go free nr. 7

of 56 /56
GO FREE GO FREE GO FREE Revista Studentului din UBB g m u no n f o r m a l v a m n e i g t r o u u t a g e n r e m o j p w o t h b dn m i r b a v u o r p u e inter v i u a r t i c o l u n o t r a inin g martie 2012 Cu texte scrise la Concurs Ni mă Cluju’! Câştigă două invitaţii la teatru! Numarul 7

Upload: revista-go-free

Post on 09-Mar-2016

227 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Articolele din acest număr au fost scrise în timpul evenimentului „Go Free 24h” - un eveniment nonformal în cadrul căruia studenţi, profesori, jurnalişti, bloggeri, voluntari sunt invitaţi să participe la scrierea unei reviste în 24 h.

TRANSCRIPT

Page 1: Go Free nr. 7

GO FREEGO FREEGO FREERevista Studentului din UBB

gm

u

nonform al

v

a

mn

eig tr

o

uut ag

en remo j

p

w

o th b

dnm

i r b a vuorpu

e

interviu

articolu

notraining

martie 2012

Cu texte scrise la

Concurs Ni mă Cluju’!

Câştigă două invitaţii la teatru!

Numarul 7

Page 2: Go Free nr. 7

redactiaRedactia

Toate drepturile de publicare şi distribuţie a acestei ediţii aparţin redacţiei Go Free. Reproducerea totală sau parţială, sub orice formă, a acestei ediţii se poate face doar cu acordul scris al redacţiei Go Free.

Powered by:

Parteneri

Redactor-şefAndra Camelia CORDOŞMail: [email protected]: 0742 554 321

Design & Layout Erika KRAMARIKMail: [email protected]

Contact www.gofree.rowww.facebook.com/gofreestudent

RedactoriLaura BLAJCorina B.Gabriel BURUIANAMasha CĂUNEACMădălina CHIRICĂAlina-Mihaela CREŢUBogdan CREŢUDaniel, Diana, GeorgeTeodora CRISTUREANRozina CSASZAR Ioana HRIŢCU-MEŞENSCHIRoxana ILEErika KRAMARIKCătălina-Violeta M.Petruţa Cristina MUNCELEANULarisa MUNTEANIoana-Ionela PAŞCUROMANO SUNOIulia ŞANDORIzabella ŞARAMET

FotografiCristian Alexandru IOANIulia ŞANDOR

Page 3: Go Free nr. 7

3

editorialeditorial

În spatele cuvintelor sunt oameniNu tare demult, un prieten mi-a spus la o poveste că fiecare criză

este de fapt o şansă pentru participare. Bineînţeles, discuţia noastră nu se referea neapărat la criza economică, ci era vorba mai degrabă de o criză a asocierii, o criză a reprezentării, o criză a identităţii în societatea contemporană. Am realizat că avea dreptate, că anga-jarea noastră în societate poate fi cu atât mai puternică cu cât noi considerăm criza mai serioasă. Tocmai nevoia de a răspunde aces-tor crize ne insuflă ideile bune, acele idei puternice care dau ulterior naştere unor proiecte capabile să trezească potenţialul în oameni.

Abia recent am realizat că au trecut deja trei ani de când echi-pa de voluntari ai revistei “Go Free” şi-a propus să creeze prin acest prim proiect un nou spaţiu de dialog la nivelul comunităţii clujene. Trei ani în care fiecare voluntar care a plecat sau a venit în echipă a conştientizat cât de important este dialogul pentru înţelegerea realităţii. Ani în care nu am ajuns însă să le mulţumesc public pentru încrederea lor necondiţionată, pentru curajul lor de a rămâne vizibili şi critici, pentru responsabilitatea pe care şi-au asumat-o de a trans-forma “Go Free” într-un spaţiu de dezbatere în care pot şi trebuie să intre opinii diferite. Cu permisiunea voastră, astăzi nu am să mai amân acest moment, ci vreau să îl împărtăşesc cu voi. Îi mulţumesc echipei mele că a rămas fidelă valorilor proiectului şi vouă că ne-aţi susţinut în această perioadă.

Puţini am fost, dar numărul celor care au prins încredere în ideea şi atitudinea “go free” creşte cu fiecare zi. Prezenţa voastră într-un număr atât de mare la evenimentul “Go Free 24h” a reprezentat pen-tru redacţie o sursă de motivare şi de încredere. Suntem mândri de aportul pe care voi l-aţi adus în scrierea acestui număr al revistei, încântaţi de ideile pe care ni le-aţi împărtăşit în această zi de joi, în care aţi ales să scrieţi împreună cu noi.

Şi pentru că noi toţi - cei care am scris această revistă şi voi cei care ne citiţi - trăim ceea ce spunem, vom răspunde pe viitor cri-zelor cu şi mai multă participare.

Andra Camelia Cordoş[email protected]

Redactor-şef

Page 4: Go Free nr. 7

4

CuprinsCuprins

STUDENT

FACULTATE

EDUCATIONAL

Go Free 24h - Rozina CSASZAR - pag. 6 la puterea studenţească

Schiţe digitale - Graphic Designer Bogdan Pop - Alina Mihaela CREŢU - pag. 8Articol înfuriat despre imagine - Masha CĂUNEAC - pag. 11

Doi ochi, o singură lume - Teodora CRISTUREAN - pag. 12

Scump, doamnă, scump... - Larisa MUNTEAN - pag. 13

Când mercurul din termometre creşte, noi devenim mai buni

Teodora CRISTUREAN - pag. 15

Uite c-am găsit un mix bun! - Ioana-Ionela PAŞCU - pag. 16

Jurnalul unei profe de la Comunicare. Prima zi - Corina B. - pag. 20

Teoria porumbelului sburător - Larisa MUNTEAN - pag. 21

Criza, bat-o vina! - Izabella ŞARAMET - pag. 22

Romano Suno - Asumarea unei identităţi - echipa Romano Suno - pag. 24

Democraţia funcţională - Gabriel BURUIANA - pag. 25

Bună, am epilepsie de x ani. Şi ce? - Masha CĂUNEAC - pag. 26

Cum să iubeşti un oraş în 3 săptămâni sau EIP - Cătălina Violeta M. - pag. 28

Page 5: Go Free nr. 7

5

CuprinsCuprins

PROFESIONAL

RESURSE

GO FREE

Ce-i al tău e pus... după ureche! Pfoai, ce chestie! - Iulia ŞANDOR - pag. 30

Spioni români made la UBB - Bogdan CREŢU - pag. 32

Keep calm and start blogging - Rozina CSASZAR - pag. 33

Absolvenţi de succes - Roxana ILE - pag. 34

CONCURS: Ni mă Cluju’! - Iulia ŞANDOR - pag. 46

Pentru ce te trezeşti dimineaţa? - Laura BLAJ - pag. 47

Manifest pentru voluntariat - Erika KRAMARIK - pag. 37

Transnationalize yourself! - Daniel, Diana, George - pag. 36

Visarea lucidă - Mădălina CHIRICĂ - pag. 39

Candy - Ioana HRIŢCU-MEŞENSCHI - pag. 43

The tree of life - Petruţa Cristina MUNCELEANU - pag. 45

Interviu cu trupa Natif - Alina Mihaela CREŢU - pag. 48

Fabulosul interviu cu Marius Casian - D. - pag. 50

Călătorind prin ţară... - Petruţa Cristina MUNCELEANU - pag. 52

Page 6: Go Free nr. 7

6

StudentStudent

Printre laptop-uri intens utili-zate şi frânturi de idei, la fiecare oră, camera s-a umplut ba de prieteni dragi, ba de oameni noi, dornici să ne cunoască. Cu fiecare oră care trecea agale pe lângă noi, sufletul ne creştea din ce în ce mai mare. Surpriza zilei a fost echipa Antena 1 Cluj, care s-a decis: lumea trebuie să vă cunoască! Nu interviurile uşor emotive au contat, ci fap-tul că presa doreşte să facă ecou activităţilor redacţiei Go Free. Acest lucru nu poate decât să ne bucure şi să ne impulsioneze în planurile noastre de viitor. Am cunoscut oameni interesanţi,

dornici să scrie pentru noul număr al revistei Go Free, oame-ni care mai au încă bucuria de a scrie, de a-şi împărtăşi gândurile şi ideile cu lumea din jurul lor. Treptat, s-a lăsat seara, iar ora 17 am zis că o ascundem bine într-un buzunar şi o vom scoate afară de fiecare dată când ne va fi dor de un moment emoţionant, cu zâmbete sincere. Lansarea oficială a Asociaţiei Go Free a fost memorabilă pentru omuleţii din redacţia Go Free, dar şi pentru ochii curioşi din cafenea. Andra a vorbit despre prezentul şi viitorul revistei Go Free şi declarăm clar şi răspicat:

Go Free 24h la puterea studenţească

Rozina CSASZAR

O cameră destul de încăpătoare pentru câteva

zeci de suflete, parcă desprinsă din mâinile unui artist, un meniu

tradiţional, ce pare a fi decupat cu vorbe alese din paginile unui ziar, un jazz încântător pe fundal şi o mână de oameni. Aşa a început ziua „Go Free 24h”, ediţia a II-a, 2012. Un început promiţător, cu oameni

faini, nerăbdători să cunoască alţi oameni faini.

Page 7: Go Free nr. 7

7

StudentStudent

suntem mândri de ea! Apoi, alte persoane au luat cuvântul:

domnul prorector Ioan Bolovan ne-a făcut să ne simţim mai uniţi şi să credem cu adevărat în viitorul studenţilor, iar domnul profesor Călin Goina ne-a vor-bit frumos despre viaţa de student. Mai mult decât atât, domnul prorector ne-a oferit sprijinul său şi pentru asta îi oferim respectul cuvenit: “Vreau să vă asigur că la nivelul conducerii universităţii actuale există toată disponibilitatea şi deschi-derea spre dialog, spre încurajarea tuturor iniţiativelor care până acum au fost trecute în umbră şi reprimate. Prin urmare, uşa rectorului şi a prorectorului care răspunde de relaţia cu studenţii, va fi întotdeauna deschisă.” Domnul Călin Goina ne-a făcut nişte mărturisiri legate de viaţa sa de stu-dent şi dorim să-i mulţumim pentru sensi-bilitatea sa declarată faţă de evenimentul Go Free 24h. Ne-a plăcut partea în care a vorbit despre puterea unei echipe şi cred că şi celor prezenţi le-a plăcut acest lucru (asta adunând fiecare zâmbet şi râset al fiecărei persoane prezente acolo): “Există

o bună parte din studenţi care sunt apatici: nu-i problema că nu-i interesează cursu-rile, pentru că asta deja e clasic, dar nu-i interesează nici faptul că sunt studenţi, nici că ar putea face ceva. Dar lucrurile pe care le poţi face ca istoric, sau ca sociolog, sau ca artist, sunt întotdeauna fascinante. Asta vreau să zic că lucrurile ca şi Go Free sunt foarte interesante, pentru că oamenii vor să facă ceva împreună. Singuri putem să mârâim, să dăm like-uri sau dislike-uri, dar dacă ne adunăm împreună putem face o mulţime de lucruri. It’s a win-win situation.”

Da, Go Free este o echipă şi ne mân-drim cu asta! Nu în ultimul rând, Erika noastră a vorbit cu emoţie despre „Go Free Awards Gala”, fiind vorba despre premierea studenţilor din UBB care au făcut lucruri extraordinare şi pe care îi considerăm modele. De asemenea, co-lega noastră a amintit de dorinţa echipei de continua pe educaţia non-formală, pentru că noi considerăm că un student poate învăţa multe şi în afara unei săli de clasă.

Spre final, Natif, trupa pe care începeţi deja să o iubiţi, a cântat unplugged două piese faine de pe albumul lor, proaspăt lansat, iar lumea a fost încântată. O ştim noi sigur, pentru că am citit lucrul ăsta cu lejeritate de pe chipurile celor prezenţi. După acest moment, a început din nou agitaţia şi entuziasmul tuturor: unii s-au bucurat de un ceai sau de un suc, alţii s-au bucurat de o ciocolată caldă sau un vin alb pe tastatura de la laptop, însoţite bineînţeles de râsetele specifice, unii au stat la o vorbă cu oameni faini, iar alţii au continuat să scrie articolele care n-au avut deloc răbdare să apară în noul număr al revistei Go Free. Cum nici noi n-am prea avut răbdare. Am fost foarte curioşi ce aţi scris, iar acum putem striga în toate colţurile lumii că punând umăr lângă umăr, am făcut o treabă excelentă!

“Există o bună parte din studenţi care sunt apatici: nu-i problema că nu-i interesează cursurile, pentru că asta deja e clasic, dar nu-i interesează nici faptul că sunt studenţi, nici că ar putea face ceva. Dar lucrurile pe care le poţi face ca istoric, sau ca sociolog, sau ca artist, sunt întotdeauna fascinante. Asta vreau să zic că lucrurile ca şi Go Free sunt foarte interesante, pentru că oamenii vor să facă ceva împreună. Singuri putem să mârâim, să dăm like-uri sau dislike-uri, dar dacă ne adunăm împreună putem face o mulţime de lucruri.

It’s a win-win situation.”

Page 8: Go Free nr. 7

8

StudentStudent

Schiţe digitaleGraphic Designer Bogdan Pop

Alina Mihaela CREŢU

Joi, la întâlnirea cu schimb de idei, “Go Free 24”, la una dintre mesele din L`Atelier, desena Bogdan Pop, graphic-designer/ilustrator, absol-vent al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca. Am tras cu ochiul în sketchbook-ul lui și mai jos sunt câteva exemple de schițe realizate de el:

Page 9: Go Free nr. 7

9

StudentStudent

”După ce am locuit prea mult timp între pereții sketchbook-urilor populate de subiectele mele preferate, portrete de oameni existenți și imaginari, lucruri pe care le văd, aud, simt sau de care mi-e frică, m-am tre-zit într-o dimineață cu o dorință prea puternică pentru a-i rezista, de aer curat. Am îmbrăcat salo-

peta de constructor, am reușit cu puțin efort să demolez pereții sketchbook-ului (care erau, din fericire, din carton), reușind astfel să-mi orientez privirea, gândurile și mâna stângă spre mediul digital. În prezent, alerg de la un proiect de ilustrație la altul, iar când nu alerg mă plimb destul de încet, ascultând ce se

întâmplă în jurul meu, de obicei muzică. Când nu fac nici una nici alta, trăiesc prin intermediul unor universuri paralele, numite de alții cărți; iar atunci când nu fac nici unul din lucrurile de mai sus și sunt totuși în universul meu, fac lucruri pe care poate e mai bine să nu le menționez aici sau altundeva.

Page 10: Go Free nr. 7

10

StudentStudent

Pentru a vedea o parte din ilustrațiile sau schițele mele, vă aștept în casa mea digitală, care se găsește la adresa www.saccadicstrokes.com sau pe Face-book, sub același nume, Saccadic Strokes”.

Page 11: Go Free nr. 7

11

StudentStudentArticol înfuriat despre imagine

Masha CĂUNEAC

Când eram mică îmi doream să fiu un geniu matematician care să revoluționeze lumea prin una din descoperirile mele. Pe parcurs mi-am dat seama că am magnificul talent să-mi pic examenele la mate încă dinainte să-mi predau foile. N-am suferit mult, în principiu am uitat văzându-mi de viață și de domeniile în care am fost bună. Mi-se-rupismul meu m-a ajutat să nu devin prea nervoasă în preajma oamenilor, până mai ieri când a început efectiv să mă calce pe nervi competiția dintre imagine și creier.

Am trăit într-un basm în care am crezut că fetele botoxate trăiesc în televizor și băieții cu mușchi între sinapse trăiesc în serialele proaste. Pe sistemul „hai să râdem”, am ajuns să stau într-un bloc unde fiecare plim-bare cu liftul este o priveliște. Am uitat să râd între timp și am încercat să-mi prind din urmă „mi-se-rupismul” de care am dat dovadă cu atâta curaj, un timp atât de lung.

De ce a fi tu însuți este în ul-timul timp o piedică împotriva accederii în viața socială sau profesională? De ce a spune clar ceea ce gândești în ultimul timp trebuie să fie atât de voalat, în-cât nici tu să nu mai știi exact ce anume vrei să transmiți sau de ce mesajul tău nu ajunge așa cum trebuie la destinație?

Am ajuns la concluzia că, dacă trăiești în blocul care tre-buie, situat în zona care trebuie,

contezi sau cel puțin ești o per-soană OK. Pe bune? De când a locui într-un bloc, care mai de-grabă pare a fi construit pentru a atenta la siguranța personală este o chestie de dorit? De ce a spune chestii dezirabile te-ar face pe tine să fii o persoană dezirabilă? Mi s-a reproșat în ultima perioadă că nu-mi mai pasă de cei din jur și că eman o atitudine seacă și chiar puțin „mi-se-rupistă”. Trist este că în ultima perioadă am dezvoltat o iritație în zona nervoasă, care în-cepe să mă mănânce de fiecare dată când observ că imaginea este pusă pe primul loc.

