glosar de termeni medicali - ortho-eman.ro · pdf fileanaliza miŞcĂrii umane glosar de...

56
ANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform for Extended Human Motion Investigation in Orthopedics Acronimul proiectului ORTHO-eMAN Numarul proiectului LLP-LdV/ToI/2011/RO/008 Program Leonardo da Vinci - Transfer de Inovatie Data documentului 28.05.2013 Elaborat de UCV/Taina Avramescu Pachet de lucru WP5 Nivel de diseminare PU WEB site http://www.ortho-eman.ro Acest proiect a fost finantat cu suportul Comisiei Europene. Continutul proiectului nu reflecta in mod necesar pozitia ANPCDEFP sau a Comisiei Europene si nu implica in nici un fel responsabilitatea acestora.

Upload: dinhquynh

Post on 09-Feb-2018

239 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

ANALIZA MIŞCĂRII UMANE

GLOSAR DE TERMENI MEDICALI

Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform for

Extended Human Motion Investigation in

Orthopedics

Acronimul proiectului ORTHO-eMAN

Numarul proiectului LLP-LdV/ToI/2011/RO/008

Program Leonardo da Vinci - Transfer de Inovatie

Data documentului 28.05.2013

Elaborat de UCV/Taina Avramescu

Pachet de lucru WP5

Nivel de diseminare PU

WEB site http://www.ortho-eman.ro

Acest proiect a fost finantat cu suportul Comisiei Europene. Continutul proiectului nu reflecta in mod necesar pozitia ANPCDEFP sau a Comisiei Europene si nu implica in nici un fel responsabilitatea acestora.

Page 2: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

GLOSAR

I. TERMENI PENTRU INDICAREA POZIŢIEI ŞI ORIENTĂRII

PĂRŢILOR ŞI STRUCTURILOR CORPULUI UMAN

Pentru marcarea punctelor şi trasarea axelor şi planelor de orientare a părţilor

corpului omenesc se folosesc următorii termeni:

Verticalis, termen utilizat pentru a indica direcţia perpendiculară pe un plan orizontal a

unei formaţiuni anatomice;

Horizontalis, termen folosit pentru denumirea unei axe, unui plan sau pentru a indica

direcţia unei formaţiuni anatomice cu traiect paralel cu solul sau mai exact cu suprafaţa

unui lichid în repaus;

Medianus, termen rezervat pentru denumirea planului median al corpului (sau mai exact

planul medio-sagital) pe care îl împarte în două jumătăţi, dreaptă şi stângă. Se mai

foloseşte pentru a indica poziţia formaţiunilor anatomice în mijlocul unei regiuni, sau

denumirea unei linii care împarte o regiune în două părţi egale;

Coronalis, termen folosit pentru a indica traiectoria în formă de coroană, a unei

formaţiuni anatomice, iar în anatomia dezvoltării are sensul de frontal;

Sagitalis, termen rezervat pentru denumirea unui plan paralel cu planul median sau

pentru raportarea formaţiunilor anatomice în acest plan (lat. = în formă de săgeată);

Frontalis, termen rezervat pentru denumirea planului frontal care este perpendicular pe

planul median şi pe planul orizontal;

Transversalis, termen rezervat pentru denumirea planului transversal sau orizontal care

este perpendicular pe planurile median şi frontal; în regiunea membrelor acest plan este

perpendicular pe axa longitudinală a regiunii;

Medialis, termen folosit în descrierile anatomice pentru a arăta poziţia unei formaţiuni

mai aproape de planul median;

Lateralis, termen utilizat pentru a indica poziţia unei formaţiuni anatomice, mai

îndepărtată de planul median;

Intermedius, termen utilizat pentru a indica poziţia mijlocie a unei formaţiuni, pentru

denumirea unor nervi (N. intermedius) sau unor proeminenţe osoase (Crista sacralis

intermedia);

Anterior, termen folosit pentru a arăta că o formaţiune se află în faţa alteia; toate

formaţiunile situate înaintea planului frontal sunt anterioare;

Posterior, termen folosit pentru a arăta că o formaţiune se află înapoia alteia; se

consideră că toate formaţiunile situate înapoia planului sunt posterioare;

Dorsalis, termen utilizat penntru părţile posterioare ale trunchiului şi gâtului, termenul

se aplică în egală măsură şi suprafeţelor corespunzătoare ale capului (convexitatea

craniului), mâinii şi piciorului;

Ventralis, termen foarte rar folosit în anatomia omului fiind înlocuit cu termenul de

anterior, excepţii se întâlnesc la nivelul sistemului nervos, radix ventralis nervi spinalis,

nucleul ventral al talamusului;

Internus, termen sinonim cu “profund”, indicând că o formaţiune se află în interiorul

unei structuri, el nu trebuie folosit în sens medial;

Page 3: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Externus, termen sinonim cu ”superficial” şi utilizat pentru a arăta că o formaţiune se

află situată într-un plan superficial alteia, el nu trebuie folosit în sens de lateral;

Dexter, Sinister, termeni utilizaţi pentru a indica poziţia unei formaţiuni anatomice la

dreapta sau la stânga planului median;

Longitudinalis, termen utilizat pentru a denumi axa lungimii corpului sau direcţia unei

formaţiuni în lungul unei regiuni a corpului omenesc;

Transversus, termen folosit pentru a indica direcţia unei formaţiuni de-a curmezişul

unei regiuni;

Caudal, termen rar folosit în anatomia omului, are sensul de superior şi inferior, se

foloseşte mai frecvent în anatomia dezvoltării unde termenul de cranial are sens de

rostral;

Superior, Inferior, termeni utilizaţi pentru a indica poziţia unor formaţiuni de-a lungul

axei longitudinale a corpului sau membrelor sau în planurile sagitale;

Superficiale, Profundus, termeni utilizaţi pentru a arăta poziţia şi direcţia unei

formaţiuni anatomice la suprafaţa unei regiuni (superficiale) sau în adâncimea unei

regiuni (profundus).

Pentru orientarea şi descrierea topografică a formaţiunilor anatomice de la nivelul

membrelor se vor utiliza următorii termeni:

Proximalis et Distalis, pentru orientarea falangelor (aceşti termeni nu se vor folosi în

sens de superior şi inferior la nivelul membrelor);

Radialis et Ulnaris, pentru descrierea formaţiunilor anatomice localizate la nivelul

antebraţului şi mâinii - au sensul de lateral (radialis) şi medial (ulnaris), aceşti termeni

au avantajul că nu ţin seama de orientarea spaţială a mâinii când descriem o formaţiune

anatomică;

Tibialis et Fibularis, pentru descrierea formaţiunilor anatomice localizate la nivelul

gambei şi piciorului, având sensul de medial (tibialis) şi lateral (fibularis);

Palmaris, pentru descrierea formaţiunilor din regiunea anterioară a mâinii (Palma

manus)

Plantaris, pentru descrierea formaţiunilor situate în zona feţei inferioare a piciorului

(Planta)

Page 4: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

II. TERMENI MEDICALI (ANATOMIE DESCRIPTIVĂ,

ANATOMIE FUNCŢIONALĂ, PATOLOGIE)

A Actina – proteină contractilă ce formează filamentele subţiri de la nivelul sarcomerului.

Abducţie – mişcare în plan frontal care îndepărtează o regiune a corpului de linia mediană a

corpului.

Achile (tendon) – unul dintre cele mai lungi tendoane din corpul uman, reprezintă

ataşamentul tricepsurului sural la nivelul calcaneului.

Acetabul – cavitate cotiloidă – cavitate articulară a osului coxal pentru articulaţia cu capul

femural.

Afecţiuni vestibulare – afectarea funcţiei de echilibru (sistem vestibular) datorată unei game

largi de afecţiuni, vertigo, boala Meniere, neurinom acustic, scleroza multiplă, sifilis,

traumatisme, infecţii ale urechii interne, medicaţie ototoxică, epilepsie.

Adducţie – mişcare în plan frontal care duce o regiune a corpului spre linia mediană a

corpului.

Agonist – muşchi implicat activ în producerea sau controlul mişcării, care se opune acţiunii

muș chiului ce realizează miș carea.

Ex: în flexia coapsei m. psoas, flexor, este agonist; fesierul mare, extensor, este antagonist.

Algie – durere.

Aliniament static vertical – vizualizare a scheletului uman prin plasarea unui fir cu plumb,

în vedere laterală, cu segmentele corpului proiectate pe linia de gravitaţie în poziţie de

repaos şi greutatea corpului distribuită egal între cele două plante.

Amfiartroza – clasificare funcţională a unei articulaţii ce permite mişcări limitate.

Amiostenie – scăderea forţei musculare.

Amiotonie – scăderea sau dispariţia tonusului muscular. Sinonim – miatonie.

Amiotrofie – scădere marcată de volum a unui muşchi striat, prin diminuare atât cantitativă

cât şi calitativă a fibrelor sale. Sinonim – atrofie musculară.

Anatomie – ştiinţa care se ocupă cu studiul formei şi structurilor corpului omenesc viu în

dinamică ontogenetică şi funcţională.

Analgesia – inabilitatea de a simţi durerea.

Anchiloza – limitare parţială sau totală a mişcărilor într-o articulaţie prin organizarea

exudatelor din cavitatea articulară într-un proces de inflamaţie, prin atrofie capsulară sau

prin sudarea suprafeţelor articulare avivate chirurgical.

Angulaţie – deviere faţă de linia dreaptă, ca într-un os consolidat vicios.

Anormal – care se abate de la normal.

Anomalie – deviere de la forma, structura, sau poziţia normală caracteristică, ca rezultat al

unei tulburări de dezvoltare embrionară sau exogenă.

Antagonist – muşchi care se opune acţiunii altui muşchi.

Antalgic – care împiedică sau calmează durerea.

Antepicior – porţiunea piciorului care include metatarsul şi degetele. Vezi picior anterior.

Anteversie – deplasarea anterioară, în parte sau în totalitate a unui organ; AV capului

femural – mărirea peste 15° a unghiului de înclinaţie al colului femoral, întâlnită în luxaţia

congenitală de şold.

Aponevroza – ţesut conjunctiv fibros, cu structură asemănătoare tendonului, dar suprafaţă

mare, ce acoperă un muşchi, conecteaza doi muşchi sau un muşchi de o suprafaţă osoasă.

Apoptoza – o serie de evenimente celulare care conduc la moartea celulei.

Page 5: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Areole osoase – cavităţi din structura ţesutului spongios cu diametre, formă şi conţinut

diferit (lat. areola - suprafaţă mică).

Obs. Forma areolelor poate fi sintetizată ca tubular-cilindrică, ovoidală sau sferică;

diametrele cresc de la suprafaţă în profunzime; conţinutul este reprezentat de măduvă osoasă

sau aer (mastoida).

Arhitectura osoasă – ansamblu delimitat de dispoziţia elementelor structurale osoase;

organizare spaţială structurală internă a osului în relaţie cu actiunea forţelor mecanice.

Artere nutritive osoase – arterele ce asigură nutriţia osului.

Obs. Pot fi artere diafizare, metafizare sau epifizare, provenind din periost sau arcade

vasculare periarticulare.

Articular (cartilaj) – strat neted şi bine hidratat de cartilaj hialin ce acoperă suprafaţa

articulară a oaselor. Vezi cartilaj.

Articulaţie – legatura dintre 2 oase, permitând mişcarea segmentelor ataşate.

Obs. O articulaţie este formată de obicei din ţesut conjunctiv fibros şi cartilaj ce acoperă

suprafeţele osoase. Articulaţiile sunt clasificate de obicei după tipul de mişcare pe care îl

permit şi forma suprafeţelor articulare: articulaţii sferoidale, articulaţie în balama; articulaţii

condiloidiene, articulaţii în pivot sau trohoide; articulaţii trohleare şi articulaţii selare.

Mişcările care pot avea loc în articulaţii pot fi: simple (de alunecare, în care cele 2 suprafeţe

osoase alunecă una pe cealaltă:, angulare sau de flexie - extensie, în care unghiul format

între 2 oase creşte sau scade; de rotaţie în care segmentul se deplasează intern sau extern faţă

de un ax de rotaţie; de abducţie-adducţie în care segmenul se îndepărtează sau se apropie de

linia mediană a corpului. Mişcările compuse includ circumducţia ce survine într-o articulaţie

formată dintr-un cap articular şi o cavitate articulară; osul lung descrie un con.

Articulaţie (blocată) – articulaţie în care elementele articulare sunt fixate

Obs. "locked knee" este un termen utilizat pentru descrierea inabilităţii pacientului să

realizeze flexia şi/sau extensia genunchiului. Există 2 tipuri, fie cauzat de o blocare

mecaniăa a mobilităţii, fie de o durere prea severă pentru a permite mişcarea.

Artodeza – blocarea chirurgicală a unei articulaţii printr-o conexiune rigidă între elementele

componente, fără a mai permite mişcarea.

Artritele – procese inflamatorii acute, subacute sau cronice ale elementelor componente ale

unei articulaţii, cu etiologie diferită şi tablou clinic comun prin edemul, inflamaţia şi durerea

articulaţiei interesate (artralgie).

Obs. Cauzele sunt incomplet cunoscute, incluzând traumatisme articulare, infecţii

bacteriene, TBC, cauze genetice, dezordini hormonale sau metabolice. Din punct de vedere

al formelor pot fi uscate, seroase, supurate; mono, oligo sau poliarticulare.

Artritele reumatoide – consecinţa unui atac autoimun la nivelul ţesuturilor articulare, urmat

de îngroşarea membranei sinoviale, acumulare de lichid sinovial, deteriorarea cartilajului

articular.

Artrita gutoasă – survine în urma unor tulburări ale metabolismului nucleoproteinelor,

creşterea acidului uric sanguin şi depozitarea cristalelor de urat de sodiu la nivel articular, în

special la nivelul articulaţiilor mici ale mâinii şi piciorului (haluce).

Artrogripoza – artrogripozis congenita multiplex – cuprinde condiţii patologice

nonprogresive caracterizate de contracturi articulare multiple în tot corpul la naştere.

Artropatie – denumirea generică atribuită oricărei afecţiuni articulare.

Artroplastia – tehnică chirurgicală ortopedică de reconstituire a unei articulaţii în vederea

recuperării funcţionale, practicată mai ales în anchilozele osoase.

Artrosinteza – intervenţie chirurgicală prin care se realizează menţinerea în poziţie corectă a

extremităţilor osoase luxate, după reducere prealabilă.

Page 6: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Artroscopia – metodă de diagnostic şi limitat de tratament a afecţiunilor articulare, ce

presupune o incizie limitată la nivelul capsulei articulare, urmată de introducerea unui aparat

numit artroscop cu ajutorul căruia se vizualizează cartilajul articular, membrana sinovială,

alte formaţiuni (menisc, ligament încrucişat în articulaţia genunchiului).

Artroza – afecţiune articulară cu evoluţie cronică, intrând în cazul reumatismului cronic

degenerativ (de uzură).

Obs. Se caracterizează prin deformarea extremităţilor osoase, neregularitatea contururilor

articulare, îngustarea spaţiului articular şi formarea de osteofite.

Astazie – imposibilitate de a păstra postura ortostatică datorită unui deficit motor.

Astenie – diminuare patologică a capacităţii de efort fizic şi psihic; mialgică- forma de

astenie caracterizată prin oboseală generală şi dureri musculare.

Ataxia – imposibilitatea sau dificultatea coordonării mişcărilor active.

Obs. Prezintă ca şi forme clinice:

Ataxia cerebeloasă (afecţiuni cerebeloase).

Ataxia frontal Bruns' – o perturbare a echilibrului şi posturii datorată unei leziuni

în lobul frontal, caracterizată de o postură cu o bază largă de susţinere cu piciorul

plat pe sol şi o tendinţă la retropulsie.

Ataxia Friedreich's – scleroza ereditară a coloanelor medulare laterale şi dorsal,

de obicei cu debut în copilărie sau adolescenţă; se asociază cu tulburări de vorbire,

scolioză, mişcări bizare, paralizie şi frecvent cu cardiomiopatie hipertrofică.

Ataxia locomotorie – tabes dorsalis.

Ataxia motorie – inabilitatea de a controla mişcările coordonate ale muşchilor.

Ataxia senzorială – datorată alterării propriocepţiei (aprecierea poziţiei articulare

în spaţiu) prin întreruperea legăturilor între cortexul motor şi nervii periferici,

exprimată prin mişcări necoordonate, accentuate de închiderea ochilor.

Ataxia-telangiectazia – o ataxie severă progresivă de origine autosomal recesivă

asociată cu telangiectazii oculo-cutanate, mişcări anormale ale globilor oculari,

afecţiuni respiratorii şi imunodeficienţă.

Atetoza – o succesiune constantă de mişcări involuntare, spasmodice, de flexie-extensie,

pronaţie şi supinaţie a degetelor şi mâinii, şi uneori a degetelor şi picioarelor.

Atonie – lipsa tonusului muscular.

Atrofie – afectare progresivă, dobândită, caracterizată prin diminuarea volumului unor

celule, ţesuturi sau organe cu consecinţe importante asupra funcţiei acestora.

Obs. Atrofia poate rezulta printr-o reducere a dimensiunilor celulare, a numărului de celule

sau ambele aspecte. Ea poate fi limitată la un anumit organ, datorită interferenţei bolii cu

metabolismul organului respectiv, sau poate interesa întregul membru dacă este afectată

nutriţia sau inervaţia acestuia. Îmbătrânirea naturală a ţesuturilor şi organelor corpului

conduce la atrofia de senescenţă, sau simplu senescenţă. Inactivitatea unui ţesut sau organ va

conduce în timp la o atrofie locală, ca de exemplu distrofia musculară care determină atrofie

cu scăderea volumului şi forţei musculare datorită pierderii de sarcoplasmă.

Atrofie (osoasă) – 1. reducere internă (în densitate) şi externă (în formă) a masei osoase

(e.g., a coastelor reziduale); 2. o pierdere de substanţă sau volum osos.

Obs. Atrofia osoasă decurge de obicei fără modificări corespondente în volumul sau

dimensiunile externe ale osului, dar masa osoasă se poate reduce cu până 75%. Arhitectura

osoasă se modifică, se arenuează şi în final dispare. Osul atrofiat este fragil şi are o

consistenţă spongioasă (cavitară) mult mai accentuată decât osul normal. Pe secţiune

transversală corticală este subţire, dar suprafaţa periostală este nemodificată. Medulara este

Page 7: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

formată din ţesut osos spongios grăsos. Atrofia osoasă poate fi sistemică, regională sau

locală.

Atrofie (musculară) – reducerea cantitativă a ţesutului muscular, rezultată mai ales din lipsa

de utilizare.

Obs. Există numeroase cauze pentru atrofia musculară simplă, cum sunt malnutriţia cronică,

imobilizarea, denervarea.

Atrofie (funcţională) – atrofie rezultată prin lipsa funcţionării normale a unui ţesut, organ

sau parte a corpului.

Axa (anatomic) – în descrierea formaţiunilor anatomice se folosesc trei axe de orientare,

situate în cele trei direcţii ale spaţiului, trec prin centrul de greutate (S1) se intersectează sub

unghiuri drepte şi se numesc: longitudinală, sagitală şi transversală. Acesta axe delimitează

plane.

Obs. Axa lungimii corpului sau axa longitudinală este întinsă între un punct polar superior,

numit vertex şi un punct polar inferior, situat în centrul bazei de susţinere; ea este

perpendiculară pe orizontala solului. Axa profunzimii corpului sau axa sagitală trece prin

centrul de greutate al corpului şi are o direcţie antero-posterioară. Axa lăţimii corpului sau

axa transversală trece prin centrul de greutate al corpului şi este paralelă cu orizontala

solului.

Atelă – mijloc ortopedic de imobilizare a unui segment din corp.

Obs. Poate fi flexibilă sau rigidă, confecţionată din metal, feşe sau tifon gipsat, celuloid,

material plastic.

B

Baza de susţinere a corpului – o suprafaţă de formă geometrică variabilă, delimitată de

marginile exerne sau de punctele prin care picioarele iau contact cu solul.

Obs. Cu cât baza de susţinere este mai mare, menţinerea echilibrului este mai uşoară; cu cât

se micşorează mai mult, menţinerea echilibrului devine mai dificilă.

Biarticular – cu acţiune pe 2 articulaţii.

Bursa (sinovială) – saci conjunctivi dezvoltaţi la nivelul tendoanelor sau al muşchilor în

locurile unde aceştia sunt expuşi unor presiuni (acolo unde tendonul, muşchiul sau pielea

alunecă pe un plan dur subjacent).

Bursita – inflamaţie a unei burse datorată unei presiuni sau fricţiuni intense sau a unui

traumatism.

Broşă – în ortopedie, tijă metalică folosită pentru imobilizarea fracturilor.

C

Cadenţă (*mers) – tempo de mers exprimat în paşi pe minut; descriptor temporal al

mersului.

Calcificare (*fiziologică) – proces biologic în care se produce o depunere de săruri de calciu

în cursul osificării.

Calcificare (*patologică) – depozite anormale tisulare de calciu şi magneziu.

Calus – ţesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os; ~vicios - sudare

defectuoasă a unei fracturi.

Canal Havers – canal neurovascular din structura ţesutului osos compact, determinat de

fibre colagenice, în jurul căruia se dispun concentric lamelele osoase; conţine 1-2 capilare

sanguine, fibre nervoase.

Canale nutritive – canale din structura osului, străbătute de arterele nutritive ale acestuia, ce

fac legătura dintre foramina nutrient şi cavitatea medulară.

Page 8: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Canale Volkmann – canale cu direcţie oblică sau transversală faţă de direcţia osteoanelor,

care nu sunt înconjurate de lamele concentrice, părând a fi simple canale anastomotice.

Cârja – mijloc de susţinere a corpului în statică şi mers prin sprijin axilar şi în mâini.

Cartilaj – ţesut conjuctiv semidur format din celule, fibre şi substanţă fundamentală; este

lipsit de vase de sânge şi se hrăneşte prin difuziune de la ţesuturile înconjurătoare.

Obs. Substanţa fundamentală conţine proteoglicani în structura cărora se găsesc proteine,

acid hialuronic şi condroitin sulfat. În condrocite există enzime implicate în sinteza şi

degradarea proteoglicanilor. Acest turnover durează de obicei luni sau chiar ani, creşte

moderat în urma acţiunii agenţilor traumatizanţi interni sau externi. Chiar în urma accelerării

turnoverului cartilajul se reface lent datorită aportului indirect de substanţe nutriente

(difuziune). În funcţie de natura şi aranjamentul fibrelor distingem trei tipuri de cartilaje:

hialin, elastic şi fibros.

Cartilaj hialin – cartilaj cu cea mai scăzută rezistenţă dar cea mai mare răspândire în corpul

uman. Se întâlneşte la nivelul cartilajelor costale, nazale, laringiene, traheale şi bronşice.

Cartilaj articular – un tip particular de cartilaj hialin conţinând fibre de colagen cu

rezistenţă crescută.

Cartilaj elastic – cartilaj în care predomină fibrele elastice.

Obs. Se găseşte în pavilionul urechii, la nivelul trompei lui Eustachio, epiglotei.

Cartilaj fibros – forma cea mai rezistentă de cartilaj, conţinând numeroase fibre de colagen

şi o cantitate mai redusă de substanţă fundamentală.

Obs. Se întâlneşte în zone supuse unor solicitări de presiune cum sunt discurile

intervertebrale, simfiza pubiană.

Cavitate medulară – canal central ce străbate diafiza oaselor lungi, conţinând măduvă

osoasă.

Celule osteoprogenitoare – celule stem (de origine, precursoare) ce dau naştere celulelor

osoase.

Obs. Din punct de vedere morfologic şi cinetic s-au identificat 2 tipuri de celule

osteoprogenitoare: preosteoblastele si preosteoclastele; astfel se sugerează că osteoblastele

provin dintr-o celulă conjunctivă de tip stromal, iar osteoclastele din monocite.

Ciclu de mers – perioada dintre contactul iniţial al unui picior cu solul şi următorul contact

iniţial al aceluiaşi picior cu solul.

Obs. Fiecare ciclu de mers include două perioade de sprijin dublu şi două perioade de sprijin

unilateral.

