globalizarea lucrare licenta

98
INTRODUCERE Motto: „Mai mult decât oricând, astãzi, pentru noi, ca să fim buni europeni, trebuie sã fim buni români.” (I.I.C. Brãtianu, 1922) Îmi încep lucrarea cu acest motto pentru că mi s-a părut absolut contemporan cu ceea ce trăim noi astăzi, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere economic. Este evident că lumea se îndreaptă tot mai rapid spre globalizare, spre o lume văzută ca o unitate la nivel planetar a unor identităţi şi care va funcţiona cu norme şi standarde comune. Elementele specifice ale fiecărui participant vor contribui la realizarea unui echilibru internaţional, cu deosebire socio-economic, la nivel macrostructural, în funcţie de resursele proprii şi de capacitatea de utilizare a acestora de fiecare colectivitate umană în calitate de actor acceptat ca egal, suveran şi independent. În acest cadru, naţiunea sau statul naţional nu trebuie opus globalizării. Ele se regăsesc integrate în acest proces. Dacă privim astfel lucrurile, globalizarea nu apare ca ceva distructiv, acel ceva care să anuleze specificul. Globalizarea nu mai apare ca o ameninţare la identitate, ci ca un fenomen care conservă, afirmă şi potenţează naţiunile. Cele două laturi ale raportului – globalizarea şi dorinţa de protejare a identităţii – pot fi complementare. 1

Upload: mariana-sava

Post on 12-Aug-2015

764 views

Category:

Documents


7 download

TRANSCRIPT

Page 1: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

INTRODUCERE

Motto: „Mai mult decât oricând, astãzi, pentru noi, ca să fim buni europeni, trebuie sã fim buni

români.” (I.I.C. Brãtianu, 1922)

Îmi încep lucrarea cu acest motto pentru că mi s-a părut absolut contemporan cu ceea ce

trăim noi astăzi, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere economic.

Este evident că lumea se îndreaptă tot mai rapid spre globalizare, spre o lume văzută ca o

unitate la nivel planetar a unor identităţi şi care va funcţiona cu norme şi standarde comune.

Elementele specifice ale fiecărui participant vor contribui la realizarea unui echilibru

internaţional, cu deosebire socio-economic, la nivel macrostructural, în funcţie de resursele

proprii şi de capacitatea de utilizare a acestora de fiecare colectivitate umană în calitate de actor

acceptat ca egal, suveran şi independent.

În acest cadru, naţiunea sau statul naţional nu trebuie opus globalizării. Ele se regăsesc

integrate în acest proces. Dacă privim astfel lucrurile, globalizarea nu apare ca ceva distructiv,

acel ceva care să anuleze specificul. Globalizarea nu mai apare ca o ameninţare la identitate, ci ca

un fenomen care conservă, afirmă şi potenţează naţiunile. Cele două laturi ale raportului –

globalizarea şi dorinţa de protejare a identităţii – pot fi complementare.

Desigur că problema – adică raportul dintre identitate naţională şi globalizare – presupune

o dezbatere multidimensională. Se poate observa că a pune în discuţie un asemenea subiect este

deosebit de constructiv. Iar subiectul pare a fi, întotdeauna, la început. La prima vedere, ai

impresia că trebuie să distrugi ceva ca să poţi construi altceva. Uneori se pune în discuţie chiar

legitimitatea respectivului raport: identitate–globalizare. De aceea, în studierea subiectului ar

trebui să se pornească de la interogarea critică a bazei istorice a acestuia – perioada istorică,

dimensiunea politică sau geografică, instrumentele de realizare, direcţia de acţiune. Întrebările pe

care le punem îndreptându-ne spre istorie, trebuie coroborate cu posibilităţile momentului, cu

relaţiile la nivel regional şi planetar.

Criza economică, începută încă din 2008 în state precum Japonia, Canada sau Statele

Unite ale Americii, arata ca “ ... economiile lor în cădere vizibilă... Câteva luni mai târziu,

1

Page 2: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

indicatorii economici au atins cel mai mic nivel istoric – iunie 2009 – şi va mai scădea cu încă

4,7% în următoarele 15 luni”.1

Factbook 2010 este foarte bine pus la punct, ca un anuar voluminos, cu puncte de vedere

economice, sociale şi cu indicatorii statistici. Ultima ediţie este ca o privire generală şi specială

asupra cauzelor şi consecinţelor crizei, precum şi asupra modului în care răsopund guvernele.

Urgenţa abordării subiectului rezultă mai ales din întrepătrunderea unor fenomene:

graniţele sunt copleşite de transparenţa oferită de internet, de televiziuni, radiouri, cărţi, ziare şi

alte categorii de comunicare; obiceiurile, specificităţile popoarelor se amestecă prin practicarea

acestora; evenimentele a căror cunoaştere se întâmplă aproape instantaneu şi altele. Se folosesc

termeni ca „dependenţă şi invadare culturală“, „omogenizare“, „concentrare“, „standardizare“.

Astfel, Pământul „devine din ce în ce mai mic“. Privim spre el prin procese interculturale, prin

istorii multicentrale şi polifonice. Transnaţionalitatea pe piaţa mondială de idei şi în traseele

informaţionale, care ar trebui să ofere o „libertate nelimitată“, se transformă într-o extensie a

puterii: puterea informaţiei şi a foloaselor rezultate din deţinerea ei la nivel planetar.

Viziunea planetară a politicienilor, existenţa corporaţiilor transnaţionale, dezvoltarea

comerţului, industriilor şi libera circulaţie duc la creşterea importanţei şi responsabilităţii

departamentelor de relaţii publice. Practicienii de relaţii publice nu sunt implicaţi doar în

marketing, ci şi în elaborarea strategiilor. Dezvoltarea, dincolo de frontiere a afacerilor, necesită o

comunicare mai intensă între autorităţi aflate la mare distanţă.

Practica, apărută după cea de-a doua conflagraţie mondială, se extinde cu rapiditate,

aceasta presupunând influenţă şi transparenţă în planul comunităţii mondiale. Astfel, comunitatea

mondială, graţie globalizării tinde să devină o identitate. Pe ce se bazează această identitate? Este

una din întrebările la care numai viitorul, practic, va răspunde.

Trăim într-o lume a informaţiei, a comunicării instantanee. Televiziunea prin satelit,

accesibilă pe întregul pământ şi devenită sursă primară de informaţii, internetul – acea coloană

vertebrală a informaţiilor globale generează influenţe asupra identităţii naţionale şi chiar

înlocuirea marilor audienţe naţionale cu altele, planetare. Disputele etnice, culturale, religioase

din continente diferite, rivalităţile ideologice fac obiectul unor dezbateri, consecinţe şi decizii

aproape simultane. De aceea, viitorul jurnalist, diplomat, manager, om politic trebuie să fie

pregătit la nivelul „citirii“ globale. Crearea sau menţinerea unei imagini pozitive a unei naţiuni,

deci a unei identităţi – de pildă – este un lucru extraordinar de greu de realizat în condiţiile unei

comunicări globale.

1 Factbook, 2010

2

Page 3: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Lucrarea am structurat-o în trei capitole, Introducere, Concluzii şi Bibliografie.

În primul capitol am facut referire la conceptul de globalizare – dimensiunile şi cauzele

globalizării, cu subpunctele care mi s-au parut mai interesante, adică tipuri de globalizare,

dimensiuni, cauze. Capitolul al doilea l-am dedicat Globalizării şi dilemelor identitare, iar al

treilea este dedicat Programului global de acţiune pentru o dezvoltare durabilă.

CAPITOLUL I

3

Page 4: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

CONCEPTUL DE GLOBALIZARE – DIMENSIUNILE ŞI CAUZELE

GLOBALIZĂRII

1.1. CONCEPTUL DE GLOBALIZARE

Globalizarea, ca proces integraţional la nivel mondial, nu a apărut concomitent cu

termenul „globalizare”, însă s-a constituit lent timp de mai multe secole şi în spaţiu şi timp,

actualmente putând fi caracterizată ca una dintre cele mai atrăgătoare, deci şi mai avantajoase.

Axându-se temeinic pe procesele economice, globalizarea dispune de o istorie şi o evoluţie

adecvată perioadelor de constituire şi trecere de la o subformă la alta, fără îndoială, de acum

cunoscute: microeconomie, mezoeconomie, macroeconomie, economie naţională, economie

regională, mondoeconomie.

În sens direct, ,,globalizarea se referă la ultimele trei subforme caracteristice zonelor de

dincolo de naţional, iar înţelesul pe care ni-l transmite noţiunea dată este cel de tendinţă care

cuprinde tot globul, deci este o tendinţă de întruchipare a intereselor de ansamblu desprinse de

cele particulare ale statelor”2.

Primii care au introdus în uz termenul globalizare au fost savanţii americani care în anul

1983 au determinat prin acest termen fenomenul de integrare a pieţelor unor mărfuri şi produse

de către companiile transnaţionale mari. Procesul de globalizare are un caracter multilateral şi

multidimensional. Actualmente, ştiinţa economică şi-a concentrat atenţia de bază asupra a cinci

direcţii:

globalizarea financiară

corporaţiile transnaţionale globale

regionalizarea economică

intensificarea comerţului internaţional

tendinţa spre convergenţă.

Unii economişti îşi accentuează atenţia la trăsăturile de bază ale globalizării. Iată câteva

dintre ele:

centralizarea financiară crescândă, cu ajutorul căreia se formează, se eliberează şi se

utilizează mijloace creditare, în urma căreia are loc creşterea însemnătăţii capitalului

asupra producţiei;

2 Brăilean, Tiberiu, Globalizarea. (Dezbateri contemporane), pg. 337

4

Page 5: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

creşterea accelerată a informaţiei;

lărgirea oligopolurilor;

creşterea numărului antreprenorilor transnaţionali;

globalizarea puterii naţionale de stat;

dezvoltarea tehnologiilor de vârf.

Globalizarea poate fi interpretată şi ca stadiu superior a internaţionalizării.

Sfera de bază a globalizării o reprezintă sistemul economic mondial, producţia globală,

schimbul şi consumul efectuat de întreprinderi în economiile naţionale şi pe piaţa mondială.

Rezultatul adâncirii procesului de internaţionalizare sunt interdependenţele şi interacţiunile

economiilor naţionale.

Globalizarea poate fi interpretată şi ca integrarea statelor într-o structură apropiată

sistemului economic unic internaţional. Astfel, se susţine opinia că deoarece nu există o

determinare unică a procesului de globalizare, se menţionează doar trei idei din punct de vedere

al ştiinţei internaţionale3:

globalizarea este un proces istoric, care s-a dezvoltat pe parcursul mai multor secole;

globalizarea înseamnă unificarea lumii, tendinţa spre universalizare;

globalizarea înseamnă recunoaşterea interdependenţei crescânde, distrugerea suveranităţii

naţionale sub acţiunea noilor actori planetari, cum sunt firmele globale, structurile

transnaţionale etc.

Pe parcurs, dominant a devenit modelul neoliberal al globalizării, ale cărui caracteristicile

principale sunt:

dezvoltarea gestiunii la nivel statal şi interstatal;

reducerea capacităţii organelor de stat de a regla şi controla economia naţională şi de a

rezolva problemele sociale;

creşterea puterii politice şi economice a reprezentanţilor economiei globale;

interdependenţa „jucătorilor economici globali” faţă de un control democratic;

comprimarea rolului ONU din cauza creşterii puterii economice a organizaţiilor financiare

internaţionale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional etc.).

În constituirea şi extinderea procesului de globalizare, un rol deosebit îl joacă Organizaţia

Mondială a Comerţului (O.M.C.), asupra căreia nu există un control transparent şi democratic.

Tendinţele noi în procesul globalizării economiei sunt definite în mod diferit: „economie

globală”, „integrare economică globală”, „competiţie globală”, „globalizarea pieţei mondiale”,

3 Barna, Cristina, "Globalizare" - câteva semnificaţii ale unui cuvânt fetiş, pg. 82

5

Page 6: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

„mondializarea economiei”, „interdependenţa economică internaţională”, „trecerea de la raportul

economie naţională – economie mondială” la „economie mondială – economie naţională”

(schimbarea locului priorităţilor)4. Însă esenţa constă în reducerea continuă a importanţei

factorilor naţionali şi intensificarea activităţii întreprinderilor internaţionale. Acest proces duce la

dispariţia diferenţei între circuitele interne şi externe.

Conlucrarea între economiile naţionale de diverse direcţii (tehnologice, informaţionale,

financiare etc.) se plasează de la modalitatea „ad-hoc” (episodică) spre transformări sistemice

permanente sub întrunirea organizaţiilor internaţionale (FMI, BIRD etc.), însă, în realitate,

aprecierea gradului de identitate informaţională a conlucrării este diferită.

Unii economişti susţin că într-un mediu instabil e imposibil de a ajunge la o armonizare

internaţională de calitate. Alţii accentuează complexitatea coordonării şi necesitatea ei pentru o

dezvoltare echilibrată şi eficientă. Aceste contradicţii sunt analizate de majoritatea specialiştilor

în domeniu.

Problemele interne ale fiecărei ţări, în condiţiile globalizării, devin şi probleme ale întregii

societăţi, care necesită eforturi comune pentru o soluţionare mai eficientă. Combinând factorii

potenţiali interni şi cei externi, este posibil să se găsească soluţia cea mai potrivită atât sub

aspectul economic, cât şi sub cel social.

Dintr-o perspectivă pragmatică, globalizarea dispune actualmente, în viziunea analiştilor

financiari, de câteva premise care sunt prezente în majoritatea ţărilor.

Prima constă în faptul că economia europeană, în primul rând, se transformă într-un

sistem bine chibzuit supraintegrat şi compact, care, din ce în ce mai pronunţat, ignoră existenţa

frontierelor naţionale ca anumite „frâne” locale de dezvoltare, fapt preconizat de mai mulţi

savanţi încă la începutul seccolul XX.

Actualmente orice economie naţională a devenit mult mai dinamică, mai conformată

cerinţelor şi directivelor Uniunii Europene, în contradicţie cu cerinţe foarte diversificate la scară

mondială. Economiile naţionale, ca niciodată, se adaptează la necesităţile societăţii.

A doua premisă constă în faptul că dezvoltarea umană se desfăşoară sub aspectul principal

al sistemului mondial actual, de care depinde dezvoltarea pe mai departe a economiilor naţionale.

Interpretarea termenului „globalizarea economiei mondiale” ca premisă a dezvoltării

activităţii socio-umane este o prerogativă a timpului, a eforturilor cercetării-dezvoltării ca

tendinţă universală5. Rezultatele din acest domeniu accelerează procesele de integrare şi

4 Belli, Nicolae, Suveranitatea naţională a statelor în strânsorile globalizării, pg.725 Grecu, Paul, Ţările în curs de dezvoltare şi globalizarea, pg. 69

6

Page 7: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

globalizare, indiferent de gradul de dezvoltare economică a fiecărei ţări în parte. Tendinţe spre

globalizare sunt înregistrate atât printre ţările industrializate, cât şi printre cele în curs de

industrializare: şi cu cât gradul este mai scăzut, cu atât tendinţa este mai pronunţată.

A treia premisă a globalizării constă în faptul recunoaşterii de către specialişti a necesităţii

internaţionalizării nu numai a culturilor, practicii în diverse domenii, ci, în primul rând, în cel

economic, constituindu-se din ce în ce mai mult ca un spaţiu unic.

O altă premisă a globalizării reiese din perspectivele geoeconomice ale fiecărei ţări, care

revin din factorii spaţiali, istorici, culturali, etnopsihologici etc., care lasă o amprentă destul de

pronunţată asupra metodelor şi mecanismelor procesului de globalizare. În acest cadru de relaţii

apare paradigma dezvoltării socio-spaţiale cu cei doi termeni opuşi – globalizare şi

individualizare – care, pe de o parte, se integrează, iar, pe de alta, se distanţiază, însă amândoi

termenii, acestei categorii socioeconomice, au ajuns un mare interes în ultimii ani.

Globalizarea, în dezvoltarea sa, are un mare impuls din partea procesului de standardizare.

Actualmente standardele – atât naţionale, cât şi cele internaţionale – tind spre o universalitate şi

înlocuiesc omogenitatea particulară, specifică unităţilor teritoriale mici cu o rază nesemnificativă

de utilizare. Unificarea standardelor corespunde intereselor economice preponderent ale

producătorilor, însă nu mai puţin şi ale consumatorilor, dacă este vorba de mărfurile tehnice,

informatice, sportive etc. La un set de alte mărfuri de întrebuinţare personală, unificarea

standardelor decurge mai lent, deoarece principiul individualizării nu trebuie ignorat, şi deci

standardizarea poate fi considerată ca o altă premisă a globalizării.

Prin globalizarea pieţelor se subînţelege creşterea volumului comerţului internaţional şi a

altor procese în cadrul economiei mondiale, care devine din ce în ce mai integrată, mai

consolidată. Astfel, este vorba nu numai de comerţul internaţional de mărfuri şi servicii, dar şi de:

fluxuri valutare;

mişcări de capital;

schimb de tehnologii;

procese de migraţie;

internaţionalizarea vieţii sociale;

procese de informatizare etc.

Globalizarea, în sensul larg al acestui termen, dispune de un şir de factori care s-au

manifestat insistent pe parcursul câtorva etape.