Din câte am văzut până acum, oamenii care încearcă să imite forma altora ajung să fie lipsiți atât de fondul lor cât și de fondul „copiatului”, devenind ei înșiși o formă goală, bună de jucat până la aproximativ primul container și asta, pentru că cei

care și-au dat atât de mult in-teresul în a deveni altcineva, au rămas în urmă la capitolul crea-tivitate, amuzament și în cel mai rău caz inteligență.

Uneori am impresia că doar fundalul se schimbă și nimic alt-ceva. Ca și cum am bate pasul pe loc în secolul XXI și am încer-ca, fără prea mari eforturi, să ne imunizăm la occidentalismele care ne atacă zilnic prin telenovele lacrimogene de pe „tembelizatoare” până la cărțile de duzină care te învață bunele maniere în „doar trei zile”, pentru a fi bun de scos în societate.

Locuim în cămăruțe speci-al amenajate pentru oameni speciali. Uneori avem impresia că cineva ne privește de unde-va de sus, însă alungăm repe-de gândurile acestea pline de adâncime filosofică, continuând alergarea zilnică pe rotița noas-tră fancy, proaspăt cumpărată.

Page 12: Go Free nr. 7

12

StudentStudent

G.F.: Este prima dată când participaţi la Go free 24? Cum vi s-a părut?

A.S.R.S.: Da, e prima dată când am participat. Am avut ocazia să socializăm cu ceilalţi tineri, am întâlnit totodată şi lume nouă şi bineînţeles, ne-am bucurat alături de voi de profesorii care vi s-au alăturat.

G.F.: Ce credeţi că am adus nou publicului clujean prin acest eveniment?

A.S.R.S.: A fost interesant concertul trupei Natif, ne-a bucurat inclusiv faptul că s-a lansat asociaţia voastră, deoarece tot timpul aţi încercat să promovaţi lucrurile noi şi bune (sperăm) pe care am încercat să le aducem în Cluj.

G.F.: Care a fost subiectul abordat de voi în cadrul acestui eveniment?

A.S.R.S.: Am scris despre organizaţia noastră, cât şi despre Go free. Noi vă propunem să citiţi

articolul nostru, veţi avea parte şi de traducerea acestuia în romani. În acele rânduri, veţi găsi asumarea identităţii rome în spaţiul universitar, cât şi al mass-mediei, stereotipurile aduse din partea studenţilor şi profesorilor ne-romi. Am specificat şi faptul că interacţiunea cu voluntar-iatul în cadrul organizaţiei ne-a ajutat să devenim modele pozitive pentru comunităţile din care provenim.

G.F.: Ce subiecte aţi dori să regăsiţi mai des în paginile revistei noastre?

A.S.R.S.: Am dori să găsim informaţii cu privire la tradiţia, meşteşugurile şi cultura noastră, cât şi cu privire la educaţia şi discriminarea tinerilor romi.

Doi ochi, o singură lume

Teodora CRISTUREAN

Asociaţia Studenţilor Ro-mano Suno a participat la a doua ediţie Go Free 24, fiind de acord să ne împărtăşească impresiile cu privire la acest eveniment, cât şi ceea ce li s-a părut aparte. Au scris free pentru o zi, acceptându-ne curiozitatea de a cunoaşte gândirea şi planurile de vii-tor ale membrilor Asociaţiei Studenţilor „Romano Suno”.

Page 13: Go Free nr. 7

13

StudentStudentScump, doamnă, scump...

Larisa MUNTEAN

Deseori suntem asaltați de fluturași, reviste, invitații și tot soiul de diverse gratuități. Inițial încântarea e mare. Fericirea de a beneficia de o reducere sau de o e moca măh... întunecă rațiunea și umbrește gândurile și așa negre ce ne-au năpădit la ultima gratuitate. Ceea ce uităm e costul în timp ce urmează întotdeauna unor astfel de oferte.

De ce îmi inlamează retina gratuitățile? Pentru că sunt mici cârlige numai bune de prins peștișori studențești, nu-mai bune de spălat pe creier minți nevinovate și, totodată, mari înfulecători de timp - și așa

scurt. Ultima năzbâtie de acest gen e noul ziar al studențimii. Știu – nu e frumos să faci strâmbe, cineva muncește pentru ca tu să poți comenta ca o nerecunoscătoare care ești și alte alea – dar comen-

tariul meu sper că va fi auzit și binevenit, pentru că altfel nu m-aș fi deranjat (da, chiar am lucruri mai bune de făcut).

Primul număr care mi-a picat în mâini a fost sub-me-diocru, dar am zis că deh, e

Page 14: Go Free nr. 7

14

StudentStudentprimul număr, nu are cum să fie ok. Bravo celor care au o idee și muncesc pentru a o pune în practică. Al doilea număr a fost și mai sub-mediocru... nah, asta e, oamenii își fac mâna, învață cum stă treaba cu aruncatul literelor cu furca pe hârtie. Dar când am citit al treilea... ei, a fost din categoria cruci cu limba-n gură! Nu am reușit să termin de lecturat nici măcar un singur articol, glumele erau sigur făcute de mineri în pauză de masă (după ce anterior s-au matolit puțin), iar toată dulcegăraia forțată cu Drac-obetele și Violentinul – risc crescut de diabet! Însă bomboana de pe colivă a fost un articolaș ce se dădea documentat: pe ul-tima pagină trona un articol cu ciudățeniile de prin Cluj – ok, și mie îmi plac fantomele, poate e bun – povestea era drăgălașă, o dameză de contesă ce a murit în turnul bisericii așteptându-l pe Cristea – până aici, niceee – dar vine lovitura - și citez: spuse o studentă de anul II – fathăăă, chiar și eu, modestul cititor, sunt mai bătrână decât tine, de unde atâta expertiză în misterele Clu-jului. Partea proastă e că articolul mai sus citat e chiar mestecabil față de ce au făcut din Romeo și Julieta... tragic.

Un alt articol hilaro-tragic e horoscopul. Citind cu atenție, am descoperit că eu pot fi impresionată prin indiferența celui care vrea să mă cucerească, pentru că, citez, altfel voi sări pe tine, viziunea e cel puțin curajoasă – adică îți trebuie cojones să sfie-dezi cu atâta șarm logica. În ceea ce o privește pe colega mea de bancă, o porție generoasă de mâncare îi va câștiga inima forevăr end evăr. Sfat pentru redactori – chiar nu e frumos să îți insulți (nici măcar voalat) cititorii – deci eu sunt obsedată și colega e fomistă? Da, cred că mă voi abona la voi.

De final, prevăd revistei un viitor gorilos, un viitor unde glumele de birjari autiști și con-tese de cartier vor împânzi lumea, iar cititori ahtiați după gratuități vor lua cu asalt stan-durile țâdulei favorite. Între timp eu, ofticatul și nerecunoscătorul cititor sfatolog, îmi scriu cu demnitate acțiunea în revendicare – nu vreau mult, vreau doar timpul meu înapoi, da, timpul pe care l-am petrecut citind gratuitatea voastră, pentru că deși dincolo e pe bani, e mai ieftin.

Page 15: Go Free nr. 7

15

StudentStudent

Vă sună cunoscut? Aţi simţit măcar o dată că lumea nu mai e a voastră, că nu mai sunteţi punct de convergenţă, ci punct de colec-tare de stări negative?

Nu vă speriaţi, nu cunoaştem leacuri salvatoare, avem doar reteţa elixirului dragostei, în care deliciul este realizat cu câţiva stropi de iubire, dar şi pe aceea am descoperit-o la Muzeul Farmaciei, deci n-o ştim doar noi. Avem doar o carte bună de recomandat, cu specificarea că o veţi găsi negreşit într-un raft de bibliotecă (da, cu-rios, sunt deschise şi sâmbăta). Bine, rectific, o găsiţi şi în mall, unde scrie mare: ”Librărie”. Ca remediu, mai avem şi filme bune şi nu doar cele din programul de la cinematografele din Cluj, ci şi alea vechi, alb-negru, care au făcut istorie. Şi să nu uităm de muzică, de su-netele ce schimbă percepţia noastră. Deschideţi radioul, TV-ul sau calculatorul şi căutaţi-vă piesa sufletului vostru.

Apoi visaţi şi nu uitaţi că „lumea asta cu iubire va scăpa”, vorba lui Tudor Chirilă, care transpune în cuvintele astea până şi sensul lu-mii din perspectivă teologică. Dar despre asta, altădată, poate găsiţi chiar singuri, după ce v-am stârnit curiozitatea, frumuseţea lucruri-lor ce nu mai au nevoie de explicaţii, de vreme ce le purtăm, parcă dintotdeauna, în suflet.

Primăvară, bine ai venit în gândurile noastre!

Când mercurul din termometre creşte, noi devenim mai buni

Teodora CRISTUREAN

„Sunteţi tineri, ce vă pasă?” sunt vorbele pe care le auzim destul de des în momente de mai puţin pathos şi mai multă suferinţă. Mda, ce ne pasă când: suntem răciţi, suferim de astenie, avem restanţe, n-am terminat lucrări de licenţă sau dizertaţie, n-am învăţat pentru testul de mâine, nu am terminat eseul ce trebuia predat acum o săptămână, nu ne simţim frumoşi, nu mai suntem frumoşi, nu citim cât am vrea, nu ştim cât citim...

Page 16: Go Free nr. 7

16

FacultateFacultate

Carte de vizită

Nume/ Vârstă/ Ocupație: Purcărea Andrei-Mihai/ 23 / student & redactor radioHobby-uri: fotografia, gătitulCe iubești în momentul de față:să creez, fie că e foto sau ceva

pentru radioCe nu poți suporta: că nu mai am ocazia să fac atât de

des lucrurile ce îmi fac plăcereCe crezi că nu ai putea schimba vreodată: «lumea». Unii spun că vor să o facă.

Nu că eu nu mi-aş dori, dar ştiu că este imposibil.

Visul tău de o viață este: să ajung să călătoresc în întreaga

lume, să fac ce îmi place cu adevărat şi să mă văd liniştit, sănătos şi vesel alături de cei dragi locuind la o casă. 

Ioana-Ionela PAŞCU

Există două tipuri de oameni – sayers & doers, adică cei care vorbesc și cei care acționează. Cei din prima categorie pot cu siguranță să vorbească despre numeroase lucruri, dar cred că este mai important să treci la fapte. Aici l-aș încadra eu pe Andrei sau cum e cunoscut printre colegii de redacție, “Andi care nu spune niciodată NU”.

Uite c-am găsit un mix bun!Interviu cu Andrei-Mihai Purcărea

Page 17: Go Free nr. 7

17

FacultateFacultateGo Free: De ce ai ales să stu-

diezi Jurnalismul? Interviurile în joacă  pe care le realizai cu fratele tău în copilărie au vreo legătură cu această alegere? Andrei-Mihai Purcărea: Asta m-a atras, asta mi-a făcut plă-cere. Mereu am considerat că singura direcție în care pot îm-bina toate lucrurile ce îmi fac plăcere este aceasta. Da, sin-cer, cred că există o legătură puternică între ce faci de mic, activitățile de mic și ceea ce alegi să faci mai departe. De notat că de mic ziceam că voi fi și bucătar... Și iată-mă gătind de câte ori am ocazia.

GF: După cum bine se știe, ai câștigat premiul I în cadrul competiției Euranet 2011. Consideri că această realiza-re ți-a influențat în vreun fel viața?

Andi: Până în momentul de față mi-a schimbat viața în măsura în care concursul în sine a fost o experiență aparte, de documentare și stabilire a contactelor într-un loc în care nu știi pe nimeni și nu cunoști străzile sau limba și toate aces-tea într-un timp limitat. Dar în general, întreg concursul m-a învățat numeroase lucruri noi. În mod direct, câștigarea ur-mează să îmi pună la dispoziție două internship-uri în vară și cred că abia apoi voi putea spune cum mi-a influențat cu adevărat viața, după ce înde-plinesc acele stagii. 

GF: Și tot referitor la premiul câștigat: cum te-ai simțit când tu, ca jurnalist, ai devenit su-biect pentru presă?

Andi: Ca om care studiază în domeniu și are activitate în do-meniu, mi s-a părut interesant acest lucru. Deși mie, personal, nu îmi place în mod deosebit să apar în ziare sau la TV. 

GF: Îmi povestești despre proiectele tale cele mai dragi în care ai fost implicat sau pe care încă le desfășori în anii de facultate?

Andi: Proiectul care la ora actuală îmi este nebunește de drag este emisiunea Buzz de la UBB Radio. Sunt atât de fericit că o realizez, e ideea mea, am și un coleg care e un invitat permanent al meu în cadrul emisiunii. Se poate asculta miercuri de la ora 21 la UBB Ra-dio Online. Este, la momentul actual, cea mai mare dorință a mea să pot face ca emisiunea aceasta să fie difuzată în FM, la un post de radio. Știu că ar fi o emisiune ce ar atrage atenția. Este ceva aparte. 

GF: Ce calități crezi că ar trebui să aibă un om de radio de succes?

Andi: Să aibă imaginație, să știe să redea imagini în cuvin-te și să știe să creeze o legătu-ră cu publicul ascultător. Asta doar prin voce, intonație. Să fie entuziasmat de ce face, să nu vadă vorbitul la microfon ca pe o povară. Să se simtă bine când vorbește, să trăiască mai intens când vorbește pentru ascultători. 

GF: Practici și fotografia. Cum te definește această for-mă de artă?

Andi: Este felul meu de a transpune în imagini tot ce simt și gândesc și îmi imagi-nez. E ceva ce fac din suflet și mă bucură enorm să pot ieși la plimbări cu aparatul meu foto. E acea îndeletnicire care va ră-mâne cu mine până la adân-ci bătrâneți. Vocea se duce în timp, nu rămâne la fel... De gă-

Page 18: Go Free nr. 7

18

FacultateFacultatetit, gătești când e nevoie, dar fotografia o poți practica oricând, oricât, oriunde. Așa îmi și văd pensia... Călătorind și făcând fotografii. 

GF: Care activitate îți aduce mai mari satisfacții: fotografia sau radioul?

Andi: La momentul actual radioul. Dar îmi place la nebunie să redau imagini prin cuvinte și prin vorbire, deci cred că am găsit modul de a le îmbina cu brio. Radio pentru că acum asta fac mai mult și l-am descoperit de un anișor. Încă învăț, încă am de descoperit și e acea curiozita-te, acum.

GF: Tot timpul te afli în spatele a ceva; a ca-merei foto, a microfonului de la radio, a lingu-rei care amestecă în experimentele culinare... Cum ți se pare această perspectivă?

Andi: Super! Îmi place ca pe toate cele trei

planurile să pot livra celui aflat în partea opusă mie, ceea ce eu mi-aș dori să primesc în locul său. La radio să ofer conținut interesant într-un mod plăcut, când gătesc să ofer o masă deli-cioasă, iar când fac fotografii, îndeosebi portre-te, să pun subiectul într-o lumină cât mai bună, care îl reprezintă cel mai bine. 

GF: Nu ești tentat ca pe viitor să apari mai mult „în lumina reflectoarelor”?

Andi: Nu. De aceea am ales radio, că nu mă atrage în mod deosebit TV-ul. Altfel, ca popu-laritate, nu, nici asta nu țin neapărat pentru că nu văd beneficii în asta. Sunt adeptul lucrurilor simple.

GF: Bad things do happen  &  Good things come to those who wait – care sunt ultimele în cazul tău?

Page 19: Go Free nr. 7

19

FacultateFacultate

Andi: Lucruri rele? Ca printr-un accident, m-am ales fără un obiectiv la aparatul meu foto mult iubit... S-a făcut țăndări... Lu-cruri bune... Well, I guess we have to wait and see, nu?

GF: Pentru final, ce le-ai sugera studenților să facă în timpul facultății pentru a avea un viitor profesional cât mai bine de-finit?

Andi: Ceea ce le face mai mare plăcere. Nu cred că trebuie să te compromiți. Să se implice în concursuri, programe, proiecte. Este un mod sigur de a dobândi experiența mult cerută de an-gajatori. Pe orice plan, în orice domeniu, nu doar în jurnalism. Să îți placă ceea ce faci cu adevărat. Apoi, toate vin din pasiune. :)

Fotografiile sunt preluate de pe: http://andreipurcarea.ro/

Page 20: Go Free nr. 7

20

FacultateFacultate

Octombrie 2005. Dimineaţa. Până aici totul normal. Deschid ochii și realizez că azi îmi voi ţine primul seminar. Nimic nu mi se mai pare normal. Mă pregătesc de şcoală şi cu inima cât un purice merg spre Facultatea de Drept, unde primisem o sală pentru a ţine seminarul de “Introducere în Comunicare şi Relaţii Publice”. Ajung. Încerc să respir normal… nu îmi prea iese. Urc. Îmi vine să plec înapoi acasă la mine, unde nu trebuie să fiu profă şi nu trebuie să vorbesc în faţa unor multor oameni. (licenţă poetică) Din sala de seminar se aud voci şi râsete. Par multe… voci şi râsete. Tocurile mele fac un zgomot infernal şi pe măsură ce mă apropii de sală râsetele încetează... “Băă tăceţi! Vine ceva profă.” Mă gândesc: “Dă-ţi jos pantofii și fugi... acasă.” Alung repede acest gând, trag adânc aer în piept şi intru. “Salut!”. Mi se răspunde. Mă aşez. Îmi doresc să nu leşin din cauza emoţiilor. Încep să vorbesc. Îmi dispare o emoţie… mai am doar 19.999. Ochii din sală mă privesc îngăduitori. Nu par să mă considere “dușmanul”. Mă gândesc că asta e bine. Mai pleacă o emoţie. Începe să-mi placă ce fac. Mă gândesc: “Ce bine că nu am plecat acasă desculţă... uite e chiar ok”. Vorbesc. Prezint. Dezbatem. Întreb. Primesc răspunsuri. A trecut o oră. Mai am numai două emoţii jumate. Mai trece încă o oră. Sunt la minus două emoţii. A fost frumos. Îmi iau la revedere şi ies făcând un zgomot infernal cu tocurile.

