go free winter 2012

Revista Studentului din U.B.B.GO FREEGO FREEGO FREE

Editie Speciala 2012Editie Speciala 2012

Revista Studentului din U.B.B.

Dacă aţi ajuns până

aici, înseamnă că aţi găsit

cadoul nostru pentru voi.

Pentru că e încă frig şi iarnă,

vă împărtăşim aventurile

noastre din sezonul festiv.

Şi nu numai.

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREGO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRedactiaRedactia

Toate drepturile de publicare şi distribuţie a acestei ediţii aparţin redacţiei Go Free. Reproducerea totală sau parţială, sub orice formă, a acestei ediţii se poate face doar cu acordul scris al redacţiei Go Free.

Powered by:

Parteneri

Redactor-şefAndra Camelia CORDOŞMail: [email protected]: 0742 554 321

Design & Layout Erika KRAMARIKMail: [email protected]

RedactoriTeodora CRISTUREANRozina CSASZARCristian Alexandru IOANSwenja LOHRENGELKhalid MIAH

FotografiCristian Alexandru IOAN

Contact [email protected]/gofreestudent


GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F33Go freeGo free

Am participat la premieră şi am dorit să îl revăd , cu acelaşi drag ca întâia oară, după o săptămână. Teatrul era arhiplin. Unii au venit în semn de recunoştinţă pentru talentul prof.univ.dr. Ioan Bocşa, alţii au venit pentru a-i susţine pe cei din grupul coral şi toţi, cu mic, cu mare pentru a ne întoarce în trecut, pentru a păstra tradiţia.

Pentru cei care nu au avut până acum ocazia să asculte acest grup, corul este mixt, cu momente muzicale dedicate naşterii, cătăniei sau morţii. Spectacolul a fost amplu şi a prezentat fiecare

Praguriconcert de iarnă, spectacol susţinut de Ioan Bocşa şi Grupul Icoane

Teodora CRISTUREAN

Unele dintre cele mai frumoase evenimente ale anului 2011 au avut loc în decembrie, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. O prezentare a ciclului vieţii cu ritm şi rimă, cu voci deosebite şi cu oameni valoroşi : Praguri – concert de iarnă, spectacol susţinut de Ioan Bocşa şi Grupul Icoane.

etapă importantă din viaţa unui om, exemplificată prin versuri ce aduceau zâmbet pe buze sau tristeţe pe chip. Nu ai cum să nu te simţi viu când asculţi un astfel de repertoriu, pentru că transmite lucruri reale: bocete, regrete, voie bună. Mişcarea scenică a fost desăvârşită, iar seara s-a încheiat în aplauze prelungite.

Ca de fiecare dată când se întâmplă să fii spectator la un astfel de eveniment, îţi dai seama cât de important este să păstrezi obiceiu-rile şi cât de mult contează valoarea oamenilor care duc mai departe cân-tecul românesc…


GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FGo freeGo free 44

În familia mea, Crăciunul a fost sărbătoarea preferată. Nimic nu se compară cu sărbătoarea în sine, Naşterea Domnului, primii fulgi de zăpadă priviţi de la geamul bunicii, primul om de zăpadă, mesele tradiţionale din familie, mersul cu colindul, mersul la biserică. Toate aceste momente magice se petrec în una dintre cele mai frumoase luni din an: luna decembrie. La mine la bunici ( obişnuiesc să spun aşa, chiar dacă aveam doar bunică), în Ferneziu, era o carieră de piatră, care iarna era un răsfăţ pentru mine, fraţii şi verişorii mei. Ne dădeam cu skiurile, cu bobul, cu sania, cu ce aveam la îndemână. Pentru noi, era vacanţa ideală, la 60 km de haosul urban.

În ziua de Crăciun, era o agitaţie de nedescris. Eu şi fraţii mei

Crăciunul din copilărie

Rozina CSASZAR

Îmi amintesc de fiecare dată cu plăcere de perioada copilăriei, în special de sărbători, pentru că reuşeau să creeze acea magie în jurul familiei, momente speciale care aşterneau pe hârtie fiecare amintire. Amintirea cea mai de preţ pentru mine a fost...Crăciunul.

