiş verde

Efectul încărcării suplimentare aduse de acoperişul verde se estimează prin raportul acestor forţe tăietoare:

n,j

av,j

av,VV

V (2b)

În graficele următoare acest efect a fost examinat pentru cazul clădirilor cu un număr redus de niveluri supraterane (nniv≤ P+3E)

34

(a)

(b)

Figura 4. 1 Variaţia sporului forţei tăietoare seismice de proiectare în funcţie de tipul vegetaţiei şi de înălţimea clădirii

35

(c)

(d)

Figura 4. 2 Variaţia sporului forţei tăietoare seismice de proiectare în funcţie de tipul vegetaţiei şi de înălţimea clădirii

Din aceste grafice rezultă următoarele concluzii:

a. În cazul vegetaţiei intensive sporul forţei tăietoare seismice este important pentru primele 2÷3 niveluri sub acoperişul verde; ponderea acestui spor scade pe măsură ce creşte greutatea proprie a clădirii (gn)

b. În cazul vegetaţiei extensive sporul forţei tăietoare la etajele inferioare (sub ultimul nivel) rămâne între 5 ÷ 20%.

c. Concluziile de mai sus sunt valabile şi pentru clădirile cu înălţime mai mare (> P+3E) în sensul că numai 2 ÷ 3 etaje din zona superioară capătă un spor semnificativ al forţei tăietoare seismice datorită greutăţii suplimentare adusă de acoperişul verde. Sub acestea valoarea forţei tăietoare seismice nu se modifică semnificativ în raport cu clădirile cu acoperiş normal.

36

6.5. Siguranţa structurală a clădirilor cu acoperişuri verzi

(1) Pentru clădirile cu acoperişuri verzi verificarea satisfacerii cerinţei de rezistenţă mecanică şi stabilitate se face cu criteriile şi/sau parametrii de performanţă folosiţi pentru toate construcţiile civile şi industriale la care se adaugă criteriile şi/sau parametrii specifici din prezentul ghid.

Verificarea se face pe baza conceptului de stări limită.

(2) Stările limită sunt definite în conformitate cu reglementarea tehnică”Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor”, indicativ CR 0 :

a. stări limită ultime, care se referă la condiţiile tehnice de performanţă de stabilitate, de rezistenţă şi de ductilitate;

b. stări limită ale exploatării normale, care se referă la condiţia tehnică de performanţă de rigiditate; în cazul structurilor din beton armat sau beton precomprimat dimensionarea ultimului planşeu trebuie să aibă în vedere, în special, verificarea fisurării şi a deformaţiilor de lungă durată.

(3) Pentru clădirile cu acoperişuri verzi se folosesc aceleaşi metode de calcul ca şi pentru toate celelalte clădiri civile şi industriale.

(4). Pentru clădirile cu acoperişuri verzi, satisfacerea cerinţei de "rezistenţă mecanică şi stabilitate" pe întreaga durată de exploatare se asigură şi prin măsuri specifice referitoare la:

a. concepţia generală şi de detaliu a tuturor părţilor construcţiei;

b. proprietăţile, performanţele şi utilizarea materialelor şi produselor de construcţie;

c. calitatea execuţiei;

d. executarea lucrărilor de întreţinere.

6.6. Durabilitatea clădirilor cu acoperişuri verzi

(1) Asigurarea durabilităţii implică măsuri de protecţie la acţiunile agenţilor fizici, chimici şi biologici din mediul înconjurător (mediul natural şi mediul de exploatare). În particular, se vor respecta prevederile referitoare la durabilitate, inclusiv protecţia anticorozivă, din următoarele documente tehnice :

a. Pentru elementele din beton armat şi beton precomprimat: SR EN 1992-1-1

b. Pentru elementele din oţel : SR EN 1993-1-1

Pentru durabilitatea straturilor de termo-hidroizolaţii se vor vedea specificaţiile respective.

37

CAPITOLUL 7 - PROIECTAREA ACOPERIŞURILOR VERZI DIN PUNCT DE VEDERE AL CERINŢELOR FUNDAMENTALE DE SECURITATE LA INCENDIU, IGIENĂ, SĂNĂTATE ŞI MEDIU ÎNCONJURĂTOR, SIGURANŢĂ ŞI ACCESIBILITATE ÎN EXPLOATARE, PROTECŢIE ÎMPOTRIVA ZGOMOTULUI, ECONOMIE DE ENERGIE ŞI IZOLARE TERMICĂ

7.1. Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de securitate la incendiu

(1) Se consideră că acoperişurile verzi intensive nu sunt sensibile la scântei şi sunt rezistente la radiaţia termică. Datorită stratului gros de pământ (> 20cm) şi faptului că sunt udate cu regularitate, ele pot fi considerate acoperişuri fără pericol de incendiu.

(2) Acoperişurile verzi extensive sunt considerate rezistente la scântei şi la radiaţia termică dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a. substratul are grosime minimă de 3cm şi este alcătuit din produse minerale;

b. tipurile de plante utilizate nu prezintă risc de incendiu;

c. să aibă prevăzute fâşii perimetrale continui de minimum 50 cm lăţime, între zona de vegetaţie şi orice accident în câmpul sau marginea învelitorii (atic, balustrade, luminatoare, străpungeri, pereţi, etc), executate din produse/materiale clasa BROOF,

(pietriş cu o grosime de cel puţin 50mm sau masa > 80 kg/mp, cu granulometria maximă a agregatului 32mm, minimă 4mm; dale minerale cu grosimea de cel puţin 40mm),

d. realizarea pe direcţii perpendiculare a unor bariere cu înălţimea de cel puţin 30cm (măsurată de la cota superioară a stratului de pământ), la un interval de cel mult 40m, executate din materiale clasa de reacţie la foc A1 sau A2-s1.d0 sau fâşii continui de protecţie executate din produse/materiale clasa BROOF de cel puţin 1m lăţime, dacă deasupra acoperişului nu mai există alte niveluri care să pună problema propagării unui eventual incendiu.

e. respectarea unei distanţe de minimum 5m faţă de faţadele în care sunt practicate ferestre.

Notă: Pentru produsele folosite la acest tip de acoperiş este necesară efectuarea de încercări privind clasele de performanţă la foc în condiţii de utilizare finală, pentru fiecare caz în parte deoarece produsele nu sunt menţionate în tabelul ”Produse pentru construcţii folosite ca învelitori de acoperiş încadrate în clase de performanţă la foc exterior fără a fi nevoie să fie încercate” publicat în Anexa 3 din „Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc”.

(3) Având în vedere faptul că una din scările de evacuare din clădirile înalte şi foarte înalte trebuie să aibă acces pe terasa peste ultimul nivel (conform reglementărilor tehnice specifice in vigoare), care reprezintă refugiu pentru utilizatorii clădirilor în speţă în eventualitatea unei situaţii excepţionale, spaţiul terasei verzi (grădină) din imediata vecinătate a acestei scări, în suprafaţă de 20m2 sau, la acoperişuri cu suprafaţa mai mare de 100m2, de 1/5 din suprafaţa acoperişului, va fi dalat sau realizat ca acoperiş brun sau verde-extensiv, pentru asigurarea refugiului susmenţionat

(4) Gradul de rezistenţă la foc a clădirilor se stabileşte conform reglementărilor tehnice specifice in vigoare, referitoare la condiţiile minime privind reacţia şi rezistenţa la foc a panourilor de învelitoare şi a suportului continuu al învelitorii combustibile.

38

7.2. Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de igienă, sănătate şi mediu înconjurător

(1) Experimental s-a constatat că un substrat de 10cm grosime reduce cu 99% propagarea în adâncime a radiaţiilor electromagnetice. Acest fapt poate afecta recepţia semnalului de telefonie mobilă dar este în acelaşi timp un factor care diminuează riscul radiaţiilor electromagnetice asupra sănătăţii oamenilor.

(2) Plantele consumă bioxid de carbon şi eliberează oxigen, contribuind astfel la asigurarea unui aer mai curat. Datorită fenomenului de evapo-transpiraţie, aerul din vecinătatea acoperişurilor verzi este mai rece şi mai umed, fapt care conduce şi la filtrarea şi depunerea prafului.

(3) Prin reducerea pierderilor de căldură din clădire şi ca urmare a fenomenului de evapo-transpiraţie se reduce efectul de insule de căldură din mediul urban.

(4) Crearea de acoperişuri verzi în spaţiul urban presupune şi asigurarea bio-diversităţii.

(5) Acoperişurile verzi asigură, pe lângă funcţiunea de „plămân verde” al oraşului, şi zone posibile de loisir pentru comunitatea care utilizează clădirea respectivă.

(6) Programele medicale de terapie horticulturală – terapie complementară – pot fi mai uşor implementate dacă spaţiile verzi fac parte efectiv din aşezământul de sănătate.

7.3 Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de siguranţă şi accesibilitate în exploatare

(1) Pentru evitarea alunecării şi căderii lucrătorilor care montează şi întreţin acoperişul verde trebuie luate măsuri de protecţie, cum ar fi balustrade, şine pentru agăţare, brâuri etc.

(2) Proiectantul trebuie să prevadă elementele de care să se fixeze corzile, nacelele etc, adică sistemele de ancorare şi şinele de culisare necesare montării echipamentelor de întreţinere.

(3) Prevederea măsurilor de protecţie în timpul execuţiei şi în perioadele de întreţinere a vegetaţiei este responsabilitatea constructorului şi a beneficiarului, nu a proiectantului sistemului de acoperiş verde.

7.4 Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de protecţie împotriva zgomotului

(1) Substratul şi stratul vegetal reprezintă o masă suplimentară care contribuie la creşterea izolaţiei la zgomot aerian a spaţiilor de sub acoperiş.

Notă: Experimental s-a constatat că acoperişurile verzi extensive asigură o reducere suplimentară a nivelului de zgomot aerian cu 2 – 8dB în gama de frecvenţe înalte şi cu 5 – 13dB în gama de frecvenţe medii şi joase (50 – 2000Hz), în funcţie de alcătuirea (grosime, materiale) straturilor specifice acoperişului verde, faţă de reducerea nivelului de zgomot aerian asigurată de alcătuirile fără protecţie vegetală.

39

7.5 Proiectarea acoperişurilor verzi din punct de vedere al cerinţei fundamentale de economie de energie şi izolare termică

(1) Acoperişurile verzi contribuie la reducerea consumurilor de energie şi a costurilor de combustibil. Substratul şi stratul vegetal asigură răcire – vara - şi izolare termică - iarna - pentru apartamentele situate sub acoperiş.

(2) Vegetaţia şi substratul acesteia contribuie la întârzierea eliminării apei de pe suprafeţele acoperişului şi implicit reduc presiunea apei de ploaie asupra dispozitivelor de scurgere a apelor pluviale, de la acoperiş la sistemul de canalizare, asigurând în felul acesta o durată mai mare de serviciu pentru sistemele de preluare a apelor de pe acoperiş.

Notă: Se poate afirma că un substrat cu grosimea de 20 – 40cm poate reţine o cantitate de 10 – 15cm de apă, ceea ce reprezintă o reducere a debitului cu 25%.

CAPITOLUL 8 - PRECIZĂRI PRIVIND EXECUŢIA ACOPERIŞURILOR VERZI

O parte din elementele de execuţie au fost prezentate la capitolele corespunzătoare analizei straturilor. Precizările care se fac în acest capitol au în vedere elementele de specificitate pentru construcţia celor două tipuri generice de acoperişuri verzi: în pantă şi plate.

8.1 Generalităţi

(1) Prevederi pentru punerea în operă a straturilor specifice structurii verzi sunt prezentate la Cap.5.

(2) Ordinea operaţiunilor după realizarea hidroizolaţiei, este următoarea:

- bariera contra rădăcinilor, dacă este nevoie (dacă hidroizolaţia nu asigură, conform specificaţiilor produsului şi funcţiunea de barieră contra rădăcinilor); modul de punere în operă, gradul de suprapunere a marginilor membranelor şi modul de realizare a etanşărilor va respecta indicaţiile producătorului (specificaţia tehnică a produsului);

- strat drenant. Dat fiind că produsele dedicate pot asigura mai multe funcţiuni (strat de barieră contra rădăcinilor, strat drenant, strat de retenţie a apei, strat de aerare), modul de punere în operă va respecta întocmai indicaţiile producătorului (specificaţia tehnică a produsului), inclusiv pozarea sistemelor de preluare a apei de pe versanţi şi direcţionarea la burlane.

- strat filtrant; modul de punere în operă va respecta întocmai indicaţiile producătorului (specificaţia tehnică a produsului).

În funcţie de tipul de acoperiş, peste stratul filtrant se prevăd straturi specifice (8.2 şi 8.3)

8.2 Prevederi specifice acoperişurilor plate

- asigurarea benzilor de drenare (la diferite tipuri de racord cu elemente care străpung hidroizolaţia, la legătura cu pereţi supraînălţaţi, cu aticul, la limita a 40m de terasă-grădină etc);

- aplicarea substratului pentru creştere, asigurarea umidităţii lui;

- plantarea vegetaţiei şi întreţinerea ei.

40

Notă: În cazul învelitorilor plate de tip extensiv şi semi-extensiv se poate opta pentru elemente de tip cutie care se montează pe o hidroizolaţie protejată, în care sunt prevăzute şi plantele. Cutia are orificii de evacuare a apei pe hidroizolaţie.

8.3 Prevederi specifice acoperişurilor în pantă

- asigurarea benzilor de drenare (la legătura cu jgheaburile, la străpungeri, în dreptul ferestrelor pentru mansardă etc);

- asigurarea stabilităţii versantului, în funcţie de panta acestuia; execuţia barierelor împotriva alunecării se face de la poală spre coamă;

- aplicarea substratului pentru creştere, asigurarea umidităţii lui şi eventuala lui protejare împotriva alunecării;

- pulverizarea de seminţe sau lăstari;

- udarea regulată până la consolidarea vegetaţiei.

CAPITOLUL 9 - CONSIDERAŢII ECONOMICE

Costurile unui acoperiş verde sunt mai mari decât cele ale acoperişului normal datorită costurilor suplimentare generate de materialele folosite şi de manoperă (a se consulta Anexa nr.6 - informativă).

9.1 Durata de exploatare

(1) Durata de exploatare a acoperişului verde este perioada în cursul căreia performanţele acestuia sunt menţinute la un nivel compatibil cu satisfacerea cerinţelor din tema de proiectare.

(2) Stabilirea duratei de exploatare, raţională din punct de vedere economic, se obţine prin luarea în considerare a tuturor costurilor probabile pe întrega durată de viaţă (de exploatare) proiectată (Life Cycle Cost):

- costurile proiectării, execuţiei şi exploatării;

- costurile rezultate din situaţiile de imposibilitate de utilizare;

- riscurile şi consecinţele unei diminuări a performanţelor construcţiei în timpul duratei de exploatare şi costul asigurării corespunzătoare acestor riscuri;

- costurile renovărilor parţiale;

- costul inspecţiilor, întreţinerii şi reparaţiilor;

- costul dezafectării (demolare, reciclarea materialelor);

- costul măsurilor de protecţie a mediului.

(3) Durata de exploatare a acoperişurilor verzi este mai mare decât cea a acoperişurilor normale deoarece straturile de termo-hidroizolaţii sunt protejate prin materialul de cultură şi de vegetaţie.

41

9.2. Întreţinere

(1) Întreţinerea unui acoperiş verde presupune parcurgerea a două etape distincte:

a. întreţinerea după plantare, care poate dura până la doi ani, în care are loc procesul de consolidare a plantelor. Este o perioadă în care substratul trebuie să rămână în permanenţă umed. Este mai ales cazul acoperişurilor extensive, unde au fost utilizate seminţe şi eventual lăstari pulverizaţi cu mulci pe suport;

b. întreţinerea pe perioada de serviciu a acoperişului verde, care presupune cel puţin o dată pe an inspecţia şi plivirea plantelor uscate sau a buruienilor în cazul acoperişurilor semi-intensive.

(2) Acoperişurile terasă grădină intensive necesită oricum o întreţinere dedicată, în funcţie de utilizarea terasei respective şi care ţine cont de plantele corespunzătoare fiecărui anotimp, de perioada lor de creştere, înflorire etc, astfel încât în orice moment din an terasa respectivă să aibă un aspect controlat.

(3) Se recomandă ca proiectantul să apeleze la furnizori de sistem, ale căror produse sunt puse pe piaţă în conformitate cu legislaţia în vigoare. Selecţia substratului şi plantelor trebuie validată de specialişti în domeniu (horticultor, botanist).