0-10%: Perioada de sprijin dublu

10-50%: Membrul inferior drept este în faza de sprijin unilateral (perioada de

sprijin); concomitent membrul inferior stâng este în faza de pendulare

50-60%: Perioada de sprijin dublu

60-100%: Membru inferior stâng este în faza de sprijin unilateral (perioada de

sprijin) pentru ultimele 40% din ciclul mersului; concomitent membrul inferior

drept este în faza de pendulare.

Centru de gravitaţie (CG) – punctul de referinţă asupra căruia acţionează forţa de atracţie

gravitaţională. Sinonim centru de greutate.

Obs. Gravitaţia acţionează asupra corpului sub forma unui mănunchi de linii de forţă cu

direcţie verticală, care se dirijează spre centrul pământului. Toate aceste forţe asociate

vectorial dau o rezultantă care acţionează asupra unui punct al masei corpului, care este C.G.

al corpului. Dacă corpul asupra căruia acţionează rezultanta liniilor de forţă gravitaţionale

este perfect simetric şi are o densitate uniformă, C.G. se suprapune cu centrul său geometric.

Corpul omenesc nu are o densitate uniformă şi este format din segmente care iau cele mai

Page 9: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

diverse poziţii. Situarea centrului de greutate depinde atât de poziţia corpului cât şi de

poziţia relativă a segmentelor care-l compun, respectiv de poziţia centrelor de greutate ale

tuturor segmentelor corpului, atât în mişcare cât şi în statică; poziţia C.G. al corpului nu este

fixă, ci variabilă în raport cu deplasarea. Pentru determinarea localizării C.G. al corpului în

diverse poziţii, se ia în considerare greutatea diferitelor segmente în poziţia respectivă.

Fiecare segment având propriul centru de greutate, prin însumarea forţelor gravitaţionale

care acţionează asupra acestora se obţine o rezultantă care va acţiona asupra corpului luat ca

întreg. Dacă centrul de greutate al membrului superior se modifică, se va modifica şi

biomecanica acestuia. Această modificare implică schimbări deseori majore în felul în care

sunt solicitate articulaţiile şi structurile care le alcătuiesc şi le deservesc (muşchi-tendoane,

ligamente, uzura cartilagiilor articulare, etc.). Poziţia verticală impune distribuţia greutăţii

întregului corp la nivelul tălpilor, iar pentru realizarea echilibrului static vertical trebuie ca

proiecţia cenrtului de greuate al corpului să se situeze în interiorul perimetrului delimitat de

marginile laterale, anterioare şi posterioare ale tălpilor.

Centru de masă – punctul în care masa corpului este egal distribuită.

Cinetica – evaluarea mişcării ţinând cont de forţele implicate în producerea acesteia.

Cinematică – evaluarea mişcării în raport cu spaţiul şi timpul, dar fără să se ţină cont de

forţele implicate.

Circumducţie – combinaţie succesivă între mai multe mişcări fundamentale prin care un

segment trece succesiv prin poziţiile de flexie, abducţie, extensie, adducţie şi revine la

poziţia de flexie; se poate executa şi invers cu punct de plecare din orice poziţie.

Claudicaţie – denumire dată unor tulburări cu caracter tranzitoriu care apar în cursul

activităţii mai intense şi care dispar sau se atenuează după repaos

Claudicaţia intermitentă – denumire dată unor tulburări cu caracter nepermanent, apărute

consecutiv solicitării intense a unor organe şi care dispar sau se diminuează după un anumit

repaus; crampă dureroasă a muşchilor gambei, în efort, datorat insuficienţei arteriale

cronice, care dispare în repaus.

Claudicaţie neurogenică – patologie acompaniată de dureri şi parestezii la nivelul spatelui,

feselor şi membrelor inferioare şi care este ameliorată de repaos; determinată de perturbări

mecanice în ischemia cozii de cal.

Clinic – termen ce se referă la examinarea şi tratamentul pacienţilor.

Clonus - alternarea unei contracţii musculare involuntare cu o relaxare în succesiune rapidă,

după flexie sau extensie forţată a unui segment; un tremor ritmic reflex continuu cu origine

la nivel medular, sub nivelul unei zone traumatizate, determinat de testare reflexa. Similar

clonospasm.

Clonus (gleznă) sau clonusul piciorului – o serie de mişcări reflexe anormale ale piciorului,

induse de dorsiflexie rapidă, determinând contracţii şi relaxări alternative ale tricepsului

sural.

Coactivare – acţiune simultană a agoniştilor şi antagoniştilor la un anumit punct.

Colagen – proteină din grupa scleroproteinelor ce conţine glicocol, prolină şi oxiprolină;

denumire generică ce include o mare varietate de molecule proteice care intră în structura

matrixului extracelular, având ca unitate structurală de bază trei lanţuri polipeptidice cu

configuraţie triplu helicoidală.

Obs. Până iî prezent s-au identificat 19 tipuri de colagen, formate din minimum 33 de lanţuri

polipeptidice distincte.

Condrocite – celule cartilaginoase, componente structurale ale cartilajului.

Congenital – termen care se referă la o tulburare aparentă sau latentă a nou-născutului, ca

urmare a unui process patologic petrecut în timpul vieţii intrauterine.

Page 10: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Condromalacia – proces degenerativ al cartilajului articular, în special la nivelul patelei.

Obs. Apare la adulţii tineri după traumatisme ale genunchiului şi se caracterizează prin

inflamaţie, durere şi modificări degenerative, vizibile pe radiografie.

Componenta contractilă – componentă structurală musculară responsabilă de contracţie şi

producerea forţei.

Obs. Componenta contractilă fundamentală a muşchiului scheletic este sarcomerul.

Contact iniţial (*mers) – prima fază a ciclului mersului. Vezi fazele mersului.

Contenţie – în ortopedie reprezintă menţinerea în contact a fragmentelor unei fracturi după

cooptarea lor; se realizează prin mijloace ortopedice de imobilizare sau chirurgical prin

osteosinteză.

Contractilitate – proprietatea ţesutului muscular de a răspunde la stimulare prin schimbare

de formă, de obicei scurtare.

Contractura – contracţie tonică, permanentă a unui muşchi sau grupă de muşchi de cauză

patologică; poate fi antalgică, miogenică, neurogenică sau ischemică.

Contracţie concentrică – contracţie realizată de către muşchiul responsabil pentru această

mişcare prin care se realizează apropierea inserţiilor musculare şi scurtarea muşchiului.

Obs. Cuplul produs de forţa musculară este mai mare decât cuplul extern, şi din acest motiv

muşchiul este capabil să se scurteze în timp ce depăşeşte sarcina externă.

Ex: flexia trunchiului din clinostatism reprezintă o contracţie concentrică a dreptului

abdominal.

Contracţie excentrică – contracţie efectuată de un muşchi prin cedarea progresivă a stării

sale de contracţie, îndepărtarea inserţiilor musculare ș i alungirea muș chiului.

Obs. Cuplul produs de forţa musculară este mai mic decât cuplul extern, mişcarea în

articulaţie se produce mai lent decât ar trebui conform sarcinii externe.

Contractţe izometrică – acţiune musculară în care se produce o forţă fără modificarea

lungimii muș chiului

Contracţie musculară – stare internă în care un muşchi exercită activ o forţă, indiferent dacă

se scurtează sau se alungeşte.

Coordonare – acţiune comună a muşchilor pentru a produce sau a controla o mişcare, cu

sincronizare de timp şi intensitate optimă.

Control postural – vezi echilibru

Conţinut mineral osos – raportul dintre greutatea componentei anorganice osoase şi

greutatea ţesutului osos deshidratat, per unitate de volum.

Coree – denumire dată unor boli sau sindroame ale sistemului nervos central, de etiologie

variabilă, al căror sindrom dominant constă în mişcări involuntare, cu caracter segmentar,

aritmice, rapide, dezordonate, lipsite de finalitate.

Obs. Prezintă ca şi forme clinice:

coreea acuta Sydenham - o afecţiune auto-limitantă, care apare la copii cu vârste

cuprinse între 5 şi 15 sau în timpul sarcinii, în relaţie cu febra reumatică; este

caracterizată prin mişcări involuntare, ce progresează până la afectarea tuturor

activităţilor motorii

coree Huntington - boală ereditară caracterizată de coree progresivă cronică şi

deteriorare mentală până la demenţă.

Coxa plana – aplatizare a capului femural datorată osteocondrozei epifizare.

Coxa valga – deformare a articulaţiei coxofemurale cu creşterea unghiului de înclinaţie

dintre colul femural şi diafiză.

Coxa vara – deformare a articulaţiei coxofemurale cu scăderea unghiului de înclinaţie dintre

colul femural şi diafiză.

Page 11: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Creşterea osoasă – totalitatea activităţilor celulare care vor determina creşterea

dimensiunilor şi/sau a masei părţilor componente ale scheletului.

Obs. Creşterea este un fenomen temporo-spaţial, de aceea se acordă o importanţă specială

cineticii creşterii tradusă prin viteza şi acceleraţia de creştere.

Cupluri cinematice - două segmente mobile apropiate realizează un cuplu cinematic. De

exemplu: gambă-picior, braţ-antebraţ, antebraţ-mână.

Obs. În mecanică se descriu trei tipuri de cupluri cinematice: de translaţie, de rotaţie şi

helicoidale. În biomecanica corpului omenesc nu se întâlnesc cupluri de translaţie, cele

helicoidale sunt rare (de exemplu, articulaţia gleznei), iar cele de rotaţie sunt frecvente (de

exemplu, antebraţ-mână).

Cvadriceps (evitare) – strategie de mers adoptată de persoane cu deficienţă de ligament

încrucişat anterior pentru a evita activarea cvadricepsului.

D

Decalcifiere – proces distrofic al ţesutului osos, în care sub influenţe diverse (mecanice,

chimice, nervoase), calciul din ţesutul respectiv se reduce treptat până la dispariţie. Sinonim

demineralizare osoasă.

Dezaxare (medical)– consolidare vicioasă a unei fracturi care compromite axul normal de

funcţiune al unui membru.

Diafiza – corpul oaselor lungi, format dintr-un cilindru de ţesut osos compact străbătut de un

canal central; (gr.diaphysis - interstiţiu).

Obs. Există o tranziţie treptată între ţesutul osos compact şi cel spongios pe măsura

apropierii de cavitatea medulară centrală, astfel încât putem afirma că diafizele osoase

conţin şi substanţa osoasă spongioasă la nivelul interfaţei os-măduvă.

Diartroza – clasificare funcţională a unei articulaţii mobile.

Diastazis – echivalentul luxaţiei în cazul articulaţiilor fixe. Mai frecvent la nivelul

articulaţiilor tibiofibulare.

Diplegie – paralizie bilaterală a corpului (hemiplegie dublă).

Diplegie spastică – mers patologic caracterizat prin rotaţie internă anormală, flexie şi

adductie a coapselor, genunchi în hiperextensie şi poziţie echină a piciorului şi gleznei.

Direcţia de mişcare – sensul (direcţia) unei mişcări, în funcţie de aşezarea muşchiului faţă

de axele articulaţiei.

Obs. Planul mişcării este întotdeauna perpendicular pe axul mişcării (axul biomecanic, axul

articular). În acelaşi plan şi în jurul aceluiaşi ax se pot efectua întotdeauna două mişcări de

sens opus pentru realizarea cărora există două grupe musculare (muşchi) distincte. În plan

sagital, mişcările se realizează în jurul unui ax transversal şi sunt flexia şi extensia (pentru

unele segmente se numesc ante şi retroproiecţie, ex: mişcările în plan sagital ale umărului).

În plan frontal, mişcările se realizează în jurul unui ax sagital; pentru membre se numesc

abducţie şi adducţie, iar pentru trunchi şi gât mişcări de înclinare laterală. Mişcările

corespunzătoare ale degetelor sunt raportate la axul mâinii şi al piciorului.

În plan transversal, mişcările se realizează în jurul unui ax longitudinal şi se numesc mişcări

de rotaţie internă sau externă. Pronaţia şi supinaţia sunt mişcări de rotaţie particulare care se

petrec la nivelul antebraţului şi piciorului.

Disjuncţia – echivalentul entorsei în cazul articulaţiilor fixe.

Diskinezie (motorie) – o alterare a abilităţii de control a mişcării, caracterizată de mişcări

spasmodice sau repetitive sau de lipsa de coordonare.

Page 12: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Disimetrie – un aspect al ataxiei în care este alterată abilitatea de a controla distanţa, forţa şi

viteza unei activităţi motorii; în mod normal folosit pentru a descrie mişcări anormale

cauzate de alterări cerebeloase.

Distrofie (musculară) – un grup de boli musculare progresive, non-inflamatorii, fără o

patologie a nervilor centrali sau periferici; în stadiile finale ale afecţiunii, fibrele musculare

sunt înlocuite cu ţesut adipos şi ţesut conjunctiv.

Obs. Sunt descrise 9 tipuri de distrofii musculare. Forme clinice mai frecvent întâlnite:

distrofie musculară Duchenne (DMD): forma cea mai cunoscută de distrofie

musculară, datorată mutaţiei unei gene de pe cromozomul X care codifică

producerea de distrofină, o proteină normală în muşchi; DMD afectează copii de

sex masculin, cauzând atrofia progresivă a celor mai multe grupe musculare, având

drept consecinţă instalarea unui handicap motor variabil, în funcţie de forma şi

stadiul evolutiv

distrofie musculară Becker (DMO): similar cu distrofia musculară Duchenne, dar

cu debut mai tardiv şi evoluţie mai lentă

distrofia musculară a centurilor articulare (LGMD): LGMD începe tardiv în

copilărie sau la maturitate timpurie şi afectează atât bărbaţii cât şi femeile, prin

atrofie în principal în muşchii centurii pelvine şi scapulare. Ritmul progresiei

acestei boli este redus, întrerupt de episoade de agravare accentuată a slăbiciunii

musculare. Cunoscută şi sub denumirea de distrofia Landouzy-Dejerine

distrofie miotonică: cunoscută sub numele de boala lui Steinert, produce

rigidizarea muşchilor şi scade capacitatea lor de relaxare (miotonie) precum şi

slăbirea muşchilor afectaţi. Deşi această formă de distrofie musculară poate afecta

şi copiii, ea este întâlnită de obicei la vârsta adultă; muşchii pot deveni rigizi în

urma contracţiei. Severitatea afecţiunii variază în limite largi, iar gradul de

progresie al bolii este redus.

distrofie musculară distală (DD): reprezintă un grup de afecţiuni care implică

musculatura extremităţilor: mâini, antebraţe, gambe şi picioare. Severitatea este

moderată şi gradul de progresie este scăzut. Distrofia musculară distală apare între

40 şi 60 de ani.

distrofie musculară congenitală (CMD): CMD este prezentă de la naştere, duce la

slăbiciune musculară generalizată şi deformarea articulaţiilor şi de obicei

progresează lent.

Dizlocare – deplasarea forţată a părţilor care alcătuiesc o unitate; semn radiologic care pune

în evidenţă gradul de deplasare al fragmentelor unei fracturi.

Dosul piciorului. – termen anatomic ce se referă la suprafaţa superioară a piciorului. Similar

faţă dorsală (dorsum pedis).

E

Echilibru (medical) – menţinerea stabilităţii posturale în statică sau dinamică. Similar

control postural.

Echin/equin (picior) – poziţie a piciorului în care antepiciorul este situat inferior faţă de

călcâi. În mers, în timpul contactului iniţial, piciorul este în flexie plantară.

Endomisium – teacă de ţesut conjunctiv fibros care înconjoară fiecare fibră musculară din

interiorul unui fascicul în muşchiul scheletic.

Endoproteză – proteză introdusă în interiorul corpului uman (gr. endon - înăuntru; la

interior).

Page 13: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

EMG – metodă de înregistrare grafică sau optică a potenţialelor de acţiune musculare, în

repaos şi în cursul contracţiei voluntare. EMG-ul poate diagnostica atât afecţiuni musculare

cât şi ale neuronului periferic (activitatea unităţilor motorii).

Entorsă – traumatism articular produs de o mişcare ce depăşeşte limitele mobilităţii

articulaţiei, fără deplasarea suprafeţelor articulare faţă de poziţia lor normală.

Epifiză – extremitatea oaselor lungi, formată dintr-un strat de ţesut osos compact la periferie

şi tesut osos spongios la interior (gr.epiphysis - excrescenţă).

Epimisium – teacă de ţesut conjunctiv fibros care înconjoară întregul muşchi scheletic.

Eversie (mişcare) – mişcarea prin care se ridică marginea laterală a piciorului (flexia

dorsala, abducţia şi pronaţia piciorului).

Extensie – mişcare în plan sagital ce duce o regiune a corpului posterior faţă de poziţia

anatomică.

Excitabilitate – proprietatea muşchiului de a răspunde la acţiunea unui stimul.

Extensibilitate – descrie abilitatea muşchiului de a se întinde ca o consecinţă la acţiunea

unei forţe exterioare.

Extensiune – mijloc terapeutic folosit pentru reducerea unei fracturi sau a unei luxaţii, sau

pentru imobilizarea unui membru, prin aplicarea unei tracţiuni.

Obs. Poate fi extemporanee sau continuă, manuală sau mecanică (scripeţi, masă ortopedică,

aparate distractoare).

Extrapiramidal (sistem) – ansamblu de fibre eferente în regiunile subcorticale şi

subtalamice care servesc motricităţii involuntare şi tonusului muscular.

Extrapiramidal (sindrom) – un grup de tulburări clinice marcate prin mişcări involuntare

anormale, modificări în tonusul muscular, tulburări posturale; include parkinsonism, coree,

atetoză, şi altele. Asociere între akinezie (mişcări rare şi lente), hipertonie (rigiditate) şi

tremurături în stare de repaus.

F

Falange – din punct de vedere anatomic, reprezintă oasele degetelor de la mâini sau de la

picioare. Există 3 falange (proximală, medie, distală) pentru degetele 2-5 şi doua falange

pentru police şi haluce.

Fazele mersului – subdiviziunile perioadelor ciclului de mers.

Obs. Mersul este împărţit în 2 perioade (de sprijin şi pendulare); perioadele sunt subdivizate

în faze, din care două, de foarte scurtă durată, au fost numite momente. Perioada de sprijin

se divide în faze: de contact iniţial, picior plat, poziţia medie de sprijin, desprinderea

călcâiului şi desprinderea degetelor de sol – însumând desprinderea piciorului de sol şi

propulsia. Perioada de pendulare este împărţită într-o faza de pendulare iniţială (acceleraţie

sau semipasul posterior), momentul verticalei membrului oscilant, şi faza de pendulare

finală (decelaraţie sau semipasul anterior). Perry divide ciclul mersului în funcţie de

perioade, sarcini şi faze. Prima sarcină e reprezentată de acceptarea şi încărcarea greutăţii

corpului pe membrul de sprijin şi implică o fază de contact iniţial şi o fază de răspuns la

încărcarea greutăţii. A doua sarcină, respectiv sprijinul unilateral pe membrul de sprijin,

include faza poziţiei medii a membrului de sprijin (cu momentul verticalei membrului de

sprijin), faza finală a sprijinului şi o fază de tranziţie spre perioada de pendulare, denumită

pre-pendulare. A treia sarcină este reprezentă de progresia membrului inferior contralateral

(oscilant) în timpul perioadei de pendulare şi include faza de pre-pendulare/balans (comună

cu cea anterioară), faza de pendulare iniţială, momentul verticalei membrului oscilant, şi

faza de pendulare finală.

Page 14: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Faza de contact iniţial – prima fază a ciclului mersului ce începe din momentul când

piciorul anterior ia contact cu solul, de obicei prin călcâi şi durează până la momentul

verticalei, respectiv până când toată planta este plasată pe sol; acceptarea greutăţii corpului

(sprijin bilateral). Similar contactul cu călcâiul, atacul cu călcâiul, contactul piciorului şi

atacul cu piciorul. Etimologie: L, initium (iniţial)+ contigere (a atinge).

Faza de picior plat – când toată suprafaţa plantei este aplicată pe sol. Similar faza de

răspuns la încărcare (încărcarea greutăţii corpului pe membrul de sprijin). Sinonim: iniţiere,

suport sau sprijin.

Obs. Conform clasificării lui Perry faza de contact iniţial şi faza de răspuns la încărcarea

greutăţii fomează prima sarcină, reprezentată de acceptarea şi încărcarea greutăţii corpului

pe membrul de sprijin; 0-20% din ciclul mersului).

Faza poziţiei medii de sprijin (medie de sprijin) – prima parte a susţinerii unilaterale în care

greutatea corpului este proiectată progresiv pe lungimea plantei membrului de sprijin până la

nivelul antepiciorului în timp ce piciorul contralateral părăseşte solul (20-30% din ciclul

mersului). Perioada în care corpul avansează peste membrul de sprijin cu activitate maximă

a muşchiului tibial posterior şi flexor lung al halucelui; importantă în evaluarea unor

patologii ortopedice multiple şi în analiza hipotoniilor musculare asociate. Sinonim:

suport/sprijin mijlociu.

Faza sprijinului final – constituie a doua jumătate a sprijinului unilateral şi include

ridicarea călcâiului piciorului de sprijin şi se termină prin contactul cu solul al piciorului

contralateral (30-50% din ciclul mersului). Perioada în care corpul avansează anterior faţă de

membrul de sprijin; în perioada finală este iniţiat sprijinul dublu; importantă în evaluarea

unor patologii ortopedice multiple şi în analiza hipotoniilor musculare asociate (cvadriceps

femural şi gluteu mare). Sinonim: finalizare suport sau sprijin; ridicarea călcâiului.

Faza de pre-pendulare – elementul final al perioadei de sprijin în care sprijinul se face

numai cu vârful metatarsienelor şi cu degetele; la sfârşitul acestei faze, corpul este împins

înainte şi în sus prin forţa de impulsie a piciorului de sprijin, care apoi devine picior oscilant

(50-60% din ciclul mersului). Scurta perioadă de tranziţie pentru sprijinul bilateral în care

membrul de sprijin este rapid eliberat de greutatea corpului şi pregătit pentru pendulare;

tipul de pre-pendulare al unui individ este util în diagnosticul unor patologii ortopedice

variate. Similar: iniţiere balans/pendulare; desprinderea degetelor de pe sol sau contact

terminal.

Obs. Pre-balansul reprezintă şi este din punct de vedere funcţional mai legat de faza de

balans decât de cea de sprijin.

Faza de pendulare iniţială (acceleraţie) – începe în momentul în care piciorul părăseşte

solul şi continuă până se atinge flexia maximă a genunchiului (60-73% din ciclul mersului).

Similar: pasul posterior al membrului oscilant.

Faza de pendulare medie – începe după flexia maximă a genunchiului şi se termină când

tibia se găseşte într-o poziţie verticală; include şi momentul verticalei membrului oscilant

(73-87% din ciclul mersului).

Faza de pendulare finală (decelaraţie) – începe când tibia oscilează de la verticală spre

anterior şi genunchiul se extinde maxim pregătind contactul iniţial cu începerea unui nou

ciclu al pasului dublu (87-100% din ciclul mersului). Similar: pasul anterior al membrului

oscilant.

Faza de zbor (alergare) – perioadă a ciclului de alergare în care ambele picioare sunt în aer.

Femur – osul coapsei, situat între pelvis şi gambă.

Fibroblast – un tip de celulă conjunctivă cu rol în producţia de colagen şi a altor proteine

din matrixul extracelular (între celule).

Page 15: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Fibula – os al gambei situat lateral (extern). Epifiza inferioară prezintă maleola externă.

Film, AP – radiografie în care fascicolul traversează structurile anteroposterior. Opus

filmului PA.

Film, lateral – radiografie cu incidenţă laterală.

Fixare – actul sau operaţia imobilizării într-o anumită poziţie.

Fixare (internă) – procedură chirurgicală în scopul stabilizării unei fracturi prin unirea

capetelor osoase fracturate prin mijloace mecanice: plăci metalice, şuruburi, hobane, broşe,

tije.

Fixare (externă) – procedură chirurgicală în scopul stabilizării unei fracturi prin unirea

capetelor osoase fracturate prin mijloace externe - atelă gipsată sau orteză.

Flexie – o mişcare în plan sagital ce duce o regiune a corpului anterior faţă de poziţia

anatomică.