După părerea mai multor savanţi cu renume mondial şi autohtoni, globalizarea parcurge

etapele următoare:

7

Page 8: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

liberalizarea comerţului internaţional şi alte forme de conlucrare economică, care au limitat

politica protecţionistă, iar comerţul internaţional l-a ridicat la scara cea mai mare. Măsurile de

liberalizare au dus la micşorarea tarifelor, taxelor, intensificarea mişcării capitalului şi a altor

factori de producţie;

lărgirea sferei de activitate a întreprinderilor şi firmelor, care a fost posibilă atât în rezultatul

progresului tehnologic, cât şi în urma gestionării în baza noilor surse de telecomunicaţii. Astfel,

multor companii, care se dezvoltau pe pieţele locale, li s-a oferit posibilitatea de a ieşi pe pieţele

naţionale, multinaţionale şi internaţionale. Aceste companii se pot repede adapta la condiţiile

existente, devenind companii transnaţionale.

Aproape toate dispun de o reţea de filiale, fapt care le dă o anumită rigiditate pe piaţă.

Prin aceste companii se efectuează în prezent aproximativ o treime din comerţul mondial.

Companiile multinaţionale şi alte organizaţii atât private, cât şi statale au devenit participanţii de

bază ai cheltuielilor economiei globale;

progresul tehnico-ştiinţific, care a adus la micşorarea cheltuielilor de transport şi comunicaţii, la

micşorarea de prelucrare şi stocare a informaţiei, la apariţia poştei electronice (e-mail), reţelei

Internet şi la alte modalităţi de utilizare globală;

instituţionalizarea ca un rol important în procesul de globalizare au început a-l juca organizaţiile

internaţionale: O.N.U., F.M.I., B.M., O.M.C. etc.;

socializarea, concomitent cu aspectul economic, începând cu un anumit timp, capătă conotaţii

politice, culturale etc. impunând un nou tip de socializare, caracterizat prin integrarea pe

orizontală şi verticală a mai multor culturi, etnii şi popoare.

Socializarea ca element posterior a globalizării se caracterizează printr-un proces

corespunzător la nivel spiritual, cultural, internaţional;

atingerea unei gândiri globale unice în valorificarea economiei de piaţă şi a comerţului liber,

începutul cărora pentru o parte din ţări a fost pus în 1978 prin reforma din China, după ce au

urmat schimbările radicale şi structurale în ţările Europei Centrale şi de Est, finalizându-se cu

destrămarea Uniunii Sovietice;

particularităţile dezvoltării culturale în cadrul globalizării care au avut un impuls semnificativ în

majoritatea ţărilor lumii.

Globalizarea economiei mondiale a fost favorabilă pentru majoritatea ţărilor lumii.

Printre cele mai importante elemente favorabile, în viziunea mai multor autori,

nominalizăm:

creşterea economică sporită;

8

Page 9: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

productivitatea mărită;

răspândirea tehnologiilor de vârf;

majorarea nivelului de bunăstare etc.

Se observă că avantajele globalizării nu apar doar numai din implementarea tehnologiilor

avansate. Pe plan mondial, specialiştii financiari susţin opinia că globalizarea economică

cuprinde totodată şi activitatea financiară, mişcarea liberă a capitalului, poate în măsură şi mai

mare decât tehnologiile noi, activitatea culturală, ecologică etc. reprezentând destinul inplacabil

spre care se îndreaptă lumea, ca proces inevitabil care nu-i afectează pe toţi în egală măsură şi în

acelaşi mod.

Deci globalizarea permite transferarea capitalului de orice origine în orice ţară, care

acordă condiţii mai favorabile pentru investiţii. Mişcarea liberă a capitalului este una dintre cele

mai avantajoase forme şi tendinţe ale globalizării.

În general, avantajele globalizării permit ameliorarea stării tuturor partenerilor la orice

scară, care primesc posibilitatea, mărind producţia, de a ridica nivelul salariilor şi standardele

de viaţă. Drept rezultat final al globalizării ar trebui să devină ridicarea bunăstării în lume, fapt

care necesită o analiză mai profundă şi o perioadă de timp mai îndelungată6.

Etapa iniţială a globalizării din secolul al XXI-lea se confruntă cu decalaje mari în

creşterea economică, utilizarea forţei de muncă, venituri nestabile şi destul de modeste.

Şi mai controversate sunt opiniile privind globalizarea sub aspectul ei social. Pe lângă

faptul neuniform şi neproporţional al globalizării exprimat prin indexul dezvoltării umane (IDU)7,

menţionăm şi tendinţa de solicitudine nu numai în ţările slab dezvoltate, ci de scară în ţările

industrializate şi supuse unui grad înalt de globalizare.

Globalizarea este însoţită de un şir de acte negative la nivel de familie, întreprindere,

societate: creşte îmbătrânirea societăţii, cresc divorţurile, costurile vieţii, instruirii, descresc

natalitatea, încrederea, speranţa de viaţă etc. – elemente care sunt sintetizate în indicele

dezvoltării umane.

O definiţie este prezentată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional din 1997:,

„Fenomenul globalizării economiei mondiale reprezintă integrarea internaţională aflată în

strânsă creştere, atât a pieţelor de bunuri şi servicii, cât şi a celor de capital”. Globalizarea a

devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfăşoară cu o viteză deseori ameţitoare,

cuprinzând în sfera sa cvasitotalitatea statelor lumii.

6 Tobă, Daniel, Globalizarea: progres sau dezastru?, pg. 487 IDU – Indicele dezvoltării umane

9

Page 10: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Sub aspect strict economic, în ceea ce priveşte eficienţa alocării şi utilizării resurselor,

globalizarea economică apare ca un fenomen raţional, de natură să furnizeze un volum mai mare

de bunuri şi servicii de resurse tot mai puţine.

Globalizarea economică presupune, aşadar, în esenţă globalizarea procesului de creare a

producţiei interne brute ale statelor lumii.

Problemele apar în ceea ce priveşte globalizarea încă din momentul încercării de definire

a acestei noţiuni. Oamenii de ştiinţă şi opinia publică nu au căzut încă de acord asupra unei

singure definiţii8. Astfel, se pot remarca diferite posibilităţi de definire a globalizării:

- „... procesul de surmontare a graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu

eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o «detaşare»

a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi” 9

(Elmar Altvater)

- „... intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de graniţe,

concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora...” (Ulrich Menzel)

- „... o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume...” (Meghnad Desai)

- „...prin globalizare se intensifică concurenţa pe pieţe...“(C. Christian von Weizsäcker)

- „... a devenit un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice şi

ştiinţifice în mod inflaţionist, şi care este privit, pe de o parte, ca o «ameninţare» şi, pe de

cealaltă, ca o «oportunitate»...“ (Johannes Varwick)

- „... intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanţă unele

de celelalte ajung să se interconecteze, astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de

procese care au loc într-un loc, de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa...“ (Anthony Giddens).

Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare importanţă,

ea fiind una dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru procesele de globalizare din

celelalte domenii.

Trebuie avut în vedere şi faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai mult decât

integrarea sporită a economiei mondiale, motiv pentru care ea nu poate fi limitată strict la

procesele economice, lucru care se întâmplă însă de multe ori. Diferitele discipline ştiinţifice

implicate10 întâmpină probleme atunci când urmează să definească această noţiune. Scurtele citate

de mai sus fac trimitere la aspectul extraordinar de important al dispariţiei graniţelor şi al

consecinţelor asupra statului naţional (Altvater). Aici pot fi regăsite însă şi argumente care vin să

8 Stiglitz, J., Globalizare – speranţe şi deziluzii, Bucureşti, Editura Economică, 2004, pg. 439

10 Ştiinţele economice, istorice, politice şi sociologia.

10

Page 11: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

înţeleagă globalizarea în sens restrâns, economic (Desai, Weizsäcker). Varwick vorbeşte despre

funcţia acestui termen în discursul public, ceea ce atrage atenţia asupra faptului că despre

globalizare nu se poate vorbi decât dacă în acelaşi timp se vorbeşte şi despre un discurs al

globalizării. De multe ori apare în discuţie importanţa fundamentală a interdependenţei (a

dependenţei reciproce), a conexiunii (a integrării), respectiv a schimbului (Menzel, Desai,

Giddens, Varwick). Mai multe definiţii se mulţumesc să trateze doar acest aspect al „conexiunilor

sporite“ (Varwick, Menzel), atitudine necritică, dar lipsită practic de conţinut. Altvater şi

Schumann/Martin reprezintă o direcţie importantă în critica la adresa globalizării; ei afirmă că

asistăm la o autonomizare a economiei, aceasta nemaiputând fi controlată sau „încătuşată“ de

politică.

Dacă în privinţa momentului declanşării fenomenului de globalizare, a ierarhizării fazelor

sale evolutive, cercetătorii nu au avut şi nu au încă un punct de vedere comun, în ceea ce priveşte

conceptul de globalizare, încă de la început, aceştia au fost de acord cu ideea că acest concept

abstract evocă o viziune universală, mai largă, capabilă să îmbine aspecte împrumutate din

patrimoniul mai multor ştiinţe. Dar, în ceea ce priveşte definirea cadrului conceptual al

globalizării, comunitatea internaţională este dominată de puternice controverse. Se apreciază că

definirea acestui nou concept al sistemului categorial al ştiinţei economice nu poate fi uşoară,

deoarece, el nu este un indicator sau un indice statistic care să se poată obţine prin calcule mai

uşoare sau mai sofisticate.

Literatura de specialitate menţionează o mare diversitate de interpretări ale conceptului de

globalizare, puncte de vedere contradictorii, caracterizate printr-o terminologie ambiguă, cu

ajutorul căreia s-a încercat să se creeze coduri, norme şi standarde specifice.

Dar opiniile diverse susţinute de diferite şcoli şi de autorii lor au şi elemente comune între

ele, care, ordonate şi sintetizate logic, pot să structureze o teorie şi să se înscrie în epistemologia

globalizării. Există deci un mare dialog mondial în jurul conceptului de globalizare.

Procese obiective care au condus la globalizare ca tendinţe actuale ale acestui proces

- pentru a arăta un prim proces obiectiv care a condus la globalizare, amintim ceea ce

economistul american M.E. Porter (prin cărţile sale a avut o valoroasă contribuţie în lansarea

termenului de „globalizare”) spunea despre industria globală. Fiind considerată arena unde

avantajul competitiv se câştigă sau se pierde, M.E. Porter afirma în Competition in Global

Industries că, „într-o industrie globală, o întreprindere trebuie să se integreze în aşa fel încât să-şi

desfăşoare activitatea pe o bază mondială”11. Fiind punct de plecare pentru mulţi economişti, unii

11 M.E. Porter - Competition in Global Industries

11

Page 12: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

dintre aceştia şi-au însuşit în lucrările lor ideea de „uzină globală” integrată la scară mondială atât

din punct de vedere al producţiei, cât şi al reţelei internaţionale de distribuţie.

Cauza iniţială a creării „industriei globale” a constat în oportunităţile create de relaţiile

transfrontaliere de reducere a costurilor de producţie. În acest context, ţinând seama de variabilele

economice cele mai favorabile, marile întreprinderi produc o marfă în orice ţară pe glob,

utilizează resurse din orice punct al globului şi le vând peste tot.

După cum se ştie, diviziunea muncii12 reprezintă unul dintre principiile de bază ale

organizării societăţii umane. În decursul timpului au fost puse în evidenţă mai multe forme de

diviziune a muncii13 şi au fost identificate de către cercetători mai multe etape: prima etapă, după

unii cercetători, corespunde perioadei de început a colonizării europene; a doua fază este

specifică secolului XIX şi primei jumătăţi a secolului XX şi în această perioadă are loc o

expansiune a producţiei industriale în metropole şi fluxuri asimetrice de mărfuri între ţările

avansate şi periferie, aceasta din urmă continuând să se specializeze în produse agricole şi materii

prime minerale; a treia fază debutează în anii ’60 şi, după unii economişti, reprezintă „noua

diviziune internaţională a muncii”.

Ceea ce reprezintă elementul de noutate al acestei etape este deţinut de investiţiile directe

care arată o creştere semnificativă în statele aflate în dezvoltare. Dar, în timp, unele „state

industrializate” se transformă ele însele în investitori, iar majoritatea investiţiilor se îndreaptă

către ţările dezvoltate.

Apare o nouă dimensiune a diviziunii muncii, ceea ce unii cercetători anticipează prin

intrarea ei în faza a patra, considerată a fi o premisă de bază a procesului de globalizare a

economiei.

Odată cu dezvoltarea diviziunii internaţionale a muncii, pentru a veni în întâmpinarea

cererii internaţionale, firmele au trecut la specializarea lor. Este o specializare organologică, adică

uzinele fabrică o componentă (piesă), un subansamblu sau o linie de produse pentru mai multe

ţări sau zone geografice pentru asamblarea produsului global, care se poate realiza într-o altă ţară.

Comerţul este interpretat ca o globalizare la nivelul produselor finite.

Luăm ca exemplu aparatul de radio Philips. Firma respectivă şi-a redus numărul

implantărilor industriale în străinătate datorită specializării uzinelor sale principale pe o singură

linie de produse menită să aprovizioneze mai multe pieţe străine. Alte firme şi-au concentrat

12 Acest concept a fost pus în evidenţă pentru prima dată de Adam Smith în 177613 Diviziunea tehnică a muncii, diviziunea socială şi diviziunea teritorială

12

Page 13: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

producţia numai în anumite centre (ex.: A.E.G. fabrica toate cuptoarele cu microunde la

Rothenburg etc.);

o tendinţă pe care o etalează toate statisticile internaţionale constă în dinamica mai rapidă

a creşterii comerţului exterior şi mondial faţă de producţia mondială de bunuri şi servicii.

Aceasta reflectă creşterea, de-a lungul anilor, a interdependenţei economice dintre

naţiuni. Astfel, la nivelul anului 1967, volumul schimburilor curente de mărfuri şi servicii

(valoric) se situa la nivelul a 292 miliarde de dolari, pentru ca în anul 1985 să atingă 2 trilioane

de dolari, în 1996 să ajungă la 5,92 trilioane de dolari, iar în 1999, la 6,8 trilioane de dolari 14,15,

iar în 2009 până la 14,34,54 trilioane de dolari.

În anul 2004, valoarea totală a schimburilor mondiale de mărfuri a fost de 8,907 trilioane

dolari şi a celor cu serviciile de 2,125 trilioane dolari. Ritmul de creştere al schimburilor

comerciale de mărfuri şi servicii comerciale în intervalul 2000-2004 a fost de 9%, dinamica

acestora fiind mai mare în anii 2003 şi 2004.

Astfel, în cazul schimburilor internaţionale de mărfuri, ritmurile de creştere au fost de

17% în 2003 şi 21% în 2004. În ceea ce priveşte schimburile mondiale de servicii comerciale,

creşterile au fost de 14% în anul 2003 şi 18% în 2004.

1. 2. TIPURI DE GLOBALIZARE

Redusă la conceptele economice, se poate spune că globalizarea contrastează cu

naţionalismul economic şi cu protecţionismul. Este înrudită cu economia de piaţă liberă şi

neoliberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaţionalizarea şi este deseori

interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare.

Formarea statului global – o mai mare apropiere între diferite părţi ale lumii odată cu

creşterea posibilităţilor de schimburi personale, înţelegere mutuală şi prietenie între cetăţeni

“internaţionali” şi crearea civilizaţiei globale.

Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică, ce indică

patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume: fluxuri de bunuri/servicii; de exemplu, liber

14 WTO, Annual Report, Geneva, 1996, pp. 5, 22.15 International Monetary Fund, World Economic Outlook, May, 1997, p. 5; Organisation Mondiale du Commerce, Rapport annuel 2000, p. 13-14.

13

Page 14: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

schimb; fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie16. O consecinţă a globalizării

economice este îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale

lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei

economice. FMI defineşte globalizarea ca fiind „creşterea în interdependenţa economică a ţărilor

din întreaga lume, prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste

graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a

tehnologiei” (FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială defineşte globalizarea

ca „libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu

rezidenţi ai altor ţări”.

În management, globalizarea este un termen de marketing sau de strategie care se referă

la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi

similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini sau săpunuri sau

produse alimentare prin campanii de publicitate similare unor persoane ce aparţin unor culturi

diferite. Această uzanţă contrastează cu internaţionalizarea, care descrie activităţile companiilor

multinaţionale ori în instrumente financiare, mărfuri, ori în produse care sunt exclusiv destinate

pieţelor locale.

În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de

internaţionalizare şi localizare. Efectele negative asupra companiilor multinaţionale axate pe

profit – folosirea unor metode legale şi financiare sofisticate de a atinge limitele legilor şi

standardelor locale pentru a controla balanţa dintre muncă si servicii ale unor regiuni inegal

dezvoltate şi a le întoarce împotriva lor. Răspândirea capitalismului din ţările dezvoltate către

ţările în curs de dezvoltare.

1. 3. DIMENSIUNILE GLOBALIZĂRII

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are

drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o zonă a globului pot avea repercusiuni din ce

în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.

Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată şi, probabil, nici

definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe

cu o dinamică variabilă, atingând domenii diverse ale unei societăţi. Ea poate fi un fenomen, o

16 Virgil, Gheorghiţă, Aristide, Cociuban, Economie mondială, Editura Politeia, p.29.

14

Page 15: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

ideologie, o strategie sau toate la un loc. Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea

schimbărilor în societăţi şi în economia mondială, care rezultă din comerţul internaţional extrem

de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii

barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea,

aproape exclusivă, la efectele comerţului şi, în particular, la liberalizarea comerţului sau la liberul

schimb.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea

tehnologică şi economică, ale cărei origini provin, în special, din Statele Unite, un număr

important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au

depăşit graniţele naţionale în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare.

Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se

înţeleagă. Pe măsură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările

statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.

Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au

apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile nonguvernamentale,

dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale. Activitatea acestor noi jucători nu

este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune,

pentru că acestea nu au fost capabile până acum să găsească un teren comun pentru înţelegeri

care vizează problema globalizării.

Între 1910 şi 1950 o serie de schimbări economice şi politice au redus dramatic volumul

şi importanţa fluxurilor comerciale internaţionale. Dar, începând cu primul Război Mondial şi

continuând cu cel de-al doilea Război Mondial, când au fost create FMI şi GATT, trendurile s-au

inversat. În mediul de după cel de-al doilea Război Mondial, stimulat de către instituţii

economice internaţionale şi programe de reconstrucţie şi dezvoltare, comerţul internaţional a

crescut brusc. Începând cu anii ’70, efectele acestui tip de comerţ deveneau mult mai vizibile atât

în privinţa beneficiilor, cât şi ca efecte distrugătoare.

Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării

în fiecare dintre mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect-cheie al globalizării este

schimbarea în tehnologie şi inovaţie, în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor,

despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o

mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui

teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional,

mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.

15

Page 16: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Figura nr. 1. – Ramurile globalizării

(Sursa: Contribuţie personală)

Factorii componenţi ai globalizării sunt strâns uniţi, căci, după cum se observă în fig. 1, ei

nu pot fi delimitaţi clar.

Astfel – pentru a numi doar un exemplu – problemele globale legate de mediu nu pot fi

cercetate izolat nici de dimensiunea „economie” şi nici de dimensiunea „politică”. Această reţea

globală, nu numai la nivelul actorilor, ci şi la cel al domeniilor tematice, reprezintă una dintre

particularităţile globalizării.

Diferitele dimensiuni formează împreună cu „globalizarea” mulţimi de intersecţie diferite.

Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta

neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi

un punct de start şi o forţă motrice semnificativă. La fel de important este şi faptul că trebuie să

înţelegem că nu totul face parte din procesul de globalizare şi că nu totul este determinat în mod

decisiv de acesta. Pentru că şi globalizarea are limite. Trebuie să ţinem cont de acest lucru. Pe de

o parte, vorbim de mulţimi de intersecţie de dimensiuni diferite, pe de alta, de un concept de forţă

utilizat în toate domeniile. Pentru a-i putea determina limitările, trebuie să ne distanţăm de toate

acestea.

Exemple în ceea ce priveşte dimensiunile globalizării pot fi extrase fără probleme din

presa de zi cu zi, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc

16

Page 17: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

(creşterea enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie

integrată la nivel transnaţional, corporaţii transnaţionale, competiţie la nivel local între state şi

regiuni, sfârşitul economiilor naţionale.

De multe ori, acestor procese li se pune în mod greşit eticheta de „globalizare“, ele

limitându-se, în general, la nordul Americii, la Europa şi Sud-Estul Asiei (Japonia), adică la aşa-

numita triadă. De aceea, termenul de „triadizare“ pare mai potrivit decât cel de „globalizare”.

Cât despre dimensiunea ,,mediu ambiant”, unele probleme globale, cum ar fi încălzirea

atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea pădurilor tropicale, ilustrează în modul cel mai

impresionant fenomenul globalizării, pentru că în acest caz este vorba în mod cert despre

probleme globale care necesită o abordare globală.

Evident că şi în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local,

chiar dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele, cum ar fi poluarea râurilor.

Există însă şi alte situaţii ce nu ţin de elemente precum spaţiu şi timp. De exemplu,

supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au constituit împreună organizaţia

AOSIS17 şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea necontenită a nivelului

mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume şi, în special, al celor din ţările

industrializate ultradezvoltate.

Dimensiunea socială a globalizării vizează lumea care a devenit un „global village“,

reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă (chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor

tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi, ele nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale de

comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.

Dimensiunea culturală are ca punct de referinţă producţiile hollywoodiene, producţii ce

pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale este un fapt

incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din această cauză. Din contră,

informarea cu privire la aceste culturi este unul dintre fenomenele secundare ale globalizării, de

aceea am şi adus în această discuţie termenul de „globalizare".

Globalizarea are o dimensiune foarte importantă, şi anume dimensiunea politică. Politica

se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează spaţiul de

acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzător decât la nivel

17 Alliance of Small Island States

17

Page 18: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

internaţional, respectiv global. Prin urmare, trebuie găsite noi forme şi arene politice. În acest

sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările globalizării.

Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma

economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional,

respectiv global. Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest

dezechilibru fundamental.

Totuşi, nu toate lucrurile care se pun pe seama globalizării sunt şi adevărate. De multe ori,

politicienii se folosesc de globalizare ca de un ţap ispăşitor şi ca de o armă argumentativă cu

multiple întrebuinţări. Acest lucru este evident, mai ales, dacă ne gândim la unele exemple din

domeniul politic care nu se intersectează în nici un punct cu globalizarea.

1. 4. CAUZELE GLOBALIZĂRII

Fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai multe cauze.

Acesta este singurul punct în care toată lumea este de acord în ceea ce priveşte globalizarea.

Restul faptelor rămân contestate. În funcţie de ce accepţiune a globalizării este luată ca punct de

plecare, apar în prim-plan alte cauze şi forţe motrice.

În schema de mai jos sunt prezentate cele mai des invocate cauze:

Figura nr. 2. – Cauzele globalizării

18

Page 19: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Sursa: Contribuţie personală

Fără îndoială, inovaţiile de ordin tehnic – şi, mai ales, cele din domeniul informaticii şi al

comunicaţiilor – au jucat şi mai joacă încă un rol central. Internetul este, din multe puncte de

vedere, emblema globalizării. Globalizarea pieţelor financiare, transferul unor sume

inimaginabile în câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fără această tehnologie, nici

organizarea producţiei integrate la nivel transnaţional ş.a.m.d.

Avântul incredibil pe care l-a cunoscut comerţul, un alt element definitoriu al globalizării

economice, se datorează, nu în ultimul rând, scăderii rapide a cheltuielilor de transport,

mărfurile putând fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat îndeosebi în

sectorul serviciilor: de exemplu, produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în

câteva secunde dintr-un capăt al lumii în celălalt.

Sfârşitul războiului rece a fost, de asemenea, deseori indicat ca fiind una dintre cauzele

globalizării. Dacă în conflictul dintre Est şi Vest, lumea era împărţită în două tabere care

întreţineau puţine relaţii între ele, această delimitare - Cortina de Fier- a căzut în 1989. Statele

care aparţineau „blocului estic“ s-au deschis în direcţia pieţei mondiale. Tot mai multe state se

încred în democraţie şi economie de piaţă ca principii de organizare fundamentale.

Factori determinanţi ai globalizării economiei mondiale

Factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a

economiei mondiale includ:

libera circulaţie a mărfurilor,

liberalizarea serviciilor,

liberalizarea pieţelor de capital,

liberalitatea investitorilor străini de a înfiinţa firme,

alţi factori cu caracter legislativ şi administrativ favorabili globalizării18.

Liberalizarea comerţului cu servicii, în special în domeniul telecomunicaţiilor,

asigurărilor şi bancar, a constituit tendinţa dominantă a anilor ’70 în SUA, fiind continuată în anii

’80 în Marea Britanie şi ulterior în Uniunea Europeană şi Japonia. Tendinţa continuă şi în

prezent, incluzând şi ţările Europei Centrale şi de Est, printre care şi România.18 Sterian, Dumitrescu, Bal Ana, Economie mondială, ediţia a II-a , Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 85

19

Page 20: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Liberalizarea pieţelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse

circulaţiei devizelor şi a capitalului reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor pieţe

financiare globale. Această mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului, în special

în cazul companiilor transnaţionale, şi se înregistrează, totodată, o reducere a costurilor în

condiţii normale.

Liberalizarea investiţiilor străine directe reprezintă un alt factor ce a favorizat globalizarea.

Începând cu anii ’70, interesul comun al umanităţii de prezervare a mediului înconjurător s-a

concretizat prin apariţia unor concepte cu vocaţie globală:

bunurile comune ale umanităţii,

dezvoltarea durabilă şi securitatea ecologică, care au constituit noi factori ce au dinamizat

procesul de globalizare a economiei mondiale.

Bunurile comune ale umanităţii sunt spaţii cum ar fi: oceanele, fondurile marine, care din

diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate şi nici nu cad sub incidenţa suveranităţii statelor.

Cu excepţia oceanelor, nici unul dintre aceste bunuri comune nu a fost politizat, deoarece este

relativ faptul că oamenii posedă capacităţile tehnice de a le exploata şi deteriora. 

Dezvoltarea durabilă este definită drept dezvoltarea care răspunde nevoilor prezente, fără

a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile. Dezvoltarea durabilă e

concepută în vederea reconcilierii dintre economie şi mediul înconjurător, ca o nouă cale de

dezvoltare care să susţină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pe

întreaga planetă şi pentru un viitor apropiat.

Securitatea ecologică este una dintre dimensiunile fundamentale ale securităţii globale.

Un alt factor determinant pozitiv al globalizării îl reprezintă cultura 19 .

Meditând asupra globalizării, într-un articol intitulat „Globalizare şi morală”, publicat în

revista italiană „L’espresso”, Umberto Eco îşi exprima foarte transparent punctul de vedere: „În

schimb, este oare pozitivă globalizarea lingvistică şi culturală? Nu, şi ar fi chiar o nenorocire

pentru planetă o astfel de globalizare. Pe planul contactelor globale trebuie să luptăm pentru a

păstra identitatea diferitelor culturi”.

În literatura de specialitate, globalizarea este abordată în mod divers, putându-se

desprinde mai multe abordări conceptuale.

Globalizarea este definită prin interdependenţa economiei dintre state, ca urmare a

creşterii coeficientului de dependenţă faţă de economia mondială. Globalizarea este concepută ca

19 Virgil Gheorghiţă, Aristide, Cociuban, Economie mondială, Editura Politeia, Bucureşti, 2002, pg. 54

20

Page 21: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

proces al diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamală şi la restricţiile de circulaţie a

mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor

economice internaţionale.

Globalizarea este considerată ca factor ce determină diminuarea rolului guvernului

naţional ca urmare a extinderii acţiunii capitalului investiţional internaţional şi a societăţilor

transnaţionale. Globalizarea este apreciată drept proces de administrare a lumii de către forţe

transnaţionale.

Cercetătorii români, susţinători ai ultimelor două concepţii, le completează cu ideea că

statul continuă să aibă un rol important, invocând exemplul Franţei şi Marii Britanii. În raportul

Dezvoltării Mondiale, editat de Banca Mondială în anul 2000, se apreciază că în economia

mondială au loc două procese paralele: globalizarea şi descentralizarea:

globalizarea constă în transnaţionalizarea până la supranaţionalizare, cu deosebire

în domeniile comerţului, finanţelor şi tehnologiilor de vârf;

descentralizarea constă în transmiterea de către guvernul naţional către

comunităţile locale a tot mai multe atribuţii administrative, sociale, educaţionale,

bugetare şi, în consecinţă, rolul statului naţional se va limita la diplomaţie,

armată, adoptarea legislaţiei interne.

În abordarea procesului de globalizare se porneşte de la o serie de procese obiective reale,

precum devansarea necesităţilor de producţie şi consum ale unui stat faţă de posibilităţile

producţiei naţionale de a le satisface sub aspect tehnologic şi de eficienţa pe criterii economice

optimale.

Ca urmare, am asistat cu toţii, în ultimele decenii ale secolului XX, la dezvoltarea

procesului de adâncire a diviziunii internaţionale a muncii, de specializare organologică care a

generat comerţul cu subansamble. În ultima perioadă, se remarcă faptul că sporirea comerţului

exterior şi mondial devansează creşterea producţiei mondiale.

Datorită tendinţelor enunţate mai sus, are loc o creştere a coeficientului de dependenţă a

economiilor naţionale faţă de economia mondială. Astfel, are loc o creştere importantă a pieţei

externe, fapt ce obligă statele să adopte măsuri de liberalizare a comerţului exterior, ajungându-

se până la desfiinţarea taxelor vamale.

Liberalizarea mişcării internaţionale a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor,

forţei de muncă şi a tehnologiilor conduce la dispariţia graniţelor comerciale, nu însă şi a

graniţelor naţionale. Se remarcă drept proces obiectiv adoptarea de reglementări comune de

către state – acorduri, tratate, convenţii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al

21

Page 22: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

investiţiilor externe, acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate. Înfiinţarea unor instituţii şi

organisme internaţionale comune cu atribuţii la scară mondială, regională sau subregională –

publice şi private. Măsurile adoptate de stat privind integrarea economică internaţională se

realizează sub forma integrării statale, transstatale sau superstatale20. 

În legătură cu fenomenul de globalizare s-au structurat două opinii opuse: una care susţine

acest proces, iar alta care se opune.

Susţinătorii globalizării pun accentul, în principal, pe avantajele generate de procesul de

mondializare:

reducerea costurilor de producţie datorită economiei de scară;

accelerarea tranzacţiilor, schimburilor care se realizează aproape în timpii comunicaţi –

fax, Internet etc.;

creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice;

extinderea puternică a pieţelor şi crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau

zone tradiţionale.

În consecinţă, are loc o creştere a eficienţei întregii activităţi economice la nivel planetar,

ca urmare a mişcării libere a capitalurilor, investiţiilor, tehnologiilor şi forţei de muncă spre

domeniile şi zonele mai profitabile. Fireşte, aceste argumente şi altele care pun în evidenţă

avantajele globalizării sunt demne de luat în considerare, însă nu trebuie absolutizate.

Oponenţii globalizării invocă şi uneori absolutizează consecinţele negative:

desfiinţarea naţiunii şi a statului naţional;

reducerea locurilor de muncă în ţările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al

productivităţii muncii;

specializarea unor state în activităţi de producţie generatoare de poluare şi care necesită

un consum mare de muncă, materii prime şi energie;

adâncirea decalajelor economice. De asemenea, se menţionează pericolele privind

desfiinţarea unor ramuri, falimentarea unor bănci, destabilizarea vieţii economice,

inclusiv a unor state.

20 Bocioaca, Ştefan, Globalizarea financiară, pg. 102

22

Page 23: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

CAPITOLUL II

GLOBALIZAREA ŞI DILEMELE IDENTITARE

2. 1. GLOBALIZAREA ŞI IDENTITATEA NAŢIONALĂ

Contextul actual al globalizării a generat numeroase divergenţe privind viitorul naţiunilor

şi pe cel al identităţilor naţionale. Spre exemplu, marele economist Coyle, referindu-se la situaţia

Europei, aprecia faptul că „naţiunile nu sunt ceva veşnic; au un început şi un sfârşit, iar locul lor

va fi luat, probabil, de o confederaţie europeană”21.

Cu toate acestea însă, cei mai mulţi analişti argumentează că, în ciuda tendinţelor de

flexibilizare a graniţelor interne ale Uniunii Europene, generate de libertatea de mişcare a

capitalurilor, persoanelor, serviciilor şi bunurilor, nu poate fi vorba de sfârşitul frontierelor, al

statelor sau de alterarea sentimentului de identitate naţională.

Urs Altermatt întrevede viitorul Uniunii Europene ca fiind cel al unei federaţii politice în

care cheia succesului o reprezintă garantarea securităţii, libertăţii şi justiţiei. În acelaşi timp, el a

confirmat faptul că se va putea vorbi despre o „identitate europeană” doar sub aspectul unei

identităţi politice, aşa cum se întâmplă şi în cazul identităţii elveţiene22.

21 Coyle, D., Guvernarea economiei mondiale, Ed. Antet, Bucureşti, 2000.22 Urs, Altermatt, Conferinţa Is Switzerland a model for European Union?, Iaşi, 22.06.2005.

23

Page 24: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

În literatura de specialitate se menţionează adesea faptul că mondializarea şi internetul vor

genera o lume fără graniţe, unitară din punct de vedere cultural. Privită îndeaproape, realitatea se

prezintă sub două tendinţe: pe de o parte se află multilateralitatea şi globalizarea, de cealaltă parte

situându-se naţionalismul şi tendinţa de menţinere a identităţilor naţionale.

Dacă vechimea, nobleţea şi continuitatea istorică a unei naţiuni reprezintă temelia unităţii

membrilor săi, atunci se poate aprecia că naţiunile împărtăşesc o serie de lucruri esenţiale: mituri

fondatoare, amintiri istorice, limba, valorile culturale etc., prin care se stabileşte o punte de

legătură între trecut şi viitor.

Astfel, între componentele esenţiale ale procesului de constituire a identităţilor etno-

naţionale se pot înscrie memoria colectivă, religia, cultura naţională, limba. Anne-Marie Thiesse

remarca faptul că naţiunile moderne nu s-au construit în maniera în care o susţin istoriile lor

oficiale, ci ,,adevărata naştere a unei naţiuni are loc atunci când un grup restrâns de indivizi

declară că există şi încearcă să o demonstreze”23.