CAPITOLUL 10 - AMENAJAREA ACOPERIŞURILOR VERZI PE CLĂDIRI EXISTENTE

10.1. Metodologia generală de proiectare

Amenajarea acoperişurilor verzi pe clădirile existente implică parcurgerea următoarelor etape:

1 Formularea de către beneficiar a temei de proiectare pentru acoperişul verde (tipul vegetaţiei solicitat)

2 Expertizarea clădirii existente cu următoarele etape (conform Codului P100-3/2008):

a. Colectarea informaţiilor disponibille şi stabilirea nivelului de cunoaştere

b. Evaluarea calitativă

c. Evaluarea prin calcul

3 Stabilirea capacităţii disponibile de rezistenţă şi a rigidităţii structurii existente pentru:

a. încărcări verticale

b. încărcări seismice

Notă: Atragem atenţia că rezistenţa unei clădiri existente la încărcări seismice depinde în primul rând de nivelul de asigurare seismică iniţială care este variabil în funcţie de prevederile reglementare existente la data proiectării clădirii. În aceste condiţii, este posibil ca realizarea acoperişului verde să fie condiţionată (acceptabilă / inacceptabilă) în funcţie de amploarea lucrărilor de intervenţie necesare pentru realizarea siguranţei seismice cerute de Codul P100-3/2008.

4 Compararea capacităţii de rezistenţă şi a rigidităţii cu cerinţele rezultate din tema de

proiectare

42

5 Propunerea soluţiei pentru realizarea acoperişului verde în funcţie de rezultatele analizelor de la 4:

a. realizarea acoperişului pe structura existentă dacă cerinţele nu depăşesc capacitatea structurii;

b. realizarea acoperişului cu consolidarea locală a ultimului planşeu sau, dacă este cazul, a ansamblului structurii;

c. demolarea şi refacerea acoperişului pentru satisfacerea cerinţelor de rezistenţă şi de rigiditate.

6 Examinarea opţiunilor de la punctele b şi c de mai sus pe baza unei analize "cost / beneficiu". În cazul în care, prin temă, s-a prevăzut vegetaţie intensivă sau semi-intensivă se va examina şi oportunitatea adoptării unui sistem de cultură mai uşor (vegetaţie extensivă).

Nota 1. Pentru examinarea, în primă aproximaţie, a fezabilităţii unui acoperiş verde pot fi folosite graficele

date la capitolul 6 (figurile 1-4)

10.2. Indicaţii generale de proiectare

Ca indicaţii generale de proiectare a acoperişurilor verzi pe clădiri existente trebuie avute în vedere următoarele:

- pentru planşeele / acoperişurile uşoare (de exemplu structuri metalice acoperite cu panouri sandwich din tablă profilată şi termoizolaţie) există o probabilitate foarte ridicată ca să nu fie posibilă amenajarea unui acoperiş verde fără consolidarea structurii chiar şi în ipoteza vegetaţiei extensive. În cele mai multe cazuri, pentru aceste clădiri rezultă şi necesitatea consolidării structurii verticale şi a fundaţiilor.

- în cazul clădirilor cu un singur nivel acoperite cu elemente prefabricate din beton precomprimat (chesoane, elemente T sau TT) cu greutate proprie de circa 2,0 ÷ 4,0 kN/m2, amenajarea acoperişurilor cu vegetaţie extensivă este posibilă în cele mai multe cazuri (este necesară însă o expertiză detaliată pentru a identifica tipul elementelor folosite şi capacitatea de rezistenţă a acestora). În funcţie de nivelul de protecţie seismică iniţială a clădirii este posibil să rezulte şi necesitatea consolidării ansamblului clădirii.

- În cazul clădirilor multietajate cu structură din zidărie sau din beton armat, cu planşee din beton armat, posibilitatea amenajării acoperişurilor verzi este condiţionată în primul rând de capacitatea de rezistenţă şi de rigiditatea ultimului planşeu. În multe cazuri sporul de greutate adus de vegetaţia extensivă şi, uneori, chiar de vegetaţia semi-intensivă, poate fi compensat, în mare parte, prin eliminarea straturilor de beton de pantă, a termoizolaţiilor şi a straturilor de protecţie a termo-hidroizolaţiilor.

43

ANEXA 1

REFERINŢE LEGISLATIVE ŞI TEHNICE

1. Legislaţie:

Nr. crt.

Acte legislative Publicaţia

1 Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.12 din 24 ianuarie 1995

2 Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului de stat, ministrul administraţiei şi internelor nr.1.822/394/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 90 din 27 ianuarie 2005

2. Reglementări tehnice:

Nr. crt.

Reglementări tehnice Publicaţia

1 Cod de proiectare seismică - partea a III-a Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3/2008, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, nr.704 / 2009

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.647 şi nr.647 bis din 1 octombrie 2009

2 Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor, indicativ CR 0 -2012, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr.1.530 / 2012

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.647 şi nr. 647 bis din 11 septembrie 2012

3 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor, indicativ CR 1-1-3 /2012, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 şi nr.704 bis din 15 octombrie 2012

44

turismului nr.1.655 / 2012

4 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor, indicativ CR 1-1- 4 / 2012 aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr.1.751 / 2012

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 şi nr.704 bis din 15 octombrie 2012

3.Standarde

Nr. crt.

Indice Denumire

1 SR EN 1991-1-1: 2004

Eurocod 1:Acţiuni asupra structurilor Partea 1-1: Acţiuni generale. Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri

2 SR EN 1991-1-1: 2004/AC:2009 Eurocod 1:Acţiuni asupra structurilor Partea 1 -1: Acţiuni generale. Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări din exploatare pentru construcţii

3 SR EN 1991-1-1: 2004/NA:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acţiuni generaIe. Greutăţi specifice, greutăţi proprii, incărcări din exploatare pentru construcţii. Anexă naţională

4 SR EN 1992-1-1:2004 SR EN 1992-1-1:2004/AC:2012

Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri

5 SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008 SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008/A9l:2009

Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexă naţională

6 SR EN 1993-1-1:2006 SR EN 1993-1-1:2006/AC:2009

Eurocod 3:Proiectarea structurilor de oţel.Partea1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri

7 SR EN 1993-1-1:2006/NA:2008

Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel.Partea1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexă naţională

45

ANEXA 2 INFORMATIVĂ

VEGETAŢIA ROMÂNIEI

Etajele de climat ale României

Climat temperat, răcoros, mai umed:

Climat boreal, rece şi umed: Climat subalpin Climat alpin

Temp. medie anuală: 4- 80C Temp. medie anuală: 2- 4

0C Temp. medie anuală: 2→ - 0,5

0C Temp. medie anuală: -0,5→ - 2,5

0C

precipitaţii: 650 – 1100 mm/an precipitaţii: 1000 – 1200 mm/an precipitaţii: 1200 mm/an precipitaţii: peste 1400 mm/an

Zonele/etajele de vegetaţie ale României

Zonă/etaj Localizare Clima Asociaţii vegetale

zona stepei SE ţării: Câmpia tabulară a Bărăganului de E Partea cea mai joasă din Podişul

Moldovei Podişul vălurat din N, centrul Dobrogei Podişul plan din S Dobrogei

Altitudine: 20 – 100 m în Bărăgan; 100 – 200 m Moldova, Dobrogea

uscată

Temp. medie anuală: 10-110C

Precipitaţii: 350 – 450 mm/an

stepa petrofilă (în Dobrogea) pe stâncării – tufărişuri submediteraneene pe versanţi N – stejar pufos în luncă – zăvoaie, păduri, pajişti mezofile pajişti halofile

asociaţii ierboase arenicole

zona silvostepei Câmpii periferice Carpaţilor Altitudine: 50 – 150 m

Podişurile Moldovei, Dobrogei Altitudine: 50 – 250 m

caldă, mai puţin uscată

Temp. medie anuală: 9,5-10,50C

Precipitaţii: 500 – 600 mm/an

asociaţii cu arţar tătărăsc (în N. Moldovei) arţar tătărăsc – stejar brumăriu (Dobrogea) stejar pufos, cer, gârniţă (Muntenia Oltenia) porumbar, păducel (margini de pădure) pajişti, pajişti halofile (lucernă, Festuca

valesiaca)

zona nemorală N. Moldovei; centrul Transilvaniei (podişuri joase)

SV Dobrogei (câmpii joase sau înalte) Muntenia, Oltenia (piemonturi

fragmentate) Banat, Crişana

Altitudine: 150 – 300 m

Climat mai rece şi umed - a (N Moldovei, centrul Transilvaniei)

Climat cald, suficient de umed - b

a: stejari mezofili – stejar, gorun (prin defrişare s-au format pajişti secundare)

b: stejari subtermofili, termofili – gârniţă, cer (pajişti secundare)

lunci: salcie, frasin, arin negru, stejar

46

Zonele/etajele de vegetaţie ale României (continuare)

Etaj nemoral

altitudine 300 – 1300 m. pe dealuri, în partea mijlocie a munţilor

a) subetaj gorun (300 – 600 m)

caracter suboceanic

Temp. medie anuală: 7,5-90C

precipitaţii: 650 – 750 mm/an

veri calde, umede

ierni blânde

gorun, carpen (centrul, N ţării) păduri de amestec – tei, carpen (S ţării) pe soluri uscate – gorun (2 subspecii) pe versanţi umbriţi – carpen, fag pe versanţi însoriţi, în S, V – gorun, cer, gârniţă la poale – stejar, carpen în locuri umede - arin prin defrişare s-au instalat pajişti secundare

a) subetaj fag (300 – 600 m)

caracter oceanic

Temp. medie anuală: 4-7,50C

precipitaţii: 750 – 1 100 mm/an

veri răcoroase, umede, cu nebulozitate mare

ierni blânde

făgete montane pinete (pe stâncării) pe văi cu mult humus – frasin, paltin de munte pe prundiş – arin alb la altitudini mari – molid în amestec cu fag prin defrişare s-au instalat pajişti secundare

Etaj boreal

altitudine 1200 – 1750 m (în N) altitudine 1300 – 1850 m (în S) partea mijlocie şi superioară a munţilor

rece, umedă

Temp. medie anuală: 4-20C

precipitaţii: 1000 – 1200 mm/an

molidiş molidiş cu muşchi de turbă în zone defrişate – pajişti secundare

Etaj subalpin

Mţii Maramureşului, Rodnei, Călimani, Bucegi,

Făgăraş, Parâng – Cindrel, Ţarcu – Godeanu, Retezat, Ceahlău, Ciucaş, Apuseni Altitudine: 1750 – 1850m

Foarte rece, umedă

Temp. medie anuală: 2→ - 0,50C

precipitaţii: peste 1200 mm/an

tufărişuri de jneapăn rarişti cu molid, jneapăn pajişti buruienişuri înalte – pe grohotişuri umezite, în

văi prin defrişarea jneapănului – pajişti, tufărişuri de

afin

Etaj alpin

Rodnei, Călimani Făgăraş, Parâng – Cindrel, Ţarcu – Godeanu, Retezat, Altitudine: 1750 – 1850m

Foarte rece, umedă

Temp. medie anuală: - 2,5→ - 0,50C

precipitaţii: 1300 - 1400 mm/an

vânturi puternice

pajişti de ierburi scunde tufărişuri de arbuşti pitici asociaţii de plante în „pernuţe”

47

Tabel cu arealul speciilor şi localizarea lor în condiţiile climatului din România

(etajele de vegetaţie)

Arealul speciilor Localizare

arcto – alpin

circumpolar

Climat foarte rece, din golurile (pajiştile) alpine

boreal Climat rece, la altitudine între 1200 – 1800m

european

central – european

În păduri de foioase, pajişti mezofile, între 200 – 1200 m altitudine

pontic – siberian partea de E, în climat continental

balcanice

submediteraneene

S,V ţării, cu pătrunderi spre interiorul arcului carpatic

48

Harta provinciilor floristice ale României

Provinciile sunt trasate în funcţie de arealul speciilor spontane dominante, cu precădere al speciilor lemnoase. Liniile de demarcaţie delimitează arealul unde acestea sunt abundent reprezentate, reflectând condiţiile climatice şi edafice locale. Ca şi în cazul zonelor şi etajelor de vegetaţie, împărţirea în provincii floristice ţine seama, pe lângă vegetaţie, de tipul de sol, regimul hidric şi termic, formele de peisaj şi teritoriile ecologic omogene.

49

ANEXA 3

INFORMATIVĂ

PLANTE, SUBSTRATURI, CERINŢE ECOLOGICE

Tabel 1 Specii de ferigi care pot fi utilizate pentru acoperişuri verzi

Legendă

Nr. crt.

Sistematică (denumire populară/ denumire ştiinţifică)

Caractere specie

Cerinţe substrat

Ecologie

Origine/ răspândire în ţară

Recomandări

Înălţim

e

ma

x.

(cm

)

Dia

metr

u

(cm

)

Perioadă

înflorire

Fru

nze

Adâncim

e

(cm

)

pH

Tro

ficitate

Alte c

erinţe

Um

iditate

(sol+

aer)

Rezis

tenţă

la g

er

Lu

min

a

Cure

nţi a

er

Polu

are

1.

Famila Polypodiaceae

Feriguță Polypodium vulgare (erbacee perenă) 2

5 -

30

25

– 3

0

-

5-1

5

-

m

●

Specie autohtonă Frecvente în zona de păduri stejar – etaj boreal în păduri, pe stâncării umbroase

Soluri bine drenate; substrat

fibos; se înmulțește prin rizomi (primăvara) sau prin spori (toamna)

2.

Famila Aspleniaceae

Strașnic Asplenium trichomanes (erbacee perenă)

15

15

- 3

0

-

5

m

Specie autohtonă Frecvente în zona de păduri stejar – etaj boreal în păduri, pe stâncării

Soluri bine aprovizionate cu

apă; pot crește pe

substraturi foarte subțiri (Se poate instala în

crăpăturile pereților vechi)

se înmulțește prin spori (toamna)

Caractere specie I – XII: lunile în care specia înfloreşte

: frunze căzătoare

: frunze persistente

Ecologie Umiditate (sol + aer)

- specie xerofilă (se poate dezvolta în condiţii de umiditate redusă în aer şi sol) m – specie mezofilă (specii care se dezvoltă pe soluri bine aprovizionate cu apă, revene – reavăn-jilave şi în condiţii de

umiditate suficientă în aer) h – specii higrofile (se dezvoltă pe soluri umede, dar fără ca apa să stagneze, reavăn – jilave,reavăn – umede; de

asemenea, în aer necesită condiţii de umiditate) H – higrofile (helofile: se dezvoltă pe soluri îmbibate cu apă, înmlăştinite)

Cerinţe substrat ph: 4,5 - specii extrem acidofile 4,5 – 5,5 – specii acidofile 5,5 – 6,5 – specii slab acidofile 6,5 – 7,2 – specii neutrofile 7,2 - specii bazifile

Rezistenţa la ger

- specie rezistentă la îngheţ (poate suporta temperaturi sub -150C)

- specie care poate suporta temperaturi între -5 - -150C

- specie care poate rezista la temperaturi între 0 - -50C

Troficitate

- megatrofe: specii care se dezvoltă pe soluri cu troficitate foarte ridicată

- eutrofe: specii care necesită soluri cu troficitate mare

- mezotrofe: specii care necesită soluri cu o troficitate mijlocie

- oligotrofe: specii de soluri sărace

- euritrofe : specii indiferente la gradul de troficitate al solului

Lumina ● – specie de umbră

- specie de lumină

- specie fototolerantă (suportă diferite grade de umbrire)

50

ANEXA 3 Tabel 2

Specii de plante perene, suculente (crassulaceae) care supravieţuiesc pe substraturi subţiri (4-6 cm) ale acoperişurilor verzi

Nr. crt.

Sistematică (denumire populară/ denumire ştiinţifică)

Caractere specie

Cerinţe substrat

Ecologie

Origine/ răspândire în ţară

Recomandări

Înălţim

e

ma

x.

(cm

)

Dia

metr

u

(cm

)

perioadă

înflorire

frunze

Adâncim

e

(cm

)

pH

Tro

ficitate

Alte

cerinţe

Um

iditate

(sol+

aer)

Rezis

t. la

ge

r

Lu

min

a

Cure

nţi

ae

r

Polu

are

1.

Famila Crassulaceae Iarbă de şoaldină Sedum acre

5 -

15

nedefinit

ă

V-V

II

4-6

6,5

– 7

,2

Specie autohtonă Frecventă din zona de stepă – etaj fag, pe soluri scheletice, ziduri, pietriș, nisip

Soluri bine drenate; locuri însorite, călduroase pe timpul verii. Înmulțirea prin divizarea plantelor mamă din primăvară până la mijlocul verii, sau prin semințe toamna sau primăvara

2.