Flexie dorsală – mişcare la nivelul gleznei prin care piciorul se deplasează către gambă.

Flexie plantară – mişcare la nivelul gleznei prin care piciorul se îndepărtează de gambă.

Flexibilitate (articulară) – capacitatea de a mobiliza o articulaţie în efectuarea unei game

complete de mişcare.

Obs. Flexibilitatea este determinată de natura structurii articulare, starea ligamentelor şi

capsulelor articulare, dar şi de extensibilitatea musculară. Flexibilitatea poate fi, de

asemenea, limitată de piele, ţesut conjunctiv şi oase. Flexibilitatea este una dintre

principalele componente ale mişcării şi este considerată a fi importantă pentru o sănătate

optimă. Exerciţiile de flexibilitate sunt indicate pentru ameliorarea tensiunii generale

neuromusculare şi durerilor lombare. Cu toate acestea, o persoană care se concentrează pe

exerciţii de flexibilitate în detrimentul forţei poate reduce stabilitatea articulară şi creşte

riscul de luxaţii.

Flexibilitate (dinamică) – gamă de mişcare, care poate fi realizată prin mobilizarea unui

segment prin acţiune musculară; o relativă uşurinţă de a face mişcări rapide sau repetate

peste o anumită limită, mai degrabă decât intervalul în sine.

Obs. Este determinată de forţele care se opun sau rezistă mişcării, şi este afectată de

capacitatea de recuperare musculară rapidă. Flexibilitatea dinamică stă la baza mai multor

abilităţi motorii, şi este importantă pentru dezvoltarea vitezei şi forţei.

Flexibililitate (extinsă) – intervalul maxim de mişcare pentru o anumită articulaţie sau o

serie de articulaţii ce lucrează împreună.

Obs. Este în mare măsură specific articulară; o flexibilitate bună la nivelul unei articulaţii nu

garantează flexibilitate bună în altă regiune. Utilizarea termenului este uneori limitată la

capacitatea de a flexa şi întinde muşchii spatelui şi trunchiului, la capacitate maximă, în

orice direcţie.

Flexibilitate (statică) – gamă de mişcare a unei articulaţii atunci când un segment este

mobilizat pasiv (de exemplu, de către kinetoterapeut) şi menţinut în poziţie. Este măsurată

cu ajutorul unui goniometru sau dexometru.

Foramina nutrient – orificiu situat la suprafaţa osului prin care pătrund în interiorul

acestuia 1-2 artere nutritive, trecând în canale nutritive.

Forţă de reacţiune a solului – forţa egală şi de sens contrar exercitată de către sol asupra

unui obiect aflat în contact cu acesta; forţa exercitată de către sol asupra unui corp în contact

cu acesta.

Obs. de exemplu, o persoană care stă în picioare (fără să se mişte) pe sol exercită o forţă de

contact asupra acestuia (egală cu greutatea persoanei) şi în acelaşi timp solul exercită asupra

persoanei o forţă de reacţiune egală şi de sens opus.

Fractură – întreruperea continuităţii osoase.

Page 16: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Obs. Deşi, de obicei, urmare a unui traumatism, o fractură poate fi rezultatul unei boli

osoase dobândite, cum ar fi osteoporoza, sau a unei formări anormale a oaselor într-o boală

congenitală a oaselor, cum ar fi osteogeneza imperfectă ("boala oaselor fragile"). Fracturile

sunt clasificate în funcţie de caracterul şi localizarea lor.

Fracturi de stress – microfracturi ce apar în condiţiile aplicării unor nivele de solicitare

inferioare rezistenţei statice a materialului osos.

G

Gambă – parte a membrului inferior; situată între genunchi şi picior.

Genunchi – articulaţie realizată între femur, tibie şi patelă; situat între coapsă şi gambă.

Genunchi (lax) – genunchi instabil şi incapabil de mişcări active, fie printr-o laxitate

musculocapsuloligamentară excesivă (congenitală sau în urma unor traumatisme puternice),

fie prin paralizia tuturor grupelor musculare (poliomielită).

Genu recurvatum – hiperextensibilitate a genunchiului peste 180°, prin laxitatea exagerată a

capsulei şi ligamentelor posterioare. Sechelă a poliomielitei.

Genu valgum – devierea axei gambei în afară faţă de cea a femurului, astfel încât gambele

formează un unghi obtuz deschis în afară (gambe în X dacă este bilateral). În mod normal

feţele interne ale genunchiului se lipesc în poziţie anatomică.

Obs. La copii între 3 şi 5 ani se accentuează printr-un exces de greutate. Este cauzat de

hiperlaxitatea ligamentelor interne ale genunchiului sau de unele sechele de fractură, de o

boală osoasă prin carenţă sau de o malformaţie osoasă. La adult această problemă poate

apărea ca urmare a unui genu valgum netratat, unei sechele de fractură a genunchiului sau

unei boli osoase.

Genu varum – curbură exterioară a uneia sau a ambelor membre inferioare în apropiere de

genunchi, în care devierea axei gambei este înăuntru faţă de cea a femurului, astfel încât

gambele formează un unghi obtuz deschis înăuntru (gambe în O dacă este bilateral).

Maleolele se unesc în poziţia de drepţi anatomic, în timp ce genunchii sunt la distanţă unul

faţă de altul.

Glicoproteine – proteine conjugate de tipul mucoproteinelor, care conţin glucide în

moleculă.

Obs. În os glicoproteinele mai bine reprezentate sunt: osteonectina, osteocalcina, L 2HS-

glicoproteina.

Gleznă – articulaţia dintre tibie şi oasele tarsului (tibiotarsiană); conectează gamba cu

piciorul.

Gradul de mobilitate/libertate al unei articulaţii - numărul posibilităţilor de mişcare sau al

gradelor de libertate ale elementelor mobile în raport cu elementul fix; grad de miș care ce

indică mobilitatea celor două suprafeţe articulare.

Obs. Mobilitatea articulară depinde de structura articulaţiei; fiecare articulaţie are o gamă

specifică de libertate de miș care, exprimată în grade. Articulaţiile sinoviale pot prezenta 1,

2 sau 3 grade de libertate. Forma articulaţiilor şi gradele de libertate ale acestora sunt factori

importanţi care determină direcţia şi sensul mişcărilor şi care, în acelaşi timp limitează

amplitudinea de mişcare.

Grefă – transplantarea pe cale chirurgicală a unui organ sau ţesut.

Obs. Transplantarea pe cale chirurgicală a unui organ sau ţesut dintr-o parte în alta a

corpului aceluiaşi individ poartă numele de autogrefă; la un alt individ identic antigenic -

izogrefă; de aceeaşi specie - homogrefă; de altă specie - heterogrefă. Rezultatele cele mai

bune se înregistrează la auto şi izogrefe, celelalte grefe determinând reacţii imune ce pot

conduce la eliminarea grefei. Există unele mijloace imunodepresive prin care reacţia de

Page 17: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

eliminare poate fi întârziată sau redusă. În cadrul patologiei osoase sunt folosite pentru a

remedia efectele anumitor traumatisme, rezecţii în cazul tumorilor osoase.

H

Haluce hallux – primul deget (degetul mare) al piciorului.

Hemartroza – acumulare de sânge la nivelul unei articulaţii.

Hemiplegie – paralizie de o parte a corpului (flască sau spastică), de obicei de cauză

neurologică, tumorală, inflamatorie sau traumatică cu localizare la nivelul SNC sau

segmental cervical al coloanei vertebrale. Paralizia apare pe partea opusă afectării nervoase.

Obs. Se descriu:

hemiplegie alternantă - paralizia unei părţi a feţei şi părţii opuse a corpului;

hemiplegie încrucişată

hemiplegie cerebrală - datorată unei leziuni cerebrale

hemiplegie facială - pralizia unei părţi a feţei

hemiplegie spastică - hemiplegie cu spasticitatea muşchilor afectaţi şi reflexe

osteotendinoase exagerate

hemiplegie spinală – datorată unei leziuni medulare.

Hidartroza – acumulare seroasă într-o cavitatea articulară ca urmare a unei inflamaţii sau

traumatism local.

Hidroxiapatita – componenta anorganică a MEC, dispusă sub formă de cristale orientate cu

axul lung paralel cu cel al fibrelor de colagen.

Obs. Există în formă amorfă şi cristalină. Prin unirea complexului hidroxiapatitic cu ionii de

calciu şi fosfat se realizează unitatea cristalină osoasă.

Hialuronic (acid) – o substanţă vâscoasă care lubrifiază articulaţiile, componentă cheie a

ţesutului conjunctiv.

Obs. La un nivel mai tehnic, acidul hialuric este un glicozaminoglican (anterior denumit

mucopolizaharid), un polizaharid cu lanţ lung neramificat compus din unităţi repetitive

dimerice de acid glucuronic şi N acetil glucozamină.

Hiperkinezie – motilitate exagerată determinată de activitatea intensă a musculaturii striate

sau netede.

Hipoplazie – dezvoltare insuficientă a unui ţesut sau a unui organ; hipoplazia, adesea de

origine congenitală.

I

Iatrogenic – determinat de o acţiune sau terapie medicală.

Idiopatic – denumire generică dată fenomenelor normale sau patologice de cauză

necunoscută.

Imobilizare (ortopedică) – acţiunea de a aduce în stare de nemişcare un segment al corpului;

se poate referi la una sau mai multe articulaţii sau la întreg corpul.

Obs. Este simptomatică (prin boală) sau terapeutică, când se realizează prin mijloace

conservatoare (aparate gipsate sau ortopedice) sau ortopedice, extensiune continuă, sau prin

mijloace chirurgicale (artrodeză).

Implant – un obiect sau material introdus sau grefat în corpul uman în scop protetic,

terapeutic, diagnostic sau experimental.

Obs. Poate fi reprezentat de ţesut, ca în grefa osoasă, sau de o substanţă artificială ca în

proteza de şold.

Incidenţă (radiologică) – poziţionarea corpului de iradiat faţă de sursa de iradiere.

Page 18: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Obs. Se descriu incidenţe antero-posterioare, postero-anterioare, laterale, oblice, excentrice,

cranio-caudale, caudo-craniale.

Inclinatio pelvis – poziţia înclinată ventral a pelvisului faţă de scheletul axial; se apreciază

după înclinarea strâmtorilor sale faţă de orizontală (cu care strâmtoarea superioară face un

unghi de 60°, iar cea inferioară unul de 10°).

Inegalitatea membrelor – situaţia dobândită în cursul vieţii sau congenitală, în care fie unul

din membrele superioare, fie unul din membrele inferioare este mai scurt decât celălalt.

Obs. Cauzele pot fi congenitale (hipoplazia unui membru, pseudartroză congenitală) sau

dobândite (posttraumatic: fracturi vicios consolidate, sau după osteoartrite bacilare cu

ankiloză, osteomielite cu coalescenţa prematură a cartilajului de creştere, etc.).

Instabilitate (articulară) – orice mişcare realizată într-o articulaţie ca răspuns la forţa de

gravitaţie într-un moment în care articulaţia ar fi trebuit să fie stabilizată de forţa exterioară.

Inversie (mişcare) – mişcarea prin care se ridică marginea medială a piciorului (flexia

plantară, adducţia şi supinaţia piciorului).

Isocinetic/isokinetic (contracţie) – descrie o contracţie realizată la o viteză unghiulară

constantă.

Isotonic (contracţie) – literal înseamnă tensiune constantă. Aceasta nu se produce la

subiecţii umani in vivo deoarece nivelul forţei musculare variază continuu şi este extrem de

rar constantă în timpul unei mişcări.

Izometric (contracţie) – atitudine fixată printr-o contracţie musculară: sinonim contracţie

statică. Inserţiile musculare nu se deplasează, lungimea muşchiului rămâne constantă şi nu

se produce mişcare.

K

Kinetoterapie – termen generic pentru tratamentul prin mişcare. Foloseşte ca mijloace

mişcările active şi pasive, cu scopul recuperării unei funcţii cât mai complete.

L

Labrum – în medicină, un inel fibrocartilaginos (cartilaj fibros) în jurul marginii unei

cavităţi articulare osoase. Plural: labra.

Lanţurile musculare - reprezintă o asociere în sens longitudinal a grupelor musculare care

pun în mişcare un lanţ cinematic (articular).

Lanţuri cinematice – lanţuri articulare realizate prin asocierea cuplurilor cinematice.

Obs.. La formarea unui lanţ cinematic participă mai multe segmente şi deci, mai multe

articulaţii (cupluri cinematice). Lanţurile cinematice pot fi deschise sau închise.

Laxitatea articulară – mobilitate articulară, anormală ca amplitudine sau ca sens, cauzată de

leziuni ligamentare, de paralizie sau fiind congenitală.

Libertate de mişcare (biomedical) - termen ce se refera la distanţa ș i direcţia de miscare

intr-o articulatie între poziţia de limită ale cuplului cinematic (ex. flexie ș i extensie

maximă). Vezi ș i grad de mobilitate

Obs. Fiecare articulaţie dispune de o gamă specifică de libertate de mişcare, exprimată în

grade. Dispozitivele de măsurare a libertăţii de mişcare în articulaţiile corpului uman includ

goniometrul. Gama limitată de mişcare se referă la o articulaţie cu libertate de mişcare

redusă(limitare de miș care). Cauza poate fi o problemă mecanică locală, sau limitarea poate

fi cauzată de leziuni sau boli, cum ar fi osteoartrita, artrita reumatoidă, sau alte tipuri de

artrită. Durerea, tumefacţia şi rigiditatea asociată cu artrita poate limita gama de mişcare a

unei articulatii şi afecta funcţia şi capacitatea de a efectua activităţile zilnice. Similar grad de

libertate de mişcare. Încercarea de a creşte această distanţă prin intermediul unor exercţii

Page 19: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

terapeutice (gama de libertate de mişcare terapeutică - stretching de la flexie la extensie

pentru câştig fiziologic).

Ligament – o bandă de ţesut conjunctiv care conectează două oase.

Ligamentoplastie – procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale

unei articulaţii.

Lombalgie – durere ce interesează regiunea lombară; poate fi cauzată de întinderi

musculare, artrită, insuficienţă vasculară sau ruptura discului intervertebral. Similar:

lumbago.

Lungimea pasului dublu – descriptor spaţial al mersului ce reprezintă distanţa dintre două

plasări successive pe sol ale aceluiaşi picior; distanţa orizontală acoperită de-a lungul

planului de progresie pe parcursul unui pas dublu, de la contactul iniţial al unui picior până

la contactul iniţial al piciorului contralateral.

Obs. Se compune din două lungimi de pas simplu, stâng şi drept, fiecare dintre aceştia fiind

distanţa pe care se deplasează înainte fiecare picior printr-o plasare în faţa celuilalt; este

egală cu suma dintre cele două lungimi de pas şi va fi egală pentru membrele inferioare

stâng şi drept în cazul în care persoana merge într-o linie dreaptă, chiar şi în prezenţa

asimetriilor marcate. Termenul poate fi de asemenea folosit pentru a specifica o lungime

medie a pasului.

Lungimea pasului simplu – descriptor spaţial al mersului ce reprezintă distanţa liniara

dintre două contacte iniţiale succesive ale celor 2 picioare.

Lăţimea pasului – descriptor spaţial al mersului ce reprezintă distanţa laterală dintre

centrele călcâielor celor două picioare pentru doi paşi consecutivi, în faza contactului iniţial.

Luxaţia – leziune articulară în care are loc dislocarea suprafeţelor articulare şi fixarea lor în

această poziţie vicioasă prin contractură musculară.

Luxatia congenitală de şold – dizlocare congenitală sau subluxaţie a şoldului (displazie

congenitală acetabulară); o deplasare completă sau parţială a capului femural faţă de

acetabul la nou-născut.

M

Matrix extracelular (MEC) – un material complex format dintr-o componentă organică ce

incude fibre insolubile, microfibrile, proteine solubile şi glicoproteine careia i se ataşează o

componentă anorganică reprezentată de cristale de hidroxiapatită şi calciu-fosfat amorf; este

responsabil de proprietăţile mecanice şi fiziochimice specifice fiecărui ţesut şi furnizează un

suport pentru ataşarea celulară.

Obs. Cele mai frecvente proteine din structura MEC sunt cele din familia colagenului (tip

I,II,III) şi se prezintă sub forma unor fascicule de fibre. Alţi constituenţi sunt reprezentaţi de

proteoglicani, hialuronan, elastină, fibronectină, trombospondină, laminină, sialoproteina

osoasă, tenascină, etc.

Măduva osoasă – ţesut reticular ce ocupă spaţiile libere din interiorul oaselor (canalul

medular al diafizei oaselor lungi, cavităţile areolare ale ţesutului osos spongios).

Obs. La naştere măduva osoasă are caracter hematopoietic (roşie); după 7 ani măduva roşie

din oasele lungi se transformă în ţesut grăsos (măduva galbenă); la senescenţă importante

porţiuni din măduva hematopoietică şi măduva grasă se transformă în ţesut conjunctiv

(maduvă fibroasă sau cenuşie).

Maleola – proeminenţă osoasă a tibiei şi a fibulei, situată în partea inferioră a gleznei.

Membru oscilant (în mers) – membrul inferior care realizează înaintarea corpului.

Membru de sprijin (în mers) – membrul inferior care susţine greutatea corpului.

Page 20: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Menisc (articular) – disc fibrocartilaginos, existent între unele articulaţii ale corpului cu rol

în atenuarea şocurilor.

Mers – o mişcare locomotorie ciclică, care se realizează prin ducerea succesivă a unui picior

înaintea celuilalt; activitate repetitivă formată din mai multe cicluri de mers; toate formele

de deplasare bipedă în care nu există un interval de timp în care ambele membre inferioare

se află în aer (faza de zbor); serie de mişcări ritmice, alternante ale trunchiului şi membrelor

care conduce la progresia anterioară a centrului de greutate.

Mers fiziologic – temen ce descrie mersul în condiţiile în care este asigurată integritatea

morfofuncţională osteoarticulară, o forţă musculară şi o propriocepţie adecvată.

Mers patologic – devierea de la modelul normal de ambulaţie pentru vârsta corespunzătoare;

o anomalie în maniera sau stilul de mers, de obicei din cauza unor afecţiuni sau leziuni la

nivelul membrelor inferioare, SNC, măduva spinării sau urechea internă. Similar: mers

disfuncţional; mers deficient.

Obs. Cauzele ce conduc la apariţia mersului patologic sunt diverse - de obicei rezultate din

modificări ale dimensiunilor sau formei unor regiuni ale corpului, cauze neuromusculare,

reumatismale, traumatisme, etc. Centrul de greutate al corpului se poate schimba de-a lungul

anilor, provocând o schimbare în gradul de flexie al genunchiului necesară în menţinerea

echilibrului în mers. O tulburare de mers poate fi rezultatul unui medicament care provoacă

confuzie sau pierderea coordonării sau de o afecţiune oculară sau la nivelul urechii interne

care afectează simţul echilibrului.

Metatarsiene – cinci oase de formă cilindrică situate între tars şi falange. Numerotarea

metatarsienelor se face dinspre interior, astfel încât primul metatarsian corespunde halucelui.

Miastenie – oboseală musculară marcată.

Miastenia gravis – o maladie autoimună care se manifestă prin slăbiciune musculară

progresivă şi fatigabilitate pronunţată a muşchilor scheletici, în special a feţei, gâtului,

membrelor superioare şi inferioare, determinate de afectarea transmisiei nervoase prin

deficit de acetilcolină la nivelul joncţiunilor neuromusculare.

Miopatie – denumire generică pentru afecţiunile cronice ale sistemului muscular sau a unor

muşchi; cu caracter progresiv.

Miozina – proteină contractilă ce formează filamentele groase în interiorul unui sarcomer.

Miozita – inflamaţie a ţesutului muscular.

Obs. Există mulţi factori care pot conduce la mioziă, inclusiv inflamaţiile, traumatismele şi

efectele adeverse ale medicaţiei. Reprezintă de asemenea un semn cheie al afecţiunilor

autoimune. Există mai multe tipuri de miozite care afectează diverse regiuni ale corpului.

Mobilitate (articulară) – abilitatea unei articulaţii de a realiza diverse mişcări.

Mobilitate (mişcare) – abilitate de mişcare.

Mobilitate (grad) – măsură a mobilităţii articulare, exprimată de obicei prin unghiul

articular, măsurat în grade..

Morfogeneza – procesul de formare al structurilor morfologice ale organismelor (gr. morphe

- forma + genos - origine); studiul macro- şi microscopic al creşterii şi formării

organismului, urmărind cauzele ce determină forma şi structura sa şi legile care le dirijează;

studiul modificărilor de formă apărute la nivelul ţesuturilor vii în procesele de creştere şi

dezvoltare, refacere posttraumatică, regenerare sau procese patologice.

Morfofiziologie – ştiinţa care se ocupă cu studiul structurii şi funcţiei organelor, ţesuturilor

şi celulelor organismului.

Motor (comportament) – studiul aspectelor comportamentale ale mişcării, inclusiv

dezvoltarea, învăţarea şi controlul.

Motor (control) – studiul aspectelor neurologice, fizice şi comportmentale ale mişcării.

Page 21: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Motorie (dezvoltare) – studiul modificărilor comportamentului motor pe tot parcursul vieţii.

Motorie (învăţare) – studiul învăţării abilităţilor motorii.

Muscular (redundanţă) – situaţie în care mai mulţi muşchi decât este necesar intervin în

relizarea unei mişcări.

Muscular (sinergie) – acţiune comună a mai multor muşchi care lucrează împreună ca o

unitate funcţională.

Musculotendinoasă (joncţiune) – regiunea de conectare între un muşchi şi un tendon.

N

Necroza – distrugerea unui teritoriu tisular care nu mai are condiţii de mediu, nutriţie şi

oxigenare indispensabile vieţii.

Neurapraxie – suprimare temporară a conducerii unui nerv periferic în unele cazuri de

traumatism, nervul păstrându-şi integritatea anatomică.

Neoartroză – articulaţie nou creată între două extremităţi osoase aflate în raporturi

anatomice normale; articulaţie creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă.

Neurodegenerative (boli) – neuropatii cronice progresive caracterizate prin pierderea

selectivă şi, în general, simetrică de neuroni din ariile motorii, senzoriale sau cognitive.

Obs. Tipuri în funcţie de aria afectată: cortexul cerebral - boală Alzheimer, boala Pick,

demenţa Lewy; ganglionii bazali - boala Huntington, Parkinson; trunchiul cerebral şi

cerebelul - ataxie Freidreich, atrofie sistemică multiplă, ataxie spinocerebelară tipurile 1, 2,

3, 6, 7 scleroză motorie amiotrofică laterală, parapareză spastică familială, atrofie musculară

spinală, atrofia musculară spinală şi bulbară.

Neuromotor – termen referitor la o fibră nervoasă sau impuls transmis spre efectorii motori.

O

Orteza – un aparat ortopedic care controlează o postură sau o mişcare.

Ortosinteza – operaţie chirurgicală prin care se fixează fragmentele osoase ale unei fracturi.

Os – substanţa care formează scheletul corpului.

Obs. Este format în principal din calciu fosfat şi calciu carbonat. Serveşte ca rezervor de

calciu şi joacă un rol esenţial în menţinerea calcemiei.

Osificare – procesul de formare al ţesutului osos.

Osificare endoconjunctivă – tip de osificare caracterizat prin metaplazia directă a ţesutului

conjunctiv în ţesut osos. Sinonime: desmala de membrană.

Osificare encondrala – tip de osificare desfăşurat la suprafaţa şi în interiorul unui model

cartilaginos care este distrus şi înlocuit cu ţesut osos fibros sau spongios. Sinonime:

endocartilaginoasă; de cartilaj.

Osteoartrită – proces infecţios acut sau subacut, al extremităţilor osoase articulare sau al

ţesuturilor moi ale articulaţiei cu extindere osoasă; degradarea cartilajului articular

determinată de acţiune mecanică.

Osteoblast – celulă osoasă tânără cu rol major în procesul de osificare, responsabilă de

sinteza, depozitarea şi mineralizarea matrixului (gr. blastos - mugure).