Îmi amintesc zâmbind că bunicii mele nu-i plăceau fetele care mergeau la colindat...



ne pregăteam de colindat şi repetam într-o oră toate colindele, asta pentru că mereu uitam câte un vers, două. Îmi amintesc zâmbind că bunicii mele nu-i plăceau fetele care mergeau la colin-dat, mereu spunea că “fetele trebuie să aibă grijă de casă”, însă, nu avea de ales când veneau colindătorii în “cete”, cum era obiceiul, şi printre ei se afla o fată sau două. Fraţii mei mai mergeau la colindat prin vecini sau pe la cunoştinţe, însă eu preferam să colind în familie. Erau două case în curte, una a bunicii şi cealaltă a mătuşii şi unchiului, iar de Ajun mer-geam să ne colindăm reciproc. Pentru noi, Crăciunul însemna şi mai mult, fiind petrecut în familie, era o adevărată lege atunci când veneau sărbătorile.

La noi, în Ferneziu, se purta foarte mult colindul cu moşii deghizaţi care mai de care. Când eram mică, pe mine, sincer, mă cam speriau şi ţin minte, când mergeam la biserică seara, mă

ascundeam după fraţii mei. La biserica de la bunici, în copilărie, mergeam în fiecare duminică, pentru că eram minis-trantă şi citeam lecturile în cadrul litur-ghiei. A fost una dintre cele mai frumoa-se experienţe din trecut pe care le-am avut. Ţin minte că părintele de acolo mă alinta “cişcirică” şi era ca un al doilea tată pentru mine. De fapt, mersul la biserică a fost pentru mine ca şi o reîntâlnire cu a doua mea familie. De Crăciun, la sfârşitul fiecărei liturghii, se făcea o mică scenetă, care simboliza Naşterea Domnului şi fie-care copil avea propriul lui personaj şi rol. Piesa de teatru era unul dintre cele mai aşteptate momente de sărbători.

Nu ştiu dacă mi-am amintit chiar toate tradiţiile şi obiceiurile de la mine de la bunici, însă acestea au fost, cu siguranţă, cele mai importante şi cele mai semnificative pentru copilăria mea. E greu sa uiţi un Crăciun perfect…



În perioada sărbătorilor, se întâmplă o schimbare radicală în întreaga lume. Parcă o magie de nevăzut cuprinde tot universul şi o schimbă la 180 de grade. Oamenii devin mai buni, mai darnici, cadourile iau o altă nuanță, fulgii de zăpadă apar de nicăieri, iar totul în ju-rul nostru se înfrumusețează.

Am impresia că oraşele sunt şi ele mai frumoase de Crăciun, îşi iau

hainele de sărbătoare şi strălucesc în toată splendoarea lor. Aşa a strălucit şi Cluj-Napoca, unul dintre cele mai fru-moase oraşe de la noi. Este oraşul de care te îndrăgosteşti iremediabil, de la prima vizită, indiferent de zi sau anot-imp.

Pe timp de zi sau pe timp de no-apte, Cluj-Napoca te introduce într-o atmosferă de poveste diferită. Ziua,

Magia orașului împodobit de CrăciunRozina CSASZAR

© Cristian Alexandru Ioan


GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F77Go freeGo freeprin agitația ei specifică, ne aduce o poveste cu oameni agitați, dar entuziasmați, cu sete de cadouri şi cumpărături, iar seara, povestea capătă o cu totul altă dimensiune: oa-meni fericiți, admirând decorațiunile de Crăciun din Piața Mihai Viteazul, Eroilor şi Piața Avram Iancu, locul perfect de întâlnire între prieteni sau îndrăgostiți, făcând sute de poze, amintiri de neprețuit din oraşul lor iubit. Da, Crăciunul îşi spune propria poveste la Cluj! Dacă ziua, municipiul îți dezvăluie frumusețea sa naturală şi magia sa tradițională, seara, oraşul este bogat în culori şi decorațiuni, strălucind în modernitatea sa.