De atunci au trecut şapte ani şi doar de vreo două ori mi-am dorit să mă descalţ și să fug spre casă... unde nu sunt profă.

Va urma,Corina B.

Jurnalul unei profe de la Comunicare. Prima zi.

“Dacă aţi venit poate ne și scrieţi ceva...” mi-au zis simpaticele responsabile de la Go Free. Aha... deci pot să scriu despre orice. Foarte interesant... voi scrie despre, ăăă... despre... mine. Uite așa, voi scrie despre prima zi de școală. Prima mea zi de școală... ca profă. Deci... titlul: “Jurnalul unei profe de la Comunicare. Prima zi.”

Page 21: Go Free nr. 7

21

FacultateFacultate

Din păcate astăzi scriu din exact poziția descrisă mai sus. Știu că anumiți profesori trezesc uneori pofte criminale și în cei mai mielușei dintre studenți, că îți vine să pui mâna pe un topor și să îi explici prietenește cum stă treaba cu examenul pe care tocmai l-ai picat, cât ai învățat sau cât te-ai străduit să vezi la colega ce stătea trei rânduri mai încolo, însă rațiunea trebuie să triumfe și bunul simț să-ți șoptească smerit în ureche faptul că respectivul nene e de o vârstă cu bunicii, că are un doctorat, grad de profesor și alte ase-menea chestiuni de detaliu ce te fac uneori să pari un îngrijorător de mic pui ce se uită cu uimire/răutate/prostie bovină/milă pentru neuronii morți la o statuie a cunoașterii (mă rog, cel puțin în teorie).

Revenind la profesorul nostru, datorită examenului nu înfiorător de greu, ci a modului înfiorător de unic de corec-tare, mulți dintre noi am ratat întâlnirea cu nota izbăvitoare, iar după multe astfel de experiențe un coleg a decis că e mo-mentul să salveze întreaga populație de studenți sugerând că se impune un control mai strict al modului de evalu-are a studenților de către profesori. Până aici nimic rău, chiar urale călduroase de susținere, însă basmul doar acum începe. Colegul s-a agitat, s-a tulburat, a sperat și ne-a întrebat până când a pus pe hârtie soluția salvatoare – modificarea de regula-ment în ceea ce privește evaluarea studenților. A adunat mărturia lui X, a coroborat-o cu tragica poveste a lui Y și dă-i viteză... însă în sensul greșit. Din toate explicațiile lui lumea a înțeles că vrea să schimbe examenul, nu profesorul, că vrea să facă un bine studenților prin impunerea unui control mai stric al metodelor și libertății de evaluare, nu că își arogă titlul de războinic

Atunci când te afli în poziția babei care nu vrea să treacă strada, dar ai anumiți cunoscuți care insistă şi chiar binevoitor te ajută să faci pasul, gândurile criminale cele mai odioase îți trec prin mintea tulbure. Pentru un moment încerci să-ți limpezeşti capul pentru a putea găsi modalitatea ce se apropie cel mai mult de un accident, după care stai şi meditezi... mama ei de viață.

Teoria porumbelului sburător (sau ce se mai întâmplă pe la Facultatea de Drept)

al luminii (aici se oprește gluma – omul chiar își spune „primul care l-a înfruntat pe prof. C., şi nu singurul”) și duce o luptă pe care nu o vrea nimeni, cu un om de care lumea nu vrea să fie izbăvită și în numele unor oameni care nu îl susțin și pe care i-a indus în eroare prin propunerea făcută și prin intențiile sale inițiale.

Acum nu că m-ar deranja pe mine foarte tare ce se întâmplă cu proful X și cu studentul Y, cum se iubesc și cum se urăsc și alte detalii de picanterie telenovelistică, însă totul a de-generat într-o mizerie cu un vag iz nuclear – colegi dezamăgiți de întorsătura ideii inițial bune, un profesor cald și un teoretician recunoscut profund dezamăgit de manipularea probelor și oa-

meni care nu mai vor să se expună într-un mediu in-

fect. Așa că da, tocmai am probat că drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

De final, tot ceea ce s-a întâmplat a fost că un om ce se

părea că are curajul și precizia unui vultur e

doar un porumbel (cu tot cu implicațiile asupra creier-

ului său) și tot ceea ce a reușit să facă a fost să lase o amintire pe statuia de granit alb a unui colos, nefiind conștient că el trece, sta-tuia rămâne.

Page 22: Go Free nr. 7

22

FacultateFacultate

Nu chiar, deși, dacă e să o luăm așa, lumea putea să se fi sfârșit de cel puțin zece ori deja. Totuși, de ce atâta agitație? Crize au mai fost și probabil o să mai fie. Vă amintiți de criza din 1929? Da, da, lecția aia din liceu pe care te punea profa’ să o înveți și dacă n-o învățai, era „bai”. Aș zice că e aproape același lucru ca și acum iar, ca să folosesc un clișeu, istoria se repetă. Dar destul cu teoria. Nu suntem la școală aici. De ce am ales să vorbesc despre criză? Pentru că e un subiect de actualitate. Pentru că nu e vorba doar despre o criză economică. Pentru că trebuie să deschidem ochii. Pentru că trebuie să fim responsabili.

Să luăm câteva exemple. Mergi pe stradă, liniștit, adâncit în gândurile tale. Te uiți în jur, vrei să vezi lumea, să privești oamenii în ochi. Și ce vezi? Oa-meni încruntați, priviri mânioase, capete aplecate, fețe cenușii. Încerci să schițezi un zâmbet, poate-poate, îți va zâmbi și lumea înapoi. Efectul e fix pe dos. Ești privit aproape cu ură. Cum adică, îți permiți să zâmbești?! Cum să comiți o asemenea nedreptate, când e criză, când toți sunt nervoși, cu grija zilei de mâine atârnată deasupra capetelor lor, cu frunțile întunecate?

Ușor-ușor, licărește invidia în ochii lor. Tu pleci capul sfios și te întrebi de ce. De ce nu mai știm să zâmbim? De ce nu mai știm să trăim? Inevi-

tabil, îmi vine acum în minte un citat, pe care nu mai știu unde l-am văzut și cui îi aparține, dar suna cam așa: „Cel mai greu e să-i înveți pe oameni să trăiască”. E foarte adevărat. Nu știm să trăim. Da, e secolul vitezei. Da, munca, școala, facultatea ne ocupă aproape tot timpul. Da, nu suntem toți bogați, nu suntem toți deputați, președinți sau vedete, dar în primul rând suntem oameni și ar trebui să ne comportăm ca atare. Instinctele ne trădează uneori și bestia din noi iese la iveală. Dar nu, oameni buni, nu e bine așa.

Criza e doar un pretext pentru a fi ursuzi și pent-ru lipsa de responsabilitate. Un nene vorbește urât cu o tanti în autobuz. Lasă-l, săracul, o fi nervos de la serviciu. Da, e criză, cine știe, l-o fi concediat șefu’. El și ea se despart. De ce? El n-a avut destui bani ca să-i cumpere „Cosmopolitan”. Soțul vine acasă. Soția vrea să-l îmbrățișeze. Nu, dragă, lasă-mă, nu avem timp de iubire și de prostii din astea. Trebuie să ne gândim cum să facem mai mulți bani, că nu se știe niciodată, e criză. Rudele, prietenii, nu se mai sună, nu-și mai fac cadouri(„Da’ ce, să-mi cheltui eu banii pentru alții?! Abia îmi ajung mie. Și vorba aia, dacă nici alții nu-mi fac cadouri, de ce le-aș face eu. Dacă nu-mi dai, nu-ți dau. Corect, nu? Și nici măcar o felicitare, că și asta e scumpă. Mai bine cumpăr țigări și cafea. Felicitările dăunează

Criza, bat-o vina!

Da, criza, cine n-a auzit de ea? E pe buzele tuturor. La radio, la televizor, în ziare ți se spune ba că suntem în criză, ba că ieşim din ea. Nici nu ştii ce să mai crezi. Începi şi tu să te crizezi, la propriu. Începi şi tu să te întrebi de unde şi până unde atâta criză. E sfârşitul lumii?

Izabella ŞARAMET

Page 23: Go Free nr. 7

23

FacultateFacultate

grav sănătății”). Nu vi se pare că am devenit

cam egoiști? Nu mai dăm nimic, dacă nu primim nimic în schimb. Nu ne prea interesează de restul, degeaba zicem noi că suntem buni samariteni. Însă când e vor-ba de nefericire, ne întrecem în generozitate. Vrem neapărat să o oferim și altora, după principiul să moară și capra vecinului, că dacă tot moare a ta, de ce n-ar păți-o și vecinul. Ai tu grijă de asta. Îl chemi la tine și îi torni nefericirea direct în pahar. Îl servești cu un pahar de ceva, începi să te vaiți, că așa și pe dincolo, c-o fi și-o păți, până când vecinul, săracul, se duce acasă întristat și aproape că se simte vinovat că el o duce mai bine. Așadar, nefericirea se poate lua. Dar ce facem în caz de fericire (vezi romanul În caz de fericire-David Foenkinos)? Acum e acum. Nici așa nu e bine, prea multă fericire strică. Omul e veșnic nemulțumit. După cum spuneam și mai sus, cineva ar

trebui să ne învețe să trăim. Ar trebui chiar să existe cursuri spe-ciale la școli și facultăți.

Alt fenomen legat de criză, ar fi așa-numita criză de person-alitate, în autobuz. Te duci în stație și, ca tot omu’, vrei și tu să iei autobuzul spre casă. Aștepți; vine autobuzul. Deja observi că începe să se formeze o trupă de comando, pregătită pentru asaltul ușilor. Se deschid ușile. Lumea începe să coboare. Asta dacă poate, desigur. Trupele inamice înaintează cu forță. Tu stai pe gânduri. Întrezărești fenomenul mai sus pomenit. Pardon, am uitat să meționez că mai există și o altă variantă. Reluăm situația. Te îndrepți spre stație. Autobuzul e acolo deja. Îl vezi la orizont, te străduiești, alergi, atât de aproape și totuși, atât de departe, mai ai un pas și... și... și șoferul îți închide ușile în nas. Între timp se răzgândește, îți trântește o înjurătură și te lasă să urci. Apoi pune o frână zdravănă,

ca să-ți arate cine e șeful, că na, a fost nevoit să te lase să urci, că după aia ce-ar fi spus lumea, că uită-te și la ăsta ce șofer mai e. Tu, vai de capul tău, te lași strivit de fereastră sau de ce se nimerește. Revenim la punctul inițial. Bun, ai ajuns în autobuz. Cu chiu cu vai reușești să te așezi între o doamnă plinuță (nu jignim pe nimeni) și o băbuță cu enșpe mii de plase, de ți le mai pune și ție în brațe. Stai ce stai, apare altă băbuță și îți cere să-i cedezi locul. Te uiți în jur și da, știai tu bine, mai sunt locuri libere, dar nu, că ea vrea musai locul tău și dacă nu o lași, o să te facă cu ou și cu oțet, că n-ai educație. Te resemnezi și te ridici. Ai vrea să te mai așezi, însă locurile libere sunt ocupate de niște băieți trendy (nu uitați y-ul) sau țărani de mall, în limbajul celor de la Guerrilla. Astfel te duci tu acasă, întrebându-te când o să ai un autobuz privat.

Ar mai fi multe de spus de-spre criză. Dar gata, v-am stresat destul. Nu vreau să vă crizați din pricina articolului meu. Am vrut doar să arăt că noi într-adevăr trecem printr-o criză și nu una exclusiv economică. E o luptă cu noi înșine, cu felul nostru de a fi și de a ne comporta cu ceilalți. Haideți să fim mai responsabili, să ne asumăm consecințele fap-telor noastre. Haideți să fim mai optimiști, să zâmbim mai des, să ne sunăm rudele și prietenii și să trimitem felicitări. Ce ziceți, se poate?

Page 24: Go Free nr. 7

24

EducationalEducational

În ultimii ani, studenții romi și-au ascuns iden-titatea etnică în mediul universitar, fiind copleșiți de stereotipurile și prejudecățile aduse minorității rome, în special venite din partea studenților ne-romi (vezi Cercetarea Comisiei de Tineret din cadrul MECTS anul 2009).

Din anul 1998, de la înființarea Asociației Ro-mano Suno, studenții romi au lucrat foarte mult la schimbarea mentalității ne-romilor, atât a studenților, cât și a profesorilor universitari. Prin in-termediul modelelor pozitive, noi am încercat să promovăm o imagine pozitivă a minorității rome în cadrul universităților din Cluj-Napoca, demon-strând majoritarilor că activismul social și solidari-tatea socială există și la cei “underclass”, cum zic unii.

Această “mișcare” a tinerilor romi din cadrul organizației noastre și realizările noastre în medi-ul universitar ne-au ajutat să devenim un model pozitiv pentru comunitățile noastre. Sperăm ca și alți studenți romi să-și asume identitatea și să o spună cu mândrie - SUNTEM ROMI. Și vă așteptăm să vă alăturați echipei Romano Suno! Bineveniți sunt atât studenții romi, cât și ne-romi; ne găsiți pe Facebook, scriind simplu Romano Suno în mo-torul de căutare.

Echipa Go Free ne-a sprijinit și ne va sprijini în toate inițiativele noastre, permițându-ne libera exprimare pentru a promova adevăratele prob-leme existente în comunitățile de romi, iar Roma-no Suno va sprijini la rândul său toate activitățile desfășurate de echipa mai sus menționată.

P.S.: Întrebarea pe care o adresăm tuturor studenților romi este una simplă: Ce dați în schimb comunităților de romi pentru oportunitățile de care ați beneficiat?

Studenții romi din cadrul Asociației Studenților Romi “Romano Suno” din Cluj-Napoca au participat la evenimentul Go Free 24h, s-au inspirat pe muzica trupei Natif la cafeneaua L`Atelier, iar ideile venite din discuțiile la o bere cu echipa Go Free le-au întărit mai mult spiritul civic şi importanța asumării în mass-media, indiferent de circumstanțe.

Romano Suno asumarea unei identităţi

Realizat de Echipa Romano Suno

ÄL STUDENTURĂ ANΘ-I I ASIĆIATIA ROMANO SUNO ANΘAR CLUJ NAPOCA SAS KO EVENI-MENTÓ GO FREE 24H SAS INSPIROME I TRUPA NATIFA ANΘI KAFENEAUA L’ATELIER OTHE AMEN DĂM DUMA K-I EKIPA GO FREE SAR E ROMA TE NA AVEN LENQE LAGAVO TE AVEN ROM NA KONTOL KA-I SI .

ANΘ- KADAVA BERSA ÄL STUDENTURĂ GA-RAVDE KE VON SI ROM AJ SI LENQE LAGAVO TE PHENE KE VON SI ROMA AJ KE I DISKRIMINATIA SI BARI ANΘO RAND-O LE STUDENQO(DIKH I CERCETARĂ LE

ANDO BERS 1988 KA-I SAS KERDI I ASOĆIATIA ROMANO SUNO ÄL STUDENTURĂ ROM KERDE BUTI TE PARUVEN I MENTALITEA E GAJENQI. AMEN SIKAVDĂM LE GAJENQE LACHE MANUŚA ROMA AND-I I UNIVERSITATEA ANΘ-AI O CLUJ NAPOCA TE DIKHEN ÄL GAGE KE SI VI ROM SVE SI LAĆHE .

.KADO “PHIRIPEN” ANΘI AMARI ORGANIZATIA

ANDO KADO MEDIO KERDĂS AMEN TE AVAS JEKH MODELÓ POZITIVO ANΘ-AR O RANDÓ LE ROMEN-QO AJ AŚTISARAS TE PHENAS KE AMEN SAM ROM AJ ASEPTOSARAS TUMEN TE AVEN K-I AMARI OR-GANIZATIA “ROMANO SUNO “ SAN MISTO AVILE ÄL STUDENURĂ ROMA AJ GAJE , AMEN SAM AJ K-O FACEBOOK ROMANO SUNO.

I ECHIPA GO FREE AJUTISARDĂA AMEN ANΘE AMARE ACTIVITETURĂ AJ MUKLĂS AMEN TE PROMOVISARAS ÄL PROBLEMURĂ SAVE SI ANΘ-AR O RANDÓ LE ROMENQO AJ I ORGANIZATIA RO-MANO SUNO AJUTISARELA AKTIVITETURĂ KAD-I ORGANIZACIA.