Famila Crassulaceae Sedum album

5 -

20

nedefinit

ă

VI-

VII

4-6

6,5

– 7

,2

Specie autohtonă Sporadică, din etaj gorun – etaj boreal, pe stâncării, pietrișuri

Soluri bine drenate; locuri însorite, călduroase pe timpul verii. Înmulțirea prin divizarea plantelor mamă din primăvară până la mijlocul verii, sau prin semințe toamna sau primăvara

3.

Famila Crassulaceae Șoaldină aurie Sedum hispanicum (plantă anuală - bianuală)

5-1

5

nedefinită

VI

- V

II

4-6

6,5

– 7

,2

Specie autohtonă Frecventă din etaj fag – etaj subalpin, în locuri uscate, însorite, pietroase

Soluri bine drenate; locuri însorite, călduroase pe timpul verii. Înmulțirea prin semințe primăvara devreme, în răsadnițe sau direct în câmp la mijlocul verii

4.

Famila Crassulaceae Sedum rupestre 1

5 -

20

nedefinită

VI

- V

II

4-6

6,5

– 7

,2

Specie autohtonă Rară, etaj gorun – etaj fag, pe stâncării, nisipuri, soluri scheletice

Soluri bine drenate; locuri însorite, călduroase pe timpul verii. Înmulțirea prin divizarea plantelor mamă din primăvară până la mijlocul verii, sau prin semințe toamna sau primăvara

5.

Famila Crassulaceae Sedum sexangulare

6-1

5

nedefinită

VI

- V

II

4-6

6,5

– 7

,2

Specie autohtonă Sporadică, zona păduri de stejar – etaj boreal, pe stâncării înierbate ziduri, nisipuri,

Soluri bine drenate; locuri însorite, călduroase pe timpul verii. Înmulțirea prin divizarea plantelor mamă din primăvară până la mijlocul verii, sau prin semințe toamna sau primăvara

6.

Famila Crassulaceae Sedum spurium

5-2

0

nedefinită

VI

- V

III

4-6

6,5

– 7

,2

Specie originară din Caucaz Soluri bine drenate; locuri însorite, călduroase pe timpul verii. Înmulțirea prin divizarea plantelor mamă din primăvară până la mijlocul verii, sau prin semințe toamna sau primăvara

7.

Famila Crassulaceae Sempervivum tectorum 2

0 -

50

Până la

20

VIII -

IX

4-6

6,5

– 7

,2

Specie originară din zona montană a Europei

Soluri bine drenate; locuri însorite. Înmulțirea prin plantulele formate de planta mamă, vara

8.

Famila Crassulaceae Verzişoare de munte Sempervivum montanum

5-2

0

10

VII

-IX

4-6

5,5

– 6

,5

Specie autohtonă Sporadică, et. boreal – et. alpin, pe stâncării

Soluri bine drenate; locuri însorite. Înmulțirea prin plantulele formate de planta mamă, vara

51

ANEXA 3 Tabel 3

Specii de plante perene, care supravieţuiesc pe substraturile cuprinse între 6 şi 10cm ale acoperişurilor verzi

Nr. crt.

Sistematică (denumire populară/

denumire ştiinţifică)

Caractere specie

Cerinţe substrat

Ecologie

Origine/ răspândire în ţară

Recomandări

Înălţim

e

ma

x.

(cm

)

Dia

metr

u

(cm

)

perioadă

înflorire

frunze

Adâncim

e

(cm

)

pH

Tro

ficitate

Alte

cerinţe

Um

iditate

(sol+

aer)

Rezis

t.

la

ge

r

Lu

min

a

Cure

nţi

ae

r

Polu

are

1.

Famila Caryophyllaceae Garofiţă de câmp Dianthus carthusianorum 3

0 –

60

6

VI-

VII

I

6-1

0

6,5

–

7,2

Specie autohtonă frecventă, zona pădurii de stejar – etaj fag, în pajiști

Soluri bine drenate; locuri însorite, pământuri ușor alcaline. Se înmulțește prin semințe sau butași

2.

Famila Lamiaceae Cimbrişor Thymus pulcherrimus 1

0

VI-

IX

6-1

0

6,5

–

7,2

Specie autohtonă frecventă, etaj alpin, în pajiști, pe stâncării, grohotișuri

Soluri bine drenate, în locuri însorite. Se înmulțesc prin butași sau prin înrădăcinarea tulpinilor în cursul verii.

3.

Famila Brassicaceae Ciucuşoară Alyssum montanum 5

-25

15

IV-V

I

6

-10

6,5

–

7,2

Specie autohtonă, în etaj gorun – etaj fag, pe stâncării înierbate

Soluri bine drenate, locuri însorite. Se înmulțește prin butași din plante primăvara sau prin semințe toamna

4.

Famila Rosaceae Potentilla crantzii

10

-20

10

-20

V -

VII

I

6

-10

6,5

–

7,2

Specie autohtonă, în etaj subalpin – etaj alpin, stâncării, soluri scheletice, în locuri însorite

Soluri bine drenate, se înmulțește prin semințe toamna sau prin fragmente de plante toamna sau primăvara

5.

Famila Campanulaceae Clopoţei Campanula carpatica 1

0-4

0

30

VI

- IX

6

-10

7,2

calc

ifilă

m

Specie autohtonă, în etaj fag – etaj subalpin, pe stâncării calcaroase

Soluri bine drenate, umede; se înmulțesc prin semințe toamna sau prin despărțirea tufelor primăvara

Legendă:

Caractere specie I – XII: lunile în care specia înfloreşte

: frunze căzătoare

: frunze persistente

Ecologie Umiditate (sol + aer)

- specie xerofilă (se poate dezvolta în condiţii de umiditate redusă în aer şi sol) m – specie mezofilă (specii care se dezvoltă pe soluri bine aprovizionate cu apă, revene – reavăn-jilave şi în condiţii de umiditate suficientă în aer)

h – specii higrofile (se dezvoltă pe soluri umede, dar fără ca apa să stagneze, reavăn – jilave,reavăn – umede; de asemenea, în aer cu condiţii de umiditate) H – higrofile (helofile: se dezvoltă pe soluri îmbibate cu apă, înmlăştinite)

Cerinţe substrat ph: 4,5 - specii extrem acidofile 4,5 – 5,5 – specii acidofile 5,5 – 6,5 – specii slab acidofile 6,5 – 7,2 – specii neutrofile 7,2 - - specii bazifile

Rezistenţa la ger

- specie rezistentă la îngheţ (poate suporta temperaturi sub -150C)

- specie care poate suporta temperaturi între -5 - -150C

- specie care poate rezista la temperaturi între 0 - -50C

Troficitate

- megatrofe: specii care se dezvoltă pe soluri cu troficitate foarte ridicată

- eutrofe: specii care necesită soluri cu troficitate mare

- mezotrofe: specii care necesită soluri cu o troficitate mijlocie

- oligotrofe: specii de soluri sărace

- euritrofe : specii indiferente la gradul de troficitate al solului

Lumina ● – specie de umbră

- specie de lumină

- specie fototolerantă (suportă diferite grade de umbrire)

52

ANEXA 3 Tabel 4

Specii de plante cu bulbi, rizomi care pot fi utilizate pentru acoperişuri verzi

Nr. crt.

Sistematică (denumire populară/

denumire ştiinţifică)

Caractere specie

Cerinţe substrat

Ecologie

Origine/ răspândire în ţară

Recomandări

Înălţim

e

ma

x.

(cm

)

Dia

metr

u

(cm

)

perioadă

înflorire

frunze

Adâncim

e

(cm

)

pH

Tro

ficitate

Alte

cerinţe

Um

iditate

(sol+

aer)

Rezis

ten

t

la g

er

Lu

min

a

Cure

nţi

ae

r

Polu

are

1.

Famila Liliaceae Lalea Tulipa clusiana 3

0 -

40

20

IV -

V

10

- 2

0

6,5

– 7

,2

Specie Originară din Asia Mică

Soluri bine drenate; locuri însorite, călduroase pe timpul verii

2.

Famila Liliaceae Muscari azureum

10

– 1

5

5 -

8

IV -

V

10

- 2

0

6,5

– 7

,2

Soluri bine drenate; locuri însorite; înmulțirea prin bulbi la sfârșitul verii sau prin semințe toamna (se poate autoînsămânța)

3.

Famila Liliaceae Ceapa ciorii Muscari comosum 2

0 -

30

10

- 1

2

VI

- V

II

10

- 2

0

6,5

– 7

,2

-

m

Specie autohtonă Frecventă la marginea pădurilor din zona de silvostepă – etaj gorun

Soluri bine drenate; locuri însorite; înmulțirea prin bulbi la sfârșitul verii sau prin semințe toamna

4.

Famila Alliaceae Hajmă păsărească Allium flavum 1

0 –

35

5 -

8

VII

- V

III

10

- 2

0

6,5

– 7

,2

Specie autohtonă Sporadică, zona de stepă – etajul gorun în pajiști, tufărișuri, locuri aride, stâncoase

Soluri bine drenate; locuri însorite; înmulțirea prin bulbi plantați toamna

5.

Famila Alliaceae Allium schoenoprasum

12

-25

5-1

0

VI

- V

III

10

- 2

0

6,5

– 7

,2

Soluri bine drenate; locuri însorite; înmulțirea prin bulbi plantați toamna

6.

Famila Iridaceae Răţşoară Iris pumilla 1

0 -

15

IV -

V

10

- 2

0

7,2

Specie autohtonă frecventă, zona de stepă – etajul gorun în pajiști însorite

Soluri bine drenate; locuri însorite; soluri ușor alcaline; înmulțirea prin divizarea rizomilor toamna (la 3-4 ani)

7.

Famila Iridaceae Stânjenei Iris germanica 6

0 -

12

0

V -

VI

10

- 2

0

7,2

-

m

Specie originară din estul zonei mediteraneene

Soluri bine drenate; locuri însorite; soluri ușor alcaline; înmulțirea prin divizarea rizomilor toamna (la 3-4 ani)

8.

Famila Iridaceae Stânjenei Iris graminea 2

0 -

40

V -

VI

10

- 2

0

7,2

-

m

Specie autohtonă, frecventă în zona de silvostepă – etaj gorun în pajiști, margini de pădure

Soluri bine drenate; locuri însorite; soluri ușor alcaline; înmulțirea prin divizarea rizomilor toamna (la 3-4 ani). Se resimte dacă este mutată

53

ANEXA 3 Tabel 5

Specii de plante anuale care pot fi utilizate pentru acoperişuri verzi

Legendă

Nr. crt.

Sistematică (denumire populară/

denumire ştiinţifică)

Caractere specie

Cerinţe substrat

Ecologie

Origine/ răspândire în ţară

Recomandări

Înălţim

e

ma

x.

(cm

)

Dia

metr

u

(cm

)

Perioadă

înflorire

Fru

nze

Adâncim

e

(cm

)

pH

Tro

ficitate

Alte

cerinţe

Um

iditate

(sol+

aer)

Rezis

t. la

ge

r

Lu

min

a

Cure

nţi

ae

r

Polu

are

1.

Famila Asteraceae Lipscănoiaice, ocheşele Coreopsis tinctoria 3

0 –

90

20

Vii

- IX

20

- 2

5

6,5

– 7

,2

Păm

ântu

ri u

șoare

Specie originară din America de Nord

Soluri bine drenate; locuri însorite, pământuri ușoare, nisipoase

2.

Famila Asteraceae Cosmos, Mărăraş Cosmos sulphureus 3

0 –

40

20

Vii

- IX

20

- 2

5

6,5

– 7

,2

m

Specie originară din Mexic

Soluri bine drenate, substrat ușor

3.

Famila Asteraceae Albăstrele Centaurea cyanus 3

0 –

70

20

Vii

- IX

2

0 -

25

6,5

– 7

,2

Specie autohtonă, în zona de stepă – etaj fag

Soluri bine drenate, substrat cu fertilitate medie - scăzută

4.

Famila Ranunculaceae Chica voinicului Nigella damascena 2

0 –

50

30

V -

VII

I

20

- 2

5

6,5

– 7

,2

m

Specie originară din zona mediteraneană

Soluri bine drenate, fertile

5.

Familia Papaveraceae Mac cornut Glaucium flavum 3

0 –

60

45

VI

- V

II

20

- 2

5

6,5

– 7

,2

Locuri

nis

ipoas

e

Specie autohtonă, în zona de stepă – etaj gorun

Soluri bine drenate, ușoare;

Caractere specie I – XII: lunile în care specia înfloreşte

: frunze căzătoare

: frunze persistente

Ecologie Umiditate (sol + aer)

- specie xerofilă (se poate dezvolta în condiţii de umiditate redusă în aer şi sol) m – specie mezofilă (specii care se dezvoltă pe soluri bine aprovizionate cu apă, reavene – reavăn-jilave şi în condiţii de umiditate suficientă în aer)

h – specii higrofile (se dezvoltă pe soluri umede, dar fără ca apa să stagneze, reavăn – jilave,reavăn – umede; de asemenea, în aer cu condiţii de umiditate)

H – higrofile (helofile: se dezvoltă pe soluri îmbibate cu apă, înmlăştinite) Cerinţe substrat ph: 4,5 - specii extrem acidofile 4,5 – 5,5 – specii acidofile 5,5 – 6,5 – specii slab acidofile 6,5 – 7,2 – specii neutrofile 7,2 - - specii bazifile

Rezistenţa la ger

- specie rezistentă la îngheţ (poate suporta temperaturi sub -150C)

- specie care poate suporta temperaturi între -5 - -150C

- specie care poate rezista la temperaturi între 0 - -50C

Troficitate

- megatrofe: specii care se dezvoltă pe soluri cu troficitate foarte ridicată

- eutrofe: specii care necesită soluri cu troficitate mare

- mezotrofe: specii care necesită soluri cu o troficitate mijlocie

- oligotrofe: specii de soluri sărace

- euritrofe : specii indiferente la gradul de troficitate al solului

Lumina ● – specie de umbră

- specie de lumină

- specie fototolerantă (suportă diferite grade de umbrire)

54

ANEXA 3 Tabel 6

Specii de plante lemnoase care pot fi utilizate pentru acoperişuri verzi Nr. crt.

Sistematică (denumire populară/ denumire ştiinţifică)

Caractere specie

Cerinţe substrat

Ecologie

Origine/

răspândire în ţară

Recomandări

Înălţim

e

ma

x.

(cm

)

Dia

metr

u

(cm

)

perioadă

înflorire

frunze

Adâncim

e

(cm

)

pH

Tro

ficitate

Alte c

erinţe

Um

iditate

(sol+

aer)

Rezis

tenţă

la g

er

Lu

min

a

Cure

nţi a

er

Polu

are

1.

Famila Fabaceae (Leguminosae) Grozamă Genistella sagittalis (subarbust târâtor)

1-

25

5 -

20

V -

V

II

20

- 2

5

4,5

-

6,5

calc

ifugă

-

m

Specie autohtonă Frecvenţă în zona de păduri stejar – etaj fag (până la 1200m altitudine)

Soluri bine drenate; cerinţe scăzute faţă de elemente nutritive; în plin soare. Transplantarea poate să o afecteze. Înmulţirea prin seminţe (toamna) sau butaşi (vara) din lăstari sau ramuri parţial lignificat.

2.

Salcâm roşu Robinia hispida (arbust stolonifer) 1

00

- 3

00

10

0-3

00

V -

V

I

25

– 3

0

Habitat

larg

Sensib

il Specie alohtonă (America de Nord)

Bun pentru soluri sărace, uscate; necesită locuri însorite; creşte bine pe orice substrat, dar bine drenat: înmulţire prin seminţe sau drajoni (toamna)

3.

Drob Cytisus nigricans (subarbust)

30

– 1

50

15

0

VI

- V

III

20

- 2

5

4,5

– 5

,5

Sp.

pio

nie

ră

m

Specie autohtonă Frecvenţă în zona de stepă – etaj fag (până la 1200m altitudine)

Locuri însorite, soluri bine drenate, fertile (dar nu supraîngrăşate). Transplantarea îl poate afecta. Înmulţirea prin seminţe toamna sau butaşi vara

4.

Drobiţă Genista tinctoria (subarbust) 1

0–

60

(150)

(150)

Vi -

VII

2

0 -

25

4,5

- 6

m

Specie autohtonă Frecvenţă în zona de păduri stejar – etaj fag (până la 1200m altitudine)

În plin soare, soluri bine drenate, fertilitate medie. Înmulţirea prin seminţe (toamna) sau butaşi (vara) din lăstari sau ramuri parţial lignificat.