În măsura în care elementele identitare au, pe lângă aspectul lor obiectiv, raţional, şi o

latură subiectivă, naţiunea apare nu numai ca „organic dezvoltată”, ci şi ca „inventată”.

În lumea supusă procesului de globalizare, toate structurile puterii, considerate a fi

securitate, producţie, finanţe şi cunoaştere, s-au deplasat spre noua schemă a reţelelor globale. În

materie de securitate, modernitatea globală pare a fi un garant al păcii mondiale, dar se dovedeşte

ineficientă şi lipsită de mijloace pentru a preveni sau aplana conflictele locale şi interne,

predominant cultural-identitare.

Interesul naţional impune evitarea lor şi un rol nedeterminat al statelor vizate, însă

globalizarea nu asigură ordinea internă şi aplicarea justiţiei.

Din punct de vedere economic, producţia, finanţele şi cunoaşterea vor intra treptat în

sfera globală, din acest proces crescând riscurile unei societăţi de a fi păgubite. În cadrul amplu al

globalizării sau regionalizării, interesul naţional nu se diminuează, dar se exprimă prin interese şi

ambiţii noi.

Naţiu Procesul de formare a identităţilor a presupus determinarea patrimoniului fiecărei naţiuni

şi difuzarea cultului său, iar pentru ca lumea naţiunilor să se nască, trebuie ca moştenirea sa fie

mai întâi „inventată”. În acest sens, se remarcă faptul că un vast atelier de experimentare a apărut

în Europa secolului al XVII-lea, apogeul cunoscându-l în secolul următor.

23Anne-Marie, Thiesse, Crearea identităţilor naţionale în Europa (secolele XVIII-XIX), traducere de Andrei-Paul Corescu, Camelia Capverde, Giuliano Sfichi, Iaşi, Polirom, 2000.

24

Page 25: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Definitoriu pentru acest proces a fost caracterul transnaţional. Aceasta nu presupune o

divizare a muncii sau o înţelegere prealabilă, ci se referă la faptul că au existat grupuri naţionale

care s-au arătat atente la ceea ce realizau omologii şi concurenţii lor, grăbindu-se să adapteze în

folos propriu orice „găselniţă identitară”. Se remarcă şi aprecierea conform căreia rezultatul

făuririi colective a identităţilor naţionale nu este o matrice unitară, ci un fel de „kit” în regim de

„do it yourself”24: o serie de declinări ale spiritului naţional şi un ansamblu de procedee necesare

elaborării lor.

Astfel, se poate observa că naţiunea este rezultatul unui postulat şi al unei invenţii, însă

ea poate exista numai prin adeziunea la această ficţiune. Formele actuale ale vieţii economice

impun constituirea unor ansambluri mai mari decât statele-naţiune, iar entitatea supranaţională a

Uniunii Europene devine un spaţiu juridic, economic, financiar şi monetar care nu poate

reprezenta un spaţiu al identităţii; îi lipseşte tocmai acel patrimoniu simbolic prin care naţiunile

au ştiut să le propună indivizilor un interes colectiv, o fraternitate şi o protecţie.

Totul se poate schimba, mai puţin naţiunea, ea fiind reperul dătător de încredere ce

permite afirmarea unei continuităţi în ciuda tuturor prefacerilor. Cultul tradiţiei şi respectarea

patrimoniului au permis societăţilor occidentale să efectueze mutaţii radicale fără a risca să se

dezorganizeze. Naţiunea exprimă existenţa unui interes colectiv, fiind un ideal şi o instanţă

protectoare, considerată superioară solidarităţii ce rezultă din alte identităţi: de generaţie, de statut

social sau de religie.

ModifiElementul esenţial al conştiinţei naţionale este patriotismul, care reprezintă forma cea mai

înaltă a demnităţii naţionale. Viziunea şi atitudinea patriotică pornesc de la trăsăturile generale

ale unui popor, de la conturarea profilului său spiritual, de la modul particular de a gândi, a simţi

şi a acţiona. Identitatea naţională, ca element constituent al patriotismului, se reflectă în factura

psihică, în însuşiri morale, mentalităţi, obiceiuri şi cultură.

Ca şi alte componente ale identităţii naţionale, conceptul de patriotism a cunoscut şi va

cunoaşte, pe parcursul evoluţiei istorice a societăţii umane, mutaţii ce îi corelează semnificaţia cu

caracteristicile etapei în care se găsesc comunităţile umane respective. Cu toate acestea,

remarcăm faptul că patriotismul este mai puţin supus mutaţiilor istorice decât conceptul de patrie.

În acelaşi timp, observăm o serie de evoluţii interne pe care conţinutul noţiunii de patriotism le-a

suferit deja în statele Uniunii Europene şi, în special, în cele semnatare ale Acordului de la

Schengen.

24 Lafgren, O., The Nationalization of Culture, Ed. Ethnologica Europeea, 1989.

25

Page 26: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Desfiinţarea graniţelor statale, liberalizarea circulaţiei mărfurilor, a capitalurilor,

serviciilor şi a persoanelor şi dreptul de stabilire a domiciliului pe întregul teritoriu al statelor

membre, moneda comună, instituţiile comunitare şi poate chiar o Constituţie comunitară vor

genera modificări lente, uneori abia sesizabile, dar inevitabile, ale percepţiei sentimentelor

patriotice, deşi Europa unită va continua, probabil, să mai fie mult timp o „Europă a patriilor”25.

La sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, în contextul globalizării, noţiunea de

patriotism pare a-şi fi pierdut semnificaţia pe care a avut-o în afirmarea statelor naţionale. Există

opinii conform cărora acest concept s-a devalorizat şi că ar trebui renunţat la el, în condiţiile în

care noţiunea de suveranitate este pusă în discuţie în dreptul internaţional. Totuşi, complexitatea

unor fenomene de tipul globalizării şi al integrării la diferite niveluri şi în structuri variate nu

intră în contradicţie cu noţiunea de patriotism.

Actualitatea acestui concept are drept fundamentare afirmarea identităţilor culturale,

lingvistice şi a tuturor valorilor pe care le are o naţiune. În condiţiile schimbărilor care au loc în

lumea contemporană, patriotismul dobândeşte noi valenţe; el trebuie privit din alt unghi, fiind

legat acum de valori precum cele ale democraţiei şi economiei de piaţă.

Afirmarea apartenenţei la o anumită comunitate are în prezent şi o dimensiune economică,

deoarece fiecare individ se simte mult mai ataşat de ţara sa dacă aceasta are o economie

dezvoltată şi îi asigură un nivel de trai pe măsură, un grad de dezvoltare care să-i permită să

joace, pe arena internaţională, un rol care să îi reflecte interesele. Într-o ţară săracă, unde oamenii

trăiesc în mizerie, apare mai uşor riscul ca „sub masca patriotismului să câştige aderenţă ideile

xenofobe şi totalitare”26.

În condiţiile mondializării comerţului şi eliminării barierelor comerciale, dar şi în

contextul dezvoltării unor instituiţii internaţionale ce vor încerca să impună reguli de conduită

universale, printr-o politică dictată, va apărea opoziţia accentuată a unor naţiuni la încercarea de

stingere a entităţilor lor. În acelaşi timp, diferenţierile religioase vor fi un factor de păstrare a

identităţii şi bază de conservabilitate, în special acolo unde Biserica are o influenţă puternică

asupra cetăţenilor.

Dacă nu se va reveni la politica internaţională în care naţiunile constituie baza relaţiilor

interstatale, în care interesele majore ale popoarelor să se regăsească până la nivelul cel mai înalt

posibil, lupta pentru aceste drepturi va continua. În acest context, şi mai ales sub impactul

efectelor negative ale globalizării, sentimentul de apartenenţă la o naţiune sau la o patrie se va

25 Bari, I., Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2005.26 Platon, Al., F., Imaginarul politic şi formarea identităţilor europene, www.cse.uaic.ro.

26

Page 27: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

accentua. Patriotismul va fi caracteristica specifică pentru toţi cei care respectă valorile morale,

religioase, culturale şi materiale ale poporului din care fac parte sau în care s-au născut.

Aşa-numitele „naţiuni virtuale” se nasc din comunicarea între indivizi care, dincolo de

naţionalitatea fiecăruia dintre ei, împărtăşesc acelaşi set de valori, cunoştinţe, convingeri şi mod

de a vedea, esenţial, lumea. Pe lângă aceste „naţiuni transnaţionale”27, în sânul statelor-naţiune se

nasc breşele multiculturalismului şi ale naţiunilor minoritare. Frontierele au generat o organizare

statală în jurul unor mari culturi. Izolarea fizică şi geografică a favorizat integrarea în culturi şi, în

acelaşi timp, a întărit izolarea acelor culturi de celelalte.

Această delimitare teritorială a culturilor a fost destrămată de globalizare, care a

determinat transformarea frontierelor culturale interne în frontiere externe. În acelaşi spaţiu social

şi geografic trăiesc oameni care aparţin unor culturi diferite, astfel încât se poate vorbi despre

existenţa unor spaţii sociale multiculturale.

În opinia noastră, una dintre trăsăturile specifice multiculturalismului actual este faptul că

indivizii nu doresc să fie asimilaţi de mediul social în care trăiesc, ci încearcă să îşi păstreze

propria identitate culturală. Astfel, se poate constata o creştere a rezistenţei la o integrare totală,

la asimilare, dar în acelaşi timp apare şi un fenomen de „amestecare” culturală în anumite

domenii precum cel artistic sau tehnico-ştiinţific.

Identitatea culturală, care reprezintă apartenenţa la un grup cu o anumită cultură specifică,

poate fi păstrată, în actualul context al globalizării, prin realizarea comunicării între culturi, prin

acceptarea celuilalt ca entitate reală şi de sine stătătoare. Cultura, spre deosebire de economia

naţională, recunoaşte varietatea ca o sursă de inspiraţie, competitivitate, dinamism, iar pentru a

putea dialoga cu alţii trebuie să fii tu însuţi, cu identitate recunoscută şi respectată.

O problemă care apare se referă la măsura în care culturile naţionale rămân „neatinse” în

procesul de mondializare. Există dovezi suficiente pentru a sugera că în lumea contemporană se

desfăşoară procese de fragmentare a culturilor naţionale. Un exemplu în acest sens este dat de

existenţa şi puterea politică a mişcărilor religioase sau de independenţă din interiorul multor state

(Anglia, Italia, Spania, Canada, Belgia etc.). În fiecare caz, integritatea teritorială şi unitatea

culturală a statului-naţiune sunt deschise provocării sub aspectul afirmărilor religioase sau locale

ale unor identităţi culturale distincte şi ale nevoii de suveranitate politică separată sau împărţită.

În ţările în care ideea de stat-naţiune şi aceea de cultură naţională semnificativă au rămas

neconcretizate, situaţia se prezintă şi mai fragmentat. Cu toate acestea, nu este clar în ce măsură

27 Chirovici, E., O., Naţiunea virtuală – Eseu despre globalizare, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.

27

Page 28: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

globalizarea culturală, care poate eroda poziţia dominantă a sentimentelor naţionale, reprezintă un

element esenţial al afirmării forţei diferitelor mişcări secesioniste28.

În ciuda dificultăţilor cu care se confruntă în prezent statele capitaliste avansate, în

eforturile de menţinere a unei culturi naţionale pure sau de control al fluxului de informaţie şi

opinie în interiorul şi dincolo de frontierele lor există puţine semne că aceste proiecte culturale

naţionaliste s-ar afla într-un declin definitiv. Desigur, fluxurile uriaşe de informaţii, persoane şi

servicii care circulă liber peste graniţe vor schimba contextul în care trebuie să se dezvolte

proiectele naţionale.

După cum afirmau D. Held, A. McGrew, D. Goldblatt, J. Perraton, ameninţarea reală

pentru aceste proiecte naţionaliste va veni „din partea unui cosmopolitism cultural incipient care

va aduce o provocare ideii de naţiune ca principală comunitate culturală şi politică şi va cere

relocalizarea puterii în alte instituţii decât cele ale statului-naţiune”29.

Cu toate acestea, crearea unui multiculturalism şi cosmopolitism durabil în interiorul

statelor-naţiune din Uniunea Europeană, spre exemplu, s-a dovedit a fi dificilă până în prezent.

Oamenii se nasc, cresc şi se formează în sânul unei culturi care se înnoieşte, se rafinează, se

îmbogăţeşte, dar rămâne un nucleu permanent ce se transmite din generaţie în generaţie. În acest

cadru, statele sunt chemate să vegheze asupra stării de vigoare a culturii lor şi asupra drepturilor

de existenţă şi echitate ale tuturor culturilor convieţuitoare30.ncluzii

Statul, ca formă socială de organizare, s-a generalizat pe suprafaţa globului, în special, o

dată cu decolonizarea. În acelaşi timp, statul-naţiune şi-a văzut anulat exact elementul care a

reprezentat suportul devenirii sale istorice: piaţa naţională. Statele din Nord au pierdut controlul

asupra spaţiului economic propriu, iar cele din Sud nu l-au avut niciodată, ambele însă fiind

dezarmate în faţa constrângerilor şi a dificultăţilor ce rezultă din mondializarea economică.

Consecinţele revoluţiilor din Europa de Est din 1989 au generat răspândirea ideii că în

lumea modernă statele-naţiune au început să-şi piardă din capacităţile de guvernare, procesele

naţionale cedând locul celor globale31.

Astfel, s-a afirmat că statele-naţiune au devenit autorităţi locale ale sistemului global. Se

remarcă o tendinţă de utilizare din ce în ce mai mult a prefixului „post”, generând sentimentul că

omenirea ar dori ca în noul mileniu să lase în urmă tot ce a fost bun şi rău din moştenirea sa;

28 Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., Transformări globale – Politic, economic şicultural, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.29 Ibidem 9.30 Idem 6.31 Thompson, G., Globalizarea sub semnul întrebării, Ed. Trei, Bucureşti, 2002.

28

Page 29: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

există o societate postcapitalistă şi o civilizaţie postindustrială, amintindu-se chiar şi despre statul

postnaţional.

În situaţia în care acum mondializarea, statul global şi internetul reprezintă mari sloganuri

şi scopuri comune ale prezentului, se poate afirma faptul că statul nu mai poate fi considerat şi nu

se va mai considera ca entitate cu viitor sigur.

Ziaristul şi politologul Josef Joffe este optimist în acest sens, însă el adaugă o condiţie

esenţială pentru ca statul naţional să poată supravieţui: să devină postnaţional. În această privinţă,

semnele par a se întrevedea: state „orgolios naţionale” prin tradiţie, cum este cazul Germaniei,

acceptă, în cele din urmă, „principiul dublei naţionalităţi: două paşapoarte, două iubiri faţă de

două patrii, faţă de două culturi, două tradiţii, două istorii”32. Tot Josef Joffe observa că

naţionalismul statului postnaţional este unul defensiv care îşi ţine aproape cetăţenii prin servicii

concrete: subvenţii, privilegii acordate unor grupuri, protecţie socială.

Împărtăşim părerea privind Europa a lui D. Marin, ce susţine faptul că „numai o Uniune

Europeană care respectă identitatea fiecărei ţări membre, care prosperă prin diferenţele dintre ele

şi este puternică prin instituţiile sale, va putea permite mersul înainte pe calea progresului

economic şi social, al securităţii şi demnităţii”33.

Observăm că în ultimii patruzeci de ani a existat tendinţa elitelor politice din Europa

Occidentală şi a instituţiilor Uniunii Europene de a investi capital politic în scopul creării unei

identităţi europene, dar credem că încă nu putem vorbi despre o naţiune europeană. Urs Altermatt

consideră că nu va putea fi vorba despre o „naţiune europeană” pentru cel puţin douăzeci şi cinci

de ani de acum înainte.

2. 2. GLOBALIZAREA CULTURII ŞI IMPACTUL EI

ASUPRA ECONOMIEI REALE

Cultura este modalitatea prin care indivizii şi colectivităţile îşi organizează şi

conceptualizează identitatea în timp şi spaţiu, întrucât, aşa cum subliniau D. Held, A. McGrew,

D. Goldblatt şi J. Perraton, „a vorbi despre globalizare înseamnă deja a vorbi din interiorul unui

discurs cultural în cadrul căruia lumea este o sferă care se învârte în spaţiu”, din interiorul acestui

32 Prodi, R., O viziune asupra Europei, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.33 Marin, D., Globalizarea şi aproximările ei, Ed. Economică, Bucureşti, 2004.

29

Page 30: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

discurs putând descrie o anumită formă de globalizare a culturii: „apariţia şi răspândirea ideilor şi

credinţelor despre lume şi despre umanitatea însăşi”34.

În opinia noastră, izolarea culturală de ansamblul lumii devine aproape imposibilă, cu

toate că o mare parte din oameni rămân înrădăcinaţi într-o cultură locală sau naţională şi într-un

anumit loc.

Globalizarea culturală contemporană este asociată cu câteva evoluţii:

noi infrastructuri globale care generează o capacitate de penetrare dincolo de graniţe şi un

declin al costurilor lor de folosinţă;

o creştere a intensităţii, volumului şi dinamicii schimbului cultural şi ale tuturor tipurilor

de comunicaţii;

afirmarea culturii populare occidentale şi a comunicării între diferite domenii de afaceri,

ca principal conţinut al interacţiunii culturale globale;

dominaţia corporaţiilor multinaţionale (CMN) din industria culturii, în ceea ce priveşte

crearea şi deţinerea de infrastructuri şi organizaţii pentru producţia şi distribuţia bunurilor

culturale;

o schimbare a geografiei interacţiunii culturale globale.