Page 25: Go Free nr. 7

25

EducationalEducational

Ca studenţi, avem cu toţii o aspiraţie spre intelectualitate. Ne place să știm tot ce se întâmplă în jurul nostru, ne place să ne pu-nem întrebări cu privire la sensul lucrurilor, ne place să acumulăm cât mai mult și să facem și mai mult. În acest context, trebuie să mergem pe premisa că știm cu toţii definiţia de bază a democraţiei: puterea poporului. Ştiu că poate suna foarte vag sau prea general, dar la urma urmei e doar atât de simplu.

Cum spuneam mai devreme, majoritatea crede că tot ce se poate face în privinţa puterii poporului e mersul la vot și, eventual, proteste de stradă. Însă asta nu e tot. Țara cu toate sistemele ei, e guvernată după o constituţie plus o grămadă de alte legi. În această privință, cetăţeanul de rând este egal cu preşedintele statului sau cu primul ministru sau cu orice alt om cu o funcţie în aparatele de conducere. Totul clar până aici. În cazul acesta, cum se face că unii sunt penalizaţi pentru nerespectarea legii, iar alţii nu? Încercând să ofer doar un răspuns, aș putea spune că asta se întâmplă din cauza ignoranței noastre. Cât de bine cunoaştem constituţia și legile țării? Ştim, de exemplu, despre existența unei instituţii numite „Avocatul Poporului” sau „Curtea Constituţională”? Nu voi încerca să ofer aici descrierea acestor instituţii, ci doresc doar să provoc cititorii să se informeze asupra unor lucruri care, la urma urmei ne pot ajuta să punem în aplicare drepturile pe care le avem ca și cetăţeni.

Spuneam mai devreme că avem pretenţii de intelectualitate. Sincer, nu ştiu unde se ascunde această pretenţie în sindromul de turmă care ne apucă adesea. Aşadar, vrem într-adevăr să deţinem puterea? Vrem ca toţi să fim considerați cu adevărat egali în fața le-gii? Atunci, cred că putem face ceva mai mult decât proteste de stradă cu slogane populare și rimate.

Am menţionat că nu doresc să ofer răspunsuri și descrieri speci-fice, ci vreau doar să ne ridicăm la nivelul de intelectualitate spre care ţintim. Primul pas ar fi să citim cu toţii Constituția României. Sunt sigură că vom descoperi că avem la dispoziție mai multă putere decât credem!

Sper că v-am indus un apetit pentru studiu și, până data viitoare, sper că vom face cu toţii un pas mai departe în implementarea unei democraţii funcţionale.

Deși refrenul democrației este fredonat pe la toate colțurile, prea puțini români cunosc regulile acestui joc. Cum pot fi controlaţi politicienii? E de ajuns să mergem la vot sau să ieșim în stradă, sau mai avem și alte căi de a face lucrurile să meargă bine?

Gabriel BURUIANA

Democrația funcțională

Ne place să știm tot ce se întâmplă în jurul nostru, ne place să ne punem întrebări cu pri-vire la sensul lu-crurilor, ne place să acumulăm cât mai mult și să facem și mai mult.

Page 26: Go Free nr. 7

26

EducationalEducational

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care suferă de această boală și îmi spunea că se ferește să spună public despre afecțiunea ei, pentru că îi este teamă, nu neapărat de stigmatizare, cât de a fi definită de boală în societate. Tocmai din acest motiv, pe prietena mea o vom numi generic Victoria.

Victoria, în fiecare zi, de mai bine de un deceniu, trăiește cu această boală. Știam de boala ei de aproximativ un an, așa că am avut destul de mult timp la dispoziție să-mi dau seama că nu este cu mai nimic specială decât o fac calitățile ei. Așa cum îmi spunea aseară: Nu ştiu cât de verificat ştiințific este, dar persoanele cu epi-lepsie şi în general cu astfel de tulburări sunt foarte creative. Există un profil psihologic al epilepticului, dacă pot să-i spun așa. Acesta, în general, este orientat către artă, este foarte creativ şi poate fi bun în multe domenii.

Epilepsia este o dereglare a sistemului nervos, care se manifestă prin descărcări bruște și intense de activitate electrică în creier. Ceea ce mulți nu știu este că această boală este extrem de personalizată. În cazul fiecărui pacient, aceasta se manifestă diferit. Crizele, for-ma prin care se manifestă boala, sunt extrem de diferite și variate, acestea putând fi confundate ușor cu o scădere de glicemie sau de o distragere a gândurilor, care poate fi interpretată ca „aeria-nism”. În general un neurolog poate pune diagnosticul după câteva

Bună, am epilesie de x ani. Și ce?Masha CĂUNEAC

Una dintre problemele societății în care trăim este că nu există o cultură a bolnavului, o anumită educație care să te ajute să ştii cum să te comporți cu o anumită persoană atunci când afli că aceasta suferă de o boală cronică. Astăzi, cel mai bine reuşeşti să treci ca fiind normal prin multă multă discreție. Statisticile arată că un om din 200 suferă de epilepsie. Acea persoană ar putea fi vecinul, prietenul, colegul de facultate. Oamenii care o au nu vorbesc despre ea, fiindcă societatea îi stigmatizează (sunt o minoritate, în final). Există multe preconcepții (credința populară pune egal între a avea această boală şi a fi un demonizat), iar ignoranța devine un obstacol greu de depăşit.

Page 27: Go Free nr. 7

27

EducationalEducationalteste specifice. Până se ajunge la medicamentația potrivită, un bolnav trebuie să treacă printr-o serie de ajustări până găsește acel medicament pe care să-l poată lua pe termen lung. Neurostimulentele sunt scoase din discuție, pentru că intră în contradicție cu medica-mentele. O persoană cu epilep-sie nu are voie să bea cafea, să mănânce ciocolată, să bea cola. Efectele secundare ale medica-mentelor sunt destul de grave, componența chimică având efecte pe termen lung. Nu este recomandat ca o persoană cu epilepsie să aibă copii, boala fiind ereditară. În cazul Victo-riei, nu au existat factori gene-tici, iar cauzele bolii, așa cum se întâmplă în cazul multora, sunt necunoscute. Aproape cu o ușoară ironie în glas mi-a spus că depresia este unul din acele efecte secundare ușoare: Legislația din România nu per-mite persoanelor cu epilepsie să-şi ia carnetul de conducere pentru că, teoretic, ar putea să aibă o criză în timp ce conduc. Epilepticii sunt considerați un pericol pe şosea. Există multe limitări, eşti condiționat în multe direcții, însă depinde mult şi de individ, de cât de mult înțelege afecțiunea şi de cât de bine se împacă cu ea.

Ceea ce mi-a repetat până acum de nenumărate ori este faptul că ea face parte din cate-goria norocoasă, pentru că a putut să se integreze în socie-tate și a căutat să-și dezvolte

potențialul propriu: A trebuit să accept că o boala este ceva ce «se întâmplă» fără vreo explicație, ca atunci când stai la semafor şi nu se mai face verde. Poate o persoană care este mai afectată îți va răspunde mai dramatic. Îți trebuie curaj să-ți priveşti neajunsurile şi boala în față. Cei care sunt dispuși să te vadă ca individ își vor da seama că ai anumite competențe, pe lângă «minusul» reprezentat de boală. Însă, e necesar un efort din partea celuilalt până să-şi dea seama că ești o persoană cu plusuri şi minusuri, la fel ca toți ceilalți. Și da, uneori afecțiunea asta te trage în jos, dar sunt şi alte lucruri care te propulsează, cum ar fi personalitatea şi crea-tivitatea. Acestea, privite indivi-dual, sunt mult mai importante decât o afecțiune, indiferent de cât de gravă este aceasta.

Am întrebat-o pe Victoria dacă a trebuit să facă anumite sacrificii atunci când și-a ales do-meniul de activitate. Mai bravă decât mulți oameni sănătoși mi-a spus că nimeni care și-a plâns de milă nu a ajuns nicăieri. Drept și foarte corect. Însă, ce te faci dacă în ochii societății ești mai „special”? Din punctul ei de vedere, fiecare se pliază pe ce are și pe ce poate: Fiecare are părți dezvoltate şi părți mai puțin dezvoltate. E o chestie de a te explora pe tine însuți. Asta nu îmi place la persoanele cu dizabilități - faptul că vezi lumea diferit nu este neapărat ceva demn de plâns. Problema

se pune în termenii următori: fiecare își vede lipsurile şi face un pas înainte spre conştientizarea potențialului propriu. La un moment dat te saturi să te tot plângi de situația ta, plus că-i obosești și pe cei din jur şi atunci începi să cauți soluții. În sensul acesta, când și-a ales facultatea la care studiază în prezent, a încercat să găsescă ceva care să nu fie prea ușor, pentru a nu se dezamăgi, dar în acelaș timp nici nu s-a îndreptat spre ceva care i-ar fi oferit foarte mulți factori de stres.

Prietena mea, fără fișa medicală atașată, pare o persoană foarte stabilă, sigură pe sine, independentă, cu o minte sclipitoare și chiar puțin (dacă nu mai mult) artistă. Calita-tea cea mai importantă, pe care mulți dintre noi personal o lăsăm în umbră, este realismul cu care privește lumea. Am întrebat-o cum a reușit să devină atât de independentă, deși suferă de epilepsie. Fără să stea pe gându-ri mi-a zis că este independentă în măsura „bunului simț pe care îl oferă epilepsia”: Încerc să fiu o persoană independentă, dar trebuie să spun stop unor lucru-ri. Trebuie să lupți așa cum lupți cu ignoranța și lipsa de deschi-dere pentru cunoaștere a oame-nilor. Cam aşa trebuie să lupți și cu afecțiunea; să accepți ceea ce îți impune și să mergi înainte. Nu este o chestie de depășire, dacă ai depăși, ai uita.

Page 28: Go Free nr. 7

28

EducationalEducational

În ce a constat mai exact? Ei bine, a fost vorba despre 3 săptămâni în Austria, în care noi, 5 români, am analizat printr-o „pereche de ochelari” sociologici structura urbană a unui cartier de imigranți de la marginea Vienei.

Am început minunata călătoriei din aeroportul clujean, undeva pe la ora 8 dimineața. Ne-am urcat somnoroși fără să știm cum va fi drumul și cum ne va fi gazda cu inima aproape cât un purice. Când am aterizat în Viena, vremea deja se încălzise. Am ieșit din avion și am plecat să ne luăm bagajele, iar apoi să ne întâlnim cu una dintre „gazdele” noastre.

David (cel care ne-a așteptat în aeroport) a fost mai mult decât bun cu noi, ne-a împrumutat bani de metrou celor ce nu aveam „change” și ne-a ajutat. În aeroport, i-am așteptat și pe doi dintre italienii din proiect, la întâlnire, fata a făcut o remarcă mai mult decât haioasă („Deci asta e diferența dintre fetele din Milano și cele din alte locuri” uitându-se cu subînțeles la valizele noastre care erau jumătate din

Cum să iubești un oraș în 3 săptămâni sau EIP

Cătălina Violeta M.

Erasmus Intensive Programme - mulți nu știu cu ce „se mănâncă” sau îl confundă cu un program Erasmus de cel puțin 3 luni, dar nu. Acesta este „fratele” mai mic al Erasmusului. Ține extreme de puțin (doar câteva săptămâni). Eu, am fost printre norocoșii care au avut șansa de a participa într-un astfel de program.

Page 29: Go Free nr. 7

29

EducationalEducational

mărimea valizei ei).Am ajuns apoi la locul unde urma să fim cazați, iar spre seară

ne-am adunat cu toții. Cu toate că trebuia să fim doar din 3 țări(România, Austria, Germania și Italia), varietatea culturală a fost mult mai mare. Am fost: 5 români, 6 italieni, 2 sârbi, 1 turc, 1 indian, 4 austrieci și 7 germani. Unii păreau a fi tare ostili la început, însă, pe parcusul celor aproape trei săptămâni am fost cu toții foarte buni prietenii și plecarea a fost un chin.

Austriecii ne-au arătat toate locurile drăguțe din Viena: de la muzee, restaurante, parcuri, până la cluburi. Ba chiar, într-o seară a fost intrarea gratuită în cluburi pentru studenții care își făceau cont pe un anume site, iar austriecii ne-au ajutat și pe noi („afo-nii” la germană). Într-una din seri am „socializat” într-o parcare din apropierea locului unde stăteam. Din greșeală unul dintre noi a apăsat un buton prin care cei ce își parcau mașina puteau comu-nica cu poliția pentru a plăti parcare. Ceea ce mi s-a părut ge-nial, a fost faptul că, în loc să țipe și să ne amenințe, polițistul de serviciu ne-a spus să ne distrăm în continuare, dar să avem grijă cu butonul. Într-o altă seară, am fost în piața muzeelor (în acel loc erau „strânse” majoritatea muzeelor) unde era plin de tineri cu pălăriuțe și coafuri ciudate (ce mai, prototipul studentului la arte), însă, după cum aveam să aflu peste câteva zile, acei tineri nu erau prezenți acolo doar noaptea ci și ziua admirând minunatele opere de artă din muzee.

Tot ce credeam noi că va fi o joacă (cercetarea) a fost chiar foarte serios. Am mers foarte mult prin cartier pentru a culege cât mai multe date, am făcut afișe, am făcut chiar și o pagină de facebook. În final, după zile pline de muncă, am avut și o „reprezentație” la „gebietsbetreuung” (un fel de centru de asistență socială unde oamenii din cartier pot cere păreri avizate de la un arhitect, un avocat sau chiar psihologi/asistenți sociali). Câțiva dintre oamenii din cartier chiar au venit, cu toate că nu ne așteptam. Apoi, pentru a celebra „victoria” profesorii ne-au invitat la o masă.

În noaptea de dinainte de a pleca, cu toții am dat o mică petre-cere la malul Dunării pentru a ne lua rămas bun. De fiecare dată când unul dintre noi „dezerta”, cu toții îl strângeam în brațe și ne promiteam vizite ulterioare.

În final, cred că a fost o experiență extraordinară și aș sfătui orice student ce are ocazia să plece, nu contează unde, nu contează cum. Important este, la vârsta noastră, să cunoaștem cât mai mulți oameni, din culturi cât mai diverse și, evident, să ne facem o mul-titudine de prieteni.

Page 30: Go Free nr. 7

30

Profesionalprofesional

Florin este din Bistriţa, momentan actor la teatrul Puck din Cluj-Napoca. Fascinaţia pentru magie s-a născut de la vârsta de 3-4 ani când bunicul lui îi făcea o scamatorie cu un trifoi sau fir de iarbă, le făcea sa sară cumva de pe un deget pe altul. Mai apoi a învăţat el câteva trucuri împreună cu sora sa. În principal se axau pe boabele de struguri pe vremea aceea, și astfel fascinau și ei la rândul lor pe copiii din jurul blocului în care locuiau. Ha, ce frumos! Magie în spa-ţiu public imediat!

Mai apoi, prin liceu, inspirat fiind de magicianul David Blair a în-văţat cu ajutorul internetului şi alte trucuri ușoare cu cărţi. Și asta a durat o vreme mai îndelungată. A ajuns să înveţe și să încerce diver-se trucuri chiar și pe ascuns faţă de mama sa care știa că el învaţa pentru bacalaureat. Nino- nino, viitorul copilului în pericol, hehe! Febra musculară la mâini nu a întârziat să apară pentru a semnala ambiţia de magician.

În perioada următoare Florin a abandonat scena’ misterului și a urcat pe o altă scenă, la propriu, întrucât a urmat Facultatea de Tea-tru și Televiziune din Cluj Napoca- secţia actorie care îi cam ocupa timpul destul de mult. După absolvire a lucrat un an de zile la tea-trul din Baia Mare unde timpul i-a permis să revină la trucurile sale

Ce-i al tău e pus... după ureche! Pfoai, ce chestie!

Iulia ŞANDOR Florin Suciu este

primul magician pe care l-am întâlnit, din

întâmplare, într-o seară în L’Atelier Café. A acceptat cu bucurie să povestim

despre acest hobby inedit.

Florin găsește fas-cinantă magia de tip close-up deoa-rece față de magia de scenă, aceasta presupune repre-zentații interacti-ve cu publicul, să comunici și să fii aproape de oameni, să construiești o relație și să sur-prinzi, să deschizi minți și să elimini scepticismul.

Page 31: Go Free nr. 7

31

Profesionalprofesionaldragi. În vara anului 2011 s-a reîntors în Cluj și a venit cu ideea de a propune o colaborare localu-lui L’Atelier de a ţine reprezentaţii de magie o dată la două săptămâni (marţea), lucru care s-a si în-tâmplat de atunci. Această colaborare a însemnat o mare provocare, aceea de a aduce un truc nou cu fiecare reprezentaţie. Astfel, Florin a ajuns să dezvolte acest talent și să cunoască un număr de peste 100 de trucuri (cu eșarfa, cărţi, ţigări, sfoară, bani, etc).