Obs. Unele osteoblaste participă la formarea barierei hematomatriciale, reglând transferul

ionilor între sânge şi MEC; odată cu creşterea valorii stimulului mecanic extern, ţesutul osos

îşi creşte densitatea datorită activităţii osteoblastelor; răspunsul alterat al osteoblastelor

persoanelor în vârstă la stimuli mecanici este responsabil de diminuarea formării ţesutului

osos cu implicaţii în osteoporoză; sub acţiunea unei solicitări mecanice eliberează factorul

de creştere -TGF cu rol în stadiile iniţiale ale diferenţierilor osoase postfractură.

Page 22: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Osteocit – celulă osoasă adultă, cu prelungiri numeroase şi ramificate, adăpostită în cavităţi

numite osteoplaste.

Osteoclast – celulă osoasă gigantă, multinucleată, cu un bogat echipament enzimatic şi rol în

erodarea activă a osului (remaniere osoasă).

Obs. În multe studii este descrisă activarea osteoclastelor şi resorbţia ţesutului osos, sub

impulsul unui stimul mecanic.

Osteocondrită – inflamaţie a oaselor şi cartilajelor respective; deformantă juvenilă

vertebrală/epifizita disecantă – boală articulară (genunchi, şold, cot) constând din necroza

unei porţiuni din epifiza articulară, care, în unele cazuri se desprinde şi devine un corp liber

articular.

Osteodistrofie – termen generic pentru afecţiuni osoase caracterizate prin modificarea

formei, mărimii, consistenţei sau creşterii osului; chistică juvenilă – forma localizată a

osteopatiei fibrochistice observată la tineri, caracterizată prin formaţiuni chistice multiple.

Sinonim: distrofie osoasă.

Osteogeneza – totalitatea proceselor de creştere şi diferenţiere a osului ca organ (gr. osteon -

os + genesis - naştere).

Osteogeneza imperfectă – un grup de afecţiuni moştenite ale ţesutului conjunctiv, rezultat ca

urmare a unor mutaţii ce afectează colagenul din toate structurile corpului şi care determină

fragilitate la nivel osos.

Obs. Cele mai cunoscute tipuri sunt I şi II.

Osteoliză – proces de resorbţie minerală şi organică a osului, care se produce prin acţiunea

invalidantă a ţesutului de granulaţie bogat vascularizat, apărut ca rezultat al unei reacţii

inflamatorii.

Obs. Aspectul histologic al osului este caracterizat prin prezenţa unor spaţii lacunare în

pereţii osoşi ai canalelor din sistemele haversiene; imagine radiografică de transparenţă

osoasă centrală sau marginală, cu limite şterse sau netede, expresia unei resorbţii

osteoplazice patologice.

Osteită – termen generic folosit pentru denumirea inflamaţiilor ţesutului osos.

Obs. Există mai multe forme de osteită: cronică, fibrochistică, nevralgică, etc.

Osteon – unitatea morfofuncţională a ţesutului osos compact; ansamblul format dintr-un

canal Havers, lamelele osoase cu dispoziţie concentrică în jurul acestuia şi componentele

aflate în aceste formaţiuni ( gr. osteon - os).

Obs. Se mai numeşte şi sistem haversian. Denumirea corectă este osteon secundar pentru a

se face distincţia faţă de osteonul primar care se organizează în timpul iniţierii formării

osului.

Osteomielita – inflamaţia măduvei osoase, propagată pe cale sanguină sau de la un proces

inflamator articular.

Obs. De cele mai multe ori este produsă de germeni piogeni (stafilococ, streptococ) sau de

bacilul tuberculos. Osteomielita cauzată de germeni piogeni produce abcese ale măduvei

osului, ca şi ale substanţei osoase, care se necrozează şi se elimină sub formă de fragmente

numite sechestre.

Osteopatie – termen generic utilizat pentru desemnarea oricărei boli osoase.

Osteoplaste – cavităţi stelate sau fuziforme din structura lamelelor osoase în care se găsesc

osteocitele; prezintă numeroase prelungiri (canaliculi) ce reprezintă calea principală pentru

difuziunea gazelor sanguine şi substanţelor nutritive între sistemul vascular şi osteoane.

Osteoplastia – reprezintă înlocuirea unui os bolnav cu un altul sănătos sau cu material

sintetic capabil să îi preia funcţia de susţinere (gr. plastos -modelat); plastie prin grefă

osoasă.

Page 23: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Osteoporoza – proces patologic caracterizat prin alterarea raportului dintre procesele de

osteoformare şi osteoliză, cu predominarea celor din urmă, demineralizare osoasă, apariţia

unor cavităţi osoase de dimensiuni mărite şi scăderea rezistenţei osoase la fracturi (gr.

phoros - por, canal).

Osteosinteză – intervenţie chirurgicală prin care se fixează fragmentele osoase ale unei

fracturi.

Osteotendinoasă (joncţiune) – regiune de conectare între os şi tendon.

Osteotomia – intervenţie chirurgicală constând din secţionarea unui os în scopul obţinerii

axării, derotării, alungirii, scurtării sau sprijinului său.

P

Paralizie – diminuarea sau dispariţia funcţiei motorii musculare, datorată leziunilor

sistemului nervos central sau periferic. Sunt însoţite de rigiditatea muşchilor nefuncţionali,

care poate fi dureroasă sau nu, ducând de obicei la atrofie musculară.

Paralizie cerebrală (PC) – termen folosit pentru un grup de tulburări motorii şi de postură

nonprogresive, cauzate de dezvoltarea anormală sau deteriorarea centrilor motori.

Obs. PC este cauzată de evenimente produse înainte, în timpul sau după naştere. Anomaliile

de control muscular care definesc PC sunt adesea însoţite de alte anomalii neurologice şi

fizice.

Pareza – deficit motor într-un grad mai mic decât cel produs de paralizie.

Parkinson (boală) – afecţiune neurologică progresivă (degenerativă) ce apare cel mai

frecvent după vârsta de 50 de ani, asociat cu distrugerea celulelor SNC care produc

dopamina. Sinonim: paralizie agitantă.

Obs. Este cauzată de leziuni ale muşchiului striat şi ale unor structuri nervoase (ex. locus

niger). Se caracterizează prin tremor muscular cu caracter static ale membrelor şi capului

încetinirea mişcării, paralizie parţială facială, particularitate a mersului şi posturii,

fatigabilitate şi rigiditate musculară.

Pas (mers) – perioada cuprinsă între contactul iniţial cu solul al unui picior şi până la

realizarea contactului piciorului opus.

Pas dublu (mers) – totalitatea mişcărilor care se efectuează între două contacte iniţiale

succesive ale aceluiaşi picior (0% şi 100%); unitatea funcţională de mişcare în timpul

mersului, compus din doi paşi simpli.

Pas simplu – totalitatea mişcărilor care se efectuează între contactele iniţiale succesive ale

celor două picioare (lungimea pasului - 72cm; durata - 0.5 sec).

Perioadele mersului – subdiviziunile principale ale ciclului de mers.

Obs. Mersul este împărţit în perioade (de sprijin şi pendulare); perioadele sunt subdivizate în

6 faze, din care două, de foarte scurtă durată, au fost numite momente. Vezi fazele mersului.

Perioada de propulsie (mers) – perioadă dinamică sau de pendulare când piciorul părăseşte

solul şi pendulează către anterior fără contact cu suprafaţa de sprijin.

Obs. Perioada de pendulare este împărţită într-o fază de pendulare iniţială (acceleraţie sau

semipasul posterior), momentul verticalei membrului oscilant, şi faza de pendulare finală

(decelaraţie sau semipasul anterior).

Perioada de sprijin – perioadă statică sau de amortizare când piciorul este în contact cu

suprafaţa de sprijin

Obs. Perioada de sprijin se divide în faze: de contact iniţial, poziţia medie de sprijin cu faza

de picior plat, desprinderea călcâiului şi desprinderea degetelor de sol – însumând

desprinderea piciorului de sol şi propulsia.

Page 24: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Periost – membrană conjunctivo-vasculară ce înveleşte oasele, cu rol în nutriţie şi formare

de ţesut osos (creştere în grosime).

Protezare – procedeu prin care se înlocuieşte un organ.

Periostita – inflamaţia periostului, apărută de obicei în cadrul unui proces inflamator osos

sau posttraumatic.

Perimisium – teacă de ţesut conjunctiv fibros care înconjoară fascicolul de fibre musculare

într-un muşchi scheletic.

Pelvis – structură osoasă în formă de bazin din componenţa scheletului uman; format din

oasele coxale (lateral), pube (anterior), sacru şi coccige (posterior); centura pelvină care

leagă trunchiul de membrele inferioare şi susţine coloana vertebrală.

Plan (anatomic) – suprafaţă ce secţionează/intersectează imaginar corpul omenesc sub o

anumită incidenţă. Mişcările au loc în aceste plane în jurul axului perpendicular pe planul

respectiv.

Obs. Planele care împart corpul în două jumătăţi se numesc medio-sagital (dreaptă şi

stângă), medio-frontal (anterioară şi posterioară) şi medio-transversal (superioară şi

inferioară). La intersecţia celor trei plane se găseşte centrul de greutate al corpului (S2).

Planul sagital este cel care divide corpul într-o parte stângă şi într-o parte dreaptă.

Prin extensie numim planul sagital orice plan paralel cu cel sus menţionat. Este

planul în care se execută mişcările vizibile din profil , în jurul unui ax transversal

(frontal)

Planul frontal este cel care divide corpul într-o parte anterioară şi una posterioară.

Este planul în care se fac mişcările vizibile din faţă în jurul unui ax sagital (antero-

posterior).

Planul transversal este cel care împarte corpul într-o parte superioară şi una

inferioară. Este planul în care se realizează mişcările vizibile de sus sau de jos în

jurul unui ax vertical (longitudinal).

Pentru articulaţiile distale mişcările se realizează într-un singur plan (mişcări pure). La

nivelul articulaţiilor proximale (umăr, şold) se realizează mişcări complexe, în mai multe

plane simultan, în timp ce la nivelul articulaţiilor intermediare (cot, genunchi ) mişcările se

realizează în două plane.

Planta – termen anatomic pentru partea piciorului care se aplică pe sol. Sinonim: suprafaţă

plantară, talpa piciorului.

Plasticitate – abilitate de a se adapta la stimuli externi şi interni.

Picior – segmantul terminal al membrului inferior care se gaseşte în contact cu solul în mers

sau poziţie ortostatică.

Picior anterior – segmentul anterior al piciorului, format din metatarsiene şi scheletul

degetelor (falange). Sinonim: antepicior.

Obs. Halucele are rol major în propulsie în timp ce degetele 2-4 asigură stabilitatea în

ortostatism sau mers.

Picior club – afecţiune congenitală în care piciorul prezintă modificări de formă şi statică.

Obs. Piciorul poate prezenta un arc longitudinal foarte înalt (talipes cavus) sau se poate găsi

în dorsiflexie (talipes calcaneus) sau flexie plantară (talipes equinus), abducţie, eversie

(talipes valgus), adducţie, inversie (talipes varus), sau combinaţii diverse ale acestor aspecte

(talipes calcaneovalgus, talipes calcaneovarus, talipes equinovalgus, sau talipes

equinovarus). În ultimul caz diformitatea piciorului constă în: inversie, adductia piciorului

anterior faţă de cel posterior şi equinus (flexie tară). Piciorul nu poate fi eversat şi

dorsiflectat. Sinonim: picior equin congenital.

Page 25: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Picior deformat – termen ce include o serie de condiţii care pot afecta oasele, tendoanele şi

muschii piciorului.

Obs. Există deformaţii dobândite ale piciorului- afecţiuni ce apar pe parcursul vieţii, altele

decât cele secundare fracturilor vicios consolidate. Includ halux valgus, degetele în ciocan,

cele supraductus şi infraductus, halux varus, piciorul plat, antepiciorul plat, antepiciorul

rotund, antepiciorul complex deformat, metatarsus primus varus, etc. şi deformaţii

congenitale ale piciorului (picior strâmb congenital, calcaneus valgus, etc.).

Picior mediu – segmentul mijlociu al piciorului format din oasele tarsului. La acest nivel

este localizat arcul piciorului.

Picior plat – semnifică prăbuşirea boltei plantare responsabilă de o creştere a suprafeţei de

sprijin plantar pe sol.

Obs. Nou născuţii au picior plat deoarece arcurile piciorului nu sunt încă definite. Această

condiţie poate persista şi la vârsta adultă sau poate fi dobândit prin practicarea unor activităţi

care necesită mers îndelungat şi cărarea unor greutăţi. Piciorul plat poate deveni dureros

după pubertate, adesea din cauza unei luări importante în greutate. El este atunci contracturat

şi antrenează o claudicaţie prin eschivarea de la gestul de a se sprijini pe suprafaţa plantară.

În descrierea fazelor mersului este folosit ca termen descriptiv pentru faza de sprijin.

Picior posterior – segmentul posterior al piciorului, format din talus şi calcaneu.

Picior strâmb congenital – corespunde malformaţiilor ce modifică orientarea piciorului în

raport cu gamba.

Obs. Există patru direcţii în care piciorul poate fi deviat în raport cu gamba: în extensie, cu

sprijin pe antepicior (equin); în flexie dorsală; în adducţie (varus); în abducţie (valgus).

Picior varus equin congenital – deformare congenitală a unuia sau ambelor picioare ce

asociază equin şi varus calcanean, adducţie şi inversie a antepiciorului şi mediopiciorului,

atrofie a musculaturii gambei de partea afectată şi lungime mai mică a piciorului comparativ

cu cel sănătos.

Piramidal (tract) – două benzi bine definite formate din axonii motoneuronilor din cortexul

motor, ce pătrund în măduva spinării şi se termină la nivel medular, în cornul anterior

(tractul corticospinal anterior şi tractul corticospinal lateral); cuprinde totalitatea fibrelor cu

origine corticală care coordonează motilitatea voluntară şi mişcările fine.

Obs. Majoritatea fibrelor din acest tract se încrucişează; din acest motiv o leziue la nivelul

emisferei cerebrale drepte va determina un deficit motor pentru partea stângă a corpului.

Piramidal (sindrom) – include toate simptomele cauzate de deteriorarea parţială sau totală a

tractului piramidal şi este caracterizat de: spasticitate, slăbiciune musculară progresivă,

atrofii musculare, exagerearea reflexelor tendinoase profunde, reflexul Babinski pozitiv.

Poliarticular – cu acţiune la nivelul mai multor articulaţii.

Poliartrită – inflamaţie simultană a mai multor articulaţii; (cronică evolutivă) boală

evolutivă cronică reumatismală progresivă, cu determinări poliarticulare simetrice, de tip

inflamator şi alterare pronunţată a stării generale, ducând cu timpul la deformări şi

anchiloze.

Police – primul deget (degetul mare) al mâinii.

Poliomielita – boală infecţioasă epidemică sau contagioasă provocată de un virus specific,

care produce leziuni anatomice în substanţa cenuşie a măduvei spinării, atingând celulele

nervoase motorii; se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolenţă şi dureri în

muşchii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie

infantilă.

Porozitate (osoasă) – măsură a spaţiilor osoase; inversul densităţii.

Postura – aliniament sau poziţie a corpului sau a părţilor sale.

Page 26: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Postura (static) – postura care nu implică mişcare (imobilă).

Postura (stare de echilibru) – postura care implică mişcare redusă.

Postural (control) – menţinerea stabilităţii posturale sau a echilibrului. Sinonim: echilibru.

Postural (control adaptativ) – strategie pentru menţinerea echilibrului prin modificarea

mişcării ca răspuns la stimulii externi.

Postural (control reactiv) – strategie pentru menţinerea echilibrului (e.g. prevenirea căderii)

utilizând acţiunea musculară.

Postural (control static) - strategie pentru menţinerea proiecţiei centrului de greutate în

interiorul bazei de susţinere a corpului.

Poziţie anatomică – poziţie de echilibru standard raportat la care se descrie mişcarea

corpului. Corpul este în ortostatism cu membrele inferioare lipite, paralele şi membrele

superioare de-a lungul corpului, palmele privind în afară (poziţie de drepţi anatomic).

Poziţia (perioada) medie de sprijin (mers) – prima parte a susţinerii unilaterale din ciclul

mersului. Vezi fazele mersului.

Poziţie neutră – poziţie de referinţă a articulaţiilor în poziţia anatomică.

Pre-pendulare (mers) – elementul final al perioadei de sprijin (50-60% din ciclul mersului);

din punct de vedere funcţional este mai legat de faza de balans decât de cea de sprijin.

Sinonim: ridicarea degetelor de pe sol; contact terminal. Vezi fazele mersului.

Pronaţie – mişcare de rotaţie internă a mâinii şi antebraţului, astfel încât palmele sunt

orientate în jos sau posterior; – mişcare de rotaţie a piciorului asociată cu abducţie şi flexie

dorsală prin care se ridică marginea externă a piciorului şi toată greutatea se sprijină pe

marginea internă.

Propriocepţie – simţ responsabil cu percepţia poziţiei corpului, posturii, echilibrului

mişcării; activat de stimuli provenind din interiorul organismului cu referire la poziţia

spaţială, activitatea musculară şi mişcare. Sinonim: simţ kinestezic.

Proprioceptiv (deficit) – un defect de propriocepţie.

Proprioceptiv (poziţionare) – poziţionare a membrelor sau a capului şi gâtului, ca răspuns la

stimulii proprioceptivi; baza reflexelor posturale.

Proprioceptiv (reflex) – un reflex care este iniţiat de stimuli proprioceptivi.

Proteza – un dispozitiv care înlocuieşte un organ, preluând funcţiile acestuia.

R

Rata metabolică bazală – cantitatea de energie consumată de corpul uman în repaos total, cu

o activitate psihică normală şi într-un mediu cu temperatură neutră.

Recuperare – procesul prin care o persoană care a suferit un traumatism sau o anumită

patologie îşi recapătă funcţiile normale.

Obs. Reprezintă o „activitate complexă (medicală, educaţională şi socio-profesională), prin

care se urmăreşte restabilirea cât mai deplină a capacităţilor funcţionale, reduse sau pierdute

de către o persoană (adult sau copil), în urma unor boli congenitale sau dobândite, ori a unor

traumatisme, precum şi dezvoltarea mecanismelor compensatorii şi de adaptare, care să-i

asigure în viitor posibilitatea de muncă sau auto-servire, respectiv o viaţă activă,

independentă economic şi/sau social”.

Redoare – rigiditate articulară, limitarea mişcărilor într-o articulaţie, prin organizare

fibroasă, intra- şi periarticulară.

Reducere (osoasă) – repunere în poziţie anatomică în cazul fracturilor şi luxaţiilor, cu sau

fără deschiderea focarului (reducere nesângerândă sau reducere deschisă si reducere

ortopedică).

Page 27: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Remodelare (osoasă) – reprezintă o succesiune de secvenţe alternative de resobţie şi

formare osoasă, având ca rezultat schimbări de formă şi volum în structura ţesutului osos.

Obs. Acest tip de activitate osoasă are loc în scheletul uman de la formare şi până la moarte,

interesând atât osul compact cât şi osul spongios. Dintre factorii implicaţi în geneza

fenomenului atragem atenţia asupra acţiunii factorilor mecanici.

Resorbţie (osoasă) – distrugerea substanţei osoase; demineralizarea osului.

Rotaţie internă (medială) – mişcare în plan transversal care duce o parte a corpului în

interior.

Rotaţie externă (laterală) – mişcare în plan transversal care duce o parte a corpului în

exterior.

S

Sarcomer – unitatea contractilă a fibrei musculare striate. Totalitatea structurilor cuprinse

între două membrane Z succesive.

Obs. Sarcomerul conţine două benzi formate din miofilamente de actină şi miozină. În

timpul contracţiei musculare filamentele alunecă unele printre celelalte determinând

scurtarea sarcomerului.

Schelet apendicular – oasele membrelor, inclusiv centura scapulară şi pelvină.

Schelet axial – oasele ce formează axa corpului, respectiv craniul, coloana vertebrală,

coastele şi sternul.

Sciatică (durere) – durere rezultată prin iritaţia nervului sciatic care radiază tipic în

regiunea fesieră şi posterioară a coapsei.

Obs. Deşi sciatica poate fi consecinţa unei hernii de disc cu compresie nervoasă, orice cauză

de iritaţie sau inflamaţie a nervului spinal va conduce la aceleaşi simptome.

Sechestru (medical) – un fragment de ţesut osos devitalizat ca rezultat al unui proces

patologic sau traumatism; un fragment de os necrotic detaşat ce migrează frecvent.

Sinartroza – clasificare funcţională a unei articulaţii fixe.

Sincondroza – articulaţie în care unirea pieselor osoase se realizează prin cartilaj hialin;

varietate de sinartroză.

Sindesmoza – articulaţie în care unirea pieselor osoase se realizează prin ligamente.

Sindromul tunelului tarsal – un complex de sindroame rezultat prin compresiunea nervului

tibial posterior sau a nervilor plantari în tunelul tarsal, caracterizat prin durere, senzaţie de

amorţeală, furnicături şi parestezii ale plantei.

Sinovial (articulaţie) – clasificare structurală a articulaţiilor mobile, formate din capsula

fibroasă articulară, membrana sinovială, cavitate sinovială, lichid sinovial şi cartilaj

articular.

Sinovial (cavitate articulară) – spaţiu dintre suprafeţele osoase articulare.

Sinovial (lichid) – lichid de consistenţă vâscoasă care se găseşte în articulaţiile sinoviale cu

rol în lubrificare şi reducerea fricţiunii.

Sinovială (membrană) – membrana internă a capsulei articulare într-o articulaţie sinovială

care produce lichidul sinovial.

Sistem nervos central (sistemul nervos al vieţii de relaţie sau sistemul nervos cerebro-

spinal) – reprezentat de organele nervoase care constituie encefalul, adăpostit de cutia

craniană, şi măduva spinării, în canalul medular al coloanei vertebrale.

Sistem nervos periferic – cuprinde componente ale sistemului nervos, care se află în afara

creierului şi a măduvei spinării: nervii cranieni, nervii spinali ganglionii spinali cu

prelungirile lor şi nervii vegetativi.

Page 28: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Spasticitate – afectare musculară care se dezvoltă gradual, ca raspuns la pierderea parţiala

sau completă a controlului supraspinal al funcţiilor măduvei spinării, şi este caracterizată de

modele de activitate alterată a unităţilor motorii, care duc la co-contracţii, tonus muscular

anormal, mişcări anormale ale segmentelor şi control postural anormal; creşterea tonusului

muscular datorată hiperexcitabilităţii în timpul stretch reflex; hipertonie musculară

piramidală.

Stabilitate (articulară) – rezistenţă oferită de diverse ţesuturi periarticulare.

Obs. Exista mai multe subsisteme care asigură stabilitatea unei articulaţii. Acestea sunt

subsisteme pasive, active şi neuronale. Opusul stabilităţii este instabilitatea. Componentele

osoase implicate în instabilitatea articulară pot fi evaluate radiologic. În incidenţa laterală

razele X pot fi folosite pentru a evalua translaţii anterioare (anterolisthesis) sau posterioare

(retrolisthesis). În cazul în care radiografia indică probabilitate semnificativă a translaţiilor,

se pot utiliza evaluări în flexie-extensie. Acest lucru permite o evaluare mai exactă a

problemelor potenţiale de instabilitate.

Stepaj (mers) – tulburare de mers datorată paraliziei muşchilor inervaţi de nervul sciatic

popliteu extern; în timpul mersului, piciorul loveşte solul întâi cu vârful şi apoi cu călcâiul.

Sinonim: mers stepat.

Structură – mod de alcătuire internă al unui sistem, caracterizată prin natura şi proprietăţile

elementelor componente, prin distribuţia lor spaţială, prin conexiunile şi interacţiunile

acestora.

Substanţă osoasă compactă – varietate de ţesut conjunctiv dur (osos), adaptat la maximul

funcţiei de susţinere şi rezistenţă, cu structura macroscopică omogenă, formată din lamele

osoase alipite, fără a delimita cavităţi interioare. Sinonim: os cortical; os lamelar.

Obs. Microscopic este format din lamele osoase dispuse concentric în jurul canalelor Havers

(osteoane), prezentând cavităţi de dimensiuni reduse (canale Havers, lacune osteocitare,

canale Volkman).