De Crăciun, Clujul îmi aminteşte de copilărie, de fami-lie, mă face să-l iubesc necondiționat şi să-l admir în com-plexitatea sa. Aşa am simțit eu Crăciunul acesta, primul meu Crăciun în Cluj-Napoca! De la an la an, redescopăr Clujul prin frumusețea şi istoria sa, prin toate secretele pe care le-a ținut ascunse atâta timp. Oraşul e diferit, te face să te simți ca acasă chiar dacă eşti de fapt departe de casa ta, te face mereu să te întorci la el. Aşa am realizat cu timpul că aici toate dorințele se pot îndeplini! Iar de Crăciun, Clujul mi le-a îndeplinit! Și pentru asta îi mulțumesc!




Well, as a German living in Latvia I can definitely say that Christmas traditions here are hardly different from those in my country – a Christmas tree is just as obligatory as the family gathering with tons of good food and gift giving after-wards. The only surprise was that we had

to wait for the presents until the morn-ing of the 25th of December, which in Germany usually already happens the evening before. To be honest, I wouldn’t have liked that as a kid. I can just imagine how anxious and sleepless that special night always would have been for me.

Priecīgus Ziemassvētkus! A small excursion into Latvian Christmas celebration

Swenja LohRengeL


GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F99Go freeGo freeAnyway, nowadays I prefer this Latvian variant. Seems like you can enjoy the real Christmas festivity much more this way.

Latvians like to decorate. You can see in almost every little, sweet and mostly old-wooden house Christmas decoration – in the windows, in the gardens and on the roofs. Advent wreaths are very common, although they sometimes can turnout in unusual styles, for example as a plastic-made and with shells heaped exemplar. While advent calendars are less popular (but still visible), it seems like the church going is tak-en more serious than in Germany. What is definitely very wide-ly spread is the traditional singing of Christmas songs. Doesn’t matter if those are primal Latvian or translated from former well-known songs, the skid is wide and they are all nice. So singing is as evident as elsewhere.

But there is one thing that really hooked me. The cities here usually really bother to decorate their town centers. I already admired those beautiful arrangements last year when I was in Riga, the capital of Latvia. You feel like you landed in a fairy tale, with all these sparkling old trees all around you, with true-to-life snowman figures, over-sized picture frames (excellent for creating self-made Christmas cards) and, off course, tons of snow that makes the whole city looks like a world out of confectioner’s sugar. Admittedly, the snow is still missing this winter. The city of Liepaja, my current habitation, anyway looks very sweet and Christmassy. In this spirit you can find a big ad-vent wreath at the rose’s place with a bridge that crosses atop of it. Moreover, there are loving arrangements such as the big shining fir tree, a playground with accessible gingerbread cot-tages and paper lanterns all around the university. And even the tram metamorphosed: it’s roundly decorated with chains of lights that make it feel like you landed in a universe where you just saw a UFO flying past you…

So far so good. Christmas time is a great time and being here in Latvia, joining this celebration with locals, makes it even more special to me. Having said this, PriecīgusZiemassvētkus – Merry Christmas – to everybody, although belatedly.



You would be forgiven for overlooking Christmas in Bangla-desh. Christians account for 0.3% of a population of 142 mil-lion. But still in this majority Muslim nation, Christmas Day or Boro Din (Big Day) as it is called, is a national holiday.

Yet it would not be so obvious. Dhaka (the capital) and the major cities are not adorned with decorations, nor are you likely to dance along to the sound of bellowing Christmas

Christmas in BangladeshKhalid MIAh

Christmas in Bangla-desh is like its sister festivals, both at home and around the world. It’s a time of family, forgiveness, celebration and thank-fulness.



music. The noise of heavy traffic remains the same, with the sound of trade and commerce ever present. Yes, you would be forgiven for overlooking Christmas in Bangladesh.