Florin găsește fascinantă magia de tip close-up deoarece faţă de magia de scenă, aceasta presu-pune reprezentaţii interactive cu publicul, să co-munici și să fii aproape de oameni, să construiești o relație și să surprinzi, să deschizi minți și să eli-mini scepticismul. Cu cât provocarea este mai mare, cu atât mai mult crește mulţumirea atunci când vede că publicul reacţionează pozitiv. Ca de exemplu, multe persoane sceptice rămân ori ușor speriate ori fără cuvinte și afișează discret zâmbe-te întrebătoare într-un final. În general, în timpul unei seri de reprezentaţii în L’Atelier, în funcţie și de public, Florin petrece în jur de 10-15 minute la fiecare masă.

Ca să te promovezi cu un astfel de hobby în-seamnă să te vinzi mai degrabă. Publicul are anu-

mite preferinţe. Spre exemplu, Florin a colaborat cu o firmă de ţigări la un eveniment mai de am-ploare unde s-au cerut trucuri exclusiv cu ţigări.

În opinia lui Florin scamatoria este foarte bine percepută la noi. El crede că unele trucuri sunt foarte bine gandite pentru ca avantajează imagi-nea și reputaţia magicienilor doar prin efectul ne-așteptat, dar care nu implică mare efort. Trucurile preferate ale lui sunt povestea lui James (truc cu cărti inventat de americanul James Galea) și tru-cul Svengali (cel mai vechi pachet trucat).

Florin apreciază mult interacţiunea cu publicul de la care el învaţă foarte multe lucruri. A ajuns să comunice diferit, sa înţeleagă mai bine diverse tipuri de personalitate, a ajuns să anticipeze unele comportamente sau reacţii ale persoanelor după priviri, mimică, etc (de exemplu, de cele mai mul-te ori știe ce carte va alege persoană de faţă în timpul unei reprezentaţii cu cărţi). Florin conside-ră că succesul în cea mai mare parte stă în atitu-dine și umor.

În încheiere va spun un secret putin enervant. Dupa ce că Florin e actor si este talentat și în ale scamatoriei, mai desenează și frumos. Este, nu mai este, pam-pam, haideti să-l vedeti! Marți seara în L’Atelier.

Page 32: Go Free nr. 7

32

Profesionalprofesional

În fața asistenței nerăbdătoare și foarte curio-ase, Directorul de Resurse Umane al SIE, domnul Octavian Bundiță și-a început discursul printr-o povestioară mai mult sau mai puțin interesantă despre un spion rus infiltrat pe teritoriul Japoniei, a cărui muncă de culegere a informațiilor a fost decisivă pentru soarta celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, lumea a putut afla cât de palpi-tant și totodată, cât de satisfăcător poate fi să-ți slujești țara și să pui umărul la schimbarea istoriei. De alfel, întreg discursul distinsului reprezentat al SIE a fost unul cu tentă motivațională și pentru a atrage sângele proaspăt aflat în plină formare.

Domnul Bundiță s-a prezentat exact în stilul organizației în cadrul căreia activează, el vorbind

aproximativ două ore fără să spună mare lucru. Informațiile pe care acesta le-a prezentat au fost aceleași care se regăsesc și pe site-ul instituției, pe care toată lumea a fost invitată să-l acceseze cu deplină încredere. Informațiile cu adevărat «din interior» au fost cele vizavi de viitoarea co-laborare dintre SIE și UBB, universitatea devenind astfel o bază de selecție, iar instituția un posibil angajator. De asemenea, am putut afla că proce-sul de selecție, care poate dura între 6 luni și 2 ani, se bazează exclusiv pe o evaluare psihologică a candidaților, neexistând un examen standard.

Imaginea de ansamblu cu care am rămas după această conferință este una destul de seacă. Prac-tic nu am putut afla cu ce se «mănâncă» mese-ria de spion sau care este activitatea pe care o desfășoară un angajat în birourile SIE. Nici calitățile necesare unui viitor agent operativ nu au fost de-voalate, răspunsul fiind «oricine poate fi spion» și «dacă corespundeți criteriilor, veți fi contactați». Remunerația este de bugetar, dar «foarte atractivă pe segmentul entry-level», dar ceea ce contează este serviciul adus țării.

Concluziile? Oricine poate fi spion, numai să vrea și să fie discret. Însă, cine aspiră la statutul de James Bond într-un Aston Martin trăiește într-un univers iluzoriu.

Spioni români made la UBBBogdan CREŢU

La invitația Departmentului de Relații Internaționale şi Studii de Securitate, Serviciul de Informații Externe (SIE) a fost de acord să le facă studenților în data de 21 martie 2012 o prezentare a ofertei de angajare pe care instituția o pune la dispoziție. Interesul a fost unul foarte ridicat în rândul studenților şi al masteranzilor de la Studiile de Securitate, care nu se bucură de o ofertă a locurilor de muncă foarte generoasă.

Page 33: Go Free nr. 7

33

Profesionalprofesional

Aşadar, studentule, de ce ar trebui să-ţi faci un blog?

Un blog e o experienţă personală, o activitate care te formează ca persoană mai întâi şi apoi îţi formează ideile, gân-durile şi trăirile într-o structură mai clară şi coerentă. Sunt sigură că ai multe de spus, sunt sigură că ai multe experienţe de împărtăşit cu lumea, aşa că ia viaţa în piept, fă-i pe plac şi afirmă-te! În primul rând, în mo-mentul în care te gândeşti să treci la treabă, fă-o la modul cât mai serios, iar dacă ai vreun tal-ent, cu atât mai bine! Nu trebuie neapărat să vezi blogul ca pe un jurnal, poţi să experimentezi, să încerci idei diferite, să-ţi cultivi talentul virtual. Blogul îţi oferă ocazia de a-ţi testa creativitatea şi originalitatea, aşa că fă ceva şi ieşi odată din mulţime! E foarte important modul în care scrii: trebuie să fii atent să scrii corect

din punct de vedere gramatical, pentru că vor fi nenumăraţi oa-meni care te vor critica pentru ceea ce scrii, dacă scrii corect sau nu, dar şi pentru felul în care gândeşti. Însă acest lucru nu tre-buie să te sperie, ci mai degrabă să te impulsioneze să devii mai bun pe zi ce trece. Sunt convinsă studentule, că poţi! Cu puţină răbdare şi ambiţie, ai ocazia să ajungi în comunitatea blog-gerilor (da, există aşa ceva!), să cunoşti oameni faini, care scriu diferit, pe domenii diferite, oa-meni care prin diversitatea lor, sunt ca o familie, care se sprijină reciproc şi fac lucruri frumoase împreună. În al doilea rând, blogul poate fi şi portofoliul tău personal, care îţi va aduce acel plus la angajare în faţa celorlalţi candidaţi. Angajatorul va vedea preocuparea şi seriozitatea ta de a te perfecţiona şi va apre-cia acest lucru la tine. Totuşi, nu

cred că deţinerea unui blog este neapărat un criteriu de depar-tajare, dar cu siguranţă este un punct de referinţă şi va fi unul dintre lucrurile pe care angaja-torul îl va lua în considerare. În al treilea rând, nu te sfătuiesc să-ţi faci un blog numai de dragul de a-l avea: blogul trebuie să fie colţişorul tău preferat la sfârşitul zilei, în care să scrii cu plăcere despre subiectele tale de in-teres şi să-ţi fie drag să revii la el de fiecare dată. Să fii nerăbdător să ajungi acasă, numai ca să scrii pe blog ce idei mişto ţi-au mai venit, sau ce descoperire ai mai făcut recent.

Aşadar, studentule, te încura-jez să-ţi faci şi tu un blog, în care să te regăseşti şi în care să simţi că ieşi din cotidian chiar şi pen-tru câteva momente, de a scrie dezinhibat şi pasionat. Până la urmă, viitorul depinde mai întâi de tine!

KEEP CALM

AND

Rozina CSASZAR

Încă din timpul facultăţii îţi sugerez să ai o viaţă socială activă, să te implici în diverse activităţi, să profiţi de avantajele studenţiei, pentru că toate acestea te vor ajuta mai devreme sau mai târziu în drumul spre viitorul tău profesional. Eu mi-am dat seama prea târziu de beneficiile unui blog atât pe plan personal, cât şi pe cel profesional, dar mă bucur că am făcut acest lucru într-un final.

START BLOGGING

Page 34: Go Free nr. 7

34

Profesionalprofesional

Go Free: Spune-ne ceva despre tine, despre studenţia ta, despre cum vezi tu educaţia.

A.P.: Am urmat Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” în cadrul generației 2002-2006 (încă se mai făceau 4 ani). Studenția la Cluj a fost o perioadă foarte impor-tantă pentru mine, ca om, din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere academic a fost o perioadă de formare. Am învățat să îmi structurez punctele de vedere și să le exprim în mod con-cis și logic. Pot să zic că am învățat...să învăț și pentru mine acesta este primul rol al unei școli: să te învețe să gândești și să și să cauți informații, să le prezinți într-un mod logic, atractiv, pentru a-ți con-vinge interlocutorii. Din punct de vedere personal mi-a permis să mă maturizez, să mă afirm în cadrul universității și al colegilor mei, să înțeleg ce vreau să fac în viață. Nu aveam nicio idee când am termi-nat liceul și nici când am început facultatea, ideile mi s-au limpezit în timpul facultății. Faptul că am studiat la U.B.B. mi-a mai permis să îmi formez, să îmi constitui o rețea personală de absolvenți cam de

De fiecare dată am studiat cu atenție posibilitățile și riscurile, iar când am înțeles ce mă așteaptă și ce trebuia făcut, mi-am pus toate șansele de partea mea prin muncă, fără să îmi fie teamă să fac ceva ce nu știu. Totul se învață, trebuie doar să vrei.

Absolvenţi de succesRoxana ILE

Ancuța Paşca este o persoană ambițioasă, care a muncit mult şi a profitat de oportunitățile care i s-au pus în cale. Ea este un model de reuşită pentru noi toți. E bine să ai modele, să ai de la cine să te inspiri, pe bucăţele.

Page 35: Go Free nr. 7

35

Profesionalprofesional

vârsta mea sau după terminarea studiilor, prin lume. Așa mi-au devenit fie prieteni, fie contac-te profesionale. Aici aș dori să fac o recomandare asociațiilor studențești (pe fiecare faculta-te în parte): să fie mai activi în a repertoria ce au devenit și pe unde sunt foștii absolvenți și de a-i contacta pentru a vorbi cu actualii studenți. Cu ajuto-rul internetului, aceste idei pot lua naștere mult mai ușor, iar avantajele sunt enorme pentru studenți. În cadrul masteratelor pe care le-am urmat, în Franța am fost automat „fișați” și majo-ritatea studenților care au termi-nat din anul 1994 încoace sunt în contact cu studenții de astăzi. E o resursă foarte utilă, mai ales pentru cei care doresc să se an-gajeze.

G.F.: Cititorii noștri sunt curioși să afle care sunt op-ţiunile de angajare ale unui absolvent al Universităţii „Babeș-Bolyai”. Noi știm că lucrezi la Bruxelles, poves-tește-ne mai multe despre asta.

A.P.: De trei ani,  lucrez ca și șef de proiect în asociația europeană „Euromontana”, la Bruxelles. Împreună cu colegele mele din Germania și Franța și o mulțime de politiceni și experți din toate țările europene (din Uniunea Europeană, dar și din afara Uniunii) care au zone mon-

tane, contribuim pe de o parte la realizarea legilor europene pe subiecte diverse (eu mă ocup de inovație și cercetare, turism, educație și formare profesională, produse agro-alimentare și dezvoltare regională). Astfel, realizez singură sau în colabo-rare cu cercetători din alte țări studii și note, proiecte de lege și amendamente, particip în ședințe de lucru și întâlniri cu deputați europeni, membri ai Comisiei Europene unde trebuie să iau cuvântul pe diverse teme. Pe de altă parte, contribui la punerea în aplicație a legislației europene și a derogațiilor de la aceasta (de exemplu derogația de care România a beneficiat din 2007 - pentru sacrificarea tradițională a animalelor de sărbători, care a fost posibilă în România, dar nu se mai practică în alte țări ale Uniunii Europene) și realizarea de proiecte multi-naționale finanțate de Uniunea Europeană. Biroul meu este la Bruxelles, dar cel puțin o dată pe lună călătoresc pentru ședințe de lucru și întâlniri în diferite țări din Europa cu care lucrez. Majoritatea activităților mele se face în engleză, dar totul trebuie tradus și în franceză. Uneori e nevoie să traducem singuri, nu beneficiem mereu de translatori. Eu sunt, simbolic, responsabilă pentru zona de Est a Europei, pentru dezvoltarea

de proiecte în spațiul carpatic și balcanic. Ceea ce este destul de greu, pentru că în România de exemplu, autoritățile sunt „împotriva curentului european” și nu pun accentul pe dezvolta-rea zonelor de munte, cum o fac Austria, Elveția sau Norvegia.

G.F. Care a fost „secretul” reuşitei tale?

A.P.: Când eram în liceu voiam să fac ceva deosebit, dar nu știam exact ce. Speram că o să am ocazia să studiez în Franța, cum au studiat cu mulți ani înainte Eminescu și Cioran, dar nu mă așteptam să lucrez unde sunt acum. Pur și simplu, pas după pas m-am orientat în funcție de ce mi-ar fi plăcut să fac, dar și de oportunitățile care existau (de exemplu, inte-grarea României în Uniunea Europeană în momentul în care am terminat eu faculta-tea). De fiecare dată am studiat cu atenție posibilitățile și riscu-rile, iar când am înțeles ce mă așteaptă și ce trebuia făcut, mi-am pus toate șansele de partea mea prin muncă, fără să îmi fie teamă să fac ceva ce nu știu. Totul se învață, trebuie doar să vrei. În primul rând, trebuie să crezi cu adevărat în visele tale, apoi trebuie să te convingi pe tine că poți să ajungi acolo unde îți dorești, să muncești și să nu te descurajezi pentru a avea un rezultat sigur.

Page 36: Go Free nr. 7

36

resurseresurse

Aceasta este societatea care va reuşi să treacă dincolo de identităţile create sau impuse în mod artificial, de tipul etichetelor articulate pe diferenţe etnice, de gen, orientare sexuală sau (non)apartenenţă religioasă. Societăţile contemporane trebuie să fie animate de astfel de principii pen-tru a coagula un discurs comun lipsit de pretenţia unicităţii şi generalităţii, dar marcat în același timp de transcenderea barierelor tradiţionale, dedicat dialogului şi spiritului critic.

În acest sens, European Alternatives este prezentă în 12 ţări europene, depăşind liniile de demarcaţie ale Uniunii Europene şi activând în sensul depăşirii, prin mijloace culturale şi artistice alternative, a reprezentărilor clasice şi clişeizate ale (non)europenităţii.

Astfel, European Alternatives organizează în mod constant vizite de studiu, consultări pub-lice regionale şi transnaţionale pe teme fierbinţi în contextul social actual, evenimente cu carac-ter social-politic şi manifestări culturale inova-tive. Festivalul Transeuropa, cu desfăşurare simultană în 14 oraşe europene, este evenimen-tul care surprinde cel mai bine dimensiunea

transnaţională şi angajată în acelaşi timp social, politic şi cultural a European Alternatives.

Prin evenimente de tipul tururilor ghidate prin cartierele de imigranţi ale metropolelor euro-pene, a social market-urilor, performance-urilor dedicate prezentării problematicilor legate de re-spectarea drepturilor omului, proiecţiilor de filme şi instalațiilor artistice ale unor creatori angajaţi social, vocea comunităţii transnaţionale se face auzită la nivel european. Toate aceste evenimente sunt concepute şi organizate pe parcursul întâl-nirilor Transeuropa Network, desfășurate lunar în cele 14 oraşe europene unde activează grupu-rile locale ale European Alternatives. De aseme-nea, ele sunt implementate şi distribuite de către echipe de artişti, activişti, intelectuali şi studenţi și sunt constituite pe baze transnaţionale, dincolo de formulele clasice de asociere şi raporturi de putere.

În acest an, Festivalul Transeuropa va avea loc în perioada 9-20 mai. Pentru mai multe informaţii, vă invităm să accesaţi site-ul www.euroalter.com sau să ne scrieţi la adresa [email protected].

Vă aşteptăm cu drag la evenimente!

European Alternatives propune nu doar un set de idei programatice, ci acţionează constant pentru crearea unui nou spaţiu politic şi cultural european. Profund ataşată principiilor interculturalismului, mizând pe un dialog inter-dentitar fructuos, European Alternatives este dedicată viziunii de creare a unei comunităţi construite pe baze autentic transnaţionale.