Substanţa osoasă spongioasă – varietate de ţesut conjunctiv dur (osos), cu structură

macroscopică asemănătoare cu textura unui burete (poroasă), formată din lamele osoase

(trabecule) orientate în direcţii diferite şi delimitând o serie de cavităţi de mărimi şi forme

diferite (areole) în care se găseşte măduva osoasă hematogenă. Sinonim: ţesut trabecular;

spongioasă osoasă.

Obs. Microscopic organizarea acestei clase de ţesut este bazic lamelară, lamelele osoase

fiind dispuse în general în planul forţelor mecanice ce se exercită asupra osului,

identificându-se cu liniile izostatice.

Supinaţie – mişcare de rotaţie internă a mâinii sau a antebraţului prin care palma priveşte în

sus sau anterior; mişcare de rotaţie internă a piciorului, asociată cu adducţia şi flexia

plantară, prin care se ridica marginea internă a piciorului, astfel încât întreaga greutate a

corpului e suportată de marginea externă.

Suport (medical) – modalitate de susţinere a greutăţii corpului - totală sau parţială. Sinonim:

sprijin.

Suport activ – contribuţia acţiunii musculare pentru asigurarea stabilităţii articulare.

Suport unilateral (mers) – perioda în care greutatea corpului este suportată de un singur

membru inferior.

Suport bilateral (mers) – perioda în care greutatea corpului este suportată de ambele

membre inferioare.

Suport pasiv – contribuţia ţesuturilor necontractile pentru asigurarea stabilităţii articulare.

Susţinător plantar – aparat ortopedic alcătuit de obicei dintr-o lamă de dură de aluminiu,

sudată după un mulaj de gips, pentru susţinerea bolţii în piciorul plat.

Page 29: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Ş

Şchiopătat – mers asimetric cu sprijin inegal şi cu oscilaţii anormale de trunchi, datorat unei

afecţiuni care interesează coloana vertebrală, centura pelviană, un membru inferior sau

ambele membre inferioare, în măsură inegală.

Obs. Poate fi cauzat de durere, alterarea funcţiei musculare, deformări osoase, dezechilibre

neuromusculare de cauze variate.

Şold – parte a corpului omenesc situată între trunchi şi coapsă; regiune anatomică

corespunzătoare articulaţiei membrelor inferioare cu trunchiul (art. coxofemurală).

T

Tabes – stadiu tardiv de neurosifilis caracterizat prin leziuni degenerative ale măduvei

spinării, care se manifestă prin: tulburări ale sensibilităţii profunde, lipsă de coordonare a

mişcărilor, puternice dureri viscerale, modificări pupilare, atrofie optică, tulburări trofice,

sfincteriene; poate apare la 5-20 de ani dupa infectare. Sinonim: ataxie locomotorie

progresivă;

Talus – primul dintre oasele tarsiene ale piciorulu. Sinonim: astragal.

Talus valgus – deviaţie a piciorului îndreptată spre exterior.

Talus varus – deviaţie a piciorului îndreptată spre interior.

Tarsiene/tars – regiune a piciorului formată din 7 oase (talus, calcaneu, navicular,

cuneiform medial, intermediar şi lateral, şi cuboid); localizată între gleznă şi metatars.

Tendon – bandă de ţesut fibros conjunctiv care conectează muşchiul de os.

Tendinită – inflamaţia unui tendon, de obicei datorată suprasolicitării.

Tibie – os al gambei, situat în partea medială.

Tomografie axială computerizată/CT – examen radiologic care utilizează

tomodensitometrul, ori scanerul cu radiaţii x; se obţin imagini numerice ale unor secţiuni

foarte fine prin organele examinate; obţinerea de imagini ale structurilor, create de un

computer care preia datele de la mai multe imagini radiologice şi le transcrie sub formă de

imagine printr-un afisaj în nuanţe de cenuşiu cu redarea secţiunii anatomice pe un ecran.

Transplant – reprezintă introducerea unui organ sau fragment de organ pe cale chirurgicală

într-un organism viu, în scopul înlocuirii organului respectiv, care poate fi uzat sau distrus,

şi restabilirea legăturilor vasculare ale organului transplantat cu organismul primitor.

Traumatism – leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înţepături

etc.; ansamblul tulburărilor de ordin local şi general care apar în urma acţiunii unui agent

extern violent.

Tredelenberg (postura) – mers patologic caracterizat prin “căderea” pelvisului în timpul

poziţiei medii de sprijin datorită insificienţei sau paraliziei adductorilor şoldului.

Trendlenburg (semn) – un semn depistat prin examenul fizic, asociat cu diferite anomalii de

şold (insuficienţă musculară a abductorilor sau luxaţie congenitală de şold, artrită reumatică,

osteoartrită), în care pelvisul “cade” de partea opusă faţă de locul afecţiunii în timpul

staţiunii unilaterale pe membrul afectat.

Obs. În timpul mersului, compensarea are loc prin înclinarea trunchiului spre partea afectată;

sprijinul pe piciorul bolnav se face înclinând toracele de aceeaşi parte în vreme ce bazinul se

înclină în jos spre partea opusă datorită insuficienţei muşchiului fesier mijlociu a cărui

contracţie nu mai este eficientă ca să facă abducţia bazinului pe coapsa de sprijin.

Tropomiozina – proteină reglatoare localizată la nivelul miofilamentelor de actină.

Obs. Din loc în loc, la capetele moleculelor de tropomiozină se găsesc moleculele de

troponină (50.000 D) (formate din trei proteine). În general, o tropomiozină însoţeşte 7

molecule de actină.

Page 30: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Troponina – proteină reglatoare care se leagă atât de tropomiozină cât şi de actină. Atunci

când se combină cu calciu, influenţează tropomiozina pentru a iniţia contracţia musculară.

U

Unghiul de stabilitate – unghiul format de proiecţia centrului de greutate cu linia care

uneşte centrul de greutate cu marginile bazei de susţinere. Stabilitatea creşte cu cât unghiul

este mai mare.

Unitate mecanică – totalitatea fasciculelor alcătuind o porţiune funcţională distinctă,

acţionând în acelaşi sens.

Obs. Unităţile mecanice din cadrul unui muşchi au acţiune opusă între ele. Descompunerea

în unităţi mecanice se întâlneşte la muşchii voluminoşi sau laţi alcătuiţi din porţiuni cu

orientare diferită.

Unitate motorie – ansamblul morfo-funcţional constituit din neuronul motor spinal,

prelungirea sa axonală, ramificaţiile lor şi totalitatea fibrelor musculare ataşate sinaptic;

formată din α-neuronii motori şi toate fibrele musculare inervate de aceştia, toate aceste

fibre vor fi de acelaşi tip (roşii- lente sau albe-rapide).

Obs. Atunci când o unitate motorie este activată, toate fibrele acesteia se vor contracta.

Grupurile de unităţi motorii lucrează adesea împreună pentru a coordona contracţia

muşchiului. Numărul de fibre musculare în cadrul fiecărei unităţi motorii este variabil: 400-

2000 la muşchii implicaţi în mişcări grosiere (muşchii coapsei), 1-4 fibre la muşchii

extrinseci ai globului ocular. În general, numărul de fibre musculare inervate de o unitate

motorie variază în funcţie de gradul de implicare kinetică a diverselor grupe musculare şi de

gradul de fineţe şi precizie a mişcării. Cu cât numărul de fibre musculare este mai mic, cu

atât precizia mişcării e mai mare.

V

Valgus – deviere a unui membru sau segent de membru în afara axului longitudinal normal,

astfel încât unghiul extern de 180° scade.

Obs. Există un grad oarecare de valgus fiziologic (la cot, genunchi, gleznă); depăşirea

acestui grad are semnificaţie patologică.

Valgusul antepiciorului – patologie a piciorului în care antepiciorul suferă o eversie în timp

ce articulaţia subtalară şi calcaneul sunt în poziţie neutră.

Obs. Există 2 tipuri: valgus total (toate degetele sunt orientate în jos) sau flexia plantară a

primei raze.

Varus – deviere a unui membru sau segment de membru înăuntrul axului longitudinal

normal, astfel încât unghiul intern de 180° scade.

Obs. Există un grad oarecare de varus fiziologic (umăr, mână, şold); depăşirea acestui grad

are semnificaţie patologică.

Varusul piciorului posterior (calcaneal) – patologie a piciorului în care calcaneul suferă o

inversie în timp ce articulaţia subtalară este în poziţie neutră şi antepiciorul este

perpendicular pe gambă.

Varusul antepiciorului – patologie a piciorului în care antepiciorul suferă o inversie

(halucele mai sus decât degetul 5) în timp ce articulaţia subtalară şi calcaneul sunt în poziţie

neutră. Cauzează frecvent hiperpronaţie.

Viteză de mers – distanţă parcursă într-un timp dat; măsură a capacităţii funcţionale utilizată

frecvent de clinicieni.

Page 31: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

ANALIZA MIŞCĂRII UMANE

GLOSAR TEHNIC

(DE TERMENI DE

INGINERIE BIO-MEDICALĂ)

Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform for

Extended Human Motion Investigation in

Orthopedics

Acronimul proiectului ORTHO-eMAN

Numarul proiectului LLP-LdV/ToI/2011/RO/008

Program Leonardo da Vinci - Transfer de Inovatie

Data documentului 31.05.2013

Elaborat de UCV/Taina Avramescu, Dorin Popescu, Dan

Selisteanu

Pachet de lucru WP5

Nivel de diseminare PU

WEB site http://www.ortho-eman.ro

Acest proiect a fost finantat cu suportul Comisiei Europene. Continutul proiectului nu reflecta in mod necesar pozitia ANPCDEFP sau a Comisiei

Europene si nu implica in nici un fel responsabilitatea acestora.

Page 32: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Termeni de fizică medicală şi de biomecanică

A

Abducţie - mişcare în plan frontal care îndepărtează o regiune a corpului de linia mediană a

corpului.

Actina – proteină contractilă ce formeaza filamentele subtiri de la nivelul sarcomerului

Adducţie - mişcare în plan frontal care duce o regiune a corpului spre linia mediană a

corpului.

Acceleraţie - raportul dintre variatia vitezei unui corp şi intervalul de timp în care se produce

variatia corespondentă.

Obs. Poate fi liniară – de translaţie şi unghiulară – de rotaţie.

Alungire – acţiunea sau procesul de creştere în lungime.

Alungire (deformare, tensiune, efort) – înălţimea (L)/înălţimea originală (L0); reprezintă o

descriere a deformării în termenii deplasării relative a particulelor într-un corp.

Obs. În ştiinţele fizice şi inginereşti, reprezintă un număr care descrie deformarea relativă

a materialelor elastice, plastice şi fluide ca urmare a aplicării unor forţe. Apare în tot

materialul atunci când particulele acestuia sunt deplasate faţă de poziţia lor normală.

Alungirea normală este determinată de forţele perpendiculare la planurile sau secţiunile

transversale ale materialului, cum ar fi, de exemplu, într-un volum care este sub presiune

din toate părţile. Alte definiţii:

1. Condiţia unui material de a fi deformat sub acţiunea forţelor aplicate asupra acestuia.

Alungirea este măsurată ca raportul dintre deformare şi dimensiunea iniţială a

materialului; deformare tensională ce exprimă alungirea materialului în raport cu

lungimea iniţială; 2. Leziune a unui muşchi sau tendon datorată unui stres mecanic excesiv

(întindere excesivă sau suprasolicitare.) Poate rezulta dintr-un impact direct care presează

muşchiul de os.

Analiză cinematică – procesul de măsurare a entităţilor cinematice utilizate în descrierea

mişcării.

Obs. În inginerie, de exemplu, analiza cinematică poate fi utilizată pentru determinarea

domeniului de mişcare pentru un mecanism dat, şi invers, în cadrul sintezei cinematice se

proiectează un mecanism pentru un anumit domeniu dorit de mişcare. Nu se ocupă de

masele sau forţele care cauzează mişcarea.

Analiza mersului – evaluarea manierei sau stilului de mers, realizată de regulă prin

observarea mersului individual natural în linie dreaptă.

Obs. Scopul analizei mersului este de a oferi perspective ştiinţifice şi clinice atât în mersul

normal, cât şi în cel patologic, astfel încât anomaliile de mers să poată fi cât mai precis

evaluate. Tehnicile de evaluare sunt diverse, pornind de la simpla analiză clinică

observaţională şi până la analize complexe realizate în cadrul unor laboratoare specializate

Analiza mişcării – studiază metodele şi aplicaţiile în care una sau mai multe imagini

consecutive dintr-o secvenţă de imagini sunt procesate pentru a produce informaţii pe baza

mişcării aparente din imagini.

Analiza mişcării umane – investigarea mişcării umane pentru a cunoaşte structura,

funcţionalitatea şi eficienţa acesteia.

Obs. În domeniul medicinei, sportului şi supravegherii video, analiza mişcării umane a

devenit un instrument de diagnosticare şi de investigaţie. Poate fi împărţită în trei categorii:

recunoaşterea activităţii umane, urmărirea mişcării umane şi analiza mişcării corpului şi a

unor părţi ale corpului.

Analiză temporală – evaluare pe baza evoluţiei în timp.

Page 33: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Anatomie dinamică – studiul anatomiei umane din punct de vedere dinamic sau al mişcării.

Anizotrop (material) – fizicienii utilizează termenul de anizotropie pentru a descrie

proprietăţile dependente de direcţie ale unui material. Obs. Anizotropia este proprietatea de

a fi dependent de direcţie, şi este opusă izotropiei, care implică proprietăţi identice în orice

direcţie. Poate fi definit ca o diferenţă, atunci când este măsurată de-a lungul diferitelor

axe, în proprietatea fizică a unui material (absorbanţă, index de refracţie, densitate etc.).

Un exemplu de material anizotrop este lemnul, care este mai uşor de tăiat de-a lungul

fibrelor decât transversal. Osul uman este un material anizotrop.

Articulatie – legatura dintre 2 oase, permiţând miscarea segmentelor ataşate.

Obs. O articulaţie este formată de obicei din ţesut conjunctiv fibros şi cartilaj ce acoperă

suprafeţele osoase. Articulaţiile sunt clasificate de obicei după tipul de mişcare pe care îl

permit şi forma suprafeţelor articulare: articulaţii sferoidale, articulaţie în balama;

articulaţii condiloidiene, articulaţii în pivot sau trohoide; articulaţii trohleare şi articulaţii

selare. Mişcările care pot avea loc în articulaţii pot fi: simple (de alunecare, în care cele 2

suprafeţe osoase alunecă una pe cealaltă:, angulare sau de flexie - extensie, în care unghiul

format între 2 oase creşte sau scade; de rotaţie în care segmentul se deplasează intern sau

extern faţă de un ax de rotaţie; de abducţie-adducţie în care segmenul se îndepărtează sau

se apropie de linia mediană a corpului. Mişcările compuse includ circumducţia ce survine

într-o articulaţie formată dintr-un cap articular şi o cavitate articulară; osul lung descrie un

con.

Artrocinematica - analiza mişcărilor relative care apar între suprafeţele conjugate ale unei

articulaţiii (de rostogolire, alunecare sau pivotare).

Axe ale mişcării (anatomic/biomecanic) - axe de orientare utilizate în descrierea

formaţiunilor anatomice şi a mişcării..

Obs. Sunt situate în cele trei direcţii ale spaţiului, trec prin centrul de greutate (S1) se

intersectează sub unghiuri drepte şi se numesc: longitudinală, sagitală şi transversală.

Delimitează plane în care se realizează mişcarea.

Axa longitudinală – axă de orientare utilizată în descrierea formaţiunior anatomice şi/sau a

mişcării, cuprinsă între un punct polar superior, numit vertex şi un punct polar inferior, situat

în centrul bazei de susţinere a corpului; ea este perpendiculară pe orizontala solului. Similar

axa lungimii corpului.

Axa sagitală - axă de orientare utilizată în descrierea formaţiunior anatomice şi/sau a

mişcării ; trece prin centrul de greutate al corpului şi are o direcţie antero-posterioară.

Sinonim axa profunzimii corpului.

Axa transversală - axă de orientare utilizată în descrierea formaţiunior anatomice şi/sau a

mişcării ; trece prin centrul de greutate al corpului şi este paralelă cu orizontala

solului.Sinonim axa lăţimii corpului.

Axă de rotaţie – o linie imaginară perpendiculară pe planul de rotaţie, care trece prin centrul

de rotaţie în raport cu care se roteşte sistemul dat (în cazul miscarii de pivotare -punct de

pivotare).

B Balans (fază a mersului) – perioadă în care piciorul nu este în contact cu solul în timpul

mersului.Sinonim pendulare.

Baza de susţinere a corpului – suprafaţă de formă geometrică variabilă, delimitată de

marginile externe sau de punctele prin care segmentele corpului iau contact cu solul.

Obs. Cu cât baza de sustţnere este mai mare, menţinerea echilibrului este mai uşoară; cu

căt se micşoreaza mai mult, menţinerea echilibrului devine mai dificilă.

Page 34: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Biomecanică – studiul mecanicii unui corp viu, în special a forţelor exercitate de muşchi şi

de gravitaţie asupra structurii scheletice; studiul structurii şi funcţiei sistemelor biologice

(organisme umane, animale, plante, organe şi celule) prin intermediul metodelor mecanicii.

(gr. Bios – viaţă + lat. mechanicus - mecanică)

Braţ (anatomic) – segment al membrului superior situat între umăr şi antebraţ.

Braţul momentului – distanţa perpendiculară de la axa de rotaţie la linia de acţiune a forţei

(braţul cuplului).

Braţul pârghiei – matematic, cuplul este definit ca produsul vectorial dintre braţul pârghiei

şi forţă, care tinde să producă o rotaţie. Amplitudinea cuplului depinde de trei mărimi: forţa

aplicată, lungimea braţului pârghiei dintre axă şi punctul de aplicare a forţei, şi unghiul

dintre vectorul forţei şi braţul pârghiei.

C

Cadenta (mers) – tempo de mers exprimat în paşi pe minut; descriptor temporal al mersului.

Centru de greutate – punctul unui corp în care energia potenţială gravitaţională a corpului

este egală cu cea a unei singure particule de aceeaşi masă cu a corpului, localizată în acel

punct, şi asupra căruia acţionează rezultanta forţelor gravitaţionale ale particulelor

componente; punctul în care se consideră că acţionează întreaga greutate a corpului şi, prin

urmare, în care toate părţile componente ale corpului sunt în echilibru.

Obs. Într-un câmp gravitaţional uniform, acest centru coincide cu centrul de masă al

corpului. Poziţia centrului de greutate variază în funcţie de forma obiectului. La obiectele

cu formă regulată, centrul de greutate coincide cu centrul geometric. La obiectele cu formă

neregulată şi variabilă (aşa cum este corpul uman), centrul de greutate nu poate fi definit cu

uşurinţă şi acesta se modifică la fiecare schimbare a poziţiei corpului; poate chiar să nu se

situeze în corpul fizic. Centrul de greutate al unui corp poate coincide cu centrul geometric,

în special dacă acest corp este simetric şi este compus dintr-un material omogen. La

obiectele asimetrice, neomogene sau cu cavităţi, centrul de greutate se poate situa la o

anumită distanţă de centrul geometric, precum şi la un punct din spaţiu în exteriorul

obiectului, cum ar fi de exemplu între picioarele unui scaun.

Aproape de suprafaţa pământului, unde gravitaţia acţionează în jos ca o forţă paralelă la

câmp, centrul de greutate şi centrul de masă coincid. Studiul dinamicii unor avioane,

vehicule şi nave presupune că sistemele se mişcă în apropierea pământului, şi prin urmare

termenii de centru de greutate şi centru de masă sunt interşanjabili.

Centru de masă – punct al unui sistem de corpuri sau al unui corp extins în care se

consideră concentrată toată masa sistemului şi în care se consideră că se aplică forţele

externe; punctul în jurul caruia corpul se echilibreaza fara a avea tendinta de rotatie..

Ciclu de mers - perioada dintre contactul iniţial al unui picior cu solul şi următorul contact

iniţial al aceluiaşi picior cu solul.

Obs. Fiecare ciclu de mers include două perioade de sprijin dublu si doua perioade de

sprijin unilateral.

0-10%: Perioada de sprijin dublu

10-50%: Membrul inferior drept este in faza de sprijin unilateral (perioada de sprijin);

concomitent membrul inferior stâng este in faza de pendulare

50-60%: Perioada de sprijin dublu

60-100%: Membrul inferior stâng este în faza de sprijin unilateral (perioada de sprijin)

pentru ultimele 40% din ciclul mersului; concomitent membrul inferior drept este în faza de

pendulare.

Page 35: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Cinematică – descrierea mişcării în raport cu spaţiul şi timpul, fără luarea în considerare a

forţelor implicate.

Obs. Cinematica este o ramură a mecanicii clasice care descrie mişcarea punctelor,

corpurilor (obiectelor) şi sistemelor de corpuri (grupuri de obiecte) fără considerarea

cauzelor mişcării.

Cinetică – studiul mişcării şi a cauzelor acesteia; acea parte a mecanicii clasice care se

ocupă de relaţia dintre mişcarea corpurilor materiale şi forţele care acţionează asupra lor.

Circumductie - combinaţie succesivă între mai multe mişcări fundamentale prin care un

segment trece succesiv prin poziţiile de flexie, abducţie, extensie, adducţie şi revine la

poziţia de flexie; se poate executa şi invers cu punct de plecare din orice poziţie.

Coapsă - segment al membrului inferior situat între bazin şi gambă.

Comportament dinamic – descrierea modului în care un sistem sau o unitate individuală

evoluează în raport cu timpul.

Comprimare – aplicarea unor forţe în echilibru îndreptate spre interior (de „împingere”)

asupra diferitelor puncte ale unui material sau structuri, adică a unor forţe care nu au

rezultantă sau cuplu, astfel încât să se reducă dimensiunea obiectului pe una sau mai multe

direcţii. Altă definiţie: rezultatul supunerii unui material la stres (tensiune) compresiv.

Obs. Comprimarea exprimă contracţia materialului în raport cu dimensiunea sa iniţială;

Compresiune – solicitare realizată pe secţiunea unui corp de doua forte rezultante coaxiale,

egale, opuse si convergente.

Conformitate (complianţă, capacitate de cedare) – măsură a relaţiei dintre deformare şi

efort. Inversa rigidităţii.

Obs. În medicină, complianţa descrie gradul în care pacientul urmează în mod corect

prescripţiile medicale.

Contractie concentrica - contractie realizata de către muşchiul responsabil pentru această

mişcare prin care se realizează apropierea inserţiilor musculare si scurtarea muschiului.

Obs. Cuplul produs de forta musculara este mai mare decât cuplul extern, şi din acest motiv

muschiul este capabil să se scurteze în timp ce depaşeste sarcina externă.

Contractie excentrica – contractie efectuată de un muşchi prin cedarea progresivă a stării

sale de contracţie; se produce îndepărtarea inserţiilor musculare.

Obs. Cuplul produs de forta musculara este mai mic decât cuplul extern, mişcarea in

articulaţie se produce mai lent decât ar trebui conform sarcinii externe.

Contractie izometrica - actiune musculară în care se produce o forţă fără modificarea

lungimii muşchiului.

Contractie musculara – stare internă in care un muschi exercită activ o forţă indiferent daca

se scurtează sau se alungeşte; acţiunea musculară care conduce la producerea unei forţe.

Conservarea energiei – principiu care afirmă că energia totală a unui sistem izolat rămâne

constantă indiferent de schimburile din interiorul sistemului.

Obs. Principiul conservării energiei stipulează că energia nu poate fi creată sau distrusă,

deşi se poate transforma dintr-o formă în alta.

Conservarea momentului – principiul conform căruia atunci când un sistem de puncte

materiale este supus numai acţiunii unor forţe interne pe care obiectele le exercită unele

asupra altora, momentul vectorial total al sistemului este constant.

Cot - articulaţie realizată între humerus, radius şi ulnă; situată intre braţ si antebraţ.

Cuplu – efect al unei forţe care tinde să determine o răsucire sau torsiune în jurul unei axe.

Utilizat de asemenea ca sinonim pentru moment, ca efect al unei forţe care tinde să

determine o rotaţie a corpului în jurul unei axe de rotaţie.