5.

Caragană Caragana frutex (arbust)

(30)

100

(30)

100

V -

VI

20

- 2

5

Cre

şte

re

lentă

Specie autohtonă Caracteristic Dobrogei

În plin soare, soluri bine drenate, fertilitate medie. Înmulţire prin butaşi vara, seminţe toamna

Legendă

Caractere specie I – XII: lunile în care specia înfloreşte

: frunze căzătoare

: frunze persistente

Ecologie Umiditate (sol + aer)

- specie xerofilă (se poate dezvolta în condiţii de umiditate redusă în aer şi sol) m – specie mezofilă (specii care se dezvoltă pe soluri bine aprovizionate cu apă, revene – reavăn-jilave şi în condiţii de umiditate suficientă în aer)

h – specii higrofile (se dezvoltă pe soluri umede, dar fără ca apa să stagneze, reavăn – jilave,reavăn – umede; de asemenea, în aer cu condiţii de umiditate) H – higrofile (helofile: se dezvoltă pe soluri îmbibate cu apă, înmlăştinite)

Cerinţe substrat ph: 4,5 - specii extrem acidofile 4,5 – 5,5 – specii acidofile 5,5 – 6,5 – specii slab acidofile 6,5 – 7,2 – specii neutrofile 7,2 - - specii bazifile

Ecologie Rezistenţa la ger

- specie rezistentă la îngheţ (poate suporta temperaturi sub -150C)

- specie care poate suporta temperaturi între -5 - -150C

- specie care poate rezista la temperaturi între 0 - -50C

Troficitate

- megatrofe: specii care se dezvoltă pe soluri cu troficitate foarte ridicată

- eutrofe: specii care necesită soluri cu troficitate mare

- mezotrofe: specii care necesită soluri cu o troficitate mijlocie

- oligotrofe: specii de soluri sărace

- euritrofe : specii indiferente la gradul de troficitate al solului

Ecologie Lumina

● – specie de umbră

- specie de lumină

- specie fototolerantă (suportă diferite grade de umbrire)

55

ANEXA 3 INFORMATIVĂ

Tabel 7

Caracteristicile principalelor componente care intră în alcătuirea substraturilor Componentul Caracterizare generală Greutate

Volumetrică (kg/m3)

Porozitate totală

Volum de aer (%)

Apa uşor

accesibilă (%)

Alte caracteristici

Pământul de frunze Rezultă din descompunerea frunzelor, timp de 2-3 ani

Pământ uşor - Grad mare de afânare

- pH 4,5 – 5,5 brun-negricioas

Pământul de ferigi Din descompunerea frunzelor, rizomilor, şi rădăcinilor de ferigi care cresc în condiţii naturale

- - - - Aspect fibros negru, pH acid pentru specii acidofile

Pământul de ericacee Din descompunerea resturilor vegetale a unor plante din familia Ericaceae

Uşor - Grad mare de afânare

- Brun-negricios pH 3 – 4,5 trebuie păstrat în condiţii de umiditate normală pentru plante acidofile

Pământul de ţelină Este stratul de 10-12 cm de pământ natural, ridicat de la suprafaţa terenurilor cultivate cu lucernă, trifoi, de pe izlazurile naturale sau de pe suprafeţele gazonate cu amestecuri de ierburi

Greu redusă - - Brun-cafeniu Structură granulară Conţinut ridicat în elemente nutritive pH 6,5-8

Pământul de grădină De pe suprafeţele cultivate cu legume sau flori, fertilizate, întreţinute fără buruieni (fără erbicidare)

- - - - Structură bună, fertilitate mare

Mraniţa Prin fermentarea avansată a gunoiului de grajd (2 – 3 ani)

700 – 800 - - - Aspect grăunţos, unsuros, închis la culoare; pH 7,5 – 7,8 (slab alcalin)

Turba Sediment format din resturi vegetale acumulate în locuri umede (în turbării) Pe plan mondial, datorită reducerii zăcămintelor exploatabile, a fost propus substratul pe bază de fibre de cocos

500 – 600 - - - Conţinut relativ scăzut de elemente nutritive; liberă de agenţi patogeni şi seminţe de buruieni

a) Turbării de mlaştini eutrofe (turbării joase)

s-au format pe fundul unor lacuri, mlaştini sau albii de râu sau văi (turba neagră)

400 - 600 80 - 90 5 – 20 20 -25 Densitate aparentă: 0,25 – 0,30 Capacitate de reţinere a apei : de 4-5 ori greutatea proprie Reţinerea aerului după reumectare 4,3 % pH 6,0 – 6,5

b) Turbării de mlaştini oligotrofe sau turbării înalte

Formate sub păduri pe cumpăna apelor, pe orice formă de relief, pe roci silicioase, în condiţii de precipitaţii peste 750mm anual (turba roşie, turba blondă, turba acidă sau turba fibroasă)

400 - 600 90 – 95 20 - 30 25 - 45 Densitate aparentă: 0,08 – 0,16 Capacitate de reţinere a apei : de 10 - 15 ori greutatea proprie Reţinerea aerului după reumectare 12,6% pH 3,0 – 5,0 apreciată pentru capacitatea ridicată de reţinere a apei

c) Turbării de mlaştini intermediare sau mezotrofe

Sunt alcătuite din plantele întâlnite în ambele tipuri de turbării prezentate mai sus

- 80 - 85 5 - 15 - Densitate aparentă: 0,16 – 0,25 Capacitate de reţinere a apei : 60 – 70% pH 4,5 – 5,5

Scoarţa de copac Din industria de prelucrare a lemnului Folosită în stare proaspătă la micșorarea pierderilor de apă prin transpiraţie şi împiedicarea creşterii buruienilor, la păstrarea structurii solului – mulci Folosită după compostare la diferite amestecuri Pot înlocui turba când sunt amestecate cu pământ , dar are putere de reţinere a apei şi a elementelor fertilizante mică – pot apare carenţe la plante

175 – 250 (scoarţa proaspătă)

200 – 350 (scoarţa

compostată)

90 - 92 (scoarţă

proaspătă) 85 - 90 (scoarţă

compostată)

35 - 50 (scoarţă

proaspătă) 25 - 50 (scoarţă

compostată)

- pH 5,0 – 6,5 (scoarţă proaspătă) pH 5,0 – 6,5 (scoarţă compostată) umiditate % 40 - 70 (scoarţă proaspătă) umiditate % 60 - 70 (scoarţă compostată)

56

Caracteristicile principalelor componente care intră în alcătuirea substraturilor Componentul Caracterizare generală Greutate

volumetrică(kg/m3) Porozitate

totală Volum

de aer (%) Apa uşor

accesibilă (%)

Alte caracteristici

Scoarţa de răşinoase Din industria de prelucrare a lemnului 360 - - - pH 3,5 – 5

Muşchiul vegetal - - - - - Măreşte gradul de permeabilitate a substratului (pt. speciile care cer un regim de aerație la nivelul rădăcinilor)

Rumeguşul Subprodus al industriei de prelucrare a lemnului; calităţile depind de speciile de la care provin. Folosit ca mulci sau în componenţa substraturilor, după compostare

- - - - pH 6 porozitate bună capacitate bună de reţinere a apei

Compostul din resturi menajere

Se obţine prin fermentaţie aerobă a deşeurilor menajere, la care se adaugă o serie de amendamente

- - - - Component cu acţiune antibiotică Se poate folosi în proporţie de cel mult 20 %

Compostul forestier Produs organic ce poate substitui turba - - - -

Compostul din scoarţă de plop

- - - - - pH 5,5

Fibre de lemn de răşinoase (hortifibre)

- - 95 75 20 Densitate aparentă : 0,13 pH 5 contribuie la aerarea, structurarea şi îmbunătăţirea capacităţii de drenaj a amestecurilor în substrat se poate amesteca în substraturi pe bază de turbă

Compostul de rumeguş Are un raport ridicat C/N, de aceea este necesar să se adauge la preparare substanţe cu azot şi fosfor. Rumeguşul utilizat ca aşternut pentru animale şi păsări, prin compostare fermentează repede, poate fi utilizat după 3-5 luni

- - - - pH – variabil în funcţie de specie porozitate şi capacitate de reţinere a apei bune

Compostul provenit din cultura ciupercilor

- - - - - În substraturile de cultură ale unor arbuşti Există riscul de salinitate excesivă, care se diminuează în timp

Compostul din coji de orez

- - - - - Îşi menţine bine structura

Reziduri din fibre de cocos

- - 95 - 58-60 Densitate aparentă : 0,13 pH5,4 – 5,5 caracteristici fizice şi chimice asemănătoare turbei oligotrofe; stabilitate ridicată, foarte uşor umectabilă, îşi păstrează volumul, îşi menţine constantă umiditatea; degradare lentă (5 – 20 ani)

Reziduuri provenite de la fabrici de hârtie

- - - - - -

Nisipul grosier Extras din cariere sau albiile râurilor 200 40 - 50 0-5 20 - 30 Măreşte gradul de afânare şi permeabilitate al substratului Uşurează reumectarea materialelor organice, asigură stabilitatea caracterelor fizice Densitate aparentă: 1,5 – 1,7; pH 4,0 – 8,5

Pietrişul Extras din cariere sau albiile râurilor - - - - Material cu stabilitate bună, utilizat pt. asigurarea drenajului

Pouzzolanul Material de origine minerală, provenit din roci vulcanice cu structură alveolară

- 65 45 - 60 20 - 25 Ameliorează aerarea substraturilor, le conferă stabilitatea caracteristicilor fizice Densitate aparentă 0,7 – 1,0; pH 6,5

Tuful vulcanic Cenuşa vulcanică fină, ca zăcământ între roci vulcanice - 60 - - Reţinere puternică a apei

Styromull – polistiren expandat

Produs sub formă de fulgi sau granule 20 -40 g/l - - - Porozitate ridicată, capacitate redusă de reţinere a apei, pH neutru. În amestec de 1-2 m3 la 100 m2 poate servi la structurarea şi permeabilizarea solurilor grele

57

Caracteristicile principalelor componente care intră în alcătuirea substraturilor

Componentul Caracterizare generală Greutate

Volumetrică (kg/m3)

Porozitate totală

Volum de aer (%)

Apa uşor

accesibilă (%)

Alte caracteristici

Poliuretanii – spuma de poliuretan

Preparate din materiale plastice expandate şi răşină ureică expandată. Se utilizează la structurarea solurilor compacte sau în amestec cu turbă şi mraniţă datorită lipsei sale de coerenţă

12 – 15 - - - Capacitate mare de reţinere a apei, pH neutru

Hygromul – spuma de uree

- 22 - - - Produs poros, cu structură spongioasă Capoacitate de reţinere a apei – 50% din volum, pH acid (3), timp de descompunere mare (eliberează azot, CO2, apă)

Biolaston Este un produs rezultat din resturi de la fabricarea pensulelor Materialul nu putrezeste, este stabil structural şi chimic inert. Pentru completarea substratului; este un material uşor.

- - - - -

Perlit Provine din prelucrarea industrială a unor roci minerale, de origine vulcanică

120 - 200 90 -94 60 - 75 10 – 15 Densitate aparentă – 0,08 – 0,12 pH 7 – 7,5

Vermiculit Material de origine minerală, roci pe bază de silicaţi, tratate termic şi expandate

80 – 150 92 – 96 30 – 40 15 – 20 Densitate aparentă – 0,01 – 0,09 pH 6,0 – 9,5

Vata minerală Produs obţinut prin prelucrarea la temperaturi înalte a amestecului de roci vulcanice, calcaroase şi cocs

20 – 50 95 – 98 40 – 50 30 – 40 pH 7,0 – 9,5

Argila expandată Material de origine minerală – minerale argiloase, granulat, expandat

350 – 700 70 – 85 60-80 1 – 5 Densitatea aparentă : 0,3 – 0,7 pH 6 – 8; ameliorează, în amestec, aerarea substraturilor; are stabilitate fizică; se poate utiliza în cultură hidroponică

58

ANEXA 4 INFORMATIVĂ

Exemple de reţete şi plante, în funcţie de substraturi

Exemple de reţete pentru alcătuirea substraturilor

Componente Raport

Scoarţă de pin:nisip 2:1

Scoarţă de pin: turbă:nisip:perlit 3:2:3:1

Pământ de ţelină:turbă:nisip 1:1:1

Pământ de ţelină:turbă:perlit:aşchii de lemn dur 1:1:1:1

Turbă:pământ de frunze: pământ de ţelină:nisip 1:1:1:0,3

Turbă:pământ de ţelină:nisip 1:0,5:0,2

Turbă:pământ de frunze:nisip 1:0,8:0,2

Turbă:pământ de frunze: pământ de ţelină:nisip 1:1:1:0,5

Compost forestier:perlit 3:1

Mraniţă:compost forestier 1:1

Turbă:compost forestier 1:1, 2:1 sau 1:2

Exemple de plante în funcţie de grosimea substratului:

Specii/comunităţi vegetale Grosime substrat

(cm)

Sistem de

cultură

Comunităţi cu Sedum şi muşchi 4 – 6 Extensiv

Specii perene din pajişti uscate (Dianthus, Thymus, Alissum) Specii tolerante la secetă (Verbascum sp. ) Graminee, plante alpine, plante cu bulbi, rizomi (de talie mică) (Iris sp., Armeria sp.)

5 - 10

Extensiv

Plante perene din habitate cu umiditate a solului scăzută sau medie; Graminee; plante anuale; arbuşti de talie mică; subarbuşti (imp. rezistenţa la îngheţ)

10 – 20

Semi-

intensiv

Arbuşti de talie medie, specii de legume, plante perene, graminee

20 – 50 Semi-intensiv

Arbori foioşi sau conifere de talie mică (cultivaruri) Peste 50 cm intensiv

59

Exemple de plante utilizabile pentru acoperişuri verzi

Denumire ştiinţifică / Familie: Achillea millefolium/ Asteraceae Denumire populară: Coada şoricelului Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice

Organe subterane: rizom oblic sau orizontal cu stoloni subterani

Tulpina aeriană: înălţime până la 80 cm, simplă sau ramificată în partea superioară

Frunze:penat-sectate, cu lacinii înguste Flori: flori albe

Ecologie: tolerantă la pH şi temperatură, mezofilă; vegetează

şi pe soluri nisipoase umede; tolerantă la umbrire Răspândire: din câmpie până în zona alpină în pajişti, margini

de pădure Aspecte privind cultura, întreţinerea:plantare la cca 15 cm

adâncime Alte utilizări: plantă medicinală, cu utilizări terapeutice în

medicina umană şi veterinară Specii asemănătoare: Achillea setacea, Achillea pannonica –

plante frecvente în pajişti uscate; specii oligotrofe, xero-xeromezofile.

Denumire ştiinţifică / Familie: Achillea clypeolata/ Asteraceae

Denumire populară: Coada şoricelului Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice Organe subterane: rizom oblic sau orizontal cu stoloni

subterani Tulpina aeriană: înălţime până la 43 cm, simplă (rar

ramificată) Frunze: penat-sectate, cu lacinii înguste Flori: flori galbene ca lămâia Ecologie: în pajişti aride, specie xerofilă Răspândire: Dobrogea Aspecte privind cultura, întreţinerea:se înmulţeşte prin divizarea tufelor, primăvara Alte utilizări: plantă ornamentală

Denumire ştiinţifică / Familie: Adonis vernalis/ Ranunculaceae Denumire populară: Ruscuţa de primăvară Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice

Organe subterane: rizom scurt cu rădăcini fibroase Tulpina aeriană: înălţime până la 40 cm, puţin ramificată Frunze:liniare Flori: solitare, galben-aurii

Ecologie: xeromezofilă, mezotermă - moderat termofilă, heliofilă; pe soluri calcaroase

Răspândire: coaste abrupte, păşuni, fâneţe uscate, mai ales în zona de deal şi munte

60

Aspecte privind cultura, întreţinerea:înmulţirea prin despărţirea tufei şi seminţe Alte utilizări: plantă medicinală, cu utilizări terapeutice în medicina umană şi veterinară; plantă

toxică

Denumire ştiinţifică / Familie: Aegylops cylindrica/ Poaceae

(Gramineae) Denumire populară: Ciucure Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, anuală Caractere morfologice

Tulpina aeriană: înălţime până la 40 cm, puţin ramificată

Frunze:liniare Spice: îngust-cilindrice

Ecologie: specie de locuri uscate şi însorite, xerofilă, subtermofilă

Răspândire: zona stepei – subetaj gorun (până la 600 m alt.)