Transnationalize yourself! - Pentru o cultură civică transnaţională –

Autori: Daniel, Diana, George

Page 37: Go Free nr. 7

37

resurseresurse

Sunt foarte curioasă cum ați fi răspuns voi la o asemenea atitu-dine. Cum îi explici unui om că existența noastră nu se învârte în jurul banilor? Și asta nu e val-abil doar pentru voluntari. Doar cu bani, nu poți să faci să apară din nimic un copac care stătea într-o piață publică de 70 de ani. Nu poți să cumperi sănătatea unui om după ce acesta și-a petrecut toată viața fumând și neavând grijă ce mănâncă. Nu poți să ștergi cu buretele urmele a ani și ani de poluare și nepăsare față de mediu. Nu poți să-ți cumperi iertarea dacă ai greșit cu ceva și ai dezamăgit oameni (și nu vă gândiți doar la oameni, gândiți-vă și la compa-nii). Nu poți să-ți cumperi priete-ni care să-ți fie alături la greu sau persoana cu care îți vei petrece tot restul vieții.

E un instinct natural să vrei să faci cât mai puțin, să fii leneș, să găsești calea cea mai ușoară de a-ți fi bine. Problema cu calea

Manifest pentru voluntariat

Povestea nu începe chiar aici, dar e un loc bun pentru a înțelege de unde porneşte acest articol. Într-un moment de promovare al evenimentului „Go Free 24h”, la un seminar de anul I, colega mea e întrebată dacă din participarea ei în redacție primeşte bani. Ea spune că face asta (voluntariatul) din plăcere, iar reacția din sală este: ”Noah, de ce aş participa dacă nu-mi ies bani?”

Erika KRAMARIK

cea mai ușoară este că nu întotdeauna e și cea mai bună, și de cele mai multe ori are consecințe grave care ne vor afecta mai târziu, sau mai rău, îi vor afecta pe cei care vin după noi. Și e atât de incredibil de ușor să nu ne gândim la cei care vor veni după noi. E atât de ușor să nu gândești pe termen lung, în mare pentru că ce va fi atunci nu te va afecta personal.

Acum, să nu mă înțelegeți greșit, nu fac voluntariat pentru că mă gândesc la copiii copiilor mei. Nici eu nu mă prea pricep la gândit pe termen lung, așa că nici măcar nu v-aș putea spune dacă o să

Page 38: Go Free nr. 7

38

resurseresurse

am copii vreodată. În schimb, știu că fac volun-tariat pentru oameni. Fac voluntariat pentru că pot ajuta un proiect să ajungă la bun sfârșit, iar prin acel proiect cuiva o să îi fie mai bine. Oame-nii din sănătate publică, din marketing social, din mediul nonprofit vorbesc despre importanța stat-isticilor pentru a evalua impactul proiectelor sau a programelor desfășurate. Și da, cifrele alea sunt importante. E important ”să măsori ” rezultatele, impactul a ceea ce faci, să vezi dacă ai făcut bine lucrurile pe care le-ai făcut. Dar eu fac voluntariat și pentru acel efect de 0,000001% de schimbare; pentru acel singur om căruia o să-i fie mai bine.

Nu fac voluntariat pentru experiența profesională, deși mi-am găsit jobul perfect prin voluntariat. Nu mă deranjează să stau chircită în fața laptopului 20 de ore în șir, să editez revista pe care o răsfoiți acum sau să fac un afiș pentru ami-ci voluntari care au nevoie de ceva drăguț pen-tru un eveniment, și să nu primesc bani. Culmea, parcă îmi place mai mult ce fac dacă nu implică bani, pentru că eu nu sunt o persoană motivată de bani. Dacă aș câștiga la lotto, aș continua să fac ceea ce fac acum, iar singura diferenţă ar fi că nu ar exista riscul să ajung la sapă de lemn. Dar pen-tru că iubesc ceea ce fac, nici această perspectivă nu mă sperie.

În schimb, fac voluntariat pentru că am crescut văzând oameni care dau ceva înapoi de fiecare dată când pot. Pentru că am o soră care a făcut voluntariat în liceu, care și-a ales ca specializare în facultate asistența socială și managementul ONG-urilor, iar acum lucrează la o cooperativă socială de fair trade în Italia. Pentru că am o mamă in-giner constructor care se ceartă și se zbate pen-tru ca școlile și grădinițele din mediul rural din Maramureș să fie bine reabilitate, iar copiii de acolo să poată învăța în condiții normale. Pentru că am cunoscut oameni, medici și profesori, care munceau din toată inima nu pentru salar, ci pen-tru rezultatele muncii lor. Pentru că toți acești oa-meni și-au ales un job care e mai mult decât un job. Și așa am realizat eu devreme cât de fericiți

sunt oamenii care fac o muncă pe care o iubesc, față de cei care sunt apatici față de ceea ce fac și se gândesc doar la bani.

Fac voluntariat pentru că iubesc oamenii care vin să facă voluntariat. Dar aici vorbesc de oa-menii care devin voluntari din motive intrinseci, nu de cei care caută organizații pentru a-și mai pune o propoziție, două în CV, după care uită că ar fi frumos să mai şi dea înapoi. Cuvântul cel mai potrivit pentru acest gen de oameni este - cred eu - ”oportunist”. Iar din experiența mea, pot să vă spun că aceştia se dau de gol repede, vrând-nevrând, și în cele din urmă sunt respinși de re-stul grupului. Noi, cei care alegem să facem vol-untariat din motive intrinseci, nu vedem asta ca un job. Nu avem un program fix de patru sau opt ore, nu avem niște taskuri pe care le putem lăsa la birou (oricum o fi arătând acel birou) și de care ne putem deconecta când mergem la cursuri sau acasă. Nu am putea concepe o existență în care să nu ne gândim și la ceilalţi, în care să nu dăm înapoi sau mai departe toate lucrurile bune pe care le-am primit. Și oricum i-ai lua, acest tip de oameni sunt incredibil de frumoși și nu poți să nu îi iubești.

Dar mai ales, fac voluntariat pentru că eu cred. Cred în misiunea aceea intangibilă și nescrisă a oamenilor ca și mine care fac voluntariat. Da, cred și în misiunea scrisă în statutul organizației mele. Apreciez misiunea organizațiilor cu care am avut doar tangențe, misiunea scrisă a voluntarilor cu care am mai lucrat sporadic la proiecte comune. Dar dacă iei toate misiunile acelea scrise în stat-ute prăfuite sau nou-nouțe, îngrijite sau nu, îți dai seama că toate au un element comun, o sămânță din care au crescut toate: toți cei care au ales să facă voluntariat din toată inima, care s-au alăturat unei organizații sau au decis să-și construiască propria organizație, s-au gândit la același luc-ru - că vroiau să schimbe lumea. Vroiau să ajute cumva ca unui grup, unei comunități, unui colț de lume să îi fie mai bine.

Și eu cred în asta.

Page 39: Go Free nr. 7

39

resurseresurse

Visarea lucidă

Toţi oamenii de pe planetă visează în fiecare noapte, chiar dacă nu îşi mai aduc aminte a doua zi. Visul a fost definit de curând ca fiind o „realitate virtuală inconştientă”. Visele sunt posibilitatea de a călătorii oriunde, de a face orice, de a deveni oricine. A visa lucid înseamnă a fi conştient ca eşti într-un vis în desfăşurare. Într-un vis lucid, visătorul poate să ia control asupra funcţiilor motorii şi chiar să modifice experienţa imaginară şi mediul din vis. Cu toate acestea mulţi nu sunt conştienţi că se află într-un vis, motivul pentru acest lucru nefiind stabilit încă, însă nişte studii psihologice bazate pe acest lucru sugerează că dacă creierul percepe ceva cu intensitate şi claritate mare, va crede că e real.

Material îngrijit de Mădălina CHIRICĂ

Page 40: Go Free nr. 7

40

resurseresurse

Unul din avantajele visării lucide este că putem evita apariţia coşmarurilor, fapt care afectează un număr mare de oameni, deoarece asaltul imaginilor înfricoşătoare poate fi oprit și astfel somnul nu va mai fi întrerupt, protejându-se odihna creierului. Un alt mare avantaj poate fi inspiraţia artistică. Charlotte Bronte, Jack Keronac și John Keats s-au folosit de vise ca o sursă inepuizabilă de subiecte pen-tru operele lor.

Chiar dacă oamenii au privit mereu visele ca pe un fenomen de necontrolat, cercetările ştiinţifice recente au început să afirme că printr-un efort şi anumite tehnici putem ajunge să ne controlăm visele. Primul specialist care a reuşit să inducă starea de visare lucidă a fost doctorul Keith Hearne, care este la momentul actual şeful Laboratorului de Studiu al Visării Lucide şi cel mai mare specialist în domeniu. Acesta a editat anul trecut o carte de mare succes numită “Maşina visurilor: tehnica visării lu-cide sau controlul viselor”, în care vorbeşte despre diferite metode pentru a ajunge la starea de luciditate în timpul somnului. “Este probabil mult mai uşor decât oamenii pot gândi. Odată stabilit cu preci-zie acest concept în mintea sa, subiectul poate ajunge foarte

lesne la starea de visare lucidă. Seamănă oarecum cu autosug-estia. De fapt, mulţi vor fi ca-pabili de această performanţă citind cu atenţie aceste rân-duri. Este doar un exerciţiu de voinţă şi de antrenament al scoarţei cerebrale” spune aces-ta. Keith Hearne îi sfătuieşte pe cei care vor să ajungă la starea de visare lucidă să ţină zilnic un “jurnal al viselor”, după ce îşi amintesc cu precizie amintirile din vis, în caz contrar vizualiza-rea conştientă a viselor fiind posibilă cu mare greutate.

Ce înseamnă Maşina visel-or? Specialiştii de la “Lucidity Institute” din Palo Alto, Califor-nia, au creat un detector special care are ca element principal un senzor fixat în apropierea ochilor subiectului care do-arme. Când se înregistrează somnul de tip REM (Rapid Eye Movement), un semnal, spe-cial conceput astfel încât să nu trezească subiectul din somn, de tip luminos sau sonor alertează persoana respectivă. Astfel subiectul intră în starea de visare lucidă, având efectiv puterea de a-şi controla visul.

“Am reuşit să induc la nu-meroase persoane această stare de visare lucidă. Pe unde-va este o legătură între lumea reală şi lumea onirică, iar oamenii pot să îşi determine existenţa, schimbându-şi după propria voinţă visele. În secolul

Page 41: Go Free nr. 7

41

resurseresurse

următor, aceste aparate electronice, prin intermediul cărora putem controla visele, vor deveni atât de co-mune, încât vor fi accesibile aproape tuturor oame-nilor. Maşina viselor va fi la fel de utilă ca o pătură electrică pe timp de iarnă. Va fi un lucru extraordinar de folositor mai ales artiştilor, scriitorilor, pictorilor sau muzicienilor, care vor aplica cu succes această tehnică pentru a-şi dezvolta puterea creatoare” afirmă dr. Hearne.

Care sunt metodele pentru ajunge la visarea lucidă? Există mai multe tehnici de inducere a viselor lucide, dar toate au la bază acelaşi proces, care poate fi împărţit în şase etape. Odată asimilate şi aplicate, aceste etape ne vor conduce, mai devreme sau mai târziu, la a visa conştient. Statistic vorbind, timpul necesar ca cineva să aibă primul vis lucid variază, în medie, între trei săptămâni şi două luni, dar nu e exclus să visăm conştient încă de la începutul antre-namentului. Pentru a ajunge să visăm lucid este nece-sar să cunoaştem şi să parcurgem cu consecvenţă următoarele şase etape de bază:

Pasul 1: Pregătirea mentalăAcest pas constă în construirea unui cadru men-

tal care are rolul de analizare a sistemului de credinţe deoarece acesta interacţionează în mod direct cu visarea lucidă, odată ajunşi în acea stare ne vom co-necta la gândurile noastre şi trebuie să ştim cum să le controlăm. Înainte de toate există patru întrebări la care trebuie să răspundem - Pot oare eu face aceas-ta? Sunt convins că visele mele sunt importante? Îmi doresc cu adevărat să am vise lucide? Ce voi face când voi deveni lucid în vis? Răspunsul la prima întrebare trebuie sa fie unul pozitiv. Dacă apar îndoieli acestea trebuie înlocuite cu un gând care oferă încredere în sine. Pentru a doua întrebare: odată dobândită atitu-dinea încrezătoare, pasul următor e sa privim acest proces ca fiind unul prioritar, astfel la a treia întrebare să răspundem cu dorinţă şi entuziasm. Dacă avem un plan bine stabilit (de exemplu să ne privim mâinile sau să încercăm să zburăm) pentru „ce vom face când ne vom trezi în vis”, atunci totul va fi mai uşor.

Page 42: Go Free nr. 7

42

resurseresursePasul 2: Reamintirea viselorPentru a învinge toate barierele ce ne

împiedică să ne amintim visele la trezire, trebuie să facem din aceasta o prioritate conştientă. Iată o listă de metode care ne pot ajuta în acest sens:

1. Trezeşte-te fără a te mişca. La trezire nu de-schide ochii. Nu te mişca. Rămâi complet liniştit.

2. Trezeşte-te încet. Acordă-ţi timp pentru a-ţi reaminti visele. Nu începe să te gândeşti imediat la ceea ce ai de făcut în ziua respectivă. Nu permite minţii să fie sufocată de gânduri încă de la trezire, căci visele se vor atenua sau chiar vor dispărea, precum baloanele de săpun. Focalizează-ţi mintea asupra ceea ce ai visat.

3. Lasă-ţi mintea să se mişte. Lasă-ţi gându-rile să hoinărească printre imaginile mentale din vis. Îţi vei aminti mai întâi o parte din vis. Relaxează-te şi permite şi celorlalte părţi să revină la suprafaţa minţii.

4. Urmează firul gândurilor înapoi. Încearcă să-ţi stimulezi memoria pornind de la ceea ce îţi aminteşti. Este posibil să-ţi aminteşti doar ul-timul vis dinainte de trezire. Poţi să te întrebi cum ai ajuns acolo? Sau de unde a venit un an-ume obiect din vis? Tu l-ai găsit? Cine ţi l-a dat? Un fragment de vis va conduce de obicei la al-tul până când întregul vis se va contura.

5. Încearcă diferite poziţii pentru dormit. Atunci când urmăreşti să-ţi aminteşti visele, încearcă toate poziţiile în care dormi de obi-cei. Cea mai bună reamintire apare când ne aflăm în poziţia în care am avut acel vis. Dacă te trezeşti pe partea dreaptă, nu te mişca până nu îţi aminteşti tot ceea ce se poate, şi poţi repe-ta aceasta şi pe partea stângă, pe faţă sau pe spate.

6. Nu abandona. Uneori este posibil să nu ne amintim nimic dimineaţa, dar să avem flash-uri cu amintiri din vise în timpul zilei. Să fim atenţi la ele, căci pot debloca accesul la alte amintiri din vis.

Pasul 3: Jurnalul viselorCum spuneam mai sus e foarte important

să ţinem un jurnal al viselor. Acesta ne ajută să fixăm în memorie imaginile care ne poartă în subconştientul nostru. Este foarte important să notam tot, chiar dacă pare banal, căci în per-spectiva timpului se va putea dovedi semnifi-cativ. De asemenea, e recomandat să folosim timpul prezent când notăm în jurnal.

Pasul 4: Familiarizarea cu propriile viseOdată cu completarea jurnalului și inten-

sitatea viselor devenind tot mai puternică, ne vom da seama că anumite locuri, persoane sau activităţi îşi fac mai des simţită prezenţa. Ajungând să cunoşti semnele vei fi capabil să îţi dezvolţi o relaţie intimă cu acestea. Aceste semne sunt importante deoarece ele ne indică că visăm şi astfel ne antrenăm să le observam în vis. Cu alte cuvinte acestea sunt reperele care ajută la conştientizarea faptului că suntem în vis.

Pasul 5. Extinderea conştientei la starea de veghe

Tot procesul visării lucide se bazează pe acest lucru. Pentru a învăţa să visăm lucid, trebuie să fim capabili să facem diferenţa între realitate şi vis, iar pentru astea sunt anumite teste ale realităţii:

1.Testul bunului simţ: Examinează în jur dacă observi lucruri ilogice, dacă eşti undeva unde nu ai mai fost până acum, dacă eşti cu persoane din altă parte a planetei.

2.Testul citirii: Caută ceva de citit şi citeşte. După ce ai terminat, întoarce privirea pentru câteva secunde şi apoi citeşte iar. Dacă visezi, textul se va schimba.

3.Testul oglinzii, găseşte o oglindă şi în timp ce te uiţi în ea, întreabă-te dacă nu visezi.

Pasul 6: Corelarea conştienței cu viselePasul final constă în a combina tot ceea ce

ai învăţat până acum. Aceşti şase paşi sunt intercorelaţi şi alcătuiesc un întreg proces pe care urmându-l vei avea cu siguranţă vise lu-cide.

Sursa: Revista Misterelor

Page 43: Go Free nr. 7

43

resurseresurse

Cinematografia dedicată filmelor cu droguri este fo-arte vastă și este reprezentată din diferite perspective - de la filme cu mafie, gangsteri, street life, adolescenți până la seriale care vizează același subiect și care își extind din ce în ce mai mult aria spre această temă. Atât drame cât și comedii se concentrează pe acest subiect, controversat de-a lungul isto-riei. Abordările sunt diferite: în How High consumul de droguri este prezentat ca o preocupare obișnuită în rândul studenților, personajele care consumă sunt mult mai open minded și mai descurcărețe în situații limită decât celelalte. În Gia, consumul de droguri a cauzat moartea fotomodelului care a dominat lumea modei în anii ‹70.