But Christmas occurs and celebra-tions persist, you just need to find them. In the villages of Chittagong, men will cut down countless banana trees and use these to line the paths to churches. With their flexible stems, the trees on each side are bent to form an arch. Holes are then made for oil and wick. As the sun begins to set on Christmas Eve, and as the devoted make preparations for Church, the wicks are lit. A path created by countless banana trees, each illumi-nated with tiny lamps along their arch. I leave it to your mind’s eye to see the effect.

Sitting in church for the Christmas service is like observing a cross between a Hindu Puja (ritual worship) and a Cath-olic Mass. This is understandable since most Christians in Bangladesh are Cath-olic and descended through Hindus. But it’s not just the service alone that creates this impression. The cloud of incense may billow from the rocking hands of a very Catholic looking priest, but the offering of flowers by the dancing girls in colourful Sari(s) (traditional wrapping cloth, worn by women in South Asia) gives the service the South Asian flair.

Take away the organ, and replace it with instruments such as the Tabla (drums) and Mandira (harmonium) and you’re singing and listening to something that sounds quite different from the Europe-an hymn.

Bangladeshis being a rice eating na-tion, keep similar traditions regardless of religious difference. Bangladeshis are big eaters, and Boro Din (Big Day) is for Boro Khaba (big eating). Pitha Uthshob (trans-lated as Cake festival) consists of making and eating little rice cakes. Though these cakes are made by most Bangladeshis on the odd occasion, they are especially made for Christmas by those who cel-ebrate the festival. They are eaten with spicy curries made with meat, fish and vegetables. Various snacks accompany the meal such as Samosa (pastries) and bhaji (fritters).

Christmas in Bangladesh is like its sis-ter festivals, both at home and around the world. It’s a time of family, forgive-ness, celebration and thankfulness. What makes the festival unique is its use of co-lours, local food, and the continuance of ancestral traditions. Bangladesh may have been part of India and the British Empire, but it has retained its distinc-tive cultural traditions, manifested by its many peoples. On this particularly occa-sion, my greeting to you is Shuvo Boro Din, or Happy Big Day!



Gândindu-mă la cele trei zile cu specific nerejean, îmi vin în minte foarte multe imagini, dar şi ideea că am participat la o tradiţie unică, specială, care nu ştim cât de mult se va mai păstra.

Acest sat este compus din aproximativ 4000 de suflete, pla-sat pe teritoriul unui judeţ bogat din punct de vedere geogra-fic, Vrancea. La 90 km distanţă de Focşani, satul ascunde multe ritualuri precum cele de înmormântare, cumpăna dintre ani, cât şi meşteşugurile populare.

O să punctez brutal tradiţia trecerii într-un an nou. Partici-parea la revelionul 2012 alături de colegii mei ne-a mobilizat la scrierea unui articol despre ceea ce se întâmplă la Nereju la sfârşitul fiecărui an.

Am cules informaţii de natură verbală de la postaşul satu-lui, însă nu la fel de multe precum cele de natură vizuală, care m-au putut introduce în atmosfera de acolo.

Revelion NerejeanCristian Alexandru IoAn




Inspectând locurile, la propunerea Mariei (ghidul nostru), am aflat că satul se baza pe exploatarea forestieră şi creş-terea animalelor. Ca fotograf profesionist şi prospătură de antropolog, m-am de-cis să vă pun câteva citate din ceea ce am surprins prin vizorul aparatului, din povestea satului din imagine. Trecând peste diferite obstacole de natură...alu-necoasă, am ajuns în locul unde puteam vedea tot ce mişcă. Eram „la releu”, pe un deal unde puteam admira satul. Pe acel platou am descoperit locul cheie, unde sătenii şi-au făcut pregătirile pentru ce avea să se întâmple. Cauciucuri arse, fum, negreală, căbănuţe din lemn…

Pare locul perfect pentru o investigare antropologică făcută ca la carte.