Denumire ştiinţifică/Familie: Aegopodium podagraria/ Apiaceae (Umbelliferae) Denumire populară: Piciorul caprei Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice Organe subterane: rizom scurt, stoloni lungi, orizontali Tulpina aeriană: înălţime până la 100 cm, muchiată,

ramificată Frunze:verzi (există cultivaruri cu frunze variegate) Flori: albe, rar roşietice

Ecologie: zone umede, plantă mezofilă-mezohigrofilă; locuri umbroase, specie heliosciadofilă-sciadofilă

Răspândire: frecventă în margini de pădure, tufărişuri, pajişti de la câmpie până în etajul molidului (1400 m alt.)

Aspecte privind cultura, întreţinerea: plantă cu comportament invadant, poate fi folosită pt. acoperirea solului; tolerează soarele; se dezvoltă bine pe orice tip de sol bine drenat; se înmulţeşte prin despărţirea rizomului primăvara sau

toamna Denumire ştiinţifică/Familie: Ageratum houstonianum /

Asteraceae (Compositae) Denumire populară: - Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, anuală sau

bisanuală Caractere morfologice Tulpina aeriană: înălţime, în funcţie de soi, între 15-30

cm, ramificată, cu creştere compactă Frunze:verzi, ascuţite la vârf Flori: în antodii globuloase

Răspândire: specie originară din America Centrală Aspecte privind cultura, întreţinerea: necesită soare şi

soluri bine drenate; pentru o creştere corespunzătoare, plantele trebuie bine udate; pentru a asigura înflorirea continuă, se tund antodiile cu flori trecute; se înmulţesc prin seminţe; se recomandă producerea răsadurilor

61

Denumire ştiinţifică / Familie: Agropyron cristatum, subspecia Pectinatum

/ Poaceae (Gramineae) Denumire populară: Pir crestat Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice Organe subterane: rizomi scurţi, pe care se formează şi

lăstari sterili Tulpina aeriană: înălţime până la 60 cm, formează tufe

dese, păroase Frunze: de obicei răsucite Spice: cu spiculeţe aşezate pectinat

Ecologie: locuri uscate, aride, pajişti stepice, coaste însorite, nisipuri calcaroase

Răspândire: din câmpie până în regiunea colinară, frecventă în sudul ţării Aspecte privind cultura, întreţinerea: plantă cu comportament invadant, poate fi folosită

pentru acoperirea solului; tolerează soarele; se dezvoltă bine pe orice tip de sol bine drenat; se înmulţeşte prin despărţirea rizomului primăvara sau toamna

Denumire ştiinţifică / Familie: Ajuga salicifolia/ Lamiaceae (Labiatae)

Denumire populară: - Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice Tulpina aeriană: înălţime până la 20-30 cm,

alipit tomentoase, culcate sau ascendente Frunze: alipit tomentoase Flori: galbene, cu dungi violete

Ecologie: în locuri aride Răspândire: întâlnită în zona stepei, în pajişti

xerofile

Denumire ştiinţifică / Familie: Ajuga genevensis/ Lamiaceae (Labiatae) Denumire populară: Suliman Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice Organe subterane: rizom scurt, oblic, din care

pornesc rădăcini numeroase Tulpina aeriană: înălţime până la 40 cm, simplă,

rar ramificată, păroasă Frunze:uşor păroase Flori: albastre (uneori roz sau albe)

Ecologie: xeromezofilă - mezofilă, mezotermă Răspândire: întâlnită din zona stepei până în cea

montană, în pajişti, tufărişuri Aspecte privind cultura, întreţinerea: preferă

soluri bine aprovizionate cu apă; f. bună ca specie pt. covor vegetal; înmulţirea prin despărţirea plantelor primăvara

Alte utilizări: plantă medicinală, cu utilizări

62

terapeutice în medicina umană tradiţională; plantă meliferă Denumire ştiinţifică/Familie: Ajuga reptans/

Lamiaceae (Labiatae) Denumire populară: vineriţă Habitus, durată de viaţă: plantă erbacee, perenă Caractere morfologice

Organe subterane: rizom scurt, oblic, din care pornesc stoloni înrădăcinaţi la noduri

Tulpina aeriană: înălţime până la 40 cm, simplă, păroasă la vârf

Flori: albastre-azurii (rar roz-pal) Ecologie: mezofilă-mezohidrofilă, tolerantă la pH şi

temperatură Răspândire: întâlnită din zona stepei până în cea

montană, în pajişti, tufărişuri, margini de pădure Aspecte privind cultura, întreţinerea: preferă soluri

bine aprovizionate cu apă; f. bună ca specie pt. covor vegetal; înmulţirea prin despărţirea plantelor primăvara

Alte utilizări: plantă medicinală, cu utilizări terapeutice în medicina umană şi veterinară

Denumire ştiinţifică / Familie: Akebia quinata/ Lardizabalaceae Denumire populară: - Habitus, durată de viaţă: liană (plantă urcătoare) Caractere morfologice

Tulpina aeriană: înălţime până la 10 m, volubilă

Frunze:cu 3-5 foliole Flori: purpurii, înflorire de primăvară

(IV-V) Răspândire: plantă originară din estul Asiei Aspecte privind cultura, întreţinerea:preferă locuri

însorite, soluri bine drenate; nu tolerează uşor să fie deranjată; se poate înmulţi prin semănat (toana sau primăvara), prin butaşi (prelevaţi vara)

Denumire ştiinţifică / Familie: Albizia

julibrissin/ Mimosaceae Denumire populară: - Habitus, durată de viaţă: arbust - arbore Caractere morfologice

Tulpina aeriană: înălţime până la 12 m

Frunze:compuse; decorative vara Flori: alb-roz, cu numeroase stamine

Răspândire: specie originară din Asia de SV Aspecte privind cultura, întreţinerea: este

bine a fi amplasată lângă pereţi cu orientare sudică sau vestică; necesită soare şi soluri bine

63

drenate; în zonele mai reci se recomandă plantarea primăvara mai târziu; se înmulţeşte prin seminţe, semănate toamna

Denumire ştiinţifică / Familie: Alcea rosea / Malvaceae

Denumire populară: Nalba de grădină Habitus, durată de viaţă: plantă

erbacee, perenă Caractere morfologice

Organe subterane: rădăcina cărnoasă, fusiformă, ramificată

Tulpina aeriană: înălţime 1-3 m, simplă, dispers-păroasă

Frunze: palmate, cu 5-7 lobi, aspru-păroase

Flori: solitare, purpurii, roşii, roz, albe

Răspândire: plantă originară din Asia Mică Aspecte privind cultura, întreţinerea: cerinţe moderate faţă de umiditate, vegetează bine pe

soluri bogate, afânate, bine drenate; creşte bine în plin soare, dar suportă semiumbrirea; în staţiuni adăpostite; înmulţirea prin seminţe la sfârşitul verii sau primăvara; sensibilă la rugină.

Alte utilizări: în industria alimentară – din petale se extrag coloranţi; frunzele şi florile au utilizări în medicină

Denumire ştiinţifică / Familie: Centaurea cyanus/Asteraceaea (Compositae) Denumire populară Albăstrele Habitus, durată de viaţă:

erbacee, anuală Caractere morfologice:

Rădăcina fusiformă. Tulpina înaltă până la 100 cm, simplă sau ramificată. Frunzele liniare, cu peri mătăsoşi, alburii. Florile albastre grupate în calatidii terminale. Perioada de înflorire: VII-IX. Fructe – achene cu papus.

Ecologie: specie xeromezo- mezofilă Răspândire: plantă cosmopolită, întâlnită în regiunea de câmpie şi deal (z. de stepă - subetaj

fag) Aspecte privind cultura: înmulţire prin seminţe. Creşte bine în plin soare şi în diferite

substraturi, chiar mai sărace în elemente nutritive, dar bine drenate.

64

ANEXA 5 INFORMATIVĂ

DICȚIONAR DE TERMENI BOTANICI

A. Ecologia speciilor

Umiditate (sol + aer)

Specii:

xerofile: se pot dezvolta în condiţii de umiditate redusă în aer şi sol;

mezofile: se dezvoltă pe soluri bine aprovizionate cu apă, reavăne –

reavăn-jilave şi în condiţii de umiditate suficientă în aer;

higrofile: se dezvoltă pe soluri umede, dar fără ca apa să stagneze,

reavăn – jilave, reavăn – umede; de asemenea, în aer necesită condiţii de

umiditate;

helofile: se dezvoltă pe soluri îmbibate cu apă, înmlăştinite;

eurifile: sunt adaptate oscilațiilor mari ale regimului de umiditate care,

adesea, este alternant .

Troficitatea solului (gradul de aprovizionare în elemente nutritive) Specii:

megatrofe: se dezvoltă pe soluri cu troficitate foarte ridicată;

eutrofe: necesită soluri cu troficitate mare;

mezotrofe: necesită soluri cu o troficitate mijlocie;

oligotrofe: se dezvoltă pe soluri sărace;

euritrofe : indiferente la gradul de troficitate al solului.

Temperatura medie anuală Specii:

hekistotermofile: adaptate unor temperaturi foarte scăzute; media anuală: -

2,5oC; -0,5oC;

psihrotermofile: adaptate să crească în condiții de frig; media anuală: -0,5oC

+ 2oC;

microtermofile: adaptate temperaturilor scăzute; media anuală: + 2oC +4oC;

mezotermofile: cu cerințe mijlocii față de căldură; media anuală: + 4,5oC

+7,5oC;

subtermofile: cu cerințe mijlocii spre mari față de căldură; media anuală: +

7,5oC +10,5oC;

termofile: iubitoare de căldură; media anuală: peste +10,5oC;

euritermofile: cu cerințe largi față de căldură.

65

Lumină Specii:

heliofile: trăiesc în plină lumină; nu suportă umbrirea;

sciadofile: adaptate să crească în condiții intensitate scăzută a luminii; se

numesc și specii de umbră;

heliosciadofile: cresc în lumină plină, dar pot tolera și umbrirea; numite și

plante de semiumbră;

eurifotofile: tolerante atât față de lumina plină, cât și față de umbrire.

pH-ul solului Specii:

neutrofile: adaptate unui pH=7,2-6,8;

foarte slab-slab acidofile: adaptate unui pH=6,8 – 6,0;

moderat acidofile: adaptate unui pH=6,0 – 5,0;

puternic acidofile: adaptate unui pH=5,0 – 4,5;

foarte puternic acidofile: adaptate unui pH=4,5 – 4,0;

excesiv și extrem acidofile: pe soluri cu sub pH=4,0;

alcalinofile: adaptate unui pH peste 7,2;

euriacidofile: au o largă amplitudine ecologică față de reacția solului; sunt

numite și plante indiferente.

Alte caracteristici ecologice Specii:

calcifile (calcicole): se dezvoltă pe soluri cu un conținut ridicat în cationi de

Ca2+ ≠ calcifuge: se dezvoltă pe soluri lipsite de cationi de Ca2+

halofile: adaptate să crească pe soluri saline, cu un conținut ridicat în cationi

de Na+ și Mg2+

psamofile (arenicole): cresc pe soluri nisipoase;

saxicole: cresc pe sau printre stânci.

B. Caracterizarea morfologică

Habitus: înfățișare, port, aspect exterior, general al unei plante; pot fi: plante

lemnoase – arbori, arbuști, subarbuști, liane sau plante erbacee; la unele

specii, prin ameliorare, s-au obținut cultivaruri (soiuri) cu port pitic (de talie mai

mică decât specia de bază), numite dwarf;

Plante anuale: își desfășoară ciclul de viață pe parcursul unui an; pot fi:

efemere – perioadă de vegetație foarte scurtă (până la 3 luni); anuale de vară

– germinează primăvara, mor toamna și iernează sub formă de semințe;;

anuale de toamnă (hibernante) – germinează toamna, iernează sub forma

unei tulpini scurte cu frunze, fructifică în primăvara următoare iar în vară mor;

Plante perene: trăiesc mai mulți ani fructificând în fiecare an; sunt: plantele

lemnoase; plantele erbacee cu organe subterane de depozitare a substanțelor

66

de rezervă; plante erbacee cu rozete de frunze sau frunze reduse, protectoare

ale mugurilor situați deasupra solului;

Rădăcină tuberizată: tip de rădăcină care depozitează substanțe de rezervă,

întâlnită la plante erbacee perene;

Rădăcini cu micoriză: tip de rădăcini care formează asociații cu anumite

ciuperci;

Rizomi: tip de tulpină subterană care depozitează substanțe de rezervă,

caracteristică plantelor erbacee perene;

Stoloni (soboli): tip de tulpină subterană care depozitează substanțe de

rezervă; la plante erbacee perene;

Tuberculi: tip de tulpină subterană care depozitează substanțe de rezervă; la

plante erbacee perene;

Bulbi: tip de tulpină subterană care depozitează substanțe de rezervă; la

plante erbacee perene;

Bulbo-tubercul: tip de tulpină subterană care depozitează substanțe de

rezervă - la plante erbacee perene;

Tulpină repentă: tulpină târâtoare, înrădăcinată la noduri;

Tulpină plagiotropă: tulpini cu țesut mecanic slab dezvoltat, din care cauză

stau culcate la pământ;

Tulpină volubilă: tulpină răsucită în jurul unui suport (plante);

Tulpină agățătoare: tulpină care prezintă cârcei cu ajutorul cărora se prind de

alte plante (alt suport);

Tulpină ascendentă: tulpină cu creștere orizontală la bază, după care se

ridică pe verticală;

Cladodii, filocladii: tulpini, ramuri lățite, uneori cu aspect de frunză, cu rol în

realizarea fotosintezei (plantele nu au frunze);

Frunze alterne: prinse câte una la nodul lăstarului (tulpinii);

Frunze opuse: prinse câte două la nodul lăstarului (tulpinii);

Frunze în verticil: prinse mai mult de două la nodul lăstarului (tulpinii);

Frunze sesile: lipsite de pețiol (codiță);

Frunze simple: cu limbul (lamina – p. lățită) format dintr-o singură formațiune;

Frunze compuse: cu limbul alcătuit din mai multe formațiuni individuale,

numite foliole; pot fi penat-compuse – foliolele dispuse de o parte și de alta a

unei nervuri principale (rahis) sau palmat – compuse – foliolele pleacă din

vârful pețiolului și se răsfiră asemănător degetelor depărtate de la palmă;

Frunze (foliole) întregi, serate, crenate: marginea limbului este întreagă,

respectiv prezintă dinți ascuțiți sau rotunjiți la vârf;

Frunze lobate, fidate, partite, sectate: marginea limbului prezintă incizii

(adâncituri) care pătrund ¼, ½, ¾, respectiv 4/4 din limb;

Stipele, ochree, urechiușe, ligulă: serie de componente ale frunzei, prezente

la baza acesteia, caracteristice anumitor grupe de plante;

Frunze penate, palmate: frunze cu nervurile ramificate penat, respectiv

palmat;

Periant, perigon: tipuri de înveliș floral;

67

Sepale, petale, tepale: elemente componente ale învelișului floral;

Spic, ament, racem, corimb, umbelă, capitul, antodiu, spadice, panicul:

tipuri de grupări de flori = inflorescențe;

Foliculă, păstaie, silicvă, siliculă, capsulă: tipuri de fructe cu peretele uscat

la maturitate, care se desfac și își împrăștie semințele;

Achenă, cariopsă, monosamară, disamară: tipuri de fructe cu perete uscat

la maturitate, care se răspândesc o dată cu semințele;

Bacă, drupă, poamă, polidrupă: tipuri de fructe cu peretele cărnos la

maturitate.

68

ANEXA 6 INFORMATIVĂ

EVALUARE CONSUMURI SUPLIMENTARE DE MATERIALE

PENTRU STRUCTURA ACOPERIŞULUI

Exemplele urmăresc să pună în evidenţă sporurile de materiale care rezultă ca urmare a amenajării unui acoperiş verde pe planşeul ultimului nivel.

Exemplele au în vedere numai evidenţierea efectelor sporului încărcării permanente (gav - greutatea substraturilor de cultură şi a vegetaţiei) pentru diferite valori ale încărcării de exploatare.