Un film aparte și plin de semnificații este Candy. Numele filmului este chiar numele fe-meii de care se îndrăgostește naratorul. Tânăra Candy se afundă tot mai mult în patima

dependenței de droguri, viața ei devine dintr-o dată nemiloasă și plină de iluzii. Scena de început îi prezintă pe cei doi îndrăgostiți într-un carusel, o metaforă a vieții, în care ei sunt extrem de fericiți unul alături de celălalt. Ei sunt observați îndeaproape de Casper, un al treilea perso-naj, un profesor de chimie de-pendent de heroină, care este un fel de tată nonconformist și excentric pentru cei doi. Can-dy este un film despre o iubire puternică și devastatoare dintre un poet renegat de către critici, dependent de heroină (Dan) și o frumoasă artistă (Candy), care consumă droguri ocazional. Ei trăiesc o iubire frumoasă, pură, inocentă până când curiozitatea tinerei artiste va umbri tot ce a însemnat fericire, frumusețe și dragoste pentru ea. După ce ea insistă prin afirmația «I want to do it your way», viața lor ia o întorsătură neașteptată, nebănuită.

La început totul este nou și

palpitant pentru cei doi, dar când rămân fără drog Candy ia măsuri drastice pentru a face rost de bani, începe să se pros-titueze și astfel, relația ei cu Dan se distruge încetul cu încetul. Cei doi se adâncesc în starea de dependență de heroină, iar viața lor devine un ame-stec de încercări de a se lăsa de drog, de a lua acea «ultimă doză» și scene cumplite în care aceștia abuzează de heroină. Drogul nu schimbă decât per-spectiva exprimării iubirii, nu și sentimentul în sine (o scenă relevantă pentru a întări această idee este cea în care Candy urcă în mașina în care o aștepta Dan în timp ce ea se prostituase pen-tru a obține «doza lor de ferici-re»; această faptă a fost, aparent, atât pentru Candy, cât și pentru Dan o dovadă a iubirii dintre ei, a sacrificiului pe care ea îl face pentru că îl iubește și vrea să fie fericiți împreună). Finalul este unul lipsit de tragism, fără scene șocante, extrem de natural, ceva

Candy

There’s no going back. If you’re given a

reprieve, I think it’s good to

remember just how thin it is.

Ioana HRIŢCU-MEŞENSCHI

Page 44: Go Free nr. 7

44

resurseresurse

atipic pentru filmele de acest gen, în care cu toții ne așteptăm ca la sfârșit cineva să moară.

Filmul este extrem de poetic și profund. Este structurat în trei părți: Paradis, Pământ și Infern, fiecare dintre aceste etape având un farmec aparte.

«Prima dată când am întâlnit-o pe Candy, acelea au fost zi-lele de beatitudine în care totul se revarsă, păsările umpleau cerul şi o copleșitoare bunătate plutea în noi» - cu această replică a lui Dan începe Paradisul. În această parte totul este frumos, inocent, lipsit de griji și de probleme, erau doar ei doi și restul lumii. Pierderea Paradisului e inevitabilă.

Pământul este reprezentat foarte sugestiv de scenele în care ei încearcă să se lase de droguri. Iubirea își schimbă perspectiva și devine mai mult o compasiune reciprocă.

În continuare, Infernul este cel mai complex capitol, unde iubirea celor doi alternează cu dependența de droguri. Candy ajunge într-o situație disperată, atât psihic, cât și fizic și recurge la o metodă cu totul neobișnuită, care întărește și mai mult dezechilibrul emoțional. Aceasta îi lasă un mesaj scris (la început cu rujul, apoi cu vopsea pe pereții casei lor) în care îi prezintă un fel de rezumat al vieții lor. După părerea mea, această scenă este cea mai intensă din film. O altă scenă care impresionează prin abordarea inedită și foarte originală este atunci când Candy se uită la mierea care se scurge de pe masă încet, încet pe covor. Această scenă este foarte semnificativă și eu o văd ca o metaforă a efectului de dezumanizare pe care îl are drogul asupra omului, care te lasă doar cu o goliciune interioară.

Candy este un film care prezintă într-o formă originală, ca de poveste, un adevăr crunt, realist, extrem de dureros. Această dramă întrunește contrastele vieții, consecințele alegerilor generate de curiozitățile prostești ale oamenilor. Nu este atât un film de dra-goste, cât un film despre viață și alegerile pe care le facem.

Prima dată când am întâlnit-o pe Candy, acelea au fost zilele de beatitudine în care totul se revarsă, păsările umpleau ce-rul și o copleșitoare bunătate plutea în noi.

Page 45: Go Free nr. 7

45

resurseresursePovestea filmului este interesantă și se petrece în anul

1956, într-o localitate din Texas. Protagoniștii sunt domnul și doamna O’Brien, care veghează ca cei trei băieți ai lor pe nume Jack (11 ani), L.R. (9 ani) și Steve (6 ani) să aibă parte de o copilărie idilică și lipsită de griji, feriți fiind de ororile lu-mii exterioare și de orice acte care i-ar putea determina să își piardă inocența. Învăluit de dragostea mamei, rebelul Jack are o relație tensionată cu autoritarul lui tată, care manifestă un comportament de tip pasiv-agresiv și este capabil să reacționeze violent sau blând în același context, iar această legătură turbulentă cu domnul O’Brien își pune atât de put-ernic amprenta pe modul în care Jack percepe lumea încât, chiar și la maturitate, se lasă influențat de ea. După 8 ani, în anul 1968, familia se reunește pentru a jeli moartea lui L.R., iar viața lui Jack se schimbă pentru totdeauna. Dezamăgit și deprimat, adultul Jack se simte pierdut în lumea modernă până când găsește, la marginea orașului în care locuiește, ”Copacul Vieții” și are prilejul de a reflecta la evoluția Cos-mosului și a omului, din momentul Big Bang-ului și respec-tiv al nașterii și până în momentul extincției și respectiv al morții.

Malick schimbă percepția asupra vieții, la propriu, este o încercare de a reconcilia cele mai profunde aspirații in-trinseci ale speciei noastre în legătură cu fundamentalul și asprimea realității în care existăm. Astfel, apare noțiunea, îi ”dă naștere” acestei noțiuni de Dumnezeu, un concept care în ciuda tonului de film biblic, pare aproape secundar, una din ipotezele în măsură să ofere mai multă înțelegere a na-turii existenței decât oricare alta. Pentru că, dacă Dumnezeu este răspunsul pentru viață, atunci care este răspunsul pen-tru Dumnezeu? Nu doar o spectaculoasă istorie vizuală a universului, ci și o privire aruncată asupra micro-universului: omul de la nașterea sa la maturitate, o reîntoarcere a adul-tului Jack în copilărie, amintiri cu familia sa de la suburbia orașului Waco.

The Tree of Life se desfășoară într-o liniște „mormântală” acompaniată de-un soundtrack cu multe ca-podopere din muzica clasică, este redat simplist prin imag-ini perfect direcționate spre a capta atenția și pentru a da o senzație ieșită din comunul cinematografiei obișnuite. Este un film care merită văzut, care pe mine m-a impresionat fo-arte mult, m-a făcut să-mi pun multe întrebări și care mi-a creat o notă optimistă pentru absolut orice lucru, întâm-plare și de ce nu chiar și o banalitate.

The Tree of LifePetruța Cristina MUNCELEANU

Pelicula lui Terrence Malick, The Tree of life, câştigătoarea de la Cannes a trofeului Palme d‘Or, a fost ales filmul anului 2011 de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI). Acest film oferă imagini absolut superbe care redau cu lux de amănunte într-o explozie de culori evoluția universului: faimosul Big Bang, primul “răcnet” al unui vulcan, prima zvâcnire de viață, totul într-o rescriere a ce există, o cronicizare superbă.

Page 46: Go Free nr. 7

46

Go FreeGo free

Haide dară în recunoașterea urbei. Timpu’ ne cam ameninţă îndrăzneț uneori legă-tura cu spaţiul ăsta drag în care ne aflăm. Spiritul de observaţie este știrbit de graba de a ajunge ici colo, că deseori uităm să privim detaliile vizuale ce contribuie la defini-rea identităţii orașului. Te provocăm să ne arăţi relaţia ta cu Cluju’. Noh, dacă recunoști locaţia/strada în care a fost făcută poza te vei bucura de o invitaţie de 2 persoane la Teatrul Naţional Cluj.

Dă-ne repede răspunsul tău ca un comentariu pe pagina de facebook GoFree (dupa ce dai un like paginii-https://www.facebook.com/gofreestudent), în albumul numit- Ni mă Cluju’!, sub fotografia regăsită și în revistă. Primul răspuns corect este cel câștigător, ha!

Concurs Ni mă Cluju’!

Concurs Ni mă Cluju’!

Iulia ŞANDOR

Page 47: Go Free nr. 7

Go FreeGo free

De ce? Pentru că există o infinitate de motive pen-tru care îți dorești să te trezești dimineața. Mai ales într-o dimineață de weekend. Pentru razele soarelui care îți gâdilă nasul sau pentru stropii mari de ploaie ce se lovesc de fereastră. Pentru confortul patului în care lenevești și pentru mirosul de cafea proaspătă sau aroma de ceai ce vine din bucătărie. Pentru dulceața clipelor încărcate de acorduri minunate venite din melodia preferată și pentru cartea de pe noptieră ce abia așteaptă să fie deschisă.

Iubești dimineața târzie? Dar momentul când îți aduci aminte ce ai visat? Și poate te trezești cu primul gând de a-ți verifica telefonul, doar pentru fericirea ce o ascunde lumea aceea mică, dar atât de importantă din mesajele primite. Apoi îndreaptă-ți doar puțin privirea spre lumea de afară, să vezi înt-regul oraș strălucind.

Mă gândesc la mine... Eu în fiecare dimineață mă trezesc cu marea agitându-se sub soare în gând, dar și cu dorința unui prim fulg de nea rătăcit în valuri. Pentru nebunia și romantismul orașului de care sunt îndrăgostită și pentru toate misterele și poveștile pe care le ascunde între străduțele mici și cochete. Pentru că îmi place al naibii de mult viața, cu toate diminețile, după-amiezile, serile și nopțile ei, cu toate anotimpurile ei, cu fiecare bucurie mică sau mare, cu fiecare zâmbet sau lacrimă, cu fiecare surpriză. Pentru călătoria ce o promite fiecare minut și pentru sutele de kilometri ce pot fi străbătuți într-o singură zi. Pentru că iubesc viața așa cum e ea și cu tot ce aduce ea.

De aceea îți spun: trezește-te pentru toată viața din tine și din ceilalți... pentru toți cei dragi, pentru zâmbetele, ochii, inimile lor. Pentru împlinirea de

a-i întâlni pe oamenii pe care îi iubești. Pentru toate discuțiile zilnice, pentru toate ideile născute din idei și pentru toate treburile minunate pe care le poți face. Pentru că nu contează lucrurile materiale pentru a fi fericit, ci acele mici detalii care fac diferența și care reușesc să transforme o zi banală într-una specială.

Trezește-te pentru că ești viu! Pentru că poți gândi, poți construi, poți visa... Pentru că poți face tot ceea ce îți dorești, pentru că poți crea, poți lupta, poți iubi, poți învinge... Pentru că poți să-ți inițiezi propriul drum și să pornești în aventura vieții tale! Trezește-te pentru tot ceea ce iubești!

Pentru ce te trezești dimineața?Laura BLAJ

Fiecare dintre noi a avut, măcar o dată, această întrebare în minte. Și poate niciunul dintre noi nu a reuşit să dea un răspuns scurt şi concis.

47

Page 48: Go Free nr. 7

48

Go FreeGo free

GoFree: Vă cunoaștem de câteva luni. Ce n-am reușit să aflăm încă despre voi? 

Natif: Ce ar trebui lumea să mai știe despre noi e că facem ceea ce ne place și n-o să ne oprim prea devreme din a face asta. 

GF: Dupa părerea voastră, ce v-a făcut să aveți așa mult succes? Natif: Succesul pe care l-am înregistrat până în acest moment

este datorat accesibilității muzi-cii pe care o facem și audienței largi pe care o vizăm. Am reușit să susținem foarte multe concerte într-un timp foarte scurt, ajun-gând cu muzica noastră la ure-chile multor oameni. Cântăm o muzică ușor digerabilă și nu considerăm că ne încadrăm într-o anumită nișă a genurilor muzicale. Și poate și pentru că în procesul de creare al pieselor Natif, combinăm elemente care provin din diferite genuri . Deci succesul se rezumă la muzica pe care o cântăm.

GF: Ce șanse vă oferă Clujul, ca trupă destul de nouă?

Natif: Din punctul de vedere al locațiilor de concerte și al organizatorilor, Clujul e pe locul doi în țară după București, deci e un oraș care poate să îți ofere tot ce ai nevoie pentru a te dezvolta ca trupă. Până acum am reușit să cântăm în Cluj cu formații ca Partizan sau The Mood și să înregistrăm o anumită notorie-tate prin participarea la emisiuni tv și radio, deci Clujul poate să îți ofere șansa să te afirmi pe piața muzicală ca formație debutantă.

GF: Dacă acum ceva vreme se făcea referire la voi ca fiind «o prezență nouă și inedită pe scena clujeană», cum v-ați dori să fiți catalogați peste trei-pa-tru ani?

Interviu cu Trupa NATIF

De ceva timp am tot auzit în stânga şi în dreapta despre Natif, formația care abordează stilurile alternativ şi brit-folk. De anul trecut din septembrie, Crecan Andrei (Ciba) – voce, Rareș Suciu – chitară, Marius Ştefan – chitară și Sergiu Reștei – percuţie, reuşesc să câştige publicul clujean de partea lor la fiecare eveniment la care iau parte. Cu siguranță ați aflat şi voi despre ei, dar nu tot ce era de aflat, aşa că am decis să-i luăm la întrebări.

Alina Mihaela CREŢU

Page 49: Go Free nr. 7

49

Go FreeGo free

Natif: Asta depinde de cât de departe o să reușim să ajungem în trei-patru ani. Prezență «nouă» sigur nu o să mai fim, ar fi fru-mos să fim prezența «cea mai inedită» de pe piața națională.

GF: Cum vă tratează trupele cu mai multa experiență?

Natif: Suntem în relații foarte bune cu foarte multe formații din Cluj. Din fericire, Clujul este un spațiu în care formațiile se ajută reciproc, nu se sabotează una pe cealaltă, de aceea sunt atâtea evenimente faine cu formațiile locale.

GF: Trupa alături de care ați pleca oricând într-un turneu este ...? De ce?

Natif: Fără doar și poate, Mu-mford and Sons (UK). Pentru că de la ei a pornit ideea de Natif și reprezintă un exemplu în ceea ce facem.

GF: Ce sacrificii ați făcut pen-tru muzică?

Natif: Sacrificiile sunt multe, de la cele financiare, la ore de somn și odihnă, dar rezultatele au meritat cu vârf și îndesat.

GF: Despre ultima realiza-re, EP-ul  Stories and Impres-sions,  ce ne puteți spune?

Cum a fost primit de public? Reacțiile au fost cele așteptate?

Natif: În legatură cu lansa-rea... a fost pe cât de bine se poate. Am avut parte de un public genial și foarte numeros, iar reacțiile dupa ce au ascultat EP-ul sunt din cele mai bune. Single-ul «I›m not the one» a fost de asemenea primit foarte bine, fiind difuzat și pe radio-uri locale și naționale, mai mult de atât nu cred că puteam să ne dorim.

GF: Câteva detalii despre co-perta albumului ?

Natif: Coperta a fost realizată de către graphic designer-ul Paul Bucoveșan (www.bucove-san.ro), iar tot ce ține de concep-tul grafic e meritul lui. Dorim să îi mulțumim încă o dată pe această cale.

GF: Story-ul din spatele unei piese de pe album?

Natif: Cea mai “proaspătă” piesă de pe album e “The long road home”. Piesa a fost compusă în studio-ul de înregistrări, pe moment, și a rezultat o piesă destul de emoționantă. Cred că noi suntem cei mai surprinși de această piesă, pentru că nu ne

așteptam să mai compunem ceva pe lângă ce aveam pregatit pentru înregistrări.

GF: Restul pieselor de cine sunt inspirate? 

Natif: Inspirația ne vine de cele mai multe ori cântând. Ver-surile sunt inspirate din viață, din sentimente, din trăiri. Nu există o singură sursă de inspirație.

GF: Ce stare trebuie să aveți ca să puteți compune?

Natif: Nu cred că e vorba de o anumită stare. Dacă suntem fericiți ies piese fericite, dacă suntem triști ies piese triste. Procesul de creare a pieselor poate avea loc în orice stare emoțională.

GF: Ce băutură ne recomandați să consumăm în timp ce vă ascultăm piesele?