Page 36: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Cupluri cinematice - două segmente mobile apropiate realizează un cuplu cinematic. De

exemplu: gambă-picior, braţ-antebraţ, antebraţ-mână.

Obs. În mecanică se descriu trei tipuri de cupluri cinematice: de translaţie, de rotaţie şi

helicoidale. În biomecanica corpului omenesc nu se întâlnesc cupluri de translaţie, cele

helicoidale sunt rare (de exemplu, articulaţia gleznei), iar cele de rotaţie sunt frecvente (de

exemplu, antebraţ-mână).

Cuplul de forţe - format din două forţe paralele care acţionează asupra pârghiilor osoase, dar

în direcţii opuse.

D

Defectare (structurală) – se referă la pierderea capacităţii de încărcare (de transport) a unei

componente din cadrul structurii sau a structurii însăşi.

Obs. Defectarea structurală este iniţiată atunci când materialul este tensionat până la limita

de rezistenţă, cauzând astfel ruperea sau deformări excesive.

Deformaţie - rezultatul procesului de modificare a formei sau dimensiunilor unui corp, fara

alterarea continuităţii corpului.

Deformaţie elastică – deformaţia care dispare, cu revenire la forma initială odata cu

dispariţia acţiunii generatoare.

Deformaţie plastică – deformaţia care persistă şi după înlaturarea actiunii generatoare.

Deformaţie specifica - raportul dintre deformaţia liniară si lungimea iniţială.

Densitate osoasă – măsurătoare corespunzătoare densităţii minerale a osului, exprimată ca

masa minerală pe unitatea de volum de os şi evaluată de regulă pe baza unei scanări

radiologice a zonei inferioare a coloanei vertebrale sau a şoldului.

Obs. Măsurătorile densităţii osoase sunt utilizate pentru diagnosticarea şi monitorizarea

osteoporozei şi a altor boli ale oaselor. Se mai numeşte densitate minerală osoasă. Inversa

porozităţii.

Dependenţa de rata deformării – proprietate a unui ţesut care exprimă faptul că răspunsul

mecanic al acestuia la o sarcină depinde de viteza cu care este deformat ţesutul.

Deplasare - modificarea în timp a poziţiei unui corp în spaţiu.

Deplasare liniară – măsura vectorului liniei drepte de la punctul iniţial şi până la punctul

final al mişcării.

Deplasare unghiulară – măsura unghiului dintre poziţia iniţială şi poziţia finală în cazul

unei mişcări unghiulare; distanţa pe care se mişcă un obiect atunci când se deplasează

circular.

Obs. Este reprezentată prin lungimea arcului cercului trasat pentru reprezentarea mişcării

obiectului în raport cu un punct fix.

Desprindere – ultimul contact al piciorului cu solul la începerea fazei de balans.

Digitizare (discretizare) – reprezentarea unui obiect, imagini, sunet, document sau semnal

(de regulă, un semnal analogic) printr-un set de puncte sau eşantioane ale sale. Rezultatul

este denumit reprezentare numerică sau, mai specific, imagine digitală pentru un obiect şi

respectiv formă numerică pentru un semnal. Achiziţia unui semnal analogic în formă

numerică.

Obs. Digitizarea reprezintă modul principal de a stoca imaginile într-o formă potrivită

pentru transmisie şi prelucrarea pe calculator, fie prin scanarea originalelor analogice bi-

dimensionale sau prin achiziţia cu un echipament dotat cu senzor de imagine (cameră

digitală) sau cu un instrument de tip CT (computer tomograf), fie prin achiziţia unor

informaţii despre obiecte din lumea reală cu dispozitive de scanare 3D.

Page 37: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Dinamic – privind energia sau forţele care produc mişcare, prin opoziţie cu noţiunea de

static.

Directia de miscare. Sensul (direcţia) unei mişcări, în funcţie de aşezarea muşchiului faţă de

axele articulaţiei.

Obs. Planul mişcării este întotdeauna perpendicular pe axul mişcării (axul biomecanic, axul

articular). În acelaşi plan şi în jurul aceluiaşi ax se pot efectua întotdeauna două mişcări de

sens opus pentru realizarea cărora există două grupe musculare (muşchi) deosebite. În plan

sagital, mişcările se realizează în jurul unui ax transversal şi sunt flexia şi extensia (pentru

unele segmente se numesc ante şi retroproiecţie, ex: mişcările în plan sagital ale umărului).

În plan frontal, mişcările se realizează în jurul unui ax sagital; pentru membre se numesc

abducţie şi adducţie, iar pentru trunchi şi gât mişcări de înclinare laterală. Mişcările

corespunzătoare ale degetelor sunt raportate la axul mâinii şi al piciorului.

În plan transversal, mişcările se realizează în jurul unui ax longitudinal şi se numesc

mişcări de rotaţie internă sau externă. Pronaţia şi supinaţia sunt mişcări de rotaţie

particulare care se petrec la nivelul antebraţului şi piciorului.

Distanţă – spaţiul dintre două obiecte sau locaţii; o descriere numerică asupra depărtării

dintre obiecte sau o măsurătoare scalară a anvergurii mişcării unui corp, indiferent de

direcţia în care s-a deplasat; totalitatea traseului parcurs de un corp între cele două puncte de

deplasare (punctul de start si punctul final).

Obs. Atunci când un corp se deplasează de la o poziţie la alta, distanţa pe care se

deplasează este lungimea traiectoriei urmate.

Deplasarea – reprezintă distanţa străbătută de un corp prin unirea celor două puncte de

deplasare (punctul de start şi punctul final) printr-o linie dreaptă (deplasare liniară).

Obs. Un corp ce se roteşte în jurul unei axe realizează o deplasare unghiulară,care se

apreciază prin gradele de rotaţie.

E

Echilibru – starea unui sistem în care toate influenţele concurente sunt compensate, într-o

largă varietate contextuală.

Obs.Un corp rigid este în echilibru mecanic atunci când rezultanta tuturor forţelor care

acţionează asupra tuturor particulelor sistemului este zero, şi de asemenea suma tuturor

cuplurilor care acţionează asupra tuturor particulelor sistemului este zero.In medicină -

mentinerea stabilitatii posturale sau a echilibrului. Similar control postural

Echilibru dinamic – stare în care acceleraţiile sunt în echilibru conform celui de-al doilea

principiu al mecanicii al lui Newton (adică forţa = masa x acceleraţia); un exemplu

particular al unui sistem în regim staţionar.

Echilibru static – stare de echilibru în care nu există acceleraţie.

Obs. De regulă se referă la un echilibru staţionar sau fără mişcare. Un sistem de particule

este în echilibru static atunci când toate particulele sunt în repaus, iar forţa rezultantă care

acţionează asupra fiecărei particule este permanent nulă.

Eficienţă – cantitatea lucrului mecanic produs de către o cantitate dată de intrare metabolică

(cât lucru mecanic poate fi efectuat utilizând o cantitate dată de energie). Raportul dintre

lucru mecanic util efectuat de o maşină, motor, dispozitiv etc. şi energia de alimentare,

deseori exprimat procentual.

Elevaţie – mişcarea unei structuri în direcţia superioară (în sus).

Energie (mecanică) – abilitatea sau capacitatea de a efectua lucru mecanic.

Page 38: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Obs. În fizică, energia mecanică reprezintă suma dintre energia potenţială şi energia

cinetică a componentelor unui sistem mecanic. Energia mecanică este energia asociată

mişcării sau poziţiei unui obiect.

Energie biomecanică – cantitatea de energie metabolică necesară efectuării unei cantitaţi

date de lucru mecanic; energie utilizată în timpul unei activităţi fizice.

Obs. În timpul unor exerciţii fizice grele, muşchii pot arde până la 3000 kJ pe oră. Energia

utilizată în timpul exerciţiilor este singura formă de energie consumată asupra căreia există

un control. Energia consumată de către muşchi reprezintă doar 20% din energia totală în

repaus, dar în cazul exerciţiilor extenuante poate creşte până la 50% sau mai mult.

Energie cinetică – energia mişcării unui obiect, egală cu jumătate din masa obiectului

multiplicată cu pătratul vitezei acestuia.

Obs. Un sistem de corpuri poate avea energie cinetică internă datorită mişcării relative a

corpurilor în interiorul sistemului. Uneori este convenabil să separăm energia cinetică

totală a corpului în energia cinetică de translaţie a centrului de masă al corpului şi energia

de rotaţie în jurul centrului de masă:

Energie cinetică liniară – ½ x masa x viteza liniară2.

Energie cinetică unghiulară – ½ x (momentul de inerţie) x (viteza unghiulară)2. Energia de

rotaţie sau energia cinetică unghiulară este energia cinetică datorată rotaţiei unui obiect şi

reprezintă o parte din energia sa cinetică totală.

Energie de deformare – lucrul extern efectuat asupra unui corp elastic prin care apare o

deformare faţă de starea de repaus este transformat în energie de deformare, care este o

formă de energie potenţială. Energia de deformare sub forma deformării elastice este de

regulă recuperabilă sub forma lucrului mecanic.

Energie mecanică totală – suma dintre energia cinetică liniară, energia cinetică unghiulară

şi energia potenţială ale corpului.

Energie potenţială gravitaţională – energia unui corp dobândită ca rezultat al poziţiei sale.

Obs. Energia unei particule sau a unui sistem de particule ce depinde de poziţie, şi nu de

mişcare. O greutate ridicată, un arc comprimat sau o baterie încărcată au energie

potenţială.

Eversie (miscare) - mişcarea prin care se ridică marginea laterală a piciorului (flexia

dorsală, abducţia şi pronaţia piciorului)

Extensie - mişcare în plan sagital ce duce o regiune a corpului posterior faţă de poziţia

anatomică

F

Fazele mersului – subdiviziunile perioadelor ciclului de mers.

Obs. Mersul este împărţit în 2 perioade (de sprijin şi pendulare); perioadele sunt

subdivizate în faze, din care două, de foarte scurtă durată, au fost numite momente.

Perioada de sprijin se divide în faze: de contact iniţial, picior plat, poziţia medie de sprijin,

desprinderea călcâiului şi desprinderea degetelor de sol – însumând desprinderea

piciorului de sol şi propulsia. Perioada de pendulare este împărţită într-o faza de pendulare

iniţială (acceleraţie sau semipasul posterior), momentul verticalei membrului oscilant, şi

faza de pendulare finală (decelaraţie sau semipasul anterior). Perry divide ciclul mersului

în funcţie de perioade, sarcini şi faze. Prima sarcină e reprezentată de acceptarea şi

încărcarea greutăţii corpului pe membrul de sprijin şi implică o fază de contact iniţial şi o

fază de răspuns la încărcarea greutăţii. A doua sarcină, respectiv sprijinul unilateral pe

membrul de sprijin, include faza poziţiei medii a membrului de sprijin (cu momentul

verticalei membrului de sprijin), faza finală a sprijinului şi o fază de tranziţie spre perioada

Page 39: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

de pendulare, denumită pre-pendulare. A treia sarcină este reprezentă de progresia

membrului inferior contralateral (oscilant) în timpul perioadei de pendulare şi include faza

de pre-pendulare/balans (comună cu cea anterioară), faza de pendulare iniţială, momentul

verticalei membrului oscilant, şi faza de pendulare finală.

Faza de picior plat – când toată suprafaţa plantei este aplicată pe sol. Similar faza de

răspuns la încărcare (încărcarea greutăţii corpului pe membrul de sprijin). Sinonim: iniţiere,

suport sau sprijin.

Obs. Conform clasificării lui Perry faza de contact iniţial şi faza de răspuns la încărcarea

greutăţii fomează prima sarcină, reprezentată de acceptarea şi încărcarea greutăţii

corpului pe membrul de sprijin; 0-20% din ciclul mersului).

Faza poziţiei medii de sprijin (medie de sprijin) – prima parte a susţinerii unilaterale în care

greutatea corpului este proiectată progresiv pe lungimea plantei membrului de sprijin până la

nivelul antepiciorului în timp ce piciorul contralateral părăseşte solul (20-30% din ciclul

mersului). Sinonim: suport/sprijin mijlociu.

Faza sprijinului final – constituie a doua jumătate a sprijinului unilateral şi include

ridicarea călcâiului piciorului de sprijin şi se termină prin contactul cu solul al piciorului

contralateral (30-50% din ciclul mersului). Sinonim: finalizare suport sau sprijin; ridicarea

călcâiului.

Faza de pre-pendulare – elementul final al perioadei de sprijin în care sprijinul se face

numai cu vârful metatarsienelor şi cu degetele; la sfârşitul acestei faze, corpul este împins

înainte şi în sus prin forţa de impulsie a piciorului de sprijin, care apoi devine picior oscilant

(50-60% din ciclul mersului). Similar: iniţiere balans/pendulare; desprinderea degetelor de

pe sol sau contact terminal.

Obs. Pre-balansul reprezintă şi este din punct de vedere funcţional mai legat de faza de

balans decât de cea de sprijin.

Faza de pendulare iniţială (acceleraţie) – începe în momentul în care piciorul părăseşte

solul şi continuă până se atinge flexia maximă a genunchiului (60-73% din ciclul mersului).

Similar: pasul posterior al membrului oscilant.

Faza de pendulare medie – începe după flexia maximă a genunchiului şi se termină când

tibia se găseşte într-o poziţie verticală; include şi momentul verticalei membrului oscilant

(73-87% din ciclul mersului).

Faza de pendulare finală (decelaraţie) – începe când tibia oscilează de la verticală spre

anterior şi genunchiul se extinde maxim pregătind contactul iniţial cu începerea unui nou

ciclu al pasului dublu (87-100% din ciclul mersului). Similar: pasul anterior al membrului

oscilant.

Faza de zbor (alergare) – perioadă a ciclului de alergare în care ambele picioare sunt în aer.

Femur – osul coapsei, situat între pelvis şi gambă. Este cel mai mare os din corpul uman.

Flexibilitate – proprietatea unui material de a putea fi îndoit fără să capete o deformaţie

permanentă.

Flexie - o mişcare în plan sagital ce duce o regiune a corpului anterior faţă de poziţia

anatomică.

Flexie dorsală – mişcare la nivelul gleznei prin care piciorul se deplasează către gambă.

Flexie plantară – mişcare la nivelul gleznei prin care piciorul se îndepărtează de gamba.

Forţă – orice influenţă care determină o schimbare de un anumit tip pentru un obiect, în

ceea ce priveşte mişcarea, direcţia sau geometria acestuia. Alte definiţii: mărime care

caracterizează acţiunea mecanică exercitată de un sistem fizic asupra unui corp, având ca şi

consecinţă modificarea stării de repaus, de mişcare sau deformarea acestuia. Se exprimă în

newtoni (N).

Page 40: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Obs. În termeni cinetici este un vector care are o mărime, o direcţie de acţiune şi un punct

de aplicare, iar în termeni mecanici este produsul dintre masa corpului şi acceleraţie.

Forţă - viteză (relaţia) – proprietatea unui muşchi scheletic conform căreia capacitatea de

producere a forţei este dependentă de viteza de contracţie a muşchiului.

Forţa activă – forţa al cărei efect, provocat îndeosebi de stimularea musculară asupra unui

corp este fie accelerarea, fie încetinirea mişcării acestuia.

Forţa exterioară - forţa care se exercită asupra unui corp datorită acţiunii mecanice a unui

sistem material exterior corpului considerat (ca de exemplu, forta de greutate).

Forţă aerodinamică – forţă exercitată asupra unui corp atunci când există o mişcare a acelui

corp prin aer.

Forţa interioară – forţa care se exercita între punctele materiale apartinând aceluiasi corp,

conform principiului acţiunii si reacţiunii.

Forţa de reacţiune - contraacţiunea realizată de ţesutul asupra căruia acţionează o forţă

mecanică; este egală şi de sens contrar cu forţa de acţiune.

Forţă de reacţiune a solului – forţa egală şi de sens contrar exercitată de către sol asupra

unui obiect aflat în contact cu acesta; forţa exercitată de către sol asupra unui corp în contact

cu acesta.

Observaţie: de exemplu, o persoană care stă în picioare (fără să se mişte) pe sol exercită o

forţă de contact asupra acestuia (egală cu greutatea persoanei) şi în acelaşi timp solul

exercită asupra persoanei o forţă de reacţiune egală şi de sens opus.

Forfecare - solicitarea produsă într-un corp de doua forţe, paralele, egale şi de sens contrar,

cu acţiune perpendiculară pe axa longitudinala a corpului (transversal), lucrând similar ca un

foarfece.

Obs. deformarea de forfecare exprimă îndoirea materialului în direcţia forţei de forfecare.

Este cauzată de forţe care sunt paralele şi sunt cuprinse în planuri sau secţiuni transversale,

cum ar fi, de exemplu, cazul unui tub de metal care este răsucit în jurul axei sale

longitudinale.

Frecare – forţa de rezistenţă la mişcarea relativă a suprafeţelor solide, straturilor de fluid,

precum şi a elementelor de materiale care alunecă unele faţă de altele. Altă definiţie:

rezistenţa dezvoltată la interfaţa a două suprafeţe, acţionând în sens opus faţă direcţia de

mişcare sau împiedicând mişcarea.

Funcţie (biologie) – activitatea realizată la nivelul organismelor vii de către celule, ţesuturi,

organe, sisteme de organe sau de corpul întreg.

Obs. Funcţia este legată şi determinată de anumite structuri anatomice şi biochimice şi nu

poate exista în afara acestora.

G

Gambă – segment al membrului inferior situat între coapsă şi picior.

Genunchi – articulaţie realizată între femur, tibie si patelă; situată intre coapsă si gamba.

Gleznă - articulaţia dintre tibie si oasele tarsului (tibiotarsiană); conectează gamba cu

piciorul

Gravitaţie – atracţia mutuală între toate corpurile şi particulele de materie din univers.

Obs. Principiul gravitaţiei universale al lui Newton afirmă că oricare două particule de

materie din univers se atrag una pe cealaltă cu o forţă care acţionează de-a lungul liniei

care le uneşte, intensitatea acestei forţe fiind direct proporţională cu produsul maselor

acestora şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre acestea.

Page 41: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Gradul de mobilitate/libertate al unei articulaţii - numărul posibilităţilor de mişcare sau al

gradelor de libertate ale elementelor mobile în raport cu elementul fix; grad de limitare ce

indică mobilitatea celor două suprafeţe articulare.

Obs. Mobilitatea articulară depinde de structura articulaţiei; fiecare articulaţie are o gamă

specifică de libertate de mişcare, exprimată în grade.

Tipul de ţesut de legatură între suprafeţele osoase şi forma suprafeţelor osoase determină

clasificarea articulaţiilor în articulaţii fixe, semimobile şi mobile (sinoviale). Articulaţiile

sinoviale pot prezenta 1, 2 sau 3 grade de libertate.

Forma articulaţiilor şi gradele de libertate ale acestora sunt factori importanţi care

determină direcţia şi sensul mişcărilor şi care, în acelaşi timp limitează amplitudinea de

mişcare.

Greutate – forţa de atracţie exercitată asupra unui obiect de către câmpul gravitaţional al

Pământului.

Obs. Greutatea este exprimată deseori în unităţi de masă, dar acest lucru nu este corect din

punct de vedere ştiinţific. Deoarece este o forţă, greutatea se măsoară în newtoni (N), iar un

corp va avea greutatea mg, unde m este masa şi g este acceleraţia în cădere liberă (9.80665

ms−2

).

H

Haluce (hallux) - primul deget (degetul mare) al piciorului.

Hidroxiapatita - componenta anorganica a MEC, dispusă sub forma de cristale orientate cu

axul lung paralel cu cel al fibrelor de colagen.

Hialuronic (acid) – o substanţă vâscoasă care lubrifiaza articulatiile, componentă cheie a

ţesutului conjunctiv.

Obs. La un nivel mai tehnic, acidul hialuric este un glicozaminoglican (anterior denumit

mucopolizaharid), un polizaharid cu lanţ lung neramificat compus din unităţi repetitive

dimerice de acid glucuronic şi N acetil glucozamina.

Histomorfometrie – metodă de măsurare a formei şi dimensiunilor celulare prin plasarea

unei reţele de linii paralele peste imaginile histologice ale unui ţesut (gr. histos - ţesut +

morphe - formă + metron - măsură).

I

Inerţie – rezistenţa la o schimbare a stării de mişcare liniare a corpului.

Interfaţă os - măduvă – stratul de ţesut osos spongios care face trecerea dintre ţesutul

compact al diafizei oaselor lungi şi măduva osoasă din canalul medular central.

Inversie (mişcare) - mişcarea prin care se ridică marginea medială a piciorului ( flexia

plantară, adducţia şi supinaţia piciorului)

Izotrop (material) – tip de material în care proprietăţile mecanice sunt identice în toate

direcţiile.

Obs. Pentru simplificare, în numeroase studii oasele sunt considerate materiale izotrope.

Isocinetic/isokinetic (contractie) – descrie o contracţie realizata la o viteza unghiulara

constantă.

Isotonic (contracţie) - literal inseamna tensiune constantă. Aceasta nu se produce la

subiectii umani in vivo, deoarece nivelul fortei musculare variază continuu şi este extrem de

rar constantă în timpul unei mişcări.

Izometric (contractie) - atitudine fixată printr-o contracţie musculară : sinonim contractie

statică. Inserţiile musculare nu se deplasează, lungimea muschiului ramane constantă şi nu

se produce mişcare.

Page 42: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Î

Încovoiere - solicitarea de extindere uniaxială sau biaxială produsă într-un corp de

momentele încovoietoare care acţioneaza în secţiunile corpului; corpul ia formă curbă prin

deformare.

Încarcare - termen general care descrie aplicarea unei forţe sau a unui moment asupra unui

corp.

L

Labrum - in medicină, un inel fibrocartilaginos (cartilaj fibros) in jurul marginii unei

cavitati articulare osoase. Plural: labra

Lanţurile musculare - reprezintă o asociere în sens longitudinal a grupelor musculare care

pun în mişcare un lanţ cinematic (articular).

Lanţuri cinematice – lanţuri articulare realizate prin asocierea cuplurilor cinematice.

Obs. La formarea unui lanţ cinematic participă mai multe segmente şi deci, mai multe

articulaţii (cupluri cinematice). Lanţurile cinematice pot fi deschise sau închise.

Libertate de miscare - termen ce se refera la direcţia de miscare intr-o articulatie şi la

distanţa între poziţia de limită ale cuplului cinematic (ex. flexie şi extensie maximă).

Ligament – o banda de ţesut conjunctiv care conectează două oase.

Linie (dreaptă) de acţiune a forţei – linia de-a lungul căreia acţionează o forţă, prelungită la

infinit în ambele direcţii de-a lungul liniei vectorului finit al forţei.

Linia de gravitaţie – direcţia gravitaţiei care acţionează asupra unui corp; în mod obişnuit,

se consideră direcţia verticală.

Linii izostatice – reprezintă direcţiile de transmitere în interiorul structurilor osoase a

forţelor mecanice aplicate la suprafaţa oaselor.

Locomoţie - un proces de deplasare al corpului prin care acesta, ca şi entitate, se deplasează

la nivel aerian, acvatic sau terestru.

Lungimea pasului dublu – descriptor spaţial al mersului ce reprezintă distanţa dintre doua

plasări successive pe sol ale aceluiaşi picior; distanţa orizontală acoperită de-a lungul

planului de progresie pe parcursul unui pas dublu, de la contactul initial al unui picior pînă la

contactul initial al piciorului contralateral.

Obs. Se compune din două lungimi de pas simplu, stâng şi drept, fiecare dintre aceştia fiind

distanţa pe care se deplasează fiecare picior printr-o plasare în faţa celuilalt; este egală cu

suma dintre cele două lungimi de pas şi va fi egală pentru membrele inferioare stâng şi

drept, în cazul în care persoana merge într-o linie dreaptă, chiar şi în prezenţa asimetriilor

marcate. Termenul poate fi de asemenea folosit pentru a specifica o lungime medie a

pasului.

Lungimea pasului simplu - descriptor spaţial al mersului ce reprezintă distanţa liniară dintre

doua contacte iniţiale succesive ale celor 2 picioare.