În ultima perioadă s-au realizat o transformare cantitativă şi una calitativă a globalizării

culturale. Nu este vorba numai de apariţia unor tehnologii unice sub aspect istoric, ci şi de

instituţionalizarea diverselor forme de producţie şi interacţiune culturală, dintre care multe

traversează frontierele teritoriale şi spaţiile sociale ale culturilor naţionale.

În secolul XX a avut loc un prim val al noilor inovaţii tehnologice în comunicaţii şi

transporturi şi, ulterior, transformarea acestora în infrastructuri globale funcţionale. Aceste

schimbări au generat o serie de canale de comunicaţie care trec de frontierele naţionale, extind

aria şi multiplică tipurile de comunicaţii la care are acces o regiune, micşorând semnificativ

costurile de transmisie şi de transport.

Totuşi, dezvoltarea infrastructurilor nu a implicat în mod direct sporirea comunicaţiilor la

nivel mondial pe seama elementului naţional, întrucât ele au facilitat o creştere atât a modelelor

de comunicare naţională, cât şi a fluxurilor culturale transnaţionale. La sfârşitul secolului XX, a

avut loc un al doilea val de inovaţii, ale căror viteză şi arie de acoperire sunt net superioare

tehnologiilor anterioare:

digitalizarea informaţiei şi a imaginilor;

34 Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., Transformări globale. Politic, economic şi cultural, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.

30

Page 31: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

transmisiile şi sistemele de telefonie prin satelit;

noile tehnologii prin cablu şi fibră optică;

integrarea reţelelor de calcul şi telecomunicaţii, integrare redată cel mai bine de expresia

World Wide Web.

Alături de aceste infrastructuri tehnologice, un număr de agenţii şi organizaţii

internaţionale au încercat o oarecare reglementare globală a fluxurilor culturale. Se includ aici

acele instituţii preocupate explicit de comunicaţiile şi culturile globale (UNESCO), instituţiile de

reglementare a infrastructurilor tehnologice (Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor sau

Organizaţia Mondială pentru Comerţ).

Această reglementare nu a avut ca efect împiedicarea comunicării, care continuă să

crească la toate nivelurile: naţional, regional şi global.

În opinia noastră, globalizarea culturală se deosebeşte de celelalte forme ale globalizării

din trecut. În acest context, subliniem faptul că „o intensitate mult mai mare de imagini şi practici

se deplasează cu o extensiune şi o velocitate mult mai mare decât în perioadele anterioare”.

Economiile şi culturile devin mult mai dense în informaţii atât la nivel intern, cât şi la

nivel internaţional. Saturaţia în privinţa deţinerii de televizoare, aparate radio şi telefoane în

Occident, creşterea semnificativă a acesteia în Sud şi apariţia noilor tehnologii interne de

comunicaţie au extins volumul de semne şi semnificaţii la care sunt expuşi oamenii. Această

sporire a densităţii informaţiilor pe plan intern este însoţită de apariţia semnelor şi simbolurilor

străine în interiorul economiilor şi culturilor naţionale. Astfel, comunicarea a devenit din ce în ce

mai mult instantanee, exemplul cel mai evident fiind ştirile: transmisiunile prin satelit fac posibil

ca imaginile în direct, din toate părţile lumii, să devină o opţiune realizabilă pentru toţi difuzorii

de ştiri.

Aceste tipuri de legături culturale în timp real – prin utilizarea telefonului, transmisiunile

în direct, videoconferinţele – oferă un caracter nemediat elementelor globalizării culturale

contemporane, într-un mod nemaiîntâlnit în trecut.

31

Page 32: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

CAPITOLUL III

PROGRAM GLOBAL DE ACŢIUNE

PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ.

ANALIZE DE IMPACT

3. 1. AGENDA 21 - PROGRAM DE ACŢIUNE PENTRU

O DEZVOLTARE DURABILĂ

Globalizarea sau mondializarea constituie un element definitoriu al acestui început de

mileniu. Din punct de vedere economic, reprezintă ,,tendinţa societăţilor multinaţionale de a

desfăşura strategii la scară planetară, ce conduc la crearea unei pieţe mondiale unice”, potrivit

specialiştilor francezi.

Aşa cum am relatat mai sus, globalizarea este un proces de integrare la nivel planetar, cu

patru dimensiuni principale:

economică (comerţ, investiţii, fluxuri de capital);

politică;

informaţională;

culturală.

Din punct de vedere economic, contribuie la accelerarea creşterii economice, prin

descătuşarea puterilor pieţei mondiale şi slăbirea puterii economice a statului naţional.

32

Page 33: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Este procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale,

ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în sfera vieţii economice, politice,

sociale şi culturale. Globalizarea difuzează capitalurile şi tehnologiile pe largi arii geografice, cu

efecte directe asupra mediului.

Prin aceasta, contribuie la întărirea companiilor multinaţionale, dar şi la marginalizarea

unor economii şi populaţii, cu antrenarea sărăciei prin epuizarea resurselor naturale.

Frontiera statală nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului, statul

devenind inevitabil parte a unui întreg – lumea globală.

Este de notorietate faptul că acest proces impune noi standarde ecologice pentru produse

si tehnologii, ce conduc la creşterea competitivităţii lor şi la efecte benefice pentru mediu.

Fenomenele care afectează calitatea mediului au dobândit în ultimele decenii caracter

global, fiind în centrul atenţiei autorităţilor statale, dar şi al opiniei publice.

Efectul de seră, cu antrenarea schimbărilor climatice, diminuarea grosimii stratului de

ozon stratosferic, reducerea biodiversităţii la scară planetară, defrişarea masivă a zonelor

ecuatoriale, deşertificarea sunt elemente definitorii ale globalizării crizei ecologice actuale.

Pe de altă parte, globalizarea creează premisele pentru o acţiune eficientă, concertată, a

statelor în favoarea păstrării unui mediu curat. Acest lucru este ilustrat de organizarea unor

conferinţe mondiale pentru mediu şi dezvoltare, dintre care cea mai importantă a fost cea

desfăşurată la Rio de Janeiro în 1992 (Earth Summit). De asemenea, semnarea unor convenţii

internaţionale în domeniul protecţiei mediului oferă un exemplu de abordare globală a

problematicii poluării, care afectează Planeta (de exemplu, Protocolul de la Kyoto – 1997 –

privind modificările climatice sau Conferinţa ONU privind schimbările climatice de la

Copenhaga, la care Comitetul Regiunilor a participat în cadrul delegaţiei Uniunii Europene în

decembrie 2009, membrii Comitetului continuând procesul de reflecţie asupra instrumentelor

locale şi regionale de combatere a încălzirii globale. Comisia DEVE a supus Adunării plenare

proiectul de aviz elaborat de preşedintele său. Acesta solicită, printre altele, ca noua directivă

privind DEEE să garanteze că „sistemele de conformitate furnizează în mod continuu

autorităţilor locale şi regionale relevante compensaţii corespunzătoare pentru toate sarcinile

administrative şi financiare care le revin în vederea punerii în aplicare a directivei”35. De

asemenea, raportorul a insistat ca extinderea responsabilităţii ce revine producătorului la

cheltuielile de colectare separată a deşeurilor menajere să nu fie facultativă, ci obligatorie ; de

asemenea, Protocolul de la Montreal – l987 – în legătură cu substanţele care epuizează stratul de

35 Conferinţa ONU, Copenhaga, dec. 2009

33

Page 34: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

ozon, sau Tratatul de la Lisabona care consolidează rolul autorităţilor locale şi regionale în

procesul decizional din UE şi reprezintă un important pas înainte în crearea unei adevărate

guvernanţe pe mai multe niveluri în Europa. Comitetul Regiunilor este nerăbdător să pună în

aplicare dispoziţiile Tratatului, împreună cu partenerii săi instituţionali, iar noile drepturi ale

oraşelor şi regiunilor europene vor fi pe deplin respectate.

În această sesiune plenară, s-a subliniat şi importanţa unei abordări de jos în sus în

relansarea Strategiei UE de la Lisabona pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă,

după 2010. În aceste vremuri de criză, este necesar să se dubleze eforturile şi să se creeze cadrul

strategic adecvat pentru relansarea creşterii economice pe termen lung. Acesta este un efort de

echipă, în care toate nivelurile de guvernanţă au rolul lor şi trebuie să fie consultate. Se ştie că

stabilirea unor obiective UE ambiţioase printr-o abordare de sus în jos nu funcţionează în

practică.

În general, limitele creşterii economice sunt concordante cu capacitatea de suportabilitate

a mediului, dacă se are în vedere nivelul limitat al resurselor naturale, dar şi gradul de asimilare a

poluanţilor emişi în urma activităţilor antropice. ,,Criza ecologică” declanşată în deceniul al VII-

lea al secolului trecut şi ipoteza iniţierii unui proces de autodistrugere a civilizaţiei umane au adus

în atenţia opiniei publice ,,limitele creşterii economice”, de care depinde existenţa vieţii pe

planeta noastră.

Dacă se doreşte diminuarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei,

creşterea economică trebuie să rămână unul dintre obiectivele legitime ale guvernelor naţionale şi

ale comunităţii internaţionale.

Majoritatea experţilor internaţionali sunt de acord cu faptul că o continuare a dezvoltării

economice fără a acorda o atenţie adecvată mediului – deopotrivă natural şi antropic – nu poate fi

durabilă.

Ei susţin că economia mondială este inseparabil legată de mediu, deoarece societatea

trebuie să extragă, să prelucreze şi să consume resurse naturale. Toate aceste resurse materiale

sfârşesc prin a deveni deşeuri. În acest sens, gradul intensităţii utilizării mediului poate fi redus

substanţial. Din acest motiv, presiunea activităţilor economice poate fi diminuată, chiar în

condiţiile creşterii economice.

Intensitatea folosirii resurselor poate fi modificată dacă se reconsideră modul de

continuare a creşterii economice. Trebuie avute în vedere modalităţile de conservare a energiei şi

a materiilor prime, precum şi folosirea unor tehnologii curate, care folosesc mai puţine materii

prime şi energie pentru producerea aceleiaşi cantităţi de produs şi, în plus, reciclează deşeurile.

34

Page 35: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Indiferent de coeficientul care leagă activitatea economică de impactul asupra mediului,

producerea daunelor ecologice poate fi evitată prin diminuarea emisiilor poluante care afectează

mediul.

Conservarea şi tehnologia sunt mijloacele tehnice de asigurare a creşterii economice

durabile. În acest sens, trebuie să existe stimulente pentru a conserva energia şi a înlocui

tehnologiile poluante. Un stimulent major este supunerea în faţa legii, neconformarea având ca

efect plata unor penalităţi importante. Aceasta este aşa-numita soluţie de comandă şi control,

care a fost principalul instrument al îmbunătăţirii calităţii mediului şi va continua să aibă o mare

importanţă şi în viitor.

Cauzele multor efecte negative asupra mediului îşi au originea în funcţionarea economiei.

Din moment ce economia şi mediul sunt atât de strâns legate, politicile ce tind să îndeplinească

un obiectiv social sau economic vor afecta în mod inevitabil mediul.

Dacă motivele degradării mediului pot fi găsite în funcţionarea economiei, tot acolo poate

fi găsită şi soluţia. Măsurile de comandă şi control pot fi doar un paliativ, mascând cauzele de

bază. Rezolvarea problemelor de mediu presupune corectarea distorsiunilor economice şi

asigurarea de stimulente pentru conservarea resurselor şi reducerea surselor de poluare36.

Stimulentele economice se pot realiza prin definirea exactă a dreptului de proprietate

asupra resurselor, astfel încât cei ce folosesc o resursă naturală să aibă interes pentru conservarea

ei în viitor. De asemenea, stimulentele pot lua forma unor semnale de preţ. Preţurile pieţei pot

înlocui preţurile controlate sau subvenţionate, fiind aduse cât mai aproape de costurile sociale ale

producţiei.

Înlăturarea antistimulentelor privind conservarea resurselor se poate realiza prin

reanalizarea regimului subvenţiilor (vizibile sau mascate) existente.

La nivel global apare un element nou. Toate statele lumii utilizează ceea ce se numeşte

bunuri globale, cum sunt: protecţia oferită de stratul de ozon, rolul pe care atmosfera îl joacă

drept receptor al carbonului şi serviciile oferite de oceanul planetar. Doar acţiunea conjugată a

comunităţii internaţionale poate conduce la conservarea acestor bunuri, deşi majoritatea statelor

contribuie relativ puţin la poluarea globală sau au doar puţine resurse materiale sau umane de pus

în slujba protecţiei mediului.

Alte state contribuie în mod semnificativ la poluarea globală, dar nu deţin resurse

suficiente pentru a controla poluarea (de exemplu, producţia Chinei de dioxid de carbon prin

arderea combustibililor fosili). În acest caz, dezideratul comunităţii internaţionale este acela de a

36 G. Georgescu, Forma economică şi dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.

35

Page 36: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

găsi sisteme de stimulente pentru a se asigura cooperarea (de exemplu, permise de poluare

transferabile). Anii ’80 au demonstrat că dezvoltarea economică poate fi limitată în cazul în care

economiile nu sunt conduse într-o manieră care să ţină cont de protecţia mediului. Dacă acestea

sunt administrate în mod corespunzător, creşterea economică poate avea loc între nişte limite

stabilite de necesitatea de a menţine nivelul resurselor naturale la un nivel critic minim.

Este evident rolul pe care îl au calitatea mediului şi resursele în procesul creşterii

venitului real şi a calităţii vieţii. În acest context, în anul 1987 este lansat conceptul de dezvoltare

durabilă, cu ocazia publicării Raportului Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare a ONU,

intitulat ,,Viitorul nostru comun sau Raportul Brundtland. În accepţiunea documentului,

dezvoltarea durabilă este definită ca fiind capacitatea de a satisface cerinţele generaţiei

prezente, fără a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.

Pentru realizarea acestui deziderat, raportul consideră că economia mondială trebuie să

continue creşterea, în contextul respectării restricţiilor legate de protecţia mediului. Există multe

căi prin care activităţile economice, în context durabil, pot proteja mediul. Acestea includ măsuri

eficiente în domeniul energetic, tehnologiile curate, managementul preventiv, mărirea ciclului de

viaţă a produselor, reducerea la minimum a deşeurilor nereciclabile, practicile agricole ecologice,

transportul ecologic.

Conceptul a fost dezvoltat şi adoptat ca strategie globală de dezvoltare la Conferinţa

mondială pentru mediu şi dezvoltare de la Rio de Janeiro din 1992. Unul dintre documentele

importante ale conferinţei, AGENDA 21, defineşte strategia durabilă de dezvoltare ca un proces

ciclic şi participativ, destinat realizării obiectivelor economice, sociale şi ecologice într-un mod

integrat şi echilibrat. Ea implică:

controlul poluării şi gestiunea raţională a resurselor;

crearea unui cadru instituţional eficient pentru elaborarea şi aplicarea politicilor de

mediu;

promovarea reînnoirii tehnologice în favoarea tehnologiilor curate;

utilizarea eficace a instrumentelor economice, în scopul furnizării semnalelor de piaţă

privind protecţia mediului;

modificarea comportamentelor în producţia şi consumul bunurilor materiale, în scopul

conservării resurselor naturale şi reducerii poluării;

introducerea strategiilor anticipative şi a managementului mediului în elaborarea

strategiilor de protecţie a mediului.

36

Page 37: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

AGENDA 21 este un program global de acţiune pentru dezvoltarea durabilă, care devine

operaţional la nivel naţional sau local prin planuri de acţiune care prioritizează obiectivele de

mediu în contextul unei dezvoltări economice dinamice. Nu există multe documente

internaţionale asemănătoare cu un astfel de impact.

În loc să ajungă în vreun sertar, acesta a trecut prin multe mâini, influenţând în multe

locuri acţiunile oamenilor. Prin intermediul lui s-a răspândit în rândul oraşelor şi satelor din

întreaga lume chemarea la iniţierea unui dialog cu cetăţenii, pentru ca împreună să poată găsi

strategii potrivite pentru o dezvoltare în viitor. Ideea care a stat la baza tuturor acţiunilor a fost

următoarea: o dezvoltare durabilă trebuie să aibă loc acolo unde trăiesc oamenii, unde merg la

cumpărături, unde sunt create locuri de muncă, unde sunt construite şcoli şi locuinţe – adică la

oraşe şi sate. Astfel s-a născut ideea AGENDEI 21 Locale.

Un rol important în afirmarea conceptului l-a avut Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare

Durabilă – RIO +10, desfăşurat în 2002 la Johannesburg (Africa de Sud) şi care a reunit peste

190 de state. Documentele adoptate prin consens – Planul de implementare şi Declaraţia politică

– marchează o nouă abordare a acţiunilor necesare fortificării celor trei piloni ai dezvoltării

durabile – securitate economică, echitate socială şi menţinerea echilibrului ecologic – şi exprimă

voinţa şi angajamentul politic al statelor participante de a coopera pentru aplicarea unui model de

dezvoltare, care să nu compromită posibilităţile viitoare ale creşterii lor economice şi să asigure

integrarea obiectivelor sociale şi de protecţie a mediului în politicile economice.

Pentru România, acceptarea doctrinei dezvoltării durabile nu este o opţiune benevolă,

posibilă printre multe altele, ci reprezintă singura cale responsabilă de proiectare a dezvoltării pe

termen mediu şi lung, în concordanţă cu interesul naţional şi cu cerinţele colaborării

internaţionale. Aşezarea acestui nobil concept la temelia dezvoltării dorite a României în

deceniile următoare dă un sens mai limpede direcţiei şi etapelor de parcurs.