Adresând întrebări peste măsură ghi-dului nostru, Maria nu a ezitat sa îmi ofe-re răspunsuri satisfăcătoare. Pe drum ne povestea de faptul că pe vremuri, când globalizarea nu era chiar aşa pregnantă, măştile erau din piele de căprioară şi se strângeau mult mai mulţi “flăcăi” să co-linde. Totodată, sunt nişte “capete” ale satului care an de an, strâng oamenii şi îi mobilizează pentru a pleca la urat. Ei au funcţia de „trezorieri” şi nu au voie să pună gura pe alcool.

Tradiţia se desfăşoară în două părţi ale zilei: uratul pe timp de zi şi cel pe timp de noapte. Singura diferenţă observată între cele două este cea a arderii cauciu-curilor pe timpul nopţii. De altfel, oame-nii devin mult mai fericiţi şi instabili pe propriile picioare în primele ore din noul an.

Despărţindu-ne pentru o clipă de tradiţie, nu pot ignora un alt detaliu: familiile îşi construiesc casele în aceeaşi curte. Am stat şi am gândit problema şi neştiind mersul la sat, mi-am dat seama că acest fapt social este perfect normal şi moral. De fapt, sunt încă mulţi urbanişti ce împart acelaşi apartament cu părinţii.

Revenind la tradiţia nerejeană, nu m-a uimit faptul că a doua zi străzile erau



GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FGo freeGo free 1414pline, oamenii încă mai erau pe picioare şi totul avea să conti-nue până la amiază. Temele abordate de către săteni nu mai erau doar cele generale, precum vrăjitoarele. Atunci mi-am dat seama de impactul, uneori devastator al mass-mediei. De aici, sătenii abordau şi teme precum personalităţi politice şi nu chiar mare mi-a fost uimirea să văd scris pe un cearşaf tema unui scandal prezent în presă.

Tradiţia spune că alungarea spiritelor rele este esenţială pentru bunăstarea anului nou, tocmai de aceea, măştile nu sunt unele care să exprime frumuseţea.

Pot spune, foarte mândru, că Nereju este o comoară a mâi-nilor meşteşugite de nişte oameni pricepuţi, un sat rupt de lume, unde tradiţia îşi păstrează încă sensul autentic.


Tradiţia spune că alungarea spiritelor rele este esenţială pentru bunăstarea anului nou, tocmai de aceea, măştile nu sunt unele care să exprime frumuseţea.



Cumpăna dintre ani este sărbătorită de locuitorii oraşului Sălişte, precum şi de cei din împrejurimi cu un întreg şir de evenimente. Încă de la Crăciun, se formează grupuri de băieți şi fete, nu-mite juni şi junese, care vestesc naşterea Domnului. Aceştia participă însă şi în no-aptea de Revelion la îngroparea anului în curs şi la sărbătorirea celui nou. Ei îşi pornesc drumul printr-un ritual aparte, de jale, prin parc, purtând în sicriu vechi-ul an. Când ajung în centrul oraşului, la miezul nopţii, se întinde o horă în mi-jlocul sicriului, pentru a-i da foc anului ce tocmai a trecut. Arzând, se dau uitării cele rele şi din propria cenuşă, precum pasărea Phoenix, renaşte un an mai bun, care completează sau înlocuieşte ultimele minute din cel precedent. Tot la 00:00 are loc focul de artificii, lumea deschide şampaniile, îşi pune dorințe, iar superstițioşii îi iau de mână pe cei dragi, pentru a petrece întregul an alături de

persoanele iubite. După minute în şir de artificii şi ecouri

de “la mulți ani”, oamenii se îndreaptă spre pensiunile sau casele în care sărbătoresc Revelionul. Rămâne în urmă amintirea unui an deja trecut şi speranța unui an ce tocmai a început, mai frumos, mai bun, mai curat.