Suplimentul de încărcare este considerat pentru cele trei categorii de vegetaţie

Vegetaţie extensivă : gav = 1,50 kN/m2

Vegetaţie semi-intensivă : gav = 2,50 kN/m2

Vegetaţie intensivă: gav = 7,50 kN/m2

Încărcările utile uniform distribuite pe acoperişuri s-au luat cu valorile stabilite prin Anexa Naţională SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 după cum urmează:

a, Acoperişuri inaccesibile, exceptând întreţinerea şi reparaţiile normale

- încărcare uniform distribuită qk = 0,75 kN/m2 pentru acoperişuri cu panta ≤ 1:20

b, Acoperişuri accesibile cu ocuparea după categoriile de funcţiuni principale ale clădirii:

- Clădiri de locuit * încărcare uniform distribuită pe planşeu qk = 1,5 kN/m2

- Clădiri de birouri * încărcare uniform distribuită pe planşeu qk = 2,5 kN/m2

Gruparea încărcărilor s-a luat în conformitate cu reglementarea tehnică CR 0. Pentru acoperişurile verzi, în gruparea de încărcări pentru situaţia de proiectare permanentă, încărcarea de proiectare uniform distribuită s-a calculat cu relaţia pav = 1,35 (gn + gav) + 1,5qk

unde

gn este greutatea permanentă uniform distribuită a acoperişului, înclusiv straturile de termo-hicroizolaţie şi protecţia acestora;

gav este greutatea unitară a straturilor acoperişului verde determinată conform 6.3.1.1.

69

1. Planşeu din beton armat monolit 6,00 x 6,00 m

Figura Ex.1. Schema planşeului

Calculul s-a făcut considerând:

grosimea plăcii hpl = 18 cm (hpl L/35) acoperirea cu beton a = 2,0 cm greutatea caracteristică totală gn = 6,5 kN/m2 (inclusiv straturile de termo-hidroizolaţii

şi protecţia acestora).

Pentru valorile gav şi qk menţionate mai sus, încărcarea de proiectare uniform distribuită (pav în kN/m2) în ipotezele studiate este dată în tabelul următor (valori rotunjite)

Tabelul Ex.1

Greutatea acoperişului verde (kN/m

2)

Încărcarea utilă pe acoperiş qk(kN/m2)

0.75 1.50 2.50

0,0 (acoperiş normal) p10 9,9 p20 11,0 p30 12,5

1,5 p11 11,9 p21 13,1 p31 14,6

2,5 p12 13,3 p22 14,4 p32 15,9

7,5 p13 20,0 p23 21,2 p33 22,7

Calculul planşeului s-a făcut pentru trei condiţii de rezemare a plăcilor pe contur:

I. Placă cu continuitate pe toate patru laturile (A) II . Placă cu continuitate pe trei laturi (B) III. Placă cu continuitate de două laturi (C)

Materiale:

Beton C16/20 Oţel categoria de rezistenţă 2, Clasa de ductilitate B sau C, conform prevederilor reglementărilor aplicabile în vigoare.

70

1.1. Calculul plăcilor

Armăturile rezultate, în câmp şi pe reazem sunt date în tabelele următoare:

Placa tip "A" Tabelul Ex.2

Incărcare Ac (cm2/m) pc % ΔAc Ar (cm

2/m) pr % ΔAr

p10 1,55 0,09 --- 3,28 0,19 ---

p11 1,79 0,10 +14% 3,96 0,23 +18%

p12 2,00 0,12 +28% 4,44 0,26 +33%

p13 3,04 0,19 +96% 6,81 0,40 +107%

p20 1,66 0,09 ---- 3,65 0,21 ----

p21 1,98 0,11 +18% 4,37 0,26 +17%

p22 2,18 0,13 +30% 4,83 0,28 +30%

p23 3,23 0,19 +93% 7,25 0,43 +95%

p30 1,89 0,11 ---- 4,17 0,25 ----%

p31 2,21 0,13 +14% 4,90 0,29 +12%

p32 2,41 0,14 +25% 5,35 0,32 +23%

p33 3,47 0,20 +80% 7,79 0,46 +79%

Sporurile armăturilor (ΔAc şi ΔAr) din tabelul Ex.2 sunt reprezentate grafic în diagramele din figura Ex.2. În aceste diagrame în abscisă s-au luat valorile încărcărilor utile pe planşeu (qk în kN/m2).

0

0.25

0.5

0.75

1

1.25

1.5

1.75

2

0.75 1.5 2.5

normal

gav=1.5

gav=2.5

gav=7.5

00.250.5

0.751

1.251.5

1.752

2.25

0.75 1.5 2.5

normal

gav=1.5

gav=2.5

gav=7.5

Figura Ex.2. Sporul de armături pentru placa "A"

Pentru acoperişul normal, în ipoteza de încărcare p10 s-au ales armăturile:

Câmp 7Φ6/m → Ac = 1,98 cm2/m Reazem 7Φ8m→ Ar = 3,50 cm2/m

şi au rezultat următoarele cantităţi de oţel pentru placa "A"

Oţel pentru armare în câmp : Gc 112 kg/placă

Oţel pentru armare pe reazem : Gr 100 kg/placă

Consumul total de oţel pentru o placă tip "A" este 212 kg ceea ce înseamnă 5,9 kg/m2 (în această cantitate nu sunt cuprinse suprapunerile, înnădirile ,etc). Cu valorile sporurilor identificate în tabelul Ex.2 rezultă sporul consumului de oţel cu valorile din tabelul Ex.3.

71

Tabelul Ex.3 Incărcare ΔAc Gc (kg) ΔAr Gr(kg) Gtot(kg) Gtot/m

2 ΔGtot(kg)

p10 --- 112,0 --- 100,0 212,0 5,90 ----

p11 +14% 128,0 +18% 118,0 246,0 6,80 34,0

p12 +28% 143,0 +33% 133,0 276,0 7,70 64,0

p13 +96% 220,0 +107% 207,0 427,0 11,9 215,0

p20 +6% 119,0 +9% 109,0 228,0 6,30 16,0

p21 +26% 141,0 +31% 131,0 272,0 7,60 60,0

p22 +39% 156,0 +44% 144,0 300,0 8,30 88,0

p23 +106% 231,0 +117% 217,0 448,0 12,4 236,0

p30 +20% 134,0 +25% 125,0 259,0 7,20 47,0

p31 +41% 158,0 +47% 147,0 305,0 8,5 93,0

p32 +54% 172,0 +60% 160,0 332,0 9,20 120,0

p33 +122% 248,0 +133% 233,0 481,0 13,4 269,0

Placa tip "B"

Tabelul Ex.4 Incărcare Ac (cm

2/m) pc % Ar1 (cm

2/m) pr1 % Ar2 (cm

2/m) pr2 %

p10 1,69 0,10 4,41 0,26 3,28 0,19

p11 2,05 0,12 5,33 0,31 3,96 0,23

p12 2,29 0,13 6,00 0,36 4,40 0,26

p13 3,59 0,21 9,26 0,55 6,81 0,40

p20 1,89 0,11 4,92 0,29 3,65 0,21

p21 2,26 0,13 5,90 0,35 4,37 0,26

p22 2,48 0,14 6,52 0,39 4,83 0,28

p23 3,70 0,22 9,87 0,59 7,25 0,43

p30 2,15 0,12 5,62 0,33 4,17 0,25

p31 2,52 0,15 6,62 0,39 4,90 0,29

p32 2,57 0,15 7,25 0,43 5,35 0,32

p33 3,97 0,23 10,6 0,63 7,79 0,46

Placa tip "C"

Tabelul Ex.5 Incărcare Ac (cm

2/m) pc % Ar (cm

2/m) pr %

p10 2,25 0,13 4,98 0,29

p11 2,71 0,16 6,04 0,36

p12 3,04 0,18 6,79 0,40

p13 4,63 0,27 10,53 0,63

p20 2,50 0,15 5,62 0,33

p21 2,99 0,17 6,68 0,40

p22 3,30 0,19 7,39 0,44

p23 4,92 0,29 11,23 0,67

p30 2,85 0,17 6,36 0,38

p31 3,44 0,20 7,50 0,45

p32 3,65 0,21 8,22 0,49

p33 5,29 0,31 12,12 0,72

72

00.250.5

0.751

1.251.5

1.752

2.25

0.75 1.5 2.5

normal

gav=1.5

gav=2.5

gav=7.5

Figura Ex.3. Sporul de armături pentru placa "C"

Comentarii

Din examinarea graficelor de mai sus, în corelare cu valorile procentelor de armare din casetele poşate, rezultă următoarele:

Pentru acoperişurile cu vegetaţie extensivă (gav = 1,5 kN/m2) sporul teoretic de armătură faţă de acoperişul normal este de circa 10÷12%; în multe cazuri acest spor poate fi mult mai mic datorită faptului că armarea efectivă se stabileşte în funcţie de sortimentul barelor şi de necesitatea uniformizării armăturilor din considerente constructive (numărul de bare pe 1 ml).

Pentru acoperişurile cu vegetaţie semi-intensivă (gav = 2,5 kN/m2) sporul teoretic de armătură este de circa 25%; dar sporul real poate fi mai mic cu câteva procente din considerentele arătate mai sus

Pentru acoperişurile cu vegetaţie intensivă (gav = 7.5 kN/m2) rezultatele calculelor şi graficul arată un spor teoretic care poate conduce la dublarea consumului de oţel în raport cu acoperişul normal. În acelaşi timp procentele de armare pentru

momentele negative (de continuitate pe reazeme) depăşesc cu mult valoare p 0,5% care este considerată optimă pentru plăcile armate cu oţel categoria de rezistenţă 2, Clasa de ductilitate B sau C, conform prevederilor reglementărilor aplicabile în vigoare.

Pentru aceste valori ale procentelor de armare există riscul deschiderii fisurilor peste limitele admisibile (care depind de condiţiile concrete de exploatare). În consecinţă pentru această categorie de încărcări este recomandabil ca grosimea planşeelor curente să fie sporită cu 10÷15% pentru ca procentele de armare să rămână ≤ 0,50%. Această situaţie se referă în special la plăcile de colţ ale planşeelor (plăcile notate tip "C").

Exemplificativ, în tabelul următor sunt date valorile armăturilor şi ale procentelor de armare pentru o placă tip "C" cu încărcare corespunzătoare vegetaţiei intensive pentru care s-a luat grosimea sporită hpl = 20 cm.

Tabelul Ex.6 Incărcare Ar (cm

2/m) pr %

p10 4,37 0,21

p13 9,14 0,45

p20 4,87 0,24

p23 9,74 0,48

p30 5,56 0,27

p33 10,48 0,52

73

Pentru toate tipurile de vegetaţie, sporurile relative ale consumurilor scad odată cu creşterea încărcării utile pe planşeu.

1.2. Calculul grinzilor planşeului

Încărcările pe grinzile interioare ale planşeului sunt date în tabelul Ex.7 împreună cu momentele încovoietoare considerate egale în câmp şi pe reazem

ppL

MM rc 6,214

2

Calculul armăturilor s-a făcut considerând grinda cu dimensiunile 30 × 60 cm (fără aportul plăcii la momentele pozitive)

Tabelul Ex.7 Incărcare pe placă

Incărcare pe grindă

Momente încovoietoare

Aa p% Δp%

p10 9,9 2,97 7,72 4,67 0,27 1,00

p11 11,9 3,57 9,28 5,65 0,33 1,22

p12 13,3 3,99 10,37 6,35 0,37 1,36

p13 20,0 6,09 15,83 9,95 0,58 2,14

p20 11,0 3,30 8,58 5,21 0,30 1,00

p21 13,1 3,93 10,21 6,24 0,37 1,23

p22 14,4 4,32 11,23 6,90 0,40 1,33

p23 21,2 6,36 16,53 10,74 0,61 2,03

p30 12,5 3,75 9,75 5,95 0,35 1,00

p31 14,6 4,38 11,38 7,00 0,41 1,16

p32 15,9 4,77 12,40 7,66 0,49 1,39

p33 22,7 6,81 17,70 11,24 0,66 1,88

Dacă pentru cazul încărcării p10 se adoptă armarea în câmp şi pe reazem cu Aac = Aar = 3Φ14 oţel categoria de rezistenţă 2 = 4,62 cm2, consumul de oţel în armăturile

longitudinale pentru o travee intermediară va fi Garm 32,7 kg/travee. În mod corespunzător variază şi cantitatea de armătură transversală.

Considerând iarăşi ca reper situaţia de încărcare p10 sporul cantităţii de oţel pentru o travee intermediară rezultă din tabelul Ex.8. Tabelul Ex.8

Incărcare pe grindă

Aa ΔAa ΔGarm

(travee)

cm2 % kg

p10 4,67 --- ---

p11 5,65 +21,0% +6,90

p12 6,35 +36,0% +11,8

p13 9,95 +113,0% +37,0

p20 5,21 +12,0% +3,90

p21 6,24 +34,0% +11,1

p22 6,90 +48,0% +15,7

p23 10,74 +130,0% +42,5

p30 5,95 +28,0% +9,2

p31 7,00 +50,0% +16,5

p32 7,66 +64,0% +20,9

p33 11,24 +141,0% +46,1

74

Notă. Armarea propusă nu a luat în considerare cerinţele specifice solicitărilor seismice (procentul minim de armare pentru reazeme).

Comentarii.

Variaţia sporului de armături longitudinale urmează tendinţa sporului de armături din placă.

Pentru acoperişurile cu vegetaţie intensivă sporul procentelor de armare este foarte mare şi sugerează necesitatea sporirii înălţimii grinzilor.

În cazul în care planşeul face parte dintr-o structură cu pereţi portanţi (din beton armat sau din zidărie) sporurile de încărcare aduse pe pereţii structurali nu necesită consumuri suplimentare pentru pereţi.

2. Acoperiş metalic cu travee t = 6,00 m S-a examinat variaţia consumului de oţel pentru pane.

Variaţia consumului de oţel s-a evaluat în următoarele condiţii:

Greutatea proprie a acoperişului gn = 1,0 kN/m2 Încărcarea de exploatare qk = 0,75 kN/m2 (acoperiş necirculabil) Încărcarea din substraturi şi vegetaţie:

- vegetaţie extensivă : gav = 1,50 kN/m2

- vegetaţie semi-intensivă : gav = 2,50 kN/m2

Încărcarea totală pentru situaţia de proiectare permanentă este

pa = 1,35 × 1,0 + 1,50 × 0,75 2,50 KN/m2 (acoperiş normal) pb = 1,35 ×(1,0 + 1,50) + 1,50 × 0,75 = 4,50 kN/m2 (acoperiş cu vegetaţie

extensivă) pc = 1,35 × (1,0 + 2,5) + 1,50 × 0,75 = 5,85 kN/m2 (acoperiş cu vegetaţie semi -

intensivă)

Materiale

Oţel categoria de rezistenţă 2, cu R = 300 N/mm2 = 3000 daN/cm2

Condiţia de rigiditate

fcalc ≤ 0,005 L = 3,0 cm

S-a considerat că panele sunt dispuse la d = 1,5 m

Au rezultat următoarele valori ale consumului de oţel Tabelul Ex.9

Incărcare M Wnec Inec Profil gpana Δg %

kN/m

kN.m cm3 cm

4 kg/m

pa = 3,75 16,8 56,0 960 I 16 17,9 ----

pb = 4,50 30,4 101,3 1728 I 20 26,3 +47%

pc= 5,85 39,6 132,0 2246 I 22 31,1 +74%

75

Comentarii.

Valorile din tabel confirmă creşterea importantă a consumului de oţel provenită din încărcarea suplimentară adusă de straturile de vegetaţie în cazul acoperişurilor metalice.

Dimensionarea a rezultat din cerinţa de rigiditate. Este posibil ca folosind alte tipuri de pane (pane cu zăbrele, de exemplu, cu randament secţional superior), să rezulte sporuri de consumuri mai mici.

76

ANEXA 7

INFORMATIVĂ

DETALII DE ALCĂTUIRE INCLUZÂND ALCĂTUIREA PROTECŢIEI VERZI

(este obligatorie punerea acestora de acord cu detaliile propuse de producătorii de sisteme de acoperişuri verzi)

A. detalii de câmp

Figura 1 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant în alcătuire inversă (hidroizolaţie cu rol şi de barieră contra vaporilor şi termoizolaţie cu rol şi de protecţie a

hidroizolaţiei). În această soluţie termoizolaţia se realizează exclusiv din plăci de polistiren extrudat. Peste ele se prevede un strat de aerare cu rol de îndepărtare a umidităţii din alcătuirea substratului, pentru a nu se diminua performanţele termice ale stratului de polistiren. Tipul specific de produs pentru asigurarea funcţiunii de drenare şi de retenţie a apei reprezintă şi o barieră împotriva rădăcinilor. Peste stratul filtrant – şi înfăşurate în acesta – sunt canalele de preluare a apei din substrat şi conducere a ei către dispozitivele pluviale.