Natif: Bere + Jagermeister.GF: Avem așa: Nominaliza-

rea pentru «cei mai buni artiști locali», premiul pentru «Debu-tul anului», EP-ul Stories and Impressions lansat de curând. Noi vă felicităm sincer! Totuși, ce urmează?

Natif: Urmează un videoclip în viitorul apropiat, deja s-au conturat piese noi pe care de abia așteptăm să le cântăm și o să urmeze multe, multe concerte. Și urmează să câștigăm premiul de «cei mai buni artiști locali».

GF: La final, spuneți-ne ce părere aveți despre munca și atitudinea Go Free?

Natif: E de lăudat ceea ce faceți și vă dorim succes în munca pe care o depuneți! 

Page 50: Go Free nr. 7

50

Go FreeGo free

Go Free: Marius Casian… suntem siguri că ai un nume cu lipici la oameni. De unde vine el și mai ales, de ce?

MC: Povestea mea începe oarecum virtual, iar cu numele am fost botezat de comun acord între două persoane, ca un copil ce probabil n-am să fiu niciodată - nu am pretențiile lui Pinocchio. De ce? Nu știu, sincer. Cu siguranță bulinele au și ele un rol, dar cred că pur și simplu mi se potrivește. Unele fete își imaginează, auzindu-mi numele, că sunt un tip extraordinar.

GF: …și ești? un tip extraordinar?MC: În primul rând nu sunt tip. Sunt un șoarece

(unii mă numesc urs, alții mascotă, alții jucărie de pluș - care cum apucă) din bumbac umplut cu ceva textil, într-o salopetă roșie cu buline albe.

GF: Polka dots, carevasăzică.MC: Da, exact. Acuma unii sunt răutăcioși când

vine vorba de șoareci cu buline, ce să zic… Dar să nu mă îndepărtez prea tare de subiect. Sunt, într-adevăr, extraordinar.

G.F: Dezvoltă puțin extraordinarul ăsta!MC: Am blog. Anul acesta am împlinit 3 ani de

blogging. Scriu, de obicei, despre tot ce-mi place, dar mai ales despre locurile în care călătoresc.

GF: Cum a început aventura ta de călător?MC: Foarte în joacă. Inițial nici nu era vorba de

călătorit. Cel puțin nu în afara Clujului. Ba chiar mai mult, nici măcar în afara Mănășturului  ! Nu știu ce mi s-a năzărit atunci, în primăvara de grație a lui 2009, să mă pozez în fața sediului primăriei din cartier, ca pe urmă, câteva zile mai târziu, să mă plimb prin tot orașul. Ca un ghid fără turiști, pozând în fața unor clădiri și chiar înăuntrul unor cafenele, am ajuns să cunosc oameni, să schimb

păreri despre Cluj, să imaginez noi proiecte, ș.a.m.d. Prima excursie am făcut-o în Sălaj, apoi la cheile Turzii și la salină, a urmat într-o iarnă Timișoara și (deși ar fi trebuit în toată țara) am mai fost pe la Sibiu. Mai departe - pauză, iar în 2010 am zburat par avion spre Nancy, undeva în nordul Franței.

GF: Şi francezii? Cum te-au întâmpinat?

Fabulosul interviu cu Marius CasianAutor: D.

Page 51: Go Free nr. 7

51

Go FreeGo free

MC: Francezii nu prea, dar străinii m-au îndrăgit. Pentru că mi s-au părut mai xenofobi de felul lor, m-am refugiat într-un grup de studenți erasmus de o varietate fabuloasă și totuși, cu atâtea lucruri în comun! Am cunoscut japonezi, polonezi, ma-rocani, algerieni, africani, ucraineni, cehi, italieni, suedezi și lista poate continua. Pe câțiva dintre ei îi puteți vedea pe blog.

GF: Ce mai putem găsi pe blogul tău, MC?MC: Pe „Le fabuleux destin de Marius Casian” –

inspirat de filmul cu Amelie - mai scriu poeme din când în când, un fel de „visări” ale unui plimbăreț solitar (inspirat de J.Jacques Rousseau), mici piese de teatru, fragmente din cărțile preferate și în gen-eral aiureli. Și, evident, fotografii. Anul 2011 n-a fost unul prielnic, recunosc, în afară de Timișoara -pentru a doua oară- Drobeta Turnu Severin și Londra, n-am prea călătorit. Urmează să merg în Turcia și în Polonia primăvara asta.

GF: Călătorești, așadar… Militezi pentru ceva?

MC: Am fost întrebat recent dacă militez. Nu știu ce să răspund exact. De militat nu militez, asta e destul de clar; deși aș putea să am unele convingeri, nu cred că aș fi sincer cu mine. Cred în ce spune Pamuk în Cartea lui Neagră  : „Nimic nu e atât de important ca viața.. În afară de scris.” Așa că încerc să nu mă abat prea mult de la scris-citit-călătorit.

GF: Dacă ai fi un om, ce le-ai spune seme-nilor tăi? De ce ar trebui să (te) citească?

MC: Din fericire nu sunt om și mă bucur tare mult. Nu am grija că într-o zi n-am să mai ex-ist. Cât despre spus, le spun acum: primiți-mă în casele voastre, dați-mi să citesc, haideți în lume cu mine și dăruiți-mă urmașilor urmașilor voștri! Îmi place cum a călători și a citi pot avea aceeași semnificație. Aș vrea să inspir cât mai mulți șoareci cu buline și oameni .

GF: Dragă MC, sună bine ce spui. Pe citito-rii Go free îi invităm, așadar, să arunce o pri-vire pe http://mariuscasian.wordpress.com, iar noi îți urăm călătorii/lecturi plăcute!

Page 52: Go Free nr. 7

52

Go FreeGo free

În prima seară ne-am oprit în Braşov. Aflat între marile trecători ale Carpaților (Bran, Predeal, Oituz, Buzău), Brașovul a devenit, încă de acum 700 de ani, un punct de legătură între Transilvania, Țara Românească și Moldova, precum și cu centrul Europei și Orient, fi-ind totodată un puternic centru meșteșugăresc, comercial și cul-tural.

Astăzi Brașovul este unul din principalele centre economice, cul-turale și sportive ale țării, un important centru turistic și un oraș al monumentelor istorice precum: Biserica Neagră (inițial numită

Călătorind prin țară …Petruța-Cristina MUNCELEANU

Câteodată simţim că nu ne cunoaştem suficient de bine ţara. An de an studenții preferă să exploreze ţinuturile europene, fără să îşi dea seama că nu îşi cunosc frumuseţile propriei ţări. Astfel, noi, un grup din 5 studenți am hotărât să facem o scurtă excursie în propria ţară, pornind din Cluj-Napoca şi ne-am oprit doar în Braşov. Traseul nostru a fost unul inedit, deoarece s-a schimbat de la zi la zi, iar descoperirile au fost pe măsură.

La intrarea în Braşov am fost întâmpinați de un panou ce ne povesteşte pe scurt din istoria sa zbuciumată: „Braşov, oraş mar-tir”. Ne-am oprit aici pentru restul zilei, bucuroşi fi-ind să descoper-im un centru de „moravuri” vechi, ce ne-a încântat atât privirea cât şi starea sufletească.

Page 53: Go Free nr. 7

53

Go FreeGo free

“Sf. Maria”, cea devenită azi pa-troana orașului Brașov), Biserica Bartolomeu, bastioanele cetății, statuia lui Johannes Honterus, Casa Sfatului, Scheii Brașovului, Biserica Sf. Nicolae, pe care le-am vizitat și care au reușit să ne fascineze pe toți.

La intrarea în Braşov am fost întâmpinați de un panou ce ne povesteşte pe scurt din isto-ria sa zbuciumată: „Braşov, oraş martir”. Ne-am oprit aici pentru restul zilei, bucuroşi fiind să de-scoperim un centru de „mora-vuri” vechi, ce ne-a încântat atât privirea cât şi starea sufletească. În dimineaţa zilei următoare am pornit spre Sighişoara. Drumul a fost obositor, dar cu siguranţă a meritat tot „deranjul”.

Sighișoara ne-a întâmpinat cu căldura unei zile de vară, cu o adiere caldă şi o şoaptă şovăitoare. Imediat ce dai ochii cu acest colţ de paradis, parcă uiţi de toate celelalte locuri pe care le-ai vizitat. Casele cu iz ve-chi, străzile mici şi întortocheate, oamenii cu priviri calde şi primi-toare; totul te face să te simţi ca şi cum ai fi păşit pe un alt tărâm

de pe care eşti convins că nu mai vrei să pleci în veci. Îndrep-tându-ne spre cetate, am fost plăcut impresionaţi de primire. Un domn, în costum de toboşar ce cânta şi dansa ne-a arătat în-cotro trebuie să mergem.

Prima dată am vizitat „Camera de tortură” şi „Muzeul armelor”. Abia apoi, cu sufletul la gură, am urcat în cetate. Impresionant e puţin spus, pentru că tot ceea ce am zărit până acolo a fost im-presionant, dar cetatea cu tur-nurile sale, cu casele dispuse în cerc, cu privirea sa căutătoare... De fapt, nu cred că poate exis-ta un singur cuvânt pentru a defini această stare. Încet-încet aflăm câte ceva şi despre istoria cetăţii, cam în acelaşi fel în care încerc să v-o expun aici. Turnul Tăbăcarilor, primul obiectiv pe care îl vizităm, este unul dintre cele mai vechi turnuri, o prismă pătrată de dimensiuni mici, având acoperişul într-o singură apă cu înclinarea spre interiorul cetăţii.

Cu paşi şovăitori, plin de bucurie şi regăsire spirituală pornim spre Turnul Cosito-

rarilor. Una dintre cele mai ciu-date construcţii, puternică din punct de vedere al înfăţişării, fiind mereu adaptată la tehnica de luptă a trecerii timpului. Tur-nul Cositorarilor a fost construit odată cu zidul cetății și are o poziție excepțională de apărare, fiind într-o continuă refacere, din pricina incendiilor și cu-tremurelor prin care a trecut. Pe o bază dreptunghiulară se ridică un trunchi pentagonal, deasu-pra căruia se lărgeşte, susţinut pe console robuste, între care se deschid guri de aruncare un etaj octogonal prevăzut cu me-tereze pentru puşti. Întreaga construcţie fiind încununată de un acoperiş hexagonal cu laturi inegale.

Nu aş putea să vorbesc de-spre fiecare turn în parte, pentru că lecţia de istorie ar dura prea mult, cu toate că, atunci când te afli acolo eşti tot mai dornic de a-ţi auzi ghidul vorbind. Aşa că am să mă limitez la a înşira nu-mele turnurilor şi a vă lăsa pe voi să le descoperiţi, rând pe rând, la faţa locului: Turnul Giuvaergiilor sau Aurarilor, Turnul Frângheril-

Page 54: Go Free nr. 7

54

Go FreeGo free

or, Turnul Măcelarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Ciz-marilor. Turnul Fierarilor şi Turnul cu Ceas. Turnul numit „Turnul Porții”, este cunoscut de la începu-tul secolului al XVIII-lea sub denumirea de „Turnul cu ceas”. Mecanismul ceasului funcţionează şi în zilele noastre, el fiind înlocuit în 1648 cu un me-canism de metal faţă de cel precedent făcut din lemn. Dar atracţia cea mai de seamă rămâne în imaginea statuetelor sculptate în lemn, acţionate de mecanismul ceasului la anumite ore.

Odată ajuns pe terasa cetăţii ai la dispoziţie cea mai minunată imagine. Întreg oraşul ţi se închină la picioare în tonuri vesele şi drăgăstoase. Iar imag-inea se întinde până acolo unde orizontul pune barieră vederii. E drept că nu ajunge o singură zi pentru a fi convins de toate aceste minunăţii. Informaţia este preţioasă, iar ochiul tinde perma-nent să se scalde în această enormitate.

Am pornit cu inima tresăltându-ne de fericire spre următoarea destinaţie. Am hotărât pe mo-ment că Sovata ar fi cea mai nimerită zonă. În primul rând pentru că nu fusesem niciodată acolo şi, pe urmă, pentru că ne tot venea în cap o melo-die al cărei subiect era chiar destinaţia noastră.

Am ajuns spre seară în Sovata şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne căutăm cazare. Staţiunea nu era prea populată aşa că ne-am gân-dit că acest lucru nu ne va împiedica în găsirea unui loc în care să ne odihnim. Dar cum socote-ala din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă, am întâmpinat primele probleme. Majoritatea pen-siunilor conduse de unguri nu au vrut cu niciun preţ să ne primească. Nu cred că nu prezentam încredere, doar că limba pe care o vorbeam nu era cea dorită sau cel puţin aceasta a fost impre-sia pe care ne-au lăsat-o la finalul căutării noas-tre Într-o jumătate de ceas am auzit de atâtea ori: „ Nem tu dom”, încât am început să ne simţim străini în România. Până la urmă am acceptat un loc de cazare deşi nu era ceea ce aşteptam noi, iar la ivirea zorilor ne-am grăbit spre Praid, sperând în adâncul nostru că nu vom mai întâmpina prob-

leme din cauza faptului că noi vorbeam doar lim-ba română.

Salina de la Praid ne-ar fi impresionat mai mult, însă cum nu am găsit şi explicaţii în română sau în orice altă limbă de circulaţie internaţională, ne-a fost imposibil să aflăm mai multe informaţii. Nu mina în sine ne-a deranjat, cât lipsa de respect a ungurilor. Am fost uşori dezamăgiţi de faptul că un obiectiv turistic din România nu oferă şi celor care nu cunosc limba maghiară accesul direct, nemij-locit, la cunoaştere. Acum risc să mă percepeţi aşa cum nu este intenţia mea să o faceţi, prin urmare vă spun cu mâna pe suflet că nici unul din cei cere am pornit în această călătorie nu suntem xeno-fobi. Însă am simţit că suntem priviţi ca stăini în propria ţară, şi pe alocuri chiar nedoriţi, fapt care ne-a uimit şi pe noi. Aşa că am pornit repede mai departe, trecând ca vijelia prin celelalte localităţi şi oprindu-ne, abia, la Lacul Roşu.

Lacul Roşu a fost ca o revelaţie. Când am co-borât din maşină o muzică mistică ne-a întâmpi-nat sufletele dezamăgite. Nu era nimic organizat, doar un turist ce şi-a scos flautul, s-a aşezat pe malul lacului şi a început să cânte. Cu toţii ne-am simţit feeric. Lacul părea să danseze pe muzica lină, lăsându-şi cioturile să îşi scoată capetele din apa mâloasă. Dar atunci când melodia s-a sfârşit, iar turistul a plecat spre o altă destinaţie, totul a rămas trist şi neanimat. Şi astfel am pornit spre locaţia spre care tindeam cu toţii: Cheile Bicazului.

O călătorie pe drumuri şerpuite ne face să ne simţin din nou „acasă”. Stâncile uriaşe păreau să ne privească din toate părţile. Unele ascundeau norii, părând triste şi încruntate, pe când, altele se deschideau către un albastru infinit, poftindu-ne să înaintăm. O fetiță, nu mai mare de zece ani, ne-a oferit o floare de colţ, asigurându-ne că nu e nici o crimă căci, de acolo de unde le-a luat ea cresc destule. Cheile Bicazului ne-au impresionat atât de mult încât cu greu ne-am despărţit de blocurile de piatră şi de cascadele ce se revărsau puturoase într-un râu ce abia îşi mai trăgea suflul.

Page 55: Go Free nr. 7

55

Go FreeGo free

Noaptea ne-a prins în Bacău. Eram cu toţii prea obosiţi şi prea fericiţi pentru a remarca marele oraş, dar în dimineaţa următoare, cu toţii, am avut senzaţia că am trecut graniţa. Bacăul ne-a impresionat din punct de vedere al mărimii, al curăţeniei şi mai ales al lipsei de gropi. Străzile centrale se întind pe câte patru benzi, ca în palmă, de îţi este mai mare dragul să simţi volanul sub degete. Dar nu numai străzile centrale arată astfel ci chiar şi printre blocuri străduţele sunt asfaltate şi îngri-

jite. ”Recunosc că nici în Ungaria sau în Grecia nu am văzut aşa ceva. Nici o cută să te facă să sari de pe drum, nici un şofer ner-vos. Cu siguranţă Bacăul este cel mai civilizat oraş din toate prin câte am trecut”, remarcase Alina (una dintre „drumețe”), plină de uimire.

Călătoria noastră, cea plină de peripeții s-a oprit aici, căci pe drumul de întoarcere nu ne-am mai oprit niciunde, dornici fiind să ajungem acasă. Am fost și obosiți, iar unii dintre noi și-

au dorit foarte mult să ajungă acasă, pentru că aveau să înceapă o nouă călătorie. Însă, ne-am propus să vizităm Mol-dova şi frumuseţile ei, când vom mai avea această posibilitate. Dar până atunci îmi voi aduce mereu aminte aceste locuri in-edite, pline de istorie prin care am trecut și rămân cu speranța că voi mai avea ocazia într-o zi să le mai vizitez măcar pen-tru o singură dată, deoarece am rămas profund impresionată de tot ceea ce am văzut.

Page 56: Go Free nr. 7

KEEP CALM

AND

GO FREE