În acest context, Guvernul României a adoptat Strategia Naţională pentru Dezvoltare

Durabilă, valabilă până în anul 2020. Ea realizează o abordare holistă a multitudinii problemelor

dezvoltării ţării noastre şi o analiză pe termen lung a efectelor sale.

Cheia înscrierii pe traiectoria dezvoltării durabile o reprezintă gestionarea eficientă a

resurselor în direcţia creşterii competitivităţii interne şi externe a bunurilor şi serviciilor

naţionale.

Sarcina societăţii româneşti pentru următorii ani şi mai departe constă în a realiza mai

mult cu mai puţine resurse, pentru creşterea calităţii vieţii generaţiilor prezente şi viitoare.

37

Page 38: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Definirea coordonatelor dezvoltării durabile în Romania presupune elaborarea unor

scenarii (utilizând metode prospective adecvate) care să reflecte relaţia dintre capitalul natural,

economie şi societate, în care abordările cantitative să se împletească cu cele calitative, iar

experienţele pozitive pe plan extern să servească drept puncte de referinţă.

După Conferinţa ONU privind mediul şi dezvoltarea, ţinută la Rio în 1992, conceptul de

dezvoltare durabilă a devenit foarte important în politica statelor lumii. Această evoluţie poate fi

înţeleasă ca o speranţă pentru politica în favoarea mediului, pentru că o abordare integratoare a

problemelor economice şi sociale face mult mai vizibil contextul mai larg în care trebuie să

transpară problemele mediului, dacă dorim să le găsim o soluţionare potrivită şi acceptabilă din

punct de vedere social.

O analiză efectuată fără prejudecăţi relevă faptul că discursul durabilităţii a fost estompat

foarte repede după Conferinţa de la Rio de către promisiunile şi istoriile de succes ale

globalizării. Acestea au predominat şi mai predomină încă în mentalitatea corporaţiilor şi a

guvernelor.

De curând însă ele au intrat în focurile unor critici aprinse. Ideea că dezvoltarea durabilă

este probabil calea cea mai bună către securitatea globală şi individuală câştigă din nou teren.

Fiecare generaţie trebuie să-şi ducă la îndeplinire sarcinile, pe care nu trebuie să le lase în seama

generaţiilor care vor veni, iar acest fapt include în mod expres şi perspectiva globală.

3. 2. ANALIZE DE IMPACT

Integrarea comercială vizează un grup de state între care se realizează schimburi

comerciale intense, înlesnite de eliminarea reciprocă a barierelor comerciale şi de încheierea unor

acorduri comerciale interstatale, care să susţină acest proces. Adâncimea acestei integrări se

evidenţiază prin mărimea ponderii comerţului intra-state (cele care sunt integrate) în totalul

comerţului.

În particular, la nivelul Uniunii Monetare Europene (UME), integrarea comercială

reprezintă o parte a procesului de integrare monetară, o precondiţie a formării Zonei Euro şi, în

acelaşi timp, element influenţat pe mai departe de evoluţia acestei uniuni. Altfel spus, integrarea

comercială la nivelul Zonei Euro poate fi abordată din două perspective:

ca factor determinant în formarea UME;

ca factor determinat de existenţa UME – impactul UME asupra activităţii comerciale.

38

Page 39: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

În primul caz, problema integrării comerciale presupune existenţa unui grad ridicat de

deschidere către exterior a statelor respective, structuri comerciale similare şi diversificarea

producţiei, astfel încât efectele unor eventuale şocuri să nu fie asimetrice la nivelul uniunii.

Acestea reprezintă, de fapt, precondiţii ale formării unei uniuni monetare.

Dacă comerţul se desfăşoară în mod liber, atunci preţurile acelor produse tranzacţionabile

la extern sunt aceleaşi atât în interiorul ţării, cât şi în exterior, adică sunt independente de cursul

de schimb. Prin urmare, modificarea cursului de schimb nu va afecta preţurile relative ale

bunurilor interne şi externe şi deci nici competitivitatea ţării respective.

Făcând distincţia între cele două categorii de produse (tranzacţionabile şi

netranzacţionabile la extern), putem defini „deschiderea” ca fiind ponderea produselor

tranzacţionabile la extern în totalul consumului, adică ponderea activităţii economice destinate

comerţului internaţional. Când această pondere este mare, există relativ puţine produse „locale”,

iar modificările cursului de schimb au efecte relativ minore.

Gradul de deschidere se analizează prin ponderea exporturilor şi a importurilor în PIB

(exporturi + importuri) / PIB, într-o perioadă, de regulă, de 1 an.

Datele statistice existente37 indică faptul că statele europene sunt cu atât mai deschise

schimburilor comerciale cu cât sunt mai mici dimensiunile acestora. Astfel, la nivelul anului

2009, comerţul cu bunuri şi servicii, ca pondere din PIB, reprezenta 165% pentru Belgia şi 114%

pentru Luxemburg, în timp ce pentru Franţa şi Italia era de 44,6%, respectiv 41,7 %.

37 Conform OECD Factbook 2009

39

Page 40: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Figura nr. 3. Gradul de deschidere către exterior a celor 12 state din cadrul UME, la nivelul

anului 2009

(Sursa: www.sourceoecd.org/factbook)

Pentru a evidenţia profunzimea acestei integrări comerciale, va trebui luat în calcul un alt

indicator: ponderea fluxurilor comerciale externe ale fiecărui stat membru cu Zona Euro în totalul

fluxurilor comerciale ale ţării respective cu exteriorul – comerţul intra-state în cadrul Zonei Euro.

La nivelul anului 2009, statele din Zona Euro deţin ponderi semnificative (peste 40%), cu

doar două excepţii: Irlanda şi Finlanda, deşi la nivelul Uniunii Europene ponderea activităţii lor

comerciale este mai mare, peste 60%38. Acest fapt s-ar putea datora poziţiei lor geografice. Ele se

învecinează cu state membre ale UE, dar din afara UME, state cu care realizează importante

schimburi comerciale (Marea Britanie şi Suedia).

Statele care sunt deschise către exterior sunt mai vulnerabile la şocurile externe. De aceea,

criteriul deschiderii trebuie să fie susţinut şi de o producţie diversificată, iar structurile comerciale

ale statelor respective trebuie să fie relativ similare.

Analiza similitudinii dintre structurile comerciale se realizează prin indicele de

diferenţiere, care se referă la modul în care structura activităţii comerciale a fiecărei ţări diferă de

38 Eurostat, Portrait of the European Union, 2006.

40

Page 41: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

cea a altei ţări luate ca etalon. Indicele diferenţierii calculat pentru comerţul european

(descompus pe trei domenii: agricultură, minerit, prelucrare) utilizează ca etalon Germania, ţară

reprezentativă pentru Uniunea Europeană.

Cele mai mari valori ale indicelui sunt înregistrate pentru Norvegia, ţară exportatoare de

petrol, Grecia, specializată în domeniul agricol, şi Olanda, exportatoare de gaze naturale. Cu toate

acestea, majoritatea statelor UE prezintă valori reduse ale indicelui, fapt ce confirmă o

similitudine a structurilor comerciale.

Ceea ce s-a evidenţiat până acum reprezintă elemente care susţin existenţa unei integrări

comerciale a statelor din Zona Euro. Este interesant însă de analizat şi efectul pe care îl are

formarea UME asupra activităţii comerciale.

Teoria economică precizează clar un impact pozitiv al UME asupra fluxurilor comerciale

în cadrul Zonei Euro, pornind de la ideea că adoptarea unei monede unice elimină sau reduce

anumiţi factori de blocare a schimburilor comerciale. Astfel, prin adoptarea monedei euro s-a

eliminat riscul legat de cursul valutar: existenţa volatilităţii cursului de schimb şi deci a riscului

asumat de exportatori şi importatori reprezenta un impediment pentru fluxurile comerciale39.

De asemenea, o monedă comună reduce costurile de tranzacţie (costul informării etc.) şi

promovează transparenţa preţurilor, aceasta din urmă favorizând efectuarea comparaţiilor de

preţ între state. Aceste efecte sporesc competitivitatea şi înlesnesc fluxurile comerciale.

Impactul monedei euro asupra integrării comerciale este unul măsurabil. Din acest punct

de vedere, există numeroase studii empirice care atestă, deşi cu valori foarte diferite40, efectul

pozitiv al integrării monetare asupra activităţii comerciale. Astfel, unele studii bazate pe un

model simplu privind activitatea comercială au estimat efecte cu valori cuprinse între 7 şi 18%, în

funcţie de strategia adoptată.

Nu s-a observat însă nici un astfel de impact pentru statele din afara Zonei Euro. Aceste

rezultate pozitive au fost larg confirmate de câteva studii mai noi bazate pe modele mai

complexe. De exemplu, s-a raportat că formarea U.M.E. a dus la o creştere de 30% a comerţului

din Zona Euro (conform studiului elaborat de Barr, Breedon şi Miles în 2003).

39Pe termen scurt stabilitatea cursului de schimb protejează exportatorii şi importatorii, dar această protecţie nu este valabilă pe termen lung. De aceea, investiţiile străine directe au un regim aparte: volumul lor poate creşte sau scădea sub aceeaşi monedă unică.40 Unii autori evaluează câştigul statelor membre ca fiind de peste trei ori mai mare faţă de cel obţinutde statele care nu utilizau aceeaşi monedă (Frankel şi Rose, 2000). Alţii (Melitz, 2001, sau Persson, 2001) obţin estimări mai mici.

41

Page 42: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

În general, concluzia care se desprinde din studiile empirice recente este aceea că UME

are deja un impact important asupra fluxurilor comerciale din Zona Euro, iar acest efect pare să

crească în următorii ani.

Conform unui studiu efectuat de Micco, Stein şi Ordoñez (2009), în perioada 1999-2009

fluxurile comerciale bilaterale în Europa au crescut şi s-au diminuat, după cum ritmul creşterii

economice a crescut şi s-a micşorat, dar comerţul între statele membre ale UME a crescut mai

rapid şi s-a micşorat mai puţin faţă de comerţul între statele din afara Zonei Euro (figura 4.3).

Firmele care-şi extind activitatea dincolo de hotarele naţionale îşi vor ajusta strategiile şi

vor încerca să identifice şi să se plaseze în acele locuri în care există facilităţi pentru producţie. În

aceste condiţii, se pune problema dacă şi cât de mult influenţează integrarea europeană

specializarea industrială a statelor membre, şi aceasta, cu atât mai mult cu cât formarea U.M.E.

impune o centralizare a competenţelor privind politica monetară la nivelul Băncii Centrale

Europene, ceea ce înseamnă pierderea unui important mecanism de ajustare în cazul şocurilor

asimetrice.

Impactul integrării comerciale asupra specializării depinde de două procese care

acţionează în direcţii opuse41

eliminarea barierelor comerciale ar trebui să ducă la o reducere a costurilor de transport şi

a celor de tranzacţie, permiţând astfel o mai bună utilizare a economiilor de scară. Cum

fiecare stat se axează pe avantajele sale competitive, se va produce o creştere a

specializării inter-ramuri pentru ţările membre, făcându-le vulnerabile la şocurile

asimetrice. Această paradigmă a specializării, susţinută de Krugman, ar fi împotriva

criteriului diversificării formulat de Kenen. Cu alte cuvinte, moneda euro ar afecta

integrarea comercială;

integrarea europeană contribuie la convergenţa înzestrărilor cu factori şi la eliminarea

variabilităţii cursului de schimb. Acest lucru ar trebui să întărească legăturile comerciale

de tipul intra-ramuri dintre ţările membre şi să determine ca structurile lor economice să

devină mai apropiate, fapt ce ar duce la o mai puternică diversificare şi la similitudini

între structurile comerciale ale statelor membre.

Din studiile empirice (Eichengreen, 1996) se constată o adâncire a specializării în Europa,

concomitent cu o reducere a concentrării. Statele europene devin mai specializate în activităţile

care le oferă acestora avantaje comparative mai mari, deşi ramurile economice devin tot mai

41 Dacă activitatea comercială este de tipul inter-ramuri (Hecksher-Ohlin), atunci integrarea induce specializare. Dacă, în schimb, este de tipul intra-ramuri, atunci integrarea reduce specializarea şi impune diversificare

42

Page 43: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

puţin concentrate, mai disipate pe teritoriul Uniunii Europene. Acest fenomen pare să fie în

contradicţie cu criteriul diversificării. De fapt, s-a constatat că fiecare ţară îşi dezvoltă propriile

mărci, concurând cu alte state pentru aceleaşi bunuri, ceea ce contribuie la îndeplinirea ambelor

criterii (diversificarea produselor42 şi deschiderea economică43 deci la adâncirea integrării

comerciale.

Un studiu elaborat de Comisia Europeană arată faptul că până acum există doar câteva

modificări modeste în privinţa modelului de concentrare pe ramuri şi specializare geografică la

nivelul Zonei Euro. Se constată, de asemenea, o creştere treptată, din anul 1973, a specializării

producţiei, dar o diminuare a acestui fenomen la export (a se vedea tabelul nr.4.1), fapt ce se

explică parţial prin creşterea importanţei comerţului de tipul intra-ramuri. Aceste constatări vin în

sprijinul ipotezei potrivit căreia structurile economiilor din statele UE sunt convergente.

Tabelul 4.2. Evoluţia specializării producţiei şi comerţului exterior în statele

membre ale Uniunii Europene (1973-2009)

Indicele

specializării

Krugman

1973/1976 1983/1986 1991/1994 2003/2009

Producţie 0,43 0,40 0,44 0,47

Export 0,67 0,62 0,63 0,63

Sursa: Comisia Europeană, 2009.

Un studiu privitor la specializarea sectorială elaborat de Banca Centrală Europeană în

anul 2004 susţine faptul că structurile producţiei sunt relativ similare la nivelul celor 12 state

membre ale UME, dovedind, sub acest aspect, existenţa unei mai mari omogenităţi şi stabilităţi

temporale în Zona Euro, comparativ cu SUA.

Pe de altă parte, se constată o tendinţă de aglomerare şi grupare (clustering) a factorilor de

producţie în diferite zone, ceea ce ar putea induce pe mai departe o adâncire a specializării şi o

reducere a comerţului transfrontalier (cross-border) în cadrul ramurilor economice, ca urmare a

42 Fontagné şi Freudenberg (1999) au arătat că eliminarea variabilităţii cursului de schimb a stimulat diferenţierea produselor în comerţul european: comerţul „intra-ramuri” (cel care prin integrare reduce specializarea şi care este tot mai specific pentru Europa) se realizează mai mult pentru produse diferenţiate pe orizontală (diferenţiere sortimentală) şi mai puţin pentru cele diferenţiate pe verticală (diferenţiere calitativă).

43 Statele care au aderat la UME şi-au dublat volumul activităţii comerciale, conform unor studii recente (Glik şi Rose, 2001

43

Page 44: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

dezvoltării unui mediu generator de externalităţi pozitive (reţea densă de subcontractori, prezenţa

concurenţilor, crearea unor legături între activităţi complementare). Totuşi, această specializare în

creştere tinde să se manifeste mai curând la nivel regional decât la nivel naţional.

Concluzia care se poate desprinde din această scurtă analiză a specificului activităţii

comerciale în Zona Euro este aceea că integrarea comercială, la început factor determinant în

formarea UME, se adânceşte ca urmare a adoptării monedei unice şi pare a reprezenta, pe mai

departe, un element favorizant al integrării monetare, contribuind, cel puţin până acum, prin

creşterea diversificării structurii productive a statelor respective şi prin omogenizarea acestora, la

dezvoltarea comerţului de tip intra-ramuri: paradigma specializării susţinută de Krugman pare a-

şi demonstra valabilitatea, însă la nivel regional.

Subiectul cu privire la efectul adoptării monedei unice asupra specificului integrării

comerciale la nivelul Zonei Euro rămâne totuşi deschis, dat fiind timpul relativ scurt de când

funcţionează această uniune monetară.

3. 3. GLOBALIZAREA ŞI VIITORUL SISTEMULUI ECONOMIC

INTERNAŢIONAL

Vorbind despre globalizare, poate mulţi dintre noi au observat că există diverse modalităţi

de a prezenta această noţiune. Putem afirma despre globalizare că este un proces care îi determină

pe oameni să accepte lucrurile care-i aseamănă şi să înlăture toate acele elemente care-i separă.

Putem, de asemenea, să spunem că prin globalizare înţelegem noua ordine economică şi politică a

lumii, asigurată de guvernanţa globală, o nouă ordine care are caracter multidimensional44.

Această nouă ordine economică şi politică a globalizării are în prim-plan întregul prin

care se încearcă garantarea libertăţii părţilor, deoarece aceste părţi nu vor căuta să controleze

întregul.

Totuşi, cea mai cuprinzătoare explicaţie dată globalizării este exprimată în doar două

cuvinte: „satul planetar” (sintagmă dată de Marshall McLuhan). Această sintagmă cuprinde ceea

ce se întâmplă azi în lume45:

tehnologii ale informaţiei care ne pun mai rapid şi mai des în legătură unii cu alţii;

comprimarea distanţelor prin noi tehnologii;

interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce;

44 Marin D., Globalizarea şi aproximările ei, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 79.45 Bari I., Probleme globale contemporane, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 32.