77

Figura 2 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant în alcătuire „clasică” În funcţie de tipul termoizolaţiei (rezistentă mecanic, elastică sau compresibilă) şapa poate fi simplă sau armată (este armată în cazul termoizolaţiilor compresibile). În cazul şapelor armate este obligatorie prevederea unui strat de difuzie-decompresiune-compensare1 peste şapă, pentru eliminarea vaporilor din spaţiul dintre bariera contra vaporilor şi hidroizolaţie. Dacă nu se precizează în mod explicit prin specificaţia tehnică a hidroizolaţiei că aceasta rezistă şi la acţiunea rădăcinilor, se va dispune o barieră împotriva rădăcinilor de sine stătătoare. Există membrane hidroizolante care asigură atât funcţiunea de difuzie-decompresiune-compensare cât şi pe cea de barieră împotriva rădăcinilor, pe lângă cea implicită de hidroizolaţie. Tipul specific de produs pentru asigurarea funcţiunii de drenare şi de retenţie a apei reprezintă şi o barieră împotriva rădăcinilor. Peste stratul filtrant – şi înfăşurate în acesta – sunt canalele de preluare a apei din substrat şi conducere a ei către dispozitivele pluviale.

1 Se insistă în utilizarea termenului difuzie-decompresiune-compensare deoarece în această poziţie specifică, stratul de

difuzie mai îndeplineşte şi alte funcţiuni: realizează o echilibrare a presiunii vaporilor de apă între interior şi exterior – decompresiune - şi realizează o separare între straturile de sub hidroizolaţie şi hidroizolaţie, care este mai expusă acţiunii agenţilor de mediu, permiţând astfel compensarea mişcării acesteia faţă de suport.

78

Figura 3 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant în alcătuire „clasică” Stratul de difuzie de sub bariera contra vaporilor se prevede întotdeauna atunci când umiditatea relativă a aerului interior este >60% şi întotdeauna peste betoane de pantă. Acesta s-ar mai putea prevedea dacă structura termo-hidroizolantă se realizează în anotimp ploios sau dacă se estimează că în următorul sezon rece clădirea nu va fi încălzită, pentru eliminarea în exterior a umidităţii din construcţie. Dacă nu se precizează în mod explicit prin specificaţia tehnică a hidroizolaţiei că aceasta rezistă şi la acţiunea rădăcinilor, se va dispune o barieră împotriva rădăcinilor de sine stătătoare. Există membrane hidroizolante care asigură atât funcţiunea de difuzie-decompresiune-compensare cât şi pe cea de barieră împotriva rădăcinilor, pe lângă cea implicită de hidroizolaţie. Tipul specific de produs pentru asigurarea funcţiunii de drenare şi de retenţie a apei reprezintă şi o barieră (suplimentară) împotriva rădăcinilor şi un strat de aerare în acelaşi timp. În cazul utilizării acestor produse din materiale plastice, de tip „cofraj de ouă” nu este nevoie de prevederea de conducte de colectare a apei şi de conducere spre dispozitivele de scurgere.

79

Figura 4 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant în alcătuire „clasică”

Optarea pentru un strat drenant din material granular este posibilă dar trebuie avută în vedere provenienţa materialului granular, dat fiind faptul că pietrişul de râu trebuie spălat (seminţele purtate de vânt pot încolţi şi apare vegetaţie acolo unde nu este recomandat) iar produsele pe bază de betoane sau calcare pot colmata scurgerile pluviale.

80

Figura 5 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant cu termoizolaţia sub betonul de pantă

alcătuire posibilă în cazul plăcilor termoizolante compresibile sau – nearmând stratul de beton de pantă –

în cazul plăcilor termoizolante rezistente de mari dimensiuni

Dacă nu se precizează în mod explicit prin specificaţia tehnică a hidroizolaţiei că aceasta rezistă şi la acţiunea rădăcinilor, se va dispune o barieră împotriva rădăcinilor de sine stătătoare. Există membrane hidroizolante care asigură atât funcţiunea de difuzie-decompresiune-compensare cât şi pe cea de barieră împotriva rădăcinilor, pe lângă cea implicită de hidroizolaţie. Tipul specific de produs pentru asigurarea funcţiunii de drenare şi de retenţie a apei reprezintă şi o barieră (suplimentară) împotriva rădăcinilor. Peste stratul filtrant – şi înfăşurate în acesta – sunt canalele de preluare a apei din substrat şi conducere a ei către dispozitivele pluviale.

81

Figura 6 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant cu alcătuire ventilată Alcătuire pentru acoperişuri verzi de tip extensiv, cu substrat cu grosime mică. În acest caz se utilizează plăci cu rol drenant din materiale uşoare şi posibil cutii care includ toate componentele alcătuirii verzi (vegetaţie, substrat, strat filtrant, strat drenant, barieră contra rădăcinilor). Termoizolaţia trebuie să fie uşoară şi să nu necesite prevederea altor straturi grele deasupra (şape diverse). Se recomandă prevederea explicită a barierei contra rădăcinilor şi posibil şi a stratului de aerare, dat fiind suportul (astereala) realizat din material putrescibil. Funcţiunea de eliminare a eventualei umidităţi stagnante pe hidroizolaţie se poate realiza şi dacă elementul de drenare are faţa inferioară riflată.

Peste stratul filtrant – şi înfăşurate în acesta – sunt canalele de preluare a apei din substrat şi conducere a ei către dispozitivele pluviale.

82

Figura 7 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant pe structură din lemn. Panta versantului este, în cazul de faţă, >150

Alcătuire pentru acoperişuri verzi de tip extensiv, cu substrat cu grosime mică. Dacă nu se precizează în mod explicit prin specificaţia tehnică a hidroizolaţiei că aceasta rezistă şi la acţiunea rădăcinilor, se va dispune o barieră împotriva rădăcinilor de sine stătătoare. Există membrane hidroizolante care asigură atât funcţiunea de difuzie-decompresiune-compensare cât şi pe cea de barieră împotriva rădăcinilor, pe lângă cea implicită de hidroizolaţie. În acest caz se utilizează plăci cu rol drenant din materiale uşoare şi posibil cutii care includ toate componentele alcătuirii verzi (vegetaţie, substrat, strat filtrant, strat drenant, barieră contra rădăcinilor). Termoizolaţia trebuie să fie uşoară şi să nu necesite prevederea altor straturi grele deasupra (şape diverse). Peste substrat se prevede o reţea anti-alunecare (antieroziune) cu rolul stabilizării substratului pe versant pe perioada consolidării stratului de vegetaţie.

83

Figura 8 - Acoperiş verde cu sistem termo-hidroizolant pe structură metalică Alcătuire pentru acoperişuri verzi de tip extensiv, cu substrat cu grosime mică. Dacă nu se precizează în mod explicit prin specificaţia tehnică a hidroizolaţiei că aceasta rezistă şi la acţiunea rădăcinilor, se va dispune o barieră împotriva rădăcinilor de sine stătătoare. Există membrane hidroizolante care asigură atât funcţiunea de difuzie-decompresiune-compensare cât şi pe cea de barieră împotriva rădăcinilor, pe lângă cea implicită de hidroizolaţie. În acest caz se utilizează plăci cu rol drenant din materiale uşoare şi posibil cutii care includ toate componentele alcătuirii verzi (vegetaţie, substrat, strat filtrant, strat drenant, barieră contra rădăcinilor).

Peste stratul filtrant – şi înfăşurate în acesta – sunt canalele de preluare a apei din substrat şi conducere a ei către dispozitivele pluviale.

84

B. racordare cu aticul

Figura 9 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport din beton armat

Alcătuirea termo-hidroizolantă se realizează conform reglementărilor tehnice aplicabile în vigoare cu ridicarea straturilor de termoizolaţie, a celor de difuzie şi a hidroizolaţiei pe atic. Stratul filtrant se ridică până la limita superioară a substratului. Perimetral, se prevede un strat din agregate minerale (32/64mm), de minimum 50cm, din considerente de securitate la incendiu. Între substrat şi elementul perimetral de pietriş există un opritor perforat, îmbrăcat de asemenea cu material filtrant.

85

Figura 10 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport din beton armat

Stratul filtrant se ridică până la limita superioară a substratului. Perimetral, se prevede un strat de pietriş spălat (32/64mm) sau dale prefabricate, de minimum 50cm, din considerente de securitate la incendiu. Între substrat şi elementul perimetral de pietriş există un opritor perforat, îmbrăcat de asemenea cu material filtrant.

86

Figura 11 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport din beton armat Există posibilitatea colectării apelor pluviale în zona din apropierea aticului, pentru a nu întrerupe continuitatea suprafeţei de vegetaţie. Stratul filtrant se ridică până la limita superioară a substratului. Perimetral, se prevede un strat de pietriş (spălat) sau dale prefabricate, de minimum 50cm, din considerente de securitate la incendiu. Între substrat şi elementul perimetral de pietriş există un opritor perforat, îmbrăcat de asemenea cu material filtrant.

87

Figura 12 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport metalic Alcătuire pentru acoperişuri verzi de tip extensiv. Cu cât dispozitivul de scurgere a apelor pluviale este mai departe de atic, rezolvarea este (probabil) mai sigură, existând posibilitatea fizică de racordare a straturilor în mod corect. Dispozitivele de scurgere a apelor pluviale au dimensiunile corespunzătoare pentru ca faţa capacului să ajungă la faţa stratului drenant. Este obligatoriu ca toate accesoriile să fie achiziţionate de la aceeaşi firmă producătoare de sisteme de acoperişuri verzi, pentru a nu exista incompatibilităţi între componente.

88

C. racordarea cu un perete supraînălţat

Figura 13 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport din beton armat

Alcătuirea termo-hidroizolantă se realizează conform reglementărilor tehnice aplicabile în vigoare, cu ridicarea straturilor de termoizolaţie, a celor de difuzie şi a hidroizolaţiei pe perete (cu minimum 30cm de la cota hidroizolaţiei sau cu minimum 10cm de la finit). Stratul filtrant se ridică până la limita superioară a substratului. Perimetral, se prevede un strat de pietriş (32/64mm) sau dale prefabricate montate uscat, de minimum 50cm, din considerente de securitate la incendiu. Între substrat şi elementul perimetral de pietriş există un opritor perforat, îmbrăcat de asemenea cu material filtrant.

89

Figura 14 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport din beton armat

Alcătuirea termo-hidroizolantă se realizează conform reglementărilor tehnice aplicabile în vigoare cu ridicarea straturilor de termoizolaţie, a celor de difuzie şi a hidroizolaţiei pe perete (cu minimum 30cm de la cota hidroizolaţiei sau cu minimum 10cm de la finit). Stratul filtrant se ridică până la limita superioară a substratului. Perimetral se prevede o suprafaţă de minimum 50cm, realizată cu dale prefabricate montate uscat, din considerente de securitate la incendiu. Între dalele prefabricate şi hidroizolaţie trebuie prevăzut un rost de mişcare de minimum 20mm. Hidroizolaţia care se ridică pe perete trebuie să fie rezistentă la acţiunea radiaţiilor UV şi a IR, sau trebuie protejată corespunzător. În loc de agrafă şi protecţia metalică se pot prevedea alte sisteme pentru protecţia straturilor care se ridică pe perete (elemente prefabricate încastrate, reborduri turnate ş.a.) Între substrat şi elementul perimetral de pietriş există un opritor perforat, îmbrăcat de asemenea cu material filtrant.

90

Figura 15 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport din tablă cutată

Între structura metalică şi elementul prefabricat de faţadă există un rost de dilatare care va fi tratat corespunzător, straturile de difuzie, termoizolaţia, hidroizolaţia, bariera contra rădăcinilor, stratul filtrant ridicându-se corespunzător pe perete. Bariera contra vaporilor preia rostul de dilatare.

91

Figura 16 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe planşeu din lemn Alcătuire pentru acoperişuri verzi de tip extensiv. Fiind o structură „uşoară” este necesar ca şi structura termo-hidroizolantă să fie uşoară, adică termoizolaţia trebuie să fie eficientă (ca să nu fie nevoie de o grosime mare pentru asigurarea performanţei termice corespunzătoare) şi uşoară. Acelaşi lucru este valabil pentru straturile care constituie structura „verde”: stratul drenant trebuie să fie uşor şi – preferabil – să includă şi alte funcţiuni: barieră contra rădăcinilor, retenţie de apă, strat filtrant, suport pentru substrat. Tipul de acoperiş verde pe care îl suportă rezonabil din punct de vedere tehnic şi economic planşeul din lemn, este acoperişul în sistem extensiv.

92

Figura 17 - Racordare cu un perete supraînălţat transversal pe pantă

Alcătuire pentru acoperişuri verzi de tip extensiv. Fiind structuri diferite – şarpanta de lemn şi peretele din zidărie sau beton (în detaliul prezentat), este necesară asigurarea mişcării independente a celor două structuri şi deci rezolvarea cu măsuri de compensare a mişcării în zona de racordare a celor două sisteme constructive. Hidroizolaţia şi bariera împotriva rădăcinilor se ridică peste limita stratului drenant cu minimum 15cm. Stratul drenant de pietriş spălat (32/64mm) din dreptul racordării, de minim 50cm, este

prevăzut ca măsură de asigurare împotriva incendiului. Pentru acoperişuri cu panta 50 este suficient pietrişul de râu; pentru pante până la 200 se prevede pietriş mărgăritar (pietriş spart) Fiind un acoperiş cu panta >150 stabilizarea versantului plantat este asigurată prin dispunerea unei reţele antieroziune peste substrat.

93

D. Racordări marginale

Figura 18 - Alcătuire termo-hidroizolantă pe suport din beton armat, cu scurgere exterioară

În cazul alcătuirilor cu scurgere exterioară, se prevede marginal un profil perimetral de scurgere a apei, cu perforaţii, pentru a asigura scurgerea apei curate în jgheab. Dalele prefabricate (dacă există) se montează pe pietriş spălat, pentru a împiedica înfundarea jgheabului cu nisip, sau pe balast dacă stratul filtrant se ridică până imediat sub cota finitului pardoselii.

94

Figura 19 - Acoperiş verde la construcţie subterană

Straturile filtrant şi drenant sunt prevăzute atât pe orizontală cât şi pe verticală, ele ridicându-se până la limita superioară a substratului.

95

E. relaţia cu alte pardoseli exterioare ale învelitorii (acoperişuri verzi semi-intensive sau intensive)

Figura 20 - Terasă grădină intensivă – relaţia cu aleile pietonale

Atât stratul drenant cât şi bariera contra rădăcinilor sunt continui pe toată suprafaţa, indiferent de tipul de protecţie a hidroizolaţiei: dale sau grădină. Racordarea între cele două zone se face prin intermediul unor elemente prefabricate, eventual prevăzute în interior cu strat filtrant. Elementele prefabricate depăşesc ca înălţime cu minimum 30mm suprafaţa exterioară a substratului, împiedicând astfel ca în cazul unei ploi puternice sau grindini să se împroaşte cu noroi dalajul.

96

Figura 21 - Terasă grădină – relaţia cu aleile pietonale

Atât stratul drenant cât şi bariera contra rădăcinilor sunt continui pe toată suprafaţa, indiferent de tipul de protecţie a hidroizolaţiei: dale sau grădină. Racordarea între cele două zone se face prin intermediul unor elemente prefabricate, eventual prevăzute în interior cu strat filtrant. Elementele prefabricate depăşesc ca înălţime cu minimum 30mm suprafaţa exterioară a substratului, împiedicând astfel ca în cazul unei ploi puternice sau grindini să se împroaşte cu noroi dalajul.

97

Figura 22 - Terasă grădină – relaţia cu aleile pietonale

Atât stratul drenant cât şi bariera contra rădăcinilor sunt continui pe toată suprafaţa, indiferent de tipul de protecţie a hidroizolaţiei: dale sau grădină. Racordarea între cele două zone se face prin intermediul unor elemente prefabricate. Dacă prefabricatul respectiv este realizat din beton armat sau alte produse prin care nu pot trece firele de nisip sau pământul fin, nu mai este nevoie de prevederea stratului filtrant. Elementele prefabricate depăşesc ca înălţime cu minimum 30mm suprafaţa exterioară a substratului, împiedicând astfel ca în cazul unei ploi puternice sau grindini să se împroaşte cu noroi dalajul. Pardoseala supraînălţată se prevede numai dacă pe terasa grădină respectivă este avută în vedere o o circulaţie uşoară.