Lăţimea pasului - descriptor spaţial al mersului ce reprezintă distanţa laterală dintre

centrele călcâielor celor doua picioare pentru doi paşi consecutivi, în faza contactului iniţial.

M

Matrix extracelular (MEC) - un material complex format dintr-o componenta organica ce

incude fibre insolubile, microfibrile, proteine solubile si glicoproteine, careia i se ataseaza o

componenta anorganică reprezentată de cristale de hidroxiapatită si calciu-fosfat amorf; este

responsabil de proprietăţtile mecanice şi fiziochimice specifice fiecarui ţesut şi furnizeaza un

suport pentru ataşarea celulară.

Page 43: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Obs. Cele mai frecvente proteine din structura MEC sunt cele din familia colagenului (tip

I,II,III) şi se prezintă sub forma unor fascicule de fibre. Alţi constituenţi sunt reprezentaţi de

proteoglicani, hialuronan, elastină, fibronectină, trombospondină, laminină, sialoproteina

osoasă, tenascină, etc.

Maleola – proeminentă osoasă a tibiei si a fibulei, situata in partea inferioră a gleznei.

Membru oscilant (in mers) - membrul inferior care realizează inaintarea corpului.

Membru de sprijin (in mers) - membrul inferior care sustine greutatea corpului.

Menisc (articular) – disc fibrocartilaginos, existent între unele articulaţii ale corpului cu rol

în atenuarea şocurilor.

Mers - mişcare locomotorie ciclică, care se realizează prin ducerea succesivă a unui picior

înaintea celuilalt; activitate repetitivă formată din mai multe cicluri de mers; toate formele

de deplasare bipedă in care nu exista un interval de timp in care ambele membre inferioare

se află in aer (faza de zbor); serie de mişcări ritmice, alternante ale trunchiului şi membrelor

care conduce la progresia anterioară a centrului de greutate.

Mers fiziologic – temen ce descrie mersul în condiţiile în care este asigurată integritatea

morfofuncţională osteoarticulară, o forţă musculară şi o propriocepţie adecvată.

Mers patologic - devierea de la modelul normal de ambulaţie pentru vârsta corespunzătoare;

o anomalie în maniera sau stilul de mers, de obicei din cauza unor afecţiuni sau leziuni la

nivelul membrelor inferioare, SNC, măduva spinării sau urechea interna. Similar mers

disfuncţional; mers deficient.

Mişcare (de rotaţie) – mişcare în cadrul căreia corpul se roteşte în jurul unei axe. Mişcare

unghiulară.

Miozina – proteina contractila ce formeaza filamentele groase in interiorul unui sarcomer.

Mişcare (rectilinie) – mişcarea de-a lungul unei linii drepte.

Mişcare curbilinie – mişcare de-a lungul unei linii (traiectorii) curbe.

Mişcarea liniară (de translaţie) reprezintă deplasarea unui corp în spaţiu, astfel încât toate

punctele corpului se vor deplasa pe traiectorii paralele; unitate de măsură - metrul (m). Poate

fi rectilinie sau curbilinie.

Mişcarea angulară reprezintă deplasarea unui corp în spaţiu astfel încât fiecare punct al

corpului realizează o distanţă de deplasare proprie, diferită de a celorlalte puncte. Punctele

corpului se deplasează pe o circumferinţă, în jurul unui ax, astfel încât se realizează unghiuri

între poziţia iniţială şi cea finală a segmentului care se deplasează.

Mobilitate (articulara) – abilitatea unei articulatii de a realiza diverse miscari

Mobilitate (miscare) – abilitate de mişcare.

Mobilitate (grad) – masură a mobilitatii articulare.

Model – sistem ce reprezintă suma proprietăţilor reprezentative ale unui sistem complex cu

care prezintă analogii structurale sau funcţionale, realizat în vederea simplificării studierii

acestuia.

Model analitic – ansamblu de ecuaţii care descriu fenomenul fizic studiat şi comportarea

materialului respectiv sub acţiunea solicitărilor exterioare, la care se adaugă condiţii la limită

care descriu interacţiunea structurii considerate cu forţele aplicate.

Obs. Atunci când mărimile de câmp sunt variabile în timp, modelul analitic trebuie să

includă şi condiţiile iniţiale ale acestora. Acest model analitic constituie baza dezvoltării

modelului numeric cu elemente finite, iar valenţele lui predictive stau la baza

performanţelor de simulare ale modelului numeric.

Model bidimensional – model în care analiza informaţiei se realizează în două dimensiuni.

Model geometric – model reprezentat prin domeniul de analiză discretă.

Page 44: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Model numeric – rezultatul procesului de transformare a modelului analitic prin scrierea

relaţiilor care descriu comportarea modelului sub acţiunea diverselor sarcini (încărcări)

mecanice.

Model tridimensional (3D) – model în care analiza informaţiilor este realizată în trei

dimensiuni.

Modelare biomecanică – metodă de studiu bazată pe folosirea modelelor biomecanice;

reproducere schematică a unui sistem complex, sub forma unui sistem similar sau analog

simplificat, efectuată în scopul studierii comportamentului sistemului originar în anumite

condiţii şi în cazul modificărilor acestora.

Obs. În mod frecvent sistemul iniţial este modelat începând cu o unitate de bază repetitivă.

Modul de elasticitate – valoare a tensiunii mecanice până la care deformaţiile corpului sunt

reversibile; raportul dintre încărcarea mecanică şi alungirea structurii.

Moment – efectul unei forţe care tinde să producă o rotaţie în jurul unei axe; proprietate a

unui corp în mişcare care este determinată de produsul dintre masa corpului şi viteza

acestuia.

Momentul ariei de inerţie – măsura rezistenţei unui corp la încovoiere. Al doilea moment al

ariei, cunsocut şi sub numele de momentul ariei de inerţie sau momentul de inerţie al

suprafeţei plane sau al doilea moment de inerţie este proprietatea unei secţiuni transversale

care poate fi utilizată pentru predicţia rezistenţei barelor la încovoiere şi la îndoire, în jurul

unei axe situată în planul de secţiune transversală.

Moment extern - momentul unei forţe externe.

Moment de inerţie – proprietate a corpurilor care se rotesc care defineşte rezistenţa la

schimbarea vitezei unghiulare în raport cu axa de rotaţie.

Moment de inerţie polar – măsură a rezistenţei unui corp la răsucire sau torsiune.

Momen de inerţie masic – măsură a rezistenţei unui corp la rotaţia în jurul unei axe.

Moment de încovoiere - momentul unei forţe cu direcţie transversală faţă de corpul material;

apare în sectiunile transversale.

Moment de torsiune - momentul unei forţe dirijat în lungul axei longitudinale a corpului;

apare în sectiuni transversale.

Momentul forţei - efectul unei forţe care tinde să genereze rotaţie,

îndoire sau răsucire în jurul unei axe; vectorul cu direcţia perpendiculară pe planul definit de

un punct faţă de care se consideră momentul şi linia de forţă.

Obs. Are modulul egal cu produsul dintre forţă şi braţul acestei forţe (distanţa de la punct la

linia de forţă); are tendinţa de a roti corpul în jurul axei care reprezintă suportul vectorului

moment.

Moment intern - momentul unei forţe intene; pe baza principiului acţiunii si reacţiunii, se

grupează în perechi de momente interioare.

Moment liniar – produsul dintre masa unui corp şi viteza acestuia.

Moment net – suma tuturor momentelor (cuplurilor) ce acţionează asupra unui corp.

Moment pasiv - momentul unei forţe pasive.

Moment unghiular – sau moment de rotaţie - este o mărime vectorială conservativă

utilizată pentru a descrie starea generală a unui sistem fizic.

Obs. Momentul unghiular al unui sistem de particule (de exemplu, corpuri rigide) este suma

momentelor particulelor individuale. În cazul unui corp rigid care se roteşte în jurul axei

sale de simetrie, momentul de rotaţie se poate exprima ca produsul momentului de inerţie al

corpului I şi viteza sa unghiulară ω.

Morfogeneza - procesul de formare al structurilor morfologice ale organismelor (gr. morphe

- forma + genos - origine); studiul macro- şi microscopic al creşterii şi formării

Page 45: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

organismului, urmărind cauzele ce determină forma şi structura sa şi legile care le dirijează;

studiul modificărilor de formă apărute la nivelul ţesuturilor vii în procesele de creştere şi

dezvoltare, refacere posttraumatică, regenerare sau procese patologice.

Morfofiziologie – ştiinţa care se ocupă cu studiul structurii şi funcţiei organelor, ţesuturilor

şi celulelor organismului.

O

Oboseală (de material) – alterarea progresivă a unui material supus unei tensiuni alternante;

deteriorare structurală datorată încărcării repetate.

Ortotropic (material) – tip de material în care proprietăţile mecanice sunt diferite pe

direcţiile ortogonale (de exemplu, plastic ranforsat cu sticlă, lemn).

Observaţie: asimilarea osului cu un astfel de material oferă o soluţie intermediară de

aproximare.

Os – substanţa care formează scheletul corpului.

Obs. Este format in principal din calciu fosfat şi calciu carbonat. Serveşte ca rezervor de

calciu şi joacă un rol esenţial în menţinerea calcemiei.

Oscilaţie – mişcare alternativă periodică de o parte şi de cealaltă a unei poziţii de echilibru;

are 3 mărimi caracteristice: frecvenţa, amplitudinea şi faza.

Osificare - procesul de formare al ţesutului osos.

Osteoblast - celulă osoasă tânără cu rol major în procesul de osificare, responsabilă de

sinteza, depozitarea şi mineralizarea matrixului (gr. blastos - mugure).

Obs. Odată cu creşterea valorii stimulului mecanic extern, ţesutul osos îşi creşte densitatea

datorită activităţii osteoblastelor; răspunsul alterat al osteoblastelor persoanelor în vârstă

la stimuli mecanici este responsabil de diminuarea formării ţesutului osos cu implicaţii în

osteoporoză; sub acţiunea unei solicitări mecanice eliberează factorul de creştere -TGF cu

rol în stadiile iniţiale ale diferenţierilor osoase postfractură.

Osteocit – celulă osoasă adultă, cu prelungiri numeroase şi ramificate, adăpostită în cavităţi

numite osteoplaste.

Osteocinematica - analiza mişcării relative a oaselor.

Osteoclast – celulă osoasă gigantă, multinucleată, cu un bogat echipament enzimatic şi rol în

erodarea activă a osului (remaniere osoasă).

Obs. În multe studii este descrisă activarea osteoclastelor şi resorbţia ţesutului osos, sub

impulsul unui stimul mecanic.

Osteogeneza - totalitatea proceselor de creştere şi diferenţiere a osului ca organ (gr. osteon -

os + genesis - nastere)

Osteoliză – proces de resorbţie minerală şi organică a osului, care se produce prin acţiunea

invalidantă a ţesutului de granulaţie bogat vascularizat apărut ca rezultat al unei reacţii

inflamatorii.

Obs. Aspectul histologic al osului este caracterizat prin prezenţa unor spaţii lacunare în

pereţii osoşi ai canalelor din sistemele haversiene; imagine radiografică de transparenţă

osoasă centrală sau marginală, cu limite şterse sau netede, expresia unei resorbţii

osteoplazice patologice.

Osteon – unitatea morfofuncţională a ţesutului osos compact; ansamblul format dintr-un

canal Havers, lamelele osoase cu dispoziţie concentrică în jurul acestuia şi componentele

aflate în aceste formaţiuni (gr. osteon - os).

Obs. Se mai numeşte şi sistem haversian.

Osteoporoza - proces patologic caracterizat prin alterarea raportului dintre procesele de

osteoformare si osteoliză, cu predominarea celor din urma, demineralizare osoasă, apariţia

Page 46: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

unor cavitaţi osoase de dimensiuni mărite si scăderea rezistenţei osoase la fracturi (gr.

phoros - por, canal).

P

Parametru cinematic - marimea deplasarii, vitezei sau acceleraţiei, funcţie de timp; poate fi

liniar, când se refera la mişcarea de translatţe, sau unghiular, când se refera la rotaţie.

Parametru al unui model – valoare numerică ce caracterizează anumite proprietăţi

mecanice ale modelului sistemului.

Patho-mecanică – ramură a fizicii care se ocupă de forţele statice şi dinamice şi de efectul

anormal al acestora asupra corpului uman afectat de boli scheletice, musculare sau

neurologice.

Obs. În corelaţie cu evaluarea clinică a mersului, o deformare patho-mecanică potenţială a

unei extremităţi inferioare a unui membru este identificată atunci când braţul pârghiei este

modificat faţă de profilul normal al membrului O astfel de schimbare este cauzată de factori

neuro-musculari, de viteză sau de echilibru şi determină deplasări excesive verticale sau

orizontale ale centrului de masă.

Pas (mers) – perioada cuprinsă între contactul iniţial cu solul al unui picior si pâna la

realizarea contactului piciorului opus.

Pas dublu (mers) - totalitatea miscărilor care se efectueaza între doua contacte iniţiale

succesive ale aceluiasi picior (0% şi 100%); unitatea functionala de mişcare in timpul

mersului, compus din doi paşi simpli.

Pas simplu - totalitatea mişcărilor care se efectueaza intre contactele iniţiale succesive ale

celor 2 picioare (lungimea pasului - 72cm; durata - 0.5 sec).

Pârghie – structură rigidă fixată la un singur punct la nivelul căreia sunt aplicate două forţe

în două puncte diferite.

Perioadele mersului – subdiviziunile principale ale ciclului de mers.

Obs. Mersul este împărţit în perioade (de sprijin si pendulare); perioadele sunt subdivizate

in 6 faze, din care doua, de foarte scurtă durată, au fost numite momente. Vezi fazele

mersului.

Perioada de propulsie (mers) - perioada dinamică sau de pendulare când piciorul parăseşte

solul şi pendulează către anterior fară contact cu suprafaţa de sprijin.

Obs. Perioada de pendulare este impărtită intr-o faza de pendulare iniţială (aceleraţie sau

semipasul posterior), momentul verticalei membrului oscilant, si faza de pendulare finală

(decelaraţie sau semipasul anterior).

Perioada de sprijin – perioada statică sau de amortizare când piciorul este in contact cu

suprafaţa de sprijin.

Obs. Perioada de sprijin se divide în faze: de contact iniţial, poziţia medie de sprijin cu faza

de picior plat, desprinderea călcâiului şi desprinderea degetelor de sol – însumând

desprinderea piciorului de sol şi propulsia.

Periost – membrană conjunctivo-vasculară ce înveleşte oasele, cu rol în nutriţie şi formare

de ţesut osos (creştere în grosime).

Picior – segmentul terminal al membrului inferior ce ia contact cu solul în mers sau poziţie

ortostatică.

Picior anterior - segmentul anterior al piciorului, format din metatarsiene şi scheletul

degetelor (falange). Sinonim antepicior.

Obs. Halucele are rol major in propulsie în timp ce degetele 2-4 asigură stabilitatea în

ortostatism sau mers.

Page 47: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Picior mediu – segmentul mijlociu al piciorului format din oasele tarsului. La acest nivel

este localizat arcul piciorului.

Picior posterior - segmentul posterior al piciorului, format din talus si calcaneu.

Pivotare - miscarea de rotaţie a unui corp în jurul axei sale longitudinale, atunci când un

singur punct al unei suprafeţe articulare are contact cu un singur punct al suprafeţei

articulare conjugate (pereche).

Pixel – unitate bidimensională pentru aprecierea rezoluţiei unei imagini.

Plan (anatomic) – suprafaţă ce secţionează/intersectează imaginar corpul omenesc sub o

anumită incidenţă; mişcările au loc în plan în jurul axului perpendicular pe planul respectiv.

Obs. Pentru articulaţiile distale mişcările se realizează într-un singur plan (mişcări pure).

La nivelul articulaţiilor proximale (umăr, şold) se realizează mişcări complexe, în mai multe

plane simultan, în timp ce la nivelul articulaţiilor intermediare (cot, genunchi) mişcările se

realizează în două plane.

Plan frontal - plan imaginar ce divide corpul într-o parte anterioară şi una posterioară. Este

planul în care se realizează mişcările vizibile din faţă, în jurul unui ax sagital (antero-

posterior).

Plan transversal - plan imaginar ce împarte corpul într-o parte superioară şi una inferioară.

Este planul în care se realizează mişcările vizibile de sus sau de jos, în jurul unui ax vertical

(longitudinal).

Plan sagital – plan imaginar ce divide corpul într-o parte stângă şi într-o parte dreaptă. Prin

extensie numim planul sagital orice plan paralel cu cel sus menţionat. Este planul în care se

execută mişcările vizibile din profil, în jurul unui ax transversal (frontal).

Obs. Planele care împart corpul în două jumătăţi se numesc medio-sagital (dreaptă şi

stângă), medio-frontal (anterioară şi posterioară) şi medio-transversal (superioară şi

inferioară). La intersecţia celor trei plane se găseşte centrul de greutate al corpului (S2).

Plasticitate - proprietatea unui material de a ramâne cu o deformaţie permanentă dupa ce

forţa care a provocat-o este anulată.

Police - primul deget (degetul mare) al mâinii.

Porozitate (osoasa) – măsură a spaţiilor osoase; inversul densităţii.

Postură – poziţia corpului raportat la spaţiul înconjurător; aliniament sau pozitie a corpului

sau a parţilor sale; orientare statică a segmentelor corpului – ex. ortostatism, poziţie şezândă.

Obs. Postura este determinată şi menţinută prin activitatea coordonată a muşchilor ce

acţionează asupra membrelor, activitatea proprioceptivă, şi simţul echilibrului. Se descrie:

postură (poziţie) dinamică – postură a mişcării întâlnită, de exemplu, în mers şi în

alergare; postura statică – postura care nu implica miscare (imobila).

Potenţial de acţiune – semnal electric care trece de-a lungul membranei unui neuron sau

unei fibre musculare. Poate fi denumit şi impuls nervos cu referire la un neuron sau potenţial

de acţiune muscular cu referire la o fibră musculară.

Poziţia - situarea unui obiect în spaţiu.

Obs. Orice mişcare în spaţiu este relativă, respectiv este considerată convenţională faţă de

un anumit sistem de referinţă considerat, tot convenţional, ca fiind punct fix. Poziţia

corpului sau a unui segment al corpului poate fi apreciată cantitativ (ex. antebraţul este în

flexie de 90° în articulaţia cotului) sau calitativ (ex. antebraţul este în flexie).

Presiune - forţa aplicată pe unitatea de suprafaţă. Unitatea de măsură este pascalul, respectiv

echivalentul unei forţe de 1 N care se aplică pe o suprafaţă de 1 m2 (1Pa =1N/m

2).

Proiecţie (a centrului de greutate) – linie trasată vertical în jos din centrul de greutate până la

bază.

Page 48: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Pronaţie – mişcare de rotaţie internă a mâinii şi antebraţului, astfel încât palmele sunt

orientate în jos sau posterior; mişcare de rotaţie a piciorului asociată cu abducţie şi flexie

dorsală prin care se ridică marginea externă a piciorului şi toată greutatea se sprijină pe

marginea internă.

Proprietăţi de material – proprietăţile generale care caracterizează un material.

Proprietăţi mecanice – proprietăţile care caracterizează comportamentul mecanic al unui

material.

Propriocepţie – simţ responsabil cu percepţia poziţiei corpului, posturii, echilibrului

mişcării; activat de stimuli provenind din interiorul organismului cu referire la poziţia

spaţială, activitatea musculară şi mişcare. Sinonim: simţ kinestezic.

R

Rata metabolismului bazal (RMB) – cantitatea de energie necesară corpului pentru a

menţine homeostazia.

Obs. Reprezintă aproximativ 50-80% din energia zilnică şi este determinată în principal de

masa musculară, deoarece aceasta necesită o cantitate mare de energie.

Rată de deformare – rata modificării deformării în raport cu timpul.

Relaţie lungime-tensiune – proprietatea unui muşchi scheletic conform căreia capacitatea

acestuia de producere a forţei este dependentă de lungimea structurilor contractile şi non-

contractile ale muşchiului respectiv.

Remodelare osoasă – totalitatea proceselor care duc la creşterea volumului osos, controlând

în acelaşi timp şi forma oaselor implicate în procesul de creştere (termen utilizat în

morfofiziologie).

Obs. Acest tip de activitate osoasă are loc în scheletul uman de la formare şi până la

moarte, interesând atât osul compact cât şi osul spongios. Dintre factorii implicaţi in geneza

fenomenului atragem atenţia asupra acţiunii factorilor mecanici.

Resorbţie (osoasa) – distrugerea substanţei osoase; demineralizarea osului.

Rezistenţă (a unui material) – capacitatea de a rezista unui stres aplicat fără a ceda.

Rezistenţă la comprimare – capacitatea de a rezista forţelor de împingere orientate axial.

Rezistenţă la tracţiune – efortul maxim de întindere sau tracţiune înainte de strangulare.

Rigiditate – gradul în care un obiect rezistă la o deformare ca urmare a unei forţe aplicate

asupra acestuia. Conceptul complementar este flexibilitatea sau pliabilitatea: cu cât un

sistem este mai flexibil cu atât este mai puţin rigid.

Rotaţie – mişcare unghiulară în care un corp rigid se miscă pe o traiectorie circulară în jurul

unui punct de pivotare sau în jurul unei axe de rotatie.

Rotaţie internă (medială) - mişcare în plan transversal care duce o parte a corpului în

interior.

Rotaţie externă (laterală) - mişcare în plan transversal care duce o parte a corpului în

exterior.

S

Sarcină – forţă externă aplicată unui corp.

Sarcină maximă – valoarea maximă a sarcinii suportate de un ţesut înainte de a se rupe.

Sarcină mecanică – procesul de schimbări structurale permanente ale unui material la

nivelul căruia se aplică un stres mecanic ciclic; suma tuturor forţelor aplicate şi a

momentelor acestora.

Sarcomer - unitatea contractilă a fibrei musculare striate; totalitatea structurilor cuprinse

intre doua membrane Z succesive.

Page 49: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Obs. Sarcomerul conţine doua benzi formate din miofilamente de actină si miozină.In timpul

contracţiei musculare filamentele alunecă unele printre celelalte, determinând scurtarea

sarcomerului.

Scalar - entitate numerică caracterizată prin mărime; poate fi pozitivă sau negativă.

Segment cinematic – o parte a corpului sau membrelor umane cu mişcare proprie,

independentă sau în interdependentă cu alte mişcări.

Simulare – imitarea unei operaţiuni a unui proces sau sistem real în timp.

Obs. Acţiunea de simulare necesită în primul rând dezvoltarea unui model; acest model

reprezintă caracteristicile sau comportamentul/funcţiile principale ale procesului sau

sistemului fizic sau abstract. Modelul reprezintă sistemul însuşi, iar simularea reprezintă

operarea (evoluţia) sistemului în timp.

Sinartroza – clasificare funcţională a unei articulaţii fixe.

Sincondroza – articulaţie în care unirea pieselor osoase se realizează prin cartilaj hialin;

varietate de sinartroză.

Sindesmoza – articulaţie în care unirea pieselor osoase se realizează prin ligamente.

Sinovial (articulaţie) - clasificare structurală a articulaţiilor mobile, formate din capsula

fibroasă articulară, membrană sinovială, cavitate sinovială, lichid sinovial şi cartilaj

articular.

Sinovial (lichid) – lichid de consistenţă vâscoasă care se gaseşte în articulaţiile sinoviale cu

rol în lubrificare si reducerea fricţiunii.

Sinovială (membrană) - membrana internă a capsulei articulare într-o articulaţie sinovială

cu rol în producerea lichidului sinovial.

Stres (tensiune) de forfecare – componenta tensiunii coplanară cu secţiunea transversală a

unui material.

Obs. Stresul de forfecare apare datorită componentei vectoriale a forţei paralelă cu

secţiunea transversală. Stresul normal, pe de altă parte, apare datorită componentei

vectoriale a forţei perpendiculară pe secţiunea transversală a materialului.

Stres mecanic (tensiune mecanică) – forţa aplicată pe unitatea de suprafaţă.

Obs. Similar cu identificarea tipurilor de forţă există noţiunile de stres compresiv, de

forfecare, tensional, de suprafaţă, maximal.