Sălişte Sibiului loc al tradiţiei

Teodora CRISTUReAn

Românii nu au uitat nici în acest an de tradiţii. În Săliştea Sibiului există un obicei aparte de a întoarce pagina istoriei, odată cu noaptea de Revelion. Anul în curs este pus în sicriu şi i se dă foc, cei adunaţi în jurul său cântând şi sperând în venirea unui an nou (şi) mai bun.




Grupuri de tineri pornesc pe la casele cunoscuţilor în straie uzate, fiind primiţi cu nuci şi mere şi în funcţie de bunăvoinţa gazdei, cu bani. Obiceiul constă în recunoaşterea fiecărei „momâi” de către locatari, de îndată ce grupul ajunge în casă. Uneori este destul de dificil acest joc, e nevoie de o memo-rie bună şi de metode de recunoaştere ale celor mascaţi. Odată deconspiraţi, tinerii îşi continuă drumul, neuitând să menţioneze faptul că noul an este lepădat de cele rele.

În urmă cu câţiva ani, un alt joc specific acestei zile mai era furatul porţilor, mutate de la o casă la alta. Exista la bază şi o superstiţie: mutarea porţilor de la fată la băiat, cât şi invers, prevestea o nuntă între cei doi. Această tradiţie s-a pierdut pe alocuri, căci era destul de costisitoare: porţile ajungeau ade-seori şi în râu sau pe la case îndepărate, iar localnicii le căutau a doua zi în tot satul.

Obiceiurile au rămas peste ani, de la generaţie la generaţie, iar cei care cândva făceau parte din aceste grupuri de „momâi” îşi amintesc de voia bună şi frumuseţea acelor clipe...cu drag şi cu lumină în priviri.

Avem şi noi, în România, Halloween-ul nostru!

Teodora CRISTUREAN

Din poveşti presărate cu trecerea timpului, am descoperit obiceiuri frumoase: în fiecare an, înaintea zilei de Bobotează, în unele părţi ale României, cu precădere în judeţul Sălaj, tinerii iau aminte la sfaturile vârstnicilor şi participă la îndepărtarea spiritelor rele. Merg din casă în casă cu „momâile”, transfiguraţi cu ajutorul hainelor vechi şi rupte, pentru a aduce bunăstare noului an.

În urmă cu câţiva ani, un alt joc specific acestei zile mai era furatul porţilor, mutate de la o casă la alta.



Uite că a venit şi luna cadourilor, luna în care tu îți faci apariția în

fiecare an pentru mic şi mare, chiar dacă în ultimii ani ne-am întâlnit

pe stradă cu criza financiară.

Nu-mi doresc aşa de multe... doar să fii îngerul meu păzitor în ur-

mătoarele două luni. A venit vacanța şi nu am chef de proiectul la

cursu’ profului căutat de prietenul său german, Alzheimer. Dacă ai pu-

tea modifica lista cu prezențe la profu’ turbo (sfertu’ academic e mai

important ca celelalte minute din curs), la care nu apuc să ajung la

cursul de joi dimineață (miercuri e zi de petrecere pentru studenți :D).

Spune-mi şi mie, te rog, dar promit că rămâne între noi: cum faci

să ajungi pe la toată lumea în aceeaşi noapte? I-aş da mamei rețeta

pentru a-mi trimite mâncare caldă în fiecare zi. Aş renunța la pâine,

slănină şi ceapă…

Și încă ceva… tu apuci să citeşti sute de mii de scrisori într-o

seară, dar eu cum să fac să citesc zece cărți pentru o sesiune de două

săptămâni? Please send me a notification :D

Pfff, păi anul ăsta ce aş putea să mai request?..Hmm, ma thinking

încă, fiindcă sunt confused şi după Crăciun, vine Paştele, mai cer

iepuraşului... :D

Ps: Nu uita cât de cuminte am fost: nu am întrecut măsura cu bă-

utura! :D

Dragă Moşulee... (Zanta Crăciun)

Tradiţiile nu se poarTă doar de CrăCiun.

go free winter 2012

Documents