98

Figura 23 - Relaţia terasă grădină – loc de joacă pentru copii

Protecţia hidrofugă a termoizolaţiei se justifică numai în cazul termoizolaţiilor compresibile, peste care se prevede şapă armată, ca măsură de împiedicare a pătrunderii umidităţii din şapă în termoizolaţie. Se asigură continuitatea straturilor definitorii ale alcătuirii „verzi”: barieră contra rădăcinilor, strat drenant. Stratul filtrant se prevede numai acolo unde este prevăzut substratul pentru vegetaţie, fiind legat exclusiv de acesta.

99

E. relaţia cu receptorii pluviali (scurgeri interioare)

Figura 24 - Relaţia terasă grădină – receptori pluviali

În cazul receptorilor pluviali se urmăresc următoarele trei aspecte: 1. cota finită a substratului trebuie să coincidă cu cota grătarului receptorului pluvial (cu

alte cuvinte receptorii pluviali nu trebuie să depăşească finitul alcătuirii verzi) 2. hidroizolaţia se racordează la receptorul pluvial conform prevederilor reglementării

tehnice privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri 3. gâtul (care are înălţimea substratului) receptorului pluvial trebuie înfăşurat în strat

filtrant, pentru împiedicarea pătrunderii particulelor fine din substrat, sau… (a se vedea detaliul următor)

Fiind vorba despre o alcătuire termo-hidroizolată inversă, evidenţiem prevederea stratului de aerare peste termoizolaţie.

100

Figura 25 - Relaţia terasă grădină – receptori pluviali În cazul receptorilor pluviali se urmăresc următoarele trei aspecte:

1. cota finită a substratului trebuie să coincidă cu cota grătarului receptorului pluvial (cu alte cuvinte receptorii pluviali nu trebuie să depăşească finitul alcătuirii verzi).

2. hidroizolaţia se racordează la receptorul pluvial conform prevederilor reglementării tehnice privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri.

3. relaţia între substrat şi gâtul receptorului pluvial (care are înălţimea substratului) poate fi făcută ridicând stratul filtrant la limita substratului şi prevăzând de jur împrejurul gâtului un strat drenant din pietriş de râu spălat sau pietriş mărgăritar (spart).

Stratul drenant este realizat din plăci care asigură şi retenţia apei.

101

Figura 26 - Relaţia terasă grădină – receptori pluviali În cazul receptorilor pluviali se urmăresc următoarele trei aspecte:

1. cota finită a substratului trebuie să coincidă cu cota grătarului receptorului pluvial (cu alte cuvinte receptorii pluviali nu trebuie să depăşească finitul alcătuirii verzi).

2. hidroizolaţia se racordează la receptorul pluvial conform prevederilor reglementării tehnice privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri.

3. relaţia între substrat şi gâtul receptorului pluvial (care are înălţimea substratului) poate fi făcută ridicând stratul filtrant la limita substratului şi prevăzând de jur împrejurul gâtului un strat drenant din pietriş de râu spălat sau pietriş mărgăritar (spart).

Stratul drenant este realizat din agregate minerale (nu rezultate din prelucrarea betonului sau de natură calcaroasă)

102

Figura 27 - Relaţia terasă grădină – receptori pluviali

În cazul receptorilor pluviali se urmăresc următoarele trei aspecte: 1. cota finită a substratului trebuie să coincidă cu cota grătarului receptorului pluvial (cu

alte cuvinte receptorii pluviali nu trebuie să depăşească finitul alcătuirii verzi). 2. hidroizolaţia se racordează la receptorul pluvial conform prevederilor reglementării

tehnice privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri. 3. gâtul (care are înălţimea substratului) receptorului pluvial se recomandă să fie

înglobat într-un strat drenant din agregate spălate (pietriş de râu) sau sparte (pietriş mărgăritar) iar substratul să fie separat de stratul drenant printr-un filtru

103

Figura 28 - Relaţia terasă grădină – receptori pluviali

Receptorul pluvial poate avea un capac parafrunzar la cota finită a terasei-grădină şi filtrarea apei se poate face prin prevederea unui dren din agregate minerale (nu beton sau minerale calcaroase). Stratul filtrant se ridică pe verticală până la limita superioară a substratului.

104

Figura 29 - Relaţia terasă grădină – receptori pluviali O rezolvare uşor diferită (din punct de vedere al rezolvării poziţiei dispozitivului receptor de ape pluviale şi încadrare a sa în geometria poalei streşinii şi de relaţie cu pazia) este cea în care apa se scurge din receptor pe un lanţ. Între dezavantajele acestei rezolvări (cu lanţ) am putea menţiona faptul că în cazul ploilor torenţiale lanţul probabil nu va face faţă debitului de apă. Racordarea cu un burlan cu cot în unghi de 600 sau 450 sau cu racordare curbă ar putea reprezenta o soluţie mai potrivită pentru România.

105

F. Străpungeri prin învelitorile verzi

Figura 30 - Străpungere prin structura din beton armat

Protecţia hidrofugă a termoizolaţiei se justifică numai în cazul termoizolaţiilor compresibile, peste care se prevede şapă armată, ca măsură de împiedicare a pătrunderii umidităţii din şapă în termoizolaţie.

Hidroizolaţia şi bariera împotriva rădăcinilor se ridică peste limita stratului drenant cu minimum 15cm. Stratul drenant de pietriş spălat (32/64mm), din dreptul racordării cu elementul care străpunge învelitoarea, de minim 50cm, este prevăzut ca măsură privind securitatea la incendiu. Stratul drenant este realizat din agregate spălate (pietriş de râu) sau sparte (pietriş mărgăritar) iar substratul este separat de stratul drenant printr-un filtru.

Stratul filtrant se ridică pe verticală până la limita substratului.

106

Figura 31 - Străpungere prin structura din lemn Hidroizolaţia şi bariera împotriva rădăcinilor se ridică peste limita stratului drenant cu minimum 15cm. Bariera împotriva vaporilor se ridică şi ea, pentru a împiedica apa rezultată din eventuale condensuri să ajungă în termoizolaţie. Stratul drenant de pietriş spălat (32/64mm), din dreptul racordării cu elementul care străpunge învelitoarea, de minim 50cm, este prevăzut ca măsură privind securitatea la incendiu. Stratul drenant este realizat din agregate spălate (pietriş de râu) sau sparte (pietriş mărgăritar) iar substratul este separat de stratul drenant printr-un filtru.

Stratul filtrant se ridică pe verticală până la limita substratului.

107

Figura 32 - Străpungere prin structura metalică Hidroizolaţia şi bariera împotriva rădăcinilor se ridică peste limita stratului drenant cu minimum 15cm. Bariera împotriva vaporilor se ridică şi ea, pentru a împiedica apa rezultată din eventuale condensuri să ajungă în termoizolaţie. Stratul drenant de pietriş spălat (32/64mm), din dreptul racordării cu elementul care străpunge învelitoarea, de minim 50cm, este prevăzut ca măsură privind securitatea la incendiu. Stratul drenant este realizat din agregate spălate (pietriş de râu) sau sparte (pietriş mărgăritar) iar substratul este separat de stratul drenant printr-un filtru.

Stratul filtrant se ridică pe verticală până la limita substratului.

108

G. Rosturi în câmpul învelitorii verzi

Figura 33 – Rosturi de dilatare Rosturile de dilatare / tasare între clădiri sau tronsoane ale clădirilor se rezolvă conform reglementărilor tehnice aplicabile, în vigoare (compensatori). Din punct de vedere al alcătuirii verzi, în zona rostului se prevede un suport rezistent din punct de vedere mecanic pentru substrat (de exemplu plăci prefabricate minerale), care sprijină pe elementul drenant şi de retenţie a apei. Aceste plăci sunt acoperite cu stratul filtrant, peste care se aplică substratul.

109

Figura 34 – Rosturi de dilatare Din punct de vedere al alcătuirii verzi, în zona rostului se prevede un suport rezistent din punct de vedere mecanic pentru substrat (de exemplu plăci din mase plastice rezistente, perforate sau plăci metalice tratate anticoroziv), care sprijină pe elementul drenant şi de retenţie a apei. Aceste plăci sunt acoperite cu stratul filtrant.

110

Figura 35 – Rosturi de dilatare Rosturile de dilatare / tasare între clădiri sau tronsoane ale clădirilor se rezolvă conform reglementărilor tehnice aplicabile, în vigoare (compensatori). Această variantă este mai avantajoasă decât cele precedente din punct de vedere al îndepărtării apei din zona rostului. Din punct de vedere al alcătuirii verzi, în zona rostului se prevede un suport rezistent din punct de vedere mecanic pentru substrat (în acest exemplu plăci prefabricate minerale), care sprijină pe elementul drenant şi de retenţie a apei. Aceste plăci sunt acoperite cu stratul filtrant, peste care se aplică substratul.

111

Figura 36 – Rosturi de dilatare Din punct de vedere al alcătuirii verzi, în zona rostului se prevede un suport rezistent din punct de vedere mecanic pentru substrat (de exemplu plăci din mase plastice rezistente, perforate sau plăci metalice tratate anticoroziv), care sprijină pe elementul drenant şi de retenţie a apei. Aceste plăci sunt acoperite cu stratul filtrant.

Acoperirea rostului poate avea un capac parafrunzar la cota finită a terasei-grădină şi filtrarea apei se poate face prin prevederea unui dren din agregate minerale (nu beton sau minerale calcaroase). Stratul filtrant se ridică pe verticală până la limita superioară a substratului.

112

Figura 37 – Rost între două clădiri cu structura din lemn

Suportul (planşeul din lemn) fiind elastic, este necesar ca sub bariera contra vaporilor să se prevadă un strat flotant, de separare, care permite mişcarea suportului (astereala) fără ca această mişcare să inducă tensiuni (întindere, rupere) în bariera contra vaporilor. Şarpanta din lemn fiind o alcătuire uşoară este necesar ca şi alcătuirea termo-hidroizolantă să fie uşoară şi să răspundă cerinţelor de izolare termică şi de asemenea ca alcătuirea „verde” să fie uşoară. Astfel stratul drenant este realizat din plăci din materiale plastice care asigură simultan şi funcţiunea de strat de retenţie a apei şi de barieră contra rădăcinilor. Tipul de acoperiş verde recomandat pentru construcţiile cu şarpantă din lemn este

acoperişul de tip extensiv. La panta 200 prevederea unei reţele (grile) bidirecţionale pentru stabilizarea versantului este esenţială. Se poate prevedea peste substrat şi o reţea contra eroziunii substratului versantului. De jur împrejurul rostului se realizează stratul drenant din pietriş spălat sau pietriş mărgăritar (32/64mm), de minimum 50cm.

113

Figura 38 – Racordare între o structură metalică şi una din beton armat.

Din punct de vedere al rezolvării acoperişului verde nu există elemente de noutate faţă de cele prezentate anterior.

114

H. Racord la luminator

Figura 39 – Racordare între un acoperiş verde şi un lu minator Hidroizolaţia şi bariera împotriva rădăcinilor se racordează la luminator. Straturile de difuzie se ridică, având bariera contra vaporilor ca strat de separare între ele, numai dacă se aerisesc în dreptul racordării la luminator, ceea ce este puţin probabil, date fiind problemele de etanşare împotriva apei care curge de pe luminator. Dacă se aerisesc prin alte părţi sau prin deflectoare, straturile de difuziune şi bariera contra vaporilor nu se ridică pe verticală. De jur împrejurul luminatorului se prevede un strat de pietriş de râu spălat sau de pietriş mărgăritar (32/64mm), cu lăţime de minimum 50cm. Stratul filtrant se ridică pe verticală până la limita finitului substratului.

115

I. Racordare cu fereastră

Figura 40 – Racordarea unui acoperiş verde cu o fereastră

116

J. Racordare cu ferestre de mansardă

Figura 41 – Racordarea unui acoperiş verde cu o fereastră de mansardă

117

K. Rezolvări la streaşină

Figura 42 – Streaşină de timpan

Acolo unde nu sunt prevăzute cutii cu vegetaţie precultivată, poala este rezolvată cu bordură din agregate minerale (32/64mm), cu opritor perforat pe care se ridică stratul filtrant.

118

Figura 43 – Streaşină de poală Acolo unde nu sunt prevăzute cutii cu vegetaţie precultivată, poala este rezolvată cu bordură din agregate minerale (32/64mm), cu opritor perforat pe care se ridică stratul filtrant.

119

Figura 44 – Streaşină de poală

Elementele de asigurare a stabilităţii versantului de tip grilă arată că panta învelitorii este cuprinsă între 200 şi 300.

120

L. Coame

Figura 45 – Rezolvări la coamă Asigurarea preluării apelor pluviale se face prin jgheaburi / canale de scurgere şi direcţionare către jgheabul de poală sau burlan, protejate împotriva colmatării prin înfăşurare în strat filtrant.

Elementele de asigurare a stabilităţii versantului de tip grilă arată că panta învelitorii este cuprinsă între 200 şi 300.

121

Figura 46 – Rezolvări la coamă

Toate membranele se petrec peste coame, fie că este vorba despre barieră contra vaporilor, hidroizolaţie sau barieră împotriva rădăcinilor. Se va avea în vedere direcţia vântului dominant înainte de începerea montării membranelor şi se va lucra ţinând cont de acest aspect. Elementele de asigurare a stabilităţii versantului de tip grilă arată că panta învelitorii este cuprinsă între 200 şi 300.

122

Figura 47 – Rezolvări la coamă

Toate membranele se petrec peste coame, fie că este vorba despre barieră contra vaporilor, hidroizolaţie sau barieră împotriva rădăcinilor.

La pante 300 se utilizează covoare vegetale precultivate, în cutii care asigură drenaj, retenţie a apei şi barieră contra rădăcinilor.

123

Figura 48 – Exemplu de rezolvare a unei alcătuiri verzi extensive la coamă, în cazul unui acoperiş într-o singură apă

La coamă, ca şi la poală şi lateral, se prevede stratul de pietriş spălat în grosime de 50cm. În funcţie de pantă se prevede stratul anti-alunecare.

La pante 300 se utilizează covoare vegetale precultivate, în cutii care asigură drenaj, retenţie a apei şi barieră contra rădăcinilor.

124

Figura 49 – Exemplu de rezolvare a unei alcătuiri verzi extensive la coamă, în cazul unui acoperiş într-o singură apă

La coamă, ca şi la poală şi lateral, se prevede stratul de pietriş spălat în grosime de 50cm. În funcţie de pantă se prevede stratul anti-alunecare.

La pante 300 se utilizează covoare vegetale precultivate, în cutii care asigură drenaj, retenţie a apei şi barieră contra rădăcinilor.

125

M. Dolii

Figura 51 – Rezolvări la dolii

La pante 150 se utilizează reţele din ţesături pentru împiedicarea alunecării substratului pe pantă (anti-eroziune). Pentru împiedicarea pătrunderii substratului în dolie, la limita substratului se prevăd opritoare unidirecţionale acoperite de hidroizolaţie şi de bariera contra rădăcinilor. În dolie se prevăd conducte de preluare a apei pluviale, îmbrăcate în material filtrant şi îngropate în dren din material granular (pietriş de râu spălat sau pietriş mărgăritar).

126

Figura 52 – Rezolvări la dolii

La pante 300 se utilizează covoare vegetale precultivate, în cutii care asigură drenaj, retenţie a apei şi barieră contra rădăcinilor.

La pante 200 se utilizează reţele uni sau bidirecţionale pentru împiedicarea alunecării substratului pe pantă (anti-eroziune). Pentru împiedicarea pătrunderii substratului în dolie, la limita substratului se prevăd opritoare unidirecţionale acoperite de hidroizolaţie şi de bariera contra rădăcinilor. În dolie se prevăd conducte de preluare a apei pluviale, îmbrăcate în material filtrant şi îngropate în dren din material granular (pietriş de râu spălat sau pietriş mărgăritar).

127

ANEXA 8 INFORMATIVĂ

COMENTARII

C.4 Corespunzător poziţiei geografice, există următoarele caracteristici generale ale climei temperate:

temperatura medie: 8 – 100C;

precipitaţii: 400 – 600 mm/an;

ierni reci – veri călduroase, secetoase.

Variantele regionale climatice în România sunt:

Central – europeană (În NV şi centrul ţării):

climat mai umed;

variaţii termice mai mici.

Est - europeană (în Podişul Moldovei):

climat uscat;

secete de vară foarte frecvente.

Sud – europeană(în S, V ţării) :

climat potrivit de umed;

veri calde, ierni mai puţin reci, cu frecvente perioade de dezgheţ.

Teritoriul carpatic – climat de nuanţă central – europeană, cu schimbare rapidă a climatului pe altitudine:

temperatură: 8-10 → - 2,50C;

precipitaţii: 500 – 1400 mm.