Substanţa osoasă compactă - varietate de ţesut conjunctiv dur (osos), adaptat la maxim

funcţiei de susţinere si rezistenţă, cu structură macroscopică omogenă, formată din lamele

osoase alipite, fara a delimita cavităţi interioare. Sin. os cortical; os lamelar.

Obs. Microscopic este format din lamele osoase dispuse concentric în jurul canalelor

Havers (osteoane), prezentând cavităţi de dimensiuni reduse (canale Havers, lacune

osteocitare, canale Volkman).

Substanţa osoasă spongioasă - varietate de tesut conjunctiv dur (osos), cu structură

macroscopică asemanatoare cu textura unui burete (poroasă), formată din lamele osoase

(trabecule) orientate în direcţii diferite si delimitând o serie de cavităţi de mărimi şi forme

diferite (areole) în care se gaseşte maduva osoasă hematogenă. Sinonim ţesut trabecular;

spongioasă osoasă.

Supinaţie - mişcare de rotaţie internă a mânii sau antebraţului prin care palma priveşte în sus

sau anterior; mişcare de rotaţie internă a piciorului.

Ş

Şold - parte a corpului omenesc situată între trunchi şi coapsă; regiune anatomică

corespunzătoare articulaţiei membrelor inferioare cu trunchiul (art. coxofemurală).

Page 50: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

T

Talus - primul dintre oasele tarsiene ale piciorului. Sinonim astragal.

Tibie - os al gambei, situat in partea medial.

Tensiune mecanica - măsura intensităţii forţelor interioare dintr-un corp.

Tensională (tensiune, efort) – forţa de tracţiune exercitată de o coardă, un cablu, un lanţ sau

un obiect solid similar asupra altui obiect.

Torsiune – în mecanica solidului, torsiunea reprezintă răsucirea unui obiect datorită aplicării

unui cuplu, deci este exprimat în N·m. În secţiunea perpendiculară pe axa cuplului, tensiunea

de forfecare rezultantă în această secţiune este perpendiculară pe rază.

Tractiune - solicitarea produsă într-un corp de două forţe coaxiale, egale şi de sens opus

(divergente); sinonim întindere.

Transfer (moment, energie) – schimbul de moment sau energie de la un corp la altul.

Translaţie – mişcarea unui corp atunci când un segment de dreaptă ce aparţine corpului

ramâne în permanenţă paralel cu el însuşi.

Torsiune - solicitarea produsă într-un corp de un cuplu de forţe care acţionează în planul

secţiunii considerate; sinonim răsucire.

Tropomiozina - proteina reglatoare localizată la nivelul miofilamentelor de actină.

Obs. Din loc în loc, la capetele moleculelor de tropomiozină se gasesc moleculele de

troponină (50.000 D), formate din trei proteine. În general, o tropomiozină însoteste 7

molecule de actină.

Troponina – proteina reglatoare care se leagă atât de tropomiozină cât şi de actină; când se

combină cu calciul, influenţează tropomiozina pentru a iniţia contracţia musculară.

U

Unghiul de stabilitate - unghiul format de proiecţia centrului de greutate cu linia care

uneşte centrul de greutate cu marginile bazei de susţinere. Stabilitatea creşte cu cât unghiul

este mai mare.

Unitate mecanică - totalitatea fasciculelor alcătuind o porţiune funcţională distinctă,

acţionând în acelaşi sens.

Obs. Unităţile mecanice din cadrul unui muşchi au acţiune opusă între ele. Descompunerea

în unităţi mecanice se întâlneşte la muşchii voluminoşi sau laţi alcătuiţi din porţiuni cu

orientare diferită.

Unitate motorie - ansamblul format de un motoneuron alfa din cornul anterior al măduvei

spinării împreună cu fibrele musculare pe care le inervează.

Obs. Muşchiul striat funcţionează prin jocul coordonat al unităţilor motorii. Numărul de

unităţi motorii activate determină forţa de contracţie a muşchiului.

V

Validare a unui model – furnizarea de dovezi privind precizia modelului utilizat în

comparaţie cu structura reală; o altă formulare: evaluare a modelului.

Vâscoelasticitate - comportare concomitentă elastică şi vâscoasă a unui material.

Vâscozitate - proprietatea unei substanţe lichide de a opune rezistenţă la schimbarea

ireversibilă a poziţiei elementelor de volum constituente şi de a disipa energia mecanică sub

forma de caldură.

Vector - marime fizică orientată, determinată de mărime, punct de aplicaţie (origine),

direcţie şi sens.

Velocitatea - mărime vectorială ce indică viteza de deplasare şi direcţia de mişcare a unui

corp; are acelaşi simbol şi unitate de măsură ca şi viteza.

Page 51: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Viteza - mărime scalară a vectorului velocitate; indică cât de repede se realizează mişcarea,

dar nu poate indica direcţia mişcării. Se exprimă în m/sec, km/h, etc. (raport distanţă/timp).

Viteză de mers – distanţă parcursă intr-un timp dat; măsură a capacităţii funcţionale utilizată

frecvent de clinicieni.

Voxel – unitate tridimensională pentru aprecierea rezoluţiei unei imagini.

Termeni utilizaţi pentru platforma de scanare a presiunii piciorului

(Footscan)

Axa piciorului – axa piciorului începe la centrul călcâiului între zona mediană şi laterală a

acestuia şi trece prin metatarsienele 2 şi 3 (ajută la determinarea rotaţiei externe).

Balansul median al piciorului anterior – arată balansul între M1 şi M2 în timpul mersului;

formula de calcul este M2-M1.

Balansul piciorului – măsoară balansul total în timpul păşirii. Este calculat ca diferenţă

dintre doi termeni: M1 + M2 + HM şi respectiv M3 + M4 + M5 + HL. Piciorul este în

pronaţie dacă presiunea este mai mare la călcâiul median şi este în supinaţie dacă presiunea

este mai mare pe partea laterală a călcâiului.

Balansul piciorului anterior – descrie balansul anterior al piciorului, cu formula (M1+M2)-

(M3+M4+M5).

Centru de presiune – în biomecanică, centrul de presiune (CoP) este un termen dat de

câmpul integrat de presiune pe care un organism îl exercită pe o suprafaţă suport, în mod

tipic printr-un picior sau un alt membru. De regulă, CoP se schimbă prin mişcare, diferitele

părţi ale piciorului fiind supuse unor sarcini diferite. De exemplu, în timpul mersului uman,

centrul de presiune este aproape de călcâi în timpul sprijinului pe călcâi şi se mută mai în

faţă în timpul executării păşirii, fiind localizat aproape de degetele piciorului la sprijinul pe

acestea.

Dinamic – privind studiul dinamicii; privind energia sau forţele care produc mişcare, prin

opoziţie cu noţiunea de static.

Flexibilitatea articulaţiei subtalare – se referă la variaţia unghiului articulaţiei subtalare şi

exprimă mobilitatea gleznei.

Impuls I [Ns/cm] – sarcina în presiune şi timp. Impulsul procentual (%) indică încărcarea

curentă pe suprafaţa evaluată.

Max F [N] – forţa maximă înregistrată pe suprafaţa studiată.

Max P [N/cm2] – presiunea maximă înregistrată pe suprafaţa studiată.

Măsurătoare – este procesul sau rezultatul determinării amplitudinii unei mărimi, cum ar fi

lungimea sau masa, în raport cu anumite unităţi de măsură, de exemplu metru sau kilogram.

Măsurători dinamice – măsurătorile dinamice permit o analiză mai detaliată a aspectelor

mersului sau alergării, prin înregistrarea presiunilor în timpul mersului sau alergării.

Măsurători statice – înregistrări de moment; practic reprezintă măsurători instantanee ale

presiunilor tălpilor pacientului. Rezultatele măsurătorilor statice sunt reprezentate de

presiunile maxime la contactul piciorului cu solul.

Meta sarcină – măsoară diferenţa de presiune dintre metatarsienele M2, M3 şi

metatarsienele M1, M4, M5. Formula este (M2 + M3) - (M1 + M4 + M5).

Procentul de contact (%) al suprafeţei active pe durata statului în picioare – furnizează

informaţii privind procentajul din suprafaţa activă totală, corespunzător momentului studiat;

procentul din timpul de contact comparat cu întreg ciclul de mers.

Rată de încărcare LR [N/cm.s] – viteza de încărcare în regiunea specificată.

Page 52: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Rigiditatea halucelui – arată diferenţele dintre presiunile aplicate pe haluce (degetul mare

de la picior) şi primul metatarsian. Formula este (T1-M1).

Rotaţia călcâiului – este calculat prin compararea presiunii sub călcâiul median (HM) cu

presiunea sub călcâiul lateral (HL).

Static – fără mişcare; fix; staţionar; relativ la corpurile în repaus sau la forţele în echilibru.

Suprafaţă de contact [cm2] – suprafaţă de contact exprimată în cm

2 pentru fiecare suprafaţă

evaluată.

Suprafaţă de contact activă [cm2] – suprafaţa de contact pe care este aplicată sarcina.

Timpul maxim F/P – momentul la care este măsurată forţa/presiunea maximă, exprimat în

milisecunde; momentul curent la care este înregistrată forţa maximă.

Unghiul articulaţiei subtalare – unghiul dintre axa gleznei (talus) şi axa călcâiului

(calcaneus); este o măsură a pronaţiei la piciorul posterior în timpul contactului cu solul. Pe

durata unui pas înregistrează valori minime şi maxime. Cu cât valoarea acestui unghi este

mai mare cu atât apare o pronaţie mai accentuată. De asemenea, valorile minime şi maxime

dau o indicaţie privind poziţia piciorului posterior în raport cu solul.

Unghiul piciorului – (unghiul de abducţie) indică deviaţia de la direcţia de mers şi este

cuantificat de valori care indică exo- sau endo-rotaţia: un unghi pozitiv indică o exo-rotaţie a

piciorului, în timp ce un unghi negativ indică endo-rotaţia.

Vârf maxim al senzorului – presiunea maximă măsurată în fiecare zonă de către un senzor.

Termeni matematici utilizaţi în anatomia descriptivă şi funcţională

Analiza elementului finit (FEA) – tehnică de simulare computerizată folosită în analiza

inginerească ce utilizrază o tehnică numerică numită metoda elementului finit (FEM).

Obs. Există multe pachete software pentru FEA, gratuite sau proprietare. Dezvoltarea

metodei elementului finit în mecanica structurală se bazează de regulă pe principii

energetice, cum ar fi principiul lucrului mecanic virtual sau principiul energiei potenţiale

totale minime.

Analiză numerică – studiul algoritmilor care folosesc aproximaţii numerice pentru

probleme de analiză matematică.

ANSYS, Inc. – furnizor de software de simulare în domenii inginereşti. Produce software de

uz general pentru analiza pe baza elementului finit şi pentru dinamica computaţională a

fluidului. Deşi ANSYS a dezvoltat o serie de produse de inginerie asistată de calculator, este

cunoscut mai ales pentru produsele ANSYS Mechanical şi ANSYS Multiphysics.

APDL – limbajul de proiectare parametrică ANSYS (ANSYS Parametric Design Language).

Aproximare – reprezentarea a ceva care nu este exact, dar este suficient de apropiat pentru a

fi util.

Obs. Deşi aproximarea este cel mai mult aplicată numerelor, este folosită frecvent şi la

funcţiile matematice, forme şi legi fizice.

Deducţie – procesul de raţionament de la general la specific, în care o concluzie se bazează

în mod necesar pe ipoteze (premise).

Descompunerea Cholesky – descompunere a unei matrice Hermitiene pozitiv definite într-

un produs dintre o matrice inferior triunghiulară şi transpusa conjugatei acesteia.

Obs. Descompunerea Cholesky este folosită în principal pentru obţinerea soluţiei numerice

a ecuaţiilor liniare de forma Ax = b.

Dinamică – ramură a mecanicii care se ocupă cu mişcarea corpurilor sub acţiunea unor forţe

sau studiază efectele forţelor asupra mişcării obiectelor.

Page 53: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Discretizare – problemele continue trebuie uneori înlocuite cu o problemă discretă a cărei

soluţie aproximează soluţia problemei continue; acest proces se numeşte discretizare.

Obs. De exemplu, soluţia unei ecuaţii diferenţiale este o funcţie. Această funcţie trebuie să

fie reprezentată de o cantitate finită de date, de exemplu prin valorile sale într-un număr

finit de puncte din domeniul său, chiar dacă acest domeniu este continuu.

Domeniu de definiţie sau simplu domeniul funcţiei – setul de valori de "intrare" sau

argumentul pentru care funcţia este definită.

Ecuaţie diferenţială – ecuaţie funcţională care implică derivatele unor funcţii.

Ecuaţie liniară – ecuaţie algebrică în care fiecare termen este fie o constantă fie produsul

unei constante cu o singură variabilă. Ecuaţiile liniare pot avea una sau mai multe variabile.

Eliminarea gaussiană (reducerea pe linii) – algoritm de rezolvare a sistemelor de ecuaţii

liniare.

Obs. Această metodă poate fi utilizată şi pentru găsirea rangului unei matrice, calculul

determinantului unei matrice, calculul inversei unei matrice pătratice inversable.

Inducţie – procesul de găsire a unor principii generale din fapte sau instanţe particulare.

Inginerie asistată de calculator – reprezintă aplicarea unor pachete software în inginerie

pentru evaluarea componentelor şi ansamblurilor.

Obs. Cuprinde simularea, validarea şi optimizarea unor produse şi unelte de producţie.

Utilizarea primară a ingineriei asistate de calculator în ingineria civilă, mecanică,

electronică şi aerospaţială constă în analiza pe baza elementului finit şi în proiectarea

asistată de calculator (Computer-Aided Ddesign = CAD).

Iteraţie – procedură de calcul în care este repetat un ciclu de operaţii, deseori pentru a

aproxima mai bine un rezultat dorit.

Obs.Fiecare repetiţie a procesului se numeşte "iteraţie", iar rezultatele unei iteraţii sunt

folosite ca punct de plecare pentru următoarea iteraţie.

Macro – un set de instrucţiuni reprezentat într-o formă prescurtată.

Matrice – un tablou dreptunghiular de numere, simboluri sau expresii, aranjate pe linii şi

coloane.

Noduri – puncte care conectează elementele finite considerate în model; definesc

conectivitatea elementelor finite.

Sistem neliniar – un sistem care nu satisface principiul superpoziţiei, sau un sistem a cărui

ieşire nu este direct proporţională cu intrarea acestuia; un sistem liniar îndeplineşte aceste

condiţii.

Obs. Prin extensie, un sistem neliniar este orice problemă ale cărei ecuaţii care trebuie

rezolvate nu pot fi scrise sub forma unor combinaţii liniare ale variabilelor necunoscute sau

funcţiilor care apar în aceste ecuaţii.

Sub-domeniu – parte constitutivă a unui domeniu, obţinut prin subdiviziunea domeniului

considerat.

Glosar de biomateriale

A

Alamă – aliaj de cupru şi zinc, combinate într-o varietate largă de proporţii.

Obs. Este adesea aliată cu alte metale, inclusiv staniu, plumb şi aluminiu. Alpacaua este

strâns înrudită cu alama. Ea este alcătuită din cupru aliat cu zinc şi nichel.

Aliaje ale cuprului – aliaje bazate pe cupru în combinaţie cu alte metale. Exemple: bronzul,

alama şi aliajele din cupru monovalent şi nichel.

Page 54: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Obs. Bronzul – cel mai vechi aliaj fabricat – consta iniţial în aproximativ 75% cupru şi 25%

staniu. În prezent denumirea de bronz se referă la o gamă largă de aliaje pe bază de cupru,

care conţin o varietate de metale şi uneori puţin staniu, sau deloc.

Aliaje ale titanului – aliaje pe bază de titan-Ti, cu 70-90% sau mai mult titan-Ti, care conţin

procente mici de alte metale: aluminiu-Al, vanadiu-V, niobiu-Nb, tantal-Ta, mangan-Mn,

zirconiu-Zr si staniu-Sn.

Aliaje de aluminiu – aliaje obţinute prin combinarea aluminiului cu alte metale.

Obs. Aliajele de aluminiu care sunt potrivite pentru turnătorie conţin până la 15% siliciu,

plus cantităţi mai mici de metale precum cuprul, fierul, nichelul şi zincul. Aliajele de

aluminiu potrivite pentru alte procese de modelare, precum forjarea, laminarea şi

trefilarea, conţin până la 7% magneziu şi circa 1% mangan.

Aliaje pe bază de cobalt – aliaje ale cobaltului cu un conţinut de 25-30% crom-Cr, 5-7%

molibden-Mo şi cantităţi mici de alte metale ca nichel-Ni, mangan-Mn, zirconiu-Zr şi

staniu-Sn, respectiv cele cu aproximativ 20% crom-Cr, 10% nichel-Ni şi până la 15%

wolfram-W.

Alumina (Al2O3) – biomaterial cu o rezistenţă excelentă la coroziune, biocompatibilitate

bună, rezistenţă înaltă, precum şi o bună rezistenţă la uzură.

Obs. Se foloseşte de peste 20 de ani în chirurgia ortopedică.

B

Bioactiv (biomaterial) – care presupune interacţiuni fizico-chimice cu ţesutul viu şi dă

răspunsuri benefice, refacerea în zona de contact şi stimularea creşterii de celule endoteliale.

Biocompatibilitate – proprietate a unui material. Un material cu biocompatibilitate optimă

este acela care nu determină nici o reacţie adversă a ţesutului. De asemenea, se aşteaptă din

partea materialului implantat să reziste oricărei tensiuni fiziologice fără să prezinte vreo

schimbare dimensională substanţială, deformare sau orice alt eveniment catastrofic.

Bioinert (biomaterial) – care nu provoacă răspuns (sau provoacă răspuns minim) din partea

gazdei, deci nu interacţionează cu ţesutul viu.

Biomateriale – produse anorganice sau organice cu utilizări ca proteze sau implanturi în

ţesuturi biologice, la oameni sau animale. Obs. Pentru obţinerea materialelor folosite în

scopuri biologice se pot folosi metale, aliaje, ceramice, sticlă, polimeri organici, cimenturi

etc. Biomaterialele se pot folosi ca atare dar şi sub formă de produse compozite.

Bioresorbabil (biomaterial) – supus unui proces de dizolvare/resorbţie după introducere în

organism, este treptat înlocuit prin avansul ţesutului viu.

Bio-tolerat (biomaterial) – separat de organism printr-o interfaţă suficient de groasă astfel

încât nu apar perturbări importante de compatibilitate cu acesta.

Bronz-aluminiu – aliaj de cupru şi aluminiu, adesea cu cantităţi mici de metale, precum

nichel, fier sau mangan.

Obs. Deşi se numeste bronz, adesea nu conţine deloc staniu. Bronzul cu aluminiu este la fel

de rezistent ca şi oţelul moale şi are o bună rezistenţă la coroziune, inclusiv la acţiunea

acizilor diluaţi.

C

Conductivitate termică – cantitatea de căldură care se propagă timp de o secundă printr-un

centimetru cub din metalul respectiv şi se exprimă în 111 grdscmJ .

Obs. Dintre metale, cea mai mare conductivitate termică o au argintul, cuprul, aurul şi

aluminiul, iar cea mai slabă conductivitate termică o au plumbul şi mercurul.

Page 55: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

D

Ductilitate – proprietatea unui metal de a fi tras în fire; ea depinde de plasticitate şi de

maleabilitate.

Duraluminiu – aliaj de aluminiu obţinut prin procedeul numit duritate prin îmbătrânire.

Obs. Compoziţia duraluminiului variază dar în mod obişnuit constă dintr-o bază de

aluminiu cu 3.5%-4.5% cupru, câte 0.4%-0.7% magneziu şi mangan şi până la 0.7% siliciu.

Eliberare de ioni (ref. la toxicitate) – leziunile cauzate de folosirea de aliaje metalice sunt în

principal datorate eliberării de ioni rezultaţi prin coroziunea acestor aliaje.

H

Hemocompatibilitate – problema coagulării sângelui în prezenţa corpurilor străine şi

riscurilor de tromboză legate de coagulare.

Obs. În realitate, studiul hemocompatibilităţii este complex şi nu se limitează la cel al

coagulării. El include, în egală măsură, studiul răspunsului sistemului imunitar (anticorpi,

etc.) şi cel al reacţiei celulelor şi ţesuturilor, în mod special al limfocitelor şi leucocitelor

prezente în sânge.

Hidroxiapatita (HAp) – ceramică pe bază de fosfat de calciu; hidroxiapatita preparată

comercial este biocompatibilă, iar biodegradabilitatea este absentă sau limitată (pe o durată

de câţiva ani).

M

Maleabilitate – capacitatea unui metal de a fi tras în foi prin comprimare la o temperatură

inferioară punctului de topire.

Materiale ceramice – biomateriale cu rezistenţă mare raportată la masă, rigiditate şi

rezistenţă la şoc, rezistenţă la coroziune. Sunt utilizate în stomatologie, oftalmologie,

indicatoare (termometre, eşantioane, mostre).

Materiale compozite – obţinute din două sau mai multe materiale, cu proprietăţi diverse, în

funcţie de formula de obţinere din care sunt formate: compozit metal/metal, metal/polimer,

polimer/polimer, polimer/ceramică etc.

Metal – element, compus sau aliaj care este bun conducător de electricitate şi căldură.

Obs. De regulă, metalele sunt strălucitoare, maleabile şi ductile. Multe elemente şi compuşi

care nu sunt în mod normal clasificate ca metale devin metalice la presiuni înalte.

O

Orteze – aplicaţii, aparate sau echipamente ortopedice concepute să menţină sau să susţină o

parte a corpului uman, a unui membru, a unui segment de trunchi; controlează o postură sau

o mişcare

Oţeluri aliate – gamă largă de aliaje pe bază de oţel (aliaj al fierului); pot fi produse prin

utilizarea diferitelor combinaţii de elemente de aliere şi a formelor potrivite de tratare

termică.

Obs. Oţelul cu mangan contine aproximativ 1% carbon şi 11-14% mangan. Este folosit la

fabricarea componentelor care urmează să fie supuse la uzură intensă. Forma obişnuită de

oţel inoxidabil, cunoscută ca 18-8, constă din fier aliat cu 18% crom, 8% nichel şi 0.08%

carbon.

P

Particule rezultate prin uzură (ref. la toxicitate) – particule produse de proteze şi implanturi

mobile.

Page 56: GLOSAR DE TERMENI MEDICALI - ortho-eman.ro · PDF fileANALIZA MIŞCĂRII UMANE GLOSAR DE TERMENI MEDICALI Acest proiect a fost finan Titlul proiectului A Web-based E-Training Platform

Plasticitate – proprietatea metalelor (şi aliajelor) de a se deforma permanent atunci când

sunt supuse unei tensiuni exercitate din exterior.

Polimeri – materiale cu conductibilitate electrică, termică şi rezistenţă mecanică slabă, nu se

pot prelucra la temperaturi mari, sunt foarte ductili, plastici şi rezistenţi la şocuri; sunt

folosiţi în aplicaţii medicale - lentile de contact, membrane pentru hemodializă, înlocuiri de

coarde vocale, piele artificială, tendoane.

Proteze – dispozitive artificiale concepute pentru înlocuirea unui organ, sau unei articulaţii

(înlocuiesc o parte a corpului dispărută ca urmare a unei traume, boli sau condiţii genetice

preluând funcţiile acestuia.).

R

Rezistivitate (rezistenţă electrică specifică) – rezistenţa pe care o opune curentului electric o

porţiune din metal cu o secţiune de 1 cm2 şi o lungime de 1 cm (se exprimă în cm).

S

Sensibilizarea şi alergiile (ref. la toxicitate) – definite ca reacţii puternice ale individului la

substanţele intrate în organism.

T

Tenacitate – proprietatea unui metal de a cuprinde o energie mare de deformare plastică.

Metalele cu tenacitate mare sunt rezistente, iar cele cu tenacitate mică sunt casante.

Toxicitate – gradul în care o substanţă poate deteriora un organism. Obs. Toxicitatea se

poate referi la efectul asupra întregului organism (oameni, animale, bacterii, plante) dar şi

la efectul asupra unei structuri a organismului: celule (citotoxicitate), sau organe (de

exemplu, în cazul ficatului - hepatotoxicitate).