44

Page 45: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

integrarea pieţelor financiare şi de capital;

globalizarea crescândă a producţiei prin intermediul firmelor transnaţionale;

apariţia unor fenomene planetare, care necesită abordări globale (migraţia masivă,

internaţionalizarea crimei organizate şi a terorismului etc.).

Oportunităţile oferite de noile tehnologii şi care sunt utilizate de oameni pe scară largă au

condus la următorul fapt concret: globalizarea devine din ce în ce mai puternică. Globalizarea

este un proces în care distanţa dintre ţări devine un factor care nu mai este luat în considerare

atunci când facem referire la stabilirea legăturilor transfrontaliere, a relaţiilor politice, economice,

sociale etc. Toţi suntem conştienţi că tehnologia, economia şi politica sunt unele dintre cauzele

care au declanşat acest proces.

Globalizarea este privită diferit, unii o aprobă, alţii o privesc cu ostilitate. Ea oferă

posibilitatea ţărilor să se dezvolte, dar realizează acest demers printr-un proces inegal pe regiuni.

Unele ţări reuşesc să se dezvolte mai repede decât altele, să se bucure de o creştere economică

mai mare decât altele.

Apropierea României de globalizare începe prin regionalizarea acesteia, printr-o politică

de integrare în spaţiul european după integrarea sa din 1 ianuarie 2007.

De fapt, adevărata politică de integrare a început cu anul intrării României în UE. În

prezent, România încearcă să depăşească anumite adversităţi, precum şi de alt mod de a vedea

lucrurile, în principal, schimbarea evoluţiei ei, precum şi detaşarea populaţiei de conştiinţa şi de

modului de viaţă specifice ţărilor balcanice, şi nu se pot omite momentele dificile financiare prin

care a trecut ţara în anul ,,de graţie” 2010.

Împlinirea obiectivelor propuse ţine, în principal, de continuarea liberalizării,

restructurării şi stabilizării în progrese privind creşterea economică, dezvoltarea şi modernizarea.

În esenţă, aderarea se justifică prin finalitatea pe care o urmăreşte, adică funcţionalizarea relaţiei

creştere – dezvoltare – modernizare46.

În ultimii ani, în ţara noastră creşterea economică a avut o evoluţie ascendentă, chiar dacă

au mai existat şi unele regrese. În anul 2004, de exemplu, creşterea economică a fost de 8,3%,

înregistrând astfel cea mai mare creştere, în condiţiile în care luăm în calcul ultimii 18 ani.

Trebuie precizat că la această creştere a contribuit în mare măsură creşterea volumului de

activitate în:

industrie;

construcţii;

46 Marin D., Globalizarea şi aproximările ei, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 268.

45

Page 46: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

servicii.

Valoarea creată în aceste trei domenii reprezintă aproximativ 83,9% din întreaga valoare

obţinută.

În anul 2005 creşterea economică a fost doar de 4,1%, în situaţia în care se preconizau

aproximativ 6%.

Obţinerea unei valori atât de scăzută faţă de cea care s-a estimat s-a datorat, în principal,

situaţiilor grave cu care s-a confruntat ţara noastră (inundaţiile), dar şi scumpirii ţiţeiului.

Pentru anii viitori, Comisia Naţională de Prognoză a elaborat prognoza de dezvoltare

economică a României pe termen scurt şi mediu. Conform acesteia, creşterea economică în

România va înregistra valorile prezentate în graficul următor.

Figura nr. 4. Evoluţia procentuală a PIB în România

Sursa:http://www.raportal.ro/stiri/romania-in-2009-pib

Cum se poate vedea din grafic, valorile estimate depăşesc valoarea creşterii economice

din 2005, fiind în jurul a şase procente. Nu ne rămâne altceva decât să urmărim în anii 2007-2009

dacă creşterea efectivă va înregistra aceste valori.

La nivel global, în ultimele decenii, populaţia activă a crescut. Este adevărat că această

creştere este foarte diferită în funcţie de ţară sau de regiunile globului. În România, discutând din

punct de vedere al pieţei muncii, numărul populaţiei active a crescut în ultimii ani, dar numărul

salariaţilor s-a diminuat. Această situaţie nu este în avantajul pensionarilor, al căror număr s-a

mărit.

46

Page 47: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Dorinţa României de a se integra în Uniunea Europeană va avea efecte şi asupra pieţei

muncii. Pe această piaţă trebuie să se reevalueze performanţele reale înregistrate până acum în

diferite domenii. Ţara noastră trebuie să înregistreze o creştere a populaţiei active şi ocupate, să

adopte un program de creştere economică având la bază creşterea ocupării, să reuşească o

creştere a productivităţii muncii.

Deoarece una dintre multele probleme care se cer a fi rezolvate face referire la populaţia

activă, conform Comisiei Naţionale de Prognoză, în următorii doi ani se pare că numărul

salariaţilor va creşte. Cifrele aferente acestei prognoze sunt prezentate în graficul următor.

Figura nr. 5. Evoluţia numărului de salariaţi în România

Sursa: http://khris.ro/index.php/12/2009

Astfel, se poate observa că măcar statistic şi pe hârtie putem afirma că numărul salariaţilor

se preconiza ca va creşte, este adevărat că nu semnificativ, ci doar cu 215 mii de persoane, însă în

prezent, pe fondul degringoladei internaţionale cauzate de recesiunea economică, este foarte clar

că situaţia este incertă.

În acelaşi timp, apare o problemă, şi anume diferenţele enorme între nivelurile de

salarizare, ceea ce a condus nu de puţine ori la o migraţie masivă a forţei de muncă din ţările

aparţinând „Sudului” spre ţările care formează „Nordul”. În ultimul timp s-a înregistrat o creştere

semnificativă a numărului emigranţilor la nivel internaţional, dar, mai ales, a distanţelor pe care

aceştia le parcurg.

47

Page 48: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Un avantaj al extinderii Uniunii Europene este migraţia forţei de muncă, care va aduce

venituri ţărilor în care-şi desfăşoară activitatea emigranţii, deoarece din momentul intrării în

Uniunea Europeană persoanele pot circula liber pe întreg teritoriul Uniunii. Pentru a reuşi să ne

determinăm conaţionalii să rămână în ţară şi să lucreze aici, este nevoie ca politica adoptată să

stimuleze creşterea ratei de ocupare şi dezvoltarea economică a României.

În prezent, sunt numeroşi români care lucrează în străinătate şi, aşa cum am mai spus,

realizează câştiguri pentru alte ţări, totuşi trimit şi în ţară sume destul de mari. Anual în ţara

noastră intră aproximativ două miliarde de euro din munca românilor prestată în alte state decât

cel în care au studiat şi s-au format. Este clar că una dintre cele mai importante cauze ale

migraţiei este reprezentată de nivelurile de salarizare foarte diferite de la o ţară la alta. Pentru anii

următori, referitor la ţara noastră, s-au stabilit valorile salariului mediu net.

Figura nr. 6. Evoluţia salariului mediu net în România

Sursa:http://www.ziare.com/articole/salariu/mediu2009

Aceste cifre demonstrează că, în mod logic, mari diferenţe în următorii ani nu ar trebui să

fie, însă din cauza aceleiaşi recesiuni salariile vor scădea până la limita salariului minim pe

economie în cazul instituţiilor bugetare, pe celelalte tronsoane de activitate menţinându-se sau

fiind uşor ridicate. Din această cauză este de anticipat că un număr mult mai mare de români vor

pleca să lucreze în alte ţări.

Astfel, globalizarea se referă, în principal, la o extindere a activităţilor economice, sociale,

politice peste graniţe, astfel încât deciziile şi evenimentele dintr-o anumită regiune să influenţeze

48

Page 49: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

şi cele mai îndepărtate regiuni ale globului. În acest sens, relaţiile create peste graniţe nu sunt

întâmplătoare, ci există o adevărată interdependenţă între diverse regiuni47.

Nu putem încheia altfel decât prin afirmaţia lui Ioan Bari: „Globalizarea este o realitate,

iar orice ţară care-şi pregăteşte temeinic viitorul se vede nevoită să se interfereze cu ea.

Neadaptarea la noul mediu al globalizării înseamnă nu numai o şansă pierdută, ci şi riscul de a

pierde poziţii şi segmente de piaţă deja dobândite”. Orice ţintă va dori să atingă ţara noastră, este

nevoie de o strategie adoptată pe termen mediu şi lung, care să fie respectată şi care să conducă la

o dezvoltare a vieţii economice, resimţită şi de către populaţie.

CONCLUZII

47 Held D., McGrew A., Goldblatt D., Perraton J., Transformări globale, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

49

Page 50: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Globalizarea a fost cel mai des asociată în ultima vreme cu creşterea fluxurilor private de

capital înspre ţările în curs de dezvoltare pe parcursul anilor '90. La acestea mai trebuie adăugat

faptul că această evoluţie a urmat unei reduse mişcări a capitalului în aceste direcţii pe parcursul

anilor '80. În acelaşi timp, fluxurile oficiale de ajutoare sau asistenţa pentru dezvoltare s-au redus

semnificativ de la începutul deceniului al nouălea, iar structura mişcărilor de capital privat a

înregistrat modificări semnificative. Investiţiile străine directe au devenit categoria cea mai

importantă.

Atât investiţiile de portofoliu, cât şi creditele bancare au marcat evoluţii tot mai sinuoase,

reducându-se dramatic la începutul crizei financiare din a doua jumătate a deceniului al zecelea.

Din punct de vedere al comerţului, ţările în curs de dezvoltare şi-au sporit partea din

participare la comerţul internaţional de la 19% în 1971 la 29% în 1999 , iar în prezent, din cauza

crizei economice mondiale, a scăzut cu 10%.

Există însă variaţii destul de importante între marile regiuni; de exemplu, noile ţări

industrializate din Asia au înregistrat în ultimii ani evoluţii pozitive, în timp ce Africa, pe

ansamblu, a avut un trend descrescător. Acelaşi fenomen s-a întâmplat şi în Uniunea Europeană

cu ţările membre ,,tradiţionale”, pe când ţările cu intrare recentă au avut o descreştere economică.

În ceea ce priveşte migraţia forţei de muncă, forţa de muncă s-a mişcat de la o ţară la alta,

parţial datorită încercărilor de identificare a unor oportunităţi de lucru.  

De-a lungul secolului XX, venitul global pe cap de locuitor a crescut în mod semnificativ,

dar cu diferenţe destul de importante la nivel de ţări. Este evident faptul că diferenţele de venit

între ţările bogate şi cele sărace s-au adâncit tot mai mult pe perioade destul de mari. Un număr

recent al „World Economic Outlook” studiază 42 de ţări (reprezentând 90% din populaţia

globului) pentru care există date pentru tot secolul XX. Astfel, s-a ajuns la concluzia că producţia

pe cap de locuitor a crescut apreciabil, dar distribuţia venitului pe ţări a devenit tot mai inegală în

comparaţie cu situaţia de la începutul secolului.

La acestea trebuie precizat şi faptul că, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor

sociale, ţările mai sărace au înregistrat procese însemnate. De exemplu, unele ţări cu venituri

reduse (ex.: Sri Lanka) marchează niveluri impresionante pentru indicatorii sociali.

De menţionat este faptul că în actuala lume globală 200 dintre societăţile transnaţionale

existente dezvoltă o cifră de afaceri care depăşeşte PIB realizat de circa 150 de ţări membre ale

O.E.C.D., şi aceasta, în ciuda celor spuse de J.J. Rousseau: „Nimeni nu trebuie să fie atât de

bogat încât să poată cumpăra pe altul şi nimeni nu trebuie să fie atât de sărac încât să se

vândă”.

50

Page 51: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

În opinia experţilor O.N.U., pentru obţinerea unor ameliorări notabile, „este necesar ca

ritmul de creştere prevăzut în Strategia internaţională a celui de-al treilea deceniu al Naţiunilor

Unite pentru Dezvoltare să se prelungească pe o perioadă mult mai lungă decât cele două

decenii”, adică dincolo de secolul al XX-lea.

Această polarizare bogăţie-sărăcie se acutizează permanent din cauza faptului că regiunile

bogate au trecut deja prin fenomenul de tranziţie demografică, iar populaţia lor este relativ

slăbită, în timp ce populaţia din sud va creşte în continuare în următorii 60 de ani. În jumătate din

acest timp, doar 1/7 din populaţia mondială va controla cel puţin trei sferturi din bogăţia

mondială. Ca urmare, presiunea asupra acelor „insule de bogăţie” va fi din ce în ce mai mare.

Dezvoltarea nu este întârziată doar de dificilele condiţii istorice şi de permanentele dezavantaje

comerciale, dar şi de o continuă criză a datoriilor, de exploatare economică şi instabilitate

politică.

În economia mondială s-au produs (şi se produc) o serie de procese obiective care sunt

reale şi care au condus la globalizare sau mondializare.

Un alt proces obiectiv care conduce la globalizare este adoptarea de reglementări

comune de către state (acorduri comerciale, tratate, convenţii privind eliminarea dublei impuneri,

regimul favorabil investiţiilor externe, acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate etc.).

Crearea de instituţii şi organisme internaţionale comune de natură mondială, regională şi

subregională, atât publice, cât şi private, se constituie într-un alt proces obiectiv ce conduce la

procesul de globalizare. Se cunoaşte că „vârfurile de lance” instituţionale globale sunt F.M.I.,

B.M. şi O.M.C.

F.M.I., prin sistemul acordurilor stand-by, acordă împrumuturi în condiţii favorabile

pentru debitori (valori mari rambursate la termene şi cu dobânzi atractive pentru cei ce le

primesc). Dar aceste împrumuturi stand-by sunt însoţite şi de o serie de condiţii economice şi

politice pe care trebuie să le traducă în viaţă statele primitoare. Ele se referă la cele mai

importante pârghii economice ale unui stat, şi anume politica fiscală, politica bugetară, politica

veniturilor şi cea a preţurilor. Aceste măsuri impuse de F.M.I. sunt aplicate în condiţii

aproximativ identice pentru diverse state ale lumii, realizându-se în felul acesta un model unic de

asistenţă şi dezvoltare care contribuie în mod susţinut la accelerarea procesului de globalizare.

La fel, B.M. acordă împrumuturi avantajoase din punct de vedere economic, dar care sunt

însoţite de condiţii economice şi politice referitoare la viaţa internă a ţărilor primitoare.

În ceea ce priveşte O.M.C., în anexele la acordul de creare, în 1995, sunt măsuri juridico-

administrative de unificare a funcţionării economiei mondiale.

51

Page 52: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Nu în ultimul rând, un alt proces obiectiv îl reprezintă adoptarea de către state a unor

măsuri de integrare economică internaţională. Această integrare cunoaşte etape şi forme variate

precum: integrarea vamală, integrarea fiscală, integrarea agricolă, integrarea monetară, care pot

funcţiona sub forma integrării interstatale, transstatale sau suprastatale. O formă mai avansată a

integrării o reprezintă crearea pieţei interne unice a tuturor statelor membre, adoptarea unei

monede unice, crearea unei bănci centrale unice, asigurarea de rezerve monetare comune,

mişcarea liberă a mărfurilor şi serviciilor, a persoanelor şi forţei de muncă, a capitalurilor şi

tehnologiilor moderne etc.

Dezvoltarea interdependenţelor dintre statele şi economiile naţionale ale lumii determină

ca evenimentele critice apărute într-o ţară sau alta să se transmită în acelaşi timp şi asupra altor

ţări. În felul acesta, au apărut şi apar probleme globale (criza energetică, foametea, problema

mediului ambiant, problema înarmărilor, problema decalajelor economice, problema materiilor

prime etc.), a căror soluţionare poate fi realizată fie prin cooperarea dintre state, fie prin

adoptarea şi impunerea de măsuri globale (această a doua cale este însă în contradicţie cu dreptul

internaţional).

Din cele expuse rezultă că procesul de globalizare economică este unul obiectiv şi necesar

ce cunoaşte mai multe etape şi forme, de la cele mai simple până la cele mai complexe, inclusiv

prin organizarea unor instrumente supranaţionale de integrare.

Procesele de globalizare – procese obiective – sunt inevitabile ca urmare a creşterii

interdependenţelor economice dintre state şi a dependenţei statelor de economia mondială, a

deschiderii inevitabile spre exterior a economiilor naţionale.

De altfel, faptul că procesul de globalizare este unul obiectiv poate fi explicat astfel:

capitalismul ca sistem de organizare a activităţilor economice (producţie, desfacere, consum)

conţine în germene în el procesul de internaţionalizare. Acest fapt poate fi identificabil atât în

plan microeconomic, cât şi la nivel guvernamental. În primul caz avem de-a face cu firma

capitalistă care în evoluţia ei firească, dacă nu întâmpină obstacole, poate să ajungă la o

concentrare a capitalului, la o dimensiune a puterii ei economice şi financiare care o împing la

internaţionalizare, deoarece piaţa internă a ţării sale nu-i mai este suficientă.

În cea de-a doua dimensiune, organizarea capitalistă incită la manifestarea unor state după

o logică imperială (când acestea ajung la o putere economică mare). Au fost, de altfel, avansate

idei (de către filosofii politici sau istorici precum Hobson sau marxiştii) potrivit cărora, pentru a

asigura supravieţuirea sistemului capitalist la nivel naţional, statele încurajează expansiunea

economică în exterior a agenţilor economici.

52

Page 53: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Dar evoluţiile la nivel de firmă sau de guvern nu sunt suficiente pentru a se produce

fenomenul de globalizare. Pentru producerea lui este nevoie de intervenţia deliberată a

autorităţilor publice. Se are în vedere faptul că cea mai mare parte a statelor lumii au acceptat să-

şi liberalizeze fluxurile de capital doar pe la mijlocul anilor ’80, înainte manifestând reticenţe faţă

de intrarea capitalului străin în economiile lor. Fără acceptarea de către autorităţile naţionale a

renunţării la obstacolele din calea internaţionalizării economiei lor naţionale, globalizarea nu s-ar

fi realizat. Acestea vin în întâmpinarea ideii că procesul de globalizare nu este unul obiectiv, el

conţinând şi componente subiective.

Dacă procesul de globalizare ar fi total obiectiv, el ar fi ireversibil şi s-ar accentua şi

extinde fenomenele de liberalizare şi integrare internaţionale. Componentele subiective fac ca

procesul să poată deveni reversibil dacă acestea pun piedici extinderii lui. Apoi, acest proces se

desfăşoară la convergenţa a două procese ce caracterizează economiile occidentale: la

convergenţa aplicării principiilor neoliberale cu existenţa unor state de drept şi a unor sisteme

democratice. „Alunecarea spre extremele politice (regim autoritar sau anarhie politică) ar

conduce, în opinia noastră, de asemenea, la stoparea procesului”48.

Ceea ce se vede este că, în prezent, procesul de globalizare este în plină dinamică, iar în

timp ce unii construiesc cadrul globalizării, alţii sunt, pur şi simplu, surprinşi de efectele acestuia.

Procesul de intensificare a globalizării reprezintă una dintre principalele provocări pentru

generaţiile următoare şi, de aceea, cunoaşterea tendinţelor actuale ale lui este de actualitate şi de

mare importanţă.

O primă caracteristică a procesului de globalizare este că acesta se desfăşoară în prezent

cu o intensitate şi o rapiditate fără precedent. Experienţa ultimilor ani arată că procesele şi

fenomenele critice dintr-o ţară sau alta ajung să afecteze în mod rapid evoluţiile economice şi

sociale din diferite ţări. Unele dintre aceste fenomene pot avea cauze previzibile, iar altele nu

(ex.: crizele financiare).

Un astfel de eveniment s-a produs în primăvara şi vara anului 2000, când evoluţia

descrescătoare a euro faţă de dolar a adus o presiune suplimentară asupra balanţelor de plăţi

pentru ţările care exportă cu precădere în Europa. România a fost afectată de acest proces care a

impus aici o depreciere suplimentară a monedei naţionale faţă de dolar, comparativ cu cea

programată. Datorită acestui fapt, ţinta de inflaţie a fost depăşită. La acest rezultat a contribuit şi

48 Dumitrescu, Sterian, Bal, Ana, Economie mondială, ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 401.

53

Page 54: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

un alt fenomen exogen, şi anume evoluţia preţului petrolului (atingerea maximului istoric absolut

de peste 35$ barilul a afectat preţurile tuturor produselor energetice.

Un alt eveniment s-a produs cu un an înainte, când F.M.I., sub presiunea contribuabililor

americani, a decis experimentarea unui nou concept – acela al „împărţirii poverii” (burden-

sharing) între sectorul public şi cel privat. România s-a numărat printre cele patru ţări pe care s-a

decis experimentul şi a trebuit să suporte o masivă contracţie fiscală (deficitul bugetului

consolidat s-a redus de la 3,1 la 2,1% din P.I.B.). Totodată, s-a amânat cu încă un an reluarea

creşterii economice. Şi exemplele nu se opresc aici. În condiţiile globalizării, când unele

fenomene pot fi prevăzute iar altele nu, în faţa autorităţilor stau două cerinţe deosebit de

importante:

crearea mecanismelor care să asigure protecţie împotriva unor şocuri neprevăzute;

creşterea în elaborarea politicilor a rolului componentei privind anticiparea evenimentelor

externe şi a încorporării deciziilor care să fructifice oportunităţile sau să minimizeze

costurile.

O altă tendinţă a globalizării este aceea că acest proces se suprapune pe o regionalizare

accentuată. Lumea următoarelor decenii ale secolului actual este cea a blocurilor economico-

politice regionale diferite ca dezvoltare, cultură şi mentalitate. Astfel, există N.A.F.T.A. (Acordul

de Comerţ Liber Nord-American) în America de Nord şi Centrală, MERCOSUR în America de

Sud, ASEAN în Asia de Sud-Est, iar în Europa – C.S.I., U.E. De asemenea, există blocurile

chinez, indian, musulman, al Africii sub-sahariene etc.

În acest mozaic al integrării regionale, România a avut trei alternative: să se afilieze U.E.,

să fie inclusă în alte blocuri sau să rămână într-o zonă nedeterminată. Ţara noastră şi-a exprimat

clar dorinţa de integrare în structurile europene, dar până la a se ridica la standardele europene are

un drum lung de parcurs pentru a rezolva o serie de probleme cât se poate de delicate din punct

de vedere economic şi politic. Practic, acest proces s-a accentuat o dată cu aderarea României la

U.E. în 2007.

O altă caracteristică a globalizării este impunerea raţiunilor globale sau regionale. Aceste

raţiuni sunt prezente în multe domenii (aviaţie, informatică etc.), dar se extind rapid şi în altele

noi, deosebit de sensibile, cum ar fi elaborarea politicilor economice.

În ceea ce priveşte România, este nevoie de formularea unor politici economice coerente

care, pe de o parte, să poată rezolva problemele induse de globalizare, iar pe de altă parte, să

asigure o repartizare mai corectă a beneficiilor ce decurg din acest proces.

54

Page 55: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

Indubitabil, globalizarea ne afectează pe toţi în mod direct. În acest context, un rol

important îl joacă o evaluare chibzuită a oportunităţilor şi riscurilor pe care le presupune

globalizarea, distanţându-ne de tendinţele actuale de demonizare sau, dimpotrivă, de preamărire a

consecinţelor acestui fenomen.

Drept consecinţe ale globalizării distingem:

Fig. 7. – Sursă proprie

„Dinamica globalizarii este controlata de fortele economice,totusi consecintele sale cela

mai importante tin de domeniul politic”(Klaus Muller)

Şi în cazul consecinţelor globalizării, dezbaterile publice aduc în prim-plan diverse

cuvinte la modă, care trebuie, la rândul lor, chestionate şi analizate.

În schema de mai sus am încercat să prezint o selecţie a acestor cuvinte, lista putând fi

completată. Actualmente, tot mai multe formaţiuni teritoriale interacţionează în procesul

continuu internaţional de schimb al producţiei, al serviciilor şi al informaţiei. Procesul de

regionalizare şi piaţa şterg hotarele între ţări, constituind un spaţiu economic bine determinat.

Deci, ca urmare a extinderii procesului de globalizare, un stat modern integrat poate fi „amplasat”

în trei spaţii:

pe teritoriul geografic real, limitat de frontierele Uniunii Europene;

pe teritoriul virtual creat în baza relaţiilor comerciale internaţionale;

pe teritoriul creat în baza relaţiilor financiare internaţionale.

55

Page 56: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

În acest moment, regionalizarea în Europa se desfăşoară prin două căi: una este strâns

legată de procesul de integrare supranaţională în cadrul Uniunii Europene, iar alta revine din

interesele regionale (C.E.M., C.S.I. etc.).

Dezvoltarea economică locală şi regională tot mai insistent devine unicul mecanism real

activ, prin intermediul căruia se răspândesc mai multe forme de colaborare; la frontieră, parcuri

industriale etc. Pe lângă conceptele liberale referitoare la regionalizare există şi viziunea

instituţionalistă, promovată de organismele economice internaţionale (F.M.I., B.I.R.D., O.M.C.

etc.), care prevede îndeplinirea anumitor condiţii obligatorii pentru a susţine tendinţele benefice

ale regionalizării şi a sprijini acest proces.

Astfel, ţările ce tind a se alinia la cerinţele globalizării trebuie să-şi restructureze

economiile şi să accepte parametrii instituţiilor internaţionale.

Dezvoltarea economică optimă cere, în primul rând, investiţii în capitalul fix al sferei

productive, fapt adeverit de teoreticieni, cât şi de practicieni, însă puţin aplicat în perioada de

referinţă în România. Investiţiile proprii, cât şi investiţiile străine directe nu s-au caracterizat

printr-o alocare clasică, conform teoriei lui J. Keynes, ci au fost utilizate preponderent satisfăcând

necesităţile de consum neproductiv .

Excesul de import asupra exportului de capital a provocat o datorie externă considerabilă

pentru România, cota cea mai mare fiind cea guvernamentală directă: în

ultimii patru ani constituindu-se într-o sumă uriaşă preponderent cheltuită în scopul aprofundării

reformelor perioadei postaderare.

Ca proces integraţional pot fi formulate următoarele concluzii:

Evoluţia economiei a evidenţiat două tendinţe de dezvoltare funcţional contradictorii: o

diversificare dimensională (în lărgire) şi aprofundată (în conţinut) care poate fi calificată

ca o legitate ce ţine de diviziunea mondială a muncii în totalitatea tipurilor, formelor,

variantelor sale; a doua – asociere, cooperare, internaţionalizare, integrare, globalizare a

proceselor economice ca formă destul de eficientă. Interacţiunea acestor două tendinţe, ce

prezintă unitatea contrariilor a unuia şi acelaşi proces de organizare economică a

societăţii, se manifestă în procesul general al globalizării şi mondializării.

Globalizarea ca proces obiectiv şi inevitabil, pe de o parte, şi particularităţile specifice

locale, regionale, naţionale a diverselor structuri, ce tind a se încadra în acest proces, pe

de altă parte, precum şi practica decurgerii neesenţiale evidenţiază plusuri şi minusuri

pentru participanţi.

Procesul globalizării deschide noi posibilităţi şi avantaje ca:

56

Page 57: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

mobilizarea resurselor financiare şi a activa pe mai multe pieţe;

accesul la progresul tehnico-ştiinţific mondial;

lărgirea sferelor de activitate;

scăderea costurilor producţiei bunurilor. Câştigul este pentru toţi participanţii, deşi

variat după dimensiuni şi timp.

Controversele globalizării, care provoacă proteste şi pesimism la început, pot fi apreciate

ca:

divizarea neproporţională a „beneficiilor” de la globalizare, ce poate provoca conflicte la

nivel regional, naţional şi internaţional;

instabilitatea regională ca diferenţe în nivelul dezvoltării, disponibilităţilor de resurse,

modul de viaţă, regimul politic etc.;

teama de pierdere a suveranităţii naţionale, generată şi de aderarea la structurile Uniunii

Europene, precum şi pierderea autonomiei economice;

riscuri în privinţa costurilor (pierderilor) în raport cu câştigurile de la globalizare;

riscul supraspecializării, care poate transforma entitatea în ostatic al uneia mai puternice;

teama de a pierde şansa de schimbare a statului său în cadrul Uniunii Europene.

Procesul general al globalizării agregă diversitatea structurilor economice locale şi

regionale, însă în acelaşi timp provoacă mutaţii esenţiale la nivel regional şi subregional. Aceasta

este o urmare a destrămării regimurilor totalitare (România a fost sub acest regim aproape 50 de

ani), preluarea rolului în calitate de „poli de influenţă” de către alţii, sporirea companiilor

transnaţionale şi organizaţiilor economice mondiale.

Astfel, globalizarea este intermediată de modificări esenţiale la nivel local, subregional,

regional şi naţional. Fiecare dintre state, potrivit opiniei majorităţii specialiştilor, înainte de a se

alinia la procesul general al globalizării, trebuie să-şi perfecteze scopurile, posibilităţile pentru a-

şi găsi locul meritat în schimbările de scară.

Mecanismele globalizării actualmente sunt în stare de constituire prin prisma direcţiilor

prioritare, evidenţiate în practica mondială, de consolidare a tendinţelor globalizării şi efectele

derivate locale, subregionale şi regionale:

intensificarea schimburilor informaţionale şi tehnologice ca fundal de utilizare eficientă a

resurselor naturale, materiale, financiare, intelectuale etc.

ca instrumente de constituire pot fi piaţa unică financiară-valutară globală, creşterea

activităţi companiilor transnaţionale, globalizarea concurenţei;

extinderea mijloacelor de comunicaţie, răspândirea rapidă a mega- şi nanotehnologiilor;

57

Page 58: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

specializarea, respecializarea în cadrul comerţului internaţional pentru a utiliza la

maximum principiul costurilor comparative prin instrumentele de alegere a căilor de

perfectare a structurii importului şi exportului, asigurarea echilibrului balanţei de plăţi

evidenţiază procesul de formare a diferitelor grupuri regionale şi regruparea în condiţii

noi;

mondializarea investiţiilor (pieţei de capital), unde în calitate de forţă motrice sunt

companiile transnaţionale – generatori principali ai fluxurilor mari de resurse

investiţionale în economia mondială;

sporul mobilităţii forţei de muncă, ce duce la formarea tot mai evidenţiată a pieţei

mondiale a muncii;

sporul numărului de instituţii internaţionale este o dovadă de intensificare a procesului de

instituţionalizare şi internaţionalizare, integrare şi interdependenţă în lume, depistând şi

mutaţii calitative în funcţionalitatea, modul de abordare, scopuri, responsabilităţi şi rolul

acestor instituţii.

Starea actuală a României, analizată prin prisma globalizării, poate fi caracterizată ca

rămânere în urmă privind tendinţa ţării de a se alinia la procesele globale ale creşterii economice,

de a face faţă, totodată, la aderarea la Uniunea Europeană, aderare grăbită şi de interesele

geopolitice.

Se distinge o prioritate a României: una dintre exigenţele fără alternative pentru România

este orientarea şi atragerea capitalului străin în formă de investiţii directe prin crearea mediului

investiţional respectiv, ce ar asigura garanţii de ocrotire a proprietăţii, repatrierea veniturilor, alte

facilităţi pentru investitorii străini.

În concluzie, globalizarea este o realitate probabil ireversibilă şi orice ţară care-şi

pregăteşte temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu ea.

BIBLIOGRAFIE

I.Bari , Probleme globale contemporane, Editura Economică, Bucureşti, 2003

I.Bari,., Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2005

Cristina Barna, Globalizare - câteva semnificaţii ale unui cuvânt-fetiş, Editura Economică,

Bucureşti, 2005

Z.Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale, Editura Antet, Bucureşti, 2007

Nicolae Belli, Suveranitatea naţională a statelor în strânsorile globalizării,Editura Interprint

58

Page 59: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

2001

Tiberiu,Brăilean, Globalizarea (Dezbateri contemporane), Editura Economică

Ştefan Bocioacaă, Globalizarea financiară, Editura All,Bucureşti, 2005

E. O Chirovici., Naţiunea virtuală – Eseu despre globalizare, Editura Polirom Iaşi, 2001

D.Coyle, Guvernarea economiei mondiale, Editura Antet, Bucureşti, 2000

P.Drucker, Societatea postcapitalistă, Editura Image, Bucureşti, 1997

Sterian Dumitrescu, Ana Bal, Economie mondială, ediţia a II-a,Editura Economica,Bucureşti,

2002

S.Dumitrescu , Economie mondială, Editura Interprint Bucureşti, 1994

V.Georgescu., Forma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 1999

Gheorghiţă, A.Cociuban, Economie mondială, Editura Politeia 2002

Paul Grecu, Ţările în curs de dezvoltare şi globalizarea, Editura Teora ,Bucureşti, 2004

F.Hasselbein, M.Goldsmith, R.Beckhard, Organizaţia viitorului, Editura Teora, Bucureşti,

2000

D.Held, A.McGrew, D.Goldblatt, J. Perraton,Transformări globale – Politic, economic şi

cultural, Editura Polirom, Iaşi, 2004

D.Iacob, D. Cismaru, Organizaţia inteligentă, Ed. Comunicare.ro Bucureşti, 2002

D.Marin, Globalizarea şi aproximările ei, Ed. Economică Bucureşti, 2004

Hans-Peter Martin, Harold Schuman, Capcana liberalizării, Ed. Economică ,Bucureşti, 1999

R.Prodi, O viziune asupra Europei, Ed. Polirom ,Iaşi, 2001

D.Mc Quail, S.Windahl, Modele ale comunicării pentru studiul societăţii de masă, Ed.

Comunicare.ro ,Bucureşti, 2001

R. Sainsaulieu, Sociologie de l'organisation et de l'entreprise, Daloz ,Paris, 1997

J.Stiglitz, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Editura Economică,Bucureşti, 2005

Anne-Marie Thiesse, Crearea identităţilor naţionale în Europa (secolele XVIII-XIX), Traducere

de Andrei-Paul Corescu, Camelia Capverde, Giuliano Sfichi, Polirom, Iaşi, 2000

G.Thompson, , Globalizarea sub semnul întrebării, Ed. Trei Bucureşti, 2002

A.Toffler,Război şi anti-război, Ed. Antet ,Bucureşti, 1995

Daniel Tobă, Globalizarea: progres sau dezastru?, Editura ALL,Bucureşti, 2006

http://www.oecd.org/document/

http://www.roportal.ro/stiri/romania-in-2009-pib

http://khris.ro/index.php/12/2009

http://www.ziare.com/articole/salariu+mediu+2009

59

Page 60: GLOBALIZAREA LUCRARE LICENTA

60